Balistica Judiciara Si Importanta Sa In Identificarea Armelor de Foc

LUCRARE DE LICENȚĂ

Balistica judiciară și importanța sa în identificarea armelor de foc

CUPRINS

CAPITOLUL I – CONSIDERAȚII GENERALE.

Scurt istoric

Reglementarea armelor și munițiilor în legislația română

CAPITOLUL II – CLASIFICAREA ARMELOR DE FOC.

2.1. Identificarea criminalistică a armelor de foc

2.2. Particularități în ceea ce privește cercetarea la fața locului în cazul infracțiunilor săvârșite cu arme de foc

2.3. Urmele principale și urmele secundare ale împușcăturii. Motede și mijloace de identificare de gen și individuale a armei de foc

2.4. Examinarea urmelor de ricoșeu

CAPITOLUL III – EXPERTIZA BALISTICĂ ȘI PROBLEME CE SE POT LĂMURII PRIN EXAMINAREA ARMELOR DE FOC

ANEXE

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Capitolul I

Considerații generale.

Scurt istoric.

Din punct de vedere etimologic, rădăcinile cuvântului “balistică” se regăsesc în termenul latin “balista” și în grecescul “ballo”, care înseamnă “a arunca”. Termenul provine din antichitate și evidenția un atac cu ajutorul catapultelor, care, printr-un sistem mecanic, aruncau sub un unghi de 45o bolovani sau alt gen de proiectile asupra cetăților asaltate. Acest domeniu al cercetării criminalistice a apărut și s-a dezvoltat plecând de la bazele și datele științifice oferite de balistica propriu-zisă ca știință care studiază fenomenele legate de tragerea cu armele de foc. Necesitatea cercetării judiciare a unor evenimente în care au fost utilizate arme de foc, omoruri, sinucideri, tâlfării, au dus la apariția balisticii judiciare. Balistica judiciară este o ramură a tehnicii criminalistice, care elaborează metodele și mijloacele tehnico-științifice de studiere a armelor de foc portative, a munițiilor acestora și a urmelor împușcării, în vederea identificării armei cu care s-a tras și ulterior a autorului infracțiunii. Balistica judiciară se ocupă cu stiudiul construcției și a funcționării armelor de foc, procesele legate de tragere, precum și de urmele produse de acestea, toate fiind folosite pentru elucidarea problemelor ridicate de urmărirea penală. Balistica judiciară are un obiect propriu de cercetare, principii și legități proprii, legături cu alte științe teoretice și practice și metode proprii de cercetare științifică. Această ramură a tehnicii criminalistice nu se identifică general, prima are aplicabilitate în cauzele privind infracțiuni comise cu arme de foc, iar cea de-a doua prezintă interes din punct de vedere militar. Balistica generală are două ramuri: – Balistica interioară; – Balistica exterioară.

Balistica interioară studiază toate fenemenele și procesele care au loc pe timpul tragerii. Tragerea este un proces termodinamic și gazodinamic complex și rapid. Balistica exterioară este o ramură a mecanicii, care studiază legile mișcării unui corp greu, aruncând sub un anumit unghi față de orizont. În prezent, balistica interioară și balistica exterioară sunt două științe tehnice de sine stătătoare și bine definite. Acestea studiază fenomene de naturi diferite și dispun de legi și mijloace proprii de investigare teoretică și experimentală. În ceea ce privește istoria balisticii judiciare, aceasta este strâns legată de perfecționarea și dezvoltarea tehnicii privind construcția armelor de foc, de răspândirea acestora pe toate teritoriile lumii, cât și folosirea armelor de foc la comiterea diferitelor infracțiuni. Balistica judiciară are elaborate principii și metode specifice de cercetare, dezbătute la nivel teoretic și practic superior. Folosirea datelor balisticii în cercetarea infracțiunilor poate duce la identificarea armei și, prin aceasta, a persoanei care a săvârșit infracțiunea. În anul 1835, Henry Goddard a urmărit și prins un infractor care comisese un omor cu ajutorul unei arme de foc. El a identificat că glonțul avea corespondența tiparului pentru gloanțele descoperite la domiciliul persoanei bănuite. Henry Goddard nu a aprofundat cercetările și nu s-a gândit să elaboreze o metodă de investigare științifică în acest domeniu. Ceea ce a făcut Henry Goddard a fost, probabil, prima încercare de a găsi, prin glonț, calea spre arma incriminată și să descopere astfel, infractorul. În anul 1888, Paul Ieserich a efectuat o tragere experimentală cu o armă în litigiu, obținând un proiectil model de comparație și a efectuat o examinare comparativă a proiectilului în litigiu cu cel tras experimental, la microscop constatând că striațiile celor două proiectie sunt identice. Un mare aport în dezvoltarea balisticii judiciare l-a avut, Otto Mezger, directorul Biroului de Cercetare Chimică a orașului Stuttgard. Acesta împreună cu Robert Bosh au realizat un sistem eficient de examinare a proiectilelor, au descoperit cele mai bune metode de recuperare a gloanțelor, efectuând trageri în cutii cu vată, în ceară, lemn de esență moale, tuburi cu apă, cărți groase etc. De asemenea, au dezvoltat sistemul de ilustrare fotografică a urmelor comparate. In Luxemburg, Piere Mediger a reluat în anul 1919 urmele lăsate pe tubul cartuș și pe capsă de către mecanismul de percuție și cel de extracție. Cristalizarea și modernizarea balisticii judiciare a continuat cu mult succes, iar procesul continuă la înălțimea sarcinilor impuse de dezvoltarea producției de armament modern, a mijloacelor și metodelor moderne de descoperire a infracțiunilor comise cu arme de foc. Ceea ce a stat la baza acestei ramuri a științei criminalisticii a fost experimentul științific privit la modul general și experimentul judiciar raportat la fiecare cauză instrumentată. Armele de foc sunt dispozitive formate dintr-un ansamblu de mecanisme, piese și accesorii. Armele reprezintă orice dispozitiv a cărui funcționare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanțe explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare ori împrăștierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare.

Reglementarea armelor și munițiilor în legislația română.

În România, cadrul legal privind regimul armelor de foc și al munițiilor îl constituie Legea nr. 295/2004. În sensul prezentei legi, prin arme de foc se înțeleg acele arme a căror funcționare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanțe aprinse sau luminoase ori împrăștierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare. Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor de foc și al munițiilor a fost promulgată de Președintele României și publicată in Monitorul Oficial al României nr. 583 din 30 iunie 2004. Prin apariția acestei legi se urmărește stăpânirea în mai bune condiții a acestei problematici, ținând cont de pericolul social deosebit de grav pe care îl reprezintă faptele prin care se aduce atingere regimului armelor materiale, asigurându-se crearea cadrului legislativ necesar creșterii gradului de siguranță a populației, urmărind reducerea deținerii și folosirii armelor și munițiilor. Armele sunt mijlocul cel mai frecvent folosit de către infractori, nu numai pentru a săvârși fapte incriminate de legea penală, dar și pentru a-și asigura o posibilitate de scăpare în cazul în care sunt surprinși în momentul săvârșirii faptelor. De aceea permiterea nelimitată de a deține și de a purta arme și muniții ca și de a efectua alte operațiuni cu acestea, constituie o încurajare și o incitare la activitați infracționale. Deținerea și portul de arme și muniții, precum și folosirea acestora prezintă pericol social, întrucât se creează o stare de pericol pentru ordinea și liniștea publică, pentru viața și siguranța persoanelor, pentru avutul public și cel privat. Ca știință de sine stătătoare, criminalistica a apărut ca o necesitate obiectivă, determinată de faptul că mijloacele de contracarare a faptelor de natura penală aflate la îndemâna justiției deveniseră insuficiente. Hans Gross a fost primul care a folosit termenul de ’’criminalistică’’ și o definea ca find ,, … o știință a stărilor de fapt din procesul penal.’’ Denumirea de ’’criminalistică’’ este justificată, având în vedere că în desfășurarea procesului penal sau civil, după caz, în afara organelor de poliție, participă și alte organe judiciare, toate utilizând în activitatea de probațiune judiciară metode, mijloace și procedee criminalistice. Preocupări pentru evidențierea caracterului de știință al criminalisticii au existat încă de la început, și în rândul specialiștilor români.

Camil Suciu, referindu-se la obiectul criminalisticii, afirmă că acesta “ constă în elaborarea metodelor tehnico-științifice și tactice și stabilirea mijloacelor necesare aplicării lor, în vederea descoperirii, ridicării, fixării și examinării urmelor infracțiunii, demascării infractorului, precum și pentru stabilirea măsurilor de prevenire a infracțiunilor.” Emilian Stancu definește criminalistica astfel: ” Criminalistica este o știință judiciară, cu caracter autonom și unitar care însumează un ansamblu de cunoștințe despre metodele, mijloacele tehnice și procedeele tactice destinate descoperirii, cercetării infracțiunilor, identificarea persoanelor implicate în săvârșirea lor și prevenirea faptelor antisociale.”

Mai mulți autori români au definit criminalistica, ca fiind “știința care studiază, elaborează și aplică metode și mijloace științifice, tehnice, tactice și metodice în scopul prevenirii infracțiunilor și a altor încălcări ale legii, descoperirii și examinării infracțiunilor și a altor încălcări ale legii, descoperirii și examinării urmelor în cazurile în care infracțiunile au fost săvârșite, pentru descoperirea făptuitorilor și aflarea adevărului, cu asigurarea strictă a legalitații…” sau ”… știință care eleborează și folosește mijloace și metode tehnico-științifice, precum și procedee tactice destinate descoperiri, fixării, ridicării, examinării și interpretării probelor judiciare, efectuării expertizelor și constatărilor tehnico-științifice, în scopul prevenirii și descoperirii infracțiunilor și a altor încălcări ale legii, identificării făptuitorilor și administrării probelor necesare aflării adevărului în procesul judiciar”.

CAPITOLUL II

CLASIFICAREA ARMELOR DE FOC

2.1 Identificarea criminalistică a armelor de foc.

Pentru identificarea armei de foc este necesar ca specialistul să dispună de o colecție de arme și muniții cât mai completă pentru a rezolva cauza, în caz contrar rezolvarea problemei devine foarte anevoioasă. De asemenea, este necesar ca specialistul să aibă limpede în memorie modul de clasificare a armelor de foc pentru a putea încadra într-o anumită categorie arma pe care o caută, în funcție și de elementele descoperite la fața locului. Sunt considerate arme de foc și ansamblurile, subansamblurile și dispozitivele care se pot constitui și pot funcționa ca arme de foc. Prin muniții se înțeleg cartușele, proiectilele și încărcăturile de orice fel, care pot fi întrebuințate la armele prevăzute mai sus. Procesul de identificare este întălnit în toate domeniile de cercetare științifică. În acest scop, balistica judiciară, ca ramură a tehnicii criminalistice, a creat metode specifice pentru o mai bună identificare individuală a armei de foc după gloanțele și tuburile trase, dar și după alte urme produse de funcționarea lor. Din perspectiva criminalistică, clasificarea armelor de foc prezintă o utilitate practică pentru identificare datorită posibilității determinării grupului, categoriei mărcii. În procesul de identificare a armelor de foc vom studia caracteristicile de gen și individuale din punct de vedere al constanței, frecvenței și a interdependenței lor. Pentru a face identificarea armei nu este necesar să se apeleze la toate trăsăturile, ci doar la cele esențiale prin care se individualizează față de celelalte. De asemenea, în procesul de identificare trebuie să se țină cont că orice element caracteristic se află în permanentă mișcare și transformare, rspectiva criminalistică, clasificarea armelor de foc prezintă o utilitate practică pentru identificare datorită posibilității determinării grupului, categoriei mărcii. În procesul de identificare a armelor de foc vom studia caracteristicile de gen și individuale din punct de vedere al constanței, frecvenței și a interdependenței lor. Pentru a face identificarea armei nu este necesar să se apeleze la toate trăsăturile, ci doar la cele esențiale prin care se individualizează față de celelalte. De asemenea, în procesul de identificare trebuie să se țină cont că orice element caracteristic se află în permanentă mișcare și transformare, fiind supus acțiunii și influenței unor factori interni și externi. În literatura de specialitate exista o mulțime de clasificări ale armelor de foc în funcție de o serie de criterii. Clasificarea armelor de foc se bazează, în principal, pe destinația lor și apoi pe construcția acestora.

După destinația lor, armele de foc se împart în următoarele:

Arme militare – arme destinate uzului militar (puști, carabine, pistoale, pistoale mitralieră);

Arme de apărare si pază – arme de foc scurte, omologate sau recunoscute în condițiile prevăzute de lege, destinate să asigure apărarea vieții, integrității și libertății persoanelor fizice și juridice;

Arme de autoapărare – arme neletate scurte, special confecționate pentru a împrăștia gaze nocive, iritante, de neutralizare și proiectile de cauciuc, în scop de autoapărare;

Arme de tir – arme destinate practicării tirului sportiv, omologate sau recunoscute în condițiile prevăzute de lege;

Arme de vânătoare – arme destinate practicării vânătorii, cu una sau mai multe țevi, care folosesc muniție cu glonț sau/și cu alice, omologate sau recunoscute în condițiile prevăzute de lege;

Arme utilitare – arme destinate să asigure desfășurarea corespunzătoare a unor activități din domeniile industrial, agricol, piscicol, medico-veterinar, al protecției mediului și protecției împotriva dăunătorilor, precum și desfășurarea de către societățile specializate de pază a activităților de pază a obiectivelor, bunurilor și valorilor sau a transporturilor unor valori importante;

Arme de asomare – arme utilitare, folosite pentru imobilizarea animalelor, prin supunerea acestora la un șoc mecanic, în scopul sacrificării ulterioare;

Arme cu destinație industrială – arme de foc utilitare, semiautomate, destinate unui scop industrial de uz civil și care au apartenența unei arme de foc automate;

Arme cu tranchilizante – arme utilitare destinate imobilizării animalelor prin injectarea de substanțe tranchilizante;

Arme de panoplie – arme de foc devenite nefuncționale ca urmare a transformării lor de către un armurier autorizat;

Arme de colecție – arme destinate a fi piese de muzeu, precum și armele aflate sau nu în stare de funcționare, care constituie rarități sau care au valoare istorică, artistică, științifică, documentară sau sentimentală deosebită;

Arme vechi – arme letale produse înainte de anul 1877 sau reproduceri ale acestora, destinate să fie păstrate în colecții;

Arme de recuzită – arme special confecționate, fabricate sau devenite inofensive ca urmare a modificării lor de către un armurier autorizat, necesare activității instituțiilor specializate in domeniul artistic.

Clasificarea armelor din punct de vedere constructiv:

Arme cu aer comprimat sau gaze sub presiune – arme care, pentru aruncarea proiectilului, folosesc forța de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate într-o butelie recipient;

Arme de foc scurte – arme de foc a căror țeavă nu depășește 30 cm sau a căror lungime totală nu depășește 60 cm;

Arme de foc lungi – arme a căror lungime a țevii sau lungime totală depășesc dimensiunile armelor de foc scurte;

Arme de foc automate – arme de foc care, după fiecare cartuș tras, se reîncarcă automat și trag o serie de mai multe cartușe prin apăsarea continuă pe trăgaci;

Arme de foc semiautomate – arme de foc care, după fiecare cartuș tras, se reîncarcă automat, dar nu pot trage o serie de mai multe cartușe prin apăsarea continuă pe trăgaci;

Arme de foc cu repetiție – arme de foc care, după fiecare foc tras, se reîncarcă manual, prin introducerea pe țeavă a unui cartuș preluat din încărcător prin intermediul unui mecanism;

Arme de foc cu o singură lovitură – armă de foc fără încărcător, care este încărcată după fiecare tragere prin introducerea manuală a cartușului în camera de încărcare sau într-un locaș special prevăzut la intrarea în țeavă.

După lungimea țevii:

Arme cu țeavă lungă: carabine, puștile militare;

Arme cu țeavă mijlocie: pistoalele mitralieră;

Arme cu țeavă scurtă: pistoale și revolvere.

După construcția canalului:

Arme cu țeavă lisă sau netedă: arme de vânătoare cu alice, pistoale de semnalizare;

Arme cu țeavă ghintuită: tirul cu cartușe cu proiectil unic (pistoale revolvere, carabine, puștile militare);

Arme cu țevi combinate (lise și ghintuite).

După modul de funcționare:

Arme simple;

Arme cu repetiție (reîncărcarea prin acțiunea trăgătorului);

Arme semiautomate (încărcarea și scoaterea tubului tras se fac automat, percuția se face pentru fiecare tragere prin apăsarea trăgaciului);

Arme automate (reîncărcarea prin energia gazelor în acțiunea de recul). Acestea permit tragerea în serii și în foc continuu printr-o singură apăsare pe tragaci.

După calibrul țevii:

Arme cu calibru mic (până la 6,35 mm);

Arme cu calibru mijlociu (7,62 mm; 7,65 mm; 9 mm);

Arme cu calibru mare (peste 9 mm).

După muniția folosită:

Arme cu glonț;

Arme cu alice;

Arme mixte.

Un alt element important, care diferențiază armele de foc, îl constituie țeava, la care se au în verede:

Calibrul;

Numărul ghinturilor;

Sensul ghinturilor;

Lățimea ghinturilor;

Lățimea pliurilor;

Pasul ghinturilor.

Alte elemente care se au în vedere sunt:

Mecanismul de dare a focului;

Închizătorul;

Mecanismul de extragere și aruncare a tuburilor;

Muniție.

Toate datele tehnice și particularitățile de construcție ale armelor de foc reprezintă caracteristici pentru identificarea de gen.

Principiile identificării.

Obiectele supuse procesului de identificare se împart în:

Obiecte ce urmează a fi identificate;

Obiecte ce servesc la identificarea celor dintâi.

Obiectele supuse procesului de identificare cuprind elemente caracteristice relativ neschimbătoare și elemente relativ schimbătoare. Obiectele supuse procesului de identificare sunt examinate cu ajutorul analizei și sintezei elementelor componente caracteristice.

Procesul de identificare parcurge:

etapa identificării de gen (de grup, de categorie);

etapa individuală.

Prima etapă are și subdiviziunea identificării de specie, care este o formă mai restrânsă de aplicare a unor caracteristici, pregătind prin îmbogățirea elementelor cunoscute și prin restrângerea sferei de aplicabilitate a acestora, identificarea individuală. Pentru identificarea de gen este suficient ca la obiectul scop al identificării și la obiectul mijloc, să coincidă caracteristicile ce definesc o anumită categorie, un anumit grup de obiecte. Metoda principală folosită în procesul de identificare este examinarea comparativă. Aceasta se poate desfășura prin două metode și anume:

compararea directă a elementelor caracteristice ale obiectului mijloc cu elementele caracteristice ale obiectului scop al identificării;

compararea elementelor caracteristice oglindite în urmă cu elementele caracteristice oglindite în alte urme, formate în afara infracțiunii, dar în mod cert de același obiect creator de urmă.

Identificarea de gen, sub aspectul valorii probante în procesul judiciar, se deosebește foarte mult de identificarea individuală. Sunt și cazuri când nu se poate face identificarea individuală, fie din cauză că urma oglindește prea puține elemente ale obiectului creator, fie că urma se prezintă numai ca resturi de materie, fără să reproducă structura exterioară a obiectului creator. În procesul de identificare, accentul principal trebuie pus pe elementele caracteristice de identificare calitative și mai puțin pe cele cantitative pentru a evita erorile.

2.2 Particularități în ce privește cercetarea la fața locului în cazul infracțiunilor săvârșite cu arme de foc.

Identificarea de gen și individuală sunt indisolubil legate de calitatea cu care se face cercetarea la fața locului. Arma cu care s-a tras, urmele principale, urmele secundare, trebuie descoperite, fixate, ridicate și conservate prin procedee și tehnici specifice.

Secțiunea I. Descoperirea armelor de foc și a urmelor lăsate pe acestea. Descoperirea armei este una din sarcinile importante ale cercetării la fața locului. În căutarea armei trebuie să fie examinate amănunțit, atât locul unde s-a găsit victima, cât și cel și în care se află urmele lăsate de faptuitor precum și căile de acces. În cazul sinuciderilor sau al morților accidentale, arma se descoperă, de regulă, în imediata apropiere a victimei sau chiar în mâinile acesteia. În cazul în care o persoană comite o infracțiune cu o armă de foc, sinucigașul poate să arunce arma din mână, caz în care ea trebuie căutată în jurul locului faptei sau se mai poate găsi în fântâni, haznale, ape curgătoare, îngropate în pământ, ascunse în diverse locuri etc. În raport cu diversitatea locurilor în care este posibil să se afle armele, se pot folosi, pentru descoperirea lor, detectoare de metale, detectoare cu raze gama. Un aport important la descoperirea armelor îl poate avea câinele de urmărire, prin prelucrarea urmei de miros. În momentul în care a fost găsită arma de foc, se trece la examinarea acesteia pentru constatarea mirosului sau a altor urme specifice tragerii, a eventualelor urme biologice sau digitale, care să permită obținerea imediată a unor date referitoare la timpul scurs din momentul tragerii, persoana făptuitorului și persoana victimei. Căutarea armelor de foc se efectuează, de regulă, prin observarea directă cu ochiul liber sau cu ajutorul unor mijloace tehnice cum ar fi lupa, microscopul de buzunar sau detectorul cu radiații ultraviolete.

Secțiunea a II-a. Descoperirea tuburilor și proiectilelor.

La locul comiterii infracțiunii, după o căutare atentă, în afară de urme se pot descoperi și tuburile arse. De obicei, acestea se caută începând cu zona unde se bănuiește că a stat cel care a tras. Posibilitatea descoperirii unor tuburi trase la locul faptei, atunci când tragerea s-a efectuat cu o armă automată, este mare, deoarece acestea, după fiecare tragere, aruncă tubul tras. Mai greu se vor descoperi tuburile trase atunci când s-a folosit o armă care, după fiecare foc trebuie reîncărcată. Căutarea tuburilor trase se efectuează în urma studierii numărului, aspectului și formei leziunilor create pe trupul victimei. De asemenea, este necesar să se stabilească distanța și direcția de tragere și apoi să se caute tuburile trase în zona respectivă. Tuburile trase pot ajunge la distanțe relativ mari, datorită fie luării lor de către trecători, fie aruncării de către armă. Adesea, tuburile trase aruncate de armele automate pot cădea în locuri unde nu se văd ușor, de exemplu în iarbă, în zăpadă, astfel că descoperirea lor necesită o căutare amănunțită. După descoperirea tubului tras, pe acesta trebuie căutat urme ale împușcăturii recente: luciul proaspăt al metalului, provenit din acționarea asupra acestuia a părților armei (percutor, gheara extractoare), mirosul de pulbere arsă. În cazul folosirii armelor de foc trebuie desfășurată o temeinică cercetare și pentru descoperirea proiectilelor, în vederea stabilirii legăturii acestora cu infracțiunea respectivă. Proiectilele pot fi descoperite pe podeaua încăperii sau înfipte în ea, în tavan sau pereți, în tocul ușii sau ferestrei, în iarbă sau în pământ, în îmbrăcămintea victimei, în cadavru sau înfipte în obiectele din jur. În cazul folosirii armelor de vânătoare, la locul săvârșirii faptei se găsesc și alicele. Acestea, datorită posibilităților lor slabe de penetrare, rămân, de regulă, înfipte în obiectul lovit. La armele de vânătoare, în interiorul tubului, în afara pulberii și alicelor, există bura, formată din rondelele de carton, din câlți, pâslă sau hârtie. Aceasta nu arde în timpul exploziei, ci este aruncată din țeavă, în urma alicelor, la o distanță de aproximativ 10-15 metrii în direcția tragerii. Dacă împușcătura s-a executat de la o distanță mai mică, bura poate fi descoperită în imediata apropiere a țintei.

Secțiunea a III-a. Descoperirea urmelor secundare pe corpul trăgătorului sau pe hainele acestuia.

În unele situații, urmele secundare ale împușcăturii pot fi descoperite și pe mâna trăgătorului sau, de la caz la caz, pe alte regiuni ale corpului ori pe îmbrăcămintea acestuia. Aceste urme pot fi puse în evidență și cu ajutorul radiațiilor ultraviolete. Locurile unde se află urmele depind de modul cum s-a efectuat tragerea: cu mâna întinsă ori lipită de corp, din buzunar, prin haină.

2.3. Urmele principale și urmele secundare ale împușcăturii. Metode și mijloace de identificare de gen și individuale a armei de foc.

Pentru rezolvarea problemelor ridicate de urmele create prin folosirea armelor de foc, pe lângă metodele folosite la cercetarea locului faptei, au fost elaborate o serie de metode folosite la rezolvarea problemelor ce se pun balisticii de laborator. Aspectul și caracteristicile urmelor descoperite pe corpurile atinse de loviturile armelor de foc variază în funție de factorii principali și factorii suplimentari ai împușcăturii. În literatura de specialitate urmele împușcăturii sunt clasificate și descrise sub diferite denumiri în funcție de factorii cauzatori. Astfel, unii autori români fac o împărțire în factori primari determinați de acțiunea directă a proiectilului și factori suplimentari determinați de acțiunea pulberii, a compoziției capsei și a reziduurilor de pe țeavă, alții adoptă o împărțire în urme principale enumerate ca urmare de perforare și ieșire a glonțului, urme de pătrundere, urme de ricoșare, proiectile, tuburi, capse, obiecte purtătoare ale urmelor create de piesele armei și urme secundare rezultat al unor factori suplimentari, alții decât proiectilul; o altă opinie prezintă problematica sub forma expertizei urmelor principale ale tragerii datorate glonțului și expertizei urmelor secundare ale tragerii datorate factorilor secundari, pentru ca într-o altă prezentare urmele împușcăturii să fie clasificate în urmele proiectilului în corpul uman, urmele în funcție de distanța de tragere, urmele create de glonț pe diverse obiecte, urmele tragerilor de la distanță mică și urmele tragerilor cu arme de foc cu alice și mitralii. Urmele formate în cazul folosirii armelor de foc sunt definite ca urmele create de armă pe cartușul tras și urmele împușcăturii formate pe corpul victimei sau pe obiectele asupra cărora și-a exercitat acțiunea proiectilul și ceilalți factori suplimentari ai tragerii sau acele elemente materiale care apar pe corpul omenesc sau pe diferite obiecte componente ale mediului, rezultate în urma producerii împușcăturii cu ocazia săvârșirii unei infracțiuni. În cazul folosirii armelor de foc la comiterea unei infracțiuni, se produc două mari categorii de urme, cunoscute sub denumirea generică ”urme ale armelor de foc”, care sunt clasificate ca:

Urme principale;

Urme secundare.

Urmele principale rezultate în urma tragerii cu arme de foc (uneori denumite și factori principali ai tragerii) sunt constituite din:

Arma de foc propriu zisă, care poate fi prezentă sau nu la locul faptei în momentul cercetării;

Elementele de muniție (proiectile, tuburi, capse, bure) și urmele create de armă pe acestea;

Urmele de intrare și ieșire ale proiectilului (perforări sau canale oarbe cu retenția proiectilului);

Urmele de ricoșeu;

Urmele sonore (ale armării, percuției, detonației) și urmele luminoase (flacăra de la gura țevii, efectul luminos al proiectilului) dacă acestea au fost fixate printr-un procedeu de înregistrare;

Urmele secundare (denumite și factori secundari ai tragerii) sunt constituite din:

Urmele rezultate din acțiunea flăcării;

Urmele rezultate din acțiunea gazelor;

Urmele de pulbere arsă (funingine);

Urmele de pulbere nearsă;

Inelul de ștergere;

Inelul de metalizare.

Secțiunea I. Identificarea de gen a armelor de foc după urmele principale ale împușcăturii.

Identificarea armei de foc se face după urmele lăsate de armă pe diferite obiecte, după diferitele obiecte, după proiectilele și tuburile arse descoperite la locul faptei și după urmele formate de armă, prin tragere, pe elementele cartușului.

Identificarea de gen a armelor cu țeavă ghintuită.

Pentru identificarea de gen se ține seama de forma, dimensiunea și greutatea glonțului care pot indica felul armei: pușcă, pistol sau revolver. Diametrul sau calibrul glonțului măsurat cu micrometrul în partea cea mai groasă indică, calibrul armei. Urmele ghinturilor și ale plinurilor pe glonțul tras indică cu precizie construcția interioară a țevii armei cu care a fost tras. Trecând prin țeavă, glonțul este supus acțiunii țevii și reprezintă negativul suprafeței interioare a țevii. Suprafețele proeminente dintre ghinturile țevii apar pe cămașa glonțului sub formă de șanțuri, iar ghinturile sub formă de proeminențe. Atunci când nu se găsesc pe glonț striațiile oblice produse de plinurile din ghinturi, toată cămașa fiind acoperită cu striații longitudinale, criminalistul trebuie să se gândească la următoarele posibilității:

Glonțul a fost tras dintr-o armă a cărei țeavă a fost puternic atacată de oxizi, datorită faptului că aceasta nu i-a putut imprima mișcarea helicoidală, caracteristică armelor cu țeavă ghintuită, glonțul trecând prin ea fără a mai fi înșurubat între ghinturi;

La comiterea infracțiunii, autorul faptei s-a folosit de cartușe care nu au fost destinate pentru sistemul sau tipul de armă respectiv.

Un alt element care poate ajuta la identificarea generală a armei este semnul fabricii din care se poate deduce proveniența muniției. Acest semn se află pe partea posterioară a glonțului.

Striații create de ghinturi pe cămașa glonțului observate și fotografiate cu ajutorul microscopului comparator.

De foarte multe ori, la locul comiterii infracțiunii se găsesc gloanțe deformate, chiar sfărâmate sau extrase de medicul legist cu ocazia autopsiei, din corpul cadavrului. Tubul găsit la cercetarea locului infracțiunii va fi studiat din următoarele puncte de vedere:

Mărimea, forma și greutatea lui, care indică tipul armei cu care s-a tras: pușcă, pistol sau revolver. Forma tubului și particularitățile formei lui limitează mult posibilitatea de a folosi un cartuș de un anumit calibru la diferite alte sisteme de arme care au același calibru și aceasta datorită construcției camerei de explozie a armelor;

Modul de sertizare: glonțul este fixat în partea de sus, îngustată a tubului, numită gâtul tubului. Fixarea glonțului în gâtul tubului se face, de obicei, printr-o presare mecanică puternică, iar câteodată prin imprimarea suplimentară a unor chenare care apar sub formă de trei adâncituri semisferice pe gâtul tubului și pe partea inferioară a glonțului. Modul de sertizare poate indica locul de fabricație a muniției, el poate fi un indiciu prețios în vederea identificării autorului.

Inscripțiile de pe fundul tubului indică proveniența și locul fabricației muniției. Tubul gâtului și în special diametrul interior al acestuia indică calibrul armei.

Trebuie ținut cont, de faptul că în momentul tragerii, în urma presiunii gazelor, întregul tub se dilată puțin, fapt ce determină mărimea diametrului. Dacă la cercetarea locului infracțiunii, pe baza direcției tregerii s-a stabilit locul de unde s-a tras și dacă în acel loc s-au descoperit tuburi arse, se poate deduce sistemul armei. De exemplu: T.T calibru 7,62 mm și BROWNING calibru 7,65 mm aruncă tubul la dreapta; FARABELLUM model 1908 calibru 9 mm și BERETA model 1941 calibru 9 mm aruncă tubul în spate pe direcția tragerii; WALTHER model 1938 calibru 9 mm aruncă tubul la stânga.

Identificarea de gen a armelor cu țeavă lisă.

Focul tras dintr-o armă cu țeavă lisă, de vânătoare, pornește din gura țevii ca o masă compactă cu rondeaua și bura. Rondeaua este confecționată din carton și este așezată la gura cartușului pentru fixarea alicelor, iar bura este făcută din pâslă, din carton sau foi de hârtie și este îmbibată cu grăsime sau ceruită și se pune între praful de pușcă și alice. Elementele generale de identificare pe baza burelor sunt:

Diamentrul burelor indică cu aproximație calibrul armei;

Materialul din care sunt confecționate burele arată dacă cartușul a fost procurat din comerț sau infractorul s-a folosit de un tub vechi pe care l-a încărcat singur. La cartușele încărcate de infractor se întâlnesc des rondele și bure confecționate grosolan din cocoloașe de hărtie, pânză, câlți sau lână.

O primă concluzie care se poate trage asupra folosirii unei arme cu țeava lisă este aceea că indică alicele care pot fi găsite înfipte în diferite obiecte sau în cel mai rău caz, în corpul victimei. Numărul și greutatea alicelor permit stabilirea calibrului armei numai în cazul când acestea au fost găsite grupate, însă acest lucru se întâmplă rar, deoarece încărcătura armei se răspândește într-un con ce se mărește în raport cu distanța de la care s-a tras. Numărul redus de alice găsite la fața locului nu pot indica calibrul armei, întrucât dimensiunile și greutatea acestora sunt în raport cu destinația muniției. Modul de confecționare și felul materialului indică dacă alicele provin din cartușe cumpărate din comerț sau sunt de construcție proprie. În practica muncii de poliție s-au întâlnit alice confecționate din diferite obiecte cum ar fi: sârmă, cuie, bucăți neregulate de plumb și chiar pietricele. La armele cu țeavă lisă după fiecare tragere, tuburile se extrag manual din camera de ardere și din această cauză, tuburile de găsesc foarte rar la locul comiterii infracțiunii. Tubul tras, folosit de o armă cu țeavă lisă, prezintă următoarele elemente de identificare generală:

Dimensiunea care indică calibrul armei este stabilită convențional și se exprimă prin cifre (12, 16, 20, 24);

Inscripțiile imprimate pe corpul tubului, care este confecționat din carton presat și pe rozeta lui indică proveniența și locul de fabricație;

Gradul de uzură indică dacă cartușul este nou sau a mai fost folosit și reîncărcat.

Acest lucru permite să se tragă unele concluzii privind cercul de bănuiți în care trebuie căutat infractorul, deoarece, în general, persoanele care dețin în mod clandestin armele de vânătoare, recuperează în toate cazurile tuburile arse. Din cele relatate până acum rezultă că la identificarea generală a armelor de foc se face cu ajutorul armelor, alicelor și tuburilor arse și a burelor, și este realizată atunci când s-a stabilit:

Tipul sau felul armei întrebuințate;

Sistemul armei;

Calibrul și eventual lungimea țevii;

Numărul, sensul ghinturilor și lățimea lor.

Armă basculantă cu țeavă lisă.

Secțiune a II-a. Identificarea individuală a armelor de foc după urmele principale ale împușcăturii.

Identificarea individuală pornește de la urmele formate de armă, în timpul tragerii, pe proiectile și pe tuburile arse.

Identificarea individuală după proiectilele trase.

Proiectilul, sub acțiunea gazelor se înșurubează pe canalul țevii armei luând forma acesteia și reproducând construcția interioară a țevii sub forma unor striații longitudinale și paralele, orientate în direcția de mișcare a proiectilului, indicând numărul ghinturilor, lățimea lor, pasul și unghiul de înclinare, precum și urmele neregularităților de relief. Aceste elemente analizate de interdependența lor constituie caracteristici strict individuale ale armei de foc. Pentru a reuși identificarea este necesar să se facă trageri experimentale cu armele suspecte și apoi se trece la examinarea comparativă. Atunci când s-a obținut continuitatea liniară a striațiilor de pe proiectilul în litigiu și cel obținut prin trageri experimentale înseamnă că am realizat identificarea individuală a armei de foc.

Continuitatea liniară a striațiilor de pe două proiectile.

Există și alte metode pentru examinarea comparativă a striațiilor de pe proiectile, cum sunt:

Palparea cu un striatograf;

Măsurarea elementelor caracteristice;

Examinarea comparativă cu ajutorul fotografiilor;

Executarea de mulaje din material ușor fuzibile;

Ridicarea mulajelor cu material termoplastice;

Metoda cernelurilor.

Astăzi se folosește cel mai frecvent microscopul comparator, care, pe lângă faptul că asigură un examen comparativ nemijlocit, este și foarte comod.

Identificarea individuală după tuburile arse.

O importanță deosebită pentru identificarea individuală a armelor de foc o au și tuburile cartușelor. Examinarea comparativă a tuburilor se face prin aceleași procedee și mijloace tehnice ca și în cazul proiectilelor, examinarea microscopic comparativă fiind cea mai comodă și edificatoare. Se examinează comparativ urmele create de percutor, cele ale peretelui frontal al închizătorului și a camerei cartușului.

Urma creată pe fundul capsei de cuiul percutor.

Urmele percutorului.

În momentul declanșării focului, percutorul folosește capsa tubului, imprimând o adâncitură mai mult sau mai puțin pronunțată și caracteristică, ca profunzime, formă și amplasament. Astfel, secțiunile transversale ale diferitelor percutoare pot fi: rotunde, ovale, pătrate, rombice, dreptunghiulare, iar secțiunile longitudinale spre vârful percutorului pot fi plate, ascuțite, bombate, trapezoidale. Alte caracteristici individuale, extrem de prețioase pentru identificare sunt formate în capsă de unele modificări, deteriorări sau chiar rupturi ale percutorului, ca urmare a uzurii acestuia.

Urmele peretelui frontal al închizătorului.

Peretele frontal al închizătorului care, în mod normal, poartă urme de freză și unele urme produse de uzură, apasă cu forță tubul, iar cu ocazia reculului ce se produce în momentul exploziei încărcăturii, aceste neregularități se imprimă mai mult pe capsă și pe fundul tubului.

Urmele camerei de explozie.

Camera de explozie prezintă pe perete neregularități sau proeminențe care se imprimă longitudinal pe latura tubului cartușului la introducerea acestuia, cât și datorită dilatării lui în momentul exploziei și atragerii tubului din camera de explozie.

Urmele ghearei extractoare

Gheara extractoare produce o serie de striații pe gulerul tubului în momentul cand tubul se felosește de pragul aruncător și este aruncat afară. Aceste urme sunt unice în felul lor și redau conturul muchiei ghearei extractoare.

Urma creată de gheara extractoare pe fundul tubului de cartuș.

Urmele pragului aruncător (dintelui opritor).

La extragerea tubului ars, în momentul când închizătorul ajunge la capătul camerei de explozie, bara cartușului se lovește de pragul aruncător care face ca tubul să fie aruncat afară. Datorită acestei lovituri pe gulerul tubului se creează urma pragului, care apare pe partea opusă striațiilor produse pe gheara extractoare. Toate aceste urme create de tubul ars duc în mod cert la identificarea armei cu care s-a tras.

Urmele pragului aruncător.

Urmele secundare, denumite și factorii suplimentari ai tragerii, reprezintă o categorie distinctă de urme care se formează ca rezultat al arderii încărcăturii explozive, al acțiunii reziduriilor tragerii asupra obiectelor situate pe înaintare a glonțului și al antrenării de către cămașa glonțului a unei anumite cantități de substanțe sau impurități din canalul țevii și din mediile pe care le străbate. După ce percutorul a lovit capsa, materialul inflamabil din aceasta se aprinde, iar încărctura din tubul cartușului ia foc. Gazele rezultate din arderea pulberii exercită o presiune asupra glonțului. În urma arderii pulberii, rezultă o mare cantitate de gaze puternic încălzite datorită presiunii lor ridicate. În interiorul țevii, temperatura atinge valori de 25000 C. Pulberea continuă să ardă, presiunea, presiunea gazelor crește, însă odată cu acest proces se mărește și distanța pe care o parcurge glonțul în canalul țevii, însă presiunea scade atunci când glonțul a ajuns la gura țevii, deci este mai mică decât cea inițială. Firesc că aceste fenomene se produc în miimi de secundă. Concomitent cu începutul mișcării glonțului, în țeavă se deplasează și coloana de aer care se afla în canalul țevii – în fața glonțului – și care se va comprima datorită vitezei mari a glonțului, încât la gura țevii se va forma o sferă de aer ce va avea aceeași viteză ca și proiectilul. În urma sferii de aer apare, ca urmare a arderii pulberii, o cantitate mică de gaze. Volumul acestei cantități mici de gaze sporește treptat prin spațiul dintre glonț și peretele canalului țevii. În momentul în care glonțul a părăsit complet gura țevii apare și restul gazelor. Moleculele acestor gaze cu masă mică și viteză mai mare decât al proiectilului îl încorporează ca un nor, dar rezistența mare a aerului le scade brusc viteza împușcăturii împrăștiindu-le în timp ce glonțul își urmează drumul. Din canalul țevii armei, odată cu coloana de aer, flacăra, gazele și glonțul sunt scoase și particulele de funingine, pulbere arsă și nearsă, unsoare de armă, particule de metal desprinse din peretele țevii sau din cartuș, dar și praf și alte particule, dacă arma nu a fost întreținută corespunzător. Flacăra care ia naștere după ieșirea glonțului din canalul țevii se datorează unirii cu oxigenul a gazelor ieșite în atmosferă. Presiunea gazelor este foarte ridicată (până la 3000 de atmosfere), iar pe măsură ce se deplasează către gura țevii, ea scade treptat, până la 1200-1700 de atmosfere. Ele se formează întotdeauna, însă pe suprafața țintei, apariția, cantitatea și intensitatea depunerilor depind de distanța de tragere. Atunci când sunt prezente pe suprafața țintei, însoțesc urmele de pătrundere ale proiectilului, contribuind la clarificarea în care s-a efectuat tragerea. Urmele secundare sunt descoperite întotdeauna în interiorul țevii armei, pe suprafața și în interiorul tubului tras, pe cămașa glonțului și mâna sau îmbrăcămintea trăgătorului. Când împușcătura s-a executat de la distanță mică, pe o regiune a corpului acoperită de îmbrăcăminte, atunci gazele, pătrunzând sub haine, le ridică și le rup, formând pe țesuturi rupturi de dimensiuni și forme variate cum ar fi: de cruce, de unghi etc. Pentru punerea în evidență a acestor urme se folosesc metode fizico-chimice cum sunt:

Inelul de frecare, urmele de funingine și arsurile, atunci când nu se văd cu ochiul liber, pot fi puse în evidență cu ajutorul radiațiilor infraroșii, folosind convertoare special construite în acest scop;

Urmele de unsoare pot fi puse foarte facil în evidență prin examinarea și fotografierea lor în radiații ultraviolete;

Celelalte categorii de urme secundare nu pun probleme deosebite în punerea lor în evidență.

Importanța deosebită a acestor urme este unanim recunoscută în rezolvarea problemelor de balistică judiciară, îndeosebi la determinarea distanței de la care s-a tras, apreciem că în ceea ce privește identificarea armei de foc, ele sunt relevante numai în ceea ce privește identificarea de gen și cele mai importante informații în acest sens le pot da inelul de ștergere, cel de metalizare și particulele de pulbere. De asemenea unele informații le pot furniza și celelalte categorii de urme în urma analizelor fizico-chimice cantitative și calitative. Urmele secundare sunt reprezentate de: urme ale acțiunii flăcării și presiunii gazelor, urme de funingine, particule de pulbere nearsă sau arsă incomplet, particule de unsoare, urme formate pe gura țevii, inelul de ștergere (de frecare) și inelul de matalizare. Inelul de ștergere și cel de metalizare putem spune că formează o categorie de urme secundare, deoarece apar indiferent de distanța de tragere, iar celelalte urme o altă categorie, acestea fiind prezente numai atunci când tragerea s-a efectuat cu țeava lipită sau de la distanțe mici. O mențiune importantă trebuie făcută în legătură cu urmele care se descoperă pe mâinile trăgătorului, care, în acest caz, capătă o importanță deosebită în ceea ce privește stabilirea agresorului. De asemenea, merită subliniată importanța relevării urmelor pe mâna trăgătorului, care nu fac parte din această categorie, care a fost pusă la punct de specialiștii americani. Atunci când un individ ține în mână o armă de foc metalică, datorită transpirației se produce un proces superficial de oxidare a metalului armei și particule infime se transferă pe mâna trăgătorului.

Examinarea urmelor de ricoșeu.

În examenul de laborator, în funcție de urmele specifice, se utilizează o gamă variată de aparate și tehnici de lucru, cum sunt:

Stereomicroscopul pentru a se studia forma urmei de ricoșeu, plasamentul și orientarea ei, direcție din care a fost creată și pentru a se descoperi eventualele urme de materie ca: particule metalice desprinse de pe cămașa glonțului în momentul impactului, sânge, substanță cerebrală, sticlă, lemn, etc., provenite din organele sau obiectele perforate de glonț înainte de producerea ricoșeului;

Microscopul electronic, pentru a se depista și a se stabili natura unor microurme provenite din categoria obiectelor și substanțelor amintite;

Cromotografia în strat subțire și în fază lichidă;

Spectometria în masă;

Analiza prin absorbție atomică;

Analiza prin activare de neutroni.

Urmele de ricoșeu se prezintă sub forma unor șențulețe mai mici sau mai scurte, în funcție de unghiul de incidență, natura obstacolului și mărimea sa și în funcție de calibrul proiectilului. Cu cât unghiul de incidență este mai mic, iar duritatea obstacolului este mai mică, lungimea urmei de ricoșeu este mai mare. Ricoșeurile pe sol sunt consecutive, iar distanța dintre ele este din ce în ce mai mică pe direcția de deplasare a glonțului. În interiorul urmei de ricoșeu se creează striații, mai ușor vizibile dacă urma este produsă în obiecte compacte și dure, ele fiind orientate pe aceeași direcție. În principiu, o urmă de ricoșeu prezintă două porțiuni principale:

Una care ține de la punctul de impact cu obstacolul până la limita maximă de pătrundere în acesta, fiind, de regulă, mai lungă, continuu descendentă și mai ușor vizibilă la ricoșeurile cu unghiuri de incidență mici în obstacole mai puțin dure;

Alta, care ține de la limita maximă de adâncime în obstacol și până la locul de desprindere de acesta, fiind, de regulă, mai scurtă decât prima.

La crearea urmelor de ricoșeu, pe lângă unghiul de incidență, mai concură, partea ogivală a proiectilului. Șănțulețul deschis, care se formează, are o ușoară întorsătură spre dreapta, dacă ghinturile sunt orientate spre stânga, ceea ce furnizează elemente pentru identificarea de gen a armei. Examinarea separată se execută doar în scopul de a descoperi eventualele microurme pentru a fi analizate. Între două urme de ricoșeu se poate efectua o examinare comparativă, deoarece nu se poate crea un model experimental, întrucât este greu de realizat, și acțiunea este periculoasă, glonțul putând să ia traiectorii greu de prevăzut. Asemenea examene comparative pot fi făcute cu urme certe de ricoșeu aflate într-o colecție sau cu astfel de urme care au fost expertizate în alte cazuri.

Capitolul III

Expertiza balistică și probleme ce se pot lămuri prin examinarea

armelor de foc.

Expertiza balistică judiciară, este una dintre cele mai complete examinări la care sunt supuse armele de foc, muniția și urmele acestora cât și împrejurările legate de folosirea lor. Obiectul expertizei balistice diferă în raport cu materialele puse la dispoziția specialistului și întrebările adresate de organul judiciar. Indiferent de problemele care urmează clasificate, expertiza parcurge următoarele etape:

Verificarea integrității ambalajelor și sigiliilor aplicate pe acestea – se cercetează ambalajele și sigiliile, etichetele și mențiunile înscrise pe ele, notându-se eventualele deteriorări. Constatările astfel realizate se menționează în conținutul raportului de expertiză;

Confruntarea conținutului ambalajelor cu mențiunile din cuprinsul actului prin care a fost dispusă expertiza – se verifică corespondența dintre numărul pieselor menționate în rezoluția motivată, ordonanța sau încheierea de ședință, și cele existente în ambalaj;

Studierea întrebărilor adresate expertului – expertul este obligat să verifice dacă întrebările sunt formate corect și la obiect, pentru a se constata dacă în raport cu cantitatea și calitatea materialelor care i-au fost trimise spre examinare poate sau nu să ofere răspunsuri utile pantru aflarea adevărului. Dacă întrebările fac referire la stări de fapt și împrejurări care nu pot fi soluționate prin cercetarea materialelor primite, expertul este obligat să menționeze acest aspect în concluziile raportului. În același timp el trebuie să clarifice și alte probleme care prezintă importanță în cauză, chiar dacă acestea nu se regăsesc în întrebările formulate de organul judiciar;

Cercetarea atentă a materialelor, pentru a stabili natura și ordinea examinărilor care urmează a fi efectuate și metodele care se vor folosi;

Efectuarea tragerilor experimentale – tragerile experimentale se efectuează atunci când se solicită să se stabilească dacă arma se poate descărca singură sau în mod accidental, când se solicită să se identifice arma după gloanțele sau tuburile arse, ori să se stabilească distanța de la care s-a tras, precum și atunci când se impune studierea efectului distructiv al proiectilului în diferite obiecte. În timpul tragerilor se notează următoarele date care urmează să fie consemnate în raportul de expertiză: scopul în care s-au efectuat tragerile, tipul și calibrul muniției utilizate, numărul tragerilor și distanțele de la care s-au efectuat, obiectele asupra cărora s-a tras, rezultatele tragerilor și tehnicile folosite pentru fixarea lor, incidentele care s-au produs, dar și alte mențiuni dacă este necesar;

Examinarea separată a urmelor în litigiu și modelele lor de comparație – pentru stabilirea caracteristicilor generale și individuale și valoarea lor identificatoare;

Examinarea comparativă;

Formularea concluziilor – ca și la alte genuri de experitze criminalistice, concluziile experizei balistice pot să fie cert pozitive sau negative, de probabilitatea sau de imposibilitate a rezolvării problemei.

În cazul săvârșirii infracțiunilor cu arme de foc prin care se aduce atingere vieții și sănătății persoanei, un rol important în examinarea armelor de foc îl are medicul legist, cu care expertul criminalist colaborează strâns. Pentru rezolvarea problemelor legate de investigațiile balistice, expertul criminalist recurge la metode și mijloace tehnico-științifice, de genul microscoapelor, îndeosebi microscoapele comparatoare și stereomicroscoapele, striagrafele, examinările în radiații invizibile ( de tipul radiațiilor infraroșii, rӧetgen și gama ), analiza spectrale, metode chimice de analiză a urmelor secundare ale tragerii, ori, de refacere a seriilor înlăturate. De o foarte mare utilitate sunt, microscopul electronic cu baleiaj, cuplat cu un dispozitiv de analiză spectrală sau cu radiații rӧetgen sau microscoape mecanice cu baleiaj. Examinarea tehnică a armelor de foc, reprezintă prima etapă a cercetărilor criminalistice de laborator, la care este supusă o armă, acesteia adăugându-i-se și cercetarea muniției găsite în armă, a tuburilor și proiectilelor descoperite la fața locului. Stabilirea stării de funcționare a armei de foc este una din cele mai importante probleme ale expertizei balistico-judiciare. Examinarea se efectuează potrivit particularităților constructive ale fiecărui tip sau model de armă. În primul rând, se determină starea tehnică a armei și modul de funcționare a piselor componente. Este studiată fiecare piesă în parte, interesând gradul său de degradare, de uzură, care pot constitui principalele cauze ale declanșării. La piese se cercetează dacă sunt originale sau improvizate. În ceea ce privește investigarea criminalistică a muniției, aceasta are rolul de a stabili tipul, modelul și anul de fabricație al cartușelor, pe baza caracteristicilor, a inscripțiilor fabricilor producătoare, existente pe rozeta tubului. Ca și în cazul armei, interesează care este starea lor tehnică, dacă încărcătura coincide cu cea originală și care este gradul său de conservare. Prin examinarea gloanțelor și a tuburilor poate fi stabilită apartenența de grup a armei, precum și calitatea muniției, dar și locul de fabricație. Refacerea inscripțiilor ștanțate sau a seriilor înlăturate de pe armele de foc este necesară pentru stabilirea locului de proveniență, a modelului, dar și a anului de fabricație. Examinarea devine obligatorie în situațiile în care infractorul a înlăturat prin pilire seria și numărul armei. Un alt tip de examinare a armelor de foc o reprezintă examinarea “acustică”. Investigațiile denumite acustice presupun examinarea urmelor sonore ale împușcăturii, armării și percuției. Această examinare este socotită de unii specialiști ca serviind atât la stabilirea tipului și modelului armei, cât și la identificarea propriu-zisă, pe baza examenului comparativ al sonogra- mei în litigiu cu sonogramele obținute pe baza tragerilor experimentale. Identificarea ar fi posibilă, numai prin existența unei imprimări a urmelor sonore ale împușcăturii, în momentul săvârșirii infracțiunii, imprimare ce trebuie să îndeplinească anumite condiții de ordin calitativ. Controversa privitoare la ceea ce s-a denumit expertiză fonobalistică, nu este lipsită de temei, zgomotele produse de o anumită armă fiind realmente greu de diferențiat fonic de zgomotele unei arme similare care folosește aceeași muniție. Prin examinarea balistico-judiciară se poate stabili starea tehnică și de funcționare a armelor de foc, a muniției și fenomenelor rezultate în urma împușcăturii. Probleme privind arma de foc:

Starea tehnică și de funcționare a armei;

Stabilirea tipului și modelului armei (atunci când acestea sunt șterse sau nu se regăsesc în marcajul de pe armă);

Stabilirea posibilităților de tragere cu o armă defectă;

Stabilirea posibilităților de tragere cu o armă în stare de funcționare din întâmplare sau accidental;

Dacă arma atipică (artizanală) se încadrează în categoria armelor de foc.

Probleme privind muniția:

Stabilirea tipului și modelului cartușului;

Starea cartușelor și dacă pot fi utilizate pentru trageri;

Dacă, cartușele prezumate fac parte din același lot;

Dacă materialul prezumat putea fi glonț sau să facă parte dintr-un glonț ( reconstituirea întregului după părțile componente );

Dacă materialele prezumate folosite pentru încărcarea cartușelor de vânătoare se aseamănă cu cele prezumate pentru comparație;

Dacă aplicarea capsei ( la cartușele de vânătoare ) s-a făcut manual sau cu un dispozitiv;

Care este compoziția chimică a pulberii.

Atunci când se prezintă arma de foc și tuburile sau gloanțele găsite la fața locului:

Dacă tuburile sau gloanțele puse la dispoziție au fost trase sau nu cu arma în litigiu.

Obiectul expertizei balistice Expertiza balistică are ca obiect identificarea tipului de armă, de foc sau cu aer comprimat și a fabricantului acesteia, după urmele create pe tub și/sau proiectil, identificarea tipului de muniție și a fabricantului acesteia, identificarea factorilor suplimentari ai împușcăturii de pe armă și/sau de pe obiecte de imbrăcăminte precum și elucidarea tuturor împrejurărilor infracțiunilor comise cu arme de foc sau cu aer comprimat. În cadrul expertizei balistice se rezolvă probleme de genul: a) sistemul, modelul și marca armei cu care ar fi putut să fie trase tuburile de cartușe sau proiectilele ridicate de la locul faptei; b) dacă tuburile de cartușe sau proiectilele ridicate de la locul faptei, extrase din corpul victimei au fost trase cu o anumită armă; c) distanța de la care s-a tras; d) direcția de tragere, poziția victimei și a trăgătorului; e) dacă o anumită armă este în stare normală de funcționare și dacă este posibil să se declanșeze focul fără acționarea trăgaciului; f) dacă o anumită armă a suferit modificări față de starea în care a fost pusă la dispoziție de fabricant potrivit scopului și destinației pentru care a fost produsă; g) dacă arma a suferit degradări datorită folosirii îndelungate, prin intervenție cu scule așchietoare sau de alt gen, prin expunere la agenți chimici corozivi sau datorită unor condiții improprii de întreținere exploatare și/sau depozitare; h) dacă dispozitivul de construcție artizanală pus la dispoziție constituie armă în înțelesul legii; i) starea de funcționare, calibrul și eficacitatea unei arme de foc de construcție artizanală; j) dacă pe țeava armei, pe încărcător, cui percutor există urme ale reziduurilor de împușcare (GSR) dacă aceste urme provin de la o muniție similară cu cea pusă la dispoziție pentru comparație și dacă tragerea este de dată recentă; k) dacă muniția corp delict este sau nu aptă pentru a se efectua trageri cu ea; l) dacă muniția corp delict a fost confecționată industrial sau artizanal; m) dacă tubul cartuș și proiectilul au făcut corp comun înainte de tragere; n) dacă mai multe bucăți (schije) provin din același proiectil; o) dimensiunea alicelor extrase din corpul victimei sau ridicate de la locul faptei și dacă au fost confecționate industrial sau artizanal; p) relevarea seriei unei arme de foc; r) dacă victima a fost împușcată printr-un foc tras direct sau prin ricoșeu; s) dacă un orificiu de împușcătură este de intrare sau de ieșire. În practică se pot întâlni și alte aspecte legate de armele de foc și muniția acestora dar cele enumerate sunt cele mai des întâlnite.

Alte probleme ce pot fi rezolvate de expertiza balistică. Secțiunea I. Refacerea inscripțiilor ștanțate pe arme. Atunci când la examinare este prezentată o armă veche, ruginită, căreia îi lipsesc anumite piese, descifrarea inscripțiilor este foarte importantă. Alteori, seriile armelor se distrug intenționat sau chiar se imprimă numere noi, toate modificările făcându-se în scopuri infracționale. Refacerea inscripțiilor sau seriilor înlăturate de pe armele de foc este necesară pentru stabilirea locului de proveniență a armei, modelului, anului de fabricație etc. Acțiunea de restabilirea textului cu ajutorul metodelor chimice sau electrochimice este posibilă datorită faptului că părțile metalului pe care au fost imprimate cifrele și literele, au densitatea mai mare decât restul materialului.

Metoda chimică. Suprafața cercetată a metalului se lustruiește bine cu șmirghelul și se degresează cu un tampon de vată îmbibat în alcool etilic sau eterm, iar din jur împrejur se îngrădește cu parapet de plastilină sau parafină de aproximativ 3 mm grosime. În lăcașul format se toarnă o soluție de bază de acid azotic sau de acid clorhidric. După turnarea soluției reactive pe locul unde s-a ștanțat seria sau alte inscripții, se pregătește aparatul de fotografiat pentru fixarea rapidă a imaginii textului, întrucât aceasta este instabilă și dispare repede. Operația nu mai poate fi repetată.

Metoda electrochimică. Această metodă este considerată rapidă, sigură și cu posibilități de repetare. Se bazează pe faptul că părțile, care au suferit o deformare plastică prin ștanțare, se dizolvă mai ușor în procesul de coroziune electrochimică. Varianta cea mai fiabilă a acestei metode este considerată cea bazată pe aparatul denumit “electronoserpil”.

Metoda feromagnetică. Se bazează pe proprietatea părților care au fost ștanțate de a reține diferit magnetizarea, față de restul metalului obiectului cercetat. Relevarea inscripțiilor îndepărtate se face prin sedimentarea unor microparticule magnetice pe suprafață care în prealabil a fost magnetizată. Particulele metalice vor adera mai mult la zonele ștanțate. Această metodă se poate repeta fără să dăuneze calității metalului în ce privește reconstituirea inscripțiilor.

Secțiunea a II-a. Examinarea armelor de foc atipice. În categoria armelor atipice se includ acele dispozitive confecționate de persoane fizice neautorizate, după criterii empirice, care pot acționa ca arme de foc de fabricație modificate, fără autorizație, dacă li s-a schimbat proprietățile tehnice și tactice inițiale. Din categoria armelor de foc atipice se deduc două grupe distincte: 1. Arme de foc industriale modificate; 2. Dispositive de percuție confecționate artizanal. Examinarea armelor de foc industriale modificate trebuie să asigure stabilirea: modelului inițial al armei, modificările aduse și modul în care s-au făcut acestea, instrumentelor folosite, precum și eventualele schimbări a caracteristicilor tactice inițiale ale armei. În general, armele de foc industriale sunt modificate prin retezarea țevilor în vederea ușurării purtării lor. Folosindu-se muniție originală, armele astfel modificate se compară diferit, după cum sunt cu țeavă ghintuită sau cu țeavă lisă. La armele cu canalul țevii ghintuit, retezarea ei atrage după sine reducerea simțitoare a vitezei inițiale a glonțului, și implicit, scăderea energiei la gura țevii. Fenomenul se datorează faptului, că dacă la țeava întreagă presiunea maximă este atinsă în prima treime, după care proiectilul, pe măsura scăderii presiunii, își mărește viteza, atingând punctul maxim la gura ei, prin retezarea acesteia, proiectilul nu mai are timpul necesar de a căpăta o viteză mare, odată cu el fiind expulzate de pe țeavă și granulele de pulbere nearsă. La armele cu țeavă lisă, retezarea țevilor nu ridică problema pierderii energiei, care este neglijabilă, ci numai a împrăștierii, mai precis a snopului. Energia este dată exclusiv de cartuș. Armele de vânătoare folosesc, de regulă, țevi lungi și scurte, obținându-se cu ele snopi diferiți, fără ca prin aceasta să se reducă forța alicelor. Examinarea dispozitivelor de percuție confecționate artizanal trebuie să stabilească: modul de confecționare ( artizanal, meșteșugăresc ), mijloacele folosite, materialele întrebuințate la confecționarea dispozitivului, schema constructivă, principalele părți constituind mecanisme independente și descrierea fiecăruia în parte pe subansambluri, felul muniției pentru care a fost conceput dispozitivul etc. Când demontarea dispozitivului poate duce la deteriorarea sau modificarea subansamblurilor, gramografia este absolut necesară. Datorită faptului că aceste dispozitive sun tunicate, neexistând deci posibilități de comparație cu alte metode, determinarea vitezei proiectilului și a energiei acestuia se face prin măsurători și calcul, în două feluri: 1. Prin măsurarea vitezei glonțului cu cronograful și determinarea energiei prin calcul; 2. Prin trageri experimentale în material cu rezistență cunoscută. În ambele cazuri, examenul tehnic se ilustrează cu fotografii și gramografii de ansamblu și de detaliu ale întregului dispozitiv și ale mecanismelor aferente.

Grenade și pistoale artizanale.

Pistol artizanal.

Anexă

Expertizele balistico-judiciare în dosarul Vasile Milea

La 22 decembrie 1989, în sediul fostului CC al PCR s-a produs rănirea mortală, cu arma de foc, a generalului colonel Vasile Milea, la acea data ministru al Apărării Naționale. Cercetările efectuate în cauză au condus la concluzia că moartea violentă a acestuia s-a datorat unui act suicidar, motiv pentru care, prin rezoluția din 05.09.1990, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, nereținându-se vinovăția vreunei persoane, referitor la cele întâmplate. În primăvara anului 2004 s-a procedat la reexaminarea cauzei, stabilindu-se că actele premergătoare efectuate au caracter incomplet, cercetarea la fața locului nu a fost efectuată, nu au fost identificate și prelevate toate urmele materiale, toate acestea coroborate cu unele deficiențe din constatările medico-legale și tehnico-științifice efectuate la acea dată, ducând la concluzii contradictorii cu privire la cauzele și împrejurările concrete în care s-a produs moartea fostului ministru al Apărării Naționale. În scopul elucidării, din punct de vedere medico-legal și criminalistic a tuturor aspectelor ținând de condițiile și împrejurările în care a survenit moartea fostului ministru al Apărării Naționale, prin rezoluția motivată din 6 aprilie 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția parchetelor Militare a dispus efectuarea unei expertize medico-legale și criminalistice complexe, de către un colectiv de experți din care am avut onoarea să fac și eu parte. Din obiectivele formulate în ordonanța de efectuare a expertizei au rezultat următoarele sarcini concrete pentru experții criminaliști: – determinarea direcției de tragere; – stabilirea traiectoriei glonțului; – stabilirea mecanismelor de localizare a factorilor suplimentari ai împușcăturii pe partea interioară a vestonului victimei; – stabilirea pozițiilor succesive pe care rănitul le-a avut în momentul împușcăturii și după aceea. Principalele elemente materiale ce ni s-au pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor sus-menționate au fost: – cămașa și vestonul cu însemnele de general-colonel, ridicate la 07.04.2005 de la Muzeul Militar Național, obiecte cu care era îmbrăcat generalul Vasile Milea în momentul declanșării împușcăturii; – husa ce acoperea canapeaua din încăperea unde s-a produs evenimentul și care păstrează pe ea urme de sânge; – un scaun având dimensiunile și modelul similare celui pe care se găsea victima în momentul împușcăturii. De asemenea, ni s-a facilitat posibilitatea examinării încăperii în care s-au produs evenimentele din ziua de 22 decembrie 1989, a reconstituirii poziției pieselor de mobilier și a victimei în momentul producerii împușcăturii, conform declarațiilor martorilor, aflate în dosarul cauzei. 1. Determinarea direcției de tragere și a unghiurilor de impact s-a realizat pe baza orificiilor existente în obiectele de îmbrăcăminte cu care era îmbrăcată victima și spătarul scaunului pe care aceasta era așezată în momentul declanșării împușcăturii, corelate cu poziția victimei în momentul producerii evenimentului. O serie de caracteristici ale celor două orificii existente pe cămașă, cum ar fi: orientarea fibrelor din jurul lor, amplasamentul, dimensiunile și forma acestor orificii corelate cu pierderea de material din centru, pledau pentru ipoteza că direcția de mișcare a glonțului ce a străbătut corpul victimei îmbrăcată cu această cămașă, a fost din față spre spate. Pe vestonul pus la dispoziție s-a constatat existența unui singur orificiu amplasat în partea stângă spate la distanța de 30 cm față de cusătura umărului stâng, respectiv la 8 cm față de cusătura ce pornește de la subțioara stângă în jos. Amplasamentul, forma și dimensiunile orificiului, îndoirea fibrelor spre exterior în corelație cu faptul că nu se constată dispariția de material din centrul perforației indică faptul că ne aflăm în prezența unui orificiu de ieșire și, în consecință, direcția de mișcare a glonțului care a creat orificiul a fost din față spre spatele vestonului. Absența orificiului de intrare de pe suprafața vestonului se poate explica prin aceea că, în momentul declanșării împușcăturii, vestonul era descheiat. Pe spătarul scaunului pus la dispoziție a fost identificat un orificiu de intrare pe față și unul de ieșire prin spate, care au fost create de un glonț de calibru mai mic de 9 mm. Direcția indicată de orificiile existente în spătarul scaunului se corelează cu direcția indicată de orificiile existente în cămașă și veston fiind de fapt o continuare a acestora. Verificarea coliniarității celor patru orificii, descrise anterior, a fost realizată folosind un manechin din polistiren având dimensiuni similare cu bustul generalului Vasile Milea. Pe baza constatărilor măsurătorilor directe și experimentelor din această fază, s-a concluzionat că direcția de deplasare a glonțului ce a străbătut partea stângă a îmbrăcămintei și a corpului lui Vasile Milea a fost din față spre spate și de sus în joc, sub unghiuri aproximative de 12° în plan vertical și de 8° în plan orizontal. 2. Elementul esențial în stabilirea distanței de tragere l-a constituit existența urmelor lăsate de factorii suplimentari ai împușcăturii, pe cămașa victimei. Prezența acestor urme în jurul orificiului de intrare, aflat în pieptul stâng al cămășii, a fost dovedită cu ajutorul celor mai noi mijloace de examinare: microscop LEICA, model MZ 16, la care a fost atașată o cameră video digitală, Video Spectral Comparatorul 5000, microscopul electronic cu baleiaj FEI, model QUANTA 400, și al unor performante metode de analiză: cromatografie în strat subțire și spectrometrie (spetrofotometru FT-IR Nicolet, model Nexus, cuplat cu un microscop CENTAURUS). Cu ajutorul acestora, în partea exterioară a cămășii, în jurul orificiului de pe pieptul stâng, s-au evidențiat în zona de împletire a fibrelor texturii, particule solide, de formă neregulată și mărimi diferite, semitransparente, de culoare galben-maronie care variază ușor ca nuanță chiar și la aceeași particulă. Similitudinea semnalelor obținute în spectrele particulelor de pe cămașă și a celor etalon, indică faptul că particulele descoperite fac parte din tipul pulberilor fără fum de nitroceluloză. Evidențierea, după 15 ani, a urmelor factorilor suplimentari ai împușcăturii pe îmbrăcămintea victimei, constituie o premieră în domeniul științei criminalistice. Pentru aprecierea distanței la care se afla țeava pistolului pe cămașa victimei în momentul ieșirii glonțului, am examinat modul de repartiție a urmelor lăsate de particulele de pulbere nearsă pe țintă, la tragerile experimentale efectuate cu pistolul pus la dispoziție și cu cartușe din același lot, asupra unei ținte de carton alb de la distanțe de: 0, 2, 5, 10, 15, 20, 25 și 30 cm. Așa cum se poate observa, urmele din jurul orificiului din pieptul stâng al cămășii generalului V.M. și cele obținute la tragerile experimentale de la distanțe de 5, respectiv 10 cm, sunt similare. 3. Stabilirea traiectoriei proiectilului s-a realizat în raport de: – locul și poziția victimei în interiorul încăperii unde s-a produs evenimentul; – locul din peretele aceleiași încăperi, unde a fost descoperită urma unui glonț; – poziționarea pistolului și a tubului de cartuș tras la locul faptei, conform declarațiilor martorilor; – corelarea tuturor constatărilor cu dimensiunile și repartiția mobilierului din încăpere la data producerii evenimentelor. Rezultatul activităților complexe sus-menționate se poate observa în schița nr. 1. Traiectoria glonțului astfel calculată a fost confirmată și de canalul traiectoriei produs de proiectil în interiorul corpului defunctului, canal evidențiat în raportul de autopsie A/33045, întocmit la data de, 09.03.1990 și confirmat la exhumarea din luna mai 2005. Pentru stabilirea traiectoriei glonțului au fost analizate și alte posibile traiectorii ale acestuia în spațiul strict determinat al camerei în care s-au produs evenimentele, cum ar fi: ipoteza că glonțul ar fi venit din afara încăperii pe una din cele două ferestre sau că împușcătura a fost declanșată de o persoană aflată în spate, lateral sau în fața victimei. Toate au fost însă infirmate de urmele existente pe spătarul scaunului, pe hainele ce ne-au fost puse la dispoziție, și pe peretele din dreapta intrării, precum și de declarațiile tuturor martorilor audiați, care precizează poziția victimei, a pistolului și a tubului de cartuș, imediat după auzirea împușcăturii. Elementele menționate susțin prin corelare, singură traiectorie posibilă, și anume, aceea indicată în schița nr.1. 4. Ipoteza existenței factorilor suplimentari ai împuscăturii, la orificiul aflat în spatele vestonului, venea în contradicție totală cu toate constatările certe de ordin criminalistic și medico-legal legate de acest caz și, în consecință, a fost eliminată ca neverosimilă.

SCHIȚA NR. 1 Reconstituirea poziției pieselor de mobilier din camera nr. 621, la data de 22 decembrie 1989, a poziției corpului gen. Milea și a traiectoriei glonțului care a produs orificiile existente în cămașă, veston și spătarul scaunului. Scara schiței: 1/30 (1m = 3cm = 30mm) Legendă: = Traiectoria glonțului 1 = Locul pistolului pe masă ( după declarațiile martorilor ) 2 = Locul tubului de catuș tras ( după declarațiile martorilor ) 3 = Urmă de reparație în tencuiala peretelui din dreapta intrării.

Conf. Univ. Dr. Gheorghe Pășescu – expert criminalist.

MINISTERUL DE INTERNE

DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE

A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

RAPORT DE CONSTATARE TEHNICO-ȘTIINȚIFICĂ

CRIMINALISTICĂ

Nr. ……………. din …………….

SPECIALIST: Lt.col. GHEORGHE VALENTIN din cadrul Serviciului Criminalistic al Directiei Generale de Poliție a Municipiului București.

Constatarea tehnico-științifică a fost dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București prin ordonanța nr. 783/P/98, în cauză privind rănirea prin împușcare a numitului Vasile Viorel din București, str. O. Goga nr. 7, sector 6.

OBIECTUL CONSTATĂRII: îl constituie examinarea unui pistol confecționat artizanal și a două tuburi cartuș cal. 6,35 mm, ridicate în urma percheziției efectuate în locuința numitului Oprea Vasile din comuna Glina, jud. Ilfov.

Întrebări formulate:

–         Dacă pistolul este în stare de funcționare ?

–         Tipul de muniție care poate fi folosit la trageri cu această armă.

–         Dacă cele două tuburi au fost trase cu arma supusă examinarii ?

MATERIALE PUSE LA DISPOZIȚIE:

–         un pistol confecționat artizanal;

–         două tuburi cartuș cal. 6,35 mm;

–         cinci capse genofix cal. 6,35 mm.

Având în vedere cele solicitate, în temeiul art. 112, 113 și 115 din C.P.P. și cunoscând prevederile art. 259 alin. 2 și art. 260 din C.P., am procedat la examinarea materialelor puse la dispoziție în laboratorul de balistică judiciară din Serviciul Criminalistic, constatările fiind consemnate în cuprinsul prezentului raport de constatare.

EXAMINĂRI ȘI CONSTATĂRI

Examinarea pistolului. Examinând pistolul pus la dispoziție constat că acesta are mânerul confecționat din lemn, iar partea unde se produce detonația este confecționat din metal. La părțile exterioare acesta nu prezintă urme de lovire, deformări sau deteriorări, fiind intact. În continuare am procedat la demontarea acestuia, ocazie cu care am stabilit că acesta este compus din:

–         mâner din lemn;

–         țeavă;

–         două arcuri elastice;

–         trăgaci;

–         percutor.

Cu ocazia demontării am stabilit prin măsuratoare directă că țeava pistolului are diametrul interior de 6,35 mm, permițând introducerea capselor genofix.

Examinarea tuburilor. Cele doua tuburi sunt confecționate din tablă de culoare galben-auriu având la partea inferioară rebordul în care se află încarcatura explozivă. Examinând tuburile constat că pe marginea rebordului, fiecare tub prezintă o urma de percuție.

Examinarea capselor genofix cal. 6,35 mm.

Examinarea acestora a scos în evidență faptul că acestea nu prezintă urme de golire a conținutului exploziv și nici de percuție, acestea fiind intacte.

Tragerea experimentală.

În continuare, după remontarea pistolului, am executat o tragere experimentală folosind trei din cele cinci capse puse la dispoziție, atât pentru a verifica starea de funcționare a pistolului, cât și pentru obținerea tuburilor model de comparație. Tragerea a decurs normal, fără incidente, pistolul fiind în stare normală de funcționare.

EXAMENUL COMPARATIV:

Pentru examinarea comparativă am folosit microscopul comparator marca “LEITZ” din dotarea laboratorului, așezând pentru început cele două tuburi ridicate de la fața locului și le-am comparat între ele, ocazie cu care am stabilit că acestea au fost trase cu aceeași armă. În continuare, am așezat unul din cele două tuburi pe platanul din stânga și unul din cele trei trase experimental pe platanul din dreapta, după care le-am comparat între ele. Cu această ocazie am stabilit că urma percuției de pe tubul în litigiu prezintă caracteristici asemanatoare ca formă, dimensiune și plasament cu urma percuției de pe tubul model de comparație. Având în vedere cele examinate, descrise și ilustrate, formulez urmatoarele concluzii:

– Pistolul artizanal ridicat de la numitul Oprea Vasile, este în stare de funcționare și folosește pentru trageri capse genofix cal. 6,35 mm.

– Cele două tuburi ridicate de la sus-numitul au fost trase cu pistolul supus examinării. Împreună cu prezenta lucrare care conține un număr de 7 (șapte) file, restituim materialele supuse examinării.

SPECIALIST,

Lt.col. GHEORGHE VALENTIN

MINISTERUL DE INTERNE

DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE

A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

RAPORT DE CONSTATARE TEHNICO-ȘTIINȚIFICĂ

CRIMINALISTICĂ

Nr. ……………. din …………….

SPECIALIST: Mr. VASILE VIOREL din cadrul Serviciului Criminalistic al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Constatarea tehnico-științifică a fost dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București prin ordonanța nr. 283/P/97, în cauză privind rănirea prin împușcare a numitului Ghiocel Dumitru din Com. Glina, nr 7 Județul Ilfov.

OBIECTUL CONSTATĂRII: îl constituie examinarea unui revolver confecționat artizanal și a două tuburi cartuș cal. 9 mm, ridicate de la fața locului.

Întrebări formulate:

–         Dacă revolverul este în stare de funcționare ?

–         Tipul de muniție care poate fi folosit la trageri cu această armă.

–         Dacă cele două tuburi au fost trase cu arma supusă examinării ?

MATERIALE PUSE LA DISPOZIȚIE:

–         un revolver confecționat artizanal;

–         două tuburi cartuș cal. 9 mm;

–         două cartușe cal. 9 mm.

Având în vedere cele solicitate, în temeiul art. 112, 113 si 115 din C.P.P. și cunoscând prevederile art. 259 alin. 2 și art. 260 din C.P., am procedat la examinarea materialelor puse la dispoziție în laboratorul de balistică judiciară din Serviciul Criminalistic, constatările fiind consemnate în cuprinsul prezentului raport de constatare.

EXAMINĂRI ȘI CONSTATĂRI

Examinarea revolverului. Examinând revolverul pus la dispoziție constat că acesta are mânerul confecționat din lemn, butoiașul încărcător este compus din mai multe bucăți de țeavă sudate pe un suport și prins de corpul armei cu un șurub. Rotirea acestuia este manuală și prin deșurubarea țevii proiectilul cartușului este ghidat pe țeavă. În continuare am procedat la demontarea acestuia, ocazie cu care am stabilit că acesta este compus din:

–         mâner din lemn;

–         țeavă;

–         arcuri elastice folosite pentru armarea cocoșului;

–         trăgaci;

–         butoiaș încărcător;

–         manșon din cauciuc pentru amortizare zgomot și flacără.

Revolverul prezintă un grad destul de avansat de uzură (rugină) și mici defecțiuni la mecanismul de tragere. Cu ocazia demontării am stabilit prin masurătoare directă că țeava pistolului are diametrul interior de 9,2 mm, permițând introducerea proiectilului în țeavă.

Examinarea tuburilor. Cele două tuburi sunt confecționate din tablă de culoare galben-auriu iar pe rozetă sunt prezente inscripțiile 9 mm S&B LUGER, ceea ce indică, calibrul și fabricantul muniției. Capsele detonante ale celor două cartușe supuse examinării prezintă o singură urmă de percuție.

Examinarea cartușelor cal. 9 mm.

Examinarea acestora a scos în evidență faptul că acestea nu prezintă urme de desertizare și nici de percuție, acestea fiind intacte.

Tragerea experimentală.

În continuare, după remontarea revorverului, am executat o tragere experimentală folosind cele două cartușe puse la dispoziție, atât pentru a verifica starea de funcționare a pistolului, cât și pentru obținerea tuburilor model de comparație. Tragerea a decurs normal, fară incidente, pistolul fiind în stare normală de funcționare, iar tuburile au fost recuperate.

EXAMENUL COMPARATIV:

Pentru examinarea comparativă am folosit microscopul comparator marca “LEITZ” din dotarea laboratorului, așezând pentru început cele două tuburi ridicate de la fața locului și le-am comparat între ele, ocazie cu care am stabilit că acestea au fost trase cu aceeași armă. În continuare, am așezat unul din cele două tuburi pe platanul din stânga și unul din cele două trase experimental pe platanul din dreapta, după care le-am comparat între ele. Cu această ocazie am stabilit că urma percuției de pe tubul în litigiu prezintă caracteristici asemănătoare ca formă, dimensiune și plasament cu urma percuției de pe tubul model de comparație.

Având in vedere cele examinate, descrise și ilustrate, formulez urmatoarele concluzii:

– Revolverul artizanal ridicat de la numitul Ghiocel Dumitru, este în stare de funcționare și foloseste pentru trageri cartușe de cal. 9 mm.

– Cele două tuburi ridicate de la sus-numitul au fost trase cu revolverul supus examinării. Împreună cu prezenta lucrare care conține un numar de 7 (șapte) file, restituim materialele supuse examinării.

SPECIALIST,

Mr. VASILE VIOREL

Concluzii

Prezenta lucrare abordează un mic segment al balisticii judiciare, acela al examinării și identificării armelor de foc, privit prin prisma necesității acestor cunoștinte în cadrul probațiunii din procesul penal. Pe această temă, a balisticii judiciare, se pot scrie multe pagini fară a epuiza în întregime subiectul, prezenta lucrare fiind o încercare de a trata în linii generale problemele la care sunt chemați să răspundă atât experții balisticieni cât și organele de urmarire penală. Balistica reprezintă o ramură a mecanicii teoretice care studiază fenomenele ce se produc în urma folosirii armelor de foc. Datorită rolului important, balistica a ajuns să fie ridicată la rangul de știință, având un obiect de cercetare bine definit, metode proprii de cercetare științifică, principii și legități proprii. Balistica judiciară este o ramură a tehnicii criminalistice, care elaborează metodele și mijloacele tehnico-științifice de studiere a armelor de foc portative, a munițiilor acestora și a urmelor împușcării, în vederea identificării armei cu care s-a tras și ulterior a autorului infracțiunii. Balistica judiciară se ocupă cu studiul construcției și a funcționării armelor de foc, procesele legate de tragere, precum și de urmele produse de acestea, toate fiind folosite pentru elucidarea problemelor ridicate de urmărirea penală. Balistica judiciară are un obiect propriu de cercetare, principii și legități proprii, legături cu alte științe teoretice și practice și metode proprii de cercetare științifică. Acest domeniu al cercetării criminalistice a apărut și s-a dezvoltat plecând de la bazele și datele științifice oferite de balistica propriu-zisă ca știință care studiază fenomenele legate de tragerea cu armele de foc. Necesitatea cercetării judiciare a unor evenimente în care au fost utilizate arme de foc, omoruri, sinucideri, tâlfării, au dus la apariția balisticii judiciare. Balistica generală are două ramuri: – balistica interioară; – balistica exterioară. Balistica interioară studiază toate fenemenele si procesele care au loc pe timpul tragerii. Tragerea este un proces termodinamic și gazodinamic complex și rapid. Balistica exterioară este o ramură a mecanicii, care studiază legile mișcării unui corp greu, aruncând sub un anumit unghi față de orizont. În prezent, balistica interioară și balistica exterioară sunt două științe tehnice de sine stătătoare și bine definite. Acestea studiază fenomene de naturi diferite și dispun de legi și mijloace proprii de investigare teoretică și experimentală. În ceea ce privește istoria balisticii judiciare, aceasta este strâns legată de perfecționarea și dezvoltarea tehnicii privind construcția armelor de foc, de răspândirea acestora pe toate teritoriile lumii, cât și folosirea armelor de foc la comiterea diferilor infracțiuni. În România, cadrul legal privind regimul armelor de foc și al munițiilor îl constituie Legea nr. 295/2004. În sensul prezentei legi, prin arme de foc se înțeleg acele arme a căror funcționare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanțe aprinse sau luminoase ori împrăștierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare. Armele sunt mijlocul cel mai frecvent folosit de către infractori, nu numai pentru a săvârși fapte incriminate de legea penală, dar și pentru a-și asigura o posibilitate de scăpare în cazul în care sunt surprinși în momentul săvârșirii faptelor. Deținerea și portul de arme și muniții, precum și folosirea acestora prezintă pericol social, întrucât se creează o stare de pericol pentru ordinea și liniștea publică, pentru viața și siguranța persoanelor, pentru avutul public și cel privat. Pentru identificarea armei de foc este necesar ca specialistul să dispună de o colecție de arme și muniții cât mai completă pentru a rezolva cauza, în caz contrar rezolvarea problemei devine foarte anevoioasă. Sunt considerate arme de foc și ansamblurile, subansamblurile și dispozitivele care se pot constitui și pot funcționa ca arme de foc. Prin muniții se înțeleg cartușele, proiectilele și încărcăturile de orice fel, care pot fi întrebuințate la armele prevăzute mai sus. Procesul de identificare este întălnit în toate domeniile de cercetare științifică. În acest scop, balistica judiciară, ca ramură a tehnicii criminalistice, a creat metode specifice pentru o mai bună identificare individuală a armei de foc după gloanțele și tuburile trase, dar și după alte urme produse de funcționarea lor. În procesul de identificare a armelor de foc vom studia caracteristicile de gen și individuale din punct de vedere al constanței, frecvenței și a interdependenței lor. Pentru a face identificarea armei nu este necesar să se apeleze la toate trăsăturile, ci doar la cele esențiale prin care se individualizează față de celelalte. Clasificarea armelor de foc se bazează, în principal, pe destinația lor și apoi pe construcția acestora. Un alt element important, care diferențiază armele de foc, îl constituie țeava. Pentru identificarea de gen este suficient ca la obiectul scop al identificării și la obiectul mijloc, să coincidă caracteristicile ce definesc o anumită categorie, un anumit grup de obiecte. Identificarea de gen și individuală sunt indisolubil legate de calitatea cu care se face cercetarea la fața locului. Arma cu care s-a tras, urmele principale, urmele secundare, trebuie descoperite, fixate, ridicate și conservate prin procedee și tehnici specifice. Descoperirea armei este una din sarcinile importante ale cercetării la fața locului. În căutarea armei trebuie să fie examinate amănunțit, atât locul unde s-a găsit victima, cât și cel și în care se află urmele lăsate de faptuitor precum și căile de acces. În cazul sinuciderilor sau al morților accidentale, arma se descoperă, de regulă, în imediata apropiere a victimei sau chiar în mâinile acesteia. La locul comiterii infracțiunii, după o căutare atentă, în afară de urme se pot descoperi și tuburile arse. De obicei, acestea se caută începând cu zona unde se bănuiește că a stat cel care a tras. Posibilitatea descoperirii unor tuburi trase la locul faptei, atunci când tragerea s-a efectuat cu o armă automată, este mare, deoarece acestea, după fiecare tragere, aruncă tubul tras. Mai greu se vor descoperi tuburile trase atunci când s-a folosit o armă care, după fiecare foc trebuie reîncărcată. În unele situații, urmele secundare ale împușcăturii pot fi descoperite și pe mâna trăgătorului sau, de la caz la caz, pe alte regiuni ale corpului ori pe îmbrăcămintea acestuia. Aceste urme pot fi puse în evidență și cu ajutorul radiațiilor ultraviolete. Identificarea armei de foc se face după urmele lăsate de armă pe diferite obiecte, după diferitele obiecte, după proiectilele și tuburile arse descoperite la locul faptei și după urmele formate de armă, prin tragere, pe elementele cartușului. Pentru identificarea de gen se ține seama de forma, dimensiunea și greutatea glonțului care pot indica felul armei: pușcă, pistol sau revolver. Un alt element care poate ajuta la identificarea generală a armei este semnul fabricii din care se poate deduce proveniența muniției. Acest semn se află pe partea posterioară a glonțului. Expertiza balistică judiciară, este una dintre cele mai complete examinări la care sunt supuse armele de foc, muniția și urmele acestora cât și împrejurările legate de folosirea lor. Obiectul expertizei balistice diferă în raport cu materialele puse la dispoziția specialistului și întrebările adresate de organul judiciar. Examinarea tehnică a armelor de foc, reprezintă prima etapă a cercetărilor criminalistice de laborator, la care este supusă o armă, acesteia adăugându-i-se și cercetarea muniției găsite în armă, a tuburilor și proiectilelor descoperite la fața locului. Stabilirea stării de funcționare a armei de foc este una din cele mai importante probleme ale expertizei balistico-judiciare. Examinarea se efectuează potrivit particularităților constructive ale fiecărui tip sau model de armă. În primul rând, se determină starea tehnică a armei și modul de funcționare a piselor componente. În ceea ce privește investigarea criminalistică a muniției, aceasta are rolul de a stabili tipul, modelul și anul de fabricație al cartușelor, pe baza caracteristicilor, a inscripțiilor fabricilor producătoare, existente pe rozeta tubului. Ca și în cazul armei, interesează care este starea lor tehnică, dacă încărcătura coincide cu cea originală și care este gradul său de conservare. Prin examinarea gloanțelor și a tuburilor poate fi stabilită apartenența de grup a armei, precum și calitatea muniției, dar și locul de fabricație. Un alt tip de examinare a armelor de foc o reprezintă examinarea “acustică”. Investigațiile denumite acustice presupun examinarea urmelor sonore ale împușcăturii, armării și percuției. Această examinare este socotită de unii specialiști ca serviind atât la stabilirea tipului și modelului armei, cât și la identificarea propriu-zisă, pe baza examenului comparativ al sonogra- mei în litigiu cu sonogramele obținute pe baza tragerilor experimentale. Identificarea ar fi posibilă, numai prin existența unei imprimări a urmelor sonore ale împușcăturii, în momentul săvârșirii infracțiunii, imprimare ce trebuie să îndeplinească anumite condiții de ordin calitativ. Prin examinarea balistico-judiciară se poate stabili starea tehnică și de funcționare a armelor de foc, a muniției și fenomenelor rezultate în urma împușcăturii.

BIBLIOGRAFIE

Constituția României.

Codul Penal.

Codul de procedură penală.

Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor.

Vasile Bercheșan – “Cercetarea panală – Criminalistică. Teoria și practică”.

Vasile Bercheșan – “Valorificarea științifică a urmelor infracțiunii”, Curs de tehnică criminalistică.

Emilian Stancu – “Criminalistica”, Editura Actami, 1995.

Emilian Stancu – “Tratat de criminalistică”, Editura Actami, București, 2001.

Camil Suciu – “Criminalistica. Știința investigării infracțiunilor”, vol. II, Editura Tempus S.R.L., București, 1992.

Valeriu Manea – “Determinarea distanței de la care s-a tras prin examenul urmelor descoperite pe țintă”, Ministerul de Interne, București, 1962.

Vasile Măcelaru – “Balistică judiciară”, Ministerul de Interne, București, 1972.

Ion Mircea – “Criminalistică – obiectul criminalisticii”.

Vintilă Dongorez, Siegfried Kahane, Iosif Fodor, Rodica Stănoiu, Costică Bulai, Nicoleta Iliescu, Victor Roșca – “Explicații teoretice ale Codului penal român”, vol. IV, Editura Academiei Române, Editura All Beck, București, 2003.

Colectiv – “Curs de tehnică criminalistică”, vol. II, Ministerul de Interne București, 1983.

Colectiv – “Probleme de criminalistică și criminologie”, vol. I, București, 1983.

Colectiv – “Tratat de practică criminalistică”, vol. III, Serviciul Editorial al Ministerului de Interne, București, 1980.

Colectiv – “Îndrumar practic de criminalistică pentru subofițerii de poliție”, Serviciul Editorial al Ministerului de Interne, București, 1984.

Colectiv – “Tratat practic de criminalistică”, Serviciul Editorial al Ministerului de Interne, București, 1976.

Ilona Bota – “Stabilirea distanței de la care s-a tras ajutorul alfa naftilaminei ”.

S.D. Kustanevici – “Balistica judiciară”, Moscova, 1956.

Ion Argeșeanu – “Criminalistica și Medicina legală în slujba justiției” vol. I, Editura Lumina Lex, București, 1996.

Gheorghe Scripcaru, M. Terbancea – “Patologie medico-legală”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983.

M. Kembach – “Medicină judiciară”, Editura Medicală, București, 1965.

B. Cruceru – “Un aparat și o metodă nouă pentru stabilirea direcției și traiectoriei unui proiectil”, în “Probleme de medicină legală și criminalistică”, vol. IV, Editura Medicală, București, 1956.

Coman Lupu – “Cercetarea la fața locului”, București, 1971.

C. Turai – “Elemente de criminalistică și tehnică criminală”, București, 1947.

“Buletin de criminologie și de criminalistică”, nr. 3-4, 1985.

Col. Cătălin Bălțeanu – “Balistica, o știință cu bătaie lungă”, în “Criminalistica”, nr. 1, anul II, București, 2000.

F. Moraru – “Manual de balistică interioară”, Editura Militară, București, 1976.

V. Măcelaru.

Col. Toroiman George, Buletinul “Poliția Română” nr. 4/1996, cp. IV.

Camil Suciu – “Criminalistică”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972.

Emilian Stancu – “Criminalistica, știința investigării infracțiunilor”, vol. I, Editura Tempus S.R.L., București, 1992.

Valeriu Manea – “Curs de tehnică criminalistică”, vol. I, Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza București, 1983.

Tratat de Criminalistică, vol. I, Ministerul de Interne, București, 1976.

Cărjan L. – “Criminalistică – Tratat”, Editura Pinguin Book, București, 2005.

Mircea I. – ”Criminalistica”, Editura Lumina Lex, București, 1999.

Emilian Stancu – “Investigarea științifică a infracțiunilor”, vol. I, București, 1986.

V. Bercheșan, M. Ruiu – “Tratat de tehnică criminalistică”, Editura Little Star, București, 2004.

I. Cora, C. Dumitrescu, I. Vochescu, D. Ionete – “Curs de criminalistică ”, vol. I, Tehnică Criminalistică, Partea a II-a, Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, Bucrești, 1975.

Florin Ionescu – “Criminalistică”, Editura Universitară, București, 2008.

Valeriu Manea – “Tratat practic de criminalistică”, vol. III, Serviciul Editorial al Ministerului de Interne, 1980.

Colectiv – “Curs de tehnică criminalistică”.

Colectiv – “Tratat practic de criminalistică”, vol. III.

Revistă de informare, documentare și opinii.

BIBLIOGRAFIE

Constituția României.

Codul Penal.

Codul de procedură penală.

Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor.

Vasile Bercheșan – “Cercetarea panală – Criminalistică. Teoria și practică”.

Vasile Bercheșan – “Valorificarea științifică a urmelor infracțiunii”, Curs de tehnică criminalistică.

Emilian Stancu – “Criminalistica”, Editura Actami, 1995.

Emilian Stancu – “Tratat de criminalistică”, Editura Actami, București, 2001.

Camil Suciu – “Criminalistica. Știința investigării infracțiunilor”, vol. II, Editura Tempus S.R.L., București, 1992.

Valeriu Manea – “Determinarea distanței de la care s-a tras prin examenul urmelor descoperite pe țintă”, Ministerul de Interne, București, 1962.

Vasile Măcelaru – “Balistică judiciară”, Ministerul de Interne, București, 1972.

Ion Mircea – “Criminalistică – obiectul criminalisticii”.

Vintilă Dongorez, Siegfried Kahane, Iosif Fodor, Rodica Stănoiu, Costică Bulai, Nicoleta Iliescu, Victor Roșca – “Explicații teoretice ale Codului penal român”, vol. IV, Editura Academiei Române, Editura All Beck, București, 2003.

Colectiv – “Curs de tehnică criminalistică”, vol. II, Ministerul de Interne București, 1983.

Colectiv – “Probleme de criminalistică și criminologie”, vol. I, București, 1983.

Colectiv – “Tratat de practică criminalistică”, vol. III, Serviciul Editorial al Ministerului de Interne, București, 1980.

Colectiv – “Îndrumar practic de criminalistică pentru subofițerii de poliție”, Serviciul Editorial al Ministerului de Interne, București, 1984.

Colectiv – “Tratat practic de criminalistică”, Serviciul Editorial al Ministerului de Interne, București, 1976.

Ilona Bota – “Stabilirea distanței de la care s-a tras ajutorul alfa naftilaminei ”.

S.D. Kustanevici – “Balistica judiciară”, Moscova, 1956.

Ion Argeșeanu – “Criminalistica și Medicina legală în slujba justiției” vol. I, Editura Lumina Lex, București, 1996.

Gheorghe Scripcaru, M. Terbancea – “Patologie medico-legală”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983.

M. Kembach – “Medicină judiciară”, Editura Medicală, București, 1965.

B. Cruceru – “Un aparat și o metodă nouă pentru stabilirea direcției și traiectoriei unui proiectil”, în “Probleme de medicină legală și criminalistică”, vol. IV, Editura Medicală, București, 1956.

Coman Lupu – “Cercetarea la fața locului”, București, 1971.

C. Turai – “Elemente de criminalistică și tehnică criminală”, București, 1947.

“Buletin de criminologie și de criminalistică”, nr. 3-4, 1985.

Col. Cătălin Bălțeanu – “Balistica, o știință cu bătaie lungă”, în “Criminalistica”, nr. 1, anul II, București, 2000.

F. Moraru – “Manual de balistică interioară”, Editura Militară, București, 1976.

V. Măcelaru.

Col. Toroiman George, Buletinul “Poliția Română” nr. 4/1996, cp. IV.

Camil Suciu – “Criminalistică”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972.

Emilian Stancu – “Criminalistica, știința investigării infracțiunilor”, vol. I, Editura Tempus S.R.L., București, 1992.

Valeriu Manea – “Curs de tehnică criminalistică”, vol. I, Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza București, 1983.

Tratat de Criminalistică, vol. I, Ministerul de Interne, București, 1976.

Cărjan L. – “Criminalistică – Tratat”, Editura Pinguin Book, București, 2005.

Mircea I. – ”Criminalistica”, Editura Lumina Lex, București, 1999.

Emilian Stancu – “Investigarea științifică a infracțiunilor”, vol. I, București, 1986.

V. Bercheșan, M. Ruiu – “Tratat de tehnică criminalistică”, Editura Little Star, București, 2004.

I. Cora, C. Dumitrescu, I. Vochescu, D. Ionete – “Curs de criminalistică ”, vol. I, Tehnică Criminalistică, Partea a II-a, Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, Bucrești, 1975.

Florin Ionescu – “Criminalistică”, Editura Universitară, București, 2008.

Valeriu Manea – “Tratat practic de criminalistică”, vol. III, Serviciul Editorial al Ministerului de Interne, 1980.

Colectiv – “Curs de tehnică criminalistică”.

Colectiv – “Tratat practic de criminalistică”, vol. III.

Revistă de informare, documentare și opinii.