Balcic Intre Istorie Si Fictiune

Introducere

Capitolul 1

1.Analiza istorica a Balcicului

Capitolul 2

2. Analiza in proza a Balcicului

Capitolul 3

3. Analiza in poezie a Balcicului

Introducere

Consider o deosebita provocare intelectuala abordarea temei "Balcicul intre istorie si fictiune" deoarece de-a lungul istoriei Balcicul a reprezentat efectiv capitala estivala a culturii romanesti. Acest lucru se datoreaza pe de-o parte frumusetii si caracterului aparte din punct de vedere geografic, estetic, climateric al locului si a faimoasei personalitati , marcante de altfel, a istoriei si culturii universale, respectiv Regina Maria a Romaniei.

Consider o calatorie in timp cu parfum de lux interbelic , intrarea in intimitatea unei femei de mare clasa- regina Maria- si totodata doresc ca o asemenea prezentare si abordare a locului, personajelor si contextului Balcic general, sa ofere tinerilor si persoanelor ce vor avea acces la aceasta lucrare o reala calatorie in timp, o rememorare a tot ceea ce inseamna deosebit, lux, arta, cultura, si frumos in creatia romaneasca.

Personal imi doresc sa aibe izul unui eseu personal al unui moment in timp , arta, cultura -un omagiu adus unor personaje, unui loc si unui context de etalon, o apreciere a ceea ce inseamna puterea propriului exemplu, a implicarii totale.

Pe langa imaginile deosebite, peisajul pitoresc si parca atemporal, rupt de timp si cicilizatie, Balcicul reprezinta oaza de pace si liniste a Reginei Maria care, in calatoria ei din anul 1924 in Dobrogea de Sud, se indragosteste la prima vedere de Balcic; influentata de pictorul Alexandru Szatmari, regina se instaleaza in acest mic paradis si construieste o vila pe malul marii, o capela numita "Stella Maris" si o gradina.

Voi prezenta in trei parti in lucrarea mea o analiza istorica a Balcicului, cu incadrarea acestuia in contextul istoric, geografic, cultural si demografic al perioadei respective, in a doua parte a lucrarii voi prezenta o analiza in proza a Balcicului- unde este mentionat in proza – iar in partea a treia -analiza in poezie a Balcicului.

In speranta ca lucrarea mea va va trezi interesul, va mutumesc anticipat pentru urmatoarele minute de lectura

Balcic

Analiza istorica a Balcicului

In 14 februarie 2014, Lucian Boia, autorul cartii "Balcic. Micul paradis al Romaniei Mari" ia parte la o emisiune ca invitat al televiziunii Digi24 , emisiunea "Impartial importanta micului oras de la Marea Neagra" ;autorul face primele declaratii video privind momentul si contextul in care a scris cartea, citez:

"Nu ma asteptam nici eu sa scriu asa ceva. Am ajuns la Balcic pentru prima oara in septembrie 2012 . Stiam cate ceva din cultura mea generala, imi povestise ceva si mama mea, care prin anii 30 ajunsese si ea acolo, dar nimic mai mult. Am ajuns acolo, mi-a placut, m-a interesat.

Asa se intampla cu mine, cand dau de un subiect si daca nu gasesc o carte scrisa cu privire la subiectul respectiv, ma gandesc sa fac eu o carte" . Practic , fermecat de mirajul locului, in timp ce il viziteaza, Lucian Boia se decide sa scrie o carte despre Balcic, parca retraind 80 de ani mai tarziu ceea ce a trait Regina Maria cand a venit prima oara la Balcic.

Lucian Boia spune ca informatiile istorice din cartea sa sunt de arhiva si ca diferenta de peisaj a inspirat foarte multi pictori romani sa imortalizeze pe panza atmosfera si spiritul micul oras la malul marii.

Spre deosebire de faleza litoralului romanesc, litoralul de la Balcic este mult mai stancos, mai sinusios si spectaculos.

Boia afirma in cartea sa " Era un peisaj de factura mediteraneeana, mai rar pe litoralul Marii Negre, dar si exotismul uman, tursi , tatari". Insa, alaturi de populatia turca, majoritara de altfel la acea vreme , la sfarsit de ani `30 aproximativ o treime din populatie este de origine romana.

„Românii și bulgarii nu se căsătoreau unii cu alții pentru că erau comunități închise în ele însele. Dar este una semnificativă, a primarului român Octavian Moșescu cu o bulgăroiacă, prin 1928”, precizeaza istoricul .

Acest pitoresc a fost elementul care i-a atras pe pictorii români în acest loc și, deși scriitori mergeau la Balcic și la universitatea liberă înființată de primarul Octavian Moșescu, acest lucru nu se regăsea în creațiile lor în așa mare măsură ca a pictorilor români. „Nu există o literatură a Balcicului de amploarea picturii”, a constatat istoricul.

„Aproape toți pictorii au fost, a trebuit să se deschidă calea și s-au luat unul după altul. Pitorescul cel mai accentuat oriunde ai fi privit în România nu aveai așa ceva, atât de diferit. Isăr ajunge în Cadrilater în toamna lui 1913 și are chiar o expoziție cu multe pânze din Cadrilater, cam tot atunci ajunge  Alexandru Satmari – care va face toată viața o propagandă intensă, și mai ajung prin 1914  Gheorghe Petrașcu, Teodorescu Sion și apoi masiv în perioada interbelică”, scrie Lucian Boia.

Însă, cu toate ca locul atrăgea prin pitorescul său, Balcicul nu era prea confortabil. Incepand 1913, când a intrat sub administrația românească și până la sfarsitul acestei scurte perioade, în 1940, s-a modernizat treptat. Abia spre finalul acestei perioade străzile devin pavate, orașul avea energie electrică și apăruseră și câteva vile moderne.

Regina Maria stătea la Balcic, în medie, două luni pe an.

„Deși îl vizitase în 1915 și văzuse ce era de văzut, regina Maria se îndrăgostește de Balcic abia în 1924, într-atât de puternic, încât își construiește, pe țărmul stâncos și sălbatic, un adevărat paradis.

Se poate spune că datorită ei, din acest moment, mitul Balcicului nu mai are nevoie de combustia istoriei, este pur și simplu sincron cu realitatea, ba chiar o înrâurește, dându-i o strălucire fără egal în perioada interbelică”, scrie Lucian Boia în cartea „Balcic. Micul paradis al României Mari”.

„Regina Maria se relaxa la Balcic, scăpa de atmosfera destul de neplăcută, încărcată din politică. Pentru ea un loc de evadare, reprezenta paradisul ei, fiind înconjurată de lucrurile care îi plăceau, de mare, de flori. Petrecea la Balcic cam două luni pe an”, a spus scriitorul.

Cu toate că exista foarte mituri cu privire la așa-numitul complot de la Balcic, Lucian Boia susține că nu s-au luat decizii politice importante în micul oraș de pe malul marii.

„Nu se luau decizii, dar aveau loc discuții politice importante. Complotul de la Balcic e un titlu prea exagerat pentru ce s-a întâmplat”, a adăugat istoricul.Se spunea ca , Regina Maria i-ar fi chemat la Balcic, în intervalul august-octombrie 1931, pe prințul Nicolae și pe mareșalul Averescu și le-ar fi propus să o sustina să-l detroneze pe Regele Carol al II-lea și să o declare pe dânsa regentă.

De jur-imprejurul Romaniei existau aproape peste tot tinuturi locuite de romani, Mai putin in Cadrilater deoarece acesta era cel mai putin romanesc dintre teritoriile limitrofe Romaniei.

In perioada razboaielor balcanice, au fost inregistrati in Bulgaria 93 783 de romani; doar 10286 dintre ei traiau in Cadrilater. Romania, pana la urma, n-a primit intreaga regiune conventional denumita astfel, cu o suprafata totala de 22 621 km, ci ceea ce s-ar putea numi Micul Cadrilater, intins pe 7 700 km, cu o populatie de 259 957 de locuitori, dintre care 116 324 de bulgari, 105 765 de turci si 11 734 de tatari (elementul bulgaresc sporise dupa 1878 prin colonizare, tara a atinge insa majoritatea).

Potrivit aceluiasi recensamant, romanii erau in numar de 6259, reprezentand 2,4 % din populatie (cei mai multi – vreo 5000 – concentrati la Turtucaia, oras "lipit" de Romania, pe malul drept al Dunarii, fata in fata cu Oltenita).

Cadrilaterul nu a reprezentat pentru romani o experienta placuta , deoarece a intretinut o tensiune permanenta intre Romania si Bulgaria. Ostilitatea dintre cele doua regiuni s-a vazut mai ales in Primul Razboi Mondial, cand s-au aflat in tabere opuse.

Datorita infrangerilor romanesti din toamna anului 1916, bulgarii s-au relocat in Cadrilater (in ideea de a anexa intreaga Dobroge); odata eu victoria Antantei, administratia romaneasca s-a intors la finele anului 1918. A tinut doar pana in anul 1940, cand, datorita Germaniei si Italiei, Romania cedeaza definitiv Bulgariei teritoriul mult dorit (tratatul de la Craiova, 7 septembrie 1940).

Intre timp a avut o actiune de colonizare, ce urmarea romanizarea celei mai putin romanesti dintre regiunile Romaniei. Colonistii au sosit atat din Regat, cat si – macedo-romanii – din Peninsula Balcanica.

La sfarsitul perioadei, cifra romanilor a crescut la aproximativ 110000, bulgarii avea un numar de 150000, iar musulmanii (turci si tatari), candva cei mai numerosi, au scazut sub 100 000, din cazua emigrarii unei parti dintre ei in Turcia (in 1938, potrivit unei estimari, bulgarii rerau cam 40,52 % din totalul populatiei, romanii 29,14 %, iar musulmanii 26,04 %).

Pentru romani, plecarea turcilor a insemnat un regret : acestia erau un element de echilibru, nu ca bulgarii bulgari, mai mult sau mai putin refractari fata de statul roman.

Deaorece romanii, in ciuda cresterii numarului lor, ramaneau tot minoritari, scaderea populatiei musulmane dadea bulgarilor majoritatea relativa pe care o avusesera mai inainte musulmanii.

In perioada cat a apartiunut Romaniei, Cadrilaterul a cunoscut cam tot timpul o stare de neliniste. Se simtea prezenta oorganizatiilor iredentiste bulgaresti, ca si comunistii, bulgari si ei la fel de ostili statului roman; mai grav insa, bandele asa-zisilor comitagii tranzitau frontiera din Bulgaria, ucideau si pradau, tinta lor preferata fiind colonistii macedo-romani.

Nici acestia din urma nu erau prea multumiti, date fiind conditiile defectuoase in care se realizase improprietarirea si urmarile contradictorii in materie de colonizare; legionarii au gasit printre ei un bun teren de recrutare.

Una peste alta, Cadrilaterul a adus romanilor mai multe griji decat motive de satisfactie. Cu o exceptie: o unica si splendida exceptie. Un dar neasteptat: Balcicul.

In preajma anexarii Cadrilaterului, Balcicul numara 6641 de locuitori, dintre care vreo 3 000 de bulgari si peste 2 000 de turci. In numar mai mic, traiau aici tatari, greci, evrei, armeni si tigani. Nu lipseau nici romanii : 17 in total.

Orasul de o frumusete deosebita, cu un amestecat parfum oriental, occidental si balcanic nu ramane neobservat; pitorescul sau ii seduce pe bulgari la inceput, dar nu in mod deosebit, fiind propriul lor tarm de mare; romanii insa cad instantaneu si fara echivoc sub farmecul locului. Si asa incepe legenda frumosului Balcic, o oaza de verdeata parca rupta din timp, o legenda vie a unui oras turco- romano- bulgaresc.

Este moementul in care, treptat Dobrogea se integreaza, si nu doar din punct de vedere politic si economic, cat si cultural in imaginarul romanesc ; acest lucru ridica doua valente, prima valorizarea marii, dar si a pitorescului deosebit al tinutului.

Pictorii vremii au constatat ca au ignorat efectiv varietatea umana, culturala si etnografica a pamantului dintre Dunare si mare , fiind focusati spre lumea occidentala.

In jurul anului 1900 Enciclopedia romanii avea sa sublinieze cu foarte multa acuratete caracterul aparte si special al regiunii : "Din punct de vedere etnografic si etnologic, Dobrogea prezinta un interes deosebit; sub acest raport, ea se distinge de toate celelalte parti ale Europei, avand, pe un teritoriu relativ mic, un numar destul de mare de straini, peste 20 de nationalitati, si anume: rornani 101.226, turci si tatari 38.623, bulgari 37.008 rusi 13.721, lipoveni 12.970, greci 9.020, germani 7.830:, evrei 4.063, gagauzi 2.968, armeni 1.930, italieni 1.175 si tigani 1.159"

O nota aparte si originala o dadea , prin turci si tatari, atmosfera orientala; astfel, cand vor deveni dornici de a simti parfumul Orientului, romanii nu vor trebui sa calatoreasca prea departe , pentru ca aveau Balcicul la ei acasa.

Anul 1895 este un an de referinta pentru Balcic deoarece se inaugureaza podul peste Dunare de la Cernavoda, si astfel, Dobrogea este legata mult mai strans de restul tarii. Lucrarile de inceput demareaza in anul 1881 iar in anul 1896 incep lucrarire propriuzise de anvergura .

Tot in acest an se creaza si Serviciul Maritim Roman, care avea in dotare sapte vapoare construite intre anii 1896 si 1898 si furniza doua linii de transporturi maritime; linia orientala Constanta- Constantinopol si linia occidentala, de la Braila – Galati-Sulina sau Constanta la Rotterdam.

Un an mai tarziu, in anul 1899 , cu ocazia unei conferinte tinute la Societatea Geografica din Romania, pe tematica calatoriei pe care tocmai o facuse in jurul Globului, inginerul Bazil G. Assan atrage public atentia asupra oportunitatii Romaniei de a patrunde cu marfurile sale pe pietele europene.

El lanseaza indemnul " Trebuie sa ne formam o flota comerciala puternica, sustinuta de o flota de razboi, caci numai astfel vom putea ajunge la prosperitatea tarii nostre."

IN Anul 1901 marea a intrat in literatura. Tanarul ofier de marina Eugeniu P. Botez (nascut in 1874), luandu-si numele literar Jean Bart de la un vestit ) marinar francez din secolul al XVII-lea, publica acum, sub titlul Jurnal de bord, memoriile unei calatorii, cu bricul "Mircea", spre Asia Mica.

Mijloacele de scriitor ale lui Jean Bart sunt oarecum modeste; cu toate acestea, a devenit o celebritate literara, aproape o legenda, pentru simplul motiv ca a inaugurat un gen intr-o vreme cand romanii, putini dintre ei, abia se apropiau, timid, de malul marii -, gen pe care va continua sa-l ilustreze, aproape fara concurenta, inca mai bine de trei decenii.

Balcicul in pictura

Foarte important de prezentat in aceasta parte a lucrarii consider pictorii. In aceasta perioada cei mai importanti dintre ei sunt grupati la inceput de secol in asociatia Tinerimea Artistica ; expozitiile organizate de aceasra dau un clasament timid al temelor si orientarilor.

In anul 1910 marea este prezenta in tablouri precum La constanta – de Arthur Verona si Stefan Popescu – la Mare ; tabloul Orientul dobrogean lipseste din explozie iar Nicolae Vermont expune superbul Portul Constanta si mica premiera orientala cu Pescar turc la Constanta .

In continuare Alexandru Satmary expune un peisaj dobrogean, iar Jean Al. Steriadi, un salas de tigani- tot din Dobrogea.

In anul 1913 Kimon Loghi , pictor la mare voga la vreme respectiva, apare cu mai multe peisaje marine iar Steriadi cu Geanina din Cernavoda. Apar in aceasta perioada din ce in ce mai multe peisaje romanesti de tip traditional, pe linia inaugurata de Grigorescu . Tendinta este deocamdata modesta, dar ea urmeaza sa se afirme de la an la an, spre mare, spre peisajul oriental.

Se pregateste astfel contextul – curentul de opinie- sesizabil de altfel care evouleaza de la interesul pentru arta, la interesul pentru economic. Cu alte cuvinte, romanii devin deja pregatiti acum sa anexeze Cadrilaterul; acesta prelungeste si amplifica o imagine dobrogeana deja conturata.

Prin ponderea mai mare a populatiei musulmane, Balcicul era inca mai exotic, inca mai oriental decat Dobrogea romaneasca. lar peisajul maritim se infatisa incomparabil mai spectaculos: un tarm stancos lovit de valuri, cu aspect mediteraneean, atat de diferit de netedul litoral romanesc, "Coasta de Argint", i-a spus Gheorghe Murgoci, chiar atunci, in 1913, impresionat de stralucirea stancilor calcaroase si lansand implicit o sfidare la adresa faimoasei Coaste de Azul.

Tot el a publicat, cand inca anul nu se incheiase, o prima monografie asupra regiunii, ca pentru a confirma, si printr-un verdict savant, luarea ei in posesie.

In aceasta "tara noua", toate drumurile pareau sa conduca spre Balcic, orasul inconjurat de stanci albicioase, dar si de creste impadurite, brazdate de vai adanci, coborand vertiginos spre albastrul marii.

Balcicul o Nissa a Romaniei locuita de o regina

Balcicul devine un oras presarat cu gropi, cu cativa pictori si o regina. La data de 10 august 1914 deja se inregistreaza curse regulate de vapoare ce asigura legatura , de trei ori pe saptamana , intre Constanta si Balcic.

Cu toate acestea, Balcicul lasa inca mult de dorit ; strazile si pietele sunt in continuare pline de gropi, lipseste iluminatul public iar lipsa unui chei modern pentru incarcarea navelor face ca orasul sa decada . In 1914 Balcicul incepe sa inregistreze un numar in crestere de vizitatori si turisti, dar in 1915 acestia se raresc.

Este momentul in care N. Pantley vine cu ideea de a reinventa Balcicul ( directorul propietar al ziarului local Ecoul)- el afirma ca orasul ar putea deveni o Nissa a Romaniei, Coasta de Argint.

Aceste lucruri insa nu fac ca pictorii sa iasa de sub mirajul Balciclului ; erau pur si simplu imbatati de explozia de culoare si exotism si de peisajele salbatice . Se poate afirma ca ei au fost cei care au reinventat Balcicul, dupa ce Regina Maria l-a descoperit.

Iosif Iser expune la Bucuresti pe 1 decembrie 1913 , in casele Creteanu, vis-a-vis de Palatul regal o expezitie mare insumand 216 piese; punctul de atractie acularelele reprezentand imagini din Cadrialter.

Picteaza o acuarela reprezentand moscheea din Dobrici, apoi personaje – batranul tatar, Ismail – cafegiul din Cocargea. Picteaza intr-un stil foarte eprsonal, taxat ca aspru , colturos ca si cum pictura sa nu este adresata privitorului .

Arghezi afirma despre Iser ca " manipuleaza materialul obisnuit al profesiunii cu furie si impertinenta, Linii injurioase incruciseaza in desenul sau linii consacrate. Hartia de sub creionul sau se face aspra ca tencuiala intinsa cu o mistrie de lemn si creionul lui loveste ca un cui sau zgaraie ca pintenul"

Intr-un ton mult mai cald si mai dulce, inspirata de mirajul locului, picteaza la nivel de amator, regina Maria in perioadele cand poposea la Balcic- de exemplu panza Crini- din colectia proprie.

Anii 1913- 1914 reprezinta o explozie si un interes maxim pentru abordarea in arta a temelor maritim- orientale-devin brusc teme preferate, imprimandu-si atat de puternic marca asupra intregii picturi romanesti; a fost primul efect al anexarii Cadrilaterului, o adevarata revolutie in arta romaneasca.

Si asa incepe istoria Balciclului adevarata; primul oaspete de seama ai Balciclului este in data de 4 mai 1014 Raymund Netzhammer, arhiepiscop catolic din Bucuresti, maxim pasionat de arheologie dobrogeana.

Este pur si simplu fascinat de peisaj, mai putin conditiile de cazare de la hotelul Carol 1- despre care spune foarte sec "camera de onoare este murdara si are un mobilier foarte saracacios" si "vasul de spalat era atat de dezgustator " incat pleaca a doua zi spre Cavarna , fara sa se mai spele.

Momentul care va schimba Balcicul la 180 de grade este data de 3 august 1915, orele 4 si jumatate; este momentul in care Balcicul este vizitat prima oara de regina Maria insotita de printul mostenitor Carol si de printesa Elisabeta.

Regina viziteaza Balcicul o ora, serveste o cafea la restaurantul Carol apoi la orele 5 si jumatate , pleaca cu intreaga sa suita spre Bazargic, capitala judetului Caliacra.

Ca prima impresie reginei ii place asezarea si ii intrevede potentialul. Ii va face descrierea in Tara mea- carte ce o va scrie in timpul razboiului- in intentia de a face cunoscuta Romania in lume:

" Balcicul este un targusor pitoresc despre care ai zice ca se rostogoleste in valuri. In grupe murdare casutele lui turcesti se catara pe povarnisuri repezi, ca si cum ele ar sta sa lunece pe incetul, atrase de apele de dedesubt.

Numai odata am fost acolo, dar am o amintire via a infatisarii lui neobisnuite, a multimii ingramadite de fete din toate spetele, a locuintelor ei marunte, incantator suite una in capul celeilalte, asa incat pareau ca numai cu greutate stau sprijinite pe niste coaste atat de rapezo si rupte".

Regina este totusi un foarte rafinat observator; intr-o singura ora de vizita reusesta sa suprinda esentialul si intrevede potentialul locului ; nu a fost dragoste la prina vedere dar, cum afirma Lucian Boia " cine stie, la a doua vedere…."

Dupa intreruperea din 1916-1918, Balcicul si intregul Cadrilater se reinscriu pe traiectoria romaneasca. De data asta, se parea, definitiv. A mai durat, nu chiar o ves¬nicie: aproape douazeci si doi de ani.

In memoria colectiva a romanilor este prezenta doar povestea romaneasca a Balcicului interbelic, atat de stra-lucitoare, in realitate, si inca si mai mult in imaginar. Romanii insa, pana la sfarsit, n-au constituit la Balcic decat o minoritate "superpusa", placata pe anterioarele structuri demografice ale orasului, dar cat se poate de distincta, si, la nivelul ei de sus, mult deasupra celorlalti, in termeni socio-culturali.

Recensamantul din 29 decembrie 1930 dadea pentru Balcic urmatoarele cifre":

– totalul populatiei: 6 396

– romani: 1 019

– bulgari: 2244

– turci: 1924

Raporturile demografice nu se schimba foarte mult in anii ce urmeaza , astfel pana la mijlocul; anului 1938, in cele trei orase din Caliacra romanii inregistreaza un numar de 1041 locuitori, 2323 bulgari si turci doar 37.

Este perioada in care comunitatile etnice si religioase raman destul de inchise ermetic intre ele .

Un aspect demn de mentionat il reprezinta transferul de proprietate. Acesta este momentul foarte important in care primaria vinde parcele in interiorul perimetrului urban: nenumarate, sunt sute si sute de asemenea tranzactii."

La un pret extrem de convenabil, de regula 10 lei metrul patrat, ceea ce insemna ca in schimbul unui salariu mediu se putea achizitiona un loc de casa si de gradina. Mai ramanea, desigur, sa se construiasca si casa, prevazuta ca o obligativitate.

O strategie de modernizare, dar nu mai putin de romanizare. Intr-adevar, cei care cumpara sunt de toate neamurile, dar in majoritate romani, fie din Cadrilater, fie din diversele parti ale Romaniei, iar ponderea lor va fi in crestere.

Printre primii cumparatori, Gheorghe Murgoci, "inventatorul" Coastei de Argint. La 7 iunie 1923, primaria ii vinde un teren comunal de 340 de metri patrati, pe strada Vasile Alecsandri; la un pret de favoare: 7 lei metrul patrat. Murgoci a avut intr-adevar o casa la Balcic, de care, din nefericire, nu s-a bucurat prea multa vreme: a murit in 1925. Pana la urma, nu toti cumparatorii de terenuri au si construit pe ele.

In 1938 se aprecia cam la 50 numarul vilelor ridicate de particulari"; nu era enorm, dar nici putin

Pictorii au descoperit Balcicul. Aveau sa-i rarnana credinciosi pana la capat.

Dupa razboi, migrarea lor pe Coasta de Argint se reia si se intensifica. Balcicul devine – si de departe – terma cea rnai frecventa in pictura romaneasca, De la artisti renumiti pana la modesti anonirni, aproape ca nu e pictor roman care sa nu fi trecut macar o data pe acolo.!

Sunt multi care din an de an, deveniti, iremediabil, "prizonieri" ai Balcicului. Se ajunge pana la o frecventa de 150 de pictori In fiecare sezon de vara.

Alexandru Satmary ramane fidel intre fideli. El si sotia sa, Ortansa, isi ridica si 0 casa, confirmand astfel inradacinarea lor definitiva. Ortansa, militanta feminista, este totodata sora Ceciliei Cutescu-Storck, casatorita cu sculptorul Frederic Storck.

Cecilia , invitata de sotii Satmary sa vada Balcicul cade ca toti ceilalti sub efectul farmecului locului; se indragosteste efectiv de el ; aceasta isi cheltuieste pana la ultimul ban si construieste in Balcic dintr-o mica vila o cladire monumentala.

Mai tarziu,in 1922 apare la Balcic si pictorita Rodica Maniu, sora poetului Adrian Maniu si pictorul Samuel Mutzner; un an mai tarziu cei doi se casatoresc, si cu toate ca isi construiesc un loc idilic pentru anii lor de miere ce aveau sa vina – cosntructia o fac pe un teren miscator care avea sa se surpe; dar aceasta nu ii impiedica pe cei doi artisti indragostiti sa continue sa picteze peisajul exotic care ii atrage atat de mult. ( Rodica Maniu – Balcic Samuel Mutzner- minaret la Balcic)

Si astfel devine Balcicul oras de inspiratie si de turism artistic al artistilor fara casa si nu numai; vin an de an artisti, inchiriaza case unde isi petresc lunile de vara pictand, lasandu-se prada farmecului peisajului ce este o adevarata sursa de inspiratie.

Este momentul in care se infiripeaza o boema artistica pentru ca dupa pictori apar si artisti si actori; acestia isi iau ca punct de intalnire cafeneaua lui Mamut si cafenea lui Ismail.

Pictorul Iosif Iser simte Balcicul ca un taram fabulos pentru pictorii romani , atrasi de superba revarsare de lumina si culoare, de panorma golfului privit de pe tarmul in alt; locul are o poezie a formei si culorii pe care Iser incepe sa o prinda pe panzele sale.

Orasul are vegetatie luxurianta si prezinta o multitudine de teme ce pot fi trase in acuarela si imortalizate; prin pciturile sale respira culoarea orientala, parfumul exotic, Este momentul in care Camil Petrescu afirma ca " intre 1919-1940 pictura romaneasca avea un singur subiect : Balcicul- care proba si evidentia personalitatea si stilul celui din fata sevaletului"

In toate panzele facute la Balcic transpare un albastru cubist, nuantat fin in tonuri stravezii si indepartate . Nicolae Tonitza , cu foarte mare precizie va picta o strada la Balcic – in scopul de a imortaliza calmul etern al locului asa cum il simtea artistul.

Balcicul ajunge o obsesie , un subiect dar nu si un stil; fiecare artist reverbereaza de inspiratie in acest loc si evolueaza pe linii proprii , conturand Balcicul conform propriei viziuni.

Jean Al, Steriadi o face in maniera impresionista la fel ca si Nicolae Darascu, peisagist de mare clasa, ce oscila intre Venetia si Balcic.

Si asa ajungem la tanarul Lucian Grigorescu ce isi imbata panzele de lumina si culoarea Balcicului ; revista Artmark digitala, intr-o publicatie din anul 2010 cu titlul Lectia de Orientalism – explica evolutia artistica a lui Grigorescu ca dandu-si testul de maturitate in aceste panze. Balcicul , conform criticilor de specialitate , ii aduce lui Grigorescu nu doar coincidenta timp- spatiu ci si linistea creatoare intrinseca.

Nu doar lui Grigorescu Balcicul transmite aceasta serenitate, multi pictori regasind-o. Maturitatea in panzele lui Grigorescu la Balcic transpare in forme si volume ce intra sub sfera de actiune a culorii , creand astfel un ansamblu perfect prin eliminarea contrastelor de tusa.Este momentul in care panzele lui Grigorescu devin efectiv fluide.

Regina Maria doamna Balcicului

Regina Maria – marea doamna a istoriei Romaniei – a fost o personalitate deosebita, cu un stil deosebit de viata, stil pe care l-a imprimat si domeniului de la Balcic. A colectionat si a creat lucrari artistice, si si-a decorat interioarele si exterioarele cladirilor in care a locuit, fiind unul dintre promotorii curentului Art Nouveau.

A luptat pentru interesele Romaniei in plan extern, fiind un adevarat sustinator al tarii. De exemplu, in perioada Conferintei de Pace de la Paris, dupa Primul razboi Mondial, a avut intrevederi cu conducatorii Antantei, militand pentru recunoasterea internationala a Romaniei Mari.

Dupa incoronarea de la Alba Iulia, in 1922, a facut vizite externe in care a facut cunoscuta cultura poporului roman. Un popor pe care l-a adorat si despre care spunea in testamentul sau: “Tarii mele si Poporului meu, cand veti ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina. Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca odata, chiar de dincolo de linistea mormantului.

Nimeni nu e judecat pe drept cat traieste: abia dupa moarte este pomenit sau dat uitarii. Poate de mine va veti aminti deoarece v-am iubit cu toata puterea inimei mele si dragostea mea a fost puternica, plina de avant: mai tarziu a devenit rabdatoare, foarte rabdatoare.

Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa.”

Scrierea este plina de emotie si confesiunea are incarcatura afectiva maxima.

In 9 februarie 1925 regina Maria se intalneste cu Alexandru Satmary si concepe impreuna cu acesta primele schite ale viitoarei sale case de la Balcic; pe langa pictor se va implica si arhitectul profesionit Emil Gunes.; si astfel incepe constructia. In vizita pe care o face in 31 mai 1926 , cand lucrarile se apropiau de sfarsit, regina da un nume casei " Tenha Juvah" care in limba turca inseamna ciubul linistit. Regina isi lasa rangul si viziteaza casele oamenilor obisnuiti, si accepta sa fie servita conform obiceiului locului cu dulceats si apa rece.

Isi face prietena in acest moment o turcoaica in varsta – despre ea in jurmanul sau intim regina va spune " Ea nu vorbea niciun cuvand din vreo limba pe care sa o intelegi , dar isi asumase rolul de maestru de ceremonii si avea, hotarat, simtul umorului . A fost un companion absolut pitoresc si neobisnuit"

In toamna anului 1926 – in data de 17 septembrie regina isi admira deja casa gata; aceasta devine marea opera a reginei pentru ca ea puen in acest domeniu toata energia si imaginatia. ( http://www.balcic.net/castelul.html )

Si astfel regina isi extinde micul regat de la Balcic; umple peste tot cu terase, cascade, gradini suspendate de un deosebit bun gust, multe pavilioane , cosntructii noi si vechi destinate atat membrilor familiei cat si musafirilor.

Balcicul reprezinta pentru regina Maria paradisul, un taram al libertatii si iesirea dintr-o lume constrangatoare si stresanta. Ea rememoreaza in Balcic reacuatlizarea Maltei copilariei sale, unde mica printesa a petrecut cea mai fericita perioada a vietii sale . Intalnim in jurnalul reginei denumirea de " Fool`s Paradise" asociata Balcicului.

In perioada ce o petrece la Balcic, regina calareste, face plimbari pe mare, citeste, scrie, se ocupa de flori , isi cultiva si admira gradinile. Dintre prietenele cele mai apropiate care o viziteaza la Balcic se numara Cella Delavrance; cu aceasta se intelege perfect, desi sunt doua firi total opuse .

Intr-un articol din adevarul editie electronica, o ziarista indrazneata Sanziana Ionescu sustine in articolul sau, documentat temeinic, ca de fapt Balcicul a fost pentru regina Maria locul rememorarii fostelor sale iubiri; nepoata reginei Victoria a Marii Britanii si a tarului Alexandru al II lea al Rusiei, regina Maria , conform scrierilor casei regale din Romania a fost "inteligenta, de o extraordinara frumuseie, plina de curaj si determinare () ..a fost cel mai eficace ambasador al Romaniei , in timpul si dupa Primul Razboi Mondial."

Foarte bine tinut ascuns de ochii publicului este viata privata a aventuroasei regine- in anii 1800 Maria- alintata Missy- desi mama a doi copii ( ai regelui Ferdinand) se indragosteste de un ofiter tanar si chipes Zizi Cantacuziono.

Curtile europene se scandalizeaza la maxim in momentul in care Maria petrece un sejur la Constanta pe un vas ancorat in largul marii , alaturi de ofiterul Cantacuzino.La auzul vestii ca Maria este insarcinata , Regele Carol in persoana intervine si puen capat relatiei Mariei cu Cantacuzino; ofiterul este exilat si Maria trimisa la parintii sai, unde da nastere celui de-al treilea copil .

Cuceririle Mariei continua : William Waldorf Astor, mostenitorul unei bogate si renumite familii americane, Barbu Stirbei, nepotul domnitorului Stirbei si canadianul Joe Boyle- un om de afaceri, fost aventurier.

Iata de ce regina spre sfarsitul vietii se retrage la Balcic sa rememoreze intr-un decor exotic fostele mari iubiri . La 18 iulie 1938. Regina Maria a incetat din viata la Castelul Pelisor din Sinaia.

Capitolul 2

Balcicul in literatura

Anton Holban si Balcicul

Un autor care evoca Balcicul ca si cadru natural al exteriorizarii trairilor sale interioare este Anton Holban; el prezinta in scrierile sale precum Romanul Ioana, nuvelele Obsesia unei moarte, Puiu, Cu Tanti la Mumcil un peisaj dominat de piatra , nisip si mare ce emana o vraja pentru un scriitor solitar cum este el. El iubeste Balcicul de pe vremea cand "casele turcesti nu se transformasera in vilele moderne" si putea vagabonda in voie pe dealurile galbui.

O moarte este vremea apusa a Balcicului , care " isi ingaduia toate melancoliile", precum si exodul populatiei turce din satul Mumcil, explorat de autor cu deplina convingere ca traieste clipe unice, caci nicicand localitatea nu va mai fi cum a fost; doar cimitirul ca ramana la malul marii.

Ioana este un roman de Anton Holban a cărui primă ediție a fost publicat în 1934 la Brad

Romanul are ca punct de plecare o experiență biografică, prototipul eroinei fiind o fostă elevă a scriitorului, Maria Dimitrescu, cu care Holban s-a căsătorit în 1931, pentru a divorța în 1933.

Ioana este un roman-confesiune, „roman personal”, „roman al experienței”, vizând „autenticitatea” expresiei trăirii, în care tumultul sentimentelor se încearcă a fi stăpânit prin luciditatea interpretării lor. Jurnal al iubirii lui Sandu – un alter ego al autorului – pentru Ioana, scris la persoana întâi, el aduce în prim plan o subiectivitate care căutând, ca într-un labirint de explicații și motivări, certitudinea sentimentului, descoperă numai nesiguranța și suferința. Cartea debutează în decorul nou și aproape exotic al Balcicului, în care personajul-narator o regăsește pe femeia iubită; e o lume surprinzătoare prin peisaj și oameni, – români, bulgari, turci, chiar un francez, surprinzător el însuși.

Ioana este un roman-confesiune, „roman personal”, „roman al experienței”, vizând „autenticitatea” expresiei trăirii, în care tumultul sentimentelor se încearcă a fi stăpânit prin luciditatea interpretării lor.

Jurnal al iubirii lui Sandu – un alter ego al autorului – pentru Ioana, scris la persoana întâi, el aduce în prim plan o subiectivitate care căutând, ca într-un labirint de explicații și motivări, certitudinea sentimentului, descoperă numai nesiguranța și suferința.

Cartea incepe descriind decorul nou deosebit și aproape exotic al Balcicului, în care personajul-narator o regăsește pe femeia iubită; este o lume surprinzătoare prin peisaj și oameni, – români, bulgari, turci, chiar un francez, surprinzător el însuși.

Lumea exterioară cuplului (lumea din Balcic ) nu este, desigur, absentă, și Holban reușește să contureze un număr de portrete memorabile ale micii societăți în care se mișcă protagoniștii romanului, după cum expresive sunt și elementele descriptive, de peisaj și atmosferă.

Un foarte frumos elogiu este adus de catre Pavel Susara , – autor, critic și istoric de artă, monograf, poet, publicist și scriitor român, cercetător de istorie a artei al Institutului de Istoria Artei de pe lângă Academia Română- Balcicului si Balcicai Maciuca, intr-un articol ce apare in numarul 7 , an 2002 ,al Revistei Uniunii Scriitorilor Romani – RomaniaLiterara .

Balcica Maciuca fiica Balcicului

Balcica Maciuca, este scriitoare si isotoric de arta , fiica lui Octavian Mosescu, primarul Balcicului si patronul practic al fenomenului artistic care a luat nastere aici. Balcica publica in anul 2001 o monografie a Balcicului extraordinara si neobisnuita.

Scrierea sa este un fel de jurnal, plin de confesiuni, evocari si analiza, portretizare documentare si pendulare intre fictiune si mistica. Cartea ei realizeaza cea mai deosebita sinteza artistica si sufleteasca a intregii noastre culturi.

Concepută ca o regresie paradiziacă în memorie și în copilărie, ca o fugă înapoi pe traseele inițiatice ale unor însemne ieșite de mult din planul comensurabil al realului, confesiunea Balcicăi Măciucă încearcă, prin diversitatea mijloacelor deja amintită, să înțeleagă mai întîi ea însăși, iar mai apoi să-i împărtășească și cititorului, care este sursa misterioasă a fascinației, a hipnozei adînci și ireversibile, pe care acest spațiu le-a exercitat asupra celor care au venit în contact cu el.

De la abandonul definitiv al Sultanei, așa cum era alintată, afectuos, de către localnici, Regina Maria, la percepțiile de un lirism exaltat și neobișnuit al unor savanți, altminteri plini de măsură și de sobrietate, precum celebrii geografi I. Simionescu și G. Vâlsan, la entuziasmul nenumăraților scriitori care au trecut pe aici și pînă la imortalizarea în imagine realizată de pictori, la fixarea aproape magică în efigie, reacțiile pe care le-a determinat acest spațiu sunt nenumărate și, în mare parte, inefabile.

Combinatie extraordinara de elemente contradictorii, de munte și de mare, de apă și de pămînt, de meridional și de alpin, de serenitate și de înfiorări metafizice, de pulsiuni senzuale și de tentații mistice, de vegetație luxuriantă, barocă, și de calcare seci, rostogolite în trepte, precum sacrul din pictura bizantină, cu izvoare dulci, în cădere abruptă și zgomotoasă, așa cum îi stă bine oricărui rîu de munte bine integrat în peisajul său legitim, și de valuri marine sărate, al căror vuiet este și el firesc așezat la locul său, Balcicul s-a impus, în spațiul românesc, dincolo de orice promisiune turistică, drept un punct de referinat cultural major.

Cu toate ca la prima vedere, obsesia Balcicului ar putea să pară superficiala si de context, un simplu automatism tematic sau doar un capriciu de excursionist în goană după imagini pentru un album, în realitate acest fenomen se constituie în cu totul altceva.

Balcicul constituie pentru arta românească, în mod sigur, un fel de pol sudic, o componentă atemporala, de natura postimpresionistă, care echilibreaza tensiunile nordice, expresioniste și nocturne, ale Școlii de la Baia Mare.

Balcicul este locul in care s-au verificat, de-a lungul a cîtorva decenii, atat interesul particular pentru o anumită alcatuire peisagistică și fascinația pentru o sinteză a sinergiei elementelor, cat și de mecanismele de funcționare a fenomenului artistic romanesc și întrega sa valenta de sensibilitate.

Tocmai acest lucru demonstrează, cu o mare precizie a detaliului , cît de unitară și de coerentă este, în esență, școala romaneasca de pictură interbelică.

Netinand cont de stilistica proprie și de estetica personală ale fiecărui artist – și pe aici s-au intalnit atitudini de o extremă diversitate, de la Victor Brauner, Corneliu Mihăilescu etc. și pînă la Sever Burada, C. Artachino și mulți alții, ca :Tonitza, L. Grigorescu. Steriadi, Petrașcu, Dărăscu, Iser, St. Constantinescu, Șirato, St. Dimitrescu, Iorgulescu-Yor, Vasile Popescu, D. Ghiață, Kimon Loghi, Teodorescu-Sion, Samuel Mutzner ș.am.d. – relația cu Balcicul genereaza o anumită unitate interioară a picturii, o anumită continuitate a parametrilor de fucționare a creației.

Balcicul devine in acest fel , o valenta a generozității, o adevărată unitate de măsură pentru fondul de sensibilitate al unui grup uman foarte larg, și nu un instrument de cenzură sau un cîntar necruțător pentru performanța individuală.

In momentul in care acest fenomen se va urmari sa fie studiat istoriografic și critic în toată extensia și profunzimea sa, cînd Balcicul va fi redat artistic și moral spațiului nostru cultural așa cum se cuvine, arta românească, în ansamblul ei, dar și resorturile noastre sufletești, vor fi percepute mult mai corect și mai nuanțat.

O etapa importanta către acest moment o constituie cartea Balcicăi Măciucă, un pas provocator și plin de promisiunea miracolului, asemenea unei feerii. Autobiografie și evocare, nostalgie și sentiment al posesiunii, jubilație și suferință mocnită, iubire mărturisită și tonalități de ecleziast, această carte este un adevărat poem al melancoliei. Un imn tardiv pentru Balcic.

Pentru Balcica orasul sau este o lume atemporala, plasata undeva dincolo de timp si spatiu; este un loc feeric unde patina timpului nu se asterne : " In Balcic, apropae totul era piatra: o gaseai peste tot. Cioplitorii faceau minuni din ea: vase pentru flori in cele mai doverse forme, mese, banci, coloane pe care se asezau vasele cu flori sau bolti cu vita- de – vie. Uneori coloanele aveau capiteluri stilizate, amintindu-le pe cele antice. "

Balcica reuseste foarte frumos in proza sa emotional- descriptiva sa surprinda exact acele elemente care imbina vizualul cu auditivul staticul cu dinamicul; este jurnalul de suflet al omului care a crescut indragind din frageda pruncie acest loc.

"Fantanile- cismelele- cum li se spunea – le intalneai la tot pasul si impuneau prin constructia lor , asemanatoare unor porti inalte din care ieseau gurile de apa.

Asteptarea turcoaicelor pentru a-si umple vasele parea un ritual dintr-o procesiune inchinata zeului apei. Aceasta imagine, care ingemana arhaicul cu prezentul, se regaseste transfigurata in multe din lucrarile pictorilor obsedati sa iscodeasca, dincolo de pitoresc, misterele acestei lumi care, pe masura ce crezi ca ai inteles-o , iti adreseaza alte provocari si te invita sa explorezi noi trasee spirituale."

In capitolul "Sultana si Sfantul Balcic ", Balcica Maciuca este cea care descrie prezenta Reginei Maria la Balcic- numita de alftel si Sultana. Momentul descoperirii acestui loc, al iluminarii sale interioare, spune Balcica, regina il evoca intr-una din scrierile sale

" Casele mele de vis":

"Intr-o plimbare prin Dobrogea , m-am apropiat deodata de o limba de pamant langa mare, care a trezit in mine un fior cu totul deosebit ; am avut ca o simtire ca locul acesta ma astepta dintotdeauna pe mine, ori traisem totdeauna in asteptarea lui. Nu mi se parea ca as fi venit aici intaia oara.

Faceam parte din loc, si locul facea parte din mine . Trebuia sa ajung stapana acestui colt de pamant- aveam nevoie de el. Am gasit apoi aici o inima care sa ii devina viu visul meu si care, lucrand alaturi de mine, a ajuns sa iubeasca locul atat de mult, incat i-am dat numele de "Sfantul Balcic"

Incarcatura emotionala a descrierii este maxima , Balcicul fiind de fapt o extensie a sufletului autoarei.Regina descrie intr-un mod rafinat si intim ce ii inspira Balcicul, iar sentimentul de deja-vu da descrierii sale impresia ca prezinta un loc mistic.

Un an foarte important in ceea ce priveste renasterea spirituala a Balcicului il reprezinta infiintarea in anul 1927 a "Universitatii libere Coasta de Argint", sustinuta cu foarte mult interes de personalitati marcante ale timpului.

Activitatea acesteia a avut influenta importanta in dezvoltarea culturala a orasului; mentorul acestui eveniment este Octavian Mosescu (Octavian Moșescu, mare iubitor și colectionar de artă, a fost de două ori primar al orașului Balcic (1931-1932, 1938-1940), oraș cu viață culturală extrem de bogată în prima jumătate a secolului XX.

Este cel care a organizat la Balcic Universitatea liberă, a condus in calitate de directoru publicația culturala Coasta de Argint și, pentru a sustine viața culturală a orașului, a inițiat o lege prin care artiștii puteau fi împroprietăriți gratuit cu locuri pe care să-și construiască locuințe.)

In cadrul serilor culturale ce se organizeaza de Universitatea libera au conferentiat aici scriitori, filozofi, oameni de stiinta precum: Nicolae Iorgam Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu, Camil Petrescu, Ion Pilat, Adrian Maiu, Vasile Voiculescu, Perpessicius, Ionel Teodoreanu , Nechifor Crainic, Emanoil Bucuta.

Ion Pillat da viata volumul Balcic, Bucuta a scris romanul Maica Domnului de la mare, Jean Bart a lucrat o buna parte din Europolis iar Aghata Bacovia paginile din Terase albe.

Unele titluri ale conferintelor tinute sugereaza diversitatea preocuparilor pentru majoritatea domeniilor culturale:

Specificul romanesc in literatura noastra- Ion Pillat

Teatrul in aer liber -I.M.Sadoveanu

Teatrul in Polonia – Ion Dragan

prelegerea INternationala scriitorilor- E,.Bucuta

prelegerea Despre vechi cantece bulgare – Apostol Culea.

Dupa ani, Balcica Maciuca va reveni in cartea sa cu relatarea momentelor in care avea sa le citeasca nepoatelor sale cu multa emotie, dupa moartea Reginei Maria, din jurnalul acestei, scrierile referitoare la Balcic, numit de ea Tehna- Juvah.

Iata ca regina isi scrie in memorii in ziua de joi , 29 iunie 1933:

"Tarii mele si Poporului meu,

Cand veti citi aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina, Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai atinga inca o datam chiar dincolo de linistea mormantului.

Abia implinisem 17 ani , cand am venit la tine; eram tanara si nestiutoare, insa foarte mandra de tara mea de bastina, si am imbratisat o noua nationalitate () "

Testamentul reginei este afectiv , cu profunda rezonanta in timp si deosebit de miscator, data fiind oroginea neromana a reginei.

"Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate.

Am redesteptat la o viata noua micul castel parasit de la Bran , dar Tehna- Juvah a fost locul cel infaptuit, acolo mi-a fost dat sa fac din vis adevar si, fiindca aceasta a insemnat pentru mine mai mult decat as putea talmaci vreodata, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima sa-mi fie adusa si asezata la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea marii."

In acest punct intelegem ca sufletul reginei Maria din tot ceea ce a reprezentat pentru ea Romania a fost Balcicul.

"Cu trupul voi odihni la Curtea de Arges langa iubitul meu sot Regele Ferdinand , dar doresc ca inima mea sa fie asezata sub lespezile bisericii ce am cladit-o. In decursul unei lungi vieti atatia au venit la inima mea incat, moarta chiar, as dori sa mai poata veni la ea de-a lungul potecii cu crini ce mi-a fost mandria si bucuria, Vreau sa odihnesc acolo in mijlocul frumusetilor faurite de mine, in mijlocul florilor ce le-am sadit, Si acum acolo se gaseste inima mea, eu nu vreau sa fie un loc de jale , ci dimpotriva , de farmec si viata cum a fost cand eram in viata.

Si acum va spun ramas bun pe veci : de acum inainte nu va voi putea trimite nici un semne, dar mai presus de toate aminteste-ti, Poporul meu ,ca te-am iubit si te binecuvantez cu ultima suflare"

Intr-un interviu acordat revistei Uniunii Scriitorilor Balcica Maciuca face o deosebita caracterizare reginei, numita Sultana:

" Regina era frumoasa, asa cum o arata fotografiile vremii. Purta intotdeauna rochii lungi, albe, vaporoase, in falduri bogate, ca niste valuri verticale. Avea capul infasurat intr-un sal, tot alb, care se prelungea, ca o aripa, pe umeri. Purta siraguri de perle sidefii si pantofi de nabuc care abia se zareau de sub faldurile rochiei."

Pentru Balcica regina Maria este pulsul de viata al Balcicului, sufletul si ritmul insasi al vietii.

"Cand venea la Balcic, era asteptata la o rascruce de drumuri, in varful dealului, de catre turcoaica ei, Fatma. Cand vorbea despre Regina, turcoaica ii zicea Sultana. De cum sosea stapana ei, Fatma era nedespartita de Regina, care o lua intotdeauna in masina ei. Dupa primele ceasuri de la sosire, Regina il chema pe tata la palat, la masa.

Descrierile Balcicai aproape ca seamana cu racourci-urile lui marcel prost di In cautarea timpului pierdut, respectiv acel obiect sau acel detaliu care pe baza unei emotii mintal ne transpune in acel timp.

Era intotdeauna o masa simpla, fara farafastacuri. Si de fiecare data ii amintea tatei despre rugamintea ei. Si anume, ca nu cumva in valtoarea innoirilor, a constructiilor care se inaltau la tot pasul, sa fie pierdut farmecul Balcicului "Domnule Mosescu – ii spunea Regina -, te rog sa veghezi ca nu cumva sa se piarda atmosfera, poezia Balcicului nostru." Cel mai adesea, Regina venea singura la Balcic. Uneori, o insotea si Ferdinand. Avea si Regele un loc favorit, doar al lui.

Dar Balcicul ramine mai ales orasul pictorilor. Autoarea afirma ca toata pictura romaneasca avea, la un moment dat, ca tema predilecta Balcicul. Lucian Grigorescu, Nicolae Tonitza, Jean Al. Steriadi, Dumitru Ghiata, Francisc Sirato, Samuel Mutzner, Nicolae Darascu, Vasile Popescu isi facusera din Balcic atelier si sursa continua de inspiratie. Pictau totul, si marea, si casele, si vegetatia, si oamenii.

Aici isi retraiau copilaria, reveneau la simplitate si puritate. Tablourile lor pastreaza si acum taina orasului alb.

Cartea Balcicai Maciuca inseamna mult mai mult . Reprezinta un document, deoarece ea a trait in acest oras. Nu copilaria, ci viata ei toata e aici, de aceea si simte nevoia sa scrie, sa marturiseasca.

Cum strabate tot orasul desculta, cum hraneste cu ceata de copii pescarusii de pe plaja, cum asaza margelele albastre de sticla pe gitul magarusului ei Isa, cum isi priveste cu duiosie mama, pe frumoasa bulgaroaica Penka Mosescu bindu-si cafeaua dimineata pe masuta de piatra, alaturi de turcoaica Ghiulu, cum desface cadoul de ramas-bun al prietenei Aise, cum il studiaza pe turcul Osman, care-i duce lui Steriadi culorile si sevaletul.

Terminand de citi cartea, ai sentimentul ca s-a infaptuit un miracol, ai trait si tu, pentru o vreme, chiar daca n-ai cunoscut niciodata Balcicul, in aceasta oaza a spiritului si parca nu vrei sa mai pleci, vrei sa mai vezi finapul batrin, ripele de alabastru, rodiile si smochinii ce stau sa erupa – si intelegi: despre acest oras, atit de aproape de Dumnezeu, e nefiresc sa vorbesti la trecut.

Cella Serghi si Balcicul

Cella Serghi scrie cartea Panza de paianjen ce se publica prima data in anul 1938; cartea este de fapt un best seller al vremii, si atinge un mare succes la public, fiind citita deopotriva de tineri adoloscenti si batrani.Faima Cellei dupa aceasta carte depaseste granitele tarii.

Cleopatra Lorintiu afirma despre Cella urmatoarele;

" Cella Sergi este margaret Mitchell a noastra " . Succesul sau este salutat public de Liviu Rebreanu, de Camil Petrescu și Mihail Sebastian, cu cei din urmă fiind chiar prietenă apropiată, a crezut că va scrie doar un singur roman și-apoi va muri. Destinul ei literar însă avea alte planuri cu ea.

In liceu Cella Serghi ii cunoaste pe Camil Petrescu si pe Liviu Rebreanu; cum Cella era o femeie foarte aranjata si cocheta , cu reale abilitati de comunicare si cultura generala, este imediat remarcata si integrata in cercul scriitorilor interbelici care, este stiut , acceptau foarte greu femei,

In vremurile cand erau foarte in voga Greta Garbo , Valentino si Cococ Chanel Cella socializa iesind la teatru cu cei doi, luau masa zilnic impreuna . Camil Petrescu a fost cel care a incurajat-o si indemnat-o pe Cella sa scrie, iritat de faptul ca ea isi risipea inteligenta si talentul nativ in loc sa adune tot ceea ce avea in ea ca resurse scriind.

Nu e greu de dedus ca si Camil Petrescu si Liviu Rebreanu erau indragostiti de ea ; celebra doamna T. din romanul lui Camil "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" este realizata dupa trasaturile de personalitate si caracterul Cellei.

Desi Camil Petrescu si Liviu Rebreanu au o influenta marcanta in destinul Cellei ca scriitoare , relatiile lor raman la nivel de prietenie.

Similar in Franta George Sand era prietena cu Flaubert si intra impreuna in istoria literara, la fel si in istoria literaturii roamane, cele trei destine se intrepatrund literar , se sustin moral si material si intra impreuna in istoria literaturii noastre ca scriitorii interbelici.

Pânza de păianjen" a fost primul roman al Cellei , o carte de succes, în care prezinta nespus de inspirat Balcicul. „Pânza de păianjen" a fost considerat drept unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste din literatura română și a apărut cu o banderolă pe care scria: „Liviu Rebreanu, Camil Petrescu și Mihail Sebastian au recomandat Editurii acest roman". Povestea de viață și de iubire a eroinei Diana Slavu, cea care incearca din rasputeri să evadeze din pânza de păianjen a unei existențe cenușii, se consumă când în centrul Bucureștiului, când pe digul de la Mangalia sau în orășelul situat pe țărmul Mării Negre, în Bulgaria.

Cella Serghi a ales un titlu extraordinar de potrivit pentru acest roman.

Destinul eroinei, Diana este cachiar o pânză de păianjen, o țesătură de trăiri atât de complexă încât pe alocuri e greu de înțeles. Este un fel de jurnal al fetiței care ajunge femeie, al omului care trăiește viața (cu greșeli și alegeri înțelepte)

Cella Serghi integreaza maiestuos aceste descrierile peisagistice în roman, împletindu-le cu sentimentele Dianei, țesând perfect pânza de păianjen.

O autoare – istoric – recenta scrie o carte despre Balcic; este vorba despre Diana Mandache, care publica in 2014 in Colectia Carti Regale cartea Balcicul Reginei Maria .

Istoricul Diana Mandache descrie drumul suveranei României începând cu Eastwell și Osborne, înțelegerea rădăcinilor britanice și a dorințelor copilăriei fiind determinante pentru demersurile Reginei Maria de mai târziu în făurirea reședinței de pe Coasta de Argint. Balcicul Reginei se contureaza ca un fel de imago mundi, unde reședința regală Tenha Yuvah simbolizeaza centrul lumii, deoarece este casa în care se intalnesc personaje importante din viața suveranei și din istoria regalității.

Soarta unui loc făurit de suverana României Mari este urmărita foarte atent de autoare, adăugându-se și un grupaj de imagini, inclusiv fotografii personale ale Reginei atașate în jurnalul său.

Acestea demonstreaza dragostea sa pentru mare, flori și artă, dezvăluind cititorului un nou univers regal, transformat astăzi într-un loc de pelerinaj, de căutare a magiei Reginei Maria și de regăsire a unor valori spirituale eterne .

Romanul conține 6 capitole și un capitol de Anexe – „Dincolo de mări” (Ducele de Edinburgh. Maria la Osborne, Eastwell, Malta, Fabron. Heraldică și simboluri); „În căutarea Paradisului” (Căsătoria. Palatul Cotroceni – Imaginea noii identități); „Balcicul Reginei” (Orientul României. Fotografi. Delegație americană. Tenha Yuvah-ul Sultanei); „Din Paradis: scrisori, jurnal, testament, fotografii” (Roxo Weingartner. Vahdah. Regența. Vizite. Zwiedy. Ray Baker Harris. Madona Stella Maris); „Inima Reginei” (Funeralii. Testament. Demersul lui Mignon. Stella Maris. Carol și Mihai la Balcic); „Tenha Yuvah după Tratatul de la Craiova” (Proprietate regală. Proprietate urbană românească. Casă de odihnă și creație în Bulgaria. Centrul Cultural Dvoretsa).

Diana Mandache este istoric roman specializat în regalitatea europeană.

O alta sursa de descriere a Balcicului in proza o reprezinta corepsondenta dintre jeni Aectrian – Scrisori inedite catre Alice Botez:

Cind a fost publicat pentru prima oara, in 1991, jurnalul lui Jeni ACTERIAN (reeditat intre timp) a facut senzatie. inceput in adolescenta, la sfirsitul anului 1932, Jurnalul unei fiinte greu de multumit acopera un deceniu si jumatate, pina in vara lui 1947.

Este vorba despre imaginea impresionanta a unei tinere frumoase, inteligente si talentate care si-a neglijat calitatile in agitatia vietii culturale a anilor ‘30-’40. Sora cu fratii Haig si Arsavir ACTERIAN, se nascuse pe 22 iunie 1916.

Licentiata in filozofie, atrasa de literatura si de teatru, aceasta i-a cunoscut indeaproape – si i-a „vrajit“ – pe colegii sai de generatie, Mircea Eliade &comp., a trecut prin anii alunecarii lor catre extrema dreapta, apoi prin cei de instalare a comunismului.

A murit la doar 42 de ani, pe 29 aprilie 1958, lasind in urma doar jurnalul, nepublicabil in regimul comunist din cauza stigmatului legionar care marcase familia (fratele Haig facuse parte din contingentul trimis disciplinar pe frontul de Est, unde avea sa-si afle sfirsitul). in editia a doua, ingrijita de acelasi Fabian ANTON, au fost adaugate un set de scrisori trimise si primite si alte citeva documente din epoca. Iata acum si aceste pretioase scrisori catre Alice BOTEZ, in completarea profilului fascinant al unei tinere femei inzestrate de natura cu toate darurile .

" Balcic, 26 aprilie 1940

Draga Alice,

iti scriu din aceeasi lene fermecatoare care, adaugata la lenea mea personala (ne-fermecatoare) devine ceva oarecum iremediabil si – in tot cazul – foarte caracteristica Balcicului.

Balcicul este mai Balcic ca oricind. Singura diferenta este frigul. De azi dimineata bate un vint care ne-a inchis fie in vila, fie pe la Cociu sau Diamandi sau Mahmud. Lume nu e aproape deloc. Dintre „süzonisti“ nu e decit perechea pe care o intilnim noi si care iti este tie simpatica. Incolo, pictori si prieteni. Se anunta insa o lume imensa de Pasti.

Tare mi-e teama ca n-ai sa gasesti aceasta carte postala prea interesanta. Regret, dar tu stii cum e Balcicul. Si apoi am circumstante atenuante. Scriu la restaurant, la o masa destul de plina, cu Iancovescu la dreapta mea.

Iti voi mai scrie cred"

Versurile si corespondenta lui Ion Pillat, romanul Maica Domnului de la Mare, scris de Emanoil Bucuta, Ioana lui Anton Holban, Pînza de păianjen, romanul Cellei Serghi, însemnările lui Mihail Sebastian sau jurnalul lui Jeni Acterian, reportajele lui Geo Bogza sau Ion Călugăru etc. descriu cu foarte mare acuratete peisaje si sentimente, atmosferă si lume mondenă, idiosincrazii si jocuri politice.

Textele dezvolta, analizeaza, resping stereotipiile etnice si religioase, pastreaza mentalităti si nume sau, din contra , le distrug printr-o eliminare nefericită, penduland între pitorescul contemplativ, fundamentat pe experienta diferentei, si cel dramatic, tradus si printr-o ,,sociabilizare a diferentei”.

Balcismul sau balcicomania devina foarte agreat de catre mai toată elita românească interbelică, astfel încît, indirect, prezentul volum scrie si o istorie, din culise, a acelei perioade: grupări si prietenii, aranjamente financiare si maritale, locuinte de vacantă, regale sau construite de femeile emancipate ale timpului, neasteptate modalităti de petrecere a timpului liber. Dar, după cum sîntem avertizati, ,,între reprezentarea picturală si cea literară a Balcicului există o concurentă acerbă”.

Pitorescul uitatului port este przentat printr-o detaliată analiză a imaginarului pictural. Datorită modului în care problematizează si chiar refuză reprezentarea, două tablouri atrag atentia autoarei: Cafeneaua lui Ismail, de Stefan Dimitrescu si Balcic – vedere cu cadînă de Gheorghe Sîrbu.

Evitand cele două tentatii ale pitorescului, neutralizarea diferentelor (poza) si neutralizarea prin diferentă (singularizarea), acesti doi pictori contureaza ,,raportul delicat în cultura locului dintre expunere si intimitate”.

In mod sigur în acest joc al reprezentărilor, selectia si clasificarea reprezentărilor textuale sau picturale sînt realizate tocmai oentru a se potrivi reprezentării (auctoriale) cadru, care este esential subiectivă.

Cu toate ca de glorie a paradisiacului Balcic este prezentata printr-o varietate de surse documentare, declinul a acestuia este rememorat în două planuri: cel istoric, schimbul obligatoriu de populatii, conditiile strămutării, si cel profund nostalgic, alcatuit din însemnări pline de durere, cum sînt cele ale Corneliei Pillat.

Multi ani mai tarziu, respectiv in 2015 , in numarul 693 al revistei electronice "Formula- AS" se acorda un loc omagial unui articol cu titlul " Ultima romanca din Balcic" , respectiv doamna Ghinca Iliescu.

Ghinca Iliescu Ultima romanca din Balcic

Doamna Ghinca e una din ultimele romance ramase in Balcic. Are vartsa de 80 de ani, locuieste singura in casa mare, doar cu fica sa , unica ei fiica, pe care o cheama Vasilica, dar pe-aici toata lumea ii spune Janette, deoarece cunostea franceza si spaniola (e cea mai cautata profesoara din oras), iar prin firea ei "latina", a devenit o adevarata pata de culoare a asezarii. Janette este in varsta 50 de ani, este o femeie blonda, destul de viguroasa, plina de viata, parca fara nici un ascunzis sufletesc – rade cu toata gura, plange cu lacrimi ca un copil, pare incapabila de a se exprima domolit, fara patima. Nu s-a casatorit niciodata, n-a gasit bulgarul cu care sa o faca. Sta singura cu mama ei, da meditatii la spaniola din zori pana-n noapte, vor amandoua sa stranga bani, sa vanda odata casa si sa plece.

Despre Balcic Ghinca Iliescu afirma, surprinzand la fel in scriere de tip desriptiva sentimentul pe care acesta il insipra, analizandul atat din prisma esteticului cat si al propriei trairi :

"Eleganta strada cu case romanesti, ridicate pe vremea cand Regina Maria a Romaniei isi avea rezidenta de vara in Balcic, in castelul ei de pe malul marii; o strada luxoasa inca si azi, ce coboara in serpentine catre falezele de marna alba, spre marea abia intrezarita printre zidurile de piatra ale gradinilor.

Altadata – zice doamna Ghinca – nu puteai gasi cu privirea linia dintre apa si cer. Totul in fata ta era albastru. Nu vedeai linia. Altadata, zice aceeasi doamna Ghinca, piatra cea aspra a caselor Balcicului, gaurita de scoici si fosile din vremurile de-nceput ale lumii, era mereu calda. Cumva… luminata. La fel fantanile, geamiile, cafenelele, drumeagurile in scari sau pietele stralucitoare. Piatra iradia, pastra inauntrul ei razele soarelui.

Orasul intreg scanteia ca argintul. Batrana marturiseste ca, azi, parca aceasta lumina s-a stins. Zidurile au palit, devenind cenusii si sfaramicioase. A iesit lumina din ele, ca un duh. S-au stins in urma cu vreo optsprezece ani, cand barbatul ei a murit. Strasnic barbat. "Ruman". Cat a trait el, Balcicul era inca frumos. "Al` data era frumuseata aici, in Balcicu` nostru. Maaaare frumuseata! Orasu` albu i se spunea. Asa-l stiau toti oaminii peste toate tarile si peste toate pamanturile, in vremea la Regina Marie. Iti lua lumina ochilor, stralucea in flacari de argintu! Acuma nu mai e frumos."

Doamna Ghinca se destainuie ca de 18 ani nu mai merge la" palat"- desi este foarte aproape de el, la distanta de doar 10 minute ; ea nu merge din convingere, din credinta. Nu merge pentru ca palatul a fost furat si dezmembrat; lipsesc lucruri precum mobile, vitralii, superba cada de marmura roz a reginei Maria, robinetele sale de aur au fost schimbate cu robinete din inox.

Doamna Ghinca se plange ca ghizii turistici nu mai stiu sa povesteasca vizitatorilor despre epoca romaneasca a Cadrilaterului . Ea apara si mentine vie cu inversunare imaginea reginei Maria :

"Va zic eu cine-o fost Regina Marie: o fost Mama la toti oaminii de aici! Mama o fost. Sultana ii zicea toti in Balcic. Sultana! Umbla pe oriunde fara soldati care s-o pazeasca. N-avea la ce sa se teama, ca toti o iubea! Se bucura lumea s-o vada, cand cobara din "palatu" ei. Chiuia lumea pe strazi! Dimineata se ducea in "mahalaua" tiganeasca sa bea "cafea" cu tiganii, cu tigancile. „

Descrierea este facuta cu mult patos, sentiment, imperativa si fara drept de echivoc.

„Asa femeie blajina era Regina noastra. Soacra mea, Domnica, o vazut-o afara, in fata colibelor de lut, cum bea cafea diminetile cu tigancile si bulgaroaicele sarace, cum le asculta nacazurile lor.

Umbla din casa-n casa si le da la oameni bani in mana. Si lemne da si mancare da si faina da. Le aducea la oameni acasa. De toate le da. Oaminii se-nchina in fata ei ca la sfanta. Si bulgarii si turcii si tatarii si tiganii. Le-a dat si "case" (case) la oamenii nevoiasi. Asa, gratis. "Cadau"! N-a fost nimenea flamand sau fara lemne atuncea. Nu ca acuma, cand lumea moare de flamanzie. Da` ziarele scrie cat de rau o dus-o oaminii pe timpu` Reginei Marie.

Atuncea, toti din Balcic multumeau la Dumnezeu in biserici c-o au pe Regina langa ei. Era unii care se vindecau de boli numa` cand o vedeau pe Ea ca intra-n bordeiu` lor. Ea era de-a lor, vorbea si se purta la fel ca dansii. Nu era ca sa se tana fudula ca-i Regina. Soacra-mea, Domnica, o vedea cum se-mplimba cu "faitonu`" (caruta) manat de tarani. Statea acolo sus, in faiton, frumoasa, si radea la oamini si toti se-nchina in fata ei. Era-mbracata ca turcoaicele din Balcicu` nostru, cu haine largi, asa, cu "salvari" de-aceia albastri sau mov si cu pantofiori albi, rasuciti. Numa` cateodata, la ocazii, o vedeai ca iesea in vesmintele lungi, din muselina alba, tot asa largi, in valuri, cu capu-nfasat intr-un sal alb, matasos, si la gat cu un giuvaer grozav, rotond, care sclipea ca soarele din cer si la care oaminii-i ziceau ca-i "cel mai mare safir din lume". Era frumoasa Regina noastra. Tare era frumoasa Regina noastra Marie…"

Cata afectiune transpare din aceste insemnari ramane la aprecierea subiectiva a fiecarui cititor.

Un alt personaj cu mare parfum al timpului Balcicului, descris de doamna Ghinca este corabierul reginei. Hasan- acesta si dupa moartea reginei mai venea in casa doamnei Ghinca, fiind prieten cu sotul acesteia, Leonida .

Hasan este cel care , prin povestile sale, descrie obiceiurile atipice ale reginei ; el povesteste, cum spune doamna Ghinca, cum "o "implimba" pe Regina cu corabia, o corabie mare, lunga, de douascinci de persoane, pentru "musafiri", dar de multe ori, nu mai era nimeni altcineva, doar el, singur cu Regina, pe apele marii, si panzele ce se deschideau in vant ca niste aripi albe, iar el se pricepea sa struneasca singur barca cea uriasa, el, lotreanul cel vanjos, puternic, iar Ea, Regina, sta singura in varful barcii si privea…

Adesea plecau departe, in larg, pierdeau tarmurile. Stateau singuri amandoi, in mijlocul infinitului de ape. Regina nu zicea nimic. Doar privea, cu gandurile plutind spre alte zari.”

Este un personaj secundar care la fel ca celelate nu fac decat sa completeze si sa puna in valoare farmecul si maiestuoasa imagine a reginei.

“Si atuncea, deodata, Ei ii venea ideea sa mearga pana in Istambul, sa bea o cafea – doar ca sa bea o cafea -, iar el, turcul cel tacut, se supunea si mana incet, corabia, intr-acolo. Mergeau la Stambul, doar ca sa bea o cafea.

Ei ii placea sa inoate. Dupa ceasuri intregi de inot, iesea din valuri nu obosita, ci zambind cu intreaga fata. Urca in barca fericita. De parca n-ar mai fi fost Ea. De parca tocmai atunci s-ar fi nascut, iesind din apele marii… "

O alta personalitate literara contemporana vorbeste foarte frumos de Balcic; este profesoara pensionara din diaspora , doamna Elena Buica.

În ultimii ani , a devenit o prezență activă printre scriitorii români din diaspora și din România, volumele sale, preponderent cu caracter memorialistic, oglindind file ale unei existențe ardente în slujba culturii, a frumosului în general.

Ajunsă la Balcic, un topos mitic în viziunea sa, Elena Buică se simte deja ca acasă.

Doamna Elena Buica isi scrie in memoriile sale :

"Am citit cateva impresii pe internet despre acest loc, dar aici am întâlnit și persoane care n-au fost atinse de emoție, au venit, au fotografiat și apoi au plecat în grabă să nu piardă ziua de plajă, pentru că nu cunoșteau istoria locului sau valorile de rafinată artă înglobate în tot ce s-a realizat aici; și nici împrejurimile, cu frumusețile lor naturale n-au reușit să le imprime vreun fel de emoție sau admirație.

Ceea ce vede ochiul trebuie să treacă prin inimă și prin cunoștințele însușite de-a lungul anilor. Castelul din Balcic deține un alt fel de frumuseți decât cele ce ne-au mai ieșit în cale. E o frumusețe mai subtilă, oarecum ieșită din tipare, filtrată prin gustul deosebit al unei regine cu alese trăiri și simțiri pentru frumos.

Doamna Buica scie pentru ochi, petru suflet si pentru inima ; sesizeaza pana la cel mai profund nivel de perceptie frumusetea locului si starea de fericire ce o genereaza.

De aceea, înainte de vizitare se impune o documentare, mai ales că domeniul acesta are o mare întindere și e încărcat de obiective pe care le putem pierde din vedere, putem să ne rătăcim pe atâtea alei și, mai ales, să scăpăm taine și înțelesuri adânci.

Nici noi n-am reușit să cuprindem totul. Domeniul se desfășoară pe 35 hectare, de la țărm pe abruptul dealului, fiind alcătuit din mai multe grădini, unele de-a dreptul suspendate, cu mai multe clădiri cu destinații diferite, în total nouă la număr, și multe alte obiective de vizitat pentru care nu ne-ar fi fost de-ajuns o zi lungă de vară.

Așadar, intenția mea nu este să fac acum o prezentare amănunțită. Internetul abundă în asemenea informații. Eu am vrut comunic mai mult starea de spirit pe care am avut-o acolo."

doamna Elena Buica

Cu o deosebita maturitate artistica in arta cuvantului doamna Elena Buica isi asterne in continuare impresiile pe hartie despre Balcic, si momentul in care il viziteaza, dorind sa pastreze prezenta prima emotie:

"Parcă eram pe o altă lume, totul părea rupt dintr-o poveste de demult, în care auzeam glasul mamei citind din cartea Reginei Maria. De la înălțimea de 30-40 de metri, stând pe peretele malului căptușit cu piatră roșie, cu scări și ganguri, cu terase, am putut admira în voie panorama orașului și să respir aerul curat dătător de energie.

Elena Buica prin felul sau de a scrie efectiv reuseste sa transpuna cititorul exact in punctul de atemporalitate pe care acest loc lasa impresia ca il detine.

Armonia culorilor, albul de var, roșul țiglelor, gălbuiul marmurei, verdele copacilor și albastrul apelor, relieful deosebit, muntele coborând în trepte până în poalele mării, copacii seculari, amintirile din fragedă copilărie, rememorarea unor pagini ale istoriei noastre, pietrele, zarea depărtărilor, arhitectura clădirilor, totul în jur reflecta atmosfera timpurilor demult trecute și prezența spiritului marii noastre Regine.

Totul părea rupt din alte vremuri, cele din anii copilăriei când simțeam cum se scurgea molcom, nezorit de nimic, un timp care îmi mâna gândul la ce e mai bun și mai frumos pe lume"

Cu toate acestea doamna Elena Buica nu se poate opri sa constate ca desi istoric castelul reginei Maria de la Balcic este de sorginte romaneasca, si a fost construit in perioada in care Cadrilaterul apartinea Romaniei Mari , bulgarii incearca oarecum sa stearga prin omisiune un adevar istoric evident; ea spune ca acestia au lasat doar o insemnare in limba romana, iar in ceea ce priveste Regina Maria nu se mentioneaza ca a fost a Romaniei- chiar daca am pierdut Cadrilaterul- afirma dansa- Castelul din Balcic a ramas peste timp, peste istorie , Castelul reginei Maria a Romaniei Mari.

Ultimele concluzii ale dansei sunt de mare incarcatura emotionala :

" Se spune că lucrurile și locurile pe unde au trăit oameni minunați aduc mărturii mai vii decât cuvintele despre urmele lăsate de sufletul lor. Balcicul este un astfel de loc.

Așternând aceste rânduri pe hârtie, îmi dau seama că, oricum și orice aș spune, ele nu pot egala cu o vizită la Balcic, locul de suflet al Reginei Maria a României, loc care vorbește în viu grai celor mai mult de 400.000 de vizitatori anual.

Mi-am luat rămas bun mulțumindu-i marii noastre Regine pentru că ne-a lăsat aceste locuri încărcate de frumos și de emoție și am trimis un gând părinților mei care și-ar fi dorit atât de mult să calce pe urmele reginei lor iubite.

Este printre putinii contemporani care prin intermediul scrierilor sale aduce un omagiu cald si sincer celei ce a fost regina Maria a Romaniei, un exemplu ce personal consider demn de a fi urmat , continuat si pus in practica.

„Cu toate că aveam sufletul încărcat de frumuseți, m-am gândit cu regret la faptul că ultima dorință, în care cerea că inima să i se odihnească aici, nu i-a fost îndeplinită, dar și la faptul că acest domeniu nu ne mai aparține "

Capitolul 3 Balcicul in poezie

Ion Pilat si Balcicul poezia sa

Cea mai frumoasa apropiere de esenta Balcicului in poezie o realizeaza poezia lui Ion Pilat; acesta se apropie cel mai mult de intelgerea lumii de la tarmul careia trecutul trece intr-un prezent etern.

In deschiderea volumului de versuri numit Balcic, ilustrat grafic de doamna Maria Pillat Brates- sotia poetului – ea dezvaluie cateva cugetari personale care se regasesc in versurile sale, citez :

"Balcicul mi-a fost harazit ca incununarea dragostei mele pentru marile sudice si cerul mediteranean. M-a cuprins treptat o iubire noua cu nostalgia atotputernica a apelor si a luminii.

Mi-a fost o incantare pentru ochi, o initiere pentru suflet si pentru mine un invatamant. Peste pitorescul cetatii cu minarete, case vechi turcesti, cismele in soapta si cafenele pitite sub platani; peste feeria rapelor albe pe care se catara mahalalele asiatice, magari de culoare cenusie si tataroaice cu salvari ca portocala;peste vraja aceasta oarecum ireala de Halima, Balcicul mi-a alaturat legenda biblica si mitul elin"

Practic , ultimele versuri ale poeziei Balcic excat asta evoca ; o apropiere de trecut , de o lume pe care artistii au cautat-o si au si gasit-o aici:

" Cu dealurile surlelor camile,

Cu case vechi, incremenite oi,

Balcic, pastorule , din ale zile,

Vobori pe tarmul biblic pan`la noi.

Cetate mai batrana decat mortii,

Loc sfant , ca tineretea de senin

Migdalii sa-nfloreasca pragul portii,

Cand in lumina ta ma-nclin"

Ion Pillat simte ca Balcicul ii este harazit ca o intruchipare a dragostei sale pentru marile sudice si cerul mediteraneean; este un tarm al amintirilor ce cuprinde in esenta sa insasi viata.

Asa cum frumos afirma in utlima pagina a romanului sau Balcica Maciuca "Balcicul a fost apropierea Dumnezeu , nu prin rugaciuni si biblii de cuvinte, ci prin acea risipa de Dumnezeu care se cheama frumusete"

O poezie de mare forta este Balcic Lunar al lui Ion Pillat; in aceasta poezie intalnim un Balcic selenar, viuzal, conturat in amurg; poezia este o regasire, o exteriorizare a unei stari de melancolie ce concorda perfect cu decorul senelar in amur al Balcicului. Poezia abunda in imagini vizuale; prima strofa are o superba personificare "fantana soptea incet" Am regăsit fîntîna,

Turcoicele cu vase de aramă,

Asinii biblicii,

Lumina serii

Și umbra care-așteptă luna.

Fîntîna șoptea încet…

Fantana este o metafora a prorpiului suflet, propriilor simtiri si trairi; fantana este motiv al poeziei , ca si apa, marea, piatra, ; poezia incepe si se sfarseste cu imaginea metaforica a fantanii.

Fantana si apa in aceasta poezie are o valenta sacra in timp ce apa este asociata feminitatii, reprezentand substanta primordiala din care au luat fiinta toate formele.

Fanatana ca si simbolistica reprezinta capacitatea de a purifica si de a tamadui

Am regăsit cetatea

Smochinilor și-a pietrii,

Cu ziduri peste ziduri dărîmate,

Cu rîpe albe și mai vechi,

Cu marea mai bătrînă decît toate.

Fîntîna șoptea încet…

In strofa a doua Balcicul este descris ca cetatea smochinilor si-a pietrii;si aceasta strofa se incheie cu personificarea "Fantana soptea incet"….folosirea vebului la timpul imperfect arata eternitatea si atemporalitatea momentului si a locului.

Cu suflet greu, pe-o piatră grea,

Am stat în drum.

Am stat s-aud o apă din pămînt,

Ce cîntă lin și piere liniștit

Cu umbra trecătorului pe drum.

Fîntîna șoptea încet…

Fantana aici este o forta care reface unitatea dintre real si ireal, cer si pamant, restabilind unitatea primordiala; este vorba de aspiratia omului spre cer .

O pasăre veni să bea

Cu zborul alb din apa lunii.

Argint neroditor pe dealul sterp,

Argint pustiu pe mări pustii,

Și eu pe piatra vremii.

Fîntîna șoptea încet.

In aceasta strofa- ultima- intalnim imagine ( motivul pasarii ) ; simbol arhetipal al elevatiei, al nazuintei de ridicare spre absolut, Zborul pasarii este simbolul relatiei dintre cer si pamant. Pasrea aici reprezinta imaginea sufletului care scapa din trup. Sufletul insusi este o pasare -si joaca rolul intermediar intre cer si pamant.

Ion Pillat venereaza in cel mai frumos mod cu putinta Balcicul si preia, ca si pictorii , motivul marii, ca o realitate .Balcicul este pentru poet un moment rupt din timp din viata sa, o taina a vietii, a iubirii, a mortii, a trecerii timpului , un loc ce ii trezeste deopotriva nostalgia si fericirea contemplarii, este un fel de fundal al sufletului sau.

Regasim si aici elemente deja tipice poeziei sale ce constituie cadrul Balcicului: fantana, zidurile, dealurile casele vechi,

Concluzii

Intr-o perioada extra modernista, cu locatii turistice care mai de care mai deosebite si mai exotice, cu o literatura ca abunda in imprumutul de mari branduri litarare , in sensul ca literatura a devenit efectiv un brand, si cand spun asta ma refer la literatura de specialitate axata pe studiul dezvoltarii personale, pe pseudo cartile de tip jurnal, destul de slab scrise si lipsite de profunzime si mesaj ( Irina Binder – Fluturi ) , o cultura bazata pe copy-paste , imi pun intrebarea in ce masura generatia prezenta intelege ca o nevoie de autorespect a unei natii sa acorde locul cuvenit in arta, cultura si istorie Balcicului , personalitatilor , momentelor care l-au consacrat.

Personal imi doresc sa existe mai multe persoane interesate in a reda generatiilor ce vor urma parfum si patina timpului .

Consider de asemenea oportun organizarea in acest sens de seminarii, prezentari, chiar a unor documentare video care sa aduca in prezent valoarea Balcicului si ceea ce inseamna acesta pentru noi.

Trecerea timpului , nepasarea oamenilor risca sa faca din acest loc in scurt timp un loc uitat, prea putin valorificat si promovat.

Spicuind din cateva pareri ale unor persoane ce au vizitat recent Balcicul, se desprind diferite impresii si concluzii: in forma electronica a ziarului curierul national se publica in 4 iunie 2005 un articol rezumat cu concluzii ale vizitatorilor – Petru Mihail Sarbulescu spune ca Balcicul inca mai reprezinta o provocare in centrul vechi al orasului , o alta vizitatoare Mihaela varga isi pune intrebarea daca Balcicul poate sau nu renaste spiritul in pictura romaneasca contemporana, Vladimir Bulat afirma ca Balcicul este ca o cicatrice, deoarece a ajuns sa fie o asezare uitata de lume , neglijata, cu lume saraca, chiar si acum fara a avea un port corespunator care sa ii permita prosperitatea prezenta si viitoare, este umbra a ceva ce a fost in trecut ceva nobil, iar Pavel Susara, intr-un ton mai optimist sugereaza in comentariul sau de dupa calatorie recuperarea paradisului pierdut, si subliniaza ce a inseamnat prezenta reginei Maria la Balcic si ca este destul de greu de readus la viata spiritul Balcicului.

Bibliografie

Anexe