Bacovia Intre Alb Si Negru

Alb 

Orchestra începu cu-o indignare gratioasă.
Salonul alb visa cu roze albe –
Un vals de voaluri albe …
Spatiu, infinit, de o tristete armonioasă …

În aurora plină de vioare,
Balul alb s-a resfirat pe întinsele cărări –
Cântau clare sărutări …
Larg, miniatură de vremuri viitoare …

Negru

Carbonizate flori, noian de negru…
Sicrie negre, arse, de metal, 
Vesminte funerare de mangal, 
Negru profund, noian de negru…

Vibrau scantei de vis(speranța)…noian de negru, 
Carbonizat, amorul(dragostea nu mai salvează) fumega-
Parfum de pene arse, si ploua…
Negru, numai noian de negru. 

Bacovia creează doua poeme, ce dacă ar fi analizate doar pe baza titlurilor, ar parea chiar antitetice. ,,Alb” ce reprezintă culoarea purității, a binelui și ,,Negru” ce înfățișează o atmosferă sumbră, tristețea, răul.

Dar, Bacovia este un poet simbolist, un poet ce răstoarnă toate convențiile, creând el însuși noi sensuri și semnificații.

Astfel, poemul ,,Alb” prezintă regretul unor vremuri trecute, apuse, al unor vremuri ce nu se mai întorc. Atmosfera este una nostalgică, încărcată de tristețe.

Poemul ,,Negru”, mult mai direct decât ,,Alb” accentuează ideea pierzaniei, al neputinței, al apăsării.

Așa cum spunea Ion Caraion, epitetul ,,alb” trimite antitetic, consumat între festiv și gol, inexistent, lucru ce duce la monotonie, care conservă starea unui ,,sfârșit continuu”.

În paralel, epitetul ,,negru” este direct asociat mortuarului, lucru ce duce nu numai la ideea de moarte, ci dincolo de ea, ca și cum spiritele morților ar observa pieirea umanității.

Titlurile ambelor poeme sunt alcătuite doar din câte un adjectiv, mai exact, câte un epitetcromatic, a cărui semnificație poate sugera cititorului ce va găsii în interiorului poemului, sau îl poate induce în eroare, cum este cazul la ,,Alb”.

La nivelul titluilui, ,,Alb” poate semnifica golul sufletesc, neputința de a reveni la un anume timp aristocratic.

În partea cealaltă, ,,Negru” este o culoare rece, ce sugerează vidul, dar poate de asemenea, semnifica golul sufletesc, în acest caz dat de pierderea speranței, de abandon, renunțare, predare în ,,ghiarele morții”.

În ambele poeme avem prezente flori, simbol al frumosului. Dacă în ,,Alb” rozele sunt cele care decoreză salonul încremenit, în ,,Negru” florile sunt moarte, simbol al pierii, acestea ne fiind nici măcar ofilite, ci transformate în cenușă, lucru arătat prin folosire epitetului grotes ,,carbonizate”. Faptul că florile au ajuns la stadiu de cenușă sugerează degradare acelei lumi, în care nu mai există cale de întoarcere.

Veșmintele din cele două poeme sunt antitetice: în ,,Alb” avem oameni îmbrăcați în haine elegante, simbol al unei anumite clase, haine albe, cu voaluri, oameni îmbrăcați de petrecere, bal.

În ,,Negru” ideea unei clase sociale dispare, acum, în fața morții, toți oamenii sunt egali, drept urmare toată lumea poartă aceleași haine: ,, vesminte funerare de mangal”.

Dacă în ,,Alb” avem ideea de melancolie, de vis, de reamintire a unor vremuri trecute, în ,,Negru” pozitivismul este oferit de metafora cu care se deschide cea de-a doua strofă: ,,vibrau scantei de vis”.

Această metaforă reprezintă micile ,,scântei” ale speranței, dar acestea sunt atât de slabe, încât ,,noianul de negru” le va acoperii și stinge, dispărând cu totul ideea de ,,flacără a speranței”.

Astfel, în cea de-a doua strofă negru capătă proporții uriașe, acaparând ființa umană, distrugându-i chiar și sufletul. Nici amorul nu mai poate fi salvator, amor care până acum era forța în jurul căruia se învârtea lumea, nu , amorul nu mai are putere aici, ,,amorul fumega”.

În ,,Alb” predomină imaginile auditive : ,,orchestra începu cu-o indignare grațioasă”, ,,cântau clare sărutări”, imagini ce oferă ,,culoare” poemului, prin înlăturarea monotoniei culorii albe.

În ,,Negru”, în schimb, predomină, imaginile vizuale: ,,carbonizate flori”, ,, sicrie negre, arse, de metal”, ,,veșminte funerare”. Toate aceste imagini sunt lipsite de sunete, lucru ce accentuează disperarea și apăsarea oferită de negru.

Dacă în ,,Alb” avem un cadru nocturn, ocrotitor (în amintire), protejat de lumina lumii, în ,,Negru” nici nu este menționat dacă este zi sau noapte. Nici nu ar conta dacă ar fi zi sau noapte, deoarece nici soarele nu ar putea oferii lumină unei culorii ce absoarbe lumina solară.

Iar ploaia ce ar trebui să spele totul , să îndepărteze cenușa, să curețe, nu este o ploaie obișnuită, este o ploaie neagră: ,,ploua/ noian de negru”.