Axe comerciale și turistice Bucureștene [302738]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

Axe comerciale și turistice Bucureștene

Strada Lipscani

Îndrumător științific

Absolvent: [anonimizat]

2019

[anonimizat], devin tot mai conștienți de necesitatea și utilitatea proceselor de dezvoltare din perspectivă turistică din cadrul unui oraș sau din jurul acestuia. [anonimizat], nu are o [anonimizat], iar factorii care acționează în cadrul acestuia sunt importanți pentru înțelegerea și revalorificarea zonelor cu probleme.

Regenerarea urbană înseamnă îmbunătățirea calității vieții și a [anonimizat], continuă, dificilă, dar nu imposibilă (Alpopi, Manole, 2013).

[anonimizat] a unui oraș cu probleme din punct de vedere a imaginii urbane turistice. Această metodă pune accentul pe evidențerea spațiilor aflate într-o dificultate foarte mare și ajută la procesul de redobândire a acestora pentru a nu fi abandonate deoarece pot reprezenta o valoarea uriașă a [anonimizat]. [anonimizat].

Lucrarea de față pune în evidență avantajele și beneficiile procesului de regenerare urbană și efectele adverse din zona centrului vechi a [anonimizat], aceasta fiind centrul tuturor activităților comerciale din trecut și punctul de plecare al dezvoltării acestuia ca oraș. [anonimizat], bineînțeles, datorită amenajărilor și dotărilor bine modernizate și dezvoltate din zona de influență. [anonimizat]. Se pune în evidență impactul pe care îl are aplicarea unui plan bine organizat și modelat pe zona de studiu.

[anonimizat], [anonimizat], însă în cazul municipiului București acestea se ciocnesc de o imposibilitate în adaptarea și asocierea lor. Astfel, voi concepe această lucrare pentru a [anonimizat], a cărei importanță o voi expune în capitolele următoare.

[anonimizat], situației actuale a stării clădirilor și asupra posibilelor obiective turistice.

Scopul acestei lucrări se bazează în constatarea și înțelegerea nevoi procesului de regenerare urbană în zonele afectate; explicarea efectelor și etapelor de transformare a spațiilor urbane părăsite în urma unor intervenții de regenerare; prezentarea anumitor zone afectate de degradare; aplicarea, analiza și rezultatul obținut în urma acestui proces activ de reamenajare și revalorizare a imaginii urbane și a [anonimizat]nd, de asemenea, în concordanță cu anumiți factori culturali, sociali, economici, cât și politici.

Tot acest proces de regenerare ajutând la dezvoltarea elementelor turistice și implementarea unor activități noi din punct de vedere turistic pentru atragerea potențialilor turiști. În cadrul acestui proiect este necesar ca toate elementele componente implicate să fie într-o strânsă coeziune, mediul înconjurător, părțile interesate și elementele urbanistice construite, astfel, rezultând o flexibilitate ușor de gestionat.

Metodologie

Înainte de a trece în revistă și analiza metodele folosite, mai întâi trebuie să aflăm ce înseamnă, la ce se referă și dacă au o anumită clasificare aceste metode de cercetare științifice, aplicate în lucrarea de față sau, în general, în anumite cercetări științifice.

În literatura de specialitate, se conturează diferite definiți pentru termenul de “metodă” conturând o formă de cercetare care are la bază o serie de reguli și obiective pentru a înțelege și a aprecia mai bine fenomenele care au loc în realitatea cotidiană. În procesul de gândire dacă se adaugă și fenomenul metodic se poate înțelege mai bine experiențele care au loc în viața noastră printr-o gândire logică, dar și potrivirea în conformitate cu aspectele mintale care ne preced realitatea înconjurătoare.

Metodele de cercetare socială au plecat de la cercetările științifice care au la bază caracterul predominant obiectivelor de specialitate. Metodele aparțin de două categorii, metoda calitativă și metoda cantitativă. Acestea au devenit atât de uzitate în literatura de specialitate încât au fost abordate de diverși specialiști în domeniul sociologic.

În opinia profesorilor sociologi Traian Rotariu și Petruț Iluț, se găsesc două abordări privind cercetările științifice cantitative, prima categorie se axează pe „măsurare”, iar cealaltă pe „numărare”. Deci, putem spune că, formele de cercetare bine determinate în lucrările deprinse pot fi privite din două perspective, o perspectivă cantitativă și o perspectivă calitativă.

Cercetătorul Lawrence W. Neuman, susține că cele două metode prezintă anumite diferențieri, și precum, metoda cantitativă are la bază determinarea valorilor mărimii acțiunilor, se axează pe mai muți subiecți, prezintă o dezbatere statistică, iar examinatorul nu este 100% implicat. Pe când metoda calitativă conturează însemnătatea culturală a realității, se axează doar pe câțiva subiecți și prezintă o dezbatere pe un plan tematic, iar în acest caz, examinatorul este angajat în acest proces.

Metoda calitativă reprezintă o formă complexă de cercetare și iar una dintre metodele de cercetare socială folosite în această lucrare este reprezentată prin metoda observației

Conform sociologului Septimiu Chelcea, înțelesul termenului de observație incorporează elementele realității pe care le observăm sau remarcăm. A analiza anumite obiecte sau fenomene, a consulta, a cerceta, a stabila și a remarca ceea ce vizualizăm. Aceasta este văzută ca o metodă concretă de cercetare de adunare a informațiilor, sprijinită de simțurile specifice ale omului.

Kenneth D. Bailey susține că metoda observației reprezintă un folos foarte mare și ca fiind benefică pentru întreprinderile de cercetare amănunțite deoarece analizează manifestările nonverbale ale populației. Dar, bineînțeles, poate prezenta și anumite dezantantaje legate de aspectele dificile determinate pe teren.

Scopul folosirii acestei metode în studiul de față are rolul de a analiza aspectele importante ale vieții sociale din zona centrului vechi bucureștean din punct de vedere turistic.

Metoda cantitativă este reprezentată de metoda anchetei prin chestionar. În conformitate cu literatura de specialitate însemnătatea chestionarului și analiza acestuia prezintă un mare obstacol pentru specialiștii care au încercat să-i dea un sens. Acesta prezintă mai multe înțelesuri și are diferite forme formular, inventar, chestionar.

În anul 1954, psihologul P. Pichot în lucrarea sa, definea chestionarul ca fiind anumite teste care înglobează o serie de interogări scrise care au ca scop descoperirea informațiilor cu privire la gusturile, preferințele, interesele oamenilor în anumite situații exacte exprimate în chestionarul în cauză.

În opinia sociologului Septimiu Chelcea, chestionarul este folosit cu scopul cercetării constituind o modalitate tehnică de investigare cuprinzând mai multe întrebări ordonate corespunzător, care determină anumite răspunsuri din partea persoanelor interogate, ca în final, acestea vor fi evaluate și analizate pentru cercetarea în cauză.

Obiectivul principal, pentru integrarea în acest studiu a metodelor de cercetare socială, precum metoda calitativă prin observația participativă și metoda cantitativă a anchetei prin chestionare, este de a identifica percepția populației privind calitatea reabilitării a centrului istoric, precum și conștientizarea acestora pentru nevoia de regenerare și amenajare a acestei zone și pentru a-mi contura o idee personală privind centrul istoric prin metoda enunțată mai sus, cea a observației participative.

Am ales aceste două metode de cercetare socială pentru a înțelege într-un mod cât mai elaborat și concret starea în care se află, nevoia de recondiționare a clădirilor, precum și opiniile oamenilor asupra acestui perimetru.

Metoda de analiză calitativă prin observația participativă s-a desfășurat pe o perioadă de un an de zile, în perioda cuprinsă între 3 martie 2018 și 7 martie 2019 pentru a observa demersurile și toate implicările desfășurate asupra perimetrului de studiu.

Am realizat două studii observaționale: asupra întregului perimetru al centrului istoric, selectând obiectivele de interes din punctul meu de vedere, iar al doilea studiu fiind dominat doar de Strada Lipscani, reprezentând centrul de interes al acestei lucrări, observațiile s-au realizat cu accente mult mai esențiale, evaluând fiecare clădire în parte situația în care se află acestea în prezent.

Pentru o vizualizare și o evaluare mult mai bună am împărțit Strada Lipscani în trei tronsoane: primul tronson este delimitat de la bulevardul I.C Brătianu până la Strada Smârdan, al doilea tronson este constituit între Strada Smârdan și Calea Victoriei, iar al treilea tronson între Calea Victoriei și Splaiul Independenței. Evaluarea a fost realizată asupra construcțiilor desuete, clădirilor moderne nou constuite, dar și a celora în care s-au intervenit cu procese de reabilitare, unități comerciale prezente din punct de vedere al tipului de utilizare, materialul din care au fost realizate, anul de construcție, intervențiile de reabilitare, prezența persoanelor fără adăpost sau a cerșetorilor, vandalizarea bunurilor publice, prezența comerțului ambulant, starea mobilierului stradal sau prezența poliției pentru ocrotirea comunității.

În lucrarea de față este aplicat un chestionar privind percepția populației asupra importanței turistice și comerciale a Străzii Lipscani din zona veche a centrului bucureștean, având ca scop identificarea percepției locuitorior asupra gradului de degradare în care se află zona centrală istorică a Bucureștilor. Pentru a afla ideile și gândurile comunității locale urbane acesta a fost aplicat asupra 100 de persoane, 50 de persoane chestionate au aparținut din mediul online pentru a avea o plajă mult mai largă de opinii și restul de 50 de persoane implicate în anchetă, au fost aplicate asupra locuitorilor urbei din acest perimetru al Lipscanilor pentru a afla și mai concret părerea comunității cu privire la demersul și funcționarea Străzii Lipscani, bineînțeles, pentru a descoperi și nemulțumirile acestora și pentru a evalua gradul de conștientizare privind nevoia de regenerare a acestei zone și potențialul pe care îl are acest spațiu, în prezent aflându-se într-o zonă de tranziție, spre reamenajarea acesteia, urmând proiecte care vor ajuta la renașterea acestei zone sau impas ajutat de nepăsarea și dezinteresul adminstrațiilor publice sau private, a comunității din punct de vedere al demersului străzii. Chestionarul s-a desfășurat pe o perioada cuprinsă 20 decembrie 2018 și 4 martie 2019.

Capitolul 1. Cadru teoretic

Acest prim capitol va defini și va analiza mai multe concepte, precum conceptul de axă comercială, conceptul de axă turistică, regenerarea urbană atât ca și concept, cât și strategii de dezvoltare socio-teritorială. Documentele și principiile care s-au dezvoltat în jurul acestor concepte vor fi analizate în capitolele următoare, atât ca avantaje, cât și dezavantaje în contextul european și pe plan național. Importanța cunoașterii acestor concepte va ajutat la înțelegerea nevoilor și cerințelor orașului, precum și a factorilor care acționează în cadrul acestui proces, care sunt importanți pentru înțelegerea și pentru revalorificarea zonelor cu probleme. Ca într-un final, pentru a se putea amplifica procesele de recunoaștere și identificăre a acestui spațiu, ca în consecință pentru a aduce un flux turistic consistent, iar acest lucru va duce la popularizarea orașului și, bineînțeles, la creșterea economiei, o unitate mai puternică în ceea ce privește comunitatea locală, autoritățile publice și private, precum și multe alte avantaje din punct de vedere scoial și cultural.

Conceptul de axă comercială

De-a lungul secolelor este binecunoscută importanța comerțului în toate zonele ocupate de populație. Comerțul a luat naștere din lipsurile, nevoile și cerințele populației. În trecut, practicile comerciale erau restânse, acestea garantau doar minimul necesar de produse care erau în strânsă legătură cu nevoile stricte ale populației. Această practică a evoluat mai ales pentru creșterea bunăstării populației, iar de-a lungul timpului această activitate satisfăcând orice capriciu exprimat de orice individ capabil de a oferi ceva la schimb în detrimentul produsului dorit. Funcția comercială este indiscutabilă în alcătuirea orașelor care practică diverse activități turistice. În majoritatea cazurilor, axele comerciale împreună cu atracțiile culturale sunt repartizate în partea centrală a sistemelor urbane. Termenul de centru istoric este des menționat în multe lucrări, acesta constituind teritoriul cel mai vechi dintr-un spațiu urban care acumulează un set de obiective turistice de o vechime impresionantă și importante întreprinderi comerciale ajutând la dezvoltarea și amplificarea acestei zone, fiind în strânsă legătură cu economia orașului, putând ajuta la creșterea acestuia prin desfășurarea și practicarea diferitelor tipuri de turism specifice zonei aferente. Centrul vechi al unui spațiu urban poate înseamna nucleul generator de funcții turistice și activități comerciale care s-a menținut de-a lungul anilor, concentrându-se o serie semnificativă de valori urbane istorice cuprinzând valori funcționale, social-istorice, culturale, ambientale, afective, etc. (Nițulescu, 1998).

Axa comercială poate reprezenta un areal linear de obicei cu poziție centrală sau într-o zonă de importanță mare în cadrul unui oraș în care se concentrează mai multe activități de ordin comercial, obiectivul principal fiind achiziționarea unei game largi și diversificate de produse, bunuri și servicii, sau diverse mărfuri, obiecte de uz casnic, etc..

Un bun exemplu este reprezentat de Strada Lipscani din zona centrală a Bucureștiului, aceasta s-a consolidat odată cu comasarea și intesificarea puterii politice și economice din zona veche a Bucureștiului. Negustorii au ales această întindere, acest loc pentru a dezvolta și comercializa timp de secole diverse bunuri și servicii (Leahu, 1993). Strada Lipscani reprezintă centrul tuturor activităților comerciale din trecut și punctul de plecare al dezvoltării acestuia ca oraș. Este acel spațiu dintr-o zonă importantă comercială care are privilegiul de a se bucura de un nivel de vizitare în creștere și care are autorizația de a desăvârșii acțiuni comerciale împreună cu totalitatea cumpărătorilor potențiali din zona de influență. Această zonă are o influență mai puternică și un succes vizibil dacă are o poziționare geografică bună, fiind in apropierea unei suprafețe care cuprinde perimetrul de activitate a cumpărătorilor sau locuințelor stabile ale cetățenilor care pot reprezenta importanți potențiali clienți care pot rămâne fideli pe termen lung a unei întreprinderi comerciale limitată sau extinsă. În societatea din trecut sau de astăzi creșterea atractivității unei astfel de zone comerciale este condiționată de relația între numărul de indivizi care vizitează acest areal într-un mod regulat și sistematic și numărul total de persoane fizice potențiale care achiziționează un bun sau mai multe bunuri din aceste întreprinderi comerciale. Această axă comercială are un potențial mai ridicat de dezvoltare și o atractivitate mai mare dacă este localizată la intersecția unor căi de acces de circulație dotate cu spații de parcare, amenajate la suprafața terestră sau în subteran pentru a fluidiza traficul în zona respectivă și pentru a nu se produce aglomerări urbane care vor avea repercusiuni grave asupra zonei, inclusiv a potențialilor cumpărători.

Evoluția funcției comerciale are ca rezultat construirea unor centre moderne pentru comerț în principal dezvoltate în orașele mari, aceste unități atrag foarte mulți cumpărători din orașele cu dimensiuni mai mici. Pe parcus, la aceste funcții comerciale se pot alătura cu funcțiile de transport, religioase, sanitare care întăresc importanța orașului în cauză, precum și potențialul acestuia. Funcțiile urbane înlesnesc pe deplin acțiunea comună de a constitui funcții importante veritabile penru dezvoltarea sistemului de așezări (Ianoș, 2004).

Conceptul de axă turistică

Pentru a înțelege mai bine conceptul de axă turistică trebuie să se plece de la întocmirea unui inventar ierarhizat corect a tot ceea ce înseamnă unitățile taxonomice ale acestui sistem turistic și clasificarea lor care pot să susțină organizarea și desfășurarea de activități turistice în cadrul unui teritoriu. Elementele componente a acesui sistem vor cuprinde caracteristici și funcționalități diferite în funcție de potențialul turistic și a altor premise, dar și relația de legătură care să mențină unitatea sistemului. Partajarea componentelor taxonomice ale acestui sistem vor înfățișa diferențieri din punct de vedere al resurselor turistice potențiale, cât și infrastructura de dotare necesară desfășurării unei bune activități turistice.

În literatura geografică de specialitate, debutează o serie de studii care evidențiază potențialul turistic grupat după anumite componente: areale, regiuni, centre și atracții turistice (Ielenicz, 1992).

Ierarhizarea acestui sistem poate cuprinde următoarele componente: aria turistică care înglobează obiectivul turistic, punct turistic, centrul turistic, localitatea turistică, complexul turistic și axa turistică (Pintilii, 2008):

Aria turistică reprezintă un ansamblu izolat care cuprinde resurse turistice antropice și naturale, infrastructura generală turistică reprezentată de structurile de primire turistică, structurile de alimentație publică, precum și de dotările și posibilitățile de agrement. Fiecare dintre elemntele componente care fac parte din acest întreg, din aria turistică, sunt diferite, dar au în comun o anumită omogenitate, acestea sunt strâns legate între ele din punct de vedere funcțional, neputând funcționând una fără cealaltă, de aici rezultând diferite tipuri de turism (turism cultural, turism de vânătoare, turism de odihnă și recreere, turism de tranzit, etc.)

Obiectivul turistic face parte din grupul resurselor turistice și reprezentând constituția cea mai mică din unitatea taxonomică.

Punctele turistice cuprinde unul sau mai multe obiective turistice, de obicei acestea sunt localizate în cadrul sau în afara teritoriilor. Acestea pot fi folosite în cadrul activităților turistice în scop de vizitare, fiind benefice pentru turiștii veniți în vederea extinderii cunoștințelor culturale, istorice.

Centrul turistic sau localitatea turistică înglobează mai multe obiective turistice, constituind o ofertă bazată pe acestea și care dispun de anumite mijloace care fac posibil desfășurarea turismului, de exemplu infrastructura necesară, structuri de cazare sau de alimentație și bineînțeles forța de muncă specializată în acest domeniu turistic. Aceste centre sunt de obicei localizate la nivelul mediilor urbane și au o însemnătate mult mai mare și mai importantă dacă dispun de numeroase obiective cu valoare turistică.

Complexul turistic cuprinde unul sau mai multe centre cu înclinare turistică, în general acest complex cuprinde un amalgam de elemente pe unitatea de suprafață.

Axa turistică prezintă o zonă special amenajată ce permite prestarea unor activități turistice variate, ajutată de baza tehnico-materială specifică alături de potențialul turistic bine pus în valoare din spațiul respectiv. Această axă este de obicei localizată de-a lungul unei văi sau artere de circulație importantă acumulând un flux mare de turiști. Anumiți factori au ajutat la dezvoltarea ei și anume potențialul natural favorabil care a susținut la construirea de localități și rețele de căi de comunicație. Datorită fluxului mare de turiști, în aceste zone s-au dezvoltat structuri de servicii turistice care au condus la recunoașterea și popularizarea lor rezultând spații unice pentru desfășurarea anumitor tipuri de turism (turism de recreere și odihnă, turism cultural, turism sportiv, etc.). Valoarea amenajărilor, funcțiilor și serviciilor clasifică axele turistice în patru categorii: axe de interes local, regional, național și internațional (Ielenicz, Comănescu, 2007).

Conceptul de regenerare urbană

În literatura de specialitate, acest concept de regenerare urbană este folosit în mod curent în diverse forme și în contexte diferite. Conceptul de regenerare urbană întrebuințează mai multe sensuri care au dat naștere la diverse explicații și variate forme de interpretări. Acest proces constă în dezvoltarea, modernizarea și însușirii de noi funcții pentru construcțiile în stare de degradare, a teritoriilor neamenajate, în această situație este necesar să se inclunde toate clădirile într-o stare deloc favorabilă, care au nevoie de “redezvoltare” și „reînnoire” (Nae, 2016).

În accepțiunea cercetătorilor, “regenerarea implică re-creșterea activității economice în cazul în care aceasta a fost pierdută; restabilirea funcției sociale în cazul în care a existat disfuncție sau incluziune socială, în cazul în care a existat excluziune; și restaurarea calității mediului sau a echilibrului ecologic, în cazul în care acesta a fost pierdut (Couch, Fraser, Percy, 2003).

În acest proces trebuie să contribuie o serie de acțiuni menite în rezolvarea problemelor urbane existente și să găsească o îmbunătățire pe termen lung a aspectelor fizice, economice, sociale și de mediu ale unei zone afectate. Printre cele mai importante deziderate de regenerare urbană se numără: conceperea unor principii clare și măsurabile ale procesului de regenerare urbană în conformitate cu obiectivele dezvoltării durabile; organizarea unei analize specifică condițiilor locale; utilizarea într-un mod eficient a resurselor naturale și economice; participarea și cooperarea părților interesate conducând la o mai bună gestionare și o reală îmbunătățire a clădirilor supuse procesului de conservare și protejare, a structurii sociale, a bazei economice și, bineînțeles, a condițiilor de mediu, care aduc beneficii considerabile comunității locale (Roberts, 2000).

Regenerearea urbană constituie procesul fundamental remarcant în reanimarea centrelor urbane și a ține sub control urbanizarea din centrul, cât și din zona periferică a marilor centre urbane. Totalitatea studiilor, lucrărilor și cercetărilor în acest domeniu, al regenerării urbane, sunt multiple, întrucât acest subiect a oferit multe teme de discuție și de cercetare.

Acest termen, în limba română, este confundat cu diverse forme, iar acestea pot prezenta înțelesuri destul de similare. În cele mai multe cazuri, conceptul de regenerare urbană își poate pierde sensul în concordanță cu conceptul de renovare urbană. Noțiunea de renovare urbană este privită cu sensul de a demola o construcție, complet sau parțial, dintr-o anumită zonă nefavorabilă a orașului pentru înlocuirea construcțiilor vechi cu altele noi. Însă, dacă situl, industrial sau comercial, respectiv reprezintă o valoare de o importanță mare a patrimoniului și are potențial de valorificare, atunci acest proces este denumit, în același registru, reabilitare sau restaurare. Cu toate acestea, pentru a cerceta și a descrie acest concept, sunt folosite mai multe noțiuni de identificare a cestui proces, cum ar fi: „renaștere urbană”, „reînnoire urbană”, etc. (Nae, 2016).

Printre autorii care au încercat să definească conceptul de regenerare urbană se numără și teoreticianul C. Chaline, consideră că această noțiune reprezintă „un proces simplu de renovare, reabilitare a echipamentelor și a zonelor construite afectate de obsolență, la restructurarea formei urbane, apoi la reînnoirea bazei economice a orașului, a imaginii sale, prevalând o mai mare mixitate și echitate socială, participarea comunității și integrarea lor socio-profesională într-un context multifuncțional” (Chaline, 1999). De aici putem concluziona, ca acest proces să aibă loc trebuie ca populația care constituie comunitatea locală să se integreze mult mai mult în dezvoltarea și renovarea orașului alături autoritățile locale și să se organizeze un plan bine structurat și mulat fiecărui tip de zonă problematică.

Procesul de regenerare urbană, de-a lungul timpului, a ajuns să fie integrat la scară largă pentru a găsi soluțiile specifice chestiunilor problematice urbane (Lusso, 2010).

Uniunea Europeană susține regenerarea urbană în diferite forme, acestea după cum urmează sunt: regenerare urbană, renovare urbană și reabilitare urbană, susțin o serie de obiective care să participe la dezvoltarea durabilă a centrelor urbane (Ginavar, Anca, Blum, Ileana, Marin, Vera, et. al, 2007):

Prin regenerare urbană putem înțelege acțiunea depusă de către administrațiile locale cu scopul de a salva zonele aflate în ruină și care au potențial de relansare;

Regenerarea urbană impune o acțiune integrată în vederea dezvoltării durabile a zonelor afectate;

Regenerarea urbană are nevoie de o bună conducere și o educație locală;

Regenerarea urbană are nevoie de implicarea autorității locale împreună cu comunitatea locală.

Majoritatea cercetătorilor de specialitate consider că, procesul de regenerare pentru a fi realizabil trebuie să se țină cont de patru etape esențiale: proiectarea, planificarea, finanțarea și implementarea. Fiecare etapă include un ansamblu de instrumente unice care ajută la realizarea proiectelor de regenerare într-un mod sistematic (Amirtahmasebi, Orloff, Wahba, Altman, 2016):

Etapa de proiectare (domeniul de aplicare): procesul de regenerare urbană poate fi aplicat pe o anumită zonă a orașului sau pe întregul oraș. Această etapă constă în evaluarea strategică în demersul acestui proces oferind o analiză puternică cu privire la identificarea deciziei potrivite pentru modul de a acționa și la direcția pe care orașul dorește să o urmeze. Acest principiu analizează orașul din două perspective, o perspectivă privind necesarul orașului pentru ca zona regenerată să aibă succes în viitor și o a doua perspectivă în care se ține cont de istoria orașului și punctul de unde a luat naștere și a evoluat. Această fază de definire a domeniului de aplicare ar putea dura foarte mult timp în funcție de zona aferentă și reprezintă un proces unic pentru fiecare zonă în parte. Echipa oraganizatoare trebuie să găsească acel punct al orașului de unde dezvoltarea dispune de resursele necesare să crească treptat. De exemplu, echipa de planificare din Washington DC s-a axat pe râul Anacostia, aceasta a înțeles că evoluția orașului este în strânsă legătură cu acest râu, iar capacitatea capitalei poate crește odată cu expasiunea acestuia. Este nevoie să se ia în considerare gradul de creștere general al orașului și nu doar zona de regenerare vizată. Această etapă este foarte importantă pentru că în această fază se determină direcția de creștere a orașului.

Etapa de planificare: în timp ce prima etapă oferă o bază analitică globală pentru proiectul de regenerare, cadrul de planificare stabilește viziunea și contextul pe termen lung. Acest pas este vital pentru susținerea viziunii de regenerare urbană pentru că schimbările și provocările neprevăzute ale pieței pot intervenii inevitabil în acest demers și a duce tot procesul spre eșec. Ca planul să aibă succes este important ca acesta să nu fie lipsit de flexibilitate deoarece poate duce la descurajarea investițiilor. O planificare eficientă va duce la un echilibru între principiile stabilite și va ușura negocierea între sectorul public, sectorul privat și comunitatea locală. Un cadru solid de planificare reprezintă un proces de reglementare clar și coerent. Sectorul privat va avea asigurarea de a investi și de a-și asuma riscuri, iar comunitatea locală va fi asigurată că obiectivele propuse v-or fi atinse. Procesul de planificare se cuvine să ia în calcul toate detaliile elementelor și bunurilor existente, terenurile afectate, problemele de mediu, inclusiv cerințele comunității. Poate exista mai multe modalități de a începe proiectul de planificare. În unele cazuri, planificarea începe cu definirea cadrului organizatoric pentru preluarea proiectului de regenerare, în timp ce în alte cazuri se elaborează un plan general pentru definirea spațială a procesului.

Etapa de finanțare: proiectele de regenerare pe scară largă sunt complexe și necesită resurse imense pentru a fi organizate și implementate în mod corespunzător. Orașele care dispun de asemenea resurse financiare sunt puține, iar în acest caz parteneriatele cu sectorul privat reprezintă soluția salatoare în aceste cazuri. De obicei, orașele utilizează această metodă pentru a duce la bun sfârșit strategia de dezvoltare durabilă. Conform studiilor de caz din acest domeniu, aceste metode utilizate pentru finanțarea programelor de regenerare urbană sunt afectate de mai mulți factori. Principalul factor este legat de controlul pe care un oraș o are asupra gestiunii sale fiscale. Un alt factor îl reprezintă posibilitatea fiecărui oraș de a introduce tehnici inovatoare de finanțare. De exemplu, unele orașe oferă beneficii, precum subvenții, pentru a încuraja sectorul privat să investească în cartierul municipal, acest program de subvenționarea s-a dovedit a fi foarte eficient și inovator. Studiile efectuate în acest domeniu larg de cercetare pun în evidență inovația și creativitatea orașelor în modul în care acestea iși folosesc resursele pentru intervențiile necesare. Proiectele de regenerare urbană sunt complexe și se întind pe o perioadă lungă de timp, fiind necesar implicarea sectoarelor publice și private. După finalizarea celor trei etape de proiectare, planificare și finanțare, proiectul întră în ultima etapă a acesui proces și anume etapa de implementare.

Etapa de implementare: această etapă constă în punerea în practică a viziunii schimbării asupra orașului pe termen lung. Această premiză necesită structurarea instituțiilor sănătoase de cele în stare de degradare și o structură de organizare durabilă și viabilă. Ca aceste lucruri să se îndeplinească este nevoie de elaborarea unor contracte solide care să transpună viziunea proiectului într-un parteneriat real între sectorul privat și sectorul public.Un factor important în acest parcurs îl reprezintă conducerea politică. Acest program de regenerare se defășoară pe o perioadă lungă de timp și există riscuri de a interveni anumite perturbări în procesul de desfășurare și să tulbure întregul proces, iar conducerea politică reprezintă factorul esențial în gestionarea unei situații de acest fel. Stabilirea clară a duratei de implementare reprezintă un alt indicator important al acestei etape. Este necesar să se defășoare anumite seturi complexe între investiții și proiectele de construcție (anumite utilități, sisteme tehnologice modernizate, transport).

Procesul de regenerare urbană este sistemetizat în aceste patru etape pentru simplificare și pentru o mai bună înțelegere a acestui concept. Aceste etape sunt unice și variază în funcție de fiecare oraș în parte. Pentru ca aceste patru etape să funcționeze orașul trebuie să gestioneze trei elemente majore: pământul, comunitatea și mediul (Amirtahmasebi, Orloff, Wahba, Altman, 2016):

Pământul: planul de organizare privind regenerarea terenurilor urbane neutilizate trebuie să funcționeze pe baza unei înțelegeri clare între proprietarul terenului și părțile interesate, aceste înțelegeri se desfășoară pentru a evita anumite dispute privind aceste proprietăți. Administrațiile locale au la dispoziție numeroase instrumente de reglementare pentru a determina și controla utilizarea terenurilor și pentru a încuraja sectorul privat să investească în oraș. Unul dintre aceste instrumente de reglementare este de a impozita suprafețe de teren disponibile și neutilizate. Acest instrument a fost folosit de foarte multe guverne din întreaga lume, dar nu trebuie utilizat în exces pentru nu a determina și alte probleme bugetare.

Comunitatea: participarea, implicarea și informarea comunității locale urbane în planificarea programelor de dezvoltare urbane durabile sunt fundamentale pentru succesul și susținerea proiectelor pe termen lung. Participarea și informarea comunității sunt necesare deoarece aceasta își poate folosi dreptul de a fi implicată în procesul de dezvoltare publică și reprezintă și o modalitate de a canaliza interesul public spre evoluția și întemeierea unor noi proiecte, astfel încât localnicii să nu manifeste opoziții sau proteste cu privire la neinformarea lor asupra planurilor de dezvoltare. În al doilea rând, comunitățile își pot exprima nevoile și dorințele care pot contribui la procesul de planificare al proiectului și totodată oferă posibilitatea oamenilor de a influența anumite decizii care vor avea efecte directe aupra vieții de zi cu zi. Pe baza cunoștințelor locale și a experiențelor personale se pot afla informații valoroase despre arealul în cauză îmbunătățind rezultatul final al proiectului. Iar pe de altă parte, această participare permite creșterea eficienței pe tot parcusul de livrare și desfășurare privind proiectul de dezvoltare.

Mediul: nevoile mediului înconjurător sunt factori determinanți în modul de finanțare, planificare și implimentare a inițiativelor privind procesul de regenerare urbană. Multe dintre suprafețele de teren neutilizate sunt situate lângă râuri, zone centrale, blocuri publice sau zone industriale. În consecință, este necesar să se investigheze utilitatea din trecut a acestor terenuri, să se determine gradul de contaminare și să se creeze un plan de curățare ecologică a acestor suprafețe. Eliminarea contaminării reprezintă o premiză foarte importantă în timpul procesului de elaborare a obiectivelor pentru că acest lucru ar putea fi foarte costisitor financiar, iar proiectul nu ar mai putea continua.

Aceste premise au ajutat foarte multe țări din întreaga lume în procesul de dezvoltare durabilă a centrelor urbane, dar cercetătorii menționează și subliniază că aceste etape de implementare nu sunt universale pentru toate orașele. Succesul este determinat foarte mult de conducerea și gestionarea din spatele proiectului, de implicarea sectoarelor private și comunității locale și de buna înțelegere între părțile implicate în aplicarea acestui proiect de renovare, revitalizare și regenerare a centrelor urbane afectate de nepăsare și neinteres.

Capitolul 2. Aspecte ale regenerării urbane în cadrul orașelor europene

Regenerarea urbană reprezintă o modalitate prin care se conturează calitățile unui oraș, acest proces scoate la suprafață avantajele deținute de fiecare areal în parte. Strategiile specifice ale acestui plan ridică orașul în cauză la nivelul cel mai înalt, stimulând totodată toate funcțiile teritoriale pe care le are în componența sa. De-a lungul timpului, procesul de regenerare urbană a fos dezbătut în multe orașe urbane cu scopul de a ajunge la o armonie între urbanizarea necesară, comunitate și mediul înconjurător. Anumiți cercetători susțin că procesul de urbanizare a unui areal duce la completarea fiecărei componentă în parte cu cealaltă,” prin care teritorii și oameni devin urbani”. Modificările apar pe plan întreg, asupra tuturor componentelor implicate în acest proces, asupra populației, asupra teritoriului, asupra orașului prin transmiterea anumitor însușiri urbane asupra arealului specific.

2.1. Contextul socio-teritorial al procesului de regenerare urbană

Un teritoriu cu o imagine frumoasă și puternic împământenită în viziunea oamenilor se datorează unui plan bine organizat adaptat principiilor locului, bineînțeles și al cadrului natural specific împreună cu potentialul antropic bine expus, fiind capabil să determine o atracție turistică pozitivă în rândul turiștilor determinând în acest mod o economie dezvoltată și o bună conduită în privința demersului activităților de turism din zona respectivă.

Conform teoreticianului Scheibling, “teritoriul este o noțiune concretă care trimite la un ținut și nu la un spațiu geometrizat. Teritoriul reprezintă o localizare, o dimensiune, o formă, cu caracteristici fizice, proprietăți, constrângeri și aptitudini” (Scheibling, 1994).

Teritoriile se caracterizează printr-un dinamism și o sensibilitate aparte căpătând astfel o schimbare diferită de fiecare dată când asupra acestora intervine sau acționează anumiți factori. Ariile urbane sau rurale, din interiorul acestor teritorii, reacționează de asemenea la aceste procese. Aceste procese de regenerare sunt multilaterale și sunt influențate într-o oarecare măsură de factorii culturali, sociali, economici si politici. Urmările socio-economice putem spune că au fost rezultatul crizei economice, reorganizării diferitelor procese, renunțarea la procesul de industrializare, declin urban, alături de creșterea sărăciei, șomaj, delicte penale, etc. .

Fiecare oraș din orice țară prezintă anumite porțiuni de pământ care nu sunt utilizate la capacitate maximă sau în cel mai rău caz chiar deloc, sau spații urbane decăzute și lăsate în ruină. Aceste locuri de pământ scoase din uz slăbesc imaginea, calitatea, viabilitatea și productivitatea orașului. Aceste nereușite sunt rezultatul schimbărilor greșite luate asupra orașului cu scopul de a crește productivitatea acestuia. De exemplu, orașul Santiago se confruntă cu deteriorarea clădirilor de câteva decenii. Între anii 1950 – 1990, acest lucru a dus la pierderea populației și locuințelor din această zonă. Cauza principală care a favorizat pierderi atât de mari este asociată cu deteriorarea construcțiilor, fenomenelor naturale (cutremurul din 1985, creșterea criminalității, poluarea, scăderea investițiilor sau chiar lipsa acestora. În același stadiu, nesustenabil, se găsea și orașul Buenos Aires, capitala Argentinei și cel mai mare oraș al acestei țări, cu un patrimoniu architectural deosebit a fost lăsat vacant și neutilizat. Cu toate acestea, inițiativa de reabilitare, numit Puerto Madero, a jucat un rol-cheie în dezvoltarea și reabilitarea și salvarea acestui oraș. Zonele pierdute, degradabile ale unui oraș afectează și marginalizează toți locuitorii și pot avea efecte negative pe termen lung dacă nu se iau anumite măsuri pentru rezolvarea acestor probleme. O altă zonă care s-a confruntat cu această problemă este Taipingqiao, un cartier din orașul Shanghai, acesta a urmărit un model de dezvoltare diferit, care punea în centrul atenției conservarea istorică și o utilizare mixtă a terenurilor, acest model a fost apreciat de foarte mulți dezvoltatori și a devenit un model de dezvoltare pentru multe orașe chinezești. Pentru a trece peste problemele deteriorării urbane , aceste orașe au apelat la procese complexe de regenerare urbană. Iar pentru a asigura reușita proiectului este nevoie ca participarea tuturor părților să contribuie la acest proces reprezentând un factor determinant în reușita programului de regenerare a terenurilor urbane nefolosite sau a construcțiilor lăsate în declin (Amirtahmasebi, Orloff, Wahba, Altman, 2016).

Regenerarea urbană presupune aducerea la viață a spațiilor industriale abandonate, recrearea unui ambient primitor, plăcut și captivant, punându-se astfel în valoare aspectul pozitiv a acestei zone, fiind capabilă de a găzdui noi locatari și desfășurarea unor activități diverse. Din cauza spațiilor abandonate imaginea plăcută a zonei scade foarte mult, iar procesul de reabilitare și reorganizare a acestora implică dificultăți și costuri foarte mari. Prin procesul de reabilitare a spațiilor degradate se pot forma adevărate centre urbane cu diferite funcționalități. Există trei tipuri de reabilitare, primul tip se axează spre industrie și artizanat, al doilea timp se orientează spre activitatea economică, iar ultimul tip se referă la valorificarea fondului cultural (Nae, 2016). Procesul de regenerare, de la primii pași de elaborare până la terminarea etapelor de finalizare, este necesar să pună în evidență principiile și tradițiile aflate în zona respectivă.

Conform Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, la nivel european acest proces s-a dezbătut foarte mult de-a lungul timpului, iar în anumite acte europene este susținut de diverși termeni: renovare, regenerare sau reabilitare urbană care însușesc o serie de obiective cu scopul de a participa în mod activ la dezvoltarea și modernizarea orașelor în cauză.

În țările europene, de-a lungul anilor, mai exact după anii 1980, s-a constat că dezvoltarea urbană este nesatisfăcătoare, aceasta trebuie privită din punct de vedere mai complex al dezvoltării urbane și să se extindă la un nivel de evoluție pe termen lung, iar ca acest lucru să fie posibil este necesar ca locuitorii comunității și membrii sectorului privat să-și asume mai mult responsabilitatea și să-și exprime mai mult interesul față de acest obiectiv.

Astfel, se consolideză un nou schelet de roluri și sarcini pentru administrațiile publice și se cristalizează un nou scop de relații între sectoarele publice, private și comunitatea locală. Totodată are loc conturarea unui nou proces de trecere de la planificarea urbană tradițională la cea integrată, care cuprinde adaptabilitatea vechiului la nou, o intesificare a flexibilității schimbării, să încurajeze implicarea tuturor sectoarelor publice sau private, inclusiv comunitatea locală, să fructifice spre bine resursele spațiului și să determine rezultate mulțumitoare și cât mai reale.

Planificarea urbană tradițională este fundamentată pe un plan strict de acțiune și înfățișează o flexibilitate restrânsă. Această categorie de planificare este implementată unui regim în care statul este marcant și plin de putere și are la dispoziție resursele de care este nevoie pentru realizarea amenajărilor necesare. Organizația publică centrală pune în funcțiune și în practică deciziile referitoare la problemele evoluției localităților, aceste decizii bazându-se pe latura tehnică. Această planificare urbană tradițională acordă mijloacele necesare pentru dezvoltarea orașului, stabilite cu prezicie într-un interval de timp.

Planificarea urbană integrată este întemeiată pe un plan adaptabil și integrat de acțiune, constituit printr-un potențial de flexibilitate a scopurilor delimitate de autoritatea publică. Cu timpul acest plan urban integrat de dezvoltare a orașelor a îndepărtat planul urban tradițional în cadrul statelor Europei occidentale. Deciziile luate în contextul acestui plan integrat sunt luate de comun acord de către administrația publică și comunitatea locală, factorul decizional avându-l tot administrația publică centrală. De la acest plan se vrea implicarea tuturor actorilor locali și privați pentru stabilirea obiectivelor, pentru gestionarea, monitorizarea și controlarea planului de desfășurare, precum și felul de exercitare a acțiunilor și a resurselor.

Din planul integrat de dezvoltare urbană trebuie să reiasă:

O strategie care să expună dorințele de extindere a comunității locale și organizarea de lucrări/planuri pe termen scurt, mediu și lung pentru îndeplinirea acestora;

Desfășurarea de proiecte aplicabile pe zona în cauză și fixarea funcțiunilor specifice structurilor urbane;

Coordonarea de proiecte pentru stabilirea resurselor financiare determinând realizarea obiectivelor pre-stabilite.

Dezvoltarea integrată este percepută printr-o reprezentare cu caracter sistemic și un fundament de concepte și metodologii bazate pe una sau mai multe discipline științifice. Prima etapă în acest proces stă la baza individualizării sistemului, iar a doua etapă constă în conturarea fiecărui element în parte integrat în sistemul respectiv. Acest procedeu îl putem înțelege mai bine prin expunerea unor mijloace de dezvoltare care pune în lumină o notă distinctivă a acestui ansamblu, dar și caracterele izolate a acestui întreg. Acest concept de dezvoltare integrată pune în evidență principiul primordial de complementaritate, toate elementele componente dintr-un sistem trebuie să se întregească și să se ajute una pe alta pentru a exista un flux flexibil și continuu în acest sistem taxonomic. De-a lungul timpului s-au pus în aplicare o serie de metode și manevre strategige în abordarea integrată a zonei respective. Aplicarea acestui proces asupra teritoriului trebuie să sublinieze claritatea aplicării și supravegherea neîncetată a obiectivelor percepute privind extinderea acestui sistem, dar și a elementelor componente în cauză. Fiecare element în parte este diferit, deci acestea presupun o abordare unică. Prin supravegherea continuă, a acestor elemente în demersul stabilit, putem remarca dacă la nivelul desfășurării procesului apar anumite erori care să anuleze aceste acțiuni de dezvoltare, iar dacă la nivelul acestora intervine o anumită problemă, aceasta se poate identifica mai ușor și ulterior corectată. Componenta umană, în acest caz de amplificare a procesului de dezvoltare integrată, trebuie luată în calcul pentru o gestionarea mai bună a strategiilor alocate, implicarea comunității locale reprezintă un prim pas în demersul spre bine a acestui proces.

Dezvoltarea teritorială integrată constă în aprofundarea favorabilă pe un interval de timp scurt, mediu și lung, iar în efectuarea unor astfel de proiecte stă la baza deducerii existenței concrete teritoriale și înregistrarea tuturor sferelor de activitate din domeniul turistic cu potențial ridicat. Prima etapă este conceperea unui plan general de aducere la cunoștință a celor care nu au remarcat utilitatea anumitor componente din spațiul respectiv. O a doua etapă o reprezintă conceperea unei analize SWOT. pentru a sublinia atât punctele tari, dar și pe cele slabe, oportunitățile și amenajările care se manifestă în zona de acțiune. După această analiză amănunțită, se caută și analizează punctele minus, acestea reprezentând probelemele principale care trag în jos regiunea respectivă (Ianoș, 2000).

Scopul principal al Uniunii Europene este de a stabili obiective la nivel colectiv de desfășurare a acțiunilor. Conform Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, cea mai importantă atribuție în conturarea și rezolvarea inconveniențelor legate de dezvoltarea urbană durabilă a avut-o Uniunea Europeană prin proiectele Pilot Urbane și URBAN. Proiectele Pilot Urbane se referă strict la spațiul înconjurător și reamenajarea zonelor deficitare, obiectivele acestor proiecte era de a duce economia la un nivel mai ridicat în zonele cu inconveniențe sociale și pentru a reda centrelor istorice puterea unei imagini frumoase. Proiectele URBAN au ca scop conceperea unui capital social prin îmbunătățirea vieții din punct de vedere a calității acesteia în zonele cu obstacole mari privind traiul locuitorilor și minimalizarea interdecție privind accesul la echipamentele și serviciile publice. Aceste proiecte se axează cu un procent de 43% pe grupurile de cartiere stabilite în interiorul marilor centre urbane, cu un procent de 37% pe zonele periferice, iar cu un procent de doar 20% pe centrele istorice vechi ale orașelor în cauză.

În țările, precum, Grecia sau Portugalia, acest concept de regenerare urbană a fost introdus mai târziu odată cu aceste planuri, iar cu ajutorul acestora au dobândit o nouă gândire și nouă strategie privind evoluția și dezvoltarea orașului. De exemplu, în Gijon (Spania) acest spațiu urban era descris prin scăderea drastică a industriei, degradare urbană și puternice incompatibilități economice și sociale. Între anii 2000 – 2006 a beneficiat de 10,5 milioane de euro din programul URBAN și un aport de 3,5 milioane de euro din partea administrației publice Spania. Cu ajutorul acestui venit s-au implementat acțiuni de desfășurare privind protecția mediului înconjurător precum și renovarea locurilor necontrolate la timp, organizarea de noi proiecte privind activitățile din domeniul afacerilor, comerțului, etc.; desfășurarea unor proiecte de educație pentru anumite grupuri excluse din viața socială; o mai bună gestionare a poluării, deșeurilor, apelor uzate prin tratarea acestora; și, bineînțeles, o investiție mai bună din punct de vedere a promovării zonei. Acest proiect a fost implementat de Ministerul Locuinței, prin Direcția Generală pentru Fonduri Comunitare. Uniunea Europeană vrea ca toate țările incluse să ia parte la procesul de învățare a bunelor practici privind regenerarea urbană.

2.2. Dileme și provocări ale regenerării urbane din România

Regenerarea urbană reprezintă un proces orientat spre rezolvarea și gestionarea problemelor importante ale orașului, care vor beneficia atât populația actuală, cât și populația viitoare, pentru a atinge standardele de calitate ale comunităților dezavantajate din zona respectivă (Alpopi, Manole, 2013).

Astfel, regenerarea urbană poate reprezenta un deziderat important în contextul dezvoltării societății urbane, iar ca acest lucru ca să aibă loc, procesul de regenerare înglobează următoarele considerente: reînnoirea construcțiilor urbane, ajungând până la reabilitarea și modernizarea acestora, eliberarea mediului înconjurător de efectele dăunătoare, aceste componente de dezvoltare durabilă poate sta la baza satisfacerii nevoilor și confortului populației locale, dar și a turiștilor veniți pentru destinderea spirituală, dar și pentru varietatea activităților de agrement din destinațiile turistice alese (Luca, 2009).

România este una dintre multele țări care se confruntă cu dificultatea procesului de schimbare în rău a spațiului construit, o calitate a vieții îndoielnică pentru cei mai mulți dintre locuitori, infrastructura slab dezvoltată și servicii sărace , pierderea spațiilor verzi și bineînțeles, situația mediului înconjurător care are aspecte discutabile din punct de vedere ale problemelor legate de poluarea și întreținerea având consecințe directe asupra sănătății și bunăstării populației.

Toate aceste dificultăți au dus la necesitatea regenerării orașelor pentru ameliorarea și îmbunătățirea condițiilor de trai ale populației locale, updatarea unei infrastructuri urbane bine constituită pentru nevoile și cerințele din ziua de azi, acestea fiind doar câteva dintre aspectele importante care trebuie să devină prioritatea principală a autorităților publice românești și, bineînțeles, a comunității locale și omenirii în ansamblul său. Principalul indicator care impune nevoia de regenerarea urbană este dată de calitatea locuințelor. Acest aspect prezintă importanță foarte mare pentru centrul urban integrând o mare varietate de factori, ca urmare necesită o dezvoltare integrată. Având în vedere conceperea unei strategii de dezvoltare (în cazul de față din domeniul turismului) trebuie să reiasă mai multe premise în evidență, de exemplu: fondul turistic și nivelul de valorificare al acestora; întreprinderile politice, cât și economice; componentele financiare, umane și materiale vacante; baza tehnico-edilitară turistică; fluxul turistic și consecințele economice din urma acestora.

În legătură cu atingerea premiselor enumerate, printre obiectivele unei bune strategii de dezvoltare se iau în calcul: fructificarea resurselor turistice selecționate; lărgirea sezonului turistic; reducerea sezonalității cu scopul de a preveni aglomerarea în centrele urbane; aprofundarea tuturor tipurilor de turism care pot fi realizabile în zona respectivă; atingerea unui număr mare de turiști; păstrarea și menținerea într-o bună stare a elementelor de patrimoniu turistice naturale și antropice (Pintilii, 2008). Astfel, este imperios necesară conștientizarea părților implicate, este necesar ca aceste comunități gazdă să arate un grad de implicare și educație privind conservarea și protejarea anumitor areale de importanță turistică din regiunea respectivă. De-a lungul timpului, dinamica turismului s-a ridicat considerabil și este în comtinuă schimbare datorată industriei într-o permanentă amplificare și dezvoltare, de tehnicile și metodele adoptate pentru anumite întreprinderi din această industrie, de politicile de dezvoltare, de motivațiile turistice exprimate prin varietatea gusturilor. În consecință, acest fapt îi determină pe actorii implicați să dezvolte anumite proiecte de organizare și implementare pentru a conduce la un flux mare de turiști în zonă, care are repercursiuni bune asupra economiei unei țări, dar și asupra mediului înconjurător, mai ales din punct de vedere al calității.

Printre orașele din România care se confruntă cu aceste probleme de degradare se numără și București, capitala țării. În perioada ultimilor 17 ani ce a carcterizat România putem enumera: cartiere de locuință ale oamenilor care nu s-au bucurat de renovări, centre vechi istorice neîngrijite, deseori lăsate în ruină, zone industiale părăsite renunțându-se la activitățile specifice ce le consacrau, infrastructura învechită sau chiar neexistentă, ineficiența transportului public, spații publice care nu au fost păstrate într-o stare foarte bună, spații verzi neîngrijite sau chiar pierdute.

Regenerarea urbană este utilă și benefică tuturor țărilor care sunt în punctul de degradare urbană, cartierele istorice din anumite orașe ne mai având capacitatea de a susține toate nevoile populației locale și a fluxului mare de turiști veniți pentru lărgirea cunoștințelor culturale, dar și pentru repausul bine meritat de marea majoritate a populației lucrătoare într-un interval de timp limitat.

Regenerarea urbană are drept scop revigorarea centrelor urbane aflate în impas:

– De a restabili patrimoniul specific centrelor istorice;

– De a aduce într-o stare mai bună locul de habitat unde este stabilită populația;

– Organizarea de lucrări pentru spațiul public în scop de înfrumusețare (parcuri, piețe, grădini publice, spații publice verzi, mobilier urban adecvat, etc.);

– Adaptarea infrastructurii urbane la realitatea prezentului: modernizarea drumurilor, rețelelor de transport, rețelelor de apă, până la cele de gaz și electricitate.

Obiectivul principal al revitalizării zonelor degradate este oprirea procesului de deteriorare a țesuturilor urbane și sociale, consolidarea coeziunii sociale, favorizarea dezvoltării activităților economice, în concluzie, îmbunătățirea calității vieții locuitorilor (Rubio Del Val, 2011).

Procesul de regenerare urbană este soluția de revitalizare și renovare multor centre urbane mari, în timp ce pentru orașele din România, putem spune că acesta reprezintă una dintre soluțiile salvatoare. Nivelul de regenerare urbană din România este foarte scăzut, departe de a îndeplini caracteristicile noului urbanism perceput în întreaga lume. Printre lipsurile ce caracterizează România și reprezentând o piedică principală în dezvoltarea acesteia se regăsesc disfuncționalitățile privind managerierea resurselor financiare, migrația forței de muncă și o gestionare incorectă a resurselor existente din partea administrațiilor, iar fondul turistic nu este promovat suficient în societatea noastră pentru a pune capăt declinul orașelor.

Printre statele care încearcă să rezolve această problemă sunt cele care dețin o economie dezvoltată, acestea acordă o prioritate crucială reabilitării zonelor cu probleme care includ locuințele în stare de degradare și multe alte disfuncționalități, și, bineînțeles, adoptării soluțiilor salvatoare pentru a desăvârșii o dezvoltare urbană durabilă (Luca, 2009).

După cel de-al doilea război mondial, România împreună cu celelalte țări afectate au urmat aceeași linie de dezvoltare economică. Factorul ce a stat la baza angajării unui volum mare de forță de muncă a fost constituit din construcția de așezări locuibile pentru societate. Acestea erau organizate pe un program de construcție pe termen lung. Caracteristicile ce defineau aceste construcții erau bazate pe o dezvoltare durabilă, locuințe compacte și ieftine după modelul rusesc. Aceste construcții erau axate pe tipul locuințelor colective (Luca, 2003). Cu toate acestea, perioada postcomunistă nu a reușit să îmbunătățească sistemele de reparare și reabilitare a acestor construcții. De-a lungul timpului autoritățile au fost forțate să dezvolte programe și proiecte noi de reabilitare și renovare a construcțiilor, afectate de fenomene naturale (cutremure), pentru siguranța locuitorilor. Tema regenerării urbane, în România, a fost inclusă în numerose studii care sprijină zonele rezidențiale afectate considerate cu un potențial ridicat de revitalizare din punct de vedere ecologic, social și economic. Anumiți cercetători au eleborat o serie de reglementări din perspectiva calității și funcționării clădirilor construite. În urma acestor cercetări, în anul 2002, s-au pus bazele unui program de reabilitare termice a blocurilor, dar fiind insufiecient pentru rezolvarea problemei din privința lipsei de siguranță a comunității locale. Populația locală trebuie să contribuie și să colaboreze împreună cu autoritățile locale și private în pricina dezvoltării și renovării centrelor urbane prin anumite aspirații și dorințe exprimate de comun acord și puse ulterior în practică. Regenerarea urbană este realizabilă în condițiile în care se urmăresc anumiți factori organizatorici, ținându-se cont de resursele financiare disponibile și seriozitatea cuvenită din partea tuturor părților implicate. Astfel și în România, obiectivele regenerării urbane devin tot mai discutate în propunerile de programe. Aceste situații, despre programele de dezvoltare durabilă, se dezbat în orașele mari din țară: Timișoara, București, Constanța, Cluj. Îndeplinirea anumitor criterii specifice acționând asupra tuturor elementelor componente urbane (construcții, mijloace de transport, drumuri) în conformitate cu anumite strategii pliabile pe zona în cauză, împreună cu anumiți determinanți cheie, s-ar putea stabili un program eficient de dezvoltare durabilă asupra spațiului cuvenit. Realizarea obiectivelor depinde în mare parte de persoanele fizice implicate, acestea trebuie să-și cunoască rolul cuvenit în aplicarea acestui program pentru demersul bun al lucrurilor; de factorii de mediu, reprezentând elementele cele mai importante care stau la baza aplicării programului de dezvoltare, iar obiceiurile nefavorabile față de mediul înconjurător se cuvine să treacă printr-o metodă de diminuare, de exemplu, relocarea construcțiilor poluante industriale în afara orașelor (Hall, 1990), care conduc la degradarea orașului și mediului înconjurător afectând în același timp sănătatea localnicilor, cu toate că, aceste modificări ar putea conduce la consecințe economice; precum și adaptarea zonelor urbane de locuit la noile cerințe de confort în ceea ce privește protecția mediului, nivelul de penetrare a autovehiculelor motorizate asupra spațiului înconjurător precum și infrastructura generală aferentă (Cancellieri, Foscoso, Lemoine, Mahut, Paoli, 1990). Cu toate acestea, există anumite afecțiuni care încetinesc performanța proiectelor. Motivația scăzută a realizării de bune practici prin intermediul regenerării urbane este alimentată de organizarea precară a lucrărilor, de deficitul de forță de muncă cu care se confruntă România, de numărul scăzut de specialiști în domeniu care ar putea executa planuri specifice pentru buna desfășurare și dezvoltării durabile a orașului respectiv. Demararea proiectelor ale acestui program ar mai putea genera numeroase locuri de muncă și totodată a diminua cererea de muncă, care este în creștere. Principala etapă a strategiei de regerare urbană din fiecare oraș care necesită o analiză mai aprofundată se referă la consolidarea blocurilor de locuit, a spațiului urban, precum și pasajale subterane și de deasupra. O altă etapă importantă vizează ciclul de viață a elementelor componente urbane, care, acestea se bazează pe tehnologiile de înaltă performanță aplicate, pe calitatea materialelor folosite și, bineînțeles, pe calitatea muncii manuale prestate (Caffe, 1987).

Prin urmare, punctul de plecare al proiectului de regenerare urbană conține mai multe etape cheie (Luca, 2009):

Prima etapă este constituită prin întocmirea unui diagnostic clar și coerent care face referință la analiza performanțelor prestabilite care iau în considerare cerințele, dorințele și nevoile comunității locale (Noica, 2003). Această analiză include toate elementele componente urbane (clădiri, stucturile de învățământ, structurile de agrement, infrastructura de transport), caracteristicile și parametrii poluanților care stimulează deteriorarea solului, apei și aerului, inclusiv resursele energetice și contribuția societății civile;

Resursele financiare reprezintă una dintre cele mai importante etape cheie în demersul și progresul programului de regenerare urbană. Aceste resurse financiare se impun a fiind susținute de toate părțile implicate în acest proiect (autoritățile locale, comunitatea urbei, ș.a.) pentru prestarea activităților de amenajare incluse în planul de dezvoltare urbană durabilă;

Prognoza/anticiparea planului de urbanism este o etapă foarte importantă și complicată în același timp deoarece necesită o cercetare tehnică amănunțită și specializată a tuturor elementelor componente urbane de către specialiști din sfera acestui domeniu sau alte domenii, planificatori urbani, arhitecți, etc., iar marea majoritate a zonelor urbane nu dispun de această forță de muncă specializată. Implicarea superficială a specialiștilor în proiectele organizate asupra centrelor urbane au dus la anumite situații inconfortabile și supărătoare. În multe orașe din România se pot observa neconcordanțe puternice în urma aplicării incorecte a anumitor planuri realizate de către oameni mai puțin specializați. Ca de exemplu, clădirile greșit poziționate, acestea ascund monumente culturale și istorice importante sau structurile de construcții care nu sunt date spre folosință, acestea nu permit gestionarea unor activități în zona respectivă. Aceste probleme mari au rezultat dintr-o gestionare incorectă a spațiului și a resurselor financiare;

Susținerea și desfășurarea obiectivelor prestabilite în proiectul de regenerare urbană, fără nicio abatere.

Prin urmare, România este o țară bogată cu multe resurse utilizabile, dar gestionată într-un mod incoerent. Dispune de un fond de locuințe precar și învechit care speră la reabilitare și renovare, iar proiectele defășurate pe această temă îndură o participare defavorizantă din partea tuturor părților implicate. Pentru a stabiliza acest lucru trebuie să se îndeplinească o serie de eforturi pentru a crește nivelul de conștientizare a populației. Comunitatea urbană trebuie să se implice mai mult în dezvoltarea strategiilor de dezvoltare urbană, iar autoritățile locale au obligația de a lua în calcul toate ofertele propuse de investitorii locali pentru că acestea reprezintă un pas important și un beneficiu foarte mare adus în rezolvarea problemelor de regenerare existente. Administrațiile locale trebuie să-și extindă zona de influență dinspre centru spre periferie. Este necesar să se aplice un plan de dezvoltare asupra întregului oraș, nu doar să se concentreze asupra unei singure zone, de exemplu zona centrală. Generațiilor noi de lucrători specializați trebuie să fie aleși în detrimentul celei necalificate pentru desfășurarea și executarea lucrărilor de regenerare, precum și folosirea noilot tehnologii modernizate. Cu toate acestea, România prezintă un nivel de regenerare urbană scăzut, iar promovarea redusă are un efect nefavorabil asupra țării. Adaptarea și aplicarea noului urbanism în detrimentul celui tradițional poate conduce la o dezvoltare socială, culturală, economică și politică.

2.3. Documente și principii de dezvoltare urbană integrată

De-a lungul timpului, conceptul și proiectele de regenerare urbană au fost dezbătute de numeroși cercetători din orașele europene, mai târziu acest concept a intrat și în atenția specialiștilor din România. Pe baza acestui termen, concept, proces s-au desfășurat importante întâlniri în care să se stabilească scopul, obiectivele, strategiile și demersurile pe care trebuie să le implementeze anumite orașe pentru a trece de etapa negativă ce le îngreunează creșterea spre un oraș mai bun și spre o calitate a vieții corespunzătoare fiecărui cetățean în parte din Europa. Astfel s-au elaborat anumite documente în care cuprind etapele necesare pentru a ajunge la cel mai ridicat nivel din puncte de vedere al orașului, dar și a comunității locale, documente precum Carta de la Leipzig sau Declarația de la Toledo. În cele ce urmează vă voi prezenta pe scurt conținul documentelor și cerințele acestora.

„Carta de la Leipzig pentru Orașe Europene Durabile”, această lucrare constituie un studiu amănunțit al Statelor Membre, elaborat și susținut de părțile interesate europene. Conform acestui document, miniștrii Statelor Membre au întocmit strategii și principii pentru conceptul de dezvoltare urbană integrată (Leipzig Charter, 2007 ), și anume:

Să organizeze o întrunire politică în țările membre discutând despre implementarea strategiilor și principiilor de dezvoltare urbană la nivel local, regional și național conform Cartei de la Leipzig pentru Orașe Europene Durabile;

Să întrebuințeze ustensilele dezvoltării urbane și să tragă foloase prin intermediul acestora și, totodată, să stabilească instrumentele necesare la nivel național;

Să susțină echilibrul privind organizarea teritorială, conform modului de organizare europeană urbană policentrică.

Miniștrii Statelor Membre, responsabili cu demersul desfășurării programelor de dezvoltare a statelor membre, sunt de părere că orașele europene reprezintă importante valori de nesuplinit, care și-au urmat cursul evolutiv de-a lungul timpului. Aceștia susțin importanța strategiilor de dezvoltare urbană și consideră că toate obiectivele incluse în acest proces se cuvine a fi urmărite la maximă capacitate. Aceștia declară, că au reposabilitatea de a susține, conserva și proteja orașele și să sprijine fondul cultural reprezentativ acordându-i aceeași atenție sporită. Orașele sunt caracterizate cu valori unice din punct de vedere cultural și arhitectural, fiecare centru urban își are propria poveste. Luând în considerare aceste aspecte, orașele pot fi afectate de probleme semnificative privind afecțiunile de mediu, spații abandonate, o populație locală neinteresată privind viitorul orașului. Este necesar pentru viitorul orașului să se aplice anumite strategii pentru protejare, susținere și schimbare în bine. Pentru a avea o eficacitate deosebită trebuie să existe o coordonare clară, anumite responsabilități eficiente și toate părțile implicate este nevoie să depună toate cunoștințele, îndemânarea și priceperea pentru o evoluție durabilă a orașului.

Miniștrii indică următoarele două propuneri ca fiind cruciale pentru o mai bună desfășurare a programului de dezvoltare, precum:

Implementarea acțiunilor integrate în procesul de dezvoltare al fiecărui oraș cuprinzând mai multe etape, și anume:

Realizarea și întreținerea unor spații publice atractive care se împletesc armonios cu viața cotidiană a cetățenilor, cu arhitectura și peisajele urbane;

Înnoirea ansamblurilor de infrastructură: transport urban adaptat cerințelor societății din prezent, modernizat și durabil, un interes mai mare acordat infrastructurii pietonale, inclusiv pistele pentru cicliști, îmbunătățirea infrastructurii tehnice;

Practici educaționale: împătășirea cunoștințelor și exploatarea acesteia poate contribui la implementarea unor obiective importante în politica de dezvoltare.

A doua propunere se referă la atenția acordată spațiilor degradate din interioriul orașului: aproximativ toate orașele din întreaga lume se confruntă cu aceste probleme majore, iar pentru o mai bună evoluție a sistemelor urbane este necesar să se descopere din timp afecțiunea apărută pentru a o remedia imediat, următoarele etape pot ajuta la dezvoltarea unor strategii eficiente: strategii de dezvoltare asupra mediului înconjurător, întemeierea unei economii locale puternice, practici proactive privind educația populației tinere, sprijinirea transportului sigur și convenabil.

Miniștrii Statelor Membre doresc implementarea unei strategii urbane eficiente și unice pentru fiecare oraș împarte, respectând cerințele și nevoile localnicilor, aplicate într-o manieră responsabilă și gestionate corespunzător având ca finalitate un succes solid și o durabilitate pe termen lung.

Cel de-al doilea document studiat este „Declarația de la Toledo”, întâlnirea de la Toledo s-a desfășurat cu scopul de a dezbate anumite oportunități și strategii de regenerare urbană durabilă, dezvoltare integrată și inteligentă în contextul crizelor economice, financiare și sociale la nivel mondial având un impact puternic asupra economiei europene și asupra calității vieții cetățenilor săi.

Conform documentului de la Toledo privind regenerarea urbană integrată și potențialul acesteia în Europa, dezvoltă mai multe premise pentru a înțelege mai bine conceptul de dezvoltare urbană integrată (Toledo Informal ministerial meeting on urban development declaration, 2010 ), și anume: pune în evidență importanța strategiei a programului de regenerare pentru o dezvoltare integrată și durabilă a orașelor, face referire la lucrul în echipă pentru a înțelege mai bine abordarea unei strategii integrate și elaborate, dezvoltă anumite metode clare pentru a reuși însușirea conceptului de regenerare urbană, pune la dispoziție instrumentele operaționale necesare pentru a ajuta desfășurarea integrată a proiectului, valorifică necesitatea unei alianțe urbane pentru îndeplinirea programului.

Acest document susține că, regenerarea urbană integrată este concepută ca un sistem planificat, care abordează orașul ca un întreg, și care este necesar să se treacă peste ambițiile și abordările parțiale, având un obiectiv comun, acela de a dezvolta și a echilibra în totalitate complexitatea și diversitatea tuturor structurilor din interiorul unui oraș, stimulând în același timp proiectele ecologice pentru o mai mare eficiență. Într-un context în care provocările urbane sunt din ce în ce mai complexe este necesar să se încerce contribuția publică și a părților interesate pentru a dezvolta noi modele de servicii mai eficiente, încurajând în același timp coordonarea și evitarea conflictelor. Implicarea tuturor părților interesate, cetățeni locali, autorități publice, specialiști, această alianță urbană este necesar să se bazeze pe consesns și să accepte noi forme de guvernanță, în care toate părțile implicate joacă un rol esențial în îndeplinirea obiectivelor propuse și stabilite de comun acord. Trebuie să aibă un scop comun acela de a reinventa, renova și regenera orașul, gestionând într-un mod coerent capitalul economic, uman, material, cultural și social pentru a construi un sistem urban mai eficient, mai durabil și mai inovator din toate punctele de vedere.

Capitolul 3. Particularități teritoriale și urbane ale Municipiului București

Acest capitol va pune în evidență povestea istorică de-a lungul timpului a Bucureștiului, caracteristicile teritoriale definitorii ale acestui oraș, precum și transformările suferite în urma dezindustrializării de către acest centru urban după anul 1990 și totodată schimbările survenit în urma acestui proces. Conform studiilor, înainte de anul 1850 industria nu reprezenta o caracteristică principală pentru București, după mult timp aceasta a început să ia amploare și în acest oraș. Caracterul de capitală a ajutat acest oraș să fie gazada ansamblurilor statale, iar acest lucru a avut mai multe avantaje, precum dezvoltarea industriei și conturarea orașului ca un sistem urban bine structurat și funcțional. Aceste particularități ale acestui sistem urban pot fi prezentate cu ajutorul unor clauze concret conturate de-a lungul istoriei.

Istoria urbană a Bucureștilor

De-a lungul secolelor milenare, istoria Bucureștiului este scrisă și analizată de numeroși cercetători pasionați de istoria locului, cultura, dar și de etapele prin care a trecut acest vechi oraș cu o poveste impresionantă de spus, dar și de arătat prin multitudinea resurselor naturale și antropice care, au luat parte la evoluția și întâmplările acestui oraș, și pe de altă parte, care constituie un potențial turistic deosebit vrednic de admirația vizitatotilor atât interni, dar și externi.

Conform literaturii de specialitate, începutul Bucureștilor este consemnat datorită omului Bucur care s-a stabilit în această zonă în urmă cu 400 de ani, de unde și rezultatul numelui acestui oraș. Conform autorului român Iosif Genilie, acesta susține că spațiul din prezent numit București, vine de la “stăpânul acestui loc, anume Bucur”.

Alte studii spun că, acest om Bucur era un simplu „cioban” sau „pescar”, iar altele apreciază că ar fi fost „boier” sau „negustor bogat” care conducea o mică așezare sătească, fiind primul om care a ctitorit o biserică.

Constatin Giurescu conturează dezvoltarea acestui loc al Bucureștiului ca fiind în strânsă legătură cu starea propice și împrejurările sigure de a locui în acest spațiu încă din timpurile trecute. Condițiile geografice calitative din punct de vedere al solului, care constituia o premisă importantă pentru cultivarea plantelor agricole și sporirea numărului de animale, sau al apei și lacurilor din care procurau apa potabilă și resursele piscicole necesare. În general, așezările omenești se dezvoltau de-a lungul unui curs de apă, putem spune că acest oraș a avut la bază această premisă. Cercetările numeroase asupra locului de dezvoltare a Bucureștilor se conturează ca fiind vechea cetate domnească de pe malul stâng al Dâmboviței. La sfârșitul secolului XVI și începutul secolului XVII numeroase lucrări contestă dezvoltarea de câteva case și mahalale, grădini și numeroase livezi și pe malul drep al Dâmboviței.

Cu trecerea timpului, Bucureștiul a continuat să se amplifice constant de-a lungul secolelor trecând prin mai multe etape evolutive care sunt considerabil de ample încât să fie reproduse în această lucrare, deoarece nu acesta este scopul ei principal, de a analiza întreaga evoluție istorică a Bucureștiului, ci scopul lucrării este acela de a ne axa strict pe latura comercială și turistică a zonei centrale. Aceste lucruri pot fi susținute de târgurile comerciale care s-au conturat în zona veche centrală a Bucureștiului. Bineînțeles, acestea au ajutat foarte mult la evoluția producției din acea vreme, precum și la amplificarea și popularizarea acestui spațiu, atrăgând o numeroasă popuației interesată de comercializarea anumitor bunuri. Actvitățile predominante fac parte din sfera agriculturii, cultivarea anulitor plante, dar și creșterea animalelor, în special creșterii vitelor. Oamenii din zonă practicau și pescuitul datorită resurselor de apă bogate în pește. Apariția târgurilor este un fenomen des analizat în lucrările specialiștilor, acestea au luat naștere datorită meșteșugurilor. Crearea diferitelor utilități de uz casnic sau de îmbrăcăminte și încălțăminte sau alimente pentru hrămirea comunității a ajutat la consolidarea unei adevărate așezări comerciale. În perioada aceea negoțul era cel mai practicat, în general meșteșugarii se ocupau singuri de tot procesul de comercializare. Fără îndoială, un alt element important au fost împrejurările politice care au participat la conturarea târgului. Iar odată cu trecerea timpului, această mică cetate începe să prindă contur când o mare parte din populației își construiesc case rezidențiale în jurul cetății vechi. Desigur și afacerile se dezvoltă destul de bine, iar prețul pământului crește considerabil odată cu toate acestea, iar mai apoi, se conturează o serie de cartiere noi.

Conform celor amintite mai sus, de-a lungul celor peste 400 de ani trecuți, Bucureștiul s-a transformat într-un oraș veritabil cu diferite funcționalități, reprezentând o zonă de maximă importanță politică, culturală și istorică, dar și economică a țării, iar în zona sa de influență guvernând diferite orașe-satelit, iar împreună cu cei peste 2.000.000 de locuitori, alcătuiesc un sistem urban solidificat și puternic. Imaginea Bucureștilor, în prezent, reprezintă un amestec de vechi și nou cu o structură haotică. Peisajul urban este predominat de diferite clădiri cu diverse dimensiuni cât mai voluminoase separate de drumuri cât mai încurcate, iar acestea sunt întrerupte de câteva spații verzi dispuse într-un mod dezorganizat. Imaginea urbană predominantă ce caracterizează Bucureștiul în ziua de astăzi are la bază întâmplările întregului trecut care se arată astăzi prin numeroase monumente excepționale, biserici sau vechi cetăți care domină întreaga priveliște formând un ansamblu de alternanțe între vechiul și noul urbanism.

Caracteristici teritoriale ale orașului

De-a lungul timpului orașul este definit și analizat de mai multe științe reprezentând obiectul de studiu al unor numeroase ramuri care stau la baza urbanismului, fiecare dintre acestea abordează orașul din persepective diferite.

În literatura de specialitate, orașul poate fi definit ca un sistem de studiu complex, captivant și foarte dinamic. Acesta a stârnit curiozitatea disciplinelor generale fundamentale, legătura cu aceste discipline fundamentale ajută la înțelegerea, cunoașterea și sporirea șanselor de a analiza procesele existente din interiorul acestor organisme urbane.

Fenomenul urban este divizat în trei categorii, conform unor cercetători: descriptivist, acest punct de vedere analizează procesele și relațiile din interiorul structurilor urbane, dar și dintre alte orașe; interpretativ, implică înțelegerea, reacțiile și interpretările populației urbane asupra diverselor studii efectuate de specialiști asupra fenomenului urban; și explicativ, reprezintă ansamblul operațiilor de cercetare realizate cu scopul de a afla procesele și demersurile care stau în spatele fenomenului urban (Short, 1984).

Aceste categorii ale fenomenului urban au relaționat între ele de-a lungul timpului ceea ce a dus la schimbarea geografiei urbane fiind una dintre cele mai dinamice sisteme.

În decursul istoriei sale, orașul reprezintă noțiunea cea mai dificilă de explicat, astfel încât să se contureze o definiție specifică a acestui termen. Faptul care demonstrează acest lucru sunt numeroasele articole, studii, tratate despre geografie în care nu se conturează în mod specific o definiție clară a acestui concept. Autorii care au încercat să definească orașul se sprijină pe ideea că acesta reprezintă o aglomerare de indivizi și diverse construcții de mărimi mici, mijlocii sau mari, relaționând și funcționând între ele. Centrul urban poate constitui un spațiu solid și consistent care determină economii de diferite trepte de aglomerație (Beguin, 1996).

Cercetătorii geografi au încercat să stabilească cu precizie definiția orașului. Definiția concepută de Fr. Ratzel este cunoscută și apreciată de cei mai mulți dintre aceștia, astfel această operație era delimitată de trei premise indispensabile: “o anumită formă de activitate profesională, o anumită concentrare a clădirilor și un număr minim de locuitori” (Garnier și Chabot, 1971).

Aceste premise sunt admise și în ziua de astăzi, ilustrând intensitatea și autenticitatea conceperii acestor idei cu foarte mult timp în urmă. Alți autori elimină, din definiția acestui sistem urban, ideea ca în interiorul unui oraș să se introducă și activitățile agricole, evidențiind importanța activităților industriale și comerciale. Din comasarea tuturor definițiilor concepute din trecut până în prezent nu au ajuns să obțină un acord comun. Toate activitățile practicate în acest spațiu, activități de schimburi, de producție, de consum, dovedește că orașul este un organism format din foarte multe elemente căruia îi conferă un caracter complex.

Dezvoltarea centrelor urbane și elementele teritoriale variate reprezentative fiecărui oraș au fost rezultatul unor premise teritoriale centralizate de progres și creștere. Stadiul economiei în etapa postbelică este caracterizat pe baza relației dintre populație, resurse și infrastructură, bineînțeles, cu mici dezavantaje din cauza războiului. În anul 1948, dezvoltarea și naționalizarea anasamblurilor industriale au avut efecte asupra economiei din fiecare oraș. Contactele socialiste stabilite în pricipalele ramuri economice și traiul din punct de vedere social și politic, reduc și reorganizează funcționalitatea orașelor. Rolul funcțiilor terțiare în perioada interbelică erau esențiale, pe când în perioada postbelică specifice sunt funcțiile industriale prin dezvoltarea acestor tipuri de unități (Ianoș, 2002).

Conform numeroaselor studii de specialitate, tranziția de la un sistem totalitar la un sistem independent nu reprezintă deloc un proces ușor, elementele necesare unei astfel de modificări implică costuri foarte mari și o perioadă nedeterminată de timp. România constituia una dintre cele mai centralizate țări din partea estică a continentului european, bazată pe o economie puternic afectată și eliminarea intervenției comunității locale la contribuirea asupra deciziilor legate de activitățile desfășurate și ordonarea vieții. În acest caz, orașele au contribuit la structurarea economiei fiind principalele componente în organizarea zonelor urbane. Astfel în perioada interbelică funcțiile industriale erau dominante, iar după prăbușirea sistemului totalitar activitățile rurale i-au locul celor industriale având o dezvoltare exponențială. Aceste activități rurale nu au putut face față dezindustrializării rezultând ruralizarea urbanului. Cu ajutorul analizelor aplicate asupra orașelor din România s-a ajuns la concluzia că acestea trec printr-un proces de involuție din cauza fenomenului de ruralizare a urbanului, iar redezvoltarea procesului de urbanizare în orașe se poate efectua doar cu excluderea acestor activități rurale din orașe (Ianoș, 2004). Numeroase cercetări pun în evidență schimbările suferite de orașul românesc de la elementele de ordin politic, social, economic până la cel cultural în care auto-organizarea orașului devine premisă principală în sistematizarea acestuia. Orașul românesc a simțit numeroase efecte negative asupra funcționalității și dinamicii în ceea ce privește evoluția acestuia. Cele mai dezvoltate centre urbane ale României s-au străduit să treacă de două inconveniențe majore care le agravau evoluția, reîntoarcerea la o organizare teritorial-administrativă și organizarea populației în orașele mari. Procesul de urbanizare a avut un proces de desfășurare încet asupra orașelor din România, de asemenea într-un stadiu slab de dezvoltare se află și capitala țării, București. Acest oraș acumulează o amploare numeroasă de oameni, cât și diverse preocupări din domeniul activităților politice, economice, sociale, administrative și cultural-istorice.

Din perspectiva anumitor cercetători, caracteristicile predominante actuale ale orașului București sunt compuse dintr-un spațiu distribuit haotic cu influențe agrare și cu o populație slab evoluată atinsă de efectele de analfabetism și îmbătrânire. Necesitatea unui spațiu flexibil care să fie tot mai activ în privința schimbărilor și transformărilor devine tot mai importantă pentru acest oraș.

În urma investigațiilor, Berza și Ianoș apreciază 6 caracteristici ca fiind definitorii pentru acest oraș (Berza, Ianoș, 2004):

Extinderea populației relevă distribuția haotică a acesteia cu un accent mai ridicat în zonele suburbane și mult mai coborât în zonele periferice. Această distribuție a fost marcată de planificarea orașului și de dezvoltarea acestuia prin anumite obiective de strategie;

Evoluța funcțiilor industriale în activitățile capitalei a dus la depopularea spațiilor periurbane, rezultând o înmulțire a numărului de populației în spațiul suburban;

Activitățile cu influențe agricole predomină în economia capitalei și zonei metropolitane, ajungând la o importanță mult prea mare în prezent;

Dezindustrializarea orașului și funcția terțiară care se manifestă prin lipsa de evoluție: odată cu închiderea multor unități industriale, o mare parte din populație nu mai deținea un loc în industrie, dar cu toate acestea, funcția terțiară a început să se dezvolte treptat. Numeroase întreprinderi au luat naștere, iar în prezent, numărul unităților mici și mijloci prezintă o creștere vizibilă;

Regiunile și județele prezintă o segmentare abuzivă din cauza unei organizări incorecte, fără a avea șansa de a stabili relații stabile între segmentele componente specifice;

Nivelul de trai al populației este foarte scăzut, cu toate că aria metropolitană este dezvoltată. Autorii găsesc acest lucru inexplicabil, o capitală în plină evoluție să determine o dezvoltare lentă generând un impact scăzut din punct de vedere social, economic și cultural. Totuși, acest caracter negativ nu se răsfrânge cu anumite consecințe grave în traiul urban al locuitorilor.

Transformări produse după anul 1990 în Municipiul București

Procesul industrial în București sau, în plan mai dezvoltat, în țara noastră a avut un început greoi, acesta luând amploare în jurul anilor 1890. Dar cu toate acestea, funcționau câteva înterprinderi industriale din domeniul metalurgiei, bazalt și ceramică, cărămidă. București era caracterizat ca fiind un oraș cu influențe administrative și comerciale, iar pe parcurs dezvoltându-se și funcția industrială. Orașul București a avut și un mare avantaj reprezentat de prestigiul de capitală. Acest caracter de capitală l-a ajutat să fie gazda ansamblurilor statale politice, administrațiilor culturale sau sociale. Constantin Herbst susține că rolul de capitală a influențat în cea mai mare parte procesul de industrializare, cât și pe cel de urbanizare (Herbst, 1971).

Un alt factor important în acest proces de industrializare l-a avut armata prin întemeierea unor complexe industriale, iar un alt element important, care a ajutat la localizarea fabricilor, au fost forturile. Pe parcurs, a luat o mare amploare, evoluând treptat, de la industria alimentară până la infrastructură (diverse forme de transport: tramvai, autobuz). Un factor deosebit în această etapă de industrializare este reprezentat de căile ferate române prin realizarea de noi contracte, prin transportul de produse accelerat și mult mai eficient. După cel de-al doilea război mondial, industria a trecut la o altă treaptă de organizare modernă, dorea să se implementeze industria din domeniul electrotehnicii sau petrochimcă și automatică. De-a lungul timpului, au luat naștere noi întreprinderi de fabrici din acest domeniu, a industrei grea (Chelcea, 2009).

Transformările produse după anul 1990 au fost inevitabile și influențate în cea mai mare parte de prăbușirea regimului totalitar. Aceste modificări s-au răsfrânt asupra orașului din punct de vedere politico-social, dar și cultural, modificând structura elementelor componente a sistemului urban de-a lungul timpului și totodată reflectându-se în imaginea orașului de astăzi. În decursul timpului s-au pus în plan o multitudine de proiecte pentru a evita și a elimina declinul urban, dar cu toate acestea efectele pozitive nu au apărut atât de ușor nici în prezent . Pentru combaterea efectelor negative este nevoie de un plan riguros pentru a stabiliza într-un mod corect și la un nivel complex organizarea orașului afectat, ajuntând fiecare componentă în parte să se restabilească, trecând printr-un proces de revitalizare fizică pentru a trece cu bine peste disfuncțiile pe întregul teritoriu al orașului. Pentru ca procesul de revitalizare să aibă reușită implementarea factorilor determinanți trebuie să fie stabiliți de persoane specializate, iar procesul să aibă parte de o manageriere corespunzătoare pe tot parcursul proiectului, iar implicarea și atitudinea autorităților locale publice și private, cât și a comunității urbane locale reprezintă o componentă esențială pentru bunul mers al procesului de dezvoltare.

Schimbările dominante se întâlnesc mai mult în procesele de „privatizare”, „imagine urbană” și dezvoltarea unor „servicii comune de bază”(Ianoș, 2004). În municipiul București, procesul de privatizare în timpul anului 1990 sau înaintea acestuia nu era foarte vizibil, dar după anul 1990 atinge valoarea maximă de procente în anumite zone, precum Băneasa sau Drumul Taberei. Dezvoltarea unor servicii generale la stadiul fiecărei zone ale orașului, precum întreprinderile de magazine care comercializează alimente sau obiecte de uz casnic necesare oricărui individ, precum întreprinderea comercială „Mega-Image”, localizându-se la mică distanță față de locuințele oamenilor pentru a satisface mult mai ușor nevoile acestora.

Un mare dezavantaj, după anii 1990, îl reprezintă degradarea imaginii a spațiului urban concomitent cu reducerea salariilor populației, iar aceștia neputând lua parte la refacerea tuturor inconveniențelor urbane existente. Un alt dezavantaj îl constituie nivelul mare al procesului de privatizare în componența imaginii spațiului urban și a cartierelor de blocuri rezidențiale. Resursele financiare scăzute ale comunității locale stă în calea materializării ideilor de planuri pentru amenajarea capitalei. Iar ca procesul de renovare să dispună de bunul demers al lucrurilor trebuie ca marea majoritate a populației să aibă o transformare la nivel de mentalitate pentru a funcționa corespunzător și mai ușor, ca totul să fie mai flexibil.

Cartierele rezidențiale, din trecut până în prezent, putem spune că reprezintă spațiile cele mai întinse ale unui teritoriu. Zonele rezidențiale sunt caracterizate printr-o treaptă mult mai joasă în comparație cu anumite cartiere pretențioase de ranguri boierești: palate sau vile, anumite cartiere care funcționează ca zone comerciale aglomerate de diferite tipuri de magazine comerciale.

Zona centrală, încă din trecut, era acaparată de zone înverzite și de câteva case mai impunătoare care de obicei nu depășeau mai mult de un etaj. Astăzi zona centrală cuprinde un amalgam de blocuri care depășesc cu mult proemienența din trecut, în prezent acestea se situează între 4 și 12 etaje, de cele mai multe ori localizate lângă zonele comerciale de mare amploare

Periferia în comparație cu zona centrală cuprinde mult mai multe contraste alcătuită din diverse cartiere nepretențioase cu înfățișare rurală sau cartiere vechi care au avut în trecut funcționalitate industrială alături de cartierele noi moderne cu numeroase etaje care stăpânesc zona periferică a orașului.

Circulația în spațiul bucureștean se face prin diferite tipuri de transport, precum autobuze, tramvai, metrou sau troleibuze. Aceste mijloace de transport facilitează transportul între cele trei zone care alcătuiesc imaginea Bucureștiului: zona rezidențială, zona centrală și, bineînțeles, zona periferică. Aceste trei spații putem spune ca au avut o evoluție treptată de-a lungul timpului printr-o serie de valorificare și dezvoltare a spațiilor cu tentă comercială, de exemplu: zona centrală reprezintă o parte a bureșteană foarte importantă și reprezentativă pentru țară care are un potențial imens de creștere a economiei prin exploatarea diferitelor resurse naturale și antropice turistice, dar și o organizare mult mai riguroasă în ceea ce privește spațiul nefolosit, care este lăsat în degradare, distrugând, totodată, și peisajul urban.

Imaginea Bucureștilor, în prezent, se conturează dintr-un amestec de vechi și nou cu o structură haotică. Peisajul urban este predominat de diferite clădiri cu diverse dimensiuni cât mai voluminoase separate de drumuri cât mai încurcate însoțite de o serie de unități comerciale, iar acestea sunt întrerupte de câteva spații verzi dispuse de cele mai multe ori central.

Capitolul 4. Regenerare urbană, patrimonializare și dezvoltare turistică

Regenerarea urbană, de-a lungul timpului, a fost definită și analizată de numeroși specialiști din acest domeniu vast, fiind aplicată în mai multe centre urbane în stare de degadare din Europa. Cercetătorii au analizat decursul procesului de regenerarea urbană și influențele pe care le are în dezvoltarea turistică. Aceștia au ajuns la concluzia că aplicarea unui astfel de proiect este benefic pentru toate părțile implicate, mai ales pentru mediul înconjurător deoarece acesta contribuie la susținerea tuturor elementelor urbanistice. Este nevoie de implicarea tuturor actorilor urbani: administrațiile publice, administrațiile private, chiar și a comunității locale, ca acesta proiect să funcționeze corespunzător, deoarece aceștia au scopuri comune, cum ar fi, funcționarea construcțiilor urbane într-un mod corespunzător, amenajarea de zone verzi, renovarea clădirilor funcționale, egalitate între localnici cu privire la utilizarea serviciilor urbane, iar în urma aplicării proiectului, mediul înconjurător are doar de câștigat deoarece implică conservarea și îngrijirea acestuia pentru a se ajunge la o coeziune între mediu, unitățile construite și populație.

4.1. Exemple de bune practici europene

Proiectele de regenerare urbană au luat o mare amploare pe continentul european, acestea au început să se dezvolte conturând orașele aflate într-o stare de degradare accentuată. Actorii urbani au luat măsuri de precauție în ceea ce privește imaginea centrelor urbane și funcționalitatea acestora. Măsurile implementate au implicat toate părțile interesate cu beneficii comune, un management corespunzător al planului aplicat și stabilirea obiectivelor necesare pentru fiecare zonă în parte. Implicarea comunității locale.

Anii ”80 au reprezentat dezvoltarea și integrarea procesului de regenerare în orașele europene pentru a repara greșelile apărute în decursul anilor, țările gazdă a acestor orașe au desfășurat anumite proiecte pentru revitalizarea zonelor părăsite, iar ca acest lucru să fie posibil este necesar ca localnicii să participe activ la procesul de regenerare. Integrarea populației locale reprezintă o adevărată provocare, dar cu demersurile corecte se poate ajunge la o reușită din acest punct de vedere.

Un exemplu de bună practică europeană, îl reprezintă orașul Gijon localizat în nord-vestul Spaniei. Acest oraș corespundea unor caracteristici ce aparțineau regresului industrial, mediul înconjurător nu înfățișa o îngrijire specifică și prezenta dificultăți privind integrarea excluderii sociale și economică. Cu ajutorul propunerilor URBAN II, a reușit să ajungă la o sumă de 14 milioane de euro. Principalele premise ale proiectului erau constituite din reamenjarea spațiilor părăsite însoțite de ocrotirea mediului înconjurător, realizarea de înțelegeri cu privire la dezvoltarea acțiunilor din domniul afacerilor și alte întreprinderi comerciale, includerea minorităților existente în grupul comunității cu acces la serviciile fundamentale, reducerea poluării prin îngrijirea mediului înconjurător, a apelor, diminuarea deșeurilor, realizarea de promovări la nivel de societate din punct de vedere informațional, iar ultimul obiectiv este constiuit din oferirea unei asistențe tehnice permanente. Acest proiect de renovare urbană a fost pus în funcțiune de Ministerul Locuinței prin Direcția Generală pentru Fonduri Comunitare.

O altă practică de regenerare urbană s-a desfășurat în cadrul orașului Roma din Italia asupra cartierelor Tor Bella Monaca și Torre Angela, aceste cartiere erau caracterizate printr-o imagine destul de degradată cu o populație ce pun stăpânire pe anumite case abandonate, iar acest lucru nu este admis de lege, aproximativ 80% dintre case sunt locuite ilegal de către populație. Principalele intervenții care s-au implementat constă în dezvoltarea și încurajararea unor noi afaceri, și totodată crearea unor noi locuri de muncă, asigurarea serviciilor de bază cetățenilor, modernizarea infrastructurii generale și conservarea mediului înconjurător prin diverse redobândiri de spații verzi, activități oraganizaționale privind conștientizarea comunității urbane locale, ca în final cumulând toate premisele și analizând fiecare avantaj sau dezavantaj posibil, se poate constitui o cercetare amănunțită a rezultatelor. Avantajele apărute în urma acestui proiect sunt legate de participare și implicarea pe o perioadă lungă de timp, o organizare bazată pe o strategie bine pusă la punct și gestionarea tuturor procedeelor cât mai flexibile. Dezavantajele sunt legate de neputința de stăpânire și menținere a propriilor gestiuri, resursele financiare reduse și absența populației specializate în domeniul respectiv.

Un alt exemplu este reprezentat de lucrările de reabilitare urbană a orașelor grecești de la malul mării. Acestea vor să surprindă implicarea tuturor părților interesate și concentrarea asupra orașelor ca pe un grup de orașe, ci nu privite individual. Cadrul teoretic se axează pe reproiectarea spațiului urban luând în considerare trei obiective principale și anume, dezvoltarea orașelor grecești mai mici, amplificarea potențialului privind designul urrban și dezvoltarea urbanismului ca mijloace de creșetere a economiei și punerea în evidență a caracteristicilor principale comune din punct de vedere morfologic și spațial expuse de orașele grecești. Aceștia au dezvoltat trei premise de plecare și dezvoltare a spațiilor centrale grecești: susținerea și operarea schimbării, dezvoltării și îmbunătățirii terenului, îmbunătățirea calității spațiului din centrul orașelor grecești și promovarea și dezvoltarea turismului urban și a activităților turistice prin diferite îmbunătățiri ale infrastructurii turistice corespunzătoare. Aceste proiecte de reabilitare urbană a luat contur ca urmare a declinului vechilor porturi și zone industriale din multe orașe poziționate pe malul mării. Aceste aspecte au fost dezbătute foarte mult de-a lungul anilor, concentrându-se asupra diverselor aspecte ale acestui fenomen. Acest proiect reprezintă o adevărată provocare pentru orașele din Grecia, de a schimba planul urbanistic stabilit, începând cu intervenții mici până la intervenții mari și la un nou design abordat, care ar putea permite orașelor să-și îmbunptățească imaginea și să reprezintă o atracție importantă turistică din zonă, având avantajul de a benefcia de poziționarea de la malul mării.

Un alt exemplu, în anul 1990, provincia Torino din nord-vestul Italiei s-a bucurat de un plan bazat pe o strategie axată pe obiective concrete. Orașul Torino se poate lăuda ca fiind primul sistem urban care a beneficiat de un astfel de program de evoluție. Acest program strategic a fost implementat pentru a redobândi o nouă imagine la nivel european. Premisele strategice ale programului conturau mai multe obiective bazate pe un caracter de metropolă, promovarea turismului și tot ce cuprinde acestă zonă, dezvoltarea unor activități de întreprinderi comerciale noi capabile să creeze noi locuri de muncă necesare pentru populația urbană, centarea pe flexibilitatea dintre mediul înconjurător și spațiile urbane coabitând într-un mod armonios pe termen lung.

4.2. Demersuri privind salvarea centrului istoric

În decursul anilor s-au dezvoltat diferite premise și strategii de dezvoltare turistică cu ajutorul procesului de regenerare. Trecerea de la planificarea tradițională la planul integart de dezvoltare urbană se conturează anumite premise și strategii cât mai durabile axate pe o perioadă medie sau lungă de timp.

Premisele abordate se leagă de optarea unei idei cât mai strategige, cât și înglobarea și axarea pe nereușitele zonei în cauză centrate mai mult pe amplificarea turismului și a economiei, construirea și amenajarea unor clădiri rezidențiale și zone verzi necesare fiecărui teritoriu, dezvoltarea unor întreprinderi comerciale.

Conform literaturii de specialitate, se cere implementarea unor strategii concrete elaborate într-un mod cât mai obiectiv incluzând următoarele premise:

Axarea pe coeziunea între părțile interesate;

Evidențierea necesității zonei;

Consolidarea unui acord de păreri și diminuarea contradicțiilor;

Centrarea asupra efectelor favorabile și axate pe o perioadă lungă de timp.

Strada Lipscani reprezintă cea mai agitată arteră, din trecut până în prezent, din întregul centru istoric bucureștean. Odată cu trecerea timpului clădirile din perimetrul acesta au căzut într-o stare de colaps, prezetând o nefuncționare precoce care s-a râspâdit la mai multe dintre construcțiile prezente.

Această stradă reperezenta o funcționalitate deloc de neglijat, numeroșii precupeți se întreceau în comercializarea mărfurilor venite din întregul continent european. În prezent, aerul comercial se mai păstrează, dar mărfurile bogate sunt înlocuite cu cele banale, comune, distrugând totodată uncitatea zonei ce a consacrat-o de-a lungul timpului, “caleidoscopul fascinant al Lipscanilor s-a oprit și a sărăcit”(Leahu, 1993, p. 79).

De-a lungul anilor, s-au realizat o serie de demersuri privind salvarea acesti axe comerciale și turistice. Primul proiect de reabilitare s-a realizat între anii 1969 – 1972, de această regenerare s-au bucurat monumente istorice, precum, Hanul lui Manuc, Palatul Voievodal, Hanul cu Tei și câteva clădiri de pe strada Lipscanilor ce găzduiau la parter întreprinderi comerciale. Însă după trei ani de prosperitate acest proiect s-a oprit din motive necunoscute. După anul 1973, s-au mai reabilitat câteva clădiri de pe străzile Lipscani și Șelari. Un impas foarte mare prin care a trecut acest vad comercial al Lipscanilor este reprezentat de cutremurul din 1977, multe clădiri vechi și degradate au distpărut în urma acestui fenomen. După aproximativ 4 ani de la acest eveniment, întregul perimetru al centrului vechi era în totalitate părăsit, iar deteriorarea și colapsul zonelor nu încetau să apară. În această perioadă perimetrul cuprinzător al Lipscanilor – Curtea Veche a reușit să treacă cu bine peste demolările organizate asupra centrului vechi din timpul regimului totalitar, însă multe alte monumente istorice s-au stins din parcursul lor de viață ce vegheau străzile înguste ale centrului.

Conform regulamentului P.U.Z. (2002), zona centrală a Bucureștiului începea să prezinte importanță de reabilitare din anul 1990, cu toate că aceste proiecte nu avut efecte directe asupra acțiunii de amenajare a zonei în cauză cu scopul de a prezenta anumite utilizări specifice.

În anul 1995, situațiile de reabilitare și reglementare a patrimoniului cultural din centrul istoric aveau drept scop conservarea elementelor arhitecturale, precum și punerea unui accent mai mare asupra reabilitării centrului vechi. Zona de studiu era cuprinsă între Splaiul Dâmboviței, bulevardul I.C. Brătianu, bulevardul Regina Elisabeta și Calea Victoriei. Această zonă a primit numele de „Centru Istoric al Municipiului București”.

Începând cu anul 2007 au debutat o serie de planuri și demersuri privind amenajarea centrului istoric, proiectul în cauză s-a intitulat „Proiect de Reabilitare – Străzi și Utilități – Zona Pilot Centrul Istoric București”. Acest proiect s-a desfășurat între arterele periferice ale centrului Splaiul Independenței, Calea Victoriei și bulevardul I.C. Brătianu și miezul centrului istoric Strada Lipscani.

Scopul principal al dezvoltării acestui proiect a fost de a conversa elementele istorice reprezentate prin vestigii arheologice impresionante care au contribuit la nașterea orașului București. S-au realizat diferite cercetări arheologice care stau la baza descoperirii elementelor ascunse care conturau Bucureștiul de altădată. Strada Lipscani surprinde printre cele mai multe secvențe istorice din trecutul acestui oraș de la numeroasele hanuri precum Hanul Gabroveni, Hanul cu Tei, Hanul Zlătari până la monumente istorice importante chiar și în ziua de azi precum Banca Națională a României cu o arhitectură deosebită, Palatul Pinacotecii, în prezent, fiind nefuncțional, Monumentul lui Eugeniu Carada.

În urma acestui proiect s-a aprobat protejarea și conservarea și expunerea publicului larg a trei monumente istorice: Hanul Zlătari, Hanul Șerban Vodă și Hanul Gabroveni.

Hanul Zlătari reprezintă unul dintre cele mai importante hanuri cu valoare istorică din această zonă, localizându-se la intersecția dintre Strada Lipscani cu Calea Victoriei. Această zonă este constituită din vechile vestigii ce alcătuiau hanul, împreună cu rămășițele unei case care datează încă din timpul ridicării hanului. Inițial, acest han a fost construit cu caracter mănăstiresc, ce înconjura biserica Zlătari, la începutul secolului XIII. Pe parcusul timpului vechile vestigii au fost dărâmate cu scopul unor noi amenajări. Datorită elementelor componente arheologice, acesta a fost primul monument integrat pe lista celor protejate.

Următoarea arteră analizată din cadrul centrului istoric, în timpul desfășurării proiectului de reabilitare, a fost Strada Gabroveni, în trecut se prezenta ca cea mai importantă axă comercială din perimentrul zonei centrale, localizându-se în perimetrul zonei dintre Strada Lipscani, bulevardul I.C. Brătianu, Strada Gabroveni și Strada Șelari. Analizele derulate au adus la suprafață locuințe construite din lemn, ce reprezenta o parte din construcția ce aparținea Curții Domnești. În acest perimetru s-au implementat măsuri de protecție și conservare.

O altă cercetare importantă, din anul 2007, a fost descoperirea vestigiilor ale hanului Șerban Vodă aflate sub pavajul de piatră a Străzii Lipscani, această descoperire s-a desfășurat în perimetrul dintre Strada Smârdan, Strada Lipscani și Strada Eugeniu Carada, vestigiile fiind indentificate în partea de sud-est al Palatului Băncii Naționale. Acesta a fost construit între anii 1683 – 1685, după aproximativ 200 de ani, acest eșantion este dărâmat, iar o parte importantă din această construcție este utilizată la înființarea Băncii Naționale. Cercetările acestor vestigii au continuat până în anul 2009, care au ajutat la identificarea unor pivnițe și unor picture realizate în frescă. Descoperirile au ajutat la conservarea acestui perimetru.

Cercetările asupra acestor trei zone importante din istoria orașului pune în evidență peisajul de altădată, iar acestea pot fi admirate de către cei mai curioși vizitatori, localnici și turiști străini.

În prezent, o serie de monumente istorice sunt incluse în anumite proiecte de reabilitare. Câteva construcții au fost reabilitate într-un mod estetic foarte deosebit și prestigios, ce combină arhitectura clasică cu arhitectura modernă. Un exemplu de bună practică este Hotelul Hilton Garden Inn de 4 stele, localizat pe Strada Doamnei în centrul istoric al Bucureștiului, care îmbină într-un mod foarte armonios cele două tipuri de arhitectură la parterul clădirii reprezentativă este arhitectura clasică corect reabilitată împreună cu partea de sus conturată prin arhitectura modernă rezultă o imagine echilibrată, bine integrate în peisaj. Un alt exemplu este constituit din monumental istoric care datează din cele mai vechi timpuri, localizat pe Strada Lipscani, nr. 55, găzduind impozanta bibliotecă Cărturești Carusel, în prezent fiind un monument istoric important și cunoscut la nivel international care îmbină elementele de cultură, fenomenele sociale și buna destindere.

Anumite situri importante au rămas în stare avansată de deteriorare reprezentând un adevărat pericol pentru localnici, și turiștii care sosesc în această zonă. Degradarea vizuală este prezentă prin grafitti, fațade netencuite cu materialul de construcție la vedere, pe lângă neplăcerile vizuale, aceste clădiri prezintă un risc seismic foarte mare din cauza lipsei consolidării clădirilor.

Neglijența din partea administrațiilor publice sau private au dus la conturarea zonei într-un mod nefericit caracterizată prin clădiri vechi și insalubre, deșeurile, încă, prezente înfățișează o problemă mare pentru acest perimetru, starea precară a carosabilului și a pavajului pietruit, iar aglomerația reprezentată prin diferite amenajări comerciale și mobilier stradal distrug frumusețea centrului istoric care au efecte directe asupra imaginii istorice din punct de vedere estetic, iar diversele activități, printre care și cele turistice, nu se pot desfășura într-un mod optim și corespunzător. Autoritățile trebuie să implementeze anumite demersuri în înaintarea conservării centrului istoric deoarece zona veche bucureșteană reprezintă o adevărată poveste vizuală istorică a orașului care trebuie spusă și generațiilor următoare.

4.3. Centrul istoric al Bucureștilor

Bucureștiul reprezintă unul dintre cele mai importante orașe istorice din țară. Acesta, de-a lungul trecerii timpului, a acumulat diferite valori culturale, crescând totodată elementele fondului turistic, căruia îi conferă prestigiul de oraș istoric și cultural.

Fondul turistic al unui areal este compus din ansamblulul tuturor resurselor naturale și antropice, puse în valoare, exploatate și fructificate pentru a se putea obține în urma valorificării acestora beneficiile corespunzătoare.

În literatura de specialitate, orașele istorice sunt reprezentate de acele concentrări urbane de diferite dimensiuni, ori anumite zone dintr-un sistem urban, care prezintă un deosebit fond cultural și sunt identificate ca un loc țintă de petrecere a timpului liber, fiind cunoscute la nivel național și internațional. Turismul cultural înglobează turismul istoric, ca o parte componentă a sa, acesta cuprinde cu precădere diferite monumente și vestigii istorice, de arhitectură, arheologice, diferite simboluri istorice.

Alt lucru susținut de majoritatea cercetătorilor este că turismul urban cuprinde toate subtipurile de turism desfășurate în acest perimetru, precum turismul culural, cel istoric, cel de odihnă și recreere, muzeal, de afaceri, de cumpărături, etc. De aici putem trage concluzia că mediul urban înglobează o mare parte din tipurile de turism care sunt capabile de a defășura activități turistice pe baza acestor elemente. Conceptul de oraș istoric are în componența sa mai multe elemente căruia îi conferă acest statut, acest spațiu cuprinde mai multe elemente și resurse care ajută la desfășurarea unor activități turistice. Spațiul în sine este reprezentat printr-o anumită funcționalitate, acesta evidențiindu-se printr-un anumit model căruia îi corespunde componente de același fel. Zona poate fi exploatată turistic din punct de vedere ale resurselor istorice, iar în urma acestor activități, fondul turistic poat fi protejat și conservat la nivel optim.

Centrul istoric constă în importanța pe care o exercită în activitatea turistică și culturală, participând într-un mod activ la extinderea turismului și captivarea unor potețiali turiști, conturând totodată o imagine simbolică a orașului. Fiecare oraș dezvoltă anumite practici turistice având ca efecte directe asupra exercitării evoluției orașului, iar fondul turistic existent influențează cu precădere stretegiile de organizare ale activității turistice.

Conform studiilor miscelanee de specialitate, centrul istoric prin măiestria sa și a elementelor componente incluse poate fi delimitat și analizat conform unor cerințe specifice și utilizat pe parcurs la organizarea unor evenimente turistice în conformitate cu resursele puse la dispoziție de arealul în cauză.

Orașele istorice conservă principalele dovezi ale trecutului, reprezintă acei poli importanți ai istoriei care au luat parte la numeroase întâmplări și care s-au păstrat și au influențat de-a lungul anilor istoria omenirii. Vestigiile arhitecturale și de artă acaparează aceste orașe printr-un număr foarte mare de altfel, iar valorificarea acestora poate aduce o multitudine de beneficii zonei.

Aceste vestigii pline de somptuozitate cu caracteristici istorice se găsesc în diferite colțuri ale lumii, iar cele mai populare sunt acele edificii care fac parte din anumite grupuri etnice cu o anumită istorie puternic impregnată în memoria oamenilor. Caracterul predominant al acestor atracții, este cel desuet, cu cât prezintă mai multe caracteristici învechite cu atât zona se bucură de un aport de turiști corespunzător. Dar, există și dezavantaje odată cu aceste caracterictici, aceste edificii dacă nu sunt îngrijite într-un mod corespunzător de conservare și susținere, se pot degrada în timp și se pot pierde pentru totdeauna valorile care le-a conscarat.

În prezent, cele mai multe orașe, printre care și orașul București, se luptă cu diferite tipuri de stiluri de arhitectură veche sau modernă, în final rezultând mai multe combinații care nu se unesc într-un mod armonios, distrugând totodată imaginea unei zone bine conturată în timp. Orașele au acumulat cu trecerea anilor diverse resurse culturale, istorice pentru desfășurarea activităților turistice. Aproximativ toate unitățile urbane sau rurale au în cuprinsul un fond cultural unic pentru a crea atracții diverse și a determina în timp o regiune frumoasă și atractivă capabilă de a susține oferte turistice cât mai variabile pentru a aduce un număr consistent de vizitatori.

4.4. Morfologia Străzii Lipscani

Oricine vine pentru prima dată în București, în clipa în care remarcă zona Lipscanilor, împreună cu străzile derivate și obiectivele turistice, rămâne plăcut surprins de agitația unică a acesteia având un caracter aparte în această zonă istorică excepțională.

În acest perimetru, arhitectura veritabilă a clădirilor se deosebește cu desăvârșire de întregul oraș. Acest loc face ca orice turist din țară sau de peste hotare, orice călător sau orice om de al locului să admire cu interes centrul istoric al Bucureștilor datorită sinuozității străzilor care o iau ușor la vale, îngrămădirea construcțiilor, multitudinea și neobișnuința clădirilor, a mărimii și a detaliilor cu care sunt ornate.

Numele de Lipscani își are mențiunea “de la negustorii și mărfurile venite de la Leipzig” (Leahu, 1993). În timp acest termen s-a românizat derivând numele de Lipscani care a fost acordat întregului cartier istoric al Bucureștilor.

Împreună cu urmele sale din trecut arheologice, memorialistice, arhitecturale, istorice și culturale, zona Lipsanilor este o lume desăvârșită cuprinsă de memoria trăirilor generațiilor anterioare. Este o lume plină de amintiri, de bucurii și dureri, de fapte și întâmplări puternic amprentate în zidurile vechi. Condițiile favorabile, precum cursurile de apă ale Dâmboviței, câmpiile fertile, pădurile ce cuprindeau aceste așezări, au creat un habitat confortabil pentru locuit din cele mai vechi timpuri până în prezent. În acest cuprins al Lipscanilor s-au adunat, de-a lungul istoriei agitate a Bucureștiului, un loc de târg și de oraș păstrat până în zilele noastre, un loc unic, plin de culoare, pitoresc și autentic. Lipscanii și teritoriul înconjurător s-au construit pe locul unde a luat naștere Bucureștiul.

Perimetrul prețios al Lipscanilor a fost mereu în primejdie de distrugere. Acest loc istoric a fost părăsit după cutremurul din 1977. Noile amenajări uriașe ce se construiau în apropiere de Piața Unirii reprezentau o adevărată amenințare a șirurilor de clădiri modeste de pe Splai și a străzii Halelor.

Conform lui Gheorghe Leahu, încă din secolele IX-XI , când Bucureștiul încă nu se formase, în această zonă existau peste 30 de sate care reprezentau inima Lipscanilor de astăzi – Curtea Veche. Aceste sate erau izolate, cu trecerea timpului, acestea au avut o extindere exponențială, mărindu-și teritoriul spre zona cuprinzătoare din jurul centrului vechi. În secolee XII-XIII satele amintite mai sus au determinat nașterea târgului și dezvoltarea miezului urban a cetății Bucureștilor de astăzi. Mulți negustori își stabileau aici un loc pe care îl dezvoltau și pe care îl vor păstra și întreține. În secolele XIV-XV ies în evidență negustorii propriu-ziși, aceștia doar vindeau marfa, mai erau meștușugari-negustori, vindeau direct din fața atelierului și meșteșugari care îndeplineau diferite servicii. Cu timpul se formase diferite grupuri de meșteșugari care aveau prăvăliile la un loc, înșirate de-a lungul unei străzi. De obicei, acestea erau construite din lemn, iar mai târziu lemnul este înlocuit de piatră sau beton.

La sfârștul secolului XVIII, zona lipscanilor este dominată de comercianți nomazi, mijlocul lor de deplasare și de depozitare a mărfurilor erau căruțele. Bucureștiul era copleșit de o diversitate de oameni de naționalități diferite, ce cuprindea negustori ardeleni, armeni, bănățeni, evrei , greci, macedoneni, sârbi, bulgari, printre aceștia se număra și un francez. Prin acest lucru se demonstrează că străvechiul cuprins al Bucureștilor reprezenta un amalgam de produse din aproximativ toate zonele geografice ce stăpâneau piețele comerciale ale marchizanților. Toți vizitatorii ce au călcat acest perimetru, spun că, Strada Lipscani reprezintă o frumoasă zonă ce are în ansamblul ei prăvăliii ce se pot compara cu cele de peste hoatare. De obicei, aceste prăvălii erau repartizate după tipul de marfă, iar numele lor având același mod de alegere, precum băcanii stabiliți pe strada ce le poartă numele, vindeau alimente și diferite condimente. Sau așa numiții blănari repartizați pe strada cu același nume, șepcarii stabiliți în același mod. Printre acești negustori se remarcau mărgelarii care aveau prăvălia amplasată chiar în inima Lipscanilor împreună cu mătăsarii sau basmangii care erau foarte apreciați în acea perioadă, mai ales de către sexul frumos. În acel timp, marchizanții ocupau perimetre foarte mari din cuprinsul zonei, manifestând un comportament machiavelic față de spațiul public.

În prezent, somptuoasa Stradă a Lipsacanilor este dominată de câteva unități comerciale moderne, dar comune care nu se încadrează în peisajul arhitectural de altădată. Vechile clădiri construite cu o arhitectură unică și-au pierdut din farmecul cu care au debutat. Câteva monumente mai ies în evidență, precum Banca Națională, Statuia Lupoaicei, Palatul Șuțu, Hanul Gabroveni, Curtea Domnească și anumite construcții religioase. Restul clădirilor sunt încadrate în proiecte de reabilitare sau uitate într-o stare avansată de degradare reprezentând un pericol foarte mare în caz de seism, distrugând totodată frumusețea Lipscanilor de altădată. Caracterul miscelaneu de astăzi a centrului vechi se constituie din diverse fațade ale bătrânelor clădiri care mai au puterea de a impune aerul glorios al supraviețuirii tragicelor evenimente la care a fost expus Bucureștiul, împreună cu impozantele clădiri noi construite integrate într-un mod nepotrivit în ansamblul arhitectural ce a dominat vreme de mult timp aspectul Lipscanilor. Zona Lipscanilor reprezenta cel mai popular spațiu comercial din întregul București.

Capitolul 5. Activitate aplicativă – centru de interes Strada Lipscani

Această lucrare conturează posibilitățile și potențialul pe care îl are centrul istoric al capitalei cu o mai mare exactitate asupra arealului ce cuprinde Strada Lipscani, iar ca acest lucru să fie cât mai concret am realizat un studiu aplicativ asupra zonei în cauză, am realizat fișe de observație și am aplicat chestionare de cercetare. Aceste acțiuni va ajuta la trasarea unor idei concrete ale situației în care se află zona de interes. O lucrare de cercetare științifică și academică nu putem spune că este completă fără o parte aplicativă, așadar în cele ce urmează va contura contribuția pe care am adus-o în această zonă de interes, care este esențială pentru realizarea studiului. Studiul de caz trebuie să aibă la bază informații colectate din teren care să susțină, dar și să valideze informațiile teoretice expuse mai devreme în cadrul lucrării.

În capitolele anterioare am menționat potențialul puternic pe care îl are zona istorică a centrului vechi bucureștean, în cazul de față zona pilot A, din punct de vedere turistic, conturând anumite valențe culturale datorită caraterului istoric, și comercial, datorită întreprinderilor realizate cu rol comercial generând resurse financiare importante, reprezentând o resursă majoră pentru economie.

Prin urmare, efectele dorite în urma acestei cercetări se conturează prin conștientizarea autorităților publice, private și a comuității locale, prin reluarea proiectelor abandonate și finalizarea acestora și prin aplicarea planului strategic a procesului de regenerare urbană asupra zonei.

Aceste elemente de proiect sunt esențiale pentru susținerea și încurajarea activității cultural-istorice, dar și comerciale, generând un flux important de turiști și totodată o economie în creștere și, bineînțeles, popularizarea acestui areal care ar putea să reprezinte imaginea orașului București peste hotare.

5.1. Studiu observațional: Centrul Istoric

Zona centrală istorică din București a suportat foarte multe neplăceri pe parcusrul timpului, a îndurat pierderi care nu se mai pot îndrepta în ziua de astăzi. Vestigii istorice și arhitecturale, biserici, cartieri și străzi, case și grădini au fost distruse din temelii, străzi și cartiere care au fost distruse sau chiar au dispărut. În trecut străzile centrului abundau de comercianți și negustori, odată cu trecerea timpului această practică s-a stins din activitățile comerciale care consacrau această zonă. Cu trecerea anilor, târgurile dispar și apar noi forme de comercializare banale și comune, acoperând ca o pătură istoria activităților cu funcție comercială destinate acestei zone.

Centrul istoric este format din două zone importante, separate de bulevardul I.C. Brătianu. Prima zonă, pilot A, este delimitată de bulevardul Regina Elisabeta, bulevardul I.C. Brătianu, Splaiul Independeței și Calea Victoriei. Cea de-a doua zonă, pilot B, reprezintă cuprinsul dintre bulevardul Carol I, bulevardul Hristo Botev, bulevardul Corneliu Coposu și bulevardul I.C. Brătianu.

Cu toate acestea, istoria îndelungată a centrului vechi cuprinde numeroase fapte și evenimente demne de a rămâne în amintirea locuitorilor.

În cuvintele ce urmează voi descrie câteva cuprinsuri din centrul istoric, a zonei pilot A, care au participat la scrierea istoriei străvechiului București. Din amalgamul elementelor de vechi și nou din perimetrul central, se evidențiază Palatul Voievodal debordând de o veche istorie și trecând prin numeroase evenimente care a consacrat imemorabilul centru istoric.

Acest palat este localizat în perimetrul dintre străzile Strada Șepcari, Strada Franceză, Strada Șelari și Strada Covaci. Alături de această impozantă construcție se află Biserica Curții Domnești Foto. 1).

Putem susține că este aproape singurul monument care și-a menținut înfățișeară și arhitectura cu care a fost construită, vestigiile au fost descoperite între anii 1967-1972. În jurul acestui palat se conturau numeroase prăvălii comerciale care erau invadate de oameni curioși de a achiziționa anumite necesități.

În prezent, palatul voievodal este implicat într-un proiect de restaurare și amenajare pentru a putea fi redeschis în scop de vizitare pentru turiștii din lumea întreagă (Foto. 2-3).

Foto 1-3: 1 – Biserica Curții Domenești; 2,3 – Palatul Voievodal în parcurs de reablitare

Sursa: arhivă personală

În perimetrul format din Strada Franceză, Strada Covaci și Strada Șepcari se află Piața Sfântul Anton, fosta Piață de Flori. Clădirile existente însumează o existență de peste 400 de ani.

Vis-a-vis de această piață se află o clădire distinctivă din cele mai vechi timpuri, Hanul lui Manuc, reprezintă o construcție deosebită cu o personalitate puternică, era apeciat pentru serviciile pe care le oferea și vechile povești ce încânta pe toată lumea.

În prezent acesta funcționează ca restaurant ce oferă preparate tradiționale românești, păstrând vechea tradiție și arhitectură de acum 200 de ani.

În cele ce urmează voi începe cu descrierea câtorva străzi care prezintă anumite monumente reprezentative istoric pentru a contura o imagine concretă a centrului secular.

Strada Gabroveni, am considerat că este reprezentativă prin multitudinea de comercianți care ocupau acest loc și prezența monumentelor istorice încă existente. Numele de Gabroveni provine din Bulagaria de la precupeții care aduceau diverse produse și obiecte de negoț din orașul Gabrovo. Acest areal impresioneză prin pitorescul elementelor de arhitectură, construcție și sculptură prezente pe fațadele clădirilor. În această zonă se evidențiază Hanul Gabroveni care se poate lăuda cu o serie de evenimente remarcabile. În urma cutremului din 1977 s-a decis să fie distrus deoarece nu mai prezenta funcționalitate, după această întâmplare a fost abandonat și neutilizat ani întregi (Foto 4). În anul 2006 datorită implicării ARCUB cu Ministerul Culturii, care au demarat un nou început și un nou proiect de restaurare a acestui han având ca obiective renovarea monumentului în cauză la standarde europene. În anul 2014 proiectul a fost finalizat, bucurându-se de un nou început tiumfător (Foto 5).

Foto 4. Ruinele Hanului Gabroveni în anul 2009 Foto 5. Hanul Gabroveni în anul 2019

Sursa: http://bucharestunknown.blogspot.com Sursa: arhivă personală

Strada Băcani în trecutul ei de glorie era cunoscută pentru diversele produse pe care le cormercializa, bucurându-se de diverși cumpărători care apreciau diversitatea produselor și serviciile oferite. În prezent, această fostă axă comercială a centrului istoric prezintă cea mai neîngrijită arteră din tot perimetrul a centrului.

Clădirile sunt lăsate în cele mai rele condiții, într-o stare de colaps, părăsite, iar gradul de salubritate este foarte scăzut, neexistând. Prezența graffitiului este dominant pe aceste monumente istorice uitate pe această arteră.

Gradul de degradare al construcțiilor impun renovarea acestora, înainte de a fi părăsite de tot. Printre aceste ruine, se remarcă pezența locuitorilor și se mai deosebesc câteva întreprinderi comerciale: o cafenea și un restaurant, dar din cauza localizării acestea nu se pot bucura de succesul mult așteptat (Foto 6-7).

Foto 6-7. Strada Băcani – detalii ale degradării urbane

Sursa: arhivă personală

Strada Blănari se evidențiză de celelalte străzi prin unicitatea arhitecturală. În lungul acestei străzi, începând din bulevardul I.C. Brătianu, trece pe lângă Strada Băcani, parcurge o partea exterioară a Hanului cu Tei, înconjoară biserica Sf. Nicolae Șelari printr-un ocol subit, întâlnindu-se cu Strada Doamnei. Numele acestei străzi vine de la negustorii care dețineau numeroase localuri cu funcție comercială dominate de prelucrarea blănurilor, de aici și numele de „blănari”.

Strada Doamnei separă Strada Ion Ghica de Strada Smârdan, ea reprezintă o punte de legătură dintre bulevardul I.C. Brătianu și Calea Victoriei. De-a lungul străzii Ion Ghica, se adună mai multe clădiri, monumente și muzee cu valori culturale, educative, religioase sau chiar din domeniul gastronomiei. Pe partea stângă, cu ieșire spre bulevardul I.C. Brătianu și vedere la Biserica Colțea. Se evidențiază fostul Palat al Bursei (Foto 8), localizat pe muchia dintre Strada Doamnei și Strada Ion Ghica, cuprinde un element remarcabil reprezentat de fațada voluminoasă îmbrăcată cu motive arhitecturale prestigioase cu detalii în basorelief, în prezent găzduind un magazin de antichități. Înaintând, se remarcă clădirea Camera de Comerț și Industrie București și remarcabilul Palat Șuțu, acesta este considerat ca fiind prima construcție de arhitectură romantică cu influențe gotice și feudale din țara noastră. În prezent găzduind Muzeul Municipiului București. Vis-a-vis, pe partea dreaptă, se remarcă clădiri cu funcții cultural-educative sau religioase precum prestigioasa Universitate Spiru Haret (Foto 9), Future Museum, Biserica Sfântul Nicolae cu influențe rusești (Foto 10), Cinema Pro.

Foto 8-10. Obiective turistice, 8 – Fostul Palat al Bursei,

9 – Universitatea Spiru Haret, 10 – Biserica Sfântul Nicolae cu influențe rusești

Sursa: arhivă personală

Strada Stavropoleos este singura stradă din cuprindul centrului vechi care are în componența sa o arhitectură deosebită datorată monumentului de factură religioasă, Biserica Stavropoleos, care se bucură de o admirație covârșitoare. La terminarea străzii dominând prestigioasa clădire ce găzduiește Muzeul Național de Istorie a României. Bucurându-se de o localizare însemnată cu vedere la Palatul CEC.

Foto. 11-12 Strada Stavropoleos, 1 – Biserica Stavropoleos,

12 – Perspectivă spre Palatul CEC.

Sursa: arhivă personală

Concluzionând, centrul istoric al Bucureștiului abundă de o istorie seculară ce vrăjește orice turist care vine în această zonă. Numeroasele străzi cu obiective turistice, monumentele impresionante cu detalii arhitecturale deosebite, hanurile vechi de sute de ani, construcțiile străvechi, întreprinderile comerciale sunt distinctive pentru acest cuprins, cine vine pentru prima dată rămâne plăcut surprins de aglomerarea unică ce caracterizează această zonă. Astfel, se conturează un amestec de vechi și nou cu structură haotică. Peisajul urban este predominat de diferite clădiri cu diverse dimensiuni cât mai voluminoase separate de drumuri cât mai încurcate însoțite de o serie de unități comerciale.

Studiu observațional: Strada Lipscani

Strada Lipscani are o delimitare mult mai largă, itinerariul ei începe din Calea Victoriei, trece de aceasta, ajunge până la bulevardul I.C. Brătianu, trece și de acesta și ajunge până la Calea Moșilor. Cel mai activ perimetru al acestei străzi se delimitează între Calea Victoriei și bulevardul I.C. Brătianu, în care se va realiza și studiul meu observațional.

Aceste observații de teren sunt realizate din propria perspectivă analizând și delimitând Strada Lipscani în două tronsoane, primul tronson cuprinde Bulevardul I. C. Brătianu – Strada Smârdan, iar al doilea tronson este delimitat de Strada Smârdan – Calea Victoriei, iar al treilea tronson reprezentat de Calea victoriei – Splaiul Independeței. Aceste delimitări le voi contura cu ajutorul platformei Google Maps. Această delimitare este esențială pentru a viziona spațial zona în cauză, pentru a se putea înțelege mai bine acest areal și pentru desfășurarea concretă a observațiilor aplicative.

Tronsonul numărul 1: Bulevardul I.C. Brătianu – Strada Smârdan

La deschiderea Străzii Lipscani la intersecția cu bulevardul I.C. Brătianu se remarcă o extindere a străzii, iar cu cât înaintăm în inima Lipscanilor strada își reia forma îngustă, această formă o putem compare cu una de con. Strada debutează cu faimoasa Statuie a Lupoaicei (Foto 13), însoțită de unul dintre cele trei panouri de informare turistică din zona Lipscanilor, acesta suportând diverse forme de vandalizare: graffiti sau stickere lipite pe sticla geamului ce protejează informațiile turistice destinate vizitatorilor (Foto 14).

Foto. 13-14, 13 – Statuia Lupoaicei, 14 – Panou informare turistică

Sursa: arhivă personală

Pe partea dreaptă, la nr. 77, se află monumentul istoric „Magazinul Voaleta” inaugurat în anul 1890 (Foto 15). Este o clădire cu 2 etaje cu copleșită de ferestrele unice, care se ridică foarte mult în sus, neobișnuit de înalte, construită în stilul Art Nouveau. Această construcție a trecut printr-o renovare în anul 2005. În prezent funcționează ca sediul unei agenții imobiliare. Este aliniată cu alte două clădiri istorice, fiind alcătuite din 4 etaje, prima este reprezentată de „Casa cu Lei” la nr. 79, aici putem observa cu ochiul liber că și acesta a trecut printr-un proces de reabilitare. A treia construcție are o extindere mult mai mare, pe parcursul timpului și ea a fost renovată, dar, cu toate acestea, fațada ei prezintă urme de degradare, în prezent funcționând ca întreprinderi comerciale, la parter găzduind unități de alimentație, iar etajele funcționând ca salon de coafor.

Trecând pe partea stângă a străzii, în partea sudică, rulează o serie de proiecte de reconstrucție asupra fostului Magazin București, care a fost demolat, iar în prezent se dorește construirea unor clădiri de birouri (Foto 16). Lângă acesta, se află o clădire, cu 3 etaje, nou construită cu arhitectură modernă ce nu respectă stilul arhitectural al celorlalte construcții, fiind neintegrată în peisaj, prezentând un tip de arhitectură de kitsch datorat prezenței celor trei etaje cu fațadă sticloasă, în prezent parterul clădirii fiind în activitatea unui sediu de bancă (Foto 17).

Foto. 15-17 Strada Lipscani, nr. 77-79; 15 – Magazinul Voaleta (stg.) și „Casa cu Lei” (dr.),

16 – Ruinele magazinului București, 17 – Clădire modernă

Sursa: arhivă personală

Alături de această clădire cu fațadă de sticlă este localizat renumitul Han Gabroveni, trecând printr-o perioadă tumultoasă, ajungând în cel mai avansat grad de degradare, aproape o ruină. Astăzi se bucură de o fumoasă și impecabilă renovare, găzduind Centrul Cultural al Municipiului București – ARCUB (Foto 4-5). Vis-a-vis de acest monument istoric se conturează o deschidere spre Strada Băcani, în prezent alcătuind cel mai agravat loc din tot perimetrul al zonei centrale pilot A (Foto 6-7).

La deschiderea acestei străzi se face remarcat, pe partea dreaptă a acestei străzi, un spațiu destructurat, clădire aflată în construcții, astăzi fiind abandonată de foarte mult timp, iar acest lucru a dus la gradul ridicat de insalubrizare, deranjarea simțurilor olfactive și vizuale în zona sa de influență. Având un loc de amplasare între o cafenea „Starbucks” și un restaurant „La Mama”, această clădire prezintă un risc foarte ridicat pentru populația din acest perimentru sau pentru clienții care beneficiază de serviciile oferite de cele două unități de alimentație din cauza spațiului în ruină, degradat și insalubru (Foto 19). Pe partea stângă se află clădirea ce găzduiește la parter restaurantul „La Mama”, iar în partea de sus sunt prezent 3 etaje de locuit cu materialul de construcție din cărămidă la vedere deoarece tencuiala de pe fațadele clădirii a început să cadă (Foto 18).

Foto. 18-19, 18 – Clădire găzduind un restaurant și locatari,

19 – Clădire abandonată, perspectivă spre Strada Băcani

Sursa: arhivă personală

Înaintând în cuprinsul străzii ne întâlnim cu modesta clădire ce găzduiește Hanul cu Tei încadrat pe lista Monumentelor Istorice ale Municipiului București deoarece reprezintă singurul monument care și-a păstrat forma inițială până în prezent, localizat la nr. 65. Intrând în curtea interioră a hanului putem observa amenajarea incorectă a mobilierului stradal ocupând toată lungimea străzii (Foto. 20). Aspectul nu este în totalitate satisfăcător, la parter prezintă două magazine, cu tencuiala care se află într-un stadiu incipient de erodare (Foto. 21), iar partea de sus este constituită dintr-un etaj cu fațade frumos ornamentate cu sculpturi. Însă starea clădirii este acceptabilă, se păstrează în bune norme de igienă și estetică.

Foto. 20-21 Hanul cu Tei din str. Lipscani, nr.65; 20 – Curtea interioară a Hanului cu Tei,

21 – Fațada exterioară a Hanului cu Tei

Sursa: arhivă personală

Pe partea opusă a acestui han se află un magazin cu caracter vestimentar elegant, dar integrarea în peisaj este total nepotrivită din cauza fațadei din sticlă care nu se îmbină armonios cu stilurile arhitecturale din jurul acesteia (Foto. 22). Dar lângă această clădire se remarcă un exemplu de bună practică din punct de vedere arhitectural la nr. 78, clubul „The Ace” prezintă o arhitectură bine integrată în peisaj (Foto. 23). Ulterior se află o clădire istorică cu elemente de inspirație neoclasică cu antablament bogat decorat, dar de curând renovată într-o combinație nefericită cu fațada mult prea modernă stilului specific Lipscanilor.

Foto. 22-23 Comparație de clădiri din str. Lipscani, nr. 78

Sursa: arhivă personală

Următoarele două clădiri, poziționate una în fața celeilalte, prezintă un model de așa nu, acest perimetru al clădirilor reprezintă parcimonia și nepăsarea oamenilor față de istoria tumultoasă și impresionantă a acestei zone. Acestea clădiri se află în „renovare” de mai mult de un deceniu, iar cea de pe partea dreaptă este încadrată în clasa I de risc seismic prezentând un pericol indubitabil în orice moment, iar cea de vis-a-vis, practic, a mai rămas doar fațada împreună cu un gard improvizat din tablă care ascunde un teren viran, cu multe construcții în ruină, cu plante perene și numeroase deșeuri. Iar dacă privim cu atenție se pot observa existența unor foste vestigii, mai jos am adăugat o comparație în care se evidențiază nivelul de deșeuri, care este în creștere (Foto. 24-26). Tot acest decor este completat de mobilierul stradal folosit necorespunzător, ghivece care ar trebui să fie utilizate cu scopul de susținere unor ornamente florale, dar din nefericire aceste flori sunt înlocuite de gunoi.

Foto. 24-26 Degradare urbană, perspectivă din fața bibliotecii Cărturești

Sursă: arhivă personală

Toate acestea se petrec în fața impozantei clădiri istorice cu funcție culturală care găzduiește cea mai frumoasă bibliotecă din oraș “Cărturești Carusel”, cu un stil arhitectural îndeaproape păstrat. Impresionând cel mai critic vizitator cu somptuozitatea și cu farmecul maiestuos păstrat de altădată. Acest model de renovare reprezintă un proiect bine organizat, reprezentând un exemplu pentru toate clădirile din centrul istoric (Foto. 27-28).

Foto. 27-28 Biblioteca Cărturești

Sursa: arhivă personală

Înaintând în lungimea străzi, pe partea dreaptă a acesteia, imediat după terenul viran, se află trei clădiri cu funcție comercială bine integrate în peisaj. Prima clădire, la nr. 56, în care a lucrat un negustor de vază al Lipscanilor timp de 70 de ani, găzduiește magazinul Penti, iar la nr. 54 Galeria de Artă cu trei nivele superioare. Un alt reper important este Teatrul Principal cu o arhitectură bine păstrată având un aspect plăcut (Foto. 29), iar la parterul acestei unități culturale se află un restaurant Gilda, iar pe partea stângă se află o serie de buticuri și magazine cu diverse mărfuri. Alăturat de clădirea teatrului, la nr. 47, se conturează un fost centru de informare turistică, în prezent spațiu neutilizat (Foto. 30).

Foto. 29-30, 29 – Teatrul Principal, 30 – Fostul centru de informare turistică

Sursa: arhivă personală

Cum te afunzi tot mai mult spre inima centrului, la intersecția cu Strada Șelari, spațiul devine tot mai restrictiv. Primetrul este dominat de aglomerația mobilierului stradal, foarte multe terase cu mese, scaune, umbrele, etc.

Foto. 31-32 Aglomerație din intersecția Str. Lipscani cu Str. Șelari

Sursa: arhivă personală

La nr. 39-41, prezența clădirilor comerciale cu două nivele superioare care nu prezintă un aspect total satisfăcător, se poate vedea foarte ușor cum tencuiala de pe fațadă a căzut, aceste etaje constituie spațiu de locuit pentru populație. Vis-a-vis de aceste clădiri, iese în evidență întreprinderea comercială Diverta cu un aspect mult prea modern pentru acest spațiu istoric.

Foto. 33-34 Diferențe de clădiri care găzduiesc întreprinderi comeciale

Sursa: arhivă personală

Pe partea stângă, la nr. 33, se conturează frumoasa cafenea Bucharest Garden, dar cu o terasă mult prea mare, aceasta și-a extins spațiul și pe partea opusă a străzii, acoperând totodată clădirea dezafectată prezentă pe acea parte. Urmată de încă un spațiu neutilizat, dar renovat la nr. 26. La intersecția cu Strada Smârdan, la nr. 24, de pe muchia străzii se află clădirea ce găzduia fosta bancă L. Berkowitz construită în stil eclectic cu elemente caracteristice secolului XIX reprezentate prin balcoane cu feronerie, în prezent găzduind Hostelul Little Bucharest.

Tronsonul numărul 2: Strada Smârdan – Calea Victoriei

Intersecția Străzii Lipscani cu Strada Smârdan se conturează sub formă de piațetă dominată de comerțul ambulant: caravană cu mâncare, artiști stradali (Foto. 34-35).

Foto. 35-36 Comerț stradal, 35 – Artist stradal, 36 – Caravană cu mâncare

Sursa: arhivă personală

Deschiderea tronsonului începe cu frumoasa clădire ce administra Palatul Pinacotecii, poziționată pe partea stângă la nr. 20. A fost construită în anul 1880 și restaurată între anii 1980 – 1983, un adevărat monument istoric cu o arhitectură impresionantă, dar în prezent neutilizată. Dicauza nefolosirii acestei clădiri plantele perene și degradarea fațadelor încep să-și spună cuvântul (Foto.).

Foto. 37-38 Fostul Palat al Pinacotecii,

37 – Fațada Palatului Pinacotecii, 38 – Detaliu arhitectural

Sursa: arhivă personală

Vis-a-vis, de Palatul Pinacotecii, se află prestigioasa clădire a Bucureștiului, Palatul Băncii Naționale a României cu influențe al stilului neoclasic francez (Foto. 39), piatra reprezintă materialul dominant folosit în construcție, coloanele atașate corpului central îi oferă aerul puternic și prestigios cu care a demarat. Construcția clădirii a durat doi ani, între anii 1883 – 1885, utilizând o parte importantă din Hanul lui Șerban Cantacuzino la înființarea acesteia. Putem observa vestigiile ale acestui han poziționate în fața băncii, acestea au fost conservate și protejate datorită proiectului de reabiliatre organizat în anul 2007. Dar cu toate acestea, uzarea și deteriorarea pe parcursul timpului se pot vedea prin prezența geamului spart (Foto. 40) ce protejează edificiile hanului, iar acest lucru a dus la apariția plantelor perene (Foto. 41) în interiorul protecției.

Foto. 39-41 Pespectivă asupra Palatului Băncii Naționale,

39 – Fațada, 40 – Geam spart, 41 – Plante perene

Sursa: arhivă personală

Mobilierul stradal, reprezentat prin bănci, din acestă zonă este prea mic pentru numărul mare de vizitatori, dar este o zonă destul de îngrijită în comparației cu celelalte. Prezența jandarmeriei vis-à-vis de Banca Națională cu scopul de a asigura securitatea și siguranța vizitatorilor din acest loc. La intersecția dintre Strada Lipscani cu Strada Eugen Carada accentual cade pe Biroul Electoral Central compusă din parter, două nivele superioare și mansardă cu o arhitectură impunătoare (Foto. 42).

Foto. 42 Pespectivă din Str. Lipscani asuprea Biroului Electoral Central, prezența jandarmeriei

Sursa: arhivă personală

Înaintând spre Calea Victoriei, pe partea stângă, la nr. 14 ocupată de partea posterioară a Carului cu Bere inclus într-un proiect de renovare. În partea opusă a imbobilului în parcurs de renovare, se află o clădire desuetă într-un stadiu avansat de deteriorare, compusă din parter cu două nivele superioare în prezent constuind spațiu de locuit pentru populație.

La nr. 12, se află o clădire neutilizată cu o fațadă austeră, dominând prin culorile sobre de negru și gri, clădire expertizată tehnic, încadrată în clasa I de risc seismic (Foto. 44). Vis-a-vis de această clădire care prezintă un real pericol pentru comunitatea urbei, se află o altă clădire care prezintă o construcție la fel de agravată în timp, aceasta este acoperită total de un material susținător deoarece are fațada cu tencuiala care cade de pe aceasta, dar cu toate pericolele expuse, la parter s-a amanajat un restaurant. Între anii 1877-1879, aceasta a avut un rol foarte important, găzduindu-l pe marele poet Mihai Eminescu, lucrând la Ziarul Timpul (Foto. 43). Acest tronson se închide cu un bloc de locuit cu 7 etaje destul de auster și simplist din punct de vedre arhitectural, la parter funcționând sediul unei bănci (Foto. 45).

Foto. 43-45 Clădiri

Sursa: arhivă personală

Tronsonul numărul 3: Calea Victoriei – Splaiul Independenței

La intersecția cu Calea Victoriei, peste drum de aceasta, se află magazinul cu același nume “Victoria” cu 5 etaje și o mansardă, iar la parter funcționând o cafenea “Second Cup”. Lângă el se află Sediul Băncii Comerciale Române ce prezintă o arhitectură modernă, total nepotrivită acestei zone. Forma clădirii și fațadele din sticlă sunt mult prea geometrice față de celelalte construcții cu o arhitectură mult conturată și mai caldă. Și în acest perimetru observăm prezența mobilierului stradal din piatră cu utilizare incorectă.

Strada prezintă o pantă, aceasta coboară dealul dintre clădirile “Magazinul Victoria” și “Banca Comercială Română”, de unde rezultă o comparație puternică între cele două stiluri arhitecturale, impozanta arhitectură clasică și noul urbanism (Foto. 46). Aceste luate separate prezintă un aspect plăcut și corect realizat, dar odată ce ajung împreună rezultă o combinație nefericită de vechi și nou, care nu se îmbină într-o armonie perfectă rezultând alternanța și diversitatea mult prea mare care nu se contopesc.

Concluzinând, în urma observațiilor pe care le-am făcut asupra centrului istoric,putem observa necesitatea proiectelor de reabilitare privind acest vechi areal, bineînțeles, păstrând stilul architectural consacrat.

Foto. 46 Comparație între cele două stiluri arhitecturale

Sursa: arhivă personală

Bibliografie

Alpopi, Cristina, Manole, Cristina (2013), Integrated Urban Regeneration – Solution for Cities Revitalize, Procedia Economics and Finance.

Amirtahmasebi, Rana, Orloff, Mariana, Wahba, S., Altman, A. (2016), Regenerating urban land. A Practitioner’s guide to leveraging private investment, Urban development series, World Bank Group.

Ashworth, G.J., Tunbridge, J.E. (2000), The Tourist-Historic City: Retrospect and Prospect of Managing the Heritage City, Oxford: Pergamon.

Bailey, Kenneth D. ș1978ț(1982), Methods of Social Research (ediția a II-a), New York: The Free Press.

Barrera Fernandez D., Castillo, L.A., Azevedo Salomao, E.M. (2014), Tourist use of historic cities: Review of international agreements and literature, International Humanities Studies, 1(2).

Beguin, H. (1996), Faut-il definir la ville?, în vol. Penser la ville. Theories et modeles, Anthropos, Paris.

Berza, Marinela, Ianoș, I. (2004), The Great Bucharest – an Atypical Metropolitan Area, comunicare prezentată la Kuala Lumpur, manuscris.

Bogan, Elena (2019), Turism Urban, Editura Universitară, București.

Caffe, M. (1987), Locuința contemporană: Probleme și puncte de vedere, Editura Tehnica, București.

Carter, A. (2000), Strategy and Partnership in Urban Regeneration. In: Roberts, P., Sykes, H. (eds.) (2000), Urban Regeneration: A Handbook, London, Sage.

Cancellieri, A., Foscoso, J., Lemoine, J., Mahut, M., and Paoli, R. (1990), Urban Public Housing Management, Oxford and IBH Publishing Co PVT Ltd., London.

Centrul de Proiectare Urbană al Consiliului General al Municipiului București (2002), P.U.Z. – zona centrului istoric al Muncipiului București, Editat de Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, București.

Cernovodeanu, I.P. (1958), Istoria Bucureștilor prin călători străini, Muzeul de Istorie București.

Chaline, C. (1999), La régénération urbaine, Presses Universitaires de France, Paris.

Chelcea, L. (2009), Bucureștiul Postindustrial, Editura Polirom, Iași.

Chelcea, S. (2001), Metodologia cercetării sociologice: metode cantitative și calitative, Editura Economică, București.

Cocean, P. (2002), Geografie regională, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Colantonio, A., Dixon, T. (2011), Urban Regeneration and Social Sustainability: Best Practice from European Cities, Wiley-Blackwell.

Couch, C., Fraser, C., Percy, S. (2003), Urban regeneration in Europe, Blackwell Science, Oxford.

Cucu, V. (2001), Geografia orașului, Editura Fundației Culturale Dimitrie Bolintineanu.

Garnier, J.B., Chabot, G. (1971), Geografie urbană, Editura Științifică, București.

Genilie, I. (1835), Geografie istorică, astronomică, naturală și civilă a continentelor în general și a României în parte, Sf. Sava.

Giurescu, C. (2009), Istoria Bucureștilor, Editura Vremea, București.

Hall, P. (1999), Cities of Tomorrow: An Intellectual History of Urban Planning and Design in the Twentieth Century, Blackwell Publishing, Oxford, UK.

Herbst, M. Constantin (1971), Geografia industriei municipiului București, teză de doctorat, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

Iorga, N. (1939), Istoria Bucureștilor, Editura Municipiul București.

Leahu, Gh. (1984), Vechiul centru al Bucureștilor – Propuneri de restaurare, Revista Arhitectura.

Leahu, Gh. (1993), Lipscanii – centrul istoric al bucureștilor, Editura: Arta grafică.

Luca, Oana (2003), Teoria și practica urbanismului. Locuirea urbană, Editura MatrixRom, București.

Luca, Oana (2009), Urban regeneration process in Romania, Theoretical and Empirical Researches in Urban Management.

Lusso, B. (2010), Culture et régénération urbaine : les exemples du Grand Manchester et de la vallée de l’Emscher, Métropoles, p. 8.

Ianoș, I. (2000), Sisteme teritoriale – o abordare geografică, Editura Tehnică, București.

Ianoș, I. (2002), The maturing of the Romanian urban system, în vol. „International handbook of urban systems: Studies of urbanization and migration in Advanced and Developing Countries” (ed. Geyer, H.S.) Edward Elgar, Cheltenham, p. 295-327.

Ianoș, I. (2004), Dinamica urbană: aplicații la orașul și sistemul urban românesc, Editura Tehnică, București.

Ielenicz, M. (1992), Potențialul turistic al României, Terra, nr. 3-4/1992, București.

Ielenicz, M., Comănescu, Laura (2007), România. Potențialul turistic și turism, Editura Universitară, București.

Mănucu-Adameșteanu, Gh. (2008), București. Centrul Istoric. Strada Smârdan. Cercetările arheologice din anul 2007, București.

Mânucu-Adameșteanu, Gh. (2010), Caiete Ara, Editura: „Arhitectură, Restaurare. Arheologie”, București.

Mihăilescu, V.M. (2003), Evoluția geografică a unui oraș, București, Editura Paideia, București.

Ginavar, Anca, Blum, Ileana, Marin, Vera, et. al (2007), Ghid informativ privind regenerarea urbană – principii și practici europene – O șansă pentru orașul tău!, Editura Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor – Direcția Generală de Comunicare, Relații Publice, Mass-media și Transparență.

Gospodini, A. (2001), Urban Waterfront Redevelopment in Greek Cities – A framework for Redesigning Space, Vol. 18, No. 5, Elsevir Science Ltd., Department of Planning and Regional Development, University of Thessaly, Pedion Areos, 38334 Volos. Greece, Pergamon.

Nae, Mariana (2015), Regenerarea și reconversia teritoriilor, Editura Universitară, București.

Nae, Mirela (2016), Curs DTI (sinteză): Regenerarea și conversia teritoriilor, Editura Universitară, București.

Neuman, Lawrence, W. ș(1991)ț(1997), Social Research Methods. Qualitative and Quantitatve Approach, Boston: Allyn and Bacon.

Noica, N. (2003), Între istorie și actualitate. Politici de locuire în România, Editura Mașina de Scris, București.

Nițulescu, D. (1998), Elemente de urbanism, Universtitatea Poiltehnica, Timișoara.

Pelimon, A. (1858), Impresiuni de kalatorie in Romaniea, Imprimeria Națională a lui Iosif Romanov et Comp., București.

Perrin, R. (1839), Coup d’oeil sur la Valachie et la Moldavie, Ambroise Dupont, Paris.

Pichot, P. (1954), Les Testes mentaux, Paris, p. 65.

Pintilii, R. D. (2008), Turismul și rolul său în dezvoltarea integrată a zonei de influență a munipiului București, Editura Universitară, București.

Potra, G. (1985), Istoricul hanurilor bucureștene, București.

Recordon, F. (1821), Lettres sur la Valachie, Paris.

Roberts, P. (2000), Evolution, Definition and Purpose of Urban Regeneration. In: Roberts, P., Sykes, H. (eds) (2000), Urban Regeneration: A handbook, London, Sage.

Rotariu, T., Iluț, P. (2001), Ancheta sociologică și sondajul de opinie: teorie și practică, Editura Polirom, Iași.

Rubio Del Val, J. (2011), Rehabilitacion urbana en Zaragoza. La experiencia reciente, Zaragoza Vivienda, Valencia.

Scheibling, J. ( 1994), Qu'est-ce que la Géographie?, Hachette, Paris.

Short, J. R. (1984), An introduction in Urban Geography, Routledge and Keegan Paul, London.

Swizewski, C., Oancea, D. (1976), Geografia turismului, Partea I, Iași.

European Union Commission (2007), Leipzig Charter on Sustainable Euroepean Cities, The Informal Meeting on Urban Development.

Presidencia Espanola (2010), Toledo Declaration, Toledo Informal Ministerial Meeting on Urban Development.