Avocatul Poporului In Dreptul Constitutional Roman

Cuprins:

Introducere………………………………………………………………………………..

Capitolul 1: Apariția și evoluția instituției ombudsmanului……………………………

1.1. Ideea ombudsmanului – origini istorice……………………………………….

1.2. Tipuri și forme ale instituției ombudsmanului………………………………..

Capitolul 2: Caracterizare constituțională și legală românească…………………….

2.1. Cadrul legislativ………………………………………………………………

2.2. Trăsăturile constituționale și legale ale Avocatului Poporului……………….

Capitolul 3: Instituția Avocatul Poporului în România……………………………….

3.1. Organizarea și Funcționarea Avocatului Poporului

3.2 Rolul și funcțiile Avocatului Poporului……………………………………..

3.4 Raporturile Avocatului Poporului cu autoritățile publice…………………..

Capitolul 4: Aspecte din activitatea practică a Avocatului Poporului………………

Concluzii……………………………………………………………………………….

Bibliografie…………………………………………………………………………….

Introducere

Serviciile publice au o mare importanță în cadrul unui stat. Unul dintre obiectivele principale ale serviciilor publice ar trebui să fie satisfacerea nevoilor cetățenilor. Pentru ca nevoile cetățenilor să fie satisfacute în mod corect și bineînțeles în limitele legii, avem nevoie de o instituție care să supravegheze îndeaproape activitatea funcționarilor publici de zi cu zi, dar și să intervină în cazul în care există anumite probleme sau dacă cetățeanul are o plângere legată de modul în care i s-au respectat drepturile.

Această instituție se numește în general Ombudsman sau Avocatul Poporului (în România). Această instituție există încă din Antichitate sub o formă sau alta, fapt ce demonstrează necesitatea sa până în ziua de azi. În România Avocatul Poporului se implică în foare multe probleme precum Drepturile Copilului, Drepturile și Libertățile persoanelor supuse măsurilor privative de libertate, Sistemul de Ocrotire a sănătății, Sistemul public de pensii, Executarea pedepselor în penitenciare, probleme bugetare sau problemele persoanelor seropozitive. Practic, această instituție este cu adevărat necesară și cu siguranță fiecare cetățean va avea nevoie la un moment dat de aceasta.

Mi-am ales această temă deoarece instiuția Avocatul Poporului mi se pare o instituție foarte interesantă. Am citit toate raporatele speciale redactate de Avocatul Poporului de-a lungul timpului și am rămas uimit de câte probleme există în România, probleme despre care mulți dintre noi nu aveam cea mai mica idee.

Raportul special care mi-a atras cel mai mult atenția este cel privind executarea pedepselor în penitenciare. Mai exact, Avocatul Poporului a fost solicitat de persoane fizice, care se află în detenție pentru executarea unor pedepse privative de libertate, pentru a se implica în soluționarea unor probleme apărute în executarea pedepselor. Printre aceste probleme se numără încălcarea dreptului la corespondență (un deținut afirma că i se încălca dreptul la corespondență deoarece în penitenciar nu i se permite accesul la telefonul public cu cartelă din incinta unității), încălcarea dreptului la un anumit tip de hrană (un deținut relatează că în penitenciar nu beneficiază de dreptul la hrană, corespunzătoare religiei sale), încălcarea dreptului deținuților de a face cumpărături (un deținut susținea că nu i se respectă dreptul de a face cumpărături), încălcarea dreptului la integritate fizică și psihică, prin folosiraea lanțurilor ca măsură de imobilizare a deținuților ( un deținut și-a exprimat nemulțumirea în privința măsurii dispuse împotriva sa, măsura imobilizării cu lanțuri, dispusă ca urmare a tentativei de suicid).

Ca o remediere a acestei situații Avocatul Poporului a redactat mai multe propuneri privind îmbunătățirea legislației privind executarea pedepselor în penitenciare, fiind adoptat de către Ministerul Justiției un nou proiect de lege în legătură cu această problemă.

Acest raport mi-a atras atenția în mod special și prin intermediul său am realizat faptul că instituția Avocatul Poporului este esențială într-un stat și avem nevoie de ea de fiecare dată când avem o plângere legată de modul în care suntem tratați de către funcționarii publici, fie că suntem români, rromi, deținuți sau aparținem altor culturi religioase diferite de ortodoxie. Din această cauză am dorit ca lucrarea mea de licență să trateze subiectul Avocatul Poporului, pentru a evidenția responsabilitățile acestuia și momentele în care putem apela la această instituție.

Am organizat lucrarea de față în 4 capitole. Primul capitol este despre Apariția și evoluția instituției ombudsmanului de-a lungul timpului unde fac o mică trecere în revistă a tuturor formelor de ombudsman ce au existat în trecut. Al doilea capitol este despre Caracterizarea constituțională și legală românească unde mă axez strict pe cadrul legislativ care reglementează activitatea acestei instituții. Al treilea capitol vorbește despre Instituția Avocatul Poporului în România, capitol în jurul căruia se învârte toata lucrarea de licență, iar al patrulea capitol vorbește despre activitatea practica a Avocatului Poporului.

Capitolul 1: Apariția și evoluția instituției ombudsmanului

An ombudsman has an obligation when it spots trouble, when it spots patterns, basically to speak truth to power. ~ Neal Milner

Termenul ombudsman își are rădăcinile în limba suedeză și înseamnă reprezentant sau purtător de cuvânt. Deși se spune că instituția ombudsmanului a apărut în Suedia, în anul 1809, această idee de apărător al drepturilor cetățenilor nu e noua, avându-și originile chiar în antichitate.

Această funcție exista chiar și în anul 368, purtând numele de defensor plebis, având misiunea de a proteja comunitățile de violență și injustiție. Împăratul Valentinian I a fost cel care a pus bazele instituției defensor plebis, deoarece dorea să îmbunătațească economia sa de stat, suprimând astfel abuzurile făcute de funcționari (Honorati) asupra claselor sărace, în special în ceea ce privește colectarea taxelor. Cel care deținea funcția de defensor plebis avea puterea unui judecător cu anumite limite.

De asemenea, o instutiție asemănătoare ombudsmanului modern se regăsește și pe vremea Profetului Mahomed, întemeietorul religiei islamice considerat de musulmani mesagerul și profetul lui Dumnezeu. În acea vreme aceasta purta numele de Mohtasib și obișnuia să se plimbe printre cetățeni și să le asculte plângerile legate de orice problemă aveau cu statul, fiind deseori numit și purtătorul confesiunilor.

El trebuia să se asigure că serviciile și afacerile publice erau efectuate în concordanță cu legea islamului. Muhtasib-ul a deținut de-a lungul timpului mai multe responsabilități precum supravegherea școlilor, profesorilor, studenților, o atenție sporita asupra băilor publice, siguranței publice și modul în care se desfășura traficul. În plus fiecare Mohtasib deținea un fel de manual conform căruia își realiza îndatoririle, numit hisba.

Ideea ombudsmanului-origini istorice

Chiar daca și în Antichitate au existat instituții asemănătoare ombudsmanului, acesta s-a concretizat, modernizat și s-a transformat într-o instituție adevărată în Suedia, unde de altfel are un loc foarte important, astfel încât sistemul nu ar putea funcționa fără acesta. Ușor, ușor urmând exemplul ombudsmanului suedez, tot mai multe țări au introdus în propriul lor sistem juridic o instituție asemănptoare celei suedeze, ce avea rol de soluționare a plângerilor pe care cetățenii le făceau împotriva funcționarilor publici care le încălcau drepturile într-o măsura sau alta.

În Suedia această instituție a apărut în anul 1809. Înainte ca ombudsmanul să apară exista în această țara o persoana care avea exact aceleași responsabilități, un împuternicit al Parlamentului care investiga și rezolva plângerile persoanelor ale căror drepturi erau încălcate de către administrația regala, care în acele vremuri exercita destul de multe abuzuri asupra cetățenilor.

Ombudsmanul avea ca principale atribuții promovarea nediscriminării în aplicarea legilor și de asemenea semnalarea oricăror nedreptăți legislative făcute de funcționari.Acesta primea plângeri și în plus putea efectua inspecții oricând avea un motiv întemeiat să facă acest lucru.

Cuvântul ombud în limba suedeză înseamnă mandat sau împuternicire, deci ombudsman înseamna instituția investită de Parlament să examineze plângerile adresate de cei care pretind că le-au fost încălcate drepturile garantate de lege. Ombudsmanul este numit de Parlament printr-un mandat de reprezentare și este răspunzător în fața acestuia, prin Constituție oferindu-i-se dreptul de a soluționa plângerile cetățenilor ale căror drepturi au fost nesocotite la nivel legislativ.

În anul 1919 și Finlanda a urmat modelul Suediei și a creat instituția Ombudsmanului, aceasta fiind a doua țară care a creat postul de Ombudsman din lume. La jumătatea secolului XX, deja această instituție se răspândise aproape în toat țările nordice. În Danemarca Ombudsmanul a fost creat în 1955, iar în Norvegia în anul 1962, însă în aceste doua țări puterile Ombudsmanului erau mai limitate decât cele ale Ombudsmanului suedez sau finlandez.

Instituția a început să se răspândească în mai toate părțile lumii, fiind urmat în special modelul danez. Deja în anii 1970 instituția Ombudsmanului își găsise loc in aproape toate părțile lumii inclusiv în Noua Zeelanda, Canada și Australia. În prezent asemenea instituții există în aproape toate țările europene, dar și în unele țări africane sau din America Centrală sau de Sud.

Statisticile de pe site-ul Institutului Internațional al Ombudsmanului spun că în aproximativ 140 de țări funcționează Ombudsmanul în prezent, chiar dacă în unele precum Germania sau Italia Ombudsmanul nu este o instituție parlamentară ci doar regională sau locală. Un lucru cert este faptul că instituția Ombudsmanului a căpătat în prezent un caracter și o importanță universală, existând, chiar daca sub forme diferite, în aproape toate statele lumii.

Ombudsmanul are denumiri diferite peste tot în lume precum: Avoctul Poporului (România), Mediateur de la Republique (Franța), Provedor de Justica (Portugalia) sau Diwan el Mezalem (Egipt).

De asemenea și Uniunea Europeana a creat instituția Ombudsmanului European în anul 1995, post ce avea rol de a supraveghea activitățile tuturor instituțiilor Uniunii Europene ți de a asigura respectarea principiilor unei bune guvernări.

Avocatul Poporului este denumirea constituțională sub care s-a organizat și funcționează în România clasica instituție a ombudsmanului. Ombudsmanul este de sorginte suedeză și s-a răspânndit îndeosebi în Europa sub denumiri diferite precum: comisat parlamentar, apărătorul poporului, apărător public, mediatorul public, mediatorul republicii, procuror parlamentar etc.

Există și un mediator european care se află în fruntea Asociației Ombudsmanilor Europeni. Mai mult, există și Asociația Ombudsmanilor Francofoni. În unele state, în afara ombudsmanului național există și ombudsmani locali (Olanda).

Ombudsmanul, de fapt, este o persoană independentă, numită, de regula, de către Parlament, pentru a supraveghea administrația în relația sa cu cetățeanul. Ombudsmanul încearcă să deblocheze conflictele cetățean-administrație publică, conflicte generate îndeosebi de birocrație, care a fost și a rămas o gravă maladie a administrației.

O explicație interesantă care motivează instituția ombudsmanului este dată de către Tudor Drăganu.

Distinul profesor pleacă de la constatarea în sensul căreia controlul parlamentar asupr activităâii executive are, prin excelență, un caracterplitic. Aceasta deoarece parlamentarii nu trebuie să aibă o calificare speciala care să-i abiliteze să verifice legalitata actelor adinistrative, iar aprecierile lor sunt determinate de motivații politice. Apoi, Parlamentul, organ prin excelență politic, nu poate sancționa ilegalitateasau neoportunitatea unui act administrativ decât tot prin mijloace politice, dintre care, in regimurile parlamentare și semiprezidențiale, cel mai eficient este adoptarea unei moțiuni de cenzura împoze conflictele cetățean-administrație publică, conflicte generate îndeosebi de birocrație, care a fost și a rămas o gravă maladie a administrației.

O explicație interesantă care motivează instituția ombudsmanului este dată de către Tudor Drăganu.

Distinul profesor pleacă de la constatarea în sensul căreia controlul parlamentar asupr activităâii executive are, prin excelență, un caracterplitic. Aceasta deoarece parlamentarii nu trebuie să aibă o calificare speciala care să-i abiliteze să verifice legalitata actelor adinistrative, iar aprecierile lor sunt determinate de motivații politice. Apoi, Parlamentul, organ prin excelență politic, nu poate sancționa ilegalitateasau neoportunitatea unui act administrativ decât tot prin mijloace politice, dintre care, in regimurile parlamentare și semiprezidențiale, cel mai eficient este adoptarea unei moțiuni de cenzura împotriva Guvernului. Dar moțiunea de cenzură nu poate fi utilizată ca o modalitate curentă de stabilire a legalității în activitatea administrației publice.

La aceasta se adaugă munca în sesiuni, precum și stilul greoi al Parlamentului. De aceea, conchide Tudor Drăganu, ținând seama de aceste limitări și piedici inerente controlului parlamentar asupra legalității actelor administrative, dar și de nevoia de a implica în cea mai mare măsură și în condiții oprime prestigiul organului reprezentativ pe plan național la asigurarea legalității în administrația unui stat, în unele țări cu regim parlamentar a fost introdusă instituția ombudsmanului.

Tipuri si forme ale instituției Ombudsmanului

După autorul C. Brânzan putem distinge 4 criterii de clasificare a Ombudsmanului:

În funcție de autoritarea care îl desemenează putem vorbi despre Ombudsmanul Parlamentar, numit bineînțeles de Parlament și Ombudsmanul Executiv sau Mediatorul Administrativ numit de către puterea executivă.

În funcție de numărul persoanelor care compun instituția putem avea o conducere unipersonală sau o conducere pluripersonală.

În funcție de gradul de specializare a competențelor sale avem Ombudsmanul cu competențe generale și Ombudsmanul cu competențe speciale precum pentru drepturile copilului, contra violenței sau împotriva discriminării.

În funcție de întinderea teritorială a competențelor sale avem Ombudsmanul cu competență la nivel național, regional și local.

Deoarece a doua și a patra clasificare sunt extrem de simplu de înteles, vom dezvolta punctele unu și trei pentru a putea fi înțelese mult mai bine.

Pot fi distinse două modele de Ombudsman în funcție de autoritatea care îl desemnează: Ombudsmanul parlamentar, apărut la începutul secolului al XIX-lea și mediatorul administraiv, de dată mai recentă, începând cu anul 1970.

Ombudsmanul parlamentar apare ca un fel de mandatar permanent parlamentar însărcinat să supravegheze, în intervalul dintre sesiuni, modalitatea în care administrația își îndeplinește misiunea și respectă legea. Este ales de Parlament, își justifică legitimitatea prin aceasta și poate fi sesizat de către cetățean. În mod deosebit acesta urmărește protecția libertăților și drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

Ombudsmanul parlamentar poate fi contactat dacă există suspiciuni că o autoritate sau un funcționar nu a respectat legea sau nu și-a îndeplinit obligațiile. De exemplu, este ilegală încălcarea drepturilor fundamentale. Orice persoană poate înainta o plângere Ombudsmanului parlamentar. Plângerea se poate referi la o chestiune care îl privește pe reclamant, dar este posibilă, de asemenea, înaintarea unei plângeri în numele altei persoane sau în nume colectiv.

Ombudsmanul parlamentar examinează plângerea dacă există motive pentru a considera că o autoritate a acționat ilegal. Examinarea plângerii se face în mod gratuit. Ca parte a examinării plângerii, Ombudsmanul audiază persoana sau autoritatea împotriva care face obiectul plângerii. În plus, acesta solicită rapoarte și declarații de la diferite autorități și, după caz, poate dispune efectuarea de anchete de către inspectorii din cadrul biroului său. Soluționarea plângerilor se realizează în mod gratuit.

Printre diversele măsuri aflate la dispoziția Ombudsmanului parlamentar, cea mai severă constă în solicitarea inițierii urmăririi penale pentru încălcarea legii. Ca alternativă la aceasta, Ombudsmanul poate emite o mustrare scrisă la adresa funcționarului în cauză. În cele mai multe cazuri, Ombudsmanul își exprimă opinia arătând de ce procedura urmată a fost ilegală sau a implicat neglijență și amintind procedura corectă. De asemenea, Ombudsmanul poate înainta o propunere de remediere a erorii și poate atrage atenția Consiliului de Stat asupra neajunsurilor constatate în dispozițiile legale.

Mediatorul administrativ este creat după modelul britanic și nu apare într-un alt context. Acolo unde Parlamentul exercită un control politic asupra guvernului și juridicțiile controlează organele administrației, această instituție, creată printr-o lege și al cărei ocupand este numit de executiv, are drept scop amelioararea relațiilor cotidiene dintre administrație și utilizatori.

De asemena instituția Ombudsmanului poate avea două forme în funcție de gradul de specializare a competențelor sale: Ombudsmanul cu competență specială și cel cu competență generală.

Ombudsmanul cu competență speciala controlează anumite servicii precum controlul armatei în Germania. De asemenea, mai putem întâlni Ombudsman specializați în foarte multe țări cum ar fi cei ce militează pentru protecția consumatorilor în Suedia, Danemarca și SUA, cei pentru ocrotirea libertății presei și a informatiei, cei pentru protecția intimității, pentru controlul armatei și securității, pentru protejarea educației etc.

Ombudsmanul cu competență generală primește orice plângere a cetățenilor împotriva abuzurilor și nedreptăților administrației și în urma verificărilor solicită administrației să intre în legalitate.

Capitolul 2: Caracterizare constituțională și legală românească

Stabilirea naturii juridice a instituției Avocatul Poporului, este fără îndoială, problema cheie, mai ales atunci când dorim să identificăm clar si corect statutul său constituțional și legal, și mai ales raporturile sale cu celelalte autorități publice.

Antonie Iorgovan arată că noțiunea de administrație publică, în accepțiunea formal-organică evocă următoarele autorități publice: Președintele României, Guvernul, ministerele și alte organe subordonate direct Guvernului, organe centrale de specialitate autonome, instituții subordonate ministerelor și conduse de prefectș organe autonome locale și instituții subordonate acestora.

Rezultă că, în contextul celor prezentate, instituția Avocatului Poporului nu-și găsește locul în sistemul autorităților administrative.

Cristian Ionescu examinează instituția ombudsmanului sub titlul garanțiile constituționale ale drepturilor și libertăților publice. Rezultă deci o primă încadrare, mai ales că, adaugă autorul, în doctrina și practica constituțională recente este constant subliniată importanța instituției pentru garantarea și, îndeosebi, pentru apărarea drepturilor și libertăților cetățenești. Cât privește statutul ombudsmanului și raporturile cu alte autorități, autorul subliniaz că ” este independent față de toate celelalte autorități publice, inclusiv față de Parlament, care îl numește li îl poate revoca înainte de expirarea mandatului săi”.

2.1. Cadrul legislativ

Reglementări privind Avocatul Poporului identificăm în:

Constituția României, art. 58-60; art. 65 alin. (2) lit. i); art. 146 lit. a) și lit. d)

Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, modificată și completată prin Legea nr. 181/2002, precum și prin Legea nr. 233/2004

Regulamentul de organizare și funcționare a instituției Avocatul Poporului

Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date

Legea nr. 676/2001 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul telecomunicațiilor;

Legea nr. 682/2001 pentru ratificarea Convenției pentru protejarea persoanelor, față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal;

Legea nr. 206/1998 pentru aprobarea afilierii instituției Avocatul Poporului la Institutul Internațional al Ombudsmanului și la Institutul European al ombudsmanului.

Constituția României a analizat modul în care funcționează ombudsmanul în alte state și a ajuns la concluzia că eficiența acestei instituții constă în abilitățile persoanei care este desemnată să o conducă și în maniera de lucru a acestuia. Constituția prevede că numirea Avocatului Poporului se face în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului, având în vedere, că ărin rolul pe care îl îndeplinețte, este o garanție importantă a drepturilor omului. Numirea sa se face pe o perioadă de cinci ani.

De asemenea, Avocatul Poporului are adjuncți, specializați pe domenii de activitate. Acest lucru dă o eficiență sporită activității instituției și realizează o bună corelare cu reglementările din alte țări. În unele țări vest-europene există atât ombudsmani cu competență generală cât și ombudsmani specializați în diferite domenii precum protecția consumatorului, drepturile copilului, armată, pensii și altele.

De asemenea funcția de Avocat al Poporului este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, fiind compatibilă doar cu funcțiile didactice din învățământul superior.

În cadrul art. 59 din Constituție este relatat faptul că Avocatul Poporului își exercită atribuțiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile și în libertățile lor, în limitele stabilite de lege. În plus, autoritățile publice sunt obligate să asigure Avocatului Poporului sprijinul necesar în exercitarea atribuțiilor sale. Prin intermediul acestui articol sunt stabilite aspectele procedurale prin care Avocatul Poporului își realizează competența și obligația autorităților pubice de a sprijini Avocatul Poporului în realizarea atribuțiilor sale.

În cadrul legii 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului este stabilit faptul că Avocatul Poporului se poate autosesiza în probleme ce țin de competența sa. Cetățenii pot înainte plângeri prin cereri, telefo sau chiar direct, prin audiențe. Pentru a soluționa problemele, Avocatul Poporului poate face anchete sau poate formula recomandări, recomandări ce nu pot fi supuse nici controlului parlamentar nici celui judecătoresc.

Conform articolului 60 din Constituție Avocatul Poporului trebuie să prezinte celor doua Camere ale Parlamentului raporate anuale sau oricand cele două camere pretind acest lucru. Conținutul raportelor poate fi in legătură cu diferite recomandări privind legislația sau alte măsuri ce prevăd ocrotirea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Avocatul Poporului răspunde doar în fața Parlamentului, răspundere ce se materializează prin intermediul rapoartelor pe care acesta le prezintă. Raportul anual se prezintă o dată pe an și poate conține anumite recomandări și modificări ale legislației sau diferite măsuri. Raportul anual se înaintează celor doi președinți ai Camerelor Parlamentului până la data de 1 februarie a anului următor. Acesta este examinat de comisiile parlamentar și supus unei dezbateri în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului. Dezbaterea poate fi urmată de un vot al Parlamentului. Bineînțeles că acest raport se dă publicității la solicitarea Camerelor parlamentare. Avocatul poporului are obligația de a prezenta și alte rapoarte, pe probleme, rapoarte care s-au înscris în practica instituției ca rapoarte speciale.

Putem spune clar că instituția Avocatul Poporului nu este o autoritate administrativă deoarece nu este reglementată în cadrul instituției la Titlul III, ci are titlul său separat și anume Titlul II.

Conform art. 60 din Constituția României Avocatul Poporului prezintă celor două Camere a Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora. Rapoartele pot conține recomandări privind legislația sau măsuri de altă natură, pentru ocrotirea drepturilor și libertăților cetățneilor.

Așezarea instituției Avocatul Poporului în Capitolul I, Titlul II al Constituției, adică nu în titlul privind autoritățile publice, ci cel privind drepturile, libertățile ți îndatoririle fundamentale, conferă acesteia trăsături juridice particulare. În aprecierea naturii sale juridice trebuie observate astfel clarificările legale potrivit cărora: este autoritate publică; nu se substituie autorităților publice, nu poate fi supusă niciunui mandat imperativ, iar activitatea sa are un caracter public; are buget proporiu care face parte integrantă din bugetul de stat; funcția de avocat al poporului se asimilează cu funcția de ministru, funcția de adjunct al avocatului poporului, cu cea de secretar de stat, iar funcțiile de conducere și de execuție de specialitate se asimilează cu funcțiile din serviciile Senatului.

Toate acestea sunt rezultatul poziției constituționale aparte a instituției și explică de ce, în fapt, Avocatul Poporului răspunde numai în fața Parlamentului.

2.2. Trăsăturile constituționale și legale ale Avocatului Poporului

Conform unor autori rolul Ombudsmanului se reduce la acela de a fi un element complementar al instituțiilor existente: legislativ, guvern, autorități administrative, tribunale, acestea din urmă dobândind mai multă forță și mai multă responsabilitate datorită plângerilor cetățenilor.

Privitor la aceste trăsături, vom observa că unele sunt explicit formulate, în timp ce altele rezultă din interpretarea sistematică a cadrul constituțional și legal. Deocamdată vom stărui asupra primelor.

Este o instituție

Organizarea și funcționarea sunt stabilite prin lege organică

Conducătorul instituției este numit de către Camera Deputaților și Senat, în ședință comună

Prezintă rapoarte numai Parlamentului

Este o autoritate publică autonomă și independentă față de orice altă autoritate publică, nu se substituie autorităților publice, nu poate fi supusă niciunui mandat imperativ

Activitatea sa are caracter public

Instituția are buget propriu care face parte integrantă din bugetul de stat

Funcția de avocat al poporului se asimilează cu funcția de ministru, funcția de adjunct al avocatului poporului cu cea de șef de departament parlamentar, iar funcțiile de conducere și de execuție de specialitate se asimilează cu funcțiile din serviciile Parlamentului.

Conducătorul instituției nu poate fi reținut, percheziționat sau arestat fără încuviințarea președinților celor doua camere ale Parlamentului

Adjuncții Avocatului Poporului nu pot fi reținuți, percheziționați sau arestați, fără înștiințarea prealabila a Avocatului Poporului

În Constituție cuvântul instituție este folosit atunci când se stabilește că organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului se stabilesc prin lege organică. Fără îndoială aici avem de-a face cu sensul pur statal al exprimării, iar în acest sens se urmează să înțelegem că este vorba de o autoritate publică, un organ de stat.

Utilizarea legii organice pentru stabilirea organizăii și funcționării instituției Avocatul Poporului exprimă, fără îndoială, importanța aparte a acesteia. legea organică presupune un domeniu de reglementare rezervat, iar potrivit Constituției ea se utilizează în reglementarea domeniilor nominalizate prin art. 73 alin. (3) lit. a)-s), precum și potrivit lit. t), pentru reglementarea celorlalte domenii pentru care în Constituție se prevede adoptarea de legi organice. Pentru Avocatul popotului o asemenea prevedere se găsește în art. 58 alin. (3) din Constituție.

Totodată, legea organică se adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei Camere.

Constituția utilizează denumirea de Avocatul Poporului atât pentru instituție, cât și pentru conducătorul acesteia. Confuziile pot fi evitate prin identificarea corectă a contextului. Conducătorul instituției este numit pe o durata de 5 ani de către Camera Deputaților și Senat în ședință comună. Soluția constituțională actuală este rezultatul unei evoluții în timp. La dezbaterea texelor privind proiectul de Constituție au fost și propuneri în sensul numirii Avocatului Poporului de către Parlament în întregul său.

Adunarea Constituantă a optat însă pentru numirea Avocatului Poporului de către Senat, pentru un mandat de 4 ani. Desemnarea Avocatului Poporului de către Parlament conferă acestuia o legitimitate aparte și, desigur, îi conferă o natură juridică particulară.

Este de esența vieții parlamentare ca autoritățile desemnate de către Parlament, în întregul său sau prin sutrcturile sale, să prezinte dări de seamă, rapoarte. Suntem aici în prezența funcției de control parlamentar, o funcție deosebit de importantă.

Potrivit dispozițiilor constituționale putem distinge următoarele tipuri de rapoarte:

raportul anual care se prezintă Parlamentului în întregul său. Acesta este examinat de către comisiile parlamentare permanente și deputații și senatorii pot face aprecieri și formula întrebări.

raportul la cererea Camerelor, poate fi solicitat fie numai de către o Cameră, fie de ambele, problematica fiind stabilită de fiecare dată.

rapoartele pot conține recomandări privind legislația sau alte măsuri ce privesc ocrotirea drepturilor și libertăților cetățenilor. Asemenea recomandări sunt rezultatul activității Avocatului Poporului, care poate constata că unele conflicte dintre cetățean și administrație ar putea fi prevenite în viitor, fie prin unele perfecționări legislative, fie prin unele transferuri de competențe și atribuții.

Prin legea 35/1997 s-au stabilit următoarele lucruri:

instituția este autoritate publică autonomă și independentă față de orice altă autoritate publică în condițiile legii

în exercitarea atribuțiilor sale, Avocatul Poporului nu se substituie autorităților publice

Avocatul Poporului nu poate fi supus niciunui mandat imperativ sau reprezentativ

nimeni nu îl poate obliga pe Avocatul Poporului să se supună instrucțiunilor sau dispozițiilor sale

Chiar dacă prin completarea Legii nr. 35/1997 în anul 2002 s-au adăugat și cuvântul autonom, rămân valabile precizările din doctrină, în sensul cărora nu este independent față de Parlament deoarece: poate fi revocat de către acesta; prezintă acesuia rapoarte, iar cu acest prilej poate primi anumite indicații de la Parlament; este un instrument prin intermediul căruia Parlamentul își înfăptuiește atribuția de control asupra administrației publice.

Prevederea legală în sensul căreia Avocatul Poporului nu se substituie autorităților publice trebuie interpretată în sensul că, în situațiile în care acesta constată ilegalitatea unor acte sau fapte administrative, el nu va putea să anuleze sau să suspende, nu va putea decide acordarea de despăgubiri sau alte măsuri reparatorii în favoarea persoanei fizice. Aceasta deoarece anularea și suspendarea actelor administrative, precum și acordarea de despăgubiri aparțin fie autorităților administrative, fie celor judecătorețti.

Activitatea Avocatului Poporului are caracter public fiind reglementată prin art. 3 al Legii nr. 35/1997, fiind caracterizată drept o autoritate statală. În plus asimilările cu funcția de ministru pentru Avocatul Poporului, și cea de șefi de departamente din aparatul Parlamentului, pentru adjuncții acestuia, întăresc autonomia și independeța instituției. Lipsa răspunderii juridice pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le îndeplinesc, atât pentru Avocatul poporului, cât și pentru adjuncții acesuia, exprimă ideea de imunitate aplicată acestei instituției. Aceasta garantează autonomia și independeța. Ea trebuie coroborată cu celelalte texte legale, conform cărora:

privește activitățile desfășurate potrivit legii

Avocatul Poporului și adjuncții săi nu pot fi membri ai unui partid politic și nu pot îndeplini nicio altă funcție publică sau privată, cu excepția activităților și funcțiilor didactice din învățământul superior.

Pe durata executării mandatului, Avocatul Poporului poate fi urmărit și trimis în judecată penală pentru fapte, altele decât cele pentru care nu răspunde juridic.

Capitolul 3: Instituția Avocatul Poporului în România

Apariția Avocatului Poporului în România era o măsură extrem de necesară. În majoritatea statelor care au creat această instituție a fost un lucru recunoscut faptul că instituțiile tradiționale din trecut care se ocupau cu tratarea și soluționarea plângerilor pe care le aveau cetățenii și cu activitatea de control al administrației publice nu mai era în măsură să rezolve aceste conflicte.

Ca atare, unii cetățeni își pierd încrederea în aceste structuri, alții se resemnează ori chiar manifestă dezinteres față de ele, devin scrupulos de procedurali și nu mai pot stabili relații normale cu autoritățile. În această perspectivă pot apărea atât conflicte serioase, al căror mod de rezolvare nu poate lăsa autoritățile respective indiferente în planul relațiilor cetățeni-autoritate, toate acestea datorate faptului că cetățenii, recunoscând totuși necesitatea unei autorități administrative, au sentimentul de a fi subordonați acesteia.

Avocatul Poporului este un organ al de control, dar și cel mai aspru critic al administrației publice, cu câteva limite deoarece nu poate legifera și nici nu poate transforma direct modul în care funcționează și se organizează administrația publică, deoarece toate deciziile sale se adresează mai întâi Parlamentului sub forme de rapoarte sau recomandări.

Avocatul Poporului este extrem de necesar într-o societate democratică, iar statisticile spun că odată cu apariția acestei instituții plângerile înaintate de cître cetîțeni s-au inmulțit. De asemenea tot prin intermediul statisticilor aflăm că există și unele piedici în activitatea Avocatului Poporului și anume că există multe exceptări, deoarece nu toate categoriile de acte administrative pot fi atacate în fața Avocatului Poporului.

Este un fapt bine cunoscut că dacă într-o societatea lucrurile nu funcționează cum ar trebui, de vină sunt autoritățile publice și instituțiile care funcționează în aceasta. Avocatul Poporului se află în legătură cu toate autoritățile administrației publice, descoperind toate problemele și disfuncționalitățile din cadrul acestor instituții, iar prin rapoartele sale anuale, poate trimite diferite recomandări Parlamentului pentru a lua anumite măsuri de îndreptare a disfuncționalităților.

Avocatul Poporului este menționat pentru prima dată în Constituția României din anul 1991, instituție ce era desemnată pentru a apăra drepturile și libertățile cetățenilor.

Astfel această instituție, fiind una exclusiv democratică, permite cetățenilor o alta modalitate prin care își pot exercita drepturile fără nicio îngrădire venită din partea instituțiilor sau funcționarilor publici. In cadrul Constituției nu erau prezentate articole clare despre funcționarea și organizarea instituției și astfel 6 ani mai tarziu, este emisă Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, fiind adoptată în ședință comună la data de 21 februarie 1997 și publicată în Monitorul Oficial pe data de 13 martie 1997.

În acele timpuri Guvernul nu s-a grăbit să aducă la indeplinire privederile constitușionale privind Avocatul Poporului și să depună la Parlament proiectul de lege, Parlamentul de asemenea nemanifestând un mare interes față de acest proiect, deoarece acesta a fost adoptat mai întîi de Camera Deputaților și la o diferență de 7 luni apoi de către Senat.

Fiind adoptate în ședințe separate, bineînțeles că au existat divergențe între cele două camere, urmând ca textele care nemulțumeau camerele să fie dezbătute în ședință comună pe data de 21 februarie 1997.

Legea 35/1997 este cea mai importantă lege în ceea ce privește instituția Avocatul Poporului și cuprinde articole de interes major în legătură cu drepturile și libertățile cetățenești, fiind precizat obiectivul acestei instituții încă din primul articol al legii, unde este spus faptul că Avocatul Poporului este înființat pentru a apăra drepturile și libertățile cetățenilor în raporturile acestora cu autoritățile publice. În acea lege este menționat și faptul că instituția Avocatul Poporului este independentă de orice altă autoritate publică. Astfel i se garantează aceste instituții faptul că nicio autoritate publică nu va interveni în modul în care Avocatul Poporului își îndeplinește atribuțiile, neputând fi forțat în niciun fel să se supună anumitor hotîrâri ale altor autorități publice.

De asemenea, nici Avocatul Poporului nu poate substitui autoritățile publice. Astfel încrederea cetățeanului care are de făcut o plângere este sporită, deoarece știe că Avocatul Poporului va fi imparțial și nu va putea și influențat în niciun fel de diferite autorități publice. Aceasta instituție nu favorizează pe nimeni în special, ci protejează drepturile și libertățile tuturor cetățenilor, fără să existe discriminare. Autoritățile publice trebuie de asemenea să asigure accesul Avocatului Poporului la toate documentele ce sunt în directă legatură cu plângerile care au fost adresate acestuia.

Arma majoră pe care Avocatul Poporului ar trebui să o dețină în orice stat, este aceea de a fi susținut deopotrivă de către cetățeni și de autoritățile publice, pentru a avea puterea sp admonesteze și să critice orice nerespectare a drepturilor și libertăților cetățenești.

Înainte ca această instituție să fie reglementată prin intermediul Constituției și mai exact a Legii nr. 35/1997 drepturile cetățenilor nu erau mai deloc respectate, ba mai mult erau slab conturate, astfel încât majoritatea cetățenilor nici măcar nu avea cunoștință despre drepturile pe care le au. În acea vreme principala lege privind drepturile și libertățile cetățenești era Declarația drepturile omului și alte cetățeanului din 1789.

În regulamentele Organice din anii 1831 și 1832 ale Țarii Românești și Moldovei existau foarte puține drepturi ale românilor ce erau garantate de Adunarea Obștească.În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, o atenție deosebită a fost acordată drepturilor și libertăților țărănimii, fiind recunoscute totodata și drepturile fundamentale ale românilor indiferent de statutul social.

Mai târziu, pe timpul domniei lui Carol de Hohenzollern toate drepturile maselor muncitoare care înlâturau diferențele de clasă au fost îndepărtate. Astfel în noua Constituție erau menționate drepturile și libertățile fundamentale ale cetațeanului, dar acestea nu erau respectate deloc deoarece ar fi vătămat clasele dominante ale burgheziei.

Încă o dată românii nu puteau să beneficieze de drepturile pe care le aveau sau era necesar să le aibă, cu toate că în alte țări aceste drepturi nu doar existau, ci erau și respectate de către conducători.

În anul 1923 o nouă Constituție a fost adoptată. De data aceasta Titlul II se numea ”Despre drepturile românilor”, fiind afirmate multe drepturi fundamentale printre care dreptul la libertate și egalitate fără discriminări în funcție de etnie, religie, rasă sau clasă socială. Deși aceste drepturi erau redate clar în Constituție, același lucru ca și în trecut se întâmpla, acestea existând doar în teorie, nu și în practică.

În anul 1938 din nou este adoptată o nouă Constituție. În cadrul acesteie primatul democrației parlamentare burgheze era înlăturat, însă a înlăturat unele drepturi și libertăți fundamentale, punându-se accent mai mult pe îndatoririle cetâțenilor. Acesta a fost momentul în care nu doar că aceste drepturi nu mai erau respectate în practic, ci chiar au început să disară și din teorie.

După ce această perioadă grea pentru statul român a urmat una și mai grea în care majoritatea actelor politice erau influențate de dictatura fascistă, fiind perioadă în care Ion Antonescu era o parte importantă în viața politică. Acesta este investit cu puteri depline pentru conducerea statului român, iar între 1941 și 1944 se întâmplă un lucru care nu s-a mai întamplat până acum: Ion Antonescu conduce statul fără nicio lege fundamentală. Astfel toți cetățenii, deși sperau la respectarea drepturilor proprii fundamentale, au trebuit să accepte tacit toate deciziile lui Antonescu, decizii în care drepturile lor erau pur și simplu încălcate. Dacă în acea perioadă nici măcar lege fundamentală nu exista, cum ar fi putut românii să se bucure de respectarea drepturilor și libertăților lor?

După ce este răsturnată dictatura fascistă a lui Antonescu, intră în vigoare încă o data Constituția din 1923, însă din nou drepturile si libertățile nu erau stipulate clar, dar totodata încep ușor ușor să se contureze premisele nu doar ale apariției, dar și ale respectării și implementării acestor drepturi.

Odată cu apariția Partidului Comunist Român intră în vigoare o noua Constituție în anul 1948, fiind prima Constituție socialistă a României. În această Constituție sunt implementate drepturile și libertățile cetățenilor, însă primează drepturile social-economice ale acestora. Apar drepturi noi precum dreptul la muncă, la odhină sau la educație. Însă neexistând o instituție care să vegheze asupra respectării acestor drepturi, acestea nu erau respectate în totalitate. Astfel se creează premisele constituirii unei instituții precum Avocatul Poporului.

Mai târziu, în anul 1948 o noua Constituție este elaborată, însă drepturile și libertățile cetățenilor deși existau în aceasta, erau limitate din cauza comunismului.

Constituția din 1965 conținea în Titul II ”Despre drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetîțenilor” anumite drepturi precum egalitatea, drepturile social-economie sau drepturi li libertăți social-politicie, însă nu exista o bază legală care să asigure existența lor efectivă. Printre aceste drepturi exista și un articol intitulat ”Drepturile garanții” care teoretic asigura dreptul la plangeri și reclamații ale cetățenilor, organele de stat având obligația de a la rezolva.

Aceste atribuții reveneau în acea vreme tribunalelor și judecătoriilor, organe ce se puteau pronunța și asupra legalității actelor administrative respective.

După revoluția de la 1989 se bun primele baze ale unei Constituții democratice, elaborată în anul 1991. Este prima dată când instituția Avocatul Poporului este precizată în Titul II cap. IV, instituția fiind reală și efectivă. Rolul acestei instituții este de asemenea precizat, fiind acela de a apăra și asigura respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. După cum am mai spus în anul 1997 apare și legea 35/1997 care reglementează toate atribuțiile și responsabilitățile acestei instituții.

Putem vedea clar, că de-a lungul timpului premisele pentru apariția unei instituții precum cea a Avocatului Poporului au fost conturate, chiar daca în unele perioade într-o măsura mai mica. În trecut drepturile și libertățile nu erau respectate în totalitate, existând în majoritatea cazurilor doar în teorie, practica fiind îngrădită de regimurile politice ale acelor vremuri. Odată cu apariția statului democrat român însă, Avocatul Poporului apare ca o instituție de sine stătătoare, iar drepturile și libertățile românilor încep să fie astfel respectate.

La 20 martie 1991 a avut loc ședința Adunării Constituante pentru a se discuta pe marginea formării instituției Avocatului Poporului, unde s-a propus înlocuirea termenului de ”avocat al poporului” cu cel de ”tribun al poporului” (Monitorul Oficial al României, Partea a V-a, Dezbateri Parlamentare, Vineri – 22 martie 1991, pag 17). Au mai fost propuse și alte variante de intitulare precum ”apărător al poporului” sau ”mediator”.

Astfel toate prevederile Constituționale privind instituția Avocatul Poporului se regăsesc în cadrul articolelor 55-57 din legea fundamentală.

Articolul 55 se referea la perioada de mandat a Avocatului Poporului și la scopul acestei instituții, conducătorul instituției fiind numit pe o perioadă de 4 ani și având ca scop principal apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor. De asemenea și pe baza acestui articol au existat propuneri ca numirea avocatului Poporului să se facă și de Camera Deputaților și de Senat alegându-se un Avocat al Poporului dintre juriști cu experiență, avocați și foști magistrați pentru a se asigura independeța față de puterea executivă.

În plus s-a propus ca Avocatului Poporului să i se permită să aibă funcții didactice în învățământul superior, dându-se exemplu faptul că și judecătorii pot avea acest drept, orice alte funcții publice fiind incompatibile cu aceasta.

Articolul 57 stipula faptul că Avocatul Poporului trebuie să întocmească rapoarte anual și să le prezinte celor două camere și de asemenea să întocmească rapoarte speciale oricând cele două Camere cer acest lucru.

Avocatul Poporului- o autoritate administrativă autonomă

O autoritate administrativă autonomă îndeplinește o activitate executivă ce are ca scop organizarea executării și organizarea în concret a legii, precum administrația publică. Însă toate aceste autorități administrative autonome se deosebesc de ministere sau de alte unități administrative subordonate Guvernului prin mai multe caracteristici:

Conducătorii instituțiilor autonome administrative nu sunt nu sunt numiți de Președintele României pe baza votului de încredere acordat de Parlament și nu fac parte in Guvern, precum ministerele și celelalte organe administrative

Autoritățile administrative autonome își exerciă atributele sub controlul Camerelor Parlamentului sau ale unor comisii permanente ale acestora, nu precum ministele si celelalte organe administrative care își desfășoară activitatea subt controlul, subordinea sau coordonarea Guvernului.

Guvernul nu are nicio putere asupra actelor administrative emise de instituțiile administrative autonome deoarece aceste acte sunt sustrase oricărei forme de control (Potrivit prevederilor art.133 alin.7 și art.134 alin.3 din Constituția din 1991, republicată, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepția celor date în materie disciplinară, sunt definitive și irevocabile, fiind sustrase oricărei forme de control). Pe de altă parte actele administrative emise de miniștri sau alte instituții ale administrației miniteriale pot fi anulare de către Guvern.

Actele emise de Avocatul Poporului sunt numite recomandări, iar în cazul celorlalte autorități administrative autonome se pot numi hotărâri, ordine, instrucțiuni, regulemente, ordine, decizii sau avize după caz.

În mod general autoritățile administrative autonome au personalitate juridică, iar conducătorii lor au calitatea de ordonatori principali de credit (Ordonatorii principali de credite sunt miniștrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, conducătorii altor autorități publice și conducătorii instituțiilor publice autonome. art.20 alin (1) Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice

Instituția Avocatului Poporului este definită de lege fiind autoritatea publică autonomă și independentă având drept scop apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor în raporturile acestora cu autoritățile publice.

Anul acesta se fac 16 ani de când instituția Avocatului Poporului există. Chiar dacă această instituție a fost creată în anul 1991, a început să funcționeze practic după adoptarea Legii sale organice, legea nr. 35/1997.

Această instituție este susținută nestingherit de către Parlament, iar membrii celor două Camere indiferent de apartenența politică sprijină instituția în toate deciziile și activitățile sale.

Influența europeană a adus unele modificări constituționale legate de activitatea Avocatului Poporului astfel încât acesta poate deopotrivă să sesizeze Curtea Constituțională în legătură cu constituționalitatea legilor, se poate ridica în fața Curții Constituționalitate pentru a evidenția anumite excepții legale, poate alege adjuncți specializați exclusiv pe unele domenii de importanță majoră, iar mandatul său se va mări la 5 ani față de 4 ani cât era înainte. Astfel autonomia instituției a fost mult mai întărită.

Bineînțeles că și instituția Avocatul Poporului are nevoie de perfecționare și de asemenea oamenii care lucrează în cadrul aceste instituții trebuie să fie pregătiți foarte bine. Din această cauză s-a decis ca persoanele care lucrează pentru Avocatul Poporului să ia parte la seminarii privind probleme de specialitate pe care sunt desemnați, să facă anumite cursuri în domeniul juridic sau chiar să facă diferite stagii de practică în străinătate pentru a vedea cum se desfășoară activitatea în cadrul Ombudsmanului și în alte state.

În ziua de azi se pune un foarte mare accent pe colaborarea dintre ombudsmanii din toate statele unde această instituție există astfel încât se poate face un schimb de experiență între Avocatul Poporului și ceilalți conducători ai acestor instiuții. Majoritatea Ombudsmanilor care au făcut schimb de experiență și au venit în vizită în România au avut numai cuvinte de laudă aduse acestei intituții, fapt ce a ajutat la perfecționarea activității desfășurate de aceștia.

Instituția Avocatul Poporului se dorește a fi o instituție a medierii, a rezolvării problemeleor prin dialog, de aceea nu s-a dorit ca Avocatul Poporului să aibă dreptul de a aplica sancțiuni sau de a trimite în judecată funcționarii vinovați de anumite ilegalități. Astfel Avocatul Poporului reprezintă autoritatea care susține și întărește echilibrul dintre puterile publice, dar și intre puterile publice și cei pe care îi reprezintă și anume cetățenii.

Conducătorul instituției Avocatul Poporului

După cum este prezentat și în titlul instituției acesta poartă numele de Avocatul Poporului. Avocatul Poporului este cel care conduce institușia, cu sprijinul unor structuri care înă nu depașesc nivelul unor organisme consultative.

Potrivit reglementărilor constituționale actuale, Avocatul Poporului este numit de către Camera Deputaților și Senat, în ședință comună, pentru o durată de 5 ani.

Legea privind organizarea și funcționarea Avocatului Poporului stabilește atât condițiile pentru acces la această demnitate public, cât și procedura parlamentară de numire.

1. Condițiile necesare pentru candidatură:

să fie cetățean român

să îndeplinească condițiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituțională

Precizăm că art. 143 din Constituție stabilește că judecătorii Curții Constituționale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltâ competență profesională și o vechime de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior.

Această asimilare cu judecătorii Curții Constituționale, cât privește condițiile ce trebuie îndeplinite pentru numire, este sold justificată. Din moment ce eficiența unui ombudsman este garantată de personalitatea celui care exercită funcția, precum și de maniera de lucru, atunci, fără îndoială, este nevoie de profesionalist, experiență și tact. Profesionalismul implică, prioritar, pregătire juridică, deoarece apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice presupune cunoașterea legilor, interpretarea și aplicarea lor. Totul duce la sistemul normativ, iar cel mai eficient în cunoașterea și aplicarea acestuia, este, fără îndoială, juristul.

Dialogul și tactul în relațiile cu oamenii și, mai ales, cu autoritățile publice implică experiență, iar certificatul acesteia este dat de vechimea în profesia juridică. Activitatea Avocatului Poporului nu este și nu poate fi a unui amator, ci numai a unui profesionist.

2. Procedura de numire curpinde următoarele etape:

candidații trebuie recomandați Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului de către grupurile parlamentare din ambele Camere

propunerile se fac de către Birourile Permanente ale celor două Camere

candidații sunt audiați de comisiile juridice din Camera Deputaților și Senat; evident, ei trebuie să depună actele doveditoare ale îndeplinirii condițiilor

candidații vor fi prezenți la dezbaterea din ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului

este numit ca Avocat al Poporului candidatul care a întunit cel mai mare număr de voturi ale deputaților și senatorilor prezenți(ioan muraru 46-47)

3. Am arătat că durata mandatului este de 5 ani potrivit dispozițiilor constituționale:

Mandatul se exercită de la data depunerii în fața președinților celor două camere a jurământului și dureazp până la depunderea jurământului de către noul Avocat al Poporului.

Jurământul cerut de lege este următorul:”Jur să respect Constituția și legile țării și să apăr drepturile și libertățile cetățenilor, îndeplinindu-mi cu bună-credință și imparțialitate, atribuțiile de Avocat al Poporului. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”. Desigur, jurământul poate fi depus și fără formula religioasă.

Dacă se refuză depunerea jurământului este împiedicată intrarea în funcție a Avocatului Poporului și se deschide procedura pentru o altă numire.

Mandatul încetează înainte de termen, în caz de demisie, revocare din funcție, incompatibilitate cu alte funcții publice sau private, incompatibilitate de a-și îndeplini atibuțiile mai mult de 90 de zile, deces; toate acestea urmează a fi constatate de către Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în cel mult 10 zile de la apariția cauzei ce determină încetarea mandatului, mandatul putând fi reînnoit o singură dată.

Adjuncții Avocatului Poporului

Potrivit art. 58 din Constituție, adjuncții sunt specializați pe domenii de activitate.

Această soluție a rezultat cu prilejul revizuirii Constituției în anul 2003, când s-a urmărit să se dea o eficiență sporită activității instituției și să se realizeze o bună corelare cu reglementările din alte țări unde este organizat și funcționează ombudsmanul.

Deoarece Constituția nu prevede domeniile de specializare, acestea au fost stabilite prin Legea nr. 35/1997, modificată în anul 2004:

drepturile omului, egalitatea e șanse între bărbați și femei, culte religioase și minorități naționale

drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap

armată, justiție, poliție, penitenciare

proprietate, muncă, protecție socială, impozite și taxe.ioan muraru-49

Revizuirea Constituției a impus noi reglementări oprivind numirea adjuncților Avocatului Poporului. În ceea ce privește condițiile de numire, acestea se stabilesc prin Regulamentul de organizare și funcționare a instituției Avocatului Poporului. Potrivit acestui regulament, aceste condiții sunt:

absolvent, cu diplomă de licență, al unei facultăție de științe juridice, științe administrative, științe politice sau științe economice

vechime de cel puțin 10 ani în specialitatea studiilor absolvite (judecător, procuror, avocat, norar, consilier juridic, economist, polițist sau alte funcții similare)

cunoașterea unei limbi străine de largă circulație atestată prin documente oficiale

capacitate deplină de exercițiu și o bună reputație morală

stare de sănătate corespunzătoare funcției pentru care candidează

fără antecedente penale

fără apartenență politică

Procedura de numire presupune implicarea conducătorului instituției, a comisiilor juridice ale Camerei Deputaților și Senatului, precum și a birourilor permanente ale acestora.

Ea cuprinde, în ordinea operațiunilor:

propunerea de către Avocatul Poporului. Pentru atragerea de candidați, Avocatul Poporului publică de obicei un comunicat în presă cu precizarea condițiilor și le cere candidatura celor interesați

avizul comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului. Acesta presupune, bineînțeles, audierea candidaților de către aceste comisii

numirea de către Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului

publicarea numirii în Monitorul Oficial al României

depunderea jurământului în fața Avocatului Popotului și a câte unui vicepreședinte al Camerei Deputaților și Senatului

refuzul depunerii jurământului împiedică intrarea în funcție a adjunctului și deschide procedura pentru numirea în funcție a altei persoane.

Vom observa că, în această procedură, anumite aspecte merită subliniate:

nicio persoană nu poate fi numită fără a fi propusă de către Avocatul Poporului

avizul comisiilor juridice nu este obligatoriu, cât privește efectele sale, pentru Birourile Permanente. El trebuie cerut, în mod obligatoriu, dat, strict legal. Birourile permanente pot decide independent. Ele sunt factorul decizional.

Dacă pentru conducătorul instituției durata mandatului este de 5 ani, vom observa ca un asemenea lucru nu este prevăzut nici în Constituție, nici în lege, pentru adjuncții săi. Legea prevede însă că mandatul se exercită de la data depunerii jurământului și durează până la depunderea jurământului de către noul adjunct.

Potrivit legii, funcția de adjunct al Avocatului Poporului este asimilată cu funcția de șef de departament din aparatul Parlamentului. Se poate observa că, legat de acest aspect legea a fost modificată substanțial, deoarece în vechea reglementare funcția de adjunct al Avocatului Poporului era asimilată cu cea de secretar de stat.

3.1. Funcționarea Avocatului Poporului

Putem afla toate informațiile necesare despre organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului din Regulamentul de organizare și funcționare din 17 aprilie 2002.

Astfel în acest regulament se stabilește structura organizatorică, atribuțiile compartimentelor de specialitate, procedura de primire și de soluționare a petițiilor, statutul personalului precum și răspunderea disciplinară a acestuia. Toate prevederile acestui regulament sunt în conformitate cu dispozițiile legii nr. 35/1997.

Prin urmare Avocatul Poporului are următoarele atribuții: prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte anual sau la cererea acestora, semnează orice acte necesare bunei funcționări a activității instituției, aprobă statul de funcții și fișa postului pentru personalul din instituție, aprobă organizarea concursurilor pentru ocuparea posturile din cadrul instituției, numește, promovează și eliberează din funcție personalul în limitele legale, aprobă trecerea personalului dintr-un departament în altul, aprobă deplasările personalului în străinătate, aprobă, îndrumă și coordonează programul de pregătire și formare profesională a personalului de specialitate, împuternicește personalul de specialitate cu îndeplinirea unora dintre atribuțiile sale, aprobă planificarea și efectuarea concediilor anuale de odhină, aprobă compensarea orelor prestate peste programul normal de lucru, stabilește și aprobă programul de audiențe și dispecerat, exercită orice alte atribuții cere îi revin potrivit legii. De asemenea Avocatul Poporului poate delega o parte din atribuțiile sale adjuncților săi sau altor persoane din cadrul instituții cu funcții de conducere. Avocatul Poporului poate mite ordine, instrucțiuni, norme metodologice și regulamente.

Structura organizatorică

Biroul contencios constituțional, juridic, resurse umane, protocol se află în directă subordonare a Avocatului Poporului. În cadrul structurii organizatorice, prin ordin al Avocatului Poporului se pot organiza direcții, servicii, birouri sau alte categorii de comprtimente sau comisii cu activitate temporară. Pentru a-și realiza atribuțiile care îi revin Avocatul Poporului organizează de asemenea și birouri teritoariale, iar în cadrul fiecărui birou teritorial își desfășoară activitatea 2 experți, cu excepția Biroului Teritorial Alba-Iulia sunt sunt angajate persoane.

De asemenea în cadrul instituției funcționează Consiliul Consultativ, în componența căruia intră Avocatul Poporului, adjuncții acestuia, precum și alte persoane desemnate prin ordin de Avocatul Poporului.

Angajații din cadrul Biroului contencios constituțional, juridic, resurse umane, protocol, aflat în directa subordonare a Avocatului Poporului, îndeplinesc următoarele atribuții:

examinează și propun soluții în problemele care privesc organizarea și funcționarea instituției;

întocmesc sau participă la întocmirea unor note, studii, evaluări, lucrări de sinteză legate de specificul activității instituției și furnizează datele de sinteză privind activitatea legislativă;

avizează ordinele, instrucțiunile, regulamentele, contractele și orice alte acte emise de Avocatul Poporului, adjuncții acestuia și directorul coordonator în exercitarea atribuțiilor legate de activitatea instituției;

participă la activitatea de pregătire a rapoartelor anuale și speciale, inclusiv prin centralizarea periodică a petițiilor și dosarelor aflate în lucru;

informează Avocatul Poporului cu privire la aspectele sociale care pot constitui obiectul autosesizărilor, colaborând, după caz, cu domeniile de activitate;

participă la activitatea de redactare a corespondenței Avocatului Poporului;

sesizează cu operativitate și participă la redactarea răspunsurilor la întrebările și problemele ridicate de/și în mass-media cu privire la activitatea instituției;

reprezintă Avocatul Poporului în fața instanțelor judecătorești și a altor organe jurisdicționale;

asigură, cu aprobarea ordonatorului de credite, achiziționarea la fondul de documentare științifică a culegerilor de acte normative și orice alte lucrări necesare desfășurării activității instituției, urmărind modul de gestionare, prelucrare și evidență în cadrul bibliotecii (punctului de documentare);

îndeplinesc orice alte atribuții stabilite de lege și de Avocatul Poporului.

Procedura de primire și de soluționare a petițiilor.

Procedura în cazul sesizării din oficiu

Petițiile adresate instituției Avocatul Poporului trebuie formulate în scris, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, și pot fi transmise prin poștă, inclusiv cea electronică, fax ori pot fi depuse personal sau prin mandatar. În cazul petițiilor transmise instituției prin poșta electronică (e-mail) care nu conțin datele de identificare ale petiționarului, acestea vor fi solicitate tot prin intermediul poștei electronice. În cazul în care datele de identificare solicitate nu sunt comunicate, petiția va fi considerată anonimă.

În cazul în care petiția se depune prin mandatar se vor solicita datele de identificare ale acestuia. Pentru motive temeinice, la solicitarea petiționarului, acestuia i se poate încuviința să își prezinte oral sau prin serviciul dispecerat petiția, care va fi consemnată de către persoanele care asigură serviciul de audiențe și dispecerat, pe formularele-tip.

Persoanele lezate în drepturile sau libertățile lor cetățenești de către autoritățile administrației publice pot sesiza instituția Avocatul Poporului în cadrul programului de audiențe. Audiențele se acordă de personalul de specialitate, în baza programării avizate de adjuncții Avocatului Poporului și aprobate de Avocatul Poporului. Birourile teritoriale ale instituției Avocatul Poporului au același program de audiențe ca și sediul central al instituției.

Dacă aspectele sesizate se referă la acte ale autorităților administrației publice sau ale regiilor autonome și condițiile prevăzute de Legea nr. 35/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare, petiționarul poate sesiza instituția, prin completarea unui formular-tip de cerere, care primește număr și dată de înregistrare. În cazul în care petiția se depune prin mandatar, se vor solicita datele de identificare ale acestuia. Pentru motive temeinice, la solicitarea petiționarului, formularul-tip de cerere va fi completat de expertul/consilierul de serviciu care acordă audiența. (3)Petiționarii care solicită audiență la un adjunct al Avocatului Poporului vor depune o cerere referitoare la problemele reclamate, urmând a li se comunica data la care adjunctul Avocatului Poporului le poate acorda audiență. După acordarea audienței de către personalul de specialitate, persoanele nemulțumite pot solicita motivat acordarea de audiențe la adjunctul Avocatului Poporului specializat în problema sesizată.

Dacă, după parcurgerea procedurii menționate mai sus, petiționarii solicită audiență la Avocatul Poporului, aceștia vor fi îndrumați să formuleze în scris o cerere motivată, urmând ca Avocatul Poporului să decidă asupra temeiniciei cererii și acordării audienței.

Petițiile, având atașate și plicurile, se depun la registratură unde, în aceeași zi, sunt trecute în registrul general de intrare-ieșire a corespondenței și primesc număr și dată de înregistrare, după care se predau adjuncților Avocatului Poporului. Adjuncții Avocatului Poporului repartizează petițiile în funcție de domeniul de activitate, pe bază de condică. În situația în care obiectul unei petiții este de competența a două sau mai multe domenii de activitate, adjuncții Avocatului Poporului vor desemna domeniul responsabil cu soluționarea petiției, menținându-se totodată obligația celorlalte domenii de a colabora. Predarea și primirea petițiilor se fac sub semnătură, prin condică.

Persoana căreia i-a fost repartizată petiția, denumită în continuare titularul lucrării, analizează obiectul acesteia, verifică dacă petiționarul a mai adresat instituției Avocatul Poporului sesizări având același obiect și propune prin fișa petiției etapele rezolvării și proiectul de răspuns pe care îl supune spre analiză și avizare adjunctului Avocatului Poporului care coordonează domeniul de activitate din care fe face parte. În situația în care petiția nu intră în obiectul de activitate al instituției Avocatul Poporului, proiectul de răspuns se aprobă și se semnează de către adjunctul Avocatului Poporului care coordonează domeniul de activitate. Dacă petiția intră în obiectul de activitate al instituției, titularul lucrării verifică dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege și, dacă este cazul, solicită, cu aprobarea adjunctului Avocatului Poporului, informații suplimentare, telefonic sau în scris, de la petiționar ori de la autoritate. Atunci când este necesar se poate solicita prezența petiționarului.

În situația în care în urma cercetărilor preliminare rezultă necesitatea efectuării unei anchete, titularul lucrării face propunerea de anchetă, motivată în fapt și în drept, și o supune spre avizare adjunctului Avocatului Poporului care coordonează domeniul de activitate din care face parte. Avocatul Poporului aprobă efectuarea anchetei și împuternicește persoanele care o vor efectua.

Avocatul Poporului poate întrerupe efectuarea anchetei ori de câte ori constată că petiția a fost soluționată amiabil sau că au încetat temeiurile pentru care a fost dispusă. De asemenea încetarea procedurii se aduce la cunoștință petiționarului.

Potrivit aceleiași proceduri, în cazul în care în urma cercetărilor preliminare sau a anchetelor se constată că petiția persoanei lezate este întemeiată, instituția Avocatul Poporului va sesiza autoritatea administrației publice care a încălcat drepturile petiționarului, cerându-i în scris să reformeze sau să revoce actul administrativ și să repare prejudiciile produse, precum și să repună persoana lezată în situația anterioară. În cazul în care se constată încălcarea gravă a drepturilor petiționarului sau ilegalitatea actului administrativ, Avocatul Poporului emite o recomandare adresată autorității administrației publice, care a încălcat drepturile respective sau a emis actul ilegal.

În situația în care autoritatea administrației publice în cauză își însușește recomandarea, Avocatul Poporului sau persoana desemnată de acesta aprobă propunerea de închidere a dosarului. În caz contrar Avocatul Poporului va proceda la sesizarea autorităților ierarhic superioare. În ambele cazuri rezultatele finale se aduc la cunoștință petiționarului.

Petițiile anonime nu se înregistrează. În cazul în care o persoană adresează mai multe petiții, sesizând aceeași problemă, titularul lucrării propune adjunctului Avocatului Poporului conexarea acestora, petiționarul urmând să primească un singur răspuns, care să facă referire la toate petițiile primite. Dacă după trimiterea răspunsului se primește o nouă petiție cu același conținut și fără a se aduce noi dovezi, aceasta se clasează la numărul inițial, făcându-se mențiune despre faptul că s-a răspuns.

Avocatul Poporului poate aproba sesizarea din oficiu atunci când află, prin orice mijloace, că au fost încălcate drepturile sau libertățile persoanelor fizice. Sesizarea din oficiu se înregistrează în registrul general de intrare-ieșire a corespondenței și în registrul sesizărilor din oficiu. Procedura desfășurată ca urmare a sesizării din oficiu încetează și la solicitarea persoanei lezate în drepturile și libertățile sale

Răspunderea disciplinară

Încălcarea cu vinovăție a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară a personalului instituției. Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau o inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, prezentul regulament, contractul individual de muncă, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici. Sancțiunile disciplinare aplicabile în cazul săvârșirii abaterilor menționate sunt cele stabilite de Codul muncii. Procedura de cercetare, de aplicare și contestare a sancțiunilor disciplinare este cea prevăzută de prezentul regulament și de Codul muncii. Cercetarea disciplinară prealabilă este efectuată de persoana împuternicită, prin ordin, de Avocatul Poporului. Persoana împuternicită de Avocatul Poporului să efectueze cercetarea disciplinară prealabilă propune, printr-un raport motivat, sancțiunea disciplinară aplicabilă sau clasarea sesizării. Avocatul Poporului aplică sancțiunea disciplinară prin ordin. Această atribuție poate fi delegată unuia dintre adjuncții Avocatului Poporului. Salariatul nemulțumit de sancțiunea disciplinară aplicată poate contesta ordinul de sancționare la instanța competentă, potrivit dispozițiilor Codului muncii. Sancțiunile disciplinare aplicate se radiază de drept în termen de un an de la aplicare, dacă salariatul sancționat nu a mai săvârșit o altă abatere disciplinară în această perioadă. Radierea sancțiunilor disciplinare nu duce la anularea efectelor patrimoniale ale acestora. Raporturile de muncă încetează în condițiile prevăzute de Codul muncii.

3.2 Rolul și funcțiile Avocatului Poporului

Conform prezentării Instituției Avocatului Poporului din România principalele atribuții ale Avocatului Poporului sunt:

1. activitatea de soluționare a petițiilor;

2. activitatea privind contenciosul constituțional:

a. formulează puncte de vedere, la cererea Curții Constituționale;

b. poate sesiza Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea legilor, înainte de promulgarea acestora;

c. poate sesiza direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a legilor și ordonanțelor;

3. activitatea privind contenciosul administrativ: poate sesiza instanța de contencios administrativ, în condițiile legii contenciosului administrativ;

4. promovarea recursului în interesul legii în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la problemele de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești, prin hotărâri judecătorești irevocabile;

5. prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora; rapoartele pot conține recomandări privind modificarea legislației sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor și libertăților cetățenilor;

6. prezintă rapoarte președinților celor două Camere ale Parlamentului sau, după caz, primului – ministru, în cazurile în care constată, cu prilejul cercetărilor întreprinse, lacune în legislație sau cazuri grave de corupție ori de nerespectare a legilor țării;

7. Avocatul Poporului poate fi consultat de inițiatorii proiectelor de legi și ordonanțe, care, prin conținutul reglementărilor, privesc drepturile și libertățile cetățenilor, prevăzute de Constituția României, de pactele și celelalte tratate internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.

Funcțiile Avocatului Poporului:

Avocatul are mai multe funcții printre care funcția consultativă, funcția de reprezentare și funcția de ordonator de credite. În următoarele rânduri le vom lua pe fiecare pe rând și le vom discuta pentru a fi înțeles cum se cuvine.

Funcția consultativă

Dialogul și contactul direct al Avocatului Poporului cu oamenii, de regulă nemulțumiți, și desigur cu problemele lor, constituie o bogată sursă de informație cu privire la sistemul legislativ.

Avocatul Poporului poate identifica mai repede și mai clar mai ales lacunele legislative sau reglementările agresive la adresa drepturilor și libertăților oamenilor. Și, trebuie s-o recunoaște, drepturile omului sunt de fapt conținutul întregului eșafodaj juridic. Aceasta, deoarece dreptul reglează și comandă conduita umană, chiar dacă omul ca subiect de drept poate apărea și sub forma subiectelor colective de drept (autorități, asosciații, persoane juridice). Legile trebuie să surprindă exact realitățile și să fie în pas cu dinamica economică, socială și politică. Această concordanță începe odată ce legea prinde viață, iar acest lucru se produce atunci când legea, publicată în Monitorul Oficial, începe să se aplice. Viața legii începe odată cu aplicarea ei, iar aplicarea este cea care scoate în evidență eficiența și viabilitatea legii. Nemulțumiții care se adresează Avocatului Poporului încearcă defapt, prin protecția drepturilor și libertăților lor, îndreptarea legii.

Iată de ce prin art. 60, Constituția stabilește că rapoartele pe care Avocatul Poporului le prezintă Parlamentului pot conține recomandări privind legislația pentru ocrotirea drepturilor și a libertăților cetățenilor.

În același sens, Legea nr. 35/1997 prevede, în art. 26 alin. (2), că ”Dacă Avocatul Poporului constată, cu prilejul cercetărișlor întreprinse, lacune în legislație va prezenta un raport, conținând cele constatate, președinților celor două Camere ale Parlamentului sau, după caz primului-ministru”, iar în art. 27 al aceleiași legi se arată că ”Avocatul Poporului poate fi consultat de inițiatorii proiectelor de legi și ordonanțe, care, prin conținutul reglementărilor, privesc drepturile și libertățile cetățenilor, prevăzute de Constituția României, de pactele și celellalte tratate internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.”

Funcția consultativă a Avocatului Poporului se exercită deocamdată la un nivel satisfăcător, ea trebuind să fie abordată cu mai multă atenție de către autoritățile publice.Putem remarca și unele aspecte interesante. Astfel, Avocatul Poporului a făcut parte din Comisia pentru revizuirea Constituției României; de asemenea, a fost și este consultat asupra unor proiecte de legi.(p. 91)

Funcția de reprezentare

Ea privește, firesc, conducătorul instituției. Potrivit art. 13 lit. g) din Legea nr. 35/1997, republicată, acesta reprezintă instituția Avocatului Poporului ăn fața Camerei Deputaților, a Senatului și a celorlalte autorități publice, precum și în relațiile cu persoanele fizice sau juridice, iar potrivit art. 32 din Regulamentul de organizare și funcționare a instituției Avocatul Poporului, acesta întreține relații cu autorități similare din alte state și poate participa la activitatea unor organizații internaționale din domeniul său de activitate ori poate să devină membru al acestora.

În fine, prin Legea nr. 206/1998 s-a aprobat afilierea instituției Avocatul Poporului, ca membru cu drepturi depline, la Institutul Internațional al Ombudsmanului, cu sediul la Alberta, Canada și la Institutul European al Ombudsmanului, cu sediul la Inssbruck, Austria.

âFuncția de ordonator de credite

Potrivit art. 13 lit. i) din Legea nr. 35/1997, republicată, Avocatul Poporului exercită funcția de ordonator principal de credite. Este o funcție ce revine, de regulă, conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, iar potrivit art. 4 lit. k), Avocatul Poporului ”împuternicește personalul de specialitate cu îndeplinirea unora dintre atribuțiile sale, potrivit legii.”

3.4 Raporturile Avocatului Poporului cu autoritățile publice

Raporturile Avocatului Poporului cu Parlamentul se caracterizează prin:

dreptul Parlamentului de a numi conducătorul instituției

dreptul Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului de a numi adjuncții Avocatului Poporului

dreptul Parlamentului de a vota legea organică a instituției

dreptul Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului de a aproba Regulamentul de organizare și funcționare a instituției

dreptul Parlamentului de a asculta și a se pronunâa asupra rapoartelor Avocatului Poporului

Raporturile Avocatului Poporului cu autoritățile administrației publice se caracterizează prin:

dreptul Avocatului Poporului de a solicita acestora măsurile ce se cuvin pentru apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice

dreptul Avocatului Poporului de a reclama autorităților ierarhic superioare lipsa de reacție a celor somați să ia măsurile necesare

Trebuie observat că Avocatul Poporului lucrează cu administrația publică, dar în favoarea omului (persoanei fizice), desigur în litera și spiritul Constituției și a legilor, Avocatul Poporului nu poate amenda funcționari sau autorități, nu poate dispune revocarea funcționarilor, nu-i poate acționa în judecată.

Raporturile Avocatlui Poporului cu puterea judecătorească au specificul lor, determinat de faptul că judecătorii sunt independenți și nu se supun legii. Singura implicare în sfera autorității judecătorești (sferă ce nu se identifică cu sfera puterii judecătorești) intervine în situațiile de birocrație generate de neaplicarea art. 21 din Constituție privind procesul echitabil și soluționarea cauzelor într-un termen rezpnabil.

Raporturile Avocatului Poporului cu Curtea Constituțională sunt cu totul specifice, așa cum a rezultat din prezentarea implicării acestuia în controlul de constituționalitate.

Toate cele prezentare justifică solid caracterizarea legală a Avocatului Poporului în sensul căreia este o autoritate autonomă și independeța față de orice autoritate publică, în condițiile legii, precum și cea în sensul căreia Avocatul Poporului nu poate fi supus niciunul mandat imerativ sau reprezentativ și că nimeni nu îl poate obliga să se supună instrucțiunilor sau dispozițiilor sale.

Capitolul 4: Aspecte din activitatea practică a Avocatului Poporului

În vederea stabilirii aspectelor activității practice a instituției Avocatului Poporului vom avea în vedere raportul de activitate al acestei instituții pe anul 2012, deci în esență vom studia activitatea acestuia din anul 2012 pentru a vedea exact cum se desfășoară și în practică activitatea acestuia.După ce rapoartele au fost redactate, acesta se înaintează celor două Camere ale Parlamentului.

Dar mai întâi, trebuie să facem cunoștină cu conducătorul instituției și anume Crișu Anastasiu în vârstă de 56 de ani. Înainte să aibă funcția de Avocat al Poporului acesta a fost asistent suplinitor la Facultatea de Drept, Lector Universitar și conferențiar universitar în cadrul aceleiași facultăți. În prezent, acesta este profesor universitar și conducător de doctorat la catedra de Drept penal din cadrul Facultății de Drept. Alte funcții profesionale îndeplinite în trecut au fost acelea de secretar general al Curții de Conturi a României, Consilier de Conturi, Procuror general financiar, formator și avocat.Acesta are funcția de Avocat al Poporului din ianuarie 2013.

Avocatul Poporului, varianta românească a Ombudsmanului, este prezent în multe state ale lumii, inclusiv la nivelul Uniunii Europene. Chiar dacă nu face parte din niciuna dintre cele trei puteri – legislativă, executivă și judecătorească – consacrate în art. 1 alin. (4) din Constituția României, Avocatul Poporului are un rol deosebit în funcționarea statului în cadrul unei democrații constituționale, fiind una dintre instituțiile fundamentale ale statului nostru de drept. Potrivit art. 58 din Constituție și Legii nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, are obligația să apere drepturile și libertățile persoanelor fizice în raporturile lor cu autoritățile publice. Acesta acționează ca un garant al cetățeanului, ca un factor de mediere și de echilibru între autorități și persoanele fizice, pentru a asigura în limitele legii și în conformitate cu prevederile ei respectarea drepturilor și libertăților cetățenești și restabilirea acestora în cazurile în care au fost încălcate.

Conform acestui context legislativ, Avocatul Poporului nu se substituie autorităților publice în exercitarea atribuțiilor sale, nu decide în locul acestora, nu poate aplica sancțiuni, ci doar sesizează încălcarea sau nerespectarea întocmai a legii, solicitând aplicarea corectă a legilor, restabilirea drepturilor nesocotite, acordarea drepturilor refuzate. Avocatul Poporului are obligația, potrivit dispozițiilor constituționale să prezinte în ședința comună a celor doua Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora.n vederea creșterii accesibilității cetățenilor la Avocatul Poporului și a cunoașterii exacte de către aceștia a rolului și atribuțiilor instituției s-au luat măsuri adecvate pentru a asigura primirea corespunzătoare la audiențe a persoanelor fizice, atât la sediul central cât și la sediul birourilor teritoriale, precum și în alte localități de pe raza teritorială. La sediul central și la birourile teritoriale au fost afișate și difuzate programele de audiențe permanente și cele la conducerea instituției, au fost prezentate broșuri cu atribuțiile instituției și s-a făcut publicitatea necesară în mass-media centrale și locale.

La sediul central s-a asigurat în permanență prezența a 2-3 consilieri sau experți pentru evitarea aglomerațiilor și pentru afectarea a 20-30 minute pentru fiecare audiență. S-au acordat audiențe de conducerea instituției și la sediul birourilor teritoriale sau în unele localități din raza lor teritorială. Urmare a acestor măsuri, numărul audiențelor acordate în anul 2012 a crescut la 18170, cu 1888 față de 2011.

Creșterea rolului activ al Avocatului Poporului și a gradului de implicare a acestei instituții, a atitudinii sale ofensive față de unele încălcări grave ale drepturilor și libertăților, care au sensibilizat opinia publică. Din acest punct de vedere, numărul sesizărilor din oficiu urmate de investigații sau anchete, în anul 2012, a crescut la 91.

Creșterea gradului de exigență și fermitate a Avocatului Poporului față de autoritățile publice care au încălcat unele dispoziții legale lezând drepturile sau libertatea unor cetățeni. În acest sens, se poate constata că au fost efectuate un număr de 86 anchete și 49 de recomandări.

Sporirea gradului de implicare a Avocatului Poporului în ceea ce privește petițiile referitoare la justiție, referitor la asigurarea dreptului la liberul acces la justiție și la desfășurarea procesului într-un termen rezonabil, desigur, fără a aborda desfășurarea pe fond a proceselor. Din acest punct de vedere, au fost formulate un număr de 22 sesizări la președinții unor tribunale, Curți de apel și la Parchete, un număr de 3 sesizări la Înalta Curte de Casație și Justiție, 9 sesizări la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și un număr de 18 sesizări la Consiliul Superior al Magistraturii.

Asigurarea controlului constituționalității legilor și ordonanțelor, în acest sens se observă că s-au formulat 13 excepții de neconstituționalitate și sau redactat 1018 puncte de vedere.

Asigurarea transparenței asupra întregii activități desfășurate de instituția Avocatul Poporului, informarea corectă și promptă a mass-media cu privire la datele și explicațiile solicitate.Cu privire la cazurile mai importante, care au prezentat un larg interes au fost organizate conferințe de presă la sediul central, precum și la birourile teritoriale atât de către conducerea instituției cu prilejul vizitelor efectuate, cât și de către angajații birourilor. De asemenea, în situațiile deosebite au fost date comunicate de presă. De altfel, cazurile importante, cum sunt anchetele, rapoartele speciale au fost postate integral și pe site-ul instituției Avocatului Poporului.

Avocatul Poporului a dorit să supună atenției celor două Camere două teme pe care aceștia să le ia în considerare.În cursul anului 2012 instituția Avocatul Poporului a colaborat cu Ministerul Justiției pentru finalizarea unui proiect de lege privind modificarea Legii nr. 35/1997 în vederea preluării atribuțiilor Mecanismului Național de Prevenire a Torturii în Locurile de Detenție. Proiectul va fi prezentat în curând Parlamentului. În perspectiva preocupărilor pentru revizuirea Constituției ne permitem săsugerăm Parlamentului următoarele propuneri:

introducerea în cuprinsul Constituției a unor texte care să înlăture orice posibilitate de implicare a instituției în zona politicului;

în ceea ce privește implicarea instituției în procedura de verificare a constituționalității legilor și ordonanțelor, aceasta să fie legată doar de rolul său constituțional privind apărarea drepturilor și libertăților cetățenești iar nu generalizată, la orice aspect de neconstituționalitate (p. 3 din raport)

Activitatea instituției Avocatul Poporului în anul 2012 poate fi sintetizată în următoarele date statistice:

18170 audiențe, în cadrul cărora au fost invocate încălcări ale drepturilor persoanelor fizice, dintre care 2182 la sediul central și 15988 la birourile teritoriale (aprox. 9000 ore); Prin intermediul audiențelor acordate zilnic s-a asigurat contactul cu persoanele fizice ale căror drepturi și libertăți au fost încălcate de autoritățile publice, și nu numai. În urma acordării audiențelor, persoanele au optat pentru depunerea unei petiții, iar altele au fost îndrumate către autoritățile competente. Informații privind programul de audiențe acordat de consilieri și experți, precum și de conducerea instituției se regăsesc la avizierul acesteia. În anul 2012 s-a înregistrat o creștere a numărului de audiențe, cu 1888 mai multe față de anul 2011.

9910 petiții înregistrate la instituția Avocatul Poporului, dintre care 5913 la sediul central și 3997 la birourile teritoriale; Din totalul acestora, un număr de 7137 de petiții a fost transmis instituției Avocatul Poporului pe suport de hârtie, 2658 prin poșta electronică, dintre acestea 115 fiind primite din străinătate. Pentru soluționarea cu celeritate a petițiilor, acestea sunt înregistrate în aceeași zi, după care sunt repartizate, în funcție de specificul lor, domeniilor de activitate. Ca și în cazul audiențelor, și numărul petițiilor a înregistrat o creștere cu 2351 petiții față de anul 2011, când au fost înregistate 7559 petiții.

7643 apeluri telefonice înregistrate prin serviciul de dispecerat, dintre care 2110 la sediul central și 5533 la birourile teritoriale; Prin serviciul dispecerat, persoanele fizice solicită, prin telefon, informații instituției Avocatul Poporului. În urma unor asemenea discuții acestora li se poate recomanda să depună o cerere scrisă. Sub rezerva verificărilor de rutină, informațiile primite prin serviciul dispecerat pot fi utilizate în scopul unor sesizări din oficiu. Și apelurile telefonice înregistrate prin serviciul de dispecerat au depășit numărul celor înregistrate în anul 2011 – 6498.

86 anchete efectuate de instituția Avocatul Poporului; În cadrul anchetei, Avocatul Poporului are dreptul să ceară autorităților administrației publice orice informații sau documente necesare anchetei, să audieze și să ia declarații de la conducătorii autorităților administrației publice și de la orice funcționarcare poate da informațiile necesare soluționării cererii. Dispozițiile menționate se aplicăautorităților administrației publice, instituțiilor publice, precum și oricăror servicii publice aflate sub autoritatea autorităților administrației publice.

91 sesizări din oficiu; Avocatul Poporului se poate sesiza din oficiu atunci când află, prin orice mijloace, că au fost încălcate drepturi sau libertăți ale persanelor fizice. Și în acest caz a fost înregistrată o creștere semnificativă a numărului de sesizări din oficiu, 71 mai multe decât în anul 2011.

49 recomandări emise de Avocatul Poporului; Avocatul Poporului poate emite recomandări adresate autorității administrației publice, dacă constată ilegalitatea actului administrativ. Recomandarea poate fi consideratăatât ca o stăruință pe lângă autoritățile administrației publice, cât ca și un avertisment destul de serios adresat acestora. Legea nu stabilește termene în care cei sesizați au obligația să ia măsurile solicitate sau să comunice Avocatului Poporului punctul lor de vedere. În practică, autoritățile administrației publice răspund însă recomandărilor și, în multe cazuri, măsurile luate satisfac exigențele. Ceea ce este de reținut este faptul cărecomandările emise de Avocatul Poporului nu produc efecte juridice garantate prin sancțiuni.

1018 puncte de vedere exprimate la solicitarea Curții Constituționale; În cauzele în care se solicită punctul de vedere al Avocatului Poporului este pusă în discuție posibila contrarietate a unor dispoziții legale față de prevederile legii fundamentale. Prevederile constituționale cel mai frecvent invocate sunt cele referioare la: principiul egalității în drepturi, accesul liber la justiție, inclusiv dreptul la un proces echitabil, dreptul de proprietate, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, principiul separației puterilor în stat, principiul neretroactivității legii, dreptul la muncă, protecția socială a muncii. Avocatul Poporului și-a exprimat punctul de vedere în sensul constituționalității sau neconstituționalității prevederilor legale criticate, ori al inadmisibilității excepției de neconstituționalitate invocate.

13 excepții de neconstituționalitate ridicate direct de Avocatul Poporului; Referitor la sesizarea directă a Curții Constituționale cu excepții de necostituționalitate, menționăm că în anul 2012 s-au înregistrat 212 solicitări de ridicare de excepții de neconstituționalitate din partea unor petenți. Acestora li se adaugă un număr de peste 1990 petiții, având un conținut identic, prin care i s-a solicitat să sesizeze Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate ale prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea Referendumului, precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Am vazut statisticile din anul 2012, dar pentru a vedea clar cum se desfășoară practic activitatea instituției Avocatul Poporului, trebuie sa vedem anumite cazuri anchetate și rezolvate de Avocatul Poporului. Mai jos avem câteva exemple care vor dezvălui exact activitatea acesti instituții.

Cazul 1: În urma unei descinderi efectuate de trupele speciale ale Detașamentului de Intervenție Rapidă al Poliției Iași, unul dintre subofițeri ne-a informat cu privire la faptul că în comuna Butea, județul Iași, există o familie monoparentală cu un copil care trăiește la limita subzistenței, fără nici un venit și fără a beneficia de vreo formă de protecție socială. În acest context, instituția Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și a efectuat o anchetă la Primăria comunei Butea, județul Iași și la locuința minorei. Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Iași s-au deplasat la fața locului în aceeași zi, ca urmare a sesizării instituției Avocatul Poporului. Din analiza situației în teritoriu au rezultat încălcări flagrante ale Legii nr. 272/2004, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat și ale Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, de către Primăria comunei Butea. Practic, această familie nu a fost sub nicio formă informată, consiliată și sprijinită de către primărie și DGASPC Iași. Pentru aceste considerente, s-a emis Recomandarea nr. 46/2012 către primarul comunei Butea și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași. În urma recomandării Avocatului Poporului, Direcția Generală de AsistențăSocială și Protecția Copilului Iași a emis Dispoziția nr. 380/6.12.2012 de plasament în regim de urgență a mamei în Centrul Maternal „Maternus” Iași, împreună cu copilul său.

Cazul 2: Instituția Avocatul Poporului a fost sesizată de un grup de deținuți din Penitenciarul Timișoara, care și-au exprimat nemulțumirea în privința următoarelor aspecte: condițiile de detenție; modul în care sunt transportați deținuții la instanțele judecătorești; comportamentul personalului de supraveghere față de deținuți; nerespectarea dreptului deținuților la vizite;nerespectarea dreptului la asistență medicală; modul în care se făcea selecția deținuților în vederea participării la cursurile de formare profesională; nerespectarea orarului de funcționare al magazinului din incinta penitenciarului, lipsa etichetelor cu prețul produselor, practicarea unui adaos foarte mare. Având în vedere aspectele sesizate, Avocatul Poporului a efectuat o anchetă la Penitenciarul Timișoara, din care au rezultat următoarele:

Aspectele sesizate de către deținutul Cosmin (nume fictiv): la data de 8 februarie 2012, deținuții au fost transportați la instanță înghesuiți (câte 20-25 deținuți), cu un autovehicul (autodubă) fără căldură, fără lumini și geamuri; la ieșirea de la instanță, deținuții au fost ținuți în zăpadă aproximativ 20-30 de minute; deținutul a fost agresat fizic de către un cadru din personalul escortei, fiind lovit la gură; a fost prezentat la cabinetul medical, refuzându-i-se prezentarea la un medic legist.

Rezultatele anchetei: deținutul a fost transportat la Judecătoria Timișoara cu o autodubă având capacitatea de 23 de locuri, pentru persoanele private de libertate și 7 locuri, pentru cadre; la data menționată a fost prezentat instanței de judecată un număr de 35 de persoane private de libertate, care au fost transportate în 2 rânduri, astfel că era nefondată reclamația deținutului privind transportarea sa cu încă 40 de persoane private de libertate în același timp, cu același mijloc de transport; deținutul a fost transportat cu respectarea condițiilor privind numărul maxim de deținuți, care pot fi transportați cu același mijloc de transport; susținerea potrivit căreia deținuții au fost ținuți în zăpadă aproximativ 20-30 de minute era nefondată; la întoarcerea de la instanță, deținutul a devenit recalcitrant, a recurs la acte de instigare a altor deținuți, a adus injurii personalului escortei, astfel că s-a luat măsura escortării separate a acestuia (în cușeta autodubei), dar în același mijloc de transport cu ceilalți deținuți. Afirmația deținutului potrivit căreia la punerea în mișcare a autovehiculului a fost bătut cu pumnii și picioarele de unul din agenții escortei era nefondată.La intrarea în penitenciar, din cauza faptului că i s-au aplicat „tehnici de imobilizare”, deținutul a fost prezentat la cabinetul medical, ocazie cu care s-a constatat căacesta nu prezenta urme de vătămare corporală, nu necesita îngrijiri medicale, însăprezenta o escoriație minimă la buza superioară (escoriație care putea fi produsă prin autorănire). Totodată, deținutului i s-a întocmit raport de incident pentru aplicarea tehnicilor de imobilizare și a luat la cunoștință sub semnătură de întocmirea acestuia. De asemenea, nu exista nici o adnotare sau cerere a deținutului privind solicitarea de a fi dus la un cabinet de medicină legală. Aspectele prezentate de petent au fost sesizate Corpului de Control al Ministrului Justiției. Urmare a demersului întreprins de instituția Avocatul Poporului, Administrația Națională a Penitenciarelor ne-a comunicat că din verificările efectuate aspectele semnalate de petent nu s-au confirmat, cu excepția faptului că petentul a fost transportat separat de celelalte persoane private de libertate, măsura fiind determinată de atitudinea pe care acesta a manifestat-o cu ocazia îmbarcării.

De asemenea, în anul 2012 Avocatul Poporului a redactat și anumite recomandări precum:

Recomandarea nr. 1 din 6 ianuarie 2012, adresată prefectului județului Mureș și primarului comunei Brâncovenești, județul Mureș, pentru încălcarea dispozițiilor constituționale prevăzute de art. 21, art. 44 și art. 52 din Constituție.

Recomandarea nr. 2 din 10 ianuarie 2012, adresată inspectorului general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, pentru încălcarea dispozițiilor constituționale prevăzute de art. 22 și art. 49 din Constituție.

Recomandarea nr. 3 din 7 februarie 2012, adresată directorului general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui și primarului municipiului Bârlad, pentru încălcarea dispozițiilor constituționale prevăzute de art. 22, art. 34 și art. 35 din Constituție (protecția copiilor și a tinerilor).

Recomandarea nr. 4 din 20 februarie 2012, adresată primarului comunei Ion Corvin, județul Constanța, pentru încălcarea dispozițiilor constituționale prevăzute de art. 44 din Constituție (reconstituirea dreptului de proprietate).

Recomandarea nr. 5 din 20 februarie 2012, adresată primarului comunei Prăjeni, județul Botoșani și inspectorului general al Inspectoratului Școlar Botoșani, pentru încălcarea dispozițiilor constituționale prevăzute de art. 32 din Constituție (respectarea dreptului la învățătură).

Recomandarea nr. 6 din 27 februarie 2012, adresată ministrului sănătății, referitoare la respectarea aplicării principiului libertății profesionale a medicului.

Recomandarea nr. 7 din 29 februarie 2012, adresată ministrului dezvoltării regionale și turismului și președintelui Consiliului Județean Vaslui, referitoare la respectarea aplicării dreptului la ocrotirea sănătății și a dreptului la viață, integritate fizicăși psihică.

Recomandarea nr. 8 din 7 martie 2012, adresată primarului Municipiului Codlea, județul Brașov, pentru încălcarea dispozițiilor constituționale prevăzute de art. 47 din Constituție (suspendarea plății indemnizației de maternitate ca urmare a faptului că petenta figura în evidențele fiscale cu un debit de 36 de bani).

Recomandarea nr. 9 din 13 martie 2012, adresată primarului comunei Adamclisi, județul Constanța, pentru încălcarea dispozițiilor constituționale prevăzute de art. 44 și art. 51 din Constituție (tergiversarea punerii în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile – emitere titlu de proprietate).

De asemenea, în unele situații Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu. Mai jos sunt câteva exemple de astfel de situații.

Situația 1:

Publicarea unui articol în cotidianul Adevărul cu titlul: „Scandal și îmbrânceli pentru un loc la școală!” în care se relatează că sute de părinți bucureșteni au așteptat ore în șir pentru a-și înscrie copiii în clasa I sau, după caz, în clasa pregătitoare. Față de lipsa de comunicare între părinți și reprezentanții ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului privind înscrierea copiilor în clasa I sau, după caz, în clasa pregătitoare, am solicitat în baza aspectelor prezentate de mass-media, informații atât Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cât și Inspectoratului Școlar al Municipiului București, cu privire la următoarele aspecte:

dacă sunt locuri suficiente pentru toți copiii din București, atât în clasa I sau, după caz, în clasa pregătitoare;

în ce măsură se poate suplimenta numărul de locuri la acele școli foarte solicitate de către părinți, considerate de aceștia, ca fiind cea mai bună oportunitate educațională identificată pentru copiii lor;

care sunt măsurile organizatorice ce se vor întreprinde, pentru lipsa capacității de organizare a autorităților școlare. În urma demersurilor întreprinse de instituția Avocatul Poporului, Inspectoratul școlar al Municipiului București ne-a furnizat toate informațiile asupra celor solicitate;

Situația 2:

Situația cetățeanului iranian Habib Bastam, refugiat în România și condamnat la moarte de către Tribunalul Revoluționar Islamic din Teheran pentru apostazie, și care a depus o cerere de azil la Oficiul Român pentru Imigrări, cerere respinsă. Avocatul Poporului a solicitat Oficiului Român pentru Imigrări comunicarea motivelor care au fundamentat respingerea cererii de azil. Urmare a demersurilor întreprinse, Oficiul Român pentru Imigrări ne-a comunicat faptul că, în data de 27 ianuarie 2012, cetățeanului iranian i-a fost acordat statutul de refugiat de către Centrul de cazare și proceduri pentru solicitanții de azil București;

Situația 3:

Numeroasele sesizări din partea absolvenților Universității Spiru Haret, referitoare la refuzul de a li se recunoaște studiile universitare, cât și eliberarea diplomelor de licență. În acest sens, Avocatul Poporului a solicitat ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului informații cu privire la motivele pentru care nu se eliberează diplomele de licență. Astfel, ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului ne-a informat că în vederea recunoașterii studiilor, trebuie ca specializarea care a fost urmată la o anumităformă de învățământ să fie acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Pe cale de consecință, trebuie verificat în hotărârea de guvern valabilă la momentul înscrierii în anul I de facultate, dacă specializarea/ programul de studiu respectiv era acreditat sau autorizat să funcționeze provizoriu, la forma de învățământ și în localitatea de desfășurare a studiilor respective;

Situația 4:

Cazul unei tinere de 19 ani cu handicap psihic din Baia Mare, abuzată fizic, prezentat în mass-media. Din aspectele semnalate în presă reieșea faptul că una dintre educatoarele de la Casa de Tip Familial de pe strada Oltului, Baia Mare este acuzată de o tânără de 19 ani că i-a aplicat mai multe lovituri peste picioare, provocându-i multiple leziuni. Având în vedere situația descrisă, Avocatul Poporului s-a adresat Direcției Generale de Asistență Socială pentru Protecția Copilului Maramureș. În urma demersurilor întreprinse de către instituția Avocatul Poporului, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș ne-a informat căeducatoarele care erau de serviciu în ziua incidentului au fost sancționate cu măsura disciplinară a avertismentului scris, precum și faptul că a fost sesizat Inspectoratul de Poliție Maramureș. De asemenea, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș a adoptat măsura de a transfera tânăra la Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru Persoanele cu Handicap Călinești

Situația 5:

Publicarea unui articol în cotidianul Adevărul cu titlul: „Scandal și îmbrânceli pentru un loc la școală!” în care se relatează că sute de părinți bucureșteni au așteptat ore în șir pentru a-și înscrie copiii în clasa I sau, după caz, în clasa pregătitoare. Față de lipsa de comunicare între părinți și reprezentanții ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului privind înscrierea copiilor în clasa I sau, după caz, în clasa pregătitoare, am solicitat în baza aspectelor prezentate de mass-media, informații atât Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cât și Inspectoratului Școlar al Municipiului București, cu privire la următoarele aspecte:

dacă sunt locuri suficiente pentru toți copiii din București, atât în clasa I sau, după caz, în clasa pregătitoare;

în ce măsură se poate suplimenta numărul de locuri la acele școli foarte solicitate de către părinți, considerate de aceștia, ca fiind cea mai bună oportunitate educaționalăidentificată pentru copiii lor;

care sunt măsurile organizatorice ce se vor întreprinde, pentru lipsa capacității de organizare a autorităților școlare.

În urma demersurilor întreprinse de instituția Avocatul Poporului, Inspectoratul școlar al Municipiului București ne-a furnizat toate informațiile asupra celor solicitate;

Putem vedea clar, că Avocatul Poporului într-adevăr și-a luat activitatea în serios în anul 2012 și că s-a autosesizat în multe cazuri și de asemenea a anchetat multe cazuri pentru a găsi o soluție sau un răspuns cât mai rapid pentru cetățeni.

Concluzii

Personal, consider că Avocatul Poporului este o instituție cu adevărat necesară în orice stat. Ca dovadă sunt toate rapoartele anuale ale activității Avocatului Poporului, fie acestea rezolvate sau considerate a fi nefondate.

Cetățenii știu despre existența aceste instituții și o sesizează de fiecare dată când consideră că drepturile lor au fost încălcate sau nerespectate. Din ce am putut observa, de multe ori deținuții apelează la această instituție, însă de cele mai multe ori reclamațiile lor sunt nefondate, acest lucru fiind dovedit de fiecare dată ca urmare a anchetei Avocatului Poporului.

Mă bucură enorm de mult faptul că Avocatul Poporului se autosesizează de fiecare dată când descoperă o problemă ce depinde de atribuțiile lui și încearcă să o rezolve mai ales în atenția cetățeanului, pentru a fi mulțumit.

În anul 2012 cele mai multe plângeri au fost făcute cu privire la Dreptul de proprietate, dreptul la informație, dreptul la integritate fizică și psihică, dreptul la un nivel de trai decent, dreptul la petiționare și dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, iar cele mai puține plângeri au fost făcute cu privire la libertatea individuală și la dreptul de a fi ales în Parlamentul European. De aici putem vedea, în ce situații sunt lezate cel mai mult drepturile cetățenilor și în care mai deloc.

De asemenea, mulțumirea cetățenilor se vede clar, deoarece mulți dintre aceștia după ce sesizările le-au fost rezolvat și au fost ajutați de către Avocatului Poporului, au trimis scrisor de mulțumire acestuia în care laudă această instituție și comunică faptul că au o mare încredere în Avocatul Poporului, deoarece instituția i-a ajutat probabil când nimeni nu le mai luat în seamă plângerile. Toate aceste scrisori de mulțumire sunt puse la sfarșitul rapoartelor anuale pentru a putea fi citite de orice dorește.

În concluzie, instituția Avocatul Poporului este o instituție cu adevărat necesară, care ajută cetățenii în orice probleme care depind de competența lor.

Bibliografie:

Albu, Emanuel(2006) „Drept administrativ și știința administrației”,Partea II, Editura Fundatiei România de Mâine, Bucuresti

Brânzan,Constantin(2002) „Avocatul Poporului. O instituție la dispoziția cetățeanului”, Editura Juridica, București

Drăganu, T. (1992), „Introducere în teoria și practica statului de drept”, Editura Dacia, Cluj Napoca

Ionescu, C.(2003) „Tratat de drept constituțional contemporan”, Ed. All Beck, București

Iorgovan, A.(2001) „Tratat de drept administrativ”, ed. a treia, vol. I, Ed. All Beck, București

Istoric Instituția Ombudsmanului din Finlanda

Manda, Corneliu(1997) „Ombudsmanul – Instituție fundamentală a statului de drept”, Editura Lumina Lex. București

Monitorul Oficial al României nr 7, Partea V-a, Dezbateri Parlamentare, Vineri, 22 martie 1991

Muraru, Ioan(2004) „Avocatul Poporului Instituție de tip Ombudsman”, Editura All Beck, București

Raport anual al Activității Avocatului Poporului pe anul 2012

Regulamentul de organizare și funcționare al Avocatului Poporului din 17 aprilie 2002

Tănăsescu, E.S.(2004), „Constituția României revizuită. Comentarii și explicații”, Ed. All Beck București