Available online at [605321]

1
Available online at
www.proenvironment.ro

ProEnvironment 2 (2008) 110 – 113 ProEnvironment

Articol bibliografic

Efectele polu ării asupra degrad ării mediului înconjur ător

DUMITRA Ș Adelina*

Universitatea de Științe Agricole și Medicin ă Veterinar ă Cluj-Napoca, Facultatea de Horticultur ă, Mănăștur 3-5,
400372 Cluj-Napoca, România

Primit în data de 14 octomb rie 2008; primit în forma final ă după recenzie în 6 noiembrie 2008; acceptat în 20 noiembrie 2008
Disponibil online din 10 decembrie 2008

Rezumat

Poluarea mediului a devenit una din cele mai dezb ătute probleme ale contemporaneit ății și una de prim
ordin pentru conducerea societ ății. Omul și mediul sunt entit ăți inseparabile, existen ța omului fiind dependent ă
de mediu, iar factorii de mediu (aerul, apa, solul) se pot modifica, în urma folosirii lor de c ătre om. Astfel apare
poluarea, aspect implicit al vie ții, în desf ășurarea căreia unele produse, rezultate din procesele fiziologice și din
activitatea omului și a animalelor, devin reziduuri care pot s ă incomodeze bunul trai în func ție de natura și
cantitatea lor. Odat ă cu marile progrese științifice, cantitatea și natura lor s-a schimbat fundamental. În ultimele
decenii, procesul de degradare a factorilor de medi u de pe întinsul planetei noastre a avut o evolu ție din ce în ce
mai îngrijor ătoare, cantitatea de poluan ți atingând cifre ce dep ășesc orice imagina ție. Înlăturarea polu ării este o
problemă de corectare a erorilor care o provoac ă.

Cuvinte cheie: poluare, surse de poluare, biodiversitate, mediu, reziduuri

1. Introducere

Poluarea mediului a devenit una din cele mai
dezbătute probleme ale contemporaneit ății și una
de prim ordin pentru conducerea societ ății.
In trecut, când densitatea redus ă a popula ției
precum și utilizarea, aproape în exclusivitate, a
produselor naturale, nu diferen țiau mult via ța
omului de modul de existen ță simplu și nu se
produceau atât de multe reziduuri.
Odată cu marile progrese științifice, cantitatea
și natura lor s-a schimbat fundamental. în ultimele
decenii, procesul de degradare a factorilor de mediu de pe întinsul planetei noastre a avut o evoluție din ce în ce mai îngrijor ătoare, cantitatea
de poluan ți atingând cifre ce dep ășesc orice
imaginație. Înlăturarea polu ării este o problem ă
de corectare a erorilor care o provoac ă.

* Autorul c ăruia i se va adresa coresponden ța.
Tel.: 0040 264 596384; Fax: 0040 264 593792 e-mail: [anonimizat] Decizia de combatere trebuie s ă existe chiar
din momentul în care r ăul este denun țat ca atare,
iar mijloacele tehnico- științifice actuale pot rezolva,
problemele de poluare.
Noțiunea de mediu înconjur ător nu trebuie
confundat ă cu aceea de natur ă, care îi este anterioar ă
și are un con ținut diferit. Conceptul de mediu
înconjurător are caracter de sistem; este vorba de
un sistem complex, dar unitar, format dintr-un număr foarte mare de elemente și de legături, având
o anumită capacitate de autoreglare și în care factorul
cel mai activ îl reprezint ă comunitățile omene ști.
In ultimul timp, un termen asociat celui de
mediu înconjur ător este poluarea, care se mani-
festă ca o agresiune continua împotriva integrit ății
acestuia. Poluarea reprezint ă, de fapt, pre țul pe
care oamenii îl pl ătesc pentru beneficiile aduse
de tehnica modern ă. Ceea ce se cheam ă în prezent
poluare, este sfâr șitul unui proces care a început
odată cu formarea comunit ăților omene ști și care,
la un moment dat, a început s ă degradeze mediul.

2 Conținutul mediului înconjur ător reprezint ă
o îmbinare de elemente naturale întrep ătrunse și
dinamic corelate între ele. Aceste elemente pot fi grupate în trei categorii: – componente primare – fu ndalul fizic, neînsufle țit;
– componente derivate – d ezvoltate pe seama celor
primare, reprezentând mediul biotic;
– componente antropice – introduse de om prin
activități conștiente.

2. Surse de poluare

Poluarea mediului înconjur ător, care și-a întins
amenințarea asupra întregii planete, a ajuns în
punctul în care atac ă dezlănțuit omul și spațiul
sau de existen ță. Trecând peste limitele capacit ății
proprii de ap ărare a naturii, de regenerare și de
echilibrare, to ți agenții poluanți noi se răspândesc
rapid în aer, în apa sau în sol, generând, dezvol-tând și propagând unul dintre cele mai grave
pericole pe care le-a întâmpinat civiliza ția modern ă.
1. Surse latente de poluare . În prezent exist ă
numeroase surse naturale de poluare cum ar fi: vulcanii, furtunile de praf, ozonul, vânturile, apele subterane, iar în viitor, pe m ăsura ce omul î și va
extinde habitatul, este posibil s ă apară și alte
surse, nu numai pe Pamat ci și în spațiul cosmic.
Ozonul este o substan ță periculoas ă pentru
om, chiar în concentra ții mici. În troposfer ă con-
centrația lui este foarte redus ă astfel el nu este
periculos pentru om sau animale. În stratosfer ă
prezența ozonului este extrem de periculoas ă
datorită reacției dintre oxigen și radiațiile ultra-
violete solare.
In anul 1985, în timpul prim ăverii australe,
s-a pus în eviden ță o scădere dramatic ă a grosimii
stratului de ozon de deasupra Antarcticii, ceea ce
a condus la formarea unor "g ăuri" care s-au extins
ca arie de la 40% la 50% între 1985 și 1987.
Acest lucru a avut loc datorit ă condițiilor meteo-
rologice specifice: iarna, stratosfera de deasupra acestei regiuni este practic izolat ă, datorită unor
vânturi puternice; apari ția unor particule de ghea ță
care favorizeaz ă reacțiile ce conduc la dispari ția
ozonului.
Aerul este purt ătorul multor agen ți poluanți
pe care îi împr ăștie cu repeziciune pe întreaga
suprafață a Pământului. Astfel, praful împiedica
vederea, îngreuneaz ă respirația și constituie du ș-
manul num ărul unu al cur ățeniei domestice. Multe
vestigii au fost distruse de avalan șele de praf
aduse de vânt. Studiile arat ă că, în fiecare an,
atmosfera poart ă peste 30 milioane de tone de praf.
Apele subterane, care stau în contact înde-
lungat cu masive de sare sau alte minerale se încarcă cu substan țe impurificatoare, chiar toxice. De multe ori sunt poluate straturile de ap ă frea-
tică, din care se extrage apa în mod obi șnuit.
Ionizarea atmosferei, surplusul de ioni pozitivi sau negativi, care atunci când sunt inhala ți în organism
pot declan șa reac
ții enzimatice exagerate ce supra-
solicită organismele bolnave.
2. Surse de poluare umane . Omul, ca fiin ță
vie, produce de șeuri proprii existen ței sale. Pe
lângă acestea exist ă și cele provenite din activit ă-
țile sale industriale: îmbr ăcăminte, mobil ă, deter-
genți, cosmetice, chimicale de uz casnic și altele.
O mare parte a acestora nu sunt biodegradabile
și altele sunt direct toxice.
Procentual, cantitatea de șeurilor solide produse
de activit ățile umane sunt: hârtie 55%, de șeuri
metalice 9%,de șeuri alimentare 14%, de șeuri textile
5%, deșeuri lemnoase 4%, sticl ă 9%, mase plastice
1%, diverse 3%.
O sursă suplimentar ă de poluare, o repre-
zintă mijloacele de înc ălzire, respectiv focarele
de cărbuni, petrol, gaze, lemn care produc cantit ăți
mari de fum, cenu șă, zgură, gaze. Un alt, element
poluant este constituit din bacteriile patogene care
sunt vehiculate mai ales în apele menajere.
Pentru o viziune de viitor, este important s ă
se cunoasc ă nu numai situa ția actuală a popula-
ției, ci și tendința de evolu ție a acesteia. Specia-
liștii prevăd că volumul de șeurilor menajere va
crește mai rapid decât greutatea lor, din cauza
creșterii importan ței ambalajelor de hârtie și sticlă,
precum și a aparaturii nerecuperabile și a mobilei
vechi. Se estimeaz ă că deșeurile pe cap de locuitor
vor crește anual cu urm ătoarele valori: hârtie
1,5-2 kg, de șeuri plastice 0,5-0,7 kg, sticl ă 0,6
kg, mobil ă 3-5% din existent.
3. Agricultura, silvicultura și zootehnia ca
surse de poluare . În mod paradoxal, tocmai ramu-
rile economiei umane, care se bazeaz ă cel mai
mult pe rela țiile cu mediul, sunt, în acela și timp,
și surse de poluare. Agricultura poate fi sursa de
poluare a mediului prin: declan șarea și favorizarea
proceselor de degradare a solurilor în urma proce-
selor de eroziune (des țelenirea terenurilor duce
la eroziunea solului), s ărăturare, compactare; folo-
sirea pesticidelor (insecticidele care distrug toate
insectele și pe cele folositoare); utilizarea în exces
a îngrășămintelor chimice.
După aprecierile speciali știlor, din totalul
suprafeței agricole a țării noastre, numai 30%
sunt soluri cu un poten țial ridicat de fertilitate,
restul prezentând diferite st ări și stadii de degra-
dare. Din cele 5 milioane de ha de terenuri afec-tate de eroziune doar jum ătate au fost amenajate
antierozional și astfel au dus la ob ținerea unor
recolte pozitive. Prin procesul de eroziune se DUMITRA Ș Adelina / ProEnvironment 2 (2008) 110 – 113

3pierd anual 150 milioane de tone de sol, din care
1,5 milioane tone de humus.
Despădurirea exagerat ă în zona superioar ă a
majorității bazinelor hidrografice, ca și folosirea
nerațională a unor terenuri agricole, au avut
influență negativă asupra scurgerii apei pe versan ți,
provocând declan șarea unor grave procese de
eroziune a solului. Fondul forestier al țării noastre
este de 6,4 milioane de ha, ceea ce reprezint ă un
puternic dezechilibru, predominând p ădurea tânără,
iar cea de peste 80 de ani (exploatabil ă) prezintă
un deficit de 500 de mii de ha, determinând o
acută lipsă de material lemnos pentru cherestea
și furnire.
In ceea ce prive ște zootehnia, chiar unele
animale domestice distrug iremediabil vegeta ția
arborescent ă în dezvoltare, împiedicând regene-
rarea pădurilor. De asemenea, cresc ătoriile de
animale domestice pot pu ne probleme serioase
privind poluarea mediului cu de șeuri animaliere.
Exodul unor popula ții de animale poate crea
catastrofe ecologice. În zootehnie, pe lâng ă insec-
ticide, se mai utilizeaz ă și alte substan țe chimice
care dau efecte secundare nedorite. Este vorba
de substan țele administrate pentru influen țarea
dezvoltării produc ției animaliere. Acestea d ău-
nează pentru c ă sunt eliminate prin urina și se
regăsesc în apa de b ăut a altor loturi de animale
(pentru care substan ța respectiv ă este contra-
indicată) sau pot ajunge la om, dac ă sunt admi-
nistrate pân ă în ultimele zile de dinaintea sacri-
ficării.
În organizarea agriculturii moderne, un rol
foarte important îl joac ă lucrările de amenajare a
terenurilor și, în special, gospod ărirea apelor.
Dar barajele și canalele de iriga ții modific ă nu
numai regimul hidrologic din zona respectiv ă, ci
și sistemele ecologice locale, prin schimbarea
factorilor edafici. Pot ap ărea atât efecte pozitive
(extinderea teritorial ă a zonelor cultivate și ridi-
carea productivit ății), și negative (poluarea cu
sare: salificare, s ărăturare). Iriga țiile au avut un
rol foarte important în dezvoltarea marilor civi-lizații antice. În prezent sunt irigate peste 500 de
milioane de ha, de 50 de ori mai multe decât în
1800.
4. Poluarea radioactiv ă este o form ă specială
de poluare datorit ă emisiei în spa țiu a unor radia ții
capabile s ă producă efecte fizice, chimice și bio-
logice asupra organismelor vii. Pe P ământ exist ă
un fond global de radia ții, datorat surselor de
iradiere natural ă, care este suportat de organis-
mele vii datorit ă adaptării. Radia țiile sunt emisii
spontane și permanente produse prin dezintegrare
atomică. In anul 1988 existau în lume 385 de centrale
nuclearo-electrice, cu o putere instalat ă de 400.000
de MW, înglobând 3800 de reactoare în func-
țiune. Aceste reactoare au produs în 1988 circa
15% din totalul de energie electric ă, iar în 1990
circa 18-20%. Repartizate pe țări, în Fran ța cen-
tralele nuclearo-electrice ocup ă 65% din totalul
puterii instalate, în Finlanda, Suedia, Elve ția peste
40%, în SUA peste 14% (dar care reprezint ă
peste 30% din totalul mondial).
Odată cu evolu ția societății umane, omul a
fost supus suplimentar și altor expuneri de radia ții.
Astfel, investiga țiile medicale (radioscopii, radio-
grafii, tratamente radiologice) expun omul la radiații mult mai puternice decât cele naturale.
Chiar și ceasurile cu cadrane luminoase și tele-
vizoarele pot contribui la iradierea în masa a populației.
Sursele de radia ții ionizante se pot împ ărți în
două categorii:
– surse controlate: acceleratorii de particule
în care sunt inclu și acceleratorii pentru cercetare,
generatoare de raze X, aparate și instalații de uz
comun; reac ții nucleare; radioizotopii utiliza ți în
laborator
și în aplica ții pașnice;
– surse necontrolate: de șeuri radioactive (din
activitatea de cercetare și economic ă); căderile
radioactive (fall-out).
Efectele polu ării cu radia ții se fac resim țite,
în toate cazurile, în atmosfer ă, în apă, pe sol,
influențând organismele vii, uneori pe lan țul trofic.
Efectele acestei polu ări pot fi: directe (ca urmare
a interac țiunii radia țiilor cu suport biologic,
modificându-se compozi ția și structura materiei,
însoțită uneori de muta ții genetice), indirect (când
nu este afectat ă structura biologic ă, dar este
afectat mediul în care aceasta este plasat ă). În
general, efectul nociv al radia țiilor depinde de
tipul radia ției, de energia radia ției și de durata de
iradiere, determinând:
– efecte pe termen scurt, dup ă o iradiere
puternică (boli specifice, deces);
– efecte pe termen lung, pe seama acumul ării
unor iradieri slabe (cre ște riscul de cancer);
– efecte genetice, ce se manifest ă la urmașii
părinților iradia ți.
Ponderea major ă, în pericolul de poluare cu
radiații, o dețin experien țele nucleare militare
(interzise din 1963) și exploatarea centralelor
nuclearo-electrice. Deja au avut loc o serie de acci-
dente nucleare grave (Three Miles Island – SUA,
în 1979, Cernobîl – Ucraina, în 1986) care au sen-sibilizat opinia public ă și au alertat speciali știi
pentru a evalua riscurile de poluare radioactiv ă și
a găsi metode de decontaminare și prevenire a
poluării. DUMITRA Ș Adelina / ProEnvironment 2 (2008) 110 – 113

4 Însă singura solu ție rămâne controlul riguros
și responsabil al func ționarii instala țiilor nucleare.
După accidentul de la Cernobîl s-a admis c ă țara
noastră a primit o doz ă suplimentar ă de iradiere
aproximativ egal ă cu cea natural ă.
Cum omenirea nu va renun ța la una din cele
mai prolifice surse de energie, energia nuclear ă,
va fi nevoie s ă se imagineze și să se pună în
practică noi mijloace de protec ție împotriva radia-
țiilor și de stăvilire a polu ării mediului cu subs-
tanțe radioactive.
5. Poluarea Sonora . Undele mecanice, repre-
zentate prin trepida ții, sunete, infrasunete și vibrații
ultrasonore, polueaz ă în special mediul urban
creând efecte psihologice epuizante. Zgomotul se
caracterizeaz ă prin: intensitate, durata și frecvența
sunetelor componente. In tensitatea se exprim ă
în Beli, îns ă din motive practice, se ia ca unitate
de măsura a intensit ății zgomotului, decibelul,
dB.
In ceea ce prive ște durata, efectul nociv al
sunetului este direct propor țional cu aceasta, iar
în situațiile când întrece anumite limite de supor-
tabilitate, se poare crea și o psihoz ă periculoas ă.
Frecventa sunetelor componente ale zgomotului are și ea o anumit ă importan ță în definirea efec-
tului vătămător, deoarece nu toate frecven țele
sunt auzite de om cu aceea și intensitate sonor ă.
In general fenomenele sonore de la bun înce-
put, sunt inutile, nedorite, nepl ăcute și chiar vătă-
mătoare (motoare, ma șini, utilaje și instalații care
au piese mobile și toate vehiculele cu sau f ără
roți). Infrasunetele duc, în unele cazuri, la tulbur ări
nervoase, la sc ăderea puterii de munca, fizice și
intelectuale. Cele mai înalte nivele de zgomot se
întâlnesc în halele industriale. Dintre sursele de zgomot din ora șele moderne, cu o pondere mare
contribuie traficul rutier, care este în continu ă
creștere.
In scopul reducerii nivelului zgomotului și
ținând cont de natura activit ăților umane, s-au
stabilit anumite limite admisibile ale acestuia. De exemplu: 90 dB în halele industriale, 50 dB zona
de locuit urban ă, 45 dB zone de recreare și zone
protejate (parcuri, spitale, c ămine de b ă
trâni).
Pentru asigurarea unor nivele de zgomot în
limitele impuse, se iau m ăsuri care constituie,
totodată, căi de combatere a polu ării sonore. Astfel,
în industrie, pe lâng ă folosirea mijloacelor indi-
viduale de protec ție (antifoane), în anumite sec-
toare se recomand ă izolarea utilajelor generatoare
de zgomote prin a șezarea de elemente din mate-
riale fono-absorbante (cauciuc, azbest), folosirea unor ecrane fono-izolanate sau cabine speciale căptușite cu materiale fono-izolante (plut ă, zgură,
vată de sticlă, polistiren expandat). La toate acestea se adaugă proiectarea de aparate electrocasnice
cât mai silen țioase și, desigur, educa ția făcută în
permanen ță în spiritul „lini știi” celuilalt.

3. Concluzii
Și acum, ce r ămâne de f ăcut? Încet, dificil,
dar inevitabil ideea c ă mediul înconjur ător ca
problemă globală trebuie s ă fie abordat ă la nivel
planetar și, sperăm, rezolvat ă. Acest lucru nu se
poate realiza f ără eforturi comune din partea
țărilor dezvoltate. Exist ă un consens ast ăzi, fragil
încă, că fără asistența țărilor dezvoltate, lumea
celor mai pu țin favoriza ți nu va putea proteja
mediul înconjur ător ci îi va exacerba deteriorarea.
Ca o expresie concret ă a acestei con știentizări,
25 de țări dezvoltate și în curs de dezvoltare, au
căzut de acord în noiembrie 1990, s ă creeze un
instrument de asisten ță în materie denumit: “ The
Global Environment Facility ” (GEF).
Cu un capital subscris de 1,5 miliarde de
dolari, GEF î și concentreaz ă eforturile asupra a 4
domenii și anume:
– protecția păturii de ozon;
– limitarea emisiilor de poluan ți (efect de ser ă);
– protejarea biodiversit ății (fondului genetic);
– protejarea apelor interna ționale.
În prezent, și desigur și în viitor, obliga ția
noastră, a oamenilor, este de a echilibra și controla
calitatea mediului pentru fiecare component ă cât
și pe ansamblu. Astfel, ameliorarea mediului va
deveni ac țiunea împotriva dezordinii și reacție
împotriva iner ției și compromisurilor în conside-
rarea mediului de via ță uman. Poate cândva
fiecare element și parametru al mediului se va
integra “ într-o lume a echilibrului și armoniei ”.
Sunt celebre cuvintele lui Albert Schweitzer
(câștigător al premiului Nobel pentru pace – filozof,
teologist și misionar pentru drepturile omului și
protejare a mediului, în Africa) “ Omul și-a pierdut
capacitatea de a prevedea și de a anticipa. Va
sfârși prin a distruge planeta ”.

Bibliografie

[1] Gabrian C.F., Ghid de mediu, Ed. Monitorul Oficial,
2008
[2] Rifin Jeremy, ”The Biotech Cetury”, 1998 [3] White I. David, „Status, Distribution and Potential
Impact from Noxios Weed Legislation”, 1998
*** www.greenpeace.ro
DUMITRA Ș Adelina / ProEnvironment 2 (2008) 110 – 113