Autoritatile Romane Vs. Autoritatile Straine

Reacția autorităților publice în situații de urgență

În situații de urgență, reacția promptă a autorităților publice conduce la salvarea vieților omenești, sau în caz de nereușita la pierderea acestora. Autoritățile publice au obligația de a interveni și de a-și oferi serviciile în interesul oamenilor.

În România exista Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență. Acesta a fost creat în anul 2004 prin Ordonanța de Urgență 21/2004. SNMSU funcționează pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, asigurarea și coordonarea resurselor umane, materiale, financiare și de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate.

Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență se organizează și funcționează pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, asigurarea și coordonarea resurselor umane, materiale, financiare și de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate”

 Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență are în compunere 3 tipuri de structuri:

Structuri decizionale, fac parte comitetele pentru situații de urgență (stabilite la nivel local, județean și național)

Structuri de intervenție, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și instituțiile județene pentru situații de urgență, ca servicii publice comunitare profesionale pentru situații de urgență.

Structuri operaționale, centre operative pentru situații de urgență stabilite la nivel local, județean și național 

Ca principii de bază ale sistemului, au fost definite:

• previziunea și prevenirea;

• prioritatea protecției și salvării vieții oamenilor;

• responsabilitate a managementului situațiilor de urgență;

• respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;

• asumarea responsabilității gestionării situațiilor de urgență de către autoritățile administrației publice;

• cooperarea la nivel național, regional și internațional cu organisme și organizații similare;

• transparența activităților desfășurate;

• continuitatea și gradualitatea măsurilor întreprinse;

• operativitate, conlucrare activă și subordonare ierarhică a componentelor Sistemului Național.

Fig 1. Managementul situatilor de urgenta.

Sursa: http://www.environheal.pub.ro/

CAPITOLUL 1

ROMÂNIA – ȚARA CU FACTOR MARE DE VULNERABILITATE LA PRODUCEREA DEZASTRELOR

România este un stat care are un indice mare de vulnerabilitate în ceea ce privește producerea dezastrelor ceea ce impune automat o abordare de tip sistemic și strict coordonată și controlată a activității sistemului național de management al situațiilor de urgență în toate fazele sale, într-un cadru legislativ adecvat și bine susținut material. Sistemul național de management al situațiilor de urgență este caracterizat printr-o responsabilitate distribuită precum vedem in urmatorul grafic:

Fig 2. Nr de interventii la care au participat serviciile profesioniste

Sursa: http://www.environheal.pub.ro/

În anul 2013, serviciile profesioniste pentru situații de urgență au participat la 137.883 intervenții, din care: 13.968 incendii (10% din totalul intervențiilor), 7.461 arderi necontrolate (5%), 9.459 alte situații de urgență (7%), 2.536 acțiuni pentru asistență persoanelor (2%), 4.557 acțiuni pentru protecția comunităților (3%), precum și 99.882 cazuri de urgență asistate de S.M.U.R.D. (68% din totalul intervențiilor).

Au avut loc 7.249 alarme false, 4.404 întoarceri de pe traseu și 515 deplasări fără nicio intervenție.

Conform datelor analizate de pe site-ul inspectoratului general pentru situații de urgență, în ultimii zece ani, s-au manifestat undeva peste 46.000 situații de urgență din care: 28.308 inundații, 682 alunecări de teren, 17.305 (poluări la operatori economici, incidente de mediu, etc.) alte situații de urgență. Toate aceste situații de urgență au afectat 3.325 localități, fiind inundate peste 67.000 de locuințe (din care 15.399 distruse total), evacuate peste 57.500 persoane și afectate aproximativ 1 milion hectare terenuri agricole. În același timp au fost distruse 16.366 Km elemente de infrastructură (căi ferate, drumuri naționale, drumuri județene și comunale, rețele electrice, de telecomunicații, de alimentare de gaz și apă). La acestea s-au adăugat, din nefericire, decesul a 144 persoane surprinse de viituri. Totodată, în România pentru intervalul menționat, au avut loc peste 145.000 incendii ce au provocat pagube însemnate, dar prin intervenția operativă a structurilor de intervenție au fost salvate bunuri de aproximativ 25 miliarde lei.

Pentru a gestiona consecințele acestor evenimente, au fost acordate ajutoare de către Guvernul Românie în valoare de 841,7 milioane de lei. De asemenea, prin accesarea Fondului de Solidaritate au fost obținute 108 milioane de Euro reprezentând 4 % din valoarea estimativă a pagubelor. Au fost folosite importante resurse de intervenție ale MAI, MApN., ale altor instituții ale statului sau organizații neguvernamentale, a fost solicitată asistență internațională. Toate aceste lucruri dovedesc în egală măsură viabilitatea actualului sistem național de management al situațiilor de urgență, dar și nevoia permanentă de modernizare, în scopul reducerii impactului asupra comunităților și creșterii capacității de răspuns a instituțiilor statului în asemenea situații.

În România au avut loc numeroase dezastre în întreaga sa istorie. Unul dintre cele mai afectate orașe a fost chiar capital. Bucureștiul a încasat de-a lungul timpului lovituri grele prin dezastre care au transformat orașul în ruine și care s-au soldat cu multiple pagube materiale și pierderi omenești. Conform site-ului historia.ro cele mai mari 7 dezastre din București au fost:

Ciuma lui Caragea

Acesta a fost unul dintre cele șapte mari dezastre din București a avut loc între anii 1812 și 1813 numit care a fost denumită și ciumă lui Caragea acesta a izbucnit în a doua zi de domnie a lui Ioan Vodă Caragea și a avut efecte grave, decimând în următoarele luni, jumătate din locuitorii Bucureștiului.

În acele timpuri nu existau tratamente adecvate, informare, comunicare, oamenii încercau să scape de ciumă cu mult alcool, dar și aici fuseseră impuse interdicții, iar cârciumile vindeau doar prin niște ferestruici.

Măsurile luate la aceea vreme nu erau tocmai cele mai potrivite, sau erau luate în situații de criza. Domnitorul Caragea cere să se facă un cordon sanitar intre județul Teleorman și Vlasca, tocmai pentru a feri Bucureștiul, sunt întemeiate doua lazarete la Teleorman și Giurgiu, iar paza la granița este întărită. Cu toate acestea, curând trece și în județele Ilfov, Vlasca și Olt.

La jumătatea lunii iunie se ivesc primii ciumați la mănăstirea Văcărești. Caragea închide toate drumurile care duceau înspre locul năpăstuit și pune străjeri la bariere ca să se asigure că nimeni nu va trece în capitală.

Orașul este izolat cu totul la 4 iulie, numai că era prea târziu. În nici o săptămână erupe epidemia. Evenimente neplăcute au intervenit după prințe acestea fiind furturile de obiecte de către toți bețivii, toți destrămații își atârnau un șervet roșu de gât, se urcau într-un car cu boi și porneau pe hoție din casă în casă, din curte în curte.

Această epidemie a avut urmări tragic. Estimările vorbesc de până la 40.000 de morți în capitala și de 90.000 luat cu totul. Nu a fost colț al țării care să fi scăpat de molimă. Izbucniri ocazionale au mai avut loc în anii următori, culminând în 1828, ca apoi măsurile de prevenire ale unei solide politici sanitare conduse de Kisseleff să oprească la Dunăre alte epidemii.

Fig 3. Ciuma lui Caragea

Sursa: Historia. ro

Incendiul care a distrus peste 2.000 de case din București

Un alt mare dezastru din istoria capitalei a avut loc în 1847, chiar în ziua de Paște, s-a întâmplat următoarea nenorocire. O persoană a tras cu pistolul înspre o grămadă de fân, a cauzat cel mai dezastruos incendiu produs în vremurile moderne în București.

Pagubele au fost mari pentru vremea respectivă, această tragedie soldându-se cu pierderi de vieți omenești și de numeroase pagube materiale.

Au fost distruse numeroase clădiri, potrivit directorului Muzeului Național al Pompierilor București, Vasile Bălan, 12 biserici au fost distruse: Sf. Dimitrie, Biserica Domnească de la Curtea Veche, Sf. Antonie de la Pușcărie (toate sunt în zona Hanul lui Manuc), Bărăția, Sf. Gheorghe Vechi, Sf. Gheorghe Nou, Sf. Mina din mahalaua Stelea (lângă actuala biserică Sf. Vineri), biserica Vergului, Udricani, Lucaci (lângă hala Traian), Ceauș Radu și Sf. Ștefan.

Flăcările au ucis atunci 15 oameni, alte zeci au suferit arsuri, iar aproape 2.000 de clădiri (locuințe, prăvălii, hanuri, biserici) au fost făcute scrum.

Lupta cu focul a fost una grea pentru că, în lipsa autospecialelor de astăzi, a tehnicilor, a datărilor și a aparaturilor, pompierii s-au folosit de pompe manuale și au fost ajutați de sacagii care transportau apa din Dâmbovița în butoaie. Lipsa echipamentului, a tehnicii, modalităților în care erau instruiți oamenii au condus acest dezastru spre un final total nefericit, cu multe pierderi de vieți omenești și multe pagube materiale pierdute.

Bucureștiul nu a fost lăsat de izbeliște în urma acestei tragedii și nici populația acestuia, numeroși oameni sărind în ajutorul sinistraților și reconstrucția Bucureștiului.

Pentru ajutorarea sinistraților au fost organizate spectacole de binefacere și s-au lansat apeluri în țară și în străinătate pentru strângerea de fonduri. Vestea incendiului a făcut înconjurul Europei și mai multe țări au trimis ajutor material.

Au donat atunci sume importante de bani domnitorul Țării Românești Gheorghe Bibescu, sultanul Turciei, domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza, domnitorul Serbiei, Milos Obrenovici și pitarul Evanghelie Zappa.

Urmările acestei catastrofe, după ce orașul a revenit la viață, a început reconstrucția Bucureștiului după principii moderne: casele au fost acoperite cu tablă, atelierele meșteșugărești unde se lucra cu focul au fost scoase din zona centrală și au fost montate mai multe cișmele și conducte de apă. 

Bucureștiul, inundat de Dâmbovița

O altă catastrofă din istoria Bucureștiului a reprezentat-o zăpada care s-a topit brusc, în 1865, a dat naștere unei alte catastrofe, și anume cea mai mare inundație din istoria Capitalei.

Anii '60 din secolul al XIX-lea au fost marcați de inundații grave, provocate în principal de ploile care nu mai conteneau cu zilele. Din nou lipsa echipamentelor, a modalității de a instrui oamenii, a comunicării dintre autorități și-a spus cuvântul.

Oamenii nu erau pregătiți pentru un asemenea dezastru, nu aveau tehnică necesară, nici pregătirea, nu erau informați corespunzător, deciziile luate nu au fost cele mai bune, lucru care a condus la un dezastru destul de mare pentru capitala țării.

Aceasta a fost cea mai dezastruoasă inundație din secolul al XIX-lea, care a afectat nu numai Capitala ci întreaga țară. În unele părți ale Bucureștiului, apa a atins nivelul de trei metri. Numărul sinistraților a fost foarte mare, circulația s-a întrerupt, aprovizionarea cu apă potabilă și alimente s-a desfășurat greoi.

S-a început o puternică campanie în ziarele vremii împotriva guvernului, acuzat de lipsa de măsuri în ajutorul populației, nepricepere și necinste. Este votată legea pentru desființarea morilor și zăgazurilor de pe apa Dâmboviței; lucrările prevăzute în lege încep imediat dar ritmul este lent, cu termene amânate, cu lucrări superficiale.

Fig 4 – Bucurestiul inundat de Dambovita

Sursa: Historia.ro

Cutremurul din '40, cel mai puternic

Mai multe seisme au fost înregistrate de-a lungul timpului în București, dar cele mai multe mărturii sunt despre cele din 1802, 1940 și 1977 care au provocat și cele mai multe victime și cele mai mari pagube.

Cutremurul din 26 octombrie 1802, a avut 7,7 grade pe scara Richter, cu epicentrul în zona Vrancea. La acea vreme, s-au prăbușit câteva case și turlele bisericilor. Patru oameni au murit, iar celebră a fost ruperea în două a turnului Colțea.

Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a avut 7,4 grade pe scara Richter. Fază critică a durat în jur de trei minute. În București, au fost înregistrați circa 300 de morți, majoritatea la prăbușirea blocului Carlton, o clădire de 12 etaje de pe Bulevardul Brătianu, situat în plin centrul Capitalei, s-a dărâmat până la temelii, iar zeci de locatari au fost prinși sub dărâmături.

Unii dintre ei erau încă vii, prizonieri în cavități și își semnalau prezența prin bătăi în ziduri. După cutremur, subsolul clădirii a fost cuprins de flăcări ceea ce a îngreunat intervenția echipelor.

Aproape toate plafoanele de la sălile de spectacole s-au prăbușit. Molozul de la clădirea Uniunii Camerelor de Comerț din strada Săridar au blocat trecerea. Turlă de la biserica din strada Berthelot s-a prăbușit. Calea Victoriei, cea mai elegantă stradă, era întreruptă de ziduri prăbușite.

Ambasada americană, hotelul Poștei, clădirea ministerului Agriculturii și cea a Marelui Stat Major, aflat la intrarea în Cișmigiu, erau distruse.

Pentru a se evita astfel de dezastre pe viitor, autoritățile au început să își ia măsuri special de prevenție, să încerce să informeze mai mult populația, să se pregătească mai mult pentru astfel de evenimente și să reacționeze de fiecare dată la timp.

În prezent autoritățile au elaborat numeroase campanii despre cum să reacționeze populația în situații de urgență, despre care vom vorbi în continuarea lucrării.

Din cauza violenței cutremurului, curentul electric a fost întrerupt, iar întunericul a contribuit și mai mult la mărirea panicii. Seismul din noiembrie 1940 a provocat și alte pagube. Aproape toate plafoanele de la sălile de spectacole s-au prăbușit. Molozul de la clădirea Uniunii Camerelor de Comerț din strada Săridar au blocat trecerea. Turlă de la biserica din strada Berthelot s-a prăbușit. Calea Victoriei, cea mai elegantă stradă, era întreruptă de ziduri prăbușite. Ambasada americană, hotelul Poștei, clădirea ministerului Agriculturii și cea a Marelui Stat Major, aflat la intrarea în Cișmigiu, erau distruse.

Efectele cutremurului din 1940, devastatoare în centrul și sudul Moldovei, dar și în Muntenia. Cutremurul din 1940 a fost un cutremur cu o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter, produs la ora 3:39 din 10 noiembrie 1940, cu epicentrul în zona Vrancea la o adâncime de circa 133 km. A fost primul mare cutremur din România contemporană.
Efectele lui au fost devastatoare în centrul și sudul Moldovei, dar și în Muntenia.

Numărul victimelor a fost estimat la 1000 de morți și 4000 de răniți, majoritatea în Moldova. Din cauza contextului în care s-a produs, cifra exactă a victimelor nu a fost cunoscută, informațiile fiind cenzurate în timpul războiului.

După cutremur Asociația Generală a Inginerilor din România a întreprins un studiu detaliat al efectului cutremurului asupra clădirilor din beton armat. Principala concluzie a fost că normele pentru calculul clădirilor din beton armat, practic copiate după cele germane, nu prevedeau calculul la eforturi seismice, Germania nefiind situată într-o zonă de risc seismic. Au fost elaborate noi norme care au fost aplicate la toate clădirile construite în perioada postbelică.

Fig 5 – Pagubele provocate de cutremurul din 1940

Sursa: Historia.ro

Bombardarea Capitalei din '44

Însă unul dintre cele mai tragice evenimente a avut loc în 1944, atunci când peste 5.000 de bucureșteni au murit de-a lungul celor 17 bombardamente aeriene asupra Capitalei.

Infernul din Capitală a continuat și în noaptea de 2 spre 3 mai, între orele 01.10 și 01.30, când 70 de avioane plecate din sudul Italiei au ajuns pe cerul Bucureștiului.

Pe 7 mai 1944, între orele 10.49 și 12.06, un număr de 700 de avioane dintre care 500 de bombardament de tip B-24 și 200 de aparate de vânătoare s-au năpustit asupra Capitalei, la doar zece ore de la atacul nocturn britanic. Un bilanț statistic arată că de-a lungul celor 17 de bombardamente aeriene, începând cu cel din 4 aprilie 1944, executate de americani și englezi cu aproximativ 3.640 de avioane de bombardament de diferite tipuri, însoțite de circa 1.830 de avioane de vânătoare pe timp de zi, au fost uciși 5.524 de locuitori, răniți 3.373, iar 47.974 au rămas fără adăpost devenind sinistrați.

Au fost distruse 3.456 de case de locuit, au fost distruse parțial 3.473, 401 au fost avariate și au fost 2.305 de incendieri. Pentru apărarea Capitalei, s-au ridicat și au angajat lupte antiaeriene, de multe ori în inferioritate numeric, 601 avioane de vânătoare românești și 709 germane.

În bombardamentele din aprilie 1944 asupra Capitalei, ținta principală a fost Gara de Nord. SUA și Marea Britanie își doreau ca astfel să împiedice transporturile militare spre frontul din Moldova, unde armata sovietică, aliatul lor, forța înaintarea spre vest. 

Potrivit arhivelor românești, „obiectivul strategic fundamental era distrugerea în București, ca și în alte orașe românești, a sistemului de transporturi feroviare, a industriei de război, în ultimă instanță a tot ce ține de economie, inclusiv populația civilă”. 

Astfel, Gara de Nord a fost lovită de șase ori, triajul de patru ori, gara Chitila de opt ori, gara Băneasa de patru ori. Bombardamentul din 4 aprilie 1944 nu a vizat doar Bucureștiul, ci și rafinăriile prahovene, aflate la aproximativ 60 de kilometri de Capitala. În triajul București, 1.000 de vagoane au fost distruse prin incendieri

„Fără îndoială, rețeaua feroviară și nodurile de comunicații pe timp de război sunt obiective militare, dar la 4 aprilie și în continuare până în august, distrugerea acestora de către aviația americană și engleza este însoțită de atacuri de o violență fără precedent a zonelor populate”, se arată în arhivele militare puse la dispoziție reporterilor „Adevărul de Seară” de către cercetătorul istoric Dan Antoniu. 

Fig 6 – Locurile unde a fost lovit Bucurestiul

Sursa: Historia.ro

Bucureștenii, acoperiți de troiene de cinci metri

În dimineața zilei de 3 februarie 1954, bucureștenii s-au trezit prizonieri în propriile lor case. În acele zile (de la începutul lunii februarie) s-a consemnat, conform Administrației Naționale de Meteorologie, ca fiind cel mai puternic viscol din secolul XX. Viforul nu s-a potolit ușor și, până la finalul lunii, avea să mai lovească în alte trei reprize, in mod extrem de agresiv.

Din pacate, întregul stat national era acoperit de zăpada care prevestea cea mai aspră iarnă din acest secol. Troienele de cinci metri au acoperit intreaga capitala, iar vântul a suflat cu o viteza de peste 120 de kilometri pe oră.

Conform statisticilor oferite de Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în februarie 1954 iarna a lovit cel mai puternic țara noastră. Viscolul a lovit în patru reprize, iar vântul a atins o viteză-record în București: 126 kilometri la oră. Un alt record consemnat în 3 februarie ’54 vizează cantitatea maximă de zăpadă depusă: 115,9 l/mp în 24 de ore, la Grivița.

Cel mai gros strat de zăpadă din istoria măsurătorilor ANM a fost măsurat tot atunci, la Călărași: 173 cm, troienele atingând însă în unele zone din sud-estul țării și cinci metri.

Fig 7 – Bucurestiul sub troiene

Sursa: Historia.ro

Cutremurul din '77

Ultimul dezastru din această listă este cutremurul din '77. 1.578 de morți, 11.300 de răniți, 35.000 de locuințe distruse. Acesta este bilanțul celui mai devastator cutremur produs în România, cel din seara zilei de vineri, 4 martie 1977.

Seismul a avut loc la ora locală 21h22min, iar epicentrul sau a fost localizat în Munții Vrancei, zona ANDREIAȘU DE JOS (45,77 grade latitudine Nordică, 26,76 grade longitudine Estică), adâncimea focarului fiind de 93 km. Cutremurul a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter (7,4 grade pe scara bazată pe moment seismic). Mișcarea seismică a fost resimțita puternic în România, mai violent în Oltenia și Muntenia, dar și în sudul Moldovei.

De asemenea, cutremurul a fost resimțit și în țările vecine (Serbia, Bulgaria, Ungaria) dar și în alte țări din centrul și sudul Europei, precum și în Rusia până la nord de St. Petersburg; în Bulgaria s-au înregistrat pagube materiale și peste 100 de victime.

Este considerat unul dintre cele mai distrugătoare șocuri seismice care a lovit România, cutremurul din 1977 a fost unul de suprafață, ce a avut loc la 95 de kilometri adâncime. 

În urma cutremurului au murit 1570 de oameni, iar alte peste 11000 de persoane au fost accidentate. De asemenea, numeroase obiective industriale au fost afectate sever. S-au înregistrat incendii provocate de explozii de gaze și alte surse de foc deschis.
Cutremurul a indus fenomene geomorfologice în sudul, estul și nordul Munteniei, precum și în sudul Moldovei. Acestea au constat în alunecări de teren, lichefieri, tasări, țâșniri de apă; în Munzii Vrancei, cursul râului Zăbala a fost parțial blocat, formându-se un mic lac de baraj natural.

Situația la acel cutremur era destul de confuză, lipsa de comunicare lipsa, iar autoritățile nu știau cum să reacționeze prompt în astfel de situații. Deciziile luate erau haotice, fără sens și fără a putea ajuta efectiv populația.

Autoritățile nu au știut cum să acționeze în acele moment, tehnica și pregătirea oamenilor lipsa, educarea populației cu privire la astfel de evenimente lipsea și din aceste cauze urmările au fost tragic.

Inițial, știrile referitoare la cutremur erau confuze, iar populația vorbea despre o catastrofă mult mai mare. Din cauza întreruperii curentului electric în Capitală, serviciile de comunicație nu au funcționat câteva ore.

S-au constituit ad-hoc echipe de salvatori la toate blocurile distruse. Medicii, militarii, oameni de diverse profesii s-au prezentat la locurile de muncă. Nouă unități spitalicești au fost scoase din funcțiune. Spitalul de Urgență Floreasca din București, deși grav avariat, a fost luat cu asalt.

Echipele de militari și pompieri însărcinate cu salvarea posibililor supraviețuitori au beneficiat de ajutoare de la Crucea Roșie. Lor li s-au alăturat cascadorii de la studioul de film de la Buftea și mulți voluntari. Au fost salvate de sub ruine numeroase persoane, unele chiar și după multe zile, când nu se mai credea că este posibilă supraviețuirea.

Fig 8 – Efectele cutremurului din 1977

Sursa: Historia.ro

Bazat pe toate aceste dezastre sistemul pentru evitarea situaților de urgent din România s-a dezvoltat permanent încercând să evite astfel de evenimente. Autoritățile nu au știut cum să reacționeze în cel mai bun în situațiile prezentate mai sus, pentru a reduce pierderea de vieți omenești pagube materiale.

Cetățenii nu au fost bine informații cu privire la evitarea dezastrelor sau modul de a reacționa după producerea acestora.

Autoritățile nu aveau tehnică necesară pentru a putea rezolva cu bine aceste situații, nu au intervenit prompt, la timp și la sursa problemei, nu au asigurat mereu logistica materialelor, evacuarea persoanelor, acordarea primului ajutor pentru răniți.

INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ

Pentru a se evita alte dezastre soldate cu pagube material și vieți omenești a luat naștere Inspectoratul General pentru situații de urgență. Acesta a fost înființat în anul 2004 și este rezultatul unificării Comandamentului Pompierilor Militari cu Comandamentul Protecției Civile.

La nivel național, acțiunile de răspuns ale IGSU în cazul situațiilor de urgență sunt gestionate de 42 de servicii profesioniste pentru situații de urgență care coordonează activitatea a 283 subunități operative și Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență.

Inspectoratul face eforturi pentru a reduce pierderea de vieți omenești și de a interveni prompt în situații de urgență.

Pentru gestionarea situațiilor de urgență, IGSU și structurile județene îndeplinesc misiuni de:

De monitorizare, evaluare, cercetare a cauzelor producerii situațiilor de urgență;

De informare și educare preventivă a populației și avertizare a acesteia, înștiințare a autorităților administrației publice, despre posibilitatea/iminența producerii situațiilor de urgență;

De căutare, descarcerare și salvare a persoanelor;

De evacuare a persoanelor, populației sau bunurilor periclitate, prin asigurarea măsurilor de evacuare, instalarea taberelor de sinistrați, participarea la transportul populației și al unor categorii de bunuri;

De distrugere a zăpoarelor de gheață sau degajare a cursurilor de apă;

De acordare a asistenței medicale de urgență prin module SMURD din cadrul serviciilor de urgență profesioniste;

De asigurare logistică a intervenției structurilor proprii și punere la dispoziția altor structuri, a unor categorii de tehnică, materiale și echipamente;

De stingere a incendiilor;

De decontaminare a populației, cu mijloace specializate și/sau a punctelor de decontaminare personal, tehnică și echipament recunoscute din timp în profil teritorial;

De neutralizare a efectelor materialelor periculoase prin acțiuni de asanare a muniției neexplodate din timpul conflictelor militare.

Aceste metode sunt permanent îmbunătățite de către IGSU, pentru a se evita tragedii ca cele prezentate anterior. Membrii IGSU, încearcă intervenția promta și la timp în situații de urgent pentru a putea salva viețile omenești.

Permanent monitorizează, evaluează, cercetează cauza producerii unei situații de urgent, informează în mod continuu și permanent populația despre modul de a preveni astfel de situații sau cum să reacționeze în astfel de situații.

IGSU asigura logistica materialelor, evacuează persoanele sinistrate sau din locuri cu risc mare de producer a dezastrelor, asigura primul ajutor răniților.

În procesul general de conducere în domeniul managementului situațiilor de urgență integrat, o măsură de prevenire cu rol deosebit de important este reprezentantă de managementul riscurilor, definit ca un proces sistematic și riguros de identificare, analiză, planificare, decizie, monitorizare, control și comunicare a riscurilor generatoare de dezastre.

Acesta permite instituirea și funcționarea unui mediu riguros de luare oportună a deciziilor pentru:

• evaluarea continuă a ceea ce poate avea urmări nedorite;

• determinarea riscurilor importante, pentru a fi studiat efectul asupra persoanelor și comunităților;

• implementarea strategiilor adecvate de tratare a acestor riscuri și asigurarea eficienței măsurilor implementate pentru diminuarea consecințelor manifestării acestora.

Potrivit legislației naționale, riscurile cunoscute sunt uzual urmărite în paralel cu identificarea și analizarea unora noi, fiind stabilite planuri de atenuare a consecințelor acestuia și diminuare a vulnerabilității comunităților în cazul manifestării lor.

Fiecare autoritate națională care are în responsabilitate gestionarea unui tip de risc este obligată, potrivit legii, să elaboreze regulamente prin care sunt stabilite atribuții și responsabilități pentru toate nivelurile responsabile și sunt precizate măsurile și activitățile ce trebuiesc desfășurate anterior, pe timpul și după producerea acestora.

În acest sens sunt în vigoare în momentul de față regulamente de gestionare a riscului de inundații și poluări marine și pe cursurile de apă, a seismelor și alunecărilor de teren, a accidentelor nucleare și urgențelor radiologice, a accidentelor chimice pe amplasament (normele SEVESO) și pe timpul transporturilor acestora, a fenomenelor meteorologice periculoase. Monitorizarea factorilor majori de risc în țara noastră reprezintă efortul conjugat al entităților specializate de la toate nivelurile – Ministerul Mediului și Pădurilor și agențiile sale, Garda Națională de Mediu, Compania Națională Apele Române, etc., însă măsurile de reducere și limitare a potențialelor consecințe revine factorului decizional local atunci când, prin programe pe această linie, nu sunt angrenate resurse de la nivel județean, regional sau național.

Pe baza planurilor de analiză și acoperire a riscurilor redactate la nivelul localităților și județelor, în care sunt inventariate riscurile, consecințele probabile și resursele necesare acțiunilor de intervenție, recuperare și reabilitare, autoritățile pot stabili concepția desfășurării acțiunilor de protecție și intervenție și identifică deficitele pe care le au în asigurare unor resurse critice pentru asemenea situații. Tot ca o măsură de prevenire, în anul 2008 a fost adoptată Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundațiilor. Această lege, consider că reprezintă, (cu toate lipsurile ei), un instrument extrem de util atât în promovarea a unor măsuri de protecție cât și de planificare teritorială, ce trebuie să degreveze bugetul statului de acordarea unor ajutoare persoanelor care au avut de suferit de pe urma dezastrelor. Acest instrument va trebui însă perfecționat în viitor ca să servească bine scopului pentru care a fost creat.

Concluzionând asupra managementului riscurilor, ca segment al gestionării situațiilor de urgență, se poate spune că sistemul național dispune de reglementări ferme și comprehensive care permit identificarea, monitorizarea și cuantificarea consecințelor manifestării acestora precum și definirea măsurilor de protecție adecvate ce trebuiesc implementate pentru reducerea vulnerabilității comunităților atunci când aceste riscuri se manifestă. Eforturile care se fac pe această linie în țara noastră se înscriu în eforturile și pe direcția de acțiune a celorlalte state ale UE prefigurându-se, în viitor, standardizarea acestei activități la nivelul Uniunii. Principala resursă operativă a sistemului național este reprezentantă de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, structură de specialitate din subordinea Ministerului Administrației și Internelor care asigură coordonarea unitară și permanentă a activităților de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență și îndeplinirea obligațiilor internaționale ce decurg din calitatea de Punct național de contact în relația cu organizațiile internaționale responsabile în domeniul gestionării situațiilor de urgență.

CAPITOLUL 2

AUTORITĂȚILE ROMANE VS AUTORITĂȚILE STRĂINE

Autoritățile romane fac eforturi mari pentru a salva vieți omenești în situații de criză și a interveni atunci când este cazul, însă au și situații încă eșuează. Acest eșec se datorează în principal din lipsa pregătirii, a tehnicii, a nesincronizării, faptului că nu sunt făcut destule simulări pentru a putea preveni astfel de dezastre.

Pentru a se putea evita astfel de dezastre, autoritățile romane ar trebui să apeleze și să împrumute din tehnicile folosite de autoritățile din țările mai dezvoltate și mai avansate din punct de vedere al tehnicii, pregătirii, infrastructurii.

În cazuri similar autoritățile romane au dat greș, iar urmările au fost pierderi de vieți omenești și pierderi materiale, în schimb ce autoritățile străine au avut intervenții utile fără alte pierderi. Cazuri putem întâlni multe, iar una din principala problemă este aceea de a salva oamenii care sunt în situații depresive și amenința că se aruncă de pe clădiri. România nu are pregătiți negociatori care să facă față unor astfel de situații, sau oamenii pregătiți pentru astfel de situații.

Este și cazul petrecut în data de 21.05.2015, când, conform hotnews.ro o femeie s-a aruncat de la balcon, cu toate că la nivelul solului era o întreagă armată de negociatori, jandarmi, membrii IGSU, care nu au reușit să salveze viața respective femei.

Site-ul Zona de Tineret, prezintă situații din alte țări, când autoritățile statului au reușit să salveze vieți omenești și situații similare sau chiar și mai complicate. Negociatori specializați discutau în permanentă cu persoana în cauză, iar oameni speciali antrenați se urcau pe clădire și încercau să intervină din unghiuri și zone cât mai puțin accesibile și să nu fie văzuți de victima pentru a putea să o îndepărteze din fața pericolului.

Astfel în alte țări se pot salva vieți omenești și situații de urgent. Autoritățile român ar trebui să se inspire din tehnica lor, din modul lor de pregătire, din modul de a negocia, modul de a distrage atenția persoanelor respective, modalitatea de a interveni rapid și la timp până șase ajungă la situații tragice.

Alte situații în care autoritățile de la noi sunt mereu luate prin surprindere sunt reprezentate de venirea iernii și modul în care reacționează acestea. Probabil din aceleași cauza, lipsa de pregătire, lipsa tehnicii necesare, modul în care sunt instruiți oameni, modul în care sunt manageriate situațiile, autori tale nu au mereu intervențiile care ar trebui pentru a evita alte dezastre care s-ar putea solda cu pierderi de vieți omenești sau materiale. Din această cauză intervenția lor nu este mereu cea dorită. Comparativ cu alte țări, unde astfel de situații se întâmplă mult mai des și auto rile reactivează mult mai bine și direct la sursă. Este adevărat că sunt și mai bine pregătite pentru astfel de situații, având în vedere ciclicitatea acestor fenomene, dar autoritățile ar trebui să fie pregătite pentru absolute orice situații.

Autoritățile romane au mari lacune și în ceea ce privește zona accidentelor aviatice, localizarea victimelor, accesul la acestea, precum și oferirea primului ajutor. Este și binecunoscutul caz al tragediei din Apuseni, când un avion s-a prăbușit în munți, iar localizarea acestuia a fost extreme de greu de realizat, iar intervenția până la fața locului și mai greu. Aceste aspecte au făcut să ducă la pierderea vieților omenești.

Pe tot parcursul acestei tragedii, instituțiile care trebuiau să se ocupe de localizarea și găsirea victimelor s-a întrecut în gafe, nu au cooperat între ele. Oamenii nu erau pregătiți pentru o astfel de tragedie, nu au folosit corespunzător tehnică pe care o aveau la îndemână, nu au avut o comunicare corespunzătoare.

Autoritățile și modalitatea de intervenție a acestora era următoarea:

ROMATSA

În conformitate cu reglementările legale și standardele internaționale R.A.ROMATSA

administrează și exploatează spațiul aerian al României repartizat aviației civile;

asigura mijloacele tehnice necesare;

asigura servicii de navigație aeriană pentru utilizatorii spațiului aerian al României;

organizează și asigură informarea aeronautică și meteorologică;

organizează și asigură serviciile de telecomunicații aeronautice;

realizează cooperarea civilo-militara și utlizarea flexibila a spațiului aerian.

Pentru activitatea pe care o prestează, ROMATSA trebuie să facă față provocărilor constând în: creșterea prognozată a traficului aerian, menținerea unui înalt nivel al siguranței, reducerea costurilor și aplicarea reglementarilor privind protecția mediului.

În cazul accidentului trebuia să identifice poziția aeronavei în baza semnalului radio, în schimb a furnizat, în mod repetat, date vagi despre poziția aeronavei

SERVICIULUI DE TELECOMUNICAȚII SPECIALE

Telecomunicațiile speciale reprezintă transmisii, emisii sau recepții de semne, semnale, scrieri, imagini, sunete sau informații de orice natură prin fir, radio, sistem optic sau prin alte sisteme electromagnetice pentru utilizatori aprobați prin lege.

În timpul accidentului trebuia să identifice sursa semnalului de la 112, însă a furnizat, în mod repetat, informații contradictorii

MINISTERUL DE INTERNE

– Nu a folosit sistemul de depistare a semnalului GPS

– Este șeful IGSU

ȘEFUL INSPECTORATULUI GENERAL DE URGENȚĂ

– A coordonat echipele de salvatori de pe teren

– Ar fi folosit hărți turistice pentru detectarea poziției

SECRETARUL DE STAT ÎN MINISTERUL DE INTERNE

– Coordonatorul operațiunii de salvare

– Trebuia să asigure bună colaborare instituțională

Un alt accident care a a avut loc este cel reprezentat de prăbușirea unui elicopter SMURD. Intervenția autoritarilor iar a lăsat de dorit. Operațiunile de salvare au durat 12 ore, timp în care patru persoane și-au pierdut viața. Un timp destul de lung al autorităților ca să intervină în astfel de situații.

Procedurile de pregătire trebuie să înceapă la prima persoană care se ocupa de gestionarea acestor situații și până la ultimul om care participa la acțiune. Toate lumea trebuie să fie pregătită în situații de urgență, trebuie să fie o comunicare perfectă între organele statului șiș a fie bine delimitata granița până unde merge fiecare și ce trebuie să facă fiecare. Fiecare parte participantă la această acțiune trebuie să oferă informații precise, clare și concrete. Fiecare informative greșită poate pune pe picior greșit toată operațiunea.

Oamenii trebuie să fie bine pregătiți, să se descurce cu tehnica din dotare, să ofere primul ajutor, să comunice între ei, să intervină rapid

Dacă s-ar realiza aceste situații, numărul tragediilor din țara noastră ar putea fi dramatic micșorat.

MĂSURI LUATE DE ALTE STATE PENTRU A GESTIONA SITUAȚII DE CRIZA

Acțiunile UE în domeniul pregătirii generale se axează pe consilierea autorităților naționale și pe garantarea integrării dimensiunii europene în planurile de urgență ale acestora. Normele europene din numeroase domenii pot avea un impact real asupra planurilor.

Aplicarea unei strategii la nivel european:

permite dezvoltarea planurilor naționale, furnizând un cadru pentru măsurile de combatere a diferitor tipuri de amenințări la adresa sănătății, previzibile (ex. Gripă pandemică, anumite accidente și fenomene naturale) sau imprevizibile (ex. Situații de urgență cauzate de acțiuni deliberate, accidente sau fenomene naturale, inclusiv situații determinate de agenți biologici, chimici, fizici sau radio nucleari, cum ar fi epidemia SRAS);

facilitează interoperabilitatea planurilor naționale, furnizând mecanisme de coordonare și analiză și instrumente de comunicare.

Planificarea pregătirii generale

Planificarea pregătirii generale vizează amenințări la adresa sănătății publice și situații de urgență care afectează sau ar putea afecta sănătatea publică în cel puțin două țări din UE. În baza să, autoritățile naționale pot elabora planuri generale sau specifice. Planificarea identifică principalele elemente de interes.

Formare și simulări

Personalul de specialitate al Comisiei participă frecvent la sesiuni de formare, pentru a fi pregătit în eventualitatea unei crize.

De asemenea, Comisia organizează periodic simulări pentru a testa planurile naționale și europene de pregătire și mai ales capacitatea de colaborare între instituțiile statelor membre și Comisie în cazul apariției unor pericole cu evoluție rapidă și efecte diverse.

Modelare matematică

Modelarea matematică este utilizată pentru a analiza răspândirea agenților/situațiilor periculoase și metodele de control al acestora, permițând factorilor de decizie politică să ia măsurile necesare de pregătire și prevenire.

Centrul Comun de Cercetare (JRC) folosește modelarea matematică pentru a evalua impactul epidemiilor, pandemiilor, scurgerilor de substanțe chimice periculoase sau de agenți radio nucleari și al schimbărilor climatice asupra sănătății publice.

Rețeaua de comunicare din cadrul Comitetului pentru securitate sanitară

Comitetul pentru securitate sanitară (HSC) dispune de o rețea de comunicare care reunește experți din cadrul Comisiei, al agențiilor UE și al autorităților naționale de gestionare a riscurilor. Aceasta facilitează schimbul de experiență și bune practici privind riscurile pentru sănătate și comunicarea în situații de criză.

SUA, Marea Britanie, Franța, Belgia au elaborat mecanisme naționale speciale de răspuns în cazul unor situații de urgență, care prevăd acțiune graduale, în funcție de dimensiunile dezastrelor și de capacitățile de reacție ale autorităților locale. Măsurile luate de ele sunt următoarele:

SUA

În Statele Unite, primul răspuns în cazul unui dezastru revine serviciilor de urgență locale, acestea putând primi ajutor din partea municipalităților învecinate, a statului și a agențiilor de voluntari.

În cazul în care se întâmpla catastrofe, și dacă autoritățile locale solicită ajutor, pot fi mobilizate și alte resurse și anume cele federale prin intermediul Agenției Federale pentru Managementul Dezastrelor (FEMA) din cadrul Departamentului pentru Securitate Internă. Aceasta se ocupă de operațiuni de salvare și căutare, furnizare de energie electrică, alimente, apă, adăpost și alte nevoi de bază.

O situație de dezastru major poate fi declarată după un uragan, un cutremur, inundații, o tornadă sau un incendiu de amploare care să depășească posibilitățile de gestionare ale statului sau guvernelor locale. Declararea unui dezastru major este compusă din următorii pași:

guvernul local răspunde ajutat de comunitățile vecine și de agențiile de voluntariat; dacă este depășit de situație, acesta cere asistență din partea statului.

statul răspunde cu resursele sale, cum ar fi Garda Națională și agențiile statului.

evaluarea pagubelor de către organizațiile locale, statale, federale și de voluntari.

declararea unui dezastru major este cerută de guvernator, pe baza evaluării pagubelor.

FEMA evaluează cererea și recomandă acțiuni Casei Albe în funcție de dezastru și abilitatea comunității locale și a statului de a se recupera.

președintele aprobă cererea sau FEMA informează guvernatorul că aceasta a fost respinsă. Procesul de decizie poate dura câteva ore sau câteva săptămâni, în funcție de natura dezastrului.

MAREA BRITANIE

Marea Britanie și-a mărit măsurile privind gestionarea și controlul situațiilor de urgență în urma protestelor camionagiilor din anul 2000, a inundațiilor grave din același an dar și a crizei din 2001 generată de febră aftoasă.

O situație de urgență conform legilor din Marea Britanie reprezintă "o situație sau o serie de evenimente care amenință sau provoacă pagube grave în ceea ce privește bunăstarea oamenilor, a mediului său securității Marii Britanii".

Structura gestionării situațiilor de urgență în Marea Britanie este descentralizată. Majoritatea acestor situații și incidente, care diferă în funcție de amploare sau complexitate, sunt administrate și gestionate la nivel local. Primele care acționează sun agențiile locale și cele cele care poartă povara gestionării situațiilor de urgență. În majoritatea cazurilor, poliția este cea care intervine rapid și este considerată unul dintre actorii importanți în reacția la dezastrele locale.

Dacă impactul situației de urgență se încadrează în limitele și capacitățile guvernului local, serviciile locale corespunzătoare și autoritățile sunt activate să preia controlul situației. Dacă incidentele și urgențele au un impact mai mare și se soldează cu victime, devin necesare sprijinul, implicarea și coordonarea Guvernului central.

Cadrul gestionării unei situații de urgență include trei niveluri diferite și anume: bronz, argint și aur fiecare definind zona de competentă și acțiunile care urmează să fie luate.

FRANȚA

În Franța există un plan pentru a putea să se mobilizeze și să se coordoneze, sub autoritatea unică a prefectului, a actorilor care se ocupă de securitatea civilă dincolo de nivelul de răspuns curent sau dat zilnic. Acesta autoritate se numește OR SEC (Organizația de răspuns și securitate civilă) și ea are ca scop dezvoltarea pregătirii tuturor participanților, publici sau privați, care ar putea să intervină pentru a asigura protecția populației. Acest plan reprezintă un răspuns comun la toate aceste evenimente indiferent de originea sau de natura lor: accident, catastrofă, act terorist sau urgență sanitară, etc.

Prefectul are sarcina de a prelua conducerea operațiunilor de salvare în cazuri definite de lege, mai ales atunci când consecințele situației depășește limitele sau sunt peste capacitățile autorităților locale.

Misiunile de bază care au ca scop soclul dispozițiilor generale de administrate a situațiilor de urgență sunt:

comandamentul

comunicarea – alertă, informarea populației

supravegherea – activarea în toate circumstanțele a actorilor dispozitivului.

Pentru a realiza aceste misiuni de bază, trebuie să fie elaborate o primă serie de instrumente.

Pentru comandament, astfel, se organizează Centrul Operațional Departamental (C.O.D.), Postul de Comandament Operațional (P.C.O), reglementarea funcționării acestor structuri, logistica necesară funcționării lor.

Pentru operațiunea de comunicare – alertă și informarea populație – trebuie organizate modalitățile de alertă generală, o Celulă de Informare a Publicului (C.I.P.), înființarea unui Număr Unic de Criză (N.U.C.), elaborarea unui plan de comunicare departamentală de criză ce regrupează mijloacele de comunicare folosite de serviciile departamentului, reglementarea organizării și funcționării unui centru de presă în prefectură sau pe teren.

Pentru operațiunea de supraveghere trebuie asigurată permanența prefecturii, suplimentarea personalului, permanența serviciilor departamentale, procedurile de contact, un dispozitiv de Gsetionare a Alertei Locale Automatizate (G.A.L.A.).

BELGIA

Și în Belgia în urma unor evenimente importante care au fost produse în anii '80, autoritățile belgiene au constatat că nu dispun de un serviciu civil permanent și de o infrastructură permanentă de gestionare a crizelor. Astfel că în 1986 a creat Centrul Guvernamental de Coordonare și Criză (CGCCR).

Belgia dispune, astfel, de un Plan general de Urgență și Intervenție (PGUI), stabilit de către autoritatea competentă (primarul sau guvernatorul provinciei) și care acesta conține liniile directoare ale modului de intervenție și de a coordona serviciile de salvare atât la nivel operațional, cât și strategic, în cazul unei catastrofe.

Situațiile de urgență din cadrul populației belgiene sunt coordonate începând de la nivel comunal, provincial și federal. Nivelul de a putea gestiona criza (și planificarea situației de urgență) se delimitează în baza unor criterii dintre care amintim: faptele, întinderea geografică, numărul victimelor, efectele asupra mediului, repercusiunile economice și sociale, mijloacele necesare, natura situației de urgență.

Fiecare situație de urgență apăruta este oprită de serviciile de intervenție. Activitățile lor sunt repartizate în câte cinci discipline iar fiecare dintre acesta stabilește un plan de intervenție monodisciplinar.

CAPITOLUL 3

RECOMANDAREA AUTORITĂȚILOR

Autoritățile au început să elaboreze un sistem de prevenire pentru a educa oamenii cum să facă față unor situații extreme, în caz de urgență. Astfel au creat numeroase campanii și au încercat metode de comunicare pentru a ajuta populația cum să reacționez în caz de urgență, cum să prevină situațiile de urgență, sau cum să le facă față pentru a putea salva vieți omenești, pentru a-și putea salva propriile lor vieți și a diminua pierderile materiale.

Autoritățile recomandă comportamentul preventiv în utilizarea surselor de gaze și energie, care poate salva vieți în cazul unui cutremur. Circa 80% dintre români nu știu cum să reacționeze în cazul unui seism, iar cei mai mulți dintre ei ar putea lua decizii care li s-ar putea dovedi fatale sau ar îngreuna intervenția salvatorilor.

Aceasta a fost concluzia alarmantă a unui studiu realizat în rândul populației adulte din România, studiu pe care s-a fundamentat campania de informare „Nu tremur la cutremur”, lansată în luna ianuarie a acestui an.

Fig 8 – Campania de informare sipregatire a populatiei elaborate de IGSU

Sursa: IGSU.ro

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pe lângă măsurile necesare pregătirii și amenajării locuinței în eventualitatea unui seism, respectiv cele legate de comportamentul care trebuie adoptat înaintea, în timpul și după producerea cutremurului, foarte importantă este și cunoașterea și însușirea măsurilor de siguranță în ceea ce privește sursele de gaze naturale și electricitate.

Sociologul Ana Bulai a declarat că, potrivit unui studiu, 80 la sută din populația României este slab informată sau este neinformată despre cum să reacționeze în caz de cutremur. Cei mai neinformați sunt tinerii de 30-35 de ani. În acest context, sociologul spune că telefoanele mobile sunt un pericol, deoarece reprezintă o modalitate rapidă de a crea panică.

Ce trebuie să faci înainte de cutremur?

asigură-te că știi de unde se întrerupe alimentarea cu gaze naturale și cu energie electrică;

asigură-te că sistemele de încălzire (centrala termică, boilerul, soba, radiatoarele electrice etc.) sunt montate corect și solid fixate pentru ca în caz de cădere sau răsturnare să nu rupă conductele de gaz, să nu atingă instalațiile electrice sau să aprindă materiale inflamabile;

asigură-te că articolele inflamabile și produsele menajere chimice sunt depozitate departe de sursele de căldură și în locuri în care nu se pot răsturna.

Ce trebuie să faci după producerea cutremurului?

întrerupe alimentarea cu gaze naturale și cu energie electrică;

nu aprinde lumina și nu folosi focul deschis – conductele stradale și instalațiile interioare de gaze naturale din clădiri pot fi avariate (rupte, fisurate, distruse) și pot genera scăpări masive de gaze urmate de incendii sau explozii;

verifică starea instalației de gaz doar cu spumă de apă și săpun, de îndată ce este posibil. În cazul în care constați scăpări de gaze, închide robinetul de alimentare cu gaze, deschide fereastra și cheamă echipa de intervenție a distribuitorului de gaze naturale;

nu te apropia la o distanță mai mică de 20 metri de liniile electrice căzute sau suspendate deasupra solului și nu permite altor persoane să se apropie;

stai departe de orice obiect care ar putea atinge cablurile: un gard, un copac, o clădire, o mașină;

atunci când cablurile electrice aeriene ating autovehiculul în care te afli, rămâi în interiorul acestuia, anunță serviciile de urgență și așteaptă sosirea echipajelor de intervenție;

folosește o lanternă pentru iluminat; evită folosirea lumânărilor pentru a nu provoca o explozie sau un incendiu;

nu încerca să repari singur defecțiunile produse la instalații electrice sau de gaze naturale; reparațiile se fac doar de către specialiști autorizați.

Fig 9 – Kit de supravieturi la cutremur

Sursa: IGSU.ro

Pregătirea pentru cutremur

În vederea pregătirii pentru un cutremur, luați următoarele măsuri:

Fixați mobilierul care se poate deplasa, în timpul unei mișcări seismice, de un perete sau de alt element de construcție solid;

Amplasați obiectele grele care vă pot răni, în partea de jos a încăperilor;

Stabiliți cu membrii familiei un plan de protecție în caz de cutremur;

Asigurați-vă o minimă rezervă de urgență formată din apă, alimente neperisabile, lanternă, aparat radio portabil, acumulatori și medicamente de bază. Recomandări generale, în cazul unui seism:

În cazul în care se declanșează un cutremur, păstrați-vă calmul și liniștiți persoanele din jur;

Dacă vă aflați în interiorul unei clădiri, nu ieșiți și nu fugiți pe scări.

Nu utilizați liftul!

Protejați-vă sub tocul ușii, sub o grindă, lângă un perete interior sau adoptați o poziție ghemuit, acoperit și susținut de un obiect solid!

Autoritățile sfătuiesc populația să țină în casă un kit minimal de urgență, care să conțină:

Apă și alimente

Apă – minim 4 litri, înlocuită odată la 6 luni; conserve; alimente deshidratate; batoane energizante; batoane proteice; biscuiți; lapte praf etc.

Trusa de prim-ajutor

Medicamente de bază – analgezice, antiseptice; după caz, medicamente pentru boli cronice – diabet, hipertensiune arterială etc; pansamente sterile, leucoplast; alcool sanitar, garou elastic, termometru; mască de praf.

Articole pentru supraviețuire

Aparat radio AM/FM portabil cu baterii de schimb; un fluier; briceag; /cuțit multifuncțional; pături sau haine, în funcție de anotimp.

Articole de igienă

Articole personale: săpun, soluție dezinfectantă pentru mâini, pastă și periuță de dinți; batiste de hârtie, șervețele umede.

Documente

Carte de identitate, acte de proprietate ale casei, carnet de asigurări medicale (fotocopii).

Fig 10– Continutul unui kit de urgenta

Sursa: IGSU.ro

CAPITOLUL 4

PRINCIPALELE ASPECTE LEGATE DE PROTECȚIA POPULAȚIEI

Potrivit prevederilor Legii nr. 481/2004 republicată privind protecția civilă, înștiințarea, alarmarea și avertizarea are ca principale scopuri:

Evitarea surprinderii și realizarea măsurilor de protecție a populației și bunurilor materiale;

Limitarea efectelor dezastrelor, atacurilor din aer și acțiunilor militare.

În vederea eficientizării activității de avertizare și alarmare a populației precum și pentru asigurarea perfecționării privind fluxurile informaționale, în conformitate cu cerințele prevăzute în OMAI nr. 1259 din 2006 pentru aprobarea normelor privind organizarea și asigurarea activității de înștiințare, avertizare, prealarmare și alarmare în situații de protecție civilă, reprezentanții administrației publice locale cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență au următoarele obligații:

să întocmească Schema de avertizare alarmare a populației astfel încât să fie viabilă;

să asigure permanent legătura de comunicații și să confirme primirea mesajelor de înștiințare;

să realizeze transmiterea oportună a avertizărilor către populație, în vederea luării măsurilor de protecție înaintea manifestării factorilor de risc;

să asigure instruirea personalului pentru perfecționarea deprinderilor în utilizarea echipamentelor și să verifice funcționarea acestora, precum și să stabilească accesul către locurile de dispunere a cofretelor și panourilor de comandă pentru acționarea manuală a sirenelor electrice și electronice, cât și modul de transmitere a mesajelor vocale;

să încheie contracte de cooperare cu media pentru difuzarea pe posturile locale de radio și televiziune a avertizărilor precum și a mesajelor cu reguli de comportare în funcție de situație.

Evacuarea și adăpostirea Populației

Activitatea de evacuare a populației tinteste protejarea vieții cetățenilor în cazul producerii situațiilor de urgențã prin evacuarea acestora în spații identificate din timp sau în tabere de sinistrați, unde le pot fi asigurate condițiile necesare de subzistență. În acest domeniu inspecțiile de prevenire desfășoară următoarele activități:

identificarea posibilităților de cooperare la nivelul fiecărei localități între administrație, instituții publice și societăți comerciale pentru asigurarea acțiunilor de evacuare;

coordonarea autorităților administrației publice în vederea stabilirii numărului de cetățeni, instituții publice și operatori economici care se evacuează în raport de amploarea și intensitatea situației de urgență precum și pentru identificarea spațiilor necesare primirii evacuaților;

sporirea exigenței în cazul verificării viabilității planurilor de evacuare în situații de urgență și în mod deosebit pentru stabilirea măsurilor de actualizare a acestora;

cooperarea cu specialiștii Ministerului Apărării Naționale în vederea întocmirii documentelor în situații de urgență/conflict armat și stabilirii direcțiilor de acțiune privind evacuarea persoanelor și bunurilor materiale.

Protecția prin adăpostire a populației se asigurã în adăposturi construite din timp de pace în subsolul clădirilor, în galerii edilitare și de termoficare, în tuneluri tehnologice etc.
La nivelul UE și NATO nu s-a impus o legislație privind protecția populației prin adăpostire, aceasta fiind realizată de fiecare țară în funcție de condițiile și resursele disponibile, în țara noastră adăpostirea fiind reglementată prin Legea nr. 481/2004 *** (Republicată privind protecția civilă).
În acest sens, este necesară intensificarea acțiunilor de coordonare a autorităților administrației publice pentru menținerea capabilităților de adăpostire a populației și în special a instalațiilor necesare protecției și asigurării activităților specifice din adăposturi și puncte de comandă.
Personalul cu atribuții în domeniu din cadrul IGSU organizează convocări de pregătire și sesiuni de specialitate și verifică, prin activități specifice nivelul de pregătire al personalului din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență județene și al municipiului București.
Personalul de specialitate participă în grupurile de lucru, alături de specialiști din alte instituții, la elaborarea normativelor, normelor și instrucțiunilor tehnice, în vederea asigurării cadrului unitar de proiectare și executare a adăposturilor și amenajărilor de protecție civilă. Totodată, personalul cu atribuții în domeniul pregătirii populației participă la elaborarea și actualizarea Concepției de adăpostire.

Chimic, Bacteriologic, Radiologic și Nuclear

Existența la nivel național a riscului producerii de accidente la obiective cu risc major în domeniul CBRN (chimic, biologic, radiologic și nuclear) poate afecta grav mediul, sănătatea și activitățile economice, având totodată un puternic impact psihologic atât asupra populației.
Protecția C.B.R.N. (chimică, biologică, radiologică și nucleară) reprezintă acțiunea de ocrotire a populației (salariaților), pe timp de conflict armat împotriva efectelor A.D.M. (armelor de distrugere în masă), iar pe timp de pace împotriva E.A.D.A. (emisii altele decât atacul cu arma nucleară, biologică sau chimică).

Cu alte cuvinte, protecția C.B.R.N. reprezintă acțiunea de ocrotire a populației (a salariaților in principal) împotriva contaminării chimice, biologice, radiologice și nucleare și se asigură prin mijloace speciale de protecție individuală, colectivă și prin alte măsuri tehnice și organizatorice care se realizează din timp de pace, cu prioritate în zonele de risc nuclear, chimic ori biologic.
Operatorii economici cu surse de pericol nuclear, chimic său biologic au obligația de a evalua periodic zonele de risc, de a stabili măsurile de prevenire și de protecție necesare, de a asigura înștiințarea autorităților publice, de a alarma și de a asigura protecția populației afectate.
Posibilitatea contaminării chimice, biologice, radiologice și nucleare ca urmare a întrebuințării A.D.M. este în mod curent condiționată de existența unui conflict armat.
Accidentul nuclear, chimic, urgența radiologică și poluarea accidentală constituie evenimente imprevizibile cauzate de avarierea sau deteriorarea unor instalații, a unui utilaj sau mijloc de transport sau acțiuni intenționate ale teroriștilor, conducând la eliberarea în mediul înconjurător a unor substanțe ce pot avea impact deosebit asupra populației și a factorilor de mediu.
Pentru diminuarea efectelor produse de evenimente CBRN este necesar a se realiza un ansamblu de măsuri și acțiuni de specialitate ce intră în competența organismelor militare, de protecție civilă și a unor instituții civile, ce trebuiesc cunoscute și respectate și de către populație.
În conformitate cu prevederile art. 51 din Legea nr. 481/2004 (Republicată privind protecția civilă, protecția chimică, biologică, radiologică și nucleară a populației (a salariaților) se realizează prin mijloace de protecție individuale, colectivă sau prin alte măsuri tehnice și organizatorice specifice, cu prioritate în zonele de risc.

Instituțiile și operatorii economici care produc, transportă, depozitează sau manipulează substanțe periculoase în cantități ce pot pune în pericol viața și sănătatea cetățenilor, organizează și execută controlul contaminării chimice, biologice, radiologice și nucleare a materiilor prime și produselor finite și realizează măsurile de decontaminare a personalului propriu, terenului, clădirilor și utilajelor. Decontaminarea constă în eliminarea surselor poluante, limitarea, îndepărtarea sau neutralizarea agenților poluatori ai apei, aerului și terenului.

Subiectul dezastrelor și a gestionării lor reprezinta nu doar un subiect de actualitate, ci și o prioritate în abordarea de tip sistemic din partea responsabililor statali. Frecvența care este crescatoare, amploarea manifestărilor și consecințele care sunt din ce in ce mai grave, uneori chiar catastrofale a dezastrelor, necesita un sistem flexibil de gestionare a situațiilor de urgență, se concentreaza pe nevoia de prevenire și de răspuns pentru limitarea la maxim a consecințelor negative dar și pe așteptările comunităților din acest punct de vedere care să limiteze în același timp consumul de resurse care este necesar pentru intervenție și restabilirea stării de normalitate.

Dupa cum se observa, suntem martori în cursul ultimilor ani la efecte majore ale schimbărilor climatice, unele dintre ele având impact pe termen lung, precum răspândirea bolilor și creșterea nivelului mării, iar altele cu impact imediat, ca de exemplu fenomenele meteorologice extreme, manifestate fie sub forma furtunilor violente, a precipitațiilor abundente, urmate de inundații catastrofale ori valuri de căldură și lipsa precipitațiilor asociată cu secetă și incendii devastatoare.

România a fost impactată grav în ultimul deceniu de dezastre care au avut implicații deosebite asupra dezvoltării, fiind cheltuite importante resurse din Produsul Intern Brut pentru a restabili starea de normalitate, guvernul depunand eforturi financiare considerabile pentru a ajuta persoanelor care au fost afectate de consecințele acestor dezastre. În ciuda tuturor eforturilor depuse, a unui sistem de prevenire suficient de eficient și a asistenței internaționale consistente primite de țara noastră, a fost necesară o lungă perioadă de timp pentru ca prin măsurile de recuperare și reabilitare implementate să se asigure reîntoarcerea comunităților la o viață normală.

Pagubele provocate și pierderile suferite în inundațiile din perioada 2005 – 2010 a incendiilor de pădure tot mai numeroase, a căderilor masive de zăpadă din această iarnă dar și a altor situații de urgență (au făcut necesară accesarea mecanismului de protecție civilă al UE dar și a Fondului de Solidaritate european. Toate aceste aspecte au determinat necesitatea proiectării și dezvoltării unui sistem național de management al situațiilor de urgență, construit pe un sistem legislativ și instituțional capabil să asigure un răspuns adecvat provocărilor tot mai mari generate de dezastre. Pentru a da o dimensiune palpabilă unui dezastru, la nivel național au fost definite atât situațiile de urgență cât și dezastrele. Potrivit OUG 21/2004 situația de urgență este definită ca "eveniment excepțional, cu caracter non-militar, care prin amploare și intensitate amenință viața și sănătatea populației, mediul înconjurător, valorile materiale și culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri și acțiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare și managementul unitar al forțelor și mijloacelor implicate" iar prin Legea 481/2004 dezastrul a fost definit ca fiind „evenimentul datorat declanșării unor tipuri de riscuri, din cauze naturale sau provocate de om, generator de pierderi umane, materiale sau modificări ale mediului și care, prin amploare, intensitate și consecințe, atinge ori depășește nivelurile specifice de gravitate stabilite prin regulamentele privind gestionarea situațiilor de urgență”.

Cuvintele cheie din aceste definiții, care evidențiază ceea ce e diferit într-o situație de urgență privesc amenințarea vieții, necesitatea desfășurării unor acțiuni și măsuri urgențe de intervenție și alocării unor resurse suplimentare pentru restabilirea stării de normalitate și un management unitar al tuturor acestor resurse. În ultimii zece ani, s-au manifestat peste 46.000 situații de urgență din care 28.308 inundații, 682 alunecări de teren, 17.305 (poluări la operatori economici, incidente de mediu, etc.) alte situații de urgență. Toate aceste situații de urgență au afectat 3.325 localități, fiind inundate peste 67.000 de locuințe (din care 15.399 distruse total), evacuate peste 57.500 persoane și afectate aproximativ 1 milion hectare terenuri agricole. În același timp au fost distruse 16.366 Km elemente de infrastructură (căi ferate, drumuri naționale, drumuri județene și comunale, rețele electrice, de telecomunicații, de alimentare de gaz și apă). La acestea s-au adăugat, din păcate, decesul a 144 persoane surprinse de viituri. Totodată, în România pentru intervalul menționat, au avut loc peste 145.000 incendii ce au provocat pagube însemnate, dar prin intervenția operativă a structurilor de intervenție au fost salvate bunuri de aproximativ 25 miliarde lei.

Pentru gestionarea consecințelor acestor evenimente, au fost acordate ajutoare de către Guvernul Românie în valoare totală de 841,7 mil. lei. Deasemenea, prin accesarea Fondului de Solidaritate au fost obținute 108 mil. Euro reprezentând 4 % din valoarea estimativă a pagubelor. Au fost folosite importante resurse de intervenție ale MAI, MApN., ale altor instituții ale statului sau organizații neguvernamentale, a fost solicitată asistență internațională. Toate aceste lucruri dovedesc în egală măsură viabilitatea actualului sistem național de management al situațiilor de urgență, dar și nevoia permanentă de modernizare, în scopul reducerii impactului asupra comunităților și creșterii capacității de răspuns a instituțiilor statului în asemenea situații.

Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență a fost creat premergător aderării României la Uniunea Europeană și reprezintă o rețea de comunicare permanentă între autoritățile administrației publice și structurile abilitate în managementul situațiilor de urgență, constituite pe niveluri și domenii de competență, și care dispun de infrastructură și resursele necesare pentru reducerea pierderilor de vieți omenești și intervenția la diferitele tipuri de situații de urgență.

Sistemul Național are în compunere:

Comitete pentru situații de urgență (la nivel național, ministerial, al municipiului București, județean și local);

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (rol integrator – asigură transmiterea deciziilor luate de Guvern sau de către Comitetul Național către autoritățile administrației publice centrale și locale);

Servicii publice comunitare profesioniste pentru situații de urgență (inspectorate județene pentru situații de urgență);

Centre operative pentru situații de urgență (permanente sau temporare – se constituie în cadrul ministerelor și celorlalte instituții din cadrul sistemului, pentru a asigura fluxul de informații anterior sau în momentul producerii unei situații de urgență);

Comandantul acțiunii (asigură coordonarea unitară la locul producerii evenimentului excepțional).

Fig 11 – Luarea deciziilor in cazuri de urgenta

Sursa: IGSU.ro

Analiza instituțională a structurii Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, având ca scop identificarea nevoilor de comunicare a autorităților publice implicate, a reliefat următoarele aspecte ca fiind strict necesare:

A) abordarea instituțională a comunicării în timpul situațiilor de urgență;

B) informarea populației.

Abordarea instituțională a comunicării și informării publice trebuie să se axeze pe dezvoltarea unui model de comunicare prin implementarea unui ghid care să fie aplicat în cadrul Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, în timpul situațiilor de urgență. Un alt aspect al domeniului, este comunicarea cu populația pe timpul situației de urgență. Pentru eficientizarea acestei comunicări este foarte importantă abordarea de către autorități a informării publice pentru situații de urgență.

Problema informării publice a fost reliefată de sondajele și analizele efectuate. Conform acestora, populația României, deși destul de informată, în mod special populația din mediul urban, și cu destul de multă experiență în ceea ce privește inundațiile, nu conștientizează totuși că România este o țară expusă în mod permanent hazardelor naturale și că acest fapt ar trebui integrat în mod normal în ceea ce se numește stil de viață, cultură de reacție. Această concluzie trebuie avută în vedere de autoritățile publice centrale și locale, ale căror priorități trebuie să includă informarea permanentă a populației pentru ca aceasta să-și dezvolte un comportament adecvat înainte, în timpul și după producerea situațiilor de urgență.

Dezvoltarea unui astfel de comportament se bazează pe crearea unor deprinderi corecte de prevenire și reacție la hazarde, de aceea strategia pune un accent deosebit pe tot ceea ce înseamnă comunicare pe timpul situațiilor de urgență și informare publică permanentă.

Conform legislației în domeniu, gestionarea situațiilor de urgență, incluzând aici și protecția civilă și apărarea împotriva incendiilor, presupun activități de informare publică. În materia informării publice pentru situații de urgență, legislația nu prevede proceduri sau alte aspecte legate de modul în care se va efectua, limitându-se numai la desemnarea instituțiilor responsabile cu informarea publică. Având în vedere importanța informării publice pentru situații de urgență în contextul în care o astfel de situație este gestionată de un sistem național organizat sub forma unei rețele de organisme, organe și structuri, constituite pe niveluri sau domenii de competență, pe baza legislației în domeniu și a analizei instituționale a sistemului național stabilit de lege pentru managementul și gestionarea situațiilor de urgență, a fost identificat următorul set de probleme:

1. Informarea publicului, în sensul inexistenței unei metodologii care să conțină elementele esențiale pentru informare publică eficientă atât pe timpul cât și după producerea situațiilor de urgență, dar și inexistența unui document oficial care să conțină elemente necesare autorităților publice pentru o informare publică permanentă cu privire la riscuri și la capacitatea de reacție a populației în cazul producerii riscurilor.

2. Inexistența unor proceduri de comunicare pe timpul situației de urgență, între organismele, organele și structurile Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență pe de o parte, dar și cu populația și mass – media, pe de altă parte.

3. Comunicarea în timpul situațiilor de urgență. Pentru eficientizarea și îmbunătățirea comunicării între instituțiile care gestionează situațiile de urgență, mass-media și public, în special în primele ore ale situației de urgență, considerate critice, Strategia propune un ghid de comunicare pentru situații de urgență. Practicile bune de comunicare în timpul unei situații de urgență sau al unui dezastru ajută atât autoritățile implicate, cât și populația afectată și contribuie la evitarea dezinformării și la limitarea răspândirii zvonurilor cu impact negativ. Respectarea regulilor stabilite va preveni totodată, apariția confuziei, inevitabilă atunci când instituțiile publice difuzează dezorganizat informații despre același eveniment. Ghidul poate fi utilizat în orice situație de urgență, pentru a pune bazele resurselor de comunicare pe timpul managementului consecințelor produse, cu condiția pregătirii activităților menționate anterior apariției situației de urgență.

OBIECTIVE SPECIFICE

1. Planificarea și implementarea unui sistem de comunicare coordonat pe timpul situațiilor de urgență, care să contribuie la îmbunătățirea și eficientizarea comunicării atât între componentele Sistemului Național pentru Managementul Situațiilor de Urgență, dar mai ales cu mass-media și populația afectată.

2. Dezvoltarea capacității instituționale de a planifica și de a gestiona comunicarea privind hazardele și situațiile de risc prin integrarea comunicării la toate nivelurile, prin stabilirea responsabilităților și prin realizarea de campanii orientate după profilul și nevoile grupurilor țintă și după tipurile de risc specifice;

3. Comunicarea eficientă în timpul și după producerea situației de urgență;

4. Creșterea capacității de acțiune a populației prin informare, în scopul prevenirii producerii situațiilor de urgență, dar și autoapărării;

5. Creșterea nivelului de înțelegere privind riscurile majore, precum cutremure, inundații, alunecări de teren și a capacității individuale de reacție în situații de urgență pentru populația rurală și urbană din România;

6. Creșterea adaptabilității populației urbane și rurale la riscurile specifice zonelor unde aceasta își desfășoară activitatea;

7. Dezvoltarea unei colaborări reale cu societatea civilă și implicarea acesteia în mod planificat în programele de informare și voluntariat.

În cadrul inspectoratelor județene pentru situații de urgență funcționează Serviciul Medical de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), având ca operator aerian structurile de aviație ale Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu spitalele județene, regionale și cu autoritățile publice locale.

În structura SMURD funcționează echipe integrate de descarcerare, reanimare, specializate în acordarea asistenței medicale și tehnice de urgență, precum și echipe cu personal paramedical, specializat în acordarea primului ajutor calificat.

Misiunile SMURD:

intervenția la cazurile în care una sau mai multe persoane se află într-o situație cu risc vital din cauza unei îmbolnăviri acute sau accidentări;

intervenția la cazurile care necesită acordarea primului-ajutor într-un interval scurt de timp;

intervenția la cazurile care necesită descarcerarea sau alte operațiuni de salvare;

asigurarea protecției medicale pentru personalul echipelor de intervenție ale IGSU la misiunile specifice cu risc de accidentare;

intervenția la accidente colective și calamități.

BIBLIOGRAFIE:

IGSU, http://www.igsu.ro/

SMURD, http://www.smurd.ro/

MAI, http://www.mai.gov.ro/

Historia, http://www.historia.ro/

Zona de tineret, http://zdt.ro/

Uniunea Europeana, http://europa.eu/index_ro.htm

Mediafax, www.mediafax.ro

Turism istoric, http://www.turismistoric.ro/

Ion P., Bucurestii, Tipografia Carol Gobl, Bucuresti,

Potra,G., Din Bucurestii de altadata, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981

Bouzon, A., Comunicarea in situatii de criza, Bucuresti, 2006

David,G., Managementul comunicarii in situatii de criza, Bucuresti, 2011

BIBLIOGRAFIE:

IGSU, http://www.igsu.ro/

SMURD, http://www.smurd.ro/

MAI, http://www.mai.gov.ro/

Historia, http://www.historia.ro/

Zona de tineret, http://zdt.ro/

Uniunea Europeana, http://europa.eu/index_ro.htm

Mediafax, www.mediafax.ro

Turism istoric, http://www.turismistoric.ro/

Ion P., Bucurestii, Tipografia Carol Gobl, Bucuresti,

Potra,G., Din Bucurestii de altadata, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981

Bouzon, A., Comunicarea in situatii de criza, Bucuresti, 2006

David,G., Managementul comunicarii in situatii de criza, Bucuresti, 2011