AUTOR: Student Arh. IVANCIU SABRINA- ADRIANA [309095]

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM, „ION MINCU”

[anonimizat]: Șef de lucrări dr. arh. MIHAELA ZAMFIR

AUTOR: Student: [anonimizat]. [anonimizat]
2020-2021

CUPRINS

CAPITOLUL I – INTRODUCERE

I.1. Argument ……………………………………………………………………………

I.2. Stadiul actual al cunoașterii …………………………………………………………

I.3. Scopul și obiectivele cercetării ………………………………………………………

I.4. Metodologia cercetării ………………………………………………………………

I.5. Planul de idei ………………………………………………………………………..

I.6. Cuvinte cheie ………………………………………………………………………..

[anonimizat].1. Elemente de specificitate ale etniilor ……………………..……………………………..

II.2. [anonimizat], dobrogean, constănțean …………………………………………………………………………

[anonimizat]- EDUCAȚIE

III.1. Educația interculturală. Delimitări conceptuale …………………………………

III.2. Obiective ale educației interculturale ……………………………………………

III.3. Conținuturi ale educației interculturale ………………………………………….

III.4. [anonimizat], spațiu al comunicării multiculturale …………….

[anonimizat].1. Conceptul de arhitectură interetnică ……………………………………………………………

IV.2. Inserții arhitecturale în spațiul urban istoric …………………………………………………

IV.3. Identitatea etnică în arhitectură ………………………………………………………………….

IV.4. Multietnicul în spațiul urban ……………………………………………………………………..

CAPITOLUL V – DIALOGUL NECESAR AL TRADIȚIEI CU MODERNITATEA ÎN ZONA STUDIATĂ …………………………………………………………………………………………………..

V.1. Tradiție_Identitate_Modernitate. Sensuri în arhitectură…………………………………

V.2. Premisele proiectului de diplomă ……………………………………………………………….

[anonimizat].1. Sinteza și rezultatele cercetării………………………………………………….

VI.2. Contribuția originală. Aportul specialiștilor…………………………………….

VI.2.1. Aportul specialiștilor din perspectivă educațională

VI.2.2. Aportul specialiștilor din perspectivă arhitecturală

VI.3. Direcții noi de cercetare…………………………………………………………

VI.4. Proiect de diplomă………………………………………………………………

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………….

WEBOGRAFIE ……………………………………………………………………………..

SURSA IMAGINILOR ……………………………………………………………………………………………

ANEXE ………………………………………………………………………………………

ADDENDA – CHESTIONARE ……………………………………………………………………………….

Dr. Mihnea HAGIU

vicepreședinte Comunitatea Elenă din Constanța, „Elpis”

Asist. Univ. Dr. Arh. Amina ALADHAMI

arhitect

……………………………………..

………….

…………………………………….

…………

CAPITOLUL I

____________________________

INTRODUCERE

Motto:

„Arhitectura, artă a [anonimizat]”

Thomas Mark Hartland

I.1 Argument

Metropola ținutului pontic, Constanța veche, este un muzeu în aer liber având o multitudine de edificii istorice precum tezaurul arheologic, turnul măcelarilor, statuia lui Ovidiu din Piața Ovidiu, Moscheea Carol I, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Sinagoga Askenază etc. Datorită poziționării favorabile lângă Marea Neagră și a trecutului istoric de două milenii, Județul Constanța reprezintă una dintre cele mai importante zone turistice ale României.

Orașul natal, Constanța, se află într-un continuu progres de dezvoltare pe planul social-economic, racordându-se din ce în ce mai mult la ritmul european, la vremurile contemporane. Locuitorii săi, strănepoții vechilor tomitani, creează un dinamism în planul etnic, metropola cu viață trepidantă fiind un conglomerat etnic, în care se găsesc români, turci, tătari, greci, aromâni, armeni, evrei, ruși-lipoveni, bulgari ș.a.

Supremația etnică nu a fost niciodată un țel, iar conflictele etnice nu și-au făcut niciodată simțită prezența. În timpul copilăriei mele, în clasele primare sau în timpul liceului, nu s-au făcut niciodată diferențe între etnii, nimeni nu a fost mai mult sau mai puțin privilegiat din aceste considerente. Componența cartierelor a fost și este internațională, copiii crescând și jucându-se împreună, indiferent de limba vorbită acasă. Nu întâmplător, în Constanța a fost înființat „Forumul celor trei religii” monoteiste (iudaism, creștinism și islam).

Al doilea oraș al țării și unul dintre cele mai vechi din Europa, Constanța se află în zorii unei alte nașteri adăugate tulburătorului său destin milenar. Țărm al istoriei, mitului, al tuturor civilizațiilor și culturilor, care s-au succedat, lăsându-și amprenta asupra devenirii sale, Constanța are după aprecierea scriitoarei Hortensia Papadat- Bengescu „o atmosferă proprie, specifică, de armonie și noblețe; Cosmopolis ospitalier și benign, orașul se deosebește, parțial de celelalte așezări portuare și radical de alte tipuri de locuire.”

Străbătând cu pasul, străzile relativ înguste ale vechiului oraș, la început purtată în prinsoarea blândă a mamei, când mergeam la spectacolele de teatru de păpuși (Teatrul Elpis numit astăzi) mai apoi, spre piața Ovidiu, în care deseori se desfășoară diverse activități, de multe ori festivități ale diverselor etnii din spațiul național și autohton, observam locuri care încă își așteaptă „menirea”, care vor să „reînvie povești” sau care vor „scrie” povești. Astăzi, clădirile vechi consolidate, reabilitate sau restaurate aduc în actualitate ambianța și memoria locului din timpuri îndepărtate.

Date fiind cele menționate mai sus și având în vedere faptul că procesul de dezvoltare al conceptului de arhitectură poate fi influențat de o serie de elemente precum factorii de mediu (asemenea climei, vântului, solului), cât și de contextul construit sau de cel social-cultural și că orice loc, pe lângă caracteristicile fizice, are o specificitate a sa, dată de evoluția istorică, de spiritul său, de relația cu mediul social sau economic, se dorește ca obiectul nou de arhitectură să se integreze facil în peisajul urban și să participe la evidențierea calităților zonei. Arhitectura are această putere așa cum are și forța de distrugere din cauza neconștientizării sau ignorării.

Datorită existenței multiculturalismului în Constanța, orașul în care am copilărit, am ales să cercetez în această lucrare modalitățile prin care arhitectura exprimă această specificitate, devenind astfel un pol de conectare între etnii diferite. Arhitectura care deservește educației și culturii devine un motiv de facilitare a comunicării interetnice, prin care se asigură un mediu propice interacțiunii interumane. Se creează astfel un centripet multietnic, care formează prin educație și cultură, prin care se tonifică economia, oferind o nouă dinamică întregului oraș.

I.2. Stadiul actual al cunoașterii 4

Lucrarea abordează subiectul arhitecturii în context interetnic, din punct de vedere holistic și integrat și este susținută de o documentare bazată pe cercetări realizate la nivel urbanistic, arhitectural și social, cu deosebire pe aspectele culturale și educaționale. Bibliografia selectivă este focalizată pe necesitățile de tratare a temei și include lucrări care vizează dimensiunea interculturală cu segmente în planul arhitectural și socio- educațional.

Având în vedere subiectul interculturalității, acesta este de actualitate și este disputat de mai multe domenii- social, politic, cultural, educațional, religios ș.a., cercetarea prezentă are ca fundament titluri precum:

„Să înțelegem arhitectura” explică pe înțelesul tuturor faptul că arhitectura a constituit „marea scriere a omenirii” care permite abordări practice din perspectivele: om-spațiu înconjurător, planificarea teritoriului, tipologiile edificiilor, structurile, materialele și tehnicile, trecând în revistă din timpuri îndepărtate, până în contemporaneitate, stiluri arhitectonice care ilustrează civilizații și evoluția acestora.

„Schimb cultural – ]trans[culturație- ]trans[arhitectură”, lucrare care implică o viziune asupra culturilor, valorificând diversitatea printr-o arhitectură care pune în relație exploatarea și schimbul cultural, cerință firească a societății contemporane globalizate.

„Filosofia culturii. Cultură și comunicare”, care tratează relația dintre cele două concepte integrate în titlu, cultură- comunicare. Subliniază faptul că în prezent ne îndreptăm spre o arhitectură contemporană integratoare unde arhitecturile locale ale diferitelor culturi se întrepătrund dând impresia „unui pluralism hibrid și eclecic, lipsit deocamdată de marca unor stiluri unificatoare” (op.cit. p. 277)

„Comunicare interculturală. Contexte, abordări, teorii”, se subliniază importanța studiului comunicării din perspectivă interculturală, în epoca modernă, în condițiile contextului actual al globalizării și dezvoltării tehnico- științifice, a extinderii relațiilor dintre state, sociețăți, culturi.

„Fundamentele educației interculturale” este o carte fundamentală pentru educația interculturală. Cele șase capitole ale sale acoperă toată paleta problemelor circumscrise interculturalismului începând cu delimitările terminologice, continuând cu modelele care concretizează interculturalitatea și relația dintre educația interculturală și alte laturi ale educației. Descrierea curriculumul devine un ghid pentru formarea formatorilor pentru interculturalitate. Lucrarea este importantă pe de o parte pentru a ajuta lectorul sa-și formeze o imagine fidelă despre educația interculturală, iar pe de altă parte, ajută practicianul să adopte strategiile cele mai eficiente pentru a realiza acest tip de educație.

„Manual for developing intercultural competencies: story circles” care prezintă o metodologie pentru dezvoltarea competențelor interculturale în diferite contexte (formale și informale), metodologie care s-a dovedit eficientă, fiind o resursă importantă în diferite contexte, pe o varietate complexă de subiecte, coordonată de UNESCO pe plan mondial.

În urma documentării, se constată că identitatea locului se păstrează și se valorifică; natura intervenției se realizează într-o manieră care urmărește evidențierea patrimoniului existent arhitectural și totodată pe cea a celui intercultural.

Arhitectura durabilă va participa la regenerarea țesutului urban și va fi folosită atât în ceea ce privește clădirile noi, cât și în cele existente, care necesită intervenții de consolidare și de restaurare, de îmbunătățire prin conversii ale funcțiunilor.

I.3. Scopul și obiectivele cercetării

Lucrarea are ca SCOP:

Investigarea și evidențierea importanței modalităților de intervenție asupra patrimonului cultural și educațional în contextul interetnic.

Finalitatea este fundamentarea proiectului de diplomă, pe tema integrării obiectului de arhitectură în contextul interetnic concentrat pe valorificarea culturii populațiilor de diferite etnii, pentru formarea competențelor de comunicare dintre acestea prin educație.

Pentru atingerea acestui scop, de a recâștiga identitatea și a reanima ambianța specifică locului, de a atrage atenția publicului local și național asupra importanței prezenței minorităților, se propune un set de 4 obiective specifice reflectate în capitolele II, III, IV și V, care pornesc de la situația identității tradiționale multietnice. Fiecare obiectiv este atins printr-un set de acțiuni care vizează interdisciplinar 3 paliere, arhitectură, cultură, educație.

O1 (reflectat de Capitolul II) Investigarea și cartarea amprentelor vizuale specifice diferitelor etnii în mod semnificant pentru arhitectură.

A1: Analizarea și interpretarea elementelor de specificitate ale culturilor etnice

A2: Identificarea și analizarea elementelor de arhitectură în context interetnic în spațiul internațional, european, românesc, dobrogean, constănțean.

O2 (reflectat de Capitolul III) Definirea de sensuri arhitecturale în relația dintre diversitatea culturală și educație.

A1: Cercetarea definițiilor date în timp educației interculturale

A2: Identificarea obiectivelor educației interculturale

A3: Configurarea criteriilor de selecție a conținuturilor educației interculturale

A4: Circumscrierea avantajelor și dezavantajelor specifice educației interculturale

O3 (reflectat de Capitolul IV) Analizarea unor exemple specifice de centre culturale și educaționale care vizează multiculturalismul și relațiile interetnice.

A1: Înțelegerea conceptului de arhitectură interetnică prin studiul unui centru internațional de artă și cultură etnică

A2: Identificarea modalităților de inserție a arhitecturii contemporane într-un spațiu urban istoric/tradițional

A3: Interpretarea și integrarea elementelor de specificitate etnică în obiectul de arhitectură

A4: Transpunerea valorilor multiculturale internaționale în spațiul local

O4 (reflectat de Capitolul V) Explorarea elementelor de modernitate și tradiție, dintre vechi și nou, în termeni de arhitectură.

A1: Reflectarea importanței dialogului dintre tradiție și modernitate în arhitectură

A2: Descrierea intervenției propuse prin proiectul de diplomă

Ipoteze:

Se prezumă faptul că accesul la baza imagistică oferită de Centrul cultural- educațional influențează pozitiv dezvoltarea abilităților sociale a populației autohtone și turistice

Se prezumă că articularea interdisciplinară a activităților de tip intercultural vor aduce schimbări semnificative în planul percepției valorilor culturale multietnice.

Se prezumă că stimularea și optimizarea în planul comunicării interculturale prin educație participă la dezvoltarea relațiilor interumane.

I.4. Metodologia cercetării

Pentru atingerea obiectivelor și verificarea ipotezelor s-au avut în vedere utilizarea următoarelor metode și mijloace de cercetare:

Analiza documentară | Metoda observației | Studiul de caz | Abordarea interdisciplinară | Chestionarul

Analiza documentară a permis studiul literaturii de specialitate, examinarea și analizarea unor surse precum: cărți, reviste, articole, rapoarte ale unor cercetări, monografii, tratate, culegeri de lucrări prezentate la diferite manifestări științifice, pagini web, dicționare, etc. referitoare la delimitări și clarificări conceptuale, la etnii în general și în particular al etniilor naționale și din spațiul dobrogean, la patrimoniul arhitectural și cultural.

În procesul activității de documentare focalizat pe arhitectură interculturală și educație s-au avut în vedere aspectele necesare în contextul schimbărilor din societatea zilelor noastre, care determină cerințe de adaptare în planul comunicării.

Metoda observației și cercetare în situ a fost utilizată cu scopul de a culege informații în legătură cu situația existentă a patrimoniului arhitectuaral dintr-o zonă de studiu, a relației cu contextul învecinat și cu cadrul mai larg al zonei. Aceasta s-a realizat în cadrul existent al sitului prin vizite pe teren. Ceea ce s-a observat, s-a consemnat imediat pentru a nu se omite aspecte semnificative. Activitatea observativă s-a repetat în diferite momente ale zilei, în zile diferite ale săptămânii, în anotimpuri diferite, pe o perioadă de doi ani. Observarea în situ a inclus dinamica locului, oamenii și viața urbană.

Studiul de caz s-a realizat prin analiza unor exemple de intervenție în cadre urbane istorice și naturale (peninsulă) pe care le-am considerat relevante pentru tema proiectului de diplomă.

Chestionarul ca instrument de cercetare s-a utilizat cu scopul colectării unor date vizate de obiectivele temei și s-a aplicat unor personalități reprezentative din domeniile educației, culturii, arhitecturii, care au origini etnice diferite.

Abordarea interdisciplinară. Cercetarea temei în discuție nu poate fi abordată decât din perspectivă interdisciplinară pentru a genera și rezulta soluții optime și rezultate așteptate, dat fiind faptul că prezentul se contopește continuu cu acumulările istorice ale spațiului interetnic.

I.5. Planul de idei

I. Introducere. Argumentarea alegerii temei face introducerea în subiectul ales, prezentând perspectiva obiectivă, dar și cea subiectivă a studiului, urmată de stadiul actual al cunoașterii și stabilirea clară a scopului lucrării și a obiectivelor necesare atingerii lui. Metodologia cercetării prezintă modalitățile de abordare a studiului, planul de idei cuprinde structura lucrării. În finalul primului capitol conceptele sunt prezentate sub forma cuvintelor cheie, cu explicarea sensurilor și a modului în care vor fi folosite în lucrarea de față.

II. Amprente vizuale interetnice în care sunt prezentate elemente de specificitate ale etniilor în cadrul arhitecturii interetnice și interculturale din spațiul internațional, european, românesc, dobrogean, constănțean.

III. Relația diversitate culturală- educație este abordată prin explicarea conceptului de educație interculturală, a obiectivelor și conținuturilor acesteia. Centrul cultural- educațional devine spațiu al comunicării multiculturale.

IV. Abordări de intervenție pleacă de la analiza teoretică a tipurilor de intervenție care susțin principiile de alcătuire a arhitecturii interetnice, evidențiind potențialul pe care îl are acest patrimoniu și prezintă modalitățile de integrare într-un context dat.

V. Dialogul necesar al tradiției cu modernitatea în zona studiată evidențiază legătura dintre vechi și nou. Arhitectura nouă include în manifestarea sa artistică, elemente ale ecourilor vizuale din trecut, amprentele istorice fiind importante în citirea noii forme arhitecturale.

VI. Concluzii – lucrarea sintetizează și reliefează rezultatele cercetării; prezintă noi direcții de cercetare; fundament pentru subiectul de diplomă.

I.6. Cuvinte cheie

interetnic | (multi/inter/trans)culturalitate | educație | comunitate | specificitate | loc | spațiu arhitectural

Interetnic – între, dintre etnii

Multicultural, -ă, multiculturali, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Care are mai multe culturi. – Din engl. multicultural, fr. multiculturel.. Multiculturalismul propune măsuri care să permită coexistența pluriculturalismului.

Intercultural – termen care „semnifică prin prefixul inter-, interacțiune, schimb, reciprocitate, solidaritate obiectivă”. „Interculturalitatea este termenul care se referă la contactul dintre culturi, existența unui dialog între acestea, și interacțiunea și influența pe care o primesc reciproc”.

Transcultural, -ă adj. „care privește relațiile dintre mai multe culturi. (< fr. transculturel)”

Educație- „Etimologia cuvântului, de origine latină, sugerează complexitatea fenomenului educației la nivelul a trei semnificații primare: educatio – creștere, hrănire, formare; educo- educare- a crește, a hrăni, a forma, a intrui; educo- educere = a scoate din […], a ridica, a înălța”; educația este un „ansamblu de metode și de măsuri aplicate sistematic (și în cadru organizat) cu scopul formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale, fizice etc. ale copiilor, ale tineretului sau ale oamenilor ori ale colectivităților umane”, precum și un proces care influențează sitematic într-un cadru organizat și are ca scop „formarea și dezvoltarea însușirilor intelectuale, morale, fizice etc. ale copiilor, ale tineretului sau ale oamenilor ori ale colectivităților umane.”

Comunitatea reprezintă „un grup de oameni cu interese, norme de viață, obiceiuri și credințe commune; colectivitate, societate”

Specificitate –  s.f. Caracterul a ceea ce este specific; particularitate caracteristică. [Cf. fr. spécificité]

Loc – se referă la determinarea în spațiu a unei porțiuni, la o „bucată de pamânt, acolo unde se află cineva sau ceva […] regiune; ținut; așezare omenească, localitate; spațiu ocupat de cineva sau ceva”

Spațiu arhitectural –  este „imaterialul definit de oameni prin materie. Delimitarea unei porțuni din univers pentru a o face locuibilă, perceptibilă și plăcută pentru oameni.” Este constituit din elemente delimitante, care alcătuiesc edificiul, dar și din „spațiul trăit”, amprentat de experiențele, cultura și educația oamenilor.

CAPITOLUL II

___________________________________

AMPRENTE VIZUALE INTERETNICE

II.1. Elemente de specificitate ale etniilor

Dezvăluirile istorice despre relațiile interetnice, studiile culturilor populațiilor etnice care coabitează furnizează informații prețioase despre aspecte ale interacțiunii acestora. De aceea, în lucrarea de față s-a ales o abordare din perspectiva cultelor religioase, cu deosebire cea a populațiilor etnice care ocupă un spațiu majoritar din punct de vedere al densității populației și extinderii geografice pe întreg mapamondul. Elementele specifice și definitorii pentru culturile analizate au fost luate în considerare și studiate pentru a asigura suportul unei documentări în vederea proiectării unei clădiri destinate activităților culturale și educaționale interetnice.

MUSULMANI – ISLAM

Islamul este o religie monoteistă, a doua din lume după creștinism, în ceea ce privește numărul de adepți. Religia datează din secolul al VII-lea, fiind fondată în Peninsula Arabă (actuala Arabia Saudită) de către profetul Muhammad. Este religia islamică în care crede ummah –ul. Reprezentarea islamului se bazează pe un întreg ansamblu de imagini care definesc elemente din Coran. Centrul devotamentului islamic, Coranul, este o călăuză în demersul vieții în comunitate, un adevăr istoric, cât și științific.

Cultură folclorică

Simbolismul oriental este o noțiune abstractă care urmărește deslușirea și explicarea unor mituri. Simbolismul coranic este strâns legat de legătura omului cu divinitatea, cu natura sau cu destinul (timpul- forța care domină și dinamizează întreg universul; spațiul (axis mundi), pentru musulmani, Kaaba (altarul)- elementul care face legătura omului cu divinitatea prin rugăciunile îndreptate către Mecca pe direcția qibla).

Simbolurile ascensionale – din care fac parte luna, stelele și soarele. În Coran, luna este astrul nopții de care depinde realizarea calendarului religios; Apa – simbol al vieții, al bunătății și al manifestării divine. Izvorul Zamzam (Mecca), element sacru încă din preislamism, curăță și dă viață cu apele sale; Vegetația – apare în Coran sub forma arborelui care întruchipează omul și căutarea unui destin lipsit de vicii. Imagine simbolică: palmierul și măslinul; Reprezentări zoolofice – calul (animal solar, nobil), albinele (comunitatea ierarhizată), păsările călătoare (căutarea inițiatică și cunoașterea limbajului divin), cocoșul (Ziua Judecății de apoi, Învierea și Lumina).

Vestimentația în islam, este esențial, să fie frumoasă și curată; să protejeze trupul împotriva fenomenelor care pot dăuna (căldura sau frigul) și să acopere părți ale corpului care nu trebuie să se arate în public. În Shari`ah toate tipurile de tipurile de veșminte și podoabe sunt permise, cât timp ele își ating scopul dorit, fără să întreacă limitele impuse de islam.

Prima expoziție de modă musulmană de la Young Museum of Fine Art, California, 2018 – https://seethrumag.com/the-first-ever-exhibition-of-muslim-fashion-is-going-to-california/

Gastronomia este de asemenea strâns legată de religie și contextul social, de legăturile între familii, de intimitate și economie. Studiile realizate pe tema alimentației musulmane arată că aceasta își are rădăcinile în Orientul Mijlociu și că manualele medievale și cărțile de bucate relevă o legătură strânsă a bucătăriei cu vindecarea și religia.

Arhitectura și arta islamică se prezintă în diferite stiluri artistice, născute din tradițiile religioase și din intersectarea cu elementele bizantine, arabe, persane și turcești. Decorațiile îmbină deseori arabescul cu mozaicul și caligrafia. O varietate largă și complexă de modele mozaicate pot face întreaga decorație a unei cupole sau a unui panou vertical arcuit dintr-o moschee.

Imaginile figurative au la bază frecvent modele geometrice dezvoltate de-a lungul anilor, secolelor, prin suprapunerea pătratului/rombului cu cercul sau prin „întrețeserea” acestora (vezi arabescurile). Stelele în arta geometrică (Zellige) reprezintă lumina. „Dumnezeu este lumina cerurilor și a pământului”, după cum proclamă Al- Coranul; înseamnă îndrumare precum în navigație pe mare sau în deșert.

https://stiintasacraislamica.wordpress.com/tag/arta-islamica-2/

Elemente de arta musulmana – 3

Tiglă arabescă geometrică pe partea inferioară a cupolei mormântului lui Hafiz Shirazi din Shiraz , Iran

https://stiintasacraislamica.wordpress.com/tag/arta-islamica-2/ – în Titus Burchardt: Principiile și metodele artei sacre

Planimetria anumitor elemente de arhitectură rezultă din simbolul ciclului solar, cercul, împărțit în cele patru diviziuni cuaternare. Rozetele (rozele) cu motive florale, decorațiile, broderiile, amuletele în formă de cerc sunt imagini ale ciclului și duratei de viață. Cercul face referire la timp, eternitate și reînoire. Bolta rotitoare, roata cerului sunt expresii des întâlnite în literatura persană.

Svastica, cuvânt cu sensul de „bun augur”, simbolul controversat al secolului XX, originar din orientul antic, reprezintă viața; este o formă des întâlnită în modelele decorative.

În cultura islamică, modelele utilizate înfățișează podul către tărâmul spiritului și elementele care purifică mintea și sufletul. Orice formă purtătoare a simbolului (arhitectură, ceramică, decoruri, cărți ș.a.), devine „fereastră spre înfinit”, se transformă „în lumină și model”- David Wade, autor al unei serii de cărți despre tipare în formele de artă.

Cercul, simbolul unității. Împărțirea cercului în diviziuni regulate – https://artofislamicpattern.com/resources/educational-posters/

Svastica – http://www.tradizionesacra.it/svastica_simbolo_solare_islamico.htm

Moscheea Sfântă din Mecca considerată cea mai importantă moschee din Arabia Saudită, cel mai sfânt loc al islamului, cea mai mare moschee din lume, Moscheea Masjd Al- Haram, este un reprezentant al stilului arhitectural islamic, otoman, cu o semnificație religioasă foarte mare. Are o capacitate de 4 milioane de persoane și datează din anii 634- 644. „Casa lui Allah” este împrejmuită în zona de rugăciune, în centru aflându-se altarul (Kaaba). Arhitectura cuprinde astăzi 9 minarete înalte de aproximativ 89 de metri.

Kaab (altar) – https://www.arabianbusiness.com/gallery/450363-in-pictures-hajj-pilgrims-perform-the-evening-prayer-at-masjid-al-haram-in-makkah

Moscheea din Mecca în timpul pelerinajului – https://www.encardio.com/structures/

https://ro.pinterest.com/pin/555139091537352112/?nic_v2=1a2vqJju6 – Inside masque Al Haram #Makkah #KSA. Interiorul moscheii (coloanele simbolizează trunchiurile copacilor)

GRECI – CREȘTINISM

Civilizația cretană (mileniul III, î.Hr.) reprezintă originea civilizației grecești și a celei europene de astăzi.. Grecii reprezintă o grupă etnică a cărei religie este predominat creștin-ortodoxă: 98% sunt ortodocși, aproximativ 1,5% sunt musulmani, iar restul 0,7% – catolici, evrei, protestanți.

Atât Peninsula Greacă a Europei (Peninsula Balcanică – în sudul ei), cât și Cipru găzduiesc astăzi poporul grec.

Antichitatea reprezintă perioada în care a luat naștere și s-au dezvoltat vechii greci. În Grecia se pun bazele civilizației europene. „Inventatori ai politicii”, grecii antici, colonizează bazinele mării Mediterane și ale Mării Negre și creează sisteme de conducere, încearcând să edifice statul, promovează drepturile civile și individualismul (apare libertatea cuvântului). Grecii antici puneau mare accent pe politică, pe problemele moralei și ale războiului și nu în ultimul rând pe artă. În epoca Homerică, educația ia o mare amploare. Pe când în Sparta se cultivau valorile războinice, ale disciplinei și dezvoltării fizice, în Atena se făcea din educație o armă intelectuală, tinerii și bărbații dorindu-se să fie luptători, dar și administratori, gânditori și artiști.

Sculptura, pictura și arhitectura evoluează de la epoca arhaică la clasicismul generos. Cele trei elemente artistice își unesc eforturile și ajung să edifice mari complexe de cult ale cetății și să reprezinte prestigiul și puterea acesteia. Prin epoca elenistică, grecii dau naștere primei civilizații de sinteză din istorie, de cuprindere „universală”

Astăzi, Grecia își expune atuurile de natură istorică, tradițională reafirmându-se prin rolul său de hub cultural în contextul național, european și internațional.

Alfabetul grecesc este primul alfabet din istorie și are 24 de litere, 7 vocale și 17 consoane, folosite în scrierea limbii grecești din secolul VIII î.Hr. până astăzi. Din el iau naștere alfabetele europene și cele din Orientul mijlociu, care le includ și pe cel latin și chirilic. Literele alfabetului grec sunt folosite și în matematică sau alte științe exacte.

Alfabetul grecesc – https://www.wattpad.com/448972569-curiozit%C4%83%C8%9Bi-%C8%99i-topuri-despre-grecia-alfabetul

Mitologia greacă deține istorii legate de viețile zeităților și creaturilor mitologice și de practicile de cult și semnificațiile ritualurilor. Arta greacă antică se bazează și prezintă scene din mitologia greacă precum: nașterea Afroditei, Heracles ucigând Hidra, Adonis care cântă la liră pentru Afrodita, Calul troian, Cutia Pandorei, Legenda Minotaurului etc., dar și scene de gen (sporturi, ritualuri funerare, scene de război).

Ceramica figurilor negre – scene din mitologia greacă – https://www.tes.com/lessons/vtbozkirUOIzsg/ancient-greek-vessels

„Lacoon și fiii săi”- sculptură din marmură – https://whyathens.com/getting-epidaurus-theatre/

Grecia abundă de depozite narative din literatura greacă antică, de picturi pe vase, decorații și artefacte. Știința și arta făceau casă bună împreună, Grecia antică lăsând moștenire predecesorilor săi europeni o cultură strălucitoare rezultată din preocuparea pentru înțelegerea omului și a naturii.

Adoptarea la o scară largă a creștinismului nu a împiedicat preluarea inspirațiilor de natură mitologică. În Renaștere, antichitatea clasică este redescoperită și devine o sursă de inspirație pentru poeți și dramaturgi, pentru muzicieni și artiști. Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarroti, Raffaello Urbio îmbină scene ale mitologiei grecești cu elemente și teme creștine. Poeți renașcentiști italieni precum Petrarca, Boccaccio și Dante sunt influențați în creațiile lor de mitul grecesc.

Nașterea lui Venus (cca.1485), Sandro Botticelli – o nouă viziune asupra Antichității păgâne – http://istoria-artei.blogspot.com/2013/02/nasterea-lui-venus-sandro-botticelli.html

Arta și arhitectura Greciei se împarte în funcție de demersul istoric, în patru mari categorii: geometrică, arhaică, clasică și elenistică, înfluențând mai ales sculptura și arhitectura culturilor preexistente. Frescele decorative (ale cretanilor), podoabele metalice și olăritul sunt preluate în secolul XX î.Hr. și imitate de populațiile vorbitoare de limba greacă din nordul Greciei (orașul Micene de astăzi). Față de populația cretană, micenienii își dezvoltă un stil reprezentativ cu scene de război și de vânătoare pe care le imprimă și desenează pe cupe de aur și pe săbiile de bronz. Clădirile acestora pe care le vedem și astăzi sunt de dimensiuni mari, fiind compuse prin așezarea unor blocuri masive de piatră.

Poarta Leilor – Micene – sit arheologic Patrimoniul Mondial UNESCO –

https://radioromaniacultural.ro/o-carte-pe-zi-henry-miller-colosul-din-maroussi/

Perioada clasică este considerată o culme a artelor grecești datorită aparițiilor inovaților în sculptură (poziția verticală și naturală a sculpturilor, apariția basoreliefurilor și a ansamblurilor statuare din bronz). Împreună cu sculptura, arhitectura și pictura creează temple pline de culoare, împodobite și decorate. Parthenonul este unul din templele ateniene exemplu pentru basoreliefuri și sculpturi. Alături de acest mare templu, pe Acropolisul Atenei sunt înălțate și alte temple care datează din jumătatea secolului V î.Hr.: templul Atenei Nike, Erechteionul (cu cariatide) și Vechiul templu al Atenei.

Parthenonul – https://www.britannica.com/topic/Parthenon

Cariatidele Erechteionului – https://www.pinterest.cl/pin/437904763738371023/

Coloanele, specifice stilului grecesc, erau construite din cilindrii de piatră în unul din cele trei ordine, doric, ionic și corintic. Elementul definitoriu în recunoașterea ordinului este capitelul. Masivitatea și liniile drepte aparțin ordinului doric, suplețea, armonia și cele două volute sub formă de melc, ordinului ionic, iar ornamentele în formă de frunze de acant, fastuozitatea și opulența, ordinului corintic. Chiar dacă elementele care definesc cele trei ordine sunt diferite, toate împărtășesc echilibrul între realitate și iluzie. Pe lângă temple, construirea teatrelor era un element la fel de important.

Tipuri de coloane și capiteluri- https://cursarhitectura.wordpress.com/about/

Teatrul Epidaurus – https://whyathens.com/getting-epidaurus-theatre/

Meandrul în artă, este motivul ornamental, poate cel mai cunoscut, care aparține civilizației grecești. Sculptat sau pictat, acesta este format din linii continue curbe sau drepte, simbolizând dinamica unor valuri de apă, infinitul . „Cheia grecească” sau „fretul grecesc” sunt denumiri moderne date acestui labirint liniar. Meandrele apar în Grecia antică pe frizele arhitecturale ale clădirilor și pe ceramică începând cu perioada geometrică și sunt preluate de romanii antici și ajung chiar și pe clădirile tradiționale din China și din jurul ei. Meandrul este astăzi motivul cel mai frecvent apărut pe obiectele de decor grecești, pe materialele textile, pe covoare, pe clădiri etc.

Modele tradiționale grecești – https://www.vecteezy.com/vector-art/122826-greek-ornaments

Culturile de măsline și uleiurile. Măslinul este foarte răspândit în Grecia și în arhipelagul elen. „Arborele veșnic roditor” este foarte longeviv, având o mare putere de regenerare. Măslinul european este foarte apreciat încă din antichitate. Considerat „aur lichid”(Homer) acesta ajunsese să fie monedă de schimb pentru plata vazelor de lux de alabastru, a veșmintelor, a bronzului și a vinului. Astăzi, cele 20 de tipuri de măsline olea sunt considerate delicatese în gastronomia grecească.

Măslinul, „arborele tămăduitor” – https://darurimanastiresti.ro/maslinul-arborele-tamaduitor-din-biblie/

Gastronomia grecească are o tradiție de aproape 4000 de ani, în 330 î.Hr. scriindu-se prima carte de bucate. Bucătăria bizantină continuă baza alimentației grecești clasice. În perioada otomană se preiau mâncăruri de origine arabă, persană și indiană. Unele mâncăruri și alimente din Grecia antică se păstrează și astăzi: skordalia, supa de linte, retsina. Altele, din perioada elenistică (loukanik) sau bizantină (brânza feta, avgotaraho și paximadhi). Multe preparate din bucătăria grecească provin din cea otomană, denumirile lor fiind de origine arabă, persană sau turcă (moussaka, tzatziki sau keftedes).

Vestimentația în Grecia antică, așa cum se precizează în descrierile artistice vechi, se baza pe țesături de in sau lână, de obicei dreptunghiulare. Clemele, ornamentele sau centurile susțineau sau împodobeau halatele din acea perioadă. În perioada bizantină mătasea începe să fie brodată, vopsită sau imprimată (culorile transmiteau clasa sau rangul purtătorilor). În perioada otomană, în zonele rurale se purta fustanella (asemenea unei fuste), iar în Cipru și insulele ionice, vraka (un tip de pantaloni). După ce Grecia devine independentă, rochia Amalia, „simbol unificator al identității grecești” , păstrează elementele tradiționale grecești căreia i se adaugă altele de noutate din croiala europeană. Rochia devine piesa vestimentară principală, peste care se punea o jachetă brodată sau o vestă din catifea albastră, iar în partea de jos, fusta plisată de culoare azurie. Pălăria sau fesul cu ciucure completau vestimentația femeilor căsătorite, iar kalpaki (toca) era purtată de cele necăsătorite.

Regina Amalia în costum grecesc. Pictură de Carl Rahl

Costumul Amalia – Eleganță occidentală și tradiție elenă

https://spitogata.tumblr.com/post/154253880704/greek-folk-costumes – Greek Folk Costumes

https://maccunion.wordpress.com/ Theodoros Vryzakis (1819 – 1878), Portretul lui Anagnostopoulos, secolul al XIX-lea

Ulei pe pânză, 97 x 90 cm Donație universitară

https://ro.pinterest.com/pin/328340629087936391/?nic_v2=1a2vqJju6 –picturi evenimente istorice grecești

4. Fustanella – https://en.wikipedia.org/wiki/Greek_dress#/media/File:Spiridon_louis.jpg

5. http://hellenicgenealogygeek.blogspot.com/2014/07/photograph-greece-boy-dressed-as.html?spref=pi – fotografie cca.1920

CULTURA EVREIASCĂ

Iudaismul ca religie apare prima dată în perioada elenistică grecească, în 323 î.e.n., iar cea mai veche mențiune despre israeliți este scrisă în Stela lui Merneptah (inscripție egipteană) din 1213- 1203 î.Hr. Răspândirea evreiască a început odată cu robia babiloniană și s-a continuat în perioada Imperiului Roman și puțin în perioada bizantină.

Cultura evreiască cunoaște o mare ascensiune în perioada Evului Mediu (Epoca de Aur) când viețile religioase, cultura și economia înfloresc, și în timpul mișcării sioniste, când evreii obțin mari succese în domeniul științei, al culturii și al economiei (Albert Einstein apare pe listele câștigătorilor Premiilor Nobel). În 1933, în timpul lui Adolf Hitler, situația evreilor se înrăutățește. În urma invaziei Uniunii Sovietice, 6 milioane de evrei au fost exterminați în timpul Holocaustului (sau Shoah în ebraică). Astăzi, Israelul are o populație de 9 milioane de oameni, dintre care 7 milioane sunt evrei.

Iudaismul reprezintă prima religie monoteistă, care se bazează pe principii și pe etică. După ce se așează în Canaan (Țara Făgăduinței), evreii încep să-și ridice locuri de cult. Templul avea două încăperi, una dedicată rugăciunilor, iar cea de-a doua păstrării obiectelor sacre. Ulam (porticul) era poziționat în fața templului, la răsărit, și era susținut de doi stâlpi, Boaz și Jachin, din alamă, cupru sau bronz.

Primul templu evreiesc este construit de Solomon pe muntele Moria din Ierusalim și dedicat lui Iehova. După 470 de ani, Templul lui Solomon arde, fiind înlocuit în anul 516 î.Hr. de al doilea templu.

Templul lui Solomon (machetă) – https://crestintotal.ro/2020/06/18/vasile-filat-incepe-zidirea-templului-din-ierusalim/

Castron de sticlă din secolul III î.Hr. care descrie templul lui Solomon cu cei doi stâlpi – https://en.wikipedia.org/wiki/Boaz_and_Jachin

O altă casă de rugăciuni, de reuniune și învățare, o reprezintă sinagoga, unde sunt păstrate textele sacre. Pe lângă locul de rugăciune (spațiul cel mai mare din clădire, sanctuarul principal), sinagogile pot avea mici camere de studiu, o sală socială sau birouri. Unele au și o încăpere separată denumită beth midrash pentru studierea Torei (parte din Biblia ebraică).

Cele mai vechi dovezi ale existenței sinagogilor provin din Egipt, din secolul III î.Hr. De-a lungul timpului, aceste clădiri au fost construite ca fiind parte dintr-o gamă variată de instituții umane laice, inclusiv instituții de învățământ.

Herodium (sinagogă din secolul I) – https://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/middleeast/israel/11305083/Royal-passageway-to-King-Herods-palace-discovered.html

Mozaic din sinagoga Tzippori (secolul v) – https://en.wikipedia.org/wiki/Jewish_history#/media/File:ZodiacMosaicTzippori.jpg

Nu există un plan prestabilit pentru construirea sinagogilor, formele arhitecturale și decorațiile interioare variind foarte mult în funcție de locul construcției și clădirile religioase locale. Sinagogile au preluat elemente din stilului arhitectural predominant al timpului. Astfel, în funcție de poziția geografică și perioada construcției, arhitectura clădirii de cult evreiești preia modele de arcuri, cupole, turnuri, ziduri exterioare (asemeni templelor din China), grădini deschise ș.a. Odată cu emanciparea evreilor, arhitectura sinagogilor înflorește, comunitățile evreiești dorind să-și arate bogăția și statutul nou dobândit. Există, așadar, sinagogi în stil neoclasic, neobizantin, renascentiste (maure, gotice, grecești, egiptene, chiar și Maya), dar nu în stil pur, ci eclectic.

Sinagogi – https://matadornetwork.com/read/7-amazing-synagogues-around-world/

Veșmintele de cult – kippah reprezintă acoperământul pentru cap, ușor rotunjit purtat de bărbații în timp ce se roagă sau studiază texte religioase. Și unele femei din comunitățile non-ortodoxe poartă kippot de diferite mărimi. Șalurile tallit cu țițit (franjuri sau ciucuri) sunt purtate de bărbații evrei și unele femei evreice în timp ce săvârșesc serviciul divin. Tefillin este un set de două cutii din piele neagră pe care sunt inscripționate versete din Tora.

Kippah – https://www.thejc.com/judaism/features/why-men-cover-their-heads-1.433761

Bărbați purtând tallit și tefillin – https://floaredecolt2.wordpress.com/ritualuri/

Gastronomie – Bucătăria evreiască combină trei tipuri de influențe: din țările în care locuia diaspora, legea rezultată din religie și tradițiile sărbătorilor. Există astfel mâncăruri ca: Cymes, Kașrut, gulaș, babka, borș, babel, baclava, scrumbie în oțet, halva etc.

Steaua lui David – este un simbol al protecției divine și al păcii. Steaua cu șase colțuri sau Scutul lui David este simbol al macrocosmosului, care reprezintă unirea forțelor cerești cu cele pământești (celest și material). Începând cu secolul XVII, în Europa, Steaua lui David era plasată pe sinagogile evreiești pentru a indica locul de rugăciune. Cele 6 colțuri ale triunghiurilor suprapuse reprezintă cele 6 zile ale creației, cele 6 daruri oferite de Dumnezeu omului: dragoste, înțelepciune, putere, maiestate, milă și justiție.

II.2. Arhitectura în context interetnic și intercultural în spațiul internațional, european, românesc, dobrogean, constănțean

Termenul de „minoritate” utilizat în sistemul drepturilor omului face referință la minoritățile etnice, religioase și lingvistice, conform Declarației Minorităților Națiunilor Unite.

Chiar dacă la nivel mondial, nu există o definiție universal valabilă, prin minorități naționale se înțelege existența unor grupuri de oameni bine definite cu caracteristici etnice distincte, care păstrează identitatea comună a membrilor săi. Chiar dacă sunt în inferioritare numerică față de populația majoritară, aceștia dețin legături vechi, durabile cu statul și locul, păstrându-și totodată cultura, tradițiile și limba.

Pentru a evita anumite confuzii, în unele state, minoritățile naționale sunt recunoscute ca minorități etnice. La nivel european, minoritățile naționale sunt întâlnite și sub termenii de „minorități lingvistice, culturale sau religioase” (Albania, Ungaria, Polonia), mai rar, „minoritate națională/etnică”, „comunitate etnică” (Cipru, Croația, Slovenia), „minoritate/grup rasial/etnic” (în țări ale popoarelor nordice, ex: Finlanda) sau „comunități etnice puțin numeroase” (în Rusia). Alături de tematica minorităților și împreună cu aceasta, cultura, religia, educația, multilingvismul compun și repezintă interculturalitatea.

Inter-culturalitate. Conform definiției dată de UNESCO, cultura se referă la „o serie de caracteristici distincte a unei societăți sau grupă socială în termeni spirituali, materiali, intelectuali sau emoționali”. Această „moștenire” poate fi transmisă prin educație utilizând coduri de comunicare particulare precum: media interactivă, mass media, artele sau textul scris. Cultura, reprezintă totalitatea valorilor spirituale și materiale create de om și a instituților reprezentative pentru împărtășirea tuturor acestor valori (…), totalitatea vestigiilor materiale și spirituale ale vieții prin care se poate reconstitui imaginea unei comunități.

SPAȚIUL INTERNAȚIONAL

Pe întreg mapamondul se face din ce în ce mai cunoscută grija pentru drepturile omului, pentru drepturile minorităților, fapt care implică recunoașterea varietății și identității culturale, a pluralismului, cu accent pe deschidere spre comunicare, colaborare, multiculturalitate și interculturalitate. În Orientul Mijlociu, de-a lungul țărmului Mării Mediterane, se află „statul evreiesc și democratic”, Israel. În singurul stat din lume în care evreii sunt majoritari, în orașul Ierusalim, se află o multitudine de construcții care aparțin diferitelor culturi și religii.

Biserica Sfântul Mormânt

Printre acestea se află cel mai de seamă complex arhitectonic de religie creștină, astăzi, cel mai important loc de pelerinaj al creștinismului. Complexul este format din trei locuri sfinte (identificate de cruciați în secolul XII): Golgota- locul în care a fost răstignit Iisus Hristos, Mormântul și Capela- locul atribuit descoperirii Crucii.

În secolul IV (anul 335), împăratul roman Constantin cel Mare o trimite pe mama sa, Sfănta Elena, să găsească locul pentru constuirea bisericii. În timpul săpăturilor, este găsită Sfânta Cruce, care după terminarea construcției clădirii, aproape 3 secole mai târziu, este capturată de perșii care invadează Ierusalimul. Din cauza aceasta, în anul 614, clădirea este deteriorată în urma unui incendiu. În anul 630, după ce recuperează Sfânta Cruce de la perși, împăratul Heraclie, înapoiază ceea ce îi aparține Bisericii.

Chiar dacă majoritatea bisericilor aflate apoi sub ocupare musulmană sunt distruse sau transformate în moschei, Biserica Sfântă, este protejată de primii guvernanți musulmani, aceștia interzicând distrugerea sau folosirea lor ca spații de locuit. Cu toate acestea, în nerepetate rânduri, de-a lungul timpului, cotropitorii Ierusalimului aduc stricăciuni Bisericii.

În vremea cruciadelor creștine, în vecinătatea apropiată se construiesc noi paraclise și alte biserici care împart același acoperis. Prinți și domnitori ajută la renovarea iconostasului bisericii, a Rotondei și practică lucrări de reparație și întreținere. După marele incendiu de la începutul secolului XIX și stricăciunile apărute în urma unui cutremur și a războaielor, biserica este refăcută, fiind astăzi o combinație a stilurilor arhitectonice romanic și baroc și reprezentant al locurilor sfinte de pe pământ.

Exteriorul Bisericii Sf. Mormânt – https://weatlas.com/landmarks/317

Curtea și intrarea în biserică – http://www.romania-.ro/biserica_sfantului_mormant_din_ierusalim_si_a_inchis_portile-112953

Curtea din fața bisericii cu o formă pătrată este spațiul în care pelerinii se adună în timpul procesiunilor religioase sau pentru a asculta istoria evenimentelor petrecute de-a lungul timpului în acest loc. Din curte se pot observa împrejurimile, celelalte clădiri și spații de cult ale ortodocșilor, armenilor și copților. Două arce frânte și coloane de marmură marchează accesul în biserică. Imediat lângă intrare se poate observa Piatra Ungerii, unde trupul neînsuflețit al lui Iisus a fost înfășurat cu giulgiu. Acest eveniment este prezentat pe o zonă de mozaic viu colorat, din fața Pietrei. La răsărit de locul de îmbălsămare se înalță Golgota – altarul jertfei. Paraclisul cu două altare este zidit pe piatra Muntelui Golgota, în locul unde a fost răstignit Iisus Hristos. În partea de vest, în mijlocul unui spațiu circular, sub o cupolă se află Cuvuclionul. Înconjurat de coloane din piatră, Cuvuclionul apare sub forma unui loc de veci ebraic, a unei cămări, a unui tezaur împărătesc. Această construcție de formă dreptunghiulară are două încăperi, Capela Îngerului și a Sfântului Mormânt. Din Capela Îngerului se scoate de sărbătoarea Paștelui, o torță cu Lumina care este împărțită credincioșilor de afară, iar în Sfântul Mormânt se intră pentru rugăciune și meditare.

Cuvuclionul (sau Biserica Învierii) are un caracter interconfesional, aici slujind zilnic, după un program bine stabilit, ortodocșii, armenii, copții (grup etnoreligios – descendenți ai egiptenilor) și catolicii.

Cuvuclionul – https://adevarul.ro/international/in-lume/adevar-blasfemiee-preot-armean-dezvaluie-secretul-focului-sacru–biserica-sfantului-mormant-1_5aa62132df52022f7575ddfc/index.html

Fiind unul dintre cele mai vechi orașe pe plan mondial, Ierusalimul este cel mai important loc pentru cele trei religii principale ale lumii: ortodoxia, catolicismul și islamul. Pentru musulmani, Muntele Templului este unul dintre cele mai importante locuri sfinte (după Mecca și Medina). Aici, după cucerirea Ierusalimului, în secolul VII, Mohamed construiește Domul Stâncii, altarul islamic cu vârf de aur aflat lângă Moscheea Al-Aqsa.

Vedere aeriană a Orașului lui David – orașul vechi al Israelului https://www.descopera.ro/istorie/17171500-a-existat-cu-adevarat-orasul-biblic-al-regelui-david

Domul Stâncii – https://www.touristisrael.com/temple-mount/15944/

Domul Stâncii („Dome of the Rock”) – Astăzi, deși complexul de pe Muntele Templului este deschis tuturor persoanelor, bărbați sau femei de orice religie, domul însă, nu poate fi vizitat decât de cei a căror religie este islamică. Domul Stâncii este cel mai vechi monument islamic construit pe o stânca sacră atât pentru musulmani, cât și pentru evrei, dedicat închinării publice. Atât domul cât și Moscheea Al-Aqșa sunt situate pe locul Templului lui Solomon. Evreii, creștinii și musulmanii împart acest spațiu sfânt. Finalizat în 692, domul este construit pe locul celui de-al doilea templu evreiesc. Astăzi, reprezintă o lucrare de referință pentru arhitectura islamică.

Având ca inspirație arhitectura și arta palatelor și bisericilor bizantine din apropiere, Domul Stâncii preia planul ortogonal al bisericii bizantine Locul Mariei (Biserica Kathisma). Aspectul arhitecturii exterioare a domului se modifică substanțial în perioada otomană și cea modernă. Astfel, în 1959 și din nou în 1993, se face placarea cu aur a cupolei, baza/ soclul construcției rămânând din piatră. Arcadele reprezintă un element specific arhitecturii islamice, aici fiind prezente deasupra intrării și pe pereții construcției. Mozaicul și scrierile arăbești completează aspectul exterior al domului. De asemenea, accesul în clădirea de cult este marcată de două coloane de inspirație antică.

Alături de Biserica Sfântului Mormânt și Zidul de Vest (sau „Zidul Plângerii”), Domul Stâncii este numit de Patrimoniul Mondial UNESCO, „cel mai cunoscut reper al Ierusalimului” și „operă de artă și document cultural evlavios”.

SPAȚIUL EUROPEAN

Numeroase politici ale Uniunii Europene au în vedere conservarea patrimoniului cultural, susținând colaborarea dintre guvernele și organizațiile naționale și internaționale pentru promovarea culturii în spațiul lumii globalizate și interactive de astăzi, care evoluează în tandem cu tehnologiile digitale și media. În realizarea acestor deziderate sunt implicate cercetarea, politica socială, dezvoltarea relațiilor interne și externe, educația, UE facilitând accesul tuturor la cultura diversă și dinamică prin inițiative și programe precum „Anul european al patrimoniului cultural” sau „Europa creativă” ș.a. Artele și industriile creative creează oportunități pentru diverse categorii de public din toată lumea prin: expoziții culturale, concerte, festivaluri de film, concursuri artistice care aduc în prim- plan bogăția culturală a locului.

Alhambra. Situat în regiunea europeană care a fost cel mai mult sub stăpânire arabă, Complexul de palate și fortărețe din Granada, Andaluzia reprezintă una dintre cele mai importante dovezi de existență a popoarelor musulmane pe teritoriul Spaniei între secolele VIII și XV. Califatul Cordobei și Emiratul Granadei au fost în perioada respectivă, unele dintre cele mai avansate state din Europa pe plan cultural. Alhambra provine din arabă (al Hamra) și înseamnă „roșu”- culoarea stâncilor pe care sunt construite palatele. Printre clădirile acestui ansamblu se află palatele din secolul XIV, foste reședințe regale renumite pentru sculturile, bolțile și plăcile sculptate.

Alhambra – https://www.telegraph.co.uk/travel/destinations/europe/spain/andalusia/granada/articles/Granada-Spain-guide-to-visiting-the-Alhambra/

Plan Alhambra – https://library.si.edu/digital-library/book/planselevations1gour, p. 52

Pe cel mai înalt punct al Cerro del sol, cu vedere spre oraș, se află palatul regilor mauri, cel mai spectaculos monument de arhitectură maură din Spania. Construit sub conducătorii Yusuf I (1333-1245) și Mohammed V (1354-1391), complexul subliniază caracterul de cetate prin existența fortăreței militare formată din turnuri și porți masive și zidurile care apărau ansamblul. Palatul Nasrid, palatul de vară Generalife și palatul imperial (din secolul XVI) construit de Regele Carol, alcătuiesc împreună cu grădinile, acest reprezentant al stilului islamic, maur.

Punctul de interes al întregului ansamblu îl reprezintă Palatul Nasrid, capodoperă a stilului maur cu un impresionant decor ambiental prin arabescurile stuccuo și liniile filigranate, textele din Coran prelucrate în rețeaua de ornamente decorative, modelele de frunză și stele, rozetele, palmetele care amintesc de formele orientale. Deseori, coloanele nu au rol structural, dar servesc la completarea imaginii ambientului. Împărțirea în trei zone a funcțiunilor: patio (curți centrale), mexuar (zona administrativă) și Harim (cameră privată) reprezintă una dintre caracteristicile stilului arab..

Arhitectură maură, Palatul Nasrid – https://www.pinterest.ca/pin/437341813785759628/?nic_v2=1a4RYVg56

Palatul lui Carlos al V-lea este o clădire de expresie renascentistă, proiectată de Pedro Machuca în anul 1526, dar nefinalizată. Cu o formă planimetrică pătrată și o fațadă principală de 63 de metri lățime și 17 metri înălțime, acesta reprezintă introducerea stilului italian în arhitectura spaniolă. Partea inferioară a palatului amintește de palatele florentine, în timp ce în partea superioară se remarcă stilul arhitectural toscan și stilul ionic. Portalurile de pe fațade sunt realizate din piatră adusă din Muntele Sierra Elvira, iar curtea interioară de formă circulară este alcătuită dintr-un portic doric care are în partea de sus un antablament cu triglife și metope și unul ionic simplu. Accesul publicului în palat este liber. În interiorul acestuia se organizează uneori expoziții temporare, iar în curtea interioară, concerte precum cele din cadrul Festivalului de Muzică și Dans Granada.

Fațada sudică a Palatului Carol, Alhambra (stânga); Patio- Palatul Carol, Alhambra (dreapta) – https://www.dosde.com/discover/en/the-alhambra-of-granada/

Chiar dacă dorința regilor catolici a fost aceea de a șterge toate urmele Islamului lăsate pe teritoriul recucerit de creștini în 1492, datorită frumuseții, palatul maur a fost folosit ca reședință regală și a ajuns astăzi să reprezinte unul dintre modelele arhitecturii islamice.

SPAȚIUL NAȚIONAL

De-a lungul timpului, pe teritoriul României, datorită prezenței diferitelor minorități, cultura a fost amprentată, modificată și completată de cea a populațiilor minoritare stimulându-se și valorificându-se reciproc (Anexa 1). În ordinea ponderii pe teritoriul României: maghiari, rromi, ucrainieni, germani, turci, lipoveni, tătari, sârbi, slovaci, bulgari, croați, greci, evrei, italieni, polonezi, cehi și alte minorități. În timp, prezența populațiilor minoritare în diverse proporții în funcție de aria geografică locuită a determinat apariția unor construcții în care identificăm elemente ale culturii etnice și anumite interferențe culturale interetnice.

Etnia maghiară (Anexa 2). Prezența maghiarilor în Bazinul Carpatic datează din anul 895, comunitatea maghiară beneficiând de numeroase instituții de învățământ în limba maternă și numeroase instituții de cultură. Printre aceastea se află: Opera Maghiară din Cluj, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, Teatrul Național din Târgu Mureș, Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe, Biblioteca Teleki-Bolyai din Târgu Mureș, Muzeul interetnic din Valea Hârtibaciului, Castelul Teleki din Gornești etc.

Muzeul interetnic din Valea Hârtibaciului, care se află în restaurare dintr-o inițiativă privată, cu sprijinul fundației MET, pentru salvarea „ rămășițelor aurei locului”, „găzduiește” o colecție de obiecte vechi de peste 800 de ani, „născute ” din relația sașilor cu populația autohtonă, mărturie a unor trăsături culturale autentice, „radiografie” a unor „frânturi de viață” de odinioară, de pe aceste meleaguri.(Anexa 3). Obiectivul din cadrul proiectului People of Romania se află într-o zonă etnică-culturală unică, pe Valea Hârtibaciului, zonă cuprinsă între Sibiu, Brașov și Sighișoara, locul unde lumea de la sat își păstrează veșnicia. Atât pe exterior, cât și în interior, muzeul este zugrăvit cu pigmentul cel mai scump din Evul Mediu, albastrul ultramarin, culoare simbol al statutului social.

Starea inițială a muzeului *din arhiva muzeului *foto:Vlad Petri –

O inițiativă privată: Muzeul interetnic al Văii Hârtibaciului. De vorbă cu Ștefan Vaida

Castelul Teleki, construit de familia Teleki, se află în județul Mureș, în localitatea Gornești și reprezintă „comoara Mureșului”, fiind și „cel mai frumos castel din Ardeal”. Acesta este construit în stil Grassalkovich, un stil reprezentativ al Regatului Ungariei. Proiectat de Andreas Mayerhoffer din Salzburg, în stilul palatelor din Gödöllő și Pecel, castelul este partea principală a unui parc dendrologic.

Castelul Teleki – http://monumenteuitate.blogspot.com/2015/09/castele-si-conace-revitalizate-castelul.html

După cel de-al doilea Război Mondial, castelul este jefuit, iar biblioteca este distrusă. Astăzi, Biblioteca Teleki-Bolyai din Târgu Mureș păstrează acele câteva cărți salvate. În 1537, clădirea capătă forma renascentistă, ferestrele fiind elementele doveditoare rămase astăzi. În 1816 i se face prima restaurare, lucrările fiind conduse de Möller István. Alături de cele 4 turnuri i se adaugă atunci bastionul mare, iar deasupra untrării, un balcon susținut de console de piatră. Masa Helikon din parcul castelului este sculptată și adusă în memoria membrului cenaclului literat Helikon, Kuncz Aladar.

În 1949, castelul și imprejurimile ce-i aparțin sunt naționalizate, iar după anul 1962, după o altă renovare, clădirea primește noua funcțiune. Urmând ca în 2006 să fie retrocedat și să intre în posesia familiei Teleki în 2011. Pentru a face parte din circuitul turistic, istorici, peisagiști și alți voluntari aduc modificări și imbunătățiri ferestrelor vechi, dormitoarelor, porticului ș.m.d.p.

Interiorul Castelului – https://jurnaldehoinar.com/2015/06/19/castelul-teleki-din-gornesti-cand-se-poate-vizita-cel-mai-frumos-castel-din-ardeal-sau-comoara-muresului/

Etnia rromă (Anexa 4). Conform cercetătorilor, apar două teorii privitoare la originea rromilor: cea egipteană, lansată de englezi și dovedită de isorici, antropologi, lingviști, a fi falsă, și cea indiană, care în prezent este cea mai argumentată a fi adevărată.

Prezența rromilor pe teritoriu românesc datează din anul 1385, când se pomenește de aceștia într-un act din Țara Românească, apoi în 1414 în Moldova, iar în Transilvania în anul 1422, în privilegiul regelui Sigismund. De la recensământul din 1930, până la cel din 2011, densitatea populației de origine rromă se triplează, astfel în 2011, pe teritoriul României se aflau cca. 620.000 de rromi.

Prelucrarea materialelor reprezintă principala ocupație tradițională a rromilor, astfel, căldărarii prelucrează arama, metalele prețioase sunt prelucrate de argintari și aurari, spoitorii rudarii se ocupă cu prelucrarea lemnului, iar spoitorii cu cositorirea.

Din punct de vedere arhitectural, imediat după căderea comunismului în 1989, „Palatele țigănești” încep să reprezinte acest grup etnic. Inspirați de casele boierilor, de conace sau alte expresii ale „opulenței”, rromi simt nevoia sa-și afirme identitatea, acum, la încheierea secolelor de sclavie. Din dorința de recuperare a prestigiului social, minoritatea rromă iese în evidență printr-un stil arhitectural „exacerbat” cu decorațiuni în exces, elemente foarte colorate sau sclipitoare, simboluri ale unui statut economic foarte bun (simbolul dolarului/euro, embleme ale caselor vestimentare de lux, ale marilor firme de automobile etc.). Aceste clădiri de locuit somptuoase fac parte deja din tradiția etniei rrome. Palatele rromilor diferă în funcție de localizarea geografică sau de elementele arhitecturale de inspirație. În Transilvania, bisericile catolice sunt una din sursele de inspirație, în zonele de Sud și de Est ale țării se reinterpretează stilul neo-românesc al caselor țărănești sau ale conacelor boierești, iar în Banat se copiază arhitectura neoclasică.

„Palate țigănești” – https://roxrosetiglamandstyle.wordpress.com/2013/02/22/palatele-tiganesti-din-romania-au-ajuns-subiect-de-carte/

Etnia Germană (Anexa5 ) apare pe teritoriul României în secolul XII, sașii stabilindu-se în Transilvania, în N-V tării, șvabii sătmăreni, în Banat șvabii bănățeni și germanii în zona montană a Caraș-Severinului, landlerii în Sibiu, țipserii în nordul Transilvaniei, germanii în Dobrogea.

Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” împreună cu Colegiul Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu, licee din Brașov, Sighișoara, Mediaș și „Colegiul German Goethe” din București sunt reprezentanți ale unităților de învățământ cu predare în limba germană. De partea culturală se ocupă cele două teatre din Timișoara (Teatrul german de Stat) și Sibiu (Teatrul Radu Stanca).

Arhitectura germană s-a lovit la intrarea în România de arhitectura franceză, care avea o influență mult mai puternică. Arhitecții germani erau solicitați mai mult pentru construcțiile costisitoare, ale căror fonduri nu erau acoperite de țară. Printre aceste clădiri se află reședința de vară a Regelui (Vila regală din Mamaia, Constanța), Castelul Peleș din Sinaia, Biserica romano-catolică de la București (lucrare a lui Friedrich Schmidt), dar și podul de peste Dunăre de la Cernavodă.

Prezența populației germane este semnalată și în spațiul dobrogean după anul 1876 când au avut loc primele colonizări. În zonă se așează masiv familii de germani în timpul domniei Regelui Carol I., exemplu comuna Mihail Kogălniceanu, fosta așezare musulmană Kara Murat și Peninsula orașului constanța.

SPAȚIUL DOBROGEAN

Dobrogea oferă diverse puncte de vedere din perspectivă etnică și culturală prin multitudinea izvoarelor istorice și a numeroaselor opere arhitectonice. În apropierea orașului Tulcea se află mânăstirile Cocoș, Saon și Celic-Dere.

Mânăstirea Celic Dere ce se află în apropierea pârâului căruia îi poartă numele, în traducere din limba turcă, „pârâiașul de oțel” este unul dintre cele mai importante centre de spiritualitate din Dobrogea întemeiat între 1835-1840 de către arhiereul Athanasie Lisiverco, alături de călugări ruși reveniți de la Muntele Athos și care în 1845 devine mânăstire de maici (aduse din Basarabia). Construcția, cu dimensiuni de catedrală, a fost ridicată între 1901-1916, după planul arhitectului Toma Dobrescu (București), pictată în frescă între 1926-1932 în stil bizantin, caracteristic bisericilor ortodoxe românești, de pictorul Gheorghe Eftimiu (București).

Mănăstirea Celic Dere – https://vacanteleluimircea.wordpress.com/2016/10/07/cele-mai-frumoase-manastiri-din-judetul-tulcea

Ansamblul architectural este compus din două biserici suprapuse (biserica de iarnă, 1932 și biserica de vară) a căror limită la exterior este marcată printr-un brâu înconjurător. Accesul în biserică este marcat printr-un pridvor, care împreună cu cele trei turle din dreptul naosului și ferestrele cu ancadramente din piatră definesc aspectul lăcașului de cult. În curtea mânăstirii se află o moară de vânt, construcție considerată monument de arhitectură, simbol al Dobrogei, „Esara morilor de vânt”

„Printre monumentele din Dobrogea, biserica din Istria își arată valoarea atât prin unicitate, cât și prin rolul pregnant al slujirii credinței creștine. Biserica cu hramul „Sfânta Teime” și „Sfântul Ierarh Nicolae a fost zidită în anul 1860 și din 1967 figurează în lista monumentelor de arhitectură. Construcția este în formă de cruce, cu fațada în stil oriental, iar în pereți, groși de 90 cm, au fost introduse 52 de amfore pentru ca biserica să capete rezonanță.”

Biserica Îngropată din Istria este unică în țară din punct de vedere arhitectural și al tehnicilor de construcție utilizate. Monumentul datează din a doua jumătate a secolului XIX, când Dobrogea era încă sub dominație otomană și când bulgarii, locuitori ai Istriei, primesc acordul să construiască un lăcaș de cult ortodox, care trebuia să respecte anumite reguli de construcție și anume: înălțimea să fie mai mică decât a geamiei din zonă, să nu aibă turle și clopotniță cu clopot, iar din exterior să nu se știe că acolo este un lăcaș de cult creștin.

Pentru a crea un spațiu mai mare in interior, pardoseala bisericii se află la un metru sub pământ, de unde și denumirea de biserică „îngropată”, iar efectul acustic datorat amforelor grecești încastrate în pereții bisericii este asemănător celui dintr-o catedrală. În interior, șase trunchiuri de stejar cu capiteluri aduse de la cetatea Histria sprijină tavanul, iar pe pereți picturile și frescele realizate de pictorul Ștefan Zahariev își păstrează și astăzi culorile originale, nefiind nevoie de restaurări.

Biserica Îngropată din Istria – https://www.litoralulromanesc.ro/biserica_ingropata.htm

Exteriorul lăcașului de cult îmbină armonios stilul constructiv creștin și oriental. Fațada principală include arcade și întregul edificiu este zugrăvit în alb. Astăzi, biserica se află pe lista monumentelor arhitectonice cu codul LMI CT-II-m-A-20919.

Un alt monument unic în țară este Ansamblul rupestru de la Basarabi descoperit în 1957, alcatuit din șase bisericuțe, galerii, cripte și morminte, care este o altă dovadă a faptului că „alături de populația românească autohtonă, au trăit și alte neamuri (slavi, goți, varegi). O serie de reprezentări se înscriu în limitele unui stil naturalist, reprezentând animale în fugă și călăreți,. Inscripțiile sunt, la rândul lor, de patru feluri: runice, glagolitice exprimând o linie slavă, inscripții slavone și inscripții grecești. Toate acestea au caracter liturgic”.

Interiorul Ansamblului rupestru de la Basarabi – https://www.criteriul.ro/bisericutele-de-la-basarabi-murfatlar-la-un-pas-de-disparitie/

Aria culturală și cea confesională din spațiul Dobrogean deține un fond remarcabil de elemente reprezentative care păstrează trăsături culturale ale popoarelor occidentale, balcanice și orientale. Mărturie a conviețuirii diverselor etnii: greci, lipoveni, bulgari, ucrainieni, aromâni, ruși-lipoveni etc. este limbajul plastic local care asimilează mijloace de expresie caracteristice stilurilor bizantin, slavon ș.m.d.p.

SPAȚIUL CONSTĂNȚEAN

Principala dezvoltare urbanistic- arhitecturală a Constanței începe din luna noiembrie a anului 1878, după revenirea Dobrogei la România. Începând cu anul 1904, perimetrul orașului începe să se extindă tentacular de-a lungul actualelor bulevarde Tomis și Mamaia și a străzii Mircea cel Bătrân, începându-se parcelarea și construirea „cartierului românesc”, într-un mod contrastant cosmopolitismului „Peninsulei”. Principalele zone noi se dezvoltau radial-inelar față de zona peninsulară – nucleu al orașului de atunci.

Din punct de vedere arhitectural, se poate observa caracterul multietnic al clădirilor și al locuitorilor orașului prin existența clădirilor culturale și de cult musulmane, grecești, evreiești, românești, concentrate în Peninsula Constanței, Geamia Hunkiar, Moscheea Carol I, Sinagoga Mare Askenază, Biserica Greacă, „Metamorfosis”, Teatrul Elpis, Muzeul Național de Istorie și Arheologie, Catedrala Sfinții Petru și Pavel.

Marea Moschee din Constanța este monument istoric astăzi, având cod LMI CT-II-m-A-02796. Inginerul Gogu Constantinescu și arhitectul Victor Ștefănescu realizează construcția din piatră și cărămidă, luând ca exemplul Moscheea Konya din Anatolia, Turcia. Pentru realizarea portalului principal s-a folosit piatră de Dobrogea, iar pentru coloanele interioare, marmură de Câmpulung. Moscheea Mare Carol I este prima clădire din România care folosește betonul armat. Construcția în stil egipteano-bizantin cu elemente din arhitectura românească, adăpostește în interior un faimos covor oriental, primit din partea Turciei. Ridicată pe locul fostei Geamii Mahmudia (1822), moscheea are o sală centrală de formă pătrată, un mineret înalt de 47 de metri în stil maur și o scară interioară cu 140 de trepte.

Moscheea Carol I – http://www.videomamaia.ro/moscheea-carol-i-constanta.html

Spiritul orașului este exprimat și de credințele, tradițiile și arhitectura de cult a altor etnii precum evreii și grecii. De exemplu, în apropierea lăcașului de cult musulman, în zona peninsulară a Constanței, se află Sinagoga Askenază a evreilor și Biserica Greacă.

Sinagoga Mare, este în prezent neutilizată de comunitatea evreiască din Constanța, fiind părăsită și în pericol de prăbușire. Cu toate acestea, clădirea se remarcă prin arhitectura sa. Structurată pe trei registre orizontale (soclu, parter și etaj), construcția în stil maur, era în perioada interbelică, clădirea de cult a comunității de evrei din Constanța. Astăzi, comunitatea evreiască se întrunește în lăcașul din Strada Sarmisegetuza, aflată vis-a-vis de Centrul Cultural al Germanilor Dobrogeni.

În Constanța, spiritul elen reînvie odată cu legarea prin calea ferată a orașului de la Cernavodă. La mijlocul secolului XIX, casele, clădirile de învățământ și cele culturale încep să înconjoare bisericile și să creeze, în miniatură, așezările de tip Elada.

Lângă teatrul Elpis de pe strada Aristide Karatzali, în fosta „mahala grecească”, se află Biserica Greacă, „Metamorfosis”. Lăcașul de cult elen își păstrează și astăzi forma inițială pe care o are din anul 1867. Clădirea din piatră cu un etaj a funcționat ca unitate de învățământ sub conducerea lui Gheorhis Karydias.

Sinagoga Mare Askenază – https://www.info-sud-est.ro/sinagoga-din-constanta-poveste-despre-intunericul-urii-si-al-indiferentei/

Biserica Greacă din Constanța – https://www.facebook.com/bisericagreceasca/

Partea peninsulară a Constanței, declarată zonă monument istoric, reprezintă cea mai interesantă și originală zonă a litoralului românesc.

În pofida dezvoltării rapide a orașului Constanța care își schimbă treptat aspectul dintr-un oraș istoric, într-unul european, zona Peninsulară își păstrează în continuare o atmosferă de epocă. Acest lucru se datorează prezenței în centrul istoric, a celor mai importante monumente de arhitectură din întreg municipiul, variate ca stil arhitectural, vechime, destinație funcțională și etnică.

Creșterea numărului de locuitori a atras după sine apariția a numeroase clădiri de locuit și a spațiilor comerciale și de servicii. Astfel, apare și necesitatea spațiilor de cultură și educație, de loisir, care să corespundă atmosferei multietnice a orașului.

Concluzii

În întreaga lume există un pluralism etnic. Alături de comunitățile naționale trăiesc diferite alte comunități etnice care aduc după ele un întreg bagaj de tradiții, culturi și religii specifice. De-a lungul timpului și în urma istoriei politice și religioase, a evenimentelor petrecute în diferite zone ale globului, întotdeauna popoarele au migrat, au căutat să evolueze, să participe în dezvoltarea culturală a propriului neam. În tot acest proces, arta în toate formele sale, joacă un rol important, comunitățile etnice lăsând mereu în urmă dovezi ale identității lor, mărturii purtate de-a lungul vremurilor prin arta populară, artele plastice, arhitectură ș.a.

CAPITOLUL III

_________________________________________________________

RELAȚIA DIVERSITATE CULTURALĂ- EDUCAȚIE- ARHITECTURĂ

III.1. Educația interculturală. Delimitări conceptuale

Educația interculturală este o temă de actualitate, dovada reprezentând-o multiplele preocupări ale specialiștilor derulate cu precădere în ultimele decenii. În linii mari, există tendința extinderii conceptualizării terminologice, dar în pofida acestui fapt există și un numitor comun care definește educația interculturală ca un demers global, vizând mai multe axe, fie că este vorba de limbă, de rasă, de tradiții, de manifestări comportamentale etc.

Sintetizând diverse puncte de vedere se poate spune că educația interculturală reprezintă un complex de principii și practici utilizat în întreg mediu educațional.

Într-o viziune globală, educația interculturală poate face referire la următoarele tipuri de entități:

școli și comunități în totalitatea lor;

elevi, profesori, alte persoane indiferent dacă sunt majoritari sau minoritari;

curriculumul în integralitatea sa.

Ca și în cazul altor concepte și educația interculturală probează elemente de tangență cu o serie de noțiuni cum sunt:

educația internațională- cu focalizare pe procesele de înțelegere, cooperare și libertăți ale drepturilor omului;

educația pentru drepturile omului cu trimitere la respectarea și aplicarea drepturilor fundamentale ale omului;

educația pentru democrație și civism cu obiective pentru formarea unor comportamente cerute de funcționarea optimă a societății democratice;

educația pentru pace și dezarmare cu referire la promovarea păcii, cu combaterea războiului și a potențialelor conflicte care apar în diversele regiuni ale planetei;

educația pentru toleranță care formează comportamente inscriptibile pe linia acceptării unor oameni foarte diferiți, cu obiceiuri diverse în aceeași măsură, și cu aspirații care sunt diferite de la o zonă geografică la alta.

III.2. Obiective și conținuturi ale educației interculturale

Educația interculturală promovează diverse seturi de obiective, care la rândul lor acoperă o paletă largă de preocupări și de așteptări, iar inventarierea acestora rămâne un demers laborios:

„Deschiderea spre altul, spre străin, spre neobișnuit.

Aptitudinea de a percepe ceea ce ne este străin.

Acceptarea celuilalt ca fiind altul.

Trăirea situațiilor ambiguie, ambivalente

Aptitudinea favorabilă de a experimenta

Alungarea fricii față de altul.

Capacitatea de a pune în discuție propriile norme.

Neacceptarea utopiei „discursului comunicațional egalitar.

Aptitudinea de a asuma conflicte.

Capacitatea de a recunoște și relativiza propriile repere etno- și socio- centriste.

Performanța de a cucerii identități mai largi, de a dezvolta o loialitate de tip nou.”

Și în materie de conținuturi, educația interculturală aduce noutăți care se concretizează în elemente de specificitate, iar dintre acestea, două sunt mai importante:

Identificarea criteriilor în funcție de care ar fi indicat să se facă selecția conținuturilor

Identificarea principiilor care ar trebui să guverneze această selectare a conținuturilor.

În legătură cu criteriile de selecție au fost discuții, dar în cele din urmă, majoritatea specialiștilor opinează că o selecție judicioasă trebuie făcută după dimensiunea valorică a acestora și apoi după aspecte ce țin de interculturalitate. Dintre principiile pe care le au unii autori în vedere (Banks, 1981) în selectarea conținuturilor se detașează următoarele:

„Pluralismul etnic trebuie să pătrundă în întreg mediul educativ.

Banks considera că un sistem de predare eficient nu se poate desfășura decât într-un context educațional care acceptă, încurajează și respectă manifestările diversității etnice și rasiale.” Pentru realizarea acestei atmosfere, spațiile de învătare trebuie să îndeplinească aceste cerințe „atât la nivel formal, cât și informal, atât la nivelul curriculumului explicit, cât mai ales la nivelul celui ascuns.”

Politicile și procedurile educaționale trebuie să faciliteze înțelegerea dintre beneficiari și personalul de susținere;

Personalul angajat în activitățile de cultură și educație trebuie să evidențieze diversitatea etnică a comunității;

Curriculumul multicultural trebuie să participle în primul rând la cunoașterea și stimularea încrederii în sine și a unei atitudini favorabile față de identitatea proprie.

Currriculumul multicultural trebuie să prezinte o extensie satisfăcătoare pentru toate comunitățile etnice și culturale;

Abordările disciplinelor trebuie să fie utilizate din perspective inter și multidisciplinare pentru cunoașterea grupurilor etnice.

Curriculumul multicultural trebuie să creeze condiții cât mai bune pentru învățarea limbilor pe care le reprezintă;

Curriculumul multicultural trebuie să utilizeze experiența și resursele comunitățiilor etnice locale;

Pentru atingerea obiectivelor în cunoașterea diversității etnice și culturale este necesară o evaluare sistematică și continuă a metodelor și materialelor care intră în acest demers educativ.

III.3. Spațiul dedicat educației interculturale. Principii

Într-o perioadă a globalizării, în condiții facile liberei circulații a tuturor oamenilor este necesară o educație multiculturală și interculturală care să vizeze îmbunătățirea relațiilor și a interacțiunii între comunitățile conlocuitoare.

„Tendința omului de a se asocia și de a stabilii relații sociale a determinat, de-a lungul secolelor, o mare varietate de edificii menite să găzduiască un număr mare de persoane, reunite pentru diferite scopuri, de la jocurile sportive la spectacolele teatrale, de la structurile sanitare, la biblioteci și muzee”

În ceea ce privește educația interculturală, spațiul destinat acesteia trebuie să funcționaze după câteva principii. Acestea sunt:

Specific, dar și inclusiv – subliniază specificul fiecărei etnii și aduce la un loc persoane din comunități etnice diferite, devenind un centripet etnic în care motorul principal este schimbul cultural.

Modificabil – se impune o continuă restructurare a atitudinilor vis-a-vis de valorile fiecărei etnii din componența acestor comunități. Cercetările au arătat că „dezvoltarea competențelor interculturale presupune un proces pe tot parcursul vieții, deci este o formare sau o experiență unică insuficientă dacă scopul este atingerea competențelor interculturale.”

Adaptabil – pluriculturalismul este o realitate în curs de expansiune, prezent în actualitate, purtător și continuator al valorilor culturale diverse, care se impune a fi făcut cunoscut prin orice mijloace educative.

Deschis – atitudine de înțelegere și acceptare a diferențelor de orice tip, care să valorifice aspectele pozitive din relațiile interumane.

Accesibil – Se adresează atât comunităților multietnice, cât și celor interesați de aceste aspecte, având și o poziționare/localizare strategică.

Multifuncțional – îndeplinește multiple funcțiuni; are mai multe întrebuințări.

Stațiile destinate acestor activități trebuie să ofere oportunități de învățare centrate pe respect, empatie, toleranță, solidaritate și valorificare a patrimoniului cultural multietnic pentru identificarea și afirmarea propriei identități.

III.4. Centrul cultural- educațional, spațiu al comunicării multiculturale

Prezentare generală a abordărilor și instrumentelor pentru dezvoltarea competențelor interculturale

Există două abordări principale pentru dezvoltarea competențelor interculturale:

învățare formală

non-formală și informală

Învățarea interculturală formală se poate realiza prin curriculum educațional bazat pe cursuri scurte axate pe elemente particulare ale competențelor interculturale, și oportunități de învățare experiențială formalizate (formare profesională, studii sau muncă în străinătate).

În cazul învățării informale și non-formale, oportunitățile de învățare apar prin schimburi: Arte Frumoase, organizații culturale, spații publice și se reflectă în spații precum: muzee, biblioteci, mediateci, teatre ș.a. Activitățile de grup cuprind majoritatea instrumentelor de formare în dezvoltarea competențelor interculturale, iar acestea pot fi deseori realizate prin intermediul cărților. De exemplu „Formarea competenței culturale: activități creative și modele (Berardo, K., Deardorff, D., 2012) unde sunt prezentate 50 astfel de activități, concentrate pe înțelegerea noțiunii de „diferențe”, explorarea conceptelor culturale fundamentale care au impact în atitudini și comportamente, eficientizarea comunicării în spațiul diversității culturale, formarea formatorilor interculturali, gestionarea tranzițiilor culturale și rezolvarea problemelor legate de „diferențe”.

Pe lângă instrumentele și activitățile necesare dezvoltării competențelor interculturale care reprezintă facilitatorul / instructorul, se solicită deseori un spațiu fizic special, precum și materiale speciale în vederea implementării acestor instrumente și activități.

Centrul cultural- educațional oferă suportul necesar pentru desfășurarea tuturor activităților care încurajează dezvoltarea competențelor interculturale. În acest loc, se întâlnesc persoane de etnie, sex, religie, vârstă, credințe politice, statut socio- economic, abilități fizice diferite și trăiesc experiențe din toate cele trei domenii de învățare principale: socio- emoțională, cognitivă și comportamentală.

Utilizarea tehnologiei facilitează accesul la materialele interculturale, persoanele interesate având acces la acestea cu ajutorul spațiilor de lectură, a celor destinate producțiilor cinematografice sau teatrale. Având în vedere importanța învățării experiențiale în formarea competențelor interculturale au fost create numeroase simulări interculturale care includ jocuri de rol în acțiune live ca tip de simulare elaborat, care permit interacțiunea față în față într-o creație, realitate în care să exersezi abilități și comportamente interculturale. Pentru implementarea și prezentarea acestor interpretări artistice este nevoie de spații de desfășurare și zone destinate depozitării de recuzită, a costumelor și a altor materiale speciale.

Prin ascultarea activă crește propria conștientizare culturală, a altora, iar acceptarea diferenței se face într-un mod respectuos, dezvoltând empatie și ajungandu-se la descoperirea asemănărilor, mai ales cu cei care inițial păreau diferiți de propria persoană.

Formarea interculturală are loc, în cele mai întâlnite cazuri, într-un spațiu de învățare mai organizat cum ar fi atelierele sau sălile de curs, fiind facilitate de obicei de către formatori cu vaste cunoștințe despre teoriile interculturale.

Comunicarea și schimbul de informații multicultural se pot face: sub forma scrisă, pe cale orală sau ca expresie artistică. Acest schimb cultural are loc sub diverite forme în săli multifuncționale (expoziții cu vânzare, vernisaje, mini-târguri), zone destinate gastronomiei, unde se pregătesc și se degustă preparate din bucătăriile etnice (specific turcesc, grecesc, arăbesc etc.), săli de dans etc.

Importanța centrelor cultural- educaționale interetnice se manifestă prin dezvoltarea competențelor interculturale ca rezultat al învățării, fiind elementul care contribuie pozitiv în comnunitate și în societatea civilă. Acest context spațial-arhitectural inclusiv, deschis, flexibil, care, prin diferitele experiențe sociale, de învățare și recunoaștere etnică, valorifică patrimoniul cultural, și devine spațiu al comunicării multiculturale.

CAPITOLUL IV

___________________________________

Intervenții contemporane. Studii de caz

Identitatea unui loc sau a unei zone reprezintă sedentarizarea straturilor istorice și dezvăluirea lor. Un nou strat istoric se poate adăuga după analiza și înțelegerea esenței locului. Astfel, identitatea locului nu este denigrată sau modificată într-un mod defavorabil, dinpotrivă, noua ancorare poate să întărească specificul zonei, cu deosebire, atunci când în plan local sunt prezente mai multe etnii. Astfel, se evidențiază valorile culturale ale acestora, la care se adaugă cele rezultate din relația lor, altfel spus, valori interculturale.

Pentru o înțelegere aprofundată a acestor aspecte se au în vedere studiile de caz ce urmează:

Studiu de caz 1

Centru internațional de artă și cultură etnică din zona centrală a orașului Kunming | 2013 | Kunming, China | Arh. Damian Donze & Arh. Sidney Gong

Capitala Yunnan-ului, Kunming, este orașul în care tradiția se îmbină cu contemporaneitatea în toate domeniile de activitate. Fostul oraș vechi, acum un cartier modern acordă o mare importanță educației și culturii, lucru evidențiat și prin proiectul în discuție.

Principala provocare pentru proiectarea Centrului internațional de artă și cultură etnică a fost integrarea etniilor locale și a diverselor programe funcționale într-o formă arhitecturală armonioasă, contemporană.

Arhitecții de la Tongji Architectural Design and Research Institute, au propus în anul 2013, varianta câștigătoare pentru realizarea acestui complex arhitectural. Aceștia au adoptat o variantă abstractă pentru a integra cultura etniilor locale. Departamentul de Cultură din Yunnan a participat la proiectarea Centrului și a propus ca acesta să fie un loc multifuncțional de schimb cultural internațional, care să protejeze patrimoniul cultural național și moștenirea culturală, precum și pentru a îmbogății și aprofunda schimbul cultural.

Din analiza preliminară s-au constatat două aspecte definitorii pentru proiectarea construcției. S-au avut în vedere diferitele identități culturale locale, cu istoria, tradițiile, obiceiurile specifice și conceptul teraselor de orez și diversitatea plantelor subtropicale locale.

Construcția cu 6 etaje și o înălțimea de 36 de metri are o suprafață desfășurață de aproximativ 35.000 de metri pătrați. S-a constatat în multe cazuri că noile clădiri culturale încearcă să imite clădirile și elementele tradiționale Deoarece în realizarea noilor clădiri se folosesc materiale contemporane, s-a decis în acest caz recunțarea la această abordare în favoarea unei abordări abstractizate.

Amprenta clădirii a derivat în timpul santierului în funcție de împărțirea interiorului. Dialogul dintre interior și exterior creează un efect de amplificare a spațiului. Atriumul public rezultat primește lumină direct de la soare prin scafele de la ultimul nivel. Cele patru segmente din interior funcționează atât independent, dar și concomitent fiind interconectate prin poduri pietonale ce asigură libera mișcare în întregul complex.

În realizarea fațadelor s-a implementat conceptul culturilor de orez. Abstractizarea ideei s-a concretizat prin alternarea unor panouri metalice care au și rol de protecție solară. Fațada se deschide astfel publicului asemenea perdelei de teatru, iar în timpul nopții, prin iluminatul cu LED-uri, clădirea pare ca dansează propriul dans.

S-a acordat o atenție deosebită acoperișului, care aflat într-o zonă subtropicală cu un climat blând, este alcătuit din grădini și un amfiteatru care găzduiește evenimente culturale.

Clădirea se împarte în patru părți:

Nord – Centru de expoziții

Est – Academia de artă

Sud – Teatru (un teatru mare dedicat activităților multifuncționale: dansuri, drame, simfonii etc. și un teatrul mic potrivit pentru spectacole de teatru și vizionări de filme; Centru de convenții; Amfiteatrul de pe acoperiș. Culisele, birourile adminisrative, studiorile de producție, studiourile de repetiții au propriul flux de circulație, separat de cel al spațiilor culturale)

Vest – Studiouri de artă

Nivelul subteran – conține 169 de locuri de parcare, spații tehnice; Parterul – deschis publicului, găzduiește expoziții naționale de cultură și artă, spații care protejează patrimoniul, o cafenea; Cele două niveluri superioare – cinematografe accesibile prin ascensoare panoramice și scări rulante; Etajele inferioare – o școală de artă/ centru educațional; Primele trei etaje – birouri pentru voluntari și spații de cazare pentru aceștia.

Centru internațional de artă și cultură etnică, Kunming, China – https://www.archdaily.com/415939/southwest-international-ethnic-culture-and-art-center-winning-proposal-tongji-architectural-design-and-research-institute

Studiu de caz 2

Lorette convent – Apartments Drbstr |2014 | Mechelen, Belgia | dmvA

Clădirea este rezultatul unei provocări de a îmbina trecutul cu prezentul. Acest lucru s-a realizat prin restructurarea unui bloc de clădiri, care include și clădirile istorice precum Hooghuys și fosta mănăstire Lorete.
Noua dezvoltare Melano, propusă de arhitecții David Driesen, Tom Verschueren, Valérie Lonnoy de la dmvA Architecture Office, pintr-o înșiruire de clădiri, este situată între Hooghuys și Sweert. Această clădire compusă, creează o tensiune vizuală printr-o consolă aflată la primul etaj. Arhitectura din caramidă albă este un raspuns la fațada parțial tencuită și văruită a clădirii Hooghuys și frontoanele clasice ale Sweert-ului.

Terasele acoperite creează un dialog cu fațadele istorice alăturate, iar întreaga clădire reprezintă cheia restructurării amplasamentului. Fâșiile verticate din fațade luminează strada, reprezentând astfel, interacțiunea contemporaneității cu spațiul public.
Noua clădire asigură trecerea dinspre stradă către curtea interioară, printr- un gang la nivelul parterului. Ruptura de la nivelul solului permite accesul într-o zonă semi-publică care devine loc de loisir pentru locuitori.

Mănăstirea în stil neogotic, Lorette, amintește de impactul comunității religioase retrase asupra orașului. Peretele străpuns la nivelul solului, permite accesul către piața de pește, o zonă semi-publică.

Lorette convent – Apartments Drbstr, Mechelen, Belgia, 2014 – https://www.archdaily.com/782835/lorette-convent-apartments-drbstr-dmva

Studiu de caz 3

Ambasada Kuwaitului |2019 | București, România | Arh. Vlad Arsene

Proiectul realizat de arhitectul Vlad Asene, a făcut inițial parte din propunerile pentru construcția ambasadei Kuweitului din București, în cadrul unui concurs din anul 2013. Astăzi, clădirea de la intersecția bulevardelor Mircea Eliade și Primăverii, îmbină eleganța formei prismatice cu gestul arhitectural care prezintă caracterul demn, monumental.

Westfourth Architecture este echipa care propune acest sediu al ambasadei cu 3 niveluri (ultimul retras) și spații riguros compuse. Parterul este accesibil publicului, iar celelalte niveluri doar persoanelor autorizate, conținând birourile ambasadei.

Clădirea atrage atenția asupra ei încă de la primul contact vizual, prin panourile traforate care acoperă și protejează elementele vitrate de pe fațade. Acestea amintesc de Mashrabiya și de limbajul islamului.

În interior, tema traforului apare în panouri de piatră și pe un perete care exprimă identitatea culturii musulmane.

Ambasada statului Kuwait (proiect propunere 2013) – https://www.anuala.ro/proiecte/2014/studii/s51/

Ambasada statului Kuwait (proiect finalizat, 2019) – https://www.igloo.ro/5-interaxes-and-8-bays-the-embassy-of-kuwait/

Studiu de caz 4

Superkilen – parc urban interetnic | 2013 | Copenhaga, Danemarca | BIG

Proiectul nominalizat la Premiul Mies van der Rohe, a atras o mare atenție la nivel internațional. Acest lucru se datorează în mare parte atitudinii față de planificarea urbanistică, precum și a bugetului relativ mic alocat realizării acestui proiect.

Ceea ce a adus mari favoruri acestui proiect a fost gradul de utilizare și satisfacția utilizatorilor, așadar, rezonanța cu populația locală, cu comunitatea.

Firma de arhitectură daneză BIG a „împrăștiat” mobilierul stradal, creând un covor intens colorat, realizat din vegetație și cauciuc. Arhitecții au colaborat cu artiștii peisagiști și artiștii plastici pentru a întinde acest „covor urban” pe o suprafață de 750 de metri prin cartierul Norrebro din Nordul orașului, unul dintre cele mai diversificate cartiere din punct de vedere etnic.

Nota multietnică este dată de utilizarea elementelor specifice diferitelor culturi și simboluri ale etniilor conlocuitoare. O expoziție stradală a practicilor urbane din întreaga lume se crează astfel prin expunerea obiectelor găsite la nivel global, cu proveniență din 60 de naționalități. Culoarea intensă specifică Rusiei și Qatarului, mesele de ping-pong din Spania, băncile de picnic din Armenia, echipamentele de fitness din LA, canalele de scurgere din Israel, compun această colecție de elemente reprezentative diferitelor etnii. Prin culoare se deosebesc trei zone: o zonă intens colorată cu nuanțe roșiatice, în care și arborii au frunze roșii; o zonă verde; o zonă neagră.

Piața roșie este o extensie a activităților spotive și culturale din interiorul clădirilor. Locuitorii zonei se întâlnesc aici pentru activități fizice și jocuri, având o gamă variată de oferte de agrement. Piața centrală (parcul verde) este situată în zona unui teren de hochei și este acoperită cu un material care permite jocuri cu bile, parade și patinoare iarna. Aici, vizitatorii se bucură de terenuri de bachet și de locuri de parcare. Pătratul negru este inima parcului Superkilen. Localnicii se întâlnesc la fântâna marocană, pe băncile turcești, sub cireșii japonezi. Liniile albe care se curbează în jurul pieselor de mobilier negre, le evidențiază creând un traseu sinuos, orientat de-a lungul „covorului urban”.

Parcul Multicultural Superkilen – https://www.archdaily.com/286223/superkilen-topotek-1-big-architects-superflex

Între spațiul urban și comunitate mereu a existat și va exista o relație de complemetaritate și interdependență. Orașul reprezință motorul de dezvoltare și întreținere a unei comunități, în care se vor dezvolta generațiile viitoare de locuitori, creând colectivități sustenabile. După cum propune și mișcarea Smarth Growth, expansiunea orașului dincolo de periferie va fi limitată, interesul fiind acela de dezvoltare în interiorul cartierelor existente, imbunătățind calitatea vieții, siguranța membrilor comunității și economia zonei.

În acest demers este importantă păstrarea memoriei locului, intervenția în fondul construit existent făcându-se prin adăugiri, completări și extinderi care să valorifice și să întregească. Programele arhitecturale de natură culturală, educațională și socială, adresate tuturor categoriilor de vârstă și a tuturor etniilor, devin catalizatoare pentru viețile sociale ale comunităților interetnice.

CAPITOLUL V

________________________________________________

DIALOGUL NECESAR AL TRADIȚIEI CU MODERNITATEA ÎN ZONA STUDIATĂ

V.1 Tradiție_Identitate_Modernitate. Sensuri în arhitectură

Tradiție – „ Ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică”; formată din obiceiuri și datini; „Informație (reală sau legendară) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă oral de-a lungul timpului.”; reprezintă patrimoniul cultural.

Identitate – „Ansamblu de date prin care se identifică o persoană”; „Proprietate a unui lucru de a-și păstra timp îndelungat caracterele fundamentale”. În filosofie, identitatea reprezintă tot ce face o entitate ca să fie rocognoscibilă și să se definească cu sine însuși.

Modernitate –evidențiază tendințe de transcedere a spațiului și a granițelor politice și geografice. Se creează astfel, un sistem cultural în care legăturile sunt interconectate și transmit rapid principii universale.

„Orașul considerat o suprapunere de straturi de funcțiuni, relații, activitãți, timp, spațiu și memorii, devine o încrengãturã de rețele succesive, mai dense, mai „relaxate”, pentru care inserția de arhitectură trebuie să fie menită ocupării corecte a spațiului”. Orașul european se poate dezvolta în contemporaneitate din două puncte de vedere diametral opuse: vechiul și noul. Înfruntarea dintre cele două înfluențează atât viața socială, cât și realitatea politică, țesuturile cu valoare istorică, arhitecturală și ambientală, fiind subiect abordat de comisiile de patrimoniu și comunitățile profesionale pentru găsirea unei soluții optime în ceea ce privește inserția în spațiul cultural existent.

Tradiția (/ceea ce este vechi) expune care este locul și rolul ființei – individuale/ unice sau colective – în actual. Conformitatea la tradiție garantează calitatea și valoarea grupului atașat la ce este tradițional. Tradiționalul vizează aspectele de factură sociologică, economică, religioasă, culturală, la arta populară și la arhitectura cu puternice influențe etnografice. În domeniul arhitecturii, pentru elaborarea unui proiect, este nevoie în primă fază de studierea obiceiurilor, de analize mitologice, religioase și sociale, din care să se observe relațiile cu sistemul de locuire local. Discuția de față se referă mai degrabă la contextul spațial și tratarea acestuia. Abordarea spațiului, a centrului, limitelor „sunt definite în contextul unei lumi dominante de mituri și credințe […] iar casa, biserica, poarta, aparent restrânse la domeniul arhitecturii, capătă extensii interpretative inedite”

Identitatea în arhitectură pornește de la explorarea existentului, descompunerea straturilor și analizarea sedimentelor tradiționale. Abordarea folosită în urma concluzionării acestor acțiuni poate să se îndrepte în două direcții:

Se reorganizează semnificațiile cu scopul îmbogățirii structurilor și valorificării existenței și se oferă noi funcțiuni unei clădiri vechi/istorice existente cu o importanță semnificativă culturală, socială, educațională.

Analizarea specificității locului și realizarea unor construcții noi, amprentate de elemente specifice identității comunităților.

Sugestiile reflectoare ale identității, pot fi realizate în mai multe feluri prin acțiuni creatoare care vor valorifica și evidenția patrimoniul cultural al zonei. „Inovația însemnează o cât mai bună adecvare a circumstanțelor noi la sensul tradițional.”

Dipolul tradiție/ identitate primește semnificații multiple în diferite domenii, având un grad mare de generalitate și complexitate. Din totdeauna, oamenii au participat la definirea identității, lucru manifestat printr-un proces de dezvoltare a elementelor distincte ce definesc personalități, lucruri, locuri, descriindu-se astfel identitatea personală, individualitatea, identitatea socială sau culturală.

În zilele noastre, se observă interesul acordat tradiției transpuse în obiectele de arhitectură moderne. Arhitectura înglobează (integrează, conține) multe din elementele tradiției arhitecturale a locurilor, unele devenite emblematice precum:

Ciudad Universitaria din Mexic, desemnat Sit Patrimoniu Mondial UNESCO în 2007. Proiectat de arhitecții Enrique del Mora și Mario Pani, acest campus universitar cuprinde Stadionul Olimpic și 40 de facultăți și insituții, Centrul Cultural, Biblioteca Centrală, o rezervație ecologică și muzee. Finalizat în anul 1954, complexul este construit pe o suprafață antică de lavă solidificată, cu dorința de a crea o arhitectură națională și făcând apel la tipologia arhitecturală din perioada viceregatului. Tradiția este prezentă aici în mai multe elemente realizate la nivel macro sau micro. Caracteristicile arhitecturii și urbanismului hispanic sunt reutilizate și integrate în acest exemplu care „posedă valori profunde de excepționalitate universală ale culturii Mexicului”.

Ciudad Universitaria – https://mexiconewsdaily.com/news/university-ranked-no-100-in-the-world/

În psihologia socială, tipologia dezvoltată de James E. Cote și Charles Levine conține modelul „cunoscătorului”, care din dorința conștientă de a se dezvolta personal, se folosește în mod activ de competențele personale, fiind deschis comunităților care îi oferă condiții avantajoase pentru dezvoltarea personală.

Arhitectura contemporană este un participant important în procesul de oferire al pluralismului documentar/ cultural/ informațional. Pornind de la structura preexistentă, e necesar ca arhitectura nouă să țină cont de identitatea locului, iar dialogul dintre tradiție și modernitate să se facă întru-un limbaj coerent de complementaritate, care să exprime echilibrul între respectul pentru istorie și curajul și asumarea noii reprezentări.

V.2 Premizele proiectului de diplomă

După două milenii de suprapunere a straturilor istorice, Constanța face parte astăzi din orașele cu o mare importanță culturală, având în posesie o sumedenie de clădiri monument, obiecte, situri și vestigii arheologice, zone protejate aparținând patrimoniului istoric și cultural al țării.

Repere urbane la nivel de peninsulă și obiect

Cea mai reprezentativă zonă în acest sens este partea peninsulară a Constanța, sit urban istoric înregistrat în Lista Monumentelor Istorice. „Orașul antic Tomis” se află între Bulevardul Ferdinand, faleza de E a orașului până la plaja Modern, Cazino, Poarta 1, port comercial, Bulevardul Termele Romane (fost Marinarilor) și Strada Traian, fiind un muzeu în aer liber. Centrul istoric reprezintă o provocare în propunerea intervenției noi, necesitând o analiză detaliată a tuturor configuraților legate de evoluția tramei stradale și a clădirilor, și a aspectelor de natură culturală și socială.

Evoluția istorică țesutului urban din zona peninsulară a Constanței

Amprenta multietnică lăsată de prezența de-a lungul anilor a diferitelor etnii pe teritoriul orașului portuar a îndrumat spre o abordare a proiectului în discuție din punct de vedere multicultural și interetnic.

Social- etnii conlocuitoare și Texturi urbane

Aprofundarea schimbului cultural interetnic se va face într-o construcție cultural- educațională integratoare a elementelor specifice comunităților etnice conlocuitoare. Istoria, tradițiile și alte elemente specifice etniilor vor caracteriza noua abordare, fiind prezente atat în plan vizual la nivel arhitectural, decorativ, dar și la nivel funcțional. Inserția noului ansamblu arhitectural se va face în relație cu clădirile existente pe sit, dar și cu cele din proximitate, ținându-se cont de poziționarea și înălțimile acestora. Prin soluția arhitectural-urbanistică propusă, viața socială se va revitaliza, iar cea cultural- educațională se va îmbunătăți.