Autor: Masterand, gr. DEA I [611151]

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI
SPORTULUI al ROMÂNIEI
UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI
FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ DE ȘTIINȚE UMANISTE,
ECONOMICE ȘI INGINEREȘTI
REFERAT
La disciplina:
Drept comercial
Pe tema:
“CONCURENȚA
COMERCIALĂ”
Conducător: lector, dr. econ.,
Ion GRECU
Autor: Masterand: [anonimizat]. DEA I
Natalia CRESTENCO

Cahul, 2012
I. Cadrul general al reglemantării
Concurența este un element definitoriu al economiei de piață și constituie un mod de
comportament al agenților economici în economia de piață.
În general prin concurență se înțelege o confruntare între tendințe adverse, care converg
spre același scop.
Prin concurență, în sens juridic înțelegem confruntarea dintre agenții economici cu
activități similare sau asemănătoare, exercitate în domeniile deschise pieței pentru câștigarea și
conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi1.
În sens economic prin concurență se subînțelege: confruntarea dintre producătorii privați
pentru asigurarea unor condiții cît mai avantajoase de producere și vînzare a mărfurilor în
scopul obținerii unui profit cît mai mare posibil.
Prezența concurenței sau gradul de intensitate al ei în societate este determinată de
următorii factori:
a.numărul și puterea economică a agenților cererii și ai ofertei;
b.gradul de diferențiere a ofertei și preferințele consumatorilor;
c.gradul de transparență al pieței – alegerea liberă al participanților la informației;
d.măsura în care societatea este capabilă să stimuleze inițiativa, creativitatea și spiritul de
competitivitate;
e.gradul de substituibilitate și complementaritate a bunurilor economice;
f. nivelul de dezvoltare economică, culturală și morală a membrilor societății.
Fiind un fenomen complex, concurența exercită atît o influență pozitivă cît și negativă
asupra dezvoltării economice.
Astfel, prezența concurenței în societate oferă următoarele avantaje:
stimulează progresul general ducînd la apariția inovațiilor, care odată implementate
favorizează creșterea eficienței economice, economia resurselor și satisfacerea mai bună a
nevoilor;
diferențiază agenții economici favorizîndu-i pe cei mai creativi și abili întreprinzători
eleminîndu-i pe cei mai slabi care frînează dezvoltarea activității economice;
duce la diferențierea și diversificarea ofertei precum și reducerea costului de producție
și a prețului pentru bunul respectiv;
permite consumatorului să găsească furnizorul cu marfa cea mai bună și mai ieftină.
1 O. Căpățână, Dreptul Concurenței Comerciale (concurența onestă) , Ed. Lumina Lex, București, 1992, pag. 86
2

În cazul cînd concurența pe piață nu este reglementată, atunci ea duce la următoarele
efecte negative:
-risipa de resurse economice;
-reducerea calității bunurilor;
-defavorizează consumatorul;
-apariția conflictelor în societate;
-distrugerea bunurilor materiale importante (explozia, incendierea unei clădiri);
-divizarea societății în oameni bogați și săraci;
-apariția unor externalități negative asupra mediului.
În funcție de anumite criterii în literatura juridică de specialitate se face deosebire între mai
multe forme ale concurenței. După gradul de libertate se distinge între concurența pură sau
perfectă și concurența eficientă sau posibilă.
Concurența pură sau perfectă are trăsături cum ar fi: atomicitatea pieței, omogenitatea
produselor și serviciilor, transparența (posibilitatea consumatorilor de a cunoaște caracteristicile
și prețurile produselor care li se oferă), pluralitatea de opțiuni mobilitatea factorilor de producție
determinată de factori care țin exclusiv de piață.
În raport cu acest tip de concurență statul nu intervine în economie decât pentru asigurarea
condițiilor optime pentru desfășurarea spontană a concurenței economice. Concurența perfectă a
funcționat în perioada de început a capitalismului. În timp, tendința a fost de a se promova o altă
formă a concurenței denumită convențional concurență eficientă sau posibilă.
Intervenția statului î n cazul concurenței eficiente constă în îndeplinirea de către acesta a
unor funcții de reglementare, de asistență și de gestiune2. Concurența eficientă se concretizează
prin trei trăsături specifice și anume:
-caracterul deschis al pieței (toți agenții economici se bucura de accesul liber pe piață);
-libertatea de acțiune pe piață (toate întreprinderile își pot stabili în mod autonom politica
în raport cu ceilalți concurenți si cu consumatorii);
-toți utilizatorii și consumatorii să beneficieze de un grad satisfăcător de libertate în
alegerea furnizorului și a mărfii dorite3.
Modelul concurenței este flexibil și răspunde în mod corespunzător unor exigențe
conjuncturale impuse de piață și este larg adoptat în teoria dreptului ca și în jurisprudență,
inclusiv de jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
2 Funcția de reglementare nu a fost niciodată abandonată de vreun stat. Ponderea acestor funcții diferă după genul de
politică economică promovat, care poate fi liberal sau social. 3 C. Voicu, Al. Boroi, Fl. Sandu, I. Molnar, M Gorunescu, S. Corlățeanu, Dreptul penal al afacerilor , Ediția 3, Ed.
C.H.Beck, București, 2006. pag. 445
3

După cum prin practicile concurențiale ale agenților economici se încalcă dispozițiile
legale care reglementează domeniul concurenței se face distincție între concurența licită si
concurența ilicită. Concurența ilicită poate fi de asemenea clasificată în concurență interzisă și
concurență neloială . Concurența interzisă apare in domenii scoase de lege din sfera competenței.
Concurența neloială apare în domeniul în care competiția este permisă prin lege dar trebuie
desfășurată cu mijloace oneste. În concluzie, așa cum s-a observat, ne aflăm în cazul concurenței
interzise atunci când se săvârșește un act fără drept (interzis de lege) și in cazul concurenței
neloiale atunci când un act, in principiu permis este realizat printr-un exercițiu abuziv al unui
drept.
Prin concurență neloială trebuie să înțelegem săvârșirea în domeniile deschise competiției
economice, a unor fapte contrare legii sau uzanțelor cinstite ale activității comerciale, în scopul
captării clientelei unor rivali de pe piața relevantă, producându-se astfel prejudicii materiale
și/sau morale, prezente sau eventuale4. Concurența neloială nu trebuie confundată cu activitățile
pe care le poate desfășura titularul unui drept de proprietate industrială, cu practicile
monopoliste, sau cu anumite măsuri ce se iau pentru protecția consumatorului. Potrivit art. 2 din
Legea nr. 11/1991 , privind combaterea concurenței neloiale5, constituie concurență neloială
orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în activitatea industrială și de comercializare a
produselor, de execuție a lucrărilor, precum și de efectuare a prestărilor de servicii.
În practica judiciară uneori se face confuzie între concurența onestă și cea neloială .
Pentru a-și acapara clientela un comerciant are dreptul să utilizeze toate practicile oneste pentru a
obține acest lucru, inclusiv practicarea unor prețuri mai mici decât un alt agent comercial
concurent cu același profil de activitate.
I.2. Regimul juridic al concurenței. Evoluția reglementărilor în dreptul intern . Inițial
actele de concurență neloială erau supuse regimului juridic de drept comun al răspunderii
delictuale prevăzut în art. 998 C. civ. Mai târziu au fost adoptate acte normative specifice din
care amintim: Legea din 17 martie 1884 asupra comerțului ambulant, Legea concurenței
neloiale din 18 mai 1932 și Decretul pentru reglementarea și controlul cartelurilor din 10
mai 1937 completat prin Legea din 26 septembrie 1939.
În anii regimului comunist nu a existat, practic, o legislație specifică în domeniul
concurenței. Economia era bazată aproape exclusiv pe proprietatea statului asupra mijloacelor de
producție și avea un caracter planificat. Această stare de fapt este firească având în vedere că
monopolul de stat în economie și planificarea rigidă sunt prin definiție incompatibile cu
4 Idem, pag. 445-4465 Publicată în Monitorul Oficial nr. 24 din 30 ianuarie 1991, modificată și completată de Legea nr. 21/1996 și Legea
nr. 298/2001
4

libertatea pieței și concurența. Anumite reglementări erau prevăzute în legislație dar acestea nu
erau aplicabile decât în domeniul activităților de comerț exterior.
După 1989, odată cu abolirea regimuli politic comunist s-au adoptat numeroase
reglementări cu incidență în sfera concurenței.
De primă însemnătate sunt dispozițiile constituționale referitoare la economie și funcțiile
publice. În art. 135 din Constituție se stabilește că „economia României este o economie de
piață, iar statul trebuie să asigure libertatea comerțului, protecția concurenței loiale…”, iar în art.
136 se prevede că „statul ocrotește proprietatea care este publică sau privată”. Tot în art. 136
paragraful 6 se stabilește că „proprietatea privată este în condițiile legii inviolabilă”. Art. 44
stabilește că „dreptul de proprietate precum și creanțele asupra statutului sunt garantate” și că
„proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”. La dispozițiile
constituționale am putea adăuga reglementările cuprinse în convențiile internaționale pe care
România le-a ratificat, și în tratatele constitutive ale Uniunii Europene6.
Ca reglementari obișnuite cu incidență implicită sau explicită în sfera concurenței pot fi
menționate: Legea nr. 15/1990 (cu modificările și completările ulterioare) privind reorganizarea
unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, Legea nr. 31/1990 privind
societățile comerciale, modificată și republicată, Legea nr. 11/1991 privind combaterea
concurenței neloiale, Legea nr. 21/1996 (republicată) privind regimul concurenței.
Dispozițiile cuprinse în legi speciale se completează cu reglementările de drept comun
prevăzute în Codul comercial, Codul civil, Codul penal, Codul de procedură civilă, Codul de
procedură penală.
I.3. Răspunderea juridică pentru faptele de concurență neloială
Răspunderea civila . Potrivit art. 3 din Legea nr. 11/1991 faptele de concurență neloială
atrag răspunderea civilă în condițiile acestei legi. Comerciantul care săvârșește un act de
concurență neloială va fi obligat să înceteze sau să înlăture actul și după caz să plătească
despăgubiri pentru daunele pricinuite. În măsura în care actele sau faptele de concurență neloială
constituie contravenții sau infracțiuni și au cauzat daune patrimoniale sau morale, cel prejudiciat
este în drept să se adreseze instanței competente cu acțiune în răspundere civilă delictuală. Când
fapta a fost săvârșită de un salariat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, comerciantul răspunde
solidar cu salariatul, cu excepția situației în care dovedește că potrivit uzanțelor nu putea
împiedica fapta.
6 C. Voicu, Al. Boroi, Fl. Sandu, I. Molnar, M Gorunescu, S. Corlățeanu, Dreptul penal al afacerilor , Ediția 3, Ed.
C.H.Beck, București, 2006. pag. 447-448
5

Soluționarea acțiunilor civile în materia concurenței neloiale este de competența
tribunalului locului săvârșirii faptei sau în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului sau
inculpatului; în lipsa unui sediu este competent tribunalul de la domiciliul pârâtului sau
inculpatului.
Dreptul la acțiune civilă se prescrie în termen de 1 an de la data la care păgubitul a
cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna și pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani
de la săvârșirea faptei.
Răspunderea contravențională . Conform art. 4 din Legea nr. 11/1991 următoarele fapte
constituie contravenții, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât sa fie considerate, potrivit
legii penale, infracțiuni:
ooferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent
ori acceptarea unei asemenea oferte;
odivulgarea, achiziționarea sau folosirea unui secret comercial de către un
comerciant sau un salariat al acestuia, fără consimțământul deținătorului legitim al respectivului
secret comercial și intr-un mod contrar uzanțelor comerciale cinstite;
oîncheierea de contracte prin care un comerciant asigură predarea unei mărfi sau
executarea unor prestații în mod avantajos, cu condiția aducerii de către client a altor
cumpărători cu care comerciantul ar urma să încheie contracte asemănătoare;
ocomunicarea sau răspândirea în public de către un comerciant de afirmații asupra
întreprinderii sale sau activității acesteia, menite să inducă în eroare și să îi creeze o situație de
favoare în dauna unor concurenți;
ocomunicarea, chiar făcută confidențial, sau răspândirea de către un comerciant de
afirmații mincinoase asupra unui concurent sau asupra mărfurilor/serviciilor sale, afirmații de
natură să dăuneze bunului mers al întreprinderii concurente;
ooferirea, promiterea sau acordarea – mijlocit sau nemijlocit – de daruri ori alte
avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentanților acestuia, pentru ca prin purtare neloială
să poată afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaște sau a folosi clientela sa ori pentru a
obține alt folos pentru sine ori pentru alta persoana în dauna unui concurent;
odeturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această
clientelă în cadrul funcției deținute anterior la acel comerciant;
oconcedierea sau atragerea unor salariați ai unui comerciant în scopul înființării
unei societăți concurente care să capteze clienții acelui comerciant sau angajarea salariaților unui
comerciant în scopul dezorganizării activității sale.
6

Actualizarea cuantumului amenzilor se face prin hotărâre a Guvernului, în funcție de rata
inflației. Sancțiunea poate fi aplicată și persoanelor juridice. Contravențiile se constată, la
sesizarea părții vătămate, a camerelor de comerț și industrie sau din oficiu, de către personalul de
control împuternicit in acest scop de Oficiul Concurentei, care aplică și amenda.
În cazurile de concurență neloială ce afectează în mod semnificativ funcționarea
concurenței pe piața relevantă afectată, Oficiul Concurenței va sesiza Consiliul Concurenței
pentru soluționarea cazului în conformitate cu dispozițiile Legii concurenței nr. 21/1996.
Oficiul Concurenței va transmite camerelor de comerț și industrie teritoriale actele de
decizie adoptate pentru cazurile de concurență neloială care constituie contravenție, conform
prevederilor prezentei legi.
Prevederile privind sancționarea contravențiilor se completează cu dispozițiile O. G. Nr.
2/2001 (modificată și completată) privind regimul juridic al contravențiilor. Termenul de
prescripție este de 3 ani.
I.4. Autorități specializate în prevenirea și combaterea faptelor și actelor care încalcă
regimul concurenței . Pentru controlul desfășurării activităților comerciale în spiritul
concurenței în țara noastră au fost înființate autorități specializate din care cele mai
reprezentative sunt: Consiliul Concurenței și Oficiul Concurenței; Camera de industrie și comerț
a României și a municipiului București și camerele de industrie și comerț județene; Oficiul
registrului comerțului organizat în fiecare județ și în municipiul București; Garda financiară etc.

II. Infracțiunea de concurență neloială prevăzută în art. 5 din Legea nr. 11/1991
Așa cum s-a apreciat în literatura de specialitate Legea nr. 11/1991 depășește concepția
politică și juridică care a stat la elaborarea art. 301 C. pen. – concurența neloială, întrucât
obiectul ocrotirii penale în cazul infracțiunii prevăzute în art. 5 al Legii nr. 11/1991 îl constituie
relațiile sociale stabilite între comercianți pe piața liberă, în spiritul art. 1 al acestei legi7. Astfel
se consideră că odată cu apariția Legii nr. 11/1991, dispozițiile art. 301 C. pen. au fost abrogate
implicit8.
II.1. Conținutul legal .
7 Comercianții sunt obligați sa își exercite activitatea cu buna-credința, potrivit uzanțelor cinstite, cu respectarea
intereselor consumatorilor si a cerințelor concurentei loiale. 8 C. Voicu, Al. Boroi, Fl. Sandu, I. Molnar, M Gorunescu, S. Corlățeanu, Dreptul penal al afacerilor , Ediția 3, Ed.
C.H.Beck, București, 2006. pag. 451
7

a.folosirea unei firme, invenții, mărci, indicații geografice, unui desen sau model
industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natură să
producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;
b.punerea în circulație de mărfuri contrafăcute și/sau pirat, a căror comercializare aduce
atingere titularului mărcii și induce în eroare consumatorul asupra calității
produsului/serviciului;
c.cfolosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări a căror obținere a
necesitat un efort considerabil sau a altor informații secrete în legătură cu acestea, transmise
autorităților competente în scopul obținerii autorizațiilor de comercializare a produselor
farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care conțin compuși chimici noi;
d.ddivulgarea unor informații prevăzute la lit. c), cu excepția situațiilor în care
dezvăluirea acestor informații este necesară pentru protecția publicului sau cu excepția cazului
în care s-au luat măsuri pentru a se asigura că informațiile sunt protejate contra exploatării
neloiale în comerț, dacă aceste informații provin de la autoritățile competente;
e.edivulgarea, achiziționarea sau utilizarea secretului comercial de către terți, fără
consimțământul deținătorului său legitim, ca rezultat al unei acțiuni de spionaj comercial sau
industrial;
f.fdivulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane aparținând
autoritatilor publice, precum și de către persoane împuternicite de deținătorii legitimi ai acestor
secrete pentru a-i reprezenta în fața autorităților publice;
g. producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare sau
vânzarea unor mărfuri/servicii purtând mențiuni false privind brevetele de invenții, mărcile,
indicațiile geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile de circuite integrate, alte
tipuri de proprietate intelectuală cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel
vestimentar al personalului, mijloacele publicitare și altele asemenea, originea și
caracteristicile mărfurilor, precum și cu privire la numele producătorului sau al comerciantului,
în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalți comercianți și pe beneficiari. ”
Conform art. 8 acțiunea penală în cazurile prevăzute la art. 5 se pune în mișcare la
plângerea părții vătămate ori la sesizarea camerei de comerț și industrie teritoriale sau a altei
organizații profesionale ori la sesizarea persoanelor împuternicite de Oficiul Concurenței.
II.2. Obiectul infracțiunii
A. Obiectul juridic special al infracțiunii de concurență neloială este constituit din
relațiile sociale care apără dreptul comercianților la concurență loială, care presupune
8

interzicerea folosirii mărcilor de fabrică, de comerț, de servicii, de embleme, firme, denumiri sau
alte mențiuni care atestă proveniența unui produs de către un comerciant, în mod fraudulos, fără
drept. Infracțiunea aduce atingere în subsidiar încrederii publicului în autenticitatea mărfurilor și
produselor de pe piață, precum și intereselor consumatorilor care sunt înșelați, de regulă, în ce
privește calitatea unor produse pe care le cumpăra.
B. Infracțiunea are de regula și un obiect material, existând situații când un asemenea
obiect nu există (de exemplu în cazul art. 5 lit. c) – folosirea în scop comercial a rezultatelor unor
experimentări…). Atunci când există un obiect material acesta poate fi reprezentat de exemplu
de un produs care poartă denumiri de origine sau indicații de proveniență false. Produsul care
constituie obiectul material al infracțiunii de concurență neloială poate fi industrial sau agricol.
Pentru a putea constitui obiect material al infracțiunii de concurență neloială, produsele,
mărfurile trebuie să fie asemănătoare sau chiar identice cu produsele originale. Un produs
original poartă de regulă o marcă, mențiuni cu privire la brevetul de invenție în baza căruia a fost
realizat, numele unei firme care-l realizează, numele unui comerciant, o emblemă, un anumit
ambalaj în care se comercializează sau alte mențiuni care-l individualizează.
În sensul art. 5 lit. b) obiectul material este reprezentat de mărfurile contrafăcute sau
pirat. Prin mărfuri contrafăcute se înțelege copierea și împachetarea unui produs, astfel încât să
semene cu produsul original cu intenția de a induce în eroare, folosind în acest sens semne de
marcă și logo-uri contrafăcute. Prin mărfuri pirat se înțelege reproducerea neautorizată a unor
produse originale, în scopul de aobtine câștiguri materiale fără a avea permisiunea titularului de
drepturi și care au ca obiect o cheltuială îndoielnică.
II.3. Subiecții infracțiunii
A. Subiectul activ al infracțiunii este de regulă un comerciant. Având în vedere că prin
comerciant putem înțelege atât o persoană juridică (cel mai adesea) cât și o persoană fizică,
trebuie să precizam că persoana juridică nu poate fi în sistemul nostru de drept penal subiect
activ al unei infracțiuni. Așa fiind, în cazul în care comerciantul este o persoană juridică și
săvârșește fapte de concurență neloială, răspunderea penală revine persoanelor fizice care au fost
direct sau indirect implicate în săvârșirea faptelor. Răspunderea contravențională și civilă poate
fi însă asumată și în numele persoanei juridice. Nu are nici o relevanță împrejurarea că fapta este
săvârșită de un cetățean român, un cetățean străin sau de o persoană fără cetățenie. Subiectul
activ mai poate fi o persoană aparținând autorităților publice, precum și o persoană împuternicită
de deținătorii legitimi ai secretelor comerciale pentru a-i reprezenta în fața autorităților publice.
Participația este posibilă sub toate formele sale, pentru instigator sau complice
neistituindu-se vreo cerință specială.
9

B. Subiectul pasiv principal este comerciantul, indiferent de forma juridică sub care își
desfășoară activitatea (tipul de societate comercială sau regie autonomă) și indiferent de natura
capitalului (de stat, privat sau mixt), care a fost prejudiciat în interesele sale prin actul sau fapta
de concurență neloială. Subiect pasiv secundar poate fi beneficiarul produsului sau serviciului în
raport de care s-a comis fapta de concurență neloială. Subiectul pasiv principal cât și secundar
poate fi o persoană juridică sau fizică, națională sau din altă țară care a ratificat Convenția
Uniunii de la Paris pentru protecția proprietății industriale9.
II.4. Conținutul constitutiv
A. Latura obiectivă. Din punct de vedere al laturii obiective elementul material se
înfățișează sub mai multe modalități normative după cum urmează:
•folosirea unei firme, invenții mărci, indicații geografice, unui desen sau model
industrial, unor tipografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natură să
producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant. Prin folosire de înțelege
întrebuințarea, utilizarea în mod fraudulos a unui element de identificare a unui produs ce
aparține sau este comercializat de alt comerciant în condițiile legii.
Oricare dintre acțiunile care pot constitui, alternativ, elementul material al infracțiunii
prevăzute de art. 5 lit. a) al Legii nr. 11/1991, pentru a forma latura obiectivă a acestei
infracțiuni, trebuie să îndeplinească cerința esențială prevăzută de textul enunțat, anume „trebuie
sa fie de natură a produce confuzie” cu aceleași acțiuni, dar care sunt legitim folosite de un alt
comerciant.
Firma, în conformitate cu art. 30 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului este
numele sau denumirea sub care un comerciant exercită comerțul sau/și sub care semnează,
alcătuind un element de identificare al acesteia, sub care este înregistrat în registrul comerțului.
În general, se deosebesc două feluri de firmă și anume:
-firma individuală sau comercială, care este numele profesional al comerciantului
persoană fizică sau numele său comercial;
-firma socială, care este denumirea dată societăților comerciale.
Pentru a se evita confuzia între firme, legea stabilește că orice firmă nouă trebuie să se
deosebească de cele existente, aplicarea acestei reguli făcând parte din competența exclusivă a
oficiului registrului comerțului la care este înmatriculată o firmă individuală sau socială,
organism care este dator să realizeze o prevenire a confuziilor cu firmele înscrise în mod legal și
9 Idem, pag. 453
10

căruia nu-i este îngăduit să înregistreze o firmă nouă care nu are în conținutul său suficiente
elemente de deosebire față de firmele deja înmatriculate10.
Emblema este semnul extern care individualizează și deosebește o întreprindere
comercială de o alta, de același gen. În acest sens, art. 30 alin. (2) al Legii nr. 26/1990 prevede ca
„emblema este semnul sau denumirea care deosebește un comerciant de un altul, de același gen”.
Orice emblemă va trebui să se deosebească de emblemele înscrise în registrul comerțului, pentru
același fel de comerț, precum și de emblemele altor comercianți de pe piața unde comerciantul
își desfășoară activitatea.
Emblema va putea fi folosită pe panouri de reclamă, oriunde ar fi așezate, pe facturi,
scrisori, note de comandă, tarife, prospecte, afișe, publicații și în orice alt mod, numai dacă vor fi
însoțite în mod vizibil de firma comerciantului, iar „dacă firma cuprinde vreo denumire, firma va
fi scrisă cu litere având mărimea de cel puțin jumătate din cea a literelor cu care este scrisă
emblema”[art. 43 alin (3) al Legii nr. 26/1990].
Ca element al fondului de comerț, emblema poate fi formată dintr-o denumire fantezistă ca
și dintr-un nume, fie al proprietarului firmei, fie un altul, ocazional, scrise într-o anumită
caracteristică și însoțite în mod frecvent de un desen ilustrativ.
Emblema se aplică prin lipire, imprimare, stanțare, poansonare etc., fie direct pe produs, fie
pe ambalajul acestuia, în scopul de a permite selecționarea vizuală rapidă de către cumpărătorul
potențial.
Alături de celelalte drepturi de proprietate industrială ce aparțin comerciantului – firma și
emblema sunt bunuri mobile, incorporale, care au un loc semnificativ în cadrul fondului de
comerț, reprezentând, printre altele, un indicator important, esențial al puterii economice, cât și a
perspectivelor de dezvoltare, a unei anumite societăți comerciale11.
Prin invenție se înțelege rezolvarea tehnică, științifică a unei probleme din orice ramură a
economiei, culturii etc. care prezintă noutate și progres față de stadiul cunoscut al tehnicii
mondiale, care nu a mai fost brevetate sau făcută publică în țară sau străinătate și reprezintă o
nouă soluție tehnică.
Marca este un element de identificare a produsului, a garanției calității unui produs și care
oferă consumatorului garanția că produsul pe care-l cumpără sau folosește este cel dorit. Pentru a
fi protejate, pe plan intern mărcile sunt înregistrate la O.S.I.M. De aceeași protecție se bucură și
alte elemente folosite pentru individualizarea unui produs (ex. indicațiile geografice).
10 T. Prescure, Curs de dreptul concurenței comerciale , Ed. Rosetti, București, 2004, pag. 8611 C. Voicu, Al. Boroi, Fl. Sandu, I. Molnar, M Gorunescu, S. Corlățeanu, Dreptul penal al afacerilor , Ediția 3, Ed.
C.H.Beck, București, 2006, pag. 455
11

Indicația geografică este denumirea servind la identificarea unui produs originar dintr-o
țară, regiune sau localitate a unui stat, în cazurile în care într-o calitate, o reputație sau alte
caracteristici determinate pot fi în mod esențial pot fi atribuite aceste origini geografice.
Prin desen industrial se înțelege aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a
acestuia, redat în două dimensiuni, rezultat din combinația dintre principalele caracteristici,
îndeosebi linii, contururi, culori, formă, textură și/sau materiale și/sau ornamentația produsului în
sine. Prin model industrial se înțelege aspectul exterior al unui produs sau al unei părți al
acestuia, redat în trei dimensiuni, rezultată din combinația dintre principalele caracteristici,
îndeosebi linii, contururi, culori, formă, textură și/sau ornamentația produsului în sine12.
Prin circuit integrat se înțelege un produs, sub forma sa finală sau sub o formă
intermediară, alcătuit dintr-un ansamblu de componente active și pasive, inclusiv
interconexiunile, care fac parte în totalitate sau parțial din corpul sau suprafața unei piese
materiale, produs care este destinat să îndeplinească o funcție electronică, iar prin topografie a
unui circuit integrat se înțelege dispunerea tridimensională a unor elemente a unui circuit
integrat, din care unu cel puțin este element activ, și a tuturor interconexiunilor sau a unei părți
din interconexiunile circuitului integrat sau o astfel de dispunere tridimensională pregătită pentru
fabricarea circuitului integrat.
Ambalajul, ca noțiune și definiție generală, valabilă și în cazul infracțiunii pe care o
analizăm, este materialul ori obiectul în care se împachetează ceva.
În general, ambalarea mărfurilor constituie o operațiune de condiționare exterioară a
acestora, în scopul protecției lor, cantitativă și calitativă în timpul transportului, dar și pentru a le
conferi un aspect atrăgător și corespunzător naturii produsului, pentru realizarea scopului final,
care este o profitabilă comercializare a mărfurilor.
Datorită importanței ambalajelor pentru însăși scopul final al producerii fiecărei marfi,
acestea trebuie să aibă un aspect comercial atrăgător, trebuie să fie marcate și etichetate corect,
cu respectarea clauzelor contractuale, a uzanțelor și a regulilor obligatorii, chiar cutumiare, de pe
piața de destinație.
Potrivit art. 5 lit. a) din Legea nr. 11/1991, ambalarea trebuie să fie făcută astfel încât să nu
fie de natură a produce confuzii cu privire la produsele altui comeciant, nici cu privire la
ambalajele folosite în mod legitim de un alt comerciant.
•punerea în circulație de mărfuri contrafăcute și/sau pirat , a căror comercializare
aduce atingere titularului mărcii și induce în eroare consumatorul asupra calității
produsului/serviciului. Punerea în circulație presupune introducerea acestor mărfuri în circuitul
comercial astfel încât să poată fi achiziționate de eventualii cumpărători. Pentru a fi în prezența
12 Idem, pag. 456
12

acestei modalități de comitere a infracțiunii, fapta trebuie să aducă atingere titularului mărcii și
să inducă în eroare consumatorul asupra calității produsului/serviciului.
•folosirea în scop comercial a rezultatelor unui experiment a căror obținere a
necesitat un efort considerabil sau a altor informații secrete în legătură cu acestea, transmise
autorităților competente în scopul obținerii autorizațiilor de comercializare a produselor
farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care conțin compuși chimici noi. În
acest caz acțiunea incriminată (folosirea) este săvârșită de un subiect calificat – o persoană care
face parte dintr-o autoritate competentă să dea autorizație de comercializare a unor produse – și
constă în utilizarea rezultatelor unor experimente în interes personal sau pentru al comerciant,
urmărindu-se și obținerea unor beneficii. Prin rezultatele unor experimentări se înțelege
materializarea în scris a unor activități experimentale privind produse farmaceutice sau produse
chimice destinate agriculturii care conțin compuși chimici noi. Prin informații secrete trebuie să
înțelegem acele amănunte sau detalii care nu sunt destinate publicitatii și de care trebuie să ia
cunoștință doar autoritatea competentă și îndrituită de lege să acorde autorizații în acest
domeniu.
•divulgarea unor informații prevăzute la lit. c) , cu excepția situației în care
dezvăluirea acestor informații este necesară pentru protecția publicului sau cu excepția cazului în
care s-au luat măsuri pentru a se asigura că informațiile sunt protejate contra exploatării neloiale
în comerț, dacă aceste informații provin de la autoritățile competente. Divulgarea presupune
aducerea la cunoștință a rezultatelor experimentelor sau a informațiilor secrete privind aceste
experimente unui număr nedeterminat de persoane.
•divulgarea, achiziționarea sau utilizarea secretului comercial de către terți, fără
consimțământul deținătorului său legitim, ca urmare a unei acțiuni de spionaj comercial sau
industrial. Divulgarea presupune aducerea la cunoștință a secretelor comerciale unui număr
nedeterminat de persoane. Achiziționarea presupune dobândirea unui drept asupra secretului
comercial în deosebi prin vânzare-cumpărare. Utilizarea presupune fapta comerciantului care
intrând în posesia unui secret comercial prin intermediul unor acțiuni de spionaj comercial sau
industrial îl folosește în procesul de producție. Constituie secret comercial informația care, în
totalitate sau în conexarea exactă a elementelor acesteia, nu este în general cunoscută sau nu este
ușor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obișnuit cu acest gen de informație
și care dobândește o valoare comercială prin faptul că este secretă, iar deținătorul a luat măsuri
rezonabile, ținând seama de circumstanțe, pentru a fi menținută în regim secret; protecția
secretului comercial operează atâta timp cât condițiile enunțate anterior sunt îndeplinite.
•divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane aparținând
autorităților publice, precum și de către persoane împuternicite de deținătorii legitimi ai acestor
13

secrete pentru a-i reprezenta în fața autorităților publice. Divulgarea presupune aducerea la
cunoștință a secretelor comerciale unui număr nedeterminat de persoane. Această infracțiune
reprezintă o variantă a infracțiunii prevăzute în art.298 C. pen. (divulgarea secretului economic)
când este săvârșită de către persoanele împuternicite de deținătorii legitimi. Când fapta este
săvârșită de o persoană aparținând autorităților publice ar putea fi concepută ca un abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor.
•producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare sau
vânzarea unor mărfuri/servicii purtând mențiuni false privind brevetele de invenții, mărcile,
indicațiile geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile de circuite integrate, alte
tipuri de proprietate intelectuală cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel
vestimentar al personalului, mijloacele publicitare și altele asemenea, originea și caracteristicile
mărfurilor, precum și cu privire la numele producatorului sau al comerciantului, în scopul de a-i
induce în eroare pe ceilalți comercianți și pe beneficiari.
Potrivit DEX prin marfă se înțelege un produs al muncii destinat schimbului prin
intermediul vânzării-cumpărării. Prin serviciu în sensul art. 5 lit. g) se înțelege săvârșirea unei
acțiuni care servește, avantajează pe cineva; o îndatorire, formă de muncă prestată în folosul sau
în interesul cuiva. Prin activitatea de producere se înțelege, în general, realizarea de valori
materiale, de valori științifice și literare, în general înseamnă a crea ceva, printr-o activitatea
oarecare. Este vorba, deci, de o acțiune de a produce, de a fabrica ceva, urmată de rezultatul
obținut de realizator, prin acea acțiune.13
Expresia „producerea in orice mod” folosita de art. 5 lit. g) menționat, se referă la
producția terminată, finită, la producția fizică realizată, înțelegând prin aceste formulări
producția al cărei proces de fabricație, potrivit contractului sau legii, a fost încheiat, produsele
fiind recepționate ca atare pentru a fi dirijate spre consumator, comercianți en-gros sau en-detail.
Importul semnifică operațiunea comercială de procurare, din străinătate, a unor bunuri
și/sau servicii – care implică trecerea de către acestea a frontierei vamale a statului unde se află
cumpărătorii. Poate fi vorba, în principal, fie de importul de mărfuri, fie de importul de servicii.
Exportul, în sensul art. 5 lit. g) menționat se referă atât la înțelesul restrâns al noțiunii,
pentru produse care sunt vândute și pentru aceasta trec granița vamală a statului unde marfa a
fost produsă, cât și la înțelesul mai larg, cuprinzând și prestările de servicii care trec frontiera
vamală, cum ar fi încasări din turismul internațional, transporturi internaționale de mărfuri,
asigurări și reasigurări etc.
13 Ibidem, pag. 459
14

Depozitarea, în sensul textului analizat este contractul în temeiul căruia persoana numită
deponent încredințează un bun altei persoane, numită depozitar, care se obligă cu sau fără plată
să-l păstreze și să-l restituie la termenul stipulat sau la cerere.
Cât privește acțiunile de oferire spre vânzare, ori de vânzare la care se referă art. 5 lit.
g) din Legea nr.11/1991, înțelegem prin aceasta fie numai ofertarea, fie efectiv o transmitere a
proprietății, dacă ofertantul sau vânzătorul au folosit mențiunile false la care se referă acest text.
Pentru a exista, din punct de vedere juridic și pentru a produce efecte juridice, oferta
trebuie să îndeplinească mai multe condiții, în mod special următoarele:
-să fie completă, cuprinzând toate elementele esențiale în funcție de care destinatarul
ofertei are o imagine clară și corectă asupra mărfii, respectiv serviciului propus;
-să fie făcută cu intenția certă a ofertantului de a se obliga, în caz de acceptare;
-pentru contractele a căror existență este condiționată de o anume formă solemnă să
îmbrace acea formă.
Obiectul unui astfel de contract îl constituie marfa, care trebuie să îndeplinească unele
condiții, anume: să se afle în circuitul civil, să existe în momentul încheierii contractului sau să
poată exista în viitor, să fie determinată sau determinabilă. Marfa predată trebuie să fie conformă
cu tipul de produs și cu calitățile convenite prin contract.
Activitățile materiale prevăzute art. 5 lit. g) din Legea nr.11/1991, pentru a forma
latura obiectivă a infracțiunii de concurență neloială, trebuie însoțite de mențiunile false la care
se referă textul incriminator și anume cele privind brevetele de invenții, mărcile, indicațiile
geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile de circuite integrate, alte tipuri de
proprietate intelectuala cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel
vestimentar al personalului, mijloacele publicitare și altele asemenea, originea și caracteristicile
mărfurilor, precum și cu privire la numele producătorului sau al comerciantului. Prin mențiuni
false asupra originii mărfurilor se înțelege orice indicație de natură a face să se creadă că
mărfurile au fost produse într-o anumită localitate, într-un anumit teritoriu sau într-un anumit
stat. Mențiunile false mai pot să se refere și în ceea ce privește originea și caracteristicile
mărfurilor, numele producătorului sau al comeciantului, aspectul exterior al firmei, mijloacele
publicitare și altele asemenea.
Urmarea imediată constă în confuzia care se creează cu privire la provniența produsului
și tulburarea încrederii în cinstea și corectitudinea comercianților. Implicit concurența neloială
cauzează daune materiale și morale agentului economic al cărui produs s-a încercat să se imite
prin utilizarea mijloacelor prevăzute în art. 5 din Legea nr.11/1991. Indirect se produc pagube și
în patrimoniul cumpărătorilor care sunt înșelați.
15

Legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată rezultă din
materialitatea faptei – ex.re.
B. Latura subiectivă. Din punct de vedere subiectiv concurența neloială se săvârșește cu
intenție directă calificată prin scop. Scopul este inducerea în eroare a celorlalți comercianți și a
beneficiarilor. Prin această inducere în eroare făptuitorul urmărește să-și lărgească cercul
clientelei, deși produsele sunt inferioare calitativ față de cele pe care le imită.
II.5. Forme, modalități, sancțiuni, aspecte procesuale. Concurența neloială poate
parcurge etapa actelor pregătitoare și a tentativei până a se ajunge la consumare. Legiuitorul
incriminează însă numai forma consumată. Actele pregătitoare și tentativa pot atrage
răspunderea penală pentru complicitate dacă sunt comise de o altă persoană decât autorul.
Deseori activitatea infracțională de concurență neloială se înfățișează sub o formă continuată.
Pedeapsa principală este închisoarea de la o lună la 2 ani sau amenda. Instanța de
judecată poate dispune publicarea hotărârii în presă pe cheltuiala făptuitorului. Alături de
pedeapsă instanța poate dispune și confiscarea specială. Mărfurile supuse confiscării pot fi
vândute dacă instanța decide astfel, dar numai după distrugerea falselor mențiuni. Veniturile
obținute în urma vânzării vor fi folosite în primul rând pentru despăgubirile datorate persoanelor
prejudiciate.
Acțiunea penală în cazurile prevăzute la art. 5 se pune în mișcare la plângerea părții
vătămate ori la sesizarea camerei de comerț și industrie teritoriale sau altei organizații
profesionale ori la sesizarea persoanelor împuternicite de Oficiul Concurenței.
Competența de judecată a cauzelor penale privind infracțiunea prevăzută de art. 5 din
Legea nr.11/1991 îi revine, potrivit prevederilor art.7 alin. 1, tribunalului locului săvârșirii faptei
sau în a cărui rază teritorială se găsește sediul inculpatului, în lipsa unui sediu competența va
reveni tribunalului de la domiciliul inculpatului.14
Hotărârea judecătorească care reține în sarcina celui trimis în judecată săvârșirea
infracțiunii de concurență neloială, în afară de individualizarea pedepsei, va proceda la :
-obligarea comerciantului de a înceta sau de a înlătura actele de concurență neloială;
-obligarea la plata de despăgubiri, pentru daunele materiale și morale produse datorită
săvârșirii infracțiunii.
În cazul prejudiciilor materiale și orale, participanții la săvârșirea infracțiunii (coautori,
complici, instigatori) au răspunderea civilă solidară față de partea vătămată.
14 T. Prescure, Curs de dreptul concurenței comerciale , Ed. Rosetti, București, 2004, pag. 125
16

În același timp, o dată cu condamnarea penală și obligarea la încetarea faptelor materiale
ilicite de concurență neloială, cât și la repararea daunei, instanța poate obliga și la publicarea
hotărârii penale definitive, pe cheltuiala făptuitorului condamnat.
BIBLIOGRAFIE:
1.C. Voicu, Al. Boroi, Fl. Sandu, I. Molnar, M Gorunescu, S. Corlățeanu ,
Dreptul penal al afacerilor , Ediția 3, Ed. C.H.Beck, București, 2006
2.T. Prescure, Curs de dreptul concurenței comerciale , Ed. Rosetti, București,
2004
3.O. Căpățână, Dreptul Concurenței Comerciale (concurența onestă) , Ed. Lumina
Lex, București, 1992
4.Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale publicată în M. Of.
nr. 24 din 30 ianuarie 1991, modificată și completată de Legea nr. 21/1996 și Legea nr. 298/2001

17