Autoeficiența percepută. Cât de eficienți se autopercep indivizii la [622206]

1
Autoeficiența percepută. Cât de eficienți se autopercep indivizii la
vârsta adolecenței?
Prof. Burciu Elena
(Liceul Tehnologic Special Bivolărie, Suceava)

1. Conceptul de autoeficiență percepută
Conceptul de autoeficiență a fost tratat cu multă atenție în literatura de specialitate. Conform
Bandura (1982) autoeficiența percepută se referă la credințele unei persoane în capacitățile sale
de a-și mobiliza resursele cognitive și motivaționale necesare pentru îndeplinirea cu succes a
sarcinilor date. Astfel, auto-eficiența percepută poate fi definită ca o anticipare a rezultatelor
pozitive în acțiunile întreprinse datorită cunoștințelor și abilităților posedate.
Conform definiției lui Bandura autoeficiența nu are o natură generală ci se referă la domenii
specifice. Bandura atrage atenția asupra faptului că un subiect se poate percepe foarte eficient
într-un anumit comportament sau situație și puțin eficient în alte situații. De exemplu, o persoană
are expectanța succesului în profesie, dar are expectanța eșecului în viata personală. Acest
exemplu stă la baza diferențierii între autoeficiența globală (credința în obținerea succesului /
eșecului în majoritatea situațiilor) și cea specifică unei situații particulare. Auto-eficiența poate
acționa și ca un factor motivațional ce orientează persoana spre atingerea scopurilor propuse,
spre delimitarea intereselor (Lee & Bobko, 1994, p. 364).
Autoeficiența percepută este diferită de stima de sine. Bandura (1997) explică că
autoeficiența percepută implică judecăți asupra capacităților personale pe când stima de sine este
centrată pe judecăți de valoare a sinelui (Brown și col., 2001, p.1043). S-ar putea spune că
eficiența de sine este o noțiune subordonată stimei de sine. Poți avea o stimă de sine ridicată dar
o eficiență de sine scăzută privind un anumit gen de activitate (Iluț, 2001, p. 76).

2. Dimensiuni ale autoeficienței percepute
Conceptul de autoeficiență este descris ca având trei dimensiuni: magnitudinea, puterea și
generalitatea. Magnitudinea se referă la cât de dificil consideră persoana că este să adopte un
anumit comportament. Puterea reflectă cât de sigură este o persoană de propriile abilități de a
obține o performanță într-o anumită sarcină. Aceasta se află în legătură cu persistența în fața
frustrării, durerii și a altor bariere în calea performanței. Generalitatea se referă la gradul în care
succesul sau eșecul influențează expectanțele într-un domeniu limitat, specific, sau dacă
schimbările în expectanțele de eficiență personală se extind la alte comportamente și contexte
(Passmore, 2004, p. 60).

2
3. Autoeficiența percepută la adolescenți
Cercetările realizate în sfera psihologiei dezvoltării (Skinner, 1985; Chapman, 1988)
arată că în copilarie se pun bazele dezvoltării ulterioare a controlului asupra propriilor acțiuni,
pornind de la observarea rezultatelor acestora în condiții diferite.
Începând din copilărie, familiile le oferă copiilor experiențe ce le influențează percepția
eficienței personale. Familiile diferă desigur în capitalul de resurse materiale, sau nemateriale.
De asemeni școala și egalii le pot influența adolescenților percepția eficienței de sine. Școala
poate influența prin modul de structurare a procesului educațional, prin dificultatea sarcinilor de
învățare, prin faptul că promovează competiția, sau prin gradul de atenție acordat de către
profesori. Egalii contribuie semnificativ la procesul de socializare și de autoevaluare. Influența
lor operează prin rețele de egali sau prin grupuri largi în care tinerii se infiltrează. Ei își aleg
prietenii și grupurile de egali pe baza similarității care are o importantă influență în preluarea
modelului. Influența este posibilă întrucât adolescenții sunt nefamiliari cu anumite sarcini și au
puține informații în afara comportamentului prietenilor lor față de care își autoevaluează
eficiența (Schunk & Meece, 2005, p. 79).

3.1 Autoeficiența generală percepută
Cercetători precum Schwarzer & Jerusalem (1995) sau Sherer și col., (1982) au extins
sensul conceptului de autoeficiența percepută, descriindu-l în termeni mai generali, făcând
referire la provocările de fiecare zi. Această abordare generalizată explică modul în care oamenii
se comportă și se adaptează la o varietate de situații stresante. Autoeficiența generală percepută
reflectă credințele generale ale unei persoane despre cât de eficientă este în mai multe domenii
de funcționare. Aceasta poate explica un rang mai mare de comportamente și strategii de coping
atunci când contextul este mai puțin specific (Passmore, 2004, p. 64).
Mai mulți cercetători susțin că autoeficiența generală percepută este o trăsătură
motivațională, pe când autopercepția eficienței sociale este o stare motivațională.
Potrivit lui Eden (1988) atât autoeficiența generală cât și cea socială implică antecedente
similare însă cea mai puternică influență a percepției autoeficienței generale este agregarea
experiențelor anterioare. Shelton (1990) susține că autoeficiența generală ia naștere în viața unui
individ pe măsură ce acesta experimentează succesul și eșecul. Tot Eden (1988) afirmă că
autopercepția eficienței sociale este influențată de autopercepția eficienței generale. Astfel
tendința de a se percepe eficient în diferite sarcini și situații se „împrăștie” în sarcini particulare
(Chen și col., 2001, pp. 62-63).

Percepția ridicată a autoeficienței în anumite domenii tinde să se extindă la mai multe
structuri și sfere cognitive și să se transforme în timp într-o percepție generală a autoeficienței,
influențând astfel emoțiile și performanța în diferite situații. Autoeficiența generală poate prezice
comportamente și rezultate generale în situații noi și ambigue, în care încă nu s-au conturat

3
expectanțe de autoeficiență. Studiile arată că autoeficiența generală poate „reconstitui” schemele
cognitive, chiar și imaginea de sine și că poate influența stima de sine (Lightsey și col., 2006, p.
73).
Cowen și col. (1991) au creat o scală a autoeficienței personale generale percepute,
pentru a o utiliza ca un potențial predictor al diferitelor probleme de adaptare la copii. Această
scală a fost extinsă și pentru adolescenți, întrucât itemii propuși reflectă preocupările de fiecare
zi relevante și pentru tineri. Au fost identificați patru factori ce au reflectat confruntarea cu
situații noi pentru prima dată, confruntarea cu situații dificile, gestionarea situațiilor personale și
a responsabilității și problemele cu ceilalți (Passmore, 2004, p. 65). De asemeni Sherer și col.,
(1982) au creat o scală a autoeficienței generale percepute cu scopul de a măsura expectanțele
generale cu privire la situațiile noi. Această scală este cea mai răspândită fiind citată sau utilizată
în peste 200 de studii (Chen și col., 2001, p. 63).
P
otrivit lui Judge și col. (1997) autoeficiența generală este strâns legată de conceptele de
autoevaluare, stimă de sine, locul controlului sau neuroticism, dar și de alte trăsături
motivaționale cum ar fi nevoia de realizare și conștiinciozitate (Lightsey și col., 2006, p. 74).

4.2 Autoeficiența socială percepută
Competența socială este considerată a fi un factor care influențează sănătatea mentală,
mai ales la vârsta adolescenței. Aceasta este văzută ca un construct multidimensional în care
atingerea scopurilor în situații sociale este influențată de abilitățile social cognitive, de
comportamentele sociale și expectanțele personale.
Autoeficiența socială percepută se referă la credințele indivizilor că sunt capabili să
inițieze contacte sociale și să dezvolte noi prietenii (Wei și col., 2005, p. 604).
C
onform Hartup (1983) există o cantitate impresionantă de cunoștințe despre modul în
care multe dintre competențele sociale achiziționate în copilărie influențează adaptarea socială.
Acest lucru nu este valabil și pentru vârsta adolescenței. Există puține cunoștințe despre
autoeficiența percepută a adolescenților privind comportamentele sociale.
Autoeficiența socială percepută este văzută ca un construct distinct. Weeler & Ladd
(1982) au construit o scală pentru evaluarea autoeficienței sociale la copiii din școli elementare.
Ei au găsit că autoeficiența socială prezice evaluarea competenței sociale de către profesori și
egali. La copiii mai mari, spre deosebire de cei mai mici, s-a observat o corelație pozitivă mai
mare cu autoaprecierea generală pozitivă și cu nivelul redus de anxietate. Matsushima & Shiomi
(2002) identifică trei factori în operaționalizarea autoeficienței sociale la adolescenți: încrederea
privind propriile abilități sociale în relațiile interpersonale, încrederea în prieteni și încrederea
din partea prietenilor. Autorii au arătat că încrederea în propriile abilități sociale precum și
încrederea în prieteni corelează negativ cu resimțirea inferiorității în relațiile sociale pe când
încrederea din partea prietenilor corelează negativ cu conflicte interpersonale dar și cu resimțirea
inferiorității în relațiile interpersonale (Connolly, 1989, pp. 258-259).

4
Copiii și adolescenții fac în mod consistent comparații sociale, comparându-și
performanțele cu ale egalilor în diferite domenii și utilizează aceste informații pentru a-și stabili
standarde pentru propriile performanțe. Dacă performanțele sunt mai scăzute decât ale egalilor
atunci adolescenții se vor percepe mai puțin abili și se vor percepe abili dacă performanțele lor
vor fi la fel sau mai bune decât ale egalilor. Deși prin aceste comparații se pot obține informații
utile în identificarea domeniilor în care individul este înzestrat cu talent, în mod sigur acestea
sunt valabile doar pentru anumite domenii (Pajares & Urdan, 2006, p. 204).
Modul în care aceștia își exercită eficiența personală la această vârstă poate juca un rol
important în stabilirea pattern-urilor de viață. Rutter (1987) afirma că sporirea nivelului
autoeficienței percepute servește ca și factor protectiv în copilărie, dar și în adolescență, când
autoeficiența este un factor crucial de influență în ajustarea comportamentelor adolescenților cu
autoeficiență personală percepută scăzută asociată cu depresie (Wei și col., 2005, p. 603).
Adolescenții care se percep ineficienți își mențin vulnerabilitatea la stres atunci când se
confruntă cu solicitări tot mai intense. Nu este realist să considerăm că adolescenții se vor
percepe mai puțin eficienți doar în prima perioadă a adaptării și că apoi își vor recâștiga controlul
personal o dată cu realizarea performanțelor și a experiențelor satisfăcătoare. Potrivit lui Caprara
și col. (1998) tinerii acordă o mare importanță abilității de a se baza pe ei înșiși, aceasta fiind un
factor decisiv în conturarea propriilor personalități. Autoeficiența reglatoare (capacitatea de a
rezista presiunilor mediului atunci când participă la acțiuni deviante) și autoeficiența emoțională
(capacitatea de coping cu situațiile stresante) joacă un rol crucial în situațiile de test cu care se
confruntă adolescenții.
Autoeficiența socială și emoțională percepută are un impact considerabil și asupra
performanței academice datorită promovării relațiilor sociale satisfăcătoare și suportului social.
Ei simt că pot cere ajutorul adulților și egalilor atunci când întâmpină dificultăți și percep mediul
academic mai plăcut, mai confortabil, resimțind mai puțin stres și anxietate (Bacchini &
Magliulo, 2003, p. 339).
Conform Shunk & Miller (2002) grupul de egali promovează socializarea motivațională.
Ryan (2001) arată că elevii se infiltrează în grupuri care au motivații similare cu ale lor. Într-un
studiu longitudinal de 10 ani, Steinberg și col. (1996) au arătat că presiunea grupului ia naștere în
copilărie, se intensifică în clasele a VIII-a și a IX a și se diminuează în timpul liceului. Alte
cercetări arată că grupul de egali poate influența negativ percepția autoeficienței sau o poate
spori (Schunk & Meece, 2005, p. 85). Cercetările privind abilitățile sociale la adolescenți s-au
centrat aproape exclusiv pe relațiile cu egalii (relații orizontale) caracterizate prin reciprocitate,
niveluri egale de putere socială, însă este important de observat că abilitățile sociale implică și
relații satisfăcătoare verticale (niveluri inegale de putere, statusuri, cunoștințe) (Patrick și col.,
1997, p. 111).
Indivizii devin stresați, nefericiți sau anxioși, intră în conflict cu alții, au diverse
probleme emoționale și de adaptare atunci când au așteptări nerealiste privind propriul
comportament precum și comportamentul celorlalți, atunci când nu estimează corect anumite
rezultate sau consecințe, atunci când se cred incapabili să facă ceva pentru a control a
evenimentele și a-și atinge scopurile pe care alții par capabili să le îndeplinească.

5
Studiile arată că persoanele cu anxietate socială au tendința să-și deprecieze performanța
chiar și atunci când obțin succes în mod obiectiv. Întrucât autopercepția eficienței sociale este
dependentă de context, aceasta este importantă în înțelegerea afectelor și comportamentelor
interpersonale neadaptative a acestor persoane. Atunci când se găsesc în situații amenințătoare,
centrarea excesivă pe sine poate contribui la perturbarea percepției autoeficienței sociale
(Kashdan & Roberts, 2004, p. 121).
Bandura consideră că autoeficiența personală percepută sau credința în propriile abilități
sociale poate influența dezvoltarea și menținerea depresiei. Pe de o parte lipsa credințelor în
propriile abilități poate duce direct către depresie, pe de altă parte poate perturba
comportamentul prosocial fapt ce atrage scăderea suportului social și astfel apariția depresiei
(Payne & Jahoda, 2004, p. 265).

Bibliografie

Chen, G.; Gully, S. M.; Eden, D. (2001) Validation of a New General Self-Efficacy Scale,
Organizational Research Methods, vol. 4, nr. 62
Connolly, J. (1989) Social self-efficacy in adolescence: Relations with self-concept, social
adjustment, and mental health, Canadian Journal of Behavioural Science, vol. 21, nr. 3
Iluț, P. (2001) Sinele și cunoașterea lui: teme actuale de psihosociologie, Editura Polirom, Iași
Kashdan, T. D.; Roberts, J. E. (2004) Social Anxiety’s Impact on Affect, Curiosity, and
Lee, C.; Bobko, Ph.; Self-Efficacy Beliefs: Comparison of Five Measures, Journal of Applied
Psychology, vol. 79, nr. 3, pp. 364-369
L
ightsey, O. R., Jr.; Burke, M.; Ervin, A., Henderson, D., Yee, C. (2006) Generalized self-
efficacy, self-esteem, and negative affect, Canadian Journal of Behavioural Science, vol. 38, pp.
72-80
Pajares, F.; Urdan, T. C. (2006), Self-efficacy beliefs of adolescents, IAP Information Age
Publishing, Inc.
Passmore, A. (2004) A Measure of Perceptions of Generalized Self-Efficacy Adapted for
Adolescents, Journal of Applied Psychology, vol. 24, nr. 2
Patrick, H.; Hicks, L.; Ryan, A.M. (1997) Relations of perceived social efficacy and social goal
pursuit to self-efficacy for academic work, Journal of Early Adolescence, vol. 17, pp. 109-128
P
ayne, R.; Jahoda, A. (2004) The Glasgow Social Self-Efficacy Scale—A New Scale for
Mea
suring Social Self-Efficacy in People with Intellectual Disability, Clinical Psychology and
Psychotherapy, vol. 11, pp. 265–274

6
Schunk, D. H.; Meece, J. L. (2005) Self-Efficacy Beliefs of Adolescents, 71–96, Information
Age
Publishing
Social Self-Efficacy During a High Self-Focus Social Threat Situation, Cognitive
The
rapy and Research, vol. 28, nr. 1, pp. 119–141
Wei, M.; Russell, D. W.; Zakalik, R. A. (2005) Adult Attachment, Social Self-Efficacy, Self-
Disclosure, Loneliness, and Subsequent Depression for Freshman College Students: A
Longitudinal Study, Journal of Counseling Psychology, vol. 52, nr. 4, pp. 602–614