Autoeficacitatea

Din punct de vedere al teoriei social-cognitiviste, individul uman nu deține o anumită structură numită sine, ci mai degrabă procese specifice ale sinelui care sunt parte integrată a persoanei.Un aspect particular al percepției sinelui care a devenit central în teoria lui Bandura este autoeficacitatea reprezentând capacitatea autopercepută de a face față unor situații specifice.Acest concept este relaționat cu judecățile indivizilor privind capacitatea lor de a acționa într-o sarcină sau într-o situație specifică. Comportamentul unei persoane e mediat de convingerile ei asupra propriilor abilități de a se descurca într-o anumită situație și este prezis într-o mai mare măsură de aceste convingeri decât de rezultatele performanțelor anterioare; autopercepțiile asupra propriilor abilități vor determina ce fac indivizii cu cunoștințele și abilitățile pe care le posedă. Bandura consideră că judecatiile privind autoeficacitatea influențează alegerea situațiilor în care ne implicăm, cantitatea de efort depusă într-o anumită situație, timpul cât persistăm într-o anumită sarcină,depășirea obstacolelor și rezistența la greutăți, reacțiile emoționale din timpul aniticipării situației sau al implicării în acea situație. Un exemplu constă în nivelul de anxietate pe care îl pot resimți într-o situație întâmpinată în viața de zi cu zi ( cum mă voi descurca la examene? Ce fel de întrebări voi primi? Mă voi descurca? Va fi greu? etc. ). Autopercepțiile privind eficacitate ne inflenteaza gândirea,motivația,performanța și activarea emoțională. Bandura evoaca 4 surse privind acest concept : Primul și cel mai important concept este experiența directă, prin evaluarea propriilor performanțe și a experiențelor trecute.Succesul într-o sarcină va îmbunătăți aceste autoevaluări,în timp ce eșecurile le vor scădea,dar ceea ce este important e faptul că această lege nu este una liniară. De exemplu succesul în ceea ce constă promovarea examenelor la facultate nu îmi va infleunța percepția asupra autoeficacitatii în cazul în care va aprea un eșec precum nepromovarea unui examen.Având încredere în abilitățile mele și fiind o persoană încrezătoare voi considera eșecul datorat unei implicări insuficiente.Un concept relaționat în ceea ce privește deosebirile este aprecierea pozitivă, prezentat în cadrul umanismului ( Carl Rogers ). În exemplul prezentat,prin intermediul acestui concept de apreciere pozitivă, va apărea o situație de negare a notei primite la examen doarece va intra în conflict cu propria mea imagine legată de sine. A doua sursă prezentată de Bandura este învățarea vicariantă,realizată prin procesul de condiționare vicariantă, reprezintă învățarea prin observarea consecințelor acțiunii altor persoane,numite modele. În cazul acestei teorii se constată că oamenii sunt mai permeabili la acest tip de învățare atunci când sunt nesiguri pe proriile abilități, dar mai ales când au o experiență limitată. Eșecurile sau succesele medelului asumat, care are abilități percepute ca fiind similare, influențează propria implicare în acțiune. De exemplu, în cazul unui examen care în prima tură de examinare este considerat de către o colegă de facultate drept fiind foarte greu și cu o probabilitate de al promova scăzută, voi tinde la rândul meu să fiu mai ineficientă în ceea ce privește implicarea mea în această acțiune.Pe de altă parte, în cazul în care modelul meu reușește să promoveze un examen considerat de el ca și având un grad de dificulate mediu, considerând că am ablitati similare cu acest model,voi reuși să duc la bun sfârșit acestă sarcină ( învăț pentru examen ). Voi depune un efort mai mare, reușind să fiu mai puțin permeabilă la obstacole și la eșecuri limitate, deoarece voi reuși să mă implic în sarcină și să le depășesc. Conceptul de condiționare operantă, spre deosebire de cel de condiționare vicarianță, implică un răspuns atât din partea persoanei cât și din partea mediului. Astfel, comportamentul unei persoane conduce la o schimbare contingentă în mediu ( consecință ). Există 2 căi principale de a mari frecvența unui comportament : întărire pozitivă sau negativă. În cazul unei întăriri pozitive, comportamentul care se dovedește a fi adaptativ pentru un anumit mediu va fi întărit. Un exemplu constă în faptul că dacă voi învăța pentru un examen rezultatul va fi prin promovarea acelui examen. În cazul întăririlor negative, adaptarea presupune și evitarea unor stimuli dureroși sau asersivi. Un exemplu relevant îl putem oferi tot în cazul procesului de învățare. Dacă mă voi baza pe copiat și voi reuși să promovez examenul voi repeta acest lucru și în viitor,asimilând succesul. De asemenea, o persoană va realiza mai rar acele comportamente care pot să conducă la consecințe nefavorabile ( pedepse ) sau cele care ar putea să le impeidice pe cele favorabile să apară ( extincțiile ). De exemplu, în cazul pedepsei dacă voi avea restanțe în urma sesiuni nu voi mai primi un nou laptop . În cadrul perspectivei social-cognitiviste învățarea vicariantă este relationata și cu procesul de învățare observațională. Aceasta sugerează că oamenii pot învăța prin simpla observare a celor din jur.Persoana al cărui comportament este urmărit se numește model, și se poate manifesta prin imitație,indetificare și modelare. Spre exemplu în cazul acelui examen, eu mă voi indentifică cu colega mea și îmi voi incorpora seturile ei comportamentale în ceea ce privește strategiile utilizate pentru a promova examenele. O a treia sursă în ceea ce constă procesele de formare a autoperceptiei de eficacitate este persuasiunea verbală. Faptul că ceilalati ne pot convinge prin judecățile pe care le emit asupra abilităților noastre. Persuasiunea poate crește autoeficacitatea percepută dacă evaluările pozitive ale celorlalți oameni se încadrează în limite realiste, plauzibile. Se constată că oamenii sunt mai sensibili la critici extreme decât la laude,evaluările negative fiind mai de impact asupra autoeficacitatii percepute față de cele pozitive. Însă, de exemplu, în cazul în care voi primi laude goale de la o persoană în ceea ce privește competențele mele în cazul unui examen nepromovat, dacă voi primi aceste evaluări pozitive care sunt însă lipsite de un substrat real pot să mă afecteze negativ,și anume să ducă la un eșec, iar credibilitatea persoanei respective în ochii mei va scădea semnificativ. Un concept relaționat cu acesta prezent în paradigma umanistă este subceptia. Faptul că puteam recepția informații care sunt contrare cu imaginea noastră de șine, chiar și înainte că acestea să devină conștiente. Spre exemplu, dacă o persoană îmi oferă informații care nu se află în concordanță că propriile mele idei privind imaginea mea de sine voi reacționa printr-un răspuns de apărarea,manieră defensivă. Voi interzice accesul acestor informații venite din parte persoanei respective în sferă conștientă a experiențelor percepute de către mine, chiar și dacă într-o mică măsură,intră în conflict cu imaginea mea de sine. Cea de-a patra sursă este data de stările emoționale,care prezintă o relație de influența reciprocă cu autoeficacitatea percepută. Pe de-o parte, oamenii își folosesc aceste trăiri emoționale că și indicatori ai autoeficacitatii. Spre exemplu, dacă înainte de un examen, sunt stresată și manifest un sentiment de frică, „presimt” că nu mă voi descurcă și că nu voi fi în stare să-i fac față. Iar pe de altă parte, va apărea încrederea în propriile abilități( în cazul de față abilitățile privind capacitatea de promovare a examenelor) într-o situație care influențează stările fiziologice cât și cele afective asociate. Prin folosirea unor intervenții care îmi vor reduce nivelul de aruousal emoțional pentru această situație, îmi va crește nivelul de autoeficacitate percepute. Că și exemplu, în cazul acestor situații, înclin să folosesc tehnici de relaxare, prin care are loc o reducere/eliminare a tensiunii percepute. Spre deosebire de acest concept, în cadrul paradigmei umaniste, Carl Rogers, se focalizează pe 2 mecanisme defensive. Primul este distorsiunea sensului experienței,care permite accesul în conștiință a experienței,dar într-o formă concordantă cu imaginea de sine. Spre exemplu, dacă imaginea mea prezinte o caracteristică precum “ sunt o studentă slabă” , această experiență va fi ușor modificată pentru a corespunde cu imaginea pe care o posed , atribuindu-i o semnificație precum : „profesorul acela e un prost”. Al doilea mecanism este negarea existenței experienței, prin inhibarea manifestării conștiente a acesteia. Concluzând, în teoria social-cognitivă a psihologiei personalității, autoeficacitatea percepută este o variabilă centrală în ceea ce privesc mecanismele de autoreglare a organismului uman la cerințele din mediu. Astfel, conceptul de autoeficacitate, propus de catre Bandura (1982) reprezintă un construct relevant pentru a înțelege factorii protectori la boală și stres.