Autoconstiinta Profesionala Si Manifestarea Ei LA Studentii Psihologi

Diverse

Autoconstiinta Profesionala Si Manifestarea Ei LA Studentii Psihologi

Byadmin ianuarie 1, 2024

AUTONCOȘTIINȚA PROFESIONALĂ ȘI MANIFESTAREA EI LA STUDENȚII PSIHOLOGI

Introducere

Actualitatea. Conștiința de sine dezvoltată la nivelul optimal de integralitate, adecvare, lărgime și adîncime poate fi considerată cheia de boltă a edificării personalității creatoare".

Afirmația poate fi extrapolată tuturor persoanelor care conștientizează axioma că viața este o „luptă", o întrecere și, dacă vrei să reușești, trebuie să te pregătești permanent pentru a te întrece cu alții și, în primul rînd, cu tine.

Conștiința este un fenomen specific uman; conștiința de sine conferă identitate unei persoane și se manifestă printr-un rol specific de a fi, de a se prezenta, ea este în fapt reflectarea în conștiința individuală a existenței propriei persoane, a faptelor, a intereselor și a concepției acesteia despre lume.

A fi conștient de sine înseamnă a realiza cine ești, ce dorești să fii. Orientarea socială a personalității determină și propria atitudine față de viață, conștientizarea legăturilor indisolubile între sine și societate, necesitățile și condițiile de satisfacere a lor; determină elaborarea anumitor poziții de viață în corespundere cu cerințele realității sociale.

După faptul, ce atitudine are omul față de viitorul său în tinerețe, cînd își condiționează direcțiile esențiale ale traseului vieții sale, se poate sesiza cota de maturizare socială și deci inclusiv nivelul dezvoltării autoconștiinței profesionale.

Din cele expuse mai sus putem determina că: orientarea profesională în societate dintr-un scop tradițional formal-declarativ pedagogic școlar devine un instrument necesar, cu ajutorul căruia personalitatea, pe parcursul întregii vieți, poate determina nivelul aspirațiilor sale pe piața muncii.

Conștiința profesională își are începuturile în perioada adolescenței și continuă să se aprofundeze odată cu alegerea unei profesii și inițiere în domeniul ales. Am considerat că este extrem de interesant și actual să determinăm cum se dezvoltă autoconștiința profesională la viitorii psihologi, măcar din motivul că în ultimul timp atenția și interesul față de această profesie sunt destul de evidente

Problema investigației. Reflectă, studiul efectuat asupra autoconștienței profesioanale, care este influențată de nivelul de autoapreciere și nivelul atitudinii față de sine.

Obiectul investigației. Se referă la studiul teoretico-practic al autoconștiinței profesionale, selectat pentru un studiu mai detaliat, care constituie un proces rațional de prelucrare a informațiilor.

Scopul tezei constă în investigația experimentală a particularităților autoconștiinței profesionale la viitorii psihologi.

Obiectivele cercetării:

Analiza informației științifice cu privire la problema conștiinței, autoconștiinței, conștiinței profesionale, dinamica dezvoltării conștiinței profesionale;

Investigația experimentală a autoaprecierii, a atitudinii față de sine, la viitorii psihologi;

Analiza comparativă a rezultatelor obținute;

Elaborarea concluziilor;

Ipoteza generală- presupunem că la studenții anului trei, de la psihologie se vor înregistra valori înalte la scalele: încredere în sine, atitudinea globabă față de sine, autostimă, simpatia față desine față de studenții anului întîi și doi.

Ipoteze de lucru:

Presupunem că există diferențe în ceea ce priveșteinteresul față de sine la studenții anului trei, față de cei din anul întîi și doi.

Presupunem că există diferențe în ceea ce priveșteatitudinea globală față de sine la studenții anului trei, față de cei din anul întîi și doi.

Presupunem că există diferențe în ceea ce privește autostimă la studenții anului trei, față de cei din anul întîi și doi.

Presupunem că există diferențe în ceea ce priveștesimpatia față de sine la studenții anului trei, față de cei din anul întîi și doi.

Baza conceptuală a cercetării. O constituie conceptele științifice generale cu privire la problema conștiinței, autoconștiinței profesionale, orientare profesională, motivarea alegerii profesiei de către renumiți savanți, specialiști în domeniul respectiv: I. Bojovici, I. I. Cesnocova, A. G. Spirchina, I. S. Kon, V. V. Stol, M. I. Lisina, E. Erikson, K. Rodgers, P. Berns s.a.

Metode‚ procedee și tehnici de cercetare.Pentru a identifica gradul de manifestare al autoconștienței profesionale la viitorii psihologi, am utilizat următoarele metode: metoda de determinare a autoaprecierii Dembo-Rubinstein. (modificată A. M. Prihojan), metoda determinării atitudini fata de sine (R. S. Pantileeva)

Baza experimentală a cercetării a constituit un eșantion din 80 de subiecți, studenți ai ,,Universității Aleccu Russo” din Bălți, facultatea FȘEPA, specialiatea psihologie.

Un subeșantion din 26 ce reprezintă(32,50%) din eșantion, studenții anului întîi.

Un subeșantion din 27 ce reprezintă(33,75%) din eșantion, studenții anului doi.

Un subeșantion din 29 ce reprezintă(36,25%) din eșantion, studenții anului trei.

Termeni cheie: conștiință, autoconștiință, conștiință de sine, autoapreciere, atitudine fată de sine, autosimpatie, orientarea profesională.

CAPITOLUL 1. AUTOCONȘTIINȚA PROFESIONALĂ. PERSPECTIVE TEORETICE

1.1. Autoconștiința. Delimitări conceptuale

Conform, dicționarului explicativ al limbii romăne, conștiința este definită ca, sentiment, intuiție pe care ființa mană o are despre propria existență; p. ext. cunoaștere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și despre lucrurile din jurul său.

Astfel, conștiința a fost considerată multă vreme ca o definiție ambiguă, folosită de filosofi antici, un cuvânt de mai multe ori amfibologic, aplicându-se când atenției, când introspecției, când verificării (controlului și reglării), când recunoașterii, când inteligenței, când senzației cenestezice a lucrului mental, când cauzei ale fenomenelor psihice.

Conștiința e una dintre cele mai importante nivele de sistematizare a vieții psihice a individului, cînd afirmată, cînd negată cu vehemență:

pentru introspectioniști toata viața psihică este conștientă;

pentru behaviorișticonștiința nu are nici o importanță și este eliminată din psihologie.

Conștiința poate fi, deci, determinată ca fiind totul (psihologia fără inconștient) sau nimic(psihologia fără conștiință).

Conștiința a fost:

cînd redusă la o simplă funcție psihică numită uneori ,,vigilență”;

cînd extinsă pînă la pierdere în generalitatea vieții psihice prin asimilarea cu gîndirea reflexivă și critică, cu Eul și personalitatea, cu praxisul și etica voinței;

cînd a fost socotita un epifenomen, un reflex întîmplător, o abstracție care poate fi delapidată vieții psihice sau adăugată mașinilor electronice;

cînd părăsită în rețeaua relațiilor existențiale sau a structurilor interpersonale.

Dificultatea definirii conștienței provine din faptul că dînsa este pură subiectivitate, din acela care se manifestă în experiențele personale nefiind, de regulă, accesibilă altuia.

Conștința, are un caracter pur subiectiv, fiind influențată mult de informația primită din exterior, apoi de mediu, și de persoanele din viața fiecăruia. Nu pot exita conștiențe identice sau analoage, deoarece fiecare individ existent, este o individualiate diferită, unic prin personalitate, astfel conștiința este unică, cu potențial subiectiv, de experiențe și valori.

Norbert Sillamy consideră ,, conștiința’’ – cunoașterea imediată pe fiecare dintre noi o are despre existența sa, despre actele sale și despre lumea exterioară.

Conștiința:

ține locul percepțiilor și senzațiilor proprii, realitatea subiectivă a acestora;

organizează datele simțurilor, ne situează în timp și spațiu;

este cunoașterea a ceea ce acompaniază activitatea spiritului.

Dupa Mielu Zlate, în definierea conștiinței au fost parcurse 3 etape:

prima se cuprinde în intervalul de la începuturile psihologiei științifice și pînă prin anii 1930;

a doua cuprinde perioada anilor 1940-1960;

a treia începe cu anii 1970 și continuă pînă în zilele noastre.

Prima etapă, coprimă o sistematizare a celormaisemnificativedefiniții ale conștiințeiformulate în perioada de început a psihologiei și se regăsește în lucrarea lui Vasile Pavelcu ,,Conștiința și inconștient”.

Cele mai frecvente răspunsuri date la această întrebare au fost următoarele:

„a fi conștient semnificăa gîndi, a stabili relații;

a fi conștient înseamnă a gîndi” (Spencer, 1875)

Cuvîntul conștiință face referă la susceptibilitatea pe care o au părțile experienței de a fi puse în relație și cunoscute.” (James, 1906):

a fi conștient înseamnă a dispune de capacitatea de a face analize/sinteze. Wundt concepea conștiința ca o ,,sinteză creatoare;

a fi conștient înseamnă a te putea autosupraveghea.

,,A fi conștient înseamnă a-ți putea povesti experiența, limbajul fiind o calitate structurală a conștiinței, o calitate prin care aceasta accede la umanitate. Conștiința este un ansamblu de reacțiuni ale individului la propriile lui acțiuni.” (Janet, 1928)

a fi conștient înseamnă a te adapta suplu la noile solicitări.

,,Fără o activă adaptare la obiecte, totdeauna noi, ale experienței externe, nu se poate produce conștiința.” (Wallon, 1924)

A doua etapa. Contribuțiile cu privire la definirea conștiinței în perioada anilor 40-60 sunt destul de numeroase.

Este vorba despre opera filosofico-psihologică și psihopatologică a lui Henri Ey.

Răspunsurile la întrebarea ,,ce înseamnă a fi conștient?” evidențiază, după Ey, pe lîngă funcțiile conștiinței, și două modalități mai generale, teoretico-metodologice de abordare a conștiinței, una aparținînd psihologiei funcționale, cealaltă fenomenologiei.

Psihologia funcțională divide conștiința în mecanismele parțiale ale memoriei, percepției, schemelor intelectuale și verbale. A fi conștient ar fi o înșușire distribuită tuturor aspectelor vieții psihice sau doar unora dintre acestea;

Fenomenologia expune nu doar fluxul internațional, aparițiile, dezvoltările și complexitatea ,,trăirilor”, ci și toate modurile de a fi în lume (întîlnirea Eului cu un alt Eu, alteritatea Eului, problematica etică și istorică a omului), ajungînd în cele din urmă la absorbirea conștiinței în generalitatea Destinului, Rațiunii, Praxisului.

Henri Ey consideră că „în realitate nici unul, nici altul dintre ele nu este corect, deoarece ideea unei organizări proprii a vieții noastre psihice nu este reală, primul punct de vedere fiind indiferent față de articularea parților la care el ne conduce (conștiința este o totalitate abstractă), iar al doilea opunîndu-se oricărei înrădăcinări a conștiinței în corp (conștiința nu este un fenomen natural).”

A treia etapa pune accent într-o mai mare măsură pe caracteristicile psihologice ale conștiinței.

Jean Piaget înfățișează conștiința ca pe o ,,acompaniatoare” a acțiunilor, diferențiind o ,,conștiință în act” (cunoaștere anterioară a prizei de conștiință) de „conștiință reflexivă” (concordantă cu ceea ce el numea ,,priza de conștiință”).

După Piaget priza de conștiință semnificp o noua elaborare a cunoștințelor prin trecerea de la un plan psihologic la alt plan (din planul acțiunii în cel al reprezentării, de la cel al reprezentării concrete la cel al reprezentărilor formale).

Este vorba despre un travaliu cognitiv, care necesită o susținută elaborare.

Alți autori pun accentul pe simțire și afectivitate:

Humphrey:,,A fi conștient înseamnă în mod esențial a avea senzații: adică a avea reprezentări mentale încărcate de afectivitate a ceva ce mi se întîmplă aici și acum”.

Cei mai multi autori pornesc de la premisa că prin conștiință individul se poate raporta la ceva din exteriorul său, el fiind ,,conștient de…”, postuleazăintenționalitateaca una dintre caracteristicile esențiale ale conștiinței.

M. Zlate definește conștiința ca o „formă preeminentă de organizare psihică prin care se realizează integrarea activ-subiectivă a tuturor fenomenelor vieții psihice.

Astfel :

specifică că sfera conștiinței nu se suprapune peste sfera psihicului; conștiința fiind doar o parte a psihicului, cea mai semnificativă;

accentuează funcția generală a conștiinței (integrarea activ-subiectivă);

indică finalitatea conștiinței (adaptarea la mediu).

În adordarea modelului topic, conștiința – după Henri Ey are 3 caracteristici importante:

verticalitatea (care se referă la palierele ei constitutive);

facultativitatea (capacitatea conștiinței de a implica o pluralitate de variații supuse dispoziției și poziției de arbitru al subiectului);

legalitatea (se referă la ordinea, forma de organizare a cîmpului).

În adordarea modelului dinamic,William James interpreta conștiința ca un ,,fapt fundamental” al vieții psihice interioare care ,,avansează”, ,,curge” și se succede fără încetare în noi.

După opinia lui, conștiința se distinge prin 4 caracteristici esențiale:

fiecare ,,stare” tinde să se integreze unei conștiințe personale;

se subliniază faptul că stările de conștiință aparțin unei persoane, unui Eu individual și inalienabil ( în orice conștiință personală stările sunt întotdeauna în curs de schimbare);

se accentuează caracterul dinamic, mobil, schimbător al stărilor psihice;

ceea ce se produce a doua oară este același obiect, aceeași proprietate sau calitate a lui, dar niciodată obiectul nu va produce aceeași senzație;

Orice conștiință este sensibil continuă. Prin continuu se subînțelege ceea ce nu prezintă nici fisură, nici spărtură, nici diviziune. Singurele situații ale acontinuității care au sens în viața psihică a omului se referă fie la mișcarea în timp a conștiinței, cînd pot apărea unele întreruperi, timpi morți, conștiința fiind momentan abolită, cînd intervin frământări neprevăzute, stările fiind fără nici un raport între ele.

În abordarea constructivistă, L. Vîgotski arată că dezvoltarea conștiinței nu este altceva decît dezvoltarea unui sistem de semnificații, înțelesuri.

Semnificația este, după părerea lui, unitatea reală, psihologică, a conștiinței, iar sistemul acestor semnificații este însăși conștiința.

Indivizibilitatea conștiinței este rezultatul procesului de avansare interdependentă a tuturor funcțiilor psihice.

Ea nu reprezintă un simplu transfer izomorf al unității fizicale a obiectului în unitatea psihică a înțelesului conștiinței, nu este o oglindă pasivă, ci o construcție continuă, un proces de interacțiuni și transformări calitative permanente.

În adordarea psihocibernetică se pornește de la premisa că reglarea de tip conștiința actuale ale personalității, și mecanismele de tip feed-trough și feed-before care propun compararea internă a variantelor de răspuns și testarea anticipată a acțiunilor și stărilor viitoare.

Se consideră că reglarea psihică de tip conștient se întemeiază pe corelarea dinamică a modelului informațional al propriului Eu (imaginea despre sine) cu modelul informațional al lumii externe, devenind posibile astfel autoraportarea și autoevaluarea ca forme de reglare specific umane.

Feed-back-urile corective ale mecanismelor conștiente dobîndite realizează atît corecția abaterilor de la obiectivul stabilit, cît și revizuirea și modificarea lui.

Acest demers este întreprins de conștiință atunci cînd se constată că nu se asigură obținerea echilibrului optim al sistemului personalității (Mihai Golu).

Pacherie vorbește despre ,,psihologia intențională”, “acte intenționale”.

M. Zlate definește conștiința ca o „formă superioară de organizare psihică prin care se realizează integrarea activ-subiectivă a tuturor fenomenelor vieții psihice și care facilitează raportarea/adaptarea continuă a individului de la mediul natural și social”.

Astfel :

specifică că sfera conștiinței nu se suprapune peste sfera psihicului; conștiința este doar o parte a psihicului, cea mai importantă;

subliniază funcția generală a conștiinței (integrarea activ-subiectivă);

precizează finalitatea conștiinței (adaptarea la mediu).

Principalele caracteristici ale re-producerii conștiente și funcțiile care derivă din ele:

Etimologia cuvîntului (con-scientia; con-science, so-znanie) arată că organizarea conștientă este o reflectare cu știința, adică acea reflectare în care individul dispune de o serie de informații ce pot fi utilizate în vederea descifrării, înțelegerii și interpretării unui nou obiect, fenomen, eveniment.

Sub raport psihologic, omul își dă seama de ,,ceva” anume și îl reproduce în subiectivitatea sa sub formă de imagini, noțiuni, impresii.

În virtutea experienței anterioare obiectul are un ecou informațional în subiect, în sensul că este conștientizat aproape imediat.

Reflectarea conștientă presupune includerea particularului în general și identificarea generalului în particular.

Această particularitate evidențiază funcția informațional-cognitivă a conștiinței.

Prezența scopului în plan mental este esențială în reflectarea conștientă care este o reflectare cu scop sau orientată spre scop.

Reflectarea cu scop indică funcția finalistă a conștiinței. Scopurile se stabilesc înainte de desfășurarea activității, acțiunii. Omul, prin conștiință, are capacitatea de a anticipa rezultatul acțiunilor sale, de a-l stabili mintal înaintea realizării în forma sa concretă.

Conștiința este deci o reflectare anticipativă a realității, prin aceasta deosebirea dintre om și animal fiind fundamentală.

O asemenea caracteristică a organizării conștiente evidențiază funcția ei anticipativ-predictivă. Dar pentru a realiza ceva este necesară și organizarea mintală a activității, adică fragmentarea ei in elemente componente, stabilirea succesiunii desfășurării și realizării lor, a ierarhiei lor, stabilirea locului activității respective în raport cu alte activități anterioare sau care urmează a fi inițiate.

Toate acestea reliefează o altă particularitate a organizării conștiente și anume caracterul ei planificat, care exprimă funcția reglatoare a conștiinței.

Omul nu re-produce realitatea în sine doar pentru a o re-produce, ci cu scopul de a o modifica, schimba, adapta necesităților sale, ceea ce desemnează caracterul creator al conștiinței, implicit funcția sa creativ-proiectiva.

Funcțiile conștiinței

Funcția indispensabilă, dar nu suficientă, pentru asigurarea continuității vieții sufletești este memoria (memoria de noi înșine). Orice eu are o dimensiune istorică (omul este un sistem istoricizat), el fiind expresia experiențelor trăite și acumulate pînă la momentul prezent.

A doua funcție necesară pentru asigurarea și păstrarea identității trebuie considerată raționamentul. Raționalitatea este desprinsă ca etapă și nivel integrative specific al devenirii conștiinței de sine. Unitatea eului nu poate fi oferită decît de o judecată de identitate care ar demonstra că atît schimbările cît și constantele aparțin aceleiași individualități.

Particularitățile organizării conștiente demonstrează complexitatea acesteia, caracterul ei specific uman.

În realizarea acestor particularități intervin aproape toate procesele psihice (procesele cognitive, planul afectiv-motivațional, imaginația creatoare).

Numai interacțiunea și interdependența acestora, integrarea unora în altele generează efectul de conștiință.

1.2. Particularități ale autoconștiinței în perioada adolescentă

Cercetătorii cu preocupări sistematice în domeniul adolescenței au observat că aceasta reprezintă „o problemă veche și nouă în același timp”. Este veche pentru că întotdeauna adolescența a reflectat procesul de finalizare a socializării și este noua pentru că reflectă eforturile de a răspunde la sarcinile formării identității într-o lume tot mai diversă și mai complexă.

O interesantă analiză, atentă și profundă, a fenomenului adolescenței este realizată de psihologul roman N. Radu care, într-o serie de articole care au culminat cu apariția volumului „Adolescenta. Schiță de psihologie istorică”, arată că această etapă de viață acoperă o vîrstă creată de istorie si, prin urmare, fiecare epoca își descoperă adolescența. (1995, p. 14-17).

Societatea modernă, însă, „pare că întrerupe între copilărie și starea de adult, o perioadă de pregătire tot mai sofisticată” (N. Radu, 1995, p. 37).

Cererea de forță de muncă înalt calificată impune prelungirea școlarității, iar tinerii, în fața unei concurențe tot mai acerbe și a multitudinii de opțiuni, se vad obligați sa-și amîne trecerea la statutul de adult productiv.

Comentînd efectele macromediului social asupra personalității și sinelui, P. Iluț sesizează că amestecul fenomenelor de globalizare, pe de o parte, și sporirea specificității locale, pe de alta parte, generează la nivel individual o sinteză între identitatea de sine bine conturată (sine stabil, central, fundamental sau general) și identitățile parțiale și circumstanțiale (sine-uri multiple, de lucru sau specifice rolurilor). Acest autor subliniază interacțiunile celor doua entități remarcînd că sinele stabil poate fi permanent amenințat sau în dezacord cu sinele de lucru implicat uneori în evenimente de viață majore, ca: război, închisoare, boală severă etc. (2001, p. 69-61).

Relațiile interpersonale au devenit mai superficiale datorită multiplicării contactelor interumane impuse de activitatea curentă; în relațiile de cuplu și intrafamiliale, în care altădată predominau morala convențională și sacrificiul de sine, astăzi sunt identificate efectele impunerii sinelui ca valoare de baza (după cum a argumentat R. Baumeister); altfel spus, promovarea binelui personal înainte de toate, sau, după alte opinii, a individualismului.

În opinia Ninei Degele (1998), sinele postmodern este tot mai fluid, dizolvat, mediat, orientat pe termen scurt iar credința că individul posedă un sine adevărat sau real, începe să se erodeze; multiplicarea fără precedent a relațiilor impune construirea unui sine pentru alții care trebuie să se schimbe ca un cameleon.

Această realitate a repus în circuit un mai vechi concept, acela de sine public, aparținînd psihologului E. Goffman și a făcut să se vorbească despre un nou patern al conștiinței de sine, numit multifrenia (ceea ce ar însemna mai multe minți).

Cu toate că adolescența este perioada celor mai mari schimbări la nivelul sinelui, concepției de sine și imaginii de sine, unele studii mai recente arată că ea nu este o perioadă mai tulbure decît celelalte (copilăria și maturitatea); doar 20% dintre adolescenți au fost găsiți ca avînd sentimente de singurătate, confuzie, alienare, ceilalți 80% reușind să facă față în mod normal, nonconflictual, vieții de zi cu zi .

O asemenea schiță de portret prezintă, în mod firesc, numeroase elemente de specificitate în funcție de condițiile social-culturale și economice.

Există perspective diferite și asupra identității; perspectiva psihanalitică este dominată de teoria psihanalitică a lui S. Freud. În concepția freudiană, personalitatea este văzută ca un sistem dinamic, animat de doi vectori energetici fundamentali : erosul și thanatosul a cărui evoluție este dată de raportul dintre determinațiile genetice (pulsiunile sexuale în primul rând ) și cele ontogenetice (norme morale și culturale care reglează imperativ relațiile umane). ( 10, pag. 107 )

În ultima sa lucrare asupra structurii psihicului, Freud a descris trei instanțe:

sinele sau „id” imaginat ca un rezervor unde clocotesc dorințele noastre, instinctele;

supraeul sau superegoul alcătuit din normele imperativ morale, din idealul său;

eul sau egoul care este principalul sediu al conștiinței. El ține cont de dorințele prezente în sine, de interdicțiile supraeului, căutând un compromis între ele, în funcție de realitate

Un cuplu de părinți, scrie N. Galli, compus din personalități suficient integrate și echilibrate, solidare și în genere satisfăcute, persoane având un anumit grad de inteligență, tact, intuiție și stabilitate emotivă, constituie prin sine un factor de educație complet și eficient. Negativând imaginea propusă de N. Galli, ne dăm seama imediat ce rol nefast îl joacă în educația copiilor o familie deformată, dezintegrată, ce traume morale provoacă lipsa de armonie, certurile, brutalitățile.

Lipsa unuia dintre părinți, datorită divorțului sau decesului, dezechilibrează personalitatea copilului nu numai pentru că anulează indispensabilul caracter de bipolaritate al prestației educative, dar și prin faptul că sărăcește imaginea pe care copilul și-o formează despre universul social.

Diversitatea mediului familial oferă copilului și posibilitatea de a se defini și preciza pe sine, el joacă un rol de neînlocuit în cucerirea coerenței personale. Totodată, el contribuie la descoperirea comportamentelor sociale fundamentale ca de pildă apărarea drepturilor proprii și respectarea drepturilor altuia și ajută , prin urmare, atât individualitatea cât și socializarea copilului. Astfel, diversitatea mediului familial oferă copilului și posibilitatea de a se defini și preciza pe sine.

De regulă adolescența este considerată vârsta cea mai critică din viața unui om, acum confruntându-se copilăria cu maturitatea, experiența de viață redusă cu interesele și preocupările adultului. Mulți părinți se văd parcă puși în fața unui alt copil decât cel pe care îl știau; parcă nu-i mai ascultă și nu-i mai respectă în aceeași măsură, devine noncomformist și chiar rebel. S-ar putea spune că dacă în anii anteriori au învățat să devină părinți, în general, acum au nevoie de o nouă specializare, trebuind să devină părinți de adolescenți.

Căutarea identității în adolescență are o relație importantă cu spiritul de revoltă. El consideră că părerile sale trebuie să primeze, el dorind în orice chip să facă impresie, să atragă atenția, să fie luat în seamă și considerat un adult. Își dă seama că nu mai este copil deoarece atitudinea în fața vieții este alta: Am ajuns la o vârstă în care copilul a dispărut.

Felul de judecată, faptele mele sunt mai mature, iar felul de a privi viața este altul decât în copilărie. Nici un adolescent nu dorește să fie tratat ca un copil iar în fața adultului manifestă o atitudine de revoltă. Ieșirea din conformismul infantil este echivalent cu câștigarea independenței.

Conflictul dintre generații este și va fi etern; întotdeauna părinții ca adulți, vor avea principii stabilizate, verificate, o doză de scepticism, în timp ce tinerii vor avea idealuri, vor tinde spre perfecțiune, fiind mai încrezători.

Adolescenții depind încă de părinții lor sub aspect emoțional și material. Retragerea afecțiunii și dragostei precum și măsurile disciplinare influențează modul de percepere a propriei persoane de către adolescent. Expectația părinților față de rezultatele școlare ale adolescenților are de asemenea, un rol important în dezvoltarea conștiinței de sine. Mai ales mamele se preocupă de problemele rezultatelor școlare.

Mamele adolescenților cu autoconștiință înaltă, siguranță în rezultatele școlare, au tendința de a manifesta conduite lejere față de copii lor, se mândresc cu rezultatele școlare, dar în fapt mențin reguli severe și cerințe față de tineri de teamă că aceștia să nu scadă atenția față de obținerea de rezultate bune școlare. Mamele cu tineri cu expectație joasă au tendința de a subevalua capacitățile acestora și tratează uneori copiii ca pe o povară, ceea ce erodează dezvoltarea conștiinței de sine a acestora. Există ca atare forme subtile de feed-back între tineri și familiile lor, forme ce operează pe terenurile autoevaluării și ale formării conștiinței de sine.

Tînărul sau tânăra nu caută doar să se afirme ci caută un statut care să le stabilească anumite drepturi.Preocuparea adolescentului în relație cu adultul este să stabilească raporturi de egalitate și nu raporturi de tipul educat și educator. Totuși, puțin sigur pe el, provocator și timid totodată, simte nevoia să fie susținut de cei de-o seamă cu el. (30, pag. 101 Neculau). Cu toate atitudinile de revoltă sau independență pe care le afirmă, adolescentul simte încă nevoia de protecție. Ea constituie efectiv un factor de securizare. În familie adolescentul dorește să fie considerat, acceptat și stimulat. El este deosebit de sensibil la felul de afecțiune care i se arată și la atitudinea apreciativă a celor din jur.

Pentru dezvoltarea personalității și a identității adolescentului, părinții trebuie să arate adolescentului afecțiune și înțelegere. Indiferența, afirmă A. Berge, este singura atitudine de care copiii au cu adevărat teamă, iar frica se știe este una din cele mai izbutite unelte de schilodire a personalității.

Părinții trebuie să țină cont că exemplul personal are infinit mai multă eficiență pedagogică decât predicile și cicăleala. Ei trebuie totodată să nu uite că scara de valori a tânărului de 18 ani nu este aceeași cu scara de valori a adultului de 50 de ani și că divergențele dintre adolescent și părinți sunt adeseori inevitabile.

Preocuparea adolescentului în relație cu adultul este să stabilească raporturi de egalitate și nu raporturi de tipul educat și educator. Totuși, puțin sigur pe el, provocator și timid totodată, simte nevoia să fie susținut de cei de-o seamă cu el. (30, pag. 101 Neculau).

Cu toate atitudinile de revoltă sau independență pe care le afirmă, adolescentul simte încă nevoia de protecție. Ea constituie efectiv un factor de securizare. În familie adolescentul dorește să fie considerat, acceptat și stimulat.

El este deosebit de sensibil la felul de afecțiune care i se arată și la atitudinea apreciativă a celor din jur. Pentru dezvoltarea personalității și a identității adolescentului, părinții trebuie să arate adolescentului afecțiune și înțelegere. Indiferența, afirmă A. Berge, este singura atitudine de care copiii au cu adevărat teamă, iar frica se știe este una din cele mai izbutite unelte de schilodire a personalității.

Părinții trebuie să țină cont că exemplul personal are infinit mai multă eficiență pedagogică decât predicile și cicăleala. Ei trebuie totodată să nu uite că scara de valori a tânărului de 18 ani nu este aceeași cu scara de valori a adultului de 50 de ani și că divergențele dintre adolescent și părinți sunt adeseori inevitabile.

Pentru dezvoltarea adolescentului este necesar ca acesta să fie lăsat cât mai liber, concomitent cu învățarea unor atitudini cât mai morale prin exemplul părinților. Este bine ca tânărul adolescent să fie lăsat să experimenteze și să-și asume responsabilități pentru a deveni independent. Libertatea de a intra într-un grup de vârsta lui îi permite să experimenteze comportamente sociale pe care și le-a însușit în climatul afectiv al familiei. Grupul este acela care conduce la formarea unei identități sociale.

El oferă adolescentului un ideal de sine, o imagine liniștitoare a propriului eu, un antidot pentru neliniștile sale anterioare. Numai grupul poate să-i satisfacă valențele de afirmare, poate să-i redea sentimentele de valoare, spune A. Neculau (5, pag. 165).

Până la această vârstă copilul nu dovedea preocupări pentru rolul pe care-l putea juca în societate, la adolescent se remarcă apariția conștiinței sociale, el devine conștient de persoana altuia, dar și de a lui. El nu se poate defini decât făcând comparație cu ceilalți membrii ai societății pe care o frecventează. Copilul capătă sentimentul responsabilității.

Libertatea și independența față de relațiile parentale sunt adesea frustrante și creează nu numai nesiguranță ci și sentimente de culpabilitate. Aceleași fenomene au loc și cu privire la grup. Apartenența la grup este competitivă și adesea tensionată, ceea ce va genera sentimentul de dependență, dar concomitent și de independență și o oarecare nesiguranță. Astfel procesul formării conștiinței de sine se ajustează și prin raportare la cei din aceeași generație.

În etapa adolescenței, relațiile dintre fete și băieți sunt mai puțin distanțate, pot să se organizeze prietenii de grupuri mixte. Prieteniile cu tinerii de același sex sunt pline de confidențe și se organizează pe preocupări comune.

Atitudinea față de părinți pierde din opozabilitate, integrarea în grup este competitivă și de generație, plină de aspirații înalte (33, pag. 224-229)Neculau. Imaginea de sine se formează la această vârstă și prin integrarea în propria clasă de elevi, prin interacțiunea cu colegii și profesorii. Profesorul are rolul de a ghida munca în grup, a realiza aprecieri la adresa elevilor, cât și prin a fi un îndrumător, obiect de comparație și identificare pentru elevi.

Profesorul joacă rolul de model în măsura în care aspirațiile adolescentului tind să găsească împlinirea modului de a fi în obiectul pe care îl predă și în modul în care o face.

Clasa este un mediu de socializare prin comparațiile pe care adolescentul are posibilitatea să le facă. Comparațiile pe care adolescentul le poate realiza îi oferă puncte de reper, posibilitatea de a afla care-i sunt propriile capacități în raport cu ale celorlalți; deci de a-și forma o imagine a calităților de care dispune.

În școală adolescentul își dezvoltă creativitatea, învață să-l ajute pe celălalt, să îl accepte, învață să se exprime, să devină responsabil, să fie acceptat de celălalt. Ei sunt preocupați să discute problemele comune și să participe la soluționarea lor. Astfel ei își vor asuma roluri, vor impune statusuri. Stimularea creativității și comunicării în grup, atât în școală cât și în afara ei poate duce la conștientizarea unor posibilități, la lărgirea câmpului relațional și motivațional, a învățării unor norme și conduite sociale și la împlinirea social afectivă a tinerilor.

În perioada adolescenței, rolurile dobândite și de adeziune se multiplică. Ele generează treptat roluri prospective. Întotdeauna unul din roluri este dominant. Reputația vocațională contribuie la structurarea statutului lor, se știe că statutul este emancipația evaluării și competenței având deci altă condiționare și structură psihogenetică decât rolul, deși la fiecare rol se tinde spre dobândirea unui statut.

Identificarea vocațională se manifestă mai mult ca descoperire de aptitudini, capacități și abilități și ca pregătire activă direcționată. Fiind în plină cursă pregătitoare de a pătrunde în procesul de activitate socială majoră a grupului, pe lângă rolurile actuale, adolescentul prezintă și o gamă de roluri virtuale sau potențiale. Virtual, orice adolescent este un om politic, un filosof, un reformator social, un om util societății.

Rolurile virtuale nu se exteriorizează printr-o „acțiune de rol” și nici nu sunt „asumate”, ci presează adesea conștiința și nu rareori erup sub formă de structuri ideale. A asuma un rol înseamnă implicit a te încadra într-un statut, între statut și rol existând un raport dialectic care, în planul persoanei, se sprijină pe bipolaritatea conștiinței, un pol fiind reprezentat de individ, celălalt de societate.(4, pag. 83-84)

Odată cu adolescența apare și interesul pentru profesie. Ca orice rol social, și rolul profesional face parte din societate. Se poate vorbi de roluri profesionale vocaționale, indiferente sau traumatizante. Dintre toate rolurile pe care le întrevede adolescentul în perspectivă, rolul profesional ocupă primul loc.

Pentru ca profesia pentru care se pregătește adolescentul să îi îndeplinească aspirațiile intime este necesară o descoperire a vocației. O falsă imagine a adolescentului despre sine, în virtutea afirmării unui rol ce l-a ales drept model, influența climatului familial și social, respectarea voinței părinților, pot face adolescentul să aleagă o profesie care să nu corespundă vocației sale. O adecvată îndrumare vocațională conduce la realizarea personalității, presupune o bună autocunoaștere și o imagine de sine bine conturată, precum și o optimală integrare a tânărului în viață.

Reversul acesteia poate reprezenta un factor de generare a unor consecințe negative atât pentru individ cât și pentru grupul social care îl include. Neîmplinirea vocațională poate duce la neîmplinire sufletească, la nemulțumire și la sentimentul eșuării în viață, ceea ce nu poate genera o imagine pozitivă despre sine.

Odată cu adolescența apare și interesul pentru profesie. Ca orice rol social, și rolul profesional face parte din societate. Se poate vorbi de roluri profesionale vocaționale, indiferente sau traumatizante. Dintre toate rolurile pe care le întrevede adolescentul în perspectivă, rolul profesional ocupă primul loc. Pentru ca profesia pentru care se pregătește adolescentul să îi îndeplinească aspirațiile intime este necesară o descoperire a vocației.

O falsă imagine a adolescentului despre sine, în virtutea afirmării unui rol ce l-a ales drept model, influența climatului familial și social, respectarea voinței părinților, pot face adolescentul să aleagă o profesie care să nu corespundă vocației sale.

O adecvată îndrumare vocațională conduce la realizarea personalității, presupune o bună autocunoaștere și o imagine de sine bine conturată, precum și o optimală integrare a tânărului în viață. Reversul acesteia poate reprezenta un factor de generare a unor consecințe negative atât pentru individ cât și pentru grupul social care îl include. Neîmplinirea vocațională poate duce la neîmplinire sufletească, la nemulțumire și la sentimentul eșuării în viață, ceea ce nu poate genera o imagine pozitivă despre sine.

Un alt factor important ce intervine în descoperirea vieții interioare este propria cameră în care adolescentul are ocazia să mediteze asupra sa. Marele scriitor Anatole France scria: din momentul în care am avut propria mea cameră, am avut o viață interioară, fiind capabil de reflexie și reculegere. Nu găseam frumoasă această cameră, nu mă gândeam nici un moment cum ar fi trebuit să fie, o găseam unică, incomparabilă. Ea mă separa de univers, aici s-a format spiritul meu…

Proiectarea în viitor este alt factor în dezvoltarea identității. Este interesul pentru profesia ce o va îmbrățișa. Adolescentul se analizează pentru a-și cunoaște calitățile, reacțiile asupra propriei persoane sunt foarte frecvente. După unii psihologi, preocuparea de propria persoană duce la solitudine, motivele sunt diverse. Unii caută liniștea, iar alții pentru a fugi de ochii iscoditori ai adulților spre a nu fi expuși criticilor preferă singurătatea.

Străduindu-se să înțeleagă viața în ansamblul ei, adolescentul simte nevoia să dobândească în conștiința sa raționalitatea existenței, sensurile ei unitare, ordinea și determinările existenței și în același timp, problemele sociale, dorind și străduindu-se să afle soluții și răspunsuri care să-l satisfacă. Astfel adolescentul se străduiește să-și definească locul și menirea sa în societate, idealul de viață și de muncă.

El simte nevoia unei concepții etice, se străduiește să și-o făurească și tinde să se călăuzească după ea. Elementul care contribuie la integrarea adolescentului în viață, în societate și în ultimă instanță în colectiv este munca. Satisfacția în și prin muncă creează adolescentului un climat stimulativ dacă factorii educativi explică, lămuresc adolescenților rostul social al muncii lor, dacă li se implantează sentimentul participării, contribuției la munca celorlalți, dacă la se acordă răspunderi personale, definite prin raportare la ceilalți dacă fiecărui adolescent i se oferă posibilitatea să dovedească celor din jur și sie că este capabil de ceva, că este util, că aparține colectivului. (11, pag. 91)

1.3. Problema autodeterminării profesionale în adolescență

Activitate individuală și socială de planificare a stadiilor și fundamentare a deciziilor conduc o persoană la frecventarea unui tip de instituție școlară și la angajarea în practicarea unei profesii. Din perspectiva succesiunii temporale, orientarea socială anticipează și pregătește angajarea în profesie, întrucît ciclurile școlare terminale sînt organizate astfel încît conduc și la o formație profesională. certificată de diplome.

Succesiunea este însă inversată atunci cînd avem în vedere că opțiunea profesională este cea care determină decizia de frecventare a unei instituții școlare, ultima apărînd în ipostaza de condiție de realizare a celei dintîi. În practică nu se poate însă vorbi de universalizarea unei succesiuni anume, întrucît există multiple variații generate de factori individuali și sociali.

Acești factori se referă la: dezvoltarea vocațională individuală, dinamica social-economică a profesiilor și organizarea filierelor de școlarizare. Orientarea social-profesionalăîși instituie o cale unitară și lineară a desfășurării atunci cînd există convergență între cele trei instanțe.

Adeseori apar însă decalaje între ele, conducînd la incompatibilități între dotarea individuală, pe de o parte, și filiera școlară de profesionalizare, tipul de profesie practicată sau cererile sociale de calificări, pe de altă parte. Evitarea acestor incompatibilități presupune identificarea și analiza modului de acțiune a factorilor implicați, pentru ca pe această bază să se fundamenteze activitatea de orientare profesională.

Dezvoltarea vocațională este parte componentă a dezvoltării psihice individuale și se constituie ca produs al interacțiunii dintre sine și mediul de muncă. Are un caracter progresiv și se află în relație cu stadiile de viață. Tinde să atingă stadiul de maturizare în anii adolescenței, dar nu își încetează evoluția după aceasta, apărînd noi stadii cum ar fi cel al explorării (20-30 ani), al realizării (30-50 ani), al stabilizării (50-65 ani) și apoi al evaluării (după vîrsta de 65 de ani).

Interacțiunea dintre sine și mediu este analizată prin invocarea conceptelor de sarcini ale dezvoltării, roluri sociale și comportamente de întîmpinare (D. H. Blocher, R. S. Rapoza, 1981). Sarcinile dezvoltării și comportamentele de întîmpinare acționează ca solicitări față de sine în fiecare ciclu de viață, determinînd individul să acționeze astfel încît să răspundă cerințelor mediului social și să fie pregătit pentru trecerea într-un stadiu nou superior de dezvoltare.

Cercetarea a pus în evidență planificarea superficială a orientării profesionale a adolescenților atît în opțiunea pentru o profesie, cît și în cea pentru o filieră de învățămînt secundar și superior. J. L Bodden și L E. James (1976) apreciază pe baza unor date experimentale că sarcina cognitivă de a face o alegere vocațională realistă și individualizată depășește nivelul de dezvoltare cognitivă a adolescenților. Opțiunea vocațională este puternic influențată de așteptările familiei și de informațiile obținute în interacțiunile cu alții semnificativi (covîrstnici, prieteni, rude, cunoștințe întîmplătoare). În general, procesul de dezvoltare vocațională în școala secundară și în facultate nu este dependent de condițiile anterioare ci de experiența trăită în perioadele respective.

Ca atare, orientarea social-profesională se confruntă în această perioadă cu stări de indecizie și cu absența unor planuri stabile și temeinic cristalizate. Aceste stări sînt de apreciat ca normale și cu efecte benefice, pentru că produc asimilarea de valori, interese și scopuri de lungă durată care elimină ambiguitatea planurilor sau indecizia și accelerează dezvoltarea vocațională. Totodată, aceasta presupune că orientarea social-profesională trebuie să ofere:

sprijin în dezvoltarea conștiinței de sine și autoevaluării;

informații diverse despre avantajele unei opțiuni;

oportunități de stabilire a unor relații semnificative cu alte persoane angajate în domeniu și cu diverse situații de muncă și de roluri sociale.

Orientarea social-profesională este centrată pe dezvoltarea vocațională, dar nu în mod separat de mediul social, relațional, de muncă și învățare care contribuie la dezvoltarea personală integrală. O atenție specială ar trebui acordată informațiilor despre lumea muncii și a profesiilor și mai ales despre continuitatea dezvoltării vocaționale în condițiile de schimbare a profesiilor și a conținutului muncii, care solicită noi decizii în alte cicluri de viață.

Statisticile din țările dezvoltate industrial pun în evidență faptul că în cursul vieții o persoană este probabil gata să-și schimbe profesia de circa trei ori, iar ocupația de cel puțin șapte ori (J. Shipton, E. H. Steltenpohl, 1981). Alegerea profesiei și ocupației și pregătirea care contribuie la dezvoltarea vocațională solicită ca atît orientarea profesională, cît și planificarea devenirii personale să se desfășoare în permanență de-a, lungul întregii vieți. De aici și organizarea unor rețele de orientare profesională și selecție profesională care sînt afiliate unităților productive și instituțiilor școlare.

Planificarea dezvoltării vocaționale este un proces individual, modelat de mediul școlar, social și de muncă, care include perioada de anticipare și pe cea de implementare (V. Harren, 1976). Acestor perioade le corespund stadii progresive de dezvoltare, respectiv: explorarea alternativelor școlare și profesionale, cristalizarea unor grupuri de alternative asociate cu judecăți de valoare, alegerea și specificarea potențialului de acțiune (pentru perioada de anticipare) și angajarea, precizarea și efectuarea alegerii (pentru implementare).

Alți autori adoptă o perspectivă decizională în care se identifică „tipuri de strategii" sau modalități specifice prin care este organizată informația despre sine și despre opțiunile vocaționale (D. A. Jepsen, 1974) și deosebesc persoanele active de cele pasive, care doar se conformează deschiderilor de pe piața forței de muncă sau a profesiilor.

În ultimul timp, s-a optat pentru un model etapizat de planificare a orientării profesionale și a dezvoltării vocaționale individuale (S. Walworth. J. Goodman, 1975, 1981). Etapele considerate sînt următoarele:

definirea sarcinii sau conștientizarea situației de decizie sub acțiunea unor factori extrinseci (presiunea familiei, cerințe instituționale, vîrsta) sau intrinseci (cristalizarea unor aspirații cognitive și profesionale, nevoia de independență etc.);

culegerea de informații despre sine (aptitudini și abilități, interese, valori, preferințe pentru stiluri de viață) și despre lumea exterioară cu referire specială la oportunitățile societății și profesiei. Pentru primul tip de informații au fost elaborate teste, chestionare, liste de control și alte instrumente de diagnosticare psihologică. Pentru al doilea tip, cunoașterea prezentului social și a tendințelor evolutive trebuie centrată pe lumea muncii și a profesiilor în relație cu organizarea filierelor școlare, folosindu-se profesiograme, experiența directă și studiul independent etc.;

stabilirea unei ierarhii a propriilor valori în funcție de informația disponibilă;

formularea deciziei, respectiv opțiunea și acțiunea pentru o filieră socială și profesională presupun alegerea unei alternative și acțiunea de realizare a ei pe baza ierarhiei valorice stabilite și a probabilității subiective a rezultatelor și riscurilor ce îi sînt asociate.

Eficiența orientării social-profesionale este maximă în perioadele de tranziție, care corespund acelor stadii de viață cînd trebuie făcute opțiuni privitoare la propria devenire. Ele apar fie ca urmare a evoluției personale, fie datorită schimbărilor din mediul școlar, profesional sau social.

Lipsa unui sistem instituțional de orientare social-profesională are efecte negative în planul dezvoltării armonioase a unei persoane și în valorificarea socială optimă a talentelor. Selecția profesională este o funcție îndeplinită în unitățile productive de un departament specializat în condiții de existență a mai multor candidați pentru aceeași poziție. Scopul este acela de a alege persoana care dispune de calificările și posibilitățile de adaptare cele mai adecvate locului de muncă.

Pentru aceasta au fost elaborate baterii de teste și alte probe psihosociale de analiză și predicție a compatibilității dintre profilul personal și cerințele profesionale ale postului de muncă.

Profesia-tip de activitate socială ce se exercită pe baza unei pregătiri profesionale, a unei calificăridesemnează complexul de cunoștințe teoretice și deprinderi practice dobîndite de către o persoană prin pregătire și se exprimă prin meseria sau/și specialitatea însușite.

Constituirea profesională a avut loc în cadrul procesului amplu și de durată de profesionalizare a muncii. Pentru o perioadă considerabilă din istoria omenirii s-a menținut o distincție netă între activitățile intelectuale și cele fizice(manuale).

Doar primului grup i s-a aplicat denumirea de profesie – ca ocupație ce necesită înalte cunoștințe de specialitate, în prezent, ca urmare a dezvoltării forțelor de producție, a creșterii complexității muncii și a cerințelor impuse de revoluția științifico-tehnică, profesionalizarea muncii a devenit generală. Cvasitotalitatea ocupanților solicită și se exercită pe baza unei calificări, ceea ce conferă individului anumite drepturi dar și asumarea unor responsabilități specifice muncii ce o desfășoară.

Conținutul profesiei, cerințele practicării acestora, beneficiile rezultate sînt expuse în așa numitele profesiograme. În economia românească peste 95% din activitățile de muncă necesită o calificare (fac excepție numai activitățile de manipulare a produselor, încărcare, descărcare, transport manual).

Recensămîntul populației din anul 1992 a înregistrat profesia persoanelor luîndu-se în considerare 4 nivele de pregătire, cu formele lor specifice, în cazul a 45 categorii și 359 grupe de profesii: muncitori, – calificați prin licee de specialitate, școli medii tehnice, școli profesionale, ucenicie, cursuri, practică la locul de muncă; maiștri; absolvenți de școli postliceale; absolvenți ai învățămîntului superior.

Ca urmare a sporirii complexității muncii în condițiile revoluției științifico-tehnice, se asistă la solicitări tot mai mari în domeniul pregătirii forței de muncă, trecerea de la situația în care predominau formele de calificare realizate de către unitățile productive (ucenicie, practică la locul de muncă), la situația în care predomină sau devin exclusive formele de calificare în cadrul sistemului de învățămînt, cu o creștere a numărului anilor de studiu. În ultimele decenii a sporit proporția muncitorilor pregătiți prin forme de calificare în cadrul învățămîntului liceal și profesional.

Diversele analize și calcule demonstrează contribuția deosebită a calificării profesionale, a învățămîntului la creșterea productivității muncii (se înregistrează o creștere de cîteva procente a productivității muncii pentru fiecare an de pregătire).

Deși orientată în raport cu cerințele pentru etapa viitoare, calificarea realizată în tinerețe nu încheie procesul formării profesionale. Cea de a doua componentă a acestui proces o constituie perfecționarea, destinată să faciliteze individului adaptarea la schimbările din domeniul său de activitate. Se estimează la 15 ani intervalul de schimbare a conținutului unei profesii. Perfecționarea profesională se realizează prin studiul individual, reciclare, policalificare și recalificare.

Perspectiva sociologică asupra profesiilor se corelează cu aceea a altor științe preocupate de acest domeniu: economie, ergonomie, psihologie, pedagogie. În ceea ce o privește, sociologia este interesată de studiul caracteristicilor sociale ale profesiei și ocupațiilor, de analiza influenței activității de muncă, în raport cu alte sfere de preocupări ale oamenilor, asupra personalității și conștiinței lor; sînt cercetate aspecte referitoare la constituirea aspirațiilor, idealurilor și intereselor profesionale; orientarea, recrutarea și selecția profesională; cerințele, conținutul și eficiența pregătirii; dinamica ocupațiilor și profesiilor; caracteristicile mobilității profesionale; implicațiile sociale ale schimbărilor din conținutul muncii și al profesiilor.

1.4. Particularități ale autoconștiinței profesionale

W. B. Walsh și S. H. Osipow în lucrarea “Career Decision Making” afirmă că învățămîntul și munca sînt două domenii-cheie ale activității umane și luarea deciziilor privind aceste două domenii are o importanță decisivă pentru majoritatea oamenilor, deoarece afectează soarta omului, viitorul lui. În plan individual se iau decizii importante cînd se alege instituția de învățămînt, profesia, schimbarea locului de muncă sau a profesiei. În plan general luarea deciziilor în aceste două domenii se înscrie în politica social-economică.

Problema alegerii traseului profesional și de viață, vine cu toată acuitatea în fața omului în acea vîrstă, cînd el, poate, nu conștientizează pînă la urmă toate consecințele deciziilor luate în tinerețe. Alegerea profesiei este prima verigă în lanțul alegerilor de mai departe legate de muncă, crearea familiei, ascensiunea socială, bunăstarea materială și dezvoltarea spirituală. De la această primă alegere începe traseul de viață independent al omului.

Prima decizie, importantă și independentă, afirmă același autor, este luată de tineri sprijinindu-se nu pe experiența de viață, care vine cu anii, ci pe reprezentările privind viitorul lor și viitoarea societate în care vor trăi. Cu cît mai clară și chibzuită va fi imaginea viitorului în conștiința tinerilor, cu atît mai responsabil vor lua ei decizii în prezent.

O gîndire nouă, independentă va ajuta tinerilor să găsească ieșirea din situațiile de criză, să-și determine căile de viață, să înțeleagă complexitatea, contradicțiile, durata și adîncimea proceselor ce au loc în societate. De faptul cum va fi conștiința, comportamentul, creativitatea tinerilor, în mare măsură depinde soarta omenirii. Există o legătură între generații. Mersul istoriei e astfel că ceea ce se întîmplă astăzi a fost pus în adîncurile trecutului și la rîndul lor determină viitorul.

Orientarea profesională are o orientare spre personalitate și responsabilitate. Ea devine necesară în orice perioada de vîrstă – de la perioada adolescenței pînă la bătrînețe. Greșelile în alegerea profesionala îl costă scump pe om, deoarece anume ele reprezintă una din principalele cauze, care-l transformă pe om în șomer.

O orientare profesională corectă devine pentru orice vîrstă fundamentul “imunității‘ sociale și profesionale a personalității pe piața muncii.

Din cele expuse mai sus putem determina că : orientarea profesională în societate dintr-un scop tradițional formal-declarativ pedagogic școlar devine un instrument necesar, cu ajutorul căruia personalitatea, pe parcursul întregii vieți, poate determina nivelul aspirațiilor sale pe piața muncii.

Orientarea profesională leagă sistemul de învățămînt cu sistemul economic al societății, necesitățile elevului cu cele ale societății, prezentul elevului cu viitorul lui. Poate că datorită anume acestui rol important al ei și se minimalizează importanța orientării profesionale. Căci, pe măsura ce orientarea profesională devine o parte componentă a instruirii, ea ajută la debarasarea de tendințele deumanizatoare a sistemului autoritar închis. Conținutul și procesul instruirii trebuie permanent evaluat din punctul de vedere atît al necesităților social-economice ale societății, cît și cel al necesităților individului.

Mai mult decît atît, una din funcțiile principale ale școlii este de a forma la elevi cunoștințe, priceperi și deprinderi care le-ar permite să facă ei singuri această analiză (evaluare). Astfel orientarea profesională poate aduce un aport semnificativ în consolidarea relațiilor dinamice între generația în creștere și societate.

Crearea unui sistem de orientare profesională în țara noastră în conformitate cu cerințele pieței muncii și practica mondială în acest domeniu ar permite personalității să se autodetermine în posibilitățile sale profesionale pentru integrarea în activitatea de producție utila, va contribui la repartizarea optimă a resurselor umane, sporirea competitivității absolvenților pe piața forței de muncă, creșterea competenței profesionale și ridicarea productivității muncii etc.

Principalul în om este capacitatea de a alege, de a lua decizii, de a activa. În contextul celor spuse, menționăm cuvintele psihologului rus Con I. despre alegerea profesiei care este, de fapt, alegerea vieții, căci de faptul ce și cum ai ales, va depinde cum va fi viața de mai departe.

Orientarea socială a personalității este determinarea propriei atitudini față de viață, conștientizarea legăturilor indisolubile între personalitate și societate, necesități și condițiile de satisfacere a lor; este elaborarea anumitor poziții de viață în corespundere cu cerințele realității sociale. Maturizarea socială a personalității este legată de creșterea responsabilității, conștientizarea faptului că viața nu o poți trăi pe „maculator”, că viitorul tău este ceea ce tu singur creezi cu propria muncă, și deci mult depinde de tine însuți.

După faptul, ce atitudine are omul față de viitorul său în tinerețe, cînd își determină orientările esențiale ale traseului vieții sale, se poate constata nivelul lui de maturizare socială. Numai de noi depinde cum va arăta viitorul, de măsura în care vom participa la întreaga activitate creativă a zilelor noastre.

De loc surprinzător, una dintre primele profesii a cărei reprezentare a fost descrisă separat, a fost cea de psiholog. Nu putem atribui acest efort orgoliului profesional sau curiozității, ci în primul rînd faptului că, mai mult decît altele, profesia de psiholog, îndeplinește toate criteriile necesare pentru ca un obiect să devină obiect de reprezentare socială. Moliner, 1995) remarca că volumul de informații este mare, imprecis sau chiar confuz, neexistînd o poziție universal valabilă ; obiectul prezintă o miză ridicată atît pentru studenți sau practicieni (miza identitară) cît și pentru publicul larg (miza de coeziune); nu există o structură, o instanță care să dicteze o poziție oficială.

Printre aceste lucrări menționăm cercetarea efectuată de Pomini și Duruz (1995), care descrie reprezentarea sociala a profesiei de psiholog la nivelul a doua grupuri profesionale diferite, ambele aflate în raporturi directe cu psihologii, juriștii și preoții.

Concluziile studiului afirmă că diferențele observate în reprezentările despre psiholog țin mai degrabă de diferențele dintre contextele profesionale și procesele identitare, decît de informațiile disponibile sau de strategiile comunicaționale reale adoptate și combat ideea posibilității modificării reprezentării psihologului prin campanii de informare globală.

Studiile asupra reprezentării sociale a psihologului s-au înscris însa in marea lor majoritate în lumea deschisă de A. Palmonari prin cercetarea sa asupra imaginii psihologiei în Italia.

O ancheta asupra psihologilor a fost realizata intre anii 1978-1983, in cadrul unui vast proiect de Medicina Preventiva al Consiliului Național al Cercetării, in scopul inventarierii opiniilor psihologilor italieni care lucrează in diferite domenii, privind unele aspecte ale activității lor profesionale. Într-un prim timp au fost realizate convorbiri cu « martori privilegiați» (administratori în diverse servicii care angajau psihologi, psihologi înserați de mult timp in contexte diferite, profesori universitari, psihoterapeuți).

Aceasta a permis aducerea în lumină a principalelor teme asupra cărora se focalizează instrumentele de investigație. Pe lîngă un chestionar descriptiv, privind datele sociografice, a fost elaborată o grilă de convorbire ce conținea întrebări pentru explorarea temelor următoare:

activități, funcții și obiective ale muncii psihologului;

condiții structurale și organizarea intervenției sale;

raporturi cu profesioniști ai altor domenii (psihologice sau nu);

evaluarea itinerarului formativ urmat;

deontologie și reglementarea juridica a profesiei;

identitatea profesională;

consistența științifică a psihologiei;

Elementele ce caracterizează o profesiune ar fi individualizarea unei noi arii problematice, emergența unui grup ce se consideră apt să trateze, pentru binele comun și cu tehnicile de care dispune, noile probleme, definirea tot mai rafinată a tehnicilor și a stilurilor de intervenție proprii grupului, originale în raport cu tehnicile folosite în tratarea ariei de probleme la faza în care nu i se definește încă specificitatea.

Procesul prin care “munca de psiholog” a devenit specializarea “de a lucra ca psiholog într-un domeniu”, se află în strînsă relație nu numai cu evenimentele importante ale societății, dar și cu evoluția culturală și cu semnificațiile ce au fost atribuite, în raport cu aceasta, psihologiei și științelor umane.

1.5. Concluzii

Conștiința de sine constituie reflectarea în conștiința individului a propriei existentepsihice ș isociale. Se structurează în cadrul relațiilorsociale, individul cunoscându-se pe sine și delimitându-se de ceilalți prin comparare cu semenii săi.

Individul devine, astfel, o conștiință personalizată, individualizată. Personalitățile structurate disarmonic își structurează o imagine deformată atât desprelume, cât și despre sine.

Conștiința de sine este rezultatul proceselor raționale de prelucrare a informațiilor și, totodată, rezultat al acumulării unei mari cantități de informații. Cu cît nivelul conștiinței este mai ridicat, cu atît structura sinelui individual este mai conturată.

Conștiința de sine este rezultatul experiențelor trăite, a acumulării ș iprelucrării a cît mai multe informații, este reprezentarea propriei personalități și proiectarea e isocială. Fiecare persoană are o reprezentare proprie a sinelui – reprezentare care poate atenua sau exagera realitatea. Există, în general, tendința de a ne vedea mai „buni" decît suntem și, în multe cazuri, acest fapt este o proiectare a aspirațiilor, a dorințelor noastre. Există însăși persoane care-și subestimează valențele, neavînd încredere în forțele proprii.

A fi conștient de sine înseamnă a realiza cine ești, ce dorești să fii.

Conștiința trebuie considerată în primul rînd în unitate cu activitatea socială de transformare a lumii, de adaptare de tip uman. Ea își păstrează la nivel social și individual, legătura sa vitală cu activitatea și dobîndește, în plan subiectiv, forma de desfășurare a activității, pentru că, după cum arata A. N. Leontiev, odată cu transformarea structurii activității omului se schimbă și structura conștiinței.

Problema orientării profesionale se pune diferit în funcție de capacitățile intelectuale ale tânărului și de dorința profilării pe un anumit domeniu de activitate. Pentru unii tineri viitorul profesional este un subiect central, clar și în acest scop ei acordă un interes deosebit materiilor școlare corelate cu viitoarea profesie.Constituirea profesiei a avut loc în cadrul procesului amplu și de durată de profesionalizare a muncii.

Pentru o perioadă considerabilă din istoria omenirii s-a menținut o distincție netă între activitățile intelectuale și cele fizice(manuale). Doar primului grup i s-a aplicat denumirea de profesie – ca ocupație ce necesită înalte cunoștințe de specialitate, în prezent, ca urmare a dezvoltării forțelor de producție, a creșterii complexității muncii și a cerințelor impuse de revoluția științifico-tehnică, profesionalizarea muncii a devenit generală.

Orientarea profesională leagă sistemul de învățămînt cu sistemul economic al societății, necesitățile elevului cu cele ale societății, prezentulelevului cu viitorullui. Poate că datorită anume acestui rol important al ei și se minimalizează importanța orientării profesionale Astfel orientarea profesională poate aduce un aport semnificativ în consolidarea relațiilor dinamice între generația în creștere și societate.

CAPITOLUL 2. INVESTIGAȚIA EXPERIMENTALĂ A AUTOCONȘTIINȚEI PROFESIONALE LA STUDENȚII, PSIHOLOGI

2.1. Scopul și obiectivele cercetării

Scopul tezei constă în investigația experimentală a particularităților autoconștiinței profesionale la viitorii psihologi.

Obiectivele cercetării:

Analiza informației științifice cu privire la problema conștiinței, autoconștiinței, conștiinței profesionale, dinamica dezvoltării conștiinței profesionale;

Investigația experimentală a autoaprecierii, a atitudinii față de sine, la viitorii psihologi;

Analiza comparativă a rezultatelor obținute;

Elaborarea concluziilor;

2.2. Ipotezele cercetării

Ipoteza generală- presupunem că la studenții anului trei, de la psihologie se vor înregistra valori înalte la scalele: încredere în sine, atitudinea globabă față de sine, autostimă, simpatia față desine față de studenții anului întîi și doi.

Ipoteze de lucru:

Presupunem că există diferențe în ceea ce privește încrederea în sine la studenții anul 3, față de cei din anul întîi și doi.

Presupunem că există diferențe în ceea ce privește atitudine globală față de sine la studenții anul 3, față de cei din anul întîi și doi.

Presupunem că există diferențe în ceea ce privește autostimă la studenții anul 3, față de cei din anul întîi și doi.

Presupunem că există diferențe în ceea ce privește simpatia față de sine la studenții anul 3, față de cei din anul întîi și doi.

2.3. Descrierea eșantionului de cercetare

La studiu dat a participat un eșantion din 80 de subiecți, studenți ai ,,Universității Aleccu Russo” din Bălți, facultatea FȘEPA, specialiatea psihologie.

Un subeșantion din 26 ce reprezintă(32,50%) din eșantion, studenții anului întîi.

Un subeșantion din 27 ce reprezintă(33,75%) din eșantion, studenții anului doi.

Un subeșantion din 29 ce reprezintă(36,25%) din eșantion, studenții anului trei.

Tabelul 1. Structura eșantionului pentru cercetare

Fig.1 Structura eșantionului de cercetare

2.4. Metodologia utilizată

Au fost selectați studenții de la FȘEPA, specialitatea “Psihologie” anul 1, anul 2, și anul trei de studii.

Metodica de determinare a autoaprecierii Dembo-Rubinstein. (modificată A. M. Prihojan).

Autori: Dembo-Rubinstein, A. M. Prihojan.

Scopul: Investigația autoaprecierii personalității. Metodica constă în ierarhizarea de către respondenți a unor calități de personalitate . Rezultatele se apreciază după tabela specială.

Descriere: Are menirea de a testa autoaprecierile și aspirațiile spre dezvoltare a sinelui. Subiecților li se propune să indice pe 7 segmente a cîte , nivelul dezvoltării unor calități – cum se văd ei în prezent la indicii (sănătate, inteligență, caracter, autoritate la semeni, abilități manuale, exterior, încredere în sine) și cel al aspirațiilor spre dezvoltare – cum ar vrea ei să fie. Primul segment nu se ia în considerație în timpul calculului, el prezentînd o mostră de antrenament. Celelalte 6 sunt măsurate, calculîndu-se media pentru ceea ce este în present și se calculează punctajul pentru ceea ce-și dorește subiectul să fie.

În conformitate cu concepția autorilor metodei:

Nivelul autoaprecierii se evaluează în felul următor:

mai puțin de – autoapreciere joasă;

45- 59 – autoapreciere medie;

60-74 – înaltă;

75-100 – foarte înaltă.

Se consideră că autoaprecierile reale se conțin între indicii 45-74, de la 75 la 100 se manifestă supraaprecierea, care denotă anumite probleme de formare a personalității, incapacitate de evaluare de sine în raport cu alții, lipsa unui potențial de dezvoltare.

Mai puțin de 45- subapreciere, la subiecții din această categorie se manifestă puternic sentimental de neîncredere în sine sau de apărare.

Metoda determinării atitudini fata de sine (R. S. Pantileeva)

Autori : R.S Pantileeva

Scop: Investigația atitudinii față de sine.

Descriere:

Deschidere-atitudine deschisă sau închisă față de sine (de autoapărare), sinceritatea interioară sau închistrare;

Încrederea în sine – supraapreciere, puterea « eu-lui », sau invers slăbiciune, îndoiala;

Autodirijare – reflecta reprezentarea despre izvorul activismului subiectului, capacitatea de autoreglare;

Atitudinea față de sine – reflectă reprezentările subiectului despre emoțiile pe care el este; capabil sa le provoace la ceilalți (stimă, simpatie, sau invers);

Valoarea propriei personalități pentru ceilalți;

Autoacceptare – simpatie față de sine, acceptarea de sine;

Autoatașament – dorința de a face modificări (sau nu) în propria personalitate;

Conflict intern-sentimentul de conflictualitate cu propria personalitate;

Autoacuzare – emoții negative față de sine .

După obținerea datelor se efectuează evaluarea reieșind din aceste 9 scale .

2.5 Rezultatele obținute și interpretarea lor cantitativă și calitativă

După aplicarea metodicii care a avut ca scop determinarea nivelului autoaprecierii am obținut următoarele rezultate.

Tab.2 Structura nivelului de autoapreciere

Fig.2 Scala nivelului de autoapreciere

Deci rezultatele ne demonstrează ca studenții de la anii absolvenți se înscriu la nivel superior practic la toate scalele. La studenții de la anul întîi de studii remarcăm indici coborîți ai autoaprecierii la toate scalele, mai evidenți totuși fiind indicii medii, moment care denotă incapacitatea acestora de a-și aprecia rezultatele propriei activități. Studenții de la anii absolvenți își apreciază adecvat propria personalitate, capacitățile proprii, comparîndu-le cu cele ale colegilor. Ei sunt mai încrezuți în sine, din motivul că deja sunt capabili să realizeze psihodiagnostica, psihoconsilierea etc, practic să se manifeste profesional.

Rezultatele experimentale ne demonstrează un nivel mult mai înalt al autoaprecierii la absolvenți decît la studenții anul întîi.

Studenții de la anii absolvenți sunt dominați de impresia ca izvorul de baza al activismului lor sunt ei personal. Adică acești studenți apreciază „eu-l” în calitate de nucleu, care le organizează personalitatea, activitatea, comunicarea. Ei considera ca soarta lor este „în mîinile proprii”.

După aplicarea metodei determinării atitudini față de sine (R. S. Pantileeva) care a avut ca scop investigația atitudinii față de sine,am obținut următoarele rezultate.

Tab 3. Structura determinării atitudinii față de sine

Fig. 3 Scala interesului față de sine

Rezultatul, de la a treia figură, demonstrează că la studenții din trei și doi, intesul față de sine atinge un nivel superior, acest lucru datorîndu-se faptului, că își percep mai bine propria personalitate, avînd motivația, să se manifeste profesional. La studenții de la anul întîi, remarcăm indici coborîți ai încrederii în sine, datorită faptului că nu experiența, capacitățile necesare pentru a se evalua.

Fig.4 Scala atitudinii globale față de sine

Rezultatul de la figura a patra, demonstrează că la studenții de laanul trei, atitudinea globală față de sine, atinge un nivel superior, datorită faptului că au dezvoltate capacitățile, abilitățile psiho-profesionale,pe parcursul celor 3 ani de studiu.La studenții din anul întîi și doi, se atinge indicii medii, datorită faptului că au puțină experieță de studiu, care influențează asupra atitudinii globale față de sine.

Rezultatele de la figura a cincea, demonstrează că studenții de la anul trei, autostima, atinge un nivel superior, datorită faptului că au reușit să transforme slăbiciunile interioare, în avantaje personale, profesionale de creștere, fiind capabili să adopte nivelul necesar de echilibru intrisesc, pentru obținerea autostimei pozitive.

La studenții din anul întîi și doi, se observă indicii medii, datorită faptului că se autoculpabilizează și se critică mai tare, întărindu-și, atunci, convingerile negative despre sine și alimentînd dialogul intern negativ.

Fig. 6 Scala simpatiei față de sine

Rezultatele de la figura a șasea, demonstrează că studenții de la anul de anul trei, ating un nivel superior, datorită faptuluică se exprimă printr-o deschidere față de critică și prin ușurința de a-și recunoaște greșelile, întrucât respectul de sine al unei persoane nu ține de imaginea perfecțiunii, deoarece ei se, exprimă prin aceea că vorbele și mișcările tind să capete ușurință și spontaneitate, reflectând faptul că persoana nu se află în război cu sine, pentru că se exprimă printr-o atitudine de deschidere și curiozitate față de idei noi, experiențe noi, posibilități noi oferite de viață.

La studenții din anul întîi și doi,se observă indicii medii, datorită faptului că trăiesc sentimente de anxietate, nesiguranță, care intimidează și copleșesc persoana, ducînd la o simpatie față de sine moderato-negativă.

2.6. Concluzii practice

În urma aplicării, metodei de determinare a autoaprecierii Dembo-Rubinstein. (modificată A. M. Prihojan), putem concluziona că studenții de la anii întîi și doi se înscriu la nivel superior practic la toate scalele, deoarece, sunt mai încrezuți în sine, din motivul că deja suntcapabili să realizeze psihodiagnostica, psihoconsilierea etc, practic să se manifeste profesional. Studenții de la anii absolvenți sunt dominați de impresia ca izvorul de baza al activismului lor sunt ei personal. La studenții de la anul întîi de studii remarcăm indici coborîți ai autoaprecierii la toate scalele, mai evidențiat totuși fiind indicii medii, moment care denotă incapacitatea acestora de a-și aprecia rezultatele propriei activități.

În urma aplicării metodei determinării atitudini fata de sine (R. S. Pantileeva), putem concluziona că la scala interesului față de sine, că studenții din trei și doi, intesul față de sine atinge un nivel superior, acest lucru datorîndu-se faptului, că își percep mai bine propria personalitate, iar studenții la anul întîi, remarcăm indici coborîți ai încrederii în sine, datorită faptului că nu experiența, capacitățile necesare pentru evaluare, analiză, sinteză.

La scala, atitudinii globale față de sine, putem afirma că, la studenții de laanul trei, atitudinea globală față de sine, atinge un nivel superior, datorită faptului că au dezvoltate capacitățile, abilitățile psiho-profesionale,pe parcursul celor 3 ani de studiu, plus orelor suplimentare de voluntariat, La studenții din anul întîi și doi, se atinge indicii medii, datorită faptului că au puțină experieță de studiu, de practică, de voluntariat.

Rezultatele, de la scala nivelului de autostimă, denotă că la studenții de la anul trei, autostima, atinge un nivel superior, datorită faptului că au reușit să transforme slăbiciunile interioare, în avantaje personale, profesionale de creștere, fiind capabili să adopte nivelul necesar de echilibru intrisesc, iar la studenții din anul întîi și doi, se observă indicii medii, datorită faptului că se autoculpabilizează și se critică mai tare.

Rezultatele, de la scala simpatiei față de sine, demonstrează că studenții de la anul trei, ating un nivel superior, datorită faptuluică se exprimă printr-o deschidere față de critică și prin ușurința de a-și recunoaște greșelile, pe cînd la studenții din anul întîi și doi,se observă indicii medii, datorită faptului că trăiesc sentimente de anxietate, nesiguranță, care intimidează și copleșesc persoana, ducînd la o simpatie față de sine moderato-negativă.

Investigînd nivelul de autoapreciere, a atitudinii față de sine, la viitorii psihologi și analizînd comparativ rezultatele obținute, putem afirma că ipotezele au fost confirmate. Deci, așa formațiuni psihice cum ar fi autoaprecierea și atitudinea față de sine influențează direct asupra formării conștiinței profesionale, reprezentările despre viitoarea profesie diferă în dependență de experiența socială (de anul de studii).

Studenții absolvenți sunt mult mai bine inițiați în limitele profesiei lor, posibilitățile pe care le vor avea, realizările la care se pot aștepta, pe cînd cei de la anul întîi dispun de cunoștințe destul de fragmentare, iar uneori chiar denaturate despre viitoarea lor profesie. Aceste și alte momente demonstrează că odată cu înaintarea în vîrstă, acumularea de cunoștințe și abilități necesare viitoarei profesii, studenții demonstrează și un grad diferit de maturitate al autoconștiinței profesionale.

Concluzii generale

Conștiința este o modalitate procesuală superioară a sistemului psihic uman, elaborată prin activitate socială și culturație, mijlocită prin limbă, bazată pe un model comunicațional intern și intern-extern, constînd din reflectare codificată prin cunoștințe, autoorganizare cu efecte emergente și autoreglaj la conștiință de sine constituie reflectarea în conștiința individului a propriei existențe psihice și sociale.

Se structurează în cadrul relțiilor sociale, individul cunoscându-se pe sine și delimitîndu-se de ceilalți prin comparare cu semenii săi. Individul devine, astfel, o conștiință personalizată, individualizată. Personalitățile structurate dizarmonic își structurează o imagine deformată atîtdespre lume, cît și despre sine.

Conștiința trebuie considerată în primul rînd în unitate cu activitatea socială de transformare a lumii, de adaptare de tip uman. Ea își păstrează la nivel social și individual, legătura sa vitală cu activitatea și dobîndește, în plan subiectiv, forma de desfășurare a activității, pentru că, după cum arata A. N. Leontiev, odată cu transformarea structurii activității omului se schimbă și structura conștiinței. El precizeaza: „în fața omului se află rețeaua fenomenelor naturii. Omul instinctelor, salbaticul nu se desprindepe sine din natură.

Omul conștient se desprinde pe sine, categoriile sunt treptele acestei desprinderi, adică ale cunoașterii lumii, puncte nodale în rețeauacare-l ajută s-o cunoascăși s-o cucerească“Pierre Janet considerăcă „a fi conștient înseamnă a-ți ști povestea propriei tale experiențe“, iar Henri Ey arată ca „asumandu-și funcția de a vorbi, subiectul se ridică în fața lumii sale, căci identificînd această lume el se înfruntă cu sine însuși, își apare sieși.“

Conștiința este un proces de reflectare cognitivă de către om a lumii și a lui însuși.

Problema orientării profesionale se pune diferit în funcție de capacitățile intelectuale ale tânărului și de dorința profilării pe un anumit domeniu de activitate. Pentru unii tineri viitorul profesional este un subiect central, clar și în acest scop ei acordă un interes deosebit materiilor școlare corelate cu viitoarea profesie.

Un alt gen de tineri adolescenți nu au fixată o profesie anume sau sunt influențați de părinți și apropiați. Pentru ceilalți viitorul nu este proiectat în nici un fel.

Lipsiți de modele în viață, supuși presiunilor psihologice de tot felul, "impulsionați" prin intermediul televiziunilor ce face apologia violenței, sexului, drogurilor, având o situație familială precară, dominată de sărăcie; îngrijorător de mulți tineri suferă de tulburări de comportament și depresii.

Chiar dacă nu există statistici foarte clare în acest domeniu, specialiștii în psihiatrie recunosc faptul că numărul tinerilor cu tulburări de comportament este în creștere, aceasta fiind una din consecințele sărăciei cu care din păcate se confruntă societatea. Condițiile de astăzi sunt foarte vitrege pentru tinerii adolescenți.

Fără a fi pregătiți pentru viață, ei au în față o varietate de opțiuni în ceea ce privește viitorul, fără să poată cunoaște nici una în profunzime. Deși li se prezintă mai mult utopic decât realist în ce constă oferta pentru mai multe meserii, tinerii nu știu în realitate ce se cere de la ei.

Un alt pericol îl reprezintă falsele modele care glorifică facilitatea câștigării banilor fără muncă, fără pregătire, proliferând în unele cazuri parazitismul social. În ultimii ani aceasta este societatea de consum aflată într-o "eternă" reformă.

Profesia-tip de activitate socială ce se exercită pe baza unei pregătiri profesionale, a unei calificări. Profesiadesemnează complexul de cunoștințe teoretice și deprinderi practice dobîndite de către o persoană prin pregătire și se exprimă prin meseria sau/și specialitatea însușite.

Constituirea profesiei a avut loc în cadrul procesului amplu și de durată de profesionalizare a muncii. Pentru o perioadă considerabilă din istoria omenirii s-a menținut o distincție netă între activitățile intelectuale și cele fizice(manuale).

Doar primului grup i s-a aplicat denumirea de profesie – ca ocupație ce necesită înalte cunoștințe de specialitate, în prezent, ca urmare a dezvoltării forțelor de producție, a creșterii complexității muncii și a cerințelor impuse de revoluția științifico-tehnică, profesionalizarea muncii a devenit generală.

Cvasitotalitatea ocupanților solicită și se exercită pe baza unei calificări, ceea ce conferă individului anumite drepturi dar și asumarea unor responsabilități specifice muncii ce o desfășoară. Orientarea profesionala are o orientare spre personalitate și responsabilitate. Ea devine necesara în orice perioada de vîrsta – de la perioada adolescenței pînă la bătrînețe. Greșelile în alegerea profesionala îl costa scump pe om, deoarece anume ele reprezintă una din principalele cauze, care-l transforma pe om în șomer.

O orientare profesionala corecta devine pentru orice vîrstă fundamentul “imunității‘ sociale și profesionale a personalității pe piața muncii.

Din cele expuse mai sus putem determina că: orientarea profesionala în societate dintr-un scop tradițional formal-declarativ pedagogic școlar devine un instrument necesar, cu ajutorul căruia personalitatea, pe parcursul întregii vieții, poate determina nivelul aspirațiilor sale pe piața muncii.

Orientarea profesională leagă sistemul de învățămînt cu sistemul economic al societății, necesitățile elevului cu cele ale societății, prezentul elevului cu viitorul lui. Poate că datorită anume acestui rol important al ei și se minimalizează importanța orientării profesionale.Căci, pe măsura ce orientarea profesională devine o parte componentă a instruirii, ea ajută la debarasarea de tendințele deumanizatoare a sistemului autoritar închis.

Conținutul și procesul instruirii trebuie permanent evaluat din punctul de vedere atît al necesităților social-economice ale societății, cît și cel al necesităților individului. Mai mult decît atît, una din funcțiile principale ale școlii este de a forma la elevi cunoștințe, priceperi și deprinderi care le-ar permite să facă ei singuri această analiză (evaluare). Astfel orientarea profesională poate aduce un aport semnificativ în consolidarea relațiilor dinamice între generația în creștere și societate.

În urma aplicării, metodei de determinare a autoaprecierii Dembo-Rubinstein. (modificată A. M. Prihojan), putem concluziona că studenții de la anii întîi și doi se înscriu la nivel superior practic la toate scalele, deoarece, sunt mai încrezuți în sine, din motivul că deja suntcapabili să realizeze psihodiagnostica, psihoconsilierea etc, practic să se manifeste profesional.

Studenții de la anii absolvenți sunt dominați de impresia ca izvorul de baza al activismului lor sunt ei personal. La studenții de la anul întîi de studii remarcăm indici coborîți ai autoaprecierii la toate scalele, mai evidențiat totuși fiind indicii medii, moment care denotă incapacitatea acestora de a-și aprecia rezultatele propriei activități.

În urma aplicării metodei determinării atitudini fata de sine (R. S. Pantileeva), putem concluziona că la scala interesului față de sine, că studenții din trei și doi, intesul față de sine atinge un nivel superior, acest lucru datorîndu-se faptului, că își percep mai bine propria personalitate, iar studenții la anul întîi, remarcăm indici coborîți ai încrederii în sine, datorită faptului că nu experiența, capacitățile necesare pentru evaluare, analiză, sinteză.

La scala, atitudinii globale față de sine, putem afirma că, la studenții de laanul trei, atitudinea globală față de sine, atinge un nivel superior, datorită faptului că au dezvoltate capacitățile, abilitățile psiho-profesionale,pe parcursul celor 3 ani de studiu, plus orelor suplimentare de voluntariat, La studenții din anul întîi și doi, se atinge indicii medii, datorită faptului că au puțină experieță de studiu, de practică, de voluntariat.

Rezultatele, de la scala nivelului de autostimă, denotă că la studenții de la anul trei, autostima, atinge un nivel superior, datorită faptului că au reușit să transforme slăbiciunile interioare, în avantaje personale, profesionale de creștere, fiind capabili să adopte nivelul necesar de echilibru intrisesc, iar la studenții din anul întîi și doi, se observă indicii medii, datorită faptului că se autoculpabilizează și se critică mai tare.

Rezultatele, de la scala simpatiei față de sine, demonstrează că studenții de la anul trei, ating un nivel superior, datorită faptuluică se exprimă printr-o deschidere față de critică și prin ușurința de a-și recunoaște greșelile, pe cînd la studenții din anul întîi și doi,se observă indicii medii, datorită faptului că trăiesc sentimente de anxietate, nesiguranță, care intimidează și copleșesc persoana, ducînd la o simpatie față de sine moderato-negativă.

În teza dată am urmărit scopul de a investiga experimental particularitățile autoconștiinței profesionale la viitorii psihologi. Analizînd informația științifică cu privire la problema conștiinței, autoconștiinței, conștiinței profesionale, dinamica dezvoltării conștiinței profesionale, recurgînd la investigata experimentală a autoaprecierii, a atitudinii față de sine, viitorii psihologi și analizînd comparativ rezultatele obținute, putem afirma că ipotezele au fost confirmate.

Deci, așa formațiuni psihice cum ar fi autoaprecierea și atitudinea față de sine influențează direct asupra formării conștiinței profesionale, reprezentările despre viitoarea profesie diferă în dependență de experiența socială (de anul de studii). Cunoștințele despre profesie, interesul, și modul de tratare variază în dependența de anul de studii.

Studenții absolvenți sunt mult mai bine inițiați în limitele profesiei lor, posibilitățile pe care le vor avea, realizările la care se pot aștepta, pe cînd cei de la anul întîi dispun de cunoștințe destul de fragmentare, iar uneori chiar denaturate despre viitoarea lor profesie. Aceste și alte momente demonstrează că odată cu înaintarea în vîrstă, acumularea de cunoștințe și abilități necesare viitoarei profesii, studenții demonstrează și un grad diferit de maturitate al autoconștiinței profesionale.

Bibliografie

Surse bibliografice în limba română

ARĂDĂVOAICE, GH., POPESCU, ȘT. Cunoașterea de sine : teste psihologice de autoevaluare. București : Ed. Antet, [?]. 223 p. ISBN 973-9241-82-4.

BRANDEN, NATHANIEL. Cei șase stâlpi ai respectului de sine. București : Ed. Colosseum, 1996. 329 p. ISBN 973-9208-52-5;

FREUD, SIGMUND. Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză. București: Ed.Didactică și Pedagogică, 1080. 594 p;

GOLU, MIHAI. Fundamentele psihologie. Ed. a 3-a, Vol. 1-2. Ed. Fundației „România de Mîine, 2004. 604 p;

GONȚA, VICTORIA, GODOROJA, OLESEA. Impactul imaginii de sine în manifestarea sentimentului de gelozie la tineri. In: Psihologie, 2010, nr.3, pp. 21-30;

GONȚA, VICTORIA, IUROAIA, Felicia. Sinele și autorealizarea personalității. In: Conferința științifică jubiliară „Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, 2005 20-21 sept. Ch., 2005, Vol.1, pp.234-237;

http://m.dexonline.ro/definitie/con%C8%99tiin%C8%9B%C4%83, vizualizat,04.05.15;

http://psihologie-militara.econsultant.ro/componenta-energetica-a-psihicului-uman/dualitatea-si-identitatea-constiintei/, vizualizat, 12.05.15;

https://www.academia.edu/8731978/Introducere-in-psihologie-mielu-zlate, vizualizat, 15.05.15;

ILUȚ, PETRU. Sinele și cunoașterea lui : teme actuale de psihosociologie. Iași: Polirom, 2001. 222 p. ISBN 973-683-849-8;

MAXIMENCU, Iulia. Imaginea de sine la adolescenții din familii cu diferite structuri. In: Psihologie, 2011, nr 3, pp8-15;

MOGA, ECATERINA. Modalități de manifestare a nivelului de autoapreciere și de formare a expectanțelor la tineri. In: Didactica Pro…, 2011, nr 5-6, pp26-28;

Neculau, A. Grupurile de adolescenți. București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1977. 95 p;

PALADI, OXANA. Autoaprecierea adolescenților în funcție de nivelul de dezvoltare a conștiinței de sine. In: Optimizarea învățămîntului în contextul societății bazate pe cunoaștere : Materialele conf. Intern. 2012 2-3 noiembrie. Chișinău, 2012, pp. 341-343;

Radu, Nicolae. Psihologia vîrstelor. Adolescență. București: Fundația „României de Mîine, 1995. 166 p;

SIMION, DAN- SIMION. Problema imaginii de sine și a stimei de sine în psihopedagogie. În: Conferința științifică jubiliară Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău la 65 de ani”, 20-21 sept. 2005 : Rez. comunic. Vol.1, 2005, pp. 265-269;

TOLSTAIA, SVETLANA. Trainingul de dezvoltare personală – metodă eficientă de stimulare a sinelui. In: Psihologie, 2011, nr 1, pp. 49-54;

WALLON, HENRY. De la act la gîndire. București, 1964. 237 p.;

ZAMFIR, ELENA. Psihologie socială. Texte alese. Iași: Ed. Ancarom, 1997. 491 p;

ZLATE, MIELU. Eul și personalitatea. Iași: ED. Trei, 1999. 255 p. ISBN: 978-973-70-7195-8;

ZLATE, MIELU. Introducere în psihologie. Ed. a 3-a. Iași: Polirom, 2001. 413 p. ISBN 973-683-412-3;

Surse bibliografice în limba rusă

БОРОЗДИНА, Л. В. Сущность самооценки и ее соотношение с Я-концепцией. In: Вестник Московского университета. Сер. 14 Психология, 2011, №1, рр.54-65;

БРУШЛИНСКИЙ, Андрей. Культурно-историческая теория мышления : (Философ. Проблемы психологии). М.: Высшая школа, 1968. 104 р;

ЖДАН, АНТОНИНА. Творческий путь и научная школа С. Л. Рубинштейна. In: Психологический журнал, 2010, №3, рр. 82-95;

Сергей Леонидовичи Рубинштейн : Очерки. Воспоминания. М.: Наука, 1989. 435 р;

СЛАВСКАЯ, А. Н. Интерпретация С. Л. Рубинштейном методологического принципа развития в психологии. In: Мир психологии, 2013, 33, рр.266-275;

ЧЕСНОКОВА, А. Г. Осознание как центральная проблема психологии в концепциях Л. С. Выготского и С. Л. Рубинштейны. In: Вестник Московского университета. Сер.14, Психология, 2003, №4, рр.3-14;

Ярцев, Д. В. Особенности социализации современного подростка. В: Вопр. психологии, 1999, № 6, р. 54-5

Anexe

Anexa 1

Chestionar pentru determinarrea atitudinii față de sine ( V.V. Stolin , S.R .Panteleeva)

Chestionarul pentru determinarea atitudinii fața de sine, este construit în conformitate cu (V.V. Stolin) structura noastră, al modelului ierarhic de sine . Această versiune a chestionarului identifică trei niveluri ale sinelui, care diferă în funcție de gradul de generalitate:

Atitudinea globală fața de sine ;

Atitudinea globală fața de sine diferențiate de stimă, autosimpatie, așteptările interesuri și atitudinea față de ei înșiși ;

Nivelul acțiunii specifice ( pregătire ), în ceea ce privește " Eu-l " .

Chestionarul include următoarea scală:

Scala S – măsoară sentimentul integral pentru " sau " contra " propriul său " eu" a subiectului .

ScalaI – stima de sine;

Scala II – autosimpatia;

Scala III- așteptarea atitudinii față de ceilalți;

Scala IV – interesul față de sine.

Chestionarul conține, de asemenea, șapte scale pentru a măsura gradul de severitate al instalării pe orice acțiuni interne "Eu" de un subiect.

Scale1 – încrederea în sine;

Scale 2 – atitudinea altora;

Scale 3 – acceptarea de sine;

Scale 4 – autoconducere, autoconsicvență;

Scale 5 – autoacuzare;

Scale 6 – interesul fața de sine;

Scale 7 – autoînțelegere;

Atitudinea globală fața de sine – sentiment nediferențiat intern " pentru " și " contra " în sine .

Stima fața de sine- scală de 15 puncte, aduce acuzații privind "consistența internă" și "autoînțelegerea", "încrederea în sine". Este vorba despre aspectul de atitudine față de sine, care emoțional și plin de conținut de încredere, abilități, energie, durabilitate, evaluare de capacitatea lor de a controla viața lor și să fie autoconsicutiv, înțelegerea de sine.

Autosimpatia – dimensiune de 16 puncte, cu elemente care reflectă prietenie – ostile- proprii de față sine. În scală sunt incluse articole legate de "autoacceptarea", "autoacuzarea". În scală se combină, polul pozitiv, aprobarea în sine, încrederea în sine, autostima pe partea negativă.

Interesul față de sine – scală de 8 puncte , reflectând o măsură de proximitate la sine, în interes special pentru propriile gânduri și sentimente , dorința de a vorbi cu el " în condiții de egalitate ", încrederea în interesul lor la alta. Atitudine de așteptat de la alții – o scală de 13 puncte , reflectând așteptarea unei atitudini pozitive sau negative asupra altora .

Instrucțiuni: sunteți invitat să răspundeți la următoarele 57 afirmații. Dacă sunteți de acord cu această afirmație pune-ți semnul pozitiv (+) dacă nu sunteți de accord, semnul negativ (-).

Textul chestionarului

Cred că cei mai mulți dintre prietenii mei se referă la mine cu simpatie.

Cuvântul meu nu este frecvent luat îmn serios.

Cînd încerc să mă evaluez, primul lucru pe care vad, sunt defectele mele.

Cred că eu ca o persoanalitate, pot fi destul de atractivă pentru alții.

Cred că, ca și persoană pot fi atractiv pentru alții.

Cînd mă văd prin ochii unui om care mă iubește ,sînt frapat neplacut că imaginea mea este departe de realitate.

„Eu" meu este întotdeauna interesant pentru mine.

Eu cred că, uneori, nu este un păcat să-mi fie milă, de sine.

În viața mea sînt , sau cel puțin au fost oameni cu care am fost foarte aproapiați.

Respectul cuvenit pentru mine trebuie să fie câștigat.

Uneori, de multe ori, m-am urât rău.

Am încredere deplină în dorințele apărute brusc.

Am vrut să mă refac în mai multe moduri.

Propriul meu "Eu" nu mi se pare a fi ceva demn de atenție profundă.

Sincer aș vrea să am tot binele în viață .

Cunoscutului, întîmplător îi voi părea o persoana plăcută

Un prieten aleatoar, are de gând să fie omul cel mai probabil plăcut.

În cele mai multe cazuri sunt de acord cu planurile și acțiunele mele .

Proprile slăbiciuni, mă fac ceva aproape de dispreț.

Dacă aș fi împărțit în două, mi-ar fi destul de interesant să discut cu omologul meu.

Unele dintre calitatile mele, sunt strainii pentru mine.

Cu greu cineva, va fi capabil să se simtă asemănător cu mine.

Am destul capacități și energie pentru a realiza planurile mele

De multe ori îmi bat joc fața de mine însuși .

Cel mai rezonabil ce poate să facă omul în viața lui – este să se supună propriei soarte.

La prima vedere un om străin va găsi în mine ceva răspingător.

Din păcate, dacă am spus ceva , nu înseamnă că voi face acest lucru.

Atitudinea lui fața de sine însuși poate fi numită prietenoasă;

Să fii indulgent cu propriile slăbiciuni este destul de natural.

Nu-mi iese să fiu interesant pentru un iubit(ă) – o lungă perioadă de timp .

În adîncul inimei mele , aș dori să se întîmple ceva catastrofal cu mine .

Nu cred că eu evoc simpatie pentru cunoscuți mei.

Mie-mi este foarte plăcut să mă văd prin ochii unui om care mă iubește .

Cînd am o dorință, în primul mă întreb pe mine, dacă este rezonabil .

Uneori mi se pare, că în cazul în care un om întelept, m-ar putea vedea prin intermediul, prin, el, ar înțelege, că eu sunt un nimic.

Uneori mă admir pe mine însuși.

Aș putea spune că mă apreciez.

În adîncul inimei mele nu pot să spun că într-adevăr sunt om adult.

Fără ajutorul cuiva eu puțin, ce pot să fac singur.

Uneori eu însuși mă înteleg prost .

Mie-mi încurcă, lipsă de energie, voință și determinare .

Cred că în general sînt prețuit la un nivel înalt.

În personalitatea mea, probabil este ceva ce provoacă, la alții neplăcere .

Cei mai multi dintre cunoscuții mei, nu mă i-au în serios.

Deseori evoc sentimentul de iertare la sine.

Pot spune, că mă umilesc, însuși.

Chiar, trasaturile mele negative nu-mi par străine.

În general sunt mulțumit cum sunt.

Este puțin probabil ca ma pot iubi cu adevărat .

Visurilor și planurilor mele le lipsesc realism.

Consider, că sun o persoană plictisitoare.

Cred că aș putea găsi limbă comună cu orice persoană rezonabilă și inteligentă.

Cînd se întîmpla ceva cu mine, sunt depășit de situație.

Demnitatea mea , depășește slăbăciunele mele.

Probabil, s-ar găsi mulți oameni, care o să mă acuze de lipsă de conștiență.

Cînd la mine apar probleme, de regulă spun: " Și va serveste drept . "

În genere pot spune că controlez destinul meu .

Procedura de calcul: indicatorul de fiecare factor este calculat prin însumarea afirmațiilor cu care, examinatorul cade, de acord dacă acesta, este un factor cu un semn pozitiv, și nu este de acord, dacă este un factor cu semn negativ. "indice cantitativ" care este transferat în următoarele tabele, frecvența cumulativă (în %).

Cheia: numărul articolului și semnul cu care elementul este inclus în factorul relevant .

Scala S ( cumulat ) :

«+»: 2, 5, 23, 33, 37, 42, 46, 48, 52, 53, 57.
«–»: 6, 9, 13, 14, 16, 18, 30, 35, 38, 39, 41, 43, 44, 45, 49, 50, 56.

Scala de stimă fața de sine (I ) :

«+»: 2, 23, 53, 57.
«–»: 8, 13, 25, 27, 31, 35, 38, 39, 40, 41, 50.

ScalaAutosimpatiei ( II ) :

«+»: 12, 18, 28, 29, 37, 46, 48, 54.
«–»: 4, 9, 11, 16, 19, 24, 45, 56.

Scala așteptării atitudinei de ceilalți ( III ) :

«+»: 1, 5, 10, 15, 42, 55.
«–»: 3, 26, 30, 32, 43, 44, 49.

Scala interesului față de sine ( IV ) :
«+»: 7, 17, 20, 33, 34, 52.
«–»: 14, 51.

Scala încredererii în sine ( 1 ) :

«+»: 2, 23, 37, 42, 46.
«–»: 38, 39, 41.

Scala de alte relații ( 2 ) :

«+»: 1, 5, 10, 52, 55.
«–»: 32, 44.

Scala autoacceptării ( 3 ) :

«+»: 12, 18, 28, 47, 48, 54.
«–»: 21.

Scala de autosecvență ( autoconducere ) ( 4 ) :

+»: 50, 57.
«–»: 25, 27, 31, 35, 36.

Scale de autoincriminare ( 5 ) :

«+»: 3, 4, 9, 11, 16, 24, 45, 56.
«–»:

Scala interesului fața de sine (6):

«+»:17, 20, 33.
«–»: 26, 30, 49, 51.

Scala de autoînțelegere ( 7 ) :

«+»: 53.
«–»: 6, 8, 13, 15, 22, 40.

Tabele de traducere " scor brut " în rata cumulată ( % ) S Factor

Valoarea indicelui :

mai puțin de 50 – un semn nu și-a exprimat

50-74 – un semn este exprimat ;

mai mult de 74 – un semn de pronunțat .

Anexa 2

Testul la autoapreciere ,,Dembo-Rubenștein”

(prelucrat de Prihojan)

Data ______________ grupa ______ ani _________

Nume, Prenume _____________________________________

Instrucțiune: Indicați pe cele 7 segmente, nivelul dezvoltării unor calități – cum vă vedeți dvs. în prezent la indicii (sănătate, inteligență, caracter, autoritate la semeni, abilități manuale, exterior, încredere în sine) și pe următoarele 7 segmente a cîte 100 mm cel al aspirațiilor spre dezvoltare – cum ați vrea să fiți.

În prezent

sănătate

inteligență

caracter

autoritate la semeni

abilități manuale

exterior

încredere în sine

aspirațiilor spre dezvoltare ( în viitor)

sănătate

inteligență

caracter

autoritate la semeni

abilități manuale

exterior

încredere în sine

Interpretarea rezultatelor

Are menirea de a testa autoaprecierile și aspirațiile spre dezvoltare a sinelui. Subiecților li se propune să indice pe 7 segmente a cîte , nivelul dezvoltării unor calități – cum se văd ei în prezent la indicii (sănătate, inteligență, caracter, autoritate la semeni, abilități manuale, exterior, încredere în sine) și cel al aspirațiilor spre dezvoltare – cum ar vrea ei să fie. Primul segment nu se ia în considerație în timpul calculului, el prezentînd o mostră de antrenament. Celelalte 6 sunt măsurate, calculîndu-se media pentru ceea ce este în present și se calculează punctajul pentru ceea ce-și dorește subiectul să fie.

În conformitate cu concepția autorilor metodei:

nivelul autoaprecierii se evaluează în felul următor:

mai puțin de – autoapreciere joasă;

45- 59 – autoapreciere medie;

60-74 – înaltă;

75-100 – foarte înaltă.

Se consideră că autoaprecierile reale se conțin între indicii 45-74, de la 75 la 100 se manifestă supraaprecierea, care denotă anumite probleme de formare a personalității, incapacitate de evaluare de sine în raport cu alții, lipsa unui potențial de dezvoltare.

Mai puțin de 45- subapreciere, la subiecții din această categorie se manifestă puternic sentimental de neîncredere în sine sau de apărare.

Nivelul aspirațiilor spre dezvoltare:

60 și . – optimal

75 la – denotă o percepere adecvată a propriilor posibilități, perspective de dezvoltare a personalității.

90- – denotă o apreciere inadecvată a capacităților proprii

pînă la 60mm – denotă un nivel jos al aspirațiilor.

Anexe

Anexa 1

Chestionar pentru determinarrea atitudinii față de sine ( V.V. Stolin , S.R .Panteleeva)

Chestionarul pentru determinarea atitudinii fața de sine, este construit în conformitate cu (V.V. Stolin) structura noastră, al modelului ierarhic de sine . Această versiune a chestionarului identifică trei niveluri ale sinelui, care diferă în funcție de gradul de generalitate:

Atitudinea globală fața de sine ;

Atitudinea globală fața de sine diferențiate de stimă, autosimpatie, așteptările interesuri și atitudinea față de ei înșiși ;

Nivelul acțiunii specifice ( pregătire ), în ceea ce privește " Eu-l " .

Chestionarul include următoarea scală:

Scala S – măsoară sentimentul integral pentru " sau " contra " propriul său " eu" a subiectului .

ScalaI – stima de sine;

Scala II – autosimpatia;

Scala III- așteptarea atitudinii față de ceilalți;

Scala IV – interesul față de sine.

Chestionarul conține, de asemenea, șapte scale pentru a măsura gradul de severitate al instalării pe orice acțiuni interne "Eu" de un subiect.

Scale1 – încrederea în sine;

Scale 2 – atitudinea altora;

Scale 3 – acceptarea de sine;

Scale 4 – autoconducere, autoconsicvență;

Scale 5 – autoacuzare;

Scale 6 – interesul fața de sine;

Scale 7 – autoînțelegere;

Atitudinea globală fața de sine – sentiment nediferențiat intern " pentru " și " contra " în sine .

Stima fața de sine- scală de 15 puncte, aduce acuzații privind "consistența internă" și "autoînțelegerea", "încrederea în sine". Este vorba despre aspectul de atitudine față de sine, care emoțional și plin de conținut de încredere, abilități, energie, durabilitate, evaluare de capacitatea lor de a controla viața lor și să fie autoconsicutiv, înțelegerea de sine.

Autosimpatia – dimensiune de 16 puncte, cu elemente care reflectă prietenie – ostile- proprii de față sine. În scală sunt incluse articole legate de "autoacceptarea", "autoacuzarea". În scală se combină, polul pozitiv, aprobarea în sine, încrederea în sine, autostima pe partea negativă.

Interesul față de sine – scală de 8 puncte , reflectând o măsură de proximitate la sine, în interes special pentru propriile gânduri și sentimente , dorința de a vorbi cu el " în condiții de egalitate ", încrederea în interesul lor la alta. Atitudine de așteptat de la alții – o scală de 13 puncte , reflectând așteptarea unei atitudini pozitive sau negative asupra altora .

Instrucțiuni: sunteți invitat să răspundeți la următoarele 57 afirmații. Dacă sunteți de acord cu această afirmație pune-ți semnul pozitiv (+) dacă nu sunteți de accord, semnul negativ (-).

Textul chestionarului

Cred că cei mai mulți dintre prietenii mei se referă la mine cu simpatie.

Cuvântul meu nu este frecvent luat îmn serios.

Cînd încerc să mă evaluez, primul lucru pe care vad, sunt defectele mele.

Cred că eu ca o persoanalitate, pot fi destul de atractivă pentru alții.

Cred că, ca și persoană pot fi atractiv pentru alții.

Cînd mă văd prin ochii unui om care mă iubește ,sînt frapat neplacut că imaginea mea este departe de realitate.

„Eu" meu este întotdeauna interesant pentru mine.

Eu cred că, uneori, nu este un păcat să-mi fie milă, de sine.

În viața mea sînt , sau cel puțin au fost oameni cu care am fost foarte aproapiați.

Respectul cuvenit pentru mine trebuie să fie câștigat.

Uneori, de multe ori, m-am urât rău.

Am încredere deplină în dorințele apărute brusc.

Am vrut să mă refac în mai multe moduri.

Propriul meu "Eu" nu mi se pare a fi ceva demn de atenție profundă.

Sincer aș vrea să am tot binele în viață .

Cunoscutului, întîmplător îi voi părea o persoana plăcută

Un prieten aleatoar, are de gând să fie omul cel mai probabil plăcut.

În cele mai multe cazuri sunt de acord cu planurile și acțiunele mele .

Proprile slăbiciuni, mă fac ceva aproape de dispreț.

Dacă aș fi împărțit în două, mi-ar fi destul de interesant să discut cu omologul meu.

Unele dintre calitatile mele, sunt strainii pentru mine.

Cu greu cineva, va fi capabil să se simtă asemănător cu mine.

Am destul capacități și energie pentru a realiza planurile mele

De multe ori îmi bat joc fața de mine însuși .

Cel mai rezonabil ce poate să facă omul în viața lui – este să se supună propriei soarte.

La prima vedere un om străin va găsi în mine ceva răspingător.

Din păcate, dacă am spus ceva , nu înseamnă că voi face acest lucru.

Atitudinea lui fața de sine însuși poate fi numită prietenoasă;

Să fii indulgent cu propriile slăbiciuni este destul de natural.

Nu-mi iese să fiu interesant pentru un iubit(ă) – o lungă perioadă de timp .

În adîncul inimei mele , aș dori să se întîmple ceva catastrofal cu mine .

Nu cred că eu evoc simpatie pentru cunoscuți mei.

Mie-mi este foarte plăcut să mă văd prin ochii unui om care mă iubește .

Cînd am o dorință, în primul mă întreb pe mine, dacă este rezonabil .

Uneori mi se pare, că în cazul în care un om întelept, m-ar putea vedea prin intermediul, prin, el, ar înțelege, că eu sunt un nimic.

Uneori mă admir pe mine însuși.

Aș putea spune că mă apreciez.

În adîncul inimei mele nu pot să spun că într-adevăr sunt om adult.

Fără ajutorul cuiva eu puțin, ce pot să fac singur.

Uneori eu însuși mă înteleg prost .

Mie-mi încurcă, lipsă de energie, voință și determinare .

Cred că în general sînt prețuit la un nivel înalt.

În personalitatea mea, probabil este ceva ce provoacă, la alții neplăcere .

Cei mai multi dintre cunoscuții mei, nu mă i-au în serios.

Deseori evoc sentimentul de iertare la sine.

Pot spune, că mă umilesc, însuși.

Chiar, trasaturile mele negative nu-mi par străine.

În general sunt mulțumit cum sunt.

Este puțin probabil ca ma pot iubi cu adevărat .

Visurilor și planurilor mele le lipsesc realism.

Consider, că sun o persoană plictisitoare.

Cred că aș putea găsi limbă comună cu orice persoană rezonabilă și inteligentă.

Cînd se întîmpla ceva cu mine, sunt depășit de situație.

Demnitatea mea , depășește slăbăciunele mele.

Probabil, s-ar găsi mulți oameni, care o să mă acuze de lipsă de conștiență.

Cînd la mine apar probleme, de regulă spun: " Și va serveste drept . "

În genere pot spune că controlez destinul meu .

Procedura de calcul: indicatorul de fiecare factor este calculat prin însumarea afirmațiilor cu care, examinatorul cade, de acord dacă acesta, este un factor cu un semn pozitiv, și nu este de acord, dacă este un factor cu semn negativ. "indice cantitativ" care este transferat în următoarele tabele, frecvența cumulativă (în %).

Cheia: numărul articolului și semnul cu care elementul este inclus în factorul relevant .

Scala S ( cumulat ) :

«+»: 2, 5, 23, 33, 37, 42, 46, 48, 52, 53, 57.
«–»: 6, 9, 13, 14, 16, 18, 30, 35, 38, 39, 41, 43, 44, 45, 49, 50, 56.

Scala de stimă fața de sine (I ) :

«+»: 2, 23, 53, 57.
«–»: 8, 13, 25, 27, 31, 35, 38, 39, 40, 41, 50.

ScalaAutosimpatiei ( II ) :

«+»: 12, 18, 28, 29, 37, 46, 48, 54.
«–»: 4, 9, 11, 16, 19, 24, 45, 56.

Scala așteptării atitudinei de ceilalți ( III ) :

«+»: 1, 5, 10, 15, 42, 55.
«–»: 3, 26, 30, 32, 43, 44, 49.

Scala interesului față de sine ( IV ) :
«+»: 7, 17, 20, 33, 34, 52.
«–»: 14, 51.

Scala încredererii în sine ( 1 ) :

«+»: 2, 23, 37, 42, 46.
«–»: 38, 39, 41.

Scala de alte relații ( 2 ) :

«+»: 1, 5, 10, 52, 55.
«–»: 32, 44.

Scala autoacceptării ( 3 ) :

«+»: 12, 18, 28, 47, 48, 54.
«–»: 21.

Scala de autosecvență ( autoconducere ) ( 4 ) :

+»: 50, 57.
«–»: 25, 27, 31, 35, 36.

Scale de autoincriminare ( 5 ) :

«+»: 3, 4, 9, 11, 16, 24, 45, 56.
«–»:

Scala interesului fața de sine (6):

«+»:17, 20, 33.
«–»: 26, 30, 49, 51.

Scala de autoînțelegere ( 7 ) :

«+»: 53.
«–»: 6, 8, 13, 15, 22, 40.

Tabele de traducere " scor brut " în rata cumulată ( % ) S Factor

Valoarea indicelui :

mai puțin de 50 – un semn nu și-a exprimat

50-74 – un semn este exprimat ;

mai mult de 74 – un semn de pronunțat .

Anexa 2

Testul la autoapreciere ,,Dembo-Rubenștein”

(prelucrat de Prihojan)

Data ______________ grupa ______ ani _________

Nume, Prenume _____________________________________

Instrucțiune: Indicați pe cele 7 segmente, nivelul dezvoltării unor calități – cum vă vedeți dvs. în prezent la indicii (sănătate, inteligență, caracter, autoritate la semeni, abilități manuale, exterior, încredere în sine) și pe următoarele 7 segmente a cîte 100 mm cel al aspirațiilor spre dezvoltare – cum ați vrea să fiți.

În prezent

sănătate

inteligență

caracter

autoritate la semeni

abilități manuale

exterior

încredere în sine

aspirațiilor spre dezvoltare ( în viitor)

sănătate

inteligență

caracter

autoritate la semeni

abilități manuale

exterior

încredere în sine

Interpretarea rezultatelor

Are menirea de a testa autoaprecierile și aspirațiile spre dezvoltare a sinelui. Subiecților li se propune să indice pe 7 segmente a cîte , nivelul dezvoltării unor calități – cum se văd ei în prezent la indicii (sănătate, inteligență, caracter, autoritate la semeni, abilități manuale, exterior, încredere în sine) și cel al aspirațiilor spre dezvoltare – cum ar vrea ei să fie. Primul segment nu se ia în considerație în timpul calculului, el prezentînd o mostră de antrenament. Celelalte 6 sunt măsurate, calculîndu-se media pentru ceea ce este în present și se calculează punctajul pentru ceea ce-și dorește subiectul să fie.

În conformitate cu concepția autorilor metodei:

nivelul autoaprecierii se evaluează în felul următor:

mai puțin de – autoapreciere joasă;

45- 59 – autoapreciere medie;

60-74 – înaltă;

75-100 – foarte înaltă.

Se consideră că autoaprecierile reale se conțin între indicii 45-74, de la 75 la 100 se manifestă supraaprecierea, care denotă anumite probleme de formare a personalității, incapacitate de evaluare de sine în raport cu alții, lipsa unui potențial de dezvoltare.

Mai puțin de 45- subapreciere, la subiecții din această categorie se manifestă puternic sentimental de neîncredere în sine sau de apărare.

Nivelul aspirațiilor spre dezvoltare:

60 și . – optimal

75 la – denotă o percepere adecvată a propriilor posibilități, perspective de dezvoltare a personalității.

90- – denotă o apreciere inadecvată a capacităților proprii

pînă la 60mm – denotă un nivel jos al aspirațiilor.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Autoconstiinta Profesionala Si Manifestarea Ei LA Studentii Psihologi (ID: 110609)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Autoconstiinta Profesionala Si Manifestarea Ei LA Studentii Psihologi

Copyright Notice

Evaluarea Impactului Asupra Mediului Datorat Activităților de Despădurire în Zona Valea de Brazi

Mentoratul și Problematica Sa Actuală

Aprofundari Privind Contabilitatea Veniturilor Si a Cheltuielilor In Cadrul Unei Institutii Publice

Retele Neuronale In Scilabdocx

Calitatea Serviciilor In Cadrul Brd Finance

Analiza Pietei de Fortă de Muncă din Perioada 2005 2015

Copyright Notice

Similar Posts