Auto Si Heteroperceptia Copiilor de Etnie Rroma

=== 3ea9101f136cb41c46cbc9d4c2e4e4662ddb32d1_106232_1 ===

IMPACTUL PERCEPȚIEI COPIILOR RROMI ASUPRA NIVELULUI DE EDUCAȚIE

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că atât autopercepția, cât și heteropercepția se constituie în pilonii esențiali ce determină nu doar formarea imaginii de sine a unei persoane, ci și nivelul de afirmare a identității sociale, dar și individuale. Iar din păcate, în actuala societate, datorită unui complex de factori, cărora li se adaugă și dezinteresul ori lipsa de professionalism a autorităților cu responsabilități în domeniu, percepția, ca și autopercepția persoanelor ce provin din grupuri considerate defavorizare se modifică radical într-un timp relative redus, cu efecte multiple, greu cuantificabile pe termen lung.

În acest moment, cele mai mai probleme se sesizează în cadrul comunităților de rromi, ce reprezintă nu doar în țara noastră, ci și în restul continentului European, minoritatea etnică și lingvistă majoritară, chiar dacă în ansamblul său comunitatea rromilor nu se constituie într-o etnie omogenă, cauzele fiind diverse.

Momentul aderării țării noastre la puternica Uniune Europeană a fost punctual zero al începutului modificării percepției marii majorități a populației în raport cu controversatul fenomen al excluziunii sociale, fenomen ce în ultimii ani a căpătat dimeniuni deosebite mai ales în interiorul comunităților rromilor.

De cealaltă parte, nici incluziunea socială nu este percepută de marea majoritate a populației ca fiind o prioritate imediată pentru autoritățile cu responsabilități directe în domeniu, de altfel specialiștii definind-o ca fiind un proces deosebit de complex prin intermediul căruia diversele „persoane ce prezintă un risc ridicat de sărăcie, ca și de excluziune socială obțin accesul la diversele oportunități ori resursele ce le sunt necesare în vederea unei participări depline la activitatea economică, culturală și socială”.

Cu toate acestea, în ultimii ani se remarcă faptul că unele dintre autorități încearcă, timid, ca prin intermediul unor acțiuni dedicate incluziunii sociale să asigure persoanelor defavorizate șansa realizării în viață, în categoria aceasta aflându-se și copiii rromi, mai ales în contextul în care se cunoaște faptul că incluziunea socială poate determina nu doar eliminarea treptată a discriminării (cel mai adesea pe criterii etnice ori criterii rasiale), ci și o diminuare considerabilă a marginalizării sociale, ca și a segregării pe criterii etnice ori rasiale.

Prin prisma legislativă, se impune a se menționa faptul că anumite reglementări în domeniul incluziunii sociale pot fi regăsite în conținutul legii dedicate asistenței sociale, procesul incluziunii fiind perceput ca totalitatea acțiunilor și a măsurilor multidimensionale, din diverse domenii ale societății (educație, sănătate, ocuparea forței de muncă, cultură, comunicare, etc) ce sunt special dedicate nu doar combaterii fenomenului excluziunii sociale, ci și asigurării implicării active a persoanelor afectate la diversele aspecte ale vieții cotidiene.

În acest moment, demersurile autorităților române privind incluziunea socială a persoanelor de etnie rromă sunt structurate pe mai multe linii, respectiv:

Accesul copiilor rromi la educație, un accent deosebit punându-se pe finalizarea de către aceștia a minim cursurile din învățământul primar

Accesul persoanelor din comunitate la piața muncii, avându-se în vedere faptul că, pe lângă diminuarea decalajelor economice și sociale dintre acestea și populația majoritară, se realizează și o creștere a veniturilor la nivelul familiilor de romi și implicit creșterea nivelului de trai, aspecte ce se vor reflecta în mod direct asupra copiilor romi

Accesul familiilor de romi la un pachet cât mai vast de servicii medicale, aspect care, de asemenea, se va reflecta în mod direct asupra copiilor din comunitate, cu toate efectele pozitive ce decurg din aceste consecințe

Accesul la servicii minimale, ca și accesul la condiții de locuit cu mult mai bune decât cele existente – cunoscut fiind faptul că în prezența unor condiții de locuit mai bune copiii din comunitate vor avea posibilitatea nu doar să se îngrijească/să fie mai bine îngrijiți, ci și să își modifice în timp gradul auto-percepției, cu modificări sesizate și la nivelul heteropercepției acestora

Destul de anevoiosul proces dedicat incluziunii sociale a romilor urmărește nu doar o creștere a standardului de viață în cadrul comunităților, ci și dezvoltarea nivelului de trai în rândul familiilor, aspecte ce se vor reflecta în mod direct asupra autopercepției copiilor romi, iar în timp si asupra heteropercepției acestora.

În ceea ce privește acest proces, se are în vedere o abordare de tip integrat, în același timp avându-se în vedere și adoptarea și implicit implementarea unui pachet de măsuri, de programe, strategii, ca și politici publice și implicit proiecte specifice.

În vederea reducerii considerabile a fenomenului excluziunii sociale, la care sunt supuși invariabil, printre alții, și copiii romi, ca și pentru modificarea percepțiilor dedicate incluziunii sociale a persoanelor de etnie romă, se vizează:

O înțelegere cât mai corectă a dezideratului dedicat intervenției publice în vederea îmbunătățirii situației persoanelor de etnie romă, nu doar din perspectiva protecției sociale și a justiției, ci și prin prisma ulterioarei dezvoltări economice și social durabile

O asigurare a eficienței, ca și a eficacității de la nivelul intervenției publice în vederea îmbunătățirea situației cetățenilor de etnie romă – cu precădere incluziunea educațională, ca și dezvoltarea egalității șanselor educaționale

Necesitatea realizării permanente a unui parteneriat cu societatea civilă în cadrul tuturor etapelor de intervenție publică – nivel administrație publică centrală, dar și nivel administrație publică locală

În acest context, un loc aparte este deținut de către educația copiilor romi, cunoscut fiind faptul că aceasta se constituie într-un domeniu cheie în cadrul sustenabilității dedicate intervenției necesare procesului incluziunii sociale a romilor, motiv pentru care s-a impus sublinierea structurii educaționale la nivelul principalelor grupuri etnice din România, în topul acestora aflându-se comunitatea romă.

Și în ciuda numeroaselor progrese ce au fost înregistrate în ultimii ani în România, ca urmare a diverselor măsuri și strategii implementate în cadrul populației din comunitățile minoritare, se poate în continuare remarca decalajul uriaș existent între persoanele de etnie romă și restul populației, gradul analfabetismului impunând intensificarea strategiilor în vederea creșterii gradului incluziunii educaționale a romilor.

În vederea realizării unei diminuări a fenomenului excluziunii sociale și implicit a realizării incluziunii sociale reale în România în cadrul minorităților rome, se impune ca asigurarea unui acces la educație să se facă, în cazul copiilor de romi, de la vârste cât mai mici, în acest fel asigurându-se o ulterioară încadrare a acestora pe piața muncii. Din păcate, în România, rata înscrierii în grădinițe a copiilor romi ce au vârsta inclusă în intervalul 3-6 ani se poziționează mult sub cea a restului populației, respectiv un procent de 37%, comparativ cu 77 %, cât este în cazul copiilor ce nu fac parte din cadrul acestei etnii. Mai mult, din zece copii romi, doi nu merg la școală, cel mai adesea fiind invocat motivul lipsei unor resurse financiare .

De asemenea, din șase părinți de etnie romă, unul pune slaba participare a copilului său la procesul educației pe seama discriminării etnice, mai mult de 80 % dintre părinții de etnie romă precizând că își doresc ca educația copiilor lor să fie de nivel secundar, 75 % din numărul total al copiilor romi nereușind să termine cursurile școlii gimnaziale .

În domeniul educației, domeniu ce poate avea o influență deosebită asupra autopercepției copiilor de etnie romă, dar și asupra heteropercepției, principalele obiective pe care autoritățile cu responsabilități în domeniu le urmăresc includ:

Diminuarea decalajului acumulării educaționale (nivelul cunoștințelor), ca și al ratei de participare la activitatea școlară la nivel gradual, respectiv preșcolar, nivelul primar, nivelul gimnazial, nivelul liceal, nivelul terțiar

Diminuarea decalajului de tip economico-social existent între elevii romi și restul elevilor, decalaj din cauza căruia se sesizează o blocare a incluziunii educaționale. În acest scop se are în vedere inclusiv furnizarea suportului necesar îmbunătățirea situației financiare a familiilor de romi, ca și asigurarea transportului zilnic al elevilor de acasă spre școli și invers

O promovare a educației incluzive, în paralel cu diminuarea cazurilor de discriminare și inclusiv de segregare școlară pe criterii etnice, pe criteriile statutului social, ori pe diverse alte criterii ce pot afecta copiii ori tinerii ce provin din diverse grupuri dezavantajate. Se are în vedere instituirea inclusiv a unui sistem de identificare, monitorizare, ca și intervenție eficace în cazul situațiilor de segregare școlară

O creștere a ponderii numărului elevilor romi ce beneficiază de suport variat în cadrul diverselor programe de genul „școala după școală”

O creștere a ponderii persoanelor rome ce vor beneficia de suport diverse în cadrul programelor de gen „A doua șansă”, în vederea creșterii nivelului educațional

O dezvoltare și o promovare, prin intermediul educației, a identității culturalo-etnice a persoanelor rome, avându-se în vedere atât legislația națională, cât și legislația Uniunii Europene

Trebuie specificat și faptul că în vederea atingerii tuturor acestor obiective, s-a reușit conturarea mai multor direcții de acțiune, dintre care enumerăm în cuprinsul acestui referat:

Elaborarea, la nivel național, a unor programe distincte care să urmărească o creștere a gradului de acces la educație timpurie pentru copiii romi ce provin din comunitățile defavorizate

O facilitare și inclusiv o stimulare a participării cât mai timpurie la educație a copiilor romi, prin intermediul consilierii parentale, a hranei acordată micuților, etc.

Înființarea, respectiv modernizarea în cadrul comunităților de romi a unor creșe, a unor grădinițe ce au program normal/prelungit, grădinițe estivale, centre de zi, grădinițe bilingve, etc.

O extindere și implicit o dezvoltare, la nivelul comunităților unde predomină copiii de romi, a diverselor programe de genul „Școala după școală”, în paralel cu o stimulare a finanțării în vederea participării la aceste programe (de către diversele autorități publice) a copiilor ce sunt vulnerabili la fenomenul excluziunii educaționale

Dezvoltarea programelor de genul „A doua șansă“ ori a programelor de alfabetizare funcțională, pentru a se corecta diverse situații ce pot genera din abandonul școlar

Elaborarea și ulterior dezvoltarea diverselor programe ce sunt destinate cu precădere îmbunătățirii situației financiar-sociale a copiilor de romi în toate domeniile ce pot genera o blocare a incluziunii școlare (lipsa hranei, a îmbrăcămintei, a condițiilor de viață, etc.)

Acordarea unor facilități tuturor tinerilor romi ce vor să urmeze cursurile învățământului preuniversitar de tip liceal, de tip profesional ori de tip post-liceal, ca și a cursurilor învățământului universitar

Facilitarea, pentru copiii romi, a accesului în cadrul învățământului de tip profesional dual ce le poate permite o modernizare la nivel educațional, ca și o detașare de la profesiile de tip tradițional, ce și-au dovedit nerentabilitatea

Asigurarea predării, la toate nivelurile de educație, a limbii romani, ca și a istoriei romilor, în cazul în care există astfel de cereri

O dezvoltare a diverselor activități de consiliere și de orientare, special adaptate copiilor romi

Implementarea în cadrul diverselor programe a procesului de formarea mediatorilor școlari romi, în paralel cu dezvoltarea ponderii de angajare a acestora

Amenajarea diverselor spații școlare, ca și dotarea tuturor școlilor în care studiază elevi, avându-se în vedere că deseori acestea sunt mult mai puțin dotate, comparativ cu restul școlilor

Asigurarea pentru elevii romi ce locuiesc în zonele marginale ori în zonele mai îndepărtate a transportului școlar

Realizarea diverselor campanii privind combaterea, ca și prevenirea discriminării în cadrul școlilor unde învață elevii romi, în paralel cu o mediere a tuturor conflictelor ce se sesizează la nivelul sistemului educațional

Realizarea diverselor activități de tip extrașcolar cu copiii și elevi romi în vederea deprinderii și stimulării relațiilor de tip inter-etnic

Monitorizarea strictă a tuturor cazurilor de abandon școlar, ca și intervenția aferentă în aceste situații, prin intermediul furnizării diverselor servicii de consiliere în cazul unor situații de risc

Nu în ultimul rând, în conținutul Strategiei Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020, ce vizează, într-un capitol separat, și domeniul Educației, s-a reușit stabilirea unor tipuri de indicatori ce privesc monitorizarea modului în care sunt duse la îndeplinire măsurile vizând integrarea persoanelor de etnie romă, indicatori ce au fost delimitați în conformitate cu prevederile legale.

Numeroasele analize și studii ce au fost realizate în ultimii ani în cadrul comunităților de romi au reliefat faptul că în acest moment gradul incluziunii sociale este aproximativ egal cu cel semnalat în cadrul comunităților din statele membre ale Uniunii Europene, acesta fiind însă mai redus în comparație cu media națională identificată în domeniile caracteristice calității vieții.

Autoritățile au reușit să identifice și explicația acestui fenomen, ce constă într-un blocaj generat de problemele de natură economico-financiară ale etniei, ce se perpetuează între generații, ca și a modului de manifestare a diverselor mecanisme sociale ce deseori pot determina marginalizarea socială.

În vederea prevenirii și respectiv combaterii fenomenului discriminării, începând cu anii 2000 în țara noastră au început să se ia o serie întreagă de măsuri, în paralel fiind perfecționat și cadrul legislativ și implicit cadrul instituțional aferent.

În ciuda tuturor măsurilor și a programelor implementate, fenomenul discriminării etnicilor romi, cu toate implicațiile determinate de aceasta, continuă să se manifeste în continuare, cel mai des acesta fiind semnalat în cazul accesului etnicilor la educație, la diversele servicii publice, ca și la piața muncii, efectele manifestându-se pe mai multe planuri.

Conform specialiștilor, discriminarea etnicilor romi continuă să se manifeste pe fondul multiplelor stereotipuri negative încă existente la nivelul populației majoritare, ca și datorită prejudecăților adânc înrădăcinate în cadrul mentalității publice.

În ciuda acestei realități, discriminarea etnicilor romi în țara noastră continuă să se situeze la un nivel inferior celor semnalate în alte state ale Uniunii Europene, țara noastră înregistrând cea mai redusă pondere la numărul actelor discriminatorii declarate de cetățenii ce fac parte din cadrul etniei rome (34 %).

Astfel, în țara noastră, în ultimii ani, cel puțin la nivel declarativ, s-au remarcat numeroase preocupări privind realizarea unei educații de calitate, aceasta fiind privită drept baza procesului de pregătire al generațiilor următoare, cu efecte ce se vor manifesta în mod direct asupra întregii comunități. Și în ciuda stării de fapt deplorabile în care, din păcate, se poziționează actualul sistem de învățământ românesc, conceptul calității la nivel educațional este perceput deseori drept ca „excelarea în cadrul eforturilor depuse pentru obținerea unor performanțe, dar și ca pregătirea realizată la nivelul cel mai înalt în cadrul unui anumit domeniu”.

Considerată a fi drept unul dintre domeniile primordiale ale vieții sociale, respectiv un proces constant și de lungă durată ce determină în mod decisiv formarea celor mai importanți factori ai unei națiunii (în speță oamenii, indiferent de etnia acestora) educația în general și învățământul în mod special ar trebui să se deruleze în mod funcțional constant, fără a se semnala nici un fel de eșecuri la nivelul acestuia, indiferent de forma pe care acestea o pot lua.

Din păcate, la o analiză succintă a calității școlii, respectiv a sistemului de învățământ din România, constatăm că în ciuda numeroaselor așa zise „reforme” definite și/sau insuficient ori incorect implementate în ultimii ani, gradul analfabetismului a atins valori alarmante, chiar și în statisticile neoficiale.

Și chiar dacă țara noastră se poate lăuda că se numără printre statele ce au un număr record al absolvenților de învățământ superior, numai două dintre instituțiile de învățământ superior românești (respectiv Universitatea din București și Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca) sunt incluse în cadrul clasamentului întocmit de către Center for World University Rankings în anul 2016.

În plus, în ciuda faptului că în cadrul sistemului de învățământ românesc, educația este susținută pe perioada celor 12 ani de studiu (în speță, liceul), România ocupă un loc rușinos la nivel european în ceea ce privește gradul de analfabetism (aproape 30%), dar și analfabetismul funcțional (aproximativ 40%).

Conform datelor statistice, un număr foarte mare al tinerilor ce sunt absolvenți ai învățământului obligatoriu din țara noastră nu dețin abilitățile de bază în vederea delimitării unei gândiri critice și analitice.

Urmare a acestei statistici îngrijorătoare, se impune ca în topul priorităților incluse în cadrul procesului de reformarea sistemului de învățământ din țara noastră să se poziționeze diminuarea considerabilă (avându-se în vedere eliminarea) a procentului analfabetismului funcțional. În caz contrar, acest fenomen, care are tendința de a se accentua de la un an la altul, poate determina efecte incomensurabile la nivelul întregii societăți în perioada următoare, cu consecințe directe asupra pieții muncii din următoarele decenii.

Pe lângă faptul că analfabetismul funcțional poate genera pe termen lung o anumită formă de discriminare în rândul tinerilor, el tinde să devină principala cauză a excluziunii economice ce se va remarca la nivelul viitoarei populații adulte din țara noastră.

Se impune a se menționa faptul că această problemă nu poate fi realizată prin intermediul măsurilor ce au în vedere concentrarea atenție asupra sistemului de învățământ liceal, respectiv universitar. Și asta deoarece se dovedește a fi deosebit de dificilă formarea unei persoane, indiferent de etnia acesteia, în cadrul învățământului secundar superior ori chiar în cel al învățământului țerțiar în absența unor abilități considerate ca fiind „de bază” (ce se formează pe perioada învățământului primar și a celui gimnazial), abilități ce sunt indispensabile inclusiv în cadrul procesului de formare/calificare și care pot influența în mod decisiv parcursul profesional și social al viitorului adult.

În acest moment, puține sunt familiile de romi din țara noastră care se bucură de o recunoaștere socială, un statul special și un nivel de trai peste limita comunității. Marea majoritate a familiilor din comunitatea romă este caracterizată de un nivel de trai extrem de redus, gradul de sărăcie fiind unul accentuat.

De asemenea, tot în interiorul acestei comunități se constată că nivelul declarat al șomajului este cu mult mai mare, în comparație cu cel înregistrat în cazul populației majoritare, în aceeași situație poziționându-se și nivelul educației. Și nu mai trebuie subliniat și faptul că în interiorul familiilor rome ce nu reușesc, uneori, decât să supraviețuiască la limită, educația copiilor nu se numără printre priorități, cu toate consecințele nefaste ce decurg din acest aspect asupra minorilor romi.

Așa se face faptul că în familiile de rromi ce au un nivel de trai extrem de redus se remarcă în mod frecvent fenomenul excluziunii școlare și deseori copiii de etnie romă sunt trimiși să studieze la școlile speciale, fie din cauza unei slabe cunoașteri a limbii române, fie din cauza apartenenței etnice ori a statului social, prejudecățile, discriminările și rasismul punându-și puternic amprenta asupra acestora.

Acesta pare a fi și principalul motiv pentru care o mare parte dintre copiii romi ce termină cursurile programelor de studiu diverse, nu reușesc să dovedească că dețin abilitățile de bază necesară, ceea ce are implicații deosebite asupra autopercepției, nemaivorbind de faptul că cei mai mulți dintre aceștia ajung ulterior fie șomeri, fie imigranți, fie chiar persoane ce comit diverse fapte penale din motive diverse, sărăcia fiind în topul listei acestora.

Specialiștii sunt de părere că, în eventualitatea în care în următorul deceniu se va reuși reducerea ori chiar eliminarea nivelului analfabetismului funcțional (nivel al cărui indice este unul extrem de ridicat în acest moment), acest aspect va avea un impact deosebit în interiorul comunității de romi.

Se impune a se menționa faptul că analfabetismul funcțional nu poate fi diminuat, respectiv eliminat doar prin intermediul unor programe suport, fiind necesare, la nivelul întregului sistem de educație românesc, numeroase reforme structurale, nu doar atent elaborate, ci și corect implementate.

Trebuie amintit și faptul că diminuarea gradului de analfabetism funcțional se poziționează pe cel de-al doilea loc în topul priorităților Comisiei Europene, în domeniul dedicat educației, media stabilită la nivelul statelor europene fiind de 20% (se are în vedere o diminuare cu cinci procente a acestuia până la finele anului 2020).

Demn de semnalat este faptul că în situația României, stat european în care nivelul analfabetismului funcțional a ajuns la valoarea de 40%, obiectivul dedicat diminuării acestui procent nu se află, din păcate, inclus pe lista priorităților autorităților române.

Așa cum deja s-a precizat în cuprinsul prezentului referat, o situație aparte se remarcă în cadrul comunităților de romi, ce reprezintă o grupă de populație destul de tânără, aproape 38% din totalul acestora având vârsta sub 15 ani, la o vârstă medie de 27 de ani.

Astfel, în rândul comunității rrome, rata analfabetismului este una destul de ridicată, nivelul educației fiind, din păcate, unul destul de scăzut, aspect ce are implicații deosebite asupra autopercepției copiilor, ca și asupra heteropercepției acestora.

De asemenea, și riscul de sărăcie în cazul copiilor rromi este cu 37% mai ridicat, comparativ cu restul copiilor, educația acestora fiind în strânsă legătură cu șansele la un trai mai bun. În cazul rromilor care au absolvit învățământul secundar, riscul sărăciei se diminuează cu un procent aproximativ de 20%, educația având un impact deosebit asupra nivelului de trai al romilor.

Este bine cunoscut faptul că specificul populației de rromi este reprezentat de sărăcie, aceasta îmbrăcând în cele mai multe dintre cazuri forme nu doar extinse, ci și severe. În cadrul comunităților de rromi, sărăcia este accentuată și de desele fenomene de marginalizare și implicit excluziune socială, în multe dintre familiile de rromi remarcându-se un deficit accentuat de resurse și bunuri personale, completat de deficitul familial.

Marginalizarea familiilor de rromi, ca și percepția publică privind o rată a criminalității aparent ridicate generează deseori ideea sancțiunilor sociale la adresa romilor, ce de multe ori îmbracă diverse forme ale discriminării. Acestora li se adaugă, în cele mai multe cazuri, și imaginea publică negativă la adresa familiilor de rromi.

Nu în ultimul rând, o situație specială este determinată și de nivelul stării de sănătate înregistrat în comunitățile de copii romi, cunoscut fiind faptul că întreaga populație de rromi prezintă o stare de sănătate precară, în topul factorilor generatori aflându-se nivelul ridicat al sărăciei, numărul redus al punctelor/centrelor medicale în zonele ce sunt locuite în mod preponderent de rromi, precum și lipsa infrastructurii de bază, ce este necesară asigurării asistenței sanitare.

Așa se face faptul că marea majoritate a copiilor rromi prezintă semne de subnutriție, sunt înfometați, trăiesc izolați ori se auto-izolează, context în care se constată o deteriorare deosebită a autopercepției. Trebuie, de asemenea, menționat și faptul că marea majoritate a acestor copiii nu beneficiază încă de la naștere de vaccinurile gratuite, de medicamente și îngrijire corectă, ei fiind frecvent expuși diverselor afecțiuni, mai ales cei care trăiesc în spații improprii, în mediul rural ori în localități izolate.

Nu în ultimul rând trebuie menționat și fenomenul mortalității infantile, aceasta aflându-se în relație directă cu starea de sănătate a tinerelor rrome, ce sunt încă obligate de familii să se căsătorească de la vârste fragede, deseori sesizându-se sarcini la vârste precoce de 9-10 ani.

De altfel, pentru multe dintre tinerele mame rrome, sarcina reprezintă de fapt încheierea bruscă a copilăriei, având în vedere vârsta la care acestea sunt obligate să se căsătorească, ca și cea la care aduc pe lume un copil.

Majoritatea adolescentelor rrome sunt deja căsătorite și cel mai probabil însărcinate cu primul, sau poate chiar cu al doilea copil. Acest lucru se datorează și din cauza lipsei de informare și educare a tinerilor rromi, care nu au o cunoștințe despre metodele de prevenție a sarcinii, fetele care au fost expuse violențelor domestice în timpul copilăriei, prezintă tendința de a rămâne însărcinate în adolescență.

Nașterile la vârste fragede, au efecte negative asupra sugarului, care poate prezenta dizabilități de dezvoltare, ca și probleme de comportament, existând numeroase situații în care, datorită lipsei informării, a accesului adecvat la servicii medicale, a sărăciei etc, un nou-născut prezintă multiple dizabilități, frecvente fiind cele motorii, afecțiunile neuropsihice, întârzierile mintale, ca și afecțiunile cardiovasculare, afecțiunile respiratorii și bolile de sânge.

În ciuda tuturor acestor probleme, de departe cea mai periculoasă și non-recomandată conduită constă în lipsa reacțiilor în interiorul comunităților, cu mențiunea că în situația existenței unor reacții, acestea sunt deseori sub forma unor reproșuri sau identificarea unor falși răspunzători, aspecte determinate, în principal, de lipsa educației.

În domeniul dedicat școlarizării copiilor rromi, este un fapt cunoscut că inserția optimală a rromilor în viața socială este în mod direct condiționată de gradul educației, ca și de cel al inserției, eventualele disfuncționalități înregistrate în acest sens reușind să determine serioase perturbări la nivelul întregii percepții.

În anul de grație 2017 se remarcă faptul că, din păcate, frecventarea cursurilor unei instituții de învățământ de către copiii romi se dovedește a fi nu doar un demers deosebit de dificil, ci și un proces dureros, mersul la școală fiind deseori privit de acești tineri drept o corvoadă, mai ales în condițiile în care în unele școli cadrele didactice se dovedesc a fi insuficient pregătite pentru a face față cu brio tuturor provocărilor ce pot fi sesizate pe perioada școlarizării copiilor din etnia romă.

Se impune astfel ca toate instituțiile de învățământ, fără excepții, să ia în calcul, în orice moment, atitudinea general-negativă specifică heteropercepției copiilor romi, atitudine ce, din păcate, se regăsește la toate nivelele educației, ea materializându-se sub forme diverse, de la refuzul înscrierii copiilor în anumite clase, la izolarea acestora în sălile de curs, izolarea în grupurile elevilor majoritare, etc.

În ultimii ani, nu doar la nivel național, ci și la nivel continental și inclusiv global, se constată o creștere a gradului de intoleranță față de semeni (cu precădere față de cei ce fac parte din diversele grupuri minoritare), cu acutizarea tensiunilor de natură etnică, motiv pentru care specialiștii au început să acorde o mai mare importanță dinamicii prejudecăților, respectiv discriminărilor, principalul scop urmărit fiind acela de a identifica și ulterior implementa cele mai adecvate mijloace de eliminarea manifestărilor de acest gen.

Prejudecățile sunt amplasate la nivelul reacțiilor afective și al judecăților de tip cognitiv, în vreme ce discriminările se manifestă cu preponderență la nivel comportamental.

Prin prejudecată se înțelege fenomenul de respingere al individului ce este considerat ca fiind un membru al grupului față de care sunt manifestate diverse sentimente de tip negativ. Se poate afirma astfel că prejudecata este predispoziția adoptării unui comportament de tip negativ în raport cu membrul unui grup, avându-se la bază diverse generalizări rigide și eronate, în absența luării în considerare a respectivelor caracteristici personale și trăsături ale respectivului membru.

Asemeni stereotipurilor, și prejudecățile se manifestă frecvent în cotidian, de cele mai multe ori marea majoritate a persoanelor neremarcând aceste aspecte. În acest sens există cercetători care susțin că toți indivizii prezintă diverse prejudecăți, cele mai multe dintre acestea manifestându-se îndeosebi prin tendința favorizării grupului din care fac parte, raportat la alte grupuri, ca și printr-o cunoaștere a stereotipurilor ce vizează restul grupurilor.

Demn de menționat este faptul că, la fel ca și în cazul stereotipurilor, și prejudecățile se manifestă destul de devreme de cele mai multe ori ele manifestându-se în comunicarea cu diversele persoane ce sunt considerate ca fiind semnificative.

Numeroasele studii ce au fost realizate de-a lungul vremii în domeniu au reliefat faptul că atât stereotipurile, cât și prejudecățile nu sunt transmise în mod obligatoriu verbal, ele fiind preluate deseori prin o observare a modului în care respectivele persoane considerate semnificative obișnuiesc să se comporte în prezența altor persoane (reprezentanți au unor minorități).

În domeniul dedicat rasismului, atât stereotipurile, cât și prejudecățile copiilor sunt foarte asemănătoare cu cele semnalate în cazul familiei (părinți, bunici), în vreme ce la adolescenți se remarcă influența anturajului, a grupului de prieteni.

Ca și stereotipurile, și prejudecățile provin din diverse erori ale percepției modului de existență, fenomenul prejudecății implicând deseori o respingere a „celuilalt”, ce este considerat a fi membrul unui grup față de care marea majoritate manifestă diverse sentimente negative.

Discriminarea poate fi definită drept acțiunea prin intermediul căreia diverse persoane fie sunt tratate în mod diferit, fie sunt lipsite în mod nejustificat de anumite drepturi, având la bază diverse considerente ce nu sunt întemeiate.

În plus, aceasta vizează comportamentul avut de o persoană, de o instituție ori de un grup de persoane împotriva unor membri ai unei clase ori categorii, ea putând implica atât o excludere a accesului respectivilor membrii ai grupului ce este discriminat, cât și o limitare a acestui acces de la exercitarea unor drepturi sau șanse ce le sunt disponibile restului grupurilor sociale.

Principalele cauze ale discriminărilor sunt considerate a fi prejudecățile, dar și stereotipizarea, aceasta fiind de altfel considerată de către specialiști drept o formă de manifestarea discriminării.

Așa cum se cunoaște, discriminarea se manifestă cel mai adesea în cadrul grupurilor ce sunt vulnerabile atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere social, copiii romi fiind incluse în acestea, persoanele supuse fenomenului discriminării din diverse motive întâmpinând diverse dificultăți în activitatea cotidiană, ceea ce le fac și mai vulnerabile prin prisma economicului și al socialului, cu includerea ulterioară în categoria comunităților/grupurilor ce prezintă un risc crescut de sărăcie.

De regulă, prejudecățile se poziționează la nivelul reacțiilor afective și la cel dedicate judecăților cognitive. În momentul în care se realizează pasul spre domeniul actelor, se poate vorbi despre discriminare, aceasta reprezentând adoptarea unui comportament negativ în relația cu diverși membri/indivizi ce aparțin unui outgrup față de care există anumite prejudecăți.

În ciuda faptului că discriminarea poate deriva uneori din diverse prejudecăți, relația dintre cele două este una de tip complex, ea nefiind de tip automat. Comportamentul indivizilor depinde în mare măsură atât de convingerile personale, cât mai ales de diversele circumstanțe exterioare, circumstanțe ce deseori pot să scape de sub controlul uzual.

O parte dintre copiii romi urmează diversele programe de educație puse la dispoziție de statul român, mulți în cadrul claselor obișnuite, respectiv a învățământului de masă. Din păcate însă, se întâlnesc și cazuri în care instituții de învățământ manifestă, în mod nejustificat, tendința înscrierii acestora la clasele speciale, dedicate copiilor cu diverse probleme de sănătate, ce nu pot urma ritmul învățării copiilor normali.

În această situație există riscul crescut ca respectivilor copii romi să le scadă, într-un timp extrem de scurt, stima de sine, ei începând să se auto-izoleze, auto-marginalizeze și modificându-și radical auto-percepția avută până în acel moment.

Trebuie precizat și faptul că un procent extrem de mic de copii romi ajung să urmeze cursurile învățământului liceal, ale celui post-liceal ori chiar cursurile universitare, în ciuda faptului că, așa cum s-a demonstrat, cel mai bun indice al nivelului de trai este reprezentat de educație.

În ciuda acestui aspect copiii romi renunță deseori la educație (aspect care le va modifica radical auto-percepția, dar și heteropercepția), ei fiind descurajați fie de atitudinea propriilor părinți (care nu manifestă o atitudine de susținere activă) fie din cauza dificultăților ce țin de adaptarea copiilor sau a modului în care sunt tratați în școli. Și nu de puține ori acestora li se adaugă și lipsurile materiale deosebite, mulți fiind copiii romi care nu merg la școală ori renunță la aceasta din lipsa resurselor financiare, respectiv bani pentru mâncare, rechizite, transport, etc), ca și puterea exemplului din comunitate.

Trebuie precizat faptul că modificarea auto-percepției copiilor romi, ca și a heteropercepției poate să determine serioase probleme, ce se manifestă în mod pregnant în cadrul comunităților școlare, în cazul în care copiii romi nu au renunțat la educație. Acesta este motivul pentru care deseori în instituțiile de învățământ din țara noastră se semnalează diverse conflicte și crize ce implică elevii romi și restul elevilor ori unele cadre didactice, motiv ce poate fi susținut și de:

O anumită lipsă de comunicare ori o comunicare destul de defectuoasă

Cunoașterea insuficientă a elevilor

Cunoașterea insuficientă a clasei, a mediului acesteia

O anumită lipsă de atenție privind necesitățile și așteptările persoanelor implicate – profesori și/sau elevi

Lipsa de obiectivitate a profesorului în comportamentul manifestat față de elevi

O supraîncărcare a elevilor cu diverse sarcini de tip nediferențiat

Menținerea rutinei în ceea ce privește măsurile luate față de anumiți elevi-problemă

O lipsă de apreciere a atitudinilor elevilor

Nevalorificarea la maxim a potențialului elevilor

Afirmarea neîncrederii față de elevi, prin toate formele acesteia

O lipsă de acceptare a opiniilor contradictorii venite din partea elevilor

Uzarea la argumentul autorității ori de câte ori se constată apariția unor probleme minore

O atitudine pasivă sau de amânare a problemelor constatate

Catalogarea unor elevi, punerea unor etichete

Lipsa de comunicare sau comunicarea defectuoasă cu părinții elevilor

O lipsă de analiză cu elevii în ceea ce privește regulile de conduită, ca și consecințele încălcării acestora

Nu în ultimul rând trebuie menționat faptul că în țara noastră, Revoluția din Decembrie 1989 a atras după ea nu doar o democratizare a principalelor sisteme sociale și economice, ci și o transformare radicală a percepțiilor, acestea reflectându-se și la nivelul educației, respectiv a învățământului.

Accesul brusc la diversele mijloace de informare în masă, generarea în cadrul instituțiilor de învățământ a autonomiei (relative) ofertei educaționale, dezvoltarea procesului decizional prin implicarea diverșilor „actori” (părinți, societatea civilă, autoritățile locale, etc) au dus în timp la o modificare radicală a culturii școlare.

Iar pe fondul unor acumulări sociale, acumulări specifice perioadelor de reformă politică, dar și economică, s-a produs și o modificare a spațiului social, fenomenele de violență (cu toate efectele și consecințele acestora) făcându-și tot mai mult simțită prezența.

Pe fondul acestor violențe ce au diverse forme de manifestare, s-a remarcat de-a lungul anilor o amplificare a conflictelor la nivelul instituțiilor de învățământ, violența școlară suferind fluctuații majore în ultimii ani, mai ales în clasele în care există elevi romi. În ceea ce privesc tendințele, acestea au fost definite de specialiști, mai precis:

Impunerea unor modele de comportament atipice prin intermediul violenței fizice

Amplificarea conflictelor școlare pe baza unor diferende religioase, etnice, de gen ori de statut social

Diversificarea formelor de violență la adresa profesorilor

Dezvoltarea unor forme de violență noi – viol, crimă, folosirea armelor albe sau de foc, etc

Difuzia actelor violente din școli în afara spațiului acestora – violența de proximitate

Studiile realizate în ultimii ai au reușit să evidențieze faptul că marea majoritate a conflictelor școlare ce se înregistrează în diferitele instituții de învățământ din România se datorează diverselor manifestări conflictuale dintre elevi, o contribuție esențială având-o heteropercepția.

Trebuie menționat și aspectul că acest tip de manifestări sunt considerate drept nespecifice spațiului școlii, ele putându-se manifesta și în exteriorul acesteia, respectiv în proximitatea instituției de învățământ.

Astfel, diversele comportamente neadecvate ce se semnalează între elevi, comportamente ce pot genera conflicte școlare diferite, pot fi determinate de diverși factori școlari cum ar fi:

Statutul elevilor implicați în manifestările neadecvate

Relația elevilor implicați cu diverșii profesori

Cultura școlară

Climatul școlar

Mediul amplasării instituției de învățământ

Violența dintre elevi, atât în cadrul spațiului școlii, cât și în proximitatea acestuia reprezintă, așa cum s-a precizat deja, cea mai frecventă cauză a declanșării conflictelor școlare.

Iar cercetările în domeniu, coroborate cu experiențele ultimilor ani au demonstrat că aceste violențe și implicit conflictele școlare generate de ele sunt mai frecvente în zona mediului urban, în unitățile școlare ce au cursuri obligatorii, ca și în cele ce se află la periferia localităților.

Conflictele dintre elevi, generate de violențele din școli, dar și de actele de violență din proximitatea acestora, reprezintă un fenomen generalizat la nivelul instituțiilor de învățământ din România.

Cu toate acestea, deseori, diversele manifestări de agresivitate între elevi, ce îmbracă forme „ușoare” ale violenței, ajung să fie percepute de către persoanele responsabile drept mici obrăznicii specifice vârstei și mediului școlar, manifestări greșit tolerate.

Mulți sunt specialiștii și cadrele didactice ce încearcă să pună manifestările de violență ale elevilor pe seama vârstei acestora, ei încercând să identifice și diverse explicații pentru comportamentele generatoare de conflicte:

Violența dintre elevi este o caracteristică a vârstei școlare, aceasta putându-se considera drept normală mai ales în timpul unor jocuri sportive

Comportamentele de tip agresiv ale elevilor reprezintă de multe ori copii ale modelelor ce le sunt oferite acestora în familie

Comportamentele elevilor „problemă”, dar și relațiile pe care aceștia le au cu ceilalți elevi și/sau cu profesorii sunt în strânsă legătură cu:

Climatul de natură socio-afectivă existent în cadrul familial

Comportamentul și atitudinea părinților

Diversele relații dintre părinți

Relațiile dintre părinți și copii

În acest fel s-a conturat ideea că manifestările violente din cadrul școlii, ce pot genera deseori conflicte școlare, pot fi considerate drept descărcări psihice ale elevilor ce provin dintr-un mediul familial agresiv, a celor ce sunt supuși unor inhibiții diverse, ca și ale elevilor cărora li se interzic diverse lucruri în cadrul familiei ori a căror auto-percepție este mult afectată.

Societatea contemporană este în acest moment una de tip agresiv, elevii având practic exemple negative atât in cadrul mediei, cât și la locul de joacă, pe stradă ori în mediul online.

Așa se face faptul că aceștia ajung involuntar să copieze diversele modele de relaționare ce îi impresionează (cele violente fiind percepute cel mai puternic), modele pe care le imită chiar și fără a conștientiza natura deosebit de violentă a acestora.

În ciuda faptului că este dovedit faptul că violența dintre elevi în cadrul școlii și/sau în proximitatea acesteia generează cele mai multe conflicte școlare, atât intensitatea, cât și formele de manifestare ale acesteia diferă considerabil de la o instituție de învățământ la alta, acestea fiind în strânsă dependență cu o serie de factori cum ar fi:

Climatul școlar

Cultura specifică școlii

Calitatea activității de tip educațional

Tipul managementului școlar

Mediul din care provin elevii

Gradul de coeziune al claselor

Astfel, cele mai des întâlnite forme de violență între elevi, ce determină declanșarea unor conflicte școlare sunt reprezentate de:

Certuri diverse

Injurii

Conflicte aparent banale

Diverse jigniri legate de trăsăturile fizice

Diverse jigniri legate de unele trăsături psihice

Trimiterile la situația socială și economică a unui elev

Apartenența elevului la o anumită etnie, în speță cea romă

Apartenența elevului la o anumită religie, etc

Injuriile, conflictele banale și certurile sunt cele mai frecvente cauze ce stau la baza deteriorării relațiilor dintre elevi, acestea fiind, în mod eronat, considerate de cele mai multe ori de către persoanele responsabile ca fiind manifestări obișnuite ale vârstei, teribilisme ce dispar în timp și care sunt deseori tolerate în cadrul mediului școlar, în ciuda faptului că implicațiile acestora, ca și efectele pot fi deosebite pe termen lung.