Auditul Trezoreriei

INTRODUCERE

Realizarea obiectului de activitate al fiecărui agent economic impune utilizarea tuturor elementelor ce compun procesul muncii (obiectele muncii, mijloacele de muncă și forța de muncă). O parte din aceste elemente se consumă în procesul de producție sau comercializare al unității patrimoniale, o altă parte se depreciază, iar altele trebuie să fie remunerate. Indiferent de modul de utilizare, mijloacele materiale și bănești și forța de muncă folosită în procesul economic al întreprinderii generează cheltuieli de exploatare.

Decizia economică logică și coerentă se întemeiază pe prima și cea mai importantă ipoteză de lucru, și anume aceea a comportamentului rațional al agenților economici. Această ipoteză consideră, pentru început, că agenții economici caută să maximizeze funcția de utilitate a consumului lor sau, altfel spus, îsi doresc să o ducă mai bine decât mai rău. Pentru buna funcționare a unei întreprinderi este necesară crearea mai multor fonduri, cum sunt: fondul pentru investiții în active fixe, fondul de rulment, fondul de rezervă etc.; sursele de formare a acestor fonduri diferă de la caz la caz, astfel că pentru anumite activități se poate apela și la împrumuturi. Principalele surse pentru crearea acestor fonduri sunt: aportul asociaților sau acționarilor, autofinanțarea, creditarea și finanțarea bugetară.

Resursele de care dispune întreprinderea necesare formării fondurilor se regăsesc sub denumirea generică de capital (fizic și uman). Capitalul fizic include active: financiare și reale. Activele financiare sunt necesare pentru procurarea activelor reale și angajarea capitalului uman, în timp ce activele reale, utilizate de capitalul uman, produc bunuri și servicii, din vânzarea cărora se procură active financiare. Finanțarea activelor poate fi realizată de către agentul economic prin procurarea de capital de pe piețele financiare, pe baza emiterii de titluri de valoare cât și pe baza combinării creditului pe termen scurt, a datoriei pe termen lung și a acțiunilor; combinarea trebuie să fie cea mai bună pentru îndeplinirea obiectivelor întreprinderii.

Tipul de decizie luat face parte din sfera responsabilității managerului, ea reprezentând esența funcțiunii financiare a întreprinderii, a cărei finalitate rezidă în asigurarea performanțelor economice și de producție ale firmei în condițiile utilizării eficiente a factorilor de producție.

Activitatea financiară bine organizată trebuie să fie structurată în așa fel încât, să asigure, în principal, următoarele: informarea completă și corectă a conducerii; observarea în timp util a tendințelor noi în derularea fenomenelor și pregătirea deciziilor previzionate a avea succes în viitor; condiții optime pentru apărarea și consolidarea patrimoniului și independenței întreprinderii.

Organizarea activității financiare pornește de la sarcinile activității financiare, care sunt concretizate în domeniile previziunii și execuției, analizei, controlului și coordonării. Pornind de la aspectele majore ale activității financiare, putem aprecia că viabilitatea unei întreprinderi depinde, în cea mai mare măsură, de organizarea compartimentului financiar-contabil.

In vederea urmaririi activitatii financiar-contabile si a luarii unor decizii pertinente cu privire la buna desfasurare a activitatii economice se recomanda efectuarea unui audit financiar. Principalul rol al auditului financiar îl reprezintã formularea unei opinii, de cãtre persoane abilitate, asupra conformitãþii informaþiilor difuzate către utilizatorii externi prin intermediul raportărilor financiare cu starea de fapt a entităților raportoare.

Prin definiție și funcții, auditul este menit să identifice slăbiciunile și disfuncțiile cu care se confruntă entitatea și de a contribui la îmbunătățirea activității acesteia prin formularea de recomandări adecvate pentru manager, pe calea obținerii performanțelor dorite.

Auditorii financiari trebuie să se asigure că informația difuzată de entități nu este rezultatul unor activități de fraudă sau eroare, cu scopul de a manipula deciziile și comportamentul utilizatorilor ori de a ascunde aspecte semnificative referitoare la activitatea acestora, pentru a obține obiective predeterminate. În plus, auditorii financiari trebuie să respecte standardele profesionale (de audit), cerințele de bază și principiile conținute de Codul etic al profesioniștilor contabili, pentru a fi cât mai pertinenți în exprimarea opiniei lor în raportul de audit întocmit.

Motivatie: alegerea acestei teme este fundamentată pe realitatea actuală cât și pe necesitatea și oportunitatea existenței unui audit în cadrul entităților economice.

Prezenta lucrare cuprinde 5 capitole. Primul capitol introductiv prezintă conceptele de baza ale auditului, precum și normele profesionale pe care un auditor trebuie să le îndeplinească pentru a putea să arate o imagine clară și precisă a obiectivelor urmărite.

Al doilea capitol definește fluxurile de treorerie și pașii care se urmează în activitatea desfășurată în cadrul entității economice prezentate în următorul capitol.

Capitolul al patrulea reprezintă practic munca desfășurată de un auditor, sau, după caz, mai mulți, în vederea clarificării situațiilor existente, a corectitudinii acestora și de prevenire a posibilelor fraude sau nereguli în cadrul activității desfășurate.

Concluziile vin în închiderea prezentei lucrări pentru a trage învățamintele necesare și de a pune în aplicare un sistem nou, concurențial și legal pentru buna funcționare a societății auditate.

CAPITOLUL I

AUDITUL FINANCIAR CONTABIL

1.1 Concepte de bază

1 Definiție și scurt istoric

Audit vine de la cuvântul italian audire, a asculta; cuvânt de origine latină, transformat în timp de practica anglosaxonă, semnifică azi, în sens strict, revizia conturilor realizată de experți independenți în vederea exprimării unei opinii asupra regularității și sincerității acestora. Prin audit, în general, se înțelege examinarea profesională a unei informații pe baza căreia se va exprima o opinie responsabilă și independentă în raport cu un criteriu (standard, normă) de calitate.

Auditul a fost definit în literatura de specialitate străină și națională la unison asupra opiniei motivate de îndeplinire a imaginii fidele asupra conturilor anuale. Prin audit se înțelege examinarea profesională efectuată de o persoană autorizată, independentă, în vederea exprimării unei opinii motivate asupra imaginii fidele a situațiilor financiare anuale.

Auditul constă într-un ansamblu de activități legate între ele (un proces) desfășurate de către auditori sau de către alți experți, care pe baza cunoștințelor lor teoretice și practice și în urma însărcinărilor primite de la anumite organe analizează informațiile și operațiunile unei entități sau referitoare la o anumită activitate în vederea oferirii unei asigurări prin intermediul unei opinii sau în vederea formulării unor recomandări.

Conform definiției publicate de Camera Auditorilor Financiari din România, "Auditul financiar reprezintă activitatea de examinare, în vederea exprimării de către auditorii financiari a unei opinii asupra situațiilor financiare, în conformitate cu Standardele internaționale de audit financiar ale Federației Internaționale a Contabililor (IFAC)".

Istoria economică delimitează mai multe etape ale auditului, diferențiate în funcție de categoria socială care ordonă auditul, numiți ordonatori de audit, în funcție de auditori și de obiectivele auditului. Încă din antichitate, s-a ajuns la ideea că o bună gestionare a patrimoniului se poate realiza doar prin respectarea unor proceduri și reguli de control financiar, aspecte care au stat la baza descoperirii contabilității ca știință, ele fiind respectate chiar după mii de ani.

Evoluția auditului financiar în societate este graduală.

Până la începutul secolului al XVIII-lea, auditul era comandat de regi, împărați, biserică și stat cu un singur scop: cel de pedepsire a hoților pentru fraudă și prevenirea unor astfel de fapte cu scopul de a proteja patrimoniul propriu al unei entități. Auditorii erau numiți din rândul preoților și primau calitățile morale ale acestora.

Tabel nr. 1.1.: Prezentarea sintetică a evoluției auditului financiar

Sursa: Collins Lionel et Valin Gérard – Audit et contrôl interne, Editura Dalloz,Paris, 1992, pag. 17

Din secolul al XVIII-lea auditorii financiari erau desemnati din rândul celor mai buni contabili, lucrările de audit erau solicitate de către stat, acționari sau bănci în scopul de a se găsi soluții optime de păstrare a integrității patrimoniale și de a se prezenta publicului forma cea mai fidelă. În secolul al XIX-lea, auditorii financiari sunt deja profesioniști recunoscuți, lucrările de audit financiar sunt comandate de stat, bănci și acționari, având drept obiectiv evitarea fraudelor și a erorilor/greșelilor, atestarea controlului financiar, confirmarea că se respectă regulile contabile, precum și prezentarea în raportul de audit financiar a imaginii fidele a patrimoniului.

În concluzie, auditul financiar a fost cunoscut ca o specializare distinctă a contabilității în preajma secolului al XVIII-lea, fără a se cunoaște o datare sau o localizare exactă.

1.1.2 Rolul și obiectivele auditului financiar contabil

Importanța auditului financiar contabil constă în sporirea credibilității informației din situațiile financiare, pentru viitoarele decizii ale utilizatorilor de informații. Faptul că verificarea bilanțului contabil se face de un auditor independent, un bun profesionist, cu calități morale deosebite concură la realizarea uneia dintre calitățile informației contabile, și anume credibilitatea ei.

În actuala structură a sistemului economic, auditul financiar are rolul de a:

verifică respectarea cadrului conceptual al contabilității (principii, norme și reguli de evaluare) general acceptate, a procedurilor interne stabilite de managementul agentului economic (audit intern și statutar). Procedura de audit reprezintă o înlănțuire logică de operațiuni cu scopul de a atinge un anumit obiectiv.

verifică și certifică reflectarea corectă în contabilitate a situațiilor financiare, imaginea lor fidelă, clară și completă pe întregul exercițiu financiar. Corelarea acestor verificări cu modul de aplicare a legislației contabile inclusiv a Cadrului general de armonizare a reglementărilor contabile, Cadrul general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare elaborate de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (I.A.S.B.).

Obiectivelor auditului financiar s-au schimbat de la o perioadă la alta. Astfel, s-a trecut de la obiective de tipul: pedepsirea celor care au intenția de a deturna fonduri, pentru protejarea patrimoniului, pentru evitarea și reprimarea fraudelor, la obiective cum sunt:

atestarea calității controlului intern;

atestarea imaginii fidele a conturilor anuale;

protejarea contra fraudei internaționale.

Obiectivul unui audit al situațiilor financiare este acela de a da posibilitatea auditorului de a exprima o opinie privind întocmirea situațiilor financiare respective, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru general de raportare financiară.

Normele profesionale ale auditorului financiar

Auditorii financiari au un rol important în societate. Creditorii, investitorii, angajatorii și alte segmente ale comunității de afaceri, guvernul precum și publicul în sens larg se bazează pe auditorii financiari în ceea ce privește contabilizarea și raportarea financiară corectă, un management eficient și consultanță competentă pentru o varietate de aspecte aferente afacerii și impozitării. Atitudinea și comportamentul auditorilor financiari, în procesul de furnizare a unor astfel de servicii au un impact asupra bunăstării economice a comunității și țării respective.

Auditorul financiar este persoana fizică sau persoana juridică ce dobândește aceasta calitate în conditțile prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999, republicată. 

Auditorii financiari persoane fizice sau persoane juridice, care au dobândit această calitate și sunt membri ai Camerei, în exercitarea independentă a profesiei pot desfășura, în baza art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999, republicată: 

activitatea de audit financiar; 

activitatea de audit intern; 

activități de consultanța financiar-contabilă și fiscală; 

activităti de asigurare a managementului financiar-contabil; 

activități de pregătire profesională de specialitate în domeniu; 

activităti de expertiză contabilă; 

activități de evaluare; 

activități de reorganizare judiciară și lichidare.

Persoanele fizice și juridice care au calitatea de auditor financiar pot practica activitățile economico-financiare enumerate, cu respectarea reglementărilor specifice fiecăreia dintre activitățile respective, după caz, și a principiului independenței. 

Auditorul financiar este de două feluri: intern și extern.

Auditorul intern este o persoană fizică ori juridică, salariat al entității auditate, respectiv angajat prin contract; cantonat inițial în misiuni legate de bună calitate a informațiilor financiare, astăzi, auditorul intern se ocupă din ce în ce mai mult de misiuni de audit operațional, de verificarea existenței, a gradului de adecvare și a modului de aplicare a procedurilor interne în toate sectoarele și pe toate funcțiile întreprinderii.

Auditorul extern (financiar) este o persoană fizică ori care își exercită prerogativele în baza unui contract cu întreprinderea. Acest auditor este obligatoriu dacă entitatea îndeplinește condițiile legale care prevăd expres aceasta (statutar) sau opțional în toate celelalte cazuri.

Standardele profesionale ale auditului financiar contabil solicită ca această activitate responsabilă să se desfășoare luând în considerare standardele de Audit, cerințele organismelor profesionale relevante, legislația și reglementările în vigoare, cerințele de raportare.

Codul privind conduita etică și profesională precizează faptul că obiectivele  profesiei de auditor financiar le reprezintă activitățile desfășurate la cele mai înalte standarde de profesionalism cu scopul de a îndeplini cerințele interesului public prin cel mai înalt nivel de  performanță. Pentru a realiza aceste obiective, trebuie duse la îndeplinire 4 cerințe importante:

credibilitatea informațiilor pentru a lua decizii;

profesionalismul: clienții, angajatorii și alte părți interesate au nevoie de persoane care pot fi identificate cu exactitate drept profesioniști în cadrul domeniului de audit financiar;

calitatea serviciilor: serviciile prestate de către un auditor financiar sunt efectuate la cel mai înalt standard de performanță;

încrederea utilizatorilor în serviciile furnizate de auditorii financiari profesioniști.

Pentru atingerea obiectivelor de mai sus, auditorii financiari trebuie să respecte următoarele principii elementare:

integritatea: cinste, probitate, incoruptibilitate în desfășurarea activității de audit;

obiectivitatea: corectitudine, eliminarea prejudecăților, a conflictelor de interese și a influențelor externe;

competență profesională și atenția cuvenită: impune auditorului profesionist să-și mențină cunoștintele și aptitudinile profesionale la nivelul necesar care să asigure clienții sau angajatorii de furnizarea unor servicii profesionale competente și să acționeze cu conștiinciozitate atunci când oferă servicii profesionale, în conformitate cu standardele tehnice și profesionale aplicabile;

confidențialitatea: informațiile obținute în timpul auditului sunt secrete fără autorizare, excepție se face atunci când există o obligație legală sau profesională care impune dezvăluirea lor;

conduită profesională: auditorul trebuie să acționeze corespunzător reputației profesiei;

standardele tehnice: servicii le auditorului financiar au la bază: standarde profesionale relevante și standarde tehnice promulgate de IFAC, organisme profesionale membre sau cu atribuții de reglementare, legislații relevante.

Auditul intern se desfășoară în diferite medii legislative și culturale în cadrul unor organizații care diferă din punct de vedere al scopului, mărimii, complexității și structurii de către persoane din cadrul sau din afara organizației. Deși pot exista diferențe care să influențeze practica auditului intern în fiecare dintre aceste medii, este esențială respectarea Standardelor Internaționale pentru Practica Profesională a Auditului Intern emise de IIA (Standardele de Audit Intern) pentru îndeplinirea responsabilităților auditorilor interni și a activității de audit intern. Daca legislația sau regulamentele nu permit auditorilor interni sau activității de audit intern să respecte anumite secțiuni ale Standardelor, este necesar să se respecte toate celelalte secțiuni ale Standardelor și să se declare neconformitatea existentă.

Codul de Etică stabilește principiile și așteptările privind comportamentul persoanelor și organizațiilor în executarea auditului intern. Descrie cerințele minime de conduită și așteptări privind comportamentul. (anexa nr. 1)

Scopul Standardelor este:

să contureze principiile de bază privind practica de audit intern;

să furnizeze un cadru general pentru desfășurarea și dezvoltarea unei game largi de misiuni de audit intern care să genereze valoare adăugată;

să stabilească cadrul de referință pentru evaluarea rezultatelor auditului intern;

să stimuleze îmbunătățirea proceselor și operațiunilor organizației.

Standardele reprezintă cerințe obligatorii, bazate pe principii, cuprinzând:

Enunțuri privind cerințele de bază pentru practica profesională a auditului intern și pentru evaluarea eficacității acestuia, care se aplică la nivel internațional, organizațional și individual.

Interpretări, care clarifică termenii sau conceptele din Enunțuri.

În România, începând cu anul 1999 în sistemul public de control intern, la recomandarea Comisiei Europene, a apărut o nouă profesie, cea de auditor intern. Inițial, compartimentele de audit intern au fost constituite prin reorganizarea structurilor de control financiar de gestiune din cadrul entităților publice. Această transformare a controlorilor/revizorilor de gestiune în auditori interni a avut efecte pozitive prin faptul că noile structuri de audit intern au existat și au început să funcționeze, dar a avut și consecințe negative deoarece o parte dintre controlori/revizori au avut senzația că li s-a schimbat doar numele, nu și activitatea ce trebuie desfășurată, iar marea majoritate a managementului au considerat auditul intern ca o structură de control. Aceste probleme care au creat confuzie cu privire la cele două profesii au avut o rezolvare în timp.

În România, în 2005 s-a înființat Asociația Auditorilor Interni din România (A.A.I.R.), afiliată a I.I.A. – USA, având scopul de a se implica în sprijinirea celor interesați în obținerea certificării internaționale a auditorilor interni. A.A.I.R., în acest moment, nu are capacitatea de a organiza o activitate de atestare a întregului corp de auditori interni din sistemul public și nici preocupare pentru asigurarea pregătirii profesionale continue de care au nevoie auditorii interni. Din aceste considerente am fost obligați să propunem acest sistem de atestare națională al auditorilor interni din sistemul public, dar și al celor care doresc să intre în acest sistem.

Camera Auditorilor Financiari din Romania, persoana juridică autonomă, este organizația profesională, de utilitate publică, fără scop lucrativ, din care fac parte auditorii financiari care au dobândit această calitate în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificarile ulterioare.  Camera Auditorilor Financiari din România organizează, coordonează și autorizează, în numele statului, desfășurarea activității de audit financiar în România, asigurând exercitarea independentă a profesiei de auditor financiar, potrivit legii și prezentului regulament.  Auditorii financiari, membri ai Camerei, aleg, potrivit legii, organele de conducere ale acesteia, care îi reprezintă în fața autoritțtilor publice, precum și în raporturile cu persoane fizice și juridice din țară și din străinătate. 

Camera Auditorilor Financiari din România, în numele statului, organizează, coordonează și autorizează desfășurarea activității de audit financiar în România. În acest scop, în baza prevederilor art. 5 alin. (3) din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 75/1999, republicată, Camera Auditorilor Financiari din România are următoarele atribuții: 

elaborarea reglementărilor privind:

Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei, care va cuprinde, în principal, prevederi referitoare la:

organele de conducere ale Camerei și modul de desemnare a acestora;

atribuțiile și răspunderile Camerei;

regulile de atribuire și retragere a calității de auditor financiar;

cerintele privind asigurarea pentru riscul profesional în exercitarea activitatii de audit financiar;

abaterile, sancțiunile și procedurile disciplinare; 

Codul privind conduita etică și profesională în domeniul auditului financiar; 

Standardele de audit financiar; 

Programa analitică pentru examenul în vederea accesului la profesia de auditor financiar; 

Normele privind controlul calității auditului financiar; 

Normele privind pregătirea profesională continuă a auditorilor financiari; 

Normele minimale de audit financiar; 

Standardele de audit intern; 

Normele de audit intern, în conformitate cu standardele internaționale în domeniu; 

Normele privind perioada de pregătire practică profesională a stagiarilor în activitatea de audit financiar.

elaborarea și aprobarea regulilor și procedurilor pentru aplicarea legii, în limitele și competențele stabilite prin aceasta; 

atribuirea calității de auditor financiar și emiterea de autorizații pentru exercitarea independentă a acestei profesii; 

organizarea și urmărirea programului de pregătire continuă a auditorilor financiari; 

controlul calității activității de audit financiar; 

promovarea actualizării legislației prin instituțiile abilitate, precum și a normelor de audit financiar, în concordanță cu reglementările instituțiilor profesionale europene și internaționale; 

elaborarea și urmărirea aplicării normelor interne privind activitatea Camerei; 

retragerea temporară sau definitivă a dreptului de exercitare independentă a profesiei de auditor financiar în condițiile prevăzute de prezentul regulament; 

reprezentarea profesiei de auditor financiar din România în instituțiile și organizațiile profesionale europene și internaționale.

1.2 Auditul fluxurilor de trezorerie

1.2.1 Cadrul legislativ și normativ privind trezoreria

Trezoreria sau conceptul de trezorerie poate fi definită prin totalitatea operațiilor financiare cu caracter operațional care asigură încasările și plățile curente, care la rândul lor reprezintă operații de trezorerie.

Cadrul legislativ și normativ care reglementează fluxurile de trezorerie sunt următoarele:

IAS 7 Situația fluxurilor de numerar (Tratamente și analize contabile privind trezoreria întreprinderii);

Legea nr. 82/1991, legea contabilității, republicată în 2008;

Ordinul Ministerului Finantelor Publice 1752/2005 – Reglementările contabile conforme cu directivele europene;

Codul Fiscal al României;

Codul de Procedura Fiscală;

Norme de aplicare ale Codului Fiscal.

Potrivit normei IAS 7, tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte fluxurile de trezorerie ale exercițiului clasificate în activități de exploatare, de investiții și de finanțare. Elementele specifice trezoreriei sunt:

numerar/lichidități se referă la fondurile disponibile și la depozitele la vedere;

echivalente de numerar/lichidități  sunt plasamente pe termen scurt, foarte lichide, convertibile cu ușurintă într-o mărime determinată de lichidități și care sunt supuse la un risc neglijabil de schimbare a valorii.

Fluxurile de trezorerie care provin din dobânzi și dividende încasate, trebuie să fie prezentate separat de cele care sunt generate de dobânzile plătite. Norma IAS 7 solicită totodată ca acestea să fie delimitate, pe cele trei categorii de activități, iar apartenența lor la una sau alta trebuie să fie menținută de la un exercițiu la altul. Norma IAS 7 conține următoarele prevederi obligatorii:

determinarea corelației dintre soldul inițial, variația trezoreriei și soldul final al acestui indicator în situațiile financiare;

verificarea soldului casei atât faptic (cât există în realitate) cât și scriptic (cât arată soldul din registrul de casă);

verificarea, pe baza extraselor de cont, cecurilor neîncasate/soldurile debitoare și viramentelor nedecontate, pentru a se identifica eventualele înregistrări artificiale. De exemplu, pot exista anumite înregistrări doar în contabilitatea companiei, nu și în cea a băncii.

verificarea faptului dacă încasările și plățile în numerar au fost făcute numai pe bază de documente justificative (chitanțe, dispoziții de plată, etc.);

verificarea dacă firma a plătit/încasat o factură mai mare de 5000 ron în numerar în aceeași zi sau în zile diferite;

verificarea dacă contabilitatea disponibilităților aflate în bănci/casierie și a mișcării acestora, ca urmare a încasărilor și plăților efectuate s-a ținut distinct în lei și în valută;

verificarea dacă pentru virarea sumelor dintr-un cont de trezorerie în altul s-a utilizat contul 581 ”Viramente interne”.

1.2.2 Tabloul fluxurilor de trezorerie

Situația fluxurilor de trezorerie pune la dispoziția utilizatorilor de informații contabile elementele necesare pentru evaluarea capacității entității de a genera numerar și echivalente de numerar și a necesităților acesteia de utilizare a fluxurilor astfel create, precum și a momentului și siguranței concretizării lor sub forma plăților efectuate în cursul exercițiului pentru desfășurarea activităților de exploatare, de investiții și a celor de finanțare ce determină modificări în ceea ce privește mărimea și structura capitalului propriu și datoriilor unității.

Tabloul fluxurilor de trezorerie prezintă astfel de fluxuri, cunoscute sub numele de încasări (cash receipts) și plăți (cash payments), în cursul perioadei. Altfel spus, el arată de unde au venit lichiditățile și cum au fost ele cheltuite, explicând astfel cauzele variației lor.

Gestiunea trezoreriei presupune decizii curente, care sunt subordonate deciziilor strategice (pe termen lung). Ea are drept scop stabilirea și urmărirea nevoilor de mijloace bănești pentru realizarea sarcinilor de exploatare, constituirea și utilizarea fondului de rulment, stabilirea nevoilor de credite pe termen scurt și a costului capitalului utilizat pentru exploatare.

În structura trezoreriei și a operațiilor de trezorerie, la nivelul întreprinderii se cuprind următoarele:

mijloacele bănești aflate în casierie (lei și valute) și mișcarea acestora urmare a încasărilor și plăților;

mijloacele bancare aflate în conturi curente la banci (lei și valute);

mijloacele bănești în conturi bancare la termen (depozite);

titluri de plasament;

acreditivele și avansurile de trezorerie;

creditele bancare pe TS, contractate până la 1 an, denumite și credite de trezorerie.

Evidența operativă a elementelor de trezorerie se realizează cu ajutorul registrului de casă care se întocmește zilnic de către casier. Aici se înscriu totalul încasărilor, totalul plătilor și soldul de casă la sfârșitul zilei. Se reține că acest registru se întocmește separat pentru moneda națională (pentru lei) și respectiv pentru fiecare monedă (valută) străină. Suportul de date pentru organizarea contabilității creditelor de trezorerie este extrasul de cont, eliberat de bancă și preluat de întreprindere, împreună cu documentele justificative.

Informațiile cu privire la fluxurile de trezorerie ale unei întreprinderi sunt utile pentru utilizatori deoarece ele permit aprecierea capacității întreprinderii de a genera fluxuri viitoare de numerar și echivalente de numerar în cadrul activităților de exploatare, de finanțare și de investiții (arătând, în același timp, de unde au provenit lichiditățile și cum au fost ele cheltuite, inclusiv cauzele variației lor), precum și a nevoilor de trezorerie ale acesteia.

Conform abordării funcționale a activității întreprinderii, fluxurile sunt grupate în 3 categorii:

Fluxurile de trezorerie din activități de exploatare sunt generate de principalele activități ale întreprinderii.

Intrările de numerar și echivalente de numerar aferente activității de exploatare includ: încasări în numerar din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii; încasări în numerar din redevențe, onorarii, comisioane; încasări în numerar din dobânzi pentru credite și dividende pentru plasamente; încasări în numerar din restituiri ale impozitului pe profit (venit).

Ieșirile de numerar și echivalente de numerar aferente activității de exploatare, cuprind: plăți în numerar către furnizori și prestatori de servicii; plăți în numerar către salariați; plăți în numerar a dobânzilor pentru credite; plăți privind impozite, taxe și vărsăminte asimilate.

Fluxuri de trezorerie din activități de investiții. Investitiile constau în achiziționarea și cedarea de active imobilizate și de alte investiții, care nu sunt incluse în echivalentele de numerar.

Intrările de numerar din activitatea de investiții, cuprind: încasări în numerar din vânzarea de imobilizări; încasări în numerar din vânzarea de instrumente de capitaluri proprii; încasări în numerar din rambursarea avansurilor și creditelor acordate altor părți.

Ieșirile de numerar din activitatea de investiții, includ: plăți în numerar pentru achiziționarea de imobilizări; plăți în numerar pentru achiziția de instrumente de capitaluri proprii; avansuri în numerar și împrumuturi efectuate către terți.

Fluxuri de trezorerie din activități de finanțare. Activitățile de finanțare sunt activități care au ca efect modificări ale dimensiunii și compoziției capitalurilor proprii și datoriilor întreprinderii.

Intrări de numerar din activitatea de finanțare, cuprind: încasări în numerar din emisiunea de acțiuni sau alte instrumente de capital; încasări în numerar provenite din emisiunea titlurilor de creanță, a împrumuturilor, datoriilor neasigurate, obligațiunilor, ipotecilor și a altor împrumuturi pe termen scurt sau lung.

Ieșiri de numerar din activitatea de finanțare, includ: plăți în numerar efectuate către proprietari pentru a răscumpăra acțiunile firmei; plăți în numerar ale dividendelor către acționari; plăți în numerar efectuate pentru reducerea obligațiilor aferente unui contract de leasing financiar; rambursări de numerar ale unor sume împrumutate.

1.2.3 Contabilitatea trezoreriei

Trezoreria netă reprezintă diferența dintre fondul de rulment și nevoia de fond de rulment, adică excedentul sau deficitul de trezorerie.

Activele de trezorerie includ:

lichidități în cash (disponibilități în casă și în bănci);

active financiare de trezorerie: valori mobiliare de plasament (titluri monetare și financiare pe termen scurt) și efecte comerciale de încasat (cambii, bilete la ordin, cecuri).

Pasivele de trezorerie cuprind:

soldul creditor al contului curent;

credite de trezorerie;

credite de scont (efecte comerciale de plătit).

O trezorerie pozitivă arată faptul că întreprinderea dispune de lichidități suficiente care îi permite să ramburseze datoriile pe termen lung și scurt, iar excedentul poate fi plasat pentru a aduce profit. O trezorerie negativă semnifică că întreprinderea nu are lichidități suficiente pentru plata datoriilor, fiind nevoită fie să crească sursele permanente, care sunt mai scumpe, fie să apeleze la credite pe termen scurt, care teoretic sunt mai ieftine.

Orice operație de încasare sau plată în numerar se efectuează numai pe baza de documente care au regim special de întocmire și circulație și se evidențiază operativ, separat prin ’’Fișa formularelor cu regim special’’. Dintre acestea, cele mai importante sunt:

pentru încasări: cecul de numerar, chitanța, chitanța fiscală, dispozitie de încasare, mandat postal, etc.;

pentru plăți: foaie de varsământ, dispoziții de plată în numerar, lista de avans chenzinal, lista de indemizații pentru concediu de odihnă, ordin de deplasare, decont de cheltuieli , factura, etc.

          Cecul de numerar este utilizat pentru ridicarea numerarului din conturile de la bancă. El se procură sub formă de carnete de la bancă pe bază de cerere, iar banca emite “chitanța de plată în numerar”. Se întocmește de către compartimentul financiar, separat pentru fiecare cont deschis la bancă.

Chitanța se emite la fiecare încasare în lei, cu excepția ridicărilor de numerar pentru care se folosește cecul de numerar. Ea se întocmește chiar dacă s-au prezentat anterior alte documente, cum sunt: dispoziții de încasare către casierie, facturi, acte de însoțire, etc.

Dispoziția de plată/încasare către casierie este utilizată fie pentru plăți în lei din casierie, fie pentru încasări în lei, când nu există alte elemente justificative de plăți și încasări. Când este utilizată ca dispoziție de încasare, pentru sumele încasate, casierul trebuie să emita chitanță.

Foaia de vărsământ cu chitanța servește pentru depunerea sumelor în lei din casierie în conturile de la bănci.

Factura și factura fiscală este documentul pe baza căruia se întocmesc instrumentele de plată a produselor și mărfurilor livrate, lucrărilor executate sau a serviciilor prestate. Se poate folosi și ca document de însoțire pe timpul transportului și de recepție-încasare în gestiune a primitorului.

Unele plăți  se fac direct pe baza documentelor justificative întocmite anterior de diferite compartimente ale unității (ștate salarii, liste de avans chenzinal, ordine de deplasare) fără să se mai întocmească alte documente de plată.

Borderoul documentelor achitate cu cecuri de decontare este utilizat  ca document justificativ împreună cu anexele, pentru sumele achitate cu cecuri de decontare din carnete cu și fără limită de sumă.

Documentele de încasări și plăți în numerar sunt supuse aprobării și controlului financiar preventiv de către persoanele competente, înainte de efectuarea operațiunii.

Casa și conturi la bănci

Conturile la bănci cuprind:

valorile de încasat (511), cum sunt cecurile și efectele comerciale depuse la bănci,

disponibilitățile în lei și valută (512),

creditele bancare pe termen scurt (519), precum și dobânzile aferente disponibilităților și

creditelor acordate de bănci în conturile curente (518).

Sumele virate sau depuse la bănci ori prin mandat poștal, pe bază de documente prezentate entității și neapărute încă în extrasele de cont, se înregistrează într-un cont distinct (5125). Operațiunile privind încasările și plățile în valută se înregistrează în contabilitate la cursul de schimb valutar, comunicat de Banca Națională Română, de la data efectuării operațiunii. La finele fiecărei luni, disponibilitățile în valută și alte valori de trezorerie, cum sunt titluri de stat în valută, acreditive și depozite în valută se evaluează la cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională Română din ultima zi bancară a lunii în cauză.

Diferențele de curs înregistrate se recunosc în contabilitate la venituri sau cheltuieli din diferențe de curs valutar (765/665), după caz. În vederea achitării unor obligații față de furnizori, entitățile pot solicita deschiderea de acreditive la bănci, în lei sau în valută, în favoarea acestora. Diferențele de curs valutar între cursul de la data constituirii sau cursul la care acreditivele sunt înregistrate în contabilitate și cursul Băncii Naționale Române de la data lichidării acreditivelor se înregistrează la venituri sau cheltuieli din diferențe de curs valutar (765/665), după caz.

Avansurile de trezorerie reprezintă sumele în numerar, puse la dispoziția personalului sau a terților, în vederea efectuării unor plăți în favoarea entității economice și se înregistrează distinct în contabilitate (542). În cazul plăților în valută suportate din avansuri de trezorerie, cheltuielile se recunosc în contabilitate la cursul din data efectuării operațiunilor sau la cursul din data decontării avansului. Sumele reprezentând avansuri de trezorerie, acordate potrivit legii și nedecontate până la data bilanțului, se evidențiază în contul de debitori diverși (461) sau creanțe în legătură cu personalul (4282), în funcție de natura creanței. În contul de viramente interne (581) se înregistrează transferurile de disponibilități bănești între conturile la bănci, precum și între conturile la bănci și casieria entității economice.

Normele naționale de audit financiar și certificare a bilanțului contabil prevăd că „Raportul de audit financiar și certificare a bilanțului contabil“ îmbracă două forme: modelul simplificat, destinat utilizatorilor externi, și forma lungă, destinată conducerii întreprinderii și AGA. La Raportul de audit – forma lungă se anexează: bilanțul, contul de profit și pierderi, o descriere a regulilor și metodelor contabile, se face o analiză în dinamică a principalelor posturi de bilanț, iar pentru societățile supuse O.M.F. nr. 403/1999, se adaugă și situația fluxurilor de trezorerie, notele la conturile anuale, și implicit soldurile interne de gestiune.

1.2.4 Structura raportului de audit

Elementele de bază ale Raportului de audit sunt:

Titlul raportului

Din punct de vedere al dimensiunilor auditului, se deosebesc:

Raportul de audit și certificare globală a bilanțului contabil;

Raportul de audit și certificare limitată a bilanțului contabil. Se întocmește atunci când contractarea lucrării s-a făcut cu întârziere și, ca urmare, auditorul nu a avut posibilitatea să parcurgă toate etapele auditului.

Rapoarte de audit speciale. Se referă doar la unele posturi din bilanț, la unele operațiuni sau situații cerute de beneficiari.

Paragraful introductiv cuprinde:

Identificarea situațiilor financiare și a perioadei pentru care au fost întocmite.

Identificarea relației pe baza căreia s-a făcut auditarea: mandat pentru auditori interni, contract pentru auditorii externi.

Precizarea răspunderii întreprinderii de a întocmi situațiile financiare, auditorul având doar sarcina de a exprima o opinie asupra documentelor anuale de sinteză.

Paragraful cuprinzând natura si întinderea lucrărilor de audit cuprinde referențialul de audit utilizat, respectiv Standardele Internaționale de Audit sau norme și practici naționale, precum și descrierea lucrărilor de către auditor. Normele legate în acest sens sunt: Legea societăților comerciale nr. 31/1990, Legea contabilității nr. 82/1991, Hotărârea Guvernului privind prestarea serviciilor în domeniul contabilității, verificării și certificării bilanțului contabil nr. 483/1996, Normele de audit și certificare a bilanțului contabil, H.G. nr. 519/2000 privind Auditul financiar. Se descriu principiile și metodele contabile folosite de întreprindere. În raportul administratorilor (raportul de gestiune) care însoțește bilanțul contabil supus aprobării Adunării Generale, se vor face referiri concrete cu privire la:

realizarea obligațiilor prevăzute de lege privind organizarea și conducerea corectă și la zi a contabilității;

respectarea principiilor contabilității (prudenței, permanenței metodelor, continuității activității, independenței exercițiului, intangibilității bilanțului de deschidere, necompensării);

respectarea regulilor și a metodelor contabile prevăzute de reglementărilor în vigoare;

respectarea regulilor de întocmire a bilanțului contabil;

intocmirea bilanțului contabil pe baza balanței de verificare a conturilor sintetice și respectarea normelor metodologice cu privire la întocmirea acestuia și a notelor sale;

valorificarea rezultatelor inventarierii și reflectării acestora în bilanțul contabil la 31 decembrie;

situațiile care au condus la prezentarea de solduri la unele conturi care, potrivit reglementărilor contabile, trebuiau regularizate până la data de 31 decembrie;

dacă contul de profit și pierdere reflectă fidel veniturile, cheltuielile și rezultatele financiare ale perioadei de raportare;

propunerile privind destinațiile profitului net și dacă acestea sunt în conformitate cu dispozițiile legale,

cauzele care au condus la înregistrarea de pierderi (acolo unde este cazul);

sursele pentru activitatea de producție și pentru investiții;

concluziile rezultate din analiza creanțelor și obligațiilor unității;

situația creditelor și a altor împrumuturi ale societății, garanția acestora, posibilitatea de rambursare și efectele asupra activității analizate, cât și asupra celei viitoare;

obligațiile față de bugetul de stat și bugetele locale, față de fondurile speciale, dacă acestea au fost corect stabilite și vărsate;

organizarea controlului financiar propriu;

măsurile propuse pentru bunul mers al unității;

alte elemente care prezintă importanță asupra activității economico-financiare a unității respective.

Din rapoartele auditorilor nu pot lipsi referirile concrete cu privire la:

operațiunile legate de înregistrarea sau modificarea capitalului social;

inventarierea patrimoniului și modul de valorificare a rezultatelor acestora;

organizarea gestiunilor de valori materiale, precum și a evidenței analitice și sintetice a elementelor patrimoniale;

ținerea corectă și la zi a contabilității atât la nivelul unității, cât și al subunităților;

preluarea corectă în balanța de verificare a datelor din conturile sintetice și concordanța dintre contabilitatea sintetică și cea analitică;

întocmirea bilanțului contabil;

dacă evaluarea patrimoniului s-a făcut conform reglementărilor legale în vigoare;

dacă contul de profit și pierdere este întocmit pe baza datelor din contabilitate privind perioada de raportare;

stabilirea în conformitate cu dispozițiile legale a profitului net și punctul de vedere referitor la destinațiile acestuia, propuse de Consiliul de Administrație;

situația împrumuturilor contractate de către societate;

propuneri de măsuri pentru a fi avute în vedere de Consiliul de Administrație sau de Adunarea Generală a Acționarilor, după caz;

organizarea și exercitarea controlului financiar preventiv și a controlului financiar de gestiune;

legalitatea și eficiența participărilor la capitalul societăților comerciale și ale asocierilor în vederea participării la profit;

modul de decontare și derulare a subvențiilor primite;

corectitudinea reflectării în contabilitate a cheltuielilor de capital (pentru regii autonome, societăți cu capital de stat sau majoritar de stat);

măsurile legate de regia autonomă pentru creșterea cifrei de afaceri; reducerea costurilor, creșterea eficienței, încasarea creanțelor și plata obligațiilor, etc.

modul de calcul și înregistrare în contabilitate a amortizărilor și provizioanelor, precum și modul de constituire și utilizare a fondurilor;

organizarea și conducerea contabilității de gestiune și respectarea reglementărilor legale referitoare la calculația costurilor;

corectitudinea procedurilor cuprinse în programele informatice.

Paragraful pentru opinii

Raportul trebuie să prezinte clar opinia auditorului asupra reflectării în conturile anuale a imaginii fidele, clare și complete asupra patrimoniului, rezultatelor și situației financiare.

Adresa auditorului, data întocmirii raportului, semnătura și parafa auditorului

Semnatura: raportul trebuie sa poarte semnatura societății de expertiză  contabilă sau a auditorului persoană fizică sau pe amândouă.

Adresa este locul specific, care este în general cel al orașului în care sunt situate birourile auditorului ce are responsabilitatea auditului.

Data raportului este data de la sfârșitul lucrărilor de audit.

Un raport de audit standard are una sau două pagini și trebuie obligatoriu să aibă atașate situațiile financiare la care se referă.

CAPITOLUL II

COMPANIA AUDITATĂ: S.C. ROMPETROL DOWNSTREAM S.R.L

2.1. Prezentare generală

Grupul Rompetrol este una din cele mai puternice companii din România și un important jucător în regiunea Mării Negre și Mării Mediterane având peste 7.000 de angajați prezenți în 12 țări. Cu activități în fiecare sector din domeniul petrolului și al gazelor, Rompetrol deține operatiuni majore în rafinare, petrochimie, retail, trading, explorare, productie și servicii industriale. La nivel european, Grupul Rompetrol deține peste 1000 de benzinării în șase țări (România, Republica Moldova, Bulgaria, Franța, Spania și Georgia), care operează sub brandurile Rompetrol, Dyneff și Litro. De asemenea, Grupul deține o puternică rețea de comerț cu produse petroliere, prin intermediul companiilor subsidiare, localizate în Spania și Elveția (Dyneff și Vector Energy).

Scurt istoric

În anul 1974 se înființează Rompetrol, reprezentantul la nivel internațional al industriei petroliere românești.

Societatea Rompetrol se privatizează în anul 1993 prin metoda MEBO, dar cifra de afaceri a companiei scade în anii imediat următori privatizării sub 6 milioane de dolari.

1998 este anul cand Dinu Patriciu și un grup de investitori locali achiziționează pachetul majoritar de acțiuni și majorează capitalul, reușindu-se astfel o revenire spectaculoasă a cifrei de afaceri. Procesul de stabilizare a business-ului se finalizează în cursul anului 1999, iar compania face primul pas spre extinderea pe plan internațional stabilindu-și sediul central în Olanda.

În perioada 1999-2000 Rompetrol a parcurs accelerat drumul de la o modestă companie de servicii petroliere, decapitalizată și cu o cifră de afaceri de 5 milioane de dolari, la puternicul grup petrolier integrat de astăzi cu o cifră de afaceri de aproximativ 6 miliarde de dolari.

În anul 2000 Rompetrol preia Petros, unicul furnizor de servicii la sondă din România, în acel moment. Petros a primit, între timp, denumirea de Rompetrol Well Services SA. Grupul Rompetrol realizează principala sa achiziție în anul 2001 – rafinăria Petromidia, în urma semnării contractului de vânzare–cumpărare cu Fondul Proprietății de Stat (FPS). 

În anul 2006 începe procesul de formare a Grupului Rompetrol, compania realizând o achiziție majoră, rafinăria Vega Ploiești. În doar 9 luni de la preluare cifra de afaceri a rafinăriei Vega s-a triplat.

În 2007, KazMunayGas a achiziționat 75% din acțiunile Grupului Rompetrol N.V.– companie cu sediul în Olanda. Odată cu achiziția în anul 2007 a Grupului Rompetrol de către compania națională de petrol și gaze din Kazakhstan, KazMunayGaz, Rompetrol a devenit un pod energetic între resursele naturale disponibile în Asia Centrală și piețele de profil din Europa, atât în Vest, cât și în Est și Centru. Mai mult, Rompetrol oferă în Kazakhstan operațiuni de servicii industriale, compania contribuind la reconstrucția rafinariilor din țară, și servicii de explorare si producție.

În iunie 2009, KMG a achiziționat și restul acțiunilor în cota de 25% din Rompetrol, a doua cea mai mare companie de petrol și gaze din România. Achiziția stocului majoritar în TRG reprezintă pentru KMG punerea unei amprente importante în piețele europene de downstream, incluzând Franța, România, Moldova și Bulgaria. De asemenea, acest lucru permite folosirea TRG ca o platformă viitoare de dezvoltare. Astfel, se pune bazele unui pod energetic între resursele petroliere din Kazakhstan și cererea, în perpetuă creștere, de produse rafinate în Europa.

În prezent, KMG deține participații în 33 de companii (din Kazakhstan și străinatate) din domeniul petrol și gaze.

Rompetrol Downstream coordonează  rețeaua locală de stații de distribuție carburanți. În România, compania operează 747 de puncte de distribuție carburanți, adică stații proprii, Partener Rompetrol, stații mobile Expres și rezervoarele Fill&Go Fixed Unit de 9 și 20 metri cubi. În cadrul companiei sunt incluse și activitățile subsidiarei Rompetrol Gas, care operează 230 de stații de distribuție GPL auto, 9.000 de puncte de distribuție butelii și 3 statii de îmbuteliere GPL la Constanța, Arad și Bacău, cu o capacitate totală de 60.000 de tone de GPL pe an. 

Rompetrol Downstream coordonează și activitatea celor 6 depozite amplasate strategic în Arad, Craiova, Mogoșoaia, Șimleul Silvaniei, Vatra Dornei și Zărnești asigură fluxul de distribuție a carburanților în toată țara.

Principalele domenii de activitate sunt:

Rafinare și Petrochimice: operează una din rafinariile cele mai avansate tehnologic din regiune, Petromidia – cu indice Nelson 10,5;

Trading & Retail: comercializează produse petroliere și operează o rețea competitivă de retail, cu peste 1000 de puncte de distribuție în Europa;

Upstream & Servicii industriale: cu diviziile de Explorare și Productie, Foraj și Servicii la sondă, precum și alte servicii de dezvoltare tehnică și tehnologică. 

2.2.1 Cadrul concurențial

Țările industrializate sunt cei mai mari consumatori petrolieri, prosperitatea lor fiind în cea mai mare parte condiționată pe o utilizare intensivă a țițeiului. Mari consumatori sunt și marile companii petroliere internaționale, care cumpără țiței brut pentru rafinare și revânzare, iar principalii solicitanți ai brutului sunt traderii. Aceste societăți de trading exercită o activitate pur comercială. Acești traderi sunt specializați exclusiv în sectorul petrolier sau pot interveni și pe alte piețe. Relațiile lor cu țările producătoare sunt fondate pe contracte regulare sau prin acorduri de cumpărare. Pe piața petrolieră central-europeană contează din ce în ce mai mult două companii regionale: Mol – Ungaria și OMV – Austria, care concurează cu companiile rusești de talie mare: Yukos, Lukoil, Tyumeni. Cu toate acestea, Europa de Est nu este ocolită de procesul de globalizare. În acest sens se observă tendința de constituire a unei singure companii petroliere pentru această regiune, prin absorbția celor naționale.

         Principalii concurenți sunt reprezentați de principalele companii petroliere din România:

OMV Petrom și OMV Petrom Marketing

Cu o cifră de afaceri la nivel de grup de 42,41 mld. EUR (2013), un număr de angajați pe plan mondial de circa 26.800 (2013) și o capitalizare de piață de 11,35 mld. EUR (la sfârșitul anului 2013), OMV este cel mai mare grup de firme industrial austriac cotat la bursă. OMV este un grup integrat de petrol și gaze naturale și activează în domeniile Explorare și Producție (E&P), Gaze naturale și Energie (G&P) și Rafinărie și Marketing(R&M).

Lukoil România este cea mai mare companie petrolieră din Rusia din punct de vedere al rezervelor, producșiei si rafinării țițeiului, asigurând cca. 20% din producția de țiței autohtonă (79,8 milioane tone), iar la nivel global reprezintă aproximativ 2% din producția totală mondială. Compania petrolieră LUKOIL este prima companie privaăa din Federația Rusă care a deschis drumul investițiilor în România prin achiziția pachetului de acțiuni la rafinăria “Petrotel” din Ploiești, una dintre cele mai vechi rafinării din România, în anul 1998.

MOL este specializată în comercializarea produselor petroliere în sistem en-detail operând la nivel național o rețea foarte bine dezvoltată. Ideea este de a pătrunde în regiunile neacoperite corespunzător, cea mai importantă fiind Moldova. Prin această achiziție beneficiază de o mai bună acoperire națională, de un volum mai mare de vânzări.

 Agip este marca comercială a grupului Italian Eni S.p.A, considerat printre cele mai importante companii din lume care activează în  domeniul petrolier. În România, marca Agip este prezentă prin 19 stații de servicii și magazine moderne. Poziția lor pe piața este constantă în timp. Randamentul bun al vânzărilor prin stații este susținut de cele 22 de stații din București și alte 4 prin țară, venituri suplimentare fiind obținute și din activitatea de en-gross-ist. Au în derulare un proiect de extindere a rețelei și în alte orașe mari ale țării.

2.1.2 Evoluția economică

În 2014 grupul KMG Internațional (fostul Rompetrol Grup) a înregistrat rezultate operaționale și financiare record, atingând cel mai înalt nivel din ultimi 15 ani de la înființarea sa, acesta fiind integral deținut de compania națională de petrol și gaze din Kazakhstan – KazMunayGas. KMG Internațional a reușit în 2014 să atingă o cifră netă de afaceri de 11,4 miliarde USD, pe fondul evoluțiilor internaționale ale țițeiului și ale produselor petroliere, având o creștere de 2% față de rezultatul obținut în anul 2013.

Dublarea profitului operational (EBITDA) în 2014 până la un nivel de 140 milioane USD și cu o creștere de 61 milioane USD a rezultatului net (-58 milioane USD) a fost posibilă datorită creșterilor de producție și de vânzăre de produse petroliere, împreună cu optimizarea fluxurilor operaționale și financiare, dar și continuarea programului „Change for Good”.

Programul Change for Good a fost inițiat în anul 2013 propunându-și o eficientizare și o îmbunătățire până în anul 2018 a întregului flux de operațiuni specifice activităților de rafinare – petrochimie, trading – aprovizionare cu materie primă, retail – marketing, upstream – servicii industriale. Totodată, acesta urmareste reducerea drastică a cheltuielilor operaționale și implicit o creștere a profitabilității, efectul economic propus fiind de aproximativ 130 milioane USD până în anul 2018 (28 milioane USD in 2014, 30 milioane USD în 2015).

În 2014, toate contribuțiile duse de companiile membre KMG Internațional la bugetul de stat, dar și la bugetele locale, s-a ridicat la aproximativ 1,93 miliarde USD, din care circa 1,8 miliarde USD a reprezentat aportul adus de Rompetrol Rafinare (1,4  miliarde USD – 2013).

De asemenea în același timp, toate exporturile făcute de Rompetrol Rafinare s-au ridicat la peste 2 miliarde USD în 2014 (1,7 miliarde USD – 2013, 1,7 miliarde USD – 2012), ajungând pe primul loc în topul celor mai mari exportatori interni de produse petroliere și pe locul doi la nivel național. 

Investiții 

Bugetul alocat în anul 2014 de către Grupul KMG Internațional pentru investiții s-a ridicat la 55 milioane USD scopul principal fiind programul de modernizare  a 90 de stații Rompetrol din România, precum și anumite proiecte în cadrul segmentului de rafinare. În anul 2015, planul de investiții produs de Grup este de peste 200 de milioane USD, o parte fiind alocat pentru revizia generală programată a rafinăriei Petromidia, dar și pentru dezvoltarea segmentului de retail. Anul trecut volumul de materie primă procesată de Rafinăria Petromidia a fost de 13.800 de tone/zi, funcționând la capacitate maximă și nu a consemnat nicio oprire programată sau accidentală (365 de zile),.

De asemenea, un nou proiect de investiție este reprezentat de construcția și dezvoltarea rețelei de distribuție a carburanților din România, precum și de continuarea programului pentru rebranduirea stațiilor Rompetrol. KMG Internațional are toată încrederea că punerea în aplicare a prevederilor memorandului încheiat cu Guvernul României în anul 2013 privind răscumpărarea parțială a acțiunilor deținute, dar si pentru crearea unui fond de investiții în sectorul energetic având o valoare totală de până la un miliard USD, va genera beneficii reale, pentru economia României dar si pentru companie. Realizarea investiților propuse ar putea contribui la crearea a peste 2000 de noi locuri de muncă, având de asemenea și un impact major în dezvoltarea pe orizontală a economiei naționale.

2.1.3 Analiza SWOT

Puncte forte

Existența unor capacității mari de producție, rafinare și stocare pentru țiței și produse petroliere;

Produse calitative și în conformitate cu standarde ridicate;

Gama diversificată de produse;

Lider pe piața produselor petroliere;

Lansează sau îmbunătățeste în fiecare an produsele;

Existența capacității de autofinanțare.

Puncte slabe

Capacități de transport învechite (conducte);

Costuri ridicate la fabricarea produselor, în condițiile în care prețurile de distribuție sunt printre cele mai scăzute de pe piața internă;

Indicatori de evaluare a acțiunilor mai putin favorabili decât la alte companii petroliere din regiune.

Oportunități

Modernizarea și retehnologizarea rafinăriilor, ceea ce duce la reducerea costurilor de producție;

Consolidarea relației companie – client;

Creșterea cotei de piață;

Posibilități de investire.

Amenințări

Creșterea importurilor de țiței;

Dezvoltarea rapidț a celorlalti operatori;

Putere de cumpărare redusă;

Fiscalitate ridicată.

2.2 Studiul de caz aplicat

În data de 31 martie 2015 s-a procedat la auditarea trezoreriei societății comerciale ROMPETROL DOWNSTREAM S.R.L. Auditul trezoreriei a cuprins lichiditățile în conturi bancare și casă, titlurile de plasament și creditele bancare pe termen scurt.

Tabelul 4.1.: Obiective de audit „Trezoreria“

2.2.1 Monografia contabilă

Sistemul contabil reprezintă ansamblul de axiome, principii, norme și reguli de evaluare a unei unități prin care operațiunile economico-financiare sunt prelucrate prin instrumentări tehnice contabile. Sistemul contabil identifică, corelează, calculează, analizează, înregistrează și oferă toate informațiile cu privire la tranzacțiile sau evenimentele care au avut loc în unitate într-o perioadă determinată de timp.

Achizitionarea a 900.000 de acțiuni la un cost de 0,0392. Se achită parțial cu cash 5.000,00 ron, restul de 30.280,00 ron se achită prin bancă. Se revând 300.000 de acțiuni la un preț de 0,0408.

Cotație acțiuni RRC

Achiziție acțiuni

Achitare diferență bani rămasă prin bancă

Vânzarea a 30.000 acțiuni

Valoarea acțiunilor vândute la preț de vânzare (300.000 acțiuni x 0,0408 ron/buc.): 12.240,00 ron

Valoarea acțiunilor vândute la preț de achiziție (300.000 acțiuni x 0,0392 ron/buc.): 11.760,00 ron

Diferența în plus (câștig): 480,00 ron

Încasarea acțiunilor vândute

Constituirea unui depozit pe 6 luni în suma de 80.000 ron, cu o rată a dobânzii de 3,25% pe an

 Achiziționarea certificatului de depozit

Înregistrarea dobânzii

Valoarea depozitului 80.000,00

Rata anuală a dobânzii 3,25%

Dobânda lunară (a*b/12 luni) 21,66

Dobânda aferentă depozitului (pentru 6 luni c*d) 70,40

Lichidarea depozitului și încasarea dobânzii

Plata salariilor cash în valoare de 652.000

Ridicarea numerar de la bancă

Plata salariilor

Calculul fluxurilor de trezorerie

METODA DIRECTĂ

FLUXURI DE TREZORERIE RELATIVE LA ACTIVITATILE DE EXPLOATARE

METODA INDIRECTĂ

CALCUL FLUX NET DIN ACTIVITĂȚILE DE EXPLOATARE

2.2.2 Aplicarea procedeelor de audit financiar contabil

1. Studiul general prealabil: scrisoarea de angajament 

Către Consiliul de Administrație

Solicitarea dumneavoastra a fost ca noi sa efectuăm auditul trezoreriei ROMPETROL DOWNSTREAM S.R.L. Ne face o deosebită plăcere să vă confirmăm acceptarea acestui angajament prin conținutul acestei scrisori.

Activitate de audit va fi desfasurată conform cu Standardele Internaționale de Audit (sau cu referire la practici sau standarde naționale relevante). Standardele ne cer planificarea și efectuarea auditului, cu scopul de a obține un grad ridicat de certitudine ca fluxurile de trezorerie nu conțin denaturări care au un impact major asupra situaților financiare.

Obiectivul auditul pe care urmează să il efectuăm este exprimarea unei opinii independente din partea noastră asupra fluxurilor trezoreriei. 

O misiune de audit include pe baza de teste, analizarea tuturor dovezilor privind valorile și prezentările de informații din situațiile financiare. De asemenea, o misiune de audit include evaluarea principiilor contabile folosite, deciziilor și estimărilor semnificative efectuate de către conducerea societăți, precum și evaluarea prezentării generale a situațiilor financiare. Există riscul ca unele denaturări semnificative să rămână nedescoperite, datorită anumitor caracteristicii de test și a altor limitări inerente ale sistemului contabil și de control intern.

Vă aducem la cunoștință că responsabilitatea conducerii societății este pentru întocmirea și prezentarea adecvată a situațiilor financiare. Aceasta include menținerea permanentă a înregistrărilor  contabile adecvate și controlul intern, utilizarea și selectarea cat mai riguroasă a politicilor contabile și nu în ultimul rând supravegherea siguranței activelor societății. Pentru începutul primei partii a procesului de audit avem rugămintea să ne transmiteți din partea conducerii confirmarea scrisă privind declarațiile făcute nouă în legătura cu misiunea de audit. In plus pe lânga raportul efectuat de către noi asupra situațiilor financiare, vă punem la dispoziție o scrisoare privind orice carență semnificativă a sistemului contabil și de control intern care ne atrage atenția.

Cu privire la onorariul nostru, ce urmează a fi plătit pe măsură ce ne desfășuram activitatea, vă aducem la cunoștință că se calculează pe baza timpului cerut de personalul stabilit la angajament, plus cheltuieli neprevazute dar necesare ce vor fi decontate pe măsură ce vor fi efectuate. Variația ratelelor orare cerute de personal va fi în funcție de gradul de responsabilitate implicat cât și de experiența și aptitudinile necesare.

Scrisoare aceasta va rămâne valabilă pentru anii următori, însă cu excepția cazurilor când va fi încheiată, schimbată sau înlocuită.

Avem rugamintea să ne semnați și să returnați exemplarul atașat acestei scrisori in original pentru a ne arăta că scrisoarea este conform cu înțelegerea dumneavoastră privind acordurile pentru angajarea noastră în auditul trezoreriei.

S-a luat la cunoștință în numele societății ROMPETROL DOWNSTREAM S.R.L de către reprezentați societății dumneavoastră

Controlul documentar contabil 

O parte esențială a procesului de audit se concretizează în a avea evidența modului în care s-au întocmit situațiile financiare auditate și în a obține documentele prin care se pot justifica cifrele individuale. Controlul documentar contabil se împarte în:

controlul cronologic presupune verificarea documentelor în ordinea întocmirii, înregistrării și îndosarierii documentelor fără o grupare sau o sistematizare prealabilă. De exemplu: verificarea vânzărilor în numerar și încasarea acestora cu bonuri de casă, chitanțe, înregistrări contabile în contul bancar.

controlul invers cronologic presupune exercitarea controlului pornind de la sfârșitul perioadei până la începutul perioadei supusă controlului. Se folosește când este nevoie să se stabilească momentul care a generat o anumită abatere sau atunci când au fost efectuate omisiuni de înregistrări sau greșeli de înregistrare.

controlul reciproc constă în corectarea și confruntarea la aceeași unitate a unor documente cu conținut identic însă diferite ca formă pentru aceleași operații sau diferite, însă legate reciproc. De exemplu: înregistrările din registrul de casă cu cele din extrasul de cont primit de la bancă.

controlul sistematic presupune gruparea documentelor cu probleme, pe operațiuni de casa și bancă și verificarea cronologică a documentelor care au legătură cu problema supusă controlului.

controlul încrucișat constă în verificarea și confruntarea tuturor documentelor existente la unitatea controlaăa, la alte unități cu care s-au făcut decontări sau de la care s-au primit și s-au livrat produse, mărfuri, materiale și alte valori. De exemplu: originalul facturii existent la client se confruntă cu copia rămasă la furnizor; extrasul de cont primit de la bancă – cu copia existent la bancă.

analiza contabilă presupune verificarea datelor și a conturilor care s-au folosit în înregistrările contabile. Această analiză contabilă se efectuează pentru a se confirma ca toate datele obținute din vânzări sunt înregistrate în contabilitate integral și cu exactitate.

calculul matematic se aplică la ordinele de plată scrise de mână, astfel se poate verifica dacă datele sunt corect scrise și nu s-au efectuat modificări sau erori.

Controlul total sau controlul prin sondaj

În funcție de numărul documentelor folosite în întocmirea situațiilor financiare se aplică unul dintre cele două controale.

Controlul total cuprinde toate operațiile din cadrul obiectului stabilit și pe întreaga perioadă supusă controlului.

Controlul prin sondaj constă în verificarea selectivă a documentelor și operațiilor semnificative în care sunt reflectate modurile de calcul, de evidențiere și de plată. Pentru aplicarea unui control de sondaj trebuie să se parcurgă următoarele etape:

alegerea tehnicilor care este influențată de două elemente: natura controlului de efectuat și recurgerea sau nu la tehnici statistice.;

determinarea taliei eșantionului se face în funcție de unii factori care diferă, dupa cum estevorba despre sondaje asupra atribuțiilor sau asupra valorilor;

selecționarea eșantionului: oricare ar fi metoda utilizată pentru alegere, eșantionul selectionat trebuie să fie reprezentativ;

studiul eșantionului: pentru ca eșantionul să aibă un caracter probant, toate elementele selecționate trebuie să fie controlate;

evaluarea rezultatelor: înainte de a formula concluzii generale asupra rezultatelor obținute, fiecare anomalie constatată este examinată în sensul aprecierii dacă acestea sunt într-adevăr reprezentative sau sunt accidentale;

concluziile sondajului.

Controlul faptic

Presupune determinarea exacta a cantităților și valorilor existente, a stării în care se găsesc, a stadiului și a modului de prelucrare a respectării legalității în utilizarea lor. Inventarierea are ca obiectiv constatarea la un moment dat a existenței cantitative și calitative a elementelor de activ și pasiv ale unei unități gestionare. Inventarierea poate fi fizică și valorică. Inventarierea fizică presupune comparația dintre situația scriptică și situația faptică. Inventarierea valorică presupune compararea valorii contabile cu valoarea justă, din această comparație rezultând aprecieri sau deprecieri de valoare. În cazul nostru inventarierea se face pe documente contabile: registru de casă, chitanțe, bonuri fiscale și extrase de cont bancă.

Confirmările externe

Sunt frecvent utilizate în legătură cu soldurile conturilor și componentelor acestora, dar în cazul nostru ne referim la soldurile conturilor de bancă.

2.2.3 Raportul de audit

Echipa de auditare a fost constituită din: ……………, auditor intern

Misiunea s-a efectuat în baza Ordinului de serviciu nr. 3502/19.09.2014

Cadrul legal al acțiunii de auditare l-a reprezentat:

Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern;

OMFP nr. 38/15.01.2003 pentru aprobarea Normelor metodologice generale de aplicare a Legii nr. 672/2002.

OMEC 5281/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice specifice.

Durata misiunii de audit: 01.01.2015 – 31.03.2015

Perioada auditată: 01.01.2014 – 31.12.2014

Scopul acțiunii de auditare constă în: efectuarea auditului asupra fluxurilor de trezorerie în vederea obținerii unei asigurări rezonabile conform căreia fluxurile de trezorerie nu conțin denaturări semnificative ,

Obiectivele acțiunii de auditare au urmărit:

Aprecierea controlului intern;

Analiza conturilor de casă și bancă;

Evaluarea fluxurilor de trezorerie;

Tipul de auditare: a fost efectuat un audit de regularitate privind respectarea de către Direcția economică, a prevederilor legislației, în ce privește fluxurile de trezorerie. Departamentul Financiar răspunde pentru întocmirea și prezentarea fidelă a acestor situații cât și a notelor contabile corecte.

Tehnicile de audit intern utilizate:

Verificarea s-a realizat în vederea asigurării validității, realității și acurateței documentelor și a concordanței cu legile și regulamentele în vigoare, precum și a eficacității controlului intern prin următoarele tehnici de verificare:

comparația: pentru confirmarea identității unor informații, după obținerea lor din două sau mai multe surse diferite;

examinarea: pentru detectarea erorilor și/sau iregularităților;

confirmarea: pentru solicitarea informațiilor din mai multe surse independente cu scopul validării acestora;

garantarea: pentru verificarea realității tranzacțiilor înregistrate pornind de la examinarea înregistrărilor spre documentele justificative;

observarea fizică: în vederea formării unei păreri proprii privind modul de întocmire și emitere a documentelor;

interviul, note de relații: s-a realizat de către auditorii interni prin intervievarea persoanelor auditate, implicate și interesate și informațiile primite, care trebuie să fie susținute de documente. Pentru eventualele explicații suplimentare s-au solicitat note de relații scrise.

analiza: constă în descompunerea unei entități în elemente, care pot fi izolate, identificate, cuantificate și măsurate distinct.

Instrumentele de audit intern care s-au utilizat:

Chestionarul de luare la cunoștință – CLC: pentru obținerea unor informații referitoare la contextul socio-economic, organizare internă, funcționarea entității/structurii auditate;

Chestionarul de control intern – CCI: orientează auditorii interni în activitatea de identificare obiectivă a disfuncțiunilor și cauzelor reale ale acestora;

Listă de verificare – LV: utilizată pentru stabilirea condițiilor de regularitate pe care trebuie să le îndeplinească fiecare domeniu auditabil. Cuprinde un set de operații ce trebuie parcurse de auditor pentru a analiza activitățile de control intern încorporate în proceduri, existența responsabilităților pentru efectuarea acestora și permite stabilirea testelor de conformitate atunci când sunt semnalate diferite disfuncționalități.

Documentele examinate:

documentele justificative care stau la baza înregistrărilor operațiilor în contabilitate;

registrul de casă;

registrul de bancă;

balanțele de verificare întocmite periodic;

situațiile financiare anuale;

note contabile.

Departamentul Financiar a funcționat în perioada supusă auditării cu un număr de 5 salariați, din care 1 a reprezentat postul de conducere in conformitate cu atribuțiile de serviciu organigrama și Regulamentului de organizare și funcționare. Pentru toți salariații există fișe ale posturilor prin care s-au stabilit atribuțiile de serviciu, relațiile ierarhice de subordonare și relațiile de colaborare dintre diferitele persoane/compartimente.

Auditorul intern a analizat proceduri scrise și formalizate si activitatilor de control curente din care a rezultat că este functional. Totuși, auditorul intern a constatat unele disfuncționalități privind modul implementare a controlului intern, prezentate în continuare.

Constatare: Nu au fost inventariate activitațile care trebuie procedurate. Nu au fost elaborate proceduri scrise și formalizate pentru toata activitatea specifică. Nu au fost cuprinse în fișele posului activitățle de control.

Cauze: Sistemul de control intern a fost implementat conform OMFP 946/2005 pentru aprobarea Codului Controlului Intern, cuprinzând standardele de management/control intern la entitățile publice și pentru dezvoltarea sistemelor de control managerial.

CONTURI DE TREZORERIE

Din evaluările indirecte realizate de echipa de auditorul intern s-a constatat că sistemul de control al activității de trezorerie este funcțional.

Importanța analizei fluxurilor de trezorerie pentru toate cele trei tipuri de activități constă în: separarea activităților care implică numerar de cele care nu implică numerar; corelarea profitului (pierderii) cu numerarul; evaluarea capacității societății de a-și îndeplini obligațiile de plăți cash; evaluarea fluxurilor de numerar pentru activitățile viitoare (cash-flow strategic). Importanța și utilitatea analizei este dată de faptul că variația globală a trezoreriei este scoasă in evidență prin soldurile de trezorerie, rezultatele din gestiunea activelor reale (din activitatea de exploatare) și prin rezultatele din operațiunile de capital care privesc finanțările și investițiile. In momentul în care fluxurile reale și cele monetare nu coincid, cum se și întâmplă de cele mai multe ori, trezoreria se asigură prin decalajele de plăți asociate acestor fluxuri. Oricare din cele trei categorii de fluxuri au un impact asupra utilizărilor sau surselor de lichidități .

Obligațiile și creanțele față de terți sunt supuse unor riguroase verificării și confirmării pe baza soldurilor debitoare și creditoare din extrase ale conturilor de datorii și creanțe care dețin ponderea valorică în totalul soldurilor acestor conturi, potrivit "Extrasului de cont" (cod 14- 6-3), prezentat ca model în anexa la prezentele norme, sau punctajelor reciproce, în funcție de necesități. Orice nerespectare a acestei proceduri, precum și refuzul de confirmare este considerată abatere de la prezentele norme. În condițile în care unitățile economice care efectuează decontarea creanțelor și obligațiilor pe bază conturilor sau deconturilor externe periodice confirmate de către partenerii externi, aceste documente vor ține locul extraselor de cont confirmate.

Responsabilitatea conducerii

Una din cele mai mari responsabilități pe care conducerea o are este întocmirea și prezentarea fidelă a fluxurilor de trezorerie pentru și acel control intern care permite întocmirea operațiunilor financiare care sunt lipsite de denaturare semnificativă, cauzate fie de eroare umane, fie de fraudă.

Responsabilitatea auditorului

Conform angajamentului responsabilitatea noastră este de a exprima o opinie independentă cu privire la aceste fluxuri de trezorerie pe baza auditului efectuat. Misiunea de audit s-a desfășurat  în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit. Standardele prevăd conformitatea cu cerințele etice, atât planificarea cât și desfășurarea auditului în vederea obținerii asigurării rezonabile cu privire la măsura în care situațiile financiare sunt lipsite de denaturări semnificative. O misiune de audit implică derularea mai multor proceduri în scopul obținerii probelor de audit cu privire la valorile înregistrate și prezentările din situațiile financiare. Selecția procedurilor de audit se face in funcție de raționamentul auditorului, cât și de evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă a situațiilor financiare, cauzate fie de fraudă fie de eroare umană. În efectuarea acelor evaluări ale riscului, auditorul consideră controlul intern important pentru întocmirea de către entitate a situațiilor financiare, în vederea realizării procedurilor de audit adecvate circumstanțelor, dar nu cu scopul exprimării unei opinii cu privire la eficiența controlului intern al entității. Un audit trebuie să conțină, de asemenea, evaluarea gradului de adecvare a politicilor contabile și a caracterului rezonabil al estimărilor contabile efectuate de către conducere societății, precum și evaluarea prezentării generale a situațiilor financiare.

Datorită probele de audit pe care le-am obținut de-a lungul misiuni considerăm că sunt suficiente și adecvate pentru a furniza o bază pentru opinia noastră de audit.

ANEXE