Auditul Social. Compania Vodafone

Auditul social

Compania Vodafone

Realizat de: Arseni Roxana – Elena

Ciobanu Margareta

Covăsan Daniela

Dumbravă Florela

MTH anul 2

1. Semnificația conceptului: audit social

Auditul social este unul din conceptele a căror apariție este strâns legată de partea socială a organizației.

Spreckley Freer este cel căruia îi aparține originalitatea utilizării termenului de organizație socială (anul 1978). Cu câțiva ani mai târziu, în 1981, Spreckley Freer a publicat o lucrare intitulată "Auditul social – un instrument de management pentru lucrul de tip cooperativ".

În viziunea lui S. Freer, auditul social reprezintă instrumentul adoptat de organizații, pentru dovedirea adevăratelor scopuri sociale regăsite în cultura organizațională a acestora. "O întreprindere care este deținută de către cei ce lucrează în ea, își are sediul într-o anumită localitate (deservește unui anumit teritoriu în care își are sediul), urmărește de la înființare și prin sistemele de conducere, atât obiective sociale, cât și obiective comerciale".

În manieră tradițională, capitalul presupune angajarea forței de muncă, punând accent pe teoria de a face profit, și nu pentru bunăstarea afacerii sau pentru bunăstarea, mulțumirea angajaților. La polul opus metodei tradiționale se identifică organizația socială, în care capitalul este angajat de către forța de muncă, accentul căzând pe beneficii sociale, beneficii pentru mediu, și mai puțin pe profit.

Auditul social reprezintă un instrument generic al responsabilității sociale ce poate fi utilizat de către toate tipurile de organizații.

Acest tip de audit nu este doar un instrument al managementului, ci și un instrument al responsabilizării. Instrumentul are ca scop verificarea contabilității sociale din organizație, în aceeași manieră în care contabilitatea este reprezentată de instrumentul care ține conturile și care oferă explicații factorilor interesați (stakeholderilor) cu privire la modalitatea în care este gestionată partea financiară a organizaței. Partea contabilă reprezintă instrumentul prin care administratorii sunt trași la răspundere asupra modului în care își întreprind activitatea în firmă.

Auditul social ajută la măsurarea rezultatelor sociale.

În comparație cu organizațiile ce funcționează în manieră tradițională (cele capitaliste), unde sunt măsurate rezultatele financiare, organizațiile sociale iau în considerare întrebări ce fac referire la ce se va întâmpla cu rezultatele sociale, la măsura în care contribuie organizația pentru a aduce fericire și bunăstare celor pe care îi servește.

Auditul social ajută la identificarea echilibrului ideal și corect dintre rezultatele sociale și cele financiare. Astfel, Spreckley Freer a identificat 5 arii prin care o organizație ar trebui să măsoare rezultatele obținute:

profitul – responsabilitatea socială are rolul de a ne face atenți la modalitatea în care se obține profitul. Se susține ideea că dacă nu sunt avute în vedere obiectivele sociale, organizația va fi mai puțin profitabilă.

resursele umane – angajații nu sunt priviți ca un cost, ci ca resursă importantă a organizației.

impactul public – presupune contribuția, precum și implicarea organizației în dezvoltarea comunității locale din care face parte aceasta.

impactul asupra mediului – impactul activității organizației asupra mediul din punct de vedere al resurselor ce le utilizează, al proceselor întâlnite în producție și al produselor create.

produsele și serviciile – presupune o analiză clară asupra acestora, cu scopul de a verifica calitatea lor, utilitatea, siguranța, publicitatea reală și corectă și necesitatea utilizării produselor/ serviciilor.

2. Responsabilitatea socială asumată de compania Vodafone România

Din anul 2005, luna iunie, țara noastră aparține de cea mai mare comunitate mobilă din întreaga lume, acest fapt fiind datorat companiei Vodafone Group Plc ce a achiziționat Connex.

Brandul a fost lansat în luna aprilie a următorului an, 2006, prin campania "Trăiește fiecare clipă". Vodafone s-a angajat să îmbunătățească viețile oamenilor prin servicii de comunicare de o performanță ridicată și prin acordarea, în permanență, a unui sprijin constant comunității.

Politica de campanie socială responsabilă

Responsabilitatea corporativă se află în centrul activității întreprinse de compania Vodafone. În anul 2002, atunci când a fost înființată Fundația Vodafone, organizația a donat aproximativ 20 de milioane de lire sterline în scopul dezvoltării programelor comunitare. Pe plan local, între anii 1997 și 2004, Vodafone România a făcut investiții de peste 3.5 milioane de dolari prin implicarea în proiecte din domeniul educației, culturii, mediului, artelor și sportului.

În cultura organizațională a companiei Vodafone România întâlnim valorile și principiile unei companii responsabile, ce reinvestește profitul în cadrul societății din care face parte, răspunzând la nevoile resimțite de comunitate și totodată, susținând inițiativele ce contribuie la îmbunătățirea calitativă a vieții oamenilor.

Responsabilitate etică

După cum am spus și mai sus, prin prezența responsabilităților etice, organizațiile se obligă să întreprindă ceea ce este corect, just, echitabil.

Vodafone acționează și va acționa mereu cu obiectivitate, onestitate și integritate atât în activitatea internă, cât și în activitatea externă. Nu sunt tolerate ofertele nepotrivite ale plăților, cadouri de la sau către salariați și nici o formă de mită. Vor fi de evitat și de neаcceptat contractele ce pot conduce sau ce pot sugera conflicte de interese între afaceri și activitățile personale. Sunt urmărite relațiile reciproce benefice și mereu se va urmări promovarea aplicabilității principiilor organizației în cadrul afacerilor, în relațiile cu furnizorii și cu partenerii.

Un exemplu de politică Vodafone este de a nu trece la replesalii atunci când problema a fost anunțată cu bună credință. Nu vor fi luate măsuri împotriva clientului, în cazul în care va fi anunțată o astfel de problemă, chiar dacă se constată că problema nu conduce la încălcarea conformității.

Responsabilitatea legală

Aceast tip de responsabilitate solicită supunerea afacerii în fața legislației și să respecte "regulile jocului". În multe cazuri, legile conduc la codificarea vederilor și convingerilor morale ale societății, așa încât respectarea lor devine o condiție necesară a oricărei reflecții ulterioare cu privire la responsabilitățile sociale ale unei organizații.

Compania Vodafone respectă standardele și principiile corespunzătoare și legislația în vigoare, aplicabilă atât la nivel național, cât și la nivel internațional.

Un exemplu ce se încadrează în responsabilitate legală: Legislația interzice mita, indiferent de împrejurarea comercială, așa că Vodafone se opune oricărei forme de mită. Mita are mai multe forme, în anumite cazuri și oferirea sau acceptarea unor cadouri, precum și ospitalitatea pot fi considerate ca făcând parte din această categorie. Compania nu le va tolera, nu le va accepta decât dacă, în joc se află siguranța personală a angajaților, situație în care trebuie anunțat cât mai rapid departamentul juridic. Foarte multe țări interzic tuturor funcționarilor publici primirea sau oferirea de lucruri de valoare ce au ca scop influențarea acțiunilor întreprinse de aceștia. Vodafone susține că acest lucru nu se va întâmpla, nefăcând nici o donație de ordin politic.

Responsabilitatea economică

Responsabilitatea economică față de clienți

Confidențialitatea este punctul central аl câștigării și al menținerii încrederii în Vodafone și de asemenea, pentru a fi un cetățean corporatist etic și responsabil. Se ia în considerare, în permanență, impactul pe care îl au deciziile organizației asupra confidențialității angajaților și a clienților.

Responsabilitatea economică față de angajați

Vodafone se bazează atât pe relațiile cu angajații, cât și pe relațiile dintre angajați, pe respectul ce trebuie acordat fiecărui om în parte, pe drepturile acestuia și nu poate tolera exploatarea copiilor prin muncă. Nu acceptă nici o formă de hărțuire, discriminare, intimidare și urmărește egalitate de șanse și de incluziune a tuturor angaților prin ajutorul practicilor și politicilor de HR.

Un exemplu elocvent responsabilității economice: Directorii companiei au ca principală sarcină să se asigure, cu privire la bugete, că echipele cărora le se sunt superiori administrează și fac cheltuieli corespunzătoare. Efectuarea de cheltuieli din banii organizației are loc numai dacă există nevoi legitime în scop de afaceri și bineînțeles, beneficiile trebuie să justifice cheltuiala întreprinsă. Trebuie cunoscute foarte clar limitele locale, atât pentru cheltuieli, cât și pentru politicile financiare aplicabile în mod direct postului, ăn cadrul organizației.

Responsabilitatea ecologică

Mediul înconjurător

Vodafone s-a angajat să protejeze mediul înconjurător. Unde va fi posibil, organizația va reduce utilizarea emisiilor și resurselor dăunătoare de care sunt responsabili. Vodafone va recicla și va reutiliza echipamentele de telecomunicații, precum și alte deșeuri. Compania va respecta legislația în vigoare asupra problemelor de mediu, precum și standardele internaționale. Vodafone se angajează în căutarea de soluții inovatoare pentru a îmbunătăți performanța de mediu a serviciilor și produselor firmei.

Un exemplu al responsabilității ecologice: Organizația se bazează pe Codul de achiziții etice. Acest angajament presupune luarea în considerare, de către Vodafone, a impactului (larg) pe care afacerea îl are asupra societății, asupra comunităților și asupra mediului înconjurător. Codul de achiziții etice se poate găsi pe site-ul www.vodafone.com. Vodafone dorește ca și părțile contractante (furnizorii, terții, contractorii) să respecte și să să aplice acest cod.

Proiecte de responsabilizare socială sub numele Vodafone

"Programul național de reciclare a telefoanelor" – lansat în anul 2007, este un program cu caracter permanent, aplicat cu scopul de reducere a deșeurilor electronice. În primele 4 luni din aplicarea programului, telefonele, ce au fost colectate, au fost recondiționate putând fi reutilizate în țările aflate în curs de dezvoltare, sau au fost recondiționate pe componente. După finalizarea primului an de colectare, banii ce au fost strânși după reciclarea mobilelor s-au donat unei organizații de mediu.

"SOS Mașina cu jucării – se identifică un serviciu mobil, de ordin social, care contribuie la dezvoltarea imaginației, atenției, creativității și memoriei copiilor, prin joc. La ediția 2006 – 2007, programul a fost susținut de Fundația Vodafone și a implicat aproximativ 10 000 de copii și 3 000 de adulți, implicându-i în activități de educare informală.

"Ține-ți viața în propriile mâini!" – Acest proiect constă în efectuarea unei campanii ce presupune educarea conducătorilor auto în privința limitării utilizării telefonului mobil atunci când se află la volan, precum și educarea în utilizarea sistemelor performante handsfree și handsfree bluetooth. Pe parcursul desfășurării campaniei au fost împărțite materiale informative, au fost oferite discounturi la achiziționarea dispozitivelor handsfree și au avut loc diverse dezbateri în timpul orelor de legislație rutieră.

Bibliografie:

http://www.vodafone.com/content/index/about.html

http://documents.tips/documents/responsabilitate-sociala-a-companiei-vodafone-romania.html

http://www.responsabilitatesociala.ro/editoriale/raportarea-sociala-un-instrument-indispensabil-pentru-companii.html

http://www.ies.org.ro/info-stiri/vrs/IDstire/131/t/auditul-social-este-definit-in-legea-as

Similar Posts