Auditul Portofoliului de Clienti

Introducere

La începutul secolului al XVIII- lea apar primele informații despre existența auditului, fără a se specifica data exactă și zona geografică. Sunt delimitate mai multe etape ale auditului, acestea fiind influențate de categoria sociala a auditatului, de auditor și de obiectivele auditorului.

La sfârșitul secolului al XIX-lea auditorii erau aleși din rândul contabililor profesioniști sau juriști, având ca obiectiv atestarea realității situațiilor financiare pentru evitarea erorilor și fraudelor.

Începând cu secolul XX auditul este realizat de specialiști în audit și contabili, auditul fiind cerut de către stat și acționari. Datorită dezvoltării internaționale, auditul a intrat în sarcina profesioniștilor în audit și contabilitate, având ca obiectiv atestarea corectitudinii situațiilor financiare.

Pe continentul european termenul de audit a apărut în anii 1960 în cadrul cabinetelor anglo-saxone, iar în România în anii 1990 pentru armonizarea pe plan internațional și european. Acesta este în proces de dezvoltare în România, având un rol foarte imporatant în climatul socio-economic. El reprezintă o necesitate pentru firmele din țara noastră ajutând foarte mult în cadrul controlului economic.

Reglementarile legislative ce s-au aplicat în ultimii ani, aduc tendințe noi și cresc rolul auditului în cadrul companiilor românești.

Datorită modificărilor economice ce au avut loc în cadrul societății românești au început să se dezvolte activitățile bursiere, a crescut numărul tranzacțiilor financiare, al fuziunilor și al falimentului anumitor societăți.

Obiectivul principal al auditului a evoluat de la detectarea erorilor și fraudelor, la verificarea conformității și certificarea situațiilor financiare. Metodele tradiționale de verificare au fost considerate costisitoare în condițiile globalizării economiilor și internaționalizării piețelor financiare de aceea s-a trecut la înlocuirea acestora cu tehnici de eșantionare și de sondaj statistic, tehnici asistate de calculator, punându-se accent pe eficiența și eficacitatea controlului intern.

Auditorul pentru a aduce un plus de valoare societății trebuie să raporteze iregularitățile, să identifice riscurile afacerii și să ofere consultanță în ceea ce privește punctele problematice ale controlului intern. Evaluarea situațiilor financiare este completată de rezultatele obținute din auditul fluxurilor financiare, asigurându-se un supliment de informații financiare fiabile.

Auditul financiar în esentă este activitatea de examinare a situațiilor financiare pentru exprimarea de către auditorii financiari a unei opinii asupra situațiilor financiare conform standardelor de audit și a standardelor internaționale de audit financiar ale Federației Internaționale a Contabililor.

Acestă lucrare de disertație vă prezintă partea teoretică a Auditul portofoliului de client și studiul de caz conform Standardelor Internaționale de Audit în cadrul unei companii de producții tv, seriale și reclame.

Capitulul 1. Utilitatea auditării portofoliului de clienți

Concepte contabile utilizate pentru portofoliul de clienți

Cifra de afaceri

Cifra de afaceri este exprimată prin totalitatea veniturilor obținute din activități comerciale curente, fiind unul dintre cei mai importanți indicatori de măsurare a performanțelor economice ale unei societăți. Aceasta determină poziția pe piața a unei companii, furnizează informații despre dinamica activității, posibilități de extindere a afacerii sau importanța companiei în cadrul sectorului în care iși desfasoară activitatea.

Studierea structurii vânzărilor are o importanță deosebită în determinarea cauzelor creșterii cifrei de afaceri.

Existența oricărei firme depinde de desfașurarea unei activitați durabile ce poate fi calculata prin nivelul performanțelor economico-financiare ca expresie a eficienței activităților de producție și serviciilor necesare satisfacerii unor nevoi sociale.

Analiza cifrei de afaceri este considerată hotarâtoare pentru stabilirea locului și rolului întreprinderii în cadrul domeniului in care iși desfasoară activtatea, a nivelului pe piață, a capacității acesteia de a realiza o activitate profitabilă.

Cifra de afaceri poate fi abordată prin prisma acestori indicatori: cifra de afaceri totală, cifra de afaceri netă, cifra de afaceri incasată, cifra de afaceri minimă si cifra de afaceri ce se realizeaza în cazul unor restricții date.

Cifra de afaceri totală este calculată prin însumarea veniturilor realizate prin prestări de servicii, executarea de lucrări si alte venituri de exploatare, exclusiv reduceri acordate clienților, conform Regulamentului de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991.

Cifra de afaceri netă este un indicator al contului de profit si pierdere ce cuprinde sume ce provin din vânzarea de servicii și produse finite din categoria activităților curente ale întreprinderii, dupa ce se scad reducerile comerciale, a T.V.A – ului, a impozitelor și taxelor aferente. Acestă definitie este conform prevederile Ordinului ministrului finanțelor nr. 403/1999 privind aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene și cu Standardele de Contabilitate Internaționale.

Cifra de afaceri încasată este valoarea totală încasată de societate pe o perioada de timp, în urma prestărilor de servicii și se poate calcula pe baza rulajului creditor al contului 411 ”Clienți”, corectat cu T.V.A. aferentă.

Cifra de afaceri minimă este suma vânzărilor de servicii ce poate acoperi cheltuielile variabile și a tuturor cheltuielilor fixe ale întreprinderii.

în care:

Cf – reprezintă suma cheltuielilor fixe;

cv – cheltuielile variabile medii la 1 leu cifră de afaceri.

Cifra de afaceri ce se realizează în cazul unor restricții date. Restricțiile ce pot aparea se refera la capitalul social (Ks), cota de repartizare a profitului net pentru autofinanțare (caf), cota de impozit pe profit (ci), rata dividendelor (Rd) și rata rentabilității resurselor consumate (Rrc).

Analiza dezvoltării în timp a vânzărilor trebuie a fi realizată pe total firmă și total servicii. Metodele recomandate de a analiza vânzările sunt: abaterile în mărimi absolute și indicii cu bază fixă, în lanț și medii.

Pentru aprecierea corect a evoluției în dinamică a performanțelor firme, este necesară operarea cu cifra de afaceri evaluată în prețuri comparabile. Determinarea cifrei de afaceri pe baza datelor din contabilitatea – financiară precum și în contul de profit și pierdere se face în prețuri curente.

Cifra de afaceri în prețuri comparabile, se poate determina astfel:

– la nivel de produs (qv1 p0);

– la nivel de societate

unde: Ip este indicele prețurilor de vânzare la nivel de societate.

Cifra de afaceri a unei companii poate fi cercetată și după structură, în funcție de diverse criterii de grupare a vânzărilor, astfel: pe produse, pe servicii, clienți, faze ale ciclului de viață a produselor, piețe de desfacere, etc.

Pentru a caracteriza evoluția structurii vânzărilor societății se pot utiliza următoarele metode de analiză:

Ponderile componentelor cifrei de afaceri (gi):

în care:

CAi reprezintă cifra de afaceri totală;

CA – vânzările aferente elementului component “i”.

Aceasta metodă furnizează următoarele informații: principalele elemente componente ale cifrei de afaceri, evoluția acestora în timp, stabilitatea lor, etc.

Coeficientul de concentrare (Gini-Struck):

în care: n reprezintă numărul de termeni ai seriei luate în studiu.

Dacă coeficientul de concentrare este aproape de zero rezultă o distribuire relativ echilibrată a vânzărilor pe elementele structurale luate în calcul. În situația în care coeficientul de concentrare se apropie de 1, se înregistrează un număr redus de elemente care contribuie în cea mai mare parte la obținerea cifrei de afaceri a întreprinderii.

În situația în care coeficientul este egal cu zero și elementele au aceeași pondere în cifra de afaceri totală, concentrarea vânzărilor este nulă.

Coeficientul HERFINDHAL (H):

Sunt evidențiate următoarele situații:

H = 1, atunci când cifra de afaceri este compusă dintr-un singur element;

H = 1/n, atunci când elementele componente contribuie în aceeași măsură la formarea cifrei de afaceri;

când H este aproape de 1, se reflectă un grad ridicat de concentrare a vânzărilor, iar apropierea de 1/n reflectă o distribuție relativ echilibrată a acestora.

Metoda ABC

Metoda ABC se propune a fi aplicată în special în situația structurării cifrei de afaceri pe clienți și pe produse.

Aplicarea metodei ABC la gestiunea unei clientele eterogene a condus la următoarea distribuție:

• zona A: 10% din clienți contribuie cu 60% din cifra de afaceri;

• zona B: 40% din clienți contribuie cu 30% din cifra de afaceri;

• zona C: 50% din clienți contribuie cu 10% din cifra de afaceri.

Studierea acestei distribuții permite stabilirea unor concluzii folositoare în fundamentarea deciziilor privind volumul activității pentru securitatea și rentabilitatea firmei.

Concluziile sunt:

zona A reprezintă cea mai mare parte a rentabilității firmei, dar are și cel mai mare nivel de risc (incapacitatea de plată a unui client important se reflectă asupra situației financiare a societații analizate);

zona B asigură cel mai ridicat grad de stabilitate din punct de vedere al vânzărilor și rentabilității și reprezinta un risc redus pentru întreprindere;

zona C este caracterizată printr-o rentabilitate scăzută (indicele cheltuielilor de exploatare devansează indicele cifrei de afaceri) și printr-un risc redus.

Reprezentarea grafică a curbelor ABC, se prezintă astfel:

Grafic 1.1 – Reprezentarea grafica a curbelor ABC

OX = ponderea în funcție de numărul de clienți

OY = ponderea în cifra de afaceri

Pentru reprezentarea curbei reale ABC sunt luate în calcul următoarele valori:

– 10% din clienți reprezintă 45% din cifra de afaceri ;

– 40% din clienți reprezintă 30% din cifra de afaceri;

– 50% din clienți reprezintă 25% din cifra de afaceri.

Prin reprezentare grafică ale celor două curbe constatam următoarele:

curba reală este sub curba teoretică, scade ponderea vânzărilor din zona A și crește ponderea vânzărilor din zonele B și/sau C;

curba reală se afla deasupra curbei teoretice, crește ponderea vânzărilor în zona A (posibil și în zona B) și scade ponderea vânzărilor în zona C.

În cazul analizei Cifrei de afaceri pe produse distribuția teoretică este:

zona A = 10 – 15% din tipurile de servicii contribuie cu 60 – 70% din cifra de afaceri;

zona B = 25 – 30% din tipurile de servicii contribuie cu 25 – 30% din cifra de afaceri;

zona C = 65 – 70% din tipurile de servicii contribuie cu 10 – 15% din cifra de afaceri.

Aprecierea situației unei întreprinderi se face în funcție de fazele ciclului de viață în care se află serviciile prestate corespunzătoare celor trei zone (lansare, creștere, maturitate sau declin).

Activele curente

O companie pentru a atinge obiectivele propuse în realizarea activității necesită mașini, clădiri, calculatoare, utilaje și alte mijloace. Pentru funcționarea corectă a acestor mijloace întreprinderea trebuie să cumpere materie primă, să-și asigure stocuri pentru a evita întreruperea activității, să vândă pentru a acoperi resursele cheltuite, valori ce sunt realizate pe termen scurt și valori disponibile.

Activele curente sunt bunuri ce se consumă într-un timp scurt și sunt folosite fie în procesul de fabricație, fie sunt vândute. Ponderea cea mai mare în activele curente o au stocurile.

Dacă stocurile au un nivel redus atunci producția riscă să fie întreruptă, iar dacă nivelul este mare compania va avea nevoie de fonduri suplimentare pentru manipularea acestora.

Capitalul întreprinderii depinde de termenele de scadență ale clienților, cu cât perioadele sunt mai lungi cu atat capitalurile blocate sunt mai mari.

Deoarece sumele sunt blocate la clienți, întreprinderea este lipsită de investiții rentabile, în acesta situație ea fiind obligată să-și procure fondurile extern și la anumite termene să le restituie.

Activele curente reprezintă o parte a activului economic, fiind compuse din: produse finite, materii prime și materiale, semifabricate, combustibil, producție neterminată, mijloace bănești etc.

Ele pot fi clasificate după mai multe criterii depinzând de la o întreprindere la alta:

Fazele procesului operational în care se găsesc activele circulante:

Active curente ce sunt în sfera aprovizionării

Active curente ce sunt în sfera producției

Active curente ce sunt în sfera comercializării.

Surselor de formare sau de acoperire cu fonduri:

Active curente ce sunt procurate din fonduri proprii și atrase

Active curente ce sunt procurate din fonduri împrumutate

Îmbinarea acestor categorii trebuie făcută rațional pentu a asigura reducerea costului de capital, un nivel de îndatorare cât mai scăzut și o structură financiară care să corespundă cu nevoile de dezvoltare.

Forma activelor curente:

Formă materială

Formă banească

În funcție de caracterul surselor financiare de formare:

Nete, caracterizând parte a volumului activelor circulante ce este transformat din capital propriu și capital imprumutat pe termen lung.

Brute, caracterizând volumul total al activelor circulante achiziționate din capitaluri proprii

În funcție de caracterul de participare la procesul de producție:

Active circulante ce aparțin ciclului de producție

Active circulante ce aparțin ciclului financiar.

Ciclul de producție este perioada dintre momentul intrării materiei prime și momentul furnizării producției către cumpărător.

Ciclul financiar este perioada rotației totale a mijlocelor bănești, începând cu momentul achitării datoriei pentru materia primă și terminând cu încasarea creațelor pentru producția realizată.

Volumul activelor curente depinde de mărimea aprovizionării productiei și desfacerii, de volumul cheltuielilor si de viteza de rotație.

Ciclul operational are în componență trei etape:

achiziția bunurilor și serviciilor – faza aprovizionării

transformarea bunurilor și serviciilor pentru a ajunge la un produs finit – faza producerii;

vânzarea produselor sau schimbarea acestora pe mijloace bănești – faza comercializării.

Pentru a se asigura o folosire optimă a mijloacelor și a capitalului, ciclul operațional trebuie sa funcționeze continuu, acesta fiind influențat de existenta stocurilor.

Stocurile sunt cantități de resurse ce corespund unor fonduri, se pot reprezenta fizic și valoric.

Orice companie detine trei categorii de stocuri: de materii prime și materiale, în curs de execuție și de produse finite.

Aceste trei categorii de stocuri trebuie să aibă câteva caracteristici: să fie complet, să fie suficient în orice moment și să fie completat sistematic

Volumul stocurilor trebuie stabilit foarte bine pentru a se asigura o desfașurare ritmică a ciclului operațional și pentru a se evita blocările de resurse inutile și costisitoare. Pentru o gestionare corectă a stocului este nevoie de o legatură directă și de durată cu furnizorii de materii prime, stabilirea și urmărirea unor grafice de aprovizionare, lichidarea întârzierilor cu aprovizionarea, diminuarea blocărilor monetare în stocuri inutile, condiții de păstrare si manipulare mai bune și diminuarea pierderilor din timpul transportului și depozitării.

Stocurile se formează prin intrari de materiale și materii prime și sunt diminuate prin ieșirea produselor finite.

Principalele elemente ce influențează gestiunea stocurilor sunt:

1. nivelul stocurilor la diferite momente;

2. lipsa de stocuri;

3. cererea de materiale sau volumul comenzii;

4. termenii de reaprovizionare;

5. optimizarea stocurilor;

6. costul de lansare;

7. costul de stocare.

Fondul de rulment este finanțarea generată de activitatea companiei în fiecare stadiu al ciclului operațional. El depinde foarte mult de decalajul dintre încasări și cheltuieli.

Necesarul de fond de rulment este diferența dintre activele și pasivele de exploatare conform datelor din bilanț. Necesarul permanent de finanțare este corespunzător cu capital permanent, iar nevoile temporare – cu creditele pe termen scurt.

Finanțarea permanentă a activelor curente este asigurată de fondul de rulment

Datorită fondul de rulment net se pot aprecia condițiile de echilibru. Acesta se calculează prin urmatoarele metode:

diferență dintre capital permanent și active pe termen lung;

diferență dintre active curente și datorii pe termen scurt.

Prima metoda ajută la aprecierea modalității de finanțare a investițiilor pentru activele circulante, a doua metodă ne oferă posibilitatea de a aprecia echilibrul financiar pe termen scurt prin nevoile si resursele de finanțare a ciclului operațional.

Fondul de rulment poate fi:

brut (FRB) sau economic și este format din elemente de activ circulante ce au posibilitatea de a fi transformate în bani într-un termen mai mic de 1 an. Acesta fiind compus din: stocuri diverse, creanțe-clienți, avansuri acordate furnizorilor și disponibilități bănești în casă, cont, carnete de cecuri eliberate.

net (FRN) sau permanent este format din capital permanent care este utilizată pentru finanțarea activelor curente și se poate calcula conform relației:

FRN = Capital permanent – Active pe termen lung

FRN = Active curente – Datorii pe termen scurt

Fondul de rulment net poate fi pozitiv și negativ. Daca fondul de rulment este pozitiv atunci acesta este o sursa de autofinantare a activelor curente.

propriu (FRP) este excedentul capitalului propriu față de activele pe termen lung și arată autonomia de care dispune compania în finanțarea investițiilor în active circulante. Acesta se calculează conform relațiilor:

FRP = C.Propriu – Active pe termen lung

străin (FRS) reprezintă datoriile la termen și se calculează conform relațiilor:

FRS = C.Permanent – C.Propriu

Creditele pe termen scurt sunt împrumuturi cu termenul de scadență mai mic de un an pentru a asigura fondurile necesare operațiunii ce privește desfășurarea ciclului operațional.

În situația în care o societate lucrează rentabil creditele pe termen scurt sunt mai avantajoase pentru creșterea activității.

Creditele pe termen scurt pot fi:

credite comerciale – credite ce apar între două întreprinderi, furnizorul acordă întreprinderii un credit sub formă de materii prime pe o perioada mai mică de un an.

credit de la bănci – se acordă de către bancă pe o perioadă de maxim un an cu anumite condiții și dobânzi.

Este necesară folosirea eficientă a activelor curente, aceasta fiind posibila prin existența în cadrul societății a unui stoc optim de materii prime și materiale, optimizarea duratei de transformare a acesteia în mijloace bănești, asigurarea ritmicității producției și estimarea posibilităților de plasare, pe termen scurt, a mijloacelor bănești temporar disponibile cu scopul obținerii unor venituri din dobănzi.

Operațiile realizate de societate în vederea transformării activelor curente din forma inițială de capital bănesc până la întoarcerea lor în aceeași stare se numește rotație.

Rotația este estimată în număr de zile și există trei tipuri :

Timpul de aprovizinare – numărul de zile necesar unei aprovizionări

Timpul de producție – numărul de zile necesar transformării materialelor și materiilor prime în produse finite

Timpul de comercializare – numărul de zile necesar transformării produselor finite în mijloace bănești.

Viteza de rotație este indicatorul ce exprimă modul în care se utilizează activele circulante și se calculează:

Număr de rotații = Volumul vânzărilor / Active curente

rezultatul indică de câte ori activele curente au efectuat un ciclul întreg bani – marfă – bani.

Durata în zile a unei rotații= 360/ număr de rotații

Viteza de rotație este mai mare atunci cand numărul de rotații este mai mare și durata în zile mai mică.

Efectul accelerării sau încetinirii = (d1 – d0) *vitezei de rotație 360

Daca rezultatul este negativ se eliberează active curente, daca el este pozitiv se eliberează resurse financiare.

Perioada de întârziere a plăților = (Datorii privind facturile comerciale / CV) * 360; este perioada de timp pe parcursul căreia societatea va achita materiile prime procurate.

Încasări din activități de exploatare – fluxuri de trezorerie

Fluxurile de trezorerie reprezintă intrarea și iesirea de numerar și echivalente de numerar. Numerarul este compus din disponibilități bănești și depozite la vedere, iar echivalentele de numerar cuprind investițiile financiare pe termen scurt, foarte lichide, ce se pot converti în sume de numerar și sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.

Utilizatorului de situații financiare ii sunt foarte utile informațiile despre fluxurile de trezorerie alea societății, deoarece îl ajuta în evaluarea capacității entității de a genera numerar și echivalent de numerar și nevoia acesteia de a utiliza fluxurile de trezorerie.

Fluxurile de trezorerie în cadrul activităților de exploatare.

Activitățile de exploatarea sunt cele care aduc cele mai multe venituri entității.

Fluxurile de trezorerie ce provin din activitățile de exploatare sunt un indicator important al măsurii în care activitățile societății au generat suficiente fluxuri de trezorerie pentru a rambursa împrumuturi, a păstra capacitatea de funcționare a entității, de a face noi investiții și de a plăti dividendele fără a folosi surse externe de finanțare.

Există două metode pentru rapoartarea fluxurilor de trezorerie din activitățile de exploatare:

Metoda directă – sunt prezentate clasele principale de plăți și încasari brute.

Metoda indirectă – prin acesta metodă se poate ajustat profitul sau pierderea prin efectele tranzacțiilor ce nu sunt de natură monetară, prin amânarea sau angajamentele de plăți sau încasările de numerar, prin exploatări trecute sau viitoare și prin elementele de venituri și cheltuieli asociate fluxurilor de investiții sau finanțări.

Metoda directă

Fluxurile de numerar încadrate în activitatea de exploatare:

încasările în numerar din prestările de servicii si vânzările de bunuri;

încasările în numerar ce provin din onorarii, redevențe, comisioane și alte venituri;

plăți în numerar către furnizorii de bunuri și servicii.

plăți în numerar către și în numele angajaților

plăți în numerar sau restituiri de impozit pe profit, doar dacă nu pot fi identificate în mod special cu activitățile de investiții și de finanțare

Metoda indirectă

IAS 7 prezintă ca o alternativă pentru metoda directă, metoda indirectă pentru determinarea fluxurilor de trezorerie.

Fluxurile de numerar din activitățile de exploatare prin acestă metodă sunt:

Rezultatul net

Modificări ale capitalului circulant pe parcursul perioadei

Reglări ale elementelor nemonetare și alte elemente incluse în activități de investiții sau de finanțare.

Întreprinderile, în practică, preferă metoda indirectă având o logică mai apropiată de formatul rapotărilor contabile.

Fluxurile de numerar au atribuții importante : distribuirea de dividende, plata datoriilor către furnizori si a taxelor către stat, finantarea investițiilor pe viitor.

Situatia fluxurilor de trezorerie este solicitată în România conform ordinului 1752/2005 cu modificări și completări ulterioare, pentru societatile comerciale care depășesc la data bilanțului limitele a două dintre următoarele criterii:

Total active: 3 650 000 euro

Cifra de afaceri netă: 7 300 000 euro

Număr mediu de angajați în cursul exercițiului financiar: 50

Determinarea riscului de audit pentru portofoliului de clienți

Auditul la începuturi se baza pe detectarea fraudelor și a erorilor, acum se bazează pe o verificare în detaliu a tuturor operațiunilor patrimoniale, a înregistrărilor lor contabile, pe exprimarea unei opinii despre imaginea fidelă a patrimoniului, a situațiilor financiare și a rezultatelor obținute de companie.

Sunt urmărite metodele prin care informațiile înregistrate în contabilitate arată evenimetele economice ce au loc într-o anumită perioadă, iar auditorul depune eforturi pentru identificarea manipulărilor de informații furnizate de sistemul financiar, pentru a preveni situații de contabilitate creativă sau frauda.

Informațiile ce sunt furnizate de auditori sunt folosite de: acționari, manageri, asociați, bancheri, organe fiscale, de aceea rezultatul auditului trebuie sa fie corect și întocmit pe baza documentelor legale în vigoare.

Exista mai multe tipuri de audit: cel al situațiilor financiare, auditul operațional și auditul conformității, dar indiferent de tipul de audit este necesară analiza riscului.

Unul dintre principalele obiective ale unui audit, în etapa de planificare este acela să identifice riscurile unei misiuni, fiind o activitate dificilă si nu poate oferi siguranță deplină.

Standardele Internaționale de Audit prevăd trei categorii de risc: riscul inerent, riscul de control si riscul de nedetectare.

Riscul inerent este susceptibilitatea ca soldul unui cont sau a unor categorii de tranzacții să conțină informații eronate, acestea putând fi semnificative individual sau luateîin calcul cu informații eronate din alte tranzacții sau solduri.

Acesta este împărțit în două componente: risc inerent general și risc inerent specific.

Riscul inerent general reiese din aspectele referitoare la natura afacerii, conducere, funcția contabila și experiențele anterioare ale auditorului cu clientul.

Riscul inerent specific reiese din experiența anterioară a auditorului și din întelegerea curentă a fiecărui domeniu al auditului.

Riscul de control este riscul de declarare eronată ce poate aparea în soldul unui cont sau într-o categorie de tranzacții, ce poate fi semnificativ individual sau cumulata cu alte informații, ce nu pot fi detectate sau prevenite și corectate în timp util de controlul intern și de sistemul contabil.

Evaluarea riscului de control se realizează în funcție de modul de organizare și de ținere a contabilității, de sistemul informatic deținut, modul de organizare a sistemului de control, modul de aplicare și organizare a procedurilor.

Deoarece controlul intern nu poate să ofere siguranță deplină în prevenirea și detectarea erorilor, riscul de control nu poate fi egal cu zero. Nivelul riscului de control nu poate fi modificat de auditor, el îl poate doar influența prin recomandări în perioada ulterioară auditului în condițiile în care conducerea ține cont de sugestiile făcute.

Auditorul nu poate controla riscul inerent și riscul de control, fiind independente de activitatea de audit, dar le poate evalua și determina procedura de fond ce va menține riscul de nedetectarea la un nivel acceptabil.

Riscul de nedetectarea este riscul prin care o procedură de fond a auditorului nu poate detecta o informație eronată ce există în soldul unui cont sau categorie de tranzactii, ce ar putea avea o influență semnificativă în mod individual sau cumulata cu informații eronate din alte solduri. Valoarea riscului de nedectarea este influențat direct de procedurile de fond ale auditorului.

Riscul de nedetectare poate fi controlat de auditor prin planificarea adecvată a auditului, identificarea și evaluarea performanțelor procedurilor de audit și prin stabilirea corespunzatoare a naturii, întinderii și duratei lucrării.

In 1988 AICPA („Accounting Principles and Auditing Standars”) a propus un model matematic pentru a determina relația dintre cele trei categorii de risc:

RA = RI x RC x RND, unde:

RA – riscul de audit;

RI – riscul inerent;

RC – riscul de control;

RND – riscul de nedetectare.

Pentru exprimarea nivelului riscului de audit se folosesc termeni cantitativi – procente- sau calitativi – scazut, mediu, ridicat.

Analiza riscului în auditul financiar este o activitate complexă, auditorii utilizând în majoritatea cazurilor modelul oferit de standardele internaționale. Modelul este adesea critical în literatura de specialitate, mulți considerând că tratarea problemelor este făcut într-un mod simplist și are o incapacitate de a raspunde cerințelor auditorului. Modelele probabilistice sunt foarte complexe și necesită cunoștinte ample din alte domenii precum statistica și matematica. În literatura de specialitate acest model a cunoscut o largă dezvoltare în ultimii ani.

Utilitatea pragului de semnificație global și pragul de semnificație funcțional în auditul portofoliului de clienți

Pragul de semnificație este folosit în cadrul misiunilor de audit și se definește ca „valoarea sau procentul care exprimă aprecierea cantitativă a importanței relative prin raportare la o bază de referință” și ca importanța relativă se modifică în funcție de natura și mărimea entității client.

În cadrul general de prezentare și întocmire a situațiilor financiare este prevăzut că informațiile sunt semnificative în cazul în care omisiunea sau prezentarea lor eronata influențează decizia economică a utilizatorului pe baza situațiilor financiare.

Pragul de semnificație este un aspect important al raționamentului profesional, ce este utilizat pe întreaga perioadă a unei misiuni de audit, de la planificarea misiunii până la raportarea concluziilor.

Calculul pragului de semnificație este influențat direct de evaluările riscului de denaturare semnificativă. Pragul de semnificație se stabilește după ce se evaluează riscul inerent și cel de control, acesta fiind în relație directă cu riscul evaluat. Dacă riscul de denaturare semnificativă este ridicat, atunci pragul de semnificație se va stabili la o valoare mai mică, permitând astfel auditorului să reducă acest risc la un nivel acceptabil.

ISA 320 ”Pragul de semnificație în planificare și desfășurarea unui audit” a introdus conceptul de prag de semnificație funcțional, fiind definit ca ”suma sau sumele stabilite de auditor la un nivel mai scăzut decât pragul de semnificație pentru situațiile financiare ca întreg, pentru a reduce la un nivel adecvat de scăzut probabilitatea ca denaturările necorectate sau nedetectate agregate să depășească pragul de semnificație pentru situațiile financiare ca întreg”. Stabilirea de către auditor a unui prag de semnificație funcțional este o măsură de prudență pentru evitarea situațiilor în care erorile ce se cumulează din informațile pe care el nu le-a investigat să depașească nivelul stabilit, ce ar putea face diferența dintre semnificativ si nesemnificativ.

Procedura aplicării pragului de semnificație în cadrul unei misiuni de audit financiar:

Se determină pragul de semnificație pentru situații financiare ca întreg influențat de cunoașterea clientului, riscul de control si riscul inerent;

Se determină nivelul specific al pragului de semnificație pentru anumite clase de tranzacții, solduri de conturi, dacă se crede că pot prezenta denaturari cu valoare mai mică decat a pragului de semnificație, care ar influență decizia utilizatorului;

Se determină pragul de semnificație functional pentru evaluarea riscului de denaturare semnificativ și a determinării naturii, ariei și momentului de cuprindere a procedurilor de audit suplimentare, pentru situațiile financiare pentru o anumită clasă de tranzacții, sold de cont sau ca întreg;

Se revizuiește pragul de semnificație pe parcursul misiunii dacă au fost efectuate schimbări de circumstanțe, informații sau o modificare în întelegerea auditorului cu privire la societate;

Auditorul strânge denaturările identificate;

Denaturarile apărute pot fi: omisiunea unei sume sau prezentări, estimări contabile incorecte, politici contabile neadecvate, lipsa acurateței în procesarea informațiilor și raționamente nerezonabile ale conducerii.

Auditorul va hotărâ dacă planul și strategia de audit trebuie revizuite în cazul în care apar indicii că ar exista și alte denaturări care împreuna cu cele detectate ar putea să fie semnificative;

Auditorul poate solicita conducerii să verifice un sold de cont, o clasă de tranzacții, să poată stabili valoarea denaturării efective;

Auditorul anunță conducerea despre denaturările identificate și solicită rezolvarea acestora;

Se verifică nivelul pragului de semnificație;

Auditorul întocmește situația cu denaturările necorectate și documentul A9 – Sumarul erorilor;

Se ia în calcul efectul cumulativ al denaturărilor necorectate și perioada precedentă;

Intră în responsabilitatea auditorului stabilirea pragului de semnificație global și utilizarea pragului de semnificație functional sau stabilirea pragului de semnificație pentru solduri de conturi sau prezentări și clase de tranzactii. Toate acestea ii permit auditorului să obțină gradul de asigurare necesar.

Pragul de semnificație este valoarea din raport prin care se determină dacă omisiunile, erorile sau greșelile identificate în conturi, luate individual sau cumulat, oferă o imagine fidelă și completă a situațiilor financiare și a patrimoniului societății.

Stabilirea unui prag de semnificație global la începutul misiunii este necesar pentru determinarea sistemelor și domeniilor semnificative. Este foarte importantă aprecierea gradului de semnificație în estimarea nivelului global al erorilor sau inexactității cuprise în situațiile financiare.

Auditorul trebuie să aibă în vedere acest aspect din etapa de planificare a misiunii de audit, după cunosterea generală a societății și activităților sale. În etapa dinaintea acestui prag, informațiile nu influențează hotărârile utilizatorului de informații financiare, iar în etapa după acest prag , utilizatorul este influențat de aceste informații.

Pe parcursul misiunii de audit, determinarea pragurilor de semnificație pentru controlul fiecarei secțiuni din situațiile financiare permite orientarea programelor de muncă spre riscurile existente, datorită stabilirii corecte a eșantioanelor de control. Acestea sunt inferioare pragului global pentru a putea ține cont de cumulul erorilor constatate.

La terminarea misiunii, pragul global oferă posibilitatea auditorului să hotarască dacă erorile constatate trebuie corectate sau trebuie menționate în raportul de audit, în cazul refuzului societății în a le corecta.

Stabilirea pragurilor de semnificație permite planificarea mai bună a misiunii de audit, evitarea unor lucrări inutile și justificarea deciziilor auditorului pentru exprimarea opiniei.

Determinarea pragului de semnificație se poate face in funcție de: capitalurile proprii, rezultatul net sau cifra de afaceri. Acestea sunt cunoscute ca baza de referință în raportul cu care pragul de semnificație se determină în valori relative sau absolute.

Baza de referință influențează atât rezultatul exercițiului financiar, cât și prezentarea bilanțului contabil.

Aprecierea pragului de semnificație este influențată de doi factori: analiza segmentului de piață din care face parte întreprinderea și analiza operațiunilor cheie realizate de către întreprindere.

Pragul de semnificație ține seamă de particularitățile segmentului de piață pentru a putea determina principalele probleme cu care s-ar putea confrunta societatea.

Dacă se face referire la natura operațiunilor cheie efectuate de întreprindere, trebuie luate în vedere principalele categorii de activități realizate de întreprindere prin care sunt clasificate etapele fluxului informațional contabil.

Decizia auditorului în ceea ce privește elemetele ce trebuie validate utilizând procedurile analitice și eșantionarea, este influențată de evaluarea pragului de semnificație în raport cu tranzacțiile economico financiare, a soldurilor contabile. Acestea permit auditorului aplicarea procedurilor de audit care, cumulate, conduc la diminuarea riscului de audit la un nivel acceptabil.

Eșantionarea în auditul clienților

Eșantionarea în audit conform standardelor de audit este aplicarea procedurilor de audit pentru mai puțin de 100% din elemenetele unei clase de tranzacții, pentru ca toate eșantioanele să aibă șansa de a fi selectate. Acest fapt permitând auditorului obținerea și evaluarea probelor de audit, cu scopul formulării unei concluzii ce se referă la populația din care a fost extras eșantionul.

Testele de audit se pot aplica asupra unui eșantion sau asupra tuturor elementelor populației:

toate elemetele populație- în cazul unei populații de dimensiuni mici;

un eșantion nereprezentativ – se aplică în cazul cunoșterii de catre auditor a particularităților populației ce va fi testata și acesta are capacitatea să identifice un număr mic de elemente de interes în audit. În situația asta auditorul trebuie sa evalueze rezultatele prin aplicarea concluziilor numai asupra acelui eșantion. Dacă eșantionul nu este reprezentativ, atunci erorile găsite nu pot fi extrapolate asupra întregii populații.

un eșantion reprezentativ – acesta are caracteristici similare pentru intreaga populație.

Auditorul poate folosit un eșantion nereprezentativ pentru o parte din populație și pentru restul elementelor un eșantion reprezentativ.

Eșantionarea poate fi abordată astfel:

Eșantionarea statică în cadrul ei se folosește legea probabilității pentru selectarea și evaluarea rezultatelor unor eșantinoane de audit. Se realizează selecția grupului de elemente ce este verificat prin aplicarea unor formule matematice specifice, acesta permitând auditorului obținerea unei concluzii, valabile pentru întreaga populație din care este extras eșantionul.

Această eșantionare ajută auditorul să aleagă eșantinoane eficiente, să decidă dacă dovezile sunt suficiente și să cuantifice riscul de eșantionare.

Eșantionarea nestatică este bazată pe rationamentul profesional al auditorului, fără a utiliza teoria statică pentru măsurarea riscului de eșantionare.

Eșantionul nu este reprezenativ, de aceea rezultatele nu se extrapoleaza asupra întregii populații.

Metode de selectare a eșantionarii statistice sunt: selecția aleatoare și selecția sistematică.

Selecția aleatoare este metoda de selecție în care elemetele din populație au șanse egale de a fi alese, aceasta fiind realizată prin folosirea tabelelor de numere aleatoare sau prin utilizarea unui calculator.

Selecția sistematică presupune alegerea în mod aleator a unui element sau a doua eșantioane, după ceea prin adaugara unui interval mediu de eșantioane se introduc și celelalte elemente.

Metoda de selectare a eșantionului nestatistic presupune: selecție pe baza de hazard și pe bază de raționament profesional.

Selecția pe baza hazardului este realizată de auditor fără a folosi o tehnică structurală, evitând orice previziune conștientă. În cazul acestei metode nu se poate formula o concluzie valabilă pentru întreaga populație.

Selecția pe baza raționamentului profesional este realizată de auditor prin selectarea pe bază de raționament profesional și prezintă un grad mărit de subiectivitate.

Eșantionarea se realizează în urmatoarele etape:

planificarea și proiectarea eșatioanelor

determinarea dimensiunii eșantionului

testarea elementelor selectate cuprinse în eșantion

evaluarea rezultatelor.

În cadrul planificării și proiectării eșantioanelor auditorul se asigură că acestea contribuie la realizarea obiectivului auditului.

Se au în vedete următorii factori: obiectivele testului de audit, populțtia din care se extrag eșantioanele si posibilitatea folosirii stratificării.

În prima etapă se determină obiectivele specifice auditului și apoi se stabilesc procedurile corespunzătore pentru atingerea lor. Următoarea etapă este reprezentată de identificarea populației – întregul set de date din care auditorul extrage eșantionul cu scopul de a ajunge la o concluzie. Populația trebuie sa fie exhaustivă și adecvată.

În ultima parte se folosește stratificarea, auditorul dorind să crească eficiența auditului, reducând variabilitatea elementelor din fiecare strat, acestea permitând reducerea dimensiunii eșantionului fără a crește proporțional riscul de eșantionare.

Pentru a determina dimensiunea unui eșantion auditorul ia în considerare: riscul de eșantionare, cantitatea admisibilă de erori și gradul în care sunt anticipare erorile.

Riscul de eșantionare este exprimat prin posibilitatea ca un eșantion extras să nu fie reprezentativ populației. Auditorul influențează dimensiunea eșantionului prin riscul de eșantionare pe care este dispus să-l accepte. Riscul de eșantionare trebuie considerat în relație cu riscul inerent, riscul de control și riscul de nedeterminare.

Daca nivelul riscului este scăzut, atunci eșantionul trebuie sa fie mai mare.

Eroarea admisibilă este cantitate maximă de erori din cadrul populație pe care auditorul este dispus să o accepte, fără îndeplinirea obiectivelor de audit.

Erorile anticipate sunt cele identificare în audituri anterioare, modificări în procedurile entității sau dovezi rezultate din evaluarea controlului intern.

Auditorul aplică procedurile de audit relevante asupra elemetelor selectate pntru indeplinirea obiectivului de audit. În cazul în care un elemet nu este potrivit pentru aplicarea procedurilor de audit, atunci se alege alt element .

Pentru a trage o concluzie generala, fiecare anomalie constatată trebuie examinată, pentru a se afla dacă acestea sunt reprezentative pentru masa respectivă, fiind semnale ale unor probleme mai grave sau sunt accidente.

În cazul în care eșantionarea indică o revizuire, atunci auditorul poate:

cere conducerii investigarea erorilor identificare, potențialului de aparitie a erorilor viitoare și să realizeze anumite ajustări;

modificarea procedurilor de audit planificate.

Eșantionarea are nevoie de un demers logic, necesitând o succesiune de alegeri raționale ce în final pot aduce dovezi convingătoare în exprimarea opiniei de audit.

Concluzii ale autorului privind aria tematica supusa cercetării.

Ultimele decenii sunt caracterizate de o activitate matură de audit, cu o metodologie proprie de exercitare și un sistem bine fundamentat de analize. Au luat naștere societăți de audit ce se dezvoltată permanent, ce pun în practică strategii de creștere externă, de afimare în plan internațional și de diversificare a activității.

Se manifestă tendința de a depăși accepțiuna contabilă și financiară a auditului, prin dezvoltarea pieței activității de consultanță. Acestă tendință aduce schimbări de concepte, a reglementărilor tehnologice, structurii pieței, sistemului de cercetare științifică și de învățământ. Acestea având ca obiectiv sporirea credibilității și eficienței opiniei auditorului.

Capitolul 2. Studiul de caz în cadul societății Multi Media Est

2.1. Cunoșterea societății

Societatea MME s-a înființat in 1993, ca o societate comercială cu răspundere limitată. În conformitate cu actul constitutiv, obiectul de activitate al societǎții este producția de spoturi tv si radio, seriale si filme.

Având o vastǎ experiențǎ în domeniu, societatea se orienteazǎ în primul rând spre cerințele clienților sǎi, și este preocupatǎ de realizarea unor produse de calitate, care sǎ iasǎ din tiparul produselor similare existente pe piațǎ.

La stabilirea nivelului prețurilor, firma se ghideazǎ dupǎ costurile de producție si ale echipei de producție. Prețurile practicate sunt diferite în funcție de producție, unele dintre ele fiind mai ridicate altele mai scăzute față de nivelul pieței. Diferența se reflectǎ în calitatea mult superioarǎ a serviciilor oferite, pentru anumite proiecte aducând membrii în echipă din afara țării, regizori și directori de imagine.

Echipele de producții au experiență vastă în domeniu, iar echipamente folosite sunt de ultimă generație: camerele video, echipamente electrica și grip. Pentru unele spoturi se realizează deplasări în țară, în Europa și Asia, pentru a realiza la standarde înalte cerințele clienților.

Societatea a realizat și spoturi cu bugete reduse pentru a sprijini campanii naționale realizate de statul roman, pentru asigurarea locuințelor, violența în familie și condusul preventiv.

Societatea MME este o societate cu tradiție, care pune în prim plan interesele clienților sǎi, prin serviciile oferite, încearcǎ sǎ ajute la dezvoltarea altor companii prin realizarea spoturilor publicitare.

2.2. Cunoșterea clientului si evaluarea riscului

În acest program conform Ghidului calității, ne propunem cunoșterea companiei, mediului de activitate, controalelor intern, pentru a identifica și evalua riscul de denaturare semnificativă a situțatiilor financiare datorat fraudelor sau erorilor.

Tabel 2.1 – Anexa 1

În documentarea aspectelor prevǎzute anterior, au fost întocmite urmǎtoarele foi de lucru:

Obiectiv: Documentarea și înțelegerea naturii societății, analiza pieței în care aceasta iși desfășoară activitatea, concurenții, serviciile oferite, furnizori și clienți importanți pentru societate.

Metoda: Chestionarea conducerii cu privire la serviciile pe care întreprinderea le oferǎ clienților, analiza listelor cu furnizorii și clienții acesteia, prospectarea pieței din Bucuresti și analiza istoricului entitǎții pe baza evidențelor care ne-au fost puse la dispoziție de cǎtre client.

Concluzii: În urma documentǎrii efectuate, a interviurilor cu conducerea și a investigațiilor realizate pe cont propriu, putem prezenta urmǎtoarele aspecte referitoare la natura entitǎții MME:

Istoricul companiei – Societatea a luat ființǎ în anul 1993, sub denumirea de Multi Media Est

Piața – Activitatea de bazǎ a societǎții este realizarea de spoturi tv și radio, iar principalele piețe de desfacere sunt Franța și Anglia în procent de 20% și piața internǎ 80%.

Competitori – Pe plan național existǎ urmǎtorii competitori: Hogarth WorldWide, Castel Film, Mitra Film, Filmlance Agency și Abis Studio.

Produse și servicii – Clientul oferǎ urmǎtoarele produse: Producție spoturi și seriale, Post productie spoturi și seriale și mai nou detine și un shop de carti pentru tinerele cupluri cu copii.

Furnizori cheie –Atlantic Film Production, Atlantic Film Company și Cutare Film. Deși societatea cautǎ în permanențǎ furnizori care sǎ asigure raportul calitate/preț al serviciilor furnizate, aceasta este expusǎ riscului de preț, deoarece stabilirea prețului de vânzare cǎtre clienți are în vedere în primul rând prețul inchirierii echipamentelor si a echipelor de productie.

Clienți cheie – Societatea nu depinde de un sigur client, avand contracte cu mai multe agenții din București și din Europa.

Locații – Societatea deține o cladire de birouri în București și un depozit în Băneasa pentru depozitarea recuzitei, obiectelor de scenografie și a costumelor.

Obiectiv: Documentarea și înțelegerea obiectivelor și strategiilor întreprinderii, precum și analiza riscurilor atașate afacerii.

Metoda: Interviuri cu conducerea și cu personalul entitǎții precum și analiza proceselor verbale întocmite la ședințele consiliului de administrație privind obiectivele de extindere a afacerii sau de dezvoltare a unor noi produse și servicii, discuții privind sistemele informatice utilizate de entitate pentru gestiunea activitǎții și eficiența acestora precum și investigații proprii realizate în mediul exterior firmei privind direcția domeniului în care opereazǎ clientul: domeniul publicitar.

Concluzii: În urma analizelor efectuate, putem afirma urmǎtoarele lucruri privind aspectele documentate:

Extinderea afacerii – În privința intrǎrii pe noi piețe, societatea dorește intrarea și pe alte piețe europene și asiatice, perioada imediat urmǎtoare.

Dezvoltarea unor noi servicii – În anul urmǎtor societatea are în vedere dezvoltarea unui nou departament care să se ocupe cu realizarea de evenimente pentru tinerii parinti si a unui shop cu cărți și materiale pentru tinerii părinți. Societatea a efectuat studii de piațǎ, înainte de a lua decizia dezvoltǎrii unui nou departament.

Sisteme IT utilizate de client – Clientul, manifestǎ interes în a utiliza sisteme IT performante în gestionarea activitǎții. De asemenea, înțelege complexitatea activitǎții sale și importanța unei evidențe corecte a elementelor atașate afacerii (echipamente, datorii și creanțe, personal etc.)

Recomandări: Auditorul este mulțumit de modul în care clientul își desfǎșoarǎ activitatea, de orientarea acestuia spre dezvoltare, atât a serviciilor existente cât și a resurselor tehnologice utilizate.

Obiectiv: Mǎsurarea și revizuirea performanțelor financiare ale întreprinderii

Metoda: Calculul și interpretarea unor indicatori cheie la nivelul performanțelor întreprinderii, analiza politicilor de remunerare a resurselor umane și documentarea performanțelor salariaților.

Concluzii: În urma calculelor efectuate și a analizelor întreprinse, putem deduce urmatoarele concluzii privind performanțele financiare ale întreprinderii și politicilor de resurse umane:

Indicatori cheie la nivelul performanțelor întreprinderii:

Tabel 2.2

Profitul din exploatare înregistreazǎ un trend ascendent, ceea ce reflectǎ o bunǎ organizare a resurselor și a valorificǎrii produselor realizate, variația este mică nefiind necesară o documentație de cǎtre auditor.

Performanțele salariaților – Numǎrul mediu al angajaților în 2015 a fost de 35 de persoane. Nivelul de pregǎtire al acestora este cu studii superioare. Societatea este condusǎ de un director, acesta având specializǎri, atât în domeniul tehnic cât și economic și de un consiliu de administrație compus din doi producator și un economist, astfel încât, întreaga activitate a clientului, economicǎ și de producție este realizatǎ și supervizatǎ de persoane calificate în acest sens și cu o vastǎ experiențǎ în domeniu.

Politici de remunerare ale salariaților – Societatea, aplicǎ o politicǎ de remunerare a salariaților bazatǎ pe motivarea acestora în vederea creșterii randamentului muncii. Astfel, în funcție de rezultatele profesionale, societatea oferǎ bonusuri, însǎ oferǎ și posibilitatea avansǎrii celor care obțin rezultate deosebite în munca depusǎ. La nivel general, clientul aplicǎ o strategie de menținere a resursei umane competente în cadrul societǎții, prin remunerarea acesteia la un nivel corespunzǎtor.

Recomandari: Auditorul este mulțumit de politicile pe care clientul le aplicǎ la nivelul resursei umane iar rezultatul acestora se reflectǎ în indicatorii performanței întreprinderii. Astfel, prin motivarea corespunzǎtoare a salariaților, clientul a reușit sǎ își majoreze de la un an la altul cifra de afaceri, și sǎ obținǎ un profit din exploatare din ce în ce mai ridicat.

Obiectiv: Analiza mediului de control

Metoda: Documentarea modului de realizare a situațiilor financiare și analiza competențelor profesionale ale personalului din cadrul compartimentului financiar-contabil.

Concluzii: În urma analizei efectuate asupra modului de întocmire a situațiilor financiare precum și a personalului care este responsabil de acest lucru, putem afirma urmǎtoarele aspecte:

Personal responsabil de întocmirea situațiilor financiare – Latura economicǎ a entitǎții este asiguratǎ de un departament financiar, responsabil cu operațiunile legate de disponibilitǎți, furnizori și clienți și de un departament contabil . De asemenea, societatea are și un compartiment de analizǎ, responsabil cu prospectarea pieței, competitori, oferte.

Modul de întocmire a situațiilor financiare – Departamentul financiar transmite informațiile celor 4 contabili din societate, care au ca atribuții verificarea datelor primite de la departamente, inventariere, gestionarea informațiilor economice și au drept de semnǎturǎ. Situațiile financiare sunt întocmite de contabilul șef, subordonat directorului economic. Societatea dispune de un program informatic, eficient în gestionarea activitǎții economice și în întocmirea situațiilor financiare.

Recomandări: Auditorul este mulțumit, atât de competențele și experiența personalului responsabil cu întocmirea situațiilor financiare cât și de sistemele utilizate de entitate în acest sens.

2.3. Evaluarea riscului inerent si a riscului de control

Tabel 2.3 – Anexa 2

În etapa de cunoaștere a clientului am efectuat și o analizǎ a mediului de control al societǎții, în urma cǎreia am concluzionat cǎ societatea dispune de un sistem contabil și de control, pe care ne putem baza în efectuarea auditului. Pentru a ajunge la aceastǎ concluzie au fost documentate urmǎtoarele aspecte:

Tabel 2.4 – Anexa 3

În vederea atingerii acestor obiective, auditorul a inspectat și testat sistemele contabile, a chestionat personalul responsabil cu gestionarea sistemelor de control și a analizat o serie de elemente care sǎ îl poatǎ ajuta în exprimarea unei opinii asupra integritǎții sistemelor societǎții.

Elementele analizate și testate precum și rezultatele verificǎrilor sunt sintetizate în tabelul urmator:

Tabel 2.5 – Anexa 4

În urma efectuǎrii acestei documentǎri, auditorul a putut stabili un nivel al riscului de control prin alocarea unui nivel de risc (foarte scǎzut, scǎzut, mediu, ridicat, foarte ridicat) fiecǎrui element component al sistemului de control al clientului.

Stabilirea nivelului riscului de control al societǎții este prezentat în tabelul urmǎtor:

Tabel 2.6 – Anexa 5

2.4. Evaluarea riscului de audit acceptabil

RDP = = > RAA = RDP x RI x RC

Riscul inerent a fost evaluat anterior la un nivel de 12.6%.

De asemenea riscul de control a fost evaluat anterior la un nivel de 19.2%.

Existǎ o relație inversǎ între riscul de detectare planificat și nivelul combinat al riscului inerent și al celui de control.

Nivelul combinat al riscului inerent și cel de control (riscul de denaturare semnificativǎ) = 12.6% x 19.2% = 2.42%

Prin urmare am estimat un nivel al riscului de detectare planificat la un nivel de 41%.

RAA = 41% x 12.6% x 19.2% = 1% => un nivel de asigurare de 100% – 1% = 99%

2.5. Stabilirea nivelului pragului de semnificatie – B5/1

Baza de calcul

Justificarea nivelului de prag de semnificație ales

Tabel 2.7

2.6. Sumarul evaluarii riscului

Tabel 2.8

Concluzie : La intersecția celor doua nivele de risc se regăsește coeficientul de corecție a pragului de semnificatie care este de 2,5.

2.7 Obiectivele auditorului în cadrul auditului portofoliului de clienți.

1. Să ne asigurăm că debitorii sunt prezentați fidel în situațiile financiare, în conformitate cu legislația adecvată și cu standardele contabile aplicabile.

2. Să ne asigurăm că debitorii cu termen de încasare până la un an și mai mare de un an sunt corect identificați și prezentați în situațiile financiare.

3. Să ne asigurăm că debitorii prezentați în situațiile financiare reflectă sumele datorate de către terți companiei, la finele exercițiului.

4. Să ne asigurăm că sumele datorate de terți companiei la finele exercițiului sunt incluse în conturile debitorilor.

5. Să ne asigurăm că sumele reprezentând creanțe ale companiei, la finele exercițiului, sunt corect contabilizate.

6. Să ne asigurăm că s-a efectuat o separare corectă între vânzări, evidențele livrărilor și stocurile perioadei curente, față de cele ale anului viitor.

7. Să ne asigurăm că a fost constituit un provizion corespunzător pentru datoriile a căror valoare contabilă se poate să nu fie realizată.

8. Să ne asigurăm că plățile în avans sunt corect prezentate.

9. Să ne asigurăm că s-a făcut o distincție corectă între terții debitori și sumele datorate de compania mamă, filiale și entitățile asociate.

10. Să ne asigurăm că societatea a respectat toate cerințele, restricțiile și alte condiții impuse de legislația aplicabilă, în ceea ce privește împrumuturile acordate directorilor și membrilor conducerii.

Concluzii: Sub rezerva aspectelor aduse la cunoștința persoanei însărcinate cu revizuirea, în opinia mea, s-a obținut o asigurare suficientă aferentă auditului, care să ne permită să ajungem la concluzia că debitorii nu sunt denaturați semnificativ în situațiile financiare.

Semnat: VA Data: 18.03.2016

2.8. Programul de audit în cadrul portofoliului de clienti

Tabel 2.9 – Anexa 5

Testul 1: Reconcilierea componentelor de sold cu balanța de verificare

Obiectiv: Să ne asigurăm asupra completitudinii soldurilor de creanțe în lei la sfârșitul perioadei auditate

Activitatea efectuată: Informațiile au fost preluate din balanța de verificare la 31.12.2015. Au fost preluate soldurile inițiale și soldurile finale ale conturilor de creanțe si preluate de la reprezentanții societății componențele.

S-au reconciliat soldurile de creanțe la 31.12.2015 cu soldul din balanță de verificare la 31.12.2015.

Rezultat: Au fost centralizate rezultatele reconcilierii

Tabel 2.10

După cum se observa în tabel nu s-au identificat diferențe între componențele soldurilor conturilor de creanțe comerciale și sumele prezentate în balanța de verificare la data încheierii perioadei auditate.

Tabel 2.11

Concluzie: Verificările realizate în acest test ne asigură completitudinea soldurilor de creanțe la sfârșitul perioadei auditate. Nu au fost identificate diferențe între componențele conturilor și soldurile finale corespondente din balanța de verificare.

Testul 2: Circularizarea soldurilor clienților la finalul perioadei auditate

Obiectiv: Să ne asigurăm asupra existenței și evaluării corecte a principalelor solduri de creanțe la sfârșitul exercițiului financiar auditat.

Activitatea efectuată: Am obținut de la client detaliul conturilor de creanțe comerciale la sfârșitul perioadei auditate.

Pe baza soldurilor conturilor de creanțe și a rulajelor semnificative ale acestora am selectat un eșantion alcatuit din cei mai mari 5 clienți interni în funcție de rulaj. Pentru firmele selectate au fost trimise confirmări de sold și au fost reconciliate rezultatele obținute.

Rezultat: În tabelul următor au fost centralizați clienții pentru care s-au trimit confimările de sold la sfârșitul perioadei auditate și pentru care au reconciliate răspunsurile primite.

Tabel 2.12

Dupa cum reiese din tabel, nu au fost determinate diferențe între evidențele contabile ale societății și sumele confirmate de parteneri.

Considerăm satisfăcătoare rata de răspuns a clienților, acesta conferind o asigurare rezonabilă asupra soldului clientului.

Concluzie: Prin acest test ne-am asigurat de existența si evaluarea soldului principalilor clienți.

Testul 3: Inspecția principalelor contracte

Obiectiv: Să ne asigurăm de existența relațiilor comerciale cu principalii clienți atât in perioada anterioara, cât și în cea auditată.

Activitatea efectuată: Pe baza soldurilor de la sfârșitul anilor 2015 si 2014 am selectat un eșantion cuprinzând cele mai mari 5 solduri de clienți din anul curent, respectiv anul precedent.

Pentru clieții selectați anterior am inspectat contractele si am centralizat informațiile esențiale: perioada de valabilitate a contractului, tipul de servicii oferite, reduceri acordate, scadențe de plata și alte dispoziții speciale.

Rezultat: Siuația celor mai mari solduri aferente clienților si schimburile de poziții ale celor mai reprezentativi clienți sunt expuse în următorul tabel.

Tabelul 2.13

Tabelul 2.14

Contractele încheiate cu toti cei cinci clienți sunt valabile, iar pentru fiecare proiect realizat compania încheie Anexe, în care sunt specificate toate detaliile despre producțiile realizate, prețuri pentru fiecare reclama și scadențe.

Se vede din tabelul 14 ca fiecare client și-a negociat discounturile și periodele de scadență.

A fost verificat un eșantion de 35 de facturi de vânzare, s-au luat în calcul și contractele și anexele. În urma verificărilor efectuate am constatat că societatea respectă termenii contractuali în relația cu partenerii de afaceri.

Concluzie: În urma verificărilor efectuate în cadrul acestui test ne-am asigurat asupra existenței principalilor clienți atât din perioada anterioara, cât și din cea auditată. Au existat fluctuații in ceea ce privește principalii clienți ai societății datorită creșterii sau scăderii cererii pentru serviciile de producție ale companiei.

Testul 4: Verificarea respectării principiului independenței exercițiului

Obiectiv: Să ne asiguram cu privire la respectarea principiului separării exercițiului

Activitatea efectuată: Se obține componența soldului 418 – Clienți facturi de întocmit pe care am reconciliat-o cu balanța de verificare la 31.12.2015 în testul 1.

Am obținut vânzările pentru perioada decembrie 2015 – ianuarie 2016 și am selectat un eșantion format din cele mai mari facturi de vanzare din fiecare perioadă.

Am obținut documente justifiative și am verificat dacă serviciile prestate aparțin perioadei în care astea au fost facturate și înregistrate.

Rezultat: Am centralizat în tabelul 15 valoarea facturilor selectate în cadrul eșantionului și le-am reconciliat cu valorile prezentate în documentele justificative.

Tabel 2.15

După cum se poate observa în tabelul 15, în luna ianuarie a fost identificată o factură pentru care prestarea serviciului a fost efectuat în luna decembrie 2014. Vom propune societății ajustări de audit în vederea evidențierii corespunzătoare a veniturilor, în perioada la care acesta se referă.

Concluzie: În urma verificării efectuate în cadrul acestei proceduri, ajustările propuse sunt urmatoarele :

Tabel 2.16

În urma acestor verificări în cadrul acestui test ne-am asigurat asupra respectării principiului independenței exercițiilor.

Ca urmare a discuției finale cu clientul nostru, acesta a acceptat preluarea ajustărilor propuse de noi.

Testul 5: Solduri de creanțe negative

Obiectiv: Să ne asigurăm asupra soldurilor de creanțe negative și, dacă este cazul să propunem reclasificarea acestora în contul 419 – Clienți creditori.

Activitatea efectuată: Pe baza componenței soldurilor de creanțe clienți de la sfărșitul perioadei auditate am selectat spre analiza valorile soldurilor creditoare ale conturilor de clienți, în vederea identificării și propunerii spre reclasificare în contul 419 – Clienți creditori.

Rezultat: În urma analizei efectuate asupra soldurilor aferente creanțelor clienților am identificat un sold debitor negativ în valoare de 237.500 lei. Acestă suma fiind un avans facturat către un client aferent serviciilor prestate în luna decembrie 2015.

Concluzie : În urma verificării efectuate în cadrul acestei proceduri, ajustările propuse sunt următoarele:

Tabel 2.17

În urma acestor verificări în cadrul acestui test ne-am asigurat asupra existenței soldului de creanțe negativ. Ca urmare a discuției finale cu clientul nostru, acesta a acceptat preluarea ajustărilor propuse de noi.

Testul 6: Situațiile financiare sunt conforme cu legislația

Obiectiv: Să ne asigurăm că situațiile financiare sunt conforme cu legislația adecvata și cu standardele contabile aplicabile.

Activitatea efectuată: Echipa de auditori urmărește formatul situațiilor financiare să respecte cerințele de prezentare în conformitate cu legislația în vigoare și cu standardele contabile aplicabile.

Rezultat: În urma analizei desfașurate, am constatat că formatul situațiilor financiare respectă cerințele de prezentare în conformitate cu legislația în vigoare și cu standardele aplicate.

Concluzie : Debitorii sunt corect evidențiați în contabilitate în conformitate cu legislația corespunzătoare și standardele contabile aplicabile.

Concluzii generale :

Prin testele de detaliu efectuate de noi în munca de audit ne-am asigurat asupra existenței, evaluării corecte, apartenenței și prezentării conform cadrului de raportare a conturilor contabile abordate în cadrul acestei secțiuni.

Considerăm că probele de audit obținute au fost suficiente și adecvate pentru exprimarea opiniei asupra poziției de creanțe și asupra rezultatului din situațiile financiare ale anului 2015.

Luând în considerare faptul că managementul societății a agreat înregistrarea ajustărilor pentru deprecierea creanțelor propuse de noi si având în vedere faptul că sumele nu depășesc pragul de materialitate, ne vom exprima o opinie fara rezerve legată de creanțele deținute și de rezultatul anului 2015.

În opinia noastră, situațiile financiare prezintă fidel, sub toate aspectele semnificative, poziția financiară a societății Multi Media Est la data de 31 decembrie 2015, performanța sa financiară și fluxurile sale de trezorerie aferente exercițiului încheiat la data respectivă, în conformitate cu Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3055/2009, cu modificările ulterioare.