Auditul Intern In Contextul Guvernantei Corporative In Entitatiile Economice

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

Contabilitate si Informatica de Gestiune

Disertatie

Auditul intern in contextul guvernantei corporative in entitatiile economice

Audit Financiar si Consiliere

Anul II

Masterand Constantin (Dabija) Maria Morena

CUPRINS

CAPITOLUL 1. Auditul intern – Concept……………………………………4

Relația dintre auditul intern al entității economice și auditul

extern independent………………………………………………………………………7

1.2 Norme de comportament profesional……………………………………………..8

CAPITOLUL 2. Considerații cu privire la planificare…………………10

2.1 Norme de comportament profesional…………………………………………..10

2.2 Identificarea riscurilor asociate fiecărei activități, obiect sau

subiect auditabil…………………………………………………………………………..11

CAPITOLUL 3. Obiectivele misiunii de audit intern…………………..14

3.1 Principalele obiective ale planificării auditului………………………….14

3.2 Planul de audit. Programul de audit…………………………………………19

3.3 Planul general de audit…………………………………………………………….21

3.4 Riscul și pragul de semnificație – evaluarea riscurilor……………….24

3.5 Revizuirea planului de audit intern………………………………………….28

CAPITOLUL 4. Aria de aplicabilitate a misiunii de audit intern…29

CAPITOLUL 5. Resurse alocate misiunii de audit intern…………….31

CAPITOLUL 6. Programul de lucru al misiunii de audit intern…..32

6.1 Ordin de serviciu…………………………………………………….34

6.2 Declarația de independență…………………………………….34

STUDIU DE CAZ. Scurt istoric al entitatii economice – SC ARCADIA SRL…………………………………. …………………………………38

1.Planificarea auditului…………………………………………………………..38

1.1 Înțelegerea entițății auditate…………………………………………38

1.2 Înțelegerea sistemelor contabile și control intern,politici

contabile adoptate de entitate economica………………………..39

1.3Estimarea erorilor și divizarea sistemelor financiare……..40

2.Pregătirea si metodologia efectuării planului de audit intern…41

2.1 Lista centralizatoare a obiectivelor auditabile……………..41

2.2 Evaluarea mediului și a procedurilor………………………….41

2.3 Revizuirea planului de audit intern…………………………….44

3. Programul de lucru al misiunii de audit intern…………………….45

3.1Ordin de serviciu……………………………………………………….45

3.2 Declarația de independență………………………………………45

3.3 Pregătirea și transmiterea…………………………………………46

3.4 Procedura privind colectarea și prelucrarea

informațiilor…………………………………………………………….47

CONCLUZII ȘI PROPUNERI ……………………………………………………….48

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………….50

CAPITOLUL 1

AUDITUL INTERN – CONCEPT

Așa cum este definit de Institutul Internațional al Auditorilor Interni, auditul intern este o funcție independentă și obiectivă, care dă unei entități o asigurare în ceea ce privește gradul de control deținut asupra operațiilor, a îndruma pentru a-i îmbunătăți activitatea și contribuie la adăugarea unui plus de valoare. Auditul intern ajută această organizație să își atingă obiectivele, evaluând, printr-o abordare sistematică și metodică, procesele sale de management al riscurilor, de control și de guvernare a organizației și făcând propuneri pentru a le consolida eficacitatea.

Prin audit în general, se înțelege examinarea profesională a unei informații în vederea exprimării unei opinii responsabile și independente prin raportarea la un criteriu (satndard, norme) de calitate.

Obiectivul oricărui tip de audit îl constituie îmbunătățirea utilizării informației. Principalele evenimente care definesc auditul, în general, și a căror absență poate pune în discuție dacă o activitate este sau nu audit, sunt :

– examinarea unei informații, care trebuie să fie exclusiv o examinare profesională.

– scopul examinării unei informări este acela de a exprima o opinie asupra acesteia.

– opinia exprimată asupra unei informații trebuie să fie responsabilă și independentă, ceea ce presupune că persoana care face această examinare are anumite responsabiliatăți pentru activitatea sa și trebuie să fie o persoană independentă.

– examinarea trebuie să decurgă după anumite reguli dinainte stabilite, cuprinse într-un standard sau normă legală sau profesională care constituie un criteriu de calitate.

A audita o entitate economică a avut inițial semnificația de a verifica situațiile financiare ale acesteia. Azi, termenului i se adaugă și semnificația studierii unei entități economice/întreprindere pentru a-i ameliora procesele, tranzacțiile și situațiile financiare (audit financiar) sau pentru a face o judecată asupra gestiunii (audit de gestiune).

În prezent, există texte oficiale și o directivă europeană pentru un singur tip de audit și anume auditul legal, cunoscut sub denumirea de control legal sau audit statutar, cu aceleași semnificații :

– caracterul legal, care rezultă din aceea că este singurul tip de audit reglementat la nivel european (Directiva a VIII-a) și prevăzut, de regulă, prin legea companiilor și prin actele constitutive (statutele) acestora.

– statutul de independență al persoanelor care realizează aceste misiuni de audit

– autonomia organismului din care face parte auditorul

Dacă este vorba de audit financiar care conduce la certificarea situațiilor financiare, fără nici o îndoială este vorba de auditul legal, controlul legal sau auditul statuar, sau de misiunea de audit de bază.

Denumirea simplă de "audit financiar" poate fi folosită pentru a desemna numeroase alte misiuni ca, de exemplu:

– auditul financiar al procedurilor informatizate de tineri ai contabilității;

– auditul financiar al operațiunilor de schimb pentru a verifica prezentarea regulamentară a acestora în situațiile financiare;

– auditul financiar al contabilizării cheltuielilor sociale pentru a verifica respectarea legislației sociale;

– auditul financiar asupra situației fiscale;

– auditul financiar asupra conturilor de clienți pentru a verifica dacă evaluarea creanțelor îndoielnice s-a fãcut de o manieră prudentă

– auditul financiar asupra uneia sau mai multor secțiuni ale contabilității.

Altfel spus, orice analiză, orice verificare și orice studiu asupra unei secțiuni sau a unei părți din contabilitate sau din situațiile financiare ale unei entități poate fi calificată drept “audit financiar”.

Potrivit standardelor de audit, auditul financiar prin care se examinează și se certifică situațiile financiare în totalitatea lor se numește “audit statuar” și are ca elemente de baza:

– profesionistul contabil competent și independent, care poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică membră a unui organism profesional autonom.

– obiectul examinării efectuate de profesionistul contabil îl constituie situațiile financiare ale entității, în totalitatea lor: bilanț, cont de profit și pierdere și celelalte componente ale situațiilor financiare, în funcție de referențialul contabil aplicabil;

– scopul examinării: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidelă,clară și completă a poziției financiare (patrimoniului), a situației financiare și a rezultatelor obținute de entitatea auditată;

– criteriul de calitate în funcție de care se face examinarea și se exprimă opinia,îl constituie standardele (normele) de audit și standardele (normele) contabile, atât naționale, cât și internaționale.

În România, potrivit reglementărilor contabile armonizate cu directivele europene, situațiile financiare anuale întocmite de persoane juridice care la data bilanțului îndeplinesc criterii de mărime se audiază conform legii.

În această categorie intră persoanele juridice care la data bilanțului depășesc limitele a două dintre următoarele criterii :

– total active : 3.650.000 euro

– cifra de afaceri netă : 7.300.000 euro

– numărul mediu de salariați în cursul efectuării exercițiului financiar : 50.

Aceste persoane juridice întocmesc situații financiare anuale care cuprind: bilanț, cont de profit și pierdere ; situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie, notele explicative la situațiile financiare. Situațiile financiare ale entitățiilor economice se auditează de către auditorii financiari, persoane fizice sau juridice – audit financiar extern independent. Entititățiile economice ale căror situații financiare anuale sunt excluse auditului extern independent au obligația de a organiza auditul intern potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor din România.

Relația dintre auditul intern al entității economice și auditul extern independent

Funcția de audit intern se diferențiează net de funcția de audit extern, deosebirile fundamentale referindu-se strict la :

– statut : auditorul intern lucrează în folosul întreprinderii, auditorul extern este un prestator de servicii independent juridic de întreprindere;

– beneficiari auditului : auditul intern lucrează în folosul responsabililor organizației,iar Auditul Extern realizează certificarea situațiilor financiare pentru o gamă largă de utilizatori: investitori, manageri, salariați, clienți, bănci, stat etc.

– obiectivele auditului : în timp ce obiectivul auditului intern este să aprecieze controlul asupra activității întreprinderii (dispozitive de control intern) și să recomande acțiuni necesare ameliorării acestuia, obiectivul auditului extern este să certifice imaginea fidelă a situațiilor financiare, conturilor și rezultatelor întreprinderii ; deci controlul intern este pentru auditul extern un mijloc, în timp ce pentru auditul intern este un obiectiv.

– domeniul de aplicare al auditului : domeniul de aplicare a auditului extern înglobează tot ceea ce participă la elaborarea situațiilor financiare, dar nu presupune investigații și observații doar asupra domeniului contabil. Domeniul auditului intern este mult mai vast,el incluzând toate funcțiile unei întreprinderi,dar și toate dimensiunile acestor funcții.

– prevenirea fraudei : auditul extern se preocupă de orice fraudă, dacă aceasta are o influență asupra rezultatelor financiare; auditul intern, deși nu are drept scop descoperirea fraudelor, având o arie mult mai vastă de lucru, are o mare posibilitate de prevenire a fraudelor.

– independența celor două activități este recunoscută, dar ea nu este de același tip; astfel independența Auditului Extern este una juridică și statutară, în timp ce a Auditului Intern are restricții.

– periodicitatea auditului : auditul extern își efectuează misiunile intermitent și la anumite momente adecvate certificării conturilor: sfârșit de an, sfârșit de semestru, sfârșit de trimestru și are de regulă aceiași interlocutori. Auditul Intern se desfășoară în mod permanent și își schimbă frecvent interlocutorul. Altfel spus,din punct de vedere al prezentei întreprindere, auditorul extern este periodic, iar cel intern este permanent, iar din punct de vedere relațional (al interlocutorilor) , auditul intern este permanent, iar cel extern e periodic.

În funcție de obiectiv, există patru tipuri de audit intern :

-auditul de regularitate (de conformitate) : urmărește buna aplicare a regulilor și procedurilor; sunt semnalate responsabilului entității auditate toate dezechilibrele,neaplicările, interpretările greșite, se analizează cauzele și consecințele și se fac recomandări care să asigure înlaturarea și prevenirea abaterilor.

– auditul de eficacitate (de performanță) : este foarte influențat de cultura înterprinderii.

-auditul de management : observă și compară deciziile manageriale, evaluează consecințele și sesizează riscurile și incoerențele.

-auditul de strategie : presupune conftruntarea politicilor și strategiilor companiei cu mediul în care aceasta își desfășoară activitatea pentru verificarea coerenței globale.

Norme de comportament profesional

A.Integritatea

– auditorii trebuie să-și îndeplinească misiunea cu onestitate, conștinciozitate și responsabilitate, să facă dezvăluirile cerute de lege și de regulile profesiei și să nu i-a parte în mod conștient la activități ilegale sau să se angajeze în acte dezonorante pentru profesia de audit intern;

– stă la baza încrederii și credibilității acordate raționamentelor auditorilor;

B. Independența și obiectivitatea

– activitatea de audit public intern nu trebuie să fie supusă incerințelor externe, începând de la stabilirea obiectivelor auditabile, realizarea efectivă a lucrărilor și până la comunicarea rezultatelor acestora;

– persoanele care sunt soți, rude sau afini pana la gradul al IV-lea inclusiv,cu managerul întreprinderii nu pot fi auditori interni în cadrul aceleiași entități;

– auditorul intern nu poate fi desemnat să efectueze activități de audit la o structură din cadrul întreprinderii dacă sunt soți, rude sau afini pana la gradul al IV-lea inclusiv cu conducătorul acesteia sau cu membrii organului de conducere colectivă;

– auditorul intern nu trebuie implicat în vreun fel în îndeplinirea activitățiilor pe care în mod potențial le poate audita și nici în elaborarea și implementarea sistemelor de control intern ale întreprinderii;

– auditorului intern nu trebuie să i se încredințeze misiuni de audit în sectoarele de activitate în care acesta a deținut funcții sau a fost implicat în alt mod ;

– auditorul nu trebuie să ia parte la activități sau să stabilească relații care ar putea compromite caracterul imparțial al judecății lor și nu trebuie să accepte ceva care ar putea compromite judecata lor profesională;

C.Confidențialitatea

– auditorii trebuie să respecte valoarea și confidențialitatea informațiilor pe care le primesc – nu divulgă aceste informații decât pe baza autorizației necesare;

– trebuie să folosească cu prudență informațiile colectate, să le protejeze, să nu le folosească în interes personal sau într-un mod care ar contraveni prevederilor legale;

D.Competența

– auditorii trebuie să utilizeze și să aplice cunoștiințele necesare în vederea realizării atribuțiilor;

– auditorii nu trebuie să se angajeze decât în activități pentru care au cunoștințele,priceperea și experiența necesară, ei trebuie să-și îmbunatățească continuu competența, eficacitatea și calitatea muncii lor;

CAPITOLUL 2

CONSIDERAȚII CU PRIVIRE LA PLANIFICARE

Auditorul trebuie să planifice auditul într-o manieră care să asigure că misiunea va fi îndeplinită în condiții de economicitate, eficiență, eficacitate și la termenul convenit.

Planificarea auditului constă în construirea unei strategii generale și abordări detaliate cu privire la natura, durata și gradul de cuprindere preconizat al auditului.

Activitatea de planificare a auditului comportă următoarele caracteristici:

Raționalitatea : procesul de planificare și rezultatele acestuia permit auditorului evaluarea logică a îndeplinirii sarcinilor, precum și stabilirea de obiective clare;

Anticiparea : procesul de planificare permite dimensionarea sarcinilor în timp, astfel încât prioritățile să fie clar scoase în evidență;

Coordonarea : planificarea permite coordonarea atât a politicilor de audit, de către instituțiile de audit, cu auditurile realizate efectiv, cât și a activității desfășurate de alți auditori sau experți.

În planificarea auditului intern se va ține cont de două etape esențiale, și anume :

2.1 Identificarea activităților, obiectivelor și sub-obiectivelor

-specifice entității și a formelor de control intern constituie la acest nivel, în vederea asigurării administrării fondurilor în mod economic și eficace:

– controlul operațional, care are ca obiectiv eficacitatea și eficiența operațiunilor (planul organizării; practicile și procedurile adoptate pentru atingerea obiectivelor entității; promovarea eficienței operaționale; încurajarea aderării la practicile manageriale recomandate)

-controlul de conformitate, care are ca obiectiv asigurarea conformității cu legile și normele de reglementare, practicile și procedurile aplicabile;

– controlul financiar, are ca obiective:

-autorizarea : tranzacțiile sunt efectuate în conformitate cu autorizarea generală sau specifică a conducerii. Există o separare adecvată a îndatoririlor.

– înregistrarea : toate tranzacțiile autorizate sunt înregistrate cu sumele corecte, în perioada de timp corectă și în contul corect, pentru a putea permite pregătirea declarațiilor financiare în conformitate cu principiile contabile general acceptate.

– protejarea : responsabilitatea pentru custodia fizică a activelor este atribuită personalului specific, care nu are atribuții legate de păstrarea înregistrărilor contabile. Tranzacțiile sunt înregistrate pentru a se ține evidența responsabilității pentru active.

– armonizarea : evidența contabilă a activelor este comparata cu activele existente la intervale de timp rezonabile și se iau măsurile corespunzatoare cu privire la orice diferențe.

2.2. Identificarea riscurilor asociate fiecărei activități, obiect sau subiect auditabil în parte- care pot fi :

-riscuri strategice : riscuri referitoare la a face lucruri greșite (riscuri de mediu, riscuri organizaționale)

-riscuri operaționale : riscuri referitoare la informații greșite sau irelevante, sistem nesigur și rapoarte greșite sau false (legate de sisteme informatice, informații strategice, operaționale și financiare)

-riscuri financiare : riscuri legate de pierderea resurselor financiare sau de acumularea de pasive inacceptabile (capital, finanțe, investiții, conformitate cu normele de reglementare)

Aceste două etape sunt foarte importante deoarece pe baza evaluării obiectelor controlului și a riscurilor asociate la procesul în curs de auditare, auditorul intern poate determina atât ce să auditeze, precum si obiectivele țintă :

– examinarea muncii este efectuată de entitatea auditată pentru a înțelege și a descrie procesul supus examinării;

– determinarea conformității cu legile, practicile, planurile, procedurile;

– evaluarea operațiilor entiății auditate.

(Exemplu de obiectiv al auditului : să se asigure de faptul că toți angajații de pe statul de plată sunt angajați reali, activi; să se asigure de faptul că toate plățile alocate statului de plată se fac doar în funcție de munca efectuată; să determine dacă deducerile de pe statul de plată sunt corect aplicate.)

Riscurile asociate activităților desfășurate și obiectivelor asumate vor fi stabilite de șeful compartimentului de audit intern, de comun acord cu managementul sau consiliul de administrație.

Aprecierea unui risc are la bază două estimări :

– gradul de gravitate al pierderii, care poate să rezulte ca urmare a riscului (sau al consecințelor directe sau indirecte)

– probabilitatea ca riscul să revină.

După identificarea și stabilirea riscurilor, se va proceda la calcului scorului de risc pe cele trei nivele : scăzut, mediu și ridicat, în scopul identificării nivelului de risc asociat pentru fiecare activitate și obiectiv auditabil în parte.

În planificarea sau programarea activităților de audit intern, bazată pe analiza riscurilor, precum și în elaborarea planului de audit, vor fi cumprinse toate obiectivele sau activitățiile identificate.

Se vor cuprinde, cu prioritate, acele obiective pentru care scorul de risc identificat este cel mai mare, astfel încât toate activitățile, obiectivele sau entitățile să fie supuse auditului în interiorul termenelor temporale stabilite prin lege (programe de audit pe trei-cinci ani).

Odată stabilit programul, se va proceda la elaborarea planului anual de audit intern, care va cuprinde urmatoarele elemente :

– scopul acțiunii de auditare

– obiectivele acțiunii de auditare

– identificarea / descrierea activității/operațiunii supuse auditului

– identificarea / descrierea entității sau structurilor oirganizatorice la care se va desfășura acțiunea de auditare

– durata acțiunii de auditare

– perioada supusă auditului

– numărul auditorilor proprii, antrenați în acțiunea de audit

– precizarea elementelor ce presupun utilizarea unor cunoștințe de specialitate și numărul de specialiști atrași în acțiunile de audit din cadrul structurilor descentralizate.

Proiectul planului anual de audit intern va fi supus spre aprobarea conducerii la cel mai înalt nivel, însoțit de un referat de justficare a modului în care au fost selectate și cuprinse misiunile de audit.

După aprobare, se va proceda la executarea planului de audit intern, și, conform planificării, la declanșarea propriu-zisă a misiunii de audit.

CAPITOLUL 3

OBIECTIVELE MISIUNII DE AUDIT INTERN

Misiunea de audit este definită ca o sarcină separată și identificabilă, care se finalizează prin emiterea de către auditor a unui punct de vedere, declarație sau opinie, consemnate potrivit unor reguli într-un raport, asupra îndeplinirii unor obiective clare și bine determinate, aferente unui grup structurat pe acțiuni, activități, programe sau organisme, numite generic „entitate auditată”.

Obiectivul misiunilor de audit constă în auditul de atestare financiară, auditul de legalitate și/sau conformitate, auditul performanței ori combinații între acestea.

3.1 Principalele obiective ale planificării auditului sunt:

a) stabilirea modalităților prin care obligațiile legale ce revin auditorului și alte priorități de audit sunt respectate;

b) identificarea întinderii atribuțiilor și rezultatelor previzibile ale auditorilor;

c) definirea modului în care vor fi obținute și analizate probele de audit necesare atingerii obiectivelor auditului;

d) identificarea resurselor ce vor fi necesare, utilizarea lor efectivă și stabilirea bugetului de timp și a costurilor;

e) controlarea și supravegherea de către conducerea entității auditate a auditurilor individuale, iar de către instituțiile supreme de audit realizarea unui control și a unei supravegheri totale (generale).

Indiferent de obiectivele sale, o misiune de audit include în mod tipic, următoarele etape:

A. etapa preliminară, în care auditorul desfășoară următoarele acțiuni:

– adunarea și evaluarea inițială a informațiilor despre entitate;

– evaluarea preliminară a sistemelor contabil și de control intern;

– definirea obiectivelor detaliate ale auditului;

– evaluarea inițială a resurselor necesare auditului și stabilirea calendarului de lucru.

B. etapa de planificare, care constă în realizarea următoarelor acțiuni:

– elaborarea planului de audit;

– stabilirea legăturii cu entitatea auditată;

– întocmirea programelor de audit ca părți componente ale planului de audit;

– aprobarea planului de audit.

C. etapa de lucru în teren, care cuprinde următoarele acțiuni:

– colectarea și evaluarea probelor de audit;

– redactarea unor concluzii inițiale;

– revederea interimară (provizorie);

– identificarea și aprobarea oricăror modificări necesare să fie aduse planului de audit.

D. etapa raportării, în care auditorul desfășoară următoarele acțiuni:

– proiectarea și analiza concluziilor, opiniilor, recomandărilor;

– reanalizarea, aprobarea și publicarea rezultatelor;

– punerea de acord a resurselor folosite cu cele alocate prin planul de audit;

– evaluarea performanței echipei de audit (la nivelul instituției supreme de audit sau societății de audit).

E. etapa de post – raportare, care constă în supravegherea impactului pe care îl are asupra entității auditate.

Aceste etape nu sunt neapărat distincte și pot fi extinse.

Un plan de audit eficace este dependent de munca desfășurată în etapa preliminară.

În mod frecvent, majoritatea informațiilor necesare în etapa preliminară, sau cum se mai numește, etapa de pre – planificare, se referă la:

Înțelegerea entității auditate. Auditorul trebuie să identifice aspectele importante ale mediului în care entitatea își desfășoară activitatea, și anume:

obiectivele entității auditate;

intrările: resurse și fonduri, cadrul legal, personalul;

ieșirile: ordinea și importanța relativă a rezultatelor comparativ cu obiectivele entității; caracteristicile pieței în care operează entitatea; raporturi obligatorii și neobligatorii cu alte entități etc;

modul de operare a entității auditate privind: organigrama și responsabilitățile, sistemele cheie de management și control și sistemele cheie financiar – contabile.

Potrivit Standardelor de Audit nr. 310, „Cunoașterea clientului“, la efectuarea unui audit al situațiilor financiare auditorul trebuie să dețină cunoștințe suficiente despre client, astfel încât să-i permită să identifice și să înțeleagă toate tranzacțiile și practicile care, potrivit raționamentului său, pot avea un efect semnificativ asupra situațiilor financiare, asupra examinării ori a raportului de audit.

Este important ca, înainte de acceptarea angajamentului, auditorul să obțină detalii preliminare despre sectorul, structura proprietății, despre conducere, precum și despre operațiunile firmei ce va fi audiată.

Utilizarea eficientă a cunoștințelor despre client (afacere) are în vedere

modul în care acestea afectează situațiile financiare privite ca un întreg.

Specialistul contabil trebuie să aprecieze posibilitatea de a îndeplini această misiune înainte de a accepta mandatul ținând seama de regulile profesionale și deontologice care guvernează activitatea de audit.

Acest aspect este reglementat în Normele de audit financiar și certificare a bilanțului contabil nr. 1/1995 ale Corpului Experților Contabili și Experților Autorizați din România.

Aceste norme se refera la:

“- cunoașterea globală a întreprinderii;

– aprecieri cu privire la independența și la absența incompatibilităților;

– examenul de competență corespunzătoare specificului întreprinderii;

– contactul cu auditorul anterior;

– întocmirea unei fișe de acceptare a mandatului;

– decizia de acceptare a mandatului;

– respectarea altor obligații profesionale;”

În afara elementelor de identificare a întreprinderii, auditorul caută informații care să îi permită aprecierea celor mai importante riscuri, reținând observații cum ar fi:

– controlul intern insuficient sau cu carențe notabile;

– contabilitatea neținută corect și la timp;

– atitudinea conducătorilor față de respectarea legii și a organelor administrative;

– personal incompetent;

– rotația cadrelor prea mare și anormală;

– pierderi mari financiare, , activități în declin, ceea ce compromite viitorul firmei;

– riscuri fiscale; conflicte sociale; riscuri juridice;

– independența exercițiilor nerespectată;

– situații conflictuale între conducători, acționari etc.;

– cazuri de limitare a auditului financiar;

– onorarii insuficiente;

– alte constatări care ar putea influența decizia de acceptare a mandatului;

– existența riscurilor nu înseamnă că auditorul refuză mandatul.

Decizia de acceptare este luată în cunoștință de cauză, auditorul urmând să ia toate măsurile necesare în consecință.

Conform ISA 310 – privind „Cunoașterea clientului „, nivelul de cunoștințe al auditorului, necesar pentru un angajament, trebuie să includă o cunoaștere generală a mediului economic și a sectorului de activitate în care operează societatea, precum și o cunoaștere specifică a modului de operare. Totuși, în mod obișnuit, nivelul de cunoștințe solicitate de auditor trebuie să fie mai scăzut decât acela deținut de conducere.

„Auditul trebuie să înceapă, întotdeauna cu activitatea de planificare. Prin planificarea auditului, auditorii caută să se asigure că vor realiza auditul într-o manieră economică, eficientă și eficace și într-o perioadă de timp bine determinată. Noțiunea de „economic” presupune minimum de resurse sau costuri, notiunea de „eficient” se referă la obținerea productivității cu minimum de efort și eficace înseamnă să obții rezultatele propuse.”

Pe parcursul etapei de planificare, auditorul determină nivelul materialității, face o estimare preliminară a erorilor din situațiile financiare și calculează o mărime cunoscută sub denumirea de „precizie”. Aceste activități îl ajută pe auditor să calculeze statistic dimensiunile eșantioanelor ce vor fi selectate pentru efectuarea testelor.

Impactul entității auditate asupra auditului. Cunoașterea entității auditate îl determină pe auditor să stabilească în ce mod va fi afectat auditul de operațiile și mediul entității auditate.

În acest sens el cuantifică:

riscurile inerente asociate cu activitățile generate de mediul și organizarea entității;

riscurile inerente asociate cu tipul de entitate auditată;

controalele efectuate de conducerea entității pentru a minimiza riscurile și a maximiza eficiența acestor controale;

factorii speciali sub influența cărora operează entitatea și impactul lor potențial asupra auditului.

Pentru efectuarea acestei cuantificări, auditorul realizează în fapt evaluarea preliminară a sistemelor contabil și de control intern, după metodologia ce este prezentată într-un capitol separat.

Mediul și obiectivele auditului. Auditorul ia în considerare forma, conținutul și utilizatorii raportului de audit, după care specifică obiectivele auditului. Pentru auditul performanței, mai ales, este important să se facă acest lucru mai amănunțit, ceea ce permite auditorului să definească criteriile pe baza cărora se vor stabili și evalua probele de audit.

Probele de audit. Auditorul trebuie să identifice probele de audit ce îi sunt necesare pentru atingerea obiectivelor auditului. Pe baza valorii dovezii, relevanței și a rezonabilității auditorul decide următoarele:

modul de abordare a auditului;

sursele probelor de audit, procedeele și tehnicile pentru obținerea acestora;

testarea probelor de audit.

Resursele auditului. După ce auditorul a definit natura, tipul, cantitatea, sursele, tehnicile de obținere a probelor de audit, el poate estima resursele necesare pentru obținerea și analiza acestora.

Documentarea. Auditorul trebuie să realizeze o documentare atentă a rezultatelor de auditat, inclusiv a unui sumar al rezultatelor auditorilor anterioare și impactul acestora.

Consultările cu entitatea auditată. Întotdeauna, o discuție cu entitatea auditată despre constatările din etapa preliminară este extrem de folositoare auditorului.

3.2 Planul de audit. Programul de audit

Planul misiunii de audit este un document cheie. În elaborarea lui este esențială eșalonarea activităților în timp, urmărindu-se cuprinderea tuturor informațiilor necesare, dar trebuie să rămână sintetic, clar și concis.

Având în vedere că nu este posibilă elaborarea unui plan universal de audit, prezentăm în continuare un conținut minimal al unui plan de audit:

cadrul legal al auditului;

scurtă descriere a activității, programului sau entității;

motivul auditării;

factorii ce influențează auditul, inclusiv aceia care determină materialitatea (semnificația sau importanța relativă) problemelor luate în considerație;

aprecierea riscurilor; materialitatea și pragul de materialitate;

obiectivele auditului;

întinderea și modul de abordare a auditului, probele de audit ce trebuie obținute pentru a atinge obiectivele auditului;

resursele necesare și la ce moment;

estimarea unei taxe pentru audit (dacă este cazul);

detalii privind persoanele din interiorul entității auditate, care asigură legătura cu auditorul;

programul desfășurării auditului și data la care proiectul de raport va fi disponibil pentru discutarea lui preliminară;

forma, conținutul și utilizatorii raportului final.

Planificarea auditului este un proces dinamic. Pentru atingerea obiectivelor auditului, în timp, este posibil să se impună efectuarea unor modificări asupra planului inițial, realizat în activitatea preliminară, deoarece concluziile cheie apărute în această activitate furnizează bazele planului de audit.

Auditorul elaborează un program de audit care să stabilească natura, durata și întinderea procedurilor de audit planificate, necesare pentru implementarea planului de audit.

Programul de audit se constituie într-un set de instrucțiuni adresate membrilor echipei de audit și într-un mijloc de control și evidență privind desfășurarea activității de audit. El cuprinde, de asemenea, obiectivele auditului pentru fiecare domeniu și un grafic de timp pentru fiecare domeniu de procedură de audit.

La întocmirea programului de audit se iau în considerare evaluările riscurilor inerente și de control și nivelul necesar de asigurare garantată de procedurile de fond. De asemenea, auditorul ia în considerare durata efectuării testelor de control și a procedurilor de fond, existența din partea entității și implicarea altor auditori sau experți.

3.3 Planul general de audit

Auditorul trebuie să elaboreze și să documenteze un plan general de audit prin care să se descrie sfera de cuprindere și desfășurarea auditului.

Aspectele ce trebuie luate în considerare de către auditor în dezvoltarea unui plan general de audit includ:

Cunoașterea activității entității:

factorii economici generali și condițiile specifice sectorului de activitate ce afectează entitatea;

caracteristicile importante ale activității entității, activitatea sa, performanțele financiare și cerințele de raportare, inclusiv schimbările intervenite de la ultimul audit;

nivelul general de competență al conducerii;

categoriile și tipurile de impozite și taxe specifice entității auditate;

înlesniri (amănări, scutiri, reduceri) la plata impozitelor și taxelor datorate;

analiza conținutului dosarului fiscal aflat la organele fiscale.

Înțelegerea sistemului contabil și de control intern:

politicile contabile adoptate de entitate și schimbările intervenite în acestea;

efectele noilor reglementări contabile sau de audit;

actualizarea sistematică a obligațiilor fiscale și a modului de înregistrare în contabilitate, ca urmare a modificărilor legislației fiscale;

cunoașterea cumulativă de către auditor a sistemelor de contabilitate și de control intern și a accentului relativ estimat a fi pus pe testele de control și procedurile de fond.

Riscul și pragul de semnificație:

evaluarea estimată a riscurilor inerente și de control și identificarea domeniilor semnificative de audit;

stabilirea nivelurilor pragului de semnificație pentru scopurilor auditului;

posibilitatea existenței unor informații eronate semnificative, incluzând experiența pierderilor anterioare sau a unor fraude;

identificarea domeniilor complexe de contabilitate, inclusiv a celor care implică estimări contabile.

Natura, durata și întinderea procedurilor:

schimbările posibile privind importanța domeniilor specifice de audit;

efectul tehnologiei informaționale asupra auditului;

activitatea internă de audit și efectul său estimat asupra procedurilor de audit extern;

stabilirea unor proceduri de audit intern pentru urmărirea ansamblului obligațiilor fiscale ale entității.

Coordonarea, îndrumarea, supervizarea și revizuirea:

implicarea altor auditori în auditul componentelor, de exemplu, al filialelor, sucursalelor și diviziunilor;

implicarea experților;

cerințele de personal.

Alte aspecte:

posibilitatea ca prezumția de continuitate a activității să fie pusă în discuție;

condiții ce solicită o atenție specială, cum ar fi existența părților afiliate;

termenii angajamentului și alte responsabilități statutare;

natura și momentul efectuării rapoartelor sau altor comunicări cu entitatea, care se estimează în timpul angajamentului.

Auditorii trebuie să elaboreze și să documenteze programe de audit pe domenii de activitate (fiscal, financiar – contabil, achiziții creanțe, mediu ș.a.), care să stabilească natura, durata și întinderea procedurilor de audit planificate, cerute pentru implementarea planului general de audit.

Planul general de audit și programele de audit pe domenii de activitate trebuie revizuite ori de câte ori este necesar în timpul derulării auditului.

Lista centralizatoare a obiectivelor auditabile

Pasul de centralizare a obiectivelor auditabile se concretizează utilizarea ca sursă pe baza analizei actului de înființare, organigramei, deciziilor de organizare a eventualelor noi activități.

Acest pas este necesar în stabilirea clara a analizei documentelor, a datelor cu țintă directă în evaluarea managementului societății.

Evaluarea mediului și a procedurilor

„Mediul de control determinat în mare măsură de politicile manageriale și de stilul de funcționare al entității este fundamental pentru modul de desfășurare al controalelor într-o instituție.

De aceea, pentru a obține înțelegerea deplină a mediului de control, auditorul trebuie să se preocupe în principal de politicile de nivel înalt și practicile entității auditate și într-o măsură mai mică de controalele detaliate asupra operațiunilor individuale. Atunci când auditorul caută să înțeleagă mediul de control, el trebuie să țină cont de:

– Valorile etice și integritatea conducerii;

– Stabilirea de către conducere a obiectivelor și conștientizarea riscurilor pe care le implică îndeplinirea acestora;

– Stilul de funcționare al managementului (ex.: prin coduri de conduită și manuale de proceduri) și structura organizatorică;

– Cum stabilește managementul responsabilitățile (ex.: prin structura organizatorică și prin separarea atribuțiilor);”

– Politicile manageriale de menținere a personalului competent, respectiv politicile de recrutare și perfecționare a pregătirii profesionale;

– Supravegherea de către management a procedurilor de control și a funcționării sistemului contabil inclusiv revizuirea operațiunilor și monitorizarea bugetului (inclusiv auditul intern);

– Modul în care managementul entității asigură respectarea legilor și reglementărilor.

3.4 Riscul și pragul de semnificație – evaluarea riscurilor

“La întocmirea programului de audit, auditorul va lua în considerare evaluările specifice ale riscurilor inerente și de control, precum și nivelul de certificare cerut a fi furnizat de testele detaliate de audit.

De asemenea, auditorul trebuie să ia în considerare durata efectuării testelor de control și a procedurilor detaliate, coordonarea asistenței așteptate din partea entității, disponibilitatea asistenților și implicarea altor auditori sau experți.”

În evaluarea riscului de control o mare importanță o are raționamentul profesional. Auditorul trebuie să-l aplice atunci când verifică modul în care controalele interne, puse în practică de către conducerea entității, au acționat în direcția reducerii riscurilor inerente specifice.

Dacă auditorul nu este satisfăcut de controalele stabilite de conducere pentru diminuarea acestor riscuri, el poate decide că riscul de control este mai mare decât cel pe care la apreciat inițial. În acest caz auditorul a apreciat inițial că există un risc inerent de fraudă în categoria operațiunilor privind încasările din spectacol sau prestarea de bunuri si servicii ale entității

Auditorul va evalua dacă politicile contabile ale entității sunt adecvate pentru activitatea sa și în conformitate cadrul de raportare financiară contabil aplicabil și politicile contabile folosite în sectorul de activitate relevant.

Practic în entitatea auditata s-a procedat la testarea directă de fond prin procedura de auditare si anume „inspecția” ce reprezintă examinarea fizică a imobilizărilor corporale. Acest tip de probă de audit este de cele mai multe ori asociat cu auditarea inventarierii, deoarece examinarea fizică furnizează probe de audit utile și de încredere.

„Identificarea riscurilor inerente asociate activităților se realizează prin gestionarea schimbării: oamenii se schimbă, metodele se schimbă, organizările și politicile se schimbă și ca atare și riscurile se schimbă.

Evaluarea riscului înseamnă identificarea și analiza riscurilor relevante în îndeplinirea obiectivelor, pentru a cunoaște modul în care acestea trebuie să fie administrate.

Evaluarea riscului este o parte a procesului operațional și trebuie să identifice și să evalueze „factorii interni și externi” care ar putea afecta obiectivele organizației.”

„ Factorii externi pot fi variația condițiilor economice, schimbarea cadrului legislativ, factorul politic sau schimbările intervenite în tehnologie.”

Identificarea riscurilor asociate activităților trebuie să țină seama de formele de control intern, respectiv de existența și funcționalitatea procedurilor. Știind că pentru orice activitate se elaborează o procedură de lucru care va conține și controalele interne, dacă aceasta lipsește, activitatea prezintă riscuri potențial mai mari decât cele pentru care sunt elaborate proceduri.

Aceasta se bazează pe faptul că personalul de execuție, neavând o procedură unitară, va înțelege foarte greu activitatea și implicit realizarea ei în practică.

Auditorul trebuie să stabilească un prag global de semnificație pentru o bună orientare și planificare a misiunii.

În cursul misiunii de audit, pragurile de semnificație stabilite evită ca unele lucrări care nu vor avea rol în fundamentarea opiniei asupra conturilor anuale să fie executate.

În încheierea misiunii, o eventuală depășire a pragului global de semnificație îl determină pe auditor să propună corectarea erorilor sau să le menționeze în raport.

Se folosesc drept elemente de referință pentru determinarea pragului de semnificație fie capitalurile proprii, fie rezultatul net sau cifra de afaceri.

Aceste elemente sunt cunoscute drept bază de referință, în raport cu care pragul de

semnificație se determină în valori absolute sau relative.

Elementele constatate de auditor ar putea avea două influențe:

– asupra rezultatului exercițiului;

– asupra modalităților de prezentare a bilanțului contabil.

Se folosește ca bază de referință rezultatul net al exercițiului. Acesta, în cazul în care mărimea sa este puțin importantă, ar putea fi schimbat cu altă bază de referință, cum ar fi rezultatul exploatării sau capacitatea de autofinanțare a întreprinderii.

O importanță mare se acordă și elementelor excepționale care se vor regrupa astfel încât să se refere numai la exercițiul financiar curent.

Nu în ultimul rând, auditorul trebuie să se documenteze asupra rezultatelor nete anterioare pentru a nu lua drept bază de referință un rezultat net anormal.

Constatările rezultă dintr-o încadrare inexactă a conturilor sau dintr-o compensare nejustificată între soldurile debitoare și cele creditoare. Dacă două conturi de bancă, unul creditor și altul debitor, sunt compensate, importanța compensării se stabilește prin compararea ei cu totalul posturilor respective

Elementele specifice pragului de semnificații. Aceste elemente sunt următoarele:

1) Necesitățile utilizatorilor conturilor anuale;

2) Caracteristicile întreprinderii;

3) Caracteristicile elementelor considerate semnificative.

Necesitățile utilizatorilor conturilor anuale

Conturile anuale furnizează informații unor categorii diferite de utilizatori:

acționari, asociați, personal, creditori, autoritățile fiscale, sindicate, clienți,statisticieni, economiști, analiști financiari etc. Deci, în funcție de cerințele, de necesitățile utilizatorilor, auditorul va fixa pragul de semnificație, deoarece utilizatorii fixează drept elemente semnificative elemente diferite.

Evaluarea riscurilor pentru programul de audit intern este o etapă cu o importanță majoră în desfășurarea misiunilor de audit intern.

De aceea, pentru realizarea corectă și eficientă a acestei etape, se impune să fie implicați auditori interni cu experiență, care cunosc bine entitatea auditată și metodologia de evaluare a riscurilor.

În cazul în care auditorul are informații în legătură cu existența erorilor din auditurile efectuate în anii precedenți, atunci își va baza estimarea pe aceste informații.

Dacă auditorul dispune de informații în legătură cu erorile din auditul anului precedent el va estima erorile pentru auditul curent pe baza acestora. Dacă experiența anterioară indică posibilitatea prezenței erorilor materiale, atunci este necesar o abordare diferită a auditului.

 Auditorii calculează o mărime exprimată numeric, cunoscută sub denumirea de „precizie” care este utilizată și la calculul dimensiunii fiecărui eșantion selectat. Precizia se determină prin aplicarea unui procent situat între 80% și 90% asupra diferenței dintre nivelul materialității și valoarea estimată a erorii.

Dacă auditorul are suspiciuni sau descoperă erori sau neregularități, sarcina acestuia este să cuantifice întinderea erorii sau neregularității.

Auditorii nu stabilesc precizia ca fiind egală cu diferența dintre materialitate și eroarea estimată întrucât ar conduce la o dimensiune prea mică a eșantionului. Aceasta întrucât este posibil ca auditorul să fi subestimat eroarea, iar formula este strict valabilă numai atunci când nu apar erori în eșantion.

Orice eroare constatată conduce la o creștere a dimensiunii eșantionului necesar pentru a atinge precizia planificată.

Evaluarea riscurilor pentru programul de audit intern este o etapă cu o importanță majoră în desfășurarea misiunilor de audit intern. De aceea, pentru realizarea corectă și eficientă a acestei etape, se impune să fie implicați auditori interni cu experiență, care cunosc bine entitatea auditată și metodologia de evaluare a riscurilor

3.5 Revizuirea planului de audit intern

„Revizuirea planului de audit constituie o responsabilitate a directorului, care trebuie să se asigure că acesta conține suficiente activități menite să conducă la îndeplinirea obiectivelor auditului. De aceea, el trebuie să verifice dacă planul este în concordanță cu politicile și standardele aplicabile, inclusiv dacă raționamentul profesional utilizat de auditori este justificat în documentele de lucru. De exemplu, directorul va analiza modul de stabilire a nivelului materialității, precum și modalitatea în care s-a realizat evaluarea riscului. De asemenea, el verifică dacă procedurile analitice planificate sunt cele mai adecvate.

Dacă este mulțumit de conținutul planului prezentat de echipa de audit îl aprobă. În caz contrar, va discuta cu auditorii pentru efectuarea ajustărilor necesare. „

Modificări ale planului general de audit și ale programului de audit

“Planul general de audit și programul de audit trebuie revizuite ori de câte ori este necesar pe parcursul derulării auditului. Planificarea este continuă în cursul angajamentului datorită schimbării condițiilor sau rezultatelor neașteptate ale procedurilor de audit. Trebuie consemnate și motivele schimbărilor semnificative.”

CAPITOLUL 4

ARIA DE APLICABILITATE A MISIUNII DE AUDIT

“Aria de aplicabilitate a auditului este definită de procedurile de audit considerate a fi necesare în circumstanțele date, pentru a realiza obiectivul auditului.Procedurile de audit se determină de auditor pe baza:

– standardelor de audit;

-cerințelor organismelor prfesionale relevante;

-legislației și reglementărilor în vigoare;

-termenelor angajamentului și cerințelor de raportare”

“Aria de aplicabilitate stabilită trebuie să fie suficientă, astfel încât să îndeplinească obiectivele misiunii.

Aria de aplicabilitate stabilită trebuie să fie suficientă , astfel încât să îndeplinească obiectivele misiunii.

Aria de aplicabilitate a misiunii include luarea în considerare a sistemelor, înregistarărilor, personalului și activelor relevante, inclusiv a celor aflate sub controlul unor terțe părți.

Dacă pe parcursul unei misiuni de asigurare apar oportunități semnificative de consultanță, se încheie în scris o înțelegere în legatură cu obiectivele, aria de aplicabilitate, responsabilitățile fiecărei părți și alte așteptări, iar rezultatele misiunii de consultanță se comunică în conformitate cu standardele de consultanță.

Atunci când se efectuează o misiune de consultanță, auditorii interni se asigură că aria de aplicabilitate a misiunii permite îndeplinirea obiectivelor convenite.

Dacă, în cursul misiunii, auditorii interni manifestă rezerve pricinuind aria de aplicabilitate, aceste rezerve se discută cu clientul pentru a decide daca misiunea poate fi continuată.

Definiția ariei de aplicabilitate necesită clarificarea a cel puțin două situații pentru auditorii și utilizatorii raportului de audit și anume:

“necesitatea delimitării clare ariei de aplicabilitate a auditului de domeniul auditului” și în cazul planificării misiunii , “aria de audit se întinde într-un domeniu atât cât se întind procedurile de audit aplicate”

“întinderea procedurilor de audit este în funcție de limitele inerente ale auditului, care, la rândul lui, depind de particularitățile și limitele fiecarei proceduri în parte…”

CAPITOLUL 5

RESURSE ALOCATE MISIUNII DE AUDIT INTERN

Auditorii interni stabilesc resursele adecvate atingerii obiectivelor misiunii. Selectarea personalului (formarea echipei) din cadrul departamentului de audit intern se bazează pe o evaluare a naturii și complexității fiecărei misiuni, a constrângerilor de timp și a resurselor disponibile.

Pentru a stabili resursele necesare realizării misiunii, auditorii interni evaluează :

– necesitățile în ceea ce privește numărul de auditori interni și nivelul de experiență al echipei de audit, natura și complexitatea misiunii încredințate, limitele de timp și resursele disponibile;

– cunoștințele, abilitățile și celelălte competențe ale auditorilor interni care se iau în calcul pentru repartizarea auditorilor în cadrul fiecărei misiuni de audit;

– necesitățile de formare a auditorilor pentru fiecare misiune, pe baza cărora se constituie baza cerințelor pentru activități de audit intern;

– utilizarea resurselor externe,în cazul în care sunt necesare cunoștințe, abilități sau competențe suplimentare.

CAPITOLUL 6

PROGRAMUL DE LUCRU AL MISIUNII DE AUDIT INTERN

Auditorii interni elaborează un program de lucru care să permită îndeplinirea obiectivelor misiunii. Acest program de lucru se formalizează / îndosariează.

În elaborarea programelor de lucru pentru misiune, auditorii interni țin cont de următoarele sugestii :

– procedurile de audit, inclusiv tehnicile de sondaj și de eșantionare utilizate, se fixează pe cât posibil dinanite și se dezvoltă sau modifică dacă circumstanțele o cer;

– procesul de colectare, analizare, interpretare și documentare a informațiilor să fie supervizat, pentru a obține o asigurare rezonabilă că se respectă obiectivitatea auditorului și că obiectivele auditului sunt atinse.

Programul de lucru :

– definește procedurile ce urmează a fi aplicate pentru a identifica, analiza, evalua și documenta informațiile pe durata misiunii;

– se aprobă în scris de către responsabilul auditului intern, înainte de implementare (de începerea lucrărilor) și orice eventuale ajustări se aporba cu promtitudine;

– al unei misiuni de consultanță poate varia din punct de vedere al formei și conținutului, în funcție de natura misiunii.

Auditorul trebuie să elaboreze și să documenteze un program de audit care să stabilească natura, durata și întinderea procedurilor de audit planificate cerute pentru implementarea planului general de audit.

Programul de audit servește ca un set de instrucțiuni adresate asistenților implicați în audit și ca mijloc de control și ținere a evidenței desfășurării activității. Programul de audit poate conține, de asemenea, obiectivele auditului pentru fiecare domeniu și un buget de timp în care orele sunt prognozate pentru diferitele domenii sau proceduri de audit.

La întocmirea programului de audit, auditorul va lua în considerare evaluările specifice ale riscurilor inerente și de control, precum și nivelul de certificare cerut a fi furnizat de testele detaliate de audit. De asemenea, auditorul trebuie să ia în considerare durata efectuării testelor de control și a procedurilor detaliate, coordonarea asistenței așteptate din partea entității, disponibilitatea asistenților și implicarea altor auditori sau experți. De asemenea, alte aspecte prevăzute la paragraful 9 – ( și anume posibilitatea ca prezumția de continuitate a activității să fie pusă în discuție, existența părților afiliate, termenii angajamentului și alte responsabilități statutare, natura și momentul efectuării rapoartelor sau altor comunicări cu entitatea, care se estimează a fi realizate în timpul angajamentului)- pot fi luate în considerare mai detaliat pe parcursul elaborării programului de audit.”

Această secțiune stabilește momentul în care auditorul va începe și va finaliza activitatea de audit, inclusiv numărul de zile pe care echipa de audit îl va petrece la sediul entității, cine va efectua activitatea (inclusiv dacă sunt necesari, specialiști IT sau experți externi) și care vor fi responsabilitățile acestora.

Se stabilesc, de asemenea, unele termene limită cum ar fi: data când se va schița raportul de audit și se va înainta directorului pentru analiză și avizare; când vor fi luate în considerare comentariile (obiecțiile) entității auditate, când se va prezenta proiectul raportului către consilier (dacă este cazul); și când va fi redactat raportul final.

6.1 Ordin de serviciu

Prin Ordinul de serciviu adresat societății auditate se definește Scopul misiunii de audit este de a da asigurări asupra evaluării sistemului de conducere și control intern în conformitate cu cadrul legislativ și normativ, iar obiectivele acestuia au în vedere:

-întocmirea lucrărilor de sinteză și a rapoartelor privind activitatea proprie;

Se va efectua un audit de regularitate și sistem al modului de organizare a managementului și controlului intern.

6.2 Declarația de independența

“Integritatea implică nu doar onestitatea, ci și desfășurarea corectă a activităților și sinceritatea.

Principiul onestității impune tuturor auditorilor financiari obligația de a fi corecți, onești din punct de vedere intelectual și neimplicați în conflicte de interese.

Auditorii financiari profesioniști își desfășoară activitatea în diferite ipostaze și trebuie să-și demonstreze obiectivitatea în circumstanțe variate.[…]…… poate exista pericolul de exercitare de presiuni din partea unui supraveghetor, manager, director sau

partener sau, în cazul în care există relații de familie sau personale, acestea pot da naștere la posibile presiuni exercitate asupra auditorilor financiari profesioniști.

Într-adevăr, trebuie descurajate relațiile care pot influența sau afecta în sens negativ sau pot amenința integritatea auditorului financiar;

Există riscul ca unui auditor financiar profesionist să i se poată solicita, să acționeze contrar standardelor tehnice și/sau profesionale; pot apărea probleme de „divizare” a loialității între superiorul auditorului financiar profesionist și standardele de conduită solicitate. Pot apărea conflicte în situația în care sunt publicate informații care induc în eroare, care pot fi în avantajul angajatorului sau clientului și de care poate sau nu beneficia auditorul financiar profesionist.

În procesul de aplicare a standardelor de conduită, auditorii financiari profesioniști pot întâlni probleme în identificarea compartimentului lipsit de etică sau în soluționarea conflictelor legate de etică.

Auditorii financiari profesioniști au obligația de a respecta confidențialitatea informațiilor dobândite în cursul derulării serviciilor profesionale, informații referitoare la activitatea unui client sau a angajatorului.

Datoria de confidențialitate continuă chiar după ce relația dintre auditorul financiar profesionist și client sau angajator se încheie.”

Auditorul financiar profesional trebuie să respecte întotdeauna confidențialitatea, cu excepția situației în care, în mod specific, i s-a dat permisiunea de a dezvălui informații sau, în cazul în care există o datorie legală sau profesională, de a prezenta informații , în situația când un auditor financiar profesionist este obligat prin lege să furnizeze informații și anume sunt:

− pentru elaborarea de documente sau furnizarea de probe, în derularea unei proceduri juridice;

− pentru dezvoltarea încălcării legii către autoritățile publice corespunzătoare.

În cazul în care există o datorie sau un drept profesional referitor la prezentarea de informații:

− pentru a respecta standardele tehnice și cerințele de etică; o acțiune de acest fel nu este în contradicție cu această secțiune;

− pentru a proteja interesele profesionale ale auditorului financiar profesionist în cadrul procedurilor legale;

− pentru a fi în conformitate cu controlul de calitate (sau cu controlul încrucișat) al unui membru sau organism profesional;

− pentru a răspunde unei anchete sau investigații a unui organism profesional sau de reglementare.

“Independența- înseamnă absența condițiilor care amenință obiectivitatea în fapt sau obiectivitatea în aparență. Asemenea amenințări ale obiectivității trebuie ținute sub control la nivelul auditorului intern, al misiunii, la nivel funcțional și organizațional.

Obiectivitate-înseamnă atitudinea intelectuală imparțială care permite auditorilor

interni să își efectueze misiunile într-o manieră care demonstrează credința lor sinceră în

rezultatele muncii lor și faptul că nu au făcut compromisuri semnificative în legătură cu

calitatea activității desfășurate. Obiectivitatea le cere auditorilor interni să nu își subordoneze propria judecată altor persoane.

Evaluarea independenței și obiectivității în efectuarea auditului intern al entităților economice necesită luarea în calcul a unui ansamblu de elemente.

Auditorii interni sunt independenți atunci când pot să își exercite activitatea în mod liber si obiectiv.

Independența permite auditorilor interni să judece în mod imparțial și fără prejudecăți,ceea ce este esențial pentru buna efectuare a auditurilor. Acest obiectiv este atins datorită poziției lor în cadrul entității și datorită obiectivității lor.”

Activitatea poate fi prejudiciată prin nesemnalizarea responsabilului auditului intern existența sau probabilitatea unui conflict de interese sau unei imparțialități.

Domeniul de aplicabilitate poate fi limitat în restrângerea sferei de activitate definiți în Cartă, accesul auditorului la dosare, personal și la bunurile fizice necesare realizării misiunilor; afectarea programului de lucru prin restrângerea acestuia , limitarea aplicării procedurilor necesare îndeplinirii misiunii.

“Responsabilul auditului intern decide dacă este bine să informeze Consiliul asupra restricțiilor deja comunicate și acceptate. Această informare se poate dovedi necesară mai ales în cazul în care au avut loc schimbări în cadrul entității, Consiliului sau Managementului.”

Este necesar ca auditorii interni care sunt responsabili în trecut, de operațiuni auditate să evite auditarea operațiunilor . Acest fapt afectează și denaturează realitatea și obiectivitatea de care trebuie să dea dovadă un auditor.

Pregătirea și transmiterea Notificării privind declanșarea misiunii de audit public intern către Direcția de Buget și Contabilitate Internă

Procedura de notificare privind declanșarea misiunilor de audit, se repartizează astfel ca pași de urmat:

– notificarea s-a efectuat cu 15 zile înainte de declanșarea misiunii

– adresa de notificare este semnată de șeful compartimentului de audit

– s-a alocat un număr de înregistrare adresei de notificare

– adresa de notificare a fost arhivată în dosarul misiunii de audit; sunt specificate conform Punctului 8.3 din Normele generale prinvind exercitarea auditului intern

Procedura privind colectarea și prelucrarea informațiilor:

Au fost identificate și analizate legile și regulamentele aplicabile entității auditate și dacă au fost obținute și analizate: organigrama, regulamentul de organizare și funcționare, fișele posturilor, procedurile scrise ale entității;

– a fost identificat personalul responsabil;

– a fost identificat circuitul documentelor;

– au fost analizate rapoartele de audit anterioare

– au fost obținute și analizate informații externe privind entitatea auditată;

Scopul acestei proceduri este să informeze societatea auditată și să se asigure desfașurarea corespunzatoare de audit.

STUDIU DE CAZ

Auditul intern la entitatea economica SC ARCADIA SRL

1.Planificarea misiunii de audit

1.1 Înțelegerea entității auditate

Potrivit Standardelor de Audit nr. 310, „Cunoașterea clientului“, la efectuarea unui audit al situațiilor financiare auditorul trebuie să dețină cunoștințe suficiente despre client, astfel încât să-i permită să identifice și să înțeleagă toate tranzacțiile și practicile care, potrivit raționamentului său, pot avea un efect semnificativ asupra situațiilor financiare, asupra examinării ori a raportului de audit.

SC ARCADIA S.R.L este o societate de tip privat , este inființată in anul 1992, cod inregistrare la Registrul Comerțului J30/291/1992,

C.U.I. RO642256, cifra de afaceri in 2006-1.000.000-4.999.999 lei , cu sediul în Satu Mare.

Avâd ca obiect principal de activitate :fabricarea altor articole de îmbrăcaminte,adică comerțul cu îmbrăcăminte.

Activitatea entității este desfașurată în cadrul firmei, din Satu Mare avănd număr de angajați:10-49.

1.2 Înțelegerea sistemului contabil și de control intern – politici contabile adoptate de entitate economică;

Caz practic,

Legislația în baza căreia entitatea își desfășoară activitatea, incluzând regulile interne, reglementările și structura organizatorică, SC ARCADIA SRL își desfășoară activitatea în baza Legii 30/1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii Financiare. MO nr. 64 din 27 martie 1991, cu modificările ulterioare, a Legii 571/2003 privind Codul Fiscal al României.

Obiectivele entității și factorii care pot influența modul de îndeplinire a acestora.

Obiectivul principal al societății îl reprezintă producerea și comercializarea articolelor de îmbrăcăminte

Veniturile încasate, cheltuielile efectuate și activele deținute de entitate. Veniturile încasate de societate reprezintă încasări din valorificarea producției proprii

Diverse aspecte ale auditului efectuat în anul precedent. – Nu este cazul entității auditate .

Persoanele cu funcții de răspundere din cadrul entității. Persoana cu funcție de răspundere Dl. Ionescu Mihai, ce îndeplinește și rolul de administrator .

1.3. Estimarea erorilor și divizarea situațiilor financiare

Auditorul estimează erorile din situațiile financiare, pentru a calcula dimensiunea eșantioanelor.

În cazul în care auditorul are informații în legătură cu existența erorilor din auditurile efectuate în anii precedenți, atunci își va baza estimarea pe aceste informații.

În situația în care auditorul nu dispune de informații anterioare, el estimează că erorile posibile reprezintă 10% din materialitate dacă se așteaptă la un nivel scăzut al erorilor, sau 20% din materialitate dacă se așteaptă la un nivel ridicat al acestora

De menționat că el trebuie să consemneze în documentele de lucru motivația care a stat la baza estimării erorilor și a calculării preciziei.

În cazul nostru, pentru auditul care se efectuează la SC ARCADIA SRL, auditorul D-na COSTACHE ANGELA , alege un „nivel al materialității” de 10.000 Euro în cazul plăților contractuale a colaboratorilor conform Legii nr. 8/1996, în următoarele condiții: este primul audit anual, iar auditorul consideră controlul intern, ca fiind rezonabil și se așteaptă la un nivel scăzut al erorilor.

În consecință, auditorul estimează erorile din declarațiile financiare la 1000 Euro (10%)din nivelul materialității.

Categorii de operațiuni economice tipice pentru o entitate pot fi salariile, indemnizațiile, achizițiile, alocațiile, subvențiile și veniturile. Pentru situațiile financiare cuprinse în bilanț, categoriile de operațiuni privesc activele corporale fixe, stocurile, debitorii, creditorii și alte obligații pecuniare.

2. Pregătirea planului de audit intern – metodologia efectuării planului de audit

2.1. Lista centralizatoare a obiectivelor auditabile

Pasul de centralizare a obiectivelor auditabile se concretizeaza utilizarea ca sursă pe baza analizei actului de înființare, organigramei, deciziilor de organizare a aventualelor noi activități.

Acest pas este necesar în stabilirea clară a analizei documentelor, a datelor cu țintă directă în evaluarea managementului societății.

2.2 Evaluarea mediului și a procedurilor

Mediul de control determinat în mare măsură de politicile manageriale și de stilul de funcționare al entității este fundamental pentru modul de desfășurare al controalelor într-o instituție.

De aceea, pentru a obține înțelegerea deplină a mediului de control, auditorul trebuie să se preocupe în principal de politicile de nivel înalt și practicile entității auditate și într-o măsură mai mică de controalele detaliate asupra operațiunilor individuale.

În evaluarea riscului de control o mare importanță o are raționamentul profesional. Auditorul trebuie să-l aplice atunci când verifică modul în care controalele interne, puse în practică de către conducerea entității, au acționat în direcția reducerii riscurilor inerente specifice.

Practic,

Reglementările complexe conduc la nereguli. În societatea SC ARCADIA SRL schimbările contabile, pot fi înțelese eronat de către entitate.

Furnizarea de servicii de către un număr mare de locații ale entității, poate avea ca rezultat neânregistrarea sau înregistrarea incompletă a operațiunilor într-un cont. –

În cazul în care d-na Iancu Maria, a apreciat inițial că riscul inerent și riscul de control sunt scăzute, dar a identificat o serie de riscuri specifice, cauza fiind schimbarea periodică a spațiului de desfășurare, contactul cu numeroase persoane în ceea ce privește activitatea financiară, de încasări aferente serviciilor prestate, sau a plăților pentru chiria spațiului, poate duce la scăpări de date, informații incorecte în ceea ce privește numărul de cont, necesar întocmirii ordinului de plată.

Dacă auditorul nu este satisfăcut de controalele stabilite de conducere pentru diminuarea acestor riscuri, el poate decide că riscul de control este mai mare decât cel pe care la apreciat inițial. În acest caz auditorul a apreciat inițial că există un risc inerent de fraudă în categoria operațiunilor privind încasările din spectacol sau prestarea de bunuri si servicii ale entității

SC MOLDOVA SA, nu are proceduri corespunzătoare de autorizare a efectuării operațiunilor și nu deține evidențe adecvate ale acestora. Nu există o separare a atribuțiilor între cei ce răspund de gestiunea bunurilor și cei responsabili de autorizarea operațiunilor. În astfel de condiții auditorul ajunge la concluzia că riscul de control este ridicat.

Auditorul va evalua dacă politicile contabile ale entității sunt adecvate pentru activitatea sa și în conformitate cadrul de raportare financiară contabil aplicabil și politicile contabile folosite în sectorul de activitate relevant.

Practic în entitatea auditată s-a procedat la testarea directă de fond prin procedura de auditare și anume „inspecția” ce reprezintă examinarea fizică a imobilizărilor corporale. Acest tip de probă de audit este de cele mai multe ori asociat cu auditarea inventarierii, deoarece examinarea fizică furnizează probe de audit utile și de încredere.

Evaluarea riscului înseamnă identificarea și analiza riscurilor relevante în îndeplinirea obiectivelor, pentru a cunoaște modul în care acestea trebuie să fie administrate.

Factorii interni sunt, în studiul de caz, natura activității – producerea și desfacerea articolelor de îmbrăcăminte .

Identificarea riscurilor asociate activităților trebuie să țină seama de formele de control intern, respectiv de existența și funcționalitatea procedurilor. Știind că pentru orice activitate se elaborează o procedură de lucru care va conține și controalele interne, dacă aceasta lipsește, activitatea prezintă riscuri potențial mai mari decât cele pentru care sunt elaborate proceduri.

Elementele constatate de auditor ar putea avea două influențe:

– asupra rezultatului exercițiului;

– asupra modalităților de prezentare a bilanțului contabil.

Se folosește ca bază de referință rezultatul net al exercițiului. Acesta, în cazul în care mărimea sa este puțin importantă, ar putea fi schimbat cu altă bază de referință, cum ar fi rezultatul exploatării sau capacitatea de autofinanțare a întreprinderii.

Constatările rezultă dintr-o încadrare inexactă a conturilor sau dintr-o compensare nejustificată între soldurile debitoare și cele creditoare. Dacă două conturi de bancă, unul creditor și altul debitor, sunt compensate, importanța compensării se stabilește prin compararea ei cu totalul posturilor respective

Elementele specifice pragului de semnificații

Aceste elemente sunt următoarele:

1) Necesitățile utilizatorilor conturilor anuale;

2) Caracteristicile întreprinderii;

3) Caracteristicile elementelor considerate semnificative.

De aceea, pentru realizarea corectă și eficientă a acestei etape, se impune să fie implicați auditori interni cu experiență, care cunosc bine entitatea auditată și metodologia de evaluare a riscurilor.

 Auditorii calculează o mărime exprimată numeric, cunoscută sub denumirea de „precizie” care este utilizată și la calculul dimensiunii fiecărui eșantion selectat. Precizia se determină prin aplicarea unui procent situat între 80% și 90% asupra diferenței dintre nivelul materialității și valoarea estimată a erorii. Cazul practic la SC MOLDOVA SA, calculul mărimii de precizie în cazul societății auditate, d-na Iancu Maria consideră că erorile prezente declarațiile financiare 2008, variază foarte puțin și calculează precizia că fiind egală cu 90% din 5.000 Euro (nivelul materialității) și 500 Euro (eroarea estimată) = 4.500 euro 4.500 Euro x 90% = 4.050 (precizia).

Dacă auditorul are suspiciuni sau descoperă erori sau neregularități, sarcina acestuia este să cuantifice întinderea erorii sau neregularității.

Evaluarea riscurilor pentru programul de audit intern este o etapă cu o importanță majoră în desfășurarea misiunilor de audit intern. De aceea, pentru realizarea corectă și eficientă a acestei etape, se impune să fie implicați auditori interni cu experiență, care cunosc bine entitatea auditată și metodologia de evaluare a riscurilor

2.3 Revizuirea planului de audit intern

„Revizuirea planului de audit constituie o responsabilitate a directorului, care trebuie să se asigure că acesta conține suficiente activități menite să conducă la îndeplinirea obiectivelor auditului. De aceea, el trebuie să verifice dacă planul este în concordanță cu politicile și standardele aplicabile, inclusiv dacă raționamentul profesional utilizat de auditori este justificat în documentele de lucru. De exemplu, directorul va analiza modul de stabilire a nivelului materialității, precum și modalitatea în care s-a realizat evaluarea riscului. De asemenea, el verifică dacă procedurile analitice planificate sunt cele mai adecvate.

Dacă este mulțumit de conținutul planului prezentat de echipa de audit îl aprobă. În caz contrar, va discuta cu auditorii pentru efectuarea ajustărilor necesare. „

Modificări ale planului general de audit și ale programului de audit

“Planul general de audit și programul de audit trebuie revizuite ori de câte ori este necesar pe parcursul derulării auditului. Planificarea este continuă în cursul angajamentului datorită schimbării condițiilor sau rezultatelor neașteptate ale procedurilor de audit. Trebuie consemnate și motivele schimbărilor semnificative.”

3. Programul de lucru al misiunii de audit intern – natura, durata procedurilor planificate

Programul de audit servește ca un set de instrucțiuni adresate asistenților implicați în audit și ca mijloc de control și ținere a evidenței desfășurării activității. Programul de audit poate conține, de asemenea, obiectivele auditului pentru fiecare domeniu și un buget de timp în care orele sunt prognozate pentru diferitele domenii sau proceduri de audit.

Această secțiune stabilește momentul în care auditorul va începe și va finaliza activitatea de audit, inclusiv numărul de zile pe care echipa de audit îl va petrece la sediul entității, cine va efectua activitatea (inclusiv dacă sunt necesari, specialiști IT sau experți externi) și care vor fi responsabilitățile acestora.

Se stabilesc, de asemenea, unele termene limită cum ar fi: data când se va schița raportul de audit și se va înainta directorului pentru analiză și avizare; când vor fi luate în considerare comentariile (obiecțiile) entității auditate, când se va prezenta proiectul raportului către consilier (dacă este cazul); și când va fi redactat raportul final.

3.1 Ordin de serviciu

Prin Ordinul de serciviu adresat societății auditate se definește Scopul misiunii de audit este de a da asigurări asupra evaluării sistemului de conducere și control intern în conformitate cu cadrul legislativ și normativ, iar obiectivele acestuia au în vedere:

– întocmirea lucrărilor de sinteză și a rapoartelor privind activitatea proprie;

Se va efectua un audit de regularitate și sistem al modului de organizare a managementului și controlului intern.

3.2. Declarația de independență

Există riscul ca unui auditor financiar profesionist să i se poată solicita să acționeze contrar standardelor tehnice și/sau profesionale; pot apărea probleme de „divizare” a loialității între superiorul auditorului financiar profesionist și standardele de conduită solicitate. Pot apărea conflicte în situația în care sunt publicate informații care induc în eroare, care pot fi în avantajul angajatorului sau clientului și de care poate sau nu beneficia auditorul financiar profesionist.

În procesul de aplicare a standardelor de conduită, auditorii financiari profesioniști pot întâlni probleme în identificarea compartimentului lipsit de etică sau în soluționarea conflictelor legate de etică.

Auditorii financiari profesioniști au obligația de a respecta confidențialitatea informațiilor dobândite în cursul derulării serviciilor profesionale, informații referitoare la activitatea unui client sau a angajatorului.

Datoria de confidențialitate continuă chiar după ce relația dintre auditorul financiar profesionist și client sau angajator se încheie.”

Evaluarea independenței și obiectivității în efectuarea auditului intern al entităților economice necesită luarea în calcul a unui ansamblu de elemente.

Auditorii interni sunt independenți atunci când pot să își exercite activitatea în mod liber și obiectiv.

Independența permite auditorilor interni să judece în mod imparțial și fără prejudecăți, ceea ce este esențial pentru buna efectuare a auditurilor. Acest obiectiv este atins datorită poziției lor în cadrul entității și datorită obiectivității lor.”

3.3. Pregătirea și transmiterea. Notificării privind declanșarea misiunii de audit public intern către Direcția de Buget și Contabilitate Internă

Procedura de notificare privind declanșarea misiunilor de audit, se repartizează astfel :

– notificarea se efectuează cu 15 zile înainte de declanșarea misiunii

– adresa de notificare este semnată de șeful compartimentului de audit

– s-a alocat un număr de înregistrare adresei de notificare

– adresa de notificare a fost arhivată în dosarul misiunii de audit; sunt specificate conform Punctului 8.3 din Normele generale prinvind exercitarea auditului intern

3.4 Procedura privind colectarea și prelucrarea informațiilor:

Au fost identificate și analizate legile și regulamentele aplicabile entității auditate și dacă au fost obținute și analizate: organigrama, regulamentul de organizare și funcționare, fișele posturilor, procedurile scrise ale entității;

– a fost identificat personalul responsabil;

– a fost identificat circuitul documentelor;

– au fost analizate rapoartele de audit anterioare

– au fost obținute și analizate informații externe privind entitatea auditată;

Scopul acestei proceduri este să informeze societatea auditată și să se asigure desfașurarea corespunzatoare de audit.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Concluzii

Ceea ce putem desprinde din materialele studiate referitoare la planificarea misiunii de audit este faptul că funcția de audit intern a devenit o funcție de asistență managerială prin care auditorii interni ajută managerii, de la orice nivel, să stăpânească bine celelalte funcții și toate activitățile contabile.

Obiectivul general al unui audit financiar este acela de a furniza asigurarea că situațiile financiare examinate sunt complete și întocmite cu acuarețe, iar operațiile economice s-au efectuat în conformitate cu legile și reglementările relevante în vigoare.

Îndeplinirea acestui obiectiv în condiții de certitudine absolută, chiar dacă este posibil de realizat, presupune o activitate costisitoare.

Pentru a diminua aceste costuri există însă posibilitatea realizării auditurilor pe bază de teste. În acest context auditorii, prin rapoartele lor, caută să ofere o asigurare rezonabilă – nu o asigurare absolută – că situațiile financiare examinate sunt complete și întocmite în conformitate cu prevederile legilor și reglementărilor relevante în vigoare.

Auditorii nu sunt responsabili pentru prevenirea și detectarea corupției, fraudei și erorilor, chiar dacă auditurile anuale pot împiedica săvârșirea de greșeli și eventualele neglijențe. Responsabilitatea pentru prevenirea și detectarea corupției, fraudei și erorile, precum și pentru luarea de măsuri corespunzătoare, revine managementului entităților publice auditate.

Totuși, chiar în aceste condiții auditorii trebuie să fie în alertă atunci când constată: slăbiciuni ale controlului intern, neconcordanțe în modul de întocmire a evidențelor financiar contabile, erori, operațiuni economice sau rezultate neobișnuite, care indică existența fraudei, lipsei de probitate sau corupției.

Auditorul trebuie să revizuiască și să evalueze concluziile ce rezultă din probele de audit obținute ca bază pentru exprimarea unei opinii asupra situațiilor financiare. Această revizuire și evaluare implică luarea în considerare a faptului că situațiile financiare au fost întocmite în conformitate cu un cadru general de raportare financiară acceptat, ce ar putea fi Standardele Internaționale de Contabilitate, fie standarde și practici naționale relevante

În cazul practic s-a constatat că implementarea și îmbunatățirea eficacității evidenței organizate a locațiilor nu au fost abordate pe bază de procese.

Astfel s-a asigurat un control permanent asupra legăturii evidenței contabile a încasărilor în contextul existenței unei situații clare a locațiilor în care activitatea este susținută.

În concluzie auditorul a apreciat că pe baza verificărilor făcute, a dialogurilor cu conducerea , administratorul și colaboratorii acestuia , și informațiile cuprinse în raportul autoevaluare sunt ușor eronate, datorită lispei evidenței clare a activităților susținute.

Propuneri:

În cazul societății auditate putem spune că misiunea de audit a scos în evidență, situații ce pot fi evitate , situații în care posibilitatea de fraudă este iminentă.

În cazul societății MOLDOVA SA se propune o valorificare a managementului și scoaterea în evidență a resurselor materiale și morale , pentru îmbunatățirea corelației între evidențele contabile, gestionarea resurselor, posibilitatea luări unor decizii în cunoștința de cauză , și evident, corecte față de societate în sine și obligațiile către buget, evitarea unor situații gen ”fraudă” , este oportună, iar pe viitor misiunea de auditare să fie efectuată în fiecare an, și de bun augur chiar la solicitarea reprezentantului societății.

Sau, dacă managerul dorește să implementeze în cadrul firmei un program de audit,ce poate fi planificat , în funcție situațiile nou apărute, legislative sau de conjunctură profesională a desfașurării activității cu specific.

Acest fapt vă duce la adăugarea de valoare a societații, a localizării riscurilor majore pe viitor și înlăturarea lor în timp util, dacă managerul va lua în considerare evaluarea , în urma unei misiuni de auditare.

BIBLIOGRAFIE

1) Boulescu Mircea Prof.univ.dr , Conf. univ. dr. Lăcrămioara Hurloiu ,. Curs – CONTROL FINANCIAR ȘI EXPERTIZĂ CONTABILĂ ;

2) Boulescu Mircea Control financiar-fiscal /, ediția a II-a,București, Editura Fundației România de Mâine, 2007;

3) Boulescu Mircea ; Liana Gâdău – “Audit intern, entități economice” – Editura Fundației România de Mâine, București 2007

4) Boulescu Mircea , Corneliu Zbârnea – “Audit Financiar” – editura Fundației România de Mâine, București 2007, Ediția a II a

4) Boulescu Mircea Expertiză contabilă și auditul financiar contabil(Ed. Didactică și Pedagogică R.A., BUCUREȘTI, 1999);

5) Boulescu Mircea, Fuat Cadâr. Sistemul de control financiar-fiscal și de audit din România. Editura Economică, București, 2005.

6) Boulescu Mircea. Controlul TVA și al accizelor armonizate. Editura Tribuna Economică, București, 2006.

7)*** CECCAR – „Auditul financiar – contabil 2000, Standarde, Norme privind conduita etică și profesională”, Editura Economică, 2000

8) Cicilia Ionescu Prof. univ.dr. – TEMA 3 – Curs INDEPENDENȚA ȘI OBIECTIVITATEA AUDITULUI INTERN AL ENTITĂȚłILOR ECONOMICE

8) Codul privind conduita etică și profesională în domeniul auditului financiar

9) Codul Fiscal. Actualizat până la 1 ianuarie 2008. Editura Regia Autonomă Monitorul Oficial , București, 2008.

10) Codul de Procedură Fiscală. Actualizat până la 1 ianuarie 2008. Editura Regia Autonomă Monitorul Oficial , București, 2008

11) Ioan Oprean, Întocmirea și audierea bilanțului contabil, Editura Intelcredo Deva,1997

12) HOTĂRÂRE nr.386 din 25 aprilie 2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, M.Of. nr. 304/8 mai. 2007

13) HG nr.1171/2007 pentru modificarea HG nr.386/2007 si HG nr.495/2007 privind funcționarea și organizarea MEF și ANAF, MO 673 din 2 octombrie 2007

14) HOTĂRÂRE nr.495 din 23 mai 2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, M.Of. nr. 382/6 iun. 2007

15) Hotărârea Guvernului nr.533/2007 privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 18 iunie 2007

16) Lăcrămioara Rodica Haiduc. Contribuția sistemului fiscal la prevenirea și combaterea evaziuni fiscale. Editura Fundației România de Mâine, București, 2004.

17) Legea 30/1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii Financiare. MO nr. 64 din 27 martie 1991, cu modificările ulterioare.

18) Legea nr.94/1992 de organizare și funcționare a Curții de Conturi este republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 116 din 16 martie 2000

19) Legea nr.77/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi publicată în Monitorul Oficial al României nr.104 din 7 februarie 2002.

20) Legea 571/2003 privind Codul Fiscal al României.

21) Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea

22) LEGEA nr.8 din 14 martie 1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe

23) Manual de Audit Financiar și Regularitate – Proiect finanțat de UNIUNEA EUROPEANĂ București 2003

24) Norme metodologice privind controlul fiscal (14-07-2005)In M.O. nr. 604 din data de 13.07.2005 a fost publicat OMF. Nr. 889/2005 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aparatul de control financiar al statului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice

25) Norme metodologice de aplicare a Codului Fiscal. Actualizat până la 1 ianuarie 2008. Editura Regia Autonomă Monitorul Oficial , București, 2008

Normele de audit financiar și certificare a bilanțului contabil nr. 1/1995 ale Corpului Experților Contabili și Experților Autorizați din România.

26) Ordonanța 70/28 aug. 1997 privind controlul fiscal aprobata prin Legea 64/1999, M.O. 168/21 apr. 1999, abrogata prin ordonanța guvernului 92/2003.

27) Ordonanța Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați. MO nr. 243 din 30 august 1994, cu modificările ulterioare.

28) Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 889/2005 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aparatul de control financiar al statului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. MO nr. 604 din 13 iulie 2005.

29) Reglementări contabile conforme cu directivele europene. Aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1752/2005. MO nr. 1080 bis/2005.

30) Ordonanța 70/28 aug. 1997 privind controlul fiscal aprobată prin Legea 64/1999, M.O. 168/21 apr. 1999, abrogată prin ordonanța guvernului 92/2003.

31) Ordonanța Guvernului 62/2002 aprobată prin Legea 49/21 ian. 2003, M.O. 54/30 ian. 2003.

32)Ordonanța Guvernului 92/24.12.2003 este act care reglementează cu privire la Codul de procedura fiscala, M.O. 941/29.12.2003

33) OMF nr. 403/22.04.1999 privind aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene și cu Standardele de Contabilitate Internaționale. M.O.nr. 480/04.10.1999

34) Standard Internațional de Audit 240 Frauda și eroarea într-un angajament de audit al situațiilor financiare

35) Standardul internațional de audit 300

36) Standardul de Audit nr. 310, „Cunoașterea clientului“

37) Standardul Internațional de audit 315 (reformulat) Identificarea și evaluarea riscurilor unor denaturări semnificative prin înțelegerea entității și a mediului în care își desfășoară activitatea

38) Standardul Național de audit 700 – “Raport al auditorului asupra rapoartelor financiare”

39) Standardul Internațional de Audit 701 – Modificări ale raportului auditorului independent

40) Standardele de Audit Intern – Normele profesionale: ; 2210 „Obiectivele misiunii”: