Auditul Intern al Institutiilor Publice
Auditul intern al instituțiilor publice
Cuprins
Introducere
Capitolul 1. Elemente introductive cu privire la auditul intern
1.1.Definiții, trăsături și tipuri de audit intern 1.2. Organizarea auditului intern în România 1.3. Metodologia de exercitare a auditului intern în instituțiile publice
Capitolul 2. Organizarea și desfășurarea misiunii de audit public intern
3.1. Pregătirea misiunii de audit public intern 3.2. Desfășurarea propriu-zisă a misiunii de audit intern 3.3. Raportul de audit public intern și urmărirea recomandărilor
Capitolul 3. Studiu de caz privind exercitarea auditului intern la Grădiniță nr.1 Brăila de către Primăria Brăila
3.1. Prezentarea generala a institutiei 3.2. Desfasurarea misiunii de audit 3.3. Raportul de audit public intern
Concluzii și propuneri
Bibliografie
Anexe
Introducere
Termenul de ˶audit̏ provine din latinescul ˶audit-auditare˝, care are semnificația de ˶a asculta, a audia˝. În Roma antică conturile vremii erau citite cu voce tare pentru a se înțelege tranzacțiile care au avut loc, altfel spus, ascultarea conturilor, practică ce a dat naștere mai târziu englezescului to audit. William Cuceritorul a ordonat o verificare și inventariere a tuturor proprietăților din regatul său pentru a ști cum să împartă pământurile și pentru a stabili o bază pentru colectarea viitoarelor taxe, în anglia anului 1298, conturile orașului Londra erau verificate de către funcționari publici numiți special în acest scop. Activități de audit s-au realizat încă din cele mai vechi timpuri, însă niciunul din exemplele de mai sus nu ilustrează termenul de audit în înțelesul sau de astăzi.
Noțiunea de audit intern este relativ nouă, întrucât apariția ei a avut loc în perioada marii crize economice din SUA din 1929. Criza a determinat marile întreprinderi americane afectate de recesiunea economică să caute soluții pentru a reduce cheltuielile și a optimiza activitatea de producție și procesul de conducere. Pentru ca o astfel de inițiativă să fie cât mai eficientă și relevanta era necesar să se apeleze la o persoană specializată, independenta și obiectivă care să verifice existenta, gradul de adecvare și modul de aplicare a procedurilor interne, să emită judecați critice cu privire la performanțele întreprinderii prin verificarea operațiunilor de gestiune, bilanțurilor și situațiilor financiare. Astfel a luat naștere activitatea de audit, care s-a dezvoltat tot mai mult, rolul și necesitatea auditului crescând tot mai mult.
Ca urmare, în anul 1941, în Orlando, Florida, se creează Institutul Auditorilor Interni(I.I.A.). În prezent, din această organizație fac parte peste 90 de institute naționale ale auditorilor interni și membri din peste 120 de tari. În 1950 I.I.A. emite norme proprii de audit intern, care devin standarde de audit intern abia în anul 1970.
După 1990, termenul de audit a fost introdus și în țara noastră, din dorința de a aliniere a reglementărilor romanești cu cele comunitare. Auditul intern a fost introdus în sectorul public în anul 1999, prin elaborarea Ordonanței Guvernului României nr.119 privind auditul intern și controlul finaciar preventiv, aprobată și modificată prin adoptarea Legii nr. 301/2002 privind auditul public intern.
Capitolul 1. Elemente introductive cu privire la auditul intern
Definiții, trăsături și tipuri de audit intern
Auditul intern este o activitate imparțială și independentă, care dă unei organizații o garantare a gradului de control deținut asupra operațiunilor, o îndruma pentru a le îmbunătăți și contribuie la adăugarea unui plus de valoare. Auditul intern ajuta organizația să-și îndeplinească obiectivele, evaluând mecanismele de management și control al riscurilor, de conducere eficientă a instituției și a redacta propuneri pentru a consolida eficacitatea. Auditul intern furnizează managementului unei organizații o opinie independenta și obiectivă cu privire la faptul că riscurile cu care se confrunta instituția sunt sau nu ameliorate la un nivel acceptabil prin controlul intern. Auditul reprezintă procesul desfășurat de persoanele fizice sau juridice legal abilitate, numite auditori, prin care se analizează și evaluează informații legate de o anumită entitate, utilizând tehnici și procedee specifice, în scopul obținerii de dovezi, numite probe de audit, pe baza cărora auditoria emit într-un document numit raport de audit, o opinie responsabilă și independentă, prin apelarea la critice de evaluare care rezultă din reglementările legale sau din bună practica recunoscută unanim în domeniul în care își desfășoară activitatea entitatea audiată.
Prin audit se face o analiză a informațiilor finaciare, contabile, economice și fiscale în vederea elaborării unei opinii prin raportarea la un criteriu sau standard de calitate. Examinarea pe care o face auditorul trebuie să se desfășoare după reguli și norme dinainte stabilite, care constituie criterii de calitate. Auditul intern reprezintă o examinare elaborată de către o persoană autorizată, competenta și independentă a exactității înregistrărilor financiare, contabile și fiscale, a integrității și plauzabilitatii tranzacțiilor economice effectuate de către o organizație. El poate fi organizat atât de către personae din interiorul organizației cât și de personae din exteriorul acesteia. Examinarea pe care o face auditorul trebuie să fie obiectivă și vizează ansamblul activităților unei entități în scopul furnizării unei evaluări pertinente a managementului riscului, controlului și proceselor de conducere a organizației. În opinia multora auditul intern se confunda cu noțiunea de control intern. Pentru a evita confuziile, trebuie analizat clar raportul dintre două concepte: control intern și audit intern. Controlul intern este o măsură de precauție menită a proteja organizația împotriva riscurilor potențiale , de natură să influențeze activitatea de ansamblu a instituției și este definit ca un ansamblu de procedee la dispoziția conducătorului instituției publice, menit să asigure buna funcționare a acesteia. Controlul intern este ansamblul măsurilor întreprinse la nivelul unei instituții publice constituite în scopul respectării legalității și a dispozițiilor conducerii, efectuării și menținerii de înregistrări contabile corecte și complete, protejării activelor și resurselor. Controlul intern urmează să facă el însuși obiectul auditului intern. Prin intermediul auditului intern, managementul unei organizații urmărește să se asigure că funcția de control intern instituita funcționează eficient pentru a preveni, a detecta, a ameliora sau a elimina neconcordantele și nefunctionalitatile. Auditul intern poate fi considerat un „control permanent al controlului intern". Auditul intern este o activitate organizată independent în structura unei instituții publice și în directă subordonare a conducătorului acesteia, care asigura îndeplinirea obiectivelor instituției publice și utilizarea resurselor în mod economic, eficace și eficient și pentru a raporta conducerii constatările făcute, slăbiciunile identificate și măsurile propuse de corectare a deficientelor și de ameliorare a performantelor sistemului de control intern.
Auditul este:
o cercetare, cu scopul de a emite un punct de vedere justificat și independent, cu referința la normele de evaluare, în vederea analizării gradului de siguranță și eficacității procedeelor și metodelor folosite de o entitate;
o examinare obiectivă, cu scopul de a emite o opinie sau a obține o concluzie;
o evaluare critică pentru determinarea unor situații contabile, finaciare, fiscale;
o atestare și certificare a documentelor și evidentelor contabile de ansamblu;
o activitate organizată independent în structura unei instituții publice care constă în efectuarea de verificări, analize și inspecții, în scopul evaluării gradului de îndeplinire a obiectivelor, utilizarea resurselor în mod eficace, și a raporta constatările conducerii, neregulile și măsurile de corectare recomandate;
o apreciere făcută de un profesionist competent în vederea exprimării unei opinii calificate a corectei aplicări a procedurilor interne, stabilite de conducerea unității patrimoniale, precum și a imaginii complete și întocmai asupra patrimoniului, a poziției finaciare precum și a rezultatelor obținute de unitate. Imaginea fidelă rezulta din corecta prezentare și înregistrare în contabilitate a informațiilor, relevanta lor, reflectarea reală și nu fictiva a elementelor de activ, pasiv, venituri și cheltuieli;
o contribuție asupra credibilității informațiilor economice publicate de unitatea patrimonială, cu privire la situațiile finaciar-fiscale;
o analiză competentă a informațiilor economice, fiscale, contabile în vederea expunerii unei opinii resposabile și motivate cu privire la acestea;
Auditul intern reprezintă un ansamblu de activități și acțiuni corelate, desfășurate de structuri specializate, constituite la nivelul instituției publice în cauză sau, după caz, la nivelul instituției publice ierarhic superioare, care, pe baza unui plan și a unei metodologii prestabilite, este destinat să realizeze un diagnostic general al sistemului, sub aspect tehnic, managerial și finaciar-contabil.
Activitatea de audit intern trebuie să evalueze proiectarea, implementarea ai eficacitatea obiectivelor, programelor și activităților legate de etică organizației.
Obiectivele urmărite de auditul intern sunt:
verificarea conformității activităților entității economice audiate cu politicile, strategiile și managemntul acesteia în conformitate cu prevederile legale;
organizarea și funcționarea eficientă a sistemului de control intern;
respectarea deciziilor, strategiilor și politicilor conducerii instituției;
utilizarea eficienta precum și protejarea resurselor materiale, finaciare și umane. În acest sens auditul detectează gestiunea defectuoasă precum și fraudele propunând metode de prevenire a fraudelor și risipei de orice fel;
evaluarea gradului de aplicare al controalelor financiare și nefinanciare effectuate de către conducerea instituției, în scopul creșterii eficientei acesteia;
identificarea punctelor slabe și riscurile associate metodelor de management și control intern, oferind soluții pentru ameliorarea acestora;
Evaluarea relevantei informațiilor financiare și nefinanciare destinate conducerii pentru cunoașterea realității.
Funcția de audit intern a devenit o funcție de asistenta managerială, prin care auditorii interni ajuta managerii, la toate nivelurile de conducere, să stăpânească bine celelalte funcții și toate activitățile. Descoperirile și recomandările auditului intern sunt utile la nivelul managementului, în special cu privire la îmbunatățirile potențiale în procesul de management al riscului, și pe care auditorul le va evalua din nou cu ocazia revenirii sale, ceea ce va asigura un plus de valoare organizației.
Auditul intern se exercită asupra tuturor activităților desfășurate de instituția publică sau care sunt în responsabilitatea acesteia, inclusiv asupra activității instituțiilor subordonate și asupra utilizării de către terți, indiferent de natura juridică a acestora, a fondurilor publice gestionate de aceștia din urmă în baza unei finanțări realizate de către instituția publica în cauză sau de către o instituție subordonată acesteia.
Operațiunile care fac obiectul auditului intern sunt examinate, de regulă, pe tot parcursul acestora, din momentul inițierii până în momentul finalizării executării lor efective.
Trăsăturile auditului intern
Organzarea unei misiuni de audit intern în cadrul instituțiilor publice și nu numai impune luarea în considerare a următoarelor caracteristici: independenta, periodicitatea, universalitatea.
Independența auditorului intern este o caracteristică care prezintă o relație de interdependentă cu competența lor profesională. Auditorii bine pregătiți vor fi în stare să descopere deficientele și să recomande cele mai bunidică a acestora, a fondurilor publice gestionate de aceștia din urmă în baza unei finanțări realizate de către instituția publica în cauză sau de către o instituție subordonată acesteia.
Operațiunile care fac obiectul auditului intern sunt examinate, de regulă, pe tot parcursul acestora, din momentul inițierii până în momentul finalizării executării lor efective.
Trăsăturile auditului intern
Organzarea unei misiuni de audit intern în cadrul instituțiilor publice și nu numai impune luarea în considerare a următoarelor caracteristici: independenta, periodicitatea, universalitatea.
Independența auditorului intern este o caracteristică care prezintă o relație de interdependentă cu competența lor profesională. Auditorii bine pregătiți vor fi în stare să descopere deficientele și să recomande cele mai bune soluții pentru remedierea acestora. Standardele internaționale definesc independență că absența condițiilor care amenința obiectivitatea în fapt sau obiectivitatea în aparență. Asemenea amenințări ale obiectivității trebuie ținute sub control la nivelul auditorului intern, al misiunii, la nivel funcțional și organizațional .
Auditul intern ajută o organizație să își îndeplinească obiectivele sale, prin aducerea unei abordări sistematice, disciplinate în evaluarea și îmbunătățirea eficacității managementului riscului, controlului intern și procesului de conducere. De asemenea, auditul intern oferă departamentelor din organizație, Consiliului director, Consiliului de administrație o opinie independentă și obiectivă asupra managementului riscului, controlului și guvernării, măsurând și evaluând eficacitatea acestora în atingerea obiectivelor stabilite ale organizației.
Funcția de audit intern stabilește, cu ocazia evaluării controlului intern, dacă controlul intern a depistat toate riscurile, dacă pentru toate riscurile identificate a găsit soluțiile cele mai adecvate, dacă exista controale redondante, dacă lipsesc controalele în anumite activități și transformă în recomanadari toate acetse constatări și concluzii asupra controlului intern prin intermediul raportului de audit intern pe care în va fi înmânat managerului.
Independența auditorului intern este supusă unor anumite limite , în sensul că auditorul intern se supunepoliticilor și strategiilor adoptate de conducere și care sunt aplicabile la nivelul întregii entități; în plus auditoria trebuie să se supună standardelor de audit intern.
Dacă obiectivitatea sau independenta auditorilor interni sunt afectate în fapt sau în aparență, părțile interesate trebuie să fie infrmate cu privința la detaliile situațiilor care creează aceste prejudicii. Ca atare, auditorii interni trebuie să evite să evalueze anumite operațiuni de care au fost responsabili în trecut. De asemenea auditoria trebuie să aibă o atitudine imparțială și neinfluențată șiș a evite conflictele de interese. Ei nu trebuie să facă parte din departamentele pe care le auditează și nici nu trebuie să aibă în subordinea directă alte compartimente ce nu au responsabilități în domeniul auditului intern.
Universalitatea funcției de audit intern trebuie înțeleasă în raport de aria de aplicabilitate, scopul, rolul și profesionismul persoanelor implicate în realizarea acestei funcții. Auditul intern există și funcționează în toate organizațiile, oricare ar fi domeniul de activitate al acestora. El s-a născut din practica întreprinderilor internaționale, apoi a fost transferat celor naționale, după care a fost asimilat în administrație. Auditul financiar are ca obiect activitățile din domeniul financiar și contabil, pe când auditul intern are o arie mai extinsă, cuprinde toate activitățile desfășurate în cadrul entității, de aici universalitatea funcției. Din practică a rezultat că activitățile financiar-contabile reprezintă 20-25 % din activitățile care fac obiectul auditului intern.
Putem afirma că acolo unde există control intern există și audit intern, deoarece „materia primă” a auditului intern este controlul intern. Datorită faptului că auditul intern are scopul de a ameliora controlul intern, iar controlul intern este universal, atunci putem afirma că și auditul intern este universal.
Periodicitatea auditului intern este o funcție permanentă în cadrul entității, dar este și o funcție periodică pentru cei auditați. Frecvența auditurilor va fi determinată de activitatea de evaluare a riscurilor. Astfel, auditorii interni pot audita o entitate 8-12 săptămâni și apoi să revină după o perioadă de 2-3 ani, în funcție de riscurile care apar. În acest sens, trebuie să dispunem de un sistem de măsurare a riscurilor. Acesta este planul de audit, care se realizează pe perioade strategice, de regulă 5 ani, structurat anual și cuprinde toate activitățile. Diferența este că unele activități vor fi auditate odată, iar altele de mai multe ori, funcție de evaluarea riscurilor. Pe baza planului de audit se stabilește și numărul de auditori și în funcție de aceștia se aleg riscurile care vor fi tratate și cele la care se va renunța pentru moment.
Periodicitatea auditului intern, nu înseamnă jumătate de normă, ci trebuie avut în vedere faptul că auditorul intern poate reveni oricând acolo, dacă consideră că este nevoie.
Auditul intern este o funcție periodică deoarece se realizează conform unui plan și pe baza unor programe de activitate, comunicate și aprobate anticipat.
Auditul intern ajută entitățile să-și atingă obiectivele, ceea ce se realizează printr-o organizare metodică și sistematică a procesului de audit, îndreptată spre îmbunătățirea controlului și proceselor de conducere, la diferite perioade de timp.
Activitatea de audit intern este o activitate programată care se realizează în conformitate cu standardele pentru a conduce la rezultate și se derulează pe baza unui program, unde toate ideile auditorului vor fi cumulate într-un raport constructiv, care va reprezenta un beneficiu pentru organizație. Procesul de audit intern trebuie să se efectueze periodic, pas cu pas, și să aibă în vedere toate aspectele, nu numai lucrurile agreabile. El trebuie organizat și planificat astfel încât să conducă la îmbunătățirea controlului intern și a proceselor de conducere. Auditul este acolo pentru a ajuta managementul de linie să își îmbunătățească managementul funcțional și activitatea de analiză a riscurilor. Descoperirile și recomandările auditului intern sunt utile liniei de management din zonele auditate, în special cu privire la îmbunătățirile potențiale în procesul de management al riscului, și pe care auditorul le va evalua din nou cu ocazia revenirii sale, ceea ce va asigura și garanta un plus de valoare organizației.
Tipurile de audit sunt următoarele:
a) auditul de sistem – reprezintă o evaluare de profunzime a sistemelor de conducere și control intern, cu scopul de a stabili dacă acestea funcționează economic, eficace și eficient, pentru identificarea deficiențelor și formularea de recomandări pentru corectarea acestora;
b) auditul performanței – examinează dacă criteriile stabilite pentru implementarea obiectivelor și sarcinilor entității publice sunt corecte pentru evaluarea rezultatelor și apreciază dacă rezultatele sunt conformecu obiectivele;
c) auditul de regularitate – reprezintă examinarea acțiunilor asupra efectelor financiare pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, sub aspectul respectării ansamblului principiilor, regulilor procedurale și metodologice care le sunt aplicabile.
Auditul public intern se exercită asupra tuturor activităților desfășurate într-o entitate publică, inclusiv asupra activităților entităților subordonate, cu privire la formarea și utilizarea fondurilor publice, precum și administrarea patrimoniului public.
Compartimentul de audit public intern auditează, cel puțin o dată la 3 ani, fără a se limita la acestea următoarele:
a) angajamentele bugetare și legale din care derivă direct sau indirect obligații de plată, inclusiv din fondurile comunitare;
b) plăți asumate prin angajamente bugetare și legale, inclusiv din fondurile comunitare;
c) vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al statului ori al unităților administrativ – teritoriale;
d) concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului ori al unităților administrativ – teritoriale;
e) constituirea veniturilor publice, respectiv modul de autorizare și stabilire a titlurilor de creanță, precum și a facilităților acordate la încasarea acestora;
f) alocarea creditelor bugetare;
g) sistemul contabil și fiabilitatea acestuia;
h) sistemul de luare al deciziilor;
i) sistemele de conducere și control, precum și riscurile asociate unor astfel de sisteme.
Auditorii nu auditează persoane, ci sisteme, entități, programe, activități ș.a. În acest sens rapoartele de audit nu conțin nume și fapte. Aceasta nu înseamnă că auditul intern nu are implicații asupra persoanelor. Dacă descoperă fraude atunci responsabilii activităților respective vor avea probleme. Persoanele sunt inspectate de compartimentul de inspecție și astfel vom stabili dacă s-au încălcat legile și regulamentele
Organizarea auditului intern în România
În România, auditul public intern este structurat și organizat astfel:
Unitatea Centrală de Armonizare pentru Audit Public intern (UCAAPI) – structura înființată în cadrul Ministerului Finanțelor Publice(MFP), structurata pe compartimente de specialitate, în subordonarea directă a ministrului finanțelor publice, fiind condusă de un director general numit de MFP cu avizul Comitetului pentru Audit Public Intern(CĂPI), având sarcini de coordonare, evaluare, sinteză în domeniul auditului public intern la nivel național. Rolul UCAAPI este de a elabora și conduce o strategie unitară în domeniul auditului public intern, de a asigura dezvoltarea cadrului normativ și procedural necesar exercitării activității de audit public intern, de a evalua funcționalitatea acesteia în scopul identificării direcțiilor de acțiune pentru creșterea contribuției la îmbunătățirea activităților entităților publice și de a coordona sistemul de perfecționare a pregătirii profesionale al auditorilor interni. UCAAPI elaborează Codul privind conduita etică a auditorilor interni și verific respectarea acestuia și cooperează cu Curtea de Conturi și cu alte instituții și autorități publice din România și din străinătate, inclusiv din Comisia Europeană;
Comitetul pentru Audit Public Intern (CĂPI) – organism cu caracter consultativ, condus de un președinte ales pe 3 ani, fiind format din 11 membri aleși pe viață, specialiști din afara Ministerului Finanțelor Publice. CAPI are rolul de a sprijini UCAAPI în vederea definirii strategiei și a îmbunatățirii activității de audit public intern. Cei 11 membri sunt după cum urmează:
președintele Camerei Auditorilor Financiari din România;
profesori universitari cu specialitate în domeniul auditului public intern – 2 persoane;
specialiști cu înaltă calificare în domeniul auditului public intern – 3 persoane;
directorul general al UCAAPI;
experți din alte domenii de activitate, respectiv contabilitate publică, juridic, sisteme informatice – 4 persoane.
CAPI dezbate și avizează raportul annual privind activitatea de audit public intern și îl prezintă guvernului, avizează planul misiunilor de audit public intern de interes național, analizează importanta recomandărilor formulate de auditorii interni în cazul divergentelor de opinie dintre auditorii interni și conducătorul entității publice, emițând o opinie asupra consecințelor neimplementarii recomandărilor formulate de aceștia, analizând și pregătirea profesională a auditorilor;
Compartimentele de audit public intern din entitățile publice – structuri funcționale organizate la nivelul fiecărei entități publice, care exercita efectiv funcția de audit public intern. Excepție de la aceste prevederi fac instituțiile publice mici. Aceste compartimente auditează cel puțin o dată la 3 ani. Atribuțiile compartimentului de audit public intern sunt următoarele :
elaborează norme metodologice specifice entității publice în care își desfășoară activitatea, cu avizul UCAAPI sau al organului ierarhic superior, în cazul entităților publice subordonate;
efectuează activități de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de management financiar și control ale entității publice sunt transparente și sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficientă și eficacitate;
elaborează proiectul planului anual de audit public intern;
informează UCAAPI despre recomandările neinsusite de către conducătorul entității publice auditate, precum și despre consecințele acestora;
raportează periodic asupra constatărilor, concluziilor și recomandărilor rezultate din activitățile sale de audit;
elaborează raportul anual al activității de audit public intern;
în cazul identificării unor iregularități sau posibile prejudicii, raportează imediat conducătorului entității publice și structurii de control intern abilitate.
Conducătorul compartimentului de audit public intern este numit sau destituit de conducătorul entității publice cu avizul UCAAPI. Pentru entitățile publice subordonate, respectiv aflate în coordonarea sau sub autoritatea altei entități publice, numirea sau destituirea se face cu avizul organului ierarhic superior.
Coordonarea și reglementarea auditului intern în țara noastră se realizează printr-un cadru legislatic, normativ și procedural astfel:
legea nr. 672/2002 privind auditul public intern publicată în Monitorul Oficial nr.953 din 24 decembrie 2002, cu modificările și completările ulterioare;
Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.38/2003 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea auditului public intern publicat în MO nr. 953 din 130 din 27 februarie 2003, cu modificările și completările ulterioare;
OMFP nr.252/2004 pentru aprobarea Codului privind conduita etică a auditorului intern publicat în MO nr.128 din 12 februarie 2004, cu modificările și completările ulterioare;
OMFP nr.769/2003 pentru aprobarea procedurii de avizare a numirii/destituirii șefilor compartimentelor de audit intern din entitățile publice;
OMFP nr. 1702/2005 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și exercitarea activității de consiliere publicat în MO nr.154 din 17 februarie 2006, cu modificările și completările ulterioare;
1.3. Metodologia de exercitare a auditului intern
Auditul intern a fost instituit prin Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 și Normele metodologice generale pentru organizarea și funcționarea auditului intern probate prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 332/25.02.2000, care reglementează totodată controlul intern și controlul financiar preventiv la instituțiile publice cu privire la utilizarea fondurilor publice și administrarea patrimoniului public.
Îndrumarea metodologică a activității de audit intern din toate instituțiile publice, precum și organizarea activității de instruire și perfecționare a auditorilor interni este de competența Ministerului Finanțelor, printr-o structură specializată din cadrul Direcției Generale de Audit Intern (D.G.A.I.) și se referă atât la elaborarea inițială normelor metodologice, cât și la modificarea, actualizarea și perfecționarea acestora în mod dinamic.
De asemenea, funcția de îndrumare metodologică mai cuprinde elaborarea de machete, structuri de rapoarte de verificare și prezentare, îndreptări unitare ale prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 119/1999, elaborarea și perfecționarea criteriilor și principiilor de întocmire a planului de audit intern și de valorificare a rapoartelor de audit intern.
Conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 119/1999, structura specializată a Direcției Generale de Audit Intern (D.G.A.I.) din Ministerul Finanțelor va efectua și controlul respectării normelor, metodologiilor și a procedurilor de audit intern de către structurile de audit intern de la nivelul ordonatorilor principali de credite
Fără îndoială, o asemenea reglementare legală era necesară, în condițiile în care după anul 1989 au fost desființate structurile de control financiar intern ale fostelor consilii populare județene, controlul financiare preventiv a devenit o ambiguitate atât în ceea ce privește sarcinile, cât și competențele privind acordarea sau refuzul vizei iar instituțiile publice căpătând o largă autonomie sunt practic dificil de supravegheat.
Trebuie consemnat faptul că Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 reprezintă o noutate absolută în legislația instituțiilor publice având și un pronunțat caracter reformator. Prin instituirea unui control complex extins asupra conjuncturii și oportunității structurale a operațiunilor privind banul public, asupra evaluării riscurilor de sistem asociat, precum și asupra calității managementului din sectorul public, auditul intern nu reprezintă doar o simplă redefinire a fostului control financiar intern, fiind un concept modern cu noi conotații.
Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală de Audit Intern asigură verificarea activității proprii, precum și îndrumarea metodologică a structurilor de audit intern organizate la nivelul ordonatorilor principali de credite. Auditul intern se organizează, în mod obligatoriu, la ordonatorii principali de credite, responsabilitatea pentru aceasta revenind ordonatorilor de credite respectivi. Ordonatorii principali de credite vor analiza oportunitatea înființării structurilor proprii de audit intern la nivelul instituțiilor/unităților subordonate sau aflate sub autoritatea lor.
Această analiză de oportunitate se va efectua având în vedere următoarele criterii:
– volumul anual al fondurilor publice utilizate;
– numărul instituțiilor/unităților subordonate și gradul de dispersie teritorială a acestora;
– numărul de personal al instituției publice în ansamblu, precum și ponderea numărului de personal repartizat pe structuri subordonate;
– în cazul în care ordonatorul principal de credite decide să nu organizeze compartiment propriu de audit intern la nivelul structurilor subordonate, auditul acestor structuri va fi asigurat de compartimentul de audit intern de la nivelul ordonatorului de credite de rang imediat superior;
– fostele structuri de control financiar de gestiune vor fi absorbite de cele de audit intern, acestea din urmă preluând, alături de atribuțiile conferite prin Ordonanța Guvernului nr. 119/1999, toate atribuțiile fostelor structuri de control financiar de gestiune;
– acolo unde nu ființau structuri de control financiar de gestiune se vor înființa structuri de audit intern.
La fundamentarea schemei de personal pentru structurile de audit intern înființate se vor avea în vedere următoarele criterii:
– numărul de posturi: se recomandă drept coeficient normativ minimal un auditor la 40 de posturi, iar drept coeficient normativ maximal, un auditor la 30 de posturi;
– în cazul în care ordonatorul principal de credite decide, conform criteriilor menționate, să nu înființeze compartiment de audit intern la nivelul unor structuri instituționale subordonate, auditul intern al acestor structuri va fi asigurat de compartimentul de audit organizat la nivelul ordonatorului de credite de rang imediat superior.
Aprobarea codului de etică a auditorului intern, precum și norme și instrucțiuni sunt tot de competența Ministerului Finanțelor.
Ministerul Finanțelor poate verifica, prin analize periodice, respectarea normelor și instrucțiunilor elaborate, de către compartimentele de audit intern constituite la celelalte instituții publice, precum și respectarea de către auditorii interni a codului de etică și poate iniția măsurile corective necesare, în colaborare cu conducătorii instituțiilor publice în cauză.
Metode profesionale de lucru
Metodele profesionale de lucru cuprind obiectivele pe care trebuie să le urmărească auditorul la o instituție publică, și anume:
a) definirea obiectului de activitate, a surselor legate de finanțare a cheltuielilor (integral sau parțial de la buget) și a structurii organizatorice a instituției publice respective;
b) calitatea instituției publice: ordonator principal, secundar sau terțiar de credite și subordonarea sa din punct de vedere al finanțării; de la bugetul de stat sau de la bugetul local;
c) existența și structura bugetului de venituri și cheltuieli aprobat pe instituție, pe surse de finanțare;
d) stabilirea principalelor destinații ale cheltuielilor, pe subcapitole, și gruparea acestora în funcție de sursa de finanțare folosită;
e) stabilirea naturii veniturilor realizate și destinația dată acestora;
f) stabilirea gradului de acoperire a cheltuielilor din surse proprii și natura acestora:
1. în completarea sursei de finanțare bugetare, care se folosesc cu prioritate;
2. cu venituri extrabugetare și în completare, cu subvenții de la buget.
g) stabilirea gradului de acoperire a cheltuielilor de la buget;
h) urmărirea corelației dintre gradul de realizare a principalilor indicatori specifici activității instituției și gradul de utilizare a creditelor bugetare deschise;
i) modul de organizare a controlului financiar preventiv și controlul financiar de gestiune și al circuitului documentelor primare (respectarea H.G. nr. 720/1991 și a Normelor metodologice ale MF nr. 63.943/1991);
j) ținerea evidenței contabile și tehnic-operative a bunurilor materiale (mijloace fixe, obiecte de inventar, materiale) și bănești;
k) stabilirea și delimitarea răspunderii materiale pe locuri de depozitare și de folosință;
l) respectarea legalității în achiziționarea bunurilor materiale și a investițiilor;
m) respectarea legalității în acordarea drepturilor bănești de orice fel;
n) respectarea legalității și a principiului economicității în efectuarea celorlalte cheltuieli (servicii, reparații, protocol etc.);
o) cunoașterea legislației financiar-contabile de către aparatul de conducere și executiv;
p) colaborarea dintre conducerea economică și cea tehnică și natura raporturilor (de consultare și luare în considerare, de subordonare a aparatului economic sau de ignorare etc);
q) calitatea profesională a organelor ierarhice și influența lor asupra activității instituției publice;
r) concluziile organelor de control specializate (minister, direcția de control teritorială, Ministerul Finanțelor, Curtea de Conturi), asupra activității financiar-contabile și de gestiune a instituției publice;
s) valoarea, frecvența și natura pagubelor materiale evidențiate în anexă la bilanț și ritmul de recuperare;
ṣ) dinamica și structura debitorilor, creditorilor și furnizorilor, de la începutul anului până la sfârșitul anului, conform bilanțurilor anuale și trimestriale;
t) efectuarea inventarierii patrimoniului și a controlului financiar intern (propriu) de gestiune, precum și controlul lunar al operațiunilor bănești efectuate prin casă;
ṭ) imobilizările de fonduri bănești în debitori și clienți neîncasați, avansuri acordate furnizorilor pentru prestări de servicii sau livrări de bunuri materiale neexecutate sau livrate la termenul convenit prin contract, stocuri de materiale sau de mijloace fixe mari, fără mișcare, fără utilizare eficientă sau lucrări de investiții neaprobate sau cu ritm lent de execuție;
u) corecta încadrare în conturile contabile a operațiunilor patrimoniale, conform funcțiunii acestora din planul de conturi aprobat de Ministerul Finanțelor;
v) respectarea principiilor de înregistrare cronologică și sistematică a operațiunilor și a concordanței dintre evidența contabilă analitică, evidența contabilă sintetică, bilanțul contabil și anexele la bilanț;
w) respectarea corelațiilor dintre formularele de bilanț și anexele la bilanț și calitatea raportului explicativ în bilanț;
x) organizarea și ținerea evidenței formularelor cu regim special și a altor valori;
y) existența unor cheltuieli neeconomicoase, neimputate și nerecuperate;
z) existența unor debitori insolvabili, neurmăriți și nereactivați;
ð) existența pe teren a unor bunuri materiale fără a fi prinse în evidența patrimoniului unității, din lipsă de documente sau din dorința primirii lor gratuite (donații externe) și neevaluării acestora în vederea evidențierii în contabilitate;
ƀ) existența pe teren de mijloace fixe, obiecte de inventar, ambalaje, mărfuri nefolosibile deteriorate, greu vandabile și nevalorificate, neîncasate, nedeclasate sau imputate, conform legii și valorificării rezultatelor inventarierii.
Pentru efectuarea activității de audit se pot folosi aceleași tehnici de audit ca și în cazul agenților economici:
– tehnica sondajului asupra unui gen de operațiuni, asupra unei perioade, asupra unui obiectiv, din cele 30 enumerate;
– tehnica observării fizice a unei activități și regăsirii sale în evidența contabilă și tehnic-operativă;
– tehnica confirmării directe de către un terț a existenței unui șold debitor sau creditor;
– tehnica examinării conturilor anuale din bilanț și a dinamicii lor în cursul anului, pe baza bilanțurilor trimestriale și a balanțelor de verificare analitice;
– tehnica examinării bilanțului contabil în raport cu anexele la bilanț și cu evidența contabilă sintetică și analitică și balanțele de verificare sintetice și analitice întocmite pe surse de finanțare;
– din buget;
– din afara bugetului.
În desfășurarea activității de audit se vor întocmi două dosare de lucru și anume:
– dosarul exercițiului E, care cuprinde:
planificarea misiunii;
supervizarea lucrărilor;
aprecierea controlului intern;
obținerea de elemente probate.
– dosarul permanent P, dintre elementele căruia, cele mai reprezentative sunt:
fișa de caracterizare;
scurt istoric al întreprinderii;
organigrame;
persoanele care angajează întreprinderea;
conturile anuale ale ultimilor exerciții;
nota asupra organizării sectorului de activitate, producție etc;
note asupra statutului;
procese verbale asupra Consiliului de administrație și Adunării generale;
structura grupului;
contracte, asigurări.
Această operațiune permite auditorului să împartă obiectivele de analiză în două și să-și elaboreze un plan al misiunii în ordinea importanței acestora.
Conducătorul instituției publice aprobă planul anual de audit intern. Planul de audit se stabilește pe baza evaluării riscului asociat diferitelor structuri, activități, programe, planuri sau operațiuni, precum și prin consultare cu instituțiile publice ierarhic superioare. Elaborarea planului de audit se efectuează în funcție de recomandările unitare elaborate de Ministerul Finanțelor prin consultare cu Curtea de Conturi. Recomandările unitare se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor.
Auditorii interni își desfășoară activitatea pe bază de ordin de serviciu scris, aprobat de conducătorul instituției publice, și prevede în mod explicit scopul, obiectivele și durata auditului.
Auditorii desemnați au acces la toate datele și informațiile pe care le consideră relevante pentru scopul și obiectivele precizate în ordinul de serviciu, iar personalul de conducere și personalul de execuție implicat în activitatea auditată au obligația să ofere documentele solicitate și sprijinul necesar desfășurării în bune condiții a auditului intern.
Raportul de audit intern cuprinde constatările făcute și trebuie să reflecte ordinul de serviciu primit, modul de desfășurare a auditului, concluziile și recomandările auditorilor interni, împreună cu documentația care susține respectivele constatări, concluzii și recomandări. O dată cu raportul de audit intern trebuie prezentate în mod obligatoriu și punctele de vedere ale persoanelor implicate în activitățile auditate, îndeosebi ale acelora în legătură cu care se semnalează deficiențe sau care pot fi afectate de măsurile recomandate în raportul de audit.
Atunci când efectuarea auditului, conform ordinului de serviciu, presupune utilizarea unor cunoștințe de specialitate din alte domenii decât cele cerute prin fișa postului auditorilor interni, șeful compartimentului de audit intern poate recurge, având aprobarea conducătorului instituției publice căruia îi raportează, la contractarea externă de servicii de expertiză sau consultanță.
Raportul de audit întocmit se semnează de către auditori pe fiecare pagină, se înregistrează și se păstrează în original, în dosare speciale, timp de 10 (zece) ani.
Auditorul va consemna concluziile în anexele de susținere a raportului său dispunând și măsurile suplimentare de corectare a bilanțului contabil și anexele acestuia, prin note contabile de stornare și înregistrare corectă a operațiunilor.
Un obiectiv important îl va constitui legalitatea efectuării cheltuielilor de personal, materiale și de capital și încadrarea acestora în limită și destinația aprobată prin Bugetul de Venituri și Cheltuieli (BVC) conform clasificației economice, pe articole și aliniate.
La articolele bugetare la care s-au înregistrat depășiri se va adânci analiza și se va cerceta dacă încadrarea făcută este corectă, atât în plan cât și în efectiv, și dacă nivelul estimat nu a fost subevaluat sau furnizorii nu au respectat prețurile și tarifele din contractele încheiate la începutul anului și deci, era necesară o redistribuire a disponibilităților de credite de la articole și alineate unde se poate impune un regim de economisire a creditelor bugetare.
Auditorul va cerceta și că „ Fișa pentru operațiuni bugetare" să fie ținută corect, pe articole și alineate, cu evidențierea creditelor deschise pe trimestre și cumulat de la începutul anului în antetul și cu evidențierea reconstituirii plăților, în roșu, în cazul încasării unor sume din plăți efectuate în cadrul aceluiași an bugetar.
Normele auditului intern
Începând cu data de 1 ianuarie 2001, au intrat în vigoare Normele minimale de audit intern, care sunt obligatorii pentru următoarele entități supuse auditului financiar: companii și societăți naționale, regii autonome, societăți comerciale, bănci, societăți de asigurare și reasigurare, societăți de valori mobiliare, alte societăți care operează pe piața de capital.
Potrivit Normelor minimale, auditul intern este activitatea de examinarea obiectivă a ansamblului activităților entității, în scopul furnizării unei evaluări independente a managementului, riscului, controlului și proceselor de conducere a acesteia. Auditul intern se exercită în cadrul entității de către persoane din interiorul sau exteriorul acesteia. Practicile de audit intern se diferențiază în funcție de scopul, mărimea, structura și domeniile de activitate ale entității. Regulile de implementare ale auditului intern se elaborează de către fiecare entitate și trebuie să fie adaptate la specificul propriu, în funcție de regulile de organizare și funcționare. Scopul, autoritatea și responsabilitatea activității de audit intern se definesc în concordanță cu definiția auditului intern și se aprobă de organele de conducere ale entității. Organizarea are la bază următoarele reguli: independența și obiectivitatea, competența și răspunderea profesională, asigurarea calității și îndeplinirea conformității.
Activitatea de audit intern asistă entitatea în gestionarea riscurilor prin evaluarea și identificarea riscurilor semnificative și îmbunătățirea procesului de îmbunătățire al resurselor. Evaluarea riscurilor se realizează cel puțin anual și ia în considerare factorii interni și externi care pot afecta și pot avea un impact asupra mediului de control și nivelul riscurilor.
Activitatea de audit intern asistă entitatea în menținerea unui control eficient prin evaluarea controalelor entității, pentru a determina eficiența, dar și prin recomandări în vederea îmbunătățirii activităților auditate.
Auditorii interni:
– evaluează controlul intern în privința mediului sistemelor informatice, integrității informațiilor operaționale și financiare, eficienței activității și conformității cu reglementările și contractele;
– revizuiesc programele și activitatea pentru a constata dacă corespund obiectivelor și țintelor stabilite și dacă programele sunt implementate și realizate conform planificări;
– constată dacă obiectivele programului sunt conforme cu cele ale entității și dacă au fost atinse;
– constată dacă s-au stabilit criterii adecvate pentru a determina dacă obiectivele au fost realizate;
– comunică Consiliului de administrație rezultatele și concluziile angajamentului de audit.
Activitatea de audit intern asistă entitatea în atingerea obiectivelor sale, prin evaluarea îmbunătățirii procesului de monitorizare a acestora. Auditorii interni revizuiesc programele pentru a evalua dacă obiectivele au fost stabilite și sunt în concordanță cu cele ale entității și dacă au fost stabilite criterii de performanță adecvate pentru a evalua realizările, țelurile pentru îndeplinirea obiectivelor și asigurarea responsabilităților.
Auditul intern se exercită asupra tuturor activităților desfășurate de instituția publică sau care sunt în responsabilitatea acesteia, inclusiv asupra activității instituțiilor subordonate și asupra utilizării de către terți, indiferent de natura juridică a acestora, a fondurilor publice gestionate de aceștia din urmă în baza unei finanțări realizate de către instituția publica în cauză sau de către o instituție subordonată acesteia.
Operațiunile care fac obiectul auditului intern sunt examinate, de regulă, pe tot parcursul acestora, din momentul inițierii până în momentul finalizării executării lor efective. Compartimentul de audit intern trebuie să exercite, fără a se limita la acestea, următoarele atribuții:
a) certificarea trimestrială și anuală, însoțită de raport de audit, a bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară ale instituției publice, prin verificarea legalității, realității și exactității evidențelor contabile și ale actelor financiare și de gestiune; certificarea se face înaintea aprobării de către conducătorul instituției publice în cauză a bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară.
b) examinarea legalității, regularității și conformității operațiunilor, identificarea erorilor, risipei, gestiunii defectuoase și fraudelor și, pe aceste baze, propunerea de măsuri și soluții pentru recuperarea pagubelor și sancționarea celor vinovați, după caz;
c) supravegherea regularității sistemelor de fundamentare a deciziei, planificare, programare, organizare, coordonare, urmărire și control al îndeplinirii deciziilor;
d) evaluarea economicității, eficacității și eficienței cu care sistemele de conducere și de execuție existente în cadrul instituției publice ori la nivelul unui program/proiect finanțat din fonduri publice utilizează resurse financiare, umane și materiale pentru îndeplinirea obiectivelor și obținerea rezultatelor stabilite;
e) identificarea slăbiciunilor sistemelor de conducere și de control, precum și a riscurilor asociate unor astfel de sisteme, unor programe/proiecte sau unor operațiuni și propunerea de măsuri pentru corectarea acestora și pentru diminuarea riscurilor, după caz.
Norme generale de comportament ale auditorilor interni
Auditorii interni care sunt funcționari publici sunt selectați și au drepturile, obligațiile și incompatibilitățile prevăzute de Statutul funcționarilor publici. Numirea sau revocarea auditorilor interni se face de către organul colectiv de conducere, cu avizul conducătorului compartimentului de audit public intern.
Auditorii interni au un nivel de salarizare corespunzător ierarhiei acestei funcții în cadrul sistemului de salarizare a funcționarilor publici; totodată auditorii interni beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de 25 %, aplicat la salariul de bază brut lunar.
Pentru auditorii interni care nu sunt funcționari publici selectarea, stabilirea drepturilor și a obligațiilor se fac în concordanță cu regulamentele proprii de funcționare a entității publice, precum și cu prevederile Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern.
Auditorii interni trebuie să își îndeplinească atribuțiile în mod obiectiv și independent, cu profesionalism și integritate, potrivit normelor și procedurilor specifice activității de audit intern.
Pentru acțiunile lor, întreprinse cu bună – credință în exercițiul atribuțiilor și în limita acestora, auditorii interni nu pot fi sancționați sau trecuți în altă funcție.
Auditorii interni:
• nu vor divulga, nici un fel de date fapte sau situații pe care le-au constatat în cursul ori în legătură cu îndeplinirea misiunilor de audit public intern;
• sunt responsabili de protecția documentelor referitoare la auditul public intern desfășurat la o entitate publică;
• trebuie să respecte prevederile Codului privind conduita etică a auditorului intern, care reprezintă un ansamblu de principii relevante pentru profesia de auditor intern și un set de reguli de conduită care descriu norme de comportamnet care se așteaptă respectate de auditorii interni. Codul are ca scop crearea cadrului etic privind comportamentul auditorilor interni, astfel încât aceștia să-și îndeplinească cu profesionalism, loialitate, corectitudine și în mod conștiincios îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii instituției sau autorității publice în care își desfășoară activitatea.
Realizarea scopului prezentului cod privind conduita etică a auditorului intern presupune îndeplinirea următoarelor obiective:
a) performanța – profesia de auditor intern presupune desfășurarea unei activități la cei mai ridicați parametrii , în scopul îndeplinirii cerințelor interesului public, în condiții de economicitate, eficacitate și eficientă;
b) profesionalismul – profesia de auditor intern presupune existența unor capacități intelectuale și experiențe dobândite prin pregătire și educație și printr-un cod de valori și conduită comun tuturor auditorilor interni;
c) calitatea serviciilor – constă în competența auditorilor interni de a-și realiza sarcinile ce le revin cu obiectivitate, responsabilitate, sârguință și onestitate;
d) încrederea – în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, auditorii interni trebuie să promoveze cooperarea și bunele relații cu ceilalți auditori interni și în cadrul profesiunii, iar sprijinul și cooperarea profesională, echilibrul și corectitudinea sunt elemente esențiale ale profesiei de auditor intern, deoarece încrederea publică și respectul de care se bucură un auditor intern reprezintă rezultatul realizărilor cumulative ale tuturor auditorilor interni;
e) conduita – auditorii interni trebuie să aibă o conduită ireproșabilă atât pe plan profesional, cât și personal;
f) credibilitatea – informațiile furnizate de rapoartele și opiniile auditorilor interni trebuie să fie fidele realității și de încredere.
• au obligația perfecționării cunoștințelor profesionale; șeful compartimentului de audit intern, respectiv conducerea entității publice, va asigura condițiile necesare pregătirii profesionale, perioada destinată în acest scop fiind de minimum 15 zile pe an. Auditorii interni nu pot fi desemnați să efectueze misiuni de audit public intern la o structură / entitate publică dacă sunt soți, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv cu conducătorul acesteia sau cu membrii organului de conducere colectivă nu pot fi auditori interni în cadrul aceleiași entități publice.
În desfășurarea activității auditorii interni sunt obligați să respecte următoarele principii fundamentale:
a) Integritatea – conform acestui principiu, auditorul intern trebuie să fie corect, onest și incoruptibil, integritatea fiind suportul încrederii și credibilității acordate raționamentului auditorului intern.
b) Independența și obiectivitatea
Independența față de entitatea auditată și oricare alte grupuri de interese este indispensabilă; auditorii interni trebuie să depună toate eforturile pentru a fi independenți în tratarea problemelor aflate în analiză; auditorii interni trebuie să fie independenți și imparțiali atât în teorie, cât și în practică; în toate problemele legate de muncă de audit independența auditorilor interni nu trebuie să fie afectată de interese personale sau exterioare; auditorii interni au obligația de a nu se implica în acele activități în care au un interes legitim/întemeiat;
Obiectivitatea. În activitatea lor auditorii interni trebuie să manifeste obiectivitate și imparțialitate în redactarea rapoartelor, care trebuie să fie precise și obiective; concluziile și opiniile formulate în rapoarte trebuie să se bazeze exclusiv pe documentele obținute și analizate conform standardelor de audit; auditorii interni trebuie să folosească toate informațiile utile primite de la entitatea auditată și din alte surse. De aceste informații trebuie să se țină seama în opiniile exprimate de auditorii interni în mod imparțial. Auditorii interni trebuie, de asemenea, să analizeze punctele de vedere exprimate de entitatea auditată și, în funcție de pertinența acestora, să formuleze opiniile și recomandările proprii; auditorii interni trebuie să facă o evaluare echilibrată a tuturor circumstanțelor relevante și să nu fie influențați de propriile interese sau de interesele altora în formarea propriei opinii.
c) Confidențialitatea
Auditorii interni sunt obligați să păstreze confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele despre care iau cunoștința în exercitarea atribuțiilor lor; este interzis ca auditorii interni să utilizeze în interes personal sau în beneficiul unui terț informațiile dobândite în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
În cazuri excepționale , auditorii interni pot furniza aceste informații numai în condițiile expres prevăzute de normele legale în vigoare.
d).Competența profesională
Auditorii interni sunt obligați să își îndeplinească atribuțiile de serviciu cu profesionalism, competență, imparțialitate și la standarde internaționale, aplicând cunoștințele, aptitudinile și experiența dobândite.
e) Neutralitatea politică
Auditorii interni trebuie să fie neutri din punct de vedere politic, în scopul îndeplinirii în mod imparțial a activităților; în acest sens ei trebuie să își mențină independența față de orice influențe politice.
Auditorii interni au obligația ca în exercitarea atribuțiilor ce le revin să se abțină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor lor politice.
Auditorii interni nu trebuie implicați în vreun fel în îndeplinirea activităților pe care în mod potențial le pot audita și nici în elaborarea și implementarea sistemelor de control intern al entităților publice.
Auditorii interni care au responsabilități în derularea programelor și proiectelor finanțate integral sau parțial de Uniunea europeană nu trebuie implicați în auditarea acestor programe.
Auditorilor interni nu trebuie să li se încredințeze misiuni de audit public intern în sectoarele de activitate în care aceștia au deținut funcții sau au fost implicați în alt mod; această interdicție se poate ridica după trecerea unei perioade de trei ani.
Auditorii interni care se găsesc în una dintre situațiile de mai sus au obligația de a informa de îndată, în scris, conducătorul entității publice și șeful structurii de audit public intern.
Normele internaționale precizează că auditorul intern nu trebuie să cunoască toate meseriile din lume. El nu poate să fie la fel de bun ca cel care face zilnic aceeași lucrare. Specialitatea auditorului intern este sistemul de control intern. Însă pentru a-și putea exercita specialitatea să el trebuie să aibă o bună cunoaștere a mediului pe care-l auditează, să înțeleagă și să-și însușească cultura organizației. Într-un compartiment de audit intern nu există oameni pricepuți la toate. Aici vom găsi specialiști care au însușite: cultura managerială, cultura financiar-contabilă, cultura informatică și alte culturi care sunt necesare într-o entitate
Prin auditul intern se verifică operațiunile, activitățile sau acțiunile care se efectuează, se execută sau se desfășoară în cadrul instituției publice, avându-se în vedere următoarele caracteristici (fără ca lista acestora să fie exhaustivă):
a) conformitatea operațiunilor, activităților sau a acțiunilor:
– legalitatea: obiectul auditului intern respectă prevederile legale în materie;
– regularitatea: obiectul auditului intern respectă prevederile care se referă la modalități, proceduri, scheme sau la modele de efectuare, execuție sau desfășurare;
– încadrarea în plafoanele valorice: obiectul auditului intern nu antrenează depășirea plafonului valoric maxim aprobat pentru acea operațiune, acțiune sau activitate;
b) economicitatea operațiunilor, activităților sau a acțiunilor:
– obiectul auditat realizează condiția costului minim în condițiile date. Costul minim se evaluează prin determinarea costului de oportunitate al realizării obiectului auditat;
c) eficacitatea operațiunilor, activităților sau a acțiunilor:
– obiectul auditat realizează condiția de atingere a obiectivului stabilit prin realizarea sa. Atingerea obiectivului stabilit trebuie să se realizeze într-o marjă pe care auditorul o consideră rezonabilă;
d) eficiența operațiunilor, activităților sau a acțiunilor:
– reprezintă o corelare între economicitate și eficacitate, în sensul unei optimizări a celor două caracteristici, în condițiile realizării obiectului auditat;
e) oportunitatea temporală a realizării obiectului auditat:
– se analizează dacă momentul în care obiectul auditat s-a realizat a fost cel mai propice sub aspectul asigurării atingerii obiectivului stabilit;
f) oportunitatea structurală a realizării obiectului auditat:
– se analizează dacă obiectul auditat s-a realizat în acea conjunctură acțională, normativă etc., care să confere cel mai înalt grad de eficiență. De asemenea, se analizează modul în care realizarea obiectului auditat se încadrează într-o structură mai largă de operațiuni, activități sau acțiuni;
g) acoperirea riscului intern asociat realizării operațiunii, activității sau acțiunii auditate:
Referatele de opinie ale ordonatorilor principali de credite vor sta, alături de proiectul de buget întocmit de Ministerul Finanțelor, la dispoziția Direcției Generale de Audit Intern (D.G.A.I.).
h) conectarea sistemului, prin realizarea obiectului auditat, la viitor:
– modul și gradul în care, prin realizarea obiectului auditat, sistemul în care s-a realizat acel obiect este asigurat împotriva epuizării funcționale și/sau primește impulsuri noi de dezvoltare, stabilitate și perfecționare specifice.
i) auditul proiectelor de buget.
– scopul auditului proiectelor de buget întocmite de instituțiile publice este de a oferi ordonatorilor de credite o evaluare privind fezabilitatea și fiabilitatea proiectelor de buget, astfel încât să se minimizeze riscurile privind colectarea veniturilor bugetare și depășirea cheltuielilor publice, precum și de a fundamenta echilibrele bugetare. De asemenea, o dată cu trecerea la elaborarea bugetelor pe programe auditul proiectelor de buget are rolul de a evalua necesitatea și impactul realizării acestor programe pe termen scurt și mediu.
Proiectele de buget întocmite de ordonatorii de credite vor fi însoțite de referate de opinie întocmite de compartimentele de audit intern proprii.
Referatul de opinie va conține evaluări și aprecieri cel puțin cu privire la: dimensionarea veniturilor bugetare;
– gradul de certitudine a veniturilor (riscul nerealizării veniturilor); dimensionarea și fundamentarea cheltuielilor bugetare; fundamentarea investițiilor și a achizițiilor publice;
– riscul depășirii cheltuielilor proiectate;
– finanțarea deficitelor bugetare;
– datoria publică implicită în propunerile de finanțare bugetară;
– fezabilitatea propunerilor de buget pe bază de programe;
– cofinanțări de proiecte și programe; transferurile între categorii de bugete;
– mărimea, structura și destinația fondurilor publice provenite de la Uniunea Europeană sau din alte surse;
– mărimea, structura și implicațiile preluării la datoria publică a rezultatelor negative ale blocajelor monetare și financiare din economie;
– structura și deficitul bugetului public consolidat;
– corelarea diverșilor indicatori bugetari;
– implicațiile propunerilor bugetare asupra echilibrului macroeconomic, dinamicii economiei reale și monetare, corelării fluxurilor economice interne cu cele externe, inflației, șomajului și calității vieții;
– alte elemente relevante rezultate din legea anuală a bugetului de stat.
Ordonatorul principal de credite va colecta referatele de opinie din structurile descentralizate prin compartimentul de audit intern, care va audita proiectul de buget la nivelul ordonatorului principal de credite.
În cazul în care referatul de opinie pune în evidență anumite necorelări, contradicții interne ori riscuri exagerate privind realizarea veniturilor și încadrarea cheltuielilor în deficitele proiectate, servicii excesive ale datoriei publice interne în finanțarea, cofinanțarea sau în refinanțarea proiectelor ori a programelor prevăzute în buget sau alte puncte slabe ale proiectelor de buget, ordonatorul principal de credite poate dispune reanalizarea și reproiectarea bugetelor respective. Forma reproiectată a bugetelor nu mai este supusă auditării interne.
Proiectele de buget, însoțite de documentații și fundamentări detaliate, precum și de referatul de opinie al compartimentului de audit intern al ordonatorului principal de credite, vor fi înaintate, conform prevederilor legale în vigoare privind procesul bugetar, ministrului finanțelor.
În cazul rectificării bugetului de stat, proiectul actului normativ de rectificare se supune acelorași reguli de audit intern ca și proiectul inițial al bugetului de stat.
În ceea ce privește bugetele locale, ele vor urma regulile procedurale privind viza compartimentului de audit intern, care au fost prezentate pentru proiectul bugetului de stat.
Procedee și tehnici de audit intern la instituțiile publice
Pentru exercitarea calității de auditor intern se vor folosi următoarele tehnici de audit:
a) Sondajul (a cel puțin 1/3 din documentele perioadei urmărite);
b) Confruntarea prin control încrucișat a datelor furnizate de unitatea auditată cu cele ale organelor fiscale, băncilor, finanțelor, trezoreriilor, furnizorilor, creditorilor, clienților, debitorilor, antreprenorilor.
c) Analiza realității datelor din bilanț cu cele din balanțele de verificare sintetice și analitice și cu existența pe teren a activelor.
d) Observarea fizică a unui activ și regăsirii sale în evidența contabilă și tehnic – operativă a unității auditate.
e) Corelarea datelor din bilanț cu cele din anexele la bilanț sau din balanța de verificare pentru șoldurile și rulajele din BVC pentru limitele de cheltuieli admise, din dările de seamă statistice privind investițiile, RK, încasările, etc.
f) Descompunerea posturilor de activ și de pasiv ale bilanțului de conturi componente și gruparea lor pe categorii de mijloace și pe sursele de finanțare ale acestora.
g) Analiza fenomenelor prin folosirea metodei substituirii în lanț a influenței factorilor (factorul cantitativ este cel care variază primul, apoi cel calitativ).
h) Alte tehnici și analize impuse de specificul fenomenelor auditate.
Acesta este un model orientativ după care se pot elabora normele proprii de audit intern la un ordonator principal de credite sau un organ (instituției) superior, în sarcina căruia intră și auditarea unităților subordonate.
Tehnica sondajului
Tehnica sondajului este definită ca fiind o tehnică ce constă în selecționarea unui anumit număr sau părți dintr-o mulțime, aplicarea la acestea a tehnicilor de obținere a elementelor probante și extrapolarea rezultatelor obținute asupra eșantionului la întreaga masă sau mulțime.
Sondajele pe care le realizează auditorul în cursul misiunii sale sunt de două naturi diferite:
– în unele cazuri, în general cu ocazia verificării controlului intern, auditorul caută să demonstreze că elementele care constituie masa (mulțimea) prezintă o caracteristică comună, de exemplu, vizarea sau aprobarea comenzilor cu ocazia cumpărărilor); sondajele efectuate în astfel de cazuri sunt sondaje asupra atribuțiilor;
– în alte cazuri, în general, cu ocazia controlului conturilor, auditorul caută să verifice valoarea datei unei mulțimi sau unei mese; acestea sunt sondaje asupra valorilor.
Auditorul poate folosi, în general, două tipuri de sondaje: sondajul statistic și sondajul nestatistic, bazat exclusiv pe experiența sa profesională; aceasta din urmă nu permite o exploatare riguroasă a rezultatelor abținute asupra eșantionului la întreaga masă sau mulțime. Alegerea între cele două tipuri de sondaje depinde de pregătirea profesională a auditorului și de gradul de credibilitate pe care acesta dorește să-1 dea concluziilor sale.
– se evaluează modul și gradul în care realizarea obiectului auditat a antrenat riscuri interne (economice, tehnice, financiare, funcționale etc), precum și modul și gradul în care aceste riscuri interne au fost acoperite de managementul sistemului auditat;
Oricare ar fi însă tipul de sondaj, este important să fie respectate câteva reguli riguroase privind decizia asupra eșantionului și pentru parcurgerea unor etape obligatorii.
Eficacitatea unui sondaj este determinată de definirea precisă a obiectivelor auditorului. Auditorul nu examinează totalitatea informațiilor la care are acces pentru a-și colecta elementele probante cu privire la sistemul contabil și al controalelor sale interne, ci aplică tehnica sondajului bazată pe gândirea profesională sau pe eșantionul statistic.
Corect realizat, sondajul asigură calitatea examinării efectuate în cadrul auditului. Tehnica sondajului necesită un demers logic, implicând o succesiune de alegeri raționale care, în final, pot să aducă dovezi convingătoare privind exprimarea unei opinii.
După ce și-a definit obiectivele sondajului și-a ales masa (mulțimea), se trece la executarea sondajului, parcurgându-se mai multe etape, și anume:
a) Alegerea tehnicilor, care este influențată de două elemente: natura controlului efectuat (sondaje asupra atribuțiilor sau sondaje asupra valorilor) și recurgerea sau nerecurgerea la tehnici statistice.
b) Determinarea taliei eșantionului se face în funcție de unii factori care diferă după cum este vorba de sondaje asupra atribuțiilor sau sondaje asupra valorilor.
c) Selecționarea asupra eșantionului. Oricare ar fi metoda utilizată pentru alegere eșantionul selecționat trebuie să fie reprezentativ. Toate elementele mesei (mulțimii) trebuie considerate susceptibile de a fi selecționate. Această selecție poate fi făcută numai prin tragere la întâmplare, fie de o manieră sistematică cu condiția ca primul element să fie ales la întâmplare, fie de o manieră empirică.
d) Studiul eșantionului. Pentru ca eșantionul să aibă un caracter probant, toate elementele selecționate trebuie să fie controlate. Se poate întâmpla însă ca auditorul să fie în imposibilitate de a face acest control deoarece, de exemplu, documentele corespunzătoare nu sunt disponibile. În acest caz, el trebuie să se întrebe dacă, considerând elementele necontrolate ca erori, se depășește pragul de erori acceptabil: dacă răspunsul este afirmativ, auditorul va căuta proceduri de control alternative, care să-i permită exprimarea unei concluzii motivate asupra acestor elemente; dacă răspunsul este negativ nu sunt necesare proceduri alternative de control, dar, auditorul se poate întreba dacă acest fapt nu este de natură să pună în discuție încrederea acordată controlului intern.
e) Evaluarea rezultatelor. înainte de tragerea unei concluzii generale asupra rezultatelor obținute, fiecare anomalie constatată este exprimată în sensul aprecierii dacă aceste anomalii sunt într-adevăr reprezentative pentru masă (mulțimea) respectivă sau sunt accidentale și al aprecierii dacă aceste anomalii nu sunt revelatoare pentru o problemă mai gravă decât aparențele (de exemplu, o fraudă).
Anomaliile excepționale sunt analizate și tratate separat numai după izolarea efectelor acestora este posibilă extrapolarea rezultatelor obținute asupra eșantionului la întreaga mulțime (masă) care a servit ca bază a sondajului.
f) Concluziile sondajului. Concluzia finală asupra postului, tranzacțiilor sau operațiilor care au făcut obiectul controlului va fi suma concluziilor trase asupra:
– elementelor cheie care au făcut obiectul unui control;
– anomaliilor excepționale constatate;
– restul masei (mulțimii).
Dacă concluzia finală este că anomaliile sau erorile din mulțimea controlată depășesc rata de anomalii sau de erori așteptată, auditorul trebuie să întrebe dacă nu este necesară repunerea în cauză a aprecierii sale asupra controlului intern. Deciziile prealabile executării sondajului se pot prezenta schematic ca în Anexa nr. 5 (pag. 85).
Tehnica observării fizice
Observarea fizică este mijlocul cel mai eficace de verificare a existenței unui activ, însă nu aduce decât o parte din elementele probante necesare auditorului și anume numai existența bunului respectiv; celelalte elemente probante ca: proprietatea asupra bunului, valoarea atribuită etc, trebuie verificate prin alte tehnici.
Acțiunile întreprinse de auditor pe linia controlului stocurilor au ca obiective asigurarea că:
a) întreprinderea a prevăzut mijloace corespunzătoare care permit recenzarea activelor în condiții de fiabilitate; această fază a intervenției constă în studierea procedurilor de inventariere și se situează înaintea inventarierii propriu-zise;
b) aceste mijloace sunt puse în aplicare în mod satisfăcător , această fază constă în verificarea faptului că persoanele însărcinate cu inventarierea aplică în mod corect procedurile și se situează în timpul inventarierii propriu-zise;
c) lucrările de inventariere au fost corect valorificate; această fază constă în a controla dacă cantitățile recenzate sunt cele utilizate pentru evaluarea sumei stocurilor și se situează după inventarierea propriu-zisă;
Că tehnică de colectare a elementelor probante, aceasta este, de regulă, utilizată pentru ca auditorul să înțeleagă mai bine cum este organizată și efectuată o anumită procedură a auditului intern sau un anumit tip de control din cadrul procedurii respective.
Observarea fizică în cadrul organizării, efectuării și valorificării rezultatului inventarierii patrimoniului este singura tehnică ce îl poate asigura pe auditor că procedurile de inventariere au fost respectate.
Procedura confirmării directe
Este o tehnică ce constă în a cere unui terț, care are legături de afaceri cu întreprinderea verificată, să confirme direct auditorului informațiile privind existența operațiilor, a șoldurilor etc. Auditorul are latitudinea de a determina condițiile și întinderea acestei proceduri.
Procedura confirmării directe se demarează cu acordul conducerii întreprinderii supusă controlului; dacă aceasta nu se arată favorabilă pentru o astfel de procedură, auditorul se poate găsi în una din situații:
• sau consideră că tehnicile compensatorii de control îi aduc elemente suficiente de probă;
• sau consideră că alte controale nu-1 conduc la elemente probante și față de limitele impuse de conducerea întreprinderii, aceasta va suporta consecințele necesare cu privire la certificare.
Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului prevăd pentru creanțele și obligațiile întreprinderii verificarea și confirmarea extraselor de cont, iar pentru disponibilități aflate în conturi la bănci, inventarierea acestora prin confirmarea soldurilor din extrasele de cont emise de bănci cu cele din contabilitate.
În situația în care rezultatul inventarierii patrimoniului nu conține date și informații suficiente și juste, acesta este îndreptățit să folosească procedura confirmării directe, așa cum este ea prevăzută în normele de audit financiar.
Se demonstrează astfel ceea ce am arătat mai devreme: că elementele probante obținute direct de auditor sunt mai fiabile decât cele furnizate de către întreprinderea auditată.
Modalitatea de realizare a acestei proceduri, în cazul când nu s-au obținut confirmările necesare privind operațiunile de inventariere a patrimoniului, poate fi următoarea:
a) cererea de confirmare se redactează pe hârtie cu antetul întreprinderii auditate, conținând un text însușit de comun acord cu cel ce gestionează patrimoniul și semnarea de către acesta;
Tehnica examinării bilanțului contabil
Cu ocazia diverselor verificări și teste asupra conturilor, auditorii au putut aduna un număr de elemente probante care le-au permis să tragă concluzii pentru diferitele posturi și rubrici, ale conturilor anuale (bilanț, contul de profit și pierdere, anexe). Aceste controale (respectiv supravegherea gestiunii de către cenzori) i-au permis profesionistului să obțină o bună cunoaștere a întreprinderii, a activității sale, a variațiilor în raport cu exercițiul precedent.
Examinarea de ansamblu a bilanțului contabil are ca obiective principale verificarea dacă bilanțul, contul de profit și pierdere și anexele:
a) sunt coerente, ținând cont de cunoașterea generală a întreprinderii, de sectorul de activitate și de mediul social – economic;
b) sunt prezentate după principiile contabile și reglementările în vigoare;
c) țin cont de evenimentele posterioare datei de închidere;
d) prezintă o imagine fidelă, clară și completă a:
patrimoniului prin:
– ținerea corectă și la zi a contabilității;
– existența inventarierii patrimoniului, a corectei valorificări a acesteia și a cuprinderii acestui rezultat în bilanț;
– preluarea corectă în balanța de verificare a datelor din conturile sintetice și concordanța dintre acestea și conturile analitice;
– corecta efectuare a operațiilor legate de înregistrarea sau modificarea capitalului social;
– corecta evaluare a patrimoniului conform reglementarilor în vigoare;
– întocmirea bilanțului contabil pe baza balanței de verificare a conturilor sintetice;
– corelarea datelor din anexe cu cele din bilanț.
rezultatelor prin:
– întocmirea contului de profit și pierdere pe baza datelor din contabilitate privind perioada de raportare;
– stabilirea profitului net și a destinațiilor acestuia propuse adunării generale conform dispozițiilor legale.
situației financiare, prin:
– existența garanțiilor pentru împrumuturile și creditele obținute sau acordate de întreprindere;
– existența suficientă a resurselor financiare.
în mod deosebit, se va urmări ca anexele bilanțului contabil să respecte dispozițiile legale și să conțină toate informațiile necesare asigurării unei depline înțelegeri a bilanțului contabil de către destinatarii lui.
Auditorul trebuie să obțină elemente probante, suficient calitativ și cantitativ pentru a se asigura că anexele în conținutul lor, și informațiile furnizate sunt sincere și că dau, împreună cu celelalte documente de sinteză, o imagine fidelă a întreprinderii.
Tehnicile examinării bilanțului contabil se sprijină, în principal, pe examenul analitic și mai ales pe:
– stabilirea unor rate, obișnuite de analiză financiară și compararea lor cu cele din exercițiile precedente și din sectorul de activitate al întreprinderii;
– comparații între datele rezultând din bilanțul contabil și datele anterioare, posterioare și previzionare ale întreprinderii sau ale întreprinderilor similare;
– comparația în procente a cifrei de afaceri și a diferitelor posturi din contul de rezultat.
Această examinare analitică permite actualizarea și controlarea concluziilor trase cu ocazia examinării conturilor și procedurilor în etapele (fazele) precedente.
b) expedierea cererii de către auditor;
c) primirea direct de către auditor fie a cererii, dacă destinatarul nu a putut fi găsit, fie a răspunsului;
d) interpretarea și valorificarea datelor și informațiilor conținute de răspuns;
e) arhivarea metodică a cererii de confirmare directă și a răspunsului primit.
Procedura confirmării directe este utilizată atât în cadrul auditului statutar cât și a celui contractual.
Tehnica interviului
Tehnica interviului, este o metodă de investigație destinată cunoașterii în profunzime a comportamentului uman în însușirea și aplicarea unor proceduri componente ale auditului intern sau controlului conturilor.
Tehnica interviului presupune o discuție/dialogare între cel care aplică interviul, denumit intendent și subiectul (subiecții) interogat, denumit și intervievat.
Fiind o metodă delicată și pretențioasă, cere o perfecționare personală a celor care iau interviuri și care îi duce la:
mai bună înțelegere a ceea ce se petrece în sinea lor și în gândurile celorlalți în cursul interviului;
mai bună înțelegere a poziției intervievatului în contextul lui psihologic;
mai bună înțelegere a exprimării altuia;
mai bună situare a interviului în contextul mai vast al auditului financiar, în cadrul căruia el nu este decât un element;
mai bună apreciere în cursul interviului a modului în care au fost înțelese și aplicate procedurile.
Intendentului i se cere a fi o persoană pricepută, instruită în acest scop și având anumite calități: inventivitate, onestitate, exactitate în notarea răspunsurilor, adaptabilitate, să fie nici agresivă, dar nici prea sociabilă etc.
Interviul este axat pe o anumită temă și cu un anumit scop, ambele dinainte stabilite, în cadrul unui program precis elaborat, cu ajutorul unor anumite reguli adaptate domeniului investigat, denumite și ghiduri de orientare și chestionare.
Există 29 de feluri de interviuri, dintre care amintim:
Interviul liber, denumit și de profunzime, nedirijat, nestandardizat, nondirecționat, neformal, extensiv, care constă în înregistrarea intervievatului sau intervievaților de către intendent cu ajutorul unei foi de lucru, rolul acestuia fiind să-i facă pe aceștia să vorbească liber și pe larg, fără întrerupere, fără să-i influențeze într-un fel în expunerea ideilor, deși nu asigură obținerea unor informații cantitative, permite culegerea de idei din care se degajă ipoteze pentru interviuri viitoare.
Interviul cu chestionar, denumit și standardizat, direcționat, sistematizat, formal, intensiv, dirijat etc, pe care intervientul de obicei îl angajează cu un singur intervievat și care se desfășoară pe baza unor întrebări, într-o anumită ordine și formă stabilite, de la care intervientul nu se abate.
Luarea unui interviu cere un mare efort mintal, este o muncă anevoioasă și nu trebuie efectuată mai mult de două ore consecutiv.
În cadrul acțiunii de verificare a bilanțului contabil auditorul (cenzor, expert contabil sau contabil autorizat cu studii superioare) își dirijează diligentele sale verificând și satisfacerea următoarelor reguli:
a) Reguli generale:
Pentru ca bilanțul contabil să fie întocmit conform reglementarilor în vigoare, auditorul trebuie să se încredințeze, în special că:
– principiul prudenței și al continuității activității sunt respectate. în cazul încetării parțiale sau totale a activității, auditorul ține seama de incidențele previzibile la încheierea exercițiului;
– principiul independenței exercițiului a fost aplicat; auditorul verifică dacă cheltuielile și veniturile aferente exercițiului respectiv au fost înregistrate;
– bilanțul contabil este întocmit sub o formă comparativă, metodele de evaluare și prezentare fiind identice cu cele ale anului precedent; dacă intervin modificări, ele să fie înscrise și justificate în anexă;
– elementele de activ și pasiv sunt evaluate separat fără să se opereze compensații;
– bilanțul de deschidere corespunde cu bilanțul de închidere a exercițiului precedent;
– auditorul procedează pentru fiecare cont, la verificarea contabilă, a credibilității componentelor sale și ale soldului său;
– datele de inventar ale elementelor de activ și de pasiv sunt regrupate, după caz, în registrul inventar, cantitativ și valoric, după caz. Auditorul procedează la o comparare între valorile contabile și valorile de inventar furnizate de întreprindere, apreciind credibilitatea lor.
b) Reguli particulare privind:
1) Bilanțul;
– capitalurile proprii; auditorul verifică înregistrarea în conturile capitalurilor proprii ale operațiilor efectuate acestora conform deciziilor adunării generale;
– împrumuturi și datorii asimilate; auditorul cere să i se comunice documentele care îi permit să urmărească în detaliu operațiile respective;
– imobilizări; auditorul verifică ținerea documentelor care permit să se urmărească în detaliu operațiile aferente tuturor imobilizărilor și amortizarea lor;
– stocuri și producție în curs de execuție; auditorul cere să i se prezinte situația detaliată și cifrată a stocurilor și producției în curs de execuție, ca și pentru provizioanele aferente constituite pentru deprecierea acestora, întocmite la data închiderii exercițiului sau la o dată cât mai apropiată.
Auditorul obține din partea conducerii întreprinderii descrierea metodelor utilizate pentru evaluarea stocurilor și a producției în curs. El se asigură de conformitatea acestor metode cu regulile în vigoare și verifică aplicarea lor, prin sondaj;
– conturile de terți; auditorul cere să i se remită, după caz:
balanțele conturilor analitice, asigurându-se de concordanța lor cu conturile generale, sintetice;
un inventar al creanțelor și datoriilor existente la finele exercițiului; Auditorul analizează, eventual prin sondaj, soldurile conturilor de terți plecând de la documentele și informațiile contabile la dispoziția sa. El cere să se procedeze la efectuarea corecturilor pe care le găsește necesare.
conturile de regularizare și asimilare; auditorul verifică încorporarea sau neîncorporarea în aceste conturi numai a conturilor de cheltuieli și venituri care se referă strict la conținutul acestora;
conturile de provizioane; auditorul verifică constituirea acestora pe baza documentelor justificative necesare și înregistrarea corespunzătoare în bilanț sau anexe;
El se asigură că aceste provizioane sunt bine contabilizate ținând cont de riscurile și pierderile intervenite între data închiderii exercițiului și întocmirea bilanțului și data verificării acestuia de către auditor.
o conturile de trezorerie; auditorul se asigură că întreprinderea întocmește periodic o situație comparativă a șoldurilor fiecărui cont de trezorerie din contabilitate și din extrasele de cont bancare; el controlează aceste situații comparative cel puțin o dată pe an;
2) Contul de rezultat al exercițiului (contul de profit și pierdere);
La sfârșitul exercițiului, auditorul:
– examinează unele conturi de cheltuieli cum ar fi: chiriile, primele de asigurare, comisioanele și onorariile, impozitele, salariile, cheltuielile sociale, împrumuturile și creditele, declarațiile de impunere, diverse contracte și plăți făcute în contul acestora;
– examinează bazele de impozitare stabilite în materie de taxe și impozite asupra conturilor de venituri;
– examinează, eventual cu conducerea întreprinderii, insuficiențele și anomaliile constatate și propune, dacă este cazul, efectuarea înregistrărilor corespunzătoare în măsura în care ele sunt justificate;
– examinează situația comparativă a diverselor conturi de venituri și cheltuieli, analizând soldurile intermediare de gestiune rezultate, stabilind concluziile ce se impun;
3) Anexele;
Auditorul cere să i se remită anexele la bilanțul contabil, analizând:
– evoluția conturilor prezentate de aceste anexe, măsurile luate de conducerea întreprinderii sau propuse de aceasta;
– respectarea modului și metodelor de evaluare a posturilor din bilanț și din contul de profit și pierdere;
– metodele utilizate pentru calculul amortizării și provizioanelor și fundamentarea lor.
Examinarea analitică efectuată la nivelul fiecărui component al rezultatului, veniturilor și cheltuielilor, permite auditorului să se familiarizeze cu patrimoniul clientului și să identifice unele riscuri specifice auditului sau probleme posibile de natură contabilă sau de audit.
Controlul înregistrărilor contabile ale operațiilor urmărește verificarea contabilizării operațiilor și, în mod deosebit, faptul că:
a. Toate operațiile au făcut obiectul unei înregistrări (exhaustivitate).
Tehnicile de audit intern, care sunt curent utilizate pentru a evita uitarea sau omiterea de înregistrări, sunt:
existența și respectarea secvențelor (seriilor) numerice: atunci când există o urmare a acestor secvențe, uitarea efectuării unei înregistrări devine puțin probabilă, întrucât vor fi detectate prin ruptura secvenței numerice;
compararea documentelor aferente aceleiași operații: aceiași operație dă naștere la mai multe documente; de exemplu, procurarea unor bunuri provoacă, cel mai adesea, emiterea unei comenzi, a unui aviz de expediție sau factură, a unei note de recepție în depozit, a unui efect de comerț sau a unui cec de achitare a obligațiilor către furnizor;
ținerea fișelor de cont, asigură arhivarea informațiilor;
ținerea scadențelor de plăți sau încasări: de exemplu, responsabilul contabilității ține lista obligațiilor fiscale ș.a.
b. Orice înregistrare este justificată printr-o operație (controlul realității). Aceasta" se realizează prin:
controale fizice periodice (inventariere);
confirmări exterioare de la terți.
c. Nu există erori în contabilizarea sumelor (controlul exactității). Aceasta se realizează prin:
comparații globale: atunci când aceleași operații fac obiectul' a două totalizări, există avantajul comparării cifrelor obținute; de exemplu, la controlul încasărilor, suma cecurilor totalizate de serviciul care le-a primit va fi comparată cu suma înscrisă în contul „Conturi curente la bănci";
controale aritmetice: constau în a reface sistematic unele calcule: de exemplu, compartimentul comercial verifică facturile furnizorilor în scopul de a se asigura că nici o emisiune nu a fost omisă.
Capitolul 2. Organizarea și desfășurarea misiunii de audit public intern
2.1. Pregătirea misiunii de audit
Pregătirea unei misiuni de audit presupune urmărirea urmatorelor etape: inițierea auditului, notificarea privind declanșarea misiunii de audit public intern, colectarea și preluarea informațiilor, identificarea și analiza riscurilor, elaborarea programului de audit public intern, ședința de deschidere.
Inițierea auditului
Procedura privin inițierea misiunii de audit consta în întocmirea unor documente ce au ca scop autorizarea misiunii de audit și asigurarea independenței auditorilor fata de cei auditați.
Autorizarea se face prin întocmirea și transmiterea ordinului de serviciu echipei de auditori interni, de către șeful compartimentului de audit public intern. Ordinul de serviciu reprezintă mandatul de intervenție dat de către compartimentul de audit public intern și repartizează sarcinile de serviciu auditorilor pentru ca aceștia să poată începe misiunea de audit.
Independența auditorilor în raport cu entitatea auditată este asigurată prin întocmirea declarații de independentă, astfel se verifica incompatibilitățile acestora fata de conducerea și personalul entității audiate. În cazul existenței unor incompatibilități, auditorul în cauză nu va mai fi desemnat să efectueze auditul intern sau se va proceda la transferul atribuțiilor intre auditori.
Notificarea privind declanșarea misiunii de audit public intern
Compartimentul de audit public intern va înștiința printr-o notă oficială structura auditata cu cel puțin 10 zile înainte de declanșarea misiunii de audit. În această notificare se va menționa și durata acesteia, scopul misiunii și principalele obiective vizate, dar și informații asupra intervențiilor la fața locului al căror program se stabilește ulterior, de comun acord.
Colectarea și prelucrarea informațiilor
În această etapă auditorii interni solicita și colectează informații cu caracter general despre entitatea auditată, acestea trebuind să fie utile și pertinente pentru ca auditorii să poată identifica organizarea și structura unității auditate, cadrul general de funcționare, nivelele de administrare conform organigramei, evaluarea riscurilor semnificative pentru a identifica punctele tari și punctele slabe ale instituției, etc.
Prelucrarea informațiilor consta în analiza rezultatelor controalelor precedente, analiza cadrului normativ ce reglementează unitatea ctivitatea entității auditate, analiza factorilor care pot împiedica bună derulare a misiunii de audit public intern.
Identificarea și analiza riscurilor
Toate evenimentele, acțiunile sau situațiile care pot împiedica entitatea publica să își atingă obiectivele reprezintă riscuri.
Identificarea riscurilor reprezintă o etapă importantă în cadrul unei misiuni de audit deoarece pe această bază se întocmește programul de audit.
Riscurile pot fi:
financiare – plăti nesecurizate, nedetectarea operațiilor cu risc;
de organizare – insuficientă organizare a resurselor umane, documentație incompletă sau neactualizata;
operaționale – arhivare necorespunzătoare a documentelor justificative, neînregistrare în evidențele contabile;
generate de schimbări structurale, legislative, manageriale, etc.
Auditorii interni trebuie să introducă în procesul de indentificare a riscurilor și pe cele depistate în cursul altor misiuni.
Conform normelor generale privind activitatea de audit public intern, pentru evaluarea riscurilor trebuiesc parcurse următoarele etape:
listarea activităților auditabile precum și a interdependențelor dintre acestea;
Identificarea activităților auditabile presupune detalierea fiecărei activități în operații succesive ca și componente elementare ale unui domeniu auditat.
identificarea riscurilor, amenințărilor inerente posibile, asociate acestor activități, prin determinarea impactului financiar al acestora;
Impactul financiar constituie efectul generat de către risc în cazul în care acesta s-ar produce. Tehnicile cel mai des utilizate pentru identificarea riscurilor sunt: intervievarea responsabililor de la nivelurile activităților strategice sau operaționale, sondajul și chestionarul, comparații, grupări, cercetări, etc.
stabilirea factorilor de analiză a riscurilor și a nivelurilor de apreciere a acestora;
Factorii de risc reprezintă elementul pe baza căruia se constată probabilitatea ca anumite evenimente să aibă un efect negativ asupra obiectului auditat.
stabilirea nivelului riscului pentru fiecare criteriu în parte și clasarea lor prin utilizarea unei scări de valori pe 3 nivele: risc mic, risc mediu, risc mare;
Nivelul de apreciere a riscului reflecta impactul acestuia asupra activității.
elaborarea tabelului cu puncte tari și puncte slabe prin ierarhizarea operațiunilor/activităților ce urmează a fi auditate.
Tabelul punctelor tari și punctelor slabe prezintă rezultatul evaluării fiecărei activități analizate și permite oerarhizarea riscurilor în scopul orientării activității de audit public intern.
Elaborarea programului misiunii de audit public intern
Programul misiunii de audit public intern este un document intern de lucru al compartimentului de audit public intern, care se întocmește în baza informațiilor cu privire la misiunea de audit public inetrn și a analizei riscurilor. În baza programului de audit intern se asigura repartizarea sarcinilor și planificarea activităților, de către supervizor, și asigurarea că au fost luate în considerare toate aspectele referitoare la obiectivele misiunii de audit.
Programul de audit intern trebuie să cuprindă denumirea misiunii de audit, etapele privind derularea misiunii, obiectivele auditului, activitățile efectuate pentru atingerea obiectivelor stabilite și timpul alocat fiecărei activități, locul desfășurării activităților.
În baza programului misiunii de audit intern se întocmește programul preliminar al intervențiilor la fața locului, care prezintă în mod detaliat lucrările pe care auditorii își propun să le efectueze, respectiv studiile, cuantificările, testele, validarea acestora cu materiale probante și perioadele în care se realizează aceste verificări la fața locului.
Programul intervențiilor la fața locului trebuie să cuprindă: obiectivele misiunii de audit, obiectele auditabile, tipul verificării, locul testării, durata testării, auditorii.
Obiectivele se stabilesc pentru fiecare misiune în parte și abordează procesele care privesc riscurile, controlul și guvernanta organizației.
Programul trebuie să fie aprobat înainte de implementarea să și orice ajustări trebuiesc aprobate cu promptitudine. Acesta poate varia din punct de vedere al formei și conținutului în funcție de natura misiunii.
f) Ședința de deschidere
Ședința de deschidere a intervenției la fața locului se desfășoară la unitatea auditată, cu participarea auditorilor interni și a personalului entității auditate.
Ordinea de zi a ședinței de deschidere trebuie să cuprindă:
prezentarea auditorilor interni;
prezentarea obiectivelor misiunii de audit public intern;
stabilirea termenelor de aducere la cunoștința a unității auditate a stadiului verificărilor;
prezentarea tematicii în detaliu;
acceptarea calendarului întâlnirilor;
asigurarea condițiilor materiale necesare derulării misiunii de audit public intern;
Entitatea auditată poate solicita amânarea misiunii de audit public intern, în cazuri justificate (interese speciale, lipsa timpului, alte circumstanțe). Amânarea se discută împreună cu compartimentul de audit public intern și notificata la conducătorul entității publice.
Ședința de deschidere se finalizează cu încheierea minutei ședinței de deschidere, care cuprinde mențiuni generale, cum ar fi : data ședinței de deschidere, participanții la ședință, aspectele importante discutate, semnăturile participanților.
2.2. Desfășurarea propriu-zisă a misiunii de audit public intern
După ce etapele pregătitoare ale pregătirii misiunii de audit intern au fost parcurse, pasul următor îl reprezintă intervenția la fața locului, desfășurarea propriu-zisă a auditului intern.
Intervenția la fața locului consta în colectarea dovezilor, analiza acestora, constatarea și raportarea neregulilor, revizuirea documentelor de lucru urmată de ședința de închidere.
Colectarea dovezilor
Scopul acestei proceduri consta în obținerea de probe de audit adecvate și relevante petru formularea concluziilor și recomandărilor. Pe măsură ce auditorul intern aplica tehnicile și instrumentele de audit, probele obținute pot determina auditorul să modifice natura, momentul său aria de cuprindere a altor proceduri de audit planificate.
Auditorul are în vedere o abordare pentru auditarea fiecărei categorii de operațiuni, putând utiliza trei modalități: testarea directă, proceduri analitice și teste de control.
Testarea directă presupune că auditorul să efectueze teste asupra fiecărei operațiuni luată individual. În cazul procedurilor analitice, auditorul compara informațiile financiare cu date din alte surse. În cazul testelor de control, auditorul confirma că sistemele de control intern sunt adecvate și apoi verifică dacă acestea funcționează potrivit destinației.
Tehnicile folosite în cadrul acestei etape sunt:
verificarea – asigura eficacitatea controalelor interne, validarea și confirmarea acurateții înregistrărilor, documentelor și declarațiilor în conformitate cu legile și regulamentele. Procedeele de verificare sunt:
comparația: confirma identitatea unei informații după obținerea acesteia din mai multe surse diferite;
examinarea: presupune detectarea erorilor sau a neregulilor;
recalcularea: consta în verificarea calculelor matematice;
confirmarea: informația este validata dacă este confirmată din mai multe surse;
garantarea: consta în a da asigurări în ceea ce privește veridicitatea tranzacțiilor înregistrate prin examinarea documentelor justificative;
urmărirea: se fac verificări începând cu documentele justificative către articolul înregistrat, cu scopul de a verifica înregistrarea tuturor tranzacțiilor.
observarea fizică – presupune constatarea existenței fizice a anumitor elemente materiale;
analiza – activitățile unei entități sunt împărțite în elemente, care pot fi izolate, cuantificate, identificate, evaluate și măsurate distinct;
interviul – este realizat de către auditorii interni prin chestionarea persoanelor implicate. Informațiile primate trebuiesc justificate prin documente justificative.
Constatarea și raportarea neregulilor
În cazul în care auditorii au ajuns la concluzia că s-au comis nereguli, acestea se vor raporta conducătorului compartimentului de audit prin transmiterea formularului de constatare și raportare a neregulilor. Aceasta raportare se face cel târziu a doua zi. Formularul trebuie să conțină constatarea și actele normative inculcate precum și recomandări și/sau anexe.
Revizuirea documentelor de lucru
Revizuirea se efectuează de către auditorii interni înainte de întocmirea raportului proiectului Raportului de audit intern, pentru a se asigura că documentele sunt pregătite în mod corespunzător.
Tot acum se constituie și dosarele de audit public intern:
Dosarul permanent care cuprinde următoarele secțiuni:
Secțiunea A – raportul de audit public intern și anexele acestuia: ordinal de serviciu, declarația de independentă, rapoarte, teste, fișele de constatare a neregulilor, programul de audit;
Secțiunea B – administrativă, cu următoarele componente: notificarea privind declanșarea misiunii de audit public intern, minuta ședinței de deschidere, minuta reuniunii de conciliere, minuta ședinței de închidere, corespondenta cu entitatea auditată;
Secțiunea C – documentația misiunii de audit intern: regulamente, norme și legi aplicabile, strategii interne, proceduri de lucru, informații financiare, rapoarte de audit public intern anterioare, informații referitoare la posturile cheie din entiatea auditata, documentația analizei riscurilor;
Secțiunea D – supervizarea și revizuirea desfășurării misiunii de audit public intern și arezultatelor acesteia: revizuirea raportului de audit public intern, răspunsurile auditorilor la revizuirea raportului de audit public intern.
Dosarul documntelor de lucru: cuprinde copii xerox a documentelor justificative, extrase din acestea, care trebuie să confirme concluziile auditorilor interni.
Dosarele de audit public intern sunt proprietatea entității auditate și sunt confidențiale. Ele trebuiesc păstrate și arhivate în conformitate cu reglementările legale, chiar dacă recomandările din raportul de audit public intern au fost îndeplinite.
Ședința de închidere
Ședința de închidere a intervenției la fața locului are rolul de a prezenta opinia auditorilor interni, a recomandărilor finale, a calendarului de implementare a acestora. La finalul ședinței se întocmește minuta ședinței de închidere.
2.3. Raportul de audit public intern și urmărirea recomandărilor
Raportului de audit public intern cuprinde o sinteză a pricipalelor constatări și recomandări. În vederea redactării raportului de audit public intern, primul pas îl constituie elaborarea proiectului de audit public intern, urmat de transmiterea de către auditori a proiectului de audit public intern, reuniunea de conciliere în care se analizează constatările și recomandările auditorilor, iar în final toate informațiile se constituie sub forma raportului final.
Proiectul raportului de audit public intern se elaborează cu scopul de a prezenta cadrul general, obiectivele, constatările, concluziile și recomandările audotorilor interni. Elaborarea acestuia se bazează pe dovezile colectate și raportate în fișele de constatare și raportare a neregulilor precum și a celorlalte documente de lucru.
În elaborarea proiectului Raportului de audit public intern trebuiesc respectate următoarele cerințe:
– limbajul să fie cât mai uzual iar exprimarea cât mai concretă;
– evitarea utilizării a unor expresii imprecise (se pare că, uneori, în general);
– constatările trebuie să aparțină obiectivelor misiunii de audit public intern și să fie susținute de documente justificative;
– raportul trebuie să exprime opinia auditorilor interni, ca urmare a constatărilor efectuate;
– recomandările trebuie să fie în concordanță cu constatările șiș a determine reducerea riscurilor potențiale;
Structura proiectului de Raport de audit public intern trebuie să cuprindă:
scopul și obiectivele misiunii de audit public intern;
date de identificare a misiunii de audit ( bază legală, ordinul de serviciu, auditorii, entitatea auditată, durata acțiunii de audit, perioada auditată);
modul de desfășurare a auditului intern ( metode și tehnici utilizate, materiale întocmite pe parcursul acțiunii de audit);
constatări;
concluzii și recomandări;
Proiectul de raport de audit intern este transmis structurii auditate, iar aceasta își poate formula un punct de vedere și îl poate aduce la cunoștința auditorilor în termen de 15 zile. Auditorii vor analiza opinia entității auditate, iar în cazul în care există divergențe cele două părți vor organiza o reuniune de conciliere. La finalul reuniunii se întocmește o mânuță privind desfășurarea acesteia.
După acceptarea recomandărilor formulate de către echipa de audit se poate trece la formularea raportului final de audit intern. Raportul va avea aceeași structură ca și proiectul de raport al auditului intern. Raportul va include și modificările discutate și convenite în cadrul reuniunii de conciliere și va fi însoțit de o sinteză a princuipalelor constatări și recomandări și va fi trimis spre avizare șefului compartimentului de audit public intern. După avizarea recomandărilor cuprinse în Raport, acestea vor fi comunicate entității auditate.
Obiectivul acestei etape este asigurarea că recomandările menționate în Raportul de audit public intern sunt aplicate întocmai, în termenele stabilite, în mod eficace și că, conducerea a evaluat riscul de neaplicare a acestor recomandări. Conducerea structurii auditate trebuie să informeze compartimentul de audit public intern asupra modului de implementare a recomandărilor.
În vederea aplicării recomandărilor din raportul de audit public intern, entitatea auditată va întocmi un plan de acțiune și un calendar privind îndeplinirea acestuia. Auditorii intern întocmesc o fisă de urmărire a recomandărilor și verifică implementarea acestora la termenele convenite împreună cu unitatea auditată, care se obliga să trimită auditorilor o notă informative cu stadiul implementării recomandărilor din raportul de audit public intern.
Capitolul 3. Studiu de caz privind exercitarea auditului public intern la Grădiniță nr.1 Brăila de către Primăria Brăila
3.1. Prezentarea generala a institutiei
Grădinița de copii nr.1 din Brăila este o unitate de învățământ preșcolar, care funcționează în baza Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, care cuprinde norme referitoare la organizarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular, în conformitate cu legea învățământului nr.84/1995, republicata, cu modificările și completările ulterioare, și cu Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare. Aceasta, ca instituție bugetară, se afla, din punct de vedere administrativ, în subordinea Primăriei Brăila, care îi susține funcționarea prin alocări de la bugetul local.
Fiind o instituție publica de mici dimensiuni, aceasta nu deține un compartiment de audit intern, astfel ca misiunea de audit este inițiată de entitatea imediat superioară, Primăria, care deține un Birou de Audit Public Intern. Notificarea este trimisă cu 10 zile înainte de declanșarea misiunii de audit public intern, care va examina responsabilitățile asumate de către conducerea instituției și va determina dacă aceasta își îndeplinește obligațiile în mod eficient.
3.2. Desfasurarea misiunii de audit
Misunea de audit vizează activitatea financiar contabila pe perioada anului 2010, mai precis organizarea registrelor de contabilitate, conducerea contabilității, elaborarea contului de execuție bugetară, organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului, organizarea și efectuarea controlului financiar preventiv.
Biroul de audit intern al Primariei instiinteaza printr-o notificare institutia de invatamant cu privire la declansarea misiunii de audit public intern in care se mentioneaza durata acesteia, data la care aceasta va incepe, tema misiunii si scopul ei, precum si documentatia care va fi analizata de catre auditori.
ROMÂNIA grădinița cu program PRELUNGIT Nr. 1 Brăila
JUDEȚUL BRĂILA DATA
MUNICIPIUL BRAILA —
PRIMAR
Nr. ….. din …………
NOTIFICAREA PRIVIND DECLANȘAREA MISIUNII DE AUDIT PUBLIC INTERN Către: GRĂDINIȚA NR. 1 De la : Biroul Audit Intern Ref: Activitatea financiar contabilă pe perioada anului 2010
Stimată Doamnă Director,
In conformitate cu Planul anual de audit public intern pe anul 2010, urmează ca în perioada 17.01.2011 – 04.02.2011 să efectuăm o misiune de audit public intern cu tema : Activitatea financiar contabilă pe perioada anului 2010.
Auditul va examina responsabilitățile asumate de către conducerea intituției și va determina dacă aceasta își îndeplinește obligațiile sale într-un mod efectiv și eficient.
Vă vom contacta ulterior pentru a stabili de comun acord o ședință de deschidere în vederea discutării diverselor aspecte ale misiunii de audit, cuprinzând :
prezentarea auditorilor;
prezentarea principalelor obiective ale misiunii de audit public intern;
programul intervenției la fața locului;
scopul misiunii de audit public intern;
alte aspecte.
Pentru o mai bună înțelegere a activității dumneavoastră, vă rugăm să ne puneți la dispoziție următoarea documentație necesară:
bilanțul contabil și contul de execuție bugetară
balanțe analitice
balanțe de verificare sintetice
note contabile cu documente justificative
statele de funcții
i
statele de plată
-documente justificative și de procedură privind achizițiile de bunuri și prestări de servicii.
/
Auditorii impreuna cu conducerea institutiei de invatamant elaboreaza apoi un plan de interventie la fata locului care cuprinde planificarea activitatilor, timpul alocat fiecarei activitati, studiile si testele pe care le vor efectua, materialele probante, obiectivele misiunii de audit, auditorii, locul desfasurarii activitatilor.
Dupa stabilirea planului de actiune, urmeaza desfasurarea propriu-zisa a misunii de audit public intern, care incepe cu Minuta sedintei de deschidere:
MINUTA ȘEDINȚEI DE DESCHIDERE
Entitatea publică: UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUN. BRĂILA
Structura auditată: GRĂDINIȚĂ NR. 1 BRĂILA
A.Mențiunigenerale:
Tema misiunii de audit: Activitatea financiar contabilă pe perioada anului 2010 Perioada auditată : 01.01.2010-31.12.2010
întocmit de: Data :20 .01.2011 ;
Verificat de: Data:20 .01.2011
Lista participanților: –
B. Stenograma ședinței de deschidere
Ședința de deschidere a început prin prezentarea auditorilor, urmate de i discuții privind scopul auditului, obiectivele de urmărit și modalitățile de lucru, precum și asigurarea condițiilor materiale necesare derulării misiunii. Directorul instituției precum și salariații acesteia au fost informați asupra modului de desfășurare a misiunii de audit, scopul și documentele ce vor fi analizate.
Interventia la fata locului consta in analiza documentelor puse la dispozitie de catre entitatea auditata, prin persoanele responsabile, si identificarea problemelor si raportarea lor, colectarea dovezilor prin analiza documentelor justificative.
Printre problemele identificate de auditorii interni se numără:
înregistrarea în balanță de verificare din anul 2010 a unor imobilizări corporale în cursin suma de 279.668,54 lei reprezentând lucrări de investiții finalizate în anii precedenți și neînregistrate ca active fixe puse în funcțiune;
plata sumei de 673,83 lei în data de 29.06.2010 către Electrică S.A. fără a avea factura;
inventarierea patrimoniului s-a efectuat fără a fi parcurse toate procedurile prevăzute de legislația în vigoare (patrimniul public nu este inventariat pe liste de inventariere separate, nu s-au inventariat disponibilitățile în numerar sau în conturi aflate la bănci sau aflate la unitățile Trezoreriei Statului, procesul verbal nu este aprobat de conducerea instituției și nu este înregistrat.
Fiecare neregula gasita este trecuta in fise de constatare care contin problema identificata, recomandari si/sau anexe.
PRIMARIA MUNICIPIULUI BRĂILA
BIROUL AUDIT INTERN
TEMA MISIUNII DE AUDIT PUBLIC INTERN: Activitatea financiar contabilă pe perioada anului 2010
FISA DE IDENTIFICARE SI ANALIZA A PROBLEMEI NR.2.1 DATA REALIZĂRII: 21.01.2011
ÎNTOCMIT, GRĂDINITA NR.1
Auditori Director
Adm. financiar
ț
PRIMARIA MUNICIPIULUI BRĂILA
BIROUL AUDIT INTERN
TEMA MISIUNII DE AUDIT PUBLIC INTERN: Activitatea financiar contabilă pe perioada anului 2010
DATA REALIZĂRII: 24.01.2011
FISA DE IDENTIFICARE SI ANALIZA A PROBLEMEI NR.2.2
PRIMARIA MUNICIPIULUI BRĂILA
BIROUL AUDIT INTERN
TEMA MISIUNII DE AUDIT PUBLIC INTERN: Activitatea financiar contabilă pe perioada anului 2010
DATA REALIZĂRII: 26.01.2011
FISA DE IDENTIFICARE SI ANALIZA A PROBLEMEI NR.2.3
ECHIPA DE AUDIT,
GRĂDINIȚĂ NR.l
Director
Adm. Financiar
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRĂILA
BIROUL AUDIT INTERN
INTERVIU NR. 4.2
privind exercitarea controlului financiar preventiv propriu
adresat doamnei ………….. – Administrator financiar
întrebarea 1: In cadrul entității există responsabili cu controlul financiar preventiv?
Răspuns 1:
întrebarea 2: Normele generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv aprobate prin OMFP nr. 522/2003, cu modificările și completările ulterioare se respectă în cadrul entității?
Răspuns 2:
întrebarea 3: La nivelul entității există decizie de numire a persoanelor împuternicite să exercite CFP
Răspuns 3:
întrebarea 4: Există aprobarea ordonatorului principal de credite pentru persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv?
Răspuns 4:
întrebarea 5. Persoana împuternicită să exercite CFP are în fișa postului ca sarcini de serviciu actualizarea normelor metodologice proprii de CFP?
Răspuns 5:
întrebarea 6: Mai aveți ceva de adăugat?
Răspuns 6:
Data:
26.01.2011
Auditori interni, Intervievat,
PRIMARIA MUNICIPIULUI BRĂILA
BIROUL AUDIT INTERN
TEMA MISIUNII DE AUDIT PUBLIC INTERN: Activitatea financiar contabilă pe perioada anului 2010
DATA REALIZĂRII: 28.01.2011
FISA DE IDENTIFICARE SI ANALIZA A PROBLEMEI NR.5.2
Echipa de audit, Gradinita Nr.1
Director
Adm.financiar
NOTĂ DE RELAȚII NR. 5.2.
privind organizarea activității de inventariere a patrimoniului
adresat doamnei ………..- Director
Data: 28.01.2011
Auditori interni, Director,
Tehinicile de audit utilizate in identificarea riscurilor sunt: verificarea, observarea fizică, interviul și analiza, iar printre documentele verificate se număra registrele de contabilitate, statele de salarii, inventarierea anuală a patrimoniului, situațiile financiare anuale, programul de achiziții, contractele de achiziții, raportul de audit anterior, etc.
Dupa parcurgerea acestei etape are loc sedinta de inchidere urmata de minuta sedintei de inchidere:
MINUTA ȘEDINȚEI DE ÎNCHIDERE
B. Stenograma ședinței de închidere
în cadrul ședinței de închidere au fost discutate principalele constatări și concluzii efectuate de către echipa de auditori interni și au fost comentate recomandările care urmează a fi implementate pentru eliminarea deficiențelor constatate.
Recomandările formulate au menirea de a ajuta conducerea structurii j auditate în luarea unor decizii pentru eliminarea deficiențelor constatate. Constatările și recomandările discutate pe parcursul misiunii de audit rămân definitive în proiectul de raport.
C. Prin semnarea Minutei de închidere, structura auditată recunoaște restituirea tuturor documentelor puse la dispoziția auditorilor în timpul desfășurării misiunii de audit public intern
3.3. Raportul deaudit public intern
Dupa sedinta de inchidere s-a trecut la elaborarea proiectului de raport de audit public intern in care s-au prezentat concluziile si recomndarile auditorilor intern. Acesta se bazeaza pe dovezile colectate si raportate in fisele identificare si analiza a problemei precum si a celorlalte documente de lucru.
Institutia auditata nu are obiectii asupra celor constatate si accepta recomandarile auditorilor. Pe baza proiectului raportului de audit public intern se trece la formularea raportului final, care prevede urmatoarele:
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRĂILA
BIROUL AUDIT INTERN
RAPORT DE AUDIT
PRIVIND
ACTIVITATEA FINANCIAR CONTABILĂ PE PERIOADA ANULUI 2010
LA
GRĂDINIȚA NR.1
BRĂILA
FEBRUARIE 2011
ECHIPA DE AUDIT:
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRĂILA
BIROUL AUDIT INTERN
ACTIVITATEA FINACIAR CONTABILA PE PERIOADA ANULUI 2010
GRĂDINIȚA NR. 1 BRĂILA
INTRODUCERE
Baza legală a acțiunii de auditare
In baza Legii nr.672/2002 privind auditul public intern, a OMF nr.38/2003, a planului de audit aprobat pentru anul 2011, s-a dispus efectuarea misiunii de audit cu tema: Activitatea financiar contabilă pe perioada anului 2010.
Prin ordinul de serviciu ni".8 din 14.01.2011, pentru efectuarea misiunii de audit public intern a fost desemnată echipa de auditori formată din …………. și ………… .
Perioada supusă auditării: 01.01.2010 – 31.12.2010
Durata misiunii de audit: 17.01.2011 – 04.02.2011
Scopul acțiunii de auditare constă în:
asigurarea completitudinii și corectitudinii conducerii registrelor de contabilitate;
asigurarea respectării principiilor generale ale contabilității;
asigurarea respectării regulilor de evaluare a elementelor de activ și de pasiv;
asigurarea aplicării corecte a normelor metodologice privind elaborarea bilanțului contabil;
asigurarea respectării reglementărilor contabile în conformitate cu directivele europene.
Obiectivele acțiunii de auditare au urmărit:
Organizarea registrelor de contabilitate
Conducerea contabilității
Elaborarea contului de execuție bugetară
Organizarea și efectuarea controlului financiar preventiv
Organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului
Tipul de audit – audit de conformitate/regularitate.
Tehnicile de audit intern utilizate:
verificarea – se realizează în vederea asigurării validității, realității și acurateței înregistrărilor în contabilitate a documentelor și a concordanței cu legile și regulamentele în vigoare, precum și a eficacității controlului intern prin următoarele tehnici de verificare:
– comparația: pentru confirmarea identității unor informații, după obținerea lor din două sau mai multe surse diferite;
examinarea: pentru detectarea erorilor și/sau iregularităților;
– recalcularea: verificarea algoritmilor de calcul și a calculelor matematice;
– punerea de acord: pentru realizarea procesului de potrivire a doua categorii diferite de înregistrări;
– confirmarea: pentru solicitarea informațiilor din mai multe surse independente cu scopul validării acestora;
– garantarea: pentru verificarea realității tranzacțiilor înregistrate pornind de la examinarea înregistrărilor spre documentele justificative;
urmărirea: pentru verificarea procedurilor de la documentele justificative spre articolul înregistrat în vederea stabilirii realității înregistrării în totalitate a tranzacțiilor.
Alte tehnici de audit:
observarea fizică: în vederea formării unei păreri proprii privind modul de întocmire și emitere a documentelor;
interviul: se realizează de către auditorii interni prin intervievarea persoanelor auditate implicate și interesate și informațiile primite, care trebuie să fie susținute de documente.
analiza, constă în descompunerea unei entități în elemente, care pot fi izolate, identificate, cuantificate și măsurate distinct.
Instrumentele de audit intern care s-au utilizat:
Listă de verificare – LV: utilizată pentru stabilirea condițiilor de regularitate pe care trebuie să le îndeplinească fiecare domeniu auditabil. Cuprinde un set de operații ce trebuie parcurse de auditor pentru a analiza activitățile de control intern încorporate în proceduri, existența responsabilităților pentru efectuarea acestora și permite stabilirea testelor de conformitate atunci când sunt semnalate diferite disfuncționalități.
Documentele examinate în cadrul entității auditate privind activitatea fmanciar-contabilă au vizat documentația aferentă perioadei auditate, respectiv:
registrele de contabilitate;
documentele justificative care stau la baza înregistrărilor operațiilor în contabilitate;
state de personal;
statele de salarii;
balanțele de verificare sintetice și analitice întocmite periodic;
angajamentele bugetare și legale;
situatiile financiare anuale;
inventarierea anuală a patrimoniului;
fișele de evaluare a performanțelor profesionale;
normele proprii privind exercitarea CFP;
programul de achiziții, contractele de achiziții
raportul de audit anterior;
Documentele elaborate pe timpul auditării activității, în principal sunt:
lista obiectivelor auditabile
analiza riscurilor;
clasarea operațiilor;
tabelele punctelor tari și slabe;
tematica în detaliu a misiunii de audit;
programul de audit intern;
programul intervenției la fața locului;
liste de verificare structurate pe obiective;
teste;
liste de control;
fișe de identificare și analiză a principalelor probleme constatate – FIAP-uri;
proiect de audit intern;
minutele ședințelor de deschidere, de închidere ;
Implementarea recomandărilor misiunii de audit public intern anterioare:
Ultima misiune de audit intern a avut loc în anul 2006 și s-a finalizat prin raportul de audit public intern înregistrat sub nr. 30.776/04.10.2006. Asupra modului de implementare a recomandărilor structura auditată a răspuns cu adresa nr.50.507 din 28.12.2006. Recomandările formulate au fost implementate în totalitate.
II. CONSTATĂRI ȘI RECOMANDARI
In acest capitol, prezentăm principalele constatări ale echipei de auditori interni, cauzele, consecințele și recomandările formulate, obținute în urma testărilor efectuate și concretizate în FIAP-urile întocmite în Etapa Intervenției la fața locului, în vederea corectării disfuncționalităților semnalate sau ale celor care pot să apară în perioada imediat următoare, urmare acestor constatări.
II. 1. Organizarea registrelor de contabilitate
II.l.l. Registrul – jurnal
II. 1.1.1. Completarea Registrului-jurnal (cod 1-14-1) cu ajutorul sistemelor informatice de prelucrare automată a datelor.
Constatare:
La entitatea auditată, completarea Registrului-jurnal se realizează cu ajutorul sistemelor informatice de preluare automată a datelor de intrare a documentelor în unitate și se editează lunar.
Echipa de auditori interni a constatat respectarea modului de înregistrare a operațiunilor economico-fmanciare în mod cronologic, după data de întocmire sau de intrare a documentelor în entitate .
II. 1.2. Registrul – inventar
II. 1.2.1 .Completarea Registridui-inventar (cod 14-1-2)
Constatare:
La entitatea auditată, completarea Registrului-inventar pe anul 2010 s-a realizat cu ajutorul sistemelor informatice de preluare automată a datelor, preluându-se soldurile din Balanța de verificare întocmită la data de 31.12.2010.
II. 2. Conducerea contabilității
II. 2.1. Contabilitatea imobilizărilor
II. 2.1.1. Modalitatea de evidențiere în contabilitate a imobilizărilor și investițiilor, pentru care s-a elaborat FIAP-ul nr.2.1.
Constatări:
Nu există concordanță între valoarea înscrisă în bilanț la 31.12.2010 la mijloace fixe respectiv anexa 35.a și valoarea rămasă de amortizat stabilită prin documentul justificativ care a stat la baza înregistrării în contabilitate a amortizării lunare a activelor fixe.
Evidența analitică a amortizării mijloacelor fixe nu concordă cu amortizarea înscrisă în balanța de verificare la data de 31 decembrie 2010.
Atât la începutul, cât și la sfârșitul anului 2010 în balanța de verificare sunt înregistrate imobilizări corporale în curs în sumă de 279.668,54 lei reprezentând lucrări de investiții finalizate în anii precedenți și neînregistrate ca active fixe puse în funcțiune.
Cauze:
Neurmărirea trimestrială a concordantei dintre valoarea înscrisă în bilanț la
mijloace fixe și valoarea rămasă de amortizat stabilită prin documentul justificativ care a stat la baza înregistrării în contabilitate a amortizării lunare a activelor fixe.
Neînaintarea către ordonatorul principal de credite a documentației necesare înscrierii în patrimoniul public a modificării valorii obiectivului reabilitat.
Consecințe:
Riscul ca Balanța de verificare sintetică sau evidenta analitică a amortizării
mijloacelor fixe să nu redea imaginea reală a patrimoniului.
Riscul ca posturile bilanțiere să nu redea imaginea reală și fidelă a patrimoniului.
Recomandări:
Se va reface evidența amortizării mijloacelor fixe conform Anexei nr.3a la Normele Metodologice privind înregistrarea în contabilitate a amortizării, respectiv Ordinul nr,1487/din 30 octombrie 2003).
Se va urmări concordanța dintre evidență analitică a amortizării mijloacelor fixe cu amortizarea înscrisă în balanța de verificare .
Se va înainta către ordonatorul principal de credite documentați necesară înscrierii în patrimoniu public a modificării valorii obiectivelor reabilitate.
II. 2.2. Contabilitatea datoriilor și creanțelor
II. 2.2.1 Legalitatea cheltuielilor privind bunurile și serviciile, pentru care s-a elaborat FIAP-ul nr. 2.2.
Constatări:
Cheltuielile privind prestările de servicii, au avut la bază setul complet al actelor justificative pentru plata utilităților curente, respectiv la facturile de apă-canal s-au anexat documentele care reflectă consumul de apă conform citirii apometrelor, iar la facturile de salubritate documentele care confirmă cantitatea de gunoi ridicată.
In data de 29.06.2010 unitatea a plătit suma de 673,83 lei către ELECTRICA S.A. fară a avea document justificativ, respectiv factură. Pentru imobilizarea creditului bugetar, în timpul misiunii s-au calculat penalități în sumă de 46 lei, conform anexei nr.l.
Cauză:
Nerespectarea prevederilor art.6 din Legea contabilității nr.82/1991 republicată.
Consecință:
Utilizarea fondurilor publice ineficient.
Recomandare:
Recuperarea pe orice cale legală a penalităților înscrise în anexa nr.l și virarea acestora la bugetul local.
II. 2.3. Contabilitatea cheltuielilor cu personalul.
II. 2.3.1. Modalitatea de evidențiere în contabilitate a cheltuielilor cu personalul.
Din testările realizate a rezultat că sistemul de control privind organizarea contabilității cheltuielilor cu personalul funcționează. Totuși, au fost consemnate unele disfuncțiuni pe care le prezentăm în continuare.
Constatare:
In anul 2010 instituția auditată a plătit din bugetul local indemnizații pentru concedii medicale care trebuiau suportate din Fondul Național Unic de Sănătate în sumă totală de 5.072 lei, la care se adaugă suma de 4.109 lei reprerezentând concedii medicale achitate și nerecuperate din anii precedenți. La data efectuării misiunii de audit unitatea auditată are de recuperat de la Fondul Național Unic de Sănătate suma de 9.181 lei, așa cum reiese din anexa nr.2.
Cauză:
Procedura de recuperare a sumelor ce trebuiau suportate de la Fondul Național Unic de Sănătate a fost finalizată abia pe data de 04.11.2010.
Consecință:
Afectarea fondurilor bugetului local cu sume ce nu aparțin acestuia, respectiv indemnizații pentru concedii medicale care trebuiau suportate din Fondul Național Unic de Sănătate.
Recomandare:
Recuperarea sumei de 9.181 lei și virarea acesteia conform prevederilor art. 1 din OMFP 1199/2008.
II 2.4. Contabilitatea angajamentelor.
II. 1.4.1 Modal de organizare a contabilității în afara bilanțului a angajamentelor bugetare și a celor legale.
Constatare:
A fost organizată contabilitatea în afara bilanțului a creditelor bugetare aprobate, angajamentelor bugetare și a celor legale și au fost evidențiate în conturi în afara bilanțului respectiv în contul 8060 în sumă de 630.520 lei, în contul 8066 angajamente bugetare în sumă de 630.520 lei și în contul 8067 angajamente legale în sumă de 630.520 lei, pe fiecare subdiviziune a clasificației bugetare, respectiv capitol, titlu, articol și alineat potrivit bugetului aprobat.
Concluzie:
Pe baza acestor constatări, echipa de audit își exprimă opinia potrivit căreia contabilitatea angajamentelor este organizată și funcționează conform normelor legale în vigoare.
II.3. Elaborarea contului de execuție bugetară
Pe baza observării directe, auditorii interni apreciază ca funcțional sistemul de control al elaborării contului de execuție bugetară și își exprimă opinia potrivit căreia preluarea cheltuielilor efective și a plăților nete de casă din fișele de operațiuni bugetare a fost efectuată pe fiecare subdiviziune a clasificației bugetare, respectiv capitol, titlu, articol și alineat respectându-se bugetul aprobat.
II. 4. Organizarea și efectuarea controlului financiar preventiv
Echipa de auditori interni, prin intermediul interviului și a observării directe asupra modului de organizare și exercitare a CFP a constatat că acesta este organizat, exercitat și funcționează.
II.5. Organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului.
Din analiza listei de control și a interviului s-a constatat faptul că în anul 2010 inventarierea patrimoniului s-a efectuat fară a fi parcurse toate procedurile prevăzute de legislația în materie, astfel:
procesul verbal privind rezultatele inventarierii nu conține în totalitate elementele prevăzute la pct.42 din OMFP 2861/2009 (gestiunea inventariată, data începerii și terminării operațiunii de inventariere, rezultatele inventarierii, concluziile și propunerile comisiei cu privire la volumul stocurilor depreciate, propuneri de scoatere din uz a obiectelor de inventar și declasarea sau clasarea unor stocuri, constatări privind păstrarea, depozitarea, conservarea, asigurarea integrității bunurilor din gestiune precum și alte aspecte legate de activitatea gestiunii inventariate);
patrimoniul public nu este inventariat pe liste de inventariere separate (pct. 16 din norme);
nu s-au inventariat disponibilitățile în numerar sau în conturi aflate la bănci sau la unitățile Trezoreriei Statului prin confruntarea soldurilor din extrasele de cont emise de acestea cu cele din contabilitatea unității (pct. 29 alin 2 );
pentru celelalte elemente de activ și de pasiv nu s-a verificat realitatea soldurilor conturilor respective (ex. Creanțele și obligațiile față de terți, decontări cu bugetul statului, cu bugetul asigurărilor sociale și fondurilor speciale, alte decontări, );
procesul verbal nu este aprobat de conducerea instituției și nu este înregistrat ( pct. 43 din norme)
listele de inventariere nu poartă dată și nici semnătura compartimentului contabilitate pentru confirmarea coloanei,, scriptic,,
nu s-au inventariat investițiile în curs prin întocmirea listei de inventariere distinctă, în care să se indice denumirea obiectivului supus modernizării sau reparației și valoarea determinată potrivit costului de deviz și celui efectiv al lucrărilor executate (pct. 27 din norme).
obligațiile față de furnizori nu au fost inventariate pe baza extraselor de cont confirmate ( pct. 28 din norme).
Cauză:
Nerespectarea întocmai a prevederilor Legii contabilității nr.82/1991 republicată și a O.M.F.P. nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului.
Consecință:
Inventarierea nu redă o imagine clară a patrimoniului unității.
Recomandare:
Efectuarea inventarierii conform prevederilor legale în vigoare la data efectuării inventarierii.
III. CONCLUZII
Prezentul Raport de audit intern a fost întocmit în baza Tematicii in detaliu a misiunii de audit și a Programului intervenției la fața locului, a constatărilor efectuate în etapa colectării și prelucrării informațiilor și în timpul intervenției la fata locului. Toate constatările efectuate au la bază probe de audit realizate prin liste de control, teste și în urma analizei și interpretării acestora s-au elaborat FIAP-uri care au condus la recomandările și concluziile cuprinse în Proiectul raportului de audit intern.
În urma constatărilor de mai sus si a verificarii tuturor documentelor justificatoare, Raportul de audit public intern a concluzionat următoarele:
s-a respectat inregistrarea operatiunilor economico-financiare in mod cronologic, dupa data de intocmire sau de intrare a documentelor in entitate;
cheltuielile privind prestarile de servicii au avut la baza setul complet al actelor justificative pentru plata utilitatilor curente, respectiv la facturile de apa-canal s-au anexat documentele care reflecta consumul de apa conform citirii apometrelor, iar la facturile de salubritate documentele care confirma cantitatea de gunoi ridicata;
utilizarea inefecienta a fondurilor publice prin plata sumei de 673,83 lei catre Electrica S.A. fara a avea document justificativ (factura);
contabilitatea angajamentelor este organizata si functioneaza conform normelor legale in vigoare;
procedura de organizare si inventariere a patrimoniului se efectueaza fara a se respecta toate prevederile legislatiei in vigoare.
Tabelul 3.1.
În urma aprobării Raportului de audit public intern, s-a stabilit un calendar de implementare a recomandărilor, termenele de realizat și persoanele responsabile cu implementarea acestora.
ANEXE
Anexa nr.1
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRĂILA
BIROUL AUDIT INTERN
SITUATIA
Privind calculul majorărilor de întârziere datorate pentru nelegală a sumei de 673,83 lei către Electrica SA- OP 144/29.06.2010
ECHIPA DE AUDIT,
GRĂDINIȚA NR.l
Director
Adm. Financiar
Anexa nr.2
PRIMARIA MUNICIPIULUI BRAILA BIROUL AUDIT INTERN
SITUATIE
privind obligația de plată către FNUASS la 31.12.2010
ECHIPA DE AUDIT,
GRĂDINIȚĂ NR.l r
Anexa nr.3
GRĂDINIȚA NR. 1
BRĂILA, STR. GRIGORE ALEXANDRESCU, NR. 33
TEL/FAX 0239-684746
CUI 17358837
NR. 53 / 02.02.2011
Către,
Primăria Municipiului Brăila
Biroul de Audit Public Intern
Urmare Proiectului de raport înregistrat sub nr. 52 / 02.02.2011, vă comunicăm că suntem de acord cu constatările, concluziile și recomandările formulate, urmând a le duce la îndeplinire conform graficului de implementare.
Director,
Administrator financiar,
Anexa nr. 4
GRĂDINIȚĂ nr. 1 Braila
CUI 17358837
BRAILA, STR. GRIGORE ALEXANDRESCU, NR. 120
TEL/FAX 0239/684746
CATRE,
U.A.T. BRAILA
INSTITUTIA PRIMARULUI
BIROUL DE AUDIT PUBLIC INTERN
In urma Raportului de audit public intern privind misiunea desfășurată la instituția noastră în perioada 17.01.2011-02.02.2011, vă transmitem alăturat calendarul de implementare a recomandărilor.
Periodic vă vom informa în privința stadiului implementării acestora.
Director,
Administrator financiar,
Anexa nr. 5
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRĂILA
BIROUL AUDIT INTERN
NR. ….. DIN …….
CĂTRE,
Grădinița cu program prelungit nr. 1 Brăila
Str. Grigore Alexandrescu nr.33, Brăila
In urma aprobării Raportului de audit public intern privind misiunea de audit public intern efectuată la unitatea dumneavoastră, în perioada 17.01.2011 – 02.02.2011, vă transmitem alăturat calendarul de implementare a recomandărilor înscrise în Raportul de audit, urmând ca, în conformitate cu prevederile art.17, alin.(5) din Legea nr. 672/2002, să ne transmiteți calendarul de implementare al recomandărilor, completat cu acțiunile întreprinse, termenele de realizat și persoanele responsabile cu implementarea acestora și, periodic, să ne informați asupra stadiului implementării acestora.
PRIMAR,
Anexa nr. 6
Calendarul de implementare a recomandărilor cuprinse în raportul de audit privind activitatea financiar contabilă pe perioada anului 2010
Director,
Administrator financiar,
Concluzii și propuneri
Putem concluziona că în marea majoritate a instituțiilor publice activitatea de audit intern este organizată și funcționează, dispunând de un cadru metodologic și procedural armonizat cu cel de la nivelul european și cu buna practică în domeniu.
Auditul public intern joacă un rol deosebit de important în activitatea instituțiilor publice, întocmai pentru ca acesta le asigura o viziune clară și obiectivă pentru o mai bună administrare a veniturilor și cheltuielilor publice, ajuta la îmbunătățirea și eficientizarea sistemelor de conducere, mai pe scurt perfecționează activitățile instituțiilor publice.
Scopul auditului este de a asista conducerile instituțiilor publice în exercitarea eficace a atribuțiilor ce le revin, furnizând analize, aprecieri și recomandări pertinente referitoare la activitățile examinate. Rolul principal al auditului este acela de consiliere, iar finalitatea sa este aceea de a aduce un plus de valoare organizațiilor.
Instituțiile publice sunt în permanență confruntate cu îmbunătățirea performantelor lor, iar activitatea de audit intern le poate oferi din acest punct de vedere un ajutor în atingerea obiectivelor, evaluând procesele de management al riscurilor, de control și de conducere. Dezvoltarea sistemului de audit public intern trebuie să fie preocuparea tuturor instituțiilor din administrația publică. Prin împărtășirea cunoștințelor, activitatea de audit public intern contribuie la proiectarea unor perspective și la progres.
Auditul a devenit o componentă esențială în structura unei administrații publice sau a unei companii moderne, oferind premisele necesare astfel încât acestea să-și consolideze imaginea de seriozitate. România fiind membra a Uniunii Europene, companiile vor avea nevoie să își dezvolte activitățile de audit intern dacă vor să concureze cu succes pe Piața Unică Europeană. Primul pas pentru multe dintre acestea va fi să caute consultanță profesională din partea unor experți în domeniu.
Auditul intern a devenit o necesitate pentru managerii conștienți că sunt răspunzători pentru protecția organizațiilor pe care le conduc împotriva apariției și manifestării riscurilor și amenințărilor care le pot pune în pericol obiectivele
Auditul acoperă din ce în ce mai multe domenii (audit de mediu, audit financiar,etc), funcția de audit este din ce în ce mai cunoscută, recunoscută și predata în învățământul superior.
Consider ca in perioada de criza economica pe care o traversam, si nu numai, Ministerul Finanțelor Publice trebuie să trateze cu foarte mare seriozitate problemele cu care se confrunta institutiile publice, astfel încât sistemul de control și audit intern să contribuie într-o mai mare măsură la buna gestionare a banului public în România. Restructurarile de personal din institutiile publice si reducerea salariilor bugetarilor nu sunt masuri indeajuns pentru a face economie la bugetul statului, iar masurile pe care trebuie sa le ia Ministerul Finantelor Publice trebuie sa vizeze o mai buna colectare a veniturilor. Auditul intern pot juca un rol foarte important in atingerea acestui obiectiv, prin evaluarea sistemului de management si functionarea optima a entitatilor publice, si elaborarea si implementarea unor masuri corespunzatoare.
Bibliografie
M. Ghiță, Auditul intern, București, Editura Economică, 2004;
Ionela-Corina Chersan (coordonator), Control și Audit Intern, Editura Universității “Al.I.Cuza” Iași, 2008
M.Ghiță, M. Sprânceană, Auditul intern al instituțiilor publice, București, Editura Economică, 2004;
Dr. Ion Mihaescu, Dr. Niculina Marcu, Audit și control intern – curs aplicativ, Editura Independența Economicǎ, Pitești, 2010;
Flavia Stoian, Ana Morariu, Suciu Gh., Audit intern și Guvernanță Coorporativă, Editura Universitară, București, 2008
Mircea Boulescu, Marcel Ghiță, Valerica Mareș, Fundamentele auditului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2001;
***Legea nr.672/2002 privind auditul intern, cu modificările și completările ulterioare ;
***Legea nr.84/2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.119/1999 privind auditul public intern și controlul financiar preventiv ;
***Ordonanța Guvernului nr.37/2004 pentru modificarea și completarea reglementărilor privind auditul intern, aprobată prin Legea nr.106/2004;
***Ordonanța Guvernului nr.119/1999, republicată, privind auditul public intern și controlul financiar preventiv – numai reglementările referitoare la controlul financiar preventiv ;
***Ordinul nr.38/2003 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activității de audit public intern ;
***Ordinul nr.38/2003 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activității de audit public intern;
***Ordinul nr.332/2000 al Ministerului Finanțelor, privind aprobarea Normelor metodologice generale pentru organizarea și funcționarea auditului intern;
***Ordinul nr.423/2004 pentru modificarea și completarea Normelor generale privind exercitarea activității de audit public intern, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 38/2003 ;
***Ordinul 1702/2005 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și exercitarea activității de consiliere desfășurate de către auditorii interni din cadrul entităților publice;
***Standardele de audit intern;
www.primariabraila.ro;
www.mfinante.ro;
www.cafr.ro.
Bibliografie
M. Ghiță, Auditul intern, București, Editura Economică, 2004;
Ionela-Corina Chersan (coordonator), Control și Audit Intern, Editura Universității “Al.I.Cuza” Iași, 2008
M.Ghiță, M. Sprânceană, Auditul intern al instituțiilor publice, București, Editura Economică, 2004;
Dr. Ion Mihaescu, Dr. Niculina Marcu, Audit și control intern – curs aplicativ, Editura Independența Economicǎ, Pitești, 2010;
Flavia Stoian, Ana Morariu, Suciu Gh., Audit intern și Guvernanță Coorporativă, Editura Universitară, București, 2008
Mircea Boulescu, Marcel Ghiță, Valerica Mareș, Fundamentele auditului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2001;
***Legea nr.672/2002 privind auditul intern, cu modificările și completările ulterioare ;
***Legea nr.84/2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.119/1999 privind auditul public intern și controlul financiar preventiv ;
***Ordonanța Guvernului nr.37/2004 pentru modificarea și completarea reglementărilor privind auditul intern, aprobată prin Legea nr.106/2004;
***Ordonanța Guvernului nr.119/1999, republicată, privind auditul public intern și controlul financiar preventiv – numai reglementările referitoare la controlul financiar preventiv ;
***Ordinul nr.38/2003 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activității de audit public intern ;
***Ordinul nr.38/2003 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activității de audit public intern;
***Ordinul nr.332/2000 al Ministerului Finanțelor, privind aprobarea Normelor metodologice generale pentru organizarea și funcționarea auditului intern;
***Ordinul nr.423/2004 pentru modificarea și completarea Normelor generale privind exercitarea activității de audit public intern, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 38/2003 ;
***Ordinul 1702/2005 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și exercitarea activității de consiliere desfășurate de către auditorii interni din cadrul entităților publice;
***Standardele de audit intern;
www.primariabraila.ro;
www.mfinante.ro;
www.cafr.ro.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Auditul Intern al Institutiilor Publice (ID: 136936)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.