Auditul Financiar In Romania

Cuprins

Introducere

Cap.I Apariție și evoluție istorică

Conceptul de audit financiar

Apariția Auditului Financiar în România

Obiectivele Auditului Fianaciar

Formele Auditului Financiar

Documente cu caracter internațional privind activitatea de audit

Cap.II. Modul de organizare al auditului financiar în România

2.1 Reglementări privind organizarea și funcționarea Camerei Auditorilor Financiari

2.2 Reglementări privind activitatea de audit public intern

2.3 Reglementări privind activitatea de audit public extern

2.4 Reglementări privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi

Cap.III Aspecte privind exercitarea auditului financiar

3.1 Standarde specifice etapei de planificare

3.2 Standarde specifice etapei de execuție

3.3 Standarde specifice etapei de raportare

Cap.IV Aspecte privind conduita etică a auditorilor financiari

Cap.V Studiu de caz: exercitarea auditului financiar la S.C. SIFI BH IND VEST S.A.

Concluzii și recomandări

Bibliografie

Anexe

Introducere

Motivul pentru care am ales această temă este pentru a prezenta contextul în care a apărut și s-a dezvoltat, precum și modul în care funcționează în prezent Auditul Financiar în România.

Principalele obiective ale temei alese sunt:

Prezentarea evoluției auditului financiar

Prezentarea obiectivelor, formelor dar și a documentelor care stau la baza auditului financiar

Prezentarea modului în care sunt organizate principalele instituții care reglementează activitatea de audit financiar

Redarea principalelor reglementări privind activitatea de audit public intern și extern

Prezentarea diferitelor aspecte privind exercitarea auditului financiar

Sublinierea aspectelor privind conduita etică a auditorilor financiari

Prezentarea aplicației practice privind realizarea auditului financiar la o entitate privată.

Studiul de caz este realizat pe baza unui raport de audit al unei societăți comerciale.

Am dorit să scot în evidență modul în care s-au respectat etapele unui audit financiar și constatările pe care auditorul le-a emis.

Capitolul I

Apariție și evoluție istorică. Concept și forme de organizare

1.1Conceptul de audit financiar

Din punct de vedere etimologic, termenul de „audit” provine din limba latină, de la verbul „audio,audire” care înseamnă a asculta. Această ascultare presupune audierea cuiva care prezintă o informatie, o sinteză, un raport. Termenul se întâlnește și în limba engleză: „to audit” cu înțelesul de a verifica. La jumătatea secolului al XIX-lea, termenul a fost utilizat în cadrul companiilor anglo-saxone sub forma reviziilor contabile, pătrunzând astfel în mediul financiar-contabil. Pentru început, obiectivul auditului era acela de a preveni și combate frauda, ajungând în prezent la sensul de verificare și certificare a documentelor contabile.

Una dintre definițiile auditului la care se face referire tot mai frecvent în literatura de specialitate este cea publicată în 1973 de către AAA (American Audit Asocioation) în cadrul declarației privind conceptele de bază ale auditului: „Auditul este un proces sitematic de obținere și evaluare în mod obiectiv a unor afirmații privind acțiunile și evenimentele cu caracter economic în vederea aprecierii gradului de conformitate a acestor afirmații cu criteriile prestabilite, precum și de comunicare a rezultatelor către utilizatorii interesați”.

În general, auditul presupune examinarea profesională a unei informații în vederea exprimării unei opinii responsabile și obiective raportându-se la un anumit criteriu de calitate. Conform CAFR „Auditul financiar reprezintă activitatea de examinare, în vederea exprimării de către auditorii financiari, a unei opinii asupra situațiilor financiare, în conformitate cu standardele de audit, armonizate cu standardele internaționale de audit și adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România”.

Mai mulți autori definesc activitatea de audit ca fiind exprimarea profesională a unei informații cu scopul de a exprima o opinie responsabilă și independentă în raport cu un criteriu de calitate.

Auditul financiar constă într-o examinare realizată de un profesionist competent și independent cu scopul formulării unei opinii pertinente față de:

– gradul de validitate și corectitudine în aplicare procedurilor interne, care au fost stabilite de către organismul de conducere a unității (auditul intern);

– imaginea exactă, limpede și întreagă a patrimoniului, a situației financiare și a concluziilor dobândite de către agenții economici (auditul statutar care este cerut de lege, aplicat prin intermediul cenzorilor sau auditul contractual realizat la rugămintea agenților economici fie de contabili experți, contabili autorizați sau, fie de către societăți comerciale de audit financiar).

Auditul financiar constă în colectarea probelor care privesc situațiile financiare ale unei entități patrimoniale și în utilizarea acestor probe pentru evaluarea conformității elaborării, prezentării și publicării acestor situații, cu normele naționale sau internaționale de contabilitate sau cu orice alt criteriu prestabilit.

Literatura de specialitate străină abundă în diverse abordări ale auditului, dintre care le voi prezente pe cele care mi-au atras cel mai mult atenția.

Spicer și Pegler definesc auditul ca o examinare de conturi și bilanțuri contabile care permite auditorilor să întocmească un raport care oferă o imagine fidelă a profitului sau a pierderilor din perioada financiară auditată și care conține informații și explicații clare, în sens contrar, misiunea auditului nefiind îndeplinită.

Prof. L.R.Dicksee afirmă că auditul reprezintă o examinare a registrelor contabile prin care se stabilește corectitudinea și nivelul de complexitate al documentelor care fac obiectul activității de audit.

A.W.Hanson consideră că auditul este examinarea documentelor în vederea stabilirii gradului de încredere și fiabiliate pe care o au, precum și stabilirea gradului de încredere al declarațiilor, opiniilor formulate în baza auditării lor.

1.2 Apariția Auditului Financiar în România

Una dintre incursiunile în istoria auditului financiar în România este reazalizată de către Dr. Laura-Diana Genete și Prof.univ.dr. Alexandru Țugui. Autorii situează apariția auditului financiar odată cu apariția statului, evoluând cu scopul de a susține dezvoltarea acestuia. Primele informații care vizează instituirea impozitelor se regăsesc în perioada daco-romană, atât sub domnia lui Burebista, cât și sub dominația Imperiului Roman. În aceeași perioadă, un istoric latin, Josephus Flaviu, consemnează în scrierile sale despre indivizi cu statut de „perceptori ai veniturilor și ai roadelor ce le produce pământul”. În perioada medievală, conducătorul statului avea posibilitatea de a colecta dări de la locuitorii statului și de a gestiona aceste venituri conform propriului raționament. Pentru aceste încasări existau liste de evidență, numite „condice de venituri și cheltuieli”. Acestea erau prezentate la Sfatul boierilor, putând fi considerate o formă incipientă de control economic.

Existența unui control financiar efectiv este evidențiată de către autori în momentul emiterii „Regulamentelor oraganice” în Muntenia (1831) și Moldova (1832), în urma semnării Tratatului de la Adrianopol. Documentul are o semnificație extrem de importantă deoarece a consacrat principiul separării puterilor în stat și a introdus norme și instituții moderne de organizare a statului . Un alt eveniment cu semnificație ridicată a fost Convenția de la Paris (1858) deoarece a implementat unele principii bugetare importante (universalitatea veniturilor bugetare , specializarea creditelor și echilibrarea bugetelor). Prima modalitate concretă de control apare odată cu promulgarea, în anul 1864, a Legii asupra contabilității generale a statului, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Tot atunci este implementată legea pentru înființarea unei noi structuri de control financiar, Înalta Curte de Conturi.

Auditul financiar a apărut și s-a dezvoltat în România începând din anul 1990, ca o nevoie fundamentală în contextul tranziției la economia de piață. Atunci au fost reabilitate Garda Financiară și Curtea de Conturi care au preluat obligația de a emite reglementări în domeniul auditului financiar și de a supraveghea aplicarea corespunzătoare a lor, atribuție care îi revenea Camerei Auditorilor Financiari din România. Începând de aici auditul a pornit spre o evoluție firească, cu scopul de a readuce viața economică a României la nivel internațional.

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a fost înființat în anul 1995. În același an este elaborat și aprobat „Regulamentul de organizare și funcționare și Codul de conduită și etică profesională a experților contabili și contabililor autorizați”, la Conferința Națională Extraordinară. În anul 1995 este înființată prima Cameră Națională a Auditorilor prin Hotărârea nr. 3/1995 privind aprobarea Normelor nr. 1/1995 de audit financiar și certificare a bilanțului contabil.

După acest moment urmează o prerioadă în care CECCAR inițiază activități și emite reglementări cu scopul de a promova auditul financiar. Astfel, se organizează cursuri de instruire în colaborare ce Compania Naționlă a Comisarilor de Conturi din Franța, cursuri de perfecționare cu durată de doi ani unde au luat parte și specialiști din cadrul Institutului Experților Contabili din Scoția (1997) și cursuri pentru pregătirea formatorilor în domeniul auditului (1999).

Reglementările privitoare la auditul financiar si la activitatea auditorilor emise de CECCAR sunt următoarele:

Norme de perfecționare profesională în domeniul activității de audit financiar aprobate prin Decizia nr. 25/18.09.1996 a Biroului Permanent a Consiliului Superior al CECCAR și modificate ulterior prin Nota 3773/1993;

Norme privind organizarea și gestiunea activității de audit financiar aprobate prin Hotărârea nr. 19/22.12.1997 a Consiliului Superior al CECCAR;

Precizări nr. 3011/09.07.1988 la Normele privind organizare și gestiunea activității de audit financiar aprobate prin Decizia nr. 98/94 a Biroului Permanent a Consiliului Superior al CECCAR;

Instrucțiuni cu privire la desfășurarea cursurilor intensive în domeniul auditului financiar aprobate prin Decizia nr. 39/1998;

Nota nr. 4408/08.10.1998 privind structura Listei Naționale a Auditorilor;

Hotărârea nr. 98/24 a Consiliului Superior al Corpului CECCAR pentru aprobarea Normelor

Naționale de audit și servicii conexe, emise în colaborare cu experți din cadrul Companiei Naționale a Comisarilor de Conturi din Franța;

Regulamentul de organizare a licitațiilor pentru contractarea lucrărilor de audit financiar-contabil aprobat prin Hotărârea nr. 18/30.08.1997 a Consiliului Superior al CECCAR;

Norme nr. 2435/04.08.1997 privind evidența, instruirea și perfecționarea profesională a cenzorilor (auditorilor statutari) din economie.

Genete L. și Țugui A., afirmă faptul că între anii 1995-1999, activitatea de audit financiar se desfășoară respectând prevederile Legii societăților comerciale și a Normelor de audit financiar și certificare a situațiilor financiare, emise și aprobate de CECCAR prin Hotărârea nr. 98/94. În 1999, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75 privind activitatea de audit financiar, Ministerul Finanțelor, în colaborare cu consilieri de la Institutul Experților Contabili din Scoția, decide ca situațiile financiare să fie auditate de către auditori financiari. În acest sens, prin ordonanța amintită, în 1999 este înființată Camera Auditorilor Financiari din România, decizie considerată un moment important în dezvoltarea profesiei de auditor financiar. Ea are ca obiective organizarea, coordonarea și autorizarea, în numele statului, a desfășurării activității de audit financiar, asigurând exercitarea independentă a profesiei de auditor financiar, potrivit legii și regulamentului de funcționare.

În 2000, CAFR publică, cu sprijinul Institutului Experților Contde audit financiar se desfășoară respectând prevederile Legii societăților comerciale și a Normelor de audit financiar și certificare a situațiilor financiare, emise și aprobate de CECCAR prin Hotărârea nr. 98/94. În 1999, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75 privind activitatea de audit financiar, Ministerul Finanțelor, în colaborare cu consilieri de la Institutul Experților Contabili din Scoția, decide ca situațiile financiare să fie auditate de către auditori financiari. În acest sens, prin ordonanța amintită, în 1999 este înființată Camera Auditorilor Financiari din România, decizie considerată un moment important în dezvoltarea profesiei de auditor financiar. Ea are ca obiective organizarea, coordonarea și autorizarea, în numele statului, a desfășurării activității de audit financiar, asigurând exercitarea independentă a profesiei de auditor financiar, potrivit legii și regulamentului de funcționare.

În 2000, CAFR publică, cu sprijinul Institutului Experților Contabili din Scoția și cu asistența tehnică acordată de Kow How Fund, Standardele de Audit și Codul privind conduita etică și profesională în domeniul auditului financiar, prin asimilarea integrală a reglementărilor emise de Federația Internaționalã a Contabililor (IFAC).

Tot în acest timp s-a înregistrat o creștere a interesului pentru profesia de auditor financiar, cu toate că existau cabine de audit încă din 1993, fenomen favorizat de reglementarea acesteia și de evoluția economică, în baza căreia cererea de specialiști era în continuă creștere. Marile firme de audit din grupul Big Four și-au inițiat filiale în România: Pricewaterhouse Coopers din 1993, Deloitte Touche Tohmatsu din 1995, K.P.M.G. din 1995 și Ernst & Young din 1999.

Autorii au ajuns la concluzia că auditul financiar în România, spre deosebire de alte țări, a apărut și s-a dezvoltat mult mai lent, în special din cauza contextului politic antidemocratic. Trecerea la economia concurențială a marcat începutul unei ere noi în această activitate din necesitatea de a corela reglementările și practicile în vigoare la standardele occidentale în domeniu. Dezvoltarea firmelor multinaționale a avut un rol hotărâtor, deoarece acestea impun aplicarea unor reguli unitare care nu trebuie să se „izbească” de diferențe legislative cruciale care le-ar împiedica dezvoltarea. Aderarea României la Uniunea Europeanã a constituit un alt pas hotărâtor în armonizarea normelor contabile și de audit financiar cu cele internaționale, care, alături de creșterea complexității vieții economice, dau o nouă dimensiune atât activității de audit propriu-zise și standardelor ce trebuie respectate pentru desfășurarea ei în condiții optime, cât și pregătirii profesionale și cunoștințelor pe care trebuie să le dețină profesioniștii în domeniu.

1.3 Obiectivele Auditului Fianaciar

Conform standardelor de audit promovate în România, scopul unui audit finaciar este de a exprima, prin intermediul unui auditor, o opinie care susține că situațiile finaciare ale entității auditate sunt întocmite ,din toate punctele de vedere, așa cum este cadrul general de raportare indentificat.

Obiectivele auditului financiar sunt următoarele :

-să oglindească reprezentarea reală a unor situații dintr-un patrimoni și a acelor rezultate financiare ale situațiilor anuale, într-o manieră corectă și fidelă realității;

– să formuleze opinii cuprinse în raportul de audit; acesta ar trbuie să cuprindă opinia auditorului, formulată în mod corect și obiectiv, cu privire la grdul de conformitate al situațiilor financiare auditate;

– să păstreze valoarea și consistența sistemului de contabilitate pentru a asigura corectitudinea bilanțuluiț, contului de profit, fazei financiare și a concluziilor exercițiului;

– să promoveze evoluția uzitării informației contabile;

– evaluarea performanțelor și eficacității ansamblului de informare și organizare.

O altă clasificare a obiectivelor auditului financiar este cea facută de CECCAR.Aceasta evidențiază existent următoarelor obiective ale auditului financiar:

– credibilitate ;

-profesionalism;

-calitatea serviciilor;

-incredere

De altfel CECCAR susține că îndeplinirea acestor obiective este dependent de urmatorele principii:

-Integritatea auditorilor;

-Obiectivitate;

-Competența profesională și atenție cuvenită;

-Confidențialitate;

-Conduită profesională;

-Standardele tehnic.

Dintre obiectivele generale ale auditului finaciar se remarcă cinci obiective specifice:

1) legalitatea și regularitatea: presupune faptul că tranzacțiile se realizează așa cum este prevăzut în legea în vigoare;

2) exhaustivitatea sau caracterul complet: presupune ca toate tranzacțiile care sunt corespunzătoare anului financiar căruia îî este aplicat auditul au fost înregistrate în mod corespunzător documentele contabile, potrivit prevederilor legale;

3) realitatea operațiunilor: presupune ca operațiunile care sunt înregistrate în cadrul situațiilor financiare să fie realizate în mod efectiv, fiind totodată relevante pentru entitatea în curs de auditare și în conformitate cu perioada care este supusă auditării;

4) evaluarea: presupune ca toate tranzacțiile să fie evaluate în mod corecte și înregistrate așa cum este prevăzut în lege;

5) prezentarea și raportarea: presupune ca tranzacțiile să fie prezentate, clasificate și descrise după standardele emise de autoritatea care este considerată competentă în domeniu.

1.4 Formele Auditului Financiar

Auditul de poate clasifica după urmatoarele criterii:

-obiectivul urmărit

-afilierea auditorilor

1.În funție de obiectivul umărit există 3 tipuri de audit:

-audit financiar

-audit de conformitate

-audit operational

Auditul Financiar presupune noțiunea de atestare a unei opinii de către o persoană independent,competentă care deține autoritatea necesară de a formula opinia respectivă.

Audit de conformitate are ca scop verificarea și respectarea normelor și politicilor legale de către o persoană fizică sau entitate patrimonială.

Auditul operațional presupune emiterea unei opinii privind conformitatea cu un anumit set de criterii prestabilite.

2.În funcție de afilierea auditorilor se disting alte 3 tipuri de audit:

-audit extern

-audit intern

-audit guvernamental

Auditul extern(independent),este realizat pe o bază contractuală de către experți contabili(auditori independenți)care nu sunt angajați permanenți.Aceștia oferă servicii de audit în urma semnării unor contracte de prestări servicii.

Auditul intern reprezintă o funcție independentă care se stabilește în cadrul structurii de control intern al unor companii și are ca scop examinarea și evaluarea permanentă a activităților și serviciilor acesteia.Auditorii interni sunt agajați permanenți ai companiei.

Auditul guvernamental este relizat de către angajații instituțiilor publice specializate.

Cele două forme cunoscute ale auditului finaciar din punct de vedere juridic sunt:
-auditul legal (statutar);

-auditul contractual;

Auditul statutar poate fi definit ca o examninare efectuată de un profesionist contabil independent ,acesta examinând situațiile financiare ale unei entităși economice în vederea formulării unei păreri motivate privind o imagine fidelă ,clără și completă a situației financiare .

Auditul statutar are ca elemente de bază:

– o persoană profesionistă competentă și independentă, putând fi atât persoană fizică, cât și și persoană juridică;

-o examinare efectuată care are ca obiect situațiile financiare ale entității:cont de profit si pierdere, bilanț.

– un obiectiv al examinării care constă în exprimarea unei opinii motivată cu privire la imaginea fidelă, clară și completă a poziției patrimoniului.

Auditul contractual se poate defini ca fiind o relație contractuală privind executarea lucrărilor specifice de audit cu privire la atestarea informației contabile regasiță în situațiile financiare.

Obiectivele acestei activități sunt:

-certificarea elementelor din bilanț;

-certificarea situațiilor finaciare destinate terților;

-evaluarea achizițiilor și a restructurarilor de întreprinderi;

-planuri, bugete, proiecte financiare, informații ori date care necesită confirmarea credibilității acestora;

-auditul bilanțului contabil.

Audit contractual se realizează de experți contabili autorizați,aceștia având studii economice superioare.

1.5 Documente cu caracter internațional privind activitatea de audit

Pentru auditarea situațiilor finaciare se uilizează Standardele Internaționale de Audit (ISA).Acestea sunt adaptate conform nevoilor și se utilizează și pentru auditarea de alte servicii și informații conexe.ISA cuprinde principiile,procedurile esențiale și instrucțiunile regasite sub formă de materiale explicative.

ISA are ca scop implementarea standardelor și propunerea de recomandări cu privire la documentarea necesară a auditului financiar.Este necasar ca auditorul sa cerceteze aspectele importante pentru procurarea probelor care sa confirme opinia de audit si probe care sa evidențieze faptul că auditul s-a desfășurat în concordanță cu ISA.

Documentele sprijină execuția și planificarea auditului,sunt utilizate pentru revizuirea și supravegherea activității de audit,consemnează probele de audit ce au rezultat din activitate.

Conținutul și forma documentelor

Documentele trebuie să fie complete și să cuprindă detalii pentru a face înțelegerea auditului mai facilă. Este nesar ca documentele să înglobeze informații privitoare la planificarea, întinderea, natura și durata activității realizate, la concluziile și rezultatele evidențiate de activitatea de audit realizată.Totodată în documente este inclus raționamentul auditorului referitor la elementele importante care presupun implicarea raționamentului profesional.

Nu este necesar ca fiecare problemă intampinată de către auditor să fie documentată,dimensiunea documntelor fiind o chestiune care tine de raționamentul professional.

Factorii care influențează conținutul și forma documentelor:

– Natura tipului de angajament

– Expresia raportului realizat de auditor;

– Complexitatea și natura afacerii.

– Particularitățile și natura sistemelor de contabillitate și de control intern ale firmei.

– Necesitățile,în unele cazuri,de redirecționare și supraveghere a sarcinilor distribuite asistenților.

– Tehnologia si metodologia folosite in cadrul auditului.

Organizarea și structurarea documentelor se realizează intr-o manieră care respectă necesitățile și circumstanțele persoanei care realizează auditul.Eficiența realizării și revizuirii documentelor poate fi îmbunătățită prin folosirea de documente standardizate precum liste de verificare,scrisori model etc.Acestea conferă o metodă de control al calității și face mai ușoară delegarea anumitor activități.

În general în documentele de lucru sunt incluse:

– informații care vizează forma juridica și de organizare a firmei;

– copii sau extrase ale documentelor de natură legală precum contracte sau procese verbale;

– informații care vizează detalii cu privire la modul în care funcționează entitatea(sector de activitate,mediul legislativ și cel economic);

– dovezi referitoare la modul de planificare,cum ar fi programele auditorului sau unele modificari survenite;

– dovezi care conțin referințele auditorului cu privire la întelegerea sistemelor de contabilitate și de control intern;

– dovezi referitoare la evaluarea unor riscuri inerente și de control;

– dovezi ale aprecierilor auditorului în legatură cu activitățile de audit intern și concluziile extrase;

– rezultatele obținute în urma analizei soldurilor și tranzacțiilor entității;

– cercetări ale indicatorilor și ale tendințelor;

– date cu privire la natura,durata,întinderea activității de audit și rezultatele acesteia;

– probe cu privire la supravegherea și revizuirea activității realizată de asistenți;

– informații care vizează persoana care a infătuit activitatea de audit și momentul în care s-a produs;

– aspecte ale practicilor utilizate pentru analiza componentelor situațiilor financiare care au fost audiate de un aduditor diferit;

– duplicate ale convorbirilor cu alți auditori sau experți;

– duplicate ale convorbirilor ce cuprind probleme aduse la cunoștință entității sau disputate cu aceasta,cuprinzănd termeni și condiții cu privire la angajamentul și carențele auditului intern;

– scrisori de atestare a comunicărilor primite de la firme;

– rezultatele obținute în urma auditului și maniera de solușionare a problemelor ivite pe parcursul desfășurării activității de audit;

Unele dosare, ce conțin documente din urma activităților recurente, pot fi văzute ca fiind „permanente” fiind totodată actualizate cu informații noi în antiteză cu dosarele din activități de audit curente care cuprind informații care vizează auditul realizat într-o singură perioadă.

Modul de păstrare și de arhivare al documentelor ce vizează activitatea de audit

Pentru a se menține confidențialitatea documentelor și păstrarea acestora în condiții de siguranță este necesară adoptarea anumitor proceduri.Arhivarea documentelor se realizează pe o perioadă necesară satisfacerii nevoilor auditorului și conform cu normele legale și profesionale. Documentele sunt în posesiunea auditorului, cu toate că unele extrase sunt oferite entității.

Capitolul II

Modul de organizare al auditului financiar în România

2.1 Reglementări privind organizarea și funcționarea Camerei Auditorilor Financiari

Reglementările care vizează organizarea și funcționarea CAFR sunt cuprinse în Regulamentul de organizare și funcționare a CAFR emis de Guvernul României în data de 27.04.2011. În Regulament CAFR este denumită ca fiind o structură profesională de utilitate publică, care nu are un scop patrimonial și care este compusă din auditori financiari care dețin această calitate în condițiile reclamate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999 cu privire la acțiunea de audit financiar, republicată alături de modificări și completări ulterioare.

Constituirea camerei este precum o cea a unei persoane juridice autonome de drept privat cu denumire,sediu,siglă și patrimoniu prorii. Astfel, nu poate exista o altă persoană care să folosească această denumire sau o denumire similară. Membrii camerei sunt persoane fizice active si nonactive precum și persoane juridice. Aceștia trebuie să respecte prevederile Regulamentului CAFR și nu în ultimul rând cei care apelează la serviciile care intră în competențele Camerei.

Camera, autoritate competentă, are ca oboective organizarea, coordonarea și autorizarea activităților de audit financiar în România. Totodată, Camera asigură exercitarea în mod independent a profesiei de auditor financiar conform legii și Regulamentului CAFR. Aceste atribuții au fost conferite Camerei prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999.

Camera este alcătuită din următoarele organe de conducere:

-Conferința Camerei

-Consiliul Camerei

-Biroul permanent al Consiliului Camerei

Conferința Camerei reprezintă organul superior de conducere al Camerei, este ordinră și extraordinară și este alcătuită din totalitatea membrilor care au drept de vot. Termenul de întrunire al Conferinței este odată pe an, în cel mult 120 de zile de la încheierea exercițiului financiar precedent și este convocată de Consiliul Camerei.

Atribuțiile Conferinței oridnare sunt:

a) tratează și admite raportul de activitate al Consiliului care este realizat anual;

b) tratează și admite condițiile financiare anuale ale Camerei;

c) tratează raportul de audit înfăptuit de Comisia de auditori statutari din cadrul Camerei;

d) admite făurirea bugetului de venituri și cheltuieli al exercițiul financiar finalizat;

e) admite bugetul de venituri și cheltuieli pentru exercițiului financiar ce va urma;

f) admite dispozițiile de reprezentare la Conferință;

g) selecționează și contramandează persoanele care fac parte din Consiliul Camerei;

h) selecționează și contramandează persoanele ce fac parte din Comisia de auditori statutari;

i) formulează scopurile strategice ale Camerei;

j) admite orarul de activitate al Consiliului Camerei pe anul care este în desfășurare;

k) admite constituirea sau înăbușirea reprezentanțelor din țară și străinătate ale Camerei;

l) hotărăște asupra recomandărilor de modificare și îmbunătățire a precizărilor Regulamentului de organizare și funcționare a Camerei;

m) și celelalte atribuții, conform legii și regulamentului cu excepția celor carețin de capabilitatea Consiliu sau de Biroul permanent.

Consiliul Camerei recurge la convocarea Conferinței ordinare înainte cu cel puțin 30 de zile față de data întrunirii. În minim 2 cotidiene naționale precum și pe site-ul Camerei se publică un anunț cu privire la convocare, specificându-se locul, data, ora desfășurării, precum și oridinea de zi. Au drept de participare mebrii care dețin dreptul de vot și care au fost aleși conform normelor de reprezentare ale Camerei.Pentru ca deliberarea Conferinței șă fie validă este necesar să fie prezentă majoritatea simplă a membrilor Camerei. Adoptarea hotărârilor se realizează prin votul majorității simple a membrilor prezenți. Sunt membrii cu drept de vot auditorii financiari care au îndeplinit toate obligațiile față de Cameră la termenul stabilit,fiind aleși pentru a participa la Conferința ordinară.

Minim două treimi din numărul membrilor Consiliului Camerei sau o cincime din numărul membrilor Camerei care au drept de vot pot convoca, la cerere, Conferința extraordinară a Camerei printr-o cerere în care se specifică problemelr propuse spre dezbatere. Termenul de întrunire este de maxim 45 de zile de la data convocării. Președintele Camerei ori un mebru desemnat poate deschide Conferința, alegând prin vot deschis unul sau mai mulți secretari care au rolul de a verifica respectarea condițiilor legale de întrunire și asigurarea trecerii lucrărilor în procese verbale. Hotărârile se adoptă prin vot deschis, votul secret fiind obligatoriu în cazul alegerii sau revocării membrilor Consiliului Camerei și ai Comisiei de auditori statutari.

Consiliul Camerei este alcătuit din 11 membri aleși pe o perioadă de 3 ani.Pentru a deveni membră a Camerei, o persoană fizică, trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:

-să dețină o capacitate deplină de exercițiu

-să nu fi fost sancționată de către Cameră în ultimii 5 ani anteriori depunerii candidaturii

-să nu dețină o funcție de conducere în alt organism profesional național

-să respecte procedura de depunere a candidaturii

Candidaturile sunt depuse la Registratura Camerei în conformitate cu termenul și modelul stabilite de Consiliul. Acesta poate solicta prezentare unei declarații cu privire la respectarea conțiilor anterioare. Orice persoană care refuză să ofere declarația va fi respinsă de la canditură. Orice declarație falsă sau incorectă va atrage anularea dreptului de membru. Votul pentru alegerea Consiliului se exprimă printr-un buletin de vot. Un membru poate vota un număr de candidați egal cu numărul delocuri eligibile. Comisia de vot aleasă de Conferință deține atribuțiile următoare:

-primirea buletinelor de vot și distribuirea acestora;

-numărarea voturilor exprimate și stabilirea voturilor valabile și a celor nule;

-prezentarea listei candidaților în ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil obținute și comunicarea candidaților care au fost aleși;

-întocmirea unui proces-verbal scris cu privire la rezultatele votului, care se prezintă plenului Conferinței;

-predarea buletinelor de vot Registraturii Camerei, în vederea sigilării și păstrării acestora pe o perioadă egală cu durata mandatului respectivului Consiliu ales;

-alte atribuții stabilite de Conferință;

Candidații care reunesc cel mai mare număr de voturi sunt aleși. În cazul în care doi sau mai mulți candidați au un număr egal de voturi, se supune din nou la vot care, în această situație, este secret. Pentru ca un membru al Consiliului Camerei să fie revocat este necesar ca la Conferința ordinară sau extraordinară să voteze jumătate plus unu, din totalul de membri prezenți. La rândul său, acestă revocare se realizează pe baza unui vot secret, fiind necesar ca 25% din membrilor prezenți la Conferință să înainteze o cerere scrisă.

Cel care conduce, controlează și coordonează activitatea Camerei este Consiliul Camerei având atribuțiile următoare:

– de a garanta că hotărârile Conferinței sunt executate și ține la curent Conferința cu modul în care sunt îndeplinite acestea, așa cum prevede legea;

– garanteaza climatul pentru o administrare și gestionare eficace a patrimoniului Camerei, așa cum este prevăzut în lege;

– aprobă și expune Conferinței recomandări care vizează scopurile strategice ale Camerei;

– aprobă și expune, pentru a fi aprobate de către Conferință, mai multe aspecte printre care: raportul de activitate, situațiile financiare anuale și execuția bugetului de venituri și cheltuieli care se referă la analiza realizată și planul bugetului de venituri și cheltuieli, precum și planul oarului de activitate al exercițiul în desfășurare;

– aprobă și înaintează pentru analizare raportul anul în care este cuprinsă activitatea Camerei, către Consiliul pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit;

– aprobă și înaintează pentru evaluare, Consiliului pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar, legalizările cu incidență ale auditului statutar, cu scopul de a fi avizate sau aprobate, așa cum este prevăzut în lege;

– selecționează și revocă persoanelor care fac parte din Biroul permanent al Consiliului Camerei;

– admite normele care vizează evoluția activității prezente a aparatului de execuție al Camerei, în care sunt incluse sarcinile și răspunderile structurilor executive și raporturile dintre cele două, contractul colectiv de muncă, statul de funcții și politica personalului;

– admite înmânarea titlurilor: „Președinte de onoare” și „Auditor financiar de onoare” în condițiile procedurilor care vizează acordarea de titluri onorifice așa cum sunt prevăzute de către Cameră și admite constituția Comitetului de excelență propusă de Biroul permanent al Consiliului Camerei;

– înființează comitete de lucru pe domenii de activitate;

– stabilește anual indemnizațiile membrilor Consiliului Camerei, ai Biroului permanent al Consiliului Camerei și ai Comisiei de auditori statutari;

– stabilește cuantumul indemnizațiilor;

– numește membrul Consiliului Camerei care va reprezenta Camera pentru Ministerul Finanțelor Publice;

– numește acea persoană cu statut de membru al Consiliului Camerei care va reprezenta auditorul nonactiv;

– realizează și alte atribuții care sunt prevăzute în lege și în regulamentul Camerei, excepție fiind celor ce țin de competența Conferinței sau de Biroul permanent al Consiliului Camerei;

Consiliul are posibilitatea de a avea un regulament propriu de organizare si funcționare și poate emite hotărâri. Membrii acestuia se reunesc trimestrial și în alte cazuri când este considerat necesar. Convocarea ședințelor se poate realiza în urma cererii președintelui sau a cel puțin o treime din numărul total de membri, prin Registratura Camerei. La conducerea unei stfel de ședințe poate fi președintele, primvicepreședintele sau un vicepreședinte desemnat de președintele Camerei sau de Biroul permanent al Consiliului Camerei. Hotărârile Consiliului sunt valabile în urma exprimării votului a jumătate plus unu din numărul membrilor, fiecare membru putând exercita un singur vot. În caz de egalitate, este decisiv votul președintelui de ședință. Toți membrii Consiliului care au luat parte la ședință semnează procesele verbale care sunt păstrate la Registratura Camerei.

Un membru își pierde statutul de membru al Consilului Camerei în momentul în care:

-încetează activitatea ca membru al Camerei;

-este sancționat disciplinar;

-absentează nejustificat la patru ședințe consecutive ale Consiliului;

-își dă demisia;

-se ivește o incompatibilitate cu profesia de auditor și astfel este imposibilă exercitarea mandatului de membru al Consiliului Camerei;

Locul vacant se va ocupa în funcție locul ocupat în lista, ordonată descrescător , a numărului de voturi acumulat la Conferință.

În urma primei ședințe care urmează momentul alegerii Consiliului este desemnat Biroul permanent al Consiliului Camerei. Acesta este compus din președintele, primvicepreședintele și cei 3 vicepreședinți ai Consiliului Camerei, care se reunesc o dată pe lună și în alte situații necesare, hotărârile luate fiind valabile prin votul a jumătate plus un din numărul de membri. Conducerea ședințelor și mecanismul de votare sunt la fel ca și în cazul Consiliului. Funcția principală a Biroului este de a asigura conducerea curentă a Camerei. În acest scop, Biroul face apel la următoarele atribuții:

– constituie proiectul de buget de venituri și cheltuieli anuale, înaintându-l spre analiză și aprobare Consiliului Camerei, pâmă pe 15 decembrie din anul anterior celui la care se face referire în bugetul respectiv;

– supraveghează execuția bugetului de venituri și cheltuieli;

– propune spre adoptare Consiliului Camerei programul de activitate al Camerei pe anul în curs;

– aprobă programele de activitate ale aparatului executiv;

– adoptă și transmite spre informare Consiliului pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar planul anual de inspecție în ceea ce privește controlul de calitate în domeniul auditului statutar;

– aprobă programul deplasărilor în străinătate;

– supervizează persoanele care dețin funcții de conducere în aparatul executiv al Camerei, având posibilitatea de a angaja, promova, sancțona sau concedia persoanele respective;

– înaintează spre a fi aprobate, de către Consiliului Camerei, organigrama ce aparține aparatului executiv al Camerei, normele care vizează activitatea și politica personalului;

– avizează, dacă este solicitat de către directorul executiv, contractul colectiv de muncă;

– monitorizează întocmirea, actualizarea și publicarea Registrului public;

– îndeplinește alte atribuții prevăzute de lege, de prezentul regulament sau hotărâte de Consiliu, cu excepția celor date în competența Conferinței sau a Consiliului Camerei;

În urma exrcitării atribuțiilor mai sus enunțate, Biroul permanent al Consiliului Camerei emite decizii, avân posibilitatea de a adopta un regulament de organizare și funcționare propriu.

Camera, Consiliul și Biroui permanent al Consiliului Camerei au același președinte, cel ales de Consiliul Camerei. Acesta are funcția de a conduce activitatea Conferinței, Consiliului Camerei și Biroului permanent al Consiliului Camerei și simbolizează Camera în fața justiție și în contactele cu alți indivizi, autorități publice, entități profesionale din afara teritoriului României,precum și instituții internaționale specifice profesiei de contabil, deținând scopul de a proteja prestigiul și libertatea de exprimare profesională a persoanelor cu statut de membru al Camerei. Din perspectivă legală, Camera este angajată prin semnătura președintelui sau a persoanei desemnate de către el. Intră în atribuțiile acestuia să emită ordine, să semneze hotărârile Conferinței, ale Consiliului Camerei și deciziile Biroului permanent al Consiliului Camerei. Pe o perioadă în care președintele nu își poate exercita funcția, atribuțiile sale sunt preluate de prim-vicepreședinte.

Există și un titlu onorific de „Președinte de onoare”, acordat pe o perioadă de trei ani fără posibilitatea de a fi reînnoit, este desemnat membrilor care și-au finalizat mandatul de președinte al Camerei și care au avut o contribuție semnificativă la dezvoltarea profesiei de auditor financiar și la îndeplinirea misiunii de utilitate publică atribuită de lege Camerei. Titlul este acordat în urma hotărârii luat de către Consiliului Camerei, la propunerea Biroului permanent al Consiliului Camerei. Persoana care posedă acest titlu onorific are dreptul de a participa și de a se implica în ședințe și activități ce vizează Consiliul Camerei.

Comitetul de excelență se formează cu scopul de a asigura o expertiză de înaltă calitate cu privire la atingerea obiectivelor strategice ale Camerei și de a dezvolta profesia de auditor financiar. Acest comitet este alcătuit din membri aparținând Consiliului Camerei care și-au încheiat mandatul și au avut o prezență remarcabilă prin contribuția importantă adusă la realizarea scopului Comitetului, dobândind un presigiu în cadrul Camerei. Consiliul este cel care desemnează membrii Comitetului de excelență. Aceste persoane dețin atribuții inportante, putând fi consultați în cadrul analizei si elaborării de proiecte, acte normative în domeniu și pot lua parte la ședințele Consiliului.

O altă atribuție a Consiliului constă în aprobarea înființării unor comitete de lucru în domenii specific precum standarde de audit, standarde de contabilitate sau standarde de educație și reglementare. Scopul acestora este de a analiza standardele de lucru și de a oferi asistență și consultanță de specialitate membrilor Camerei, aparatului executiv și organismelor de conducere. Obiectivele comitetelor sunt stabilite de către Consiliu. Membrii comitetelor sunt specialist, auditori financiari care dețin experiență, fiind desemnați de către Consiliu pe o preioadă determinată. Există un reprezentant al aparatului executiv al Camerei care asigură comunicarea între comitete. Persoanele care îndeplinesc funcții precum cea de președinte onorific, membru al comitetului de excelență sau membru al comitetelor de lucru nu sunt remunerate pentru serviciul prestat și doar în unele cazuri speciale, când au de îndeplinit misiuni complexe, cu un volum mare, primesc indemnizații stabilite prin hotărârea Consiliului.

Comisia de auditori statutari este formată din trei membri care sunt auditori financiari activi și membri ai Camerei, aleși în urma Conferinței ordinare. Prședintele comisiei este apoi ales dintre membrii acesteia. Un mandat pentru comisia de auditori statutari se întinde pe o perioadă de trei ani, putând fi reînnoit o singură dată. Pentru ca un membru al comisiei să fie revocat este necesar votul a jumătate plus unu din numărul membrilor care participă la Conferința ordinară. Votul este unul secret iar procedura se poate declanșa prin înaintarea unei cereri scrise, asumată de către cel puțin 25% din numărul reprezentanților cu drept de vot prezenți la Conferința respectivă. Atribuțiile Comisiei sunt următoarele:

– efectuarea auditului situațiilor financiare anuale ale Camerei;

– formularea raportului de audit anual și diverse rapoarte cerute de către Consiliul Camerei, pe care le înaintează Conferinței ordinare cu scopul de a fi dezbătute;

– participarea la ședințele Consiliului Camerei, fără a avea drept de vot.

Este interzisă participarea ca membru al Comisiei de auditori statutari al Camerei membrilor Consiliului Camerei sau personalului salariat și colaborator al Camerei, cât și asociaților, angajaților, rudelor sau a finilor până la gradul al IV-lea inclusiv ai acestora.

Aparatul executiv este organizat și funcționează conform cu regulamentul aprobat de Consiliul Camerei, conducerea lui fiind realizată de către directorul executiv.

2.2 Reglementări privind activitatea de audit public intern

Auditul intern reprezintă controlul de atestare realizat de către personalul subordonat agentului economic. Trebuie făcută distincția dintre auditul intern și controlul intern propriu al unui agent economic care presupune controlul financiar și preventiv și de gestiune. Acest control vizează ansamblul dispozitivelor folosite cu scopul de a obține o stăpânire perfectă a funcționării agentului economic.

Unii autori definesc auditul intern ca fiind „o activitate independentă de apreciere, pentru conducerea unui agent economic, prin examinarea operațiilor contabile, financiare și altele, privind ansamblul serviciilor, un control de natură managerială care operează prin măsurarea și aprecierea calității altor acțiuni de control, este un control de conformitate a înreggistrărilor contabile, rapoartelor, elementelor de activ, capitalurilor și rezultatelor.”

Auditul intern verifică în materie active:

– decontările de casă

– încasările în tranzit

– confirmarea contului de debitori și clienți

compararea cantităților din inventare

– examenul polițelor de angrenare

– descoperirea riscurilor și compararea diferitelor documente contabile relativ la elemente de activ cu mașinile, echipamentele sau alte elemente efectiv uzitate

Controlul intrărilor încep cu documentele de bază și continuă cu totalizarea intrărilor, controlul preciziei, controlul de serie, neîntrerupt, al înregistrării cecurilor, factorilor clienților, comenzilor de cumpărare, returilor de mărfuri, note de credit. Urmează controlul corespondenței între balanțele auxiliar relative la conturile clienților și controlul general de clienți, precum și al diferitelor informații statistice.Informațiile pe baza cărora sunt evaluate activitățile sunt precise.

Obiectivele auditului intern sunt următoarele:

– verificare;

– evaluarea (estimarea);

– aprecierea logică, critică a activității de audit;

În urma verficării ulterioare a documentelor contabile și rapoartelor au demostrat faptul că, descoperirea și cercetarea soluțiilor care vizează părțile mai slabe constatate la modul ăn care au fost pregătite documentele și rapoartele, reprezintă o activitate mult mai utilă.

Principalul scop al estimării vizează evaluarea procedurilor contabile. Acest proces se finalizează cu determinarea adaptabilității sistemului contabil pentru:

– a oferi informații precise și operative;

– a asigura potecția resurselor agentului economic împotriva pierderilor cauzate de furt, deteriorări sau neglijență;

– a asigura controlul tuturor operațiilor economice;

Controlul de conformitate are ca obiectiv respectarea dispozițiilor. Acesta presupune constatarea modului în care au fost elaborate lucrările terminate.

Auditul intern se focalizează pe detectarea aspectelor de exploatare sau risipă, ineficacitate sau costuri excesive care ar putea fi reduse, de introducere a metodelor noi sau de control operațional. Calitatea muncii de control este ameliorată chiar și în cazul unor mici erori în munca de concepție.

Autoritatea, responsabilitatea și independența sunt aspecte care determină ce loc ocupă auditorul intern în organizarea agentului economic. Auditul intern constituie mai mult o responsabilitate funcțională, decât una operațională. De aceea se consideră că auditul intern nu exercită o autoritate în mod direct asupra altei persoane a agentului economic. Prin auditul inter se oferă libertatea de a se nota și aprecia politicile, planurile, procedurile și înregistrările. Dar acest lucru nu exclude persoanele din cadrul agentului economic de responsabilitățile atribuite.

Eficitatea auditului intern este dependentă de independența acestuia. Statutul care i se acordă auditului intern în cadrul agentului economic determină independeța lui. O funcție importantă a auditului intern este aceea de a oferi constatări și recomandări. Pentru o bună funcționare este necesară și o obiectivitate completa, pe lângă statutul juridic de care dispune. Un auditor intern nu are rolul de a elabora sau aplica proceduri, sau de a pregăti documente și nici nu desfășoară o altă activitate pe lângă cea de control și apreciere. Eficiența activității de control depinde de niște principii esențiale și anume: libertatea de acțiune și atenția acordată recomandărilor furnizate de auditorul intern.

În cadrul unui agent economic, auditul intern reprezintă o activitate independentă de apreciere a controlului operațiunilor, în serviciul managementului. Funcția sa este de a evalua eficacitatea altor forme de control. Scopul auditului intern este de a asigura membrii consiliului de administrație în exercitarea eficientă a sarcinilor lor în furnizarea analizelor, aprecierilor, recomandărilor și comentariilor pertinente cu privire la activitățile examinate. Auditorul intern se ocupă de toate fazele de activitate ale agentului economic, de care este interesată conducerea. Astfel, pornind de la aspectele contabile și financiare se ajunge la o delpină înțelegere a operațiunilor evaluate. Pașii care trebuie parcurși pentru sa ajunge la acest rezultat sunt:

– examinarea și aprecierea controlului contabil, financiar și operațional și promovarea unui control eficient, cu un cost redus;

– verificarea conformității cu politicile, planurile și procedurile stabilite;

– verificarea exactității informațiilor utilizate de conducere;

– recomandarea îmbunătățirilor operaționale;

2.3 Reglementări privind activitatea de audit extern

Auditul extern (independent) are scopul de a certifica plauzabilitatea documentelor fincanciar-contabile și presupune un control profesionist independent calificat (expert contabil) care să examineze acele documente. Auditorul însărcinat cu controlul trebuie să acționeze în perfectă independență. El are responsabilitate limitată, asupra documentelor examinate, la expresia avizului său în privința lor. Documentele financiar contabile sunt resposabilitatea conducerii.

Situațiile financiar contabile reprezintă o dare de seamă stabilită de conducere, asupre administrației sale. Conducerea trebuie să dețină informații satisfăcătoare pentru a îndruma eforturile agentului economic. Auditorul acționează independent și în conformitate cu conpetențele sale profesionale pentru a demonstra caracterul plauzibil în fața terților care uzitează aceste documente.

După examinarea documentelor, auditorul își formulează opinia sub forma unui document scris (raport). Acesta reprezintă un certificat care atestă corectitudinea documentelor financiar-contabile, însă nu este o garanție absolută. Controlul efectuat de auditor este realizat printr-un sondaj și de aceea rezultatele auditului nu reflectă o certitudine absolută. Această expresie de opinie reprezintă limita extremă până la care un auditor poate înainta.

În vederea fundamentării unei opinii, expertul contabil realizează o examinare a documentelor în conformitate cu standardele generale acceptate și include toate procedurile necesare. Normele generale sunt:

– executarea trebuie realizată de o persoană sau de persoane cu pregătire tehnică superioară și cu experiență profesională ca auditor;

– raționamentul auditorului în toate problemele trebuie să fie complet independent;

– auditorul trebuie să mențină grija profesională în cursul pregătirii și realizării controlului;

Aceste principii au un rol important în stabilirea atestării auditorului. El trebuie să indice dacă documentele analizate prezintă informații satisfăcătoare în conformitate cu principiile contabile general acceptate.

2.4 Reglementări privind organizare și funcționarea Curții de Conturi

Curtea de Conturi a fost înființată prin Legea din 24 ianuarie 1864, publicată în Monitorul Oficial nr.18 din 24 ianuarie 1864, sub denumirea de "Înalta Curte de Conturi", pentru toată România. Legea a fost promulgată de Alecsandru Ioan I (Cuza).

Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi (publicată în Monitorul Oficial nr.224 din 9 septembrie 1992) completată și modificată prin Legea nr.99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice și Legea nr.204/1999 pentru modificarea și completarea Legii 94/1992 consfințesc în deplin acord cu art. 139 din Constituție: „Curtea de Conturi este instituția supremă de control financiar asupra modului de formare, administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public”.

Funcția de control se realizează în baza provedurilor de audit public extern prevăzute în standardele de audit ale Curții, fiind elaborate conform standardelor internaționale. Activitatea Curții se desfășoară într-un mod autonom, potrivit Constituției și prevederilor legale fiind elaborate conform standardelor internaționale. Sediul Curții de Conturi se află in municipiul București. Programul său de activitate este decis în mod autonom, controalele sunt inițiate din oficiu și pot fi oprite doar de Parlament, doar în cazul în care sunt depășite competențele promulgate de lege.

În fiecare an Curtea relatează Parlamentului un raport care viezează conturile de gestiune ale bugetului general consolidat din exercițiul bugetar exprimat, precum și neregulile constatate. Curtea are dreptul de a controla felul în care sunt gestionate resursele publice dacă acest lucru este cerut de Camera Deputaților sau Senat. Accesul la acte, documente, informații de care Curtea are nevoie pentru a-și exercita atribuțiile este unul liber.Fiecare entitate care este auditătă de Curtea de Conturi este obligată să procure toate documentele necesare precum și să acorde accesul în sediile entității respective. Totodată entitatea are obligația de a sprijini activitatea de audit, de a asigura un spațiu de lucru adecvat, fiind pe deplin răspunzătoare de acțiunile lor.

Organizarea și conducerea Curții de Conturi

Plenul Curții de Conturi este alcătuit din 18 membri care au fost numiți de parlament, fiind consilieri de conturi. Structura Curții se constituie din :

-departamente;

-camere de conturi județene și municipiul București;

-secretariat general.

Conducerea este exercitată de plenul Curții de Conturi, iar conducerea executivă este exercitată de președinte și de cei doi vicepreședinți. Conducerea departamenteleor se realizează de un consilier de conturi cu funcția de șef de departament, fiind numit de plenul Curții. La conducerea camerelor de conturi participă un director și un director adjunct.

Curtea de Conturi poate exercita auditul performanței asupra gestiunii bugetului general consolidat precum și a oricăror fonduri publice. Activitatea de audit extern realizată de Curte se realizează în baza normelor proprii adoptate conform standardelor de audit internaționale.

Curtea de Conturi realizează audit finaniar asupra următoarelor conturi de execuție:

-contul general anual de execuție a bugetului de stat;

-contul anual de execuție a bugetului asigurărilor sociale de stat;

-conturile anuale de execuție a fondurilor speciale;

-conturile anuale de execuție a bugetelor locale;

-contul anual de execuție a bugetului Trezoreriei Statului;

-conturile anuale de execuție a bugetelor instituțiilor publice;

-contul general anual al datoriei publice al statului;

-conturile anuale de execuție a bugetului fondurilor extreme nerambursabile;

Activitatea de audit al performanței este realizată conform metodologiei proprii care a fost promulgată în conformitate cu standardele de audit INTOSAI. Rolul auditului performanței este de a diminua constul resurselor sau sporirea rezultatelor.

Curtea de Conturi urmărește următoarele aspecte:

-exactitatea și realitatea situațiilor financiare;

-evaluarea sistemelor de management și control;

-calitatea gestiunii economico-financiare;

-economicitatea, eficacitatea și eficiența utilizării fondurilor publice.

Curtea de Conturi garantează faptul că datele din conturile de execuție verificate prezintă acuratețe și veridicitate, alte autorități putându-se pronunța doar provizoriu. Auditarea se realizează fie la sediu, fie la fața locului. Auditorii publici desemnați formulează recomandări, își explimă opinii respectând procedurile legale. Auditorii publici externi restituie, dacă nu sunt întrunite condițiile de verificare, conturile prezentate, fixând un termen de completare sau refacere. Certificatul de conformitate este emis dacă este constatată regularitatea conturilor. Acest certificat nu reprezintă temei pentru exonerarea de răspundere juridică.

Capitolul III

Aspecte privind exercitarea auditului financiar

3.1 Standarde specifice etapei de planificare

Pentru a fi atinse obiectivele auditului financiar, este necesar ca echipa de audit să planifice activitatea pentru a cunoaște activitatea entității pe care o audiază, pentru a găsi acele clase de operațiuni economice de auditat și procedurile ce urmează să fie utilizate. Prin aceste standarde corespunzătoare etapei de planificare a auditului financiar urmăresc stabilirea cadrului și criteriilor pentru îndeplinirea misiunii de audit, precum și procedurile și metodele folosite în cadrul acestei etape. Ele se află într-o relație de interdependență cu standardele generale de audit, precum și cu standardele specifice etapelor de execuție și raportare.

Standardul general al etapei de planificare stabilește că auditorii publici externi trebuie să-si planifice misiunea de audit pentru a fi sigur că auditele vor fi de calitate, în mod economic, eficient si eficace, încadrându-se în timpul alocat misiunii. Modul în care este planificat auditul financiar este un proces în cadrul căruia auditorul public extern trebuie:

să identifice si să stabilească baza legală aplicabilă entității auditate si aspectele semnificative privind mediul în care funcționează aceasta;

să stabilească obiectivele auditului si practicile care sunt necesare în atingerea lor;

să înțeleagă relațiile funcționale și organizatorice din cadrul entității auditate;

să analizeze și să evalueze sistemele de management, contabil si de control intern ale entității auditate;

să cerceteze activitatea de audit intern a compartimentului specializat din cadrul entității auditate, cu scopul de a observa nivelul de încredere în acesta;

să determine pragul de semnificație care va fi utilizat în audit;

să determine cea mai eficientă și eficace abordare a auditului;

să analizeze modul în care conducerea entității auditate a implementat prevederile constituite de Curtea de Conturi în cadrul unor activități de audit precedente ;

să elaboreze planul de audit.

În planificarea auditului financiar trebuie parcurse următoarele faze:

înțelegerea activității entității auditate;

evaluarea sistemului de control intern al entități;

identificarea și evaluarea riscurilor în cadrul entității;

determinarea pragului de semnificație (materialitatea);

determinarea categoriilor de operațiuni economice ce urmează a fi auditate;

formularea metodelor prin care sunt selectate acele operațiuni economice folosite pentru testarea elementelor;

vizualizarea auditului;

constituirea planului pentru audit prin intermediul auditorilor publici externi. Auditorii publici externi trebuie să obțină informații suficiente și relevante privind entitatea auditată, astfel încât să le permită să înțeleagă activitatea, operațiunile și practicile acesteia, care potrivit raționamentului profesional pot avea un impact semnificativ asupra situațiilor financiare supuse verificării. În cadrul acestei faze, auditorul public extern trebuie să realizeze cunoașterea activității entității auditate, revizuind informațiile acumulate din auditurile realizate în anii anteriori și actualizându-le cu informațiile noi aferente anului financiar auditat. Cunoasterea entității dă posibilitatea auditorului public extern să identifice și să evalueze riscurile de denaturare semnificativă a situațiilor financiare.

Persoanele cu statut de auditor public extern trebuie să evalueze gradul de încredere pe care îl pot avea față de sistemul de control intern al entității pe care o audiază, cu scopul de a găsi modalitățile ce urmează șă fie folosite pe timpul desfășurării activității. În scopul evaluării sistemului de control intern, un auditor public extern trebuie să studieze următoarele aspecte:

mediul de control intern al entității;

performanța și managementul riscului;

sistemul informațional (sistemul de informare si comunicare existent în cadrul entității);

activitățile de control realizate la nivelul entității și monitorizarea acestora;

auditarea și evaluarea.

Informațiile obșinute după evaluarea sistemului de control intern sunt utilizate ca probe de audit, ce au ca scop susținerea modului de evaluare a riscurilor entității. Pentru a evalua sistemul intern de control, auditorul va lua în calcul rezultatele obținute îm activitatea din compartimentul de audit intern al entității auditate, verificând însă dacă informațiile dobândite sunt credibile și utile în activitate. Probele de audit prin care se evaluează sistemul de control intern al acesteia sunt obținute din cadrul etapei în care se realizează documentarea și din informațiile, actele, documentele, răspunsurile la chestionare și declarația conducerii entității auditate, furnizate de aceasta.

Auditorii publici externi trebuie să identifice și să evalueze riscurile la nivelul entității auditate pentru fiecare categorie de operațiuni economice supusă auditului.

Auditorii publici externi trebuie să determine pragul maxim după care este considerat că o eroare, o greșeală sau o omitere este posibil să afecteze deciziile celor care utilizează situațiilor financiare respective.

Auditorii publici externi, pe baza raționamentului profesional, vor selecta din situațiile financiare ale entității categoriile ce urmează să fie auditate, în conformitate cu obiectivele auditului financiar.

Tot ei sunt cei care determină procedeele de selectare a elementelor ce urmează să fie evaluate concret pe parcursul etapei de execuție. Procedeele de care se poate folosi auditorul public extern sunt:

selectarea tuturor elementelor din categoria de operațiuni economice în vederea testării are loc atunci când auditorul consideră că metoda de testare cea mai potrivită este examinarea în manieră integrală a componentelor din categoria de operațiuni;

selectarea unor elemente specifice din categoria de operațiuni economice în vederea testării, care poate să includă: elemente cu valoare sau importanță mare, cele care depășesc o valoare limită sau toate acele operațiuni economice indiferent de valoare, care, după părerea auditorului public extern, comportă un risc special;

utilizarea eșantionării ca modalitate prin care se pot furniza probe de audit, acest lucru incluzând aplicarea procedurilor de audit numai pentru operațiunile economice incluse în eșantion, pentru ca la finalul analizei, concluziile să cuprindă întreaga categorie de operațiuni de care aparține elantionul.

Este necesar ca auditorii publici externi să elaboreze cea mai adecvată combinație între teste ale controalelor și procedurile de fond, în vederea obținerii de probe de audit suficiente și adecvate necesare susținerii constatărilor, concluziilor, recomandărilor și opiniei de audit consemnate în raportul de audit.

Bazându-se pe informațiile dobândite pe parcursul planificării, se va realiza planul de audit financiar, ce va stabili scopurile auditului financiar și maniera prin care voi fi puse în aplicare și, totodată, prezentarea în detaliu a procedurilor care vor fi reazlizate în viitor, pe parcursul etapei de execuție.

3.2 Standarde specifice etapei de execuție

Prin obiectivele etapei de execuție se urmăresc formarea cadrului și standardele de îndeplinire a activității, a modalității de acțiune, și metodele de audit utilizate de auditorii publici externi pe parcursul etapei. Ele se găsesc într-un raport de interdependență cu standardele generale de audit, și cu cele ale etapei de planificare și raportare.

Standardul general al etapei de execuție stabileste că auditorii publici externi trebuie să utilizeze în etapa de execuție a auditului financiar proceduri de audit în scopul obținerii de probe de audit suficiente si adecvate care să susțină constatările, concluziile, recomandările și opiniei de audit consemnate în raportul de audit. Astfel, auditorii publici externi desfăsoară următoarele acțiuni:

decid acele elemente care sunt necesare pentru extragerea clasa de operațiuni economice analizată (conținutul eșantionului);

găsesc și pun în practică proceduri de audit cu scopul de a obține probe de audit esențiale pentru realizarea unei activități de audit;

raportează valoarea erorilor, precum șă cea a abaterilor nefluctuante în cadrul întregii clase de operațiuni economice care au fost auditate, în cazul în care metodele s-au fost aplicate pe un eșantion;

însumează valorile erorilor/abaterilor extrapolate și le compară cu pragul de semnificație;

întocmesc documentația necesară pentru a-și susține raportul de audit, precum și opinia

Cu scopul de a forma un context unitar de acostare a execuției auditului s-au stabilit următoarele standarde specifice: probele de audit, aserțiuni de audit, procedurile și tehnicile de audit.

Auditorii publici externi trebuie să obțină probe de audit suficiente și adecvate, pe baza cărora să-și formuleze concluziile care vor susține opinia auditorului. Consituie probe de audit totalitatea actelor, documentelor și informațiilor obținute de auditorii publici externi și utilizate pentru a demonstra dacă managementul și personalul entității auditate au acționat așa cum este prevăzut în lege și dacă au ffost utilizate resursele în manieră economică, eficientă și eficace. Probele de audit trebuie să fie suficiente și adecvate pentru a putea susține constatările și finalitățiile elaborate de echipa de audit, sfaturile prezentate cu scopul de a înlătura deficiențele și pentru a îmbunătăți activitatea de lucru din cadrul entității care a fost auditată și, nu în ultimul rând, opinia de audit.

Nivelul de suficiență al probelor de audit (cantitatea probelor ce sunt necesare) se determină de către auditorii publici externi luându-se în calcul gradul de risc așteptat pentru categoria de operațiuni economice care este auditată (dacă nivelul de risc este mai ridicat, atunci crește și cantitatea probelor care atestă constatărie și concluziile) și după calitatea evidențelor (dacă probele sunt de calitate foarte bună, scade necesarul de probe pentru a susținerea constatările și concluziile). Nivelul de adecvare al probelor se formulează de auditori luându-se în calcul relevanța și nivelul de încredere al evidențelor carre susțin afirmațiile și finalitățile. Nivelul de încredere este dependent de sursă, de natură și de circumstanțe de procurare. Un auditorul public extern își exercită raționamentul și scepticismul profesional în momentul în care analizează cantitatea și calitatea evidențelor de audit.

În vederea obținerii evidențelor de audit, este nevoie ca auditorul public extern să analizeze aserțiunile de audit, ce constau în „afirmații” făcute de conducerea entității la care se realizează activitatea de audit, aceasta fiind responsabilă de fidelitatea ituațiilor financiare ale tuturor operațiunilor efectuate de aceasta, în condiții de legalitate, regularitate, economicitate, eficiență și eficacitate. Conducerea entității este responsabilă pentru prezentarea fidelă în situațiile financiare a tuturor operațiunilor efectuate de entitate, în condiții de legalitate, regularitate, economicitate, eficiență și eficacitate. Aserțiunile analizate de auditorii publici externi sunt următoarele:

acuratețea – respectiv dacă toate operațiunile economice sunt înregistrate în situațiile financiare la valoarea corectă;

evaluarea – respectiv dacă activele și pasivele entității sunt analizate așa cum este prevăzut de legile în vigoare;

exhaustivitatea – respectiv dacă toate operațiunile economice au fost înregistrate în registrele contabile;

existența – respectiv dacă activele și pasivele înregistrate există la data întocmirii situațiilor financiare;

prezentarea – respectiv dacă toate operațiunile economice sunt înregistrate potrivit planului de conturi, clasificației bugetare și sursei de finanțare și sunt corect descrise;

proprietatea – respectiv dacă activele și pasivele înregistrate în bilanțul contabil aparțin entității;

realitatea – respectiv dacă toate operațiunile economice înregistrate sunt reale, sunt înregistrate în exercițiul financiar la care se referă și potrivit clasificației bugetare;

regularitatea – respectiv dacă toate operațiunile economice respectă sub toate aspectele ansamblul principiilor și regulilor procedurale și metodologice care sunt aplicabile categoriei de operațiuni din care fac parte, inclusiv principiile de economicitate, eficiență și eficacitate.

Pentru auditarea categoriilor de operațiuni economice conținute de contuul de rezultat al patrimoniului și în conturile de execuție ale cheltuielilor și veniturilor se analizează următoarele aserțiuni: acuratețea, exhaustivitatea, prezentarea, realitatea și regularitatea. Pentru soldurile conturilor la sfârșitul perioadei, prezentate în bilanțul contabil, se analizează următoarele aserțiuni: evaluarea, exhaustivitatea, existența, prezentarea și proprietatea. Pentru datele înscrise în anexele la bilanțul contabil, se analizează următoarele aserțiuni: acuratețea, evaluarea, exhaustivitatea, existența, prezentarea și proprietatea.

Auditorii publici externi trebuie să cunoască si să aplice proceduri și tehnici de audit cu scopul de a găsi probe de audit care să îi permită să-și prezinte și să-și susțină constatările, concluziile, precum și opinia de audit. În acest scop, auditorul public extern trebuie să aplice în etapa de execuție a misiunii de audit financiar : teste ale controalelor, proceduri de fond.

Teste pentru controale sunt realizate pentru obținerea de probe de audit care vizează felul în care funcționeaază sistemul contabil, prcum și cel din cadrul entității auditate. Aceste teste includ:

proiectarea sistemelor cu scopul de a preveni, sesiza și modifca erorile care sunt semnificative;

desfășurarea în mod eficient a sistemelor pe parcursul auditului.

Procedurile de fond sunt testele utilizate pentru obținerea probelor, având ca obiectiv detectarea erorilor sau abaterilor ce fac parte din activitatea entității, și care se reflectă în situațiile financiare,prum și reducerea riscului de audit la până la un nivel suportabil. Există două categorii de proceduri de fond: analitice și teste de detaliu.

Cele analitice vizează atât analiza informațiilor financiare, prcum și a celor nefinanciare, comparându-se indicatorii care există la nivelul entității și tendințele semnificative ale indicatorilor pe o perioadă determinată și investigarea acelor fluctuații și a relații care sse observă a fi inconsecvente raportându-se la alte informații relevante sau care nu respectă valorile prevăzute de auditori. Aceste proceduri evidențiază aspecte specifice care ar avea nevoie de o examinare specială putându-se aplica informațiilor din situațiile financiare consolidate și unor structuri subordonate în cadrul entității în curs de auditare. Astfel se oferă indicii care vizează posibilele erori sau abateri de la lege și regulament sau felul în care sunt respectate principiile de economicitate, eficiență și eficacitate atunci când sunt utilizate fonduri publice și administrate patrimoniului public sau privat, fie al statului, fie al unității administrativ-teritoriale care se găsețte în administrarea entității în curs de auditare.

Analizarea datelor colectate se realizează de către auditorii publici externi, utilizându-se anumite proceduri analitice precum:

analiza comparativă — care constituie un proces prin care sunt comparate metodele, procesele, procedurile care corespund entității verificate cu cele ale altor entități sau standarde aplicabile în domeniul de activitate.

analiza nivelului de îndeplinire a scopului, obiectivelor și atribuțiilor prevăzute de actele normative de înființare și organizare a activității entității analizate, utilizându-se cu scopul de determina modul în care scopul și atribuțiile stabilite au fost îndeplinite și cu scopul de a identifica factorii care au determinat nerealizarea sau realizarea în mod parțial a acestora. Abaterile de la mersul normal al lucrurilor ce vizează activitatea entității verificate pot fi stabilite dacă se realizează raportarea rezultatelor și impacturilor efective la scopul, obiectivele și atribuțiile prestabilite;

analiza cost-eficacitate — se efectuează asupra relațiilor dintre costurile activității și rezultatele exprimate în costuri pe unitatea de rezultat obținut. Ea este focusată pe identificarea mijloacelor prin care se pot atinge obiectivele și care par mai avantajoasejoase, fiind definite în bazae unui grad maxim de cheltuieli alocate.

Testele de detaliu se realizează pe operațiuni eimse de entitate pentru perioada auditată, echipa testând detaliile operațiunilor respective, pentru a obține de probe de audit, cu scopul de a formula concluzii față de caracterul real, obiectiv, legal și complex al acestor operațiuni. Astfel, pentru confirmarea caracterului real al operațiunilor economice ale entității auditate sunt efectuate teste pentru a pune în evidență punerea efectivă în practică a lor, verificându-se pentru aceasta dacă aceste operațiuni înregistrate se bazează pe documente justificate, întocmite după modul în care este prevăzut în lege.

Cu privire la modul de verificare a exactității operațiunilor economice, se poate spune ca aceasta include refacerea calculelor ce țin de toate operațiunile selectate, compararea acestora cu datele care sunt înscrise în documentele justificative și cu înregistrările aflate în evidențele tehnico-operative și financiar-contabile. De asemenea, pentru confirmarea exactității, se verifică înregistrarea în evidență a operațiunilor economice, conform planului de conturi general aplicabil entității auditate.

În legătură cu caracterul legalității operațiunilor economice, echipa de auditori trebuie să verifice dacă sunt respectate toate prevederile legale aplicabile în momentul respectiv și care se află în vigoare, potrivit legii la data realizării acestora.

Pentru a fi confirmat caracterul complet corespunzător operațiunilor economice, auditorii publici externi au obligația de a verifica toate documentele justificative pentru a stabili dacă au fost înregistrate în evidența tehnico-operativă și financiar-contabilă. Testele de detaliu se prezintă ca niște tehnici specifice prin care se pot obține probe de audit precum:

inspecția: constă în examinarea înregistrărilor, documentelor și verificarea elementelor patrimoniale;

observarea: presupune urmărirea activităților, metodelor sau proceselor interne efectuate de o persoană la entitatea auditată;

investigarea/ intervievarea: constă în obținerea informațiilor de la persoane abilitate din interiorul și din afara entității auditate;

confirmarea: constă în primirea unui răspuns scris dat la o întrebare adresată unei terțe părți independente pentru a verifica acuratețea informațiilor ori pentru a corobora informațiile conținute în înregistrările contabile;

recalcularea: presupune verificarea acurateței calculelor aritmetice din documentele justificative și din înregistrările contabile, prin reluarea calculelor;

reefectuarea: presupune aplicarea de către auditor, într-o manieră independentă, a procedurilor și controalelor realizate de entitatea auditată pe parcursul controlului intern.

Aceste proceduri și tehnici pot fi utilizate pentru toate elementele din clasa de operațiuni economice (în literatura de specialitate se foloseste si noțiunea de populației) verificată, asupra unor elemente specifice sau asupra unor eșantioane extrase din populația totală, în funcție de raționamentul profesional al auditorului si de circumstanțele procesului de audit.

În cazul utilizării eșantionării, auditorul public extern va urmări realizarea următoarelor activități:

alegerea categoriei de operațiuni economice ce urmează a fi testată în vederea obținerii probelor de audit, care trebuie să fie în legătură cu obiectivul urmărit de misiunea de audit (în etapa de planificare );

alegerea metodei de eșantionare ( statistică sau nestatistică ) pe baza raționamentului profesional al auditorului, astfel încât să reprezinte cea mai eficientă modalitate de a obține probe de audit corespunzătoare și suficiente în circumstanțele respective (se realizează în etapa de planificare );

stabilirea mărimii eșantionului în funcție de riscul de eșantionare; este necesar ca acesta să fie scăzut până atinge un nivel minim acceptabil ( se realizează în etapa de execuție ). Mărimea eșantionului este afectată de nivelul riscului de eșantionare pe care auditorul este dispus să-l accepte. Eșantionul va crește în funcție de scăderea nivelul riscului pe care auditorul consideră că îl poate accepta.

selectarea elementelor eșantionului (se realizează în etapa de execuție ). În cazul eșantionării statistice, elementele eșantionului trebuie selectate în mod aleator, pentru ca fiecare elemnt să aibă aceeași probabilitate de a fi selectată. În cazul eșantionării nestatistice, auditorul public extern foloseste raționamentul profesional pentru a selecta elementele eșantionului.

aplicarea procedurii de audit asupra elementelor eșantionului ( în etapa de execuție ) – presupune ca auditorul public extern să aplice proceduri de audit asupra fiecărui element din eșantionul selectat. Dacă auditorul observă că acesta nu este ideal pentru a aplica procedura, va utiliza acea procedură pe un altul ales din cadrul populației.

stabilirea naturii și cauzei erorilor/abaterilor ( în etapa de execuție ) – presupune ca auditorul public extern să stabilească rezultatele procedurii de audit aplicate asupra elementelor din esantion, natura si cauza oricărei erori/abateri identificate, precum si efectul lor posibil asupra situațiilor financiare;

evaluarea rezultatelor eșantionului ( în etapa de execuție ) – presupune ca auditorul public extern să aproximeze rezultatele procedurilor aplicate asupra elementelor din eșantion pentru a stabili dacă a obținut suficiente probe pe care să-și bazeze constatările, concluziile și recomandările;

extrapolarea erorilor ( în etapa de execuție ) – presupune ca auditorul public extern să extrapoleze valoarea erorilor sau abaterilor găsite în eșantion estimându-se gradul de eroare sau abatere din totalitatea populației;

însumarea valorilor erorilor/abaterilor extrapolate și compararea cu pragul de semnificație ( în etapa de execuție );

întocmirea documentației necesare pentru susținerea raportului și a opiniei de audit (în etapa de execuție ).

3.3 Standarde specifice etapei de raportare

Această etapă presupune stabilirea regulilor și cerințelor referitoare la formularea opiniei de audit și la criteriile care stabilesc forma, structura și conținutul raportului de audit. În urma probelor de audit obținute pentru emiterea opiniei, auditorii publici externi formulează constatările și concluziile. Astfel, ei realizează un raport de audit în formă scrisă și format corespunzător în care își prezintă într-o manieră clară constatările, concluziile și recomandările care vizează:

-modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale și execuția bugetelor de venituri și cheltuieli dacă sunt în concordanță cu scopul, obiectivele și atribuțiile prevăzute în actele normative prin care a fost înființată entitatea verificată și dacă se respectă principiile legalității, regularității.

-situațiile financiare audiate, dacă au fost elaborate așa cum prevede cadrul de raportare financiară care se aplică pe teritoriul României, în conformitate cu principiile legalității și regularității și ofera o imagine fidelă a poziției financiare.

Raportul de audit în formă scrisă trebuie realizat de către auditorul public extern la finalizarea fiecărei ectivități de audit, acesta respectând structuri prevăzute în standarde și trebuie să conțină constatările, concluziile, recomandările și opinia auditorului.

Raportul de audit are următoarele caracteristici:

-trebuie să fie complet

– trebuie să fie obiectiv

– trebuie să fie accesibil

– trebuie să fie concis

– trebuie să fie constructiv

– trebuie să fie oportun și competent

– trebuie să fie convingător

Structura raportului de audit conține:

-titlul, localitatea și data întocmirii raportului;

-partea introductivă;

-situațiile financiare auditate;

-obictivele auditului financiar;

-prezentarea gerenală a entității auditate și a cadrului legal aplicabil acesteia;

-motodologia de audit aplicată;

-sinteza constatărilor și concluziilor auditului financiar;

-prezentarea sintetică a constatărilor rezultate în urma acțiunilor de verificare efectuate la entități subordonate, dacă este cazul;

-măsurile pe care entitatea le-a luat pe parcursul activității de audit financiar;

-concluziile generale;

-opinia auditorilor publici externi;

-propuneri privind îmbunătațirea cadrului legislativ;

-semnăturile auditorilor;

-anexe.

Capitolul IV

Aspecte privind conduita etică a auditorilor financiari.

Cuvântul etică provine din grecescul „ethos”, care are semnificația de caracter. Pe când moralitatea studiază, în principal, noțiunile de „bine-rău” privitoare la comportamentul uman, etica se ocupă de studiul motivației și modului pentru care oamenii acționează intr-o anumită manieră. Într-o accepțiune modernă, etica are la bază inclusiv moralitatea și are ca obiectiv asigurarea unui cadru coerent de repere și principii care însoțesc indivizii pe drumul lor de obținere a cunoștințelor și de acumulare a experienței cu scopul de a adopta decizii etice.

Pentru ca o decizie să fie considerată etică trebuie să posede caracteristicile următoare, considerate cumulativ:

-se bazează pe cunoștințele și experiența acumulate, adică este o decizie competentă

-este o decize luată în contextul identificării cu claritate, intr-o situație particulară a persoanelor interesate, a obligațiilor fiecărei părți implicate, precum și a problemelor specifice

-este o decizie echilibrată, adică intr-o situație particulară, permite identificarea și ierarhizarea principiilor etice relevante.

-este o decizie pertinentă care se bazează pe determinarea și estimarea tuturor opțiunilor relevante

-este o decizie pragmatică, în sensul că permite acționarea pe bază de obiective parțiale,clare și posibil de atins în mod obiectiv,responsabil pe o durată care se întinde până la formularea concluziilor

În urma celor prezentate mai sus, se poate afirma faptul că etica profesională a preluat cadrul de repere și principii generale ale eticii, particularizându-le la nivelul unei profesii. Etica profesională cuprinde standardele de comportament are vizează un profesionist într-un anumit domeniu, din punct de vedere pragmatic și ideal. Raportându-se la principiile etice generale,profesionistul acționează ca un individ responsabil iar dacă se rapotează la principiile etice profesionale, același profesionist trebuie să respecte și setul de norme și valori profesionale.

Codul de conduită etică profesională are ca obiectiv principal incurajarea unui tip de comportament profesional ideal. Trebuie însă ca acesta să fie elaborat într-o manieră realistă și aplicabilă. Codul de etică profesională nu este exhaustiv deoarece nu poate să anticipeze toate situațiile care necesită exercitarea unui raționament profesional în vederea adoptării comportamentului etic. Un cod etic reușește, cel mult, să ofere principii utilizabile pt aprecirea fiecareai situații in parte.

În cea mai mare parte prevederile unui cod etic specific pentru o anumită profesie diferă de cele ale unui cod etic care aparține de o altă profesie dar ele au în comun un aspect principal, și anume:cerința de a avea, ca mebru al profesiei respective, o atitudine morală și profesională care să fie net superioară atitudinii reglementată prin lege. Din această perspectivă nici codul etic pentru profesia de auditor, nu se abate de la acest aspect.

În cele mai multe cazuri un cod de etică profesională indică prezența unui corp de profesioniști pentru că doar acesta este interesat de impunerea unor standarde de comportament cu scopul de a elimina persoanele sau comportamentele care îi pot afecta într-un mod negativ imaginea.

Un contabil sau un auditor se poate considera un profesionist dacă acceptă faptul că are anumite responsabilități față de persoanele care beneficiază de rezultatele activității sale. Serviciul prestat de acesta nu este unul în folosul umanității, ci în folosul persoanelor care l-au desemnat în acest scop. De cele mai multe ori persoana care utilizează erviciul respectiv nu deține o calificare suficientă pentru a aprecia serviciul folosit de către un auditor profesionist.

Asumarea responsabilității de a acșiona în interes public reprezintă un semn distinctiv al profesiei de contabil. În timp ce acționează în interes public, un auditor profesionist ar trebui să respecte și să se conformeze la prevederile etice ale „Codului Etic pentru Auditorii Profesioniști”. Astfel, responsabilitatea lui nu este exclusiv de a satisface nevoile clientului sau ale angajatorului. Principiile fundamentale care trebuie să fie respectate de către un auditor profesionist sunt următoarele:

-integritatea

-obiectivitatea

-competența profesională și atenția cuvenită

-confidențialitatea

-comportamentul profesional

Integritatea se referă la onestitatea și corectitudinea cu care se desfășoară serviciile profesionale. Este necesar ca auditorii să evite implicarea în diverse conflicte de interese. Astfel ei trebuie să apeleze la onestitate, coretitudine și sinceritate. Principiul integrității implică, totodată, trazacții realizate într-un mod corect și just. Ascoierea auditorului profesionist cu rapoarte, evidențe, comunicate nu trebuie să aibă loc dacă ele conțin declarații în mod voit false sau induc în eroare, dacă în ele se regăsesc declarații sau informații eronate sau dacă există omisiuni și ascundere de informații care induc în eroare. Un auditor profesionist nu va încălca Codul Etic dacă furnizează un raport în care sunt incluse specificații cu privire la cerințele exprimate anterior.

Obiectivitatea se referă la faptul că auditorul profesionist trebuie să dea dovadă de imparțialitate, să nu ia parte la niciun conflict de interese sau să nu se afle într-un mediu cu influențe negative care i-ar putea modifica raționamentele profesionale sau de afaceri. Auditorii profesioniști au obligația de a nu își compromite profesia din cauza erorilor conflictelor de interese sau a influențelor nedorite a altor persoane. Principiul obiectivității trebuie respectat de toate persoanele implicate în activitățile care presupun servicii profesionale de audit și de acest lucru se asigură auditorii financiari. Este interzis ca aceștia să accepte sau să ofere atenții indiferent de natura lor dacă în mod voit influențează deciziile persoanelor implicate în activitate. Există numeroase situații în care obiectivitatea unui auditor profesionist poate fi afectată și nu este posibil ca toate acestea să fie descrise și explicate. Este necesar ca auditorul să evite relațiile are ar putea influența raționamentul său profesional într-un sens negativ.

Principiul competenței profesionale și atenției cuvenite vizează datoria permanentă a unui auditor profesionist de a-și păstra cunoștințele și aptitudinile profesionale la un nivel necesar pentru a presta servicii profesionale competente față de un client sau un angajator. Aceste cunoștințe și aptitudini trebuie menținute la nivelul evoluțiilor din parctică, legislație și tehnică. Atunci când prestează servicii profesionale, auditorul profesionist trebuie să acționeze responsabil, conform standardelor tehnice și profesionale aplicabile. Pentru ca serviciile furnizate să fie unele profesionale și competente este necesar ca auditorul să facă apel la un raționament solid pentru aplicarea cunoștințelor și aptitudinilor profesionale pe care le deține. Există două faze separate în care poate fi împarțită competența profesională:

-obținerea unui nivel de competență profesională;

-menținerea unui nivel de competență profesională;

Pentru a se menține competența profesională, este necesar ca auditorul să monitorizeze și să înțeleagă permanent evoluțiile care sunt relevante pe planul profesional,tehnic și în mediul de afaceri. O pregătire profesională continuă asigură dezvoltarea și menținerea acelor capacități de care auditorul are nevoie pentru a desfășura o activitate competentă în mediul său profesional. Conștiinciozitatea este un alt aspect extrem de important de care un auditor trebuie să țină cont în momentul în care desfășoară activitatea de audit. Ea presupune o responsabilitate de acționare conform cu cerințele misiuni, presupune atenție, meticulozitate și oportunitate.

Un alt lucru pe care un auditor profesionist trebuie să îl aibă în vedere este acela de a se asigura treptat că persoanele care își exercită funcțiile sub îndrumarea unui auditor profesionist primesc o instruire și o supervizare adecvată. Dacă auditorul porofesionist sesizează limitele inerente ale serviciilor oferite trebuie să informeze și să atenționeze clienții, angajatorii sau utilizatorii serviciilor profesionale pentru a evita interpretarea opiniei exprimate ca fiind afirmarea unui fapt.

Confidențialitatea este un alt aspect important pe care un auditor profesionist trebuie să îl aibă în vedere. Așadar, este necesar ca el să respecte confidențialitatea informațiilor care i-au fost aduse la cunoștință în urma prestării activității profesionale sau de afaceri. Este interzis să divulge orice fel de informație unei alte părți dacă nu are o autorizație specifică. Acest fapt este posibil doar în cazul în care este prezent un drept sau o obligație legală sau profesională care să îi permită divulgarea informațiilor respective. În același timp este interzis ca auditorul să folosească aceste informații în avantaj personal propriu sau al unei terțe părți.

De asemenea auditorul profesionist are obligația de a respecta confidențialitatea și într-un mediu social. El trebuie să dea dovadă de vigilență deoarece există posibilitatea apariției unei scurgeri de informații, mai ales în cazul în care este implicat într-o activitate pe termen lung cu un asociat. Confidențialitatea informațiilor pe care le deține trebuie păstrată și față de un alt posibil client sau angajator. Totodată, auditorul trebuie să aibă grijă să nu încalce confidențialitatea informațiilor nici măcar în cadrul firmei sau al organizației în care a desfășurat activitatea de audit. Auditorul profesionist trebuie să facă tot ce îi stă în putință pentru a fi sigur că persoanele aflate sub controlul său și cele care îi frunizează consultanță sau asistență respectă principiul confidențialității.

După încheierea relației dintre auditorul ptofesionist și clientul sau angajatorul său, auditorul este obligat să mențină confidențialitatea informațiilor. În momentul în care auditorul părăsește organizația angajatoare sau obține un nou client îi este permis să facă apel la experiența anterioară. Totuși, el nu trebuie să folosească sau să divulge aspecte confidențiale din nicio relație profesională sau de afaceri.

Există câteva situații în care auditorul este sau poate fi obligat să divulge informații de natură confidențială. Aceste situații sunt următoarele:

-dacă divulgarea este permisă de către client sau angajator;

-dacă divulgarea este autorizată prin lege, fie pentru furnizarea documentelor sau probelor în timpul unor proceduri judiciare, fie pentru a sesiza autorităților publice eventuale încălcări ale legii;

-dacă există o obligație profesională sau un drept de a le divulga si nu este interzis prin lege; de exemplu: pentru a fi în conformitate cu controlul calității din cadrul organizației care deține calitatea de membru ori al sistemului profesional, pentru a corespunde cu ancheta sau investigața din partea unei organizații membre sau al unui organism de reglementare, pentru a proteja interesele profesionale ale unui auditor în cursul procedurilor judiciare și pentru a respecta standardele tehnice și cerințele etice.

Atunci când auditorul decide că poate divulga informațiile trebuie să aibă în vedere anumite aspecte:

-dacă interesele părților implicate sunt posibile de prejudiciare sau sunt afectate daca angajatoul ori clientul consimt ca auditorul să divulge informațiile;

-dacă toate informațiile relevante sunt cunoscute și fundamentate, atât cât este posibil; dacă situația implică fapte nefundamentate, informații incomplete sau concluzii nefondate trebuie să se facă apel la raționamentul de tip profesional în scopul determinării tipului de prezentare care trebuie realizată;

-tipul de comunicare preconizată și cui îi este adresată; auditorul trebuie să fie sigur că părțile cărora li se adresează comunicarea sunt destinatarii adecvați.

Comportamentul profesional presupune ca auditorul profesionist să se conformeze legilor și normelor relevante, evitând orice tip de acțiune care ar putea să îi discrediteze profesia. Sunt incluse aici acțiunile pe baza cărora, o altă parte rațională și informată, care este la curent cu toate informațiile relevante, ar fi afectată în mod negativ asupra reputației profesionale.

Auditorii nu trebuie să furnizeze informații eronate despre profesia lor atunci cănd apeleaază la strategii de marketing sau când fac apel la strategii pentru a-și exercita activitatea.

Auditorii profesioniști își desfășoară activitatea în circumstanțe care pot conduce la apariția unor amenințări la adresa conformității cu principiile fundamentale. Există în numeroase situații care lasă loc unor astfel de amenințări și este imposibil să fie specificate toate măsurile care ar trebui utilizate pentru a le diminua. Natura misiunilor și a sarcinilor de serviciu variază, la fel și amenințările și astfel se cere folosirea alto tipuri de măsuri de protecție. Astfel, este esențială existența unui cadru conceptual care îi permite auditorului să identifice, să evalueze și să răspundă amenințărilor în coformitate cu principiile fundamentale. Codul reprezintă cadrul general care vine în sprijinul auditorului.În cazul în care amenințările sunt semnificative, auditorul trebuie să aplice măsuri de protecție pentru a reduce sau elimina amenințările pentru a nu compromite conformitatea cu principiile fundamentale.

Când auditorul preconizează că va avea cunoștință de circumstanțe sau relații ce pot compromite conformitatea cu principiile fundamentale, sau se află în cunoștință de cauză, el are obligația de a evalua orice amenințare cu privire la conformitatea cu principiile fundamentale. Este necesar ca auditorul să ia in calcul și factorii calitativi cât și pe cei cantitativi în momentul în care evaluează importanța unei amenințări. Dacă auditorul nu poate utiliza măsuri de protecție adecvate, acesta trebuie să refuze sau să întrerupă activitatea prrofesională respectivă, iar dacă este necesar trebuie să renunțe la clientul respectiv sau la organizația angajatoare.

Dacă auditorul încalcă în mod involuntar prevederile Codului etic poate să nu compromită conformitatea cu principiile fundamentale enunțate, în funcție de natura și semnificațiile enunțării. Acest lucru este valabil dacă auditoul a descoperit că încalcă reglementările codului, s-a corectat prompt și a luat măsurile de protecție necesare.

În mod teoretic, conformitatea cu principiile fundamentale ar putea fi amenințată de o multitudine de situații. Categoriile în care pot fi încadrate amenințările sunt:

-amenințarea cauzată de interesul propriu: apare în momentul în care auditorul sau un membru al familiei lui prezintă un interes financiar sau de altă natură;

-amenințarea cauzată de auto-revizuire: apare când un raționament anterior este necesar să fie reevaluat de acelasi auditor responsabil de raționamentul respectiv;

-amenințarea cauzată de reprezentare: apare dacă auditorul promovează o poziție sau o opinie până în momentul în care își poate compromite obiectivitatea;

-amenințarea cauzată de familiaritate: apare în cazul unei relații strânse când auditorul susține prea mult interesele altor părți;

-amenințarea cauzată de intimidare: apare când auditorul nu este lăsat să acționeze obiectiv din cauza unei amenințări reale sau presupuse;

Avân în vedere eliminarea sau reducetra la un nivel acceptabil tipul acesta de amenințări este necesar să se recurgă la anumite măsuri de protecție. Acestea pot fi împărțite în două mari categorii:

-măsuri de protecție create de profesie, legislație sau reglementare

-măsuri de protecție aferente mediului de activitate.

Prima categorie include umătoarele aspecte fără însă a se limita la acestea:

– cerințe educaționale, de pregătire profesională și experiență pentru accesul la profesie;

– cerințe de dezvoltare profesională continuă;

– standarde profesionale;

– proceduri disciplinare și de monitorizare profesională sau reglementară;

– examinarea externă a rapoartelor, evaluărilor, conicatelor sau informațiilor unui auditor profesionist de către o terță parte împuternicită de lege

Unele măsuri de protecție au rolul de a crește probabilitatea de identificare sau de eliminare a comportamentului lipsit de etică. Această categorie de măsuri pot fi create de profesia contabilă, de legislație, reglementări sau de organizația angajatoare, includ dar nu se limitează la aspectele următoare:

– sisteme de reclamații eficiente a căror gestionare se face în mod public fie de compania angajatoare, fie de profesie, fie de un organism de reglementare care încurajează colegii, angajatorii sau persoanele din public să sesizeze un comportament neprofesional sau lipsit de etică;

– o obligație explicită de a raporta orice încălcare a prevederilor etice;

În funcție de circumstanțe, natura măsurilor de protecție pe care un auditor trebuie sa le aplice variază. Atunci când exercită raținamentul profesional, auditorul trebuie să ia în calcul ceea ce o terță parte credibilă și informată ar putea conchide că este inacceptabil.

Conflictele etice pot apărea în urma aplicării principiilor fundamentale. Dacă se ajunge la inițierea unui proces de soluționare a unui conflict, fie oficial sau neoficial, auditorul trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte în mod individual sau colectiv:

– fapte relevante;

– aspecte etice implicate;

– principii fundamentale care vizează problema respectivă;

– procedurile interne stabilite;

– modalități de acțiune alternative;

Auditorul trebuie să abordeze modalități adecvate de acțiune care să respecte principiile fundamentale. Totodată el trebuie să evalueze consecințele care pot apărea în urma aplicării unei modalități de acțiune. În cazul în care problema nu este rezolvată este necesar ca auditorul să se consulte cu alte persoane, membri ai firmei sau organizației angajatoare în vederea unui sprijin pentru soluționarea conflictului.

Dacă auditorul este implicat într-un conflict cu o organizație sau în cadrul unei organizații, el trebuie să se consulte cu persoanele responsabile de guvernarea unei organizații precum Consiliun de administrație sau Comitetul de audit. Este în interesul auditorului să documenteze fondul economic al problemei și detaliile care se referă la discuțiile avute sau la deciziile luate referitoare de problema respectivă. Dacă există un conflict important care nu poate fi soluționat auditorul poate apela la consulare profesională cu scopul de a obține sfaturi pe probleme etice, respectând clauza de confidențialitate. În cazul în care sunt epuizate toate posibilitățile relevante și conflictul etic nu este rezolvat, auditorul trebuie să refuze orice altă colaborare sau asociere cu problema generatoare de conflict, dacă este posibil.

CAP V. Studiu de caz privind exercitarea auditului financiar la

SC.SISI BH IND VEST S.A.

Prezentul raport de audit ce urmează a fi prezentat în detaliu este o formă prescurtată a unui raport de audit. Acesta a fost realizat de către KPMG audit SRL .

Perioada auditată:

01.01.2013 – 31.12.2013

Baza legală a acțiunii de auditare:

Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată

Auditor : Grecu Tudor Alexandru

Obiective:

Auditarea bilanțului contabil prescurtat anexat la data de 31 decembrie 2012 și a notelor aferente acestuia , care conțin un sumar al politiclor contabile semnificate și al altor note explicative.

Bilanțul contabil menționat face referire la : Total capitaluri proprii

Raportul de audit prezintă responsabilitatea conducerii pentru situațiile financiare cât și responsabilitatea auditorului .

Voi incepe prin a prezenta responsabilitatea conducerii pentru situațiile financiare.

întocmirea și prezentarea întocmai a situațiilor financiare prescurtate în conformitate cu Ordinum Ministerului Finanțelor Publice nr 3055/2009, cu completările ulterioare .

Responsabilitatea auditorului :

Responsabilitatea auditorului este aceea ca pe baza auditului efectuat să exprime o opinie asupra bilanțtului contabil.Auditul a fost efectuat conform standardelor de audit adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România.

Aceste standarde impun ca cel care realizează misiunea de audit să respecte cerințele etice ,să existe o planificare a misiunii de audit ,auditului efectuându-se pentru a obține o certitudine în ceea ce priveste inexistența unor denaturări semnificative în bilanțul contabil.

Auditorul financiar este de părere că probele de audit prezente în raportul în cauză sunt suficiente pentru a-i susține opinia referitoare la audit.

Opinia auditorului.

Opinia auditorului cu privire la bilanțul contabil la 31.12.2013 este aceea ca întocmește cerințele din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice . Raportul se adresează într-o manieră exclusivă acționarilor care fac parte din Societate. Auditorul își asumă responsabilitate pentru audit, pentru raportul asupra bilanțului contabilității și conformității, precum și pentru opinia formată, doar față de Societate și acționarii ei .

Situațiile financiare anexate raportului reprezintă aspecte care vizează Societatea doar în conformitate cu reglementările și principiile contabile din România. Auditorul subliniază faptul că nu există o opinie asupra contului de profit și pierdere al Societății pentru exercițiul financiar încheiat la data de 31.12.2013 deoarece nu a fost auditat. În anul precedent situațiile prescurtate pentru același exercițiu financiar mai sus menționat au fost auditate de către un alt auditor, acesta exprimând o opinie nemodificată asupra situațiilor financiare prescurtate la data de 11.03.2013.

Raportul asupra conformității raportului administratorilor cu situațiile financiare prescurtate

Raportul administratorilor a fost analizat de către auditor acesta concluzionând:

raportul financiar nu face parte din situațiile financiare prescurtate

nu s-au identificat informații financiare care să fie în mod semnificativ în neconcordanță cu informațiile din situațiile financiare prescurtate.

Concluzie :
Studiul de caz prezintă un raport de audit în formă prescurtată. Acesta are în conținut elemente prevăzute în standarde, dar nu mă pot pronunța în legătură cu următoarele situații:

care ar fi constatările auditorului

constatarea etapelor de desfășurare a unei misiuni de audit

modul în care sa evaluat riscul de audit

estimarea pragului de materialitate

În ceea ce privește riscul de audit,acesta este definit de catre Standardele Internaționale de Audit ca fiind :” riscul ca auditorul să exprime o opinie de audit neadecvată, atunci când situațiile financiare sunt denaturate în mod semnificativ.”

De altfel persoana care efectuează misunea de audit trebuie să utilizeze raționamentul profesional la evaluarea riscului de audit și la stabilirea procedurilor de audit, pentru a se asigura că riscul este redus până la un nivel acceptabil de redus. Riscul de audit este de maxim 10%

În concluzie nu mă pot pronunța legat de modul cum sa evaluat riscul de audit de către auditor si dacă pragul de maxim 10% a fost respectat.

De asemenea din prezentul raport nu rezultâ informații legate de pragul de materialitate ,de nivelul la care acesta a fost stabilit.

Concluzii și recomandări

Cu toate că forme rudimentare de audit pot fi găsite încă de la la apariția statului, apariția auditului financiar în România este consemnată în anul 1990 fiind rezultatul unei nevoi de bază în contextul tranziției la economia de piață. După această perioadă au fost realibitate Garda Financiară și Curtea de Conturi și a fost înființat Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.

Contextul politic nefavorabil, unul antidemocratic a fost un obstacol major în evoluția și dezvoltarea auditului financiar în România. Odată cu trecerea la democrație s-a realizat trecerea la economia concurențială. Aceasta a reprezentat o premisă în evoluția auditului financiar în conformitate cu standardele occidentale în domeniu. România a beneficiat de un avânt în creșterea complexității vieții economice și armonizarea normelor contabile și de audit financiar cu cele internaționale în moementul aderării la Uniunea Europeană.

Cele mai importante documente care vizează organizarea și coordonarea activității de audit sunt : Stardardele de Audit și Codul privind conduita etică și profesională în domeniul auditului financiar .Acestea au fost adoptate în anul 2000 în baza sprijinului acordat de Institutul Experților Contabili din Scoția și cu asistență tehnică acordată de Know How Fund.

Camera Auditorilor Financiari din România a fost înfiițată în anul 1999. Astfel a fost marcat un moment important în dezvoltarea profesiei de auditor financiar. Tot în acest an Guvernul României emite reglementări pentru organizarea și funcționarea Camerei Auditorilor financiari din România. Din organele de conducere ale CAFR fac parte :

-Conferința Camerei

-Consiliul Camerei

-Biroul Permanent al Consiliului Camerei.

În opinia mea, această structurare a responsabilității este una optimă deoarece limitează exercitarea puterii de decizie, fiind necesare mai multe ședințe și adunări pentru adoptarea unei decizii. În acest fel sunt limitate cazurile în care unul dintre organe decide favorabil sau nefavorabil în detrimentul celuilalt.

Camera Auditorilor Financiari din România reprezintă un exemplu de promovare a valorilor etice și consider că ar trebui luată drept model de multe instituții ale statului.

Aceasta desemneză titluri onorifice cum ar fi cel de :”Președinte de onoare”, unor membri care și-au terminat mandatul dar au avut o contribuție majoră la dezvoltarea profesiei de auditor financiar și au realizat misiuni de utilitate publică conform legii. În această manieră este încurajată afirmarea profesională și depunerea unui efort considerabil de către membri Camerei pentru optimizarea și dezvoltarea profesiei de auditor. Acest lucru constituie o sursă de motivație extrem de importantă ce ar putea avea ca rezultat îmbunătățirea și dezvoltarea eficienței auditorilor în România.

Exercitarea auditului financiar se realizează în mai multe etape. În prezenta lucrare am evidențiat standardele specifice etapei de planificare și etapei de execuție. În etapa de planificare auditorul financiar urmărește stabilirea cadrului și criteriilor pe baza cărora se realizează activitatea de audit și procedurile care urmează să fie folosite. Această planificare trebuie să asigure realizarea unui aduit de calitate într-un mod economic, eficient, eficient precum și respectarea bugetului de timp.

Conform standardelor etapei de execuție, auditorul financiar extern trebuie să utilizeze proceduri cu scopul obținerii de probe de audit suficiente și adecvate pentru a susține constatările, concluziile, recomandările și opiniile ce urmează să fie consemnate în raportul de audit.

În concluzie, pot afirma că în această lucrare este prezentată dintr-o perspectivă realistă și obiectivă apariția și evoluția auditului financiar în România, precum și modul de organizare, funcționare și exercitare a activității de audit financiar din țara noastră.

Bibliografie

Cărți

Audit financiar 2000. Standarde. Codul privind conduita eticã și profesională, Editura Economicã, București, 2000

Audit Financiar 2006. Standarde. Codul etic, Editura Irecson, București, 2007

CAR, AUDIT FINANCIAR 2000, Editura Economica ,Bucuresti, 2000

Ioan Florea, Ionela-Corina Macovei, Berheci Maria, Introducere în expertiza contabilã și auditul financiar, Editura CECCAR, București, 2005

Ioan Oprea, Întocmirea și auditarea bilanțului contabil, Editura Intelcredo, Deva, 1997

Laurențiu Dobroțeanu ,Audit Concepte și practici ,Editura Economică,București

Marcu P.L., Istoria dreptului românesc, Editura Lumina Lex, București, 1997

Mircea Boulescu, Marcel Ghiță, Expertiză contabilă și audit financiar-contabil, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999

Norme Naționale de Audit, Editura CECCAR, București, 1999

Ravinder K. și Virender S. , Auditig: Principles and Practice, Ed. Prentice-Hall of India Private Limited, New Delhi

Toma M., Chivulescu M., Ghid practic pentru audit financiar și certificarea bilanțurilor contabile, Editura CECCAR, București, 1995

Site-uri

http://www.curteadeconturi.ro/Istoric.aspx consultat la 23.06.2014

http://www.curteadeconturi.ro/sites/ccr/RO/Control%20si%20Audit/Documente/STANDARDE%20DE%20AUDIT%20-%202011.pdf consultat la 06.06.2012

http://www.ifac.org/sites/default/files/downloads/a011-2010-iaasb-handbook-isa-230.pdf consultat la 03.05.2014

Alte surse

Genete D., Tugui A., Incursiune în istoria auditului financiar în România, Revista Audit Financiar, Nr. 1/2008, ISSN 1583-5812.

Legea nr 94/1992 cu privure la organizarea și funcționarea Curții de Conturi

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar.

Standardul Internațional de Audit 230

Anexe

Bibliografie

Cărți

Audit financiar 2000. Standarde. Codul privind conduita eticã și profesională, Editura Economicã, București, 2000

Audit Financiar 2006. Standarde. Codul etic, Editura Irecson, București, 2007

CAR, AUDIT FINANCIAR 2000, Editura Economica ,Bucuresti, 2000

Ioan Florea, Ionela-Corina Macovei, Berheci Maria, Introducere în expertiza contabilã și auditul financiar, Editura CECCAR, București, 2005

Ioan Oprea, Întocmirea și auditarea bilanțului contabil, Editura Intelcredo, Deva, 1997

Laurențiu Dobroțeanu ,Audit Concepte și practici ,Editura Economică,București

Marcu P.L., Istoria dreptului românesc, Editura Lumina Lex, București, 1997

Mircea Boulescu, Marcel Ghiță, Expertiză contabilă și audit financiar-contabil, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999

Norme Naționale de Audit, Editura CECCAR, București, 1999

Ravinder K. și Virender S. , Auditig: Principles and Practice, Ed. Prentice-Hall of India Private Limited, New Delhi

Toma M., Chivulescu M., Ghid practic pentru audit financiar și certificarea bilanțurilor contabile, Editura CECCAR, București, 1995

Site-uri

http://www.curteadeconturi.ro/Istoric.aspx consultat la 23.06.2014

http://www.curteadeconturi.ro/sites/ccr/RO/Control%20si%20Audit/Documente/STANDARDE%20DE%20AUDIT%20-%202011.pdf consultat la 06.06.2012

http://www.ifac.org/sites/default/files/downloads/a011-2010-iaasb-handbook-isa-230.pdf consultat la 03.05.2014

Alte surse

Genete D., Tugui A., Incursiune în istoria auditului financiar în România, Revista Audit Financiar, Nr. 1/2008, ISSN 1583-5812.

Legea nr 94/1992 cu privure la organizarea și funcționarea Curții de Conturi

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar.

Standardul Internațional de Audit 230

Anexe