Auditarea Activitatii de Creditare
CUPRINS
INTRODUCERE
Stadiul cunoașterii în domeniu
1. ACTIVITATEA DE AUDIT
1.1 Considerații etimologice, contextul apariției și evoluției noțiunii de audit
1.2 Definirea conceptului de audit bancar
1.3 Rolul, obiectivele și sfera de cuprindere a auditului intern
1.4 Tipologia auditului bancar
1.5 Principiile și cadrul normativ al auditului intern în cadrul instituțiilor bancare
1.6 Auditul intern și relația acestuia cu alți participanți
2. PARTICULARITĂȚILE AUDITULUI PRIVIND ACTIVITATEA DE CREDITARE
2.1 Obiective, proceduri de audit și tehnici utilizate în auditarea activității de creditare
2.2 Reglementări specifice activității de creditare
2.3 Gestiunea riscurilor
2.4 Auditul portofoliului de împrumuturi
2.5 ABORDARE PRACTICĂ
CONCLUZII
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
Anexe
INTRODUCERE
Auditarea activității de creditare este o temă care are un impact important asupra societății, în special asupra sistemului bancar, cu precădere după declanșarea crizei financiare din 2008. Am ales să mă documentez despre această temă, deoarece este un subiect de actualitate, auditul este din ce în ce mai recunoscut și apreciat la nivel global. Auditul activității de creditare are un rol semnificativ în activitatea desfășurată de o instutuție bancară, ajută la gestionarea riscului de credit, conducând la îmbunătățirea performanței bancare. Auditul în activitatea de creditare are rolul de a descoperi informații legate de bancă, cu privire la pierderile posibile. Această parte a auditului ia în considerare calitatea activelor și a portofoliului de împrumuturi.
Lucrarea de disertație este împărțită în două capitole. În primul capitol, denumit Activitatea de audit, am prezentat contextul apariției și evoluția noțiunii de audit, definirea conceptului de audit bancar, rolul, obiectivele și sfera de cuprindere a acestuia, tipologia, principiile și cadrul normativ în cadrul instituțiilor bancare, relația acestuia cu alți participanți.
În cel de-al doilea capitol, Particularitățile auditului privind activitatea de creditare, am prezentat aspecte generale cu privire la auditul în activitatea de creditare, obiective și tehnici utilizate în auditarea activității de creditare, reglementări specifice activității de creditare, proceduri de audit specifice operațiunilor de creditare, gestiunea riscurilor, auditul portofoliului de împrumuturi și abordarea practică.
În ultimul subcapitol al celui de-al doilea capitol, Abordare practică, am considerat relevantă analiza asupra pieței bancare din România, selectând trei instituții bancare care au cote de piață importante în mediul bancar românesc și pentru care au fost disponibile datele necesare realizării analizei, este vorba despre BCR (Banca Comercială Română), BRD-Groupe Société Générale (Banca Română pentru Dezvoltare), Raiffeisen Bank România. La nivelul pieței internaționale am selectat Grupul BRS (Royal Bank of Scotland), deoarece aceasta are afaceri și în România și pentru că a avut un rol important în desfășurarea crizei bancare din 2008. Pentru băncile din România perioada analizată este 2003-2013, iar pentru Grupul RBS 2002-2013.
Obiectivele principale ale studiului de caz sunt identificarea elementelor ce au stat la baza realizării pierderilor din deprecierea creditelor, identificarea unor relații potențiale între realizarea pierderilor din deprecierea creditelor și auditarea activității de creditare. Graficele cu privire la creditele totale și pierderile din deprecierea creditelor înregistrate de băncile analizate, precum și indicatorii semnificativi analizați, au fost realizate pentru susținerea analizei efectuate. A fost utilizat programul Eviews pentru testarea unor ecuații și pentru validarea concluziilor studiului practic.
Stadiul cunoașterii în domeniu
Apelând la revizuirea literaturii internaționale dedicate auditului intern, identificăm lucrările unor specialiști ca și Stacey N.A.H. (1954), Littleton A. (1981) și Brown R. (1968) care și-au dedicat atenția către audit. O contribuție importantă în cercetarea dedicată cu privire la audit a avut-o specialistul Mattews D. (2006) cu lucrarea sa ,,A history of auditing; the changing audit process in Britain from the nineteenth century to the present day.”
Definițiile auditului intern variază de la cele care pun accentul pe rolul auditului intern în evaluarea controalelor interne (Pickett S.H.K.&Vinten G., 1997), către acele definiții care evidențiază în special funcțiile și rolul auditului intern (Sawyer, L.B., 2003). Spre sfărșitul secolului 20, s-a observat că auditorii interni asigură consiliere și acordă recomandări cu privire la management, ajungând să participe la procesul de gestionare a riscului, furnizând recomandări pentru îmbunătățirea acestuia (Staciokas R.&Rupsys R., 2005).
În 1941, B. Thurston, primul președinte al Institutului Internațional al Auditorilor Interni, afirma că perspectiva auditului intern va fi de „asistența managerială”, iar în anul 1991 Josaph J.Mossis – președintele Institutul Auditorilor Interni din Marea Britanie, reia aceeași idee, declarând: „este clar pentru cei care lucrează în cadrul funcției de Audit Intern că aceasta are un rol vital de jucat, ajutând conducerea să ia în mână hățurile controlului intern.”
Dinamica schimbărilor care și-au pus amprenta asupra entităților a determinat de asemenea o schimbare a rolului auditului intern de la o funcție de apreciere, monitorizare și evaluare, către o funcție care furnizează asigurare, consultanță și asistență pentru management (Davies,M., 2001). Practicienii auditului intern sunt consultați de managerii entităților, în vederea formulării celor mai pertinente decizii (Sawyer L.B., 1991).
Auditul intern este o funcție a managementului, iar această funcție trebuie să fie realizată de către specialiști. În cazul în care auditorul constată disfuncționalități, acesta poate emite recomandări de îmbunătățire (Gray Iain, Manson Stuart, 2008). Auditul intern însă cunoaște o dezvoltare mai accentuată începând cu anii 1980 când „originalitatea și particularitățile funcției de audit intern încep cu adevărat să se contureze” (Renard J., 2002).
O parte din auditorii interni practicieni consideră că putem vorbi despre valoare adăugată, doar atunci când auditul intern ajută managementul să-și îmbunătățească afacerile spre deosebire de cazul auditului de conformitate, care se asigură de conformitatea cu anumite politici și proceduri, în același timp pentru alți specialiști este valabil exact cazul opus (Roth.J., 2002). Calitatea activității de audit este influențată de următoarele variabile: sectorul de activitate unde este practicat auditul intern, entitatea în cadrul căreia este situat auditul și activitatea de audit (Macre Elizabeth, 2010).
Pornind de la falimentele unor mari corporații (2001- Enron, 2003 – Parmalat) și multiplele scandaluri financiare (WorldCom, Adelphia, Qwent Communications, Global Crossing) ce au afectat puternic viața corporatistă, s-a observat o repercusiune asupra economiilor naționale din diferite țări, astfel investitorii au început să-și manifeste neîncrederea în succesul companiilor/băncilor și a propriilor investiții. Astfel, pentru a exista o protejare a investitorilor și stabilirea unui sistem riguros de control intern, se acordă și se atribuie un rol deosebit auditului în general, auditului intern în special.
Un experiment sugerează că auditorii care se confruntă cu un nivel ridicat de amenințări de independență au o probabilitate destul de mică de a avea o continuitate a activității (Blay, 2005). La nivel de parteneriat, Trompeter (1994) și Carcello, Hermanson, și Huss (2000) constată că situația economică a clientului are un efect negativ asupra independenței auditorului din parteneriat.
Pentru un eșantion de companii franceze cotate la bursă care au primit avize de audit calificat, Soltani (2000) constată că aceste companii experimentau profituri negative, în jurul datei de anunțare a opiniei de audit calificat. Pentru un eșantion de IPO-uri din Grecia, Ghica și colab. (2008) au constatat că emiterea unui raport de audit calificat furniza informații valoroase pentru investitori, astfel aceștia ajustau prețurile acțiunilor pe baza acestor informații.
Firth (1980) constată că ofițerii de credit bancar din Marea Britanie acordau împrumuturi în mod semnificativ mai mici pentru companiile care beneficiau de calificările auditului asupra continuității activității și asupra evaluării activelor.
O serie de autori arată faptul că în lipsa unor informații financiare certificate de către auditori, costul capitalurilor ar fi substanțial mărit datorită riscurilor existente ceea ce s-ar reflecta în mod automat în scăderea nivelului de trai în general (Wallman, 1995). Responsabilitatea auditorilor cu privire la detectarea fraudelor și a erorilor reprezintă una din cele mai controversate probleme în audit, și un subiect amplu dezbătut în mass media (Gay et al, 1997).
Walter (1991) susține că, atunci când situațiile financiare sunt publicate imediat după o vizită a auditorilor, sunt mai multe șanse ca situațiile financiare și valoarea realizabilă să fie evaluate corect. Biroul General de Contabilitate al SUA (GAO) (1991) prevede că auditul financiar independent poate îmbunătăți fiabilitatea situațiilor financiare.
Independența auditorului este importantă, deoarece aceasta are un impact asupra calității auditului. DeAngelo (1981) sugerează că auditul este definit ca probabilitatea ca auditorul să descopere eroarea și să o raporteze. În cazul în care auditorul nu rămâne independent, va fi mai putin probabil să raporteze neregulile și, prin urmare, calitatea auditului va fi afectată.
Atunci când are loc furnizarea de servicii unui client, o firmă de audit primește o remunerație din partea clientului, rezultând că auditorii sunt legați financiar la client (DeAngelo, 1981). În cazul în care clientul reprezintă o parte relativ de mare din portofoliul unui auditor, un auditor are tendința de a păstra clientul pentru a valorifica o viitoare sursă de venituri, prin urmare, să compromită independența și de a acționa în favoarea clientului (Blay, 2005).
În România, odată cu amplificarea crizei economice din 2008, au apărut o serie de articole și studii în reviste de specialitate, care accentuează importanța muncii depuse de auditori, precum și relevanța muncii lor pentru publicul larg. În articolul “Auditorii externi și guvernanța corporativă sub impactul crizei financiare” (Dobroțeanu et al, 2011) se analizează rolul auditului extern și al guvernanței corporative în credibilizarea raportărilor financiare ale firmelor.
Articolul "Explorarea statistică a pieței de audit având ca scop aprecierea auditorului" (Jaba, Robu, 2011), surprinde relația și efectul direct, pe care îl are independența auditorului cu performanța financiară a firmei de audit.
Articolul "Dinamica percepțiilor privind auditul extern sub impactul crizei financiare" (Dobroțeanu și alții, 2011) prezintă un studiu empiric despre degradarea percepțiilor unui grup de studenți referitor la "decalajul între așteptări și audit "înainte și după începerea crizei financiare. Un studiu empiric suprins în articolul „Importanța informațiilor oferite de auditul financiar pentru directori, investitori și analiștii financiari” (Cernea și Ștefănescu, 2012) se referă la determinarea gradului de apreciere a informațiilor furnizate de raportul de audit de către utilizatori.
1. ACTIVITATEA DE AUDIT
Considerații etimologice, contextul apariției și evoluției noțiunii de audit
Originile cuvântului “audit” se găsesc în latinescul auditus, ce semnifică a asculta, a audia. Se consideră că acest termen avea o conotație financiară, în Roma antică fiind practicată verificarea verbală a fondurilor. Termenul de audit provine din limba latină, dar despre audit se vorbește de pe vremea asirienilor, egiptenilor, din timpul domniei lui Carol cel Mare sau a lui Eduard I al Angliei.
Termenului de audit se folosește de puțin timp, din perioar oferite de auditul financiar pentru directori, investitori și analiștii financiari” (Cernea și Ștefănescu, 2012) se referă la determinarea gradului de apreciere a informațiilor furnizate de raportul de audit de către utilizatori.
1. ACTIVITATEA DE AUDIT
Considerații etimologice, contextul apariției și evoluției noțiunii de audit
Originile cuvântului “audit” se găsesc în latinescul auditus, ce semnifică a asculta, a audia. Se consideră că acest termen avea o conotație financiară, în Roma antică fiind practicată verificarea verbală a fondurilor. Termenul de audit provine din limba latină, dar despre audit se vorbește de pe vremea asirienilor, egiptenilor, din timpul domniei lui Carol cel Mare sau a lui Eduard I al Angliei.
Termenului de audit se folosește de puțin timp, din perioada crizei economice din 1929 din SUA, când companiile erau afectate de recesiune și era nevoie să se ofere sume importante pentru auditorii externi ce realizau autenticitatea conturilor societăților cotate la bursă.
Cele mai mari societăți americane foloseau serviciile oferite de Cabinete de Audit Extern, organisme independente ce aveau ca misiune verificarea conturilor și bilanțurilor contabile și de a certificare situațiile financiare finale. Au început să se înființeze Cabinete de Audit Intern, create pentru reducerea cheltuielilor, însă pentru realizarea activității de certificare se apela în continuare la Cabinete de Audit Extern. În acest caz se poate face distingerea dintre auditorii externi, ce faceau parte din cabinetele de audit extern, și auditori interni, ce faceau parte din companie.
Odată cu depășirea crizei, auditorii au fost folosiți în continuare, aceștia au lărgit mereu domeniul de aplicare al auditului, au mărit obiectivele, astfel apare nevoia unei funcții a activității de audit intern în cadrul băncii.
Importanța auditorilor interni a crescut continuu, astfel a apărut în anul 1941 în Orlando, Florida, SUA, Institutul Auditorilor Interni (IIA). Ulterior au aderat și țări din Europa (Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Danemarca), iar în prezent există membri din peste 120 de țări, ca urmare a oferirii calității de CIA (Certificat de Auditor Intern), oferită de IIA pe baza unor examene profesionale.
Inițial IIA se ocupa cu definirea conceptelor, trasarea obiectivelor, însă începând cu 1950 a emis norme proprii de audit intern, ce erau diferite de cele ale auditului extern, iar din 1950 aceste norme s-au generalizat devenind standarde de audit intern.
Auditul a avut o evoluție destul de rapidă, indiferent de confuziile create, auditul devine un ajutor petru manager. Fostul președinte al IFACI (Institutul Francez de Audit și de Control Intern), Louis Vaurs, a subliniat evoluția conceptului de audit intern, afirmând că “transformările introduse de majoritatea auditorilor nu au fost observate cu adevărat de managerii noștri”.
Cadrul de referință al auditului intern cuprinde:
conceptul de audit intern, care precizează câteva elemente indispensabile:
−auditul intern efectuează misiuni de asigurare și misiuni de consiliere;
−domeniile sale de responsabilitate sunt riscul, controlul intern și administrarea entității;
−finalitatea auditului intern este de a adăuga valoare organizațiilor;
codul deontologic, care furnizează auditorilor interni principiile și valorile ce le permit să-și orienteze practica profesională în funcție de contextul specific;
standardele profesionale pentru practica auditului intern, care ghidează auditorii în vederea îndeplinirii misiunilor și în gestionarea activităților specifice;
standardele de implementare practică care comentează și explică standardele și recomandă cele mai bune practici;
sprijinul pentru dezvoltarea profesională, constituit în principal din lucrări și articole de doctrină, din documente ale colocviilor, conferințelor și seminariilor.
Cunoașterea și aplicarea acestui cadru de referință oferă băncilor și organismelor de reglementare o asigurare privind profesionalismul auditorilor interni, iar nerespectarea acestora înseamnă situarea în afara profesiei, privarea de un mijloc de eficacitate și credibilitate.
1.2 Definirea conceptului de audit bancar
Auditul intern este o noțiune destul de veche, conform lui Collins și Valin, auditul poate fi localizat în anul 2000 Î.H. În perioada 2000 Î.H- 1700 d.H. auditorii erau reprezentați de clerici sau scriitori, solicitanții auditului erau regii, împărații, conducători ai bisericii și instituții ale statului, iar obiectivele auditului erau pedepsirea celor ce deturnau fonduri, protejarea patrimoniului.
Cuvântul audit are la origini latinescul audire, ce semnifică a asculta.
Definirea auditului, tinde să devină o tendință extrem de complicată având în vedere proliferarea extrem de rapidă a termenului. Compania Națională a Comisarilor de Conturi din Franța consideră că auditul financiar reprezintă: “examinarea realizată de un profesionist competent și independent de organizație, în vederea exprimării unei opinii motivate asupra regularității, sincerității și imaginii fidele a conturilor anuale ale băncii”.
Institutul American al Contabililor Publici Autorizați (AICPA) definește auditul ca “o examinare ordinară a situațiilor financiare, efectuată de un contabil public autorizat, în vederea exprimării unei opinii cu privire la corectitudinea cu care aceste documente prezintă situația financiară, rezultatele operațiunilor efectuate și schimbările intervenite în situația financiară a organizației, în conformitate cu principiile contabile general acceptate” (Standardul de Audit numărul 1).
Institutul Auditorilor Interni (IIA) consideră că auditul intern reprezintă: “o activitate independentă, de asigurare obiectivã și de consultanță menită să adauge valoare și să îmbunătățească operațiunile unei organizații. Acesta sprijină o organizație să îți realizeze obiectivele, aducând o abordare sistematică și disciplinată în evaluarea și îmbunătățirea eficacității procesului de management al riscului, de control și de conducere”.
Din toate cele expuse mai sus se poate deduce o definiție completă a auditului, aplicabilă și domeniului bancar: activitatea, realizată de persoane autorizate, de examinare obiectivă a ansamblului activităților entității economice, care are ca rezultat formularea unei evaluări independente a managementului riscului, a controlului și proceselor de conducere, și a unor sugestii pentru îmbunătățirea eficacității operațiunilor, în scopul sprijinirii realizării obiectivelor entității economice.
În definiția prezentată mai sus nu a fost evidențiat caracterul “sistematic și disciplinat” al auditului, pentru că este specific doar auditului intern, spre deosebirea de cel extern. Auditul extern este realizat de o firmă specializată, independentă, din afara entității companiei, iar cel intern de o structură din cadrul organizației.
1.3 Rolul, obiectivele și sfera de cuprindere a auditului intern
Obiectivele auditului intern au în vedere un control asupra activităților, care să conducă la îmbunătățirea performanței existente și nu la judecarea acestuia. Chiar dacă responsabilul este judecat în urma rapoartelor sale de audit, acesta nu este obiectivul auditului intern.
Rolul auditului intern în ceea ce privește domeniul de aplicare este de a ajuta compania ce se confruntă cu sisteme complicate care se schimbă și evoluează în timp. Rolul auditului intern este specificat în Carta Auditului Intern, alături de poziția auditului intern într-o companie.
Activitatea de audit intern va oferi servicii de consultanță și servicii de facilitare pentru a sprijini conducerea executivă în îndeplinirea responsabilităților lor.
În Ordonanța de Urgență nr. 57/1999 se pot identifica următoarele obiective ale auditului intern:
verificarea conformității activităților din societatea auditată cu politicile, programele și managementul, în conformitate cu prevederile legale;
evaluarea gradului de adecvare și aplicare a controalelor financiare și nefinanciare dispuse și efectuate de către conducerea unității în scopul creșterii eficienței activității entității economice;
evaluarea gradului de adecvare a datelor/informațiilor financiare și nefinanciare destinate conducerii pentru cunoașterea realității din entitatea economică;
protejarea elementelor patrimoniale bilanțiere și extrabilanțiere;
identificarea metodelor de prevenire a fraudelor și a pierderilor de orice fel.
Astfel, putem concluziona că obiectivul auditului intern bancar este de a ajuta la îndeplinirea obiectivelor băncilor, iar obiectivele intermediare sunt: asigurarea concordanței activității cu politicile, programele, normele și prevederile legale; creșterea eficacității activității de control; îmbunătățirea calității procesului decizional; creșterea eficienței activității băncii.
Sfera de aplicare a auditului intern se referă la toate activitățile unei organizații, fără a ține seama de limite interne sau restricții geografice. Munca lor se bazează pe evaluarea riscurilor. Aceasta cuprinde adecvarea și eficacitatea proceselor de guvernare, de gestionare a riscurilor și de control intern în identificarea și răspunsul la riscurile cu care se confruntă organizația.
Exemple de diferite tipuri de muncă pe care de audit intern le poate întreprinde:
oferă asigurare conducerii că riscurile organizației au fost în mod corespunzător identificate și gestionate în conformitate cu apetitul pentru risc aprobat;
trecerea în revistă a activităților întreprinse de management pentru punerea în aplicare a politicii de etică în întreaga organizație;
asistă echipa de management în evaluarea rentabilității reale a investițiilor într-o anumită perioadă de timp;
efectuarea unui audit intern pentru a verifica dacă organizația respectă legile și reglementările de muncă;
verificarea faptului că toate contractele de cumpărare și de vânzare sunt în conformitate cu politicile organizației;
oferă o opinie cu privire la eficiența și eficacitatea procesului de reclamații ale clienților;
acordă consultanță de management cu privire la proiectarea și punerea în aplicare a proceselor de gestionare a riscurilor.
În articolul „Internal Auditing & Business Risk”, realizat de Christopher Kelly, se exemplifică faptul că auditorii interni trebuie să ajute la adăugarea de valoare organizațiilor, dar uneori acest lucru poate fi greu de identificat și cuantificat. În cadrul unei bănci, la nivelul departamentului de numerar, s-au identificat zonele cu risc ridicat, astfel conturile debitoare ale clienților au fost mai mari decât de obicei.
Analiza datelor istorice cu privire la debitori au arătat că, în medie, clienții plăteau facturile după aproximativ două luni de la data scadenței. Echipa de audit intern a postulat că accelerarea procesului de facturare la șapte săptămâni înainte de data scadentă ar anula întârzierile și ar reduce din întârzierea plăților.
Ca o masura de precautie, proiectul a fost pus în scenă pentru a accelera procesul de facturare cu o săptămână, pentru maximum cinci săptămâni pentru a evita declanșarea problemei TVA-ului. Exercițiul a fost executat fără eroare, în ciuda temerilor inițiale de către directori. Fie clienții nu au observat accelerația, fie au considerat justificată procedura.
Echipa de audit intern a beneficiat de know-how detaliat și unit, care a depășit barierele dintre customer-facing management, IT, TVA și controlul de credit. În acest fel, un audit al debitorilor a devenit un proiect de îmbunătățire de afaceri condus de auditul intern și cu o îmbunătățire semnificativă a fluxului de numerar. Și acest lucru a fost realizat fără conflicte între comitetele directoare, consultanții scumpe sau investiții în noi tehnologii.
Auditul intern a avut avantajul unic de a fi capabil de a negocia în diferite procese de afaceri și de a vedea posibilitățile ce nu au fost evidente pentru alții. Chiar dacă accelerarea a fost cu două săptămâni mai scurtă decât era ințial concepută- de șapte săptămâni, a dus la un beneficiu vizibil. Au avut loc intrări rapide de numerar, ceea ce a dus la diminuarea debitorilor, acest lucru a dus la îmbunătățirea controlului de credite, s-au putut depista realii clienți problemă și concentrarea eforturilor pe colectarea datoriilor.
În contrast cu auditul extern, care se concentrează în principal pe evaluarea datelor financiare istorice, sfera de aplicare a auditului intern se adresează altor probleme, cum ar fi eficacitatea operațională, de gestionare a informațiilor detaliate în curs de desfășurare și procedurilor etice și sociale. Valoarea unică pe care o activitate profesională de audit intern o poate oferi unei organizații este de asigurare obiectivă cu privire la eficacitatea guvernării, managementul riscului și procesele de control intern.
1.4 Tipologia auditului bancar
În funcție de relația de subordonare dintre auditor și conducererea unității auditate, există următoarele tipuri de audit:
audit intern: acesta funcționează ca o structură independentă în subordinea conducătorului unității;
audit extern: este realizat de auditori din afara unității. Auditul extern (statutar) este o activitate prin care o persoană autorizată și independentă își expune părerea în ceea ce privește măsura în care situațiile financiare conferă o imagine fidelă a poziției financiare, a performanțelor și fluxurilor de trezorerie.
Din punct de vedere al reglementărilor naționale, se pot identifica următoarele tipuri de audit intern:
audit financiar: ce evaluează credibilitatea sistemului contabil, informatic și a situațiilor financiare anuale;
audit de conformitate: are în vedere conformitatea activității instituției cu legile, reglementările și procedurile;
auditul operațional: verifică nivelul calității și adecvării sistemelor și procedurilor, evaluează adecvarea metodelor și resurselor în raport cu obiectivele stabilite;
audit al conducerii: are ca scop principal evaluarea calitativă a modului în care este pusă în aplicare funcția de conducere pentru îndeplinirea obiectivelor instituției de credit.
În funcție de întinderea misiunilor de audit, auditul intern poate fi:
audit general: acoperă întreaga activitate realizată de societatea auditată; se realizează periodic după anumite criterii stabilite de entitate;
audit partial: acesta acoperă activitatea societății pe o anumită perioadă de timp sau realizează controlul anumitor operațiuni desfășurate, de exemplu verificarea implementării recomandărilor auditului în urma misiunilor anterioare de audit;
audit special: se realizează la cererea managementului, are ca obiectiv examinarea cauzelor ce au determinat încălcarea regulilor instituției și atribuirea de responsabilități persoanelor implicate;
auditul de management se realizează cu ocazia fiecărui audit, o observație de tipul „audit de conformitate” dar susținută asupra domeniului specific și de aplicare delicată, care este domeniul strategic. Această concepție a auditului de management apare deci de o utilizare periculoasă: ea necesită cu siguranță un mare profesionalism, o bună cunoaștere a întreprinderii și o autoritate suficientă pentru a fi ascultat de către responsabili în ceea ce privește recomandările susceptibile de a fi formulate în acest domeniu. Se spune că acest „audit de management” este de fapt exercitat de către responsabilii auditului intern, șefii de misiune sau cel puțin de către auditorii foarte confirmați. Acest audit se poate manifesta sub forma unei misiuni de audit specific și care se referă la un subiect fundamental de examen de conformitate între politica unei funcții și strategia întreprinderii.
Audit intern al unei bănci are în vedere toate activitățile băncii, deci rezultă că auditul intern nu trebuie să se orienteze doar spre un anumit tip de audit, trebuie să se utilizeze forma de audit adecvată obiectivului de audit ce trebuie îndeplinit. Activitatea de audit nu trebuie să se structureze doar pe auditarea diverselor departamente ale băncii, ci și pe activități derulate prin aportul mai multor departamente.
1.5 Principiile și cadrul normativ al auditului intern în cadrul instituțiilor bancare
Comitetul de Supraveghere Bancară de la Basel identifică principiile auditului bancar ce acoperă atât caracteristicile generale ale activității, cerințele referitoare la auditorii interni, cât și desfășurarea auditului intern. În cele ce urmează, au fost extrase principiile cu trăsături generale.
1. Independența auditului intern bancar presupune ca departamentul de audit intern al unei entități să fie independent de activitățile auditate, față de procesele de control zilnic. Presupune ca departamentul de audit intern să aibă un statut corespunzător în cadrul băncii și să își realizeze sarcinile cu obiectivitate și imparțialitate.
Pentru asigurarea independenței, departamentul de audit intern trebuie să fie subordonat conducerii executive a băncii sau consiliului de administrație. Banca Națională a României optează pentru subordonarea departamentului de audit intern față de consiliul de administrație al băncii, nu față de conducerea executivă.
2. Imparțialitatea auditului intern bancar presupune ca “departamentul de audit intern să fie obiectiv și imparțial, ceea ce înseamnă că ar trebui să fie într-o poziție care să-i permită realizarea atribuțiilor fără părtinire și fără ingerințe.”
Auditorii interni nu trebuie să se implice în operațiunile companiei, să nu intervină în ceea ce privește măsurile de control intern, însă pot oferi opinii cu privire la principiile controlului intern, cu planurile de reorganizare, cu inițierea unor activități noi importante sau cu risc ridicat, cu gestiunea sistemului informatic și informațional. Important este ca persoanele selectate din cadrul băncii să nu fi lucrat într-o perioadă recentă în activitățile auditate (de regulă un an conform BNR), de altfel trebuie să se realizeze și o rotire periodică a domeniilor auditate.
Există bănci care impun reguli cu privire la recrutarea auditorilor din exteriorul companiei, necorelarea salariilor acestora cu performanța băncii, separarea atribuțiilor în implementarea recomandărilor, neimplicarea acestora în activitatea de proiectare a procedurilor de control sau administrative, acest lucru susține imparțialitatea auditului intern bancar.
Banca Națională a României limitează accesul persoanelor care sunt soți, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv cu conducătorii unei bănci de a deține un rol de auditor intern.
3. Continuitatea auditului intern bancar presupune ca auditul intern să fie o funcție permanentă. Pentru realizarea responsabilităților sale, conducerea băncii trebuie să mențină permanent funcționarea adecvată a auditului intern în comparație cu dimensiunea și natura operațiunilor derulate. Departamentul de audit intern trebuie să fie asigurat cu resurse și personal corespunzător pentru îndeplinirea obiectivelor. Prin aproximare personalul aferent activității de audit este în medie de 1% din totalul personalului, însă diferă în funcție de mărimea și activitățile derulate de instituție.
4.Competența profesională aferentă fiecărui auditor intern și a departamentului de audit intern este necesară pentru îndeplinirea cu strictețe a rolului auditului intern.
Persoanele din domeniul de audit intern trebuie să demonstreze că au cunoștințele și calificarea necesară, trebuie să ia în considerare complexitatea și viteza de schimbare a organizațiilor de astăzi.
Institutul Auditorilor Interni (IIA) și filialele sale de la nivel mondial oferă oportunități pentru auditorii interni de a demonstra cunoștințele și abilitățile lor. IIA prevede Certificatul Auditorului Intern (CIA); această desemnare este o acreditare profesională pentru auditul intern, recunoscut în întreaga lume.
Institutul Auditorilor Interni din Marea Britanie și Irlanda a dezvoltat o calificare, MIIA (Membru al Institutului Auditorilor Interni). Pentru a obține calificarea MIIA trebuie parcurși mai multi pași, trecerea unui examen, inclusiv un studiu de caz, eseuri și întrebări cu răspunsuri multiple, persoana care dorește calificarea trebuie să își dovedească experiența relevantă.
5. Exhaustivitatea auditului intern presupune includerea în sfera auditului intern a tuturor activităților și a tuturor entităților unei bănci. Externalizarea unor activități nu înseamnă eliminarea responsabilităților instituției în acel domeniu, și nici auditul intern al instituției nu poate fi exonerat de atribuțiile ce-i revin referitor la aceste activități.
În plus, BNR menționează ca principiu confidențialitatea, ce trebuie păstrată de către auditorii interni, aceștia oferind protecție informațiilor; acestei cerințe trebuie să-i răspundă întreg personalul băncii, așa cum este menșionat și în Legea bancară nr. 58/1998.
Cadrul normativ al auditului intern
Elementele caracteristice auditului (obiectivele, responsabilități, principii) sunt prezentate în unele documente cu caracter internațional și cu caracter național.
Dintre cele cu caracter internațional putem aminti:
Standardele internaționale ale activității de audit și Codul de etică al auditorului intern, emise de IIA;
cele referitoare la audit, în general, emise de International Auditing Practices Committee din cadrul International Federation of Accountants.
Dintre cele cu caracter național, putem aminti:
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 133/2002, apoi modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 67/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 12/2003;
Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, aplicabilă entităților publice;
Normele B.N.R. nr. 17/2003 privind organizarea și controlul intern al activității băncilor, administrarea riscurilor semnificative, precum și organizarea și desfășurarea activității de audit intern în cadrul băncilor;
“Norme minimale ale activității de audit” ale Camerei Auditorilor Financiari din România.
Globalizarea piețelor financiare și a fluxurilor de capital a determinat ca standardele naționale de audit să asimileze informațiile de la cele internaționale, atfel organizațiilor naționale ale auditorilor au aderat la cele internaționale și la documentele emise de acestea (Camera Auditorilor din România a preluat normele elaborate de International Auditing Practices Committee).
Există documente cu titlu de îndrumar la nivel internațional specifice domeniului bancar (principiile enunțate de către Comitetul de Supraveghere Bancară de la Basel), ce sunt regăsite la nivel național în reglementările băncilor centrale, iar la nivelul fiecărei bănci prin Statutul auditului intern.
Statutul (carta) auditului intern
“Carta auditului garantează statutul și autoritatea departamentului de audit intern al băncii”.
Statutul auditului trebuie să cuprindă cel puțin următoarele elemente:
– obiectivele și sfera de activitate;
– poziția departamentului în cadrul organizației, drepturile și obligațiile sale;
– responsabilitățile conducătorului departamentului de audit intern.
Pe lângă aceste elemente, B.N.R. consideră că este important să se specifice și termenii și condițiile în care auditorii interni pot furniza servicii de consultanță sau pot îndeplini sarcini speciale.
Statutul trebuie să fie întocmit și revizuit periodic de către departamentul de audit intern, să fie aprobat de conducerea băncii și de consiliul de administrație (cu avizul comitetului de audit) și să fie cunoscut de înregul personal al băncii.
Conform statutului auditului intern, activitatea de audit intern trebuie să se desfășoare în concordanță cu standardele celei mai bune practici profesionale (“best professional practice”), cum sunt precizate de Institutul Auditorilor Interni sau de Comitetul de Supraveghere Bancară de la Basel. Carta auditului intern este un actul normativ care legiferază activitatea de audit intern, regulamentul de organizare și funcționare a departamentului respectiv în cadrul băncii.
Standardele internaționale privind auditul intern
Pentru a se determina responsabilitățile activității de audit intern, Institutul Auditorilor Interni (IIA) a emis în iunie 1999 un set de “Standarde Internaționale pentru Practica Profesională a Auditului Intern”, ce poate fi folosit în orice domeniu de activitate și care se presupune a reprezenta echivalentul principiilor enunțate de Bank for International Settlements.
Scopul Standardelor:
1. Să contureze principiile de bază care reprezintă practica de audit intern așa cum trebuie
ea să fie;
2. Să furnizeze un cadru general de realizare și susținere a unei game largi de activități de
audit intern care generează o valoare adaugată;
3. Să funcționeze ca un cadru de referință pe baza căruia se evaluează rezultatele auditului
Intern;
4. Să stimuleze îmbunatatirea proceselor și operațiunilor organizației.
Amintirea acestor standarde internaționale este realizată doar cu titlu informativ, activitatea de audit intern bancar fiind axată pe principiile enunțate de Comitetul pentru Supraveghere Bancară de la Basel și pe actul normativ al Băncii Naționale a României.
1.6 Auditul intern și relația acestuia cu alți participanți
Auditul intern și guvernanța corporativă
Banca Reglementelor Internaționale (BIS) consideră că: "rolul auditorilor este vital pentru procesul de guvernare corporativă. Eficiența din administrare și a conducerii superioare poate fi îmbunătățită prin următoarele: recunoașterea importanței de audit intern, adoptarea unor măsuri de îmbunătățire a independenței auditorilor, folosind rapid și eficient concluziile auditorilor, asigurând independența comitetului de audit. Comisia trebuie să recunoască faptul că auditorii interni și externi sunt criticii lor importanți."
Independența audit committee, mainly determined by the number of outside members.comitetului de audit este determinată în principal de numărul de membri externi. Taking into accountConform informațiilor furnizate de către BIS, comitetul de audit este cel mai adesea formatexclusively from the non-executive members of the board of directors. exclusiv din membri neexecutivi ai consiliului de administrație.In Romania the law of the
Începând cu anul 2001, în România a fost solicitat unor instituții, inclusiv bănci, conformto law (Law no. 1267, 2000) to do the internal audit within their own entities as „the activity of Legii nr. 1267/2000, să realizeze auditul intern în cadrul propriilor entități ca "oobjective examination of all the activities of the entity in order to provide an independent examinare obiectivă a tuturor activităților entității, în scopul de a oferi oassessment of the management and control risk and of the processes of entity management”. evaluare independentă a managementului și a proceselor de gestionare a entității".
Interesul de a organiza auditul intern a fost scăzut, dar Banca Națională a Româniamanaged to force the commercial banks to organize internal audit departments as well as permanent a reușit să forțeze băncile comerciale să organizeze departamentele de audit intern, precum șiaudit committees with consultative role, independent from the directors of the credit institutions and comitetele de audit, cu rol consultativ, independent de directorii instituțiilor de credit șidirectly subordinated to the Board of Directors. în subordinea directă a Consiliului de Administrație. The National Bank of Romania issued the rule
Banca Națională a României a emis regula15/2003 concerning the organization and the internal control of the credit institutions activity and 15/2003 privind organizarea și controlul intern al activității instituțiilor de credit șiadministration of significant risks, as well as organization and implementation of the internal audit administrarea riscurilor semnificative, precum și organizarea și punerea în aplicare a auditului internof the credit institutions. de către instituțiile de credit. The rule was repealed in June 2010 and was replaced by the regulationRegula a fost abrogată în iunie 2010 și a fost înlocuită de Regulamentul18/2009 issued also by the Romanian National Bank. 18/2009 emis, de asemenea, de Banca Națională Română. According to these regulations, creditConform acestor reglementări, instituțiile de creditinstitutions have to create an internal audit function allowing the management to ensure over the trebuie să creeze o funcție de audit intern care să permită managementului să asigurequality of the internal controls, regarding their efficiency and also their effectiveness. calitatea controalelor interne, în ceea ce privește eficiența și eficacitatea lor. The
efficiency and effectiveness applies also to risk control function and conformity function and to anEficiența și eficacitatea se aplică la funcția de control a riscurilor și funcția de conformitate și la unAudit Committee that must include mainly, members of the supervision department who aren't comitet de audit care trebuie să includă, în principal, membri ai departamentului de supraveghere care nu suntimplied in the management function and who clearly understand the role of this committee within implicați în funcția de management și care să înțeleagă în mod clar rolul acestui comitet înthe internal audit performance. performanța de audit intern.The establishment of an internal audit department at institutional
În ceea ce privește elementele constitutive, competențele și funcționarea Comitetului de Audit, Romanian National Bank applies three of the Basel Committee recommendations: the activity of theBNR aplică recomandările Comitetului de la Basel: activitateacommittee must be carried on the basis of a regulation approved by the Board of Directors, the comitetului trebuie să fie efectuată pe baza unui regulament aprobat de Consiliul de Administrație,component of the committee must prevent the occurrence of the conflict of interest (its own componenta comitetului trebuie să împiedice apariția conflictului de interese.
În concluzie, auditorul intern și comitetul de audit poate asigura o mai bunăefficiency by using more adequately the human and material resources as well as a better eficiență prin utilizarea mai adecvată a resurselor umane și materiale, precum și o mai bunăsynchronization among different departments of the company. sincronizare între diferitele departamente ale companiei.Internal audit guarantees that the Auditul intern garantează căcompany obeys corporative governance standards and contributes to establishing of an integrity societatea se supune standardelor de guvernanță corporativă și să contribuie la stabilirea unuirenown which will help business relations to develop based on trust. renume care vor ajuta la dezvoltarea relațiilor de afaceri bazate pe încredere.
Frauda sau mai probabil minimizarea acesteia este un alt aspect cheie al guvernării corporative. In Înthe paper entitled “The internal audit in Europe” ECIIA asserts that: “the internal audit will ensure lucrarea "Auditul intern în Europa", se afirmă că: "auditul intern va asigurathat the fraud risk was correctly identified and assessed by the executive management. că riscul de fraudă a fost corect identificat și evaluat de către conducerea executivă.audit will ensure the correctness of the design of internal checks in order to approach the fraud risk Auditul intern va asigura corectitudinea design-ului de verificări interne, în scopul de a se apropia de riscul de fraudă and the fact that there are efficiently functioning”. și de faptul că există o funcționare eficientă". The IIA position referring to the eventual
Politicile eficiente de guvernanță corporativă sunt esențiale, în scopul de a menține încrederea cliențilorin the banking system, which is important for the global performance of the economy. în sistemul bancar, ceea ce este important pentru performanța globală a economiei. PoorO corporate governance may contribute to bank failures, which may cause significant and seriousguvernanță corporativă slabă ar putea contribui la falimente bancare, care pot provoca importante și grave expenses because of their potential impact on economic operators and therefore the possibility tocheltuieli din cauza impactului lor potențial asupra operatorilor economici și, prin urmare, posibilitatea de a seextend at macroeconomic level, causing the risk of contamination and impact on payment systems. extinde la nivel macroeconomic, provocând riscul de contaminare și impactul asupra sistemelor de plăți. O guvernare ineficientă corporativă poate provoca piețele de a pierde încrederea în capacitatea unei bănci de a gestiona în mod corespunzător activele și pasivele, inclusiv depozite, provocând o criză de lichiditate.
Banca Comercială Română (BCR) este prima bancă din România care și-a reformatcorporative governance system, according to UE standards and international banking standards. sistemul de guvernanță corporativă, în conformitate cu standardele UE și standardele bancare internaționale.Asa consequence, between 2003 and 2005 the value of the bank increased six times, the bank being Între 2003 și 2005, valoarea băncii a crescut de șase ori, banca primind un rating mai bun din partea Fitch (de la D la C/D) și Standard and Pours (evaluare pe termen lung de la BB- la B+).Both rating institutions mentioned the improvement of the corporative governance and of the risk Principale motive de creștere a rating-ului fiind îmbunătățirea guvernanței corporative și a riscului demanagement as main reasons of the increased rating. management. (Bright C., 2009)
For credit institutions, the internal audit extends more than on issues directly related toAuditul intern bancar se axează mai mult pe probleme legate direct administrative and accounting checks.de controale administrative și contabile. Sarcinile cele mai importante aleThe internal auditor most important tasks are to ensure the auditorul intern sunt de a asiguraexistence of corporative governance, the control systems and risk management processes. existența guvernării corporative, a sistemele de control și a proceselor de gestionare a riscurilor. While theComitetul de audit poate fi văzut caan extension of the risk management function belonging to the board. o extensie a funcției de administrare a riscurilor care face parte din consiliu.The audit committee plays for corporative governance the role of a valuable tool helping the Comitetul de audit este un instrument valoros pentru guvernanța corporativă, ajută management to identify and process risk situations issued in a ba managementul să identifice și să proceseze situațiile de risc dintr-o bancă.
Auditul intern și auditul extern
În ultimii ani, activitățile de audit intern au fost extinse, practica de externalizare a auditului intern a devenit tot mai răspândită, cu servicii de audit intern oferite de către furnizorii de specialitate, precum și de mai multe firme de contabilitate tradiționale. Beneficiile economice ale dependenței auditorilor externi asupra activității de audit intern sunt bine recunoscute. De exemplu, s-a descoperit că taxele de audit au fost cu aproximativ 18% mai mici atunci când auditorii externi și-au coordonat activitatea cu auditul intern.
În opinia Comitetului privind Supravegherea Bancară de la Basel, auditorii interni și cei externi ar trebui să colaboreze. Se consideră că auditorii externi pot avea un impact important asupra calității controlului intern prin activitățile lor de audit; auditorului extern ar trebui să i se pună la dispoziție rapoartele de audit intern referitoare la situațiile financiare ale băncii și ar trebui să fie informat cu privire la toate aspectele importante sesizate de auditorul intern în domeniul acesta. Conducătorului departamentului de audit intern îi revine sarcina de a contribui la determinarea naturii, perioadei și întinderii auditului extern astfel încât cele două activități să fie coordonate și să nu se producă suprapuneri inutile. Auditul intern și cel extern ar trebui să participe la întâlniri periodice pentru a discuta probleme de interes comun, tehnici, metode și terminologie specifice auditului, precum și schimbul de rapoarte de audit, pentru coordonarea mai bună a acțiunilor și evitarea duplicării activității de audit.
Conform unui studiu realizat de Lois Munro și Jenny Stewart în 2009 s-a constatat că auditorii externi sunt mai dispuși să utilizeze auditorii interni ca asistenți pentru testele de muncă. Rezultatele studiului au implicații importante pentru autoritățile de reglementare și alte organisme interesate de rolul auditului în guvernanța corporativă. Nevoia de o guvernare puternică a dus la creșterea costurilor de conformitate și, prin urmare, stabilirea celui mai eficient și eficace echilibrului dintre auditul intern și extern rămâne o provocare. Firmele trebuie să ia în considerare un compromis între valoarea adăugată de a avea audit intern care să se angajeze în activități de consultanță și taxele suplimentare de audit extern care ar putea apărea din cauza lipsei de încredere în activitatea de audit intern.
Auditul intern și autoritatea de supraveghere
Relația dintre aceste două organisme ar trebui să fie una bivalentă: de control exercitat de către autoritatea de supraveghere asupra activității de audit intern și de colaborare. “Autoritatea de supraveghere bancară ar trebui să evalueze activitatea departamentului de audit intern al băncii și, în cazul în care rezultatul este satisfăcător, se poate baza pe aceasta pentru a identifica domeniile cu risc potențial”.
În ceea ce privește colaborarea dintre autoritatea de supraveghere și departamentul de audit al băncii, Comitetul privind Supravegherea Bancară de la Basel opinează că ar trebui să aibă loc consultări periodice între cele două părți în care să se discute domeniile cu risc și măsurile luate pentru acoperirea riscurilor. Totodată, aceste discuții ar trebui lărgite la nivelul întregului sistem bancar, pentru subiecte de interes comun, ce țin de politici și de reglementări. Comentariile Comitetului în legătură cu relația de colaborare merg până la a sugera ca autoritatea de supraveghere să fie un “scut” de protecție al conducătorului departamentului de audit intern al unei bănci, care sa-l protejeze de măsurile pe care conducerea băncii “deranjată” de sesizările acestuia le-ar putea lua.
Aceste recomandări au fost aplicate în practică, după cum relevă un studiu al Comitetului de la Basel; organismele de supraveghere evaluează munca departamentelor de audit din băncile pe care le controlează prin întâlniri periodice, evaluări la fața locului și rapoarte. Totodată, au loc consultări pe probleme de funcționare a departamentului de audit, de reglementări în domeniul supravegherii și implicațiile acestora asupra controlului intern și a auditului intern.
2. PARTICULARITĂȚILE AUDITULUI PRIVIND ACTIVITATEA DE CREDITARE
Băncile acordă credite din resursele evidențiate pe partea de pasiv, acestea oferă beneficii dacă sunt gestionate corespunzător. Persoanele fizice sau juridice ce beneficiază de aceste împrumuturi își satisfac nevoile sau își măresc sfera de activitate, obținând profituri.
Gestionarea riscului de credit prin auditul activității de creditare poate contribui la succesul dorit. Auditul de creditare trebuie să însoțească de la început această activitate, de când clientul solicită contractarea unui credit și până la final, când suma împrumutată, dobânzile și alte sume intră în conturile băncii.
Trebuie realizată o distincție între aspectele de fond și cele formale ale creditelor, înainte de a se efectua analiza auditului activității de creditare.
Aspectele de fond presupun o evaluare a portofoliului de credite și a garanțiilor, urmăresc următoarele aspecte: verificarea înregistrării tuturor creditelor și a corectitudinii sumelor scadențe prin corelarea cu evidența contabilă generală; a analiza structura portofoliului de credite; în cazul în care portofoliul de credite cuprinde în general credite de valoare mică, controlul se va efectua prin sondaj în sucursală și agenție; verificarea modului de încadrare a creditelor cu ajutorul sistemului de cotare acceptat, se pot solicita situații pe categorii de credite pentru estimarea calității portofoliului de credite. Garanțiilor li se acordă o mare importanță, acestea trebuie să acopere creditul solicitat. Se verifică prin sondaj câteva dosare pentru a se observa dacă garanțiile au fost înregistrate în mod corespunător. Se verifică dacă au fost scoase garanțiile din evidențele băncii pentru unele credite rambursate.
Aspectele formale se referă la gestiunea și controlul creditelor, cuprind următoarele activități: aprobarea creditului, derularea, recuperarea banilor împrumutați și a dobânzilor. Trebuie verificat dacă există o distincție clară între activitățile de aprobare a creditelor, gestionarea lor, contabilitate, efectuarea plăților, custodia garanțiilor, documentația juridică. Este împortantă separarea dintre back office și front office, însă să existe și o colaborare perfectă între aceste domenii.
2.1 Obiective, proceduri de audit și tehnici utilizate în auditarea activității de creditare
Activitatea de audit trebuie să stabilească dacă este realizată în mod corect clasificarea creditelor (raportarea făcându-se la situația reală), dacă garanțiile constituite sunt adecvate. Trebuie avute în vedere împrumuturile care devin restante, apoi îndoielnice, astfel trebuie luate măsuri pentru monitorizarea lor.
Auditarea activității de creditare are și obiective cu aspect formal:
Procesul de aprobare al creditelor ia în calcul doar clienții considerți solvabili, în concordanță cu politica băncii
Direcția de adminstrare a creditelor are în vedere derularea acestora în bune condiții conform reglementărilor și normelor interne
Procedurile de control al creditelor sunt urmate de semnale de avertizate timpurii, cu privire la deterioarea acestora.
Aceste obiective au în vedere înregistrarea corectă și completă a comisioanelor și a altor obligații de plată.
Tehnicile cele mai utilizate în activitatea de audit sunt: tehnica sondajului, observării directe, confirmarea directă, tehnica examinării analitice, tehnica testării sistemelor și conturilor semnificative, tehnica examinării situațiilor financiare, tehnica interviului.
Tehnica sondajului. Având în vedere că o bancă are foarte multe operațiuni efectuate, auditul nu le poate verifica pe toate, în acest caz se apelează la tehnica sondajului, ce presupune selectarea unui număr dintr-o mulțime, aplicarea asupra acestuia a tehnicilor pentru a se obține elemente probante, se va realiza extrapolarea rezultatelor obținute la întreaga mulțime.
Definirea obiectivelor unui sondaj garantează eficacitatea sondajului, astfel auditorul trebuie să specifice ce dorește să demonstreze, rata erorilor ce există în mulțime nu trebuie să fie mai mare decât rata maximă acceptată de erori de funcționare.
Această tehnică oferă auditorului posibilitatea de a concluziona cu mai multă rigoare decât dacă s-ar utiliza alte metode. Dacă este utilizată corespunzător, această tehnică poate asigura calitatea examinării efectuate în cadrul auditului.
Tehnica observării fizice. Este cea mai eficace metodă de verificare a existenței unui activ, dar asigură numai o parte din elementele probante necesare auditorului (existența bunului), pentru verificarea celorlalte elemente (valoarea atribuită, proprietatea asupra bunului, etc.) trebuie folosite alte tehnici/metode. Această tehnică poate asigura auditorul că au fost respectate procedurile de inventariere.
Procedura confirmării directe. Este o tehnică ce constă în a solicita unui terț, având legături de afaceri cu întreprinderea verificată, să confirme direct auditorului informațiile privind existența operațiunilor, a soldurilor etc. Auditorul are latitudinea de a determina condițiile și întinderea acestei proceduri.
Această perocedură de realizează cu acordul conducerii societății, dacă aceasta nu se arată favorabilă pentru această procedură, auditorul se poate afla în una din situații: consideră că tehnicile compensatorii îi oferă elemente suficiente de probă, sau consideră că alte controale nu oferă elemente probante și față de limitele impuse de conducerea societății, aceasta va trebui să suporte consecințele necesare pentru certificare.
În cazul în care rezultatul inventarierii patrimoniului nu cuprinde date suficiente și juste, auditul este îndreptățit să utilizeze procedura confirmării directe, exact cum este formulată în normele de audit. Elementele obținute în mod direct de către auditor sunt mai relevante decât informațiile oferite de către societatea auditată.
Tehnica interviului. Este folosită pentru cunoașterea în detaliu a comportamentului uman în însușirea și aplicarea unor proceduri ale auditului intern sau controlului conturilor. Intervientul trebuie să fie o persoană pricepută, să posede anumite calități (onestitate, adaptabilitate, să nu fie agresivă, etc). Interviul are o anumită temă și un scop, ambele definite dinainte, într-un program precis elaborat, după “ghiduri de orientare” și “chestionare”. Interviul presupune un efort mintal mult mai mare decât în cazul altor tehnici, este anevoios și nu trebuie efectuat mai mult de două ore consecutiv.
Tehnica examinării analitice. Aceasta constată erorile/omisiunile importante, însă nu aduce elemente doveditoare, acestea urmând să fie determinate prin alte metode ce permit o cuantificare mai exactă a acestora. Această tehnică este importantă pentru eficacitatea auditului financiar-contabil.
Tehnica testării sistemelor și conturilor semnificative. În etapa orientării și planificării auditului sunt identificare sistemele semnificative (pentru stabilirea fiabilității lor) și conturile semnificative care pot să ascundă erori ce pot influența semnificativ conturile anuale. Această tehnică folosește posibilitățile tuturor celorlalte tehnici.
Tehnica examinării situațiilor financiare (conturilor anuale). Conturile anuale (bilanț, contul de profit și pierdere și anexele), sunt documentele de sinteză ale contabilității, auditorul își exprimă opinia cu privire la acestea. Auditorul trebuie să obțină elemente probante, atât din punct de vedere calitativ și cantitativ, pentru a arăta că documentele de sinteză oferă o imagine fidelă a societății.
Atunci când auditorii constată fluctuații și elemente neobișnuite în urma examinării analitice, este necesar să se aplice și alte proceduri pentru a obține explicațiile necesare. Aceste proceduri se pot efectua în două etape:
tehnica interviului prin obținerea de la cel ce gestionează patrimoniul întreprinderii a răspunsurilor corespunzătoare și aprecierea adecvată;
recurgerea la alte proceduri de audit pentru a ajunge la o concluzie satisfăcătoare, atunci când cel ce gestionează patrimoniul nu poate furniza explicații sau dacă acestea nu sunt considerate corespunzătoare.
Procedura de audit reprezintă un set de instrucțiuni detaliate privind colectarea unui tip de probe de audit, ce urmează a fi obținute la un anumit moment pe parcursul auditului.
Procedurile de audit pot fi utilizate ca proceduri de evaluare a riscurilor în vederea obținerii unei înțelegeri mai bune asupra entității. Prin aplicarea procedurilor se pot evidenția schimbările intervenite între informațiile neauditate ale exercițiului curent și informațiile auditate din exercițiul precedent.
Procedurile de audit pot fi utilizate ca proceduri de fond. Procedurile de fond reprezintã testele efectuate pentru a obține probe de audit în scopul detectării erorilor semnificative din situațiile financiare. Ca de exemplu, raportul peste medie între datoriile pe termen lung și activul net, concomitent cu un raport dintre profituri si totalul activelor sub nivelul mediu, pot indica existența unui risc financiar relativ mare. Asemenea circumstanțe afectează planificarea activității de audit, și pot indica existența unei îndoieli substanțiale în ceea ce privește capacitatea entității auditate de a-și menține continuitatea activității.
Procedurile de audit pot fi utilizate ca o revizuire generală a situațiilor financiare la sfârsitul auditului. Diferențele semnificative și neprevăzute între datele neauditate ale exercitiului curent și alte date utilizate în scopuri de comparație sunt definite ca fluctuații neobișnuite. Ele apar atunci când diferențele semnificative nu au fost prevăzute, dar au apărut, sau când diferențele semnificative au fost previzionate, dar nu s-au produs. În ambele situatii, unul din motivele fluctuației neobisnuite este prezența unei erori contabile. Dacă fluctuația neobișnuită este de destul de mare, atunci auditorul trebuie să determine cauza ei și să se convingă de faptul că această cauză este un eveniment economic și nu o eroare contabilă.
2.2 Reglementări specifice activității de creditare
Există anumire reglementări care ajută la desfășurarea activității de creditare în condiții normale, astfel se pot aminti:
Regulament nr. 18/2009 privind cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și condițiile de externalizare a activităților acestora, cu modificările și completările ulterioare;
Regulament BNR nr. 16/2012 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și determinarea și utilizarea ajustărilor prudențiale de valoare;
Regulamentul nr. 6/2013 pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 16/2012 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și determinarea și utilizarea ajustărilor prudențiale de valoare;
Regulament BNR nr.11/2007 privind autorizarea instituțiilor de credit, persoane juridice române, și a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe;
OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului;
Legea bancară nr. 58/1998.
Regulamentul nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare.
În aceste reglementări sunt specificate elementele esențiale ce ajută instituțiile de credit în activitatea de creditare: cum ar trebui să se determine gradul de îndatorare al unui client în funcție de venit, riscul pe care ar trebui să și-l asume o instituție bancară față de un singur debitor, expunerea maximă pentru persoanele aflate în relații speciale cu banca, standardele de creditare, termenii de creditare etc.
În România, în cazul creditării populației, în trimestrul 4 din anul 2013, standardele de creditare au fost menținute constante pentru creditele ipotecare. O situație similară s-a înregistrat și în cazul creditelor de consum, întrerupându-se ciclul înăspririlor manifestat de la începutul anului 2013.
Instituțiile de credit din zona euro au relaxat condițiile de creditare în cazul creditelor imobiliare, în timp ce pe segmentul creditelor de consum, au apelat la înăsprirea acestora, cu o intensitate redusă, similară trimestrului precedent. Pe termen scurt, băncile din zona euro așteaptă o relaxare a standardelor de creditare, indiferent de tipul creditului.
Pentru trimestrul 1 din anul 2014, instituțiile de credit românești prognozează că nu vor opera modificări asupra standardelor creditării imobiliare, în timp ce pe segmentul creditului de consum se anticipează o relaxare a standardelor, pentru prima dată în ultimul an și jumătate.
În trimestrul 4 din anul 2013, băncile au relaxat o parte din termenii creditelor imobiliare, cu precădere prin diminuarea spread-ului ratei medii de dobândă a creditului față de ROBOR 1M și a costurilor creditării, altele decât dobânzile. Ceilalți termeni ai creditării au rămas constanți.
Grafic 2.1: Modificarea standardelor de creditare a populației (procent net (%))
Notă: -valorile pozitive ale procentului net indică o înăsprire a standardelor de creditare
-valorile așteptate privesc atât standardele, cât și termenii creditării
Sursă: http://www.bnro.ro
Grafic 2.2: Termenii creditării ipotecare (procent net (%))
Notă: -valorile pozitive ale procentului net indică o înăsprire a termenilor creditării
Sursă: http://www.bnro.ro
Instituțiile de credit au modificat, în sensul relaxării, termenii creditelor de consum, prin reducerea spread-ului ratei medii de dobândă a creditului față de ROBOR 1M și a costurilor creditării, altele decât dobânzile.
Grafic 2.3: Termenii creditului de consum (procent net (%))
Notă: -valorile pozitive ale procentului net indică o înăsprire a standardelor de creditare
Sursă: http://www.bnro.ro
Băncile dispun de norme interne de creditare, însă acestea trebuie să ajungă la BNR pentru a primi avizul și pentru a putea fi puse în aplicare. De asemenea, acestea sunt trimise la direcția de supraveghere, pentru a se verifica dacă sunt respectate prevederile prudențiale.
2.3 Gestiunea riscurilor
Riscul este definit ca fiind incertitudinea unui rezultat îmbrăcând forma unei probabilități de natură pozitivă sau a unei amenințări, a unor acțiuni sau evenimente și trebuie administrat din perspectiva unei combinații între posibilitatea de a se întâmpla ceva și impactul pe care l-ar produce materializarea acestei posibilități.
Riscurile bancare sunt multiple și multidimensionale și trebuie repertoriate și definite cât mai bine posibil în perspectiva măsurării, urmăririi și controlării lor. Distincțiile dintre riscuri trebuie să fie clar precizate. Gestionarea riscurilor și gestionarea activelor și pasivelor se adresează mai întâi riscurilor cantificabile. Este cazul mai ales al riscurilor „financiare” ce se nasc pe piețele financiare și se concretizează în evoluții nefavorabile ale situației financiare sau rezultatelor instituției ca urmare a modificărilor înregistrate pe piețele financiare.
Figura 2.1: Matricea riscurilor
Sursă: Ordinul Nr. 86 din 12.06.2013
O bancă se poate confrunta cu diverse riscuri, cum ar fi riscul de rată de dobândă, riscul valutar, riscul operațional, riscul de lichiditate, riscul de solvabilitate, riscul de țară și riscul de credit.
Riscul de lichiditate apare ca urmare a decalajelor dintre angajamentele și resursele pe diferite perioade.
Riscul de rată de dobândă are ca și componente: riscul de reevaluare (ce se referă la fluctuațiile ratei de dobândă ce pot avea efecte diferite asupra activelor, pasivelor și elementelor extrabilanțiere ale băncii) și riscul curbei dobânzii (se referă la modificări ale valorii portofoliului cauzate de schimbări neașteptate în forma sau în panta ratei dobânzii).
Riscul valutar presupune riscul evoluției nefavorabile a rezultatelor ca urmare a evoluției prețului devizelor. Cuprinde atât operațiunile desfășurate de bancă pentru clienții săi, cât și propriile operațiuni.
Riscul operațional privește riscul înregistrat de pierderile financiare directe sau indirecte, ca urmare a unor procese interne eronate sau inadecvate, persoane care acționează incorect, sisteme care prezintă deficiențe în execuție, evenimente externe indezirabile.
Riscul de solvabilitate este riscul de a nu avea suficiente fonduri proprii pentru acoperirea pierderilor eventuale.
Riscul de țară se referă la pierderile ce pot apărea într-o afacere/partener străin ca urmare a unor evenimente specific care sunt sub controlul guvernului țării partenerului.
Riscul de credit este cel mai important risc bancar cu care se confruntă o bancă. Se referă la posibilitatea ca împrumutații să nu-și onoreze obligațiile la scadență. Acest risc se exprimă prin riscul de intrare în incapacitate de plată a contrapartidei (default risk) și riscul de majorare a spread-ului.
Politicile și procedurile instituțiilor de credit privind riscul de credit trebuie să se refere la toate activitățile acestora și trebuie să aibă în vedere atât creditele la nivel individual, cât și întregul portofoliu. Instituțiile de credit trebuie să evalueze riscul de credit aferent tuturor activităților ce sunt afectate de acest risc, indiferent dacă rezultatele respectivelor activității sunt reflectate în bilanț sau în afara bilanțului. Trebuie să dispună de proceduri de identificare și înregistrare a expunerilor mari și a modificărilor care pot interveni asupra lor, precum și de mecanisme de monitorizare a acestor expuneri în funcție de politica în materie de expuneri, trebuie să dispună de proceduri pentru aprobarea noilor credite, precum și pentru restructurarea celor existente (de exemplu: reeșalonare, refinanțare).
Sunt folosite următoarele modele pentru administrarea riscului de credit:
Modele de credit scoring: aprecierea capacității de rambursare a solicitanților de credit se realizează prin analiza bonității, evaluarea perspectivei financiare pe baza cash-flow, constituirea garanțiilor. Se pot folosi criterii financiare (indicatori de profitabilitate, lichiditate, solvabilitate), nefinanciare (structura juridică, vechime afacere, etc), evoluția cifrei de afaceri comparative cu cea la nivel de sector, rezistența la șocuri macroeconomice, etc.
Modele de risc la nivel de portofoliu: Modelele necondiționate iau în considerare numai informații despre debitorul/instrumentul de credit (CreditMetrics, CreditRisk). Modelele condiționate țin cont de informații referitoare la starea economiei- inflație, șomaj, rata de dobândă, etc (CreditPortofolioView, PortofolioManager).
O instituție de credit nu poate înregistra o expunere față de un singur debitor, a cărui valoare depășește 25% fin fondurile proprii. În cazul în care acest sigur debitor are în componența sa cel puțin un membru al grupului instituției de credit raportoare, iar membrul respectiv este societatea-mamă, filială a societății-mamă sau filială a instituției de credit raportoare, procentul mai sus specificat se reduce la 20%. Valoarea cumulată a expunerilor mari ale instutuției de credit (care depășesc 10% din fondurile proprii ale băncii) nu poate depăși 800% din fondurile ei proprii.
Conform Normei BNR nr. 10 din 19.noi.1992 societățile bancare pot acorda împrumuturi persoanelor cu care se află în relații speciale numai pe baza unei decizii adoptate de consiliul de administrație. Suma totală a împrumuturilor acordate persoanelor aflate în relații speciale cu societatea bancară nu poate depăși 20% din capitalul propriu al societății bancare. Totalul împrumuturilor acordate de o societate bancară personalului său nu poate depăși 5% din capitalul propriu.
2.4 Auditul portofoliului de împrumuturi
Riscul de credit este definit ca posibilitatea ca solicitantul împrumutului să nu-și poată onora obligațiile de plată în conformitate cu cele stabilite. Astfel creditul poate fi considerat sursa pricipală a apariției riscului de credit dintr-o bancă.
Activitatea de creditare cuprinde următoarele etape:
analiză și acordare;
monitorizare;
încasare;
revizuire și evaluare periodică.
Analiză și acordare: În această etapă trebuie să se specifice aspecte cu privire la solicitările de credit, existența unor proceduri de analiză și precizarea nivelelor de competență.
Monitorizare: În cea de-a doua etapă auditorul urmărește informațiile primite de la clienți și modalitatea de analiză și interpretare a rezultatelor.
În cea de-a treia etapă, încasarea, se urmăresc aspecte cu privire la respectarea atribuțiilor personalului instituției de credit, cu privire la procedurile întreprinse pentru recuperarea creditelor acordate și a dobânzilor datorate.
În ultima etapă, revizuire și evaluare perioadică, auditorul își îndreaptă atenția către aspecte cu privire la procedurile pentru analizarea creditelor, constituirea provizioanelor, evaluarea garanțiilor, etc.
Auditorul trebuie să înțeleagă metoda băncii cu privire la controlul riscului de credit: monitorizarea expunerii la risc ce asigură identificarea și agregarea tuturor împrumuturilor acordate; determinarea valorii garanției pentru expunerea la risc; practicile de creditare și baza de clienți a băncii; portofoliul de expuneri la risc.
Auditorul verifică dacă politicile de creditare sunt revizuite/actualizate periodic, pentru a surprinde schimbările din piață, dacă politicile sunt aprobate la nivelul guvernanței și dacă sunt respectate la nivelul băncii, dacă rapoartele surprind creditele problemă și dacă există proceduri pentru soluționarea acestora, informații cu privire la riscul de portofoliu.
2.5 ABORDARE PRACTICĂ
Scopul cercetării este de a observa impactul auditului bancar asupra activității de creditare. Studiul este realizat pentru trei bănci din mediul bancar românesc și o bancă străină. Am selectat trei instituții bancare din piața bancară din România, care au cote de piață importante și pentru care au fost disponibile datele necesare realizării analizei, este vorba despre BCR (Banca Comercială Română), BRD-Groupe Société Générale (Banca Română pentru Dezvoltare), Raiffeisen Bank România. La nivelul pieței internaționale am selectat Grupul BRS (Royal Bank of Scotland), deoarece aceata are afaceri și în România și pentru că a avut un rol important în desfășurarea crizei bancare din 2008. Pentru băncile din România perioada analizată este 2003-2013, iar pentru Grupul RBS 2002-2013.
Obiectivele urmărite au fost:
cuantificarea pierderile din deprecierea creditelor înregistrate de cele patru bănci în perioada analizată;
identificarea elementelor ce au stat la baza apariției de pierderi din deprecierea creditelor. Având în vedere relevanța și disponibilitatea datelor, am continuat analiza pentru băncile BRD și RBS.
identificarea unei relații potențiale între pierderile din deprecierea creditelor și auditarea activității de creditare.
Graficele cu privire la creditele totale și pierderile din deprecierea creditelor înregistrate de băncile analizate, precum și indicatorii semnificativi analizați, au fost realizate pentru susținerea analizei efectuate. A fost utilizat programul Eviews pentru testarea unor ecuații și pentru validarea concluziilor studiului practic.
Procesul de evaluare al creditelor în domeniul bancar are la bază analiza interdependențelor dintre provizioanele pentru pierderile de credite, precum și recunoașterea pierderilor de credite.
Constituirea de provizioane și pierderi, unii susțin, poate fi sub rezerva „optimism greșit sau denaturare intenționată”. Și optimismul ar putea fi legat de stimulentele oferite de conducerea băncii pentru a amâna recunoașterea problemelor, ce ar putea conduce la îmbunătățirea performanței manageriale percepute.
În cazul în care există diferențe sistematice între bănci examinate și bănci neexaminate în momentul recunoașterii pierderilor din împrumuturi, aceste diferențe ar putea constitui o dovadă pe care examinatorii interni (audit intern și control intern) ar putea considera-o credite riscante în atenția conducerii băncii.
În cazul în care există diferențe sistematice între bănci auditate și bănci neauditate în momentul de recunoaștere împrumut-pierdere, aceste diferențe ar putea constitui o dovadă cu care auditorii externi ar putea în mod rezonabil să se aștepte să detecteze denaturările semnificative de informații financiare.
Auditorii evaluează în mod obiectiv caracterul rezonabil al valorilor de management prezentat în situațiile financiare, de evaluare a politicilor, proceselor și managementul procedurilor folosite pentru a identifica activele depreciate. Ei se angajează să realizeze teste specifice „active cu active” pentru a determina rambursarea probabilă și pierderile potențiale.
Calitatea portofoliului de credite este dată de pierderile potențiale din acele credite și implicit de măsurile luate de conducerea băncii la finalul/începutul exercitiului financiar.
În prima parte a studiului s-au realizat analize cu privire la creditele acordate și ponderea pierderilor din credite în total credite, pentru băncile BCR, BRD, Raiffeissen și RBS, și reprezentarea grafică a acestora.
S-au calculat indicatorii anuali total credite/PIB, total credite/activ, total credite/depozite, depozite/activ, capital propriu/active, pentru băncile BCR, BRD și Raiffeissen, pentru perioada 2003-2013, iar pentru RBS pentru perioada 2002-2013. Pentru băncile BCR, BRD și Raiffeisen s-a luat în calcul PIB-ul României, iar pentru RBS s-a considerat PIB-ul Angliei.
Indicatorul total credite/PIB evidențiază ponderea creditelor din produsul intern brut.
Indicatorul total credite/activ evidențiază ponderea creditelor acordate de bancă în total active. Cu ajutorul acestui indicator se poate observa dacă activitatea băncii se axează preponderent pe activitatea de creditare.
Indicatorul total credite/depozite surprinde dacă valoarea creditelor este acoperită din depozite.
Indicatorul depozite/activ surprinde ponderea depozitelor în active.
Indicatorul capital propriu/activ evidențiază efectul de pârghie. Acest indicator evidențiază dacă banca este bine capitalizată.
În perioada analizată creditele acordate de cele patru bănci au evoluat foarte mult, această evoluție este surprinsă în graficele și indicatorii următori. Datele au fost colectate de pe site-urile băncilor comerciale, din situațiile financiare.
Grafic 2.4 Credite acordate de băncile românești în perioada 2003-2013
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul băncilor comerciale analizate
În graficul de mai sus se poate observa că cea mai amplă evoluție a creditelor a avut-o banca BCR, iar banca Raiffeisen a înregistrat creșteri moderate, în comparație cu celelalte două bănci românești analizate. În perioada 2003-2008, pentru BCR și BRD, creditele au avut o creștere accentuată, după anul 2008 s-a înregistrat o încetinire a creditării.
Grafic 2.5: Ponderea piederilor din deprecierea creditelor în total credite, pentru băncile românești, pentru perioada 2003-2013
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul băncilor comerciale analizate
Graficul 2.5 prezintă ponderea pierderilor aferente creditelor în total credite, înregistrate de băncile BCR, BRD și Raiffeisen, pentru perioada 2003-2013. În această perioadă cele mai mari pierderi le-a înregistrat banca BCR (în 2013, aproximativ 19%), cele mai mici pierderi le-a avut Raiffeisen, pentru toată perioada analizată, în comparație cu celelalte două bănci. Banca BRD a înregistrat cele mai mari pierderi în anul 2013 (17,11%). Se observă faptul că până în 2008 băncile au avut pierderi destul de mici, din anul 2008 aceste ponderi înregistrând o creștere accentuată (pentru BCR și BRD).
Grafic 2.6: Credite acordate de BCR în perioada 2003-2013
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www.bcr.ro
În graficul 2.6 se poate observa că în perioada 2003-2012 creditele au avut un trend crescător; până în anul 2008 înregistrând creșteri substanțiale în comparație cu anul precedent; din anul 2008 creșterile sunt mai mici până în anul 2012, iar în anul 2013 s-a înregistrat o scădere fată de anul anterior. Cea mai mare valoare este de 53,243,546 mii lei, în anul 2012, iar cea mai mică este de 7,882,239 ron, în anul 2003.
Grafic 2.7: Ponderea pierderilor din deprecierea creditelor în total credite pentru BCR
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www.bcr.ro
În graficul 2.7 sunt sintetizate informațiile cu privire la ponderea pierderilor din deprecierea creditelor în total credite. Acest raport a înregistrat valori ridicate începând cu anul 2009, în anul 2013 pierderilor din deprecierea creditelor ajungand la 19.21% din total credite.
Grafic 2.8: Credite acordate de banca Raiffeisen în perioada 2003-2013
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www. raiffeisen.ro
În graficul 2.8 sunt sintetizate informațiile cu privire la creditele acordate de banca Raiffeisen pentru perioada 2003-2012. În perioada analizată se poate observa un trend crescător al creditelor, cu excepția anului 2009 când s-a înregistrat o scădere nesemnificativă față de anul 2008. Cea mai mare valoare s-a înregistrat în anul 2013 16,435,464 mii ron, iar cea mai mică în anul 2003 2,872,293 mii ron.
Grafic 2.9: Ponderea pierderilor din deprecierea creditelor în total credite pentru Raiffeisen
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www. raiffeisen.ro
Graficul 2.9 surprinde informațiile despre ponderea pierderilor din deprecierea creditelor în total credite pentru banca Raiffeisen. Acest indicator a avut un trend crescător până în anul 2009 când a înregistrat un maxim de 4.01%, în următorii doi ani a scăzut, iar în anul 2013 înregistrând o creștere până la 2.53%.
Grafic 2.10: Credite acordate de BRD în perioada 2003-2013
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www. brd.ro
În graficul 2.10 sunt sintetizate informațiile despre credite acordate de BRD în perioada 2003-2013. Până în anul 2008 s-au înregistrat creșteri substanțiale, în comparație cu anul anterior, valoarea maximă a fost atinsă în anul 2009 (33,937,371 mii ron), în anii 2010-2012 s-a observat o scădere a volumului de creditare, iar în anul 2013 a înregistrat o creștere în comparație cu anul 2012.
Grafic 2.11: Ponderea pierderilor din deprecierea creditelor în total credite pentru BRD
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www. brd.ro
În graficul 2.11 este surpinsă evoluția ponderii pierderilor din deprecierea creditelor în total credite, pentru BRD, pentru perioada 2003-2013. Acest indicator a înregistrat scăderi în perioada 2003-2008, iar din 2009 are un trend crescător, în anul 2013 pierderilor din deprecierea creditelor ajungand la 17, 11% din total credite.
Tabel 2.1: Indicatori relevanți pentru banca BCR
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www. bcr.ro
În tabelul 2.1 sunt evidențiați indicatorii pentru BCR, pentru perioada 2003-2013. Indicatorul total credite/PIB are cea mai mare pondere în anul 2012 (9.07%), iar cea mai mică pondere în anul 2003 (4.15%).
Indicatorul credite/activ are cea mai mare pondere în anul 2012 (72.65%), iar cea mai mică pondere în anul 2004 (42.44%). Se poate observa din acest indicator că activitatea acestei bănci se axează preponderent pe activitatea de creditare.
Indicatorul credite/depozite înregistrează ponderi mai mici de 100%, ceea ce evidențiază faptul că toate creditele sunt acordate din depozite. Acest indicator are cea mai mare pondere în anul 2012 (88.82%), iar cea mai mică pondere în anul 2003 (55.96%).
Indicatorul depozite/activ are cea mai mare pondere în anul 2007 (83.63%), iar cea mai mică pondere în anul 2005 (67.99%).
Indicatorul capital propriu/activ are cea mai mare pondere în anul 2003 (17.81%), iar cea mai mică pondere în anul 2007 (7.58%). Acest indicator înregistrează pe parcursul întregii perioade analizate ponderi mai mari de 6%, evidențiind faptul că banca este bine capitalizată.
Tabel 2.2: Indicatori relevanți pentru banca BRD
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www. brd.ro
În tabelul 2.2 sunt evidențiați indicatorii pentru BRD, pentru perioada 2003-2013. Indicatorul total credite/PIB are cea mai mare pondere în anul 2009 (6.77%), iar cea mai mică pondere în anul 2003 (2.63%).
Indicatorul total credite/activ are cea mai mare pondere în anul 2013 (71.14%), iar cea mai mică pondere în anul 2005 (51.27%). Se poate observa din acest indicator că activitatea acestei bănci se axează preponderent pe activitatea de creditare.
Indicatorul total credite/depozite înregistrează ponderi mai mici de 100%, cu excepția anului 2006, când are o pondere de 101,24%, ceea ce evidențiază faptul că toate creditele sunt acordate din depozite. Cea mai mică pondere în anul 2005 (65.95%).
Indicatorul depozite/activ are cea mai mare pondere în anul 2003 (78.44%), iar cea mai mică pondere în anul 2006 (62.48%).
Indicatorul capital propriu/activ are cea mai mare pondere în anul 2003 (15.33%), iar cea mai mică pondere în anul 2007 (7.74%). Acest indicator înregistrează pe parcursul întregii perioade analizate ponderi mai mari de 6%, evidențiind faptul că banca este bine capitalizată.
Tabel 2.3: Indicatori relevanți pentru banca Raiffeisen
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www. raiffeisen.ro
În tabelul 2.3 sunt evidențiați indicatorii pentru banca Raiffeisen, pentru perioada 2003-2013. Indicatorul total credite/PIB are cea mai mare pondere în anul 2011 (2.78%), iar cea mai mică pondere în anul 2003 (1.51%).
Indicatorul total credite/activ are cea mai mare pondere în anul 2012 (66.13%), iar cea mai mică pondere în anul 2005 (52.46%). Se poate observa din acest indicator că acestă bancă se axează preponderent pe activitatea de creditare.
Indicatorul total credite/depozite înregistrează ponderi mai mici de 100%, ceea ce evidențiază faptul că toate creditele sunt acoperite din depozite. Acest indicator are cea mai mare pondere în anul 2012 (92.63%), iar cea mai mică pondere în anul 2009 (69.67%).
Indicatorul depozite/activ are cea mai mare pondere în anul 2007 (80.69%), iar cea mai mică pondere în anul 2005 (66.48%).
Indicatorul capital propriu/activ are cea mai mare pondere în anul 2012 (11.91%), iar cea mai mică pondere în anul 2003 (6.15%). Acest indicator înregistrează pe parcursul întregii perioade analizate ponderi mai mari de 6%, ceea ce înseamnă că banca este bine capitalizată.
În tabelul și graficele următoare s-au realizat analize cu privire la creditele acordate și ponderea pierderilor din deprecierea creditelor în total credite, pentru Grupul RBS, și reprezentarea grafică a acestora. S-au calculat indicatorii anuali total credite/PIB, total credite/activ, total credite/depozite, depozite/activ, capital propriu/active, pentru Grupul RBS pentru perioada 2002-2013. În calculul indicatorilor s-a considerat PIB-ul Angliei.
Grafic 2.12: Credite acordate de Grupul RBS în perioada 2002- T1 2014
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www.rbs.com
În graficul de mai sus sunt evidențiate creditele acordate de Grupul RBS pentru perioada 2002- trimestrul 1 din anul 2014. Creditele au avut un trend crescător până în decembrie 2008, când s-a înregistrat un maxim de 701,427 milioane lire. Ulterior acestei date, creditele au un trend desrescător; în T1 2014 Grupul RBS a acordat credite în valoare de 414,953 milioane lire; la începutul perioadei analizate grupul acordase credite în valoare de 213,734 milioane lire.
Grafic 2.13: Ponderea pierderilor din deprecierea creditelor în total credite pentru RBS
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www.rbs.com
În graficul 2.13 este surpinsă evoluția ponderii pierderilor din deprecierea creditelor în total credite pentru Grupul RBS pentru perioada 2002-T1 2004. Se poate observa că până în 2008 grupul avea pierderi destul de mici (aproximativ 2% din totalul creditelor acordate), ulterior acestei date înregistrând o creștere foarte mare a acestui indicator (maximum este atins în iunie 2013 (9.5 %; 37,967 milioane lire), iar în martie 2014 a înregistrat o pierdere din deprecierea creditelor în total credite de 9%.
Tabel 2.4: Indicatori relevanți pentru Grupul RBS
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www.rbs.com
În tabelul 2.4 sunt evidențiați indicatorii pentru Grupul RBS, pentru perioada 2002-2013. Indicatorul total credite/PIB are cea mai mare pondere în anul 2008 (47.97%), iar cea mai mică pondere în anul 2002 (21.01%).
Indicatorul total credite/activ are cea mai mare pondere în anul 2003 (56.32%), iar cea mai mică pondere în anul 2011 (31.45%). Se poate observa din acest indicator că acestă bancă se axează preponderent pe activitatea de creditare.
Indicatorul total credite/depozite înregistrează ponderi mai mari de 100% în perioada 2002-2010, ceea ce evidențiază faptul că depozitele nu acoperă toate creditele, în perioada 2011-2013 acest indicator a înregistrat ponderi mai mici de 100%. Acest indicator are cea mai mare pondere în anul 2008 (135.29%), iar cea mai mică pondere în anul 2012 (86.56%).
Indicatorul depozite/activ are cea mai mare pondere în anul 2002 (53.19%), iar cea mai mică pondere în anul 2008 (23.36%).
Indicatorul capital propriu/activ are cea mai mare pondere în anul 2003 (6.12%), iar cea mai mică pondere în anul 2008 (2.89%). Acest indicator înregistrează pe parcursul întregii perioade analizate ponderi mai mici de 6%, exceptând anul 2003 ceeea ce înseamnă că banca este slab capitalizată.
Grupul Royal bank of Scotland a beneficiat de mai multe tranșe de resurse din partea statului, valoarea totală a recapitalizării RBS reprezentând 45,5 mld GBP.
Cu suportul programului Eviews s-a surprins relația dintre pierderile din deprecierea creditelor și indicatori relevanți (active, credite, capital propriu). Având în vedere relevanța și disponibilitatea datelor am continuat analiza pentru BRD și Grupul RBS. Setul de date cuprinde date trimestriale ale următoarelor variabile: pierderile din deprecierea creditelor, total active, total credite și capital propriu, pentru perioada 2003-T1 2004 pentru BRD și perioada 2002-T1 2014 pentru Grupul RBS. Datele au fost preluate de pe site-ul celor două bănci analizate.
Estimările econometrice sunt realizate prin metoda Least Squares.
Forma ecuației este: Y = c0 + c1 X1 + c2 X2 + c3 X 3+ε, unde
Y – observația variabilei dependente- pierderi din depercierea creditelor
X1- observația variabilei independente- total active
X2- observația variabilei independente- total credite
X3- observația variabilei independente- capital propriu
c0- constanta (termenul liber al ecuației)
Variabila reziduală ε a fost introdusă pentru a reflecta alte influențe, nefiind corelată cu informația disponibilă în momentul t.
Înainte de a se realiza ecuațiile, s-a testat dacă variabilele luate în calcul sunt staționare. S-a folosit testul Phillips-Perron, pentru toate seriile luate în considerare probabilitatea atașată testului este mai mică decât valoarea critică (1%, 5%, 10%), se poate spune că ipoteza nulă (seria este nestaționară) este respinsă. Informațiile obținute în urma testului Phillips-Perron sunt prezentate în Anexele 1-8.
Tabel 2.5: Estimarea ecuației pentru BRD
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www. brd.ro
În cazul acestei ecuații s-a considerat ca variabilă pierderile din deprecierea creditelor (PIERD), iar ca variabile independente s-au considerat logaritm din total active (LA), prima diferență asupra logaritmului din capital (DLK) și total credite (CREDIT).
În acest caz coeficienții estimați au valorile -0.326966, -0.109219, 1.42E-08, cu probabilitățile 0.0000, 0.0153, 0.0000, probabilitățile sunt mai mici decât pragul de semnificație (5%). Ecuația obținută semnifică faptul că între pierderile din deprecierea creditelor și active exită o relație indirecta, între între pierderile din deprecierea creditelor și credite este o relație directă, și între între pierderile din deprecierea creditelor și capitalul propriu este o relație indirectă.
După cum se observă din tabelul de mai sus R² are o valoare de 0.632432, ceea ce semnifică faptul că pierderea din deprecierea creditelor este influențată în proporție de 63.24% de variabilele independente luate în considerare.
O valoare cât mai apropiată de zero a Prob(F-statistic) va indica o semnificație ridicată a rezultatelor estimării, respectiv a modelului. În acest caz această probabilitate este 0%.
Grafic 2.14: Testul Jarque-Bera pentru BRD
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www. brd.ro
În graficul de mai sus este evidențiat testul Jarque-Bera pentru banca BRD, se observă că probabilitatea atașată acestui test (0,0001%) este inferioară oricărui nivelul de relevanță, atunci ipoteza nulă este respinsă, conform căreia seria este normal distribuită. Distribuția luată în calcul are media apropiată de zero, prezintă asimetrie pozitivă, iar kurtotica are o valoare de 5.85, ceea ce înseamnă că această distribuție este leptokurtotică.
O asemenea distribuție au majoritatea activelor financiare. Într-o distribuție leptokurtotică, probabilitatea de apariție a unui eveniment extrem este superioară probabilității de apariție a acelui eveniment implicată de o distribuție normală.
Tabel 2.6: Estimarea ecuației pentru Grupul RBS
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www. rbs.com
În cazul acestei ecuații s-a considerat ca variabilă dependentă pierderile din deprecierea creditelor (PIERD), iar ca variabile independente s-au considerat prima diferență asupra logaritmului din total active (DLA), logaritm din capital (LK) și logaritm din total credite (LCREDIT).
În acest caz coeficienții estimați au valorile -0.020863, 0.054813, -0.055938, cu probabilitățile 0.0875, 0.0000, 0.0000, probabilitățile sunt mai mici decât pragul de semnificație (10%).
Ecuația obținută semnifică faptul că între pierderile din deprecierea creditelor și active exită o relație indirectă, între între pierderile din deprecierea creditelor și credite este o relație indirectă, și între între pierderile din deprecierea creditelor și capitalul propriu este o relație directă.
După cum se observă din tabelul de mai sus R² are o valoare de 0.793323, ceea ce semnifică faptul că pierderea din deprecierea creditelor este influențată în proporție de 79.33% de variabilele independente luate în considerare.
Grafic 2.15: Testul Jarque-Bera pentru Grupul RBS
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www. rbs.com
În graficul de mai sus este evidențiat testul Jarque-Bera pentru Grupul RBS, se observă că probabilitatea atașată acestui test (5,30%) este superioară nivelul de relevanță 5%, atunci ipoteza nulă este acceptată, conform căreia seria este normal distribuită.
Distribuția luată în calcul are media apropiată de zero, prezintă asimetrie pozitivă, iar kurtotica are o valoare de 4.12, valoare mai mare decât 3, ceea ce înseamnă că această distribuție este leptokurtotică.
Auditul poate evidenția prezența unor greșeli sau a unei fraude, dar aceste elemente sunt trăsături secundare, ce apar în urma unei activități normale de audit. Acesta implică în general, acțiuni de verificare a activității băncii și certificarea în final a corectitudinii, sub toate aspectele semnificative.
Auditul în activitatea de creditare are rolul de a descoperi informații legate de bancă, cu privire la pierderile posibile. Această parte a auditului ia în considerare calitatea activelor, reprezentată prin diverși indicatori, prezentați în prima partea studiului.
În cazul băncilor analizate ponderea pierderilor din deprecierea creditelor în total credite, a înregistrat ponderi mai mari după anul 2008 (raportarea făcându-se la criza financiară). Acest lucru semnifică faptul că înainte de anul 2008 băncile au avut condiții relaxate ale creditării, reglementări relaxate cu privire la auditarea activității de creditare, conducând astfel, la acordarea de credite unor persoane care nu au reusit să își îndeplinească îndatoririle cu privire la creditele contractate.
Astfel, băncile s-au confruntat cu un risc de credit ridicat din cauza faptului că împrumutații nu-și onorau obligațiile de plată la scadență. Băncile s-au mai confruntat și cu riscul de rată de dobândă, în special din cauza creditelor acordate în valută înainte de criza financiară. Implementarea unei culturi adecvate de gestiune a riscurilor bancare, în special a riscului de credit, poate contribui semnificativ la îmbunătățirea performanțelor și a rezistenței la șocurile viitoare.
Din cauza evenimentelor din timpul crizei financiare recente, măsuri de stabilizare a sectorului finanaciar, restructurări de credite, număr mare de refinanțări de credite, suport financiar acordat de stat pentru bănci, intervenții de salvare a activelor, a condus la înăsprirea condițiilor de creditare, a reglementărilor privind auditul activității de creditare.
Principalele măsuri de stabilizare a sectorului finanaciar impuse de guvern pot fi împărțite în: garantarea depozitelor bancare, sprijinirea capitalului propriu, recapitalizarea, naționalizarea băncilor, iar o formă specială pentru a absorbi pierderile din sistemul financiar este crearea unei așa numite “ bad bank”. Băncile centrale pot interveni prin intermediul politicii monetare în sprijinirea creditelor, sprijinire ce se poate realiza print-o alocare integrală, extinderea garanțiilor eligibile, acordarea de credite pe termen lung și achiziții directe de valori mobiliare (relaxarea cantitativă).
Pornind de la teoria cu privire la auditul bancar și reflectând asupra rezultatelor studiului practic, putem afirma că auditul va avea rolul de a măsurara în permanență funcția de control intern, de asigurare a calității de control intern, de creare a unui sistem adecvat de risc la nivelul băncii.
CONCLUZII
Auditul reprezintă activitatea, realizată de persoane autorizate, de examinare obiectivă a ansamblului activităților entității economice, care are ca rezultat formularea unei evaluări independente a managementului riscului, a controlului și proceselor de conducere, și a unor sugestii pentru îmbunătățirea eficacității operațiunilor, în scopul sprijinirii realizării obiectivelor entității economice. În definiția prezentată mai sus nu a fost evidențiat caracterul “sistematic și disciplinat” al auditului, pentru că este specific doar auditului intern, spre deosebirea de cel extern.
Obiectivul auditului intern bancar este de a ajuta la îndeplinirea obiectivelor băncilor, iar obiectivele intermediare sunt: asigurarea concordanței activității cu politicile, programele, normele și prevederile legale; creșterea eficacității activității de control; îmbunătățirea calității procesului decizional; creșterea eficienței activității băncii. Sfera de aplicare a auditului intern se referă la toate activitățile unei organizații, fără a ține seama de limite interne sau restricții geografice.
Comitetul de Supraveghere Bancară de la Basel a identificat, astfel principiile cu caracter de trăsături generale sunt reprezentate de independența auditului intern bancar, imparțialitatea, continuitatea, competența profesională, exhaustivitatea. În plus, BNR menționează ca principiu confidențialitatea ce trebuie păstrată de către auditorii interni, aceștia oferind protecție informațiilor.
Auditul intern are relații cu alți participanți de la nivelul băncii. Auditul intern este vital pentru procesul de guvernare corporativă. Activitățile de audit intern au fost extinse, practica de externalizare a auditului intern a devenit tot mai răspândită; Comitetului privind Supravegherea Bancară de la Basel, auditorii interni și cei externi ar trebui să colaboreze. Relația dintre auditul intern și autoritatea de supraveghere ar trebui să fie una bivalentă: de control exercitat de către autoritatea de supraveghere asupra activității de audit intern și de colaborare.
Auditul activității de creditare trebuie să însoțească de la început această activitate, de când clientul solicită contractarea unui credit și până la final, când suma împrumutată, dobânzile și alte sume intră în conturile băncii. Trebuie realizată o distincție între aspectele de fond și cele formale ale creditelor, înainte de a se efectua analiza auditului activității de creditare.
O bancă se poate confrunta cu categorii complexe de riscuri, cum ar fi riscul de rată de dobândă, riscul valutar, riscul operațional, riscul de lichiditate, riscul de solvabilitate, riscul de țară și riscul de credit. Fiecare dintre aceste riscuri poate ajuta la crearea riscului de credit. Gestionarea riscului de credit prin auditul activității de creditare poate contribui la succesul dorit.
În ultimul capitol am realizat un studiul pentru trei bănci din mediul bancar românesc, BCR (Banca Comercială Română), BRD-Groupe Société Générale (Banca Română pentru Dezvoltare), Raiffeisen Bank România, și pentru Grupul RBS (Royal Bank of Scotland).
Cea mai amplă evoluție a creditelor a avut-o banca BCR, Raiffeisen a înregistrat creșteri moderate, în comparație cu celelalte două bănci românești analizate. În perioada 2003-2008, pentru BCR și BRD, creditele au avut o creștere accentuată, după anul 2008 s-a înregistrat o stagnare a creditării, iar în anumiți ani și o dimunuare a volumului de creditare.
În perioada 2003-2013, indicatorul credite/PIB are cea mai mare pondere în anul 2012 (9.07%) în cazul BCR, iar cea mai mică pondere în anul (1.51%), înregistrată de banca Raiffeisen. Conform indicatorului total credite/activ reiese că toate cele trei bănci românești au ca activitate de bază creditarea. În cazul băncilor BCR, BRD și Raiffeisen creditele sunt acoperite din depozite, acest lucru este evidențiat cu ajutorul indicatorului total credite/depozite, acest indicator a avut ponderi mai mici de 100% pentru întreaga perioadă analizată. În perioada 2003-2013 băncile românești analizate au fost bine capitalizate, conform indicatorului capital propriu/activ, acest indicator a înregistrat ponderi mai mari de 6% pe întreaga perioadă analizată.
Grupul RBS a înregistrat în 2008 o pondere de 47.97% a creditelor în PIB-ul Angliei; acestă bancă se axează preponderent pe activitatea de creditare. Indicatorul total credite/depozite înregistrează ponderi mai mari de 100% în perioada 2002-2010, ceea ce evidențiază faptul că depozitele nu acoperă toate creditele, în perioada 2011-2013 acest indicator a înregistrat ponderi mai mici de 100%. În perioada 2002-2013 grupul este slab capitalizat, fapt evidențiat de indicatorul capital propriu/active, ce are ponderi mai mici de 6%, cu exceptia anului 2003.
Interpretarea rezultatelor din Eviews pentru seriile de date pentru BRD semnifică faptul că între pierderile din depreciarea creditelor și active există o relație indirectă, între pierderile din deprecierea creditelor și credite este o relație directă, și între între pierderile din deprecierea creditelor și capitalul propriu este o relație indirectă. Pierderea din deprecierea creditelor este influențată în proporție de 63.24% de variabilele independente luate în considerare. Distribuția are media apropiată de zero, prezintă asimetrie pozitivă, iar kurtotica are o valoare de 5.85, ceea ce înseamnă că această distribuție este leptokurtotică. O asemenea distribuție au majoritatea activelor financiare. Într-o distribuție leptokurtotică, probabilitatea de apariție a unui eveniment extrem este superioară probabilității de apariție a acelui eveniment implicată de o distribuție normală.
Interpretarea rezultatelor din Eviews pentru seriile de date pentru Grupul RBS semnifică faptul că între pierderile din deprecierea creditelor și active exită o relație indirectă, între pierderile din deprecierea creditelor și credite este o relație indirectă, și între între pierderile din deprecierea creditelor și capitalul propriu este o relație directă. Pierderea din deprecierea creditelor este influențată în proporție de 79.33 % de variabilele independente luate în considerare. Distribuția este normal distribuită pentru un nivel de referință de 5%.
În perioadă 2003-2013 cele mai mari pierderi din deprecierea creditelor le-a înregistrat banca BCR (în 2013, aproximativ 19%), cele mai mici pierderi le-a avut Raiffeisen. Banca BRD a înregistrat cele mai mari pierderi în anul 2013 (17,11%). Se observă faptul că până în 2008 băncile au avut pierderi destul de mici, din anul 2008 aceste ponderi înregistrând o creștere accentuată (pentru BCR și BRD). Acest lucru semnifică faptul că înainte de anul 2008 băncile au avut condiții relaxate ale creditării, reglementări relaxate cu privire la auditarea activității de creditare. Băncile s-au confruntat cu un risc de credit ridicat din cauza faptului că împrumutații nu-și onorau obligațiile de plată la scadență; cu riscul de rată de dobândă, în special din cauza creditelor acordate în valută înainte de criza financiară.
În perioada 2002- trimestrul 1 din anul 2014 creditele acordate de Grupul RBS au avut un trend crescător până în decembrie 2008, când s-a înregistrat un maxim de 701,427 milioane lire. Ulterior acestei date, creditele au un trend desrescător; în T1 2014 Grupul RBS a acordat credite în valoare de 414,953 milioane lire; la începutul perioadei analizate grupul acordase credite în valoare de 213,734 milioane lire. Până în 2008 grupul avea pierderi din deprecierea creditelor destul de mici (aproximativ 2% din totalul creditelor acordate), ulterior acestei date înregistrând o creștere a acestui indicator (maximum este atins în iunie 2013 (9,5%; 37,967 milioane lire), iar în martie 2014 a înregistrat o pierdere din deprecierea creditelor în total credite de 9%.
Din cauza evenimentelor din timpul crizei financiare recente, măsuri de stabilizare a sectorului finanaciar, restructurări de credite, număr mare de refinanțări de credite, suport financiar acordat de stat pentru bănci, intervenții de salvare a activelor, a condus la înăsprirea condițiilor de creditare, a reglementărilor privind auditul activității de creditare.
Consider că auditul activității de creditare are un rol semnificativ în dezvoltarea și implementarea unor politici și mecanisme adecvate pentru gestionarea riscului de credit și pentru absorbirea unor șocuri viitoare.
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
Ahmad, M. B. (2012). Auditor Independence in Malaysia:The Perceptions of Loan Officers and Professional Investors;
Bărbulescu, S., & Mare, V. (2007). Delimitări conceptuale privind arealul de cuprindere a noțiunilor de control intern și audit intern. București: MEF;
Black, R. (1990). Auditors and Bank Examiners: A New Era of Cooperation. Journal of Accountancy, 77-82;
Boța-Avram, C. (2009). Auditul intern al societăților comerciale. Cluj-Napoca: Risoprint;
Brezeanu, P., & Brasoveanu, I. (2003). Audit și control financiar. București: ASE;
Brink, V.Z., & Cashin, J.A. (1958). Internal Auditing. New York: Ronald Press;
Brink, V.Z., & Witt, H.N. (1982). Modern Internal Auditing. New York: John Wiley&Sons;
Cosserat G.W. (2000). Modern auditing. New York: John Wiley&Sons;
Dedu, V. (2008). Gestiune și audit bancar (2nd). București: Economică;
Dedu, V. (2009). Audit bancar. București: Economică;
Dobroțeanu L, Dobroțeanu C. L. (2002). Audit – concepte și practici. București: Economică;
Drăgan, M. (2011). Implementarea sistemului de audit intern la societățile comerciale. Teză de doctorat. Universitatea Babeș Bolyai, Cluj-Napoca;
Jeffrey,N. (2011). Loan Loss Reserves, Regulatory Capital, and Bank Failures: Evidence from the Recent Economic Crisis. Cambridge: MIT;
Kelly, C. (2003). Internal Auditing & Business Risk;
Morariu, A., & Suciu, Gh., & Stoian, F. (2008). Audit intern și guvernanța corporativă. București: Universitară;
Munro, L., & Stewart, J. (2009). External auditors’ reliance on internal audit: the impact of sourcing arrangements and consulting activities. Griffith University, 10-16;
Nițu I., Control și audit bancar (2002).București: Expert;
Nopmanee K. T., & Ling L. Auditor Independence and Audit Quality: A Literature Review. Boston
Oprean, I., & Popa, I.E. (2007). Procedurile auditului și ale controlului financiar. Cluj-Napoca: Risoprint;
Ratliff, R.L., &, Reding, K.F. (2002). Introduction to Auditing: Logic, Principles, and Techniques. Altamonte Springs, FL: The Institute of Internal Auditors;
Renard J. (2002). Teoria și practica audituli intern (4rd ed). București: Editat de M.F.P;
Spencer Pickett, K. H. (2003). The internal auditing handbook (2nd). New York: Wiley;
Stanciu, V. V. (2013). Realități și perspective ale auditului în sistemul bancar din România. Teză de doctorat. Universitatea Valahia din Târgoviște, Târgoviște;
Stoian, A. (2001). Audit financiar – contabil. București: Economică;
Țogoe, D. (2008). Audit intern. București: Artifex;
Turman, K. (1991). Evaluating a Banks Loan-Loss Reserve Adequacy. Internal Auditor, 52-58;
Vlad, M. (2012). The corporative governance and internal audit. Case study: Romanian credit institutions. The USV Annals of Economics and Public Administration, 12, 164-169;
Internal audit in banking organisations and the relationship with internal and external auditors (2000). Basel Committee on Banking Supervision;
Internal Auditing in Europe. (2005). ECIIA
Standardele internaționale pentru practica profesională a auditului intern. (2012). Institutul Auditorilor Interni
www.bcr.ro
www.bnro.ro
www.brd.ro
www.ons.gov.uk
www.raiffeisen.ro
www.rbs.com
www.theiia.org.
www.worldbank.org
*** Norma BNR nr. 10 din 19.noi.1992, publicată în M. Of. 72/1994
*** Legea bancară nr. 58/1998, republicată în M.Of. nr. 78/2005
*** OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, publicat în M. Of. 830/2013;
*** Regulament BNR nr.11/2007 privind autorizarea instituțiilor de credit, persoane juridice române, și a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe, publicat în M. Of. 837/2007, cu modificările și completările ulterioare;
*** Regulament nr. 18/2009 privind cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și condițiile de externalizare a activităților acestora, publicat în M. Of. 630/2009, cu modificările și completările ulterioare;
*** Regulamentul nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare, publicată în M. Of. nr. 855/2012;
*** Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 16/2012 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și determinarea și utilizarea ajustărilor prudențiale de valoare, publicat în M. Of. 865/2012, cu modificările și completările ulterioare;
Anexe
Anexa 1: Testul Phillips-Perron, pentru BRD, pentru variabila PIERD
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www.brd.ro
Anexa 2: Testul Phillips-Perron, pentru BRD, pentru variabila LA
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www.brd.ro
Anexa 3: Testul Phillips-Perron, pentru BRD, pentru variabila DLK
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www.brd.ro
Anexa 4: Testul Phillips-Perron, pentru BRD, pentru variabila CREDIT
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www.brd.ro
Anexa 5: Testul Phillips-Perron, pentru Grupul RBS, pentru variabila PIERD
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www. rbs.com
Anexa 6: Testul Phillips-Perron, pentru Grupul RBS, pentru variabila DLA
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www. rbs.com
Anexa 7: Testul Phillips-Perron, pentru Grupul RBS, pentru variabila DLA
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www. rbs.com
Anexa 8: Testul Phillips-Perron, pentru Grupul RBS, pentru variabila LCRED
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www. rbs.com
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
Ahmad, M. B. (2012). Auditor Independence in Malaysia:The Perceptions of Loan Officers and Professional Investors;
Bărbulescu, S., & Mare, V. (2007). Delimitări conceptuale privind arealul de cuprindere a noțiunilor de control intern și audit intern. București: MEF;
Black, R. (1990). Auditors and Bank Examiners: A New Era of Cooperation. Journal of Accountancy, 77-82;
Boța-Avram, C. (2009). Auditul intern al societăților comerciale. Cluj-Napoca: Risoprint;
Brezeanu, P., & Brasoveanu, I. (2003). Audit și control financiar. București: ASE;
Brink, V.Z., & Cashin, J.A. (1958). Internal Auditing. New York: Ronald Press;
Brink, V.Z., & Witt, H.N. (1982). Modern Internal Auditing. New York: John Wiley&Sons;
Cosserat G.W. (2000). Modern auditing. New York: John Wiley&Sons;
Dedu, V. (2008). Gestiune și audit bancar (2nd). București: Economică;
Dedu, V. (2009). Audit bancar. București: Economică;
Dobroțeanu L, Dobroțeanu C. L. (2002). Audit – concepte și practici. București: Economică;
Drăgan, M. (2011). Implementarea sistemului de audit intern la societățile comerciale. Teză de doctorat. Universitatea Babeș Bolyai, Cluj-Napoca;
Jeffrey,N. (2011). Loan Loss Reserves, Regulatory Capital, and Bank Failures: Evidence from the Recent Economic Crisis. Cambridge: MIT;
Kelly, C. (2003). Internal Auditing & Business Risk;
Morariu, A., & Suciu, Gh., & Stoian, F. (2008). Audit intern și guvernanța corporativă. București: Universitară;
Munro, L., & Stewart, J. (2009). External auditors’ reliance on internal audit: the impact of sourcing arrangements and consulting activities. Griffith University, 10-16;
Nițu I., Control și audit bancar (2002).București: Expert;
Nopmanee K. T., & Ling L. Auditor Independence and Audit Quality: A Literature Review. Boston
Oprean, I., & Popa, I.E. (2007). Procedurile auditului și ale controlului financiar. Cluj-Napoca: Risoprint;
Ratliff, R.L., &, Reding, K.F. (2002). Introduction to Auditing: Logic, Principles, and Techniques. Altamonte Springs, FL: The Institute of Internal Auditors;
Renard J. (2002). Teoria și practica audituli intern (4rd ed). București: Editat de M.F.P;
Spencer Pickett, K. H. (2003). The internal auditing handbook (2nd). New York: Wiley;
Stanciu, V. V. (2013). Realități și perspective ale auditului în sistemul bancar din România. Teză de doctorat. Universitatea Valahia din Târgoviște, Târgoviște;
Stoian, A. (2001). Audit financiar – contabil. București: Economică;
Țogoe, D. (2008). Audit intern. București: Artifex;
Turman, K. (1991). Evaluating a Banks Loan-Loss Reserve Adequacy. Internal Auditor, 52-58;
Vlad, M. (2012). The corporative governance and internal audit. Case study: Romanian credit institutions. The USV Annals of Economics and Public Administration, 12, 164-169;
Internal audit in banking organisations and the relationship with internal and external auditors (2000). Basel Committee on Banking Supervision;
Internal Auditing in Europe. (2005). ECIIA
Standardele internaționale pentru practica profesională a auditului intern. (2012). Institutul Auditorilor Interni
www.bcr.ro
www.bnro.ro
www.brd.ro
www.ons.gov.uk
www.raiffeisen.ro
www.rbs.com
www.theiia.org.
www.worldbank.org
*** Norma BNR nr. 10 din 19.noi.1992, publicată în M. Of. 72/1994
*** Legea bancară nr. 58/1998, republicată în M.Of. nr. 78/2005
*** OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, publicat în M. Of. 830/2013;
*** Regulament BNR nr.11/2007 privind autorizarea instituțiilor de credit, persoane juridice române, și a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe, publicat în M. Of. 837/2007, cu modificările și completările ulterioare;
*** Regulament nr. 18/2009 privind cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și condițiile de externalizare a activităților acestora, publicat în M. Of. 630/2009, cu modificările și completările ulterioare;
*** Regulamentul nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare, publicată în M. Of. nr. 855/2012;
*** Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 16/2012 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și determinarea și utilizarea ajustărilor prudențiale de valoare, publicat în M. Of. 865/2012, cu modificările și completările ulterioare;
Anexe
Anexa 1: Testul Phillips-Perron, pentru BRD, pentru variabila PIERD
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www.brd.ro
Anexa 2: Testul Phillips-Perron, pentru BRD, pentru variabila LA
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www.brd.ro
Anexa 3: Testul Phillips-Perron, pentru BRD, pentru variabila DLK
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www.brd.ro
Anexa 4: Testul Phillips-Perron, pentru BRD, pentru variabila CREDIT
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www.brd.ro
Anexa 5: Testul Phillips-Perron, pentru Grupul RBS, pentru variabila PIERD
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www. rbs.com
Anexa 6: Testul Phillips-Perron, pentru Grupul RBS, pentru variabila DLA
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www. rbs.com
Anexa 7: Testul Phillips-Perron, pentru Grupul RBS, pentru variabila DLA
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www. rbs.com
Anexa 8: Testul Phillips-Perron, pentru Grupul RBS, pentru variabila LCRED
Sursă: calcule proprii, prelucrarea datelor de pe site-ul www. rbs.com
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Auditarea Activitatii de Creditare (ID: 136880)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.