.atributiile Autoritatii Tutelare cu Privire la Ocrotirea Minorilor

CAPITOLUL I

NOTIUNI INTRODUCTIVE

Notiunea dreptului familiei

Stiinta dreptului este intr-o continua lupta cu norma juridica, incrcind, pe de-o parte, sa-I descifreze sensul, pe de alta parte, s-o purifice, atunci cind continutul sau intra in conflict cu normalitatea relatiilor sociale, acceptata ca valabila de catre societate la un anumit moment dat.

Dreptul familiei constituie un ansamblu de norme juridice care reglementeaza o sfera de raporturiprivate intre indivizi, de o complexitate si o dinamica nemaiintilnita la alte relatii sociale si, avindu-se in vedere interesul general al societatii, care graviteaza in jurul acestor raporturi, misiunea acestei ramuri a dreptului este si mobila si impovaratoare.

Notiunea sociologica si cea juridica a familiei.

Familia este o forma de relatii sociale dintre oamenii legati intre ei prin casatorie sau rudenie. Din familie fac parte sotii, parintii si copiii, precum si, uneori, alte persoane intre care exista relatii de rudenie. Si sotii singuri-fara copii-formeaza o familie.

In sens sociologic, familia-ca forma specifica de comunitate umana-desemneaza grupul de persoane unite prin casatorie, filiatie sau rudenie, care se caracterizeaza prin comunitate de viata, interese si intrajutorare. In cadrul relatiilor de familie apar aspecte morale, psihologice, fiziologice si economice intre cei care formeaza comunitatea de viata si interese. Relatiile de familie au un caracter de complexitate pe care nu-l gasim la alte categorii sociale.

In sens juridic, familia desemneaza grupul de persoane intre care exista drepturi si obligatii, care izvorasc din casatorie, rudenie-inclusiv adoptia-precum si din alte raporturi asimilate relatiilor de familie. In acest inteles, familia este o realitate juridica prin reglementarea ei de catre lege.

Notiunea sociologica si cea juridica de familie, in mod obisnuit, coincid, se suprapun. Sunt insa, situatii in care aceasta corespondenta nu exista. Astfel, de exemplu, in cazul desfacerii casatoriei prin divort, relatiile de fapt, in sens sociologic, inceteaza intre soti, deoarece nu mai exista intre ei o comunitate de viata si de interese. Dar unele drepturi si obligatii, deci relatiile de familie in sens juridic, continua sa existe-de exemplu, cele privind intretinerea, dreptul la nume, privind bunurile comune, daca acestea nu au fost impartite la desfacerea casatoriei. Tot astfel, cind copilul este incredintat unei institutii de ocrotire inceteaza relatiile de fapt intre acesta si parintii lui, nu insa si relatiile juridice care se exprima in obligatia de a plati contributia la intretinerea copilului.

Avind in vedere dispozitiile codului familiei, urmeaza sa consideram ca relatiile de familie desemneaza raporturile juridice care izvorasc din casatorie, rudenie, adoptie, precum si cele asimilate relatiilor de familie. Este vorba de raporturile juridice de familie. Codul familiei se refera, insa, si la familia restrinsa, formata numai din soti sau din acestia si copii.

Familia formeaza obiect de reglementare in domeniul de aplicare a unor legi speciale. Ar fi deci sensuri speciale, nu de drept comun, din punct de vedere juridic, ale familiei. Astfel, potrivit legii nr. 114/1996 modificata si completata prin ordonanta de urgenta nr.40 din 14 iulie 1997, din aceeasi familie fac parte sotii, copiii lor minori si majori, precum si parintii sotilor care locuiesc si gospodaresc impreuna-art.17 legea nr.114 din 1996-;in sensul legii fondului funciar nr.18, aliniat final, prin familie se inteleg sotii si copiii necasatoriti daca gospodaresc impreuna cu parintii lor;potrivit legislatiei civile, cercul mostenitorilor legali este foarte mare, cuprinzind pe descendenti, ascendenti, rudele in linie colaterala pina la gradul patru inclusiv si sotul supravietuitor-art.659, 669-679 cod civil;art.1-5 legea nr.319 din 1944-. In sensul legii nr.64/1995 privind ajutorul social, familia desemneaza sotul, sotia si copiii lor minori care au domiciliul comun;fac parte din familie si copiii necasatoriti, care au domiciliul comun cu parintii si care urmeaza cursul la zi, in institutii de invatamint care functioneaza potrivit legii, pina la terminarea acestora, dar fara sa depaseasca virsta de 25 de ani, respectiv 26 de ani in cazul acelora care urmeaza studii superioare cu o durata mai mare de 5 ani.

Rezulta ca, potrivit dispozitiilor codului familiei, familia desemneaza fie pe soti, fie pe acestia si copii lor, fie pe toti cei care se gasesc in relatii de familie care izvorasc din casatorie, rudenie, adoptie si relatiile asimilate, din unele puncte de vedere, cu cele de familie. In acest sens vorbim de raporturile de familie juridice potrivit codului familiei. In sensul altor reglementari, persoanele care fac parte din familie difera de la caz la caz. De aceea, se poate spune ca exista o notiune juridica a familiei de drept comun, in sensul codului familiei, si notiuni speciale, in diferite domenii, la care se refera legile speciale. Asadar, notiunea de membru de familie poate avea sensuri diferite, in raport de domeniul de activitate reglementat la care ne referim. In toate aceste cazuri este vorba de membru de familie, in acceptiunea juridica.

Introducerea in protectia copilului.

Datorita importantei incontestabile a familiei pentru calitatea vietii copilului, bunastarea lui va depinde de bunastarea familiei sale. Ca atare, situatia sociala privind copilul trebuie analizata in strinsa relatie cu situatia familiei si factorii care o influenteaza.

Dat fiind nivelul de viata mediu scazut al familiilor din romania, copiiii au fost si ei in mare masura afectati de deteriorarea situatiei economice si sociale in perioada de tranzitie. Minorii reprezinta, alaturi de adultii fara nici un venit, categoria cea mai expusa la pauperizare. Dat fiind nivelul redus al veniturilor familiilor, nasterea unui copil afecteaza serios nivelul de viata din familie. Consecintele saraciei pentru copii sunt;-cresterea numarului de copii abandonati;-cresterea numarului de copii nascuti subponderali;-raspindirea exploziva a unor boli legate de saracie;-dezvoltarea fizica intirziata, ca urmare a subalimentatiei, a lipsei ingrijirii sanatatii si altor dezavantaje;-instabilitatea nutritionala, cauzata de lipsa de vitamine si de substante minerale. Nevoia imbunatatirii alimentatiei este una din cele mai importante probleme ale gospodariilor romanesti;-precaritatea conditiilor de locuit, care afecteaza negativ dezvoltarea fizica si psihica a copiilor;-dificultati legate de scolarizare si de continuarea studiilor, care afecteaza din ce in ce mai multi copii;-cersitul, furtul, care devin din ce in ce mai raspindite in rindul copiilor.

In obtiunile lor pentru politici sociale orientate spre copii, s-a avut pina acum in vedere mentinerea unor servicii de tip universal, dar sumele alocate in aceste scopuri s-au depreciat rapid. Problemele grave relevate de cercetatori nu inseamna lipsa interesului societatii romanesti pentru copii;dimpotriva, familia traditionala este caracterizata de un interes constant si central pentru dezvoltarea si scolarizarea copiilor. Data fiind intensitatea stresului la care sunt supuse multe familii din perioada actuala, din ce in ce mai multi copiii sunt expusi unor variate forme de pericole, unele din ele fiind specifice saraciei-abandonul, institutionalizarea, vagabondajul-altele fiind dependente de formele inadecvate de crestere a copiilor de catre proprii parinti-diferite tipuri de abuz si neglijare-.

Din constientizarea tuturor acestor probleme rezulta nevoia sporita de interventie in favoarea copiilor. Schimbarile care se intrevad a fi necesare, intr-o societate in mai mare masura centrata pe toti copiii ei, vizeaza omai mare profesionalizare a serviciilor sociale, o mai sustinuta implicare a comunitatilor locale si o strategie guvernamentala mai unitara in favoarea copiilor si a familiilor.

Prin sistem de servicii sociale destinate bunastarii copilului, o societate exprima valoarea si drepturile pe care le acorda copiilor si copilariei.

In anii ce au urmat celui de-al doilea razboi mondial, in tarile dezvoltate, odata cu restabilirea situatiei socio-economice, s-a manifestat o importanta orientare a cercetarilor din domeniul stiintelor socio-umane si medicale spre protectia copiilor, propunindu-si sa aduca in atentia opiniei publice situatia copiilor, conditiile lor de crestere, de educatie si de asigurare a sanatatii. In acest domeniu, perioada anilor ’60 a adus schimbari importante in privinta intelegerii consecintelor negative ale ocrotirii copiilor in institutii, in descoperirea riscurilor posibile de abuz impotriva copiilor in propriile lor familii, in privinta introducerii unor programe comunitare de tip preventiv si in stabilirea unor conventii internationale referitoare la drepturile copiilor.

In anii ’70 s-au dezvoltat cercetarile privind nevoile copilului, nevoi pe care in primul rind familia este menita sa le asigure; nevoia de hrana, de adapost, de indrumare si educatie, nevoia de identificare si de apartenenta, nevoia de a fi acceptat si apreciat. Pe acest fundal s-au elaborat legislatiile nationale in apararea copiilor de abuzuri si neglijare in propriile lor familii, in familii de plasament sau in institutii destinate protectiei lor.

Anii ’80 si ’90 sunt caracterizati pe plan international printr-o continua crestere a atentiei orientate spre acest domeniu, cauzata, pe de-o parte, de perpetuarea chiar si in tarile dezvoltate din punct de vedere economic a fenomenului abuzului si neglijarii copilului, iar pe de alta parte de situatia din tarile slab dezvoltate si in curs de dezvoltare, in care copiii constituie cea mai vulnerabila categorie sociala, expusa saraciei si violentei, efectele acestor fenomene sociale nu au fost deocamdata pe deplin evaluate.

La sfirsitul mileniului al doilea multe zeci de milioane de copii traiesc si cresc, in diferite conditii ale lumii, in conditii economice, sociale, psihologice care le pun in pericol si le intirzie dezvoltarea. Parintii sunt adesea depasiti de stresul social carora trebuie sa le faca fata, sau le lipsesc abilitatile de a se confrunta cu greutatile ceea ce contribuie la cresterea riscurilor la care trebuie sa faca fata copiii. Unii parinti abdica de la rolul lor adecvat de parinte sau recurg ei insisi la comportamente care pot pune in pericol sanatatea fizica sau psihica a copiilor lor.

Concomitent cu eforturile de investigare a cazurilor de abuz si de apreciere a raspindirii fenomenului, cercetatorii si-au pus probleme sociale si etice privind responsabilitatea comunitatii pentru abuzul si neglijarea copiilor. Dilemele acestui domeniu pornesc de la contradictiile dintre drepturile parintilor si drepturile copiilor, dintre dreptul familiei la intimitate si obligatia profesionistului de a intervenii in interesul copiilor, dintre dreptul copiilor la sanse egale si conditiile de inegalitate sociala a familiilor lor de provenienta. Aceste dileme sunt proprii tuturor sistemelor din lume de protectie a copilului, ceea ce difera de la tara la tara este insa gradul lor de constientizare si reglementarile menite a le solutiona. Desi pe plan international sistemele de bunastare a copilului devin din ce in ce mai structurate prin legi si regulamente, se pare, totodata ca ele devin mai controversate din perspectiva dilemelor profesiunii. Unii reproseaza autoritatilor de protectie a copilului ca iau prea repede masura scoaterii copiilor din familiile din care exista riscul maltratarii si ca prin masurile luate de asistentii sociali ei tind sa isi exercite mai degraba functia de control decit aceea de suport. Altii, dimpotriva, reproseaza incetineala sau lipsa de hotarire de care dau dovada autoritatile in interventiile lor, aducind ca argumente tragicele cazuri in care copii aflati in atentia autoritatilor locale au decedat de pe urma violentelor la care au fost expusi de catre cei care ii ingrijeau, persoane carora asistentii sociali le acordasera increderea abilitatile de a se confrunta cu greutatile ceea ce contribuie la cresterea riscurilor la care trebuie sa faca fata copiii. Unii parinti abdica de la rolul lor adecvat de parinte sau recurg ei insisi la comportamente care pot pune in pericol sanatatea fizica sau psihica a copiilor lor.

Concomitent cu eforturile de investigare a cazurilor de abuz si de apreciere a raspindirii fenomenului, cercetatorii si-au pus probleme sociale si etice privind responsabilitatea comunitatii pentru abuzul si neglijarea copiilor. Dilemele acestui domeniu pornesc de la contradictiile dintre drepturile parintilor si drepturile copiilor, dintre dreptul familiei la intimitate si obligatia profesionistului de a intervenii in interesul copiilor, dintre dreptul copiilor la sanse egale si conditiile de inegalitate sociala a familiilor lor de provenienta. Aceste dileme sunt proprii tuturor sistemelor din lume de protectie a copilului, ceea ce difera de la tara la tara este insa gradul lor de constientizare si reglementarile menite a le solutiona. Desi pe plan international sistemele de bunastare a copilului devin din ce in ce mai structurate prin legi si regulamente, se pare, totodata ca ele devin mai controversate din perspectiva dilemelor profesiunii. Unii reproseaza autoritatilor de protectie a copilului ca iau prea repede masura scoaterii copiilor din familiile din care exista riscul maltratarii si ca prin masurile luate de asistentii sociali ei tind sa isi exercite mai degraba functia de control decit aceea de suport. Altii, dimpotriva, reproseaza incetineala sau lipsa de hotarire de care dau dovada autoritatile in interventiile lor, aducind ca argumente tragicele cazuri in care copii aflati in atentia autoritatilor locale au decedat de pe urma violentelor la care au fost expusi de catre cei care ii ingrijeau, persoane carora asistentii sociali le acordasera increderea, autorizind mentinerea copiilor in familie. Aceste reprosuri sunt cu atit mai dureroase din punct de vedere al asistentilor sociali implicati in protectia copiilor de abuzuri si neglijare, cu cit in statele cu sisteme avansate de protectie a copilului, responsabilitatea lucratorului social este marita de influenta mare pe care el o exercita asupra deciziilor tribunalului. Exista un mare numar de cercetari care demonstreaza ca judecatorii acorda credit rapoartelor asistentilor sociali, ca modul lor de a judeca este influentat de rapoartele comisiilor de protectie a copilului, ca deciziile intaresc concluziile si recomandarile lucratorilor sociali. Se pare ca reprezentantii justitiei nu indraznesc sa ignore competenta profesionala a lucratorilor pentru protejarea copiilor.

Statul nu asteapta pina cind se comite o actiune violenta impotriva cuiva, ci, daca e vorba de un minor, indatorirea lui de baza este sa protejeze copilul, alegind dintre masurile pe care le are la dispozitie pe cele care servesc in cea mai mare masura interesele copilului.

MIJLOACE PRIN CARE SE REALIZEAZA OCROTIREA MINORULUI

Minorii sunt persoane care datorita virstei nu pot sa-si asigure, in mod independent, cele necesare traiului iar, din punct de vedere intelectual, nu au capacitatea de a-si coordona in mod eficient viata juridica, existind pericolul ca sa fie pagubiti atit in persoana lor cit si in patrimoniul lor. De aceea, legea a instituit mijloace specifice de ocrotire a acestor persoane, care difera, insa, in raport cu virsta minorului. Astfel, pe de-o parte, legea il lipseste pe minorul care nu a implinit virsta de 14 ani de capacitatea de exercitiu si confera doar o capacitate de exercitiu restrinsa, minorului aflat intre 14-18 ani, insa nu ca o sanctiune a acestora, ci ca o masura de ocrotire, de protectie. Pe de alta parte, legea reglementeaza drepturi si obligatii pentru parintii firesti si cei adoptatori, care realizeaza principala forma de ocrotire a minorilor ocotirea parinteasca.

Exista situatii in care parintii sunt morti, decazuti din drepturile parintesti, disparuti, necunoscuti sau pusi sub interdictie, care au drept consecinta faptul ca ocrotirea minorului se va realiza prin alte mijloace legale, prin tutela, prin curatela, prin incredintarea copiilor unor persoane, familii sau institutii de ocrotire.

Asadar, in ochii legii, interesul minorului este acelasi, indiferent de statutul sau si, de aceea, toate mijloacele de ocrotire au ca scop suprem satisfacerea acestui interes. In orice societate civilizata, statul, ca reprezentant al acesteia, trebuie sa se preocupe de soarta minorilor, pentru ca, cresterea si dezvoltarea lor in bune conditii prezinta un important interes social.

Ocrotirea parinteasca constituie principalul mijloc de ocrotire a minorului si, totodata, mijlocul firesc, normal, ca efect al rudeniei.

OCROTIREA PARINTEASCA

Drepturile si interesele copiilor sunt ocrotite in cel mai inalt grad de catre parinti. Este firesc sa fie asa, deoarece parintii si copiii lor sunt persoanele cel mai strins legate prin singe si, deci, intre ele exista cel mai apropiat grad de rudenie. Asadar, ocrotirea parinteasca apare ca fiind situatia normala si ea constituie regula, in materia ocrotirii minorilor.

OCROTIREA MINORULUI PRIN TUTELA

Codul familiei nu defineste tutela in mod expres, insa reglementeaza institutia tutelei in detaliu, aratind conditiile in care ea poate fi instituita, persoanele care pot exercita aceasta functie si drepturile si obligatiile acestora. Termenul tutela comporta un sens larg si un sens restrins.

Lato sensu, prin tutela se intelege atit institutia juridica a tutelei, ca ansamblu de norme juridice, cit si functia concreta a unei anumite persoane, numita tutore, care exercita drepturile si obligatiile prevazuta de lege.

Stricto sensu, prin tutela se intelege sarcina impusa de lege unei persoane de a realiza ocrotirea minorului lipsit de ocrotirea parinteasca.

OCROTIREA MINORULUI PRIN CURATELA

Curatela minorului este o masura de ocrotire a intereselor minorului care se afla intr-o situatie speciala prevazuta de lege. Ea este un mijloc subsidiar de ocrotire, deoarece principalele mijloace de ocrotire a minorului sunt ocrotirea prin tutore si ocrotirea in cadrul masurilor prevazute de Ordonanta de urgenta nr. 26/1997.

OCROTIREA MINORULUI PRIN ORDONANTA DE URGENTA A GUVERNULUI ROMANIEI NR.26/1997

Prin legea nr. 3/1970 privind regimul ocrotirii unor categorii de minori a fost introdusa o reglementare speciala, care avea in vedere ocrotirea unor categorii de minori aflat in situatii speciale : minori lipsiti de ocrotirea parinteasca, minori a caror dezvoltare fizica, morala sau intelectuala era primejduita in familie, copii deficienti care aveau nevoie de ocrotire speciala, minori care au savirsit fapte penale.

Avind in vedere evolutia relatiilor sociale, precum si modificarile intervenite in politica legislativa a statului roman, care a ratificat prin Legea nr. 84/1994 la Conventia asupra protectiei copiilor si cooperarii in materia adoptiei internationale, incheiata la Haga la 29 mai, Legea nr. 3/1970 a fost abrogata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului Romaniei nr. 26/1997 ( publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 120/1997 ), aprobata prin Legea nr. 108/1998 ( publicata in Monitorul Oficial nr. 205/1998 ).

PRINCIPIUL CONTROLULUI

Ceea ce caracterizeaza, printre altele ocrotirea parinteasca din dreptul familiei in opozitie cu ocrotirea parinteasca din codu civil este ca nu suntem din punctul de vedere al parintelui, in prezenta, pe de-o parte a unor drepturi, iar pe de alta parte, a unor indatoriri. Ocrotirea parinteasca fiind organizata numai in interesul copilului minor ( art. 97 din Codul familiei ), parintele are in primul rind indatoriri. Legea ii recunoaste, desigur, si drepturi. Drepturile nu sunt insa, acordate decit ca un mijloc in vederea indatoririlor. Este o caracteristica pe care trebuie sa o avem mereu prezenta. Ea ne permite sa intelegem ceea ce Codul familiei aduce intr-adevar calitativ nou – si superior – in aceasta materie a ocrotiri parintesti. De aici urmeaza, insa, ca in indeplinirea indatoririlor ori in exercitarea drepturilor, parintele trebuie sa fie controlat. In Codul familiei principiul controlului este consacrat de lege. E urmarea – de neinlaturat – a noilor realitati din sfera relatiilor de familie si, deci, a noii conceptii careia Codul familiei I-a dat expresie. Si este una dintre trasaturile care subliniaza si ea deosebirea calitativa dintre puterea parinteasca reglementata de Codul civil si ocrotirea parinteasca astfel cum exista in cadrul Codului familiei .

Sub imperiul Codului civil nu exista prin urmare, un control asupra exercitarii puterii parintesti. “ Autoritatea tutelara “ nu era cunoscuta de Codul civil. Nu se putea vorbi, insa, nici despre un control din partea consiliului de familie. Intr-adevar consiliul de familie nu fiinta inainte de deschiderea tutelei. Cu alte cuvinte, consiliul de familie era un organ de control al gestiunii si actelor tutorelui, iar nu un organ de control al gestiunii si actelor parintelui.

Pe de alta parte tribunalul era tot un organ de supraveghere a tutelei, iar nu un organ de supraveghere a exercitarii puterii parintesti. Se putea spune ca tribunalul avea un rol de supraveghere a exercitarii puterii parintesti numai in cadrul interpretarii, controversate, potrivit careia, parintele administrator legal nu ar fi avut caderea sa savirseasca orice acte privitoare la bunurile copilului. Se mai putea spune ca tribunalul era un organ de supraveghere a exercitarii puterii parintesti, in masura in care hotara, cu prilejul desfaceri casatoriei, asupra persoanei careia ii era incredintat copilul. In primul caz, deci atributiile susceptibile de discutie, iar in ultimul caz, atributii cu totul limitate. Inseamna, cu alte cuvinte ca problema controlului asupra indeplinirii indatoririlor si exercitarii drepturilor parintelui se punea sub imperiul Codului civil, in opozitie cu reglementarea din Codul familiei, in cu totul alti termeni. Astfel exista control in cadrul Codului familiei, dar nu exista control sub imperiul Codului civil. Sunt precizari care explica pentru ce nu e cazul sa ne ocupam de “ reglementarea de sub imperiul Codului civil “ . ceea ce trebuie retinut e numai deosebirea fundamentala dintre o legislatie care consacra controlul si o legislatie care il excludea .

ORGANE DE CONTROL IN MATERIE DE OCROTIRE PARINTEASCA

Potrivit dispozitiilor Codului familiei, controlul asupra felului cum se indeplinesc indatoririle si se exercita drepturile in cadrul ocrotirii parintesti se face dupa distinctiile si in conditiile pe care le vom preciza ulterior, pe de-o parte de catre autoritatea tutelara, pe de alta, de catre instanta judecatoreasca si, in sfirsit, de catre procuratura .

SUCCESIUNEA IN TRATARE

Dintre cele trei organe care, cu competente deosebite si prin acte de natura diferita, exercita controlul asupra indeplinirii indatoririlor si al exercitarii drepturilor in materie de ocrotire parinteasca, rolul cel mai important si atributiile cele mai numeroase le are autoritatea tutelara .

CARACTERIZAREA CONTROLULUI

Daca ocrotirea parinteasca este organizata numai in interesul copilului minor, daca parintele are in primul rind indatoriri, iar drepturile nu sunt acordate decit ca un mijloc in vederea indeplinirii indatoririlor, e evident ca ocrotirea interesului copilului nu putea fi lasata exclusiv pe seama parintelui . E ceea ce a condus tocmai la principiul controlului . S-ar putea intimpla, intr-adevar ca indatoririle sa nu fie indeplinite ori sa nu fie indeplinite in felul pe care legea il cere . Tot astfel s-ar putea intimpla ca drepturile sa nu fie exercitate ori sa fie exercitate intr-un alt scop sau cu alte rezultate decit acelea pentru care legea a inteles sa recunoasca acele drepturi . Poate exista, uneori, neglijenta . Se poate intilni, citeodata, rea vointa . Se pot produce, fie chiar si rar abuzuri . De aici, deci, necesitatea unui control si anume a unui control exercitat de diferite organe de stat, control imbracind diferite forme si, in orice caz, control riguros . Se manifesta in felul acesta, grija de fiecare clipa pentru ocrotirea interesului minorului, cu alte cuvinte preocuparea constanta de generatiile care se ridica . Este una din trasaturile distincte ale ocrotirii parintesti, astfel cum ea exista in cadrul Codului familiei . Asa fiind, controlul poate fi caracterizat ca totalitatea mijloacelor prevazute de Codul familiei spre a se asigura – prin diferite organe de stat si sub diferite forme – ca, in cadrul ocrotirii parintesti, indatoririle se vor indeplini si drepturile se vor exercita, intr-adevar in vederea a ceea ce constituie finalitatea sau justificarea insasi a ocrotirii parintesti privita ca institutie, adica in vederea ocrotirii, continue, eficace si depline a interesului copilului .

CAPITOLUL II

AUTORITATEA TUTELARA

CUI APARTIN ATRIBUTIILE DE AUTORITATE TUTELARA

Legea nu defineste autoritatea tutelara ci se refera numai, in diferite materii la atributiile acesteia . Potrivit prevederilor art. 158 Codul familiei, atributiile de autoritate tutelara apartin autoritatii administratiei publice locale cu caracter executiv .

In prezent, potrivit, Legii nr. 69/1991 a administratiei publice locale, atributiile de autoritate tutelara apartin primarilor comunelor, oraselor si municipiilor, respectiv primarilor de la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti . Acestia sunt, potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 69/1991, autoritati executive ale administratiei publice locale . Astfel, potrivit art.44 lit. s, primarul asigura functionarea serviciilor de stare civila si autoritate tutelara . La nivelul judetului si al municipiului Bucuresti, secretarul judetului si cel al municipiului Bucuresti exercita atributiile care revin, potrivit legii, judetului si municipiului Bucuresti, in domeniul starii civile, autoritatii tutelare si ocrotirii minorilor, coordonind compartimentele de specialitate din aparatul propriu al consiliului judetean sau,

dupa caz, al Consiliului General al Municipiului Bucuresti in a caror obiect de acti vitate intra aceste atributii .

Asadar, urmeaza sa constatam ca autoritatea tutelara este o functie care a fost atribuita unei autoritati a administratiei publice locale . Ea nu este un organ de stat distinct, ci, potrivit atributiilor sale, primarul are si aceasta calitate de autoritate tutelara . Evident primarul isi va exercita functia de autoritate tutelara prin functionarii de executie din subordinea sa, organizati in servicii de specialitate, de autoritate tutelara .

Pe de alta parte, trebuie delimitata autoritatea tutelara de colectivele de sprijin ale acesteia. Aceste colective de sprijin sunt formate din diferite persoane cu functii de raspundere din comuna ( oras ), care isi desfasoara activitatea in domeniul social : invatatori, profesori, medici, juristi, preoti, lucratori de politie . Colectivele de sprijin ale autoritatii tutelare nu au drept de decizie, ci doar atributii de verificare si control in teren a modului de respectare a prevederilor legale cu ocrotirea minorilor . Ele fac propuneri autoritatii tutelare care va decide, in conformitate cu prevederile legale .

NATURA ATRIBUTIILOR COMITETULUI EXECUTIV CA AUTORITATE TUTELARA SI CARACTERUL ACTELOR PRIN CARE ACESTE ATRIBUTII SUNT INDEPLINITE

In legatura cu atributiile autoritatii tutelare, au existat controverse in privinta naturii juridice a acestora . Intr-o opinie s-a considerat ca atributiile autoritatii tutelare tin de dreptul familiei, insa actele prin care ele se realizeaza sunt acte administrative, deoarece organul de la care emana este un organ al administratiei publice .

Alti autori, dimpotriva, considera ca atributiile executive si de dispozitie, avind aceeasi natura ca si restul atributiilor ce revin organelor locale ale administratiei publice .

Aceasta a doua parere o consideram intemeiata, cu precizarea ca actele administrative care emana de la autoritatea tutelara sunt foarte diverse, mergind de la acte de decizie ( numirea tutorelui, numirea curatorului ) si pina la avize, referate, anchete sociale, solicitate cu caracter consultativ sau obligatoriu de catre alte autoritati ale statului sau de catre instanta judecatoreasca .

Desi comitetul executiv este un organ local al administratiei de stat, atributiile de autoritate tutelara pe care le are potrivit dispozitiilor Codului familiei nu sunt atributii executive si de dispozitie . Intr-adevar ceea ce constituie atributiile proprii – sau specifice – ale organelor administratiei de stat, sunt tocmai aceste atributii executive si de dispozitie care constituie una din formele fundamentale de activitate prin care se realizeaza puterea de stat si care consta in “ aducerea la indeplinire a dispozitiilor inscrise in legi si acte normative emise in baza lor, prin masuri directe de executare sau prin emiterea pe baza si in executarea legii, de noi dispozitii .

Incontestabil insa, ca in cazul atributiilor de control al indeplinirii indatoririlor si al exercitarii drepturilor in cadrul ocrotirii parintesti, nu suntem in prezenta unor asemenea atributii axecutive si de dispozitie . Este vorba despre atributii de o alta natura juridica si avind o alta finalitate . Sunt nu atributii tinind de dreptul administrativ, ci atributii tinind de dreptul de familie . In temeiul legii, organe de stat care, in mod obisnuit, indeplinesc anumite atributii, pot fi chemate sa indeplineasca alte atributii . Este, dupa parerea noastra, tocmai ceea ce se intimpla in cazul atributiilor recunoscute comitetului executiv in calitate de autoritate tutelara .

Dar daca atributiile comitetului executiv ca autoritate tutelara sunt nu atributii administratii administrative, ci atributii tinind de dreptul de familie, actele prin care acele atributii sunt aduse la indeplinire constituie acte cu caracter administrativ, adica acte administrative . Intr-adevar, ori de cite ori atributii de o anumita natura juridica sunt incredintate unui organ de stat care, in mod obisnuit, indeplineste atributii de o natura juridica diferita, actele savirsite in vederea indeplinirii atributiilor distincte ce-I sunt incredintate au caracter determinat de caracterul organului care indeplineste atributiile . Desigur ca din lege ar putea rezulta si altfel . Din lege ar putea rezulta, de exemplu, ca organele administrative isi indeplinesc atributiile prin acte de drept civil sau, astfel cum vom constata chiar in cazul autoritatii tutelare, prin acte de drept procesual civil . Dar in masura in care din lege nu ar rezulta altceva, caracterul actelor nu poate fi decit in concordanta cu caracterul organului ce savirseste acele acte .

ORGANIZARE SI FUNCTIONARE

Autoritatea tutelara nu constituie o sectiune a comitetului executiv al consiliului local . Nu exista nici o dispozitie de lege care sa autorizeze o asemenea concluzie . Suntem deci in prezenta nu a unei sectiuni a comitetului executiv, ci a comitetului executiv in totalitatea lui .

Pot rxista insa, pe linga comitetele executive in calitatea lor de autoritati tutelare, colective infiintate spre a le sprijini munca . Rolul colectivelor la care ne referim este nu de a decide, ci de a face propuneri catre comitetul executiv .. Ele nu iau o masura, ci dau un aviz sau isi exprima o parere .

Imprejurarea ca la unele consilii orasenesti din tara noartra exista fie un “ birou “ , fie un “ serviciu “ avind sarcina de a indeplini anumite lucrari administrative in legatura cu atributiile autoritatii tutelare nu are nici o consecinta cit priveste problema de a se sti cui ii revin atributiile de autoritate tutelara ( cine este autoritatea tutelara ) . Autoritatea tutelara este comitetul executiv . “ Biroul “ sau “ serviciul “ constituie, pentru indeplinirea anumitor lucrari administrative, un aparat ajutator al autoritatii tutelare, aparat alcatuit din salariati ai primariei .

Prin urmare, autoritatea tutelara fiind insusi comitetul executiv, ea este un organ ales de consiliul orasenesc . Pe de alta parte, ea este, dupa cum am mentionat, un organ local al administratiei de stat, iar in privinta functionarii, lucreaza potrivit caracterului ei colegial .

SESIZAREA AUTORITATII TUTELARE

Sesizarea autoritatii tutelare nu se face intodeauna in acelasi fel . Felul de sesizare se deosebeste dupa categoria atributiilor pe care le exercita sau, in alti termeni, dupa, caracterul masurilor pe care le dispune ori al deciziilor pe care le ia . In calitate de autoritate tutelara, comitetul executiv poate fi sesizat prin cererea unor persoane anume indreptatite de lege . Codul familiei prevede mai multe asemenea cazuri ( art. 99, art. 102, art. 129 codul familiei ) .

Fiind un organ al administratiei de stat, comitetul executiv, in exercitarea atributiilor ce-I revin potrivit dispozitiilor Codului Familiei, se poate insa sesiza in calitate de autoritate tutelara si din oficiu . Este o concluzie care decurge nu numai din preocuparea de ocrotire a interesului minorului . Ea decurge si din calitatea de organ al administratiei de stat pe care o are autoritatea tutelara . Dealtfel sesizarea din oficiu se poate produce si in urmarea unor semnalari adresate autoritatii tutelare . Intr-adevar, pot fi adresate comitetului executiv in calitate de autoritate tutelara, cereri, ori mai exact, ceea ce se denumeste “ reclamatii “ sau “ sesizari “ facuta de orice persoana sau organizatie ce ar socoti ca, in anumite imprejurari, interventia autoritatii tutelare ar fi necesara . “Reclamatia “ ori “sesizarea “ poate fi adresata oricarui organ administrativ si deci si autoritatii tutelare . E una din caracteristicile activitatii organelor administratiei de stat fiind vorba despre un mijloc prin care oamenii ajuta acele organe in indeplinirea sarcinilor lor

Trebuie sa adaugam ca – reprezentind o aplicare speciala a dreptului de “ reclamatiune “ ori “ sesizare “ la care ne referim – art.138 alin. 1 din Codul Familiei, dispune ca minorul, precum si toti cei prevazuti in art. 115, pot face plingere autoritatii tutelare cu privire la actele sau faptele tutorelui pagubitoare pentru minori .

A . OCROTIREA MINORILOR PRIN PARINTI

ATRIBUTIILE AUTORITATII TUTELARE CU PRIVIRE LA OCROTIREA PARINTEASCA

Atributiile autoritatii tutelare sunt numeroase . Ceea ce ne intereseaza este prezentarea activitatii autoritatii tutelare si, mai mult inca, a activitatii autoritatii tutelare privita ca o totalitate . Cu alte cuvinte ne intereseaza diferitele aspecte ale activitatii autoritatii tutelare dar, totodata si integrarea acestor aspecte in conceptia unitara a controlului asupra indeplinirii indatoririlor si exercitarii drepturilor in cadrul ocrotirii parintesti .

Pentru usurarea intelegerii numeroaselor atributii ale autoritatii tutelare, in calitate de organ de control al indeplinirii indatoririlor si exercitarii drepturilor incadrul ocrotirii parintesti precum si pentru integrarea acestor atributii in conceptia unitara a controlului ni se pare, insa, ca este necesar ca atributiile sa fie grupate potrivit cu rolul pe care autoritatea tutelara il are in diferitele cazuri in care este chemata sa intervina .

Sub acest raport, credem ca atributiile autoritatii tutelare pot fi grupate in patru mari categorii :

atributii ca organ de control si indrumare .

atributii ca organ de decizie .

atributii ca organ de sesizare .

atributii in cazurile in care legea prevede ascultarea autoritatii tutelare.

In prima categorie ar intra acele atributii despre care Codul familiei face vorbire in art. 108, deci controlul asupra felului de indeplinire a indatoririllor atit cu privire la persoana, cit si cu privire la bunurile copilului si, daca va fi cazul indrumarile ce se vor invedera ca necesare de pe urma acestui control .

In a doua categorie ar intra acele atributii despre care Codul familiei face vorbire in art. 99, art. 102, art. 111, art. 126, art. 127 ( alin. 1 si 2 ), art. 129 (alin. 2 ), art. 131 (alin. 1 ), art. 132, art. 135, art 141 (alin. 1 ), art. 149 ( alin. 2 ) . Ne referim la : hotarirea autoritatii tutelare in caz de neintelegere intre parinti in materie de ocrotire parinteasca; incuviintarea schimbarii felului invataturii ori pregatirii profesionale; incuviintarea ca parintele decazut din drepturile parintesti sa pastreze legaturi personale cu copilul; aprobarea inventarului bunurilor minorului si aprobarea platii anumitor creante; stabilirea sumei anuale necesare pentru intretinerea minorului si administrarea bunurilor sale; prealabila incuviintare a actelor de dispozitie; ridicarea de la o casa de pastrare de stat a unor sume de bani sau a unor hirtii de valoare apartinind copilului minor; numirea unui curator in caz de interese contrarii intre perinte si minor; descarcarea pentru gestiunea anuala a parintelui; descarcarea generala la incetarea ocrotirii parintesti si, in sfirsit, hotarirea privitoare la ingrijirea copilului minor pus sub interdictie .

In a treia categorie ar intra acele atributii despre care Codul familiei face vorbire in art. 44 ( alin. 1 ), art. 104 ( alin. 1 ), art. 109 ( alin. 1 ) si art. 143 . Avem in vedere : cererea de modificare a masurilor luate prin hotarirea de divort; cererea deincredintare a copilului minor catre un al treilea; cererea de decadere a parintelui din drepturile parintesti, precum si cererea de punere sub interdictie a copilului minor .

In sfirsit, ar intra in a patra categorie acele atributii despre care Codul familiei face vorbire in art. 24 ( alin.2 ), art. 42 ( alin. 1 ), art. 44 ( alin. 2 ), art. 65, art. 100, art. 104 ( alin. 2 ), art. 107 ( alin. 3 ) si art. 109 ( alin. 2 ) . Autoritatea tutelara va fi ascultata cu privire la incredintarea copilului in caz de nulitate a casatoriei sau de desfacere a casatoriei prin divort, apoi cu prilejul modificarii, in aceasta privinta, a masurilor luate prin hotarire de divort si tot astfel cu privire la incredintarea copilului din afara casatoriei . Autoritatea tutelara va mai fi ascultata daca parintii care nu locuiesc impreuna nu se inteleg la care dintre ei va locui copilul . I se va cere avizul in cazul incredintarii copilului catre un al treilea . Va fi ascultata si in caz de neintelegere intre parinti asupra obligatiei de intretinere datorata minorului . In sfirsit va fi ascultata si in cazul cind se va fi ceruta decaderea din drepturile parintesti .

ATRIBUTIILE AUTORITATII TUTELARE CA ORGAN DE CONTROL SI INDRUMARE

OBIECT . Autoritatea tutelara este obligata sa exercite controlul asupra felului in care parintii isi exercita drepturile si isi executa obligatiile cu privire la persoana si bunurile minorului ( art. 108 alin. 1 Codul familiei ) . Nu este un control specific asa cum exista in cazul celorlalte atributii de control ale autoritatii tutelare ci, control de un alt fel sau cu un alt continut : cu dreptul si obligatia delegatului autoritatii tutelare de a vizita pe copil la locuinta sa, cu dreptul si obligatia de a culege informatii pe orice cale, cu dreptul si obligatia ca, in caz de nevoie, sa dea indrumari . Prin urmare, nu control indreptat de la inceput spre luarea unei anumite masuri sau a unei anumite decizii . Mai precis, nu control prilejuit de o manifestare determinata a ocrotirii parintesti, ci control general . E ceea ce ni se pare ca este trasatura distinctiva pentru obiectul atributiilor autoritatii tutelare ca organ de control si indrumare .

CARACTERISTICI . Spre a putea fi eficace, controlul general trebuie sa fie efectiv si continuu . E vorba deci, despre un control permanent . E vorba insa, tocmai fiindca este general, si despre un control multiplu ori divers, adica un control indreptat spre a se asigura ingrijirea copiilor, in ceea ce priveste sanatatea si dezvoltarea lor fizica, educarea, invatatura si pregatirea lor profesionala, pentru o activitate folositoare colectivitatii . De aceea, controlul este, si trebuie sa fie, nu numai organizat, ci si spontan. Dar este un control care se poate produce si la semnalarea oricarei persoane sau organizatii ce ar socoti ca, in anumite imprejurari, interventia autoritatii tutelare ar fi necesara . De altfel, fata de intinderea si finalitatea pe care o are, suntem in prezenta unei forme esentiale a controlului si care, intr-un fel sau altul, expres sau implicit se va regasi in toate atributiile autoritatii tutelare ca organ de control al modului incare se indeplinesc indatoririle ori se exercita drepturile in cadrul ocrotirii parintesti .

In indeplinirea atributiilor de care ne ocupam – si este o particularitate care trebuie subliniata – autoritatea tutelara se manifesta prin simple fapte fara consecinte juridice, deci fapte de care legea nu leaga nasterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice . Pe de alta parte, activitatea de control si indrumare neanalizindu-se in acte de administratie, ea poate fi indeplinita si verbal . Ceea ce se urmareste in realitate este un control exercitat prin contactul permanent cu cei controlati . E vorba – cu prilejul controlului sau pe calea indrumarii – despre o munca de lamurire si convingere . Se savirseste in acelasi timp o actiune si de informare si de educare . Si tocmai de aceea nerespectarea indrumarilor nu poate fi privita ca o neexecutare a unei dispozitii administrative si sanctionata ca atare . Bineinteles, insa, ca persistenta nesocotire a indrumarilor ce s-ar da va putea determina autoritatea tutelara sa treaca la luarea unor masuri corespunzatoare, de exemplu sesizarea instantei judecatoresti . Cu aceasta ne vom afla, insa, in cadrul unei alte categorii de atributii . Pentru exercitarea acestor din urma atributii vor putea fi desigur, folosite si constatarile facute cu prilejul controlului . In virtutea modului in care se exercita controlul, legea arata ca delegatii autoritatii tutelare au dreptul sa viziteze pe copil la locuinta sa si sa se informeze, pe orice cale, despre felul in care acesta este crescut, iar la nevoie ei vor da indrumari pe care le considera necesare.

ATRIBUTIILE AUTORITATII TUTELARE CA ORGAN DE DECIZIE

OBIECT . In cazurile anume aratate de lege, autoritatea tutelara este chemata sa hotareasca pe calea deciziei . Autoritatea tutelara are dreptul sa decida in urmatoarele materii :

rezolva neintelegerile dintre parinti cu privire la exercitiul drepturilor si indeplinirea indatoririlor parintesti, dupa ce asculta pe acestia ( art. 99 Codul familiei ) .

poate da incuviintare copilului care a implinit virsta de 14 ani sa-si schimbe felul invataturii sau pregatirii profesionale stabilite de parinti sau tutore, ori sa aiba locuinta pe care o cere desavirsirea invataturii sau pregatirii profesionale ( art. 102 Codul familiei ) .

incuviinteaza parintelui decazut din drepturile parintesti sa pastreze legaturi personale cu copilul, afara daca, prin asemenea legaturi, cresterea, educarea, invatatura sau pregatirea profesionala a copilului ar fi in primejdie ( art. 111 Codul familiei ) .

aproba inventarul bunurilor minorului, precum si plata anumitor creante – creantele pe care le au fata de minor parintele, sotul, o ruda in linie dreapta ori fratii sau surorile parintelui ( art. 126 Codul familiei ) .

stabileste suma anuala necesara pentru intretinerea minorului si administrarea bunurilor sale; aceasta suma poate fi modificata de autoritatea tutelara, potrivit cu imprejurarile ( art. 127 alin. 1 si 2 ) .

da incuviintarea prealabila pentru actele de dispozitie, pe care parintii urmeaza sa le incheie in numele minorului sau pe care acesta urmeaza sa le incheie cu prealabila incuviintare a parintilor ( art.129 alin. 2 Codul familiei ) .

incuviinteza ridicarea de catre parinti a sumelor de bani care intrec nevoile minorului si ale administrarii bunurilor sale precum si a hirtiilor de valoare care sunt depuse, in numele minorului, la o casa de pastrare de stat ( art. 131 Codul familiei ) .

numeste un curator in caz de interese contrarii intre parinte si copil ( art. 132 Codul familiei ) .

da descarcare parintelui pentru gestiunea anuala a patrimoniului minorului, dupa ce verifica socotelile respective ( art. 135 Codul familiei ) .

hotaraste, de acord cu serviciul sanitar competent si tinind seama de imprejurari, daca cel pus sub interdictie urmeaza sa fie ingrijit la locuinta lui ori intr-o institutie sanitara ( art. 149 alin. 2 Codul familiei ) .

Ceea ce incercam sa desprindem – in legatura, si aici, cu determinarea caracteristicilor atributiilor pe care le examinam – este obiectul comun al atributiilor autoritatii tutelare ca organ de decizie . Ori, din acest punct de vedere, putem spune, ni se pare, ca suntem in prezenta unor atributii concretizate in acte prin care nu cu caracter general ci in cazuri specifice, autoritatea tutelara ia anumite masuri a caror executare nu mai reclama interventia nici unui alt organ de stat . “ Se hotaraste “, “ se da incuviintare” , “ se ingaduie “, “ se aproba “, “ se stabileste “, “ se numeste “, “ se da descarcare “ . Uneori exista “ conflicte de interese “ . Alteori asemenea conflicte nu exista . In orice caz, se pune in discutie, sub o forma sau alta, “ pretentii “ . Solutionarea revine, intotdeauna, autoritatii tutelare . In alti termeni autoritatea tutelara este aceea care face “ pronuntarea “ . Nu se iau masuri pregatitoare in vederea altor masuri . Decizia reprezinta insasi rezolvarea in fond .

CARACTERISTICI . Nemaiaflindu-ne in prezenta unui control general, ci a unui control privitor la anumite cazuri specifice, bineinteles ca nu se mai pune problema ca acest control sa aiba un caracter permanent . El se va exercita din cind in cind si anume in acele cazuri concrete pentru care legea l-a prevazut . Pe de alta parte – si e, de altfel, o alta forma spre a da expresie aceleiasi caracteristici – este vorba despre un control care nu va putea interveni decit in acele situatii pe care legea le-a stabilit in mod expres . Cu alte cuvinte autoritatea tutelara nu va fi in drept a da decizii, ori de cite ori ar socoti ea ca deciziile ar fi utile . Dreptul de a da decizii va exista numai in masura in care legea l-a recunoscut . Sesizarea autoritatii tutelare se va face, in principiu la cererea persoanelor anume indreptatite de lege . Se vor intilni, bineinteles, si situatii in care sesizarea se va putea produce din oficiu . Sunt, totusi, numai exceptii . Principiul in aceasta materie a atributiilor de decizie este ca sesizarea autoritatii tutelare se va putea face prin cererea acelor persoane pe care legea le-a prevazut in mod expres . Dar indiferent de felul de sesizare, deciziile autoritatii tutelare nu se vor putea da decit in lumina dispozitiilor art. 108 din Codul familiei, altfel spus, cu finalitatea ce se desprinde din acele dispozitii . Este tocmai modul in care atributiile autoritatii tutelare ca organ de control si indrumare isi vor gasi expresia si in exercitarea atributiilor autoritatii tutelare ca organ de decizie .

Autoritatea tutelara fiind un organ local al administratiei publice de stat, actele de decizie prin care se infaptuiesc atributiile ce le examinam au o anumita natura juridica . Ele sunt desigur, in primul rind acte administrative . Deci nu fapte, ci acte . Acte savirsite pentru producerea de efecte juridice . Natura juridica – specifica – a actelor de decizie ale autoritatii tutelare nu este, insa complet exprimata prin caracterul de acte administrative . Nu este vorba, in speta, despre acte administrative ca oricare altele . E vorba de o categorie speciala de acte administrative si anume de acte administrative de jurisdictie . Actele de decizie, indiferent de obiectul concret pe care l-ar avea si fara a distinge dupa domeniul in care intervin, ele reprezinta o rezolvare in fond . Mai precis, decid, citeodata, asupra unor neintelegeri . Alteori, incuviinteaza anumite acte . “ Statueaza “ asupra unor “ pretentii “ . Asigura, supravegheaza sau ocroteste . In toate cazurile insa “ pronunta “ . Deci – sub aceasta forma – solutioneaza .Or aceste trasaturi sunt tocmai trasaturile distinctive ale actelor administrative de jurisdictie . Cu alte cuvinte, natura juridica a actelor autoritatii tutelare ca organ de decizie este aceea de acte administrative de jurisdictie . Problema este destul de rar intilnita in literatura juridica de specialitate . Ea ni se pare totusi importanta, fiindca actele de decizie ale autoritatii tutelare vor avea anumite efecte, in functie tocmai de natura juridica pe care o au .

PRECIZARI ASUPRA UNORA DINTRE ACTELE DE DECIZIE ALE AUTORITATII TUTELARE ( rezolvarea neintelegerilor dintre parinti si incuviintarea actelor care depasesc dreptul de a administra )

Exista anumite acte administrative de jurisdictie care din pricina importantei atributiei exercitate sau din pricina necesitatii de a se sublinia aspectele procedurale ale reglementarii reclama citeva precizari suplimentare.

In situatia in care, existind neintelegere intre parinti cu privire la indeplinirea indatoririlor sau la exercitarea drepturilor fata de copilul minor, autoritatea tutelara este chemata a da ea solutia pe care nu au putut-o da parintii . Conform cu dispozitiile art. 99 Codul familiei autoritatea tutelara va hotari “ dupa ce asculta pe parinti “ . Daca, prin urmare, parintele, desi anume chemat in scopul ascultarii nu intelege sa se prezinte ( sau daca, la aprecierea autoritatii tutelare ascultarea nu se poate face nici la domiciliul parintelui ), autoritatea tutelara va hotari in lumina actelor de la dosar si ascultind pe parintele ce s-ar prezenta . In legislatia noastra, neexistind nici un text care sa permita autoritatii tutelare sa recurga la o constringere exercitata de organele de stat nu se vede in ce fel ascultarea efectiva ar putea fi realizata . Sunt tocmai motivele care ne conduc sa socotim ca o chemare este suficienta . Ramine, bineinteles, ca din neprezentarea parintelui anume chemat, autoritatea tutelara sa traga concluziile corespunzatoare.

Ocupindu-ne de indatoririle si drepturile parintelui privitoare la bunurile copilului minor, exista anumite acte juridice pe care parintele nu le poate savirsi decit cu prealabila incuviintare a autoritatii tutelare . Este ceea ce prevede art. 129 alin. 2 Codul familiei, text care priveste pe tutore dar care, prin efectul dispozitiilor art. 105 alin. 3 Codul familiei se aplica si parintelui.

Ceea ce ne intereseaza este numai procedura de incuviintare a actelor ce depasesc dreptul de a administra . Din acest punc de vedere, art. 130 din Codul familiei dispune in primele trei aliniate : “ Autoritatea tutelara va acorda incuviintarea, numai daca actul raspunde unei nevoi sau prezinta un folos neindoielnic pentru minor . Incuviintarea se va da pentru fiecare act in parte ( alin. 2 ) . In caz de vinzare, incuviintarea va arata daca vinzarea se va face prin buna invoiala sau in alt mod ( alin. 3 ) .Rezulta asadar, ca incuviintarea autoritatii tutelare va trebui sa se dea pentru fiecare act in parte.

EFECTELE ACTELOR DE DECIZIE ALE AUTORITATII TUTELARE

Intrucit actele de decizie ale autoritatii tutelare sunt acte administrative dar – ca o trasatura distinctiva – acte administrative de jurisdictie, va fi nevoie ca, in privinta efectelor sa indicam ce anume efecte decurg din caracterul de act administrativ si ce anume efecte decurg din caracterul de act administrativ de jurisdictie . Astfel in masura in care actele autoritatii tutelare ca organ de decizie sunt acte administrative inseamna, in primul rind, ca ele trebuie sa imbrace forma scrisa .

De asemenea, aceste acte ale autoritatii tutelare sunt obligatorii pentru aceia carora li se adreseaza, obligativitate ce decurge din prezumtia de legalitate cu care actul administrativ eate investit . Pe de alta parte, actele autoritatii tutelare ca organ de decizie au un caracter executoriu . O data pronuntate ele trebuie executate .

Ca un alt efect, aceste acte nu sunt susceptibile de un control judecatoresc . In sfirsit, actele de decizie ale autoritatii tutelare, ca orice acte administrative sunt supuse controlului administrativ .

Exista, insa, si efecte ale actelor de decizie care sunt specifice actelor administrative de jurisdictie . Ele fac ca anumite efecte ale actelor administrative in general sa nu se produca si, tot astfel, sa avem efecte pe care la actele administrative in general nu le intilnim .

In privinta efectelor specifice actelor administrative de jurisdictie, primul efect pe care trebuie sa-l mentionam este acela ca autoritatea tutelara sesizata cu o cerere, in vederea pronuntarii unei decizii, nu ar putea depasi obiectul cereri . Cererea poate fi incuviintata sau respinsa . Nu se poate, insa, substitui obiectului cererii cu un alt obiect .

Tocmai de aceea, autoritatea tutelara, in toate cazurile de care ne ocupam, nu s-ar putea pronunta asupra unei sesizari orale . Ni se pare ca este nevoie, intotdeauna de o cerere scrisa . Cererea scrisa constituie, sub o forma minimala, si ceea ce reprezinta, in aceasta materie, procedura . Despre procedura se ocupa mai multe dispozitii ale Codului familiei . In anumite situatii exista o procedura reglementata mai amanuntit . In alte situatii avem cel putin acel minimum de procedura pe care il reprezinta cererea scrisa . O procedura e necesara intotdeauna . O data sesizata cu o cerere scrisa, autoritatea tutelara nu se poate “ dezinvesti “ decit prin solutionarea cererii .Autoritatea tutelara este tinuta a da curs cererii cu care a fost sesizata .

In privinta deciziei prin care autoritatea tutelara “ se pronunta “ este vorba despre o decizie care trebuie sa fie motivata . Cind exista “ conflict de interese “ dar si cind nu exista un asemenea conflict este nevoie ca partea sa cunoasca motivele care au determinat solutia .

In sfirsit, deciziile pronuntate de autoritatea tutelara in cadrul atributiilor de care ne ocupam aici, se bucura de autoritatea de lucru judecat . Cu alte cuvinte aceste decizii au urmarea ca autoritatea tutelara sa fie legata de solutia pe care a dat-o, in sensul ca atit timp cit imprejurarile care au fost avute in vedere la data deciziei ramin aceleasi, o noua decizie, cu o noua solutie, nu este cu putinta .

Actele autoritatii tutelare ca organ de decizie sunt supuse unei “ cai de atac “ . Prin urmare, sub toate aceste aspecte, suntem in prezenta unor efecte ce decurg din specificul naturii juridice, a acelor acte administrative care sunt acte administrative de jurisdictie .

“ CALEA DE ATAC “ IMPOTRIVA ACTELOR DE DECIZIE ALE AUTORITATII TUTELARE

Potrivit dispozitiilor art. 160 din Codul familiei : “Deciziile autoritatii tutelare pot fi atacate la autoritatea ierarhic superioara, care potrivit legii, exercita atributiile de indrumare si control “ .

Legea prevede asadar, in mod expres, existenta unei “ cai de atac “ . Ce inseamna insa aceasta “ cale de atac “ ?

Atributiile comitetului executiv al consiliului local imediat superior sunt, pe calea controlului si indrumarii, exact atributiile pe care acel comitet executiv le are si prin efectul exercitarii “ caii de atac “ . “ Calea de atac “ nu da comitetului executiv al consiliului local imediat superior mai multe drepturi decit acesta ar avea in orice caz, in exercitarea atributiilor de indrumare si control . Deosebirea este numai ca pe cind indrumarea si controlul s-ar putea ca, in fapt, sa nu se efectueze, folosirea caii de atac duce, in mod necesar, la exercitarea atributiilor de control . In alti termeni “ calea de atac “ este mijlocul prin care legea asigura ca in cazurile pe care le-a avut in vedere ( art. 160 ) controlul se va indeplini efectiv . Prin urmare, calea de atac constituie mijlocul procedural stabilit de lege spre a se ajunge la declansarea obligatorie a controlului care, in principiu, ar fi existat si fara folosirea caii de atac .

Ceea ce legea prevede cu titlu de “ cale de atac “ este posibilitatea partii de a se plinge nu oricarui organ de stat care este investit cu atributii de indrumare si control asupra activitatii comitetului executiv ca autoritate tutelara . Controlul propriu-zis nu se efectueaza numai de catre “ autoritatea ierarhic superioara “ . Pe linga acest control – control pe linie verticala – exista si un control pe linie orizontala, revenind consiliului local al comitetului executiv care a dat decizia .

Folosirea “ caii de atac “ este rezervata persoanelor anume indreptatite de lege sa sesizeze autoritatea tutelara . Dreptul la folosirea caii de atac nu este decit un curolar al dreptului de sesizare . Nu s-ar putea concepe primul daca ultimul nu ar exista. Calea de atac este o garantie in plus in apararea dreptului de sesizare . Calea de atac poate fi exercitata oricind, legea ( art. 160 Codul familiei ) nu a prevazut nici un termen pentru atacarea deciziilor comitetului executiv ca autoritate tutelara .

CONTROLUL ASUPRA ACTELOR DE DECIZIE ALE AUTORITATII TUTELARE

Organele executive si de dispozitie dau socoteala de activitatea lor at consiliului local care le-a ales, cit si comitetului executiv al consiliului municipal . Este consacrat aici principiul dublei subordonari : pe linie orizontala – consiliul local, pe linie verticala comitetului executiv al consiliului local imediat superior .

S-ar putea sustine ca actele de decizie ale autoritatii tutelare, tocmai pentru ca sunt acte administrative de jurisdictie, nu ar fi supuse si altui control decit celui efectuat in aplicarea art. 160 din Codul familiei . Intr-adevar, ocupindu-se de comunicarea la care ne-am mai referit, de caracteristicile actelor administrative in forma jurisdictionala, profesorul Tudor Dragan scrie : “Dar, pentru ca actele administrative care au acest obiect, sa poata fi considerate acte administrative in forma jurisdictionala, trebuie sa se bucure in acelasi timp, potrivit normelor legale ce le reglementeaza, de o stabilitate mai mare decit a celorlalte acte administrative.

Aceasta stabilitate mai mare consta in faptul ca nu pot fi revocate sau modificate de organele care le-au emis, ci numai anulate prin intermediul unor cai de atac, la care trebuie sa recurga atit cetateanul interesat, cit si organul administrativ, cai care trebuie exercitate in anumite termene stabilite de lege .” Ni se pare totusi, ca daca acest punct de vedere este valabil pentru cazurile concrete pe care le mentioneaza autorul, el nu poate constitui un punct de vedere de aplicare generala si, in orice caz, el nu e de natura a pune sub semnul intrebarii concluzia la care, sub raportul controlului, ne-am oprit in cazul special al actelor de decizie al autoritatii tutelare . In lipsa unui text care sa inlature controlul, nu socotim ca ar fi cu putinta a se spune ca acest control nu exista . Stabilitatea actului de jurisdictie nu duce, in mod necesar, la solutia de a se putea efectua un control decit in urmarea exercitarii de catre parte a unei cai de atac . O dovada in acest sens o constituie exemplul acelor acte de jurisdictie tipice care sunt hotaririle judecatoresti . Desigur ca hotaririle judecatoresti vor fi supuse controlului in urmarea exercitarii de catre parte a unei cai de atac . Dar ele sunt supuse controlului si prin efectul introducerii recursului in supraveghere . Institutia recursului in supraveghere este caracteristica dreptului socialist, care nu concepe ca stabilitatea sa impiedice respectarea legii, motiv pentru care nici nu s-a afirmat ca aceasta institutie ar fi incompatibila cu stabilitatea ce trebuie asigurata hotaririlor judecatoresti . Or, daca un control, altul decit acela efectuat in urmarea exercitarii de catre parte a unei cai de atac, exista in cazul acelor acte de jurisdictie tipice care sunt hotaririle judecatoresti, nu vedem pe ce anume s-ar putea sprijini o sustinere potrivit careia, din consideratii de “ stabilitate “, un asemenea control nu ar trebui sa existe in cazul actelor de decizie ale autoritatii tutelare, adica in cazul unor acte administrative de jurisdictie .

Precizam ca organele de control isi exercita atributiile, nu la cererea vreunei parti ce s-ar socoti interesata, ci din oficiu . Efectuarea din oficiu si in mod sistematic este de esenta insasi a controlului . Pe de alta parte efectuarea controlului nu este limitata de vreun termen oarecare . Controlul se va putea efectua oricind .

Intrebarea este, insa, in ce anume consta obiectul controlului ? In primul rind, s-ar putea pune problema daca ceea ce constituie controlul asupra actelor de decizie ale comitetului executiv ca autoritate tutelara se limiteaza la un control de legalitate . La prima vedere, s-ar putea crede ca, in lumina dispozitiilor Legii nr. 6/1957, nu ar fi vorba, intr-adevar, decit despre un asemenea control Legea mentioneaza necesitatea ca deciziile comitetului executiv sa fie conforme dispozitiilor cu caracter normativ .Etextul art. 26 . Ni se pare, totusi, ca obiectul controlului este mai larg . El imbratiseaza atit ceea ce in procedura civila se denumeste “ legalitatea hotaririlor “, cit si ceea ce se denumeste “ temeinicia hotaririlor “. Socotim ca aceasta solutie trebuie data in dreptul administrativ, in general . Legea nr. 6/1957 si nici vreo alta dispozitie de drept administrativ nefacind distinctia intre “ legalitate “ si “ temeinicie “, adica nevorbind separat despre una si despre cealalta, nu credem ca s-ar putea da o interpretare restrictiva rolului organelor care exercita controlul . In orice caz, in lipsa unor dispozitii exprese – sau categorice – ceea ce trebuie sa fie decisiv sunt necesitatile carora legea este chemata a le da satisfactie . Or dupa parerea noastrea, e incontestabil ca aceste necesitati nu ar fi implinite printr-o limitare a controlului la controlul de legalitate . De altfel, in literatura noastra juridica, se arata recent : “subliniem ca actul administrativ trebuie sa fie emis nu numai cu respectarea textului legii, ci si a scopului urmarit de legiuitor, un act care nu realizeaza acest scop neputind fi considerat legal “, autorul precizind in continuare : “ Pentru ca un act administrativ sa fie conform cu scopul urmarit de legiuitor, el trebuie sa asigure, prin aplicarea in practica a prescriptiilor legii, respectarea drepturilor si intereselor legale ale cetatenilor, bunastarea materiala si culturala a lor . Dar oricare ar fi situatia in dreptul administrativ, in general, socotim ca solutia pe care am indicat-o se impune in materia controlului efectuat asupra deciziilor intervenite in cadrul ocrotirii parintesti . E suficient sa luam exemplul art. 99, al art. 102 sau al art. 111 din Codul familiei spre a vedea ca o limitare a controlului la aspectul legalitatii ar face, ca, de cele mai multe ori, acest control sa fie lipsit de orice eficacitate . Textele la care ne referim implica, intotdeauna, stabilirea unor situatii de fapt sau aprecierea asupra situatiilor de fapt stabilite . A decide ca aceste aspecte nu ar putea forma obiect de control ar insemna a decide ca parerea autoritatii tutelare ar fi “ necenzurabila “ . Ultimul cuvint l-ar avea – fara nici un control – autoritatea tutelara . Ar fi o solutie in neconcordanta cu preocuparea de a se da o rezolvare cit mai adecvata diferitelor probleme ce s-ar putea ivi in acest domeniu si, pina la urma, in neconcordanta cu acea preocupare de ocrotire a interesului copilului, preocupare care constituie criteriul de interpretare si, in general, indreptarul in tot ce priveste, sub o forma sau alta, indeplinirea indatoririlor si exercitarea drepturilor in cadrul ocrotirii parintesti .

Exemplul 1 : Autoritatea tutelara decidea la 15 martie 1957 : “ Comitetul executiv al primariei comunale Recas, in sedinta ordinara din 15 martie 1957, avind in vedere cererea minorului P. Gh. domiciliat in comuna Recas, prin care solicita aprobarea sa-si schimbe pregatirea profesionala stabilita de parintii sai, urmind sa se califice sofer; din cercetarile facute de colectivul de sprijin si din actele depuse la dosar, rezulta ca : Minorul P. Gh. este nascut la data de 15 mai 1942 deci a implinit virsta de 14 ani ; meseria de strungar stabilita de parinti primejduieste dezvoltarea fizica a minorului ; vazind dispozitiile art. 102 din Codul familiei ; in temeiul drepturilor conferite prin art. 24 din legea nr. 6/1957, Decide : Art. 1 admite cererea minorului P. Gh. domiciliat in comuna Recas de a se inscrie la scoala de soferi din Timisoara pentru a se califica in meseria de sofer “ .

Exemplul 2 : Autoritatea tutelara decidea la 1 martie 1957 : “ comitetul executiv al primariei comunei Sinmartinul Sirbesc, in sedinta ordinara din 1 martie 1957 ; avind in vedere cererea locuitorului M. St. , domiciliat in comuna Sinmartinul Sirbesc, prin care sesizeaza neintelegerea numitului cu sotia sa M. I. , in ceea ce priveste pregatirea profesionala a fiului lor minor M. M. ; avind in vedere referatul colectivului de sprijin din care rezulta ca starea fizica a minorului nu permite sa se califice strungar, asa cum cere petitionarul, ca potrivit insusirilor minorului recomanda adoptarea punctului de vedere al mamei, urmind ca minorul sa frecventeze scoala pedagogica . Tinind seama de interesele si insusirile minorului si ascultind punctul de vedere al parintilor ; Avind in vedere dispozitiile art. 98 si art. 99 din Codul familiei ; In temeiul drepturilor conferite prin art. 24 din Legea nr. 6/1957, Decide : Art. 1. Respinge cererea locuitorului M. St. domiciliat in comuna Sinmartinul Sirbesc urmind ca minorul M. M. sa urmeze “ scoala pedagogica “ .

Dupa cum rezulta din cuprinsul ambelor decizii, solutiile date se sprijineau pe stabilirea unor anumite situatii de fapt, precum si pe aprecierea asupra situatiilor de fapt o data stabilite . Daca “ temeinicia “ deciziilor nu ar putea fi examinata pe calea controlului, e evident ca, intr-adevar, concluzia la care s-a oprit autoritatea tutelara ar fi in realitate, nesusceptibila de control .

Dar daca, dupa parerea noastra, obiectul controlului trebuie sa priveasca, astfel cum am aratat, atit “ legalitatea “ cit si “ temeinicia “, natura juridica a actelor de decizie ale autoritatii tutelare de a fi acte administrative de jurisdictie exclude, credem posibilitatea ca, direct ori prin efectul exercitarii “ caii de atac “ controlul sa priveasca si ceea ce, in dreptul administrativ, se denumeste oportunitatea adica dreptul de “ libera alegere in cadrul legii a solutiei celei mai corespunzatoare “ . Nu se poate face abstractie, intr-adevar, de imprejurarea – subliniata si de profesorul T. Dragan – ca actele administrative de jurisdictie trebuie sa se bucure de o stabilitate mai mare decit aceea a actelor administrative in general . daca ni se pare exact ca nu se poate vorbi despre stabilitate spre a se ajunge la o nesocotire a legii, totusi din moment ce legalitatea, in sensul larg pe care l-am precizat, a fost respectata, natura juridica a actelor administrative de jurisdictie reclama ca acele acte sa nu poata fi desfiintate pe consideratii de alta natura, prin urmare pe consideratii de oportunitate . Si de data aceasta, trebuie sa tinem seama ca actele de decizie ale autoritatii tutelare, daca sunt acte administrative sunt insa acte administrative de jurisdictie . Vor exista particularitati in functie de unul dintre caracterele actului, dupa cum vor exista particularitati in functie de caracterul celalalt . In acesta particularitati – imbinate – subliniaza ceea ce este propriu, ca figura juridica, actelor de decizie ale autoritatii tutelare .

EFECTELE CONTROLULUI

Fara a deosebi dupa cum controlul este efectuat din oficiu sau este provocat, in conditiile prevazute de lege, de exercitarea “ caii de atac “, rezultatul poate fi “ anularea “ deciziei comitetului executiv ca autoritate tutelara . Nu orice viciu al deciziei autoritatii tutelare este de natura a duce la “ anularea “ actului . E necesar sa se faca si aici deosebirea care se face in cazul actelor administrative in general : “ nerespectarea conditiilor de valabilitate ale actului administrativ face ca actul respectiv sa nu produca efectele sale juridice, fiind considerat nul… incalcarile de mica importanta ale conditiilor cerute pentru emiterea actelor administrative, cum ar fi unele vicii de forma, nu atrag nulitatea acestora, ci dau numai dreptul celor interesati de a cere anularea lor… sau retractarea actului de catre organul care l-a emis . Prin urmare, pe cind in cazul nulitatii actului administrativ este in vadita contradictie cu legea, in cazul actului anulabil nu este vorba decit de simple lipsuri neesentiale .

Asadar nu trebuie sa se vorbeasca despre “ anularea “ actului administrativ ca rezultat al controlului, ci trebuie sa se vorbeasca, intr-o terminologie mai riguroasa, despre constatarea nulitatii pe de-o parte si anularea pe de alta .

Din punct de vedere al Codului familiei, actul de decizie al autoritatii tutelare va fi lovit de o nulitate absoluta sau de o nulitate relativa, distingindu-se dupa caracterul dispozitiilor din Codul familiei ce au fost incalcate . Aceasta inseamna ca intrucit in principiu, dispozitiile din Codul familiei privitoare la ocrotirea parinteasca au un caracter imperativ, incalcarea uneia dintre aceste dispozitii e de natura a duce la nulitatea absoluta a actului de decizie al autoritatii tutelare . Se poate intimpla ca uneori dispozitia incalcata sa fi fost prevazuta pentru ocrotirea interesului unei anumite persoane ( art. 99 Codul familiei – cere ascultarea parintilor ) . Aceasta ascultare este ceruta in interesul parintilor, adica spre a le da posibilitatea sa se foloseasca de “ dreptul egal “ pe care il au cu referire la exercitiul drepturilor sau la implinirea indatoririlor parintesti . De altfel, daca unul dintre parinti nu a fost ascultat si daca, totusi, el nu-si manifesta nemultumirea fata de decizia autoritatii tutelare, concluzia este ca e de acord cu acea decizie si ca socoteste, asadar, ca masura luata de autoritatea tutelara este conforma cu interesul copilului . Sub o alta forma, aceasta revine la a spune ca, pina la urma, parintii s-au pus de acord . Or daca, potrivit art. 98 alin. 1 Codul familiei, ei se puteau pune de acord anterior interventiei autoritatii tutelare desigur ca se pot pune de acord si dupa ce autoritatea tutelara a intervenit . Nulitatea actului de decizie al autoritatii tutelare este o nulitate relativa, tocmai pentru ca apare ca interesul ocrotit este un interes al parintilor, de a carui nerespectare numai parintele neascultat s-ar putea plinge.

Rezultatul controlului poate fi : constatarea nulitatii sau anularea actului de decizie al autoritatii tutelare . Cu titlu provizoriu, organul de control mai poate dispune insa si suspendarea actului de decizie supus controlului . Dreptul de suspendare trebuie sa fie recunoscut, in principiu oricarui organ superior fata de actele organului inferior, atunci cind axista indicii de ilegalitate a actelor respective .

ATRIBUTIILE AUTORITATII TUTELARE CA ORGAN DE SESIZARE

Atributiile autoritatii tutelare din aceasta categorie sunt :

cererea de modificare a masurilor luate prin hotarirea de divort cu privire la drepturile si obligatiile personale si patrimoniale dintre parintii divortati si copiii lor ( art. 44 alin. 1 Codul familiei ) .

cererea pentru decaderea parintelui din drepturile parintesti, in cazul in care sanatatea sau dezvoltarea fizica a copilului este primejduita prin felul de exercitare a drepturilor parintesti, prin purtarea abuziva sau prin neglijenta grava in indeplinirea indatoririlor de parinte ori daca educarea, invatatura sau pregatirea profesionala a copilului nu se fac in spirit de devotament fata de statul nostru ( art. 109 alin. 1 Codul familiei ).

Cererea pentru punerea sub interdictie a copilului minor ( art. 143 Codul familiei ) ori pentru ridicarea interdictiei (art. 151 Codul familiei).

Potrivit art. 42 Codul familiei instanta judecatoreasca hotaraste odata cu pronuntarea divortului si cu privire la incredintarea copilului minor rezultat din casatorie, precum si cu privire la contributia fiecarui parinte, la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea profesionala a copilului . Dar dac imprejurarile care au determinat instanta judecatoreasca sa hotarasca intr-un anumit fel s-au schimbat, intr-un asemenea caz, la cererea oricaruia dintre parinti sau copilului minor ( daca a implinit virsta de 14 ani ), a autoritatii tutelare, sau a vreunei institutii de ocrotire, instanta judecatoreasca poate modifica masurile privitoare la drepturile si obligatiile personale sau patrimoniale intre parintii divortati si copii . Prin urmare autoritatea tutelara poate sa sesizeze instanta judecatoreasca . Este prima manifestare pe care am retinut-o in cadrul atributiilor autoritatii tutelare ca organ de sesizare . Ea priveste situatia copilului minor in cazul cind casatoria parintilor s-a desfacut. Dar autoritatea tutelara, ca organ de sesizare, trebuie sa se ocupe de situatia copilului minor si in cazul in care casatoria exista . Intr-adevar conform dispozitiilor art. 101 Codul familiei, parintii sunt datori sa ingrijeasca de persoana copilului . Ei sunt obligati sa creasca copilul ingrijind sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestia, potrivit cu insusirile lui . De aceea, “daca dezvoltarea fizica, morala sau intelectuala a copilului este primejduita in casa parinteasca, autoritatea tutelara va cere instantei judecatoresti incredintarea lui unei institutii de ocrotire sau unei alte persoane cu consimtamintul acesteia “ ( art. 104 alin. 1 Codul familiei ) sau daca se ajunge la situatii si mai grave “ cind sanatatea sau dezvoltarea fizica a copilului este primejduita prin felul de exercitare a drepturilor parintesti, prin puterea abuziva sau prin neglijenta grava a indeplinirii indatoririlor de parinte, instanta judecatoreasca, la cererea autoritatii tutelare va pronunta decaderea parintelui din drepturile parintesti “ ( art. 109 alin 1 Codul familiei ) . Si in cadrul art. 104 alin. 1 Codul familiei si in cadrul art. 109 alin. 1 Codul familiei autoritatea tutelara se manifesta asadar tot ca organ de sesizare .

Autoritatea tutelara se manifesta ca organ de sesizare si in cazul in care cere interdictia copilului minor, potrivit art. 143 Codul familiei .

In aplicarea tuturor acestor dispozitii este vorba – in cazuri specifice – nu despre masuri pe care autoritatea tutelara le ia cu efectul unei immediate executari . Nu intervine, din partea autoritatii tutelare, vreo rezolvare in fond . Este numai sesizarea in scopul ca instanta judecatoreasca sa dea o solutie pe care autoritatea tutelara nu face decit sa o ceara . Prin urmare nu suntem in prezenta unei rezolvari . Suntem in prezenta unei sesizari care tinde la o rezolvare . Este o precizare care ne va permite sa desprindem natura juridica specifica a sesizarii .

CARACTERISTICI. Nici in cadrul acestei categorii de atributii nu este vorba despre un control general ci numai despre un control privitor la anumite cazuri specifice . Nu se mai pune problema ca acest control sa aiba un caracter permanent . El se exercita numai in cazurile anume prevazute de lege . Deci autoritatea tutelara va proceda la sesizare nu ori de cite ori ar aprecia ea ca o sesizare ar fi utila, ci numai in cazurile in care un asemenea drept de apreciere I-a fost recunoscut prin lege in mod expres . Iar in exercitarea dreptului de apreciere astfel recunoscut, autoritatea tutelara va trebui sa tina seama o data mai mult de dispozitiile art. 108 alin. 2 Codul familiei . Mai precis textele din Codul familiei care prevad in favoarea autoritatii tutelare dreptul de sesizare, nu sunt decit aplicari concrete ale dispozitiilor generale din art. 108 Codul familiei, atributiile autoritatii tutelare ca organ de sesizare, imbinindu-se astfel cu atributiile autoritatii tutelare ca organ de control si indrumare .

Care este natura juridica a manifestarilor pe care autoritatea tutelara le poate avea ca organ de sesizare ? In cazurile anume aratate de lege, autoritatea tutelara poate sesiza instanta judecatoreasca pentru luarea acelor masuri cerute de interesul minorului . Actul prin care autoritatea tutelara isi exercita atributiile de sesizare nu este act administrativ, ci act de drept procesual civil . In aceste cazuri, autoritatea tutelara are un drept la actiune desi este vorba despre un drept care nu se exercita in interesul ei . Suntem deci in prezenta unor cazuri de “ legitimare procesuala “ dictata de consideratii privind ocrotirea minorului .

ATRIBUTIILE AUTORITATII TUTELARE IN CAZURILE IN CARE LEGEA PREVEDE ASCULTAREA SA

Legea prevede ascultarea autoritatii tutelare, de catre instanta judecatoreasca. in procesele civile privind :

incredintarea copilului minor unuia dintre parinti, unor rude sau altor persoane cu consimtamintul acestora sau unor institutii de ocrotire, in cazul divortului ; aceasta se dispune de catre instanta judecatoreasca ; ascultarea autoritatii tutelare este insa obligatorie ( art. 42 alin. 1 si 2 Codul familiei ) .

incredintarea copilului minor in cazul casatoriei putative, cind se aplica, prin asemanare, dispozitiile legale din materia divortului cu privire la drepturile si obligatiile dintre parinti si copii ( art. 24 alin. 2 Codul familiei ) .

modificarea masurilor privitoare la drepturile si obligatiile personale si patrimoniale dintre parintii divortati si copii lor ( art. 44 alin. 2 Codul familiei ) .

incredintarea copilului din afara casatoriei a carui filiatie a fost stabilita fata de ambii parinti, cind se aplica, prin asemanare, dispozitiile legale din materia divortului ( art. 65 Codul familiei ) .

stabilirea locuintei copilului minor, in cazul in care parintii nu locuiesc impreuna si nu au ajuns la un acord cu privire la locuinta copilului ( art. 100 alin. 3 Codul familiei ) .

decaderea parintelui din drepturile parintesti, in cazul in care sanatatea sau dezvoltarea fizica a copilului este primejduita prin felul de exercitare a drepturilor parintesti prin purtarea abuziva sau prin neglijenta grava in indeplinirea indatoririlor de parinte, ori daca educarea, invatatura sau pregatirea profesionala a copilului nu se fac in spirit de devotament fata de statul nostru ( art. 109 alin. 2 Codul familiei ).

Solutia instantei judecatoresti nu se da decit cu ascultarea sau si cu ascultarea autoritatii tutelare . Si de data aceasta activitatea autoritatii tutelare consta nu in luarea unei masuri, ci in pregatirea masurilor pe care le va lua instanta judecatoreasca . Sunt prin urmare manifestari ale autoritatii tutelare care constituie nu o rezolvare in fond, ci o contributie la rezolvarea in fond, la care se va proceda urmator ascultarii . Se va vedea imediat necesitatea acestor precizari din punctul de vedere al determinarii naturii juridice a actelor savirsite de autoritatea tutelara in exercitarea atributiilor pe care le cercetam aici .

CARACTERISTICI . Si in cazul acesta atributiile autoritatii tutelare neexercitindu-se decit in situatii specifice, inseamna ca autoritatea tutelara nu va fi ascultata decit daca legea o cere expres . Iar in concluziile pe care le va pune, autoritatea tutelara se va conduce, a data mai mult dupa dispozitiile art. 108 alin. 2 Codul familiei, tinind seama, prin urmare, de finalitatea ce se desprinde din acele dispozitii . Atributiile autoritatii tutelare ca organ de control si indrumare isi gasesc expresia sub aceasta forma, si in exercitarea atributiilor de care ne ocupam .

Dupa cum se stie art. 103 Codul familiei se ocupa de dreptul parintelui de a cere inapoierea copilului de la orice persoana care il tine fara drept . Nu se face vorbire, insa, despre vreo obligatie a instantei judecatoresti de a asculta si autoritatea tutelara . Prin urmare, in aplicarea principiului pe care l-am precizat in text, autoritatea tutelara nu va fi ascultata . Nu inseamna totusi ca, in cadrul art. 103 Codul familiei, autoritatea tutelara nu va fi ascultata niciodata .

In masura in care opunerea aceluia care tine copilul la inapoierea ceruta de parinte pune in discutie aplicarea prevederilor art. 104 alin. 1 Codul familiei, autoritatea tutelara va trebui sa fie ascultata si anume pentru ca aceasta este procedura prescrisa de art. 104 alin. 2 Codul familiei .Cu alte cuvinte, daca in general, ascultarea autoritatii tutelare nu este ceruta in cadrul art. 103 Codul familiei, o asemenea ascultare devine necesara in cazul in care, pe litigiu angajat conform dispozitiilor art. 103 Codul familiei se grefeaza un litigiu tinind de reglementarea art. 104 Codul familiei . Ramine, asadar, exact ca in cadrul art. 103 autoritatea tutelara nu va fi ascultata .

Ascultarea autoritatii tutelare constituie si ea un act de drept procesual civil . Este una din caile prin care instanta judecatoreasca se informeaza asupra situatiilor de fapt si ajunge, astfel, la stabilirea adevarului . Este un mijloc de proba . Este unul dintre actele care concura la desfasurarea procesului civil si permite ca procesul civil sa ajunga la concluzia fireasca a pronuntarii unei hotariri juste . Suntem deci in prezenta unor acte de drept procesual civil .

CE SE INTELEGE PRIN ASCULTAREA AUTORITATII TUTELARE ?

Desi Codul familiei foloseste in legatura cu participarea autoritatii tutelare la rezolvarea unui litigiu, atit expresia “ ascultarea “ cit si pe aceea de “ luarea avizului “, precum si pe aceea de “ citare “ suntem, in toate cazurile in prezenta unei ascultari . In ce consta insa, aceasta ascultare ?

Ceea ce trebuie precizat in primul rind, pornindu-se de la situatiile in care autoritateatutelara a sesizat ea instanta judecatoreasca, este ca ori de cite ori, in materi de ocrotire parinteasca, codul familiei cere citarea sau luarea avizului, simpla chemare a autoritatii tutelare nu este suficienta spre a se pasi si la rezolvare . Astfel spus “ citarea “ sau “ luarea “ avizului sunt altceva decit citarea in acceptia procedurala propriu-zisa . Codul familiei nu s-a multumit a atribui autoritatii tutelare o calitate de parte “ obisnuita “ . Este, in proces, o parte obligata sa-si sprijine punctul de vedere si altfel decit prin sesizarea pe care a adresat-o instantei judecatoresti . Nu e indestulatoare sesizarea . E necesara si sustinerea ei .

Punctul acesta de vedere se intemeiaza printre altele pe chiar dispozitiile Codului familiei . Intr-adevar, art. 104 alin. 2 Codul familiei prevede obligativitatea “ luarii avizului autoritatii tutelare “ intr-o actiune potrivita de catre insasi autoritatea tutelara, la fel dupa cum art. 109 alin. 2 Codul familiei prevede, tot intr-o actiune pornita de catre insasi autoritatea tutelara, ca “ citarea parintilor si a autoritatii tutelare este obligatorie “ . Or, intrucit in cazul ambelor texte autoritatea tutelara eate parte in proces, nu ar mai fi fost nevoie de nici o dispozitie in codul familiei care sa oblige la chemarea ei . Deci, dispozitiile care exista nu pot avea alta axplicatie decit aceea ca s-a urmarit ca autoritatea tutelara sa nu fie numai chemata la fel cu orice parte litigianta .

Citarea ori luarea avizului in cazul autoritatii tutelare parte litigianta are aceeasi semnificatie ca ascultarea in cazul autoritatii tutelare fara calitate de parte litigianta . Este vorba, intotdeauna, despre ascultare .

Punctul de vedere dupa care “ citarea “ sau “ luarea avizului “ inseamna ascultarea, se mai intemeiaza – si este astfel justificarea reglementarii ce examinam – pe grija de ocrotire a interesului minorului . E necesar, intr-adevar, ca autoritatea tutelara sa-si expuna opinia cit mai complet . Ascultarea autoritatii tutelare e menita a permite ca, prin explicatii cit mai cuprinzatoare, interesul minorului safie cit mai bine ocrotit .

Dar daca “ citarea “ ori “ luarea avizului “ reprezinta o “ascultare “ sub ce forma trebuie sa se faca ascultarea ? Ascultarea trebuie sa se faca sub forma de concluzii orale ale autoritatii tutelare ( prin delegatul sau ) sau se poate face si pe cale de comunicare scrisa ?

In literatura noastra juridica s-au sustinut ambele solutii . Unii autori considera ca “ avizul autoritatii tutelare poate fi dat si in scris, iar nu numai expus verbal in instanta “ . Alti autori socotesc ca “ prezenta efectiva in instanta a delegatului autoritatii tutelare este obligatorie “ autoritatea tutelara trebuind sa-si expuna cuvintul prin delegatul sau numai in instanta, iar nu prin corespondenta “ .

Solutia ar trebui sa fie aceea de a se pune concluzii orale in instanta de catre delegatul autoritatii tutelare prezent efectiv la sedinta . Consideratiile care conduc la aceasta solutie, sunt acelea pe care A. Hilsenrad le-a expus pentru cazul special al ascultarii autoritatii tutelare in cadrul art. 42 Codul familiei, consideratii valabile, insa, in toate cazurile in care, prin “ citarea “, “ luarea avizului “ sau “ ascultarea autoritatii tutelare, se cere, astfel cum am vazut, ascultarea . “ Concluziile autoritatii tutelare – scrie A. Hilsenrad – sunt importante . Avind sarcina speciala de a veghea la apararea intereselor copiilor minori, parerea autoritatii tutelare va fi de folos instantei pentru a hotari cui sa incredinteze copiii si cum sa stabileasca contributia materiala a fiecarui parinte . In practica se intimpla uneori, ca autoritatea tutelara sa nu trimita pe delegatul ei la judecata procesului ci numai un referat scris, cuprinzind solutiile sale : in fata unor astfel de adrese scrise si vazind refuzul autoritatii tutelare de a se prezenta, instantele judeca uneori si in lipsa ei socotind ca este suficienta exprimarea in scris a parerii autoritatii tutelare si ca operativitatea judecatii nu ar trebui sa sufere “ . Or, in realitate “ prezenta ei in instanta poate fi foarte utila, fiindca numai dupa cunoasterea completa a imprejurarilor concrete in cauza, dupa participarea sa la administrarea probelor, precum si dupa ascultarea concluziilor partilor si a dorintei copilului mai mare de zece ani, delegatul autoritatii publice va fi in masura sa-si exprime cu temei parerea, sau chiar sa ceara aminarea judecatii pentru a face o ancheta sociala utila, pe baza elementelor care I-au devenit cunoscute . In ce priveste operativitatea in procesele de divort, credem ca interesul copiilor minori urmeaza sa treaca inaintea interesului sotilor, grabiti sa divorteze .

In lipsa autoritatii tutelare, asadar, procesul de divort nu poate fi judecat, ci trebuie aminat pina cind se va prezenta in instanta acest organ de ocrotire a minorilor . Dificultatea care s-ar crea eventual prin neprezentarea repetata a delegatului autoritatii tutelare in instanta, trebuie rezolvata pe calea sesizarii organelor administrative competente nu insa prin nerespectarea dispozitiilor legale cu privire la procedura de judecata “ . Ascultarea autoritatii tutelare trebuie sa se faca intotdeauna, pe cale de expunere sau concluzii orale . Ascultarea autoritatii tutelare este obligatorie . Nerespectarea acestei cerinte a legii atrage nulitatea hotaririi pronuntate .

ROLUL IN FATA INSTANTEI JUDECATORESTI, AL DELEGATULUI AUTORITATII TUTELARE

Intrucit autoritatea tutelara se prezinta in fata instantei judecatoresti printr-un delegat – delegatul autoritatii tutelare – se pune problema de a se sti care este intinderea drepturilor acestui delegat in exercitarea atributiilor ce-I revin . Dupa efectuarea anchetei sociale, rezultatul acesteia impreuna cu concluziile organului de cercetare, erau prezentate comitetului executiv, care in baza materialului existent, lua o decizie, dind delegatului sau indiicatiile corespunzatoare . Indicatiile erau obligatorii . Cu alte cuvinte, mandatul delegatului autoritatii tutelare era limitat .

Delegatul trimis poate exprima un punct de vedere personal sau este tinut sa exprime punctul de vedere al autoritatii . Obligatia de a exprima punctul de vedere al autoritatii tutelare nu inseamna insa, ca delegatul acesteia nu este in drept sa sprijine punctul de vedere al autoritatii tutelare pe orice probe si, in general, pe orice argumente, ce s-ar desprinde din desfasurarea procesului in fata instantei judecatoresti . Este tocmai ceea ce am vazut ca determina necesitatea unei prezente efective in instanta a autoritatii tutelare prin delegatul sau . Daca, insa, de pe urma dezbaterilor ce au avut loc in fata instantei judecatoresti, delegatul autoritatii tutelare ajunge la concluzia ca punctul de vedere al autoritatii tutelare ar trebui reexaminat, ni se pare ca el va fi tinut sa ceara o aminare in scopul de a aupune autoritatii tutelare elementele noi ce vor fi aparut .

COMPETENTA TERITORIALA A AUTORITATII TUTELARE

Am enumerat care sunt atributiile autoritatii tutelare si am examinat si ce inseamna mai in amanunt aceste diferite atributii care reprezinta competenta materiala a autoritatii tutelare . Am incercat astfel sa infatisam o imagine a ceea ce constituie activitatea autoritatii tutelare, stabilind prin aceasta si competenta generala a autoritatii tutelare ( adica delimitind competenta autoritatii tutelare in raport cu competenta altor organe de stat chemate a exercita si ele un control asupra indeplinirii indatoririlor si exercitarii drepturilor unui parinte fata de copilul minor ) . Spre a intregi expunerea e necesar sa mai indicam si care este competenta teritoriala . Din acest punct de vedere art. 159 lit. a din Codul familiei precizeaza ca pentru ocrotirea parinteasca este competenta autoritatii tutelare de la domiciliul minorului, interzisului sau a persoanei ale carei interese sunt aparate . Astfel, pentru ocrotirea parinteasca si tutela minorului este competenta autoritatea tutelara de la domiciliul acestuia, iar pentru tutela persoanei pusa sub interdictie cea de la domiciliul acestei persoane . In materia curatelei, autoritatea competenta este, in cazul art. 152 lit. a si c Codul familiei, cea de la domiciliul persoanei reprezentate sau al minorului, in cazul art. 152 lit. b, fie cea de la domiciliul persoanei reprezentate, fie cea de la locul unde trebuie luate masurile urgente, in cazul art. 152 lit. d si e cea de la ultimul domiciliu din tara al celui lipsa ori al celui disparut .

In materie de ocrotire parinteasca, dispozitiile Codului familiei fac o deosebire intre “ domiciliu “ si “ locuinta “ . Aceasta deosebire isi gaseste aplicarea in mai multe cazuri . Unul dintre cazuri este si acela al competentei teritoriale a autoritatii tutelare . E suficient sa aratam situatia in care copilul locuieste la o alta persoana decit parintele sau ( la care isi are domiciliul ) . E ceea ce se intimpla, spre pilda, in cadrul de aplicare a dispozitiilor art. 43 alin. 2 din Codul familiei si tot astfel, in cadrul de aplicare a dispozitiilor art. 104 alin. 1 . Copilul locuieste asadar, legal, la un al treilea si tocmai din aceasta pricina se produce scindarea ocrotirii parintesti .

Care va fi insa, autoritatea tutelara competenta atunci cind copilul locuind legal, la un al treilea, locuinta nu va coincide cu domiciliul ?

Dupa parerea noastra, intr-o asemenea situatie, autoritatea tutelara competenta nu mai este numai autoritatea tutelara de la domiciliul minorului, ci si autoritatea tutelara de la locuinta sa . Aceasta concluzie se sprijina, credem, pe chiar textele Codului familiei, sa luam intr-adevar dispozitiile art. 43 alin 2 . In conformitate cu dispozitiile la care ne referim : “Cind copilul a fost incredintat unei alte persoane sau unei institutii de ocrotire, instanta judecatoreasca va stabili care dintre parinti va exercita dreptul de a-I administra bunurile si de a-l reprezenta sau de a-I incuviinta actele . Persoana sau institutia de ocrotire careia I s-a incredintat copilul va avea fata de acesta numai drepturile si indatoririle ce revin parintilor privitor la persoana copilului . Dispozitiile art. 108 se aplica prin asemanare “ . Ce poate insemna, insa ca “ dispozitiile art. 108 Codul familiei se aplica prin asemanare “ ? Desigur, in primul rind, ca va exista o autoritate tutelara obligata a-si exercita controlul asupra felului in care cel de-al treilea isi indeplineste indatoririle si-si exercita drepturile privitoare la persoana copilului minor . Dar prevederile art. 43 alin. 2 , in fine mai inseamna si ca autoritatea tutelara ce va exercita controlul nu va mai fi autoritatea tutelara de la domiciliul minorului ( situatia cea mai obisnuita si avuta, deci, in vedere de lege ), ci aceea de la locuinta sa . Aplicarea, “ prin asemanare “, a dispozitiilor art. 108 are intelesul de a schimba atit locul unde se va efectua controlul cit si autoritatea tutelara care il va efectua . Intre cele doua aspecte exista o legatura necesara . Nu s-ar putea concepe ca un control, in sensul art. 108, sa fie efectuat de o alta autoritate tutelara decit aceea de la locul unde acel control urmeaza sa se efectueze . Legatura aceasta – necesara – decurge nu numai dintr-o consideratie de delimitare a competentei teritoriale a diferitelor autoritati tutelare ( o autoritate tutelara neputindu-si exercita actiunea decit in limitele teritoriale prevazute de lege ) .Ea decurge si din consideratia utilitatii ce trebuie avuta in vedere . Controlul prevazut de art. 108 nu se poate efectua, in fapt, in mod util decit de autoritatea tutelara de la locuinta minorului . Controlul exercitat de orice alta autoritate tutelara ar fi nu numai teoretic inadmisibil dar in fapt, cu neputinta, deci inoperant adica inutil sau formal.

Bineinteles ca incredintarea copilului catre un al treilea ( si scindarea ocrotirii parintesti pe care o atrage, adica aplicarea acelei parti din reglementarea legala care priveste scindarea ocrotirii parintesti ) nu intervine numai in situatia prevazuta de art. 43 alin. 2 Codul familiei . Am mentionat si dispozitiile art. 104 alin. 1 . Se mai pot mentiona si dispozitiile art. 65. Cazurile in care copilul poate fi incredintat unui al treilea, care sa indeplineasca indatoririle si sa exercite drepturile privitoare la persoana sunt numeroase . Art. 104 nu precizeaza, insa, expres, ca “ dispozitiile art. 108 se aplica prin asemanare“. Exista asadar, texte care prevad expres aplicarea prin asemanare a dispozitiilor art. 108 si texte care nu o prevad . Dar dupa parerea noastra, nici nu era nevoie ca toate textele sa cuprinda o atare precizare . E suficient ca primul text care reglementeaza situatia copilului incredintat unui al treilea sa fi prevazut aplicarea dispozitiilor art. 108 . O data cu precizarea facuta, consecinta este ca in toate cazurile cind copilul va fi incredintat in temeiul prevederilor legii, unui al treilea, dispozitiile art. 108 isi vor gasi aplicarea prin asemanare . In situatii identice, reglementarea nu poate fi diferita . Consideratiile care au condus la aplicarea dispozitiilor art. 108 intr-unul din cazuri sunt valabile si trebuie sa aiba aceleasi consecinte in toate cazurile . Autoritatea tutelara competenta din punct de vedere teritorial va fi aceea de la locuinta copilului .

In ce limite, insa, va exista aceasta competenta teritoriala a autoritatii tutelara de la locuinta copilului ? Solutia decurge din reglementarea pe care o da art. 43 alin. 2 Codul familiei si care se gaseste in toate cazurile in care copilul a fost incredintat unui al treilea, reglementare in sensul ca “persoana sau institutia de ocrotire careia I s-a incredintat copilul va avea fata de acesta numai drepturile si indatoririle ce revin parintilor privitor la persoana copilului“. Cu alte cuvinte atributiile autoritatii tutelare de la locuinta copilului se limiteaza la controlul asupra indeplinirii indatoririlor si exercitarii drepturilor privitoare la persoane . Ele vor exista asadar, sub raportul a ceea ce am denumit “ atributiile de indrumare si control “ . Dar vor exista – legat de atributiile de indrumare si control – si sub raportul oricaror altor atributii care intereseaza indeplinirea indatoririlor si exercitarea drepturilor privitoare la persoana . Vor putea fi, asadar, si atributii de decizie, de exemplu, cind, asupra plingerii unuia dintre parinti, autoritatea tutelara va fi chemata sa aprecieze cu referire la masurile luate de cel de-al treilea . Vor putea fi si atributii de sesizare, de exemplu cind autoritatea tutelara constatind intrunirea conditiilor pe care textul le prevede, va cere schimbarea celui de-al treilea caruia copilul I-a fost incredintat . Nu e necesar sa examinam diversele situatii ce se pot ivi . E indestulator sa stabilim principiul : autoritatea tutelara de la locuinta minorului va avea toate categoriile de atributii in masura in care va fi vorba despre drepturi si indatoriri privitoare la persoana . Este, intr-o materie putin cercetata in literatura juridica, concluzia care ni se pare ca se desprinde din reglementarea legala si din ceea ce a constituit, credem, justificarea acestei reglementari .

B. PROTECTIA MINORILOR IN TUTELA SI CURATELA

Minorul este o persoana insuficient dezvoltata pentru a voi cugetat, ca atare, lipsita de posibilitatea de a se conduce singur in viata, cu atit mai mult in cimpul spinos al activitatii juridice . Aceasta fiind realitatea, legea pozitiva nu face o opera de creatiune arbitrara, cind decreteaza incapacitatea minorului, ci consfiinteste numai o stare naturala de fapt . A constata slabiciunea fizica, intelectuala si morala a copilului, este a admite fara discutie si in mod necesar nevoia instituirii unui sistem de protectie, fara de care insasi existenta lui ar fi pusa in pericol . Familia ofera copilului leaganul sigur care ii asigura existenta fizica, si mai tirziu, in colaborare cu societatea, dezvoltarea intelectuala – morala, desavirsind astfel elementul apt a concura matur, la activitatea economica si juridica a societatii .

Daca din punct de vedere moral, realizarea perceptului “ Maxima reverentia debetur puero “ da masura gradului de progres moral al unei societati, apoi cu drept cuvint se poate zice ca, intelepciunea unei legislatii se judeca prin gradul de protectie acordat celor slabi .

Trebuie sa observam ca, legea ordonind incapacitatea minorilor, o face numai in folosul lor, pentru a-I apara de a-si vatama interesele prin acte usuratice sau omisiuni ce le-ar fi utile, datorite inexperientei si lipsei de judecata . Situatia minorului, atita vreme cit se gaseste sub ingrijirea ambilor parinti in viata si fara un patrimoniu propriu sau cu o ocupatie lucrativa nu prezinta importanta din punct de vedere juridic . Problema se pune insa in intregul ei, atunci cind minorul lovit de incapacitatea absoluta, este chemat inainte de majorat ca titular al unui patrimoniu, sau participa ca element producator intr-o activitate economica . In aceste cazuri, el este subiect de drepturi si obligatiuni, fara a avea insa si exercitiul lor . Presupunindu-l proprietar al unei mosii, in mod necesar cineva trebuie sa se ocupe pentru a face bunul productiv, investind un capital si vinzind produse sub amenintare, in lipsa acestei valorificari, a unei enorme pagube . El insa nu poate face acest complex de acte juridice, fiind lovit de incapacitatea inscrisa in lege chiar in interesul sau . Se impune deci ca o solutie necesara, ca actele trebuitoare sa se efectueze, in propriul sau interes de o terta persoana, care se va comporta ca un mandatar general . In cazul luat, daca copilul are parinti legitimi, acestia sunt administratorii bunurilor personale ale copilului, dind seama numai despre fondul averii, asupra careia au drept de folosinta si in plus si despre venituri asupra aceleia pentru care nu are acest drept ; iar daca are numai pe unul din parinti sau este orfan de amindoi, interesele lui sunt incredintate unui tutore, instituit in anumite conditii decretate de lege, avind exercitiul drepturilor, al caror folos trebuie sa-l aiba incapabilul .

Punctul de plecare, originea istorica a tutelei este familia considerata “ lato sensu “: “ Ubi emolumentum, ibi omus tutelae “ . Tutorul devine gestionarul averei copilului, imdeplinind prin reprezentare actele pe care le pretinde situatia minorului . Am zis ca minorul este un incapabil din punct de vedere juridic . Legea a organizat pentru protejarea lui, tutela . Lucrind totusi in paguba lui si ducind la ruina pe minor, reaua gestiune a tutorelui, poate fi opusa minorului ? si in al doilea rind, minorul insusi, lucrind fara cadere dar cu toate acestea lucrind, este el oare protejat de lege, fara de efectele pagubitoare ale activitatii sale juridice ? Cu alte cuvinte este o sanctiune a incapacitatii minorului ? La ambele aceste chestiuni ne raspunde adagiul clasic : “ Minorul restituitur non tanquam minor sed tanquam laesus “ .

Incapacitatea minorului rezida in fragezimea virstei, dar ea mai are la baza si ideea ca, minorul este incapabil de cite ori este prejudiciat, intrucit scopul incapacitatii este protectia . Aceasta incapacitate este edictata numai pentru a apara minorul, fie contra actelor proprii, fie contra celor ale tutorelui, care insarcinat sa guverneze interesele minorului, in folosul celui pe care il reprezinta, lipseste de la datoria sa si il pagubeste, il vatama, il spoliaza .

Tutela minorului reprezinta ansamblul dispozitiilor legale prin care se infaptuieste ocrotirea acestuia cind este lipsit de ocrotirea parinteasca .

Tutela se exercita in interesul exclusiv al minorului ( art. 114 si 123 Codul familiei ) . Tutela este o sarcina sociala, de onoare, de incredere, deoarece tutorele, ca si parintii, are datoria de a contribui efectiv la cresterea tinerei generatii . De aceea, legea prevede incapacitatea pentru unele persoane de a fi tutore ( art. 117 Codul familiei ) . Tutela este o sarcina obligatorie si cel ce a fost numit tutore nu poate refuza aceasta incredere decit in cazurile anume prevazute de lege ( art.118 Codul familiei ) .

Tutela este o sarcina personala, ceea ce inseamna ca nu se poate transmite . Daca tutorele isi inceteaza activitatea, dar funcionarea tutelei ar fi inca justificata, autoritatea tutelara este in drept sa ia masurile necesare pentru ca ocrotirea minorului sa fie totusi asigurata.

Tutela este o sarcina gratuita . Inanume imprejurari, autoritatea tutelara poate acorda tutorelui o remuneratie ce nu poate depasi 10% din veniturile bunurilor minorului ( art. 121 Codul familiei ).

Curatela este o institutie de ocrotire juridica a intereselor unei persoane care poate fi capabila, cu capacitate de exercitiu restrinsa ori lipsita de capacitate de exercitiu . In aceste doua din urma situatii, curatela nu modifica incapacitatea celui ocrotit, curatorul fiind chemat sa tina locul parintilor sau al tutorelui fie numai cu privire la anumite acte ( art. 132, 152 lit. c Codul familiei ) fie cu privire la toate atributiile, dar numai in mod provizoriu ( art. 139 si 146 Codul familiei ). Astfel ,curatorul minorului se numeste :

cind exista contrarietate de interese intre parinte ori tutore si minor ( art. 132 si 105 Codul familiei ).

cind din cauza bolii ori din alte motive, parintele sau tutorele este impiedicat sa indeplineasca un anumit act in numele persoanei pe care o reprezinta sau ale carei acte le incuviinteaza ( art. 152 lit. c Codul familiei )

cind pina la numirea tutorelui unui minor neinterzisi ( fie pentru prima data, fie in cazul inlocuirii tutorelui cu altul ) este nevoie de timp si se impune luarea unor masuri provizorii, intre care numirea unui curator (art. 139 Codul familiei)

cind s-a facut o cerere de punere sub interdictie a unui minor, lipsit de ocrotirea parinteasca si caruia nu I s-a instituit inca tutela, asadar pina la solutionarea cererii de punere sub interdictie (art 140 Codul familiei)

ATRIBUTIILE AUTORITATII TUTELARE IN LEGATURA CU TUTELA MINORULUI, CURATELA ACESTUIA SI CU PUNEREA SUB INTERDICTIE A MINORULUI

ATRIBUTII PRIVIND TUTELA MINORULUI

In legatura cu instituirea tutelei, autoritatea tutelara are mai multe atributii :

deschiderea tutelei si numirea tutorelui ( art. 113 si 114 Codul familiei )

pina la intrarea in functie a tutorelui se poate lua masura provizorie a numirii unui curator( art. 119 si 130 Codul familiei )

comunicarea numirii tutorelui, acestuia, in scris ( art. 119 Codul familiei )

afisarea deciziei de numire a tutorelui la sediul primariei ( art. 119 Codul familiei ) .

In legatura cu ocrotirea minorului prin tutela, in timpul acesteia, autoritatea tutelara are urmatoarele atributii :

trimiterea unui delegat care sa verifice, la fata locului si in prezenta tutorelui, situatia tuturor bunurilor minorului, intocmind un inventar care se supune spre aprobare autoritatii tutelare ( art. 126 Codul familiei )

stabilirea sumei anuale, care este necesara minorului pentru intretinerea sa si administrarea bunurilor lui ( art. 127 Codul familiei )

incuviintarea actelor juridice privitoare la bunurile minorului care depasesc dreptul de administrare ; incuviintarea se da tutorelui, cind minorul are sub 14 ani, ori minorului cind are peste aceasta virsta ( art. 130 Codul familiei )

incuviintarea ridicarii sumelor depuse pe numele minorului la casele de pastrare, care intrec nevoile intretinerii lui si ale administrarii bunurilor sale, precum si a titlurilor de valoare depuse la casele de pastrare ( art. 131 Codul familiei )

numirea unui curator ori de cite ori se ivesc interese contrare intre tutore si minor, altele decit acelea care atrag excluderea ori indepartarea de la tutela ( art. 132 Codul familiei )

incuviintarea data minorului pentru schimbarea felului invataturii ori a pregatirii profesionale sau de a avea o alta locuinta decit aceea a tutorelui ( art. 137 si art. 122 Codul familiei )

acordarea tutorelui, prin apreciere, a unei remuneratii ( art. 121 Codul familiei )

exercitarea unui control efectiv si continuu asupra activitatii tutorelui, putind cere colaborarea organelor administratiei de stat si institutiilor de ocrotire ( art. 136 Codul familiei )

primirea darilor de seama, anuale si generala, verificarea gestiunii si descarcarea tutorelui ( art. 134, 135, 138 Codul familiei )

daca este cazul, indepartarea tutorelui de la tutela ( art 138 Codul familiei ) ori inlocuirea tutorelui ( art. 117 si art. 118 Codul familiei )

Functionarea tutelei incepe din momentul in care I s-a comunicat tutorelui numirea sa in calitate de tutore al minorului, data de la care poate sa-si exercite drepturile si sa-si indeplineasca indatoririle .

Tutorele are obligatia prevazuta de lege – art. 123 si art. 124 din Codul familiei – de a ingriji de persoana minorului pus sub tutela sa, cum si bunurile – mobile si imobile – care sunt proprietatea personala a minorului si de a-l reprezenta sau asista in actele civile, dupa caz . Aceasta ingrijire pe care trebuie sa o acorde tutorele minorului este similara cu ocrotirea pe care parintii firesti o dau copilului lor in exercitarea drepturilor si indatoririlor parintesti .

Minorul pus sub tutela trebuie sa locuiasca, potrivit dispozitiilor din Codul familiei, la domiciliul tutorelui care este reprezentantul sau legal, tot asa dupa cum copilul trebuie sa locuiasca la parintii sai .

Dupa numirea tutorelui, acesta trebuie sa ia masuri de indata ca sa aduca la domiciliul sau pe minor, iar autoritatea tutelara in cadrul atributiilor de control efectiv si continuu asupra modului cum tutorele isi indeplineste indatoririle sale fata de persoana minorului, trebuie sa verifice acest lucru . Este posibil ca minorul sa locuiasca si in alta parte decit la domiciliul tutorelui sau, insa numai cu incuviintarea autoritatii tutelare . In general, acest lucru se intimpla in legatura cu desavirsirea invataturii ori pregatirii sale profesionale .

O sarcina importanta care-I revine organului de autoritate tutelara indata dupa numirea tutorelui, este aceea de a face inventarul bunurilor minorului . In acest scop, astfel cum se dispune prin art. 126 din Codul familiei, un delegat al autoritatii tutelare impreuna cu tutorele trebuie sa se deplaseze la fata locului si sa verifice, in mod amanuntit, toate bunurile pe care le poseda minorul la infiintarea tutelei si sa intocmeasca un inventar al acestor bunuri care trebuie sa fie supus spre aprobare autoritatii tutelare . Este neingaduit autoritatii tutelare sa intocmeasca inventarul bunurilor, din birou pe baza celor declarate de tutore, fara a face si o verificare a lor, deoarece s- ar crea posibilitatea omiterii unor bunuri ale minorului de la inregistrare, ceea ce l-ar prejudicia .

Inventarul bunurilor trebuie sa cuprinda o descriere amanuntita a lor ; sa rezulte calitatea si cantitatea lor si, pe cit este posibil, sa se faca o evaluare a lor . Aceasta constituie o garantie ca bunurile nu pot fi inlocuite cu altele, ceea ce poate produce, de asemenea, prejudicii minorului .

Autoritatea tutelara care urmareste ocrotirea intereselor minorului trebuie sa aiba in preocuparea sa acest lucru si la nevoie, pentru evaluarea unora dintre bunuri, poate recurge si la cunostintele unor specialisti sau altor persoane cunoscatoare .

Pentru ca interesele minorului sa fie aparate, autoritatea tutelara are sarcina de a exercita un control efectiv si sistematic asupra activitatii tutorelui, spre a vedea cum isi indeplineste acesta indatoririle . In acest scop, delegatii autoritatii tutelare au dreptul sa faca vizite la domiciliul tutorelui si al minorului si sa se informeze pe orice cale despre activitatea tutorelui, despre felul cum minorul este ingrijit in ceea ce priveste sanatatea si dezvoltarea lui fizica, cu privire la educarea , invatatura si pregatirea profesionala . De asemenea, delegatul autoritatii tutelare trebuie sa se deplaseze periodic pe teren si sa verifice existenta bunurilor si starea in care ele sunt pastrate de catre tutore, daca acesta a depus interes in administrarea lor . Delegatul autoritatii tutelare poate lua orice masuri, chiar si indepartarea tutorelui, in cazul in care constata deficiente grave atit in administrarea bunurilor, cit si in ingrijirea persoanei minorului .

Tutorele avind numai dreptul de administrare a bunurilor minorului, cum si pe acela de a-l reprezenta in acte civile, actiuni in justitie etc. , pina la virsta de 14 ani, cind minorul dobindeste o capacitate de exercitiu restrinsa, nu poate indeplini acte care ar depasi dreptul de administrare a bunurilor, cum ar fi instrainarea sau gajarea unui bun . Pentru aceasta va fi nevoie de o prealabila incuviintare a autoritatii tutelare . In cazul vinzarii unui bun, autoritatea tutelara, poate da indicatii cu privire la intrbuintarea sumelor de bani .

Tot in vederea ocrotirii depline a minorului aflat sub tutela, cit si in vederea supravegherii si controlului – in acelasi scop – a modului in care isi indeplineste tutorele indatoririle analizate, autoritatii tutelare ii mai revin si urmatoarele sarcini :

sa aprobe inventarul bunurilor minorului, intocmit dupa numirea tutorelui in prezenta acestuia, cum si plata creantelor pe care eventual le au fata de minor tutorele sau rudele acestuia ( art. 126 din Codul familiei )

sa stabileasca ce suma aste necesara annual pentru intretinerea minorului si administrarea bunurilor sale si la nevoie in cazul in care veniturile nu sunt indestulatoare sa dispuna vinzarea bunurilor minorului ( art. 127 din Codul familiei )

sa incuviinteze ca tutorele sa incheie pentru minor anumite acte juridice, ca instainarea ori gajarea bunurilor, renuntarea la drepturile sale patrimoniale si ca minorul care a implinit virsta de 14 ani sa incheie acte juridice, daca sunt dintre acelea pe care tutorele nu le poate incheia fara incuviintarea autoritatii tutelare ( art. 129 si 133 dib Codul familiei )

In cadrul functionarii tutelei, se poate ivi situatia ca, intre tutore si minor, la un moment dat, sa existe o contrarietate de interese, imprejurare insa care sa nu duca la inlocuirea tutorelui .

In asemenea situatii, Codul familiei prevede in sarcina organului de autoritate tutelara numirea unui curator, care are un mandat limitat pentru a exercita ocrotirea intereselor minorului atit timp cit exista interese contrarii intre tutore si minor .O asemenea situatie se poate ivi, de exemplu, in ipoteza in care minorul vine la succesiune in concurs cu tutorele.

In sfirsit un alt mod prin care in cadrul functionarii tutelei autoritatea tutelara isi exercita atributiile sale de ocrotire este darea de seama anuala . Darea de seama este bilantul activitatii tutorelui si din el trebuie sa rezulte cum a fost ingrijit, educat si indrumat minorul, care este comportarea acestuia fata de semeni si fata de tutore, cum se justifica veniturile si cheltuielile ocazionate de intretinerea minorului .

Organului de autoritate tutelara ii mai revin si alte sarcini, care insa se refera la situatii mai putin frecvente, ca : schimbarea domicililui minorului, a felului invataturi si pregatirii profesionale etc. .

INCETAREA TUTELEI. ROLUL ORGANULUI DE AUTORITATE TUTELARA

Tutela minorului, ca forma de ocrotire, nu are o durata nelimitata . In mod frecvent, ea inceteaza cind minorul a ajuns la majorat si dobindeste prin acest efect capacitate de exercitiu deplina .

Daca o minora aflata sub tutela se casatoreste dupa implinirea virstei de 16 ani sau, cu incuviintarea speciala prevazuta de art . 4 alin . 2 din Codul familiei dupa implinirea virstei de 15 ani, de asemenea tutela se desfiinteaza, deoarece in acest caz femeia minora dobindeste capacitate deplina de exercitiu a drepturilor .

De asemenea, infierea unui minor pus sub tutela este unalt mod de incetare a tutelei .

In sfirsit un alt mod de incetare a tutelei este moartea minoruli pus sub tutela.

Oricare ar fi motivul care determina desfiintarea tutelei, autoritatea tutelara trbuie sa dea o decizie motivata in care sa consemneze acest fapt . La incetarea tutelei, autoritatea tutelara trebuie sa se preocupe ca bunurile care au fost in administrarea tutorelui sa fie predate minorului ajuns la majorat sau in caz de desfiintare a tutelei prin moartea minorului sa fie predate mostenitorilor acestuia.

Indatorirea principala a autoritatii tutelare in cazul incetarii tutelei este aceea de a cere tutorelui sa prezinte in termen de 30 de zile din momentul incetarii tutelei sau a functiei sale o dare de seama generala . In aceasta dare de seama, tutorele trebuie sa sintetizeze intreaga sa activitate cu privire la modul cum s-a ingrijit de ocrotirea minorului si sa dea socoteala de gestiunea administrarii bunurilor minorului . El va capata descarcare de sarcina pe care a avut-o numai dupa ce autoritatea tutelara incredintindu-se ca a avut loc predarea bunurilor si facind verificarea socotelilor banesti va constata ca s-a lucrat in mod corect. In aceasta ordine de idei, trebuie sa aratam ca rolul autoritatii tutelare privind incetarea tutelei este deosebit de important.

Prin nerespectarea dispozitiilor art. 140 –141 din Codul familiei referitoare la darea de seama generala si descarcarea de gestiune a tutorelui s-ar putea prejudicia interesele celor pusi sub tutela . Pentru a preintimpina orice incalcare a legii , organul de autoritate tutelara avind evidenta exacta a dosarelor de tutela si a termenelor la care fiecare tutela urmeaza sa inceteze, trebuie sa exercite un control permanent asupra formalitatilor care se indeplinesc la incetarea tutelei . Acelasi control trebuie efectuat si in cazul incetarii tutelei – in cazurile aratate mai sus – inainte ca minorul sa devina major .

ATRIBUTII PRIVIND CURATELA MINORULUI

Mentionam urmatoarele :

instituirea curatelei in conditiile legii ( art. 132, 152 si 153 Codul familiei )

in anumite cazuri si conditii da instructiuni curatorului ( art. 155 Codul familiei )

incuviintarea unor acte ce urmeaza afi savirsite cu privire la bunurile persoanei aflate sub curatela .

exercitarea controlului asupra felului in care curatorul isi indeplineste atributiile ;

inlocuirea curatorului ori ridicarea curatelei ( art. 157 Codul familiei )

SESIZAREA ORGANULUI DE AUTORITATE TUTELARA

Curatela se poate institui din oficiu sau la cererea celui care urmeaza sa fie ocrotit, a sotului sau, a rudelor si a persoanelor aratate in art. 115 din Codul familiei, precum si a tutorelui, in cazul prevazut de art. 152 lit. c Codul familiei .

Legea nu precizeaza daca cererea pentru infiintarea curatelei trebuie sa fie scrisa sau verbala . Cu exceptia cazurilor asupra carora ne vom opri mai jos, avind in vedere ca instituirea curatelei se poate face din oficiu, cit si functia sociala pe care o indeplineste, consideram ca, in principiu, nu intereseaza forma in care se sesizeaza organul care exercita atributiile de autoritate tutelara . Indiferent de modul in care se face sesizarea despre cazurile care necesita luarea mesurii de ocrotire prin curatela, organul care exercita atributiile de autoritate tutelara este obligat sa verifice temeinicia sesizarii, in vederea instituirii curatelei .

Sunt unele cazuri insa in care cererea trebuie sa se faca in scris . Astfel. In situatia unei mosteniri, cind un copil vine in concurs cu unul sau ambii parinti si este necesara asistarea sau reprezentarea lui de catre un curator, instanta judecatoreasca se va adresa in scris organului care exercita atributiile de autoritate tutelara pentru numirea curatorului . De asemenea, in caz de alienatie mintala sau debilitate mintala ca masura provizorie, pina la rezolvarea cererii de punere sub interdictie, presedintele instantei de judecata se va adresa in scris organului care exercita atributiile de autoritate tutelara, in vederea instituirii curatelei . In cazul cererilor verbale, comitetul executiv caruia I se adreseaza trebuie sa intocmeasca un act scris in care sa se consemneze toate datele communicate de persoana care face asemenea cerere .Intereseaza in special datele cu privire la numele si domiciliul celui pentru care se cere instituirea curatelei, bunurile acestuia si locul unde se afla, pentru determinarea competentei, si alte date informative cu privire la motivele pentru care persoana in cauza nu-si poate administra singura bunurile .

Dupa primirea cererii pentru instituirea curatelei, autoritatea tutelara dispune efectuarea unei anchete sociale, prin deplasarea delegatului sau la domiciliul celui in cauza si la locul unde se afla bunurile respective, pentru stabilirea starii de fapt reale si complete . Rezultatul constatarilor va fi consemnat intr-un act scris ( referat, raport etc. ) care va servi la intocmirea deciziei si a instructiunilor ce urmeaza sa fie date curatorului, in caz de nevoie, pentru a-si indeplini atributiile in bune conditii.

ATRIBUTIILE ORGANULUI DE AUTORITATE TUTELARA IN LEGATURA CU INCETAREA CURATELEI

In caz de incetare a cauzelor pentru care s-a instituit curatela si daca nu s-a introdus cerere de ridicare a ei, din partea curatorului sau a celui reprezentat ori de catre cei prevazuti in art. 115 din Codul familiei, organul care exercita atributiile de autoritate tutelara poate dispune din oficiu ridicarea curatelei .

La ridicarea curatelei, organul care exercita atributii de autoritate tutelara trebuie sa ceara curatorului o dare de seama despre gestiunea avuta, pentru a-I da descarcare .

Darea de seama se va face in prezenta persoanei reprezentate, daca aceasta este posibil . In cazul in care persoana reprezentata lipseste, organul care exercita atributiile de autoritate tutelara va verifica din oficiu gestiunea si va da descarcare curatorului numai dupa ce acesta si-a lichidat in bune conditii sarcinile incredintate .

Prin lichidarea sarcinilor incredintate credem ca trebuie sa se inteleaga clarificarea incasarilor si cheltuielilor, pe baza actelor justificative si restituirea lucrurilor primite de curator pentru cel pe care l-a reprezentat .

La ridicarea curatelei, autoritatea tutelara emite o decizie, in care motiveaza aceasta masura . Decizia de incetare a curatelei se intocmeste din punctul de vedere al formei la fel ca si decizia de instituire a ei si urmeaza aceleasi reguli .

In cazul in care organul de autoritate tutelara constata, cu prilejul darii de seama, nereguli in gestiunea curatorului, va fi in drept fie sa instiinteze despre aceasta persoana careia I s-a ridicat curatela, fie – in cazurile in care acesta lipseste – sa actioneze direct in justitie daca este cazul, tinind seama ca, curatorul raspunde de executarea obligatiilor asumate potrivit dispozitiilor art. 1540 Codul civil sau potrivit legii penale .

ATRIBUTII PRIVIND MINORUL INTERZIS

Sunt corespunzatoare celor privind tutela minorului, deoarece tutela celui pus sub interdictie este supusa, daca nu se prevede altfel, regulilor tutelei minorului ( art. 147 Codul familiei ) .

C. OCROTIREA MINORULUI PRIN UNELE MIJLOACE DE DREPTUL FAMILIEI SI DE DREPT CIVIL

ENUMERARE . Din acestea mentionam :

nulitatea casatoriei parintilor nu produce nici un efect in privinta situatiei legale a copilului ;

regimul dobindirii treptate a capacitatii de exercitiu, adica incapacitatea de exercitiu, capacitatea de exercitiu restrinsa, capacitatea de exercitiu deplina, are ca finalitate ocrotirea minorului ;

stabilirea filiatiei fata de mama si fata de tata are la baza ocrotirea interesului minorului .

OCROTIREA MINORULUI PRIN APARAREA INTERESULUI ACESTUIA

Ocrotirea interesului minorului se afla la baza reglementarii unor institutii de dreptul familiei, cum sunt exercitarea drepturilor si indatoririlor parintesti ( art. 97 Codul familiei ), dreptul de a cere inapoierea copilului de la cel ce-l tine fara drept ( art. 103 Codul familiei ), solutionarea neintelegerilor dintre parinti si copii cu privire la exercitarea drepturilor si indatoririlor parintesti ( art. 99 Codul familiei ), incredintarea copilului minor unuia dintre parinti ori unui tert ( art. 42 si 44 Codul familiei ) .

Asadar, in ce consta notiunea interesului copilului minor ? Ca si pentru alte notiuni, Codul familiei – desi se refera la interesul copilului minor – nu-l definests, raminind ca organele chemate sa aplice dispozitiile legale respective, sa determine pentru fiecare caz in parte in ce consta acest interes . Generalizind practica acestor organe, putem constata urmatoarele :

1) legea nu determina continutul concret al notiunii interesului minorului, de aceea acest continut difera de la o situatie la alta, in raport de materia pentru care prezinta importanta ( in sensul celor aratate mai sus )

2) interesul minorului are un continut complex, fiind in functie de factori multipli care se apreciaza de catre instanta judecatoreasca ori de catre alt organ competent ; astfel, interesul minorului, cind este vorba de incredintarea copilului in cazul divortului parintilor, se determina in raport de multipli factori, printre care : posibilitatile materiale ale parintilor ; posibilitatilor de dezvoltare fizica, morala si intelectuala pe care copilul le poate gasi la unul dintre parinti; virsta copilului; comportarea parintilor fata de copil inainte de divort; legaturile de afectiune stabilite intre copil si familie; sexul copilului; starea copilului; starea sanatatii; serviciul pe care-l au parintii; moralitatea parintilor . De aceea, Tribunalul Suprem a dat o indrumare in sensul ca, in vederea incredintarii copilului minor in conformitate cu interesul sau, instanta de judecata trebuie sa culeaga din timp toate datele necesare cu privire la profesia sotilor, profilul lor social – moral, modul in care isi exercita indatoririle fata de copil, starea sanatatii lor si a copilului, posibilitatile materiale pe care le au sotii pentru asigurarea cresterii si educarii copilului, precum si orice alte date care ar putea fi de natura sa influenteze asupra solutiei ; rezulta ca daca sunt mai multi copii, instanta de judecata trebuie sa se pronunte separat pentru fiecare copil;

3) notiunea de interesal copilului include un interes superior obstesc, deoarece parintii sunt obligati sa creasca pe copil ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu insusirile lui, in conformitate cu teluri statului nostru, spre a-l face folositor colectivitatii ( art. 101 Codul familiei )

4) interesul copilului trebuie apreciat in limitele legii, ceea ce inseamna ca nu se poate nesocoti o dispozitie legala pe motiv ca asa ar cere interesul copilului;

5) pentru asigurarea respectarii interesului copilului, legea a stabilit anumite atributii organelor competente, care sunt autoritatea tutelara si instanta de judecata .

OCROTIREA MINORULUI PRIN AJUTOARE MATERIALE SI DE ALTA NATURA

Prin aceste mijloace statul sprijina familia pentru asigurarea celor mai bune conditii de crestere si educare a generatiei tinere, care reprezinta viitorul natiunii noastre .

Astfel sunt :

alocatiile de stat pentru copii si ajutoarele pentru mamele cu multi copii, precum si indemnizatia de nastere;

pensia de urmas, ce se acorda copiilor persoanelor incadrate in munca decedate ;

acordarea de catre stat a asistentei medicale si a medicamentelor necesare tuturor femeilor gravide, femeilor mame si copiilor ;

gratuitatea manualelor scolare pentru elevii invatamintului primar, gimnazial, liceal si profesional ;

prioritate la construirea sau cumpararea de locuinte proprietate personala cu sprijinul statului ;

gratuitatea invatamintului de stat ( statul organizeaza sistemul burselor de stat, precum si alte forme de ajutoare, ca, de exemplu , cazare in camine, case de copii, acordarea mesei, transport gratuit in anumite conditii, ingrijirea sanatatii,odihna in tabere, excursii ) .

CAPITOLUL III

INDRUMARI DATE DE PLEN

I Competenta de a solutiona cererea facuta de parinti pentru stabilirea modalitatii de a-si exercita dreptul de a avea legaturi personale cu minorul incredintat celuilalt parinte .

Solutionarea cererilor facute in cadrul procesului de divort sau pe cale de actiune separata cu privire la stabilirea modalitatii de exercitare a dreptului pe care il are parintele caruia nu I s-a incredintat copilul, de a pastra legaturi personale cu acesta, este de competenta instantei judecatoresti .

II. Numirea unui curator pentru minor in succesiunile si litigiile de iesire din indiviziune in care figureaza printre parinti, alaturi de minor, unul sau ambii parinti ai acestuia .

Cind la o mostenire copilul minor vine in concurs cu unul sau cu ambii parinti, trebuie sa se numeasca de catre autoritatea tutelara un curator, spre a reprezenta, respectiv asista pe minor .

Prezenta curatorului este necesara in cursul procedurii succesorale notariale, cit si in instanta judecatoreasca, in cazul in care cauza succesorala a ajuns in fata acesteia .

Numirea curatorului este necesara si in orice litigiu de iesire din indiviziune chia daca indiviziunea nu provine din succesiune, daca printre coindivizari alaturi de copilul minor, figureaza unul sau ambii parinti ai acestuia .

Daca sunt mai multi copii minori care au intre ei interese contrare, pentru fiecare se va numi un curator .

III. Calitatea procesuala a autoritatii tutelare de a cere stabilirea pensiei de intretinere pentru copiii minori . Autoritatea tutelara are calitatea procesuala de a introduce actiune pentru obligarea unuia dintre parinti la plata pensiei de intretinere pentru copilul aflat in ingrijirea celuilalt parinte, in cazul cind acesta din urma, din nestiinta, din neglijenta sau din orice alte motive, nu actioneaza el insusi . Ea va putea sa introduca actiune si impotriva celorlalte persoane care, potrivit legii, sunt obligate sa dea intretinere copilului .

CAPITOLUL – IV .

CONCLUZII.

Autoritatea tutelara este o activitate specifica, o functie noua creata in scopul ocrotirii persoanelor lipsite de capacitatea de exercitiu a drepturilor, a persoanelor cu capacitate de exercitiu restrinsa, precum si a acelor persoane care, desi au capacitate deplina de exercitiu, se gasesc in imposibilitatea de a-si exercita drepturile si apara interesele .

Activitatea aceasta se concretizeaza in supravegherea si ocrotirea tuturor minorilor, indiferent daca acestia se afla sub ocrotirea parinteasca, a tutorelui sau a oricarei institutii, precum si a tuturor persoanelor majore lipsite de capacitate de exercitiu a drepturilor . Organul de autoritate tutelara ocroteste si persoane care se bucura de capacitatea de exercitiu a drepturilor insa, care, din cauza de boala, infirmitate fizica sau din alte diferite motive, nu-si pot apara personal interesele sau nu sunt in situatia sa ia masurile necesare pentru administrarea bunurilor pe care le poseda .

Asadar organul de autoritate tutelara are sub ocrotirea sa trei categorii de persoane :

minori ;

persoane majore si minore care si-au pierdut capacitatea de exercitiu a drepturilor ca urmare a punerii lor sub interdictie ;

persoane majore care se bucura de capacitate de exercitiu a drepturilor, insa din cauza unor imprejurari prevazute de legi, nu-si pot apara interesele .

Insens generic, sarcinile organelor de autoritate tutelara constau in ocrotirea intereselor categoriilor de persoane enumerate mai sus . Atrbutiile concrete sunt stabilite in functie de forma de ocrotire respectiva . Astfel, Codul familiei, in afara de faptul ca stabileste care sunt organele chemate sa exercite atributii de autoritate tutelare, concretizeaza aceste atributii in legatura cu infierea, tutela, interdictia, curatela pe care le reglementeaza in acest cod.

Organul care exercita atributiile de autoritate tutelara are obligatia de a veghea ca drepturile si interesele celor ocrotiti sa fie aparate potrivit dispozitiilor legale; in acest scop este imputernicit prin lege sa organizeze un control permanent si sa ia masurile necesare cerute de apararea persoanelor ocrotite si a intereselor acestora .

TRASATURILE CARACTERISTICE ALE ATRIBUTIILOR AUTORITATII TUTELARE

1) Atributiile de autoritate tutelara reflecta, in primul rind, grija fata de om, fata de persoana ocrotitului sub aspect material, moral si cultural .

2) Atributiile de autoritate tutelara se concretizeaza in supravegherea si ocrotirea tuturor minorilor, indiferent daca acestia se afla sub ocrotirea parinteasca a tutorelui sau a oricarei institutii, precum si asupra tuturor persoanelor majore lipsite de capacitate de exercitiu; autoritatea tutelara ocroteste, de asemenea si interesele persoanelor care, din diferite motive, nu si le pot apara singure;

3) In exercitarea atributiilor de autoritate tutelara, comitetul executiv al consiliului local competent este obligat sa ia masurile legale din oficiu, ori de cite ori, pe orice cale, afla ca o persoana se gaseste intr-o situatie care necesita ocrotire in conditiile legii ;

4) Atributiile de autoritate tutelara au un caracter adinc democratic, acele atributii fiind exercitate de comitetul executiv, organul executiv al consiliilor locale . In cursul activitatii sale, organul de autoritate tutelara se sprijina pe un larg activ de cetateni, pe care ii antreneaza in activitatea de supraveghere si ocrotire a intereselor persoanelor care necesita protectie .

Atributiile autoritatii tutelare sunt exercitate potrivit Codului familiei de comitetele executive si nu de catre consiliile locale . Cele doua organe nu pot fi confundate . Consiliile locale sunt organe locale ale puterii de stat, in timp ce comitetele executive sunt organe executive ale consiliile locale, facind parte din categoria organelor administratiei de stat .

Consiliul local nu are dreptul sa indeplineasca el insusi, ca organ, actele de autoritate tutelara ce revin de drept comitetului executiv . Consiliile locale au insa dreptul si datoria sa controleze permanent comitetele executive asupra modului cum isi aduc la indeplinire sarcinile ce le revin din Codul familiei si sa indrume activitatea acestora pentru continua imbunatatire a muncii in acest important sector .

In baza acestui drept, consiliile locale analizeaza periodic modul cum comitetele executive isi exercita atributiile de autoritate tutelara .

Atributiile de autoritate tutelara sunt reglementate din punct de vedere juridic prin norme care fac parte din ramura dreptului familiei, dar adoptind criteriul clasificarii dupa natura lor si a organului care le exercita, acestea nu pot fi incadrate nici in categoria activitatii de exercitare a puterii de stat, nici in activitatea judecatoreasca si nici in activitatea de supraveghere a respectarii legilor infaptuita de procuratura, ci in cadrul activitatii executive.

In concluzie, atributiile de autoritate tutelara exercitate de comitetele executive ale consiliilor locale sunt atributii ce fac parte din sfera activitatii executive pe care o desfasoara obisnuit organele administratiei de stat .

Trebuie subliniat in mod deosebit ca nici un colectiv, nici o sectiune, si cu atit mai putin lucratorii din aparatul consiliilor locale, nu au dreptul sa ia hotariri sau masuri in numele organului de autoritate tutelara, drept care este exclusiv al comitetului executiv .

In toate cazurile in care, potrivit Codului familiei, organul de autoritate tutelara trebuie sa emita decizii producatoare de efecte juridice, sa ia masuri in vederea apararii intereselor minorilor sau ale altor persoane ocrotite, este competent numai comitetul executiv al consiliului local .

Sprijinul care se acorda comitetului executiv in exercitarea atributiilor de autoritate tutelara nu trebuie sa duca la vreo substituire, comitetul executiv fiind singurul organ care are calitatea de a hotari in probleme ce ii sunt date in competenta .

BIBLIOGRAFIE

1 . FILIPESCU ION P. – “ Tratat de dreptul familiei “

2 . MARIA ROTH – SZAMOSKOZI – “ Protectia copilului – Dileme, conceptii si metode “ – Cluj Napoca 1999 Editura Presa Universitara Clujana .

3 . EUGEN A. BARASCH , ION NESTOR , SAVELLY ZILBERSTEIN – “Ocrotirea parinteasca “

4 . DR. IOAN- DOREL ROMOSAN – “ Rudenia – izvor de drepturi si obligatii “ – Editura Imprimeriei de Vest R. A. – Oradea – 1999 .

5 . V. T. Gelep- doctor in drept – “ Protectia minorilor in tutela “ .

6 . Prof. Dr. Doc. TUDOR R. POPESCU , Prof. Dr. ION P. FILIPESCU – “ Dreptul familiei . Spete si solutii in practica judiciara “ .

7 . VASILE NICOLESCU , TOMA HENTEA , EMILIAN POPESCU – “ Autoritatea tutelara “ – Editura stiintifica . Bucuresti 1965 .