Atributiile Asistentului Medical de Radiologie In Explorarea Radiologica a Articulatiei Cotului

ATRIBUȚIILE ASISTENTULUI MEDICAL DE RADIOLOGIE ÎN EXPLORAREA RADIOLOGICA A ARTICULAȚIEI COTULUI

Motto:Sănătatea este darul cel mai frumos și mai bogat pe care natura știe să-l facă pentru că noi uităm prea des,în vanitatea pe care ne-o conferă cuceririle moderne ale științei,că timp de mii de ani înaintea noastră oamenii au observat și au meditat.

Michel de Montaigne și Lucas Championiere

INTRODUCERE

Păstrarea sănătății și lupta contra bolilor se înscriu printre cele mai vechi preocupări ale omului și de aceea din cele mai vechi timpuri și până în urmă cu câteva decenii , aproape toate cuceririle științifice medicale au fost utilizate în mod exclusiv pentru a folosi vindecării bolnavului .

Din momentul în care medicina a avansat și a început să se orienteze către aspectul preventiv al activităților medicale ,obiectivele prioritare ale activității sanitare sunt astăzi cele profilactice.De altfel , cuvântul sănătate , care evocă o stare atât de prețioasă fiecăruia , apare frecvent în vorbirea curentă .

Investigația scheletului apărută odată cu radiologia însă-și,a pasionat de-a lungul deceniilor numeroase generații de radiologi.

Specialitatea de radiologie,până nu de mult deficitară,a cunoscut în ultimii ani o deosebită dezvoltare,formându-se generații noi de radiologi cărora le este necesară o temeinică pregătire.

Fără o cunoaștere profundă a osteologiei cu transpunerea în echivalentul radiografic,fără o stăpânire a domeniului dintre normal și patologic și o confruntare a modificărilor elementare,este de neconceput astăzi aportul unui radiolog,de la care traumatologul,ortopedul,reumatologul,oncologul-și lista s-ar putea prelungi până la epuizarea specialităților medicinei- așteaptă o informație elocventă.

Iată de ce,în prezenta lucrare,mi-am propus ca , în lumina datelor actuale de fiziologie normală și patologică a cotului,să ofer,în primul rând celor ce îmbrățișează specialitatea de radiologie.

In ceea ce privește explorarea radiologică a articulațiilor cotului,utilizarea combinată a tuturor metodelor moderne de evaluare disponibile ,oferă avantajul de a furniza un rezultat multiplu cât mai apropiat de starea reală de sănătate a pacientului respectiv, permițând totodată adaptarea mijloacelor terapeutice în scopul îmbunătățirii acesteia.

În această lucrare am încercat găsirea unor modalități de aplicare precoce și sistematică a mijloacelor și procedurilor de explorare radiologică a articulațiilor cotului prin care să se restabilească pe deplin capacitățile funcționale diminuate sau pierdute de un bolnav .

Lucrarea ATRIBUȚIILE ASISTENTULUI MEDICAL DE RADIOLOGIE ÎN EXPLORAREA RADIOLOGICA A ARTICULATIEI COTULUI ,tratează o temă de actualitate, deoarece traumatologia aparatului locomotor și ortopedia au început să se dezvolte ca specialități de sine stătătoare,pornindu-se de la activitatea pe de o parte a chirurgilor generali și de altă parte a specialiștilor în chirurgia infantilă și ortopedie.

Frecvența patologiei traumatice este în continuă creștere:cu toate măsurile educative și preventive societatea plătește încă un tribut greu accidentelor de cele mai diferite tipuri.

În realizarea acestei lucrări predomină aducerea contribuției personale, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în care sunt implicate explorarările radiologice ale articulațiilor cotului

Lucrarea de față are un caracter unicat sub aspectul abordării metodelor de explorare radiologică a articulațiilor cotului fiind structurată în IV capitole :

CAPITOLUL I – se implică în aprofundarea studiului de anatomie în ceea ce privesc articulațiile cotului ;

CAPITOLUL II – aprofundează pe larg fundamentarea teoriei în ceea ce privește explorarea radiologică a articulațiilor cotului ;

CAPITOLUL III face o scurtă incursiune în tot ceea ce înseamnă atribuțiile asistentului medical de explorarea radiologică a articulațiilor cotului ;

CAPITOLUL IV– se implică în studiul de caz.

Bibliografia este selectivă și de actualitate , dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată în anul 2015

Motivația alegerii temei

Utilizarea combinată a tuturor metodelor moderne de explorare radiologică a articulațiilor cotului disponibile ,oferă avantajul de a furniza un rezultat multiplu cât mai apropiat de starea reală de sănătate a pacientului respectiv, permițând totodată adaptarea mijloacelor terapeutice în scopul îmbunătățirii acesteia.

Motivul acestei lucrări este :

● Studiul vizând incidența, prognosticul și evaluarea tuturor posibilităților de explorare radiologică a articulațiilor cotului ;

● Gruparea procedeelor și a mijloacelor utilizate în explorarea radiologică a articulațiilor cotului ;

● Analiza diferențelor existente între datele de referință din literatura de specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiu .

CAPITOLUL I

ANATOMIA ARTICULAȚIEI COTULUI

(articulo cubiti)

La formarea articulației cotului participă trei oase:humerusul,ulna și radiusul.Pentru acest motiv,la acest nivel se descriu trei articulații:humeroulnară,humeroradială și radioulnară proximală.

Dacă luăm în considerație faptul că pentru toate acestea există o singură capsulă și o singură sinovială ,atunci ne apare îndreptățită părerea acelor autori care descriu la nivelul cotului o singură articulație.

Fig.1.Articulația cotului (vedere anterioară)

Interliniul articular trece la un lat de deget sub plica cotului,epicondilul se găsește la 1 cm,iar epitrohleea la 2 cm deasupra interliniului articular.Epitrohleea și epicondilul humerusului se află în afara cavității articulare.

Din punct de vedere fiziologic trebuie descris însă două articulații diferite ; una în raport cu mișcările de pronație-supinație,și alta în raport cu mișcările de flexiune-extensiune.

Articulația radioulnară proximală (articulation radioulnaris proximalis) este o trohoidă,în raport cu mișcările de rotație ( pronație-supinație);pe când celelalte două,humeroulnară și o trochleartroză,și humeroradială o elipsoidă,care sunt în raport cu mișcările de flexiune-extensiune ale antebrațului pe braț.Deoarece considerentele fiziologice ( funcționalitatea ) au prevalat asupra celor anatomice, s-a convenit de către majoritatea autorilor, ca în articulația cotului să se recunoască de fapt două articulații:

Fig.2.Articulația cotului ( vedere din față)

●Articulația humerusului cu oasele antebrațului (humeroantebrahială);

●Articulația dintre extremitățile proximale ale radiusului și ulnei (radioulnară proximală).

Fig.3.Paleta humerală (vedere din spate)

După cum vedem,pentru mișcarea de flexiune- extensiune articulația humeroulnară este hotărâtoare.

Articulația humeroidală este astfel conformată încât urmează mișcările articulației humeroidale.

Suprafețele articulare. Sunt reprezentate de partea humerusului prin fața articulară a epifizei,iar de partea oaselor antebrațului prin fețele articulare ale epifizelor proximale ale ulnei și radiusului .Suprafața humerală este compusă din :trohlee, capitulul humerusului și șanțul intermediar.Epifiza proximală a ulnei prezintă incizura trohleară, iar epifiza proximală a radiusului ,foseta capului radial.

Fig.4.Articulația humerocubitală ( vedere posterioară)

Mijloacele de unire .Sunt reprezentate printr-o capsulă întărită de ligament.

Capsula articulară este constituiră din două straturi:unul extern fibros și altul intern,sinovial.Membrana fibroasă prezintă o inserție humerală și alta antebrahială.

Fig.5.Dispunerea capsule la nivelul articulației cotului

Inserția humerală se face de-a lungul unei linii ce trece înainte,deasupra fosei coronoide și a celei radiale;înapoi ,la periferia fosei olecraniene.

Fig.6.Articulația cotului ( vedere lateral dreaptă)

Lateral și medial ea coboară pe partea inferioară și a celui medial.Cei doi epicondili rămân astfel liberi pentru inserții muscular.Inserția antebrahială se face după cum urmează:pe radius,împrejurul colului,la 5-6 mm sub capul radial,iar pe ulnă, pe ambele margini ale incizurii trohleare,pe incizura radial,pe olecran și pe procesul coronoidian.

Vârfurile olecranului și procesului coronoidian se găsesc în interiorul capsule.Inserția capsule ne ajută să înțelegem de fracturile sau smulgerile epifizelor respective vor evita.

Ligamentul colateral ulnar se desprinde de pe epicondilul medial și radiază spre fața medial a epifizei proximale a ulnei (marginea incizurii trohleare).Este un ligament puternic,de formă triunghiulară căruia i se pot descrie două fascicule:humerocoronoidian și humeroolecranian.

Liagementul colateral radial pornește de pe fața anteroinferioară a epicondilului lateral și se împarte în două fascicule divergente.Acestea trec unul înaintea ,celălalt înapoia capului radial și se fixează fiecare la extremitatea respectivă a incizurii radiale a ulnei.Ele sunt strâns legate cu fibrele ligamentului inelar al radiusului.Ligamentul colateral ulnar și radial sunt foarte rezistente.Astfel se explică de ce prin intermediul lor se pot produce smulgeri ale epicondililor.

Fig.7.Articulația cotului ( vedere medială )

Sinoviala .Stratul sinovial al capsule tapetează fața profundă a capsule.Stratul fibros sinovial al capsule tapetează fața profundă a capsule.Stratul fibros se termină la oarecare distanță de cartilajul articular.Stratul sinovial se reflectă la nivelul inserției stratului fibros acoperind întreaga suprafață osoasă dintre inserția acestuia și cartilaj.Datorită acestei dispoziții,stra tul sinovial tapetează fața anterioară a fostei coronoidiene și a celei radiale ,formând un fund de sac bilobat anterior.

Pa faza posterioară,ea tapetează o fosă olecraniană,formând fundul de sac posterior ( subtricipital).Pe acest fund de sac posterior se inseră câteva fibre musculare din triceps.Aceste fibre îl trag în sus în timpul extensiunii brațului .De aceea ,ele sunt considerate ca fascicule tensoare ale stratului sinovial,similar cu cele ce se întâlnesc la articulația genunchiului.Cunoașterea dispoziției fundului de sac posterior prezintă importanță clinic.Prelungirile lui se găsesc între triceps și cei doi epicondilii.Când el este plin cu lichid ,ca în unele leziuni inflamatorii ,prelungirile sale pot fi observate pe laturile olecranului .

Datorită situației sale superficial,el poate fi deschis pentru drenarea colecțiilor din cavitatea articulară.Stratul sinovial al capsule formează,de asemenea,un fund de sac împrejurul colului radial,numit fund de sac periradial.

Raporturi.Fața anterioară a articulației constituie planul profund al regiunii plicii cotului.Fața posterioară face parte din regiunea olecraniană.

Cartilajele de conjugare ale extremității inferioare a humerusului și cele superioare ale radiusului și ulnei se găsesc în raporturi immediate cu sinoviala.Așa se explică de ce în cazurile de osteomielită (inflamație purulentă a osului) infecția,după ce a perforat cartilajul de conjugare,ajunge la epifiză invadând articulația.

Mișcările .În articulația cotului,partea ei humeroantebrahială,articulație uniaxială,sunt posibile două mișcări:

de flexiune (apropierea antebrațului de braț);

extensiune (în sens invers).

Axul articular este transversal și el trece prin mijlocul trohleei și al capitalului humeral.

Deoarece acet ax nu este perfect transversal,ci orientat din afară înăuntru,dinainte înapoi și de sus în jos,în ambele mișcări brațul și antebrațul nu se vor comporta unul față de altul ca ramurile unui compas.Astfel,în mișcarea de flexiune,antebrațul ajunge puțin medial față de braț,iar când acesta este dus în extensiune,cele două segmente formează un unghi deschis în afară.La aceasta contribuie și traiectul spiroid al gâtului trohleei.Întreflexiunea maximă și el de conjugare,ajunge la epifiză invadând articulația.

Mișcările .În articulația cotului,partea ei humeroantebrahială,articulație uniaxială,sunt posibile două mișcări:

de flexiune (apropierea antebrațului de braț);

extensiune (în sens invers).

Axul articular este transversal și el trece prin mijlocul trohleei și al capitalului humeral.

Deoarece acet ax nu este perfect transversal,ci orientat din afară înăuntru,dinainte înapoi și de sus în jos,în ambele mișcări brațul și antebrațul nu se vor comporta unul față de altul ca ramurile unui compas.Astfel,în mișcarea de flexiune,antebrațul ajunge puțin medial față de braț,iar când acesta este dus în extensiune,cele două segmente formează un unghi deschis în afară.La aceasta contribuie și traiectul spiroid al gâtului trohleei.Întreflexiunea maximă și extensiunea maximă mișcarea atinge o valoare de 1400.Limitarea flexiunii este făcută de întinderea părții posterioare a capsule și de mușchiul triceps.La aceasta mai contribuie interpunerea părților moi între braț și antebraț precum și pătrunderea procesului coronoid în fosa coronoidă.

În extensiune,olecranul ajunge în fundul fosei olecraniene,iar porțiunea anterioară a capsule și mușchii anteriori vor fi întinși la maximum.

Elna este osul care participă obligatoriu la mișcările de flexiune-extensiune ale antebrațului,iar radiusul urmează ulna.În articulația cotului se mai produc și foarte reduse mișcări de înclinație marginal.Articulația humeroidală participă și la mișcările de pronație și supinație.Oasele antebrațului radiusului și ulna,sunt unite între ele la nivelul epifizelor proximale și distal prin două articulați trohoide,iar la nivelul diafizelor,printr-o sindesmoză.Articulațiile sunt numite radioulnare . Ele alcătuiesc o unitate funcțională legată de mișcarea de pronație și supinație .

I.1.Articulația radioulnară proximală

(articulation radioulnaris proximalis)

Face parte din grupul trohoidelor.

Suprafețele articulare.Ulna prezintă pentru articulație incizura radial care este un segment de cilindru gol,iar radiusul prezintă jumătatea medial a circumferinței capului,care reprezintă un segment de cilindru plin.Ambele suprafețe sunt acoperite de cartilaj hialin.Între aceste suprafețe articulare există o mare disproporție;suprafața ulnară reprezintă un sfert din circumferința radial.De aceea ea este completată de ligamentul inelar.

Mijloacele de unire.Deoarece această articulație este integrată anatomic în articulația cotului, capsula articulară va fi format în partea laterală de capsula articulației cotului,întărită de ligamentul collateral radial.

Ligamentul inelar constituie principalul mijloc de unire a oaselor.El pleacă de la extramitatea anterioară a incizurii radiale, înconjură capul radial și se fixează la extremitatea posterioară a acesteia.De fapt,ligamentul inelar este foarte puțin vizibil prin suprafața lui exterioară.El acoperit în cea mai mare parte de aparatul fibros de pe partea lateral a articulației,denumit ligamentul collateral radial al cotului.Adevărutul ligament inelar este constituit numai din fibrele circulare profunde ale ligamentului collateral radial care înconjură capul radial.

În afara ligamentului inelar,radiusului este unit cu ulna și prin ligamentul pătrat ,care este o lamă fibroasă de formă patrulateră ,întinsă orizontal de la marginea inferioară a incizurii radiale,la fața medial a colului radial.Acest ligament este relaxat atunci când antebrațul se află în poziție intermediară;dimpotrivă,întins, când antebrațul este dus în pronație sau supinație.

Sinoviala este o dependență a sinovialei cotului .

I.2.Articulațiile radioulnară distală

(articulation radioulnaris distalis)

Face parte,de asemenea,din grupul trohoidelor.

Suprafețele articulare.Ulna reprezintă două fețișoare articulare situate pe cap:

●una lateral pe periferia capului,reprezentând o jumătate de cilindru;

●alta inferioară,situată pe partea inferioară a extremității.

Considerate împreună,cele două fețișoare constituie un unghi diedru.Ele sunt acoperite de cartilaj hialin.Fețișoarele articulare pătrund și se articulează cu o cavitate format din incizura ulnară a radiusului și un fibrocartilaj de formă triunghiulară numit discul articular.Aceasta se fixează prin vârful său pe scobitura ce separă procesul stiloid de capul ulnei Prin baza sa,se prinde pe marginea inferioară a incizurii ulnare a radiusului .Prin fața lui superioară vine în raport cu ulna,iar prin cea inferioară ,cu piramidalul.Marginea anterioară și posterioară aderă de capsula articulară.

Mijloace de unire.

Capsula articulară .Aceasta se inseră în sus pe marginile superioare ale fețișoarelor articulare radiale și ulnare ,iar în jos pe discul articular,unde se confundă cu capsula articulației radiocarpiene.Capsula este întărită de fibre ce formează așa numitele ligament radioulnare anterior și posterior.

Discul articular a fost descries anterior.Acest ligament îndeplinește un triplu rol:

●completează suprafețele articulare;

●le menține în contact;

●limitează mișcările de pronație și supinație.

Sinoviala.Stratul sinovial al capsule depășește suprafețele articulare.El trimite o prelungire în sus către spațiul interosos.Uneori comunică cu sinoviala articulației radiocarpiene printr-un orificiu situate în discul articular.

Fig.7.Articulațiile radioulnare distal și proximale

Membrane interosoasă este o formațiune fibroasă ce umple spațiul delimitat de cele două diafize ale oaselor antebrațului.Ea se inseră pe marginile interosoase ale acestor oase.În jos coboară până la articulația radioulnară distal,iar în sus se termină la câțiva centimetri sub tuberozitatea radial.Spațiul rămas liber este ocupat de o altă formațiune fibroasă numită coarda oblică.Membrane interosoasă prezintă un număr de orificii pentru ramurile vasculare care trec din regiunea anterioară în cea posterioară.Rolul acestei membrane este acela de a transmite forțele de la extremitatea voluminoasă proximală a ulnei către extremitatea voluminoasă distal a radiusului .

Coarda oblică este un fascicule fibros cu direcția oblică.El se inseră în sus pe baza procesului coronoid al ulnei,iar în jos,pe fața anterioară a radiusului,imediat sub tuberozitatea radială.

Mișcările în articulațiile radioulnare. Pentru înțelegerea acestor mișcări este necesar să ne referim la conformația suprafețelor articulare care participă la formarea unei articulații care face parte din grupul trohoidelor.În principiu ,într-o asemenea articulație este posibilă o singură mișcare:rotația.Această mișcare la nivelul antebrațului devine pronație sau supinație.Tratarea biomecanicii articulațiilor radioulnare implică definirea corectă a celor două sensuri ale rotației:pronație-supinație,atât în poziție de repaus cât și în poziția orizontală a antebrațului .

Mișcările de pronație-supinație sunt absolute necesare în vederea efectuării actului prehensiunii .Când antebrațul se află în poziție de repaus ,adică lăsat liber pe lângă corp cu policele orientat înainte și cu fața palmară medial spre corp,se consider că : pronația este mișcarea prin care fața palmară devine posterioară,iar policele medial. Supinația este mișcarea inversă,prin care fața palmară privește înainte și policele lateral.Când însă antebrațul este întins orizontal pe pronație ,fața palmară privește în jos.În supinație ,palma privește în sus.

În poziția de repaus a antebrațului,în cursul mișcării de pronație,extremitatea proximală a radiusului se rotește pe loc,în timp ce extremitatea distal execută o mișcare de rotație combinată cu deplasare ( translație).

Mișcările de pronație și supinație pure se produc în mod excepțional în activitatea obișnuită.În acest fel de mișcări ulna este imobilă și singurul os ce se mișcă este radiusul.Ele se petrec împrejurul axului diagonal al antebrațului .Mișcările obișnuite de pronație și supinație nu se produc numai la nivelul celor două articulații radioulnare,ci sunt însoțite de mișcări ale membrului în articulația scapulohumerală.

Limitarea mișcărilor de pronație-supinație se face de către formațiunile ligamentare și mușchii periarticulari.Astfel,supinația va fi limitată prin:

●întinderea ligamentului pătrat;●întinderea coardei oblice;

●interpunerea mușchilor extensori între cele două oase;

●întâlnirea procesului stiloid al ulnei cu partea posterioară a incizurii ulnare a radiusului;

●întinderea mușchilor periradiali peste o anumită limită;

●interpunerea mușchilor flexori profunzi între oase.

Vascularizația provine din rețeaua cotului.

Inervația este realizată ,în special,din ramurile nervului median și nervului ulnar.

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

Simptomatologie

Simtome subiective.Simptomul principal este durerea de tip mecanic ,care se intensifică prin mișcare și prin oboseală articulară și se calmează prin repaus;

●durerea nocturnă este foarte rar întâlnită la artrozici;

●durerea este resimțită însă la punerea în mișcare a articulației cotului,dar în timp scurt (câteva minute) diminuată și chiar dispare;

●durerea se intensifică adesea cu prilejul schimbărilor meteorologice.

Durerea din artroze diferă mult de cea din artrite,care se intensifică și se însoțește de o redoare matinală și de lungă durată (uneori câteva ore).Durerile se manifestă în articulațiile membrelor cu accentuare la efort și se calmare în repaus.

Redoarea la nivelul articulațiilor cotului poate apare dimineața sau după o perioadă de inactivitate și în general ,durează mai puțin de 20 minute.

Spre deosebire de femei,la bărbați artroza apare mai târziu,mai benign,cu modificări morfo-fuincționale și statice mai mici, cu o frecvență și progresivitate mai reduse.Debutul clinic este esențialmente cronic,cu dureri și uneori deformări care duc la impotență funcțională.

Un alt simptom frecvent este limitarea funcției articulare,care poate duce la o impotență și care este determinată de contracturi musculare reflexe și de modificările (uneori importante) ale extremităților osoase;în artrozele cotului nu se realizează niciodată anchiloze ,care constituie apanajul artritelor (poliartrita reumatoidă ,artritele infecțioase).

Semene obiective.La examenul obiectiv se constată :

●existența crepitațiilor fine și mai târziu a cracmentelor de mobilizarea activă sau pasivă a articulației cotului ;

●cracmentele sunt datorate neregularităților suprafețelor articulare care vin în contact și calității necorespunzătoare a cartilajului,care nu asigură alunecarea suprafețelor articulare.

Deformarea și mărirea de volum a articulației cotului sunt determinate de proliferările osteocartilaginoase exuberante și de asocierea unei hidartroze,datorită iritației sinoviale,chiar în prezența unui revărsat sinovial (și cu atât mai mult în lipsa acestuia).

Nu se constată semne de inflamație caracteristice artritelor:

căldură, roșeață

tumefacție ,exsudație

În afara durerilor,bolnavii se plâng și de faptul că amplitudinea mișcărilor articulațiilor de la nivelul cotului sunt afectate;

Diagnosticul pozitiv

Diagnosticul pozitiv și diferențial se elaborează pe baza :

●examenului clinic -durere de tip mecanic ,impotență funcțională moderată ,(de la caz la caz) ,cracmente la mobilizarea articulației cotului,deformări articulare ,lipsa simptomelor generale;

●examenului radiograpfic –pensarea spațiului articular;

● examenului de laborator –lipsa sindromului biologic de inflamație.

Diagnosticul diferențial se face cu artritele (în special cu poliartrita reumatoidă),în care durerea este de tip inflamator (cu intensificare nocturnă);se poate observa evoluția spre anchiloză.Se constată prezența simptomelor generale (febră,astenie,anorexie,pierdere în greutate),sindromul biologic de inflamație fiind,de asemenea,prezent.

Aspect paraclinice

Examene de laborator.Testele biologice de inflamație sunt întotdeauna negative:

●V.S.H,fibrinogenul,numărul de leucocite și formula leucocitară,electroforeza sunt normale;

●titrul ASLO este normal;

●testul Waaler-Rose și testul fixării latexului sunt negative;

●anticorpii antinucleari lipsesc;

●testele de studiu al metabolismului fosfocalcic sunt normale.

Lichidul sinovial,extras din articulațiile în care există un revărsat (hidartroza),are caracterele unui transsudat:este un lichid clar,vâscos ,sărac în celule (nu depășește cifra de 1 500-2000/ mm3) cu predominanța mononucleare;adesea conține fibre de cartilaj).

Biologic se mai poate evidenția frecvența semnelor dismetabolice,în opoziție cu lipsa celor inflamatoare.

Examenul radiologic

Radiologic,articulațiile pot fi studiate numai prin intermediul extremităților osoase care le compun,întrucât celelalte elemente constituitive articulare sunt transparente la razele X și deci fără imagine radiologică.

Spațiul clar,existent între componentele osoase,spațiul articular sau interlinia articulară apare radiograpfic ca o zonă de intensitate redusă,omogenă,cu dimensiuni sensibil egale pe toată întinderea sa situată între segmentele osoase articulare.

Cel mai precoce semn radiologic este pensarea spațiului articular (determinat de subțierea cartilajului).Se adaugă cu timpul .

Trebuie subliniat pe de o parte faptul că în cazurile incipiente aspectul radiologic este normal,dar pe de altă parte modificările tipice nu sunt suficiente pentru diagnostic.

Semiologia radiologică a articulațiilor.Baze fiziopatologice.Articulația este constituită din elemente tisulare de origine mezenchimală, însă deosebit diferențiate și cu însușiri fizico-chimice,care creează numai pentru unele din ele condițiile unei reprezentări radiologice pozitive.

Modificările elementare ale imaginii radiologice articulare sunt condiționate,astfel,de un ansamblu de modificări elementare ațe țesuturilor care intră în structura articulațiilor și vecinătății lor,analizabile radiologic,fie direct,fie indirect.

După mecanismul fiziopatologic care tulbură funcția și viața unei articulații,ansamblul acestor modificări realizează aspecte tipice,care alcătuiesc semiologia radiologică a articulațiilor.

Artroza cotului.De obicei este secundară traumatismelor,din care cauză se întâlnește la lucrătorii care mânuiesc aparate pneumatic.Aceste artroze sunt de cele mai multe ori bilateral,însoțite de atingeri ale articulației umărului și pumnului . Modificările atrozice pot surveni și după traumatisme mari ale cotului care duc la fracture intraarticulare ,luxații ,etc.

Semnele radiologice,în cazul artrozelor cotului,preced instalarea semnelor clinice.

Ele nu se deosebesc cu nimic de semnele radiologice din alte artroze.Întâlnim și aici modificări ale interliniei articulare și modificări de structură osoasă.

Diminuarea interliniei articulare poate fi completă sau incompletă și ea traduce uzura mai mult sau mai puțin accentuată a cartilajelor articulare.Producțiile osoase marginale evidențiate pe radiografia de profil pot avea localizări diferite:

în prelungirea ciocului olecranului ;

pe apofiza coronoidă

Pe marginea lateral a marii cavități sigmoidiene

Pe marginea inferointernă a capului radial.

Adeseori se pot observa corpi osoși sau grupați în fundurile de sac articulare.de asemenea,pot apărea osificări ale ligamentelor laterale sau osificări în brahialul anterior sau în tendonul bicipital.

Procedee și tehnici de explorare .Pentru explorarea cotului , examenul radiologic dispune de mijloace multiple.

Orice explorare radiologică trebuie să fie precedată și însoțită de un riguros examen clinic,local ,regional,de examene biologice privind numărătoarea și formula sanguină,sedimentarea globulară,fosfatema ,calcemia.Radiografia constituie principalul mijloc de explorare radiologică a articulației cotului.

O radiografie bine executată,în incidențe diferite corect interpretată, contribuie esențial la elucidarea problemelor de diagnostic pozitiv și diferențial.

Toate celelalte procedee tehnice de explorare aduc numai elemente suplimentare,elemente care verifică datele evidențiate de radiografie,pe care aceste procedee nu o pot înlocui ,ci numai o completează.

Tehnicile mai moderne de exploare,rezultat al achizițiilor și perfecționării aparaturii ,aduc,de asemenea,date importante în stadiile timpurii ale modificărilor substratului anatomic.

Spre deosebire de examenul radiografic,care evidențiează leziuni elementare cunoscute ,tehnicile radiologice complementare,de achiziție mai recent,pot oferi elemente în plus prin recunoașterea mai devreme a leziunilor sau prin evidențierea unor elemente ale substratului anatomic,care nu apar totdeauna pe radiografie.

Explorările moderne nu adaugă însă semene noi pe lista celor cunoscute din radiologia clasică,ci ajută numai la îmogățirea cu eventuale elemente noi , sau la evidențierea lor mai timpuri.

Așa,de exemplu radiografia mărită poate arăta uneori detalii importante,cum sunt discontinuitatea conturului la nivelul unei formațiuni transparente,o rărire sau ăntrerupere a trabeculației într-o zonă de țesut spongios,pe care ochiul le poate scăpa la examenul obișnuit.

Radiografia mărită aduce elemente utile și crește șansele unei interpretări corespunzătoare în formele incipiente ale unor afecțiuni.

●Arteriografia furnizează ivaloroase atât pentru diagnosticul diferențial,cât și pentru diagnosticul pozitiv prin precizarea tipului de vascularizație la nivelul unei zoe patologice.

Corelarea modificărilor elementare observate la examenul radiographic,cu aspectul vascularizației aceleiași zone,dă posibilittea radiologului să ajungă la concluzii concrete.

Corelarea datelor radiografice cu cele furnizate de arterigrafie ne ajută totodată să interpretăm corect întinderea leziunii în părțile moi și raporturile tumorii cu marile trunchiuri vasculare,ceea ce este foarte important în cazul în care atitudinea terapeutică impune o inervație chirurgicală.

●Scintigrafia reprezintă un examen complementar necesar în multe afecțiuni ale scheletelui.În aprecierea datelor scintigrafiei se pleacă de la faptul cunoscut că modificările macrostructurii osului,appreciate pe radiografie,sunt rezultatul modificărilor locale sau generale ale metabolismului.

Asupra acestei funcții metabolice,putem obține informații importante prin examinarea cu radioizotopi (Ca45,Ca47,Sr,F,etc).Cum modificările radiografice ale scheletului apar adesea târziu,uneori,după săptămâni sau luni de la apariția primelor simptome clinice,utilizarea scintigrafiei în practica curentă poate ajuta concluziile radiologului,întrucât adduce preizări privind întinderea unei tumori primare sau existența unor metastaze la nivelul scheletului.

●Termografia,procedeu de achiziție foarte recent,lărgește domeniul radiografiei clinice către radiațiile cu lungimi mari de undă (10- 4 cm) în domeniul razelor infraroșii.

Razele infraroșii,invizibile,emise spontan de pacient,sunt transformate electrice,iaracestea în informație vizibilă,culoarea alb corespunzând regiunilor celor mai calde,iar negrul celor mai reci.

Astfel , căldura produsă de procesele vitale din organism și transmisă la suprafața cutanată este înregistrată și folosită ca element util diagnosticului.

Utilizarea termografiei este indicată în completarea examenului radiographic,în special pentru a determina întinderea locală a tumorilor primare,recidivelor locale și metastazelor.

Termografia poate furniza uneori informații care nu sunt detectabile imediat cu ajutorul metodelor convenționale de diagnostic.Aplicarea acestui procedeu nu este însă de uz current,datorită aparaturii costisitoare pe care o necesită.

Cotul,de față.Bolnavul în poziție șezândă,lîngă masa de examen,are membrul superior în extensie pe masă;oilecranul se sprijină pe central casetei;antebrațul este în supinație,fața palmară a mâinii privește în sus;pentru a ușura această poziție,bolnavul înclină ușor trunchiul de partea de radiograf.

Raza central,orientată perpendicular pe mijlocul casetei, ajunge în central interliniei articulare .

Când extensia cotului nu este posibilă,în caz de anchiloze, membrul superior,în flexie,se sprijină cu olecranul pe mijlocul filmului.

Filmul (13 /18 cm),învelit în hîrtie neagră,se curbează și se anulează pe cot,fixat cu saci de nisip.Raza central perpendicular pe film,cade vertical,în unghiul format de braț și antebraț.

Cotul ,de profil.Bolnavul pe scaun,lângă masa de examen;epitrochleea pe mijlocul casetei,pe un support ,cu brațul,antebrațul și mâna la înălțimea umărului;antebrațul se sprijină pe masă cu partea sa cubitală,policele este orientat în sus;cotul se așază pe casetă așa fel încât antebrațul flectat pe braț 900 se sprijină cu marginea cubitală pe masa de examen;epitrochleea pe mijlocul casetei.

Raza central,orientată perpendicular pe casetă,intră prin mijlocul interliniei radio-humerale .

Extremitatea superioară a cubitusului prezintă:

●o proeminență vertical,olecranul,care continuând diafiza formează extremitatea superioară a osului;

●;olecranul prezintă o bază de implantare și un vârf sau ciocul,care se angajează,în extensie,în fosa olecraniană;

●o prelungire orizontală de formă oarecum triunghiulară ,situată înaintea olecranului ,numită apofiza coronoidă;aceasta dă inserție tendonului mușchiului brachial anterior ;

●marea cavitate sigmoidiană,în realitate o suprafață articulară semilunară,care se articulează cu trochleea humerală; fiind situată între cele două prelungiri amintite,la alcătuirea ei participă fața anterioară a olecranului și extremitatea superioară a apofizei coronoide ;

●mica cavitate sigmoidiană este o suprafață mică situată pe partea externă a apofizei coronoide; se articulează cu capul radiusului.

Extremitatea proximală a radiusului prezintă:

●capul radial,al cărui contur se articulează cu mica cavitate sigmoidă a cubitusului; fața superioară a capului radial este concavă;această mică depresiune cunoscută sub numele de foseta capului radial sau cupa radial,este o mică cavitate glenoidă,ce se articulează cu condilul radial al humerusului;

●gâtul sau colul radiusului,porțiunea îngustă,situată între corpul și capul radiusului;

●tuberozitatea bicipitală a radiusului este o proeminență ovoidă situată la baza gâtului radial,pe concursul medial al osului;aici se inseră tendonul mușchiului biceps.

În spațiul articular dintre humerus și cubitus se proiectează,pe radiografia de față,olecranul;la nivelul cupei radiale acest spațiu își păstrează individualitatea,el corespunzând cartilajului artricular.

Extremitatea superioară a cubitusului și a radiusului se dezvoltă fiecare prin câte un punct de osificare,unul pentru olecran,care apare la 11-12 ani și altul pentru capul radial,vizibil între 4 și 6 ani.

Epifiza superioară a cubitusului și epifiza superioară a radiusului se sudează cu diafiza între 16 și 18 ani.

Pe raddiografia de profil imaginea condilului radial are aspect circular, conturul său mărge parallel cu conturul cupei radiale.

Distingem bine,de asemenea,peretele dintre fosa olecranului și fosa coronariană,epitrochleea,marginea medial a trohleei,olecranul,apofiza coronoidă și capul radiusului .

Modificări radiologice elementare .Este bine cunoscut că în patologia articulară ,modificările radiologice sunt în mod frecvent cele mai bogate,cele mai caracteristice și uneori singurele informații la îndemâna clinicianului pentru precizarea diagnosticului.

Examenul radiologic constituie din această cauză,aproape întotdeauna,prima și cea mai important etapă în explorarea articulației cotului având totodată și rolul de a urmări și a controla efectul tratamentului aplicat.

În cazul în care,explorarea radiologică singură nu poate elucida natura afecțiunii pe care o evidențiază,ea poate să orienteze direcția cercetărilor biologice,în vederea stabilirii diagnosticului.

Pentru a corespunde acestor exigențe,examenul radiologic necesită însă o tehnică ireproșabilă,completată cu un studio analitic riguros,atent și minuțios al leziunilor evidențiate radiografic .

Aspectele radiografice ale acestor leziuni corespund întotdeauna mecanismului intim care le-a produs.

Se știe că,ori de câte ori un proces patologic interesează țesutul osos,aspectul macrostructurii normale a scheletului se modifică.

Aceste modificări,care reprezintă consecința unei tulburări în fiziologia normal ,sunt rezultatul ruperii echilibrului dintre procesul de osteogeneză și cel obișnuit de resorbție,întrucât orice element pathologic cu sediul în os are răsunet asupra unuia dintre aceste două procese.

Modificările radiologice elementare,care traduc sub diverse forme existența procesului pathologic,sunt reduse numeric,deoarece posibilitățile de exprimare ale țesutului osos sunt limitate la câteva asspecte.

Aceste leziuni pot fi identificate,cu ușurință,mai ales dacă între producerea proceselor patologice și depistarea lor a trecut o perioadă suficientă de timp necesară pentru ca leziunea să atingă anumite dimensiuni,care să permit ochiului să o poată decela radiografic.numai după o perioadă de evoluție minimă,în care leziunile patologice ating anumite dimensiuni,putem evidenția și interpreta radiologic modificările substratului anatomic. În artropatia siringomielică modificările osoase distructive sunt mai accentuate decât în tabes și afectează cotul.La cot,artropatia siringomielică ia forma hipertrofică.

Alte investigații paraclinice

● Artroscopia poate evidenția leziunile cartilaginoase caracteristice, prezența corpilor liberi intraarticulari ●Termometria cutanată indică o creștere a temperaturii locale,mai evidentă în perioadele de revărsat articular.

●Scintigrafia pune în evidență o fixare mai accentuată a substanței radioactive la nivelul leziunilor artrozice, comparativ cu partea sănătoasă , datorată hiperemiei caracteristice .

Evoluție și prognostic.Artrozele au o evoluție lentă,cu accentuarea leziunilor de uzură cu perioade de intensificare a durerilor și a impotenței funcționale,alterând cu perioade lungi de acalmie,remisiunile fiind spontane sau terapeutice.Se subliniează caracterul meteorotrop al durerilor.

Prognosticul artrozelor este favorabil,ele neducând niciodată la anchiloze sau la compromiterea articulației cotului .Prognosticul poate fi influențat și de anumiți factori; bilateralitaea crește progresia boli, afectarea artrozică multiplă (poliartroza) crește rata de deteriorare a articulației.

Tratamentul complex încearcă să cuprindă toate aceste aspecte și își propune două scopuri:

● Să reducă durerea și jena funcțională printr-un tratament simptomatic;

●să împiedice și să oprească evoluția leziunilor biochimice și histologice ,printr-un tratament etiopatogenic.

Așadar tratamentul își propune să lupte atât împotriva durerii,a impotenței funcționale și a contracturii musculare,cât și împotriva deformărilor și a agravării degenerescenței articulare.Pentru realizarea acestor obiective este necesară colaborarea bolnavilor și o activitate în echipă a reumatologului.

Asigurarea bolnavului că boala sa nu este gravă și că nu va evolua către anchiloză este necesară,ea ducând și la o mai bună cooperare.

Repausul articular se impune,deoarece o activitate obișnuită reprezintă o solicitare prea mare pentru o articulație cu modificări degenerative ,solicitare care duce la accelerarea leziunilor.Faptul că bolnavul are impresia că după primele mișcări durerea dispare și impotența funcțională se diminuă,îl determină să facă exerciții fizice obositoare.Este necesar să I se explice că solicitarea unei articulații bolnave îi accentuează fenomenele de uzură.

CAPITOLUL III

PARTEA SPECIALĂ A INTERVENȚIILOR NURSING

Tratamentul etiologic al afecțiunilor aparatului locomotor fiind îngrădit,îngrijirea lor corectă are o importanță deosebită.În majoritatea cazurilor este vorba de afecțiuni cronice,de lungă durată,adesea irecuperabile,bolnavii fiind imobilizați durabil la pat.

În numeroase cazuri articulațiile cotului se deformează și eventual se și anchilozează, din care motiv bolnavii necesită o deservire totală,inclusiv toaleta zilnică și alimentația ,unii nefiind capabili de nici o mișcare.

În fazele acute ale bolii,bolnavii pot prezenta stări delirante cu iluzii și halucinații până la încercări de sinucidere.În stările cronice unii bolnavii sunt nerăbdătorii,irascibili ,alții manifestă o instabilitate afectivă,hiperemotivitate,anxietate,epuizare rapidă cu deficit de atenție și somn superficial.

Îngrijirea bolnavului este o muncă de mare răspundere care reclamă cunoștințe profesionale temeinice și calități morale deosebite deoarece îngrijirea acestuia reprezintă o mare răspundere față de viața și sănătatea bolnavului ,față de colectivitate și de aceea asistenta medicală este un cadru specializat în munca medico sanitară , situată pe cea mai înaltă treaptă a cadrelor medii sanitare .

Nursingul îngrijirii bolnavului trebuie să se ocupe cu problemele optime de spitalizare și cu umanizarea spitalului .

Simțul etic al asistentei medicale îmbinat cu cunoștințele ei de specialitate asupra funcționalității instituțiilor curativ-profilactice și asupra regimului curativ de protecție , poate contribui mult la realizarea unor condiții de mediu cât mai prielnice vindecării bolnavilor .

Nursingul îngrijirii bolnavului este disciplina de bază a tuturor asistentelor medicale care lucrează la patul bolnavului .

Nursingul îngrijirii bolnavului cuprinde toate verigile de muncă ale asistentei medicale :

Primirea bolnavului în spital

Îngrijirile generale acordate acestuia

Asistența la examinarea bolnavului și supravegherea lui

Alimentația ,recoltările de produse biologice și patologice,

Examinările urgente de laborator,

Tehnica testelor cutanate ,

Pregătirea bolnavului pentru examinările complementare radiologice ,

Tehnica tratamentului fizic și medicamentos

Crearea condițiilor optime de spitalizare

III.1.Procesul nursing

Procesul de îngrijire reprezintă un set de acțiuni prin care se îndeplinesc îngrijiri de nursing de care pacientul cu are nevoie. Procesul nursing se bazează pe:

În cazul pacienților cu afecțiuni la articulațiile cotului asistenta medicală trebuie să își concentreze atenția asupra fiecărui pacient de care răspunde, să cunoască pacientul, să știe, să asculte, să utilizeze puținele informații primite sau culese în interesul și pentru recuperarea acestuia.

Rolul nursei nu se rezumă doar la acordarea îngrijirilor curative și obișnuite ci și la educația sanitară a pacientului, pentru a preveni apariția complicațiilor sau a agravării afecțiunii deja existente, prin descoperirea și raportarea la timp medicului curant, a eventualelor probleme.

Ca asistentă medicală ,trebuie să respecte indicațiile medicului în aplicarea unui tratament corespunzător oferind toate indicațiile necesare în vederea continuării tratamentului din momentul în care pacienții cu afecțiuni la articulațiile cotului vor părăsi spitalul.Principalele îndatoriri în calitate de nursă în perioada spitalizării a unui pacient cu afecțiuni la articulațiile cotului constu în:

menținerea curățeniei la nivelul salonului, a mobilierului și componentelor existente, pregătirea patului, dezinfecția;

igiena bolnavului;

dezinfectarea obiectelor și materialelor utilizate în activitatea de îngrijire;

observarea și supravegherea funcțiilor vitale și vegetative (respirație, puls, etc),

asigurarea securității bolnavului;

satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale;

stabilirea obiectivelor de îngrijire;

planificarea și organizarea intervențiilor nursing în funcție de priorități.

În acordarea îngrijirii trebuie să se țină cont de resursele pacientului în vederea recâștigării independenței, conform obiectivelor fixate, să se pregătească pacientul pentru ieșirea din spital, informând aparținătorul, asupra regimului de viață, alimentar, efort și riscuri, să-și autoevalueze acțiunile desfășurate în stagiile practice, să realizeze acțiuni educative în scopul prevenirii complicațiilor și menținerii gradului de sănătate.

Nursingul pacienților cu afecțiuni la articulațiile cotului, pe lângă aspectele comune nursing-ului în general, are și unele aspecte particulare, deoarece ceea ce caracterizează un pacient cu această boală, este imposibilitatea de se obișnui cu existența diagnosticului .

În caz de hiperactivitate, asigură mediul optim pentru pacient, reduce numărul de vizitatori, înlătură obiectele ce ar putea răni sau incomoda pacientul.Procesul nursing se bazează pe desfășurarea a 5 etape:

Culegerea de date este primul pas de a culege informații despre pacientul cu afecțiuni la articulațiile cotului. Datele pot fi subiective sau obiective și ajută asistenta să ia decizii inteligente în legătură cu diagnosticul nursing. Culegerea de date se desfășoară conform unui plan:

colectarea de informații obiective sau subiective despre pacient

verificarea datelor obținute

comunicarea informațiilor obținute prin culegerea de date.

Informațiile culese de asistentă despre pacient pot fi stabile (nume, prenume, vârstă) și instabile sau variabile ceea ce înseamnă acele date care se află într-un proces de continuă schimbare. Principalele mijloace pentru culegerea datelor cu privire la pacient sunt:

Observarea pacientului – presupune o capacitate intelectuală deosebită de a sesiza prin intermediul simțurilor, detaliile lumii exterioare. Observarea este un proces mintal activ. Asistenta trebuie să se ferească de subiectivism, de judecăți preconcepute, de rutină și superficialitate și de lipsa de concentrație și continuitate;

Interviul este un instrument de cunoaștere a personalității. Este eficient dacă se ține cont de anumiți factori: alegerea momentului oportun pentru pacient, respectarea orei de masă. Interviul presupune capacitatea asistentei de a manifesta un comportament care să reflecte o atitudine de acceptare, capacitatea de ascultare, atitudine de respect, capacitatea de empatie. In cazul în care interviul inițial nu poate fi finalizat, trebuie să se revină nu înainte de a menționa starea pacientului cu afecțiuni la articulațiile cotului.

Analiza și interpretarea- reprezintă identificarea nevoilor de sănătate actuale sau potențiale și a problemelor bazate pe culegerea de date. Etapa de analiza se desfășoară după un plan:Interpretarea datelor (validarea datelor și ordonarea datelor prescrise) înseamnă a da un semn, a explica originea sau cauza problemelor de dependență, mai exact înseamnă a defini sursele de dificultate. Analiza de interpretare a datelor este o etapă importantă a procesului nursing întrucât ea conduce asistenta la stabilirea diagnosticului de îngrijire;

Colectarea datelor adiționale sau suplimentare după caz;

Identificarea și comunicarea diagnosticului nursing;

Determinarea confluențelor între nevoile pacientului și atitudinea membrilor sanitari.

Surse de informație pot fi obținute de la pacient sau de la aparținătorii acestuia.

Îngrijirea pornește de la informațiile culese și de la departajarea manifestărilor de dependență.

Diagnosticul de îngrijire este o formă simplă și precisă care descrie reacția persoanei la o problemă de sănătate.Pe baza diagnosticelor de îngrijire se aleg intervențiile de îngrijire și se vizează atingerea rezultatelor pentru care asistenta este responsabilă.

Un diagnostic nursing este o problemă de sănătate actuală sau potențială care conduce la intervenții autonome.Un diagnostic nursing trebuie formulat clar, concis, centrat pe pacient, legat de o problema reală.Diagnosticul nursing este baza pentru planificarea intervențiilor independente.

Evaluarea îngrijirilor – reprezintă o completă reapreciere a întregului plan de îngrijire.

Evaluarea finală cuprinde, stabilirea criteriului de evaluare, evaluarea atingerii obiectivelor. Pentru o evaluare eficace asistenta va urmări următoarele etape:

starea obiectivelor;

aprecierea capacității pacienților cu afecțiuni la articulațiile cotului în raport cu obiectivul stabilit;

aprecierea măsurii în care au fost atinse obiectivele;

discutarea cu pacientul despre rezultatele obținute.

In cadrul procesului nursing după executarea etapelor de apreciere, diagnostic,planificare, implementare și evaluare dacă obiectivele nu au fost atinse se trece la reanalizarea proceselor nursing.

III.2. Planul nursing

Definirea planului nursing înseamnă stabilirea unui plan de intervenție, prevederea etapelor, a mijloacelor de desfășurare dar și a precauțiilor care trebuie luate.

Planul de intervenție ține cont și de prescripțiile medicale și cuprinde: obiectivele de îngrijire și intervenție.

De reținut este faptul că planul de îngrijire se stabilește pornind de la nivelul și capacitatea pacientului cu afecțiuni la articulațiile cotului, fapt pentru care acesta are dreptul de a participa la deciziile privind atingerea obiectivului principal de a duce pacientul la un grad optim de independență în satisfacerea nevoii proprii.

Intervenția – permite nursei să-și aleagă modul de a acționa pentru a corecta problema de dependență a pacientului și poate fi evaluată numai dacă se indică ora, momentul zilei când se aplică durata și continuitatea lor. Pentru depistarea precoce a altor afecțiuni nursa are anumite obligații:

●sfătuiește pacientul să se prezinte periodic la control la primele semne de boală;

●câștigă încrederea acestuia și îl încurajează;

●îi explică desfășurarea unor investigații, și îl însoțește în timpul desfășurări acestora;

●facilitează prezența familiei și a persoanelor semnificative pentru pacient;

●ajută membrii familiei să înțeleagă starea psihică a pacientului și nevoia de ajutor a acestuia;

●își rezervă mai mult timp pentru a sta cu pacientul pentru a-i observa comportamentul și reacțiile;

Aplicarea îngrijirilor are ca scop să ajute pacientul să își mențină independența sau măcar un oarecare nivel de independență.

Planificarea îngrijirilor este strâns legată de executarea lor mai exact ceea ce se decide în planificarea îngrijirilor. In cadrul planului de îngrijire, planificarea și executarea îngrijirilor vor fi consemnate o singură dată într-o rubrică de intervenții.

Această rubrica va cuprinde:

cui i se adresează acțiunea

natura acțiunii

orarul și intervenția nursei

nu se efectuează niciodată acte de îngrijire fără a se cunoaște, efectul așteptat

se vor observa atent reacțiile pacientului

se vor modifica intervențiile

se vor implica pacientul și familia

se va pregăti mediul înconjurător terapeutic.

Există riscul ca în timpul îngrijirilor să apară reacții ca:

anxietatea (un sentiment de disconfort și tensiune);

frica (sentiment resimțit de persoană față de un pericol fizic sau psihic);

durerea (senzație neplăcută percepută în diferite părți ale organismului și însoțită de anxietate).

Aceste situații pot fi atenuate de asistentă dacă dă dovadă de prezență umană și căldură fiind gata să ajute pacientul.

Planul de îngrijire se va efectua în funcție de nevoile permanente sau schimbătoare ale pacientului și poate fi influențat de vârsta pacientului, condiția în care se află, capacitatea sa fizică și intelectuală deoarece acest plan se va face după nevoile pacientului, având ca etalon modelul conceptual al Virginiei Henderson.

Precizarea conceptelor cheie ale acestui model: individul bolnav sau sănătos este văzut că un tot complex prezentând 14 nevoi fundamentale care trebuie satisfăcute.

Rolul asistentei intră în aplicare în momentul în care, din diferite motive patologice, pacientul nu mai poate satisface singur aceste nevoi.

Scopul asistentei medicale este de suplinire a ceea ce pacientul nu poate face singur, referitor la nevoile care trebuie satisfăcute.

Scopul îngrijirilor este de a păstra sau de a restabili independența individului în satisfacerea acestor nevoi. Pentru a aplica modelul conceptual al Virginiei Henderson, asistenta medicală trebuie să știe că o nevoie fundamentală este o necesitate vitală a ființei umane pentru a-și asigura starea de bine în apărarea fizică și mentală.

Cele 14 nevoi ale Virginiei Henderson, de care nursa trebuie să țină cont sunt:

Să ajute bolnavul să respire

Să ajute bolnavul să se alimenteze și să se hidrateze

Să ajute bolnavul să elimine

Să ajute bolnavul să păstreze o bună postură când se mișcă sau stă

Să ajute bolnavul să se odihnească și să doarmă

Să ajute bolnavul să-și aleagă îmbrăcămintea, să se îmbrace și să se dezbrace

Să ajute bolnavul să-și păstreze temperatura în limite normale

Să ajute bolnavul să-și păstreze corpul curat, îngrijit

Să aibă tegumente curate 

Să ajute bolnavul să evite pericolele 

Să ajute bolnavul să comunice 

Să ajute bolnavul să-și practice religia în funcție de valorile sale de bine și rău

Să ajute bolnavul în munca sau ocupații productive

Să ajute bolnavul în activitățile recreative

III.3. Pregătirea fizică și psihică a pacientului

Pacientul este abordat ca subiect și ca participant activ la procesul de tratament și vindecare.Relația pacient-asistent medical va fi cea de seamăn, de persoana apropiată.

În cadrul observației pacientului, se va acorda maximă atenție următoarelor aspecte:

●tendința privind starea de veghe sau somn (stare de somnolență sau dimpotrivă Insomnie) dacă prezintă altă formă de modificare a stării de conștiență (stupoare)

●frecvența de activitate a bolnavului dacă întreprinde activități care nu

concordă cu situația

●modificările psihopatologice

●atitudinea pacientului față de medicația pozitivă sau negativă

●dacă bolnavul corelează forma de terapie cu starea lui de boală actuală.

În primele zile de la internare pacientul se simte inconfortabil.

Unii pacienți își exteriorizează teama, alții par a fi plini de încredere în propriile forțe, alții pot deveni chiar agresivi.

Timiditatea sau dimpotrivă, agresivitatea lui pot reprezenta forme de manifestare a dificultăților lui pe plan relațional.

Prin atitudinea lor cadrele medicale vor trebui să impună respect, fără a se aștepta să fie tratate în același fel.

De la început trebuie precizat faptul că bolnavul reacționează față de boala pe care a contractat-o, în mod real sau numai imaginar, în funcție de structura personalității sale, în funcție de particularitățile psihismului său. În fața agresiunii unei boli, bolnavul în cauză își mobilizează, de regulă toate mecanismele de apărare, reacție care urmărește menținerea stării de echilibru.

Această imobilizare țintește un dublu efect:

●pe de-o parte, de a anihila starea de teamă și de anxietate, pe care o aduce cu sine

sau mai bine zis o generează boala survenită în organism;

●pe de alta, de a stabili noi relații între pacient și boală, între organism și lumea interioară și între pacient și societate, așadar între organism și lumea exterioară.

Măsurile de ordin tenhic pentru protejarea bolnavilor constau în micșorarea timpului de examinare radioscopică și de expunere la radiografii, diafragmarea corectă,filtrarea ,tensiunea crescută și miliamperajul scăzut, distanța focus-piele de minimum 35 cm.

III.4. Rolul asistentului din laboratorul de radiologie

Perceperea vizuală a imaginilor obținute pe filmul radiographic permite asistentei medicale ți medicului radiolog să ia cunoștință de existența celor mai fine detalii,pe care le conține planul de proiecție ,în vederea identificării și analizării cu ușurință a elementelor lor componente.

Explorarea radiologică a articulației cotului necesită din partea aceluia care execută radiografia și a examinatorului o îndelungată experiență și o atentă cunoaștere a anatomiei radiologice normale.

O bună radiografie de segment explorat,se obține examinând,pe cât posibil,fiecare regiune sau element anatomic în parte,radiografiile de ansamblu fiind excepțional de rar utilizate,numai pentru orientare .

Protecția personalului,este un obiectiv foarte important . Radiațiile ionizante se cumulează în timp, astfel că doze mici și repetate pot duce la complicații mari.

Normele de protecție a muncii trebuie respectate.Purtarea materialelor de protecție este obligatorie.

Este interzisă staționarea persoanelor străine în cabinetele de radiologie .Starea de sănătate a personalului medical trebuie controlată cu regularitate și consemnată în fișe.Se va cerceta regulat starea pielii.

III.5.Accidente ale iradierii

Acest subcapitol ese aresează personalului medical deoarece activitatea din laboratoarele de radiologice are loc în prezența unui număr mare de cuante de energie radiante,care provin atât din fasciculul incident,cât și din radiațiile secundare ce se formează la nivelul regiuunii examinate,în piesele metalice ale aparatului de mobilier.

Utilizarea razelor X în scop diagnostic sau terapeutic poate fi însoțită de unele riscuri atât pentru pacient,cât și pentru personalul care mânuiește energia radiantă.

Trebuie însă remarcat că mai sunt ocazii când se exagerează acțiunea nocivă a razelor X și acest fapt creează o alarmă nejustificată,are cuprinde uneori și pe cei care pot beneficia în mod efectiv de efectele explorărilor și tratamentelor cu energie radiant.

Fără a diminua cu nimic existența unor riscuri care trebuie evaluate în mod corespunzător sunt necesare măsuri pentru a evita pe cât posibil mai mult urmările unei iradieri inutile și dăunătoare,conservând totodată valoarea diagnostic sau terapeutică a razelor X.

Cu toate progresele radiodiagnosticului,sub un anumit aspect, riscul iradierii a crescut foarte mult,datorită solicitărilor,uneori exaggerate și nu întotdeauna justificate a examenelor radiologice.

Odată ajunși în regiunea examinată,fotonii de raze X cedează o parte sau întreaga lor energie țesuturilor irradiate,unde au loc procese de ionizare.

Sunt declanțate în urma ionizării,procese fizice și modificări chimice complexe,cu semnificație biologic deosebit de important.întrucât ele reprezintă sub un anumit aspect alterări,leziuni ale structurii celulare.

CAPITOLUL IV

CAZURI CLINICE

Nume și Prenume : G.I Sexul : Feminin

Data Nașterii 10.10.1966 Vârsta :49 ani

Mediu Urban

Data internării 5.01.2015

Data externării 12.01.2015

Dg. la internare osteoporoză omogenă difuză la articulația radioulnară distală,membru.sup.stg.

Motivele prezentari :Bolnava se prezintă la spital acuzând dureri persistente de cot care apar la mișcări bruște , redoare la nivelul articulațiilor, spasme musculare ,astenie fizică și psihică marcată.

Istoric.Doamna G.I. a fost de profesie coafeză, actualmente este pensionară, este căsătorită de peste 25 ani,temperamental este o persoană activă. În prezent suferă foarte mult din cauza bolii .

A lucrat într-un mediu de stres, care necesita o muncă fizică extenuantă (ortostatism aproximativ 10 ore/ zi).

De-a lungul timpului ,evoluția bolii a fost în general lentă și relativ bine tolerată ,cu pusee mai dureroase ,pe un fond dureros de intensitate variabilă dar progresivă cu degradarea tot mai accentuată a articulației la nivelul cotului, când permanetizarea durerilor, agravarea instabilități, deformarea cotului și reducerea perimetrului de mișcare au adus-o în starea actuală.

Își cunoaște diagnosticul si fiziopatologia bolii, este revoltată pentru ce i s-a întâmplat și deși are teamă de tratament și efectele secundare ale acestuia, dorește să-și amelioreze starea de sănatate și este cooperantă.

ANAMNEZA

Antecedente fiziologice- neagă orice informație

Antecedentele heredocolaterale- aspect constituțional

Antecedente patologice: Patologie hepatică ce poate induce tulburări de metabolizare

Factorii de risc legați de modul de viață :neagă orice informație

Tulburări neurovegetative- valuri de căldură, tulburări de sensibilitate

Comportamentul general- emotivitate exagerată, irascibilitate Nu prezintă alergii medicamentoase

La EXAMENUL CLINIC -coatele au volum mărit ,datorită hipertrofiei de țesuturi și proliferărilor osoase

La paplare s-a evidențiat o durere localizată la nivelul interliniei radioulnară. Mobilizarea cotului a pus în evidență semnul de raclare dureroasă.

Examenul pacientei a consemnat existența,frecventă ,a unei deviații articulare.

EXAMEN FIZIC GENERAL

Starea generală – alterată

Tip constituțional – astenic

Stare de nutriție – deficitară (inapetență)

Tegumente palide, mucoase umede, limba fără depozit, bipocratism digital

Sistem ganglionar limfatic – stare febrilă 380C, transpirații nocturne.

Sistem osteo-articular și muscular- Integru

Articulații mobile, troficitate- alterată la articulația cotului

Aparatul respirator- expectorație minima cu triuri sangvine

Aparatul cardio- vascular șoc apexian palpabil în spațiul V intercostal stâng pe linia medioclaviculară stângă ritm regulat – AV 70/minut zgomote cardiace ritmice bine batute, fara sufluri supraadaugate Puls palpabil în toate punctele periferice TA 150/75 mmHg

Aparat digestiv abdomen suplu, fără cicatrice, nedureros la palpare, fără apărare musculară, fără heraii, zgomote intestinale prezente. Ficat moderat cu hepatomegalie (glob stâng) – punct cistic nedureros, fără lichide ascită în cavitatea peritoneală splină nepalpabilă, nepercutabilă ;pancreas fără simptomatologie dureroasă

Aparat urinar -loje renale libere, nedureroase la percuție, micțiuni fiziologice, urină normală macroscopică. Diureza 1200/zi .Rot-prezente, egal bilateral fără, reflexe patologice, pupile egale, reflexe fotomotor prompt, prezent bilateral ,acuitate vizuală bună. Bine orientat temporo-spațial, capacitate de concentrare redusă

INVESTIGATIILE EFECTUATE PE TIMPUL INTERNARII

Examenul radiologic

Radiografiile la articulația cotului- au evidențiat anomalii ca urmare a unei displazii distale

Radiografiile în poziții forțate – au pus în evidență o importantă osteofitoză marginală

Examenele de laborator – Hb 12,6 g % ,trombocite 150.000 /mmc ,leucocite 6.200 / mmc ,Nn-72% Ns – 2 % , Eo – 3 % , Lf- 15 %, Mo -8 % , VSH 75 mm/1 ora ; L=10000mmc Hgb=13% ; F=180mg% ; G=130mg% ; U=80 mg% ; U=80 mg% ;C=2,4mg% ;A.U=1-2mg% ; creatinina serică 14 mg/dl, uree plasmatică 75 mg/dl

hidartroză -lichidul recoltat prin puncție este galben-palid vâscos -7000 de celule /mm3

Tratamentul a fost indicat în pusee inflamatorii când durerile au fost nu numai cu aspect mecanic (mișcări ) dar au apărut și în repaus mai ales noaptea.

S-a administrat ALGOCALMIN, , TRAMAL

Produși antiinflamatori de sinteză – FENILBUTAZONĂ

DEXAMETAZON 1 mg;

La paplare s-a pus în evidență o durere localizată la nivelul cotului .Mobilizarea cotului pune în evidență semnul de raclare dureroasă.

Pacienta a fost urmărită și radiologic pentru a observa eventualele semene de mobilizare.

Plan de îngrijire

Plan de îngrijire nr.2

CAZUL NR.II

Nume și Prenume : L.D Sexul : Feminin

Data Nașterii 10.10.1968 Vârsta :47 ani

Mediu Rural

Data internării 8.02.2015

Data externării 17.01.2015

Dg. la internare : Spondiloză cervicală,artroză la nivelul cotului ,regiunea radioulnară proximală

Motivele prezentari: Dureri cervico-scapulare , acroparestezia tradusă prin senzația de amorțeală și înțepături,de cele mai deseori la ambele mâini

Istoric .Evoluția bolii a fost în general lentă și relativ bine tolerată ,cu pusee mai dureroase ,pe un fond dureros de intensitate variabilă dar progresivă cu degradarea tot mai accentuată a durerilor.În general ameliorarea radiografică este rară. După relatările bolnavei evoluția simptomelor este foarte variabilă ele putându-se ameliora tranzitoriu într-un procent împortant de cazuri.Metoda folosită a constat din depistarea sistematică și cât mai precoce,a oricăror disfuncții musculo-ligamentare discrete sau tulburări evidente ale staticii vertebrale,capabile să favorizeze leziuni disco-vertebrale.

Tot din relatările bolnavei se evidențiează faptul că în timpul nopții bolnava prezintă aeroparestezii ale membrelor superioare,în special de partea stângă..Se prezintă la control pentru dureri cervico-scapulare,care se accentuează spre sfârșitul zilei de muncă sau la ridicarea unei greutăți,și o durere fulgurantă de-a lungul membrului superior stâng-mergând spre marginea cubitală până la auricular.Cervicalgia are o cauză organică-discartroza-la care se adaugă o postură profesională defectuasă (bolnava este dactilografă),o importantă hipotonie a musculaturii cervicale și tulburări nevrotice de premenopauză care măresc fatigabilitatea musculaturii.Rolul discartrozei este demonstrat de acest caz și prin apariția unei nevralgii cervicobrahiale cu topografia C8,concordantă cu discartroza descoperită radiografic.

ANAMNEZA

Antecedente fiziologice- prima menstră la 17 ani , menopauza instalată la 48 ani, 2 sarcini duse la termen ,patru sarcini întrerupte , o anexita netratata si dureri pelvine

Antecedentele heredocolaterale- Predispoziție genetică (mama- poliartrită reumatoidă)

Antecedente patologice-fără importanță

Antecedentele personate-neagă orice informație

Factorii de risc legați de modul de viață : Tulburări neurovegetative- fără importanță

Comportamentul general-este resemnată cu starea în care se află

EXAMEN FIZIC GENERAL

Starea generală – moderat alterata.Se constată limitarea mișcărilor mai ales datorită unor spasme musculare;pacienta acuză uneori un umăr dureros.

Nevralgia cervicobrahială prezintă dureri în regiunea cervicală,care iradiează în diferitele teritorii ale membrului superior;uneori poate apare un ușor edem al mâinii .

Tip constituțional – ponderal

Stare de nutriție – bună

Tegumente –stare normală

Sistem ganglionar limfatic – stare febrilă 370C, inapetență.

Sistem osteo-articular și muscular- Integru

Articulații mobile, troficitate- redoare

Aparatul respirator- dureri la nivelui hemitoracelui stang

Aparatul cardio- vascular – zgomote cardiace ritmice bine batute, fara sufluri supraadaugate ,TA 120/60 mmHg

Aparat digestiv- Zgomote intestinale prezente.

Aparat urinar – Diureza 1200/zi

Semne paraclinice.Lipsesc semnele de activitate biologică

INVESTIGATIILE EFECTUATE PE TIMPUL INTERNARII

Examenul radiologic-se constată pensarea discală,cu micșorarea spațiului intervertebral,condensarea platourilor adiacente discului

Tot la examenul radiologic se constată o uncordiascartroză tipică la nivelul C7-C8 și osteoporoză vertebrală difuză.

Examene biochimice – Hb 10,5 g % ,trombocite 130.000 /mmc ,leucocite 6.500 / mmc ,Nn- 68% Ns – 1 % , Eo – 2 % , Lf- 13 %, Mo -5 % , VSH 85 mm/1 ora ; L=12000mmc Hgb=10 % ; F=170 mg% ; G=120 mg% ; U=70 mg% ;C=1,5 mg% ;A.U=1-2 mg % .

Biochimie sangvina , glicemie ll0 mg/ml , uree 25 mg % , creatinina 0,9 mg% , TGO 20 U.I. ,TGP 24 U.I.

Examen sumar urina -D – 1200, albumina, glucoza – absent sediment fara elemente patologice.

Tratament medicamentos . Activitatea antalgică,antiinflamatoare sau decontracturantă a anumitor preparate medicamentoase justifică utilizarea lor în tratamentul simptomatic spondilozei cervicale .

S-a administrat: FENILBUTAZONĂ ,ALINDOR, PREDNISON 5 MG;HIDROCORTIZON

Plan de îngrijire nr.1

Plan de îngrijire nr.2

CAZUL NR.III

Nume și Prenume : S.P. Sexul : masculin

Data Nașterii 10.10.1962 Varsta :53 ani

Mediu Urban

Profesia: pensionar

Data internării- 21.01.2015

Data externării – 3.02.2015

Dg. la internare artroză la nivelul articulației antero-posterioară bilaterală membru superior stâng cu fenomene inflamatoare locale

Motivele internării : Pacientul se prezintă în UPU acuzând ,durere și limitarea mișcărilor la membrul superior stâng , amețeli, este afebril .

Istoric. Pacientul afirmă că durerea a debutat în urma cu 2 zile însoțită dureri de cot făcându-l nu își poată mișca brațu,simptomele s-au accentuat în cursul nopții , fapt pentru care bolnavul se prezintă în serviciul UPU . S-a efectuat examen clinic general

Durerea apare în special dacă mișcă brațul ,se calmează în repaus la pat;este accentuată de mișcările involuntare.La provocare,este maximă în regiunea scapula –humerală ,cu iradieri pe fețele antero-posterioară bilaterală ,ale memcrului sup.stg.

ANAMNEZA

Antecedente fiziologice-neagă orice informație

Antecedentele heredocolaterale-fără importanță

Antecedente patologice- nu își aduce aminte

Antecedentele personate- nu își aduce aminte

EXAMEN FIZIC GENERAL

Stare generală – alterată

Stare de nutriție-normală

Tegumente și mucoase – normale

Sistem muscular-hipoton , hiperkinetic

Tip constituțional-astenic

Articulații mobile, troficitate- redoare

Aparatul respirator- torace normal comformat, murmur vesicular present ,amplitudinea mișcărilor respiratorii egală bilateral

Aparat vascular- Pe linia medioclaviculară , se observă bătăi cardiace

Aparat digestiv-abdomen suplu , mobil cu respirație , transit intestinal present

INVESTIGATIILE EFECTUATE PE TIMPUL INTERNARII

Examenul radiologic-se observă unele modificări

Examene biochimice – Hb 8,5 g % ,trombocite 110.000 /mmc ,leucocite 5.500 / mmc ,Nn- 60 % Ns – 0,9 % , Eo – 1 % , Lf- 11 %, Mo -6 % , VSH 80 mm/1 ora ; L=10000 mmc Hgb=0,9 % ; F=150 mg% ; G=100 mg% ; U=80 mg% ;C=1 mg% ;A.U=1-2 mg % .

Biochimie sangvina , glicemie l00 mg/ml , uree 20 mg % , creatinina 1 mg% , TGO 20 U.I. ,TGP 24 U.I.

Examen sumar urina -D – 1000, albumina, glucoza – absent sediment fara elemente patologice.

Tratament medicamentos .

S-a administrat: FENILBUTAZONĂ ,ALINDOR, ALGOCALMIN,

NUROFEN,DICLOFENAC

Plan de îngrijire nr.1

Plan de îngrijire nr.2

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare , trebuie menționat faptul că radiologia medical a devenit în zilele noastre o disciplină foarte complex care are patru secțiuni principale:radiodiagnosticul,radioterapia medical și medicina nuclear (ultima fiind considerată o disciplină independentă).

Încercarea de a crea contraste artificial în imaginea radiologică ,prin exces de capacitate sau , dimpotrivă ,prin exces de transparență,au apărut curând după introducerea razelor Rontgen în diagnostic,pentru a evidenția regiuni sau formațiuni anatomice a căror diferență în atenuarea fasciculului de radiații față de vecinătate este prea mică pentru a putea fi individualizate.

Pentru ca un organ să iasă în evidență,trebuie să aibă capacitatea de absorbție pentru razele Rontgen.Sunt însă, organe care, datorită absorbției asemănătoare a razelor ,sunt invizibile.

Această deficiență este corectată prin utilizarea unor substanțe de contrast artificial ( iodate sau sulfatul de bariu).

Indiferent de unghiul de vedere sub care am fi ispitiți să enunțăm judecăți de valoare asupra aparatului locomotor,suntem obligați să acceptăm paradoxul că acest aparat reprezintă începutul și sfârșitul corpului omenesc .

Reprezintă începutul,deoarece, filogenetic,este primul aparat care s-a structurat și , prin desfășurarea lui, a antrenat concomitant și a adaptat corpului restructurarea celorlalte aparate și sisteme.

Apare justificat deci interesul crescând pentru cunoașterea aparatului locomotor,față de care specialiștii dintr-o gamă largă de domenii de activitate își concentrează atenția.

BIBLIOGRAFIE

VICTOR PAPILIAN-ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA OMULUI ,vol.I,Editura Medicală,București,1989

I.PANĂ,NICOLINA ROVENȚA,M.VLĂDĂREANU-Radiodiagnostic osteo-articular,editura Medicală, București,2000

Dr. IOAN CODOREAN,Dr.GHEORGHE BUCEAG-Imaginea radiologică în practica clinic,editura Militră, București,1995

I.PANĂ ,V.GRANCEA-Radiodiagnostic și radioterapie ,editura didactică și pedagogic,București,1992

Prof.Dr.GH.SCHIMTEZER în colaborare cu Dr.V.GRANCEA și Dr. I.ZISSU – Radiologie Medicală,Vol.I.

ȘT.ȘUȚEANU,VICTORIA IONESCU-BLAJA,MARIAN MOANGĂ-Clinica și

tratamentul bolilor reumatice ,Editura ,Medicală, București,2000

ȘT.ȘUȚEANU-Prevenirea și combaterea bolilor reumatice, Editura ,Medicală, București,2003

M.PRIBOIANU,GH.ANASTASESCU,TH.IONESCU-Artropatiile în practica medicală, Editura ,Medicală, București,2007

BIBLIOGRAFIE

VICTOR PAPILIAN-ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA OMULUI ,vol.I,Editura Medicală,București,1989

I.PANĂ,NICOLINA ROVENȚA,M.VLĂDĂREANU-Radiodiagnostic osteo-articular,editura Medicală, București,2000

Dr. IOAN CODOREAN,Dr.GHEORGHE BUCEAG-Imaginea radiologică în practica clinic,editura Militră, București,1995

I.PANĂ ,V.GRANCEA-Radiodiagnostic și radioterapie ,editura didactică și pedagogic,București,1992

Prof.Dr.GH.SCHIMTEZER în colaborare cu Dr.V.GRANCEA și Dr. I.ZISSU – Radiologie Medicală,Vol.I.

ȘT.ȘUȚEANU,VICTORIA IONESCU-BLAJA,MARIAN MOANGĂ-Clinica și

tratamentul bolilor reumatice ,Editura ,Medicală, București,2000

ȘT.ȘUȚEANU-Prevenirea și combaterea bolilor reumatice, Editura ,Medicală, București,2003

M.PRIBOIANU,GH.ANASTASESCU,TH.IONESCU-Artropatiile în practica medicală, Editura ,Medicală, București,2007