Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás [629960]

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
1
INTRODUCERE
După înființarea unei societăți urmează, de regulă, o perioadă mai scurtă
sau mai lungă de funcționare în care societatea, prin organele sale de
conducere (și/sau de reprezentare) asigură funcționarea societății,
încheiând acte juridice sau, astfel cum se spune în limbajul comun,
făcând comerț.
Încheierea actelor juridice nu presupune în sine și asigurarea unui
câștig/profit, pentru realizarea acestuia fiind nevoie de conlucrare a mai
multor factori, unele fiind total independente de voința so cietară și de
actele juridice pe care le întreprinde organul de conducere al societății în
cauză. Cu titlu de exemplu, putem menționa situația creată de virusul
SARS -CoV-2 care în perioada martie -aprilie/mai 2020 a cauzat o
adevărată sistare a activității majorității societăților la nivel global, sistare
de activitate ale căror efecte chiar dacă nu sunt integral cunoscute la
acest moment, este dincolo de orice dubiu faptul că va urma o perioadă
lungă (și probabil anevoioasă) pentru agenții economici afectaț i. În altă
ordine de idei, este foarte posibil că va urma o serie de litigii având ca
obiect deschiderea procedurii insolvenței.
În unele cazuri procedura insolvenței reprezintă și ultima etapă în viața
unei societăți, după închiderea procedurii societatea fiind radiată din
registrul comerțului. Care este mecanismul procedurii de insolvență și
cine răspunde pentru eventualele pagube cauzate de un management
defectuos reprezintă detalii esențiale, motiv pentru care prin prezenta
lucrare vom evidenția, punând accent pe aceste două chestiuni, pașii
acestei proceduri.
Ab initio trebuie să precizăm faptul că Legea nr. 85/2014 privind
procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență , publicată în
Monitorul Oficial al României , Partea I, nr. 466/25.06.2014 n u are
caracter punitiv, acest act normativneurmărind sancționarea debitorului
aflat în dificultate și care este supus acestei proceduri1. Astfel, scopul
principal al procedurii insolvenței îl constituie tocmai redresarea activității
debitorului pentru a sa lvgarda societatea de la faliment și, implicit, de la
încetarea existenței acesteia.

1 Cărpenaru D. Stanciu, Tratat de drept comercial român, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p.
813.

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
2
Insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se
caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata
datoriilor certe, lichide și exigibile2. Legiuitorul instituie o prezumție
relativă de insolvență în ipoteza în care debitorul nu achită datoriile nici
după 60 de zile de la scadență3. De asemenea, legiuitorul prevede și
situația insolvenței iminente4 în cazul în care se dovedește că debitorul
nu va plăti la scadență datoriile angajate cu fondurile bănești disponibile
la data scadenței.
Având în vedere faptul că o dată cu deschidere procedurii generale a
insolvenței, se numește și un administrator judiciar, în mod logic, acesta
va avea o anumită competență în ceea ce privește atât analizarea
activității debitorului ce a condus la starea de insolvență, cât și
posibilitatea de a salva debitorul de la faliment.

Acesta îndeplinește multiple atribuții în cadrul procedurii de insolvență5:
examinează situația economică a debitorului; întocmește un raport prin
care propune fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea
procedurii generale; examinează activitatea debitorului și întocmește
un raport asupra cauzelor și împrejurărilor car e au dus la apariția
stării de insolvență , cu menț ionarea eventualelor indicii sau
elemente p reliminare privind persoanele cărora le -ar fi imputabilă și
cu privire la existenț a premiselor angaj ării ră spunderii acesto ra, în
conditiile prevederilor art. 169 -173; întocmește anumite categorii de
acte juridice, în cazul în care debitorul nu le întocmește în termenele
prevăzute de lege; elaborează planul de reorganizare; supraveghează
gestiunea patrimoniului debitorului; conduce activitatea debitorului, după
caz, în tot sau în parte, cu respectarea condițiilor impuse de către
judecătorul -sindic; convoacă, prezidează și asigură secretariatul
ședințelor adunării creditorilor sau acționarilor; introduce acțiuni pentru
anularea actelor sau operațiunilor frauduloase al e debitorului, încheiate
în dauna drepturilor creditorilor, precum și a unor transferuri cu caracter
patrimonial, a unor operațiuni comerciale încheiate de debitor și a
constituirii unor garanții acordate de acesta, susceptibile a prejudicia
drepturile cre ditorilor; denunță anumite contracte încheiate de debitor;
verifică starea creanțelor și, atunci când este cazul, formulează

2 Art. 5 alin. (1) pct. 29 din Legea nr. 85/2014.
3 Art. 5 din alin. (1) pct. 29 lit. a) din Legea nr. 85/2014.
4 Art. 5 din alin. (1) pct. 29 lit. b) din Legea nr. 85/2014.
5 Art. 58 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
3
obiecțiuni; încasează creanțele referitoare la bunurile din averea
debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor î nainte de
deschiderea procedurii; formulează și susține acțiuni în pretenții pentru
încasarea creanțelor debitorului; sesizează judecătorul -sindic, în legătură
cu orice problemă care ar cere o soluționare de către acesta.

Cu privire la modul în care o societate este condusă, pe lângă
răspunderea reglementată de Legea nr. 31/1990 privind societățile,
există și alte tipuri de răspundere (ex. contravențională, penală etc.)
printre care și răspunderea specială reglementată de Legea nr. 85/2014.
Acest tip de răspundere vizează, în principal, membrii organelor de
conducere și/sau de supraveghere din cadrul debitorului, persoană
juridică, atunci când prin faptele lor au contribuit la starea de insolvență a
societății în cauză. Acest tip de răspundere este regle mentată
actualmente de art. 169 – art. 173 din Legea nr. 85/20146.
Prezent a lucrare de disertație are ca scop analiza rea condițiilor în care
acțiunea în atragerea răspunderii persoanelor care au contribuit la starea
de insolvență poate fi exercitată, în cadrul procedurii insolvenței.
Introducerea acțiunii în angajarea răspunderii acestor persoane pentru
faptele prevăzute de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 reprezintă
una dintre cele mai importante atribuții plasate de către legiuitor în
sarcina admi nistratorului judiciar, o bună gestionare efectuată de către
administratorul judiciar putând conduce la redresarea activității
economice a persoanei juridice aflate în insolvență și la continuarea
activității acesteia.

6 S. Al Hajjar, Răspunderea civilă a a dministratorilor în caz de insolvență, între realitate și deziderat , în
Revista Română al Dreptul Afacerilor nr. 5/2010, p. 24 și urm.

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
4
CAPITOLUL I. ACȚIUNEA ÎN ATRAGEREA RĂSPUNDERII
MEMBRILOR ORGANELOR DE CONDUCERE ALE DEBITORULUI
În general, cei mai afectați de insolvența debitorului sunt creditorii
chirografari, având în vedere faptul că aceștia se află pe ultima poziție în
ordinea de preferință prevăzută de a rt. 161 din Legea nr. 85/2014.
Răspunderea instituită prin Secțiunea a 8 -a din Legea nr. 85/2014,
”Atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvență ”, este o răspundere
personală, pentru fapta proprie, iar angajarea acesteia poate fi
declanșată dacă sunt îndeplinitite toate condițiile răspunderii civile
delictuale (fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate și vinovăția)
sau contractuale7, după caz, cu particularitățile prevăzute de L egea nr.
85/2014 . Scopul unei astfel de răspunderi este de a asi gura acoperirea
pasivului acumulat de debitorul insolvent în ipoteza în care ajungerea în
insolvență este imputabilă anumitor persoane8.
Secțiunea I – Condițiile generale ale răspunderii
În cele ce urmează vom prezenta, foarte succint condițiile generale ale
răspunderii civile delictuate – prejudiciu, fapta ilicită, raport de cauzalitate
între prejudiciu și fapta ilicită și vinovăția făptuitorului
§1. Prejudiciul
Primul element al răspunderii civile delictuale îl constituie prejudiciul,
aceste re prezentând dauna sau paguba creată ca urmare a activității
(sau uneori inactivității) făptuitorului. În literatura de specialitate9 s-a
statuat că prejudiciul reprezintă efectul negativ suferit de de o persoană
ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o alt ă persoană sau ca urmare a
faptei unui lucru, respectiv animal, pentru care este ținută să răspundă o
anumită persoană.
Cu toate acestea, simpla existență a unei prejudicii nu este suficientă
pentru ca aceasta să dea dreptul la reparație. Strict legat de condițiile pe
care prejudiciul trebuie să îndeplinească, în opinia unui autor reputat10,
prejudiciul trebuie să fie cert, direct, personal și să rezulte din încălcarea
sau lezarea unui drept sau interes legitim.

7 Cărpenaru D. Stanciu, op. cit., p. 814.
8 R. Bufan, A. Deli -Diaconescu, F. Moțiu și alții, Tratat practic de insolvență, Ed. Hamangiu, București,
2014, p. 807.
9 I. Adam, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor , Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 343.
10 Idem , p. 357.

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
5
În ceea ce privește caracterul cert al preju diciului, trebuie să menționăm
faptul că un prejudiciu cert este întotdeauna și actual, deci produs. De
asemenea, în concepția legiuitorului – art. 1385 alin. (2) din Codul Civil –
este cert și prejudiciul viitor, care este sigur că se va produce și este
susceptibil de evaluare. Raportat la specificitatea situațiilor în care poate
interveni răspunderea pentru intrarea în insolvență, de regulă , la
momentul inițierii procedurii prejudiciul este deja produs, acesta izvorând
din acțiunile sau inacțiunile, după caz, ale membrilor organelor de
conducere/de supraveghere sau oricăror altor persoane care au
contribuit la starea de insolvență a societății în cauză săvârșite anterior
deschiderii procedurii insolvenței .
Din teza finală a art. 1533 din Codul Civil putem deduce semnificația
caracterului direct al prejudiciului. Astfel, potrivit acestui text de lege,
“daunele interese nu trebuie să cuprindă decât ceea ce este o
consecință directă și necesară a neexecutării obligației ”. În altă ordine
de idei11, prejudiciul are caracter direct atunci când acesta se
fundamentează pe un element exclusiv obiectiv, respectiv să fie bazat pe
legătura de cauzalitate între fapta ilicită și vătămarea produsă. În opinia
unui doctrinar reputat12, în sfera caracterului direct al prejudic iului intră
atât prejudiciul cauzat în mod direct victimei imediate (în speță
societatea care a intrat în insolvență), cât și prejudiciile cauzate în mod
indirect altor persoane , dar care se află în legătură cauzală cu prejudiciul
inițial cauzat victimei i mediate (spre exemplu salariații societății care a
ajuns în insolvență) .
Nu în ultimul rând, prejudiciul trebuie să fie personal. În ceea ce privește
această caracteristică a prejudiciului, trebuie să precizăm faptul că
trebuie să nu facem confuzia între caracterul direct și cel personal al
prejudiciului. Astfel, este posibil (exemplul dat la punctul anterior) ca un
prejudiciu care s -a produs în patrimoniul unei persoane juridice (care
este un prejudiciu eminamente personal), provocând deschiderea
procedur ii de insolvență, să afecteze un grup de persoane fizice și/sau
juridice (spre exemplu salariații persoanei juridice în insolvență),
prejudiciul fiind personal și în raport cu aceștia.
Ultima condiție a prejudiciului este reprezentat de faptul că acesta să nu
fi fost reparat. În altă ordine de idei, dacă prejudiciul a fost reparat,

11 Idem , p. 358.
12 Ibidem.

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
6
victima nu mai are dreptul la o nouă reparație, deoarece asta ar
reprezenta o îmbogățire fără just temei. Bineînțeles, există mai multe căi
de recuperare a prejudiciului produs, însă raportat la tema acestei lucrări
trebuie să subliniem faptul că răspunderea patrimonială a persoanelor
responsabile pentru intrarea în insolvență este o răspundere specială,
derogatorie de la dreptul comun. Astfel, sunt necesare mai multe condiții,
pe care le vom expune în cele ce urmează, care trebuiesc îndeplinite
cumulativ pentru ca răspunderea să opereze și, nu în ultimul rând, să se
atingă finalitatea acesteia (acoperirea – parțială – a debitului).
§2. Fapta ilicită
Al doilea element esențial al r ăspunderii civile delictuale îl constituie
fapta ilicită. În sensul dat de Codul Civil, fapta ilicită reprezintă o faptă
care este potrivnică legii și, eventual, în intregirea acesteia, normelor de
conviețuire socială, și când aceasta încalcă, un drept sub iectiv sau cel
puțin un interes al altuia, cu condișia ca acest interes să fie licit și moral.
În ceea ce privește fapta ilicită în raport cu tema și scopul acestei lucrări,
trebuie să menționăm că acestea sunt expres prevăzute în cuprinsul art.
169 alin. (1) lit. a) – g) din Legea nr. 85/2014. Pe cale de consecință,
sfera faptelor ilicite în sensul Legii nr. 85/2014 este mult mai restrânsă.
Desigur, similar răspunderii civile delictuale clasice (art. 1354 din Codul
Civil) , și în cazul răspunderii pentru intrarea în insolvență există cauze
care exonerează făptuitorul/făptuitorii de la răspundere. Aceste cauze
vor fi prezentate la un moment ulterior în cadrul acestei lucrări.
§3. Legătura de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită
Al treilea element ese nțial al răspunderii civile delictuale este reprezentat
de legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs. În acest
sens, în literatura de specialitate s -a statuat că “ raportul de cauzalitate
este o cerin ță generală a răspunderii civile, fie ea contractuală sau
delictuală ”13. Același raționament se regăsește și în cuprinsul art. 1357
din Codul Civil, text de lege potrivit căruia răspunderea este angajată
pentru fapta omului “ care cauzeaz ă altuia un prejudiciu ” sau “ pentru
prejudiciul cauza t”. În consecință, nimeni nu poate fu ținut să repare
decât dacă între fapta sa de comisiune sau de omisiune și prejudiciul
pricinuit există un raport de cauzalitate, deoarece dacă prejudiciul nu a
fost produs de o anumită persoană, aceasta nu poate fi țin ută

13 Idem , p. 372.

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
7
răspunzătoare. Spre exemplu, este posibil ca în cadrul unui organ
colegial de conducere (consiliu de administrație) doar unii administratori
să fi săvârșit una sau mai multe dintre faptele prevăzute de art. 169 alin.
(1) lit a) – g) din Legea nr. 85/20 14, sens în care cei care nu au avut
nicio contribuție la rezultatul produs (intrarea în insolvență) în mod logic
nici nu vor fi ținuți răspunzători.
§4. Vinovăția făptuitorului
Ultima condiție esențială a răspunderii civile pentru fapta proprie o
constituie vinovăția făptuitorului. Astfel cum s -a statuat în literatura de
specialitate14, pentru angajarea răspunderii nu este suficient existența
unei fapte ilicite și a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu, ci
este necesar ca acea faptă să fi fost săvârșită cu vinovăție, deci să -i fie
imputabilă făptuitorului. Vinovăția poate fi definită ca atitudinea
subiectivă a autorului faptei față de aceasta și, nu în ultimul rând, fați de
urmările ei la momentul săvârșirii acesteia.
Sub aspectul formelor vinovăției, trebuie să precizăm că aceasta
îmbracă una dintre următoarele:
a) intenție directă – autorul prevede rezultatul faptei sale și urmărește
producerea lui prin intermediul faptei
b) intenție indirectă – autorul prevede rezultatul faptei sale și deși nu îl
urmărește, acceptă posibilita tea producerii acestui rezultat
c) culpa cu prevedere – autorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl
acceptă, socotind fără temei că nu s e va produce
d) culpa fără prevedere – autorul nu prevede rezultatul faptei, deși
trebuia să îl prevadă15
Ca structură, vinovăția fiind un proces psihic complex, ea se clădește pe
două elemente, respectiv elementul intelectiv (de conștiință) și elementul
volitiv (de voință).
Elementul intelectiv poate fi definit ca reprezentarea în conștiința omului
a urmăril or faptei pe care a săvârșit -o sau pe care urmează să o
săvârșească. Putem afirma ca vinovăția, indiferent de forma pe care o

14 Idem , p. 379.
15 În cuprinsul art. 16 alin. (3) teza finală din Codul Civil este definită și culpa gravă – autorul a acționat
cu o neglijență sau imprudență pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat -o
față de propriile interese.

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
8
îmbracă, implică un nivel de cunoaștere a semnificației faptei și/sau a
urmărilor acesteia. În altă ordine de idei, este vorba des pre cunoașterea
legăturii ceuzale ce unește faptele de consecințele lor și prevederea
rezultatelor acțiunii sau inacțiunii16. O precizare de maximă importanță o
reprezintă faptul că, în lipsa elementului intelectiv nu sunt îndeplinite
condițiile vinovăției, motiv pentru care nu poate opera nici răspunderea.
Elementul volitiv, astfel cum a fost definit în doctrină17, se concretizează
în procesul psihic de deliberare și decizie cu privire la comportamentul
ce urmează să aibă loc. Foarte important este de reținu t, în primul rând,
faptul că elementul volitiv are două faze, respectiv deliberarea și decizia
și, în al doilea rând, faptul că elementul volitiv este precedat, în toate
cazurie, de elementul intelectiv. Cu alte cuvinte, elementul intelectiv nu
produce vinovăție prin el însuși , atât timp cât nu a fost urmat de o
hotărâre de acționare în sens contrar ordinii de drept (elementul volitiv),
între cele două existând o strânsă unitate18.
§5. Condiții speciale pentru atragerea răspunderii
În doctrină19 această instituție a dreptului insolvenței a fost definită în
felul următor: p entru situațiile în care efectele prejudiciabile ale deciziilor
de afaceri depășesc limitele patrimoniului societății și se extind asupra
creditorilor sociali, iar a ceștia se găsesc în imposibilitate să -și
recupereze creanțele pe care le dețin asupra societății aflate în stare de
insolvență din cauza dezechilibrului structural în care se găsește
patrimoniul acesteia, caracterizat prin insolvabilitate, acțiunea în
răspundere pentru intrarea în insolvență permite obligarea persoanelor
cărora le este imputabilă apariția stării de insolvență la plata acelei părți
din pasivul neacoperit în urma lichidării activelor companiei, care se află
în legătură de cauzalitate cu fapte le lor ilicite .
Cu toate acestea, simpla îndeplinire a condițiilor răspunderii civile
delictuale pentru faptele prevăzute de art. 169 alin. (1) lit. a) – h) nu este
suficientă. Astfel, p entru angajarea răspunderii persoanelor care au
contribuit la starea de insolvență este necesar ca debitorul insolvent să
fie subiect al unei proceduri de insolvență în condițiile Legii nr. 85/2014 .
Răspunderea specială pentru intrarea în insolvență nu poate să fie

16 Idem, p. 382.
17 Ibidem.
18 Ibidem.
19 R. Bufan, A. Deli -Diaconescu, F. Moțiu și alții op cit, p. 808.

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
9
antrenată în afara procedurii insolvenței, respectiv înaint e ca această
procedură să fie deschisă sau după momentul la care procedura a fost
închisă20.
Acest tip de răspundere poate interveni în orice formă a procedurii, fie în
procedura generală, fie în procedura simplificată. În cazul reorganizării
judiciare, sumele recuperate în urma admiterii unei astfel de acțiuni vor fi
destinate completării fondurilor necesare continuării activității debitorului,
iar în caz de faliment, destinația acestor sume este acea de a acoperi
pasivul debitorului, astfel cum reiese d in prevederile art. 171 din Legea
nr. 85/2014.
Secțiunea a II-a. Titularul/Titularii acțiunii
§1. Legitimitate procesuală activă principală
Prevederile art. 169 reglementează persoanele în sarcina cărora poate fi
angajată răspunderea, condițiile răspunderi i pentru intrarea debitorului în
insolvență, precum și persoanele care au calitate procesuală activă
pentru formularea acțiunii în atragerea răspunderii.
Astfel, în acord cu art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, “La cererea
administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar , judecatorul -sindic
poate dispune ca o parte sau intregul pasiv al debitorului, persoana
juridica, ajuns in stare de insolventa, fara sa depaseasca prejudiciul aflat
in legatura de cauzalitate cu fapta respectiva, sa fie supor tata de
membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul
societatii, precum si de orice alte persoane care au contribuit la starea
de insolventa a debitorului (…) ”.
La o simplă lecturare a textului de lege anterior citat, putem observa că,
prin noua reglementare, legiuitorul procedurii insolvenței a indicat
expressis verbis persoanele care au legitimitate procesuală pentru
formularea acțiunii privind atragerea răspunderii membrilor organelor de
conducere. Rezult ă deci, fără putință de tăgadă , faptul că, în principiu,
are calitate procesuală activă administratorul judiciar, respectiv
lichidatorul judiciar. Apreciem ca logic raționamentul legiuitorului, având
în vedere faptul că administratorul judiciar/lichidatorul judiciar este cel
care, în u rma întocmirii raportului prevăzut de art. 58 alin. (1) lit. b),
respectiv art. 64 lit. a) din Legea nr. 85/2014, are cunoștință despre

20 Idem, p. 824

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
10
cauzele care au condus la starea de insolvență, respectiv dacă există
premisele atragerii răspunderii organelor de condu cere ale persoanei
juridice.
De altfel, ori de câte ori administratorul judiciar/lichidatorul judiciar
identifică persoanle responsabile pentru deschiderea procedurii
insolvenței, acesta este obligat să introducă acțiunea prevăzute de art.
169 din Legea n r. 85/2014, concluzia la care ajungem după interpretarea
alin. (2) teza I al aceluiași text de lege.
§2. Legitimitate procesuală activă subsidiară
Deși, astfel cum am menționat anterior, este dreptul, și în anumite
condiții obligația administratorului judiciar/lichidatorului judiciar
introducerea acțiunii pentru atragerea răspunderii organelor de
conducere ale debitotului insolvent, se naște întrebar ea, legitimă de fel,
ce se întâmplă în ipoteza în care în raportul nu indică persoanele
răspunzătoare, sau administratorul judiciar/lichidatorul judiciar omite să
introducă acțiunea prevăzută de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
În altă ordine de i dei, dreptul la acțiunea întemeiată pe dispozițiile art.
169 alin. (1) din Legea insolvenței mai este recunoscut și altor persoane.
Pentru a răspunde la aceste întrebări, este imperios necesar să facem
trimitere la art. 169 alin. (2) teza a II -a “Daca ad ministratorul judiciar ori,
dupa caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea
de insolventa a debitorului, aceasta poate fi introdusa de presedintele
comitetului creditorilor in urma hotararii adunarii creditorilor ori, daca nu
s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea
creditorilor. ”, respectiv teza a III -a “De asemenea, poate introduce
aceasta actiune, in aceleasi conditii, creditorul care detine mai mult de
30% din valoarea creantelor inscrise la masa credala ”. Rezultă deci
faptul că, în anumite condiții expres și limitativ prevăzute de lege, în
afară de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, au calitate procesulă
activă și persoanele expres prevăzute de textul de lege anterior citat.
Putem observa faptul că, ori de câte ori administratorul
judiciar/lichidatorul judiciar indică persoanele răspunzătoare pentru
starea de insolvență, acesta are îndatorirea de introduce acțiunea, având
în vedere modalitatea de formulare a textului de lege, și anume
“Administratorul judiciar ori, dupa caz, lichidatorul judiciar, ori de cate ori
identifica persoanele culpabile de starea de insolventa a debitorului , va

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
11
promova actiunea in antrenarea raspunderii patrimoniale ”. Cu toate
acestea, în sarcina președ intelui comitetului creditorilor, respectiv în
sarcina unui creditor anume (desemnat de adunare sau care reprezintă
cel puțin 30% din masa credală) nu mai există o asemenea obligație , ci
doar o posibilitate, și doar în ipoteza în care nu au fost indicate
persoanle răspunzătoare. Creșterea rolului creditorilor în exercitarea
acțiunilor în angajarea răspunderii este menită să eficientizeze acest
instrument de atragere a activului în patrimoniul debitorului . Principala
categorie de creditori interesată în prom ovarea acțiunii este cea a
creditorilor chirografari, ale căror creanțe beneficiază în general de o
slabă protecție în caz de insolvență21.
Secțiunea a II I-a. Calitatea procesual pasivă
În actuala reglementare, orice persoană care a contribuit la starea de
insolvență a debitorului poate fi chemată să răspundă pentru prejudiciul
cauzat acestuia prin faptele ilicite săvârșite, în scopul acoperirii pasivului.
Vor putea fi chemate să răspundă pentru faptele lor ilicite atât
persoanele care se găseau în funcție l a data deschiderii procedurii
insolvenței, cât și cele care au îndeplinit anterior respectivele funcții.
Încetarea mandatului, indiferent dacă au fost sau nu efectuate
formalitățile de publicitate prin intermediul registrului comerțului, nu îl
exonerează d e răspundere pe administrator22.
Textul de lege, art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, are în vedere, în
principal, membrii organelor de conducere și de supraveghere ai
societăților, organizațiilor cooperatiste, societăților agricole și grupurilor
de in teres economic. Apreciem că se impune o precizare de maximă
importanță în cazul societăților reglementate de Legea nr. 31/1990.
Astfel, această procedură de atragere a răspunderii îi privește pe
membrii organelor de conducere/supraveghere doar în cadrul so cietății
pe acțiuni sau în cadrul societății cu răspundere limitată, nu și pe
membrii celorlalte tipuri de societăți (societatea în nume colectiv,
societatea în comandită), deoarece aceștia oricum răspund solidar și
nelimitat pentru executarea obligațiilor societății23.

21 Idem, p. 828.
22 V.Terzea, Noul Cod al insolvenței adnotat cu doctrină, jurisprudență și explicații, Ed. Solomon,
București, 2014, p. 396.
23 I. Adam, C. N. Savu, Legea procedurii insolvenței. Comentarii și explicații , Ed. C.H. Beck, București,
2006, p. 770.

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
12
Limitarea răspunderii membrilor organelor de conducere și supraveghere
doar la cele două tipuri de societăți (societatea pe acțiuni, societatea cu
răspundere limitată), este lesne de înțeles, ținând cont de faptul că față
de creditorii societ ății răspunderea societății se reduce, de regulă, la
aportul subscris și vărsat, în timp ce în cazul celorlalte societăți
(societate în nume colectiv, societate în comandită), creditorii societății
sunt protejați, asociații fiind răspunzători nelimitat și în solidar pentru
datoriile societății.
§1. Membrii organelor de conducere
Potrivit art. 209 din Noul Cod Civil, persoana juridică își exercită
drepturile și își îndepliniește obligațiile prin organele sale de
administrare, de la data constituirii lor. Ast el, este cât se poate de firesc
faptul că, în principal, persoanele care fac parte din organele de
conducere (administrator, consiliu de administrație etc.) să fie ținute
răspunzătoare pentru starea de insolvență, căci ajungerea într -o
asemenea situație oa recum presupune o culpă în exercitarea atribuțiilor
de conducere.
Organele de conducere24, astfel cum reiese din denumirea acestora, au
ca scop conducerea societății, inclusiv pe baza voinței sociale, exprimată
în cadrul adunării generale a asociaților (ordinară sau extraordinară). Cu
privire la sfera persoanelor care in concreto vor fi ținut e să răspundă
pentru pasivul debitorului, acestea sunt de regulă administratorii
(președintele și membrii consiliui de administrație) și directorii societății.
În ceea ce privește puterile și atribuțiile administratorilor, apreciem că se
impune a face o se rie de precizări prealabile. Ab initio trebuie să
subliniem faptul că administratorii societății au două categorii de puteri
instituite prin lege25, respectiv puterea de reprezentare și puterea de a
conduce societatea26. De regulă, aceste puteri sunt mențion ate în actul
constitutiv al societății, iar în lipsa acestor mențiuni, se presupune că toți
administratorii au puteri egale și depline27. Desigur, aceste puteri pot fi
limitate în mod expres prin actul constitutiv, iar pentru opozabilitatea

24 S. David, F. Baias, Răspunderea civilă a administratorilor societăților comerciale , Revista Dreptul nr.
8/1992, p. 19.
25 Legea nr. 31/1990 privind societățile, republicată în Monitorul Oficial al României nr.
1066/17.11.2004.
26 G. Tița -Nicolescu, Drept societar, Ed. Universul Juridic, București, 2018, p. 107.
27 Deci toți administratorii au aceleași puteri atât în ceea ce privește con ducerea societății, cât și în
ceea ce privește reprezentarea – Ibidem.

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
13
acestor limitări este necesar ca actul constitutiv modificat să fie depus la
registrul comerțului.
Astfel cum s -a stabilit în doctrină28, prin puterea de a conduce o
societate se înțelege drep tul administratorului societății de a decide cu
privire la: organizarea societății sub aspectul structurii posturilor,
angajarea și concedierea salariaților societății, gestiunea societății și
organizarea contabilității, respectiv orice altă chestiune ce ț ine de
funcționarea societății. Nu putem să nu menționăm și posibilitatea
asigurării conducerii societății de către un director angajat, sens în care
și această din urmă persoană poate fi ținută răspunzătoare pentru
intrarea societății în insolvență, desig ur dacă sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de Legea nr. 85/2014.
În ceea ce privește cealaltă categorie de putere conferită
administratorului (sau administratorilor) societății, considerăm că se
impune să facem o serie de precizări cu privire la situați i care pot afecta
procedura prevăzută de art. 169 din Legea nr. 85/2014. Dreptul de
reprezentare a societății se referă la dreptul administratorului29 de a
reprezenta societatea în raport cu terțele persoane și de a semna în
numele societății. Astfel cum am menționat și anterior, în lipsa unei
prevederi contrare în actul constitutiv, dreptul de reprezentare aparține
fiecărui administrator în mod egal.
Cu toate acestea, în baza unei împuterniciri speciale din partea
administratorului (sau administratorilor) și directorii societății vor putea
reprezenta societatea în relații cu terții30. Însă, pentru ca un administrator
să transmită dreptul de reprezentare către o altă persoană (indiferent
dacă este sau nu salariat al societății în cauză), este necesar ca actul
constitutiv să prevadă acest lucru expressis verbis , sau dreptul de
împuternicire să-i fi fost dat în baza hotărârii adunării generale. În
literatura de specialitate31 s-a opinat ca în ipoteza în care
administratorului nu i -a fost atribuit puterea de a delega reprezentarea
prin niciuna dintre modalitățile expuse anterior, și acesta , fără drept,
împuternicește o altă persoană să reprezinte societatea, administratorul
va răspunde solidar cu persoana împuternicită fără drept pentru

28 Idem, p. 108.
29 Această putere este conferită prin lege numai administratorului/administratorilor, nu și altor categorii
de persoane.
30 Situație des întâlnită în cadrul societăților pe acțiuni.
31 Ibidem .

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
14
eventualele prejudicii. Dacă persoana împuternicită a obținut beneficii
din operațiuni, societatea are posibilitatea de a pretinde de la persoana
împuternicită fără drept beneficiile obținute.
Având în vedere faptul că puterile administratorului societății sunt, în
lipsă de stip ulație contrară, nelimitate, și responsabilitatea pentru
îndeplinirea onestă a mandatului îi revine acestuia. Pe cale de
consecință, el este persoana cea mai “vulnerabilă ” din punct de vedere
al angajării răspunderii pentru intrarea societății în insolven ță.
Faptul că debitorul persoană juridică își desfășoară activitatea sub
conducerea și supravegherea unor organe învestite cu atribuții de
administrare și control al afacerii care pot avea caracter colegial
(consiliul de administrație, consiliul de suprav eghere, directoratul etc.)
are implicații asupra angajării răspunderii.
Textul legal prevede că, în caz de pluralitate, răspunderea este solidară.
Pluralitatea presupune deținerea funcțiilor respective concomitent , iar nu
succesiunea în funcție (spre exemplu, această condiție este întrunită în
cazul unei societăți pe acțiuni conduse de un consiliu de administrație,
dar nu și în cazul unei societăți pe acțiuni conduse de un singur
administrator, funcție în care s -au succedat mai multe persoane). Acest
sens al pluralității permite ca o anumită faptă să fie imputabilă mai multor
persoane, în același timp32.
Persoanele în cauză se pot apăra de solidaritate în anumite condiții
expres prevăzute de art. 169 alin. (5). Astfe l, dacă membrii organelor
colegiale de conducere s-au opus la actele ori faptele care au cauzat
insolvența sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvența și
au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziția lor la
respectivele decizii, aceștia sunt exonerați de răspundere. Totodată,
aceste persoane se pot apăra de răspunderea solidară dovedind că au
acționat în mod individual în sens contrar celorlalte persoane implicate.
Spre exemplu, în cazul omisiunii de predare a documentelo r contabile
către administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar,
administratorul care a predat documentele contabile aferente mandatului
său nu va răspunde33.

32 R. Bufan, A. Deli -Diaconescu, F. Moțiu și alții , op. cit., p. 822.
33 Idem, p. 823.

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
15
De asemenea, mai există o altă situație de excepție care are ca finalitate
exoner area de la răspundere a organelor de conducere. Potrivit art. 169
alin. (6) din Legea nr. 85/2014, ” Răspunderea nu va putea fi angajată
dacă, în luna precedentă încetă rii pl ăților, s-au efectuat, cu buna –
credință, plăți î n executarea unui acord cu creditorii, încheiat ca urmare a
unor negocieri extrajudiciare pentru restructurarea d atoriilor debitorului,
cu condiția ca acordul să fi fost de natur ă a conduce la redresarea
financiar ă a debitorului ș i să nu fi avut ca scop pr ejudicierea ș i/sau
discriminarea unor creditori. Aceste prevederi se vor aplica și în cazul
acordurilor realizate î n cadrul procedurii concordatului preventiv ”. Deși
această cauză de exonerare este prevăzută la modul general, apreciem
că încheierea unui ac ord pentru restructurarea datoriilor debitorului este
de competența organelor de conducere, motiv pentru care înțelegem să
includem în această secțiune, dedicată organelor de conducere.
§2. Membrii organelor de supraveghere
Buna funcționare a unei societăț i implică necesitatea asigură rii unui
control asupra actelor si opera țiunilor juridice efectuate de administratori.
În societăț ile pe ac țiuni și societățile în comandită pe acțiuni, datorită
complexită tii socie tății, controlul gestiunii este încredințat un or persoane
anume, învestite cu această activitate, denumite cenzori34 sau, în unele
situații auditori35.
Din nefericire nu există nicio definiție a noțiunii de cenzor nici în cadrul
Legii nr. 31/1990 și nici în cadrul Legii nr. 85/2014, motiv pentru care
trebuie să ne mulțumim cu definiția dată de Dicționarul Explicativ al
Limbii Române. Potrivit definiției DEX36, “prin cenzor se înțelege o
persoană aleasă de adunarea generală a unei societăți pentru a face
verificarea conturilor prezentate de administrator sau persoana care
verifică gestiunea unei întreprinderi ”.
Obliga țiile37 cenzorului se referă la supravegherea gestiunii societății î n
toate aspectele ei: să verifice dac ă bilanțul si contul de profituri și pierderi

34 Trebuie să menționăm faptul că și în cazul societăților cu răspundere limitată există situații în care
este obligatorie să fie numiți cenzori, respectiv când numărul asociaților depășește 15.
35 Se impune numirea auditorilor interni la societățile ale căror situații financiare anuale sunt supuse,
potrivit legii, auditului financiar. Spre exemplu: societățile administrate în sistem dualist, societă ți care
la data bilanțului depășesc limitele a 2 dintre următoarele criterii de mărime: active în valoare de
3.650.000 de Euro, cifra de afaceri netă în valoarea de 7.300.000 de Euro, numărul mediu de 50 de
salariați în cursul exercițiului financiar.
36 https://dexonline.ro/definitie/cenzor – site accesat la data de 15.04.2020.
37 O listă completă cu obligațiile cenzorului este prevăzută la art. 163 din Legea nr. 31/1990.

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
16
este legal î ntocmit și în concordanță cu registrele; s ă verifice dac ă
registrele sunt regulat și corect ținute; să verifice dac ă evaluarea
patrimoniului s -a făcut corect etc. În ceea ce privește răspunderea
cenzorilor, Legea nr. 31/1990 conține dispoziții exprese în acest sens.
Astfel, potriv it art. 73 din Legea nr. 31/1990, cenzorii vor răspunde
pentru:
a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați
b) existența reală a dividendelor plătite
c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere
d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale
e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea sau actul constitutiv.
În opinia unor doctrinari reputați38, tragerea la răspunderea a organelor
de supraveghere poate ridica probleme, ținând cont de faptul că cenzorii
nu exercită at ribuții de conducere, iar într -o asemenea situație este
destul de greu ca aceștia să săvârșească vreuna dintre faptele
prevăzute de art. 169 alin. (1) lit. a) – g) din Legea nr. 85/2014. Probabil,
legiuitorul a avut în vedere, introducând lit h) la enumera rea prevăzuta
de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 ( orice altă faptă săvârșită cu
intenț ie, care a contribuit la starea de insolvență a debitorului, constatată
potrivit prevederilor prezentului titlu ), ipoteza în care cenzorii deși au luat
cunoștință, fie personal, fie ca urmare a înștiințării administratorilor
societății ori asociaților/acționarilor, de existența săvârșirii vreuneia dintre
faptele expres prevăzute de art. 169 alin. (1) lit. a) – g) din Legea nr.
85/2014, au stat în pasivita te, neluaând vreo măsură pentru atragerea
răspunderii acelor persoane.
§3. Alte persoane care au contribuit la starea de insolvență
În ceea ce privește noțiunea de ”orice alte persoane ” care au co ntribuit la
starea de insolvență, practica judiciară a avut o contribuție semnificativă
în a determina, cel puțin la nivel exemplificativ, întinderea acestei noțiuni.
Astfel, s -a statuat că au calitate procesuală pasivă și administratorii
aparenți (cei al căror mandat a încetat prin împlinirea termenului sau prin
revocare, dar care continuă să acționeze în această calitate, în condițiile
în care nu au fost efectuate formalitățile de publicitate a încetării
mandatului, sau administratorii care au fost desemnați fără a fi efectuate

38 Idem, p. 771.

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
17
formalitățile de publicitate a numi rii39), administratorii de fapt (acele
persoane care nu sunt desemnate în mod formal ca administratori, dar
care se prezintă și acționează în această calitate, inclusiv asociații sau
acționarii implicați în gestionarea activității societare40) sau administratorii
din umbra (acele persoane care nu sunt desemnate în mod oficial în
funcția de administrator și care nu se prezintă în această calitate, dar la
instrucțiunile cărora acționează efectiv debitorul).
Pe cale de consecință, în viziunea legiuito rului, răspunderea în temeiul
art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 trebuie să opereze în privința
oricărei persoane care, prin faptele prevăzute prin același text de lege, a
contribuit cu intenției (art. 169 alin. (1) lit. h) la sta rea de insolvență a
debitorului.
CAPITOLUL II. MOMENTE CHEIE ALE ACȚIUNII ÎN ATRAGEREA
RĂSPUNDERII MEMBRILOR ORGANELOR DE CONDUCERE
Secțiunea I. Obligațiile administratorului/lichidatorului judiciar
Principalele obligații ale administratorului judiciar/lichidatorului judiciar
sunt prevăzute la art. 58/art. 64 din Legea nr. 85/2014. Raportat la
obiectul prezentei lucrări, prezintă o importanță deosebită prevederile art.
58 alin. (1) lit. b)/art. 64 alin. (1) lit. a). Aceste două texte de lege prevăd
îndatorirea administratorulu i judiciar/lichidatorului judiciar de a întocmi un
raport amănunțit asupra cauzelor care au dus la insolvență și a
persoanelor răspunzătoare în acest sens. Dacă administratorul
judiciar/lichidatorul judiciar identifică persoana/le responsabilă/le pentru
deschiderea procedurii generale/simplificate, acesta are obligația, în
temeiul art. 169 alin. (2) teza I, de a introduce acțiunea prevăzuta de art.
169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
§1. Întocmirea raportului privind cauzele care au condus la starea
de ins olvență
Atât art. 58 alin. (1) lit b) din Legea nr. 85/2014 instituie în sarcina
administratorului judiciar întocmirea unui raport amănunțit cu privire la
cauzele care au dus la insolvență precum și, ce prezintă relevanță
raportat la acest referat, persoanele răspunzătoare pentru această stare.

39 Curtea de Apel S uceava, secția comercială, Decizia nr. 54/25.01.2007, publicată in Revista de
Drept Comercial nr.4/2013, p.81 -82.
40 S. Al Hajjar, Administratorul de fapt , în Revista Română al Dreptul Afacerilor nr. 5/2010, p. 135.

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
18
Astfel, pentru a se putea atrage răspunderea persoanelor pentru
intrarea în insolvență, administratorul judiciar trebuie să identifice, în
primul rând, cel puțin una dintre faptele prevăzute de art. 169 alin. (1) lit.
a) – g), și anume41: ”folosirea bunurilor sau a creditelor persoanei juridice
trebuie făcută în beneficiul propriu sau în cel al unei alte persoane (lit.a);
activitățile de producție, comerț sau prestări de servicii trebuie să fie
desfășurate în i nteres personal, sub acoperirea persoanei juridice (lit.b);
continuarea activității care ducea în mod vădit persoana juridică la
încetarea de plăți trebuie să fie dispusă în interes personal (lit.c); ținerea
unei contabilități fictive presupune intenția de frauda, iar dispariția
documentelor contabile trebuie să fie provocată (lit.d); deturnarea sau
ascunderea unei părți din activul persoanei juridice ori mărirea în mod
fictiv a pasivului acesteia implică, de asemenea, intenția de fraudă (lit.e);
folosirea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice
fonduri trebuie să fie făcută în scopul întârzierii încetării de plăți (lit.f);
plata sau dispoziția de a se plăti unui creditor, în luna precedentă
încetării plăților, trebuie să se facă cu prefer ința, în dauna celorlalți
creditori (lit.g)42”, respectiv o altă faptă săvârșită cu intenție, care a
contribuit la starea de insolvență a debitorului (lit. h). Un aspect de
maximă importanță, apreciem noi, este faptul că, leguitorul a prevăzut
forma de vino văție cu care aceste fapte trebuie săvârșite. Pe cale de
consecință, simpla necompetență a unui membru dintr -un organ colectiv
de conducere care din culpă contribuie a instalarea stării de insolvență
nu poate atrage răspunderea acestuia.
Pentru a întocmi a cest raport, administratorul judiciar are la dispoziție un
termen fixat de judecătorul – sindic, însă legiuitorul fixează un maxim
legal, și anume, în termen de 40 de zile de la desemna re. Putem
observa intenția leguitorului de punere în aplicare a princip iului asigurării
unei proceduri eficiente, inclusiv prin me canisme adecvate de
comunicare ș i derulare a procedurii într-un timp util ș i rezonab il43.
Art. 64 pct. a) prevede aceleași obligații, cu diferența că de această dată
aceste obligații îi revin lichidatorului judiciar. Similar celor expuse
anterior, raportul lichidatorului judiciar cu privire la indicarea cauzelor
care au dus la insolvență, respe ctiv a persoanelor răspunzătoare, trebuie

41 A. – T. Stănescu, Proceduri de insolvență. Note de curs, Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 133.
42 Curtea de Apel Timișoara, Secția a II -a Civilă, Decizia nr.1484/23.11.2009, publicată î n Revista de
Drept Comercial nr.2/2011, p.63 -68.
43 Principiu prevăzut la art. 4 pct. 3 din Legea nr. 85/2014

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
19
întocmit într -un termen anume stabilit de judecătorul sindic, termen ce nu
poate depăși 40 de zile de la desemnarea lichidatorului judiciar și numai
dacă, condiție esențială, un asemenea raport nu a fost întocmit d e
administratorul judiciar desemnat. Apreciem că această precizare vine în
sprijinul principiului derulării procedurii într -un timp util și rezonabil,
raționamentul legiuitorului cu privire la exonerarea lichidatorului judiciar
de la întocmirea acestui rap ort fiind unul simplu, și anume, de cele mai
multe ori, persoana desemnată în calitate de administrator judiciar va
prelua și calitatea de lichidator judiciar. Astfel, ar fi lipsit de interes în
totalitate întocmirea aceluiași raport de mai multe ori.
§2. Scurte explicații privind faptele prevăzute de art. 169 alin. (1) din
Legea nr. 85/2014
Considerăm ca fiind utilă o succintă explicație privind faptele prevăzute
de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 pentru o înțelegere cât mai
bună a ceea ce reprezi ntă fiecare în parte și, nu în ultimul rând, pentru a
evita eventualele confuzii/neclarități.
§2.1 Au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul
propriu sau î n cel al unei alte persoane – art. 169 alin. (1) lit. a)
În esență, prin această faptă ilicită se înțelege utilizarea bunurilor
(indiferent de natura acestora) și/sau a fondurilor bănești ale societății,
deturnarea acestora de la scopul lor firesc. Se încadrează în această
categorie , spre exemplu: ridicarea de sume de bani din casieri a societății
și avansuri de trezorerie, fără a le restitui sau justifica; plata dividendelor
fictive; dobândirea în mod repetat a acțiunilor aparținând unei alte
societăți sau bunuri ale acesteia peste prețul pieței; încheierea unui
contract de închiriere referitor la un bun al persoanei juridice cu plata
unei chirii reduse sub prețul pieței, fără să existe pentru acest fapt motive
justificative etc.
O chestiune interesantă (tranșată de mai multe ori în practică) o
constituie răspunderea ad ministratorului statutar pentru nerecuperarea
creanțelor. De principiu, în acest caz este posibilă ca această omisiune
să fie calificată drept o faptă ilicită, aptă să atragă răspunderea
administratorului, însă numai dacă această omisiune a fost săvârșită cu
intenție. Cu alte cuvinte, simpla nepricepere a admninistratorului statutar
nu este suficientă pentru a atrage răspunderea acestuia pentru fapta
prevăzută la art. 169 alin. (1) lit a) din Legea nr. 85/2014.

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
20
§2.2 Au făcut activități de producție, comerț sau prestări de servicii
în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice – art. 169 alin.
(1) lit. b)
În sfera actelor efectuate în interes personal sau sub acoperirea
persoanei juridice sunt incluse acele fapte ilicite prin care patrimoniul
socierății este folosit în scopul obținerii de beneficii în interes propriu, și
nu în interesul societății . Sunt astfel de fapte, cu titlu de exemplu:
subcontractarea în condiții neavantajoase a unor activități de producție,
comerț sau prestări de servicii contractate de societa te, în beneficiul unei
societăți în ca re administratorul are interese; obținerea unui împrumut,
de către unul dintre membrii organelor de conducere și/sau de către alte
persoane, în folosul propriu, care a fost garantat cu bunurile societății ;
efectuarea u nor fapte de comerț44 în interes propriu, a căror executare a
fost g arantată cu bunurile societății;
§2.3 Au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care
ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți – art. 169
alin. (1) lit. c)
Această faptă poate fi definită ca ansamblul de activități care, deși sunt
evident prejudiciabile din punct de vedere financiar pentru patrimoniul
societății, sunt continuate în mod voit și conștient de membrii organelor
de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale. Spre exemplu
încheierea unui contract de închiriere pentru sediul societății cu unul
dintre membrii organelor de conducere sau cu o rudă apropiată a
acesteia , ori cu o societate controlată de una dintre aceste persoane în
care prestația acesteia din urmă este vădit disproporționată față de prețul
plătit de către locatar.
§2.4 Au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele
documente contabile sau nu au ținut contabili tatea în conformitate
cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către
administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și
legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă.
Prezumția este relativă – art. 169 alin. ( 1) lit. d)

44 Fostul Cod Comercial (Publicat în Monitorul Oficial din 10.05.1887 – abrogat în prezent) conținea o
definiție exactă a faptelor care sunt considerate fapte de comerț – art. 3 din Fostul Cod Comer cial. Prin
art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil
s-a dispus ca î n toate actele normative în vigoare, expresiile " acte de comerț ", respectiv " fapte de
comerț " se înlocuiesc cu expresia " activități de producție, comerț sau prestări de servicii ".

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
21
În esență, este vorba despre acele fapte ilicite care încalcă
reglementările imperative ale Legii contabilității45, indiferent dacă acestea
reprezintă infracțiuni, contravenții sau simple delicte civile. Astfel, pentru
a depista dacă s -a săvârșit vreo asemenea faptă, va reveni
administratorului judiciar/lichidatorului judiciar îndatorirea de a verifica:
evidența contabilă analitică; existența contabilității de gestiune;
regularitatea ținerii registrelor contabile obligatorii; depunerea
declarațiil or fiscale, situațiilor financiare anuale; rapoartele cenzorilor
și/sau a auditorilor.
§2.5 Au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei
juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia – art. 169 alin. (1)
lit. e)
Există două modalități de a săvârși această faptă prevăzută de Legea nr.
85/2014.
Prin deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice
înțelegem acele fapte ilicite, de natură contabilă, prin care o parte din
activul societății (sau bunuri individual determinate ) sunt deturnate de la
destinația lor normală ori sunt ascunse de la o eventuală urmărire silită.
Intră în această modalitate de săvârșire a faptei: falsificarea actelor
contabile, în sensul schimbării destinației bunului sau al naturii bunului;
faptele ca re au ca rezultat dispariția actelor contabile justificative.
Mărirea pasivului în mod fictiv presupune orice faptă ilicită de natură
contabilă prin care se creează, artificial, o mărire a laturii pasive a
patrimoniului. Spre exemplu, falsificarea registre lor contabile prin
includerea unor obligații inexistente sau păstrarea, în continuare, a unor
datorii deja achitate.
§2.6 Au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei
juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți – art. 169 alin.
(1) lit f)
În esență, este vorba despre faptele membrii organelor de condecere
care, în vederea amânării sau evitării declanșării procedurii insolvenței,
utilizează mijloace în care prestația societății este în mod evident
disproporționat față de cea oferi tă de cealaltă parte contractantă. Spre
exemplu putem menționa: contractarea unui împrumut în condiții

45 Legea nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454/18.06.2008

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
22
neavantajoase (dobândă mult mai ridicată față de cea practicată pe
piață) ; înstrăinarea la un preț net inferior față de valoarea practicată pe
piață, a u nor elemente din activul societății.
§2.7 În luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să
se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori
– art. 169 alin. (1) lit. g)
Prin această faptă legiuitorul a urmărit să sancționeze plata anticipată a
datoriilor pentru obligațiile care, în primul rând nu erau exigibili la
momentul plății, și, în al doilea rând, debitorul (societatea) avea alte
datorii scadente care, ca efect al neachitării la termen, au făcut să fie
îndepl inite condițiile pentru deschiderea procedurii de insolvență. În
esență se are în vedere ordinea în care datoriile societății urmează a fi
achitate.
§2.8 Orice altă faptă săvârșită cu intenție, care a contribuit la starea
de insolvență a debitorului, const atată potrivit prevederilor
prezentului titlu – art. 169 alin. (1) lit. h)
Spre deosebire de fosta reglementare46, legislația actuală extinde sfera
acțiunilor/inacțiunilor care pot atrage răspunderea anumitor categorii de
persoane în cazul intrării în insol vență. Astfel, lista prevăzută de art. 169
alin. (1) lit. a) – g) capătă caracter exemplificativ, aceasta nefiind o
enumerare exhaustivă. Această schimbare este una foarte binevenită,
având în vedere faptul că pe această cale se rezolvă (cel puțin la nivel
legislativ) și problema administratorilor de fapt.
Sub acest aspect, trebuie să precizăm că s -a tranșat problema
administratorului statutar de a reține obligațiile constând în impozite și
contribuții din salariile angajaților și de a nu le vira la bugetul consolidat
al statului. Astfel, s -a apreciat prin Minuta47 întâlnirii reprezentanților
C.S.M. și ai M inisterului Justiției cu președinții secțiilor specializate din
cadrul Curților de Apel și Tribunalelor – Târgu Mureș, 22.05. 2014 că s -ar
încadra în dispozițiile lit. h ) a art. 169 din Legea nr. 85/2014 .

46 Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 359/21.04.2006 – în prezent abrogată.
47http://www. inm-
lex.ro/fisiere/d_599/Minuta%20intalnire%20%20practica%20neunitara%20in%20materia%20litigiilor%
20cu%20profesionisti%20si%20insolventa,%20Tg%20Mures,%2022%20mai%202014.pdf – site
accesat la data de 17.04.2020.

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
23
§3. Consecințele neindicării persoanelor răspunzătoare de starea
de insolvență
În ceea ce privește consecințele neindicării persoanelor responsabile
pentru starea de insolvență, legea nu instituie o s ancțiune în mod
expres, consecința directă a acestei omisiuni fiind prevăzută de art. 169
alin. (2). Astfel, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar pierde
legitimitatea procesuală activă, sens în care posibilitatea, și nu obligația,
de a introduce acțiunea prevăzută de art. 169 alin. (1) din Legea nr.
85/2014 va reveni președintelui comitetului creditorilor în urma hotărârii
adunării creditorilor sau, în lipsa unui astfel de comitet, un ui creditor
anume desemnat de adunarea creditorilor, respectiv u nui creditor care
deține o creanță ce reprezintă minim 30% din valoarea creanțe lor
înscrise la masa credală.
§4. Termenul de prescripție privind acțiunea în atragerea
răspunderii – durata și calculul termenului
Noua lege a procedurii insolvenței restrânge într-o bună măsura
termenul în care acțiunea privind atragerea răspunderii poate fi depusă.
Astfel, dacă sub imperiul Legii nr. 85/2006, termenul de pre scripție de 3
ani48 începea să curgă cel târziu la un moment mult ulterior deschiderii
procedurii insolve nței, și anume după 2 ani de la data deschiderii
acesteia (art. 139), în actuala reglementare (Legea nr. 85/2014) termenul
de prescripție începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau
trebuia cunoscută persoana care a contribuit la apariția stări i de
insolvență, dar nu mai târziu de data publicării în BPI a raportului
administratorului judiciar/lichidatorului judiciar prevăzut de art. 58 alin. (1)
lit. b) sau, după caz, art. 64 lit. a).
Deși, astfel cum am menționat, noua reglementare a prevăzut î n mod
mult mai clar momentul de la care începe să curgă termenul de
prescripție, legiuitorul a omis să precizeze faptul că o asemenea acțiune
poate fi introdusă doar după deschiderea procedurii, nu și înainte, chiar
dacă persoanele răspunzătoare de starea de insolvență a fost cunoscută
anterior. În altă ordine de idei, până la deschiderea procedurii nici nu
putem vorbi despre o răspundere a membrilor organelor de
conducere/supraveghere, deoarece premisa acestei răspunderi o
constituie starea de insolvență, și mai precis, ca această stare să fie

48 A nu se confunda cu termenul general de pr escripție de 3 ani prevăzut de Noul Cod Civil, acesta
fiind reglementat de o lege specială

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
24
cauzată de una dintre ipotezele expres prevăzute de art. 169 alin. (1) din
Legea nr. 85/201449. Astfel, ar fi nedrept ca termenul de prescripție să
înceapă să curgă chiar înainte de data deschiderii procedurii, când a fost
cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a contribuit la apariția
stării de insolvență, deoarece, astfel cum am menționat anterior,
admisibilitatea unei astfel de acțiuni depinde în tot de deschiderea
procedurii insolvenței.
După deschiderea pro cedurii, faptele expres prevăzute de art. 169 alin.
(1) nu mai pot fi săvârșite, deoarece starea de insolvență a fost deja
cauzată. Pe cale de consecință, sunt supuse analizei administratorului
judiciar/lichidatorului judiciar doar faptele săvârșite până l a deschiderea
procedurii.
Totodată, leguitorul a omis să precizeze și momentul final până la care
acțiunea prevăzută de art. 169 alin. (1) din Legea insolvenței poate fi
intentată. Având în vedere faptul că acțiunea în răspundere face parte
integrantă din procedura insolvenței, în mod logic o asemenea acțiune
nu se poate exercita după închiderea procedurii, indiferent de faptul că
aceasta s -a prescris sau nu.
CAPITOLUL III. PROCEDURA ÎN FAȚA INSTANȚEI
§1. Instanța competentă
Potrivit art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, organul care poate
dispune în sensul angajării răspunderii persoanelor care au contribuit la
starea de insolvență este judecătorul – sindic, iar competența în primă
instanță aparține tribunalului pe rolul căruia se află dosarul privind
procedura insolvenței.
Art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 instituie o regulă derogatorie de la
dreptul comun, cel puțin în privință, competenței materiale și teritoriale.
Astfel, toate procedurile prevăzute de Legea nr. 85/2014 (deci inclusiv
atragerea răspunderii), cu excepția apelului, sunt de competența
tribunalului sau, unde este cazul, a tribunalului specializat în a cărui
circumscripție debitorul și -a avut sediul social/profesional cel puțin 6 luni
anterior sesizăr ii instanței.
Putem observa cu ușurință faptul că , spre deosebire de regula generală
prevăzută la art. 119 din Noul Cod de Procedură Civilă ( Cererile în

49 I. Adam, C. N. Savu, op. cit., p. 805.

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
25
materie de societate, până la sfârșitul lichidării sau, după caz, până la
radierea societății, sunt de competența exclusivă a instanței în
circumscripția căreia societatea își are sediul principal ), Legea nr.
85/2014 leagă această competență și de un aspect temporar, și anume,
procedura insolvenței este de competența tribunalului în a cărui
circumscripție debitorul și -a avut sediul social/profesional cel puțin 6 luni
anterior sesizării instanței, și nu în momentul sesizării instanței.
Un alt aspect derogatoriu de dreptul comun îl constituie competența
materială raportată la criteriul valoric. Astfel, indife rent de cuantumul
valoric al părții din pasiv (o parte sau în întregime dar nu mai mult decât
rezultă din legătura de cauzalitate între prejudiciu și fapta respectivă)
care se solicită a li se imputa persoanelor vinovate de contribuția la
ajungerea în inso lvență, instanța competentă va rămâne tribunalul.
Astfel, în acord cu alin. (3) al aceluiași articol, cererea introdusă de
administratoru/lichidatorul judiciar, de președintele comitetului
creditorilor, sau de un creditor desemnat de adunarea creditorilor,
respectiv un creditor care deține o creanță ce reprezintă cel puțin 30%
din masa credală, se va judeca separat de dosarul de fond, formându -se
un dosar asociat.
Putem conchide, așadar, că acțiune prevăzută de art. 169 alin. (1) din
Legea nr. 85/2014 este o acțiune incidentală, accesorie, care este de
competența instanței învestite cu judecarea cererii principale50 privind
procedura insolvenței.
§2. Procedura de judecată
Având în vedere finalitatea procedurii insolvenței, faptul că soluționarea
dosarelor de insolvență trebuie făcută cu celeritate, precum și pentru
clarificarea procedurii de soluționare a cererilor de deschidere a
procedurii, a contestațiilor și a acțiunilor specifice procedurii inso lvenței,
în cadrul art. 41 alin. (4) s -au prevăzut un set de reguli speciale,
derogatorii de la prevederi le Codului de procedură civilă.
Primul aspect derogatoriu prive ște inaplicabilitatea în procedura
insolvenței a dispozițiilor art. 200 din Codul de pro cedură civil ă privind
regularizarea cererii. În al doilea rând, t ermenul pentru depunerea
întâmpinării este de max imum 15 zile de la comunicare , spre deosebire
de dreptul comun, unde acest termen este de 25 de zile. Apoi, răspunsul

50 A. Ciurea, Fișe de procedură civilă, Ed. Universul Juridic, București, 2017, p. 24.

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
26
la întâmpinare în proce dura insolvenței nu este obligatoriu spre
deosebire de dreptul comun, unde există un termen de 10 zile d e la
comunicarea întâmpinării în care reclamantul are obligația de a depune
răspuns la întampinare (art. 201 alin. (2) din Noul Cod de Procedură
Civilă) . Un ultim aspect derogatroiu îl constituie fixarea termenului de
judecată. Astfel, judecătorul -sindic fixează, prin rezoluție, în termen de
maximum 5 zile de la data depunerii întâmpinării, primul termen de
judecată, care va fi de cel mult 3 0 de zile de l a data rezoluției, față de
termenul din dreptul comun, unde acest termen este de 60 de zile .
În privința primului aspect derogatoriu semnalat mai sus, intenția de
reglementare, exprimată pe întreaga evoluție a procesului legislativ, a
fost aceea de a excl ude de la aplicarea procedurii regularizării toate
cererile din procedura insolvenței având în vedere incompatibilitatea ei
ab initio și cu specificul litigiilor în insolvență51.
Un alt aspect ce prezintă o importanță deosebită îl constituie prevederile
art. 172 din Legea nr. 85/2014. Potrivit acestui text de lege, o parte din
titularii acțiunilor în răspundere (administrator/lichidator judiciar, respectiv
comitetul creditorilor) va putea cere instituirea măsurilor asigurătorii
asupra bunurilor din averea persoanlor urmărite, cu condiția consemnării
unei cauțiuni de până la 10% din valoarea pretențiilor. O asemenea
cerere de instituire a măsurilor asigurătorii poate fi formulată și ulterior
introducerii acțiunii.
§3. Soluții posibile și calea de atac
În ipoteza în care judecătorul – sindic admite acțiunea formulată fie de
administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, fie de celelalte persoane
prevăzute de art. 169 alin. (2), soluția ce se va pronunța va produce atât
efecte patrimoniale, cât și efecte nepa trimoniale cu privire la persoana
care a contribuit la starea de insolvență.
Astfel, cel mai important efect al acestei sentințe îl constituie obligarea
persoanei/persoanelor în cauză la suportarea unei părți sau în întregime
a pasivului debitorului, fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de
cauzalitate cu faptele reținute în sarcina acesteia/acestora. Destinația
acestor sume de bani este expres prevăzută de art. 171 din Legea nr.
85/2014. Sumele recuperate în urma promovării acțiunii în răspunde re,

51 N. Țăndăreanu, Codul insolvenței adnotat. Noutăți, examinare comparativă și note explicative , Ed.
Hamamgiu, București, 2014, p. 95.

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
27
întemeiată pe dispozițiile art. 169 alin. (1) din Lege, vor intra în averea
debitorului și vor fi destinate fie plății creanțelor potrivit programului de
plăți, fie vor fi folosite în scopul completării fondurilor necesare
continuării activității debit orului, în caz de reorganizare, fie acoperirii
pasivului în cazul falimentului.
Pe lângă sancțiunea de natură pecuniară, Le gea nr. 85/2014 instituie și
o sancțiune ce nu vizează în mod direct patrimoniul persoanei vinovate,
și anume interdicția de a fi des emnată administrator, respectiv
decăderea din această funcție pentru o perioadă de 10 ani de la data
rămânerii definitive a hotărârii. Această interdicție/decădere se
înregistrază în Registrul comerțului.
Înregistrarea în R egistrul comerțului se realizează din rațiuni de
asigurare a publicității față de terți a angajării răspunderii membrilor
organelor de conducere sau de supraveghere, prin comunicarea, din
oficiu, către Oficiul Național al Registrului Comerțului, a hotărârii prin
care judecătorul -sindic a dispus atr agerea răspunderii patrimoniale52.
În ceea ce privește decăderea din dreptul de a exercita funcția de
administrator , aceasta se va aplica pe o perioadă de 10 ani de la data
rămânerii definitive a hotărârii de atragere a răspunderii și va produce
efecte de îndată, inclusiv asupra mandate lor de administrator în curs de
exercitare. Semnificația termenului „administrator”, utilizat de textul care
instituie sancțiunea decăderii, cuprinde nu numai funcția de administrator
stricto sensu , ci orice funcție de membru al unui organ de conducere sau
de supraveghere cu atribuții de administrare executivă sau neexecutivă.
Dispozițiile art. 169 alin.(10) nu specifică faptul că sancțiunea trebuie
aplicată de judecătorul -sindic prin hotărârea de atragere a răspunderii,
astfel încât decăderea produce efect e ex lege. În doctrină53 s-a arătat că
orice persoană interesată poate solicita constatarea decăderii, fie sub
forma constatării încetării mandatului de administrator în curs de
exercitare, fie prin contestarea desemnării persoanei cu privire la care
operea ză decăderea ca a dministrator într -un nou mandat54.
În ipoteza în care acțiunea se respinge, în mod logic
persoana/persoanele vizată/vizate nu vor suporta nicio consecință

52 R. Bufan, A. Deli -Diaconescu, F. Moțiu și alții , op. cit., p. 834.
53 N. Țăndăreanu, op. cit., p. 268.
54 R. Bufan, A. Deli -Diaconescu, F. Moțiu și alții , op. cit., p. 834.

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
28
prevăzută de art. 169. În sensul respingerii unor astfel de acțiuni s -au
pronunțat ma i multe instanțe de judecată. Cu titlu de exeplmu
menționăm Decizia nr. 42/18.01.2010, pronunțată de Curtea de Apel
Iași. În esență, instanța a reținut următoarele: ”Este greșită admiterea
cererii de antrenare a răspunderii personale pentru considerente
generale și presupuneri. Nu s -a făcut dovada certă a utilizării creanțelor
și stocurilor debitorului în interes propriu sau al altuia ”. De asemenea, în
sensul respingerii unei astfel de acțiuni s -a pronunțat și Curtea de Apel
Constanța prin Decizia nr. 109/2 7.01.2010, pentru următorul considerent:
”Critica privind neformularea de către lichidator a acțiunii în antrenarea
răspunderii nu poate fi primită, cât timp recurenta creditoare era singurul
creditor din tabel, neputându -și astfel invoca propria culpă ”.
În ceea ce privește calea de atac, regimul general al acestuia este
guvernat de art. 43 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 85/2014 . Astfel,
instanța competentă pentru soluționarea apelului împotriva hotărârilor
judecătorului – sindic este Curtea de Apel, iar termenul pentru
exercitarea căii de atac este de 7 zile de la comunicarea hotărârii
realizată prin publicare în BPI.
Art. 169 alin. (7) conține o prevedere de maximă importanță. Astfel, în
ipoteza în care, în urma respingerii acțiunii, administratorul
judiciar/lichidatorul judiciar care nu intenționează să exercite calea de
atac a apelului, este obligat să notifice comitetul creditorilor, respectiv în
lipsa unui astfel de comitet, adunarea creditorilor. Calea de atac poate fi
exercitată direct de preșe dintele comitetului creditorilor, iar în lipsa unui
astfel de comitet, de către orice creditor interesat care deține mai mult de
30% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.
Indiferent de soluția ce se va pronunța în cadrul acestei acțiuni, când
faptele săvârșite de persoana/persoanele care au contribuit la starea de
insolvență constituie infracțiuni, răspunderea penală nu poate fi
înlăturată de procedura prevăzută de art. 169 alin. (1)55.
CAPITOLUL IV. EXECUTAREA HOTĂRÂRII JUDECĂTOREȘTI
În ipoteza ideală, după pronunțarea hotărârii definitive56 (fie prin
neapelarea sentinței de admitere a cererii, fie prin confirmarea sentinței

55 Art. 169 alin. (8) din Legea nr. 85/2014
56 Sunt hotărâri definitive potrivit art. 634 din Codul de Procedură Civilă:
1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului;
2. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs;

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
29
de admitere a cererii/schimbarea sentinței de respingere a cererii)
persoana/persoanele împotriva căreia/cărora s -a pronunțat o hotărâre de
atragere a răspunderii patrimoniale pentru intrarea în insolvență vor
proceda la plata sumelor conform dispozitivului hotărârii judecătorești.
Din nefericire, această ipoteză ideală r ămâne, de cele mai multe ori,
numai un deziderat al legiuitorului, persoanele respective neprocedând
la plata sumelor stabilite.
Cu privire la procedura punerii în executare a hotărârii pronunțate
împotriva persoanelor prevăzute la art. 169 alin. (1), Lege a nr. 85/2014
conține dispoziții exprese. Astfel, în acord cu prevederile art. 173 alin. (1)
din Lege, “Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 169
alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, potrivit Codului
de procedură civilă ”. Astfel, regula este ca executorul judecătoresc este
competent să pună în executare cele stabilite prin hotărârea de atragere
a răspunderii.
Cu toate aceste, trebuie să avem în vedere atât calitatea creditorului
urmăritor, cât și natura creanței ce urmează a fi acoperit. În concret, se
pune problema competenței executării hotărârii judecătorești atunci când
în suma ce urmează a fi recuperată sunt incluse și creanțe fiscale.
Potrivit art. 220 alin. (10) din Codul de Procedură Fiscală57, “În cazul în
care, potrivit legii, s -a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor
de conducere, potrivit prevederilor legislației privind insolvența, și pentru
creanțe fiscale, prin derogare de la prevederile art. 173 din Legea nr.
85/2014, executarea silită se efectuează potrivit dispozițiilor prezentul ui
cod, de către organul de executare silită prevăzut de acesta. Î n situația
în care atragerea răspunderii privește atât creanțe fiscale administrate
de organul fiscal central, cât și creanțe fiscale administrate de organul
fiscal local, competența aparțin e organului fiscal care deține creanța
fiscal ă mai mare. Î n acest caz, organul de executare silită distribuie
sumele realizate potrivit ordinii prevăzute de Legea nr. 85/2014 ”. Rezult ă
deci, fără putință de tăgadă faptul că în acest caz avem de a face cu o

3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel;
4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs;
5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s -a soluționat fondul pr icinii;
6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului
ori recursului sau, după caz, la data pronunțării.
57 Legea nr . 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 547/23.05.2015.

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
30
veritabilă excepție de la regulă, nerespectarea acesteia acordând dreptul
debitorilor de a contesta executarea silită.
Nu în ultimul rând, și Înalta Curte de Casație și Justiție s -a pronunțat
(sub imperiul Legii nr. 85/2006) în ceea ce privește punerea în executare
a hotărârii de atragere a răspunderii. Astfel, prin D ecizia nr.
6/14.05.201258 a Înaltei Curți de Casatie ș i Justitie s-a stabilit că , “În
interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Legea nr.
85/2006, raportat la art. 136 alin. (6) din Codul de procedură fiscală,
executarea hotărârilor judecătorești de atragere a răspunderii membrilor
organelor de conducere sau de supraveghere în condițiile art. 138 din
Legea nr. 85/2006, se va efectua, în cazul concursului dintre creditori i
fiscali și ceilalți creditori ai debitorului, potrivit Codului de procedură
fiscală .”. Dispo zitivul Deciziei citate stabilește î n mod in direct, dar
inechivoc, competența î n puner ea în executare a titlului executoriu atunci
când există pluralitate de cred itori, și cel puțin unul dintre aceș ti creditor
este bugetar .
În ceea ce privește închidere procedurii înainte de executarea în
integralitate a hotărârii judecătorești, dispozițiile art. 173 alin. (2) ale Legii
nr. 85/2014 sunt inechivoce. Astfel, potrivit textului de lege menționat,
sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către
executorul judecătoresc potrivit prevederilor Legii insolvenței, în temeiul
tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția acestuia de
către lichid atorul judiciar. Pe cale de consecință, sumele de bani nu vor
mai intra în patrimoniul debitorului (lucru firesc căci închiderea procedurii
are ca efect, în acest caz, și radierea societății din Oficiul Național al
Registrului Comerțului) , ci aceste sume v or fi distribuite de către
executor (sau organul fiscal, după caz) direct creditorilor îndreptățiți să le
încaseze, în concordanță cu tabelul definitiv consolidat de creanțe.

58 Decizia nr. 6/14.05.2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 411/20.06.2012.

Atragerea răspunderii administratorului societății în cadrul procedurii insolvenței Baka Tamás
31
CONCLUZIE
Pentru situația , când falimentul unui debitor persoană juridică a fost
determinat nu doar de o conjunctură economică nefavorabilă, ci de
atitudinea abuzivă a membrilor organelor de conducere, Legea nr.
85/2014 , preluând dispozițiile existente anterior în Legea nr. 85/2006 , a
reglementat posibilitatea obligării membrilor organelor de conducere și
supraveghere să suporte o parte a pasivului debitorului, în măsura în
care se fac vinovați de săvârșirea uneia dintre faptele prevăzute , nu
numai în mod limitativ59, de art. 169 alin. (1)60.
Adoptarea Legii nr. 85/2014 a adus multip le modificări și îmbunătățiri față
de reglementarea precedentă, Legea nr. 85/2006, inclusiv sub aspectul
recuperării unor sume de la persoanele care au contribuit la starea de
insolvență a debitorului. Legiuitorul a extins sfera persoanelor având
legitimit ate procesuală în exercitarea unei astfel de acțiuni. Astfel, pe
lângă titularul obișnuit al unei asemnea acțiuni (administratorul
judiciar/lichidatorul judiciar), calitatea procesuală activă este
recunoscută, în condițiile prevăzute de art. 169 alin. (2) din Legea nr.
85/2014, și președintelui comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării
creditorilor, unui creditor anume dessemnat de adunarea creditorilor, în
ipoteza lipsei comitetului creditorilor, precum și creditorului care
reprezintă mai mult de 30% din valoarea creanțelor înscrise la masa
credală.
Totodată, noua Lege pune capăt și lacunelor fostei Legi cu privire la
momentul la care începe să curgă prescripția pentru angajarea
răspunderii. Astfel, potrivit art. 170 din Legea nr. 85/2014, prescri pție
începe să curgă cel târziu de la data publicării în BPI a raportului privind
cauzele care au dus la insolvență, și indicarea persoanel or
răspunzătoare în acest sens.
Apreciem că aceste schimbară, minore dar foarte importante, reprezintă
un pas pentru respectarea, și punerea în aplicare a principiilor prevăzute
de art. 4 din Legea nr. 85/2014, principii care în unele cazuri au rămas
doar scriptice, fără utilitate practică.

59 Potrivit art. 169 alin. (1) lit. h), răspunderea poate fi angajată pentru orice faptă săvârșită cu intenție,
care a contribuit la starea de insolvență a debitorului, faptă ce trebuie constatată potrivit Legii nr.
85/2014.
60 S. Al Hajjar, Răspunderea civilă a administratorilor debitorului aflat în insolvență , Ed. Universul
Juridic, București, 2012, p. 5.