Atitudinile Sociale Si Schimbarea Lor

UNIVERSITATEA DIN PITESTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA

MASTER: Consiliere in asistenta sociala

ANUL I

REFERAT

Atitudinile sociale si schimbarea lor

STUDENT,

MILITARU DANIEL

LECT.UNIV.DR.,

Ionescu Claudia

2014

Cuprins

Introducere……………………………………………………pag. 3

Definirea atitudinii……………………………………………pag. 4

Structura si formarea atitudinilor……………………………pag. 6

Cum se schimba atitudinile?…………………………………………….pag. 8

Bibliografie…………………………………………………….pag 11

Introducere

Problema atitudinilor in psihologia sociala.

Pentru psihologia socială contemporană, conceptul de atitudine, fără îndoială, este cel mai distinctiv și indispensabil concept. Această părere o împărtășesc aproape fără excepție, toți reprezentanții psihologiei sociale americane. Astfel, Allport, Faris, Park, Thomas, etc., consideră că o teorie adecvată a atitudinilor trebue să ducă cu necesitate la fundamentarea oricărei psihologii sociale.

Intr-adevăr, considerând obiectul psihologiei sociale, așa cum rezultă din cercetările curente ale diferiților psihologi sociali, precum și natura atitudinilor sociale, suntem de acord a recunoaște că acestea din urmă, fac parte integrantă din domeniul psihologiei sociale, intrucat ea se ocupă printre altele, cu analiza mediului psiho-social in care trăiește persoana. Ori, o bună parte a mediului psiho-social consistă din atitudinea indivizilor care formează grupul. In felul acesta, rezultă că domeniul psihologiei sociale se circumscrie pană Ia o anumită limită, odată cu studiul atitudinilor, care, după cum vom vedea mai jos, mijlocesc relațiile interpersonale ale membrilor unui grup social dat, precum și interrelațiile acestora, cu aspectul material și simbolic al instituțiilor. înțelegerea persoanei umane, explicarea conduitei sale și a motivelor psiho-sociale care o determină, nu poate fi deplin asigurată decat prin cunoașterea naturii atitudinilor.

Deasemenea, viața socială și culturală a grupului, manifestările economice, sociale, politice, religioase, artistice, etc., ale membrilor care-l compun, nu primesc o explicație suficienta, dacă facem abstracție de fenomenul atitudinilor sociale. Căci, după cum observă Thomas, atitudinile se găsesc intr'un mod mai mult sau mai puțin general, la toți membrii grupului social. Ele au o importanță deosebită in organizarea vieții indivizilor și se manifestă in aproape toate activitățile sociale și culturale ale acestor indivizi.

Iată cum cade, așa dar, in sarcina psihologiei sociale, studiul naturii atitudinilor sociale, precum și explicarea raporturilor multiple intre experiențele subiective și manifestările obiective, care se întâlnesc împletite la tot pasul, In vieața personalității umane.

Mai ales in ultima vreme, nenumăratele studii teoretice și cercetări experimentale, întreprinse de diferiți psihologi, ne arată cu prisosință importanța problemei atitudinilor și pană la un anumit punct, identificarea lor cu domeniul psihologiei sociale. De aceea astăzi, credem că nu poate fi vorba despre legitimarea dreptului la existență a conceptului In discuție, întrucât importanța lui pentru psihologia socială este unanim recunoscută.

Definirea atitudinii

Prin atitudine se intelege o dispozitie interna a individului, care subintinde perceptia sa si reactiile sale fata de un obiect sau un stimul.

Bogardus: „ o atitudine este o tendinta pro sau contra fata de un element din mediu, care devine astfel o valoare pozitiva sau negativa”.

A. Rosca: „O predispozitie mintala dobandita, mai mult sau mai putin durabila, de a reactiona intr-un mod caracteristic (obisnuit favorabil / nefavorabil) fata de persoane, obiecte, situatii, idei sau idealuri cu care individul vine in contact”.

Prima definite riguroasa a conceptului de atitudine a fost propusa de Gordon Allport, in 1935: ,,O atitudine este o stare mentala si neuropsihologica de pregatire a raspunsului, organizata prin experienta de catre subiect, exercitand o influenta directiva sau dinamica asupra raspunsului sau fata de toate obiectele si toate situatiile la care se raporteaza".

Aceasta definitie sugereaza ca atitudinea are mai multe elemente:

a) este o experienta personala cu un substrat neurobiologic si nu poate fi masurata decat indirect, prin manifestarile comportamentale sau psihofiziologice;

b) atitudinile constituie un ansamblu de elemente cognitive relative la un obiect carora le sunt asociate evaluari afective pozitive sau negative;

c) atitudinile sunt precursoarele comportamentului;

d) individul produce reactii adaptate si consistente fata de obiectele asociate atitudinii.

Paul Popescu-Neveanu: atitudinea este „o modalitate relativ constanta de raportare a individului sau grupului fata de anumite laturi ale vietii sociale si fata de propria persoana”.

Baron si Byrne: atitudinea se refera la „evaluarile noastre cu privire la orice aspect al lumii sociale, masura in care avem reactii favorabile sau nefavorabile fata de probleme, idei, persoane, grupuri sociale sau alte elemente ale vietii sociale”.

S. Chelcea: atitudinea este „pozitia unei persoane sau a unui grup, de acceptare sau de respingere, cu o intensitate mai mare sau mai mica, a obiectelor, fenomenenlor, persoanelor, grupurilor sau institutiilor”.

S. Asch: „atitudinile sunt tendinte de durata, determinate si formate prin experienta trecuta”.

Katz si McDonald: atitudinea este o predispozitie de a actiona pozitiv sau negativ fata de persoane, obiecte si evenimente.

Multe definitii ale atitudinii subliniaza bipolaritatea acesteia, ceea ce presupune ca atitudinea variaza pe un continuum de la favorabil, pozitiv, la nefavorabil, negativ, trecand prin zona 0, neutra. Majoritatea atitudinilor sunt unipolare la nivel individual (pozitia persoanei este fie de acceptare, fie de respingere o obiectului atitudinii), insa exista si situatii in care oamenii apreciaza un obiect sub diferite aspecte si il depreciaza sub altele, stare numita ambivalenta. Scott defineste ambivalenta drept coexistenta aprecierilor pozitive si negative fata de un obiect al atitudinii (de ex: o persoana cu atitudine pozitiva fata de protejarea animalelor este de acord cu eutanasierea cainilor vagabonzi – atitudine negativa).

Structura si formarea atitudinilor

În legatura cu definirea conceptului de atitudine s-au configurat doua scoli de gândire.

Abordarea trifactoriala (Rosenberg si Hovland, 1960) sustine ca o atitudine include:

1. o componenta cognitiva, în masura în care evaluarea obiectului se bazeaza pe anumite cunostinte, perceptii, credinte, opinii, reprezentari si amintiri.

2. o componenta afectiva pozitiva, negativa sau mixta, în care se regasesc emotiile, sentimentele si starile noastre de spirit fata de un anumit obiect.

3. o intentie/dispozitie comportamentala sau, altfel spus, tendinta de a actiona într-un anume fel fata de obiect (exprimata verbal, ca intentie sau observata direct).

Abordarea unifactoriala (Olson si Zanna, 1993) întelege prin atitudine numai componenta afectivă. Îmi place, îmi displace, iubesc, urasc, admir, detest sunt cuvintele obisnuite prin care oamenii îsi descriu atitudinile. Atitudinea este o evaluare globala a obiectului pe o dimensiune continua de tip „favorabil/nefavorabil”.

Atitudinile sunt in mare parte invatate social, dar au si un fundament genetic. Exista trei surse majore ale formarii atitudinilor:

Invatarea sociala ;

Compararea sociala ;

Factorii genetici

Învățarea socială

Cele mai cunoscute forme de învățare socială sunt reprezentate de:

condiționarea clasică

O învățare implicită prin asociații și se întemeiază pe următorul principiu: cînd un stimul îl precede cu regularitate pe un altul, primul stimul devine un „semnal“ pentru apariția celui de-al doilea. Prin urmare, cînd primul stimul se manifestă, subiecții învăță să aștepte că urmează stimulul consecutiv. Printr-un mecanism recurent de acest tip se achiziționează același tip de reacție la cei doi stimuli, reacția devenind manifestă. De exemplu , copilul asociaza in repetate randuri reactii negative ale tatalui cand vede o persoana de etnie rroma.

condiționarea subliminală

Expunerea frecventă la stimuli care se manifestă chiar sub pragul conștienței determină o schimbare atitudinală. Este esential rolul intaririi comportamentului prin recompensa si pedeapsa; de ex: o atitudine pozitiva a copilului fata de scoala este intarita de parinti prin diferite comportamente (zambet, lauda)

condiționarea instrumentală

Subiectul învață punctul de vedere „bun“ și primește, în schimb, o recompensă simbolică, prin întărirea răspunsului său „corect“.

modelarea atitudinală prin preluarea comportamentului „celuilalt“. Copilul observa si imita comportamente si reactii ale parintilor.

Vor construi un model atitudinal și o conduită convergentă nu cu ceea ce spun, ci cu ceea ce fac cei cu care relationeaza.

Compararea socială

Se bizuie pe o perspectivă teoretică construită de L. Festinger (1954) ce susține că atitudinile sociale se achiziționează nu doar prin învățare socială, ci și printr-un proces de comparare simbolică și semantică pe care subiectul o efectuează cu „celălalt“ similar și semnificativ, pentru a stabili dacă lectura realității la care a ajuns este relevantă și adecvată.

Factorii genetici

Studii longitudinale efectuate de echipele coordonate de R. Arvey (1989, 2000) și L.Keller (1992, 2003, 2009) :

corelație semnificativă între consistența genetică și similaritatea atitudinală, prin comparațiile atitudinilor subiecților–gemeni monozigoți (identici) sau dizigoți (diferiți) față de o serie de instanțe sociale:

în același mediul social / în medii diferite.

Ereditatea are un rol in formarea atitudinilor. La gemenii monozigoti (identici), chiar crescuti in medii sociale si familiale diferite, atitudinile coreleaza mult mai ridicat pozitiv decat la cei nonidentici. Factorul innascut este mai prezent in atitudinile fata de lucruri mai concrete (de ex: gusturile muzicale) decat fata de cele abstracte. Baza genetica poate influenta indirect multe din atitudinile concrete. De ex: dispozitia genetica de optimism influenteaza o serie de evaluari ale obiectelor sociale, cum ar fi o mai mare satisfactie in munca, in comparatie cu pesimismul.

Cum se schimba atitudinile?

Omul este supus, intreaga viata, unui bombardament informational, in vederea schimbarii atitudinilor sale. Mesajele trimise de catre mass-media, de catre persoane sau grupuri, au un character persuasiv, nazuind sa schimbe atitudinile noastre.Aceste oferte de asistenta psihologica si educationala rectifica deficientele de formare initiala, ofera "arme" intelectuale, morale, affective cu care individul poate face fata noilor solicitari .
Cum se produce schimbarea? Schimbarea este o consecinta a primirii unor informatii, a receptarii si prelucrarii unor mesaje. Conteaza deci cine comunica, ce mesaj transmite, cum o face, scopurile urmarite, contextul psihosocial in care sunt antrenati receptorii (nivelul lor de instructie, intensitatea asteptarilor exprimate de acestia, sistemul lor de relatii interpersonale etc.).

Sa analizam importanta fiecaruia dintre factorii care concura la acest proces:

a) "comunicantul" (sursa),

b) modul de a comunica;

c) tinta urmarita

Sursa (persoana, institutia, gruparea) este cea mai importanta veriga ce poate afecta modul in care comunicarea este receptata. Oamenii sunt dispusi sa-si schimbe atitudinile numai atunci cand argumentele comunicantului sunt garantii ale unui "beneficiu", ale unei achizitii (in plan intelectual, comportamental), care va conduce la dobandirea unor "avantaje" (=cresterea valorii personale, un status social mai inalt, satisfactii profesionale, confort psihic superior). Daca individul nu acorda credit sursei de informatii, el isi organizeaza o strategie de "rezistenta" la persuasiunea emitatorului de mesaje. Pare deci logic sa acordam atentie mai intai celui ce vorbeste, scrie, comunica, transmite. Credibilitatea sau puterea de convingere a unei surse de mesaj este un determinant important in schimbarea atitudinala. Daca este "verosimila", sursa are mai mare valoare stimulatoare. Aprecierea acestei calitati este legata de autoritatea sursei, de oferta sa comportamentala anterioara, de calitatea contactelor pe care primitorul le-a mai avut cu sursa. Oricat de mare este discrepanta intre mesaj si atitudinea actuala, primitorul este dispus sa se schimbe daca comunicatorul este "credibil", daca are prestigiu, pozitie sociala nestirbita, calitati personale probate. Chiar daca sursa este noua. Statusul scazut al sursei, in schimb, face mesajul neverosimil si scade atractia pentru schimbare.

Fiecare dintre noi poate gasi exemple in mediul sau social; o persoana care si-a mentinut verticalitatea, care nu a facut compromisuri, care si-a pastrat tinuta morala este credibila, pe cand un individ care a fost antrenat mereu in tot felul de combinatii dubioase sau a oscilat comportamental, functie de imprejurari, ne apare ca un profet mincinos, chiar daca este purtatorul de cuvant al unor valori pe care le-am admirat, la care aderam in genere. Puse in gura unor persoane devalorizate moral, ele isi vor pierde puritatea, puterea de atractie. Bilantul cercetarilor psihosociologice asupra competentei sursei ne arata ca impactul mesajului are o mai mare acuitate daca cel ce transmite este perceput ca superior din punct de vedere al instructiei, inteligentei, reusitei profesionale, stilului de comportare decat receptorul. Efectul competentei depinde de incertitudinea receptorului relativ la problema pusa, ca si de motivatia sa pentru aceastaproblema.
Ce strategie poate adopta sursa pentru a face credibil mesajul sau, pentru a inspira incredere?

"Transmitatorul" nu trebuie sa fie (sa para) interesat personal de schimbarea atitudinii celuilalt, nu trebuie sa se angajeze pasional in acest demers. E recomandabil sa arate chiar "dezinteres" sau sa fie capabil sa pledeze si pentru o cauza care e in contradictie cu dorintele sale. Increderea se dobandeste si daca comunicarea se realizeaza "accidental", "intamplator" si nu direct, manifestand programatic intentia de schimbare. In acest caz persoana (=partenerul) devine suspicioasa. Iar daca persoana care comunica este "simpatica" sau numai convingatoare prin stilul comunicarii, sansa schimbarii celuilalt este si mai mare. O persoana atractiva are o influenta crescuta. 

Posibilitatea obtinerii schimbarii depinde si de preferintele receptorului. De gradul sau de instructie, de mediul sau de formare, de capitalul sau cultural, de atitudinile si mentalitatile grupului social din care provine. Acceptam, de regula, o idee, o atitudine daca este apropiata de ceea ce credem noi sau daca ne inspira simpatie, incredere cel ce incearca sa ne convinga. Similaritatea este una dintre cele mai importante baze ale simpatiei si – s-a constatat – oamenii sunt dispusi sa se lase influentati mai degraba de cei ce le seamana, decat de cei foarte deosebiti. Important e si aspectul fizic al celui ce comunica: cei agreabili sunt mai degraba urmati decat cei cu o infatisare neatractiva; cei ce vorbesc repede sunt mai convingatori decat cei ce vorbesc rar, taraganat; competenta recunoscuta public, aura, statutul de expert impresioneaza. Suntem dispusi adesea sa ne identificam cu unele persoane care ne atrag, conving, tulbura, emotioneaza. Si orice antipatie fata de comunicator sau neincredere in competenta sa duce la respingerea mesajului. La fel de importanta este si atitudinea celui ce comunica: cu cat intentia lui de a schimba pe celalalt (ceilalti) este mai vizibila, mai usor de descifrat, cu atat sansele de a obtine rezultatul dorit sunt mai mici. Comentariul sau, de aceea, trebuie sa fie "dezinteresat", impartial, sa denote integritate si onestitate.
Sursa poate fi si grupul (de "apartenenta" sau de "referinta") care exercita "presiune" asupra individului pentru a-l schimba. Avem adesea tendinta de a "merge cu ceilalti", de a impartasi parerile celor pe care-i admiram sau din randul carora facem parte. Daca grupul isi insuseste mesajul unui individ, atunci il face sa devina mai "convingator" pentru fiecare individ, ii confera "greutate".

SITUATIA concreta in care se desfasoara "atacul" pentru schimbarea atitudinii poate avea un rol important in obtinerea succesului. Iata, mass media, comentatorii politici ne avertizeaza ca schimbarea economiei noastre este o problema dificila, dureroasa, care se poate solda cu efecte secundare nedorite. Prevenirea, "atentionarea", "pregatirea" publicului pentru o situatie dificila o face mai usor suportabila, aceasta pierzandu-si efectul de "soc". Stim ca toate tarile est-europene se confrunta cu somajul, fenomenul e prezent si la noi, pare "firesc" sa se accentueze in anii viitori. O "atmosfera" favorabila schimbarii se poate repercuta asupra potentialilor receptori, "contactul psihosocial" poate modifica efectele mesajului.
Situatia concreta a receptorului poate determina (re)organiza tacticii sale defensive. El isi construieste, de pilda, argumente care sprijina propria sa pozitie si repsinge "ofensiva" oponentului, apeland la "situatia concreta", la contextul psihosocial care este nefavorabil schimbarii. Daca insa pozitia sa initiala nu este ferma, atunci nici chiar crearea unei atmosfere ostile nu poate bloca schimbarea. Contextul poate fi organizat prin strategii educationale, formandu-l pe individ pentru receptare, pregatindu-l pentru cunoastere si atitudine favorabila fata de schimbare. Numai cine constientizeaza problematica, numai cine dobandeste informatii alternative despre posibilitatea rezolvarii unei situatii dificile poate intelege nevoia schimbarii sau rezistentei la schimbare.

Bibliografie

Mihaela Boza, Atitudininel sociale si schimbarea lor, 2012, ed. Polirom

Chelcea, Septimiu (2008) Atitudinile sociale. În S. Chelcea (coord.). Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicații Iași: Polirom.

Iluț, Petru (2004) Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie . Iași: Polirom.

Malim, Tomy [19 97 ]( 2003 ) Atitudinile și schimbarea atitudinilor. În Psihologie socială București: Editura Tehnică.

Wosińska, Wilhelmina [2004](2005) Atitudinile și comportamentele. În Psihologia vieții sociale București: Editura Renaissance.

Mihai Golu, Fundamentele psihologiei, Editia a V-a, vol. I, Editura Fundației România de mâine, 2007

Ioan Radu et colab, Psihologie socială, Editura EXE SRL, Cluj- Napoca, 1994.

Vasile Cernat, Psihologia stereotipurilor, Editura Polirom, Iași, 2005.