Atitudinea Functionarilor Fata de Regionalizare

Drept

Atitudinea Functionarilor Fata de Regionalizare

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

1.Introducere

Partea teoretica

1.Capitolul 1:Conceptul de regionalizare

2.Capitolul 2:Tipurile de regionalizare

3.Capitolul 3:Situatia regiunilor in Romania

4.Capitolul 4: Probleme privind regionalizarea

5.Capitolul 5:Rolul si importanta regiunilor

6.Capitolul 6 :Autonomia locala

Partea practica

1.Ipoteze

2.Operationalizarea conceptelor si esantion

3.Cazul Poloniei

4.Cazul Romaniei

5.Tendinta de regionalizare

6.Studiu de caz : Atitudinea functionarilor fata de regionalizare

7.Concluzii

8.Bibliografie

9.Anexe

Partea Teoretică

Capitolul 1.Conceptul de regionalizare

Presupune o abordare piramidală; Adică alte scopuri și alte moduri de aplicare decât al regionalismului. Statul este cel care recunoaște o identitate regională – regiunea fiind considerată ca un teritoriu considerat unit de către stat care poate lua prevederi necesare cu scopul de a face regiunile să participe la managementul afacerilor proprii. Pornirea regionalizării sunt discrepante regionale, conștientizarea acestora și remedierea lor.Această conștientizare este urmată de intervenția unităților guvernamentale naționale sau a altor structuri suprastatale care are ca ideal descentralizarea sau deconcentrarea la nivel regional a câtorva activități sau competențe ce aparțineau odată nivelului central. În acestă situatie avem acte administrative care reprezintă manifestul voinței politice centrale exercitate de structuri locale.

Un alt mod de a considera aceste două concepte este de a privi că regiunea cuprinde 2 teorii de bază: funcțională (regionalizare) și identitară (regionalism). Regionalizarea și regionalismul sunt concepte care descriu mișcări regionale care cuprind relații economice,culturale sau de altă natură. Nevoilor regiunilor se răspunde prin politicile statale care la rândul lor au repercursiuni asupra identității regionale și stimulează dezvoltarea și activitatea regiunii. Deci concludem că nu întotdeauna regionalizarea există după legile regionalismului.

Unul dintre obiectivele Uniunii Europene este cel de a promova progresul economic cît și social , echilibrat si durabil ,prin intarirea progresului economic și social a țărilor membre. Un rol deosebit de important în acest process este preluat de regiunile,care sunt considerate spații sau întinderi mai apropiate de cetățeni.

Carta Comunitară a Regionalizării definește regiunea “ ca un teritoriu care formează ,din punct de vedere geographic ,o unitate netă sau un ansamblu similar de teritorii în care există continuitate ,unde populația deține anumite elemente commune și care dorește să-și păstreze specificitatea astfel rezultat și să o evolueze cu scopul de a stimula procesul cultural,social și economic”.

După părerea Consiliului Europei, regiunea este unitatea administrativ-teritorială situate imediat sub nivelul statului democrat-unitar sau federal etc.-care are o conducere aleasă a administrației publice și mijloace financiare de susținere a acestei autorități.

Deci ,regiunea reprezintă nivelul administrativ care este situată în administrație pe o poziție imediat inferioara nivelului central.

Teoria de regiune, ca entitate politica sau administrativa, este o idee recenta, daca luam in considerare faptul ca mișcările regionale din secolul al XIX-lea nu au avut-o dezvoltare directă . Dar, majoritatea statelor europene erau și sunt încă astăzi state unitare , care au impus, in mod continuu ,idea ca respectivele colectivități locale trebuie sa poată să administreze cum vor problemele locale .Statul federal este de fapt excepția .În Elveția cît și Germania federalismul este modul prin care s-a realizat idealul politic national in cursul secolului al XIX-lea .In Austria federalismul a fost introdus prin Constitutia din 1920 , odată cu schimbarea de la landuri in state federale dar Belgia, un alt stat federal din Europa , începând cu 1993 din cauza unei dezvoltări a regionalismului ,care se simte și azi in procesele de acțiune a instituțiilor .Italia insă este singura tara unde c Constitutia prevedea necesitatea regiunilor ,în timp ce în celelalte state europene regiunile nu existau doar ca și element de realizare economica a puterii centrale . O exceptie o reprezintă Spania , care, în baza Constituției din 1978 care restabilea modul de guvernare democratic ,s-au recunoscut unele regiuni încă din vremuri de demult.

În ultimii ani , regiunile și regionalizarea au apărut în statele europene și constituie, în mod clar, noutatea cea mai importantă a sistemelor de administrare teritoriala din ultimii ani.

Regionalizarea s-a născut ca urmarea unor probleme istorice constituite în timp din diferite motive ,cît și pentru a rezolva conflicte vechi sau accentuate prin forțata centralizare a administrației , pentru a se opune birocrației și corupției , pentru a reduce distanța dintre elementele decizionale si cele ale căror scopuri ce vor fi corect conștientizate și corespunzător tratate.

Regionalizarea reprezintă, rezultatul dorințelor de a evolua organizarea teritorială în statele europene moderne De altfel, contemporan ,se poate discuta de o „Europă a regiunilor” unde regiunile reprezintă colectivitatea publică care soluționează nevoi de administrare teritoriala a anumitor politici comunitare.

Avand in vedere cele prezentate ,putem defini regionalizarea ca fiind procesul prin care se realizeaza bazele unei capacități de desfășurare independentă ,ce are ca scop dezvoltarea unui teritoriu județean sau regional ,prin dezvoltarea structurii sau economiei și ,dacă este necesar ,a resurselor de solidaritate locala sau regională ,cît și a dezvoltarii viitorului lui . Acestă acțiune poate fi făcut-ă ori prin cu ajutorul instituțiilor existente sau prin realizarea unei noi amenajări teritoriale cu rolul de a raspunde mai bine scopurilor . Acest plan este insă mereu condiționat de problemele pe care le manifestă cadrul politic cît și instituțional ,a cui dezvoltare poate fi guvernată chiar și de tendinte . Crearea cât și organizarea regiunilor dupa modelul colectivitații teritoriale este de fapt o trasatură unică a acestui proces.

Trebuie neaparat o distincție intre regionalism ,notiune pe care definit-o anterior și regionalizare .Regionalismul o noțiune intâlnit-ă mult la discursul politic ,care ca și rezultat rezultă în federalizare (un ansamblu territorial construit pe temei istoric cît și cultural,care dobandeste competente in ceea ce privește politici publice–este cazul landurilor germane), în timp ce regionalizarea este o mișcare administrativă ,ce vizează crearea de spatii mai mari de comunități și pe lângă acestea creearea unor noi unități administrativ-teritoriale.

Capitolul 2.Tipurile de regionalizare

Din punct devedere al statutului juridic, noțiunile de regiune cît și cel de regionalizare sunt idei politice și administrative foarte diferite în cadrul European, .

Astfel,regionalizarea poate fi:

Regionalizare administrativă

Aceast mod se face prin delegarea de către stat a autorităților care se află subordonate guvernului, uneori organisme stabilite la nivel local,care poseda o anumită autonomie dar din punct de vedere juridial acțiunile lor se afla sub supravegherea statulu prin funcțiile și obligațiile pe care le au,ele .Ca și scop promovazeă dezvoltarea economică regională și ele dau mare importanță pe mobilizarea colectivităților locale cît și a organizațiilor de natuă economică .

Regionalizare prin intermediul colectivităților locale

În acest caz,regionalizarea se realizează prin mijlocul colectivităților locale care sunt existente care au obligații extinse și de un teritoriu larg de acțiune ,cu ,care pot să își realizeze in mod ușor obiectivele și relaționează într-un cadru larg.Această categorie de regionalizare este distinsă de cea administrativă deoarece regionalizarea acționează prin intermediul instituțiilor descentralizate care acționează într-un cadru de putere propriu.

Descentralizare regionala

Ea privește constituirea unei noi amenajări teritoriale la nivel superior nivelului deja existent ,aceastea fiind considerate regiunile.Regiunea are caracter instituțional specific care se caracterizează prin exercitarea regimului general al colectivităților teritoriale.Ea crează o altă categorie de unități teritoriale, care au aceeași stare juridică ca și colectivitățile teritoriale deja instituite,dar care se deosebesc printr-o circumscripție mai largă și prin atribuțiile lor ,prin care se urmărește întărirea economică.Chiar dacă acest tip de regionalizare schimbă organizarea teritorială, ea aparține în ordinea constituțională a statului unitar.

Regionalizare politica sau autonomie regional (regionalism institutional)

Acest mod de regionalizare este considerat ca un exemplu, fiind adesea idealizat .El se întâlnește doar în puține state din Uninunea Europeană dar sub forme foarte diferite.Din punct de vedere juridic ,regionalizarea politică are ca si caracteristcă , în deosebire cu descentralizarea regională, prin atribuirea puterii legislative unei grupări regionale,care posedă de atribuții extinse, al căror portofoliu este definit și protejat prin Constituție sau cel puțin printr-un cadru legal de natura constituțională ,iar pentru a exercita competentele se creează un executiv , care prezintă particularitățile ale guvernului regional .Față de descentralizarea regională, regionalizarea politică modifică structura statului și îi modifica Constituția.Regionalizarea politică poate să schimbe organizarea teritorială a statului în Spania,Italia,Marea Britanie.

Regionalizare prin intermediul autoritatilor federale

Statul federal este de multe ori , considerat printr-o multitudine de teorii eronate, care constituie un pericol în ceaa ce privește înțelegerea legăturilor pe care el le intreține cu regionalizarea.Statul federal ,deseori luat în vedere ca fiind echivalentul opusului statului-națiune și este cunoscut drept un argument la regionalism, deoarece el poate lua în considerare concilierea uniunii respective dar cu păstrarea particularităților.El este,adeseori , înțeles că fiind acel tip de stat care există printr-o descentralizare sporită bazându-se pe principiul garantării autonomiei unităților care se află in subordinea lui.

Federalismul posedă actual , legături complexe cu regionalismul și regionalizarea.În primul rând , statul federal nu vrea să se se opună statului- națiune. În câteva contexte istorice el este prezentat ba chiar un mod de integrare națională.Este imposibil a nega faptul că Statele Unite,Elevetia,Germania sunt niște națiuni, deși organizarea lor politică conține anumite concepții despre legislație cât și despre suveranitate care nu sunt la fel cu cele instituite în Franța sau în Anglia. În aceste țări construcția statului modern se obține mai ales prin intermediul federalismului. Dar nu se găsește nici un exemplu de stat national în care federalismul să fi fost protejat de problematicile care îi marchează existenta.Un stat federal poate fi constrâns de regionalism sau de regionalizare ca oricare al tip de stat.

Aceasta deoarece statele federale i-au naștere dintr-o uniune de state, care reprezintă în mod real entități politice, acestea prezentând ele însele o multitudine de particularități regionale cât și etnice.

În ceea ce privește teoria cu aceste cinci forme ale regionalizarii este necesară elaborarea a unor idei de bază:

Federalismul nu constituie o forma de regionalizare.Dimpotrivă, statul federal este defapt modul de organizare a statului unde structurile și sistemul lui de funcționare pot fi schimbate de regionalizare sub diferite forme.

În al doilea rand,regionalizarea nu este mereu omogena . Un stat poate sa cuprindă , pe întreg teritoriul său o multitudine de forme de regionalizare ,cauzate dentând ele însele o multitudine de particularități regionale cât și etnice.

În ceea ce privește teoria cu aceste cinci forme ale regionalizarii este necesară elaborarea a unor idei de bază:

Federalismul nu constituie o forma de regionalizare.Dimpotrivă, statul federal este defapt modul de organizare a statului unde structurile și sistemul lui de funcționare pot fi schimbate de regionalizare sub diferite forme.

În al doilea rand,regionalizarea nu este mereu omogena . Un stat poate sa cuprindă , pe întreg teritoriul său o multitudine de forme de regionalizare ,cauzate de varietatea de problemele la care trebuie să ofere soluții și de particularitățile pe care este necesar să fie luate în considerare . În Marea Britanie se pot găsi în ziua de astăzi chiar și trei forme diferite de regionalizare.

In al treilea rând, un stat poate cunoaste , in mod continuu ,mai multe categorii de regionalizare .De exemplu ,în Franța a fost deja constituită o regionalizare administrativă înainte de introducerea descentralizării regionale din momentul de față .Unele state din Europa Centrala cât și Orientală ar putea avea o acțiune asemanatoare .Pe de alta parte ,formele care le întreprinde regionalizarea intr-un stat nu depind doar de modul de guvernare.

De asemenea ,în cazul în care aceste forme de regionalizare sunt diferite mai ales prin poziția pe care o ocupa puterea central cât și administrația de stat, este important de știut că ele se află într-o strânsă legătură și niciodată absente în ciuda faptului că în unele state cu o autonomie regională puternică ,statele au o influență relativ considerate redusă. Indiferent de modul de regionalizare ,ea nu poate să omită rolul important pe care îl joacă statul și administrația privind dezvoltarea regională.

Capitolul 3.Situația regiunilor în România

În ceea ce privește dezvoltarea regională în România legea stabilește obiectivele,instituțiile cât și instrumentele specifice mișcării sau a politicii de dezvoltare regională la noi în țară.Printre altele un scop important prin regionalizare se urmărește reducerea diferențelor regionale existente ,în special cele de natură economică pentru dezvoltarea armonioasă a țării ca și întreg prin mijlocul regiunilor.De asemenea se urmărește apropierea instituțiilor de cerințele de integrare în structurile europene cât și corelarea politicilor și activităților sectoriale guvernamentale la nivelul regiunii, dezvoltarea cooperării regionale atât naționale cât și internaționale.

În România regiunile de dezvoltare sunt definite de lege ca fiind zone ce conțin grupări de județe care în mod voluntar pe bază de convenție semnată de reprezentanții constiutuie regiunea. Ele nu sunt ,cel puțin nu încă, unități administrativ teritoriale care să posede personalitate juridică .Pentru a se putea stabili regiunea ,Carta Verde sugerează următoarele:

-identificarea județelor veine cu profil economic cât și social similar

-gruparea acestor regiuni în regiuni de dezvoltare care să întrețină relații funcționale prin infrastructura de comunicare sau sisteme de interacțiune umană.

În momentul actual în țara ,regionalizarea teritoriului evidentieaza 8 regiuni de dezvoltare și anume

Regiunea de dezvoltare NORD-VEST:

-Satu Mare,Maramureș,Cluj,Bihor,Bistrița-Năsăud cu reședința în Cluj-Napoca

Regiunea de dezvoltare SUD-EST:

-Vrancea,Galați,Brăila,Tulcea,Constantă,Buzău cu reședința la Brăila

Regiunea de dezvoltare SUD

-Arges , Călărași ,Dâmbovița ,Giurgiu,Ialomița,Prahova și Teleorman cu reședința în Călărași

Regiunea de dezvoltare SUD-VEST

-Dolj,Olt,Vâlcea,Mehedinți și Gorj cu reședința în Craiova

Regiunea de dezvoltare VEST

-Arad,Caraș-Severin,Hunedoara și Timiș cu reședința în Timișoara

Regiunea de dezvoltare CENTRU

-Alba,Brașov,Covasna,Harghita,Mureș și Sibiu cu reședința în Alba Iulia

Regiunea de dezvoltare BUCURESTI-ILFOV

-Bucuresti și Ilfov cu reședința în Capitală.

În Imaginea de mai sus se vede tendința actuală de regionalizare conform Ministerului Dezvoltării Regionale.

Diferența între aceste regiuni consta în dezvoltarea lor și anume,subregiunile cu probleme asemănătoare,de pila agricol,de medeiu,industrial etc sun definite ca fiind arii problema sau arii prioritare .Aria prioritară este acea grupare caracterizată prin profiluri asemănătoare de probleme care pot fi soluționate prin intermediul politicilor regionale.

Pe de altă parte regiunile de devzoltare , care au rolul de a orienta politica regională a guvernului prin reducerea dezechilibrelor teritoriale majore de dezvoltare intre ariile cele mai dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate .De asemenea regiunea de dezvoltare oferă cel mai bun cadru de implementare și evaluare a politicilor de dezvoltare regională.

Instrumentul de dezvoltare al regiunilor este politca de dezvoltare regională care este totalitatea măsurilor stabilite și executate de autoritățile publice și centrale în colaborare cu diverși actori care au misiunea de a asigura creșterea economică și socială a potentioalului regional cât și cel local.Scopurile acestor politici sunt diminuarea discrepantelor regionale actuale , respectarea criteriilor de integrare europeană și corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare.Politica de dezvoltare regională se bazează pe câteva principii majore care stau la bază la elaborarea și aplicarea ei :descentralizarea , parteneriatul,planificarea și cofinanțarea.

Capitolul 4 :Probleme privind regionalizarea

Diversitatea condițiilor economice și geografice din cadrul Uniunii Europene a rezultat într-o varietate considerabilă de probleme privind politicile regionale ale statelor membre.Aceste probleme pot fi conturate în 3 tipuri care îs cauzele principale ale inegalităților dintre regiuni:

-problematica șomajului și al locurilor de muncă cauzată de întârzierea dezvoltării economice a unor regiuni din cauza unei restructurări industriale slabe.

-deosebiri economice în ceea ce privește aportul fiecărei regiuni la produsul național brut și raportarea lui la structura economiei.

-probleme demografice și geografice ,în special periferiile și migrarea populației intre regiuni .

Aceste probleme au fost luate în considerare de majoritatea statelor membre dar au fost evidențiate în mod diferit de fiecare.

Țările aderente au că trăsătura comună probleme privind introducerea politicilor de dezvoltare regională în cadrul economiilor naționale care nu sunt ,de obicei, la nivelul cerut de Uniunea Europeană .Din această cauză în multe țări capitalele și unele zone deja dezvoltate și prospere ale acestor tari sunt singurele părți care pot să se mențină și să aplice cu succes reglematarile europene privind regionalizarea,cel puțin pentru o vreme.Principalele probleme ce ar trebui soluționate sunt inegalitatea dintre zone,mai exact abandonarea unor zone slab dezvoltate din cauza presiunilor economice și pe de altă parte problematică eficienței ,adică modul în care aceste regiuni deja problematice vor gestiona și aplică noile reglementări europene .

În continuare vom discuta despre câteva țări problematice dar și tari care funcționează foarte bine în ceea ce privește regionalizarea cât și cadrul legislativ pe care îl elaborează și aplică pentru a le ține în pas cu dezvoltarea economică,socială și culturală europeană.

În Grecia un singur cadru legislativ se ocupa de dezvoltarea regiunilor cât și a industriei.Dar cu timpul probleme legate de industrie au devenit mai importante și mai mult dezbătute decât cele de regionalizare pentru a încuraja dezvoltarea economică a Greciei.Obiectivul acestei abordări avea două părți :

-prima parte, este acea care i-a în considerare încurajarea dezvoltării industriale în regiunile slab dezvoltate ale Greciei apoi de a ușura congestia în zonele puternic dezvoltate ,prin investiții privind mediul,proiecte de realocare

-a doua parte este dezvoltarea industriei pe plan național ,oferind sprijin în cercetare în noi tehnologii.

În Irlanda exista o accentuare a politicilor regionale.Încă din anii 1920 , ca și în Grecia,principala problematică a Irlandei a fost industrializarea țării.Politicile regionale au fost luate în considerare că niște probleme ce pot fi soluționate ulterior celor industriale.Stimulentele industriale diferențiate regional din anii 50 au dus la emigrarea în masă a populației,în special către Statele Unite ale Americii rezultând astfel în creșterea șomajului și concentrarea asupra unei strategii de export.Modul în care Irlanda nu a dat importanță cuvenită problemelor de regionalizare a dus la inegalități regionale cât și la schimbarea politicilor industriale care au dus la această problemă.

Slovacia este statul cel mai slab în ceea ce privește procesul de descentralizare.În ciuda faptului că Slovacia are doar opt regiuni ,fiecare beneficiind de o slabă autonomie începând cu 2002, autoritățile regionale nu poseda o adevărată putere de decizie, ceea ce duce in mod deosebit la o problemă între descentralizarea funcțională pe de o parte și cea politică pe de alta parte. În domeniile politice în strânsă legătura cu regionalizarea , decizia poate să fie luată de regiunile sau instituțiile regiunii , regiunile avand doar rolul de a executa toate deciziile și direcțiile de dezvoltare transmise de la centru. Potrivit unui document al Asociației Regiunilor Europene (ARE), Slovacia are o cotă a descentralizării de 36, în timp ce România în momentul actual posedă un indice de 43, ceea ce pune România în fața Slovaciei în clasamentul descentralizării al țărilor europene. În ciuda faptului că Slovacia beneficiază de o descentralizare administrativă, nu oferă bazele care să o facă să funcționeze eficient la nivel regional. În Slovacia se află un parlament regional dar fără nici o putere de decizie. Regiunile nu au capacitatea de a lua nici o decizie, cota de descentralizare al administrației fiind printre cele mai scăzute din Europa, 29. Conform aceluiași document al ARE în ceea ce privește absorbția fondurilor europene, Slovacia are o cotă de 38.9%, ceea ce o pune pe locul 22 în Europa (din 27), aproape de Cehia (37% absorbție), care este un stat care funcționează descentralizat. Deci se poate afirma că politica de regionalizare din Slovacia nu se bucură de succesul de care se așteaptă restul țarilor ,procesul de descentralizare fiind o mare problemă abordată de slovaci, dare a nu este singura soluție în ceea ce privește problemele regionale.

Ungaria,până în prezent a funcționat la nivel de NUTS 2, dar fără să posede o putere de decizie ridicată la nivel regional, pe de altă parte pentru perioada 2014-2020 se pregătește o centralizare a resurselor, ce va dizolva Consiliile de Dezvoltare Regională. Județele (NUTS 3) vor avea un rol important în viitorul politicilor privind dezvoltare regională din statul maghiar.Conform profesorului Gyula Horvath, directorul Institutului de Studii Regionale din Pecs, *centralizarea este adevăratul inamic al regionalismului*.Potrivit spuselor lui , guvernul Fidesz a refuzat toate experiențele privind modernizarea , ținându-se de o ideologie foarte conservatoare, bazată mai ales pe zonele teritoriale istorice (județe), și se opune reglementărilor structurale și mai ales de coeziune ale Uniunii. Între anii 1996 și 2011 Ungaria a dus o funcționare eficientă la nivel regional, posedând un indice al descentralizării de 44, oferindu-i poziția 13 în Europa, împreună cu Polonia, Finlanda și Suedia. Regiunile din Ungaria se bucură de o dezvoltată autonomie financiară, care a fost stabilită de un sistem de distribuție stabil, pentru a reduce fricțiuni politice cât și inegalitatăți economice. Ungaria are o cotă de absorbție al fondurilor europene de 43%, care o clasează ca o țară pe locul 18 din 27. De asemenea nu are problem in ceea ce privește capitolul lobby regional la Bruxelles, regiunile maghiare au numeroase birouri cu rol de reprezentare regională, chiar și capitala țării, Budapesta, deține un birou în capitala Europei. Conform profesorului Horvath, deoarece regiunea Sud Transdanubia a deținut un birou de reprezentare regională inițiat încă din 1996 la Bruxelles, a pus bazele succesului orașului Pecs de a fi numit Capitală Culturală Europeană în 2010. Cu toate acestea, situația regiunilor și al politicilor de dezvoltare regională din Ungaria este instabil, pornind cu alegerile din 2010, moment in care partidul de dreapta Fidesz a obținut majoritatea locurilor în Parlament. Ultimele modificări cu privire guvernarea multi-nivel în Ungaria au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2012, și a demarat desființarea consiliilor pentru dezvoltare regională, de asemenea și trecerea agențiilor de dezvoltare regională sub jurisdicția ministerului de resort, ceea ce duce la concluzia că pentru perioada 2014-2020 Ungaria va fi un stat centralizat.

În Germania, obligațiile cu privire la politicile regionale sunt prezentate în lege ,guvernul federal având în mod principal rolul de a oferi condiții prielnice pentru structurarea și dezvoltarea districtelor și Landelor.Obiectivul principal al politicilor regionale nemțești este că regiunile cele mai puțin dezvoltate să poată contribui în mod egal la creșterea economica a țării luând în vedere dezavantajele teritoriale. Politica regională a fost creată cu rolul de a susține o politică de dezvoltare.In ceea ce privește economia, este ușor să pui la dispoziție ajutor regional pentru dezvoltarea zonelor slabe. În perioada de criza s-au creat locuri de muncă libere în sectoarele neafectate de criză și s-a pus accent pe îmbunătățirea infrastructurii regionale ca să ușureze dezvoltarea regională.Reunificarea Germaniei a pus bazele unor noi standarde în ceea ce privește politicile regională și structurală.Schimbările pe care le-a suferit de-a lungul timpului Landul a făcut necesară o politică structurală mai bună și mai detailată.Pentru aceasta s-au luat în considerare 3 aspecte:

-reconstructia și menținerea uunei industrii competitive

-o politica activă a pieței de muncă

-o politica regională activă.

Captitolul 5 . Rolul și importanta regiunilor

Începând cu anul 1988 ,Uniunea Europeană a făcut presiuni asupra statelor membre privind implementarea politicilor de dezvoltare regională. Toate statele membre, respectându-și propriile legi și constituții , a creat și dezvoltat proceduri și implementări a politicilor privind regionalizarea. Dar aceste politici au fost implementate ulterior negocierii cu personajele-cheie regionale ,interesate de aceste mișcări.Din punct de vedere al etapelor de dezvoltare al țărilor membre pe care trebuie să le parcurgă ,regiunile dețin o desebita importanta.Pe de o parte asigurarea tratamentului egal în ceea ce privește sprijinul financiar din partea Uniunii Europene către statele membre și regiunile acestora iar pe de altă parte colaborarea între state prin intermediul regiunilor.Regiunile participă activ la constituirea Europei Unite și posedă un loc stabil și ferm în structurile instituționale și în procesele decizionale. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht , regiunea a căpătat titlul de pilon al integrării europene.În momentul de fata Europa este constituită dintr-un adevărat mozaic de regiuni delimitate de granițele țărilor din care fac pare.Regiunea este entitatea care a luat naștere din diversitatea socio-economica cât și culturale a societății care stă la baza funcționarii Uniunii Europene.Rolurile pe care le dețin regiunile sunt următoarele:

-pastrarea,respectarea și valorificarea tradițiilor, culturii și istoriei colectivelor regionale

-asigurarea prosperității economice a fiecărei zone

-participarea efectivă și directă a populației la managementul afacerilor teritoriului administrativ din care fac parte

-prin autonomie regională se ajunge la întărirea democrației și descentralizării puterii centrale.

-asigurarea dezvoltării echilibrate cât și armonioase a unităților administrativ teritoriale

-este un nivel de putere perfect pentru aplicarea principiului subsidiarității

-asigura premisele cooperării interregionale între diferite state

Dezvoltarea teritorială în spațiul european este bazată pe coeziunea economică și socială a dezvoltării.Prin asta se implica strategiile de amenajare teritoriale ,adică dezvoltarea economică și socială trebuie bazată o structură spațială echilibrată.

Dezvoltarea inegală a regiunilor reflecta eșecul economic și politic al împărțirii teritoriale și este un lucru de problemă majoră deoarece aceste zone pun în pericol dezvoltarea regională a regiunii în sine,dezvoltarea țării din care face parte și implicit dezvoltarea Uniunii Europene ca și întreg.Aceste dezechilibre sunt soluționate de politicile regionale care reprezintă intervenția statului pentru a restabili echilibrul teritorial , prin sprijinirea zonelor afectate pentru soluționarea problemelor lor .

Problemele dezvoltării regionale constituie o preocupară de importanță majoră Uniunii Europene în momentul de fata ,deoarece țările membre sunt ajutate să își rezolve problemele regionale sau de integrarea regională prin fonduri și politici iar țările care vor să fie membre ale Uniunii li se cere să dezvolte o politică regională coerenta și activă.

În ziua de azi aproximativ o treime din bugetul Uniunii Europene este destinat construcției și dezvoltării regionale , regiunea fiind definită >>Entitate teritorială imediat sub nivelul statului cu o putere politică și decizionala proprie,exercitată de un for deliberativ ales democratic de cetățenii regiunii>>(Adunarea Regiunilor Europene).

Calea către dezvoltare regională a fost aleasă din numeroase motive justificabile.În primul grupările locale și regionale care militează în favoarea conservării valorilor culturale și exprimării intereselor economice, soviale și politice specifice au jucat un rol în întărirea relațiilor din cetățeni oferind o oarecare identitate regională teritoriilor.De asemenea regiuniea și structura instituționala regionala ajuta la decongestionarea administrației centrale care s-a dovedit a fi supraîncărcată și ineficienta .Principiul subsidiarității este mult mai ușor de aplicat și respectat prin intermediul regiuniilor. Autonomia regională ca cunoscut o creștere treptată odată cu mișcările de autodeterminare regională care au fost încurajate de administrația locală cât și cea centrală.Schimbăriile și decizile privind împărțirea teritorial-administrativa a statelor a crescut semnificativ importanta regiunilor în stabilirea politicilor publice atât la nivelul național cât și la cel comunitar. Evoluția politicilor comunitare ,mai ales cele structurale a dus nu numai la întărirea politicilor dar prin ajutorul fondurilor structurale s-a ajuns la întărirea autonomiei financiare a regiunilor.

Atribuțiile privind structurile teritoriale decizionale pentru dezvoltare regională ,mai exact consiliile pentru dezvoltare regională sunt:

-planificare regională (stabilirea și aplicarea strategiilor și programelor de dezvoltare regională)

-in mică măsură la stabilireea modului de alocare a fondurilor de preaderare (aprobarea proiectelor privind dezvoltarea regională,aprobarea criteriilor,priorităților și destinațiilor Fondului pentru dezvoltarea regională.)

-organizarea și controlulu structuriilor executive adică a agențiilor pentru dezvoltare regională.

Se poate observa că aceste atribuții sunt strâns ale structurilor teritoriale administrative regionale sunt strâns legate de utilizarea fondurilor europene.Regionalizarea României se efectuează cu ajutorul absorbției fondurilor de preaderare cât și cele structurale după aderare ale Uniunii Europene. Pe de altă parte , infintarea regiunilor de devoltare nu este rezultatul unei evoluții sociale,economice sau administrative spontane ci *presiunii* politice din partea Uniunii Europene.Acest aspect este observat și raportorii CLARE în informarea despre situația democrației locale și regionale din România.De asemenea , acest raport mentioneza faptul că președintele și primul ministru s-au exprimat în mod repetat împotriva regionalizării ,care în părerea lor pune în pericol independenta și integritatea teritorială a României.Cauzele acestei temeri sunt temea generată de istoricul și rolul regionalismului cât și posibilitatea de nu a putea elabora o strategie coerenta și eficientă în ceea ce privește împărțirea teritorială în regiuni.Dar cea mai mare problematică ar fi scăderea controlului de la Centru asupra acestor regiuni care vor beneficea de o oarecare autonomie.

Adevărul este ca regionalizarea în țara noastră nu este neapărat o încercare reală de descentralizare. Legile privind administrația publică locală , finanțele publice locale cât și dezvoltarea regională încă nu repreinta descentraliarea reală pe care au cunoscut-o multe țări din Uniunea Europeană.

Modelul românesc de descentralizare presupune că paternul administrației centrale este transpus pe banii contribuabililor locali , în administrația publică locală atât timp cât cetățenii nu sunt excluși din deciziile privind crearea modelului comunitar în care trăiesc.

Din punctul de vedere al planificării economice ,regiunile joacă un alt rol important.Planificarea regională și modul de regionalizarea al țării vieaza nu numai necesitățile ,problemele și posibilitățile reale de dezvoltare dat și atragerea de fonduri europene.În ciuda faptului că planificarea regională este efectuată la nivel regional, aceste regiuni nu poseda mijloace adecvate de a pune în practică planuri și strategii de dezvoltare elaborate și aprobate la nivel regional, adică nu au mijloacele materiale ,instituționale și cele umane de care au nevoie. Aplicarea conceptelor de dezvoltare regională presupune și anumite investiții care necesită fonduri financiare.În 2004 forurile regionale nu avea practic nici un fond destinat a fi utilizat realizării proiectelor de dezvoltare regională.

Deci , bugetele agențiilor de dezvoltare regională acoperă doar cheltuielile necesare funcționării lor.

Bugetele de care dispun consiliile locale și județene pot reprezenta o sursă importantă însă legislația privind finanțele publice locale nu permite instituțiilor din administrația publică să cofinanțeze o investiție care nu se afla pe teritoriul său administrativ. De exemplu, dacă ar fi să luăm un aeroport de care poată să beneficieze toată regiunea , finanțarea să nu poate fi făcută doar de județul de pe teritoriul căruia se afla. Din acest motiv legislativ un număr mare de proiecte regionale din România sunt în esență proiecte locale sau în cel mai bun caz județene care sunt îmbrăcate în *haina regionalismului*.

Din fericire , fondurile de preaderare (Phare, ISPA și SAPARD) ar avea rolul de a completa fondurile regionale privind realiarea investițiilor de natura regională cuprinse în planurile de dezvoltare regională.

Pe de altă parte singurul fond de preaderare care poate fi utilizat în dezvoltarea și construcția regiunii este fondul programului Phare,programul ISPA fiind administrat în întregime de instituții naționale precum Ministerul Agriulturii , Mediului ,Apelor și Pădurilor respectiv Ministerul Transporturilor și în alocarea fondurilor sunt luate în considerare doar prioritățile naționale.Agențiile regionale precum SAPARD aveau ca rol principal verificarea și evaluarea cererilor de finanțare nerambursabile depuse din regiunea respectivă.Ministerul Agriculturii a stabilit prioritatiile programului SAPARD dar fără să țină cont de prioritățile formulate în planurile regionale . Între agențiile de dezvoltare regională și SAPARD nu exista nici o legătură sau colaborare,din pricina faptului că dezvoltarea rurală din țară nu se face în cadrul regional , acest lucru este ciudat luând în considerarea că majoritatea regiunilor din țară pot fi considerate *rurale*.

O altă problematica observată este faptul că fondurile programului Phare nu completeaa fondurile regionale și locale așa cum ar trebui ci ele sunt completate din fonduri locale și județene care sunt defapt prima și ultima sursa de finanțare pentru realizarea proiectelor regionale. Câtă vreme prioritățile formulate în ghidurile solicitantului ale licitațiilor de proiecte sunt decise de instituții centrale (Consiliul Naționale pentru dezvoltare regională) și sunt identice în toate regiunile,ele nu vor putea servi cu randament maxim realizarea obiectivelor din planurile de dezvoltare regională atâta timp cât alocarea fondurilor sunt supervizate de organe centrale ce se mișca greoi.

Cadrul transformărilor politice ,sociale cât și economice la noi în țara cât și regionalizarea ar avea un efect semnificativ atât în ceea ce privește democratizarea societății cât și restructurarea economică.O altă problematica este atitudinea față de normele impuse de către Uniunea Europeană sunt văzute ca niște lucruri obligatorii care trebuie îndeplinite pentru a satisface raportorii Comisie. De multe ori regionalizarea nu este văzută ca și o cale eficientă de dezvoltare ci un pericol adresat intereselor naționale ale României. Spre deosebirea de România , scena politică din Europa de Vest a acceptat regionalizarea și a reușit să o implementeze cu succes.S-au făcut cercetări privind particularitatiile regiunilor și a punctelor comune pe care le au unele regiuni care pot lucra împreună și s-a creat un cadru legal prin voința politică luând în considerarea indicatori valorici generali (pib zonal) care au permis creearea unei imagini de ansamblu fără a se pierde particularitățile zonelor cercetate din vedere.

Din păcate structurile regionale din România nu au capacitatea administrativă necesară pentru a pune în practică politici regionale .Politicile regionale sunt încă sub controlul strict al administrației centrale.

Dezvoltarea regională ,din planificare până în execuție presupune utilizarea fondurilor europene .În țara lipsește încă *gândirea regională* care în momentul actual este doar o fațadă a administrației centrale . Care face numeroase eforturi de părea ocupată în ceea ce privește elaborarea de regiuni .Acesta este semnul că România încă este condusă de o structură administrativă rigidă care cu trecerea timpului diminuează din ce în ce mai mult integrarea reală a României în spațiul European.

Capitolul 6.Autonomia locală

Nu se poate discuta despre regionalizare neglijând un subiect precum autonomia locală.Autonomia este un element important în ceea ce privește regionalizarea.Pentru creearea unei perspective obiective vom lua în considerare 2 factori: autonomia locală în cadrul european și pe de altă parte ,autonomia locală în România.

Autonomia locală în context european

Există în prezent 2 tendințe conturate în acest domeniu :

Interesul statelor de a adăuga autonomia locală în cadrul mai cuprinzător al principiilor democratice, al participării societăților locale la susținerea propriilor interese;

Elaborarea conceptului de autonomie locală, după primii șaizeci de ani ai secolului XX, având ca și epogeu adoptarea Cartei europene a autonomiei loale la Strasbourg, în anul 1985;

Reglementarea autonomiei locale la nivel constituțional :

În mod evident este necesară o distincție între țările ce posedă constituții elaborate înainte de anii 1960 și statele care au elaborat constituții ulterior acestui an;

Constituțiile ca și cele ale Regatului Belgiei, Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, nu folosesc în mod expres noțiunea de autonomie locală;

Constituțiile elaborate mai recent precum sunt cele ale Regatului Spaniei, Republicii Grecia, Republicii Portugalia, au stipulate în mod expres această terminologie;

Există și țări care nu folosesc în mod neapărat o anumită noțiune dar care posedă o legislație internă care stipulează conceptul de autonomie locală – Franța;

La nivel european, un valoros document care face referire la noțiunea de autonomie locală este Carta europeană care reprezintă:

un act politic și juridic de asemenea;

o adevărată inspirație pentru legislațiile interne (există autori care consideră că legiuitorul român din 1991 a luat idei de bază din această Cartă în momentul reglementării principiilor autonomiei locale în Legea nr. 69/1991 a administrației publice locale).

art 3. al Cartei definește autonomia în acest mod *dreptul și capacitatea efectivă pentru colectivitățile locale să își reglementeze și să administreze, doar prin respectarea legilor în vigoare, pe propria lor răspundere și în beneficiul populației pe care o reprezintă, *o parte valoroasă a administrației publice.Acest drept se exercită de consiliile sau adunările compuse din membri aleși prin votul exprimat în mod liber, secret, egal, direct, și universal, care pot dispune de organe executive care posedă responsabilitate față de acestea. Această dispoziție nu vătămează dreptul adunărilor cetățenești la referendum sau la orice alte forme de participare liberă a cetățenilor, acolo unde ea este permisă de lege.

Autonomia locală în România

Câteva prevederi legale majore care fac referire la acest concept:

Constituția României, art.120: Administrația publică reprezentată în unitățile administrativ-teritoriale se stabilesc doar pe principiile descentralizării, autonomiei locale și a deconcentrării serviciului public.Prin compararea cu art. 119 din Constituția din 1991 care stipula că administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale este întemeiată pe principiul autonomiei locale cât și al descentralizării serviciilor publice.

Legea administrației publice locale nr. 215/2001 (cuprinzând modificările ulterioare): Potrivit art. 2.alineatul 1, administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează pe baza principiilor autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității de asemenea și al consultării cetățenilor în rezolvarea problemelor locale de interes major.

În România autonomia locală poate fi considerate ca și dreptul și capacitatea liberă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în favoarea colectivităților locale pe care le reprezintă, probleme cu un caract public, doar respectând toate legile în vigoare.

Pe de altă parte colectivitate locală conține și totalitatea locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială.

Autonomia locală în România este doar administrativă cât și financiară manifestându-se doar pe baza și în limitele prevăzute de lege.

Autonomia locală stabilește organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și managementul resurselor care, potrivit legii în vigoare cu modificari ulterioare, sunt sub domeniul comunei, orașului sau a județului.

Este important să ținem seama de faptul că autonomia locală i-a în vedere si faptul că între diferitele mărimi și forme ale administrației publice locale cât și dintre administrația publică locală și cea centrală nu există legături bazate pe de subordonare.Există unele prevederi în legea 215/2001,articolele 6 și 7 (cu modificările ulterioare) care confirmă acest lucru:

Conform articolului 6 în ceea ce privește legăturile dintre autoritățile administrației publice locale din comune și orașe și autoritățile administrației publice de la nivel județean se administrează și manageriează resursele de care dispune conform principiilor autonomiei, legalității, responsabilității, cooperării și solidarității când este vorba despre rezolvarea tuturor problemelor întregului județ.

În relațiile dintre autoritățile administrației publice locale și consiliile județene de asemenea și între consiliile locale și primari, nu există relații de subordonare.

Conform articolului 7 „Autoritățile administrației publice centrale nu pot stabili sau impune nici un fel de responsabilități autorităților administrației publice locale în procesul de descentralizare a unor servicii publice ori al creării de noi servicii publice, fără asigurarea mijloacelor financiare corespunzătoare pentru realizarea respectivelor responsabilități”.

Autonomia locală presupune 3 dimensiuni majore :

Organizatorică: alegerea autorităților administrației publice locale de către cetățenii care posedă drept de vot din acea unitate administrativ-teritorială; posibilitatea admisă si pusă la dispoziția consiliilor locale de a adopta statutul localității, organigramele și numărul de personal.

Funcțională: competența consiliului local și a primăriei în soluționarea dificultăților de interes local, fără intervenția altor autorități –deci nivelul de competență în soluționarea afacerilor publice de interes local.

Gestionară: autonomia locală, în cadrul său, este mai larga decât sfera de cuprindere a noțiunii de gestionare a patrimoniului localității; autoritățile nivelului local au obligația de a promova cât și să protejeze interesele comunităților din care și pe care le reprezintă.

PARTEA PRACTICĂ

Studiu de caz :Aplicabilitatea în România

Ipoteze

Regionalizarea este un subiect în permanentă schimbare, dar presiunea din partea Uniunii Europene a determinat România să acorde o importanță deosebită ei.Așa se face că în 2013 se vorbește activ și intens despre subiectul regionalizării. Este capacitatea statutului de a dezvolta autonomii regionale necesare apropierii deciziei de cetățeni, printr-un management public, performant care să elimimine dezechilibrele economice, alienarea etnoculturală, centralismul exagerat etc.se naște dintr-o decizie legislativă care să reflecte voința populară la nivel național.

Obiectivul acestei cercetări este conștientizarea oamenilor despre impactul pe care îl poate avea regionalizarea și cum ar putea să îi afecteze pe ei.De asemenea educarea oamenilor în ceea ce privește autoritățile locale,centrale ,de asemenea cum și de ce este bine să ne conformăm normelor europene pentru ca să reușim să existăm împreună cu restul Europei într-o relație armonioasă și constructivă.

Ipotezele cercetării mele sunt:

Regionalizarea presupune numeroase avantaje care vor ajuta administrația pe termen lung;

Este important să ținem cont de modelele altor țări care au implementat cu succes proiecte de regionalizare pentru a ne putea ghida într-o direcție favorabilă.ex Polonia.

Funcționarii publici din Satu Mare considera regionalizarea un pas înainte spre dezvoltarea administrației.

Regionalizarea va cauza discrepante intre regiuni din punct de vedere economic cât și cultural.

Operaționalizarea conceptelor și eșantion

Administrația publică locală va fi cea care va suferi modificări în urma regionalizării,deci este important să luăm în considerare un feed-back din partea funcționarilor publici locali în ceea ce privește această temă.

Variabilele de care voi ține cont în această lucrare sunt :

Vârsta

Studiile

În cercetare am folosit metoda descriptivă cu tehnicile de interogare cantitative și calitative de asemenea și analiza secundară a datelor.Am aplitcat un chestionar de 10 întrebări deschise și închise la câteva instituții din Satu Mare (Primărie,Consilii,Prefectură) având un eșantion total de 40 de persoane din diferite arii ale administrației pentru a putea obține diferite perspective și opinii asupra subiectului regionalizării.

Cazul Poloniei

Înainte de 1998, Polonia a avut 49 de unități administrative similare cu județele din România. Guvernul de atunci, condus de Jerzy Buzek, fostul președinte al Parlamentului European, a decis să pună în aplicare o reforma administrativă.

Împărțirea teritorială a Poloniei, tara cu 38 milioane de locuitori, a intrat în vigoare în ianuarie 1999, fiind organizată pe 3 niveluri. Ea este compusă din 2.478 comune, 379 districte (powiats) și 16 regiuni (voievodate). Fiecare diviziune are competente proprii și delegate care sunt atribuite prin lege.

Efecte :

Se remarca 4 categorii de regiuni:

-cele mai dezvoltate din punct de vedere economic, care au arătat un avans continuu. Sunt în număr de 6 și cuprind marile centre urbane, dar și zonele în care vin cei mai mulți turiști;

– regiunile care au avut un boom de dezvoltare în ultima perioadă, fiind avantajate de schimburile comerciale cu Austria și Germania;

– regiunile cu scădere economică ușoară, unde există zone industriale vechi;

– regiunile subdezvoltate sunt situate în special în Est, în vecinătatea Rusiei, Belarus și Ucraina, state mai puțin dezvoltate decât ceilalți vecini ai Poloniei. În plus, ele sunt axate mai ales pe agricultura, vânat și pescuit.

Guvernanta multi-nivel le-a permis voievodatelor să aibă o anumită autonomie și să se bucure de gestionarea anumitor Programe Operaționale la nivel regional: Programul Operațional Regional, Programul de Resurse Umane. De asemena pentru a ameliora disparitățile economice regionale Vest-Est, polonezii au creat un Program Operațional special pentru Estul Poloniei: voievodatele Podkarpackie, Podlaskie, Swietokrzyskie și Warminsko Mazurskie, regiuni ce au un PIB mic în comparație cu celelalte zone ale Poloniei.

Polonia înainte de regionalizare

Polonia înainte de regionalizare era extrem de fragmentată.Numeroase județe cu numeroase probleme pe care nu le puteau rezolva având o administrație centralizată.Aceste 49 de județe erau fiecare diferite în ceea ce privește stabilitatea economică. Chiar și acuma sunt regiuni ale Poloniei slab dezvoltate dar cu ajutorul descentralizării și fondurilor europene ,reușesc încet-încet să atingă nivelul impus de Uniune. Am ales să discut cazul fericit al Poloniei deoarece prezintă similarități cu România precum:

-numar semnificativ al populației plecat în străinătate la muncă

-numar mare de județe

-tara post-comunista

Polonia după regionalizare

Se observă o diferență enormă în ceea ce privește amenajarea teritorială și asta presupune și rezolvarea problemelor comune anumitor regiuni în mod mai eficient.Modelul Polonez a reprezant pentru România o idee de pornire care a stat la baza ideologiei de regionalizare romanești.

Polonia a reușit prin intermediul unei legislații puternice și o structură organizatorică eficiența să absoarbă fonduri europene ,depășind nivelul de 80%.Un important rol în acest proces l-au jucat regiunile și concentrarea programelor europene .Această variantă are ca și prim avantaj mobilizarea fondurilor care este mult mai ușoară dar și costuri reduse ale contribuabililor.Dezvoltarea inegală a regiunilor este o problemă ce poate fi remediata prin intermediul fondurilor dar și al politicilor europene. Este evident că nu toate regiunile se vor dezvolta la fel dar prin întrajutorare se va ajunge la eliminarea discrepantelor.Alt pericol ar fi tendința de a aloca fonduri mai vaste către capitalele regionale și de aici apare problema corupției, privind acordarea ajutoarelor de către capitale către regiunile care au nevoie de acele fonduri.Mai departe voi lua în considerarea cazul României și anume opinii și tendințe de regionalizare.

Cazul României

Opinii politice

Argument pro:Liviu Dragnea (vicepremier)

„Înființarea autorităților administrative vizează un dialog mai facil între acestea și Bruxelles”,

“Până în acest moment, nimeni nu a avut puterea sau voința de a rupe sistemul administrativ moștenit. Există aceeași concepție piramidală a funcționarilor publici. Sistemul a devenit din ce în ce mai rigid, mai birocratic. Intenționam să schimbăm acest sistem. Regionalizare înseamnă parte din civilizație”

Argument contra:Gabriel Bercea (consilier presidential)

“Înființarea regiunilor, păstrând în același timp și județele, nu reprezintă decât o birocratizare în plus. Intervine o nouă structura administrativă intre județe și agențiile de dezvoltare regională. Când faci o nouă structură administrativă birocratizezi în plus. Ce facem, vom dota încă o instituție la nivel regional cu oameni, cu șefi?”

Argument pro:Emilian Duca (consultant fiscal)

"Actuala organizare administrativă nu are la baza o analiză a fluxurilor umane și materiale și nici o reală descentralizare: aparatul birocratic este replicat în mod nefericit la nivelul fiecărui județ, având aceleași deficiențe ca și modelul de la centru. Împărțirea ideală a teritoriului ar trebui să urmărească o combinație optimă intre proximitatea serviciilor publice și utilizarea eficienta a resurselor la nivel regional – reducerea costurilor".

Tendința de regionalizare

Modelul actual

Acesta este modelul de 8 regiuni și discutat anterior.În partea următoare voi lua în considerare factori precum pib,populație,economii și studii pentru a vedea care ar fi situația regiunilor din aceste puncte vedere ,mai exact care ar fi diferențele dintre ele luând în considerare aceste criterii.

Tendințe economice

Din punct de vedere al pib-ului pe cap de locuitor,Eurostat a pus la dispoziție un studio care arata situația regiunilor în funcție de acest standard.Se observă ușor că regiunile centru,vest și nord-vest au o stabilitate ridicată față de restul regiunilor.Un motiv poate fi și faptul că zonele București și nord-est au și un număr mai mare de locuitori plecați în străinătate la muncă (5 și 0,5 %).Aceste zone vor necesita facilitate care să le accelereze dezvoltarea sau există posibilitatea de a regândi organizarea regional pentru a grupa județe mai dominante din puncte de vedere economic cu cele mai slabe.

În Europa România este situate pe penultimul loc în ceea ce privește pib-ul doar Bulgaria o duce mai rău ocupând locul 28.Ca și noi și Bulgaria are o populație destul de mare plecată în străinătate la lucru .

În ceea ce privește venitul statului din partea județelor și la fel sumele alocate de centru către județe se văd diferențe destul de mari.Cu cât procentul e mai mare cu atât suma alocată de centru acelui județ e mai mare față de contribuția acelui județ la venitul central.Această hartă demonstrează că zonele de sud și de est sunt dependente de bugetul de stat.Prin regionalizare ,dacă aceste județe vor fi separate și v-or fi obligate să își caute sau să își creeze sursele de venit se poate căuta răspuns în modelul Polonez care s-a luptat cu aceasta dificultate.Aceste zone pot fi puternic industrializate prin introducerea de investitori străini ,deci creearea de noi locuri de muncă care ar putea scoate aceste zone din dificultatea în care se afla.

În ceea ce privește economiile romaniilor,am ales acest studiu deoarece în perioadele de criză,oamenii se bazează în primul rând pe economiile făcute pentru a-și completa neajunsurile.

Ca și în situația precedentă se observă că Românii din zonele Sud și Est nu o duc bine nici la capitolul economii.De multe ori aceste zone au de suferit din cauze naturale(inundații,zăpezi) care ar putea fi un factor care îi împiedică să pună deoparte.Acest studiu este rezultatul faptului că în aceste zone situația economică este slabă,salariile sunt mici și oamenii nu vor putea să mențină standardele europene.Dacă oamenii nu au bani,instituțiile nu vor încasa cât au nevoie pentru a aduce infrastructura la nivelul pe care trebuie să îl atingă.

În ceea ce privește studiile , am ales acest graphic pentru a evidenția faptul că persoanele cu studii superioare are posibilitatea de a-și forma o carieră mai rentabilă și mai stabile față de o persoană fără studii.În general persoanele cu studii superioare ocupa posture bine plătite și aduc o contribuție mai mare pib-ului regiuniunii din care fac parte .În imaginea altaturata observăm că zonele centru și vestice ,exista procente intre 11-21% în ceea ce privește procentul persoanelor cu studii superioare față de regiunea sud (sub 9%) sau regiunea de est (sub 10 cu excepția Iași).

Părerea mea este că aceasta statistică nu este o coincidență , ci mai degrabă are strânsă legătură cu situația actuală a regiunilor.Dacă s-ar învești mai în mult în educație,imm-uri decât în biserici sunt ferm convins că aceste zone ar cunoaște o dezvoltare mai armonioasă și ar putea ține pasul cu restul țării

Studiu de caz :

Atitudinea funcționarilor față de regionalizare

Această parte a lucrării mele cuprinde un chestionar aplicat de 10 întrebări deschise și închise la care mi-au răspuns 40 funcționari publici din cadrul Județului Satu Mare.Am ales să nu introduce întrebări referitor la nume sau la afiliații politice pentru a avea întrebări oneste și neinfluențate de condiții politice.

Ceea ce mă interesează pe mine în primul rând este nivelul de conștientizare pe care îl poseda funcționării în ceea ce privește regionalizare și mai apoi interesul pe care îl manifesta față de acest fenomen.O problematică care apare des la știri este faptul că funcționarii se tem sau se bucura de regionalizare în egală parte.Pe de o parte, unii cred că regionalizarea va duce la creearea de noi instituții care ar putea face instituții vechi inutile,sau ca o parte din instituțiile locale vor dispărea fiind înlocuite cu instituții regionale.De asemenea mai este și problematica corupției ,regiunea dacă are un nivel ridicat de autonomie , conducătorii acestor regiuni vor fi niște *mici președinți* .Desigur sunt multe riscuri și multe variabile care pot să se petreacă , de aceea este necesar să luăm în considerare cât mai mulți factori în ceea ce privește regionalizarea pentru a nu repeta greșelile altor țări.Pe de altă parte unii funcționari cred că regionalizarea îi va face mai stabili și vor putea realiza mai multe fără să depindă așa mult de nivelul central .Cei care cunosc cel mai bine problemele locale sunt așezările regionale și nu instituțiile centrale.

În chestionarul următor vom vedea care este atitudinea și interesul pe care funcționarii publici sătmăreni îl manifesta față de regionalizare.

1.Ați auzit vorbindu-se despre fenomenul regionalizării?

După cum se observă și din grafic, majoritatea funcționarilor sunt deja familiarizați cu subiectul regionalizării.Scopul acestei întrebări este pentru a ne asigura că persoanele participante la acest proiect sunt conștiente și au un set minim de cunostiinte despre subiectul regionalizării.Fără aceasta verificare ,ar fi inutil să parcurgem restul întrebărilor referitor la tema regionalizării.

Chiar dacă majoritatea persoanelor,37 mai exact, sunt conștiente de problematica există și un număr puțin care nu este familiarizat cu acest concept dar care ar putea aduce un aport valoros studiului prin păreri sau sugestii referitoare la subiectul nostru.

2.În ce maniera credeți că va influența acest fenomen administrația publică locală?

În acest stadiu ajunge să înțelegem atitudinea funcționarilor față de implementarea regionalizării.Este un lucru pozitiv faptul că majoritatea consideră regionalizarea va fi o influență pozitivă asupra regionalizării,23 la număr mai exact,și un număr puțin mai redus dar nu cel mai mic,15,considera că regionalizarea va avea un efect foarte bun asupra administrației locale.Rigiditatea și ierarhia administrației este considerată a fi una învechită care nu oferă posibilitatea funcționarului sau instituțiilor de a se dezvolta pe cont propriu ,de asemenea depende de capitala ,conflictele ce pot apărea în urma interpretărilor diferite ale problemelor locale de către unitățile centrale.Este de observat faptul că funcționarii tind spre acceptarea normelor europene,care au sugerat regionalizarea,pentru a putea să perfecționeze mecanismul administrației .

3.La nivel național,cum considerați că ar fi mai bună extinderea și aplicabilitatea fenomenului?

La această întrebare opiniile au fost oarecum diferite ,dar ideile de bază ce s-au regăsit în toate răspunsurile au fost următoarele:

Crearea unui cadru legislativ rațional,care să fie realizabil.

Studierea altor țări care erau într-o situație similară României,care de asemenea au trecut prin procesul regionalizării cu succes pentru a avea o idee despre direcția care ar trebui abordată.

Structurarea rațională a zonelor/regiunilor în funcțiile de relațiile dintre ele,fie politice ,economice sau culturale.

Folosirea fondurilor europene pentru a atenua costurile de aplicare ale acestui proiect.

Factorii subliniați de funcționari sunt indispensabili în momentul în care se ajunge să se decidă mijlocul de aplicare al regionalizării.Ei sunt cei care vor simții efectele așa că sunt îndreptățiți să aibă parte măcar de o opinie în ceea ce privește aplicarea acestui proiect al regionalizării.

Relațiile dintre județe și un plan legal și rațional sunt criteriile de bază care ar trebui să traseze direcția pe care o va urma regionalizarea la noi în țară.

Pe de altă parte , un fapt ce nu au luat în considerare persoanele chestionate este numărul locuitorilor pe care îl vor avea regiunile .Dimensiunea populației afectează pib-ul ,deci implicit puterea economică a unității administrative din care face parte . Grupând județe cu populație mică care și până în momentul de fata aveau probleme cu dezvoltarea infrastructurii sau menținerea în ordine a treburilor publice , ar putea duce la creeare de regiuni slabe care nu vor putea să se dezvolte după princiipile și criteriile europene.

4.Ați fost informați sau ați citit despre legislația sau procedura legislativă în ceea ce privește regionalizarea?

Se observă ușor faptul că majoritatea sunt informați și despre procedura legislativă care este cuprinsă în pașii către regionalizare.Deși majoritatea au fost informați din afara locului de muncă prin tv,internet,radio din pricina faptului că regionalizarea încă este în discuție și argumentele pro și contra încă sunt într-un continuu conflict.Dar faptul că funcționarii își dau interesul de a se informa despre procedura care va ajuta la modelarea proiectului regionalizării este un lucru pozitiv din pricina faptului că în momentul când se va ajunge la aplicarea regionalizării ,funcționarii publici vor fi pregătiți pentru aceasta .

5.Care dintre instituțiile publice locale considerați că își vor pierde din importantă după implementarea proiectului de regionalizare?

La această întrebare principalele instituții ce au fost amintite sunt primăria, consiliul județean cât și consiliul local.În mod ciudat,persoanele întrebate au considerat că aceste trei instituții ar avea de beneficiat în urma procesului,argumentând că ar crește gradul lor de autonomie și deci putere locală.Desigur, unele competente s-ar pierde dar asta nu înseamnă neapărat că ar avea de suferit.

Un pericol pe care îl aduce regionalizarea este disponibilizarea de funcționari,deoarece pierderea unor competente ar duce și la facerea unor posturi să fie inutile.De asemenea , situația funcționarilor publici în România este una deja destul de negativă ,luând în vedere pib-ul mic pe care îl realizează față de alte țări europene.

Dar constituirea de instituții regionale ar putea aduce consolare funcționarilor care ar putea să își piardă slujba.Va fi nevoie de forță de muncă competenta și cu experiența ,deci nu este atât de negativă situația pe cât pare.

6.În ce măsură credeți că vor fi absorbite fondurile europene după regionalizare?

Gradul de absorbție al fondurilor europene este o altă problematica care ține de regionalizare.Datorită acestor fonduri putem să perfecționăm infrastructura localităților din țară dar să și sprijin activitatea economică a populației.Majoritatea funcționarilor sunt de părere că odată cu regionalizarea și gradul de absorbție va fi mai mare,pe de o parte din pricina faptului că gradul de autonomie va permite o flexibilitate mai mare a insitutilor să urmărească sprijin financiar din partea fondurilor iar pe de altă parte ,fiecare regiune se va concentra mai mult pe problemele ei .

Absorbția fondurilor europene ar fi un mijloc excelent de a ameliora daunele pe care le-ar putea produce regionalizarea în ceea ce privește instituțiile,personalul său a altor factori.

7.În ce măsură aplicabilitatea regionalizării o să afecteze luarea sau elaborarea deciziilor centrale?

În această situație luăm în considerarea modului de abordare a luării deciziilor la nivel central ,în special ,cum v-a fi el afectat de proiectul regionalizării.Dilema este faptul că numărul de funcționari care sunt de părere că deciziile centrale nu vor fi influențate de fenomen este aproximativ egal cu cei care sunt de părere că va fi foarte afectată luarea deciziilor.Motivația este următoarea:

Rareori deciziile centrale sunt influențate de județe sau de regiuni.

Regiunile obținând o oarecare autonomie și identitate,nivelul central va cauta mijloace de control asupra lor.

Opiniile sunt diverse precum și motivațiile lor,până ce nu se va ajunge în stadiul final de regionalizare,nu v-om ști sigur cum va acționa nivelul central.În această situație și funcționarii publici ,care sunt cei mai bine informați despre activitatea administrației publice sunt în dilema în ceea ce privește cum va acționa centrul după ce a vă fi aplicată regionalizarea la noi în țară.

8.Considerați că distribuția de fonduri bugetare se va face egal în teritorii ori unele regiuni vor fi mai avantajate decât celelalte?

Aici am ajuns la un acord unanim ,că fondurile bugetare nu vor fi distribuite în mod egal din pricina faptului că fiecare regiune va avea diferite nevoi,populația din punct de vedere al numărului,rata șomajului,activitățile economice/culturale sau sociale vor fi diferite din regiune în regiune.

Acest aspect nu este neapărat unul negativ,pentru o dezvoltare pozitivă și armonioasă pare rațional că regiunile mai puțin dezvoltate să beneficieze de resurse mai multe decât cele dezvoltate care se autosustin cu ușurință.Majoritatea răspunsurilor pot fi rezumate în modul următor:

„Da-unele vor fi avantajate din pricina faptului că și până acuma au avut o activitate economică eficientă și au beneficiat de bugete ridicate și nu văd motiv pentru care regionalizarea ar putea afecta acest lucru.Alte regiuni vor fi dezavantajate,fiind încă în stadiul de proiect,regionalizarea va fi într-o permanenta îmbunătățire.”

9.Considerați că ar fi un lucru bun analizarea modului de implementare al regionalizării din alte țării ale Uniunii Europene?

Majoritatea funcționarilor sunt de părere că modelele din Europa ar fi o sursă foarte bună de inspirație pentru guvernul Roman în procesul de regionalizare.Puțini sunt cei care consideră originalitatea un pilon de gândire în procesul regionalizării.Pentru a avea succes trebuie luate în considerare mai multe variante deoarece un eșec al regionalizării poate cauza daune serioase la nivelul instituțiilor atât la nivel local cât și central.

10.Credeți că educația,economiile și salariile oamenilor au un rol important în stabilitatea regiunii din care fac parte?

Interesant este că puțini oamenii au fost de părere că statul,administrația și mediul de afaceri sunt cei care ar trebui să confere stabilitatea de care au nevoie cetățenii.Fiind o societate,cetățenii trăiesc o relație de interdependentă .Unii cred că este mai importantă educația religioasă și menținerea tradițiilor pentru a păstra cultura și identitatea regională decât concentrarea asupra problemelor de educație sau de salarii.Dar un lucru este clar indiferent de opinii și puncte de vedere și anume , fiecare regiune este pe atât de puternică și dezvoltată precum populația din care este alcătuită.

Concluzii

Ipoteza privind avantajele pe care le prezintă regionalizarea se confirmă.Chiar și funcționarii publici sunt entuziasmați de acest proiect.Vă ajuta la consolidarea relațiilor dintre județe dar și sporirea autonomiei de care se bucura regiunile.

De asemenea și funcționarii publici sunt de părere că este necesar să luăm în calcul modelul altor țări care au trecut deja prin procesul de regionalizare .Nu trebuie să copiem un anumit model ci să ne axăm pe teoria care a ghidat țările să facă împărțirea în modul pe care l-au făcut.

Iar ultima ipoteză conforma căreia regionalizarea este un pas înainte pe care administrația trebuie să îl facă se confirmă de asemenea.Funcționarii sunt de părere că e foarte important să ne încadrăm în normele europene pentru a putea coexista în Uniune cu ,celelalte țări.

Deci se poate afirma cu ușurință că atitudinea pe care trebuie să o abordăm față de regionalizare este unul pozitiv.Conform Uniunii Europene ,România este într-o situație de fragmentare excesivă având un număr prea mare de județe și regionalizarea ar fi cheia care ar putea deschide calea către o țară mai ordonată și mai stabilă.Problemele care le înfruntă România din punct de vedere administrativ sunt vaste începând cu fondurile bugetare,numărul parlamentarilor (problematica care a dus și la un referendum) și este nevoie de o schimbare.Chiar dacă aceste schimbări ar duce la modificarea Constituției ,nu înseamnă neapărat că este un lucru negativ.

Pe de altă parte regionalizarea poate influența dezvoltarea economică la nivel regional în țară.De exemplu în Polonia sunt zone dezvoltate (cele spre vest,industriale) și zone subdezvoltate (cele spre est și sud-est,predominant agrare). Și România poate intra în aceeași situație , vestul României având influențe europene ( din partea Ungariei,Germaniei,Austriei etc) iar sudul și estul vor continua să fie influențate de tari care nu sunt în uniuniune sau care sunt și ele în curs de dezvoltare (exemplu Moldova,Bulgaria,Turcia) ceea ce ar cauza o stagnare în fenomenul de dezvoltare din pricina faptului că lipsesc *vecini puternici* cu , care să colaboreze . Desigur se vor putea constitui fonduri speciale pentru zonele cu dificultăți în dezvoltare așa cum a făcut și Polonia pentru a contracara efectul de *influență negativă* după cum îl numesc eu.

Eu consider că fenomenul de regionalizare ar putea afecta și sentimentul de naționalitate al populației . Acest sentiment poate fi afectat în mod pozitiv sau negativ . În sens pozitiv , minoritățile și grupurile dintr-o zonă ar reuși să se contopească , lăsând la o parte identitatea individuală (cetățenia, etnia , religia etc) punând mai degrabă importanta pe identitatea nouă, identiatea regională. Astfel se pot elimina multe discrepante și conflicte din rândul populației dar în același timp se poate crea un nou fel de competivitate , cea regionala , care ar stimula regiunile să se dezvolte neîntrerupt , să se depășească una pe alta pentru a atinge noi nivele. Pe de altă parte , influențarea în mod negativ a naționalismului populației ar putea duce la o întărire a individualismului , minoritățile încercând să intre în concurență între ele pentru putere politică ,deoarece la nivel de țară minoritățile au reprezentat un procentaj relativ mic, la nivel de regiuni minoritățile vor reprezenta un procentaj mult mai mare. De asemenea se poate ajunge la o concurentă în etnii (de exemplu romani vs maghiari) , în loc să se îmbunătățească relațiile dintre etnii prin regionalizare exista riscul ca populația să devină paranoică privind colaborarea cu diferite grupuri, ar putea să se simtă forțați și influențați să colaboreze cu grupuri cu, care până acum au păstrat o relație rece și distanță. De asemenea pot apărea și pretenții privind autonmia locală (aici putem aminti situația Iugoslaviei , fâșia Kosovo) care ar duce la fragmentarea regiunii.

Bibliografie

CARTI si ARTICOLE

1..Daniela Antonescu „ Dezvoltarea regionala in Romania : concept,mecanisme , institutii” ,Bucuresti Editura Oscar Print , 2003

2. Gheorghe Manolescu „Logistica proiectarii dezvoltarii regionale : Analiza, strategie, programare, finantare, management” , Bucuresti , Editura ASE ,2007

3. Gheorghe Miclaus “Dezvoltare regionala ,cooperare transfrontaliera si integrare europeana” Bucuresti, Editura Dacia , 2002

4.Calin Sabin Ghioltean ,cursul „Descentralizare si politici regionale” 2011

5.Claudio Scarpulla , articolul „O Europa a regiunilor : realitate , provocari si perspective ” din Altera 11 , anul 1999

6.Mihai Chioveanu ,articolul „Regionalism si ideologie nationala , cazul Romaniei Mari ” din Altera 11 din anul 1999

7.Gyorgy Eger , articolul „Euroregiunile din Est si Vest ” din Altera 11 din anul 1999

8.Corneliu-Liviu Popescu „ Autonomia locala si integrarea europeana” , Bucuresti , Editura All Beck , anul 1999

9.Cornelia Parlog si Daniela Luminita Constantin „ Dezvoltare regionala si integrare europeana ” Bucuresti , Editura Oscar Print 2002

10.Vasile Ciomos ,articolul „ Serviciile publice locale in context european ” din „Revista Transilvana de Stiinte Adminstrative” nr.1(10).2004

11.Adrian Ivan , articolul „ Federalism and regionalization in the Europe” din „Revista Transilvana de Stiinte Adminstrative” nr.1(10).2004

12. Valentin Roata , articolul „ Managementul teritorial – un nou mod de gestiune publica ” din „Revista Transilvania de Stiinte Administrative ” nr 1 (09) 2003

13.Klarik Laszlo Attila , articolul „ Rolul regiunilor in contructia Europeana , studiu de caz asupra regionalismului in Romania” din „Revista Transilvania de Stiinte Administrative” nr. 3 (12)2004.

SURSE INTERNET

www.antena3.ro

www.cursdeguvernare.ro

www.rasunetul.ro

www.ziare.ro

www.dezvoltareregionala.ro

www.gandul.info

www.adevarul.ro

www.econtext.ro

www.ramp.ase.ro

www.europlus.ro

LEGI

1.Constitutia Romaniei –Bucuresti,Editura Blassco, 2003

2.Legea administratiei publice 215/2001

Anexa

Chestionar privind regionalizarea in Romania

1.A-ti auzit vorbindu-se despre fenomenul regionalizarii?

1.-da 2.-nu

2. In ce maniera credeti ca v-a influenta administratia publia?

1.rea 2.buna 3. Foarte buna

3.La nivel national , cum considerati ca ar fi mai buna extinderea si aplicabilitatea fenomenului?

Raspuns:

4.A-ti fost informati sau a-ti citit legislatia sau procedura legislativa in ceea ce priveste regionalizarea?

Raspuns :

1.da 2. Nu

5.Care din institutiile publice locale credeti ca i-si va pierde din importanta dupa implementarea proiectului de regionalizare?

Raspuns:

6.In ce maniera credeti ca v-or fi absorbite fondurile Europene dupa regionalizare?

1.mica 2. La fel 3. Mai mare

7.In ce masura o sa afecteze regionalizarea luarea sau elaborarea deciziilor centrale?

1 mica 2 medie 3 mai mare

8.Considerati ca distributia de fonduri se va face egal in teritorii sau unele vor fi mai avantajate decat celalte?

1.da,se va face egal. 2.nu, nu se va face egal

9.Considerati ca ar fi un lucru bun analizarea modului de implementare a regionalizarii din alte tarii a Uniunii Europene?

1.da 2 nu

10. Credeti ca educatia,economiile si salariile oamenilor au un rol important in stabilitatea regiunii din care fac parte?

1.da 2.nu