Atestat Cls. A Xii A 2020 [626144]

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE

LUCRARE DE ATESTAT PENTRU
CERTIFICAREA COMPETENȚELOR
PROFESIONALE

Absolvent: [anonimizat]:

Pop Cătălin Vasile Cozma Cristina

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
2

Opera Rigoletto
Giuseppe Verdi

«
,
. »
–

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
3
Cuprins

Capitolul I: Giuseppe Verdi ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 5
Copilăria și adolescența ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 5
Primele opere ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 6
Anii de glorie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 7
Ultimii ani ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ..10
Capitolul al II -lea: Acțiunea operei ………………………….. ………………………….. ………………………. 12
Actul I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 12
Actul II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….13
Actul III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……14
Capitolul al II I-lea: Rigoletto ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……16
Cele “trei stele celebre” ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 16
Geneza ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 17
Cenzura ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 18
Incipit ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 19
Primul act ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….20
Al doilea act ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 21
Ultimul act ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ..21
Triumful operei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 22
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …24

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
4

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
5

Capitolul I

Giuseppe Verdi

„Ador arta… când sunt singur cu notele
mele muzicale, inima îmi tresare și
ochii îmi lăcrimează și emoțiile și
bucuriile pe care le trăiesc sunt prea
mult de îndurat.”

Copilăria și adolescența

Giuseppe Fortunato Francesco Verdi s -a născut la 10 octombrie 1813 în micul sat italian Le
Roncole. Acest sat, precum si orășelul învecinat Busseto, situat în regiunea cursului inferior al
Padului, făceau parte din ducatul Par ma.
Anul nașterii lui Verdi a fost ultimul an de dominație a F ranței napoleoni ene în Italia și, de
aceea, actul de naștere al copilului a fost întocmit in limba franceză. Aflăm din acest document

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
6
că tatăl marelui compozitor italian, Carlo Verdi, era cârciumarul satului, iar mama lui, Luigia
Uttini, torcătoare.
La Busseto, educația viitorului compozitor a fost pregnant influențată de frecventele vizite la
marea bibliotecă a școlii iezuite locale. Ve rdi a luat primele lecții de compoziție de la Antonio
Barezzi, un prosper negustor autohton și mare iubitor de muzică (devenit ulterior socrul său),
care a întrezărit imediat talentul băiatului pentru muzică. În Busseto, el a urmat cursuri de
educație gene rală și a lucrat cu profesorii locali de muzică, a învățat să cânte la orgă și chiar a
dirijat ocazional orchestra din localitate. Barezzi l -a convins pe Verdi să studieze la
conservatorul din Milano. Spre rușinea lor, cei de la Conservator au refuzat admi terea tânărului
Verdi, pe motiv că nu ar avea su ficient talent.
Barezzi nu și -a pierdut încrederea în Verdi și a adunat fonduri pentru a -l ajuta la plata unor
lecții particulare. Drept urmare, la douăzeci de ani, Verdi a plecat la Milano să -și continue
studiile. A luat lecții de contrapunct în timp ce participa la spectacole de operă și la concerte, cu
deosebire de muzică germană. Asociația milaneză Beaumonde l -a convins că ar trebui să urmeze
o carieră specifică unui compozitor de muzică pentru teatru. La m ijlocul anilor 1830, Verdi a
participat la saloanele Salotto Maffei, găzduite la Milano de Clara Maffei. Șederea lui de trei ani
la Milano a fost difi cilă datorită greutăților f inanciare cu care s -a confruntat. A studiat cu
Vincenzo Lavigna, un dirijor de l a renumita Scala, care l -a familiarizat cu măreția operei Don
Giovanni a lui Mozart.
Cu toate acestea, experiența milaneză s -a dovedit a fi una puțin benefică, la finele acestei
perioade nimeni nefiind în mod real interesat de capacitățile muzicale ale tânărul ui Verdi.
Disprețuit și respins, Verdi a revenit la Busseto, devenind profesor de muzică și, cu sprijinul lui
Antonio Barezzi, a susținut în 1830 prima reprezentație publică, la reședința mentorului său.
Pentru că a îndrăgit cu adevărat muzica lui Verdi, B arezzi l -a invitat să devină profesorul de
muzică al fiicei sale, Margherita. Curând, între cei doi tineri s -a înfiripat o idilă, urmată de
căsătorie la 4 mai 1836. Margherita a născut doi copii: Virginia Maria Luigia (26 martie 1837 -12
august 1838) și Icili o Romano (11 iulie 1838 -22 octombrie 1839).

Primele o pere

La Busset o, în 1839, și -a finalizat prima operă, Oberto, Conte de San Bonifacio . În noiembrie
1839, când Scala din Milano a decis să pună în scenă Oberto , Verdi s -a mutat cu familia în

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
7
marele oraș. Cum opera s -a bucurat de un mare succes, Bartolomeo Merelli, impresarul Scalei, i –
a oferit lui Verdi un contract pentru încă două lucrări.
Cu toate acestea, Verdi a suferit o serie de teribile tragedii personale: decesul prematur al
fiicei sale în 1838, urmat de moartea fiului său în 1839 și de a soției, în 1840.
Un giorno di regno a fost un eșec și Verdi, d evastat de moartea copiilor și a soției, a fost
aproape de a renunța la activitatea de compozitor. Cu toate acestea, Merelli a refuzat să accepte
retragerea lui Verdi și l -a convins să scrie Nabucco . Merelli i -a înmânat libretul spunând: ,, Este
superb, magnific, tensionat, grandios, plin de situații dramatice. Știu că ai renunțat la
compoziție, dar… citește acest manuscris” . Ela borarea operei a dat un nou curs vieții lui Verdi,
reînviind scena lirică italiană într -un moment în care nici un compozitor autohton nu mai reușea
să satisfacă așteptările publicului din Peninsulă. Premiera din martie 1842 l -a adus pe Verdi în
fruntea ple iadei de compozitori italieni de operă.
După Nabucco , Verdi a compus 1 4 opere, deceniul de după 1843 fi ind caracterizat de către
Verdi drept „anii de galeră“. Printre cele mai reușite se numără I Lombardi , în 1843, Ernani în
1844 și Macbeth în 1847.
Pentru prima dată, rupând convenția fundamentală a operei italiene specifice secolului XIX,
Verdi a abordat o operă fără clasica poveste de dragoste. În 1847, opera I Lombardi , revizuită și
redenumită ulterior Ierusalim , a fost pusă în scenă de Opera din Paris. D atorită obligativității
onorării unui număr de convenții caracteristic pariziene (inclusiv scene ample de balet), ea a
devenit prima lucrare a lui Verdi în stilul francez de Grand Opera.

Anii de glorie

„Anii de galeră “ apropiindu -se de sfârșit, Verdi a creat una dintre capodoperele sale cele mai
renumite, Rigoletto , a cărei premieră de la Veneția, din 1851, s -a bucurat de un succes răsunător.
Din cauza tipului de cenzură specific epocii, libretul, bazat pe o piesă a lui Victor Hugo, “Le roi
s’amuse ” (Rege le petrece ), a trebuit supus unor revizuiri substanțiale, iar compozitorul a fost de
mai multe ori pe punctul de a lăsa totul de izbeliște. În foarte scurt timp, opera a devenit un mare
succes.
Au urmat a doua și a treia lucrare din trilogia operelor major e ale ,, perioadei de mijloc “. Il
Trovatore a avut premiera încununată de succes la Roma, în ianuarie 1853, fiind, probabil, cea
mai melodramatică lucrare din repertoriul verdian. În luna martie a aceluiași an, a avut loc, la

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
8
Veneția, premiera Traviatei . Inspirată din romanul „Dama cu camelii ” a lui Alexandre Dumas –
fiul, aceasta a devenit, probabil, cea mai populară dintre operele lui Verdi. Violetta, eroina operei
(care, inițial, a dat și numele lucrării), continuă și azi să ne înfierbânte imaginația prin caracterul
și farmecul său de curtezană . Întreaga operă emană tandrețe și strălucire, lirismul verdian
umplându -ne sufletele de compasiune și de regret pentru ac eastă „femeie ușoară “, care reflectă și
sfidează convențiile burgheze.
Între 1855 și 1867 a ur mat o adevărată revărsare a operelor verdiene, în acest repertoriu
numărându -se Un ballo in maschera , La forza del destino – comandată de Teatrul Imperial din
Sankt Petersburg pentru 1861, dar pusă în scenă doar în 1862 – și o versiune revizuită a
lui Macbeth , operă inspirată din piesa omonimă a lui William Shakespeare. Printre lucrările care
au văzut mai rar luminile rampei se numără Les vêpres siciliennes și Don Carlos , ambele
comandate de Opera din Paris și jucate inițial în limba franceză. Azi, aces te două lucrări sunt cel
mai adesea prezentate in versiunile lor revizuite în limba italiană. În 1857 a urmat Simon
Boccanegra .
În 1869, Verdi a f ost solicitat pentru a compune o secțiune pentru o misă funebră în memoria
lui Gioacchino Rossini. Dând curs i nvitației, el a propus ca acest recviem să cuprindă o colecție
de secțiuni compuse de alți muzicieni italieni contemporani lui Rossini. Requiem -ul a fost
finalizat, dar prezentarea lui s -a anulat în ultimul moment (și nu a fost interpretat niciodată în
timpul vieții lui Verdi). Vina pentru acest eșec a fost atribuită de Verdi lipsei de entuziasm a
dirijorului însărcinat cu derularea proiectului, Angelo Mariani , un vechi prieten de -al său.
Respectivul episod a dus la ruperea relațiilor lor personale. Soprana Teresa Stolz (care a avut
ulterior o strânsă relație profesională – și, probabil, romantică – cu Verdi) era logodită și urma să
se căsătorească cu Mariani, dar l -a părăsit imediat după incident. Cinci ani mai târziu, Verdi a
refăcut ,, Libera me “ din Requie m și l -a inclus în cutremurătorul său Requiem ( Missa da
Requiem ), compus in onoarea celebrului romancier și poet Alessandro Manzoni, care a murit în
1873. Requiem -ul finalizat a avut premiera pe 22 mai 1874, la catedrala din Milano.
Grandioasa operă verdiană Aida se pare că a fost comandată pentru festivitățile de inaugurare
a Canalului de Suez din 1869, dar, dacă este să dăm crezare u nui important critic al vremii, Verdi
a refuzat invitația khedivului (vicerege) Egiptului de a scrie o „ odă“ pentru nou a clădire a operei
ce avea să fie deschisă ca parte a ceremoniilor dedicate canalului. Opera a fost inaugurată cu
spectacolul Rigoletto . Ulterior, prin 1869 -1870, organizatorii au adresat din nou o invitație lui

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
9
Verdi (de această dată sugerându -i-se ideea d e a scrie o operă), dar el le -a întors din nou spatele.
După avertizările că vor apela l a Charles Gounod și după amenință rile că vor solicita serviciile
lui Richard Wagner, Verdi a început brusc să arate un interes considerabil în acest sens, semnând
angaj amentul în iunie 1870.
Teresa Stolz a fost asociată atât cu Aida, cât și cu Requiem -ul. Rolul Aidei a fost scris pentru
ea și, deși nu a apărut în cadrul premierei mondiale de la Cairo, din 1871, ea a interpretat -o pe
Aida în premiera europeană de la Mila no, în februarie 1872. Ea a fost, de asemenea, soprana
solista în primele și multe din ulterioarele concerte cu Requiem -ul. După decesul Giuseppinei
Strepponi, Teresa Stolz a devenit partenera de viață a lui Verdi, până la moartea acestuia.
Premiera Aidei a fost o știre care a fãcut înconjur ul lumii în 1871. Niciodată până atunci nu i
se acordase atâta atenție vreunui alt spectacol teatral. Verdi a fost dezgustat de acest lucru, stare
pe care și -a consemnat -o în scris: „Fiecare operă este însoțită actualmen te de o întreagă
armată… Ce construiește un mizerabil ambient de bârfă, care nu adaugă nimic la meritul unei
opere, ci doar ascunde valoarea sa reală. Acest lucru este profund deplorabil!”
Trebuie să avem în vedere faptul că, la acea vreme, Verdi , alături de Garibaldi și de Mazzini ,
a devenit un simbol al naționalismului italian. Contele de Cavour chiar a reușit să -l convingă să

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
10
ocupe un loc de senator, post pe care, inevitabil, după câțiva ani de activitate, l -a abandonat,
scârbit fiind de farsa politică ș i de politicianismul vremii.
La cincizeci și opt de ani, Verdi a anunțat că Aida ar fi ultima lui operă. De nenumărate ori s -a
sugerat faptul că succesul lui Richard Wagner, contemporanul lui Verdi, ar avea ceva de -a face
cu retragerea acestuia. Muzica lui Wagner a început sa fie considerată ca aparținând unei clase
superioare și armata tot mai mare de ,,wagnerieni” din toată Europa a indus tendința de a umbri
statura oricărui posibil rival în fața măreției compozitorului german.

Ultimii ani

În 1883, după moartea lui Wagner, Verdi a renăscut, găsind noi resurse de creativitate.
Desigur, prezența lui Arrigo Boito , cu treizeci de ani mai tânăr, a avut o puternică influență în
resuscitarea talentelor și a creativității lirice verdiene. Boito, un poet distins ș i, în același timp,
remarcabil compozitor, a pregătit o adaptare a piesei shakespeariene „Othello ”. Premiera
operei Otello a avut loc la M ilano, în 1887. Muzica sa este continuă și nu poate fi ușor di vizată în
numere care să fie interpretate în concert. În timp ce unii înclină să creadă că, deși orchestrată cu
măiestrie, opera este lipsită de luciu, cei mai mulți critici consideră că este vorba despre cea mai
mare operă tragică verdiană, ce surprinde una dintre cele mai frumoase și mai expresive muzici,
respectiv unele dintre cele mai complexe personaje ale lucrărilor sale.
Ultima operă a lui Verdi, Falstaff al cărei libret a fost, de asemenea, redactat de Boito,
pornește de la piesa „Nevestele vesele din Windsor ” a lui Shakespeare , în traducerea lui Victor

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
11
Hugo. Spectacolul a avut un succes internațional și este una dintre operele comice supreme, ce
scoate in evidență geniul verdian. Premiera a avut loc în 1893, la Teatrul La Scala din Milano.
Verdi apelează la orchestră într -o manieră foarte diferita de ce lelalte opere ale sale, aceasta
devenind figura centrală în Falstaff . Deși metodologia urmată este asemănătoare c elei din Otello ,
comicul radiază prin numărul redus de arii și prin efervescenta dialogurilor numeroase. Această
abordare curajoasă este absolut uimitoare pentru un compozitor de aproape optzeci de ani, a
cărui întreagă carieră a fost focalizată pe tragedie. Ernest Newman a avut perfectă dreptate atunci
când declara: , ,Unul dintre cei mai gravi și mai serioși bărbați, aparent lipsit de simțul umor ului,
își ia rămas -bun de la lumea artei cu o fulminantă și unic -strălucitoare comedie ce va dăinui
tuturor timpurilor”.
Verdi și -a finalizat în 1897 ultima compoziție, o lucrare pornind de la traditionalul text
latin Stabat Mater . Aceasta a fost ultima dintre cele patru piese sacre compuse de Verdi, Quattro
Pezzi Sacri , adesea interpretate azi atât integral, cât și separat. Prima audiție a celor patru lucrări
s-a desfășurat pe 7 aprilie 1898, la Grande Opéra din Paris. Cele patru piese sunt: Ave Maria ,
pentru cor mixt; Stabat Mater , pentru cor mixt și orchestră; Laudi alla Vergine Maria , pentru cor
feminin; și Te Deum , pentru cor dublu și orchestră.
În timpul șederii la Milano, Verdi a suferit un accident vascular cerebral la 21 ianuarie 1901 și
a murit șase zile mai târziu, pe 27 ianuarie 1901. La Milano, în cadrul funeraliilor naționale
dedicate lui Verdi, cea mai mare adunare publică de acest fel din istoria Italiei, Arturo
Toscanini a dirijat un ansamblu de orchestre și de coruri compuse din muzicieni adunați din
întreaga Peninsulă.

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
12

Capitolul al II -lea

Acțiunea operei

“Pentru mine, toate femeile sunt la fel”
Ducele de Mantova

Actul I

O petrecere la curtea Ducelui de Mantova . Tânărul duce îi povestește unui curtean că îl
interesează o fată frumoasă pe care a văzut -o recent la biserică. El își afirmă concepțiile libertine
despre dragoste, în aria "Pentru m ine, toate femeile sunt la fel". Bufonul Rigoletto se poartă în
mod servil față de duce și își bate joc de cei cărora ducele le -a violat soțiile sau fiicele. Un
curtean răspândește zvonul că Rigoletto ar avea o amantă secretă. Un conte tânăr, adânc jignit de

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
13
bufon, plănuiește o răzbunare împreună cu alți curteni. Apoi un conte bătrân, îndurerat de
umilirea fiicei sale, îl blestemă în mod solemn pe bufon.
Bufonul Rigoletto se întoar ce târziu la locuința sa înconjurată de un gard înalt, în vecinătatea
casei contelui cel tânăr pe care l -a jignit. Este acostat pe drum de un necunoscut, care se
recomandă Sparafucil le și își oferă serviciile de ucigaș profesionist. Rigoletto îl alungă. Bâ ntuit
de remușcări, obsedat de blestemul bătrânului conte, Rigoletto se simte și el tot un ucigaș. El
spune: "Suntem la fel, eu cu limba, el cu pumnalul". Intrând în casă, bufonul e întâmpinat de
fiica sa Gilda, pe care o ține ascunsă pentru a o feri de vi ața desfrânată de la curte. Gilda îl
asigură că nu a ieșit din casa decât pentru slujba de la biserică. Rigoletto părăsește casa pentru un
timp foarte scurt. Ducele de Mantova, deghizat în student sărac, pătrunde în curtea casei și se
ascunde după un copac . De aici, el aude cum Gilda îi povestește guvernantei despre un tânăr
admirator care a urmărit -o de la biserică până acasă. Este vorba desigur despre Ducele de
Mantova, care iese din ascunzătoare și îi face Gildei declarații de dragoste pasionate. El se
recomandă cu un nume fals: Gualtier Malde. Gilda se îndrăgostește de așa -zisul student și după
plecarea lui ea cântă aria "Nume drag ce -ntâia dată face inima -mi să bată…". Între timp, pe stradă
se adună curtenii instigați de contele cel tânăr să se răzbun e pe Rigoletto. Toți își închipuie că
Gilda este amanta bufonului. Când Rigoletto se întoarce, el este atras într -o capcană. Legat la
ochi, bufonul acceptă de bună voie să participe la presupusa răpire a soției contelui cel tânăr,
vecinul lui. Dar după ce e lăsat singur și își scoate legătura de la ochi, Rigoletto înțelege cu
groază că el însuși a sprijinit scara pe care s -au urcat în casa lui răpitorii propriei sale fiice.

Actul II

Ducele de Mantova află cu încântare că Gilda a fost răpită și se află în palat. Rigoletto vine la
palat să -și caute fiica și curtenii ranchi unoși își bat joc de durerea lui. După un timp, Gilda vine
în brațele tatălui ei și îi povestește plângând că a fost răpită și violată. De afară se aude din nou
blestemul contelui cel bătr ân care e în drum spre închisoare. Dragostea Gildei pentru duce e atât
de mare, încât ea are putere să -l ierte și încearcă să tempereze setea de răzbunare a tatălui ei.

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
14
Actul III

Rigoletto încearcă s -o convingă pe Gilda de caracterul josnic al Ducelui de Mantova, sperând
că o va "vindeca" de dragoste. În acest scop, o aduce la taverna ucigașului Sparafucile, unde
ducele va veni ademenit de sora ucigașului. Rigoletto și Gilda se ascund și urmăresc prin
fereastra tavernei cum vine ducele deghizat în ofițe r de cavalerie. El cântă o arie despre
frivolitatea femeii: "Femeia e schimbătoare…". Gilda vede cu durere cum ducele îi face curte
surorii ucigașului. Rigoletto o trimite acasă pe Gilda, spunându -i să se îmbrace cu haine
bărbătești pentru că intenționea ză să fugă cu ea din Mantova. După plecarea Gildei, Rigoletto
confirma contractul pe care l -a făcut cu Sparafucil le: Ducele de Mantova urmează să fie ucis
până la miezul nopții, iar apoi bufonul trebuie să vină ca să arunce cadavrul în râu. După
plecarea l ui Rigoletto, se pornește o furtună năpraznică. Amețit de băutură, Ducele de Mantova
se duce într -o cameră să se culce. Rămași singuri, Sparafucil le și sora lui discută despre crima
plănuită. Sora ucigașului se simte atrasă de duce și ar vrea să -l salveze, dar tentația banilor e prea
mare. Până la urmă, cei doi ajung la o înțelegere: dacă până la miezul nopții va veni la tavernă un
străin să se adăpos tească de furtună, îl vor ucide și îi vor preda lui Rigoletto alt cadavru.
Conversația lor este interceptată de Gilda, pe care dorul pentru duce a făcut -o să se întoarcă la
tavernă îmbrăcată în haine bărbătești, ca să -l vadă pentru ultima oară. Din dragost e și disperare,
ea se decide să se sacrifice pentru duce. Deschide ușa și e înjunghiată, în timp ce tunetele furtunii
cutremura tavernă. În zori, Rigoletto vine cu banii și primește un sac, în care i se spune că e
cadavrul ducelui. Ajungând cu sacul la mal ul râului, Rigoletto aude vocea Ducelui de Mantova
care se întoarcea acasă după potolirea furtunii. Ducele cântă: "Femeia e schimbătoare…".
Bufonul deschide sacul și e îngrozit când o găsește pe Gilda care încă mai trăiește. Tatăl și fiica
își iau rămas bun și își cer unul altuia iertare. Gilda moare în brațele lui Rigoletto. Cutremurat de
durere, bufonul își amintește blestemul contelui bătrân.

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
15

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
16

Capitolul al III-lea

Rigoletto

„Mi se pare că în ceea ce privește efectele dramatice (fără a mai vorbi de
calitățile literare și poetice), lucrul cel mai frumos din câte
am pus pe muzică este Rigoletto ”

Cele “trei stele celebre”

Încă din primul deceniu al creației sale Verdi trasase căile noi ale dezvoltării operei naționale
italiene. Claritatea concepției, caracterul scenic, o pasiune sinceră, simplitatea și expresivitatea
limbajului muzical strâns legate de melodiile populare , iată trăsăturile car acteristice ale creației
lui Verdi, trăsături care s -au manifestat în cele mai frumoase opere ale s ale din anii 1840 -1850.

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
17
În operele din anii 1850 -1860 Verdi își propune, ca unul d intre cele mai importante obiective,
să arate oamenii vii, să dezvăluie în imagini muzicale și în situații dramatice nu numai
sentimentele, ci și caracterele lor.
Verdi își i magina clar nu numai caracterul, ci și înfățișarea, mimica și toate mișcările
personajelor sale. Acestea deveneau pentru el oameni vii. Abia după ce drama, cu toate
personajele, cu toate imaginile i se înfățișa in fața ochilor, el căuta o întruchipare muzi cală
corespunzătoare. Tocmai de această imagine, palpabilă si reliefată a întregii desfășurări a dramei,
este legată una din însușirile fundamentale ale operelor verdiene: caracterul lor teatral.
Determinând sarcinile artei naționale, Mazzini spunea că ace asta trebuie sa fie exponenta
sentimentelor societății și inspiratoarea ei ideologica. Creația lui Verdi în domeniul operei a
îndeplinit întotdeauna aceste condiții. Lupta împotriva asupritorilor patriei constituie pivotul
ideologic al operelor sale, din a nii 1840 -1850. Tragedia inegalității sociale este conținutul ideilor
de bază al operelor sale din anii 1850 -1860 și în primul rând, al operelor Rigoletto, Trubadurul și
Traviata, cele “trei stele celebre ”, cum au calificat contemporanii aceste opere .
Noile probleme de creație au determinat căutarea unor noi mijloace de expresie. Intonațiile
cântecelor și dansurilor de toate zilele se aud mai clar si mai pregnant in limbajul muzical al lui
Verdi. Melodiile simple, accesibile, care dezvăluie lumea sufletească a Azucenei, a Violettei, a
lui Rigoletto, sunt strâns înrudite cu cântecul popular italian. Verdi creează scene dinamice cu
caracterizări reli efate ale personajelor, cu o acțiune care se desfășoară vijelios, în care episoadele
de arioso se împletesc în mod firesc cu recitativ ele melodice, transformându -se în ansa mbluri
dramatice, pline de viață .
Verdi însa nu manifestă totdeauna un gest artistic exigent in aceste opere;nu întotdeauna pare
justificat dramatismul exagerat al situațiilor, în spiritul teatrului dramatic al lui Hugo. Totuși
umbra de melodramatism nu răpește muzicii acestor opere realismul lor adânc și emoțional.
Scene, cum ar fi cvartetul final din Rigoletto, scena cu clopotele funebre di n Trubadurul sau
duetul Violetta -Germont din Traviata, pot fi trecute printre capodoperele operei realiste.

Geneza

Rigol etto, a fost scrisă după drama Regele petrece a lui Victor Hugo. Verdi remarcase acest
subiect încă din 1849 . El arată într -o scrisoare ca Regele petrece este “ o piesă minunată, cu
situații dramatice zguduitoare și cu două roluri splendide, pentru F rezzolini și de Bassini ”. De

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
18
sigur că piesa lui Hugo îl atrăsese pe Verdi nu numai pentru calitățile ei dramatice. Compozitorul
găsise în ea o temă extrem de apropiată de propriile sale tendințe în materie de cr eație, de
idealurile sale democratice.
Personajele principale ale lui Hugo sunt oamenii umiliți, dezmoșteniți, disprețuiți de
societate. Hugo deșteaptă un sent iment de caldă simpatie pentru personajele sale, convin gerea că
lupta lor pentru o viaț ă mai bună și dreptul lor la fericirea se bazează pe dre ptate. Așa sunt în
dramele lui bufonul Triboulet, curte zana Marion, tâlharul Ernani.
În prefața piesei Regele pet rece, Victor Hugo scria: „ Triboulet e hidos, Triboulet e
neputincios, Triboulet e bufonul curții; aceasta e o întreită nenorocire care -l întărâtă, …
Triboulet n -are pe nimeni pe lume în afară de fiica lui; el o ascunde de toți într -un cartier slab
populat, într-o casa retrasă… Copila lui crește nevinovată, credincioasă castă ”.
Tipul de bufon – tată iubito r – este in antiteză cu regele pervers, ușuratic, o adevărată nulitate,
cu anturajul său.
Verdi a început să lucreze la această operă în 1850. Inițial , el a vrut să numească opera
Blestemul pentru că, după concepția lui Hugo, nodul dramei constă în blestemul care l -a lovit pe
tatăl fetei dezonorate. Sunt blestemați atât regele, cât și bufonul lui. Dar blestemul nu cade pe
rege, care continuă cu plăcerile ușo are. Astfel, cum se întâmplă adesea în subiectele romantice,
victimele soartei nu sunt aceia care merită pedeapsa: pier personajele pozitive. Printr -un astfel de
deznodământ autorul intensifică sentimentul de compătimire pentru ele, deșteaptă ura împotriva
condițiilor sociale care au putut duce la asemenea catastrofă.
Când se spune că Rigoletto a fost compus extrem de repede, că Verdi n -a lucrat la partitura
operei decât 40 de zile, nu se ține seamă de întreaga muncă îndelungată și nespus de intensă a
compozitorului la scenariu și libret. Tocmai în timpul acestei munci pregătitoare s -au cristalizat
și au ajuns la maturitate imaginile muzicale ale operei.

Cenzura

Pe când munca se apropia de sfârșit, cenzura a interzis libretul. Lucrul era de așteptat, dacă ne
amintim de larga publicitate care se făcuse în jurul interzicerii în Franța a acestei drame
demascatoare a lui Hugo. Interzicerea libretului a fost însoțită de un blam la adresa “poetului
Piave și a celebrului maestru Verdi, pentru că nu au ales pe ntru talentele lor un câmp de
activitate mai demn decât un subiect atât de respingător, de imoral și atât de necuviincios de

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
19
trivial ”. Încercarea lui Piave de a face modificări de compromis în libret a fost respinsă cu
hotărâre de compozitor. Verdi se opun e ca locul acțiunii să fie strămutat în altă epocă și în altă
țară, pentru că, spune compozitorul, în legătură cu aceasta trebuie să schimbe și caracterele.
Francisc I nu trebuie să devină ducele de Vend ôme. Verdi afirmă că, în noua variant ă a
libretului, ducele este cu totul lipsit de caracter. El consideră inadmisibil intenția libretistului de
estompa desfrânarea ducelui deoarece fără ea întreaga dramă devine absurdă: cum ar fi ajuns
ducele într -o tavernă, dacă nu s -ar fi dus la o întâlnire de dragoste? Își pierde sensul și teama lui
Rigoletto de a -și lăsa fiica să iasă din casă. Verdi apără cu o deosebită pasiune tipul central al
operei, bufonul. Piave, cel docil, era gata să -l înlocuiască printr -un erou tradițional, bun spre a
face pe plac cenzurii, car e considera drept o necuviință să se reprezinte pe scenă ca personaj
principal un om hidos.
După îndelungate discuții, Verdi a trebuit totuși, să admită unele modificări în libret: locul
acțiunii a fost strămutat din Franța în Italia ; regele Francisc I a d evenit ducele de Mantova ; a fost
eliminată scena din odaia de culcare ; bufonul Triboulet a fost botezat Rigoletto ; numele lui a dat
titlul operei. Neplăcerile cu cenzura au răpit mult timp compozitorului, pentru a putea termina la
timp opera, Verdi a trebu it să lucreze cu încordare maximă. Retras la Busseto , el a terminat
partitura in 40 de zile.

Incipit

Contrastele formează principiul dramatic de bază al operei Rigoletto . Ea se întemeiază în
întregime pe confruntarea luminii cu întunericul. Personajul principal al operei poartă un adânc
conflict interior. Verdi arată tipul tragic al bufonului cu o multilateralitate demnă de
Shakespeare. Întreaga desfășurare a acțiunii se bazează și ea pe principiul contrastelor.
Nodul dramei se leagă din introducere.
Într-un scurt preludiu orchestral, tema sinistră a blestemului este scandată în duet de trombon
și trompetă pe fondul unui tremolando sumbru și neliniștit al coardelor.
Preludiul trece direct într -o strălucitoare muzică cu caracter dansant. Scena balului e ste plină
de viață și foc. Acțiunea se desfășoară fără opriri. Dialogurile in recitative transformă liber in
episoade -arioso ; corul se încadr ează în mod organic în acțiune. În sunetele muzicii de bal, în
mijlocul veselei mulțimi, bufonul râde cu răutate de curteni.

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
20
Primul act

“În acest act, Rigoletto e rău, respingător. Nu degeaba e atât de antipatizat. E crud din cauza
urii lui vechi și ascunse față de toți demnitarii, pentru umilințele și bătăile cu care l -au tratat. E
crud și răzbunător. Nu -i de mirare că aristocrații îl urăsc atât de mult. Bufonul asmuțea asupra
lor pe băiețandrului infante, care nu cunoaște margini în desfrâ u și uneltiri ”
Atmosfera aceea ne întunecată de griji este tulburată de apariția bătrânului Monterone , care -l
blestemă pe duce , pentru că i -a batjocorit fata ; el îl blestemă pe duce, pentru că i -a batjocorit
fata; el îl blestemă și pe bufon, care râde de durerea lui de părinte. E zăpăceală generala; prologul
se încheie cu un stretto dinamic.
Nu mai puțin izbitoare sunt contrastele din tabloul al doilea. E noapte. Printr -o suburbie
îndepărtată, căutând să rămână neobservat, Rigoletto se furișează spre casă. Nu poate uita
blestemul bătrânului. Apăsat de gânduri grele, Rigoletto se întâlnește cu un ucigaș, care -i oferă
serviciile sale.
În acest duet -recitativ, un rol deosebit de expresiv îl are orchestra, care creează prin trăsături
adecvate, atmosfera psihologică a scenei. O melodie simplă, tristă, la violoncelul și contrabasul
sordinat, redă starea sufletească sumbră a lui Rigoletto. Un pizzicato înfundat, acompaniat de
orchestră vădește neliniște.
Cu totul alt colorit emoțional îl au scenele din casa lui Rigoletto. Tânăra Gilda le umple de
lumină. Aici se arată și un nou aspect al caracterului complex al bufonului : lângă fiica lui, e un
tată care își iubește copila cu o dragoste nețărmurită.
Gilda i -a ascuns lui Rigoletto faptul că se întâlnește cu un tânăr necunoscut, dar nu știe că
acest tânăr e ducele. Inima ei e plină de speranță și de încredere. Gilda n -are remușcări pentru că,
în nevinovăția ei, își minte tatăl. În duetul cu Rigoletto, apoi în scena întâlnirii cu ducele, se
dezvăluie fizionomia acestui personaj fermecător : tânăra fiică a bufonului. Dar portretul,
caracterizarea desăvârșită a Gildei, o constituie aria ei pe care o cântă atunci când, rămasă
singură, se lasă în voia se ntimentului ce o copleșește.
În dezvoltare sub formă de variațiuni, melodia Gildei, genială prin simplitatea ei, ușor de
reținut, cu liniile ei de o plastică puritate, se îmbogățește cu coloraturi. Acest e ornamente vocale,
tradiționale pentru opera italiană, capătă aici un sens nou. Pline de un conținut psihologic, ele
redau starea sufletească entuziastă a eroinei; dezvăluind sub formă de variațiuni melodia de bază

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
21
a ariei, ele fac parte integrantă din ac el personaj artistic reliefat. Verdi sublinia că în nici un caz,
aria Gildei nu trebuie executată repede, ci allegretto non molto lento , mereu calm, sotto voce .
La sfârșitul actului apare un nou contrast: scena în care curtenii ducelui o răpesc pe Gilda.
Este splendidă dram aturgia acestei scene cu coloritul ei misterios și plin de neliniște.

Al doilea act

În dezvoltarea caracterului lui Rigoletto locul central îl ocupă întâlnirea lui cu curtenii din
actul II. Cântecul bufonului copleșit de suferință trădează un conflict interior dintre cele mai
adânci. Prin prefăcuta lui nepăsare răzbate o durere ascunsă și îngrijorarea. Dar în momentul în
care Rigoletto, care își urmărește cu atenție dușmanii, își dă seama că fiica lui e la duce, își
leapădă masca. M ânie și ură, care alternează cu tânguiri pasionate, se aud în tragicul lui
monolog. Un nou contrast dramatic aduce mărturisirile amare ale Gildei, care, scăpată din odăile
ducelui, caută apărare la tatăl ei. Verdi îi îmbracă povestirea într -o melodie îndui oșătoare în
formă de lied, simplă ca melodiile lui Bellini. Compozitorul găsește și aici cu mult simț un
colorit orchestral adecvat. Dacă prima arie a Gildei a fost precedată de salturile luminoase și
visătoare ale flautelor, în scena povestirii Gildei atm osfera psihologică o creează un solo de oboi,
expresiv și plin de durere.

Ultimul act

Verdi realizează un dramatism maxim în ultimul act. Introducere finalului este constituită din
câteva măsuri în adagio , pline de o tragică concentrare, executate de coa rde. E noapte. Rigoletto
a dus -o pe Gilda la casa lui Sparafucille pentru ca fiica lui să se poată convinge de infidelitatea
ducelui. Rigoletto și -a chibzuit și și -a pregătit răzbunarea: seducătorul fiicei lui urmează să piară
de mâna unui ucigaș anume ang ajat, Sparafucille; ducele este ademenit acolo de sora ucigașului,
Maddalena. Gilda îl vede intrând pe ușă pe duce, care cântă nepăsător un cântec ( La donna e
mobile ).
Frivolitatea cântecului ducelui, intrând într -o contradicție vădită cu atmosfera tragică de la
începutul actului, creează un contrast dramatic splendid și pregătește punctul culminant al
actului, cvartetul. Melodii cu totul independente exprimând diferitel e stări sufletești ale
personajelor – nepăsarea și ușurința ducelui, veselia ațâțătoare a Maddalenei care râde în hohote,

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
22
suferința Gildei și hotărârea sumbră a lui Rigoletto – se contopesc într -un ansamblu, fără să
tulbure armonia întregului.
Ducele i -a plăcut Maddalenei ; făcându -i-se milă de acest tânăr care a ațipit fără griji, ea își
înduplecă fratele să -i cruțe viața. În locul lui va fi ucis primul trecător care va bate la ușa lor.
Trăgând cu urechea și auzind discuția dintre frate și soră, Gilda își s acrifică viața pentru a -l salva
pe duce, pe care tot îl mai iubește.
Deznodământul operei e laconic. Se aude urletul vântului, tunete, întunecimea e sfâșiată de
fulgere. Răzbunarea s -a săvârșit. Rigoletto primește din mâinile lui Sparafucille sacul cu
cadavrul. Deodată, prin vijelie, ca un neașteptat și viu contrast, se aude cântecul ducelui care se
depărtează. În fața lui Rigoletto apare groaznicul adevăr : victimă a răzbunării a căzut propria
copilă. Rănită mortal, Gilda moare în brațele tatălui ei înnebun it de durere.

Triumful operei

Rigoletto este prima operă de deplină maturitate a lui Verdi, operă în care calitățile
caracteristice ale talentului său s -au manifestat cu o forță extraordinară. Melodica, cu intonațiile
ei luate din viața de toate zilele și cu bogăția ei ritmică, capătă un caracter dramatic special.
Crește și expresivitatea teatrală a orchestrei. Vocii i se rezervă în Rigoletto , ca și în toate operele
lui Verdi, rolul principal. Orchestra însă subliniază ceea ce este mai important, încheie ceea ce nu
s-a spus până la sfârșit.
Verdi a știut să înzestreze cu trăsături individuale caracteristice toate per sonajele operei, chiar
si pe ce le secundare. P rovocatoarea și ațâțătoarea Maddalena, sinistrul ucigaș Sparafucille sunt
două pe rsonaje relief ate și colorate ; au multe trăsături comune cu măștile din opera buffă
italiană. Ducele are și el sfera lui intențională.
Premiera operei Rigoletto a avut loc la teatrul La Fenice din Veneția, la 11 martie 1851. Ea s –
a bucurat de un succes imens. „ Asemenea operă nu poate fi judecată după o singură seară. În ea
totul este determinat de noutatea subiectului: muzică nouă, stil nou și, în mare măsură, o formă
nouă a nume relor”, scria Gazetta di Venezia.
După premiera operei Rigoletto , Verdi a spus : “Sunt mulțumit de mine și cr ed că nu voi mai
scrie niciodată ceva mi frumos ”. Într -o anumită măsură, compozitorul avea dreptate : nu știm
dacă în vreuna din operele sale următoare el a izbutit să depășească Rigoletto în ceea ce privește
forța dinamică , laconismul formei bine sudate și sinceritatea emoțiilor. Nu este întâmplător

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
23
faptul ca opera a provocat o exclamație de admirație din partea lui Rossini : “În această muzică
recunosc, în sfârșit, geniul lui Verdi ”. Se povestește că la premiera de la Pari s a operei Rigoletto ,
Hugo, care se afla în sală, după ce a ascultat cvartetul final, a spus nu fără invidie : “Dacă aș fi
avut posibilitatea să fac în dramele mele în așa fel, încât patru personaje să vorbească
concomitent, iar publicul să le distingă cuvi ntele și sentimentele diferite, aș fi putut obține un
efect tot atât de mare ”.

COLEGIUL DE ARTE BAIA MARE
24

Bibliografie

 https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/06/30/ giuseppe -verdi -mari-compozitori
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Rigoletto
 Liubov Solovțova – Giuseppe Verdi