Atestarea Slanicului

Istoric

Prima atestare documentară a existenței Slănicului dateaza de la începutul secolului XVI-lea, dar există dovezi conform cărora îi poate atribuii o existență cel puțin bilenară.Localitatea este atestă documentar prima data in 1532, într-un act emis de Vlad Înecatul, prin care voievodul întărea lui Vlad și Stoica moșie “de la Ursana (azi “Ursoaia”) pân-la Slănic si de la hotar în sus pân-la Măgura lui Lungas (azi Podul Lungașului) și pe hotar in sus pân-la Gorun si de la Piscul lui Gorun pân-la Slănic si pre Valea Mușcelului, printre Stanca Slănicului (azi Piatră Verde) si pre Valea Prajelui pân-la Glod si pân-la Gura Ursonii” (Ursoaiei).

Al doilea document este din anul 1556, al lui Patrascu cel Bun (tatăl lui Mihai Viteazul), publicat de Academia Romană, în care Slănicul apare intr-un hrisov eliberat unor localnici, referitor la dreptul de proprietate asupra unor terenuri care conferă “întărire lui Dimitrie cu frații săi Stan și Dadul cu fii lor, Lupu cu frații săi Frățilă, Crăciun și Coadă pentru o ocină in Slănic”.

Ulterior,relatările despre Slănic și slăniceni se înmulțesc,documentele fiind mai ales de natură economică: acte de vânzare-cumpărare, danii, foi de zestre, etc.

Un rol important in viața economică și socială a Slănicului l-au avut schimbările comerciale,poziția geografică, contribuind la apariția unui târg în aceste locuri.

Principala bogăție naturală a zonei, sarea, cunoscută și exploatată tot mai intens începând cu secolul al XVII-lea, a impulsionat puternic evoluția economică, socială și chiar politică a așezării și a contribuit la renumele ei.

Potrivit documentelor, inițiativa dechiderii unora dintre primele saline la Slănic, fapt petrecut la 1685-1689, aparține sătarului Mihai Cantacuzino, fratele domnitorului Șerban Cantacuzino care, cumpăra de la moșnenii slăniceni in 1683 o parte din moșia acestora.

“Adică noi, săteni ot Slănic care ne vom iscăli mai jos, scriem și mărturisim cu acest al nostru zapis ca să fie de bună credință la mâna Dumnealui, jupân Mihai Cantacuzino, vel spătar, precum să se știe că fiindu-ne păs mare de bani, de haraciu și fiindu-ne păs mare de bani, sin Anghel și neavând noi părțile lor de bani să plătim, noi am vândut Dumnealui părțile lor de moșie cu sarea ce li se cuvine drept bani gata, taleri 30.”

În anii care au urmat, localitatea a început să se dezvolte mai ales că sarea era unul din principalele articole de export ale țării, constituind în același timp, o importantă sursă de venit pentru boieri, domnitor și visteria țării. În aceste condiții, încă din al doilea deceniu al veacului trecut, Slănicul figura printre orașele Țării Românești.

Fig. 1.1 Dovezi istorice

Sursa: Biblioteca Orășănească Slănic Prahova

În privința toponimiei, Iorgu Iordan o derivă de la maghiarul Szolnok,în timp ce Lazăr Saineanu crede că ar proveni din slavul slaniku-târg de sare;slanu-sărat.

Începând cu 1864, în Slănic a funcționat pretura plășii Vărbilău iar din 1928, pretura plășii Slănic.

Conducerea administrativă a Slănicului ca oraș până în 1831 a fost exercitată de un județ, apoi conducerea a fost atribuită unui “sfat al târgului”, iar din 1864 conducera orașului a revenit primăriei.

Principalele venituri ale orașului precum și ale locuitorilor, proveneau din cultura plantelor, valorificarea, într-un fel sau altul a fânețelor, comercializarea sării, etc.

Într-o situație întocmită de Primăria orașului in anul 1931, se arată că la Slănic erau 5 școli cu 24 de clase și 849 de elevi.

În anul 1934, Primăria orașului raporta că pe raza Slănicului Funționează: Salina, Judecătoria mixtă, Pretura, Comisariatul de poliție, 4 școli primare, o școală de meserii, 4 biserici, percepția dar si alte localuri de consumat băuturi alcoolice(bodegi).

De-a lungul vremii datorită bogăției de sare, orașul a început să se dezvolte devenind din ce în ce mai cunoscut, mai ales că sarea ce se extrăgea de la Slănic, forma și una dintre principalele mărfuri de export.

În acest cadru natural atât de prielnic, slănicenii și-au durat case având arhitecturi specifice neamului nostru,înconjurate de grădini roditoare,de livezi pline cu fructe. Piatra de construcție și varul, nisipul, pădurile, gipsul, și mai ales sarea, au contribuit la stabilizarea și continuitatea lor prin vreme pe meleagurile alese de strămoși. Mai mult chiar, planul de legendă slănicean a fost admirat și dorit de mulți, vecini și mai îndepărtați, care au căutat să se așeze aici sau numai să admire și să beneficieze de aerul și apele sărate ale acestei oaze de odihnă și vacanță.

Dacă istoria zonei datează din timpuri stravechi, cea a stațiunii balneare este mai recentă, datând de la mijlocul veacului trecut. Faptul este constatat în două documente datate în 14 și 20 mai 1853 prin care Mihail Sirbiceanu solicită Ocârmuirii județului Prahova 500 și apoi 1000 lei din fondul destinat băilor Slănic.

În anul 1889 Slănicul a fost declarat stațiune balneară, ce a aparținut până in 1894 Direcției Generale a monopolurilor statului iar apoi a fost concentrată diverșilor particulari.

După 1950 și în prezent principala ramură a economiei Slănicului a rămas tot industria exctractivă a sării,producția acesteia fiind printre cele mai mari din țară. Aici își desfășoară activitatea locuitori ce își au domiciliul aici, dar și lucători ce vin din alte comune.

Așezarea geografică

Pentru o mai bună cunoaștere si înțelegere a diferitelor aspecte de viață ale unei așezări,este necesar ca,în primul rând,să-l cunoaștem prin prisma a două coordonate importante: spațiul și timpul. Așadar, unde este poziționat orașul Slanic-Prahova?

Așezat în partea centrală a județului Prahova la intersecția meridianului de 25 grade, 56 minute, 20 secunde longitudine estică și paralela de 45 grade, 3 minute și 50 secunde latitudine nordică, orașul, care se întinde pe o distanță de 8 km de-a lungul Pârâului Slanic (afluent la Vărbilăului), este situat in sectorul nordic al Subcarpaților Prahovei, la limita de contact cu zona alpină, în vecinătatea munților Grohotiș (demonstrează o bună așezare pe glob,iar prin situarea la poalele subcarpatice beneficiază de condiții foarte favorabile de climă). Orașul este așezat în ceea ce geologii numesc “cuveta” sau “bazinetul de Slănic”.

Limite

Localitatea Slănic este amplasată în apropierea unor importante centre urbane (40 Km față de Ploiești și 100 Km față de București), sau cele de la contactul dealurilor cu câmpia. Limitele orașului se desfășoară în general pe podurile largi ale culmilor de încadrează Valea Slănicului.

Limita nordică,spre satul Schiulești, are in general direcția SE-NV și o lungime de cca.5 Km. Se desfășoară de la Malul Dosului,pe Podul Plaiului Șerban Vodă până în Plaiul Gorganului, iar ca vecini sunt satele: Teișani, Homorâciu, Izvoarele și Schiulești.

Spre vest, învecinează cu satele: Scurtești, Ștefești și Livadea. Hotarul are o lungime de 13 Km, și pleacă mai înâi pe direcția NE-SV din Plaiul Gorganului, coboară în Valea Brădetului, apoi urcă la Crucișoara și coboară spre sud pe linia cumpenelor de ape.

În partea de sud are ca vecini satele Livadea si Vărbilău. Hotarul are mai întâi direcția NV-NE si o lungime de 4 Km.

Limita estică, lungă de cca. 8 Km pleacă din apropierea satului Bughea de Sus de pe curba de nivel 600, coboară spre nord pe curba de 550 și după cca. 3 Km coboară pe curba de 500,vecin cu satul Olteni. După cca. 500 m urcă Plaiul Muscelului 600 m înălțime, apoi mai departe la 650 m, Malul Dosului, în vecinătatea satului Teișani.

Pe valea Prahovei, contactul între munte și deal se face direct prin înaintarea munților spre dealuri, în zona Slănicului este o interferență carpato-subcarpatică prin treapta de 1000 m, în marea majoritate zonă pastorală.

Alte caracteristici

Administrativ, orașul Slănic cuprinde 3 părți: Groșani, Slănic Centru si Prăjani. Se întinde de-a lungul râului cu același nume pe o lungime de 8 Km, perimetrul așezării măsurând circa 30 Km, iar suprafața reprezentând 39 Km (3904 ha din care 2581 ha agricol,36 ha ape și 46 ha neproductiv).

Este amplasat în apropierea celor două importante artere de comunicatie de pe Valea Teleajănului si Valea Prahovei,beneficiază de legături lesnicioase intre bogățiile celor trei forme de relief ale Munteniei si cele ale Transilvaniei.

Astfel analizând orașul Slănic din punct de vedere al așezării matematice și geografice se constată localizarea acestuia în Subcarpații Prahovei, care este cel mai complex segment din tot lanțul subcarpatic sub aspect geologic si geomorfologic.

Totodată, se precizează si o serie de elemente cu caracter favorizant sau restrictive în ceea ce privește așezările umane si activitățile omului.

Fig. 1.2 Așezarea administrativ-teritorială a orașului

Sursa: http://pe-harta.ro/prahova/

CAPITOLUL 2

1.Structura reliefului

1.1 Caractere generale ale reliefului

Slănicul este înconjurat din trei părți de dealuri care în trecutul îndepărtat erau puternic împădurite și formau o adevărată cetate. Dealurile slănicene sunt constituite din formațiuni petrografice slabe, marne, argile, gresii puțin cimentate ce au favorizat procesele de erodare,fragmentându-le în culmi principale și secundare. Imaginea este accentuate de culmile înalte din N-V, alcătuite din gresii compacte și de îngustarea văii la S de Prăjani, unde în substrat se găsesc gresii și microconglomerate

1.2 Morfometrie

Altitudinea maximă de pe teritoriul orașului Slănic se înregistrează în Vârful Bechet (Bichet,1058), iar cea minimă este de 295 m la ieșirea din Prăjani,de unde rezultă energia de relief egală cu 763 m. Altitudinea medie este de 676,5 m.

Datorită faptului că în lungul râului Slănic înălțimile scad de la 500 m (în nord-vestul localității Groșani) până la 295 m (la ieșirea din Prăjani) pe o distanță de circa 10 km, panta medie este aproximativ de 200m/km. Ea depășește această valoare în nord, la Groșani și se menține între 10-15 m/km pe cea mai mare parte a traseului spre sud.

Bazinetul Slănicului este încadrat de două șiruri de dealuri principale, desfășurate pe axa nord-sud, fiind în concordanță cu aspectul geografic general al regiunii Subcarpaților.

Spre vest, dealurile încep cu vârful Bechet, 1058 m, aici înregistrându-se altitudinea maximă de pe arealul orașului. Acesta se continuă spre sud cu dealurile Damian, cu altitudini peste 850 m –o culme secundară, prelungă care se termină printr-un versant cu panta accentuată. Urmează dealurile Crucișoara, Gorgan, Ciurcani, Piscul Cățelei (600-800m). Toate aceste dealuri au vârfuri rotunjite ce sunt despărțite de șei largi.

Șirul dealurilor dinspre est încep în extremitatea nord-estică cu dealurile Dosului (681 m) urmate spre sud de dealurile Piatra Verde (642 m), Muscelului (630 m), Comorilor Fântâna Rece (598 m), Sitarilor, Seciu si Găvanu (563 m). Spre partea de nord aceste șiruri sunt unite de culmea Schiuleștilor care are o lungime de aprox.10 km.

1.3 Interfluviile

În partea lor superioară se caracterizează prin îmbinarea frecventă a vârfurilor rotunjite și a șeilor largi mai mult sau mai puțin adâncite. Primele dintre acestea coincid de obicei cu aliniamente de roci mai compacte și rezistente, în timp ce celelate prezintă formațiuni ușor de dislocat. Adesea, partea superioară a dealurilor are înfățișarea unor platouri largi acoperite de pășuni.

Culmile înalte sunt vizibile în partea de nord-vest, fiind alcătuite din gresii compacte, iar la sud de Prăjani, unde valea de îngustează, sunt alcătuite din gresii și microconglomerate. Cele două șiruri de dealuri sunt unite în nord printr-o culme orientată pe direcție est-vest, cu o lungime de circa 6 km, cu înălțimea de 700 m pe care se desfășoară o bună parte și satul Schiulești. De asemenea, există câteva culmi ce se impun ca altitudini: Zamura (933 m), cea mai înaltă, urmată de Sultanu (848 m) și Vârful Stânii (693 m).

1.4 Versanții

Versanții de pe teritoriul Slănicului au o înfățișare compexă și diferită de la un sector la altul. Principalul element care iși pune amprenta în fizionomia lor este roca.

Acolo unde predomină argilele si marnele, panta pe ansamblu este mică. Alunecările de teren au un rol important, imprimănd o notă distinctă în fizionomie, întrucât de ele sunt legate râpe cu înălțimi de 2-3 m, văluiri ale materialului deplasat și numeroase crăpături în lungul sau latul versantului. Pe acești versanți, și îndeosebi pe culmile din nordul localității apar creste și maluri abrupte ce s-au dezvoltat pe tuf dacitic.

1.5 Văile

Principalul râu colector este Slănicul care ia nașere prin unirea în nordul localității a pârâului Tăriceanca și Groșanca. Slănicul are o orientare aproximativ nord-sud. Mai are și alți afluenți cu caracter torențial, cele mai cunoscute fiind pâraiele Gorganul, Gherței, Voinoaia, pe partea dreaptă și a Pietrei, Muscelului, Turbura, Baia Verde, Coferei, Boldeica, Praja, pe partea stângă. Astfel ia naștere Slănicul, o vale îngustă și ascuțită, o vale torențială.

Ca urmare a celor prezentate mai sus, se poate spune că relieful are o influență destul de mare asuprea distribuției spațiale a populației într-o localitate. Astfel, în cazul localității Slănic, altitudiniile medii de circa 600 m, panta mică au permis acumularea populației în zonă deoarece acestea sunt mai ușor de cultivat,de irigat etc.

Faptul că râul Slănic străbate orașul pe direcție aproximativă nord-sud, a avut influență asupre așezării caselor în cartierele Groșani și Prăjani, care au fost așezate de o parte și de alta a acestuia, lucru dovedit prin densitatea mare a populației. Totuși oamenii nu au ținut cont în momentul așezării vetrelor de pericolul inundațiilor dat de văile torențiale ale afluenților principali si Slănicului, acestea având o frecvență mai ridicată primăvara după topirea zăpezilor.

1.6 Tipuri de relief

Zona mediană a Subcarpaților se dezvoltă pe formațiuni miocene, intr-o alternanță de anticlinaleși sinclinale, reflectându-se astfel un adevărat labirint în care inversiunile de relief devin frecvente.

Șiroirea și alunecările de teren au îndreptat marnele și argilele,scoțând la zi porțiuni din zăcământul de sare,astfel dezvoltându-se un microrelief aparte cu aspecte indite. Aici impresionează mulțimea lapiezurilor tubulare cu adâncimi pe până la 20 cm, separate de creste ascuțite “scuții sării” ca niște lame de cuțit sau ca “bulbii de conopida”. Se mai întâlnesc si puțuri de tipul avenelor a căror existent se reduce la o durată de câțiva ani. Aceste elemente sunt vizibile în zona Muntelui de Sare și în jurul cuvetelor de la Baia Verde, ca și sub dealul Fântâna Rece.

În ultimile secole datorită exploatării sari, s-a ajuns la un relief cu microdepresiuni lacustre cu maluri abrupte și pâlnii de dizolvare. De asemenea, mai au de suferit și versanții despăduriți și mai ales formațiunile saliferului. Existența tufului dacitic și a gipsului oferă trăsături aparte cu privire la relief. Pe versanții din nordul localității apar astfel creste și maluri abrupte ce s-au dezvoltat pe aceste roci.

1.7 Unități și subunități de relief

Un loc important în subunitățile de relief o reprezintă lunca Slănicului deoarece construcțiile din oraș se desfășoară în cea mai mare parte pe aceasta,dar și la baza versanților culmilor, pe o diferență de nivel de 50-125 m. Acest sector alcătuiește vatra unui larg basinet depresionar dezvoltat în cursul mijlociu și superior al pârâului Slănic.

Lunca Slănicului are lățimi de 100-200 m în Groșani ca apoi să crească la aproape 450 m în zona central a orașului. La sud de Mina Unirea (Salina Nouă),ea se îngustează treptat până la 200 m (la sud de Prăjani). Aproape prin mijlocul ei, se desfășoară albia Slănicului ale cărei maluri a fost taluzate pe o bună distanță. În partea exterioară a luncii, la trecerea spre versanții dealurilor, materialele spălate de ploaie și de apele aduse de torenți, și ravene au creat un fel de prispă ușor ondulată, întinsă pe mai mult de 100 m lățime.

Munții Grohotiș ocupă spatial dintre văile Doftanei și Teleajănului și sunt alcătuiți dintr-p culme cu directive nord-sud aflată în prelungirea culmii Bratocei din Masivul Ciucaș. Vârfurile Babeș, Bobu Mare (1757 m), Grohotiș (1766 m) și Sfântul Ilie (1588 m) reprezintă cele mai mari înălțimi. Din Vârful Sfântul Ilie se desprinde spre sud-est culmea mai joasă a Nebunului, între Teleajăn și Crasna iar spre sud-vest Culmea Radilei despărțită în două de Valea Vărbilăului și Doftana. La sud de Sfântul Ilie înălțimile scad treptat până la 1448 m (Radila Mare), 1318 (Vârful Păltinețului), pentru ca la contactul cu Subcarpații să coboare la 900 m, alcătuind o treaptă de munți joși. Acești munți se caracterizează prin culmi rotunjite, prelungi, denivelări neînsemnate. Creștetul munților adesea este plat sau ușor bombat și contrastează cu adâncimea și aspectul de tinerețe al văilor. Astfel Vârful Bobul Mare este de fapt un platou foarte neted.

Subcarpații Teleajănului sunt situați în partea de est a județului Prahova. Structura geologică a acestor a impus aici separarea mai înâi a unei subunități interne alcătuită din dealuri relative împădurite cu înălțimi mari pe aliniamentul celor doi pinteni paleogeni (Homoâciu și Vălenii de Munte) și depresiunilor Vălenii de Munte, Slănic, Aluniș, Câmpina, în sectorul în care văile intersectează rocile moi din sinclinale miocene. S-au dezvoltat forme de relief structural iar pe versanți alunecări,curgeri noroioase. Prezența masivelor de sare la suprefața sau la adâncime mica a facilitate apariția unui relief preudocarstic. Partea sudică a acestor subcarpați are o strucută mai simplă formată din câteva cute largi care se succed parallel de la nord la sud. În relief, bloțile anticlinalelor corespund dealurilor cau au rezultat prin ascensiunea în pleistocen a unor sâmburi de sare.

Fig.1.1

AUTORI: VASILE PETRESCU , DAN MANESCU

2. Clima

Bazinetul de la Slănic, desfășurat la altitudinea de 400-425 m, bine închis în trei părți de dealurile subcarpatice, cu înălțimi între 600-800 m, beneficiind de mai mulți factori climatici favorizanți, are un minunat topoclimat de adăpost.

Așezarea pe glob, în zona temperată, pe paralela de 45° nord, oferă un prim factor favorizant.

Terminarea bruscă a muntelui printr-o diferență de nivel de 200-300 m, crează posibilitatea unor efecte fonale (foenale), vânturi calde și uscate care se formează la trecerea unor mase de aer peste culmea Grohotișului asemănătoare cu fonul Elvețian și cu Vântul Mare din Munții Făgărașului. Localnicii numesc acest vânt Munteanul, mâncătorul de zăpadă.

Alt factor local favorizant este deschiderea văii către regiunile joase de câmpie care duce la pătrunderea maselor de aer cald sudic și stagnarea lor datorită “paravanului montan” din nord.

Configurația reliefului constituie un alt factor favorizant. Mai toți versanții slăniceni au o expunere sud-vestică, sud-estică și chiar sudică. Aceasta permite realizarea unei radiații solare de circa 120 Kcal/cm²/min și a unei durate anuale de strălucire a soarelui de aproape 2100 ore.(10)

Ca urmare a acestor factori temperatura medie anuală înregistrează valori între 8° C și

10 °C (9-10 °C pe văi și 8-9 °C pe înălțimi), față de 1-2 °C în zona de munte și 10 °C în cea de câmpie.(11)

Iernile sunt destul de friguroase, totuși mai blânde decât în Câmpia Română, fiind o zonă adăpostită de Crivăț. Durează de la mijlocul lunii decembrie până la mijlocul lunii martie, iar

temperatura medie lunară oscilează între 0,1 °C în decembrie și -2 °C în ianuarie, în timp ce în Munții Grohotișu coboară la -8 °C, iar în zona de câmpie la sub -3 °C, datorită aerului rece și greu, masat pe fundul depresiunii Câmpiei Române. Este fenomenul numit inversiune termică,

care face să fie mai cald la deal decât la câmpie. Despre acest fenomen deosebit auzim destul de des la Buletinul meteorologic, dar nu numai pentru luna ianuarie, ci și pentru celelalte luni de iarnă, precum și pentru unele zile de primăvară și toamnă.

Temperaturi sub 0 °C apar încă din luna noiembrie, dar frecvent numai din luna decembrie, prelungindu-se și în martie. Gospodarii harnici slăniceni mănâncă și în noiembrie pătlăgelele roșii și fasole verde din propria grădină, bineînțeles acoperite cu folie de plastic împotriva brumelor târzii.

Regimul termic al aerului la două stațiuni metorologice apropiate de altitudinea Slănicului

Regimul precipitațiilor atmosferice la două stațiuni meteorologice apropiate de altitudinea Slănicului (cantități medii lunare și anuale)

De reținut că Slănicul deține recordul, pe județ, în ceea ce privește cantitățile maxime de precipitații căzute, în timpul verii, în 24 de ore: 122 mm, față de 121 mm la Doftana și 115 mm la vârful Omu.

Precipitațiile solide din timpul iernii asigură un strat de zăpadă cu grosimi variate și care, datorită temperaturilor scăzute durează în jur de 45 de zile, în timp ce la vârful Omu atinge 218 zile. Zăpada formează o platformă călduroasă pentru pomii noștri, iar precipitațiile asigură o

vegetație bună pentru recolte bogate.

Regimul eolian se caracterizează prin predominanța vânturilor de V, S, NE, NV.

Circulația maselor de aer în Slănic-Prahova

Sursa: Vasile Petrescu, 2003

Nebulozitatea slăniceană este influențată de manifestările foenale și de topoclimatul de adăpost. Acestea fac ca aerul ceva mai uscat decât valorile altitudinii regiunii, media anuală fiind de 5 zecimi, ajungând în august la 3,5-4 zecimi, față de 6,0-7,2 zecimi la munte.

În ceea ce privește precipitațiile anuale ne situăm între 600 – 800 mm în funcție de deplasarea maselor de aer și a fronturilor dinspre Atlantic sau dinspre continent și de prezența sau absența condițiilor favorabile convecției. Astfel, în Slănic, ca de altfel în întreaga țară, cele mai mari cantități de precipitații cad în lunile iunie – iulie când aerul umed dinspre ocean pătrunde până în regiunile noastre, fenomen căruia i se asociază și intense procese de convecție, producând ploile torențiale de vară. A se vedea și hărțile: “Repartiția cantităților medii de precipitații” și graficul “Regimul precipitațiilor medii atmosferice la două stații meteorologice apropiate de altitudinea Slănicului”.

3.Apele și sursele de alimentare cu apa

Apa reprezintă un rol primordial in viața oamenilor. Slănicul este lipsit de un râu cu debit bogat, ceea ce a împiedicat o dezvoltare mai amplă a industriei.

Apele subterane

Pe teritoriul orașului Slănic apar unele izvoare minerale a căror compozitie chimică le pot include în grupa apelor sulfuroase, clorurate, sulfurate și calcice.

Sunt mai frecvente în aria formațiunilor paleogene. Două dintre acestea se află in zona Prăjani și sunt valorificate de locuitori. Cel mai important izvor este cel de la Fântâna Rece, aflat la o altitudine de 570 m cu apă ce își menține temperatura constantă tot timpul anului.

2.Apele de suprafață

În nordul orașului, afluent al pârâului Slănic este Tăriceanca,care îsi adună apele din plaiul Șerban Vodă, dar și de pe dealurile Piatra Verde, Malul Dosului și Zăpodia.

Dinspre vest, pârâul Groșanca, care este mai bogat în ape, își adună apele de pe plaiurile Jariștea, Vulpea, Poiana Banului, Baia Ana, Vârtejului și Poiana Vulpea.

Când vremea este foarte ploioasă, Groșanca produce inundații destul de severe. Aceasta a săpat o albie adâncă, uneori cu râpi prăpăstioase. După ce își unește forțele cu Valea Fetii și cu Cremenea, intră in Groșani cu mai multă furie.

Ambele pârâuri au lungime de aproximativ 4,5 km și dau naștere râului Slănic, care este pricipalul colector din inprejurimi, având cursul orientat spre direcția nord-sud.

. După numai câteva zeci de metri primește un afluent dinspre Est, Muscelul, cu toate apele de pe plaiul cu același nume.

În dreptul Spitalului orășenesc, Fundata aduce noi ape de pe versantul vestic, din plaiul Gorganului.

Ceva mai jos își varsă apele adunate din Fântâna lui Dușman și Piscul Gorganului, Vâlceaua de la Gogon.

Lângă Parcul orașului, alți doi afluenți: Baia Verde (Vâlceaua Cărbuneanului) și Turburea.

Ultimul trece peste ocnele Spătarului Cantacuzino de la “Noroaie” și peste ocna de la Băican din zona Băilor Verzi, îmbogățind pârâul Slănic cu cantități însemnate de ioni de sare.

În dreptul pieței, venind de pe versantul vestic se varsă Râga sau Gherțul, un afluent destul de periculos. Când are apă multă iese din matcă și curge pe Bulevardul Muncii, cărând însemnate cantități de mâl și material lemnos.

Dinspre Dealul Cetății și Fântâna Rece își mai adună apele și Vâlceaua de la Mihai Edu. Aceasta curge de-a lungul străzii Morii, apoi prin curtea Salinei Slănic, pe sub poarta salinei și linia ferată, și se varsă în Slănic, amintindu-ne că aici, prin secolul al XVII-lea a funcționat una din cele mai însemnate mori slănicene mișcată de forța apei.

Ceva mai spre sud ne întâlnim cu Voinoaia care adună apele de pe Plaiul Ștefeștilor.Trecând prin Ocnele Sistematica și Baia Roșie, cară importante cantități de ioni saliferi.

Tot de pe partea dreaptă vine Rogozul cu ape înspumate de pe Plaiul Ștefeștilor și mai ales de pe Măgura. Se varsă în apropierea Atelierului Energo Utilaj, după ce a trecut pe sub strada Calea Ploiești și calea ferată.

Urmează pe aceeași parte, dreapta, Leba cu ape sulfuroase, iar pe stânga, Boldeica.

Intrând în cartierul Prăjani, afluentul cel mai mare este Praja, cu o lungime de 3,6 Km.

Adună vâlcelele estice ale Dealului Cetății și Fântâna Rece precum și de pe Plaiul Comorilor și

Sitaru. Multe din acestea sunt sărate, iar altele sulfuroase.

Harta hidrografică

Prelucrare după “Harta hidrografică a orașului Slănic”

3.Lacurile