Atasamentul la Copii
Atașamentul la copii
INTRODUCERE
Alegerea acestei teme a fost inspirată de faptul că din ce în ce mai mulți copii au probleme de ordin social, educational, dar mai ales emotional, de la vârst tot mai fragede. Suntem într-un moment pe care îl pot numi măcar dezorientant, în care ce văd în jur mă uimește și care nu pare tratat cu seriozitate nici în școli, nici de părinți.
În această epocă tehnologizată, avitezei, între serviciul părinților – fie că acesta înseamnă un loc de muncă bine plătit, sau la limita voluntariatului – și responsabilitățile lor, nu prea mai rămâne timp pentru copii, deci nici atenția pe care cei mici o primesc nu este de ajuns.Acest fapt simplu de concluzionat aduce modificări semnificative asupra stabilității copiilor.
Auzim astfel, cu uimire, că un copil de clasa a VIIa a decis că e mai bine să își ia viața pentru că nu simte că cineva ar fi interest de el. Vedem tinere, nici măcar adolescente, care au căpătat obiceiul de a se tăia pe mâini ca să simtă mai puțin durerea sufletească, durere despre care părinții nu știu absolut nimic. Aceasta imagine pe care am încercat să o conturez în câteva cuvinte este una incompletă.
Adevărat este, cred în cazul tuturor, că dacă am putea, am schimba unele momente din copilăria noastră, sau cel puțin ne imaginăm cum ar fi fost să fie altfel, însă copiii de acum par să fie într-o suferință mult mai cruntă.
DEFINIȚII
Atasamentul poate fi definit ca o legatura stransa, atat emotionala cat si fizica intre doua persoane ce interactioneaza avand ca punct de plecare dragostea si afectiunea, acestea avand rol important in dezvoltarea comportamentului si psihicului unei fiinte.
Pornind de la celebra Piramida a lui Maslow o data ce nevoile fiziologice sunt satisfacute, intervine necesitatea de a satisface nevoia de siguranta, prin aceasta intelegem stabilitate, lipsa de primejdie, sentiment de liniste, incredere, certitudine.
Nevoia de atasament:
face parte dintre nevoile de baza ale fiintei umane
este innascuta
are drept scop supravietuirea
Atasamentul la copii apare inca din viata intrauterina cand acestia depind in totalitate de mama, actiunile si starile ei fiind resimtite de acestia.
Dupa cum stim din viata de zi cu zi, in majoritatea cazurilor copilul dezvolta o dependenta fata de mama, aceasta ajutandu-l sa faca “primii pasi” in viata.
Asa cum ne precizeaza Brenda Schaeffer "Din punct de vedere fizic, omul este permanent in cautarea echilibrului interior.Nou-nascutii isi identifica nevoile de supravietuire prin senzatii si trebuinte fizice:foame, sete, caldura, frig, satisfactie si iritare.Copiii care traiesc un sentiment de disconfort plang pana ce sunt linistiti de cineva.Atunci cand nevoile le sunt satisfacute, confortul si echilibrul revin si se mentin pana la aparitia unei noi nevoi. Pentru ei, viata este frumoasa:se simt in siguranta si ingrijita.Au incredere in ei insisi, in ceilalti, in viata.”
Tabelul de mai jos ilustreaza o situatie ideala:
Avand toata atentia indreptata catre nevoile copilului putem spune ca acesta va avea o dezvoltare armonioasa din punct de vedere psihologic, astfel ajutandu-l sa faca fata cu brio evenimentelor neasteptate din cursul vietii.
John Bowlby, intemeietorul teoriei atasamentului sustine in renumita sa carte “O baza de siguranta” “Cu fiecare studiu se dovedeste ca adolescentii si adultii tineri care sunt sanatosi, fericiti si increzatori in sine reprezinta produsul unor familii stabile, in care ambii parinti acorda mult timp si atentie copiilor lor”
In 1930, John Bowlby a lucrat ca psihiatru intr-o clinica din Londra unde a tratat mai multi copii ce sufereau de tulburari emotionale. Dintre toti, doi copii i-au atras atentia in special, unul era singuratic, un adolescent distant si lipsit de orice urma de afectiune care a fost expulzat de la scoala precedenta pentru furt si n-a avut o figura materna stabila.Celalalt era un copil anxios in varsta de 7 sau 8 ani care-l era tot timpul in urma lui Bowlby si care era cunoscut ca si umbra lui. Aceasta experienta l-a condus pe John Bowlby sa ia in considerare importanta relatiei copilului cu mama sa in ceea ce priveste dezvoltarea lor sociala, emotionala si cognitiva.Mai exact, i-a definitivat credintele sale despre legatura dintre separarea copilului de mama la o varsta frageda si inadaptarea sa mai tarziu in randul societatii.Aceasta credinta ajutandu-l in prealabil sa puna bazele teoriei atasamentului.
John Bowlby constata intr-unul din experimentele sale ca acei copii care sunt separati de mamele lor experimenteaza un sentiment de anxietate destul de crescut chiar si atunci cand acestia sunt ingrijiti de alte persoane.
Ca și rezultat al cercetărilor sale, Bowlby postula că “prin fiecare studiu se dovedeste că adolescenții și adulții tineri, care sunt sănătoși, fericiti și încrezători în sine reprezintă produsul unor familii stabile, în care ambii părinți acordă mult timp și atenție copiilor lor”
Studenta lui John Bowlby, Mary Ainsworth, devenita cel de-al doilea pionier al teoriei atasamentului a elaborat cunoscutul experiment “Strange Situation” in care au fost inclusi 76 de copii cu varste cuprinse intre 1-1,5 ani, pentru a le fi observata atitudinea lor fata de mame, cand acestia erau lasati singuri intr-o incapere sau cu o persoana necunoscuta, mama iesind din camera in 3 intervale, de fiecare data timp de 3 minute.In urma acestui experiment s-au putut stabili cele trei tipuri de atasament:
1.atasament sigur – copilul sufera din cauza plecarii mamei si la intoarcerea acesteia el se bucura.
2. atasament nesigur care poate fi:
2.1 anxios-evitant – copilul se desprinde greu de mama iar la intoarcerea acesteia desi se lasa luat in brate, copilul nu este receptive la apropierea fizica de mama (respinge apro. fizica)
2.2anxios-rezistent – copilul nu se adapteaza la plecarea mamei iar la revenirea acesteia copilul manifesta o forma de violenta (se zbate) incercand astfel sa-si arate nemultumirea
2.3.copilul este afectat la plecarea mamei si la intoarcerea acesteia prezinta sentimente contradictorii.(cauta si evita simultan contactul cu mama –
3. atasament dezorganizat – copilul pare sa fie neafectat de plecarea mamei, avand un comportament indifferent fata de persoana straina cu care a ramas, explorand mediul fara a prezenta vreun interes, acest tip de atasament poate fi cauzat de inaccesibilitatea unuia dintre parinti, acesti copii prezinta un risc inalt de dezvoltare a unor tulburari psihice. (depresie, anxietate,etc.)
Din acest studiu putem observa comportamentul fragil al copilului mic care depinde in totalitate de disponibilitatea si afectiunea parintilor si a lipsa acestora poate avea urmari grave in trairile psiho-emotionale ale vietii de adolescent, adult.
Un copil cu atasament securizant va prospera in viata, va dezvolta relatii afective sanatoase, si mai presus de toate va fi independent, sigur pe el, fara teama de a da gres.
In schimb, tulburarile severe de atasament ale copilului mic, care survin in urma atasamentului dezorganizat, pot deteriora dramatic evolutia psihologica a acestuia iar urmarile acestuia pot avea efecte grave.
“Copilul este legat atat de extraordinar de atitudinea psihologica a parintilor si de contopit cu ea, incat nu e de mirare daca cele mai multe dereglari nervoase din copilarie au drept cauza o atmosfera sufleteasca tulburata a parintilor”
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Atasamentul la Copii (ID: 158761)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
