. Asumarea de Catre Manager a Riscurilor In Luarea Deciziilor

MOTO:

“Managerul trebuie ca în condiții de extraordinară încordare a voinței, în momente de primejdie, să fie capabil să adopte operativ decizii optime. Uneori, reușita depinde de decizii adoptate în câteva minute sau secunde. Aceasta necesită și capacitatea de a merge la risc, de a fi cutezător, de a surprinde pe inamic prin curaj”.

Paul Popescu Neveanu – “Personalitatea și cunoașterea ei”

CAPITOLUL I

Decizia

1.1.1. Definirea deciziei

Orice sistem se divide funcțional în alte subsisteme specifice. În literatura de specialitate sunt formulate următoarele tipuri generale de subsisteme.

Subsistemul de angajare – este cel care realizează finalitatea, îndeplinește misiunea, atinge obiectivul.

Subsistemul de sprijin – ajută, prin activități specifice, realizarea obiectivului de către subsistemul de angajare.

Subsistemul logistic – este destinat să asigure din punct de vedere material întregul sistem luptător.

Subsistemul de conducere – este destinat să planifice, organizeze și controleze activitățile sistemului luptător.

Subsistemul de conducere este deosebit de celelalte prin aceea că este obligat să ia DECIZII.

Decizia, conform Dicționarului de sociologie reprezintă “soluția adaptată de un sistem (persoană, grup, organizație, colectivitate) în vederea rezolvării unor probleme”.

W.T. Morris – definește decizia ca fiind “conceptualizarea unei situații de alegere fie sub forma unei imagini mintale, fie a unui model explicit”.

Putem deci considera că particularitatea deciziei depinde de momentele anterioare, de informațiile colectate, de modelele și previziunile elaborate dar și de modalitățile de alegere – în mod rațional și unul afectiv – dacă cităm definiția dată de L.W. Pye deciziei “un proces dinamic de interacțiune între toți participanții care determină o politică de alegere”. Cuprinzând activități specifice umane, procesul decizional mai poate fi definit ca “un ansamblu de activități pe care le desfășoară un individ și/sau un grup, confruntați cu un eveniment care generează mai multe variante de acțiune, obiectivul activității fiind alegerea unei variante care corespunde cu sistemul de valori al individului și/sau grupului”.

1.1.2. Clasificarea deciziilor

În funcție de certitudinea atingerii obiectivelor

decizii certe – aici poate fi anticipată cu precizie evoluția variabilelor implicate, realizarea obiectivelor poate fi urmărită datorită controlului exercitat asupra variabilelor.

În următoarele două tipuri prezumția de risc și incertitudine se reflectă pregnant!

decizii incerte – variabilele implicate sunt în puține cazuri controlabile, evoluția acestora este anticipată cu aproximație; obiectivul este posibil de realizat, dar asupra modalităților decizionale există dubii serioase.

decizii în condiții de risc – alături de variabilele controlabile există și un mare număr de variabile ce nu pot fi controlate, iar caracteristicile acestora sunt insuficient cunoscute; multe dintre stările naturii au probabilități de realizare cuprinse între 0 și 1, obiectivul este posibil de realizat, dar probabilitatea este redusă.

Prezumția de risc și incertitudine se reflectă, mai mult sau mai puțin, și în tipurile de decizii clasificate după alte criterii (anexa ).

La nivelul instituțiilor și subinstituțiilor militare hotărârea (decizia) este luată de comandat individual. El poate sau nu să țină cont. de datele, concluziile și propunerile prezentate de subordonați. De aceea, implicarea personalității sale în calitatea hotărârii este foarte mare.

1.1.3.Structura actului decizional.

Presupoziția certitudinii a fundamentat modelul de raționalitate, în baza căruia indivizii își formulează mai întâi, în mod clar, problema de rezolvat, identifică soluțiile posibile, le analizează luând în considerare toate semnificațiile lor și alege în final pe cea mai bună, care va conduce la un anumit rezultat bine precizat.

Se disting mai multe faze ale actului decizional, faze ce decurg un adin cealaltă.

Faze predecizionale

Formularea problemei

Formularea soluțiilor alternative

Evaluarea și ierarhizarea soluțiilor

Faza decizională

Alegerea soluției

Faza post decizională

Acțiunea

De prima fază, cea de formulare a problemei, depinde în mare măsură toate celelalte faze ale procesului decizional. În general, în activitatea militară această fază este ușor depășită, la nivelul instituțiilor și subinstituțiilor mici, problema ce trebuie rezolvată fiind transmisă de eșalonul superior.

În faza următoare, formularea soluțiilor alternative, intervine creativitatea decidentului. Decidentul este pus în ipostaza de a formula mai multe soluții alternative care trebuie apoi să aleagă. Riscul și incertitudinea componente structurale ale vieții umane, în interacțiune cu celelalte elemente ale acesteia, determină existența unei mari diversități de soluții alternative, fiecare în parte putând fi unicat.

Faza de ierarhizare a soluțiilor alternative.

În multitudinea de soluții alternative formulate, decidentul va trebui să găsească avantajele și dezavantajele fiecărui curs posibil de acțiune.

Alegerea soluției, reprezintă faza în care se stabilește cea mai bună alternativă, este momentul decizional propriu-zis. Acum se alege soluția care contribuie cel mai eficient la rezolvarea problemei.

Modul de implicare a decidentului în această fază, mecanismele și criteriile care trebuie luate în considerare în alegerea celei mai bune alternative le voi trata în capitolele următoare.

Acțiunea reprezintă faza de îndeplinire a hotărârii.

O hotărâre poate fi cotată ca bună sau rea prin performanțele sale, prin eficiența sa. În domeniul militar, activitatea de conducere se dovedește eficientă prin rezultatele îndeplinirii misiunii primite.

Orice hotărâre presupune interacțiunea a cel puțin doi factori:

decidentul

mediul ambiant.

Decidentul este reprezentat de persoana sau grupul care are competența de a decide. Mediul ambiant, al doilea factor primar al decizie, are un conținut și o evoluție complexe, iar din punct de vedere al impactului decizional – chiar contradictorii, accentuate în sensul că pot amplifica riscul și incertitudinea deciziei.

Ținând seama de interdependența dintre factorul uman și mediul ambiant, în cele ce urmează mă voi referi cu precădere la relația risc – incertitudine, determinată independent și/sau în corelație cu ambii factori (factorul uman – riscul gândirii, cunoașterea limitată etc.; riscul și incertitudinea – efecte ale acțiunii mediului ambiant).

În sens larg în elaborarea hotărârii se au în vedere următorii factori care influențează calitatea acesteia, și anume:

H = f [ Fc, Fir (V,M,R)]

V = f(C Q)

Fc = factorii cunoscuți (informații, restricții, influențe)

Fir = factori de incertitudine și de risc, determinați de mediul ambiant

V = valoarea factorului uman

C = cunoștințele și experiența decidentului

Q = capacitatea de adaptabilitate la situația concretă

M = motivația

R = responsbilitatea decidentului

Dintre acești factori, Fc și Fir sunt determinați de condițiile mediului ambiant, iar V,R,M sunt în corelație cu factorul general uman, în cadrul acestora fiind incluse și caracteristicile de risc și incertitudine determinate de comportamentul decidentului.

O decizie eficientă nu depinde numai de cel care a adoptat-o, ci și de cei care lucrează efectiv cu ea.

În lucrarea lui C. Simoi “Sociomatica”, eficiența conducerii este sintetizată în formula:

Ec = f(M) + (R) P/3 ……+ f(I)

Ec = eficiența conducerii

E = motivarea

R = gradul în care acțiunile conducerii sunt îndreptate spre realizarea obiectivelor

P = ponderea factorilor proprii conducerii

S = ponderea factorilor externi conducere

I = factorii specifici grupului unitar respectiv

Managerul militar după luarea hotărârii trebuie să transmită informațiile cu privire la decizia luată, subordonaților. Ce, cum, cât și cui va transmite, este specificat sub formă de algoritmi în regulamentele de specialitate. Este chiar obligat să o facă. La rândul lor subalterni informează periodic pe manager cu stadiul îndeplinirii hotărârii, cu greutățile întâmpinate, cu propunerile lor realizându-se procesul de feed-back, decidentul folosind informațiile primite în elaborarea altor alternative poate mai optimale.

Deciziile în condiții de incertitudine.

Incertitudinea, așa cum am arătat și în capitolul anterior, este prezentă în procesul decizional cu rol de condiții externe (decizia în condiții de incertitudine), determinate de mediul ambiant. Ea poate fi și intrinsecă deciziei (incertitudinea deciziei) favorizată de factorul uman (actorii procesului decizional).

Se poate manifesta și în procesul decizional în condiții certe sub formă de incertitudine inițială, dar fiecare fază a actului se finalizează într-un proces cert și aceasta este absorbită prin procese cognitive.

În literatură se întâlnesc mai mulți termeni ce se referă, dint-o perspectivă sau alta, la același lucru, fără a exista însă un consens asupra diferențelor de semnificație dintre ei.

Aceștia sunt: risc, ambiguitate, nedeterminare, incertitudine.

Riscul reprezintă asumarea mai mult sau mai puțin conștientă a rezultatelor alegerii făcute. Asupra lui mă voi referi pe larg în capitolul 1.2.

Ambiguitatea se referă la incapacitatea decidentului de a determina cu claritate semnificația situațiilor în care urmează să acționeze.

Nedeterminare oferă estimări absolut certe, dar într-un sens probabilistic. Raționalitatea în această situație, nu garantează succesul în mod absolut, ea indică probabilitatea cea ridicată de succes.

Incertitudinea poate desemna capacitatea explicativ – predictivă limitată a cunoștințelor decidentului. Ea poate fi privită ca:

Incertitudine cognitivă, prin care se înțelege “incompletitudinea și fragilitatea cunoștințelor relevante în raport cu un proces decizional specificat”.

Cunoștințele pe care le dețin actorii în procesul decizional nu sunt pur și simplu adevărate sau false, ci mai degrabă aproximări mai exacte sau mai grosolane, mai corecte sau mai eronate. În privința gradului lor de corectitudine, subiectul decident (actorul) este incert. El nu știe cu exactitate cât de bune sunt cunoștințele și informațiile de care dispune. Chiar și atunci când posedă toate cunoștințele și informațiile relevante, decidentul poate prezenta un grad ridicat de incertitudine în ceea ce privește calitatea acestora.

Incertitudinea obiectivă poate fi considerată drept o măsură a cunoașterii reale de care decidentul dispune exprimată printr-un “raport între cantitatea și calitatea cunoștințelor necesare luării unor decizii și cunoștințele pe care decidentul le deține în mod efectiv”.

Incertitudinea subiectivă se referă la “percepția pe care decidentul o are asupra gradului său de certitudine – incertitudine”. Chiar dacă nu este în măsură să estimeze în mod riguros propria sa incertitudine, decidentul poate face însă o apreciere aproximativă a acesteia. Capacitatea de exprimare a decidentului este determinată de competența profesională, cunoștințele specifice și de cultură generală, experiența în domeniu, spiritul de creativitate și inventivitate, capacitatea de analiză și sinteză etc.

După cum ușor se observă, incertitudinea obiectivă este un factor crucial, care acționează însă ca o condiție din afară, indirect și imediat. În schimb, percepția ei, incertitudinea subiectivă, reprezintă factorul intern, care acționează direct asupra comportamentului decidentului. Între cantitatea și calitatea cunoștințelor (informațiilor) de care decidentul dispune și gradul său de certitudine, incertitudine subiectivă există o relație ce determină patru intervale pe scara incertitudinii obiective asociate cu tipuri distincte de certitudine / incertitudine subiectivă.

Revenirea la incertitudinea y este determinată de faptul că un nivel ridicat de cunoștințe are ca efect probabil nu o consolidare a imaginii cognitive, ci mai degrabă o destabilizare a ei. În acest sens, rezultă că tă a cunoștințelor decidentului. Ea poate fi privită ca:

Incertitudine cognitivă, prin care se înțelege “incompletitudinea și fragilitatea cunoștințelor relevante în raport cu un proces decizional specificat”.

Cunoștințele pe care le dețin actorii în procesul decizional nu sunt pur și simplu adevărate sau false, ci mai degrabă aproximări mai exacte sau mai grosolane, mai corecte sau mai eronate. În privința gradului lor de corectitudine, subiectul decident (actorul) este incert. El nu știe cu exactitate cât de bune sunt cunoștințele și informațiile de care dispune. Chiar și atunci când posedă toate cunoștințele și informațiile relevante, decidentul poate prezenta un grad ridicat de incertitudine în ceea ce privește calitatea acestora.

Incertitudinea obiectivă poate fi considerată drept o măsură a cunoașterii reale de care decidentul dispune exprimată printr-un “raport între cantitatea și calitatea cunoștințelor necesare luării unor decizii și cunoștințele pe care decidentul le deține în mod efectiv”.

Incertitudinea subiectivă se referă la “percepția pe care decidentul o are asupra gradului său de certitudine – incertitudine”. Chiar dacă nu este în măsură să estimeze în mod riguros propria sa incertitudine, decidentul poate face însă o apreciere aproximativă a acesteia. Capacitatea de exprimare a decidentului este determinată de competența profesională, cunoștințele specifice și de cultură generală, experiența în domeniu, spiritul de creativitate și inventivitate, capacitatea de analiză și sinteză etc.

După cum ușor se observă, incertitudinea obiectivă este un factor crucial, care acționează însă ca o condiție din afară, indirect și imediat. În schimb, percepția ei, incertitudinea subiectivă, reprezintă factorul intern, care acționează direct asupra comportamentului decidentului. Între cantitatea și calitatea cunoștințelor (informațiilor) de care decidentul dispune și gradul său de certitudine, incertitudine subiectivă există o relație ce determină patru intervale pe scara incertitudinii obiective asociate cu tipuri distincte de certitudine / incertitudine subiectivă.

Revenirea la incertitudinea y este determinată de faptul că un nivel ridicat de cunoștințe are ca efect probabil nu o consolidare a imaginii cognitive, ci mai degrabă o destabilizare a ei. În acest sens, rezultă că se pot formula de către decidenți mai multe alternative, fiecare fiind asociată cu argumentul pro și contra. Ca urmare incertitudinea crește dar este diferită de incertitudinea x, bazată pe raritatea cunoștințelor. Este o incertitudine bazată, dimpotrivă, pe multitudinea cunoștințelor și informațiilor ce le deține decidentul, dar care nu pot fi însă asamblate într-o imagine structurală stabilă. Dacă primul tip de incertitudine este caracterizat de dificultatea structurării imaginii cognitive de către decident, cel de-al doilea se confruntă cu o pluralitate de structuri alternative, iar oscilația între acestea constituie tocmai sursa incertitudinii.

În paragraful “Structura actului decizional” am arătat că acest proces trece prin mai multe faze generale, fiecare cu probleme diferite de soluționat, iar decidentul având nevoie de informații speciale. Ca urmare, în fiecare fază a actului de decizie, factorul uman se confruntă nu cu o singură incertitudine, ci cu mai multe incertitudini, în raport cu fazele parcurse. Incertitudinea fazei întâi se referă la formularea problemei (este corectă sau nu ? este o problemă reală sau falsă ?) la importanța, oportinstituția (este momentul de a se pune sau nu o asemenea problemă ?) și la urgența rezolvării ei.

Faza a doua are un alt tip de incertitudine, privitoare la mulțimea soluțiilor posibile: sunt formulate toate soluțiile posibile sau mai sunt și altele care ar putea fi chiar mai bune ?

Faza a treia se referă la incertitudinea cu privire la valoarea soluțiilor. Ea are mai multe surse distincte, printre care criteriile de evaluare și dificultatea de a determina cu precizie ce consecințe se vor produce.

Incertitudinea fazei decizionale propriu-zise se referă la preferința pentru o soluție sau alta. Fiecare etapă a procesului decizional se încheie printr-o decizie particulară (decizie de fază) care permite trecerea la faza următoare. Ca urmare, decidentul își pune întrebările “aceasta este problema care urmează a fi soluționată ?”, “acestea sunt alternativele între care trebuie să aleg ?”, “aceasta este ierarhizarea alternativelor ?”, “aceasta este soluția cea mai bună pe care am adoptat-o ?”.

Cunoscând faptul că incertitudinea dintr-o fază nu poate fi absorbită total în faza respectivă, rezultă că decidentul se confruntă în fiecare etapă atât cu incertitudinea de fază cât și cu incertitudinea reziduală a fazelor anterioare acumulate.

Fig. 3 Reprezentarea acumulării incertitudinii reziduale

Incertitudinea, prin acțiunea sa ca factor intern și/sau extern, va avea o serie de efecte asupra procesului decizional și, mai ales, asupra comportamentului decidentului (anexa ) în sensul că se poate realiza pentru un timp blocarea și/sau amânarea deciziei. Ca urmare, decidentul are posibilitatea să gândească, să înțeleagă mai bine situația și să aleagă o varianta mai adecvată. În acest sens se motivează cunoașterea, se creează o presiune cognitivă asupra decidenților de pregătire a actului decizional. Incertitudinea de fază și cea reziduală vor acționa în mod diferit; în timp ce incertitudinea de fază tinde să amâne decizia, pentru a putea obține informații suplimentare, cea reziduală presează asupra factorului uman în sensul readucerii procesului decizional în faza din care ea provine pentru a reface, pe baza unei informări mai bune, hotărârea fazei respective

Opțiuni în condiții de incertitudine.

În procesul decizional în condiții de incertitudine, decidenții sunt confruntați cu două probleme distincte în sensul cum să ia o decizie suficient de bună având o cunoaștere incompletă și nesigură și cum să facă față surplusului de incertitudine care afectează negativ propria lor acțiune.

Din perspectivă normativă și descriptivă se pot defini următoarele modele ale deciziei:

Modelul deciziei certe într-o lume strict determinată. În acest model se presupune că decidentul, ajuns la sfârșitul procesului decizional identifică soluția cea mai bună. El dispune de toate criteriile de valoare a alternativelor ierarhizate în funcție de importanța lor, dispune de toate cunoștințele teoretice și empirice necesare selecției. Există deci completitudinea cunoștințelor.

Modelul deciziei certe de tip probabilistic.

Modelul, lucrând cu estimări probabile ajută la prezicerea evenimentelor viitoare, dar nu cu o certitudine absolută ci în mod probabilistic. O soluție adoptată nu știm dacă este cea mai bună, alegerea însă este rațională pentru că la momentul respectiv oferea probabilitatea cea mai mare dea fi soluția cea mai bună.

Modelul deciziei în condiții de incertitudine persistentă. Este un model descriptiv în care întregul proces decizional este cufundat în incertitudine. Acest lucru îl și diferențiază de modelul normativ. Procesul decizional trece prin aceleași faze și se încheie cu îndoieli în legătură cu corectitudinea formulării și cu importanța atribuită problemei, cu completitudinea listei de soluții etc.

La acestea se adaugă un al patrulea model.

Modelul cibernetic

În acest model soluțiile pot fi rezultatul pur și simplu al întâmplării, fără să fie formulate teoretic și apoi experimentate. Datorită întâmplării se experimentează o acțiune oarecare, care apoi se poate fixa prin feed-back.

În teoriile normative ale deciziei există presupoziția că singurul mod rațional de decizie, indiferent de gradul de incertitudine, este cel descris de modelul analitic. S-au formulat două strategii distincte care pot fi formulate în procesul decizional:

Strategia optimalității tendențiale (anexa )este un model analitic ce se caracterizează prin încercarea decidentului de a integra toate cunoștințele existente într-un proces coerent, care să ducă la identificarea soluției în condiții de incertitudine. Prezintă următoarele trăsături definitorii:

se fac o serie de presupoziții asupra unor evenimente, consecințe, asupra corectitudinii unor cunoștințe și informații, relațiilor dintre cunoștințe. Se creează o imagine cognitivă a cărei caracter incert, ipotetic este asumat – la imaginea creată se aplică modelul calculului rațional;

se asumă caracterul incert al deciziei luate pe baza acestui calcul.

Incertitudinea specifică acestei proceduri nu se referă numai la “viitor”, când s-ar putea să apară noi informații, în lumina cărora o altă decizie poate fi ca preferabilă, ce și la “prezent” când, în perspectiva actualelor cunoștințe dar cu alte presupoziții adăugate, analiza logică a decidentului poate duce la o altă concluzie.

se menține caracterul deschis, revizuibil al deciziei luate, pe baza noilor informații și cunoștințe cumulate și a presupozițiilor făcute dar confruntate cu realitatea acțiunii: iterativ.

procesul decizional are un caracter iterativ fiind gândit mai mult ca o secvență într-un proces ciclic, cu reveniri și reconsiderări pe baza cunoștințelor acumulate. În acest sens, optimalizarea este realizată mai mult tendențial prin considerări succesive. Decidentul este conștient că fiecare secvență decizională, asumând caracterul incomplet al cunoașterii, se finalizează printr-o decizie riguros rațională, dar incertă datorită bazei de cunoștințe fragile pe care s-a constituit. Cazul clasic al unui asemenea model de decizie, de comportament al decidenților în condiții de incertitudine, reprezintă analiza operațională, dezvoltată în timpul și după cel de al doilea război mondial, în mod special pentru deciziile de ordin militar.

Strategia satisfăcătorului reprezintă o alternativă la strategia optimalității tendențiale și constă în adoptarea de către decident a primei soluții satisfăcătoare pe care acesta a reușit să o identifice. Pornind de la problemele pe care le are de rezolvat, decidentul dezvoltă o activitate de cunoaștere până ce, pe baza experienței anterioare, a unor considerente teoretice și/sau unui set de criterii de acceptabilitate, reușește să formuleze o soluție care îi pare a fi adecvată. Prin aplicarea acestor criterii, decidentul respinge soluțiile insatisfăcătoare, în loc să stabilească gradul de adevăr și pe această bază să ierarhizeze soluțiile satisfăcătoare. Ca urmare, peste limita satisfăcătorului (și ea vag definită) orice soluție devine acceptabilă.

În esență strategia satisfăcătorului reprezintă un proces simplificat, prescurtat de decizie, în care unele faze dificil de realizat în condiții de incertitudine ridicată de exemplu investigarea alternativelor, evaluarea și ierarhizarea lor etc., tind a fi eliminate. În caz particular al strategiei satisfăcătorului poate fi considerat adoptarea soluției ce a mai fost experimentată și care reprezintă o situație intermediară între modelele decizionale și modelul cibernetic. Astfel, soluția experimentală poate fi identificată de către decident ca prima soluție satisfăcătoare

Comportamentul de acceptare a riscului

În capitolul anterior, la clasificarea deciziilor am amintit de decizii luate în condiții de risc. În continuare voi arăta ce înseamnă a risca, ce riscă oamenii, cât și de ce se riscă și mai ales cine riscă pentru a putea în finalul părții teoretice a lucrării să concluzioneze asupra implicării componentei psihologice a managerului în luarea deciziei în astfel de situații.

1.2.1.Condiția de risc

Riscul apare mai ales atunci când se iau decizii în timp scurt și în condiții de incertitudine. În accepțiunea curentă riscul este considerat ca o “acțiune la întâmplare în speranța realizării situației fericite (norocoase)” mai ales atunci când nu se dispune suficiente elemente care să permită luarea unor hotărâri riguros fundamentate.

Situația de risc este situația ce oferă mai multe variante de acțiune, caracterizate prin faptul că cele care, comparativ cu altele, pot duce la câștiguri importante au șanse mici de realizare sau au printre consecințele posibile pierderi remarcabile. Așa cum o situație de risc oferă cel puțin două variante posibile între care se poate exercita alegerea, o variantă poate conduce la cel puțin două rezultate distincte.

În decizia fără risc viitoarea desfășurare a evenimentelor este complet determinată de alegerea făcută. Selectarea unei variante duce la un anumit rezultat bine precizat. Alegerea între variante se face prin compararea necesităților care pot fi satisfăcute (s-au nu) de diferitele opțiuni. În plan intern momentul deciziei este reprezentat de așa numita “luptă a motivelor” ce persistă și în cazul deciziei luate în condiții de risc, dar apare și dificultatea de ține cont de probabilitatea cu care diferite consecințe pot surveni unei decizii date.

Dacă se rezumă cele spuse, notăm cu S o situație stimul, cu r un anumit răspuns, iar cu C una dintre consecințe posibile ale răspunsului, vom spune că p (r/S) desemnează probabilitatea apariției răspunsului r, condiționată de apariția situației S, iar p (C/r) desemnează probabilitatea de producerea consecinței S, condiționată de producerea răspunsului r.

În funcție de aceste notații putem spune:

În conformitate cu aceste egalități, rezultă că hotărârea poate exista doar atunci când în fața unei situații date sunt posibile mai multe răspunsuri. Aceasta înseamnă că:

p(C/r)= 0 sau 1= decizia nu are risc, hotărârea este luată în condiții de certitudine

(0,1)= decizia (hotărârea) este luată în condiții de risc

De aici se poate observa că din punct de vedere formal, hotărârile adoptate în condiții de risc par a ocupa un sector restrâns din gama situațiilor posibile și că în afara cazurilor prezentate mai există și clasa hotărârilor în condiții de incertitudine pentru care nu există nici o relație de probabilitate între răspunsul subiectului și consecințe. [p(C/r)= ; = mulțimea vidă]. Relația probabilistică (obiectivă) există însă întotdeauna, fiind însă dependentă de mediu și “indiferentă” la imaginea pe care noi ne-o facem cu privire la ea. În ceea ce privește probabilitatea subiectivă (pe care subiectul crede că o au consecințele) este greu de presupus că el suportă vidul probabilistic implicat de noțiunea de incertitudune. Subiectul este înclinat să umple golul informațional proiectând în el speranțele și temerile sale, așa încât o autentică existență a acestei condiții este foarte improbabilă. Această situație arată că, pe deoparte, probabilitățile extreme (0 sau 1) sunt rar întâlnite, iar pe de altă parte, chiar atunci când subiectul nu are obiectiv nici o informație cu privire la probabilitatea cu care diferite consecințe pot surveni alegerii unei variante de acțiune (p)(C/r)= ) el este înclinat să formuleze unele ipoteze care implantează probabilități subiective în mulțimea inițială vidă. Aceasta face ca, deși aparent restrâns, sectorul deciziilor în condiții de risc să fie în realitate foarte extins.

Probabilitatea obiectivă

Conceptul de probabilitate este legat de una dintre problemele cu care s-a confruntat orice sistem filozofic: polaritatea necesitate – întâmplare. Dacă întâmplarea nu există și totul este necesar, atunci nu există nici libertatea noastră de a decide, punându-se sub semnul întrebării atât responsabilitatea criminalului, cât și virtutea eroului. Existența libertății de decizie este condiționată de cea a întâmplării; odată cu aleatorul apare și nesiguranța cu privire la consecințele alegerii variantei de acțiune și de aici, riscul. Condiția de risc este deci consubstanțială libertății de acțiune.

Dezvoltarea teoriei probabilităților, a statisticii, a teoriei generale a sistemelor a permis o înțelegere mai adecvată a ceea ce marii dialecticieni arătaseră cu privire la tema în discuție. Probabilitatea este o caracteristică obiectivă a evenimentelor și ține de structura stochastică. A proceselor și fenomenelor. Este formulată ca fiind egală cu raportul dintre numărul de apariții ale evenimentului considerat și numărul total de apariții ala tuturor evenimentelor din clasa respectivă.

Probabilitatea empirică (a posteriori, obținută prin observații) tinde pentru un număr nare de repetări a evenimentelor, spre probabilitatea teoretică (obținută prin calcul).

1.2.3. Probabilitatea subiectivă

Sunt situații în care nu dispunem de date complete. Alegerea variantei în astfel de cazuri este determinată nu atât de starea reală, cât de imaginea p care militarul o are asupra ei, numită mulțimea sau starea de informație în care se află el. Așa stau lucrurile și în cazul oricărei situații de risc, mulțimea de informație cuprinzând valorile percepute (utilitățile) și probabilitățile subiective asociate variantelor de acțiune.

În unele lucrări de specialitate se poate vedea că termenul de “subiectiv” are mai multe înțelesuri. De obicei constatăm că el este asociat noțiunii de probabilitate nu atât în sensul de “mintal” cât în sensul de “deformat”. Din această perspectivă, rezultă ipoteza, nu întotdeauna observată, de a putea măsura atât adevărata probabilitate a evenimentelor, cât și pe cea atribuită de către subiect și de a stabili distanța dintre ele.

Termenul de “probabilitate subiectivă” este folosit în accepțiunea de model intern al probabilității, de informație de care dispune subiectul (sau pe care o ia în considerație) cu privire la evoluția evenimentelor.

Probabilități apriorice personale de succes

Mai mulți subiecți percep în mod diferit unul și același nivel de probabilitate, fapt constatat în cadrul unui grup relativ omogen ca vârstă, sex, preocupări, pus să aprecieze dacă dacă probabilitatea P= 0,68 este mare sau medie. Acest lucru are mai puțină importanță în cazul unor asocieri abstracte, dar are mare însemnătate când este necesar să se aprecieze probabilitatea de producere a unui fenomen. Este vorba de diferențe în cazul așa-numitei evoluări cognitive și de interpretare a propriilor probabilități de îndeplinire, de exemplu, a unei misiuni de luptă; pe de altă parte se referă la diferențele ce le fac diferiți indivizi în evoluarea afectivă, în perceperea situației ca fiind favorabilă sau defavorabilă. Problematice diferențelor dintre pesimiști și optimiști, dintre cei ce au sau nu încredere în forțele proprii este mai complexă decât incidenta sa în domeniul luării hotărârilor în condiții de risc. Ceea ce au în comun este existența unui nivel ridicat (respectiv scăzut) a ceea ce vom putea numi probabilitate apriorică personală de succes, dorință (teama) optimiștilor (respectiv pesimiștilor) că în orice situație ei să aibă mai multe (respectiv mai puține) șanse de a reuși decât alții. Acest sentiment este destul de stabil în raport cu variațiile situaționale.

Valoare și utilitate

Valoarea reprezintă capacitatea unui sistem de a satisface trebuințele, natura acesteia fiind definită de necesitățile satisfăcute. Mărimea valori rezultă din gradul satisfacerii trebuințelor.

Aristip din Cyrene face distincție între valoarea și utilitatea banilor, considerând că utilitatea este expresia subiectvă a valorii sau că este valoarea lor pentru subiect. Bernoulli arată mai târziu că utilitatea crește în progresie aritmetică, în timp ce valoarea în progresie geometrică.

Au fost formulate mai multe sisteme axiomatice ale utilității, care încearcă să modeleze relațiile ce apar între preferințele pentru diferite obiecte. Acestea implică două ipoteze comune, validate empiric.

tranzitivitatea preferințelor

independența dintre utilitatea și probabilitatea subiectivă a unui eveniment.

Exprimarea relațiilor de preferință realizează o scrierii a utilității diferitelor obiecte, scriere care poate să fie utilizată în analiza comportamentului persoanei date. Compararea între persoane se face pe o scară absolută la care să fie raportate utilitățile fiecărui subiect.

Măsurarea experimentală a utilității se poate face prin diferite tehnici. Una dintre ele este măsurarea funcțională, care permite determinarea utilității și probabilității subiective indiferent dacă mărimile obiective sunt precis determinate, date în cifre (1000 lei; p= 0,8) sau sunt exprimate vag (exemplu: apărarea este puternică: probabilitatea de lovire este mai mică etc.). practic, se cere subiectului să marcheze într-un mod oarecare pe reprezentarea unui spațiu grafic al utilităților, punctul în care se poate încadra utilitatea unui tun de exemplu. Se măsoară distanța în raport cu centrul, la care a fost plasat semnul.

Atractivitatea rezultă din combinarea probabilităților și utilităților unei variante. Conceptele de probabilitate și utilitate constituie indicatori esențiali în situațiile de risc, combinarea lor reflectă faptul real, că în contextele diferite sunt activate procese cognitive și afective distincte.

Trei metode sunt mai frecvent utilizate pentru a măsura mărimea atractivității unei variante.

Scalarea constă în marcarea pe o scară grafică a atractivității diferitelor variante. se constată că mărimea atractivității, este determinată în primul rând de probabilitățile variantelor.

Alegerea unei alternative. În situații de risc cu două variante, dintre care trebuie să fie aleasă una, se constată că mărimea pierderii posibile este cea care influențează cel mai mult alegerea.

Licitarea, prin care atractivitatea este puternic influențată de mărimea câștigului potențial. Până și modul în care este prelevată informația (scalare, licitare, alegere) constituie o variabilă psihologică semnificativă pentru orientarea spre o anumită hotărâre în condiții de risc.

1.2.6. Niveluri ale asumării riscului

Existența condiției de risc implică un proces deliberativ desfășurat în intervalul decidentului. Un comportament oarecare apărut în situația de risc nu este neapărat în legătură cu acesta. Se admite că un comportament este și de risc doar dacă subiectul realizează acest fapt, adică atunci când dimensiunea asumare/evitare a riscului este relevantă. Prin comportament de risc se înțelege asumarea riscului, alegerea variantelor riscante (opusul său fiind cel numit de securitate sau conservator).

Decidentul se poate afla într-o situație a cărei structură să se îndeplinească să o numim de risc, dar el să nu o perceapă ca atare. Reversul subiectului poate percepe situația în care se află ca fiind de risc, fără ca în realitate ea să fie așa. Comportamentul pe care el îl desfășoară într-o astfel de situație este la fel de relevant pentru structura personalității lui ca și atunci când realitatea ar fi așa cum o percepe el.

Unul din factorii care duc la o percepere foarte diferită a situațiilor cu probabilități obiective și plăți identice este capacitatea de control pe care subiectul o are asupra desfășurării evenimentelor. Cele două condiții sunt de șansă când subiectul nu poate influența cu nimic probabilitatea de producere a consecințelor variantei alese și de abilitate (îndemânare) dacă rezultatul este dependent de capacitatea subiectului de a realiza acțiunea.

I.P. Vasilescu arată că “în mod obișnuit sunt asumate riscuri mai mari în condiția de abilitate decât în cea de șansă”….”subiecții suportă mai ușor stimuli nocivi nemodificabili dacă au informații asupra declanșării lor”. Aceste fapte sunt puse în legătură cu sentimentul de securitate determinat de posibilitatea de control asupra desfășurării evenimentelor. Așa se întâmplă cu un bolnav care dorește să fie anesteziat dar nu adormit în timpul operației, ca să știe ce I se întâmplă.

Atribuirea succesului sau eșecului unor cauze stabile (fie interne cum ar fi abilitatea, fie externe ca dificultatea atingerii obiectivului) face ca persoana să se aștepte la rezultate asemănătoare în viitor. Atribuirea succesului sau eșecului unor cauze stabile (efortul depus sau prezențe / absența norocului) nu conduce persoana la astfel de așteptări.

Am arătat că mărimea utilității este o funcție a mărimii valorii aflate în joc, dar nu am luat în calcul natura valorilor (utilităților) presupuse de diversele variante ale situației de risc. Astfel nu a fost îndeajuns reflectat un aspect general al deciziei, și anume “lupta motivelor”. Aceasta descrie dinamica luării deciziilor în situațiile în care dimensiunea risc nu este relevantă.

Reușita sau eșecul unei variante de acțiune duce la satisfacerea sau frustrarea unor anumite necesități. Această proprietate a utilității unei variante realizate în mod concret prin natura motivațiilor care pot fi satisfăcute sau frustrate, a fost numită natura riscului.

Aceasta poate fi abordată din trei perspective:

ierarhizarea motivațiilor

zona internă sau externă în raport cu sistemul psihic în care se află miza pusă în joc

aria de intersecție a primelor două

Ierarhizarea motivelor

Motivul este reflectarea în plan psihic a unei trebuințe. N.V. Vroom definește motivația chiar în termenii teoriei deciziei ca pe un proces care guvernează alegerile efectuate de către persoană. Se acceptă că pentru un individ sau chiar grup, la un moment dat, poate să fie stabilită în mod experimental o anumită ordine de prioritate pe care acesta o acordă diverselor sale trebuințe.

Zona internă sau externă

Au definit situația de risc printr-un set de probabilități asociate într-un anumit mod unor mize. O situație pură de risc intern ar fi aceea în care mizele ar fi reprezentate doar de satisfactori intra-psihici; în caz contrar vorbim despre o situație pură de risc extern. În mod normal avem de-a face cu situații mixte, de risc intern și extern.

Aria de intersecție a primelor două urmărește unele particularități ale asumării riscului în relația interpersonală.

Ideea centrală a luării deciziei în condiții de risc constă în compararea de către decident, în cadrul fazelor decizionale arătate în capitolul 1.1.3., a fiecărei variante disponibile, consecințele (modul de desfășurare a evenimentelor) favorabile sau nu și în a alege pe aceea pentru care se obține cel mai favorabil rezultat. Această abordare poate să pară singură firească, dar nu este nici unicat nici unitară. Are calitatea de a fi nu numai o teorie normativă (care reconducere cât ar trebui să riște oamenii) ci și una descriptivă (sau predictivă) ce arată cum acționează ei în mod efectiv.

În acest cadru voi sublinia:

Modelele espectării

Modelul celor patru dimensiuni bazice ale riscului

Modelele espectării (ale valorii așteptate) sunt constituite în conformitate cu criteriul maximizării valorii așteptate.

Modelul valorii așteptate ia în considerare valorile V care pot fi câștigate sau pierdute, probabilitățile p asociate lor în fiecare dintre consecințele posibile k ale unei variante. valoarea așteptată VA a uneia dintre variantele oferite de situația de risc este:

Modelul utilității așteptate UA ține seama de faptul că o valoare oarecare (de exemplu un pistol mitralieră) nu are aceiași utilitate U pe care miza o are pentru acea persoană, în locul valorii V, rezultă:

Modelul valorii subiectiv așteptate, VSA, consideră în locul probabilităților obiective, p, pe cele subiective (S)

Modelul utilității subiectiv așteptate, USA, ia în considerație posibilitățile subiective (S) și utilitățile (u) diferitelor consecințe ale variantei:

Modelele celor patru dimensiuni bazice ale riscului.

Descriu situația de risc în termeni de probabilitate și valoare fără a diferenția suficient de bine probabilitățile de câștig, p, de probabilitățile de risc q. ele consideră că q= 1-p, deci dacă individual are 30% surse (p=0,30), va avea o probabilitate de a pierde q= 0,70.

Cadrul teoretic oferit de diferența q= 1-p este prea strâmt pentru a permite înțelegerea faptului că p și q sunt, în realitate nu polii unei dimensiuni cu două dimensiuni distincte, chiar dacă relativ dependente.

Suma lui p și q nu poate să fie mai mare decât 1. Expresia p+q= 1 se referă însă la probabilitățile obiective și reflectă o altă concepție psihologică cu privire la structura câmpului de eveniment (pentru care suma tuturor probabilităților este 1). Această concepție ia în considerare:

patru dimensiuni de bază ale situației de risc și anume: probabilitatea de câștig (P.C); probabilitatea de pierdere (P.P); mărimea de câștig (M.C) și mărimea de pierdut (M.P).

posibilitatea unor evenimente care să nu reflecte nici câștig nici pierdere. Evenimentul nul dă posibilitatea ca PP și PC să varieze independent.

orientarea decidentului spre anumite dimensiuni cărora le acordă mai multă importanță.

Să considerăm o acțiune de nimicire a unui desant aerian tactic. Trupele noastre au șanse de a ataca detașamentul de desant și există probabilitatea

q=1-p de a fi nimicit de apărarea detașamentului de desant.

Din perspectiva celor patru dimensiuni ale riscului analiza mai detaliată conduce la următoarele raționamente: trupele noastre au P.C șanse de a distruge detașamentul de desant, PP șanse de a fi nimicite de apărarea desantului și PQ șanse de a nu fi nimicite nici detașamentul de desant nici trupele noastre.

Din perspectiva teoriei analizate, situația de risc este un stimul multidimensional, care poate să fie descris prin localizarea sa pe fiecare dintre cele patru dimensiuni de bază (P.C, PP, MC,MP).

În alegerea unei variante de acțiune un efect important este produs de credința importanței, adică de faptul că decidentul poate să acorde mai multă importanță unor dimensiuni și mai puțină altora.

Pentru a înțelege și anticipa comportamentul decidentului trebuie să cunoaștem ce importanță atribuie el acestor dimensiuni. Folosind jocurile standard decidentul este pus în următoarele variante:

I pune în joc un punct; probabilitatea de câștig p= 0,9; de eșec q= 0.1

II miza 3 puncte p= 0,7 q= 0,3

III miza 5 puncte p= 0,5 q= 0,5

IV miza 7 puncte p= 0,3 q= 0,7

V miza 9 puncte p= 0,1 q= 0,9

Mize (+) +1 +3 +5 +7 +9

P=

Q=

Mize (-) –1 -3 -5 -7 -9

Pentru cazul II spre exemplu, dacă probabilitățile subiective sunt egale cu cele obiective și mărimea utilităților cu cea a valorilor, atunci diferențele dintre cele patru modele ale așteptării dispar.

Valoarea așteptată a jocului va fi:

Dacă în loc de a câștiga sau pierde 3 puncte se pune problema de a câștiga 3000, riscul va fi perceput ca fiind mai mare. De aceea un joc nu trebuie să fie, caracterizat numai prin valoarea așteptată ci și prin varianta sa (V) ce se calculează cu relația:

V= pq(valoarea de câștig +valoarea de pierdut)2

În cazul jocului II:

V= 0,70,3(3+3)2= 0,2136= 7,86

Dorința de succes și teama de eșec.(Teoria motivației de succes)

Motivația de realizare este concepută ca o rezultantă a două motive implementare în structurile personalitățile: motivul de căutare a succesului și cel de evitare a eșecului. Situația de risc acționează ambele motive. Comportamentul de risc este dependent de forță relativă a dorinței de succes și a fricii de eșec, adică de nivelul motivației de realizare evitare a eșecului (Mf) din cel al motivului căutarea a succesului (Ms). Într-un mod implicit cele două tendințe sunt luate în considerație și în modelele așteptării și ale dimensiunilor bazice, despre care am discutat anterior, dar acolo accentul este pus pe factorul rațional și nu pe cel motivațional.

“Scopul general al unei clase de motive este a maximiza satisfacția de un anumit fel. Motivul de realizare este considerat ca o dispoziție de apropiere de succes”.(Atkinson 1957).

Scopurile obținute prin diferența celor doi indici duce la clasificarea subiecților în:

subiecții orientați spre obținerea succesului (Ms >Mf)

subiecții în care Ms=Mf

subiecții orientați spre editarea eșecului

Forța motivației de a face un act performant este considerată ca fiind “o funcție a forței motivului, a probabilității subiective că actul va avea drept consecință obținerea stimulentului și a valorii acestui stimulent: M= f(M,P,I)” (Atkinson 1957).

Valoarea stimulului (I ) este definită în funcție de probabilitatea de succes / ețec. Se consideră că pentru o sarcină grea de realizat (cu o probabilitate mică de sicces) bucuria reușitei este mare, iar dezamăgirea, rușinea este mică. Valoarea stimulativă a succesului (Is) este pozitivă Is= 1-Ps; valoarea stimulativă a eșecului (If) este negativă If= (-Ps), unde Ps este probabilitatea de succes.

Urmărind situația de risc de la figura 6 din capitolul anterior, teoria motivației de succes consideră câmpul motivațional ca având structura prezentată în tabelul de mai jos. Se consideră MS = MF = 1.

Fig. 7 Mărimea motivație de căutarea succesului și a celei de a evita eșecul în funcție de intensitatea motivului, a probabilități subiective, și a stimulentului.

Tendința rezultată este egală pentru toate cele 5 variante și modelul prezice că la acest tip de subiecți nu se vor înregistra semnificativ mai multe opțiuni pentru un tip de variantă decât pentru alta. Analizez acum cazul unui decident la care MS > Mf, deci motivat de căutarea succesului.

Am considerat MS = 3 și Mf = 1. Rezultatele sunt prezentate în tabelul următor.

Fig. 8

Tendința rezultantă va fi totdeauna pozitivă. Subiectul orientat spre succes este tentat să se apropie de oricare dintre sarcini. Cea mai puternică tendință de apropiere se înregistrează în raport cu varianta III (0,50). Modelul prezice că persoanele la care motivația de căutare a succesului este mai mare decât cea de evitare a eșecului, vor alege în situații de risc variantele de dificultate medie. Dacă după prima confruntare, în care are succes, el poate din nou să aleagă, dificultatea noii sarcini va fi obiectiv mai mare, de ea (PS = 0,5) se va apropia o variantă considerată inițial mai grea. După eșec, reevaluarea șanselor sale de succes va face ca sarcinile să fie considerate ca mai dificile și de nivelul PS = 0,5 să se apropie o sarcină mai ușoară.

Ce se întâmplă când dorința de evitare a eșecului este mai mare decât cea de a avea succes? Să presupunem că MS = 1 și Mf = 3. Cifrele din ultima coloană a tabelului anterior vor avea aceeași valoare absolută dar vor fi toate cu semnul minus. Decidentul va încerca să evite și cea mai ușoară confruntare, va încerca să evadeze din situația de risc. Sau va alege o variantă cât mai puțin repulsivă. Acestea sunt I și IV adică cea mai ușoară și cea mai grea. Varianta cu un nivel mediu este cea mai respingătoare, subiectul nu este de presupus să o aleagă. Decidenții motivați de frica de eșec, vor emite în situații de risc, decizii extremiste. Sarcinile foarte ușoare (cu probabilități mari de reușită) sunt atractive deoarece amenințarea cu eșecul este minimă. Preferința pentru cele cu șanse mari are o semnificație psihologică consistentă. Alegerea unei sarcini (situații) foarte grele protejează imaginea despre sine a subiectului chiar în cazul unui eșec “oricine ar fi pierdut într-o situație atât de grea”. Riscul intern se reduce și crește sentimentul de securitate prin asumarea unor riscuri externe.

Datorită modificării probabilităților subiective (creșterii lor după succes și scăderii lor după eșec) subiectul cu MS < Mf se va comporta paradoxal. După un succes vor fi înclinați să-și asume mai puține riscuri (dacă a ales inițial o variantă mai grea) sau să rămână la o sarcină mai ușoară în timp ce după eșec va dori să aleagă o sarcină și mai grea decât cea pe care nu a fost în stare să o rezolve.

Cine și cât riscă?

Individul este atras de perspectiva câștigului și respins de cea a pierderii pe care încearcă să o minimizeze, el încearcă să-și reducă riscurile asumate. Se pare însă că riscul, pericolul nu sunt întotdeauna repulsive pentru decident. Sunt situații în care individul respinge variante decizionale cu risc mai mic, fiind atras de cele cu risc mai înalt. În deciziile sale tinde nu atât spre nivelul minim de risc, cât spre un nivel de risc adecvat structurii sale psihice. O explicație în acest sens este dată de modelul portofoliului. Pentru fiecare nivel al valorii așteptate există un anumit nivel de risc apreciat ca optim de către individ. Perspectiva câștigului și cea a pierderi creează în interiorul individului o tensiune care în viziunea modelului portofoliului are un nivel optim pentru fiecare decident. Ca funcție, nivelul optim definește în spațiul variantelor o linie numită creasta ideală. Într-o situație de alegere, în care variantele sunt în mod egal depărtate de nivelul riscului ideal, individul o va alege pe cea cu valoarea așteptată maximă. Există două categorii de factori ai asumării tendinței spre risc:

Factori conjuncturali;

Factori structurali.

Factorii conjuncturali

O conjunctură deosebită poate să inducă reacții neobișnuite ale persoanei. Manifestările sale nu sunt însă aleatoare, ci decurg din interacțiunea dintre structura situației și personalitatea decidentului. Este vorba despre relevanța pentru subiect a variabilelor psihologice activate în situație (anxietate, atribuirea internă / externă a cauzelor etc.)

Factorii structurali

Cercetările referitoare la tendința spre risc ca factor structural al personalității sunt legate de teoria lui Morbe cu privire la înclinația spre accidente. Conform acesteia există oameni care au tendință spre a se accidenta ca urmare a înclinației spre asumarea unor riscuri excesive și a unui comportament instrumental inadecvat.

Ca factori structurali ai înclinației spre risc amintesc:

factori psihologici de personalitate;

factori psihofiziologici;

factori fiziologici.

1.2.9. Criterii ale optimalității deciziei în condiții de risc

Existența nesiguranței cu privire la consecințe, a dependenței probabilistice a rezultatului de hotărârea adoptată face ca în cazul deciziei în condiții de risc evaluarea oportinstituției unei decizii în funcție de rezultatele obținute să nu fie o metodă validă. După consumarea unei secvențe de interacțiuni este mai ușor de spus cum ar fi fost bine să se fi acționat atunci. Problema este să determinăm ante-factum care este metoda cea mai indicată.

Au fost stabilite mai multe criterii de optimalitate a deciziei în condiții de risc:

Principiul maxim presupune pentru partea care o aplică să determine dezavantajul cel mai mare care poate apărea (să presupunem cele mai mari pierderi în personal) și a alege apoi strategia cea mai puțin dezavantajoasă, aceea a cărei eventualitate neplăcută este cea mai puțin păgubitoare.

Principiul minimax este orientat spre cea mai dezavantajoasă pentru noi, strategie a inamicului. Aceasta este strategia garantată în condițiile căreia nici o altă strategie a inamicului nu poate deveni mai neavantajoasă decât cea care a fost concepută.

Avantajul esențial al principiului constă în garanția pe care o oferă: mai bine poate fi – mai rău în nici un caz. Dacă succesul eșalonului superior este foarte critic în raport cu cel al instituțiilor inferioare (de exemplu, când neîndeplinirea misiunii cel puțin la instituție subordonată conduce la nimicirea întregii grupări), atunci strategia cea mai avantajoasă este minimax. În alte situații nu este cea mai convenabilă. Principiul poate fi chiar inoperant dacă inamicul nu dispune de strategii prin care rezultatul să fie cel mai avantajos pentru el.

Principiul maximax are la bază o concepție optimistă, în sensul că indiferent de varianta aleasă, ea va produce consecințele cele mai favorabile. El reconducere alegerea strategiei care are printre consecințele posibile pe cele mai favorabile, oricare ar fi riscurile care decurg din alegerea acestei variante de acțiune. Dacă minimax este un principiu de prudență maximă, maximax este un principiu “al riscului nebunesc”.

Metoda Hurwicz reprezintă un compromis între principiul minimax și maximin și reconducere ca variantă de acțiune media ponderată a câștigurilor minimale și maximale. Această variantă de acțiune are la bază utilitatea purtând și numele de criteriul optimismului.

Maximizarea valorii așteptate are la bază principiul fundamentării insuficiente. În acest caz se propune managerului să aleagă varianta cu cea mai mare valoare așteptată, pentru că se consideră că nu se dispune de nici o informație asupra probabilităților relative ale consecințelor, astfel că se acceptă ca fiind toate egale între ele. Această strategie arată că dacă nu este nici un motiv să se considere nici un eveniment dintr-un sistem de evenimente incompatibile mai probabil decât alte evenimente ttrebuie considerate ca având aceeași probabilitate.

Principiul riscului minim reduce o mărime oarecare ce caracterizează rezultatul nedorit al acțiunilor de luptă (de exemplu, probabilitatea de insucces, pierderile în oameni sau avariile provocate), cu mențiunea că mărimea respectivă este mediată pentru toate strategiile posibile ale adversarului.

Strategia prezintă interes și în cazul organizării acțiunilor de luptă cu subinstituții omogene care acționează în condiții asemănătoare.

Principiul admite cele mai puține posibilități de manifestare a inițiativei, din care cauză nu se folosește în condiții complexe. Adversarul ia măsurile ce se impun pentru a ne priva de această strategie ce ne favorizează.

Principiul succesului maxim acceptă chir de la început un risc relativ mare și se caută procedeul de comportare pentru care succesul (eficiența) va maxim. Principalul inconvenient constă în dificultatea determinării corecte a riscului admis.

Orice manager vrea să învingă astăzi și nu să câștige un număr mare dintr-o sumă totală. Mai mult, angajează lupta știind că, oricare ar fi rezultatul, a doua bătălie pentru el poate să nici nu mai existe. În fiecare dintre principiile prezentate anumite criterii de raționalitate pot conduce la o altă recomandare într-o situație de risc și ceea ce este “rațional” conform unora să fie “nebunesc” în raport cu altul. Alegerea unei variante de acțiune trebuie să se facă în funcție de situație, de obiectivele managerului și mai ales de semnificația pe care o are pentru el asumarea riscului.

Semnificația personală a riscului

Modul în care managerul se raportează la situația de risc, semnificația pe care el o acordă asumării sau evitării riscului, au strânse relații cu personalitatea sa. În funcție de particularitățile proceselor nervoase fundamentale se evidențiază numeroase diferențe la nivelul “obiectiv” al asumării riscului, la nivelul “subiectiv” și în gradul de realism cu care individul își evaluează comportamentul în situația de risc. Toate acestea arată că libertatea în adoptarea hotărârii de către manager suportă o serie de restricții din partea componentelor “hardware” ale sistemului decident, factori determinanți ce intervin în elaborarea hotărârii în condiții de risc.

Modul în care persoana se raportează la situația de risc ține de un mod de a fi în lume a subiectului (în accepțiunea de integrator al reacțiilor omului).

Unul din factorii ce intervin în evaluarea cognitivă a situațiilor de risc este anxietatea. O persoană cu tendințe obsesivo – fobice poate în mod greșit considera o situație neutră ca prezentând un sens amenințător de evoluție. Într-o situație cu tendințe ostile orice persoană este silită să-și ia măsuri de securitate corespunzătoare, ceea ce face ca răspunsul său să fie normal în conjunctura percepută de el. Capacitatea decidentului de a examina în mod corect situația este invers proporțională cu intensitatea sentimentului său de insecuritate, care îl îndeamnă să vadă orice situație ca fiind nesigură.

Dacă subiecții ar reflecta, sub aspect cognitiv, în mod identic situația de risc în care se află, ei vor risca mai mult sau mai puțin, după cum intensitatea sentimentului lor de securitate antologică este mai bine (sau mai slab) consolidat. Datorită capacității diferite de a activa sentimentul de insecuritate al propriului său eu, nivelul riscului acceptat este diferit în situații de risc de natură deosebită.

Relațiile obiectiv diferite pe care diversele tipuri constituționale, hormonale etc. le au cu lumea reprezintă puntea care leagă factorii fiziologici de indicatorii prelevați de analiza comportamentului în situații de risc.

Flegmaticul este un semifondist, un geniu al amânării lucrurilor, este nerăbdător dar este obișnuit să aștepte, nu învinge dificultățile dar procedează ca și cum ele nu ar exista. Nu este un copil răsfățat de soartă ca sangvinul, pe care destinul îl pedepsește, când este cazul, ca să bage frica în el, nu este un coleric, gata să smulgă favoarea destinului, nu cunoaște, de asemenea, lipsa de nevoie cronică a melancolicului. În descrierea psihologului se găsesc aspecte temperamentale asociate cu unele ale stilului decizional.

Temperamentul este o dimensiune psihologică a persoanei și a fost amintită aici din cauza strânselor sale relații cu tipul constituțional.

Mulți specialiști au arătat relațiile ce există între forma capului, corpului și temperamentul și caracterul individului. Astfel, se consideră că tipul înalt, slab este sub aspect psihic, schizotim, tipul picnic (scund, gras) este frecvent un ciclotim iar atleticul un exploziv. Sub aspectul luării deciziilor în condiții de risc, tipul ceroton (destins, jovial, sociabil, tolerant) este înclinat spre moderație; picnicului îi este străin tot ceea ce este fanatic și extremist; somatotonul (energic, agresiv, ferm, rezistent, competitiv, dominator) este înclinat spre asumarea riscurilor; cerabrotonul (inhibat, silitor, gânditor, excesiv de rapid în reacții, imprevizibil în atitudini și sentimente, ascuns, defensiv) este înclinat, după Sheldon, spre evitarea riscurilor.

Alți autori au încercat să stabilească corelații între deciziile individuale și structura de personalitate a fiecărui individ. Fronim distinge următoarele tipuri umane care se manifestă specific în procesul decizional:

receptivul este tentat să primească totul din afară, nu acționează din proprie inițiativă, așteaptă variante de decizie, nu ia singur o decizie;

exploatatorul nu produce idei, ci le ia de la alții prin forță și vicleșug, îi folosește pe alții;

tezaurizatorul acumulează, economisește, se teme de risipă, se abține să ia decizii care presupun un factor de risc;

mercantilul nu dispune de principii ferme, este fluctuant, ia decizii relativ repede, fără a se gândi prea mult la consecințe, optează pentru variante care îi aduc avantaje,

productivul este decidentul ideal.

Corelația dintre trăsăturile de personalitate, aria decizională și nivelul informațional ale decidenților este arătată în schema de mai jos

Fig. 9

Medicii M. Friedman și Rosenman și apoi Chris Argyris propun două tipuri decizionale: TIPUL A și TIPUL B.

TIPUL A de comportament este considerat o colecție de comportamente declanșate la anumite persoane în condiții de mediu specifice. Este caracterizat ca un complex acțional – afectiv tradus printr-o implicare agresivă într-o luptă cronică pentru a realiza un grupaj de activități într-un timp cât mai scurt cu putință, indiferent de obstacole.

Iată care sunt caracteristicile de personalitate și manifestările psihologice și comportamentele ale persoanelor de tip A: competitivitate, ambiție accentuată, spirit critic și autocritic, dorință persistentă pentru recunoaștere, implicare în multiple și diverse activități, ritm accelerat de execuție, ostilitate și agresivitate în relațiile interpersonale, dominat de sentimentul “grabei” și “urgenței”, tendința de a evalua factori psiho-sociali ca provocatori, sentimentul de insecuritate a statutului, motivație pentru realizări și reușite, dominanță, anxietate, stări de stres și depresie, iritabilitate și impulsivitate, capacitate redusă de deconectare și relaxare.

Subiecții definiți ca aparținând tipului B prezintă și atitudini opuse celor ale subiecților de tip A.

Din punctul de vedere al lucrării de față, al implicării în actul decizional în condiții de risc, persoanele se împart în:

orientate spre obținerea succesului;

orientate spre evitarea eșecului.

Răspunsul dat într-o anumită situație de risc, reprezintă o emergență a unor numeroase particularități ale persoanei, așa după cum am văzut.

În concluzie, la întrebarea ce ar putea fi pusă oricărui manager dacă este mai bine a risca sau a nu risca, un răspuns în termeni dihotomici nu este cel mai adecvat, cel mai nimerit fiind: “depinde de situație”. Acest răspuns îndeamnă spre calea ce duce la rezultate optime.

CAPITOLUL II

2.1. Metodologie

Metodologia reprezintă acea parte a cercetării care se ocupă cu modul de abordare a fenomenelor, care are în vedere spiritul metodei și teoria ei, precum și întregul sistem de metode și procedee utilizate în domeniul dat. Metodologia stabilește principiile cercetării, cerințele de ordonare și sistematizare a rezultatelor exprimând de regulă, felul în care obiectul cercetării și concepția despre obiect influențează cercetarea și interpretarea datelor obținute.

Psihologia este știința proceselor, stărilor și a însușirilor psihice ale omului precum și a obiectivării acestora în variate forme de activitate prin manifestări de comportament. Aceste manifestări sunt înțelese nu doar ca reacție motorie, mimică sau temperamentală, ci ca o realitate sintetică de răspunsuri adecvate, cu componente atât explicite cât și intenționale, implicit, manifestate în exterior.

Tehnicile și mijloacele prin care putem să studiem conținutul psihologic intern al unei persoane țin de metodologia cercetării.

Primul pas în cercetarea științifică psihologică este precizarea și delimitarea problemei de cercetat, pe baza căreia se formulează ipoteza de cercetare, ca o anticipare a răspunsului posibil la întrebarea pe care ți-o pui.

Ipoteza lucrării de față, ce reprezintă un studiu de cauză a ipotezelor cauzale, este următoarea: persoanele ce îndeplinesc funcția de manager al instituțiilor militare, în cazul deciziilor luate în condiții de risc, sunt orientate spre obținerea succesului sau spre evitare eșecului.

Conform acestei încadrări ei sunt înclinați să ia un anumit tip de decizie.

Pentru verificarea ipotezei am folosit următoarele metode de lucru:

ancheta pe bază de chestionar;

testul Rosenzweig

testul de capacitate de organizare C.O.92;

testul determinării expresiei cantitative a nivelului de autoapreciere

chestionarul de evaluare a stilului de conducere;

chestionarul Woodwarth.

1. Ancheta pe bază de chestionar

Mijlocul cel mai frecvent utilizat în efectuarea anchetei este chestionarul. Acesta (după R. Muchielli) constă dintr-o suită de întrebări sau propoziții într-o anumită formă date, așezată într-o anumită ordine și asupra cărora se cere fie acordul subiecților, fie o judecată de evaluare din partea celor chestionați, fie exprimarea poziției personale, o luare de atitudine etc.

în alcătuirea chestionarului trebuie avute în vedere mai multe probleme: stabilirea conținutului întrebărilor, stabilirea tipului și formei întrebărilor, evitarea unor greșeli în formularea întrebărilor, stabilirea structurii chestionarului.

În funcție de aceste cerințe am încercat elaborarea unui chestionar din 29 de itemi (anexa ). Ca dimensiune analizată a fost orientarea comportamentului decizional în condiții de risc.

Variabilele urmărite au fost:

nevoia de certitudine în elaborarea unei decizii;

evitarea eșecului;

eficiență în luarea unei decizii;

relații cu subordonații;

factorul timp.

Itemii chestionarului verifică aceste variabile. Chestionarul a fost aplicat (ca și testele) unui grup de ofițeri cu funcții de conducere, în prezența mea. Pe timpul desfășurării activității am oferit explicații la nelămuririle apărute.

Descrierea pe larg a chestionarului în funcție de variabilele pe care le verifică.

Variabila: Eficiență în luarea unei decizii se verifică de următorii itemi:

ITEMUL 1

După e ați luat o decizie vă interesează rezultatele ei, interveniți pentru corectarea sau chiar abandonarea ei atunci când este cazul?

Menționați când și în e situație

Întrebarea dă posibilitatea unor răspunsuri deschise.

Variabila eficiență verifică și existența și capacitatea organizatorică a managerului.

Răspunsul așteptat din partea subiectului trebuie să cuprindă atât aspectul îndeplinirii misiunii cât și al economiei de forțe și mijloace. Eficiența are ca finalitate atât îndeplinirea misiunii cât și realizarea unei economii în pierderi de personal și materiale.

Există cazuri în care decizia urmărește realizarea misiunii cu orice preț, fără a lua în seamă pierderile ce s-ar putea ivi.

O analiză permanentă a rezultatelor hotărârii generează eficiență în îndeplinirea ei. Controlul exercitat imprimă un grad de seriozitate din partea celor ce pun în aplicare decizia. Certitudinea existenței unui control riguros, determină o creștere a randamentului din partea subordonaților. eficiența conducerii se determină nu prin puterea funcției ci prin autoritate. Autoritatea se constituie ca o recunoaștere generală a managerului și semnifică prețuirea de către colectiva a concordanței calităților subiective ale managerului cu cerințele obiective ale actului de conducere.

ITEMUL 2

Considerați că munca dumneavoastră este apreciată de către colectiv ca:

ineficientă;

puțin eficientă;

eficientă;

foarte eficientă.

Subiecții cu nevoie de apărare a imaginii de sine își evaluează munca fiind foarte eficientă alegând varianta “d”. ei sunt motivați de frica de eșec, vor alege sarcinile cu posibilități mari de reușită. Subiecții orientați spre obținerea succesului aleg variantele mai mici în valoare. Nu-i interesează la nivelul cel mai înalt părerea celorlalți despre decizia sa ci rezultatul acesteia.

ITEMUL 3

Activitatea de conducere implică multe solicitări. Reușiți să răspundeți la toate?

deloc

Suficient

Mult

Foarte mult.

Conducerea în general, și cea a instituțiilor militare în special, are două funcții principale: De planificare, respectiv de punere în practică a deciziilor adoptate și de organizare, care are ca scop de a aranja activitățile și sarcinile, de a grupa oamenii, de a stabili legături organizatorice necesare realizării obiectivelor grupului militar. Modul în care sunt realizate obiectivele activității de conducere depinde de structura psihică a managerului.

Tipul orientat spre obținerea succesului se implică continuu în multe și diverse activități (în proporție de mult și foarte mult), menține relații de colaborare cu subalternii, dar nu și de promovare a lor, afișează propensiune pentru ritm accelerat de execuție. El consideră că eficiența activității de conducere grupează și implicarea la toate solicitările ei. Verifică într-o proporție destul de mare modul de implementare a deciziei la nivelul instituției. Stările de stress și de depresie precum și un sentiment de anxietate îl pot cuprinde datorită fricii de a nu răspunde la toate solicitările.

ITEMUL 18

Dacă ați fi promovat ați putea face față cu aceiași eficiență funcției?

DA

Nu

Acest item oferă o întrebare cu răspuns dihotomic precodificat.descrie gradul de autoevaluare a capacităților de conducere și organizare ale decidentului.este pus în corelație cu itemul numărul 2. Varianta a) de răspuns de la acest item verufucă evaluarea crescută de la itemul numărul 2 (cuprinzând valorile c) și d)).

Varianta de răspuns DA caracterizează pe subiecții aflați într-un proces de căutare al unui mediu mai “primitor” în care ei să se poată desfășura și să implementeze programe de organizare, să se afirme, să obțină succese. Subiecții orientați spre evitarea eșecului ar putea alege și varianta de răspuns b).

ITEMUL 4

Verificați modul de implementare a hotărârii la nivelul instituției?

niciodată

rareori

uneori DA uneori NU

de cele mai multe ori

întotdeauna

întrebarea este de verificare a itemului numărul1. Eficiența activității depinde de modul în care se verifică îndeplinirea deciziilor. Autoritatea managerului depinde de rezultatele obținute în pregătirea subordonaților iar aceasta nu poate fi ridicată decât în cadrul unei instituții în care capacitatea organizatorică a managerului este evidentă.

Alegerea variantelor a) și b) ale itemului conturează în manager puțin autoritar, slab organizator. Orice manager cu pretenții, dornic de a obține succese urmărește finalitatea actului său decizional, concretizat prin eficiență în acțiune.

La variantele a) și b) mai există și premisa delegării autorității, în sensul că decidentul are încredere în subordonații săi. Această premisă trebuie verificată prin tipul de personalitate specifică persoanei orientată spre evitarea eșecului.

Varianta c) a itemului descrie tipul de manager de limită sau ideal, care presat de problemele instituției pe care o conduce are timp și pentru verificarea modului de implementare a deciziei.

Varianta e) a itemului descrie managerul preocupat de modul cum sunt implementate deciziile la nivelul institușiei. Procesul decizional este complet, managerul un bun organizator, orientat spre obținerea succesului.

Variabila evitarea eșecului.

Personalitatea umană se definește nu numai prin raportarea la ceilalți ci și prin raportarea celorlalți la ea. Din această cauză, realizarea și menținerea unei imagini despre sine coerentă și pozitivă depinde de statutul său social formal și informal. Nevoia psihologică de identitate de realizare a unei imagini de sine coerente și pozitive este foarte importantă. Motivul de evitare a eșecului este considerat și ca o “capacitate de a resimți rușine și umilință ca o consecință a eșecului” (Atkinson). Asumarea riscului poate fi privită și prin prisma securizării eului și a imaginii de sine.

Variabila este verificată de itemii:

ITEMUL 13

O decizie luată prost de un for de conducere îi periclitează acestuia poziția socială?

DA

NU

Itemul este realizat cu variante dihotomice precodificate.

Varianta DA este verificată de subiecții orientați spre evitarea eșecului care urmăresc consolidarea poziției lor sociale. Aceștia se caracterizează printr-un grad crescut de anxietate cauzat de ireductibilitatea coeficientului de incertitudine. Ei aleg totdeauna soluția care este cea mai bună la momentul respectiv; iar când efectul deciziei nu este cel scontat, ei atribuie cauzalitate extrinsecă deciziei. Decidenții de acest tip se tem de o eventuală clătinare a poziției lor, întrucât greșelile lor sunt destul de dese, iar poziția lor se păstrează printr-un sistem informal de relații.

Varianta NU descrie subiecții la care deciziile prost luate sunt foarte rare. Acest tip comportamental este echilibrat, puțin frustrat, iar cauzele unei decizii greșite sunt atribuite intrinsec.

ITEMUL 14

Vă stimulează competiția?

DA

NU

Este de asemenea un item cu răspuns dihotomic precodificat.

Competiția trebuie privită atât în raport cu alte instituții (subinstituții) cât și intra-grupală. În cazul subinstituției apare evidentă competiția cu o altă subinstituție. În cadrul instituțiilor apare situația de competiție dintre membrii acesteia. În condiții de competiție se accentuează coeziunea intra-grup, se dezvoltă presiuni importante de înlocuire a metodelor democratice cu cele autoritare de conducere. Competiția stimulează performanța și menține o stare permanentă de activitate. Varianta de răsouns b) este cazul subiectului care nu mai este stimulat de competiție eficiența activității muncii sale este în scădere, insatisfacția muncii îl domină, imaginea de sine este deteriorată în cazul eșecului.

ITEMUL 17

Care sunt motivele pentru care ați acceptat funcția de conducere?

am fost numit

retribuție bună

respect din partea celorlalți

statut social

recunoașterea valorii proprii

Variantele de răspuns b) și c) caracterizează subiecții de tip comportamental A, care doresc să fie recunoscuți de ceilalți membri ai societății prin poziția lor financiară. La ei primează ambiția, implicarea încât mai multe activități, afirmarea de sine. Lor le sunt caracteristice valorile maxime corespunzătoare acestor două variante. Doresc succesul cu orice preț.

Variantele d) și e) caracterizează subiecții de tip comportamnetal B la care prestigiul și statutul social se dobândesc prin afirmare profesională, nu financiară, menținerea poziției realizându-se prin evitarea eșecurilor de orice fel.

ITEMUL 15

Vă atribuiți în exclusivitate efectele negative ale unei decizii?

DA

NU

Întrebarea are răspuns dihotomic precodificat. Itemul verifică direct cele două tipuri de comportament: de evitare a eșecului și de obținere a succesului.

tipul orientat spre obținerea succesului atribuie exclusiv intrinsec cauzele unei decizii prost luate;

subiectul orientat spre evitarea eșecului atribuie cauzele unei decizii prost luate factorilor externi.

ITEMUL 16

O decizie a dumneavoastră este considerată inadecvată. Acest lucru vă dă un sentiment de insecuritate?

DA

NU

Este o întrebare cu răspuns dihotomic precodificat. În același timp este un filtru pentru întrebarea 13.

În varianta a) se reflectă o insecuritate a poziției decidentului. Legăturile de colaborare sunt destul de rigide cu subalternii, elaborarea deciziilor ține cont prea puțin de aspectul lor social. Acestea sunt caracteristicile tipului orientat spre evitarea eșecului. Pentru acești decidenți mai importantă este percepția în ochii șefilor decât poziția lor în fața subordonaților. Varianta b) reflectă siguranță, stăpânire de sine, colaborare cu subalternii atunci când se ia o decizie, lucru ce facilitează și implementarea și acceptarea acesteia la nivelul instituției. Pentru verificarea itemului varianta 26b trebuie să concorde cu varianta b) a itemului 13.

ITEMUL 25

Când adoptați o decizie folosiți “modelul lecției învățate acasă”?

Da

NU

DEPINDE

Întrebarea are ca scop verificarea itemului 23.

Varianta DA se alege în cazul modelului decizional al strategiei satisfăcătorului. La decidenții din această categorie calea cea mai sigură, nu există o degradare a imaginii de sine în varianta unui eșec. Variantele b) și c) confirmă modelul decizional al optimalității tendențiale. Aceste variante implică și un coeficient de raționalitate.

ITEMUL 19

Atunci când luați o hotărâre sunteți sigur de reușită sau aveți îndoieli, stări de neliniște pe care nu le puteți îndepărta până când activitatea nu este încheiată?

sigur de reușită

am îndoieli 1. foarte rar

2. uneori da, uneori nu

3. mai mereu

4. întotdeauna

Întrebarea surprinde intensitatea motivului de evitare a eșecului lucru care-l face pe subiect să evadeze din situația de risc. Subiecții încadrați la (b3) și (b4) încearcă să evite și cea mai ușoară confruntare. Dacă nu este posibil vor alege varianta de hotărâre care este cât mai puțin repulsivă. La acești indivizi intensitatea motivului de căutare a succesului este mică sau lipsește. Conform modelului dimensiunilor bazice varianta cel mai puțin repulsivă este cea mai ușoară și cea mai grea de acțiune. Subiecții motivați de frica de eșec (cei ce au ales variantele b3 și b4) vor emite în situații de risc decizii extremiste. Sarcinile foarte ușoare sunt atractive deoarece amenințarea cu eșecul este minimă. Sarcina foarte grea protejează imaginea de sine chiar în cazul unui eșec.

Variantele a) și b1) surprind intensitatea motivului de căutare a succesului.

ITEMUL 20

Aveți posibilitatea să îndepliniți cu instituția pe care o conduceți una din următoarele misiuni:

să cuceriți, în mod independent, un obiectiv foarte important, extrem de bine păzit.

Să participați cu o altă instituție la o acțiune clasică succesul fiind nesigur

Să asigurați un obiectiv în interiorul apărării noastre

Încercuiți varianta care vă convine.

Itemul surprinde, ca și cel anterior, motivul de evitare a succesului. Variantele 1 și 3 scot în relief un comportament orientat spre evitarea eșecului soluția fiind ori prea ușoară (varianta 3) ori prea grea (varianta 1 – “cine nu ar fi pierdut într-o situație așa de grea”).

Varianta 2 este aleasă de conducătorii orientați spre obținerea succesului.

Variabila nevoia de certitudine.

ITEMUL 5

Când elaborați o hotărâre folosiți informațiile culese de la?

sursele prevăzute în regulament

subalternii direcți

subalternii de la alte niveluri

orice sursă de informare

Variantele a) și b) evidențiază o bună colaborare cu subalternii încredere reciprocă, conlucrare. Informațiile primite de la subalternii direcți fiindu-le suficiente pentru luarea deciziei. Ultimele două variante vizează neîncrederea în subalternii direcți, feed-back-ul decizional nu se realizează. Subiecții ce adoptă aceste variante nu sunt niciodată satisfăcuți de nivelul informațiilor, nu au certitudine. Acestea sunt persoane înalt autoritare, intolerante la ambiguitate, au puțină experiență referitoare la situații noi sau incerte și manifestă niveluri mai scăzute de complexitate a capacității de integrare în situații incerte.

ITEMUL 23

Când luați o hotărâre considerați că trebuie să strângeți toate informațiile necesare elaborării ei?

DA

NU

Itemul oferă in răspuns dihotomic precodificat. Necesitatea infrmației în procesul decizional apare evidentă întrucât fără aport informațional nu putem lua nici o decizie. Valoarea decizională a unei informații se calculează ca produsul dintre necesitatea informației și valoarea ei logică. Valoarea informației este dată de măsura în care ea contribuie la realizarea unui deziderat. Având un volum suficient de informații completitudinea cunoștințelor este pe măsură certitudinea rezultatelor este asigurată. Varianta DA a acestui item confirmă necesitatea completitudinii informației în luarea unei decizi. Deciziile luate fără o documentare informațională prealabilă corespund unei situații de incertitudine deci validează varianta b) a acestui item. Întrebarea are de asemenea rolul de a verifica itemul 5.

Variabila factorul timp.

Este o metodă de a măsura indirect certitudinea (probabilitatea subiectivă) în sarcini de abilitate. Într-o sarcină în care evoluția procesului este controlată de șansă nu de abilitate timpul de decizie crește odată cu apropierea probabilității de câștig – eșec de nivelul 0,50 – 0,50. Lungimea timpului de latență măsoară dificultatea pe care o resimte decidentul în a lua o hotărâre.

Latența este mai mare pe măsură ce probabilitatea de succes se aproprie de 0,50, dacă subiectul poate să accepte sau nu o strategie, dar atunci când el este obligat să intre în joc și poate să aleagă doar momentul acțiunii timpul de latență va crește progresiv cu scăderea probabilității de succes.

ITEMUL 6

Când trebuie să luați o hotărâre vă simțiți presat de timp?

DA

NU

Folosirea corespunzătoare a timpului implică prezența unor trăsături psihice ca: memorie, spirit de observație și receptivitate, capacitatea de a stabili priorități, pricepere de a întreține și cultiva relații armonioase, capacitate de efort. Varianta a) a itemului descrie tipul de comportament aflat în permanentă criză de timp dominat de sentimentul grabei și urgenței. În această situație și acortul informațional este redus, subiectul alegând varianta cea mai bună în condițiile date. Este tipul orientat spre maximul de eficiență folosind minimul de timp. Varianta b) este specifică tipului de comportament care cântărește permanent informațiile primite, care este înclinat să adopte o decizie optimă indiferent de timpul care-l are la dispoziție.

ITEMUL 7

Când luați o hotărâre sunteți preocupat ca cel mai mult timp să rămână la dispoziție subordonaților pentru execuție?

DA

NU

Itemul de tip filtru, verifică întrebarea numărul6. El demonstrează dacă variantele alese la acești doi itemi sunt în concordanță.

Variabila relații cu subordonații este verificată de următorii iremi.

ITEMUL 8

Care este importanța pe care o dați activității de raportare a “datelor, concluziilor și propunerilor” pe timpul luării hotărârii?

nici o importanță

puțină importanță

suficient de importantă

importantă

foarte importantă

Activitatea de raportare a “datelor concluziilor și propunerilor” reprezintă o parte a procesului de pregătire în vederea luării hotărârii. Aici subordonații raportează ce posibilități au serviciile pe care le conduc pentru a îndeplini misiunea primită.implicarea subordonaților prin datele prezentate în procesul de luare a deciziei va fi determinată de tipul deciziei luate și de natura ei. Astfel, în cazul deciziei strategice, chiar și un conducător care promovează în stil de conducere autoritar va discuta cu subalternii alternativele problemei respective. Variabilele a) și b) ale itemulu sunt caracteristice tipului de conducător care face totul singur gradul de participare al locțiitorilor săi fiind foarte redus. Varianta c) arată că datele prezentate de subordonați sunt folosite doar pentru a se putea lămuri cu privire la aspectele neclare. O astfel de discuție are un grad limitat de participare la luarea deciziei.

Varianta d) reprezintă situația în care managerul care ia o decizie discută cu subalternii soluțiile cele mai adecvate de implementare a ei. Subalternii își pot spune opiniile cu privire la o serie de aspecte ce pot fi importante sau relevante pentru ei. Implică un grad mai ridicat de participare.

Varianta e) arată un grad ridicat de participare a subordonaților, prin concluziile lor, la luarea deciziilor. Decidentul ar putea avea în vedere modificarea deciziei finale sau o alternativă a acesteia. Ultimele două variante sunt alese în general de subiecții care nu doresc “să dea greș” în hotărârile pe care le iau.

ITEMUL 9

Sprijiniți subordonații pentru perfecționarea profesională?

DA

NU

Uneori

Un subordonat bine pregătit va presta o muncă de calitate. Perfecționarea înseamnă contactul cu noul, o creștere a eficienței activității.

Varianta Da a itemului vizează o continuă perfecționare a procesului cognitiv al subordonaților. Tipul de decident ce se bazează pe informațiile primite de la subalterni alege această variantă.

Varianta b) și c) vizează reticiența, rezervă față de perfecționare. Tipul de decident ce alege aceste variante arată că deține relații utile cu subalternii numai în proporția în care acestea îl ajută în afirmarea sa.

ITEMUL 10

Sunteți preocupați să asigurați o îmbinare a muncii stafului pe care îl conduceți cu munca individuală de conducere pe cere o desfășurați?

DA – cum se manifestî ea?

Nu – de ce nu colaborați cu staful?

Acest item este o întrebare filtru pentru itemii 8 și 9. Este o întrebare cu răspuns dihotomic precodificat.

În varianta a) subiectul trebuie să neutralizeze un anumit mod de cooperare cu staful. Această variantă este caracteristică tipului de conducător ce cooperează cu subordonații, ascultă propunerile lor, dorește să nu greșească în hotărârea pe care o ia.

Varianta b) trebuie să arate neîncrederea în subalternii direcți, o pregătire defectuoasă a acestora, inoportinstituția colaborării în anumite situații. Este varianta tipului ce nu are încredere în subordonați, ce dorește să facă totul singur, succesul depinde numai de el.

ITEMUL 11

Sancționați subordonații care greșesc?

DA- la câte abateri 1- la o abatere

2- la trei abateri

3- la peste trei abateri

Nu – indiferent de numărul de greșeli.

În situația variantei (a.1) avem în vedere un conducător autoritar când activitatea desfășurată de instituția respectivă depinde numai de puterea acestuia. Este genul de manager ce nu dă o a doua șansă subordonaților.

Variantele (a.2) și (a.3) arată un tip de conducător cu stil de muncă democratic, îngăduitor ce dorește bine, lin, fără perturbări ce pot duce la eșec.

Varianta b) caracterizează în conducător dezinteresat sau cu frică de reacția subordonaților.

ITEMUL 12

Utilizați metoda delegării ca mijloc de promovare a colaboratorilor?

Marcați pe scala de mai jos gradul în care o faceți.

deloc 0 1 2 3 4 foarte mult

Gradul în care un conducător practică această metodă are consecințe importante cu privire la folosirea optimă a resurselor umane și materiale, contribuind atât la crearea unui climat motivațional pozitiv, cât și la facilitatea sarcinilor specifice funcției de conducere.

În variantele 0 și 1 ale itemului asistăm la un tip de conducător care nu acordă subordonaților răspunderea pentru rezolvarea unei sarcini. Părerea colaboratorilor este folosită doar pentru consolidarea propriei sale poziții.

Varianta 2) corespunde tipurilor orientate în ambele sensuri.

Gradele 3 și 4 de pe scală vor fi alese de comandanții la care colaborarea cu subordonații este reflectată în eficiența activității desfășurate. La managerul de acest tip, cantitatea deciziilor nu este importantă, ci calitatea lor, gradul în care ele oferă securitate în obținerea scopului.

ITEMUL 24

Vă preocupă ridicarea nivelului de cunoștințe de specialitate și de cultură generală?

Da

NU

Răspunsul întrebării este dihotomic precodificat. Preocuparea pentru ridicarea nivelului de cunoștințe presupune menținerea unui permanent contact cu noul dintr-un domeniu de activitate. Verifică și variabila care arată ce poziție socială ocupă subiectul.

ITEMUL 21

Însemnați pe scala de mai jos nivelul de satisfacție pe care vi-l conferă activitatea ce o desfășurați.

financiar

prestigiu

status social

Satisfacția reprezintă o condiție necesară pentru o performanță înaltă. Un nivel scăzut de satisfacție constituie un factor de intervenție negativă asupra performanței. În același timp nu întotdeauna un nivel ridicat de satisfacție reprezintă un factor motivator pentru o performanță înaltă.

Alegând variantele a) și b) la un nivel înalt (5) subiectul se înscrie în comportamentul orientat spre succes în special de ordin financiar.

Varianta c) caracterizează pe subiectul care obține satisfacție prin ocuparea unei înalte poziții sociale. Teama de pierde această poziție duce la insatisfacție.

ITEMUL 22

Treceți primul peste o apă înghețată, peste care ați hotărât să se treacă?

DA

NU

Itemul verifică variabila – evitarea eșecului.

Întrebarea are răspuns dihotomic precodificat. Subiectul poate să treacă primul nu pentru că este curajos ci exact invers, de exemplu, pentru că știindu-se fricos se teme să nu fie descoperit în situații de grup. El se poate teme mai tare de “ce va zice lumea” decât de trecerea gheții și pentru că nu vrea să riște trece primul. Pe de altă parte subiectul se poate teme atât de mult să treacă gheața încât să nu aibă încredere în controlul efectuat de către altul, care în plus poate slăbi rezistența substratului; în consecință deoarece este mai nesigur să treci peste gheața fisurată, este mai puțin riscant să “treci primul” și alege varianta a).

Itemii care identifică pe subiect se dispun la sfârșitul chestionarului și urmăresc:

dacă subiectul a mai deținut sau nu funcții de conducere.

ITEMUL 29

Până acum ați lucrat pe linie de conducere?

DA

NU

– pregătirea profesională a celui ce completează chestionarul.

ITEMUL 27

Pregătirea dumneavoastră profesională concordă cu activitatea pe care o desfășurați?

– ce rang are instituția (subinstituția) pe care subiectul o conduce?

ITEMUL 28

Menționați vă rog ce rang de instituție (subinstituție) conduceți.

2. Testul Rosenzweig (anexa 2 ) l-am folosit pentru a obține unele date referitoare la reacțiile subiectului la anumite stări conflictuale și frustrante. Acesta constă din imagini reprezentând accidente, evenimente păgubitoare, încurcături, conflicte. În imagine sunt reprezentate și două persoane ce dialoghează, se dă înscris fraza pronunțată de una din persoane și se lasă șoc liber pentru răspunsul celei de a doua. Sarcina subiectului constă în a înscrie în respectivul spațiu replice celei de a doua persoane, așa cum ar fi dat-o el însuși. Răspunsurile pot releva trei tipuri de oameni:

– unii care își îndreaptă agresiunea către afară, sunt foarte energici în a învinovăți pe alții sau pun accidentul (neobținerea rezultatului dorit) pe seama unui ghinion;

– alții sunt dispuși să se mustre pe sine, să se autoînvinovățească, să se condamne;

– în a treia categorie se situează persoanele care manifestă o oarecare indiferență sau resemnare: nu acuză, nu se plâng, nu se consideră cu nimic vinovați.

3. Testul de capacitate de organizare C.O.92 (anexa ).

Subiecții supuși acestui test trebuie să îndeplinească anumite însărcinări.

Să duci un pantalon la croitor (0,5 kg.);

Să aduci de Ionescu o mașină de tocat carne (1,5 kg.);

Să duci o carte la bibliotecă;

Să duci la ceasornicar un ceas de perete pentru reparat (2 kg.);

Să plătești taxele pentru radio între orele 10 – 12;

Să aduci un tort de la cofetărie (ora 12, 1,5 kg.);

Să cumperi cafea (1 kg.);

Să iei copilul de la școală (ora 13);

Să cumperi pâine (1 kg.);

Să cumperi unt (0,5 kg.).

Toate acestea trebuie făcute ținând cont de faptul că:

plecarea de acasă este la ora 9 dimineața;

întoarcerea acasă este la ora 13.45 fix;

toate magazinele închid la orele 12.30;

toate drumurile le vei face pe jos.

Răspunsurile sunt date pe aceeași pagină cu graficul de executare a deplasărilor.

Testul se interpretează ținând cont de anumite considerente:

subiectul să respecte anumite condiții logice de parcurs;

încărcarea medie să fie de 1,5 kg.;

lungimea medie parcură.

Dacă aceste condiții sunt îndeplinite se va ajunge la un nivel optim ce reliefează un nivel de capacitate de organizare.

Ordinea optimă de parcurs, conform grilei este: casierie – ceasornicărie – croitor – bibliotecă – magazin alimentar (pentru a cumpăra pâine) – magazin alimentar (pentru a cumpăra cafea) – magazin alimentar (pentru a cumpăra unt) – cofetărie – Ionescu – școală.

Analiza răspunsurilor subiecților se va face prin atribuirea de cote raportate la poziția de parcurs pe traseu în funcție de optimul după grilă. Aceste cote au fost elaborate în funcție de lucrul mecanic realizat de subiect.

4. Determinarea expresiei cantitative a nivelului de auto apreciere prin procedeul coeficientului de corelație.

Procedeul permite surprinderea măsurii în care o calitate este prezentă în structura personalității clientului.

Se dă următoarea listă de adjective referitoare la personalitate:

1. timid; 23. iritabil; 45. prudent.

2. încrezător; 24. curios;

3. dependent; 25. nervos;

4. stabil emoțional; 26. distrat;

5. autocritic; 27. calculat;

6. cinstit; 28. nestăpânit;

7. modest; 29. înțelegător;

8. sociabil; 30. ambițios;

9. econom; 31. orgolios;

10. clarvăzător; 32. sigur de sine;

11. cu spirit de inițiativă; 33. cordial;

12. harnic; 34. invidios;

13. hotărât; 35. altruist;

14. încrezut; 36. cu frică de răspundere;

15. liniștit; 37. dârz;

16. agresiv; 38. competent profesional;

17. calm; 39. cult;

18. capricios; 40. punctual;

19. grăbit; 41. nesincer;

20. pesimist; 42. grosolan;

21. distant; 43. dispus la risc;

22. nepăsător; 44. nehotărât;

Subiectul trebuie să aranjeze cuvintele date în două liste astfel:

în lista nr.1, să pună pe primul, loc acea trăsătură de personalitate pe care dorește să o aibă cel mai mult; pe locul doi; acea trăsătură de personalitate pe care de asemenea dorește mult dar într-o mai mică măsură decât pe prima ș. a. m. d., pe ultimul loc punând acea trăsătură de personalitate care I se pare cel mai puțin de dorit sau pe care o respinge;

în lista nr.2, pe primul loc să pună acea trăsătură proprie lui în cea mai mare măsură, cea care îl caracterizează cel mai mult; pe locul doi acea trăsătură care îl caracterizează ceva mai puțin decât prima, ș.a.m.d., pe ultimul loc acea trăsătură care îl caracterizează în cea mai mică măsură sau deloc.

Ambele liste conțin absolut aceleași cuvinte dar ierarhizate diferit. Lista nr.1 cuprinde un anumit ideal de personalitate, lista nr.2 modelul în care se autoapreciază subiectul la momentul actual.

Rezultatele se trec în tabelul de mai jos.

Expresia cantitativă de autoapreciere se obține aplicând formula:

unde:

r = coeficientul de corelație (expresia cantitativă a nivelului de autoapreciere);

n = numărul de cuvinte din fiecare listă;

Interpretarea valorii coeficientului de corelație este următoarea:

dacă r este apropiat de +1, subiectul se supraapreciază;

dacă r este apropiat de –1, subiectul se subapreciază;

dacă –0,5 r +0,5, subiectul se autoapreciază normal.

5. Chestionarul de valoare a stilului de conducere și motivare a subordonaților (anexa )

Fiecare membru al grupului completează chestionarul acordând o notă fiecărei propoziții, notă ce variază de la 1 (corespunzătoare răspunsului “nu prea”) la 10 (“foarte mult”).

Pentru persoanele investite cu autoritate răspunsurile reprezintă propria concepție asupra stilului de conducere, foarte probabil tocmai stilul de conducere practicat; pentru ceilalți răspunsurile indică percepția și imaginea proprie pe care și-au format-o asupra stilului de conducere și, deci, foarte probabil, tocmai stilul de conducere pe care îl vor practica.

În final se face suma notelor acordate și aceasta se raportează la următorul etalon:

6. Tot pentru verificarea ipotezei cercetării am folosit chestionarul Woodworth (anexa )

Chestionarul multifazic Woodworth cuprinde 76 de itemi. El solicită răspunsuri forțate vizând și aspecte ale personalității (e motivitate simplă, obsesiuni, tendințe schizoide, tendințe depresive, ipohondrice, tendințe impulsive și epileptoide, tendințe instabile, tendințe antisociale). Cei 76 de itemi sunt grupați pe 8 categorii. Prima categorie descrie gradul de emotivitate a subiectului, a doua gradul de psihastenie obsesivă, elemente de impulsivitate, paranoia și tendințe antisociale. Încadrarea subiecților în una din categoriile amintite se face în funcție de valoarea cotei dobândite în urma interpretării chestionarului.

Analiza rezultatelor

Ipoteza lucrării de față este aceea că: în cazul deciziilor luate în condiții de risc, persoanele sunt orientate spre obținerea succesului sau spre evitarea eșecului. Ambele direcții însă sunt elemente ale motivației de realizare.

Între timpul de orientare și decizia luată de un conducător există o corelație directă. Timpul orientat spre obținerea succesului tinde să genereze un stil autoritar de conducere, adoptă strategia satisfăcătorului. Subiectul orientat spre evitarea eșecului adoptă decizii de tipul optimalității tendențiale și tinde să genereze un stil de conducere mai apropiat de oameni.

Materialul metodologic pe care l-am folosit la verificarea ipotezei a fost:

ancheta pe bază de chestionar. Chestionarul a cuprins un număr de 29 itemi cu ajutorul cărora am verificat 5 variabile. L-am elaborat personal.

testul Rosenzweig

testul de capacitate de organizare

testul determinării, expresiei cantitative a nivelului de autoapreciere

chestionarul de evaluare a stilului de conducere

chestionarul Woodworth.

Probele le-am aplicat personal. Unde itemii au cerut lămuriri suplimentare, acestea au fost aduse pe loc subiecților. Subiecții investigați au fost în număr de 36 și reprezintă comandanți de instituții tactice (subinstituții) ce urmează în Sibiu un curs de perfecționare. Ei provin din toate regiunile țării. În momentul când le-au fost prezentate probele se aflau împreună de 3 luni. Toți sunt de naționalitate română iar la cursurile de perfecționare au venit din dorința de a ridicare a nivelului cunoștințelor de specialitate.

Populația totală aflată în subordinea lor depășește numărul de 9000 de oameni.

Din totalul celor 36 de subiecți 12 au studii superioare civile din care:

– 3 of. sunt ingineri

– 4 of. au absolvit facultatea de matematică

– 4 of. au absolvit facultatea de drept

– 1 of. a absolvit facultatea de fizică

Ceilalți sunt numai absolvenți ai școlii militare de ofițeri activi de artilerie.

Din ansamblul persoanelor investigate procentajul este următorul:

– 8,33 % sunt ingineri

– 11,11 % sunt matematicieni

– 11,11 % sunt juriști

– 2,77 % sunt fizicieni

– 66,66 % sunt absolvenți ai școlii militare

În același timp toți sunt ofițeri activi.

Vârsta se încadrează între limitele 31 – 42 de ani.

Vârsta medie este de 39 de ani. Toți sunt de sex masculin.

Toți subiecții, în funcțiile pe care le dețin, au în subordine un stat major format din cel puțin patru persoane. Instituțiile pe care le conducere sunt independente (trei) sau intră în subordinea unor mari instituții.

Metoda de analiză a datelor recoltate de la subiecți a fost cea a studiului de caz.

Rezultatele obținute au fost următoarele:

SUBIECTUL NR.1.

G.M. de sex masculin are 42 de ani; managerul unui divizion de artilerie la o instituție militară din Bacău. A fost numit pe această funcție în anul 1966. De atunci a fost notat cu calificative maxime de către superiorii săi.

Pregătirea lui G.M. – este absolvent al facultății de matematică.

Instituția are o conducere de peste 300 de oameni. Nu este la prima confruntare cu o funcție de conducere. A trecut prin toate funcțiile de conducere începând cu cea de manager de pluton (itemul 29). Funcția îi oferă satisfacții de ordin financiar (itemul 21) și tot din motive financiare a acceptat și această funcție (itemul 17).

Decizia, pentru G.M. trebuie luată în urma informațiilor primite numai din sursele strict necesare (subalternii direcți – vezi itemul 5). Activității de raportare a “datelor concluziilor și propunerilor”, subiectul îi acordă “puțină importanță” (itemul 8).Preferă să ia în considerare propunerile doar pentru a-și întări ideile formate deja în privința hotărârii ce trebuie luată (aspect rezultat din corelarea chestionarului de evaluare a stilului de conducere cu chestionarul Woodworth și chestionarul elaborat). Verifică întotdeauna modul de implementare a hotărârii la nivelul instituției (itemul 4) și se convinge de faptul că personalul pe care îl conduce deține toate informațiile, capacitatea și resursele necesare pentru a îndeplini ceea ce i se cere (itemul 23 din chestionarul de evaluare a stilului de conducere).

G.M. este caracterizat de un sistem cognitiv deschis, tipul de decizie adoptat este al strategiei satisfăcătorului (aspect rezultat din chestionarul Woodworth și chestionarul elaborat).

Își apreciază ca obiective deciziile luate, prezintă siguranță de sine (vezi itemii 13, 14, 16) și sancționează subordonații la prima abatere (itemul 11). Încearcă să acopere personal cât mai multe activități, lucru

ce-l ține foarte multe ore departe de familie (itemul 26). Este preocupat de nou, de perfecționarea pregătirii (itemul 24) lucru pe care îl cere și subordonaților (itemul 9). Nu este adeptul relațiilor deschise cu subordonații, staful îl folosește doar pentru a pune în aplicare hotărârile sale (itemul 10).

Sunt confirmate elemente de emotivitate (95) și tendințe de impulsivitate (cota 132) cu ajutorul chestionarului Woodworth și la testului Rosenzweig. Testul C.O. 92 pune în evidență o bună capacitate de organizare.

SUBIECTUL 2.

M.V. de 40 de ani sex masculin, este managerul unei subinstituții independente situate la câțiva kilometri de Craiova. Deține funcția de 4 ani și are în subordine peste 80 de oameni. Colaborează îndeaproape pentru luarea hotărârilor cu trei persoane (componența statului său major) itemul 28 și 29.

În situația în care o hotărâre pe care M.V. a luat-o se aplică defectuos sau nu corespunde realității, o corectează sau chiar o abandonează. Hotărârea luată îi provoacă stări de neliniște, îndoieli până când activitatea nu este încheiată (itemul 16 și 19). Atrage colaboratorii în luarea deciziilor, mai ales care îi afectează, și le comunică responsabilitățile pe care le are față de ei și față de instituție (cota 10 la chestionarul de evaluare a stilului de conducere).

Testul Rosenzweig și chestionarul Woodworth pun în evidență elemente de emotivitate (cota 100) și tendințe de impulsivitate. Subiectul M.V. este caracterizat conform itemilor 13 și 15, printr-un grad crescut de anxietate și stres. Face parte din categoria decidenților ce se tem de o eventuală demitere din funcția pe care o dețin. Subiecții de acest tip sunt obișnuiți cu funcția pe care o au, iar lipsa ei ar putea duce la un dezechilibru profund la nivelul structurii lor interne.

Starea de frustrare, de irascibilitate ce îl caracterizează este generată de monotonia și rutina activității zilnice și nu de incompetență cognitivă.

Capacitatea de organizare este scăzută, evidențiată la cota la testul C.O. 92 (căile pe care le parcurge nu respectă un traseu logic iar încărcătura medie permanentă este de 3 km. față de cea optimă de 1,5 km.).

Acceptă situația de risc (itemul 22) dar preferă să-și ia toate măsurile de siguranță pentru îndeplinirea sarcinii (solicită foarte multe informații – itemul 5 – ia în considerare toate propunerile subordonaților – itemul 8).

SUBIECTUL 3.

T.O. de sex masculin 39 de ani, este absolvent al facultății de drept. Face parte din staful al unei instituții, instituție care a fost înființată în anul 1992. Managerul instituției fiind foarte des plecat în misiuni, a îndeplinit funcția de manager aproximativ un an de zile, timp în care rezultatele obținute de instituție au fost foarte bune (itemul 29). Este încrezător în sine, apreciindu-și competența profesională la cote înalte (itemul 3). Subiectul se supraapreciază (valoarea coeficientului de corelație din testul determinării nivelului de autoapreciere este de + 0,9).

T.O. se caracterizează prin ambiție, dârzenie, siguranță, este conștient de capacitatea sa cognitivă, iar în cazul unui eșec la luarea unei decizii se acuză pe sine (itemul 15). Nu ia în considerare propunerile subalternilor (alege varianta a) a itemului 9). Preferă să ia decizii care să-i aducă un succes sigur pe baza unui plan pe care îl întocmește singur (itemul 20)

Nu este dominat de resentimentul grabei și urgenței și nu este vulnerabil la agenții stresanți (reiese din chestionarul Woodworth). În unele situații este tolerant și îngăduitor la problemele personale ale subordonaților, dar sancționează drastic abaterile (itemul 11 varianta a.1.).

T.O. se cotează ca un manager ce efectuează o activitate “foarte eficientă” (itemul 2 varianta d). Din testul de autoapreciere și chestionarul de evaluare a stilului de conducere reiese că are o poziție autoritară (itemul 19), colaborează cu subiecții din staful doar în problemele stric formale (itemul 10). Chestionarul Woodworth și testul Rosenzweig relevă tendințe depresive și o instabilitate psihică (cota 110). Deși aceste ultime două tendințe vin în contradicție cu tendințele anterioare, subiectul se poate încadra în tipul de comportament orientat spre obținerea succesului. Caracteristicile oscilante ale personalității subiectului de față, sunt întâlnite la persoane “demonstrative”, care se adaptează foarte ușor la un anumit mediu.

La testul C.O. 92 cota fiind optimă putem caracteriza tipul cu o capacitate organizatorică și de conducere foarte bună. Acest lucru se poate vedea și din faptul că deși a îndeplinit prin cumul funcția de conducere, rezultatele au fost foarte bune.

SUBIECTUL NR. 4.

F.M. sex masculin de 38 de ani. Nu are studii superioare civile. Este managerul unei instituții din anul 1992. A îndeplinit funcții de conducere timp de 4 ani înainte de 1989. Este din Brăila și tot aici își desfășoară activitatea (itemul 29). Instituția pe care o conduce are peste 70 de persoane din care 4 inginer și 7 subingineri.

Adoptă decizii în marea lor majoritate de tip rutinier (la itemul 25 alege varianta a). Este un conducător de tip democratic care colaborează cu subordonații (itemul 5 varianta c).

F.M. conturează un tip comportamental echilibrat cu tendințe permanente spre realizare profesională. Cota de la testul C.O.92 și rezultatele de la testul de evaluare a stilului de conducere relevă o bună capacitate de organizare sistematizare și o planificare bună a întregii activități. Se încadrează în tipul de comportament de evitare a eșecului. Testul Woodworth relevă tendințe obsesive și ipohondrice (cota 148) și unele tendințe de emotivitate (cota 100)

Anexa

CHESTIONAR

Aveți în fața dumneavoastră un chestionar. Sunteți rugați să vă exprimați propriile opinii în legătură cu afirmațiile ce se fac.

1. După ce ați luat o decizie vă interesează rezultatele ei, interveniți pentru corectarea sau chiar abandonarea ei atunci când este cazul?

Menționați când și în ce situație.

Considerați că munca dumneavoastră este apreciată de către colectiv ca:

ineficientă;

puțin eficientă;

eficientă;

foarte eficientă.

Activitatea de conducere implică multe solicitări. Reușiți să răspundeți la toate?

Deloc;

Suficient;

Mult;

Foarte mult.

Verificați modul de implementare a hotărârii la nivelul instituției?

niciodată;

rareori;

uneori da, uneori nu;

de cele mai multe ori;

întotdeauna.

Când elaborați o hotărâre, folosiți informațiile culese de la:

Sursele prevăzute în regulament;

Subalternii direcți;

Subalternii de la alte nivele;

orice sursă de informație.

Când trebuie să luați o hotărâre vă simțiți presați de timp?

DA;

NU.

Când luați o hotărâre sunteți preocupat ca cel mai mult timp să rămână subordonaților pentru execuție?

DA;

NU.

Care este importanța pe care o dați activității de raportare a “datelor, concluziilor și propunerilor” pe timpul elaborării deciziei?

nici o importanță;

puțin importantă;

suficient de importantă;

importantă;

foarte importantă.

Sprijiniți subordonații pentru perfecționarea profesională?

DA;

NU;

Uneori.

Sunteți preocupați să asigurați o îmbinare a muncii stafului pe care îl conduceți cu munca individuală de conducere pa care o desfășurați?

DA – Cum se manifestă ea?

NU – De ce nu colaborați cu staful?

11. Sancționați subalternii care greșesc?

DA – La câte abateri: 1. la o abatere;

la trei abateri;

la peste trei abateri.

NU – Indiferent de numărul de greșeli.

Utilizați metoda delegării ca mijloc de promovare a subordonaților?

Marcați pe scara de mai jos gradul în care o faceți.

Deloc 0 1 2 3 4 Foarte mult

O decizie luată prost de un for de conducere îi periclitează acestuia poziția socială?

DA;

NU.

Vă stimulează competiția?

DA;

NU.

Vă atribuiți în exclusivitate efectele negative ale unui decizii?

DA;

NU.

O decizie a dumneavoastră este considerată inadecvată. Acest lucru vă dă un sentiment de insecuritate?

DA;

NU:

Care sunt motivele pentru care ați acceptat funcția de conducere?

Am fost numit;

Retribuție bună;

Respect din partea celorlalți;

Statut social;

Recunoașterea valorii proprii.

Dacă ați fi promovat ați putea face față cu aceeași eficiență funcției?

DA;

NU.

Atunci când luați o hotărâre sunteți sigur de reușită sau aveți îndoieli, stări de neliniște pe care nu le puteți îndepărta până când activitatea nu este încheiată?

Sigur de reușită;

Am îndoieli: 1. Foarte rar;

uneori da uneori nu;

mai mereu;

întotdeauna.

20. Aveți posibilitatea să îndepliniți cu instituția pe care o conduceți una din următoarele misiuni:

1. Să realizați independent, un obiectiv foarte important, zit;

Să participați cu o altă instituție la o acțiune clasică;

Să asigurați un obiectiv în interiorul apărări noastre.

Încercuiți varianta care vă convine.

Însemnați pe scara de mai jos nivelul de satisfacție pe care vi-l oferă activitatea ce o desfășurați:

financiar

prestigiu

statut social

recunoașterea valorii proprii

22. Treceți primul peste o apă înghețată peste care ați ordonat să se treacă?

DA;

NU.

Când luați o hotărâre considerați că trebuie să strângeți toate informațiile necesare elaborării ei?

DA;

NU.

Vă preocupă ridicarea nivelului de cunoștințe de specialitate și cultură generală?

DA;

NU.

Când adoptați o decizie folosiți modelul “lecției învățate de acasă”?

DA;

NU;

Depinde.

Munca dumneavoastră vă ține mult timp departe de familie?

DA – Cât timp?

NU.

Pregătirea dumneavoastră profesională concordă cu activitatea pe care o desfășurați?

Menționați, vă rog, ce instituție (subinstituție) conduceți.

Până acum ați lucrat pe linie de conducere?

CAPITOLUL III

CONCLUZIE

Din cei 36 de subiecți testați 34% I-am putut încadra în tipul de comportament de evitare a eșecului, 44% în tipul de comportament orientat spre obținerea succesului, iar 22% prezintă caracteristici comune ambelor forme de comportament.

Aș dori să menționez totuși, că atât subiecții orientați spre obținerea succesului cât și cei cu comportament de evitare a eșecului, prezintă o puternică motivație de realizare. De fapt comportamentul de risc este dependent și de forța relativă a dorinței de succes și a fricii de eșec, adică de nivelul motivației de realizare. Situația de risc activează prin dimensiunile sale ambele motive.

Procentul destul de mare (22%) arată totuși și un altfel de subiect cu un comportament intermediar între cele două tipuri. Acestea ar putea fi persoane moderate, apărute ca un rezultat al influenței factorilor sociali ce acționează asupra indivizilor. În urma influenței a următorilor agenți stresanți, organismul uman, își creează un mecanism de apărare manifestat prin comportamentul individului în acel moment. Acești factori externi influențează comportamentul indivizilor, deci și decizia lor. Acești factori, în domeniul militar, sunt nu numai de natură fizică, chimică și psihologică ci sunt reprezentați și de anumite norme birocratice pe care individul este obligat să le accepte și utilizeze. Recurgerea la norme duce la absorbția incertitudinii. În loc de a analiza problema în cauză, delegăm decizia unui set de norme a căror aplicare duce neproblematic la identificarea soluției.

Normele oferă soluții standardizate atât problemelor cât și tipurilor de soluții corespunzătoare acestora.

Subiecții analizați lucrează în domeniul militar, instituție fundamentată pe norme, profund birocratică. Birocratul are un comportament decizional care se desfășoară într-o certitudine adesea completă, deși el rezolvă probleme care se supun unui grad ridicat de incertitudine.

În situația analizată în lucrare puțini dintre subiecți prezintă un comportament de evitare a eșecului. La acest tip de comportament caracteristica deciziei este aviditatea spre informații, spre cunoaștere, spre completitudinea cunoștințelor, motiv pentru care tipul de decizie pe care îl adoptă este cel al optimalității tendențiale.

Memoria are un rol important asupra procesului de decizie în condiții de incertitudine. O decizie certă conform modelului analitic se sprijină pe presupoziția unei memorii perfecte, întrucât informațiile relevante pentru o decizie sunt acumulate în timp; pentru ca omul să fie perfect rațional, memoria trebuie să-I ofere cu promptitudine toate cunoștințele stocate în trecut, relevante pentru decizia actuală. Omul își amintește în mod special deciziile pe care le-a luat și evaluările care au stat la baza acestora, nu informațiile ce au dus la elaborarea lor.

Sentimentul de securitate – insecuritate pare a avea o poziție centrală în luarea deciziei în condiții de risc. Pentru individul care își simte existența în securitate, în sensul existențial primar, relaționarea cu lumea este potențial gratificată; persoana cu insecuritate ontologică este preocupată să se conserve nu să se satisfacă, circumstanțele obișnuite ale vieții amenințând gradul său scăzut de securitate subiectivă.

Persoanele cu anxietate înaltă evită situațiile de dificultate medie deoarece acestea le confruntă în modul cel mai direct cu nivelul real al propriilor abilități, de care se tem că ar putea să fie dezamăgite. Acest tip de persoană este înclinat să aleagă altfel decât alții nu pentru că ar combina într-un alt mod informațiile ci pentru că probabilitățile sale apriorice de succes și utilitățile sale personale sunt altele. Toate acțiunile sale sunt, mai mult sau mai puțin conștient, orientate spre confirmarea existenței sale permanent subminate de sentimentul de insecuritate.

Tipurile de comportament analizate generează un anumit stil de conducere și din analiza subiecților se poate observa că stilul autoritar de conducere generează o decizie autoritară care este mai puțin consumatoare de timp, de multe ori mai eficientă. Autoritatea apare ca instrumentul alternativ de decizie în condiții de incertitudine și risc.

Conducerea democratică reprezintă o metodă alternativă caracterizată prin asumarea incertitudinii și încercarea de a o reduce sistematic prin mijloace cognitive.

Anexa

Extrase din testul Rosenzweig

Numele ……………

Vârsta ……………..

Profesia ……………

Pe fiecare din imagini găsiți două persoane care vorbesc. Vorbele spuse de una dintre ele sunt scrise. Imaginați-vă ceea ce ar răspunde cealaltă persoană care este în imagine și scrieți în căsuța liberă primul răspuns care vă ine în minte.

Lucrați cât de repede puteți.

Anexa

C. O. 92

Numele ………… Prenumele……….

Data examinării ………………………

ÎNSĂRCINĂRI PE CARE LE AI DE ÎNDEPLINIT

să duci un pantalon la croitor

să aduci de la Ionescu o mașină de tocat carne

să duci o carte la bibliotecă

să duci la ceasornic un ceas de perete pentru reparat

să plătești taxele pentru radio (numai între orele 10 -12)

să aduci un tort de la cofetărie (ora 12)

să cumperi cafea

să iei copilul de la școală (ora 12.30)

să cumperi pâine

să cumperi unt

Bagă de seamă:

pleacă de acasă la ora 9.00 dimineața

întoarcerea acasă este la ora 13.45 precis

toate magazinele se închid la ora 12.30

toate drumurile le vei face pe jos

Gândește-te în ce ordine ai putea face mai bine aceste treburi, examinând și planul de mai jos. Ordinea pe care vei îndeplini însărcinările o vei scrie pe liniile numerotate de dedesubtul figurii.

Anexa

CHESTIONAR WOODWORTH

(adoptat și etalonat de G. C. Bonțilă)

Numele …………

Vârsta ………….

Profesia ……….

(1) 1. Ți-e frică de întuneric? ………………………………… DA NU

(2) 2. Ți-e frică de furtună? …………………………………… DA NU

(2) 3. Ți-e frică de apă? …….………………………………… DA NU

(2) 4. Ți-e frică să treci printr-un tunel? ……………………… .DA NU

(2) 5. Ți-e frică să treci un pod peste apă? .…………………… DA NU

(2) 6. N-ai dorința de a sări atunci când te afli pe pod ? ..……. DA NU

(1) 7. Te consideri fricos ? ………………………………….… DA NU

(1,6) 8. Te sperii în mijlocul nopții ?.………………………. ..… .DA NU

(1,6) 9. Auzi noaptea zgomote care î-ți pricinuiesc frică? ..……… DA NU

(1)10.Ești totdeauna pornit pe ceartă ?…………………. ..… ..DA NU

(1)11.Visezi vreodată persoane care sunt moarte?……. ..……. DA NU

(1)12.Îți rozi câteodată unghiile așa de tare încât să te doară? DA NU

(1)13.Ți se întâmplă să te bâlbâi din pricina emoției ?… ..… …DA NU

(7)14.Poți dă stai multă vreme fără să spui nici un cuvânt?. …..DA NU

(7)15.Ai avut obiceiul de a mișca capul, gâtul, umerii?.. ..…… DA NU

(7)16.Îți place să schimbi des activitatea, ocupația ?…. ..……. DA NU

(7)17.Ți se face observație că ești distrat?………………….. …DA NU

(7)18.Îți place să stai multă vreme pe același loc?……. ..……. DA NU

(1,5)19.Plângi uneori din pricina piedicilor care ți se pun? ..…….. DA NU

(1,8)20.Când te doare ceva te plângi mai mult ca celelalte persoane ? DA NU

(1)21.Îți face rău să vezi sânge?…………………………. ..… DA NU

(5)22.Ai des dureri (de orice fel)?…….…………………. ..… DA NU

(5)23.Simți deseori că n-ai mai putea respira?…………. …..… DA NU

(5)24.De obicei, te simți bine, puternic și sănătos?……. ..……. DA NU

(2,5)25.Când te scoli dimineața te simți obosit ?……..…….… ….DA NU

(2,5)26.Te simți aproape totdeauna obosit?………………. ..… ….DA NU

(3,5)27.Te plictisești (ți se urăște) cea mai mare parte din timp?… DA NU

(5)28.Ai deseori dureri de cap?…………………………. ..… ..DA NU

(5)29.Sunt mâncăruri care îți fac rău ?…..……. …………… …DA NU

(5)30.Sunt mâncăruri care te scârbesc atât încât nu le poți mânca?

DA NU

(5,6)31.De obicei dormi bine?….………….………………. ..…… DA NU

(2)32.Știi totdeauna bine ceea ce vrei să faci?…………. ..……….. DA NU

(2)33.Îți este greu să te hotărăști atunci când vrei să faci ceva?… DA NU

(1)34.Ai superstiții?……………………….………………. ..… ..DA NU

(3,4,7)35.Ai vrut până acum să fugi vreodată de acasă?…. ..………… DA NU

(2,7)36.Te-ai simțit până acum înclinat, împins să fugi de acasă ?…. DA NU

(6)37.Ai fugit până acum de acasă?…….………………. ..… …..DA NU

(2)38.Ți-e frică uneori să traversezi (să treci) o stradă sau o pistă largă?………………………………………………………………. ..… .DA NU

(2)39.Ți-e frică să stai singur într-o cameră?..…………. ..……… DA NU

(1,2)40.Ți-e frică de foc?…………………….………………. ..… ….DA NU

(2)41.Ai avut până acum dorința să dai foc?..…………. ..……….. DA NU

(2)42.Obișnuiești să te uiți sub pat înainte de a te culca?.… ……..DA NU

(3,4)43.Îți place să stai de vorbă cu prietenii tăi?…..……. ..………. DA NU

(3,4)44.Îți place mai mult să stai singur decât cu ceilalți?. ..………… DA NU

(4)45.Te cheamă ceilalți prieteni să stai de vorbă ?..…. ..… ……..DA NU

(3,5)46.Te mânii repede?………………………..…………. ..… DA NU

(4)47.De obicei îți place să comanzi (să poruncești la locul de muncă)?………………………………………………………. ..… ..DA NU

(3)48.În general, ești fericit , mulțumit?………..…………. ..… …..DA NU

(3)49.Ai uneori credința că nu ești la fel cu ceilalți?….…. ..… …….DA NU

(3)50.Îți vine câteodată gândul că nimeni nu te înțelege pe tine?….. DA NU

(3)51.Îți închipui adesea că tu ai o altă viață ?..…………. ..………. DA NU

(3)52.Îți închipui că ai fost un copil adoptat și îți este greu să scapi de acest gând ?………………………………………………………. ..… ………………DA NU

(2)53.Ai gânduri de care nu poți să scapi?…….…………. ……….… DA NU

(3,5)54.Ești adesea întărâtat, plictisit și supărat de gândul că lucrurile din jurul tău nu sunt în realitate?…………………………………….……………………. DA NU

(4)55.Te plictisești repede?……………………..…………. ………… DA NU

(4,5)56.Ai avut uneori credința că ai săvârșit fapte vinovate ?.. ………….DA NU

(4)57.Crezi că familia te iubește așa cum iubești și pe ceilalți din familie?………………………………………………….…………. …….… DA NU

(4)58.Te gândești uneori că nimeni nu te iubește?..……. ..… …………DA NU

(4)59.Îți este greu să te obișnuiești pe locul tău de muncă?… ………..DA NU

(4)60.Îți este greu să trăiești în liniște, acasă la tine ?.…. …………….. DA NU

(4)61.Familia se poartă bine cu tine, corect, fără nedreptăți?. ……….DA NU

(4)62.Șefii tăi se poartă bine cu tine?…………..…………. ..…………..DA NU

(4)63.Te supără deseori gândul că cineva vrea să te urmărească?….. DA NU

(4)64.Ai uneori părerea că cineva vrea să îți facă rău?… ..… ………..DA NU

(6,4)65.Te superi când se arată împotrivirea la ceea ce vrei tu?………. DA NU

(6)66.Ți se întâmplă să spargi lucruri atunci când te mânii?.. ………….DA NU

(6)67.Te mânii uneori pentru pricini care n-au însemnătate?. ……….DA NU

(6)68.Ai leșinat vreodată?………………………………………………DA NU

(6)69.Leșini deseori?……………………………………………. ……..DA NU

(6)70.Simți uneori că vederea ți se tulbură?….……………………… DA NU

(8)71.Ți-ar plăcea o meserie unde s-ar ucide animale ?……………… DA NU

(8)72.Ai dorit până acum să faci rău cuiva ?…………………………… DA NU

(8)73.Superi (necăjești) în glumă pe ceilalți până îi faci să plângă? DA NU

(8)74.Simți câteodată plăcerea să faci rău unei persoane?… ………..DA NU

(8)75.Simți uneori o anumită plăcere să faci rău unui animal?………DA NU

(8)76.Ai avut până acum dorința să furi ?…….…………….………. DA NU

Anexa nr.

CHESTIONARUL DE EVALUARE A STILULUI

DE CONDUCERE

Marcați pe chestionarul de mai jos cu note de la 1 la 10 gradul în care considerați că puteți răspunde la fiecare întrebare. Citiți cu atenție și acordați nota fără o analiză prea amănunțită.

Mă conving de faptul că scopurile și obiectivele sectorului sau domeniului (compartimentului) pe care î-l conduc sunt communicate și înțelese de fiecare persoană aflată în subordinea mea.

Foarte mult 10 1 Nu prea

de obicei caut motivele pentru care o propunere sau idee este aplicabilă, înainte de a vedea de ce nu este aplicabilă.

Foarte mult 10 1 Nu prea

Ținând seama de faptul că majoritatea oamenilor manifestă oarecare reținere față de schimbări, antrenez toate persoanele afectate de o anumită transformare în fazele inițiale ale analizării acesteia.

Foarte mult 10 1 Nu prea

Stimulez abordările creatoare pentru rezolvarea problemelor.

Foarte mult 10 1 Nu prea

Recunoscând faptul că învățătura este accesibilă oricărei vârste, ofer tuturor ocazii de autoperfecționare și pregătire.

Foarte mult 10 1 Nu prea

Unul din principiile mele este să cunosc potențialul și interesele fiecărui subordonat al meu

Foarte mult 10 1 Nu prea

Stabilesc perspective mari pentru mine și pentru subordonații mei.

Foarte mult 10 1 Nu prea

Oricând am o idee sau propunere de prezentat superiorului meu, planific prezentarea foarte serios, pentru a fi sigur că sunt înțelese toate detaliile.

Foarte mult 10 1 Nu prea

Am un program de autoperfecționare și sunt la zi cu realizările.

Foarte mult 10 1 Nu prea

Scopurile și obiectivele mele și ale sectorului meu sunt stabilite și înțelese de mine și de șeful meu.

Foarte mult 10 1 Nu prea

Cunosc toate obiectivele majore ale fiecărui compartiment din subordinea mea.

Foarte mult 10 1 Nu prea

Cunosc scopul pentru care a fost creat și responsabilitățile fiecărui compartiment din subordinea mea.

Foarte mult 10 1 Nu prea

Îmi desfășor activitatea zilnică pe baza unui plan de priorități după care mă ghidez și pe care îl readaptez zilnic.

Foarte mult 10 1 Nu prea

Acord subordonaților mei responsabilități pentru a le oferi ocazia de afirmare și promovare și nu pentru a mă debarasa de o muncă sau de niște detalii nedorite.

Foarte mult 10 1 Nu prea

Fiind conștient de faptul că munca însăși poate fi un factor de motivare, încerc să le trasez subordonaților mei responsabilități crescânde.

Foarte mult 10 1 Nu prea

Stimulez discutarea diverselor puncte de vedere de specialitate, ascultând ceea ce au d0e spus ceilalți în cea mai mare parte a timpului.

Foarte mult 10 1 Nu prea

Îmi informez întotdeauna șeful cu privire la problemele de importanță esențială pentru eficiența conducerii.

Foarte mult 10 1 Nu prea

Mă asigur că orice dificultate întâmpinată este analizată foarte serios și din punct de vedere al elementelor care pot îmbunătăți sistemele, procesele sau procedeele existente, nu numai din punct de vedere al prevenirii reapariției ei.

Foarte mult 10 1 Nu prea

În procesul de comunicare, țin seama în general de ceea ce trebuie comunicat, cui trebuie comunicat și de metode și timpul de comunicare.

Foarte mult 10 1 Nu prea

Sistemul meu de acordare a priorităților în activitatea planificată nu cunoaște deosebiri între sarcini care îmi fac plăcere și cele care îmi displac, prioritățile fiind acordate în ordinea importanței realizării obiectivelor personale și ale instituției.

Foarte mult 10 1 Nu prea

Întotdeauna evidențiez o activitate bine executată, iar atunci când critic, o fac la timp și în mod constructiv.

Foarte mult 10 1 Nu prea

Pregătirea mea este suficient de vastă pentru a asigura înțelegerea factorilor care afectează instituția (instituția, colectivitatea) dar este și de specialitate, astfel încât cuprinde factorii ce influențează funcția mea.

Foarte mult 10 1 Nu prea

Mă conving de faptul că personalul pe care î-l conduc deține toate informațiile, capacitatea și resursele pentru a îndeplini ceea ce I se cere.

Foarte mult 10 1 Nu prea

Răspund solicitărilor pe care munca le implică pentru mine și pentru personalul său.

Foarte mult 10 1 Nu prea

Atrag pe colaboratorii mei în luarea decizilor care îi afectează, pentru a le comunica mai bine responsabilitățile mele față de ei și față de instituție.

Foarte mult 10 1 Nu prea

BIBLIOGRAFIE

BOLDUR, GHEORGHE “Fundamentarea complexă a procesului

decizional economic”: București, Ed.

Științifică 1973

BOLDUR, GHEORGHE “Logica decizională și conducerea sistemelor”

GOLU, MIHAI “Dinamica personalității”: București Editura

Geneze, 1993

GOLU, MIHAI “Fenomene și procese psihosociale”:

București Ed. Științifică și Enciclopedică

1989

MIHU, ACHIM “A – B – C – ul investigației sociologice

Elemente de logică și metodologie”

Cluj – Napoca Ed. Dacia 1973

PETRESCU, ION “Psihologia eficienței economice”: București

Editura Academiei Române 1991

RADU, ION; MATEI,

LIVIU “Psihologia socială” Cluj – Napoca Ed. Exe

S.R.L. 1994

ROȘCA, ALEXANDRU “Psihologia generală” Editura didactică și

pedagogică București 1976.

SIMOI, CORNEL “Sociomatica” București Ed. Litera 1978

URSU, ILEANA “Stiluri de muncă ale cadrelor de conducere

din instituții economice”: București Ed. Științifică și Enciclopedică, 1978

VASILESCU, I, P. “Psihologia riscului”. Ed. Militară București

1986

VASILESCU, I, P.

BOANTĂ, FLORIN “Factorii anatomo – fiziologici care

influențează decizia” în Revista de Psihologie

Nr. 1 1987

VLĂSCEANU,

MIHAELA “Psihologia organizațională și a conducerii”

București Ed. Paideia 1993

VLĂSCEANU,

LAZĂR “Metodologia cercetării sociologice” București Ed. Științifică și Enciclopedică, 1982

ZAMFIR, CĂTĂLIN “Incertitudinea (o perspectivă psiho – socială)”

București, Ed. Științifică 1990

MIELU, ZLATE “Utilizarea teoriei deciziei în studiul

accidentelor de muncă” În “Revista de psihologie” nr. 4 1987

COLECTIV “Riscul și decizia militară” București Ed.

Militară, 1994

CĂPĂLNEANU

IOAN “Orientarea profesională și de specialitate în

domeniul militar” București Ed. Militară 1975

19. NEVEANU. P. P. “Personalitatea și cunoașterea ei” București Ed. Militară 1975

CEAUȘU,

VALERIU “Cunoașterea psihologică și condiția

incertitudinii” București Ed. Militară 1978