Astăzi sunt puține flori care egalează crizantema, dar și mai puține cele care o depășesc. [301868]

[anonimizat] o gamă largă de activități cu rezultate bune din punct de vedere economic. [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] a plantei.

Speciile floricole sunt studiate sub următoarele aspecte: [anonimizat], [anonimizat], modalitățile de utilizare.

[anonimizat], [anonimizat], ele contribuie la satisfacerea nevoii de frumos. Frumusețea și delicatețea florilor îl atrag și îl fac pe om să le dorească alături mereu. Platon spunea „fericirea nu este altceva decât o [anonimizat] a [anonimizat].

[anonimizat] a mai multor culturi pe aceeași suprafață in decursul unui an și a producției ridicate la unitatea de suprafață. [anonimizat] a grădinilor în sezonul de toamnă. [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] o depășesc.

[anonimizat]: calitățile sale estetice excepționale ce o [anonimizat] o cultură rentabilă.

CAPITOLUL I

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND CULTURA DE CRIZANTEME

1.1 Scurt istoric

Cunoscută de Confucius și botezată de Linne,” floare de aur”, crizantema are o istorie bogată și încărcată de semnificații.

[anonimizat] 1500 î.e.n., când o localitate îi purta numele. A [anonimizat]. Bucătăria chineză folosește frunzele și lăstarii fragezi pentru prepararea salatelor și aromatizarea bucatelor și ceaiului.

Evoluția crizantemei spre titlul de floare fără rival pentru popoarele Extremului Orient începe din secolul VIII, o dată cu remarcarea ei în flora spontană a Japoniei. [anonimizat], realizând o gamă de forme și culori de o [anonimizat]. [anonimizat].

[anonimizat] 1789. Ele s-au dovedit mai rustice și au supraviețuit. [anonimizat], înregistrând un moment de vârf în anul 1875, când se înființează Societatea Crizantemiștilor Francezi, ce funcționează și astăzi.

În Europa , crizantema este adusă, mai întâi, in 1608, de olandezi, sub numele de Matricaria japonica. Aceasta nu a reușit să se adapteze noilor conditii, dispărând destul de repede.

În România, prezența ei este semnalată în anul 1750, sub numele de ”margaretă de toamnă”. Cultura crizantemei a înregistrat progrese mari în ultima perioadă, suprafețele ocupate fiind semnificative( 600 ha Olanda, 200 ha Anglia, 100 ha Franța, 600 ha Columbia)

România cultivă în anii ’80 suprafața de 12 ha de sere cu crizantemă numai în sectorul de stat.

Crizantema se poate cultiva fie ca plantă în ghiveci, fie ca foare tăiată, în ambele cazuri distingându-se două tipuri de culturi : -cultura normal, tradițională, când înflorirea se produce toamna(sepembrie-noiembrie).

-cultură dirijată, prin care înflorirea poate fi provocată pe orice perioadă din an.

În ceea ce privește evoluția crizantemei, aceasta este un hibrid complex, Chrysanthenum x hortum, care atunci când este înmulțit prin semințe, segregă în multe și diverse forme ale florii.

Cele două specii care stau la baza obținerii sortimentului varietal sunt:

Chrysanthemum indicum, care se găsește în stare spontană în Japonia. Inflorescențele sunt mici, florile sunt tubuloase galbene, planta înaltă, ramificată la bază, cu frunze adânc lobate.

Chrysanthemum sinense, care are originea în China și Japonia. Înălțimea plantei este mare, iar inflorescențele au ligulele colorate în alb și roz. În ceea ce privește sortimentul, acesta este foarte bogat, anual apar soiuri noi.

1.2. Tipuri de inflorescență specifice crizantemelor

Tabelul 1

Legendă: Ti= timpuriu, Ta =Tardiv, STi=semitimpuriu,

Figura 1 Tipul de inflorescență anemone Figura 2 Tipul de inflorescență margaretă

Figura 3 Tipul de inflorescență pompon Figura 4 Tipul de inflorescență spider

a) Încurbat b) Recurbat

Figura 5 Tipul de inflorescență globulos

1.3 Încadrare botanică

Regnul Plantae

Subregnul Tracheobionta

Clasă Magnoliophyta

Subclasă Asteridae

Ordin Asterales

Familie Asteraceae (Compositae)

Gen Chrysanthemum

Particularități biologice

Crizantema formează tufă de lăstari, mai mult sau mai puțin ramificată, cu înălțimea de până la 1,00-1,50 m, în funție de soi și de tehnologia de cultură.

Frunzele sunt penat-sectate, alterne, colorate în verde de diferite nuanțe, lucioase sau ușor pubescente în funcție de soi.

Florile-ligulate și tubuloase,colorate foarte variat, sunt reunite în calatidii de forme, mărimi și tipuri diferite: margarete, anemone, spider, pompon, globuloase.

Planta poate fi condusă cu una sau cu mai multe (2-4) tulpini florale, fiecare tulpină florală poate fi condusă cu o singură inflorescență în vârf(crizantema standard sau uniformă) sau cu mai multe inflorescențe în vârf(crizantema crenguță, spray sau buchet).

Figura 6 Crizantema crenguță Figura 7 Crizantema unifloră

1.4 Producerea materialului săditor

Crizantema este o plantă care drajonează, deci emite lăstari din mugurii de pe rădăcini.

Înmulțirea crizantemei se poate face prin desprinderea drajonilor, cand au câteva frunze de dimensiuni normale și rădăcini pentru a se hrăni singuri, apoi se face plantarea lor în grădină pentru a se incepe o nouă cultură. Această lucrare este posibilă cel mai adesea în luna aprilie-mai.

O scurtă prezentare a acestei metode de înmulțire este atunci când toamna se aleg plantele mamă, din lotul florifer, de la care se recoltează butașii. Ele se trec în locuri adăpostite, precum răsadnițe, camere reci, pivnițe. Aici se păstrează în perioada de iarnă la temperatura de 5-6o C și umiditate redusă (atât cât să nu se usuce plantele).

În februarie crește temperatura pâna la 12-14o C și se udă. Dacă plantele au fost păstrate în pivniță, se transferă în spații luminoase. Din mugurii de pe rădăcini pornesc numeroși lăstari, din care se fac butași.Vârfurile lăstarilor se vor tăia și se scurtează la 8-10 cm printr-o tăietura transversală aplicată la cca 1mm sub un nod. După ce au fost eliminate cele 2 frunze de la bază, butașii se plantează la o adâncime de 2-3 cm în nisip, perlit sau turbă amestecată cu unul din aceste materiale.

Substratul este pus în alveole sau direct pe parapet în seră, în funcție de locul unde se va produce înrădăcinarea(fig. 1.8).

Pentru îndrădăcinare, butașii trebuie să beneficieze de 18-20o C temperatură și umiditate atmosferică ridicată. Prinderea butașilor durează 3-4 săptămâni, după care se plantează la locul definitiv. De la aceiași plantă se pot recolta 2-4 serii de butași.

Figura 8 Înmulțirea crizantemei

O altă metodă constă în efectuarea de butași către sfârșitul verii, recoltați de pe plantele cele mai frumoase și foarte sănătoase. După înrădăcinare, aceștia se cultivă afară, pe brazde, până în luna octombrie și vor servi ca plante mamă pentru recoltarea butașilor în anul următor. Transferarea plantelor în locul de iernare (seră rece, răsadnițe) se face toamna cât mai târziu posibil. Pe parcursul iernii pământul se menține la o umiditate destul de scăzută, pentru a se evita putrezirea plantelor. Începând din lunile februarie-martie apar drajonii din care se recoltează butașii, în numar de 15-20 la fiecare plantă mamă.

O cultură de crizantemă în seră se înființează prin plantarea de butași de vârf înrădăcinați, care au fost produși în plantații mamă special cultivate în acest scop.

Modern este ca plantele mamă să fie cultivate în ghivece sau pe bacuri înălțate, din motive de protecție sanitară.

Pe lânga aceasta, asigurarea unor zile lungi, cu intensitate luminoasă ridicată reprezintă o condiție esențială pentru menținerea plantelor într-o perfectă stare vegetativă.

În acest context, firmele mari producătoare de butași înrădăcinați își organizează plantațiile mamă în zone care dispun în mod natural de astfel de condiții cum ar fi, de exemplu zona bazinului mediteranean sau Africa de Sud și Kenya.

Având în vedere sensibilitatea plantelor la dăunători și boli precum și durata zilei,o plantație mamă de crizantemă nu se păstrează mai mult de 4-5 luni.

1.5 Factorii ecologici care influențează viața plantelor

Lumina

Crizantema este o plantă de zi scurtă, având nevoie de zile lungi pentru creșterea vegetativă și zile scurte pentru inducția florală și înflorire. Pentru ca inducția florală să se realizeze, este necesar ca zilele scurte să fie consecutive. Acest moment este întâlnit în mod natural în perioada de toamnă. Durata maximă a zilei pentru producerea inducției florale este de 12 ore. Numarul de zile necesar pentru formarea mugurelui vegetativ în mugure florifer este de 21-28 zile pentru crizantema standard și 42 de zile pentru crizantema crenguță.

După atingerea acestui moment, tratamentul cu zile scurte poate fi întrerupt o zi pe săptămână, necesarul total de zile scurte până la înflorire fiind diferit în funcție de gradul de timpurietate sau tardivitate în care este încadrat soiul respectiv. Astfel pentru soiurile timpurii, care înfloresc la începutul toamnei, este nevoie de 6-8 săptămâni de zile scurte, soiurile semitimpurii au nevoie de 9-11 săptămâni de zile scurte, cele tardive este nevoie de 12-15 săptămâni de zile scurte.

Pentru culturile programate să înflorească primăvara, la care creșterea vegetativă se desfășoară toamna-iarna este necesară aplicarea iluminatului artificial pentru prelungirea duratei de zile până în momentul când plantele ating 35-40 cm înălțime.

Această lucrare se aplică timp de 2 ore în septembrie și 5 ore în decembrie. Iluminatul se face cu ajutorul lămpilor incandescente de 100-150 W, așezate din 3 în 3 m, la înălțimea de 2 m de sol.

Iluminatul artificial este necesar și pentru plantațiile mamă, de producere a butașilor, organizate în intervalul septembrie-martie.

Apa

Pe lângă participarea directă la alcătuirea corpului plantei (rădăcinile conțin între 60 – 85% apă, frunzele circa 75%, iar fructele până la 90%), contribuie și la procesele fiziologice vitale ale acesteia, apa exercită și o influență indirectă asupra plantelor, prin modificarea regimului de umiditate al solului și a umezelii relative a aerului, precum și a principalilor indicatori și determinanți ai fertilității solului, – substanțe nutritive, aer, consistență reacție (pH), căldură, activitate biologică, procese fizico-chimice și biochimice, cu rol hotărâtor pentru desfășurarea proceselor de formare a recoltelor.

Crizantema este o plantă pretențioasă față de regimul hidric. Substratul de cultură trebuie să fie menținut reavăn și umiditatea atmosferică se va regla în jurul valorii de 80-85 % în perioada de creștere vegetativă și 70% din momentul apariției bobocilor florali.

Aerul

Oxigenul este utilizat în respirație iar dioxidul de carbon în fotosinteză. Asigurarea cu CO2 se realizează prin mișcarea aerului și prin descompunerea materiilor organice în sol. De altfel mișcarea permanentă a aerului asigură primenirea cu O2,CO2 și reducerea excesului de umiditate atmosferică. Astfel serele se vor aerisi regulat, chiar și pe timp de iarnă pentru menținerea unui raport optim între componentele aerului.

Fertilizările cu CO2 în concentrație de 0,07-0,1% asigură, pe lângă vigoarea mai mare a plantelor, sporuri de producție de până la 30 % și o calitate superioară a florilor.

Temperatura

Temperatura optimă pentru o cultură de crizantemă este de 18-20oC ziua și noaptea 16-18oC.

Când temperaturile din timpul nopții sunt mai mici de 13oC și cele diurne sunt mai mari de 25oC determină perturbări ale inducției florale care pot să meargă până la anularea efectului fotoinductiv.

În plus, la temperaturile mult scăzute sub 13oC, la soiurile cu ligule colorate în alb apare fenomenul de virare a culorii spre roz, ceea ce reprezintă un defect de calitate.

Sensibilitatea la temperaturile nocturne variază foarte mult în raport cu soiul. Crizantema se împarte în 3 mari grupe:

– soiuri termopozitive- la care inducția florală și înflorirea sunt inhibate la temperaturi nocturne mai mici de 15,5oC. Specific soiurilor timpurii și semitimpurii

– soiuri termonegative- la care inducția florală și înflorirea sunt inhibate la temperaturi nocturne mai mari de 15,5oC. Specific grupei de soiuri tardive.

– soiuri termoneutre- la care inducția florală și înflorirea nu sunt influențate de temperaturile nocturne.

Substratul de cultură

Crizantema este o plantă cu un ritm intens de creștere și prin urmare are nevoie de substraturi bogate în elemente fertilizante.

Un pH optim pentru o dezvoltare armonioasă trebuie să fie situat în jurul valorii de 7 însă tolerează și un pH ușor alcalin (până la 7,4- 7,5 ).

În privința texturii substratul trebuie să se caracterizeze printr-o foarte bună capacitate de drenare întrucât stagnarea apei determină putrezirea rapidă a rădăcinilor.

1.6 Înființarea culturii

Plantarea butașilor de crizantemă la locul definitiv se face la sfârșit de aprilie început de mai, în dependență de factorul căldură.

Se începe cu soiurile timpurii și se termină cu cele târzii.

Distanțele de plantare sunt alese în funcție de vigoarea soiului și forma de conducere a plantei. Ele sunt în jur de 10 cm plante/rând și 15 cm între rânduri.

Lucrări pregătitoare

Pregătirea solului

Lucrările de pregătire a solului constau în defrișarea culturii anterioare, efectuarea arăturii și mărunțirii, fertilizarea de bază și dezinfecția.

De reținut că profunzimea înrădăcinării plantei este slabă ( 20 cm), de unde și importanța unei foarte bune pregătiri a solului.

Aportul de materii organice ( gunoi de grajd și turbă) favorizează structura, aerarea, drenarea, capacitatea de reținere a solului.

Dozele administrate pot fi de de 10-30 kg/m2 gunoi semifermentat, 5-6 kg la 1 m2 turbă.

Dintre îngrășămintele minerale se administrează: superfosfat 60-80 g/m2 ( limita critică este de 0,02 P2O); sulfat de potasiu 40-50 g/m2 (limita critică este de 0,03 K2O); sulfat de magneziu 15-20 g/m2.

Ultima operație de pregătire a solului este marcarea brazdelor, cu lățimea de 100-120 cm separate de poteci late de 40-50 cm. Dupa aceea se fixează spalierii și se întind sârmele de marcare a rândurilor sau plasele cu ochiuri de 12,5/12,5cm.

Distanțele de plantare

Distanțele de plantare se stabilesc în funcție de vigoarea soiului, de sezon, de numărul de tulpini florale care se lasă pe plantă.

Vara se plantează mai des decât iarna. Plantele conduse cu o singură tulpină florală se pun la distanțe mai mici decât cele la care se lasă 2-4 tulpini florale.

Aceste distanțe pot fi de la 15/10-12 cm la 20/18; 22/18 cm.

Densitatea ce trebuie asigurată este de maximum 64 plante/m2 vara și 48 plante/m2 iarna, respectiv 48 și 36 plante la 1 m2 de suprafață acoperită.

Plantarea

Cu 24 ore înainte de plantare se face o udare de aprovizionare. Plantarea se face normal la adâncimea la care au stat butașii în patul de înrădăcinare. Cea mai mare grijă se acordă plantării.

Practic, cu mâna se retrage puțin pământ din locul unde urmează să se pună butașul, după care se plasează butașul cu rădăcinile în poziție orizontală lăsând să cadă pământul peste rădăcini și apoi se tasează ușor.

Atenție deosebită se acordă trierii butașilor înainte de plantare cu scopul ca plantele să beneficieze de maximum de lumină.

Butașii mai lungi și viguroși se așază pe mijlocul brazdei și ceilalți pe părțile laterale, ceea ce va asigura obținerea de plante mai uniforme ca dezvoltare.

Imediat dupa plantare se udă cu furtunul, individual, fiecare plantă, cu apă la presiune foarte joasă. Pentru împiedicarea ofilirii butașilor proaspăt plantați aceștia se pulverizează de mai multe ori pe zi.

Epoca de plantare

La noi, crizantema se cultivă, obișnuit, în doua cicluri:

-pentru ciclul cu înflorire în perioada de toamnă, plantarea se face în intervalele 15-30 iunie pentru soiurile timpurii

– 1-10 iulie pentru soiurile semitimpurii și târzii.

Îngrijirea culturii

Crizantema necesită o serie de lucrări ce trebuie efectuate pentru realizarea unor culturi profitabile.

Ciupirea sau suprimarea vârfului de creștere

Are drept scop principal prelungirea perioadei de vegetație a plantei. La plantele produse și, respectiv, plantate timpuriu, lucrarea poate fi repetată, dar nu mai târziu de luna iunie. De asemnea, această lucrare se face și pentru ramificarea plantei, atunci când dorim să obținem crizanteme pe mai multe tulpini florale. (fig 1.1)

Figura 7- Ciupirea plantei de crizantemă

Copilirea

Presupune eliminarea lăstarilor laterali de pe tulpinile florale. Această lucrare se repetă de câte ori este nevoie până la obținerea unor tije drepte și viguroase și fără ramificații. Alegerea butonului floral și bobocirea se execută cu multă atenție. Apariția bobocilor florali se observă în luna august. Bobocii care se formează mai devreme de această perioadă nu sunt de calitate datorită condițiilor improprii, presupunând zile lungii și temperaturi ridicate. Căldura mare și fotoperioadele lungi constituie cauze ale unor ale unor defecte florale ca: așa zisul peduncul prea lung și lipsit de frunze imediat sub inflorescență, formarea de frunze înguste, numite „ curelușe”, asimetria inflorescenței, formarea bobocilor „crown” la care bracteele sunt foarte dezvoltate și acoperă inflorescența, înverzirea centrului inflorescenței (fig. 1.2)

Figura 8 Copilirea crizantemei

a – boboc „crown”; b- boboc asminetric; c- frunză curelușă

Bobocitul

În momentul formării bobocului terminal, acesta este înconjurat de câțiva boboci, numiți coronari de ordinul I. Dacă aceștia sunt lăsați să crească, ei vor forma la rândul lor alți boboci coronari de ordinul II, care la rândul lor vor avea coronari de ordinul III (fig.1.3)

La crizantemele uniflore este necesară îndepartarea bobocilor coronari lăsându-l pe cel terminal. Această lucrare se efectuează în condițiile țării noastre în perioada august- septembrie.

La crizantemele tip crenguță este necesară îndepartarea bobocului terminal pentru maturizarea bobocilor coronari. Dacă nu se execută această lucrare, bobocul terminal este sufocat de creșterea mai rapidă a celorlalți subadiacenți.

a –plantă înainte de bobocire; b- plantă dupa bobocire

Figura 9 Bobocitul

Susținerea crizantemelor

Se realizează prin montarea unui sistem de susținere format din ochiuri de plasă cu diferite dimensiuni pentru menținerea plantelor în interiorul brazdelor care se înalță odată cu creșterea acestora.

Irigarea culturii

Necesarul de apă al plantelor diferă în funcție de mărimea lor, de faza de creștere și înflorire și de nivelul celorlalți factori de mediu.

Crizantemele în mod general au nevoie de multă apă în fazele de creștere și formare a bobocilor. Cantitatea de apă este asigurată proporțional cu creșterea plantelor. Frecvența cu care realizăm udarea este în funcție de nevoia plantei dar și de caracteristicile solului și de căldură.

Este necesar să știm faptul că pe solurile lutoase udarea se face mai rar, dar cu cantități mai mari de apă, iar pe solurile usoare se administrează mai des, dar cu cantități mai mici.

În momentul în care temperaturile cresc și procesul de transpirație crește, astfel nevoia de apă este mai mare.

În ceea ce privește calitatea apei, apa de ploaie și cea din bazinele de acumulare sunt considerate cele mai bune deoarece au un conținut în săruri mai redus și o temperatură apropiată mediului în care cresc plantele. Apa rece fiind un mediu nefavorabil de creștere și dezvoltare al crizantemelor. Acest factor induce o întârziere a înfloririi, căderea bobocilor și putrezirea rădăcinilor.

Timpul de udare este un factor important în creșterea și dezvoltarea crizantemelor. Acesta este ales în funcție de sezon și de temperatură. Este bine ca apa să se dea dimineața și seara, evitându-se orele din timpul prânzului. Picăturile de apă în prezența razelor fierbinți provoacă arsuri pe plantă.

Modalitatea de udare cu ușurință în cultura de crizanteme, este prin instalarea sistemului de picurare. Furtunele sunt puse pe brazdă, acestea prezintă orificii la distante egale unele de celelalte și udarea se realizează uniform.

Fertilizarea

Este indispensabilă daca se au în vedere viteza de creștere a plantei, numărul de tulpini floarale ce se poate realiza, dimensiunile tijelor florale, precum și cele ale florilor.

Crizantema are cerințe mari pentru azot și potasiu. Asigurarea unui conținut ridicat în azot, mai ales în primele 7 săptamâni, favorizează creșterea. Dacă plantele nu dispun de cantitățile de azot necesare se înregistrează unele deficiențe ale creșterii, iar floarea nu recupereză calitatea, chiar dacă dispune de el mai târziu.

Fertilizările tardive și cu mult azot pot cauza fragilitatea frunzelor la unele soiuri.

Cantitatea de 4,5-6% N în frunze confirmă o fertilizare suficientă. La maturitate, circa 20-23% din azotul plantei este localizat în inflorescență.

Fertilizările de întreținere se fac cu soluții minerale de 1,5-2% cu raportul N P K=1:0,2:1,5 la intervalul de 10-15 zile. La apariția butonilor florali se fac 1-2 îngrășări cu azotat de potasiu.

În cazul irigărilor fertilizante se aplică, în special, azot și potasiu ( concentrația soluției este de 0,02-0,007%). Dacă este cazul se administrează săruri pe bază de fier în concentrație de 0,03%.

Administrarea CO2

Aportul de CO2 aplicat în concentrație de 1000-1500 p.p.m se reflectă într-o inducție florală mai uniformă, în tulpini florale ferme, flori mai bine colorate, înflorire mai precoce.

Umbrire

Este o lucrare de îngrijire care are drept scop evitarea supraîncălzirii spațiilor de cultură.

Din punct de vedere tehnic, cel mai la îndemână rămâne cretizarea (acoperirea cu soluții de humă sau var în perioada mai-septembrie) acoperișul serelor, chiar dacă toamna această lucrare presupune forță de muncă în vederea curățării acestora.

În condițiile din țările cu floricultura avansată se apelează la sisteme mobile de umbrire, alcătuite din diferite materiale, de folie de plastic cu inserții textile ori metalice, până la sisteme de ”jaluzele”.

Pe plan local, când suprafețele cultivate nu sunt foarte mari se poate apela la soluții mult mai simple, cum ar fi acoperirea cu rogojini, doar în perioadele cu insolație ridicată.

Prezența bolilor și a dăunătorilor

Crizantema este o cultură sensibilă la atacul bolilor și dăunătorilor și de aceea aplicarea preventivă și curativă a tratamentelor fitosanitare este o verigă de bază pentru obținerea unor flori de calitate.

Cele mai frecvente boli întâlnite sunt : făinarea, putrezirea bazei tulpinii, septorioza, fuzarioza și rugina.

Făinarea, este produsă de ciuperca Oidium chrysanthemi, apare în condiții de climat rece și umed și se manifestă sub forma unor pulberi făinoase de culoare albă, pe partea superioară a frunzelor și mai apoi pe întreaga plantă. Se fac stropiri curative și preventive cu diferite substanțe.

Putrezirea bazei tulpinii, produsă de ciuperca Rhizoctonia solani, apare în perioadele cu climatul cald, umed și slab aerisit. Un alt factor ce contribuie la apariția acestui fenomen, este plantarea prea adâncă a butașilor care se brunifică și mai apoi putrezesc rapid.

Septorioza, este produsă de ciuperca Fusarium oxysporum și apare pe substraturile în care este exces de azot. Se observă prin îngălbenirea, rularea și uscarea frunzelor urmate de ofilirea întregii plante.

Rugina, este produsă de ciuperca Puccinia chrysanthemi,apare în serele cu climat prea umed și slab aerisite și se mainifestă prin apariția unor pete albe la început și brune mai târziu.

Dintre dăunători, mai frecvent întâlniți sunt: păianjenul roșu comun , tripșii, viermi sârmă și afide/păduchi.

Păianjenul roșu comun, condițiile de mediu care favorizează creșterea populațiilor de păianjeni sunt temperaturile ridicate ( la peste 30oC ) și atmosfera cu umiditate scăzută, uscăciune.

Ei se localizează pe partea inferioară a frunzelor și primele simptome se observă pe partea superioară prin apariția unor mici puncte clorotice. Aceste provin din înțeparea țesutului foliar și sugerea sucului celular.

Tripșii, atacă mai puternic plantele cu concentrații ridicate de azot. Aceștia atacă plantele în toate fazele de dezvoltare, începând din faza de răsad și până la sfârșitul culturii.

Tripșii manifestă un comportament thigmotactic, acesta însemânând că se localizează cu precădere în cele mai ascunse părți ale plantelor (muguri, flori, vârfuri de creștere ).

Simptomele vizuale ale hrănirii în acest mod sunt mici pete albe- argintii cauzate de influxul de aer pătruns în urma sucțiunii fluidului celular, distorsiuni ale frunzelor și florilor, cicatrici pe frunze. Pagubele produse de tripși prin hrănirea cu țesutul foliar devin vizibile în mai puțin de o săptămână.

Viermi sârmă, atacul de viermi sârmă se localizează în culturile cu umididate scăzută și în care irigarea nu este făcută corespunzător.

Viermii sârmă atacă de obicei în zona coletului plantelor, prin care pătrund în interiorul tulpinii, provocând slăbirea plantei, care se ofilește și în scurt timp moare.

Perioadele cele mai frecvente în care se observă atacul de vierme sârmă este în lunile aprilie-mai și septembrie-octombrie.

Afide/păduchi, aceste insecte înțeapă frunzele sau pețiolul, își înfig trompa în vasele de transport și sug seva elaborată a plantelor.

Ele se întălnesc și pe partea inferioară a petalelor la crizanteme.

Combatera bolilor și a dăunătorilor

Ca măsuri profilactice preventive ce pot fi luate împreună cu tratamentele chimice putem enumera:

– aerisirea cât mai bună a serelor/ solarelor pentru evitarea apariției și a menținerii mai mult de 2 ore a apei libere pe frunze;

– scăderea umidității relative a aerului și menținerea sub 85%

– îndepartarea plantelor/ierburilor din jurul culturii principale ( sursele principale de agent patogen infectant) reduce riscurile de infectare cu făinare.

Produsele aplicate culturii, pentru tratarea bolilor și dăunătorilor:

Laser 240 SC, Fastac 10 EC, Nurelle 50/500 EC, aceste produse au efecte pozitive în ceea ce privește combaterea anumitor dăunători întâlniți în cultură.

Merpan 80 WDG, Systhane Plus 24 E, Captadin 80 WDG- produse folosite pentru combaterea bolilor.

Pentru combaterea dăunătorilor și aici referindu-ne la tripsi, sunt mai multe metode printre care și irigarea prin aspersie sau ceață creează un mediu puțin favorabil dezvoltării tripsului.O altă strategie care poate fi utilizată ca alternativă la tratamentele chimice este utilizarea unor plante capcană. Ele pot fi stropite constant cu insecticide, diminuând astfel populația de trips din cultura principală. Cea mai eficientă specie de floare este gerbera de culoare galbenă.

În ceea ce privește combaterea viermilor sârmă, un procent mai ridicat al umidității solului timp îndelungat, scade severitatea atacurilor.

Metode de combatere eficiente în cazul păduchilor sunt prin aplicarea produselor chimice de contact în primul rând dar și produse sistemice.

Recoltarea florilor

Perioada cea mai potrivită de recoltare a florilor este dimineața, când florile conțin ceva mai multă apă în țesuturi și au temperatura mai scăzută. Recoltarea în timpul zilei prezintă riscul ca florile, care au o temperatură ridicată datorată radiațiilor solare, să se încingă în timpul operațiilor de manipulare și transport. Florile nu se recoltează pe vreme ploioasă sau imediat după ploaie.

Tăietura se face oblic cu cuțite bine ascuțite, pentru a nu se strivi țesuturile.

Timpul scurs de recoltare până la valorificare trebuie să fie cât mai scurt, pentru menținerea calității florilor.

Crizantema se recoltează la deschiderea aproape completă a inflorescenței, dimineața sau seara. Crizantema de tip crenguță se recoltează în faza de 5-8 flori deschise. Recoltarea se face prin tăiere la cca10 cm deasupra liniei solului.

Crizantema standard poate fi recoltată într-o fază mai puțin deschisă, atunci când inflorescența are 5-10 cm în diametru.

Condiționarea florilor

Condiționarea în ceea ce privește transportul și păstrarea florilor recoltate, se realizează diferit în funcție de specie:

-înlăturarea frunzelor și a stipelelor pe portțiunea bazală a tijei ce va fi introdusă în apă( cca 10 cm);

-strivirea sau despicarea la bază a tijelor lemnoase;

-introducerea câteva ore în apă fierbinte a tijelor cu latex;

Sortarea florilor

În vederea comercializării, florile se sortează pe categorii de calitate, avăndu-se în vedere următoarele caracteristici: lungimea tijei florale, grosimea ei, liniaritatea tijei, mărimea florii, forma și perfecțiunea florii, culoarea acesteia, integritate și starea de sănătate a frunzelor.

La stabilirea calității florilor se iau în considerare și starea fitosanitară, precum și prezența unor urme de praf, pământ sau de substanțe chimice folosite la tratarea plantelor.

Florile sortate se pun în buchete în număr de 20. Legarea buchtelor se face la baza tulpinii și sub flori cu ață naturală sau sintetică fără să se rănească tulpinile florale.

După buchetare, se face tăierea de uniformizare a tijelor florale.

Păstrarea florilor

Până la livrare, buchetele se pun în găleți cu apă, care se păstrează temporar în camere reci.

Vasele în care se pun florile trebuie să fie curate și dezinfectate, pentru evitarea infestării apei și a tulpinilor florale cu microorganisme patogene care blochează vasele conducătoare și determină putrezirea tulpinii și ofilirea florilor.

Schimbarea apei și împrospătarea tăieturii, contribuie la prelungirea duratei de viață a florilor. Temperatura la care sunt păstrate florile reprezintă un alt factor de prelungire a duratei de viață. Cu cât temperatura este mai mică și depozitarea mai scurtă cu atât longeviatea ulterioară a florilor tăiate este mai mare.

Valorificarea crizantemelor

Celebrele crizanteme nu au fost cultivate doar ca plante ornamentale, ci și ca legume. Această utilizare le-a fost dată grație conținutului mare de vitamine și săruri minerale. Astfel, bucătăria tradițională chineză folosește frunzele și lăstarii fragezi de crizantemă la prepararea salatelor și la aromatizarea mâncărurilor. De asemenea, petalele florilor proaspăt înflorite pot orna diverse preparate.

O altă metodă prin care putem valorifica crizantema este introducerea în piețele de desfacere, prin prezentarea ei sub formă de buchete sau chiar expuse la fir în vase frumos decorate.

CAPITOLUL II

CERCETĂRI PROPRII

2.1 Scopul lucrării

Cercetările proprii desfășurate pe parcursul anulului 2016, au ca scop observarea evoluției soiului de crizantemă, Creamist white.

În cadrul experienței s-a analizat modul de dezvoltare al soiului Creamist White, după lucrările de îngrijire aplicate asupra acestuia. Referindu-ne la următoarele:

– Evoluția butașilor în urma aplicării produselor pentru stimularea înrădăcinării,

Dimensiunea lăstarilor apăruți în urma ramificării butașilor plantați la locul definitiv, prin ciupirea acestora.

Durata de timp de la ciupire până la apariția bobocului;

Analizarea mărimii inflorescenței rezultată în urma lucrării de bobocire a plantelor;

Vigoarea plantelor in urma lucrării de copilire;

Durata de menținere a crizantemelor recoltate, la temperaturi scăzute;

Aplicarea tratamentelor post recoltă.

2.2. Materiale și metode de lucru

Pentru realizarea acestei lucrări, s-a efectuat o serie de observații asupra culturii în perioada mai-octombrie 2016.

Pentru materialul săditor, reprezentat de butașii înrădăcinați, s-a efectuat o analiză asupra 40 de plante, observând intensitatea dezvoltării lor, în urma produselor aplicate.

Pentru următoarea lucrare, s-au folosit 60 de plante din același soi, Creamist White, cărora li s-au aplicat lucrări diferite de îngrijire și a fost analizat modul de dezvoltare al plantelor în urma lucrării de ciupit și numărul de lăstari lăsați pe plantă.

După recoltarea plantelor, s-a folosit ca eșantion de lucru 40 de fire de crizantemă, care a fost supusă unor tratamente diferite pentru păstrarea pe o perioadă îndelungată a acestora.

Figura 1 Materialul biologic

soiul Creamist White

Soiul ”Creamist White” este unul din soiurile de crizanteme, dedicat florilor tăiate. Culoarea inflorescenței este un alb- gălbui, diametrul acesteia poate ajunge până la 15-17 cm. Aceste dimensiuni sunt obținute și în funcție de lucrările efectuate asupra culturii.

Înălțimea plantei poate ajunge până la 1,2-1,4 m.

Creamist White este un soi ce necesită formarea unei tije, cu o singură inflorescență în vârf.

Perioada optimă de înființare a culturii de crizantemă în spații protejate are loc în I-II decadă a lunii mai pentru obținerea florilor timpurii. Recoltarea acestora se realizează eșalonat, începând cu II decadă a lunii septembrie și se poate prelungi până la sfârșitul lunii octombrie.

Metode de lucru

Experimentul s-a desfășurat în județul Vrancea, comuna Biliești.

Înființarea culturii se poate realiza cu butași gata înradacinați, achiziționați din comerț sau realizarea acestora de către producători. Pentru aceasta lucrare, am aplicat metoda de producere a butașilor din plantația mamă.

De la plantele mamă se recoltează lăstarul care trebuie să aibă 6-7 cm lungime și 4-5 frunze. Tăierea sau ruperea se face deasupra a două frunze care rămân pe planta-mamă. Două treimi din internodul pe care se face detașarea se păstrează pe planta-mamă. Mugurii din axilele celor doua frunze vor da lăstari pentru următoarele serii de butași.

După recoltarea butașilor, aceștia se pun la înrădăcinat. Pentru evitarea apariției mucegaiului, se îndepartează frunzele bazale ale butașilor.

Substratul de înrădăcinare este constituit din turbă și perlit. Pregătirea turbei constă în umectarea acesteia pentru a asigura necesarul de apă încă de la plantare. Timpul de înrădăcinare este cuprins între 25 și 35 de zile, la temperatura de 20o C, în condiții de iluminare slabă, după care se poate efectua plantarea.

Figura 2- Plantarea butașilor

În primul rând un butaș fără rădăcini nu este capabil de fotosinteză intensivă și de aceea nu ținem butașii în locuri însorite.

Figura 3- Spațiul destinat înrădăcinării butașilor

Pe tot parcursul perioadei de înrădăcinare, butașii se udă în prima parte a zilei, când temperaturile nu ajung la pragul maxim, substratul menținându-se umezit pe tot parcursul dezvoltării acestora.

Plantarea butașilor se face intr-un sol bine drenat, afânat pentru permiterea unei dezvoltări normale a sistemului radicular.

Arătura este o lucrare foarte importantă ce se efectuază în perioada de toamnă pentru o mai bună aerisire a terenului pe timpul iernii. Aceasta se face la adâncimea de 20-25 de cm.

Figura 4 – Lucrarea de arat a solului

În primăvară, lucrarea de mărunțire a solului are un rol important pentru înființarea culturii de crizantemă, ea ajutând la formarea mai ușoară și echilibrată a unui sistem radicular corespunzător.

Plantarea butașilor înrădăcinați a avut loc pe data de 14 mai.

Figura 5 – Plantarea butașilor de crizantemă

Înainte de plantarea butașilor înrădăcinați, terenul a fost pregătit prin instalarea sistemului de irigare cu furtune de picurare, iar apoi a fost instalată și plasa de susținere.

Distanțele de plantare au fost stabilite în felul următor: distanța între plante pe rând 12 cm și distanța între randuri de 15-16 cm.

Plasa de susținere este prevăzută cu orificii, cu dimensiunea de 15/15 cm. Aceasta este folosită pentru menținerea în poziție verticală a plantelor de crizantemă, acestea având tendința de a se curba din cauza greutății inflorescenței.

După plantare, este necesar să aplicăm, pe solar, o plasă de umbrire. Crizantema este o floare cu pretenții scăzute față de lumină, necesitând o iluminare slabă, fără a fi supusă în totalitate la razele puternice ale soarelui. Plasa de umbrire, de putere medie, este utilizată în aclimatizarea serelor pentru a preveni plantele pentru tăiat de deshidratare prea accentuată sau ofilire.

Figura 6- Instalarea sistemului de irigat si a plasei de susținere

Plantarea butașilor înrădăcinați se face după ce suprafața terenului este umezită, pentru introducerea acestora cu ușurintă în sol, fară să provoace răni asupra sistemului radicular.

După plantare, s-a administrat în sol, prin irigare, produsul RAZORMIN- biostimulator de creștere si dezvoltare mai viguroasă a sistemului radicular.

Adâncimea de plantare se stabilește în funcție de dimensiunea butașilor. Aceasta se realizează cu ajutorul plantatorului cu care formăm gauri în care introducem plănuțele. Frunzele de la baza butașilor nu trebuie să fie introduse în sol pentru a nu apărea fenomenul de putrezire.

Pe parcursul perioadei de vegetație s-au efectuat tratamente pentru combaterea dăunătorilor cu următoarele substanțe: Topsin, Mospilan, Nurelle, Midos, Milbeknoc.

Tratamente pentru prevenirea apariției bolilor, precum septorioza, cu substantele: Merpan și Derosal.

Fertilizările foliare au fost efectuate periodic, menținand echilibrul dintre elementele N/P/K. Aplicarea în cantități mai mari a azotului în perioada de creștere vegetativă și apoi scăderea azotului și creșterea cantității de potasiu. Acestea s-au efectuat la un interval regulat de 10 – 12 zile.

Stropirile au fost făcute cu ajutorul pompei de stropit electrică, cu pulverizare fină pe suprafața foliară, pentru o absorție ușoară a elemntelor în frunze.

Stropirile cu produse fungice au fost mai intense la începutul toamnei în zilele ploioase când umiditatea aerului este ridicată, favorizând atacul agenților patogeni. Produsele folosite în acest scop : Systhane Plus, Aliette WG, Dithane M45, sunt benefice asupra culturii.

Figura 7- Tratamente asupra culturii de crizantemă

S-au efectuat lucrări de întreținere a solului prin plivirea buruienilor și lucrări de îngrijire a culturii, precum udatul, palisarea.

Udatul s-a facut dimineața devreme, pe răcoare, în mod regulat și moderat pentru a nu surveni lipsa apei.

Sistemul de palisare, montat la începutul plantării, prezintă 4 ochiuri cu dimensiunea de 15/15 cm. În fiecare orificiu este plantat un butaș. Ridicarea acestei plase de susținere se face o dată cu creșterea în înălțime a plantelor, până când acestea încetează în creștere.

2.3 Rezultate și discuții

2.3.1. Evoluția butașilor în urma aplicării produselor pentru stimularea înrădăcinării

Pentru această lucrare am avut ca scop, observarea modului de dezvoltare a unor butași de crizantemă, menținuți în aceleași condiții de mediu, dar supuși unor tratamente diferite în ceea ce privește dezvoltarea lor. Materialul folosit este reprezentat de un martor și o variantă.

Martorul folosit este reprezentat de 10 de butași care nu a fost supuși vreunui tratament de stimulare, dezvoltându-se în condiții naturale. Varianta 1 este formată din 10 de butași care la plantare au fost introduși cu partea bazală în pudră de Radistim, iar substratul de înrădăcinare este alcătuit din perlit și turbă care a fost umezită cu apă și Razormin (1 ml/ 1 l apă), un alt biostimulator de creștere si dezvoltare a sistemului radicular.

Durata optimă de dezvoltare a butașilor pentru ca aceștia să fie introduși la locul definitiv trebuie să fie de 25- 30 de zile.

Analiza s-a desfășurat pe parcursul a 27 de zile, timp în care am urmărit dimensiunea butașilor, numărul de frunze și dimensiunea rădăcinilor. Rezultatele obținute se pot observa în tabelul 1.

Tabelul 1

Observații privind dezvoltarea butașilor

a- MARTOR b- VARIANTA 1

Figura 8 – Evoluția butașilor

Din măsurătorile efectuate putem observa diferențele apărute. Menținerea acestora în aceleași condiții de cultură, nu reprezintă factorul decisiv în formarea lor. Atribuirea unor stimulatori de creștere favorizează dezvoltarea mai intensă a plănuțelor, astfel oferindu-ne șansa înființării plantației cu 5-7 zile mai devreme, pentru obținerea timpurietății.

2.3.2 Dimensiunea lăstarilor apăruți în urma ramificării butașilor înrădăcinați, plantați la locul definitiv

Ciupitul este lucrarea de îndepartare a vârfului de creștere pentru stimularea ramificării plantelor.

Ciupirea crizantemelor a avut loc pe data de 27 mai, la 13 zile după plantare.

După ciupire, plantele au fost stropite cu Pyrus- un fungicid aplicat pentru cicatrizarea mai rapidă a plănuțelor.

Măsurătorile s-au făcut o dată la 14-20-50 zile pentru a observa diferențele de creștere și vigoare între variantele analizate.

În prima experiență, tabelul 2, am lucrat cu un martor și două variante.

Tabelul 2

Variante experimentale

Pentru planta martor nu s-a intervenit asupra ciupirii acesteia. La celelalte doua variante, ciupirea a fost la un anumit număr de frunze, în funcție de numărul de frunze lăsat pe butaș, atâția lăstari se formau.

Prima masurătoare a lăstarilor,proveniți în urma ciupirii, are loc după 14 zile. Rezultatele obținute sunt introduse în tabelul 3.

Tabelul 3

Dimensiunea (lungimea) lăstarilor apăruți în urma aplicării lucrării de ciupire

Figura 9- Dimensiunea lăstarilor la varianta I

a- martor

b- varianta I c – varianta II

Figura 10- Dimensiunea lăstarilor după 85 de zile de la ciupire

În urma acestor măsurători se observa diferențele de creștere și dezvoltare a lăstarilor proveniți în urma ciupirii.

Dimensiunea martorului la începutul primelor măsurători a fost mai mare decât dimensiunile celor două variante. Această creștere, o dată cu trecerea timpului, a stagnat ușor, astfel substanțele hrănitoare au fost mai concentrate pentru formarea inflorescenței. Datorită acestui fapt, vigoarea plantelor martor este mult mai mare față de cele 2 variante analizate.

Varianta I (2 fire) și Varianta II (3 fire) în toată perioada de vegetație în care s-au efectuat măsurătorile, acestea și-au concentrat o mare parte din substanțele hrănitoare asupra parții vegetative.

Ne referim în mod special la varianta II (3 fire) care presupune dispersia în mod egal a cantității de substanțe hrănitoare, astfel creșterea nu a fost foarte progresivă, dar nici vigoarea plantelor nu a crescut datorită acestui fapt.

În concluzie, pentru formarea unor plante viguroase de crizantemă ceea mai eficientă metodă este cea în care nu se efectuează lucrarea de ciupire. Din punct de vedere economic, prin comercializarea acestora, sunt câștiguri mai mici, aplicând acest mod de realizare al crizantemelor, dar florile sunt de înaltă calitate.

2.3.3 Durata de timp de la ciupirea butașilor până la apariția bobocului

Numărul de zile de la ciupirea butșilor de crizantemă până la formarea bobocului, poate să difere de la o variantă la alta.

Datele prezentate în tabelul 4 relevă faptul că numărul de zile de la plantarea butașilor până la înflorirea plantelor a fost cuprins între 61 de zile pentru crizantema MARTOR, 74 de zile pentru VARIANTA I și 82 de zile pentru VARIANTA II.

Tabelul 4

Data apariței bobocului și numărul de zile de la ciupire – formare boboc

Figura 12- Apariția bobocului la plantele MARTOR

În urma rezultatelor obținute, rezultă faptul că cea mai timpurie metodă de a obține o plantă de crizantemă, este prin neciupirea butașilor.

Prin urmare, timpurietatea este prioritatea numărul 1 pentru producătorii de flori tăiate.

Obținerea unei producții mai mici pe o anumită suprafață de teren, prin producerea crizantemei pe un singur lăstar, asigură timpurietate și astfel costurile sunt acoperite prin comercializarea unor flori de calitate.

2.3.4 Evaluarea mărimii inflorescenței obținută în urma lucrării de bobocire

Mărimea inflorescenței, la crizantemă, diferă în funcție de lucrările de îngrijire aplicate acesteia.

Un factor important care influențează mărimea florilor la crizantemă, este lucrarea de bobocire.

În tabelul 5 este prezentată mărimea inflorescenței rezultată în urma lucrării de bobocire asupra plantelor.

Bobocirea este lucrarea prin care se elimină bobocii de dimensiuni mai mici din jurul bobocului central, astfel lasând să se dezvolte un singur boboc, această lucrare se aplică plantelor de crizantemă destinate formării tijelor florale cu o singură inflorescență în vârf.

Neralizându-se această lucrare, are loc formarea și celorlați boboci secundari, astfel hrana este dispersată și dezvoltarea este defavorabilă în ceea ce privește creșterea bobocului central.

În imaginile urmatoare sunt prezentate dimensiunile inflorescențelor obținute pâna la data de 15 septembrie ( 130 zile de la plantare ).

a- MARTOR b- VARIANTA I

c- VARIANTA II

Figura 14- Dimensiunea inflorescențelor

Dimensiunile obținute variază de la variantă la variantă. Se observă cu ușurință faptul că planta MARTOR (1 fir) are cea mai mare inflorescență 10 cm și VARIANTA II (3 fire) este cea mai mică cu diametrul de 5 cm.

Tabelul 5

Mărimea inflorescențelor după 115 zile de la ciupire

2.3.5 Vigoarea plantelor in urma lucrării de copilire

Lucrarea de copilire necesită înlăturarea lăstarilor lateriali, pentru obținerea unei tije viguroase.

Aceasta este o lucrare manuală, ea se face în momentul în care lăstarii au dimensiunea de 3-4 cm.

Copilii reprezintă lăstarii ce apar și cresc direct de pe tulpina principală, în axila frunzelor. Copilii lăsați să crească vor deveni tulpini ce vor dezvolta propriile flori, reducându-se astfel creșterile tulpinii principale.

Îndepărtarea acestora se execută cu grijă pentru a nu produce răni asupra plantei.

Este recomandat, dupa efectuarea lucrării, să se stropească cu un fungicid pentru evitarea apariției putregaiului cenușiu.

Ruperea copililor ajută planta să își cantoneze substanțele nutritive în procesul de dezvoltare viabilă, permiterea pătrunderii unei cantități mai mari de lumină, reducerea masei foliare pentru absorbția mai rapidă a substanțelor nutritive și formarea unei singure inflorescențe.

-plantă necopilită – plantă copilită

Figura 15 Lucrarea de copilire la soiul Creamist White

2.3.6 Durata de menținerea a crizantemelor recoltate, la temperaturi scăzute.

Recoltarea crizantemei se face dimineața sau seara atunci când floarea este deschisă aproape complet și se va tăia la o distanță de 7-10 cm de sol. Recoltarea acestora se realizează cu ajutorul unui foarfec special care să nu provoace răni asupra tulpinii. Florile recoltate în fază mai timpurie nu ajung la dimensiunile normale.

Prima recoltare a avut loc pe data de 20 Septembrie. După recoltare se îndepărtează 2-3 frunze de la bază.

Pentru menținerea acestora în apă, se formează pachete a câte 20 de flori, care mai apoi sunt supuse procesului de opărire în vase cu apă clocotită timp de 1-2 min. Această lucrare se realizează pentru dilatarea vaselor lemnoase pentru o mai bună hidratare a florilor de crizantemă în perioada menținerii acestora în vasele cu apă.

Figura 16- Recoltarea florilor de crizantema soiul Creamist White

O metodă pentru păstrarea florilor de crizantemă pe o perioadă mai lungă este reprezentată de menținerea acestora la temperaturi scăzute.

Figura 17- Camera frigorifică

Pentru această lucrare am folosit un martor, care nu a fost introdus in camera frigorifică și a fost meținut la temperatura de 18o C, V 1 pe care am supus-o acestei lucrări, menținînd-o la 10o C, V 2 la 5oC și V 3 la 2,5oC. Observațiile au fost efectuate pe parcursul a 30 de zile.

În imaginile urmatoare se poate remarca diferența de calitate între MARTOR și V 3.

a- plante V 3 b- plantă martor

Figura 18- Menținerea crizantemelor la temperaturi scăzute

În urma acestui experiment rezultă că temperaturile scăzute, folosite pentru mentinerea pe o perioadă mai lungă a plantelor de crizantemă, sunt benefice.

Temperatura scăzută fiind un factor favorabil pentru plante, aceasta încetinând procesele fiziologice, negrăbind maturarea și dezvoltarea plantelor are loc treptat.

Temperatura este stabilită în funcție de cerințele plantei. Temperatura minimă pentru crizantemă fiind de 1,5o C, timp în care funcțiile acesteia se întrerup, iar planta nu se poate hrăni în condiții normale.

Cele mai bune rezultate obținute se regăsesc la V3. Temperatura de 2,5o fiind favorabilă plantelor pentru o păstrare mai îndelungată și o dezvoltare uniformă.

2.3.7 Aplicarea tratamentelor post recoltă.

Pentru studierea comportamentului florilor de Chrysanthemum în vas, am folosit ca martor un vas cu apă, iar ca variantă analizată, un vas cu apă și soluție conservantă Spring.

După recoltare am folosit un pachet a câte 20 de fire pentru fiecare variantă analizată.

Am folosit aceiași cantitate de apă pentru ambele variante.

Diferențele au început să apară după primele 7 zile, în special la plantă martor, unde frunzele începeau să se deterioreze.

După 21 de zile mențiunte în aceste condiții, rezultatele se pot observa în imaginile prezentate.

a – variantă martor b – variantă analizată

Figura 20- Menținerea florilor de crizantemă în soluții conservante

Din observațiile efectuate pe durata vieții de vas, s-au constatat următoarele:

Martor : Evoluție mai rapidă, observându-se îngălbenirea frunzelor,

Variantă analizată : Evoluție mai lentă, florile menținându-se albe și frunzele își păstrează culoarea verde.

După 7 zile de la începerea experimentului se constată că în vasul cu apă florile au început să se ofilească, în timp ce în vasul cu apă și soluția conservantă Spring, florile au un aspect mai plăcut, aceastea fiind mai hidratate, neavând un aspect ofilit.

În a 10-a zi florile martor sunt ofilite în totalitate, neavând un aspect comercial plăcut, iar florile supuse tratamentului cu soluția conservantă se mențin foarte bine.

După 21 de zile, ambele variante sunt ofilite în totalitate.

CONCLUZII

În urma observațiilor efectuate asupra plantelor de crizantemă, la care s-a aplicat o serie de lucrări de îngrijire în perioada de cultură și după recoltare, se desprind urmatoarele concluzii:

– Dezvoltarea butașilor de crizantemă, după aplicarea stimulatorilor de creștere pentru varianta analizată, oferă rezultate favorabile dezvoltării sistemului radicular, astfel observându-se efecte pozitive și asupra vigorii butașilor. Rezultatele obținute la butașii MARTOR ( nr. frunze = 6-7, lung. butaș = 6-7 cm, lung. rădăcini = 2 cm) sunt în defavoarea butașilor tratați cu substanțe stimulatoare ( nr. frunze = 10, lung. butaș = 10-11 cm, lung. rădăcini = 3-4 cm).

Dimensiunea lăstarilor rezultați din ramificarea butașului ciupit (M= 88 cm, V1= 100 cm, V2= 82), arată faptul ca o dezvoltare mai intensă a plantelor de crizantemă este atunci când în urma ciupirii se lasă 2 lăstari. Vigoarea plantei se poate observa din plantele martor, acestea nefiind supuse lucrării de ciupire, acumulând o cantitate mai mare de substanțe nutritive doar într-un singur fir.

Timpurietatea culturii este obținută prin menținerea butașului neciupit. Rezultatele obținute (M= 61 zile, V1= 74 zile, V2= 82 zile) atestă faptul că V2 ( 3 fire) prezintă cel mai mare număr de zile, fiind defavorabilă pentru obținerea unei culturi timpurii.

Mărimea inflorescenței este influențată de numărul de lăstari lăsați pe plantă. În urma măsurătorilor rezultă faptul că planta cu cea mai mare inflorescență este obținută din MARTOR (10 cm), iar cea mai mica inflorescență este obținută la V 2 (5 cm).

Copilitul este o lucrare importantă în cultura crizantemelor, pentru plantele destinate obținerii unei singure inflorescențe pe fir. Ruperea copililor ajută planta să își cantoneze substanțele nutritive în procesul de dezvoltare viabilă, permiterea pătrunderii unei cantități mai mari de lumină, reducerea masei foliare pentru absorbția mai rapidă a substanțelor nutritive. Dimensiunile plantelor necopilite diferă de plantele copilite, acestea fiind mai mici ajungând până la înălțimea de 70 cm, față de cele copilite care pot ajunge până la 100 cm înălțime.

Pentru păstrarea florilor, la temperaturi scăzute, pe o perioadă mai îndelungată s-a dovedit, din observațiile efectuate, că această metodă oferă rezultate favorabile. Cel mai bun rezultat a fost obținut la V3= 27 zile ( temperatura 2,5oC), următoarea fiind la V2 = 18 zile ( temperatura 5o ), V1 = 13 zile ( temperatura 10o C), MARTOR = 10 zile ( temperatura 18o C).

Tratamentul post recoltă utilizat după recoltarea plantelor, oferă rezultate bune în ceea ce privește timpul de păstrare în vas al acestora. Rezultatele obținute la florile cărora li s-a administrat soluția conservantă Spring, sunt diferite față de rezultatele obținute la plantele martor. Pentru varianta analizată timpul de păstrare a fost de 21 zile, iar la cele martor de 10 zile.

Pentru comercializarea florilor de crizantemă, aspectul petalelor și al frunzelor este un criteriu foarte important, astfel cele două metode de păstare(camere frigorifice sau substanțe conservante) sunt recomandate pentru producători.

BIBLIOGRAFIE

1. Amăriuței, A., 1994 – Menținerea calității florilor tăiate.

2. Șelaru E., 2002- Culturi pentru flori tăiate. Editura CERES București.

3. Toma F., 2003 – Floricultură și gazon, vol.1, Editura Cris Book Universal, București.

4. Toma F., 2003 – Floricultură și gazon, vol.2, Editura Universitas Company, București.

5. Vidrașcu P., Mititiuc M., 2001- Crizantemele, flori pentru toate anotimpurile, Editura Univ.Al.I.Cuza, Iași.

6. Burzo, I., Amăriuței, A., Vâșcă-Zamfir. D., 2005 – Fiziologia plantelor de cultură, vol. 6. Fiziologia plantelor floricole, Ed. Elisavaros, București

7. Șelaru E., 1998 – Flori cultivate în grădină, cartea specialistului, Ed. Grand, București

8. Șelaru E., 2007 – Cultura florilor de grădină, Ed. Ceres

9. Toma F., 2009 – Floricultură și artă florală, vol. 2, Specii utilizate pentru producerea florilor tăiate, Ed. Invel Multimedia.

10. BUTA Erzsebet, CANTOR Maria, BUTA M. – The influence of phytosanitary treatments and fertilizers upon Chrysanthemum cultivars