Aspiratii Europene Si Realitati Geopolitice In Caucaz
1. Introducere 5
2. Context istoric 7
3. Armenia 7
3.1 Conflictul din Nagorno-Karabakh 8
3.2 Politica 10
3.3 Realități socio-economice 12
3.4 Relația Armenia-Rusia 13
3.5 Relația Armeniei cu Vestul 15
3.6 Situația actuală 17
4. Azerbaijan 17
4.1 Sistemul politic 18
4.2 Realități socio-economice 21
4.3 Relația cu Vestul 22
4.4 Relația cu Rusia 23
4.5 Situația actuală 24
5. Georgia 25
5.1 Politica 26
5.2 Realități socio-economice 29
5.3 Relația cu Vestul 30
5.4 Relația cu Rusia 31
5.5 Situația actuală 32
6. Abhazia și Oseția de Sud 32
6.1 Abhazia 32
6.1.1 Politica 34
6.1.2 Realități socio-economice 35
6.1.3 Situația actuală 35
6.2 Oseția de Sud 36
6.2.1 Politica 37
6.2.2 Realități socio-economice 37
6.3 Relația cu Rusia 38
6.4 Relația cu Georgia 40
6.5 Relația cu Vestul 41
7. Caucazul de Nord 42
7.1 Sistemul de guvernare și statul de drept 43
7.2 Etnicitate și conflict 44
7.3 Islamul, insurgența și contrainsurgența 45
7.4 UE în Caucazul de Nord 45
8. Cooperare tranfrontalieră – un rezumat 46
8.1 Perioada comunistă și de tranziție 46
8.2 Situația în Caucaz 47
8.3 Relațiile interstatale în Caucaz 49
8.3.1 Relațiile Georgia-Azerbaijan 50
8.3.2 Armenia-Georgia 51
8.3.3 Armenia-Azerbaijan 51
9. Prezența UE în Caucazul de Sud 52
9.1 UE si Uniunea Euroasiatică 52
9.2 Acțiuni de-a lungul timpului 52
9.3Interese 54
9.4Politica de Vecinătate 55
9.4.1Georgia 56
9.4.2Armenia 57
9.4.3Azerbaijan 58
9.5 Relația Rusia- UE în privința Caucazului 58
9.6 Alte state influente în Caucaz 59
9.6.1 Turcia 59
9.6.2 Iran 60
9.6.3 SUA 61
9.7 UE- Georgia: Acordul de Asociere 61
10. Aspirațiile europene ale Georgiei- studiu de presă 63
10.1 Civil Georgia 64
10.1.1 Trupe georgiene implicate în misiuni UE 65
10.1.2 Vizite ale oficialilor georgieni la UE 65
10.1.3 Vizite ale oficialilor UE/ declarații ale acestora 66
10.1.4 Acordul de Asociere 67
10.2 Organizarea articolelor 69
10.3 Georgian Journal 71
10.3.1 Articole cu tematică politică 71
10.3.2 Articole cu tematică economică 72
10.3.3 Articole cu tematică umanitară 73
10.3.4 Interviuri 74
10.3.5 Conferințe și Summituri 76
10.3.6 Consiliul Europei 76
10.4 Organizarea articolelor 77
10.5 Concluziile studiului de caz 78
11.Concluzii 79
Anexa 1 81
12.Bibliografie 89
Caucazul este, în prezent, una dintre cele mai sensibile regiuni ale lumii, regiune care devine din ce în ce mai importantă pentru noile puteri, datorită potențialului său de producător de gaz și petrol, dar și datorită posibilității de a folosi statele din Caucazul de Sud ca pe o rută de tranzit pentru aceste produse. Caucazul este o zonă unde se întalnesc diferite culturi, religii și influențe, făcând din acesta un teritoriu vulnerabil la izbucnirea conflictelor, dar și un teritoriu în care există o competiție a influențelor marilor puteri actuale.
Cuvantul Caucaz este latinizarea cuvantului grec “Kaukasos”, dar originea acestui cuvant este discutabilă. Nu există o definiție clară a Caucazului, iar noțiunea este folosită, în mod ambiguu, în domenii precum geografie, politică sau cultură. În cel mai uzual sens, Caucazul reprezintă legătura dintre Europa și Asia.
Datorită numeroaselor conflicte care au avut loc, de-a lungul timpului, în Caucaz, această regiune este considerată instabilă și dependentă de ajutorul internațional. Conflictele rămase încă nerezolvate, dar și poziția georgrafică ne fac pe noi, europenii, să considerăm această regiune prea îndepartată pentru a reprezenta un interes pentru comunitatea în care trăim, și anume, Uniunea Europeană. Un bun exemplu pentru această viziune este declarația fostului cancelar german Helmut Schmidt, care a declarat că Bruxelles-ul nu ar trebui să se amestece în politica globală, afirmând că, UE nu ar trebui să încerce să atragă Georgia de partea sa: “ Asta este grandomanie, nu avem ce să căutăm acolo”.
Deși unii oameni politici nu sunt de acord cu această strategie, se pare că UE are anumite interese în zona Caucazului de Sud, zonă în care este prezentă de mulți ani. Rezultatele palpabile ale acestei prezențe sunt Politica de Vecinatate și Acordul de Asociere semnat, în anul 2014, cu Georgia.
Am ales această temă deoarece este una de actualitate, Uniunea Europeană continuându-și expansiunea înspre est și desfășurând anumite programe pe teritorii ale diferitelor state terțe. Deși nici unuia dintre statele din Caucaz nu i-a fost promisă o aderare la Uniune, UE începe să își consolideze influența în zonă, oferindu-le republicilor din Caucazul de Sud o perspectivă europeană și, împreună cu aceasta, o alternativă la presiunile exercitate de Rusia, de-a lungul anilor, asupra lor. O posibilă extindere a UE înspre est va fi mereu o temă de actualitate, mai ales în ceea ce privește dorința de aderare a unor state ex-sovietice.
În această lucrare voi încerca să demonstrez că UE și cele trei state ale Caucazului de Sud împart un interes reciproc pentru un viitor european și că aceste state preferă calea Uniunii în defavoarea continuării influenței masive a Rusiei în aceste teritorii.
Încercănd să demonstrez această ipoteză, m-am axtat pe cele trei state din Caucazul de Sud, Georgia, Armenia și Azerbaijan, vorbind foarte puțin despre statele din Caucazul de Nord, care fac parte din Federația Rusă, fiind incluse în districtul federal Caucazian. În legatură cu aceste state nu putem discuta, în mod real, despre o diminuare a influenței Rusiei și despre o dorință de a urma o cale europeană care ar putea rezulta în statutul de membru al acestor republici. UE are o influență extrem de redusă în Caucazul de Nord, fiind practic inexistentă în această regiune.
Pentru această lucrare am folosit, ca metodă de cercetare, analiza de conținut pentru partea teoretică și studiul de presă pentru studiul de caz asupra Georgiei.
Capitolul 1 al acestei lucrări este reprezentat de introducere și de ipoteza pornind de la care a fost scrisă această lucrare.
Capitolul 2 prezintă un context istoric succint.
Capitolele 3, 4, 5, 6 si 7 sunt reprezentate de detalierea diferitelor aspecte care conturează statele din Caucaz, precum și de o scurtă prezentare a istoriei acestora.
Capitolul 8 este reprezentat de o prezentare succintă a cooperării transfrontaliere și de posibilitatea aplicării acesteia pe teritoriul Caucazului de Sud.
Capitolul 9 detaliază prezența Uniunii Europene în Caucazul de Sud de-a lungul timpului.
Capitolul 10 este reprezentat de un studiu de presă efectuat pe 2 publicații din Georgia.
Capitolul 11 este reprezentat de concluziile acestei lucrări, iar capitolul 12 prezintă bibliografia folosită la redactarea lucrării.
Anexa 1 a acestei lucrări conține traducerile citatelor folosite în studiul de caz.
Context istoric
Istoria Caucazului este una complexă, încărcată de războaie, coaliții schimbătoare, trădări și perioade de epurare etnică. Caucazul și, în special, Caucazul de Sud, este una dintre cele mai vechi centre umane, datând încă din Epoca de Piatră. Această regiune s-a aflat mereu la intersecția intereselor marilor puteri ale lumii, fiind guvernată, de-a lungul timpului, de mai multe imperii. Aceste civilizații, care au trecut prin teritoriul caucazian, pot fi observate cu ajutorul diversității de etnii și religii prezente astăzi în această zonă. Această diversitate poate fi însă și un motiv de conflict, dupa cum vom putea observa pe parcursul acestei lucrări.
În capitolul care descrie situația fiecărui stat din Caucazul de Sud în parte, vor fi introduse o serie de date istorice importante pentru acea republică, relevând astfel contextul istoric individual și colectiv al acestor trei state.
Armenia
Republica Armenia, cu o populație de aproximativ 3,1 milioane de locuitori și cu capitala la Erevan, este o țară predominant creștină care, în trecut, s-a situat de-a lungul drumului mătăsii, având astfel parte de o multitudine de influențe culturale. Începuturile civilizației armene pot fi urmărite până la începutul secolului al XVI-lea iar, începând cu secolul al XVIII, imperiul rus a jucat un rol important în soarta Armeniei, deși locuitorii Anatoliei au rămas sub controlul imperiului otoman. Secolul XVIII a însemnat, pentru Transcaucazia, lupta, atât politică cât și militară, a trei mari puteri ale vremii: Turcia, Rusia și Persia. În 1828, Rusia a învins Persia și a anexat zona din jurul Erevanului iar țarismul rusesc i-a unit pe armenii din Rusia cu cei din fostele provincii persane. În anul 1878 s-a pus în discuție problema Armeniei la Congresul de la Berlin, problematică numita “armenian question”, iar mulți susțin că acela a fost primul moment în care situația Armeniei devine unul dintre interesele europene. Anii 1895 și 1915 reprezintă unii dintre cei mai sângeroși din istoria Armeniei, ani în care se estimează că turcii au masacrat până la 2 milionane de etnici armeni. Armenia își dorește încadrarea acestor fapte drept genocid, iar unele state îi sustin inițiativa și cataloghează masacrul ca atare. Turcia însa refuză categoric această denumire, susținând că acei oameni, împreună cu miile de etnici turci uciși în acea perioadă, au fost victimele Primului Război Mondial și nu al trupelor militare ototmane. În anul 1917, Armenia, Georgia și Azerbaijan formează Federația Independentă Transcaucaz, fedrație care nu supravietuiește decât până în anul 1920, atunci când armata roșie invadează Azerbaijanul, obligând Armenia să accepte un guvern dominat de comuniști. În 1922, cele trei regiuni ale Transcaucazului sunt combinate într-una singura în cadrul Uniunii Sovietice, acestea devenind din nou republici separate abia în anul 1936. În anul 1976, Uniunea Sovietică instaurează regimul lui Karen Demirchian în Armenia, în speranța de a pune capăt corupției care a pus stăpânire pe partid. În 1988, mișcarea naționalistă din Armenia revine în forță, motivată de situația din Karabakh și de corupția care a pus stăpînire pe stat. În luna februarie a aceluiaș an, guvernul din Nagorno- Karabakh votează unirea ținutului autonom care se afla pe teritoriul Azerbaijanului cu Armenia, unificare care este declarată oficială în luna noiembrie a anului 1989. În anul 1990, Moscova intervine în conflictul din Karabakh, trimițând trupe pe teritoriul Azerbaijanului pentru a-l ajuta să facă față violenței armenilor. În luna septembrie a anului 1991, electoratul armean aprobă independența națională, urmând ca în luna decembrie a aceluiaș an, armenii din ținutul Karabakh să se declare stat independent. Ne oprim aici cu relatarea istoriei Armeniei deoarece evenimentele de după anul 1991 vor fi menționate în repetate rânduri în urmatoarele subcapitole.
3.1 Conflictul din Nagorno-Karabakh
Regiunea Nagorno-Karabakh este o zonă muntoasă care este subiect de dispută între Azerbaijan, stat pe al cărui teritoriu se află, și populația sa, majoritar de etnie armeană, populație care este sustinuță de statul Armenia. În anul 1988, spre sfârșitul dominației sovietice, trupele azere și secesioniștii armeni au început un război sângeros, care a permis preluarea statului, de facto independent, de către populația armeană. Acest conflict își are rădăcinile într-un alt secol, în competiția dintre creștinii armeni și influențele musulmane și persane pătrunse în regiune. Karabakh-ul a devenit parte a imperiului rus în secolul XIX iar cele două grupuri etnice au trăit într-o pace relativă, deși există însemnări ale unor atacuri brutale, de ambele părți, la începutul secolului XX. După terminarea Primului Război Mondial și a Revoluției Bolșevice în Rusia, noii conducători sovietici au declarat Regiunea Autonomă Nagorno-Karabakh, cu o majoritate de etnie armeană, aflată în Republica Socialistă Azerbaijan, la începutul aniilor 1920. Acest gest făcea parte din strategia lor pentru regiunea Caucazului, divide- și –condu. În anii 1980, atunci când controlul sovietic a slăbit în intensitate, neînțelegerile dintre armeni și azeri au explodat, rezultînd în violențe greu de stăpânit, aflate în strânsă legătură cu decizia regiunii de a fi anexată la Armenia. După ce aproximativ 20 000- 30 000 de oameni și-au pierdut viața, etnicii armeni au preluat controlul asupra regiunii, încercând să ocupe și un teritoriu azer, aflat în afara Karabakh-ului, dorind să creeze astfel o zonă tampon care să lege regiunea de Armenia. După prăbușirea URSS-ului în 1991, Karabakh-ul s-a declarat republică independentă, conflictul rămas aprins în regiune transformându-se astfel într-un adevărat război. Statutul independent, de facto, al regiunii nu a fost însă recunoscut de alte state. Un armistițiu, negociat de Rusia, a fost semnat în 1994, lăsând asfel Karabakh-ul și porțiuni ale teritoriului azer din jurul enclavei în mâinile armenilor. În timpul luptelor, în care peste un milion de oameni și-au părăsit casele, populația azeră din zonă (care reprezenta aprox. 25% din populația totală) a părăsit Karabakh-ul și Armenia, iar etnicii armeni au părăsit Azerbaijanul. Nici unul dintre aceste grupuri nu s-a putut întoarce acasă după încetarea războiului.
Au existat și nișe apărute în acest armistițiu, nișe în care și-au pierdut viata soldați ai ambelor tabere. Din cauza acestui conflict, și până la soluționarea lui, Turcia și Azerbaijanul au decis închiderea granițelor cu Armenia, fapt care a dăunat și dăuneză grav economiei armene. OSCE a înființat un grup care să se ocupe de acest conflict și care să încerce să negocieze o saoluție pașnică. Grupul se numește The Minsk Group, este co-prezidat de Franța, Rusia și SUA și are ca principale atribuții vizitarea regiunii în mod regulat, pentru a conduce discuții la nivel înalt cu părțile conflictului, informarea OSCE despre evoluția procesului de creare a păcii și crearea chenarului potrivit pentru a încerca rezolvarea conflictului și pentru a asigura procesul de negociere.
Într-un referendum din decembrie 2006, referendum care a fost declarat ilegitim de către Azerbaijan, regiunea a adoptat o nouă Constituție. Periodic se pot vedea semne ale unei mai bune colaborări între părți, au existat discuții între președintele armean și cel azer, iar progrese semnificative au fost înregistrate la discuțiile cu liderii, din mai și noiembrie 2009. Din păcate, după această dată, progresul a bătut pasul pe loc, iar în 2010 și 2011 a fost semnalat un număr important de încălcări grave ale armistițiului. Negocierile care ar putea conduce spre o pace permanentă au eșuat până în acest moment, iar conflictul rămîne, într-o Europă post-sovietică, unul dintre puținele conflicte înghețate care se desfășoară pe teritoriul european.
Politica
Armenia este o republică prezidențială în care Parlamentul, numit Adunarea Națională Armeană, constă în 131 de deputați care sunt aleși direct odată la fiecare 5 ani. Influența Președintelui a scăzut în comparație cu puterea partidelor politice, iar grupurile parlamentare au început să se schimbe, iar oligarhii au început să câștige din ce în ce mai multă influență asupra scenei politice. Noile partide au început să se formeze bazându-se pe puterea economică mai degrabă decât pe o anumită ideologie politică, deși majoritatea partidelor încă se bazează pe un suport ideologic stabil. Alegerile prezidențiale din 18 februarie 2013 au fost câștigate de Serzh Sarkisian, care a fost susținut în cursa electorală de către Partidul Republican. Observatori ai OSCE au declarat că procesul electoral din Armenia s-a îmbunătățit, dar încă se confruntă cu problema lipsei de competitivitate. Deși au existat anumite controverse care au pus în discuție eligibilitatea rezultatului alegerilor și au fost voci care au acuzat fraudă electorală, misunea CIS a decis că alegerile s-au desfășurat corect, liber, transparent și competitiv.
Principalele partide prezente pe scena politică armeană sunt:
Federația Revoluționară Armeană (ARF)- “Dashnaktsuntyun”
Lideri sunt Hhraut Markarian și Armen Rustamyan. Partidul a fost înființat în 1890 în Tbilisi și a fost considerat ca fiind puternic în timpul Primei Republici Armene, fiind interzis după sovietizarea din 1920. Deși a fost interzis, partidul a funționat în continuare în diaspora până în 1988 când a fost reintrodus în politică. În anul 1994 a fost interzis din nou după ce a fost acuzat de terorism și de alte fapte de trădare de către Președinte. Dupa ce a fost judecat la Curtea Supremă, partidul a fost acuzat doar de încalcarea legii partidelor, acesta având la conducere cetățeni de altă origine decât cea armeană și a fost astfel reintrodus în anul 1998. Partidul se declară ca fiind unul naționalist, socialist, democratic și revoluționar, bazat pe justiție socială, democrație și auto-determinare naționalistă în favoarea poporului armean.
Partidul Social Democrat (SDHP) – “Hnchakyan”
Având-o ca lider pe Lyudmilla Sarkisian, acest partid este unul dintre cele mai vechi, fiind primul partid socialist din imperiul otoman. Fondat în 1887 de un grup de studenți din Geneva, acesta a avut ca obiectiv câștigarea independenței Armeniei din Imperiul Ototman. Înregistrat formal în 1991, partidul urmărește democratizarea, instaurarea unei ordini sociale democrate, întărirea sistemului național de securitate și îmbunătățirea condiției sociale a cetățeniilor.
Partidul Republican (HHK) – “Hayastani Hanrepetakan Kusaktsutyun”
Fondat în 1990 si avându-l ca lider pe Serge Sargsyan, partidul este considerat ca fiind adeptul ideilor eroului național Garaghin Nzhdeh. Conform învățăturilor sale, încrederea în puterea, hotărârea, capacitatea și viitorul națiunii depinde de recunoașterea națiunii. Partidul insistă astfel asupra întâietății națiunii asupra altor entități religioase, sociale sau partizane. Acest partid își are rădăcinile în Partidul Independenței Naționale, format în 1970, iar cel mai mare interes al său este păstrarea stabilității politice, creșterea GDP, creșterea numărului de locuri de muncă, creșterea pensiilor. Deși acest partid păstrează valori conservative, el conduce politici economice neo-liberale.
Partidul Armenia Prosperă (BHK)
Acest partid este considerat ca fiind un partid pro- Kocharian, format în 2006 de către liderul Gagik Tsarukian, care este un asociat apropiat al președintelui. Partidul este unul pro-presedinte mai degrabă decât unul pro-coaliție, așadar soarta acestui partid a fost strâns legată de președenția lui Kocharian. După alegerile din 2007, partidul a format o coaliție cu Partidul Republican.
Heritage – „Zharangutiuu”
Fondat în 2002 și înregistrat în 2005, avându-l ca lider pe Raffi K Hovannisian, partidul a candidat pentru prima dată la alegerile parlamentare în 2007 și a câștigat atunci 6 locuri. Acest partid este unul pro-vest, care dorește o politică externă echilibrată. Astfel, el menține relații bune cu Rusia, China și India dar vede integrarea și cooperarea europeană ca fiind cheia progresului. Printre alte obiective ale partidului regăsim reducerea sărăciei, construirea de servicii sociale mai bune și reducerea numărului de emigranți.
Partidul Poporului din Armenia (HZhK)- „Hayastani Zhoghovrdakan Kusaktsutyun”
Fondat în 1998, cu liderul Stepan Demirchian, partidul are ca obiective introducerea guvernării poporului și întărirea independenței Armeniei. Principalele preocupări sunt: un sistem electoral proporțional 100%, implementarea unei noi divizii administrativ-teritoriale și o cooperare mai strânsă cu CIS.
3.3 Realități socio-economice
La mijlocul anilor 1990, guvernul armean a adoptat un program de reformă economică care a adus o oarecare creștere și stabilitate în stat. Șomajul și sărăcia sunt înca răspândite, iar blocajul economic impus de Turcia și Azerbaijan au înrăutățit situația economică a țării. Armenia depinde în mare parte de gazul rusesc și, la fel ca alte state din fostul bloc comunist, a trebuit să suporte de-a lungul aniilor creșteri mari ale prețului gazelor. Diaspora mare cu care se confruntă Armenia este atât pozitivă cât și negativă din punct de vedere economic și social. Emigarea populației poate fi privită pozitiv datorită banilor pe care aceștia îi trimit famililor rămase acasă, bani pe care economia Armeniei se bazează câteodatată excesiv de mult. Din punct de vedere negativ, emigrarea masivă a ultimilor ani a produs panică în stat, estimându-se că statul și-a pierdut aproximativ ¼ din populație de la declararea independeței până în prezent, iar principalul motiv este plecarea tinerilor în căutarea unor condiții mai bune de trai în străinatate.
În teorie, toți cetațenii statului beneficiază de aceleași drepturi civile, statul asigurând acces egal la educație, judecată și bunastare publică. În practică însă, se pot observa mari diferențieri între anumite grupuri sociale. Aceste diferențieri se pot observa atât pe scena politică cât și pe cea socială, între un grup restrâns de oameni înstăriți, care beneficiază de conexiuni politice, și populația generală, care este considerabil mai săracă. Biserica Apostolică Armeană are încă un rol dominant în societate, poziție menținută prin relația puternică pe care aceasta o are cu statul, căruia îi oferă susținere și legitimitate, dar și prin rădăcinile sale istorice ca apărător al normelor și identității naționale. Protecția libertății religioase în Armenia este însă incompletă, existând rapoarte asupra multor cazuri de discriminare religioasă în prezent. O altă provocare majoră pentru stat rămâne corupția, datorită căreia sistemul politic, cel administartiv și chiar cel judiciar sunt pline de lacune și incapabile să își exercite sarcinile corect. Din cauza lacunelor din sistem, garanția respectării drepturilor civile și ale omului este, de multe ori, neglijată.
Economia Armeniei nu și-a revenit încă după recesiunea creată de criza financiară din 2008. Actualmente, mai mult de 1,2 milionane de oameni trăiesc sub pragul sărăciei, aceștia fiind nevoiți să supraviețuiască cu mai puțin de trei dolari pe zi. Dividentul socio-economic are și o componentă geografică, existând încă disparități mari între rural și urban. Deasemena, din cauza faptului că, Guvernul nu a reușit să introducă un mecanism anti-monopol funcțional, economia are de suferit din cauza monopolurilor și a domeniilor înca ocupate de anumite carteluri influente. Pe lângă lipsa transparenței, țara se confuntă și cu vulnerabilități economice foarte mari, deși este membră a WTO înca din 2002. Unele dintre aceste vulnerabilități sunt cauzate de granițele închise, de embargoul impus de Turcia și de Azerbaijan, dar și de conexiunile limitate pe care statul le are cu economia globală.
3.4 Relația Armenia-Rusia
Conducerea politică elitistă a Armeniei se folosește de relația cu Rusia pentru a-și putea asigura logevitatea pe scena politică națională. Acest lucru se poate observa foarte ușor comparând mandatele a doi dintre președinți, și anume, Levon Ter-Petrosian, a cărui cădere poate fi datorată și faptului că Rusia și-a retras sprijinul iar, pe de altă parte, Robert Kocharyan, care s-a folosit de această relație pentru a-și consolida poziția politică. Alianța startegică ruso-armeană continuă, în multe aspecte, să influențeze politica externă a statului, deși populația și-a pierdut din simpatie față de Rusia de-a lungul anilor.
Deși Rusia a început să joace un rol în soarta Armeniei mult mai târziu decât Turcia sau Iranul, influența sa este și în prezent de necontestat. Poporul și conducerea Armeniei au avut parte de suișuri și coborâșusi în ceea ce privește părerea și susținerea față de Rusia. Khachatur Abovyan scria, în romanul său, apărut în 1858, că “ziua în care Rusia a intrat în țara noastra (Armenia) este o zi binecuvântată”. Victoria rușilor în războiul ruso-turc din 1877-1878 a întărit încrederea pe care poporul o avea în imperiu. Sovietizarea forțată a Armeniei, de dupa Primul Război Mondial, a permis însă nașterea a două percepții diferite asupra Rusiei. Convingerea asupra unei nevoi permanente de securitate și de stabilitate a granițelor a dat naștere unui sentiment pro-rus, în viziunea crezului că Rusia este protectorul suprem care veghează asupra țării. Pe de altă parte, s-a creat „mitul tratamentului injust” oferit de Rusia, mit care era vehiculat în opinia publică încă de dinainte de sovietizarea statului și care se bazează pe faptul că ajutorul primit din partea rușilor există doar atâta timp cât există o loialitate a astatului și a poporului față de ei și dispare în momentul în care un stat își exprimă dorința de libertate și de auto-guvernare. Acest sentiment de neîncredere față de Rusia s-a intensificat în timpul conflictului din Nagorno-Karabakh.
Spre sfârșitul URSS-ului, ura și neîncrederea populației armene cu privire la Rusia era în creștere, totuși s-a ales protestul pașnic, iar speranța într-o soluție constituțională persista. Alt factor care a crescut nemulțumirea populației față de Moscova a fost incapacitatea acesteia de a proteja cetățenii armeni care au fost persecutați în anul 1988 în Azerbaijan. În momentul în care, în 1991, a devenit cunoscut faptul că OMON ( Otryad Militsii Osobogo Naznachemiya), forțele de securiate ale Ministerului de Interne ajutau Azerbaijanul la capturarea satelor armene din Karabakh și la deportarea populației, ura populației față de Moscova s-a extins asupra Rusiei și a populației ruse în general. Levon Ter-Petrosyan a numit această acțiune a Moscovei un război nedeclarat împotriva populației armene.
Sistemul politic armean construit în 1990-1991 se baza pe Președenție, oferindu-i lui Ter-Petrosyan dreptul de a lua decizii importante în privința politicii externe. Relația bună cu Rusia a devenit o necesitate în momentul în care Turcia s-a implicat în conflictul de la Nagorno-Karabakh, unde măsurile luate de către Turcia împotriva Armeniei și ajutorul acordat Azerbaijanului a restaurat percepția populară conform căreia Turcia este inamicul iar Rusia poate apăra Armenia. Deși Armenia se baza pe Rusia ca fiindu-i partener în conflictul din Karabakh, aceasta din urmă a încercat să își păstreze neutralitatea în această problemă, în primul rând datorită interesului său geopolitic de a păstra relații bune cu ambele state. Provocările reprezentate de numeroasele conflicte apărute de-a lungul timpului în Caucaz a asigurat prezența continuă a Rusiei în această regiune și a fost motivul folosit adesea pentru a justifica prezența militară rusească din zonă. În anul 1994, datorită gazoductului vestic, elita politică armeană își dorea reconcilierea cu Turcia și îndepartarea țării de Rusia. Planurile au eșuat însa, iar criza economică a împins țara din nou mai aproape de Rusia. În 1995, Armenia hotărăște să mai păstreze baza militară rusească de la Gyumri înca 25 de ani. În vara anului 1996, Armenia și Rusia semnează o serie de tratate importante, privind colaborarea militară, livrări de echipament, cooperarea în privința securității aeriene, etc. În tratatul de Prietenie, Cooperare și Asistență Reciprocă, semnat în 1997, părțile semnatare se angajează să își ofere suport militar reciproc, să nu se alăture unei aliante sau unui tratat de apărare îndreptat împotriva unuia dintre state.
3.5 Relația Armeniei cu Vestul
Vestul e văzut ca fiind un partener monolit, definit ca fiind opus estului reprezentat de Turcia, Iran și Rusia. Din punct de vedere geopolitic, vestul este împărțit, în viziunea Armeniei, între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. Vestul nu a fost însa întotdeuna văzut ca fiind un partener monolit, acest crez a apărut după anul 1998, atunci când toate structurile acestuia au început să se sincronizeze, iar structuri precum Consiliul Europei și Uniunea Europeană au devenit proactive în sudul Caucazului. Relațiile Armeniei cu Europa pot fi privite ca fiind o prioritate recentă a politicii de externe, datorită faptului că țării îi este ușor să se identifice cu Europa datorită realităților geopolitice actuale. În geografia post-sovietică, Europa nu este un loc, ci reprezintă mai degrabă o idee, un set de norme și de viziuni. Un alt factor de identificare îl reprezintă diaspora armeană, cu mulți cetățeni răspândiți în Europa și cu o religie predominant creștină care reprezintă un avantaj în vederea unei posibile viitoare integrări în Uniunea Europeană. Sentimentul de insecuritate care încă persistă în Armenia explică coexistența paradoxală a aspirațiilor europene și a alianței cu Rusia. Consiliul Europei și OSCE au reprezentat principalii parteneri ai vectorului european în politica externă.
Rezolvarea conflictului din Nagorno-Karabakh a fost introdus pe agenda CoE împreună cu problematica reformelor democratice. În 1992, Comitetul de Miniștri a concluzionat că atât Armenia cât și Azerbaijan trebuie nu doar să implementeze o serie de reforme democrtice, ci să își rezolve conflictul prin mijloace pașnice. În luna ianuarie a anului 1996, Armenia aplică oficial la Consiliul Europei și primește un statut de oaspete, în același timp cu Azerbaijanul, măsură luată pentru a sublinia imparțialitatea structurii în conflictul din Karabakh. În noiembrie 2000, Armenia primește invitația de a deveni membru în Consiliul Europei. De atunci, relația statului cu CoE se desfășoară pe două planuri: sfera reformelor și transformărilor democratice și rezolvarea conflictelor. Majoritatea cerințelor democrtice au fost îndeplinite, exceptând abolirea pedepsei cu moartea și recomandarea ca statul să treacă la un serviciu militar alternativ, cerințe care au cauzat multe dispute pe scena politică internă, motivate cu faptul că Armeina se află înca în război iar suveranitatea i-ar fi astfel amenințată.
Din punct de vedere al politicii externe, aderarea la CoE a însemnat și deschiderea unui nou front în diplomația armeană. Ideea unei integrări europene este una foarte atractivă dar, pentru armeni, una mai degrabă improbabilă, ei putând astfel să jongleze cu loialitatea față de Rusia și cu aspirațiile europene ale statului. UE a semnat trei acorduri de Parteneriat și Cooperare cu Armenia, Georgia și Azerbaijan în 1996, acestea fiind ratificate în 1998, aceste acorduri fiind însa mai degrabă de natură economică decât politică. Deși acordul a fost văzut ca o reușită a politicii externe armene, acesta era diferit de cele semnate cu Estonia, Letonia și Lituania, deoarece nu conține nici o promisiune legată de o viitoare aderare. În anul 1996, UE era al doilea cel mai mare importator de ajutor umanitar din Armenia.
Franța și Germania au fost interesate de transportul de gaz din Iran, și au participat activ la planurile pentru gazoductul Iran-Armenia-Georgia-Crimea-Ucraina-Europa., Franța arătând interes pentru stabilitatea Georgiei și Armeniei. Pe front politic, angajamentul UE pentru această zonă a fost minim. Faptul că, Caucazul nu a fost inclus în 2003 în Inițiativa New Neighbours a UE a fost surprinzător, deoarece pe lista figurau țări precum Maroc, Siria sau Rusia. Explicația dată de oficiali a fost că regiunea este considerată ca fiind prea îndepartată pentru a fi inclusă. În 2004, Parlamentul a recomandat Consiliului sa aibe în vedere și Caucazul de Sud în acel program, iar Armenia, Azerbaijan și Georgia au fost incluse pe lista la Summitul UE din iunie 2004.
3.6 Situația actuală
În prezent, situația economică și politică a Armeniei este în plină schimbare. Guvernul a implementat o serie de măsuri pentru liberalizarea comerțului, încurajarea investitorilor și promovarea economiei de piață. Domenii precum educația, cultura și cercetările științifice au avut totuși de suferit în această trecere a statului la economia capitalistă. Armenia a început, în anii ’ 90, un proces de privatizare care a dus la transferarea, până în prezent, a 90% din pământul arabil și a titlurilor de proprietate înspre investitori privați. Privatizări masive au loc și în alte sectoare ale economiei.
Agențiile financiare internaționale și alte state susțin încă financiar tranziția Armeniei spre o economie de piață, iar statele membre ale UE au ajuns să reprezinte 1/3 din comertul statului.
Azerbaijan
Țara și-a câștigat independența față de URSS în anul 1991. Resursele de petrol și gaze au fost cunoscute încă din antichitate, iar în secolul XIX, statul a experimentat un “boom” în industria petrolieră, care i-a asigurat atragerea de investiții străine. La începutul secolului XX, Azerbaijanul producea aproape jumătate din petrolul mondial. În anul 1994, Azerbaijanul a semnat un contract petrolier în valoare de 7,4 miliarde de dolari cu o companie vestică, dar economia nu a profitat atât de mult de pe urma acestui contract pe cât era de așteptat.
Statul a fost definit politic între anii 1922-1936. Acesta are mai multe în comun cu republicile din Asia Centrală decât cu celelalte state din Transcaucaz. Un aspect unic al geopoliticii Azerbaijanului este situația enclavei Republicii Autonome Nakhichevan, create de Uniunea Sovietică în 1924 și aflată între Armenia și Iran, separată de Azerbaijan prin teritoriul armean. În decursul aceluiași an, URSS a creat regiunea Autonomă Nagorno-Karabakh. Populația azeră este preponderent urbanizată, teritoriul modern al acestuia fiind supus invaziei myriad, migranților și influențelor culturale și politice. În majoritatea timpului istoric, teritoriul a fost sub influența persană, iar, când imperiul persan s-a aflat în declin, Rusia a început o dominație care a durat aproximativ 200 de ani. Alte date istorice semnificative sunt:
1813- Tratatul de la Gulistan împarte teritoriul Azerbaijanului între Rusia și Persia;
1828- Tratatul de la Turkmauchay conferă Nakhichevanul și zona din jurul Erevanului Rusiei, întărind puterea acesteia în zona Transcaucazului;
1872- industria petrolieră a fost înființată în jurul Baku, având parte de o expansiune rapidă;
1920- Armata Roșie invadează Azerbaijanul;
1946- puterile vestice obligă URSS-ul să renunțe la Guvernul Autonom al Azerbaijanului, format în 1945 după ocuparea sovietică a Iranului;
1969- Heydar Aliyev devine șeful Partidului Comunist din Azerbaijan;
1982- Aliyev este numit membru deplin al Politburoului Partidului Comunist sovietic;
1991- Referendumul din octombrie declară independența Azerbaijanului față de URSS.
4.1 Sistemul politic
Noua Constituție a statului este adoptată la data de 12 noiembrie 1995, act care desemnează Azerbaijanul ca fiind o republică democrată, seculară și unitară. Puterea în stat este împărțită între Legislativ, Executiv și Judiciar, iar Președintele este șeful statului și al Executivului. Republica Autonomă Nakhichevan este definită de Constituție ca deținând autonomie în cadrul statului, pe lângă municipalitățile care se pot auto-guverna. Sistemul politic este, deasemenea, caracterizat de pluralism, statul beneficiind de un număr mare de partide politice, aproximativ 43 la număr. Deși Constituția statului garantează dreptul de apartenența la un partid, există formațiuni cărora li s-a refuzat dreptul la înregistrare oficială din cauza faptului că sunt definite exclusive etnic sau religios. De la ascensiunea lui Aliyev, legea electorală stipulează că un partid trebuie să aibe un minim de 1000 de menmbri pentru a putea fi înregistrat oficial, iar oficialilor guvernamentali din agențiile juridice, poliție, securitate, vamă, taxe, finanțe sau reprezentanți ai televiziunii de stat le este interzis să facă parte dintr-un partid.
Deși are multe partide, sistemul politic al statului a fost dominat de Yeni Azerbaijan Party, partidul lui Aliyev.Constituția statului oferă populației dreptul de a schimba conducerea în mod pașnic, dar acest drept este frecvent încălcat prin intervenția acesteia în procesul electoral. Codul electoral este bazat pe reprezentarea proporțională, iar votul se face pe liste de partide. Pentru ca membrii Parlamentului să poată avansa și câștiga influență, aceștia trebuie să urmeze ordinele liderilor de partid, iar populația prezintă un nivel de încredere scăzut în partide, unul dintre motive fiind definirea ambiguă a doctrinelor acestora.
Partidele aflate în opozițe nu au experimentat schimbări majore de-a lungul aniilor. Deși acestea sunt peste 12 la număr, majoritatea fiind de centru-dreapta sau naționaliste, doar câteva dintre ele pot fi considerate partide de influență pe scena politică. Partidele care se bucură de cea mai mare simpatie din partea cetățeniilor sunt: Partidul Musavat, Partidul Independenței Naționale a Azerbaijanului, Partidul Democrat al Azerbaijanului și Partidul Frontului Popular. Majorității partidelor le lipsește o platformă politică clară și par a fi mai interesate de câștigarea alegerilor, răspunzând preponderant în fața liderilor și nu a populației. În anul 1989, rolul opoziției comunismului a revenit Frontului Popular al Azerbaijanului, care a reușit să câștige președenția în 1992. Nerezolvarea conflictului din Nagorno-Karabakh a destabilizat regimul politic al țării în timpul aniilor ’90 iar în 1993, fostul lider a fost demis, iar Heydar Aliyev, fostul oficial comunist, a fost numit președinte. Pentru că YAP a continuat să domine scena politică a țării și după alegerea lui Aliyev, surse interne au dezvăluit că, a fi membru al partidului aflat la putere îți poate aduce o serie de beneficii. YAP nu este puternic doar la nivel național, ci și la nivel local, fiind aprig susținut de autoritățile locale. Slabele inițiative luate de opoziție au fost caracterizate ca fiind “ neserioase și provocatoare” iar membrii opoziției au declarat că s-au confruntat adesea cu persecuții publice, atât la nivel național cât și la cel local.
Observatori independenți au declarat că alegerile din 2010 nu au îndeplinit standardele internaționale deoarece, spre deosebire de celelalte alegeri organizate de la obținerea independenței, nici un membru al unui partid aflat în opoziție nu a câștigat un loc în Parlament. Reprezentați ai acestor partide, dar și numeroase ONG-uri, au semnalat nereguli privind înscrierea candidaților, propaganda mediatică, etc, toate locurile în Parlament fiind câștigate de partidul Președintelui sau de simpatizanți ai acestuia.
În stat există restricții privind libertatea de exprimare și de asociere. Din 2005, libertatea de exprimare a jurnaliștilor, activiștilor și cetățeniilor a “scăzut în mod semnificativ”.
Unele dintre principalele partide politice din Azerbaijan sunt:
Partidul Social Democrat (SDPA)
Acest partid a fost primul partid ne-comunist inregistrat oficial în 1990. În anul 2000, problemele interne ale partidului au dus la o ruptură, urmând ca în 2003, Ayaz Mutalibov să fie ales președinte.
Noul Partid Azerbaijan (YAP)
Acesta este partidul aflat la conducere și format de Heydar Aliyev în 1993 pentru a susține cariera sa politică. Foști oficiali comuniști dețin poziții importante în acest partid, care este foarte puternic în Nakhichevan. Și-a instituționalizat puterea în 1995, când a câștigat majoritatea în parlament, transformând astfel legislativul într-un organ loial președintelui.
Frontul Popular al Azerbaijanului
Acest partid a fost format pentru a conduce mișcarea pentru independență națională iar guvernarea sa a fost întreruptă brusc în anul 1993 când Aliyev a venit la putere. Fiind unul dintre partidele importante ale opoziției, acesta a văzut evacuarea sa în noiembrie 2006 din sediul partidului ca pe o încercare de a amuți opoziția.
4.2 Realități socio-economice
Economia Azerbaijanului se baza, la sfârșitul aniilor ’80, pe relația și exportul în alte state sovietice. După prăbușirea regimului, când multe rute de comerț negociate cu Rusia au dispărut, iar fabricile considerate ineficiente s-au închis, rata șomajului a crescut iar inflația acută a creat o criză economică majoră în 1993. Azerbaijanul nu a reușit să își restructureze agricultura în ritmul Georgiei și al Armeniei, iar inițiativa privată a rămas redusă. Investițiile vestice, dar și parteneriatele cu Rusia pentru extracția petrolului au reușit să stabilizeze economia în diferite perioade. La fel ca și Armenia, Azerbaijanul a fost condiționat de rezolvarea conflictului din Karabakh în stabilizarea situației interne, dar faptul că resursele de energie ale Azerbaijanuliui sunt substanțiale poate garanta o economie în curs de stabilizare.
Situația socială în Azerbaijan nu este una foarte bună. Jurnaliștii au început să practice auto-cenzura, dreptul la adunare este negat sistematic, numărul prizonierilor politici a crecut iar consecințele sunt serioase pentru cei care încalcă un tabu, cum ar fi afacerile conduse de familia prezidențială. În zona Nakhichevan au existat cazuri de încarcerare forțată a jurnaliștilor în instituții psihiatrice.
Deși în 1989 rata oficială a sărăciei era de 34%, aceasta sărăcie nu era considerată ca fiind severă datorită ajutoarelor oferite pentru locuință și hrană. După ce statul și-a declarat independența, rata sărăciei a crescut dramatic. Potrivit unui sondaj despre condițiile de viață în Azerbaijan, efectuat în 1995, peste 61% din populație era săracă. Din cauza faptului că industria petrolieră se dezvolta în defavoarea altor sectoare (de exemplu mineritul, artizanatul), diferențele dintre clasele sociale devenea mai mare. 2-4% din populația țării trăiește în lux în timp ce majoritatea cetățeniilor (până la 85%) suferă de sărăcie. Deși gradul de sărăcie este ridicat, sectoare precum accesul la educație, rata analfebetismului și al mortalității infantile prezintă indici pozitivi. Sistemul de sănătate se află în declin iar mita primită de la pacienți asigură o parte din venituri în sistemul public de sănătate.
4.3 Relația cu Vestul
Azerbaijan este membru al ONU din 1992 și a ratificat o serie de convenții internaționale. Din data de 25 ianuarie 2001, Azerbaijan este membru al Consiliului Europei, iar din data de 15 aprilie 2003 în Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (ECNR). În 2013, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a livrat 8 hotărâri ale violării ECNR de către Azerbaijan.
Relațiile dintre UE și Azerbaijan sunt coordonate de Acordul de Parteneriat și Cooperare, valabil din 1999. Baza cooperării sunt drepturile omului și libertățile fundamentale și, deși nu există clauze specifice privind drepturile omului, dacă una dintre părți consideră ca cealaltă le-a încălcat, are dreptul să ia măsurile necesare. Înainte de a lua astfel de măsuri, trebuie să furnizeze Consiliului Cooperări (care întrunește reprezentanți ai UE și ai statului la nivel ministerial) informațiile relevante și propunerea unei soluții acceptate de ambele părți. În 2004, UE a inclus Azerbaijanul în Politica Europeană de Vecinătate iar în 2006 s-a adoptat un Plan de Acțiune în cadrul acestuia, plan care prevedea întărirea drepturilor omului, a libertăților fundamentale și ale statului de drept. În mai 2009, Azerbaijan a participat la Parteneriatul Estic iar în 2010 au început negocierile pentru un Acord de Asociere. Din cauza presiunilor aplicate de statele vecine, precum Rusia, la sfârșitul anului 2014 a putut fi adoptat doar un parteneriat de Modernizare Strategică în locul Acordului de Asociere.
Europa s-a implicat activ de-a lungul aniilor în statutul Azerbaijanului. Au fost făcute eforturi pentru a reduce nivelul de sărăcie, pentru a dezvolta secțiunea economică ne-petrolieră și pentru a reduce disparitățile socio-economice între Baku și restul țării. UE are un interes deosebit în dezvoltarea unei regiuni stabile din punct de vedere politic și economic. Pentru asta, rezolvarea conflictului din Nagorno-Karabakh rămâne o prioritate. Crearea postului, în iulie 2003, al Reprezentantului Special al UE pentru Caucazul de Sud a fost un mod de a facilita dialogul între UE și zona respectivă. Pentru a găsi o soluție în conflictul din Karabakh, Reprezentantul Special lucrează îndeaproape cu Minsk Group al OSCE.
4.4 Relația cu Rusia
Azerbaijanul a stabilit relații diplomatice cu Rusia în data de 4 aprilie 1992, iar, în data de 12 octombrie a aceluiași an, au semnat un acord de Prietenie, Cooperare și Siguranță Reciprocă. În data de 9 ianuarie 2001, Putin a oficiat o vizită în Baku, semnând mai multe acorduri cu statul azer, acorduri printre care se numără unele de comunicare internațională, de prevenire și soluționare a situațiilor de urgență, acorduri privind reprezentanți ai presei în cele 2 state, privind comunicarea guvernamentală, etc. În 2002 s-a semnat un Acord de Cooperare Economică pe termen lung, valabil până în 2010.
Rusia încă se consideră garantorul singular al securității în zona Caucazului. Prin slăbirea statelor și crearea de instabilitate domestică, Rusia își asigură prezență continuă în regiune, creând un climat potrivit pentru urmărirea propriilor interese. Azerbaijanul este considerat a fi o zonă strategică pentru Rusia, nu doar datorită poziției de tampon pe care o are între Rusia, Turcia și Iran, ci și pentru stația radar Qabala, cea mai mare de pe teritoriul fostului imperiu sovietic. De asemenea, Azerbaijanul a fost văzut ca unul dintre principalii competitori ai Rusiei în domeniul producției de energie. Din punct de vedere azer, relațiile cu Rusia pot fi privite din 2 perspective, și anume, încercarea Moscovei de a păstra statul sub influența sa și conflictul din Nagorno-Karabakh. Din punct de vedere al populației azere, Rusia ar trebui privită cu suspiciune iar, după războiul ruso-georgian din 2008, părerea bună a populației despre Rusia a scăzut de la 80% în 2007 la doar 12% în 2008.
Politica externă a statului s-a ghidat după necesitatea cooperării și stabilirii unor relații bune cu Rusia, deși statul recunoaște că această cooperare nu este întotdeuna favorabilă intereselor naționale. Principalul obiectiv al politicii externe azere a fost consolidarea independenței statului, deși, după reușita relațiilor Erevan-Moscova, Azerbaijanul a sperat că va putea recupera teritorii din Nagorno-Karabakh cu ajutorul Rusiei, folosindu-se de statul de membru CIS pentru a-și îndeplini acest obiectiv.
4.5 Situația actuală
După ani de conducere, Heydar Aliyev a murit în 2003 iar fiul său, Illam Aliyev a preluat conducerea partidului și președenția. Pe data de 9 octombrie 2013, Aliyev a fost ales pentru al treilea mandat, conducând o țară care este marcată de corupție și de conflictul cu Armenia. Pe lângă acest conflict, Azerbaijanul este implicat într-un conflict armat în Afghanistan, într-o misiune condusă de NATO, în care a trimis peste 94 de trupe.
Drepturile omului nu sunt respectate, media este, în mare parte, controlată de stat iar libertatea de expresie este limitată. Protestele anti-guvernare au fost interzise iar statul se confruntă cu probleme precum: un sistem de justiție corupt, cazuri frecvente de arestări arbitrare, tortură, rele tratamente aplicate prizonierilor, obstrucționarea organizațiilor societății civile și descriminare sexuală și rasială.
Georgia
Georgia se află într-o poziție geografică strategică, la întâlnirea Europei cu Asia. De-a lungul timpului, Georgia a fost obiectul rivalității dintre Rusia, Turcia și Persia, fiind, în cele din urmă, anexată la Rusia în secolul XIX. După prăbușirea URSS-ului, statul a devenit din nou o sursă de tensiuni, de această dată între SUA și Rusia. Scurta perioadă de independență câștigată în 1917 se încheie în anul 1921, când Rusia invadează statul, încorporându-l în URSS un an mai târziu. SUA are un interes strategic în zonă, învestind într-o conductă de petrol care, plecând din Azerbaijan, traversează Georgia pentru a ajunge în Turcia. Influența politică și economică a SUA în stat a reprezentat o sursă de îngrijorare pentru Rusia, culminând cu aspirațiile Georgiei de a adera la NATO și UE.
Georgia este unul dintre statele post-sovietice care depinde în mare parte de energia furnizată de Rusia. Asemeni altor state, aceasta a trecut printr-un val de scumpiri ale gazelor în 2006. După această dată, prețul gazelor s-a dublat din nou, forțând Georgia să se reorienteze parțial spre gazul furnizat de Azerbaijan. După independență, poporul georgian a îndurat războiul civil precum și perioade de neliniște și violențe datorită aspirațiilor de independență ale Abhaziei și Oseției de Sud.
Alte date istorice importante, pe scurt:
1099-1125 – Davil al IV-lea înființează Imperiul Georgian extins și începe “era de aur” a Georgiei.
1553- otomanii și persanii împart Georgia;
1943- Bisericii Ortodoxe Georgiene i se restaurează autonomia;
1972- Eduard Shevarduaze e numit prim secretar al Partidului Comunist georgian;
1978- demonstrații masive previn instalarea limbei ruse ca limbă oficială în Georgia;
1989- aprilie- trupele sovietice ucid demonstranți civili în Tbilisi, radicalizând opinia publică;
1990- octombrie- primele alegeri pluripartidice, partidul opozițional al lui Gamsakhurdia câștiga alegerile;
1991- mai- Gamsakhurdia devine primul președinte al Georgiei ales direct în alegeri pluripartidice;
1992- ianuarie- președintele este trimis în exil de forțele opoziției.
5.1 Politica
După prăbușirea URSS-ului, Georgia a votat pentru independență, iar liderul naționalist Zviad Gamsakhurdia a devenit președinte. Mandatul său a fost însă unul scurt, milițiile înlocuindu-l cu fostul ministru de externe comunist Eduard Shevardnadze.
Georgia este o republică democratică, cu un Parlament de 150 de locuri, parlamentarii fiind votați printr-un sistem electoral mixt constând în 84 de circumscripții, iar membri sunt aleși pe o perioadă de 4 ani. Parlamentul a adoptat, în data de 5 februarie 2004, schimbări semnificative ale Constituției, întărind puterea Executivului. Astfel, Președintele avea dreptul de a dizolva Parlamentul în timp ce el putea rămâne la conducere chiar dacă Parlamentul și-ar fi exprimat un vot de neîncredere. Puterile Președintelui s-au extins chiar și în domeniul juridic. Datorită amendamentelor constituționale din 2010, Președintele a transferat aceste puteri Parlamentului, aceste schimbări urmând să intre în vigoare după alegerile din 2013, alegeri care au fost câștigate de Giorgi Margvelashvili cu 62,12% din voturi. Societatea Internațională pentru Alegeri Corecte și Democrație a declarat că votarea a decurs conform procedurilor și că nu s-au sesizat violări majore ale acestora. Observatorii OSCE au fost de acord că alegerile au decurs în sens pozitiv per total, spunând ca procesul electoral a fost “ administrat eficient, transparent și a avut loc într-o ambianță amicală și constructivă. În ziua alegerii, votanții au putut să își exprime liber alegerea.”
Georgia dispune de o societate extrem de politizată, având sute de partide, dintre care multe nu sunt înregistrate oficial și nu au un program bine elaborat. Această confuzie a devenit evidentă după alegerile parlamentare din 2012, care au fost câștigate de Coaliția Georgian Dream, coaliție care întrunește liberali pro-vest, social democrați precum și naționaliști radicali cu viziuni xenofobe. Minoritățile naționale beneficiază de drepturi depline conform Constituției dar, din cauza faptului că, adesea, acestea nu vorbesc georgiana, participarea lor la viața politică este redusă. Nu există partide politice etnice dar multe partide au inclus etnici ai minorităților pe listele lor de vot, în special în zonele dominate de aceste minorități.
După victoria lui Saakashvili din 2004, acesta și-a anunțat prioritățile ca fiind combaterea corupției și atragerea de investitori. Acesta și-a atins parțial obiectivul, reușind să combată eficient corupția la nivele inferioare (de exemplu în poliția rutieră) dar protestele din noiembrie 2007 au demonstrat nemulțumirea poporului cu privire la corupția extinsă și la puterile executive mari pe care le are Președintele. Felul în care a fost tratată media favorabilă opoziției în anii următori a alimentat frica unui sistem mono-partidic. Media a suferit represiuni din partea statului și mulți jurnaliști au început să practice auto-cenzura. În 2007, datorită protestelor violente, Saakashvili a decreatat starea de urgență, acțiune care a fost aspru criticată de comunitatea internațională. Aceasta a fost ridicată în 16 noiembrie iar Saakashvili a demisionat din funcție în data de 25 noiembrie.
Unele dintre partidele politice proeminente în Georgia sunt:
“Georgian Dream Bloc”
Acesta coaliție conține 6 partide cu diferite ideologii. Aceste 6 partide sunt:
“Georgian Dream- Democratic Georgia”
Acest partid a evoluat din mișcarea publică Georgian Dream, lansată de Ivanishvili ca o platformă pentru activitatiile sale politice în 2011.
“Republican Party of Georgia”
Acest partid este activ încă din 1978. Platforma partidului include reforme precum auto-guvernarea la nivel local, economie și un sistem judiciar independent și liber.
“Our Georgia-Free Democrats”
Partidul susține o republică prezidențială cu un parlament puternic și un sistem judiciar independent dar și reducerea sărăciei, o piață liberă funcțională și crea de sisteme de protecție socială.
“Național Forum”
Acest partid dorește o republică parlamentară și nu susține aspirațiile Georgiei de a adera la NATO.
“Conservative Party of Georgia”
Un partid de centru dreapta și naționalist.
“Industry will save Georgia”
Un partid conservator format în 1991.
“Democratic Movement-United Georgia”
Acesta este un partid de centru dreapta care susține crearea de relații bune atât cu UE cât și cu Rusia.
“Georgian Labor Party”
Partid fondat în 1995, cu principalul obiectiv de a face din Georgia un stat european democratic și un membru UE. Partidul are o orientare socialistă, cerând îngrijire medicală, educație și servicii gratuite.
5.2 Realități socio-economice
Economia georgiană a fost una precară după câștigarea independenței. În 1994, economia încă stagna, deși se arătau progrese minore în unele sectoare. Între mijlocul anului 1993 și 1994, prețurile au crescut, în medie, cu 300% iar inflația a erodat salariul minim garantat de guvern. Adesea, salariile nu erau plătite pe o perioadă de mai multe luni din cauza deficitului de valută iar, în aceste condiții, o parte a populației reușea să se întrețină financiar datorită unei vaste rețele de activități economice neoficiale. Prima bancă majoră a statului a fost privatizată în vara anului 1994, vară în care Parlamentul a aprobat un program de reformă majoră pentru bunăstarea socială, prețuri și sistemul finaciar. Statul s-a confuntat cu crize energetice, atunci când livrarea de gaze a fost redusă din cauza datoriilor neachitate și, deasemena, cu diferite situații de urgență militară cauzate de conflictele din Abhazia și Oseția de Sud. Serviciile de informații au fost reorganizate pentru a putea include trupe de elită pentru combaterea terorismului, infracțiunilor fiscale, traficului de droguri și crimei organizate.
În timpul celor 11 ani de conducere a președintelui Shevardnadze, poporul georgian s-a aflat sub dominația sărăciei, a corupției și a crimei organizate. Odinioară o parte influentă a URSS-ului, Georgia a pierdut energia ieftină la care avea acces în timpul dominației sovietice și, odată cu noile tensiuni apărute între cele 2, Rusia a început să își retragă ajutorul economic. Situația persoanelor care au fost nevoite să își părăsească locuințele din diferitele zone de conflict a complicat situația economică și socială a statului. Aceste persoane (estimate în 2012 la un număr de 265.109) se confruntă cu probleme precum condițiile de trai nefavorabile, necesitatea de restabilire și rate mari ale șomajului.
Numărul scăzut al locurilor de muncă precum și rata șomajului sunt un factor de influență în ceea ce privește viața socială în Georgia. Deși, oficial, rata șomajului se află la 16%, unii experți consideră că adevărata valoare se ridică la 32%. Situația persoanelor refugiate din zonele de conflict nu este foarte cunoscută publicului larg datorită informaților scăzute care se găsesc în presă. Printre motivele neexunerii în presă se află preocuparea Georgiei privind imaginea pe care o reflectă pe scena internațională dar și dezinteresul populației pentru astfel de informații.
5.3 Relația cu Vestul
Relația Uniunii Europene cu statele din regiunea Transcaucazului a fost marcată, în special, de conflictele prezente în zonă. Acordul de Parteneriat și Cooperare al UE cu Georgia a intrat în vigoare în anul 1999 dar, și înainte de a semna acest acord, relațiile dintre cele 2 au fost conturate de relațiile UE cu toate statele CIS. Sub auspiciile acestui acord, un program de asistență financiara (TACIS) a fost lansat atât pentru Georgia cât și pentru alte state. În total, între anii 1992 și 2003, Georgia a beneficiat de fonduri UE în valoare de 370 milioane de euro. Politicile UE în Georgia au fost caracterizate și adaptate în funcție de factorul rusesc și de asistența militară pe care acesta o oferă în zonă. Din perspectiva UE, “principala sa contribuție la rezolvarea conflictelor din zonă este ajutarea Georgiei în a crea un stat bazat pe valori europene, care să fie mai atractiv pentru Abhazia și Oseția de Sud decât Rusia sau independența”. Sub auspiciile Politicii Europene de Vecinătate, UE și Georgia au aprobat un Plan de Actiune comun în noiembrie 2006. Principalele obiective ale UE sunt cele pe termen lung. precum întărirea democrației, construirea unei economii de piață funcționale, iar, obiectivele Georgiei sunt, în principal, legate de chestiuni de siguranța națională. În iunie 2014, UE și Georgia au semnat un Acord de Asociere, care include și o zonă de liber schimb. Acest acord este menit să adâncească legăturile politice și economice cu UE. Uniunea Europeană a mai deschis, de asemenea, un dialog privind vizele, iar un Plan de Acțiune pentru Liberalizarea Vizelor a fost prezentat în 2013.
Georgia face parte din Parteneriatul Estic încă de la lansarea acestuia, în 2009. În 1999, Georgia devenea al 41-lea membru al Consiliului Europei. De asemenea, Georgia este un aspirant la statutul de membru NATO, contribuind activ la operațiuni conduse de acesta.
5.4 Relația cu Rusia
Relațiile Georgiei cu Rusia sunt cunoscute în principal datorită războiului din 2008. Relațiile dintre cele 2 s-au răcit încă dinainte de acest conflict, Rusia acordând susținere mișcărilor separatiste din Abhazia și Oseția de Sud. Între anii 1991 și 2005, Rusia și Georgia au semnat un număr de 92 de tratate bilaterale, acestea împărțindu-se în tratate privind securitatea, tratate privind economia și alte tratate.
După demisia președintelui Saakashvili, relațiile Georgiei cu Rusia au început să se armonizeze, cel puțin din punct de vedere economic. Parteneriatul semnat de Rusia și Abhazia în noiembrie 2014 a generat un nou set de tensiuni în relațiile ruso-georgiene, deoarece acest tratat se bazează pe o ruptură permanentă între Georgia și Abhazia.
Dorința Georgiei de a adera la NATO și UE a fost unul dintre factorii care au contribuit la înrăutățirea relațiilor. Înainte de războiul ruso-georgian din 2008 a avut loc un “război al vinului” între cele 2 în 2006. În acest an, Rusia a interzis importul de vin din Georgia într-o încercare de a slăbi economia statului, având în vedere că acest sector economic este unul major în Georgia. Relațiile au continuat să se deterioreze când, în decursul aceluiaș an, patru ofițeri ruși au fost arestați în Georgia, fiind acuzați de spionaj. Ca urmare a acestor evenimente, Rusia a impus o serie de sancțiuni represive asupra Georgiei, printre care suspendarea transportului aerian, maritim și terestru între cele 2, interzicerea exporturilor georgiene în Rusia, etc. Astfel, putem afirma că Georgia este statul din Transcaucazia care este cel mai apropiat de Europa și care se îndepărtează cel mai repede de Rusia.
5.5 Situația actuală
Georgia este statul care se apropie cel mai mult de o colaborare cu Uniunea Europeană, acest stat semnând, în anul 2014, un Acord de Asociere cu Uniunea, devenind astfel primul stat din Caucazul de Sud care beneficiază de un astfel de acord cu UE. Mai multe detalii despre acest acord și despre situația actuală a Georgiei se vor regăsi în alte capitole ale acestei lucrări, precum și în studiul de caz.
Abhazia și Oseția de Sud
Situația Abhaziei și a Oseției de Sud este una specială în regiunea Transcaucazului. De aceea, această situație va fi prezentată pentru fiecare în parte, iar, relațiile lor cu Rusia, cu Vestul precum și cu Georgia vor fi prezentate comasat.
6.1 Abhazia
Ținutul și-a declarat independența față de Georgia în anul 1999, aceasta din urmă considerându-l încă o regiune desprinsă a sa. Deși acest ținut a fost odinioară o destinație turistică preferată de elitele sovietice, lupta pentru independenta față de Georgia a ruinat economia, lăsând-o să se bazeze pe investiții rusești pentru consolidare. Istoria ținutului se intersectează cu cea a Georgiei, deși limba vorbită este mai apropiată de cea a regiunilor din Caucazul de Nord. În secolul 19, regiunea a intrat sub dominație sovietică, fiind anexată la imperiul rus în 1864. După revoluția bolșevică, ținutul a câștigat o oarecare autonomie, fiind încorporat de Stalin în Republica Sovietică Georgia, în anul 1931. După prăbușirea URSS-ului, mai puțin de 1/5 din populația ținutului era de origine abhază, iar restul consta, în mare parte, din etnici georgieni. Tensiunile au crescut în regiune după ce Georgia și-a declarat independența, iar vocile care cereau o ruptură a celor 2 și o relație mai strânsă cu Rusia au devenit mai puternice.
În 1992, Georgia a trimis trupe în regiune pentru a impune status quo-ul. În 1993, trupele au fost nevoite să părăsească regiunea datorită luptelor crâncene în care câteva mii de oameni și-au pierdut viața, iar majoritatea populației georgiene a părăsit Abhazia. În anul 1999, Abhazia și-a declarat formal independența, act din care a rezultat un embargou economic internațional masiv. Economia ținutului a avut de suferit, depinzând de ajutorul furnizat de Rusia, a cărei cetățenie era foarte ușor de obținut pentru etnicii abhazi. Timp de aproape 15 ani, trupe de menținere a păcii ale ONU au patrulat într-o zonă tampon la granița dintre cele 2 teritorii. În timpul războiului ruso-georgian din 2008, trupele rusești s-au folosit de teritoriul Abhaziei pentru a-și introduce militarii pe teritoriul georgian. După conflictul din 2008, Rusia a recunoscut formal independența Abhaziei și a Oseției de Sud, fiind urmată de Nicaragua, Venezuela și unele state din Pacific. Anul următor, Rusia și-a utilizat dreptul de veto în cazul menținerii trupelor ONU pe teritoriul Abhaziei, și a semnat un acord pe 5 ani cu aceasta pentru a prelua formal controlul asupra granițelor cu Georgia. Deși statele vestice nu recunosc oficial independența Abhaziei, noile realități prezentate de această situație sunt recunoscute indirect în vest. Abhazia a avut acces la Discuțiile de la Geneva privind stabilitatea și securitatea în Caucazul de Sud, discuții începute la 15 octombrie 2008. Deși oficialii săi nu aveau o calitate diplomatică, aceștia au participat în calitate de “experți”. Mulți experți consideră că declararea independenței Abhaziei și Oseției de Sud de către Rusia este un răspuns la recunoastera independenței Kosovo-ului de către SUA la începutul anului 2008.
6.1.1 Politica
Structura constituțională în Abhazia este una prezidențială iar, în ultimul deceniu, s-au desfășurat alegeri pașnice, alegeri ale cărui rezultat nu putea fi prezis dinainte iar a căror rezultat a fost respectat. Președintele este ales pe o perioadă de 5 ani, poate avea cel mult 2 mandate ( fapt stipulat în Constituția sa de articolul 49) și trebuie să fie cetățean al Abhaziei cu vârsta cuprinsă între 35 și 65 de ani. Cabinetul de miniștrii, precum și Primul ministru, sunt aleși și sunt responsabili în fața Președintelui, fapt precizat de articolul 56 din Constituție. Există și o funcție de vice-președinte, înființată în 1955, ale cărei prerogative, după cum s-a demonstrat în timp, nu sunt unele de o importanță majoră. De asemenea, Președintele trebuie să vorbească fluent limba abhază.
“Adunarea națională” este o legislatură care conține 35 de locuri și care se întrunește în 2 sesiuni parlamentare, în primăvară și toamna, și al cărui stil al discuțiilor este unul non-confruntațional, lucru confirmat și de faptul că locul întâlnirilor este caracterizat de o masă rotundă, fără separări clare în așezarea diferitelor partide. Nu există diferențe ideologice între putere și opoziție, partidele fiind încă în curs de formare. Deși pentru membrii Adunării Naționale nu există clauze care să stipuleze naționalitatea, majoritatea membrilor sunt abhazi, determinând astfel o slabă reprezentare a altor grupuri etnice.
6.1.2 Realități socio-economice
Comunitățile, în special cele din estul Abhaziei, încă mai trăiesc consecințele conflictului. Aceștia se simt izolați din punct de vedere geografic, în principal din cauza stării proaste a infrastructurii de transport. Unele comunități întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor de securitate și justiție sau a altor servicii oferite de autorități. Există comunități care au devenit ținte ale crimei organizate iar puținele comunități georgiene rămase pe teritoriul Abhaziei trebuie să facă față discriminării și se simt abandonate.
În timpul erei sovietice, Abhazia a fost unul dintre cele mai prospere teritorii, economia bazându-se pe agricultura, industrie ușoară, minerit, producerea energiei electrice și turism. După conflict, toate aceste sectoare au fost compromise și pierderea de vieți omenești a fost devastatoare. În agricultură, multe plantații și ferme au fost distruse iar câmpurile din sud sunt încărcate de mine, ceea ce le face impracticabile. Daunele produse în economia Abhaziei sunt estimate la peste 100 milioane de dolari, iar exporturile de citrice, ceai și tutun au scăzut la 19% din valoarea pe care o aveau în 1989. Se estimează că au murit peste 5000 de oameni în timpul conflictului, majoritatea cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani. Supraviețuitorii au nevoie de asistență și tratament medical, acestea fiind adesea inaccesibile. Embargoul impus Abhaziei a înrăutățit situația economică, iar, pe lângă acest sector, și libertatea de circulație a fost restricționată, fără a avea însă o aprobare de la Consiliul de Securitate al ONU. În Abhazia se încearcă privatizarea unor anumite sectoare, acțiune care, se speră, va consolida economia. Partenerii principali de comerț sunt Rusia și Turcia.
6.1.3 Situația actuală
În prezent, situația Abhaziei se îmbunătățește, cel puțin din punct de vedere economic. Industria turismului, dar și cea petrolieră, se dezvoltă bine în continuare iar indicele de imigrație a crescut. Procesul democratic în Abhazia este unul funcțional, presa este liberă iar societatea civilă există. Privind politica externă, Abhazia nu își dorește să redevină parte din Georgia iar dependența de Rusia este în continuare ridicată, atât la nivel economic cât și la cel de siguranță.
6.2 Oseția de Sud
Regiunea a fost mult timp o sursă de tensiuni în zonă, culminând în războiul ruso-georgian din 2008. După acest război, regiunea și-a declarat independența față de Georgia, statut recunoscut de Rusia și alte câteva state. Populația este majoritar osețiană, vorbind un dialect ce amintește de limba persană, iar georgienii reprezintă mai puțin de 1/3 din populație. Oficialii georgieni refuză să recunoască statul regiunii și să folosească numele de Oseția de Sud. În opinia lor, Oseția de Nord este singura Oseție iar regiunea o numesc Samachablo sau Regiunea Tskhinvali.
În august 2008, Georgia a încercat să recâștige controlul asupra regiunii, suferind o înfrângere în fața Rusiei în sângerosul conflict de 5 zile. Populația din Oseția de Sud are, în mod istoric, relații bune cu Rusia, acestea conturându-se întâi în imperiul rus iar mai apoi în Uniunea Sovietică. Aceștia au fost de partea Kremlinului când forțele bolșevice au ocupat Georgia în anii 1920 iar, astfel, Regiunea Autonomă a Oseției de Sud s-a creat în Georgia iar Oseția de Nord s-a format în Rusia. După mai multe confruntări violente între Oseția de Sud și Georgia, regiunea și-a declarat , în 1990, dorința de a se separa de Georgia iar prăbușirea URSS-ului și declararea independenței Georgiei au întărit această dorință. În timpul mandatului lui Mikhail Saakashvili, acesta a dorit să reapropie regiunile de Georgia, oferind dialog și autonomie în cadrul statului însă, în 2006, populația din Oseția de Sud a votat independența într-un referendum nerecunoscut de Georgia. Deoarece majoritatea cetățeniilor au pașaport rusesc, Moscova a intervenit în conflictul din 2008, considerând că cetățenii săi sunt atacați. În decurs de câteva zile, trupele rusești au forțat armata georgiană să se retragă din Abhazia și Oseția de Sud iar, în aprilie 2009, Rusia a semnat și cu Oseția de Sud același acord pe 5 ani pe c are l-a semnat și cu Abhazia.
6.2.1 Politica
Atât Președintele cât și Parlamentul, care are 33 de locuri, sunt aleși pentru un mandat de 5 ani. Alegerile din Oseția de Sud nu sunt monitorizate de observatori independenți și nu sunt recunoscute de către comunitatea internațională. Majoritatea etnicilor georgieni care încă mai trăiesc în zonă fie au refuzat, fie nu le-a fost permis să voteze la aceste alegeri.
În timpul alegerilor parlamentare din mai 2009, partide ale opoziției au semnalat violări semnificative ale procesului care includeau și influențarea votanților. Reprezentarea opoziției în Parlament a fost redusă semnificativ, datorită legii electorale din 2008 care a impus un prag de 7% pentru obținerea unui loc. Rusia exercită o mare influență asupra politicii din Oseția de Sud, influență care a crescut considerabil după războiul din 2008. În 2011, Parlamentul a semnat un acord pe următorii 49 de ani cu Rusia, permițându-i acesteia să construiască și să opereze o bază militară pe teritoriul regiunii, deși, în momentul semnării acestui acord, Rusia avea deja în jur de 4000 de trupe pe teritoriu osețian.
6.2.2 Realități socio-economice
Corupția este prezentă la scară largă pe teritoriu, sesizandu-se activități de comerț și tranzacții pe piața neagră. Media electronică și presa scrisă este controlată aproape în totalitate de separatiști iar difuzările private sunt interzise. Accesul la media străină, inclusiv la cea georgiană și rusă, este permisă dar jurnaliștii independenți sau cei orientați spre opoziție sunt intimidați.
Libertatea religioasă a fost uneori afectată de situația politică și militară a regiunii. Majoritatea populației este creștin ortodoxă, dar există și comunități importante de musulmani, majoritatea imigranți din Oseția de Nord.Sistemul educațional este unul care reflectă viziunile conducerii.
Deși înainte de conflictul din 2008 protestele și demonstrațiile erau rare, acestea s-au intensificat după alegerile din 2009. Grupuri ale societății civile activează sub atenta supraveghere a guvernului iar activiștii sunt deseori intimidați. După războiul din 2008, forțele osețe au ocupat teritorii care, în trecut au fost conduse de Georgia, iar etnicilor georgieni le-a fost interzis să se întoarcă dacă nu acceptă renunțarea la cetățenia gerogiana și preluarea de pașapoarte rusești.
Asemeni Abhaziei, economia Oseției a avut de suferit după conflict iar aceasta a trebuit să se reorienteze complet înspre Rusia. Sectorul agriculturii, care este unul dintre cele mai importante ale regiunii, se prăbușește. Lipsa tehnologiei și plecarea fermierilor georgieni afectează acest sector. Majoritatea afacerilor locale, în jur de 2/3, sunt în sectorul de comerț.
6.3 Relația cu Rusia
Rusia a devenit sprijinul principal în aceste regiuni, atât din punct de vedere economic cât și militar. În cazul Oseției de Sud, cu ajutorul financiar primit de la Moscova se vrea reabilitarea regiunii, construirea de case și de conducte de gaz între Rusia și Oseția. Relațiile privind fondurile au ajuns într-un impas în februarie 2009 iar, timp de o lună, până la reluarea alocării de fonduri, guvernul de facto al regiunii s-a aflat în imposibilitatea de a plăti salarii și pensii, inclusiv cele ale oficialilor guvernamentali. Diplomații ruși afirmă că ar dori să treacă de la finanțare la un sistem de creditare, ceea ce este însă improbabil în următorii 10-15 ani. Oseția de Sud este o poziție militară strategică pentru Rusia, aceasta oferindu-le acces rapid la teritoriul Georgiei dar și la cel al Oseției de Nord. Rusia a recostruit și recondiționat infrastructura de transport în Oseția iar 900 de soldați ruși i-au înlocuit pe cei osețieni la granițe. Oseția de Sud își reduce numărul militarilor, contând aproape în totalitate pe sprijinul Rusiei, iar populația și autoritatiile locale nu par a fi deranjați de prezența soldaților ruși, deși populația este nemulțumită de faptul că aceștia ocupă locuri de muncă pe plan local. Atât analiștii locali cât și cei ruși sunt de acord că, dacă economia regiunii nu se va dezvolta, aceasta se va transforma într-o garnizoană rusească. Oseția de Sud a semnat cu Rusia un acord de Prietenie și Cooperare care prevedea dreptul de construire a bazelor militare, recunoașterea dublei cetățenii și stabilirea infrastructurii comune de transport, energie și comunicații. Aceste acorduri sunt valabile 10 ani și pot fi reinoite odată la fiecare 5 ani. Rusia și-a asumat responsabilitatea de a facilita recunoașterea internațională a Oseției de Sud, lucru care a eșuat până în prezent.
În cazul Abhaziei, experții ruși sunt dezamăgiți de faptul că populația abhază consideră relațiile cu Rusia ca pe un aranjament politic creat doar pentru a asigura securitatea în zonă, iar Abhazia nu plănuiește să devină parte din Rusia. Relațiile Oseției de Sud cu Rusia sunt unele mai strânse și mai satisfăcătoare, în timp ce, după declararea independenței, Abhazia s-a apropiat de Rusia din punct de vedere economic și politic dar s-a îndepărtat din punct de vedere cultural și social. În noiembrie 2014, Rusia și Abhazia au semnat Acordul de Alianță și Integrare. Acest acord presupune crearea unui grup comun de forțe care să apere teritoriul abhaz în cazul unei agresiuni venite din exterior și obiectivul de a conforma legislația vamală a Abhaziei cu cea a Uniunii Economice Euroasiatice în decurs de 3 ani. Acest tratat este văzut de europeni ca fiind un prim pas înspre anexarea Abhaziei la Rusia.
Relația cu Rusia a dominat interacțiunea străină a Abhaziei încă din anul 1993. Aceste relații au fost, la rândul lor, influențate de puterea economică a Rusiei, precum și de relația acesteia cu Georgia. Deși creșterea dependenței economice de Rusia a fost privită cu dezaprobare de către populația abhază, staționarea militarilor ruși pe teritoriul acesteia a fost privită ca fiind o măsură necesară pentru păstrarea independenței regiunii. Amebele regiuni depind astfel economic de Rusia și de fondurile acesteia.
6.4 Relația cu Georgia
Relațiile populației osețiene cu Georgia au fost relativ cordiale de-a lungul timpului, deși acestea s-au înrăutățit după conflictul din 2008. Accesul la Oseția de Sud este unul limitat, autoritatiile locale considerând că singurul acces legal se face dinspre Rusia, cu documente ambivalente. Legea georgiană privind teritoriile ocupate stipulează însă intrarea prin Tunelul Roki ca fiind ilegală și prevede ca etnicii străini, incluiv cei ruși, trebuie să intre în Oseția de Sud prin teritoriile controlate de Georgia. Autoritățiile georgiene spun că populația din Oseția de Sud poate circula relativ liber prin țară dacă dețin documente de rezidență. În practică, situația este mai complicată: poliția locală hotărăște adesea cine are sau nu dreptul de a trece granița iar unii indivizi, care se afla pe “lista neagră” vor fi reținuți dacă încearcă să intre în teritoriu. Perevi, situat în districttul Sachkhere din Georgia, este ocupat de trupele rusești, care sunt staționate pe ambele părți ale satului. De aceea, se poate călători doar între orele 7 și 19 iar copii care merg la școală trebuie să își prezinte pașapoartele la intrarea sau la ieșirea din zonă. Imposibilitatea de a defini și implementa un mecanism funcțional al libertății de mișcare arată cât de rele sunt relații cu adevărat.
Din 1993, negocierile între Abhazia și Georgia nu au reușit să soluționeze diferențele dintre ele, în prezent acestea par chiar mai distanțate decât în 1994, când s-a semnat “Declarația Măsurilor pentru o Înțelegere Politică a Conflictului Georgiano-Abhaz”. Din 1993, Georgia a încercat în diferite rânduri să preia controlul asupra regiunii prin mijloace militare. Georgia și comunitatea internațională refuză să recunoască conducerea abhază, iar Guvernul Republicii Autonome Abhazia, recunoscut de Georgia, nu are jurisdicție în teritoriu și, din 12 august 2008, acesta nu mai este prezent în Abhazia. Regiunea a cerut despăgubiri statului georgian pentru distrugerile provocate de războiul din 1992-1993, precum și pentru daunele economice suferite în urma sancțiunilor dictate de CIS.
6.5 Relația cu Vestul
Până în august 2008, comunitatea internațională, în principal prin OSCE, a jucat un rol semnificativ în Oseția de Sud, rol care a fost redus drastic după război. Pentru autoritățiile din Oseția de Sud, aceste organizații au fost “lipsite de credibilitate și nu au intervenit într-un moment critic al războiului”. Deși au fost excluse de Rusia și de regiune, UE și OSCE au rămas parțial active în zonă prin diferite mijloace. Unul dintre aceste mijloace a fost reprezentat de Discuțiile de la Geneva, prezidate de ONU, OSCE și UE, la care au participat reprezentanți ai Rusiei, Georgiei, SUA, Abhaziei și Oseției de Sud. Aceste discuții nu au adus însă o soluție concretă și cel mai tangibil rezultat al lor a fost înființarea Mecanismului de Prevenire a Incidentelor și Răspuns în februarie 2009. Acesta însemna acordul părților de a preveni incidentele în zonele de frontieră prin întâlniri regulate între actorii locali responsabili pentru problemele de securitate. Acest mecanism a funcționat bine în Abhazia dar Oseția de Sud a suspendat în curând întâlnirile. În fază incipientă a discuțiilor, UE a propus pricipiul “dublei intrări” pentru a facilita intrarea ajutorului umanitar în aceste regiuni atât prin Georgia cât și prin Rusia. Acest principiu nu a fost însă acceptat iar neîncrederea în organizațiile internaționale este mare. Nici o organizație locală sau internațională nu monitorizează regulat respectarea drepturilor omului în Oseția de Sud.
Misiunea de monitorizare a UE a fost lansată în octombrie 2008 iar aceasta presupunea monitorizarea și raportarea situației de securitate în zonele disputate, precum și situația celor care și-au părăsit casele din pricina conflictului. Această misiune a întâmpinat însă rezistență din partea Rusiei care nu a permis accesul în Oseția de Sud decât în rare ocazii.
În Abhazia, prezența UE s-a făcut resimțită prin ajutorul umanitar și interesul arătat pentru reabilitarea economică. De asemenea, UE a mai întreprins misiuni pentru deminare dar și pentru formarea societății civile și de creștere a încrederii. Există însă diferențe între implicarea UE în Abhazia și Oseția de Sud. În Oseția de Sud, prioritățile au fost ingineria drumurilor, finanțe, bănci, agricultură și energie, în timp ce Abhazia a fost ajutată în domenii precum societatea civilă, tineret, media sau proiecte politice. Dar ajutorul umanitar oferit de UE are și motive politice. Un oficial al UE a declarat că aceste motive sunt:”
scăderea dependenței financiare de Rusia și oportunitatea diversificării opțiunilor acestor regiuni;
să promoveze formarea de legături cu Tbilisi în vederea reconcilierii;
să promoveze cunoastrerea despre Europa și a valoriilor sale.”
Caucazul de Nord
Regiunea nord-caucaziană, aflată în Rusia, se confruntă cu instabilitate repetată și violențe, în special în Cecenia și Daghestan. În ciuda acestor situații, este imperativ din punct de vedere geopolitic pentru Rusia să păstreze controlul asupra regiunii. Caucazul de Nord constă în republicile Daghestan, Cecenia, Ingușetia, Kabardino-Balkaria, Karaciai-Cerchezia și Oseția de Nord. Spre deosebire de statele din Caucazul de Sud, aceste republici au rămas parte a Rusiei după prăbușirea Uniunii Sovietice. Această regiune acționează ca o zonă tampon pentru Rusia, protejând-o de puteri islamice precum Turcia sau Iran. Deși rămasă sub controlul Moscovei, istoria arată că Rusiei nu i-a fost ușor să controleze populația din zonă. Stalin a încercat să remedieze această situație creând zone administrative care să împiedice consolidarea oricărui grup etnic și a deportat grupuri mari ale populației în Asia Centrală și Siberia.
Reformele sistemului sovietic din anii 1980 au permis majorității acestor oameni să se întoarcă acasă, ceea ce a dus la mișcări naționaliste precum cele care se răspândeau și în alte state ale blocului sovietic. Deși a existat o diferență: conform Constituției sovietice, republicile aveau dreptul să își declare independența, dar regiunile autonome din cadrul republicilor (precum Cecenia) nu beneficiau de acest drept. Acest fapt a dus la numeroase conflicte în era post-sovietică, în special în zona Ceceniei. Rusia a purtat două războaie în Cecenia în anii 1990, războaie care, deși începute de aspirații naționaliste și separatiste, au ajuns să includă și elemente religioase. Populația Ceceniei, precum cea din învecinatul Daghestan, este predominant musulmană, iar războiul cu ortodoxismul rus a dus la o creștere a extremismului, atrăgând participarea jihadistilor, precum și susținerea unor state terțe, precum Arabia Saudită.
7.1 Sistemul de guvernare și statul de drept
Disputele teritoriale și cele asupra granițelor administrative sunt o sursă importantă de conflict, la acestea adăugându-se și incapacitatea statului de a asigura reprezentare politică echitabilă, un stat de drept, guvernare și creștere economică. Fragmentarea internă și integrarea ineficientă în Federația Rusă contribuie la alienarea politică și socială a rezidenților. Mulți locuitori ai Caucazului de Nord se simt înstrăinați și nereprezentați de deciziile instituțiilor de la Moscova. Populația dispune în continuare de puține mijloace democratice prin care ar putea trage la răspundere autoritățile sau pentru a putea participa, într-o manieră semnificativă, la viața politică. Lipsa răspunderii și a transparenței vulnerabilizează sistemul la acapararea de către organizații informale, bazate adesea pe simpatii sau legături etnice . Astfel de formațiuni domină scena politică, captează resursele, iar cele reprezentate în instituții federale tind să își urmărească interesele personale în defavoarea celor naționale. Aceste formațiuni sunt contestate, în unele republici, de opoziție, organizații publice și grupuri religioase, fără a avea însă un impact prea mare în schimbarea și dezvoltarea sistemului.
Două decenii de abuzuri ale forțelor de ordine au erodat încrederea populației în statul de drept, ajutând astfel la formarea insurgenței islamiste. Grupurile de protecție a drepturilor omului au documentat cazuri de dispariții forțate, tortură și execuții. Neîncrederea în instituțiile statului a condus la dorința multor rezidenți de a găsi forme alternative de organizare a comunităților. În special în regiunile estice ale Caucazului de Nord, comunități sufi și salafi crează realități paralele conduse de instituții alternative.
Etnicitate și conflict
Diversitatea religioasă, experiența istorică și alianțele și aspirațiile politice complică eforturile Moscovei de a integra această regiune în restul statului. Problema naționalismului etnic a fost cel mai evident subliniată în Cecenia unde, după cele 2 războaie purtate cu Rusia, luptătorii ceceni au început să se folosească de terorism pentru a atenta la siguranța națională în cadrul statului. După anul 2003, republica a adoptat o politică de cecenizare, transferând funcții importante în domenii precum politică, administrație și securitate etnicilor ceceni. În prezent, republica a trecut printr-o reconstrucție majoră, dar guvernarea și statul de drept rămân probleme majore. Deși partidele naționaliste și religioase sunt interzise, noua lege, care simplifică înregistrarea, poate permite indivizilor cu viziuni naționaliste să se infiltreze mai ușor în partidele mici.
Majoritatea conflictelor sunt cauzate de insurgența islamică, grup care are din ce în ce mai mulți adepți, dezamăgiți de sistemul de guvernare și de instituțile sale. Acest grup operează pe teritoriul întregii regiuni, atrăgând tineri de toate etniile și nu atacă doar forțele federale și poliția locală, ci și membri ai societății civile și elite care nu sunt de acord cu interpretarea fundamentalistă a islamului.
7.3 Islamul, insurgența și contrainsurgența
Insurgenții încearcă să formeze o unitate politică regională bazată pe Sharia. Un dialog cu salafi moderați și cu insurgenții care s-au predat a fost inițiat, în special în Daghestan, dar este încetinit de oponenții măsurilor de tip soft power din serviciile de securitate și insurgență. Pentru a reuși în rezolvarea conflictelor, Rusia trebuie să creeze și să implementeze o abordare pe termen lung care să unească politicile etnice, dialogul intraconfesional, crearea de instituții și reintegrarea pașnică a foștilor combatanți.
Islamul fundamentalist a experimentat o creștere în regiunea nord caucaziană, începând cu momentul prăbușirii URSS-ului. Felul în care a evoluat în diferitele republici este direct proporțional cu felul în care guvernul și forțele de ordine au tratat comunitățile musulmane conservatoare. Politica anti-terorism se concentrează, în principal, pe impunerea legii. Comandanții beneficiază de spațiu de manevră, aceștia pot institui zone speciale pentru operațiuni, care pot dura luni întregi, și în care multe dintre drepturile și libertățile fundamentale sunt suspendate. În ciuda măsurilor dure aplicate de stat, printre care se numără tortură și consecințe severe aplicate famililor combatanților, acesta nu a reușit să convingă populația radicalizată să se dedice statului rus. Cu convingerea că măsurile dure de securitate nu sunt suficiente pentru a încheia acest conflict, autoritățile mai multor republici au început să implementeze un program de dialog și reintegrare pașnică în societate a foștilor insurgenți.
7.4 UE în Caucazul de Nord
Uniunii îi lipsește atât prezența, cât și influența în Caucazul de Nord, întâmpinând probleme chiar și în obținerea de informații despre evenimentele din regiune. Obiectivele UE în zonă sunt: stabilitate, dezvoltare și îmbunătățirea drepturilor omului . Uniunea nu a avut nici prezența și nici influența în regiune în timpul declinului din 2012. Aceasta a concluzionat programul de cooperare cu Caucazul de Nord în 2011 iar în 2012, nici un reprezentant UE nu a efectuat o vizită în regiune. Rusia a resprins propunerea Uniunii pentru începerea unui nou program de dezvolatre socio-economică. Caucazul de Nord nu apare în mod proeminent în discuțiile dintre UE și Moscova, dar problema este ridicată rutinat la convențiile despre drepturile omului.
Cooperare tranfrontalieră – un rezumat
8.1 Perioada comunistă și de tranziție
În perioada comunistă, trecerea granițelor statului a fost controlată strict, iar cooperarea transfrontalieră a fost aproape inexistentă. Perioada de tranziție a creat noi rute comerciale, îmbunătățind semnificativ cooperarea în sectorul economic și comercial. Zonele de frontieră întâmpinau dificultăți legate de șomaj, diferențe lingvistice, lipsa infrastructurii interne de transport sau lipsa coeziunii sociale și economice. Uniunea Europeană a încercat să reducă aceste diferențe și să îmbunătățească standardele vieții în regiunile de frontieră prin programe precum Interreg, în diferite ediții.
Cooperarea transfrontalieră în Europa și între statele membre UE este considerată a fi un succes. Coeziunea și dezvoltarea au ajutat la detensionarea conflictelor etnice existente în diferite regiuni de frontieră. Au existat însă și dificultăți întâlnite în ceea ce privește obținerea și menținerea conexiunilor transfrontaliere.
În mod tradițional, cooperarea transfrontalieră a fost responsabilitatea guvernelor. Începând cu anii 1970, inițiative în acest domeniu au fost preluate și de comunități individuale, grupuri sau indivizi la nivel local. Asemenea inițiative au fost aproape imposibil de realizat în statele comuniste.
Chiar și în rândul statelor membre UE, cooperarea transfrontalieră nu a fost considerată întotdeuna un lucru bun, aceasta fiind considerată un fel de politică externă, domeniu considerat a fi de competența exclusivă a guvernelor naționale. Însa, mulțumită componentelor subnaționale, cooperarea transfrontalieră a rezistat, fiind considerată o politică de succes.
8.2 Situația în Caucaz
Schimbările geopolitice prin care au trecut statele din Caucaz denotă faptul că această zonă trebuie privită ca aflându-se la periferia Europei și nu la cea a Rusiei, cum a fost privită în trecut. Situația actuală a cooperării transnaționale în Caucaz este dictată de structura statelor și de granițele regionale existente în regiune. Statutul legal al granițelor este eterogen, cu diferențe semnificative la nivelul în care reglementările administrative sunt tratate și implementate. Tipul de graniță reflectă adesea caracterul economic al relațiilor. Activitățile și proiectele desfășurate în Caucaz în domeniul cooperării transfrontaliere pot fi împărțite în următoarele categorii:
La nivel local: cele care acoperă o suprafață relativ mică;
La nivel regional: acoperă o suprafață mai mare, sunt caracterizate adesea prin limitări administrative sau naturale;
La nivel transfronatlier: între state, dar reduse adesea la zonele aflate în apropierea granițelor;
La nivel transregional: acoperind o zonă formată din regiuni sau națiuni conectate;
La nivel transnațional:între regiuni care nu sunt interconectate.
După prăbușirea URSS-ului, proiectele transfrontaliere care se aflau în curs și care au fost inițiate în timpul erei sovietice au fost oprite. În acea perioadă de tranziție, majoritatea inițiativelor de acest gen nu au fost inițiate de guvernele statelor ci de cercetători independenți. Majoritatea proiectelor din acea perioadă au fost focusate pe zona Cucazului de Vest și doar un număr limitat viza regiunile aflate la forntiere. În afara proiectelor individuale, au existat și proiecte finanțate de ONG-uri, fundații și organizații străine. Deși acestea au fost într-un număr mai redus, ele au beneficiat de o finanțare mai mare, în funcție de interesele geopolitice ale statelor finanțatoare. Proiectele transregionale și transfrontaliere pot fi împărțite în 3 categorii, în funcție de actorii implicați. Acestea sunt:
Proiecte de cercetare individuală, bazate pe interesul și potențialul actorilor locali, fiind finanțate în mare parte de fundații străine;
Inițiative „vestice” în care sunt implicate ONG-uri mari, fundații străine și organizații internaționale care reprezintă interesele statelor din care provin. Aceste proiecte pot fi împărțite în 2 subcategorii, și anume: proiecte în care statul nu este implicat (la scală redusă) și proiecte care se desfășoară în strânsă legătură cu statul, precum proiectele UE;
Proiecte ale statului care au fost inițiate recent.
Ariile proiectelor considerate de o importanță vitală pentru dezvoltarea sustenabilă a regiunii sunt:
Conservarea naturii și ocrotirea speciilor;
Infrastructură și transport;
Informare și coordonare;
Turism;
Energie și folosirea resurselor;
Etnicitate și conflict;
Agricultură.
Adesea, calitatea redusă a relațiilor bilaterale între statele din Caucaz influențează relațiile transfrontaliere din regiune. Nevoile principale care trebuie îndeplinite pentru a putea vorbi despre o astfel de cooperare sunt comunicarea, relațiile economice, cooperarea în domeniul turismului, etc. Deși s-au efectuat numeroase studii despre avantajele unei cooperarei transfrontaliere între aceste state, un număr mic de măsuri au fost luate și implementate pentru a îmbunătăți situația. Vital pentru această cooperare este redeschiderea drumurilor între Georgia și Abhazia și Armenia și Azerbaijan. Cel mult 5-10% din zonele de frontieră ar putea implementa cu succes cooperarea transfrontalieră. Următoarele condtitii ar trebui îndeplinite pentru a putea vorbi despre implementarea sustenabilă a unui astfel de program:
Acordul politicienilor și a servicilor civile;
Clarificarea finanțării;
Acceptarea publicului și a reprezentanților acestuia la nivel local și regional.
8.3 Relațiile interstatale în Caucaz
Pentru a putea studia posibilitatea dezvoltării unor relații transfrontaliere în zona Caucazului de Sud, trebuie să înțelegem relațiile bilaterale pe care le dezvoltă statele din regiune.
Întregul cadru al unei posibile cooperări transfrontaliere în regiunea Caucazului de Sud nu poate fi analizată fără a ține cont de atitudinea Rusiei față de fostele republici sovietice. Moscova dorește să păstreze controlul asupra acestora, iar cooperarea între regiunile de frontieră poate fi un subiect delicat.“În decembrie 1997, un membru al unei delgației comune OSCE/Consiliul Europei, i-a propus unui diplomat din Tbilisi un proiect de promovare a cooperării transfrontaliere, după ce acesta a vizitat Oseția de Sud și s-a întâlnit cu politicieni locali din Tskhinavali. Reacția diplomatului Georgian la această propunere a fost una de îngrijorare, afirmând că se gândește la conseciințele unei oportunități a Rusiei de a invada din nou Georgia,” afirmă domnul Paolo Magagnotti, un membru al acelei delgații.
8.3.1 Relațiile Georgia-Azerbaijan
Relațiile între aceste 2 state stabilesc, în mare parte, politicile regionale și securitatea în Caucazul de Sud, acestea afectând energia, transportul și sferele de tranzit din zonă. Relațiile dintre cele 2 s-au consolidat după prăbușirea URSS-ului, bazându-se pe conflictele etnice cu care se confruntau, dar și pe relațiile dintre foștii președinți, Heydar Aliev și Eduard Shevardnaze, care împărțeau experiența de a fi fost membri ai Politbureau-ului. Alt factor care a dus la consolidarea relațiilor este reprezentat de discuțiile bilaterale despre producția și transportul resureselor de energie și gaz din Marea Caspică înspre statele vestice prin Georgia. Ambele state au aderat la CIS și la Tratatul Securității Colective și ambele au refuzat extinderea acestuia în anul 1999. Aceste state au stabilit o cooperare permanentă la nivel prezidențial, la nivelul primilor-ministrii dar și al miniștrilor de externe. Georgia, cât și Turcia, au asigurat Azerbaijanul de susținerea lor în rezolvarea conflictului din Karabakh. În prezent, cele 2 state își coordonează poziția în numeroase foruri internaționale, precum OSCE și ONU, punând adesea accentul pe problemele legate de soluționarea conflictelor și pe politică internă. Cooperarea militară între ele include antrenamente bilaterale precum și multilaterale, misiuni de păstrare a păcii și cooperare directă în privința aprovizionării sau tranzitului de armament și echipament militar din țări terțe.Trebuie precizat că, la nivel politic, nu există nici o garanție de securitate sau apărare reciprocă între cele 2 state.
Azerbaijan este o parte importantă a economiei georgiene, o companie azeră deținând un număr mare de facilități pe teritoriul georgian.
Problemele etnice au fost și rămân în centrul relațiilor dintre cele două state, în principal soarta comunității azere din Georgia. Comunitatea este nemulțumită de felul în care le sunt tratate drepturile, problemele legate de limbă, educație și religie devenind greu de ignorat. O problemă comună a celor două state este influența crescândă pe care Turcia și Iranul o au asupra comunității azere din Georgia, influență care ar putea conclude în islamizarea populației. Georgia descrie relațiile cu Azerbaijanul ca fiind un parteneriat strategic, neavând o astfel de poziție și asupra Armeniei.
8.3.2 Armenia-Georgia
Reducerea tensiunii între Georgia și Rusia datorată noului guvern al Georgiei ar putea fi punctul de plecare pentru îmbunătățirea relațiilor între Georgia și Armenia. Relația se bazează pe comerț și energie și, deși reprezintă o parte nesemnificativă a economiei, parametri recenți arată o creștere a acesteia. Percepția Georgiei despre Armenia a fost conturată în mod negativ de relațiile pe care Erevanul le are cu Moscova. Cooperarea cu Georgia după ce aceasta a semnat Acordul de Asociere cu UE este una importantă pentru Armenia, deoarece astfel ar avea granița comună cu zona vamală a UE, ceea ce ar reprezenta un avantaj major. După discuțiile avute de Armenia cu UE, Rusia a pus presiune pe stat pentru a nu semna acest acord cu Uniunea.
Astfel, crearea unei bune relații cu Georgia este esențială pentru a putea fi aproape de spațiul politic și economic comunitar. O relație bună ar putea însemna modernizarea puctelor de trecere ale granițelor dintre cele 2 state și simplificarea procedurilor de trecere.
8.3.3 Armenia-Azerbaijan
Relațiile dintre aceste două state sunt unele tensionate, principala cauză fiind nerezolvarea conflictului din Nagorno-Karabakh. După cum au fost expuse aceste relații anterior în această lucrare, știm că granița între cele 2 este închisă și ca Armenia consideră Azerbaijanul ca fiind un stat inamic. Aceste relații, precum și cele între Abhazia, Oseția de Sud și celelalte state, în principal Georgia, au fost redate anterior în lucrare și nu vor mai fi reluate.
Astfel, cooperarea transfrontalieră sustenabilă în regiune pare un proiect relativ îndepărtat, care depinde în mare parte de rezolvarea conflictelor latente din regiune, dar și de îmbunătățirea semnificativă a relațiilor bilaterale dintre statele Caucazului de Sud.
Prezența UE în Caucazul de Sud
9.1 UE și Uniunea Euroasiatică
Statele din Caucazul de Sud nu au arătat un interes pentru aderarea la Uniunea Euroasiatică. În 2012, Comisia Economică Euroasiatică a înlocuit Comunitatea Economică Euroasiatică, devenind mai puternică prin introducerea de tarife vamale comune și crearea unei comisii comune care a ratificat peste 800 de acte. CEE are o atractivitate economică mai mare, dar puncte precum procesul de luare a deciziilor și responsabilitatea personală sunt încă neclare. Putin încearcă să ofere o alternativă la Politica Europeană de Vecinătate. Dacă UE oferă Acorduri de Liber Schimb, Președintele Rusiei oferă beneficii economice pe termen scurt, cum ar fi scăderea prețului la gaz.
Georgia consideră că Uniunea Euroasiatică este o reuniune a Uniunii Sovietice. Elita politică a Azerbaijanului nu are încredere în Uniunea Euroasiatică, dar nu dorește să strice relațiile cu Rusia. Armenia este dependentă de Rusia iar elita sa politică a fost împărțită între opoziție, care dorea reducerea dependenței de Rusia și o mai mare integrare europeană, iar elita aflată la conducere, care recunoștea dependența de Rusia, își dorea ajutorul financiar al UE.
9.2 Acțiuni de-a lungul timpului
Uniunea Europeană reprezintă, în prezent, un proiect de succes, deși nu toate statele membre se află la același nivel din punct de vedere al dezvoltării. Pe 31 decembrie 1991, comunitatea europeană a recunoscut Armenia, Azerbaijanul și Georgia ca fiind state independente. După recunoașterea suveranității politice, comunitatea europeană a început să trimită ajutor umanitar și creditare în zonă, investind sume care, până în anul 1999, se ridicau la 880 mil. de euro. Alte sume au fost acordate statelor prin programul TACIS iar, după semnarea unui armistițiu între Armenia și Azerbaijan cu privire la conflictul din Nagorno-Karabakh, Comisia Europeană a început să pregătească acorduri bilaterale de parteneriat și cooperare cu părțile conflictuale. În 1995, Comisia a recomandat aplicarea Chartei Energiei Europene în republicile din sudul Caucazului. Pe 12 iunie 1995, Consiliul European a adoptat o poziție comună referitoare la statele din regiune, care prevede ca Uniunea să ajute țările să depășească obstacolele întâlnite în procesul de tranziție spre un sistem democratic bazat pe economie de piață. Această poziție mai presupunea, de asemenea, ca UE să susțină reformele economice și să continue să trimită ajutor umanitar în zonă. Uniunea și-a exprimat intenția de a asista aceste regiuni în a-și obține și păstra independența, suveranitatea și integritatea teritorială.
În etapele inițiale, relațiile oficiale dintre UE și aceste state nou formate au fost construite pe baza Acordului de Comerț și Cooperare semnat între Comunitatea Europeană și URSS în 1989. Astfel, UE a încercat să înlocuiască acest acord cu unele bilaterale, semnate cu fiecare stat în parte, creând astfel fundația pentru o viitoare colaborare pe plan politic, economic și cultural. De asemenea, crearea unui cadru legal solid pentru dezvoltarea acordurilor de comerț a fost important. Pe 22 aprilie 1996, Acorduri bilatrale de Parteneriat și Cooperare au fost semnate între UE și statele din Caucazul de Sud, având o valabilitate preliminară de 10 ani. Relații similare între Uniune și alte state CIS au fost formate mult mai devreme, întârzierea în cazul Caucazului fiind cauzată de situația politică instabilă, precum și de numeroasele conflicte izbucnite în regiune.
Aceste acorduri pe care statele le-au semnat cu UE stipulau dezvoltarea universală a unui dialog politic și de comerț între părți, plăți și servicii transfrontaliere, investiții, competitivitate și protecția proprietății intelectuale, industriale și comerciale. O atenție specială a fost acordată condițiilor de cooperare în privința activităților și imigrării ilegale. O clauză specială a fost introdusă în aceste documente, clauză care permitea UE să anuleze documentul în cazul unor încălcări ale elementelor principale din acorduri, precum principiile democrației, economia de piață și repectarea drepturilor omului. În baza acestor acorduri, trei instituții comune au fost instituite în fiecare dintre aceste state:
Consilii de Cooperare, unde au fost programate întâlniri la nivel ministerial anual;
Comisii de Cooperare, care sunt formate din oficiali statali cu funcții înalte;
Comisii Parlamentare de Cooperare, care sunt reprezentate de deputați parlamentari ai statului și ai UE.
În 1996 a fost creată o comisie specială pentru relații cu Transcaucazul iar, în ianuarie 1997, Comisia Europeană a prezentat schița unui document “despre strategia Uniunii Europene în relația cu republicile transcaucaziene”, obiectivul acesteia fiind întărirea independenței Armeniei, Azerbaijanului și Georgiei, rezolvarea pașnică a conflictelor, dezvoltarea democrației și a societății civile și augmentarea prosperității economice a acestor state. Transcaucazul a fost declarat “o regiune a intereselor startegice ale UE”. Agenții reprezentative ale UE au fost deschise în toate cele trei capitale, începând cu Tbilisi, ceea ce demonstrează că Georgia este considerat cel mai activ și prosper partener din zonă.
9.3 Interese
Diversificarea resurselor de energie, în special ale gazului, au făcut din Caucazul de Sud o regiune de interes pentru Uniunea Europeană. Poziționarea la intersecția rutelor de transport între est și vest face regiunea să devină atractivă pentru comerț, comunicare și strategie militară. Ieșirile la mare ale Georgiei și ale Azerbaijanului reprezintă rute de tranzit convenabile pentru resursele de gaz și petrol din Kazahstan și Turkmenistan.Această regiune poate reprezenta un coridor al energiei și, de accea, conflictele prezente în regiune trebuie rezolvate. Georgia și Azerbaijan par a fi cele mai probabile condidate la aderarea UE, prima exprimându-și această dorință în nenumărate rânduri. Pentru a putea realiza acest obiectiv, conflictele din Karabakh, Abhazia și Oseția de Sud trebuie rezolvate și este necesară crearea unui cadru stabil de cooperare între aceste state. Relațiile dintre UE și Caucazul de Sud pot fi considerate unele relativ slabe, din două motive: în primul rând, criză internă a UE, creată de respingerea Constituției pentru Europa și de lipsa conducerii are un impact asupra viziunii, pe termen lung, a Caucazului. Această situație crează reticență în rândul statelor, permițând Rusiei să își exercite influența în continuare. În al doilea rând, relațiile UE- Caucaz sunt determinate, în mare parte, de birocrația din Bruxelles și nu de problemele cotidiene din regiune, ceea ce crează nișe care pot fi ocupate de Rusia. Dacă UE nu își schimbă poziția politică referitoare la Caucazul de Sud, aceasta nu își va putea maximiza influența în regiune.
O altă sferă o reprezintă interesul geopolitic pe care Uniunea îl are în Caucaz.După expansiunea spre Marea Neagră, zona Caucazului a crescut în importanță, aceasta învecinându-se practic cu granițele estice al UE iar, astfel, conflictele, posibilele instabilități, dar și interesele diferiților actori în regiune pot reprezenta o temă importantă în termeni de securitate ai UE. Uniunea este al doilea cel mai mare consumator de energie din lume iar, dacă politicile actuale vor continua, se estimează că importul petrolier al UE va ajunge la 90%. Implicarea Uniunii în soluționarea celor 3 conflicte importante din zonă este determinată de evitarea unor conflicte, care pot degenera în războaie, în vecinătatea sa.
9.4 Politica de Vecinătate
Includerea Armeniei, Azerbaijanului și Georgiei, în 2004, în Politica de Vecinătate a fost o nouă modalitate pentru ca UE să își poată confirma prezența în zonă. În cadrul acestei politici, cel mai important instrument politic al UE sunt așteptările la o eventuală candidatură pe care le au aceste state. Scopul acestei politici, după cum a fost declarat în repetate rânduri de Comisie și de oficilai UE, nu este aderarea statelor, ci o mai bună cooperare politică, economică și culturală cu aceste state. Cele mai importante unelte ale acestei politici sunt Planurile de Acțiune, planuri care sunt determinate de situația fiecărui stat în parte, de relațiile acestuia cu UE, precum și de așteptările pe care acestea le au de la Uniune.
Pregătirile pentru Planurile de Acțiune pentru Trancaucaz au început în 2005. Conform acestor planuri, prioritar pentru Georgia a fost încetarea conflictelor interne în mod pașnic, iar Georgia privește integrarea în UE ca pe un mod de a-și soluționa conflictele. Armenia și Azerbaijan se așteaptă la o inițiativă a UE în domenii precum securitatea și politica externă, în timp ce acestea reușesc să păstreze balanța creată în relațiile cu SUA, Rusia și UE. Comisia Europeană a identificat patru domenii de acțiune, care au fost incluse în Planul de Acțiune din 2006. Acestea sunt:
Susținerea rezolvării pașnice a conflictelor;
Suport continuu pentru înțelegerea pașnică;
Susținerea Minsk Group al OSCE în procesul de negociere;
Întărirea relațiilor bilaterale.
Ajutorul economic oferit de TACIS, și cel tehnic oferit de subprograme ale acestuia, precum TRACEA, INOGATE sau BISTRO au ajutat la dezvolatrea anumitor sectoare din aceste state. Programul care oferea ajutor economic a fost schimbat sub auspiciile Politicii de Vecinătate, acesta transformându-se în ENPI. La 1 ianuarie 2007, vechiile programe precum TACIS au fost abolite.
9.4.1Georgia
Georgia este statul care și-a făcut deja cunoscute intențiile de a deveni un candidat la statutul de membru UE și, deși Politica de Vecinătate nu are ca scop aderarea la UE, oficialii georgieni o privesc ca pe un prim pas sper aderare. Prioritățile Planului de Acțiune pentru Georgia sunt:
Reformă în sistemul judiciar, stat de drept și reconstruirea instituțiilor, întărirea democrației și a drepturilor omului;
Creșterea gradului de investiții, instaurarea unui proces de privatizare și combaterea corupției;
Încurajarea dezvoltării economice, reducerea sărăciei, promovarea dezvoltării sustenabile;
Întărirea cooperării regionale;
Promovarea soluționării pașnice a conflictelor;
Cooperare în domeniul politicii externe și de securitate;
Transport și energie.
În momentul de față, Georgia și-a asumat angajamentul de a moderniza țara, de a atrage investitori și de a oferi servicii publice eficiente.
9.4.2Armenia
Așteptările Armeniei de la Politica de Vecinătate nu sunte reprezentate de o eventuală aderare la Uniune, ci de sustenabilitatea democrației și atingerea standardelor UE prin consolidarea instituțiilor democratice în stat. Dezinteresul arătat de Armenia față de o posibilă aderare UE confirmă, din nou, politica externă echilibrată pe care aceasta o conduce și dorința de a păstra relații bune atât cu UE, cât și cu Ruisa și SUA. Relațiile Armeniei cu celelalte 2 state din regiune fac ca principalul obiectiv al Politicii de Vecinătate din acest stat să fie crearea de stabilitate sustenabilă și securitate. Prioritățile Planului de Acțiune pentru Armenia sunt:
Drepturile omului și libertațile fundamentale;
Consolidarea structurilor democratice, statului de drept și reforma judiciară;
Reforma administrației publice, dialogului civil, lupta împotriva fraudei și a corupției;
Dezvoltarea socio-economică și a comerțului;
Prevenirea conflictelor regionale (în special soluționarea conflictului din Nagorno-Karabakh);
Cooperare în domeniul politicii externe și a apărării;
Cooperare în știință, educație, cultură, tehnologie și imigrare.
9.4.3Azerbaijan
Azerbaijanul este important pentru UE datorită producției și transportului de petrol și gaz. Planul de Acțiune pentru Azerbaijan presupune:
Soluționarea problemei Nagorno-Karabakh;
Consolidarea democrației și instaurarea unui proces electoral transparent;
Consolidarea drepturilor omului și a statului de drept;
Îmbunătățirea climatului pentru afaceri și investiții și a luptei împotriva corupției;
Dezvoltarea zonelor rurale, combaterea sărăciei, protecția mediului;
Dezvoltarea cooperări bilaterale cu UE în privința energiei și a transportului acesteia.
Statele ar dori o implicare mai mare din partea UE, în special în privința politicii externe și a celei de securitate. Deși Uniunea insistă ca reformele prezente în Planurile de Acțiune să fie introduse, incapacitatea acesteia de a îndeplini așteptările statelor este aspru criticată.
9.5 Relația Rusia- UE în privința Caucazului
În acțiunile sale desfășurate în zona Caucazului, Uniunea trebuie să țină cont și de celelalte state care au o mare putere de influență în zonă, printre care SUA, Turcia, Iran și Rusia, cel din urmă fiind cel mai important actor din regiune. Deși Rusia se împotrivește acțiunilor NATO și SUA în zonă, aceasta preferă acțiunile întreprinse de UE, în special acțiunile economice, în timp ce un amestec în domeniul politic și militar nu este agreat de ruși. Politica de Vecinătate a UE în zonă a fost privită cu scepticism de către Rusia, obiectivul final al acestei politici fiind neclar. Pentru mulți experți ruși, Politica de Vecinătate reprezenta un mijloc de a submina poziția Rusiei în cele trei state. Principalele îngrijorări exprimate de Rusia în ceea ce privește includerea statelor din Caucaz în Politica UE de Vecinătate sunt:
PV dorește să submineze dominația geopolitică rusească din zonă;
UE privește Rusia ca fiind o putere revizionistă care dorește restaurarea controlului în spațiul ex-sovietic;
UE dorește stabilirea unui protectorat asupra statelor aflate în PV și eliminarea influenței rusești asupra acestora;
PV poate spori atractivitatea Uniunii în detrimetrul Rusiei, în domenii precum investițile, comerțul, transportul, libera circulație a persoanelor;
Construirea de gazoducte care vor ocoli Rusia.
9.6Alte state influente în Caucaz
Încă de la început, zona Caucazului s-a aflat la intersecția intereselor diferitelor puteri ale vremii, fie că vorbim despre Imperiul Otoman și cel Persan în trecut, fie că vorbim despre Rusia, SUA, Turcia și Europa în prezent.
9.6.1Turcia
Acest stat s-a repoziționat în noua ordine mondială, prioretizând concepte precum interdependența, cooperarea economică, integrarea regională și politica externă proactivă. Politica externă a Turciei referitoare la statele din vecinătatea sa este determinată de patru principii:
Stabilirea unui mecanism de dialog politic care permite îmbunătățirea relațiilor între state;
Interdependența economică;
Dezvoltarea de politici regionale care includ toți actorii din regiune;
Coexistarea în pace, diversitate și tolerarea diferențelor.
Turcia reprezintă un culoar prin care resursele de energie din Caucaz pot fi transportate înspre Europa. Caucazul reprezintă, pentru Turcia, o zonă cu potențial de influență și oportunitate, iar politica acesteia referitoare la regiune are ca obiectiv dezvoltarea de relații politice și economice și ajutarea statelor să dezvolte mecanisme de stabilitate internă, prosperitate, pace și siguranță. Agenția Internațională Turcă pentru Cooperare și Dezvoltare joacă un rol important în regiune, 44% din ajutorul pentru dezvoltare oferit de aceasta se îndreaptă înspre Caucaz și Orientul Mijlociu. Ajutorul oferit s-a îndreptat înspre domenii precum economia și industria, sănătate și educație, colaborare academică, eforturi de a spori relațiile de afaceri, etc.
Turcia este un important partener de import și export pentru Georgia și Azerbaijan iar, datorită granițelor închise cu Armenia, produsele turcești ajung în acest stat prin Georgia și Iran.
În aprilie 2015, Președinții Turciei și Kazahstanului au semnat, în Astana, un Acord de Cooperare ale cărui prevederi vor afecta, într-o anumită măsură, și unele zone din Caucazul de Sud în privința energiei.
Relațiile cu Azerbaijanul sunt definite, în principal, de cele 2 conducte: gazoductul Baku-Tbilisi-Erzurum și conducta de petrol Baku-Tbilisi-Ceyhan. Relația sa cu Armenia este determinată de faptul că Turcia este de partea Azerbaijanului în ceea ce privește conflictul din Karabakh. Cele 2 state au făcut primii pași sper normalizarea relațiilor, deși există încă o opoziție semnificativă, atât din partea unor partide politice, cât și din partea populației ultra-nationaliste a ambelor state. Relațiile cu Georgia sunt stabile, remarcându-se chiar o îmbunătățire a acestora în ultimii ani. Cele 2 state colaborează în sectorul militar, cel de infrastructură ( calea ferată Kars-Tbilisi-Baku), comerț, energie și securitate.
9.6.2Iran
Relațiile Iranului cu Armenia sunt cele mai strânse, fiind condiționate de realități geografice, politice și economice. Iranul este un partener important de comerț pentru Armenia datorită granițelor deschise între cele două. Statul a susținut Armenia în conflictul din Karabakh, între cele două existând un proiect de facilitare și de liberalizare a vizelor, precum și gazoductul Tabriz-Erevan.
În ciuda similaritățiilor religioase, culturale și economice, Azerbaijanul nu are relații strânse cu Iranul. Georgia însă întreține relații relativ amicale cu acest stat, cele 2 semnând un număr de aproximativ 47 de acorduri comerciale bilaterale.
9.6.3 SUA
Statele Unite au susținut independența statelor din regiune, au participat activ în medierea conflictelor din zonă și au susținut integrarea acestora în structurile euro-atlantice. Companiile petroliere americane au fost printre primele care au investit în zonă, ajutând astfel la creșterea economică de care aceste state recent formate aveau nevoie. După 11 septembrie, cooperarea dintre SUA și regiune s-a extins, cuprinzând și alte domenii, precum securitatea, combaterea terorismului și schimbul de informații. Deși regiunea a fost declarată ca fiind de o importanță strategică pentru interesele naționale americane, interesul SUA față de aceste regiuni a scăzut în ultimii ani, rezoluțiile necesare conflictelor din zonă întârziând să apară.
9.7 UE- Georgia: Acordul de Asociere
Comisia Europeană s-a întâlnit pe 1 mai 2014 cu guvernul Georgiei, condus de Prim-ministrul Garibashvili. Această întâlnire a confirmat relațiile aparte pe care Georgia la are cu UE, Comisia fiind implicată în susținerea programelor de reformă politică, juridică și economică a statului. Relațiile dintre cele 2 sunt consolidate de semnarea Acordului de Asociere, ale cărui negocieri s-au finalizat încă din anul 2013. În mai 2014, Prim-ministrul Garibashvili și Președintele Barroso au semnat un Acord de Finanțare la Bruxelles, lansând un nou program care va susține acordurile semnate de cele 2 de-a lungul timpului. Acest acord va susține implementarea Acordului de Asociere de către instituțiile centrale georgiene, dar și guvernarea îmbunătățită a domeniilor precum climatul de afaceri și investiții și dezvoltarea economică. Prin acest program, desfășurat pe o perioadă de 5 ani, o serie de instituții cheie vor beneficia de un suport financiar de 19 mil. de euro din partea UE, în timp ce contribuția Georgiei va fi de 550.000 euro. Acest program este construit pe platformă a două programe anterioare, desfășurate în 2011 și 2012 și cunoscute drept Construirea Cuprinzătoare de Instituții. Aceste programe au fost menite să ajute Georgia să profite de beneficiile aduse de cooperarea cu UE, în domenii precum democrația, bună guvernare, securitate energetică, protecția mediului, etc. Cooperarea Uniunii cu Gerogia pe perioada 2014-2017 va fi împărțită în trei sectoare prioritare: reforma administrației publice, dezvoltarea rurală și a agriculturii și reforma în sistemul judiciar. Pe data de 6 mai 2014, Comisia Europeană a anunțat un pachet de ajutor pentru Georgia în valoare de 30 mil. de euro. Acest pachet este destinat modernizării instituțiilor publice care au un rol în implementarea Acordului de Asociere, îmbunătățirea competitivității afacerilor rurale, promovarea protecției drepturilor minorităților și a grupurilor vulnerabile. Pe 20 februarie 2014, Comisia Europeană și statul au lansat oficial negocierile pentru aderarea la Comunitatea Energetică.
Scopul Acordului de Asociere cu Georgia este de a întări relațiile politice și economice cu UE și de a o integra treptat în piața internă a Uniunii. Principalele zone de cooperare vizate de Acord sunt:
Reforme principale: reforme în zone cheie ale statului, precum guvernarea publică,creșterea economică, protecția consumatorului, dezvoltare industrială, protecție socială și educație;
Valori: respectarea valorilor precum statul de drept, democrația, drepturile omului, libertățile fundamentale, dezvoltare sustenabilă și o economie de piață funcțională;
Comerț: deschidera piețelor prin îndepărtarea progresivă a tarifelor vamale și armonizarea legilor și normelor în diferite sectoare legate de comerț.
Odată semnat, acest acord aduce beneficii pentru numeroase sectoare ale statului. Prin scăderea prețurilor și îmbunătățirea calității produselor, creșterea numărului locurilor de muncă și scăderea emigrației, acces la servicii de sănătate îmbunătățite, consolidarea statului de drept și creșterea nivelului transparenței, populația și întreprinderile mici și mijlocii vor beneficia de standarde de trai mai ridicate. După semnarea acordului, comerțul și investitile vor fi facilitate, dând un imbold creșterii economice de care Georgia are nevoie. Presupunând că toate reformele de care are statul nevoie vor fi puse în practică, după semnarea acordului, Georgia ar putea beneficia de o creștere economică de 4,3% pe an. Acest acord nu va facilita doar relațiile comerciale între UE și stat, ci și relațiile statului cu restul lumii, deoarece normele și standardele UE sunt recunoscute la nivel internațional. Sectoarele mai sensibile vor beneficia de perioade de tranziție mai lungi, pentru a se asigura adaptarea lină a economiei.
10. Aspirațiile europene ale Georgiei- studiu de presă
Presa, în toate formele sale, este o parte importantă a vieții noastre cotidiene. Aceasta ne oferă informațiile necesare pentru a ne putem forma o opinie sau lua o decizie corectă. Astfel, o analiză de presă ne poate dezvălui interesul unui segment, grup sau chiar a întregii populații unui stat, asupra unui subiect. Comunitatea mediatică are nevoie de audiență, oferind astfel majoritar informații relevante pentru grupul țintă căruia i se adresează.
În acest studiu am încercat să evidențiez atât cantitatea cât și calitatea informațională oferită de articolele despre UE în Georgia. De aceea, am studiat arhivele a două publicații, Civil Georgia și Georgian Journal, pe durata anului 2014. Am ales aceste două publicații deoarece se adresează unor grupuri țintă diferite, au o rată de publicare diferită și o viziune diferită asupra evenimentelor. Civil Georgia este o publicație zilnică, apărută exclusiv online, accesul la articole fiind gratuit pentru orice utilizator. Publicația s-a înființat în iulie 2001 și este condusă de asociația UN Association of Georgia, conținutul său fiind disponibil în trei limbi : georgiană, rusă și engleză. Georgian Journal este o publicație tipărită, cu ediții care apar săptămânal și este una dintre puținele ziare din Georgia care este tipărit exclusiv în limba engleză.
Pentru a păstra sensul și conotațiile originale ale unor declarații și articole, toate citatele vor fi redate în limba originală, cea engleză, iar traducerile acestora, împreună cu citatele aferente, în ordinea apariției lor în această lucrare, vor fi prezentate integral în Anexa 1 a acestei lucrări.
10.1 Civil Georgia
Această publicație, care se adresează unui spectru larg de cititori, fiind disponibilă online și gratuit, a acordat, în anul 2014, un interes relativ scăzut informațiilor legate de Uniunea Europeană și de acțiunile acesteia în Georgia și statele vecine. Un interes mult mai mare a fost acordat știrilor despre Rusia, acțiunilor acesteia în Oseția de Sud și Abhazia, dar și comunicatelor oferite de oficiali ai acestui stat. Astfel, comparând frecvența articolelor despre principalele puteri care influențează Georgia, ajungem la următoarele cifre :
Pe site-ul http://www.civil.ge au fost publicate, în anul 2014, un număr de 1094 de articole;
Dintre acestea, doar 43 au fost în legătură cu UE;
Aproximativ 90 au fost legate de NATO și SUA;
Aproximativ 250 de articole au avut Rusia ca temă principală.
Astfel, dacă am studia o medie a acestor articole pe parcursul anului, am putea observa următoarele :
În anul 2014, s-au publicat, în medie, 3 articole pe zi;
Având în vedere că, în unele zile s-au publicat chiar 2 sau 3 articole despre UE, subiectul Uniunii a fost atins, în medie, de 38 de ori, aceasta însemnând durata unei luni;
Subiectul NATO și SUA a fost atins pe o perioadă medie de 3 luni de zile;
Rusia a fost discutată, în medie, de-a lungul unei perioade de 8 luni întregi.
Studiind articolele despre Uniunea Europeană, am dedus că acestea sunt mai frecvente în anumite perioade și lipsesc cu desăvârșire în altele. Aceste perioade pot și împărțite în 4 categorii de subiecte, pe care le vom discuta individual.
10.1.1 Trupe georgiene implicate în misiuni UE
Această categorie conține articole apărute în data de 16 februarie și 21 iunie 2014. Aceste două articole discută despre importanța participării trupelor georgiene în misiunea UE în Republica Central africană. Ministrul de Externe Davit Zalkaliani declara : „It is important that Georgia is joining this mission. Georgia should be not only a consumer but also a contributor to security; so it is important that we took this step and it is positive that Georgia will make its contribution to the global security”.
10.1.2Vizite ale oficialilor georgieni la UE
Articole având acest subiect au apărut în datele : 3 februarie, 18 aprilie, 20 mai, 21 mai, 15 noiembrie, 17 decembrie. Aceste articole discută despre prezența președintelui și a primului ministru la Bruxelles, precum și despre alte vizite ale oficialilor georgieni și discuțiile purtate de aceștia cu oficiali UE. Majoritatea întâlnirilor au avut ca scop pregătirea și semnarea Acordului de Asociere între UE și Georgia. Următorul citat este extras dintr-un articol despre întâlnirea dintre prim-ministrul georgian și fostul președinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso : „<<It is the intention of the Georgian authorities – that was today clearly restated here – to finalize through signature and afterwards [through] implementation this historic agreement with the European Union. Of course what we can say to everybody in the region is that this should be respected and we expect all the partners to respect precisely the free will of the country like Georgia and this is the line we are going to follow, >> Barroso said. PM Garibashvili said that <<major priority>> for Georgia is to sign the Association Agreement with the EU <<as soon as possible>>.”
Asemenea altor articole aflate în această categorie, accentul a fost pus pe Acordul de Asociere dar și pe influența Rusiei asupra statului și asupra deciziilor acestuia. Majoritatea discuțiilor prezentate în articolele din această categorie relevă o părere aproape unanimă a oficialilor UE, și anume, Georgia trebuie să păstreze un dialog continuu cu Federația Rusă pentru a putea asigura stabilitatea în regiune. De asemenea, în această categorie am încadrat și discuțiile purtate de Georgia cu Uniunea Europeană referitoare la situația din Ucraina și la perspectiva europeană pe care dorește statul să o adopte.
10.1.3 Vizite ale oficialilor UE/ declarații ale acestora
Această temă este una dintre cele mai dezbătute în articolele din Civil Georgia, fiind prezentă în 17 dintre cele 43 de articole și fiind întrecută doar de numărul articolelor referitoare la Acordul de Asociere. Acestea descriu detaliile vizitelor unor oficiali UE în Georgia, pe perioada anului 2014, precum și declarațiile acestora despre nivelul economic și social din stat și din regiunile învecinate, despre sectoarele în care statul face progrese și regrese, dar și despre AA semnat de stat. De exemplu, un articol din 17 noiembrie 2014 descrie o întâlnire a Miniștrilor de Externe la Bruxelles, întâlnire în cadrul căreia au fost apreciate progresele făcute de Georgia în dialogul liberalizării vizelor cu UE. Aceștia atestă faptul că statul a îndeplinit cu succes condițiile impuse în prima fază a negocierii și este pregătit să treacă la cea de-a două fază. Un alt articol, datat 4 iulie 2014, prezintă recomandările făcute de UE în cazul arestării lui Gigi Ugulava, lider al unui partid aflat în opoziție. Declarația lui Catherine Ashton a fost următoarea : “We call once more upon the Georgian authorities to ensure that the judicial process is fully independent, transparent, and free of political influence, in line with the commitments undertaken by Georgia when it signed the Association Agreement with the European Union last week on 27 June 2014”.
Un articol din data de 4 martie descrie vizita Comisarului European pentru Politica de Vecinătate, Ștefan Füle, și declarațiile acestuia privind AA, încă nesemnat la data respectivă, și despre influența pe care Rusia o are asupra Georgiei : “Füle, who is meeting with Georgian leadership, opposition and civil society representatives as well as head of the Georgian Orthodox Church în Tbilisi on March 4, said that while the international community looks with increasing concern at events în Ukraine, <<let us remember that Russia’s behavior here în Georgia is also a matter of serious concern. >>”
10.1.4 Acordul de Asociere
Această categorie de articole poate fi, din cauza complexității sale, împărțită în 3 subcategorii, și anume : pregătirea Acordului, semnarea acestuia și păreri ale diverșilor oficilai sau ale unor state terțe despre acest acord.
Pregătirea Acordului
Putem observa că un număr mare de articole având acest subiect au apărut în lunile iunie și iulie, în apropierea și la scurt timp după semnarea Acordului la Bruxelles. Un articol datat 2 iulie 2014 descrie consultările avute de Georgia cu UE pe tema implementării diferitelor puncte prezente în acord, în special a “the Free Trade Area, the process of visa liberalization with the EU, cooperation with the EU in the sphere of Common Security and Defence Policy, as well as in the energy sphere”. În 3 iulie a apărut un articol despre statele care au ratificat acest acord, primul dintre ele fiind chiar România. Declarația ministrului de Externe georgian : „I would like to thank the representatives of Romania's executive and legislative bodies. Ratification of this agreement even before the Georgian parliament is a gesture of goodwill on behalf of our great friend, România.” În data de 18 iulie, data ratificării Acordului de Asociere de către Parlamentul Georgian, pe Civil Georgia au apărut nu mai puțin de 4 articole. Într-unul dintre acestea sunt menționate personalitățile prezente la sesiune și numărul de voturi pentru ratificare : “The agreement, signed in Brussels on June 27, was endorsed by the Parliament unanimously with 123 votes. President Giorgi Margvelashvili, PM Irakli Garibashvili and government members, as well as foreign ministers of Bulgaria and Latvia, Kristian Vigenin and Edgars Rinkēvičs, respectively, the second speaker of the Austrian parliament Karlheinz Kopf and EU Commissioner for Enlargement and European Neighbourhood Policy Štefan Füle were in the chamber in Kutaisi as the Parliament voted for the ratification of the Association Agreement.”
Acordul Parlamentului European
În data de 18 decembrie 2014, Parlamentul European și-a dat acordul pentru ratificarea AA dintre Georgia și UE cu 490 de voturi pentru, 76 împotrivă și 57 de abțineri. Acest eveniment, precum și aprobarea rezoluției non-legislative atașată AA este descrisă doar de un singur articol în Civil Georgia, articol care prezintă însă speranța unei posibile viitoare aderări a statului la UE :” In the accompanying non-legislative resolution, also passed on December 18, the European Parliament says that the Association Agreement <<is not an end in itself, but part of a broader process to bring the country into the European mainstream legally, economically, politically and socially>>. The resolution also says that Georgia <<has a European perspective and may apply to become a member of the Union provided that it adheres to the principles of democracy, respects fundamental freedoms and human and minority rights, and ensures the rule of law>>”.
Păreri despre AA
Această subcategorie conține articole despre declarațiile unor oficiali ai unor state, atât europene cât și non-europene, despre semnarea AA. În data de 27 iunie, data semnării AA, Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, a făcut unele declarații prin care felicită Georgia, Ucraina și Republica Moldova pentru semnarea acordurilor și asigură aceste state de sprijinul american pe care îl vor primi în continuare. Deoarece SUA este una dintre statele cu influență majoră în Georgia, declarațiile oficialului sunt importante :” It is not just that these agreements link the EU’s eastern neighbors into its single market and unlock new opportunities for trade and assistance. Today, Moldova, Georgia, and Ukraine have signaled their readiness to undertake important economic and legal reforms that will make them stronger, more vibrant democracies.
We continue to support the territorial integrity of Georgia, Moldova, and Ukraine. The decision on the best path to security, prosperity, and a better future for their citizens is one that can and should be made by these sovereign nations, and by them alone.”
10.2 Organizarea articolelor
Organizarea articolelor în funcție de luni (câte despre UE/ numărul total al articolelor într-o lună) este următoarea :
Ianuarie : 1/60;
Februarie : 3/93;
Martie : 5/98;
Aprilie : 3/90;
Mai : 4/109;
Iunie :8/131;
Iulie : 8/110;
August : 1/84;
Septembrie : 0/65;
Octombrie : 2/71;
Noiembrie : 3/100;
Decembrie : 4/83.
Dacă analizăm această dispunere, putem observa că există luni în care numărul articolelor despre UE este mai mare decât în celelalte. Ca urmare a studierii articolelor și a perioadei în care acestea au fost publicate, am observat că un număr mare de articole este concentrat în lunile în care au avut loc evenimente semnificative pentru Georgia la nivelul Uniunii Europene. În luna martie au apărut 5 articole referitoare la UE. Martie este, de altfel, luna în care lideri importanți ai Bisericii Ortodoxe din Georgia și-au exprimat susținerea pentru AA, dar și luna în care prim-ministrul georgian și-a exprimat dorința de a avea o perspectivă europeană a viitorului : “I want to assure everyone that we are ready not just to be a neighbor of Europe, but also to become a member of European neighborhood. I want to emphasize that gradual integration into the European Union is the cornerstone of our country’s foreign and domestic policy and we spare no efforts for this purpose.”
Alte două luni cu o concentrație mare de articole au fost iunie și iulie, cu câte 8 articole pe lună. Motivul pentru această aglomerare este unul evident : AA a fost semnat la Bruxelles pe data de 27 iunie iar în luna iulie au avut loc diverse consultări care vizau implementarea acestui acord.
Luna decembrie a avut 4 articole referitoare la UE deoarece PE și-a exprimat acordul pentru ratificare în această lună.
Deși există luni în care s-a scris mai mult despre Uniunea Europeană, numărul articolelor este mic pentru o țară care își dorește să devină membră a acestei Uniuni. Studiind articolele, am obeservat că toate au un numitor comun : Acordul de Asociere. Chiar dacă acest acord nu este tema centrală a fiecăruia, el este menționat în repetate rânduri, ceea ce ne demonstrează că semnarea sa a fost considerată un real succes și deschiderea unui nou drum pentru statul georgian. Din păcate, din aceste articole lipsesc informații esențiale pentru cetățenii unui stat care aspiră la statului de membru UE, precum informații generale despre UE, modul său de funcționare, instituțiile principale, modul de luare a deciziilor, perspectivele pe care i le-ar putea oferi Georgiei, etc. Cititorii trebuie informați complet și obiectiv despre toate acestea pentru a-și putea forma o opinie.
În repetate rânduri, articolele tratează AA al Georgiei împreună cu cel al Ucrainei și Republicii Moldova, în loc să pună mai mult accent pe situația Georgiei. Deși majoritatea articolelor sunt pur informative, acestea au tendința de a renunța la obiectivitate și de a fi pro vest, lucru evidențiat mai degrabă de tonaliatea critică regăsită în unele articole care vizează Rusia. Limbajul este unul simplu, ușor de înțeles, fără a se folosi termini greoi din legislația europeană, fapt care demonstrează, din nou, că această publicație este adresată tuturor categoriilor de cititori, fiind disponibilă tuturor celor care dispun de o conexiune la internet.
10.3Georgian Journal
Această publicație este disponibilă atât în format electronic cât și în versiunea tipărită, ea adresându-se unei categorii de cititori mai redusă decât Civil Georgia, fiind publicată exclusiv în limba engleză. GJ apare săptămânal, tipărind 43 de ediții în anul 2014, dintre care în 17 regăsim unul sau mai multe articole despre Uniunea Europeană sau despre Consiliul Europei. În aceste ediții există 23 de articole despre UE sau acțiuni ale sale și 2 despre Consiliul Europei. Spre deosebire de Civil Georgia, aceste articole nu apar doar cu ocazia unor eveimente deosebite, ci sunt răspândite relativ egal prin numărul de ediții, excepție făcând numărul 25, în care apar 4 articole referitoare la UE și la Acordul de Asociere. Ediția cu numărul 25 a apărut în data de 3 iulie, fiind astfel prima de după semnarea, la Bruxelles, a acestui acord. Publicația privește UE și relația acesteia cu Georgia nu doar din perspectivă politică, ci și dintr-una economică și socială. De asemenea, această publicație prezintă și diverse interviuri cu oficiali europeni. Având o tematică atât de variată, nu vom mai putea grupa aceste articole în funcție de conținut, ci mai degrabă în funcție de sectorul vizat.
10.3.1 Articole cu tematică politică
În această subcategorie putem încadra articolele despre semnarea Acordului de Asociere precum și articole care prezintă politicile Georgiei înspre UE. Articolul despre politicile Georgiei înspre UE este, de fapt, o scrisoare trimisă redacției de un cetățean britanic care locuiește la Tbilisi și care este ingrijorat de disperarea cu care statul se agăță de UE și NATO, în defavoarea Rusiei. Prin publicarea acestei scrisori, noi putem avea parte și de părerea cititorului, nu doar a autorilor publicației. Acest cititor critică dur Uniunea, neînțelegând de ce un stat ca Georgia și-ar dori să adere la UE : “The expanded European empire has caused a huge wave of resentment about poor countries being subsidized by the rich, of which now only Germany is financially viable. This has also led to a big anti-open-border campaign against immigrants from these impoverished EU countries, and the porous borders which allow even greater immigration.
From my own experience, the EU is a corrupt, extravagant bureaucracy whose faceless politicians are unknown to the EU citizens they are supposed to represent. They spend fortunes commuting between their two domains of Brussels and Strasbourg, paying themselves enormous salaries and making endless laws to gather power. There is a general feeling now în Western Europe that the EU experiment no longer works. This has erupted suddenly în strident outbursts against the EU.”
În ediția cu numărul 20, publicată la data de 29 mai 2014, există un articol intitulat “Rusia amenință”. Acest articol discută, pe larg, declarația purtătorului de cuvânt al Ministrului rus de Externe, dar și consecințele care pot apărea în urma acestor declarații. Declarația purtătorului de cuvânt este următoarea : “It is Georgia’s sovereign right to sign the Association Agreement (AA) with the EU, but it should also understand possible consequences of the decision.” În ciuda acestor declarații, analiștii georgieni au căzut de accord asupra faptului că Rusia pare să fi acceptat într-un fel semnarea AA și că statul nu va interveni în acest sens pe viitor.
10.3.2 Articole cu tematică economică
Spre deosebire de publicația Civil Georgia, GJ a tratat problema UE și cea a AA și din punct de vedere al consecințelor economice pe care acestea le-ar putea avea. Analiștii și-au pus întrebări în legătură cu capacitatea Georgiei de a rezista în piața internă a UE și într-o zonă de liber schimb. Într-un articol din ediția a 13-a, publicată la 10 aprilie 2014, se discută beneficiile și provocările aderării Georgiei la zona europeană de liber schimb. Deși statul a îndeplinit o parte din condițile impuse pentru această participare, în sectoare precum siguranța alimentelor, standarde de producție și protecția consumatorului, acesta mai are mult de recuperat. De asemenea, unii analiști economici se tem că importurile din UE vor stopa producția locală, ale cărui standarde nu vor putea concura cu cele ale produselor Uniunii.
Un analist finaciar consideră, că Georgia va avea beneficii doar după o perioadă de 10-15 ai după ce își va alinia standardele pieței la cele UE :” The secret is that the EU helped its new member-states by investments and cheap finances to re-equip their industry by art-of-the-state technology to enhance their producing standards and quality, whereas the EU is not expected to do this in Georgia being just a trade partner. This means we have to find our own financial resources for that which increases producing costs. In the meantime, the EU high quality goods will flow în here at reasonable prices and how will our entrepreneurs compete with that?”
Ministrul georgian al Agriculturii, Shalva Pipia, este însă optimist, anticipând un efect benefic al acestui acord asupra agriculturii : “All the products that are already exported today like wine, mineral water, alcohol drinks, hazelnut, dry and frozen fruits, chestnut, will be exported free of customs duties now. În nearest future we expect to start exporting fresh fruits and citrus while honey and product subject to the veterinary product will go in the middle-term prospect. “
10.3.3 Articole cu tematică umanitară
În această categorie sunt incluse articole despre ajutorul oferit de UE unor organizații, despre un verdict al Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și un sondaj realizat în capitală pe tema restaurării integrității teritoriale a statului. Din cei 1000 de cetățeni care au participat la acest sondaj, 63% au considerat că Rusia ar fi cel mai eficient inițiator al unui dialog umanitar între Georgia, Abhazia și Oseția de Sud, în timp ce doar 16% au considerat că implicarea UE ar fi eficientă.
În data de 13 martie au fost publicate două articole despre finanțări oferite de UE unor organizații și proiecte ale societății civile. Astfel, 34 de proiecte ale societății civile au fost finanțate cu 4.8 milioane de euro, proiecte în domenii precum democratizarea, drepturile omului și consolidarea societății civile.De asemenea, UE a acordat ajutoare pentru 4 organizații care sprijină micii fermieri din Georgia. În această categorie regăsim și un articol despre un proces câștigat de Georgia la CEDO împotriva Rusiei : “On July 3, at the European Court on Human Rights, the judges delivered a verdict în favor of Georgia. This is the case between two states, namely Russia, which violated 6 articles of Euro-convention on Human Rights against Georgia. More concretely, this is a matter of oppressing Georgians living on the territory of Russian Federation and their massive deportation in 2006. The Georgian side sued Russia on March 26, 2007 în Strasburg Court. “
10.3.4 Interviuri
În această categorie au fost introduse 4 articole care reprezintă interviuri integrale cu diferiți oficiali ai Georgiei și ai UE. Demne de menționat în această lucrare sunt 2 dintre acestea, unul cu fostul președinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso și unul cu negociatorul-sef al Georgiei în negocierile pentru AA.
Interviul în exclusivitate cu Barroso a fost publicat în data de 12 iunie, în ediția cu numărul 22 al publicației. Pentru această lucrare sunt importante răspunsurile date de acesta la 3 întrebări, prima fiind cea despre importanța Georgiei pentru UE. Răspunsul fostului președinte la această întrebare a fost punctată de trei teme principale :
Georgia aparține familiei națiunilor europene;
Este un partener în cultivarea democrației și stabilității în zona Caucazului de Sud;
Este un stat important pentru tranzitul de energie.
Întrebat ce părere are despre declarația purtătorului rus de cuvânt, declarație discutată anterior în acest capitol, Barroso a răspuns : “The EU will therefore continue to insist that all players respect Eastern European partner countries’ sovereign choices. No unilateral punitive actions should be taken against them. These would be a breach of the Helsinki Principles of the OSCE, which commit to respect each country’s “right freely to define and conduct as it wishes its relations with other States in accordance with international law,” spunând, de asemenea, că relațiile Rusiei cu statele vecine nu sunt puse în pericol și că aceste acorduri nu înseamnă o alegere între UE și Rusia. Întrebat de ce nu i se poate promite Georgiei încă statulul de membru, în timp ce state precum Serbia sau Macedonia se află deja pe acest drum, fostul președinte a răspuns : “ It is true we cannot offer Georgia now to accede to the EU. But we will be as close as possible. Georgia should now concentrate on implementing the AA/DCFTA and on the process of internal reforms. I believe that delivering on reforms and transforming the country’s political culture towards on open and stable democracy is the best way to consolidate Georgian democracy and build resilience against any external pressure.
So the focus now is our Association Agreement which certainly does not prejudge our future relations. And, as we said for other Eastern Partnership countries such as Ukraine, this is not the end goal of our co-operation.”
Interviul cu Tornike Goradadze, negociatorul șef al Georgiei în AA este, de fapt, o poveste spusă de acesta despre cât de greu i-a fost să accepte această ofertă, deoarece el își petrecuse ultimii 20 de ani în Franța.
10.3.5 Conferințe și Summituri
În această categorie regăsim două articole : unul despre Conferința de Securitate de la München și unul despre Summitul de la Praga. Despre Conferința de la München s-a discutat în data de 6 februarie 2014, tema centrală a acesteia fiind situația din Ucraina. Prim ministrul georgian a trasat o paralelă, în discursul său, între influența Rusiei asupra procesului european din Ucraina și din Georgia. Acesta a declarat : “ Gharibashvili stressed that unlike Ukraine, Russia lacks levers to disturb Georgia’s aspiration to EU. <<The European integration process became irreversible for Georgia. Signing of the Association Agreement, hopefully în August, will create tremendous opportunities for Georgia>>.”
10.3.6 Consiliul Europei
Despre Consiliul Europei se scrie în 2 din cele 25 de articole legate de Europa din GJ. Primul dintre acestea apare în ediția a 38-a, în data de 13 noiembrie 2014 și reprezintă concluziile celui de-al 10-lea raport consolidat al CoE despre situația drepturilor omului în teritoriile ocupate ale Georgiei, în perioada aprilie- octombrie 2014. Acest raport precizează faptul că delegația trimisă la fața locului nu a primit permisiunea de a vizita Abhazia și Oseția de Sud și că s-au constatat continuări ale violării drepturilor omului și înrăutățiri ale situației refugiaților.
Cel de-al doilea articol, apărut în ediția cu numărul 42, în data de 11 decembrie, prezintă declarațiile co-raportorilor PACE despre Tratatul de Alianță și Integrare semnat între Rusia și Abahzia, tratat prezentat anterior în această lucrare. Unele dintre declarațiile acestora sunt : “<<This proposed agreement violates international law and is another example of the creeping annexation of the Georgian region of Abkhazia by the Russian Federation,>> they said. <<Instead of creating new barriers between peoples, Russia should rather encourage and facilitate contacts between people residing in Abkhazia and those in the rest of Georgia. From a legal point of view, the document is illegitimate. Politically, it makes things much worse. And most alarmingly, this creates obstacles for simple human interaction as well>>.”
10.4 Organizarea articolelor
Spre deosebire de publicația Civil Georgia, articolele din GJ despre UE și Rusia se află într-o pondere relativ egală. Pe lângă aceste știri, publicația prezintă, în general, articole despre evenimente importante desfășurate în stat și în comunitatea internațională, dar și o serie de editoriale interesante. Complexitatea articolelor și a limbajului folosit este una mai ridicată, rămânând totuși accesibilă populației. Nu sunt folosiți termeni greoi și de neînțeles, iar informația este bine structurată și prezentată obiectiv. Spre deosebire de Civil, care pare a avea o atitudine pro vest, GJ a reușit să își mențină obiectivitatea în articolele din 2014, prezentând atât avantajele cât și dezavantajele aduse de Uniunea Europeană și de Acordul de Asociere. Articolele tratează teme variate și nu se rezumă doar la AA și consecințele acestuia.
10.5 Concluziile studiului de caz
În ambele publicații există articole referitoare la SUA și la părerea acesteia despre semnarea AA. Acest lucru ne demonstrează, din nou, influența mare pe care acest stat o are în Caucazul de Sud și, în special, în Georgia, stat care aspiră și la statutul de membru NATO. Atenția SUA se îndreaptă, așa cum reiese din articolele publicate în 2014 în Civil Georgia și Georgian Journal, înspre buna cooperare dintre cele 2 state și înspre întărirea democrației Georgiei, prin respectarea principiilor democratice și cele ale statului de drept. Faptul că SUA aprobă și aplaudă semnarea AA dintre Georgia și UE ne demonstrează că aceasta își păstrează interesul în stabilizarea regiunii și în evoluția procesului democratic, preferând perspectiva europeană în defavoarea influenței Rusiei în acest stat.
Declarația purtatorului rus de cuvânt este o perspectivă interesantă asupra părerii Rusiei despre viitorul european plănuit de Georgia. Faptul că Rusia amenință, deși voalat, statul, afirmând că acesta va trebui să suporte consecințele semnării AA, ne relevă o anumită disperare a statului rus de a păstra controlul asupra fostelor state sovietice. Deși declarația nu este făcuta de președintele Rusiei și nici măcar de Ministrul de Externe, ci doar de purtătorul său de cuvânt ne-ar permite să avem anumite dubii asupra potrivirii acestei declarații cu intențiile statului. Având însă în vedere că, pe tot parcursul anului 2014, nu a existat nici o declarație a vreunui oficial rus care să infirme sau să contrazică această declarație, putem considera că aceasta este, într-adevar, poziția Rusiei și că acest stat nu dorește să își piardă influența în zonă în favoarea Uniunii Europene.
Poziția Rusiei trebuie luată în calcul atunci când se iau decizii în și pentru Georgia, fapt afirmat chiar de unii oficiali europeni. Deși Georgia își dorește să devină membru UE și face pași importanți în acest sens, situația trebuie tratată cu precauție, pentru a evita o criză similară cu cea din Ucraina. Este clar că Rusia nu dorește să își piardă influența în zonă și că statul nu privește un “amestec” european ca fiind un lucru bun.
Declarația cetățeanului britanic prezentată de Georgian Journal reflectă clar poziția Marii Britanii și a guvernului acesteia cu privire la UE. Marea Britanie este statul în care euroscepticismul a crescut razant, culminând cu referendumul promis de partidul conservator în anul 2015. Această declarație poate influența părerea cetățenilor Georgiei despre UE într-un mod negativ, deși cetățeanul respectiv are dreptate în anumite privințe. Majoritatea cetățenilor nu știu ce fac aleșii lor la Bruxelles, simțindu-se astfel neinformați și neglijați.
Studierea acestor publicații relevă faptul că media nu discută îndeajuns de mult subiectul Uniunii, iar cetățenii nu sunt informați nici măcar despre lucrurile esențiale, precum modul de funcționare al Uniunii, ce este aceasta, etc. Chiar dacă AA este menționat foarte des, nici un articol nu le detaliază cititorilor conținutul acestui acord. Pentru un stat care aspiră la statutul de membru UE, presa raportează mult prea puțin despre Uniune, dar și despre beneficile și dezavantajele aduse de o posibilă candidatură a Georgiei la statutul de membru UE. Cetățenii ar trebui să ăși poată forma o opinie despre influența pe care Uniunea Europenă o câștigă pe teritoriul Georgiei și despre importanța acesteia pentru fiecare cetățean în parte.
Având în vedere faptul că ambele publicații beneficiază și de acoperire online, acesta au avantajul de a primi feedback instant de la cititori, prin posibilitatea acestora de a comenta pe subiectul fiecarui articol. Astfel, publicațile ar trebui să se focuseze mai mult pe jurnalismul deschis, care presupune o interacțiune pronunțată între cei care oferă informația și consumatorii acesteia.
11.Concluzii
Rezumând rezultatele studiului efectuat de mine, atât în plan teoretic cât și practic, am descoperit că ipoteza mea inițială se confirmă doar în cazul unui stat din Caucazul de Sud. Georgia este singurul stat care și-a exprimat clar dorința de a adera la UE, semnând cu aceasta și un AA. Deși autoritățile georgiene sunt conștiente că trebuie să parcurgă un drum lung până la a fi pregătite să înceapă o negociere în vederea aderării la UE și că, deși au semnat un AA nu li s-a făcut nici o promisiune clară despre o viitoare aderare, acestea rămân optimiste în privința șanselor sale. Cel mai mare impediment pentru o viitoare aderare ar putea fi conflictul nerezolvat cu regiunile Abhazia și Oseția de Sud. Acesta regiuni care, teritorial, fac parte din Gerogia, sunt controlate majoritar de Rusia. Din păcate, acest conflict nu pare să își găsească rezolvarea prea curând, fapt demonstrat și de acordul semnat de Abhazia cu Rusia.
Un conflict nerezolvat ar puta știrbi și șansele Armeniei și Azerbaijanului de a putea adera cândva la UE. Conflictul din Nagorno-Karabakh nu pare să se rezolve prea curând, în ciuda armistițiului semnat în acest caz. Chiar dacă acest conflict se va rezolva, Armenia și Azerbaijanul nu și-au exprimat dorința de a face parte din Uniunea Europeană, acestea preferând să păstreze o poziție neutră, reușind astfel să beneficieze atât de colaborarea cu UE cât și de cea cu Rusia. Din punct de vedere economic, Azerbaijanul ar reprezenta un punct strategic pentru UE, din pricina resurselor de gaz și petrol de care aceasta beneficiază. Azerbaijanul, împreună cu Georgia, care poate fi folosită ca rută de tranzit, ar putea asigura Uniunii reducerea dependenței de gazul rusesc. Cele două state însă preferă să își păstreze poziția neutră, infirmând astfel ipoteza mea inițială în ceea ce le privește.
Deși UE este prezentă pe teritoriul Caucazului de Sud pe mai multe nivele, începând cu ajutorul umanitar și încheiând cu AA cu Georgia, Rusia nu pare sa cedeze controlul asupra acestor state ex-sovietice prea ușor. De aceea, orice intervenție a Uniunii trebuie planificată bine și trebuie adaptată și la condițiile Rusiei, pentru a evita izbucnirea unei crize similare celei din Ucraina. Trebuie să se țină cont și de bazele militare pe care Rusia le deține pe aceste teritorii, dar și de influența sa, care există de mult mai mult timp decât interesul european în zonă.
Statele din Caucazul de Sud au avut un parcurs inițial dificil, după destramarea URSS-ului, iar deficitul lor democratic are nevoie de timp si de implicare pentru a dispărea. Trebuie promovate constant valori precum transparența, corectitudinea, respectarea drepturilor omului, respectarea libertății de exprimare și a presei, lupta anti-corupție, organizarea de alegeri democratice, competiția economică etc. Statele trebuie să devina mai independente pentru a putea deveni actori globali importanți.
Rezultatele studiului de presă demonstrează poziția pe care Rusia o are în zonă, prin faptul că aceasta este menționată mult mai des în articole decât UE, ceea ce se poate traduce într-un interes mult mai ridicat al cititorilor pentru Rusia față de UE. Pe de altă parte, entuziasmul mediatic cu care este prezentat AA al Georgiei reafirmă dorințele oficialilor ca statul să pornească pe un drum european, drum care să se finalizeze cu aderarea Georgiei la UE. Deși din aceste articole lipsesc informații importante despre Uniune, dar și despre conținutul Acordului de Asociere, creșterea numărului de reportaje despre Uniune poate însemna o creștere a interesului cititorilor pentru acest subiect.
Se pare că nu vom putea vorbi în viitorul apropiat despre o aderare a vreunuia dintre statele din Caucaz la UE. Important este să se faca progrese pe această temă, iar, în momentul în care atât statele, cât și UE, vor fi pregatite, vom putea redeschide acest subiect din perspectiva aderării. Uniunea Europeană ar trebui să își rezolve problemele interne și problema creșterii euroscepticismului în rândul populației statelor membre, înainte de a face planuri pentru integrarea unor noi state. Luând în calcul și actuala situație din Ucraina, nu putem știi care vor fi viitorul Rusiei, Uniunii și a statelor din Caucaz, dar, dacă aceste state vor deține consecvența și perseverența necesare în reformarea sistemului de stat, un viitor european pentru ele nu mai pare o idee atât de stranie.
Anexa 1
1.”It is important that Georgia is joining this mission. Georgia should be not only a consumer but also a contributor to security; so it is important that we took this step and it is positive that Georgia will make its contribution to the global security.”
“Este important că Georgia se alătură acestei misiuni. Georgia ar trebuie să fie și un contribuabil, nu doar un consumator al securității; așa că este important că am făcut acest pas și este sigur că Georgia va contribui la siguranța globală.”
2. Barroso said that preparations are now underway to sign the Association Agreement with Georgia, which was initialled at the Eastern Partnership summit in Vilnius in November, “hopefully not later than August.”
“It is the intention of the Georgian authorities – that was today clearly restated here – to finalize through signature and afterwards [through] implementation this historic agreement with the European Union. Of course what we can say to everybody in the region is that this should be respected and we expect all the partners to respect precisely the free will of the country like Georgia and this is the line we are going to follow,” Barroso said.
PM Garibashvili said that “major priority” for Georgia is to sign the Association Agreement with the EU “as soon as possible.”
Barroso a spus că au început pregătirile pentru semnarea Acordului de Asociere cu Georgia, care au fost inițiate la Summitul Parteneriatului Vestic de la Vilnius în Noiembrie, “sperăm că nu mai târziu de luna August”.
“ Este intenția autorităților georgiene – ceea ce a fost confirmat și astazi aici- să finalizeze prin semnatură, și apoi prin implementare, acestu acord istoric cu Uniunea Europeană. Ceea ce le putem spune tuturor din regiune este că acesta ar trebuie să fie respectat și noi ne așteptăm ca toți partenerii noștri să respecte dorința unui stat precum Georgia, și acesta este drumul pe care noi îl vom urma”, a declarat Barroso.
Primul Ministru Gariashvili a declarat că “prioritate majoră” pentru Georgia este semnarea AA cu UE “ cât mai repede posibil.”
3. “We call once more upon the Georgian authorities to ensure that the judicial process is fully independent, transparent, and free of political influence, in line with the commitments undertaken by Georgia when it signed the Association Agreement with the European Union last week on 27 June 2014."
“ Cerem din nou autoritățiilor georgiene să se asigure că procesul judiciar este în întregime independent, transparent și fără influențe politice, în conformitate cu angajamentele preluate de Georgia în momentul semnării AA cu EU săptămâna trecută, pe 27 iunie 2014.”
4. Füle, who is meeting with Georgian leadership, opposition and civil society representatives as well as head of the Georgian Orthodox Church in Tbilisi on March 4, said that while the international community looks with increasing concern at events in Ukraine, “let us remember that Russia’s behavior here in Georgia is also a matter of serious concern.”
Fule, care se întâlnește cu conducerea Georgiei, opoziție și reprezentanți ai societății civile, precum și cu șeful Bisericii Ortodoxe georgiene în Tbilisi, pe data de 4 martie, a declarat că, în timp ce comunitatea internațională privește cu îngrijorare crescândă evenimentele din Ucraina, “ haideți să ne amintim că, comportamentul Rusiei în Georgia este o problemă care ridică îngrijorare serioasă”.
5. the Free Trade Area, the process of visa liberalization with the EU, cooperation with the EU in the sphere of Common Security and Defence Policy, as well as in the energy sphere.”
“Zona de Liber Schimb, procesul liberalizării vizelor cu UE, cooperarea cu UE în sfera Securității Comune și a Politicii de Apărare, precum și cea în sfera energetică.”
6. I would like to thank the representatives of Romania's executive and legislative bodies. Ratification of this agreement even before the Georgian parliament is a gesture of goodwill on behalf of our great friend, Romania.”
“ Aș dori să mulțumesc reprezentanților corpului executiv și legislativ al României. Ratificarea acestui acord, chiar înaintea Parlamentului georgian, reprezintă un gest de bunăvoință din partea bunului nostru prieten, România”
7. The agreement, signed in Brussels on June 27, was endorsed by the Parliament unanimously with 123 votes.
President Giorgi Margvelashvili, PM Irakli Garibashvili and government members, as well as foreign ministers of Bulgaria and Latvia, Kristian Vigenin and Edgars Rinkēvičs, respectively, the second speaker of the Austrian parliament Karlheinz Kopf and EU Commissioner for Enlargement and European Neighbourhood Policy Štefan Füle were in the chamber in Kutaisi as the Parliament voted for the ratification of the Association Agreement.
Acest acord, semnat la Bruxelles în 27 iunie, a fost aprobat de către Parlament în mod unanim cu 123 de voturi.
Președintele Giorgi Marvelashvili, primul ministru Irakli Garibashvili și membri ai guvernului, precum și Miniștrii de Externe ai Bulgariei și Letoniei, Kristian Vigenibn și Edgars Rinkevics, respectiv, cel de-al doilea purtător de cuvânt al Parlamentului austriac, Karlheinz Kopf și Comisarul UE pentru Lărgire și Politică Europeană de Vecinatate, Stefan Fule, au fost prezenți în camera în Kutaisi în momentul în care Parlamentul a votat pentru ratificarea Acordului de Asociere.
8. In the accompanying non-legislative resolution, also passed on December 18, the European Parliament says that the Association Agreement “is not an end in itself, but part of a broader process to bring the country into the European mainstream legally, economically, politically and socially.”
The resolution also says that Georgia “has a European perspective and may apply to become a member of the Union provided that it adheres to the principles of democracy, respects fundamental freedoms and human and minority rights, and ensures the rule of law.”
În rezoluția non-legislativă care a acompaniat AA, trecută și ea la data de 18 decembrie, Parlamentul European declara că AA “ nu este un sfârșit, ci este parte a unui proces mai amplu de aducere a statului în normalitatea europeană legal, economic, politic și social.”
Rezoluția mai spune că Georgia” are o perspectivă europeană și poate aplica pentru a deveni ,membră a UE, cu condiția ca aceasta să adere la principiile democratiei, respectarea drepturilor fundamentale și ale omului și ale minorităților, să asigure statul de drept.”
9. It is not just that these agreements link the EU’s eastern neighbors into its single market and unlock new opportunities for trade and assistance. Today, Moldova, Georgia, and Ukraine have signaled their readiness to undertake important economic and legal reforms that will make them stronger, more vibrant democracies.”
“We continue to support the territorial integrity of Georgia, Moldova, and Ukraine. The decision on the best path to security, prosperity, and a better future for their citizens is one that can and should be made by these sovereign nations, and by them alone. “
Nu este doar faptul că aceste acorduri cu UE leagă vecinii estici ai Uniunii în piața unică și că dezvaluie noi oportunități pentru comerț și asistență. Astâzi, Moldova, Georgia și Ucraina au semnalat pregatirea lor de a efectua reforme importante în domeniu economic și legal, reforme care le vor face democrații mai puternice și mai vibrante.
“Continuăm să susținem integritatea teritorială a Georgiei, Moldovei și Ucrainei. Decizia pentru o mai bună cale în securitate, prosperitate și un viitor mai bun pentru cetățenii săi este una care să fie luată de aceste națiuni suverane, și doar de ele însele.
10. “I want to assure everyone that we are ready not just to be a neighbor of Europe, but also to become a member of European neighborhood. I want to emphasize that gradual integration into the European Union is the cornerstone of our country’s foreign and domestic policy and we spare no efforts for this purpose”
“ Vreau să asigur pe toata lumea că suntem pregătiți nu doar să fim un vecin al Europei, ci să devenim un membru al vecinatății europene. Vreau să empatizez că integrarea graduală în UE este prioritatea politicii externe și domestice a statului și că nu vom neglija nici un efort pentru a realiza acest obiectiv”
11. The expanded European empire has caused a huge wave of resentment about poor countries being subsidized by the rich, of which now only Germany is financially viable. This has also led to a big anti-open-border campaign against immigrants from these impoverished EU countries, and the porous borders which allow even greater immigration.
From my own experience, the EU is a corrupt, extravagant bureaucracy whose faceless politicians are unknown to the EU citizens they are supposed to represent. They spend fortunes commuting between their two domains of Brussels and Strasbourg, paying themselves enormous salaries and making endless laws to gather power. There is a general feeling now in Western Europe that the EU experiment no longer works. This has erupted suddenly in strident outbursts against the EU.
Imperiul european expandat a cauzat un val imens de resentimente despre statele sărace care sunt sprijinite de cele bogate, dintre care, acum, doar Germania este viabila financiar. Acest fapt a dus și la o campanie anti-granițe-deschise, împotriva imigranților din aceste state europene sărăcite și împotriva granițelor poroase care permit un grad de imigrare și mai ridicat.
Din experiența mea personala, UE este o birocrație coruptă și extravagantă, ai cărui politicieni fără chip le sunt necunoscuți cetățenilor europeni pe care ar trebui să îi reprezinte. Aceștia cheltuie averi plimbându-se între cele doua domenii ale lor, din Bruxelles și Strasbourg, își plătesc salarii enorme și își fac nenumarate legi pentru a deține și mai multă putere. Acest fapt a erupt dintr-o dată în ieșiri stridente anti-UE.
12“It is Georgia’s sovereign right to sign the Association Agreement (AA) with the EU, but it should also understand possible consequences of the decision.”
“Este dreptul suveran al Georgiei să semneze AA cu UE, dar aceasta ar trebui să înțeleagă și posibilele consecințe ale acestei decizii.”
13. “The secret is that the EU helped its new member-states by investments and cheap finances to re-equip their industry by art-of-the-state technology to enhance their producing standards and quality, whereas the EU is not expected to do this in Georgia being just a trade partner. This means we have to find our own financial resources for that which increases producing costs. In the meantime, the EU high quality goods will flow in here at reasonable prices and how will our entrepreneurs compete with that?”
Secretul este că UE și-a ajutat noile state membre cu investiții și finanțări pentru a-și reechipa industria prin tehnologii moderne, pentru a-și ridica standardele de producție și calitatea, în timp ce acest lucru nu se așteaptă de la UE în cazul Georgiei, care este doar un partener de comerț. Asta înseamnă că noi trebuie să ne găsim propriile resurse financiare, ceea ce crește prețurile de producție. Între timp, produsele de calitate ale UE vor intra în stat la prețuri rezonabile, și cum vor putea antreprenorii noștri să concureze cu asta?”
14. All the products that are already exported today like wine, mineral water, alcohol drinks, hazelnut, dry and frozen fruits, chestnut, will be exported free of customs duties now. In nearest future we expect to start exporting fresh fruits and citrus while honey and product subject to the veterinary product will go in the middle-term prospect.
Toate produsele care sunt deja exportate, precum vinul, apa minerală, alcoolul, alune, fructe deshidratate și congelate, vor fi exportate fără costuri vamale de acum. În viitorul apropiat ne asteptăm să începem exportul de fructe proaspete și de citrice, în timp ce mierea și produsele veterinare vor trece în viziunea pe termen mediu.
15. On July 3, at the European Court on Human Rights, the judges delivered a verdict in favor of Georgia. This is the case between two states, namely Russia, which violated 6 articles of Euro-convention on Human Rights against Georgia. More concretely, this is a matter of oppressing Georgians living on the territory of Russian Federation and their massive deportation in 2006. The Georgian side sued Russia on March 26, 2007 in Strasburg Court.
Pe 3 iulie, la CEDO, judecătorii au dat un verdict în favoarea Georgiei. Acest caz a fost între 2 state, și anume Rusia, care a încalcat 6 articole ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, împotriva Georgiei. Mai concret, aceasta a fost o cauză a oprimării georgienilor care trăiesc pe teritoriul Federației Ruse și a deportării masive a acestora în 2006. Partea georgiană a dat în judecată Rusia în 26 martie 2007, la Curtea din Strasbourg.
16. The EU will therefore continue to insist that all players respect Eastern European partner countries’ sovereign choices. No unilateral punitive actions should be taken against them. These would be a breach of the Helsinki Principles of the OSCE, which commit to respect each country’s “right freely to define and conduct as it wishes its relations with other States in accordance with international law”.
Uniunea Europeană va continua să insiste ca toți actorii să respecte deciziile statelor suverane care sunt partenerele estice ale Europei. Nici o acțiune punitivă unilaterală nu va fi luată împotriva lor. Acest fapt ar fi o încălcare a Principiilor de la Helsinki ale OSCE, care se angajează să respecte dreptul fiecărui stat de a “defini în mod liber și de a purta, asa cum dorește, relațiile cu alte state în concordanță cu legile internaționale.”
17. It is true we cannot offer Georgia now to accede to the EU. But we will be as close as possible. Georgia should now concentrate on implementing the AA/DCFTA and on the process of internal reforms. I believe that delivering on reforms and transforming the country’s political culture towards on open and stable democracy is the best way to consolidate Georgian democracy and build resilience against any external pressure.
So the focus now is our Association Agreement which certainly does not prejudge our future relations. And, as we said for other Eastern Partnership countries such as Ukraine, this is not the end goal of our co-operation.
Este adevărat că nu putem oferi Georgiei acum accederea la UE. Dar vom fi cât de aproape va fi posibil. Georgia ar trebui să se concentreze în acest moment asupra implementarii AA/DCFTA și asupra procesului de reformare internă. Cred că impelmentarea reformelor și transformarea culturii politice a țării înspre o democrație deschisă și stabilă este cel mai bun mod de a consolida democrația Georgiei și de a construi rezistența împotriva oricărei presiuni extrerne.
Așa că important este acum acordul nostru de asociere care, cu siguranță nu va prejudicia relațiile noastre viitoare. Și, așa cum am spus pentru statele Parteneriatulu Estic precum Ucraina, acesta nu este scopul final al colaborării noastre.
18. Gharibashvili stressed that unlike Ukraine, Russia lacks levers to disturb Georgia’s aspiration to EU. “The European integration process became irreversible for Georgia. Signing of the Association Agreement, hopefully in August, will create tremendous opportunities for Georgia.”
Garibashvili a declarat că, spre deosebire de Ucraina, Rusiei îi lipsesc instrumentele pentru a deranja aspirațiile europene ale Georgiei. “ Procesul de integrare europeană a devenit ireversibil pentru Georgia. Semnarea AA, sperăm în August, va crea oportunități imense pentru Georgia.”
19. “This proposed agreement violates international law and is another example of the creeping annexation of the Georgian region of Abkhazia by the Russian Federation,” they said. “Instead of creating new barriers between peoples, Russia should rather encourage and facilitate contacts between people residing in Abkhazia and those in the rest of Georgia.”
“From a legal point of view, the document is illegitimate. Politically, it makes things much worse. And most alarmingly, this creates obstacles for simple human interaction as well.”
“Acest acord propus încalcă dreptul internațional și este doar un alt exemplu a dorinței Rusiei de a anexa regiunea georgiană Abhazia,” au spus aceștia. “ În loc să creeze noi bariere între oameni, Rusia ar trebui să încurajeze și să faciliteze contactul între oamenii din Abhazia și cei din restul Georgiei.”
“Dintr-un punct de vedere legal, acest document este ilegitim. Politic, acesta înrăutățeste lucrurile. Și, cel mai alarmant, acesta crează obstacole pentru simpla interacțiune dintre oameni.”
12.Bibliografie
Aras, Bulent. Akpinar, Pinar: The Relations between Turkey and the Caucasus, SAM 2011;
Bertelsmann Stiftung, BTI 2014:Armenia Country Report. Gütersloh: Bertelsmann Stiftung, 2014;
Boden, Dieter: The Russian-Abkhaz Treaty, Friedrich Ebert Stiftung, 2014;
Chatham House: Azerbaijan: External Relations, Internal Realities, ianuarie 2013;
Chirikba, Viacheslav: Abkhazia: Developments in the Domestic and Regional Context, Chatham House 2014;
Coene, Frederik: The Caucasus- An introduction, Routledge, London 2010;
Domacha O Beachain: The dynamics of electoral politics in Abkhazia, 2012;
Federal Research Division: Armenia, a country study, Kessinger Publishing, LLC 2004;
Federal Research Division: Azerbaijan, a country study, Kessinger Publishing, LLC 2004;
Federal Research Division: Georgia, a country study, Kessinger Publishing, LLC 2004;
Freni, Salvatore: Azerbaijan- Russia Relations: An Analysis of Russian Hegemony, 2011;
Gunja, Alexej. Bausch, Thomas: Opportunities for transnational and cross-border cooperation in the Caucasus-a contribution to the International Year of the Mountains, 2002;
Hussain, Munir: The european Union and Transcaucasus (South) countries: On a cross-road, in: Caucasus Journal of Social Sciences, 2008;
International Crisis Group: Abkhazia: The Long Road to Reconciliation, Europe Report 2013;
Islam, Tekushev. Sergey, Markedonov. Kirill, Shevchenko: Abkhazia: Between the past and the future, Medium-Orient 2013;
Kempe, Iris: The Eurasian Union and the European Union redefining their Neighbourhood: The Case of the South Caucasus, in: Caucasus Analytical Digest, Nr.51-52, 17 iunie 2013;
Minasyan, Sergey: Armenia and Georgia: A New Pivotal Relationship in the South Caucasus?, in: PONARS Eurasia, No. 22, sept. 2013;
Popescu, Nicu: Europe’s Unrecognised Neighbours, CEPS Working Document No. 260/ march 2007;
Mirzoyan, Alla: Armenia, the Regional Powers and the West, Palgrave Macmillan 2010;
Misera, Aaron: To each their own: The Southern Caucasus and iranian influence, European Union 2013;
Peimani, Hooman: Conflict and Security in Central Asia and the Caucasus, ABC-CLIO, LLC 2009;
Serguin, Alexander: Bridging a (Mis)Perceptional Gap: The EU’s Eastern Partnership and Russian Poicies in the Trans- Caucasus, Bahar 2013;
Sinem,Kokawaz: The EU’s relations with the Transcaucasian Countries with the Scope of the ENP, Eurolimes, 2009;
Slobodchikoff, Michael: Building Hegemonic Order Russia’s Way: Order, Stability an Predictability in the Post-Soviet Space, Lexington Books, UK 2014;
Svante, Cornell: Azerbaijan Since Idependance, in: The Historian, Nr. 2, 2013;
Turnock,David: Cross-borderCooperation: A major element in regional policy in East Central Europe, ScottishGeographical Journal, feb. 2008;
Yoder, Jennifer:Bridging the European Union and Eastern Europe: Cross-borderCooperation and the Euroregions, Maine, 2008, pg. 90;
Zolyan, Mikayel: My friend’s enemy is my friend: Armenian foreign policy between Russia, Iran and the United States, in: Caucasus Analitycal Digest, No.13, feb. 2010.
Webografie
Abkhazia Profile, in: BBC News Europe, URL: http://www.bbc.com/news/world-europe-18175030;
Abkhazia, in: Unrepresented Nations and Peoples Organization, URL: http://unpo.org/members/7854 ;
Alasania: Georgia Asked to Join EU Military Operation in Central African Republic, in: Civil Georgia, 16 februarie 2014, URL: http://www.civil.ge/eng/article.php?id=26947&search= ;
An offer you can not refuse – Chief EU Negotiator Gordadze tells a story, in: Georgian Journal, Nr. 25, 3 iulie 2014, URL: http://www.georgianjournal.ge/politics/27677-an-offer-you-can-not-refuse-chief-eu-negotiator-gordadze-tells-a-story.html ;
Armenia, in: European Forum, 14.07.2014, URL: http://www.europeanforum.net/country/armenia;
Armenia country profile, in: BBC News, 24.01.2012, URL: http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/country_profiles/1108052.stm;
Azerbaijan, in: European Forum for Democracy and Solidarity, URL: http://www.europeanforum.net/country/azerbaijan;
Azerbaijan, in: European Forum for Democracy and Solidarity, URL: http://www.europeanforum.net/country/azerbaijan ;
Azerbaijan: Current Conflicts, in: RULAC, URL: http://www.geneva-academy.ch/RULAC/current_conflict.php?id_state=18 ;
Azerbaijan-Political Parties, in: Encyclopedia of the Nations, URL: http://www.nationsencyclopedia.com/Asia-and-Oceania/Azerbaijan-POLITICAL-PARTIES.html ;
Azerbaijan-Political Parties, in: Global Security, URL: http://www.globalsecurity.org/military/world/azerbaijan/political-parties.htm ;
Azerbaijan- Poverty and wealth, in: Encyclopedia of the Nations, URL: http://www.nationsencyclopedia.com/economies/Asia-and-the-Pacific/Azerbaijan-POVERTY-AND-WEALTH.html ;
Azerbaijan Profile, in: BBC News Europe, URL: http://www.bbc.com/news/world-europe-17043424 ;
Chirikba, Viacheslav: Abkhazia: Economic and Political Situation and Perspektives, URL: http://www.kapba.de/EconAndPolSit.html ;
Crisis Group: The North Caucasus: The Challenges of Integration (I), Ethnicity and Conflict, in: International Crisis Group, URL: http://www.crisisgroup.org/en/regions/europe/north-caucasus/220-the-north-caucasus-the-challenges-of-integration-i-ethnicity-and-conflict.aspx;
Crisis Group: The North Caucasus: The Challenges of Integration (II), Islam, the Insurgency and Counter-Insurgency, in: International Crisis Group, URL: http://www.crisisgroup.org/en/regions/europe/north-caucasus/221-the-north-caucasus-the-challenges-of-integration-ii-islam-the-insurgency-and-counter-insurgency.aspx;
Crisis Group: The North Caucasus: The Challenges of Integration (III), Governance, Elections, Rule of Law, in: International Crisis Group, URL: http://www.crisisgroup.org/en/regions/europe/north-caucasus/226-north-caucasus-the-challenges-of-integration-iii-governance-elections-rule-of-law.aspx;
EU Commissioner Füle Visits Georgia, in: Civil Georgia, 4 martie 2014, URL: http://www.civil.ge/eng/article.php?id=27006&search=;
EU-Georgia Relations, in: European Union External Action, URL: http://eeas.europa.eu/georgia/index_en.htm;
European Commission’s Support to Georgia, in: European Commission, Bruxelles, iunie 2014, URL: http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-14-363_en.htm;
European Parliament Ratifies Georgia Association Agreement, in: Civil Georgia, 18 decembrie 2014, URL: http://www.civil.ge/eng/article.php?id=27917&search= ;
EU Statement on Ugulava's Arrest, in: Civil Georgia, 4 iulie 2014, URL: http://www.civil.ge/eng/article.php?id=27444&search= ;
Frear, Thomas: Abkhazia and the vest: Rehabilitating engagement without recognition, in: European Leadership Network, URL: http://www.europeanleadershipnetwork.org/abkhazia-and-the-west-rehabilitating-engagement-without-recognition_2370.html ;
Frear, Thomas: The foreign policy options of a small unrecognized state: The case of Abkhazia, in: Caucasus Survey, URL: http://www.caucasus-survey.org/vol1-no2/frear-foreign-policy-unrecognised-states-Abkhazia.php ;
Gabekhadze, Gvantsa: PM’s messages cause speculation, in: Georgian Journal, Nr. 4, 6 februarie 2014, URL: http://www.georgianjournal.ge/politics/26236-pms-messages-cause-speculation.html ;
Gabekhadze, Gvantsa: Russia threatens, in: Georgian Journal, Nr. 20, 29 mai 2014, URL: http://www.georgianjournal.ge/politics/27345-russia-threatens.html ;
General Information on Political System of AR, in: Azerbaijan, URL: http://www.azerbaijan.az/_GeneralInfo/_PoliticalSystem/_politicalSystem_e.html;
Georgia, in: Council of Europe, URL: http://www.coe.int/en/web/portal/georgia ;
Georgia, in: European Forum for Democracy and Solidarity, URL: http://www.europeanforum.net/country/georgia ;
Georgian PM Meets EU's Barroso in Brussels, in: Civil Georgia, 3 februarie 2014, URL: http://www.civil.ge/eng/article.php?id=26910&search=;
Georgia Profile, in: BBC News Europe, URL: http://www.bbc.com/news/world-europe-17301647 ;
Romania Ratifies EU Association Agreements with Georgia, Moldova, Ukraine, in: Civil Georgia, 3 iulie 2014, URL: http://www.civil.ge/eng/article.php?id=27440&search=;
Georgia Ratifies EU Association Agreement, in: Civil Georgia, 18 iulie 2014, URL: http://www.civil.ge/eng/article.php?id=27503&search=;
Georgia, Ukraine Launch EU Integration Consultations, in: Civil Georgia, 2 iulie 2014, URL: http://www.civil.ge/eng/article.php?id=27434&search=;
History of Relations between Russian Federation and Azerbaijan, in: Azeri Report, URL: http://azerireport.com/index.php?option=com_content&task=view&id=289 ;
IDPs in Georgia: Still waiting for a better life, in: Caucasus Edition, URL: http://caucasusedition.net/analysis/idps-in-georgia-still-waiting-for-better-life/ ;
Isolation and opportunity in eastern Abkhazia, in: Safer World, URL: http://www.saferworld.org.uk/resources/view-resource/576-isolation-and-opportunity-in-eastern-abkhazia ;
Javakhishvili, Mari: Council of Europe adopts consolidated report on the conflict in Georgia, in: Georgian Journal, Nr. 38, 13 noiembrie 2014, URL: http://www.georgianjournal.ge/politics/28732-council-of-europe-adopts-consolidated-report-on-the-conflict-in-georgia.html;
Komissina, Irina: The Transcaucasian Republics and the European Union: Integration Prospects, CA&CC Press, URL: http://www.ca-c.org/journal/2001/journal_eng/cac_01/10.komise.shtml ;
Lomadze, Maka: David Takes Down Goliath in Strasbourg Court, in: Georgian Journal, Nr. 26, 10 iulie 2014, URL: http://www.georgianjournal.ge/law/27734-david-takes-down-goliath-in-strasbourg-court.html ;
Lomadze, Maka: EU Awards Grants to four Organizations, in: Georgian Journal, Nr. 9, 13 martie 2014, URL: http://www.georgianjournal.ge/society/26596-eu-awards-grants-to-four-organizations.html;
Lomadze, Maka: EU Funds 34 Civil Society Projects, in: Georgian Journal, Nr. 9, 13 martie 2014, URL: http://www.georgianjournal.ge/society/26594-eu-funds-34-civil-society-projects.html ;
Members Research Service:Azerbaijan: Human Rights Situation, in: European Parliamentary Research Service, URL: http://epthinktank.eu/2014/10/13/azerbaijan-human-rights-situation/ ;
Minasyan, Sergey: Azerbaijan and Georgia: Asymetrical Relations, in: CA&CC PRESS, URL: www.ca-c.org/online/2014/journal_eng/cac_02/05.shtml ;
Nagorno-Karabakh profile, in: BBC News, 5.10.2013, URL: http://www.bbc.com/news/world-europe-18270325 ;
NATO’s relations with Georgia, in: NATO, URL: http://www.nato.int/cps/en/natolive/topics_38988.htm ;
OSCE: The Minsk Group, in: OSCE, URL: http://www.osce.org/mg ;
Patsuria, Nino: EU free trade prospects challenge Georgia, in: Georgian Journal, Nr. 13, 10 aprilie 2014, URL: http://www.georgianjournal.ge/business/26878-eu-free-trade-prospects-challenge-georgia.html;
Patsuria, Nino: What will Georgia bring to EU market?, in: Georgian Journal, Nr. 25, 3 iulie 2014, URL: http://www.georgianjournal.ge/business/27680-what-will-georgia-bring-to-eu-market.html ;
PM Calls on EU for 'Clear Promise of Membership', in: Civil Georgia, 27 martie 2014, URL: http://www.civil.ge/eng/article.php?id=27082&search=;
Romania Ratifies EU Association Agreements with Georgia, Moldova, Ukraine, in: Civil Georgia, 3 iulie 2014, URL: http://www.civil.ge/eng/article.php?id=27440&search= ;
Ruhadze, Nugzar: Comment on Georgia’s policies towards EU/NATO, in: Georgian Journal, Nr. 22, 12 iunie 2014, URL: http://www.georgianjournal.ge/society/27481-comment-on-georgias-policies-towards-eunato.html ;
Russia more reliable than EU, NATO and US for majority of Georgians?, in: Georgian Journal, Nr. 35, 23 octombrie 2014, URL: http://www.georgianjournal.ge/politics/28561-russia-more-reliable-than-eu-nato-and-us-for-majority-of-georgians.html ;
Scorecard 2013: Russia- Human rights and governance. Stability and human rights in the North Caucasus, in: European Council on Foreign Relations, URL: http://www.ecfr.eu/scorecard/2013/russia/17 ;
South Ossetia, in: Freedon House, URL: https://freedomhouse.org/report/freedom-world/2013/south-ossetia#.VOceReaUdIx ;
South Ossetia Profile, in: BBC News Europe, URL: http://www.bbc.com/news/world-europe-18269210 ;
Stratfor: History of the North Caucasus Instability, in: Stratfor, Nov. 2012, URL: https://www.stratfor.com/video/history-north-caucasus-instability;
Summary on EU-Azerbaijan Relations, in: European Union External Action, URL: http://eeas.europa.eu/azerbaijan/eu_azerbaijan_summary/index_en.htm ;
Tavberidze, Vazha: “Decisions made by the Kremlin are difficult to explain from a rational point of view” – Boriss Cilevics (Exclusive), in: Georgian Journal, Nr. 42, 11 decembrie 2014, URL: http://www.georgianjournal.ge/politics/28956-decisions-made-by-the-kremlin-are-difficult-to-explain-from-a-rational-point-of-view-boriss-cilevics-exclusive.html ;
Tavberidze, Vazha: Exclusive Interview of the President of the European Commission, José Manuel Durão Barroso, in: Georgian Journal, Nr. 22, 12 iunie 2014, URL: http://www.georgianjournal.ge/politics/27472-exclusive-interview-of-the-president-of-the-european-commission-jose-manuel-durao-barroso.html ;
The EU’s Association Agreements with Georgia, The Republic of Moldova and Ukraine, in: European Commission, Bruxelles, iunie 2014, URL: http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-14-430_en.htm ;
Tour Armenia: Current Economic Situation, in: Tour Armenia 2015, URL: http://www.tacentral.com/economy.asp?story_no=4;
Ukraine-Kriese: Helmut Schmidt wirft EU Gröβenwahn vor, in: Spiegel Online, URL: http://www.spiegel.de/politik/ausland/ukraine-krise-helmut-schmidt-wirft-eu-groessenwahn-vor-a-969773.html ;
U.S. Hails EU's Association Agreements with Georgia, Moldova, Ukraine, in: Civil Georgia, 27 iunie 2014, URL: http://www.civil.ge/eng/article.php?id=27419&search.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspiratii Europene Si Realitati Geopolitice In Caucaz (ID: 150952)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.