Aspectice Etice In Ingrijirea Pacientului Varstnic

=== d252caa8681132d0c4175a92d2d683d8d8db43eb_2235_1 ===

ASPECTICE ETICE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI VÂRSTNIC

NUME ȘI PRENUME

2016

CUPRINS

INTRODUCERE

1.ETICA DELIMITĂRI CONCEPTUALE …………………………………………………………………1

1.1.Noțiunile de etică ……………………………………………………………………………………………….1

1.2.Școlile de etică și clasificarea lor ………………………………………………………………………….2

1.3.Jurisdicție și etică medicală ………………………………………………………………………………….4

1.4.Drepturi de natură etică …………………………………………………………………8

2. ASPECTICE ETICE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI VÂRSTNIC …………………10

2.1.Planul nursing …………………………………………………………………………15

2.2.Conduita de urgență a asistentei medicale în cazul unui pacient vârstnic………… 17

Concluzii …………………………………………………………………………………20

Bibliografie

INTRODUCERE

Îmbătrânirea umană privită biologic apare ca un proces continuu ,dinamic ,cu valori ale parametrilor funcționali ce diferă de la o vârstă la alta.

Numeroși factori au condus în ultimele decenii în elaborarea multidisciplinară a procesului de îmbătrânire și a bătrâneții,perioadă a vieții denumită și vârsta a treia.

Implicațiile medico-sociale sunt pe măsura unei ecuații complexe, care ascunde multe necunoscute și cu care omenirea se confruntă pentru prima oară îm îndelungata istorie.

Pe plan internațional- în 1992 a avut loc la Viena Conferința ONU asupra problemelor populației vârstnice- și național se avansează și se adoptă tactici și strategii,în funcție de caracterul general al procesului demographic ,în creștere,și de particularitățile fiecărei țări.

În mod firesc,câteva întrebări și problem sunt de actualitate:

-perspectiva fenomenului de îmbătrânire a populației;

-natura îmbătrânirii umane;

-caracteristicile morfo-funcționale ale îmbătrânirii normale și particularitățile bolilor la această vârstă.

-locul vârstnicului și bătrânului în societatea contemporană;

-asistența medico-socială a vârstnicilor;

-ce este bătrânețea.

La o parte din aceste întrebări putem da unele răspunsuri și în perspectivă relevăm o notă de optimism ,având în vedere interesul manifestat de cercetătorii unor domenii variate.

Se apreciează că bătrânețea este și ,,o stare de spirit,, , ,,vârstnicul activ,, o realitate a perioadei care urmează,iar geriatria o speranță a zilei de mâine .

Vârstnicii înșiși sunt chemați să-și aducă contribuția la definirea propriului statut ,principalul lor argument fiind tezaurul de înțelepciune și experiență de viață pe care îl posedă.

Mulți cercetători evidențiează rolul benefic al familiei asupra duratei de viață și a bătrâneții ca atare și apreciează că familia tradițională este una din formele care rezolvă în mare măsură problemele acestei vârste.

Bătrânețea este în primul rând a fiecăruia și prin urmare vârstnicul însuși are obligația atitudinii comportamentale adaptată caracteristicilor de vârstă:un anumit raport activitate /odihnă,particularități alimentare și de mișcare fizică,vârstnic -familie –societate,conduit terapeutică în această vârstă.

Țările demografice și mediu dezvoltate cunosc un process comun și propriu de îmbătrânire a populației.În perspectivă,acest process se va generalize și va cuprinde întreaga colectivitate umană.Se estimează că numărul persoanelor vârstnice ( 60 de ani și peste),de la 214 milioane în 1980 ,va ajunge la 600 de milioane în anul 2020 și la un milliard în anul 2035.Procesul de îmbătrânire a populației este în special rezultatul scăderii natalității și creșterii speranței de viață pentru populația tânără.Se remarcă o creștere a timpului de supraviețuire și în cazul vârstnicilor: de la câteva luni pentru cei în vârstă de peste 85 de ani,la câțiva ani pentru persoanele de 60 de ani .

Din motivațiile acestui fenomen complex,reținem:

-alungirea perioadei de formare și instruire în condițiile exploziei fără precedent a informației științifice;

-îmbunătățirea condițiilor social-economice și a rezultatelor positive în diagnosticul și tratamentul bolilor cu mortalitate crescută.

În țara noastră, numărul vârstnicilor,de la 4 milioane în 2007 va ajunge la 5,5 milioane în anul 2020,cu o pondere de la 13,1 % în 2007 ,la 16,5 % în 2020 în totalul populației .De notat longevitatea mai mare a femeilor decât a bărbaților;asistăm la tendința de ,,feminizare,, a populație înaintării în vârstă;în anul 2020,proporția bărbaților vârstnici va fi brobabil 15 % din totalul populației masculine ,iar femeile vârstnice 18 %.

Durata medie a vieții a ajuns de la 42,01 ani în 1996,la 69,76 în intervalul 2005-2007 ( la femei 72,01 ani , la bărbați 67,45 ani).Implicațiile acestui proces sunt de ordin social,economic,pathologic,cultural,medical.Este fundamentată atitudinea societății față de această categorie a populației în creștere.Modalitățile de abordare țin de tradiție,gradul de civilizație,nivelul cunoștințelor de gerontologie,particularități loco-regionale,opțiuni.

Rezolvarea diversificată,care se ia în considerație condiția biologic,valoarea și opțiunea individual și de grup,posibilitățile socio-economice este o cale de respect și demnitate reciprocă.

Implicațiile medicale decurg din polimorbiditatea și comorbiditatea caracteristică vârstnicului ,incidența crescută a bolilor neuropsihice ,din caracterul cronic și tendința la polimedicație a vârstnicilor

=== d252caa8681132d0c4175a92d2d683d8d8db43eb_2235_2 ===

1.ETICA DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1.1.Noțiunile de etică

Etica reprezintă teoria sau studiul filosofic al moralei. Ea are menirea să rezolve probleme practice morale ce apar în viața omului în concordanță cu normele sociale. Etica se mai numește “filosofie morală”. Este logic, deci, a face distincție între teorie (etică) și obiectul ei (morală), deși în limbajul curent nu se face întotdeauna, această deosebire.

Etica morală se ocupă deci de normele morale și comportamentale ale celor ce îngrijesc și tratează bolnavii.Ea definește obligațiile,sarcinile de servici ,modul de conduită în raport cu bolnavul ,responsabilitatea față de reușita actului medical,calitățile psihomorale ale personalului medico-sanitar-cinstea,onestitatea spiritul de dăruire ,solicitudinea1.

De exemplu, adesea în ziare putem citi despre etica jurnalistului, etica pedagogului, etica medicului despre comportarea etică etc., măcar că ar fi mai corect de vorbit despre morala sau moralitatea jurnalistului, medicului etc., despre moralitatea comportării etc.

Etica și morala studiază omul și relațiile umane, care paralel pot fi (și sunt) și obiectul de studiu al multor științe naturale și umaniste. Etica însă examinează doar acele relații umane care manifestă un caracter moral, adică prin prisma bunului și răului. Etica analizează morala ca o integritate, ca un fenomen specific al vieții sociale.

Etica este știința, este teoria filosofică despre morală. Obiectul eticii se modifică în procesul istoric și depinde de concepția moralei, cunoașterea ei tipică în diverse perioade istorice2 .

Cu alte cuvinte datoria ocupă unul din locurile centrale în sistemul categoriilor etice ,ea fiind definitorie pentru morală.

Rolul deosebit pe care această categorie îl are în ansamblul moralității,iar pe această bază și în acela al categoriilor etice,explică atenția,uneori accentuată,care i-au acordat-o majoritatea reprezentanților de seamă ai gândirii etice.

1.Dr.Anton Nicolau-Psihologie și etică medicală,Revista Medicală,nr.5,2000

2. Teodor N.Țârdea-Bioetică, Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, Chișinău,2005,pg.9

Urmărind în special prezența ei explicită în istoria gândirii etice,avem prilejul ca o dată cu cunoașterea principalelor momente privind evoluția categorială a datoriei,să desprindem și modalități teoretice fundamentale în interpretarea datoriei și a problematicii ei3.

Etica este generată de relațiile sociale ale oamenilor și reprezintă,împreună cu drepturile cu care se corelează,o modalitate de realizare și de împlinire a acestor relații.

Întrucât interesele o determină pe nursă să intre în relații reciproce cu pacienții vârstnici și doarece aceste interese nu pot fi realizate în afara raporturilor profesionale ,de aici luând naștere drepturi și oblugații.

Din punct de vedere obiectiv,etica depinde atât de gradul generalității sociale pe care o exprimă,de măsura în care aceasta întruchipează necesitatea progresului istoric,și a cărei funcție o îndeplinește,cât și de determinările multiple și concrete ale raportului dintre general și particular .Această afirmație trebuie acceptată în sensul trăsăturii distincte a reflectării morale a realității4.

1.2.Școlile de etică și clasificarea lor5

În acest context se pot evidenția câteva școli ale eticii, precum și diferite paradigme în evoluția ei de-a lungul secolelor. Teoria moralei, adică etica, apare atunci cînd în societate se stabilesc inegalități, cînd apare necesitatea de a limita pasiunile (dorințele) imense ale indivizilor.

Acest proces se desfășoară în antichitate, cînd societatea primitivă se destramă și apare sclavagismul. Cu apariția proprietății private la oameni se formează diverse interese ce provoacă necesitatea de a regla interacțiunea lor.

Cu alte cuvinte gândirea etică dă naștere (declanșează) atunci când în societate se conștientizează normele morale, când cele din urmă obțin un caracter abstract și general și se opun obiceiurilor, tradițiilor, moravurilor ce real funcționează în sociumul dat.

Ca o teorie a moralei etica apare atunci când se agravează (se acutizează) contradicțiile dintre imperativele general-abstracte ale moralității și comportarea reală a oamenilor.

3.I.Grigoraș-Datoria etică a nurselor,Editura Medicală,București,2006

4. Arcadie Percek- Etică profesională ,Revista Medicală,nr.12,2007

5. 5. Teodor N.Țârdea-Bioetică, Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, Chișinău,2005,pg.11

Așadar, toate teoriile etice sunt provocate de oameni. Aceasta se întâmplă atunci când ei nu sunt satisfăcuți atât de existența sa personală, cât și de lumea care-i înconjoară.

În fundamentarea moralei, adică în funcție de faptul ce se va considera drept bază a moralității pot exista, pot fi evidențiate cîteva școli și direcții în domeniul eticii.

Menționăm, în primul rînd școlile naturaliste care cultivau bazele morale din “natura” omului, din adevărata existență a acestuia.

Aici atribuim așa direcții cum ar fi hedonismul (concepție etică care consideră că binele suprem și scopul vieții este plăcerea, desfătarea), eudemonismul (consideră că scopul suprem al moralității și temelia comportării morale o constituie aspirația spre fericire – personală și obștească), utilitarismul (acțiunile sunt juste dacă ele aduc folos și fericire și invers – sunt nejuste, dacă generează contrariul), concepțiile biologizatoare etc.

În al doilea rînd, se evidențiază școlile nenaturaliste (idealiste) care cultivă morala dintr-o oarecare sursă transcendentă ce se situează în afara existenței umane, ca de exemplu “fericirea superioară” a lui Platon, “legea sacră” a lui Augustin Fericitul sau “ideea absolută” a lui Hegel. În al treilea rînd, e cazul de menționat școlile cosmologice (etica evoluționistă, tolstoismul) și pe cele sociologice (contractul social, egoismul rațional).

Etica evoluționistă, formulată de H. Spenser (1820-1903) – filosof englez, concepe morala ca fază a evoluției biologice, susține ideea precum că omul moștenește și dezvoltă ceea ce s-a format în stadiul animalic. Ea (etica evoluționistă) consideră că adaptarea și morala (care are caracter biologic) trebuie să asigure supraviețuirea individului în condițiile luptei pentru existență.

Adaptarea se socoate unicul criteriu al moralei, iar progresul moral depinde de gradul de adaptare a individului la mediul social.

Morala este interpretată drept o condiție necesară de conviețuire a oamenilor, iar existența socială în comun constituie rezultatul contractului între indivizi. Dacă oamenii înțeleg condițiile și posibilitățile activității vitale apoi ei trebuie să intuiască și necesitatea de acceptare a datoriilor morale6.

Paradigma contractului social ale normelor și legilor moralei a fost formulată încă în antichitate de sofiști și de Epicur, dezvoltată în epoca modernă de T. Hobbes (1588-1679).

6. Teodor N.Țârdea-Bioetică, Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, Chișinău,2005,pg.20

Morala este interpretată drept o condiție necesară de conviețuire a oamenilor, iar existența socială în comun constituie rezultatul contractului între indivizi.

Dacă oamenii înțeleg condițiile și posibilitățile activității vitale apoi ei trebuie să intuiască și necesitatea de acceptare a datoriilor morale.

Conceptul egoismului rațional în etică a fost formulat de iluminiștii francezi din sec. al XVIII-lea.Această paradigmă rezultă din recunoașterea determinării sociale a comportamentului omului. morala presupune înainte de toate interesele personale, iar dacă oamenii se conduc doar de cele din urmă atunci anarhia acestor interese conduce la slăbirea statului și chiar pieirea lui.

Omul este înconjurat de alți oameni, care tot vor să fie fericiți. Pentru a realiza fericirea sa el trebuie să fie susținut de alții. Interesul înțeles corect conduce la altruism.

Egoismul rațional este înțelegerea corectă a interesului personal și corelația lui cu interesele altor persoane, combinația optimă a intereselor personale și obștești.

Există și alte tentative de clasificare a teoriilor etice, cum ar fi: științifice și neștiințifice, laice și religioase, individualiste și colectiviste, optimiste și pesimiste etc

Conform criteriului de argumentare și de comportare a individului teoriile etice pot fi clasificate după plăcere – hedonism, după folos – utilitarism, după dragoste – altruism, după iubire de sine – egoism, după fericire – eudemonism. Dacă reieșim din relativitatea noțiunilor de moralitate apoi e logic a evidenția relativismul, din rolul decisiv al intuiției în comportarea individului avem de a face cu intuitivismul, din emoții – ne confruntăm cu emotivismul, din consecințe – cu consecvențianismul7

1.3.Jurisdicție și etică medicală8

Etica îngrijirii pacienților vârstnici implică și anumite aspecte juridice.Etica este știința fenomenelor morale,reflectarea asupra valorilor,principiilor și normelor care guvernează comportarea normal a omului în societate.

Modalitatea principală de apreciere morală a faptelor individuale și sociale este aprecierea de BINE sau ,RĂU.În evoluția istorică,morala a cunoscut două stadii fundamentale: ,morala neânsoțită de reflecție despre ea și cea însoțită de reflecție.

7.Teodor N.Țârdea-Bioetică, Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, Chișinău,2005,pg.11

8.Dr. Roxana Colio-Lumea medicală ,Revista Medic RO, Anul IV-martie 2008

Etica profesională este o ramură a eticii care studiează îndatoririle sociale și morale implicate în exercitarea unei profesiuni.

Complexitatea și diversitatea mare a profesiunilor (s-au inventariat circa 40 000 de profesiuni) au dus la crearea unor coduri morale specific unei profesii-tocmai pentru a sublinia specificul fiecăreia în parte.-cod moral ce derivă din codul general de comportare a al pacienților vârstnici în societate,numit,,bunul simț,, .

Moraliștii, începând cu Socrate ,Platon,Aristotel,au încercat să răspundă la două întrebări majore ale eticii:care este sensul dreptății,al binelui ?Ce trebuie să facem pentru a fi drepți și buni ?

Răspunsul filozofic al problemei este amplu și poate fi încă discutat.

Răspunsul direct, legat de viața simplă este și el simplu:să faci bine (să-l ajuți pentru o existență bună) pe aproapele tău;regula de ,,aur,, este:în primul rând să nu faci rău (primum non nocere).

Ce trebuie să facem ?Tot ceea ce ai face pentru propria ta persoană dacă ai fi în situația celuilalt .

Acestea sunt enumerări ale bunului simț pe care orice persoană îl posedă și care trebuie să fie trăsătura caracteristică a nursei.

Folosirea termenului de ,,morală,, înseamnă,în general,conformarea cu reguli de bună purtare definite de un grup social anume.Moralitatea este un mod de reglare social a comportamentului .

În unele domenii ,moralitatea și legea sunt similar.În altele,variația mai largă a comportamentului este influențată cultural.

Etica este știința în care sunt implicate:binele,răul,datoria morală,obligația,valorile ,filozofia social,filozofia politică,filozofia dreptului.

Etica medicală furnizează concept și un limbaj care poate fi folosit pentru a identifica aspectele specific profesiei,pentru a reflecta asupra lor și pentru a genera pozițiile etice pe care ne plasăm.Conceptual este o exprimare abstract cu character de generalizare a unei observații clinice.

Etica este rezumată prin formularea și utilizarea acestor concept în scopul simplificării procesului de înțelegere și definirii exacte a fenomenelor.

Principiile medicale sunt:

Principiul autonomiei.Autonomia derivă din grecesul,,autos,, (ego) și,,nomos,, (regulă) și este înțeleasă ca o independență a propriei ființe.Autonomia personală,, a fit u însuți,fără restricții datorate acțiunii altuia sau a unor limitări fizice sau psihologice,, .

Acest principiu cere ca noi să respectăm pacienții vârstnici aflați în grija noastră, dreptul lor fiind de a-și controla propriile vieți.

Principiul autonomiei stă la baza consimțământului bazat pe informare.

Nursele întâlnesc deseori situații în care un pacient vârstnic nu a primit informații ,sau nu le-a auzit,sau nu și le amintește sau nu le-a înțeles.

Pentru susținerea principiului autonomiei este nevoie să se înlăture aceste aspecte,prin furnizarea de informații pacienților vârstnici,corecte și pe înțelesul lor.

Paciențiilor vârstnici li se va adduce la cunoștință că au dreptul să fie informați sau să refuse tratamentul.

În sprijinul respectului pentru autonomie ,trebuie să-I ajutăm pe oameni să se implice în deciziile care îi privesc.

Pentru a fi autonom ,cineva trebuie să fie competent să acționeze.

Stabilirea și aprecierea competenței reprezintă o trăsătură critic a persoanei care ia decizii.

În cazurile de limitare a competenței,în situații de urgență,profesioniștii acționează în interesul persoanei,depășindu-și adeseori competența.

Atunci când este posibil ,reflectăm la valorile pacienților vârstnici în aceste decizii .

Pacientul vârstnici competent ( în stare să ia o decizie),are dreptul să decidă ,chiar dacă refuzul tratamentului poate însemna moartea.

Este dificil să lăsăm pe cineva să ia o decizie care este necorespunzătoare sau dăunătoare din punctul nostru de vedere.

Cu toate acestea,este nevoie de dovezi puternice pentru a demonstra incapacitatea de decizie a persoanei.

A face ceea ce noi credem că este în interesul celor cărora le oferim îngrijirea se numește ,,paternalism,,.Totuși,valoarea autonomiei pacientului vârstnic a devenit tot mai important.Autonomia este deci un drept de bază,dar nu poate fi present în toate situațiile.

Principiul absenței răului.,,A nu face rău,, este considerată cea mai stringent îndatorire pentru cadrele medicale.

Contractual nostrum cu societatea ne cere să oferim o îngrijire sigură.

Pentru a acționa în conformitate cu acest principiu,trebuie acționat cu precauție și competență.

O îngrijire adecvată cere ca noi să posedăm cunoștințe adecvate și să ne asumăm acțiuni în conformitate.

Nurse care se respectă trebuie să se preocupe să-și mențină competența de bună profesionistă.

Percepțiile răului pot fi diferite,astfel,moartea-care este percepută ca fiind cea mai rea-poate fi percepută de către pacientul vârstnic,uneori ca alternativă optimă.

Principiul binefacerii.Este principalul opus răului.Binefacerea presupune:a face bine, a nu face rău, absența răului.

Conform cu acest principiu, nursele furnizează servicii ținând cont de demnitatea umană și de unicitatea pacientului vârstnic.

O nursă nu poate abandona pacientul vârstnic încredințat,indifferent de boala acestuia.

Aceasta,datorită obligației de a nu face rău,deci în conformitate cu principiul binefacerii.Profesiunea de nursă implică o muncă activă în a asigura îngrijirea celor bolnavi.

Principiul dreptății.Uneori între dreptate și corectitudine se pune semnul egal.Distribuția sarcinilor în societate este o temă actual în asistența medical contemporană pentru că tehnologia avansată și costurile crescute provoacă multe decizii de politică sanitară care suscită discuții.

Astfel,se poate discuta,de exemplu:

-dacă este drept sau nu să se primească un organ pentru transplant;dacă este drept ca un pacient vârstnic neasigurată să nu obțină asistență medical;

-dacă în cazul a doi pacienți vârstnici la fel de bolnavi ,este drept sau nu să se repartizeze diferențial personal calificat și diferențieri financiare de tratament,când normal ar fi ca și bogatul și săracul să aibă același tip de îngrijire.

1.4.Drepturi de natură etică9

Aceste drepturi se bazează pe convingeri etice cu privire la ce anume constituie îngrijirea de calitate superioară.Ele nu sunt legate de susținerea sănătății optime a pacientului vârstnic și nu de asigurarea absenței răului.

Dreptul la demiterea personală. Pacientul vârstnic are dreptul la o îngrijire care respect demnitatea și valoarea persoanei,nelimitat de considerente de naționalitate,rasă,religie,culoare,situație social,vârstă,sex.Respectarea demnității persoanei nu înseamnă că toată lumea este tratată în același mod,ci că fiecare este tratat corespunzător cu valoarea lui intrinsecă ,permanent.Din acest motiv :

-unor pacienți vârstnici este nevoie a li se acorde mai mult timp pentru a fi aduși la puntcul vizat în procesul de nursing,cu unii trebuie avut mai multă răbdare ,cu alții este nevoie de a fi conciși;

-bătrânul necesită o abordare aparte;

-o parte dintre pacienții vârstnici nu doresc destăinuiri;

-de alții te poți apropia doar folosind o manieră mai familială.

Tote acestea sunt necesare doar pentru a obține colaborarea (fără de care nu se poate ) în procesul nursing.

Comportamentul care implică respectarea demnității pacientului vârstnic implică :

-să i se spună persoanei pe numele pe care vrea să-l folosească,dacă există această solicitare,în caz contrar adresarea va fi ,,dumneavoastră,, ;

-să fie ajutat pacientul vârstnic să aibă cea mai bună înfățișare ;

-să se asculte întrebările,gândurile,preocupările pacientului vârstnic;

-să fie tratat cu respectful cuvenit unei persoane umane.

Pe tot parcursul cooperării trebuie să se stabilească o relație de respect în ambele sensuri,impunerea respectului față de nursă fiind făcută prin profesionalismul acesteia și prin evitarea familiarismelor cu pacientul vârstnic ( nurse nu are nevoie de destăinuiri față de pacienți,ea fiind suportul moral pentru pacient și nu un membru al familiei).Sentimentele individuale trebuie acceptate ca reale,fără a le judeca drepte sau greșite și fără a încerca a le influența în vreun fel.

9.Dr. Andrei Nanu- Etica cadrelor medicale ,Revista Medic RO, Anul XI- decembrie 2014

Toți oamenii au sentimente.Ele sunt personale și apar din fapte sau din împrejurări exterioare.Putem accepta sentimentele exprimate ,chiar dacă nu le înțelegem.

Dreptul la îngrijire individuală.Fiecare pacient vârstnic este unic,cu o combinație diferită de attribute fizice,gânduri ,sentimente și credințe.O îngrijire uniform nu se potrivește tuturor în mod précis.Mai mult chiar,o îngrijire așa cum o întâlnim,din păcate,destul de frecvent în present ,de tipul pacientul vârstnic este un obiect al muncii,este total nerecomandată.Se pot chiar alcătui planuri de îngrijire pentru a asigura satisfacerea necesităților și atributelor specific fiecărui pacient vârstnic în parte.

Dreptul la îngrijiri pentru a deveni independent. Pacientul vârstnic are dreptul să se aștepte ca îngrijirea să-i redea maximul de independență posibilă.Nursele pot susține acest drept printr-o multitudine de modalități și în oricare moment al procesului nursing,atunci când pacientul solicit acest lucru.

Dreptul de a se plânge și a obține modificarea îngrijirilor. Pacientul vârstnic are dreptul să reclame o îngrijire care nu este de calitate pentru a obține modificări care să amelioteze calitatea îngrijirii.

În acest scop, pacientul vârstnic are nevoie să știe ce este aceea o bună îngrijire.

Furnizându-li-se cunoștințe , pacienții vârstnici devin mai puternici și mai stăpâni pe ei.

Dacă se ezită în a se forma pacienții vârstnici,aceștia îi vor evalua pe cei care îi îngrijesc după standardele subiective ,personale ,necalificate10.

10.M.Șerban: „Bazele teoretice și practice ale îngrijirii omului sănătos și bolnav” , pg.203,București ,2000

2. ASPECTICE ETICE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI VÂRSTNIC

Bătrânețea este o etapă a vieții ,o cerință a evoluției specie umane ,care în anumite condiții poate să îmbrace o involuție normală,cu o fiziologie proprie.Fiecare funcție are propriul orar de dezvoltare și îmbătrânire .Ansamblul funcțional,metabolic și de reglare hormonală,are la vârstnic o labilitate crescută în condiții de stres.

După vârsta de 60 de ani parametrii funcționali ai îmbătrânirii normale se înscriu în valori care asigură homeostazia ,iar pe plan clinic generează starea de bine somato-psihică ,ce definește starea de sănătate.

Indicatorii morfo-funcționali corespunzători stării de sănătate ai vârstnicului definesc fiziologia bătrâneții.

Creșterea numărului vârstnicilor s-a însoțit de mutații în structura morbidității, în sensul predominanței bolilor cronice și, consecutiv, a creșterii necesarului de prestații medicale

Ca urmare, medicul și cadrele sanitare sunt confruntate din ce în ce mai mult în toate specialitățile, cu un număr crescând de pacienți în vârstă; cunoașterea particularităților biologice, psihologice și chiar sociale, pe de o parte, pe de alta a patologiei, reactivității și nevoilor specifice de asistență și îngrijiri, se impune astăzi fiecărui medic, indiferent de specialitate.De aceea, astăzi se vorbește din ce în ce mai mult de o medicină a vârstelor, în care medicina vârstei a treia, volens-nolens capătă o pondere crescândă.

Prin urmare, cadrele sanitare, indiferent de specialitate, spre a face față acestei realități, trebuie să-și asigure o pregătire corespunzătoare în domeniile gerontologiei și geriatriei, atât cât îi va fi necesar să rezolve problematica cu care se confruntă în practica asistenței .În mod deosebit, asistentei îi va reveni în viitor o misiune importantă privind asistența persoanelor vârstnice11.

Asistăm astăzi la o conduită de izolare a vârstnicului nedelimitată ca atare, ceea ce face ca în unele cazuri ocrotirea în instituții specializate să fie de fapt o formă deghizată de izolare. Persoanele vârstnicie vor resimți pe termen lung diferite efecte negative sociale și biologice.

11. I.Șerban: „Bazele teoretice și practice ale îngrijirii omului sănătos și bolnav” , pg.202,București ,2000

Nursingul pacientului vârstnic are ,pe lângă aspectele comune nursing-lui în general , și unele aspecte particulare , deoarece ceea ce caracterizează un pacient vârstnic este nevoia de a beneficia de îngrijiri medicale de specialitate combinată uneori cu ,, setea de a nu fii părăsit sau uitat de apropiați,, .

De aceea , asistenta medicală trebuie să aibă în central atenției sale pacientul vârstnic de care are grijă, să cunoască individul , să știe să asculte , să utilizeze informațiile primite sau culese din puținele cuvinte spuse de acesta în interesul și pentru recuperarea acestuia .

Rolul asistentei nu se rezumă doar la acordarea îngrijirilor curative curente și obișnuite .

Nursa are rolul activ în educația sanitară a pacientului vârstnic , în prevenirea apariției complicațiilor sau a agravării afecțiunii déjà existente , prin descoperirea și raportarea la timp , a eventualelor probleme , medicului currant10.

Pentru a oferi o descriere contemporană a practicii de asistente medicale pentru îngrijirea persoanelor în vârstă ingrijirea pe termen lung presupune o etică morală și profesională.

Creșterea dimensiunii și a morbidității populației persoanelor în vârstă este de mare interes iar cerința pentru asistente medicale care lucrează și ingrijesc bătrâni pe termen lung este tot mai mare , ținând cont că acestea trebuie să aibă calificări educaționale adecvate și expertize12.

Practica asistentelor medicale care lucrează cu persoanele în etate în îngrijire pe termen lung, s-a extins la rolul de facilitator de îngrijire de specialitate.

Anumite elemente ale practicii necesită o dezvoltare ulterioară: îngrijire centrată pe persoană și practica bazată pe dovezi.

Rămâne o provocare pentru asistentele medicale care lucrează cu persoanele în vârstă pentru a oferi îngrijire centrată pe persoană.Strategiile sunt necesare pentru asistentele medicale înregistrate pentru a dezvolta aceste elemente de practică13.

12. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20500289

13. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20500289

Procesul de îngrijire a pacientului vârstnic se desfășoară în cinci etape

Culegerea de date14 – este primul pas de a culege informații despre pacientul vârstnic .Datele pot fi subiective sau obiective și ajută cadrele sanitare să ia decizii inteligente în legătură cu diagnosticul .Culegerea de date se desfășoară comform unui plan :

-colectarea de informații obiective sau subiective despre pacientul vârstnic ;

-verificarea datelor obținute ;

-comunicarea informațiilor obținute prin culegerea de date .

Informațiile culese de asistentă despre pacientul vârstnic pot fi stabile ( nume , prenume , vârsta , sex , buletin ) și instabile sau variabile ceea ce înseamnă acele date care se află într-un proces de continuă schimbare ( temperatură , tensiune arterial, diureză , durere , infecții ) .

Principalele mijloace pentru culegerea datelor cu privire la pacientul vârstnic sunt:

– observarea pacientului –presupune o capacitate intelectuală deosebită de a sesiza prin intermediul simțurilor , detaliile lumii exterioare.Observarea este un proces mintal activ .

Asistenta trebuie să se ferească de subiectivism, de judecăți preconcepute , de rutină și superficialitate și de lipsa de concentrație și continuitate ;

-interviul este un instrument de cunoaștere a personalității . Este eficient dacă se ține cont de anumiți factori : alegerea momentului oportun pentru pacient , respectarea orei de masă .

Interviul presupune capacitatea asistentei de a manifesta un comportament care să reflecte o atitudine de acceptare , capacitatea de ascultare , atitudine de respect , capacitatea de empatie .

În cazul în care interviul inițial nu poate fi finalizat , trebuie să se revină nu înainte de a menționa pacientului .

14.Constantin I.Negoiță,Roman Vlaicu,Dumitru Dumitrașcu-.Nursingul Cadrelor sanitare,2005,pg.232

Analiza și interpretarea15- reprezintă identificarea nevoilor de sănătate actuale sau potențiale și a problemelor bazate pe culegerea de date .Etapa de analiză se desfășoară după un plan :

a. Colectarea datelor adiționale sau suplimentare după caz ;

b. Identificarea și comunicarea diagnosticului nursing ;

c. Determinarea confluențelor intre nevoile pacientului și atitudinea membrilor sanitari .

Analiza de interpretare a datelor este o etapă important a procesului nursing pentru că ea conduce asistenta la stabilirea modului de îngrijire ;

Surse de informație –pot fi obținute de la pacientul vârstnic sau de la aparținătorii acestuia .

Diagnosticul nursing-sau îngrijirea pornește de la informațiile culese și de la departajarea manifestărilor de dependență .

Diagnosticul de îngrijire este o formă simplă și precisă care descrie reacția persoanei la o problemă de sănătate .

Pe baza diagnosticelor de îngrijire se aleg intervențiile de îngrijire și se vizează atingerea rezultatelor pentru care asistenta este responsabilă .

Un diagnostic nursing este o problem de sănătate actual sau potențială care conduce la intervenții autonome .

Un diagnostic nursing trebuie formulat clar ,concis ,centrat pe pacient , bazat pe probleme reale .

Diagnosticul nursing este baza pentru planificarea intervențiilor independente .

Evaluarea îngrijirilor- reprezintă o completă reapreciere a întregului plan de îngrijire .

Evaluarea finală cuprinde :

-stabilirea criteriului de evaluare

-evaluarea atingerii obiectivelor

-identificarea factorilor care afectează atingerea obiectivelor .

Pentru o evaluare eficace asistenta va urmări următoarele etape :

-starea obiectivelor

15..Constantin I.Negoiță,Roman Vlaicu,Dumitru Dumitrașcu,.Nursingul Cadrelor sanitare,2005,pg.234

-aprecierea capacității pacienților vârstnici în raport cu obiectivul stability

– aprecierea măsurii în care au fost atinse obiectivele

– discutarea cu pacientul vârstnic despre rezultatele obținute

– identificarea factorilor care au împiedicat profesia pacientului

– identificarea nevoilor noi sau a problemelor noi apărute .

În planul nursing evaluarea este consemnată emițând progresele pacientului vârstnic în funcție de obiectivele propuse .

În cadrul procesului nursing după executarea etapelor de apreciere , diagnostic , planificare , implementare și evaluare dacă obiectivele nu au fost atinse se trece la reanalizarea proceselor nursing.

Pornind de la literatura de specialitate , trebuie menționat faptul că narsingul pacientului vârstnic este un domeniu aparte față de narsingul caracteristic altor pacienți ,deși interacționează cu acestea ,s-a născut necesitatea stringentă de a aprofunda, îngrijirile de care un pacient vârstnic are nevoie .

Existența sau apariția unei boli , poate influența total sau parțial funcționarea globală a unui pacient vârstnic,în așa măsură încât acesta nu va putea de unul singur sau nici chiar cu sprijinul aparținătorilor să se adapteze la cerințele unei vieții armonioase în societate .

In această situație pacient vârstnic trebuie îndrumat spre îngrijire profesională temporară sau permanentă.

Cadrul medical se va axa ,în activitatea sa , pe consecințele stării de boală ,pacientul vârstnic fiind ajutat să-și regăsească modul de funcționare normală.

În cazul pacientului vârstnic suportul medical va fi permanent .

Rolul și atribuțiile cadrului medical în ingrijirea pacientului vârstnic .Rolul cadrului medical nu se rezumă doar la acordarea îngrijirilor curative curente și obișnuite .

Ingrijitorul are un rol activ în educația sanitară a pacientului vâtstnic , în prevenirea apariției complicațiilor sau a agravării afecțiunii deja existente , prin descoperirea și raportarea la timp , a eventualelor probleme , medicului curant16 .

16. Constantin I.Negoiță,Roman Vlaicu,Dumitru Dumitrașcu,.Nursingul Cadrelor sanitare,2005,pg.237

2.1.Planul nursing17

Definirea planului nursing înseamnă stabilirea unui plan de intervenție , prevederea etapelor , a mijloacelor de desfășurare dar și a precauțiilor care trebuie luate atunci când ingrijitorul are în îngrijire un pacient vârstnic.

Planul de intervenție ține cont și de prescripțiile medicale și cuprinde :obiectivele de îngrijire și intervenție .

De reținut este faptul că planul de îngrijire al unui pacient vârstnic se stabilește pornind de la nivelul și capacitatea acestuia fapt pentru care el are dreptul de a participa la deciziile privind atingerea obiectivului principal de a duce persoana la un grad optim de independență în satisfacerea nevoii proprii .

Obiectivele de îngrijire vor arăta clar și concis care sunt rezultatele pe care pacientul vârstnic, familia , colectivul și asistenta medicală speră să le obțină dar și care sunt intervențiile inteprinse de asistentă și pacientul vârstnic pentru a atinge scopul stabilit .

Aceste obiective au următoarele caracteristici :

●specificitate,(aparține fiecărui subiect ) ;

●performanță ;

●implicarea persoanei ;

●realism .

Intervenția permite asistentei medicale să-și aleagă modul de acționa pentru a corecta problema de dependență a pacientului vârstnic.

Aplicarea îngrijirilor are ca scop să ajute pacientul vârstnic sa își mențină independența sau măcar un oarecare nivel de independență.

Planificarea îngrijirilor este strâns legată de executarea lor mai exact ceea ce se decide în planificarea îngrijirilor ce trebuie să se execute în aplicarea lor.

În cadrul planului de îngrijire , planificarea și executarea îngrijirii vor fi consemnate o singură dată într-o rubrică intervenții .

Această rubrică va cuprinde :cui i se adresează acțiunea și natura acțiunii , orarul și intervenția nursei .

17. Chiru L- Calitatea serviciilor sanitare-componentă esențială a calității vieții- Revista de medicină ,vol.II,NR.5,octombrie,2003

Nu se efectuează niciodată acte de îngrijire fără a se cunoaște efectul așteptat :

●se vor observa atent reacțiile pacientului

●se vor modifica intervențiile

●se vor implica pacientul și familia

●se va pregăti mediul înconjurător terapeutic

Există riscul ca în timpul îngrijirilor să apară reacții :

●anxietatea ( un sentiment de inconfort și tensiune )

●frica ( sentiment resimțit de persoană față de un pericol fizic sau psihic )

●durerea ( senzație neplăcută percepută în diferite părți ale organismului și însoțită de anxietate )

●depresie, singurătate , imobilitatea , înstrăinarea ,

●sentimentul de neputință și modificarea schemei corporale

●pierderea unei ființe dragi sau statut social .

Aceste situații pot fi atenuate de asistentă dacă dă dovadă de prezență umană și căldură fiind gata să ajute pacientul vârstnic .

2.2.Conduita de urgență a asistentei medicale în cazul unui pacient vârstnic18

Activitatea și atitudinea cadrelor sanitare în prezența unui pacient vârstnic este deosebit de complexă și necesită conștiinciozitate perfectă , un înalt grad de responsabilitate și cunoștințe de specialitate .

Activitatea și atitudinea asistentei medicale în prezența unui pacient vârstnic este următoarea :

●Face vizita medicală matinală alături de medicul de specialitate și urmărește indicațiile cu privire la atitudinea, tratamentul , regimul alimentar și igiena pacientului vârstnic, ;

●Se asigură că pacientul vârstnic este pregătit pentru aplicareatra tamentului ;

●Participă la consulturi cu medicii din alte specialități și în cazurile deosebite la examenele paraclinice, precum și la expertizele medico-legale;

18. Flitar MP – Eficiența serviciilor sanitare în relație cu exigențele pacientului Revista de medicină ,NR.3, iunie,2005

2.3.Corelația între etică și drepturile pacientului vârstnic19

Reprezintă un alt aspect jurisdicțional necesar a fi cunoscut.Acestea includ drepturi legale și drepturi de natură etică.

a.Drepturile legale sunt:

●Dreptul la autodeterminare ( consimțământul). Pacientul vârstnic are dreptul la a lua decizii personale cu privire la îngrijirea sănătății lui .

Toți pacienții vârstnici care sunt în deplinătatea facultăților mintale au dreptul să ia decizii proprii sau să-și dea consimțământul.

Vârsta înaintată nu este un motiv valabil pentru a ignora dreptul la autodeterminare.

●Autodeterminarea constă în a da dreptul pacientului vârstnic de a accepta sau refuza orice aspecte de îngrijire.

Nursele care oferă îngrijiri trebuie să furnizeze informații suficiente pentru a permite pacientului vârstnic să ia o decizie înțelegând în mod adecvat toate consecințele acceptului ( refuzul tratamentului respectiv).

Când un pacient vârstnic consimte să fie operat,este cerut acordul său la acele procedee și metode de rutină care sunt necesare pentru succesul operației și reanimarea postoperatorie.

Pacientul vârstnic este liber oricând să se răzgândească privitor la procedeul inițial sau să refuse orice aspect al îngrijirilor pe baza acordului încheiat.Un factor ce trebuie luat în considerație este reprezentat de situația sănătății curente a pacientului vârstnic.

Pacientul vârstnic care a suferit o operație ,se simte slăbit sau are dureri,nu este în situația de a lua cele mai bune decizii cu privire la îngrijire.Sunt situații când luarea deciziilor este împărtășită între pacientul vârstnic și nurse care îl îngrijește .

Împreună,nurse și pacientul vârstnic vor examina progresele pe care le-a făcut acesta în a învăța cum să procedeze pentru propria îngrijire și vor cădea de accord asupra momentului când își poate asuma singur această responsabilitate,când nurse consider că bolnavul are cunoștințele ( capacitățile) necesare propriei îngrijiri,iar pacientul vârstnic consideră că este gata să-și assume această sarcină.

19. Dr.Stoichița Dorian,-Reacția vârstnicului la boală, Revista Medicală nr.6 iunie 2010

Există multe situații de nursing când luarea împreună a deciziei este metoda cea mai obișnuită ( de exemplu,administrarea subcutanată a insulinei).

Există însă și situații când nursele iau decizii pentru pacienții vârstnici,de exemplu:

-pacienți vârstnici dezorientați în timp și spațiu,privitor la siguranța îngrijirii lor;

– pacientu vârstnic inconștient, la care orice aspect al vieții trebuie contralat.

Aprecierea corectă a pacientului vârstnic care este capabil să ia decizii este o răspundere foarte important și foarte mare a nursingului.

●Dreptul la informare. Pacientul vârstnic are dreptul să cunoască informațiile pe care se bazează deciziile luate ,privind persoana sa.

Nurse are obligația de a furniza informații referitoare la îngrijirea pe care o oferă personal.

A nu ști produce mai mare anxietate decât a nu cunoaște adevărul.

,,Ghidul,, referitor la cât de multe informații trebuie oferite pacientului vârstnic este pacientul în sine:capacitatea lui de înțelegere,educația , dorința de a afla sau nu unele aspecte ( în special în cazul cancerului).

Sunt cazuri în care este esențial ca un pacient vârstnic să aibă informații cu privire la starea sănătății lui.

Sunt cazuri când anumite aspecte nu trebuie ( sau nu pot fi) divulgate ( de exemplu, anunțul incurabilității unei boli).

Cât de mult sau cât de puțin va fi dezvăluit,trece prin filtrul capacității ( inteligenței) nursei,totdeauna după consultarea cu medicul din echipa de asistență medical.

Informațiile oferite trebuie să fie corecte ,scurte ,obiective,științifice; se vor evita comentariile acolo unde natura lucrurilor este neclară pentru nursă;se vor evita de asemenea comentariile particulare ( propriile opinii) cu privire la caz,diagnostic ori tratamentul instituit de către medic,cu pacientul, familia sau persoanele din preajma acestuia.

În general, nursa așteaptă ca pacientul vârstnic să pună întrebări cu privire la aspectele pe care dorește să le știe.

Acolo unde este necesar să fie instruit,informațiile vor fi oferite din start ( de exemplu regimul alimentar).

Dreptul la confidențialitate.Bolnavul are dreptul să-I fie protejate informațiile,să fie confidențiale.Din punct de vedere,astăzi,răspândirea informațiilor confidențiale către terțe persoane este mare .Această răspândire are ca efecte negative:

– schimbarea atitudinii pacientului vârstnic față de boală și îngrijirea medical;

-schimbarea atitudinii unor cadre medicale față de bolnav.

Informațiile despre pacientul vârstnic trebuie discutate numai cu cei care au nevoie de ele,precum nursele sau restul echipei de îngrijire a sănătății acestuia.

De exemplu, graficele foii de observație trebuie citite numai de către cei care sunt implicați direct în asistența medical,de cei care au aprobarea pacienților vârstnici și de cei implicați în procesul de învățământ medical.

Pacienții vârstnici nu trebuie identificați cu numele lor atunci când sunt folosiți ca subiecte pentru articolele de specialitate sau ca exemple într-o discuție cu studenții.

Dreptul la îngrijiri sigure.Cei care se ocupă de îngrijirea pacienților vârstnici trebuie să fie bine pregătiți și competenți din punct de vedere professional .

Aceasta înseamnă că pacientu vârstnic va primi o îngrijire sigură.În acest scop,nursele trebuie să aibă aceleași standard de pregătire și practică a profesiunii .

Un pacient vârstnic nu poate și nu trebuie să accepte o îngrijire de proastă calitate .

Nursele au responsabilitatea de a executa correct toate actele necesare îngrijirii pacienților vârstnici.

Nerespectarea ,conștientă sau nu , a acestor drepturi,cu repercursiuni de diferite grade asupra sănătății sau vieții ,se vor sancționa corespunzător pe cale legală, judecătorească.

Nerespectarea drepturilor de natură etică,atrage sancționarea morală a nursei practiciene.

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele menționate în acest referat ,trebuie menționat faptul că însușirea de către individ a acestui sistem de norme,reguli principia și valori morale asigură formarea dimensiunii morale a personalității lui,a conștiinței morale,care-I ghidează întregul mod de conduit ca membru al societății.

În central conștiinței morale de tip socialist stă un anumit imperative:trebuie să te comporți în așa fel,încât să nu lezezi în nici un fel onteresele sociale și ale celorlalți semeni,să nu te abați și să nu înaclci normele și principiile eticii și echității socialiste.

Etica profesională,în speță etica medicală,nu este altceva decât o particularizare a codului principiilor eticii și etichității socialiste pe terenul unei forme concrete de activitate socialmente utile ( profesia).

Într-adevăr,și astăzi pentru oricare greșeală profesională sau de conduită a unui cadru sanitar,oprobiul opiniei publice este de obicei aruncat și asupra celorlalți și știrbește din aureola eticii profesionale.

În legătură cu ușurință și arbitrajul cu care sunt judecate actele cadrelor sanitare de către opinia public se menționează faptul că încă din antichitate ,scriitorul roman Pliniu susținea că, ,,numai medicii pot săvârși un act medical de care răspund,, .Astăzi ,ca din totdeauna ,judecata propriei conștiințe este mai important în etica profesională ,decât toate sancțiunile.

Esența eticii profesionale medicale a fost însă exprimată cel mai pregnant și sugestiv :,,Medicina este într-adevăr o profesiune ,dar nu este ca toate celelalte .Ea cere nu numai pricepe,ci și multă dragoste pentru om,multă omenie ,pasiunea de a te dedica sănătății semenilor,, .

Spre deosebire de alte profesiuni ,unde eroarea se poate circumscrise în parametric corectabili ,în profesia medical,greșelile ,chiar neintenționate ,comise din neglijență ,imprudență sau ignoranță pot fi ireparabile ,soldându-se adeseori cu prelungirea suferinței pacientului vârstnic ,cu infirmități sechelare și,uneori chiar cu moartea.

De aceea , în domeniul medical,competența, dăruirea și răspunderea se impugn cu mai multă putere decât în oricare altă profesie.