Aspecte Teratogene LA Plante

CUPRINS

CAPITOLUL 1 Notiuni si particularitati

1.1 Fundamentarea teoretică a lucrării

1.1.1 Clasificarea bolilor

1.2Factori neparazitari ce produc boli la plante

CAPITOLUL 2 Aspectul teratogen folosit –pesticidul

2.1 Noțiuni generale privind pesticidele

2.1.1 Utilizarea pesticidelor

2. 1.2 Clasificarea pesticidelor

2.2 Proprietățile și clasificarea pesticidelor

2.2.1Remanența pesticidelor

2.3 Exemple de boli intalnite la plante-strategii de cercetare

CAPITOLUL 3

3.1 Consideratii generale de analiza a pesticidelor din plante

3.1.1 Protectia plantelor intr-un mod inofensiv pentru mediu

3.1.2 Particularitățile și restricțiile de aplicare a pesticidelor.

3.2 Dezavantajele utilizării pesticidelor în agricultură

[NUME_REDACTAT] teratogene la plante

Capitolul 1. Notiuni si particularitati

1.1 Fundamentarea teoretică a lucrării

Teratologia este domeniul științific care se ocupă cu studiul malformațiilor fiziologice și al anomaliilor de structură ale viețuitoarelor. Acestea pot fi înnăscute (congenitale) sau pot să apară ulterior, de exemplu la pubertate; între diversele cauze posibile intră și teratogenele. Acestea provoacă malformații congenitale la embrionii umani sau animali, în cursul anumitor faze de dezvoltare.

Substanțe teratogene

În categoria teratogenelor se includ unele medicamente sedative, calmant-relaxante, antidepresive, și antibiotice. Trebuie totuși amintit că substanțe teratogene pot să apară și în alimente alterate ca urmare a metabolismului (schimbului de materii) microorganismelor sau între substanțele conținute de unele plante. Efectul teratogenic se explică prin producerea de aberații cromozomice, erori, diminuare și frînare în procesele de sinteză ribonucleice.

Factori teratogeni

pot fi chimici, biologici si fizici

nu exista un teratogen absolut insa exista muti agenti cu potential efect teratogen

tipul si severitatea anomaliilor produse de agentii teratogeni depind de doza, timpul de expunere si susceptibilitate genetica

ce cat doza este mai mare cu atat manifestarile teratogene sunt mai severe

primul trimestru de sarcina este cea mai sensibila perioada la actiunea teratogenilor

tipul si severitatea anomaliilor produse de un factor teratogen depind si de genotipul matern si fetal

un exemplu important este transportul transplacentar, cand placenta se poate transforma in agresor situatie in care are loc implantarea agentilor infectiosi in interiorul sau

exemple de agenti teratogeni: alcolul etilic, fumatul, rubeola, diabetul zaharat, etc

Agenti teratogeni chimici

medicamentele = constituie o clasa a agentilor teratogeni chimici ale caror efecte nocive asupra produsului de conceptie produc malformatii

anticonvulsivantele = este dificil managementul epilepsiei la o femeie insarcinata deoarece acestea produc malformatii diverse in care pot aparea despicaturi labio-palatine, anomalii ale extremitatilor si malformatii cardiace. Exemplificam 2 sindroame: sindromul hidantoin fetal(fenitoina) si sindromul devalproat fetal(acidul valproic)

anticoagulantele = warfarina are o perioada critica de actiune intre saptamanile 6-7 de sarcina, iar efectele prezinta retard de crestere, leziuni oculare, microcefalie

antibioticele = tetraciclina administrata de la 4 luni de gestatie determina anomalii dentare

anticonceptionalele = administrate la inceputul sarcinii determina sindrom vacteral cu malformatii ale membrelor si retard mintal

vitamina A = administrata in timpul sarcinii determina anomalii cranio-faciale, despicatura labio-palatina, defecte cardiace, etc

alcoolul = consumat in timpul sarcinii poate duce la manifestari severe afectand neuronii in curs de dezvoltare si crescand rata mortalitatii celulelor SNC. Este reprezentat de sindromul de alcolism fetal care prezinta disfunctii ale SNC, anomalii faciale, anomalii cardiace, anomalii scheletale, retard de crestere, tulburari de vorbire si comportament, eruptie dentara intarziata, dinti mici, despicatura labio-palatina

cocaina = consumulde cocaina in timpul sarcinii duce la prematuritate, retard de crestere intrauterina, defecte ale membrelor, malformatii renale si retard psihomotor

Agenti teratogeni fizici

radiatiile ionizante au efect mutagen, carcinogen si teratogen si determina retard mintal, microcefalie, defect de tub neural, si risc crescut de leucemie

alti factori frecventi sunt cei intrauterini si sunt reprezentati de oligohidramniosul si bridele amniotice

Factori teratogeni biologici

infectiile materne care apar in timpul perioadei gestationale determina anomalii ale sistemului nervos care duc la tulburari de vedere, auz dar si malformatii cardiace

cand aceste infectii apar agentii infectiosi pot traversa placenta si nou nascutul prezinta semnele infectiei

infectiile materne determina retard de crestere, microcefalie, retard mintal si anomalii oculare

rubeola = este responsabila de sindromul Greeg si determina surditate

virusul herpex simplex = este caracterizat prin leziuni cutanate cerebrale si oculare in prima jumatate a sarcinii si poate cauza encefalita

varicela = efectele includ microcefalie, anomalii oculare, cataracta, si defecte ale membrelor

sida = nou nascutul prezinta statura mica, microcfalie, dismorfie faciala si infectii recurente

sifilisul congenital = la mama evolueaza se la sifilis primar la sifilis secundar. Spirocheta este prezenta masiv in sange iar imunitatea materna este scazuta. Copii prezinta retard de crestere, microcefalie, surditate si triada Hudchinson

diabetul zaharat = prezinta defecte cardiace, defect de tub neural si malformatii renale

Dismorfologia

se ocupa cu studiul anomaliilor congenitale aparute prin perturbarea mecanismelor morfogenetice in cursul embriogenezei

anomaliile congenitale sunt clasificate in minore si majore

anomaliile congenitale minore apar adeseori la copii cu anomalii congenitale majore

cand exista o singura nomalie decelabila imediat trebuie cautate si alte anomalii

anomaliile congenitale prezinta debut prenatal si pot deveni evident postnatale sau in timp pot asocia si alte anomalii

aproximativ 4-5% din copii prezinta o anomalie congenitala

frecventa unor anomalii congenitale difera uneori de la o popupatie la alta de ex: la copii japonezi despicaturile labiopalatine sunt de 2 ori mai numeroase decat la copii europeni

anomaliile congenitale minore prezinta ochi distantati, malformatii ale tractului urinar, uvula bifida, exces de piele in regiunea gatului, gat scurt si palmat, pete pigmentare de culoarea cafelei cu lapte, tendinta de unire a sprancenelor, dintanta mare intre cele 2 colturi ale gurii

Clasificarea anomaliilor congenitale

malformatia = defect morfologic a unui organ sau a unei parti intr-un organ care se realizeaza prin alterarea formarii tisulare sau diferentierii determinate genetic si prezinta fisura labio-palatina si malformatie cardiaca

disruptia = defect structural prin distrugerea unei parti din organismul fatului care in embriogeneza s-a format normal. Acest fenomen este reprezentat de moarte celulara sau disructie tisulara de origine vasculara, medicmentoasa, infectioasa sau mecanica si se realizeaza prin ruptura sau amputarea unei structuri prin bride amniotice si intreruperea aportului vascular intr-o zona conducand la necroza acesteia

deformatia = este o anomalie de forma sau pozitie interesand sistemul musculo-scheletal si este datorat pozitiei fatului si spatiul disponibil necesar cresterii fetale. Se caracterizeaza prin picior strab congenital

displazia = este o anomalie de morfogeneza caracterizata prin modificari celulare si de arhitectura ale unui tesut sau grupuri de tesuturi cu alterari functionale. Ea poate fi localizata sau generalizata

Modificari cantitative ale morfogenezei

hipoplazia si hiperplazia indica absenta, reducerea sau cresterea numarului de celule

hipertrofia si hipotrofia indeca reducerea sau crestera dimensiunilor celulelor, tesuturilor si organelor

agenezia indeca lipsa unei parti a corpului detarminata de abesnta primordiomului

aplazia semnifica absenta unei parti a corpului datorata unei lipse a dezvoltarii primordiumului

atrofia indica o descrestere a unei mase de tesut sau organ datorita scaderii dimensiunilor sau numarului de celule

Aspecte ale defectelor morfologice

Anomaliile multiple prezenta la un pacient pot fi corelate din punct de vedere cauzal sau patogenic, statistic aparand impreuna sau pot aparea din intamplare

secventa = este un eveniment unic, o amonalie singulara care genereaza defecte in cascada. O secventa apare atunci cand un singur defect de dezvoltare induce un lant de defecte secundare care duc la aparitia de defecte tertiale. Ex: defectul primar in secventa Pierre-Robin este hipoplazia mandibulara

asociatia = anumite malformatii apar impreuna mai frecvent decat sar astepta sa apara izolate ele numindu-se asociatii

sindromul = anomalii multiple de morfogeneza inrudite patogenic si implica existenta mai multor defecte congenitale cu aceasi etiologie(cromozomiale, monogenice si factori teratogeni exogeni)

La plante exista doua tipuri de agenti capabili sa cauze boli sau modificări: : abiotici si biotic

Pentru a înțelege ceea ce înseamnă starea de boală, trebuie mai întâi definită, noțiunea de sănătate. Prin sănătate se înțelege funcționarea normală a unui sistem viu, ale cărui procese oscilează în cadrul limitelor normale ale adaptabilității organismului și care, în final, duc la realizarea potențialului genetic, și a ciclului biologic, precum și la obținerea unei recolte optime (Baicu, 1989).

Noțiunea de boală a fost definită ca ,,o alterare dăunătoare a unuia sau a mai multor procese ordonate ale unui sistem viu, cauzată de către un factor primar . Când sistemul viu este alterat în afara limitelor sale normale de toleranță facilă, este bolnav, iar dacă este împins în afara limitelor sale de toleranță absolută, el „moare" (Bateman, 1976).

Trecerea de la starea de sănătate la starea de boală este un proces treptat, care presupune o situație intermediară care poate fi reversibilă, cu revenire spre sănătate, dacă factorii care au indus-o dispar sau își reduc intensitatea acțiunii. Starea intermediară are multe elemente comune cu starea de stress și poate fi definită ca o situație între sănătate și boală, care se caracterizează mai ales prin dereglarea

1.1.1 Clasificarea bolilor:

În funcție de natura factorilor care produc îrnbolnăviri, bolile plantelor se clasifică astfel :

Boli neparazitare, produse de acțiunea nefavorabilă a unor factori externi (temperatură, umiditate, lumină, substanțe poluante etc.) sau interni, proprii plantei (respirație, metabolism dereglat în general etc). Din punct de vedere populațional al culturii agricole, există adesea o multitudine de manifestări de acest tip induse de tasare (strat de sol mai dens ce apare la arături repetate la aceeași adâncime), zone cu exces de apă, exces de săruri, zone cu reziduuri fitotoxice de erbicide etc.

Boli parazitare, provocate de diferiți patogeni : virusuri, microorganisme, alge, plante superioare parazite (antofite). Aceste boli se clasifică, în funcție de cauza lor, astfel:

viroze -boli produse devirusuri;

micoplasmoze- boli produse de microorganisme asemănătoare micoplasmelor ; bacterioze – boli produse de bacterii ;

rickettioze- boli produse de ricSistemele patogene sau patosistemele (Robinson, 1976) cuprind totalitatea elementelor și relațiilor dintre plante și patogen. Privite din acest punct de vedere, pentru boli se ia în considerare, în primul rând, modul de nutriție. Modul de nutriție nu trebuie confundat cu modul de viață, care se referă mai ales la sistemele biocenotice.

Paraziții cu mod de nutriție biotrof se hrănesc cu țesuturile vii ale plantelor de cultură (ex. : Puccinia graminis, Plasmopara viticola etc).

Paraziții necrofiți se hrănesc cu substratul mort, provenit din țesuturile vii, care mai întâi sunt omorâte de patogeni și după aceea sunt utilizate în nutriție (ex. Pythium debaryanum).

Paraziții facultativi au în cadrul ciclului de evoluție stadii saprofite (ex. Verticillium alboatrum, Fusarium sp.). în același grup pot fi incluși și semisaprofiții, care se hrănesc o perioadă mai îndelungată cu substratul mort.

Triptofitele sunt acele organisme care atacă plantele vii, dar se hrănesc cu țesuturile ketsii

Agenti biotici:

Ciupercile (fungi)

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT]

Agenti abiotici

Problemele de sanatate ale plantelor atribuite agentilor abiotici mai pot fi denumite afectiuni, mai degraba decta boli.

Ambii termeni sunt folositi pentru a descrie aceleasi tipuri de stari anormale la plante, desi afectiunea presupune ca factorul declansator sa nu fie un organism viu.

Agentii abiotici care pot provoca boli pot fi clasificati in: factori de mediu sau factori legati de cultura a plantelor.

Acest tip de factori sunt de cele mai multe ori trecuti cu vederea cand vine vorba de cauze ale aparitiei vreunei boli, deoarece sunt greu de identificat (nu sunt agenti patogeni vizibili cu ochiul liber sau la microscop). In consecinta, abillitatea de a descoperi si numi exact un astfe de factor este strans legata de cunoasterea si examinarea istoricului plantei si a mediului in care s-a dezvoltat aceasta.

Factorii de mediu care pot cauza boali platelor sunt:

– cantitatile naturale neregulate de apa pe care le primeste planta sau arborele (perioade de seceta alternate cu perioade de ploi abundente);
– un strat subtire de zapada pe perioada iernii;
– vanturi foarte puternice;
– fulgere;
– grindina;
– ingheturile neasteptate care pot surveni primavara tarziu sau toamna devreme;
– fluctuatiile extreme de temperatura, mai ale spe timpul iernii;
– poluarea aerului, mai ale sin marile orase (fluorid de hidrogen, dioxid de sulf, etilena, nitrat, etc.).

Un alt tip de factor de mediu care poate duce la afectarea plantei si in cele din urma la moartea ei, implica substantele chimice.

In aceasta categorie sunt incluse sarurile si pesticidele aplicate gresit, mai ales substantele ierbicide.

De exemplu, cand nu sunt aplicate cum trebuie, ierbicidele pot duce la pagube care variaza de la o specie la alta.

Simptomele pot aparea la cateva zile sau chiar saptamani dupa expunere sau, in unele cazuri, numai in primavara viitoare.

Simptomele includ cloroza, pete necrotice, arsuri pe marginile frunzelor, invartirea marginilor, anomalii in dezvoltarea plantei, caderea acelor sau frunzelor, uscarea ramurilor si a frunzelor, un declin general al starii plantei sau chiar moartea acesteia.

Fitopatologia sau patologia vegetală este o disciplină care se ocupă cu studiul factorilor primari (biotici și abiotici) care produc boli la plante, cu studiul bolilor propriu-zise și al metodelor de prevenire și combatere a acestora. Această știință a apărut din necesitatea de a proteja recoltele și de a reduce pierderile ce se înregistrează ca urmare a atacului diferiților patogeni.

În cadrul fitopatologiei se disting câteva capitole importante, care permit o mai bună înțelegere a problemelor cu care se ocupă, și anume :

– etiologia bolilor, care studiază cauzele bolilor plantelor ;

– patogenia, care se ocupă de modul în care patogenii produc bolile plantelor ;

– patografia, care descrie simptomele prin care se manifestă bolile și metodele cu care se determină ;

– ecologia patogenilor și bolilor plantelor agricole, care studiază relațiile acestora cu factorii de mediu ;

– epidemiologia (epifitologia), care se ocupă cu studiul populațiilor de patogeni în populațiile gazdei (culturi agricole) și cu bolile ce apar în contextul influențelor mediului înconjurător și al factorilor antropologici ;

-profilaxia bolilor, care se referă la elaborarea și aplicarea mijloacelor de luptă preventivă ;

– terapia bolilor, care se preocupă de elaborarea și aplicarea mijloacelor de luptă curativă ;

– protecția integrată a culturilor agricole împotriva bolilor, care se referă la îmbinarea diferitelor mijloace de combatere în cadrul agro-ecosistemului și aplicarea lor numai atunci când se justifică economic și ecologic.

Fitopatologia are legături cu o serie de discipline agricole și biologice care sunt prezentate mai

Factori tehnologici cu rol important în apariția stadiului intermediar între sănătate și boală

1.2Factori neparazitari ce produc boli la plante

Alterarea unuia sau mai multor procese din plantele de cultură poate surveni nu numai sub influența factorilor parazitari, dar și sub influența unor factori neparazitari, abiotici.

În țara noastră grupul de boli determinate de factorii neparazitari a fost bine studiat și prezentat de [NUME_REDACTAT] în lucrarea „Bolile neparazitare la plante", publicată în anul 1972.

Principalele simptome de boli neparazitare sunt produse de : condițiile climatice nefavorabile ; de lipsa, insuficiența sau excesul unor elemente nutritive ; de aplicarea necorespunzătoare a pesticidelor etc.

Fenomenele de fitotoxicitate, datorate acțiunii pesticidelor (intoxicații ale plantelor), sunt întâlnite uneori ca urmare a aplicării incorecte a pesticidelor.

Simptomele de fitotoxicitate pot fi variate (Baicu, 1982) și depind de o serie de factori, cum sunt : a. natura substanței active ; b. modul de condiționare ; c. tehnologia de fabricare ; d. speciile de plante de cultură ; e. diferențele de sensibilitate între soiuri ; f. diferențele de sensibilitate între țesuturi ; g. metodele de aplicare a tratamentelor ; h. natura și tipul solului (mai ales la erbicide) ; i.temperatura, umiditatea, lumina, compoziția aerului (bioxid de carbon, amoniac) etc. ; j. starea de nutriție ; k. alte cauze.

Principalele tipuri de simptome pe care le pot produce pesticidele sunt dependente de organul afectat.

Frunzele. Pe acestea pot apărea îngălbeniri, pete brune, necroze, arsuri ale marginilor sau vârfului. Uneori, frunzele rămân mici, se deformează, se răsucesc și în final cad. Produsele cuprice supradozate determină apariția de arsuri pe frunzele de Rosaceae. Erbicidele hormonale produc modificări puternice ale frunzelor, adesea în formă de fasciații, răsuciri de frunze etc, mai ales pe plantele dicotiledonate : vița de vie, floarea-soarelui, sfecla de zahăr etc.

Florile.

Petalele sunt foarte sensibile fiind afectate chiar de concentrații de substanțe care pe frunze nu produc nici un simptom. Stigmatul și anterele (polenul) sunt foarte puternic afectate. Din această cauză, în perioada înfloritului nu se recomandă aplicarea tratamentelor chimice, deoarece acestea pot duce la avortarea florilor și implicit la scăderea recoltei.

Lăstarii și ramurile tinere.

Aceștia au o epidermă și o scoarță care protejează bine țesuturile plantelor. Totuși, la unele tratamente de iarnă, aceste țesuturi pot fi afectate, determinând apariția de arsuri, scurgeri de gome și uscarea. Astfel de fenomene apar în cazul aplicării sulfatului de cupru pe piersic la unele tratamente de iarnă.

Fructele.

Aceste organe pot prezenta ca fenomene de fitotoxicitate : decolorări, rugozități, pătări, crăpături, căderea fructelor etc. Produsele cuprice sunt foarte agresive la măr, din care cauză sunt recomandate spre aplicare numai până la înflorire. Noile produse (triazoli, piretroizi, acilalanine) nu afectează fructele decât uneori, la soiurile sensibile (Golden delicios). Polisulfurile pot produce fenomene de toxicitate.

Plantele în întregime.

Unele produse sistemice, în doze mari, pot produce fenomene de piticire, reduceri ale dimensiunilor diferitelor organe etc. Propiconazolul, aplicat la măr, afectează planta în întregime ; acest produs este recomandat numai la cereale.

Rădăcinile.

Pe aceste organe pot apare îngroșări, reduceri ale dimensiunilor etc. Astfel, asemenea fenomene pot produce lindanul la porumb, urmele de dazomet

și alte nematocide, ce se aplică în seră, unele reziduuri de erbicide care au fost aplicate la cultura anterioară, cum este de exemplu atrazinul.

Semințele și răsadurile.

Unele produse, aplicate în exces, opresc germinația sau determină pierderea completă a capacității germinative a unor semințe, alteori plantulele care se dezvoltă sunt deformate și prezintă o creștere redusă.

Unele insecticide ca lindanul, reziduurile de nematocide, inclusiv de cele de formalină (paraformaldehida) au astfel de efecte.

Adesea acțiunea produselor fitosanitare nu este imediat vizibilă, însă sunt modificate în plante procesele biochimice și fiziologice care pot determina reducerea recoltelor. Prejudicierea recoltelor este urmarea modificării în sens negativ a fotosintezei, a creșterii respirației și transpirației plantelor. Efecte de acest fel produc unii regulatori de creștere și unele erbicide. Ulterior acestea evoluează spre alte simptome, cum sunt deformările, răsucirile, arsurile de pe diferite organe.

Noile clase de produse fitofarmaceutice sunt mult mai sigure în utilizare, apariția de simptome de genul celor enumerate mai sus fiind rare la insecticide, acaricide și fungicide. Erbicidele, însă, mai ales cele totale pot produce accidente grave în cazul utilizării lor incorecte.

1.3 Organizarea protectiei plantelor

Identificarea prezenței bolilor și luarea măsurilor pentru reducerea influenței lor negative asupra recoltelor se desfășoară în cadrul unui sistem organizatoric. Structura organizatorică a protecției plantelor depinde de forma de proprietate, de eficiența ei economică și mai ales de o serie de factori tehnologici și ecologici.

Analizând procesele care stau la baza protecției plantelor se pot distinge următoarele etape :

1. diagnoză ; 2. alegerea soluțiilor și recomandarea lor ; 3. aplicarea măsurilor de combatere ; 4. verificarea eficacității.

Aceste etape trebuie să se desfășoare normal, să fie parcurse repede și eficient în cadrul structurii organizatorice alese.

Procesul de diagnoză este realizat atât în ferme și unități de producție, cât și în cadrul inspectoratelor, unde sunt prezenți biologi calificați pentru diagnozele mai dificile și mai ales pentru gospodăriile individuale.

Următoarea etapă o constituie alegerea soluțiilor și recomandările de combatere. Cunoscând bolile, dăunătorii și buruienile prezente, pornind de la tehnologia de cultură și ținând seama de protecția mediului și a sănătății oamenilor se preconizează măsurile de combatere. Acestea se aleg în funcție de costuri (nivel de eficacitate, număr de lucrări de combatere, nivelul producției) și, pe baza avertizării și a pragurilor economice de dăunare, se fac recomandările necesare. O importanță mare o are verificarea eficacității care se face începând cu controlul calității tratamentelor, a acțiunii lor biologice și ulterior a producției și a influențelor asupra mediului înconjurător.

Această separare pe etape are ca scop o înțelegere mai exactă a proceselor care stau la baza protecției plantelor. In realitate la nivel de producție, adesea diagnoza și alegerea soluțiilor se efectuează într-o singură etapă. În cadrul gospodăriilor individuale, ultimele 3 etape și chiar prima etapă pot fi parcurse de aceeași persoană.

În cadrul sistemelor de protecție integrată este necesar un volum mare de observații în fiecare cultură, pe tot parcursul perioadei de vegetație, pentru a stabili dacă s-a atins pragul economic de dăunare și prezența dușmanilor naturali etc. și a hotărî dacă parcela se tratează sau nu.

Pentru a organiza, efectua și controla activitățile de protecția plantelor, în [NUME_REDACTAT] și Alimentației există o direcție de protecția plantelor care include și inspecția de stat pentru carantină fito-sanitară. Laboratorul central de carantină fitosanitară este subordonat M.A.A. și desfășoară o activitate proprie pe întreg teritoriul țării. Inspectoratele județene desfășoară o activitate de protecția plantelor, a sănătății omului și a mediului înconjurător la nivelul fiecărui județ, inclusiv în gospodăriile individuale, societăți comerciale agricole, asociații etc.

Când se trece la elaborarea măsurilor de protecție a plantelor pe baza cunoștințelor ecologice mai aprofundate, bolile se clasifică în 4 categorii :

a. Boli principale, care se întâlnesc an de an în cultura agricolă din zonă și care produc pierderi de recoltă ce impun lucrări sistematice de protecție.

De exemplu : rapănul mărului, mălura grâului etc.

13

b. Boli secundare, care se întâlnesc în cultură agricolă, dar pot produce pierderi numai în unii ani și impun în aceste condiții lucrări de combatere. De exemplu, pătarea în ochi a bazei tulpinilor de grâu, septorioza grâului, rincthosporioza ,etc.

c. Boli potențial păgubitoare, care se întâlnesc în culturi dar, de regulă, nu produc pierderi.

d. Bolile produse de patogeni polifagi (Sclerotinia sclerotiorum, Botrytis cinerea, Rhizoctonia solani etc), care, în funcție de cultură și zonă, se pot încadra în una din primele 2 categorii de boli.

Această clasificare are o importanță ecologică deosebită, deoarece sistemul de protecție al culturilor agricole se construiește numai pe bolile principale, diminuând deci considerabil presiunea substanțelor chimice asupra agrobiocenozei ; pentru bolile secundare tratamentele intervin mult mai rar și numai atunci când acestea se

Capitolul 2. Aspectul teratogen folosit -pesticidul

In cazul plantelor pentru a evidential cat mai bine aspectele teratogene am luat ca exemplu un agent folosit la distrugere plantelor : bacterilor ,fungi ,buruieni ,cartof,fasole,castravete,….etc. si anume pesticidul,dar este valabil si pentru animale nu doar pentru plante

2.1 Noțiuni generale privind pesticidele

Pesticidele sunt agenți folosiți pentru a distruge dăunători ca insecte, buruieni, fungi, bacterii, rozătoare etc. Termenul de pesticide include insecticide, erbicide, dezinfectanți, substanțe fumigene și de întreținerea lemnului. Acești compuși au un rol vital în controlul dăunătorilor din agricultura, industrie, casa și gradina la nivel global. Ele au abilitatea de a reduce gradul de înmulțire a dăunătorilor. Datorită costului redus și a calității mai bune a bunurilor și serviciilor obținute prin folosirea lor, opinia publica a afișat o atitudine tolerantă în ce privește utilizarea acestor substanțe. Totuși, aceste beneficii economice nu s-au obținut fără potențiale riscuri și efecte negative asupra sănătății omului, animalelor domestice și a mediului înconjurător. S-a estimat că 85 – 90% din pesticidele utilizate anual în agricultură nu ajung la organismele țintă, dar ele sunt eliberate în aer, apă și sol. Bazându-ne pe aceste date putem spune, fără urmă de îndoială că riscul expunerii la pesticide a unor organisme nevizate inițial este inevitabil.

În momentul când au început să se folosească pesticidele nimeni nu și-a imaginat, datorită succeselor obținute, că acestea vor pricinui daune inestimabile omenirii, datorită toxicității lor și a capacității de a rămâne în organisme. Daunele provocate de acestea ajung până la efecte genetice, adesea nejustificând utilizarea lor.

Pentru aprecierea riscului se au în vedere următorii factori:

cantitatea de compuși care ajung în mediu, prin intermediul producției, prin utilizarea lor sau prin deșeuri.

proprietățile fizice, chimice și biologice ale acestora

transformările pe care le suferă în mediu

probabilitatea bioacumulării

Circulația compușilor chimici în mediu are loc prin degajarea de gaze toxice de la fabrica producătoare, prin deșeuri (solide sau ape uzate) și prin pesticidele chimice. Deci pentru aprecierea pericolului circulației compușilor chimici se ține cont de: poziția fabricii, modul și căile de transport, modul de producție (continuu sau periodic), cantitatea de pesticide folosită. În agricultură folosirea de cantități mari de pesticide poluează aerul, solul, apa și toate acestea trec în produsele agroalimentare.

Toxicitatea acută se exprimă prin doza letală DL50, doza la care jumătate din animalele ,plante experimentale au murit.

Tolerare – apărare și compensare a organismului față de acțiunea toxică. Efectul dăunător se manifestă prin intoxicații acute, subacute și îndelungate.

Toxicitatea acută reprezintă doza mortală și determină moartea organismului:

toxicitatea subacută este o doză nemortală, dar care determină boli ale sistemului respirator, circulator etc.

toxicitatea îndelungată influențează reproducerea, provoacă apariția de defecte congenitale, acțiuni mutagene, teratogene, cancerigene: efecte asupra genei Marker. Toxicologia se ocupă și cu studiul impurităților și interacțiunile dintre pesticidele din mediu cu organismele (antagonism, sinergism, adiție toxică).

Pesticidele nu au selectivitate sau au o selectivitate foarte redusă. În urma utilizării pesticidelor se produc intoxicații la om datorită remanenței acestora în produsele agricole. De asemenea sunt afectate insectele și alte nevertebrate auxiliare omului, precum și alge și bacterii.

Dozele mai mari de pesticide pot dăuna chiar și plantelor, unele dintre acestea acumulându-se în organism. De aceea este obligatoriu să se urmărească proprietățile lor fizice (expansibilitatea vaporilor, volatilitatea, capacitatea evaporării din apă) și chimice (posibilitatea transformării în mediu, stabilitatea și capacitatea de bioacumulare) și să se țină sub control permanent modificările din mediul înconjurător prin Inspectoratele de [NUME_REDACTAT] și prin O.N.G.-uri (organizații neguvernamentale) din fiecare județ. Există programe internaționale care au ca scop modificările mediului înconjurător cum ar fi: MAB (Man and Biosphere), GEMS ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]) etc. Care sunt sub auspiciile ONU, OMS, FAO, UICN etc.

Pierderile în agricultura mondială sunt de 35% din producție, dintre care: 13,8% sunt produse de insectele fitofage, 11,6% de ciupercile patogene, 9,5% de buruieni și 0,1% de alte organisme. Pagubele în agricultură variază în funcție de zona geografică.

Pierderile cele mai mari se înregistrează la cereale. La acestea numai la înmagazinare și în depozite pierderile sunt de 10% ceea ce echivalează cu hrana pentru 200 milioane de oameni. De aceea pentru reducerea pierderilor se utilizează pesticidele.

2.1.1 Utilizarea pesticidelor

Cifra de afaceri în domeniul pesticidelor s-a estimat la 30 miliarde $ din care SUA, Canada și Japonia dețin circa doua treimi. In SUA sunt înregistrate aproximativ 890 de sortimente de pesticide. Majoritatea lor sunt convenționale adică chimicale produse exclusiv ca pesticide. Mai exista produse care au alte principale utilități cum ar fi petrolul, sau sulfurile dar care se folosesc, ocazional, și ca pesticide. Împreuna, numai în SUA, se folosesc anual 560.000 de tone, reprezentând doar un sfert din totalul de substanțe înregistrate ca pesticide.

Pesticidele sunt folosite în toate mediile terestre (pământ, apa, aer) pentru controlul unor dăunători nedoriți cum ar fi insecte, buruieni, fungi și rozătoare. Cifra de afaceri în industria pesticidelor se estimează la 30 miliarde de dolari, ca urmare a unui producții anuale de 2,6 milioane tone pesticide. Se estimează că anual, un american cheltuie în medie 44 de dolari pentru a folosi 17 funzi de produse ce au în componenta lor pesticide. Circa 85-90% din pesticide nici măcar nu ajung la organismele ținta. Este foarte probabil ca multe din organismele nevizate sa fie expuse, simultan sau consecutiv, unui număr mare de pesticide pe durata vieții lor.

Ca urmare a unui raport care sugerează o concordanță între impuritățile estrogenice din mediu, problema expunerii la numeroase chimicale, a devenit o temă importantă pentru toxicologie și pentru responsabilii din domeniul sănătății. A fost pusă problema că efectul amestecurilor de chimicale sa fie mai mult sau mai puțin puternic decât efectul compușilor individuali. Astăzi mai multe studii examinează extinderea fiecărui amestec de chimicale și impactul asupra sistemelor organice. În particular este de interes efectul amestecurilor asupra sistemului imunitar, în special datorită ascensiunii profesionale și a preocupărilor pentru sănătatea publică.

2. 1.2 Clasificarea pesticidelor

Ținând seama de acțiunea lor asupra agenților fitopatogeni și dăunătorilor animali pesticidele se împart în:

A. Zoocide: insecticide, rodenticide, moluscocide, nematocide, aficide, acaricide, larvicide, ovocide.

B. Fungicide : fungistatice, bactericide, virusocide.

C. Erbicide: defoliante, desicante, deflorante.

D. Regulatori de creștere: stimulatori, inhibatori.

E. Atractante

F. Repelente

* Indice de rentabilitate: I.R. = VPS/Ch.c

în care: VPS = valoarea producției salvate Ch.c = cheltuielile de combatere

În cazul când valoarea producției salvate este considerabil mai mare decât cheltuielile făcute cu combaterea, rezultatul este foarte rentabil. Când cheltuielile depășesc valoarea producției salvate, rezultatul este neeconomic.

1.3.2 Fungicide

1. Anorganice: au la bază sulful, cuprul și mercurul cu compușii lor. De exemplu sulfatul de cupru cristalizat, sulful muiabil, polisulfură de bariu, polisulfură de calciu.

2. Organo-metalice : trifenil acetat de staniu. De exemplu Brestanid 50

3. Ditiocarbamați și derivați ai [NUME_REDACTAT] fungicidă a acestor produse se datorează inhibării activității enzimatice, ca urmare a formării unor substanțe complexe alcătuite din enzime și componenți metalici ai produsului:propineb, mancozeb, metiram, tiuram, maneb, ziram.

4. Derivați ai acidului carbamic și benzimidazol.

Aceste substanțe au acțiune sistemică atribuită compușilor rezultați în reacțiile de transformare ce au loc în plante și nu substanței în sine:carbendazim, benomil, tiofanametil, propanocarb (de exemplu Benlate 50 WP, Derosal, Topsin)

Chinone-Acțiunea fungicidă a derivaților chinonici se datorează interferenței cu procesele de oxido-reducere ale ciupercii și inhibiției carboxidazelor.ditionon: Delan

6. Derivați al benzenului și fenolului,clorotalonil, dinocap (de exemplu Bravo 75 WP, Karathane)

7. Dicarboximide captan, Folpet, iprodion, clozolinat, procimidon.

8. Amine, amide metalaxil, cimoxanil, benalaxil, oxicarboxina, triforine, carboxina.

9. Diazine și heterociclii diverși pirazofos, tridemorf, fenpropimorf, fenarimol, nuarimol.

10. Triazoli și imidazoli ciproconazol, hexaconazol, bitertanol, triadimefon, propiconazol. fluturiafol, fusilazol, diniconazol, miclobutanil

11. [NUME_REDACTAT], Validamicin (de exemplu Kasumin – se combate ciuperca Cercospora beticola)

12. Produse biologice:Trichoderma harzianum – Trichodex (pentru putregaiul cenușiu)

Trichoderma viride – Trichosemin (la floarea soarelui pentru un complex de patogeni).

1.4 Circuitul în natură al pesticidelor

Pesticidele condiționate sub formă de pulbere sau lichide, prin volatilizare sunt luate de curenții de aer și duse la distanțe foarte mari. Ajunse în sol, trec în plantă de unde se evaporă sau suferă o dezagregare foto-chimică. Uneori prin metabolism pesticidele suferă transformări prin care devin mai toxice decât produsul inițial. Organismele vegetale și animale metabolizează o parte din pesticide, iar altă parte este depozitată, rezultând așa numitele concentrații reziduale.

Metabolizarea poate duce la derivați mai puțin toxici (detoxifiere) sau, dimpotrivă la exacerbarea activității toxice rezultând substanțe mai toxice decât substanțele inițiale (paration, malation, dipterex se metabolizează la paraxon, malaxon și, respectiv, diclorofos, mai toxici decât substanțele inițiale). Un număr important de reacții chimice permit organismelor să metabolizeze pesticidele: reacții de glicozilare, oxido-reducere, decarboxilare, epoxidare, hidroxilare și conjugare cu diferite grupări chimice.

Transformările depind de următorii factori:

-specia de plantă sau animal,

-concentrația pesticidului în plantă sau animal și perioada de rămânere a pesticidului în plantă s-au animal. De asemenea în sol pesticidele suferă o serie de procese cum ar fi: oxidarea, absorbția prin rădăcini, degradarea chimică sau biologică, deplasarea cu apa (pe orizontală și verticală), deplasarea eoliană; procese favorizate de lucrările solului: aratul, grăpatul, irigarea, aplicarea de îngrășăminte chimice. Din cele prezentate mai sus reiese heterogenitatea reacțiilor fizico-chimice și biologice între componenții solizi și lichizi ai solului, precum și circuitul pesticidelor: aer – plantă – om; sol – plantă – om; apă – plantă – om.

Persistența se referă la acțiunea pesticidelor în perioada de vegetație, iar remanența se referă la acțiunea pesticidelor în afara perioadei de vegetație.

Heptaclorul, Aldrinul sunt metabolizați în sol în expoxid al heptaclorului și dieldrin care sunt tot persistente. În apă sunt mai puțin persistente, însă în mâl, rezervoarele de apă (chiar potabilă) concentrația poate să fie foarte mare. DDT-ul se află în toate mediile și în foarte multe organisme – practic acest insecticid a poluat întreaga planetă, datorită nechibzuinței umane.

2.2 Proprietățile și clasificarea pesticidelor

Adepții chimizării globale a agriculturii reclamă problema măririi cantității de pesticide folosite cu scopul de a micșora pierderile producției agricole. În același timp, una din principalele probleme de stat cu privire la ocrotirea mediului ambiant și a sănătății omului este prevenirea poluării mediului înconjurător și a produselor alimentare cu pesticide și produsele toxice ale transformării lor. Utilizarea pe scară largă a pesticidelor a început nu cu mult înainte de al doilea război mondial, când au fost descoperite proprietățile insecticide ale DDT-ului. Acest compus a fost sintetizat în anul 1874 de către chimistul O. Zeidler, dar producerea și folosirea lui în masă a început pe la mijlocul deceniului al cincilea al secolului trecut. Timp de 20 de ani, din 1950 până în 1970, pe întreg globul pământesc au fost folosite circa 4,5 milioane tone din acest pesticid, unul dintre cei mai stabili și mai eficace produși de acest tip. Cu toate că în foarte multe țări folosirea DDT-ului este interzisă prin lege și conținutul său a început să se micșoreze în biosferă (perioada de înjumătățire a concentrației în mediul ambiant este de aproximativ 20 de ani), pesticidul se întâlnește pretutindeni: în laptele mamei, în grăsimea focilor din Baical și la pinguinii din Antarctica.

Actualmente, în lume se folosesc circa 700 de substanțe din care se obțin câteva mii de preparate pesticide ce posedă o activitate biologică importantă. În funcție de scopul utilizării lor, pesticidele se clasifică în următoarele categorii:

erbicide = folosite în scopul combaterii plantelor buruienoase;

insecticide = utilizate în lupta cu insectele dăunătoare;

algide = folosite pentru nimicirea algelor și a vegetației buruienoase din bazinele acvatice;

fungicide = utilizate în lupta cu mucegaiurile plantelor și cu diferite ciuperci;

defolianți = folosiți pentru căderea frunzelor;

bactericide = utilizate pentru îndepărtarea bacteriilor și a bolilor bacteriene ale plantelor;

acaricide = folosite în lupta contra acarienilor;

zoocide = utilizate pentru combaterea rozătoarelor.

De asemenea, pesticidele pot fi clasificate și după stabilitatea în mediul înconjurător sau după capacitatea lor de a se bioacumula, dar aceste proprietăți sunt urmări ale structurii lor chimice și ale particularităților fizico-chimice. Astfel, cele mai stabile și în același timp posesoarele proprietăților cumulative mai evidente sunt pesticidele clororganice, pentru ele fiind caracteristică proprietatea de a se concentra în verigile lanțurilor alimentare. De exemplu, concentrația DDT-ului în ultimele verigi ale lanțurilor trofice se mărește de 8 ori comparativ cu cea din primele. Pesticidele pot pătrunde în organismul uman prin ingerarea apei și a alimentelor și prin inhalare în cazul poluării mediului aerian. Unele preparate (cum ar fi defoliantul 2,4,5-T care a fost folosit în Vietnam) au proprietatea de a se acumula în organismul uman determinând o leziune a ficatului (asemănătoare cancerului) sau acționează asupra eredității (la fel ca și radiațiile).

O particularitate a folosirii pesticidelor în gospodăriile rurale o reprezintă circulația lor în biosferă, activitatea biologică ridicată, necesitatea folosirii concentrațiilor locale mari și contactul direct al populației cu acestea. Acumulându-se în soluri, plante și animale, pesticidele pot provoca dereglări serioase și ireversibile ale ciclurilor normale de circulație a substanțelor, producând micșorarea productivității ecosistemelor din sol.

2.2.1Remanența pesticidelor

Pesticidele care au o remanență de peste 18 luni sunt considerate pesticide foarte stabile (pesticidele cu conținut în metale, hidrocarburi, organoclorurate cum ar fi: DDT-ul, Aldrin).

– până la 18 luni – pesticide stabile (ureice, triazinice)

– până la 12 luni – pesticide moderat stabile (derivați amidici și ai acidului benzoic)

– până la 6 luni – pesticide nestabile (fenoziacetice, toluidinice, nitrilice)

– până la 3 luni – pesticide care dispar repede (carbamice, organo-fosforice, piretrice).

Remanența mare scade o dată cu activitatea biologică a solului și producția plantelor cultivate.

1.6 Stabilitatea în sol a pesticidelor

În sol pesticidele sunt descompuse de microorganisme. De exemplu compușii fenoxiacetici sunt descompuși de Arthrobacter spp., iar Clostridium spp. descompune lindanul, specii de Actinomicete și bacterii descompun compușii triazinici, iar produsele organo-fosforice sunt descompuse de Pseudomonas spp. și Bacillus spp. În descompunerea pesticidelor activitatea microorganismelor este mult favorizată de umiditatea solului. Solurile bogate În acizi humici măresc remanența pesticidelor, în timp ce în solurile nisipoase pesticidele trec mai repede În plante. Temperatura este un alt factor care influențează activitatea microorganismelor în sensul că temperaturile ridicate grăbesc descompunerea. De asemenea acumulările de pesticide în plante variază de la o specie la alta.

Piretroizi sintetici

Piretroizii sintetici s-au obținut prin modificarea structurii chimice a piretrinilor naturali (figura 1), în scopul îmbunătățirii proprietăților fizico-chimice ale acestora și a creșterii activității biologice. Câțiva dintre ei au fost comercializați cu succes mai ales pentru controlul insectelor din gospodărie. Alți piretroizi sintetici au fost introduși în agricultură pentru eficiența lor în combaterea unei categorii largi de boli cauzate de insecte și persistenței lor reduse în mediu.

Piretroizii comerciali disponibil includ: aletrin, resmetrin, d-fenotrin, tetrametrin, utilizați pentru sănătatea publică și cipermetrin, deltametrin, fenvalerat și permetrin utilizați mai ales în agricultură. Pe lângă aceștia sunt utilizați și alte tipuri de piretroizi cum ar fi furametrin, kadetrin și telaletrin pentru insectele din gospodărie și fenpropatrin, tralometrin, cihalotrin, lambda-cihalotrin, teflutrin, ciflutrin, flucitrinat, fluvalinat și bifenat pentru insecte agricole.

Din punct de vedere chimic piretroizii sintetici sunt esteri ai unor acizi specifici: acid crizantemic, acid crizantemic halogeno substituit, acid 2-(4-clorofenil)-3-metil butiric cu alcooli cum ar fi aletrolon, alcool 3-fenoxibenzilic. Pentru unii piretroizi centrul asimetric se găsește în acid pentru alții în alcool. În produsele comerciale se găsesc uneori un amestec al ambilor izomeri : optici (1R/1S) și geometrici (cis/trans). În mod obișnuit însă majoritatea produselor cu rol de insecticid conțin doar unul sau doi izomeri. Unele produse conțin doar izomerii activi (deltametrin, d-fenotrin).

.

3. Structura deltametrinului. Proprietăți fizice și chimice. Metode analitice

3.1. [NUME_REDACTAT] a fost sintetizat în 1974, și a fost comercializat pentru prima dată în 1977.

Formula moleculară: C22H19Br2NO3

Din punct de vedere chimic este unul din cei 8 stereoizomeri al esterului dibromurat al acidului crizantemic cu alcoolul alfa-ciano-3-peroxibenzilic, acidul 2,2-dimetil-3-(2,2 dibromovinil) ciclopropancarboxilic, și anume izomerul [1R, cis, alfaS]. În figura 1 este prezentată formula chimică a deltametrinului:

Figura 1- Structura deltametrinului (Elliott, 1974)

În figura 2 este prezentată structura spațială a deltametrinului:

Figura 2 – Structura spațială a deltametrinului (Elliott, 1974)

Deltametrinul este primul piretroid compus dintr-un singur izomer, din cei 8 stereoizomeri posibili și este preparat selectiv prin esterificarea acidului [1R, 3R sau cis]-2,2-dimetil-3-(2,2-dibromovinil) ciclopropan carboxilic cu alcoolul (alfaS)-ciano-3-fenoxibenzilic prin recristalizare selectivă a esterului racemic obținut prin esterificarea izomerului acidului (1R, 3R sau cis) cu izomerul [alfaR, alfaS sau alfaRS] al alcoolului.

3.3. Metode analitice de determinare

Ingredientul activ deltametrinul se găsește în într-o mare varietate de insecticide comerciale. Denumirile comerciale ale produselor care conțin deltametrin sunt: Butoflin, Butoss, Butox, Cislin, Crackdown, Cresus, Decis, Decis-Prime, K-Othrin și K-Otek. Deltametrinul este vândut în multe țări pentru utilizării în domeniul agriculturii, sănătate publică și creșterea animalelor.

Este utilizat pentru controlul paraziților merilor și perilor, fluturiilor din florile de prun, Controlează serele de tomate, castraveți, ardei,carof, plante de ghiveci și ornamentale. Deltametrinul controlează de asemenea boli provocate culturile de câmp.

2.3 Exemple de boli intalnite la plante-strategii de cercetare:

[NUME_REDACTAT]:

Atacul se manifesta pe toate organele aeriene ale plantelor: frunze, tulpini, flori si fructe.In câmp primele simptome ale bolii apar spre mijlocul lunii iulie, pe frunzele bazale ale plantelor, sub forma unor pete mai mult sau mai putin circulare sau de forma neregulata, de 3-15 mm în diametru. La început tesuturile petelor sunt de culoare verde-galbui, cu aspect umed, apoi devin cenusii brunii , fiind înconjurate de o zona îngusta decolorata. În conditii favorabile, petele se maresc, conflueaza si acopera întreaga suprafata a foliolelor. Pe fata inferioara a frunzelor, în dreptul petelor se observa un puf fin, albicios care reprezinta fructificatiile ciupercii, conidioforii cu conidii.În cazul atacurilor intense, boala apare si pe tulpini sub forma unor pete, la început mici, ovale, cenusii brunii, care apoi se extind si înconjoara tulpina pe portiuni mari, de 10-20 cm. De regula, tulpinile se putrezesc si se rup sau se îndoaie în caz ca sunt palisate, productia de fructe fiind astfel ratata.

Figura1.Frunzele rosiilor cu primele sintome ale bolii[www.tratamentul.com]

Combatere:
Rasadurile trebuie obtinute numai din seminte sanatoase, tratate. Samanta folosita se dezinfecteaza inainte de rasadire prin scufundare in apa incalzita la 45-50 gr C timp de 10 minute.

Se recomanda aplicarea unui asolament rational;se va evita cultivarea tomatelor în vecinatatea cartofilor, deoarece boala trece usor de la acestia la tomate, se va evita recolatarea semintelor din fructele atacate, toamna se vor aduna si se vor arde toate resturile de plante, dupa care se va face o aratura adânca; în sere se vor distruge resturile de plante, iar pamântul se va schimba sau se va dezinfecta termic sau chimis. Culturilor de tomate li se vor administra îngrasaminte minerale, în special doze mari de potasiu, care intensifica rezistenta plantelor.

Tratamente preventive: Turdacupral 0,5%, Dithane 0,5%, zeama bordeleza 0,75-1%, Ridomil 0,25%, DITHANE M 45(20 GR/10 L APA),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APA),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APA),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APA),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APA

Bolile castravetelului si dovelecelului

· Mana castravetilor ataca frunzele, pe care apar pete galbene, acoperite pe fata interioara cu puf cenusiu-violaceu. Petele se inmultesc, se unesc prin marire iar frunzele se usuca.

Figura 2. Frunzele castravetiilor cu primele sintome ale bolii[www.tratamentul.com]

Combatere: stropire cu solutii cuprice sau sistemice (Ridomil 0,15%). DITHANE M 45(20 GR/10 L APA),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APA),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APA),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APA),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APA

· Fainarea pe frunze si vrejii tineri se observa pete acoperite cu un strat fainos alb. Frunzele atacate se ingalbenesc si se usuca.
Combatere: la aparitia primelor pete se stropeste cu TILT 250EC (4 ML/10 L APA), Rubigan 0,02-0,04%. Tratamentul se repeta de cateva ori la interval de 7-10 zile. Dupa recoltare se strang si se ard toate resturile.

1. [NUME_REDACTAT] X al carfofului Solanum virus 1 syn. Marmor dubium

Mozaicul X al cartofului este o viroza mult raspândita, care apare singura sau în asociatie cu alte viroze.In general boala are un caracter moderat,însa unele tulpini de virus provoaca pagube ce pot afecta pîna la 45% din recolta. Boala este grava la materialul nesupus ameliorarii de mentinere iar plantele virozate îsi diminueaza productia în medie cu 10 – 20%, iar pagubele pot fi chiar mai mari când virusul X se asociaza cu virusurile Y, A si S.

In afara de cartof mai sunt atacate si alte Solanacee ca: tomatele, tutunul, ardeiul,zârna maselarita si matraguna si chiar plante din alte familii (Amaranthaceae, [NUME_REDACTAT], Leguminoase).

Simptome. Aceasta viroza se manifesta cu o intensitate variata, în functie de soi, de vârsta plantelor, de conditiile de mediu si de tulpina de virus care infecteaza culturile de cartof.

De regula virusul X produce simptome externe mai putin distincte. Se observa o usoara decolorare a frunzelor, vizibila prin transparenta limbului foliar. La plantele în plina crestere se observa decolorari mai evidente si pete de mozaic. De obicei boala apare înainte de înflorit, în special pe vreme umeda. Când temperatura trece de 24 °C si plantele ajung la maturitate nu se mai observa simptome virotice. În timpul verii plantele virozate îsi pot reveni la culoarea normala, fiind însa numai aparent sanatoase, deoarece infectia persista în tesuturi. Daca însa plantele sunt infectate de tulpini virulente ale viru 454q164e sului, pe frunze se observa pete necrotice sub forma de dungi negricioase.

Ca efect general, se observa slabirea generala a plantelor si scaderea recoltei prin micsoarea numarului de tuberculi.

Agentul patogen. Agentul patogen este Solanum virus 1 Smith syn Marmor dubium Holmes. Virusul se prezinta sub forma de bastonase flexuoase lungi de 500 – 525 µm si groase de 10-15 µm. Temperatura de inactivare este 69 -74 ° C, timp de 10 minute sau de 50 °C timp de 24 de ore.In frunze uscate virusul ramîne activ mai multe luni, iar în frunzele înghetate peste 4 ani. Dilutia limita de infectie este de 1 : 100 000.

In celulele cartofului, virusul X produce incluziuni sub forma de benzi (particule virale) si incluziuni proteice lamelare la care proteina nu este înrudita cu capsida virionului.

Nu este un virus omogen. Prezinta mai multe tulpini care produc simptome diferite în functie de soiuri si de specia gazda. Tulpinile sunt normale, inelare si brune si se deosebesc prin virulenta si specificitatea antigenica.

Virusul X se poate raspândi usor prin sucul plantelor virozate, prin contactul între frunzele bolnave si cele sanatoase, prin contactul dintre radacini, prin lucrarile culturale.Experimental a fost transmis prin insecte cu aparat bucal pentru rupt (Melanopus differentialis), prin cuscuta si mai

recent prin sporii ciupercii Synchitrium endobioticum. Nu se transmite prin samântasau afide.

De la un an la altul boala se transmite prin tuberculi. La tomate, virusul X se transmite si prin resturile vegetale ramase peste iarna în sol.

Combatere. Folosirea la plantat de material certificat, liber de virusul X .Masuri eficace mai sunt: folosirea de soiuri rezistente si devirozate prin termoterapie. De asemenea se aplica tratament cu Ribavirin – un ser antiviral.

Virusul Y al cartofului Solanum virus 2 syn Marmor upsilon

Mozaicul Y este denumit si mozaicul rugos sau streak. Este una dintre cele mai raspândite viroze ale cartofului. In tara noastra este cunoscut din anul 1932 si este destul de frecvent, producînd pagube mai mari decât mozaicul X, deoarece poate reduce productia cu 50-90%.

In afara de cartof mai sunt infectate tomatele, tutunul si ardeii precum si plante din alte familii, precum sfecla de zahar, spanacul, etc.

Simptome. Simptomele sunt foarte variate, în functie de planta, de conditiile de mediu si de tulpina de virus. Pe frunzele de cartof, mai ales pe cele bazale se observa aparitia unor pete mici, neregulate, colturoase, brun-negricioase, pe tulpini si petiol. De-a lungul nervurilor se observa dungi longitudinale brun-negricioase, în dreptul carora tesuturile se necrozeaza. Frunzele virozate sunt mai mici decât cele normale, sunt casante, cu vârful îndoit spre interior si cu limbul încretit. Frunzele de la baza si de la mijloc se usuca mai devreme si cad iar în cele din urma ramân pe tulpina câteva frunze în vârf, care si ele prezinta simptome de mozaic si sunt încretite. Plantele atacate formeaza un numar mic de tuberculi, de dimensiuni mici.

In cazul unor infectii asociate de mozaic X si Y se produce o încretire si piticire accentuata a plantelor, tuberculii sunt mici, redusi ca numar si dau recolta foarte mica.

Agentul patogen. Agentul etiologic este virusul Y: Solanum virus 2 Smith, syn. Marmor upsilon. Acesta se prezinta sub forma de filamente flexuoase de 710 µm -11µm.Temperatura de inactivare este de 56- 60°C, dilutia limita de 1: 100 000 iar rezistenta particulelor în suc celular de 18 zile.Virusul rezista în frunze uscate 11 luni si în tesuturi înghetate peste un an.

In citoplasma celulelor au fost puse în evidenta incluziuni tipice, care

sunt folosite în diagnosticarea rezistentei materialului de ameliorare la virusul Y. Virusul invadeaza progresiv tesuturile, poate migra pe cale vasculara ajungând astfel în tuberculi.

In natura se transmite prin afide (Myzus ornatus, Aphis gossypii) care pentru a achizitiona si inocula sucul cu virus trebuie sa se hraneasca 15-60 de secunde.

Se mai poate transmite pe cale mecanica, prin contact. De la un an la altul, virusul se transmite prin tuberculi de cartofi infectati. In cultura, plantele crecute din acesti tuberculi cât si cele infectate imediat sau dupa 36 de zile de la rasarire reprezinta principalele surse de infectie; infectiile se produc pâna la jumatatea lunii iulie.

Fiind destul de sensibil la actiunea agentilor externi, nu se pastreaza în resturile de plante bolnave din câmp si nu se transmite prin sol.

Combatere. Pentru prevenirea si combaterea acestei viroze se recomanda aplicarea de masuri agrofitotehnice care sa grabeasca vegetatia. Se va planta cartof liber de virusuri, dozele de azot vor fi mai moderate deoarece dozele mari sensibilizeaza plantele. Se vor eliminacu multa rigurozitate plantele virozate si se vor combate insectele vectoare. Este indicata de asemenea recoltarea timpurie a cartofului.

2. [NUME_REDACTAT] bacterian al cartofului – Streptomyces scabies

Cancerul bacterian sau streptomicoza este raspândita în toate tarile în care se cultiva cartoful. În tara noastra este considerata o boala care nu produce pagube si nu are importanta economica. Dar ea constituie un factor care limiteaza productia de cartofi de calitate superioara si influenteaza negativ pastrarea si capacitatea de productie a tuberculilor de samânta.

In afara de cartof, bacteria mai poate afecta sfecla, varza, ridichea, pastârnacul si vinetele.

Simptome. Boala se manifesta pe tuberculi si foarte rar pe stoloni si radacini. Pe tegumentul tuberculilor apar pustule de forme si marimi diferite, cu suprafata aspra. Acestea sunt izolate si risipite neregulat, iar în cazul unui atac puternic sunt foarte dese, se pot uni si forma plagi întinse, sub aspectul unei cruste aspre si zbârcite. (Fig. 38)

Râia comuna – Streptomyces scabies

– tubercul cu simptome

Pustulele sunt delimitate de tesutul sanatos printr-un strat de suber concrecut pe margini cu coaja tuberculului.

Plagile si pustulele pot fi superficiale, cuprinzând numai straturile superficiale ale peridermului sau pot fi reliefate si bombate. Uneori tesuturile necrozate sunt adâncite în suber care se farâmiteaza si iau aspectul unor denivelari crateriforme ce pot avea câtiva mm adâncime.În numeroase cazuri se întâlnesc la acelasi tubercul atât pustule superficiale si bombate cât si plagi adâncite în tesuturi.

Figura 3. Boala cartofului [curs]

Agentul patogen. Boala este produsa de Streptomyces scabies (Thaxter) Waksman si Henrici, din familia Streptomycetaceae, ordinul Actinomycetales, clasa Schizomycetes.

Bacteria se prezinta sub forma unor filamente ramificate, subtiri.Temperatura sa optima de dezvoltare este de 25-28°C iar înmultirea sa este favorizata si de o reactie alcalina a solului.

In solurile prea umede se realizeaza, prin eliminarea aerului, o anaerobioza nefavorabila dezvoltarii agentului patogen. De aceea, raspândirea bolii si intensitatea atacului este mai mare în anii cu veri calduroase si secetoase.

Bacteria se propaga prin sol unde poate trai ca saprofita, în absenta cartofului, timp de mai multi ani.In pustule poate ramâne viabila 8 luni. Patrunderea în cartofii tineri se face prin oricare loc al tuberculului dar mai ales prin lenticele. Tuberculii ajunsi la dezvoltare completa nu mai sunt

atacati. Boala nu se extinde în depozite, ea evolueaza numai în câmp.

In ceea ce priveste rezistenta soiurilor de cartof la cancerul bacterian, ea variaza de la un an la altul si de la o regiune la alta, fiind influentata de conditiile pedo-climatice precum si de existenta unor rase fiziologice ale agentului patogen.

Combatere. În vederea prevenirii si combaterii patogenului cunoscându-se faptul ca solurile puternic contaminate cu Streptomyces scabies sunt cele unde nu se aplica rotatia culturilor, se recomanda asolament cu graminee si leguminoase si revenirea culturilor de cartof pe acelasi teren numai dupa 3-4 ani În solurile alcaline trebuiesc administrate îngrasaminte acide: sulfatul de amoniu, sulfatul de potasiu si superfosfatul, se va evita fertilizarea cu azot. La plantare trebuie folositi tuberculi proveniti din culturi sanatoase sau tuberculi dezinfectati. În terenurile contaminate din zonele producatoare de cartofi sunt eficace tratamentele cu Brasicol sau P.C.N.B aplicate la sol, în cantitate de 50-100 kg la hectar.

Înnegrirea bazei tulpinii si putregaiul umed al tuberculilor – Erwinia amylovora var. atroseptica

Este o bacterioza raspândita în toate tarile cultivatoare de cartofi din Europa si America. Ea a fost descrisa înca din 1900 în Olanda si Germania. [NUME_REDACTAT] boala a fost semnalata în anul 1930 de [NUME_REDACTAT].

Este frecventa si pagubitoare mai ales în regiunile deluroase, provocând pagube care pot ajunge, în anii cu veri si toamne ploioase la 30-40% din productie.

În afara de cartof, bacteria poate infecta ceapa, usturoiul, prazul, telina,varza, conopida, morcovii, s.a.

Simptome. La început boala apare pe plantele din câmp si apoi pe tuberculi în timpul recoltarii si depozitarii lor.

Boala se manifesta atât pe organele aeriene ale plantei cât si pe tuberculi.

Pe la începutul lunii iunie, plantele infectate de timpuriu, au frunzele mai mici si îngalbenite si tulpinile mai scurte decât la plantele sanatoase. Ramurile sunt apropiate de tulpini si frunzele se îngalbenesc, se usuca si se rasucesc spre interior, astfel ca întreaga tufa a cartofului apare stânsa si adunata în sus.

Simptomul principal, dupa care se da chiar si denumirea bolii este înnegrirea bazei tulpinii : în portiunea înnegrita tulpinile sunt mai subtiri, putrezesc usor iar plantele atacate pot fi smulse cu usurinta. Daca se face o sectiune prin tulpina în dreptul portiunii atacate, se observa prezenta unor puncte negre,în dreptul vaselor conducatoare care sunt necrozate.Se constata de asemenea distrugerea parenchimului cortical si al colenchimului. In conditii climatice favorabile, boala

înainteaza cu rapiditate, încât dupa 3-5 zile de la producerea infectiei tulpinile se ofilesc si cad la pamânt, fara sa mai manifeste simptome treptate de îmbolnavire.

Bacteriile circula prin xilem si chiar prin floem, ceea ce are drept consecinta obturarea vaselor,oprirea circultiei apei iar, alimentarea cu materii plastice este stânjenita, ceea ce duce la diminuarea intensitatii de crestere si dezvoltare a plantelor atacate.

Plantele puternic atacate numai produc tubercului sau se observa formarea unor mici tubercului aerieni.

Daca insa infectia are loc, mai târziu, când tuberculii s-au format deja,boala se manifesta si pe acestia. Astfel tuberculii atacati prezinta la început o brunificare sau înnegrire a zonei vasculare, apoi pulpa se înmoaie si evolueaza catre un putregai umed.

Pe vreme secetoasa când conditiile climatice sunt nefavorabile dezvoltarii bacteriei, pe suprafata tuberculilor apar niste pete mici. Daca se face o sectiune printr-un astfel de tubercul se observa o coloratie roz-violacee care apare în dreptul tesuturilor infectate. In acest stadiu incipient, boala poate trece neobservata si tuberculii atacati sunt recoltati împreuna cu cei sanatosi, ajungând astfel netriati în depozite si silozuri. Insa, în timpul pastrarii, boala se extinde si trece de la tuberculii infectati din câmp la cei sanatosi cu care au fost depozitati împreuna, cu o frecventa mai mare sau mai mica, în functie de umiditatea si temperatura din depozite.

Într-un stadiu mai avansat al bolii, în conditii de umiditate ridicata si temperatura de peste 8-10°C putregaiul progreseaza si în pulpa tuberculului apar caverne pline cu un mucilagiu vâscos galbui cu miros neplacut, în care se gasesc bacteriile patogene. În acest caz tuberculii putrezesc complet în câteva zile. Daca se iau masuri imediate de ventilare a masei de cartofi si de scadere a temperaturii, procentul de putrezire poate fi oprit întrucât în pulpa cartofului se formeaza un suber de cicatrizare, care separa tesutul bolnav de cel sanatos.

Agentul patogen. Boala este produsa de Erwinia carotovora var. atroseptica (v.Hall) Dye familia Enterobacteriaceae, ordinul Eubacteriales, clasa Shizomycetes.

Bacteria are forma de bastonas, este Gram negativa, asporogena, aeroba sau facultativ aeroba, peritriha. Temperatura minima de dezvoltare este între 0 – 2,8°C iar temperatura optima între 23-27°C.Este o bacterie rezistenta la temperaturi scazute si la uscaciune. Bacteria poate ierna în sol, în resturile de plante bolnave ramase dupa recoltare.In câmp, bacteria se transmite prin muste din genul Hylemia.

Pe tuberculii de cartofi, infectia se produce prin rani, prin lenticele sau prin stoloni. Dupa unii autori, infectia este sistemica, bacteria circulând prin fasciculele vasculare. In timpul depozitarii cartofilor se asociaza si alte bacterii parazite sau saprofite ca: Erwinia solanisapra (Harrison) Holl., Bacillus mesentericus Trev., Bacillus amylobacter [NUME_REDACTAT], care continua procesul de putrezire umeda a tuberculilor. De la un an la altul, calea principala de transmitere a bacteriei se face prin tuberculi infectati care nu prezinta simptome evidente de îmbolnavire. Daca acesti tuberculi se folosesc pentru plantare, vor da nastere la plante firave si bolnave. De la tuberculii infectati bacteria trece si în ceilalti tuberculi producând infectarea si chiar putrezirea întregului cuib de cartofi.

Combatere. Pentru profilaxia bolii se vor planta numai tuberculi sanatosi, ce provin din culturi necontaminate pentru cultura se vor evita terenurile grele si prea umede precum si parcelele în care s-au semnalat atacuri în anii precedenti. Se va tine cont de faptul ca îngrasamintele cu azot sau îngrasarea excesiva cu gunoi de grajd sensibilizeaza plantele fata de aceasta bacterioza, de aceea se vor folosi îngrasaminte fosfatice care maresc rezistenta plantelor.

Se recomanda respectarea tehnologiei de cultura a cartofului: plantatul la adâncimea corespunzatoare si la timpul optim, favorizeaza rasarirea rapida si micsoreaza pericolul infectiilor. În perioada de vegetatie trebuiesc controlate culturile, iar plantele atacate se vor smulge si se vor înlatura. La recoltare tuberculii se vor lasa câteva zile sa se zvânte. Înainte de depozitare se face trierea tuberculilor de cartof, înlaturându-se cei bolnavi, loviti sau raniti, în timpul pastrarii se va asigura în silozuri sau în depozite o buna ventilare si mentinerea unei temperaturi scazute, daca este posibil între 1-4°C. Peste iarna se controleaza periodic temperatura si umiditatea din aceste silozuri se recomanda cultivarea de soiuri rezistente la boala.

3.[NUME_REDACTAT] neagrã a cartofului – Synchtrium endobioticum

Râia neagrã, denumitã si cancerul cartofului sau buba neagrã este una din cele mai periculoase boli ale cartofului. Boala a fost semnalatã mai întâi în Anglia în 1870, apoi în Germania, [NUME_REDACTAT], Belgia, Danemarca si alte tãri europene. A fost semnalatã pe toate continentele cu exceptia Australiei.

In tara noastrã a fost semnalatã în 1921 la Fãgãras într-un transport de cartofi iar în anul 1941 s-a extins si în culturi. In prezent râia neagrã este localizatã în unele comune din judetele Suceava, Neamt, Maramures, Cluj, Hunedoara, Brasov, Sibiu.

Este una din bolile deosebit de pãgubitoare pentru cultura cartofului, unele soiuri pot fi distruse de aceastã boalã în proportie de 100%.

In afarã de cartof, ciuperca atacã, într-o mãsurã mai redusã, tomatele si alte specii de Solanacee spontane : mãselaritã, mãtrãgunã.

[NUME_REDACTAT] endobioticum atacã toate organele subterane ale cartofului cu exceptia rãdãcinilor; boala se manifestã pe tuberculi si stoloni, baza tulpinii si uneori pe frunzele bazale. (Fig. 39)

Figura 4. Synchitrium endobioticum – ciclu evolutiv[curs]

Pe tubercul si pe stoloni apar la început niste excrescente mici, carnoase, moi, albicioase. Mai târziu aceste excrescente cresc, se brunifica, devin buretoase si pâna la urma se înnegresc. Pe acelasi tubercul pot sa apara mai multe tumori, cuprinzând uneori portiuni mari din pulpa cartofului, care se degradeaza si putrezeste usor. Aceste excrescente (tumori) sunt formatiuni hiperplazice provenite din proliferarea celulelor parenchimatice.

Desi sunt atacate o parte din organele subterane si chiar baza tulpinii , lãstarii aerieni si frunzele se dezvoltã viguros si au culoare verde, din cauzã cã rãdãcinile nu sunt atacate. Plantele bolnave nu se deosebesc de cele sãnãtoase iar tumorile se observã târziu, dacã aplecãm tulpinile într-o parte sau în timpul recoltãrii cartofilor.

Agentul patogen Râia neagrã este produsã de Synchitrium endobioticum (Schilb.) Perc. din familia Synchitriaceae, clasa Archimycetes.

Este o ciupercã inferioarã, parazitã obligatã, cu aparat vegetative un gimnoplast intracelular.

În tumorile din tesuturile atacate se formeaza organele de rezistenta ale ciupercii – akinotosporangii. Acestia au 50-70 µ diametru, sunt de culoare galben-brun si au perete gros format din trei învelisuri, trei membrane distincte. Membrana interna = endosporul este subtire si elastica, membrana mijlocie = exosporul este groasa de 1-2µ si este de culoare brun închis, iar membrana externa = episporul are forma neregulat colturoasa si provine din resturile continutului citoplasmatic si învelisurile celulei parazitate. Continutului akinetosporangelui este reprezentat de o citoplasma densa, bogata în substante de rezerva si un nucleu diploid.

Datorita membranelor protectoare si continutului redus de apa al protoplasmei akinetosporangii sunt foarte rezistenti la actiunea factorilor externi. Ei pot supravietui în sol timp de mai multi ani: 9-10 ani sau chiar mai mult.

Primavara, dupa o perioada de maturatie de cel putin 70 de zile si în conditii optime de umiditate si temperatura, akinetosporangii germineaza esalonat, are loc meioza si formeaza câte 200-300 de zoospori.

Zoosporii au forma ovoida, au 2-5 µ lungime, sunt unicelulari si prevazuti cu câte un flagel. Ei sunt pusi în libertate prin ruperea membranelor akinetosporangelui si înoatã în apa din sol pânã ajung în

contact cu epiderma tuberculilor sau stolonilor de cartof. Flagelul zoosporului se contractã treptat, iar nucleul se apropie de peretele extern al epidermei pe care îl perforeazã si pãtrunde în celulã, urmat de protoplasmã .In tubercul, zoosporii pãtrund mai ales prin ochi, lenticele sau prin

zonele de minimã rezistentã, dar chiar dacã nu întâlnesc aceste zone, zoosporii au capacitatea sã strãpungã epiderma prin zonele ei intacte.

Ajuns în celula gazdã, zoosporul se dezvoltã luând forma unui corp ameboid. Celulele parenchimatice învecinate se divid treptat, formând în jurul celulei infectate o rozetã de celule. Corpul ameboid creste în continuare, se înconjoarã cu o membranã si se transformã în prosor. Prin ruperea membranei acestuia, nucleul si protoplasma alcãtuiesc o formatiune globuloasã la marginea prosorului. In aceastã fazã, nucleul se divide mitotic de repetate ori, rezultã 32-64 de nuclei iar protoplasma se fragmenteazã în 5-7 portiuni mãrginite de membrane celulozice. Fiecare portiune se transformã într-un zoosporange, în interiorul cãruia se continua diviziunea nucleilor pânã când numãrul acestora ajunge la 200-300.

In jurul fiecãrui nucleu se diferentiazã citoplasmã si rezultã un zoospor uniflagelat, haploid. Acestia sunt zoosporii de vara care sunt pusi în libertate prin ruperea membranei zoosporangelui. În timpul verii se pot forma, în functie de conditiile de mediu, mai multe generatii asexuate de zoospori care produc infectii repetate.

Spre sfârsitul perioadei de vegetatie, zoosporii capata rol de gameti si copuleaza câte doi si dau nastere la zigozoospori biflagelati, diploizi. Acestia patrund în tuberculi în acelasi mod ca si zoosporii si formeaza în celulele infectate prosori diploizi. În faza finala prosorul diploid se înveleste cu membrane si se transformã în akinetosporange. Odatã cu formarea akinetosporangelui se încheie ciclul asexuat al ciupercii.

Infectiile produse de zoospori proveniti din germinarea akinetosporangelui sunt infectii primare si au loc primãvara ; infectiile secundare sunt cele care au loc prin zoosporii de vara si s epot repeta de mai multe ori în cursul unei perioade de vegetatie.

Transmiterea bolii de la un an la altul si raspândirea ei dintr-o regiune în alta se face prin akinetosporangi. Acestia se rãspândesc prin tuberculii de cartofi atacati ce au tumori mici care pot trece neobservate sau prin tuberculi sãnãtosi ce sunt cultivati într-un sol

Bolile ardeiului

· Mozaicul se manifesta prin pete difuze in spatiile dintre nervuri. Pe fructe apar pete brune denivelate.

· Piticirea se manifesta prin faptul ca plantele raman mici. Pe frunze apar pete mari ,concentrice, de culoare bruna. Tesutul din dreptul petelor capata o culoare albicioasa.
Combatere: folosirea de rasaduri sanatoase si evitarea culturilor succesive de ardei pe acelasi loc; combaterea paduchilor de frunze (afide) care transmit virusul, cu Fernos 0,05%. DITHANE M 45(20 GR/10 L APA),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APA),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APA),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APA),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APA

· Putregaiul negru Boala se manifesta prin pete adancite si negre pe fructe.
Combatere: la aparitia primelor pete se stropesc plantele cu Dithane 0,2%, Captan 0,2%, DITHANE M 45(20 GR/10 L APA),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APA),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APA),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APA),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APA

· Antracnoza se manifesta la temperatura si umiditate ridicate, prin pete negre, adancite, pe fructe.
Combatere: stropiri preventive cu Dithane 0,2% si rotatia culturii. DITHANE M 45(20 GR/10 L APA),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APA),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APA),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APA),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APA

Figura 5. Bolile ardeiului[www.tratamentul.com]

diversele boli sau maladii ale plantelor transmise prin intermediul ciupercilor microscopice ( bolile criptogamice), bacteriilor (bacteriozele) sau virusilor (virozele).
        Ele se manifesta prin diverse pete, decolorari sau deformari care se extind rapid la nivelul intregii plante.
        Putregaiurile: sunt provocate de diverse ciuperci si pot fi de mai multe feluri in functie de specia care le determina: putregaiul cenusiu produs de Botrytis cinerea, putregaiul negru produs de Phytophora cactorum, etc. In urma bolii tesuturile se inmoaie si din loc in loc, pe tulpini, petioli si frunze, apar pete brun-violacee acoperite de mucegai alb sau cenusiu dupa specia infectanta. In final intreaga planta se inmoaie progresiv si putrezeste. Boala este cauzata de atmosfera inchisa din incapere, umiditatea stagnanta datorata unei udari excesive sau utilizarii unui substrat prea compact. Plantele bolnave nu se pulverizeaza in nici un caz, se uda foarte putin , se aeriseste bine camera si se scade temperatura si umiditatea atmosferica. Partile afectate se taie, se schimba substratul daca este afectat de putregai, planta se izoleaza si se trateaza periodic cu fungicide specifice. Daca stadiul bolii nu este foarte avansat, planta isi revine.
        Fumagina: creaza aspect de funingine si poate fi provocata de ciuperci din genuri precum: Capnodium, Cladosporium,Torula, Triposporium, care se dezvolta pe dejectiile unor insecte (paduchi, tripsi, paianjeni, cosenile). Fumagina ingreuneaza fotosinteza acoperind frunzele plantei cu o pudra neagra. Pentru combaterea ei, se inlatura in primul rand insectele daunatoare prin culegererea lor cu mana daca sunt vizibile sau folosirea unor insecticide adecvate. Planta este apoi spalata abundent cu apa calduta.
        Ofilirea criptogamica: este o boala provocata de ciuperci din genurile: Cephalosporium, Fusarium si Verticillium si determina vestejirea si brunificarea frunzelor si in timp destul de scurt moartea plantei. In cazul acestei afectiuni se apeleaza destul de rar la tratament intrucat este indelungat si cel mai adesea nu da rezultate. Tinand cont de acest lucru si mai ales de faptul ca este o boala usor contaminanta este mai bine sa se renunte la planta si sa se distruga prin ardere.
        Fainarea: este produsa de genuri de ciuperci ca: Oidium, Spherotheca, Microsphera si se manifesta prin prezenta unui strat vascos, de culoare alb-gri care acopera frunzele, tulpinile si florile. Partile atacatate initial se deformeaza dupa care se usuca si cad. Fotosinteza este perturbata si intraga planta este afectata, stopandu-si cresterea si vestejindu-se. Pentru combaterea fainarii se aeriseste bine camera, zilnic, se inlatura si se distrug partile afectate si se trateaza planta cu fungicid adecvat.
        Rugina: produsa de ciuperci din genurile Uromyces, Puccinia, Phragmidium, apare cu precadere la nivelul frunzelor, lastarilor tineri si florilor si se manifesta prin aparitia pe partile lor inferioare a aunor pustule pudrate brun-negricioase. Plantele bolnave se vestejesc si se usuca. Combaterea consta in izolarea plantei, buna aerisire a spatiului din jurul ei, taierea si distrugerea prin ardere a partilor ei afectate si apoi aplicarea fungicidelor.
        Virozele sunt boli cu caracter infectios provocate de virusuri. Ele produc diverse decolororari si patari ale frunzelor si in ansamblu degenerarea intregii plante. Este o boala foarte des intalnita mai ales in cazul citricelor si vitei de vie. Fiind o afectiune destul de agresiva cand se instaleaza si foarte greu tratabila (chiar netratabila) se recurge la distrugerea prin ardere a plantei bolnave pentru evitarea contaminarii celorlalte.
        Bacteriozele sunt boli ale plantelor determinate de bacterii. Ele pot provoca patari, mucegairi, putreziri ale diverselor parti ale plantei sau chiar diverse cancere. Este bine ca aceste boli sa fie prevenite prin aerisiri zilnice, udari adecvate cu apa nu prea rece si nu foarte dese iarna, intrucat fiind netratabile si contagioase plantele bolnave se sacrifica.

Figura 6. Cancerul bacterian[www.tratamentul.com]

Cancerul bacterian este o boala care afecteaza mii de specii de plante, provocata de bacteria Agrobacterium tumefaciens .

Bacteria care traieste in pamant intra in radacinile plantelor si provoaca tumori (umflaturi) ce afecteaza cel mai des radacinile, dar pot fi aparea si pe tulpina sau trunchi si pe crengi.

Agrobacterium tumefaciens ataca in mod special 140 de specii de dicotiledonate, dar poate afecta si unele plante lemnoase din alte familii.

Cum ataca plantele cancerul bacterian

Bacteria poate supravietui o perioada lunga de timp in sol si intra in radacinile plantei prin locurile lovite sau rupte. ADN-ul bacteriei se combina cu ADN-ul plantei, lucru ce modificat tesuturile si produce umflaturile. Agrobacterium tumefaciens modifica si mecanismele interne ale plantei pentru a produce substante cu care se hraneste.

Pe masura ce tumoarea creste, procesele vitale ale plantei sunt afectate si cancerul bacterian o poate ucide. In cazul plantelor lemnoase, tumorile provocate Agrobacterium tumefaciens sunt lemnoase. La mazare, umflaturile pot fi confundate cu nodulii produsi in mod natural de planta.

Ce plante pot suferi de cancer bacterian

Bacteria poate afecta si plante leguminoase si plante decorative: trandafir, nalba, begonia, margareta, brumarele etc.

Legumele care prezinte cel mai des infectii cu Agrobacterium tumefaciens sunt sfecla, ridichile, rubarba si rutabaga (napul suedez).

Cancerul bacterian poate fi intalnit si la alun, vita de vite, nuc, mar, cires, piersic, prun, gutui. Copacii afectati cel mai des de boala sunt plopul, salcia si ulmul.

[NUME_REDACTAT] tumefaciens ataca mai intai radacinile, insa primele simptome vizibile pot fi umflaturile din tulpina plantei. In cazurile extreme, intregul sistem radicular poate fi inlocuit de tesuturi umflate.

Tumorile au o culoare crem sau veruzie la inceput, care se schimba mai tarziu in maro sau negru. Cand ataca radacinile plantelor erbacee, cancerul bacterian duce la putrezirea radacinilor dupa formarea tumorilor.

Frunzele plantei se ingalbenesc doar atunci cand infectia este raspandita si planta se apropie de moarte.

Prevenire si control

Dupa detectarea cancerului bacterian, este important sa emini plantele bolnave din gradina ta si sa le distrugi. Nu exista tratamente pentru acesta boala si bacteriile pot ramane in sol pana la doi sau trei ani.

In zona afectata din gradina, planteaza cartofi sau alte legume care sunt imune la boala. In cele mai multe cazuri, dupa doi ani de plantare a unor culturi anuale imune, bacteria dispare din sol. Daca te poti lipsi temporar de zona din gradina in care ai gasit plantele bolnave, poti planta iarba pentru disparitia mai rapida a Agrobacterium tumefaciens.

Folosirea in biotehnologie

Abilitatile bacteriei de a transmite ADN strain unei plante sunt folosite de specialistii in biotehnologie. Cu ajutorul acestui patogen, oamenii de stiinta pot modifica genetic plantele, facandu-le mai rezistente la boli si daunatori . Agrobacterium tumefaciens este folosita si in cercetarile medicale. In laborator, bacteria a reusit sa introduca ADN strain si in celule umane

În agricultură este utilizat mai ales pentru bumbac, dar și în cazul altor culturi cum ar fi cafea, porumb, cereale și hamei precum și în cazul produselor depozitate. Deltametrinul este folosit de asemenea și în deparazitarea animalelor și în controlul anumitor vectori.

La început deltametrinul a fost utilizat cu precădere pentru bumbac, 45% din cantitatea totală de deltametrin, restul de 25% este folosit pentru fructe și culturi de legume, 20% pentru cereale (grâu și soia), iar restul de 10% pentru diverse culturi. Aproximativ 85% cantitatea totală de deltametrin este folosită pentru protecția culturilor.

De exemplu in Romania conform unui studiu facut de un ONG mutatile genetice de soia si porumb cultivate au ca avantaj diminuare poluarii si consumului de pesticide convenționale (cu cca 224 milioane kg substanță activă în perioada 1996-2005).Prin urmare, nu moratoriul, ci evaluarea științifică este răspunsul la îngrijorările manifestate de activiștii anti-OMG vizavi de biosecuritate. FAO, OMS, OCDE și alte organizații internaționale consideră produsele obținute din plantele modificate genetic la nu sunt la fel de sigure ca și cele convenționale.

Deltametrinul este de asemenea utilizat și pentru protecția depozitelor de cereale, grăunțelor, boabe de cafea și a boabelor uscate. [NUME_REDACTAT] Centrală și în Africa deltametrinul este utilizat pentru controlul malariei.

Pe piață produsele care conțin deltametrin se găsesc de obicei sub formă de concentrate emulsionante, prafuri hidrofobe, produse lichide și granule, suspensii concentrate, singur sau în combinație cu alte pesticide. Nu sunt cunoscute cazuri de incompatibilitate cu alte insecticide și fungicide comune. El este de asemenea utilizat în combinație cu alte pesticide cel mai cunoscut amestec fiind cel cu piperonil butoxidul.

4.2. Reziduuri în hrană

Expunerea populației la deltametrin se datorează mai ales reziduurilor din dietă, dar poate să se producă și datorită utilizării lui în sănătate publică. Nivelele reziduale din culturi în cazul unei exploatări agricole corespunzătoare sunt în general foarte reduse, exceptând situațiile în care tratamentul cu deltametrin se produce după recoltare.

Reziduurile au fost determinate în produsele depozitate cum ar fi grâul, porumbul și cafeaua. Concentrațiile reziduale ale deltametrinului care au fost determinate în cereale sunt: la un tratament cu deltametrin de 2 mg/kg, după o depozitare de 9 luni concentrația sa a fost estimată la 1,08 mg/kg. După ce grâul a fost măcinat, iar făina a fost folosită pentru coacere, concentrația deltametrinului în pâine era de 0,11 mg/kg (Halls & Periam 1980).

În 1986, Mestres a trecut în revistă transformările deltametrinului în recoltele comestibile și a descoperit că prin prelucrare, mai ales coacere reziduurile deltametrinului din hrană sunt reduse cu până la 20-98%.

5. Transportul, răspândirea și transformarea deltametrinului în mediul înconjurător

5.1. Transportul și răspândirea în mediu

Prin utilizarea a trei tipuri de soluri diferite (argiloase, argilo-lutoase, argilo-nisipoase) Kaufman în 1981 a descoperit că deltametrinul este aproape imobil în straturile solului. Prin marcarea carbonului a pus în evidență că aproximativ 96-97% din activitatea 14C rămâne în primii 0-2,5 cm ai solului, în timp ce doar 1,3% din deltametrin în următorii 2,5-5,1 cm ai solului și nu s-a pus în evidență 14C în stratul leșios. Mobilitatea deltametrinului a fost pusă în evidență prin cromatrografia în strat subțire a solului. Conform clasificării pesticidelor în funcție de mobilitatea lor, clasificare realizată de Helling și Turner, deltametrinul intră în categoria pesticidelor cu mobilitate redusă în sol sau chiar imobile.

Imobilitatea deltametrinului a fost studiată și de Hascoet în 1977 utilizând sol nisipos decalcalinizat cu un conținut ridicat de apă (echivalentul a 1030 mm de ploaie). În acest experiment, aproximativ 97% din deltametrinul marcat cu 14C aplicat, a rămas în primii 0-2,5 cm ai solului și doar 2% în componenta solubilă a solului. Hascoet a concluzionat că deltametrinul este incapabil de a se solubiliza în soluri cultivate și că are un conținut de materie organică ridicat prezentând o filtrare bună în soluri, dar o absorbție scăzută.

Solubilizarea deltametrinului a fost de asemenea studiată pe trei tipuri de soluri diferite al căror conținut organic varia între 0,8-2,6%. Studiul a fost realizat folosind produsul comercial Decis EC 25 la o concentrație de 1 l/ha. Fiecare coloană a fost solubilizată cu 370 ml de apă care a fost echivalentă cu o aversă de ploaie de 200 mm3 de două zile. În aceste condiții, cantitatea de substanță activă din apa infiltrată a fost pusă în evidență ca fiind mai puțin de 1 µg/ml, care era mai puțin de 2% din doza inițială aplicată (Thier & Schmidt, 1976).

[NUME_REDACTAT]. S-au realizat teste de reparare ADN la Escherichia coli la nivele de deltametrin de 1250, 2500, 5000 µg/ml. Deltametrinul a fost dizolvat în dimetil sulfoxid (DMSO) și 0,1 ml din această soluție a fost aplicată pe o plăcuță. Inhibiția de creștere a fost comparată între mutanții incapabili să realizeze repararea ADN (p3478 și CM611) și tipul sălbatic. O precipitare parțială a soluției de deltametrin a avut loc când aceasta a venit în contact cu soluția apoasă a mediului de creștere bacterian. Deltametrinul nu a provocat nici leziune la nivelul macromoleculei de ADN (Peyere, 1980).

Deltametrinul a fost examinat, cu privire la potențialul mutagen, prin testul Ames cu 5 tulpini de Salmonella typhimurium (TA1535, TA1537, TA1538, TA98, TA100) la doze de 2, 10, 50, 200, 500, 1000, 5000 µg/plăcuță sau mai multe. Deltametrinul nu a avut nici un efect asupra ratei mutațiilor la nici una din tulpini la nici o concentrație aplicată (Peyre,1980).

Același test Ames a fost realizat la concentrații de 0,2; 2; 20; 200 sau 400 µg deltametrin/plăcuță cu enzime microzomale. Compușii nu au influențat numărul tulpinilor care a revenit la fenotipul sălbatic, din cele 5 tulpini de Salmonella typhimurium. Deltametrinul a fost din nou dizolvat în DMSO și precipitat cu o soluție de 200 µg/plăcuță sau mai mult (Fouillet, 1976).

Kavlock în 1979 a descoperit că deltametrinul nu este mutagen, prin două experimente cu Salmonella typhimurium la doze de 0-1000 µg/plăcuță în DMSO, cu sau fără activare metabolică. S-au obținut de asemenea rezultate negative utilizând Escherichia coli la 10-1000 µg/plăcuță la fel și cu Saccharomyces cerevisiae la concentrații de 1-5%, în ambele cazuri cu sau fără activare metabolică.

Deltametrinul nu a fost găsit ca având potențial mutagen în tulpinile TA100 și TA98 de Salmonella typhimurium, în prezenta sau absența sistemului activator din ficat, folosind metodele de încorporare în plăci sau teste de variație. Compusul dizolvat în DMSO a precipitat separându-se de soluție la 600 µg/plăcuță (Pluijmen, 1984).

Celule în cultură. Deltametrinul, dizolvat într-o mixtură de ulei cremaphor și etanol (1:1) a fost aplicat unei culturi de celule ovariene de hamster chinezesc la concentrații de 0,04; 0,2; 1,0 sau 5,0 mmol/litru, cu sau fără activare metabolică, și examinat pentru a vedea daca există vreo aberație cromozomială sau recombinare între cromatidele surori. Datorită efectului citotoxic ridicat al uleiului cremaphor combinat cu mixtură S-9 sau deltametrin, nici o celulă nu va crește în plăcile de control fără activare, sau în plăcile cu 5 mmol/litru deltametrin, cu sau fără activare. Un grad ridicat de aberații

cromozomale și recombinări între cromatidele surori a fost observate în plăcile conținând 1mmol deltametrin/litru, cu activare. În orice caz absența valorilor de control au făcut interpretările echivoce.

Un al doilea studiu a fost realizat prin dizolvarea deltametrinului în DMSO și aplicarea lui celulelor la concentrații de 0,001; 0,1 sau 0,2 mol/litru, cu sau fără activare metabolică. În acest studiu deltametrinul nu a produs nici un efect citotoxic și nici aberații cromozomale sau recombinări în celulele de hamster chinezesc. Nu s-au realizat plăci de control și a fost preparată o singură plăcuță per doză (Sobels, 1978).

Capitolul 3.

3.1 Consideratii generale de analiza a pesticidelor din plante

3.1.1 Protectia plantelor intr-un mod inofensiv pentru mediu

Prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor în contextul practicilor agricole prietenoase mediului se recomandă să se execute printr-un sistemde protecție integrată a plantelor, care cuprinde atât măsurile agrotehnice(respectarea rotației culturilor în asolamentul adoptat, executarea calitativăși la timp a lucrărilor solului, fertilizarea rațională etc.) și efectuarea numai atratamentelor chimice strict necesare pentru tratarea semințelor, ori în scopuriprofilactice, pentru menținerea viabilității plantelor în timpul vegetației.

3.1.2 Particularitățile și restricțiile de aplicare a pesticidelor.

Pesticidele, în majoritatea cazurilor, reprezintă substanțe cu un înalt risc de poluare atât a apelor de suprafață și subterane, cât și a solului. De aceea,întotdeauna este necesară alegerea produsului cu cel mai redus impact și risc asupra mediului și sănătății omului. Preponderent, trebuie aplicate preparatele biologice de protecție a plantelor sau îmbinarea lor optimă cu cele chimice și, numai ca excepție, ultimele de sine stătător. Totuși, utilizarea mijloacelor

toxice pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la plante se face cu scopuri preventive sau curative.

Tratarea semințelor se face fie pe cale umedă, fie pe cale uscată, folosind mașini speciale de tratat semințe. Cele mai periculoase produse pentru mediu și pentru sănătatea omului sunt pulberilede pesticide.Reducerea cantității de pesticide dispersate în mediu poate fi asigurată șiprin respectarea strictă a tehnologiilor de protecție a plantelor.

În ultimii ani tot mai larg se aplică metodele alternative sau biologice de protecție a plantelor, bazate pe utilizarea organismelor antagoniste și a produselor naturale sau genetice (soiuri și hibrizi cu toleranță sau rezistență la unele sau alte boli și dăunători), agrotehnice (rotația culturilor, lucrarea la timp și eficientă a solului, chiar și prășitul) și fizico-mecanice (dezinfectări termice ale semințelor, chi rurgie vegetală, decuscutarea seminței etc).

De menționat că un număr mare de pesticide, utilizate tradițional, în protecția plantelor, au un impact redus asupra mediului, fiind permise spre utilizare chiar și în cadrul de sisteme riguroase de producție ecologică. Printre acestea este sulful și sărurile de potasiu ale acizilor grași.

Apropo, sulful poate fi utilizat la combaterea făinarei la vița-de-vie, pomi fructiferi, legume, plante ornamentale, cereale păioase, la combaterea afidelor, tripșilor și acarienilor la vița-de-vie, pomi fructiferi, legume, plante ornamentale.

Sărurile de potasiu numite mai sus pot avea aplicări similare sulfului, dar mai pot fi utilizate la combaterea bacteriozelor la fasole și soia, pentru limitarea răspândirii focului bacterian la gutui, păr și alte culturi din aceeași familie, la combaterea buruienilor în culturi ornamentale, grădini și parcuri. Ca produse biologice de uz fitosanitar se utilizează pe larg bioinsecticidele pe bază de Bacillus thuringiensis, care pot fi procurate și aplicate în colaborare cu Institutul de Protecție a Plantelor.

Înlocuirea ori reducerea utilizării pesticidelor în cadrul implementării practicilor prietenoase mediului poate fi asigurată prin aplicarea, conform recomandărilor existente : a măsurilor agrofitotehnice, metodelor biologice

de combatere a dăunătorilor (utilizarea entomofagilor paraziți și prădători, acaro-fagilor prădători, lansarea indivizilor sterili în perioadele de înmulțire).De asemenea, se cere aplicarea pe larg a mijloacelor fizice: tratarea solului cu vapori supraîncălziți, tratarea semințelor cu apă caldă și aer cald, capcane și momeli cu feromoni, clei sau toxice, omizitul, distrugerea manuală a cuiburilor sau a pupelor, chirurgie și igienă vegetală, vânturarea semințelor, decuscutarea,scuturarea pomilor etc. Sunt destul de utile și metodele mecanice și biologice

de combatere a buruienilor.

3.2 Dezavantajele utilizării pesticidelor în agricultură

Utilizarea pe scară largă a pesticidelor organoclorurate a avut și are încă multiple avantaje, dar și unele inconveniente. Compușii organoclorurați prezintă degradabilitate redusă, atât pe cale chimică cât și biologică în organisme vii și mediul înconjurător, datorită unui potențial de bioconcentrare foarte ridicat, ce caracterizează mulți dintre compuși. Ca urmare, se realizează o încărcare permanentă a solului, vegetației și apei, datorită tratamentelor periodice, repetate și acumulărilor tot mai mari a acestora. Ingerate de către animale (prin furajele tratate sau poluate), ele se rețin în țesutul adipos al acestora (fiind liposolubile) sau se excretă în lapte și ouă. În acest fel, ele determină o poluare generală a alimentelor, care, datorită stabilității, se păstrează timp îndelungat. Din această cauză, utilizarea lor a început să fie limitată, fiind înlocuite, pe scară tot mai largă, cu compuși organofosforici.

Pesticidele organofosforice, deși foarte nocive, din punct de vedere a toxicității acute, nu se acumulează când sunt ingerate în cantități mici (reziduale) sau sunt rapid degradate în organism, fiind mult mai instabile, remanența lor fiind considerabil scăzută (câteva zile). Folosirea pesticidelor este necesar să fie strict reglementată. Astfel, simpla prezență a reziduurilor de pesticide nu poate constitui un factor de alarmă, dar este necesară corelarea nivelului acestora cu concentrația nocivă pentru organismul uman.

De asemenea, pesticidele prezintă o mare stabilitate chimică și în condițiile mediului natural degradarea lor se produce încet. Cu toate că pesticidele se degradează în sol, ele pot persista mult timp în acesta după folosire (de exemplu DDT-ul are o perioadă de înjumătățire de 20 de ani). În general, pesticidele sunt greu solubile în apă, dar sunt solubile relativ ușor în grăsimi, ceea ce face posibilă depozitarea acestora în grăsimea animalelor. Pesticidele volatile sunt absorbite ușor de către particulele din sol, din apă sau aer, putând fi transportate uneori la distanțe foarte mari.

Faptul că pesticidele au fost identificate în grăsimea pinguinilor și a puilor de balenă din Antarctica induce ideea că răspândirea acestora a devenit globală la nivel planetar. Aplicate pe toate continentele, pesticidele sunt duse de fluvii în oceane, iar din atmosferă ajung (prin apa de precipitații) în final pe sol. Din păcate, pesticidele, fiind toxice pentru anumite forme de viață cu rol dăunător în ecosisteme, prezintă un risc crescut de nocivitate și pentru speciile benefice. De asemenea, gradul lor de periculozitate este multiplicat de faptul că în tratamentele aplicate se produc pierderi mari de produs. Astfel, dintre fungicidele aplicate circa 97% se pierd în sol și doar 3% exercită efectul scontat. Utilizarea pesticidelor pretutindeni în lume, fără restricții, a avut ca urmare contaminarea întregii biosfere, reziduurile pesticidelor găsindu-se în țesuturile vii (animale sau vegetale) pe toată suprafața planetei.

De obicei, pesticidele se aplică prin tratamente umede, sub formă de stropi, pulverizări sau aerosoli (ceață toxică). Aplicarea pesticidelor trebuie realizată în condiții meteorologice prevăzute de tehnologiile aflate în vigoare. Nu se fac tratamente cu pesticide la temperaturi foarte ridicate, pe ploaie sau între sau după 2 reprize din aceasta sau când viteza vântului este de minim 4 m/s.

Pesticidele cele mai des utilizate după cel de-al doilea război mondial în agricultură sunt:

DDT (diclor-difenil-tricloretan, cunoscut și sub denumirile comerciale de Detox, Omicid, Defotox, Deparatox, Detatox și Toxid) se prezintă ca o pulbere alb-cenușie, cristalină, greu solubilă în apă și solubilă în solvenți organici;

HCH (hexaclorciclohexan) denumit și Gamexan, Hexacloran, Nitroxan, Lindan sau Entomoxan;

Paranthion denumit și E 605, Ekatox, Triophos, Selefos sau Folidol;

Pesticide nitroaromatice: Dibutox 25, Gebutox CE 40% și Nitosan 50 PS;

Pesticide interzise în România: Aldrin, DDT, Dieldrin, Dinaseb, Silvex.

Unele pesticide (Bentazona, Atrazinul, Simazinul, Dinozebul, etc.) sunt cuprinse în categoria substanțelor cu risc mare de poluare a apelor de suprafață și subterane. Atunci când se identifică astfel de pesticid în apele subterane se poate presupune că se va produce o creștere a concentrației acestora având în vedere că mișcarea de traversare a straturilor pedologice se poate realiza într-un timp relativ lung.

Pe de altă parte, pesticidele sunt substanțe chimice care persistă în mediul înconjurător, se bioacumulează în organismele vii și prezintă riscul de a cauza efecte adverse asupra sănătății umane și a mediului. Aceste substanțe ajung în mediul înconjurător ca rezultat al unei activități atropice, iar cercetările științifice efectuate au evidențiat faptul că acestea pătrund în lanțul alimentar uman, având posibilitatea de a trece de la mamă la copil prin placentă și laptele matern.

Până în prezent s-a descoperit că cele mai cunoscute pesticide a căror efect asupra ecosistemelor este devastator sunt: Aldrin, Clordan, DDT, Dieldrin, Endrin, Heptaclor, Hexaclorbenzen și produsele secundare (Dioxinele și Furanii).

DDT (diclor-difenil-tricloretan)

Acest compus se prezintă sub formă de cristale sau pudre de culoare albă, inodore sau cu miros slab, insolubile în apă, solubile în solvenți organici, produs cunoscut sub următoarele denumiri comerciale: Agritan, Anofex, Arkotine, Azotox, [NUME_REDACTAT], Bovidermol, Chlorophenothan, Cloropenothane, Chlorophenotoxum, Citox, Clofenotane, Dedelo, Deoval, Detox, Detoxan, Dibovan. DDT-ul este un pesticid care a fost mult utilizat în cazul culturilor agricole, mai ales la cele de bumbac, pentru controlul unor boli (malarie, tifos) transmise prin intermediul unor insecte ca vectori (țânțari, purici, păduchi). Produsul a fost interzis a fi utilizat sau sever restricționat în numeroase țări (inclusiv în țara noastră).

De regulă, efectele acute pe termen scurt ale DDT-ului asupra organismului uman sunt relativ limitate, dar expunerile pe termen lung au fost asociate cu boli cronice și cu risc de cancer la sân. De asemenea, expunerea la DDT poate apare și prin consumul anumitor alimente, pesticidul fiind detectat pretutindeni în hrană (ouă, legume, fructe, carne) și chiar în laptele sugarilor. Efectele asupra mediului ale DDT-ului depind, în principal, de starea de agregare a acestuia. DDT-ul este semivolatil, având o stabilitate ridicată și de aceea pesticidul, reziduurile și metaboliții săi pot fi transportați pe distanțe lungi, putând fi găsiți oriunde pe glob (chiar și în Arctica).

Persistența și stabilitatea în mediul înconjurător a sa și a compușilor înrudiți este decelată în sol până la 50% după 10-15 ani de la aplicare. DDT-ul are un efect nefast mai ales asupra păsărilor sălbatice răpitoare prin subțierea cochiliilor ouălelor (ce devin casante) și asupra peștilor.

[NUME_REDACTAT] stare tehnică acest pesticid se prezintă sub formă de cristale albe, moi ca ceara, insolubile în apă, dar solubile în solvenți organici și inflamabile. În comerț este cunoscut sub denumirile de Drinox, Heptamak și Heptam. Heptaclorul este o substanță cu efecte toxice, periculoase asupra organismului uman, fiind absorbit prin ingestie și contact dermic și regăsindu-se, în principal, în țesuturile adipoase. O cale importantă de eliminare a reziduurilor de heptaclor din organism o reprezintă laptele mamar. Heptaclorul a fost identificat ca un posibil cancerigen care afectează sistemul imunitar.

Heptaclorul este persistent și relativ imobil în sol, de unde poate fi eliminat prin evaporare lentă și prin oxidare în heptaclor epoxid (un produs de degradare mai persistent) răspândindu-se odată cu particulele de praf și curenții de aer. Heptaclorul este puțin solubil în apă, dar este solubil în solvenți organici. Fiind destul de volatil pentru a se distribui în atmosferă, se fixează rapid în sedimentele acvatice și se bioconcentrează în grăsimile organismelor vii. Perioada de înjumătățire a heptaclorului în solurile zonei temperate poate ajunge până la 2 ani. În mediu acvatic, toxicitatea sa variază în funcție de specie. Proprietățile chimice ale pesticidului (slabă solubilitate în apă, solubilitate ridicată, semivolatilitate, etc.) favorizează transportul acestuia pe distanțe lungi, fiind detectate în aerul, apa și organismele din toate colțurile lumii (chiar și în Antarctica).

În organismele acvatice heptaclorul se bioacumulează și se bioamplifică și, de aceea, se consideră a fi responsabil pentru declinul multor populații de păsări (în special gâsca canadiană), fiind cunoscut ca foarte periculos pentru viața din sălbăticie.

[NUME_REDACTAT] stare pură se prezintă sub formă de cristale albe inodore, iar în stare tehnică este de culoare roșcată către brun-închis și un miros slab de compus chimic. Este insolubil în apă, iar în comerț este cunoscut sub denumirea de Aldrec, Aldrex, Aldrex 30, Aldrite, Altox, Copound 118, etc. Aldrinul este un insecticid foarte toxic, putând fi periculos pentru organismul uman, la adulți doza letală fiind estimată la 5g, echivalând la 83 mg/kg masă corporală. Expunerea la acest insecticid poate apare prin consumul anumitor produse zilnic (cum ar fi cele lactate), simptomele intoxicației cu acesta incluzând dureri de cap, grețuri, vome, contracții musculare, spasme și convulsii.

Aldrinul se concentrează în organisme în principal sub forma derivaților săi, iar expunerea profesională la aldrin, dieldrin și endrin este asociată cu creșterea importantă a cazurilor de cancer al ficatului și vezicii biliare, influențând negativ și evoluția sarcinii. Aldrinul are efect letal asupra organismului uman, păsărilor și peștilor, iar reziduuri ale dieldrinului au fost detectate inclusiv în laptele sugarilor. Aldrinul folosit ca insecticid reprezintă o sursă majoră de dieldrin (până la 97%) în mediul înconjurător.

Aldrinul și, respectiv, dieldrinul produs, sunt rapid absorbiți în sol (în special în soluri cu conținut ridicat de materie organică), rezultând arareori contaminarea apei freatice.

[NUME_REDACTAT], ca principal produs de transformare rapidă a aldrinului, are concentrații în mediu mai ridicate decât în cazul utilizării sale ca atare. Proprietățile fizice și chimice ale dieldrinului (slabă solubilitate în apă, stabilitate ridicată și semivolatilitate) favorizează transportul acestuia pe distanțe lungi. Astfel, acesta a fost detectat chiar și în mediul și în organismele din Arctica.

Utilizarea aldrinului și a dieldrinului în agricultură generează existența unor reziduuri care pot persista o perioadă foarte îndelungată, timpul de înjumătățire fiind de 4-7 ani. Reziduuri de aldrin și dieldrin au fost detectate în păsări moarte, ouă, animale necrofage, prădători, pești, amfibieni, nevertebrate și în sol.

[NUME_REDACTAT] este un insecticid foliar utilizat în principal la plantele din cultura mare (cereale, bumbac, etc.), dar este folosit și în lupta contra rozătoarelor (rodenticid). Datorită toxicității a fost interzis în numeroase țări. Este o pulbere cristalină albă, insolubilă în apă, solubilă în cetone, esteri și hidrocarburi cu următoarele denumiri comerciale: Compound 269, Endrex, Hexadrin, Isodrin, Epoxide, Mendrin.

Endrinul este foarte periculos pentru organismul uman acționând asupra sistemului nervos. La adulți doza letală este estimată la 10 mg/kg masă corporală. Efectele endrinului asupra solului și ciupercilor sunt minime, dar este foarte toxic pentru pești și nevertebrate acvatice, fiind rapid metabolizat de animale. Ajunge în atmosferă prin evaporare, putând prin ploaie contamina apele de suprafață. Perioada lui de înjumătățire este lungă, persistând în sol 12 ani.

[NUME_REDACTAT] un insecticide cu spectru larg, utilizat la culturile agricole, în special la legume (cartofi), cereale (porumb), plante tehnice (sfecla și trestia de zahăr, oleaginoase, iută, bumbac) și pomi fructiferi. Clordanul a fost folosit pe scară largă împotriva termitelor, dar actualmante este interzis în mai multe țări. Este un lichid vâscos de la incolor până la brun-gălbui sau de culoarea chihlimbarului, cu miros picant asemănător cu cel al clorului, fiind insolubil în apă, dar miscibil cu solvenții alifatici și cu hidrocarburile. Denumirile comerciale sub care este cunoscut sunt: Aspon, Chlordane, Belt, Chloriandine, Chlorkil, Corodan și Cortilan-neu.

Clordanul este o substanță foarte toxică, periculoasă pentru organismul uman, expunerea la acesta putând apare prin consumul anumitor alimente. La adulți doza letală este estimată la 25-50 mg/kg masă corporală. Clordanul este stabil la lumină, nesemnificativă fiind însă migrarea prin sol sau contaminarea apei freatice, perioada de înjumătățire ajungând la 1 an. Are efecte letale specifice asupra peștilor și păsărilor, toxicitatea ridicată fată de viermii subterani fiind un indicator de risc asupra mediului.

[NUME_REDACTAT] este un fungicid folosit cu aspect solid, cristalin, sub formă de ace albe, fiind insolubil în apă, dar solubil în benzen, cloroform și eter. Este o substanță toxică, periculoasă, la adulți doza letală fiind estimată la 0,13 mg/kg masă corporală. Ingerarea de HCB are următoarele simptome: leziuni cutanate fotosensibile, hiperpigmentare, colici, slăbiciune severă, debilitate, dermatoze. Efectele nocive ale compusului apar și asupra reproducerii și a aparatului genital, acesta trecând prin placentă de la mamă la făt și apare în laptele matern, mortalitatea sugarilor putând ajunge până la 95%.

Hexaclorbenzenul este foarte răspândit în mediul înconjurător datorită mobilității și stabilității sale chimice, astfel că a fost detectat în aerul, apa, sedimentele, solul și organismele din toată lumea. Prezintă o toxicitate mare fată de organismele acvatice.

Dioxinele și furanii

Dioxinele și furanii prezintă numeroase efecte nocive. Expunerea la dioxine este asociată cu riscurile apariției leziunilor dermice, cu alterarea funcțiilor ficatului, cu stări de oboseală, cu pierderi în greutate și scăderea imunității. Expunerea la acești compuși poate interveni și prin consumul alimentar (mai mult de 90%). Odată cu fructele și legumele nespălate pot fi ingerate fragmente de sol contaminat, inhalarea aerului și absorbția la nivelul dermei fiind surse minore.

Expunerea la dioxine și furani poate surveni prin producerea de erbicide, accidente industriale, arderea substanțelor chimice, precum și prin arderea necontrolată a deșeurilor. Dioxinele și furanii au fost clasificați ca posibili cancerigeni pentru organismul uman. În mod natural, dioxinele și furanii sunt amestecuri de 210 compuși, din care 17 au un grad de toxicitate ridicat. Unul dintre aceștia (cunoscut sub numele de dioxina Seveso) este considerat cel mai toxic compus fabricat de om. Dioxinele pătrund în mediul înconjurător ca rezultat al utilizării pesticidelor și a altor substanțe clorurate.

De asemenea, furanii sunt contaminanți importanți. Dioxinele și furanii sunt puțin solubili în apă, fiind foarte stabili și persistenți în mediul înconjurător. Acești compuși au fost detectați în sol după 10-12 ani de la prima expunere. Proprietățile fizice (solubilitatea slabă în apă, stabilitate ridicată și semivolatilitate) favorizează transportul acestora pe distanțe lungi, acești compuși fiind detectați în organismele din Arctica. Expunerea animalelor la dioxine provoacă reducerea fertilității, defecte genetice și mortalitatea embrionilor.

Influența pesticidelor asupra organismului uman

Utilizarea pe scară largă a pesticidelor, urmată de pătrunderea lor în circuitul biogeochimic al ecosistemelor, afectează organismul uman. Expunerea corpului uman la pesticide poate fi acută sau cronică, profesională sau întâmplătoare, deliberată sau involuntară, ca urmare a unui accident. Pătrunderea pesticidelor în organism are loc pe cale orală (alimentară), respiratorie sau cutanată. O cauză frecventă de intoxicație cu pesticide este neglijența: contactul direct cu pesticidele al muncitorilor la prepararea și împrăștierea pe câmp a acestora, lucru fără echipamente de protecție, alimentația fără respectarea condițiilor igienice elementare în cazul copiilor care se joacă în apropierea zonelor de depozitare, consumarea hranei din vase în care s-au transportat pesticide, consumul fructelor și legumelor nespălate, imediat după pulverizare și uneori consumarea accidentală a pesticidelor păstrate în vase obișnuite.

Un risc crescut al intoxicațiilor cu pesticide se întâlnește la copii sub 10 ani, la lucrătorii agricoli care manipulează pesticidele și la culegătorii de recolte tratate cu pesticide. Odată pătrunse în organism, pesticidele acționează diferențiat în funcție de metabolismul, excreția și toxicitatea lor, simptomele unei intoxicații acute fiind durerile de cap, stările de oboseală, surmenajul și amețeli. Dacă expunerea acută s-a făcut la insecticidele organofosfate, simptomele caracteristice sunt durerile de stomac, voma și diareea. Dacă expunerea acută este de lungă durată se resimt dificultăți de respirație, transpirație excesivă, convulsii și comă. Adeseori, ca urmare a intoxicării masive cu pesticide survine moartea.

Otrăvirea cronică presupune expunerea la un nivel redus de pesticide, dar pe o perioadă îndelungată și se caracterizează printr-o simptomatologie vagă, greu de identificat. Toxicitatea asupra omului este direct legată de structura chimică a produsului, lucru reliefat de următoarele aspecte:

majoritatea pesticidelor pătrunse prin ingestie cauzează colici, grețuri, vomă și diaree;

acționează asupra sistemului nervos producând tulburări senzoriale și de sensibilitate, nevrite, convulsii, paralizii și tulburări psihice;

în cazul anumitor clase de pesticide apar manifestări hepato – renale, tulburări de ritm cardiac și respiratorii, modificări cutanate și modificări sanguine;

un aspect particular îl constituie tulburările biochimice enzimatice și de metabolism întâlnite în intoxicațiile cu pesticide.

Folosirea DDT-ului, aldrinului și heptaclorului, poate genera la oameni efecte teratogene, mutagene și, nu în ultimul rând, cancerigene. Unele pesticide (precum nematocidul DBCP) și unele erbicide pot induce sterilitatea la bărbat sau avortul spontan în cazul femeilor. Foarte frecvent pesticidele produc efecte cutanate și neurologice, precum dermatitele de contact, sensibilitate cutanată, reacții alergice, cloracnee și nevrite periferice. Efectele toxice ale pesticidelor depind de sănătatea persoanei expuse, iar malnutriția și deshidratarea sunt factori stimulatori ai sensibilității la acestea. Pesticidele organoclorurate acționează asupra sistemului nervos și a metabolismului hormonilor sexuali, blochează transportul ionilor de calciu prin membrane, putând avea efecte mutagene și cancerigene.

Cercetările efectuate pe șobolani indică faptul că pesticidele organoclorurate (DDT, lindan, heptaclor, aldrin, dieldrin, endrin, clordan, etc.) afectează (în funcție de doza administrată și vârstă) funcțiile gonadelor și fertilitatea, reduc numărul puilor născuți, provoacă malformații la embrioni, tumori, mutații în celulele germinale și la cele somatice și trec în laptele matern și, de aici, la puii care sunt alăptați. Compușii orrganofosforici sunt extrem de toxici, inhibă enzimele, și afectează sistemul nervos prin inhibiția colinesterazei care descompune acetilcolina (mediator al influxului nervos). Influxul nervos nu se mai întrerupe, ceea ce duce la dezorganizarea mișcărilor, spasme, convulsii și moarte.

[NUME_REDACTAT] dacă nu poate fi concepută o agricultură modernă, intensivă și eficientă fără utilizarea pesticidelor, totuși, toxicitatea ridicată, persistența și acumularea acestora reclamă o folosire rațională, corectă și doar în caz de ultimă soluție existentă. Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât efectele lor nocive se regăsesc amplificate la capătul lanțului trofic (organismul uman).

O alternativă la utilizarea pesticidelor o reprezintă agricultura ecologică ce atinge o pondere din ce în ce mai mare în ultima perioadă din totalul agriculturii mondiale. De asemenea, se impune o serioasă monitorizare a utilizării și a efectelor produse de pesticide, urmărindu-se cu precădere efectele ecotoxicologice ale acestora.

Bibliografia:

1. AHMED M. T. , ISMAIL S. M. , MOSLEH Y. Y.  [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. J. [NUME_REDACTAT] International, 1998, 81 (5), 1023 – 1024

2. ALEXANDRI AL. , POLIZU AL.  [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Fitofarmaceutice, 1969, Ed. Agrosilvica, Bucuresti, 64 – 95

3. ALI S. L.  [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] Plants. Part. 1. [NUME_REDACTAT], 1983, 45, 1154 – 1156

4. AMIRAEV A.  [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Capabilities. J. Chromatogr. A, 1998, 814, 133 – 150 Extraction. J. Chromatogr. A. " 1998, 825, 45 – 54

5. ATINDEHOU E. , ROBIN A. , COLLOMBEL C.  [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Medicinales. Ann. Pharm. Fr. " 39, 171 – 180

6. BAICU T.  [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Inconjurator, 1987, Ed. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Bucuresti, 9 – 29; 36 – 72: 99 – 142: 180 – 242

7. BAIRD C.  [NUME_REDACTAT] 2nd – Edition, 1998, Ed. W. H. Freeman & Comp. "

8. BALINOVA A.  [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] – Up. J. Chromatogr. A 1998, 823, 11 – 16

9. Mitteilung. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] – Ms – Kopplung. Pharmazie 1986 A, 41, 499 – 501

10. [NUME_REDACTAT] Persistenți în [NUME_REDACTAT]”. Publicat în cadrul Proiectului WB/GEF„Managementul și [NUME_REDACTAT] de poluanti”Chisinau 2008

11. [NUME_REDACTAT] Health and [NUME_REDACTAT] (Australia) (1991). [NUME_REDACTAT] for Atmospheric

12. Contaminants in the [NUME_REDACTAT]. Canberra, ACT, Australia: AustralianGovernment [NUME_REDACTAT].

13. Nemergut, D. R., Wunch, K. G., Johnson, R. M.,&Bennett, J.W. (2000). Benzo(a)pyrene removal by

14. Marasmiellus troyanus in soil microcosms. Journal of [NUME_REDACTAT] & Biotechnology,25(2), 116–119.

15. Orwell, R. L., Wood, R. A., Tarran, J., Torpy, F.,&Burchett, M. D. (2004). Removal of benzene by the in door plant/substrate microcosm and implications for air quality. Water, Air and [NUME_REDACTAT],157, 193–207.

16. Pucci, O. H., Bak, M. A., Perressutti, S. R., Klein, I., Haertig, C., Alverez, H. M., and Wuensche,L. (2000). Influence of crude oil contamination on the bacterial community of semiarid soils of Patagonia (Argentina). [NUME_REDACTAT], 20(2), 129–146.

17. Rehwagen, M., Schlink, U., & Herbarth, O. (2003). Seasonal cycle of VOCs in apartments. IndoorAir, 13(3), 283–291.

18. Siciliano, S. D., Germida, J. J., Banks, K., and Greer, C.W. (2003). Changes in microbial

19. [NUME_REDACTAT] – Elemente de semiologie și farmacologie, [NUME_REDACTAT] România de Mâine, 2007 ;

20. Alecu M., [NUME_REDACTAT], Reacții alergice la medicamente, Ed. Medicală, 2002;

21. [NUME_REDACTAT]., Biologie celulară și moleculară, [NUME_REDACTAT] și pedagogică București,1976;

22. Bojiță M., Săndulescu R., Roman L., Oprean R. – Analiza și controlul medicamentelor Vol.1, [NUME_REDACTAT] Deva, 2002

23. Bojiță M., Săndulescu R., Roman L., Oprean R. – Analiza și controlul medicamentelor Vol.2, [NUME_REDACTAT] Deva, 2003

24. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și colab., Curs de Farmacologie, [NUME_REDACTAT], Timișoara, 2006

25. Cotrău M., Stan T., [NUME_REDACTAT], Preda I., [NUME_REDACTAT], Toxicologie, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1991;

26. [NUME_REDACTAT]-Nicoleta,[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] – Cercetări farmacologice experimentale privind acțiunea diluțiilor homeopate de Chamomilla

27. Mărgăritescu – Lucrări practice de Fitopatologie. Ed. Didactică și

Pedagogică, București, 1965.

28. [NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT] – Tratat de patologie vegetală. Ed. Acad.R.P.R., București, 1959.

29. [NUME_REDACTAT]. – [NUME_REDACTAT] din R.P.R. Ed. Academiei RPR,

București, 1953.

30. [NUME_REDACTAT]. – Ustilaginalele din R.P.R. Ed. Academiei R.P.R, București, 1957. 31. [NUME_REDACTAT]. și col. – Flora R.S.R. Ed. Academiei, București, 1976. Semal J. – Trăite de Pathologie vegetale. Gembloux, Belgia, 1989.

31. [NUME_REDACTAT] – Ciuperci cu importanță practică în combaterea biologică a

micozelor plantelor de cultură. Ed. [NUME_REDACTAT] Agricolă, București, 1986.

32. [NUME_REDACTAT] Eugenia, [NUME_REDACTAT] – Putregaiul alb al plantelor de cultură Sclerotinia sclerotiorum – prevenire și combatere. Ed. CERES, București, 1998.

[NUME_REDACTAT], Diescu H. – Posibilități și perspective în combaterea biologică a

micozelor plantelor de cultură. Ed. de [NUME_REDACTAT] Agricolă, București, 1984.

33. Smith I.M., Dunez J., Phillips D.H. – European handbook of plant diseases. Ed.

Blackwell scientic publication,London,1988.

34. Sorauer P. – Hanbuch der Planzenkrankheiten. Bând II, III. Ed. [NUME_REDACTAT],

Berlin und Hamburg, Germania, 1956-1962.

35. Șandru D.I. – Protecția culturilor agricole cu ajutorul pesticidelor. Ed. Helicon, Timișoara, 1996.

36. [NUME_REDACTAT] – Les champignons parasites des plantes cultivees. Ed. Masson,Paris, Franța, 1949. x x x – Dăunătorii, paraziții și buruienile de carantină

37. x x x – Protecția plantelor – anul IX, nr.34, București, 1999.

38. x x x – Protecția plantelor – anul X, nr.38, București, 2000.

39. x x x – Sănătatea plantelor Nr.2,București-2003.

40. xxx- Sănătatea plantelor. Nr. 1-28, București, 1998-2000.

41. x x x – CODEXUL produsul de uz fitosanitar omologate pentru a fi utilizate în

România. Editura MEGA-press București, 2004.

http://www.eplante.ro/articole-plante/sanatatea-plantelor/articol_bolile-plantelor.html

http://www.gradinamea.ro/Bolile_si_daunatorii_plantelor_590_1.html

http://www.infogradina.ro/dr-plant/fructe-si-legume/bolile-plantelor/109/

Bibliografia:

1. AHMED M. T. , ISMAIL S. M. , MOSLEH Y. Y.  [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. J. [NUME_REDACTAT] International, 1998, 81 (5), 1023 – 1024

2. ALEXANDRI AL. , POLIZU AL.  [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Fitofarmaceutice, 1969, Ed. Agrosilvica, Bucuresti, 64 – 95

3. ALI S. L.  [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] Plants. Part. 1. [NUME_REDACTAT], 1983, 45, 1154 – 1156

4. AMIRAEV A.  [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Capabilities. J. Chromatogr. A, 1998, 814, 133 – 150 Extraction. J. Chromatogr. A. " 1998, 825, 45 – 54

5. ATINDEHOU E. , ROBIN A. , COLLOMBEL C.  [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Medicinales. Ann. Pharm. Fr. " 39, 171 – 180

6. BAICU T.  [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Inconjurator, 1987, Ed. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Bucuresti, 9 – 29; 36 – 72: 99 – 142: 180 – 242

7. BAIRD C.  [NUME_REDACTAT] 2nd – Edition, 1998, Ed. W. H. Freeman & Comp. "

8. BALINOVA A.  [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] – Up. J. Chromatogr. A 1998, 823, 11 – 16

9. Mitteilung. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] – Ms – Kopplung. Pharmazie 1986 A, 41, 499 – 501

10. [NUME_REDACTAT] Persistenți în [NUME_REDACTAT]”. Publicat în cadrul Proiectului WB/GEF„Managementul și [NUME_REDACTAT] de poluanti”Chisinau 2008

11. [NUME_REDACTAT] Health and [NUME_REDACTAT] (Australia) (1991). [NUME_REDACTAT] for Atmospheric

12. Contaminants in the [NUME_REDACTAT]. Canberra, ACT, Australia: AustralianGovernment [NUME_REDACTAT].

13. Nemergut, D. R., Wunch, K. G., Johnson, R. M.,&Bennett, J.W. (2000). Benzo(a)pyrene removal by

14. Marasmiellus troyanus in soil microcosms. Journal of [NUME_REDACTAT] & Biotechnology,25(2), 116–119.

15. Orwell, R. L., Wood, R. A., Tarran, J., Torpy, F.,&Burchett, M. D. (2004). Removal of benzene by the in door plant/substrate microcosm and implications for air quality. Water, Air and [NUME_REDACTAT],157, 193–207.

16. Pucci, O. H., Bak, M. A., Perressutti, S. R., Klein, I., Haertig, C., Alverez, H. M., and Wuensche,L. (2000). Influence of crude oil contamination on the bacterial community of semiarid soils of Patagonia (Argentina). [NUME_REDACTAT], 20(2), 129–146.

17. Rehwagen, M., Schlink, U., & Herbarth, O. (2003). Seasonal cycle of VOCs in apartments. IndoorAir, 13(3), 283–291.

18. Siciliano, S. D., Germida, J. J., Banks, K., and Greer, C.W. (2003). Changes in microbial

19. [NUME_REDACTAT] – Elemente de semiologie și farmacologie, [NUME_REDACTAT] România de Mâine, 2007 ;

20. Alecu M., [NUME_REDACTAT], Reacții alergice la medicamente, Ed. Medicală, 2002;

21. [NUME_REDACTAT]., Biologie celulară și moleculară, [NUME_REDACTAT] și pedagogică București,1976;

22. Bojiță M., Săndulescu R., Roman L., Oprean R. – Analiza și controlul medicamentelor Vol.1, [NUME_REDACTAT] Deva, 2002

23. Bojiță M., Săndulescu R., Roman L., Oprean R. – Analiza și controlul medicamentelor Vol.2, [NUME_REDACTAT] Deva, 2003

24. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și colab., Curs de Farmacologie, [NUME_REDACTAT], Timișoara, 2006

25. Cotrău M., Stan T., [NUME_REDACTAT], Preda I., [NUME_REDACTAT], Toxicologie, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1991;

26. [NUME_REDACTAT]-Nicoleta,[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] – Cercetări farmacologice experimentale privind acțiunea diluțiilor homeopate de Chamomilla

27. Mărgăritescu – Lucrări practice de Fitopatologie. Ed. Didactică și

Pedagogică, București, 1965.

28. [NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT] – Tratat de patologie vegetală. Ed. Acad.R.P.R., București, 1959.

29. [NUME_REDACTAT]. – [NUME_REDACTAT] din R.P.R. Ed. Academiei RPR,

București, 1953.

30. [NUME_REDACTAT]. – Ustilaginalele din R.P.R. Ed. Academiei R.P.R, București, 1957. 31. [NUME_REDACTAT]. și col. – Flora R.S.R. Ed. Academiei, București, 1976. Semal J. – Trăite de Pathologie vegetale. Gembloux, Belgia, 1989.

31. [NUME_REDACTAT] – Ciuperci cu importanță practică în combaterea biologică a

micozelor plantelor de cultură. Ed. [NUME_REDACTAT] Agricolă, București, 1986.

32. [NUME_REDACTAT] Eugenia, [NUME_REDACTAT] – Putregaiul alb al plantelor de cultură Sclerotinia sclerotiorum – prevenire și combatere. Ed. CERES, București, 1998.

[NUME_REDACTAT], Diescu H. – Posibilități și perspective în combaterea biologică a

micozelor plantelor de cultură. Ed. de [NUME_REDACTAT] Agricolă, București, 1984.

33. Smith I.M., Dunez J., Phillips D.H. – European handbook of plant diseases. Ed.

Blackwell scientic publication,London,1988.

34. Sorauer P. – Hanbuch der Planzenkrankheiten. Bând II, III. Ed. [NUME_REDACTAT],

Berlin und Hamburg, Germania, 1956-1962.

35. Șandru D.I. – Protecția culturilor agricole cu ajutorul pesticidelor. Ed. Helicon, Timișoara, 1996.

36. [NUME_REDACTAT] – Les champignons parasites des plantes cultivees. Ed. Masson,Paris, Franța, 1949. x x x – Dăunătorii, paraziții și buruienile de carantină

37. x x x – Protecția plantelor – anul IX, nr.34, București, 1999.

38. x x x – Protecția plantelor – anul X, nr.38, București, 2000.

39. x x x – Sănătatea plantelor Nr.2,București-2003.

40. xxx- Sănătatea plantelor. Nr. 1-28, București, 1998-2000.

41. x x x – CODEXUL produsul de uz fitosanitar omologate pentru a fi utilizate în

România. Editura MEGA-press București, 2004.

http://www.eplante.ro/articole-plante/sanatatea-plantelor/articol_bolile-plantelor.html

http://www.gradinamea.ro/Bolile_si_daunatorii_plantelor_590_1.html

http://www.infogradina.ro/dr-plant/fructe-si-legume/bolile-plantelor/109/

CUPRINS

CAPITOLUL 1 Notiuni si particularitati

1.1 Fundamentarea teoretică a lucrării

1.1.1 Clasificarea bolilor

1.2Factori neparazitari ce produc boli la plante

CAPITOLUL 2 Aspectul teratogen folosit –pesticidul

2.1 Noțiuni generale privind pesticidele

2.1.1 Utilizarea pesticidelor

2. 1.2 Clasificarea pesticidelor

2.2 Proprietățile și clasificarea pesticidelor

2.2.1Remanența pesticidelor

2.3 Exemple de boli intalnite la plante-strategii de cercetare

CAPITOLUL 3

3.1 Consideratii generale de analiza a pesticidelor din plante

3.1.1 Protectia plantelor intr-un mod inofensiv pentru mediu

3.1.2 Particularitățile și restricțiile de aplicare a pesticidelor.

3.2 Dezavantajele utilizării pesticidelor în agricultură

Bibliografie

50 pag