Aspecte Teoretico Practice Privind Judecarea Cauzei PE Baza Probelor Administrate In Faza DE Urmarire Penala
ASPECTE TEORETICO-PRACTICE PRIVIND JUDECAREA CAUZEI PE BAZA PROBELOR ADMINISTRATE ÎN FAZA DE URMĂRIRE PENALĂ
Cuprins
Cuvinte cheie
Lista abrevierilor
Introducere
Capitolul I. Considerații generale privind procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală
1.1. Analiza situației doctrinare în domeniul de investigație
1.2. Evoluția, locul și importanța procedurii privind judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală în sistemul procesului penal
1.3. Aspecte de drept comparat privind procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală
1.4. Concluzii
Capitolul II. Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală
2.1. Condițiile și procedura de inițiere a judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală
2.2. Cercetarea judecătorească în cadrul judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală
2.3. Dezbaterile judiciare în cadrul judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală
2.4. Deliberarea și sentința adoptată în cadrul judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală
2.5. Concluzii
Capitolul III. Instituția judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală în sistemul procedurilor simplificate
3.1. Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și acordul de recunoaștere a vinovăției
3.2. Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și suspendarea condiționată a urmăriri penale cu liberarea de răspundere penală
3.3. Concluzii
Concluzii generale și recomandări
Bibliografie
Anexe
Cuvinte cheie
cercetare judecătorească;
condiții;
deliberare;
dezbateri judiciare;
înscris autentic;
infracțiune;
lege;
personal;
pledarea vinovat;
procedură simplificată;
rechizitoriu;
recunoașterea vinovăției;
reducerea cuantumului pedepsei penale;
sentință;
Lista abrevierilor
alin – alineat
art – articol
CP – Codul Penal al Republicii Moldova (adoptat la 18.04.2002, în vigoare de la 01.01.03)
CPP – Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova (adoptat la 14.03.2003, în vigoare de la 12.06.2003)
CSJ – Curtea Supremă de Justiție
CtEDO – Curtea Europeană pentru Drepturile Omului
Ro – România
RM – Republica Moldova
SUA – Statele Unite ale Americii
Introducere
Procedura simplificată prevăzută la art. 3641 CPP al RM, adică judecata cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală este o instituție juridică apărută recent, introdusă prin LP66 din 05.04.12, MO155-159/27.07.12 art.510 intrînd în vigoare la data de 27.10.12.
Avînd în vedere volumul mare de cauze penale, care necesită a fi examinate cu respectare tuturor principiilor prevăzute de legea procesual penală, printre care și principiul desfășurării procesului penal în termen rezonabil, Comitetului Miniștrilor prin recomandarea nr. 87/18 privind simplificarea justiției penale (adoptată de Comitetul de Miniștri la 17 septembrie 1987) prevede faptul că caracterul încetinit al justiției penale ar putea fi remediată și prin recurgerea, pentru a rezolva problema infracțiunilor minore și a celor comune la așa-numitele proceduri sumare ca o posibilă alternativă la urmărirea penală, prin simplificarea procedurii jurisdicționale ordinare. Astfel că, scopul procedurii în cauză este de a asigura examinarea justă a cauzei, cu reducerea din timpul examinarii cauzei, fără a suporta mari cheltuieli de judecare precum și va reduce din volumul considerabil de activitate a instanțelor de judecată.
Astfel, această procedură presupune faptul că în cazul cînd inculpatul recunoaște toate capetele de învinuire și nu are pretenții față de probele acumulate la dosar atunci, instanța poate recurge la o asemenea procedură avînd loc dezbaterile doar pe marginea măsurii de pedeapsă ce urmează a fi aplicate. Ca rezultat al aplicării acestei proceduri, inculpatul beneficiază de o reducere a pedepsei cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare ori cu muncă neremunerată în folosul comunității și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă, iar dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, se aplică pedeapsa închisorii de 30 de ani.
Actualitatea temei. Actualitatea temei rezidă din faptul necesității reducerii acute a volumului mare de lucru pe care îl au instanțele de judecată la momentul de față, dar și din faptul că, întrucît această instituție este una nou adoptată, procedura simplificată prevăzută la art. 3641 CPP necesită a fi mai detaliat analizată, cu scopul de a sesiza care sunt avantajele ei dar și dezavantajele/lacunele acesteia. Procedura în cauză este soluția cea mai bună prevăzută de legislația procesual penală în vigoare adoptată pînă în momentul de față, care permite examinarea unei cauze penale în termeni restrînși, cu minim de cheltuieli dar și cu beneficii (reducerea cuantumului pedepsei penale) pentru inculpatul care solicită să îi fie aplicată procedura judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Scopul și obiectivele. Ținînd cont de importanța și rolul procedurii simplificate prevăzută la art. 3641 CPP în soluționarea cauzelor penale, prezenta lucrare are scopul de a contribui la facilitarea percepției procedurii de judecare a cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală în materie de noțiuni și conceptelor dar și sub aspect practic.
Scopul prezentei lucrări este de a identifica prin analiza procedurii simplificate prevăzută la art 3641 CPP, care sunt avantajele, beneficiile și punctele forte ale acesteia, dar și să identificăm care sunt dezavantajele și lacunele, pentru ca la final să venim cu propuneri și recomandări de îmbunătățire care ar perfecționa tînăra procedură intrată în vigoare în legislația națională.
Astfel, întru realizarea scopului propus vom analiza situația doctrinară în domeniul de investigație cu scopul de documentare, de asemenea vom realiza un chestionar în rîndul judecătorilor, avocaților, procurorilor, cadrului didactic a USM, facultatea Drept, catedra Drept Procesual Penal și Criminalistică dar și studenți ai Institutului Național de Justiție care urmează să răspundă la întrebările propuse și să vină cu eventuale propuneri privind procedura judecării cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Suportul metodologic al cercetării. Metodologia cercetării s-a bazat pe utilizarea atît a metodelor tradiționale, cît și a celor moderne, și anume:
Metoda istorică – s-a studiat apariția și evoluția instituției “pledării vinovat”; “recunoașterii vinovăției”; “procedurii sumare/simplificate”.
Metoda sistemică – pe baza cărei se analizează structurat și sistematizat conceptul de procedură simplificată.
Metoda analizei comparative – în cazul studiului comparat a modului de apariție și reglementare a procedurii judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală cu alte reglementări ale legislației străine.
Metoda normativă – în cazul analizei și cercetării cadrului legislativ din Republica Moldova și a actelor normative ale legislației străine.
Metoda logică și dialectică – la examinarea și dezvoltarea conceptelor fundamentale în domeniul de investigație.
De asemenea în procesul investigațiilor s-au utilizat și metode de cercetare, cum ar fi: statistică, sociologică, analiza și sinteza, analogia, corelarea etc.
Structura lucrării. Lucrarea dată cuprinde următoarele compartimente: foaie de titlu, cuprins, introducere, conținutul lucrării care este divizat în trei capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie și anexe.
Cele trei capitole formează de fapt conținutul principal al prezentei lucrări, informație care este redată într-un mod clar și accesibil, prin tratarea subiectului într-o fromă multiaspectuală, avînd o succesiune logică în abordare.
În Introducere, este argumentată actualitatea temei, scopul și obiectivele acesteia dar și suportul metodologic utilizat pe parcursul cercetării.
În Capitolul I – Considerații generale privind procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală – se examinează situația doctrinară în domeniul de investigație, evoluția, locul și importanța procedurii privind judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală în sistemul procesului penal dar și aspecte de drept comparat privind procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Capitolul II – Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală – se examinează condițiile și procedura de inițiere a judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cercetarea judecătorească, dezbaterile judiciare cît și deliberarea și sentința adoptată în cadrul judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Capitolul III – Instituția judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală în sistemul procedurilor simplificate – se examinează judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și acordul de recunoaștere a vinovăției cît și judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și suspendarea condiționată a urmăriri penale cu liberarea de răspundere penală.
De asemenea la finele fiecărui capitol am formulat o proprie concluzie privitor la subiectele abordate.
În final, prezenta lucrare conține concluziile și recomandările formulate în urma cercetărilor și investigațiilor privind aspectele teoretico – practice privind judecata cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Capitolul I. Considerații generale privind procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală
1.1 Analiza situației doctrinare în domeniul de investigație
Programul de activitate a Guvernului pentru anii 2011-2015 ” Integrare Europeană – Libertate, Democrație și Bunăstare”, care stabilește un capitol foarte consistent la capitolul „Reforma Justiției”, rezultă și include în mod cert și reforma procedurii penale. Astfel, prin prezentul proiect se propune de modificat și completat Codul de procedură penală, astfel, încît, drepturile, interesele și libertăților omului să fie asigurare prin prisma desfășurării procedurii penale.
Procedura penală este cadrul normativ care implică direct afectarea drepturilor, intereselor și libertăților persoanei, astfel, statul prin adoptarea cadrului procesual penal este obligat să acorde maxime libertăți și garanții încît toate intervențiile în drepturile persoanei să fie motivate din punct de vedere al interesului general al comunității.
Considerăm că lentoarea justiției penale ar putea fi remediată nu numai prin mijloace care îi sunt acesteia destinate și prin modul în care acestea sunt întrebuințate. Ci mai ales printr-o mai bună definire a priorităților în cadrul politicilor penale, atît în ceea ce privește forma, cît și fondul prin:
recurgerea la principiul oportunității urmăririi penale;
recurgerea, pentru a rezolva problema infracțiunilor ușoare, mai puțin grave la procedurile similare, împăcarea părților, medierea, simplificarea procedurilor ordinare simple;
asigurarea egalității armelor în procesul penal;
asigurarea unicității practicii judecătorești, etc.
Prin procedura propusă de judecare a cauzei se propune simplificarea procedurii judecătorești ordinare. Astfel că legiuitorul instituie o nouă prevedere, a unei noi instituții, prin introducerea art. 3641 în Codul de procedură penală. (NOTĂ IFORMATIVĂ la proiectul de lege cu privire la modificarea și completarea Codului de procedură penală)
Dat fiind faptul că instituția judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală este una novativă pentru RM, aceasta prezintă un interes științific sporit.
În cele ce urmează, vom analiza situația doctrinară în domeniul de investigație propus. Respectiv, prezenta lucrare în calitate de supoel, statul prin adoptarea cadrului procesual penal este obligat să acorde maxime libertăți și garanții încît toate intervențiile în drepturile persoanei să fie motivate din punct de vedere al interesului general al comunității.
Considerăm că lentoarea justiției penale ar putea fi remediată nu numai prin mijloace care îi sunt acesteia destinate și prin modul în care acestea sunt întrebuințate. Ci mai ales printr-o mai bună definire a priorităților în cadrul politicilor penale, atît în ceea ce privește forma, cît și fondul prin:
recurgerea la principiul oportunității urmăririi penale;
recurgerea, pentru a rezolva problema infracțiunilor ușoare, mai puțin grave la procedurile similare, împăcarea părților, medierea, simplificarea procedurilor ordinare simple;
asigurarea egalității armelor în procesul penal;
asigurarea unicității practicii judecătorești, etc.
Prin procedura propusă de judecare a cauzei se propune simplificarea procedurii judecătorești ordinare. Astfel că legiuitorul instituie o nouă prevedere, a unei noi instituții, prin introducerea art. 3641 în Codul de procedură penală. (NOTĂ IFORMATIVĂ la proiectul de lege cu privire la modificarea și completarea Codului de procedură penală)
Dat fiind faptul că instituția judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală este una novativă pentru RM, aceasta prezintă un interes științific sporit.
În cele ce urmează, vom analiza situația doctrinară în domeniul de investigație propus. Respectiv, prezenta lucrare în calitate de suportul informațional al tezei de licență a constituit acte legislative și normative ale Republicii Moldova, România, Uniunii Europene, lucrările de specialitate, monografii, manuale, cărți editate în Republica Moldova și în alte țări, articole științifice precum și informație de pe internet de pe saiturile specializate.
Astfel, ținem să menționăm că în calitate de bază normativ-legislativă am consultat Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994, în vigoare din 27.08.1994; Codul Penal al R.M. din 18.04.2002; Codul de Procedură Penală din 14.03.2003, în vigoare din 12.06.2003; Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale; Cod de Procedură Penală al României actualizat 2014 – Legea 135/2010; Hotărîrea Plenului Curții Supreme De Justiție A Republicii Moldova cu privire la aplicarea prevederilor art.3641 CPP de către instanțele judecătorești; Notă Informativă la proiectul de lege cu privire la modificarea și completarea Codului de procedură penală; Recomandarea nr. 29 Privind judecarea cauzelor penale pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală ( art.364/1 CPP ); Expunere de motive, Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor (legislația României).
În ceea ce privește articolele științifice cercetate și analizate menționăm C. Roșu, A. Fanu-Moca Procedura specială de judecată reglementată de art.3201 din Codul de procedură penală “Dreptul” (România); N. Saharov, B.-C. Gorea Considerații referitoare la controversata implementare a procedurii instituite de art.3201 din Codul de procedură penală “Dreptul” (România), 2012; V. Rotaru Conceptul acordului de recunoaștere a vinovăției "Revista națională de drept", 2003; V. Rotaru Originea și răspândirea acordului de recunoaștere a vinovăției, "Analele științifice ale Universității de Stat din Moldova", 2002.
De asemenea, au fost consultate următoarele manual, monografii și cărți de specialitate printer care Ghidul cu privire la aplicarea pedepsei de Gh. Ulianovschi, D. Popescu, V. Puica, R. Botezatu, V. Șterbeț, I. Dolea, Chișinău, 2014; Ghidul privind procedurile prietenoase copiilor la faza de urmărire penală, Igor Dolea; Modele de acte procedural penale, Chișinău, 2007; Manualul Judecătorului pentru cauze penale, Mihai Poalelungi, Igor Dolea, Tatiana Vîzdoagă, Chișinău, 2013; Drept Procesual Penal de I. Dolea, D. Roman, I. Sedletchi, T. Vizdoaga, V. Rotaru, A. Cerbu, S. Ursu, 2005.
Toate acestea în asamblu au contribuit și ne-au permis să ne atingem scopurile propuse pentru această lucrare. Astfel, utilizînd sursele naționale și internaționale am putut mai ușor, prin aplicarea pe larg a metodei comparate, să identificăm aspectele teoretico-practice privind judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Totuși suntem de părearea că dat fiind faptul că procedura simplificată prevăzută la art. 3641 CPP a RM este încă una tînără și novativă pentru legislația națională, rămîn a fi totuși încă puține articole științifice dar și expuneri ale doctrinarilor în domeniu asupra subiectului dat, comparativ cu doctrina românească.
1.2. Evoluția, locul și importanța procedurii privind judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală în sistemul procesului penal
Introducerea unei instituții noi în etapa judecății în primă instanță, cum este cea a judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, nu presupune altceva decît recunoașterea de către inculpat a faptelor reținute în rechizitoriul, actul procedural întocmit de către procuror în cadrul urmăririi penale, care contribuie la înlăturarea unor proceduri greoaie și deseori inutile pentru stabilirea adevărului judiciar și subsumîndu-se exigențelor de ordin calitativ ale actului de justiție.
Ținem să menționăm că una dintre disfuncționalitățile majore ale justiției din Republica Moldova, una dintre cele mai aspre criticate a fost lipsa de celeritate în soluționarea cauzelor, cauzele penale nefiind o excepție. Întrucît procedurile judiciare se dovedesc deseori formaliste, costisitoare și de lungă durată, s-a conștientizat faptul că eficacitatea administrării actului de justiție constă în mare măsură în celeritatea cu care drepturile și obligațiile consfințite prin hotărîrile judecătorești intră în circuitul juridic, asigurîndu-se astfel stabilitatea raporturilor juridice deduse judecății.
Prin reformarea Codului de procedură penală, s-a urmărit, ca obiectiv esențial, crearea în materia procedurii penale a unui cadru legislativ modern care să corespundă pe deplin imperativelor funcționării unei justiții moderne.(Expunere de motive, Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, pag. 1)
Potrivit Legii pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală nr. 66 din 05.04.2012, intrate în vigoare din 27.10.2012, Codul de procedură penală a fost completat cu art.3641, prin care se instituie o nouă modalitate a procedurilor simplificate de judecare a cauzelor penale. Această completare a fost introdusă întru asigurarea unei măsuri legale privind accelerarea soluționării numărului mare de procese. Prin introducerea art. 3641 s-a propus scopul, ce vizează în principal simplificarea și sporirea celerității soluționării cauzelor, cu impact direct și asupra executării hotărîrilor. Astfel în capitolul III (Judecata în primă instanță), în secțiunea I (Partea pregătitoare a ședinței de judecată) din Codul de procedură penală a și fost stabilit de către legiuitor să fie prevăzut articolul în cauză, care este întitulat “Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală”.
Astfel că, luînd în considerarea deficiențele cu care se confruntă sistemul procedural penal, a apărut necesitatea gândirii unui sistem modern, care să răspundă imperativelor creării unei justiții adaptate așteptărilor sociale, precum și creșterea calității acestui serviciu public. Așa fiind, se impune o intervenție legislativă ce vizează reducerea duratei proceselor și simplificarea procedurilor judiciare penale, prin introducerea de noi instituții (C. Roșu, A. Fanu-Moca Procedura specială de judecată reglementată de art.3201 din Codul de procedură penală “Dreptul” (România), 2011, nr.8, pag.178), care ar facilita acest proces.
În legătură cu această instituție procesuală nouă, se consideră că reprezintă o soluție legislativă inovatoare ce va asigura soluționarea cauzelor într-un termen optim și previzibil, fiind totodată un remediu pentru eliminarea unei deficiențe majore a sistemului judiciar din Republica Moldova, respectiv, excluderea duratei mari a desfășurării procedurilor judiciare. (C. Roșu, A. Fanu-Moca Procedura specială de judecată reglementată de art.3201 din Codul de procedură penală “Dreptul” (România), 2011, nr.8, pag.178).
Concepută ca o abatere de la principiul nemijlocirii, care reprezintă o asigurare reală a verificării probelor prin participare personală a părților la desfășurarea procesului penal și principiul contradictorialității, principiu care crează condiții de ordin procesual și organizațional maxim favorabile pentru examinarea completă și sub toate aspectele a cauzei și ca efect, emiterea unei hotărîri judecătorești adecvate, (Drept Procesual Penal, Ediția III revizuită și completată, pag. 91) specifice fazei de judecată, noua reglementare urmărește să dea expresie dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Așadar, una dintre distincțiile dintre procedura de drept comun și cea simplificată constă în caracterul de excepție de la principiul nemijlocirii și contradictorialității a celei din urmă.
Astfel dacă, în etapa judecății în primă instanță, inculpatul declară, până la începerea cercetării judecătorești, că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, din care rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat, atunci apare o readministrare de către judecător a acelorași probe care au dovedit învinuirea și despre care inculpatul a luat cunoștință cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală.
Pronunțarea unor hotărâri judecătorești numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cel mult completate cu declarații de recunoaștere a săvârșirii faptelor date de inculpați în fața instanțelor de judecată, nu a fost străină instanțelor din Republica Moldova nici anterior introducerii art. 3641 în Codul de Procedură Penală. De altfel, art.6 paragr.3 lit.d) din Convenția (europeană) pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează dreptul acuzatului de a audia sau solicita audierea martorilor acuzării și de a obține citarea și audierea martorilor apărării, în aceleași condiții ca și martorii acuzări. Curtea de la Strasbourg a arătat însă că acest drept are un caracter relativ și că acuzatul are posibilitatea de a renunța la exercitarea sa în fața unei instanțe independente și imparțiale, și să aleagă să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În această din urmă situație, el nu poate pretinde că i-a fost încălcat acest drept, în cazul în care instanța își întemeiază hotărârea de condamnare pe declarația dată în cursul urmăririi penale de un martor (inclusiv anonim), la a cărui audiere acuzatul a renunțat.
Prevederile art. 3641 au meritul de a crea un fundament legal expres pentru practica existentă (nu rareori criticată) și de a contura totodată reguli clare de procedură ce se impun a fi respectate în cazul în care inculpatul declară că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, consacrată de art.3641 din actualul Cod de procedură penală, reprezintă o procedură abreviată, simplificată, ce are la bază o pledoarie de vinovăție și poate fi aplicată numai dacă sunt îndeplinite condițiile deduse din norma ce o reglementează. (N. Saharov*, B.-C. Gorea** Considerații referitoare la controversata implementare a procedurii instituite de art.3201 din Codul de procedură penală “Dreptul” (România), 2012, nr.8, pag.171).
Înainte de trece la analiza detaliată a întregii proceduri prevăzută la art. 3641 Cod de procedură penală, considerăm necesar să ne oprim puțin la instituția pledării vinovăției care provine din sistemul common law-ului. Instituția “pledării vinovat”, avînd o importanță majoră la apariția procedurii simplificate, abordate în lucrarea în cauză.
Astfel, pledarea vinovat este o recunoaștere a vinovăției făcută într-un mod formal. Totuși, ținem să menționăm că pledarea vinovat este uneori privită ca o formă a mărturisirii, însă există diferențe importante și esențiale între mărturisire și pledarea vinovat. O mărturisire este o relatare a unui set de fapte (de exemplu, „eu l-am împușcat"), în timp ce pledoaria vinovat este o admitere a tuturor elementelor unei învinuiri penale (de exemplu, „sînt vinovat de omor cu circumstanțe atenuante"). Mărturisirea cere cunoașterea situației de fapt, pe cînd pledoaria implică o cunoaștere sofisticată a legii în relație cu faptele.
Pledarea vinovat este metoda predominantă prin care sînt soluționate majoritatea cazurilor penale, în SUA, unde rata acestei metode reprezintă aproximativ 93 la sută de cazuri din sistemul federal și aproximativ 91 la sută în state. Aceeași proporție se înregistrează și în Anglia.
Astfel, reieșind din conținutul prevederilor art. 3641, observăm că o condiție esențială în aplicarea procedurii simplificate în cauză este pledarea vinovat a inculpatului de faptele prevăzute în rechizitoriu. Cu toată popularitatea procedurii în cauză, ea rămîne a fi o instituție foarte controversată. Multe din problemele ce apar în aplicarea ei sînt anume din cauza lipsei unei reglementări atotcuprinzătoare. Confuziile din doctrină dar și practică, demonstrează că introducerea acestei instituții în Republica Moldova trebuie să fie precedată nu numai de o definire clară a acestui concept, ci și de o descriere cît mai exhaustivă a condițiilor de aplicare a procedurii de judecare a cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și cerințelor față de validitatea și legalitatea acestei proceduri. Astfel, aceste toate cumulate ne vor permite să evităm mai multe piedici și probleme pe care instituția respective introdusă le poate prezenta la aplicarea ei, probleme pe care le vom aborda pe parcursul lucrării în cauză. (V. Rotaru Conceptul acordului de recunoaștere a vinovăției "Revista națională de drept", 2003, nr.1, pag.26).
Totuși, de la începutul istoriei instituții care ar permite unui acuzat să fie condamnat prin recunoașterea vinovăției practic nu existau, or proceduri care ar implica pleadoariile vinovăției erau extrem de rare pe parcursul perioadei medievale. În sutele de cazuri înregistrate, istoricienii au descoperit numai câteva în care a avut loc recunoașterea vinovăției și pledarea inculpatului ca fiind vinovat. Atunci când în lucrările juridice a început să fie abordată problema recunoașterii vinovăției/pledării vinovat, autorii lor indicau același lucru: instanțele erau extrem de ezitante de a o accepta. În 1680, Matthew Hale scria: "Atunci când inculpatul, după audierea învinuirii, recunoaște vinovăția, aceasta egalează cu condamnarea lui, dar este un lucru obișnuit pentru instanță de a recomanda inculpatului să pledeze nevinovat și să aleagă de a fi supus unui proces judiciar, fără să înregistreze recunoașterea inculpatului". Declarații de tipul celora făcute de Hale au predominat în tratatele juridice până la sfârșitul secolului al XIX-lea în sistemul common law-ului.
Cu timpul însă, această practică, cea de recunoaștere a vinovăției/pledării vinovat, va obține tot mai mult teren. Pe parcursul anilor '20 ai sec. al XX-lea în mai multe state și orașe din SUA au fost organizate cercetări în domeniul justiției penale. Acestea au indicat pentru prima dată în mod documentat dependența justiției penale de pledoariile vinovat, iar dominarea aparentă a acestora a fost o surpriză.
Totuși, instanțele de judecată nu au acceptat deodată această practică. În primul caz de acest fel (Svang v. State, 42 Tenn. (2 Caldwell) 212, 1865), instanța a ordonat o nouă judecată, deoarece "în virtutea prevederilor Constituției statului, învinuitul în toate cazurile are dreptul la un proces public și în termeni rezonabili și acest drept nu poate fi neglijat prin folosirea oricărei înșelătorii sau prin orice alt mijloc".
În diferite declarații din cadrul diferitelor cazuri instanțele au oferit un catalog al obiecțiilor practice și teoretice aduse procedurii care permite inculpatului să pledeze vinovat. În 1887, Curtea Supremă din Wisconsin a avut un caz în care inculpatul și-a asigurat o pedeapsă mai blândă prin pledoaria vinovat și prin oferirea probelor contra altor inculpați. Instanța a calificat această înțelegere ca fiind "cu greu, dacă nu chiar imposibil, de a fi deosebită de vinderea directă a justiției" (Wight v. Rindskpof, 43 Wis, 344, 354-55, 1877). (V. Rotaru Originea și răspândirea acordului de recunoaștere a vinovăției, "Analele științifice ale Universității de Stat din Moldova", 2002, nr.6, pag.355)
Actualmente însă, instituțiile procesuale care implică recunoașterea vinovăției sau pledarea vinovat sunt foarte populare și des aplicate. Dovada popularității și necesității unor noi astfel de instituții este nu în ultimul rînd introducerea noii proceduri simpificate, cea prevăzută la art. 3641.
Deși este reglementată în cadrul Capitolului III (Judecata în primă instanță), în secțiunea I (Partea pregătitoare a ședinței de judecată) din Codul de procedură penală, părerile privind locul unde procedura în cauză necesită a fi reglementată sunt împărțite.
Astfel, în urma analizei chestionarelor efectuate parcursul cercetării tematicii tezei de licență, subiecți ai chestionarului fiind corpul didactic al USM (facultatea de Drept, catedra Drept Penal și Criminalistică), avocați, procurori, judecători și studenți ai INJ, stabilim că 60% dintre respondenți consideră că procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală necesită a fi reglementată în cadrul capitolului “Proceduri Speciale” iar, 40% consideră că aceasta necesită să rămînă a fi reglementată în cadrul capitolului actual. Respectiv observăm că totuși majoritatea practicienilor cît și teoreticienilor consideră că instituția în cauză necesită a fi reglmenetată în Titlul III (Proceduri speciale) a Codului de procedură penală. Deși, și o bună parte pledează că aceasta trebuie să rămînă în cadrul capitolului actual, unul din motive fiind prezența acestei proceduri și în faza ședinței preliminare.
Este evident faptul că nu putem ignora importanța instituției reglementată de art. 3641 Cod de procedură penală și astfel:
– programul supraîncărcat, volumul mare de lucru fiind una dintre cele mai mari și importante probleme pe care procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală o poate soluționa. Astfel, anume acest factor esențial a stat la bază și a favorizat apariția și dezvoltarea instituției în cauză. Deseori are loc tergiversarea procesului de înfăptuire a justiției prin pronunțarea unei hotărîri, astfel că datorită acestei proceduri simplificate, o bună parte din dosarele unde inculpatul pledează vinovat, îndeplinind toate condițiile prevăzute de lege, această problemă foarte ușor poate fi rezolvată, fără a fi tergiversată.
– respectarea termenului rezonabil prin respectarea prevederilor legislației naționale dar și internaționale în acest sens;
– reducerea cheltuielilor de judecată, mai puține ședințe, economie pentru bugetul de stat;
– această instituție are o importanță istorică, apariția căreia se datorează amalgamului de schimbări care au avut loc în procesul penal;
– această procedură oferă una din cele mai eficiente căi pentru inculpat de ași reduce din pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvîrșită prin recunoașterea în întregime a tuturor circumstanțelor descrise și învinuirilor aduse de către procuror în rechizitoriu; ținem să menționăm că procedura în cauză la momentul actual este aplicabilă tuturor categoriilor de infracțiuni.
– sentința pronunțată în urma judecării cauzei în baza probelor administrate în faze de urmărire penală poate fi atacată cu apel și nu doar cu recurs așa cum este de exemplu în cazul acordului de recunoaștere a vinovăției.
Explicațiile de mai sus sunt cel mai des menționate și sunt, desigur, interdependente, deoarece este evident că o dată cu evoluția relațiilor sociale, dar și a societății în general, crește și complexitatea procesului dar și volumul de muncă și ar putea fi greu a discerne care este factorul primar ce a stat la baza apariției unor astfel de procedure simplificate. De aceea, mai mulți autori sunt de părerea că asupra schimbărilor din cadrul procedurii penale au influențat în mare parte mai mulți factori, fără a face careva priorități, fiecare dintre aceștia avînd un impact sporit la o anumită etapă. (V. Rotaru Originea și răspândirea acordului de recunoaștere a vinovăției, "Analele științifice ale Universității de Stat din Moldova", 2002, nr.6, pag.355)
1.3. Aspecte de drept comparat privind procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală
În conformitate cu Legea pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală nr.66 din 05.04.2012, intrate în vigoare din 27.10.2012, Codul de procedură penală, după cum am menționat și anterior în lucrare, a fost completat cu art.3641, prin care se instituie o nouă modalitate a procedurilor simplificate de judecare a cauzelor penale. O nouă instituție care prevede judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În cele ce urmează ne propune să examinăm apariția și reglementarea acestei instituții și alocabilitatea ei în diferite țări. Considerăm aceasta a fi important, deoarece după cum cunoaștem, această instituție este una proaspăt adoptată de către legislatorul Republicii Moldova și este cert faptul că pînă la adoptarea acestei modificări, grupurile de lucru au cercetat numeroase acte normative străine în ceea ce privește procedura simplificată în cauză, astfel, întru excluderea maximă a posibilității de "preluare" a practicii unei țări și, mai mult, a unui sistem de drept diferit, evitînd astfel un mare pericol de a prelua și anumite stereotipuri sau de a percepe greșit aceste practice.
Respectiv, vom studia contextul în care această instituție a apărut și există, precum și felul în care a fost reglementată și adaptată de fiecare țară pentru nevoile sale. (V. Rotaru Originea și răspândirea acordului de recunoaștere a vinovăției, "Analele științifice ale Universității de Stat din Moldova", 2002, nr.6, pag.355)
Așa dar, potrivit legislației române, și anume potrivit legii nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor au fost aduse importante modificări și în procesul penal român. Astfel în capitolul II (Judecata în primă instanță), în secțiunea I (Desfășurarea judecării cauzelor) din Codul de procedură penală, după art.320 Сod de procedură penală a fost introdus art.3201, care stabilește modul de realizare a judecății în cazul recunoașterii vinovăției.
Acest text, care stabilește, de fapt, o veritabilă procedură specială de judecată, apare ca un element de noutate în anul 2010 în procedura penală română, fiind o instituție care premerge procedura acordului de recunoaștere a vinovăției reglementată de art.478-488 din noul Cod de procedură penală a României. (C. Roșu, A. Fanu-Moca Procedura specială de judecată reglementată de art.3201 din Codul de procedură penală “Dreptul” (România), 2011, nr.8, pag.178 ).
Comparînd modalități de recunoaștere a vinovăției în cadrul prezentei proceduri simplificate, observăm că art. 3201 alin. (1) Cod de procedură penală stabilește “Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală”.
Astfel, din conținutul acestui text rezultă că recunoașterea vinovăției se poate face fie prin declarație luată inculpatului de către instanță, fie prin înscris autentic, situație în care judecata poate avea loc fără prezența inculpatului. Din lectura coroborată a dispozițiilor alin. (1) citată mai sus și alin. (3) “la termenul de judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, procedează la audierea acestuia și apoi acordă cuvântul procurorului și celorlalte părți”, reiese că judecata ar putea avea loc și fără prezența inculpatului numai în cazul în care în înscrisul autentic depus la dosar acesta arată că solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, “pe care le cunoaște și le însușește”, așa cum prevede art.3201 alin.(3) Cod de pocedură penală. (C. Roșu, A. Fanu-Moca Procedura specială de judecată reglementată de art.3201 din Codul de procedură penală “Dreptul” (România), 2011, nr.8, pag.178).
Totuși, analizînd comparativ cu textului de lege a Republicii Moldova, potrivit art. 3641 Cod de procedură penală, menționez că “pînă la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara, personal prin înscris autentic, că recunoaște săvîrșirea faptelor indicate în rechizitoriu și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală”. Respectiv observăm că potrivit legislației naționale este prevăzut, în mod obligatoriu cumularea ambelor condiții “personal” și “prin înscris autentic”, condiții care potrivit legislației române pot fi și alternative “personal” sau “prin înscris autentic”.
În ceea ce privește obiectul și limitele recunoașterii vinovăției, observăm că obiectul recunoașterii, din denumirea marginală a textului art.3201 Cod de procedură penală a României, care sună în felul următor “Judecata în cazul recunoașterii vinovăției”, reiese că acesta se referă la “vinovăție”, dar din lectura alin.(1) al acestui text rezultă că recunoașterea vizează “săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței”. Comparînd cu denumirea marginală a textului art. 3641 Cod de procedură penală a Republicii Moldova care este denumit „Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală”, observăm că din denumirea articolului prevăzut de legislația națională este mai clară ideia de recunoaștere a săvîrșirii faptelor anume a celor reținute în rechizitoriul întocmit de către procuror la faza de urmărire penală.
Analizînd scopul procedurii reglementată de art.3201 Cod de procedură penală a României cît și scopul procedurii prevăzute la art. 3641 Cod de procedură penală al Republicii Moldova acesta rămîne a fi totuși unul unic și comun, și anume de urgentare a procedurii de judecată, care se face doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Cît despre infracțiunile în cazul cărora se pot aplica dispozițiile art.3201 Cod de procedură penală a României în comparație cu art. 3641 Cod de procedură penală al Republicii Moldova, art. 3201, alin.(7) prevede că această procedură este aplicabilă judecății tuturor infracțiunilor sancționate cu pedeapsa închisorii sau a amenzii, teza finală a acestui aliniat stabilind “dispozițiile alin.1 – 6 nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață”, pe cînd art. 3641, alin. (8) prevede că această procedură este aplicabilă judecății tuturor infracțiunilor sancționate cu pedeapsa închisorii sau a amenzii inclusiv și infracțiunilor pentru săvîrșirea cărora este stabilită detențiunea pe viață, acest fapt fiind stabilit expres de legislația în vigoare și anume “Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, se aplică pedeapsa închisorii de 30 de ani.”
Totuși o asemănare între art.3201 alin.1 Cod de procedură penală al României și art. 3641, alin. (1) Cod de procedură penală al Republicii Moldova ar fi impunerea unei limitei temporale, dispunând că de această procedură se poate uza “până la începerea cercetării judecătorești”.
Referitor la procedura de judecată în cazul aplicării dispozițiilor art.3201 Cod de procedură penală al României, judecata va avea loc, așa cum prevede alin.(2) al art. în cauză, adică numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, textul normativ impunând două condiții cumulative: inculpatul să declare că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și să nu solicite administrarea altor probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere. Pentru a fi admise ca probe sub imperiul art.3201 C.pr.pen., înscrisurile în circumstanțiere trebuie să fie administrate la termenul de judecată în care are loc și recunoașterea în totalitate a faptelor reținute în actul de sesizare. În cazul în care administrarea acestora nu ar fi posibilă la acest termen, ocazionând amânarea cauzei în acest sens, inculpatul nu va putea uza de procedura specială reglementată de art.3201 C.pr.pen.
Astfel observăm că din punct de vedere procedural, atît prevederile legale a României cît și cele ale Republicii Moldova sunt ghidate de aceiași pași și aceleași principii. Acestea pot fi observate nemijlocit chiar din comparația textelor de lege care sunt foarte asemănătoare între ele în acest sens.
Respectiv, menționez că în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite toate condițiile impuse de art.3201/3641 C.pr.pen., rezultând din probele administrate în faza de urmărire penală, și anume că faptele inculpatului sau inculpaților sunt stabilite, fiind suficiente date cu privire la persoana acestuia sau acestora pentru a permite stabilirea unei pedepse, atunci instanța va accepta crerea inculpatului și va dispune judecarea în baza art. 3641/3201.
În cazul în care instanța respinge cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform dispozițiilor art.3201 C.pr.pen., judecata va continua potrivit procedurii de drept comun.
În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată pe calea procesului penal, din interpretarea per a contrarie a dispozițiilor art.3201 alin.(5) C.pr.pen. rezultă că aceasta poate fi soluționată odată cu acțiunea penală numai atunci când nu se impune administrarea de probe în fața instanței, fie atunci când inculpatul recunoaște integral pretențiile părții civile, în condițiile art.161 alin.2 C.pr.pen., fie atunci când, în faza de urmărire penală, a fost administrat un probatoriu suficient cu privire acțiunea civilă. O abordare asemănătoare a subiectului dat o putem deduce din analiza Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la aplicarea prevederilor art.3641 CPP de către instanțele judecătorești.
Totuși, în contextul în care dispozițiile art.3201 C.pr.pen. nu conțin prevederi speciale, în materia căilor de atac se aplică dispozițiile de drept comun în domeniu, sentința pronunțată putând fi atacată, după caz, cu apel sau cu recurs, neexistând norme juridice care să reglementeze aceste căi de atac în materia procedurii recunoașterii vinovăției. Așadar, în căile de atac, nimic nu îl oprește pe inculpat să ceară administrarea oricăror mijloace de probă admisibile, ceea ce face ca procedura specială de judecată să poată fi aneantizată în etapele ulterioare de control judiciar, scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea ei fiind astfel compromis.
În altă ordine de idei, menționăm că, dispozițiile art.3201 alin.7 C.pr.pen. reglementează și efectele aplicării procedurii speciale a recunoașterii vinovăției, prevăzând că instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Legiuitorul a limitat expressis verbis prin acest text de lege soluția pe care o poate pronunța judecătorul, care este întotdeauna cea de condamnare, neexistând posibilitatea pronunțării achitării sau a încetării procesului penal, rolul magistratului judecător devenind unul limitat doar la individualizarea pedepselor penale, acesta nemaiavând o funcție jurisdicțională completă. Reieșind din acestea observăm asemănarea cu legislația națională în ceea ce privește efectul aplicării procedurii în cauză.
Având în vedere faptul că dispozițiile art.3201 C.pr.pen. nu reglementează în materia individualizării pedepselor alte aspecte decât cele prevăzute la alin.7, în cazul unui concurs între cauzele de agravare sau, respectiv, de atenuare a pedepsei se vor aplica dispozițiile art.80 C.pen.. Aplicarea procedurii speciale de judecată reglementată de art.3201 C.pr.pen. nu exclude, prin urmare, aplicarea concomitentă și a altor cauze de agravare sau de atenuare a pedepsei, limitele de pedeapsă fiind cele reduse conform dispozițiilor alin.7 al aceluiași articol. (C. Roșu, A. Fanu-Moca Procedura specială de judecată reglementată de art.3201 din Codul de procedură penală “Dreptul” (România), 2011, nr.8, pag.178).
Totuși potrivit legislației române, judecătorul la aplicarea procedurii simplificate prevăzută la art. 3201 CPP Ro este lipsit de posibilitatea pronunțării unei soluții de achitare în cadrul procedurii simplificate, pe motiv că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, ceea ce după părerea nostră compromite scopul legii, mai și creează o situație procedurală mai favorabilă celui care săvârșește o faptă ce prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
De menționat este faptul că potrivit legislației noastre, în cadrul examinării cauzei în procedura simplificată ptevăzută la art. 3641, poate fi adoptată atît sentința de condamnare, cît și de achitare ori de încetare a procesului penal, supuse căilor de atac în condiții generale.
Totuși, în practică se poate ivi și situația în care inculpatul recurge la procedura reglementată de art.3201 C.pr.pen., solicitând ca judecata să se facă doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar instanța să constate că actele de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută. Apreciem că, anterior demarării acestei proceduri, care poate avea loc până la “începerea cercetării judecătorești”, instanța este obligată să verifice regularitatea actului de sesizare. Rechizitoriul trebuie să se limiteze la faptele și persoanele pentru care s-a efectuat urmărirea penală, ceea ce presupune o urmărire penală legal începută. Plecând de la această premisă, verificarea modului în care au fost respectate dispozițiile legale referitoare la sesizarea instanței nu trebuie să se limiteze doar la cuprinsul rechizitoriului, ci trebuie să privească toate actele procesuale și procedurale care stau la baza acestuia și care se reflectă în conținutul său. Ca atare, controlul preliminar de regularitate a actului de sesizare a instanței și de verificare a dispozițiilor legale privitoare la sesizarea instanței include și examinarea modului de respectare a dispozițiilor legale privitoare la începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale față de învinuit și punerea în mișcare a acțiunii penale. În acest context, în cazul în care se constată că există vreo încălcare a normelor imperative privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestuia de către apărător, sancționate cu nulitatea absolută, instanța va trebui să dispună restituirea cauzei procurorului pentru refacerea urmăririi penale. Aplicarea acestui text este obligatorie pentru instanță, deși este poziționat în topografia Codului de procedură penală după art.3201, el căpătând relevanță procesuală prin prisma dispozițiilor art.300 alin.1 coroborate cu cele ale art.263 alin.1 C.pr.pen., în contextul în care sancțiunea prevăzută de lege în cazul acestor încălcări este nulitatea absolută, care, conform art.197 alin.2 C.pr.pen., nu poate fi înlăturată în niciun mod, putând fi invocată în orice stare a procesului și luându-se în considerare chiar din oficiu.
Prin urmare, recunoașterea inculpatului nu poate confirma actele nule cu atât mai mult cu cât aceasta poate viza doar săvârșirea faptelor, quod nullum est nullum producit effectum, astfel că, față de principiul legalității procesului penal, instanța trebuie să oprească continuarea procesului penal, chiar și în această variantă de judecată sumară, bazată pe recunoașterea vinovăției, fapt care se regăsește și în prevederile legislației noastre naționale.
1.4 Concluzii
În conținutul Capitolului I întitulat Considerații generale privind procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală am abordat subiecte introductive privind tema tezei de licență, astfel am analizat situația doctrinairă în domeniul de investigație; evoluția, locul și importanța procedurii privind judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală în sistemul procesului penal dar și aspecte de drept comparat privind procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Astfel, putem concluziona că prin reglementarea procedurii simplificate la art. 3641 CPP pe lîngă crearea unei situații favorabile inculpatului care declară, personal prin înscris autentic, că recunoaște săvîrșirea faptelor indicate în rechizitoriu și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, s-a mai urmărit și scopul scurtării duratei procesului penal și evitarea unor cheltuieli ce decurg din desfășurarea acestuia, care, într-o măsură sau alta, favorizează aproape toate părțile unui proces, dar mai ales statul, care are posibilitatea de a economisi resurse bănești și umane esențiale, acestea fiind doar o parte din întreg amalganul de avantaje.
De asemnea, prin studiul comparat efectuat între reglementarea prevăzută de legislația națională și cea română privind procedura simplificată ne-a permis să ne facem propriile păreri privind avantajele și dezavantajele unor prevederi care sunt prezente în cadrul procedurii în cauză în legislația română dar lipsesc în legislația națională și invers. Astfel, considerăm că reglementarea procedurii judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală în legislația națională este mai reușită decît în legislația română. Potrivit legislației RM, aplicarea procedurii simplificate prevăzută la art 3641 CPP se aplică în cazul tuturor categoriilor de infracțiuni, condițiile în care se aplică procedura dată sunt mai sigure, sentința pronunțată pote fi de condamnare, cît și de achitare ori de încetare a procesului penal, supuse căilor de atac în condiții generale – prevederi care în legislația română sunt reglemetate diferit, spre dezavantajul inculpatului.
Capitolul II. Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală
2.1. Condițiile și procedura de inițiere a judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală
Întru respectarea tuturor rigorilor și principiilor, pentru a se evita orice confuzii sau derogări și pentru a se asigura legalitatea, orice acțiune/procedură necesită în mod obligatoriu să fie ghidată de anumite limite/condiții.
Astfel, procedura simplificată a judecării cauzelor penale pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală reprezintă de fapt o procedură abreviată ce are la bază o pledoarie de vinovăție și poate fi aplicată dacă sunt îndeplinite cumulativ anumite condiții.
În primul rînd, ca o primă condiție, este necesară anexarea la dosar solicitarea inculpatului de a fi judecată cauza în procedura simplificată, prevăzută la art. 3641;
De asemenea, cererea inculpatului trebuie să intervină pînă la începerea cercetării judecătorești în prima instanță;
Neapărat, cererea inculpatului trebuie să conțină mențiune privind recunoașterea totală și necondiționată a faptei/faptelor incriminate în legătură cu care a fost diferit justiției și renunțarea la dreptul de a solicita examinarea altor probe;
Probele administrate în faza de urmărire penală să fie suficiente și de natură să permită stabilirea unei pedepse.
Nedorința inculpatului de a se administra probe noi.
Așa dar, conform art.3641 alin.(1) CPP, inculpatul poate solicita judecarea cauzei conform procedurii simplificate doar printr-un înscris autentic. Astfel, prin înscris autentic înțelegem acel înscris întocmit cu solemnitățile cerute de lege, și anume, acest înscris trebuie în mod obligatoriu să fie întocmit de către însuși inculpat. Astfel, că sub aspectul forței probante, înscrisul autentic face credință despre datele expuse în el și se bucură de prezumția de validitate. Mai mult decît atît, avînd în vedere și conținutul declarației, reiese că aceasta trebuie să fie expresă și neechivocă. Caracterul neechivoc al recunoașterii impune ca înscrisul să cuprindă o manifestare de voință suficient de clară, prin referire la faptele reținute prin rechizitoriul, solicitarea ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, precizarea cunoașterii și însușirii acestor probe, precum și renunțarea la administrarea altor probe. (hot plenului ) Din economia prevederilor alin.(3) desprindem că, în înscrisul autentic, inculpatul trebuie să specifice că probele îi sunt cunoscute, le înțelege conținutul și asupra lor nu are obiecții. (recomandarea 29)
Dacă e să ne referim la conținutul înscrisul autentic al inculpatului, atunci acesta va cuprinde atît recunoașterea faptei/faptelor descrise în rechizitoriu, cît și solicitarea expresă ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Aceste condiții, cu privire la înscrisul autentic trebuie întrunite cumulativ, ținînd seama că declarația inculpatului nu este un act formal, ci și unul substanțial, de fond.
Din formularea aliniatului (1) al articolului 3641 CPP rezultă că declarația făcută într-un înscris autentic poate fi realizată doar în fața primei instanțe și pînă la începerea cercetării judecătorești. Legea instituie astfel un termen de decădere, a cărui nerespectarea e sancționată cu respingerea, ca tardivă, a cererii de judecare a cauzei în procedura simplificată.
În altă ordine de idei, după cum am menționat și anterior, potrivit art.3641 CPP, judecata se face în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar dacă inculpatul recunoaște faptele așa cum sunt menționate în rechizitoriul. Mai mult decît atît, inculpatul trebuie să recunoască și încadrarea juridică a faptei/faptelor așa cum a/au fost reținute în rechizitoriu, întrucît în cazul în care inculpatul contestă încadrarea juridică a faptei, dispozițiile art.3641 CPP nu vor putea fi aplicate.
Astfel, prevederile art.3641 CPP impun, cît se poate de clar, că declarația de recunoaștere a faptei/faptelor reținută în rechizitoriul să fie însoțită de o solicitare de judecare a cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește. Formulînd solicitarea de a judeca cauza în baza probelor administrate în fază de urmărire penală, inculpatul renunță neechivoc la dreptul de a interoga martori în fața instanței. Renunțarea nu este contrară art.6 §3 lit. d) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, dreptul consacrat de aceste dispoziții neavînd caracter absolut.
Precizarea în declarația inculpatului, precum că acesta cunoaște și își însușește probele administrate în faza de urmărire penală, este necesară, deoarece renunțarea la audierea publică a martorilor trebuie făcută în cunoștință de cauză.
Ulterior, instanța de judecată verifică dacă declarația care este cuprinsă într-un înscris autentic întrunește condițiile cerute, este făcută în cunoștință de cauză și însoțită de solicitarea de judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Dacă se constată că cererea este incompletă, instanța va solicita inculpatului să aducă lămuririle necesare și, după caz, să o completeze.
Astfel, instanța de judecată va adresa inculpatului care a depus o cerere de judecare a cauzei în procedura simplificată întrebarea, dacă își susține declarația precum că recunoaște în totalitate faptele indicate în rechizitoriu și dacă solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și asupra cărora nu au obiecții, consemnînd această declarație în procesul-verbal al ședinței de judecată, ce este semnat de către inculpat și avocatul său. În cazul cînd inculpatul este minor această declarație în procesul-verbal se semnează și de către reprezentantul legal al minorului.
Instanța de judecată este obligată să explice inculpatului consecințele opțiunii de a fi judecată cauza în conformitate cu procedura care este reglementată de prevederile art.3641 CPP.
În mod obligatoriu, președintele ședinței de judecată acordă cuvînt procurorului, părții vătămate, părții civile, părții civilmente responsabile și apărătorului pentru a-și expune opiniile asupra cererii formulate de către inculpat în acest sens.
De mneționat este faptul că această declarație poate fi depusă și în cadrul ședinței preliminare, astfel că atunci cînd declarația de judecare a cauzei penale în procedura prevăzută de art.3641 CPP s-a făcut în cadrul ședinței preliminare, la momentul exercitării prevederilor art.364 CPP, președintele ședinței de judecată anunță părțile că, conform încheierii adoptate anterior, cauza va fi judecată în procedura simplificată pe baza probelor administrate la faza urmăririi penale.
Totuși, dacă la punerea pe rol a cauzei penale, inculpatul ori apărătorul lui nu au solicitat judecarea cauzei în procedura prevăzută de art.3641 CPP, acest drept poate fi valorificat în partea pregătitoare a ședinței, pînă la începerea cercetării judecătorești, după realizarea măsurilor enumerate în art.354-363 CPP.
În cazul în care, la terminarea urmăririi penale, învinuitul s-a abținut de a se prezenta pentru a lua cunoștință de materialele cauzei și nu a primit rechizitoriul, instanța obligatoriu purcede la îndeplinirea măsurilor prevăzute de art.358 alin.(3) CPP. Și doar după realizarea acțiunilor corespunzătoare, se va putea pune în discuție posibilitatea judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
După cum am menționat și anterior, recunoașterea faptelor poate fi făcută și de inculpatul minor. Astfel că, la întocmirea înscrisului autentic, persoana minoră trebuie să fie asistată de reprezentantul său legal (art.66 alin.(7) CPP), recunoscut în această calitate în modul prevăzut de lege, precum și de pedagog sau, după caz, de psiholog și, în mod obligatoriu, de apărător, care vor contrasemna cererea și declarația făcută de minor în ședința de judecată.
Totuși, simpla manifestare de voință a inculpatului de a recurge la procedura instituită de dispozițiile art.3641 din CPP și declarația formală de recunoaștere a faptei nu conduc automat la aplicarea acestei procedure și a unei pedepse prevăzute de art.3641 alin.(8) CPP, instanța de judecată fiind cea care, verificînd condițiile impuse de dispozițiile art.3641 CPP, dispune de a aplica această procedură sau de a respinge solicitarea inculpatului de a judeca cauza în procedura simplificată.
Din prevederile art.3641 alin.(4) CPP rezultă că procedura simplificată este aplicabilă doar dacă din probele administrate în cursul urmăririi penale reiese că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse. Din conținutul acestei norme desprindem că aplicarea procedurii simplificate este posibilă numai atunci cînd din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvîrșită de inculpat.
Respectiv, din cele menționate anterior reies un alt șir de condiții care trebuiesc întrunite pentru a fi posibilă aplicarea procedurii prevăzute la art. 3641 CPP.
Astfel, suficiența probatoriului urmează să fie examinată de judecător sub aspectul concludenței, pertinenței și utilității probelor acumulate, deoarece regula potrivit căreia mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal în cadrul oricărei proceduri, fie că e generală sau specială. Insuficiența probatoriului nu poate fi complinită sau acoperită prin declarația inculpatului de recunoaștere a faptelor. Cînd această condiție nu este îndeplinită, instanța va respinge cererea de judecare a cauzei în procedura simplificată. În situația în care insuficiența probatoriului se constată abia cu prilejul deliberării, se va relua cercetarea judecătorească și cauza va fi judecată în procedura generală.
Pînă la adoptarea soluției privind admiterea sau respingerea cererii inculpatului, prin care se solicită judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art.3641 CPP, judecătorul la fel este obligat să verifice dacă: – rechizitoriul este întocmit în conformitate cu prevederile art.296 CPP; – actele de urmărire penală nu sunt lovite de nulitatea absolută prevăzute în art.251 alin.(2) CPP; – în faza de urmărire penală nu a fost încălcat principiul legalității în administrarea probelor; – nu au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale garantate de Convenția europeană (de pildă, se reține utilizarea torturii sau a tratamentelor inumane sau degradante pe parcursul audierilor); – fapta imputată inculpatului just a fost încadrată în conformitate cu dispozițiile prevăzute în CP; ( HOT. PLEN. ) -trebuie să verifice materialele dosarului și să ajungă la concluzia că probele administrate în faza urmăririi penale confirmă că fapta (faptele) imputată/e inculpatului constituie infracțiune prevăzută de Partea Specială a CP și care îi dovedesc vinovăția în săvîrșirea ei, precum și că în cauză sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului, care permit condamnarea acestuia cu stabilirea pedepsei ( caracteristica, cazierul judiciar, date despre starea familiară și a sănătății etc.). (RECOMN. 29)
În cazul în care în urma controlului preliminar a cauzei penale se constată că există vreo încălcare a normelor imperative din CPP sau din probele administrate în cursul urmăririi penale nu rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite dincolo de orice dubiu rezonabil, instanța de judecată va respinge cererea de judecare potrivit procedurii simplificate.
Instanța se pronunță printr-o încheiere, prin care dispune judecarea cauzei în procedură simplificată, prevăzută de art.3641 CPP. Conform alin.(4) al art.3641 și art.342 alin.(3) CPP, încheierea, prin care instanța admite cererea inculpatului privind judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, se adoptă de către judecător și se include în procesul-verbal al ședinței de judecată. Încheierea nefiind susceptibilă căilor de atac.
Respectiv, din momentul pronunțării încheierii, inculpatul și apărătorul lui nu mai pot renunța pe parcursul procesului penal asupra opțiunii sale de a fi judecată cauza potrivit procedurii simplificate. Dacă, eventual, inculpatul ori apărătorul lui, după adoptarea încheierii privind admiterea cererii de judecare în ordinea art.3641 CPP, în timpul audierii ori după aceasta, renunță la procedura simplificată, instanța, prin încheiere protocolară, va indica că renunțarea nu poate fi admisă. (HOTĂRÎREA PLENULUI CURȚII SUPREME DE JUSTIȚIE A REPUBLICII MOLDOVA Cu privire la aplicarea prevederilor art.3641 CPP de către instanțele judecătorești)
Legiuitorul, fiind preocupat de asigurarea accesului liber la justiție și garantarea dreptului la apărare în egală măsură tuturor părților în proces, a prevăzut anumite drepturi și pentru partea vătămată. Astfel, atunci cînd în cauză participă partea vătămată căreia prin infracțiune i-au fost cauzate daune materiale sau/și morale, în legătură cu care nu a fost înaintată acțiune civilă, instanța explică dreptul de a se constitui în calitate de parte civilă și de a cere repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune.
Dacă partea vătămată solicită recunoașterea în calitate de parte civilă, instanța prin încheiere protocolară admite cererea și recunoaște, după caz, în temeiul art. 73 CPP. partea civilmente responsabilă, explicîndu-i acesteia și inculpatului drepturile și obligațiile determinate de exercitarea acțiunii civile în cauza penală. Totodată, instanța va solicita părții civile să-și formuleze pretențiile în aceeași ședință. Ca excepție, partea civilmente responsabilă, poate, în latura civilă, propune administrarea de probe care le dețin la acel moment și le prezintă instanței. În cazul cînd partea civilă nu și-a formulat acțiunea, acesta nu reprezintă temei de amînare a judecării cauzei. (Recomandarea nr. 29 Privind judecarea cauzelor penale pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală ( art.364/1 CPP ))
În cele ce urmează ne propunem să ne focusăm mai detaliat asupra condițiilor în care judecătorul poate respinge cererea inculpatului de a fi judecată cauza în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Din fericire, pentru legislația Republicii Moldova, aceste condiții au fost din start mai clare, decît dacă am face o comparație cu situația care a avut loc la vecinii noștri români, la adoptarea procedurii în cauză.
Astfel, dispozițiile art.3201 din CPP al Ro se limitau doar la a prevedea posibilitatea judecătorului de a respinge cererea de aplicare a procedurii simplificate, fără a enumera, nici măcar cu titlu exemplificativ, cauzele pentru care instanța poate adopta o asemenea soluție. Cerințele de care era condiționată această respingere rezultau din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.3201 alin.(4) CPP, conform cărora instanța de judecată soluționează latura penală atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Curtea Constituțională, sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.3201 alin.(8) CPP al Ro, a apreciat că textul nu instituie granițele înăuntrul cărora judecătorul poate respinge cererea, iar, în absența unor criterii obiective, posibilitatea acordată judecătorului se poate lesne transforma într-un abuz, care nu poate fi cenzurat. Cerințele conturate indirect de dispozițiile art.3201 alin.(4) CPP al Ro nu echivalează cu un veritabil proces echitabil, care, în esență, are în vedere principiul aflării adevărului și respectarea tuturor garanțiilor procesuale. Ceea ce prevalează nu constă în stabilirea faptelor inculpatului ori a datelor cu privire la persoana sa (criterii al căror înțeles nu au un corespondent univoc raportat la proprietatea altor termeni din materia dreptului penal ori procesual penal), ci în determinarea împrejurărilor că fapta există și că, potrivit probelor, ea a fost săvârșită de inculpat, și nu de altă persoană.
Prin urmare, nu simpla recunoaștere a vinovăției este determinantă pentru a se da eficiență unui proces echitabil, desfășurat în limitele legalității și imparțialității, aceasta constituind doar o condiție procedurală, ci stabilirea vinovăției, în aceste condiții. Curtea Constituțională a apreciat că, fără a le nega utilitatea, eventualele criterii instituite de art.3201 alin.(4) CPP al Ro sunt insuficiente pentru a caracteriza art.3201 alin.(8) CPP al Ro ca fiind o normă clară și imprevizibilă. Așadar, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art.3201 alin.(8) CPP al Ro contravin dispozițiilor art.21 alin.(3) din Constituția României, republicată, referitor la dreptul la un proces echitabil, în ce privește componenta referitoare la claritatea și previzibilitatea normelor juridice.
Pentru a răspunde nevoilor de claritate și previzibilitate a normei juridice, precum și pentru a evita o perioadă de vid legislativ și crearea unei practici judiciare neunitare, deoarece instanțele, neavând un temei de respingere a cererii de recunoaștere a vinovăției, exista riscul pronunțării unor soluții diferite, la recomandarea Curții Constituționale, legiuitorul intervine pe calea ordonanței de urgență și completează conținutul alin.(4) și (8) ale art.3201 CPP al Ro.
În urma modificărilor aduse art.3201 C.pr.pen. prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.121/2011, alin.(4) CPP al Ro dobândește următoarea formulă redacțională: “Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat”.
Caracterul univoc al dispozițiilor modificate relevă că cererea inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii simplificate este admisibilă în cazul în care, din probele administrate în cursul urmăririi penale, rezultă că: (a) fapta există; (b) constituie infracțiune; (c) a fost săvârșită de inculpat.
Alineatul (8) al art.3201 CPP al Ro, ca urmare a modificării, are următorul cuprins: “Instanța respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. În acest caz, instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun”.
Din interpretarea gramaticală a textului citat rezultă că cererea de a fi judecat potrivit procedurii simplificate va fi respinsă doar în cazul în care nu sunt suficiente date pentru a se stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
Deși conotația semantică a termenului suficiente, la o primă analiză sumară, ar justifica soluția respingerii doar în situația în care instanța nu este pe deplin lămurită cu privire la existența faptei, respectiv, săvârșirea acesteia de către inculpat, în realitate soluția respingerii poate interveni în mai multe situații, care se circumscriu conținutului alin.(8) al art.3201 CPP al Ro.
Astfel, revenind la legislația națională, analizînd situația prin comparație, ținem să menționăm că, potrivit art. 3641 alin. 4 “Instanța de judecată admite, prin încheiere, cererea dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sînt stabilite și dacă sînt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse”, fapt ce denotă că la adoptarea procedurii în cauză și la introducerea acesteia în CPP la noi, s-a ținut cont din start de cele 3 condiții, și anume: (a) fapta există; (b) constituie infracțiune; (c) a fost săvârșită de inculpat.
Totuși, dacă, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța apreciază că fapta există, a fost săvârșită de inculpat, dar nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, deci nu constituie infracțiune, soluția în cazul dat poate fi una de achitare. Astfel cu titlu de excepție numai în cazul cînd fapta conține formal semnele infracțiunii, dar, fiind lipsită de importanță, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracțiuni, situația reglementată de prevederile art.14 alin.(2) Cod penal, instanța va pronunța o sentință de achitare.
Apreciem că instanța este chemată să se pronunțe asupra cererii inculpatului ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, prin încheiere, la termenul la care inculpatul a declarat personal în ședință și prin înscris autentic că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare (rechizitoriu) și că solicită aplicarea procedurii simplificate.
Reiterăm că unul din scopurile art.3641 C.pr.pen. este de a accelera și simplifica judecata penală. În condițiile în care legiuitorul a înțeles să lege de recunoașterea faptei consecințe noi, nemaiîntîlnite pînă acum în dreptul național, se ridică în mod firesc întrebarea dacă, în cazul recunoașterii vinovăției, aplicarea procedurii prevăzute la art. 3641 Cod de procedură penală este obligatorie sau facultativă pentru judecător?
Noi considerăm că aplicarea art.3641 CPP este o opțiune a inculpatului, nu o obligație a judecătorului, chiar și atunci când inculpatul își recunoaște vinovăția și sunt îndeplinite toate condițiile de la art.3641 CPP. De altfel, această concluzie logică este confirmată și de modul în care judecătorii aplică prevederile art.3641 CPP. Judecătorul întreabă inculpatul prezent dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în rechizitoriu și, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă înțelege să se prevaleze de dispozițiile art.3641, adică dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește.
Practica judiciară relevă că, cel mai adesea, inculpații au cunoștință despre procedura instituită de art.3641 CPP. Totuși, în situația în care inculpații nu cunosc instituția, judecătorul va trebui să folosească un limbaj accesibil, simplu și clar, pentru a explica beneficiile procedurii simplificate. Dat fiind nivelul mediu sau chiar scăzut de pregătire al celor ce iau contact în mod frecvent cu legea penală, practica judiciară relevă cazuri în care procedura instituită de art.3641 CPP a fost prezentată ca un “premiu” acordat de legiuitor inculpatului ce recunoaște în totalitate actele reținute în actul de sesizare și nu solicită administrarea de noi probe.
Conchidem că procedura de judecată în cazul judecării în baza probelor administrate în faza de urmărire penală este o opțiune a inculpatului și devine o obligație pentru instanța de judecată doar la cererea acestuia și în măsura în care sunt îndeplinite și celelalte criterii analizate anterior.
Astefel că în concluzie menționăm că, solicitarea inculpatului ca judecata să se desfășoare în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește (1), este admisibilă doar în cazul în care aceasta este însoțită de recunoașterea săvârșirii faptelor reținute în rechizitoriu (2), iar din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat (3).
Dacă primele două cerințe depind în exclusivitate de manifestarea de voință a inculpatului, îndeplinirea celei de a treia cerințe este lăsată la aprecierea instanței, apreciere care nu poate fi una arbitrară, ci trebuie să se încadreze în limitele impuse de prevederile art.3641 CPP. Așadar, aplicarea procedurii simplificate devine o obligație pentru judecător doar dacă sunt îndeplinite cumulativ cele trei cerințe enunțate.
În situația în care inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în rechizitoriu și solicită aplicarea procedurii simplificate, însă instanța apreciază că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, nu va fi obligată să aplice procedura simplificată, având posibilitatea de a respinge cererea și a continua judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun. Am putea spune că aplicabilitatea procedurii simplificate este facultativă, lăsată într-o primă etapă la latitudinea inculpatului, care poate opta între procedura de drept comun sau procedura simplificată. În cazul în care opțiunea sa vizează procedura simplificată, manifestarea sa de voință nu conduce în mod automat la admiterea cererii, ea trebuie dublată de aprecierea instanței cu privire la îndeplinirea condițiilor impuse de art.3641 alin.(4) CPP. Doar în acest din urmă caz se poate vorbi despre o obligație a instanței de a aplica procedura instituită de art.3641 CPP.
Totodată, evidențiem faptul că, caracterul facultativ al procedurii simplificate de judecată în cazul recunoașterii vinovăției se desprinde și din expresiile folosite de legiuitor cu ocazia redactării art.3641 CPP, și anume “inculpatul poate declara”, “judecata poate avea loc”, “instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc”.
Așadar, dacă inculpatul optează pentru procedura de drept comun, instanța de judecată nu are căderea de a face aplicarea art.3641 CPP, întrucât nu există o solicitare din partea inculpatului în acest sens. În acest caz, instanța va proceda la judecată potrivit procedurii de drept comun, cu respectarea principiului nemijlocirii, contradictorialității și oralității. În cadrul acestei proceduri, judecătorul își va putea întemeia convingerea sa numai pe cele văzute și auzite în dezbatere și discutate acolo, sub observația și controlul său nemijlocit. Deci ceea ce deosebește procedura obișnuită de procedura simplificată, reglementată de art.3641 CPP este faptul că, în cazul acesteia din urmă, probele din cursul urmăririi penale nu mai trebuie administrate în mod nemijlocit de instanță în condiții de oralitate, contradictorialitate și publicitate, așa cum se face în cadrul procedurii generale.
Astfel, în concluzie susținem că dacă inculpatul optează pentru procedura simplificată, instanța are posibilitatea fie de a-i admite cererea, fie de a i-o respinge, cu distincțiile reținute anterior.
Un alt aspect la alegerea procedurii simplificate supuse analizei constă în alternativa posibilă – o achitare sau o condamnare. Odată aleasă, procedura simplificată oferă soluția achitării doar în baza art. 14 alin. (2) CP, în rest soluția fiind de condamnare cu reducerea respectivă a pedepsei, pe cînd în cazul judecării cauzei în procedura general mereu există o speranță că va fi pronunțată o sentință de achitare.
Astfel, această alegere, strategică din punctul de vedere al apărării, trebuie făcută de inculpat și/sau apărătorul său, chiar înainte de începerea cercetării judecătorești. Credem că, sub aspect psihologic, inculpatului îi vine greu să nu accepte posibilitatea pe care i-o oferă judecătorul, în ședință solemnă, de a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă, în condițiile în care el se știe vinovat de săvârșirea faptei și nu are de gând să tăgăduiască acest lucru. Dreptul la apărare eficientă nu este propriu-zis restricționat prin textul de lege, dar credem că, practic, efectul psihologic al ofertei făcute de judecător este suficient de copleșitor încât inculpatul să ajungă să-și autocenzureze opțiunile reale de apărare.
Astfel, conchidem că dispozițiile citate, care condiționează parcurgerea procedurii simplificate de certitudinea cu care rezultă din probele administrate în cursul urmăririi penale că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, nu exclud soluția achitării pe motiv că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Un alt moment este că judecătorul, prin admiterea cererii inculpatului de a fi judecat potrivit art.3641 CPP este privit ca având convingerea deja formată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale că infracțiunea există și a fost săvârșită de inculpat.
Or, acordând relevanță adagiului englez “justice must not only be done, it must be seen to be done”, “tribunalul trebuie să fie și să pară că este independent și imparția”, deziderat greu de atins în cazul în care litera legii nu doar permite, ci impune o antepronunțare cu ocazia admiterii cererii de aplicare a procedurii simplificate. Împingând o astfel de interpretare la limita sa extremă, s-ar putea trage concluzia că legiuitorul, adică cel chemat să garanteze independența și imparțialitatea judecătorului, este însuși cel care pune în pericol aceste valori.
Rațiunea art.3641 CPP este echitabilă, nobilă, în spiritul dreptului procesual penal contemporan, scutește atât statul, cât și inculpatul de pierderi de timp și cheltuieli inutile, iar introducerea unei asemenea instituții în dreptul procesual penal este un câștig și un factor de progres social. (N. Saharov*, B.-C. Gorea** Considerații referitoare la controversata implementare a procedurii instituite de art.3201 din Codul de procedură penală “Dreptul” (România), 2012, nr.8, pag.171)
2.2. Cercetarea judecătorească în cadrul judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală
Etapa centrală a examinării în fond este cercetarea judecătorească. Veridicitatea datelor expuse în sentință este într-o dependență directă și indispensabilă de plenitudinea cercetării judecătorești. Bogata jurisprudență a Curții Europene în materia art. 6 din Convenție a servit ca un izvor de drept atît la elaborarea normelor procesuale, cît și la identificarea unor soluții în activitatea practică. Astfel de instituții ca dreptul de a participa la proces și condițiile examinării cauzei penale în lipsă; condițiile utilizării martorului anonim și a mărturiilor anonime; independența experților; măsurile de protecție a victimelor etc. sunt instituții europene care și-au confirmat viabilitatea în procedura națională. (Manualul judec, pag 9) Cercetarea judecătorească are ca sarcină examinarea întregului material probator administrat.
Astfel, această etapă, nu putea fi omisă nici chiar în cazul unei proceduri simplificate, precum este judecata cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Respectiv, potrivit art. 3641, alin. (3) CPP în cadrul ședinței preliminare sau pînă la începerea cercetării judecătorești, instanța soluționează chestiunile privind solicitarea inculpatului ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și asupra cărora nu are obiecții.
Pornind de la procedura generală, observăm că ca și în cazul procedurii conume, cercetarea judecătorească se declanșeaza cu anunțarea de către președintele ședinței de judecată începerea cercetării judecătorești. Ulterior acesteia cercetarea judecătorească începe cu expunerea de către procuror a învinuirii formulate prin darea citiri de către procuror a acuzarii formulate (rechizitoriu).
În acest aspect este necesar de verificat dacă inculpatul a conștientizat învinuirea formulată. În situația cînd sunt mai mulți inculpat președintele instanței verifică aceasta pentru fiecare în parte. Un moment important este că în cazul dacă în procesul penal a fost pornită acțiunea civilă, se expune și aceasta.
După soluționarea acestei chestiuni, instanța de judecată purcede la audierea inculpatului, potrivit regulilor de audiere a martorului (art.105-110, 370 CPP).
Audierea realizată în baza art. 3641 CPP reprezintă un act de cercetare judecătorească. Prin urmare, în cazul judecării cauzei potrivit procedurii simplificate, instanța de judecată va efectua o cercetare judecătorească (la rîndul ei, simplificată), iar declarația inculpatului luată în acest cadru constituie mijloc de probă. Declarațiile inculpatului se consemnează în scris de grefier ca document separat care se anexează la procesul-verbal al ședinței de judecată în conformitate cu prevederile art.337 CPP. (hot plen)
Astfel că, președintele ședinței de judecată stabilește în ce relații se află inculpatul cu partea vătămată și îi propune să declare tot ce știe despre fapta pentru care cauza a fost trimisă în judecată.
Primii îi pot pune întrebări apărătorul și participanții la proces din partea apărării, apoi procurorul și ceilalți participanți din partea acuzării. Președintele ședinței și, după caz, ceilalți judecători pot pune întrebări inculpatului după ce i-au pus întrebări părțile, însă întrebări cu caracter de concretizare pot fi puse de președintele ședinței de judecată și judecători în orice moment al audierii. Instanța trebuie să se abțină de a pune întrebări care pot să ridice semen de imparțialitate. Din aceste considerente întrebările puse de instanța trebuie să poarte un caracter de concretizare.(manualul judecăt.)
În declarațiile sale, inculpatul poate și este în drept să nu fie de acord cu încadrarea juridică a faptei (faptelor), așa cum a/au fost reținută/reținute în rechizitoriu, putînd solicita schimbarea încadrării juridice. Din acest moment, inculpatul nu mai poate renunța pe parcursul procesului penal asupra opțiunii sale de a fi judecată cauza potrivit procedurii simplificate. Dacă, eventual, inculpatul ori apărătorul lui, după adoptarea încheierii privind admiterea cererii de judecare în ordinea art. 3641 CPP, în timpul audierii ori după aceasta, renunță la procedura simplificată, instanța, în baza art.230 CPP, prin încheiere protocolară, va indica că renunțarea nu poate fi admisă. (Recomandarea nr. 29)
Legiuitorul, fiind preocupat de asigurarea accesului liber la justiție și garantarea dreptului la apărare în egală măsură tuturor părților în proces, după audierea inculpatului în ordinea prevăzută de art.3641 CPP, întru garantarea dreptului la apărare în egală măsură tuturor părților în proces, atunci cînd în cauză participă partea vătămată căreia prin infracțiune i-au fost cauzate daune materiale sau/și morale, în legătură cu care nu a fost înaintată acțiune civilă, instanța explică dreptul de a se constitui în calitate de parte civilă și de a cere repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune.
Dacă partea vătămată solicită recunoașterea în calitate de parte civilă și înaintează acțiunea civilă în conformitate cu prevederile art. 221 CPP, instanța prin încheiere protocolară admite cererea în temeiul art.61 CPP, explicîndu-i acesteia și inculpatului drepturile și obligațiile determinate de exercitarea acțiunii civile în cauza penală. Totodată, instanța va solicita părții civile să-și formuleze pretențiile în aceeași ședință. În cazul cînd partea civilă nu și-a formulat acțiunea, acesta nu reprezintă temei de amînare a judecării cauzei.
Ca excepție, părțile pot propune, în latura civilă, administrarea de probe care le dețin la acel moment și le prezintă instanței. În cazul în care instanța de judecată a admis probele prezentate de părți în latura civilă, acestea urmează a fi cercetate, cu reflectarea în procesul-verbal al ședinței de judecată în conformitate cu prevederile art.336 CPP. (HOTĂRÎREA PLENULUI CURȚII SUPREME DE JUSTIȚIE A REPUBLICII MOLDOVA Cu privire la aplicarea prevederilor art.3641 CPP de către instanțele judecătorești)
Astfel, potrivit art. 373 CPP, primele sînt cercetate documentele și procesele-verbale ale acțiunilor procesuale propuse de partea acuzării, apoi cele propuse de partea apărării. Pot fi citite, integral sau parțial, procesele-verbale ale acțiunilor procesuale care confirmă circumstanțe și fapte constatate prin percheziție, ridicare, cercetare la fața locului, examinare corporală, reconstituirea faptei, efectuarea măsurilor speciale de investigații, constatarea tehnico-științifică și medico-legală, raportul de expertiză și prin alte mijloace de probă, precum și documentele anexate la dosar sau prezentate în ședința de judecată, dacă în ele sînt expuse sau ele confirmă circumstanțe care au importanță în cauza dată.
Cercetarea documentelor și a proceselor-verbale ale acțiunilor procesuale se efectuează prin citirea lor de către partea care a cerut cercetarea lor sau de către președintele ședinței de judecată. Documentele sunt examinate în cadrul cercetării judecătorești unde sunt date citirii. Astfel, se dau citiri documentele administrate la urmărirea penală fie prezentate de către părți în cadrul ședinței.
În cazul cînd părțile prezintă anumite documente se declară întrerupere pentru ca partea opusă să dispună de timpul necesar pentru a lua cunoștință.
După cercetarea tuturor probelor din dosar și a celor prezentate la judecarea cauzei, președintele ședinței de judecată întreabă părțile dacă doresc să dea explicații suplimentare ori să formuleze cereri sau, după caz, demersuri noi pentru completarea cercetării judecătorești.
Dacă nu au fost formulate cereri sau demersuri noi sau după soluționarea cererilor și demersurilor formulate și îndeplinirea în cazurile necesare a acțiunilor procesuale suplimentare, președintele ședinței de judecată declară cercetarea judecătorească terminată.
Președintele ședinței de judecată explică părților că ele, în dezbaterile judiciare, și instanța, la adoptarea sentinței, sînt în drept să facă trimiteri numai la probele cercetate în ședința de judecată. (manualul judecătorului)
Astfel, judecătorul declară cercetarea judecătorească închisă și trece la următoare fază a procesului, dezbaterile judiciare.
2.3. Dezbaterile judiciare în cadrul judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală
Dezbaterile judiciare constituie o activitate procesuală specifică judecății, care constă în efectuarea de expuneri, formularea de concluzii, oral în fața instanței instanței, de către procuror și de către celelalte părți ori reprezentanții sau apărătorii lor, cu privire la obiectul judecății. (manualul judecăt.)
Ca orice activitate procesuală, dezbaterile judiciare și-au găsit reglementare legală și în cadrul procedurii simplificate. Astfel că, la alin. (5) prevede că în caz de admitere a cererii, președintele explică persoanei vătămate dreptul de a deveni parte civilă și întreabă partea civilă, partea civilmente responsabilă dacă propun administrarea de probe, după care instanța procedează la dezbateri judiciare. Dezbaterile judiciare se compun din discursurile procurorului, apărătorului și inculpatului, care pot lua încă o dată cuvîntul în formă de replică. Respectiv, observăn din textul de lege că dezbaterile se desfășoară în ordinea prestabilită și sub conducerea instanței care are în sarcina sa asigurarea respectării ordinii la cuvînt.
Astfel, după audierea inculpatului, instanța trece la dezbaterile judiciare, care se compun din discursurile procurorului, apărătorului și inculpatului, care, după caz, aceștia mai pot lua încă o dată cuvîntul în replică. Dacă în ședință participă și partea civilă, cuvînt în dezbateri i se oferă și acesteia. Instanța va urmări ca în dezbateri și partea civilmente responsabilă să se pronunțe asupra acțiunii civile. (Recomandarea nr. 29)
Ca și în cazul procedurii generale, în cadrul prezentei proceduri simplificate este posibil ca în situația în care cel puțin una din persoanele care participă la dezbateri cere termen pentru pregătirea către dezbateri, instanța este obligată să anunțe întrerupere și în mod obligatoriu va trebui să-i indice durata.
În esența sa, discursul (pledoaria) este adresat instanței și tuturor celor care au participat și au fost prezenți în ședință, cuprinzînd concluziile oratorului privitor la cauză și urmărind scopul de a influența asupra formării convingerii judecătorului, ajutîndu-l să pătrundă în circumstanțele cauzei, să cerceteze sub toate aspectele probele prezentate de părți, ca pînă la urmă să stabilească adevărul și să adopte o hotărîre justă. În discurs (pledoarie) participantul la dezbaterile judiciare este în drept să se refere doar la acele probe care au servit obiect de cercetare judecătorească. Totuși, în cazul în care a apărut necesitatea administrării unor probe noi persoana interesată poate cere, cu arătarea motivelor și argumentelor de rigoare, reluarea cercetării judecătorești. Astfel, după punerea în discuție a cererii sau, după caz, a demersului, instanța de judecată se va pronunța prin încheiere motivată în vederea admiterii sau respingerii solicitării.
Potrivit procedurii simplificate prevăzută la art. 3641 CPP, pleadoaria în sine își păstrează aceleași sarcini ca și în cazul procedurii generale, doar că participantul la dezbaterile judiciare este în drept să se refere doar la acele probe care au servit obiect al rechizitoriului, analizat la etapa cercetării judecătorești, adică acesta poate face referință doar la probele administrate la faza de urmărire penală, alte probe fiind inadmisibile, respectiv altele decît acestea neputînd fi supuse dezbaterilor judiciare.
Referindu-ne direct la conținutul și structura discursului procurorului, considerăm că acestea trebuie ca și în cazul judecării cauzei în procedura general să fie determinate de scopurile urmărite de acuzatorul de stat, de natura și acuitatea faptei penale, conținutul probelor administrate, doar că în situația în cauză menționăm ca acesta să fie determinat anume de conținutul probelor administrate la faza de urmărire penală, personalitatea inculpatului, calitatea apărării etc. Pleadoaria procurorului trebuie să fie în accord cu natura procesului.
Expunerea circumstanțelor de fapt se face simplu, rapid, clar și verosimil, pregătindu-i pe ascultători pentru perceperea și conștientizarea probelor administrate.
În cauzele complexe cu multe episoade se recomandă evidențierea expunerii, în care procurorul arată unde, cînd, cum, cu ce scop, cu ce mijloace a fost comisă infracțiunea, care sînt consecințele survenite. Episoadele trebuie grupate fie în funcție de participanți, de modul de săvîrșire a infracțiunii, fie după obiectul atentatului. Astfel, expunerea se poate face în ordine cronologică, sistematică sau mixtă. Esența ordinii cronologice constă în expunerea circumstanțelor cauzei în consecutivitatea stabilită în cadrul urmăririi și în judecată, în ordine sistematică procurorul expune circumstanțele în desfășurarea în care ele au avut loc în realitate, iar în ordine mixtă sînt îmbinate ambele procedee.
Indiferent de ordinea aleasă, de structura cuvîntării, expunerea trebuie să preceadă analiza probelor. De menționat faptul că în cazul procedurii simplificate prevăzută la art 3641 CPP circumstanțe care trebuiesc expuse sunt doar cele din rechizitoriu.
Astfel, la analiza și aprecierea probelor administrate în cauză care constituie fondul conținutului discursului de acuzare care reprezintă partea centrală și principală a dscursului acuzatorului– obiectul cercetării îl alcătuiește doar probele prezentate în rechizitoriu, anume prin analiza și aprecierea acestor probe instanța se convinge de temeinicia acuzării.
De asemenea, procurorul este obligat să dezvăluie rădăcinile infracțiunii, cauzele și condițiile care au determinat-o ori au favorizat-o. Independent de natura faptei și de complexitatea cauzei, obligația ca acuzatorului este să se pronunțe privitor la: 1) imboldul și factorii ce au determinat apariția intenției criminale și materializarea ei (bunăoară, un exemplu negativ, instigare din partea elementelor infracționale ș.a.); 2) condițiile care au contribuit și au înlesnit în mod obiectiv acțiunea fenomenelor negative (lipsa de supraveghere), precum și cele care au înlesnit însăși realizarea dolului criminal (de exemplu, o evidență insuficientă, o organizare proastă a pazei etc.); 3) persoanele responsabile de apariția sau de crearea unor asemenea condiții și eventualele mijloace de influență în privința lor; 4) măsurile necesare pentru lichidarea cauzelor și condițiilor dezvăluite, care au favorizat infracțiunea.
Ulterior constatării mobilul infracțiunii, analizînd și apreciind probele, procurorul își pregătește terenul pentru argumentarea încadrării juridice a faptelor stabilite.
Nu se poate pune la îndoială că o eroare în încadrare determină nu numai stabilirea greșită a pedepsei, dar și generează neîntemeiat alte consecințe de drept (antecedente penale, tipul de regim, aplicarea sau neaplicarea amnistiei, urmarea unor consecințe de drept civil).
Dar nu întotdeauna acțiunile (inacțiunile) făptuitorului se pot ușor încadra într-o normă concretă din Partea specială a CP. De regulă, componența de infracțiune este mai largă decît textul dispoziției art., în care deseori nu se detalizează toți indicii constitutivi. Întrucît, uneori sînt prevăzuți la modul cel mai general asemenea indicii calificative ca pătrundere, îndeletnicire, daune considerabile, cinism deosebit, deosebită cruzime etc. În asemenea cazuri procurorul va cita textele de lege aplicabile și hotărîrile de interpretare cu indicarea la faptele stabilite. Astfel, dacă în cursul judecății s-au schimbat circumstanțele de fapt, procurorul este obligat, la argumentarea încadrării juridice, să se bazeze pe datele stabilite la cercetarea judecătorească, motivîndu-și poziția, acest fapt nefiind ceva excepțional, ci dimpotrivă, sunt acțiuni logice și care reies din circumstanțele care au fost stabilite pe parcursul procesului.
Totuși, astfel de situații sunt inacceptabile pentru procedura privind judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, întrucît una din condițiile esențiale întru a face posibilă aplicarea procedurii simplificate în cauză este ca inculpatul să fie de accord și cu încadrarea juridică a faptei, astfel în cazul în care apar divergențe privind încadrarea juridică a faptei, judecarea potrivit procedurii în cauză devine imposibilă. Ca urmare a divergenței apărute, judecătorul anulează încheierea de judecare a cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și va trece la procedura generală de judecare a cauzei.
Este necesar ca procurorul să analizeze minuțios și atent datele despre personalitatea inculpatului, după cum, pe bună dreptate, se menționează în literatura de specialitate, acest lucru îl va ajuta să aprecieze obiectiv fapta săvîrșită de inculpat, să determine just gradul de pericol social, iar în cauzele cu complicitate – să delimiteze rolul și gradul de vinovăție a fiecărui coinculpat, ca mai apoi să argumenteze convingător propunerile prvitoare la modalitatea și mărimea pedepsei.
Nu este exclus că anume personalitatea inculpatului și modul în care el a săvîrșit infracțiunea conferă procesului o semnificație socială deosebită. Atunci este oportun ca discursul să fie început prin caracterizarea inculpatului.
În discurs, procurorul neapărat își expune considerațiile privitoare la eventuala pedeapsă aplicată inculpatului și respectiv după cum prevede art. 3641 alin. (8), inculpatul va beneficia și de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă solicitată de procuror în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunității și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă solicitată de procuror în cazul pedepsei cu amendă. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, se aplică pedeapsa închisorii de 30 de ani.
Pledoaria apărătorului în procedura simplificată prevăzută de art. 3641 CPP nu reprezintă altceva decît o confirmare a celor expuse de către procuror, adică acesta recunoaște toate faptele prezentate de către învinuitor.
În cazul în care apărătorul nu participă în cauza dată sau dacă inculpatul cere cuvîntul, i se va oferi posibilitatea de a se expune în dezbateri, discurs care la fel nu va consitui altceva decît recunoașterea învinuirii aduse de către procuror.
Ultimul cuvînt al inculpatului reprezintă un moment distinct al judecății cînd, președintele completului, înainte de încheierea dezbaterilor, dă inculpatului posibilitatea să-și exprime liber și public opinia în legătură cu fapta reținută, vinovăția sa și întregul fond al cauzei.
În timpul cuvîntului său, inculpatului nu i se pot pune întrebări și nu poate fi interupt pentru alte precizări decît cele pe care le găsește de cuviință să le facă. Important este faptul că dreptul inculpatului la ultimul cuvînt în cadrul ședinței de judecată trebuie exercitat personal și nu prin apărător. La judecarea cauzei în procedura simplificată, ultimul cuvînd al inculpanului va constitui recunoașterea vinovăției sale prin asumarea tuturor faptelor invocate în rechizitoriul formulat de învinuire.
Totuși, dacă din cele exprimate de inculpat rezultă fapte sau împrejurări noi, esențiale pentru soluționarea cauzei, instanța va dispune anularea încheierii de judecare a cauzei în baza probelor administarate în faza de urmărire penală cu reluarea cercetării judecătorești și va continua cercetarea cauzei în procedura generală.
Respectiv, dacă în cadrul examinării conform procedurii simplificate după audierea inculpatului și/sau în timpul dezbaterilor au apărut circumstanțe care exclud aplicarea dispozițiilor art.3641 CPP, instanța de judecată, deliberînd în conformitate cu prevederile art.383 CPP, prin o nouă încheiere motivată, va relua judecarea cauzei și va judeca cauza în procedura generală. (Hotărîrea CSJ)
2.4. Deliberarea și sentința adoptată în cadrul judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală
După încheierea dezbaterilor judiciare, instanța trece la deliberare, menită să rezolve cauza penală, ca ulterior să pronunțe sentința judecătorească. Astfel, instanța își desfășoară activitatea în două etape consecutive, prima fiind etapa deliberării (cînd judecătorul sau completul de judecată elaborează sentința recurgînd la un complex de acțiuni analitice) și a doua, etapa adoptării (cînd judecătorul sau instanța de judecată îi conferă forma prevăzută de norma procesual penală).
În estența sa, deliberarea reprezintă o totalitate de acțiuni prin care instanța, după încheierea dezbaterilor judiciare, recurge la verificarea și evaluarea materialului probator și procedural al cauzei, în vederea aprecierii definitive asupra acestuia și a soluției ce urmează să fie dată conflictului de drept penal ori o consfătuire a membrilor completului, asupra problemelor supuse acestei operațiuni, în care fiecare membru al completului de judecată își exprimă punctual de vedere cu la rezolvarea cauzei.
Conform alin.(7) alart.3641 CPP, după încheierea dezbaterilor, respectînd ordinea de soluționare a cauzei potrivit art.338 CPP, instanța purcede la deliberare și adoptarea sentinței în conformitate cu prevederile art.382-398 CPP, avîndu-se în vedere că poate fi adoptată atît sentința de condamnare, cît și de achitare ori de încetare a procesului penal, supuse căilor de atac în condiții generale. (Hot CSJ)
Astfel, la etapa deliberării instanța de judecată trebuie să aibă clarificate toate problemele care au existat în cauză, și anume să aibă clarificate toate problemele elucidate în rechizitoriu. Instanța verifică și apreciază probele din rechizitoriu concluzionînd care dintre ele dovedesc sau, dimpotrivă, nu dovedesc anumite fapte.
Deliberarea se face în privința obiectului prevăzut de lege și anume: deliberarea în privința chestiunilor de fapt și deliberarea în privința chestiunilor de drept.
În lege se precizează că deliberarea se face mai întîi asupra chestiunilor de fapt și apoi asupra celor de drept, cum este și firesc de altfel, or, nu poate să existe o încadrare juridică a unei fapte, dacă aceasta însăși nu există. De exemplu, instanța nu se poate pronunța asupra vinovăției inculpatului dacă nu s-a dovedit mai întîi că această faptă a fost săvîrșită de către inculpat.
După rezolvarea laturii penale, completul de judecată va delibera și în privința reparării pagubei produse prin infracțiune, asupra măsurilor preventive și altor măsuri procesuale de constrîngere care au fost dispuse (ex.: sechestru, suspendarea provizorie din funcție), asupra mijloacelor materiale de probă, asupra cheltuielilor judiciare, precum și asupra oricărei alte probleme privind justa soluționare a cauzei.
Legea procesual penală prevede expres procedura deliberării în art. 339 CPP. Astfel că, la deliberare iau parte numai judecătorii în fața cărora a avut loc judecarea cauzei. Deliberarea în toate cazurile este secretă.
În procedura simplificată,prevăzută de art.3641 CPP, instanța poate pronunța o soluție de încetare a procesului penal în cazurile prevăzute în art. 285 alin. (2) CPP, iar soluția de achitare poate fi pronunțată numai în cazul cînd fapta conține formal semnele infracțiunii, dar, fiind lipsită de importanță, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracțiuni, situația reglementată de prevederile art.14 alin.(2) Cod penal. La fel, instanța poate pronunța o soluție de achitare sau de încetare a procesului penal în cazurile cînd procurorul, în baza ar.320 alin.(5) CPP, renunță parțial sau integral de la învinuire. (Hot CSJ)
Nu este exclus, la fel ca și în cazul procedurii generale, în procedura simplifiactă prevăzută la art. 3641 Cod de procedură penală, ca în cursul deliberării instanța să revină la etapele anterioare și anume să reia cercetarea judecătorească. Astfel, se va anula încheierea de admitere a judecării cauzei în baza probelor administrate pe baza probelor în faza de urmărire penală și se va relua cercetarea judecătorească prin dispunerea prin încheiere motivată în cazul în care este necesară concretizarea unei anumite circumstanțe importantă pentru justa soluționare a cauzei.
O ulterioară etapă deliberării este cea a adoptării sentinței, astfel hotărîrea instanței care soluționează în fond cauza penală se numește sentință.
Sentința judecătorească reprezintă punctul culminant al actului de justiție penală. Ea este materializarea și sintetizarea finală a tuturor normelor legale ce au fost aplicate de către subiecții cauzei penale în toate etapele prin care a trecut aceasta. Prin intermediul hotărîrii judecătorești judecătorul pronunță însăși dreptul, sau cum spuneau vechii romani „iuris dictio”.
Prin sentința judecătorească se pun la punct toate chestiunile apărute pe parcursul procesului penal. Sentința judecătorească reprezintă actul procesual prin care se aplică direct și nemijlocit legea. Respectiv, sentința judecătorească soluționează, de fapt, cauza penală și din acest motiv ea trebuie să fie legală, întemeiată și motivată.
Potrivit art. 384 alin. (1) sentințele se clasifică în:
– Sentință de condamnare;
– Sentință de achitare;
– Sentință de încetare a procesului penal;
Astfel, ca și în cadrul procedurii generale, si în cadrul aplicării procedurii simplifcate poate fi adoptată una din cele trei tipuri de sentință.
Sentința încorporează în sine rezultatul deliberării instanței, astfel la adoptarea acestea trebuie să se țină cont de următoarele condiții și principia după cum urmează:
– Potrivit art. 384 CPP sentința se adoptă în numele legii. Adoptarea sentinței în numele legii crește autoritatea acestui act, precum și responsabilitatea judecătorilor pentru emiterea unui verdict corect. Sentința emisă în numele legii este, de fapt, asemănătoare legii sub aspectul obligativității pentru persoanele pe care le vizează.
– Sentința trebuie să fie legală, întrucît legalitatea sentinței solicită respectarea întru totul a legii – începînd de la faptul că completul de judecată care adoptă sentința trebuie să fie legal constituit și, încheind cu cerințele față de structura, conținutul și forma sentinței. Prin urmare, sentința trebuie să corespundă normelor legale materiale și procedurale.
– Sentința trebuie să fie întemeiată. Temeinicia sentinței prevede concludența între împrejurările și probele examinate la cercetarea judecătorească cu argumentele expuse în sentință. Instanța poate pune la baza sentinței doar acele probe care au fost recunoscute admisibile, pertinente, concludente și utile. În aceeași ordine de idei menționăm că instanța de judecată este obligată să pună la baza hotărîrii sale numai acele probe care au fost administrate în faza de urmărire penală și au fost incluse în rechizitoriu și să motiveze în hotărîre admisibilitatea sau inadmisibilitatea acestor probe administrate.
– Sentința trebuie să fie motivată. Motivarea sentinței înseamnă că fiecare concluzie din sentință trebuie să fie bine argumentată, indicîndu-se expres izvorul probant care confirmă concluzia dată.
– Sentința trebuie să fie echitabilă. Echitatea presupune un coraport logic între fapta prejudiciabilă și pedeapsă stabilită. Pedeapsa trebuie să fie o reacție individuală pentru fiecare caz în parte, judecătorul va dispune o pedeapsă proporțională faptei și vinovăției.
Astfel, în pofida faptului că în procedura simplificată prevăzută la art. 3641 Cod de procedură penală, inculpatul declară personal și prin înscris autentic că recunoaște săvîrșirea faptelor așa cum este prezentată în rechizitoriu, totuși vinovăția persoanei în săvîrșirea faptei se consideră dovedită numai în cazul cînd instanța de judecată, călăuzindu-se de principiul prezumției nevinovăției, cercetînd nemijlocit toate probele prezentate în rechizitoriu, iar dubiile de neînlăturat – interpretate în favoarea inculpatului și în limita unei proceduri legale, a dat răspunsuri la toate chestiunile prevăzute în art.385 CPP.
Respectiv, sentința de condamnare se adoptă numai dacă în urma cercetării judecătorești, vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii a fost confirmată incontestabil și prin ansamblul de probe cercetate de instanța de judecată (alin. (1) art.389 CPP).
În ceea ce prvește acțiunea civilă menționăm că, la examinarea cauzei în procedura simplificată, în cazul adoptării sentinței de condamnare, instanța de judecată se va pronunța asupra acțiunii civile, în cazul în care inculpatul o recunoaște integral. În cazurile prevăzute în art. 225 alin (3) CPP, instanța poate să admită în principiu acțiunea civilă. În alte cazuri instanța de judecată lasă acțiunea civilă fără soluționare în procesul penal, fapt ce nu împiedică persoana care a inițiat acțiunea civilă de a o intenta în ordinea procedurii civile în conformitate cu prevederile art. 221 alin (5) CPP. În cazul adoptării sentinței de încetare a procesului penal sau de achitare (art.14 alin.(2) CP), instanța de judecată lasă acțiunea civilă fără soluționare în procesul penal, fapt ce nu împiedică persoana care a inițiat acțiunea civilă de a o intenta în ordinea procedurii civile.
Analizînd structura sentinței adoptate potrivit procedurii simplificate atunci menționăm că aceasta este alcătuită din două părți.
Partea introductivă a sentinței, în afară de datele expuse în art.393 CPP care prevede partea introductivă a sentinței se arată că sentința a fost pronunțată în numele legii; data și locul adoptării sentinței; denumirea instanței de judecată care a adoptat sentința, numele judecătorului sau, după caz, al judecătorilor completului de judecată, grefierului, interpretului, traducătorului, procurorului, apărătorului; dacă ședința a fost publică sau închisă; datele privind identitatea inculpatului prevăzute în art.358 alin.(1); legea penală care prevede infracțiunea de săvîrșirea căreia este învinuit inculpatul; datele referitoare la termenul de examinare a cauzei., mai conține și mențiunea despre judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Partea descriptivă a sentinței de condamnare trebuie să cuprindă: – descrierea faptei prejudiciabile recunoscute de inculpat și considerate ca fiind dovedită, indicîndu-se modul săvîrșirii ei, forma și gradul de vinovăție, motivele și consecințele infracțiunii; – analiza probelor prezentate de procuror și acceptate de inculpat pe care se întemeiază sentința; – indicațiile asupra circumstanțelor care atenuează sau agravează pedeapsa; – încadrarea juridică a faptei pentru care se condamnă inculpatul; – mențiunea referitor la recidivă; – stabilirea limitelor pedepsei calculate conform prevederilor art.3641 alin.(8) CPP și motivarea pedepsei aplicate; – soluționarea chestiunilor legate de condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, dacă este cazul. (Hot CSJ)
De asemenea este deosebit de important să stabilim modul de aplicare a pedepselor în cazul judecării persoanelor pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Astfel, reamintim că pentru aplicarea corectă și uniformă a prevederilor art. 3641 CPP a RM , Curtea Supremă de Justiție a elaborat Hotărârea Plenului CSJ nr. 13 cu privire la aplicarea prevederilor art. 364/1 CPP de către instanțele judecătorești din 16.12.2013, publicată pe site-ul Curții Supreme de Justiție, în care au fost expuse recomandări referitor la aplicarea aspectului procedural al judecării cauzelor penale prin această procedură simplificată, precum și referitor la modalitatea de aplicare a pedepselor persoanelor condamnate prin această procedură.
Respectiv, la aplicarea pedepsei inculpatului în privința căruia a fost admisă procedura simplificată de judecare pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța urmează să ia în considerare atât prevederile din alin. (8) art. 3641 CPP a RM, cât și prevederile art. 75 – 88 din CP a RM care reglementează modalitatea individualizării pedepselor persoanelor condamnate.
Astfel, conform art. 75 alin. (1) CP, persoanei recunoscută vinovată de săvârșirea unei infracțiuni, inclusiv prin procedura de judecare în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea Specială a prezentului Cod și în conformitate cu dispozițiile Părții Generale a CP, aplicate prin prisma prevederilor alin. (8) art. 3641 CPP a RM, prin aceasta respectîndu-se scopul instituirii procedurii simplificate în cauză dar și toate prevederile legislației penale și procesual penale luate în ansamblu.
În ceea ce privește stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată va ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale acestuia. Concluziile instanței privind fiecare din aceste criterii generale de individualizare a pedepsei urmează să fie argumentate de către instanță în hotărârea sa și confirmate prin anumite probe.
La aplicarea pedepsei în urma judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța, de asemenea, trebuie să ia în considerare și cerințele alin. (2) art. 75 CP, conform cărora o pedeapsă mai ușoară, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește doar dacă o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei. Și în această situație instanța urmează în fiecare în fiecare situație, individuală, să argumenteze din ce motive consideră că o pedeapsă mai blândă din numărul celor alternative nu va atinge scopul pedepsei prevăzut la art. 2 din CP.
Potrivit alin.(8) art. 3641 CPP, inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor imputate în rechizitoriu și a solicitat judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, solicitare care a fost admisă de către instanță prin încheiere, beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare ori cu muncă neremunerată în folosul comunității și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă.
Legiuitorul însă nu a concretizat din care limite urmează a fi redusă pedeapsa – din limita maximă ori cea minimă prevăzută în sancțiune, totuși Curtea Supremă de Justiție în Hotărârea Plenului CSJ nr. 13 cu privire la aplicarea prevederilor art. 3641 CPP de către instanțele judecătorești din 16.12.2013, analizând sintagma „limitelor de pedeapsă prevăzută de lege”, a dedus că legiuitorul a avut în vedere că pedeapsa, în cazul în care este închisoarea, se reduce cu o treime din maximul și din minimul prevăzut de sancțiune, astfel stabilindu-se noi limite cu care trebuie să opereze instanța de judecată la stabilirea pedepsei inculpatului.
Astfel, în urma stabilirii unor noi limite a pedepsei penale, instanța nu va putea aplica mai mult decît noua limită maxim stabilită, iar în cazul prezenței circumstanței/lor atenuante, prevăzute de art. 76 CP, în coroborare cu prevederea art. 78 alin.(1), (2) CP, pedeapsa nu poate fi coborîtă decît până la noul minim stabilit al pedepsei penale.
În speță:
a) În cazul în care inculpatul este condamnat în baza art. 188 alin.(2) lit. d) CP, pentru tâlhărie săvârșită prin pătrundere în încăpere, sancțiunea căruia prevede o pedeapsă de la 8 la 10 ani închisoare, prin reducerea limitelor minime și maxime de pedeapsă cu o treime, se stabilește noua limită minimă și maximă de pedeapsă sub formă de închisoare, care este de la 5 ani și 4 luni la 6 ani și 8 luni. Astfel, instanța de judecată, după caz, nu va putea stabili o pedeapsă mai mare de 6 ani și 8 luni închisoare în baza art. 188 alin.(2) CP. Totodată, dacă în cauză sunt prezente circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 76 CP, în coroborare cu prevederea art. 78 alin.(1), (2) CP, pedeapsa poate fi coborâtă până la minimul de 5 ani și 4 luni închisoare. În asemenea cazuri, nu este necesar să se facă trimitere la prevederile art. 79 CP, deoarece limita minimă de pedeapsă s-a stabilit potrivit art. 364/1 alin.(8) CP.
b) Dacă inculpatul este condamnat în baza art. 186 alin.(2) lit. c) CP și se află în stare de recidivă, sancțiunea prevede până la 4 ani închisoare, astfel încât, conform art. 82 CP, pedeapsa minimă nu poate fi mai mică de 2 ani închisoare, la judecarea cauzei în procedura art. 364/1 CPP, limita maximă de pedeapsă va fi 2 ani și 8 luni, iar cea minimă se va reduce cu o treime, constituind 1 an și 4 luni închisoare, astfel, după caz, pedeapsa poate fi stabilită în limita de la 1 an și 4 luni până la 2 ani și 8 luni închisoare.
c) Se va reține că, în cazul condamnării inculpatului minor, există anumite particularități. Mai întâi de toate, se va ține cont de prevederile art. 70 alin.(3) CP, în sensul că instanța va stabili limitele de pedeapsă ce urmează a fi aplicată minorului, având în vedere că termenul maxim al închisorii, prevăzut de legea penală pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la jumătate.
Exemplu de condamnare a inculpatului minor în baza art. 188 alin.(2) lit. d) CP, sancțiunea căruia prevede pedeapsa maximă 10 ani închisoare. În temeiul art. 70 alin.(3) CP, pedeapsa maximă pentru acest inculpat nu va putea depăși 5 ani de închisoare. Acest termen este deja sub limita minimă prevăzută de sancțiune, dar, în raport cu prevederea art. 3641 CPP, limita maximă a pedepsei închisorii urmează să fie calculată din termenul de 5 ani redus cu o treime. Noul termen obținut, de 3 ani și 4 luni, este limita maximă de pedeapsă sub formă de închisoare, care poate fi numită unui inculpat minor. La caz, limita minimă se va reține, având în vedere prevederea art. 70 alin.(2) CP, limita generală de 3 luni de închisoare, din care însă nu se mai poate face reducere.
d) La stabilirea pedepsei pentru infracțiunea neconsumată în virtutea prevederilor art. 81 CP, mărimea pedepsei pentru pregătirea de infracțiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăși jumătate din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea Specială din prezentul Cod pentru infracțiunea consumată, iar mărimea pedepsei pentru tentativă de infracțiune ce nu constituie recidivă nu poate depăși trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse, prevăzute la articolul corespunzător din Partea Specială a prezentului Cod pentru infracțiunea consumată.
Exemplu de condamnare a inculpatului matur pentru pregătirea sau, după caz, tentativa de furt în proporții deosebit de mari, ce nu constituie recidivă, prin procedura simplificată prevăzută de art. 3641 CPP: sancțiunea art. 186 alin. (5) CP prevede închisoare de la 7 la 12 ani, deci, pentru pregătirea de infracțiune pedeapsa maximă nu va putea depăși 6 ani închisoare, iar pentru tentativa de infracțiune – pedeapsa maximă nu va putea depăși 9 ani închisoare. Dat fiind că pentru pregătire de infracțiune termenul maxim este deja sub limita minimă prevăzută de sancțiune, dar în raport cu prevederea art. 364/1 CPP, limita maximă a pedepsei închisorii urmează a fi calculată din termenul de 6 ani redus cu o treime, noul termen obținut, de 4 ani, este limita maximă de pedeapsă sub formă de închisoare, care poate fi numită inculpatului matur pentru pregătirea de infracțiune de furt în proporții deosebit de mari. La caz, limita minimă se va reține, având în vedere prevederea art. 70 alin.(2) CP, limita generală de 3 luni închisoare, din care însă nu se mai poate face reducere.
Pentru tentativa de infracțiune în aceleași condiții, limita maximă a pedepsei închisorii în raport cu prevederea art. 364/1 CPP, urmează a fi calculată din termenul de 9 ani redus cu o treime, deci noul termen obținut de 6 ani este limita maximă de pedeapsă sub formă de închisoare, care poate fi numită inculpatului matur pentru tentativa de furt în proporții deosebit de mari. Și în acest caz limita minimă se va reține, având în vedere prevederea art. 70 alin.(2) CP, limita generală de 3 luni închisoare, din care însă nu se mai poate face reducere.
Această modalitate de calculare a limitelor maxime și minime, în raport cu prevederea art. 364/1 CPP, se va efectua și în cazul stabilirii pedepsei muncii neremunerate în folosul comunității, precum și la stabilirea pedepsei cu amendă, doar că limitele maxime și minime pentru amendă se vor reduce cu o pătrime. (66-68)
În altă ordine de idei, analizînd ordinea de atac a sentinței adoptate în urma judecării cauzei pe baza probelor administrate în faze de urmărire penală menționăm că aceasta ca și restul sentințelor adoptate în procedură generală se atacă cu apel, iar ulterior cu recurs.
Împotriva sentinței adoptate de prima instanță în urma judecării în procedura simplificată părțile pot exercita calea de atac a apelului, de regulă, sub aspectul individualizării pedepsei, inculpatul neputînd renunța la opțiunea de a fi judecat potrivit procedurii simplificate. În situația aplicării de către prima instanță a dispozițiilor art. 3641 CPP, instanța de apel este obligată să verifice în principiu îndeplinirea cerințelor dispozițiilor art. 3641 alin.(1) și (4) CPP și nu poate reține o altă situație de fapt și o altă încadrare juridică decît cea reținută în rechizitoriu și de către prima instanță. Totuși în cazul în care prima instanță, pronunțînd sentința în procedura simplificată, reține o altă situație și/sau o altă încadrare juridică decît cea constatată (stabilită) în rechizitoriu, instanța de apel, din oficiu, conducîndu-se de prevederile art.409 alin.(2) CPP, casează sentința primei instanțe și pronunță o nouă hotărîre, prin care constată situația de fapt și încadrează această faptă așa cum au fost formulate în rechizitoriu și stabilește o pedeapsa în conformitate cu prevederile art. 3641 alin.(8) CPP. În situația în care instanța de apel va constata că opțiunea primei instanțe privind judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate a fost viciată din motivul că se constată că în cadrul urmăririi penale au fost încălcate grav normele imperative din Codul de procedură penală care în cadrul procedurii precedente au afectat hotărîrea atacată, instanța de apel, la fel, conducîndu-se de prevederile art.409 alin.(2) CPP, urmează să caseze sentința și să judece cauza după regulile generale prevăzute pentru prima instanță.
2.5. Concluzii
În cadrul Capitolului II întitulat judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală am analizat condițiile și procedura de inițiere a judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, procedura cercetării judecătorești în cadrul judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, dezbaterile judiciare dar și sentința adoptată în cadrul judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Astfel, am descris în detalii toate rigorile care se necesită a fi respectate la toate etapele judecării cauzei. De asemenea, am scos în evidență și lacunele/dezavantajele, problematica reglementării procedurii de judecare a cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Totodată, am efectuat un studiu comparativ la toate fazele judecării cauzei penale între procedura simplificată prevăzută la art. 3641 CPP a RM cu procedura generală, pentru a observa importanța și necesitatea reglementării unei astfel de proceduri în cadrul legislației procesual penale naționale.
Concluzionînd, putem remarca faptul că, procedura simplificată de judecare a cauzei necesită a fi reglementată în legislația națională, întrucît aceasta conține în sine avantaje certe pentru toți participanții la proces, astfel cîștigînd teren în fața procedurii generale de judecare a cauzei, în situația în care sunt respectate toate condițiile cerute de lege pentu a fi aplicată procedura judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Capitolul III. Instituția judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală în sistemul procedurilor simplificate
3.1. Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și acordul de recunoaștere a vinovăției
Cu toate că acordul de recunoaștere a vinovăției a apărut în SUA, această instituție și-a făcut loc, mai ales în ultimul timp, și în legislația și practica altor țări, astfel că RM nu este nici ea o excepție.
În Capitolul III al CPP al RM este reglementată procedura privind acordul de recunoaștere a vinovăției. Astfel potrivit art. 504 alin. (1) acordul de recunoaștere a vinovăției este o tranzacție încheiată între procurorul și învinuit sau, după caz, inculpat, care și-a dat consimțămîntul de a-și recunoaște vina în schimbul unei pedepse reduse.
Astfel, învinuitul și procurorul ajung la înțelegere, învinuitul cade de acord să pledeze vinovat, procurorul cade de acord să ia o decizie mai blîndă în privința cazului dat, iar judecătorul cade de acord să accepte această înțelegere.
În definițiile acestei instituții, date de diferiți autori se întîlnesc opinii diferite în privința acordului de recunoaștere a vinovăției, uneori chiar contradictorii. Astfel, Alshurer scrie că acordul de recunoaștere a vinovăției, după cum îl concepe, nu include concesiunile oficiale făcute în schimbul informației, declarațiilor testimoniale, restituirii bunurilor ori a oricăror altor acțiuni din partea învinuitului, decît pledarea vinovat. În aceeași ordine de idei Bottoms și. McCIean menționează că esența acordului de recunoaștere a vinovăției constă în aceea că învinuitul este de acord să pledeze vinovat în privința cel puțin a unei învinuiri în schimbul unor concesii din partea procurorului.
Pe de altă parte, William F.McDonald, la rîndul său, menționează că pledarea vinovat nu este un element esențial al negociereii pledoariei, făcînd referire atît la unele state europene unde, deși există unele echivalente ale negocierii pledoariei, nu există însăși instituția de a pleda vinovat, cît și la unele state americane în care negocierea pledoariei înseamnă acordul de a avea un proces judiciar simplificat.
A.Enker scrie că în forma, probabil, cea mai bine cunoscută publicului, acordul de recunoaștere a vinovăției consistă într-un aranjament dintre procuror și învinuit sau apărătorul acestuia, prin care în schimbul pledării procurorul cade de acord să înainteze învinuiri mai puțin serioase învinuitului decît se dictează de faptele care ar putea fi dovedite în cadrul unei judecăți. (V. Rotaru Conceptul acordului de recunoaștere a vinovăției "Revista națională de drept", 2003, nr.1, pag.26). Astfel că din toate definițiile propuse de autorii mai sus menționați, considerăm că definiția dată de A. Enker este cea mami valabilă pentru legislația nostraă în vigoare.
Examinarea acordului în instanța de judecată se concentrează pe examinarea legalității acestuia și stabilirea pedepsei odată ce este acceptat. În cazul inițierii de către procuror, inculpat sau apărător a acordului de recunoaștere a vinovăției în ședința de judecată, pînă la începerea cercetării judecătorești, instanța judecătorească este obligată să facă o întrerupere și să le acorde un termen pentru încheierea acordului în formă scrisă, cu respectarea prevederilor art. 505 alin. (2) și art. 506 alin. (3) CPP a RM. După încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, instanța de judecată va prelungi ședința, la care va accepta sau va refuza acceptarea acordului respectiv.
Așa dar, comparînd cu procedura simplificată, prevăzută la art. 3641 Cod de procedură penală, observăm că acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi încheiat și în afara ședinței de judecată, ccea ce pentru procedura judecării cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală nu este valabil, întrucît cererea întru aplicarea acestei proceduri poate fi inițiată doar în instanța de judecată.
Adică, din cele menționate pînă acum, constatăm că în cazul procedurii de recunoaștere a vinovăției subiecți ai procedurii sunt procurorul pe de o parte și inculpatul împreună cu apărătorul pe de alta, iar instanței de judecată îi rămîne doar sarcina de a accepta sau refuza acordul respectiv. În cazul procedurii simplificate prevăzut la art. 3641 CPP, subiecții sunt inculpatul împreună cu apărătorul care înaintează cererea cu solicilarea de a se judeca în procedură simplificată și instanța de judecată care are sarcina de a accepta sau refuza judecarea în procedura respectivă. Astfel, observăm că rolul procurorului (acuzatorului de stat) în cazul procedurii prevăzute la art. 3641 CPP este unul minor în comparație cu procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, unde rolul său este unul esențial, el fiind un subiect activ de care depinde încheierea unui astfel de acord.
La stabilirea pedepsei, în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, potrivit art. 509, alin. (4) la stabilirea pedepsei, individualizarea acesteia se efectuează reieșindu-se din limita maximă a celei mai aspre pedepse prevăzute de legea penală pentru infracțiunea respectivă, reduse cu o treime, fiind aplicabile prevederile art.75-79 din CP. Dispozitivul sentinței trebuie să conțină mențiunile prevăzute în art.395, care se aplică în mod corespunzător.
Un moment important de menționat este că după acceptarea de către instanță a procedurii de examinare a cauzei prin acordul de recunoaștere a vinovăției, modificarea învinuirii în sensul agravării ei, prevăzute de art.326 CPP, nu poate avea loc, nici chiar în cazul în care probele cauzei oferă o asemenea posibilitate.
Astfel, comparînd cu limitele pedepsei stabilite de procedura prevăzută la art. 3641 Cod de procedură penală stabilim că potrivit alin. (8) inculpatul care a recunoscut săvîrșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunității și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, se aplică pedeapsa închisorii de 30 de ani.
În cele ce urmează ne propunem să analizăm examinarea valabilității acordului în procedura de acceptare a acordului de recunoaștere a vinovăției
Învinuitul, inculpatul care pledează vinovat consimte să fie condamnat în afara unui proces de judecată deplin și renunță la un șir de drepturi de care ar fi beneficiat în cadrul unui astfel de proces. Astfel, el renunță la privilegiul său de a nu mărturisi împotriva sa, la dreptul de a confrunta martorii acuzării etc. Acest fapt poate duce la unele consecințe negative (condamnarea unui nevinovat, presiunea de a recunoaște vinovăția etc.). Pentru a evita sau minimaliza aceste pericole, legea stabilește condiții de validare a acordului sau stabilirea unor standarde cărora acordul trebuie să corespundă pentru a fi acceptat. Constatarea validității acordului are loc în cadrul unei ședințe în care instanța, în conformitate cu art.506 CPP, trebuie să stabilească anumite circumstanțe, în mare măsură în baza chestionării inculpatului. Astfel, srt.507 alin.1 CPP stabilește că instanța acceptă acordul de recunoaștere a vinovăției în cazul dacă ajunge la concluzia că recunoașterea vinovăției de către inculpat este făcută în mod liber, benevol, conștient, fără presiune sau teamă și admite existența bazei faptice a infracțiunii în legătură cu care inculpatul își recunoaște vinovăția.
Un act are un caracter voluntar sau benevol atunci cînd acesta este făcut de bunăvoie, din proprie inițiativă și nesilit de nimeni. Cerința stabilirii caracterului benevol al recunoașterii vinovăției este vizată de mai multe prevederi legale, dar mai ales de prevederile stabilite de art.506 alin.3 pct.1 și pct.5 lit. d), e), f) CPP.
Acordul de recunoaștere a vinovăției nu va fi considerat încheiat benevol de către persoana acuzată dacă recunoașterea vinovăției a fost făcută de aceasta prin aplicarea forței fizice, prin amenințarea cauzării unui prejudiciu (sau prin promisiunea de a înceta un comportament prejudiciabil persoanei acuzate), fie prin oferirea unei promisiuni de a obține un avantaj sau alte pro-misiuni care sunt prin natura lor improprii, deoarece nu au nici o legătură cu competența procurorului. Nu se consideră promisiuni care invalidează acordul informarea despre consecințele legale ale încheierii acordului cum ar fi reducerea pedepsei, obținerea unei judecăți mai rapide etc.
În acest sens, legea cere ca instanța să constate:
a) dacă nu i-a făcut cineva inculpatului alte promisiuni sau asigurări de altă natură pentru a-l influența de a adopta poziția de recunoaștere a vinovăției în cauza respectivă;
b) dacă nu a încercat cineva să-l forțeze pe învinuit, inculpat, sub orice formă, pentru a adopta poziția de recunoaștere a vinovăției în cauza respectivă;
c) dacă inculpatul recunoaște vinovăția din dorință proprie, întrucît el este vinovat.
Un moment important în stabilirea valabilității acordului de recunoaștere a vinovăției esste verificarea dacă acordul este încheiat/acceptat cu bună știință de către inculpat.
Această condiție cere ca instanța să stabilească dacă inculpatul înțelege pe deplin specificul procedurii date și că este conștient de consecințele încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției.
Instanța trebuie să stabilească capacitatea intelectuală a inculpatului de a participa plenar la procedura de acceptare a acordului și de a înțelege consecințele acesteia. Aceasta urmează să constate dacă inculpatul a fost recent supus unui tratament pentru vreo afecțiune mintală sau de dependență de droguri sau de alcool, sau dacă nu se află în timpul ședinței sub influența drogurilor, medicamentelor sau băuturilor alcoolice de orice natură. În cazul în care răspunsul este afirmativ, se concretizează, întrebîndu-i pe apărător și inculpat dacă inculpatul este capabil de a-și expune și adopta poziția sa.
De asemenea, instanța trebuie să constate dacă inculpatul a avut posibilitate de a face o decizie cu bună știință în privința recunoașterii vinovăției. Aceasta depinde de cunoașterea circumstanțelor acuzării care îi este adusă și cunoașterea consecințelor judecării cauzei în procedura de recunoaștere a vinovăției.
În privința consecințelor acceptării procedurii de judecare în cadrul acordului de recunoaștere a vinovăției, inculpatul este informat de către instanță despre:
a) sancțiunea maximă posibilă prevăzută de lege și orice sancțiune mini-mă obligatorie pentru infracțiunea respectivă;
b) posibilitatea executării unei pedepse reale cu închisoare dacă încalcă condițiile pedepsei condiționate;
c) faptul că, prin încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, inculpatul se privează de dreptul la judecată în procedura deplină, cu respectarea prezumției nevinovăției și altor drepturi, inclusiv obligația de a face declarații, sub jurămînt și că, dacă depune declarații false, acestea pot ulterior folosite într-un alt proces împotriva lui pentru depunere de declarații false, etc.
La fel, instanța urmează să informeze inculpatul că odată acceptat acordul nu poate fi retras în mod automat de către acesta.
Dacă instanța se îndoiește că inculpatul înțelege drepturile sale și alte momente despre care el trebuie notificat (mai ales din cauza vîrstei sau gradului de inteligență), inculpatul poate fi rugat să repete instanței, cu cuvintele proprii, informația despre drepturile sale sau alte momente. Capacitatea de inteligență redusă nu constituie un argument de respingere a acordului.
Instanța trebuie să întreprindă alți pași (de exemplu, chestionarea apărătorului) dacă e necesar pentru a se asigura că inculpatul pledează cu înțelegerea perfectă a consecințelor. În așa fel, instanța stabilește gradul de înțelegere a inculpatului reieșind din toate circumstanțele cazului, decît bazîndu-se în exclusivitate pe declarațiile ulterioare ale inculpatului.
De asemenea se necesită și existența bazei faptice pentru acuzare (existența probelor suficiente ce ar confirma condamnarea) necesară pentru respectarea condițiilor legale stabilite față de acord.
În pofida recunoașterii benevole și cu bună știință a vinovăției, instanța nu trebuie să adopte o hotărîre de acceptare a acordului pînă cînd nu efectuează o cercetare care ar convinge-o că există o bază faptică pentru o asemenea declarație. Încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției se admite doar cu condiția că vinovăția învinuitului, inculpatului în săvîrșirea infracțiunii respective este dovedită prin probe pertinente, concludente și utile, administrate în conformitate cu legislația procesuală penală.
Legea nu stabilește explicit pînă la ce limită trebuie judecătorul să cerceteze și să stabilească existența unei baze faptice pentru declarația de recunoaștere a vinovăției. Aceasta se face prin audierea obligatorie a inculpatului care trebuie să recunoască vinovăția în privința tuturor circumstanțelor indicate în actul de acuzare. Simpla recunoaștere a vinovăției, fără relatarea concretă a circumstanțelor de fapt nu poate servi ca bază pentru acceptarea unui acord. Totuși, în afară de audierea obligatorie a inculpatului, decizia despre baza faptică trebuie să se bazeze și pe alte cercetări cum ar fi examinarea materialelor din cauza penală, chestionarea procurorului în privința probelor administrate.
Ulterior, în cazul în care instanța este convinsă de veridicitatea răspunsurilor date de inculpat în ședința de judecată și ajunge la concluzia că recunoașterea vinovăției de către inculpat este făcută în mod liber, benevol, conștient, fără presiune sau teamă, confirmată și prin declarația separată a apărătorului că acordul de recunoaștere a vinovăției de către învinuit, inculpat a fost examinat de el personal, că procedura de încheiere a fost respectată și că recunoașterea vinovăției de către inculpat rezultă din înțelegerea lor confidențială anticipată, instanța acceptă acordul de recunoaștere a vinovăției și admite baza faptică a infracțiunii în legătură cu care inculpatul își recunoaște vinovăția.
Astfel, efectuînd o comparație între cele două proceduri (întrucît anterior în Capitolul II al prezentei lucrări am analizat în detalii condițiile judecării cauzei pr baza probelor administrate în faza de urmărire penală) observăm că caracter voluntar sau benevol, faptul că acordul de recunoaștere a vinovăției este încheiat/acceptat cu bună știință de către inculpat, în procedura simplificată prevăzută la art. 3641 CPP a RM se manifestă prin obligativitatea prezentării înscrisului autentic și personal de către inculpat a cerereii de judecare a cauzei în procedura judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Respectiv, aceste condiții (prezentarea înscrisului autentic și personal) prevăzute de procedura din cadrul art. 3641 CPP a RM asigură caracterul benevol/voluntar și buna știință a inculpatului despre consecințele acceptării judecării cauzei în procedura simplificată analizată, consecințe printer care faptul că, prin judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, procesul va avea loc cu respectarea unei forme specifice a principiului contradictorialității, acesta va fi audiat după prevederile audierii martorului, sub jurămînt, odată acceptată această procedură de judecare a cauzei, inculpatul nu mai poate solicita judecarea cauzei în procedură comună etc.
De asemenea, atît procedurii prevăzută la art. 504-509 CPP a RM cît și celei de la art. 3641 CPP a RM necesită a fi demonstrată existența bazei faptice pentru acuzare (existența probelor suficiente ce ar confirma condamnarea), aceasta chiar și în pofida faptului prezenței recunoașterii de către inculpat a faptei săvîrșite.
O altă tangență între cele două proceduri este faptul că inculpatul trebuie să recunoască obligatoriu vinovăția în privința tuturor circumstanțelor indicate în actul de acuzare (rechizitoriu), aceasta fiind o condiție esențială în valabilitatea procedurii alese de către inculpat.
Dacă, în timpul dezbaterilor judiciare sau deliberării, au apărut circumstanțe care impun reîncadrarea faptelor săvîrșite de inculpat în baza unui articol care prevede o infracțiune mai ușoară, achitarea sau încetarea procesului penal (art.275 CPP), instanța de judecată va relua examinarea cauzei și, după audierea participanților, va anula încheierea protocolară privind acceptarea acordului și va dispune examinarea cauzei în procedură deplină.
Și în cazul procedurii privind judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală este posibilă reluarea cercetării judecătoreși în cazul în care judecătorul constată circumstanțe care impun reîncadrarea faptelor săvîrșite de inculpat sau alte circumstanțe care fac imposibilă aplicarea în continuare a procedurii simplificate prevăzute la art. 3641 Cod de procedură penală (nu se mai respect măcar una din condițiile analizate în Capitolul II al prezentei lucrări).
Dacă instanța respinge acordul, ea urmează să motiveze temeiurile care au stat la baza acestei decizii. Încheierea privind refuzul de a accepta acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi atacată de părțile care au semnat acordul cu recurs în termen de 24 de ore, despre ce ele fac declarație îndată după pronunțarea încheierii. În cazul în care părțile care au semnat acordul, după pronunțarea încheierii, declară că nu vor ataca încheierea respectivă, instanța dispune judecarea cauzei în procedură deplină conform prevederilor generale. Dacă martorii s-au prezentat potrivit citațiilor și dacă procesul poate avea loc, instanța judecă cauza în procedură deplină imediat.
Examinarea recursului împotriva încheierii de respingere a acordului de recunoaștere a vinovăției se face de prioritate și cu respectarea condițiilor generale pentru judecarea în recurs. Instanța de recurs urmează să constate legalitatea și temeinicia încheierii instanței de fond prin prisma criteriilor de validare a acordului de recunoaștere a vinovăției. În cazul respingerii recursu-lui cauza se va judeca în primă instanță conform procedurii generale. În cazul în care recursul este considerat întemeiat, instanța de recurs casează încheierea și dispune trimiterea cauzei la rejudecare instanței de fond.
Odată ce a acceptat acordul, instanța procedează la dezbaterile judiciare privitor la măsura de pedeapsă. Dezbaterile judiciare se compun din discursurile procurorului, apărătorului și inculpatului care pot lua încă o dată cuvîntul în formă de replică. După terminarea dezbaterilor judiciare, președintele ședinței acordă ultimul cuvînt inculpatului.
La stabilirea pedepsei, individualizarea acesteia se efectuează, reieșindu-se din limita maximă a celei mai aspre pedepse prevăzute de legea penală pentru infracțiunea respectivă, reduse cu o treime. Instanța urmează să stabilească pedeapsa din limitele obținute, aplicînd prevederile art.75-79 din CP.
Încheierea și acceptarea acordului de recunoaștere a vinovăției presupune acceptarea de către inculpat a bazei faptice incriminate acestuia. Drept urmare, sentința pronunțată în cadrul acestei proceduri poate fi atacată cu recurs, invocîndu-se doar erorile procesuale și măsura de pedeapsă stabilită.
Inculpatul nu are dreptul de a invoca în favoarea sa defectele de procedură cu caracter extrajudiciar, adică îi este interzis de a revendica legalitatea actelor procedurale efectuate de organele de urmărire.
Astfel, de exemplu, inculpatului îi va fi interzis să susțină că învinuirea nu a fost înaintată în forma corespunzătoare, că probele de acuzare ar fi fost obținute ilegal, că el a fost reținut ilegal etc. Excepție pot fi acele încălcări care au determinat ca acordul să nu fie încheiat benevol sau cu bună știință. La fel, inculpatul poate înainta revendicări ce țin de încălcarea drepturilor fundamentale ale omului care sunt incompatibile cu condamnarea pronunțată (de exemplu, interdicția de a condamna de două ori pentru aceeași faptă, interdicția de a condamna pentru o faptă neprevăzută de lege).
Astfel, comparînd căile de atac a sentințelor pronunțate în procedura specială a acordului de recunoaștere a vinovăției stabilim că, conform art. 509, alin. (6) și procedura judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală aceasta (sentința) constatăm că sentința în cazul judecării cauzei în baza procedurii simplificate prevătută la art. 3641 CPP poate fi atacată în procedură de drept comun, întrucît prevederile art. 3641 CPP nu prevede expres care sunt căile de atac, ceea ce lasă loc de interpretare. Astfel, actualmente, sentințele pornunțate în urma examinării cauzei în procedura simplificată sunt atacate cu apel, ca și restul sentințelor.
În urma chestionarului elobarat, la întrebarea “Care trebuie să fie calea de atac pentru procedura judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală?” Majoritatea respondenților au răspuns că este necesat de a fi doar recursul. Totuși analizînd pe categorii, atunci observăm că avocații, în număr majoritar au răspuns că este necesar ca și cale de atac să fie reglementat apelul și recursul, pe cînd procurorii, judecătorii, studenții de la INJ au pledat pentru varianta reglementării doar a recursului.
Nu putem în nici un caz să omitem sau să ignorăm rolul apărătorului în prezenta procedură, întrucît anume apărătorul are un rol foarte active în cazul dat, fapt de care în mare parte și depinde încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției cît mai avantajos pentru inculpat.
Legislația noastră stabilește, că înainte de a încheia acordul, avocatul este obligat să discute cu învinuitul toate drepturile de care dispune acesta. Afară de aceasta, el este obligat să explice și să analizeze toate aspectele cazului, inclusiv ordonanța de punere sub învinuire sau, după caz, rechizitoriul și toate posibilitățile de apărare de care ar trebui să beneficieze clientul său în cazul dat. Îndeplinirea acestor obligații reprezintă, după părerea noastră, principala condiție pentru ca învinuitul să adopte o decizie inteligentă și cu bună știință în privința încheierii sau refuzului de a încheia un acord de recunoaștere a vinovăției.
Astfel, apărătorul trebuie să consulte clientul său în privința legalității sau ilegalității acțiunilor efectuate, despre o posibilă inadmisibilitate a probelor administrate cu încălcarea regulilor stabilite de CPP, despre probabilitatea obținerii unei condamnări. O listă unde se indică ce trebuie să facă un apărător privind un caz, înainte de a decide dacă merită sau nu să fie încheiat un acord, a fost prezentată într-o ediție a Institutului de perfecționare a avocaților din Maryland, pe care o prezentăm mai jos într-o variantă prescurtată:
Astfel, înainte de a se apropia de procuror în încercarea de a negocia, dacă este posibil, apărătorul trebuie:
1. Să fie minuțios familiarizat atît cu versiunea procurorului despre circumstanțele cazului, cît și versiunea apărării;
2. Să se documenteze în întregime despre antecedentele penale ale clientului său;
3. Să cunoască dacă procurorul poate dovedi vinovăția. De cele mai multe ori trebuie de așteptat pînă în ziua judecății pentru a vedea dacă toți martorii se vor prezenta sau doresc să facă declarații, dacă sînt prezente alte probe de învinuire;
4. Să cunoască dacă poate prezenta anumite argumente legale ce ar duce la respingerea anumitor probe.
Respectarea acestor condiții și trebuie să ghideze apărătorul în procesul de luare a deciziei de a încheia un acord. Pînă la urmă, ele pot fi reduse la două condiții și anume probabilitatea condamnării și gravitatea cazului. Această ultimă condiție include în sine pedeapsa care posibil va fi aplicată, ținînd cont de personalitatea învinuitului și alte circumstanțe ale cazului.
Afară de aceasta, apărătorul trebuie să se asigure că învinuitul dorește de bună voie să încheie un acord și își dă seama de consecințele încheierii sau refuzului de a încheia un acord. Desigur, înainte de a sugera clientului său de a încheia un acord de recunoaștere a vinovăției, apărătorul trebuie să fie convins de vinovăția acestuia.
Totuși de menționat este că una din problemele ce poate apărea la încheierea unui acord, este aceea că deși acordul pare să beneficieze foarte mult clientul, acesta fiind dispus să încheie un acord, totuși insistă că în pofida tuturor probelor împotriva lui el este nevinovat. Cîțiva savanți au declarat că în asemenea circumstanțe, apărătorul nu poate permite clientului său să pledeze vinovat sau că cel puțin apărătorii ce se conduc de codul deontologic procedează anume așa . Astfel, chiar însuși apărătorul ar putea ocazional să fie pus în situația să considere varianta pledării vinovat de către o persoană nevinovată. Fiind obligat să respecte legea și în același timp să servească interesele clientului său, apărătorul s-ar putea confrunta cu un conflict uman și profesional. În timp ce un asemenea compromis ar putea servi intereselor clientului său în obținerea unui rezultat cît mai bun într-o situație dezavantajoasă, acesta niciodată nu va servi interesul avocatului de a proteja integritatea și imaginea sa profesională". Astfel de situații, fără îndoială, ar putea apărea și în practica avocaților noștri. Dintr-un sondaj efectuat printre 52 de avocați, procurori, judecători și anchetatori din Chișinău, aproape 12% din respondenți au indicat că au avut în practică cazuri cînd o persoană inocentă se declara vinovată, cînd situația ei procesuală era nefavorabilă, deoarece circumstanțele cazului creau impresia vinovăției și învinuitul ajungea la concluzia că este mai rezonabil să declare că e vinovat.
În asemenea situații, se pare, că apărătorii americani înclină mai mult spre interesele clientului său, decît spre riscul de a fi învinuiți de încălcarea regulilor deontologice. Astfel, în cercetarea făcută de Alschuler, cîțiva apărători, deși au declarat că ei, de regulă, insistă ca clientul să recunoască vinovăția înainte de a pleda vinovat, făceau excepții pentru anumite categorii de cazuri. "Eu nu voi cere o mărturisire într-un caz în privința unei infracțiuni contra libertății sexuale", declară Stanley P. Golde, "deoarece obstacolele psihologice în privința mărturisirii unor astfel de cazuri sînt deseori foarte puternice". Un apărător din Oakland menționează un caz, unde un profesor a fost acuzat de abuz sexual al unei eleve de opt ani. Din spusele apărătorului eleva era un puști adorabil care ar fi fermecat instanța și ar fi lăsat jurații în lacrimi. De asemenea, el a mai spus că credea că ea este o mincinoasă psihopată și că era convins de inocența clientului său. Așa că atunci cînd procurorul a propus să pledeze vinovat în privința infracțiunii de comportament amoral (ceea ce i-ar fi permis să mențină dreptul de a preda), el a sfătuit clientul să accepte, ceea ce ultimul a și făcut .
Credem că, în situații de tipul celor descrise anterior, obligația apărătorului este de a consulta cît mai competent clientul său. Totuși, reieșind din faptul că învinuitul este persoana care va suporta consecințele unei condamnări, decizia finală trebuie să rămînă al acestuia. Cu toate acestea, considerăm ca fiind inacceptabil acordul apărătorului să se încheie un acord atunci cînd clientul său care este nevinovat, insistă asupra acestui lucru din alte cauze decît probabilitatea mare că va fi condamnat, cum ar fi, de exemplu, încercarea de a proteja alte persoane etc.
Considerăm că și în cazul judecării cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, apărătorul are un rol important în determinarea inculpatului în alegerea procedurii simplificate de judecare a cauze prevăzută la art. 3641 CPP a RM. Anume apărătorul are sarcina primordial în al informa anterior instanței de judecată despre avantajele și dezavantajele procedurii în cauză.
Revenind la acordul de recunoaștere a vinovăției, concluzionăm că procurorul nu poate să încheie un acord pe motivul probabilității mici de condamnare a învinuitului, dacă aceasta e determinat, în general, de lipsa probelor pe dosar. Decizia de a încheia un acord însă va fi întemeiată dacă lipsesc dovezi suficiente sau dovezile care există nu mai pot fi folosite din diferite motive. Ca exemplu la această situație ar putea fi cazul, cînd un martor la început a fost de acord să facă declarații, apoi refuză sau le schimbă. Aceasta se poate întîmpla în cazul rudelor care au dreptul să nu facă declarații sau cazul apropiaților, prietenilor, persoane șantajate cînd acestea, deși sub obligație legală de a depune declarații, refuză să o facă. O situație specială cînd procurorul poate invoca această circumstanță este atunci cînd martorul-cheie este un informator sau o altă persoană care din diferite motive nu este de dorit să apară în fața judecății (de exemplu, victimă minoră pentru care audierea în calitate de martor ar putea fi o experiență traumatizantă).
De asemenea, decizia de a încheia un acord în baza acestei circumstanțe poate fi luată atunci cînd, deși există dovezi suficiente, există posibilitatea ca ele să nu fie considerate credibile de instanță. Aceasta, de cele mai multe ori, are loc atunci cînd martorii au o credibilitate scăzută (copil mic, martor care la momentul cînd au avut loc circumstanțele despre care urmează să facă declarații era în stare de ebrietate, fost infractor, persoană interesată fie din motive personale (vecin cu care inculpatul a avut un conflict) sau profesionale (polițist) ca inculpatul să fie condamnat sau există alte vicii în privința altor tipuri de probe (eventuale dubii în privința competenței expertului ce a efectuat expertiza, contestații de efectuare a unor acțiuni procesuale etc.).
Încheierea unui acord din motivul probabilității mici de a condamna persoana, deși pare clar și simplu în ce privește cazurile cînd această circumstanță se poate considera prezentă, este una din acele circumstanțe care presupune un grad mare de subiectivism. În afară de aceasta, circumstanța respectivă ridică un șir de întrebări. De exemplu, dacă procurorul aduce ca motiv al încheierii acordului insuficiența probelor, în acest caz cît de sigur este procurorul că persoana este vinovată și ce grad de convingere trebuie să fie? Sau încheierea unui acord pe motiv că au dispărut martorii-cheie sau martorii existenți nu vor insufla credibilitate, pune întrebarea despre moralitatea și decența încheierii unui acord în asemenea cazuri. Practic, procurorul recunoaște că dacă ar fi să meargă la judecată persoana ar fi recunoscută ca fiind nevinovată. Deoarece nu poți fi sigur întotdeauna de o atare posibilitate și dacă situația descrisă nu determină introducerea unei interdicții de a încheia, cel puțin, ridică întrebarea dacă procurorul trebuie să aducă la cunoștința apărării faptul că el are dubii, în ce privește dovedirea vinovăției persoanei acuzate.
Astfel, din cele enunțate constatăm că pe cît de multe tangențe pe atît de multe deosebiri se regăsesc în cele două proceduri anterior analizate în cuprinsul Capitolului III, secțiunea I. Considerăm că, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost o instituție revoluționară la timpul intrării în vigoare a acesteia, însă o dată cu adoptarea noilor modificări a CPP a RM prin Legea pentru modificarea si completarea Codului de procedură penală nr.66 din 05.04.2012, intrate în vigoare din 27.10.2012, procedura simplificată reglementată la art. 3641 a luat locul de frunte ocupat de procedura acordului de recunoaștere a vinovăției. Astfel că, la momentul actual, după cum remarcă atît teoreticienii dar în special practicicienii, procedura acordului de recunoaștere a vinovăției practic a căzut în desuetudine, astfel că inculpații de cele mai deseori atunci cînd recunosc vinovăția solicită judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Această concluzie am obținuto în urma sistematizării chestionarelor realizate în cadrul studiului realizat în cadrul elaborării prezentei teze de licență, astfel că majoritatea respondenților la întrebarea „În practica dvs în cîte cazuri ați aplicat (a fost aplicată) procedura judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală?” practicienii au răspuns că în majoritatea cazurilor în care inculpatul și-a recunoscut vina a fost aplicată procedura simplificată prevăzută de art. 3641 CPP a RM.
De asemnea o parte dintre respondenți au venit și cu ideia de a reglementa o simbioză dintre procedura acordului de recunoaștere a vinovăției și cea prevăzută la art. 3641 CPP a RM care ar fi binevenită pentru toți participanții la proces.
3.2. Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și suspendarea condiționată a urmăriri penale cu liberarea de răspundere penală
Potrivit CPC art. 510 alin. (1) în privința persoanei puse sub învinuire pentru o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă, care își recunoaște vinovăția, nu prezintă pericol social și poate fi reeducată fără aplicarea unei pedepse penale, urmărirea penală poate fi suspendată condiționat, cu liberarea ulterioară de răspunderea penală conform art.59 din Codul penal.
În privința persoanei puse spre învinuire pentru o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă, care își recunoaște vinovățtia, nu prezintă pericol social și poate fi reeducată fără aplicarea unei pedepse penale, urmărirea penală poate fi suspendată condiționat, cu liberarea ulterioară de răspundere penală. Procedura de suspendare condiționată a urmăririi penale. Procurorul prin ordonanță suspendă condiționat urmărirea penală pe un termen de 1 an stabilindu-i una sau mai multe din obligațiile prevăzut de CPP a RM la art. 511 și anume : să nu părăsească localitatea unde își are domiciliul decît în condițiile stabilite de procuror; să comunice organului de urmărire penală orice schimbare de domiciliu; să nu săvîrșească infracțiuni sau contravenții; să continue lucrul sau studiile. să participe la un program special de tratament sau de consiliere în vederea reducerii comportamentului violent.
Daca în termenul de suspendare condiționată a urmăririi penale, învinuitul a respectat condițiile stabilite de procuror, atunci procurorul înaintează un demers judecătorului de instrucție cu propunerea de a libera persoana de răspundere penală.
Ulterior, judecatorul poate sa accepte sau sa respinga demersul.
(http://optdolari.blogspot.com/2011/02/procedura-de-suspendare-conditionata.html)
Ținînd cont de prevederile legale, și anume alin.(1), art. 510 menționămn că procedura suspendării condiționate a urmăririi penale cu liberarea de răspundere penală nu se aplică față de persoanele:
1) care au antecedente penale;
2) care sînt dependente de alcool sau droguri;
3) cu funcții de răspundere, care au comis infracțiunea făcînd abuz de serviciu;
4) care au comis infracțiuni contra securității statului;
5) care nu au reparat paguba cauzată în urma infracțiunii.
Respectiv, în restul cazurilor, suspendarea condiționată a urmăririi penale poate fi aplicată, astfel că această procedură poate fi aplicată și în privința unui copil, atât în cazul în care copilul a săvârșit fapta de unul singur, împreună cu alți copii sau în cauze cu adulți. În cazul coparticipării copilului cu o persoană adultă la săvârșirea infracțiunii, în privința acestuia se va dispune disjungerea cauzei și examinarea posibilității de a fi aplicată procedura discreționară de liberare condiționată de răspundere penală. (Igor Dolea Ghid privind procedurile prietenoase copiilor la faza de urmărire penală)
Recunoașterea vinovăției de către învinui în cadrul procedurii de suspendare condiționată a urmăririi penale, recunoașterea vinovăției este o condiție obligatorie ce determină atitudinea învinuitului față de fapta comisă și posibilitatea acestuia de a fi reeducat fără aplicarea pedepsei penale.
Astfel, la îndeplinirea acestei condiții procesuale obligatorii se va ține cont de următoarele criterii:
a) recunoașterea vinovăției de către învinui se face benevol în fața procurorului și în prezența reprezentantului legal/pedagogului sau psihologului atunci cînd fapta este săvîrșită de către un minor și apărătorului după înaintarea acuzării în cadrul audierii celui ce a săvîrșit fapta în calitate de învinuit;
b) înainte de recunoașterea vinovăției, procurorul trebuie să explice învinuitului dreptul de a tăcea și de a nu mărturisi împotriva sa;
c) recunoașterea vinovăției trebuie să fi e confirmată de către alte probe administrate în cauză;
d) dacă recunoașterea vinovăției este făcută până la înaintarea învinuirii, este necesară colectarea de probe ce confirmă vinovăția celui învinuit, după care se va fixa acest fapt în procesul-verbal de audiere a învinuitului;
e) procurorul nu are cum să aprecieze recunoașterea vinovăției de către cel învinuit, atunci când aceasta nu este confirmată de alte probe.
Dacă în termenul de suspendare condiționată a urmăririi penale, învinuitul a respectat condițiile stabilite de către procuror, procurorul, prin ordonanța sa, dispune liberarea persoanei de răspundere penală. În cazul în care învinuitul nu a respectat condițiile stabilite de procuror acesta din urmă trimite cauza în judecată cu rechizitoriu în ordinea general, adică cauza va fi ulterior judecată potrivit procedurii generale prevăzută de CPP a RM.
Analizînd comparativ cele două procedure propuse spre analiză, constatăm că acestea în primul rînd au condiții distincte care necesită a fi acceptate de judecător întru acceptarea aplicării ei, dar și situații distincte în care procedura suspendării condiționate a urmăriri penale cu liberarea de răspundere penală poate fi aplicată în comparație cu procedura simplificată prevăzută la art. 3641 CPP a RM.
Astfel, constatăm că procedura suspendării condiționate a urmăririi penale este valabilă doar pentru infracțiunile ușoare sau mai puțin grave, aceste limite fiind stabilite expres de legislația procesual penală în vigoare și anume art. 510 alin. (1) care prevede “în privința persoanei puse sub învinuire pentru o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă”, pe cînd procedura judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală poate fi aplicată în judecarea cauzei pentru toate categoriile de infracțiuni. Acest fapt reiese din prevederile art. 3641 alin (8) CPP a RM unde este reglementat cuantumul pedepsei care se va aplica la judecarea cauzei potrivit acestei procedure simplificate, și anume “inculpatul care a recunoscut săvîrșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunității și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, se aplică pedeapsa închisorii de 30 de ani.” Respectiv putem observa că această procedură poate fi aplicată începînd cu infracțiunile ușoare și terminînd cu cele excepțional de grave.
În aceeași ordine de idei, concluzionăm că pentru gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care este permisă aplicarea procedurii suspendării condiționate este stabilită o limită și anume pînă la infracțiunile mai puțin grave, pe cînd procedura judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, gradul de pericol social al invinuitului pentru infracțiunea săvîrșită nu se ia în considerație decît doar la stabilirea pedepsei penale. Mai mult decît atît, consecința aplicării procedurii prevăzută la art. 504-509 CPP a RM este liberarea de pedeapsă penală, pe cînd în cazul procedurii simplificate prevăzută la art. 3641 CPP a RM este reducerea pedepsei penale.
De asemenea, o altă deosebire se constată și la modul de atac a sentinței pronunțate în cele două procedure. Astfel, în cazul procedurii suspendării condiționate a urmăriri penale cu liberarea de răspundere penală sentința poate fi atacată doar cu recurs, astfel potrivit CPP a RM, art. 509 alin. (6) “Sentința adoptată în condițiile prezentului articol poate fi atacată cu recurs, invocîndu-se doar erorile procesuale și măsura de pedeapsă stabilită”, iar în cazul judecării cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală aceasta poate fi cu apel și recurs.
Un alt punct care necesită a fi subliniat este că în cazul procedurii speciale procurorul este cel care are inițiativa de de aplicare a acesteia, pe cînd în cazul procedurii simplificate, inculpatul este cel care solicit să fie judecat potrivit procedurii simplificate de judecare a cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Totodată, procedura simplificată prevăzută la art. 3641 poate fi solicitată doar pînă la începerea cercetării judecătorești.
O asemănare dintre cele două proceduri analizate în Capitolul III, secțiunea II ar fi faptul că la baza ambelor se află instituția “recunoașterii vinovăției”. Astfel, pentru a fi posibilă aplicarea atît a procedurii speciale prevăzută la art. 504-509 CPP a RM cît și a procedurii simplificate prevăzută la art. 3641 CPP a RM este necesar ca învinuitul să își recunoască vinovăția.
Concluzionînd cele menționate anterior stabilim că deși ambele proceduri au la bază conceptul de “recunoaștere a vinovăției”, totuși aceste două sunt diferite și fiecare își are locul și importanța sa în reglementarea legislației procesual penale. Astfel considerăm că atît procedura suspendării condiționate a urmăriri penale cu liberarea de răspundere penală cît și procedura judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală necesită a fi reglementate în legislația națională întrucît ambele își regăsesc aplicabilitate practică.
3.3 Concluzii
În cadrul Capitolului III am realizat un studiu comparat între procedura judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și procedura acordului de recunoaștere a vinovăției dar și între procedura judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și procedura suspendării condiționate a urmăriri penale cu liberarea de răspundere penală pentru ca în urma depistării asemănărilor și deosebirilor între acestea să putem cu ușurință să stabilim gradul de aplicabilitate practică a celor trei dar și oportunitatea și necesitatea reglementării unui noi intituții precum este cea prevăzută la art. 3641 CPP a RM.
Considerăm că toate cele trei își au specificul lor și dacă procedura suspendării condiționate a urmăriri penale cu liberarea de răspundere penală este una oportună și își păstrează atuurile sale fiind și în continuare aplicată în cauzele penale, atunci procedura acordului de recunoaștere a vinovăției este pe cale de a cădea în desuetudine întrucît procedura simplificată reglemetată la art. 3641 CPP a RM după cum s-a demontrat în urma analizei efectuate pe parcurs conține în sine mai multe avantaje atît pentru stat cît și pentru inculpat.
Concluzii generale și recomandări
Ptrivit legii pentru modificarea si completarea Codului de procedură penală nr.66 din 05.04.2012, intrate în vigoare din 27.10.2012, Codul a fost completat cu art.3641 , dispozițiile căruia au introdus o procedură simplificată de judecată a cauzei, care în mod indiscutabil, este una inovatoare și necesară anume întru accelerarea soluționării proceselor. Așa cum am arătat și mai sus, această procedură, cu toate avantajele care țin de celeritatea procedurii de judecată, cu efect direct asupra descongestionării rolului instanțelor judecătorești, aceasta încearcă să asigure toate garanțiile unui proces echitabil, legalitatea, oficialitatea, aflarea adevărului și rolul activ trebuind să fie aplicate și în această procedură specială, ele fiind garanții fundamentale ale unui proces echitabil.
În urma cercetării efectuate asupra subiectului propus am constatat un șir de avantaje, dezavantaje dar și un șir de lacune care lasă prea mult spațiu pentru o interpretare extinctivă, principiu interzis de legea penală și respectiv de cea procesual penală.
Printre avantajele identificate menționăm că procedura judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală se regăsește faptul că această procedură asigură respectarea principiului celerității, prin respectarea termenului rezonabil de soluționare a cauzei penale, un avantaj care de fapt constituie și un scop primordial a instituirii procedurii judecării cauzei pe baza probelor în faza de urmărire penală. Considerăm că odată cu reglemetarea acestei instituții la CtEDO vor parvenu mai puține capete de cereri cu privire la încălcarea termenului rezonabil și tergiversarea procesului.
Obligativitatea reducerii pedepsei pentru toate categoriile de infracțiuni de către instanța de judecată în cazul în care inculpatul solicit judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală constituie un alt punct forte al aceste procedure simplificate. Aceasta, deși constituie mai mult un avantaj pentru inculpate, în mod sinalagmatic produce avantaje și pentru partea care accept să fie aplicată, iar ulterior aplică această procedură, și anume instanța de judecată. Acest avantaj se manifestă prin evitarea cheltuielilor de judecată suplimentare dar și prin descongestionarea rolului instanțelor judecătorești, prin reducerea volumului de muncă.
Un alt avantaj, dar totodată și dezavantaj este faptul că sentința pronunțată se atacă cu apel și recurs. Astfel, 66,66% dintre respondenți consideră că procedura simplificată prevăzută la art. 3641 CPP a RM necesită a fi insituită calea de atac doar recursul comparative cu 33,34 % condideră că pentru procedura judecării cauzei pe baza probei în faza de urmărire penală calea de atac trebuie să fie apelul și recursul. Respectiv dezavantajul reiese din faptul că atîta timp cît nu va fi reglementat în mod expres care este calea de atac pentru procedura în cauză, sentința va putea fi atacată cu apel ca și în cazul sentinței pronunțate în urma judecării cauzei în procedură general, ceea ce știrbește din esența unei proceduri simplificate. Noi ne alăturăm opiniei că pentru procedura analizată se necesită a fi reglementată calea de atac doar recursul, pentru a obține o veritabilă procedură simplificată.
Astfel, reglementarea rămîne a fi criticabilăîn sensul că nu conține norme care să disciplineze căile de atac ce se pot introduce împotriva sentinței primei instanțe, ceea ce are ca și consecință ca celeritatea procesului penal urmărită în prima instanță să poată fi foarte ușor contracarată în căile de atac.
În rîndul dezavantajelor putem regăsi faptul că deși fapta există, inculpatul recunoaște vinovăția, recunoaște toate circumstanțele invocate în rechizitoriu, însă probele prezentate în rechizitoriu sînt acumulate cu încălcarea normelor procesual penale în vigoare (incusiv și cu încălcarea art. 94 CPP a RM), astfel acest fapt face imposibilă aplicarea procedurii simplificate prevăzută la art. 3641 CPP a RM.
O dată acceptată judecata cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, inculpatul va fi prevenit despre consecințele care survin concomitant cu aceasta și anume: nu vor putea fi administrate probe noi, odată acceptată nu se mai poate reveni la procedura general de judecare a cauzei, dar și faptul că acesta nu mai poate beneficia de prezumția nevinovăției.
De asemenea la aplicarea procedurii simplificate prevăzuta la art. 3641 CPP a RM se observă derogarea de la principiul contradictorialității și nemijlocirii, sau mai correct spus se observă o formă specială de manifestare a celor două principia exprimate printr-o formă mai restrînsă.
La fel, spre regret, mai există confuzia între procedura judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de umărire penală și procedura acordului de recunoaștere a vinovăției în rîndul învinuiților, astfel aici este foarte important ca apărătorul în primul rînd să explice clienților lor care sunt distincțiile, avantajele/dezavantajele, consecințele aplicării unei sau altei instituții.
De asemenea în cadrul procedurii simplificate în cauză poate fi admisă lezarea drepturilor părții vătămate, or potrivit prevederilor legale dosarul poate fi examinat și în lipsa acesteia, astfel în anumite cazuri părții vătămate i-ar putea fi îngrădite anumite drepturi.
Reieșind din studiul teoretic și practic efectuat la subiectul judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, concluzionăm că atît sursele bibliografice consultate cît și respondenții chestionarelor au menționat mai multe avantaje decît dezavantaje specifice procedurii simplificate în cauză, iar 46,66% din cei chestionați consideră că această procedură practic nu conține în sine nici un dezavantaj.
Reieșind din conținutul textual al art. 3641 CPP a RM, studiului și analizei actelor explicative dar și a articolelor științifice, manual și monografii identificăm următoarele lacune care evidențiază problematica procedurii judecării cauzei pe baza probelor în faza de urmărire penală.
Astfel, pe lîngă problema “Care trebuie să fie calea de atac pentru procedura simplificată prevăzuta la art. 3641 CPP a RM? ” abordată anterior, considerăm că o altă lacună o constituie reglementarea procedurii de disjungare a cauzei în cazul în care infracțiune a este săvîrșită de mai mulți făptuitori. Astfel în cazul în care unul dintrei ei solicită să fie judecat potrivit procedurii simplificate, iar altul în procedură general, cauza necesită a fi disjungată. Problema apare în cazul în care cel care a solicitat judecarea cauzei pe baza probelor administrare în faza de urmărire penală atacă sentința cu apel, întrebarea este cum va fi repartizat dosarul, cui i se va oferi prioritate? Va fi transmis la Curtea de Apel potrivit competenței pentru a fi examitat apelul celui care a fost judecat potrivit procedurii simplificate sau va fi repartizat în mod aleatoriu unui alt judecător din cadrul judecătoriei de fond pentru a se examinat fondul cauzei pentru cel de-al doilea care a ales să fie judecată cauza potrivit procedurii generale?
De asemenea, considerăm că o altă problemă ar fi dreptul instanței de judecată de a respinge cererea de solicitare a inculpatului ca acesta să fie judecată cauza pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală din motiv că calificarea faptei a fost făcută incorect. Această problemă intervine doar dacă judecătorul se va expunerea asupra acestui fapt de la bun început, adică din momentul solicitării judecării cauzei în baza acestei procedure. Considerăm că acest fapt constituie temei de recuzare a judecătorului în cauză, or acesta fără a examina materialele cauzei se expune anticipat asupra corectitudinii încadrării faptei în cadrul legal.
Astfel, în urma celor menționate venim cu inițiativă de lege ferenda prin care propunem ca procedura simplificată prevăzuă la art. 3641 CPP a RM să fie completată cu prevederi exhaustive privind:
1. Calea de atac pentru procedura judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală;
2. Procedura disjungării cauzei și repartizării ulterioare a dosarulului;
3. Expunerea anticipată a judecătorului asupra încadrării juridice corecte a faptei să fie introdus ca un temei de recuzare a acestuia în procedura simplificată în cauză.
Concluzionăm că art.3641 CPP a RM în mod cert și indubitabil, constituie o normă de procedură penală care vizează accelerarea soluționării proceselor, fiind o procedură novativă și binevenită sistemului procesual penal național.
Bibliografie
1. Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994, în vigoare din 27.08.1994
2. Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale
3. Cod de Procedură Penală al RM din 14.03.2003
4. Cod de Procedură Penală al României actualizat 2014 – Legea 135/2010
5. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la aplicarea prevederilor art.3641 CPP de către instanțele judecătorești
6. Notă Informativă la proiectul de lege cu privire la modificarea și completarea Codului de procedură penală
7. Recomandarea nr. 29 Privind judecarea cauzelor penale pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală ( art.364/1 CPP )
8. Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedletchi, Tatiana Vizdoaga, Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Drept Procesual Penal, 2005
9. http://optdolari.blogspot.com/2011/02/procedura-de-suspendare-conditionata.html, suspendarea condiționată a urmăriri penale cu liberarea de răspundere penală
10. C. Roșu, A. Fanu-Moca Procedura specială de judecată reglementată de art.3201 din Codul de procedură penală “Dreptul” (România), 2011, nr.8, pag.178
11. Expunere de motive, Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, pag. 1
12. N. Saharov*, B.-C. Gorea** Considerații referitoare la controversata implementare a procedurii instituite de art.3201 din Codul de procedură penală “Dreptul” (România), 2012, nr.8, pag.171
13. V. Rotaru Conceptul acordului de recunoaștere a vinovăției "Revista națională de drept", 2003, nr.1, pag.26
14. V. Rotaru Originea și răspândirea acordului de recunoaștere a vinovăției, "Analele științifice ale Universității de Stat din Moldova", 2002, nr.6, pag.355
15. Manualul Judecătorului pentru cauze penale, Mihai Poalelungi, Igor Dolea, Tatiana Vîzdoagă, Chișinău, 2013
16. Modele de acte procedural penale, Chișinău, 2007
17. Igor Dolea Ghid privind procedurile prietenoase copiilor la faza de urmărire penală
18. Ghid cu privire la aplicarea pedepsei, Gh. Ulianovschi, D. Popescu, V. Puica, R. Botezatu, V. Șterbeț, I. Dolea, Chișinău, 2014
Anexa nr. 1
Chestionar
realizat în cadrul studiului efectuat la elaborarea tezei de licență cu tema “Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală”
Anonim
1. Considerați binevenită reglementarea instituției judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală (art. 3641 CPP al RM)?
a) Da (de ce?)
________________________________________________________________________________
b) Nu (de ce?)
________________________________________________________________________________
c) o altă opinie
________________________________________________________________________________
2. În ce capitol al Codului de Procedură Penală este necesar de a fi plasată procedura în cauză?
a) în cadrul capitolului actual (art. 3641 CPP al RM)
b) Proceduri speciale
c) nu este o instituție care ar trebui reglementată
3. Este necesară extinderea instituției respective și pentru faza urmăririi penale?
a) Da (de ce?)
________________________________________________________________________________
b) Nu (de ce?)
________________________________________________________________________________
c) o altă opinie
________________________________________________________________________________
Răspundeți la întrebarea nr. 4 doar dacă ați răspuns “Da” la întrebarea nr. 3
4. Dacă da, atunci pentru care categorii de infracțiuni este necesară extinderea instituției în cauză și pentru faza urmăririi penale?
a) infracțiuni ușoare și mai puțin grave
b) infracțiuni ușoare, mai puțin grave și grave
c) toate categoriile de infracțiuni
5. Care trebuie să fie calea de atac pentru procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală?
a) apelul și recursul
b) doar recursul
6. Care sunt avantajele procedurii judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală?
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
7. Care sunt dezavantajele procedurii judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală?
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
8. Ce opinie aveți referitor la coexistența celor două atenuante (art. 3641 alin (8) CPP și art. 76 alin. (1), lit f CP)?
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
9. În practica dumneavoastră în cîte cazuri ați aplicat (a fost aplicată) procedura judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală?
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Vă mulțumim anticipat pentru răspunsurile oferite și aportul acordat în vederea obținerii răspunsurilor la problemele cu care ne-am confruntat.
Bibliografie
1. Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994, în vigoare din 27.08.1994
2. Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale
3. Cod de Procedură Penală al RM din 14.03.2003
4. Cod de Procedură Penală al României actualizat 2014 – Legea 135/2010
5. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la aplicarea prevederilor art.3641 CPP de către instanțele judecătorești
6. Notă Informativă la proiectul de lege cu privire la modificarea și completarea Codului de procedură penală
7. Recomandarea nr. 29 Privind judecarea cauzelor penale pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală ( art.364/1 CPP )
8. Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedletchi, Tatiana Vizdoaga, Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Drept Procesual Penal, 2005
9. http://optdolari.blogspot.com/2011/02/procedura-de-suspendare-conditionata.html, suspendarea condiționată a urmăriri penale cu liberarea de răspundere penală
10. C. Roșu, A. Fanu-Moca Procedura specială de judecată reglementată de art.3201 din Codul de procedură penală “Dreptul” (România), 2011, nr.8, pag.178
11. Expunere de motive, Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, pag. 1
12. N. Saharov*, B.-C. Gorea** Considerații referitoare la controversata implementare a procedurii instituite de art.3201 din Codul de procedură penală “Dreptul” (România), 2012, nr.8, pag.171
13. V. Rotaru Conceptul acordului de recunoaștere a vinovăției "Revista națională de drept", 2003, nr.1, pag.26
14. V. Rotaru Originea și răspândirea acordului de recunoaștere a vinovăției, "Analele științifice ale Universității de Stat din Moldova", 2002, nr.6, pag.355
15. Manualul Judecătorului pentru cauze penale, Mihai Poalelungi, Igor Dolea, Tatiana Vîzdoagă, Chișinău, 2013
16. Modele de acte procedural penale, Chișinău, 2007
17. Igor Dolea Ghid privind procedurile prietenoase copiilor la faza de urmărire penală
18. Ghid cu privire la aplicarea pedepsei, Gh. Ulianovschi, D. Popescu, V. Puica, R. Botezatu, V. Șterbeț, I. Dolea, Chișinău, 2014
Anexa nr. 1
Chestionar
realizat în cadrul studiului efectuat la elaborarea tezei de licență cu tema “Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală”
Anonim
1. Considerați binevenită reglementarea instituției judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală (art. 3641 CPP al RM)?
a) Da (de ce?)
________________________________________________________________________________
b) Nu (de ce?)
________________________________________________________________________________
c) o altă opinie
________________________________________________________________________________
2. În ce capitol al Codului de Procedură Penală este necesar de a fi plasată procedura în cauză?
a) în cadrul capitolului actual (art. 3641 CPP al RM)
b) Proceduri speciale
c) nu este o instituție care ar trebui reglementată
3. Este necesară extinderea instituției respective și pentru faza urmăririi penale?
a) Da (de ce?)
________________________________________________________________________________
b) Nu (de ce?)
________________________________________________________________________________
c) o altă opinie
________________________________________________________________________________
Răspundeți la întrebarea nr. 4 doar dacă ați răspuns “Da” la întrebarea nr. 3
4. Dacă da, atunci pentru care categorii de infracțiuni este necesară extinderea instituției în cauză și pentru faza urmăririi penale?
a) infracțiuni ușoare și mai puțin grave
b) infracțiuni ușoare, mai puțin grave și grave
c) toate categoriile de infracțiuni
5. Care trebuie să fie calea de atac pentru procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală?
a) apelul și recursul
b) doar recursul
6. Care sunt avantajele procedurii judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală?
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
7. Care sunt dezavantajele procedurii judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală?
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
8. Ce opinie aveți referitor la coexistența celor două atenuante (art. 3641 alin (8) CPP și art. 76 alin. (1), lit f CP)?
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
9. În practica dumneavoastră în cîte cazuri ați aplicat (a fost aplicată) procedura judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală?
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Vă mulțumim anticipat pentru răspunsurile oferite și aportul acordat în vederea obținerii răspunsurilor la problemele cu care ne-am confruntat.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte Teoretico Practice Privind Judecarea Cauzei PE Baza Probelor Administrate In Faza DE Urmarire Penala (ID: 126510)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.