Aspecte Teoretico Metodologice a Structurii Si a Continutului Antrenamentului Sportiv
CUPRINS
ADNOTARE 6
LISTA ABREVIERILOR 10
INTRODUCERE 11
Aspecte teoretico-metodologice a structurii si a continutului antrenamentului sportiv
Capitolul 1.
1.1. Concepte teoretico-metodice privind structura și conținutul antrenamentului sportiv………………………………………………………………………………16
1.2. Periodizarea antrenamentului sportiv în haltere de performanță………………29
Capitolul 2. Analiza teoretică și generalizarea datelor literaturii de specialitate
2.1. Mijloace specifice aplicate în antrenamentul sportiv la halterofilii
de performanță……………………………………………………………………..34
2.2. Mijloace specifice în vederea optimizării formei sportive la halterofilii de performanță în cadrul ciclului anual de pregătire………………………………….41
Concluzii parțiale…………………………………………………………………..12
PARTEA II – CERCETAREA PRELIMINARĂ ȘI ORIENTĂRI METODOLOGICE PRIVIND APLICAREA MIJLOACELOR SPECIFICE ÎN ANTRENAMENTUL HALTEROFILILOR DE PERFORMANȚĂ……………
Capitolul 3. Eficacitatea aplicării mijloacelor specifice în antrenamentul sportiv
al halterofililor de performanță…………………………………………………….
3.1. Opiniile specialiștilor privind aplicarea mijloacelor specifice de pregătire în cadrul unui ciclu anual de antrenament al halterofililor de performanță……………
3.2. Analiza documentelor de planificare aplicate în pregătirea halterofililor de performanță la etapa actuală………………………………………………………..
Capitolul 4. Particularități ale dezvoltării somato-motrice specifice halterofililor de performanță…………………………………………………………….
4.1. Determinarea nivelului dezvoltării morfo-funcționali, fizice specifice și tehnice a halterofililor de performanță…………………………………………………….
4.2. Elaborarea conținutului mijloacelor specifice pentru îmbunătățirea formei sportive a halterofililor de performanță în ciclul anual de pregătire……………….
4.3.
Concluzii parțiale……………………………………………………………………..
PARTEA III – ARGUMENTAREA EXPERIMENTALĂ A EFICACITĂȚII APLICĂRII MIJLOACELOR SPECIFICE ASUPRA DINAMICII FORMEI SPORTIVE A HALTEROFILILOR DE PERFORMANȚĂ………………………….
Capitolul 5. Elemente de analiză a indicilor funcționali și stabilirea dinamicii în experimentul pedagogic …………………………………………………………
5.1. Analiza indicilor morfo-funcționali ai halterofililor de performanță în urma aplicării mijloacelor specifice în cadrul ciclulului anual de pregătire……………
5.2. Analiza pregătirii fizice specifice și tehnice a halterofililor de performanță încadrați în experimentul pedagogic………………………………………………..
Capitolul 6. ……………………………………
6.1. Stabilirea dinamicii performanțelor sportive prin metoda extrapolării a halterofililor din lotul experimental……………………………………………
6.2. Determinarea eficacității mijloacelor specifice asupra dinamicii formei sportive a halterofililor ………………………………………………………………….
6.3. Analiza legăturilor corelative între indicatorii morfo-funcționali, fizici specifici și tehnici cu rezultatele competiționale a halterofililor………………………….
Capitolul 7. Concluzii și recomandări desprinse din cercetarea experimentală.
7.1. Concluzii generale……………………………………………………..
7.2. Concluzii specifice cercetării experimentale…………………………….
7.3. Recomandări………………………………………………………………..
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………..158
ANEXE…………………………………………………………………………………..160
Anexa 1. Chestionar antrenori………………………………………………………161
Anexa 2. Analiza video a fazelor mișcării de ridicare a halterei la procedeul smuls………………………………………………………………………………..164
Anexa 3. Analiza video a fazelor mișcării de ridicare a halterei la procedeul
aruncat (pusul la piept)……………………………………………………………..165
Anexa 4. Analiza video a fazelor mișcării de ridicare a halterei la procedeul
aruncat (aruncatul de la piept)……………………………………………………………………..166
Anexa 5.Tabel centralizator cu rezultatele dezvoltării somatice la etapa de
constatare (2008)……………………………………………………………………167
Anexa 6. Tabel centralizator cu rezultatele dezvoltării somatice la etapa finală (2009)………………………………………………………………………………168
Anexa 7. Tabel centralizator privind rezultatele capacității funcționale la etapa
de constatare (2008)…………………………………………………………………………………….169
Anexa 8. Tabel centralizator cu rezultatele capacității funcționale la testarea
finală (2009)………………………………………………………………………..170
Anexa 9. Tabel centralizator cu rezultatele pregătirii fizice specifice la etapa de
constatare (2008)……………………………………………………………………171
Anexa 10. Tabel centralizator cu rezultatele pregătirii fizice specifice, testare finală………………………………………………………………………………..172
Anexa 11. Tabel centralizator privind rezultatele pregătirii tehnice, media
experiților / faze, constatare procedeu smuls………………………………………173
Anexa 12. Rezultatele pregătirii tehnice, media experților / faze – constatare
procedeu aruncat……………………………………………………………………174
Anexa 13. Tabel cu rezultatele pregătirii tehnice, media experților / faze,
procedeu smuls (testare finală)……………………………………………………..175
Anexa 14. Tabel centralizator cu rezultatele pregătirii tehnice apreciată prin
metoda experților, procedeul aruncat (testare finală)………………………………176
Anexa 15.Tabel centralizator cu rezultatele pregătirii tehnice privind media
indicilor de apreciere (constatare)………………………………………………….177
Anexa 16. Tabel centralizator privind media rezultatelor pregătirii tehnice a
indicilor de apreciere (testare finală)……………………………………………….178
Anexa 17. Tabel centralizator privind rezultatele performanțelor în competiții
pe anul (2008)………………………………………………………………………179
Anexa 18. Tabel centralizator cu rezultatele performanțelor în competiții pe
anul (2009)…………………………………………………………………………180
Anexa 19. Tabele centralizatoare privind evoluția performanțelor pe anii 2008
și 2009………………………………………………………………………………181
Anexa 20. Tabel centralizator privind media sumei indicilor la testarea inițială………………………………………………………………………………182
Anexa 21. Tabel centralizator privind suma mediei indicilor la testarea finală………………………………………………………………………………..183
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII 198
CV-ul AUTORULUI 199
ADNOTARE
Ulăreanu Marius Viorel ,,Influența mijloacelor specifice asupra dinamicii formei sportive a halterofililor de performanță în ciclul anual de pregătire”. Teză de doctor în pedagogie, Chișinău, 2012.
Structura tezei: Introducere, 3 capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie din 232 titluri, 144 pagini în partea fundamentală, 36 tabele, 2 scheme, 41 figuri, 9 formule și 22 de anexe. Rezultatele obținute sunt publicate în 20 lucrări științifice.
Cuvinte cheie: antrenament, competiție, efort fizic, forma sportivă, mijloace specifice, planificare, periodizare, pregătire fizică, pregătire tehnică, performanță.
Domeniul de studiu – pedagogie
Scopul cercetării constă în eficientizarea aplicării mijloacelor specifice asupra dinamicii formei sportive în pregătirea halterofililor de performanță
Obiectivele lucrării:
1. Studierea și analiza literaturii de specialitate privind pregătirea halterofililor de performanță.
2. Determinarea nivelului dezvoltării morfo-funcționale, dezvoltării fizice specifice și tehnice a halterofililor de performanță.
3. Elaborarea conținutului mijloacelor specifice pentru îmbunătățirea formei sportive a halterofililor de performanță în ciclul anual de pregătire.
4. Argumentarea experimentală a eficacității aplicării mijloacelor specifice asupra dinamicii formei sportive în haltere de performanță.
Noutatea și originalitatea științifică constă în faptul că cercetarea în cauză propune sistematizarea și eficientizarea aplicării mijloacelor specifice asupra dinamicii formei sportive în pregătirea halterofililor de performanță.
Problema științifică importantă soluționată în domeniu, constă în aplicarea fișelor de antrenament pe perioada unui macrociclu de pregătire a halterofililor de performanță incluși în lotul olimpic din România, unde s-a obținut o dinamică evidentă a performanțelor sportive la concursurile de nivel național și internațional.
Semnificația teoretică a lucrării constă în restructurarea metodologică a sistemului de implementare a unor conținuturi, argumentate științific, ale planificării mijloacelor specifice în pregătirea halterofililor la nivel de performanță superioară.
Valoarea aplicativă a lucrării o constituie posibilitatea aplicării metodologiei elaborate și a recomandărilor practico-metodice în procesul de pregătire a halterofililor de performanță prin influența mijloacelor specifice asupra dinamicii formei sportive într-un ciclu anual de antrenament.
Implementarea rezultatelor științifice. Datele obținute în urma investigării științifice au fost prezentate într-un șir de materiale științifice editate în culegerile conferințelor științifice naționale și internaționale din România, Moldova și USA. Rezultatele pot fi utilizate în procesul de pregătire al halterofililor de performanță din loturile naționale, cluburi sportive, școli sportive de către specialiștii din domeniu, ca material științifico-metodic .
ANNOTATION
Ulăreanu Marius Viorel ,,Influence of Specific Means on Performance Weightlifters’ Athletic Shape in the Annual Training Cycle” thesis of doctor of pedagogy, Chisinau, 2012.
Structure of thesis Introduction, 3 chapters, general conclusions and recommendations, bibliography 232 sources quoted,144 pages in the fundamental part, 36 tables, 2 diagrams, 41 figures, 9 formulas and 22 appendixes. The obtained results were published in 20 scientific works.
Key words: training, competition, effort, athletic shape, means, planning, per iodization, physical training, technical training, performance.
Field of study – pedagogy
Research goal consists in making efficient the application of specific means on athletic shape dynamics in performance weightlifters’ training.
Objectives of thesis:
1. Review of specialized literature on performance weightlifters’ training.
2.Determining the level of morpho-functional development, specific physical and technical development of performance weightlifters.
3.Elaboration of specific means content for improving performance weightlifters’ athletic shape within the annual cycle of training.
4.Experimental argumentation of the effectiveness of specific means application on the athletic shape dynamics in performance weightlifting.
Scientific novelty and originality: it lies in the fact that this research aims to systematize and make efficient the application of specific means on the athletic shape dynamics in performance weightlifters’ training.
The current scientific problem of major importance in the field solves the results of the application of training reports throughout a training macro-cycle of the performance weightlifters included in the Olympic team of Romania, where a clear dynamics of sports performances in national and international competitions has been obtained.
Theoretical value of this paper: it consists of the methodological restructuring of the implementation system of some contents (with scientific background) of specific means planning in high level performance weightlifters’ training.
Applicative value of this paper: it is represented by the possibility of applying the methodology developed and the practical-methodical recommendations in the practice of performance weightlifters’ training through the influence of specific means on athletic shape dynamics during an annual cycle of training.
Implementation of scientific results. The data resulting from the scientific research have been presented in a series of scientific materials published in the collections of national and international scientific conferences of Romania, Moldova and USA. The results can be used by exports in the field as scientific and methodological material in the training process of performance weightlifters of national teams, sports clubs and sports schools.
АННОТАЦИЯ
Улэряну Мариус Виорел «Влияние специфических средств на динамику спортивной формы тяжелоатлетов высшего разряда в годовом цикле подготовки». Докторская диссертация в области педагогических наук, Кишинев, 2012
Структура диссертации: введение, 3 главы, выводы и рекомендации, библиография – 232 цитируемых источников, 144 страниц основной части, 36 таблиц, 2 схемы, 41 рисунков, 9 формул и 22 приложения. Достигнутые результаты были опубликованы в 20 научных работах.
Ключевые слова: тренировка, соревнование, физическая нагрузка, спортивная форма, специальные средства, планирование, периодизация тренировки, физическая подготовка, техническая подготовка, мастерство.
Область исследования – педагогика.
Цель исследования состоит в эффективной применении специфических средств для последующего влияния на динамику спортивной формы в годичном цикле подготовки штангистов высшего мастерства,
Задачи исследования:
1.Изучение и обобщение данных специальной литературы по проблеме подготовки штангистов высшего мастерства;
Определение уровня морфофункционального развития, физической и технической подготовки штангистов;
Разработка содержания специфических средств для улучшения спортивной формы штангистов в годичном цикле подготовки;
4.Экспериментальное обоснование эффективности применении специфических средств на динамику спортивной формы штангистов высшего мастерства.
Научная новизна данного исследования состоит в систематизации и эффективном применении специфических средств влияющие на динамику спортивной формы в подготовки штангистов высшего мастерства.
Актуальность и значение научной проблемы состоит в эффективном применении различных специфических средств с воздействием на динамику спортивной формы штангистов олимпийской сборной Румынии в периоде годовой подготовки, где был достигнут высокий уровень участия в национальных и международных соревнованиях.
Теоретическая значимость работы заключается в совершенствовании методики планирования и внедрения специфических средств в годовом периоде подготовки штангистов высшего мастерства.
Практическая значимость исследования состоит в реальной возможности применять разработанную методологию в процессе организации спортивной тренировки штангистов в годичном цикле.
Внедрение результатов исследования
Результаты, полученные в процессе исследования, опубликованы в различных материалах научных конференций в Румынии и Республике Молдова, успешно внедрены в процессе подготовки штангистов олимпийской сборной Румынии и могут быть использованы в качестве методических рекомендациях для подготовки штангистов в различных спортивных клубах.
LISTA ABREVIERILOR
T.I – testare inițială
T.F – testare finală
TH – tehnic
FOR – forță
TR. – trageri
PP.FF – pus la piept fără fandare
AR.FF – aruncat fără fandare
SM.FF – smuls fără fandare
SM – smuls
AR – aruncat
T – total
CAT – categorie
EX.SP – exerciții pentru mușchii spatelui
GE. – genuflexiuni
GE.PI – genuflexiuni cu bara pe piept
GE.SP – genuflexiuni cu bara pe umere
ÎNDR – îndreptări
MOB – mobilitate
I.R. – indicele Ruffier
I.H. – indicele Harward
FC – frecvența cardiacǎ
TA – tensiune arterialǎ
JO – Jocuri olimpice
C.E.S – Campionatul European de Seniori
C.N.S – Campionatul Național de Seniori
C.M.J – Campionatul Mondial de Juniori
C.N.T & J – Campionatul Național de Tineret și Juniori
C.E.T – Campionatul European de Tineret
C.M.S – Campionatul Mondial de Seniori
Cp E – Cupa Europei
GR – greutate
COMP – competițional
EX. – exerciții
SP. – spate
PI. – piept
APL. – aplecări
D – detentǎ
PR – prenume
PR – prenume
Av – anvergura
El – elasticitate
BIA – biacromial
BITR – bitrohanterian
INTRODUCERE
Actualitatea temei și importanța problemei abordate la etapa actuală pregătirea sportivilor de mare performanță poate fi realizată prin aplicarea multiplelor forme și mijloace eficiente, care contribuie la îmbunătățirea rezultatelor sportive, la dezvoltarea calităților fizice specifice probei sportive, la dezvoltarea funcțională și psihomotorie a organismului. Totodată, se ține cont și de aplicarea în cadrul pregătirii sportive a rețelelor informaționale pe tot parcursul perioadelor de pregătire, începând cu cea inițială și terminând cu cele de înaltă performanță sportivă.
În acest sens se poate menționa că în literatura de specialitate sunt prezentate suficiente informații privind structura și conținutul antrenamentului sportiv modern, ce specifică detaliat modul de planificare al antrenamentului sportiv, metode și mijloace aplicate la diferite etape de pregătire sportivă.
În baza acestor idei conceptuale, antrenamentul sportiv este bine argumentat științific și poate fi implementat în toate disciplinele sportive care se practică la ora actuală.
În același timp, unii specialiști din domeniul antrenamentului sportiv, constată că structura și conținutul acestui proces este în permanentă perfecționare. Aceasta se poate explica prin faptul că în unele discipline sportive strategia de dezvoltare este suficient de performantă, iar în altele acest proces este mai puțin evidențiat.
Tot aici se mai poate menționa că, conținutul pregătirii sportive depinde mult de proba practicată. In disciplinele sportive sunt strategii de pregătire sportivă care au caracter specific probelor ciclice, și probelor aciclice.
Analiza literaturii de specialitate privind teoria și metodica antrenamentului sportiv în general și metodica antrenamentului sportiv în haltere în special, a fost orientată spre studiul mai profund al aplicării mijloacelor specifice în diferite etape de planificare a antrenamentului sportiv.
Astfel, ne-a interesat modalitatea de folosire a mijloacelor specifice în pregătirea halterofililor, în mezociclurile de bază și precompetiționale, în care se formează caracteristicile principale ale formei sportive, precum și influența acestor mijloace în optimizarea și menținerea formei sportive a halterofililor.
În vederea prezentării conceptelor unor specialiști din domeniul despre forma sportivă, menționăm că problemele teoriei și metodicii sportivilor de performanță sunt tratate atunci când se urmărește obținerea și menținerea formei sportive.
În acest context, opiniile specialiștilor referitoare la pregătirea halterofililor pe termen lung la diferite nivele de pregătire sportivă, aceste afirmații pot fi un punct de plecare în vederea studierii caracteristicilor individuale, componente de bază în planificarea încărcăturilor aplicate în cadrul antrenamentului sportiv în care trebuie prevăzută o varietate amplă și o majorare treptată a volumului și intensității acestora.
Analizând cercetările efectuate la nivelul halterofililor de performanță, am ajuns la concluzia că majoritatea autorilor pun accent pe aplicarea mijloacelor specifice în diferite etape de pregătire, dar nu concretizează influența acestora asupra dinamicii formei sportive.
Toate aceste aspecte determină actualitatea și necesitatea direcției de cercetare abordate pentru teoria și practica antrenamentului sportiv la nivel de performanță în haltere.
Scopul cercetării constă în eficientizarea aplicării mijloacelor specifice, care influențează dinamica formei sportive în pregătirea halterofililor de performanță.
Obiectivele cercetării:
Pentru atingerea scopului formulat se propun spre rezolvare următoarele obiective:
Analiza literaturii de specialitate privind pregătirea halterofililor de performanță.
Determinarea nivelului dezvoltării morfo-funcționale, fizice specifice și tehnice a halterofililor de performanță.
Elaborarea conținutului mijloacelor specifice pentru îmbunătățirea formei sportive a halterofililor de performanță în ciclul anual de pregătire.
Argumentarea experimentală a eficacității aplicării mijloacelor specifice asupra dinamicii formei sportive în haltere de performanță.
Obiectul cercetării îl constituie îmbunătățirea procesului de pregătire prin aplicarea mijloacelor specifice asupra dinamicii formei sportive în cadrul unui ciclu anual de pregătire al halterofililor de performanță.
Noutatea științifică a cercetărilor întreprinse și a rezultatelor obținute constă în faptul că cercetarea în cauză își propune sistematizarea și eficientizarea aplicării mijloacelor specifice care aționează asupra dinamicii formei sportive în pregătirea halterofililor de performanță.
Problema științifică de importanță soluționată constă în aplicarea fișelor de antrenament pe perioada unui macrociclu de pregătire a halterofililor de performanță incluși în lotul olimpic din România, unde s-a obținut o dinamică evidentă a performanțelor sportive la concursurile de nivel național și internațional.
Semnificația teoretică a tezei constă în restructurarea metodologică a sistemului de implementare a unor conținuturi argumentate științific, a planificării mijloacelor specifice în pregătirea halterofililor de mare performanță.
Valoarea aplicativă a lucrării o constituie posibilitatea aplicării metodologiei elaborate și a recomandărilor practico-metodice în procesul de pregătire a halterofililor de performanță prin influența mijloacelor specifice asupra dinamicii formei sportive într-un ciclu anual de antrenament.
Ipoteza cercetării presupune că folosirea eficientă a mijloacelor specifice în cadrul antrenamentului sportiv al halterofililor de performanță va contribui la îmbunătățirea nivelului pregătirii sportive a acestora, care se exprimă prin:
creșterea nivelului pregătirii fizice specifice;
îmbunătățirea nivelului pregătirii tehnice prin diferite procedee tehnice de execuție:smuls și aruncat;
eficientizarea aplicării mijloacelor specifice asupra dinamicii formei sportive prin corelarea indicatorilor morfo-funcționali, fizici specifici și tehnici cu rezultatele obținute în competiții.
Rezultatele științifice principale înaintate spre susținere:
1. Problema utilizării eficiente a mijloacelor specifice în sportul de performanță la haltere trebuie să se bazeze pe principiile antrenamentului sportiv și să fie orientate spre atingerea și menținerea formei sportive la un nivel maximal.
2.Evidențierea principalelor probe de evaluare a nivelului de pregătire fizică și tehnică a halterofililor de performanță va permite aprecierea reală a participării acestora la competiții.
3. Selectarea mijloacelor specifice și aplicarea lor rațională în procesul de antrenament va contribui efectiv la dinamica pozitivă a formei sportive a halterofililor.
4. Eșalonarea mijloacelor specifice destinate procesului de antrenament al sportivilor de performanță la haltere trebuie efectuată în concordanță cu mărimea efortului fizic, particularitățile morfo-funcționale individuale, tendință spre performanță.
Aprobarea rezultatelor cercetării. Rezultatele cercetării au fost expuse și editate în culegerile conferințelor științifice naționale și internaționale precum și în cadrul revistelor științifice de specialitate din țară și de peste hotare.
La teza de doctorat au fost editate următoarele lucrări științifice: Analiza corelativă între indicatorii morfo-funcționali, fizici specifici și tehnici cu rezultatele competiționale a halterofililor de performanță; Planificarea mijloacelor specifice și dinamica formei sportive în pregătirea halterofililor de performanță; Aspecte fizio-somatice ale modelului de selecție al halterofilului de performanță; Studiu privind influența pregătirii fizice specifice asupra pregătirii tehnice în haltere de performanță; Locul și valoarea microciclurilor de pregătire în haltere de performanță; Analiza indicilor funcționali ai halterofililor de performanță în cadrul a două cicluri anuale de pregătire; Relația volum, intensitate și mijloacele specifice în perioada competițională în haltere de performanță; Influența mijloacelor specifice asupra dinamicii formei sportive în pregătirea halterofililor de performanță; Influența mijloacelor de pregătire specifică în haltere de performanță la nivelul juniorilor; Opiniile specialiștiilor privind aplicarea mijloacelor specifice de pregătire în cadrul unui ciclu anual de antrenament al halterofililor de performanță; Periodizarea și ciclicitatea antrenamentului în vederea obținerii formei sportive în haltere de performanță; Determinarea nivelului pregătirii fizice specifice și tehnice în haltere de performanță; Relația mijloacelor de pregătire specific și parametrii efortului în pregătirea halterofililor de performanță; Relația parametrilor efortului și a conținutului mijloacelor specific în cadrul unui macrociclu de pregătire în haltere de performanță.
Sumarul compartimentelor tezei: În introducere este argumentată actualitatea temei și importanța problemei abordate, scopul și cele 4 obiective ale lucrări, inovația științifică, valoarea teoretică și practică a cercetării, aprobarea și implementarea rezultatelor științifice.
În partea I-îi, paragraful 1.1, se axează pe selectarea și analiza literaturii de specialitate în ceea ce privește conceptele teoretico-metodice privind structura și conținutul antrenamentului sportiv. Prezentarea unor concepte privind structura generală a pregătiri sportive multianuale a procesului de pregătire a sportivilor de mare performanță, legității și obiective în dependență de probele sportive alese pentru obținerea performanței.
Referitor la conceptul antrenamentului sportiv în sportul cu haltere, sunt prezentate unele opinii privind noțiunea de modelare a antrenamentului de forță, specificând că antrenamentului de forță și modelul antrenamentului de forță își asigură fidelitatea prin fixarea unor parametri de efort, care să țină seama de cerințele competiționale.
În paragraful 1.2 esența teoriei periodizării cuprinde structura pregătirii sportive în baza macrociclurilor de antrenament și conținutul macrociclurilor pentru diferite discipline sportive au fost argumentate științific, fiind puse în practica sistemului de pregătire olimpică a sportivilor din diferite țări. La etapa actuală foarte mult sau lărgit numărul de competiții care sunt organizate pe parcursul unui an de pregătire sportivă.
În capitolul 2 paragraful 2.1. sunt prezentate mijloacele specifice aplicate în procesul de pregătire a sportivilor halterofili de performanță în procesul de antrenament pentru dezvoltarea calităților de forță, forță-viteză, forță-rezistență, a mobilității, care asigură influența decisivă în pregătirea halterofililor performeri. În paragraful 2.2 sunt prezentate unele aspecte a specialiștilor privind influența mijloacelor specifice asupra formei sportive a halterofililor de performanță în vederea optimizării procesului de antrenament.
În partea a II-a, capitolul 3 ,,Eficacitatea aplicării mijloacelor specifice în antrenamentul sportiv al halterofililor de performanță’’, expune metodologia și etapele cercetării, subiecții aflați în studiu și formulele de calcul. Opiniile specialiștilor din domeniu privind aplicarea mijloacelor specifice de pregătire în cadrul unui ciclu anual de antrenament al halterofililor de performanță detaliat în paragraful 3.1 urmând ca în paragraful 3.2. să prezentăm analiza documentele de planificare privind desfășurarea antrenamentului cu sportivii halterofili de performanță precum și rezultatele constatative ale nivelului pregătirii fizice specifice și pregătirii tehnice a lor
În capitolul 4, ,,Particularități ale dezvoltării morfo-funcționale specifice halterofililor de performanță” este stabilit nivelul de dezvoltare a capacităților morfo-funcționale în paragraful 4.1. în urma interpretării statistice, s-a concluzionat, în paragraful 4.2. sunt prezentate generalizări de ordin metodologic și caracteristica mijloacelor specifice pentru îmbunătățirea formei sportive a halterofililor în ciclul anual de pregătire.
În partea a III-a capitolul 5 ,,Elemente de analiză a indicilor funcționali și stabilirea dinamicii în experimentul pedagogic” sunt analizate datele obținute în cadrul experimentului pedagogic propriu-zis. Sunt prezentate în paragrafele 5.1. și 5.2., analiza și interpretare indicilor morfo-funcționali și pregătirii fizice specific și tehnice în urma testărilor effectuate. Toate rezultatele obținute sunt prelucrate statistic-matematic.
În capitolul 6, este prezentată distinct evoluția dinamicii performanțelor sportive în paragraful 6.1. cu compararea performanțelor obținute în etapa inițială și finală a experimentului , de asemeni toate datele obținute sunt prelucrate statistico-matematic. În paragraful 6.2. este expus aspectul determinări eficacității mijloacelor specifice formei sportive a halterofililor iar în pargraful 6.3. analiza legăturilor corelative între indicatorii cu rezultatele competiționale a halterofililor aflați în studiu.
Compartimentul Concluizii și recomandări include concluzile generale în baza studierii probelemei științifice, fiind formulate recomandări privind eficientizarea aplicarii mijloacelor specifice în ciclul anual de pregătire a halterofililor de performanță.
PARTEA I
ASPECTE TEORETICO-METODOLOGICE A STRUCTURII ȘI A CONȚINUTULUI ANTRENAMENTULUI SPORTIV
CAPITOLUL1
Analiza literaturii de specialitate privind pregătirea halterofililor
de performanță
1.1. Concepte teoretico-metodice privind structura și conținutul antrenamentului sportiv.
Sportul reprezintă una dintre cele mai dinamice activități sociale care are drept scop perfecționarea ființei umane. Privit ca fenomen al vieții sociale moderne, sportul se distinge de alte fenomene sociale prin universalitate, dar în același timp și prin unicitate1.
Sportul ca „factor și fenomen social abordat din punct de vedere filozofic și sociologic”1 scoate în evidență rolul activității motrice a omului contemporan și legăturile socio-culturale și educaționale ale educației fizice și sportului.
Adevărata imagine și extensie a sportului este dată de însăși viața socială, care îl plasează alături de marile preocupări cum sunt cele de natură educațională, economică, ideologică, culturală, științifică, de apărare și ordine publică, îndrăgind astfel o concepție globală în care acesta joacă un rol de subsistem reglat și reglator pe diferite planuri .
Sportul, din punct de vedere al civilizației, s-a diferențiat relativ târziu de formele originale ale educației fizice. Pentru a-și consolida poziția, sportul a trebuit să-și delimiteze precis domeniul de activitate și să-și evidențieze propriile valori. În literatura de specialitate se afirmă că prin definiție „sportul este competiție, întrecere cu spațiul, timpul, gravitația, cu natura, cu alții și cu sine”2 .
Un alt concept relevă faptul că antrenamentul sportiv este un proces de lungă durată, conceput ca un sistem motric-funcțional în vederea realizării unei conduite performante în concurs.
1 Teodorescu S 2006, Antrenament și Competiție,București, Morosan, 2006, pag 9.
2 Nicu A. Conținutul și metodica antrenamentului sportiv. București: Stadion, 1971, pag 117-127.
3 Epuran M. Modelarea Conduitei Sportive. București, Stadion, 1990, pag.9 -195.
Această conduită este rezultatul adaptării superioare a organismului la eforturi fizice și psihice intense.
Fixarea și parțial analiza raporturilor între laturile biologice, pedagogice și sociale ale sportului, care îi conferă caracterul de factor și totodată de fenomen social, scot în evidență și interrelația dintre el și individ. Din acest punct de vedere implicațiile sunt multiple și nu totdeauna ușor rezolvate.
Sportul contribuie la pregătirea multilaterală a persoanelor care practică exercițiul fizic, prin acesta sunt promovate și influențate tendințele spre obținerea performanțelor sportive superioare.
Performanța sportivă superioară este rezultatul solicitărilor psihice și fizice maxime. Sportul de performanță satisface într-o manieră specifică cerințele actuale ale mișcării olimpice internaționale.
Performanțele sportive pot fi obținute prin practicarea exercițiului fizic sistematic conform unor legități și principii bine determinate. Performanța sportivă poate fi obținută prin structurarea logică a antrenamentelor sportive în diferite perioade de pregătire.
Creșterea prezenței sportului în viața socială în societățile contemporane a condus în ultimele decade la o implicare a științelor sociale care se interesează de acest fenomen social în multiplele sale direcții: economice, politice, pedagogice, psihologice, istorice, mediatice.
Dacă acceptăm premisa din ce în ce mai evidentă că „sportul este o parte integrantă a societății și culturii, care afectează în forme diverse și în ocazii multiple viața indivizilor și grupurilor sociale”4 rămâne justificată convingerea că „aplicarea cunoașterii sociologice poate conduce la o mai mare înțelegere a aspectelor sociale ale sportului.
Sportul, după uni autori, este un proces pedagogic prin metodologie, un act educativ, prin principiile care-l structurează și prin efectele surprinse în plan comportamental și în atitudinea sportivului față de muncă și viață.
Prin alte opinii se afirmă că sportul, în sens restrâns, este reprezentat de activitatea competițională, iar competiția este considerată esența sportului.
Conceptul de antrenament sportiv poate fi interpretat, ca „un model al unui sistem dinamic complex, ce se reglează și autoreglează, emite și recepționează informații, este guvernat de legi și principii cibernetice”3, în timp ce antrenamentul ca activitate ,,este un
4 Bulzan C. Sociologia sportului. București: Studențească, 2004, pag 9.
5 Idem. 1. pag. 15-16
proces pedagogic complex desfășurat sistematic și continuu gradat, de adaptare a organismului sportivului la eforturi fizice și psihice intense, implicate de participarea în concursuri, organizate la diferite ramuri de sport”. Astfel, putem sintetiza conceptul de antrenament, ca fiind o idee generală despre caracteristicile esențiale ale antrenamentului sportiv .
În acest sens6 este prezentat schematic un concept detaliat al procesului de pregătire a sportivilor de mare performanță (Figura 1.1). Prin urmare, antrenamentul este direcționat spre două componente de bază: competiția și performanța sportivă. În continuarea ideilor expuse anterior este important de a prezenta unele caracteristici ale antrenamentului sportiv.
Fig.1.1. Relația performanță – antrenament (după Silvia Teodorescu, 2006)
Antrenamentul poate fi caracterizat ca proces instructiv-educativ, ca proces de transformare și dezvoltare, ca proces de adaptare și specializare, ca proces informațional și de reglare a întregului sistem privind pregătirea sportivilor de performanță
Astfel autorul constată că:
procesul instructiv-educativ se bazează pe relația antrenor-sportiv, în care antrenorul pe baza planului de pregătire asigură dezvoltarea capacității de performanță a sportivului
6 Idem 1, pag. 15-21
și implicit obținerea rezultatelor superioare;
procesul de transformare și dezvoltare se referă la transformarea performanței, ca rezultat și dezvoltarea capacității de performanță, ca proces;
procesul de adaptare urmărește dezvoltarea capacității de efort, a calităților motrice, perfecționarea tehnico-tactică, artistică și optimizarea psihologică;
procesul de specializare, rezidă în specializarea marfo-funcțională și motrică determinată de particularitățile fiecărei ramuri de sport, neexcluzând pregătirea multilaterală, pe care de altfel se bazează;
procesul informațional se referă la schimbul permanent de informații între antrenor și sportiv în cadrul unui proces unde fiecare devine emițător și receptor;
procesul de reglare vizează finalitatea-performanță, durata, respectiv ansamblul transformărilor suferite de sportiv raportate la o perioadă de timp și eficiență, respectiv minimum de consum cu maxim de randament .
Antrenamentul reprezintă, pe plan biologic, un proces de adaptare la niveluri de solicitare din ce în ce mai înalte. Adaptarea însă, este „un proces care se produce în salturi (acumulări calitative), ca urmare a unor sume de repetări (acumulări cantitative)”7.
Totodată, antrenamentul este caracterizat ca fiind „un proces complex, psihosocial, morfo-funcțional și metodico-pedagogic, care urmărește crearea unui individ multilateral dezvoltat cu un grad superior de rezistență la diverși factori ai mediului ambiant, cu o înaltă capacitate de efort și un echilibru neurocortical și endocrinovegetativ adecvat, materializate în posibilitatea obținerii unor performanțe sportive deosebite”8.
În viziunea altor autori antrenamentul sportiv se consideră un proces pedagogic de educare, instruire și perfecționare a indivizilor într-un anumit sport, unde exercițiile fizice sunt predate metodic, organizate sub un permanent control medical, psihologic și sociologic, în vederea obținerii de performanțe maxime.
Este firesc ca alături de alți specialiști să acordăm atenție antrenamentului, întrucât prin conținut și durată, realizează aproape integral pregătirea sportivilor. El este în același timp o activitate instructivă, cu valențe formative din cele mai eficiente. Urmărind realizarea adaptării progresive a ființei umane la solicitările sportului, antrenamentul îl învață pe sportiv să se autoregleze, să treacă din stadiul de condiționare asociaționistă la cel de decizie rațională, la reglare de optimizare și dezvoltare până la stadiu de creație.
7 Florescu C. Metodica antrenamentului sportiv. Medicina sportivă aplicată / Sub redacția I. Drăgan, București: Editis, 1994. pag. 13.
8 Drăgan I. și colab. Medicina sportivă. București. Stadion, 1974. pag. 405-558.
În ultimii ani tot mai mulți specialiști consideră că pregătirea psihologică9 este mai mult decât o componentă a antrenamentului, ea constituind de fapt fundamentul procesului de pregătire sportivă10.
Prin antrenamentul sportiv se înțelege „totalitatea solicitărilor organismului, care determină adaptarea funcțională și morfologică a acestuia prin creșterea capacității de efort”11.
În procesul analizei literaturi de specialitate am recurs la identificarea unor idei privind structura și conținutul unor modele teoretice ale antrenamentului sportiv.
În acest sens prezentăm structura modelului unei teorii a antrenamentului sportiv (Tabelul 1.1). Acest model euristic al teoriei antrenamentului sportiv se referă la faptul că principiile antrenamentului sunt orientate spre acțiune, având un caracter prescriptiv normativ.Obiectul lor cuprinde ,,performanța sportivă, înțeleasă ca acțiune performanțială’’ cu premizele lor, respectiv cu condițiile, cu procesul de dezvoltare a potențialului de a face performanță sportivă și cu transformarea acestui potențial în competiții.
Un aspect important care este menționat de autor, este caracterizarea antrenamentului ca bioștiință. Astfel, teoria antrenamentului sportiv este determinată bioștiințific unde sunt valabile principiile și legitățile biologiei și a biomecanicii.
Pentru înțelegerea acestor legități relative ale științei și teoriei antrenamentului se poate spune că acestea nu-și pot dezvolta și aplica cu succes teoriile și conceptele împotriva legităților valabile în biomecanică, biologie și în contradicție cu acestea. Adică, biologia și biomecanica reprezintă câmpuri condiționale în care se desfășoară antrenamentul: lumea fizică pe deoparte, și omul antrenându-se pe de-o altă parte .
Din cadrul disciplinelor parțiale ale biologiei omului, pentru teoria și știința antrenamentului, sunt foarte importante: fiziologia performanței, anatomia funcțională și biotipologia, neurofiziologia12.
9 Epuran M. Modelarea pregătirii psihologice în sport. București: A.N.E.F.S., 1994. pag.48.
10 Dragnea A., Teodorescu S.M., Teoria sportului. București: Fest, 2002. pag.82.
11 Apostol I. Ergofiziologie. Iași: Editura Universității ,,Al.I.Cuza’’, 1998. pag. 48.
12 Winfreid J. Structura model pentru o Teorie a antrenamentului Sportiv. Leistungssport 4. C.C.P.S și S.D.P., 1995, pag 9-29.
Tabelul 1.1. Structura modelului unei Teorii a Antrenamentului Sportiv.
În vederea analizei structurii și conținutul antrenamentului sportiv au fost realizate multiple cercetări științifice, majoritatea activităților fizice încorporează elemente de forță (sau putere), viteză, arie de mișcare sau unele combinații ale acestor elemente. Deși talentul este foarte important, capacitatea unui sportiv de a se concentra în timpul antrenamentului și de a se relaxa în competiție poate face diferența în atingerea unui obiectiv.
Pentru a merge dincolo de talentul moștenit, forța sau potențialul genetic, un sportiv trebuie să se concentreze asupra adaptării fiziologice în timpul antrenamentului. Faza specifică unei discipline sportive a antrenamentului specializat, care apare în primii ani de antrenament, este deosebit de importantă pentru toți sportivii de nivel național și sportivii de elită, care doresc să obțină anumite efecte de pe urma antrenamentului13.
Abordarea tradițională a teoriei antrenamentului sportiv, subordonată mai mult rațiunilor didactice, bazată pe concepte învechite, a devenit nesemnificativă, limitată și chiar ineficientă pentru fundamentarea creșterii performanțelor sportive internaționale.
Având în vedere complexitatea pe care a căpătat-o pregătirea sportivilor, ca rezultat al creșterii performanțelor, menționăm că optimizarea acestui proces implică numeroși alți factori de natură organizatorică, medicală și bază materială care au menirea de a-i amplifica sfera, depășind-o net pe cea proprie unui proces instructiv- educativ.
Pregătirea sportivilor se desfășoară orientat, planificat, sistematic și pe termen lung, având ca obiectiv obținerea performanței.Transformările din cadrul antrenamentului vizează atât componenta performanță, ca rezultat, cât și componenta sa structurală.
Transformarea la nivelul performanței se referă la îmbunătățirea, preponderent cantitativă, a potențialului individual de performanță al sportivului, care se manifestă, de regulă, în concurs.
Transformarea în antrenament înseamnă în același timp dezvoltarea treptată, trecerea de la un stadiu la altul ce implică modificări funcționale, structurale și psihice deosebit de complexe prin modul de combinare și prin varietatea în care sunt solicitate în competiții.
Activitatea sportivă reprezintă unul din factorii care au o legătură profundă cu procesele de adaptare a organismului, în sens mai larg, ea fiind valabilă în toate situațiile și realitățile, care sunt în legătură cu antrenamentul și concursul.
13 BompaT.O., Michael C., Periodizarea antrenamentului sportiv. Mușătești: Tana, 2006. pag.15-59.
Antrenamentul sportiv, ca perfecționare fízică a omului, este caracterizat printr-o mare specificitate, datorată specializării morfo-funcționale a organismului în funcție de caracteristicile efortului competițional propriu fiecărei ramuri sportive. Specializarea adaptării se realizează în principal la nivelul vârstelor junioratului, când organismul tinerilor este în plin proces de dezvoltare și maturizare14.
De asemenea, numărul de competiții crește foarte mult și vizează aptitudinile motrice, abilitățile tehnico-tactice și procesele psihice care sunt solicitate prioritar în funcție de particularitățile ramurii de sport. Antrenamentul sportiv, ca proces complex, are o relație proprie între subiect-obiect și presupune un schimb de informații (circulante).
În procesul de pregătire sportivă se impun mai multe exigențe: selecția informațiilor în funcție de vârstă, nivel de pregătire, grad de certitudine, semnificație și valoare practică, deoarece pot apărea perturbații datorită dificultății sarcinii, dificultatea de înțelegere a receptorului (sportivului), lipsa de motivație. Din cauza acestora mesajul se deteriorează și scade valoarea informațională a acestuia, fapt care impune o proiectare și programare judicioasă a sarcinilor pregătirii.
Tehnica unei ramuri de sport cuprinde totalitatea acțiunilor motrice executate ideal din punct de vedere al eficienței acestora, specifice ramurilor de sport.
Existența procedeelor tehnice în fiecare sport în parte este consecința mai multor factori dintre care: crearea de către antrenori și sportivi de noi modele de procedee eficiente; particularitățile morfo-funcționale și psihice ale sportivilor care își pun amprenta asupra execuției unui anumit procedeu tehnic. Relațiile dintre elementele și procedeele tehnice nu sunt prezente în toate ramurile de sport, unele dintre acestea având numai procedee tehnice (haltere).
Antrenamentul sportiv, ca proces instructiv-educativ complex, se desfășoară pe durata mai multor ani, în vederea asigurării unei dezvoltări treptate și continue a capacității de performanță, care urmează să fie valorificată în competițiile de anvergură. Antrenamentul sportiv presupune respectarea anumitor legități, reguli sau norme pe care specialiștii le-au formulat adeseori sub formă de principii15.
Chiar dacă, pentru fiecare ramură sau probă sportivă, aceste norme comportă caracteristici particulare, putem aprecia că aplicabilitatea lor este universală, deoarece „orice proces de pregătire se repetă ciclic ascendent, pe seama adaptabilității și motivației
14 Idem. 10.pag 155-159/281-284.
15 Urzeală C. Metodica antrenamentului sportiv, București, UNEFS. 2009.pag. 6-13.
sportivului, urmărind obținerea unor rezerve de performanță prin supracompensare și exploatarea potențialului individual al fiecărui participant” .
Antrenamentul sportiv rămâne în esența lui un proces instructiv-educativ, dar cu caracteristici de proces de conducere care sintetizează legități nu numai din sfera biologică, psihică și socială a sportivului (sau grupului), ci și din sfera fenomenelor transdisciplinare și integratoar16.
Tehnica reprezintă un sistem de structuri motrice specifice fiecărei ramuri de sport, efectuate rațional și eficient, în vederea obținerii unui randament maxim în competiții, iar pregătirea tehnică reunește ansamblul de măsuri, mijloace și metode folosite în învățarea elementelor și procedeelor tehnice specifice unei ramuri de sport.
Învățarea tehnicii diferitelor ramuri de sport este caracterizată în general, de legile și etapele învățării actelor și acțiunilor motrice, desigur, cu unele note diferențiale, specifice, determinate de particularitățile ramurilor de sport și, în special, ale regulamentelor de concurs.
Cu alte cuvinte, antrenorii, în raport cu nivelul exigențelor fiecărui eșalon calitativ al sportivilor, stabilesc procedeele tehnice ce urmează a fi însușite și perfecționate într-un anumit interval de timp. În cadrul antrenamentului, tactica sportivă reprezintă un subsistem cu rol de organizare și conducere a celorlalte subsisteme, care se reglează în consonanță cu acestea.
Tactica reunește un sistem de principii, idei și reguli de abordare a competițiilor de către sportiv, prin care își valorifică toate capacitățile tehnice, fizice, psihice în vederea rezolvării situațiilor problematice (de concurs) create de adversari, coechipieri și ambianță, pentru obținerea succesului.Antrenamentul sportiv este, încă de la început, un proces de învățare ce vizează atât structuri tehnice, cât și scheme de comportament aplicabile în condiții tipice si atipice17.
Teoria și metodologia antrenamentului este un domeniu vast rigurozitatea în interpretarea datelor provenind din fiecare știință în parte și îi va asigura antrenorului un plus de competență în eforturile sale legate de pregătirea sportivă.
Antrenorul poate planifica conținutul, volumul și intensitatea antrenamentelor în funcție de timpul liber al fiecărui individ și de intensitățile sportive disponibile. Principiile antrenamentului constituie fundamentul acestui proces complex.
16 Idem.3.pag. 55.
17 Dragnea A. și colab.Teoria educației fizice și sportului. București: Fest, 2006. pag. 221-236
Antrenamentul este în primul rând o activitate sportivă sistematică de lungă durată, gradualizată în mod progresiv și individual. În tot acest timp, sportivul încearcă să-și adapteze funcțiile organismului la cerințele specifice ale sportului ales.
Sportivii nu se dezvoltă peste noapte, iar antrenorul nu poate face miracole luând-o pe scurtături și ignorând teoriile științifice și metodologice,fapt ce explică că ”adaptarea la antrenament este suma transformărilor provocate prin exercițiu repetat, sistematic”. Cercetările în privința adaptării anatomice au arătat că forța materială (compoziția osoasă) descrește la exercițiul fizic de mare intensitate18.
În vederea prezentări unor concepte privind structura generală a pregătiri sportive multianuale, se menționează că structura procesului de pregătire a sportivilor de mare performanță se bazează pe unele legității obiective în dependență de probele sportive alese pentru obținerea performanței.
Aceste legități se bazează pe unii factori care influențează activitatea competițională, structura opțională de pregătire sportivă, particularitățile adaptării în proba sportivă, mijloacele și metodele de influență, particularitățile individuale a sportivului, durata și perioadele de perfecționare multianuală. Tot în acest sens autorul prezintă conținutul procesului de antrenament în care sunt incluse următoarele componente:
• mijloacele și metodele specifice;
• dinamica efortului fizic;
• eșalonarea diferitelor structuri ale antrenamentului sportiv;
• aplicarea unor factori suplimentari (mijloace de refacere și recuperare ).
O mare parte din autorii sus menționați include în conceptul conținutului antrenamentului sportiv volumul și intensitatea, felurile de pregătire (tehnică, tactică, teoretică, psihologică) planificarea și periodizarea antrenamentului. Ca o generalizare a conceptului de antrenament sportiv, se poate afirma că acesta este un model a unui sistem dinamic complex ce se reglează și se autoreglează, emite și recepționează informații.
Strategia antrenamentului sportiv de performanță pornește de modelul competiției de mare amploare pentru care vor fi pregătiți sportivii selecționați pe baza unor modele speciale de antrenament.
Procesul de pregătire sportivă se prezintă ca un sistem complex, a cărei perfecționare logică este condiționată de strânsa legătură cu activitățile competițională și
cea de refacere a capacități de efort.
18 Bompa.T.O. Teoria și metodologia antrenamentului. Periodizare. Ex Ponto, 2002. pag. 3-22.
În contextul celor relatate, am fost preocupați de analiza opiniilor științifice prezentate de unii specialiști privind conceptul de antrenament în sportul cu haltere.
Astfel, Baroga L. afirmă că obținerea rezultatelor sportive în haltere se bazează pe pregătirea fizică specifică. Pregătirea tehnică se va efectua într-o pondere mai mare în primii ani de antrenament, apoi pe măsură ce elementele tehnice vor fi însușite în mod corect, accentul va cădea, mai ales în obținerea performanțelor superioare în sportul cu greutăți. În cadrul pregătirii fizice accentul va fi pus pe dezvoltarea forței și forței – viteză, calități dominante în efortul specific de ridicare a greutăților19.
Referitor la conceptul antrenamentului sportiv în sportul cu haltere, sunt prezentate unele opinii privind noțiunea de modelare a antrenamentului de forță, specificând că antrenamentului de forță și modelul antrenamentului de forță își asigură fidelitatea prin fixarea unor parametrii de efort, care să țină seama de cerințele competiționale20.
Prezentarea unor concepte privind macrostructura procesului de pregătire a sportivilor, scoate în evidență unele aspecte ale structuri antrenamentului sportiv în haltere, care se referă la începerea practicări sportului de haltere, volumului de ore și antrenamente care sunt necesare pentru obținerea rezultatelor la nivel de maestru în sport și maestru în sport de clasă internațională.
Astfel pentru a obține aceste performanțe sportive este nevoie de 5-7 ani pentru atingerea calificării de maestru în sport și de 7-9 ani pentru calificarea de maestru în sport de clasă internațională. Pentru îndeplinirea volumului de activitate în planificarea antrenamentului sportiv sunt necesare un număr de ore de la 2400 până la 4400 pentru maestru în sport de clasă internațională. Referitor la numărul de antrenamente pentru a obține aceleași calificări sunt necesare 1500 – 2400 de antrenamente21.
Alți specialiști, au direcționat unele idei spre dezvoltarea calităților motrice combinate și complexe. Conform afirmărilor prezentate de autori, conceptul de calitate motrică combinată sintetizează ,,amestecul’’ (într-o proporție sau alta) realizat doar din două calități de bază, (Tabelul 1.2).
Amestecul este impus de nevoile reale ale pregătiri și concursului specifice fiecărei probe în parte, în dozări, care depind de nivelul pregătirii fizice a sportivului, și de natura eforturilor depuse.
19 Baroga L. Haltere și Culturism . București. Stadion.1970. pag 200- 208.
20 Baroga L. Forța în sportul de performanță. București: Sport-Turism, 1980.103-109
21 Platonov V.N., Sistemul de pregătire a sportivilor în sportul olimpic Editura Literatura Olimpică .Kiev 2004 pag 442
Tabelul 1.2. Dezvoltarea calităților motrice combinate și complexe
În procesul studiului antrenamentului de forță, Zațsiorski V.M. prezintă trei concepte privind metodica antrenamentului de forță:
primul se referă la ridicarea unei încărcături maxime;
al doilea – la ridicarea unei încărcături submaximale până la epuizare – metoda efortului maximal, mușchii dezvoltă forța maximă posibilă în stare de epuizare în timpul repetărilor finale – metoda efortului repetat;
al treilea se referă la ridicarea sau aruncarea unei încărcături submaximale la cea mai ridicată viteză posibilă – metoda efortului dinamic.
Metodele efortului maximal și a efortului repetat sunt similare în ceea ce privește capacitatea de inducere a hipertrofiei musculare. Ele sunt diferite din punct de vedere al antrenamentului muscular de forță în special, pentru îmbunătățirea coordonări neuromusculare necesară pentru producția necesară de forță. Tot aici autorul menționează că metoda efortului submaximal nu este eficientă pentru mărirea forței musculare și îmbunătățirea coordonării intramusculare specifice22.
22 Zațsiorski V.M. Știința și Practica Antrenamentului de Forță. București: INCS., 2005. pag. 94-120.
23 Nicu A. ș.a. Antrenamentul sportiv modern. București: Editis, 1993. pag. 382-390.
Efortul halterofilului presupune un ritm foarte precis de execuție, cu timpi anumiți, bine precizați și diferențiați, tocmai pentru combinația optimă a calităților de viteză-forță.
În viziunea lui Ludu V.24 „fiecare probă are ritmurile ei și fiecare ritm o succesiune de timpi, marcată de momente”. În proba aruncat, succesiunea timpilor este mai amplă și durata mișcării de aproximativ 4-6 sec., în timp ce la smuls, ritmul mișcării este mai rapid, iar durata întregii execuții mai scurtă (4sec.). Însușirea ritmului mișcării este hotărâtoare în posibilitățile de depășire a performanței
În acest sens, este prezentat conceptul de pregătire sportivă într-un ansamblu îngust al interrelațiilor între pregătirea fizică, moral volitivă, psihică și tehnico-tactică unde este expusă o metodologie detaliată privind antrenamentul sportiv în haltere.
Astfel antrenamentul sportiv în haltere este direcționat spre perfecționarea măiestriei sportive cu scopul îmbunătățirii activității competiționale.
1.2. Periodizarea antrenamentului sportiv în haltere de performanță.
Periodizarea este unul dintre cele mai importante concepte ale pregătirii și planificării. Termenul provine de la perioadă, care este o porțiune sau divizare a timpului în segmente mai mici, ușor de controlat, numite faze de pregătire.
Periodizarea se referă la două aspecte importante: periodizarea planului anual – îl împarte în faze mai mici de pregătire, ușurând planificarea și desfășurarea unui program de pregătire și asigurarea performanței de vârf pentru principala competiție a anului .
În majoritatea sporturilor ciclul anual de pregătire este împărțit în mod convențional în trei faze principale:
pregătitoare;
competițională,
de tranziție.
Faza pregătitoare și cea competițională sunt împărțite în 2 subfaze, deoarece sarcinile lor sunt diferite.
Bompa T.O. menționează că „ faza pregătitoare are o fază generală și o subfază specifică bazată pe diferitele caracteristici ale antrenamentului, iar faza competițională este de obicei precedată de o scurtă subfază precompetițională”. De asemenea, fiecare fază se compune din macro- și microcicluri25.
24 Ludu V. Ritmul și performanța. București: Sport-Turism, 1983. pag. 90.
25 Idem. 18. pag. 164.
Baza teoretico-metodologică a structurii pregătirii sportive anuale este numită ca teorie a periodizării, elaborată și fundamentată științific și în continuare dezvoltată în lucrările unor specialiști din domeniul antrenamentului, care ulterior au obținut o recunoaștere largă în lume.
Esența teoriei periodizării cuprinde structura pregătiri sportive în baza macrociclurilor de antrenamente. Structura și conținutul macrociclurilor pentru diferite discipline sportive au fost argumentate științific, fiind puse în practica sistemului de pregătire olimpică a sportivilor din diferite țări. La etapa actuală foarte mult sau lărgit numărul de competiții care sunt organizate pe parcursul unui an de pregătire sportivă.
În acest sens a apărut necesitatea restructurări antrenamentului sportivilor de performanță, iar situația existentă a influențat procesul de periodizare a pregătirii sportivilor în cadrul unui macrociclu anual de antrenament.
Conform opiniilor specialiștilor din domeniu menționați mai sus, periodizarea a obținut o structură variată cu 2-7 macrocicluri pe perioada unui an calendaristic, în dependență de participarea sportivilor în concursurile prevăzute pe parcursul anului.
Pe parcursul unui an pot exista una sau mai multe faze de obținere a formei sportive, în funcție de caracteristicile competiționale ale ramurii de sport și de numărul concursurilor importante. În teoria și practica antrenamentului sportiv (autohtonă și internațională) se recomandă să nu se prevadă mai mult de 2-3 concursuri importante, și deci vârfuri de formă sportivă, la ramuri de sport cum sunt: gimnastica, atletismul, haltere etc. în schimb la jocurile sportive profilul curbei este diferit menținându-se într-un platou cu mici oscilați determinate de meciurile oficiale.
În cazul sportivilor de performanță cu calendare competiționale foarte bogate există mai multe faze de punere în formă sportivă, culminând cu finalele turneelor la care participă (tenis de câmp, fotbal, volei, handbal etc.).
În cazul periodizări cu două cicluri anuale (biciclu) sau cu periodizare multiplă, se poate acționa pentru scăderea formei sportive prin utilizarea într-o măsură mai mică a exercițiilor cu caracter specific-competițional, fapt care favorizează economisirea resurselor organismului, urmând ca după aceasta să crească intensitatea efortului prin modelarea integrală a pregătirii conform cerințelor concursului important la care urmează să participe. Periodizarea antrenamentului se realizează în diferite variante, în funcție de particularitățile ramurilor de sport și mai ales ale activității competiționale. Astfel, se desprind următoarele variante tipice de periodizare:
pregătirea în perspectivă a copiilor cu aptitudini deosebite. Periodizarea la acest nivel este de regulă ceea clasică cu trei perioade:
pregătitoare;
competițională;
de tranziție;
pregătirea sportivilor de înaltă performanță pentru a putea participa la competițiile internaționale de mare amploare. La baza acestui tip de periodizare stă strânsa legătură dintre antrenorul lotului și antrenori de cluburi;
pregătirea sportivilor participanți la activitățile competiționale interne. Acest eșalon cuprinde un număr mare de sportivi și periodizarea pregătirii se realizează în funcție de calendarul competițional;
cazuri speciale de periodizare a antrenamentului, creșterea numărului de concursuri pe plan internațional ridică probleme în direcția periodizării antrenamentului cu atât mai mult cu cât a crescut și numărul concursurilor importante (cupe mondiale, competiții organizate în zone sau țări cu climat favorabil practicări anumitor ramuri de sport26).
Caracterul fazic al formei sportive corespunde celor trei perioade ale unui macrociclu: perioada pregătitoare, corespunzătoare fazei de instalare sau de obținere a formei sportive; perioada competițională care corespunde fazei de valorificare sau manifestare a formei sportive; perioada de tranziție care corespunde fazei de scoatere organizată din formă și de refacere a capacității de efort.
Stabilitatea formei sportive depinde de modul în care este dirijat antrenamentul pe parcursul întregii perioade pregătitoare și de modul de înlănțuire a diferitelor tipuri de mezocicluri și microcicluri.
Forma sportivă are o durată scurtă, câteva zile (pentru unele ramuri de sport) ori o săptămână sau mai mult (pentru alte ramuri cum sunt jocurile sportive), după care în mod inevitabil urmează pierderea formei dacă antrenamentul a fost bine condus. O durată prea lungă a formei sportive înseamnă că la un moment dat acesta stagnează și probabil forma maximă nu a fost atinsă27 .
În continuarea celor relatate anterior, în literatura de specialitate sunt prezentate unele modele de periodizare ale autorilor din diferite scoli de pregătire a sportivilor de performanță .
26 Idem. 10. pag. 413-415.
Autorul german Taschiene P.28, prezintă o concepție despre periodizarea antrenamentului care prevede împărțirea perioadei pregătitoare în trei părți:
perioada pregătitoare I (P.P.I )
perioada pregătitoare II ( P.P.II )
perioada precompetițională
Fiecare dintre acestea avea o durată de aproximativ 5 săptămâni, după care se programează intervale de refacere completă a organismului (microcicluri) pentru a favoriza supracompensarea.
Fig.1.2. Modelul de periodizare promovat de Taschine P.
Complexitatea acestei concepții de periodizare a unui macrociclu (aproximativ 40 de săptămâni) este determinată de faptul că unitatea structurală de bază este mezociclul, care poate avea un număr diferit de lecții de la 13-14 până la 27-28 sau mai mult (în condițiile în care sunt prevăzute mai multe antrenamente pe zi).
În viziunea autorilor Kreer și Popov (citat de S. Teodorescu, 2007) conceptul modelului de prognozare nu abandonează ideile lui L.Matveev și P.Taschine, ci le dă o anumită structură cu un conținut diferențiat privind raporturile dintre solicitare și refacere.
27 Teodorescu S. Periodizarea și planificarea în sportul de performanță. București: Moroșan, 2007. pag. 37-45.
28 Taschiene P. Stadiul actual în teoria antrenamentului. În: Sportul de performanță. București, 1991, nr.313, p.17-23.
Ideea de bază se reflectă în organizarea anului competițional tot prin cicluri de aproximativ trei săptămâni. Fiecare ciclu se împarte în patru microcicluri cu profile constante astfel:
primul microciclu este de pregătire;
al doilea este de adaptare;
al treilea de aplicare;
al patrulea de refacere.
Fig.1.3. Modelul de periodizare al lui Kreer și Popov
O atenție deosebită prezintă și modelul de periodizare al lui I.V.Verchosanschi, care caracterizează antrenamentul cu conținut de forță și viteză și anume că, după repetarea acestora cu intensități mari și aceleași mijloace se ajunge la instalarea barierelor care pentru a putea fi rupte trebuie alternate cu antrenamente de tehnică. Utilizarea progresivă la începutul macrociclurilor a eforturilor de forță are ca rezultat o creștere ușoară a forței generale și celei explosive urmată însă de o rapidă scădere a acestora.
Pentru a preîntâmpina acest fenomen, se va reduce volumul de antrenament care determină creșterea iarăși a vitezei și forței explozive. Caracteristica acestui model de planificare constă în faptul că evidențiază incompatibilitatea lucrului pentru forță simultan cu cel pentru tehnică. Volumele de lucru sunt mari și duc la oboseală nervoasă, ceea ce este nerecomandat în perfecționarea tehnicii.
Din modelele de periodizare prezentate, rezultă clar necesitatea existenței perioadelor de pregătire, însă dinamica efortului, mijloacele și metodele utilizate, trebuie să urmeze un traseu, determinând în final creșterea capacității de performanță29.
După cum a fost menționat mai sus, periodizarea antrenamentului este o problemă de importanță majoră pentru rezultatul pregătirii unui sportiv.
În contextul ideilor prezentate, noi am supus unei analize detaliate periodizarea în antrenamentul de forță, ceea ce este mai specific pentru pregătirea halterofililor de performanță. În acest caz este important, după părerea noastră, abordarea a două probleme specifice unde este necesar stabilirea intervalului dintre lucru și repaus, și ordonarea secvențială a exercițiilor.
Din cele relatate, antrenamentul poate fi împărțit în unități structurale, ce se regăsesc sub denumirea de sesiune de antrenament, lecție, zi de antrenament, microciclu, mezociclu, macrociclu, ciclu olimpic, antrenament de durată.
În continuare prezentăm un program zilnic de antrenament a lotului olimpic de haltere al Bulgariei (Tabelul 1.3).
Conform informației din tabel, sportivii au doar două ședințe de pregătire pe zi. Exercițiile de antrenament, separate în intervale de 30 minute, sunt considerate ca făcând parte dintr-o sesiune de antrenamente. Acest program de o zi este un exemplu bun pentru a ilustra ziua de antrenament a sportivilor de clasă mondială.
Microciclul reprezintă gruparea mai multor zile de antrenament, iar parcurgerea unui microciclu în perioada de pregătire se face de obicei într-o săptămână. În perioada competițională lungimea microciclului este de obicei ajustată în funcție de competiția principală.
Mezociclul este un sistem de câteva microcicluri, de obicei durata este de patru săptămâni, putând varia și între două până la 6 săptămâni. Durata și chiar existența mezociclurilor în antrenamentul sportivilor din estul Europei au fost influențate de practica pregătirii centralizate.
29 Idem. 27. pag. 45-47.
Tabelul 1.3. Programul zilnic de antrenament al lotului olimpic de haltere al Bulgariei
(V.M. Zatsiorsky, București. 2005)
Pentru a stabili încărcătura fiecărei ședințe, e necesar de a stabili și intervalul pentru recuperare în urma unei sesiuni de antrenament. Aceasta se realizează conform clasificării (Tabelul 1.4) prezentate mai jos.
Tabelul 1.4. Clasificarea intervalului necesar de recuperare în urma unei sesiuni de antrenament (V.M. Zatsiorsky, București, 2005)
Mezociclurile pot fi clasificate în funcție de obiectivele antrenamentului, astfel:
de acumulare;
de transformare;
și de realizare.
Scopul mezociclurilor de acumulare este îmbunătățirea potențialului sportivului, adică a capacităților motrice de bază, precum și a tehnici sportive (deprindere motrică).
Mezociclurile de transformare sunt efectuate pentru a transforma pregătirea nespecifică în pregătirea specifică.Mezociclurile de realizare sau precompetiționale, sunt planificate pentru a obține cea mai bună performanță sportivă. Performanța în timpul competițiilor importante este singura metodă de evaluare a succesului sau a eșecului.
Următorul nivel, macrociclul, se referă la întregul sezon competițional și include pregătirea, concursul și perioada (faza) de tranziție. Fiecare perioadă constă din câteva mezocicluri, după cum au fost analizate anterior.
Zatsiorsky V.M. menționeză că ”macrociclul poate dura de la un an (anual) până la 4 ani, ciclul olimpic, de la o ediție a Jocurilor Olimpice la alta, unde pregătirea acoperă cariera unui sportiv de la un capăt la altul”. În acest caz și planificarea se v-a face pe un termen mai lung, numită de lungă durată.
Planificarea macrociclurilor se numește planificare pe termen mediu, iar planificarea pregătirii pe zile de antrenament, ce compun microciclurile, presupun o planificare pe termen scurt30.
Luând în considerație aceste variante de planificări, este necesar de a menționa rolul și locul pregătirii fizice specifice. Creșterea nivelului de pregătire fizică specifică (PFS) poate fi atribuită în una din sarcinile primordiale, cu care se confruntă halterofilii de diferite calificări. Îmbunătățirea forței musculare creează condiții favorabile pentru a crește indicatorii de viteză-forță și perfecționarea tehnicii de smuls și aruncat. În timp ce atletul ajunge la măiestrie sportivă, eficiența folosirii variantelor anterioare a antrenamentelor de forță scade treptat31.
În procesul antrenamentului sportiv modern al halterofililor de performanță mondială pregătirea sportivă are o structură a periodizării antrenamentului asemănătoare cu
cea, care a fost prezentată anterior.
30 Idem. 22. pag. 121-124.
31 Марченко В.В, Рогозин B.Н. Особенности тренировки квалифицированных тяжелоатлетов. В: Теория и практика физической культуры. 2004, № 2, c. 45-49.
În același timp, Zimkin N.V., specifică trei elemente ale structurii periodizării antrenamentului sportiv, și anume:
microstructura, care caracterizează conținutul lecțiilor de antrenament și macrociclurilor de antrenament;
mezostructura, care include cicluri medii și etape de antrenament cu numărul respectiv de microcicluri;
macrostructura, unde sunt incluse ciclurile de mare durată a antrenamentului (macrocicluri).
Programul zilnic de antrenament include 2 – 3 antrenamente, iar structura lecției este împărțită în patru părți:
parte introductivă;
pregătitoare;
de bază;
de încheiere32.
Microciclul are o structură de la 3 – 4 zile până la 10 – 14 zile în dependență cu nivelul de pregătire al sportivului. În acest sens autorul prezintă unele modele ale ciclurilor de antrenament, specificând microcicluri introductive și de acumulare a unui volum mare de antrenament, microcicluri precompetiționale, microcicluri de refacere și microcicluri competiționale. Mezostructura cuprinde de la câteva luni până la 4 ani.
Structura mezociclurilor medii are următoarele aspecte:
mezocicluri introductive;
mezociclu de bază;
mezocicluri de evaluare și de pregătire;
mezocicluri precompetiționale;
mezocicluri competiționale și de refacere;
mezocicluri de recuperare.
Analiza pregătirii halterofililor pe termen lung la diferite nivele de pregătire sportivă permite descoperirea și studierea caracteristicilor individuale. Datele controlului pedagogic sînt utilizate pentru luarea deciziilor în organizarea procesului de antrenament al sportivului. Totodată apare posibilitatea de a prognoza creșterea rezultatelor sportive și evidențierea celor mai bune modele caracteristice pregătirii fizice specifice, elaborarea
32 Дворкин Л.С. Тяжелая атлетика. Учебник для вузов. Издательство: Советский спорт, 2005. c. 75.
stării de tranziție a organismului sportivului, care servesc ca puncte de control în realizarea obiectivelor principale.
Astfel, eficacitatea lucrului antrenorului în elaborarea programei de pregătire crește semnificativ, influențând în alegerea structurilor ciclurilor de pregătire, a exercițiilor fizice și folosirea lor în antrenamente cu o dozare concretă a încărcăturii33.
Una din condițiile de bază în planificarea încărcăturilor din antrenament este varietatea. Creșterea treptată a volumului încărcăturilor poate avea loc numai la categoriile de începători și copii, de asemenea și la sportivii clasificați după perioada de tranziție, când începe un nou ciclu anual de pregătire .
În opiniile specialiștilor din domeniul antrenamentului sportiv, planificarea reprezintă o activitate de elaborare amănunțită și precisă a obiectivelor de instruire și performanță, precum și a mijloacelor, metodelor și formelor de organizare adecvate scopurilor propuse.
În disciplinele sportive individuale, elaborarea planului anual (macrociclul) de pregătire, este asemănătoare an de an, datorită calendarului competițional, atât celui intern, cât și celui extern (CE și CM) și care „permite dirijarea efortului pentru obținerea a una sau două vârfuri de formă sportivă: una în lunile mai-iunie, cealaltă în octombrie-noiembrie”34.
În ramura sportivă haltere se urmăresc mai multe competiții importante în cadrul unui an de pregătire, se planifică 3-4 macrocicluri, aceasta în viziunea lui Dvorkin L.S., se poate realiza cu un singur macrociclu, cu două macrocicluri sau cu trei macrocicluri35.
Pentru analiză, prezentăm o suită de planuri curente, cu unele caracteristici specifice. Tipul cel mai complet este cel folosit în atletism (după Dumitrescu), dar adaptabil și la alte ramuri. El este compus din cinci grupe de documente distincte din punct de vedere grafic, dar corelate între ele, astfel încât alcătuiesc un amplu și veritabil plan curent de lucru (Figura 1.4).
Planificarea antrenamentului este împărțită în:
Ciclu anual:
etape cu caracter dominant de pregătire – ianuarie, februarie, martie, iulie, octombrie, noiembrie;
etape cu caracter dominant de concurs – aprilie, mai, august, septembrie;
etape cu caracter dominant de refacere – iunie, decembrie.
Ciclul lunar.
etapa cu caracter dominant de pregătire este caracterizată de repetarea identică a câtorva cicluri săptămânale (preferabil 4). În finalul etapei are loc un concurs pentru care se operează o ușoară modificare în conținutul ultimului ciclu săptămânal sau chiar numai în a doua parte a acestui ciclu (se reduc intensitatea și volumul cu cca. 20%).
etapa cu caracter dominant de concurs este reprezentată de un număr de 4 cicluri săptămânale care preced unul din cele două concursuri de obiectiv al anului respectiv.
intensitatea rămâne aceeași ca în etapele pregătitoare (în jur de 90%), cu excepția ultimului ciclu săptămânal care va fi astfel: antrenamentul 1 = 90%, antrenamentul 2 = 70%, și antrenamentul 3 = 50%,Volumul se reduce : ciclul 1 = 90%, ciclul 2 = 80%, ciclul 3 = 70%, și ciclul 4 = 50%, În ultimul ciclu săptămânal nu se mai fac încercări peste 90% din posibilități.
Ciclul săptămânal:
Modele de cicluri săptămânale din etapa cu caracter dominant de pregătire sau concurs:
pregătire în condiții de cantonament, 9 antrenamente pe săptămână;
pregătire în secție cu 6 antrenamente pe săptămână36.
33 Марченко В.В., Дворкин Л.С., Рогозин В.Н. Анализ силовой подготовки тяжелоатлета в нескольких микроциклах. В: Теория и практика физической культуры. 1998, № 8, c. 34-38.
34 Achim Ș. Planificarea în pregătirea sportivă. București, 2005. pag 97.
35 Idem. 32. pag. 74-82.
36 Idem .2. pag. 252-253.
1. EVIDENȚA
2. ANALIZA
3. CARACTERISTICI
COMPARATIVE
MODEL
SPORTIV
Fig.1.4. Succesiunea etapelor de elaborare a planificării (A. Nicu, 1993)
Pentru elaborarea planurilor anuale de pregătire cele mai importante cunoștințe despre modificarea încărcăturilor structurale ale pregătirii sunt cunoașterea legităților modificării volumului și intensității încărcăturilor generale și particulare în cadrul cilului anual.
Privind dinamica volumului și intensității încărcăturii generale și parțiale lunare în atletica grea se scoate în evidență variația încărcăturii pregătirii lunare la sfârșitul ciclului anual. Ea se modifică când prin salturi diferențiate, progresive și combinate, așa cum este în cadrul încărcăturii ciclurilor săptămânale37.
Capitolul 2.
Analiza teoretică și generalizarea datelor literaturii de specialitate
Luând în considerație realizarea obiectivelor principale privind pregătirea sportivilor de mare performanță, este foarte important de a menționa eficacitatea aplicării mijloacelor principale ale antrenamentului.
După38, principalele mijloace de antrenament în ramurile de sport, care reprezintă o activitate motrică activă sunt exercițiile fizice (Tabelul 1.5).
Tabelul 1.5. Clasificarea unor exerciții de concurs (L.P.Matveev, A.D.Novicov,1980)
2.1. Mijloace specifice aplicate în antrenamentul sportiv la halterofilii
de performanță
Ansamblul lor este specializat într-o măsură sau alta în raport cu particularitățile ramurii de sport alese ca obiect de participare. Potrivit acestei specializări distingem 3 grupe de exerciții selecționate:
de concurs;
de pregătire specială;
de pregătire generală.
Mijloacele de antrenament reprezintă de fapt instrumentele practice care asigură pregătirea sportivilor în vederea obținerii unor abilități, capacități sau performanțe sportive, ce corespunde sferei fizice, motrice și psihice. Efectele acestora sunt amplificate de cele mai multe ori prin aplicarea lor în condiții diferite de mediu – apă, aer, soare – condiții igienice etc.
37 Черняк А.В.Методика планирования тренировки тяжелоатлета. М: Физкультура и спорт, 1978. c.101-111.
38 Matveev L.P., Novikov A.D. Teoria și metodica educației fizice. București: Sport – Turism, 1980. pag. 339-341
Menționăm faptul că în actuala etapă, mijloacele antrenamentului sportiv s-au diversificat și în același timp au devenit mai complexe, datorită, pe de o parte, dezvoltării gândirii metodice, care a creat noi combinații de mișcări, iar pe de altă parte, prin introducerea unor noi cunoștințe din diferite domenii de activitate.
Astfel, asistăm la apariția unor noi tehnologii în sport, ca aparaturi și dispozitive de investigație și pregătire, care completează ansamblul exercițiilor fizice. În același sens menționăm și folosirea unor noi ,,formule” de refacere puse la punct de către medici și psihologi , cu scopul de a asigura posibilitatea organismului de a efectua eforturi ridicate ca volum și intensitate.
Pornind de la principalele forme de organizare a activității sportive, am constatat că fiecare dintre acestea, prin particularitățile pe care le posedă, impune anumite mijloace adecvate obiectivelor ce se propun a fi realizate.
Astfel, activitatea sportivului se desfășoară în lecțiile de antrenament, care constituie principala formă de pregătire, sau antrenamentul propriu-zis, în ședințele de refacere a capacității de efort (introduse uneori în lecții) și în competiții, formă de organizare în care, în principal, se valorifică achizițiile din lecții.
Profilurile formelor de organizare sunt determinate de caracteristicile structurilor în care sunt incluse mai ales componentele macrociclurilor. În funcție de obiectivele de instruire și de performanță, se includ și mijloacele corespunzătoare fiecărei perioade. În finalul acestor considerații propunem următoarea clasificare a mijloacelor utilizate în antrenamentul sportiv:
mijloace de antrenament/de pregătire;
mijloace de refacere a capacității de efort;
mijloace competiționale.
În utilizarea uneia din categoriile de mijloace enumerate mai sus, se va ține seama de următoarele elemente:
structura mișcării;
structura încărcăturii;
structura topografiei musculare;
situația motrică.
Mijloacele utilizate la lecția de antrenament sunt constituite din ansamblul exercițiilor fizice care asigură transformări și perfecționări la nivelul diferiților factori ai performanței. Astfel, pentru capacitățile condiționale (forță, viteză, rezistență), se creează o infrastructură energetică și nuro-musculară, ce permite susținerea unor eforturi specifice, a unui volum și a unei anumite intensități a efortului, care acționează paralel sau combinat asupra proceselor de care depinde performanța.
În planul capacității coordinative, este necesară îmbunătățirea capacității analizatorilor de a recunoaște cât mai rapid cu putință tensiunile musculare optime în vederea unei reglări mai bune a gradelor de libertate a mișcării, menținerea echilibrului, orientării în spațiu și dezvoltarea unui maximum de aptitudini, care să permită utilizarea diferitelor deprinderi și priceperi motrice în tehnica specifică și în final obținerea unor rezultate superioare.
Acestea se împart în 3 categorii:
– mijloace de pregătire generală;
– mijloace cu caracter mixt;
– mijloace de pregătire specifică39.
Există opinia că în pregătirea halterofililor de performanță un rol important îl joacă forța musculară, cu toate că nu este mai puțin important capacitatea de manifestare a forței maximale într-un timp foarte scurt. În acest sens pe parcursul antrenamentului sportiv trebuie aplicate mijloace specifice cu caracter de forță – viteză, folosind greutății medii și mari pentru dezvoltarea forței explozive.
Pentru atingerea obiectivelor antrenamentului sportiv și rezolvarea lor cu un randament și o eficacitate sporită se utilizează un număr mare de mijloace, din ce în ce mai specializate, dar în același timp selectate dintr-o bază diversă de disponibilități.
Conform datelor științifice prezentate de Дворкин Л.С., Воробьев А.Н., Коренберг В.Б., antrenamentul cu haltera, având intensitatea de 80 – 95% din greutatea maximală pe care o poate realiza sportivul, dezvoltă eficient calitățile de forță viteză; 50 – 80% , calități de viteză și mai mult de 90% , dezvoltă calități de forță.
În procesul pregătirii sportive al halterofililor se poate menționa că manifestarea efortului muscular se efectuează în regimuri atât dinamice cât și statice. Aplicarea mijloacelor numai în regim static nu creează posibilitatea evidentă pentru dezvoltarea forței. În vederea dezvoltării eficiente a calităților de forță – viteză nu este obligatoriu ca sportivii să se antreneze cu greutăți submaximale și maximale.
39 Idem. 10. pag. 222-224.
Un rezultat sportiv înalt se poate obține aplicând mijloacele de pregătire specifice cu greutăți mici până la 70%, medii până la 80% în concordanță cu greutăți mari și maximale, însă nu mai mult de 16% din volumul total al antrenamentului în vederea dezvoltării mobilității articulare, elasticității mușchilor și a ligamentelor.
Analiza aplicării mijloacelor specifice în procesul de pregătire a sportivilor halterofili de performanță a creat posibilitatea ca să se înțeleagă ce importanță de aplicare au calitățile fizice pentru dezvoltarea forței, forței-viteză, forță-rezistență, mobilității, care asigură influența decisivă în pregătirea halterofililor performeri.
În procesul analizei literaturii de specialitate, publicate de unii autori privind metodica antrenamentului sportiv în general și metodica antrenamentului sportiv în haltere, ne-a direcționat spre un studiu mai profund referitor la aplicarea mijloacelor specifice în diferite etape de planificare a antrenamentului sportiv.
În special ne-a interesat modalitatea de folosire a mijloacelor specifice în pregătirea halterofililor, în mezociclurile de bază și precompetițional în care se formează caracteristicile principale ale formei sportive și influența acestor mijloace privind optimizarea și menținerea formei sportive a halterofililor. În acest sens vom prezenta câteva opinii ale unor specialiști teoreticieni din domeniul antrenamentului sportiv privind conceptul formei sportive.
În unele din aceste concepte, se constată că forma sportivă este definită ca stare de pregătire optimă a sportivului în vederea obținerii performanțelor, stare ce se dobândește în anumite condiții în fiecare macrociclu de antrenament.
Forma sportivă se caracterizează printr-un complex de indici fiziologici de control medical, psihologici și integrali. În ansamblu, ea reprezintă o unitate armonioasă a tuturor componentelor stării de pregătire optimă a sportivului pentru performanțe: fizică, psihologică, tehnico-sportivă, și tactică.
Oricât de bine dezvoltate ar fi calitățile fizice ale sportivului, și oricât de perfecte ar fi deprinderile lui tehnice și tactice, el nu v-a putea obține o performanță deosebită într-un concurs important, dacă nu dispune de o orientare psihică adecvată de pregătire volitivă și stabilitate emoțională. De aceea, forma sportivă se caracterizează nu numai prin simpla prezență a unor componente sau a altora, ci prin corelarea armonioasă a acestora, corespunzătoare unui anumit nivel al performanțelor sportive. Noțiunea „stare de pregătire optimă” este relativă în raport cu întregul proces de perfecționare sportivă, ea fiind valabilă doar pentru fiecare ciclu dat de dezvoltare a formei sportive. Pe măsura înaintării pe treptele măiestriei sportive, acest ,,optim” se schimbă pe fiecare treaptă, formă sportivă și devine alta atât în ceea ce privește indicii cantitativi, cât și sub raport calitativ40.
Un alt concept al formei sportive, reprezintă o stare biologică și psihică optimă, care asigură evidențierea potențialului fizic, psihic, tehnic și tactic a sportivului, echipei sau echipajului, obținut prin programarea modelului de antrenament anual în vederea unei performanțe prestabilite la o dată anticipată (C.E., C.M., J.O., J.M.U., CN)41.
2.2. Mijloace specifice în vederea optimizării formei sportive la halterofilii de performanță în cadrul ciclului anual de pregătire
În viziunea autorului, forma sportivă nu este o stare calitativă a antrenamentului ci un efect calitativ al acestuia. Strategia și tehnica antrenamentului sunt elaborate în vederea obținerii unei anumite performanțe, la o dată cunoscută dinainte (cu cel puțin 1 an, 1 an și jumătate) este stabilit calendarul competițional internațional, căreia se subordonează din rațiuni metodologice cel național.
Prin urmare, obținerea formei sportive reprezintă scopul final al antrenamentului modelat și programat în interiorul unui ciclu anual, pe care metodologia modernă urmărește să-l dirijeze riguros, fără improvizații, ferindu-l de influența factorilor aleatori și perturbatori.
Așa dar, forma sportivă constituie rațiunea investițiilor crescânde de efort și a tratării acestuia pe un plan superior calitativ, riguros direcționat în condițiile economiei de timp, energie și ale evitării de orice natură.
În literatura de specialitate se folosesc și noțiunile – stare de antrenament maxim, sau grad de antrenament , ambele sinonime cu conceptul de formă sportivă.
Conform altei opinii , forma sportivă ocupă un loc central având în vedere că ea reprezintă scopul principal ce se dorește a fi atins prin procesul de antrenament sportiv.
Astfel, autorii afirmă că forma sportivă reprezintă o stare superioară de adaptare concretizată în cele mai bune performanțe realizate în concursurile principale.
Starea de formă sportivă este caracterizată de un complex de factori obiectivi și subiectivi, de natură motrică biologică și psihică, dintre care cei mai importanți sunt:
40 Matveev L.P., Novikov A.D. Teoria și metodica educației fizice. București: Sport – Turism, 1980. pag. 385.
41 Idem. 23. pag. 466.
Factorii obiectivi:
starea de sănătate;
rezultatele obținute în concursuri;
rezultatele obținute la probele de control;
valorile indicilor funcționali (bazali) în efort și după efort dinamica revenirii.
Factorii subiectivi:
nivelul proceselor și fenomenelor psihice;
dorința (pofta) de antrenament și de concurs;
încrederea în forțele proprii apreciate cu luciditate;
capacitatea de refacere bună (somn odihnitor), reactivitate optimă,
susținătoare de efort, s.a..
La sportivii de înaltă performanță, forma sportivă este mai stabilă decât la sportivii începători și de asemenea, este mai îndelungată perioada de menținere la nivel superior42.
Starea de formă sportivă este o prelungire a gradului de pregătire în care sportivii pot performa și pot atinge rezultate apropiate de capacitatea lor maximă. Aceasta stare de antrenament de importanță capitală, care este realizată ca urmare a programelor de pregătire specializate poate precede sau poate include procesul prin care se ajunge la vârful de formă la competiția principală a anului.
Starea de formă sportivă este o prelungire a gradului de pregătire în care sportivii pot performa și pot atinge rezultate apropiate de capacitatea lor maximă. Aceasta stare de antrenament de importanță capitală, care este realizată ca urmare a programelor de pregătire specializate poate precede sau poate include procesul prin care se ajunge la vârful de formă la competiția principală a anului.
Un alt concept, privind caracterizarea vârfului de formă sportivă, menționează că atingerea performanței sportive superioare este rezultatul direct al unei adaptări a sportivului la diferitele tipuri și metode de antrenament. În acest sens autorul constată că atingerea vârfului de formă pentru o competiție este un fenomen complex și sportivul nu poate realiza acest lucru instantaneu ci în mod secvențial și cumulativ. Sportivul trebuie să treacă prin alte stări de antrenament înainte de a ajunge la vârful de formă (Figura1.5).
––––––––––––––––––––––––––––––––––––-42 Idem. 10.pag. 411.
Fig.1.5. Acumularea și ridicarea la un nivel superior a stărilor de antrenament pe tot parcursul fazelor de pregătire dintr-un monociclu (T. Bompa, 2002,)
Starea de formă sportivă este o prelungire a gradului de pregătire în care sportivii pot performa și pot atinge rezultate apropiate de capacitatea lor maximă. Aceasta stare de antrenament de importanță capitală, care este realizată ca urmare a programelor de pregătire specializate poate precede sau poate include procesul prin care se ajunge la vârful de formă la competiția principală a anului.
Starea de formă sportivă este baza de la care sportivul începe accesiunea spre vârful de formă, fiind forma sportivă ceea mai înaltă, conducând la cea mai bună performanță a sportivului într-un an. Este o stare din antrenament temporară, în care eficiența fizică și psihologică atinge cotele maxime, iar nivelul pregătirii tehnice și tactice este optim.
În timpul acestei stări de antrenament, capacitățile fiziologice și adaptarea anatomică sunt, de asemenea, maxime, iar coordonarea neuromusculară este perfectă.
Vârful de formă este o stare biologică superioară, specială, caracterizată printr-o sănătate perfectă, o stare fiziologică optimă, exprimată printr-o adaptare rapidă la stimulii de antrenament și o formă bună de refacere după un antrenament sau competiție43. Organismul sportivului reflectă o stare înaltă de sinergism funcțional (acțiune conjugată), în care organele și sistemele cooperează în atingerea eficienței optime și a celei mai înalte
43 Idem. 18. pag. 250.
performanțe posibile (Tabelul 1.6). Caracteristicile biologice ale vârfului de formă variază conform sportului.
Tabelul 1.6. Caracteristicile stării de vârf de formă pentru diferite grupe de sporturi. (T.Bompa, 2002)
În vederea prezentării conceptelor privind forma sportivă de unii specialiști din domeniul antrenamentului sportiv, este cazul s-ă amintim unele opinii , care tratează problemele teoriei și metodicii sportivilor de performanță și nu se limitează numai la conceptul formei sportive. În acest caz se prezintă detaliat o teorie a adaptării sportivilor la diferitele manifestări a efortului fizic și se constată că adaptarea organismului omului este influențată de mediul înconjurător și, în special, de situațiile extreme ale sportului de mare performanță.
Conceptul de „adaptare” s-a integrat profund în sfera activității motrice și competiționale și este folosit în teoria și metodica sportului, morfologiei și fiziologiei sportive, biochimiei și biomecanicii sportive, psihologiei și medicinii sportive. În vederea înțelegerii conceptului de adaptare , ea este privită ca un proces și ca un rezultat:
adaptarea aplicată ca proces este înțeleasă prin faptul că organismul se acomodează la factorii de mediu interni și externi;
adaptarea se mai poate explica și prin faptul că creează un echilibru între organism și mediu;
manifestările adaptării în sport sunt extrem de variate;
în antrenament are loc adaptarea la efortul fizic cu direcționări diferite și coordonări complexe44;
44 Idem. 21. pag. 132..
intensitate și durată cu aplicarea unui larg arsenal de mijloace îndreptate spre dezvoltarea calităților fizice, perfecționării măiestriei tehnico – tactice și funcției fizice.
Analiza opiniilor specialiștilor în domeniu, privind însemnătatea formei sportive în procesul de antrenament, scoate în evidență întrebarea principală: cu care mijloace și metode se poate ajunge la acest nivel de vârf al formei sportive, atât în unele discipline cu caracter complex de manifestare a calităților fizice, cât și la disciplinele cu caracter de forță – viteză, în cazul nostru disciplina sportului cu haltere.
În vederea analizei acestor informații din literatura de specialitate este important de
a prezenta un studiu privind modelarea pregătirii multianuale și caracteristica generală a halterofililor (Tabelul 1.7, Figura.1.6). În acest sens, un grup de specialiști din domeniul sportului respectiv, împart pregătirea multianuală a halterofililor în 5 etape, începând de la vârsta de 9 ani până la vârsta de 35 ani45.
Tabelul 1.7. Conținutul și structura pregătirii multianuale (Dvorkin L.S., 2005 Дворкин Л.С.)
45 Idem.32. pag. 272.
Fig.1.6. Caracteristica generală a pregătirii sportive ca proces multianual
(Dvorkin L.S., 2005).
În corespundere cu obiectivele cercetărilor științifice preconizate de noi, am analizat etapele a 4-a și a 5-a de pregătire (Tabelele1.8 și 1.9) a sportivilor halterofili de înaltă performanță, în care sunt reflectate obiectivele de bază ale antrenamentului și conținuturile mijloacelor specifice aplicate în cadrul acestor etape.
Dozarea mijloacelor specifice depinde de posibilitățile individuale cu rezistență timp de 3-6 luni. După fiecare 3-4 luni numărul de repetări se mărește la 15-29%, iar numărul seriilor după 6 luni – la o serie. Numărul maxim de serii în cadrul antrenamentului nu trebuie să depășească 5-6.
Tabelul 1.8. Etapa a IV-a – atingerea rezultatelor sportive înalte și stabilitatea indicatorilor performanței sportive (19-20 ani) (Dvorkin L.S., 2005, p.276).
Tabelul 1.9. Etapa a V-a – profesionalism sportiv. (21-35 ani)
În rezultatul acestei analize am constatat legătura directă (trainică) dintre obiectivele înaintate și conținuturile selectate pentru realizarea lor. Tot odată, în opinia noastră, autorul nu dezvăluie specificul fiecărui mijloc de antrenament, fapt ce ne permite să concluzionăm aceste opinii ca având un caracter general.
În baza acestor relatări considerăm că e necesară o detaliere mai amplă în utilizarea fiecărui mijloc în procesul de antrenament. Aceasta v-a contribui atât selectarea și planificarea rațională a mijloacelor specifice, cât și la pregătirea specifică a sportivului pentru atingerea performanțelor dorite.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
46 Idem. 32. pag. 273-276.
Concluzii parțiale.
1. Antrenamentul sportiv este definit în literatura de specialitate ca un proces pedagogic desfășurat sistematic și continuu gradat, de adaptare a organismului uman la eforturi fizice și psihice intense, implicate de participarea în concursuri organizate pe diferite ramuri de sport. Astfel pregătirea sportivilor se desfășoară orientat, planificat, sistematic și pe termen lung, având ca obiectiv obținerea performanței.
2. Periodizarea antrenamentului sportiv reflectă 2 aspecte importante.
împarte planul anual în faze mai mici de pregătire, ușurând planificarea și desfășurarea unui program de pregătire;
asigurarea performanței de vârf pentru principala competiție a anului.
3. Pentru atingerea obiectivelor antrenamentului sportiv și rezolvarea lor cu un randament și o eficacitate sporită se utilizează un număr mare de mijloace, dar în același timp selectate la general dintr-o bază diversă de disponibilități.
4. Analiza aplicări mijloacelor specifice în procesul de pregătire a sportivilor halterofili de performanță a creat posibilitatea de a aprecia importanța lor pentru dezvoltarea calităților fizice specifice ca: forța, forță-viteză, forță-rezistență, mobilitate, care asigură influența decisivă în pregătirea halterofililor de performanță.
5. Studierea literaturii de specialitate, privind planificarea mijloacelor specifice în pregătirea halterofililor de performanță, a permis obținerea unor informații relevante pentru înțelegerea metodologiei de aplicare a parametrilor efortului în diferite etape de pregătire. Tot odată în sursele studiate nu există exemplificări suficiente de aplicare a mijloacelor specifice cu tendința de a influența dinamica formei sportive în procesul de pregătire.
PARTEA II
CERCETAREA PRELIMINARĂ ȘI ORIENTĂRI METODOLOGICE PRIVIND APLICAREA MIJLOACELOR SPECIFICE ÎN ANTRENAMENTUL HALTEROFILILOR DE PERFORMANȚĂ
Cercetarea științifică este o activitate sau un ansamblu de activități coordonate sistematic în scopul rezolvării problemelor.
Cercetarea propriu zisă a avut loc în cadrul lotului olimpic de haltere, unde s-au implementat unele aspecte referitoare pregătirii sportivilor de performanță la haltere.
Metodele utilizate în realizarea obiectivelor de cercetare înaintate sunt următoarele:
Studiul bibliografiei de specialitate;
Observația pedagogicǎ;
Ancheta de tip chestionar;
Analiza documentelor de planificare a pregătirii halterofililor de performanță;
Metoda analizei video;
Metoda testelor;
Metoda extrapolării;
Metoda experților;
Experimentul pedagogic;
Metode statistico-matematice de prelucrare și interpretare a datelor.
1. Studiul bibliografiei de specialitate
Documentarea bibliografică a presupus o permanentă căutare a surselor de informație, precum și selectarea acestora, astfel că organizarea metodică de investigare a fenomenului supus cercetării să fie complexă, mobilă și adaptată aspectelor cercetate.
Studiul bibliografic a stat la baza fundamentării teoretice a lucrării, precum și a întregului demers al cercetării și a constat în studierea unor materiale cu caracter general, a unor lucrări de strictă specialitate, manuale, teze de doctorat, publicații, comunicări și referate prezentate la sesiuni științifice.
În special, au fost analizate conceptele teoretice privind structura și conținutul antrenamentului sportiv în haltere, periodizarea antrenamentului sportiv în haltere, mijloacele specifice aplicate în antrenamentul sportiv, mijloacele specifice aplicate în vederea obținerii unei forme sportive optime a halterofililor de mare performanță.
Pregătirea halterofililor de mare performanță prevede o periodizare a antrenamentului sportiv în dependență de numărul de competiții și a obiectivelor urmărite în perioada unor macrocicluri în cadrul unui ciclu anual de pregătire.
Totodată a fost important să se urmărească opiniile specialiștilor din domeniul sportului de performanță în care circumstanțe sunt aplicate mijloacele specifice privind obținerea unei forme sportive optime în cadrul macrociclurilor de antrenament menționate mai sus.
Metoda tratează problematica cercetării de pregătire a sportivilor halterofili de înaltă performanță.
2. Observația pedagogică
Metoda observației permite raportarea datelor obținute de la un anumit subiect la sistemul de informații de care dispune cercetătorul, iar informațiile despre fiecare caz determină îmbogățirea sistemelor de cunoștințe generale.
În cadrul demersului nostru științific, metoda observației a constat în prezența nemijlocită a cercetătorului la desfășurarea activității didactice, atât din exteriorul procesului de instruire, prin asistența la lecții, înregistrări, cât și prin participarea direct la asigurarea desfășurării acestui proces. În etapizarea observațiilor au fost respectate unele indicații din literatura de specialitate.
În procesul observației pedagogice s-a luat în considerație aspectele legate de perfecționarea elementelor tehnice de bază, prin aplicarea unor metode obiective, aplicarea video, s-au efectuat corectări ale procedeelor tehnice și anume în mezociclurle precompetiționale ale antrenamentului, care ulterior poate crea un suport eficient în perioada competițională în vederea atingerii vârfului formei sportive.
În acest sens s-a urmărit modalitatea de planificarea a întregului proces de antrenament în special aplicarea unor mijloace specifice la diferite etape de pregătire sportivă și în același timp verificarea implementării mijloacelor selectate pentru fiecare sportiv în parte.
Tot prin metoda observației am evidențiat procesele de refacere și recuperare a sportivilor înainte, în timpul efortului, și după efort.
3. Metoda anchetei
Metoda anchetei utilizează chestionare, interviuri, convorbiri. Prin aceste metode se urmărește să se cunoască opiniile, motivele, interesele, opțiunile diferitelor categorii de subiecți, despre activitățile motrice.
În realizarea și aplicarea anchetei sub formă de chestionar au fost respectate recomandările specialiștilor preocupați sub acest aspect .
Ancheta reprezintă metoda de cercetare cu ajutorul căreia pot fi obținute informații utile cu privire la fenomenul sau procesul investigat. În vederea stabilirii opiniilor specialiștilor din domeniul antrenamentului sportiv, în special în haltere, am aplicat un sondaj sociologic prin ancheta de tip chestionar și interviuri adresat antrenorilor și specialiștilor din haltere în care au fost incluse un șir de întrebări referitoare la problematica periodizării antrenamentului sportiv și aplicarea unor mijloace specifice și nespecifice.
Studiul s-a desfășurat în perioada septembrie-octombrie 2008 la un grup de antrenori cu experiență și vârsta cuprinsă între 25-60 de ani, venind de la următoarele cluburi sportive: C.S.A „Steaua București”, CS „Farul Constanța”, CS „Olimpia București”, CSM „Olimpico Cluj”, CSM „Brașov”, CS „Dinamo București”, LPS ”Galați”, CS „Dunărea Galați”, CSM „Onești”, CSM „Bistrița”, CS” Oradea”, CSM „Bacău”.
În chestionarul aplicat (Anexa 1) s-au inclus 10 întrebări cu 43 de variante de răspuns. În acest sens s-a dorit să se scoată în evidență ponderea mijloacelor specifice în atingerea formei sportive, aplicarea factorilor antrenamentului, stabilirea indicilor marfo-funcționali a halterofililor ș.a. Nu în ultimul rând, s-au luat în considerație fazele de execuție tehnică și care din acestea au ponderea mai mare în obținerea de rezultate mai bune.
Tot în această perioadă s-au aplicat interviuri la diferite competiții, cantonamente, întruniri cu unii specialiști din diferite țări, participanți la campionatele mondial și european, desfășurate la București, 2009, în cadrul cărora s-au selectat părerile și opiniilor acestora față de problematica cercetării de față.
4. Analiza documentelor de planificare a pregătirii halterofililor de performanță
În procesul analizei literaturii de specialitate, extrem de important se abordează problema planificării antrenamentului sportiv. În acest sens noi am întreprins încercarea de a supune unei analize minuțioase a planurilor de pregătire sportivă a lotului olimpic de haltere masculin. Astfel a fost important să stabilim modul de planificare pe un ciclu olimpic de pregătire, pe un ciclu anual de pregătire și unele macrocicluri de antrenament în cadrul unui an de pregătire.
În special, a fost evidențiată aplicarea mijloacelor specifice în diferite etape ale pregătirii sportivilor, cum este construit planul de pregătire în dependență de obținerea celui mai înalt vârf de formă sportivă și menținerea acestui vârf pe o perioadă mai îndelungată a pregătirii.
În procesul analizei planurilor de pregătire sportivă s-au luat în considerație volumul și intensitatea efortului fizic și ponderea mijloacelor specifice de tehnică și forță.
5. Metoda analizei video
Pentru obținerea unor informații obiective privind metodica de antrenament a halterofililor de performanță s-a aplicat metoda video, în diferite etape de pregătire și competiții. Cu ajutorul acestei metode s-a reușit evidențierea fazelor mișcării celor două procedee (smuls, aruncat) prin fragmentarea secvențială a imaginilor video (Anexele 2 și 3).
Necesitatea aplicării acestei metode ne-a condus la scoaterea în evidență a îndeplinirii elementelor și procedeelor tehnice în procesul antrenamentului sportiv și în perioada competițiilor sportive.
Este evident faptul că la unul din procedeele tehnice, smuls sau aruncat în condițiile participării în competiții, sunt influențate de unele situații neprevăzute de stres competițional, care determină negativ realizarea de performanță.
Astfel, metoda video poate contribui la îmbunătățirea și corectarea unor elemente și procedee tehnice greșit învățate aplicate în condiții de concurs.
6. Metoda testelor
În cadrul cercetării noastre au fost folosite mai multe teste aplicate lotului olimpic de haltere, desfășurate în cadrul Institutul Național de Medicină Sportivă, urmărind indicii somatici, fiziologici și funcționali, desfășurate printr-o testare inițială și una finală a subiecților aflați în studiu.
6.1.Teste antropometrice: Talia, Bustul, Anvergura, Perimetrul toracic (repaus, inspirație, expirație, elasticitate), Greutatea, Greutatea optimă, Masa activă optimă, TA kg. %, TA optim, Diametrul biacromial, Diametrul bitrohanterian, Forța flexorilor palmari (stânga, dreapta), Forța scapulară, Forța lombară, Forța segmentară, Mobilitate.
6.2.Testarea capacității funcționale:
Frecvența cardiacă (FC) apreciază numărul de contracții miocardice în unitate de timp (puls/minut).
Tensiunea Arterială (TA) reprezintă valoarea presiunii pe care o exercită sângele asupra pereților arteriali în clinostatism și ortostatism, proba Flack.
Proba Flack, urmărește modificările hemodinamice ce se produc sub influența hiperpresiunii toracice (fenomen Valsalva indus), creată prin expirația forțată într-un tub de mercur (tensiometru Riva-Roci adaptat), cu diametrul de 4 mm, până la nivelul de 40 mm Hg și menținerea acestui nivel cât mai mult posibil.
Pentru efectuarea probei se așează subiectul în poziție șezând, iar în timp ce facem o scurtă anamneză se măsoară FC din 5 în 5sec. (valoare de referință): după 1-2 respirații ample subiectul suflă în tub ridicând coloana de mercur a tensiometrului până la 40 mm și încercând să o mențină cât mai mult timp. Pe timpul apneei se măsoară FC din 5 în 5sec.
Interpretare:
– sub 35sec.= nesatisfăcătoare;
– între 35 – 40sec. = satisfăcătoare;
– între 40 – 50sec. = bună;
– peste 50sec. = foarte bună.
Testul Sergent evaluează puterea maximă anaerobă exprimată în kgm/s prin măsurarea detentei în cm. aplicând formula:
P = . , în care:
P = puterea maximă anaerobă,
G = greutatea corporală în kg,
D = detenta în cm.
Interpretare:
Slab – 106;
Satisfăcător – 106-139;
Mediu – 140 – 175;
Bine – 176 – 210;
Foarte bine (excelent) – 210.
Proba Harward urmărește revenirea FC în urma efectuării unui efort submaximal, constând din urcarea și coborârea unei scărițe de 50,8cm înălțime pentru băieți (20 inci) și 47 cm pentru fete, timp de 5 min., în ritm de 30 urcări/min (ritm la metronom 120, adică 30 urcări în timp de 4 timpi de urcare și coborâre). La terminarea efortului se măsoară FC între 60s – 90s = P1; 120 – 150s = P2; 180 – 210s = P3.
Se aplică formula: ,
iar rezultatele obținute se interpretează astfel:
valori peste 89 = condiție fizică excelentă;
valori între 80 – 89 = condiție fizică bună;
valori între 65 – 79 = condiție fizică medie;
valori între 55 – 64 = condiție fizică satisfăcătoare;
valori sub 55 = condiție fizică nesatisfăcătoare, slabă.
Folosind un efort submaximal, proba își găsește utilitatea în aprecierea evoluției pregătirii de tip aerob (completează VO2 max., este mai ușor de realizat și nu reclamă o dotare pretențioasă).
Proba Ruffier se bazează pe reacția frecvenței cardiace la un efort standard (genuflexiuni), iar din aplicarea unei formule (3 pulsuri) rezultă un indice cu expresie matematică, ușor de urmărit în dinamică.
Tehnica probei Ruffier : subiectul din poziția șezând, i se măsoară frecvența cardiacă pe timp de 15 sec. până ce valorile se stabilizează. Se execută apoi 30 de genuflexiuni în 45 sec. cât mai corect posibil, după care subiectul se așează în poziția inițială. Se numără frecvența cardiacă pe 15 sec. între secundele 0-15 post efort (puls de efort) și între secundele 45-60 ale primului minut post efort (puls de revenire). Toate cele 3 valori de puls (P1, P2, P3) prin înmulțire cu 4 dau valori pe minut.
Se aplică formula: ;
interpretarea probei se face astfel:
– valori mai mici de 0 = foarte bine;
– valori între 0 – 5 = bine;
– valori între 5 – 10 = mediu;
– valori între 10 – 15 = satisfăcător;
valori > 15 = nesatisfăcător, și reclamă investigații suplimentare cardio-vasculare.
În cadrul cercetării noastre nu s-a apelat la pregătirea fizică generală, deoarece lucrând cu sportivi de mare performanță, pregătirea fizică specifică s-a axat pe aplicarea mijloacelor specifice, exerciții, testări, structuri ale antrenamentului care trebuie să le îndeplinească halterofilii.
6.3. Probe motrice specifice. Principalele grupe de mijloace care vor fi folosite pentru atingerea obiectivelor fiecărei etape de pregătire sunt următoarele:
pentru forță: genuflexiuni, tracțiuni, îndreptări și aplecări;
pentru tehnică: smuls și aruncat.;
auxiliare: smuls forță, aruncat împins, exerciții pentru consolidare a centurilor musculare și mobilitatea articulară și elasticitatea musculară.
6.4. Teste de evaluare a performanței sportive individuale, obținute la sfârșitul anului 2008 din ciclu olimpic 2005 – 2008 și sfârșitul anului 2009 din ciclul olimpic 2009 – 2012 , parametrii individuali, și extrapolarea între cicluri.
7. Metoda extrapolării
În procesul cercetărilor științifice s-a aplicat metoda extrapolării rezultatelor sportive obținute pe perioada anilor 2005-2008 exemplu ciclu olimpic și 2009 primul an al următorului ciclu olimpic. Metoda respectivă ne-a permis să facem o analiză comparativă a rezultatelor obținute în competițiile sportive demonstrate în perioada menționată mai sus.
În acest caz s-a putut observa dinamica obținerii acestor rezultate, verificarea și menținerea unui vârf de formă sportivă stabilă sau îmbunătățită și în același timp s-a putut efectua o analiză a conținutului planificării antrenamentului sportiv, stabilind părțile pozitive sau negative a acestui conținut, privind aplicarea mijloacelor specifice pe perioada pregătirii sportivilor.
Aplicarea metodei extrapolării ne-a permis să evidențiem obținerea viitoarelor performanțe planificate și dorite din punct de vedere prognosticat.
8. Metoda experților
Metoda experților a fost aplicată în evaluarea tehnicii de execuție ai principalilor parametri de mișcării ale halterofilului în condiții de antrenament și competiții, aprecierea fiind realizată de antrenori specializați (Rugea Pavel – antrenor emerit; Pîrlitu Zică – antrenor categoria I; Iordache Ioan – antrenor categoria I).
Pentru evaluarea tehnicii s-a aplicat vizualizarea execuției prin intermediul înregistrărilor video. Analiza tehnicii s-a efectuat de către cei trei experți care aveau o experiență bogată în domeniul halterelor. Pentru a obține o informație cât mai obiectivă s-au stabilit 5 indicatori de apreciere a execuției tehnice, selectați pe baza procedeelor clasice (smuls și aruncat). Modalitatea de aprecierea a constat în stabilirea unei scale de evaluare unde fiecare indicator are o valoare maximă de 5 puncte și minimă de 1 (Anexele 11;12;13;14).
Astfel au fost stabiliți următorii indicatori de apreciere a celor două procedee tehnice:
1.Procedeul smuls.
Cele mai importante faze ale stilului sunt:
Startul constă în așezarea simetrică a tălpilor membrelor inferioare depărtate la o distanță egală sau mai mică decât lățimea umerilor cu vârfurile orientate ușor în afară. Ca repere pentru controlul distanței optime se folosesc unghiul dintre prelungirea liniei spatelui și podium care să fie de aproximativ 28-30 grade, spatele cambrat, genunchii aplecați la un unghi de 70-80 grade, brațele întinse la maxim, apucarea făcându-se la extremitățile barei.
Îndreptarea – haltera trebuie să se ridice pe verticală, în momentul când ajunge deasupra genunchilor, unghiul format de trunchi în raport cu podiumul să fie de circa 28-30 grade.
Smucitura este rezultatul acțiunii musculare a triplei extensii, ea reprezintă faza de accelerare a ridicării halterei, simțul impulsului, cu ridicarea scurtă pe vârfuri fără transmiterea centrului de greutate a corpului pe metatarsiene.
Intrarea sub halteră prin fandare – reprezintă un element de mare dificultate în însușirea corectă a tehnicii procedeului smuls, întrucât ea necesită din partea sportivului o bună mobilitate în articulațiile umerilor, gleznelor și coloanei vertebrale, precum și participarea activă a întregului sistem muscular în menținerea echilibrului și a poziției.
Ridicare din fandare și fixare – haltera trebuie să-și păstreze o perfectă linie pe verticală, deoarece o mică deplasare înspre înainte sau înapoia centrului de greutate al halterei va facilita căderea ei înainte sau înapoi.
2.Procedeul aruncat.
Cele mai importante faze ale stilului sunt:
Startul – apucarea este normală (la lățimea umerilor), bazinul are o poziție mai joasă, iar trunchiul este mai puțin înclinat (45 grade față de sol), privirea este îndreptată înainte și în jos, la o distanță de 6-7m față de halteră, tălpile picioarelor se găsesc depărtate la lățimea umerilor, cu vârfurile paralele sau ușor depărtate.
Ridicarea halterei până la smucitură – haltera trebuie să plece în ridicare pe verticală, în poziție de smucitură, trunchiul trebuie să-și păstreze înclinația de 45 grade față de podium.
Smucitura, intrarea sub halteră și ridicarea din hochei – succesul unei bune smucituri este determinat de așezarea punctelor segmentelor corpului pe aceiași linie și deci îndreptarea trunchiului nu se face pe baza tracțiunii în sus înspre înapoi a trunchiului, ci pe baza introducerii genunchilor sub halteră datorită ducerii bazinului pe direcția posterior-interior, intrarea sub halteră se execută după momentul final al smuciturii când bara are o mișcare de inerție (în sus) și răsucirea corectă a coatelor menținându-le ridicate aproape de nivelul umerilor. În timpul ridicării spatele este drept, coatele duse în sus și capul ușor spre spate.
Aruncatul de la piept în fandare și ridicarea din fandare – haltera se găsește așezată pe umeri (pe mușchii deltoizi), în timp ce trunchiul și capul păstrează aceeași linie. Coatele se ridică aproape de nivelul umerilor, pentru a nu permite ținerea halterei pe brațe unghiul dintre trunchi și antebrațe trebuie să se apropie mult de 90 grade, În momentul în care s-a obținut un echilibru perfect cu bara la piept se efectuează o semigenuflexiune urmată imediat de aruncarea halterei pe verticală și desfacerea picioarelor în fandare. Pentru ridicarea din fandare se deplasează centrul de greutate al barei spre înapoi, pentru a se favoriza îndreptarea piciorului din față și executarea a jumătate de pas înapoi, după care se aduce și piciorul din spate la nivelul celui din față.
Fixarea halterei deasupra capului, capul, împreună cu trunchiul vor păstra o poziție dreaptă, iar privirea va fi orientată înainte. Picioarele trebuie bine întinse, cu tălpile depărtate la lățimea umerilor.
9. Experimentul pedagogic
Experimentul este un demers logic și sistematic al cercetării științifice constatative și interpretative. Pe baza experienței anterioare a cercetătorului și a unor cunoștințe dobândite prin documentare, experimentul a constat în punerea în practică a unui proiect instrucțional științific, urmat de observarea calificată a consecințelor și efectelor produse (măsurare, evaluare, interpretare rațională, argumentare prin metode statistice).
Experimentul efectuat este de tip constatativ și de bază, propunându-și creșterea eficienței procesului instructiv-educativ în antrenamentele desfășurate cu halterofilii de performanță. Astfel în procesul cercetărilor științifice efectuate am aplicat metoda experimentului pedagogic în care s-au urmărit următoarele etape:
Prima etapă constatativă a evidențiat nivelul de pregătire marfo-funcțională, somatică, motrică specifică și tehnică a sportivilor incluși în cercetare. Tot în această etapă s-a efectuat o analiză detaliată a planurilor de pregătire, a rezultatelor obținute în competițiile de mare anvergură, și a potențialului inițial existent a halterofililor.
Etapa a II- a experimentală a prevăzut includerea mijloacelor specifice în diferite etape ale pregătirii, cât și în etapa precompetițională a halterofililor de performanță. Tot aici este de menționat influența mijloacelor specifice asupra dinamicii vârfului de formă sportivă în cadrul unui ciclu anual de pregătire. În cadrul experimentului pedagogic au fost incluși sportivii lotului național de haltere în număr de 9 sportivi la etapa constativă și 9 în etapa ulterioară experimentală. Perioada experimentală a durat două cicluri anuale de pregătire care a cuprins sfârșitul ciclului olimpic 2008 și începutul ciclului olimpic 2009 – 2012.
Etapa a III-a a fost direcționată spre interpretarea și analiza rezultatelor științifice obținute și prezentarea unor recomandări practico-metodice privind îmbunătățirea conținutului și structurii antrenamentului sportiv al halterofililor de mare performanță.
10. Metode statistico-matematice de prelucrare și interpretare a datelor
Pentru analiza datelor obținute în urma măsurătorilor și testărilor au fost folosiți indicatori statistico-matematici de prelucrare și interpretare a datelor obținute în studiul cantitativ al fenomenelor. Cantitatea datelor căpătate cu ajutorul probelor și testelor aplicate a oferit informații efectele calitative ale fenomenelor. Formulele de calcul uzitate și maniera de analiză a indicatorilor obținuți au fost luate din literatura de specialitate.
Indicatorii statistico-matematici din teza noastră care au contribuit la analiza și interpretarea obiectivă a datelor înregistrate pe parcursul derulării experimentului pedagogic sunt:
– media aritmetică – este o cantitate fictivă care aproximează un "centru" spre care, și-n jurul căruia gravitează datele provenite dintr-o măsurare reală. Aproximația este cu atât mai bună cu cât extremele sunt mai apropiate între ele. Ea rezultă din adunarea fiecărei valori a variabilei (x) raportată la numărul de subiecți (n) după formula:
unde :
= media aritmetică xi = valorile individuale;
Σ = operatorul adunării (suma) n = număr de cazuri.
– abaterea standard (σ) – este un număr fictiv care aproximează măsura în care rezultatele (unui șir de măsurători reale) se împrăștie în jurul valorii centrale, după formula:
n = număr de cazuri.
– coeficientul de variabilitate (v) este aproximarea procentuală a câtului dintre abaterea standard și media aritmetică:
0 – 10% – omogenitate ridicată;
10 – 20% – omogenitate medie;
Peste 20% – omogenitate slabă, lipsă de omogenitate.
eroarea mediei (m) se calculează după formula:
m1 =
– Semnificația diferenței dintre medii permite stabilirea cu exactitate a faptului că diferențele între mediile aritmetice obținute sunt sau nu întâmplătoare.
– Semnificația diferenței dintre rezultatele obținute în interiorul grupei experimentale pe baza rezultatelor obținute la testările inițiale și finale s-a calculate după formula:
t=
pentru f (număr de cazuri) = n – 1, unde:
X1 = media aritmetică la testarea inițială;
X2 = media aritmetică la testarea finală;
m12 = eroarea mediei la testarea inițială;
m22 = eroarea mediei la testarea finală;
r = coeficientul de corelație.
– Coeficientul de corelație evidențiază raportul de interdependență (intensitatea legăturii) dintre două fenomene, parametrice și neparametrice.
Coeficientul de corelație (Pearson) pentru fenomene parametrice:
r=
unde: xi, yi = valorile celor două variabile;
x, y = mediile celor două variabile;
σx, σy = deviațiile standard ale celor două distribuții;
n = numărul de cazuri.
Capitolul 3
Eficacitatea aplicării mijloacelor specifice în antrenamentul sportiv al halterofililor de performanță
Organizarea cercetării
Organizarea și desfășurarea cercetărilor, atât experimentul constatativ, cât și cel de bază, a fost efectuat la Federația Română de Haltere, subiecții fiind sportivii lotului național olimpic de haltere (Tabelul 2.1).
Cercetarea a fost realizată în trei etape, după cum urmează:
Etapa 1 – noiembrie 2007 – martie 2008, în care s-a studiat literatura de specialitate în număr de peste 232 lucrări, ce abordează tema cercetării noastre.
Tabelul 2.1 Subiecții grupei experimentale
Etapa 2-a a cuprins organizarea experimentului de constatare,privind testarea inițială a sportivilor halterofili ai lotului olimpic, analiza conținuturilor utilizate în procesul de antrenament și modalitățile de planificare a activităților pe parcursul ciclului anual de pregătire (Tabelul 2.2).
Tabelul 2.2. Structura metodică a planului de pregătire a lotului național olimpic de haltere pe anul 2008
Tabelul 2.3. Structura metodică a planului de pregătire a lotului național olimpic
de haltere pe anul 2009
Tot în această perioadă s-a realizat sondajul pedagogic, la care au participat antrenori/profesori, specialiști in domeniu. Respondenții și-au expus opiniile despre cele mai importante probleme în sportul de performanță la haltere: efortul fizic, volumul de lucru, utilizarea mijloacelor specifice, atingerea formei sportive maximale ș.a..
Etapa 3-a – anul 2009, primul an din ciclul olimpic 2009 – 2012 ,a inclus implementarea programei experimentale în pregătirea sportivilor de performanță la haltere. S-au aplicat mijloace specifice acestei probe, fiind repartizate rațional, în corespundere cu termenii de participare la competiții (Tabelul 2.3). La finisarea experimentului a avut loc testarea finală a halterofililor aflați în studiu, iar rezultatele obținute au fost prelucrate statistic.
3.1. Opiniile specialiștilor privind aplicarea mijloacelor specifice de pregătire în cadrul unui ciclu anual de antrenament al halterofililor de performanță
Unul din obiectivele cercetării noastre se referă la studierea opiniilor specialiștilor din domeniul halterelor din România pentru obținerea unor informații ce reflectă structura și conținutul procesului de antrenament al halterofililor de mare performanță.
Pentru aceasta am alcătuit un chestionar format din 10 întrebări (Tabelul 2.4), care încearcă să încadreze obiectivele studiului nostru în problematica anchetată (Anexa 1).
Chestionarele au fost distribuite unui număr de 20 de antrenori / profesori din țară, care au avut posibilitatea de a selecta unul sau mai multe răspunsuri din chestionarul primit. Răspunsurile din chestionar au fost analizate cantitativ și procentual, apoi reprezentate grafic în funcție de ponderea acestora.
Tabelul nr.2.4. Opiniile specialiștilor privind perfecționarea sistemului de pregătire
a halterofililor de performanță (n = 20)
Notă: În funcție de tipul întrebării, s-a stabilit și ponderea răspunsurilor, în ordine numerică sau procentuală.
În atingerea formei sportive, toți antrenorii/profesori chestionați au considerat important includerea mijloacelor specifice. Rǎspunsurile specialiștilor ne demonstreazǎ, cǎ situația pregǎtirii halterofililor în România este satisfăcătoare, dar se necesitǎ o imbunǎtǎțire a aplicării mijloacelor specifice în procesul de pregătire, privind atingerea și menținerea formei sportive în cadrul unui ciclu anual de antrenament.
Analizând ponderea mijloacelor specifice în atingerea formei sportive la diverse perioade/etape de pregătire (Figura.2.1), se constată că pregătirea fizică are o pondere de 70% iar pregătirea tehnică o pondere de 30%, ambele reprezentând 20,51% din 16 răspunsuri, respectiv pentru etapa de bază a perioadei de pregătire.
În etapa precompetițională, pregătirea fizică are o pondere de 70%, reprezentând 19,25% din 15 răspunsuri, iar pregătirea tehnică o pondere de 30%, reprezentând 17,95 din 14 răspunsuri. În perioada competițională pregătirea fizică are o pondere de 70%, reprezentând 11,53% din 9 răspunsuri, iar pregătirea tehnică o pondere de 30%, reprezentând 10,25% din 8 răspunsuri.
Fig.2.1. Ponderea mijloacelor specifice în atingerea formei sportive în diverse perioade sau etape de pregătire (%)
Opiniile respondenților (Figura 2.2), privind care factori ai antrenamentului sportiv condiționează mai mult în atingerea formei sportive, au fost ceva mai răzlețe. Indicele maximum îi revine pregătirii teoretice – 18,43%, apoi urmează pregătirea tehnică, psihologică și biologică, având câte 15,78%, și numai 10,53% pentru pregătire fizică și 9,22% pentru pregătirea tactică. Totodată se poate menționa că diferența dintre mărimile indicilor nu este atât de mare, fapt ce ne demonstrează că fiecare din factorii enumerați își are însemnătatea sa.
Fig.2.2. Influența factorilor antrenamentului sportiv în atingerea formei sportive
Pentru creșterea performanței în ramura sportivă haltere, cei mai importanți indicatori somatici, după cum consideră antrenorii (Figura 2.3) sunt: în ceea ce privește înălțimea avem o pondere de 23,08%, pentru greutate – 20,52%, mobilitatea șold și laba piciorului – 14,1%, mobilitatea umărului – 11,54%, lungimea degetului mare – 8,07% și lungimea palmelor de 7,69%.
Cu cât mai înalt va fi sportivul, cu atât va fi nevoit să depună o forță mai mare la ridicarea greutăților, ceea ce nu prea este acceptat de antrenori.
Fig.2.3. Contribuția indicatorilor somatici la creșterea performanței sportive
Analizând legătura dintre calitățile motrice și creșterea performanței sportive la halterofili, antrenorii/profesori au răspuns în ordinea importanței, evidențiind în % (Figura 2.4) ponderea calităților motrice la creșterea performanței și anume: pentru rezistența specifică și mobilitatea articulară avem o contribuție de 23,08%, în ceea ce privește forța musculară, contribuția este de 21,54%, viteza de execuție cu 18,46% ,iar capacitatea coordinativă cu 13,84%.
Fig.2.4.Importanța calităților fizice în creșterea performanței
În ceea ce privește succesul performanței sportive în dependență de execuția procedeelor tehnice (Figura 2.5), antrenorii supuși chestionarului au răspuns că startul și ridicarea din start au o importanță de 25,72%, iar smucitura și finalul stilului smuls și aruncat – o pondere de 24,28%.
Fig.2.5. Fazele de execuție a procedeelor tehnice
Luând în considerație factorul psihologic în perioada competițională (Figura 2.6), 2 antrenori dintre cei chestionați au acordat pregătirii psihologice o pondere de 25%, 7 antrenori au acordat 30% și 11 antrenori, care reprezintă majoritatea, au acordat 35% din pregătirea integrală. Acest fapt denotă despre importanța stării emoționale în timpul competițiilor sportive.
Fig.2.6. Nivelul pregătirii psihologice în timpul competițiilor.
Opiniile antrenorilor despre importanța planificării pregătirii sportivilor sunt diferite (Figura 2.7). Pentru etapa de bază în perioada de pregătire,perioada, 9 antrenori au acordat o pondere de 50%, în etapa precompetițională 8 antrenori au acordat 25%, iar în perioada competițională 8 antrenori au acordat la fel ca în perioada precompetițională o pondere de 25%.
Fig.2.7. Rolul planificării în procesul de pregătire a sportivilor
Numărul mijloacelor specifice folosite pe antrenament în diferite etape de pregătire (Figura 2.8), este variat, în dependență de scopul fiecărei etape. În etapa de bază a perioadei de pregătire, majoritatea antrenorilor,14 la număr (70%) consideră că sunt necesare folosirea unui număr de 10 mijloace la antrenament.
Fig.2.8. Numărul de mijloace necesare în procesul de antrenament al halterofililor
Pentru etapa precompetițională, în opinia a 12 antrenori (60%), sunt necesare 8 mijloace la antrenament, iar în perioada competițională, 10 antrenori (50%) au considerat necesare pregătirii halterofililor 5 mijloace la antrenament.
Generalizând opiniile antrenorilor chestionați, numărul de mijloace utilizate în procesul de antrenament pentru etapa de bază a perioadei pregătitoare reprezintă 38,89%, în etapa precompetițională 33,33%, iar în perioada competițională – 27,78%.
Referindu-se la aplicarea mijloacelor specifice în cadrul pregătirii, antrenorii au relatat următoarele (Figura 2.9): 8 antrenori (38,09%) au considerat că în etapa de bază sunt necesare 2500 de repetări, 6 antrenori (28,58%) au considerat 2000 de repetări sunt suficiente în etapa precompetițională, iar în perioada competițională, 7 antrenori (33,33%), au fost de părere că sunt suficiente pentru pregătire numai 1000 repetări.
Astfel, rezultatele studiului scot în evidență rolul și însemnătatea mijloacelor specifice, exemplifică modalități de planificare și aplicare a lor în cadrul unui ciclu anual de antrenament al halterofililor de performanță.
Totodată, opiniile relatate în chestionar prezintă și unele aspecte metodice privind aplicarea mijloacelor specifice de pregătire în haltere de performanță.
Fig.2.9. Numărul de repetări a mijloacelor specifice în dependență de etapele de pregătire
În concluzie, putem confirma că analiza opiniilor specialiștilor din chestionarele aplicate antrenorilor / profesorilor din ramura sportivă haltere, și compararea rezultatelor cu datele din literatura de specialitate, pot contribui la îmbunătățirea metodologiei de pregătire a halterofililor de performanță.
3.2. Analiza documentelor de planificare aplicate în pregătirea halterofililor de performanță la etapa actuală
Planificarea efortului fizic privind pregătirea halterofililor de performanță este o parte componentă în sistemul de perfecționare a măiestriei sportive a halterofililor. La etapa actuală a apărut necesitatea de a stabili o metodică științifică, bine determinată de planificare a antrenamentului sportiv în ramura haltere.
Motivul creării unei astfel de metodologii este și apariția unor teorii, privind informațiile de ordin calitativ și cantitativ ale structurii și conținutului antrenamentului în haltere. În prezent, unii specialiști din domeniul sportului de haltere, nu se orientează suficient asupra aspectelor calitative a planificării procesului de pregătire sportivă.
În acest sens apare întrebarea pe cât de important și necesară este elaborarea detaliată a planurilor de antrenament pe perioada unui ciclu anual de pregătire, cu includerea concretă a mijloacelor de pregătire. În literatura de specialitate aceasta se consideră ca fiind obligatoriu. [225, p.101-111].
Planul anual de pregătire, constituie parte integrantă din planul de perspectivă, elaborat pe o perioadă de 4 ani, în funcție de cerințele pregătirii și prognozarea rezultatelor la viitoarele Jocuri Olimpice.
După ce se efectuează prognozarea rezultatelor pentru sfârșitul unui ciclu olimpic, se calculează principalii parametrii de efort, care pot asigura realizarea performanțelor respective. Evidențierea acestor cerințe se referă la: media numărului de repetări într-un ciclu săptămânal (perioada pregătitoare) – indicele de efort și totalul de kilograme (volum) ridicate într-un ciclu săptămânal (perioada pregătitoare) prin diverse procedee – smuls fără fandare, pus la piept fără fandare, genuflexiuni spate, genuflexiuni față și aplecări.
Planul anual de pregătire are ca scop stabilirea încărcăturii generale de efort a halterofililor în funcție de cele 4 competiții importante (C.E., J.O., C.M.J., C.E.J.).
În funcție de aceste date se stabilesc perioadele pregătitoare și cele competiționale cu volumul și intensitatea respectivă, în așa fel încât să se asigure intrarea în formă sportivă la competițiile stabilite.
Luând în considerație cele menționate mai sus, noi am supus unei analize minuțioase metodica planificării antrenamentului sportiv aplicat lotului național de haltere
––––––––––––––––––––––––––––––––––––-47
în perioada ciclului olimpic 2005-2008, mai precis anul 2008. În studiu au fost analizate: planul de perspectivă 2005-2008, planificarea anuală pentru macrociclul 2008 și respectiv mezociclurile și microciclurile pe care le includ.
Analiza planurilor de pregătire a halterofililor pe perioada unui ciclu olimpic a cuprins o gamă largă de activități: ponderea factorilor antrenamentului, metodele și mijloacele de pregătire, aspectele de refacere și recuperare a sportivilor și unele direcții importante ale pregătirii pentru participarea în diferite competiții de rang european, mondial și olimpic.
Planul de perspectivă a lotului național de haltere pentru anii 2005-2008, având ca obiectiv finalizarea procesului de pregătire la jocurile Olimpice de la Beijing, a inclus un număr de indicatori diferiți de cei precedenți (Tabelul 2.5). În procesul de pregătire au fost folosiți indicatori, pe care structura acestei ramuri îi cuprinde.
Parametrii efortului, volumul de muncă, numărul de repetări, tonajul, numărul de ore, intensitățile de lucru, au fost corespunzătoare fiecărui ciclu și perioade de pregătire. S-au urmărit îndeaproape fiecare perioadă și mai ales evoluțiile în calendarul competițional.
De subliniat, că planul de perspectivă al halterofililor cuprinde și sinteza indicatorilor respectivi pe ansamblul celor 4 ani a intervalului 2005-2008, adică totalul repetărilor ,care doar în primi trei ani sunt egale numeric. În al patrulea an, cu durat de la 7 ianuarie până ța 20 decembrie 2008, numărul repetărilor este mai mic.
În ceea ce privește valorile anuale globale sunt distribuite pe cele 10 tipuri de exerciții și pe treptele de efort care oscilează între 80-100% și +10% kg din posibilitățile maxime de ridicare a sportivilor în ziua antrenamentului din fiecare lecție a microciclului de pregătire . Planul conține valori și procentaje, care, în general, descresc pe măsură ce se epuizează intervalul și ne apropiem de Jocurile Olimpice.
Un aspect important în pregătirea halterofililor de performanță este planificarea anuală sau planificarea pe un macrociclu anual. În acest sens pentru a stabili o planificare de felul acesta este important de a scoate în evidență particularitățile individuale ale sportivului, aspectele de prognozare ale unor rezultate sportive de performanță, prognosticarea parametrilor de dezvoltare fizică specifice și psihofiziologice, care contribuie direct la obținerea de performanțe foarte bune în competiții. În acest sens, noi am supus unei analize detaliate modalitatea de planificare anuală în pregătirea halterofililor de mare performanță (Tabelul 2.6).
Macrociclul de pregătire, după cum este stipulat și în literatura de specialitate, evidențiază un plan calendaristic competițional, care cuprinde:
activitatea sportivă pe unul sau mai multe macrocicluri;
structurarea pregătirii pe etape și perioade;
ponderea factorilor antrenamentului în fiecare etapă de pregătire;
ponderea volumului și intensității antrenamentului sportiv;
împărțirea structurii antrenamentului pe luni și microcicluri;
metode și mijloace de pregătire;
număr de zile și număr de antrenamente pe an etc.
Analizând volumul repetărilor în cadrul a două macrocicluri de pregătire a lotului Olimpic de haltere în perioada 2008, s-a constat că numărul egal de repetări la ambele macrocicluri de pregătire evidențiază numărul de microcicluri în cadrul mezociclurilor de pregătire, zile de antrenament și numărul de repetări în fiecare microciclu.
Scăderea numărului de repetări și creșterea intensității efortului la nivel maximal de la un microciclu de pregătire la altul contribuie la atingerea vârfului
Tabelul. 2.5. Plan de perspectivă
Repartizarea numărului de repetări pe exerciții și trepte de intensitate în ciclul olimpic 2005-2008
formei sportive în perioada competițională din cadrul macrociclului nr.1, iar asigurarea unui număr optim de repetări în cadrul macrociclului nr. 2 de pregătire a contribuit la menținerea formei sportive necesare valorificării acestora în următorul concurs [ 148].
Planul anual de pregătire al halterofililor din lotul național al României pe anul 2008 (Tabelul 2.6) conține indicatori temporali esențiali (numărul ciclurilor săptămânale și al zilelor, lecțiilor și pe cel al orelor) urmate de cele ale indicatorilor de structură (numărul de exerciții cu cantitatea lor de repetare repartizată pe fiecare din cele 50 de cicluri săptămânale cuprinse în planificarea anuală).
Mai mult planul sugerează și programarea exercițiilor de tehnică și forță precum și distribuirea lor în fiecare ciclu săptămânal cu volumul lor de repetare.
Totodată planul cuprinde graficul ipotetic al formei sportive, aspectele cantitative ale modelului, numărul ciclurilor săptămânale (50), numărul orelor de antrenament 977, numărul lecțiilor de antrenament (855), și numărul repetărilor globale de 6 x 600, de 7 x 500, de 18 x 450, de 7 x 400, de 3 x 350, de 6 x 300, și de 3 x 200, totalul repetărilor anuale fiind de 21450.
Tot în acest context ne-a interesat modalitatea de planificarea a antrenamentului sportiv în mezociclu,când s-a efectuat testarea inițială a lotului olimpic (Tabelul 2.7). În acest sens prezentăm un model tradițional care este aplicat în pregătirea halterofililor de înalta performanță.
Conform modelului prezentat se poate observa că în el se prevăd obiective de pregătire, număr de microcicluri, număr de repetări, ponderea mijloacelor specifice de tehnică și forță.
Fișele lunare a unui mezociclu de antrenament (Tabelul 2.7), reprezintă o componentă operațională a planului anual de pregătire, fiind expresia concentrată a fișelor săptămânale de antrenament pe o perioadă de timp limitată la 4 – 5 săptămâni.
Această fișă lunară de antrenament reprezintă repartizarea săptămânală a volumului (numărul de repetări), lunar, cuprinzând mai multe rubrici, pe care le vom prezenta pe scurt:
numărul microciclului – în această rubrică sunt trecute cifrele ce corespund numărului curent al ciclului;
data – localizează precis în timp perioada în care se desfășoară ciclul săptămânal;
numărul repetărilor reprezintă volumul de lucru a căror intensitate este de 60 – 90%;
intensitatea – cuprinde valorile procentuale și numărul repetărilor conform repartizării pentru fiecare treaptă a intensității, atât pentru exercițiule clasice, cât și pentru exercițiile ajutătoare.
În continuare a fost necesar să facem o analiză a microciclurilor și lecției de antrenament în funcție de etapa de pregătire și obiectivul urmărit, planificarea mijloacelor specifice în vederea obținerii vârfului de formă sportivă.
Totodată ținem să menționăm, că în planurile de pregătire sportivă nu este suficient prezentată metodologia aplicării mijloacelor specifice în vederea atingerii vârfului de formă sportivă sau menținerea acesteia în dependență de competițiile planificate în diferite etape de pregătire, stipulate în calendarul competițional.
Repartizarea efortului în ciclul săptămânal nr.4 din perioada pregătitoare, (schema 2.1), a fost prevăzut cu 500 repetări care au fost împărțite în felul următor :
150 repetări pentru mijloacele de tehnică (30%) ;
350 repetări pentru mijloacele de forță (70%).
Mijloacele specifice pentru tehnică au fost împărțite în 81 repetări pentru smuls (54%) și 69 de repetări pentru aruncat (46%).
Mijloacele specifice acordate pentru musculatura forței au fost împărțite în 170 repetări pentru spate (45,8%) și 190 repetări pentru genuflexiuni (54,2%).
Din cele 170 repetări pentru dezvoltarea musculaturi spatelui au fost alocate pentru aplecări 92 repetări (54,1%), iar pentru trageri 78 de repetări (45,9%) care au fost împărțite în mod diferențiat 50 repetări pentru smuls (64,1%) și 28 repetări pentru aruncat(35,9%).
Genuflexiunile au fost împărțite în 71 repetări pentru genuflexiunile pe piept având o pondere de 37,3% și 119 repetări pentru genuflexiunile pe spate cu o pondere de 62,7% .
Mijloacele specifice din ciclul săptămânal nr.4 (Tabelul 2.8), exprimă modalitatea de prezentarea a valorilor de bază ai indicatorilor programării pentru această etapă (ianuarie) a ciclului anual.
Etapa are un caracter de pregătire generală de forță, în care efortul și intensitatea cresc progresiv, numărul repetărilor (volumul) având valori sporite, ponderea repetărilor situându-se în zona intensităților de 60 – 80%.
Sunt cuprinse 14 lecții:
luni 5 lecții ,
marți 2 lecții,
miercuri 5 lecții,
joi 3 lecții,
vineri 4 lecții,
sâmbătă 2 lecții.
Numărul de repetări planificat (500) în perioada pregătitoare și repartizarea lor pe fiecare zi a ciclului săptămânal sunt exprimate în cifre și procente, este distribuit pe fiecare tip de mijloace specifice și treaptă de intensitate (între 60 și 80% din posibilitățile maxime ale sportivilor în momentele respective).
Capitolul 4
Particularități ale dezvoltării somato-motrice specifice halterofililor de performanță .
În procesul realizării cercetărilor științifice propuse, noi am găsit de cuviință să efectuăm o analiză detaliată a nivelului de pregătire sportivă a halterofililor de performanță. Prin această analiză scoatem în evidență cei mai importanți parametri si indici ai nivelului de dezvoltare fizică, tehnică și morfo-funcțională ce caracterizează și influențează totodată măiestria sportivă [71,76,89,95,].
Este cunoscut faptul că marea majoritate a indicilor menționați depind de vârsta, nivelul de pregătire al sportivilor, perioada de pregătire, care trebuie luată în considerare pe tot parcursul perioadei de antrenament.
4.1. Determinarea nivelului dezvoltării morfo-funcționale, fizice specifice și tehnice a halterofililor de performanță.
Practica organizării și desfășurării pregătirii sportive a halterofililor demonstrează că prin activitatea respectivă se îmbunătățesc sistemele funcționale ale organismului, se continuă dezvoltarea morfo-funcțională a sportivului, crește greutatea corporală, sistemul muscular, nivelul de pregătire tehnică și desigur că există îmbunătățirea rezultatelor sportive.
Tabelul 2.9. Rezultatele constatative ale indicilor somatici
Este evident că modificările menționate mai sus au un caracter individualizat care depinde de aspectele genetice, nivelului de însușire a exercițiilor fizice, nivelului de efort fizic, starea de sănătate și influența diferiților factori asupra persoanelor care practică sportul cu haltere.
Din cele menționate reiese că procesul de antrenament necesită o structurare în dependență de acești indici importanți.
În contextul celor expuse mai sus, noi am efectuat un studiu [140,153], privind determinarea nivelului dezvoltării morfo-funcționale, fizice specifice și tehnice al halterofililor de performanță incluși în lotul național al României (Tabelele 2.9; 2.10; 2.11; 2.12 și Anexele 4, 6, 8, 10, 11 și 14).
Fig.2.10. Rezultatele măsurătorilor indicilor antropometrici (Talia, Bustul și Anvergura)
În Tabelul 2.9 și Figura 2.10 sunt prezentate rezultatele constatative ale sportivilor halterofili aflați in studiu, privind:
talia are o valoare a mediei de 169,18 cm și o eroare a mediei de 1,60 cm;
bustul prezintă o valoare a mediei de 92,20 cm și o eroare a mediei de 1,24 cm,
anvergura prezintă o valoare a mediei de 172,05cm și o eroare a mediei de 1,88 cm.
Rezultatele constatative, privind perimetrul toracic în diverse forme, sunt prezentate în tabelul 2.9 și figura 2.11:
perimetrul toracic în repaus prezintă o valoare a mediei de 93,30 cm. și o eroare a mediei de 1,84 cm;
perimetrul toracic în inspirație prezintă o valoare a mediei de 100,33 cm. și o eroare a mediei de 1,87 cm;
perimetrul toracic în expirație prezintă o valoare a mediei de 90,40 cm. și o eroare a mediei de 2,07 cm.
elasticitatea toracică prezintă o valoare a mediei de 9,80 cm și o eroare a mediei de 0,65 cm.
Fig.2.11. Rezultatele constatative ale perimetrului toracic.
Fig.2.12. Indicii antropometrici
(Greutatea actuală, greutatea optimă, diametrul biacromial și bitrohanterian)
În același context sunt prezentați și indicii antropometrici ( Tabelul 2.9 și Figura 2.12.):
greutatea actuală prezintă o valoare a mediei de 73,20 kg și o eroare a mediei de 3,37 kg;
greutatea optimă prezintă o valoare a mediei de 69,60 kg și o eroare a mediei de 3,15 kg;
diametrul biacromial prezintă o valoare a mediei de 41,70 cm și o eroare a mediei de 0,67 cm.
diametrul bitrohanterian prezintă o valoare a mediei de 32,10 cm și o eroare a mediei de 0,57 cm.
Pentru o analiză mai detaliată a nivelului de dezvoltare a halterofililor de performanță, am apreciat și nivelul de dezvoltare a forței pentru diverse segmente a corpului. În opinia noastră aceste date sunt specifice mai mult halterofililor și contribuie într-o oarecare măsură la atingerea rezultatelor de performanță. În ceea ce privește rezultatele obținute sunt prezentate în (Tabelul 2.9 și Figura 2.13).
Fig.2.13. Forța segmentară (dinamometrie)
Forța flexori palmari mâna dreaptă prezintă o valoare a mediei de 44,10 și o eroare a mediei de 3,13;
Forța flexori palmari mâna stângă prezintă o valoare a mediei de 44,20 și o eroare a mediei de 3,75;
Forța scapulară prezintă o valoare a mediei de 41,40 și o eroare a mediei de 3,23;
Forța lombară prezintă o valoare a mediei de 148,00 și o eroare a mediei de 9,41;
Mobilitatea prezintă o valoare a mediei de +7,88 cm și o eroare a mediei de 1,71cm.
Conform opiniilor din literatura de specialitate[2,7,8,110,158], nivelul formei sportive foarte mult depinde de starea funcțională a sportivului. Indicii stării funcționale permit antrenorilor de a dirija rațional cu mărimea efortului fizic și de a stabili chiar și durata de odihnă.
Astfel luând în considerație că în experimentul de față sunt incluși sportivii de performanță, am considerat că este necesar de a aprecia și starea lor funcțională[72,87,172], respectiv analizând indicii specifici halterofililor.
Așadar în (Tabelul 2.10), prezentăm rezultatele indicilor capacității funcționale la testarea inițială a sportivilor.
Tabelul 2.10. Rezultatele constatative ale indicilor capacității funcționale
O grupă de indici reprezintă frecvența cardiacă și tensiunea arterială în diferite regimuri, după cum este relatat în (Figura 2.14):
I. În clinostatism:
FC prezintă o valoare a mediei de 61,30 b/min și o eroare a mediei de 1,49 b/min;
TA max. prezintă o valoare a mediei de 118,30mmHg și o eroare a mediei de 2,35 mmHg;
TA min. prezintă o valoare a mediei de 66,60 mmHg și o eroare a mediei de 1,44 mmHg.
Fig.2.14. Indicii capacității funcționale (FC,TA)
II. În ortostatism:
FC prezintă o valoare a mediei de 68,60 b/min și o eroare a mediei de 2,45 b/min;
TA max. prezintă o valoare a mediei de 119,20 mmHg și o eroare a mediei de 2,45 mmHg;
TA min. prezintă o valoare a mediei de 67,20 mmHg și o eroare a mediei de 2,22 mmHg.
Totodată au fost supuși cercetării și alți indici funcționali, care completează cu mult caracteristica stării funcționale. Aceste rezultate sunt prezentate în (Figura 2.15) cu următoarele valori:
Testul Sargent prezintă o valoare a mediei de 144,14 kgm/s și o eroare a mediei de 1,23 kgm/s, reprezentând un nivel mediu de dezvoltare;
Testul Harward prezintă o valoare a mediei de 90,58 și o eroare a mediei de 1,13, reprezentând o condiție fizică foarte bună;
Testul Ruffier prezintă o valoare a mediei de 7,91 și o eroare a mediei de 0,38, reprezentând un nivel mediu de dezvoltare;
Proba FLACK (sec) prezintă o valoare a mediei de 30,50 sec. și o eroare a mediei de 1,52, reprezentând un nivel nesatisfăcător.
Fig.2.15. Indicii testelor capacității funcționale
În această perioadă, în afară de indicii funcționali au fost înregistrați și indicii pregătirii fizice specifice. Au fost selectate exercițiile (teste) specifice probei de sport, care, in viziunea noastră, contribuie foarte mult la îndeplinirea procedeelor tehnice de concurs. În Tabelul 2.11 și Figura 2.16, sunt prezentate rezultatele pregătirii fizice specifice a sportivilor lotului olimpic de haltere aflați în studiu:
genuflexiuni spate prezintă o valoare a mediei de 220,55 kg și o eroare a mediei de 8,83 kg;
genuflexiuni piept prezintă o valoare a mediei de 187,22 kg și o eroare a mediei de 6,82 kg;
trageri aruncat prezintă o valoare a mediei de 179,44kg și o eroare a mediei de 8,18 kg;
trageri smuls prezintă o valoare a mediei de 154,44 kg și o eroare a mediei de 5,8 kg;
smuls fără fandare prezintă o valoare a mediei de 121,66 kg și o eroare a mediei de 5,89 kg;
pus la piept fără fandare prezintă o valoare a mediei de 145,00 kg și o eroare a mediei de 5,4kg;
aruncat fără fandare prezintă o valoare a mediei de 147,22 kg și o eroare a mediei de 5,59 kg;
aplecări prezintă o valoare a mediei de 192,22 kg și o eroare a mediei de 4,33 kg.
Tabelul 2.11. Rezultatele constatative ale nivelului pregătirii fizice specifice
Fig.2.16. Indicii de pregătire fizică specifică
Pentru evaluarea tehnicii s-a aplicat vizualizarea execuției prin intermediul înregistrărilor video. Analiza tehnicii s-a efectuat de către cei trei experți care aveau o experiență bogată în domeniul halterelor. Pentru a obține o informație cât mai obiectivă s-au stabilit 5 indicatori de apreciere a execuției tehnice, selectați pe baza procedeelor clasice (smuls și aruncat). Modalitatea de aprecierea a constat în stabilirea unei scale de evaluare unde fiecare indicator are o valoare maximă de 5 puncte și minimă de 1 punct (Tabelul 2.12 și Anexele 11; 12; 13; 14).
Tabelul 2.12. Rezultatele pregătirii tehnice
Rezultatele pregătirii tehnice a sportivilor halterofili aflați în studiu, sunt prezentate grafic în figurile:
pentru procedeul smuls (Figura 2.17):
startul prezintă o valoare a mediei de 4,71 puncte și o eroare a mediei de 0,09 puncte;
îndreptarea – o valoare a mediei de 4,47 puncte și o eroare a mediei de 0,08 puncte;
smucitura – o valoare a mediei de 4,66 puncte și o eroare a mediei de 0,09 puncte;
intrarea sub halteră prin fandare – o valoare a mediei de 4,57 puncte și o eroare a mediei de 0,06 puncte;
ridicare din fandare și fixare – o valoare a mediei de 4,78 puncte și o eroare a mediei de 0,09 puncte.
Fig.2.17. Rezultatele pregătirii tehnice, procedeul smuls.
pentru procedeul aruncat (Figura 2.18):
startul prezintă o valoare a mediei de 4,61 puncte și o eroare a mediei de 0,06 puncte.
ridicarea halterei până la smucitură – o valoare a mediei de 4,57 puncte și o eroare a mediei de 0,06 puncte.
smucitura, intrarea sub halteră și ridicarea din hochei – o valoare a mediei de 4,66 puncte și o eroare a mediei de 0,09 puncte.
aruncatul de la piept în fandare și ridicarea din fandare – o valoare a mediei de 4,55 puncte și o eroare a mediei de 0,09 puncte.
fixarea halterei deasupra capului – o valoare a mediei de 4,78 puncte și o eroare a mediei de 0,08 puncte.
Fig.2.18. Rezultatele pregătirii tehnice, procedeul aruncat
În urma rezultatelor obținute, privind nivelul dezvoltării morfo-funcționale, fizice specifice și tehnice a halterofililor de performanță se poate constata că nivelul lotului olimpic din România posedă un înalt nivel de dezvoltare a indicilor menționați mai sus.
În același timp, pentru a aprecia mai concret nivelul de pregătire a sportivilor halterofili, am efectuat suplimentar un studiu asupra rezultatelor performanțelor obținute în anul 2008 de către sportivii lotului olimpic de haltere din România (Tabelul 2.13), comparativ cu halterofilii de talie mondială (Tabelul 2.14) la diverse categorii de greutate.
Tabelul 2.13. Performanțele sportivilor halterofili aflați în studiu la testarea inițială
Tabelul 2.14. Performanțele sportivilor halterofili de talie mondială
Din aceste considerente menționăm că, parametri, care caracterizează dezvoltarea specifică, nu corespund în totalitate (diferență mare) cu elita mondială a pregătirii halterofililor din punct de vedere al tehnicii de execuție, fapt ce se manifestă prin greutățile ridicate (kg). În opinia noastră aceasta poate fi argumentat prin abordare insuficientă a aplicării mijloacelor specifice în procesul de antrenament al halterofililor.
4.2. Elaborarea conținutului mijloacelor specifice pentru îmbunătățirea formei sportive a halterofililor de performanță în ciclul anual de pregătire
Pentru atingerea obiectivelor antrenamentului sportiv și rezolvarea lor cu un randament și o eficacitate sporită se utilizează un număr mare de mijloace, din ce în ce mai specializate, dar în același timp selectate dintr-o bază diversă de disponibilități. Randamentul mare al sportivilor este obținut prin creșterea capacității lor de performanță. Această creștere este realizată în principal prin antrenamentul organizat și programat științific [151,156].
Pentru rezolvarea cu succes a obiectivelor cercetării, s-au propus următoarele grupe de mijloace, repartizate mai apoi rațional, în dependență de perioadele de pregătire:
a) Pentru tehnică:
smuls tehnic;
smuls fără fandare;
smuls direct;
smuls din atârnat;
aruncat tehnic;
aruncat fără fandare;
aruncat de pe suporți (de la piept sau de la ceafă);
aruncat împins (priză de smuls și aruncat);
pus la piept tehnic;
pus la piept fără fandare;
pus la piept fără fandare de pe cută;
pus la piept fără fandare din atârnat.
b) Pentru forță:
genuflexiuni cu bara pe spate;
genuflexiuni cu bara pe piept;
genuflexiuni cu bara pe brațe (priză îngustă);
genuflexiuni cu bara pe brațe (priză largă);
trageri pentru smuls;
trageri pentru aruncat;
îndreptări;
îndreptări de pe cutii;
aplecări.
În ultimul timp se înregistrează o scădere a interesului, atât al antrenorilor, cât și al sportivilor pentru pregătirea fizică generală (PFG). Însă acestea, la rândul lor, influențează în mod pozitiv și rapid indicii funcționali ai organismului și contribuie efectiv la consolidarea unor grupe musculare cu rol deosebit asupra performanțelor sportive.
Probele ce se cer în realizarea PFG sunt:
sprint 50m;
pentasalt;
săritura în lungime de pe loc;
săritura în înălțime de pe loc (detenta).
Aceste exerciții se vor executa de 3 ori pe săptămână în perioada pregătitoare în zilele de marți, joi, și sâmbătă iar în perioada competițională de 2 ori pe săptămână în zilele de marți și joi.
La sfârșitul fiecărei lecții de antrenament se vor efectua exerciții pentru dezvoltarea musculaturii abdominale și flotări la paralele.
Există o altă categorie de exerciții fizice care contribuie la dezvoltarea armonioasă, cu repercusiuni directe în privința echilibrului muscular ce formează lanțul cinematic al mișcării și a rezultatului sportiv, în acest sens enumerăm:
1.Exerciții pentru centura scapulară:
– împins șezut de la ceafă;
– împins șezut de la piept;
– împins buldogi;
– forță.
2.Exerciții pentru musculatura dorsală a trunchiului:
aplecări ample cu bara la ceafă
ramat vertical cu priză îngustă și priză de aruncat
3.Exerciții pentru dezvoltarea mobilității în diferite articulații, fiind cunoscut rolul deosebit pe care îl are aceasta în realizarea unor performanțe înalte:
smuls direct cu priză de aruncat
smuls fără fandare cu priză de aruncat
genuflexiuni cu bara, brațele întinse, priza fiind de aruncat
genuflexiuni cu bara pe spate sau pe piept, având partea anterioara a labei piciorului sprijinită pe o scândură groasă de 1,5 – 2 cm.
Forma sportivă în principiu, va fi obținută de două ori, în perioadele competiționale, cu o modelare de 3 – 4 săptămâni fiecare. Probele și normele de control se vor efectua la sfârșitul fiecărei perioade pregătitoare, pe parcursul perioadelor competiționale și în competițiile calendarului intern.
Analizând ciclul olimpic 2005-2008 se pot scoate în evidență eforturile depuse pentru îmbunătățirea performanțelor în competițiile rezervate juniorilor și seniorilor. Dar din păcate, nu s-a reușit obținerea și a unor medalii olimpice la Beijing, cu toate că au fost rezultate înalte la campionatele european și mondial de juniori și seniori în perioada 2005-2008, care au dat speranțe în acest sens.
În urma analizei ciclului olimpic 2005-2008 și începutul primului an din ciclul olimpic 2009-2012 am stabilit, că noul ciclu de pregătire trebuie să urmărească în primul rând creșterea resurselor umane atât la sportivi, cât și la tehnicieni, mai precis a potențialului sportiv de performanță și păstrarea formelor de pregătire centralizată în loturi și centre de pregătire.
Planul anual de pregătire a sportivilor (programul experimental) pe anul 2009 (Tabelul 2.15), propus de noi Federației Române de Haltere, pentru sportivii lotului olimpic, aflați în studiu conține indicatori temporali esențiali (numărul ciclurilor săptămânale și implicit al zilelor, lecțiilor și pe cel al orelor) urmate de cele ale indicatorilor de structură (numărul de exerciții cu cantitatea lor de repetare repartizată pe fiecare din cele 50 de cicluri săptămânale ale macrociclului anual).
Mai mult, planul sugerează și programarea exercițiilor de tehnică și forță, precum și distribuirea lor în fiecare ciclu săptămânal cu numărul lor de repetări.
Totodată, planul cuprinde și graficul ipotetic al formei sportive, aspectele cantitative ale modelului, numărul ciclurilor săptămânale (50), numărul lecțiilor de antrenament, (890), și numărul repetărilor globale de 4 x 600, de 6 x 500, de 9 x 450, de 13 x 400, de 4 x 350, de 4 x 300, de 2 x 250, de 3 x 200, de 2 x 150 și de 2 x 100, Volumul repetărilor anuale fiind de 19150 care au fost efectuate în 300 de zile și însumând 866 de ore de antrenament, care reprezintă pentru sportivi o încărcătură cuprinsă între 2000-4500 tone în funcție de categoriile de greutate.
Pregătirea va fi individualizată în funcție de particularitățile sportivului, categorie de greutate, nivel de pregătire și care va urmări creșterea indicatorilor de forță, a tehnicității și care va ține cont de programul diferit competițional.
Instrumentele de îndrumare, urmărire și control sunt fișele de antrenament și de analiză. Ele vor furniza date care pot fi comparate cu obiectivele intermediare de etapă și stau la baza modelării individualizate a antrenamentului fiecărui sportiv.
Planul de etapă (mezociclu) în perioada competițională din luna martie 2009 (Tabelul 2.16), reprezintă o componentă operațională a planului anual de antrenament, fiind expresia concentrată a fișelor săptămânale de antrenament pe o perioadă de timp limitată la 4 – 5 săptămâni [152].
În perioada 2-8.03.2009 sunt alocate 400 de repetări în ciclul săptămânal de pregătire, având o pondere de 40% pentru tehnică , iar pentru forță 60%. Din cele 40% de procente acordate pentru mijloacele de tehnică avem alocate 40% stilului smuls și 60% stilului aruncat. În ceea ce privește cele 60% de procente acordate forței avem pentru genuflexiuni 55%, iar pentru exerciții spate 45%. Din procentele de 55% acordate genuflexiunilor avem alocate 45% pentru genuflexiunile pe piept și 55% pentru genuflexiunile pe spate, iar procentele de 45% acordate pentru exerciții spate sunt alocate 55% pentru trageri și 45% pentru aplecări.
În perioada 9-15.03.2009 avem 350 de repetări în ciclul săptămânal de pregătire, având alocate pentru mijloacele specifice de tehnică 40%, iar pentru forță 60%. Din cele 40% de procente acordate pentru tehnică, stilului smuls îi revin 40%, iar pentru stilul aruncat – 60%. Volumul de exerciții pentru dezvoltarea forței (60%) este distribuit astfel: pentru genuflexiuni 55%, iar pentru exerciți spate 45%. Din procentele de 55% acordate genuflexiunilor avem o pondere de 45% pentru genuflexiunile pe piept și 55% pentru genuflexiunile pe spate. Pentru exerciți spate avem alocate 45%, ceea ce reprezintă 55% pentru trageri și 45% pentru aplecări.
În perioada 16-22.03.2009 avem 300 de repetări în ciclul săptămânal de pregătire, fiind repartizate procentual astfel: mijloacele specifice de tehnică 40%, iar pentru mijloacele de forță 60%. Din cele 40% procente acordate pentru tehnică avem o pondere de 40% pentru stilul smuls și 60% pentru stilul aruncat. În ceea ce privește procentele de 60% acordate pentru Forță avem pentru genuflexiuni 55%, iar pentru exerciți spate 45%. Din cele 55%, acordate pentru genuflexiuni, avem 45% pentru genuflexiunile pe piept și 55% pentru genuflexiunile pe spate. Din exercițiile preconizate pentru dezvoltarea mușchilor spatelui (45%), 55% sunt acordate pentru trageri de smuls și aruncat și 45% pentru plecări.
În perioada 23-29.03.2009 sunt repartizate 250 de repetări în ciclul săptămânal de pregătire, având o pondere de 40% pentru mijloacele specifice de tehnică, iar pentru mijloacele de forță o pondere de 60%. Din cele 40% procente acordate pentru tehnică avem acordate pentru stilul smuls 40%, iar pentru stilul aruncat 60%. Cele 60% procente acordate forței sunt alocate pentru genuflexiuni – 55%, iar pentru exerciții spate – 45%. Procentele de 55% acordate genuflexiunilor se repartizează astfel: 50% pentru genuflexiuni pe piept și 50% pentru genuflexiunile pe spate. Procentele de 45% acordate pentru exerciții spate au fost distribuite pentru trageri – 60% și 40% aplecărilor. În perioada 30.03-5.04.2009 avem 150 de repetări în ciclul săptămânal de pregătire, având alocate separat câte 50% pentru mijloacele specifice de tehnică și pentru mijloacele de forță. Din volumul acordat pentru tehnică, 50% din mijloace se atribuie procedeului smuls și 50% procedeului aruncat. Din cele 50% procente acordate forței avem pentru genuflexiuni 65%, iar pentru exerciții spate 35%. Mijloacele preconizate pentru genuflexiuni vor fi utilizate (100%) total numai pentru genuflexiunile pe spate. Procentele de 35% acordate exercițiilor spate sunt alocate tragerilor 60%, iar aplecărilor 40%.
Această fișă lunară de antrenament reprezintă repartizarea săptămânală a volumului (numărul de repetări), lunar, cuprinzând mai multe rubrici, pe care le vom prezenta pe scurt:
numărul microciclului, în această rubrică sunt trecute cifrele ce corespund numărului curent al ciclului.
data localizează precis în timp perioada în care se desfășoară ciclul săptămânal.
numărul repetărilor reprezintă volumul de lucru a căror intensitate este de 60 – 100% și +10kg
în coloana 5 din tabel avem două valori, cea superioară reprezentând procentajul din volumul general acordat procedeelor clasice, a cărui valoare cifrică este exprimată sub mărimea procentuală. Același lucru îl cuprind în continuare și celelalte rubrici.
intensitatea cuprinde valorile procentuale și numărul repetărilor corespunzător repartizării pentru fiecare treaptă a intensității, atât pentru exerciți clasice cât și pentru cele ajutătoare.
În schema 2.2. avem repartizarea efortului în ciclul săptămânal nr.9 din perioada competițională ,unde au fost prevăzute 400 repetări și care au fost împărțite în 160 repetări pentru mijloacele de tehnică (40%) și 240 repetări pentru mijloacele de forță a (60%).
Exercițiile pentru tehnică au fost împărțite astfel:
64 repetări (40%) pentru stilul smuls tehnic cu intensități de lucru la 80% – 16 repetări, 85% – 18 repetări, 90% – 6 repetări și 95% – 2 repetări. Pentru stilul smuls fără fandare sau îndeplinit 9 repetări cu o intensitate de 80%,9 repetări – 85% și 4 repetări cu o intensitate de 90%.
96 repetări (60%) pentru aruncat au fost distribuite la intensități de lucru de 80% – 25 repetări, 85% – 20 repetări, 90% – 12 repetări și de 95% – 2 repetări pentru aruncatul tehnic, iar pentru aruncatul fără fandare au fost distribuite 17 repetări cu intensități de 80%, 10 repetări – 85%, 8 repetări – 90%, și numai 2 repetări cu o intensitate de 95%.
Exercițiile acordate forței au fost împărțite în 108 repetări pentru spate, adică (45%) și 132 repetări pentru genuflexiuni adică (55%).
Pentru dezvoltarea musculaturii spatelui au fost alocate (45%) pentru aplecări 49 repetări, dintre care: cu intensități de lucru la 90% – 19 repetări, intensități de 100% – 20 repetări, și +10kg – 10 repetări.
Exercițiile de trageri (59 repetări) au fost îndeplinite prin procedeele: smuls și aruncat. La smuls s-au îndeplinit 29 repetări (49%): cu intensități de lucru la 90% – 15 repetări, intensități de 100% – 10 repetări, și +10kg – 4 repetări, iar pentru aruncat au fost efectuate 30 repetări: cu intensități de 90% – 18 repetări, cu intensități de 100% – 10 repetări,și +10kg – 2 repetări.
Genuflexiunile au fost împărțite astfel: 59 repetări (45%) a genuflexiunilor pe piept, dintre care cu intensități de lucru la 80% -25 repetări, cu intensități la 85% – 20 repetări, cu intensități la 90% – 14 repetări și 73 repetări (55%) a genuflexiunilor pe spate,dintre care cu intensități de lucru la 80% – 27repetări, cu intensități la 85% – 27 repetări și cu intensități la 90% – 19 repetări.
Conținutul mijloacelor ciclului săptămânal nr.9, prezentat în (Tabelul 2.17), indică la modalitatea de prezentare a valorilor indicatorilor de bază ai programării pentru această etapă (martie) a ciclului.
Sunt cuprinse 23 lecții:
luni 3 lecții în antrenamentul de dimineața și 2 lecții în antrenamentul după amiază,
marți 3 lecții în antrenamentul de dimineață,
miercuri 2 lecții în antrenamentul de dimineață și 2 lecții în antrenamentul de după amiază,
joi 3 lecții în antrenamentul de dimineață,
vineri 2 lecții în antrenamentul de dimineață și 2 lecții în antrenamentul de după amiază,
sâmbătă 4 lecții în antrenamentul de dimineață.
Numărul de repetări planificat (400) și repartizarea lor pe fiecare zi a ciclului săptămânal sunt exprimate în procente și cifre. Numărul de repetări este distribuit pe fiecare tip de exerciții și treaptă de intensitate, între 80 – 100% și +10kg din posibilitățile maxime ale sportivilor în momentele respective.
Concluzii parțiale
1. Prelucrarea datelor din chestionar a permis obținerea unei imagini de ansamblu asupra pregătirii halterofililor de performanță. Propunerile și opiniile lor au contribuit în elaborarea unei metodologii eficiente de pregătire a sportivilor în cadrul unui ciclu anual, care constă în:
– includerea și utilizarea mai eficientă a mijloacelor specifice în dependență de etapele de pregătire și calendarul competițiilor mai importante;
– mijloacele incluse preponderent trebuie să asigure dezvoltarea forței, rezistenței specifice și a mobilității în articulații;
– numărul de repetări pentru fiecare etapă de pregătire.
2. Documentele de planificare evidențiază suficiente aspecte metodice de aplicare a mijloacelor specifice în diferite etape de pregătire, principala problemă fiind legată de relația parametrilor efortului în etapa precompetițională și perioada competițională de pregătire.
Însă, conform planificării conținuturilor de pregătire pentru anul 2008, au fost incluse un număr mare de repetări, fapt ce a contribuit într-o măsură oarecare asupra disponibilității sportivilor aflați în pregătire la lotul olimpic. Aceasta necesită o revizuire a parametrilor efortului fizic, și în primul rând a numărului de repetări a exercițiilor.
3. Sintetizând interpretarea datelor obținute în urma experimentului constatativ, se poate concluziona că, indicii somatici și indicii pregătirii funcționale exprimă valori ale unui nivel înalt de dezvoltare. Totodată, referindu-ne la rezultatele obținute de sportivii aflați în studiu la diverse competiții internaționale (kilograme ridicate), se observă o diferență concretă dintre ei și sportivii de talie mondială.
4.Optimizarea parametrilor efortului în pregătirea halterofililor de performanță constituie punct de plecare în îmbunătățirea planificării mijloacelor specifice în vederea obținerii formei sportive în cadrul unui ciclu anual de pregătire. De aceea este important de a stabili volumul concret de lucru în atingerea și menținerea formei sportive pentru o perioadă mai îndelungată sau pentru anumite competiții importante, fără a supraîncărca sportivul.
PARTEA III
ARGUMENTAREA EXPERIMENTALĂ A EFICACITĂȚII APLICĂRII MIJLOACELOR SPECIFICE CARE INFLUENȚEAZĂ ASUPRA DINAMICII FORMEI SPORTIVE A HALTEROFILILOR DE PERFORMANȚĂ
Capitolul 5
Elemente de analiză a indicilor funcționali și stabilirea dinamicii în experimentul pedagogic
Conform obiectivelor stabilite înainte de organizarea și desfășurarea cercetării propriu-zise, noi am efectuat un studiu teoretic profund pentru a stabili conceptele de bază privind structura și conținutul antrenamentului halterofililor de performanță. Acest studiu ne-a permis să concluzionăm că la etapa actuală pot fi obținute îmbunătățiri privind perfecționarea diferitelor programe, planuri și modele de antrenament.
Marea majoritate a specialiștilor din ramura de sport haltere constată că în pregătirea halterofililor trebuie luate în considerație aspecte individuale a sportivilor, aspecte de dezvoltare somatică și funcțională, nivelul pregătirii fizice generale și specifice, aspectele legate de refacerea și recuperarea sportivilor, etc.
Analiza documentelor de planificare are o importanță foarte mare în procesul de pregătire a sportivilor halterofili. Studiul acestor materiale ne-a permis să observăm, că la etapa actuală s-au realizat diferite concepte teoretice și metodice privind optimizarea procesului de antrenament în haltere. Totodată se poate constata că în planurile de pregătire a sportivilor halterofili de performanță sunt și unele rezerve, care, folosindu-le vor crea posibilități de îmbunătățire a rezultatului sportiv. În același context menționăm că în planurile și programele de antrenament nu sunt suficient de bine argumentate științific aplicarea mijloacele specifice în unele etape importante de antrenament, cum ar fi mezociclul precompetițional. Nu întotdeauna sunt evidențiate mijloacele de pregătire psihologică, mijloacele de refacere, mijloacele de recuperare și cel mai important nu există un concept unic privind aplicarea mijloacelor specifice pentru obținerea și menținerea vârfului de formă sportivă.
În procesul analizei nivelului de pregătire morfo-funcțional, fizică generală, fizică specifică și în special de tehnică, se observă că acești indici nu se încadrează suficient în elita mondială a halterofililor de mare performanță.
Aceste argumente prezentate ne-au direcționat spre realizarea unei cercetări științifice prin elaborarea unor modele de planificare în care ne-am propus să aplicăm un șir întreg de mijloace specifice în procesul de antrenament pentru a obține o eficiență considerabilă a vârfului de formă sportivă pentru participarea la competițiile de mare anvergură. Rezultatele acestei cercetări sunt prezentate în subcapitolele următoare.
5.1. Analiza indicilor morfo-funcționali ai halterofililor de performanță în urma aplicării mijloacelor specifice în cadrul ciclului anual de pregătire.
În contextul celor menționate mai sus noi am efectuat un studiu amplu în cadrul lotului olimpic de haltere al României, unde s-au analizat indicatorii somatici și funcționali ai sportivilor.
Modificările indicilor somatici în rezultatul utilizării mijloacelor specifice la pregătirea sportivilor halterofili sunt indicate in (Tabelul 3.1 și Anexele 5-8) prezentate grafic în figurile ce urmează.
Tabelul 3.1. Dinamica indicilor somatici în cadrul experimentul pedagogic (n-9)
Nota: n = 9; f = 8; P – 0,05; 0,01; 0,001
t = 2,306 ; 3,355; 5,041
Analizând evoluția mediei aritmetice a indicelui „talie”(Figura 3.1) s-a constat că la testarea inițială valoarea mediei aritmetice este de 169,18 cm cu o eroare a mediei de 1,60 cm, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 171,02 cm, având o eroare a mediei de 1,53 cm.
Privind diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale se evidențiază că “t” calculat are valoare de 7,36 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P˂ 0,001, evidențiind diferențe semnificative între testări.
Fig. 3.1. Datele antropometrice Talia, Bustul și Anvergura
La testarea inițială pentru „bust” (Figura 3.1), valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 92,20 cm cu o eroare a mediei de 1,24 cm, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 93,10 cm, cu o eroare a mediei de 1,41 cm. Diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale este la pragul de semnificație P˂ 0,001, evidențiind diferențe semnificative între testări.
Din analiza mediei aritmetice la „anvergură” (Figura 3.1) observăm o medie de 172,05 cm. cu o eroare de 1,88 cm. la testarea inițială și de 175,01 cm. cu eroare a mediei de 1,58 cm. La testare finală.
Privind diferența dintre aceste 2 medii, se evidențiază că “t” calculat are o valoare de 2,12 și este mai mic decât “t” tabelar la pragul de semnificație P˃0,05, fiind și nesemnificativă.
Fig. 3.2. Modificările perimetrului toracic
Un alt grup de indici au caracterizat perimetrul toracic și modificările lui (Figura 3.2), unde avem următoarele valori:
În repaus, la testarea inițială valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 93,30 cm cu eroare a mediei de 1,84 cm, iar la testarea finală valoarea medie ajunge la 96,11 cm cu eroare a mediei de 2,01cm. Diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale evidențiază că “t” calculat are o valoare de 2,38 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P<0,05, demonstrând diferențe semnificative între testări.
În inspirație, valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 100,33 cm cu eroare a mediei de 1,87 cm la testarea inițială, și ajunge la testarea finală până la 103,33 cm cu eroare a mediei de 2,30 cm. Această creștere a mediei indicilor semnifică valori pozitive, unde „t” calculat are o valoare de 2,77 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P<0,05.
În expirație, media valorilor înregistrate este de 90,40 cm la testarea inițială cu o eroare de 2,07 cm, iar la testarea finală este de 93,00 cm cu eroare a mediei de 1,81 cm. Și în acest caz diferența dintre cele 2 medii este semnificativă la pragul de P< 0,05, iar „t” are o valoare de 3,00.
Elasticitatea toracică este cuprinsă între valori medii de 9,80 cm cu eroare de 0,65cm la testarea inițială și 10,22cm cu eroare a mediei de 0,57cm la testarea finală. Totuși diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale evidențiază că “t” calculat are o valoare de 0,33 și este mai mic decât “t” tabelar la pragul de semnificație P˃ 0,05, demonstrând diferențe nesemnificative între testări.
Fig. 3.3. Datele antropometrice greutatea actuală și greutatea optimă
Analizând greutatea corporală a sportivilor încadrați în experiment (Figura 3.3), am constatat că diferențe semnificative dintre indicii testărilor inițiale și cele finale avem numai la „greutatea optimală”. Aceasta este rezultatul creșterii în greutate a unor sportivi, care au trecut dintr-o categorie de greutate în alta.
Figura 3.4. Diametrul biacromial și bitrohanterian al mușchilor
Pentru diametrul biacromial și bitrohanterian, indicii testării finale (Figura 3.4) sunt ceva mai superiori față de cei de la testarea inițială. Aceasta apreciere este argumentată și prin diferența semnificativă dintre mediile obținute, la care t = 2,68 și P< 0,05 pentru diametrul biacromial, iar pentru diametrul bitrohanterian, t = 4,08 și P< 0,01.
Fig. 3.5. Forța musculaturii palmare, scapulară și lombară
Acest argument de semnificație nu-l putem prezenta și la indicii care caracterizează nivelul dezvoltării forței musculare în diferite articulații. Însă în conformitate cu rezultatele prezentate grafic în Figura 3.5, observăm o creștere a tuturor indicilor menționați, dar în urma analizei statistice a lor, diferențele dintre valorile medii a testărilor inițială și finală sunt nesemnificative.
Fig. 3.6. Mobilitatea
Același lucru se poate menționa și despre indicele de mobilitate (Figura 3.6), care de asemenea capătă valori ceva mai mari la testarea finală, însă statistic diferența celor 2 mărimi este nesemnificativă.
Aceasta poate fi explicat prin faptul, că în procesul de antrenament nu am avut ca scop dezvoltarea forței în anumite articulații sau a mobilității. Aceste calități au fost dezvoltate integral, urmând să contribuie în continuare la menținerea formei sportive pentru participarea cu succes la competiții.
În același context au fost înregistrați și analizați statistic și indicii capacității funcționale a sportivilor de performanță. Au fost analizați 10 indici (Tabelul 3.2), care se aplică în practica sportului de performanță, fiind stabiliți de Institutul Național de Medicină Sportivă București.
Pentru indicii “frecvența cardiacă” și “tensiunea arterială” sau folosit 2 regimuri de activitate: clinostatism și ortostatism.
Tabelul 3.2. Rezultatele capacității funcționale (n-9)
Nota: n = 9; f = 8 P – 0,05; 0,01; 0,001
t = 2,306 ; 3,355; 5,041
În regimul clinostatism frecvența cardiacă, la testarea inițială capătă valori medii de 61,30 b/min cu o eroare a mediei de 1,49 b/min, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 61,55 b/min cu eroare a mediei de 2,15 b/min.
Privind diferența dintre medii la testarea inițială și finală la FC a grupei experimentale se evidențiază că “t” calculat are o valoare de 0,09 și este mai mică decât “t” tabelar la pragul de semnificație P>0,05, evidențiind diferențe nesemnificative între testări.
Fig. 3.7. Frecvența cardiacă și tensiunea arterială în clinostatism
Valoarea presiunii, pe care o exercită sângele asupra pereților arteriali în clinostatism (Figura 3.7), a fost apreciată prin indicele tensiunii arteriale maximale și minimale.
La testarea inițială s-a constat că valoarea mediei aritmetice la TA max. este de 118,30 mmHg cu o eroare a mediei de 2,35 mmHg, iar la TA min. este de 66,60 mmHg cu eroare a mediei de 1,44 mmHg. La testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale la TA max. este de 119,77 mmHg cu o eroare a mediei de 1,11 mmHg, și la TA min – de 67,00 mmHg cu eroare a mediei de 1,43 mmHg.
Pentru ambele cazuri sa-u înregistrat valori ceva mai mari, însă diferența dintre cele 2 mărimi separat, TA max. și TA min., nu este semnificativă nici într-un caz.
Fig. 3.8. Frecvența cardiacă și tensiunea arterială în ortostatism
În urma analizei statistice s-a constatat, că indicii sus menționați, suferă modificări neesențiale și în regimul de ortostatism (Figura 3.8). Totodată și diferențele dintre cele 2 mărimi pentru fiecare indice separat, sunt nesemnificative.
Fig. 3.9. Rezultatele testării indicilor capacității funcționale
Puterea maximă anaerobă, exprimată în kg m/s (Testul Sargent, Figura 3.9), a fost calculată după măsurarea detentei (cm)
La testarea inițială s-a constat că valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 144,14 cu o eroare a mediei de 5,34 iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 148,04 cu eroare a mediei de 5,18.
Privind diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale se evidențiază că “t” calculat are o valoare de 2,91 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P<0,05, evidențiind diferențe semnificative între testări.
Pentru testul Harward (Figura 3.9), care urmărește revenirea FC în urma efectuării unui efort submaximal, s-au obținut la testarea inițială valori de 90,58 cu o eroare a mediei de 1,63, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 90,24 cu eroare a mediei de 1,44. Diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale corespunde pragului de semnificație unde t = 0,16 și P>0,05.
Totodată ținem să menționăm că, valorile indicelui Harward mai mari de 89 indică la o condiție fizică excelentă.
Schimbări esențiale nu se observă și la indicii testului Ruffier și probei Flack (Figura 3.9), unde de asemenea întâlnim diferențe nesemnificative între indicii testării inițiale și testării finale.
În rezultatul acestui studiu se poate afirma că indicii morfo-funcționali au fost influențați de aplicarea mijloacelor specifice incluse în procesul de antrenament al halterofililor, cu toate că se observa schimbări neesențiale în majoritatea cazurilor. Aceasta se poate argumenta prin faptul că în cadrul cercetării noastre nu s-a apelat la pregătirea fizică generală, deoarece sportivii respectivi au o vârstă și o pregătire fizică, în care modificările marfo-funcționale nu mai au creștere semnificativă și influențează puțin performanța sportivă.
5.2. Analiza pregătirii fizice specifice și tehnice a halterofililor de performanță încadrați în experimentul pedagogic
Concomitent cu analiza indicilor morfo-funcționali, în cercetarea propriu zisă s-a efectuat un studiu privind dinamica dezvoltării pregătirii fizice specifice și tehnice a halterofililor de performanță. Acest studiu a fost important prin faptul că, în planurile de pregătire a sportivilor halterofili s-au introdus diverse metode și mijloace de pregătire fizică, atât specifică cât și tehnică[143].
În cadrul cercetărilor preconizate, am considerat importantă evidențierea nivelului pregătirii fizice specifice. deoarece acești indici au o influență directă în pregătirea specifică a halterofilului. În acest caz nu negăm aplicarea mijloacelor de pregătire fizică generală, fiindcă au o bază deja formată în dezvoltarea fizică generală a halterofililor. Se poate argumenta încă un aspect foarte important, privind pregătirea halterofililor de acest nivel.
Sportivul trebuie să fie supus unor acțiuni în vederea dezvoltării grupelor musculare care ajută la executarea procedeelor tehnice de concurs. Aplicarea unui număr mare al exercițiilor de dezvoltare fizică generală poate influența negativ asupra indicilor de performanță, deoarece în acest proces pot fi incluse și alte grupe musculare, care inhibă grupele de mușchi implicate în executarea procedeelor respective sau de bază.
Rezultatele obținute sunt prezentate în (Tabelul 3.3, Anexele 9 și 10) și argumentate grafic în (Figurile 3.10 și 3.11).
Tabelul 3.3. Rezultatele comparative ale nivelului pregătirii fizice specifice (n-9)
Notă: n= 9; f = 8; P < 0,05; < 0,01; < 0,001
t = 2,306; 3,355 5,041
Fig. 3.10. Rezultatele pregătirii fizice specifice.
Genuflexiuni spate, kg
La testarea inițială s-a constat că valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 220,55 kg cu o eroare a mediei de 8,83 kg, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 237,22 kg cu eroare a mediei de 9,24 kg.
Privind diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale se evidențiază că “t” calculat are o valoare de 5,00 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P<0,01, evidențiind diferențe semnificative între testări.
Genuflexiuni piept, kg
La testarea inițială s-a constat că valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 187,22 kg cu o eroare a mediei de 6,82 kg, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 204,44 kg cu eroare a mediei de 9,14 kg.
Privind diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale se evidențiază că “t” calculat are o valoare de 5,71 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P<0,001, evidențiind diferențe semnificative între testări.
Trageri aruncat, kg
La testarea inițială s-a constat că valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 179,44 kg cu o eroare a mediei de 8,18 kg, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 201,66 kg cu eroare a mediei de 7,72 kg.
Privind diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale se evidențiază că “t” calculat are o valoare de 5,54 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P<0,001, evidențiind diferențe semnificative între testări.
Trageri smuls, kg
La testarea inițială s-a constat că valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 154,44 kg cu o eroare a mediei de 5,8 kg, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 172,22 kg cu eroare a mediei de 6,82 kg.
Privind diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale se evidențiază că “t” calculat are o valoare de 8,00 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P <0,001, evidențiind diferențe semnificative între testări.
Fig.3.11. Rezultatele pregătirii fizice specifice la testare inițială și finală.
Smuls fără fandare, kg
La testarea inițială s-a constat că valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 121,66 kg cu o eroare a mediei de 5,89 kg, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 130,22 kg cu eroare a mediei de 6,29 kg.
Privind diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale se evidențiază că “t” calculat are o valoare de 9,14 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P<0,001, evidențiind diferențe semnificative între testări.
Pus la piept fără fandare, kg
La testarea inițială s-a constat că valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 145,00 kg cu o eroare a mediei de 5,4 kg, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 155,83 kg cu eroare a mediei de 5,55 kg.
Privind diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale se evidențiază că “t” calculat are o valoare de 7,51 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P<0,001, evidențiind diferențe semnificative între testări.
Aruncat fără fandare, kg
La testarea inițială s-a constat că valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 147,22 kg cu o eroare a mediei de 5,59 kg, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 159,16 kg cu eroare a mediei de 6,09 kg.
Privind diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale se evidențiază că “t” calculat are o valoare de 6,79 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P<0,001, evidențiind diferențe semnificative între testări
Aplecări, kg
La testarea inițială s-a constatat că valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 192,22 kg cu o eroare a mediei de 4,33, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei
experimentale ajunge la 213,33 kg cu eroare a mediei de 5,0 kg.
Privind diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale se evidențiază că “t” calculat are o valoare de 6,01 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P ˂0,001, evidențiind diferențe semnificative între testări.
Odată cu analiza rezultatelor pregătirii fizice specifice, a fost efectuat un studiu privind tehnica de îndeplinire a procedeelor de bază ale halterofililor. În acest sens, au fost analizate, prin aplicarea metodei video și de experți, elementele esențiale a fiecărui procedeu tehnic (smuls și aruncat) fiind determinați următorii indicatori:
la procedeul smuls – startul, îndreptarea, smucitura, intrarea sub halteră prin fandare, ridicarea din fandare și fixarea barei;
la procedeul aruncat – startul, ridicarea halterei până la smucitură, smucitura, intrarea sub halteră și ridicarea din hochei, aruncatul de la piept în fandare și ridicarea din fandare, fixarea halterei deasupra capului.
Datele respective sunt prezentate în (Tabelul 3.4 și Anexele 11 – 14).
Tabelul 3.4. Rezultatele comparative ale pregătirii tehnice (n-9)
Nota: n = 9; f = 8 P < 0,05; < 0,01; < 0,001
t = 2,306; 3,355; 5,041
Smuls– aceasta probă clasică se execută prin acțiunea de ridicare a halterei de pe podium (Figura 3.12), direct pe brațele întinse deasupra capului, cu ajutorul unei fandări în ,,foarfece’’ sau în ,,hochei. Rezultatele analizei fazelor de execuție,fiind analizate statistic, sunt următoarele:
Fig. 3.12. Rezultatele pregătirii tehnice la procedeul smuls
1.Startul
La testarea inițială s-a constat, că valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 4,71 puncte cu o eroare a mediei de 0,09 puncte, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 4,86 puncte cu eroare a mediei de 0,06 puncte.
Privind diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale se evidențiază că “t” calculat are o valoare de 3,34 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P< 0,05, evidențiind diferențe semnificative între testări.
2.Îndreptarea
La testarea inițială s-a constat că valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 4,47 puncte cu o eroare a mediei de 0,08 puncte, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 4,73 puncte cu eroare a mediei de 0,06 puncte.
Privind diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale se evidențiază că “t” calculat are o valoare de 3,36 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P< 0,05, evidențiind diferențe semnificative între testări.
3.Smucitura
La testarea inițială s-a constat că valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 4,66 puncte cu o eroare a mediei de 0,09 puncte, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 4,86 puncte cu eroare a mediei de 0,06 puncte.
Privind diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale se evidențiază că “t” calculat are o valoare de 2,73 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P<0,05, evidențiind diferențe semnificative între testări.
4. Intrarea sub halteră prin fandare
La testarea inițială s-a constat că valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 4,57 puncte cu o eroare a mediei de 0,06 puncte, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 4,91 puncte cu eroare a mediei de 0,05 puncte.
Privind diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale se evidențiază că “t” calculat are o valoare de 3,18 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P<0,05, evidențiind diferențe semnificative între testări.
5. Ridicare din fandare și fixarea barei
La testarea inițială s-a constat că valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 4,78 puncte cu o eroare a mediei de 0,08 puncte, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 4,95 puncte cu eroare a mediei de 0,04 puncte.
Privind diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale se evidențiază că “t” calculat are o valoare de 2,51 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P<0,05, evidențiind diferențe semnificative între testări.
Fig. 3.13. Rezultatele pregătirii tehnice la procedeul aruncat.
Aruncat – cea de-a doua probă din biatlonul clasic, se compune din două acțiuni: pusul barei la piept și aruncatul de la piept.
După prelucrarea matematică a datelor obținute în urma aprecierilor de către experți a tehnicii de îndeplinire a fazelor, valorile medii au căpătat următoarele caracteristici:
1. Startul
La testarea inițială s-a constat că valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 4,61 puncte cu o eroare a mediei de 0,06 puncte, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 4,95 puncte cu eroare a mediei de 0,04 puncte.
Privind diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale se evidențiază că “t” calculat are o valoare de 3,88 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P<0,01, evidențiind diferențe semnificative între testări.
2. Ridicarea halterei până la smucitură
La testarea inițială s-a constat că valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 4,57 puncte cu o eroare a mediei de 0,06 puncte, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 4,91 puncte cu eroare a mediei de 0,06 puncte.
Privind diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale se evidențiază că “t” calculat are o valoare de 3,18 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P<0,05, evidențiind diferențe semnificative între testări.
3. Smucitura, intrarea sub halteră și ridicarea din hochei
La testarea inițială s-a constat că valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 4,66 puncte cu o eroare a mediei de 0,09 puncte, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 4,86 puncte cu eroare a mediei de 0,07 puncte.
Privind diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale se evidențiază că “t” calculat are o valoare de 2,89 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P<0,05, evidențiind diferențe semnificative între testări.
4. Aruncatul de la piept în fandare și ridicarea din fandare
La testarea inițială s-a constat că valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 4,55 puncte cu o eroare a mediei de 0,09 puncte, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 4,82 puncte cu eroare a mediei de 0,07 puncte.
Privind diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale se evidențiază că “t” calculat are o valoare de 3,602 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P<0,01, evidențiind diferențe semnificative între testări.
5. Fixarea halterei deasupra capului
La testarea inițială s-a constat că valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 4,78 puncte cu o eroare a mediei de 0,08 puncte, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 4,95 puncte cu eroare a mediei de 0,04 puncte.
Privind diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale se evidențiază că “t” calculat are o valoare de 2,504 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P<0,05, evidențiind diferențe semnificative între testări.
Astfel, în urma celor relatate mai sus, atât dinamica indicilor pregătirii fizice specifice, cât și dinamica indicilor pregătirii tehnice, capătă valori mai mari la testarea finală, fiind semnificative în toate cazurile. Aceasta este argumentat prin faptul, că contribuția aplicării mijloacelor specifice în procesul de pregătire a sportivilor halterofili de performanță a fost evidentă.
Prin urmare, în opinia noastră se poate considera că și ipoteza înaintată a fost realizată.
Capitolul 6
Dinamica performanțelor sportive legăturilor corelative între indicatorii morfo-funcționali, fizici specifici și tehnici cu rezultatele competiționale a halterofililor
În procesul cercetărilor științifice realizate s-a urmărit evoluția performanțelor sportive obținute pe perioada anilor 2008- 2009. În acest sens noi am aplicat metoda extrapolării pentru a observa dinamica formei sportive la diferite competiții interne și internaționale. Acest studiu a fost important prin faptul, că s-au putut determina succesele și insuccesele rezultatelor obținute de sportivi în cadrul acestor competiții [101].
În (Tabelele 3.5 și 3.6) sunt prezentate rezultatele performanțelor obținute de către subiecții studiului la diferite competiții de mare anvergură, privind categoriile de greutate la care sa concurat, greutatea avută la cântarul oficial de concurs, performanțele obținute la cele două procedee tehnice smuls și aruncat, precum și totalul celor două procedee, locul ocupat în clasament pe fiecare procedeu și totalul acestora.
6.1. Stabilirea dinamicii performanțelor sportive prin metoda extrapolării a halterofililor din lotul experimental
Tabelul 3.5. Rezultatele performanțelor în competiții 2008
Tabelul 3.6. Rezultatele performanțelor în competiții 2009
Din tabelele prezentate, avem posibilitatea să evidențiem și unele rezultate concrete la categoria de greutate 69 kg: Miculescu N., la CMS în anul 2009 ocupă locul 2 la procedeul smuls; Stoichiță P., obține locul 3 la procedeul smuls, locul 2 la procedeul aruncat și locul 2 la total, iar Martin R., se clasează pe locul 1, respectiv pentru toate cazurile: smuls,aruncat și total la CEJ.
Și în cadrul campionatului național acești sportivi au fost printre premianți:
Miculescu Ninel. – locul 1 la smuls, locul 2 la aruncat și 1 la total;
Stoichiță Paul. – locul 1 în toate 3 cazuri.
Datele obținute ne demonstrează elocvent despre nivelul și dinamica vârfului formei sportive a fiecărui sportiv în parte.
Din aceste considerente, utilizând metoda extrapolării, se poate prognoza viitoarea activitate sportivă, și în special, se poate programa atât structura, cât și conținutul antrenamentului sportiv, cu condiția că se va aplica și în continuare aceeași metodologie [119] de utilizare a mijloacelor specifice.
Fig.3.14. Prognoza viitoarelor performanțe pentru JO din 2012
Intervalele de timp, în care avem performanțele la cele două stiluri smuls, aruncat și totalul celor două stiluri sunt de doi ani. Din studiul cercetării noastre sportivul nominalizat pentru efectuarea unei diagrame polare raportate la modelul de concurs este Ninel Miculescu, care poate aspira la ocuparea locurilor III – VI la Jocurile Olimpice din 2012 (Figura.3.14).
În continuarea studiului prezentăm media rezultatelor (Anexa 19), obținute la concursurile din anii 2008-2009 de către sportivii halterofili în diferite competiții de mare anvergură la cele două procedee tehnice smuls aruncat și totalul lor separat pentru fiecare sportiv în parte.
Tabelul 3.7. Media rezultatelor din concursuri (n= 9)
Privind media performanțelor din competiții (Tabelul 3.7) s-a constatat, că la procedeul smuls la testarea inițială valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 127,12 kg cu o eroare a mediei de 6,28 kg, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 134,71 kg cu o eroare a mediei de 6,95kg.
Diferența dintre medii la testarea inițială și finală a grupei experimentale indică că “t” calculat are o valoare de 6,68 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P<0,001, evidențiind diferențe semnificative între testări.
În ceea ce privește media performanțelor din competiții la procedeul aruncat, la testarea inițială valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale este de 159,53 kg cu o eroare a mediei de 6,43 kg, iar la testarea finală valoarea mediei aritmetice a grupei experimentale ajunge la 165,32 kg cu eroare a mediei de 6,2 kg. Diferența dintre aceste 2 medii este semnificativă,unde t = 4,68.
Media performanțelor din competiții la totalul celor două procedee este de 286,77 kg cu o eroare a mediei de 12,68 kg, la testarea inițială, și 300,11 kg cu eroare a mediei de 13,1 kg la testarea finală. Și în acest caz obținem o semnificație de P< 0,001,unde t = 6,92.
Pentru a determina mai concret eficacitatea aplicării mijloacelor specifice în cadrul procesului de antrenament a halterofililor de performanță, am analizat suplimentar rezultatele performanțelor a acestor sportivi (Tabelul 3.8), comparându-le totodată cu datele oficiale înregistrate la competițiile oficiale de campionii mondiali la cele șase categorii de greutate (Tabelul 3.9).
Tabelul 3.8. Performanțele sportivilor halterofili din România
Tabelul 3.9 Performanțele sportivilor halterofili de talie mondiala
Fig. 3.15. Performanțele comparative ale sportivilor la stilul smuls.
Analizând performanțele sportivilor lotului național al României la stilul smuls (Figura 3.15) și a sportivilor de talie mondială, observăm o diferență foarte mare la categoriile de greutate 56kg, 62kg, 77kg și 94 kg, și ceva mai mică la categoria 85kg. Aproape de profilul sportivului de talie mondială este Miculescu Ninel la categoria 69 kg, care are o diferență de 5 kg, ceea ce ne dă încredere și speranță pentru aspirarea unui loc premiant.
Fig. 3.16. Performanțele comparative ale sportivilor la stilul aruncat.
În ceea ce privește compararea performanțelor obținute de sportivi la stilul aruncat (Figura 3.16) observăm o diferență foarte mare la categoriile de greutate 56kg,62kg,77kg,85kg, și 94 kg. Ceva mai aproape de profilul sportivului de talie mondială este Martin Răzvan la categoria 69kg, care are o diferență de 11 kg, fapt ce ne dă încredere și speranță pentru locurile 1-4.
Fig. 3.17. Performanțele comparative ale sportivilor la totalul procedeelor.
Diferențe evidente se observă în majoritatea cazurilor și la totalul celor 2 procedee (Figura 3.17), mai aproape fiind la o diferență de 18 kg numai sportivul Miculescu Ninel.
6.2. Determinarea eficacității mijloacelor specifice asupra dinamicii formei sportive a halterofililor
Plecând de la titlul lucrării și de la obiectivele propuse, în care s-a pus accent pe aplicarea mijloacelor specifice în cadrul antrenamentului sportiv a halterofililor de performanță, s-a întreprins încercarea de a stabili influența și eficacitatea acestor mijloace în vederea obținerii unui vârf înalt de formă sportivă.
În acest context, s-a folosit analiza corelativă a parametrilor marfo-funcționali, fizici specifici, tehnici și a rezultatelor performante ale sportivilor incluși în experimentul pedagogic [153] pentru a determina care dintre acești indici sau parametri au influențat performanța sportivă a halterofililor.
Ulterior s-a constatat că există îmbunătățiri semnificative ale parametrilor înregistrați la testarea finală a subiecților incluși în cercetare. Astfel, atât pregătirea fizică specifică, cât și cea tehnică, au progresat în unele cazuri și nu au influențat negativ asupra sportivilor aflați în pregătire, însă determinarea corelării dintre acești parametri poate scoate în evidență aspectele care contribuie direct la îmbunătățirea calitativă a pregătirii sportivilor halterofili.
În vederea stabilirii acestor corelații, am efectuat analiza corelativă (Tabelul 3.10), care a constat în evidențierea diferențelor semnificative sau nesemnificative între mediile grupului la testarea finală .
Privind rezultatele corelării mediilor între indicii experimentului pedagogic la testarea finală (Tabelul 3.10 și Anexa 21), se evidențiază diferențe semnificative la dezvoltarea somatică, indicii pregătirii fizice specifice și cei ai procedeelor smuls și aruncat. În ceea ce privește rezultatele corelării mediilor capacității funcționale, se scot în evidență diferențe nesemnificative, fapt ce ne demonstrează o legătură slabă între aceste grupuri de indici.
Rezultatele corelării mediilor pregătirii fizice specifice reflectă existența unor diferențe semnificative între mediile performanțelor la procedeele smuls și aruncat și diferențe nesemnificative între mediile pregătirii tehnice. Au fost determinate diferențe nesemnificative între indicii capacității funcționale și cei ai pregătirii tehnice.
Tabelul 3.10 Corelarea mediilor indicilor experimentului pedagogic (n-9)
Nota: P < 0,05; < 0,01; < 0,001
n = 9; rxy = 0,666; 0,798; 0,898
Din analiza corelării mediilor pregătirii tehnice cu indicii performanțelor se evidențiază diferențe nesemnificative între aceștia la P>0.05, iar corelarea între mediile performanțelor la procedeele smuls și aruncat evidențiază diferențe semnificative la P< 0,001.
6.3. Analiza legăturilor corelative între indicatorii morfo-funcționali, fizici specifici și tehnici cu rezultatele competiționale a halterofililor
Problema științifică importantă soluționată constă în aplicarea fișelor de antrenament pe perioada unui macrociclu de pregătire a halterofililor de performanță incluși în lotul olimpic din România, unde s-a obținut o dinamică evidentă a performanțelor sportive la concursurile de nivel național și internațional.
Din toate datele prezentate și analizate anterior reiese că rezultatele la testarea finală la toate probele și testările utilizate sunt mai mari. Pragurile de semnificație obținute de lotul experimental (P<0,05, P<0,01, P<0,001) sunt net mai bune decât cele la testarea inițială, demonstrând astfel importanța conținuturilor utilizate pentru îmbunătățirea formei sportive a halterofililor de performanță în ciclul anual de pregătire.
Rezultatele indiciilor morfo-funcționali prezintă diferențe semnificative între testări numai la unii indici antropometrici și a testului funcțional Sargent la P<0,05. Aceasta se explică prin faptul, că în procesul de antrenament nu a fost pus accentul hotărâtor pe modificările indicilor antropometrici sau chiar a celor funcționali. La această vârstă sportivii sunt deja formați biologic, iar ceea că ei sunt membrii lotului olimpic, deja ne indică la un nivel superior al funcționalității organismului. Indicii obținuți ne-au ajutat în rezolvarea obiectivelor de bază și menținerea nivelului optimal în activitatea motrică.
Din analiza rezultatele pregătirii fizice specifice se evidențiază că nivelul pregătirii s-a îmbunătățit la toate probele de control aplicate, având diferențe semnificative între testări la P<0,05, P<0,01, P<0,001.
Prin aplicarea metodei video și de experți, s-a observat, că nivelul pregătirii tehnice (procedeele smuls și aruncat), s-a îmbunătățit la fiecare indicator de apreciere a fazelor procedeelor tehnice, având diferențe semnificative între testări la P<0,05, P<0,01.
Aceste diferențe se datorează eficienței aplicării mijloacelor specifice în cadrul antrenamentelor în diferite etape de pregătire.
Privind determinarea eficacității mijloacelor specifice asupra dinamicii formei sportive s-au analizat legăturile corelative între indicatorii utilizați și rezultatele competiționale ale sportivilor. În acest context evidențiem legături puternice în cazurile:
indicii somatici – indicii pregătirii fizice specifice și indicii somatici – performanțele înregistrate la cele 2 procedee tehnice de executate a elementelor;
indicii pregătirii fizice specifice și performanțele înregistrate la cele 2 procedee tehnice de executate a elementelor;
performanțele înregistrate la procedeul smuls cu performanțele înregistrate la procedeul aruncat.
Aplicarea conținutului mijloacelor specifice a condus la creșterea performanțelor obținute în competițiile din anul 2009, înregistrându-se valori mai mari și pentru fiecare procedeu separat:
la procedeul smuls, media rezultatelor (kg) este în creștere de la 127,12 ± 6.28 kg până la 134,71 ± 6,95, unde t = 6,68 la pragul de semnificație P<0.001;
la procedeul aruncat observăm o creștere de la 159,53± 6,43 până la 165,32 ±6,2 kg unde t = 4,68, P<0.01;
totalul pentru ambele procedee – diferența dintre medii la testarea inițială – 286,77 ±12,68 kg (2008) și 300,11 ± 13,1kg la testarea finală (2009) a grupei experimentale indică că “t” calculat are o valoare de 6,68 și este mai mare decât “t” tabelar la pragul de semnificație P<0,001, evidențiind diferențe semnificative între testări.
Capitolul 7
Concluzii și recomandări desprinse din cercetarea experimentală
7.1 Concluzii generale
1.Studiul literaturii de specialitate privind organizarea și desfășurarea antrenamentului sportiv la haltere în cadrul unui ciclu anual de pregătire a demonstrat că conținutul mijloacelor specifice în cadrul pregătirii halterofililor de performanță nu este suficient de abordat.
În acest context, în sursele studiate, nu există exemplificări suficiente de planificare și aplicare rațională a mijloacelor specifice care să contribuie direct la atingerea unui nivel înalt al formei sportive în diferite etape ale procesului de pregătire.
2.Problema științifică actuală de importanță majoră în domeniul pregătirii halterofililor de performanță o constituie selectarea corectă și eficientă a metodelor și mijloacelor specifice în procesul planincluși în lotulificării antrenamentului sportiv.
3. Sondajul de opinie, întreprins în rândul antrenorilor/profesorilor de haltere din România, reflectă unele aspecte ce țin de planificarea parametrilor efortului fizic în diferite etape și utilizarea mijloacelor specifice în procesul de pregătire evidențiem:
includerea și utilizarea mijloacelor specifice sunt mai eficiente dacă se realizează în dependență de etapele de pregătire și calendarul competițiilor mai importante;
mijloacele incluse preponderent trebuie să asigure dezvoltarea forței, a rezistenței specifice și a mobilității în articulații;
la elaborarea unei metodologii eficiente de pregătire a sportivilor în cadrul unui ciclu anual, e necesară o revizuire a parametrilor efortului fizic, și în primul rând a numărului de repetări a exercițiilor.
legătura dintre parametrii efortului în etapa precompetițională și perioada competițională de pregătire.
7.2 Concluzii specifice cercetării experimentale
1.Rezultatele experimentului constatativ privind nivelul dezvoltării marfo-funcționale, fizice specifice și tehnice a halterofililor de performanță, reflectă faptul că nivelul de dezvoltare a tuturorsportivilor halterofili, incluși în lotul olimpic indicilor sportivilor halterofili incluși în lotul olimpic din România este unul înalt.
2. Analiza documentelor de planificare, în ciclul olimpic 2005-2008 și, în special, în ciclul anual de pregătire 2008 a evidențiat utilizarea neuniformă a mijloacelor specifice, exprimată prin numărul de repetări pentru diverse grupuri de exerciții: tehnică, forță, smuls, aruncat etc..Aceasta a influențat negativ asupra formei sportive a halterofililor, fapt ce a fost concretizat și prin rezultatele obținute la diverse competiții importante pe plan internațional. Diferențele rezultatelor obținute de sportivii români și cei de talie mondială ajung de la 13 și 20 kg (smuls și aruncat) la categoria de greutate 69 kg, până la 48 și 42 kg la categoria de greutate 85 kg.
Acest fapt a constituit punct de reper în elaborarea conținutului mijloacelor specifice pentru îmbunătățirea formei sportive a halterofililor de performanță în ciclul anual de pregătire, precum și pentru planificarea parametrilor efortului în etapa precompetițională și perioada competițională procesului de pregătire a halterofililor.
3.Datele obținute în urma testărilor efectuate în anii 2008 și 2009 reflectă faptul că majoritatea indicilor somatici și funcționali nu au suferit modificări esențiale. Aceasta nu a influențat negativ asupra pregătirii lor specifice ,dar, din contră, a creat posibilitatea de a menține nivelul atins al formei sportive pe un termen mai îndelungat în baza utilizării eficiente a mijloacelor specifice în procesul de antrenament.
4.În urma aplicării raționale a programei experimentale în pregătirea sportivilor halterofili de performanță din lotul olimpic al României, în care a fost pus accent pe utilizarea eficientă a mijloacelor specifice (volum, intensitate), s-a influențat efectiv asupra indicilor ce evidențiază concret nivelul de dezvoltare fizică specifică și tehnică a sportivilor. Modificări radicale s-au obținut în toate cazurile, diferențele valorilor medii fiind semnificative, P < 0.05, P < 0.01 și P < 0.001.
Ca rezultat, s-a influențat direct și asupra creșterii performanțelor în competițiile din anul 2009, înregistrându-se valori mai mari și pentru fiecare procedeu separat:
la procedeul smuls, media rezultatelor a crescut cu 7,59 kg ( pragul de semnificație P<0.001);
la procedeul aruncat s-a înregistrat o creștere de 5,79 kg ( pragul de semnificație P<0.01);
creșterea rezultatului pentru ambele procedee constituie 13,34 kg ( pragul de semnificație P<0.001).
5.La analiza legăturilor corelative dintre indicii înregistrați în perioada de cercetare s-au stabilit legături statistic semnificative între:
dezvoltarea somatică și pregătirea fizică specifică (r = 0,82), procedeul tehnic smuls ( r = 0,91) și procedeul aruncat( r = 0,94);
pregătirea fizică specifică și procedeul tehnic smuls(r = 0,91) și procedeul aruncat (r = 0,84);
procedeul tehnic smuls și procedeul tehnic aruncat (r = 0,97).
Această legătură dintre indicii analizați demonstrează că asupra formei sportive și a rezultatelor obținute în competiții o influență directă o exercită mijloacele pregătirii fizice specifice.
6.Aplicarea rațională a conținutului mijloacelor specifice pe parcursul desfășurării antrenamentului a condus la creșterea performanțelor obținute în competițiile din anul 2009, evidențiind eficiența aplicării mijloacelor specifice care acționează asupra dinamicii formei sportive în cadrul unui ciclu anual de pregătire a halterofililor de performanță aflați în cercetare.
S-a urmărit menținerea unei proporți optime a exercițiilor tehnice și cele de forță, a volumului și a intensității efortului în scopul obținerii rezultatelor înalte în competițiile de mare anvergură. S-a insistat ca greutățile medii parțiale și cea generală să înregistreze o creștere continuu, de la un ciclu la altul, ulterior nivelul optim să se mențină lao cotă constantă, iar în săptămâna concursului-să se reducă.
7.3 Recomandări
Folosirea unor mijloace de forță contribuie nesubstanțial la îmbunătățirea indicilor (fazelor) de execuție a procedeelor tehnice, fiind recomandabilă utilizarea acestor mijloace pentru dezvoltarea calităților motrice combinate și a forței în regim de viteză.
Se recomandă îmbunătățirea execuției procedeelor tehnice (smuls și aruncat) prin corectarea greșelilor pe fiecare fază de execuție, folosind eforturi de intensitate medie.
Folosirea individualizată a planificării mijloacelor specifice în vederea îmbunătățirii formei sportive în cadrul unui ciclu anual de pregătire.
Este indicată aplicarea mijloacelor specifice în etapa precompetițională pentru creșterea volumului și intensității efortului.
În perioada competițională trebuie urmărită scăderea treptată a volumului și intensității efortului, ajungând în microciclul săptămânal la intensitatea de 80-90% și a volumului de lucru de la 400 la 100 de repetări într-un ciclu săptămânal, acestea conducând la obținerea vârfului de formă sportivă în ziua concursului.
BIBLIOGRAFIE
Achim Ș. Planificarea în pregătirea sportivă. București, 2005. pag 97.
Albu V. Teoria educației fizice și sportului. Constanța: Ex Ponto, 1999. 274 p.
Anghelache C. Statistică generală, teorie și aplicație. București: Economică, 1999. 148 p.
Apostol I. Ergofiziologie. Iași: Editura Universității ,,Al.I.Cuza’’, 1998. p. 48.
Ardelean T. Particularitățile dezvoltării calităților motrice. București: I.E.F.S., 1982. 186 p.
Avramof E. Fiziologia efortului fizic. București: I.E.F.S., 1988. 120 p.
Baciu C. Anatomia funcțională și biomecanica aparatului locomotor. București: Sport-Turism, 1977. 493 p.
Badiu T. Teoria educației fizice și sportului. Galați: Mongabit, 2002. 117 p.
Baroga.L. Haltere și Culturism. București: Stadion, 1970. 306 p.
Baroga L. Bosko A. L. Orientarea metodică și planificarea antrenamentului halterofililor. București: Sport -Turism, 1975. 236 p.
Baroga L. Forța în sportul de performanță. București: Sport-Turism, 1980. 245 p.
Baroga L. Antrenamentul modern al halterofilului. București: Sport-Turism, 1982. 320 p.
Baroga L. Educarea calităților fizice combinate. București: Sport-Turism. 1984. 421 p.
Baroga L. Calități motrice combinate. București, Sport Turism, 1985. p.37.
Baroga L. Haltere de la A la Z. București:Sport Turism, 1985. 315 p.
Baroga L. Despre pregătirea fizică a sportivilor.// București:E.F.S., nr. 6, 1987. p. 15-16.
Belous V. Bazele performanței. Ingineria performanței umane. Iași: Performantica, 1995. 215 p.
Berlotti I., Donati A. Organizarea antrenamentului. Roma: Ponto, 1983. 195 p.
Bompa T.O. Dezvoltarea calităților biomotrice. Constanța: Exponto, 2001. 282 p.
Bompa.T.O. Teoria și metodologia antrenamentului. Periodizare. Ex Ponto, 2002. p. 18, p.164.
BompaT.O., Michael C., Periodizarea antrenamentului sportiv. Mușătești: Tana, 2006. p.17
Bostan D. și colab. Posibilități de determinare a unor parametri spațio-temporali în antrenament și concurs cu ajutorul tehnicii video. București: E.F.S., 1987, nr.12, p.35.
Bota C., Prodescu B. Fiziologia educației fizice și sportului – Ergofiziologie. Râmnicu Vâlcea: Antim Ivireanul, 1997. 228 p.
Bota C. Ergofiziologie. București: Globus, 2000. 370 p.
Bota.C. Fiziologie generală, aplicații la efort fizic. București: Medicală, 2002. 346 p.
Bulzan C. Sociologia sportului. București: Studențească, 2004. 9 p.
Bunescu V., Novikov E. Instruirea programată. În: Studii de didactică experimentală. București: Didactică și Pedagogică, 1977. p. 213.
Cârstea G. Teoria și metodica educației fizice și sportului. București: Universul, 1993. 350 p.
Chelcea S. Chestionarul în investigația sociologică. București: Științifică și enciclopedică, 1975. 231 p.
Chelcea S. Inițiere în cercetarea sociologică. București: Comunicare, 2004. 145 p.
Ciobanu A. Modelarea structurii și conținutul pregătirii tinerilor de 16-17 ani în ciclul anual de antrenament. Teză de dr. în pedagogie. Chișinău: 2001. 168 p.
Colibaba E.D. Proiectarea didactică științifică și implementarea ei în activitatea sportivă de performanță. În: Știința sportului. București, 1996, nr.12, p.18-20.
Daniel Gh. Teoria antrenamentuluyi sportiv. Editura Fundației România de Mâine, 2005. 137p.
Demeter A. Fiziologia sporturilor. București: Stadion, 1972. 351 p.
Demeter A. Bazele fiziologice și biochimice ale calităților fizice. București: Sport Turism, 1981.168 p.
Demeter A. Bazele fiziologice și biochimice ale formării deprinderilor motrice. București: Sport-Turism, 1982. 136 p.
Dietrich M. Oboseala și controlul antrenamentului. În: Scuola dello Sport. Roma,1989, vol. VIII, p. 26-29.
Dima M., Timnea O. Aspecte ale activității musculare și noțiuni medicale necesare oricărui sportiv. București: Bren, 2011. 209 p.
Donskoi D. Biomecanica exercițiilor fizice. București: Tineretului, 1959. 300 p.
Dorgan V. Semnificația caracteristicilor morfologice în sportul de performanță. Chișinău:
Valinex, 2008. 261 p.
Dragnea A. Măsurarea și evaluarea în educație fizică și sport. București: Sport-Turism, 1984. 256 p.
Dragnea A. Teoria antrenamentului sportiv. București: I.E.F.S., 1990. 287 p.
Dragnea A. Teoria și metodica dezvoltării calităților motrice. București: A.N.E.F.S., 1991. 295 p.
Dragnea A. Teoria și metodologia antrenamentului sportiv. București: A.N.E.F.S., 1992. 232 p.
Dragnea A. Antrenamentul sportiv. București: Didactică și Pedagogică, 1996. 355 p.
Dragnea A., Bota A. Teoria activităților motrice. București: Didactică și Pedagogică, 1999. 283p.
Dragnea A., Teodorescu S.M., Teoria sportului. București: Fest, 2002. p.82, 157, 223.
Dragnea A. și colab. Teoria educației fizice și sportului. București: Fest, 2006. 324 p.
Drăgan I. Refacerea organismului după efort. București: Sport-Turism, 1978. p. 37.
Drăgan I. Știința în slujba performanței sportive. București: E.F.S.,1988, nr.3, p. 12-19.
Drăgan I. Selecția și orientarea medico-sportivă în sport. București: Sport-Turism, 1989. 294 p.
Drăgan I. și colab. Medicina sportivă aplicată. București: Editis, 1994. 516 p.
Dumitrescu V. Metode statistice în activitatea sportivă. București: Stadion, 1971. 170 p.
Dumitrescu V. Modelarea capacității motrice. București: Stadion, 1974. 186 p.
Dumitrescu V. Model de gândire metodică modernă în analiza, planificarea și execuția pregătirii sportive. București: E.F.S., 1981, nr. 6, p. 23-26.
Dumitrescu G. Metode statistico-matematice în sport. București: I.E.F.S., 1991. 134 p.
Epuran M. Factorii psihici ai concursului sportiv București: E.F.S., 1988. 135p.
Epuran M. Modelarea conduitei sportive. București: Stadion, 1990. 197 p.
Epuran M. Metodologia cercetării activităților corporale. București: A.N.E.F.S., 1992, vol. I și II, 317 p.
Epuran M. Modelarea pregătirii psihologice în sport. București: A.N.E.F.S., 1994. p.48.
Epuran M. Psihologia educației fizice și sportului. București: Fundația România de Mâine, 1995. 199 p.
Epuran M., Marolicaru M. Metodologia cercetării activităților corporale. Cluj –Napoca: Risaprint, 2002. 170 p.
Epuran M. Metodologia cercetării activităților corporale. București: Fest, 2005. 412 p.
Epuran M., Holdevici I., Tonița F. Psihologia sportului de performanță. Teorie și practică. București: Fest, 2008. p. 215.
Florescu C. Sportul de performanță. București: Sport-Turism, 1985. 231 p.
Florescu C. Metodica antrenamentului sportiv. Medicina sportivă aplicată / Sub redacția I. Drăgan, București: Editis, 1994. p. 13.
Gagea A. Metodologia cercetării în educație fizică și sport. București: Fundația ,,România de Mâine’’, 1999. 377 p.
Garbunov G.C. Pregătirea psihologică actuală a sportivilor. În: Sportul de performanță. București, 2000, nr.419, p.292-301.
Gavrilescu D.I. Anatomia funcțională și biomecanica mișcării. București: Didactică și Pedagogică, 2010. 478 p.
Gavrilescu D.I., Anton M., Timnea O. Noțiuni de biomecanică cu aplicație în educație fizică și sport. București: Bren, 2007. 176 p.
Georgescu M. și colab. Probleme medicale ale antrenamentului sportiv. București: U.C.F.S., 1964. p. 236 p.
Georgescu M. Capacitatea de efort la actualii sportivi de performanță. În :Sportul de performanță. București: E.F.S., 1980,nr. 5, p. 30-36.
Georgescu M. Caracteristici medico-biologice esențiale ale antrenamentului fizic în sportul de performanță actual. În :Sportul de performanță. București: E.F.S., 1989, nr. 3, p. 32-36.
Georgescu M. Antrenamentul sportiv modern. București: Editis, 1993. 186 p.
Ghibu E. Conținutul și metodica antrenamentului sportiv contemporan. București: U.C.F.S., 1967. 268 p.
Gurău A.I. Evaluarea dezvoltării fizice la sportivi. Biotipul constituțional. Medicina sportivă aplicată. București: Editis, 1996. p.236-240.
Harre D. Teoria antrenamentului sportiv. București: Stadion, 1973. 300 p.
Harre D., Lodz I. Antrenamentul de forță – viteză. În: Sportul de performanță. București: 1986, nr.260, p.34-42.
Hâtru D. Haltere: curs de specializare. București, 1976. 176 p.
Hâtru D. Plan unic de antrenament. Haltere și culturism. București: F.R.H.C., 1981. 274p.
Hâtru D. Haltere. Note de curs. București: I.E.F.S.,1993. 262 p.
Hâtru D. Modalități de optimizare a procesului de instruire și antrenament în haltere și culturism. Autoref. de dr. în șt. ped. în baza lucrărilor publicate. Chișinău, 1997. 34p.
Huștiuc N. Teoria antrenamentului sportiv. Iași: Altius Academy, 2001, 284 p.
Ifrim M. Antropologia motrică. București: Științifică și Enciclopedică, 1986. 174 p.
Ifrim M. Criterii somato-fiziologice în selecția sportivilor. București: Științifică și Enciclopedică, 1993. 70 p.
Ionescu A., Leuștean E. Exerciții pentru dezvoltarea mobilității. București: Stadion, 1974. 128 p.
Ionescu A., Anton B. Dirijarea medicală a efortului. București: Proxima, 2004. 143 p.
Ludu V. Ritmul și performanța. București: Sport-Turism, 1983. p. 90.
Mairov V.V. Perfecționarea procesului de antrenament pe baza controlului rapid al stării funcționale a sistemului neuromuscular al halterofililor. // S.D.P., 1988, nr.273, p.65-70.
Manno R. Bazele antrenamentului sportiv. București: C.C.P.S., S.D.P., 1996. 199 p.
Manno R. Tehnica în sport În: Știința Sportului, București, 2003, nr.35, p.12-20.
Manolachi V.G. Sporturi de luptă – Teorie și metodică (lupte libere, greco-romane, judo).
Chișinău: Tipografia Centrală, 2003. 400 p.
Martianov S.S., Popov I.I., Roman R.A. Particularitățile tehnicii de ridicare a halterelor la piept. // S.D.P., 1988, nr. 279, p. 58-64.
Matveev L.P., Novikov A.D. Teoria și metodica educației fizice. București: Sport – Turism, 1980. 426 p.
Merni F. Evaluarea tehnicii sportive. În: Sportul de performanță. București: C.C.P.S.,1991, nr.315 , p. 24-30.
Mitra G., Mogoș A. Dezvoltarea calităților motrice. București: Sport – Turism, 1977. 227p.
Nenciu G. Biomecanica în educație fizică și sport. București: Fundația „ România de mâine”, 2009. 127 p.
Nicu A. Conținutul și metodica antrenamentului sportiv. București: Stadion, 1971. 285 p.
Nicu A. Teoria și metodica antrenamentului sportiv modern. București: Fundația „România de mâine”, 2002. 230 p.
Nicu A. Modelarea și programarea în teoria și practica antrenamentului sportiv contemporan. În: Sportul de performanță.București: E.F.S., 1979, nr.4, p.28-34.
Nicu A. Interpretarea și analiza critică a performanței sportive de valoare mondială. București: În: Sportul de performanță.E.F.S.,1981, nr.9, p.17-22.
Nicu A. ș.a. Antrenamentul sportiv modern. București: Editis, 1993. 578 p.
Niculescu I.I. Evaluoare motrică și somatică funcțională. Craiova: Universitaria, 2006. 190 p.
Niculescu M. Psihologia sportului – culegere de lecții. Constanța: Ex Ponto, 2000. 135 p.
Niculescu C., Voiculescu B. Anatomia și fiziologia omului: Compendiu. București: Editura Corint, 2009, 181 p.
Ozolin N.G. Metodica antrenamentului sportiv. București: Stadion, 1972. 374 p.
Păcuraru A. Teoria antrenamentului sportiv. Galați: Fundația Universității „Dunărea de Jos”, 2000, vol. I, 178 p.
Platonov N.V. Teoria antrenamentului sportiv. Moscova: 1984. 363 p.
Platonov N.V. Adaptarea în sport. Moscova: 1988. 245 p.
Platonov N.V Teoria sportului. Kiev: Zdorivia, 1987. 190 p.
Popa G. Metodologia cercetării științifice în domeniul educației fizice și sportului. Brașov: Orizonturi Universitare, 1999. 126 p.
Potop V, Ulăreanu M.V. Planificarea mijloacelor specifice și dinamica formei sportive în pregătirea halterofililor de performanță.În: Analele Universității Ovidus, Seria Educație Fizică și Sport / Știință, Mișcare și Sănătate, 2011, Vol. XI, p. 444 – 448.
Potop V., Urichianu T. S., Ulăreanu M.V. Conținutul mijloacelor specifice de pregătire la halterofilii de performanță. În Palestrica Mileniului III. Civilizație și sport Vol. 11, nr.3. Cluj-Napoca: 2010. p. 124-130. http://www.pm3.ro
Potop V, Ulăreanu M.V. Planificarea mijloacelor specifice și dinamica formei sportive în pregătirea halterofililor de performanță. În:Analele Universității Ovidus, Seria Educație Fizică și Sport / știință, Mișcare și Sănătate, 2011, Vol. XI, p. 414 – 448.
Potop V., Ulareanu M.V. Relationship of Specific Training means and Effort parameters in Performance Weightlifters’Training. Journal of Social Sciences Publication. USA: 2011. p. 386-390,. http://thescipub.com/issue-jss/7/3
Rață G., Rață B.C. Atitudinile în activitatea motrică. Bacău: Edusoft, 2006. 318 p.
Răduț C. Planificarea și conducerea științifică a antrenamentului sportive. În: Sportul de performanță.București: E.F.S.,1986, nr.5, p.21-25.
Răduț C. Metateorie privind vârsta sportivilor de performanță și elită. București: E.F.S., 1989,nr.1 , p.23-25.
Răduț C. Prognoza și modelul performanțelor sportive. București: E.F.S., 1989, nr.9, p.12 – 15.
Roman Gh. Antrenamentul și competiția în sportul de performanță. Cluj Napoca: Napoca Star, 2004. 76 p.
Roman R.A., Râșim E.E. Particularitățile pregătirii halterofililor cu grade diferite de calificare. // SDP, 1988, nr. 273 , p. 70 -77.
Rotariu T., Iluț P. Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică. Iași: Polirom, 1997. 256 p.
Rusu F., Baciu A., Șanta C. Teoria și metodica antrenamentului sportiv. Note de curs. Cluj-Napoca: F.E.F.S., U.B.B., 2009. 123 p.
Shepard R.J. Fiziologia exercițiului și performanța sportivă. Fiziologia sportului. București: C.C.P.S, 1994. p.15-19.
Singer W. Principiile teoriei și metodicii generale ale antrenamentului, imperative pentru organizarea pregătirii. București: E.F.S., 1980, nr.9, p 3.
Simion Gh. Metodologia cercetării activității omului în mișcare. Pitești: Universitatea din Pitești, 1998. 125 p.
Șiclovan I. Teoria antrenamentului sportiv. București: Sport-turism, 1987. 280 p.
Tarabas C.L. Tehnici de explorări funcționale în practica medicului specialist de medicină sportivă. Brăila: Evrica, 1999. 185 p.
Taschiene P. Stadiul actual în teoria antrenamentului. În: Sportul de performanță. București, 1991, nr.313, p.17-23.
Teodorescu S. Antrenament și Competiție. București: Moroșan, 2006. p.15; p.160.
Teodorescu S. Periodizarea și planificarea în sportul de performanță. București: Moroșan, 2007. 235 p.
Teodorescu S. Antrenament și competiție. Buzău: Alpha MDN, 2009. 218 p.
Timnea O.C. Contribuții la studiu unor parametrii cardiovasculari și biochimici în optimizarea antrenamentului sportiv. București: Bren, 2010. 188 p.
Timnea O.C. Fiziologia efortului fizic. București: Bren, 2010. 116 p.
Thomas J.R., Nelson J.K. Metodologia cercetării în activitatea fizică. București: C.C.P.S., S.D.P., 1996, Vol.1, p. 375 -377.
Thomas J.R., Nelson J.K. Metodologia cercetării în activitatea fizică. București: C.C.P.S., S.D.P.,1997, Vol.2, p. 386 -389.
Todea S.F. Teoria sportului. București: Fundația „România de mâine” , 2006. 284 p.
Tudor V., Crișan I.D. Forța aptitudine motrică. București: Bren 2007. 148 p.
Tudoși Ș. Elemente de statistică aplicată. București: A.N.E.F.S., 1993. 123 p.
Ulăreanu M.V. Analiza indicilor funcționali ai halterofililor de performanță în cadrul a două cicluri anuale de pregătire. Educația fizică și sportul – factori de promovare a unui stil de viață sănătos. În: Sesiunea Științifică Internațională UEB, FEFS. București: Bren, 2011. p.119-123.
Ulăreanu M.V. Determinarea nivelului pregătirii fizice specifice și tehnice în haltere de performanță. În: Materialele conferinței științifice internaționale. Galați: Universitatea Dunărea de Jos, 2011. p. 322-329.
Ulăreanu M.V. Influența mijloacelor specifice asupra dinamicii formei sportive în pregătirea halterofililor de performanță. În: Noi evoluții educaționale sportive, manageriale, kinetoterapeutice și de timp liber în context European”. Conferință științifică internațională: Brașov, 2011, CD, ISSN: 2065- 6483.
Ulăreanu M. Studiu privind relația pregătirii fizice și a celei tehnice în antrenamentul halterofililor de performanță. În: Știința Culturii Fizice. Chișinău: USEFS, 2010, nr.4/1, p. 30-33.
Ulăreanu M., Jurat V. Studiu privind conținutul microciclurilor de pregătire în haltere de performanță. În: Cultura fizică: probleme științifice ale învățământului și sportului./ Mater. conf. științ. internaț. a doctoranzilor. Chișinău: USEFS, 2009. p. 111-116.
Ulăreanu M., Potop V. Locul și valoarea microciclurilor de pregătire în haltere de performanță. Probleme actuale ale metodologiei pregătirii sportivilor de performanță. În: Conferință Științifică Internațională. Chișinău: USEFS, 2010. p.106-111.
Ulăreanu M.V., Potop V., Urichianu T. S. Conținutul pregătirii specifice în cadrul a două macrocicluri de pregătire a lotului olimpic de haltere. București. JOURNAL DISCOBOLUL, UNEFS, 2010, vol.22.
Ulăreanu M.V., Potop V. Influence of specific training means in juniors’ performance weighligting. International Conference of Scientific communications. “Trends of university sport & human motricity recources for a changing world”. București, UNEFS 2010. ISBN 978-973-99530-3-0.
Ulăreanu M.V., Potop V. Opiniile specialiștilor privind aplicarea mijloacelor specifice de pregătire în cadrul unui ciclu anual de antrenament al halterofililor de performanță. În: Tendințe actuale și de perspectivă ale activităților psiho-motrice în context european. Sesiune Internațională de Comunicări Științifice. Universitatea din București, Departamentul de Educație Fizică și Sport , 2010. CD ISSN 1843- 7079
Ulăreanu M.V., Potop V. Periodizarea și ciclicitatea antrenamentului în vederea obținerii formei sportive în haltere de performanță. În: Materialele conferinței științifice internaționale Galați: Universitatea Dunărea de Jos, 2011. p. 291-297.
Ulăreanu M.V., Potop V., Urichianu T. S. Analiza mijloacelor specifice de antrenament și parametrilor efortului în perioada mezociclului competițional la haltere seniori. În: Palestrica Mileniului III. Civilizație și sport. Cluj-Napoca, 2011, Vol. 12, nr.2, p. 133-137.
Ulăreanu M.V., Potop V. Relationship of effort parameters and specific means content in a performance weightlifting training macro-cycle. Scientific report series physical education and sport. Nr.15 (1/2011) SRSPES is peer-reviewed scientific journal of the best full texts of 4rd annual international conference: Physical education, sport and health, Pitești, 2011, România. University of Pitești, The physical education and sport Faculty of Pitești. p. 593
Ulăreanu M.V., Potop V. Relația volum, intensitate și mijloace specifice în perioada competițională în haltere de performanță. The international congress of physical education, sports and kinetotherapy, 1st Edition, UNEFS. 2011. ISBN 978-606-8294-37-7.
Ulăreanu M.V., Potop V., Jurat V. Analiza corelativă a indicilor marfo-funcționali, fizici specifici și tehnici cu rezultatele competiționale ale halterofililor de performanță. În: Sportul Olimpic și sportul pentru toți. Congresul Științific Internațional Ediția a XV-a, Chișinău, 2011, Vol. I, p. 257-262.
Ulăreanu M.V., Potop V., Urichianu T. S. Conținutul pregătirii specifice în cadrul a două macrocicluri de pregătire a lotului olimpic de haltere. București: UNEFS, 2010. vol.22. http://www.unefs.ro/revistadiscobolul.html
Ulăreanu M.V., Potop V., Urichianu T. S.,. Conținutul mijloacelor specifice de pregătire la halterofilii de performanță. În: Palestrica Mileniului III. Civilizație și sport. Cluj-Napoca, 2010, Vol. 11, nr.3, p. 124-130.
Ulăreanu M.V., Potop V. Opiniile specialiștilor privind aplicarea mijloacelor specifice de pregătire în cadrul unui ciclu anual de antrenament al halterofililor de performanță. În: Tendințe actuale și de perspectivă ale activităților psiho-motrice în context european. Sesiune Internațională de Comunicări Științifice. DEFSUBU, București: 2010. CD ISSN 1843- 7079
Ungureanu O. Teoria și metodica antrenamentului sportiv. Iași: Universitatea „Al. I. Cuza”, 1995. 184 p.
Urzeală C. Metodica antrenamentului sportiv. Curs universitar. București: U.N.E.F.S., 2009. 132 p.
Verhoșanschi J. Un nou sistem de antrenament în sporturile ciclice. Scuola dello Sport. Roma, 1992. p. 29-33.
Verhoșanschi J. Todo sobre el metodo pliometrico//medios y metodos para el entrenamento y la mejora dela fuerza explosiva. Editorial Paidotribo, 1999. 186 p.
Vieru V. Unele caracteristici și cerințe ale sportului de înaltă performanță. În: Sportul de performanță. București: E.F.S., 1987. p.10-14.
Voicu P. ș.a. Metode de estimare a apartenenței mijloacelor de antrenament pe factorii săi tradiționali. În: Sportul de performanță. București: EFS, 1978, nr.8, p. 28 -32.
Weineck J. Fundamentele generale ale biologiei aplicate sportului la copii și adolescenți. Biologia sportului, București: CCPS. 1994. p.22 -37.
Winfreid J. Structura model pentru o Teorie a antrenamentului Sportiv. Leistungssport 4. C.C.P.S și S.D.P., 1995, p.4-29.
Zatsiorski V.M. Știința și Practica Antrenamentului de Forță. București: INCS., 2005. p.98, 132.
Zavalișca A., Demcenco P. Metode matematico-analitice de cercetare pedagogică în cultura fizică. Chișinău: Europress. 2011. 490 p.
***
Аверкович Н.В. Непараметрические зависимости между силой и выносливостью. В: Теория и практика физической. культуры, 1970, № 12, с. 16-18.
Бальсевич В.К.Контуры новой стратегии подготовки спортсменов олимпийского класса / В.К. Бальсевич // Теория и практика физической культуры. 2001. №4, с. 9-10.
Бойко В.В. Целенаправленное развитие двигательных возможностей человека. – М.: ФиС, 1987. 144 с.
Бондарчук А.П. Обьем тренировочных нагрузок и длительность цикла развития спортивной формы. В: Теория и практика физической культуры, 1989, № 8, с.18-19.
Бондарчук А.П. Периодизация спортивной тренировки. Киев: 2000. 568 с.
Бравая Д.Ю. Физиологический анализ разных методов и режимов тренировки мышечной силы: Афтореф. дис. канд. биол. наук. Москва, 1989. 27 с.
Булатова М.М., Платонов В.Н. Спортсмен в различных климатогеографических и погодных условиях. Киев: Олимпийская литература, 1996. 177 с.
Верхошанский Ю.В. Основы специальной силовой подготовки в спорте. М.: Физкультура и спорт, 1977. 215 с.
Верхошанский Ю.В. Программирование и организация тренировочного процесса. М.: ФиС, 1985. 176 с.
Верхошанский Ю.В. Основы специальной физической подготовки спортсменов. Москва: Физкультура и спорт, 1988. 332с.
Волков JI.B. Теория и методика детского и юношеского спорта / JI.B. Волков – К.: Олимпийская литература, 2002. 296 с.
Воробьев А.Н. Тяжелоатлетический спорт. Очерки по физиологии спортивной тренировки. М.: Физкультура и спорт, 1964. 206 с.
Воробьев А.Н. Тяжелоатлетический спорт. Очерки по физиологии спортивной тренировке. Изд. 2-1. Москва: Физкультура и спорт, 1977. 255 с.
Воробьев А.Н. Сила как физическое качество и методы ее развития. В: Тяжелая атлетика: Ежегодник. М: Физкультура и спорт, 1981. c. 117-131.
Высочин Ю.В. Современные представления о физиологических механизмах срочной адаптации организма спортсменов к воздействиям физических нагрузок. В: Теория и практика физической культуры, 2002, № 7, с. 2-7.
Гершелл Р. Секреты физиологии: Пер. с англ. / под общ. ред. акад. Ю.В. Наточина. – СПб: «Невский диалект», 2001. 448 с.
Дворкин Л.С. К физиологическому обоснованию тренировки юных тяжелоатлетов с 13-14- летнего возраста. Дис. канд.биол.наук., Свердловск, 1973. 215с.
Дворкин Л.С. Юный тяжелоатлет. М.: Физкультура и спорт, 1982. 160 с.
Дворкин Л.С.Тяжелая атлетика и возраст. Свердловск: Изд-во Урал, 1989. 158 c.
Дворкин Л.С., Mладинов Н.И. Силовая подготовка юных атлетов: Учеб. метод. пособие. Екатеринбург: Изд-во Урал , 1992. 80 с.
Дворкин Л.С., Воробьев С.В., Хабаров А.А. Особенности интенсивной подготовки юных атлетов 12-13 лет. В:Физическая культура: воспитание, образование, тренировка. 1997, № 4, с. 33-40.
Дворкин Л.С. Силовые единоборства. Ростов Н/Д: Феникс, 2001. 384 с.
Дворкин Л.С. Тяжелая атлетика. Учебник для вузов. Издательство: Советский спорт, 2005. 360 c.
Зеркин, Ф.Х. Значимость и особенности развития скоростно-силовых качеств дзюдоистов /Ф.Х. Зеркин //Материалы всероссийской научно-методической конференции. – Чайковский, 2004. – с. 114-121.
Зимкин Н.В. Физиологические аспекты определения специальной тренированности спортсменов. В: Теория и практика физической культуры и спорта. Москва:"ИНСАН", 2005. 368 c.
Зверев В. Д.Спортивное совершенствование тяжелоатлетов различной квалификации на основе анализа уровня физических качеств и параметров техники движения атлета и штанги : Учеб. пособие под ред. В.Д. Зверев. Санкт-Петербургская гос. акад. физ. культуры им. П.Ф. Лесгафта. СПб., 2002. 117 с.
Иванов И.Г. Теоретические основы методики физического воспитания : курс лекций / И.Г. Иванов – М.: ИНСАН, 2000. – 352 с.
Иссурин В. Концепция блоковой композиции в подготовке спортсменов высокого класса / В. Иссурин, В. Шкляр // Теория и практика физической культуры. – 2002. – № 5. – с. 2-5.
Коренберг В.Б. Зависимость «сила – скорости» и строение опорно – двигательного аппарата. В: Тезисы докладов Международной научной конференции. Нальчик: Каб. – Балк. Ун.-т, 1999. с.130-133.
Колупаев В.А. Влияние тренировочных нагрузок анаэробной и аэробной направленности на уровень физической работоспособности и адаптационные возможности спортсменов в различные сезоны года. В: Теория и практика физической. культуры. 2004, № 5, с. 2-7.
Кубаткин В.П. Спортивная тренировка как предмет системного исследования / В.П. Кубаткин // Теория и практика физической культуры. 2003. №1б с. 28-31.
Куликов Л.М. Управление спортивной тренировкой: Системность, адаптация, здоровье . Москва: ФОН, 1995. 395 с.
Круцевич Т.Ю. Теория и методика физического воспитания: Учебник для высших учебных заведений физического воспитания и спорта / Т.Ю. Круцевич. – К.: Олимпийская литература, 2003. 410 с.
Курамшин, Ю. Ф. Спортивная рекордология: теория, методология, практика /
Ю.Ф. Курамшин. – М.: Советский спорт, 2005. 408 с.
Лапутин Н.П. Специальные упражнения тяжелоатлета. М.: Физкультура и спорт, 1973. 136 с.
Лукьянов М.Т., Фаламеев А.И. Тяжелая атлетика юношей. М.: Физкультура и спорт, 1969. c. 109.
Марченко В.В., Рогозин В.Н. Построение мезоцикла силовой направленности у квалифицированных тяжелоатлетов В:Теория и практика физической культуры, 1995. № 5, c. 51.
Марченко В.В. и др. Особенности методики силовой подготовки тяжелоатлетов в нескольких мезоциклах. В: Теория и практика физической культуры, 1997, № 6, с. 64.
Марченко В.В., Дворкин Л.С., Рогозин В.Н. Анализ силовой подготовки тяжелоатлета в нескольких микроциклах. В: Теория и практика физической культуры. 1998, № 8, c. 34-38.
Марченко В. В. Методика совершенствования техники тяжелоатлетов: Учеб. метод. разработка по теме «Основные средства тренировки и методы их применения». Краснодар, 2003. 24 с.
Марченко В.В, Рогозин B.Н. Особенности тренировки квалифицированных тяжелоатлетов. В: Теория и практика физической культуры. 2004, № 2, c. 45-49.
Матвеев Л.П. Проблема периодизации спортивной тренировки. М: Физкультура и спорт, 1964. 248 с.
Матвеев Л.П. Основы спортивной тренировки. М: Физкультура и спорт,1977. 280 с.
Матвеев Л.П. Теория и методика физической культуры. Издательство: Физкультура и спорт, Москва, 1991. 542 с.
Матвеев Л.П. Теория спорта. М.: Воениздат, 1997. 304 с.
Матвеев Л.П. Основы общей теории спорта и системы подготовки спортсменов. Киев: Олимпийская литература, 1999. 320 с.
Матвеев Л.П. Общая теория спорта и ее прикладные аспекты. М: Известия, 2001. 333 с.
Медведев А.С. Система многолетней тренировки в тяжелой атлетике: Учебное пособие для тренеров. М.: Физкультура и спорт, 1986. 272 с.
Медведев А.С. Объем и интенсивность тренировочной нагрузки у сильнейших тяжелоатлетов в зависимости от этапа подготовки на современном этапе. В: Теория и практика физической культуры, 1997, № 7, с. 45-47.
Паков А.В., Аванесов В.С., Нижегородов В.А. и др. Оптимизация тренировочной нагрузки в тяжелой атлетике. М.: Медицина, 1985. 134 с.
Платонов В.Н. Общая теория подготовки спортсменов в олимпийском спорте. Киев: Олимпийская литература, 1997. 583 с.
Платонов В.Н.Система подготовки спортсменов в олимпийском спорте. Общая теория и ее практические приложения. Учебник тренера высшей квалификации. Киев: Олимпийская литература, 2004. 593 c.
Подскоцкий Б.Е. Предупреждение отклонении в состоянии здоровья юношей, занимающихся тяжелой атлетикой. В: Тяжелая атлетика. Москва, 1971. № 5, с.35-38.
Полетаев П. Возрастные показатели физического и спортивного развития сильнейших тяжелоатлетов в юношеском и юниорском возрасте // Олимп. 1996. № 2. c. 22-25.
Роман П.А.Тренировка тяжелоатлета. 2-е изд., перераб., доп. М.: Физкультура и спорт, 1986. 175 с.
Розенфельд A.C. Стресс и некоторые проблемы адаптационных перестроек при спортивных нагрузках / A.C. Розенфельд, Е.И. Маевский // Теория и практика физической культуры. 2004. № 4, c. 39-45.
Сандалов Ю.А. Международный турнир по тяжелой атлетике Гран-при России «Три богатыря» / Ю.А. Сандалов // Теория и практика физической культуры. 2003. № 11, c. 38-39.
Смолевский В.М. Централизованная тренировка (подготовка) спортсменов высшего класса: принципы, организация и методы реализации / В.М. Смолевский // Теория и практика физической культуры. 2003. № 5, c. 28-32.
Черняк А.В.Методика планирования тренировки тяжелоатлета. М: Физкультура и спорт, 1978. 265 c.
Холодов Ж.К. Теория и методика физического воспитания и спорта / Ж.К. Холодов, B.C. Кузнецов – М.: Академия, 2001. 392 с.
Cometti G. Facteurs de la performance. La pliometrie. Revue E.P.S., Paris, 1997, nr.264, mars/avril, p.39-50.
Harre D. Principles of sports training. Berlin: Sportverlang, 1982. 231 p.
Martin D., Carl K., Lehnertz K. Hadbuch Train – ingslehre. Schomdorf: Hoffmann, 1991. 318 p.
Roman R.A., Scharirzyanov M.S. The Snatch, The Clean and Jerk. Andrew Charniga, 1982, 157 p.
Smith DJ., Norris S.R. Training load and monitoring an athlete’s tolerance for endurance trainin. Enhancing Recovery. Human Kinetics. 2002. p.99-102.
Weineck J. Biologie du sport. Paris: Vigot, 1992. 210 p.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte Teoretico Metodologice a Structurii Si a Continutului Antrenamentului Sportiv (ID: 110478)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.