Aspecte Teoretice Si Practice Privind Spalarea Banilor
ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE PRIVIND
SPĂLAREA BANILOR
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I – NOȚIUNI CU CARACTER INTRODUCTIV
Spălarea banilor – scurt istoric
Spălarea banilor – noțiune
CAPITOLUL II – EVOLUȚIA FENOMENULUI DE SPĂLARE A BANILOR.
2.1. Evoluția istorică
2.2. Evoluția reglementării interne
2.3. Evoluția reglementării internaționale
CAPITOLUL III
INTRODUCERE
Ceea ce m-a determinat să abordez lucrarea cu titlul „ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE PRIVIND SPĂLAREA BANILOR” a fost faptul că una dintre marile probleme globale actuale o reprezintă terorismul, iar legătura acestuia cu spălarea banilor este evidentă tocmai datorită componentei economice.
Obiectivul acestei lucrări „ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE PRIVIND SPĂLAREA BANILOR” a fost de a analiza pe de o parte elementele componente teoretice ale acestui fenomen amplu , dar mai ales evoluția acestuia în România .
Importanța acestei teme în perioada actuală este esențială și de aceea am urmărit să demonstrez faptul că activitatea de spălare a banilor este foarte complexă și constituie un real pericol pentru societatea românească în general și pentru economia mondială, în special.
Cadrul metodologic general folosit în partea teoretică a lucrării s-a bazat pe cursurile din anii de studiu a profesorilor renumiți precum și pe biblografia variată a unor specialiști consacrați în studiul acestui fenomen de spălare a banilor.
Tehnicile si instrumentele concrete utilizate la studiul de caz care au fost aplicate de mine s-au referit la analiza și rapoartele de activitate ale Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor precum și ale altor organisme cu rol important în această activitate și reacțiile din presă dar și alte documente care au evidențiat întreaga activitate de prevenire și combatere a spălării banilor .
Am prezentat noțiuni teoretice despre fenomenul de spălare a banilor: definiție, legislație, etape, trăsături, tehnici, sisteme și metode utilizate dar și necesitatea combaterii și prevenirii acestuia.
Fenomenul de spălarea banilor reprezintă schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepse.
În ultimii ani , fenomenul de spălare a banilor a luat amploare pe plan mondial și în România mai ales după 1989. Pentru a răspunde îngrijorării crescânde față de fenomenul spălării banilor, comunitatea internațională a acționat pe diferite căi. În acest sens, era necesară pe de o parte înființarea organismelor specifice care să lupte împotriva acestui fenomen și pe de altă parte elaborarea legislației aferente atât pe plan internațional cât și național.
Am prezentat conlucrarea organismelor interne și internaționale de luptă împotriva acestui flagel al societăți actuale pentru că „nicio instituție nu va reuși de una singură să atingă performanța de a pune sub control fenomenul de spălare a banilor și crima organizată, pentru că acești bani care adesea trebuie spălați, de fapt provin din crimă organizată iar cooperarea interinstituțională este singura soluție pentru a fi eficienți în lupta împotriva rețelelor de crimă organizată și în depistarea fenomenului de spălare a banilor de către indivizi sau firme”.
Măsurile adoptate la nivel legislativ și instituțional, în lupta împotriva spălării banilor și a finanțării terorismului dar și faptele concrete de urmărire a fluxurilor financiare și depistarea celor atipice care pot genera spălare de bani, evidențiază încă o data faptul ca România se ridica la standardele Uniunii Europene și demonstrează pe zi ce trece că poate deveni un partener de încredere cu drepturi depline.
Toate acestea m-au făcut să aleg acest fenomen , ca temă de licență și să mă documentez și să aprofundez “aspectele teoretice și practice privind spălarea banilor “ .
CAPITOLUL I
NOȚIUNI CU CARACTER INTRODUCTIV
1.Spălarea banilor – scurt istoric
,,Fenomenul spălării banilor” nu este un fenomen nou , înclinarea de a ascunde proveniența ilegală a unor sume de bani și de a le oferi acestora o înfățișare legală , are proveniențe vechi . Putem aminti în acest sens , anumiți negustori ai Evului Mediu care recurgeau la trucuri financiare variate pentru a ascunde sumele primite în plus pentru împrumuturile acordate , cu toate că biserica catolică interzicea cămătăria . Aceste trucuri corespund în mare parte și azi tehnicilor de recuperare a unor sume de bani .
Sintagma ,, spălarea banilor ’’a fost folosită încă din 1920 când în SUA grupările ilicite ( îi amintim pe Al Capone și Bugsy Moran ) au format ,,spălătorii ’’pentru curățarea banilor murdari utilizând o schemă relativ simplă ; aceștia puneau la un loc banii negri obținuți ilegal , cu cei obținuți din spălarea hainelor , astfel reușind să includă în circuitele legale sume importante de bani murdări . . Mai mult ca sigur , de la aceste acțiuni a rămas sintagma ,, money laundering’’ (spălarea banilor) care a căpătat și consemnare juridică ,
Actualmente , acest fenomen se folosește de restaurantele de tip fast-food , de cazinouri și de societățile comerciale ce dețin numerar .
Analizarea fenomenului de spălare a banilor ce provin din acțiuni ilegale , prezintă un interes ridicat , dar și practic , pentru că în legislația penală românească , până la apariția Legii nr. 21/1999 privind combaterea și pedepsirea spălării banilor , activitatea de reutilizare a veniturilor ce sunt obținute din activități ilegale nu era incriminată . Ca urmare a caracterului de noutate , legislația este săracă în analiza și aplicarea legii , aceasta făcându-se câteodată necorespunzător .
Fenomenul de spălare a banilor ce provin din acțiuni ale crimei organizate reprezintă un termen nou în legislația română pentru că prin adoptarea Legii nr.39/2003 ce privește combaterea crimei organizate , putem discuta despre formarea unui cadru legislativ potrivit pentru înăbușirea acțiunilor de crimă organizată. În teorie , definirea criminalității organizate sau a unui grup criminal organizat se bazează pe evidențierea criteriului ,,sine qua non ’’pentru manifestarea scopului acțiunilor infracționale – câștigul foarte mare de fonduri ilegale . .
Comiterea fenomenului de spălare a banilor este accentuată în mod indiscutabil , atât de crima organizată transnaționala , cât și de globalizarea corupției . În acest sens , este necesar să fie evidențiată legătura strânsă dintre fenomenul spălării banilor și corupție . .
Sumele de bani obținute prin fenomenul de spălare a banilor afectează accesul liber la finanțări , piața muncii legale , desfacerea , consumul dar și producția .
Problematica fenomenului de spălare a banilor a fost discutată , într-un cadru organizat în cuprinsul Convenției Națiunilor Unite contra traficului ilegal de stupefiante și substanțe psihotrope ce a intrat în vigoare la data de 20 decembrie 1988 la Viena , în circumstanța impresionării comunităților internaționale pentru prevenirea traficului de droguri . Persoanele care au semnat această convenție , conștiente fiind că traficul ilegal înseamnă o sursă de venituri importante , ce dau voie organismelor criminale transnaționale să introducă și să vicieze structurile de stat , acțiunile fiscale și comerciale , precum și societatea , și-au însușit modalitățile de stopare a activităților de reutilizare a veniturilor obținute din traficul de droguri .
Într-un timp relativ scurt , izvoarele de sume murdare , precum și posibilitățile de refolosire a acestora s-au întins , și în acest fel considerabile fonduri obținute din acțiuni ale economiei subterane sunt introduse prin diferite modalități în economia reală .
2.Spălarea banilor – noțiune
Definiția dată în „Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de droguri și substanțe psihotronice” din 1998 de la Viena și „Convenția Națiunilor Unite împotriva crimei organizate Transnaționale” din anul 2000 de la Palermo, definește fenomenul de spălare a banilor, astfel:
conversia sau transferul proprietății, cunoscând că această proprietate derivă din orice infracțiuni sau orice act de participare la astfel de infracțiuni, în scopul ascunderii sau dîșimulării originii ilicite a proprietății sau ajutarea oricărei persoane care este implicată în comiterea acestor infracțiuni, în vederea sustragerii de la consecințele legale ale acțiunilor;
ascunderea sau disimularea adevăratei naturi, surse, locații, dispoziții, mișcări, drepturi ale destinatarului proprietății cunoscând că astfel de bunuri rezultă din infracțiuni.
Și în România acest fenomen a preocupat autoritățile , numeroase definiții fiind formulate încă cu prima lege în anul 1999 și dezvoltată cu legea 656/2002.
Pentru definirea conceptului de spălare a banilor, legea folosește un dublu criteriu: persoana fizică sau juridică pasibilă de a comite infracțiunea; infracțiunea specifică generatoare de bani murdari mergîndu-se pe principiul includerii tuturor infracțiunilor cu scop de câștig. Infracțiunilie avute în vedere sunt: traficul de stupefiante; nerespectarea regimului armelor și munițiilor în formă agravată; nerespactarea regimului armelor nucleare sau al materiilor explozive; falsificarea de monede sau alte valori; proxenetismul, contrabanda, șantajul, lipsirea de libertate în mod ilegal, înșelăciunea în domeniul bancar, financiar sau de asigurări; bancruta frauduloasă, furtul și tăinuirea de autovehicule; nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri; traficul de animale ocrotite în țările lor; comerțul cu țesuturi și organe umane; infracțiuni săvărșite prin domeniul calculatoarelor; infracțiunile săvârșite cu cărți de credit; infracțiunile săvârșite de persoane care fac parte din asociații de infractori;nerespectarea dispozițiilor privind importul de deșeuri și reziduuri; nerespectarea dispozițiilor privid jocurile de noroc.
Potrivit Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, prin spălarea banilor se înțelege:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al dîșimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecâtă sau executarea pedepsei;
b) ascunderea sau dîșimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;
c) dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni”(art.23).
Formarea unei uniuni , aderarea sau sustinerea , a unei astfel de uniuni , in vederea comiterii unei actiuni ilegale de spalare a banilor este pedepsita cu inchisoarea de la 5 la 15 ani , si de asemenea tentative este pedepsita.
În cazul infracțiunilor de mai sus bunurile se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul lor.
Unii reprezentanti ai domeniului sunt de parere ca nici o notiune de pana acum nu descrie integral fenomenul ; in aceste notiuni , in mod normal ar trebui sa se vorbeasca si despre alaturarea , sustinerea , incurajarea , oprirea , invatarea sau sfatuirea ce priveste comiterea activitatilor de spalare a banilor .
Fenomenul de spalare a banilor este un proces prin care se incearca sa se acorde o aparenta legalitate unor venituri realizate ilicit de catre persoanele care savarsesc infractiuni , care fara sa aiba de suferit , profita ulterior de fondurile acelea .
În perioada interbelică, America s-a confruntat cu un fenomen amplu de spălare a banilor, dar care a fost supus reglincearca sa se acorde o aparenta legalitate unor venituri realizate ilicit de catre persoanele care savarsesc infractiuni , care fara sa aiba de suferit , profita ulterior de fondurile acelea .
În perioada interbelică, America s-a confruntat cu un fenomen amplu de spălare a banilor, dar care a fost supus reglementărilor prin lege abia în 1986. Revista Business Wek denumește spălarea banilor „ Crima anilor `90” , deși fenomenul este mult mai vechi.
Legea din 1986 din SUA este prima reglementare care definește conceptul, descrie metodele de spălare a banilor și interzice aceste practici considerându-le infracțiuni. Banul murdar este cel care a fost câștigat prin metode necinstite, iar prin „spălare” (albire) se dorește pierderea oricărei lagături cu proveniența.
Prin activitatile lor ilegale , persoanele care savarsesc infractiuni pot finanta in nivelurile economiei in care activele pot fi folosite dupa aceea ca instrumente de spalare a banilor Pe deasupra , in economie , cand tehnologia a avansat si globalizarea permite schimbul rapid de venituri , lipsa controlului fata de acest fenomen schimba stabilitatea financiara . In cazul statelor cu o situatie financiara nu tocmai buna , scoaterea unor importante sume de bani reprezinta un foarte mare pericol .
Fenomenul de spalare a banilor este procedeul de actiuni prin care anumite personae intentioneaza si chiar reusesc sa ascunda provenienta si posesia veniturilor care rezulta din activitatile ilicite .
Spălarea banilor reprezintă procesarea rezultatelor actelor criminale pentru ascunderea originii ilicite a fondurilor. Procesul dă posibilitatea infractorilor de a se folosi de aceste profituri, fără a pune în pericol sursa lor de proveniență.
CAPITOLUL II
EVOLUȚIA FENOMENULUI DE SPĂLARE A BANILOR
Evoluția istorică
Tumultoasa și misterioasa istorie a spălării banilor a prins rădăcini într-o epocă în care rigorile normelor morale erau împinse până la paroxism într-o eșuantă tentativă de a rezista strălucirii ademenitoare, a ceea ce în literatura populară este cunoscut drept ”ochiul dracului”.
Fenomenul de spălare a banilor precum și fenomenul de evitare a impozitelor și actele de evaziune fiscală au fost într-o simbioză inseparabilă de-a lungul istoriei. Cu toate că evaziunea fiscală și spălarea banilor împărtășesc aceleași tehnici și chiar se sprijină reciproc, este important de înțeles că, din punct de vedere opțional, ele sunt procese complet distincte. În general, evaziunea fiscală implică sustragerea veniturilor dobândite pe cale legală sau chiar ascunderea lor (dacă, spre exemplu, este vorba de bani lichizi) sau mascarea lor (prin declararea lor într-o categorie neimpozabilă). În ambele situații, venitul legal devine ilegal. Spălarea banilor este opusul acestui procedeu, în sensul că, în această situație, banii în cauză au proveniență ilegală, dar prin manopera de spălare li se dă o aparență legală, iar folosirea lor fiind apoi impozitată de stat.
Putem vorbi de un prim caz de evitare a taxelor și impozitelor atunci când vechea cetate a ATENEI a impus o taxă de 20% asupra importurilor și exporturilor, fapt care i-a determinat pe comercianții greci și fenicieni să facă un ocol de 20 mile pentru a evita plata acestor impozite.
Mai apoi în secolul XV, OLANDA era un înfloritor centru comercial internațional, în care existau foarte puține restricții sau taxe asupra schimburilor monetare interne și externe. Drept urmare comercianții englezi preferau să-și vândă lâna în OLANDA, decât în ANGLIA unde trebuiau să plătească taxe și impozite ridicate.
Un prim caz de spălare a banilor îl putem consemna în epoca medievală, când, condamnată de BISERICA CATOLICĂ, camăta era considerată un păcat, o crimă de gravitate similară traficului de droguri din ziua de astăzi. Negustorii și cămătarii au anticipat tehnicile moderne de ascundere, transferare și spălare a banilor încât atunci când negociau împrumuturi pe termen lung, „umflau” artificial rata de schimb, suficient cât să acopere și plata dobânzilor, pretinzând că acestea sunt un fel de recompensă pentru riscul asumat.
Chiar dacă termenul de „spălare a banilor” nu era atunci cunoscut, se poate aprecia că atâta timp cât a existat această nevoie de a masca anumite transferuri financiare, fenomenul s-a produs la această dată. Tot în acea perioadă, cămătarii și negustorii mai recurgeau la o tehnică de ascundere a dobânzilor interzise, dovedind o ingeniozitate ieșită din comun. Astfel, ei priveau dobânda ca pe o penalizare pentru întârzierile survenite în returnarea sumelor împrumutate în baza unor acorduri stabilite cu clienții lor. De asemenea cămătarii considerau dobânzile ca profituri reale, prin utilizarea a ceea ce în prezent se cheamă firmă-fantomă. Capitalul era împrumutat unei companii, apoi retras sub formă de profit, și nu de dobândă la împrumut, deși în realitate, nu se realizase nici un fel de profit.
Toate aceste trucuri prin care se urmărea înșelarea BISERICII CATOLICE au în prezent echivalent în redutabile tehnici de spălare a banilor. Tehnicile „primare” de spălare au evoluat odată cu timpul, ducând la ceea ce mulți cred că este o ”invenție” a epocii moderne: PARADISURILE FISCALE. Veridicitatea celor scrise anterior îl putem deduce din primul fenomen de evitare a taxelor, prezentat mai sus. Simplu fapt al ocolirii, făcute de către comercianții greci și fenicieni pentru a nu plăti taxa de 20% asupra importurilor și exporturilor impusă de vechea cetate a Atenei, a făcut ca micile insule vecine să devină „paradisurile fiscale” ale comerțului liber de taxe vamale și impozite, precum și puncte de penetrație clandestină de bunuri la Atena.
În secolul XVII, operând între Europa și America, pirații au fost și ei printre primii utilizatori ai „paradisurilor fiscale” , care nu erau altceva decât locurile (în special, insule) în care își depozitau averile și bunurile confiscate. Apăruse chiar o competiție între statele mediteraneene în atragerea averilor piraților, folosite uneori și drept „monedă de schimb” pentru întoarcerea lor acasă. Datele istorice de la acea vreme, ne arată că un eveniment produs în 1612 poate fi considerat fără nici un dubiu, primul caz de amnistie a profiturilor ilegale, când Anglia oferea piraților care-și abandonau meseria, libertatea deplină dar mai ales dreptul de a-și păstra banii. Idee de actualitate, care a fost aplicată și în zilele noastre de unele state contemporane în lupta cu traficanții de droguri.
Cineva spunea: „ca să cunoști bine lucrurile, trebuie să le cunoști detaliile; și cum detaliile sunt aproape infinite, cunoștințele noastre rămân superficiale și imperfecte”. Spălarea banilor este și va rămâne un fenomen complex și dinamic de o diversitate foarte mare, atât în domeniul public, cât și în cel privat, manifestându-se atât activ, cât și pasiv dar totodată un fenomen prea puțin cunoscut de oamenii obișnuiți. Această infracțiune apare ca fiind una fără victime și lipsită de implicațiile emoționale ale infracțiunilor cu violență sau ale celor de furt. „Discreția” care înconjoară acest gen de infracțiuni constituie, de fapt, una din dificultățile majore întâmpinate de anchetatori.
În materia spălării banilor, istoria arată că bazele acestui fenomen complex au fost puse cu multe secole în urmă, ceea ce a urmat fiind mai mult o adaptare moderna a unei "piese clasice". Confiscarea averilor în cazul în care acestea aveau origine criminală este un exemplu în acest sens; legile moderne ce facilitează aceste operațiuni avându-și rădăcinile în tradițiile britanice în domeniul dreptului cutumiar. Inițial majoritatea confiscărilor erau pedepse aplicate mai degrabă din motive politice decât economice, ca și în societatea modernă, ele fiind de multe ori determinate de dorința de a spori averea Coroanei.
Cu timpul temuții pirați s-au metamorfozat în gangsterii începutului de secol XX. Prohibiția specifică acelei perioade a „hrănit” multe figuri din lumea interlopă a începutului de secol. Gangsterii încasau în aceea perioadă sume uriașe din prostituție, jocuri de noroc și comercializarea băuturilor alcoolice. „Regele Chicagoului”, celebrul ALPHONSE CAPONE, a rămas în istorie ca fondatorul unei organizații criminale ce rula anual 100 de milioane de dolari. Era deci, necesară justificarea acestor venituri iar una dintre metodele folosite a fost achiziționarea unor afaceri legale și amestecarea câștigurilor acestora cu cele provenind din afacerile nelegale. Lanțurile de magazine care ofereau servicii de spălare a hainelor au fost preferate, întrucât se obțineau cantități mari de numerar, un avantaj incontestabil pentru AL CAPONE.
De aici s-a născut și expresia „spălare de bani” folosită ulterior pentru a defini toate operațiunile ilegale prin care se obțineau „bani negrii”. Această origine puțin romanțată este contestată de alți autori, considerându-se că termenul „spălarea banilor” arată, de fapt, în ce constă activitatea pe care o denumește: banii obținuți din surse nelegale, sau „murdari” ,sunt trecuți printr-o serie de tranzacții, sau „spălați”, astfel încât să apară ca provenind dintr-o sursă legală, sau „curați”.
În ciuda eforturilor depuse la acea vreme, nici CAPONE, nici acoliții săi nu au putut fi dovediți că spălau bani. După îndelungi încercări, autoritățile americane au trebuit să se mulțumească cu infracțiunea de evaziune fiscală, singura sub care au putut să fie arestați celebrii mafioți.
Condamnarea lui AL CAPONE, în octombrie 1931, pare să fi fost punctul de referință care a dus la apariția fenomenului spălării banilor. Polonezul MAIER SUCHOWLJANSCHI, -americanizat ca- MEYER LANSKY, considerat geniul financiar al crimei organizate din New York (cunoscut și sub porecla de „contabilul mafiei”), a fost foarte afectat de condamnarea lui CAPONE și a decis să nu aibă aceiași soartă. Alianța sa cu personaje faimoase din clanurile mafiote, conduse de evrei și italieni, (unul din prietenii săi apropiați, în afară de CAPONE, a fost și renumitul BUGSY- cel care a înființat imperiul jocurilor de noroc din LAS VEGAS) a pus bazele crimei organizate din S.U.A. pentru 5 decenii la rând. După puțin timp de la condamnarea lui CAPONE, MEYER a descoperit avantajele conturilor cu parolă numerică din băncile elvețiene răspândind astfel milioane de dolari în conturi bancare din întreaga lume pentru spălarea banilor murdari. El a fost printre primii „pioneri ai parteneriatului stat-privat”, înțelegând că pentru a exista, crima organizată trebuie să lucreze în cooperare cu oficialii guvernamentali flexibili. Considerat "sfântul patron" al afacerilor de spălare de bani, LANSKY a murit în 1983 ca un adevărat "erou": nu a făcut nici o zi de închisoare pentru milioanele de dolari spălate în numele Mafiei și a învins statul american în toate procesele de evaziune fiscală ce i-au fost intentate.
LANSKY este considerat a fi unul dintre cei mai influenți spălători de bani din toate timpurile, lui fiindu-i atribuită prima metodă propriu-zisă de spălare a banilor, denumită „returnarea împrumutului”, care înseamnă că sumele de bani provenite din afaceri necurate puteau fi mascate ca sume acordate de unele banci straine .
Experții în spălarea banilor nu au reușit să descâlcească nici acum toate ițele mecanismelor sofisticate folosite de LANSKY. Unele-precum cele din Cuba si Bahamas- nu au fost niciodată detectate, astfel că s-a ajuns la concluzia că, cel mai probabil, o parte din bani nu s-au întors niciodată în economia americană.
Sunt concludente afirmațiile făcute de GIOVANNI FALCONE, un celebru judecător Italian care a fost asasinat de Mafie la 23 mai 1992:”Mafia constituie o lume logică, mai rațională și mai implacabilă decât STATUL. Mafia este o articulație a puterii, o metaforă a puterii, dar și o patologie a puterii. Mafia este un sistem economic, o componentă obligatorie a sistemului economic global. Mafia se dezvoltă datorită statului și își adaptează comportamentul în funcție de acesta”.
Expresia „spălarea banilor” a fost însă efectiv folosită mult mai târziu, prima apariție fiind semnalată într-un ziar din 1973, tot din Statele Unite, în cuprinsul unui articol care relata despre afacerea „WATERGATE”. După acest moment expresia s-a răspândit în majoritatea limbilor, fiind folosită pe toate meridianele.
Infracțiunea de spălare a banilor a intrat în atenția autorităților mai ales în anii 1980,când a ocupat un loc de frunte în agenda politică a multor state europene. Este cunoscut faptul că reciclarea sumelor provenite din infracțiuni are o evidentă influență asupra creșterii recrudescenței crimei organizate, iar combaterea spălării banilor este unul dintre cele mai eficiente mijloace de luptă împotriva acestei forme de activitate infracțională.
Referinta cheie in procesul de legalizare pe plan international/mondial a teoriei de luptă împotriva spălării banilor proveniți din activități criminale îl constituie CONVENȚIA NAȚIUNILOR UNITE, adoptată la 19.12.1988 la Viena, care a definit pentru prima dată termenul de spălare a banilor, dar care a prevăzut ca infracțiune generatoare doar traficul de droguri.
Principala sursă de îngrijorare a fost creșterea nivelului de profesionalism în domeniul crimei organizate. Investigatorii au realizat faptul că infractorii utilizează mijloace și metode din ce în ce mai avansate pentru atingerea scopurilor propuse și au descoperit că s-au dezvoltat noi forme de infracționalitate prin intermediul calculatorului, evoluții la care investigatorii nu au întotdeauna răspunsuri gata pregătite.
Investigațiile financiare sunt relativ recente în majoritatea statelor completând și funcționând în directă interacțiune cu metodele și tehnicile de investigare tradiționale. Oricum, practicienii în domeniu s-au plâns că măsurile de combatere a spălării banilor în vigoare au o eficiență restrânsă și că, în general, efectele eforturilor de combatere a spălării banilor au fost relativ dezamăgitoare până în prezent. Mai mult, specialiștii din multe țări au constatat lipsa de resurse și expertiză, în special la nivel judiciar, și că în multe cazuri, atât de-a lungul timpului cât și în cazurile recente, a fost dificilă identificarea legăturii faptice între tranzacția suspectă și infracțiunea generatoare de bani murdari, care în cele mai multe cazuri a fost comisă în străinătate. Spălarea banilor este deseori, în esență, o infracțiune care se extinde peste granițele naționale ale statelor. De aceea, statele europene au conștientizat faptul că este necesară o cooperare intensă la nivel internațional în vederea combaterii acestui fenomen.
După 1989, tranziția către o economie de piață și deschiderea granițelor României a dus la o creștere spectaculoasă a circulației transfrontaliere de mărfuri, persoane și capital, rezultând în același timp într-o creștere serioasă a diferitelor tipuri de activități infracționale. Infracționalitatea în floare și câștigurile de pe urma ei au făcut ca spălarea de bani să fie o noțiune relativ necunoscută în economia românească înainte de 1989.
Analizând evoluția criminalității economico-financiare în societatea noastră, în perioada anilor 1990 până în prezent, se poate concluziona că s-au extins și s-au agravat actele de corupție, de contrabandă, de evaziune fiscală, înșelăciuni în domeniul financiar-bancar și nu în ultimul rând activitățile ilicite intitulate generic de “spălare a banilor”.
Doru Bulata, membru în Oficiul de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor din România, declara recent că "tendințele sunt axate pe înșelăciune în domeniul financiar-bancar, contrabandă" și alte activități ilicite, derulate prin firme-fantomă. Cifrele oficiale arată că în 2000 sumele implicate în circuitul spălărilor de bani se ridicau la 800 de milioane de dolari, iar în 2001 la circa 700 de milioane de euro.
Evoluția reglementării interne
Fiind un stat în sud-estul Europei cu granițe la Marea Neagră, România este poziționată strategic între Est și Vest, și reprezintă o porțiune importantă a “Rutei Balcanice” în traficul cu stupefiante și arme din afara Europei, creând așadar condiții atractive pentru spălarea de bani a grupărilor de crimă organizată.
Principalul intermediar în acțiunile de spălare de bani din țară, se crede a fi sectorul bancar, dar alte instituții financiare, precum companiile de brokeri sau de asigurări ar putea fi la rândul lor implicate în acest proces. La ora actuală, principalele surse de câștiguri ilicite sunt considerate a fi traficul cu stupefiante, arme și substanțe radioactive; traficul de persoane; contrabanda cu țigări, cafea și alcool; traficul cu titluri bancare false și cu automobile furate din Vest.
O analiză a fenomenului de spălare a banilor distinge trei piloni în cadrul sectorului financiar din România:
– instituțiile de stat, care până nu demult au controlat marea majoritate a pieții;
– marile instituții financiare internaționale;
– băncile locale și regionale.
Este improbabil ca primii doi piloni să fie de obicei surse de fonduri ilicite sau de spălare a banilor; adăugarea de bariere normative si administrative după 11 septembrie, în urma investigațiilor privind eventualele operațiuni ale grupurilor teroriste și ale altor organizații similare, transformă spălarea banilor într-o activitate extrem de costisitoare si complexă. Și totuși, situația este diferită în ce privește băncile locale și regionale. Puținele obstacole pentru intrarea pe piață, permit apariția unor bănci private mici, înființate de organizații criminale, cu scopul de spălare de fonduri. Cu toate acestea, dimensiunea relativ mică a sectorului bancar din România, îl face o sursă improbabilă de spălare de bani substanțială(în termeni internaționali/Europeni).
Ultimul raport al Departamentului de Stat al SUA privind Controlul Internațional al Narcoticelor, clasifică România drept o zonă de “îngrijorare”, dar afirmă că regimul României împotriva spălării banilor pare a fi pe drumul cel bun și nu indică potențial pentru creșterea activităților de spălare de bani.
Cu toate acestea, în țară, o posibilă sursă de îngrijorare o constituie scontata creștere rapidă a sectorului financiar și bancar, legată de intenția Băncii Naționale a României de inițiere a comercializării instrumentelor financiare derivate, stimulând astfel activitățile de inginerie financiară.
În plus, România implementează la ora actuală noi acte normative privind bursa, ceea ce sugerează o relaxare treptată a constrângerilor circulației de capital. Această relaxare va permite mai multe operațiuni internaționale care, la rândul lor, pot crea mai multe posibilități pentru spălarea banilor.
Înainte de 1999, România nu a avut acte normative împotriva spălării banilor. Totuși, tara noastra s-a confruntat cu o creștere a problemei spălării banilor si a necesității de a se alinia standardelor UE, ca și cerință în progresul procesului de aderare.
Așadar, Guvernul a adoptat, în ultimii ani, un număr considerabil de acte normative pe marginea prevenirii spălării banilor.
Astfel, până în anul 1999, în România nu a existat o lege specială care să sancționeze spălarea banilor, însă organele de control și cele de urmărire penală au instrumentat cauze care ar fi putut avea legătură cu operațiunea de spălare a banilor, în baza prevederilor legale care incriminează infracțiunile prin care se obțin valori și bunuri ilicite. Astfel, Codul Penal incriminează faptele de fals și uz de fals, înșelăciune, delapidare, prostituție, proxenetism, trafic de arme, trafic de stupefiante, încălcarea regimului jocurilor de noroc, iar prin alte legi speciale penale au fost incriminate infracțiunile de contrabandă, evaziune fiscală, bancrută frauduloasă.
În legislația din țara noastră, termenul de spălare a banilor a apărut și a fost consacrat prin Legea 21/1999 privind anticiparea si pedepsirea fenomenului de spalare a banilor care a fost elaborată atât ca urmare a manifestării și evoluției ascendente a fenomenului de spălare a banilor, cât și a necesității armonizării sistemului legislativ cu prevederile Directivei Europene nr.91/308/CEE din 10.06.1991 pentru prevenirea folosirii sistemului în scopul spălării banilor și cu prevederile celor 40 de recomandări elaborate de Grupul de Acțiune Financiară Internațională. Această lege a stabilit o listă limitativă a infracțiunilor generatoare de bani murdari, regăsindu-se printre altele, contrabanda, înșelăciunea în domeniul bancar-funciar sau de asigurări, bancruta frauduloasă,faptele savarsite cu ajutorul tehnologiei , faptele savarsite cu carti de credit/carduri , faptele savarsite de diverse personae care fac parte din grupuri de infractori . În prezent această lege a fost abrogată prin Legea 656/2002 în data de 12 decembrie 2002.
Dispozitiile legii 78/2000 privind anticiparea , dezvaluirea si pedepsirea faptelor infractionale de coruptie ,care a extins aria infracțiunilor de corupție și a celor asimilate acestora (stabilirea cu intenție a unei valori diminuate față de valoarea comercială reală, a bunurilor aparținând agenților economici la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, acordarea de credite sau de subvenții cu încălcarea legii sau a normelor de creditare, folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.)
O.U.G. nr. 141privind pedepsirea unor acte de terorism si a unor fapte ce au incalcat ordinea publica .
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr 190/2000 privind regimul metalelor prețioase în România.
O.U.G. nr 207/2000 privind amendarea Codului Penal și Codului de Procedură Penală.
O.U.G. nr 237/2000 privind amendarea Legii 21/1999 asupra prevenirii și pedepsirii spălării banilor.
Dispozitiile legii 143/privind lupta impotriva traficului de substante psihotrope si de stupefiante .
O.U.G. nr 153/2001 privind implementarea Rezoluției 1373/2001 a Consiliului de Securitate a Națiunilor Unite pentru Lupta Împotriva Terorismului Internațional.
Ordonanta de Urgenta a Guvernului 159/2001privind preintampinarea si lupta impotriva utilizarii sistemului financiar in scopul intretinerii actelor de terorism , care interzice toate operațiunile financiar-bancare între rezidenți și nerezidenți, precum și între nerezidenți, constând în operațiuni de cont curent și de capital, inclusiv operațiunile de schimb valutar, așa cum sunt definite prin reglementările valutare emise de Banca Națională a României, efectuate pentru sau în contul persoanelor fizice ori juridice indicate de Rezoluția nr.1267/1999 a Consiliului de Securitate. Acest act normativ incriminează ca infracțiune, fapta persoanei de a pune la dispoziție sau de a colecta fonduri, direct sau indirect, știind că aceste fonduri sunt folosite în întregime sau în parte pentru săvârșirea unor acte de terorism.
Dispozitiile legii 704/2001pentru asistenta juridical international in domeniul penal .
H.G. 479/2002 privind aprobarea Regulamentului vizând formarea si functionarea Oficiului National de Combatere si Sanctionare a Spalarii Banilor .
Legea 656/2002, menționată mai sus, care a abrogat Legea 21/1999. În elaborarea ei, legiuitorul a avut în vedere realitatea existentă în plan internațional și internațional și anume că produsul financiar (banii și bunurile), rezultat din săvârșirea unor categorii de infracțiuni este „spălat”, respectiv , i se dă aspectul de produs financiar legal sau legitim, prin utilizarea de către infractori a unor metode și tehnici sofisticate care implică sistemul financiar bancar sau alte entități specifice economiei de piață.
Normativele 3/2002 ale Băncii Naționale privind standardele informației asupra clienților.
Dispozitiile legii 39/2003 pentru preintampinarea si stoparea criminalitatii organizate ce definește de asemenea grupul infracțional organizat și care stabilește ca infracțiuni de natură economico-financiară (spălarea banilor, divulgarea secretului economic, concurența neloială, deturnarea de fonduri, nerespectarea dispozițiilor privind operațiunile de import sau export, infracțiuni de corupție, bancrută frauduloasă, infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor și a rețelelor informatice sau de comunicații).
HOTĂRÂREA nr:3 a Plenului Oficiului National de Combatere si Sanctionare a Spalarii Banilor privind Raportarea operațiunilor suspecte și Raportarea operațiunile în numerar ce depășesc 10000 Euro, din 28 iunie 1999.
Evoluția reglementării international
Având în vedere evoluția ascendentă a fenomenului de spălare a banilor, marile puteri financiare au inițiat și adoptat o serie de măsuri menite să prevină și să combată acest fenomen care amenință atât țările cu o economie dezvoltată, cât și țările sărace sau aflate în tranziție către economia de piață.
În anul 1986, COMITETUL pentru RELAȚII INTERNAȚIONALE al SENATULUI S.U.A. afirma că „spălarea banilor reprezintă conversia profiturilor provenite din activități ilegale în active financiare care par să provină din activități legale”.
Cel mai important moment al reglementării pe plan internațional a concepției de luptă împotriva spălării banilor proveniți din activități criminale și a traficului de droguri, îl constituie CONVENȚIA ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE adoptată la 19 decembrie 1988 la VIENA, care a definit pentru prima dată termenul de spălare a banilor drept „…preocuparea de a disimula proveniența, natura, dispoziția, mișcarea sau proprietarul fondurilor provenite din trafic ilicit de stupefiante, închizând mișcarea sau convertibilitatea prin procedee electronice de transmitere, cu scopul de a da acestor fonduri aspectul că sunt rezultatul unor activități legale.”
Un an mai târziu, în luna iulie 1989, la Paris, șefii de state ai celor șapte țări puternic industrializate și președintele Comisiei Comunității Europene, au convenit înființarea GRUPULUI OPERATIV DE ACȚIUNE FINANCIARĂ (F.A.T.F.), sub președinția Franței cu scopul de a declanșa lupta comună împotriva spălării banilor. Alături de participanții la această întrunire la nivel înalt (STATELE UNITE ale AMERICII, JAPONIA, GERMANIA, FRANȚA, MAREA BRITANIE, ITALIA, CANADA și COMISIA COMUNITĂȚII EUROPENE) alte opt țări (SUEDIA, OLANDA, BELGIA, LUXEMBURG, ELVEȚIA, AUSTRIA, SPANIA și AUSTRALIA) au aderat la Grupul Operativ de Acțiune Financiară, în intenția de a se lărgi experiența și a putea fi exprimate punctele de vedere și concluziile desprinse din lupta împotriva spălării banilor, la nivel național și internațional.
În perioada 1990-1998 grupul a desfășurat multiple acțiuni, studii și analize ce au condus la realizarea unui set de 40 de recomandari privind lupta impotriva folosirii sistemului financiar national , cat sic el international in scopul fenomenului de spalare a banilor. Acest demers al comunității internaționale este motivat de faptul că, într-o frecvență tot mai mare, instituțiile financiare și de credit sunt folosite pentru spălarea profiturilor rezultate din activități criminale. Se apreciază că prin astfel de operațiuni este afectată stabilitatea structurilor financiare care, astfel, pierd creditul publicului, înregistrându-se prejudicii importante instituțiilor economico-financiare.
Cele 40 de recomandari protejeaza sistemul justitiei penale si sistemul aplicarii legii , sistemul financiar , precum si conlucrarea international in lupta impotriva fenomenului de spalare a banilor .
Cadrul general al recomandărilor prevede ca fiecare țară să ia măsurile necesare pentru punerea în aplicare a Convenției de la Viena și să procedeze la ratificarea acesteia, aspect pe care Parlamentul României l-a realizat prin adoptarea Legii nr. 118/1992,privind adeziunea tarii noastre la Conventia impotriva substantelor psihotrope din 1971 si la Conventia impotriva traficului illegal de stupefiantedin 1988. Cu privire la secretul financiar în instituțiile financiare, pe care țările cooperante în lupta împotriva spălării banilor le adoptă, trebuie să nu împiedice punerea în aplicare a celor 40 de recomandări.
În materie de confiscare, recomandările prevăd ca măsurile ce se iau trebuie să permită identificarea și evaluarea bunurilor ce fac obiectul confiscării, astfel ca autoritățile competente să poată confisca bunurile ce provin ca urmare a operațiunilor de spălare a banilor, precum și mijloacele folosite pentru comiterea acestui complex de infracțiuni.
De asemenea aceste recomandări urmăresc perfecționarea sistemelor juridice naționale de luptă împotriva spălării banilor, precizând că fiecare stat trebuie să ia măsuri legislative de incriminare a faptei ilicite de spalare a banilor ce rezulta din comiterea tuturor celorlalte infracțiuni grave ce generează un volum mare de profituri și pe cât posibil, să se aplice atât responsabilitatea penală a salariaților, cât și a societăților comerciale circumscrise activităților de acest gen.
Totodată, aceste recomandări au rolul de a consolida sistemul financiar-bancar , in mod expres in cazul combaterii si anticiparii spalarii banilor , impunand astfel un set de reguli special de indetificare a clientilor :
-instituțiilor financiar-bancare le este interzis sa destina conturi anonime sau sub nume fictive ;
-conturile permit identificarea clientilor numai pe baza unui document official ;
-in cazul in care autoritatile competente doresc informatii , institutiile au obligatia de a pastra timp de 5 ani listele aferente tranzactiilor ;
-institutiile financiare sau functionarii lor nu raspund penal sau civil pentru nerespectarea anumitor reguli de confidentialitate ;
-functionarii institutiilor financiare nu pot instiinta clientii in cazul in care autoritatile competente au cerut informatii despre acestia .
De asemenea, s-au prevăzut măsuri pentru a face față problemelor din țările care nu au deloc sau au numai parțial mijloace de prevenire și combatere a spălării banilor, în sensul că instituțiile financiare trebuie să acorde o atenție mai mare relațiilor de afaceri și tranzacțiilor cu persoane fizice și juridice, inclusiv cu societăți și instituții financiare rezidente în țări care nu aplică sau aplică în mică măsură cele 40 de recomandări.
Grupul de Acțiune Financiară Internațională a admis că țările cooperante sau necooperante au sisteme juridice și financiare diferite, stabilind că recomandările sunt principii de acțiune în acest domeniu pentru ca statele să le aplice tradițiilor specifice lor și realităților instituționale, permițând acestora să dispună măsuri flexibile.
Analizele efectuate de poliție din statele cele mai afectate de fenomenul traficului și consumului ilegal de droguri, pun în evidență, pe lângă amploarea și intensitatea deosebită a afacerilor cu asemenea substanțe și produse, comportamentul și reacția extrem de violentă a grupurilor de traficanți față de intervenția forțelor de ordine. În acest context este de remarcat un alt aspect care vizează o tot mai frecventă intersectare a criminalității de înaltă violență cu crima de natură economico-financiară.
Din această perspectivă devine justificată intensificarea preocupării organismelor internaționale pentru adoptarea unor reglementări unitare, menite să asigure contracararea eficientă a întregului complex de activități criminale asociate cu spălarea banilor. Astfel, 1990 Consiliul European a adoptat CONVENȚIA 141 ce priveste problema fenomenului de spalare a banilor , detectarea si confiscarea bunurilor ce probin din fapte ilicite , confirmata de Parlamentul României în anul 2002, ale carei dispozitii se refera la situatiile in care fapta ilicita producatoare de bani murdari se realizeaza în străinătate și la modul de aplicare al măsurii confiscării, a măsurilor asiguratorii, precum și la asistența judiciară internațională.
Consiliul Comunității Europene a adoptat la 10.06.1991 DIRECTIVA nr. 91/308 privind atentionarea folosirii sistemului financiar in vedea spalarii de bani modificată prin DIRECTIVA nr. 2001/1997 din 4.12.2001, definind mai completsi mai concret fenomenul de spalare a banilor .
Este lesne de observat că această definiție dată de Consiliul Comunității Europene este mult mai detaliată si mai concretă decât cea formulată în Convenția O.N.U. de la Viena din anul 1988. Explicația nu poate fi decât aceea că între momentele celor două formulări s-au scurs mai mulți ani, interval în care s-au produs semnificative mutații atat in moduri concrete de spalare a banilor , cat si in felul de abordaj a ideii de criminalitate de catre organelle si structurile specializate , atat pe plan national , cat si international.
Impotența guvernelor de a lupta cu operațiunile de spălare a banilor din ce în ce mai elaborate a dus la multiplicarea acestora și implicit a sumelor rulate cu ajutorul lor. Specialiștii în domeniu au ajuns la concluzia că globalizarea și tehnica modernă sunt mănușa perfecta pentru spălătorii de bani ai acestui secol. Din estimările Grupului de Acțiune Financiara împotriva Spălării Banilor pe anul 2001, "banii negri" obținuți din prostituție, droguri, traficul cu arme și corupție au ajuns să egaleze PIB-ul Franței – 1500 de miliarde de dolari.
Fenomenul spălării banilor a explodat în ultimii zece ani, atingând apogeul odată cu atacurile teroriste din 11 septembrie. Tot ceea ce a urmat a adus o schimbare radicală în abordarea operațiunilor financiare care au făcut posibil atacul asupra SUA. Îngrijorate de forța si răspândirea rețelelor financiare ce alimentează grupările teroriste, guvernele statelor occidentale au luat măsuri de înghețare rapidă a conturilor tuturor persoanelor aflate pe lista neagră întocmită de autoritățile americane și de supraveghere atentă a operațiunilor bancare suspecte.
CAPITOLUL III
LEGISLAȚIA SPECIFICĂ PREVENIRII SPĂLĂRII BANILOR
Globalizarea economică, sprijinită de gradul puternic de dezvoltare a sistemelor informaTice, are ca efect unificarea progresivă a piețelor financiare naționale rezultând un sistem financiar-monetar de dimensiuni mondiale, capabil să asigure circulația aproape instantanee a unui volum substanțial de capitaluri. Posibilitatea derulării de tranzacții rapide pe distanțe mari, în afara beneficiilor aduse dezoltării economice mondiale, oferă un mediu propice pentru spălarea banilor proveniți din ariile tot mai diversificate ale crimei organizate. Asistăm astfel la o internaționalizare accentuată a crimei financiar-bancare și a spălării banilor, plasarea capitalurilor ilicite fiind realizată cel mai adesea prin intermediul instituțiilor financiare prestigioase. Transferurile repetate ale acestor capitaluri pe seama facilităților oferite de sistemele internaționale de plăți permit reintegrarea lor ulterioară în circuitul afacerilor legale. Ca urmare, sistemul financiar-monetar mondial susținut de practica secretului bancar și de centrele financiare offshore se recomandă a fi cea mai facilă și sigură modalitate de propagare a fenomenului spălării banilor, acesta depășind cu usurință limitele granițelor naționale și ale regelementărilor legale în vigoare. Chiar dacă este imposibil de determinat volumul exact al fondurilor ce fac anual obiectul crimei financiare și al spălării banilor aceste fenomene au un caracter amplu și afectează toate statele lumii, indiferent de nivelul de dezvoltare economică și de sistemul politic existent.
Spălarea de bani este incriminată la nivel internațional, fiind o infracțiune de dată recentă. Statele Unite, prima țară ce a incriminat spălarea banilor ca infracțiune, a avut un rol important, incriminând în 1986, actul de spălare a banilor, prin Money Laundering Control Act.
Convenția ONU din 1998 a fost cea care reprezintă instrumentul global de luptă împotriva spălării banilor. Națiunile Unite au făcut un apel generalizat statelor pentru întărirea mecanismelor și instrumentelor naționale și regionale de luptă împotriva acestor probleme.
Cel mai proeminent exemplu este FATF – Financial Action Task Force – care a început în 1989 ca o inițiativă regională, dar a ajuns să aibă influențe globale. Acesta este un organism interguvernamental, cărui scop este să dezvolte și să promoveze politici de anticipare și stopare a fenomenului de spălare a banilor , atât la nivel național cât și internațional. FATF, este un „policy- maker”, care incearcă să genereze voința politică pentru a determina schimbările legislațive în domeniul prevenirii spălării banilor. El monitorizează progresele membrilor în stabilirea unor politici eficiente de combatere AML; analizează tehnicile de spălare a banilor și face recomandări cu privire la măsurile adecvate ce trebuie adoptate.
Legislația națională
După 1990 România a abandonat sistemul centralizat al economiei și a trecut la implementarea economiei de piață cu toate aspectele pozitive dar și unele aspecte negative sau potențial periculoase, unul din aceste aspecte fiind și posibilitatea ca entitățile economice să fie utilizate în scopuri infracționale, datorită naturii economiei libere. După 1989 activitatea infracțională economică luând o amploare fără precedent, aceasta, datorându-se și lipsei reglemențărilor legale și a instituțiilor specifice economiei de piață.
Alinierea la comunitatea internațională precum și alinierea la sistemul economic liber, a presupus alinierea la cerințele comunității internaționale privind combaterea infractionalității economice.
Astfel, pe plan intern prima incriminare a infracțiunilor privind spălarea banilor din legislația românească s-a realizat în anul 1999 prin Legea nr.21/18 ianuarie 1999 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor, lege prin care s-a înființat și Oficiul Național de Combatere și Sancționare a fenomenului de spălare a banilor . Totodata a fost stabilită și o listă a infracțiunilor generatoare de bani murdari, printre infracțiuni numărându-se: traficul de stupefiante, traficul de armament, nerespectarea regimului materialelor radioactive, falsificarea monedelor,proxenetismului , infracțiunea de contrabandă, înșelăciunile în domeniul bancar, financiar sau al asigurărilor, infracțiunile prin intermediul computerelor, al cărților de credit, nerespectarea dispozițiilor legale privind jocurile de noroc și altele. Oficiul Național de Combatere și Sancționare a fenomenului de spălare a banilor are ca scop combaterea și prevenirea fenomenului de spălare a banilor , scop în care primește informații , le analizează , le prelucrează și la final sesizează existenței unor indicii temeinice de spălare a banilor, Parchetul de pe lângă ÎCCJ sau după caz Parchetul Național.
Aceasta lege transpune în practica românească prevederile Directivei CE nr.91/308 din 1991. Aceasta directivă a fost modificată și completată prin Directiva nr.97/2001/CE.
Pentru îndeplinirea cerințelor din aceasta directivă și pentru alinierea legislației românești la standardele internaționale în materie (FATF, FMI, Banca Mondiala, etc.) în anul 2002 a fost aprobată o noua lege care transpunenea în legislație aceste prevederi și anume Legea 656/2002 ce privește preîntâmpinarea fenomenului de spălare a banilor și sancționarea acestuia .
Legea nr.656/2002 a fost cea mai amplă lege care reglementează acest fenomen atât din punct de vedere al faptelor ilicite, din punct de vedere al obligațiilor cât și din punctul de vedere al sancțiunilor ce decurg din nerespectarea acestor obligații.
Prin Legea nr. 39/21.01.2003 și Legea nr. 230/2005 s-au adus îmbunătățiri Legii anterioare.
Procesul de armonizare a legislației naționale în sfera anticipării și combaterii fenomenului de spălare a banilor și întreținerii actelor de terorism cu aquis-ul comunitar este un proces îndelungat care necesită, depunerea unor eforturi susținute de către autoritățile competente, în sensul participării active la grupurile de lucru înființate pentru întocmirea proiectelor de acte normative, dar și pentru adoptarea unei inițiative permanente, în sensul modificării și completării cadrului legislațiv existent, iar în al doilea rând, acesta a necesitat sustenabilitate și colaborare la nivel sistemic, din partea tuturor instituțiilor implicate în această acțiune, respectiv autorități de supraveghere prudențială și control financiar, agenții de aplicare a legii, reprezentanți ai asociațiilor profesionale în domeniu și ai societății civile în domeniul spălării banilor.
Prin Ordonanța de Urgență nr. 53/2008, Guvernul a adus noi reglementări privind prevenirea și combaterea spălării banilor care vizează, în principal, entitățile raportoare către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, dar și creșterea pragului de raportare a operațiunilor în numerar a modificat Legea 656/2002 privind combaterea și pedepsirea fenomenului de spălare a banilor , dar și pentru luarea unor măsuri de stopare a actelor de terorism . Actul normativ transpune Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 2005 ce privește avertizarea utilizării sistemului financiar-bancar în vederea spălării banilor și Directiva 2006/70/CE a Comisiei Europene din 2006 de fixare a măsurilor ce pun în aplicare Directiva nr. 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește definiția "persoanelor expuse politic" și criteriile tehnice de aplicare a procedurilor simplificate de precauție privind clientela, precum și de exonerare pe motivul unei activități financiare desfășurate in mod ocazional sau la scară foarte limitată.
Cu toate că Legea nr. 656/2002 a fost revizuită în anul 2008 pentru a respecta cerințele impuse României ca stat membru UE, și în anii următori procesul de modificare legislațivă va continua, având în vedere recomandările înscrise în Raportul de evaluare Moneyval pentru armonizarea deplină cu standardele internaționale în domeniu, respectiv Cele 40 + 9 Recomandări ale Grupului de Acțiune Financiară Internațională.
Codul Penal și Codul Procedură Penală, Legea nr. 241 /2005 pentru lupta împotriva evaziunii fiscale precum și Codul de procedură fiscală (O.G.92/2003) cu modificările ulterioare sunt instrumente legale care sunt coroborate cu Legea privind prevenirea spălării banilor .
Legislația internațională
În prezent, eforturile pentru combaterea criminalității economice sunt direcționale spre crearea unui cadru internațional de urmărire și acționare în justitie a crimei organizate, de recuperarea fondurilor achizitionate de aceștia din activități ilicite, pentru legiferarea și conceperea unor convenții internaționale și acorduri bilaterale menite să combată, cu mai multă eficiență, criminalitatea transnațională. În acest sens, există două programe internaționale care stau la baza fenomenelor de anticipare și sancționare a fenomenului de spălare a banilor și crimei financiare: Convenția de la Viena din anul 1988 și Declarația de Principii a Comitetului de la Basel, cu privire la Regulamentul Bancar și Practicile de supraveghere din 1988.
Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară este un comitet al autorităților de supraveghere bancară care a fost înființat de guvernatorii băncilor centrale ai Grupului celor 10 în 1975. Este alcătuit din reprezentanți de seamă ai autorităților de supraveghere bancară și băncilor centrale din Belgia, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Luxemburg, Olanda, Spania, Suedia, Elveția, Regatul Unit și Statele Unite. De regulă se întrunește la Banca pentru Reglemente Internaționale în Basel, unde este situat și secretariatul său permanent.
În ceea ce privește instituțiile implicate în lupta împotriva CFSB, printre cele mai importante care funcționează la nivel internațional se numară:
Organizația Națiunilor Unite (O.N.U.)
Grupul de Acțiune Financiară Internațională (G.A.F.I.)
Grupul Egmont
Organizația Națiunilor Unite (O.N.U.) este principalul organism internațional de armonizare a legislațiilor naționale în combaterea fenomenului criminalității, ale cărui congrese, pe specific, continua tradiția stabilită de fosta Comîșie Internațională Penală și Penitenciară.
Grupul de Acțiune Financiară Internațională (G.A.F.I.), înființat la summit-ul G7 de la Paris, în 1989, a fost mandatât să elaboreze criterii internaționale pentru lupta împotriva spălării banilor și să se asigure că toate țările iau măsuri efective împotriva acestui fenomen. GAFI a elaborat 40 de recomandari care formează cadrul internațional al luptei împotriva spălări banilor și în prezent, include 31 de state membre și 2 organizații regionale: Comîșia Europeană și Consiliul de Cooperare în zona Golfului. După atacul din 11 septembrie, GAFI monitorizează, de asemenea, implementarea unui plan de luptă împotriva finanțării actelor de terorism .
Grupul Egmont este un organism internațional al Unităților de Informații Financiare si Fiscale , creat în anul 1995, ce asigură o mai buna eficienta a cooperarii in ceea ce priveste schimbul de informații, instruire și de know-how în materia prevenirii și combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului . Actualmente , Grupul Egmont are 101 membri. În conformitate cu ele mai bune practici, Unitățile de Informații Financiare si Fiscale furnizează informații financiar-fiscale, pe principiul reciprocității, în baza unei intelegeri (MOU) standard, care este negociata și încheiata între membrii Egmont.
La nivel european, o dată cu tratatul de la Maastricht, Europa și-a asumat rolul stimulării comunității internaționale în vederea realizarii unei strategii comune pentru combaterea criminalității transnaționale și prevenirea spălări banilor. Parlamentul European, prin rezolutța din 11 iunie 1992, consideră drept nucleu al strategiei europene, necesitatea implicării instituțiilor Uniunii Europene în lupta împotriva crimei organizate, recomandând formarea unui organism polițienesc comunitar, precum și introducerea în legislațiile naționale a unor măsuri antimafia. În declarația comună de la Berlin, țările occidentale, precum și cele aparținând Europei Centrale și de Est, s-au angajat să coopereze mai strâns în lupta împotriva crimei organizate, spălări banilor, traficului cu materiale nucleare și ființe umane. În acest sens Acquis -ul Comunitar în domeniul spălări banilor și crimei financiare este destul de bogat, el cuprinzând urmatoarele convenții, directive și reglementări de bază:
Convenția Europeană asupra Spălării de Bani, Depistarea, Sechestrarea și Confiscarea Beneficiilor din Infracțiuni;
Directiva Consiliului 91/308/CEE asupra evitării utilizării sistemului financiar-bancar în vederea comiterii infracțiunii de spălare a banilor, 10 iunie, 1991;
Directiva 2005/60/CE a Parlamentului și a Consiliului Uniunii Europene în ceea ce privește prevenirea utilizării sistemului financiar-bancar în vederea comiterii infracțiunilor de spălare a banilor și susținerii actelor de terorism ;
Cele 40+9 de Recomandări ale FATF, privind Spălarea Banilor , din 1996 și completate ulterior;
Decizia-Cadru 2001/500/JAI a Consiliului din 26 decembrie 2001 privind spălarea banilor, identificarea, urmărirea, stoparea, capturarea și confiscarea mijloacelor și câștigurilor din infracțiuni.
Declarația de Principii de la Basel din decembrie 1988 conține recomandări menite să prevină folosirea sistemului financiar pentru spălarea banilor.
Grupul de Acțiune Financiară Internațională – organism interguvernamental compus din cele 7 mari țări industrializate: Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și SUA a elaborat "Cele 40 de recomandări asupra spălării banilor", care au pus bazele sistemului preventiv și de combatere a spălării banilor, acoperind atât sistemul justiției penale și al aplicării legii, cât și sistemul financiar și reglementarea sa, precum și colaborarea internațională în domeniu.
Convenția 141 adoptată de Consiliul Europei în 1990 și
Directiva nr. 91/308, adoptată pe 10 iunie 1991 de Consiliul Uniunii Europene, modificată ulterior prin Directiva nr. 97/ 4 decembrie 2001 reprezintă bazele întăririi luptei împotriva fenomenului de spălare a banilor.
Acțiunea de anticipare și stopare a fenomenului de spălare a banilor și susținerii terorismului este reglementată la nivelul Uniunii Europene prin regulamente și două directive cu titlu obligatoriu de implementare pentru statele membre UE, respectiv Directiva 2005/60/EC ce privește prevenirea utilizării sistemului financiar-fiscal în vederea realizării fenomenului de spălare a banilor și susținerii terorismului (Directiva a III-a) și Directiva 2006/70/EC de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei nr .2005/60/CE a Parlamentului și a Consiliului European în ceea ce privește definiția „persoanelor expuse politic” și criteriile tehnice de aplicare a procedurilor simplificate de precauție privind clientela, precum și de exonerare pe motivul unei activități financiare desfășurate în mod ocazional sau la scară foarte limitată (Directiva de implementare). De asemenea, la nivelul Uniunii Europene au fost adoptate Regulamentul (CE) nr. 1781/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 2006 referitoare la comunicările ce privesc plătitorul care însoțesc transferurile de fonduri, precum și Regulamentul (CE) nr. 1889/2005 privind controlul numerarului la intrarea sau ieșirea din Comunitatea Europeană.
CAPITOLUL IV
CADRUL GENERAL AL REGLEMENTĂRII
În legislația română, termenul de „spălare a banilor” a fost consacrat de dispozițiunile Legii nr. 21/1999, act normativ care se înscria, la timpul respectiv, în ampla acțiune de armonizare a legislației naționale cu legislația Uniunii Europene.
Legea nr.21/1999 a fost abrogată la data de 7 decembrie 2002, când Parlamentul României a adoptat Legea nr. 656 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor .
Legea nr. 656/2002 a fost modificată succesiv de-a lungul timpului de diferite legi și ordonanțe de urgență dintre care amintim: Legea nr. 39/2003 pentru prevenirea și combaterea criminalității organizate, Legea nr. 230/2005, Legea nr. 36/2006, ultima modificare adusă acesteia fiind prin O.U.G. nr. 53/2008 .
Cadrul legislativ național privitor la prevenirea și sancționarea spălării banilor este completat de Hotărârea Guvernului nr. 479/2002 pentru aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și de Hotărârea Guvernului nr. 1078/2004 pentru modificarea Regulamentului menționat mai sus.
În art. 23 din Legea 656/2002 modificată se dispune:
„(1) Constituie infracțiune de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;
b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;
c) dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.
( 2) abrogat.
(3) Tentativa se pedepsește.”
Coroborând dispozițiile art.23 din Legea nr.656/2002 precum și ale art.268 din noul Cod Penal cu cele ale art. 6-7 din Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate se poate afirma cu privire la sensul dat de legiuitor termenilor folosiți în cadrul acestor legi :
potrivit art.2 lit. d din Convenție, termenul de bunuri înseamnă orice fel de bunuri, corporale sau incorporale, mobile sau imobile, tangibile sau intangibile, precum și actele juridice ori documentele care atestă proprietatea asupra acestor bunuri sau alte drepturi referitoare la ele; este evident că în conceptul de bunuri sunt incluse și banii; ca urmare în art. 2 lit. h din Convenție se definește expresia „infracțiunea principală” ca fiind orice infracțiune în urma căreia rezultă un produs susceptibil de a deveni obiectul unei infracțiuni de spălare a produsului infracțiunii, reglementate de art. 6 din Convenție. Cum nici Legea nr. 656/2002 și nici noul Cod penal nu precizează sfera infracțiunilor din care provin bunurile ce fac obiectul spălării, în modalitățile prevăzute de art. 23 din Legea 656/2002 și respectiv art.268 din noul Cod penal, credem că am putea apela la dispozițiile Convenției. Este de observat că deși noul Cod penal împarte infracțiunile în crime și delicte, în art.268 nu face nici o distincție referitor la infracțiunea primară (principală) respectiv dacă aceasta poate să fie atât crimă cât și delict denumind-o numai „infracțiune”.
potrivit art. 2 lit. b și art. 6 pct. 2 lit. a și b din Convenție sfera infracțiunilor principale este definită astfel:
– fiecare stat parte se străduiește să instituie infracțiunile de spălarea produsului infracțiunii pentru bunurile ce provin din cea mai largă sferă de infracțiuni principale;
– fiecare stat parte include în infracțiunile principale toate infracțiunile grave, definite ca un act care constituie o infracțiune pasibilă de o pedeapsă privativă de libertate al cărei maxim nu trebuie să fie mai mic de 4 ani sau de o pedeapsă mai grea;
– fiecare stat parte va include în infracțiunile principale o „categorie completă de infracțiuni legate de grupurile infracționale organizate”.
potrivit art. 2 lit. a din Convenție, expresia „grup infracțional organizat” desemnează orice grup structurat alcătuit din trei sau mai multe persoane, care există de o anumită perioadă și acționează în înțelegere, în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni grave sau infracțiuni prevăzute de prezenta Convenție, pentru a obține direct sau indirect un avantaj .
Pe plan european, cadrul general al reglementării cuprinde:
– Directiva nr. 2001/97 CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene din 2 decembrie 2001, care modifică Directiva nr. 91/308 din 10 iunie 1991 referitoare la prevenirea utilizării sistemului financiar pentru spălarea banilor;
– Directiva Parlamentului și a Consiliului European cu privire la prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și al finanțării activităților teroriste, adoptată la 9 august 2005.
1. Elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor
Obiectul juridic generic al infracțiunilor prevăzute la art. 23 din Legea nr. 656/2002 și respectiv al art.268 din noul Cod penal îl constituie relațiile sociale prin care Statul apără circuitul legal (financiar, bancar, economic, comercial și civil), prevenind și combătând circuitul ilegal al bunurilor, produs al unor infracțiuni grave prevăzute de lege, prin instituirea unor obligații ale anumitor persoane fizice și juridice de a sesiza operațiunile cu astfel de bunuri, de a se abține de la efectuarea unor acte și fapte juridice legate de produsul infracțional sau de a favoriza autorii ori participanții la infracțiunile principale.
Obiectul juridic generic al infracțiunilor prevăzute în art.23 din Legea nr. 656/2002 și respectiv art.268 din noul cod penal este subsecvent obiectului juridic generic al infracțiunilor principale adică al acelor infracțiuni grave prin care s-a obținut „produsul” ce urmează a fi „spălat”. Ca urmare, constatarea infracțiunilor de spălare a produsului infracțiunii se poate face numai concomitent sau ulterior constatării infracțiunilor principale al căror produs se spală.
Infracțiunile prevăzute în art. 23 din Legea nr. 656/2002 și respectiv art.268 din noul cod penal au obiect material sau imaterial care este constituit așa cum am arătat din orice bun produs direct sau indirect al infracțiunii principale. Putem spune că atunci când cu știință se schimbă, se transferă, se cumpără ori se revinde obiectul „concret” al infracțiunii principale, în mod repetat, pentru a-i ascunde originea, infracțiunea de spălare de bani subzistă, iar bunurile, la oricâte transformări ar fi fost supuse, vor avea același regim juridic penal.
Elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 23 lit. a din Legea nr. 656/2002 și respectiv al infracțiunii prevăzute de art.268 din noul Cod penal îl constituie schimbarea sau transferul de bunuri, separat sau împreună, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestuia.
Un prim sens al „schimbării bunului” ar fi acela de transformare fizică, de a schimba prima înfățișare, păstrând de regulă valoarea intrinsecă a obiectului; cu alte cuvinte înlăturarea acelor trăsături reale ale obiectului care țin de modul ilegal de obținere a acestuia și înlocuirea cu alte trăsături care să creeze aparența de origine și/sau dobândire licită. De pildă, schimbarea culorii, seriei, numărului de înmatriculare al autoturismelor noi furate cu culorile, seriile și numerele de înmatriculare legale ale unor autoturisme accidentate sau uzate cumpărate legal.
Un alt sens al „schimbării bunului” ar fi acela de a înlocui lucrul produs al infracțiunii, cu un lucru deținut legal de o altă persoană. Schimbul bunului poate fi la valoare echivalentă sau la valori diferite după cum infractorul are interesul să justifice, sau să ascundă. De pildă, schimbarea acțiunilor anonime, a obligațiilor, a titlurilor de plată, a certificatelor la purtător, etc., furate, care pot fi urmărite după serie, număr, cu altele asemănătoare aflate în circuitul legal.
„Schimbarea bunului” poate să îmbrace și forma unor acte juridice sub semnătură privată sau chiar autentificată fără a se înlătura caracterul ilegal al operațiunii.
Transferul de bunuri în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestora este o altă modalitate a elementului material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art.23 pct. 1 lit. a din noua lege cât și a art.268 din noul Cod penal. Potrivit art.1909 din codul civil simpla posesie a bunurilor mobile prezumă proprietatea posesorului asupra acestora. Ca urmare transferul bunurilor mobile poate produce efecte juridice în așa zisa spălare.
Cea mai simplă formă a transferului de bunuri este cea de mutare a bunului dintr-un loc unde s-ar deduce ușor proveniența ilicită, într-un alt loc unde bunul ar avea o aparență de proveniență legală, urmărindu-se aceasta.
De asemenea prin transferul de bunuri se mai poate înțelege:
– operațiunea de deplasare a capitalului sub diferite forme de la o țară la alta sau de la un agent economic la altul, cu sau fără aparența legală (deplasare efectivă sau scriptică ori electronică). De pildă, pentru scoaterea din țară a unor sume obținute prin înșelăciune în sistemul bancar se efectuează o „plată” în avans de marfă sau o plată pentru o marfă supraevaluată vândută de un agent economic aflat sub controlul celui care transferă (agent care ulterior intră în „faliment” și nu mai expediază marfa). O astfel de deplasare de capital se mai poate face prin asociere, fuziune, cu o firmă falimentată intenționat, aflată tot sub controlul celui care transferă; cumpărare – vânzare de bunuri supra sau subevaluate, transferând diferența de preț de la un agent economic la altul; plăți pentru „consultanță”, „asistență de specialitate”, etc., pentru care nu mai există obligația formală a raportării transferului respectiv.
– deplasări de valută prin cumpărarea de obligații, titluri de credit, cesiune de creanță, cu preț subevaluat.
– deplasări de valută prin cumpărări și revânzări speculative de acțiuni la bursă.
– deplasări de valută prin creditare, împrumut fără garanții și care evident nu se mai restituie agentului care este tot sub controlul celui care transferă.
– unele transferuri de fonduri interbancare prin sistemul Western – Union.
– transferabilitate a creditului documentar (transferabil) concretizată în dreptul beneficiarului de a cere ca acesta să fie deschis la o altă bancă decât cea stabilită de părți.
– folosirea ilegală a diferitelor forme de decontări interne sau internaționale inclusiv de societăți fantomă prin: cecuri, acreditive, dispoziții de plată, dispoziții de încasare.
– transfer de fonduri prin intermediul biletului de ordin sau cambiei, instrumente care nu au la bază raporturi juridice fundamentale.
– transfer cu plăți fictive făcut prin carduri.
Scopul schimbării sau transferului de bunuri, produs al infracțiunii principale trebuie să fie ascunderea sau disimularea originii ilicite. Acest scop trebuie să poată fi dedus din circumstanțele de fapt obiective, atât ale producerii bunului cât și ale schimbării sau transferului efectiv al acestuia (art. 6 pct.2 lit. f din Convenția Națiunilor Unite). Aceasta înseamnă că numai acele operații de schimb sau transfer care conțin elemente de fapt obiective din care rezultă scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite, constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzut de art. 23 pct.1 lit. a din noua lege și respectiv de art.268 din noul Cod penal.
Latura subiectivă a acestei infracțiuni o constituie intenția directă calificată prin scop care presupune întrunirea cumulativă a următoarelor elemente:
cunoașterea că obiectul „spălării”, corporal sau necorporal este produs al infracțiunii principale;
motivul, imboldul rezultat din dorința de a folosi bunul produs al infracțiunii, direct sau indirect, fără riscul de a fi descoperit;
scopul, să fie ascunderea sau disimularea originii sau naturii ilicite a produsului infracțiunii principale, precum și de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea principală să se sustragă de la urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei.
Se consideră că și latura subiectivă a infracțiunii de spălarea produsului infracțiunii, așa cum este definită de legiuitor, deosebește această infracțiune, de infracțiunile de tăinuire și favorizarea infractorului prevăzute de art. 221 și art. 264 din Codul penal și art. 267, art.340 din noul Cod penal.
Putem spune că persoana care cu intenție directă ajută în orice mod la săvârșirea infracțiunii de spălare a produsului infracțiunii este complice, indiferent dacă este interesat material sau dezinteresat, deoarece el încalcă o obligație prevăzută de legiuitor pentru prevenirea și combaterea a astfel de fapte, încălcare care presupune că complicele a urmărit împreună cu autorul scopul ilegal.
Latura obiectivă a modalității prevăzute de art. 23 pct. 1 lit. b și respectiv de art.268 lit.b are două forme:
ascunderea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni.
disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni.
Elementul material îl constituie activitatea de ascundere sau de disimulare a adevăratei naturi a bunurilor incorporale. Astfel ascunderea sau disimularea în accepțiunea dată de art. 23 pct. 1 lit. b din noua lege credem că nu se referă la bunul corporal, bun cu existență materială, ci la:
a) drepturile asupra bunului material produs al infracțiunii principale;
b) alte drepturi (bunuri incorporale) produs nemijlocit al infracțiunii principale.
2. Subiecții infracțiunii
Subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor poate fi orice persoană responsabilă penal, nefiind precizată vreo calitate specială a subiectului. Subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor poate fi și autor al infracțiunii principale, dar și o persoană specializată în spălarea banilor, care nu are nici o legătură cu infracțiunea principală.
Subiectul pasiv al infracțiunii de spălare a banilor este, în primul rând statul, ca titular al obligației de asigurare și garantare a unui climat de normalitate în ceea ce privește desfășurarea activității economico-financiare și de afaceri. Poate fi subiect pasiv orice persoană fizică sau juridică care este prejudiciată în urma săvârșirii acestei infracțiuni.
Sancțiuni
Actele pregătitoare, deși posibile, sunt lăsate în afara incriminării de către legiuitor. Tentativa la infracțiunea de spălare a banilor, indiferent de forma acesteia, se pedepsește.
Infracțiunea prevăzută în art. 23 se poate săvârși în mai multe modalități, respectiv, schimbarea sau transferul, ascunderea sau disimularea, dobândirea, deținerea sau folosirea, care prezintă variate modalități faptice.
Infracțiunea de spălare a banilor în primele trei forme [art. 23 alin. (1), lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002] se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani.
CAPITOLUL V
PROCESUL DE SPĂLARE A BANILOR
Trăsăturile spalarii de bani
Anonimatul:
Este o regula a fenomenului de spalare a banilor prin intermediul careia schimbul cu fonduri realizate prin activitati ilicite este necesar sa fie asemanator cu schimburile legale din mediul sau locul unde acesta s-a realizat . In fond , capitalul este obligatoriu sa nu lase urme ce conduc la depistarea originii sale . In economiile in care este utilizat frecvent capitalul pentru achizitionarea unor bunuri de o valoare mai mica sau mai mare , folosirea acestuia nu reprezinta un pericol pentru persoana care savarseste o activitate ilegala . In majoritatea statelor , mai toate schimburile cu sume importante sunt efectuate prin alte metode de plata ( cecuri , polite , carti de credit ) , nu cash . Si din aceasta cauza stocarea sau folosirea unor sume importante de bani in numerar poate duce la formarea unei idei gresite , a unei suspiciuni.
Din aceasta pricina , persoanele care savarsesc infractiuni au dezvoltat o serie variata de modalitati de adaugare a numerarului in sistemul fiscal :
-organizarea , mai precis separarea sumelor mari de bani in sume de bani mai mici si stocarea acestora in conturile bancare ale mai multor persoane sau folosirea acestor sume pentru cumpararea altor modalitati de plata , mai precis titlurile la purtator sau ordinele de plata ;
-contrabanda cu capital , prin iesirea ilicita din stat a unei sume de bani si includerea acesteia in alt stat , ce are reguli mai permisive , se realizeaza frecvent prin curieri sau prin mascarea sumelor de bani pe vase cargo ;
-alaturarea veniturilor ilicite cu veniturile ce au fost detinute ptrin-o activitate licita cu numerar .
b) Viteza:
Circulatia fondurilor pentru a nu putea fi depistate . Dupa ce a intrat in sistemul fiscal , numeralul chiar daca se afla sau nu in tara de provenienta , cel care spala banii poate folosi atuurile formate de progresele infrormatice . Tranzactiile bancare alectronice pot utiliza sume foarte mari de bani in cateva momente in toata lumea , fara ca posesorul sa treaca pe la banca sau sa se foloseasca de angajatii acesteia .
c) Complexitatea
Prin împărțirea fondurilor sale în mai multe tranzacții și viteza acestor operațiuni, spălătorul face dificilă și uneori imposibilă munca investigatorilor de a reconstitui drumul banilor. Transferurile dintr-un cont în mai multe conturi aflate în alte țări și redirecționarea ulterioară dinspre acele țări creează un circuit complex multinațional electronic, care face dificilă urmărirea lor de către organelle de cercetare.
d) Secretul
În ciuda faptului că secretul bancar are un scop legitim și o justificarea comercială, acesta poate conduce la apariția unor paradisuri financiare, ce oferă protecție infractorilor, la nivel mondial existând aproximativ un million de corporații anonime, ce impun un secret financiar strict și apără investitorii străini de investigații și anchete judiciare.
2.Fazele fenomenului de spălare a banilor
Activitatea de spălare a banilor este un proces deosebit de complex ce presupune cunoștințe de specialitate în domeniul economico-financiar, precum și elaborarea unor tehnici și scheme deosebit de sofisticate care au ca scop transformarea naturii ilicite a profiturilor organizațiilor criminale. O tehnică de spălare a banilor este o procedură individuală, pe când schema presupune o succesiune de proceduri prin care profiturile unor operațiuni ilicite sunt transformate în bani ilegali. O altă distincție se face între termenii menționați anterior și cel de „mecanism” de spălare a banilor care desemnează instituția financiară care facilitează spălarea.
Cu toate aceastea, literatura de specialitate a reușit să împartă procesul de spălare a banilor în trei etape, fiecare dintre acestea înglobând, la rândul lor, o serie întreagă de activități.
Pentru a fi mai lesne de înțeles, unii autori au conferit acestor etape niște denumiri plastice, după cum urmează:
Prima etapă – „prespălarea”, adică convertirea banilor murdari în bani curați;
A doua etapă – „spălarea principală” – conversia banilor în intrări contabile;
A treia etapă – „uscarea”, (reciclarea) banilor pentru a obține profit.
Prima etapă a procesului de spălare a banilor o presupune „plasarea”, adică transformarea în numerar a profitului provenit din infracțiune, indiferent de forma în care acesta se găsește și deplasarea fizică a acestora în altă zonă de influență a organizației, unde pericolul de descoperire este mai mic. Această etapă este cea mai delicată pentru persoana sau organizația care desfășoară activitățile specifice întrucât există un risc foarte ridicat ca organele de aplicare a legii să descopere sursa ilicită de obținere a numerarului. În această etapă sunt utilizate diverse tehnici și sunt implicate diferite instituții financiare, cum ar fi:
Fărâmițarea, ce constă în împărțirea sumei globale in mici sume de bani care sunt stocate in unități bancare, după care sunt utilizate pentru achiziționarea altor intrumente de plată;
Complicitatea, presupune ca individual sau în grup, angajații instituțiilor financiare care, în prealabil, au fost „cumpărați” să faciliteze spălarea banilor prin neînregistrarea depunerilor ori înregistrarea falsă a acestora. O astfel de tehnică îl protejează pe spălător, fiind imposibilă depistarea acestuia;
Proveniența, constând în aceea că profiturile ilicite sunt combinate cu fondurile legale ale unei unități comerciale, iar întregul capital realizat fiind prezentat ca rezultând din activitatea desfășurată de unitatea respectivă.
Contrabanda cu valută ce implică deplasarea fizică a numerarului prin folosirea unor mijloace de transport precum avioane private, avioane comerciale, nave, trasporturi rutiere, care este scos în mod ilicit din țară și care, ulterior este depus în bancile situate în „paradisurile fiscale” unde nu este necesară justificarea provenienței acestora. După depunere, sumele de bani fac cale întoarsă, folosindu-se alte instrumente și tenici, în special, tranzacțiile electronice.
Cea de-a doua etapă constă în stratificare. Aceastainseamna delimitarea fondurilor ilegale de sursa acestora , prin formarea unor tranzactii financiare pe straturi , special facute pentru a elimina orice control asupra fondurilor ilicit obtinute . Ca metodele utilizate în acest sens sunt procurarea de către reciclatori a unor instrumente financiare care sunt ușor de manipulat și care ulterior sunt transformați din nou în numerar. Cu asemenea instrumente monetare pot fi efectuate în continuare tranzacții, se pot efectua operațiuni în afara țării, ori se pot depune în conturi din băncile interne, fără a mai fi necesară completarea unor rapoarte de depunere sau de retragere.
O altă metodă de stratificare o constituie utilizarea transferurilor electronice. După ce este depus în conturile bancare, numerarul poate fi mutat in orice parte a lumii , într-un timp extrem de scurt. Succesiunea acestor transferuri dintr-o țară în alta, incluzând și paradisuri fiscale, la diferite intervale de timp face aproape imposibil de depistat originea fondurilo și aplicarea măsurilor legale de către organele abilitate.
Stratificarea se mai poate realiza prin revânzarea sau chiar exportul bunurilor de mare valoare care au fost achiziționate cu ocazia plasării numerarului. Ciclul de vânzare se reia de mai multe ori, astfel că, este practic imposibil să se identifice sursa de proveniență a bunului, prin urmare nu se poate lua măsura confiscării acelui bun, neputându-se demonstra legătura dintre bunul respectiv și sursa ilegală a fondurilor inițiale.
A treia etapă este reprezentată de integrare ce are drept obiectiv justificarea plauzibilă a fondurilor ilicite. Odată ce fondurile ating acest stadiu, este extrem de greu să fie depistate. Prin intermediul integrării, profiturile ilicite sunt plasate în economia reală, iar rezultatele obținute care la început au fost ilegale, acum devin legale.
O astfel de metodă o reprezintă achiziționarea de bunuri imobiliare ori de afaceri neprofitabile, în care sunt injectate fondurile ilicite în scopul de a le spori valoarea, după care vor fi vândute la o valoare superioară celei de achiziție, profitul astfel obținut apărând ca rezultat al unui management performant, dobândind astfel o sursă legală. Un astfel de procedeu este folosit și pe piața imobiliară din România, prin achiziționarea la un preț scăzut a unui imobil, după care, prin folosirea fondurilor ilegale, acesta este renovat și apoi vândut la valoarea de piață, rezultând o diferență substanțială care este pusă pe seama efectuării lucrărilor de îmbunătățire cu forțe proprii și materiale achiziționate în timp.
Altă metodă constă in false imprumuturi date de companii ilicit formate . O asemenea companie inscrisa in paradisurile fiscale este supravegheata de o companie nationala , iar veniturile acesteia sunt in realitate fonduri reutilizate de companii nationale . Schema funcționează după cum urmează: banii reciclați, aflați în conturile firmei de fațadă sunt împrumutați firmei din țară (în fapt este vorba de un autoîmprumut) pentru care aceasta din urmă plătește dobânzi, care ulterior sunt încasate pe diferite căi tot de adevăratul proprietar al firmei de fațadă.
De asemenea se pot utiliza, în cadrul operațiunilor de import-export facturi fictive. În cazul în care se dorește reciclarea în exterior a unor fonduri ilicite produse în țară,pentru a fi justificat transferul acestor venituri se vor utiliza anumite acte de import supraevaluate . Dacă însă se dorește reciclarea unor fonduri străine în țară, urmează ca facturile de export să fie supraevaluate pentru a justifica asemenea încasări.
Tot în literatura de specialitate s-a constatat existența unor „reguli” pe care cei ce efectuează asemenea activități tind să le urmărească. O primă regulă este flexibilitatea acțiunilor întreprinse ceea ce presupune alegerea unei tehnici specifice care va fi utilizată cu risc minim și eficiență maximă, în funcție de natura cauzei particulare. Totuși sunt păstrate unele constante cum ar fi faptul că rareori cel care desfasoara actiunile ilicite de la spalarea banilor este acelasi cu autorul activitatii infractionale din care rezulta fondurile murdare . O altă regulă o reprezintă proporționalitatea procesului de spălare ce implică o utilizare „prudentă” în folosirea fondurilor; chiar și după spălare, acestea nu pot fi folosite ca sursă unică de finanțare, ci trebuie să respecte o anumită proporție în amestecarea acestora cu alte fonduri provenind din alte surse, chiar și legale. Ultima regulă este aceea de a utiliza cât mai multe posibilități conferite de sistemul economico-financiar cum sunt stabilirea de legături cu firme de nivel multinațional, folosirea transferului electronic de fonduri de la o bancă la alta, folosirea sistemului de compensare generalizat pe plan mondial, etc.
3.Metode de spălare a banilor
Metodele de spălare a baniilor sunt foarte diferite. Metodele pot varia de la cumpărarea și vinderea unui obiect de lux (de ex. o mașină sau o bijuterie) până la trecerea banilor printr-o rețea complexă, internațională, de afaceri legale și companii „scoică" (companii care există în primul rând numai ca entități legale fără să desfășoare activități de afaceri sau comerciale). Inițial, în cazul traficului de droguri sau altor infracțiuni cum ar fi contrabanda, furtul, șantajul etc., fondurile rezultate iau în mod curent forma banilor lichizi care trebuie să intre printr-o metodă oarecare în sistemul financiar
Metoda PIZZA
Acest circuit este folosit îndeosebi de traficanții de droguri și se desfășoară în două faze și anume:
– în prima fază, sunt transferate în afara țării sume importante de bani lichizi proveniți din distribuirea drogurilor , aceste fonduri fiind depuse în conturi bancare, iar apoi aceste fonduri sunt virate în conturi deschise de o societate paravan din țări cu renume în spălarea banilor ;
– a doua fază reprezintă repatrierea fondurilor în țară pentru a fi utilizate în mod legal, acordând împrumuturi, achiziționând bunuri imobiliare sau comerciale, tranzacțiile comerciale fiind alese în funcție de cifra de afaceri , unde componența principală trebuie să fie banii cash, iar un al doilea criteriu în cadru cifrei de afaceri fiind dificultatea controlării acesteia .
Acest sistem este foarte ingenios, fiind greu de detectat. În cazul acestui circuit au fost atrași patroni ai rețelelor de restaurante, magazine de bijuterii, societăți prestatoare de servicii , care au cedat tentației de a se îmbogății cât mai rapid și au început să comercializeze și droguri pe lângă serviciile de bază oferite.
Metoda HAWALA
Hawala este o metodă de o manieră foarte ingenioasă, bazându-se pe sistemele bancare clandestine. Anumite comunități care nu au încredere în sistemul bancar tradițional, au stabilit sisteme paralele pentru transferarea fondurilor.
Principiul acestui sistem constă în depozitarea fondurilor la un particular din țara sa, recuperarea făcându-se de la o altă persoană dintr-o țară terță. Persoanele care practică de regulă acest sistem sunt comercianții membri ai aceleiași familii, acest sistem bazându-se pe încrederea reciprocă, nelăsând urme scrise: „contabilitatea” este globală între cei doi comercianți, ei comparând periodic soldurile transferului.
Această tehnică este folosită de regulă de comunitățile indiene, chineze sau cele din Orientul Mijlociu. Originalitățile acestei metode pot părea depășite și demodate, dar practica a confirmat faptul că această metodă este intens folosită, mai ales de rețelele crimei organizate, principala atracție a acestei metode fiind absența oricăror urme.
MODELUL FRANCEZ
Transferurile reprezintă o primă problemă ce merită atenție pentru a crea o imagine corectă în acest domeniu. Serviciile de politie franceze, au urmărit activitatea unei importante bănci pariziene, care, pentru a facilita relațiile economice dintre Franța și anumite țări africane, a deschis o agenție rezervată repatrierii economiilor muncitorilor emigranți. Aceștia puteau să-și deschidă un cont în țara lor de origine și să depună fonduri care tranzitau printr-un cont intern de trecere. Atenția poliției a fost atrasă că numeroși traficanți deschiseseră, fie sub domicilii false, nume împrumutate, unul sau mai multe conturi bancare pentru transferarea beneficiilor realizate din traficul de droguri, prin justificarea falsă a unor economii din salarii.
4.Sisteme utilizate în spălarea banilor
a) Destinațiile offshore : Paradisurile offshore sunt țări sau teritorii, adesea insule sau grup de insule, care acceptă implantări fictive de companii, utilizate ca simple cutii poștale, zone cu reglementări elastice privind controlul schimburilor valutare și mari libertăți privind impozitele și care oferă, în același timp, aproape fără excepție, un secret bancar impenetrabil și multe drepturi în acest sens companiilor private.
În momentul în care banii sunt transformați într-o formă care poate fi transferată sau cu care se poate face contrabandă, cel mai adesea aceștia iau calea unui centru offshore.
Acest sistem oferă reale avantaje practice pe care infractorii le cunosc. În primul rând , fondurile sunt plasate în zonele geografice protejate de jurisdicții ce nu admit influența jurisdicțiilor în care s-a obținut profitul. Prin implicarea unei alte jurisdicții, apar mai multe bariere legale și financiare în calea organelor de investigație, atât sub aspectul obținerii, cât și al conservării ori valorificării probei care să poată fi admisă în instanță. În al doilea rând, sunt încă multe țări care facilitează primirea banilor din exterior indiferent de sursa acestora sau a modului de transmitere, bani ce pot intra direct și discret în sistemul bancar convențional, întrucât nu există nicio obligație de plată a taxelor, nu există o dovadă a capitalului social, niciun acord de dublă impunere, nicio obligație de a ține registre contabile, nu există administratori sau acționari înregistrați, nu se cunosc persoanele care dețin puterea de decizie în companie, nu se cunoaște identitatea adevăratului beneficiar, etc. De obicei, propriețării companiilor nu au reședința în țările unde și-au înființat societatile, aceste persoane fiind reprezentate prin împuterniciți, care primesc dispoziții prin mijloace codificate convenite anterior.
Paradisurile fiscale reprezintă una din cele mai comune și utilizate proceduri pentru fraudă și evaziune fiscală la nivel internațional.
Companiile scoică
În esență, companiile scoică sunt acelea care există doar pe hârtie. Documentele de înființare ale companiei pot cuprinde un cont bancar valid și ceva mai mult decât numele sau adresa avocatului sau agentului care se ocupă cu înființarea companiei, împuternicit și poate câțiva acționari.
Sunt acele companii care nu au active independente sau operațiuni comerciale proprii și care sunt utilizate de propriețării acestora pentru a-și desfășura afacerile sau pentru a menține controlul asupra altor companii. O companie scoică este inregistrata în țara în care este înființată, dar nu este tranzacționată pe piața de capital și nu operează de sine stătător. Întrucât companiile scoică nu sunt ilegale, spălătorii de bani, evazioniștii și finanțatorii terorismului le pot relativ usor converti și utiliza pentru ascunderea provenienței ilicite a veniturilor. Aceste companii sunt ușor de înființat și pot fi conectate cu alte companii scoică din lume. Dacă o companie scoică este înființată într-o jurisdicție cu o legislație strictă sub aspectul protejării secretului bancar, este aproape imposibil să se identifice adevaratii propriețări sau administratori ai societății și, de aceea, este imposibil să se urmărească fondurile ilicite care sunt returnate către beneficiarul real.
O tehnică folosită cu succes de infractori este înființarea de companii scoică pentru a le putea vinde acțiunile „investitorilor externi”. Acești „investitori externi” sunt de fapt intermediari folosiți de spălătorii de bani. Achiziționarea acțiunilor se face cu documentația legală necesară și banii intră astfel în mod legal în posesia infractorilor.
De obicei, înființarea companiilor scoică se face nu de propriețări, ci de agenți, care selectează jurisdicțiile ce oferă avantajele unei înființări rapide, costuri mici de înmatriculare, clauze minime sau care caută acele zone geografice care facilitează apariția companiilor „pe țeavă”, locații unde nu se solicită informații despre propriețări sau care interzic dezvăluirea unor astfel de informații.
Folosirea liber-profesioniștilor
Avocații, noțării, contabilii și alti liber-profesionisti realizează un număr semnificativ de activități în sprijinul clienților lor, organizând și administrându-le afacerile financiare și comerciale. Înainte de toate, ei acordă asistență persoanelor fizice și juridice în domenii precum investițiile, înființări de companii, administrare, management, optimizarea situației lor fiscale și alte operațiuni legale. În plus, consultanții legali pregătesc și, dacă este necesar, strâng documentația necesară pentru înființarea de societăți comerciale. În multe situatii, pentru beneficii materiale substantiale, astfel de profesioniști pot fi direct implicați în desfășurarea de tipuri specifice de tranzacții financiare, de exemplu, păstrarea fondurilor sau plata prețului de achiziționare sau vânzarea de bunuri imobiliare. Unii din acești liber-profesioniști ajung să se specializeze în identificarea unor societăți comerciale sau locații offshore pentru utilizarea lor în scheme de spălare a banilor, producând toată documentația de specialitate necesară, ce oferă o aparență de legalitate afacerilor.
În esență, liber-profesioniștii folosiți ca intermediari dețin cunoștințe și competențe ce pot fi utilizate de infractori pentru transformarea profiturilor ilegale în venituri legale.
d) Sistemele alternative de transmitere a banilor
Sistemele alternative de transmitere rapidã a banilor (SAT) permit ca banii să circule în jurul lumii fãrã a utiliza sistemul bancar convențional. SAT poate fi utilizat în scopuri legale și ilegale și poate exista în forme diverse. De obicei sunt pãstrate evidente ale tuturor tranzacțiilor, dar acestea pot fi fãcute în dialect, prescurtate sau printr-un limbaj nefamiliar investigatorilor și de aceea poate fi dificil sau imposibil de interpretat.
Din motive evidente, SAT este un sistem atractiv și folosit pe scarã largã de cãtre rețelele crimei organizate și infractorii periculosi. SAT este utilizat nu numai pentru a spãla veniturile obtinute din infractiuni, dar și pentru a evita taxele fiscale și obligatiile vamale. Existã și o îngrijorare la nivel internațional asupra faptului cã SAT poate fi folosit usor în finantarea terorismului. Se estimeazã faptul cã existã în Europa mii de bancheri SAT, majoritatea aparținând comunitãtilor asiatice, iar clientii lor sunt persoane fizice obisnuite și nu infractori.
Desi este o afacere discretã, bancherii din economia subteranã sunt probabil cunoscuti în cadrul comunitãtii și respectati pentru serviciile pe care le oferã în transmiterea banilor care au fost câstigati în strãinãtate cãtre familiile de acasă, adesea la o ratã de schimb mai bunã și cu un comîșion mai scãzut decât cel aplicat de bãnci sau de sistemele oficiale de transmitere rapidã de bani.
Transferurile de bani sunt, de obicei, folosite de cãtre persoane care nu pãstreazã o relatie traditionalã cu banca și care vor să transfere banii în tara lor de origine, cu minimum de cheltuieli. Aceste transferuri pot fi folosite și de cãtre spãlãtorii de bani. Prin intermediul unei retele internaționale de agenții localizate peste tot în lume, o persoanã poate transfera electronic bani rapid (de obicei, în cca 10 minute), cu încredere, convenabil și la preturi atractive unor alte persoane aflate în una din cele peste 150 de tãri.
e) Cazinourile și Internetul
Un cazino este un club comercial de jocuri care ofera mai multe tipuri de jocuri, de exemplu jocuri mecanice, care solicitã monezi sau jetoane pentru a fi activat.
Cazinourile sunt vulnerabile de a fi manipulate de cãtre spãlãtorii de bani datoritã vitezei și naturii intensive a jocurilor cu numerar și datoritã faptului cã într-un numãr mare de tãri cazinourile furnizeazã clientilor lor o gamã largă de servicii financiare. Acestea servicii disponibile la cazinouri sunt similare, în multe cazuri cu cele furnizate de bãnci și pot include conturi de debit sau credit, facilitãti pentru transmiterea sau primirea de fonduri direct de la alte instituții, precum și servicii de schimb valutar și de încasare în numerar a cecurilor.
Cazinourile din România încã nu aplicã servicii formale financiare, dar nu putem exclude cã acestea ar putea fi interesate în serviciile respective într-o scurtã perioadã de timp.
Riscul spãlãrii banilor este foarte mare datoritã faptului cã Internetul folosit în aceste cluburi oferã accesul usor și aproape universal, eliminã contactul fatã-în-fatã și este extrem de rapid și eficient în eliminarea frontierelor. Există trei caracteristici ale Internetului care împreună tind să agraveze anumite riscuri convenționale de spălare a banilor:
accesul ușor prin Internet;
contactul dintre client și instituție este unul depersonalizat;
rapiditatea tranzacțiilor electronice.
f) Societãtile cu titluri nominale și la purtãtor
Certificatele de actionar sunt documente care dovedesc dreptul de prioritate asupra companiei sau societății comerciale. În majoritatea tãrilor, detinãtorul de actiuni este înregistrat și orice transfer de actiuni cãtre o altã persoanã trebuie să fie înregistrat într-un registru oficial. Totusi, unele jurisdictii oferã posibilitatea detinerii sau transferului actiunilor într-o formã “la purtãtor”.
Aceste actiuni la purtãtor conferã drepturi de proprietate asupra companiei mai mult decât detinerea actualã a actiunilor. În cazul acestor actiuni “la purtãtor” nu existã nici o înregistrare cu privire la actionar și cel care se aflã în posesia fizicã a certificatului de actionar este proprietarul unei părți corespunzătoare din societatea comercială. De aceea, este probabil ca adevãratul proprietar al companiei să nu aparã în nici o evidentã a companiilor sau in vreo statistica guvernamentalã. Atunci când identitatea actionarilor nu este înregistratã la emiterea și transferarea unei actiuni, dreptul de proprietate este anonim. Astfel de companii reprezintã mijloace excelente pentru primirea, detinerea și transferul averii în mod anonim, la adăpostul controlului financiar sau al organelor judiciare.
g) Utilizarea institutiilor non-profit
Institutiile non-profit strang sute de milioane de dolari pe an de la donatori si impart aceste sume de bani dupa achitarea costurilor administrative catre sumisionari . Atat aceste costuri administrative , cat si costurile sumisionarilor pot depasi anumite limite normale si nu poate fi corect apreciata utilitatea lor .
Utilizarea malitioasa a institutiilor non-profit pentru realizarea fenomenului de spalare a banilor si sustinerea terorismului este o metoda des utilizata de gruparile crimei organizate , aceste institutii fiind formate special pentru acest scop.
Acest fapt a intrat in atentia GAFI , G8 și Națiunilor Unite, precum și a autoritãtilor naționale din mai multe regiuni.
CAPITOLUL VI
PREVENIREA ȘI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR
Necesitatea prevenirii și combaterii spălării banilor
În ultimii ani procesul de luptă împotriva spălării banilor a devenit o necesitate esențială concretizată prin acțiuni împotriva infractoriilor care trebuie opriți din legalizarea efectelor activitatilor ilegale prin schimbarea fondurilor murdare in fonduri curate . Această necesitate decurge și din faptul că tot mai multe persoane fizice sau juridice obțin venituri din activități ilicite.
Vânzarile ilegale de arme, contrabanda și activitățile crimei organizate, traficul de droguri, rețelele de prostituție, delapidarea, mita, corupția și alte scheme de fraudă pot genera sume uriașe și pot produce mari profituri și crea facilități în ceea ce privește legitimarea câștigurilor murdare obținute prin spălarea banilor.
Atunci când o activitate infracțională generează profituri substanțiale, individul sau grupul implicat trebuie să găsească o cale de a controla fondurile fără a atrage atenția asupra activității din care provin sau asupra persoanelor implicate. Infractorii reușesc acest lucru ascunzând sursele, schimbându-le forma, sau direcționând fondurile către un loc unde este mai puțin posibil ca acestea să atragă atenția.
Abilitatea de a spăla rezultatele activității ilicite prin sistemul financiar este vitală pentru succesul activităților infractionale și din acest motiv cei implicați în astfel de activități sunt foarte bine informați de produsele oferite de sectorul financiar și modul cum pot să ascundă proveniența ilegala a fondurilor prin aceste produse și serviciile lor. Folosirea , in vederea spalarii de bani , a unor ansambluri financiar-bancare duce la neincrederea institutiilor financiare individuale si a intregului ansamblu financiar . Simultan , crescuta integrare a ansamblurilor financiare internationale și liberalizarea piețelor financiare , a kapitalului au majorat modalitatea cu care banii pot fi spalati .
În ultima perioadă s-au remarcat numeroase cazuri când persoanele care spala bani isi orienteaza toate eforturile pentru implicarea mai multor personae non-bancare si non-minanciare . In acest fel , lupta contra fenomenului de spalare a banilor aloca toata increderea in constituirea unei serii de persoane juridice ce nu fac parte din ansamblul financiar .
Persoanele care savarsesc infractiunea de spalare a banilor încearcă să își mute fondurile și operațiunile din țări cu legislație completă în centre offshore și în țări cu economie incipientă, care nu numai că nu au de loc sau au o legislație mai slab dezvoltată în privința combaterii spălării banilor în anumite sectoare, cum ar fi valorile mobiliare sau asigurarile, permițând plasarea relativ facilă a fondurilor murdare, dar au în mod obișnuit rate înalte de creștere economică de care spălătorii de bani pot profita. Mai mult, aceste economii fac mari eforturi să atragă investiții străine, iar spălătorii de bani pot obține profilul respectabil al investitorilor internaționali și chiar pot beneficia de facilități economice.
Reputația și stabilitatea indelungata a institutiilor financiare este data de determinarea si conservarea veniturilor castigate in mod legal . Sumele de bani castigate in mod illegal au o natura provizorie .Acestea prejudiciaza investitorul corect.Organizatia financiara ce se implica intr-un proces de spalare a banilor va fi acuzat in instanta si isi va pierde imagine ape care si-a creat-o .
Procesul de spălare a banilor poate avea un efect invers cu munca depusa pentru realizarea unor piete de libera circulatie, și să afecteze dezvoltarea unei economii sănătoase.
In economia in care globalizarea si tehnologia aproba permutarea rapida de venituri , si nu poate controla spalarea unor sume mari de bani poate afecta stabilitatea monetara . In tarile cu o situatie financiara nu foarte buna , spalarea a milioane sau chiar miliarde de valuta reprezinta un adevarat pericol.
Procedeele de spalare a banilor includ intelegeri care sunt profitabile si atractive pentru organismele financiare ilicite sau alte personae juridice folosite ca interpusi de catre persoanele fizice care vor sa schimbe veniturile “ murdare “ in venituri “curate “
Fenomenul de spalare a banilor dirijeaza sumele de bani din economia ilicita si le implementeaza in economia licita prin alocari , sprijinindu-se pe reusita si capacitatea structurii financiare de capital si active intr-un timp relative scurt si in cantitati relative mari .
În condițiile actuale este esențial să se lupte împotriva spălării banilor și se impune colaborarea strânsă a organelor și organismelor abilitate pentru combaterea extinderii fenomenului de spalare a banilor . In contrasens , existand riscul ca banii murdari sa dirijeze economia sis a submineze sau chiar sa desfiinteze autoritatea statala .
Judecarea și analizarea, cu maximă responsabilitate, prin prisma prevenirii și combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului, a fluxurilor financiare determină o relaționare mai puternică a celor implicați în această luptă și, în final, o consolidare a securității naționale și implicit a statului de drept.
2.Măsuri de combatere a fenomenului de spalare a banilor
Cea mai eficace rezolvare in aceasta problema de spalare a banilor la nivel international este in principal colaborarea internationala si ansamblurile de control.Fenomenul international al spalarii banilor se fundamenteaza pe insusirea fara echivalent prin intermediari financiari , a deosebirilor dintre normele bancare si financiare ale tuturor tarilor .
Fenomenul international de spalare a banilor are efecte negative importante asupra economiei mondiale prin : distrugerea actiunilor eficiente ale economiei , decaderea pietei financiare si pierderea increderii in ansamblul financiar mondial , marind riscurile si echilibrul ansamblului , iar toate acestea duc la reducerea ritmului de crestere economica internationala .
Pentru combaterea spalarii banilor , s-au luat mai multe prevederi :
Conventia Nat. Unite contra traficului ilegal de stupefiante si substante psihotrope , semnata la 20 decembrie 1988 , la Viena . Aceasta prevede : retinerea bunurilor ce au fost obtinuti din activitati ilegale , extradarea autorilor acestor activitati si asistenta judiciara data reciproc de tarile implicate , astfel intensificandu-se modalitatile de conclucrare intre state ;
Conventia Europei referitoare la fenomenul de spalare a banilor , supravegherea si luarea produselor obtinute din activitati ilicite,propusa spre adoptare la data de 8 noiembrie 1990 la Strasbourg ;
Directiva Consiliului European , referitor la utilizarea ansamblului financiar in vederea fenomenului de spalare a banilor nr.91/308/EEC semnata la data de 10 iunie 1991 la Luxemburg . Aceasta directiva constituie solutia aparuta oe neasteptate pentru legile de prevenire a fenomenului de spalare a banilor , care au fost acceptate de mai toate statele , indiferent daca sunt sau nu membre ale Consiliului sau se afla in proces de aderare ;
Ansamblul de actiune fiscala in sectorul spalarii banilor (GAFI) este o institutie interguvernamentala ce aprofundeaza si promoveaza tehnici de prevenire a fenomenului de spalare a banilor . Acest grup este format din 26 de tari ( tari puternice din punct de vedere financiar ) si 2 institutii internationale ;
Gruparea EGMOND ( prima reuniune a gruparii in anul 1955 in palatul EGMOND –Aremberg din Bruxelles unde au luat parte 24 de state si 8 organizatii internationale ) . Gruparea , in prezent este formata din 48 de membri , iar principala activitate este conlucrarea internationala intre organismele nationale ce lupta impotriva fenomenului de spalare a banilor . Membrii gruparii , in baza unor acorduri de intelegere bi sau multilaterale fac schimb de informatii financiare referitoare la fenomenul de spalare a banilor .
Granitele intelegerilor internationale privind fenomenul spalarii banilor
Facand referire la riscul pe care activitatile de spalare a banilor il prezinta in vederea stabilitatii economiei mondiale , in raportul anului 1998, realizat de Oficiul de control al drogurilor si prevenirea criminalitatii din cadrul ONU , se precizeaza ca „ incercarile de a diminua fondurile realizate prin fenomenul de spalare a banilor sunt pe o pozitie importanta pe lista de prioritati a persoanelor ce au grija ca legile sa se aplice , iar in zilele noastre tot mai multe tari reconsidera fenomenul de spalare a banilor .
Pe langa aceasta evolutie substantiala , cu privire la pactul fenomenului , trebuie precizat expres ca se mentine o serie de probleme care restrange activitatile de lupta impotriva fenomenului de spalare a banilor . Putem vorbi despre urmatoarele :
– paradisurile financiare , constituite printr-un ansamblu financiar relaxat , prin timpul relativ scurt care este necesar inregistrarii unei societati comerciale , datele cerute precum si absoluta discretie si chiar neacceptarea de a coopera cu organismele altor state ;
-deosebirile in metoda de intelegere juridica a infractiunii de spalare a banilor care fac grea cooperarea mondiala ;
– avantajele nationale ale unor tari , care sunt de acord sa isi rezolve unele divergente economice pe oricare cale , diversele grupuri politice sau corporatii importante ce au nevoie de un aport ce nu este neaparat nevoie sa fie cunoscut de publicul larg ;
-incifratul profesional si bancar , reprezinta o tematica speciala , pentru ca desi imputernicitii bancilor celor mai importante recunosc pericolul format de fenomenul de spalare a banilor . Se constata o retinere in a lua masuri concrete de combatere a fenomenului , motivele fiind diversificate , desi oficial se foloseste ca pretext concurenta si drepturile clientului .
Asa cum reiese din chestiunile enumerate , fenomenul de spalare a banilor este un procedeu complex cu extinderi multinationale , ce au sprijin in paradisurile financiare , iar reprimarea si eli minarea sa sunt greu de obtinut pentru ca pe langa invoiala internationala exista si un cerc de interese economice si sociale .
Serviciul de analiză s sinteză al Oficiului National de Prevenire s Combatere a Spălării Banilor
Prin prevederile Legii nr. 78/2004 pentru combaterea si sanctionarea actelor de coruptie , au fost introduse in activitatile infractionale ale Oficiului National de Combatere si Sanctionare a Spalarii Banilor si activitatile infractionale producatoare de venituri ilegale care fac obiectul reciclarii , aflate in directa legatura cu activitatile infractionale de coruptie . Oficiul are principala obligatie de a informa organismele statului cu sarcini în domeniu ori de câte ori detine date s informatii despre comiterea unor astfel de infractiuni.
Principalele obiective ale acestui serviciu sunt:
analiza, sinteza si prognoza fenomenelor de spălare a banilor si finantare a terorismului la nivel national si mondial ;
metoda de introducere a actelor internationale de prevenire a spălării banilor si finantării terorismului;
evidenta datelor referitoare la sechestrări, confiscări si condamnări cu privire la cazuri de spălare a banilor s solicitarea periodic unitătilor ce apartin Parchetului , a informatiilor pentru readucerea in prezent a datelor ;
infiintarea unor planuri de invatare si desfășurare a seminariilor pentru entitătile raportoare;
realizarea unor sinteze s statistici pe diferite tematici specifice activitătii Oficiului;
Tehnicile de lupta impotriva terorismului sunt asemanatoare cu acelea utilizate in cazul fenomenului de spalare a banilor : norma de cunoastere a clientului , supraveghere a aschimburilor suspicioase si a conturilor contribuabililor care au ca parteneri persoana ce provine din tari cu un risc crescut in ceea ce priveste actiunile de terorism . România a emis legea 159/2001 pentru prevenirea si combaterea utilizarii sistemului finaciar bancar in vederea promovarii actiunilor de terorism , dispozitie care a surprins toate hotararile Consiliului ONU. In concluzie , persoana care strange venituri directe sau indirecte , si care stie ca acestea sunt folosite in actiuni de terorism , va risca pedeapsa cu inchisoarea de la 5 la 20 de ani . La fel si persoana care sustine prin propriile venituri actiunile de terorism .
În urma activitătii desfășurate ONPCSB s-a constatat că fluxurile finaciare ilicite în România urmăresc trei directii principale:
Finantarea de activităti în economia legală. Afectează grav legile ce guvernează economia de piată si de aceea Oficiul a avut în permanentă vedere fluxul financiar .
Realizarea de activitati financiar-bancare in numerar in avantajul persoanelor fizice. S-a constatat o plasare de valuta in strainatate cu ajutorul persoanelor fizice sau cumpararea de bunuri imobile pentru prelucrarea de venituri .
Sustinerea unor activitati in economia clandestina. Un astfel de flux financiar este foarte periculos pentru economia tarii întrucât, asigură continuarea activitătilor ilegale, si intensifică dimensiunea economiei subterane fapt ce afectează în mod grav avutia natională si produsul intern brut.
Propuneri privitoare la activitatea desfasurata de Agentia Nationala de Administrare Fiscala in vederea anticiparii si stoparii fenomenului de spalare a banilor
ANAF trebuie sa stranga mai eficient fondurile celor care isi dau aportul material la bugetul comunitar , prevenirea fraudelor financiare si fiscale. De asemenea, ar trebui să identifice instrumente de prevenire a infractionalitătii economice si de adaptare si introducerea modalitatilor competente . ANAF ar trebui sa sprijine schimbarea reglementarilor legale ce privesc inscrierea si radierea celor ce contribuie .
Agentia trebuie să actioneze si pentru intensificarea cooperării între institutiile statului la nivel regional si national, pentru introducerii auditului electronic si pentru sprijinirea unor metode de supraveghere a transferului electronic de kapital si a comertului electronic – tehnici des folosite de cei ce se ocupa cu spalarea banilor.
CAPITOLUL VII
AUTORITĂȚI CU ATRIBUȚII ÎN APLICAREA LEGII
Organizarea și funcționarea Oficiului Național de Combatere si Prevenire a Spalarii Banilor
În conformitate cu prevederile Legii 656 din decembrie 2002, autoritățile cu atribuții pe linia prevenirii și combaterii spălării banilor, alături de persoanele prevăzute de art. 8 din lege, al căror rol important este recunoscut, sunt:
Oficiul Național de Combatere si Sanctionarii a Spălării Banilor;
Parchetul de pe lângă ÎCCJ ;
Organele specializate ale Poliției, cărora Parchetul de pe lângă ÎCCJ le trimite spre investigare și cercetare cazurile privitoare la operațiuni de spălare a banilor.
Pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, potrivit art. 19 din Legea 656/2002, funcționează Oficiul Național de Combatere si Sanctionare a Spălării Banilor, organism specializat cu personalitate juridical ce se afla in subordinea Guvernului, cu sediul în municipiul București.
Oficiul Național de Combatere si Prevenire a Spălării Banilor a fost înființat în baza dispozitiilor legii nr. 21/1999 privind anticiparea si pedepsirea fenomenului de spalare a banilor , lege care a fost abrogată prin Legea nr.656/decembrie 2002. Astfel că în prezent, Oficiul cunoaște ca reglementare legală Legea 656/2002. Totodată, există și o lege de organizare si functionare a Oficiul Național de Combatere si Sanctionare a Spălării Banilor si a alcatuirilor sale teritoriale , aprobat prin H.G. nr,479/decembrie 2002 .
Conform dispozitiilor art.19 alineatul 2 din legea nr.656/2002 si art.2 alineatul 1 din legea de functionare si organizare a Oficiul Național de Combatere si Sanctionare a Spălării Banilor , oficiul are ca activitate principal anticiparea si stoparea fenomenului de spalare a banilor . Oficiul primeste , analizeaza si reanalizeaza informatii si instiinteaza autoritatile specializate , respective Parchetul de pe langa ÎCCJ .
Oficiul are rolul de a lua masuri impotriva savarsirii infractiunii de spalare a banilor , blocand desfasurarea unor tranzactii despre care exista informatia ca ar face obicetul unei infractiuni de spalare a banilor , iar combaterea acestora presupune gasirea unor fapte care s-au consumat si instiintarea Parchetului de pe langa ÎCCJ pentru cercetarea cauzelor respective , in vederea raspunderii penale a faptuitorilor .
În aspectul indeplinirii competentelor sale , pentru atingerea scopului ce a stat la baza constituirii sale, Oficiul are constituit un organ la nivel territorial si central . La nivel central , 120 este numarul maxim de posture , iar la nivel teritorial numarul maxim de posturi este de 140 .
Oficiul este format, potrivit articolului 7 alineatul 1 din legea de functionare si organizare , din cate un membru al Min. Finantelor Publice , Min. Justitiei , Parchetul de pe langa ÎCCJ , BNR , Curtea de Conturi , pusi in functie printr-o Hotarare a Guvernului pe 5 ani .
Oficiul National de Combatere si Prevenire a Spalarii Banilor este indrumat de un presedinte ( ce are rang de secretar de stat ) care este si ordonator principal de credite . Acesta este ales dintre membrii oficiului si este numit in functie de catre Guvern .
Rolul președintelui Oficiului este unul important în organizarea și funcționarea acestuia. Ordonatorul principal al oficiului actioneaza in relatiile cu organismele judiciare , legislative si administrative , precum si organismele internationale . Presedintele reprezinta oficiul ca persoana juridica .
Ordonatorul principal poate acorda puteri de reprezentare si altor membri , cu precizarea că mandatul trebuie sa specifice expres puterile acordate si durata acestora . Presedintele emite ordine de angajare si terminare a raporturilor de munca , admite transferuri si sanctioneaza disciplinar personalul angajat .
Președintele Oficiului conduce ședințele plenului și totodată supravegheaza aplicarea deciziilor luate , ordonand masurile potrivite .
Plenul Oficiului, constituit din șapte membrii – reprezentantul Min. Finanțelor Publice, al Min. Justiției, Parchetului de pe lângă ÎCCJ, Min. Administrației și Internelor, BNR și Curtea de Conturi, ceea ce îi dă, de altfel, o notă distinctă față de instituțiile similare din alte state, -este structura deliberativă și de decizie a Oficiului. Membrii plenului sunt numiți în funcție pentru o perioadă de cinci ani, prin hotărâre a Guvernului.
Pentru membrii plenului sunt prevăzute de lege anumite interdicții și incompatibiltăți. Astfel le este interzisa apartenenta politica . Nu este compatibila cu o alta functie publica sau private , exceptie fac functiile didactice din invatamantul superior acreditat .
O altă incompatibilitate prevăzută de lege nu doar pentru calitatea de membru al plenului, ci cu privire la întregul personal angajat al Oficiului, este aceea că nu poate detine nici un post si nu poate executa nici o functie din cadrul persoanelor juridice consemnate in articolul 8 .
În exercitarea atribuțiilor sale, -prevede art. 5 din Regulament, Plenul Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor aproba cu majoritate de voturi deciziile cu caracter obligatoriu privind persoanele consemnate in articolul 8 din Regulamentul pentru prevenirea si sanctionarea fenomenului de spalare a banilor .
Personalul Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor este alcatuit din consilieri juridici , experti si referenti .
În cadrul Oficiului, potrivit art. 10 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a acestuia, funcționează următoarele direcții de specialitate:
Direcția informatică ;
Direcția băncilor, instituțiilor de credit;
Direcția instituțiilor financiare;
Direcția societăților comerciale de asigurare și reasiurare;
Direcția agenților economici;
Direcția cooperare și relații internaționale;
Direcția juridică;
Direcția economico-administrativă;
Direcția operativă teritorială.
Prin decizie a Plenului Oficiului, în cadrul acestor direcții sunt organizate servicii, birouri și compartimente.
2.Atribuții stabilite prin lege
Obiectul de activitate al acestui organism se realizează prin două modalități prevăzute de lege: prima metoda face referire la faptul ca Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor aduna , selecteaza si adapteaza informatiile și datele referitoare la activitatea fenomenului de spalare a banilor ce îi sunt transmise de către persoanele fizice și juridice menționate în art. 8 din Legea 652/2002; cea de-a doua modalitate vizează activitățile prin care Oficiul sesizează autoritățile abilitate de lege să investigheze și să cerceteze cazurile în care acesta a stabilit indicii temeinice referitoare la operațiuni de spălare a banilor.
Astfel, Legea 656 instituie în sarcina anumitor persoane pe care le menționează expres în art. 8, anumite obligații pe linia prevenirii și sancționării spălării banilor, între care, deosebit de importantă este aceea de a sesiza imediat Oficiul , atunci când are indicia ca o actiune ce urmeaza a fi efectuata , are ca principal obiectiv spalarea banilor . Corelativ cu acestea, sunt reținute în sarcina Oficiului, potrivit Legii 656, anumite drepturi și îndatoriri.
În primul rând, legea prevede că Oficiul va confirma primirea sesizării persoanelor menționate de art. 8. În continuare, Oficiul poate dispune, motivat, suspendarea pentru o perioadă de 48 de ore, a operațiunii suspecte, dacă consideră necesară o astfel de măsură. De asemenea, dacă Oficiul consideră că perioada de 48 de ore nu este suficientă, poate ca, înainte de expirarea acestui termen, să solicite, motivat, Parchetului de pe lângă ÎCCJ, prelungirea suspendării efectuării operațiunii, cu cel mult trei zile lucrătoare. Parchetul de pe lângă ÎCCJ poate admite prelungirea solicitata de Oficiu o singura data , sau dacă nu consideră că solicitarea prelungirii suspendării ar avea temei, poate dispune încetarea suspendării operațiunii. În privința deciziei de suspendare a efectuării operațiunii sau măsurii de prelungire a acesteia, legea prevede în sarcina Oficiului, obligația de a le comunica în termen de 24 de ore persoanelor menționate de art. 8, care au făcut sesizarea referitoare la operațiunea suspectă ce s-a decis a fi suspendată sau, după caz, a cărei suspendare s-a decis a fi prelungită.
Dacă Oficiul nu a făcut comunicarea în acest termen de 24 de ore, persoanele la care se referă art. 8 vor putea efectua operațiunea.
De asemenea, în vederea îndeplinirii sarcinilor instituite Oficiului cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor, Legea prevede expres dreptul Oficiului de a cere persoanelor menționate la art. 8, precum și altor instituții competente, toate datele și informațiile necesare; secretul profesional la care sunt ținute aceste persoane prevăzute de art. 8, nefiind opozabil Oficiului. În acest sens, legea prevede obligația persoanelor menționate de art. 8 de a comunica Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor informatiile cerute in maxim 30 de zile de la primirea cererii, iar în sarcina Oficiului este prevăzută obligația păstrării confidențialității în legătură cu sesizările primite.
Legea recunoaște, de asemenea dreptul Oficiului, în îndeplinirea îndatoririlor ce-i revin, de a face schimb de informații, în baza reciprocității, cu instituții străine ce au funcții asemănătoare și, obligația păstrării secretului în condiții similare.
Procedând la analizarea și prelucrarea informațiilor primite, constatarea existentei unor suspiciuni de spalare a banilor, Oficiul sesizează procurorul general al Parchetului de pe langa ÎCCJ , iar dacă în urma analizării și prelucrării informațiilor, nu constată indicii temeinice de spălare a banilor, Oficiul va păstra în evidențele sale aceste informații. Dacă în timp de 5 ani aceste informații nu sunt completate, ele vor fi clasate în cadrul Oficiului. Totodată, primind sesizările, dacă apreciază că informațiile sunt insuficiente , Parchetul de pe langa ÎCCJ solicita Oficiului completarea informatiilor . Corelativ acestui drept recunoscut de lege Parchetului de pe langa ÎCCJ în exercitarea atribuțiunilor sale, legea prevede Oficiului obligatia punerii la dispozitia Parchetului de pe langa ÎCCJ a informatiilor pe care le are si la cererea acestuia .
Trebuie să remarcăm totuși o inadvertență în cuprinsul Legii 656/2002, între dispozițiile alin.1 art. 6 și dispozițiile alin.5 al art. 6. Astfel, alin.1 prevede că atunci cand se constata existenta unor suspiciuni de spalare a banilor, Oficiul va transmite informațiile Parchetului de pe langa ÎCCJ , în timp ce alin.5 completează că “Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor are sarcina de a oferi informatiile obtinute Parchetului de pe langa ÎCCJ , la cererea acestora”. Din moment ce obligația Oficiului de a raporta informațiile în legătură cu faptele de spălare a banilor, atunci când constată indicii temeinice, este, potrivit alin.1 al art. 6, doar către procurorul Parchetului de pe langa ÎCCJ, apare întrebarea: care vor fi situațiile când Parchetul Național Anticorupție va putea solicita Oficiului date și informații cu privire la fapte de spălare a banilor? Dar cum de foarte multe ori infracțiunea de spălare a banilor este săvârșită în concurs cu infracțiuni de corupție, deducem că atunci când cercetând acte de corupție, Parchetul Național Anticorupție are date sau indicii că acestea ar fi fost comise pentru favorizarea spălării banilor, va cere în vederea completării informațiilor pe care le deține, noi informații Oficiului.
De fapt este important să se stabilească dacă infracțiunea de spălare a banilor este săvârșită în legătură cu o faptă de corupție; în acest sens Legea 656 prevede că maximul special al pedepsei pentru infracțiunea de spălare a banilor ce are la bază coruperea funcționarilor instituțiilor prevăzute la art. 8, se va majora cu 3 ani.
La cererea Oficiului, Parchetul de pe lângă ÎCCJ va comunica trimestrial stadiul de rezolvare a sesizărilor transmise.
Potrivit legii, Oficiul participă la planurile speciale de invatare a persoanelor consemnate in articolul 8 . De asemenea, Oficiul poate efectua verificări și controale comune cu autoritățile cu atribuții de control financiar, conform legii, și cu cele de supraveghere prudențială a persoanelor prevăzute la art. 8, verificând și controlând modul de aplicare a prevederilor Legii privind prevenirea și sancționarea spălării banilor.
O altă obligație a personalului Oficiului este aceea de a nu transmite informațiile în timpul activității decât în condițiile legii, această obligație menținându-se timp de 5 ani de la incetarea functiei . Totodată, folosirea în scop personal de către salariații Oficiului și ai persoanelor prevăzute la art. 8 a informațiilor primite, atât în timpul activității, cât și după încetarea acesteia, este interzisă.
De altfel, legea functionarii si organizarii a Oficiului National de Anticipare si Stopare a Spălării Banilor aprobat prin HG 479/2002 consacră întreg capitolul II atribuțiilor date prin lege acestuia. Astfel, articolul 4 al Regulamentului amintit prevede, mai sistematizat, că principalele atribuții pe care le exercită Oficiul pentru îndeplinirea obiectului său de activitate sunt următoarele:
–ia la cunostinta informatii de la persoanele juridice si fizice consemnate in articolul 8 din Regulament , referindu-se la tranzactiile facute in lei sau in valuta ;
–examineaza informatiile primite ;
–cerceteaza pe propria raspundere cazurile din sfera de competenta;
–cere institutiilor competente oferirea de date care folosesc la indeplinirea obiectului de activitate ;
–conlucreaza cu Min. Finanțelor Publice, al Min. Justiției, Parchetului de pe lângă ÎCCJ, Min. Administrației și Internelor, BNR și Curtea de Conturi ;
–lucreaza impreuna si sustine schimbul de date cu organismele internationale cu functii identice;
–enunta decizii de suspendare a realizarii tranzactiilor ;
–instiinteaza Parchetul de pe langa ÎCCJ in legatura cu cazurile specificate de lege ;
–observa contraventiile realizate in domeniul de activitate si sanctioneaza persoanele indicate ;
–supravegheaza aplicarea normelor legale din sfera de activitate ;
–are ca scop aplicarea propriilor decizii ;
–alcatuieste propuneri Guvernului pentru luarea unor masuri in vederea anticiparii si stoparii fenomenului de spalare a banilor ;
–pregateste planuri de invatare a persoanelor juridice si fizice consemnate in articolul 8 din Regulament ;
– realizeaza un raport annual sau cand cere Guvernul si realizeaza sinteze in domeniul de activitate ;
–prelua si aranja ebidentele si inregistrarile tranzactiilor financiare , mai vechi de 5 ani de la executare ;
–decide structura raportului pentru tranzactiile legate de fenomenul de spalare a banilor ;
–intocmeste , intermediaza si semneaza conventii cu institutii internationale asemanatoare ;
–sugereaza Guvernului nomenclatorul de functii .
Desfășurându-și activitatea în limitele atribuțiilor stabilite prin lege și Regulament, prin identificarea a tot mai multe cazuri suspecte de spălare a banilor, specialiștii Oficiului au adus o contribuție însemnată pentru eficientizarea luptei de combatere a acestui fenomen.
CONCLUZII
Spălarea banilor este procesul sau ansamblul de acțiuni prin care persoanele rău intenționate încearcă și chiar reușesc să ascundă proveniența fondurilor ce rezultă din activitățile lor ilicite .
În ultimii ani a procesul de luptă împotriva spălării banilor a devenit o necesitatete esențială concretizată prin acțiuni împotriva infractoriilor care trebuie opriți din a legaliza rezultatele acțiunilor lor ilegale prin schimbarea veniturilor “murdare” in venituri “curate” .
Lucrarea se structureaza în șapte capitole, fiecare încercand să sintetizeze și să prezinte, într-o susccesiune logică aspectele legate de combaterea spălării banilor, plecând de la definirea fenomenelor și până la impactul pe care aceste fenomene îl au asupra mediului economic și financiar precum și modalitățile concrete de luptă împotriva acestui fenomen.
În capitolul I am încercat să prezint elementele teoretice studiate de specialiști din organismele interne și internaționale antrenate în această luptă împotriva celor care încearcă să transforme originea ilicită a unor fonduri în investiții legale. Tot în capitolul I , am prezentat noțiuni cu caracter introductiv. Am prezentat un scurt istoric al fenomenului spălării de bani și noțiunea acestuia .
În capitolele II și III am prezentat reglementările interne și internaționale ca o imagine de ansamblu asupra cadrului normativ și a instituțiilor financiare și non-financiare care reglementează activitatea, la nivel mondial , de prevedere și stopare a fenomenului de spălare a banilor care reglementează acest fenomen atât din punct de vedere al faptelor ilicite, din punct de vedere al obligațiilor cât și din punctul de vedere al sancțiunilor ce decurg din nerespectarea acestor obligații.
Consider că, legislația internațională și cea din România este capabilă să creeze instalarea unui sistem financiar sănătos numai dacă această aliniere a legislației se aplică tuturor țărilor. Acest lucru este necesar deoarece infactorii folosesc acele țări care au legislație mai tolerantă pentru plasarea și stratificarea banilor și integrează acești bani în restul țărilor unde nu se mai poate urmări proveniența acestora.
Totodata, sunt de părere că legislația în domeniul spălării banilor trebuie să fie adusă la cunoștința tuturor cetățenilor prin mijloace de publicitate, mass media, pliante. Acest lucru este necesar pentru că de cele mai multe ori persoane cinstite sunt folosite în procesul de spălarea a banilor fără ca aceștia să știe la ce se expun. Exemplu: patronii folosesc angajații ca un paravan pentru ascunderea provenienței ilicite a banilor lor.
Totodată consider că procesul de armonizare a legislației naționale în sfera prevenirii și stopării fenomenului de spălare a banilor și susținerii actelor de terorism cu aquis-ul comunitar este un proces îndelungat care necesită, depunerea unor eforturi susținute de către autoritățile competente, în sensul participării active la grupurile de lucru înființate pentru întocmirea proiectelor de acte normative, dar și pentru adoptarea unei inițiative permanente, în sensul modificării și completării cadrului legislativ existent. Implicarea societăților civile care să vină cu soluții și propuneri la legislația existentă sau înainte de implementare, consider ca ar avea un efect pozitiv.
În capitolul IV am expus cadrul general al reglementării fenomenului de spălare a banilor , și anume subiecții infracțiunii și sancțiunile aplicabile încălcării acestei infracțiuni .
În capitolul V am prezentat elementele teoretice: etapele spălării banilor, metodelele folosite și trăsăturile specific . Cele prezentate de mine în acest capitol sunt foarte importante în această luptă deoarece permit identificarea acelor tranzacții sau operații care ies din tiparele obișnuite și care pot conduc la fenomenul de spălarea banilor.
În capitolul VI am expus subiectul prevenirii si combaterii spălării banilor . Un rol foarte important îl au măsurile de protective luate împotriva fenomenului de spălarfe a banilor .
În capitolul VII am prezentat Oficiul Național de Combatere și Sancționare a fenomenului de spălare a banilor , precum și colaborarea acesteia cu toate instituțiile implicate în această acțiune, organisme interne și internaționale, respectiv autorități de supraveghere prudențială și control financiar, agenții de aplicare a legii, reprezentanți ai asociațiilor profesionale în domeniu și ai societății civile .
Plecând de la Organizatia Națiunilor Unite, cu structurile sale abilitate și până la organizatiile regionale și profesionale, am încercat să sintetizam principalele aspecte legate de competentele și misiunea fiecărei organizații dar și a obiectivelor pe care acestea și le propun în combaterea acestor fenomene deși, niciodată organele abilitate nu vor fi înaintea infractorilor, dar își doresc sa fie cât mai aproape de eradicarea și eliminarea acestor fenomene. Pentru a reusi în acest deziderat, cooperarea internaționala între organanismele din fiecare țară și cele la nivel mondial, devine din ce în ce mai importantă.
Consider că este necesar ca toate autoritățile de supraveghere să își concentreze și să suplimenteze resursele financiare alocate în vederea tehnologizării activității de prevenire și combatere a spălării banilor prin sisteme IT performante și softuri specializate, pentru a se materializa un timp de răspuns mai operativ. De asemenea, nu trebuie neglijată necesitatea alocării unor resurse umane suplimentare, precum și specializarea celor deja existente.
România a înregistrat în ultimii ani un progres important în ceea ce privește prevenirea și combaterea spălării banilor, însă mai e nevoie de implementarea unor noi proiecte, de eficientizarea și de îmbunătățirea operativității acțiunilor demarate de autoritățile responsabile, precum și de suplimentarea fondurilor și a personalului implicat în domeniu.
Cazurile care ajung la Oficiul Național de Combatere și Sancționare a fenomenului de spălare a banilor sunt cele primite de la organismele raportoare sau cele de control.
Dar faptul că aceste cazuri ajung la Oficiul Național de Combatere și Sancționare a fenomenului de spălare a banilor nu este suficient, consider că îmbunătățirea capacității analiștilor financiari ai ONPCSB de investigare, în procesarea și analizarea rapoartelor de tranzacții suspecte este absolut necesară.
Totodată sunt de părere că elaborarea și publicarea unor instrumente utile, cum ar fi “Manualul de Instruire privind Combaterea Spălării Banilor” și “Ghidul de Tranzacții Suspecte” ar fi de mare ajutor în această luptă de diminuare a fenomenului de spălare de bani.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte Teoretice Si Practice Privind Spalarea Banilor (ID: 126505)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.