Aspecte Teoretice Si Practice Privind Ipoteca
CAPITOLUL I CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND GARANTAREA OBLIGAȚIILOR
§ 1. Noțiuni generale
§ 2. Inferioritatea sau imperfecțiunea garanțiilor personale față de cele reale
§ 3. Noțiuni istorice privind ipoteca
CAPITOLUL II CARACTERELE GENERALE ALE IPOTECII. FELURILE SALE
Secțiunea I Noțiune
Secțiunea a II-a Caractere generale
§ 1. Realitatea
§ 2. Accesorialitatea
§ 3. Caracterul imobiliar
§ 4. Indivizibilitatea
§ 5. Ipoteca este supusă principiului specializării
Secțiunea a III-a Bunurile care pot fi ipotecate
Secțiunea a III-a Felurile ipotecii
CAPITOLUL III IPOTECA CONVENȚIONALĂ
Secțiunea I Noțiune
Secțiunea a II-a Condiții de valabilitate
§ 1. Condiții de fond
1. Condiția capacității
2. Calitatea de proprietar a constituitorului ipotecii
§ 2. Condiții de formă
Secțiunea a III-a Efectele ipotecii convenționale
§ 1. Efectele față de debitor
§ 2. Efectele față de creditor
1. Dreptul de preferință
2. Dreptul de urmărire
§ 3. Efectele față de terții dobânditori ai imobilului
1. Excepții opozabile creditorului
2. Plata
3. Delăsarea imobilului ipotecat
4. Purga
5. Executarea silită
Secțiunea a IV-a Aspecte privind publicitatea
CAPITOLUL IV IPOTECA LEGALĂ
Secțiunea I Noțiune
Secțiunea a II-a Cazurile de ipoteci legale
§ 1. Ipoteca legală prevăzută de Legea nr. 22/1969
§ 2. Ipoteca legală prevăzută de Ordonanța Guvernuluui nr. 11/1994
§ 3. Ipoteca legatarilor cu titlu particular a unor sume de bani sau lucruri fungibile asupra imobilelor succesorale
§ 4. Ipoteca legală prevăzută de Decretul-lege nr. 61/1990
§ 5. Ipoteca legală prevăzută de Codul de procedură penală
CAPITOLUL V STINGEREA IPOTECII
Secțiunea I Stingerea ipotecii pe cale principală
§ 1. Renunțarea creditorului
§ 2. Prescripția
§ 3. Pierderea bunului grevat
§ 4. Stingerea dreptului ipotecat
§ 5. Rezoluțiunea sau anularea dreptului de proprietate al constituitorului
§ 6. Consolidarea
§ 7. Purga
Secțiunea a II-a Stingerea ipotecii pe cale accesorie
CAPITOLUL VI CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA
ANEXA NR. 1 Codul civil (extras) – art. 1746-1815
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND GARANTAREA OBLIGAȚIILOR
§. 1. Noțiuni generale
Studiul vieții juridice al societăților omenești, realizat atât din perspectivă sincronică, cât și diacronică, denotă rolul covârșitor al obligațiilor; raporturile obligaționale între indivizi formează "urzeala” vieții juridice, după cum se exprimă unii autori.
Aproape toate instituțiile juridice ale dreptului privat își găsesc temeiul în dreptul obligațiilor.
Astfel, raporturile nepatrimoniale – cum sunt cele de familie sau cele din domeniul creației intelectuale – nu sunt decât obligații (obligații între rude, între soți; obligații între coautorii unei opere etc.).
Cât privește raporturile patrimoniale, contractul – act esențialmente generator de obligații – este modul cel mai frecvent de creare a drepturilor reale (art. 971 C. civ.).
Materia obligațiilor se divide într-o parte generală și una specială.
Dacă partea specială (care cuprinde regulile aplicabile diverselor operații juridice creatoare de obligații) este mobilă și schimbătoare, partea generală (care cuprinde, pe de o parte, obligațiile considerate în ele însele, făcându-se abstracție de diferitele acte și fapte juridice care le-au generat, iar pe de altă parte cuprinde actele și faptele juridice creatoare de obligații) este partea stabilă a dreptului obligațiilor, ea schimbându-se foarte puțin față de dreptul roman.
Este și cazul (mai ales) executării și garantării obligațiilor.
În momentul nașterii raportului juridic obligațional certitudinea creditorului cu privire la realizarea dreptului său este relativă, în sensul că această realizare nu depinde în mod exclusiv și absolut de voința sa, dreptul său nu mai este încorporat în lucru, ca în materie de drepturi reale, ci este un drept de a ajunge la lucru (jus ad rem), prin intermediul voinței unei alte persoane, anume debitorul.
Este posibil însă ca acesta să nu-și îndeplinească obligația, iar aceasta indiferent de faptul că este vorba de un contract în care creditorul este și creditor și debitor în același timp sau este numai creditor, fără a fi și debitor.
Creditorul dintr-un contract de schimb, de vânzare-cumpărare etc. (sinalagmatice) sau chiar donație (unilateral) poate fi proprietar al bunului (debitorul îndeplinindu-și obligația de a da), dar să nu fie încă în posesia acestuia (debitorul nu și-a îndeplinit obligația de a face).
Pe de altă parte, în contractele sinalagmatice sau unilaterale în care se înstrăinează întrebuințarea unui lucru (locațiunea, respectiv împrumutul de folosință – comodatul) creditorul nu mai are posesia bunului, dar este încă proprietarul acestuia.
Pentru ca posesia reală a valorii, care este încă (locațiune, împrumut de folosință) sau a devenit (schimb, vânzare-cumpărare, donație sau orice altă prestație care nu este făcută de la mână la mână) proprietatea creditorului, în primul caz să-i rămână, iar în cel de-al doilea să-i fie remisă, fără ca el să fie în posesia bunului specific pe care îl cedează sau care trebuie să devină al său, pentru aceasta este nevoie fie de o garanție reală, adică un bun mobil (gajul cu deposedare și ipoteca mobiliară) sau imobil (ipoteca imobiliară și privilegiile imobiliare), care nu este însă proprietatea creditorului decât după valoarea proprietății sale lăsate în posesie, respectiv a proprietății datorate, dar care rămâne proprietate a debitorului după constituția specifică și plusul de valoare, fie de o garanție personală, în această situație realizându-se prin persoana-garant ceea ce în cazul amanetului și ipotecii se efectuează numai pe planul lucrului.
Creditorul știe sau ar trebui să știe, încă de la nașterea raportului obligațional, că, dacă debitorul nu-și execută de bunăvoie obligația, va putea să-l constrângă fie la o executare în natură, fie la o executare prin echivalent (art. 1073 C. civ.).
Dar creditorul mai știe că, chiar dacă legea îi dă dreptul la urmărirea întregului patrimoniu al debitorului (art. 1718 C. civ. și art. 1719 C. civ.), precum și dreptul de a lua anumite măsuri destinate a asigura conservarea patrimoniului debitorului (obținerea unui sechestru asigurător, în conformitate cu art. 591 – 595 C. proc. civ.; efectuarea unor inscripții sau transcripții imobiliare sau înscrierea în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni, respectiv intabularea în cartea funciară ale unor acte încheiate de debitor, prin care acesta a dobândit drepturi reale – art. 818 – 819, art. 1295 alin.2, art. 1394, art. 1801-1802 C. civ., art. 710-720 C. proc. civ., Decretul-Lege nr. 115 din 22 iunie 1938, Legea nr. 242/1947; intervenția în procesele de împărțeală ale debitorului – art. 785 C. civ.; acțiunea în declararea simulației – art. 1175 C. civ.; întreruperea unei prescripții ce curge împotriva debitorului – art. 16 din Decretul nr. 167/1958), sau să acționeze pentru a înlătura neglijența (acțiunea obligă – art. 974 C. civ.) sau actele frauduloase (acțiunea pauliană – art. 975 C. civ.) ale debitorului, ori dreptul de a cere executarea silită asupra bunurilor aflate în patrimoniul debitorului la data urmăririi (art. 380 și urm. C. proc. civ.), toate aceste măsuri nu vor determina transformarea probabilității realizării creanței în certitudine, deoarece toate mijloacele juridice prezentate mai sus se concretizează în anumite situații, dar pot exista situații în care creditorul să găsească un patrimoniu golit sau sărăcit de elemente active, fără a fi vorba de dosire, deteriorare sau de înstrăinare a unor bunuri, ori de omitere a efectuării inscripției sau transcripției imobiliare ori a înscrierii în cartea funciară, sau de viclenie la împărțeală, ori de simulație, neglijență sau fraudă a debitorului.
Creditorul prevăzător și logic cu sine însuși va încerca să evite de la început consecințele insolvabilității debitorului și egalității cu ceilalți cocreditori în prezență sau viitori.
În vederea realizării acestui scop, el va avea la îndemână fie posibilitatea alăturării unei alte persoane, care să răspundă cu patrimoniul său alături de debitor, în mod principal – prin stipularea clauzelor de solidaritate și/sau de indivizibilitate – sau în mod accesoriu – garanți personali obligați conjunct, solidar și/sau indivizibil în raporturile dintre ei -, fie posibilitatea de a alătura dreptului său de creanță un drept real, accesorialitate care poate fi intenționată și concomitentă cu dreptul de creanță (gaj, ipotecă, privilegiu) sau poate fi întâmplătoare și consecutivă dreptului de creanță (dreptul de retenție).
Se mai consideră că stipularea unei clauze penale (art. 1066-1072 C. civ.) sau darea unei arvune (art. 1297, 1298 și art. 1416 C. civ.), constituie măsuri care garantează executarea reală.
În ceea ce privește clauza penală, se aduce drept contraargument faptul că aceasta rămâne o simplă promisiune; este adevărat, considerăm, că acel creditor care este beneficiar al clauzei penale, în caz de concurs cu creditorii ordinari, are o poziție privilegiată (în sensul că creditorul nu mai este dator să facă dovada directă a prejudiciului), însă stipularea clauzei penale nu-l “împiedică” pe debitor să devină insolvabil și nici nu conferă creditorului un drept de urmărire sau un drept de preferință asupra vreunui bun al debitorului; clauza penală nu este altceva decât o fixare convențională și prealabilă a eventualelor daune-interese (compensatorii sau moratorii).
Cât privește arvuna (arrha confirmatoria – asemănătoare clauzei penale – și arrha poenitentialis), avantajul față de clauza penală constă în faptul că cel ce primește arvuna, în caz de neexecutare culpabilă a obligației de către cealaltă parte, nu este obligat să o restituie; dacă obligația principală nu a fost executată din culpa celui ce trebuie să restituie îndoit arvuna, iar acesta este insolvabil, creditorul arvunei nu are o poziție privilegiată față de creditorii ordinari: el va suporta în mod egal cu aceștia consecințele insolvabilității debitorului.
Ceea ce diferențiază garanțiile speciale de alte mijloace de asigurare a executării obligațiilor este accesorialitatea, iar când aceasta le este comună, prerogativele suplimentare de care dispune creditorul garantat față de creditorii ordinari.
Astfel, garanțiile personale, pe lângă averea prezentă și viitoare a debitorului principal aduc și activul patrimonial al altei persoane, aspect comun cu solidaritatea și indivizibilitatea, dar spre deosebire de acestea, garanțiile personale se caracterizează prin accesorialitate.
Pe de altă parte, garanțiile reale au comun cu clauza penală (stipulatio poenae) și arvună caracterul accesoriu, dar în plus față de acestea dau creditorului un drept de urmărire și un drept de preferință.
Garanțiile ar putea fi definite ca fiind ansamblul mijloacelor juridice care, dincolo de limitele dreptului de gaj general și în plus față de acest drept conferă creditorului garantat anumite prerogative suplimentare, prerogative care constau fie într-o prioritate față de ceilalți creditori, fie în posibilitatea ca, în caz de neexecutare din partea debitorului să urmărească pe o altă persoană, care s-a angajat să execute ea obligația, ce revenea debitorului.
Prin urmare, după obiectul lor, garanțiile sunt de două feluri: personale și reale.
Funcțiile lor de asigurare a securității creditului, de înlocuire a unui raport de credit efectiv (de pildă, o cauțiune bancară), de asigurarea economisirii de lichidități (în schimbul efectuării plății se dă o garanție, evitându-se transferul sau imobilizarea de mijloace bănești) și de disciplinare a relațiilor contractuale sunt mai vizibile în relațiile comerciale interne și internaționale.
Noțiunile de credit și garanție sunt inseparabile.
Fiecare formă de credit are o aplicabilitate prioritară; astfel, creditul chirografar se uzitează în special între simplii particulari, creditul real mobibligat să o restituie; dacă obligația principală nu a fost executată din culpa celui ce trebuie să restituie îndoit arvuna, iar acesta este insolvabil, creditorul arvunei nu are o poziție privilegiată față de creditorii ordinari: el va suporta în mod egal cu aceștia consecințele insolvabilității debitorului.
Ceea ce diferențiază garanțiile speciale de alte mijloace de asigurare a executării obligațiilor este accesorialitatea, iar când aceasta le este comună, prerogativele suplimentare de care dispune creditorul garantat față de creditorii ordinari.
Astfel, garanțiile personale, pe lângă averea prezentă și viitoare a debitorului principal aduc și activul patrimonial al altei persoane, aspect comun cu solidaritatea și indivizibilitatea, dar spre deosebire de acestea, garanțiile personale se caracterizează prin accesorialitate.
Pe de altă parte, garanțiile reale au comun cu clauza penală (stipulatio poenae) și arvună caracterul accesoriu, dar în plus față de acestea dau creditorului un drept de urmărire și un drept de preferință.
Garanțiile ar putea fi definite ca fiind ansamblul mijloacelor juridice care, dincolo de limitele dreptului de gaj general și în plus față de acest drept conferă creditorului garantat anumite prerogative suplimentare, prerogative care constau fie într-o prioritate față de ceilalți creditori, fie în posibilitatea ca, în caz de neexecutare din partea debitorului să urmărească pe o altă persoană, care s-a angajat să execute ea obligația, ce revenea debitorului.
Prin urmare, după obiectul lor, garanțiile sunt de două feluri: personale și reale.
Funcțiile lor de asigurare a securității creditului, de înlocuire a unui raport de credit efectiv (de pildă, o cauțiune bancară), de asigurarea economisirii de lichidități (în schimbul efectuării plății se dă o garanție, evitându-se transferul sau imobilizarea de mijloace bănești) și de disciplinare a relațiilor contractuale sunt mai vizibile în relațiile comerciale interne și internaționale.
Noțiunile de credit și garanție sunt inseparabile.
Fiecare formă de credit are o aplicabilitate prioritară; astfel, creditul chirografar se uzitează în special între simplii particulari, creditul real mobiliar și imobiliar este preferat industriei, iar creditul personal este folosit în special de formele asociative cu caracter familial (de pildă în agricultură).
§. 2. Inferioritatea sau imperfecțiunea garanțiilor personale față de garanțiile reale
Dacă scopul urmărit prin constituirea garanțiilor personale este ocrotirea creditorului împotriva insolvabilității debitorului, nu este mai puțin adevărat că ele se găsesc în stare de inferioritate față de garanțiile reale în ceea ce privește realizarea acestui scop.
Pentru a nu-l stânjeni pe debitor să realizeze acte de înstrăinare necesare dezvoltării patrimoniului său, cel mai sigur mijloc sunt garanțiile reale, fiindcă datorită acestora creditorul fie va avea în mâna sa un bun al debitorului, care îi va servi la satisfacerea exclusivă a creanței sale (amanetul – art. 1685-1696 C. civ.), fie va păstra măcar un drept de a urmări, printr-o acțiune reală, în mâinile oricui, bunul ce-i este afectat pentru satisfacerea creanței sale, în modul acesta bunul fiind lovit de un fel de indisponibilitate (cum se întâmplă în materia ipotecii – art. 1746-1815 C. civ.).
Cu totul altfel se prezintă situația creditorilor chirografari, care au doar o creanță obișnuită (chirographum) și, deci, nu au la îndemână decât o acțiune personală.
Ei nu vor putea împiedica diminuarea gajului lor, ori de câte ori aceasta nu se face în frauda lor, prin nici un mijloc, ci vor trebui să sufere o reducere proporțională cu creanța lor în caz de insolvabilitate a debitorului.
Este adevărat că, înmulțindu-se numărul debitorilor cu ajutorul garanțiilor personale, cresc și șansele de plată pentru creditori.
Datorită însă acțiunilor personale de care dispun creditorii chirografari care au obținut constituirea unor garanții personale, dar care nu le permite urmărirea și satisfacerea directă a vreunui bun care să fie afectat exclusiv creanței lor, acești creditori nu sunt puși în mod efectiv la adăpost, nici chiar prin alăturarea unor noi debitori, căci aceștia la rândul lor pot deveni insolvabili (excepție face cauțiunea reală).
Garanțiile personale nu schimbă cu nimic situația creditorului față de debitorul său – el rămâne față de toți aceștia un simplu creditor chirografar, al cărui unic mijloc de satisfacere a creanței este o simplă acțiune personală contra debitorilor săi.
În literatura juridică mai veche se susținea că, alături de fidejusiune, solidaritatea și indivizibilitatea ar putea fi considerate o specie de garanții personale; autorii recenți arată însă că aceste două modalități juridice pot fi folosite uneori pentru a înlocui fidejusiunea ori pentru a-i întări efectele, introducând în raportul obligațional un alt debitor principal, care să răspundă alături de debitorul inițial pentru întreaga obligație, înlăturând inconvenientul fidejusiunii decurgând din împrejurarea că fidejusorul este numai un debitor accesor și subsidiar; dar, adaugă acești din urmă autori, solidaritatea și indivizibilitatea depășesc prin sfera lor de aplicare cadrul garanțiilor propriu-zise, motiv pentru care este mai indicat ca analiza acestora să fie plasată în cadrul materiei obligațiilor cu subiecte multiple.
§. 3. Noțiuni istorice
Dreptul roman primitiv n-a cunoscut ipoteca. Cuvântul ”ipotecă” este de origine grecească și n-a fost introdus la Roma decât târziu, atunci când sistemul garanțiilor reale evoluase simțitor sub imboldul cerințelor din ce în ce mai mari ale creditului.
La început, una din formele de credit cele mai rudimentare a fost așa-numitul pactum de fiducia, prin care debitorul dădea în garanție un imobil, înstrăinându-l către creditor, care lua obligația de a-l restitui după primirea plății.
Alături de această garanție a funcționat și gajul, care, din cauza condiției desesizării, nu se putea aplica decât bunurilor mobile.
Treptat s-a ajuns la ipotecă, care prezintă avantajul de a nu deposeda pe debitor.
Însă ipotecile în dreptul roman erau oculte și generale, putând să fie făcute și asupra mobilelor.
După mai multe secole (până în veacul al XIII-lea), ipoteca a dispărut.
În Franța, pe măsură ce se risipea întunericul evului mediu, ea a reînviat în mod spontan prin efectul unei evoluții independente de amintirea instituțiilor romane.
În vechiul nostru drept, ipotecile existau, dar cu marile defecte ale vechiului regim ipotecar francez: ele erau oculte și puteau îmbrățișa toate bunurile debitorului.
Codul nostru civil a luat ca model de organizare a ipotecii legea ipotecară belgiană din 16 decembrie 1851, înlăturând ipotecile generale, desființând ipoteca judiciară a codului francez și înscriind ca principii dominante specialitatea și publicitatea ipotecilor, atât a celor legale, cât și a celor convenționale.
CAPITOLUL II
CARACTERELE GENERALE ALE IPOTECII.
FELURILE SALE
Secțiunea I
Noțiune. Reglementare
Ipoteca a fost definită ca fiind un drept real accesoriu care are ca obiect un bun imobil al debitorului sau al altei persoane, fără deposedare, care conferă creditorului ipotecar dreptul de a urmări imobilul în stăpânirea oricui s-ar afla și de a fi plătit cu prioritate față de ceilalți creditori din prețul acelui bun.
Ipoteca este o garanție reală imobiliară. În acest sens, art. 1746 C. civ. prevede: “Ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligații”.
Ipoteca este reglementată în art. 1746-1814 din Codul civil.
Aceste reglementări au fost împrumutate, în bună parte, de către autorii Codului civil, dintr-o lege belgiană din 1851, prin care s-a realizat o importantă reformă a sistemului ipotecar.
Codul francez nu cunoștea publicitatea decât pentru ipotecile convenționale; legea belgiană însă introducea publicitatea și specialitatea pentru toate ipotecile. De la la acesta a preluat Codul civil român cele două principii; refuzând însă să adopte ipoteca testamentară pe care legislația noastră anterioară o cunoștea, legiuitorul român de la 1864 s-a îndepărtat de la modelul belgian.
Ipoteca, mijloc de garantare a obligațiilor, prezintă mai multe avantaje.
Bunul ipotecat rămâne în posesia debitorului sau a terțului care a constituit-o și se exercită toate atributele dreptului de proprietate în plenitudinea lor.
De asemenea, asupra aceluiași imobil pot fi constituite mai multe ipoteci succesive.
După izvorul ei, ipoteca este de două feluri: convențională și legală.
Ipoteca este convențională atunci când ia naștere dintr-un contract incheiat între creditor și proprietarul imobilului, care poate fi debitorul sau un terț.
Ipoteca legală este aceea care ia naștere în virtutea unei dispoziții speciale a legii (art. 1749 alin. 1 C. civ.).
§. 2. Caracterele generale ale ipotecii
Ipoteca este un drept real, accesoriu, imobiliar, indivizibil și specializat.
1. Realitatea.
Ipoteca este un drept real (art. 1746 C. civ.) asupra unui imobil care conferă titularului său două atribute: atributul de urmărire și atributul de preferință.
El nu face parte din categoria dezmembrămintelor proprietății, deoarece nu presupune desprinderea unor atribute din conținutul dreptului de proprietate cum ar fi posesia și folosința; creditorul nu are atributele de posesie și folosință.
Datorită caracterului real, ipoteca se apropie de gaj și diferă de privilegiile generale și de cele speciale mobiliare, care, cu excepțiile stabilite de lege, nu conferă titularului decât un drept de preferință, nu și un drept de urmărire.
2. Accesorialitatea.
Accesorialitatea decurge din faptul că ipoteca însoțește și garantează un drept principal, care este dreptul de creanță al creditorului ipotecar.
Așadar, existența dreptului de ipotecă depinde de existența dreptului de creanță.
Dreptul de ipotecă urmează soarta dreptului principal conform principiului accesorium sequitur principale.
Creanța garantată poate fi supusă unei condiții suspensive sau poate fi o creanță eventuală.
Chiar dacă însoțește o creanță sub condiție sau eventuală, ipoteca poate fi înscrisă în registrul de inscripții sau cartea funciară pentru a avea rang prioritar atunci când se va realiza condiția sau creanța va deveni actuală.
Așadar, desființarea sau stingerea obligației principale are ca efect desființarea sau stingerea ipotecii. Sunt totuși cazuri când ipoteca poate supraviețui obligației (novația – art. 1134 C. civ.) și cazuri când obligația supraviețuiește ipotecii (purga – art. 1827; prescripția –art. 1800; compensația – art. 1153 și darea în plată – art. 1100 C. civ.). De asemenea, transmiterea creanței atrage după sine și transmiterea ipotecii.
În literatura de specialitate s-a pus problema dacă ipoteca poate fi transmisă separat sau fără creanța pe care o garantează în scopul de a garanta o altă creanță.
Au fost avansate trei soluții.
Într-o primă opinie se susține că ipoteca nu se poate separa de creanță.
Într-o altă opinie, ipoteca se poate separa de creanța pe care o garantează pentru a garanta o altă creanță.
Unii autori au considerat că separarea este posibilă numai în cazul ipotecii convenționale.
S-a susținut că ipoteca se poate transmite separat și independent de creanța garantată, prin cesiune și prin renunțare.
Potrivit acestei ultime opinii, cesiunea ipotecii se poate face în folosul unui alt creditor sau chiar în profitul dobânditorului imobilului ipotecar. Cesiunea poate fi totală sau parțială. Cesiunea totală se face în favoarea altui creditor ipotecar sau a unui creditor chirografar. Cesiunea parțială poate fi asupra rangului sau asupra dreptului de urmărire. Cesiunea rangului se realizează numai atunci când se face în favoarea unui alt creditor ipotecar a cărui ipotecară are un rang inferior.
Cesiunea dreptului de urmărire nu are utilitate pentru cesionar, deoarece dreptul de preferință rămâne cedentului.
Transmisiunea prin renunțare are loc, de regulă, în favoarea dobânditorului imobilului ipotecat și, foarte rar, în favoarea altui creditor. Și renunțarea poate fi totală sau parțială. Renunțarea totală, adică la atributul de urmărire și atributul de preferință, se face în favoarea unui creditor ipotecar sau a dobânditorului imobilului ipotecat, dacă nu există și alți creditori ipotecari; ea este, în realitate, o cesiune de ipotecă.
Renunțarea parțială poate să aibă ca obiect fie dreptul de urmărire, dreptul de preferință. Renunțarea la dreptul de urmărire se face în beneficiul dobânditorului imobilului ipotecat, creditorul ipotecar păstrând doar dreptul de preferință asupra prețului imobilului înstrăinat de debitor. Renunțarea la dreptul de preferință nu are nici o aplicație practică, pentru motivul că creditorul păstrează dreptul de urmărire. O asemenea renunțare are utilitate practică dacă se realizează după renunțarea la dreptul de urmărire.
3. Caracterul imobiliar
Ipoteca este o garanție imobiliară, deoarece are ca obiect numai bunuri imobile (art. 1751 C. civ.).
Pentru a putea fi ipotecate, imobilele trebuie să se afle în circuitul civil.
Pot fi ipotecate imobilele, împreună cu accesoriile lor care sunt imobile prin destinație, precum și uzufructul asupra unor imobile.
4. Indivizibilitatea
Ipoteca este indivizibilă (art. 1746 alin. 2 C. civ., corespunzător art. 2114 alin. 2 C. civ. francez).
Hypotheca est tota in toto, et tota in qualibet parte, scria autorul francez Doumoulin; iar după Loysel: Hypotheque ne se divise point.
Prin indivizibilitatea ipotecii se înțelege că imobilul este afectat în întregime pentru garantarea creanței în totalitatea sa.
Dacă mai multe imobile sunt ipotecate pentru garantarea unei singure datorii, fiecare imobil garantează întreaga datorie. Opțiunea urmăririi unuia sau altuia dintre imobile revine în mod tradițional creditorului.
Indivizibilitatea prezintă o mare importanță pentru creditor.
Astfel în cazul morții debitorului, deși datoria se divide între moștenitori, ipoteca rămâne indivizibilă. Creditorul va putea urmări pe acela dintre moștenitori căruia i-a revenit imobilul prin împărțeală. Dimpotrivă, dacă imobilul rămâne în indiviziune, creditorul poate urmări pe fiecare copărtaș pentru întreaga datorie.
De asemenea, atunci când creanța este parțial plătită, creditorul păstrează dreptul de ipotecă asupra întregului imobil până i se plătește și diferența neachitată de către debitor.
Indivizibilitatea este de esența ipotecii, dar nu este de natura ei. Înseamnă că creditorul poate renunța la acest beneficiu conferit de lege.
5. Ipoteca este supusă principiului specializării
Ipoteca este o garanție specializată.
Prin principiul specializării ipotecii înțelegem că ipoteca poate fi constituită numai asupra unui imobil sau unor imobile individual determinate și, totodată, pentru garantarea unei datorii a cărei valoare este, de asemenea, determinată (art. 1774 și art. 1776 C. civ.).
Legiuitorul român nu a împrunutat textele din Codul civil francez, în care se prevede că ipotecile legale sunt generale, asupra tuturor imobilelor, prezente și viitoare, ale celui ce a constituit ipoteca și garantează toate datoriile debitorului față de același creditor.
Reglementarea, sub acest aspect, a ipotecii în Codul civil român este superioară. Nu se pot constitui ipoteci generale asupra tuturor imobilelor unei persoane sau pentru garantarea tuturor datoriilor debitorului.
Secțiunea a III-a
Bunurile care pot fi ipotecate
Ipoteca nu poate fi constituită decât asupra imobilelor.
Mobilele – prevede art. 1751 C. civ. – nu pot fi ipotecate.
Privitor la categoriile de bunuri care pot fi ipotecate, art. 1750 C. civ. dispune că nu se pot ipoteca decât bunurile imobile care sunt în comerț și accesoriile lor considerate de lege ca imobile; mai pot fi ipotecate și uzufructul asupra acestor imobile, precum și accesoriile.
Iată consecințele pe care trebuie să le tragem din acest text.
A) Imobilele care nu se află în comerț nu pot fi afectate garanției ipotecare. Într-adevăr, scopul final al ipotecii este realizarea garanției prin vânzare la licitație, pentru ca creditorul să se poată despăgubi din acest preț. Or, acest scop nu poate fi atins cu un imobil care nu este în comerț și care, deci, nu este susceptibil de a fi vândut. Prin urmare, nu pot fi ipotecate imobilele care compun domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, anumite imobile aparținând particularilor, care sunt inalienabile, cum ar fi imobilele lăsate moștenire sub condiție de inalienabilitate temporară.
De asemenea, nu poate fi ipotecat dreptul de uz sau de abitație (art. 571 C. civ.).
Accesoriile imobilelor nu pot fi ipotecate separat, ci odată cu imobilele cu care se încorporează. Astfel sunt imobilele prin destinație și servituțile. Ele nu pot fi despărțite de imobil și, prin urmare, nu pot fi urmărite separat și scoase în vânzare.
Dacă imobilele prin destinație sunt despărțite de imobil, ele încetează a fi afectate garanției ipotecare.
Pentru a rezuma principiile relative la bunurile ce pot fi ipotecate, trebuie să subliniem următoarele observații: orice imobil poate fi afectat unei garanții ipotecare. Pot fi ipotecate construcțiile făcute pe terenul altuia; însă în acest caz, ipoteca se va stinge când proprietatea construcțiilor va trece asupra proprietarului terenului pe care sunt clădite.
Știm că art. 1750 pct. 2 îngăduie ipotecarea uzufructului, când acesta poartă asupra unor bunuri imobiliare; dar ipoteca asupra uzufructului se stinge o dată cu uzufructul. De asemenea nuda proprietate poate fi ipotecată.
O ipotecă nu poate fi ipotecată – hypotheque sur hypotheque ne vaut. Acest enunț pare a fi un adevăr elementar. Ea constituie totuși o excepție la principiul potrivit căruia orice drept imobiliar poate fi ipotecat, principiu admis astăzi de unanimitatea doctrinei, cu toate că prevederile art. 1750 C. civ. par a fi restrictive. S-ar putea concepe ca ipoteca să fie ipotecată pentru garantarea altei creanțe, deslipind-o deci de creanța pe care o garanta în mod primitiv. O astfel de operațiune nu se poate însă concepe în dreptul actual, dat fiind caracterul accesoriu al ipotecii, ea neputând fi despărțită de creanța pe care o garantează.
În ceea ce privește bunurile care nu pot fi ipotecate, principiul este că bunurile mobile nu pot fi ipotecate. Aceasta este formula scurtă și imperativă a art. 1751 C. civ., care a reprodus art. 2119 C.civ. francez. La rândul său, acest text a păstrat vechea formulă a redactărilor cutumiare ”meubles n’ont pas de suite hypotheque”. Într-adevăr, caracterul esențial al ipotecii este că creditorul poate urmări bunul ipotecat în mâinile oricărui terț dobânditor. Acest drept de urmărire nu poate fi însă exercitat în privința mobilelor, care circulă cu cea mai mare ușurință și fără ca transmisiunile succesive să fie aduse la cunoștința terților prin vreun sistem de publicitate. Dreptul de urmărire nu poate fi conceput în materie mobiliară și prin urmare nu poate fi admisă nici ipoteca asupra bunurilor mobile. De aceea, singura garanție posibilă în materie mobiliară este gajul, care pune pe creditor în efectiva posesie a bunului amanetat. Iar ca o consecință naturală a imposibilității de a ipoteca mobilele, art. 1909 C. civ. dispune că lucrurile mobile se prescriu prin însuși faptul posesiunii lor, principiu enunțat de art. 2279 C. civ. francez prin formula “en fait de meubles, possesion vaut titre”.
Secțiunea a III-a
Felurile ipotecii
Dintre toate clasificările posibile împărțirea cea mai importantă este fără îndoială aceea în ipoteci legale și ipoteci convenționale (art. 1748 C. civ. fr.).
Dreptul nostru civil nu cunoaște ipotecile judiciare și nici pe cele testamentare, care pot fi întâlnite în alte sisteme de drept.
Ipoteca este convențională atunci când ia naștere din convenția părților, cu formele prevăzute de lege (art. 1749 alin. 2 C. civ.).
Ipoteca este legală atunci când ia naștere în virtutea unei dispoziții speciale a legii (art. 1749 alin. 1 C. civ.).
Deși în concepția Codului civil român ipoteca legală nu comportă încheierea unei convenții speciale de ipotecă, se consideră că nimic nu se opune la cuprinderea în această categorie și a unor ipoteci a căror constituire este obligatorie potrivit legii, chiar dacă concretizarea acestei obligații legale face necesară încheierea unei convenții de ipotecă, uneori în forme simplificate, cum este, de exemplu, cazul ipotecii prevăzute de Legea nr. 22/1969, cu modificările ulterioare. Se mai arată că nu este indicată cuprinderea acestei ipoteci în categoria așa-numitelor “ipoteci convenționale prevăzute de lege”, deoarece în acest fel ipotecile respective ies de sub regimul ipotecilor legale, pierzând astfel beneficiul unor prevederi de favoare.
Ipotecile sunt reglementate în art. 1746-1815 C. civ., care trebuie completate cu prevederi ale legislației speciale referitoare la această formă de garanție, cum sunt, de exemplu, unele prevederi din Legea nr. 22/1969, cu modificările ulterioare.
Vom trata în cele ce urmează regulile specifice aplicabile ipotecilor convenționale și ipotecilor legale.
CAPITOLUL III
IPOTECA CONVENȚIONALĂ
Secțiunea I
Noțiune
Potrivit art. 1749 alin. 2 C. civ., ipoteca convențională este aceea care ia naștere prin convenția părților, cu respectarea formelor prevăzute de lege.
Din aceasă definiție se pot reține două elemente:
– acordul de voință al părților, care este necesar, dar nu suficient;
– îndeplinirea acelor forme prescrise de lege, care fac din contractul de ipotecă unul dintre puținele acte solemne pe care le cunoaște dreptul nostru civil.
Din definiție nu rezultă însă un alt caracter al contractului de ipotecă, și anume unilateralitatea.
Ipoteca nu produce obligații decât în sarcina celui ce o constituie; creditorului ipotecar nu-i revine nici o obligație.
Întrucât ipoteca nu presupune, ca gajul, deposedarea constituitorului, creditorul ipotecar nu capătă nici măcar acele obligații ce-i revin creditorului gajist din faptul deținerii lucrului, obligații care sunt extrinseci raportului de obligație.
Secțiunea a II-a
Condițiile de valabilitate ale ipotecii convenționale
Pentru a fi valabilă, ipoteca convențională trebuie să îndeplinească două categorii de condiții: de fond și de formă.
Codul civil prevede obligativitatea respectării a două condiții de fond, anume cel care constituie ipoteca trebuie: să aibă capacitate deplină de exercițiu; să fie proprietarul actual al bunului imobil.
§ 1. Condiții de fond
1. Condiția capacității
Condiția capacității depline de exercițiu este prevăzută de art. 1769 C. civ.
Constituirea ipotecii este un act de înstrăinare sub un dublu aspect: un drept real este înstrăinat imediat, diminuând proprietatea; mai târziu, dacă debitorul nu își achită obligația, ipoteca este susceptibilă de a conduce la vânzarea imobilului ipotecat. Este deci necesar ca cel ce constituie ipoteca să aibă capacitatea de a înstrăina.
Ocrotitorul legal al unei persoane lipsite de capacitate de exercițiu deplină nu poate garanta obligațiile altuia cu un imobil al minorului (art. 1771 C. civ. și art. 129 alin. 1 C. fam.).
Ipotecarea unui imobil al minorului este posibilă, cu încuviințarea prealabilă a autorității tutelare, numai pentru garantarea unei obligații proprii a acestuia (art. 129 alin. 2 C. fam.).
2. Calitatea de proprietar al constituitorului ipotecii
Cel care constituie ipoteca trebuie să fie proprietarul actual al imobilului.
În cazul în care nu are această calitate, ipoteca este lovită de nulitate.
Deși în alte sisteme de drept se admite constituirea unei ipoteci asupra lucrului altuia, la noi jurisprudența și doctrina sunt constante în ideea că dacă constituitorul nu este proporioetar actual al unui lucru, ipoteca este lovită de nulitate.
Pe cale de consecință, art. 1775 C. civ. prevede că bunurile viitoare nu pot fi obiectul unei ipoteci.
Se susține chiar că o validare ulterioară, decurgând din faptul că constituitorul a devenit, ulterior constituirii, proprietar al bunului sau că el ar deveni moștenitorul constituitorului, nu poate produce nici un efect.
Cerința ca acela care constituie ipoteca să fie proprietarul imobilului grevat nu trebuie înțeleasă în sensul că acesta trebuie să fie una și aceeași persoană cu debitorul, căci constituitorul nu se confundă în toate cazurile cu debitorul. Aceasta înseamnă că există posibilitatea garantării prin ipotecă a datoriei altei persoane, situație în care ne vom afla în prezența unei cauțiuni reale. Într-un asemenea caz, capacitatea de a ipoteca trebuie să existe nu în persoana debitorului, ci în a celui care garantează pentru dânsul.
§ 2. Condiții de formă
În ceea ce privește condițiile de formă, art. 1772 C. civ. dispune că ipoteca convențională este valabilă numai dacă este constituită prin act autentic.
Așadar, ipoteca este un act solemn.
Forma autentică este cerută de ad validitatem.
Autentificarea cade în sarcina notariatului public în circumscripția căruia se află imobilul ipotecat și se realizează în condițiile Legii nr. 36/1995, legea notarilor publici și a activității notariale (art. 68 și urm.).
Nerespectarea acestei condiții atrage nulitatea absolută a actului.
Nu este necesar ca ipoteca să fie constituită prin același înscris din care rezultă și obligația principală. Obligația garantată nu trebuie, de regulă, să fie constatată prin înscris autentic.
Tot astfel, simpla promisiune de ipotecă nu este necesar să fie făcută printr-un act autentic. Consecințele nerespectării ei nu sunt desigur atât de grave ca cele ale realizării unei ipoteci, promitentul nefiind expus la altceva decât la plata unor daune interese.
În schimb însă, mandatul de a constitui o ipotecă va trebui să respecte cerințele de formă a actului în vederea căruai este dat: el va trebui deci să fie un mandat autentic și special.
În aceeași ordine de idei, menționăm că ipotecile constituite în străinătate nu pot avea efect în România decât după ce actele de constituire se vizează de către președintele tribunalului competent la locul situării imobilelor, care va verifica dacă îndeplinesc condițiile cerute de legile locului unde s-au făcut spre a fi autentificate (art. 1773C. civ.).
În sistemul de publicitate al cărților funciare, dreptul de ipotecă se constituie numai din momentul înscrierii lui în foaia de sarcini (partea a III-a a cărții funciare), în condițiile prevăzute de art. 64 și urm din Decretul-lege nr.115/1938.
Secțiunea a III-a
Efectele ipotecii convenționale
Indiferent de izvorul ei, convențională sau legală, ipoteca produce aceleași efecte. Efectele ipotecii trebuie analizate sub trei aspecte: în raport cu debitorul sau cel care a constituit ipoteca, în raport cu creditorul ipotecar și în raport cu terții dobânditori ai imobilului ipotecat.
§ 1. Efectele față de debitor
Debitorul sau cel căruia îi aparține imobilul ipotecat păstrează, în principiu, toate atributele dreptului de proprietate: posesia folosința și dispoziția juridică.
Astfel, el poate transmite dreptul de proprietate asupra imobilului sau îl poate greva cu sarcini reale.
De asemenea, el este în drept să perceapă fructele imobilului ipotecat, să le consume sau să le înstrăineze; dar, odată separate de fondul ipotecat, fructele devin mobile și nu mai sunt grevate de ipotecă.
Dreptul de înstrăinare încetează în momentul înregistrării acțiunii ipotecare, când creditorul a procedat la transcrierea comandamentului.
După transcrierea comandamentului, debitorul nu poate înstrăina și nici închiria imobilul.
El rămâne, de regulă, cu posesia, folosința și administrarea curentă a imobilului, în calitate de reprezentant al creditorului.
Astfel, potrivit art. 516 C. pr. civ., debitorul are obligația, până la rămânerea definitivă a ordonanței de adjudecare, să asigure paza imobilului, perceperea chiriilor și a altor venituri, recoltarea și vânzarea fructelor naturale și industriale.
În schimb, potrivit aceluiași articol, debitorul nu poate face nici o tăiere de lemne și nici să aducă vreo stricăciune imobilului, sub pedeapsă de despăgubiri.
De asemenea, art. 515 C. pr. civ prevede că creditorii vor putea cere instanței de judecată ca imobilul să fie încredințat spre conservare unei terțe persoane și chiar obligarea debitorului să se mute din imobil, dacă locuiește în el.
§ 2. Efectele față de creditor
Creditorul are recunoscut un drept real accesoriu, fără deposedarea proprietarului.
Acest drept îi conferă cele două atribute: de urmărire și de preferință. Deci, el are dreptul să urmărească imobilul în stăpânirea oricui s-ar afla, chiar dacă debitorul l-a înstrăinat. De asemenea, are dreptul de a-și realiza creanță cu prioritate din prețul obținut prin vânzarea silită a imobilului; în ipoteza când există mai mulți creditori ipotecari, dreptul de preferință se exercită în ordinea dată de rangul ipotecii fiecăruia. Vom analiza pe larg aceste două prerogative, a căror combinare face din ipotecă un instrument de credit care dă creditorului o deplină siguranță.
1. Dreptul de preferință
Acest drept prezintă două aspecte deosebite, după cum este vorba de concursul între un creditor privilegiat sau ipotecar cu creditorii chirografari, sau de concursul mai multor creditori ipotecari.
Mai întâi, în ceea ce-i privește pe creditorii privilegiați, aceștia sunt preferați atât creditorilor chirografari, cât și celor ipotecari, cu condiția însă de a îndeplini formalitățile cerute de lege pentru conservarea privilegiului. Sub această rezervă, privilegiile imobiliare primează orice creanțe, cu toate că au luat naștere mai târziu. Dacă privilegiile sunt înscrise tardiv, ele vor degenera în ipoteci și nu mai primează inscripțiile anterioare. Privilegiile degenerate vin în concurs cu ipotecile și plata lor se face ca și a ipotecilor.
În ceea ce privește concursul dintre creditorii chirografari și ipotecari, aceștia din urmă sunt totdeauna preferați celor dintâi, în sensul că creditorii chirografari nu vor primi, din prețul adjudecării, decât restul rămas după plata tuturor creanțelor ipotecare (și privilegiate). Acest rest este afectat plății creditorilor chirografari, care vin în concurs, cu aceleași drepturi, neexistând între ei vreo cauză de preferință, astfel încât, dacă suma rămasă nu ajunge pentru plata integrală a creanțelor chirografare, fiiecare creditor va primi o cotă parte din creanță, proporțională cu cuantumul ei (art. 1719 C. civ.).
În caz de concurs între mai mulți creditori ipotecari, dreptul de preferință între ei se determină prin data inscripțiunilor, conform regulii prior tempore, potior jure. Ipoteca înscrisă mai demult va fi preferată celei recente (art. 1778 C. civ.). Acest principiu primește aplicare generală, atât în ce privește ipotecile convenționale, cât și cele legale.
Însă nașterea unui conflict între mai mulți creditori ipotecari necesită îndeplinirea a două condiții:
1. Ipotecile să greveze un singur imobil, căci dacă ipotecile sunt înscrise pe diferite imobile, ele nu mai pot pot veni în concurs și fiecare ipotecă se va exercita în mod separat, pe imobilul respectiv.
2. Ipotecile să fi fost constituite de aceeași persoană, căci dacă ipotecile au fost constituite de mai mulți proprietari succesivi ai imobilului, este evident că ipotecile constituite de vânzător și înscise înainte de înstrăinarea imobilului vor fi preferate celor constituite de cumpărător; aceasta nu este decât aplicare dreptului comun. În această ipoteză, trebuie făcută încă o observație importantă, anume aceea că ipoteca constituită înainte de nașterea unui privilegiu imobiliar trece înaintea acestuia.
În caz de conflict între creditorii ipotecari, creditorii care au luat inscripție în aceeași zi vin în concurs toți împreună. Legea nu face nici o distincție cu privire la ora când a fost luată inscripțiunea, nici la ordinea în care inscripțiunile au fost trecute în registru.
Dacă imobilul ipotecat a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, potrivit art. 1718 C. civ., dreptul de preferință se va strămuta ca efect al subrogației reale cu titlu particular asupra despăgubirii cuvenite proprietarului. Soluția este aceeași și atunci când imobilul a pierit sau a fost distrus; dreptul de preferință se va exercita asupra indemnizației de asigurare plătită de societatea de asigurări sau, după caz, asupra despăgubirilor datorate de cel care a săvârșit fapta ilicită.
Dreptul de preferință se exercită și asupra fructelor imobilului, percepute sau culese după data transcrierii comandamentului, în cadrul procedurii de executare silită.
2. Dreptul de urmărire.
Ideea de drept de urmărire nu poate lua naștere decât cu condiția ca imobilul grevat să fi fost înstrăinat de constituitorul ipotecii. Potrivit art. 1790 C. civ.: “Creditorii care au un privilegiu sau o ipotecă înscrisă asupra unui imobil îl urmăresc în orice mâini ar trece.”
Prin urmare, creditorii privilegiați și ipotecari, sub singura condiție de a-și fi transcris sau înscris privilegiul sau de a fi înscris ipoteca după cerințele legii, au marele avantaj de a nu mai avea nici o grijă asupra solvabilității debitorului lor. Privilegiile și ipoteca sunt sarcini ale imobilului grevat, drepturi reale care urmăresc imobilul, indiferent de mutațiile de proprietate. Singura preocupare pe care trebuie să o aibă creditorul ipotecar când vrea să înceapă urmărirea este să cerceteze registrele de transcripțiuni, în scopul de a vedea cine este actualul proprietar al imobilului grevat.
În ceea ce privește nașterea dreptului la urmărire, atâta vreme cât imobilul ipotecat rămâne în patrimoniul constituitorului, nu poate fi vorba de existența dreptului de urmărire. Creditorul își exercită acțiunea ipotecară contra debitorului primitiv. Dreptul de urmărire presupune o înstrăinare, care să dea creditorului ocazia de a urmări imobilul ipotecat în mâinile terțului dobânditor. Cine sunt însă terții? În principiu, orice persoană este ținută de a plăti nu personal, ci numai pentru că imobilul a intrat în patrimoniul ei. Prin urmare, nu va fi considerat ca terț dobânditor moștenitorul cu vocație universală la succesiunea constituitorului ipotecii, dacă acceptă succesiunea pur și simplu. În schimb, sunt terți dobânditori, în înțelesul de mai sus următoarele categorii de persoane: dobânditorii cu titlu particular (vânzător, donatar, legatar cu titlu particular); cauțiunea reală; cel care a dobândit proprietatea imobilului prin efectul uzucapiunii; moștenitorul cu vocație universală, care a acceptat succesiunea constituitorului sub beneficiu de inventar.
Nu toate înstrăinările dau însă naștere la dreptul de urmărire. Din acest punct de vedere, sunt de făcut anumite distincții, care sunt admise de doctrină.
Numai înstrăinările privitoare la un drept imobiliar ce poate fi urmărit de creditorii privilegiați și ipotecari dă naștere dreptului de urmărire, adică numai înstrăinările relative la proprietatea sau la uzufructul imobilului grevat. Dimpotrivă, celelalte dezmembrări ale proprietății (dreptul de uz, de abitație, servituțile create asupra imobilului ipotecat) nu dau naștere dreptului de urmărire. Aceste drepturi nu pot fi urmărite și vândute la licitație ca bunuri deosebite de imobilul ipotecat. Actele prin care au fost create nu sunt opozabile creditorilor ipotecari; aceștia au dreptul de a scoate imobilul la vânzare în deplină proprietate, adică liber de servituțile sau alte sarcini reale, ca și cum n-ar fi fost constituite.
Dreptul de urmărire nu poate fi exercitat, în caz de înstrăinare a imobilului ipotecat, decât dacă privilegiul sau ipoteca sau privilegiul au fost înscrise (sau transcrise, dacă e vorba de privilegiul vânzăorului) înainte de transcrierea actului de înstrăinare (art. 1790 C. civ.). Această transcriere oprește, prin urmare, cursul inscripțiunilor și are ca efect să stingă dreptul de urmărire. Aceeași soluție se aplică și atunci când deținătorul imobilului ipotecat constituie asupra lui o servitute; această servitute nu este opozabilă creditorilor înscriși înainte de constituirea și transcrierea actului care dă naștere servituții. Ea este însă opozabilă creditorilor înscriși posterior. De aici rezultă dificultăți în caz de urmărire a unui imobil grevat de o servitute născută după înscrierea unor ipoteci, dar înaintea altora. Față de primii creditori, imobilul este vândut ca fiind liber de servitute, aceasta nefiindu-le opozabilă; prețul obținut la licitație va fi deci mai mare, imobilul fiind vândut liber de sarcini. Această plus-valoare nu poate însă să profite creditorilor înscriși posterior nașterii servituții, care le este opozabilă. Se va proceda deci în felul următor: după plata primilor creditori, se va reține din rest o sumă reprezentând prețul servituții; această sumă va fi dată dobânditorului servituții, apoi se va proceda la plata celorlalți creditori.
Pentru exercitarea dreptului de urmărire se cer a fi îndeplinite două condiții.
1. Datoria să fie exigibilă, adică ajunsă la termen. Într-adevăr, acțiunea ipotecară nu poate fi pornită decât pentru despăgubirea creditorului. Acesta nu poate urmări imobilul care îi este afecta ca garanție decât dacă datoria este ajunsă la termen. De altfel, art. 1791 C. civ. arată că deținătorul unui imobil ipotecat se bucură de toate termenele de plată stipulate de debitorul primitiv. Or, termenul este presupus a fi stipulat în favoarea debitorului (art. 1025 C. civ.).
2. A doua condiție este conținută în art. 1790, anume, pentru a putea urmări imobilul în mâinile terților, creditorul privilegiat sau ipotecar trebuie să fie înscris asupra imobilului, după formele și în termenele legale.
§. 3. Efectele față de terții dobânditori ai imobilului
Această problemă se pune numai în cazul în care, între momentul constituirii și momentul începerii realizării ipotecii, debitorul înstrăinează imobilul ipotecat.
Dacă debitorul nu plătește datoria, creditorul poate urmări imobilul în mâna oricui s-ar afla, cerând realizarea ipotecii.
Cu alte cuvinte, el are dreptul de a cere vânzarea imobilului și plata creanței sale cu preferință din prețul la care a fost adjudecat.
Art. 1791-1797 C. civ. prevăd atitudinea pe care o poate avea terțul dobânditor atunci când creditorul ipotecar cere realizarea ipotecii, după cum urmează.
1. Excepții opozabile creditorului
Terțul dobânditor poate să opună creditorului unele excepții, cum sunt: inexistența ori stingerea datoriei, nulitatea obligației garantate, nulitatea contractului de ipotecă, nulitatea inscripției ipotecare, excepția de garanție contra evicțiunii dacă creditorul este moștenitorul vânzătorului de la care terțul a dobândit imobilul cu titlu oneros.
Potrivit art. 1794 C. civ., terțul poate invoca beneficiul de discuție, dacă în patrimoniul debitorului au rămas alte imobile ipotecate pentru aceeași datorie. Așadar, terțul va putea să se opună la vânzarea imobilului său, solicitând ca în prealabil “să se discute”, adică să se procedeze la urmărirea altor imobile ipotecate în favoarea creditorului, imobile pe care debitorul nu le-a înstrăinat.
Legea cere mai multe condiții pentru aplicarea excepției de discuțiune, pe care le enumerăm în cele ce urmează.
1. Deținătorul imobilului ipotecat trebuie să fie ținut propter rem, iar nu personal, căci dacă ar fi obligat personal, această obligație s-ar întinde la întreg patrimoniul și nu ar mai fi nici o justificare să i se acorde beneficiul de discuțiune. Prin uurmare, art. 1794 nu se aplică deținătorilor de imobile ipotecate, care sunt totodată fidejusori sau codebitori solidari. Dimpotrivă, vor putea opune beneficiul discuțiunii orice dobânditori cu titlu particular (cumpărător, donatar, legatar) și comoștenitorul care a acceptat moștenirea sub beneficiu de inventar și care primește în lotul său un imobil succesoral ipotecat, căci el nu este personal obligat la plata datoriilor ereditare, ci numai intra vires emolumenti.
2. Trebuie să existe alte imobile afectate aceleiași ipoteci, care se află încă în patrimoniul datornicului.
3. Discuțiunea nu poate fi propusă de terțul deținător al unui imobil grevat de un privilegiu imobiliar (în afară de acela al separațiunii de patrimonii, și aceasta, numai în sistemul adoptat de jurisprudență), deoarece, prin definiție, privilegiul nu lovește decât un bun anume.
Potrivit art. 1794, beneficul de discuțiune urmează regulile de la fidejusiune (art. 1662 și urm. C. civ.).
Excepția de discuțiune nu are decât un caracter dilatoriu; ea suspendă urmărirea începută asupra imobilului terțului deținător. Însă dacă creditorii nu se pot îndestula prin executarea celorlalte imobile afectate ipotecilor, urmărirea asupra terțului va fi reluată. Terțul deținător nu poate, într-adevăr, să ceară decât discuțiunea bunurilor grevate de aceeași ipotecă și nu poate obliga pe creditori să execute și imobilele ce nu sunt cuprinse în ipotecă.
2. Plata
Terțul dobânditor poate să plătească datoria debitorului, caz în care se va subroga în drepturile creditorului.
El va recurge la această posibilitate în cazul în care datoria are valoare inferioară valorii bunului ipotecat sau când ipoteca creditorului poartă și asupra altor imobile rămase în patrimoniul debitorului.
Plata, ca să fie liberatorie, trebuie să cuprindă “toate capitalurile și interesele exigibile, la orice sumă s-ar urca” (art. 1792). Atât capitalul, cât și dobânzile trebuie înscrise.
În ceeea ce privește dobânzile, ele sunt conservate pe 3 ani prin inscripția capitalului; celelalte sunt conservate prin inscripțiuni speciale. Dobânzile neînscrise nu pot fi reclamate terțului deținător.
3. Delăsarea imobilului ipotecat
Terțul poate delăsa sau abandona imobilul ipotecat, pentru a fi scos la vânzare de către creditor fără participarea sa (art. 1795-1797 C. civ.).
Pentru valabilitatea delăsării trebuie îndeplinite următoarele condiții:
1. Datoria pentru care este urmărit imobilul să nu fie o datorie personală a proprietarului actual;
2. Terțul să aibă capacitate deplină de exercițiu;
3. Delăsarea să fie totală și fără rezerve și să se facă în formele prevăzute de lege. Aceste forme constau într-o declarație făcută la grefa judecătoriei. Judecătoria constată delăsarea printr-o încheiere și se numește un curator pentru administrarea imobilului.
Apoi urmează vânzarea imobilului după regulile aplicabile la expropriere și în contradictoriu cu acel curator.
Dacă terțul dobânditor nu adoptă una din atitudinile arătate mai sus, imobilul ipotecat va fi scos în vânzare prin licitație după procedura de drept comun.
4. Purga
Purga este o instituție extrem de utilă.
Ea este un beneficiu legal dat dobânditorului unui imobil ipotecat, care îi permite a libera imobilul de toate privilegiile și ipotecile ce-l grevează, oferind creditorilor prețul imobilului (dacă l-a cumpărat) sau valoarea lui (dacă l-a dobândit cu titlu gratuit) și aceasta chiar dacă creanțele privilegiale sau ipotecare n-au ajuns la scadență.
Termenul de purgă este provenit din limba franceză, de la verbul “purger” care înseamnă a curăți și expresia a fost întrebuințată din vremuri străvechi în vocabularul juridic al vechiului drept francez.
Când cineva dobândește un imobil, acesta intră în patrimoniul achizitorului grevat de toate sarcinile anterior constituite asupra lui (art. 1803 C.civ.). Dacă n-ar exista purga, atunci achizitorul, pentru a păstra proprietatea imobilului, ar fi obligat să plătească toate ipotecile înscrise asupra lui, ipoteci care pot întrece cu mult valoarea reală a imobilului. Dacă achizitorul nu plătește ipotecile, creditorii cer scoaterea în vânzare a imobilului și, în consecință, achizitorul pierde imobilul.
Din contră, grație purgii, achizitorul are posibilitatea să păstreze imobilul, plătind numai valoarea lui. Aceasta este nu numai un avantaj considerabil pentru el (căci obține liberarea completă de privilegii și ipoteci pentru o sumă inferioară pasivului care grevează imobilul); este un avantaj și pentru debitor și, în general, pentru circulația bunurilor. Fără instituția purgii, imobilele ipotecate n-ar putea fi vândute decât cu greutăți mari, căci cumpărătorii n-ar risca executarea silită sau, când ar dori cu orice sacrificiu să păstreze imobilul, n-ar risca să fie obligați a plăti sume mult mai mari decât valoarea reală a bunului. Numai interesele creditorilor ipotecari suferă întrucâtva, fără însă a păgubi, căci operațiunea purgei constă în a li se oferi o sumă de bani reprezentând valoarea imobilului; ori, dacă imobilul ar fi fost vândut la licitație, ei ar fi obținut același preț. Tot ce se poate spune este că prin lichidarea privilegiilor și ipotecilor, operată de purgă, creditorii pierd beneficiul unui plasament cu termen al capitalurilor ce au investit în ipoteci purgate și că ar fi putut spera ca valoarea imobilului să fie mai mare la scadența creanțelor.
Purga presupune deci că creanțele înscrise asupra imobilului sunt superioare valorii imobilului. Vânzarea silită a unui imobil operează purga tuturor privilegiilor și ipotecilor prin efectul adjudecării.
Beneficiul purgii este dat tuturor dobânditorilor de imobile ipotecate. Orice act translativ de proprietate cu condiția de a fi fost transcris (art. 1801 și 1802 C. civ.) dă dreptul dobânditorului imobilului de a purga. Astfel este cazul celui care dobândește proprietatea unui imobil prin cumpărare, prin schimb sau prin donație; pentru a putea recurge la purgă, trebuie ca dobânditorul să fi transcris titlul său de proprietate.
Purga se realizează prin oferta prin care terțul dobânditor o face creditorului de a-i plăti creanța garantată prin ipotecă până la concurența prețului la care a cumpărat imobilul respectiv sau, dacă l-a dobândit gratuit, până la concurența valorii imobilului, stabilită prin expertiză. În ipoteza în care creditorul acceptă oferta terțului, imobilul este spălat sau curățat de sarcina ipotecii art. 1801-1818 C.civ.).
5. Executarea silită
Dacă terțul detentor nu plătește datoria, dacă nu recurge la delăsare, nici la purgă atunci urmărirea își va urma cursul normal și imobilul va fi vândut pentru despăgubirea creditorilor urmăritori (art. 1793).
Toate formalitățile și fazele executării silite asupra imobilelor sunt enumerate de art. 488-571 C. proc. civ..
Secțiunea a V-a
Aspecte privind publicitatea
Ipoteca fiind un drept real imobiliar este supusă cerințelor de publicitate imobiliară.
Publicitatea se realizează prin înscrierea ipotecii în registrul de inscripții sau, după caz, în cartea funciară a imobilului.
Prin înscriere, ipoteca devine opozabilă față de terți.
În sistemul de publicitate imobiliară prin cărți funciare, înscrierea ipotecii în foaia de sarcini (partea a III-a) are efect constitutiv; dreptul de ipotecă este un drept tabular (art. 11 pct. 4 din Decretul-lege nr. 115/1938).
Inscripția sau înscrierea se efectuează, de regulă, în faza contractului autentic de constituire a ipotecii și este ordonată printr-o încheiere de către judecătorul de carte funciară.
Data inscripției sau înscrierii în cartea funciară conferă și rangul ipotecii (art. 1783 C. civ.). Astfel, în cazul în care asupra unui imobil s-au constituit mai multe ipoteci, prioritatea sau rangul fiecărei ipoteci este dat de ordinea în care s-a cerut înscrierea în registrele de publicitate, conform principiului prior tempore potior jure.
Creditorul a cărui ipotecă are rang prioritar este îndreptățit ca din prețul imobilului ipotecat să fie plătit integral și cu prioritate.
Din ceea ce rămâne urmează a fi plătiți ceilalți creditori ipotecari, în ordinea rangului de preferință.
În cazul stingerii dreptului de ipotecă, inscripția sau înscrierea urmează a fi radiată.
Dacă debitorul a făcut o plată parțială primită de creditor, deși ipoteca va greva în continuare întregul imobil, debitorul poate cere judecătoriei, biroului de carte funciară, să procedeze la reducerea inscripției sau înscrierii.
Procedura radierii este simetrică cu procedura înscrierii.
În cazul ipotecilor convenționale, radierea are loc pe baza cererii comune a celor două părți.
Atunci când creditorul refuză să consimtă la radierea sau reducerea inscripției sau înscrierii, debitorul se poate adresa instanței de judecată, care, prin hotărâre, va dispune în consecință.
CAPITOLUL IV
IPOTECA LEGALĂ
§ 1. Noțiune.
După definiția dată de Codul civil, ipoteca legală ia naștere în urma unei dipoziții speciale a legii (art. 1749), fără a fi necesară în principiu încheierea unei convenții speciale.
În sistemul Codului civil, ipotecile legale erau următoarele: ipoteca – în prezent abrogată – a femeii măritate asupra bunurilor bărbatului; ipoteca legală a minorilor și interzișilor asupra bunurilor tutorelui – de asemenea abrogată; ipoteca statului, a comunelor și stabilimentelor publice asupra mânuitorilor de bani publici (art. 1753 C. civ.).
Această ipotecă nu a fost abrogată, nici expres și nici tacit, numai că înțelesul și aplicarea ei trebuie să fie încadrate astăzi în sistemul regelementării garanțiilor prevăzute pentru gestionari de Legea nr. 22/1969, cu modificările ulterioare, lege care prevede însă nu numai obligativitatea garanției, dar impune și necesitatea încheierii unei convenții. În opinia autorilor, existența acestei convenții nu exclude aplicarea regimului prevăzut de Codul civil pentru ipotecile legale și nu transformă ipoteca respectivă într-o ipotecă convențională.
În afară de această ipotecă legală, în legislația noastră actuală menționăm: ipoteca prevăzută de art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996; ipoteca legală a legatarilor cu titlu particular ai unor sume de bani sau lucruri fungibile asupra imobilelor succesorale, prevăzută de art. 902 alin. 2 C. civ.; ipoteca legală prevăzută de Decretul-lege nr. 61/1990; ipoteca prevăzută de Codul de procedură penală – art. 166 alin. 2.
Secțiunea a II-a
Cazurile de ipoteci legale
§ 1. Ipoteca prevăzută de Legea nr. 22/1969
Potrivit art. 10 din lege, garanțiile suplimentare a căror obligativitate este stabilită de lege pot să constea nu numai în fidejusiune (cauțiune) ori în gaj (amanet), dar și într-o ipotecă.
Legea prevede, astfel, posibilitatea afectării unor bunuri imobile, proprietatea gestionarilor sau a unor terți (în acest caz vom avea de-a face cu o cauțiune reală), pentru garantarea față de unitatea bugetară a acoperirii pagubelor ce s-ar cauza de către gestionar. (art. 10 alin. 2 lit. a).
Garanția se constituie printr-un contract scris (art. 11); nu se cere însă forma autentică.
În vederea constituirii garanției, imobilele se evaluează în conformitate cu dispozițiile legale privind modul de stabilire a despăgubirilor pentru terenurile și construcțiile care trec în proprietatea statului prin expropriere, în condițiile Legii nr. 33/1994, legea pentru expropriere pentru cauză de utilitate publică (art. 18 alin. 1 din Legea nr. 22/1069).
Pentru bunurile constituite garanție, unitatea va trebui să ceară inscripția ipotecii, care se va dispune pe baza cererii și a contractului de garanție (art. 19 alin. 1).
În caz de urmărire silită, de către alți creditori, a bunurilor ipotecate, gestionarul sau terțul garant trebuie să încunoștiințeze de îndată unitatea bugetară (art. 19 alin. 3).
§ 2. Ipoteca prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 11/1996
În cadrul urmăririi silite prevăzute de acest act normativ, prin art. 16 se prevede că, pentru creanțele bugetare ce urmează a fi stabilite de către instanțele judecătorești, organele abilitate de lege, o dată cu cu introducerea acțiunii împotriva debitorului, precum și persoanelor care, potrivit legii, răspund solidar cu acesta, pot cere instanței să dispună, în afară de alte măsuri, înființarea unei ipoteci asigurătoare asupra bunurilor imobile ce aparțin celor chemați în judecată.
Pentru acțiunile prevăzute la alin. 1 al art. 16 nu se cere depunerea unei cauțiuni (art. 16 alin. 2).
Încheierea instanței prin care s-a admis cererea prevăzută la alin. 1 al art. 16, de îndată ce a devenit executorie, potrivit legii, va fi comunicată organului competent (art. 16 alin. 3).
§ 3. Ipoteca legatarilor cu titlu particular ai unor sume de bani sau lucruri fungibile asupra imobilelor succesorale
Dacă legatul cu titlu particular are ca obiect drepturi reale asupra unor bunuri de altă natură, dreptul legatarului va putea fi realizat pe calea acțiunii în revendicare.
Această ipotecă grevează numai bunurile succesorale.
Așadar, legatarii pot urmări pentru întreaga creanță pe moștenitorul care dobândește imobilul succesoral, chiar dacă datoria transmisă prin moștenire se divide proporțional între mai mulți moștenitori.
Ipoteca legatarilor cu titlu particular ai unor sume de bani sau lucruri fungibile nu este opozabilă creditorilor succesiuni, ci doar moștenitorilor și creditorilor acestora.
§ 4. Ipoteca prevăzută de Decretul-lege nr. 61/1990
Art. 12 din Decretul-Lege nr. 61/1990 prevede un caz de ipotecă legală. Acest act normativ prevede că creditele aordate de Casa de Economii și Consemnațiuni pentru cumpărarea de locuințe construite din fondurile statului vor fi garantate prin constituireaunei ipoteci asupra locuinței dobândite.
Înscrierea ipotecii se va dispune pe baza contractului de împrumut, la cererea Casei de Economii și Consemnațiuni.Până la rambursarea integrală a creditului, locuința dobândită, potrivit acestui decret, nu poate fi înstrăinată sau restructurată decât cu autorizarea prealabilă a Casei de Economii și Consemnațiuni.
Așadar, locuința nu este indisponibilizată, numai că dreptul de înstrăinare prin acte juridice între vii poate fi exercitat doar după obținerea autorizației menționate.
§. 5. Ipoteca prevăzută de Codul de procedură penală
Art. 166 C. pr. pen. reglementeazăo ipotecă legală cu caracter asigurător având ca obiect bunurile imobile sechestrate.
Organul de stat care a dispus instituirea sechestrului poate cere luarea inscripției ipotecare asupra bunurilor sechestrate, comunicând copii de pe actul prin care această măsură a fost dispusă și un exemplar al procesului-verbal de sechestru.
CAPITOLUL V
STINGEREA IPOTECII
Din economia prevederilor art. 1800 C. civ. rezultă că ipoteca se poate stinge pe cale accesorie sau indirect și pe cale principală sau direct.
Secțiunea I
Stingerea pe cale principală
Există numeroase cauze de stingere a ipotecilor pe cale principală.
Vom analiza atât pe cele enumerate de art. 1800 C. civ., care este sediul materiei, cât și pe cele despre care nu vorbește acest articol.
§ 1. Renunțarea creditorului
Această renunțare privește numai garanția: creditorul renunță la ipoteca ce o avea, consimțind să rămână simplu creditor chirografar.
Renunțarea poate fi expresă sau tacită. În acest din urmă caz, ea va rezulta din anumite fapte, care nu pot lăsa vreo îndoială asupra renunțării creditorului.
Capacitatea pentru a renunța este aceea de a înstrăina.
Renunțarea este un act unilateral, care produce un efect irevocabil, după ce a fost manifestată și indiferent de formalitatea radierii.
§. 2. Prescripția
Art. 1800 alin. 4 dispune că ipotecile se sting prin prescripție. Prescripția mai poate opera stingerea ipotecii pe cale accesorie, când creanța garantată este prescrisă. În ipoteza de față este vorba de stingerea ipotecii independent de creanță.
Legea prevede două ipoteze. Ea dispune mai întâi: “Prescripția este câștigată debitorului, pentru bunurile care se află în posesia sa, prin expirarea timpului defipt pentru prescripțiunea acțiunilor ce rezultă din ipotecă sau din privilegiu.” Această ipoteză presupune că prescripția se îndeplinește în timp ce imobilul se află în proprietatea constituitorului. Apoi legea adaugă: “Cât pentru bunurile care se găsesc în mâinile unui al treilea detentor, prescripția este câștigată prin expirarea timpului regulat pentru prescripția proprietății în favoarea sa; în cazul când prescripția presupune un titlu, ea nu începe a curge decât din ziua când detentorul s-a înscris în registrele tribunalului ca nou proprietar.”
A. Curgerea prescripției în favoarea constituitorului ipotecii.
În acest caz, potrivit art. 1800 C. civ., pentru ca prescripția să stingă ipoteca, trebuie să stingă și creanța. Nu există deci decât o prescripție, și anume cea extinctivă.
B. Curgerea prescripție în favoarea unui terț deținător.
Atunci când imobilul grevat se află în mâinile unui terț, el poate prescrie ipoteca întocmai ca și proprietatea imobilului, adică prin 30 de ani, dacă nu are titlu (art. 1890), chiar dacă ar fi de rea credință, sau prin 10 până la 20 de ani, după distincțiile făcute de art. 1895 C. civ., dacă este de bună credință și are un titlu. Însă art. 1800 arată că punctul de plecare al prescripției este ziua când titlul transaltiv de proprietate a fost transcris (nu înscris, cum în mod greșit se exprimă textul) în registrul de mutațiuni imobiliare. În dreptul nostru punctul de plecare al acestei prescripții va fi întotdeauna ziua transcrierii titlului de achizițiune, căci, deși art. 1885, în alin. 1, declară că prescripția unei creanțe cu termen nu poate începe decât din momentul când a expirat termenul, totuși, alin. 2 derogă de la această regulă în privința acțiunilor reale ale creditorului și ale proprietarului, care sunt, prin excepție, supuse prescripției, în folosul celui ce deține lucrul, chiar înainte de realizarea termenelor lor la care sunt subordonate acele acțiuni. Această soluție este diametral opusă celei adoptate de dreptul francez, față de art. 2257 C. civ. fr.
În această ipoteză, prescripția dreptului de proprietate se desparte de prescripția ipotecii, care este de sine stătătoare. Cu alte cuvinte, stingerea ipotecii atârnă de o prescripție principală, care nu este în legătură cu prescripția proprietății.
§. 3. Pierderea bunului grevat
Pierderea bunului grevat, când este totală, stinge garanția creditorilor. Nimicirea, bineînțeles, nu trebuie să se fi întâmplat din cauza celui care deținea imobilul (constituitorul sarcinii sau un terț dobânditor).
Când însă unul era asigurat, art. 1721 dispune că despăgubirea datorată de asigurător este de drept afectată creditorilor privilegiați sau ipotecari, după gradul de preferință și rangul creanțelor, cu condiția ca această sumă să nu fi fost cheltuită pentru refacerea sau repararea imobilului distrus. Art. 1721 este de strictă interpretare, astfel încât creditorii ipotecari nu pot formula pretenții asupra unor sume datorate debitorului sub alt titlu decât acela de despăgubiri.
Distrugerea totală a imobilului stinge deci creanțele ipotecare, transportând drepturile creditorilor asupra sumelor ce urmează a fi plătite de asigurător sau de către persoana din culpa căreia s-a distrus imobilul.
§. 4. Stingerea dreptului ipotecat
Dacă s-a constituit o ipotecă asupra unui uzufrct imobiliar, stingerea uzufructului va stinge și ipoteca.
§. 5. Rezoluțiunea sau anularea dreptului de proprietate al constituitorului
Aceste cauze produc, de asemenea, stingerea ipotecii, în virtutea principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.
Astfel ar fi atunci când un coindivizar ar constitui o ipotecă asupra unui imobil stăpânit în indiviziune cu alți coproprietari și când, prin împărțeală, imobilul ar fi atribuit altui copărtaș decât el.
§. 6 Consolidarea
Aceasta înseamnă întrunirea asupra aceleiași persoane a calității de creditor ipotecar și de proprietar al bunului ipotecat.
În acest caz, ipoteca se stinge, căci nu se poate concepe ca cineva să aibă o ipotecă asupra propriului său imobil.
Cu toate acestea, dacă există și alți creditori ipotecari, noul proprietar, în caz de evicțiune prin urmărire silită, va opune creditorilor urmăritori ipoteca stinsă prin consolidare, pentru a fi despăgubit, conform rangului său.
§. 7. Purga
Art. 1800 alin. 3 arată că ipotecile (și privilegiile) se mai sting prin îndeplinirea procedurii de purgă.
Trimitem, pentru detalii, la Capitolul referitor la efectele ipotecii convenționale.
Secțiunea a II-a
Stingerea pe cale accesorie
Stingerea indirectă a ipotecii are loc pe cale accesorie, atunci când se stinge obligația pe care o garantează.
Obligația principală se stinge prin toate modalitățile prevăzute de lege, cum sunt: plata,compensația, novația, confuziunea, remiterea de datorie, darea în plată etc.
Câteva observații sunt de făcut în privința dării în plată, a novațiunii și a plății prin subrogațiune.
A. Darea în plată.
În loc de bani, creditorul ipotecar acceptă să primească un imobil în plata creanței sale.
Datoria este stinsă și, prin urmare, și ipoteca.
Dacă însă ulterior creditorul este evins din imobil, doctrina, în general, răspunde negativ.
Darea în plată constituie o novație a creanței primitive, prin schimbare de obiect.
B. Novațiunea.
În caz de novațiune, art. 1134 C. civ. dispune că privilegiile și ipotecile ce garantau creanța novată, nu trec asupra celei noi.
Ele sunt deci stinse, în afară de cazul când părțile ar fi stipulat contrariul, în mod expres.
C. Plata prin subrogație.
Atunci când creditorul a subrogat pe platnic în drepturile sale, cu tot efectul extinctiv al plății, ipotecile ce garantau creanța stinsă subzistă pentru a garanta recursul contra debitorului.
Însă în cazul subrogării, plata are mai mult un efect translativ al creanței; este deci natural ca transmiterea creanței să opereze cu toate garanțiile sale.
CAPITOLUL VI
CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA
Materia garanțiilor, cu specială privire constituie una de cel mai mare interes, atât pentru teoretician, dar și pentru practician.
Pentru acesta din urmă mai ale pentru că ipoteca este una dintre instituțiile juridice de care este legată dezvoltarea creditului.
Astfel încât, atât pentru jurist, dar și pentru economist, este util să cunoască modul în care este reglementată ipoteca.
Aceasta mai ales în condițiile în care de această formă de garanție este legată nu numai, sau nu în mod special, materia dreptului civil strict, dar, în mod special, materia dreptului comercial, chiar în condițiile în care doar una dintre părțile raportului juridic este o persoană de drept civil, căci, în conformitate cu dispozițiile Codului comercial (art. 59), dacă una din păție este comerciant, acelui raport juridic i se vor aplica legile comerciale.
Datorită importanței ipotecii, în afară de reglemetările noi în materie (O.G. 11/1994, Legea nr. 36/1995 etc.), considerăm că ar trebui să se țină seama, atunci când legiuitorul român va adopta un nou Cod civil să țină seama de specificul dreptului comercial și, de asemenea, de noile reglementări în materie, de exemplu, de publicitate (a se vedea, de pildă, Legea nr. 7/1996).
ANEXA NR. 1
CODUL CIVIL
(EXTRAS)
CAPITOLUL III
DESPRE IPOTECI
Art. 1746 – Ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligații.
Ipoteca este din natura ei nedivizibilă și subzistă în întregimea ei asupra tuturor imobilelor afectate, asupra fiecărui și asupra fiecărei porțiuni din aceste imobile.
Dreptul de ipotecă se conservă asupra imobilelor în orice mână va trece (C. civ. 717, 1057, 1062 și urm., 1695, 1719, 1720, 1722, 1790 și urm., 1800).
Text art. 2114 C. civ. fr.: L'hypothèque est un droit réel sur les immeubles affectés à l'acquittement d'une obligation.
Elle est, de sa nature, indivisible, et subsiste en entier sur tous les immeubles affectés, sur chacun et sur chaque portion de ces immeubles.
Elle les suit dans quelques mains qu'ils passent.
A se vedea:
– Codul comercial – art. 910;
– Legea nr. 105/1992 – art. 49, 50.
Art. 1747 – Dreptul de ipotecă nu se poate constitui decât în cazurile și cu formele prescrise de lege (C. civ. 1772).
Text art. 2115 C. civ. fr.: L'hypothèque n'a lieu que dans les cas et suivant les formes autorisées par la loi.
Art. 1748 – Ipoteca este sau legală sau convențională (C. civ. 1749 și urm., 1753 și urm., 1769 și urm).
Text. art. 2116 C. civ. fr.: Elle est ou légale, ou judiciaire, ou conventionnelle.
Art. 1749 – Ipoteca legală este aceea care ia naștere în virtutea unei dispoziții speciale a legii.
Ipoteca convențională este aceea care ia naștere din convenția părților, cu formele prescrise de lege (C. civ. 902, 1738 și urm., 1745, 1753 și urm., 1769).
Text art. 2117 C. civ. fr.: L'hypothèque légale est celle qui résulte de la loi.
L'hypothèque judiciaire est celle qui résulte des jugements ou actes judiciaires.
L'hypothèque conventionnelle est celle qui dépend des conventions, et de la forme extérieure des actes et des contrats.
Text art. 2117 C. civ. fr. (Modificat prin Decretul nr. 55-22 din 4 ianuarie 1955): L'hypothèque légale est celle qui résulte de la loi.
L'hypothèque judiciaire est celle qui résulte des jugements.
L'hypothèque conventionnelle est celle qui résulte des conventions.
Text belgian art. 44: L'hypothèque légale est cell qui résulte de la loi.
L'hypothèque conventionnelle est celle qui dépend des conventions et de la forme extérieure des acts et des contrats.
L'hypothèque testamentaire est celle qui est établie par le testateur sur un ou plusieurs immeubles spécialement désignés dans le testament, pour garantie des legs par lui faits
Art. 1750 – Se pot ipoteca:
1. Imobilele care sunt în comerț, cu accesoriile lor, ce după lege se privesc ca imobile;
2. uzufructul asupra acestor imobile și accesorii (C. civ. 462 și urm., 471, 488-492, 517, 963, 1310, 1770, 1777, 1778, 1824).
Text art. 2118 C. civ. fr.: Sont seuls susceptibles d'hypothèques:
1. Les biens immobiliers qui sont dans le commerce, et leurs accessoires réputés immeubles;
2. L'usufruit des mêmes biens et accessoires pendant le temps de sa durée.
Art. 1751 – Mobilele nu pot fi ipotecate (C. civ. 472 și urm, 1909).
Text art. 2119 C. civ. fr.: Les meubles n'ont pas de suite par hypothèque.
Art. 1752 – Nu se aduce nici o modificare prin acest codice dispozițiilor legale maritime, în privința navelor și bastimentelor de mare.
Text art. 2120 C. civ. fr.: Il n'est rien innové par le présent Code aux dispositions de lois maritimes concernant les navires et bâtiments de mer.
A se vedea:
– Codul comercial – art. 490 și urm., 686-694.
Secțiunea I
Despre ipotecile legale
Art. 1753 – Drepturile și creanțele care se asigură de lege prin o ipotecă sunt:
(Abrogat) 1. ale femeilor măritate asupra bunurilor bărbatului;
(Abrogat) 2. ale minorilor și interzișilor asupra bunurilor tutorelui;
3. ale statului, ale comunelor și stabilimentelor publice asupra bunurilor perceptorilor și administratorilor contabili (C. civ. 902 alin. 2, 1725, 1768, 1814).
Text art. 2121 C. civ. fr.: Les droits et créances auxquels l'hypothèque légale est attribuée sont:
Ceux des femmes mariées, sur les biens de leur mari;
Ceux des mineurs et interdits, sur les biens de leurs tuteur;
Ceux de l'Etat, des communes et des établissements publics, sur les biens des receveurs et administrateurs comptables.
Text art. 2121 C. civ. fr. (Ordonanța nr. 59-71 din 7 ianuarie 1959): Indépendamment des hypothèques légales résultant d'autres codes ou de lois particulières, les droits et créances auxquels l'hypothèque légale est attribuée sont:
(Modificate și completate prin Legea nr. 65-570 din 13 iulie 1965) 1. Ceux d'une époux, sur les biens de l'autre;
2. Ceux des mineurs ou majeurs en tutelle, sur les biens du tuteur ou de l'administrateur légal;
3. Ceux de l'Etat, des departaments, des communes et des établissements publics, sur les biens des receveurs et l'administrateurs comptables.
4. Ceux de légataire, sur les biens de la succession, en vertu de l'article 1017;
5. Ceux énoncés en l'article 2101, 2 o, 3 o, 5 o, 6 o, 7 o et 8 o).
A se vedea:
– Codul de procedură penală – art. 166 alin. 3;
– Legea nr. 22/1969 – art. 19 alin. 1;
– Legea nr. 82/1991 – art. 33 și urm.;
– Legea nr. 85/1992 – aert. 15 alin. 4;
– Legea nr. 114/1996 – art. 18;
– Decretul-lege nr. 61/1990 – art. 12 alin. 1;
– Ordonanța Guvernului nr. 11/1996 – art. 16 coroborat cu 17 alin. 4 și 5.
§.1. Despre siguranțele femeilor măritate
Art. 1754 – (Abrogat implicit ca urmare a abrogării art. 1223 – 1293 privind regimul dotal, prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice) Femeia va avea o ipotecă specială asupra bunurilor ce sunt afectate prin contractul de căsătorie pentru asigurarea dotei alienabile.
Ipoteca se va înscrie de bărbat înaintea celebrărei căsătoriei, și nu va avea efect decât de la data acelei inscripțiuni.
Inscripțiunea va putea fi cerută și de femeie (Legea belgiană, art. 64).
Art. 1755 – (Abrogat implicit ca urmare a abrogării art. 1223 – 1293 privind regimul dotal, prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice) Prin contractul de căsătorie se vor specializa imobilele ipotecate, obiectele dotale garantate și suma până în concurența căreia se va putea lua inscripțiunea ipotecară (Legea belgiană, art. 65).
Art. 1756 – (Abrogat implicit ca urmare a abrogării art. 1223 – 1293 privind regimul dotal, prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice) În lipsă de stipulațiuni exprese de ipotecă în contractul de căsătorie sau când garanțiile determinate prin acest contract nu vor fi îndestulătoare, femeia va putea, în timpul căsătoriei, în virtutea autorizațiunii date de către președintele tribunalului domiciliului său, și până la concurența sumei dotei alienabile, să ceară inscripțiunea ipotecară asupra unuia sau mai multe imobile anume determinate ale bărbatului său (Legea belgiană, art. 66).
Art. 1757 – (Abrogat implicit ca urmare a abrogării art. 1223 – 1293 privind regimul dotal, prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice) Femeia va putea încă, chiar în caz de convențiune contrarie, dară cu autorizațiunea președintelui tribunalului domiciliului său, să ceară, în timpul căsătoriei, inscripțiuni ipotecare asupra imobilelor bărbatului său, pentru orice pretențiuni ar putea avea în contra lui, în virtutea foaiei sale dotale (Legea belgiană, art. 67).
Art. 1758 – (Abrogat implicit ca urmare a abrogării art. 1223 – 1293 privind regimul dotal, prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice) Inscripțiunile luate în virtutea articolelor 1756, 1757, vor arăta special fiecare imobil, și vor determina sumele pentru care sunt cerute acele inscripțiuni (Legea belgiană, art. 68).
Art. 1759 – (Abrogat implicit ca urmare a abrogării art. 1223 – 1293 privind regimul dotal, prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice) În toate cazurile determinate mai sus, în care femeia măritată are drept de a cere inscripțiunea de ipotecă asupra bunurilor imobile ale bărbatului, dacă ea nu va exercita acest drept, îl va putea exercita, în numele ei, acel ce a constituit dota și, în lipsa acestuia, chiar procurorul tribunalului de prima instanță a domiciliului femeii (Legea belgiană, art. 69, 70).
Art. 1760 – (Abrogat implicit ca urmare a abrogării art. 1223 – 1293 privind regimul dotal, prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice) Femeia nu va putea renunța, nici într-un caz, în favoarea bărbatului său, la inscripțiunile luate în virtutea articolelor precedente (Legea belgiană, art. 71).
Art. 1761 – (Abrogat implicit ca urmare a abrogării art. 1223 – 1293 privind regimul dotal, prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice) Bărbatul va putea contesta valoarea dotei alienabile, pntru care s-a luat inscripțiune de femeie după săvârșirea căsătoriei. În cazul acesta tribunalul va decide într-un mod sumar asupra contestațiunii, numind experți pentru estimațiunea dotei alienabile, și ascultând raportul lor, precum și concluziunile procurorului (Legea belgiană, art. 72).
§.2. Despre garanțiile ce sunt obligați a da tutorii în
interesele minorilor și interzișilor
Art. 1762 – (Abrogat prin art. 20 al Decretului nr. 32 din 31.01.1954 pentru punere în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice) Înaintea intrării tutorilor în administrațiunea tutelei, consiliul de familie va defige suma pentru care se va lua inscripțiunea ipotecară, va arăta anume imobilele tutorelui asupra cărora această inscripțiune se va cere.
La determinarea sumei inscripțiunii, consiliul de familie va avea în vedere starea minorului sau a interzișilor, natura valorilor de care se compune această stare și eventualitățile de responsabilitate la care poate fi supus tutorul.
Consiliul de familie, după împrejurări, poate decide ca suma inscripțiunii să nu fie mai mare decât venitul pe un an al stării minorului sau a interzisului (Legea belgiană, art. 49).
Art. 1763 – (Abrogat prin art. 20 al Decretului nr. 32 din 31.01.1954 pentru punere în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice) Deliberațiunea consiliului de familie va fi motivată și dată după ce tutorul va fi ascultat sau chemat (Legea belgiană, art. 50).
Art. 1764 – (Abrogat prin art. 20 al Decretului nr. 32 din 31.01.1954 pentru punere în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice) Tutorul va putea constata valoarea venitului pentru care s-a cerut inscripțiune la tribunalul de prima instanță, la care caz, tribunalul va urma întocmai ca la articolul 1761 (Legea belgiană, art. 51).
Art. 1765 – (Abrogat prin art. 20 al Decretului nr. 32 din 31.01.1954 pentru punere în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice) Inscripțiunea va fi luată de tutor în virtutea deliberațiunii consiliului de familie (Legea belgiană, art. 52).
Art. 1766 – (Abrogat prin art. 20 al Decretului nr. 32 din 31.01.1954 pentru punere în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice) Consiliul de familie va putea numi special pe unul din membrii săi, sau orice altă persoană, pentru luarea inscripțiunii (Legea belgiană, art. 53).
Art. 1767 – (Abrogat prin art. 20 al Decretului nr. 32 din 31.01.1954 pentru punere în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice) Când tutorele este tatăl sau mama rămasă în viață, ipoteca legală nu va avea loc.
§.3. Despre garanțiile ce sunt obligați a da statului,
comunelor și stabilimentelor publice, perceptorii și administratorii contabili
Art. 1768 – Ipoteca legală a statului, a comunelor și a stabilimentelor publice asupra bunurilor perceptorilor și administratorilor publici, nu se poate stabili decât asupra bunurilor prezente, iar nu și a celor viitoare (C. civ. 1725, 1753 pct. 3, 1775, 1778).
A se vedea:
– Legea nr. 22/1969 – art. 19 alin. 1;
– Legea nr. 82/1991 – art. 33 și urm..
Secțiunea II
Despre ipotecile convenționale
În ceea ce privește imobilele supuse regimului de carte funciară, a se vedea Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, publicat în M. Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare, aplicabil în măsura permisă de Legea nr. 7/1996 -art. 72 alin. 2 și 3.
A se vedea, în ceea ce privește aplicabilitatea Decretului nr. 115/1938 în această materie – art. 64,65, 66, 72, 73, 74, art. 75, 76, și art. 77.
Art. 1769 – Cine are capacitatea de a înstrăina un imobil, poate a-l și ipoteca (C. civ. 538, 834, 946, 948, 950 și urm., 1306, 1310, 1535, 1536, 1658, 1749, 1770 și urm.).
Text art. 2124 C. civ. fr.: Les hypothèques conventionnelles ne peuvent être consenties que par ceux qui ont la capacité d'aliéner les immeubles qu'ils y soumettent.
A se vedea:
– Constituția României din 1991 – art. 41 și
art. 135;
– Codul familiei – art. 35;
– Decretul-lege nr. 61/1990 – art. 3;
– Legea nr. 15/1990 – art. 5, 20,
art. 25-32, 53;
– Legea nr. 18/1991 – art. 4, 5 și 6;
– Legea nr. 50/1991 – art. 10-20;
– Legea nr. 69/1991 – art. 79-85;
– Legea nr. 56/1992 – art. 4 alin. 1 lit. a);
– Legea nr. 85/1992;
– Legea nr. 82/1993 – art. 10;
– Legea nr. 78/1995 – art. 3;
– Legea nr. 134/1995 – art. 1, 8, 9 și 26;
– Legea nr. 126/1995;
– Legea nr. 17/1996;
– Legea nr. 26/1996 – art. 10-63, art. 64-75, art. 76-86;
– Legea nr. 84/1996 – art. 8, art. 21;
– Legea nr. 103/1996 – art. 2 alin. 2, art. 7-8;
– Legea nr. 107/1996 – art. 3, art. 4;
– Legea nr. 111/1996 – art. 19 alin. 2 și 7;
– Legea nr. 114/1996 – art. 39 și art. 57;
– Legea nr. 54/1998 – art. 3, art. 4 și art. 5;
– Legea nr. 61/1998 – art. 1;
– Legea nr. 116/1998 – art. 58 alin. 3;
– Ordonanța Guvernului nr. 15/1993 – art. 4, 5, 6, 10;
– Ordonanța Guvernului nr. 68/1994 – art. 7,
art. 20, 29;
– Ordonanța Guvernului nr. 30/1995 – art. 6 alin. 2;
– Ordonanța Guvernului nr. 19/1997 – art. 14, 15;
– Ordonanța Guvernului nr. 29/1997, Codul aerian – art. 23;
– Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 – art. 3 și urm.;
– Ordonanța Guvernului nr. 44/1997 – art. 16
– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/1997 – art. 4 și 5;
– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/1997 – art. 24;
– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998 – art. 9, 10;
– Ordonanța Guvernului nr. 96/1998 – art. 3, 4;
– Hotărârea Guvernului nr. 113/1992 – art. 3, 4,
art. 5, și 6.
Art. 1770 – Acei care au asupra unui imobil un drept suspens prin o condiție, sau rezolubil în oarecare cazuri, sau supus la o acțiune de resciziune, nu pot consimți decât o ipotecă supusă acelorași condiții sau acelorași resciziuni (C. civ. 769, 786, 830, 834, 855, 1017, 1019, 1020, 1021, 1157 și urm., 1365, 1770, 1776, 1781, 1782, 1783, 1803, 1900).
Text art. 2125 C. civ. fr.: Ceux qui n'ont sur l'immeuble qu'un droit suspendu par une condition, ou résoluble dans certain cas, ou sujet à rescision, ne peuvent consentir qu'une hypothèque soumise aux mêmes conditions ou à la même rescision.
(Adăugat prin Legea din 31 decembrie 1910) Sauf en ce qui concerne l'hypothèque consentie par tous les copropriétaires d'un immeuble indivis, laquelle conservera exceptionnellement son effet, quel que soit ultérieurement le résultat de la licitation ou du partage.
A se vedea:
– Decretul-lege nr. 115/1938 – art. 31;
– Legea nr. 242/1947 – art. 11;
– Legea nr. 7/1996 – art. 31, 32.
Art. 1771 – Bunurile minorilor și ale interzișilor nu pot fi ipotecate decât pentru cauzele și cu formele prescrise de legi (C. civ. 1753).
Text art. 2126 C. civ. fr.: Les biens des mineurs, des majeur en tutelle, et ceux des absents, tant que la possession n'en est déférée que provisoirement, ne peuvent être hypothéqués que pour les causes et dans les formes établies par la loi, ou en vertu de jugements.
A se vedea:
– Codul familiei – art. 105, 129, 147.
Art. 1772 – Ipoteca convențională nu va putea fi constituită decât prin act autentic (C. civ. 778, 1171, 1533, 1747, 1774, 1775, 1776).
Text art. 2127 C. civ. fr.: L'hypothèque conventionnelle ne peut être consentie que par acte passé en forme authentique devant deux notaires ou devant un notaire et deux témoins.
Art. 1773 – Ipotecile consimțite în țară străină nu pot avea efect în România decât după ce actele prin acre s-a consimțit ipoteca, se vor fi vizat de judecătorul de la judecătoria situațiunii bunurilor și se va fi luat în inscripție.
Acest judecător va verifica dacă actele de constituirea ipotecii unesc toate condițiile cerute de legile locului unde s-au făcut spre a fi autentice (C. civ. 1789).
Text art. 2128 C. civ. fr.: Les contrats passés en pays étranger ne peuvent donner d'hypothèque sur les biens de France, s'il n'y a des dispositions contraires à ce principe dans les lois politiques ou dans les traités.
Text belgian art. 77: A defaut de dispositions contraires dans les traités ou dans les lois politiques, les hypothèques consenties en pays étranger n'auront d'éffet, à l'égard des biens situés en Belgique, que lors que les actes qui en contiennent la stipulation auront été revêtus du visa du président du tribunal civil de la situation des biens.
Ce magistrat est chargé de vérifier si les actes et les procurations qui en sont le complément réunissent toutes les conditions nécessaires pour leur authenticité dans le pays où ils ont été reçus.
L'appel de la décision du président sera interjeté par requête adressée à la cour, qui statuera comme en matière d'appel de référé.
A se vedea:
– Legea nr. 105/1992 – art. 49, 50;
– Legea nr. 36/1995 – art. 108 alin. 2.
Art. 1774 – Ipoteca convențională nu este valabilă dacă, prin actul de constituire al ipotecii, nu se specifică anume natura și situația fiecărui imobil al debitorului, asupra cărui se consimte ipoteca creanței (C. civ. 965, 1749, 1772, 1775, 1776).
Text art. 2129 alin. 1 C. civ. fr.: Il n'y a d'hypothèque conventionnelle valable que celle qui, soit dans le titre constitutif de la créance, soit dans un acte authentique postérieur, déclare spécialement la nature et la situation de chacun des immeubles actuallement appartenant au débiteur, sur lesquels il consent l'hypothèque de la créance. Chacun de tous ses biens présents peut être nominativement soumis à l'hypothèque.
Text art. 2129 C. civ. fr. (Modificat prin Decretul nr. 55-22 din 4 ianuarie 1955): La constitution d'une hypothèque conventionnelle n'est valable que si le titre authentique constitutif de la créance ou un acte authentique postérieur déclare spécialement la nature et la situation de chacun des immeubles sur lesquels l'hypothèque est consentie, ainsi qu'il est dit à l'article 2146 ci-après.
Text belgian art. 78 alin. 1: Il n'y a d'hypothèque conventionnelle valable que celle qui, soit dans le titre authentique constitutif de la créance, soit dans un acte authentique postérieur, déclare spécialement la nature et la situation de chacun des immeubles actuallement appartenant au débiteur, sur lesquels il consent l'hypothèque de la créance.
Art. 1775 – Bunurile viitoare ale debitorului nu pot fi obiectul unei ipoteci (C. civ. 965, 1768, 1772).
Text fr. art. 2129 alin. 2: Les biens à venir ne peuvent pas être hypothéqués.
Text art. 2129 C. civ. fr. (Modificat prin Decretul nr. 55-22 din 4 ianuarie 1955): La constitution d'une hypothèque conventionnelle n'est valable que si le titre authentique constitutif de la créance ou un acte authentique postérieur déclare spécialement la nature et la situation de chacun des immeubles sur lesquels l'hypothèque est consentie, ainsi qu'il est dit à l'article 2146 ci-après.
Text art. 2130 C. civ. fr. (Modificat prin Decretul nr. 55-22 din 4 ianuarie 1955): Les biens à venir ne peuvent pas être hypothéqués.
Néanmoins, si ses biens présents et libres sont insuffisants pour la sûreté de la créance, le débiteur peut, en reconnaissant cette insuffisance, consentir que chacun des biens qu'il acquerra par la suite y soit spécialement affecté au fur et à mesure des acquisitions.
Text belgian art. 78 alin. 2: Les biens à venir ne peuvent pas être hypothéqués.
Art. 1776 – Ipoteca convențională nu poate fi valabilă decât atunci când suma, pentru care ipoteca este constituită, va fi determinată prin act.
Dacă creanța este condițională se va menționa condiția în inscripție (C. civ. 948, 9665, 1004, 1009, 1015, 1017, 1019, 1746 și urm., 1770, 1774, 1781, 1782, 1783).
Text fr. art. 2132: L'hypothèque conventionnelle n'est valable qu'autant que la somme pour laquelle elle est consentie, est certaine et déterminée par l'acte; si la créance résultant de l'obligation est conditionnelle pour son existence, ou indéterminée dans sa valeur, le créancier ne pourra requérir l'inscription dont il sera parlé ci-après, que jusqu'a concurrence d'une valeur estimative par lui déclarée expressément, et que le débiteur aura droit de faire réduire, si'l y a lieu.
Text belgian art. 80: L'hypothèque conventionnelle n'est valable qu'autant que la somme pour lequelle elle est consentie est déterminée dans l'acte.
Si la créance résultant de l'obligation est conditionnelle la condition sera mentionnée dans l'inscription dont il sera parlé ci-après.
L'hypothèque consentie pour sureté d'un crédit ouvert, à concurrence d'un somme déterminée, qu'on s'oblige à fournir est valable: elle prend rang à la date de son inscription, sans égard aux époques successives de la délivrance des fonds qui pourra être établie par tous moyens légaux.
A se vedea:
– Codul comercial – art. 372.
Art. 1777 – Ipoteca se întinde asupra tuturor ameliorațiilor survenite la în urma constituirii imobilului ipotecat (C. civ. 462 și urm., 482, 488, 489, 490 și urm., 494, 904, 1737, 1742, 1750, 1774, 1775).
Text art. 2133 C. civ. fr.: L'hypothèque acquise s'étend à toutes les améliorations survenues à l'immeuble hypothéqué.
Text art. 2133 C. civ. fr. (Completat prin Decretul nr. 55-22 din 4 ianuarie 1955): L'hypothèque acquise s'étend à toutes les améliorations survenues à l'immeuble hypothéqué.
Lorsqu'une personne possède un droit actuel lui permettant de construire à son profit sur le fonds d'autrui, elle peut constituer hypothéque sur les bâtiments dont la construction est commencée ou simplement projetée; en cas de destructions des bâtiments, l'hypothèque est reportée de plein droit sur les nouvelles constructions édifiées au même emplacement.
Secțiunea III
Despre rangul ipotecilor între ele
Art. 1778 – Între creditori, ipoteca, fie legală, fie convențională, nu are rang decât din ziua inscripției sale în registre (C. civ. 1108, 1180, 1724, 1738, 1745, 1779, 1780, 1790).
Text art. 2134 C. civ. fr. – Entre les créanciers, l'hypothèque, soit légale, soit judiciaire, soit conventionnelle n'a de rang que du jour de l'inscription prise par le créancier sur les registres du conservateur, dans la forme et de la manière prescrites par la loi, sauf les exceptions portées en l'article suivant.
Text art. 2134 C. civ. fr. (Modificat prin Decretul nr. 55-22 din 4 ianuarie 1955): Entre les créanciers, l'hypothèque, soit légale, soit judiciaire, soit conventionnelle, n'a rang que du jour de l'inscription prise par le créancier à la conservation des hypothèques, dans la forme et de la manière prescrites par la loi.
Lorsque plusieurs inscriptions sont requises le même jour relativement au même immeuble, celle qui est requise en vertu du titre portant la date la plus ancienne est réputée d'un rang antérieure, quel que soit l'ordre qui résulte du registre prévu à l'article 2200.
Dans le cas où un requérant est légalement dispensé de la représentation d'un titre, le rang de son inscription est réputé antérieur à celui de toute inscription d'hypothèque judiciaire ou conventionnelle requise le même jour.
Si plusieurs inscriptions sont prises le même jour relativement au même immeuble, soit en vertu de titres portant la même date, soit au profit de requérants légalement dispensés de la représentation d'un titre, les inscriptions viennent en concurrence quel que soit l'ordre du registre susvisé.
L'ordre de préférence entre les créanciers privilégiés ou hypothécaires et les porteurs des warrants, dans la mesure où ces derniers sont gagés sur des biens réputés immeubles, est déterminé par les dates auxquelles les titres respectifs ont été publiés, la publicité des warrants demeurant soumise aux lois spéciales qui les régissent.
Text belgian art. 81 alin. 1: Entre les créanciers, l'hypothèque n'a de rang que du jour de l'inscription prise sur les registres du conservateur, dans la forme et de la manière prescrites par la loi.
Art. 1779 – Ipotecile înscrise în registre în aceeași zi au același rang (C. civ. 1778, 1779, 1790, 1820, 1887, 1888).
Text art. 2147 C. civ. fr.: Tous les créanciers inscrits le même jour exercent en concurrence une hypothèque de la même date, sans distinction entre l'inscription du matin et celle du soir, quand cette différence serait marquée par le conservateur.
Text art. 2147 C. civ. fr. (Modificat prin Dcretul nr. 55-22 din 4 ianuarie 1955): Les créanciers privilégiés ou hypothécaires ne peuvent prendre utilement inscription sur le précédent propriétaire, à partir de la publication de la mutation opérée au profit d'un tiers. Nonobstant cette publication, le vendeur, le prêteur de deniers pour l'acquisition et le copartageant peuvent utilement inscrire, dans les délais prévus aux articles 2108 et 2109, les privilèges qui leur sont conférés par l'article 2103.
L'inscription ne produit aucun effet entre les créanciers d'une succession si elle n'a été faite par l'un d'eux que depuis le décès, dans le cas où la succession n'est acceptée que sous bénéfice d'inventaire ou est déclarée vacante. Toutefois, les privilèges reconnus au vendeur, au prêteur de deniers pour l'acquisition, au copartageant, ainsi qu'aux créanciers et légataires du défunt, peuvent être inscrits, dans les délais prévus aux articles 2108, 2109 et 2111, nonobstant l'acceptation bénéficiaire ou la vacance de la succession.
(Ordonanța nr. 59-71 din 7 ianuarie 1959) En cas de saisie immobilière, de faillite ou de règlement judiciaire, l'inscription des privilèges et des hypothèques produit les effets réglés par les dispositions du Code de procédure civile et par celles sur la faillite et le règlement judiciaire.
Text belgian art. 81 alin. 2: Tous les créanciers inscrits le même jour exercent en concurrence une hypothèque de la même date, sans distinction entre l'inscription du matin et celle du soir quand cette différence serait marquée par le conservateur.
A se vedea:
– Decretul-lege nr. 115/1938 – art. 31;
– Legea nr. 242/1947 – art. 11;
– Legea nr. 7/1996 – art. 31, 32.
CAPITOLUL IV
DESPRE MODUL INSCRIPȚIEI PRIVILEGIILOR ȘI IPOTECILOR
Cu privire la imobilele supuse regimului de carte funciară sau de publicitate funciară, cărora nu li se aplică dispozițiile art. 1780-1784, precum și cele cuprinse în art. 1786 și 1787, a se vedea:
– Decretul-lege nr. 115/1938 – art. 110, 111, 112, 113 și
art. 114;
– Legea nr. 242/1947 – art. 33, 34, 35;
– Legea nr. 7/1996.
Art. 1780 – Inscripțiile se fac la judecătoria în a cărui rază teritorială sunt situate bunurile ipotecate.
Drepturile de privilegii și ipoteci care nu s-ar fi înscris înaintea morții debitorului, nu vor mai putea fi înscrise decât în termen de trei luni de la deschiderea succesiunii.
Inscripțiile nu vor produce nici un efect când vor fi fost luate în intervalul de timp în cursul căruia actele făcute înaintea deschiderii falimentelor sunt declarate de lege nule (C. civ. 704, 945, 1738, 1743, 1778, 1779, 1784, 1790, 1816 și urm.).
Text art. 2146 C. civ. fr. – Les inscriptions se font au bureau de conservation des hypothèques dans l'arrondissement duquel sont situés les biens soumis au privilège ou à l'hypothèque. Elles ne produisent aucun effet, si elles sont prises dans le délai pendant lequel les actes faits avant l'ouverture des faillites sont déclarés nuls.
Il en est de même entre les créanciers d'une succession, si l'inscription n'a été fait par l'un d'eux que depuis l'ouverture et dans le cas où la succession n'est acceptée que par bénéfice d'inventaire.
Text art. 2146 C. civ. fr. (Modificat prin Decretul nr. 55-22 din 4 ianuarie 1955): Sont inscrits au boureau des hypothèques de la situation des biens:
1. Les privilèges sur les immeubles, sous réserve des seules exceptions visées à l'article 2107;
2. Les hypothèques légales, judiciaires ou conventionnelles.
L'inscription, qui n'est jamais faite d'office par le conservateur, ne peut avoir lieu que pour une somme et sur des immeubles déterminés, dans les conditions fixées par l'article 2148.
En toute hypothèse, les immeubles sur lesquels l'inscription est requise doivent être individuellement désigés, avec indication de la commune où ils sont situés, à l'exclusion de toute désignation générale, même limitée à une circonscription territoriale donnée.
Text belgian art. 82: Les inscriptions se font au bureau de conservation des hypothèques dans l'arrondissement duquel sont situés les biens soumis au privilège ou à l'hypothèque.
Les droits de privilège ou d'hypothèque acquis et qui n'aurait pas été inscrit avant le décès du débiteur ne pourront plus l'être que dans les trois mois de l'ouverture de la succession sans préjudice aux disposition de l'article 112.
L'effet des inscriptions prises avant l'ouverture des faillites est reglé par les lois particulières sur les faillites.
A se vedea:
– Codul de procedură civilă – art. 492-498, 558, 668-673, 715, 716 și
art. 717;
– Legea nr. 36/1995 – art. 108 alin. 1 și 2;
– Legea. nr. 7/1996 – art. 49 coroborat cu art. 20 alin. 1.
Art. 1781 – Spre a opera inscripția, creditorul și debitorul, în persoană sau prin mandatari cu procuri autentice, vor prezenta judecătorului, actul autentic al convenției prin care se constituie ipoteca. Totodată, creditorul va face și alegere de domiciliu la vreun loc din raza teritorială a judecătoriei (C. civ. 1004, 1132, 1740, 1746, 1753, 1770, 1772, 1773, 1774, 1775, 1776, 1782, 1784, 1788, 1804, 1816, 1819, 1820).
Text art. 2148 C. civ. fr. – Pour opérer l'inscription, le créancier représente, soit par lui même, soit par un tiers, au conservateur des hypothèques, l'original en brevet ou une expédition authentique du jugement où de l'acte qui donne naissance au privilège ou à l'hypothèque.
Il y joint deux bordereaux écrits sur papier timbré, dont l'un peut être porté sur l'expédition du titre: ils contiennent.
1. Les nom, prenom, domicile du créancier, sa profession s'il en a une, et l'élection d'un domicile pour lui dans un lieu quelconque de l'arrondissement du bureau;
2. Les nom, prenom, domicile du débiteur, sa profession si'l en a une connue, ou une désignation individuelle et spéciale, telle, que le conservateur puisse reconnaître et distinguer dans tous les cas l'individu grevé d'hypothèque;
3. La date et la nature du titre;
4. Le montant du capital des créances exprimées dans le titre, ou evaluées par l'inscrivant, pour les rentes et prestations, ou pour les droits éventuels, conditionnels ou indéterminés, dans le cas où cette évaluation est ordonée; comme aussi le montant des accessoires de ces capitaux, et l'époque de l'exigibilité;
5. L'indication de l'espèce et de la situation des biens sur lesquels il entend conserver son privilège ou son hypothèque.
Cette dernière disposition n'est pas nécessaire dans le cas des hypothèques légales ou judiciaires: à defaut de convention, une seule inscription, pour ces hypothèques, frappe tous les immeubles compris dans l'arrondissement du bureau.
Text fr. art. 2148 (Modificat prin Legea din 1 martie si 31 mai 1918): Pour opérer l'inscription, le créancier représente, soit par lui-même, soit par un tiers, au conservateur des hypothèques, l'original ou une expédition authentique du jugement ou de l'acte qui donne naissance au privilège ou à l'hypothèque.Peuvent être requises toutefois, sans communication de titres, les inscriptions de séparations de patrimoines établies par l'article 2111 et les inscriptions d'hypothèques légales.
Il y joint deux bordereaux absolument conformes, dont un décret determinera l'aspect extérieur, ainsi que le type et le coût du papier fourni par l'Administration aux frais des requérants sur lequel il seront soit manuscrits, soit imprimés, à peine de rejet obligatoire pour le conservateur. Les deux bordereax sont également, a peine de rejet, signés par le requérant ou son représentant et certifiés exactement collationnés. Au cas où l'inscrivant ne se serais pas servi du modèle type, le conservateur sera néanmoins tenu de prendre l'inscription, qui sera valable. Mais il mettra l'inscrivant en demeure, par une simple avis recommandé, d'avoir à substituer aux bordereaux, irréguliers en la forme, des bordereaux reglementaires, dans la quinzaine de la date d'avis, sous peine d'une amende de cent francs ( 100 fr. ) au profit du Trésor.
Chacun des bordereaux contient exclusivement:
1. Les nom, prénoms, domicile du créancier, sa profession, s'il en a une; s'il s'agit d'une société, la raison sociale et le siège, et l'élection d'un domicile dans un lieu quelconque du ressort du tribunal civil de première instance de la situation des biens;
2. Tous les nom et prénoms du débiteur dans l'ordre de l'etat civil, son domicile, la date et le lieu de naissance, sa profession, s'il en a une connue et s'il s'agit d'une société, la raison sociale et le siège. L' indication des prénoms du débiteur, dans l'ordre de l'état civil, de la date et du lieu de naissance n'est pas applicable aux inscriptions d'hypothèque judiciaire;
3. La date et la nature du titre qui a donné naissance au privilège ou à l'hypothèque; et au cas où le requérant est légalement dispensé de la représentation d'un titre, les bordereaux énoncent la cause et la nature de la créance;
4. Le capital de la créance, ses accessoires et l'époque d'exigibilité. Sauf dispense légale, le requérant doit évaluer les rentes, prestations, droits indéterminés; et si les droits sont éventuels ou conditionnels, indiquer sommairement l'événement ou la condition dont dépend l'existence de la créance;
5. L'indication de l'espèce et de la situation des biens sur lesquels il entend conserver son privilège ou son hypothèque et, en outre, l'indication des numéros et sections du cadastre. Lorsque des immeuble compris sous un même numéro cadastral feront l'objet d'un lotissement ou d'un partage ou licitation amiable ou judiciaire, il sera annexé au contrat ou au cahier des charges un plan de morcellement à l'échelle du plan cadastral, certifié par les parties, ainsi que, le cas échéant, le procès-verbal de bornage, ces pièces étant, dans tous les cas, affranchies des droits de timbre et dispensées d'enregistrement. L'inscription prise en vertu du titre devra énoncer les nouveaux numéros correspondant aux divisions du plan de morcellement.
La dispositions du paragraphe précédent n'est pas nécessaire dans le cas des hypothèques légales ou judiciaires; à defaut de convention, une simple inscription, pour ces hypothèques frappe tous les immeubles compris dans la circonscription du bureau.
L'omission dans les bordereaux d'une ou de plusieurs des énociations prescrites tant par le present article que par l'article 2153 ci-après n'entrainera nullité de l'inscription que lorsqu'il en résultera un préjudice au détriment des tiers. La nullité ne pourra être demandée que par ceux auxquels l'omission ou l'irrégularité porterait préjudice, et les tribunaux pourront, selon la nature et l'étendue de préjudice, annuler l'inscription ou en réduire l'effet.
Text art. 2148 C. civ. fr. (Decretul nr. 59-89 din 7 ianuarie 1959): Pour que l'inscription soit opérée, le créancier représente, soit par lui- même, soit par un tiers, au conservateur des hypothèques, l'original, une expèdition authentique ou un extrait littéral du jugement où de l'acte qui donne naissance au privilège ou à l'hypothèque. Peuvent être requises, toutefois, sans communication de titres, les inscriptions de séparations de patrimoine établies par l'article 2111 et les inscriptions d'hypothèques légales visées à l'article 2121, 1 o, 2 o, et 3 o.
(Decretul nr. 55-22 din 4 ianuarie 1955 și Legea nr. 56-780 din 4 august 1956, art. 94) Il y joint deux bordereaux signés et certifiés exactement collationnés; un décret en Conseil d'Etat détermine les conditions de forme auxquelles le bordereau destiné à être conservé au bureau des hypothèques doit satisfaire, sous peine d'une amende de 20 F à 200 F au profit du Trésor, ainsi que le coût des formules à utiliser pour l'établir. Au cas où l'inscrivant ne se serait pas servi d'une formule réglementaire, le conservateur accepterait cependant le dépôt, sous réserve des dispositions de l'avant-dernier alinéa du présent article.
(Ordonanța nr. 67-839 din 28 septembrie 1967) Chacun des bordereaux contient exclusivement, sous peine de rejet de la formalité:
La désignation de créancier, du débiteur ou du propriétaire, si le débiteur n'est pas propriétaire de l'immeuble grevé, conformément au 1er alinéa des articles 5 et 6 du décret du 4 janvier 1955;
L'élection de domicile, par le créancier, dans un lieu quelconque du ressort du tribunal de grande instance de la situation des biens;
L'indication de la date et de la nature du titre, et de la cause de l'obligation garantie par le privilège ou l'hypothèque; au cas où le requérant est légalement dispensé de la représentation d'un titre, les bordereaux énoncent la cause et la nature de la créance;
(Decretul nr. 59-89 din 7 ianuarie 1959) L'indication du capital de la créance, de ses accessoires et de l'époque normale d'exigibilité; en toute hypothèse, le requérant doit évaluer les rentes, prestations et droits indéterminés, éventuels ou conditionnels, sans préjudice de l'application des articles 2161 et suivants au profit du débiteur; et si les droits sont éventuels ou conditionnels, il doit indiquer sommairement l'événement ou la condition don’t dépend l'existence de la créance. Dans les cas où la créance est assortie d'une clause de réévaluation, l'inscription doit mentionner le montant originaire de la créance ainsi que la clause de réévaluation;
(Decretul nr. 59-89 din 7 ianuarie 1959) La désignation conformément aux premier et troisième alinéas de l'article du décret du 4 janvier 1955, de chacun des immeubles sur lesquels l'inscription est requise;
6. L'indication de la date, du volume et du numéro sous lequel à été publié le titre de propriété du débiteur (ou du propriétaire, si le débiteur n'est pas propriétaire des immeubles grevés), lorsque ce titre est postérieur au 1er janvier 1956.
Le bordereau destiné à être conservé au bureau des hypothèques doit contenir, en outre, la mention de certification de l'identité des parties prescrite par les articles 5 et 6 du décret du 4 janvier 1955.
Le dépôt est refusé à défaut de la mention visée à l'alinéa précédent, ou si les immeubles ne sont pas individuellement désignés, avec indication de la commune où ils sont situés.
Si le conservateur, après avoir accepté le dépôt, constate l'omission d'une des mentions prescrites par le présent article, ou une discordance entre, d'une part, les énonciations relatives à l'identité des parties ou à la désignation des immeubles contenues dans le bordereau, et, d'autre part, ces mêmes énonciations contenues dans les bordereaux ou titres déjà publiés depuis le 1er janvier 1956, la formalité est rejetée, à moins que le requérant ne régularise le bordereau ou qu'il ne produise les justifications établissant son exactitude, auxquels cas la formalité prend rang à la date de la remise du bordereau constatée au registre de dépôts.
La formalité est également rejetée, dans l'hypothèse visée au deuxième alinéa du présent article, si le requérant ne substitue pas un nouveau bordereau sur formule réglementaire au bordereau irrégulier en la forme.
Le décret prévu ci-dessus détermine les modalités du refus du dépôt ou du rejet de la formalité.
Text belgian art. 83: Pour opérer l'inscription, le créancier représente, soit par lui-même, soit par un tiers, au conservateur des hypothèques, l'éxpedition authentique de l'acte qui donne naissance au privilège ou à l'hypothèque.
Il y joint deux bordereaux écrits sur papier timbré, dont l'un peut être porté sur l'expédition du titre. Ces bordereaux contiennent:
1. Les noms, prenoms, domicile et profession du créancier;
2. Les nom, prenoms, profession et domicile du débiteur ou une désignation individuelle et spéciale telle que le conservateur puisse reconnaître et distinguer, dans tous les cas l'individu grevé d'hypothèque;
3. L'indication spéciale de l'acte qui confère l'hypothèque ou le privilège et la date de cet acte;
4. Le montant du capital et des accessoires des créances pour lesquelles l'inscription est requise, et la terme assigné à leur payement;
5. L'indication spéciale de la nature et de la situation de chacun des immeubles sur lesquels l'inscrivant entend conserver son privilège ou son hypothèque.
L'inscrivant sera de plus tenu de faire élection du domicile dans un lieu quelqonque de l'arrondissement du bureau, et, à défaut d'élection de domicile, toutes significations et notifications relatives à l'inscription pourront être faites au procureur du Roi.
Le conservateur fait mention, sur son registre, du contenu aux bordereaux; il remet aux requérants l'expédition du titre et l'un des bordereaux, au pied duquel il certifie avoir fait l'inscription dont il indique la date, le volume et le numéro d'ordre.
A se vedea:
– Legea nr. 36/1995 – art. 108 alin. 2.
Art. 1782 – Judecătorul găsind actul învestit cu toate formele cerute de lege pentru inscripție, va ordona inscripția sa, după care se va certifica, pe actul original, data și numărul de ordine sub care s-a înscris în registru (C. civ. 1780 și urm., 1789).
A se vedea:
– Codul de procedură civilă – art. 715, 716, 717;
– Legea nr. 36/1995 – art. 108 alin. 2;
Art. 1783 – În toate cazurile de inscripție a unei ipoteci legale sau a unui privilegiu, este destul ca creditorul sau manadatarul său singur să se prezinte înaintea judecătorului și să ceară inscripția ipotecii sau a privilegiului său, în virtutea titlului din care decurge acea ipotecă sau acel privilegiu (C. civ. 1753 și urm., 1769 și urm.).
A se vedea:
– Legea nr. 36/1995 – art. 108 alin. 2;
Art. 1784 – Inscripțiile asupra bunurilor unei persoane moarte pot fi cerute numai de creditori (C. civ. 780, 1780, 1781).
Text art. 2149 C. civ. fr.: Les inscriptions à faire sur les biens d'une personne décédée pourront être faites sous la simple désignation du défunt, ainsi qu'il est dit au n. 2 de l'article précédent.
Text art. 2149 C. civ. fr. (Modificat prin Decretul nr. 55-22 din 4 ianuarie 1955) Sont publiés par le conservateur sous forme de mentions en marge des inscriptions existantes, les subrogations aux privilèges et hypothèques, mainlevées, réductions, cessions d'antériorité et transferts qui ont été consentis, prorogations de délais, changements de domicile et, d'une manière générale, toutes modifications, notamment dans la personne du créancier bénéficiaire de l'inscription, qui n'ont pas pour effet d'aggraver la situation du débiteur.
Il en est de même, pour les dispositions par acte entre vifs ou testamentaires, à charge de restituation, portant sur des créances privilégiées ou hypothécaires.
(Decretul nr.59-89 din 7 ianuarie 1959) Les actes et décisions judiciaires constatant ces différentes conventions ou dispositions et les copies, extraits ou expédition déposés au bureau des hypothèques en vue de l'exécution des mentions, doivent contenir la désignations des parties conformément au premier alinéa des articles 5 et 6 du décret du 4 janvier 1955. Cette désignation n'a pas à être certifiée.
En outre, au cas où la modification mentionnée ne porte que sur partie des immeubles grevés, lesdits immeubles doivent, sous peine de refus du dépôt, être individuellement désignés.
Text belgian art. 86: Les inscriptions à faire sur les biens d'une personne décédée pourront être faites sur la simple désignation du défunt.
A se vedea:
– Decretul-lege nr. 115/1938 – art. 21.
Art. 1785 – Creditorul privilegiat sau ipotecar, înscris pentru un capital sau o rendită care produce interese, are drept ca interesele datorite pe trei ani să aibă același rang ca și capitalul, fără prejudiciul inscripțiilor ce poate lua pentru interese după trei ani, și care vor avea rang din ziua inscripției lor (C. civ. 1587 și urm., 1781, 1817, 1907).
Text art. 2151 C. civ. fr.: Le créancier inscrit pour un capital produisant intérêt ou arrérage, a droit d'être colloqué pour deux années seulement et pour l'année courante, au même rang d'hypothèque que pour son capital; sans préjudice des inscriptions particulières a prendre, portant hypothèque à compter de leur date, pour les intérêts et arrérages autres que ceux conservés par la première inscription.
Text art. 2151 C. civ. fr. (Modificat prin Legea din 17 iunie 1893): Le créancier privilégié dont le titre a été inscrit ou transcrit, ou le créancier hypothécaire inscrit pour un capital produisant intérêts ou arrérages,a le droit d'être colloque pour trois années seulement au même rang que le principal, sans préjudice des l'inscriptions particulièrs à prendre, portant hypothèque à compter de leur date pour les intérêts et arrérages autres que ceux conservés par la transcription ou l'inscription primitive.
Text art. 2151 C. civ. fr. (Modificat prin Decretul nr. 59-89 din 7 ianuarie 1959): Le créancier privilégié dont le titre a été inscrit, ou le créancier hypothécaire inscrit pour un capital produisant intérêt ou arrérages, a le droit d'être colloqué, pour trois années seulement, au même rang que le principal, sans préjudice des inscriptions particulières à prendre, portant hypothèque à compter de leur date, pour les intérêts et arrérages autres que ceux conservés par l'inscription primitive.
Text belgian art. 87: Le créancier privilégié ou hypothécaire, inscrit pour un capital produisant intérêts ou arrérages, a droit d'être colloqué pour trois années seulement, au même rang que pour son capital, sans préjudice des inscriptions particulières à prendre, portant hypothèque à compter de leur date, pour les autres intérêts ou arrérages.
A se vedea:
– Decretul-lege nr. 115/1938 – art. 66.
Art. 1786 – Inscripțiile conservă dreptul de privilegiu și de ipotecă în curs de cincisprezece ani din ziua în care s-au făcut inscripțiile. Efectul lor încetează dacă inscripțiile nu au fost reînnoite înaintea expirării acestui termen.
Cu toate acestea, inscripțiile luate în favoarea minorilor, interzișilor, a femeilor măritate, a statului, comunelor și celorlalte stabilimente publice sunt dispensate de a fi reînnoite până după un an de la încetarea tutelei, disoluțiunea căsătoriei sau încetarea din funcțiune a funcționarului (C. civ. 969, 1740, 1778, 1780, 1781, 1787, 1790 și urm., 1800 și urm., 1804, 1820).
Text art. 2154 C. civ. fr.: Les inscriptions conservent l'hypothèque et le privilège pendant dix années, à compter du jour de leur date; leur effet cesse, si ces inscriptions n'ont été renouvelées avant l'expiration de ce délai.
Text art. 2154 C. civ. fr. (Modificat prin Ordonanța nr. 67-839 din 28 septembrie 1967): L'inscription conserve le privilège ou l'hypothèque jusqu'à la date que fixe le créancier en se conformant aux dispositions suivantes:
Si le principal de l'obligation garantie doit être acquitté à une ou plusieurs dates déterminées, la date extrême d'effet de l'inscription prise avant l'échéance ou la dernière échéance prévue est, au plus, postérieure de deux années à cette échéance sans toutefois que la durée de l'inscription puisse excéder trente-cinq années.
Si l'échéance ou la dernière échéance est indéterminée ou si elle est antérieure ou concomitante à l'inscription, la date extrême d'effet de cette inscription ne peut être postérieure de plus de dix années au jour de la formalité.
Lorsque l'obligation est telle qu'il puisse être fait application de l'un et de l'autre des deux alinéas précédents, le créancier peut requérir soit une inscription unique en garantie de la totalité de l'obligation jusqu'à la date la plus éloignée, soit une inscription distincte en garantie de chacun des objets de cette obligation jusqu'à une date déterminée conformément aux dispositions desdits alinéas. Il en est de même lorsque, le premier de ces alinéas étant seul applicable, les différents objets de l'obligation ne comportent pas les mêmes échéances ou dernières échéances.
Text belgian art. 90: Les inscriptions conservent l'hypothèque et le privilège pendant quinze années à compter du jour de leur date; leur effet cesse si les inscriptions n'ont été renouvelées avant l'expiration de ce délai.
Néanmoins les inscriptions prises au profit des mineurs, des interdits, des personnes placées dans des établissement d'aliénés et de femmes mariées, conformément aux dispositions contenues aux §§ 1 et 2 de la section I du chapitre III, seront dispensées de tout renouvellement jusqu'à l'expiration de l'année qui suivra la cessation de la tutelle, de l'administration provisoire ou la dissolution du mariage.
A se vedea:
– Codul de procedură civilă – art. 715, 716, 717.
Art. 1787 – Inscripția reînnoită trebuie să indice inscripția primitivă ce se reînnoiește. În lipsă de o asemenea indicație, creanța ipotecară va avea rang de la inscripția din urmă (C. civ. 1786).
Text belgian art. 90 alin. 3: L'inscription en renouvellement ne vaudra que comme inscription première, si elle ne contient pas l'indication précise de l'inscription renouvelée, mai il ne sera pas nécessaire d'y rappeler les inscriptions précédentes.
A se vedea:
– Codul de procedură civilă – art. 715,
art. 716, 717.
CAPITOLUL V
DESPRE ȘTERGEREA ȘI REDUCȚIUNEA INSCRIPȚIILOR
Art. 1788 – Inscripțiile vor fi șterse sau reduse prin consimțământul părților interesate, capabile de a consimți la aceasta, sau în virtutea unei sentințe date în ultimă instanță, sau care a dobândit puterea lucrului judecat. Mandatul dat spre a o face o ștergere sau o reducțiune, trebuie să fie expres și autentic (C. civ. 946, 948 și urm., 953 și urm., 1200, 1201, 1204, 1532 și urm., 1740, 1778, 1781, 1789, 1800, 1817).
Text art. 2157 C. civ. fr.: Les inscriptions sont rayées du consentement des parties intéressées et ayant capacité à cet effet, ou en vertu d'un jugement en dernier ressort ou passé en force de chose jugée.
Text belgian art. 92: Les inscriptions sont rayées ou réduites du consentement des parties interessées et ayant capacité à cet effet, ou en vertu d'un jugement en dernier ressort ou passé en force de chose jugée.
Le cessionnaire d'une créance hypothécaire ne peut consentir de radiation ou de réduction, si la cession ne résulte d'actes énoncés dans l'art. 2.
Le mandat à l'effet de rayer ou de réduir, doit être exprès et authentique.
A se vedea:
– Codul comercial – art. 694;
– Decretul-lege nr. 115/1938 – art. 17 alin. 2;
– Legea nr. 242/1947 – art. 33, 34, 35, 38;
– Legea nr. 7/1996 – art. 51-57.
Art. 1789 – Actele făcute în țară străină, care constată consimțământul pentru ștergerea sau reducțiunea unei inscripții, nu sunt executorii în România, decât după ce s-au vizat de judecătorul de la judecătoria situației bunurilor, care va verifica autenticitatea acelor acte (C. civ. 1773, 1788).
Text belgian art. 93: Ceux qui requièrent la radiation ou la réduction déposent, au bureau du conservateur, soit l'expédition de l'acte authentique ou l'acte en brevet, portant consentement, soit l'expédition du jugement.
Un extrait littéral de l'acte authentique suffit, lorsqu'il y est déclaré, par le notaire qui l'a délivré, que l'acte ne contient ni conditions, ni réserves.
Les actes de consentement à radiation ou réduction, passées en pays étrangers, ne sont exécutoires en Belgique qu'après avoir été visés par le président du tribunal de la situation des biens, qui vérifiera leur authenticité, ainsi qu'il est dit en l'art. 77.
A se vedea:
– Legea nr. 105/1992 – art. 49, 50;
– Legea nr. 36/1995 – art. 108 alin. 2.
CAPITOLUL VI
DESPRE EFECTUL PRIVILEGIILOR ȘI IPOTECILOR ÎN CONTRA PERSOANELOR AL TREILEA CARE DEȚIN IMOBILUL
Art. 1790 – Creditorii care au privilegiu sau ipotecă înscrisă asupra unui imobil îl urmăresc în orice mână ar trece (C. civ. 1719, 1720, 1722 și urm., 1738 și urm., 1746, 1753, 1778, 1779, 1780 și urm., 1786, 1791 și urm., 1800, 1818).
Text art. 2166 C. civ. fr.: Les créanciers ayant privilège ou hypothèque inscrit sur un immeuble, le suivent en quelques mains qu'il passe, pour être colloqués et payés suivant l'ordre de leurs créances ou inscriptions.
Text art. 2166 C. civ. fr. (Modificat prin Ordonanța nr. 59-71 din 7 ianuarie 1959) – Les créanciers ayant privilège ou hypothèque inscrits sur un immeuble, le suivent en quelques mains qu'il passe, pour être colloqués et payés suivant l'ordre de leur créances ou inscriptions.
A se vedea:
– Codul comercial – art. 910.
Art. 1791 – Dacă persoana a treia, care deține imobilul, nu îndeplinește formalitățile mai jos stabilite pentru a purga proprietatea sa, ea rămâne îndatorată prin singurul efect al inscripțiilor, în calitatea sa de detentor a imobilului, la toate datoriile ipotecare, și se bucură de toți termenii de plată ce îi avea și debitorul primitiv (C. civ. 1108, 1740, 1790, 1792 și urm., 1795, 1801 și urm., 1804 și urm.).
Text art. 2167 C. civ. fr.: Si le tiers détenteur ne remplit pas les formalités qui seront ci-après établies pour purger sa propriété, il demeure, par l'effet seule des inscriptions, obligé comme détenteur à toutes les dettes hypothécaires, et jouit des termes et délais accordés au débiteur originaire.
Art. 1792 – Detentorul este ținut în același caz sau de a plăti toate capitalurile și interesele exigibile, la orice sumă s-ar urca, sau de a lăsa imobilul ipotecat fără nici o rezervă (C. civ. 1025, 1785, 1791, 1793, 1795).
Text art. 2168 C. civ. fr.: Le tiers détenteur est tenu, dans le même cas, ou de payer tous les intérêts et capitaux exigibles, à quelque somme qu'ils puissent monter, ou délaisser l'immeuble hypothéqué, sans aucune réserve.
Art. 1793 – Când detentorul nu îndeplinește una din aceste obligații pe deplin, fiecare creditor ipotecar are dreptul de a cere vânzarea imobilului ipotecat, pentru creanța sa (C. civ. 1722, 1746, 1790, 1794, 1795, 1804, 1824, 1836).
Text art. 2169 C. civ. fr. – Faute par le tiers détenteur de satisfaire pleinement à l'une de ces obligations, chacue créancier hypothécaire a droit de faire vendre sur lui l'immeuble hypothéqué, trente jours après commandement fait au débiteur originaire, et sommation faite au tiers détenteur de payer la dette exigible ou de délaisser l'héritage.
Text art. 2169 C. civ. fr.: Faute par le tiers détenteur de satisfaire pleinement à l'une de ces obligations, chacue créancier hypothécaire a droit de faire vendre sur lui l'immeuble hypothéqué, (abrogat prin Decretul nr. 67-167 din 1 martie 1967) <<trente jours après commandement fait au débiteur originaire, et sommation faite au tiers détenteur de payer la dette exigible ou de délaisser l'héritage>>.
Art. 1794 – Cu toate acestea, detentorul, care nu este personal obligat pentru creanța ipotecară a creditorului, poate să se opună la vânzarea imobilului ipotecat ce i-a fost transmis, dacă au mai rămas alte imobile ipotecate pentru această datorie în posesiunea principalului sau principalilor debitori, și poate să ceară discuția prealabilă după forma regulată la titlul “Despre cauționament”. În timpul acestei discuții se va opri vânzarea imobilului ipotecat (C. civ. 1662 și urm., 1753, 1793).
Text art. 2170 C. civ. fr.: Néanmoins le tiers détenteur qui n'est pas personnellement obligé à la dette, peut s'opposer à la vente de l'héritage hypothéqué qui lui a été transmis, s'il est demeuré d'autres immeubles hypothéqués à la même dette dans la possession du principal ou des principaux obligés, et en requérir la discussion préalable selon la forme réglée au titre du Cautionnement; pendant cette discussion il est sursis à la vente de l'héritage hypothéqué.
A se vedea:
– Codul de procedură civilă – art. 60.
Art. 1795 – Cât pentru lăsarea imobilului ipotecat, ea poate să fie făcută de către orice detentor care nu este personal obligat la datorie și care are capacitatea de a înstrăina (C. civ. 946, 949 și urm., 1769, 1796, 1799).
Text art. 2172 C. civ. fr.: Quant au délaissement par hypothèque, il peut être fait par tous les tiers détenteurs qui ne sont pas personnellement obligés à la dette, et qui ont la capacité d'aliéner.
Art. 1796 – Detentorul poate să lase imobilul, chiar după ce a recunoscut obligația sau după ce a fost condamnat în această calitate; lăsarea imobilelor nu împiedică nici pe detentor, până la adjudecare, de a lua imobilul înapoi, plătind toată datoria și cheltuielile (C. civ. 1791, 1795, 1797).
Text art. 2173 C. civ. fr.: Il peut l'être même après que le tiers détenteur a reconnu l'obligation ou subi condamnation en cette qualité seulement: le délaissement n'empêche pas que, jusqu'à l'adjudication, le tiers détenteur ne puisse reprendre l'immeuble en payant toute la dette et les frais.
A se vedea:
– Codul de procedură civilă – art. 537, 542.
Art. 1797 – Lăsarea imobilului ipotecat se face prin declarație la grefa judecătoriei situației imobilului.
Judecătoria va încheia act despre aceasta.
După judecarea celui mai diligent dintre cei interesați, se va numi un curator imobilului părăsit și se va urmări vânzarea sa după formele prescrise pentru expropriațiuni (C. civ. 1780, 1824 și urm.).
Text art. 2174 C. civ. fr.: Le délaissement par hypothèque se fait au greffe du tribunal de la situation des biens; et il en est donné acte par ce tribunal.
Sur la pétition du plus diligent des intéressés, il est créé a l'immeuble délaissé un curateur sur lequel la vente de l'immeuble est poursuivie dans les formes prescrites pour les expropriations.
A se vedea:
– Codul de procedură civilă – art. 492-498, 499-510.
Art. 1798 – Servituțile și drepturile reale ce avea asupra imobilului detentorul înaintea posesiunii sale renasc după părăsirea sau adjudecarea imobilului (C. civ. 576, 636 și urm., 1091, 1795).
Text art. 2177 C. civ. fr.: Les servitudes et droits réels que le tiers détenteur avait sur l'immeuble avant sa possession, renaissent après le délaissement ou après l'adjudication faite sur lui.
Ses créanciers personnels, après tout ceux qui sont inscrits sur les précédents propriétaires exercent leur hypothèque à leur rang, sur le bien délaissé ou adjugé.
Art. 1799 – Detentorul care a plătit datoria ipotecară, sau care a lăsat imobilul ipotecat, sau care a suferit expropriațiunea acestui imobil, are recurs în garanție, de drept în contra debitorului principal (C. civ. 551, 905, 1108, 1336 și urm., 1795 și urm., 1812).
Text art. 2178 C. civ. fr.: Le tiers détenteur qui a payé la dette hypothécaire, ou délaissé l'immeuble hypothéqué ou subi l'expropriation de cet immeuble, a la recours en garantie, tel que de droit, contre le débiteur principal.
CAPITOLUL VII
DESPRE STINGEREA PRIVILEGIILOR ȘI A IPOTECILOR
Art. 1800 – Privilegiile și ipotecile se sting:
1. prin stingerea obligației principale.
2. prin renunțarea creditorului la ipotecă;
3. prin îndeplinirea formalităților și condițiilor prescrise detentorilor pentru purgarea bunurilor dobândite de ei;
4. prin prescripție.
Prescripția este câștigată debitorului, pentru bunurile care se află în posesiunea sa, prin expirarea timpului defipt pentru prescripția acțiunilor ce rezultă din ipotecă sau din privilegiu.
Cât despre bunurile care se găsesc în mâinile unui al treilea detentor, prescripția îi este câștigată prin expirarea timpului regulat pentru prescripția proprietății în favoarea sa; în cazul când prescripția presupune un titlu, ea nu începe a curge decât din ziua când detentorul s-a înscris în registrele judecătoriei ca nou proprietar.
Inscripțiile luate de creditori nu întrerup cursul prescripției stabilite de lege în favoarea debitorului, sau în favoarea unei a treia persoane detentoare a imobilului (C. civ. 974, 1091, 1107 și urm., 1134, 1135, 1136, 1153, 1683, 1780, 1786, 1788 și urm., 1801, 1802, 1837 și urm., 1863, 1890, 1891, 1892, 1895).
Text art. 2180 C. civ. fr.: Les privilèges et hypothèques s'éteignent:
1. Par l'extinction de l'obligation principale;
2. Par la renonciation du créancier à l'hypothèque;
3. Par l'accomplissement des formalités et conditions prescrites au tiers détenteurs pour purger les biens par eux acquis;
4. Par la prescription.
La prescription est acquise au débiteur, quand aux biens qui sont dans ses mains, par le temps fixé par la prescription des actions qui donnent l'hypothèque ou le privilège.
Quand aux biens qui sont dans la main d'un tiers détenteur, elle lui est acquise par le temps réglé pour la prescription de la propriété à son profit: dans le cas où la prescription suppose une titre, elle ne commence à courir que du jour où il a été transcrit sur les registres du conservateur.
Les inscriptions prises par le créancier n'interrompent pas le cours de la prescription établie la loi en faveur du débiteur ou du tiers détenteur.
Text art. 2180 C. civ. fr. (Modificat prin Ordonanța nr. 59-71 din 7 ianuarie 1959): Les privilèges et hypothèques s'éteignent:
1. Par l'extinction de l'obligation principale;
2. Par la renonciation du créancier à l'hypothèque;
3. Par l'accomplissement des formalités et conditions prescrites aux tiers détenteurs pour purger les biens par eux acquis;
4. Par la prescription.
La prescription est acquise au débiteur, quand aux biens qui sont dans ses mains, par le temps fixé par la prescription des actions qui donnent l'hypothèque ou le privilège.
Quant aux biens qui sont dans la main d'un tiers détenteur, elle lui est acquise par le temps réglé pour la prescription de la propriété à son profit: dans le cas où la prescription suppose une titre, elle ne commence à courir que du jour où ce titre a été publié au bureau des hypothèques de la situation des immeubles.
Les inscriptions prises par le créancier n'interrompent pas le cours de la prescription établie par la loi en faveur du débiteur ou du tiers détenteur.
Text belgian art. 108: Les privilèges et hypothèques s'éteignent:
1. Par l'extinction de l'obligation principale;
2. Par la renonciation du créancier;
3. Par l'effet des jugements, dans le cas prévus par les §§ 1 et 2 de la première section du chapitre III;
4. Par l'accomplissement des formalités et conditions prescrites aux tiers détenteurs pour purger les biens par eux acquis;
5. Par la prescription.
La prescription est acquise au débiteur, quant aux biens qui sont dans ses mains, par le temps fixé pour la prescription des actions qui donnent l'hypothèque ou le privilège.
Elle n'est acquis au tiers détenteur que par le temps requis pour la prescription la plus longue des droits immobiliers.
Les inscriptions prises par le créancier n'interrompent pas le cours de la prescription établie par la loi en faveur du débiteur ou du tiers détenteur, mais ce dernier peut être contraint de fournir, à ses frais, un titre récognitif de l'hypothèque, à dater de la transcription de son acquisition. Vingt-huit ans après la date de ce titre, il est tenu de le renouveler s'il possède encore l'immeuble hypothéqué;
6. Par la cause énoncée au paragraphe 2 de l'art. 82.
A se vedea:
– Codul comerial – art. 690;
– Legea nr. 33/1994 – art. 28 alin. 2;
– Legea nr. 36/1995 – art. 108 alin. 2.
CAPITOLUL VIII
DESPRE MODUL DE A PURGA PROPRIETĂȚILE DE PRIVILEGII ȘI IPOTECI
Art. 1801 – Toate actele translative de bunuri și drepturi care se pot ipoteca se vor transcrie pe registre ce se vor ține spre acest sfârșit la judecătoria în a cărei rază teritorială sunt bunurile situate (C. civ. 818 și urm., 1295, 1740, 1750, 1800, 1802, 1803, 1816).
Text art. 2181 C. civ. fr.: Les contrats translatifs de la propriété d'immeubles ou droits réels immobiliers, que le tiers détenteurs voudront purger de privilèges et hypothèques, seront transcrits en entier par le conservateur des hypothèques dans l'arrondissement duquel les biens sont situés.
Cette transcription se fera sur un registre à ce destiné, et le conservateur sera tenu d'en donner reconnaissance au requérant.
Text art. 2181 C. civ. fr. (Modificat prin Ordonanța nr. 59-71 din 7 ianuarie 1959): Les contrats translatifs de la propriété d'immeubles ou droits réels immobiliers, que le tiers détenteurs voudront purger de privilèges et hypothèques, seront publiés au bureau des hypothèques de la situation des biens, conformément aux lois et règlements concernant la publicité foncière.
Text belgian art. 1: Tous actes entre-vifs à titre gratuit ou onéreux translatifs ou déclaratifs de droits réels immobiliers, autres que les privilèges et les hypothèques, seront transcrits en entier sur un registre à ce destiné au bureau de la conservation des hypothèques dans l'arrondissement duquel les biens sont situés. Jusque-là, ils ne pourront être opposés au tiers qui auraient contracté sans fraude.
Il en sera de même des jugements passés en force de chose jugée, tenant lieu de conventions ou de titres, pour la transmission de ces droits, des actes de renonciation à ces droits et de baux excédant neuf années, ou contenant quittance d'au moins trois années de loyer.
Si ces baux n'ont pas été transcrits, la durée en sera réduite, conformément à l'art. 1429 du Code civil.
A se vedea:
– Codul de procedură civilă – art. 710, 711 și
art. 712;
– Decretul-lege nr. 115/1938 – art. 11, 17, 18, 26, 27,
art. 28, 29, 30;
– Decretul nr. 32/1954 – art. 44;
– Legea nr. 36/1995 – art. 108 alin. 2;
– Legea nr. 7/1996 – art. 72 alin. 2 și
art. 72 alin. 3.
Art. 1802 – Orice act de înstrăinare a drepturilor menționate în articolul precedent nu se va putea opune persoanelor al treilea de nu va fi făcut transcripția cerută prin acel articol (C. civ. 969, 973, 1175 și urm., 1182, 1295, 1801, 1803).
Text belgian art. 1 alin. 1: Toutes actes entre-vifs à titre gratuit ou onéreaux translatifs ou déclaratifs de droits réels immobiliers, autres que les privilèges et les hypothèques seront transcrits en entiere sur un régistre à ce destiné, au bureau de la conservation des hypothèques dans l'arrondissement duquel les biens sont situés. Jusque-là, il ne pourront être opposés au tiers qui auraient contracté sans fraude.
A se vedea:
– Codul de procedură civilă – art. 712;
– Decretul-lege nr. 115/1938 – art. 17 alin. 1;
– Legea nr. 242/1947 – art. 4 și 5;
– Legea nr. 7/1996 – art. 28, 72 alin. 2 și 3.
Art. 1803 – Transcripția prescrisă prin articolul 1801 transmite dobânditorului drepturile ce înstrăinătorul avea asupra proprietății imobilului, dar cu privilegiile și ipotecile cu care imobilul este însărcinat (C. civ. 644, 971, 1295, 1740, 1746, 1770 și urm., 1790, 1801, 1802, 1810).
Text art. 2182 C. civ. fr.: La simple transaction des titres translatifs de proprieté sur le registre du conservateur, ne purge pas les hypothèques et privilèges établis sur l'immeuble.
Le vendeur ne transmet à l'acquéreur que la propriété et les droits qu'il avait lui-même sur la chose vendue: il les transmet sous l'affectation des mêmes privilèges et hypothèques dont il était chargé.
Text art. 2182 C. civ. fr. (Modificat prin Ordonanța nr. 59-71 din 7 ianuarie 1959): La simple publication au bureau des hypothèques des titres translatifs de propriété ne purge pas les hypothèques et privilèges établis sur l'immeuble.
Le vendeur ne transmet à l'acquéreur que la propriété et les droits qu'il avait lui-même sur la chose vendue: il les transmet sous l'affectation des mêmes privilèges et hypothèques dont la chose vendue était grevée.
A se vedea:
– Codul de procedură civilă – art. 558.
Art. 1804 – Dacă noul proprietar voiește a fi apărat de urmăririle autorizate prin Capitolul VI al prezentului titlu, este ținut în cursul lunii de la transcripția actului de transmisia proprietății, de a notifica creditorilor la domiciliile ce și-au ales când au luat inscripțiile ipotecare:
1. contractul de dobândirea imobilului;
2. certificat de transcripția lui;
3. o tabelă în trei coloane, din care cea dintâi va cuprinde data ipotecilor și acea a inscripțiilor, cea de a doua, numele creditorilor, și cea de a treia sumele creanțelor înscrise (C. civ. 1115, 1769 și urm., 1780 și urm., 1790 și urm., 1793, 1800, 1801, 1802, 1805 și urm., 1813, 1816).
Text art. 2183 C. civ. fr.: Si le nouveau propriétaire veut se garantir de l'effet des poursuites autorisées dans le chapitre VI du présent titre, il est tenu, soit avant les poursuites, soit dans le mois, au plus tard, à compter de la première sommation qui lui est faite, de notifier aux créanciers, aux domiciles par eux élus dans leurs inscriptions:
1. Extrait de son titre contenant seulement la date et la qualité de l'acte, le nom et la désignation précise du vendeur ou du donateur, la nature et la situation de la chose vendue ou donnée; et s'il s'agit d'un corps de biens, la dénomination générale seulement du domaine et des arrondissements dans lesquels il est situé, le prix et les charges faisant partie du prix de la vente, ou l'évaluation de la chose, si elle à été donnée;
2. Extrait de la transcription de l'acte de vente;
3. Un tableau sur trois colonnes, dont la première contiendra la date des hypothèques est celle des inscriptions; la seconde, le nom des créanciers; la troisième, le montant des créances inscrites.
Text art. 2183 C. civ. fr. (Modificat prin Ordonanța nr. 59-71 din 7 ianuarie 1959): Si le nouveau propriétaire veut se garantir de l'effet des poursuites autorisées dans le chapitre VI du présent titre, il est tenu, soit avant les poursuites, soit dans le mois, au plus tard, à compter de la première sommation qui lui est faite, de notifier aux créanciers, aux domiciles par eux élus dans leurs inscriptions:
1. Extrait de son titre, contenant seulement la date et la qualité de l'acte, le nom et la désignation précise du vendeur ou du donateur, la nature et la situation de la chose vendue ou donnée; et, s'il s'agit d'un corps de biens, la dénomination générale seulement du domaine et des arrondissements dans lesquels il est situé, le prix et les charges faisant partie du prix de la vente, ou l'évaluation de la chose, si elle a été donnée;
2. Extrait de la publication de l'acte de vente;
3. Un tableau sur trois colonnes, dont la première contiendra la date des hypothèques est celle des inscriptions; la seconde, le nom des créanciers; la troisième, le montant des créances inscrites.
A se vedea:
– Codul comercial – art. 691.
Art. 1805 – Noul proprietar va declara prin acea notificare că este gata a plăti îndată datoriile și sarcinile ipotecare, numai până la concurența prețului stipulat prin actul de înstrăinare sau până la valoarea la care va prețui imobilul, dacă este dăruit, fără distincție între datoriile exigibile sau neexigibile (C. civ. 813 și urm., 1023, 1025, 1363, 1791 și urm., 1804, 1806).
Text art. 2184 C. civ. fr.: L'acquéreur ou le donataire déclarera, par le même acte, qu'il est prêt à acquitter, sur le champ, les dettes et charges hypothécaires, jusqu'à concurrence seulement du prix, sans distinction des dettes exigibles ou non exigibles.
Art. 1806 – După ce noul proprietar a făcut notificarea prescrisă în termenul defipt prin articolul 1804 și dacă prețul stipulat nu poate acoperii toate datoriile privilegiate și ipotecare, orice creditor al cărui titlu este înscris poate cere punerea imobilului în vânzare prin licitație publică, cu îndatorire:
1. de a comunica această cerere noului proprietar în curs de 40 de zile de la notificarea ce acesta i-a făcut;
2. de a se supune a sui prețul imobilului cu a zecea parte mai mult peste prețul stipulat în actul de înstrăinare.
Toate acestea se vor comunica, după cererea în scris a creditorului, atât noului proprietar, cât și înstrăinătorului imobilului, prin judecătoria, unde s-a făcut transcripția actului de înstrăinarea imobilului.
Toate acestea sub pedeapsă de nulitate (C. civ. 1781, 1804 și urm., 1807 și urm., 1813).
Text art. 2185 C. civ. fr.: Lorsque le nouveau propriétaire a fait cette notification dans de la delai fixé, tout créancier dont le titre est inscrit, peut requérir la mise de l'immeuble aux enchères et adjudications publiques; à la charge,
1. Que cette réquisition sera signifiée au nouveau propriétaire dans quarante jours, au plus tard, de la notification faite à la requête de ce dernier, en y ajoutant deux jours par cinq myriamètres de distance entre le domicile élu et le domicile réel de chaque requérant;
2. Qu'elle contiendra soummission du requérant, de porter ou faire porter le prix à un dixième en sus de celui qui aura été stipule dans le contrat, ou déclaré par le nouveau propriétaire;
3. Que la même signification sera faite dans le même délai au précédent propriétaire, débiteur principal;
4. Que l'original et les copies de ces exploits seront signés par le créancier requérant, ou par son fondé de procuration expresse, lequel, en ce cas, est tenu de donner copie de sa procuration;
5. Qu'il offrira de donner caution jusqu'à concurrence du prix et des charges.
Le tout à peine de nullité.
A se vedea:
– Codul comercial – art. 692;
– Codul de procedură civilă – art. 492-498, 540 și urm..
Art. 1807 – Dacă creditorii nu vor cere punerea în licitație în termenul și cu formele prescrise în articolele precedente, valoarea imobilului va rămâne definitiv defiptă la prețul stipulat prin contract, sau la suma estimației în caz de donațiune, și noul proprietar va rămâne liberat de orice privilegiu și ipotecă, plătind prețul creditorilor după ordinea inscripției lor, sau depunându-l la casa de depozite și consemnațiuni (C. civ. 978, 1114 și urm., 1311, 1800, 1806).
Text art. 2186 C. civ. fr.: A défaut, par les créanciers, d'avoir requis la mise aux enchères dans le délai et les formes préscrits, la valeur de l'immeuble demeure définitivement fixée au prix stipulé dans le contrat, ou déclaré par le nouveau propriétaire, lequel est, en conséquence, libéré de tout privilège et hypothèque, en payant ledit prix aux créanciers qui seront en ordre de recevoir, ou en le consignant.
A se vedea:
– Codul comercial – art. 693;
– Codul de procedură civilă – art. 586 și urm..
Art. 1808 – În caz de revânzare, ea se va face cu formele prescrise pentru expropriațiunile forțate, după stăruința sau a creditorului care a cerut revânzarea sau a noului proprietar.
Acela din aceștia care va stărui pentru vânzare, va îngriji a se pune în afiptele de publicație prețul stipulat prin contract sau declarat după estimație, și suma cu care creditorele s-a obligat a sui acest preț (C. civ. 1805, 1806, 1824).
Text art. 2187 C. civ. fr.: En cas de revente sur enchères, elle aura lieu suivant les formes établies pour les expropriations forcées, à la dilligence soit du créancier qui l'aura requise, soit du nouveau propriétaire.
Le poursuivant énoncera dans les affiches le prix stipulé dans le contrat, ou déclaré, et la somme en sus à laquelle le créancier s'est obligé de la porter ou faire porter.
A se vedea:
– Codul comercial – art. 693;
– Codul de procedură civilă – art. 534 și urm., 537, 542.
Art. 1809 – Adjudecatarul este dator, peste prețul adjudecării, a restitui dobânditorului imobilului sau donatarului deposedat toate cheltuielile ce acesta a făcut cu formarea contractului său pentru transcripția lui, acelea ale notificării, și cele făcute de el la vânzarea prin licitație (C. civ. 1019, 1341, 1363, 1402, 1798).
Text art. 2188 C. civ. fr.: L'adjudicataire est tenu, au-delà du prix de son adjudication, de restituer à l'acquéreur ou au donnataire dépossédé les frais et loyaux coûts de son contrat, ceux de la transcription sur les registres du conservateur, ceux de notification, et ceux faits par lui pour parvenir à la revente.
Text art. 2188 C. civ. fr. (Modificat prin Ordonanța nr. 59-71 din 7 ianuarie 1959): L'adjudicataire est tenu, au delà du prix de son adjudication, de restituer à l'acquéreur ou au donataire dépossédé les frais et loyaux coûts de son contrat, ceux de la publication au bureau des hypothèques, ceux de notification et ceux faits par lui pour parvenir à la revente.
Art. 1810 – Dacă imobilele în urmarea licitației s-au adjudecat asupra dobânditorului imobilului sau a donatarului, acesta nu este obligat de a transcrie jurnalul de adjudecare.
Text art. 2189 C. civ. fr.: L'acquéreur ou le donnataire qui conserve l'immeuble mis aux enchères, en se rendant dernier enchérisseur, n'est pas tenu de faire transcrire le jugement d'adjudication.
Text art. 2189 C. civ. fr. (Modificat prin Ordonanța nr. 59-71 din 7 ianuarie 1959, art. 25): L'acquéreur ou le donataire qui conserve l'immeuble mis aux enchères, en se rendant dernier enchérisseur, n'est pas tenu de faire publier le jugement d'adjudication.
A se vedea:
– Codul de procedură civilă – art. 711.
Art. 1811 – Retragerea creditorului care va fi cerut punerea în licitație nu va putea stăvili sub nici un cuvânt adjudecarea publică, dacă nu vor consimți toți ceilalți creditori privilegiați sau ipotecari (C. civ. 1336 și urm.).
Text art. 2190 C. civ. fr.: Le désistement du créancier requérant la mise aux enchères, ne peut, même quand le créancier payerait le montant de la soummission, empêcher l'adjudication publique, si ce n'est du consentement exprès de tons les autres créanciers hypothécaires.
Art. 1812 – Dacă adjudecarea se va face asupra aceluia care cumpărase imobilul, atunci va avea recurs în contra vânzătorului, spre a fi dezdăunat de suma care excede prețul stipulat prin actul de vânzare și pentru dobânda acestui excedent (C. civ. 1336 și urm., 1341, 1798, 1799, 1813).
Text art. 2191 C. civ. fr.: L'acquéreur qui se sera rendu adjudicataire aura son recours tel que de droit contre le vendeur, pour le remboursement de ce qui excède le prix stipulé par son titre, et pour l'intérêt de cet excédent, à compter du jour de chaque payement.
Art. 1813 – În cazul când titlul noului proprietar ar cuprinde imobile și mobile, sau mai multe imobile, din care unele ipotecate și altele neipotecate, situate în aceeași sau în diferite raze teritoriale de judecătorii, toate înstrăinate cu un singur preț sau pentru prețuri deosebite și separate, sau că aceste imobile sunt cuprinse sau că nu sunt cuprinse în aceeași exploatațiune, în aceste cazuri prețul imobilului asupra căruia sunt luate inscripții se va determina cu analogie după prețul total, și va fi declarat în notificarea ce noul proprietar ce noul proprietar este obligat a face conform cu articolul 1804.
Creditorele care a cerut punerea în licitație nu este dator, în nici un caz, a face suirea prețului cerut prin articolul 1806, pentru mobile sau pentru alte imobile decât cele ipotecate creanței sale.
Noului proprietar îi rămâne totdeauna recurs în contra autorului său spre a fi dezdăunat de vătămarea ce ar suferi, sau din cauza diviziunii achiziției sale, sau din cauza diviziunii exploatațiunilor (C. civ. 1790 și urm., 1804, 1806, 1830).
Text art. 2192 C. civ. fr.: Dans le cas où le titre du nouveau propriétaire comprendrait des immeubles et des meubles, ou plusieurs immeubles, les uns hypothéqués, les autres non hypothéqués, situés dans le même ou dans divers arrondissements du bureaux, aliénés pour un seul et même prix, ou pour des prix distinct et séparés, soumis ou non à la même exploitation, le prix de chaque immeuble frappé d'inscriptions particuliéres et séparées, sera déclaré dans la notification du nouveau propriétaire, par ventilation, si'l y a lieu, du prix total exprimé dans le titre.
Le créancier surenchérisseur ne pourrá, en aucun cas, être contraint d'étendre sa soumission ni sur le mobilier, ni sur d'autres immeubles que ceux qui sont hypothéqués à sa créance et situés dans le même arrondissement; sauf le recours du nouveau propriétaire contre ses auteurs, pour l'indemnité du dommage qu'il éprouverait, soit de la division des objets de son acquisition, soit de celle des exploitations.
Art. 1814 – Nici un imobil nu poate fi liberat de ipotecile legale, decât supunându-se ipotecii un alt imobil de aceeași valoare, sau depunându-se, la casa de depozite și consemnațiuni, o sumă egală cu valoarea creanței asigurate prin ipotecă.
Formele ce urmează a se observa la mutarea ipotecii, de pe un imobil pe altul, se vor determina prin legea de procedură (C. civ. 1753, 1754 și urm., 1800).
A se vedea:
– Codul de procedură civilă – art. 717 și 718.
Dispoziție tranzitorie
Art. 1815 – Femeile căsătorite până la promulgarea acestei legi vor fi datorate în curs de un an de la această epocă a cere inscripție asupra imobilelor bărbaților pentru asigurarea dotei lor, conform regulilor prescrise prin acest codice (C. civ. 1778, 1779, 1780 și urm.).
BIBLIOGRAFIE
1. Smaranda Angheni, “Clauza penală în dreptul civil și comercial”, Editura Oscar Print, București, 1998;
2. Apostol Stan, “Grupări și curente politice în România între Unire și Independență”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977;
3. Dimitrie Alexandresco, “Explicațiunea teoretică și practică a dreptului civil român”, vol. X, Editura Socec, București, 1902;
4. Ion Albu, “Publicitatea imobiliară în dreptul român. Noile cărți funciare”, în “Dreptul”, nr. 11/1996;
5. Gheorghe Beleiu, “Drept civil român. Introduce în dreptul civil. Subiectele dreptului civil”, Editura Șansa, București, 1992;
6. Ambroise Colin,
Henry Capitant, “Cours de Droit civil Francais”, vol. II, Paris, 1932;
7. Stanciu D. Cărpenaru, “Drept comercial român”, vol. III, Editura Atlas Lex, București, 1993;
8. M. B. Cantacuzino, “Elementele dreptului civil”, București, 1921;
9. Paul Mircea Cosmovici, “Drept civil. Drepturi reale. Obligații. Legislație”, Editura ALL, București, 1995;
10. * * * “Codul civil român, cu trimiteri la textul art. corespunzător francez, italian și belgian, trimiteri al actele normative corespondente, cuprinzând textele abrogate și actele normative înlocuitoare”, ediție îngrijită de Florin Ciutacu, Editura Oscar Print, București, 1999;
11. Ion Dogaru, “Tratat de drept civil”, vol. III, Craiova, 1996;
12. Constantin Hamangiu,
I. Rosetti-Bălănecu,
Al. Băicoianu, “Tratat de drept civil”, vol. II, Editura “Naționala”, București, 1929;
13. Octavian Manolache,
Florin Ciutacu, “Despre natura juridică a garanției bănești, cu specială privire asupra garanției cerute în transporturile pe căile ferate”, în “Revista de Drept Comercial”, nr. 5/1998;
14. Henri et Leon Mazeaud,
Jean Mazeaud, “Lecons de Droit civil”, tome troisieme, Editions Montchrestien, Paris, 1963;
15. Marcel Planiol, “Traite de Droit civil Francaise”, tome II, Paris, 1905;
16. Vasile Pătulea,
Corneliu Turianu, “Garanțiile de executare a obligațiilor comerciale”, Editura Scripta, București, 1996;
17. T.R. Popescu-Brăila, “Drept civil. I”, Editura Charme Scott, București, 1993;
18. Liviu Pop, “Drept civil român. Teoria generală a obligațiilor”, Editura Lumina Lex, București, 1998;
19. George Plastara, “Curs de drept civil român. Vol. VII. Siguranțele personale și reale”, București, 1930;
20. Constantin Stătescu,
Corneliu Bîrsan, “Drept civil. Teoria generală a obligațiilor”, Editura ALL, București, 1992;
21. Cesare Vivante, “Principii de drept comercial”, București, 1932;
22. Victor Dan Zlătescu, “Garanțiile creditorului”, Editura Academiei R.S.R., București, 1970.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte Teoretice Si Practice Privind Ipoteca (ID: 125261)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.