.aspecte Teoretice Si Practice Privind Infractiunile de Tainuire Si Favorizare a Infractorului

CAPITOLUL I

Consideratii generale privind infractiunile contra patrimoniului si infaptuirea justitiei

SECTIUNEA I – Consideratii generale si referinte istorice

Legiuirile penale din cele mai vechi timpuri au incriminat si sanctionat sever faptele savarsite impotriva patrimoniului .

In perioada sclavagista erau pedepsite cu asprime furtul , talharia, jaful; mai putin cunoscute erau alte forme de atingere a proprietatii , cum ar fi inselaciunea, abuzul de incredere, gestiune frauduloasa, care erau considerate ca delicte civile .

In perioada feudala se extinde treptat represiunea penala cuprinzad in sfera sa toate faptele prin care se putea aduce vatamari patrimoniului .

De regula , furturile marunte se pedepseau cu biciuirea , insa , la al treilea furt se aplica pedeapsa cu moartea . Daca furturile erau grave, se aplica pedeapsa cu moartea de la primul furt . Aceast asprime a pedepselor arata frecventa infractiunilor si gravitatea lor ; impotriva unor asemenea fapte stapanirea era silita sa recurga la cele mai inumane pedepse .

Sistemele de drept penal moderne , desi au eliminat unele din exagerarile anterioare , au mentinut un regim destul de sever pentru anumite forme de activitate infractionala indreptate impotriva patrimoniului ; totodata, au extins cadrul incriminarilor si la alte fapte specifice relatiilor economice din societatea moderna .

In vechiul drept romanesc existau , de asemene , reglementari foarte detaliate referitoare la aceste infractiuni . Astfel , pravilele lui Vasile Lupu si Matei Basarab , codicile penale ale lui Alexandru Sturza in Moldova si a lui Barbu Stirbei in Muntenia , contineau dispozitii cu privire la infractiunile contra patrimoniului .

Codul penal roman din 1864 , desi copiat in mare parte dupa codul penal francez , cuprinde in capitolul referitor la “Crime si delicte contra propriettilor “numeroase incriminari inspirate din Codul penal prusac, privitoare la apararea patrimoniului menite sa asigure cu mijloace mai severe ocrotirea acestuia .

Codul penal roman din 1936 cuprindea aceasta materie in Cartea II ,Titlul XIV intitulat “Infractiuni contra patrimoniului ‘ sistematizt in 5 capitole astfel :Cap. I – Furtul ;Cap II – Talharia si pirateria ;Cap III – Delicte contr patrimoniului prin nesocotire increderii ;Cap. IV – Stramutarea de hotarare , desfiintarea esmnelor de hotar, stricaciuni si alte tulburari aduse proprietaatii; Cp. V – Jocul de noroc , loteria si specula contra economiei publice .Dupa cum se poate observa Codul penal din 1936 a restrans in limitele sale firesti, toate infractiunile contra patrimoniului grupadu-le dupa obiectul juridic.

Paralel cu prevederile Codului penl de la 1864 cat si de la 1936 au existat si anumite infractiuni contra patrimoniului prevazute in legi speciale , ca de pilda in Codul Justitiei Militare , in Codul Comercial , in Codul Silvic , in Codul Marinei comerciale si altele .

In perioada anilor 1944 – 1989 , s-au produs unele schimbari legislative importante in toate domeniile dreptului , dar , mai ales in cel al dreptului penal, in conformitate cu ideologia vremii si cu modul de a concepe existenta proprietatii, reglementari similare cu ale tuturor tarilor cre se situau pe aceeasi pozitie .In acest context a fost aadoptat Decretul nr. 192 din1950 in continutul caruia s-adefinit notiunea de “obstesc” si implicit si acee de “avut obstesc” .Prin acestact normativ a fost introdus in Titlul XIV al Codului penl din 1936 ,un nou capitol cu denumirea “Unele infractiuni contra avutului obstesc”, caruia ulterior I s-au adus modificari ,mai ales in privinta agravarii pedepselor .

Actul normativ sus citat, marcat momentul cand apare pentru prima oarao ocrotire discriminatorie a patrimoniului dupa cum acesta era considerat “ particular “sau “obstesc’.

Autorii Codului penal de la 1968 , n-au facut si nici nu puteau sa faca altfel decat sa consacre mai departe aceasta conceptie de ocrotire diferentiata a patrimoniului .De aceea , in Titlul III al acestui Cod penal , au fost prevazute infractiuni contra avutului particular , iar in Tiltul IV infractiunile contra avutului obstesc .Comparand aceste reglementari cu cele ale codului penal anterior, observam ca in cuprinsul Codului penal in vigoare numarul incriminarilor in aceasta materie este mai redus ca urmare a unei concentrari a acestora in texte incriminatoare mai corespunzatoare, asa incat unele fapte care in Codul penal anterior se incadrau in texte multiple si diferentiate, in actualul cod sunt prevazute in acelasi text .

O alta problema care trebuie abordata este cea a infractiunilor care impiedica infaptuirea justitiei . Faptele prin a caror savarsire s-ar putea impiedica infaptuirea justitiei sunt incriminate in Capitolul II din Titlul V l Partii speciale a Codului penal .Ratiunea incriminarii acestor fapte rezida din necesitatea de a ocroti prin mijloace de drept penal activitatea de infaptuire a justitiei , activitate care este un atribut al puterii judecatoresti , putere independenta si separata de puterea legislativa si executiva .Independenta puterii judecatoresti a devenit posibila dupa revolutia din decembrie 1989, prin noul cadru legislativ relizat in principal prin dispozitiile Constitutiei adoptate in anul 1991 .

Notiunea de justitie caa valoare sociala ocrotita prin normele dreptului penal are o dubla acceptiune .

In sens restrans ea se refera la rezultatul activitatii instantelor judecatoresti si ca atare se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite prin lege .

In sens larg , notiunea de justitie include , pe langa activitatea de solutionare a pricinilor de catre instantele de judecata si activitate desfasu-rata de alte persoane care in calitate oficiala sau particulara contribuie la justa solutionare a cauzelor , activitate ce precede judecata precum si activitatea ulterioara a judecatii ,activitate ce presupune punerea in executare a hotararilor judecatoresti .

In notiunea larga de justitie intra si anumite activitati care se realizeaza in cadrul asa-numitelor jurisdictii speciale . Astfel , pot fi enumerate activitatea comisiilor de arbitraj , precum si activitatea altor organisme de rezolvare a unor litigii , care pot functiona chiar in cadrul unor institutii (de exemplu, consiliile de disciplina ) . Deciziile acestor organisme si regulile de procedura dupa care ele isi desfasoara activitatea nu produc efecte si nu sunt obligatorii decat in raport cu cei care , potrivit statutului lor special , se supun acestor jurisdictii speciale .

Ca obiect juridic generic l infractiunii prevzute in Codul penal, in Titlul V , Capitolul II ,justitia trebuie inteleasa in aceasta acceptiune larga si ca fiind o activitate care se desfasoara in principal prin organele de stat . Odata cu abrogarea Legii nr. 59/ 1968 , cadrul general legal dupa cre se desfasoara activitatea de infaptuire a justitiei cu caracter obligatoriu ru toti cetatenii nu mai ingaduie realizarea actului de justitie de catre organizatii obstesti ( comisii de judecata ) . Chiar daca , in principiu , justitia este unica, in functie de natura normwelor juridice incalcate prin actul sau faptul dedus judecatii , se poate vorbi de o justitie penala , justitie civila , justitie

administrativa , disciplinara , etc. , tinand seama si de normele procesuale dupa care se desfasoara aceasta activitate si care difera in raport cu natura normelor juridice incalcate .

Asa cum arata Constitutia , justitia se infaptuieste in numele Legii ( art.123 ) , iar accesul la justitie este liber . Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor ,qa libertatilor si aintereselor sale legitime . Conform articolului 21 din Constitutie , nici o lege nu poate ingradi exercitiul acestui drept .

In concluzie , infractiunile care impiedica infaptuirea justitiei pot fi definite ca fiind acele fapte care pun in pericol sau care proeduc o vatamare a drepturilor , libertatilor sau intereselor persoanelor fizice sau juridice implicate in actul de justitie , impiedicand insusi procesul de infaptuire in bune conditii si pe care legea penala le incrimineaza .

In sistemul dreptului pozitiv roman , sub denumirea de “ infractiuni care inpiedica infaptuirea justitiei “ sunt incriminate acele actini sau inactiuni care prezinta pericol sociaol pentru realizarea justitiei , ca activitate de interes public in statul de drept.

In teoria dreptului penal , conceptul de infractine care impiedica infaptuirea justitei a primit diverse acceptiuni .

Una dintre aceste acceaptiuni considera ca faptele antisociale prin care se impiedica infaptuirea jusatitei sunt manifestari care lovind in activitatea justitie , lovesc in realitate in ordinera sociala si in ansamblul relatiilor sociale , formarea si desfasurarea normala a acestora fiind grav periclitate cand realizarea justitiei nu mai este posibila . Acest concept prezinta , neindoielnic , meritul de a fi sesizat omogenitatea de esenta a faptelor penale in dreptate impotriva infaptuirii justitiei ; el are calitatea de a fi determinat aceasta categorie de infractiuni in raport cu o valoare sociala cu o identitate proprie in perimetrul valorilor sociale ocrotite de lege penala si anume cea desemnata prin sintagma “ infaptuirea justitiei “ care cuprind , in aceasta viziune , complexul de functii caractertistice operei de infaptuire a justitiei .

Un astfel de concept are , de asemenea , meritul de a fi identificat , implicit dar temeinic , pericolul social pe care-l manifesta comiterea infractiunilor care impiedica infaptuirea justitiei , deoarece intr-adevar , orice actiune sau inactiune care loveste in activitatea justitiei zdruncina ordinea sociala , e de natura sa ameninte sau sa lezeze baza ordinei sociale a oricarei societati civilizate cum a fost si trebuie sa fie considerata justitia .

Dintr-o alta optica , in teoria dreptului penal , s-a considerat ca infractiunile care impiedica infaptuirea justitiei alcatuieste o grupa distincta care cuprinde “ acele fapte de pericol social ce se savarsesc pe parcursul desfasurarii activitatii judiciare “ , prin nesocotirea unor obligatii procesuale , impiedicandastfel infaptuirea justitiei . Acest concept , retine in mod just , mai inati ca faptele penale prin care se impiedica infgaptuirea justitiei formeaza o grupa autonoma de infractiuni . In al doilea rand , conceptul in discutie are meritul ca pune in lumina caracterul periculos pentru societate al acestor infractiuni in raport cu timpul cand se comit – “ pe parcursul desfasurarii activitati judiciare “ – si totodata in raport cu modul de savarsire si anume “ prin nesocotirea unor obligatii procesuale sau a unor garantii procesuale “ . Este pentru prima data in teoria dreptului penal cand sunt scoase in relief doua criterii complimentare care au , cred , carcter realist .

In doctrina penala , infractiunile care impiedica infaptuirea justitiei au mai fost definite si dintr-o alta optica prin referire la organele chemate sa infaptuiasca justitia . Astfel , s-a aratat ca infractiunile care impiedica infaptuirea justitiei constituie “ fapte antisociale a caror savarsire impiedica sau stanjeneste desfasurarea normala a activitatilor organelor chemate sa infaptuiasca justitia . Este definitia care se pare , surprinde de o maniera precisa , esenta faptelor incriminate ca infractiuni care impiedica infaptuirea justitiei in sistemul de drept penal roman .

Definitia sus mentionata necesita ea insasi explicarea unor sintagme pe care autorul le intrebuinteaza su anume cea de “ desfasurarea normala a activitatii “ si cea de “ organe chemate sa infaptuiasca justitia “.De aceea , aceasta definitie lasa fara raspuns o serie de intrebari cum ar fi : sintagma “ desfasurarea normala a activitatii “ vizeaza ordinea de drept normativa sau ordinea de drept efectiva , cea reala ? In ce scop se instituie si se aplica ordinea de drept in infaptuirea justitiei ? Si apoi , ci judiciare “ – si totodata in raport cu modul de savarsire si anume “ prin nesocotirea unor obligatii procesuale sau a unor garantii procesuale “ . Este pentru prima data in teoria dreptului penal cand sunt scoase in relief doua criterii complimentare care au , cred , carcter realist .

In doctrina penala , infractiunile care impiedica infaptuirea justitiei au mai fost definite si dintr-o alta optica prin referire la organele chemate sa infaptuiasca justitia . Astfel , s-a aratat ca infractiunile care impiedica infaptuirea justitiei constituie “ fapte antisociale a caror savarsire impiedica sau stanjeneste desfasurarea normala a activitatilor organelor chemate sa infaptuiasca justitia . Este definitia care se pare , surprinde de o maniera precisa , esenta faptelor incriminate ca infractiuni care impiedica infaptuirea justitiei in sistemul de drept penal roman .

Definitia sus mentionata necesita ea insasi explicarea unor sintagme pe care autorul le intrebuinteaza su anume cea de “ desfasurarea normala a activitatii “ si cea de “ organe chemate sa infaptuiasca justitia “.De aceea , aceasta definitie lasa fara raspuns o serie de intrebari cum ar fi : sintagma “ desfasurarea normala a activitatii “ vizeaza ordinea de drept normativa sau ordinea de drept efectiva , cea reala ? In ce scop se instituie si se aplica ordinea de drept in infaptuirea justitiei ? Si apoi , care anume categorie de organe de stat sunt printre cele “ chemate a infaptui justitia “ ?

La capatul acestor consideratii , trebuie sa admitem ca nici o definitie nu este exacta , cuprinzatoare .

In demersul sau , teoria dreptului penal a facut si face eforturi permanente , intre altele , de a identifica in conceptul de infractiune care inpiedica infaptuirea justitiei trasaturile esentiale ale incriminarilor cuprinse in sistemul de drept penal privind realizarea justitiei .

In ceea ce ma priveste , socotesc ca , infractiunile care impiedica infaptuirea justitiei sunt fapte antisociale , de grava indisciplina sociala , de frauda si chiar de violenta a caror comitere stanjeneste realizarea justitiei ca o activitate de interes public in statul de drept al unei societati democratice .

Aceasta notiune o infractiunilor care impiedica infaptuirea justitiei pune in lumina pe langa caracterul antisocial al faptelor incriminate in sistemul de drept penal roman sub denumirea de infractiuini care impiedica infaptuirea justitiei si natura intrinseca a acestor fapte ( fie de indisciplina sociala ; fie de frauda ; fie chiar si de violenta ) . Mai mult , conceptul prezentat mai sus , scoate in evidenta continutul social – politic , nu numai normativ al incriminarilor cuprinse in perimetrul acestora , intrucat releva continutul cardinal al obiectului preotectiei penale – infaptuirea justitiei – in raport cu o anumita societate si anume societatea democratica .

Luand in discutie obiectul specific al ocrotirii penale , oricare ar fi asadar , forma contecnciosului prin care se infaptuieste justitia – de drept comun sau speciala – indiferent de particularitatile jurisdictiilor speciale , indiferent de imprenjurarea daca autoritatile jurisdictionale sunt din sistemul organelor de jurisdictie comuna , obisnuita , sau din afara acestuia , legea penala intervine cu sanctiuni specifice pentru nestanjenita realizare a justitiei , in cadrul oricaror forme de jurisdictie .

Astfel , spre exemplu , desi justitia contitutionala este , in sistemul de drept romanesc , o forma speciala de jurisdictie , incredintata Curtii Constitutionale , cu trasaturi si functii specifice care se afla in varful unui edificiu jurisdictional, fiind o veritabila “ putere independenta “ . Desi in cadrul justitiei constitutionale se rosteste dreptul , cu toate acestea , desfasurarea normala a relatiilor sociale privitoare la infaptuirea justitiei constitutionale formeaza neindoielnic obiectul protectie penale prin incriminarea faptelor cuprinse in grupa infractiunilor care impiedica infaptuirea justitiei .

Tot astfel , dat fiind ca , justitia financiara reprezinta , in cadrul ordinei noastre de drept o forma speciala de jurisdictie , incredintata Curtii de Conturi , care exercita in temeiul art. 139 alin. 1 teza a II –a din Contitutie si atrbutiuni jurisdictionale , protectie realizarii normale , nestanjenite , a activitatii de jurisdictie a Curtii de Conturi are loc tot prin intermediul incriminarii faptelor care impiedica infaptuirea justitiei .

Recurgerea la sanctiuni penale in conditiile legii este asadar tot asa de indreptatita in cazul faptelor care aduc atingere activitatii de jurisdictie comuna , obisnuita , cat si in cazul oricaror manifestari antisociale care ameninta sau vatama activitatea de jurisdictie speciala deoarece orice activitae de jurisdictie speciala reprezinta o forma de activitate de interes public .

Obiect al protectiei penale prin incriminarile ce privesc in cazul dispozitiilor referitoare la faptele care impiedica infaptuirea justitiei , il constituie activitatea de realizare a justitiei atat atunci cand prin justitie se solutioneaza un contencios , in cadrul unei proceduri contencioaase , cat si atunci cand justitia nu se pronunta asupra unui contencios ci asupra unei simple cereri , care se solutioneaza cu o procedura necontencioasa . Spre exemplu , cand in dreptul civil , cu o procedura necontencioasa se solutionaza in justitie o cerere in materia inregistrarii partidelor politice ( Decretul lege nr. 9/1989 ) sau o cerere privind incuviintarea adoptiei ( L. nr. 11/1990 modificata ) ori o cerere de incuviintare a efectuarii unor inregistrari in Registrul Comertului .

SECTIUNEA II – Cadrul juridic general insituit prin Contitutia din 1991 si implicatiile sale asupra reglementarilor penale

In materia infractiunilor contra patrimoniului , Contitutia Romaniei , prevede in continutul sau si norme cu carcter de principii constitutionale referitoare la proprietate . Codul penal , fara a contine o definitie a notiunii de “ avut public “ explica in art. 145 , inclus in titlul consacrat stabilirii intelesului unor termeni sau expresii din legea penala , termenul “ public ” . Potrivit textului prin acest termen se intelege tot ce priveste autoritatile publice , institutiile publice , institutiile sau alte persoane juridice de interes public , administrarea , folosirea sau erxploatarea bunurilor proprietate publica , serviciile de interes public , precum si bunurilor de orice fel care , potrivit legii , sunt de interes public .

Constitutia Romania prin art. 135 alin. 2 , imparte proprietatea in doua categorii : publica si privata . In principiu , orice bun , mobil sau imobil , poate forma obiect al dreptului de proprietate publica . In acelasi articol alin. 4 sunt enumerate bunurile care nu pot exista decat in proprietatea publica : bogatiile de orice natura ale subsolului ; caile de comunicatie ; spatiul aerian ; apele cu potential energetic ; plajele ; marea teritoriala ; resirsele naturale ale zonei economice si ale platoului continental . Aceasta enumerare se completeaza cu alte bunuri stabilite de lege ca aprtinand propritatii publice . De exemplu , in art. 4 din Legea 18/1991 ( Legea fondului funciar piblicata in Monitorul Oficial nr. 37 din 20 februrie 1991 ) se arata ca terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate privata sau dreptului de proprietate publica .

Proprietatea publica sau privata poate fi incalcata prin aceleasi fapte de pericol social considerte ca fiind infractiuni .

Privind acest aspect patrimoniul este ocrotit , in primul rand , printr-un intreg ansamblu de mijloace juridice extra penale , civile si de alta natura . Impotriva faptelor care prezinta un grad mai ridicat de pericol social patrimoniul este ocroitit si prin mijloacele energice ale legii penale . Ca in cazul altor valori sociale de mare insemnatate aceasta ocrotire se realizeaza prin incriminarea faptelor care ii aduc atingere .

Odata cu adoptarea noii Constitutii , s-a considerat ca titlul IV din Codul Penal este implicit abrogat , fiind neconstitutionala protectia juridica speciala pentru avutul public . Prin decizia nr. 1 /1993 , Curtea Constitutionala a statuat ca dispozitiile din Codul Penal referitoare la infractiunile contra avutului public , sunt abrogate partial si in consecinta urmeaza a se aplica numai cu privire la bunurile prevazute de art. 315 alin. 4 din Constitutie , bunuri ce formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice .

Prin art. 1 pct. 100 din Legea nr. 140 / 1996 , Legea de modificare si completare a Codului Penal a fost abrogat intreg titlul IV cuprinzand infractiunile avutului obstesc . In urma acestor modificari se respecta cu adevarat principiul constitutional iar faptele indreptate impotriva patrimoniului – public sau privat – sunt reprimate prin prevederile titlului III – “ Infractiuni contra patrimoniului “ ( art. 208 – 222 ) .

Prin urmare , pentru a intelege mai bine infractiunile din categoria celor care impiedica infaptuirea justitiei trebuiesc studiate in comun cu infractiunile care aduc atingere unor activitati de inters public sau altor activitati reglementate de lege . Astfel ca autorii Codului Penal de la 1969 , prin folosirea consecventa a criteriului adoptat de sistematizarea partii speciale a Codului Penal au cuprins in Titlul VI al partii speciale infractiunile care aduc tingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege .

Caracteristic infractiunilor incluse in continutul acestiu titlu este faptul ca prin savarsirea lor se vatama relatii sociale de aceeasi natura si anume relatiile care se constituie si se dezvolta in jurul unor valori importante pentru societate . Acest element comun si fundamental uneste toate aceste numeroase si variate infractiuni justificand tratarea lor unitara in cadrul aceluiasi titlu al partii speciale .

Grupul de infractiuni care aduc atingere unor activitati de inters public sau altor activitati reglementate de lege , a fost sistemetizata in 4 subgrupuri corespunzand fiecare unui capitol distinct .

Constitutia Romaniei din 1991 cuprinde norme cu caracter de principii care trebuie avute in vedere si la aplicarea dispozitiilor incriminatoare prevazute in Titlul VI al Codului Penal , partea speciala . Astfel au relevanta pentru materia tratata dispozitiile constitutionale referitore la drepturile si liberttile cetatenilor prevzute in Titlul II din Constitutie , cum ar fi principiul inscris in art. 15 care prevede ca “ Cetatenii beneficiaza de drepturile si de libertatile consacrate de Constitutie si prin alte legi ” ; principiul inscris in art. 16 care consacra egalitatea in drepturi prevazand ca “ Cetatenii sunt egali in fata legii si autoritatilor publice , fara privilegii si fara discriminari . Nimeni nu este mai presus de lege . “ ; Principiul inscris in art. 21 care prevede accesul liber la justitie in sensul ca orice persoana se paote adresa justitiei pentru apararea drepturilor , a libertatilor si a intereselor sale legitime , nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept ; principiul inscris in art. 23 care consacra libertatea individuala prevede ca “ Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile . Perchizitionarea , retinerea sau arestarea unei persoane sub permisie numai in cazurile si cu procedura prevazuta de lege . Nici o pedeapsa poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii . “

In legatura cu autoritatea judecatoreasca , Costitutia Romaniei prevede , de asemenea , ca “ Justitia se infaptuieste in numele legii “ . Judecatorii sunt independentii si supun numai legii . Justtitia se realizeaza prion Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege “ .

Cunosterea acestoe principii esxte hotaratoare pentru o buna intelegere si aplicare a prevederilor legii penale in general si a dispozitiilor din Titlul VI al partii speciale al Codului Penal , indeosebi .

SECTIUNEA III – Elemente de drept comparat

Sistemele de drept moderne cuprin reglementari ample ale infraactiunilor care aduc atingere proprietatii , consecinta fireasca a importantei pe care o capata relatiile de proprietate pentru dezvoltarea societatii si pentru stimularea inreresului individului la progresul societtii .

Cea mai recenta reglementare este aceea a noului cod francez , intrat in vigore la 1 septembrie 1994 . Cartea a III –a a acestui cod este consacrata “ Crimelor si delictelor contra bunurilor “ . Titlul I din aceasta carte cuprinde incrminarile referitoare la furt ( in forma simpla se pedepseste cu pedeapsa privativa de libertate pana la 3 ani , iar in formele agravate inclusiv furtul cu violenta , sau de catre o persoana inarmata , ori de catre o banda organizata , ajunge pana la pedeapsa privativa de libertate de 10, 15,20 ani si chiar pe viata , in raport cu consecintele produse prin infractiune ) . La formele agravate ale furtului , amenda care este cumulativa ajunge pan l milion de franci ; o alta infractiune este extorcarea ( obtinerea prin violenta , ameninatare , a unei semnaturi , angajament , renuntari la un drept , dezvaluire unui secret , remiterea de fonduri , de valori , sau a unui bun ) , santajul , excrocheria , abuzul de incredere . In cadrul Titlului II sunt incriminate tainuirea , distrugerea , degradarea , deterioararea de bunuri ca si faptele frauduloase savarsite prin intermediul calculatoarelor .

Codul Penal Spaniol , in vigoare din 1973 , cu modificarile aduse pana in anul 1992 , reglementeaza in Titlul XIII delicte contra proprietatii . Printre incriminarile cuprinse in acest Titlu figureaza furtul sub forma sustragerii prin violenta si amenintare ( art. 500 – 506 ) ; furtul fara violenta si amenintare ( art. 514 ) , fiecare din aceste incriminari avand o forma simpla si o forma agravata ; uzurparea prin violenta si amennintare a unui drept reral , manoperele frauduloase in dauna creditorilor ( art. 519 ) ; inselaciunea ( art. 528 ) ; infractiunile contra dreptului de autor si de proprietate industriala (art. 534 ) ; provocarea de incendii ( art. 547 – 553 ) ; distrugerea ( art. 554 ) si altele .

Codul Penal german in vigoare de la 15 mai 1881 ,cu modificarile aduse pana la 1 octombrie 1981 , reglementeaza in capitole diferite atacurile contr proprietatii .Astfel incapitolul al XIX-lea cuprinde incriminarea furtului simplu (sanctionat cu pedeapsa privatva de libertate pana la 5 ani ) , a furtului agravat (cu pedeapsa privativa de libertate pana la 10 ani ) , mai este incriminat in acest capitol furtul savarsit cu arme sau in banda , abuzul de incredere , furtul atenuat cand este comis de o ruda ori de cel care locuieste impreuna cu victima , folosirea ilicita a unui autovehicul , sustragerea de energie electrica .in Cpitolul XX este incriminat furtul cu violenta , santajul si santajul cu violenta .

In Capitolul XXI sunt incriminate tainuirea si favorizarea . In Capitolul XXII sunt incriminate inselaciunea simpla , inselaciune prin computer , inselaciunea in acordarea subventiilor , inselaciunea in acordarea creditului , incalcarea increderii , si altele .

Codul Penal italian intrat in vigoare in anul 1930 , reglementeaza in Titlul XIII infractiunile contra patrimoniului . Sunt incriminate faptele contra patrimoniului comise cu violenta asupra bunurilor si persoanei ( furtul simplu si agravat , uzurparea , rapirea , sechestrarea de persoane in scopul obtinerii unor avantaje materiale , ocuparea de terenuri ) si faptele contra patrimoniului comise prin frauda ( inselaciunea , insolvabilitatea frauduloasa , tainuirea , insusirea bunului pierdut sau obtinut prin eroare , distrugerea frauduloasa de bunuri , camata si altele ) .

Codul Penal portughez , intrat in vigoare la 23 septembrie 1982 cu modificarile pana la 3 iulie 1992 reglementeaza infrqactiunile contra patrimoniului in Titlul IV sub denumirea de “ Crimei contra proprietatii “ . Sunt incriminate faptele de furt simplu , furt calificat , abuzul de incredere , firtul intre membrii familiei , urtul din necesitate , inselaciunea , santajul , frauda in dauna creditorilor .

Codul Penal american ( in editia 1985 ) , elaborat de Institutul American de Drept in vederea orientarii legislatiei penale a statelor americane reglementeaza infractiunile contra proprietatii in art. 220 si urmatoarele : sunt incriminate faptele de distrugere a proprietatii prin incendiere ( foc sau explozie ) ; cauzarea unei xcatastrofe prin explozie , foc , inundatie , avalanse , gaze otravitoare , etc. ; patrunderea abuziva intr-o locuinta in scopuri criminale ( fapta se pedepseste mai grav cand este comisa de o persoana inarmata sau avand asupra sa materiale explozive ) ; faptele de furt cu violenta , faptele de furt simplu , primirea de lucruri furate , furturi de servicii , folosirea neautorizata a unui vehicol , inselaciunea si contrafacerea , folosirea de cecuri fara acoperire , si altele .

Codul Penal german mai incrimineaza in capitolul IX declaratia falsa ca martor ori expert , fara depunere de juramant , juramantul mincinos , incercarea de a determina o declaratie falsa , marturia falsa din culpa, etc. .

In capitolul XXVII sunt incriminate o serie de fapte care creeaza un pericol public cum ar fi incendiul , provocarea unui pericol de incendii , provocarea unei explozii datorita energiei nucleare , provocarea unei explozii cu ajutorul unor materiale explozive , folosirea abuziva a radiatiei ionizate , fabricarea de instalatii nucleare defectuoase si aducerea de prejudicii circulatiei pe caile ferate , caile navale sau aeriene .

In capitolul XXIX sunt reglementate infractiunile de serviciu si anume : primirea de favoruri de catre un functionar public pentru indeplinirea obligatiilor de serviciu , fapta se pedepseste mai grav daca este comisa de un judecator sau arbitru ; luarea de mita de catre un functioanr pentru a indceplini un act contrar obligatiilor de serviciu , judecatorul sau arbirtul se pedepseste mai grav ; darea de mita , vatamarea corporala a unei persoane de un functionar in timpul serviciului sau in legatura cu serviciul , obtinerea prin presiune fizica sau psihica de declaratii , urmarirea penala a unei persoane nevinovate , supunerea la executarea unei pedepse a unei persoane nevinovate , primirea de foloase necuvenite , incalcarea secretului de serviciu , participarea ilegala la deliberarea judectorilor , atragerea unui subaltern sa comita o infractiune .

Codul penl spaniol incrimineaza in Titlul IV mai multe fapte contra administrarii justitiei si anume : acuzatia si denuntarea calomnioasa ( art. 325 ) ; fapta functionarului care prin violenta sau intimidare incearca sa determine pe denuntator sa-si retraga denuntul , sau un martor sa-si retraga marturia (art. 325 bis ) ; marturia mincinoasa ( art. 326 ) ; evadarea (art. 349).

In Titlul VII sunt incriminate faptele savarsite de functionari in exercitarea atributiilor lor de serviciu si anume fapta judecatorului care pronunta cu stiinta o solutie nedreapta ( art. 351 ) ; aceeasi fapta comisa din culpa ( art. 355 ) ; refuzul judecatorului de a face dreptate ( art. 357 ) , fapta functionarului care ia o masura nedreapta cu stiinta (art. 358 ) , fapta avocatului sau mandatarului care din neglijenta aduce prejudicii clientului ori dezvaluie secretele acestuia ( art. 360 ) , fapta avocatului care face tranzactie cu partea adversa ( art. 361 ) , inlesnirea evadarii de catre un functionar ( art. 362 ) fapta functionarului care provoaca distrugerea , sustragerea , pierderea , dezvaluirea unor documente incredintate in virtutea atributiilor de serviciu (art. 364 ) , fapta functionarului public care dezvaluie secretele si informatiile detinute in virtutea functiei ( art. 367 ) , fapta functionarilor judiciari si administrativi care nu aduc la indeplinire hotararile instantelor sau ordinelor autoritatilor superioare ( art. 369 ) , fapta functionarului care continua sa-si exercite atributiile dupa eliberarea din functie ( art. 374 ) , fapta functionarului care exercita atributii de competenta altor organe ale statului ( art. 377 ) , fapta functionarului care pretinde care pretinde sau intretine raporturi sexuale cu persoane aflate in puterea sa ( art. 383-384 ) ; fapta functionarului public care pretinde sau primeste bani sau alte foloase pentru a face un act relativ la serviciu si care ar constitui o infractiune ( art. 385 ) ; aceeasi fapta daca ceea ce i se solicita functionrului este un act care nu contituie o infractiune ( art. 386 ) ; fapta functionarului care primeste favoruri dupa executare unui act l caare era obligat ( art. 390 ) , fapta aceluia care incearca sa corupa un functionar ( art. 391 ) , fapta functionarului cre sustrage valori publice increditate potrivit functiei ( art. 394 ) , fapta functionarului care din neglijenta provoaca pierderea unor valori publice ( art. 395 ) , fapta functionarilor fiscali care fac opertii interzise in interesul lor personal ( art. 404 ) , fapta functionarului public de a-si trafica influenta ( art. 404 bis a ) , fapta unei persoane particulare de a face trafic de influenta ( art. 404 bis b ) .

Codul penal francez incrimineaza in Cartea a IV – a Titlul II atingerile aduse autoritatii statului . In cadrul acestui Titlu in capitlul II sunt incriminate fapte cre duc atingere administratiei publice comise de persoane care exercita o functie publica si anume fapt de alua masuri susceptibile sa impiedice executare legii ( art. 432 lit. i ) sau fapta de exercita o functie si dupa ce I s-a comunicat eliberarea din functie ( art. 432 alin. 3 ) .

In sectiunea a II –a aceluiasi capitol , sunt incriminate , faptele de abuz de autoritate savarsite contra persoanelor particulare cum ar fi : savarsirea de catre un functionar a unor acte susceptibile sa aduca atingere libertatii individuale ( art. 432 alin. 4 ) , fapta de a nu pune imediat in libertate o persoana ilegal detinuta ( art. 432 alin. 5 ) ori a retine , detine fara mandat o persoana sau a prelungi ilegal detinerea ( art. 432 alin. 6 ) ; acte de discriminare in raport cu o persoana fizica sau juridica ( art. 432 alin. 7 ) , violrea de domiciliu , savarsita de un functionar ( art. 432 alin. 8 ) ; ori savarsirea de fapte de violarea secretului corespondentei de catre functionar ( art. 432 alin. 9 ) .

In cadrul sectiunii a III – a , sunt incriminate faptele de indeplinire a indatoririlor de serviciu in mod necinstit , cum ar fi : fapta de a percepe impozite , taxe nedatorate ( art. 432 alin. 10 ) , coruptia pasiva si traficul de influenta comis de un functionar ( art. 432 alin 11) , fapta de a exercita oficial un act in care este interesat personal ( art. 432 alin. 12 ) , sustragerea sau detuenarea de bunuri ( art. 432 alin 15 ) . In capitolul III sunt incriminate faptele contra administratiei publice savarsite de particulari cum ar fi coruptia activa si traficul de influenta comis de prticulari ( art. 433 alin. 1 ) , actele de intimidare comise contra personalelor exercitand o functie publica ( art. 433 alin. 3 ) , ultrajul ( art. 433 alin. 5 ) , rebeliunea ( art. 433 alin. 6 ) , uzurparea de functie ( art. 483 alin. 12 ) .

In Capitolul IV sunt incriminate faptele care aduc atingere justitiei cum ar fi : nedenuntarea unei infractiuni ( art. 434 alin. 1 ) ; faptele de modificare a datelor , a situatiei , distrugerea de documente acre ar pute constitui probe ( art. 434 alin. 4 ) amenintarea sau intimidarea unei persoane care a fost victima unei crima sau a unui delict de a nu face pangere sau a reveni asupra plangerii , favorizarea infractorului , refuzul de face dreptate sau de negare a dreptatii savarsit de magistrat , influentarea intimidarea unui judecator , arbitrul , interpret , expert , avocat al unei parti , pentru a-si modifica comportarea in exercitarea , fapta unui magistrat , arbitru , expert de primi daruri , avantaje , pentru a indeplini sau a se abtine de la un act al functiei ( art. 434 alin 5,6,7,8,9 ) , fapta de a nu aduce la cunostinta organelor judiciare a probei inocentei unei persoane , marturia mincinoasa , incercarea de determinare a marturiei mincinoase ( art. 434 alin. 11,13,15 ) . In sectiunea a III – a sunt incriminate faptele care aduc atingere respectului datorat justitiei ( art. 434 – 240 ) , denuntarea calomnioasa ( art 434 – 26 ) , evadarea ( art. 434 – 27 ) , nerespectarea masurilor de siguranta ( art. 434-338).

In Codul Penal Italian in Titlul III , delicte contra administratiei justitiei sunt incriminate in art. 361 – 384 faptele contra activitatii judiciare : omisiunea functionarului de a denunta o infractiune , omisiunea unei persoane de a denunta o infractiune , refuzul de serviciu legalmente datorat , denuntarea calomnioasa , calomnia , autocalomnia , juramantul mincinos al unei parti , marturia mincinoasa , expertiza fals , fraauda in activitatea procedurala , determinaarea unui marotr , expert , interpret sa depuna marturie falsa , expertiza falsa ori traducere falsa , favorizarea infractorului , practica rea frauduloasa a avocaturii , trafic de influenta din partea aparatorului .

In Capitolul II sunt incriminate ( art. 385 – 391 ) , faptele contra autoritatii judecatoresti : evadarea , inlesnirea evadarii , neexecutarea unei masuri ordonate de judecatori , nerespectarea pedepselor accesorii , sustragerea unei persoane de la executarea pedepsei.

Codul Penal Portughez incrimineaza in Capitolul II faptele de evadare din locurile de detinere a unei persoane legal detinute ( art. 389 ) inlesnirea de catre functionar a evadarii ( art. 390 ) , neglijenta care a avut ca urmare o evadare ( art. 391 ) , nerespectare obligatiilor impuse de o hotarare judecatoreasca penala ( art. 393 0 , asocierea pentru organizarea evadarii ( art. 394 ) ; in sectiunea a III –a sunt incriminate faptele de distrugere de lucruri incredintate autoritatii publice ( art. 396 ) ; in sectiunea a IV –a sunt incriminte faptele de uzurpare de functie ( art. 400 ) . In Capitolul III sunt incriminate faptele in dreptate contra realizarii justitiei : declaraia mincinoasa a unei parti in proces ( art. 401 ) , marturia mincinoasa (art. 402 ) , determinarea la marturie mincinoasa ( art 406 ) , denuntarea calomnoasa ( art. 408 ) , simularea de infractiune ( art. 409 ) , favorizare infrctorului ( art. 410 ) , favorizarea savarsita de functionr ( art. 411 ) , obtinerea prin violenta si amenintare de declaratii ( art. 412 ) , represiunea contra unei personane inocente ( art. 413 ) , traficul de influenta al functionarului (art. 415 ) , refuzul de serviciu legalmente datoraat (art.416 ) , arestrea ilegala (art. 417 ) , intelegerea frauduloasa in dauna clientului avocatului ( art. 418 ) , dezvluirea secretului interesand justitia ( art. 419 ) .

In Capitolul IV sunt incriminate faptele comise de functionar in exercitiul functiei : corupria pasiva pentru a indeplini un ct ilegl (art. 420 ) , coruptia pasiva pentru neindeplinirea unui act legal ( art. 422 ) , coruptia ctiva ( art.423 ) , delapidare ( art. 424 , 425 ) , abuzul de autoritate ( art. 428 ) , fixarea unor impozite sau contributii ilegale ( art. 429 ) , abuzul de putere ( art. 432 ) , violarea de secrete de catre functionar ( art. 433 ) , abandonul functiei ( art. 436 ) .

Codul Penal American incrimineza in capitolul “ Infractiuni contra administratiei publice “ faptele de coruptie ale functionrului din domeniul public sau in legatur cu activitti politice ( art. 240 ) , exercitarea de amenintari sau alte forme de influentare ion domeniul public sau politic ( art. 240. 2 ) , svarsirea de acte ilegale in exercitarea functiei ( art. 240.4 ) , darea de daruri , cadouri unui functionr public ( art. 240.5 ) , oferirea sau primirea de compensatii de catre un functionar pentru activitatea elicita a acestuia in legatura cu incheierea unei trnzactii ( art. 240 . 6 ) , comercializarea influentei ( art. 240 ) , declaratia mincinosa ( art. 241 . 1 ) , marturia mincinoasa ( art. 241.6 ) , distrugerea de acte si documente interesand activitatea juridica ( art. 241 . 7 ) .

De asemenea este incriminta fapta de a face obstructie activitatii oficiale ( art. 242 . 1 ) , evadarea ( art. 242 . 6 0 , inlesnirea evadatii ( art. 242 . 1 ) . in cadrul art. 243 sunt incriminate faptele de abuz in serviciu ca arestarea detinerea cercetarea ilegala , imopiedicarea unei persoane sa-si exercite drepturile si privilegiile legale ( art. 243 . 1 ) , specularea in interese personale a informtiilor si datelor obtinute in cadrul serviciuuli ( art. 243 . 2 ) .

CAPITOLUL II

Aspecte comune si diferentieri in raport cu

celelalte infractiuni

SECTIUNEA I – Trasaturi comune ale infractiunilor contra patrimoniului

Obiectul juridic generic si obiectul material

Obiectul juridic generic al infractiunilor contra patrimoniului il constituie relatiile sociale a caror formare , desfasurare si dezvoltare sunt asigurate prin pararea patrimoniului , mi ales sub aspectul drepturilor reale privitoare la buni si implicit sub aspectul obligatiei de a mentine pozitia fizica a bunului in cadrul patrimoniului , acesta facand parte din gajul general al creditorilor chirografari .

In terminologia legii penale , notiunea de “ patrimoniu “ nu are acelasi inteles ca si in dreptul civil . Sub aspect civil patrimoniul insemna totalitea drepturilor si obligatiilor pe care le are o persoana si care au o vloare economica , adica pot fi evaluate in bani , sau cu alte cuvinte , totlitatea drepturilor si datoriilor actuale si viitore ale unei persoane

Patrimoniul este un concept juridic care esprima ansamblul de drepturi si obligatii ale unei persoane ca o universalitate , ca o totlitte independenta de bunurile care le cuprinde la un moment dat patrimoniul ; fie ca-l privim ca o entitte strans legata de persona subiectului fie ca o universalitate de drepturi exista obligatoriu la orice subiect de drept ( chiar cand pasivul depseste activul ) ; el nu se poate niciodata instraina ci se transmite numai la moartea subiectului in momentul cand vointa acestuia care ii da caracterul de unitate , se stinge . Din cuprinsul patrimoniului fac parte , bunurile corporale si incorporale , bunurile consumptibile ori fungibile , mobile sau imobile , principale ori accesorii , etc. adica tot ceea ce reprezinta puteri , facultati , aptitudini ale subiectului privite din punct de vedere al valorilor economice si a raporturilor care se nasc din exercitiul acestor puteri , facultati , aptitudini.

In Dreptul Penal notiunea de patrimoniu in legatura cu infractiunile cre se pot comite in potriva acestuia are un inteles mai restrans si se refera la bunurile nu ca universlitate , ci in individualitatea ori susceptibila de a fi apropiate de faptuitor prin mijloace frauduloase ori de a fi distruse , deteriorate , tainuite , gestionate fraudulos , etc.

Infractiunea n-ar putea fi niciodata impotriva patrimoniului ca o universalitate de bunuri pentru ca aceasta din urma va exista din totdeauna indiferent de numarul sau valoarea bunurilor componente si chiar daca subiectul nu poseda nimic ori numai datorii ; nici o persoana nu poate fi lipsita de patrimoniu ci cel mult de unul sau mai multe din bunurile care compun patrimoniul sau . De aceea mai corect ar fi sa se denumeasca aceste infractiuni ca fiind indreptate contra bunurilor care fac parte din patrimoniu decat ca infractiuni contra patrimoniului . S-ar putea sustine ca patrimoniul ca universalitate fiinf o abstractie nici nu poate fi atins prin faptele concrete ale unei persoane ; infractiunea putandu-se indrepta numai contra unui bun patrimonial adica asupra unei valori care face parte efectiv din activul patrimoniului unei persoane ( bun , valoare economica pe care faptuitorul urmareste sa si-o apropie ) . Pasivul patrimoniului , adica datoriile unei persoane nu prezinta , de regula , nici un inters pentru cei care se dedau la fapte de incalcarea patrimoniului , chiar daca pasivul face parte din patrimoniu si este cuprins in aceasta notiune .

Sub alt aspect este de observat ca incriminand faptele care aduc atingere patrimoniului , legea penala are in vedere actiunea elicita a infaptuitoriului iar nu pozitia juridica a victimei . Aceasta inseamna ca infractorul trebuie sa justifice ca avea dreptul sa savarseasca fapta care I se reproseaza si in raport cu care organele de urmarire au facut dovada caracterului ei ilicit ; daca victima a fost deposedata ilegal de un bun ea nu este tinuta sa faca dovada ca avea calitatea de proprietar sau de posesor ori de detentor legitim al bunului care a fost sustras , insusit sau distrus prin savarsirea infractiunii .

Legea penala a considerat , asadar , ca pentru a ocroti patrimoniul si drepturile legate de acesta se impune , mai intai , sa fie aparate situatiile de fapt existent , in sensul ca acestea sa fie mentinute in starea un care se aflau pana la interventia ilicita a faptuitorului intrucat orice modificare a lor , prin fapte ilicite , aduce la o imposibila sau dificila ocrotire reala a entitatilor patrimoniale care fac obiectul drepturilor subiective . Este neindoielnic ca numai atata vreme cat un bun isi pastreaza situatia de fapt stabilita si cunoscuta de cei interesati ; oricine ar putea pretinde ca are vreun drept asupra acelui bun si-l va putea valorifica in mod real . In ipoteza in care bunul si-a pierdut situatia de fapt , de pilda , a fost insusit , sustras , ascuns , distrus , etc. orice valorificare a dreptului privitor la acesta devine nerealizabila . Asa se explica si ratiunea pentru care legea penala pedepseste uneori chiar pe proprietar in cazul in care prin actiunea sa contribuie la schimbarea situatiei de fapt al unui bun al sau in dauna intereselor legitime ale altor persoane ( de exemplu distrugerile prevazute de art. 217 alin. 2-4 C.pen. , sau furtul incriminat in art. 208 alin. 3 C.pen. ) .

Prin urmare , schimbare pe cai ilicite a situatiei entitatilor patrimoniale constituie specificul infractiunilor prevazute in Titlul III al Codului Penal .

Un alt specific al acestei categorii de infractiune este ca sub denumirea globala de “ infractiuni contra patrimoniului “ se ascund doua categorii mari de buni susceptibile a fi ocrotite prin incriminarea faptelor contra patrimoniului , in raport cu formele felurite de proprietate .

Delimitarea formelor fundamentale de proprietate care fac obiectul ocrotirii penale , este consacrata , asa cum am aratat chiar prin normele consu\itutionale ; art. 135 alin. 2 din Constitutie prevede : “ Proprietatea este publica si privata “ ceea ce inseaman ca in societatea noastra nu sunt de conceput alte forme de proprietate , si pe cale de consecinta de patrimoniu , decat cele enumerate in Constitutie .

In ceea ce priveste precizarea obiectelor concrete care apartin uneia sau celeilalte forme de proprietate , normele constitutionale folosesc o tehnica doferentiala ; ele nu mentioneaza in mod direct categoriile de lucruri care apartin proprietatii private ci numai cele care formeaza proprietatea publica . Cunoscand insa aceste categorii , de bunuri , in moid direct , ne dam seama si de sfera bunurilor care apartin proprietatii private ; in aceasta categorie vor intra toate bunurile care nu formeaza patrimoniul public .

Potrivit art. 135 alin. 4 din Constitutie constituie bunuri care fac parte exclusiv din sfera proprietatii publice : bogatiile de orice natura ale subsolului , caile de comunicatie , spatiu aerian , apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interes public , plajele , marea teritoriala , resursele naturale ale zonei economice si alei platoului continental . Pe langa acestea mai pot intra in categoria bunurilor apartinand proprietatii publice si alte bunuri . Asa de pilda prin Legea nr. 18 din 1991 privind fondul funciar ca si prin legea nr. 56/1992 privind frontiera de stat a Romaniei sunt enumerate si alte bunuri .

Aceste legi largesc sfera bunurilor enumerate de Constitutie prin adaugarea la aceasta enumerare a altor bunuri care formeaza obiect exclusiv al proprietatii publice , asa cum se procdeaza prin art. 5 din Legea nr. 18 / 1991 , cu privire la terenuri , precum si prin art. 4 lit. a alin. 2 din Legea nr. 56 / 1992 care se refera la fasia de protectie a fontierei si prin art. 74 privind imobilele din punctele de trecerea frontierei .

Un alt procdeu de largire a sferei bunurilor apartinand proprietatii publice la care apeleaza aceste legi speciale este acela de indica criteriul dupa care se poate determina apartenenta bunului la proprietatea publica . Astfel art. 5 alin. 1 din Legea nr. 18 / 1991 arata ca au acest caracter terenurile care prin mnatura lor sunt de uz sau interes public , iar in art. 4 alin. ultim din aceeasi lege precizeaza ca apartin proprietatoo publice si terenurile “ afectate unei utiulitati publice “ .

Asadar , ori afectarea lor unei utilitati publice sunt principalele criterii prevazute in legile mentionate pentru delimitarea bunurilor obiect exclusiv al proprietatii publice .Aceste bunuri potrivit Constitutiei si in baza legii ar putea sa gaseasca fie in administrarea unei regii autonome , fie a unei institutii publice , fie in detentia societati comerciale careia I-au fost inchiriate .Daca legea speciala nu prevede altfel , inchirierea sau concesionarea ar putea fi facuta fie unei societati comerciale cu capital majoritar de stat , fie oricarei societati comerciale .Caracteristica proprietatii publice este si faptul ca ea este inalienabila , adica bunurile din aceasta categorie nu pot iesi pe nici o cale din sfera proprietatii publice .Aceasta nu inseamna ca nu se admite o anumita circulatie , dadica un anumit transfer al acestor bunuri .Asa cum am aratat mai sus chiar Constitutia in art. 135 alin . 5 prevede ca in conditiile legii , bunurile proprietate publica pot fi date in administrarea regiilor autonome , institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate .Potrivit legislatiei penale in vigoare , patrimoniul public nu mai este ocrotit diferentiat as cum a fost anterior .Aceasta inseamna , ca , in limitele legale de sanctionare , judecatorii ar trebui sa aiba in vedere calitatea acestor bunuri si sa tratezemai aspru pe cei care aduc atingere proprietatii publice .In perspectiva , credem ca legiuitorul va trebui sa acorde o atentie sporita ocrotirii bunurilor proprietatii publice care satisfac un interes general al societatii .De altfel acesta este si in traditia legislatiei noastre in perioada dintre cele doua razboaie mondiale, cand patrimoniul public a fost aparat diferentiat de cel privat , existand o lege speciala pentru apararea patrimoniului public ( publicata in Monitorul of. Nr. 75 din 31.03.1993 ) .

Legiuitorul ar fi indreptatit sa creeze un regim diferentiat de ocrotire (chiar daca nu in cadrul unor sectiuni sparate ale Codului penal) pentru bunurile proprietate publica dat fiind interesele generale in slujba carora sunt puse aceste bunuri . O atare ocrotire ar putea fi extinsa , pentru identitatea de ratiune , intr-o perspectiva mai indepartata si asupra bunurilor apartinand regiilor autonome , sau societatilor comerciale cu calital majoritar de stat chiar daca in prezenty aceste bunuri au caracter privat iar provit art. 41 alin. 2 din Constitutie proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege indiferent de titularul ei . Aceasta v-a atrage o ocrotire speciala si abunurilor incredintate uneo regii autonome sau unei societati comerciale cu aportul majoritar de stat ( de exemplu , spre a fi transportate pe calea ferata , posta , navigatia navala , aeriana , ori pastrate , sau spre a fi vandute , etc. ) . In toate aceste situatii capitalul societatii care face astfel de operatii fiind al statului , adica provenind din contributiile tuturor cetatenilor bunurile aprtinatoare explicit oro implicit acestuia ar trebuii ar trebuii sa se bucure de ocrotirea mai deosebita chiar prin mijloace de drept penal , intocmai ca si bunurile aprtinand proprietatii publice .

Aceasta s-ar putea realiza chiar numai sub forma unor agravante la incriminarile care ocrotesc proprietatea privata spre a da un instrument mai eficient juridice ( pe langa posibilitatea unei individualizari judiciare a sanctiunii mai severe in raport cu bunurile la care ne referim si care poate fii realizata si in prezent ) de ocrotire a bunurilor a caror existenta si dezvoltare este interesata intreaga societate si nu numai persoana fizica sau juridica proprietara nemijlocit a bunului .

Spre deosebire de bunurile proprietate publica pe care le putem identifica cu usurinta si in mod direct pe baza normelor cinstitutionale si a legilor speciale bunurile proprietate privata se identifica pe o cale indirecta , avand acest caracter toate celelalte bunuri necuprinse in sfera proprietatii publice . Nu intereseaza daca aceste bunuri se gasesc in stapanirea unei persoane fizice sau juridice . De asemenea nu intereseaza daca ele se afla in proprietatea statului ori a unor persoane particulare . Ca urmare , proprietate privata poate avea atat statul cat si cetatenii , precum si persoanele juridice ca de pilda societatile comerciale .

Bunurile regiilor autonome ( altele decat cele apartinand proprietatii publice si date lor spre administrare ) nu constituie proprietate de stat ci proprietate privata a ststului . La fel bunurile unei societati comercile la care statul detine majoritatea capitaolului social ( cu exceptia bunurilor apartinand proprietatii publice si incredintate dar sub forma concesionarii ori inchirierii ) .

Potrivit art. 5 din Legea nr. 15 / 1990 “ regia autonoma este proprietatea bunurilor din patrimoniul sau , iar in exercitarea dreptului de proprietate regia autonoma este proprietatea bunnurilor din patrimopniului sau , iar in exercitarea dreptului de proprietate regia autonoma poseda , foloseste si dispune , in miod autonom , de bunurile pe care le are in patrimoniu “ . Art. 20 alin. 2 din aceeasi lege prevede , de asemenea , ca bunurile din patrimoniul societatii comerciale sunt proprietatea acesteia “ . Art. 35 din Legea nr. 31 / 1990 prvind societatile comerciale , arata ca “ bunurile constituite ca aport in societate devin proprietatea acesteia “ .

Asadar , bunurile regiilor autonome si ale societatilor comerciale sunt proprietate privata si nu publica ( chiar daca la o societate comerciala statul detine capital majoritar ) . Fac exceptie numai bunurile care apartin proprietatii publice si care potrivit art. 135 alin 5 din Costitutie au fost incredintate regiilor autonome spre administrare , iar societatilor comerciale sub forma de concesionare sau inchiriere .

Obiectul material al infractiunilor contra patrimoniului il constituie bunul asupra careia a fost indepartata fapta incriminata . De regula , acest bun se gaseste , in momentul comiterii faptei , in patrimoniul persoanei fizice sau juridice .

Pentru infractiunile de talharie si piraterie exista un obiect material principal , acelasi ca si in cazul furtului , dar si unul adiacent si anume persoana impotriva careia se exercita actele de violenta sau amenintare . La infractiunile de furt , abuz de incredere , delapidare , si insusirea bunului gasit , obiectul material este intotdeauna un bun mobil .

In cazul infractiunii de distrugere obniectul material il constituie in principal , bunurile mobile dar pot fi si imobile asupra carora se savarseste elementul material al faptei . Tot astfel infractiunea de tulburare de posesie ( art. 220 ) are ca obiect material un imobil sau o parte din imobil .

Subiectii infractiunilor

Ca in cazul oricarei infractiuni se pune problema subiectilor acestora . Astfel putem vorbi de subiectul activ si subiectul pasiv . Subiectul activ nemijlocit poate fi , de regula , orice persoana deaorece legea nu prevede o cerinta speciala cu privire la aceasta .Inmod exceptonal la unele infractiuni legea cere ca subiectul sa indeplineasca anumite conditii, depilda, in cazul faptei de distrugere din culpa, prevazuta in art. 219 alin. ultim presupune un asubiect activ calificat anume conducatorul unui mijloc de transport in comun ori un membru al personaluluib care asigura direct securiatea unor asemenea transporturi

La infractiunea de delapidare se cere ca subiectul activ nemijlocit sa fie calificat, sa aiba calitatea de functionar, gestionar sau administrator. Participatia penala este posibila, de regula in toatye formele sale. Prin exceptie la infractiunea de abuz de incredere coautoratul implica conditia ca bunul mobil sa fi fost incredintat faptuitoriilor in grija lor comuna; iar la gestiunea frauduloasa, cu autorat va exista numai daca faptuitori aveau obligatia comuna de adminstra sau conserva bunurile.

Deasemenea la infractiunile unde subiectul activ trebuie sa aiba o anumita calitate, aceasta conditie trebuie indeplinita si de coautori .

Subiectul pasiv, este persoana fizica sau juridica de drept privat cat si statul in cazul bunurilor ce fac obiect exclusiv al propietatii publice (sau regiile autonome care au primit spre administrare bunuri apartinand propietatii publice ori societatile comerciale care au primit bunuri apartinand propietatii publice sub forma concesionari ori inchirierii).

In cazul binfractiunilor de talharie si piraterie pe langa persoana al carei patrimoniu a fost lezat prin violenta si care este subiect pasiv principal, poate exista si un subiect pasiv secundar, anume persoana umana care fara a fi direct lezata in patrimoniul sau sufera violentele exercitate de faptuitor (de exemplu, persoana care se opune ca faptuitorul sa fuga cu bunul sustras si care este supusa unor violente din partea acesteia ).

La infractiunile de distrugere punem distinge, de asemenea, un subiect pasiv principal in persoana celui caruia ii apartine bunul cat si un subiect pasiv adiacent care poate fi cel ce are asupra bunului distrus anumite drepturi care nu mai pot fi realizate (creditorul gajist , creditorul ipotecar, uzufructuarul).

De regula infractiunile contra patrimoniuluui nu cuprind conditii speciale de loc si timp pentru existenta infractiunii. In mod exceptional la unele infractiuni (de exemplu la furt) timpul sau locul pot constitui circumstante de agravare a infractiunii.

Latura obiectiva

Elementul material al laturii obiective a infractiuniiolor contra patrimoniului consta intr-o catiune (cel mai frecvent) sau dintr-o inactiune. Uneori elementul material se infatiseaza sub forma unei singure vactiuni (de exemplu la furt), alteori sub forma a doua sau a mai multe actiuni alternative (de exemplu distrugere, tainuire) sau cumulative (de exemplu talharie, piraterie) ori, dintr-o actiune si inactiune alternative (de exemplu insusirea bunului gasit ).

In raport cu specificul fiecarei actiuni care constituie elementul material al infractiunii, infractiunile contra patrimoniului pot fi impartite in trei categorii. O prima categorie o formeaza faptele de sustragere (furtul, talharia, pirateria si tainuirea); a doua o constituie cele de frauda (abuz de incredere, gestiunea frauduluasa, inselaciunea, delapidarea si insusirea bunului gasit), insfarsit, a treia categorie o formeaza faptele de samavolnicie din care fac parte distrugerea si tulburarea de posesie.

De altfel, am putea spune ca intr-o buna masura, aceasta sistematizare a primit in codul penal si o expunere formala, atata timp cat la inceput in primele articole ale titlului sunt insirate dizpozitilem privind ifractiunile savarsite prin sustragere (art. 208 – 212 C.pen ), apoi cele savaesite prin frauda (art. 213-216 C.pen ) si, la urma, infractiunile comise prin samavolnicie.

Urmarea socialmente periculoasa consta de regula in producere unei pagube in patrimoniul unei persoane fizice si juridice private ori al unei persoane juridice publice. La unele infractiuni ca de pilda talharie, piraterie, tainuire apare si o alta urmare imediata ce se rasfrange asupra valorilor ocrotite in mod adiacent de norma de incriminare.

La unele infractiuni contar patrimoniului pe langa consecintele care formeaza urmarea imediata a infractiunii pot sa existe si consecinte subsecvente ale infractiunii (urmari garve sau deosebit de grave) care vor fi cuprinse in continutul agravat al infractiunii (art. 219 alin. 3 art. 211 alin. 3 , art.209 alin. final)

Intre elementul material si urmarea imediata trebuie sa exista o legatiura de cauzalitate care la unele infractiuni, ca de exemplu distrugerea, rezulta din materialitatea faptei la altele este necesar sa se dovedeasaca aceasta legatura. In cazul infractiunilor complexe contra patrimoniului legatuera de cauzalitate, va avea, de asemenea, un caracter complex.

Latura subiectiva

Infractiunile conttra patrimoniului se savarsesc, de regula, cu intentie directa sau indirecta in mod exceptional infractiunea de distrugere poate fi comisa si din culpa.

La unele forme agravate ale infractiuniilor contra patrimoniului elementul subiectiv se caracterizeaza prin praeterintentie (de exemplu talharie prevazuta in art. 211 alin. 2 lit. H C.pen., pirateria prevazuta in art. 212 alin. 2 si 3 C.pen. ) din continutul subiectiv al unora dintre infractiunile contara patrimoniului fac parte si alte cerinte cum ar fi scopul sau reaua credinta (gestiunea fraudulosa).

5. Forme. Sanctiuni.

A. Forme. Infractiunile contra patrimoniului fiind infractiuni care se realizeaza, de regula, prin actiune, sunt susceptibile de a trece prin faza actelor pregatitoare, a tentativei, a consumarii si eventual faza epuizarii. In ce priveste actele pregatitoare, in lipsa unei dispozitii exprese de incriminare, vor fi sanctionate ca acte de complicitate anterioara, daca s-a inceput executarea.

Tentativa, posibila la majoritatea infractiunilor din aceasta categorie, este sanctionata potrivit dispozitiilor art. 222 C.pen.

Consumarea infractiunilor patrimoniului are loc in momentul in care executarea actiunii intentionate este dusa pana la capat, producandu-se si urmarea periculoasa specifica acestor infractiuni.

Daca infractiunile la care ne referim se comit in forma continua (de exemplu , sustragerea de curent electric) sau continuata va exista si faza epuizarii in momentul cand au incetat actele de prelungire a acivitatii delictuase ori s-a savarsit ultima actiune (inactiune) a infractiunii continuate.

Codul penal incrimineaza faptele contra patrimoniului in dispozitii sintetice dar cuprinzatoare, descriind, de regula, exhaustiv modalitatile normative sub care s-ar putea prezenta infractiunea respectiva, de exemplu furtul, talharia, inselaciunea ; alte ori legiuitorul descrie numao principalele modalitati normative concepand ca fapta sa poata sa fie comisa si sub alte modalitati, de exemplu distrugerea din culpa. Fiecareia din modalitatile normative poate sa-i corespunda o varietate de modalitati faptice.

Faptele contra patrimoniului sunt incriminate, de regula, atat in variante tip cat si in variante calificate sau agravate ( de exemplu, furtul, talharia, pirateria, distrugerea).

B. Sanctiuni . Infractiunile contra patrimoniului se diferentiaza intre ele si prin pericolul social generic specific fiecarei infractiuni ; aceasta se reflecta in modul de sanctionare a infractiunilor prevazute in acest titlu al C.pen.

Pentru anumite infractiuni din acest grup legiutorul a prevazut pedeapsa inchisorii cu limite mai reduse, alternativ cu pedeapsa amenzii ; este cazul infractiunilor de abuz de incredere ( art. 213 C.pen. ) , insusirea bunului gasit (art.216 C.pen.) , distrugerea din culpa (art.219 alin.1 C.pen.) si tulburarea de posesie (at.220 alin.1 C.pen.). Pentru toate celelalte infractiuni prevazute in Titlul III, pedeapsa este inchisoarea dar in limite foarte largi, acoperind intrucatva si limitele de pedeapsa din reglementarile precedente. Cateva exemple sunt edificatoare in acest sens : infractiunile de furt simplu

( art. 208 alin.1 C. pen.) se pedepseste cu inchisoare de la unu la 12 ani ; talharia (art.211 alin.1 C.pen.) se pedepseste cu inchisoare de la 3 ani la 18 ani ; inselaciunea ( art.215 alin.2 C. pen.) se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani etc.

Prevazand limite atat de largi de pedeapsa cu inchisoarea, legiuitorul a avut in vedere ca faptele contra patrimoniului prezinta diferentieri mari sub aspectul pericolului social si a periculozitatii faptuitorului, fiind necesar sa se puna la dispozitia instantelor de judecata un cadru legal corespunzator care sa permita o individualizare cat mai corecta si o dozare a pedepsei cat mai eficienta de natura sa realizeze scopul urmarit prin aplicarea pedepsei, mai ales, in perioada actuala cand fenomenul infractional in acest domeniu cunoastere o creestere fara precedent.

In ceea ce priveste pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi, aceasta se aplica in mod obligatoriu pentru unele variante agravate ( de exemplu : furt calificat art. 209 alin. 3 C. pen , talharie art. 211 alin. 3 C. pen. , pirateria art. 212 alin. 2 C. pen. , inselaciunea art.215 alin. 5 C. pen., delapidarea art. 215 alin. 2 C. pen. Etc.) ; in alte cazuri ea se aplica in mod facultativ atunci cand instanta stabileste o pedeapsa cu inchisoarea de cel putin 2 ani si apreciaza ca necesara pedeapsa complimentara fata de natura si gravitatea infractiunii, imprejurarile cauzei si persoana infractorului ( art. 65 C.pen.).

In cazul infractiunilor contra patrimoniului instanta va putea dispune confiscarea speciala daca constata indeplinirea conditiilor din art. 118 C. pen. .

Se observa ca la unele infractiuni contra patrimoniului legea face deosebire cat priveste modul de pornire a actiunii penale dupa cum bunul este proprietate privata sau publica.

Daca bunul este proprietate privata, cu exceptia cazului cand acesta este in intregime sau in parte a statului, actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala. Aceasta distinctie se face in cazul infractiunilor de abus de incredere art. 213 C. pen. , distrugere art. 217 alin. 1 C. pen. si tulburare de posesie art. 220 C. pen. .

SECTIUNEA II – Trasaturi comune ale infractiunilor contra infaptuirii justitiei

Subiectii infractiunilor

A. Subiectii activi. In raport cu subiectii activi distingem intre infractiunile care impiedica infaptuirea justitiei cu subiect calificat si infractiuni al caror subiect nu necesita o calitate speciala. IN cazul infractiunilor din prima categorie, subiectul trebuie sa aiba calitatea de functionar de stat cu atributii pe linia administrarii justitiei ( ex judecatoe, procuror , organ de cerecetare penala etc ) ori o calitate procesuala anume ( martor, interpret expert, etc) ori alta calitate ( functionar , functionar cu atributii de cintrol ) .

Infractiunile din a doua categorie cu subiect necalificat pot fi savarsite de orice persoana care indeoplineste conditiile generale ale raspunderii penale. O anumita calitate a subiectului activ, poate, in cazul unor infractiuni, sa aiba ca efect nepedepsirea sau reducerea pedepsei ( ex calitatea de sot sau ruda apropiata in cazul favorizarii infractorului ) .

B. Subiectii pasivi. Statul apare ca subiect pasiv obligatoriu in cazul tuturor infractiunilor care impiedica infaptuirea justitiei pentru ca in esenta justitia este atributul statului. La multe infractiuni, alaturi de stat ca subiect pasiv secundar, apare si o alta persoana fizica sau juridica ale caror drepturi, libertati sau interese au fost puse in pericol sau lezate efectiv prin savarsirea infractiunilor.

De regula, legea nu prevede. In cazul acestor infractiuni vreo conditie privitoare la locul si timpul savarsirii infractiunii.

2. Structura infractiunilor.

In structura marii majoritati a infractiunilor care impiedica infaptuirea justitiei exista anumite conditii premergatoare fiecarei fapte, care se reflecta intr-un anumit mod in continutul juridic al fiecarei infractiuni si pe care se grefeaza continutul constitutiv al acestor infractiuni; aceste conditiuni alcatuiesc ceea ce se numeste in mod obisnuit, in doctrina penala o situtie – premisa.

Pentru existenta oricarei infractiuni in structura careia intra o astfel de situatie – premisa, trebuie sa se identifice si sa se stabileasca existenta acesteia deoarece fara o atare situatie nu poate exista continutul constitutiv. Spre exemplu comiterea infractiunii de nedenuntare a unor infractiuni nu este posibila fara preexistenta savarsirii vreuneia dintre infractiunile pentru care exista obligatia de denuntare. Intre aceste infractiuni si infractiunile de nedenuntare exista conexitate de corelatie, nedenuntarea avand carater subsecvent fata de oricare dintre infractiunile mentionate in art. 262 C. pen. fara de comiterea careia ( in sensul art. 144 C. pen. ) nu poate exista.

Tot astfel, ca un alt exemplu, omisiunea sesizarii organelor judiciare ( prevazuta in art. 263 C. pen. ) ca si nedenuntarea unor infractiuni ( art. 262 C. pen. ) nu poate fi comisa fara preexistenta unei infractiuni savarsite in legatura cu serviciul in cadrul caruia isi indeplineste sarcinile functionarul public care este obligat la sesizare.

De asemenea, cu un alt exemplu, omisiunea de a incunostinta organele judiciare ( art. 265 C. pen. ) necesita ca situatie – premisa existenat unui act judiciar prin care o persoana, pe nedreot , a fost trimisa in judecata, condamnata sau tinuta in arest preventiv.

Tot cu titlul de exemplu, la infractiunea de retinere sau distrugere de inscrisuri ( art. 272 C. pen. ) situatia – premisa consta in preexistenta unei cauze in curs de solutionare si a unui inscris necesar pentru solutionarea acesteia pe care se grefeaza savarsirea cestor fapte incriminate in art. 272 C. pen. . In coonsecinta existenta unei situatii – premisa este necesara in structura infractiunilor care impiedica infaptuirea justitiei.

Latura obiectiva a infractiunilor.

A. Elementul mateial. Infractiunile care impiedica infaptuirea justitiei sunt infractiuni comisive. Asadar, elemtul material al laturii obiective, in cazul acestor actiuni, imbraca forma unor actiuni descrise in cuprinsul normelor de incriminare. Actiunile reprezinta incalcari ale normelor procesuale dupa cum se realizeaza justitia, norme prevazute de dreptul procesual penal , dreptul procesual civil , etc. Conditiile prevazute in normele de incriminare pentru ca actiunile sa aiba caracter penal privesc, deci, fie nerespectarea unor exigente legale care guverneaza justitia in ansamblul sau desfasurarea unor acte procesuale concrete, fie ignorarea voita sau denaturarea situatiilor de fapt in raport cu care se realizeaza actul concret de justitie.

B. Urmarea imediata si raportul de cauzalitate. Pentru existeta infractiunilor care impiedica infaptuirea justitiei legea nu cere sase produca un rezultat determinat adica sa se produca un rau efectiv intr-uncaz dat sa se dea o solutie netemeinica sau nelegala, deci, sa se faca un act de injustitite cu toate consecintele care decurg din acesta; este suficient pentru existenta infractiuniloe in forma consumata sa se savarseasca vreuna din actiunile incriminate creindu-se posibilitatea solutionarii injuste a pricinii supuse justitiei.

Datorita faptului ca legea nu cere sa existe un rezultat in cazul infractiunilor care impiedica infaptuirea justitiei, nu se ridica nici problema constatarii existentei raportului de cauzalitate : acesta rezulta de regula din insasi actiunea savarsita

.

4.Latura subiectiva

In marea lor majoritate infractiunile care impiedica infaptuirea justitiei se comit sub aspect subiectiv cu intentie (directa sau indirecta) .Culpa

ca forma de vinovatie apare posibila, ca alternativa a intentiei, in cazul acelor infractiuni contra justitiei comise prin omisiune cum sunt : nedenuntarea unor infractiuni (art. 262 C. pen.) ;omisiunea sesizarii sau incunostiintarii organelor judiciare (art. 263, 265 C. pen. ) si inlesnirea evadarii comisa de o persoana care avea ca atributie de serviciu paza persoanelor detinute sau retinute.

In continutul legal al unora dintre infractiunile contra justitiei apare cerinta unui anumit scop ca o cerinta esentiala de care depinde insasi existenta infractiunii; este cazul infractiunii de denumntare calomnioasa (art. 259 alin.2 C. pen.) ; cercetarea abuziva (art.266 alin. 2,3 C. pen. ) si tortura (art. 267C. pen. )

5.Forme. Modalitati. Sanctiuni.

A.Forme. Fiind, de regula , infractiuni intentionate , tentativa in cazul infractiunilor pe care le analizam este posibila, dar ea nu este incriminata decat in cazul torturii , evadarii si inlesnirii evadarii.

B.Modalitati.In cazul unora dintre infractiunile contra justitiei , legea prevede mai multe modalitati normative .alaturi de modalitati normative tipice sunt prevazute si alte modalitati ,de regula , agravante. Exemplu ; denuntarea calomnioasa , tortura , evadarea, inlesnirea evadarii sau nerespectarea hotararilor judecatoresti.

C.Sanctiuni.Avand in vedere pericolulsocial generic ridicat , legiuitorul a prevazut pentru infractiunile contra infaptuirii justitiei ca pedeapsa principala inchisoarea. Alaturi de inchisoare apare amenda in cazul incercarii de a determina marturia mincinoasa (art.261 C. pen.) ,omisiunii de a incunostiinta organele judiciare (art. 265 C.pen.) nerespectarii hotararilor judecatoresti (art. 271 alin. 2 si 4C.pen.) si retinerii sau distrugerii de inscrisuri ( art. 272 C.Pen.). inj cazul infractiunii de tortutura care a avut ca urmare moartea victimei , alaturi de pedeapsa inchisorii de la 10 la 25 ani , este prevazuta alternativ detentiunea pe viata (art. 267 alin. 3 C. pen. ) .

Alaturi de aceste pedepse principale pot fi aplicate si pedepse complementare prevazute in art 64 C. pen.

Motive specifice si intemeiate in acelasi timp au dterminat legiuitorul sa prevada anumite cauze speciale de nepedepsire sau de reducere a pedepsei . Motivul nepedepsirii in anumite situatii tine de calitatea faptuitorului(ex.favorizarea infractorului –savarsita de sot sau de o ruda apropiata-art. 264 alin. 3 C. pen.) ori in cazul nedenuntarii unor infractiuni (art. 262 alin. 2 C. pen.). Nepedepsirea se justivica uneori si tinand seama de conduita faptuitorului dupa savarsirea infractiumii cum este in cazul marturiei mincinoase .Potrivit art. 260 alin. 2 , autorul marturiei mincinoase nu se pedepseste daca ,in cauzele penale mai inainte de a se produce arestarea inculpatuluisi in toate celelalte cauze mai inainte de a se fi pronuntat o hotarare sau a se fi dat o alta solutie , ca urmare a marturiei mincinoase , martorul isi retrage marturia . In aceste situatii reconsiderareade catre martor a pozitiei sale initiale de natura sa contrbuie la infaptuirea in mai bune conditiunia justitiei , represiunea penala nu se mai justifica .

CAPITOLUL III

Tainuirea

1.Continutul legal

Potrivit art.221 c.pen. primirea ,dobandirea sau transformarea uniui bun ori inlesnirea valorificarii acestuia , cunoscand ca bunul provine din savarsirea unei fapte prevazuta de legea penala ,daca prin acesta s-a urmarit obtinerea pentru sine ori pentru altul a unui folos material .

Recuperarea bunurilor scoase dintr-un patrimoniu prin savarsirea unei fapte prevazute de legea penala este impiedicata daca aceste bunuri sunt primite sau dobandite de o alta persoana , daca sunt transformate sau daca li se inlesneste valorificarea. Asemenea fapte prezinta pericol social deoarece , facand ca sa li se piarda urma bunurilor si impiedicand , in felul acesta , reintoarcerea lor in patrimoniul din care au fost scoase in mod ilicit , aduc atingere , ca si celelalte fapte prevazute ca infractiuni contra patrimoniului, relatiilor sociale cu caracter patrimonial .Intrucat , intervenind dupa savarsirea faptei din care provin bunurile repective , primirea ,dobandirea, trnsformarea sau inlesnirea valorificarii acestor bunuri nu constituie o activitatede complicitate, fapta a fost incriminata distinct sub denumirea de ‘’tainuire’’ .

Ca infractiune distincta , tainurea si-a gasit locul ,in raport cu obiectul sau juridic, in categoria infractiunilor contra patrimoniului, chiar daca bunul tainuit nu provine dintr-o fapta prevazuta ca infractiune patrimoniala, deoarece ceea ce intereseaza sunt relatiile sociale legate de obiectul material al infractiunii, care constituie un bun patrimonial.

Infractiunea de tainuire, desi este o infractiune autonoma, ea nu poate fi totusi conceputa fara o fapta prevazuta de legea penala din care provine bunul tainuit. Conditionarea infractiunii de tainuire de savarsire anterioara a altei fapte din care provine bunul tainuit, o caracterizeaza pe aceasta, ca fiind, in acelasi timp, si o infractiune corelativa.

Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special.

Infractiunea de tainuire, facand parte din categoria infractiunilor contra patrimoniului, are ca obiect juridic special, in primul rand, relatiile sociale cu caracter patrimonial. Este vorba, ca si in cazul celorlalte infractiuni de aceeasi categorie, de ocrotire, prin incriminarea faptei, a integritatii patrimoniului. Ocrotirea penala se realizeaza, insa, in cazul tainuirii prin asigurarea reintoarcerii in patrimoniu a bunurilor care au fost scoase in mod ilicit din cadrul acestuia.

In afara relatiilor sociale cu caracter patrimonial tainuirea aduce atingere, in subsidiar, si relatiilor sociale referitoare la infaptuirea justitiei, deoarece, facand ca sa se piarda urma urma bunurilor scoase in mod ilicit din patrimoniul unei persoane, prin savarsirea ei se stanjeneste, in acelasi timp, identificarea si sanctionarea infractorilor, ceea ce constituie o impiedicare a infaptuirii normale a justitiei.

b) Oiectul material. Infractiunea de tainuire are ca obiect material bunul tainuit, adica bunul care provin dintr-o fapta prevazuta de legea penala, pe care tainuitorul l-a primit, dobandit, transformat sau a carui valorificare a inlesnit-o.

Desi textul nu arata in mod expres ca bunul trebuie sa fie mobil, totusi intrucat in mod firesc numai un astfel de bun poate fi tainuit, cerinta ca bunul sa fie mobil rezulta, implicit, din denumirea infractiunii. Obiectul material al infractiunii poate fi constituit dintr-un singur bun mobil sau din mai multe asemenea bunuri ; legiuitorul a folosit singularul pentru caracterizarea obiectului material al infractiunii, dar aceasta nu inseamna ca fapta nu se poate referi si la o pluralitate de bunuri. Bunul sau bunurile trebuie sa provina dintr-o fapta prevazuta de legea penala. Nu pot constituii obiect material al infractiunii bunurile care provin dintr-o fapta prevazuta dintr-o alta lege decat cea penala ( ex dintr-o contraventie ). Nu este insa necesar ca fapta prevazuta de legea penala din care provine bunul sa constituie neaparat infractiune pentru cel care a savarsit-o. Cerinta legii este indeplinita si atunci cand aceasta fapta nu constituie infractiune datorita infractiunii ca faptuitorul este un alienat mintal, un minor iresponsabil saudatorita altor cauze ( eroare de fapt ). Daca bunul provine dintr-o fapta prevazuta de legea penala care a fost savarsita de un minor, tainuitorului nu i se aplica agravanta prevazuta in art.75 lit. c Cod penal, savarsirea infractiunii de catre un major impreuna cu un minor deoarece tainuirea nu constituie o forma de participatie, ci o infractiune distincta de cea din care provine bunul tainuit.

De regula, obiectul material al infractiunii de tainuire este un bun care provine dintr-o fapta prevazuta de legea penala tot ca infractiune contra patrimoniului ( furt, inselaciune, abuz de incredere, etc ). Poate constituie insa obiect material al infractiunii de tainuire si un bun provenit dintr-o fapta prevazuta de legea penala ca alta infractiune ( luare de mita, trafic de influenta, santaj, etc ). Un acelasi bun poate constituii obiectul material al mai multor infractiuni de tainuire, daca cu privire la acel bun se savarsesc, in mod succesiv, acte de tainuire de catre persoane diferite, care cunosc provenienta sa elicita. In sfarsit, nu intereseaza daca cel care a savrsit fapta din care provine bunul tainuit a fost sau nu descoperit, ori daca, fiind descoperit, a fost sau nu pedepsit. Ceea ce intereseaza este ca bunul sa provina dintr-o fapta prevazuta de legea penala.

B. Subiectii infractiunii. Existebta infractiunii de tainuire nu este conditionata de vreo calitate speciala a faptuitorului, ceea ce inseamna ca infractiunea poate fi savarsita de orice persoana. Infractiunea de tainuire poate fi savarsita si de propritarul bunului tainuit, daca acel bun provine dintr-o fapta prevazuta de legea penala si savarsita in dauna posesorului legitim al bunului. Totusi, subiect al infractiunii de tainuire nu poate fi autorul faptei din care provine bunul si nici instigatorul sau complicele acestuia, in afara de cazul in care, ulterior savarsirii faptei, in afara impartirii produsului, infractorii, au primit, dobandit etc de la autor bunuri in scop de a obtine un folos material. In acest caz, tainuirea intra in concurs cu instigarea sau complicitatea, aparand ca o activitate noua, independenta de participare la savarsirea infractiunii dain care provin bunurile respective.

Infractiunea de tainuire este susceptibila de savrsirea cu participatie atat in forma coautoratului cat si in forma instigarii sau a complicitatii. Daca trei sau mai multe persoane primesc impreuna bunurile sustrase de o alta persoana, fapta lor se incadreaza in art. 221 C. pen., retinandu-se totodata circumstanta agravanta prevazuta in art. 65 lit. a C. pen..

Subiect pasiv este persoana fizica sau juridica,privata ori publica, fata de care s-a comis fapta prevazuta de legea penala din care provine bunul tainuit. Poate exista un subiect pasiv ori o pluralitate, dupa cum a fost un singur detentor sau posesor, ori mai multi.

3.Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. Infractiunea de tainuire are continuturi alternative, ea se poate realiza, sub aspectul elementului material, prin savarsirea uneia din urmatoarele actiuni : primirea, dobandirea, transformarea sau inlesnirea valorificarii unni bun provenit dintr-o fapta prevazuta de legea penala.

A primi un bun inseamna a lua bunul in posesie sub orice titlu ( depozit, gaj, etc ). Bunul poate fi primit direct de la cel care a savrsit fapta din care provine acel bun sau prin intermediul unei alte persoane.

Au fost exprimate opinii diferite in legatura cu incadrarea faptei celui ce distruge bunul chiar in momentul primirii. Astfel, dupa o opinie ( V. Spon ), fapta constituie infractiunea de tainuire, iar dupa alta opinie ( Gh. Daranga, M. Zeles ), infractiunea defavorizarea infractorului. Ne insusim aceasta din urma opinie, deoarece cel ce distruge bunul, cunoscand ca provine dintr-o infractiune, chiar in momentul in care primeste acel bun, nu urmareste realizarea unui folos material – asa cum cere art. 221 C.pen. – ci stergerea urmelor infractiunii, pentru al scapa de pedeapsa pe infractor. Asadar, fapta nu poate constituii decat infractiunea de favorizare a infarctorului afara de cazul in care dinstrugerea este savarsita cu intentia de a pricinuii o paguba propritarului acelui bun, caz in care fapte v-a constituii infractiunea de distrugere.

Dobandirea bunului, cea de-a doua modalitate de savarsire a infractiunii, consta in luarea bunului in stapanire in mod definitiv, pentru a se comporta fata de acesta ca un adevarat proprietar. Nu intereseaza modul cum se dobandeste bunul ( cumparare, donatie, schimb, etc ). In cazul dobandirii bunului prin cumparare, cumparatorul, cunoscand provenienta ilicita a acestuia, savarseste infractiunea de tainuire, chiar daca plateste echivalentul valorii reale a bunului, bineinteles cu conditia sa fi urmarit prin aceasta obtinerea unui folos material.

Savarseste de asemenea infractiunea de tainuire dobanditorul bunului care, in schimbul restituirii pretului care l-a platit pentru acel bun, il restituie autorului faptei, deoarece in acest caz infractiunea de tainuire cunoscandu-se in momentul dobandirii bunului, orice activitate ulteroara acestui moment nu are o influenta asupra existentei infractiunii. Dimpotriva, savarseste infractiunea de furt si nu infractiunea de tainuire, cel care isi insuseste, fara o intelegere prealabila bunul aruncat de autorul unui furt urmarit in public, deoarece in acest caz faptuitorul nu face decat sa ia in scopul insusirii pe nedrept unui bun apartinand altuia. Daca fapta este insa savarsita pe baza unei intelegeri cu autorul furtului intervenind dupa savarsirea de catre acesta a faptei, cel care ia bunul aruncat comite dupa caz infractiunea de tainuire sau de favorizare a infractiunii.

Transformarea bunului, cea de a treia modalitate de savarsire a faptei, consta in modificarea substantei sau a formei bunului ori, cel putin, a aspectului exterior al acestuia, in asa fel incat el nu maiu poate fi usor recunoscut ( de ex, topirea unui obiect de podoaba si confectionarea din materialul obtinut a unui alt obiect, vopsirea cu alta culoare a unei masini furate ). Transformarea poate fi efectuata de cel care a primit sau dobandit bunul ori de o alta persoana.

Inlesnirea valorificarii inseamna a ajuta, in orice mod, la instrainarea bunului spre a obtine un avantaj. Acesta se poate face prin punere in vanzare, intermediere, desfacere cu amanuntul, etc. Comiterea oricareia dintre aceste actiuni duce la realizarea infractiunii de tainuire. In practica judiciara sa decis ca savarseste aceasta infractiune acele care, in schimbul unui folos material, da ajutor sa se scoata dintr-o unitate economica bunurile sustrase, pe care apoi le transporta pentru a le valorifica, sau cel care cumpara un sofer o cantitate de balast sustrasa din santier si transportata la domiciliul sau cu autovehiculul unitatii ori care, dupa ce a determinat pe altul sa comita un furt, cumpara bunul sustras ( trib. Jud. Brasov dec. pen. 673/1970, RRD 3/1971 pag. 149 ).

De asemenea comite tainuirea persoana cxare fiind de fata la savarsirea unei talharii, primeste de la unul dintre faptuitori un bun al victimei.

Primirea, dobandirea, transformarea sau inlesnirea valorificarii bunului constituind modalitati alternative de realizare a infractiunii de tainuire, pentru existenta infractiunii, este suficient sa se savarseasca numai una din aceste actiuni. Daca in executarea aceleiasi rezolutiei infractionale faptuitorul savarseste mai multe dintre actiunile aratate ( transforma bunul si ii inlesneste valorificarea ), infractiunea de tainuire nu-si pierde caracterul unitar.

Urmarea imediata consta din schimbarea situatiei de fapt a bunului prin trecerea lui in alta sfera patrimoniala ori prin modificarea substantei si formei sale, prin aceasta reducandu-se efectiv posibilitatea de recuperare a bunului de catre posesorul sau detentorul acestuia, ceea ce contribuie la mentinerea consecintelor pregatitoare ale faptei principale.

Intre actiunea faptului ce formeaza elemtul material al laturei obiective si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura de cauzalitate, de regula, aceasta rezulta din materialitatea faptei.

B. Latura subiectiva. Infractiunea de tainuire se savarseste numai sub forma intentiei calificate, tainuitorul cunoscand de la inceput ca bunul pe care-l primeste, dobandeste, etc provine dintr-o fapta prevazuta de legea penala si cu toate acestea vrea sa-l primeasca, dobandeasca, etc, adica el este de rea credinta.

Nu intereseaza daca tainuitorul a cunoscut sau nu incadrarea juridica a faptei din care provine bunul, inprejurarile comiterii acestei fapte, cel care a savarsit-o, daca acesta raspunde sau nu pentru fapta savarsita ; ceea ce se cere este ca tainuitorul sa fi stiut in momentul primirii, dobandirii, etc, ca acel bun bun provine dintr-o fapta prevazuta de legea penala. Cunoasterea provenientei ilicite a bunului poate rezulta din diferite imprejurari de fapt, de exemplu, locul ascuns in care este ascuns bunul, pretul exagerat de redus cu care

Subiectul infractiunii de favorizare a infractorului poate fi persoana vatamata , dar numai atunci cand actiunea penala pentru infractiunea savarsita de infractorul favorizat se pune in miscare din oficiu sau ,in cazurile in care actiunea penala se pune in miscare la plangerea ei prealabila, numai dupa ce s-a dat in cauza o hotarare definitiva de condamnare .Infractiunea poate fi savarsita si de aparatorul infractorului , in masura in care da ajutor acestuia pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei .Aparatorul are dreptul si chiar obligatia de a sustine interesele personale ale infractorului , dar numai in limitele legii si cu luarea in considerare a intereselor justitiei.

Infractiunea de favorizare a infractorului poate fi savarsita cu participatie atat sub forma coautoratului , cat si sub forma instigarii sau a complicitatii.

In ce priveste subiectul pasiv principal , acesta este statul ca titular al dreptului de infaptuire a justutiei , iar ca subiect pasiv secundar poate aparea persoana fizica sau juridica vatamata prin savarsirea infractiunii al carei autor este favorizat .

Legea nu cere o conditie de loc , insa prevede o conditie de timp in sensul ca infractorul este ajutat dupa ce a savarsit infractiunea .Infractiunea savarsita de cel favorizat trebuie deci obligatoriu sa se situeze in timp inaintea actiunii de favorizre .

3.Continutul costitutiv

A. Latura obiectiva.Favorizarea infractorului este o infractiune comisiva , care se realizeaza, sub aspectul elementului material , prin ajutorul dat unui infractor ,fara o intelegere stabilita inainte sau in timpul savarsirii infractiunii, fie pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei, fie pentru a-i asigura folosul sau produsul respectiv.

Prin urmare, pentru existenta infractiunii sub acest aspect, este necesar in primul rand sa se dea un ajutor.Ajutorul poate fi dat prin acte comisive sau prin acte omisive si poate fi material sau moral .El poate fi dat direct sau indirect, adica prin intermediul unei alte persoane.Ajutorul poate consta – de exemplu – in ascunderea cutitului cu care s-a savarsit un omor , in intocmirea unor acte fictive pentru ca un gestionar sa acopere delapidarea pe care a savarsit-o , ori in efectuarea unor transferari de marfuri fara forme legale , pentru a acoperi lipsa de gestiune produsa ca urmare a neglijentei sefului de depozit.Nu intereseaza mijloacele folosite de favorizator .Daca mijlocul folosit de favorizator constituie prin el insusi o infractiune , se aplica regulile referitoare la concursul de infractiuni.Nu exista insa infractiune de favorizare a infractorului daca faptuitorul nu a comis acte concrete de ajutorare, ci a dat numai declaratii mincinoase la organul de urmarire penala , afirmand ca nu a avut cunostinta de savarsirea infractiunii.

Ajutorul trebuie dat , in al doilea rand , unui infractor , adica unei persoane care a savarsit anterior o infractiune.Daca ajutorul a fost dat unei persoane care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala care nu constituie infractiune , elementul material al ifractiunii de favorizare a infractorului nu este relizat .Nu intereseaza daca infractorul favorizat a savarsit o infractiune consumata sau o tentativa pedepsita de lege .

De asemenea , nu intereseaza calitatea pe care o are infractorul favorizat in raport cu infractiunea savarsita (autor,instigator sau complice).Intrucat legea nu face nici o precizare , infractiunea savarsita de infractorul favarizat poate fi oricare dintre infractiunile prevazute in legislatia noastra penala , indiferent de forma de vinovatie in care se savarseste (infractiune intentionata sau infractiune din culpa).In sfarsit, nu intereseaza daca ajutorul dat infractorului se refera la toate actele infractionale comise de acesta sau numai la o parte din ele.

Fapta constituie infractiunea de favorizare a infractorului , chiar daca infractorul favorizat este ulterior achitat.Ceea ce intereseaza este ca, in momentul savarsirii actului de favorizare , persoana la care se refera aceste acte sa fie implicata in activitatea judiciara in calitate de autor , complice sau instigator la savarsirea unei infractiuni.Favorizarea infractorului fiind o actiune autonoma , distincta de cea comisa de infractorul favorizat , buie dat favorizatorul poate fi condamnat chiar daca cel caruia i-a dat ajutor nu a fost trimis in judecata pentru fapta savarsita.

Ajutorul trebuie dat , in al treilea rand , infractorului fara o intelegere stabilita inainte sau in timpul savarsirii infractiunii. Daca ajutorul trebuie este dat infractorului dupa savarsirea infractiunii, dar pe baza unei intelegeri stabilite inainte sau in timpul savarsirii infractiunii, fapta nu conatituie,infractiune de favorizare a infractorului, ci , potrivit art.26 C. pen., com[licitate la acea infractiune .

In sfarsit , ajutorul ttrebuie dat infractorului pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala , judecata sau executarea pedepsei ori pentru a-i asigura acestuia folosul sau produsul .Aceasta cerinta a legii nu se refera la latura subiectiva a infractiunii ci la latura ei obiectiva , deorece ea indica destinatia obiectiva a actului de favorizare si nu finalitatea subiectiva a acestui act.

A da ajutor unui infractor pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala , judecata sau executarea pedepsei inseamna a da orice sprijin acstuia pentru a intarzia sau inpiedica urmarirea penala , judecata sau executarea pedepsei.Ajutorul pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala poate fi dat infractorului in intervalul de savarsire a infractiunii si pana la trimiterea in judecata .Nu intereseaza daca urmarirea penala a inceput sau nu , ori daca actiunea penala a fost sau nu pusa in miscare contra infractorului.Ajutorul pentru a ingreuna sau zadarnici judecata poate fi dat infractorului pe tot parcursul judecatii si poate viza intarzierea sau impiedicarea oricarui act de procedura care se efectueaza in cursul acestei faze a procesului penal.Ajutorul dat infractorului pentru a ingreuna dupa ce hotararea de condamnare este definitiva sau executorie si poate privi intarzierea executarii sau sustragerea infractorului de la executarea pedepsei prncipale sau a pedepsei complementare.

A da ajutor unui infractor pentru a-i asigura folosul sau produsul infractiunii inseamna a-i da orice sprijin pentru ca acesta sa se poata bucura de folosul sau produsul infractiunii .Folosul infractiunii consta in orice avantaj , nu neaparat de natura materiala , pen care si l-a creeat infractorul prin savarsirea infractiunii consta in tot ceea ce as rezultat din savarsirea respectivei infractiuni .Favorizarea realizata prin ajutorul dat unui infractor pentru a-i asigura folosul sau produsul infractiunii se poate confunda , uneori, cu infractiunea de tainuire de bunuri . Deosebirea dintre aceste doua infractiuni consta in aceea ca , in cazul tainurii de bunuri, faptutorul urmareste dobandire unui folos material , iar in cazul favorizarii infractorului , faptuitorul nu vrea decat sa dea un ajutor infractorului pentru a-i asigura folosul sau produsul infractiunii.

Urmarea imediata se prezinta sub forma unei stari de pericol pentru infaptuirea justitiei penale. Starea de pericol subzista si in ipoteza in care ajutorul dat infractorului este apt sa aiba ca rezultat sustragrea de la raspunderea penala dar acest rezultat nu se produce efectiv.

Raportul de cauzalitate nu presupune ca in cazul dat sa se dovedeasca faptul ca ajutorul dat infractorului are aptitudinea reala de a impiedica urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei sau poate asigura acestuia folosul sau produsul infractiunii. Acest lucru rezulta implicit din savarsirea faptei.

B. Latura subiectiva. Ca forma de vinovatie in cazul favorizarii infractorului se cere intentia directa sau indirecta. Intentia este spontana in sensul ca exclude o intelegere anterioara ori concomitenta savarsirii infractiunii principale, intre favorizator si cel favorizat. O asemenea eventuala intelegere va face ca cel care-l ajuta pe infractor sa devina complice ( complicitate morala ) al acestuia conform art. 26 C. pen. .

Culpa este exclusa xa forma de vinovatie in cazul infractiunii de favorizare a infractorului deoarece ajutorul este dat in vederea unui anumit obiectiv, respectiv de a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala, judeacata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii. Acest obiectiv este urmarit, dorit sau cel putin acceptat ca posibil de faptuitor. Intelectiv faptuitorlu stie ca persoana pe care o ajuta a savarsit o infractiune in raport de care ac tul de justitie penala presupune urmarirea penala, judecata, respectiv executarea pedepsei.

Un anumit scop urmarit de faptuitor prin activitatea sa de favorizare poate determina schimbarea incadrarii juridice a faptei de exemplu in ipoteza in care favorizarea urmareste a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii daca o persoana ajuta un infractor urmarind prin aceasta pentru sine sau pentru altul umn folos material, se va retine infractiunea de tainuire prevazuta in art. 221 C. pen. .

In alte cazuri, un alt mobil sau scop ce caracterizeaza intentia celui care savarseste infractiunea de favorizare a infractorului pot servi drept criterii de individualizare judiciara a pedepsei. Fara indoiala ca ajutorul dat unei persoana invinuite sau inculpate ori chiar condamnate intr-un proces penal in scopul dovedirii nevinovatiei ori pentru stabilirea justa a limitelor raspunderii penale, nu realizeaza elementul subiectiv al infractiunii de favorizare a infractorului. Departe de a impiedica infaptuirea justitiei penala, un asemenea ajutor, este o conditie a bunei infaptuiri a justitiei, motiv pentru care asistenta juridica acelui invinuit sai inculpat intr-o cauza penala este precis reglementata de C. proc. pen., fiind in anumite cazuri obligatorie. Avocatul, ca participant in procesul penal a carui menire este de acorda asistenta penela invinuitului sau inculpatului poate comite insusi infractiunea daca in exercitarea rolului sau foloseste mijloace sau metode ilegale ( de ex utilizeaza un scris falsificat.

Forme. Modalitati. Sanctiuni.

Actele pregatioatre si tentativa, desi posibile, nu sunt incriminate. Favorizarea infractorului se consuma in momentul in care un infractoe este efectiv ajutat in conditiile prevazute de art. 264 C.pen.. Pentru ca infractiunea sa fie considerata consumata, este necesar sa se constate in concret ca ajutorul dat avea obiectiv aptitudinea de a ingreuna, zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepdei oro de a asigura infractorului folosul ori produsul infractiunii.

Favorizarea infractorului poate prezenta forma imperfecta a tentativei, dar legel nu prevede sanctionarea acesteia. Infractiunea se consuma in momentul in care ajutorul este dat infractorului, moment in care se produce si urmarea periculoasa a faptei, adica starea de pericol pentru infaptuirea justiei. Nu intereseaza daca prin ajutorul ce i s-a dat, infractorul favorizat a reusit sau nu sa ingreuneze sau sa zadarniciasca urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei ori sa-si asigure folosul sau produsul infractiunii. Favorizarea infractorului poate fi savarsita si in forma continuata, epuizandu-se in momentul iltimului act de ajutor dat infractorului.

Favorizarea infractorului este incriminata in doua modalitati normative. In prima modalitate normativa, favorizarea are ca obiectiv sau scop de a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei. Intr-o a doua modolitate normativa favorizarea are ca obiect sau scop sa asigure infractorului folosul sai produsul infractiunii. Pe considerentul ca favorizarea este in acest caz legata de regula de un bun material este denumita si favorizare reala. Pedeapsa pentru favorizarea infractorului este inchisoarea de la 3 luni la 7 ani. Intre pedeapsa ce se aplica favorizatorului si pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea a carui autor a fost favorizat trebuie sa existe o anumita proportionalitate. In art. 264 alin. 2 C. pen. se stabileste expres ca pedeapsa aplicata favorizatorului nu poate fi mai mare decat pedeapsa prevazuta de lege pentru autor. Favorizarea infractorului se pedepseste mai sever cu inchisoare de la 3 la 10 ani in cazul in care cel favorizat a savarsit o infractiune contra sigurantei nationale ori contra pacii si omenirii.

Favorizarea savarsita de sot sau de o ruda apropiata nu se pedepseste potrivit dispozitiei prevazuta in art. 264 alin. 4 C. pen.. Pentru a beneficia de aceasta precdere legala, faptuitorul terbuie sa fie ruda apropiata cu toti infractorii, in caz contrar dispozitia de nepedepsire nefiind aplicabila.

Judecatoria Medgidia, prin sentinta penala nr. 820 din 13 august 1991, a condamnat pe inculpatul L.N. pentru savarsirea infractiunii de favorizare a infractorului prevazuta de art. 264 alin. 2 C. pen. Instanta a retinut ca in seara zilei de 23 aprilie 1990 inculpatul a ajutat pe L.A., fratele sau si pe I.I. sa transporte un porc pe care acestia il sustrasesera de la o ferma apartinand primariei. Tribunalul judetean Constanta prin decizia penala nr.63 din 23 ianuarie 1992 a mentinut condamnarea inculpatului.

Recursul extraordinar declarat in cauza, cu motivarea ca instantele au omis aplicarea dispozitiei de nepedepsire prevazuta de art. 264 alin. 4 din C. pen., desi din lucrarile dosarului rezulta ca inculpatul este ruda cu L.A., unul dintre autorii infractiunii de furt in paguba avutului public, pe care l-a favorizat nu este intemeiat.

Potrivit art. 264 din C. pen., ajutorul dat de infractor fara o intelegere stabilita inainte sau in timpul savarsirii infractiunii, pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii, constituie infractiune de favorizare.

Conform alin. 4 al aceluiasi text de lege, favorizarea savarsita de sot sau de o ruda apropiata, in cazul infractiunilor din art. 223 alin.3, 229 alin. 3 si alin. 4 se pedepseste, limitele pedepselor reducandu-se la jumatate, iar in cazul celorlalte infractiuni favorizarea nu se pedepseste.

Examinand actele dosarului, in raport cu criticile formulate prin recursul extraordinar se constata ca, intr-adevar, inculpatul este fratele lui L.A., autor al infractiunii de furt in pagupa avutului public.

Mai rezulta, insa, ca aceasta din urma fapta a fost comisa de catre L.A. impreuna cu I.I. imprejurare cunoscuta de inculpat in momentul in care a acceptat sa-i ajute pe amandoi la transportul bunului sustras.

Cum intre inculpat si I.I., coautor al infractiunii de furt in paguba avutului public. Nu exista rapoturi de rudenie, in mod corect instanta nu a facut aplicarea in cauza a prevederilor art. 264 alin. 4 din C. pen., interpretarea corecta a acestui text impunand concluzia ca, in cazul coautorului, dispozitia de nepedepsireeste aplicabila numai daca favorizatorul este ruda cu toti autorii infractiunii pe care i-a favorizat.

Criticile formulate nefiind intemeiate, urmeaza ca recursul extraordinar sa fie respins.

(DEC. Nr 1922 din 15 sept.1992, Curtea Suprema de Justitie – Sectia Penala )

Anumite cauze care inlatura raspunderea penela sau care inlatura executarea pedepsei ( aminstia, gratierea ) in masura in care sunt incidente in raport cu infratiunea comisa de cel favorizat, nu produc automot efecte in raport cu aplicarea sau executarea pedepselor pentru favorizator. Aceasta solutie se fundamenteaza pe ideea ca favorizarea este o infractiune autonoma si, ca atare, pentru a beneficia de aministie sau gratiere, in actele prin care amnistia sau gratierea se acorda, este necesar sa fie cuprinse prevederi explicite din care sa rezulte care infractiuni de favorizare sunt amnmistiate si care favorizatori sunt gratiati.

CAPITOLUL V

1. Concluzii si aspecte din practica judecatoreasca

In practica judecatoreasca au fost intalnite diverse situatii de comitere a infractiunilor de tainuire si favorizare a infractorului. O situatie mai deosebita este si posibilitatea comiterii infractiunii de favorizare a infractorului de catre persoana vatamata.

O speta solutionata in mod definitiv de Curtea de Apel Craiova, aduce in discutie daca persoana vatamata prin infractiune poate fi subiect activ al infractiunii de favorizare a infractorului. In fapt, partea vatamata constituita parte civila a declarat in faza urmarii penale, ca inculpatii i-au luat prin violenta sapca de pe cap, aspect confirmat si de 2 martori oculari. Dar cu ocazia judecarii in fond a infractiunii de talharie, atat partea vatamata cat si martorii si-au retractat declaratiile initiale, sustinand dimpotriva ca unul din cei 2 inculpati nu a fost prezent si nu a contribuit in nici un fel la savarsirea infractiunii astfel incat instanta de fond l-a achitat pe acest inculpat.

Impotriva partii vatamate si a martorilor din procesul sus mentionat s-a declansat urmarirea penala din oficiu, partea vatamata fiind trimisa in judecata pentru infractiunea prevazuta de art. 259 alin. 1 C. pen. ( denuntare calomnioasa ) iar cei 2 martori pentru comiterea infractiunii prevazuta de art 260 C. pen. ( marturie mincinoasa ).

Partea vatamata ( devenita inculpat ) a fost achitata pe considerentul ca ea nu a sesizat nu rea – credinta prin plangere prealabila, ca la savarsirea infraactiunii ar fi participat si inculpatul achitat, sesizarea organelor de urmarire penala fiind facuta prin denunt de catre o alta persoana.

Solutia primei instante a fost mentinuta si in apel, astfel incat si procurorul a declarat recurs prin care a solicitat si schimbarea incadrarii juridice a faptei comise de partea vatamata prin infractiunea prevazuta in art. 259 alin. 1 C. pen. retinuta prin actul de inculpare, in infractiunea prevazuta de art. 264 alin. 1 C. pen. ( favorizarea infractorului ). Recursul procurorului a fost respins ca nefondat.

Acum se pune problema daca partea vatamata constituita in parte civila poate fi subiect activ al infractiunii de favorizare a infractorului deoaece ca urmare a declaratiilor sale in fata instantei de judecata unul dintre inculpatii invinuiti de comiterea infractiunii de talharie a fost achitat.

Pentru clarificarea acestei chestiuni este necesar sa determinam caracterul declaratiilor date de partea vatamata si consecintele de ordin ale acestora. Potrivit art. 64 C. pr. pen. mijloacele de proba testimoniale sunt : declaratiile invinuitului si inculpatului, declaratiile martorilor, declaratiile partii vatamate, partii civile si partii responsabile civilmente.

Elementele de fapt trebuie sa fie veridice, adica sa aiba corespondent in realitate ( art. 1 si 3 C.pr. pen. ). Aceasta inseamna ca atat declaratiile martorilor cat si declaratiile partilor din procesul penal terbuie sa fie sincere si sa reflecte adevarul in privinta imprejurarilor cunoscute si asupra carora sunt interbati de organele judiciare.

In cazul in care declaratiile nu reflecta adevarul, in privinta invinutului sau inculpatului, existand obligatia de a spune adevarul, iar in caz de atitudine nesincera aceasta atitudine a sa poate constituii un element de ordin subiectiv pe care instanta de judecata il poate lua in considerare la individualizarea pedepsei. In cazul martorilor, legea penala incrimineaza infractiunea de marturie mincinoasa ( art. 260 C. pen. ).

In cazul in care partea vatamata, partea civila sau partea responsabila civilmente fac declaratii mincinoase acestea sunt incriminate de legiutor sub forma infractiunii de favorizare a infractorului prevazuta de art 264 C. pen. deoarece incalca relatiile sociale care asigura infaptuirea justitiei.

In concluzie, dupa cum se poate constata, fapta persoanei vatamate de a da declaratii false in fat organelor juduciare, favorizand prin aceasta pe infractor de incadreaza inschema structurala a infractiunii de favorizare a infractorului prevazuta de art. 264 C. pen..

In speta de mai sus, instantele terbuiau sa schimbe incadrarea juridica a faptei din infractiunea prevazuta de art. 259 C. pen. in infractiunea prevazute de art. 264 C. pen., fiind intrunite toate elementel constitutive ale acesteia, inclusiv calitatea de subiect activ al partii vatamate in procesul initial. Aceasta, intrucat art. 317 C. pr. pen. judecata se margineste la persoana si fapata aratata in actul de sesizare nu si la incadrarea juridica a infractiunii.

Ceea ce este incriminat prin infractiunea de favorizare a infractorului, este ajutorul dat acestuia de a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii si nu activitatea de impiedicare sau zadarnicirea stabilirii adevarului prin declaratii mincinoase, ceea ce poate constitui infractiunea de marturie mincinoasa daca sunt intrunite elementele constitutive ale acesteia.

In practica judiciara interpretandu-se prevederile art. 264 alin. 1 C. pen., s-a decis ca nu exista infractiune de favorizare a infractorului daca faptuitorul nu comite acte concrete de ajutare a acestuia, de ingreunare sau zadarnicire a urmaririi penale ori judecatii, ci numai a dat declaratii mincinoase la organul de urmarire penala.

In continuare, conchidem ca partea vatamata poate fi, de principiu, subiect activ al infractiunii de favorizare a infractorului, pentru a carei existenta acesta terbuie sa savarseasca fapte – actiuni sau inactiuni – care definesc elementul material al laturii obiective a acesteia, dar declaratiile mincinoase date de partea vatamata in fata organelor judiciar, favorabile inculpatului, nu definesc elementul material al laturii obiective a infractiunii de favorizare a infractorului.

Exista cazul cand inculpatul omite sa denunte savarsirea unei infractiuni de omor si totodata ajuta pe autorul omorului pentru a ingreuia urmarirea penala, el comite doua infractiuni, si anume aceea prevazuta de art. 262 C. pen. si pe cea prevazuta de art. 264 C. pen..

Prin sentinta penala nr. 126/1982 a Tribunalui municipiului Bucuresti, Sectia a II-a penala, inculpatul P.P. a fost condamnat la cate 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunilor de nedenuntare infractiuni prevazutebde art. 262 alin. 1 C. pen. si de favorizarea a infractorului prevazuta de art. 264 alin. 1 C. pen. .

Instanta a retinut ca, in ziua de 25 octombrie 1981, inculpatul P.P. a aflat ca inculpatul A.M., coleg al sau de munca, a ucis o persoana necunoscuta, situatie in care a luat cutitul cu care s-a comis omorul, i-a rupt lama, a ascuns cele 2 parti ale cutitului sub salteaua patului sau, pemtru ca obiectul cu care s-a comis omorul sa nu fie gasit si identificat. Acelasi inculpat, tot in scopul de a-l ajuta pe coinculpat, ia amenintat cu represalii pe cativa colegi care auzisera despre fapta, daca vor dwenunta pe cel care a comis omorul.

Impotriva sentintei au declarat recurs procurorul si inculpatul sustinand, intre altele, ca in mod gresit s-a retinut in sarcina inculpatului P.P. si infractiunea de nedenuntare prevazuta de art. 262 C. pen., deoarece el a favorizat chiar pe autorul omorului, ori denuntand pe autor, se denunta si pe sine pentru favorizarea axcestuia, ceea ce nu este de conceput.

Critica nu este intemeiata.

Potrivit art. 262 C. pen. , omisiunea de a denunta de indata savarsirea unor infractiuni, printre care si acea de omor prevazuta de art. 174, 175 sau 176 C. pen., constitutie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani.

Cum s-a aratat, inculpatul P.P. a luat cunostinta in dimineata zilei de 25 octombrie 1981 ca celalat inculpat a ucis in seara precedenta o peresoana. Desi avea posibilitatea, inculpatul nu a denujntat autoritatilor competente fapta de omor comisa, savarsind infractiunea prevazuta de art. 262 C. pen.. Deosebit de aceasta, in cursul aceleiasi dimineti, inculpatul a intreprins si unele actiuni in scopul der a nu fi descoprit autorul omorului, incercand sa zadarniciasca urmarirea penala. In acest mod, inculpatul P.P. a savarsit si infractiunea de favorizare a infractorului.

Cat timp cele doua infractiuni sunt incriminate de lege ca fapte penale distincte, iar inculpatul le-a comis pe amandoua, el trebuie sa raspunda pentru acestea, favorizarea autorului omorului neconstituind o cauza de nepedepsire pentru omisiunea denuntarii de indata a omorului.

( DEC. Nr. 823 din 8 aprilie 1983, Tribunalul Suprem – Sectia Penala )

Asadar, spre deosebire de infractiunea de favorizare a infractorului, in cazul marturiei mincinaoase suntem in prezemnta unei infractiuni cu subiect activ, nemijlocit, calificat de calitatea speciala ( martor, expert, interpret ) pe care trebuie sa o aiba faptuitorul.

Numai aceste persoane ( martori, expertii, interpretii ), care au o anume insarcinare ( calitate procesuala ) au obligatia legala desprinsa din prevederile art. 260 C. pen., de a spune afirma tot si numai ceea ce stiu cu privire la imprejurarile la care au fost ascultate sau intrebate ori cu privuire la care li s-a cerut punctul de vedere de specialitate.

In ceea ce priveste partile in procesul penal, acestea nu au obligatia legala de a spune adevarul in cadrul declaratiilor pe care acestea le dau in fata organelor judiciare. Ele au doar o obligatie morala in acest sens ( de a spune adevarul ), dar carer nefiind legal a nu poate antrena raspunderea penala pentru nerespectarea ei.

Declaratiile partii vatamate pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu fapte sau imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor administrate de unde rezulta si obligativitatea acestora de a corespunde realitatii. De asemenea, faptul ca declaratiile vatamate pot fi inlaturate de organele judiciare in cadrul aprecierii ansamblului probator, in cazul constatarii neconformitatii lor, nu are nici o relevanta juridica, deoarece in acelasi mod se procedeaza si cu celelalte probe.

In cazul infractiunilor care se urmaresc la plangerea prealabila, actele de favorizare savarsite de catre partea vatamata au relevanta penala in limitele prevederilor art. 264 alin. 1 din C. pen., numai dupa intervenirea unei condamnari definitive, pana atunci ele echivaland cu o retragere a plangerii. Altfel spus a fost exclusa posibilitatea savarsirii infractiunii de favorizare a infractorului de catre partea vatamata in modalitatea ajutorului dat pentru a ingreuna urmarirea penala sau judecata, in cazul infractiunilor in care punerea in miscare si exercitarea actiunii penale se fac numai la plangerea prealabila.

Din ratiuni de politica penala si exceptand de la principiul oficialitatii procesului penal ( art. 2 alin. 2 C. pr. pen. ) legiuitorul a considerat necesar sa lase la aprecierea persoanei vatamate ounerea in miscare si exercitarea actiunii penale in cazul acelor infractiuni in care vatamarea adusa relatiilor sociale proteguite nu este prea grava, ele vizand viata intima omului, astfel incat societatea nu este interesata major in aducerea autorilor acestora in fata justitiei penale fara a ignora cortegiul de suferinte morale suportate de catre cel vatamat prin insasi declansarea si purtarea procesului penal.

In conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 C. pen. in cazul in care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea unei plangeri prealabile catre persoana vatamata, lipsa acestei plangeri anlatura raspunderea penala. Retragerea plangerii prealabile inlatura raspunderea penala.

Cateva aspecte din practica judecatoreasca sunt de natura a clarifica mai in amanunt si diferite probleme ale infractiunii de tainuire. Astfel, tainuirea nefiind o forma a participatiei, tainuitorul nu poate fi obl;igat la plata despagubirilor solidar cu ajutorul infractiunii, decat in raport cu valoarea bunurilor ce fac obiectul; tainuirii, iar nu in solidar la acoperirea intregului prejudiciu cauzat prin infractiune ( Curtea Suprema de Justitie sect. pen. , dec. nr. 2846/1997 ).

In masura in care inculpatul nu a savarsit nici una din faptele prevazute in art.221 alin.1 C.pen. ( primirea, dobandirea sau transformarea unui bun, ori inlesnirea valorificarii acestuia, cunoscand ca bunul provine din savarsirea unei fapte prevazute de legea penala in scopul obtinerii uni folos material pentru sin sau pentru altul ), ci a profitat doar de bautura si tigarile cumparate de un alt inculpat cu banii rezultati din vanzarea unui bun sustrs de acesta; o astfel de fapta nu intruneste elementele constitutive ake infractiunii de tainuire, lipsind latura obiectiva a acesteia. (Curtea de Apel Bacau, dec. pen. nr. 84/1996 )

In cazul cand inculpatul ajuta pe autorul  unui furt, pentru a-i asigura folosul infractiunii si anume, prin ajutarea acestuia la vanzarea bunului furat si primeste pentru aceasta o recompensa materiala de la autor, fapta constituie o unica infractiune si anume, aceea de tainuire, iar nu doua infractiuni de favorizare a infractorului si tainuire. ( Curtea Suprema de Justitie sect. pen. dec. pen. nr. 454/1994 )

Este gresita procedura instantei care, retinand vinovatia unui inculpat major pentru tainuiera unor bunuri provenite dintr-un furt sav arsit de infractori minori si condamnandu-l, a facut si aplicarea art. 75 lit.c C.pen. ( savarsirea infractiunii de catre un infractor major daca aceasta a fost comisa impreuna cu un minor).

Tainuirea fiind distincta de infractiunea din care provine bunul tainuit si ulterioara acesteia, cata vreme la tainuire nu a participat alaturi de infractorul major si minor, agravanta prevazuta de art. 75 lit.c C.pen., nu putea fi retinuta in raport de fapta tainuitorului. ( Trib. Jud. Brasov dec. pen. nr. 244/1975, R.R.D. nr 7/1976, p.62 ).

Potrivit art. 221 alin. 2 C.pen., tainuirea svarsita de sot sau de o ruda apropiata nu se pedepseste.

Testul sus mentionat nu face nici o distinctie, dupa cum este sot sau ruda apropiata cu autorul infractiunii principale cu unul dintre participantii la savarsirea acelei infractiuni sau cu autorul unei alte infractiuni corelative cu infractiunea principala.

Astfel, beneficiaza de imunitate si acela care primeste in conditiile art. 221 C.pen., bunuri provenite din furt sau tainuire de catre fiul sau, chiar daca nu se afla in raporturi de rudenie cu ajutorul infractiunii de furt. A interpreta in alt mod dispozitia din art. 221 alin.2 C.pen., ar insemna pe de o parte sa se faca distinctii pe care legea nu le prevede, iar pe de alta parte, sa se refuze aplicarea textului in unele situatii in care ea este impusa de insasi ratiunea si finalitatea lui. ( Trib. Supr., Completul din 7 judec. dec. pen. nr. 64/1973, « Repertoriul de practica judiciara …1969-1975 », pag. 406 ).

Prin sentinta penala nr. 294 din 13 martie 1978 a Judecatoriei srct. 4 Bucuresti, inculpatul P.E. a fost condamnat la 2 ani inchisoare pentru infractiune de furt calificat in paguba avutului obstesc prevazuta de art. 208-209 lit.a,e,i,g raportat la art. 224 alin. 1 C.pen. si la un an si 6 luni inchisoare pentru infractiunea de tainuire in paguba avutului obstesc prevazuta de art. 221 raportat la art. 234 C.pen..

Facandu-se aplicarea art. 33-34 C.pen. s-a dispus ca inculpatul sa execute pedeapsa de 2 ani inchisoare. S-a retinut, in fapt, ca la sfarsitul lunii septembrie 1977, inculpatul P.E., impreuna cu alt inculpat, I.D., a patruns in timpul noptii, prin excaladarea gardului, in incinta intreprinderii « Crinul » sustragand un balot de material tercot poliester ( 24 in ), material ce a fost ulterior valorificat.

De asemenea, P.E. la 21 septembrie 1977, a primit mai multe cupoane de material sustras se de la aceeasi intreprindere pe care ulterior le-a valorificat.

Tribunalul municipiului Bucuresti, prin dec. pen. nr. 680 din 16 iunie 1978, respingand recursul inculpatului P.E., a admis recursul declarat de procuror si casand sentinta atacata a facut aplicarea art. 37 lit. a C.pen. iar in baza art. 12 din Decretul nr. 115/1977 a revocat beneficiul gratierii pedepsei de 4 ani inchisoare stabilite prin sentinta pen. nr. 1459/1976 a Judecatoriei sect. 4, dispunand si executarea rstului de 924 zile ( ramas neexecutat in urma gratierilor ).

Procurorul general a declarat recurs extraordinar impotriva acestei decizii, sustinand ca in mod gresit s-a retinut starea de recidiva postcondamnatorie prevazuta de art. 37 lit. a alin. 1 C.pen. si ca tot gresit s-a facut si aplicarea art. 12 din Decretul nr. 115/1977 referitor la revocarea gratierii.

Critica este intemeiata.

Din dosar rezulta ca in anul 1976, prin sent. pen. nr. 1459 a Judecatoriei sect.4 Bucuresti inculpatul a fost condamnat la 4 ani inchisoare pentru infractiunea de furt calificat prevazuta de art. 208-209 lit. a,e si g C.pen., fiind pus in libertate la data de 10 mai 1977 cand s-a constat ca pedeapsa este gratiata in inregime conditionat conform art. 2 din Dcr. Nr. 115 /1977.

La sfarsitul lunii septembrie 1977 si luna octombrie 1977, inculpatul a comis infractiunile pentru care, cu aplicarea art. 34,34 C.pen. a fost condamnat la 2 ani inchisoare prin sentinta penala nr. 294 din 13 martie 1978 a Judecatoriei sect.4 Bucuresti, fara mentinerea starii den recidiva.

Tribunalul municipiului Bucuresti, prindecizia atacata, admitand recursul, a retinut starea de recidiva postcondamnatorie prevazuta de art. 3 lit. a C.pen. avand in vedere comndamnaea la 4 ani inchisoare mai inainte mentionat. Instanta de recurs nu a tinut insa seama de faptul ca potrivit art. 1 din Decr. Nr. 331/1977 se amnistiaza toate persoanele care au fost condamnate pentru fapte penale si-au executat pedeapsa sau aceasta a fost gratiata pana la intrarea in vigoare a decretului si nu se gasesc in vreunul din cazurile de exceptie prevazute de art. 2 si 3 din decret. Intrucat aceasta administiere opereaza pentru toate pedepsele executate sau gratiate pana la 19 septembrie 1977, fara deosebire daca gratierea a fost sau nu conditionata, nu se mai putea face in cauza aplicarea art. 37 lit. a C.pen. pentru infractiunile comise de inculpat la sfarsitul lunii septembrie si in luna octombrie 1977 dupa aparitia Decr. Nr. 331/1977 dupa cum pentru aceleasi considerente nu se mai putea dispune nici revocarea gratierii si executarea restului de pedeapsa de 924 zile.

In consecinta, recursul extraordinar este intemeiat.

( DEC. nr. 177 din 26 ian. 1979, furt calificat si tainuire in paguba avutului obstesc, Tribunalul Suprem – sectia penala ).

Fapta celui care determina pe altul sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala si cumpara de lam autor bunul provenit din savarsirea infractiunii constituie numai instigare, iar nu si tainuire, aflate in concurs.

Prin sent. pen. nr 426 din 30 noiembrie 1994 a Judecatoriei Targul Secuiesc, ramasa definitiva prin neapelare, inculpatul B.J,, a fost condamnat pentru savarsirea instigarii la infractiunea de furt calificat prevazuta in art. 25 raportat la art. 208 alin. 1 si art. 209 lit. a C.pen. si a infractiunii de tainuire prevazuta in art. 221, cu aplicare art. 33 lit. a si art. 34 lit a din acelasi cod.

Instanta a retinut ca in luna aprile 1993, inculpatul a determinat pe B.C. sa sustraga bunuri unei institutii, pe care apoi le-a cumparat cu suma de 2500 lei.

Recursul in anulare declarat in cauza este fondat.

Potrivit art. 221 din C.pen.tainuitor este oersoana care primeste , dobandeste sau inlesneste valorificarea unui bun,cunoscand ca provine din savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, daca prin aceasta s-a urmarit obtinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material.

Intelegerea dintre cel care dobandeste un bun cunoscand ca provine din savarsiea unei fapte penale si autorul acesteia fiind ulterioara comiterii ei, tainitorul nu este participant la infractioune.

Cum, in speta, infractiunea de furt calificat a fost savarsita de B.C. in urma determinarii sale, cu intentie, de catre inculpatul B.J., intelegerea ca cel dintaisa-i dea bunul sustras in schimbul unei sume de bani, inculpatul nu a comis si o infractiune distincta de tainuire, ci numai pe aceea de instigare la furt. ( DEC. nr. 329 din 13 februarie 1996, instigare, tainuire, infractiunde unica, concurs de infractiuni Curtea Suprema de Justitie – sectia penala ) .

Fapta inculpatului de a transporta dupa o prealabila intelegere pe autorii infractiunii de furt la locul savarsirii faptei cu autoturismul sau, de a-i astepta si apoi de a-i duce, impreuna cu bunurile sustrase, la locuinta unuia dintre ei, unde acestea au fost impartite, constituie complicitate la infractiunea de furt, iar nu acea de tainuire.

Prin sentinta penala nr. 1138 din 29 sept. 1994 a Judecatoriei Gaesti ramasa definitiva prin neapelare, inculpatul P.D. a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de tainuire.

Instanta a retinut ca, la 10 decembrei 1990 , inculpatii U.M. si S.V. s-au inteles cu inculpatul P.D. ca acesta sa-i transporte cu autoturismul sau in orasul Gaesti pentru a sustrage bunuri dintr-un magazin. Ajunsi la destinatie inculpatul P.D. a ramas in masina, iar ceilalti 2 au patruns in magazin prin efractie si au sustras bunuri in valoare 146000 mii lei. Cu aceeasi masina bunurile au fost transportate la domiciliul inculpatului I.F. si impartite inter cei 3.

Recursul in anulare, declarat in cauza este fondat.

Potrivit art. 26 din C.pen., complice este persoana care cu intentie inlesneste sau ajuta prin orice mod la savarsirea unei fapte prevazute de legea penal sau care promite inainte sau in timpul savarsirii faptei ca va tainui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe faptuitor, chiar daca promisiunea nu mai este indeplinita.

Fapta inculpatului P.D., care anterior savarsirii infractiunii de furt, a acceptat satransporte pe autori cu autoturismul sau la locul faptei, a asigurat paza in timpul sustragerii bunurilor si apoi a transportat bunurile sustrase la domiciliul unuia dintre autori, primind si el o parte din bunuri, constituie complicitate la infractiunea de furt, iar nu infractiunea de tainuire.

Aceasta din urma fapta se realizeaza fie prin dobandirea unui bun provenit din infractiune, fie prin transformarea sau inlesnirea valorificarii bunului, dupa savarsirea unueio fapte prevazute de legea penala si fara o promisiune anterioara, facuta in acest sens, autorului ceea ce nu este cazul in speta. In consecionta, urmeaza a se schimba incadrarea juridica din infractiunea de tainuiere in complicitate la infractiunea de furt calificat.

( DEC. nr. 1142 din 10 mai 1996, complicitate, tainuire, intelegere prealabila, elemente consecutive, Curtea Suprema de Justitie – sectia penala ).

Mai poate aparea problema incadrarii juridice corecte a faptei in tainuire sau favorizarea infractorului. Prin sentinta penala nr. 83 din 10 feb. 1994 a Judecatorie Valenii de Munte, inculpatul B.D. a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de favorizare a infractorului prevzuta in rt. 264 C.pen..

Instanta a retinut ca inculpatul a ajutat pe autorul unei infractiuni de furt sa valorifice bunurile sustrase.

Prin dec. nr., 216 din 31 martie 1995 a Tribunalui Prahova, pronuntata in apel si nr. 279 din 27 iunie 1995 a Curtii de Apel Prahova, pronuntatain recurs, solutia primei instante, a fost mentinuta.

Recursul in anulare declarat in cauza, cu motivarea ca fapta constituie infractiunea de tainuire prevazuta in rt. 221 din C.pen. iar nu acea de favorizare a infractorului este fondat. Fapta inculpatului de a se intelege cu autorul unui furt, dupa savarsirea de catre acesta a infractiunii, de a-l ajuta sa vanda bunurile sustrase si de imparti pretul obtinut, constituie infractiunea de tainuire, iar nu acea de favorizare a infractorului. Ceea ce deosebeste cele 2 infractiuni, raportate la speta, il constituie scopul de a obtine un folos material pe care-l urmareste faptuitorul caracteristic infractiunii de tainuire.

( DEC. nr. 2332 din 23 oct. 1996, tainuire, favorizare, caracterizarea intentiei, Curtea Suprema de Justiei – sectia penala ).

Tainuirea, nefiind o forma a participatiei, tainuitorul nu poate fi obligat la plata despagubirilor, solidar cu autorul infractiunii decat in raport cu valoarea bunurilor ce fac obiectul tainuirii, iar nu in solidar la acoperirea intregului prejudiciu cauzat prin infractiune.

Prin sent. pen. nr. 1063 din 9 octombrie 1996 a Judecatoriei Piatra Neamt, ramasa definitiva prin neapelare, inculpatul A.M. a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de tainuire prevazuta in art. 221 din C.pen. si a fost obligat la plata despagubirilor civile in suma de 834.000 lei solidar cu autorul infractiunii de furt.

Instanta a retinut ca, la 24 iulie 1994, inculpatul I.M., a sustras dintr-un magazin suma de 834.000 lei din care ulterior a dat inculpatului A.M. 250.000 lei, acesta din urma ca banii provin din infractiune.

Recursul in anulare declarat in cauza este fondat.

Tainuitorul nu poate fi obligat la plata despagubirilor, solidar cu autorul furtului, decat in limita valorii bunurilor tainuite si a pagubei cauzate prin fapta sa.

Din probele administrate in cauza rezultta ca inculpatul a dobandit dn din banii sustrasi de I.M. numai o parte si anume suma de 250.000 lei, cunoscand ca aceasta provine din infractiune. Asa fiind, instanta trebuia sa oblige pe inculpat la plata despagubirilor, solidar cu I.M., numai in limita sumei de 250.000 lei.

( DEC. nr. 2846 din 9 dec. 1997, tainuire, despagubiri, solidaritate, Curtea Suprema de Justitie – sectia penala )

2. Bibliografie

Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, Vasile Dobrinoiu, Ioan Molnar, Ilie Pascu, Valerica Lazar – Drept penal – Partea speciala, Bucuresti 1999

Vintila Dongoroz – Partea special – vol. III , 1971

Constantin Crisu si Stefan Crisu – Practica si literatura juridica 1994 – 1997, editie 1998

Octavian Loghin, Tudorel Toader – Drept penal – Partea speciala, Bucuresti 1996

Vasile Dongoroz – Explicatii teoretice ale codului penal, vol III

Octavian Loghin – Drept penal roman – partea speciala, vol. I, Bucuresti 1994

C. Loghin, A. Filipas – Drept penal roman – partea speciala

Constitutia Romaniei adoptata in 1991, Titlul III – cap. VI – ,, Autoritatea judecatoreasca ‘‘

A.Filipas – Infractiuni contra infaptuirii justitiei, ed. Academiei, Bucuresti, 1985