ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE PRIVIND INFRACȚIUNILE DE FALS MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE ȘI FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ [306763]

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR“ [anonimizat] „Științe penale și criminalistică”

LUCRARE DE DISERTAȚIE

ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE PRIVIND INFRACȚIUNILE DE FALS MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE ȘI FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC: ABSOLVENT: [anonimizat]. univ. dr. Mariana-Narcisa Radu HETEA V. LAURA-[anonimizat], 2021

DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE PRIVIND ORIGINALITATEA CONȚINUTULUI LUCRĂRII DE DISERTAȚIE

Subsemnata HETEA V. LAURA-[anonimizat]. Lacul Roșu nr.4 sc.1 et 1 ap.7 jud. Cluj, născută la data de 18.03.1995 [anonimizat], jud. Cluj, fiica lui Victor și a Luciei, posesor al C.I. [anonimizat]. 475697, C.N.P. [anonimizat], [anonimizat], absolvent: [anonimizat], din cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” București, [anonimizat] 2019-2021, [anonimizat], că lucrarea de disertație cu titlul „Aspecte teoretice și practice privind infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată”, elaborată în vederea susținerii publice în sesiunea martie 2021 este o lucrare originală.

[anonimizat], tratate, monografii, [anonimizat]., [anonimizat].

Data, Semnătura,

CUPRINS

ABREVIERI

INTRODUCERE

Problema falsificării actelor a fost și rămâne o problemă de actualitate care a [anonimizat], dactilografiat, scanat, manuscris, desenat, imprimat în diverse moduri (xerox, laser etc.), prin intermediul căruia se atestă o stare, identitate, profesie sau o valoare.

În toate domeniile de activitate actele scrise au o [anonimizat], [anonimizat], contribuind, astfel, la protejarea drepturilor legale ale cetățenilor.

Din aceste considerente este necesar ca orice act să fie conform realității și nu falsificat în forma sau conținutul său.

Astfel, în cele ce urmează vom face o analiză mai amănunțită a [anonimizat].320 [anonimizat], prevăzută la art.322 Cod penal. Vom începe prin a [anonimizat] a [anonimizat], arătând modalitatea de efectuare a expertizei în acest caz.

CAPITOLUL Ⅰ. ASPECTE TEORETICE

Contextul legislativ

„Falsurile în înscrisuri reprezintă un subiect de mare actualitate care a [anonimizat], va fi în continuare tratat în multe lucrări de specialitate. Aceasta deoarece faptele de acest gen au fost socotite activități ilicite în toate timpurile și în toate orânduirile și au fost sancționate, în funcție de gravitatea lor, fie ca infracțiuni, fie ca abateri de ordin civil, având un pericol social deosebit și aducând o gravă atingere adevărului și încrederii care trebuie să existe în relațiile sociale.ˮ

1.1 Pravila lui Caragea (Legiuirea lui Caragea) din 1817 (1818)

Figura 1.1-Legiuire a prea înălțatului și prea Pravoslavnicului Domn și Oblăduitoriu a toată Ungrovlahia Io Ioan Gheorghie Caragea VV. Legiuirea lui Caragea.

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga

A apărut în prima jumătate a secolului al XIX-lea în Muntenia, și deși nu era o legiuire penală, conținea prevederi penale în cuprinsul cărora era prevăzută ca sancțiune osânda la moarte pentru falsificatorii de bani, tăierea mâinii pentru plastografii, în cazul falsificării iscăliturii sau peceții domnești și osânda la ocnă pentru falsificarea înscrisurilor domnești. Partea a cincea, capitolul 5, intitulat „Pentru plastografiiˮ, pct.1-4, incrimina falsul în înscrisuri.

„1. Plastografi zicem celor ce fac scrisori mincinoase, sau de tot sau în parte.

De tot mincinoase scrisori sunt, în câte pecețile sau iscăliturile sunt mincinoase.

În parte mincinoase sunt, în câte cuvântul celor scrise, sau împreunarea slovelor, sau slovele, sau numerele, sau veleatul, sau luna, sau ziua, sunt drese, sau rase, și în locul lor, scrise altele.

2. Câți fac iscălitura domnească, sau pecetea, să li se taie mâna; câți dreg cuvinte, ori sloviri, ori slove, ori numere, ori veleat, ori lună, ori zi, din scrisori domnești să se osândească la ocnă în soroc de cinci ani.

3. Câți fac zapise mincinoase, de datorii particulare, să plătească îndoit de ceiace era să câștige cu zapisul cel mincinos.

4. Iar câți vor arăta cărți mincinoase prin neștiință, și se va dovedi că nu le-au știut de mincinoase, aceia sunt nevinovați.ˮ

Condica criminală a lui Sandu Sturza (1826)

Figura 1.2.- Partea întâiu și a doua a condicii criminalicești, ce s-au alcătuit în scurt pentru multa feliurime a faptelor criminalicești

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga

A apărut în Moldova, capitolul al XVII-lea intitulat „Pentru plastografie, jurământul mincinos și mărturia mincinoasă și vicleanăˮ, incriminează în art. 253 fapte care pot fi asimilate falsului material în înscrisuri oficiale. Se arăta astfel că „Supt vinovăție de vicleșug și înșelăciune va cădea cel ce va preface act domnesc cum și cel ce va face mincinoase iscălituri sau pecețiˮ. Se poate constata, astfel, că falsul material era inclus în sfera înșelăciunii și că el se putea realiza prin falsificarea unor acte de o anumită natură juridică. În această legiuire se regăsesc și prevederi referitoare la falsul în înscrisuri sub semnătură privată în art. 253 pct.2, prin care se pedepsea acela care făcea mincinoase scrisori ale particularilor.

1.3. Codul penal al lui Cuza (1864)

În acest Cod, în cadrul Capitolului I din Titlul III, Secțiunea III (Despre falsificări de înscrisuri publice sau autentice și de comerț sau de bancă) era consacrată falsificarea de înscrisuri publice sau autentice. Analizând dispozițiile art.123 observăm că faptele care alcătuiau conținutul laturii obiective a infracțiunii sunt modalități de realizare a falsului material chiar în actuala reglementare. De asemenea, falsul săvârșit de un particular era încriminat la art.125.

„Art. 123. Se va pedepsi cu închisoare dela 3-5 ani, cu interdicțiune pe timp mărginit și cu amendă dela 50 lei în sus, ori-ce funcționar sau ofițer public, care în exercițiul funcțiunei sale, va fi comis o plăsmuire, fie prin semnături false, fie prin alterațiune de acte, de scriituri sau de semnături, fie prin arătare de alte persoane, decât cele adevărate, fie prin scriituri făcute sau intercalate pe registre sau alte acte publice după confecțiunea sau încheierea actelor.

Dacă prejudițiul rezultând din una din plăsmuirile mai sus indicate trece de 2000 lei, se va putea îndoi maximul închisorei.

Dacă prejudițiul rezultând din actul falsificat trece de 2000 lei, se va putea îndoi maximul închisorei.

Art. 125. -Se vor pedepsi tot cu închisoarea dela 3-5 ani, cu interdicțiune pe timp mărginit și cu amendă dela 50 lei în sus, ori-ce alte persoane cari vor fi falsificat vre-un act autentic și public, sau înscrisuri de comerț sau de bancă, fie prin contrafacerea sau alterarea scrierei sau a subsemnăturei, fie prin plăsmuirea de convențiuni, dispozițiuni, obligațiuni, sau liberațiuni, sau prin inserțiunea lor posterioare, fie prin adăugirea sau alterarea de clauze, declarațiuni sau fapte ce aceste acte aveau de obiect de a conține și a constata.

Cu aceeași pedeapsă se vor pedepsi și acei cari vor fi falsificat sau alterat bilete de bancă autorizate de legi în State străine, sau cari, cu știință, vor fi întrebuințat aceste bilete falsificate sau le vor fi introdus în cuprinsul țărei.

Dacă prejudițiul rezultând din una din falsificările indicate în acest articol, sau din întrebuințarea, cu știință, ori introducerea în țară a biletelor de bancă străine falsificate, trece de 2000 lei, se va putea îndoi maximul închisorei.

În toate cazurile prevăzute de aceste trei articole, tot asemenea se va putea îndoi maximul închisorei, dacă actul falsifica t face credință până la inscripția în fals.ˮ

Codul penal al lui Carol al II-lea (1936)

Infracțiunile de fals erau grupate în Titlul IX al Părții speciale, capitolul al II-lea fiind intitulat Falsul în acte, iar Secțiunea I cuprindea :Falsul în acte publice și private (art.401-408).

Potrivit teoreticienilor de la acea vreme elementele delictului de fals în acte publice sunt: actul public, falsificarea lui în orice mod și intențiunea frauduloasă. Se arată că delictul de fals în acte publice este săvârșit prin însuși faptul falsificării, chiar dacă actul public nu a fost întrebuințat sau dacă nu a rezultat niciun prejudiciu sau folos.

Codul penal din 1968

„Articolul 288-Falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Falsul prevăzut în alineatul precedent, săvârșit de un funcționar în exercițiul atribuțiilor de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Sunt asimilate cu înscrisurile oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecințe juridice.

Tentativa se pedepsește.

Articolul 290-Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Tentativa se pedepsește.ˮ

1.6. Noul Cod penal din 2014

„Art. 320(1) Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Falsul prevăzut în alin. (1), săvârșit de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecințe juridice.

(4) Tentativa se pedepseșteˮ

Actuala reglementare a falsului material în înscrisuri oficiale este aproximativ identică cu vechea reglementare. Astfel, actele de executare alternative prevăzute de normă sunt aceleași, respectiv contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea înscrisului în orice mod, de natură să producă consecințe juridice.

Sigura diferență importantă ce a intervenit este cea determinată de redefinirea noțiunii de înscris oficial, iar punându-le în paralel vom observa că ele sunt diferite doar la nivel de formulare, nu însă și la nivel de cuprindere. De asemenea, deosebiri apar sub aspectul regimului sancționator, prin sporirea limitei minime a pedepsei cu închisoarea, de 3 luni în reglementarea anterioară, la 6 luni în noua reglementare.

„Art.322-(1) Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art.320 sau art.321, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Tentativa se pedepseșteˮ

Spre deosebire de vechea reglementare, care incrimina în mod explicit doar falsul material în înscrisuri sub semnătură privată (falsificare prin alterare sau contrafacere), actuala reglementare acoperă și ipotezele de fals intelectual comis în înscrisuri sub semnătură privată.

Această modificare este, din punctul nostru de vedere, cea mai importantă schimbare adusă de legiuitor în materia falsurilor, ea marcând o lărgire a sferei de incriminare, extrem de importantă din perspectiva practicii judiciare.

În final, putem concluziona faptul că infracțiunile privitoare la falsuri în înscrisuri au prezentat din totdeauna o importanță sporită pentru legiuitor, datorită efectelor pe care le produce asupra valorilor sociale, având un impact deosebit de important în viețile oamenilor, astfel că regăsim incriminarea acestor infracțiuni încă din secolul al XIX-lea.

Considerații generale

Complexitatea relațiilor sociale a determinat existența a numeroase înscrisuri care probează existența unei realități sau a unei manifestări de voință, iar viața socială ar fi profund afectată dacă aceste înscrisuri nu ar fi credibile; de aceea legiuitorul a decis să incrimineze falsul în înscrisuri, ca mecanism menit să asigure securitatea relațiilor sociale care implică existența sau folosirea unor înscrisuri.

În subgrupa Falsuri în înscrisuri, legiuitorul român a reunit acele infracțiuni de fals a căror trăsătură comună constă în aceea că alterarea adevărului privește anumite entități, înscrisurile, care se deosebesc de celelalte valori lezate în cadrul celorlalte infracțiuni de fals, obiectul lor juridic comun constă în relațiile social-juridice referitoare la încrederea publică în autenticitatea și sinceritatea înscrisurilor ce au semnificație juridică.

2.1. Noțiunea de înscris în sensul legii penale

„Înscrisul reprezintă orice act care emană de la o persoană fizică sau juridică ori care aparține unui asemenea subiect. În funcție de subiectul de la care emană sau căruia îi aparține, înscrisurile pot fi oficiale sau sub semnătură privată. ˮ

Din punctul nostru de vedere, discuția privitoare la noțiunea de înscris trebuie mult conceptualizată, astfel încât definiția sa penală să poată cuprinde toate acele ipoteze avute în vedere în normă.

Așadar, apreciem că înscrisul în sensul legii penale trebuie să întrunească trei atribute esențiale:

înscrisul trebuie să conțină materializarea unei manifestări de voință sau atestarea unor fapte, acțiuni care au relevanță juridică.

Raportat la cerința legală ca înscrisul să fie apt de a produce consecințe juridice, este clar că prima condiție a sa este de a cuprinde o manifestare de voință stricto sensu sau atestarea în scris a unor fapte sau acțiuni cu relevanță juridică.

valoarea probatorie a înscrisului

Conținutul acestei caracteristici este unul foarte larg, căci ea se referă la aptitudinea înscrisului de a dovedi o situație, circumstanță relevantă pe plan juridic. Astfel, esențială pentru înscris nu este forța lui probatorie stricto sensu, ci aptitudinea acestuia de a produce o reprezentare greșită a realității generatoare de consecințe juridice.

3)caracterul determinat sau determinabil al autorului

În doctrina germană, această trăsătură a înscrisului se regăsește sub titulatura de Garantiefunktion (funcția de garanție). Garanția are drept obiect autenticitatea autorului, identitatea emitentului manifestării de voință cu cel care figurează în înscris ca autor al acesteia. Identitatea autorului poate rezulta din lege, contract sau uzanțe comerciale, ea nu trebuie expres indicată în cadrul înscrisului.

2.2. Modalități de comitere a falsului material

În dreptul penal, falsificarea înscrisurilor se poate realiza într-o modalitate materială, prin alterare sau contrafacere, sau într-o modalitate intelectuală, prin consemnarea în înscris a unor împrejurări adevărate.

În ceea ce ne privește vom analiza doar din punct de vedere al falsificării materiale.

Falsificarea materială, în abordarea clasică a problemei, a primit realmente o dimensiune strict materială, considerându-se că există fals atunci când s-a modificat realitatea materială a unui înscris (teoria materială a falsului material). O atare viziune este într-un decalaj semnificativ față de teoriile referitoare la falsul material reținute ca fiind aplicabile în sistemele de drept reper din Europa ( sistemul german, italian, sau spaniol).

În toate acestea, falsul nu decurge automat din diferențele existente în materialitatea înscrisului, ci el presupune constatarea unei inegalități între manifestări de voință (teoria intelectuală a falsul material).

Astfel, în cazul alterării, trebuie studiat dacă există inegalitate între manifestarea de voință a emitentului de la momentul întocmirii înscrisului și manifestarea de voință consemnată în înscris, după eventuala sa alterare. Dacă o asemenea inegalitate nu există, atunci nu va exista nicio acțiune de falsificare materială. Spre exemplu, în situația în care autorul alterează înscrisul pentru a corecta o eroare materială în acesta, astfel încât el să corespundă cu manifestarea de voință reală a emitentului cuprinsă inițial defectuos în înscris, o asemenea alterare nu va intra în sfera de incidență a falsului material.

În cazul contrafacerii, trebuie studiat dacă manifestarea de voință conținută în înscrisul contrafăcut are sau nu un corespondent în realitatea materială. Dacă un asemenea corespondent există, fapta de contrafacere nu va fi tipică, iar dacă nu, vom discuta despre o acțiune tipică de falsificare în forma contrafacerii.

Când acțiunea de falsificare se îndreaptă asupra unui înscris oficial sau sub semnătură privată adevărat și preexistent, acesta constituie obiectul material al infracțiunii. Este cazul falsului material în înscrisuri oficiale și falsului în înscrisuri sub semnătură privată săvârșite în modalitatea alterării.

Când se săvârșește infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale sau fals în înscrisuri sub semnătură privată, în varianta contrafacerii scrierii sau contrafacerii subscrierii pe un înscris plăsmuit, înscrisul falsificat apare ca produs al infracțiunii, iar obiectul material este reprezentat de anumite instrumente, materiale (hârtie, cerneală), inserate în înscrisul fals și asupra cărora s-a acționat infracțional.

În concluzie, am arătat ce presupune noțiunea de înscris, din punct de vedere al doctrinei, făcând totodată și o scurtă prezentare a modalităților de comitere a infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, și ale falsului în înscrisuri sub semnătură privată, și arătând în același timp ce presupune obiectul material al celor două infracțiuni.

CAPITOLUL AL II-LEA. ASPECTE JURIDICE

Subiecții infracțiunilor

Subiectul activ

În ceea ce privește infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, subiectul activ este unul general, putând fi orice persoană care îndeplinește condițiile generale de tragere la răspundere penală, inclusiv o persoană juridică, autorul fiind persoana care contraface scrierea, semnătura sau alterează în orice mod înscrisul, oficial sau sub semnătură privată. De exemplu, într-o speță în care inculpata G. C. S. a falsificat sentința civilă nr. 1278/25.03.2003 a Judecătoriei Satu Mare, prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între inculpată și persoana vătămată C.I., precum și încredințarea minorului C.A. născut în data de 19.10.1998, spre creștere și educare tatălui său, respectiv persoanei vătămate C.I., în sensul încredințării minorului spre creștere și educare inculpatei G.C.S., s-a reținut infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, respectiv art. 320 alin. 1 Cod penal. Totodată, s-a reținut infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată într-o altă speță în care inculpatul a depus la instanță o declarație, din conținutul căruia rezulta că acesta solicita să fie citat la o anumită adresă, necorespunzătoare adevărului, act despre care persoana vătămată (fratele inculpatului) a arătat că nu a fost scris și depus de către el.

Noul Cod penal redefinește noțiunea de înscris oficial prin prevederile art.178 alin.2 Cod penal, el constând în orice înscris care emană de la o persoană juridică printre cele la care se referă art.176 Cod penal, ori de la o persoană prevăzută în art.175 alin.2 Cod penal sau care aparține unor astfel de persoane.

Astfel, conform art.178 alin.2 Cod penal, „Înscris oficial este orice înscris care emană de la o persoană juridică dintre cele la care se referă art. 176 ori de la persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) sau care aparține unor asemenea persoane.”

Va fi considerat a fi înscris oficial orice înscris emanând sau aparținând unei autorități publice, instituții publice sau altei persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică ori emanând sau aparținând unei persoane asimilate funcționarului public, deoarece există un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Potrivit art.175 Cod penal, „Funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:

a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;

b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei persoane juridice declarate ca fiind de utilitate publică, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

De asemenea, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.”

Deși aceste persoane nu sunt propriu-zis funcționari, ele exercită atribute de autoritate publică, ce le-au fost delegate printr-un act al autorității statale competente și sunt supuse controlului acesteia, ceea ce justifică asimilarea lor cu funcționarii. Ca atare, dacă persoanele sunt asimilate funcționarilor publici, și actele pe care acestea le emit vor intra în noțiunea de „înscris oficial”.

Sub imperiul Codului penal anterior, deși nu era foarte clar pe care dintre componentele de la art.145 se motiva o atare asimilare, toate aceste categorii de persoane erau deja „desemnate” emitenți de înscrisuri oficiale, deoarece era considerat faptul că acestea prestează atribute de autoritate publică sau servicii publice, și prin urmare prevederea suplimentară din definiția înscrisului oficial din Noul Cod penal, nu constituie o noutate, ci se aduce mai multă previzibilitate și claritate în materie.

La varianta agravată de la art. 320 alin. 2 Cod penal, ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale, se cere un subiect activ calificat (circumstanțiat), respectiv funcționarul aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu.

În cazul formei agravate prevăzute anterior de art.288 alin.2 Cod penal 1968, singura modificare intervenită este aceea că legiuitorul a prevăzut în mod expres faptul că agravanta se aplică doar funcționarului public. O astfel de completare aduce o restrângere a aplicabilității normei, astfel că, din acest punct de vedere, art. 320 alin.2 Cod penal, reprezintă o lege penală mai favorabilă. Totodată, având în vedere că falsificarea materială reprezintă pe deplin o încălcare a atribuțiilor de serviciu, forma agravată a falsului material va înlătura reținerea infracțiunii de abuz în serviciu, ultima având un caracter subsidiar față de prima.

S-a reținut aplicarea alin.2 al art. 320 Cod penal într-o speță în care inculpata S.I., funcționar public în cadrul Primăriei, determinată fiind de către inculpata G.I., a falsificat, prin alterare, datele înscrise în Registrul de evidență a persoanelor și activității depuse de acestea în cadrul Cooperativei Agricole de Producție, înscriind date nereale privind volumul de muncă efectuat de inculpata G. I.

În ceea ce privește participația penală, atât în cazul infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, cât și în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, aceasta este posibilă sub toate formele sale (instigare, complicitate, coautorat).

În forma coautoratului, în ipoteza prevăzută la art. 320 alin.2 Cod penal, toți participanții trebuie să aibă calitatea de funcționar în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Dacă unii dintre aceștia nu au această calitate, vor fi considerați doar complici.

Calitatea de funcționar a subiectului activ al infracțiunii în varianta agravată se răsfrânge asupra participanților, în privința cărora urmează regimul circumstanțelor reale. Astfel, instigatorul și complicele, dacă au cunoscut sau prevăzut calitatea autorului, vor fi considerați participanți la infracțiunea prevăzută în art. 320 alin.2 Cod penal.

Dacă autorul nu are calitatea de funcționar, însă instigatorul și complicele ai această calitate, fapta acestora, chiar dacă a fost comisă în exercițiul atribuțiilor de serviciu, va fi calificată în raport de încadrarea juridică dată faptei autorului, respectiv ca instigare sau complicitate la art. 320 alin.1 Cod penal.

Subiectul pasiv

Subiectul pasiv al infracțiunii este persoana titulară a valorii sociale care constituie obiectul juridic al infracțiunii.

Subiectul pasiv poate fi o persoană fizică, o persoană juridică, inclusiv persoanele juridice care nu pot avea calitatea de subiect activ (Statul, autoritățile publice etc.), sau chiar societatea. Acesta nu trebuie confundat cu persoana prejudiciată, noțiune care desemnează orice persoană care în urma comiterii unei infracțiuni a suferit un prejudiciu. De cele mai multe ori, calitatea de subiect pasiv și persoană prejudiciată se întrunesc în aceeași persoană, alteori însă, cele două calități aparțin unor persoane diferite.

Subiect pasiv principal

În cazul infracțiunii prevăzute la art. 320 Cod penal, respectiv cea de fals material în înscrisuri oficiale, subiectul activ principal este statul, instituția sau autoritatea publică, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, cărora li se atribuie în mod nereal înscrisul falsificat.

De exemplu, s-a reținut într-o speță faptul că în toamna anului 2007, inculpata N.M. a folosit de o diplomă de bacalaureat falsă pentru a se înscrie la Școala Postliceală Sanitară Gheorghe Țițeica din Calafat, în condițiile în care aceasta nu era absolventă de liceu.

În cazul infracțiunii prevăzute la art. 322 Cod penal, respectiv cea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, subiectul pasiv principal este societatea care poate fi lezată prin atingerea adusă încrederii publice acordată înscrisurilor sub semnătură privată ce facilitează derularea diferitelor raporturi juridice și au însușirea legală de a face dovadă.

Subiect pasiv secundar

În cazul infracțiunii prevăzute la art. 320 Cod penal, respectiv cea de fals material în înscrisuri sub oficiale, subiectul activ secundar poate fi și o persoană fizică sau juridică prejudiciată în propriile sale interese și față de care se produc consecințe juridice (prejudicii materiale, morale) în urma contrafacerii sau alterării înscrisurilor oficiale.

Cu titlu de exemplu, inculpatul B. P., care nu a promovat examenul de bacalaureat, angajat în cadrul Primăriei Gura Caliței pe postul de casier, a depus o diplomă de bacalaureat falsificată, iar în baza acesteia a fost promovat în funcția de referent clasa Ⅲ, grad profesional superior, primind astfel un salariu majorat față de cel anterior, și astfel a creat un prejudiciu material angajatorului.

În cazul infracțiunii prevăzute la art. 322 Cod penal, respectiv cea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, subiectul pasiv secundar este persoana fizică sau juridică față de care s-a folosit sau urmează să fie folosit înscrisul sub semnătură privată fals, putând fi astfel prejudiciată.

O astfel de situație s-a regăsit atunci când inculpata D. C. a întocmit un fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv adeverința de venit nr. 257/23.09.2010, pe care a utilizat-o în vederea obținerii unui împrumut în valoare de 2000 lei de la CAR Moinești.

Laturile infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată

Latura obiectivă

Prin latura obiectivă a conținutului constitutiv al unei infracțiuni se înțelege „totalitatea condițiilor cerute de norma de incriminare privitoare la actul de conduită pentru existența infracțiunii.”

Elementul material al infracțiunii, denumit și element obiectiv, a fost definit ca fiind activitatea fizică (actus reus) prin care se săvârșește o infracțiune, adică o manifestare externă, o consumare sau o înfrânare de energie fizică prin care se produce o modificare în lumea externă.

Dreptul penal modern nu a incriminat simpla rezoluție infracțională, oricât de periculoasă ar fi, și chiar dacă s-ar putea face dovada acesteia, dacă nu este concretizată într-o manifestare exterioară.

În cazul infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale (art.320 Cod penal) și fals în înscrisuri sub semnătură privată (art.322 Cod penal), actul de executare constă în acțiunea de falsificare materială.

În cazul infracțiunii prevăzute la art.320 Cod penal, vom aduce în discuție următoarele aspecte:

Falsificarea materială prin contrafacerea scrierii sau subscrierii („crearea abuzivă” a unei manifestări de voință;

În acest caz vorbim de toate acele acțiuni prin care se „produce”/„creează” un înscris aparent autentic. Contrafacerea se poate realiza prin reproducere, fotocopiere, decupare și/sau lipire, trucare, prin hârtie copiativă. Contrafacerea subscrierii vizează acele situații în care este fabricată semnătura unei persoane, pe un draft de înscris deja redactat, căruia îi lipsește semnătura, sau pe un înscris care a fost deja plăsmuit din perspectiva conținutului său.

Falsificarea materială a înscrisurilor prin alterare;

Alterarea înseamnă modificarea materială a redactării textului înscrisului, prin adăugiri, înlocuiri, ștergeri de cuvinte, adică denaturarea conținutului scris adevărat deci preexistent, prin aceste metode. Astfel, alterarea înscrisului are ca premisă existența unui înscris, pe care agentul înțelege să-l modifice la nivel de conținut, în vederea producerii altor consecințe juridice față de cele pe acre înscrisul le-ar fi produs inițial.

Actele de executare trebuie să se refere la un „înscris oficial”;

Raportat la înscrisurile oficiale, criteriile alternative folosite de legiuitor sunt criteriul emitentului sau cel al apartenenței. În cuprinsul definiției înscrisului oficial, legiuitorul a prevăzut în mod expres că vor fi înscrisuri oficiale acele înscrisuri care emană sau aparțin unei persoane asimilate funcționarilor publici.

Rezultatul acțiunii de falsificare (înscrisul astfel falsificat) trebuie să fie de natură să producă consecințe juridice, altele decât cele pe care le-ar fi produs înscrisul în forma sa inițială (completare valabilă doar în cazul alterării, acolo unde discutăm despre un înscris inițial).

Aptitudinea de a produce consecințe juridice presupune ca produsul infracțiunii să fie un înscris cu valoare probatorie și semnificație juridică, și înscrisul să aibă apartenența unui acte veritabil. Instanța va aprecia in concreto și în mod suveran dacă înscrisul prezintă aparența unui înscris autentic. Această aparența nu va decurge exclusiv dintr-o imitare sau alterare perfectă, ci inclusiv din faptul că, deși deficitar la nivelul modului de imitație sau de alterare „rezultatul acțiunii este un înscris utilizabil”.

În cazul infracțiunii prevăzute la art.322 Cod penal, falsificarea materială și cea intelectuală a falsului sunt reunite într-o sigură infracțiune, iar în ceea ce ne privește ne vom îndrepta atenția asupra componentei materiale și vom aduce în discuție următoarele aspecte:

Falsificarea materială a unui înscris sub semnătură privată;

Pentru ca fapta să fie tipică în această modalitate de comitere, este necesară una dintre cele două conduite deja analizate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, și anume: contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea în orice alt mod.

Persoana să folosească înscrisul falsificat sau să-l încredințeze unei alte persoane spre folosire, în vederea producerii de consecințe juridice.

Acțiunea de folosire a înscrisului cuprinde orice conduită prin care autorul determină/permite terților să aibă acces la conținutul acelui înscris, în vederea producerii unor consecințe juridice.

Încredințarea înscrisului presupune o acțiune prin care înscrisul este remis unui terț pentru ca acesta din urmă să-l folosească în vederea producerii de consecințe juridice.

Latura subiectivă

Latura subiectivă, ca element al conținutului constitutiv al infracțiunii, desemnează totalitatea condițiilor cerute de lege cu privire la atitudinea conștiinței și voinței făptuitorului față de fapta și urmările acesteia, pentru caracterizarea faptei ca infracțiune.

Făcând referire la art.16 Cod penal, în alin.(1) se reglementează vinovăția ca element subiectiv în conținutul infracțiunii, element obligatoriu al laturii subiective a infracțiunii, interesând forma exactă de vinovăție cerută de legea penală. În alin.(6) se stabilesc reperele legale ce servesc la identificarea vinovăției ce caracterizează o anumită faptă ca infracțiune, într-o optică schimbată în raport de reglementarea anterioară, prin unificarea regimului sancționator pentru acțiune și inacțiune.

Potrivit art.16 Cod penal, vinovăția cunoaște mai multe forme: intenția, culpa și intenția depășită (praeterintenția). În cele ce urmează ne vom îndrepta atenția asupra intenției, deoarece acesta este forma de vinovăție cu care sunt comise infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Astfel, conform art. 16 Cod penal, fapta este comisă cu intenție atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și urmărește sau acceptă producerea acestuia.

Intenția, potrivit doctrinei, reprezintă forma originală, fundamentală, comună și cea mai gravă. Este forma originară pentru că infracțiunea intenționată a fost primul pas în trecerea de la răspunderea obiectivă la răspunderea penală bazată pe vinovăție și este forma fundamentală pentru că reprezintă, potrivit concepției tradiționale, cea mai autentică formă a vinovăției. Totodată, este forma comună a vinovăției, forma care se întâlnește la majoritatea infracțiunilor reglementate, căci infracțiunea intenționată este regula, în vreme ce incriminarea faptei din culpă reprezintă excepția.

Nu în ultimul rând, intenția este forma cea mai gravă a vinovăției, pentru că presupune legătura cea mai strânsă între autor și urmarea faptei sale, implică o mai accentuată lezare a valorii sociale ocrotite și este percepută ca atare de victimă și de colectivitate.

În concluzie, fapta este săvârșită cu intenție atunci când infractorul:

Prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte;

Prevede rezultatul faptei sale și deși nu îl urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui.

Prin urmare, intenția directă există atunci când autorul dorește producerea urmării prevăzute de norma de incriminare. Această formă a intenției presupune cea mai mare intensitatea factorului volitiv, voința autorului fiind îndreptată nemijlocit spre realizarea urmării faptei-tip. Intenția directă se va reține chiar dacă producerea rezultatului nu este certă, ci este posibilă pentru autor, în măsura în care el dorește producerea acestui rezultat.

Intenția indirectă (eventuală), există atunci când autorul prevede rezultatul faptei sale și, deși nu îl urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui. Astfel, autorul prevede cel puțin două urmări: o urmare pe care o dorește și care poate să fie sau să nu fie prevăzută de legea penală și o urmare prevăzută de legea penală, pe care nu o dorește, dar a cărei realizare apare ca fiind posibilă și este acceptată de autor.

În cazul infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 Cod penal, forma de vinovăție cu care se comite este intenția directă sau indirectă. Făptuitorul își dă seama că prin acțiunea pe care o săvârșește falsifică în mod material un înscris oficial, prevede că în acest fel se creează o stare de pericol pentru încrederea pe care trebuie să o inspire un astfel de înscris și urmărește acest rezultat sau acceptă posibilitatea producerii lui.

Elementul subiectiv al falsificării există și în ipoteza în care scopul urmărit este unul legitim sau când scopul este dovedirea unui lucru adevărat. De exemplu, agentul falsifică prin alterare un proces-verbal de contravenție, în care consemnează și obiecțiile sale, pe care le-a avut la momentul întocmirii procesului-verbal, dar pe care agentul constatator a refuzat să le consemneze în conținutul procesului-verbal. Aceasta pentru că actul, în speță procesul-verbal de contravenție nu mai exprimă voința celui care l-a redactat, în cazul de față, agentul constatator, indiferent dacă acesta din urmă și-a îndeplinit sau nu obligația de a consemna obiecțiile contravenientului.

În cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 Cod penal, forma de vinovăție cu care se comite este intenția directă sau indirectă.

Făptuitorul acționează în vederea producerii unei consecințe juridice. Acesta are reprezentarea survenirii unei urmări de drept, ca rezultat al acțiunilor sale și desigur reprezentarea pericolului pe care faptele sale îl creează pentru relațiile sociale, prin atingerea adusă încrederii acordate înscrisurilor.

În același timp trebuie să subliniem faptul că, există situații în care forma de vinovăție a intenției necesară reținerii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată nu există, ceea ce bineînțeles va determina lipsa răspunderii penale în acel caz. De exemplu, s-a reținut într-o speță faptul că, administratorul SC X SRL l-a împuternicit pe numitul C.D. să administreze cu puteri depline societatea la bănci, în fața autorităților statului, în fața oricăror persoane fizice și juridice, condiții în care, în virtutea acestei însărcinări primite, C.D. a semnat în calitate de angajator și angajat propriul contract de muncă, contract pe care persoana juridică nu îl recunoaște. În acest caz s-a reținut faptul că, făptuitorul nu a urmărit și nu a dorit și acceptat producerea urmăririi prevăzute de lege pentru existența infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată respectiv, încrederea publică în înscrisurile sub semnătură privată, ci a apreciat că, este împuternicit să semneze documente care privesc activitatea societății.

Nu în ultimul rând, am rezervat pentru finalul acestui capitol o statistică a dosarelor cu privire la infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale (art.320 Cod penal) și fals în înscrisuri sub semnătură privată (art.322 Cod penal). Datele ce urmează să le analizăm au fost preluate de la Biroul de Informare Publică și Relații cu Mass Media al Consiliului Superior al Magistraturii, acestea fiind trimise în urma solicitării cu nr. 1/21390 din 09.11.2020, potrivit art. 11 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Figura 2.1-Statistică referitoare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale din anul 2014 până în prezent.

Sursa :Biroul de Informare Publică și Relații cu Mass Media al Consiliului Superior al Magistraturii

În figura de mai sus, este prezentată o analiză pe ani, din anul 2014, de la intrarea în vigoare a Noului Cod penal, și până în luna septembrie, inclusiv, a anului 2020, a infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale. După cum se poate observa, infracțiunea prevăzută la art. 320 Cod penal a înregistrat o creștere a numărului de cazuri la nivel de țară, din 2014 și până în prezent, în anul 2014 fiind înregistrat la nivelul instanțelor de judecată din țară un număr de 57 de dosare, urmând ca în anii următori să crească, respectiv 128 de dosare în anul 2015, 127 în anul 2016, 122 în anul 2017, 138 în anul 2018, respectiv 159 în anul 2019, urmând ca în primele 9 luni ale anului 2020 să se înregistreze un număr de 131 de dosare. În final, putem concluziona faptul că numărul de dosare din 2014 și până în anul 2020 a crescut cu aproximativ 129,82%, numărul de doare fiind mai mult decât dublu în prezent față de anul 2014.

Figura 2.2- Statistică referitoare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată din anul 2014 până în prezent.

Sursa: Biroul de Informare Publică și Relații cu Mass Media al Consiliului Superior al Magistraturii

În figura de mai sus, este prezentată o analiză pe ani, din anul 2014, de la intrarea în vigoare a Noului Cod penal, și până în luna septembrie, inclusiv, a anului 2020, a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. După cum se poate observa, infracțiunea prevăzută la art. 322 Cod penal a înregistrat o creștere a numărului de cazuri la nivel de țară, din 2014 și până în prezent, în anul 2014 fiind înregistrat la nivelul instanțelor de judecată din țară un număr de 69 de dosare, urmând ca în anii următori să crească, respectiv 125 de dosare în anul 2015, 163 în anul 2016, 160 în anul 2017, 187 de dosare atât în anul 2018, cât și în anul 2019, urmând ca în primele 9 luni ale anului 2020 să se înregistreze un număr de 163 de dosare. În final, putem concluziona faptul că numărul de dosare din 2014 și până în anul 2020 a crescut cu aproximativ 136,23%, numărul de doare fiind mai mult decât dublu în prezent față de anul 2014.

În concluzie, putem sesiza o creștere a numărului de dosare, atât în cazul infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzute la art. 320 Cod penal, cât și în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Figura 2.3-Comparație între cele două infracțiuni în ceea ce privește numărul de dosare.

Sursa :Biroul de Informare Publică și Relații cu Mass Media al Consiliului Superior al Magistraturii

În figura 2.3 am arătat diferența numărului de dosare dintre cele două infracțiuni, putând observa astfel faptul că numărul de dosare în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată pe toată perioada analizată (din anul 2014 și până în septembrie 2020) este mai mare cu 22,27 % față de infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale.

În ceea ce privește infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, în anul 2014, din totalul dosarelor înregistrate la nivelul întregii țări, cea mai mare frecvență a dosarelor s-a înregistrat în regiunea de nord-vest a țării (23%), urmată de cea de sud-vest (19%), nord-est (16%), sud-est (14%), vest (14%), centru (7%), București-Ilfov (4%) și în regiunea sud (3%).

În ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în anul 2014, din totalul dosarelor înregistrate la nivelul întregii țări, cea mai mare frecvență a dosarelor s-a înregistrat în regiunea de nord-est (20%), sud-est (19%), sud-vest (17%), sud (13%), centru (9%), București-Ilfov (9%), vest (7%) și nord-vest (6%).

În ceea ce privește ultimul an, respectiv anul 2020, din totalul dosarelor înregistrate la nivelul întregii țări, în cazul infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale cea mai mare frecvență a dosarelor s-a înregistrat în regiunea de nord-vest (27%), nord-est (24%), sud (11%), centru (11%), sud-est (10%), sud-vest (7%), vest (7%) și București-Ilfov (3%).

În cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată cea mai mare frecvență a dosarelor s-a înregistrat în regiunea de sud-est (24%), nord-est (22%), sud (15%), nord-vest (13%), centru (8%), vest (7%), București-Ilfov (6%) și sud-vest (5%).

În concluzie, în acest capitol am făcut prezentarea subiecților activi și pasivi în cazul celor două infracțiuni, de fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată, după care am discutat aspecte ce țin de latura obiectivă și latura subiectivă a infracțiunilor, urmând ca mai apoi, la finalul acestui capitol să prezentăm o statistică referitoare la acestea.

CAPITOLUL AL III-LEA. METODE DE FALSIFICARE A DOCUMENTELOR

Activitatea justiției de prevenire și combatere a criminalității, necesită descoperire urgentă și completă a infracțiunilor, identificarea făptuitorilor, determinarea fără niciun dubiu a vinovăției lor și, în raport cu aceasta, aplicarea pedepselor prevăzute de legea penală. În acest scop, organele de urmărire penală și instanțele de judecată au dreptul și în același timp obligația de a recurge la toate mijloacele permise prin care se poate stabili adevărul, iar unul dintre aceste mijloace îl constituie expertiza judiciară, care poate fi dispusă din oficiu sau admisă la cererea unei părți.

Falsificarea actelor a fost și rămâne în actualitate, ca o mare provocare ridicată în fața experților și a organelor judiciare. Problematica falsificării a înregistrat o amploare considerabilă în condițiile societății moderne, care implică adeseori utilizarea unui modus operandi evoluat, întemeiat pe tehnici extrem de sofisticate. Documentul sau actul este definit, în acest context, ca fiind orice înscris tipărit, dactilografiat, manuscris, desenat, imprimat în alte moduri (xerox, laser etc.).

Deși, în general, noțiunea folosită în literatură și jurisprudență este cea de act sau înscris, în terminologia examinării criminalistice considerăm mai adecvată utilizarea noțiunii de document. Termenul de document este mai sugestiv pentru scopul pe care îl servește, acela de a fi „expresia grafică a unei manifestări sau declarații de voință ori a atestării unui fapt”, redând prin conținut fapte, împrejurări, evenimente, stări, acțiuni de care legea penală leagă anumite consecințe juridice.

Metode de falsificare a scrisului

Pentru realizarea unor documente false, vom realiza o succintă trecere în revistă a tehnicilor falsului în acte despre care se poate spune că sunt deja „tehnici clasice”. Procedeele cele mai frecvente de alterare a actelor sunt ștersăturile și adăugirile.

Falsul prin înlăturare de text;

Înlăturarea sau ștergerea de text reprezintă o modalitate de falsificare întâlnită frecvent în practica judiciară, ea realizându-se pe cale mecanică sau chimică, fiind deseori urmată de adăugarea altui text, situație în care ne aflăm în prezența unui fals prin substituire.

Pentru examinarea documentelor alterate prin ștersături, în vederea relevării scrisului preexistent, se pot folosi surse de raze ultraviolete, care permit punerea în evidență a locului unde s-a produs ștersătura, ca și a scrisului preexistent, datorită însușirii ce o au de a fi absorbite și reflectate în alt mod decât radiațiile spectrului vizibil.

Figura 3.1-Relevarea radierii de text printr-o iluminare razantă.

Sursa: Lucian Ionescu, Expertiza criminalistică a scrisului, Editura Junimea, Iași, 1973, p.24.

Figura 3.2-Depistarea la raze ultraviolete a unei semnături spălate (trăsăturile albe).

Sursa: Lucian Ionescu, Expertiza criminalistică a scrisului, Editura Junimea, Iași, 1973, p.25.

Figura 3.3 – Textul a fost modificat prin răzuire

Sursa: Augustin Lazăr, Sorin Alămoreanu, Expertiza criminalistică a documentelor, Editura Lumina Lex, București, 2008, p.107.

Adăugarea sau intercalarea de text

În afară de falsurile operate prin distrugerea unor însemnări, examinarea tehnică are ca obiect falsurile efectuate prin adăugiri de text. În cazul unui fals, se pot adăuga, de pildă, fraze, cuvinte și semne (litere sau cifre), ori semnele existente anterior pot fi înlocuite cu altele, prin retușarea hașurilor scrisurilor. Adesea se folosesc concomitent ambele procedee de falsificare. În locul unei însemnări distruse, se execută alta nouă, care schimbă cuprinsul inițial al actului. În acest ultim caz, actul prezintă atât caracteristicile înlăturării scrisului, expuse mai sus, actul prezintă atât caracteristicile înlăturării scrisului, expuse mai sus, cât și caracteristicile acre indică adăugirea.

Figura 3.4-Falsificarea unui bilet Loto prin adăugarea cifrei 8 pentru a deveni câștigător.

Sursa: Lucian Ionescu, Expertiza criminalistică a scrisului, Editura Junimea, Iași, 1973, p.28.

Figura 3.5 -Falsificare prin adăugare de text, respectiv a unor clauze suplimentare.

Sursa: Lucian Ionescu, Expertiza criminalistică a scrisului, Editura Junimea, Iași, 1973, p.27

Figura 3.6-Modificări de cifre, prin transformarea cifrei 9 în 8.

Sursa: Lucian Ionescu, Expertiza criminalistică a scrisului, Editura Junimea, Iași, 1973, p.28

Procedee de falsificare a semnăturilor

Folosirea pe scară largă a semnăturilor în relațiile interumane și efectele acestora au generat numeroase metode de falsificare. Cele mai cunoscute metode sunt copierea, imitarea și execuțiile fanteziste.

Semnături executate prin copiere

Copierea urmărește redarea cât mai fidelă a unei semnături autentice, prin urmărirea, trăsătură cu trăsătură, a conturului acesteia. Operația poate fi făcută direct sau indirect (prin folosirea unui clișeu intermediar).

Figura 3.8-Semnătură copiată prin suprapunere.

Sursa: Augustin Lazăr, Sorin Alămoreanu, Expertiza criminalistică a documentelor, Editura Lumina Lex, București, 2008, p.73.

Semnăturile executate prin imitație servilă

Procedeul imitației servile constă în reproducerea semnăturii autentice pe care falsificatorul o are în față, străduindu-se să execute sau mai exact, să deseneze trăsătură cu trăsătură semnătura model. Ca urmare, semnătura realizată prin imitație servilă corespunde din punct de vedere formal cu semnătura imitată, dar va prezenta toate caracteristicile unui desen lipsit de spontaneitate, la care se adaugă deseori alte indicii, cum ar fi întreruperi neoportune, reluări, corecturi etc.

Figura 3.9-La lit.a) avem o semnătură imitată servil, iar la lit.b) se află semnătura folosită ca model.

Sursa: Lucian Ionescu, Expertiza criminalistică a scrisului, Editura Junimea, Iași, 1973, p.242.

Semnăturile executate prin imitație liberă

În acest caz, semnătura model este învățată pe dinafară prin numeroase exerciții, constând în copieri și imitații servile succesive. Atunci când falsificatorul consideră că a dobândit suficientă abilitate, trece la executarea ei din memorie, fără să mai urmărească vizual semnătura originală.

Figura 3.10-La lit.a) avem semnătura imitată liber, la lit.b) semnătura originală, iar la litera c) exerciții de imitare efectuată de către falsificator.

Sursa: Lucian Ionescu, Expertiza criminalistică a scrisului, Editura Junimea, Iași, 1973, p.244.

Semnăturile executate din fantezie

Semnăturile executate „din fantezie” sunt cele realizate pe numele sau în numele altor persoane, fără să se urmărească reproducerea semnăturilor acestora. Componența și structura lor literală nu are astfel nimic în comun cu semnăturile titularilor respectivi.

Figura 3.11-Semnătură falsă (lit.a) executată fără respectarea configurației semnăturii titularului (lit.b)

Sursa: Lucian Ionescu, Expertiza criminalistică a scrisului, Editura Junimea, Iași, 1973, p.245.

În concluzie, în acest capitol am vorbit despre metodele de falsificare a documentelor, mai precis despre metodele de falsificare a scrisului, unde am adus în discuție falsul prin înlăturarea de text și adăugarea sau intercalarea de text, urmând ca mai apoi să vorbim despre procedeele de falsificare a semnăturilor, unde am discutat despre semnăturile executate prin copiere, prin imitație si cele executate „din fantezie”.

CONCLUZII

În primul rând, în lucrarea de față, intitulată „Aspecte teoretice și practice cu privire la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată”, am început cu noțiuni introductive, mai precis cu contextul legislativ, unde am enumerat toate reglementările legale existente în România până acum, referitoare la cele două infracțiuni aduse în discuție, și anume: Legiuirea lui Caragea, Condica criminală a lui Sandu Sturza, Codul penal al lui Cuza, Codul penal al lui Carol al II-lea, Codul penal din 1968 și Noul Cod penal din 2014. Ulterior, am ales să vorbim despre noțiunea de înscris în sensul legii penale și despre modalitățile de comitere a falsului material.

În al doilea rând, în capitolul al doilea am vorbit despre aspectele juridice ale celor două infracțiuni, mai precis, despre subiecții infracțiunilor, aducând în discuție subiectul activ și subiectul pasiv, urmând ca mai apoi să discutăm despre latura obiectivă și latura subiectivă a infracțiunilor, urmând ca la finalul acestui capitol să dezbatem statistica numărului de dosare cu privire la cele două infracțiuni.

Nu în ultimul rând, în capitolul al treilea, am ales să punem în discuție metodele de falsificare a documentelor, vorbind mai întâi despre metodele de falsificare ale scrisului, mai precis falsul prin înlăturare de text și adăugarea sau intercalarea de text, iar mai apoi exemplificat procedeele de falsificare a semnăturilor, acestea fiind: semnătura executată prin copiere, prin imitație și semnătura executată „din fantezie”.

BIBLIOGRAFIE

Volume

Bogdan Sergiu, Șerban Doris Alina, Zlati George, Noul Cod Penal. Partea specială. Analize, explicații, comentarii. Perspectiva Clujană, Editura Universul Juridic, București, 2014

Bogdan Sergiu, Șerban Doris Alina, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra patrimoniului, contra autorității, de corupție, de serviciu, de fals și contra ordinii și liniștii publice, Editura Universul Juridic, București, 2020

Dima Traian, Drept penal. Partea generală, ediția a 3-a revăzută și adăugită, Editura Hamangiu, București, 2014

Frățilă Adrian, Pășescu Gheorghe, Expertiza criminalistică a semnăturii, Editura Național, București, 1997

Ionescu Lucian, Expertiza criminalistică a scrisului, Editura Junimea, Iași, 1973

Labo Grigore Nicolae, Cercetarea criminalistică, ediția a 3-a revăzută și adăugită, Editura Pro Universitaria, București, 2016

Lazăr Augustin, Alămoreanu Sorin, Expertiza criminalistică a documentelor, Editura Lumina Lex, București, 2008

Privantu Nicoleta-Aurelia, Falsuri în înscrisuri, Editura C.H. Beck, București, 2013

Streteanu Florin, Nițu Daniel, Drept penal. Partea generală, vol.1, Editura Universul Juridic, București, 2014

Toader Tudorel (coord.), Noul Cod penal. Comentarii pe articole, Editura Hamangiu, București, 2014

Vasiu Ioana, Drept penal român. Partea specială, Ediția a IV-a revăzută, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2001

Articole

Cheagă Dumitru, Sava Gheorghe Petru, Aspecte teoretice și practice privind incriminarea falsului sub semnătură privată în Codul penal în vigoare și în Noul Cod penal, în Revista Pro Lege nr.2/2012, pp.50-61.

Ciuncan Dorin, Forma de vinovăție necesară pentru realizarea laturii subiective în cazul infracțiunilor de fals în înscrisurile sub semnătură privată, în revista Pro Lege nr.2/1999, pp.23-24.

Resurse online

Nicorici Cristina, Clasarea pentru lipsa vinovăției în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în Revista societăților și a dreptului comercial (Rosetti) nr. 1/2019, disponibil pe https://lege5.ro/Gratuit/gmzdknzrgyzq/clasarea-pentru-lipsa-vinovatiei-in-cazul-infractiunii-de-fals-in-inscrisuri-sub-semnatura-privata-not-prosecuting-given-the-lack-of-guilt-in-the-offence-of-falsification-of-private-documents, ultima accesare: 06. I. 2021.

Legiuirea lui Caragea, disponibil pe http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/67755, ultima accesare la 30. XI. 2020.

Definiția termenului de plastografie, disponibil pe https://dexonline.ro/definitie/plastografie, ultima accesare 30. XI. 2020.

Codul Civil din 1818 – Codul Caragea, Text publicat în Broșura nr. 0 din 01 septembrie 1818. În vigoare de la 01 septembrie 1818 până la 30 iunie 1865, fiind înlocuit prin Codul Civil 1864, disponibil pe https://lege5.ro/Gratuit/heztqmjt/codul-civil-din-1818-codul-caragea, ultima accesare 30. XI. 2020.

Condica criminală a lui Sandu Sturza, disponibil pe http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/67779, ultima accesare 30. XI. 2020.

Codul Penal din 1864 Text republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 0 din 22 octombrie 1912. În vigoare de la 30 aprilie 1865 până la 17 martie 1936, fiind înlocuit prin Codul Penal 1936, disponibil pe https://lege5.ro/Gratuit/g42tamju/codul-penal-din-1864, ultima accesare: 30. XI. 2020.

Codul penal din 21 iulie 1968, publicat în  Monitorul Oficial nr. 65 din 16 aprilie 1997, disponibil pe legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/38070, ultima accesare: 30. XI. 2020.

Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr.510 din 24 iulie 2009, disponibil pe legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/109855, ultima accesare:

30. XI. 2020.

Sentința nr. 484/2015 a Judecătoriei Satu Mare, disponibil pe www.rolii.ro/hotarari/58a19464e49009c841001f 1d, ultima accesare: 28. XII. 2020.

Sentința nr. 1092/2016 a Judecătoriei Dej disponibil pe www.rolii.ro/hotarari/589c5e92e49009641900029b ultima accesare: 28. XII. 2020.

Sentința penală nr. 790 din 26.07.2018 a Judecătoriei Târgu Mureș, disponibil pe www.jurisprudenta.com /jurisprudenta/ speta-13fpfq4x/, ultima accesare: 28. XII. 2020.

Sentința penală nr. 171/2011 a Judecătoriei Calafat, disponibil pe www.rolii.ro/hotarari/589c0d25e490098838 0020ef, ultima accesare: 29. XII. 2020.

Sentința penală nr. 553/2013 a Judecătoriei Focșani, disponibil pe

www.rolii.ro/hotarari/ 589e281fe49009e02a 0020b3, ultima accesare: 29. XII. 2020.

Sentința penală nr. 50/2014 a Judecătoriei Moinești, disponibil pe www.rolii.ro/hotarari/58a00e97e49009 f821 0025d0, ultima accesare: 29. XII. 2020.