Aspecte Teoretice Si Practice Privind Efectuarea Perchezitiei
CAPITOLUL I – NOȚIUNI INTRODUCTIVE
Secțiunea I – Istoric. Noțiune. Reglementare legală
Pentru a putea fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal, obiectele ce conțin sau poartă urme ale infracțiunii, înscrisurile ori valorile care constituie astfel de mijloace, trebuie să fie, nu numai descoperite și cercetate de organele de urmărire penală, dar și păstrate până la soluționarea cauzei. Aceasta pe de o parte, pentru a da posibilitatea celor interesați să poată lua cunoștință de materialul probator din fiecare cauză, iar pe de altă parte, administrarea probelor în fața instanței de judecată să se poată face cu ajutorul acestui material. Pentru realizarea acestui scop, legea procesuală penală a prevăzut și activitățile menite să conducă la descoperirea și ridicarea obiectelor, înscrisurilor sau valorilor ce constituie mijloace de probă, cunoscute de organul de urmărire penală, precum și la eventuala descoperire a altor elemente de fapt, de natură să servească la aflarea adevărului. Printre acestea se numără și percheziția.
Din punct de vedere istoric, percheziția a fost pentru prima dată reglementată în dreptul procesual penal român în anul 1865 în „Codicele de procedura penale” al domnitorului Alexandru Ioan-Cuza . Astfel, art. 35 din respectivul Cod dispunea: „Dacă crima sau delictulu este de așa natură încât să fie de crezut că s-ar pute face probe din niscari-va hărtii sau alte lucruri ce se află în posesiunea prevenitului, procuratorul se va transporta îndată în locuința lui, spre a face perquisițiunea obiecteloru ce i s-ar păre că ar pute să ajute la darea pe față a adeverului”. De asemenea art. 86 reglementa percheziția în cazul infracțiunii flagrante, dispunând: „Dispozițiunile […] privitore la luarea obiectelor a câror perquisițiune pote fi facută de ministeriul public în casu de flagrante delict, se aplică și la judecătorul de instrucțiune”.
Codul de procedură penală adoptat în timpul regelui Carol al II-lea reglementa de asemenea instituția percheziției. Se observă o îmbunătățire a reglementării în acest domeniu, instituția percheziției fiind tratată într-un mod mai detaliat. În capitolul III intitulat „Autoritățile și organele chemate a ordona și executa primele cercetări”, secțiunea a III-a „Atribuțiunile poliției judiciare și procedura primelor cercetări”, art. 208 reglementează de o manieră generală această instituție: efectuarea percheziției corporale, a celei domiciliare, obținerea autorizației în vederea efectuării percheziției domiciliare. Alineatul 4 al acestui articol precizează că „Percheziția în caz de urgență se poate face fără autorizație, când nu este opunere”. Referiri la efectuarea percheziției în cazul infracțiunii flagrante se fac și în acest cod. Astfel, art. 220 dispune: „În toate cazurile flagrante de crimă sau de delict, ofițerul de poliție judiciară are dreptul să facă percheziții domiciliare și să efectueze cercetările”. În Titlul III al acestui cod, capitolul II „Procedura instrucției”, secțiunea a III-a „Cercetarea la fața locului, perchezițiile și ridicarea de acte și de obiecte”, articolele 246-249 reglementează procedura efectuării percheziției. Conform art. 246 perchezițiile domiciliare nu se pot efectua decât de judecătorul de instrucție sau în prezența sa ori de un ofițer de poliție judiciară, delegat de judecătorul de instrucție. Atunci când percheziția este efectuată de un ofițer de poliție judiciară este necesară prezența a doi martori. De asemenea art. 249 dispune că percheziția nu se poate face de la ora 2000 la ora 600 decât de judecătorul de instrucție în persoană.
Percheziția se regăsește de asemenea și în Codul de procedură penală adoptat în anul 1968. În mare parte dispozițiile referitoare la percheziție sunt asemănătoare celor prevăzute în Codul Carol al II-lea. Acest cod reglementează într-un mod mai amănunțit procedura percheziției. Astfel art. 104-111 cuprind: modul de efectuare a percheziției domiciliare, corporale, identificarea și păstrarea obiectelor, întocmirea procesului-verbal de percheziție și datele pe care trebuie să le cuprindă, măsuri privind obiectele ridicate, conservarea sau valorificarea acestora precum și dispoziții speciale privind unitățile publice.
Reglementarea actuală a percheziției a suferit modificări prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109 din 2003.
În raport de prevederile anterioare se constată următoarele elemente de noutate:
1. Atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății percheziția domiciliară se dispune de judecător.
a) În cursul urmăririi penale judecătorul dispune asupra efectuării percheziției la cererea procurorului.
Potrivit art.101 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin L 281/2003, percheziția dispusă în cursul urmăririi penale potrivit art. 100 se efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală, însoțit, după caz, de lucrători operativi.
Dispunerea percheziției se face cu respectarea prevederilor art. 25-29 din Codul de procedură penală, respectiv art. 209 din Codul de procedură penală, privind competența instanțelor și a parchetelor.
b) În conformitate cu art. 102 din Codul de procedură penală, în cursul judecății, instanța poate proceda la efectuarea percheziției cu ocazia unei cercetări locale. În celelalte cazuri dispoziția instanței de judecată de a se efectua o percheziție se comunică procurorului în vederea efectuării acesteia. Potrivit art. 301 din Codul de procedură penală instanța dispune asupra efectuării percheziției la cerere sau din oficiu și se pronunță potrivit art. 302 din Codul de procedură penală prin încheiere motivată.
Procurorul poate aduce la îndeplinire dispoziția instanței prin organul de cercetare penală a cărui activitate o supraveghează.
Percheziția corporală poate fi dispusă, după caz, de organul de cercetare penală, de procuror sau de judecător.
Percheziția corporală dispusă de procuror sau de organul de cercetare penală în cursul urmăririi penale se efectuează în conformitate cu art 106 din Codul de procedură penală.
În privința percheziției ce a fost dispusă de judecător sunt aplicabile prevederile art. 102 din Codul de procedură penală.
Percheziția domiciliară poate fi dispusă numai după ce a fost începută urmărirea penală.
Aceasta înseamnă că percheziția corporală poate fi efectuată și înainte de începerea urmăririi penale. Astfel potrivit art. 215 din Codul de procedură penală, modificat prin Legea nr. 281/2003, comandanții de nave și aeronave pentru infracțiunile săvârșite pe acestea pe timpul cât navele și aeronavele pe care le comandă se află în afara porturilor sau aeroporturilor și agenții de poliție de frontieră, pot efectua percheziții corporale.
Textul trebuie aplicat în corelație cu reglementarea consacrată de art. 224 din Codul de procedură penală, privind actele premergătoare.
În raport de textul art. 27 alin 3 din Constituție, art. 101 din Codul de procedură penală are o nouă configurație, referindu-se numai la autoritățile judiciare care pot face percheziția domiciliară în cursul urmăririi penale. Au fost înlăturate posibilitățile de efectuare a percheziției domiciliare cu consimțământul persoanei în cauză și a perchezițiilor domiciliare, în cazul infracțiunii flagrante, fără autorizația magistratului.
O altă modificare a reglementărilor în materie a urmărit punerea în acord a prevederilor art. 103 din Codul de procedură penală, care permiteau procurorului efectuarea percheziției domiciliare în timpul nopții, cu dispozițiile art. 27 alin 4 din Constituție. Textul constituțional interzice efectuarea perchezițiilor în timpul nopții, exceptând doar infracțiunea flagrantă. Ca atare, art. 103 din Codul de procedură penală are în prezent următorul conținut: „Ridicarea de obiecte și înscrisuri, precum și percheziția domiciliară se pot face între orele 600-2000, iar în celelalte ore, numai în caz de infracțiune flagrantă sau când percheziția urmează să se efectueze într-un local public. Percheziția începută între orele 600-2000 poate continua și în timpul nopții”.
Considerăm că menținerea în textul art. 103 din Codul de procedură penală a posibilității percheziționării unui local public în timpul nopții nu satisface exigențele art. 27 alin 4 din Constituție.
În mod corespunzător au fost modificate dispozițiile art. 111 din Codul de procedură penală referitoare la efectuarea percheziției la unitățile publice și la alte persoane juridice.
Potrivit art. 100, alin 1 din Codul de procedură penală: „Când persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris dintre cele arătate în art. 98 tăgăduiește existența sau deținerea acestora, precum și ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziții este necesară pentru descoperirea și strângerea probelor, se poate dispune efectuarea acesteia.”
Potrivit doctrinei, percheziția este activitatea de urmărire penală și de tactică criminalistică care constă în „cercetarea efectuată asupra îmbrăcămintei unei persoane sau la locuința acesteia cu scopul de a găsi și ridica obiecte sau înscrisuri, cunoscute organului judiciar, dar nepredate de bunăvoie, precum și în vederea eventualei descoperiri a unor alte mijloace de probă”.
Observăm că, pentru efectuarea acestui act procedural legea prevede existența uneia din situațiile cu caracter de cerințe substanțiale: când există sau se presupune în mod întemeiat că ar exista un obiect sau înscris ce poate servi ca mijloc de probă și care s-ar afla în posesia unei persoane fizice sau juridice, sau când recurgerea la procedeul percheziției este necesară pentru descoperirea și strângerea mijloacelor de probă.
În cazul primei situații, pentru a se dispune efectuarea percheziției trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
persoana fizică sau juridică la care există date sau se presupune că s-ar afla obiectul sau înscrisul ce poate servi ca mijloc de probă să fi fost invitată să prezinte și să predea acel obiect sau înscris;
persoana în cauză să tăgăduiască existența sau deținerea acestora, precum și ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziții este necesară pentru descoperirea și strângerea probelor, se poate dispune efectuarea acesteia.
Organul judiciar care urmează a efectua percheziția este obligat ca, în prealabil, să se legitimeze și în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizația dată de judecător.
În cazul celei de-a doua situații este necesară îndeplinirea unei singure condiții și anume percheziția să fie considerată ca necesară pentru descoperirea și strângerea mijloacelor de probă. Deci, legea lasă la aprecierea organului de urmărire penală și a instanței de judecată constatarea necesității și oportunității efectuării perchezițiilor, fără să îngrădească libertatea de apreciere prin impunerea vreunei alte condiții. Percheziția este deci posibilă, în a doua situație, ori de câte ori are ca scop descoperirea vreunor indicii sau unor mijloace de probă privind fie fapta, fie vinovăția făptuitorului în săvârșirea acesteia. Este de asemenea posibilă percheziția pentru prinderea făptuitorului atunci când sunt indicii că el se află ascuns într-o anumită locuință.
Secțiunea II – Importanța și scopul percheziției
Percheziția este o activitate cu pondere deosebită în instrumentarea cauzelor penale. Aproape nu există cauză în care organele de urmărire penală să nu recurgă la această activitate pentru descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori necesare probării activității infracționale și, implicit, a vinovăției făptuitorului. În același timp, percheziția se prezintă ca o activitate deosebit de complexă și de dificilă, ca una dintre cele mai prețioase pe care le execută organele de urmărire penală. Nici o altă activitate nu implică pătrunderea în cele mai intime detalii ale vieții personale și familiale, în drepturile de proprietate asupra imobilelor, terenurilor etc., ca percheziția.
Importanța acestei activicaracter de cerințe substanțiale: când există sau se presupune în mod întemeiat că ar exista un obiect sau înscris ce poate servi ca mijloc de probă și care s-ar afla în posesia unei persoane fizice sau juridice, sau când recurgerea la procedeul percheziției este necesară pentru descoperirea și strângerea mijloacelor de probă.
În cazul primei situații, pentru a se dispune efectuarea percheziției trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
persoana fizică sau juridică la care există date sau se presupune că s-ar afla obiectul sau înscrisul ce poate servi ca mijloc de probă să fi fost invitată să prezinte și să predea acel obiect sau înscris;
persoana în cauză să tăgăduiască existența sau deținerea acestora, precum și ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziții este necesară pentru descoperirea și strângerea probelor, se poate dispune efectuarea acesteia.
Organul judiciar care urmează a efectua percheziția este obligat ca, în prealabil, să se legitimeze și în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizația dată de judecător.
În cazul celei de-a doua situații este necesară îndeplinirea unei singure condiții și anume percheziția să fie considerată ca necesară pentru descoperirea și strângerea mijloacelor de probă. Deci, legea lasă la aprecierea organului de urmărire penală și a instanței de judecată constatarea necesității și oportunității efectuării perchezițiilor, fără să îngrădească libertatea de apreciere prin impunerea vreunei alte condiții. Percheziția este deci posibilă, în a doua situație, ori de câte ori are ca scop descoperirea vreunor indicii sau unor mijloace de probă privind fie fapta, fie vinovăția făptuitorului în săvârșirea acesteia. Este de asemenea posibilă percheziția pentru prinderea făptuitorului atunci când sunt indicii că el se află ascuns într-o anumită locuință.
Secțiunea II – Importanța și scopul percheziției
Percheziția este o activitate cu pondere deosebită în instrumentarea cauzelor penale. Aproape nu există cauză în care organele de urmărire penală să nu recurgă la această activitate pentru descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori necesare probării activității infracționale și, implicit, a vinovăției făptuitorului. În același timp, percheziția se prezintă ca o activitate deosebit de complexă și de dificilă, ca una dintre cele mai prețioase pe care le execută organele de urmărire penală. Nici o altă activitate nu implică pătrunderea în cele mai intime detalii ale vieții personale și familiale, în drepturile de proprietate asupra imobilelor, terenurilor etc., ca percheziția.
Importanța acestei activități este reflectată de faptul că legea îngăduie, în interesul major al înfăptuirii justiției, să se folosească constrângerea reală sau personală, adică să se acționeze asupra unor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei: inviolabilitatea domiciliului, dreptul de proprietate și inviolabilitatea secretului corespondenței. Aceste constrângeri își găsesc justificarea în interesul major al înfăptuirii justiției și implicit în rolul pe care îl pot avea aceste procedee în realizarea justiției penale.
De modul cum este organizată și desfășurată percheziția depinde soluționarea temeinică și legală a cauzei, de multe ori rezultatul acesteia constituindu-se în probe unice pentru dovedirea vinovăției. Nerespectarea dispozițiilor legale și a regulilor de tactică criminalistică are repercusiune directă în finalitatea juridică.
Prin efectuarea percheziției în raport cu natura și particularitățile cauzei se asigură realizarea uneia sau mai multora din următoarele scopuri:
descoperirea de obiecte sau înscrisuri ce conțin sau poartă urmele infracțiunii;
descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori care au fost folosite ori au fost destinate să servească la comiterea faptei;
descoperirea și ridicarea de obiecte, înscrisuri sau valori, produs al infracțiunii;
identificarea bunurilor și valorilor procurate cu sumele de bani rezultate din infracțiune;
descoperirea persoanelor dispărute de la domiciliu, a cadavrelor ori a părților din cadavre;
descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori deținute contrar dispozițiilor legale (arme, muniții, toxice, stupefiante, metale și pietre prețioase etc.);
descoperirea de obiecte și valori aflate în patrimoniul făptuitorului sau al părții responsabile civilmente, care fac obiectul indisponibilizării – în vederea reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune ori pentru garantarea executării pedepsei amenzii;
descoperirea și ridicarea de bunuri, înscrisuri sau valori provenite din infracțiuni săvârșite anterior și ai cărei autori nu au fost descoperiți;
descoperirea unor bunuri sau valori primite în vederea săvârșirii unor infracțiuni în legătură cu serviciul.
Secțiunea III – Felurile percheziției
Perchezițiile pot fi clasificate după mai multe criterii, astfel:
După natura locului de efectuare
● percheziție domiciliară;
● percheziție corporală.
Percheziția domiciliară poate fi dispusă numai de judecător, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecății, în camera de consiliu, fără citarea părților. Participarea procurorului este obligatorie. Aceasta nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale.
Cât privește perchezițiile corporale, acestea pot fi dispuse după caz, de organele de cercetare penală, de procuror sau de judecător.
După numărul de persoane la care urmează să se facă percheziția:
● percheziții individuale;
● percheziții de grup.
După timpul de efectuare:
● percheziții efectuate în timpul zilei;
● percheziții efectuate în timpul nopții.
Potrivit legii fundamentale a României, precum și a legii penale în vigoare, organele de cercetare penală pot efectua percheziția între orele 600-2000 . Perchezițiile pot fi ordonate de magistrat și pot fi făcute numai în formele prevăzute de lege. Totodată, sunt interzise perchezițiile în timpul nopții, afară de cazul infracțiunilor flagrante.
În literatura de specialitate, unii autori includ în clasificarea perchezițiilor și următoarele categorii de percheziții: perchezițiile destinate căutării persoanelor și cadavrelor, percheziția destinată căutării unoor anumite obiecte (stupefiante, arme, explozivi, obiecte de artă, etc.), percheziția efectuată asupra unui grup de persoane și percheziția repetată. Cu privire la această ultimă categorie de percheziție autorul menționat face precizări asupra cazurilor în care este indicată efectuarea acesteia: dacă prima percheziție sau percheziția anterioară a rămas fără rezultat, atunci când organul judiciar deține date sigure că obiectele sau înscrisurile căutate se află în locurile cercetate, dar și atunci când revăzându-se modul de acțiune se constată că s-a procedat cu o anumită superficialitate sau grabă. Nu întotdeauna repetarea unei percheziții este consecința unor nereușite. Din contră, ea poate reprezenta un valoros procedeu tactic.
Indiferent de felul percheziției, aceasta trebuie să se desfășoare în strictă conformitate cu dispozițiile legale, organele de urmărire penală având grijă să nu se constrângă drepturile și libertățile persoanei decât în măsura în care este necesar. De asemenea, pe lângă îndatorirea de a asigura prezența persoanelor prevăzute de lege, a martorilor asistenți și a apărătorului, organele de urmărire penală sunt obligate să ia măsuri pentru ca faptele și împrejurările din viața personală a celui la care se efectuează percheziția și care nu are legătură cu cauza, să nu devină publice. În același timp, ele au obligația să respecte regulile tacticii criminalistice ținând cont de psihologia percheziționatului, cât și a celor ce desfășoară activitatea.
CAPITOLUL II – PREGĂTIREA ÎN VEDEREA EFECTUĂRII PERCHEZIȚIEI
Pregătirea în vederea efectuării percheziției – în special a celei domiciliare și la locul de muncă – reprezintă un proces complex de studiu și de organizare, dictat de necesitatea desfășurării ei în bune condiții și de realizarea scopului propus. Lipsa de pregătire sau superficialitatea în efectuarea ei au consecințe dăunătoare pentru cauză, imposibilitatea efectuării percheziției, nerealizarea scopului pe care îl urmărește, pierderea unor mijloace materiale de probă necesare aflării adevărului și o slabă finalitate judiciară. Pregătirea temeinică se impune cu atât mai mult, cu cât prin gradul sporit de dificultate și complexitate, prin caracterul ei laborios, percheziția se prezintă ca o activitate de grup, de echipă.
Reușita unei percheziții depinde, ca și în cazul celorlalte acte de urmărire penală, de modul în care aceasta este pregătită.
Activitățile premergătoare se materializează în următoarele activități:
Secțiunea I – Stabilirea scopului
Determinarea cu precizie a scopului percheziției se face în funcție de infracțiunea cercetată (omor, delapidare, furt, înșelăciune, viol etc.), ceea ce presupune ca organul judiciar să aibă o reprezentare suficient de clară asupra naturii obiectelor sau înscrisurilor căutate, a orice poate reprezenta produs al faptelor investigate, ori care să fi fost folosit la săvârșirea acestora.
Stabilirea obiectelor, înscrisurilor sau valorilor care fac obiectul căutărilor, a naturii, formelor și dimensiunilor acestora, prezintă importanță deosebită. În raport cu datele obținute referitoare la bunurile, valorile și înscrisurile ce fac obiectul percheziției, la persoana celui percheziționat, se stabilesc posibilitățile de ascundere, locurile de examinat, metodele specifice de căutare și mijloacele tehnice adecvate, efectivele destinate activității.
Secțiunea II – Cunoașterea unor date despre percheziționat
Cunoașterea persoanelor la care urmează să se efectueze percheziția și în legătură cu care există indicii temeinice de participare la activitatea infracțională este un alt aspect important ce trebuie avut în vedere în cadrul pregătirii percheziției. De regulă, cunoașterea se referă la personalitatea, la gradul de cultură, profesiunea și funcția exercitată, viața de familie, raporturile cu vecinii, relațiile pe care le întreține cu diverse alte persoane, îndeosebi prieteni mai apropiați, pasiunile, muncile din gospodărie pe care se pricepe să le facă, alte activități pe care le desfășoară în calitate de amator (mecanică, fotografiere, înregistrări muzicale etc.) fără ca acestea să fie interpretate drept o imixtiune în viața intimă a persoanei.
Organele de urmărire penală trebuie să cunoască, pe lângă datele privind identitatea, starea civilă, cetățenia, naționalitatea și alte date ale celui ce urmează a fi percheziționat. Astfel, obținerea unor informații privind studiile, profesia, funcțiile deținute anterior, ocupația actuală, locul de muncă, preocupările extraprofesionale, cunoștințele pe care le posedă în domeniul altor meserii, pasiunile, viciile, relațiile la locul de muncă și în afara acestuia, cercul de prieteni, anturajul, și, nu în ultimul rând, antecedentele penale, sunt de natură să contureze tabloul psiho-comportamental al celui cu care urmează să se confrunte – evident pe tărâm psihologic – organele de urmărire penală. Sub aspectul tratat interesează, de asemenea, numărul persoanelor ce-i compun familia, comportamentul în familie și societate, atitudinea față de membrii familiei, vecini, inclusiv raporturile percheziționatului și a familiei sale cu aceștia ș.a.
Secțiunea III – Cunoașterea unor date referitoare la locul unde urmează a se efectua percheziția
Tot în cadrul activităților pregătitoare trebuie să se obțină unele date despre locul ce urmează a fi percheziționat. Pe lângă stabilirea corectă a adresei unde se află imobilul vizat, organul de urmărire penală are obligația de a ține cont de următoarele aspecte:
caracteristicile de construcție ale clădirii (amplasamentul, numărul de nivele, construcții auxiliare, materialul de construcție ș.a.);
planul exterior și interior al locuinței percheziționate, sub aspectul cunoașterii întinderii suprafeței ce va fi percheziționată, delimitările ei în raport cu împrejurimile și vecinătățile – repere naturale, garduri vii, garduri de lemn, sârmă etc. – compoziției și structurii terenului înconjurător, particularitățile vegetației și reliefului, modul de amplasare a diferitelor camere și dependințe ale locuinței, destinația acestora, eventualele modificări sau amenajări făcute pe parcurs de locatari;
căile de acces în locuință – drumuri, cărări, numărul ușilor de intrare-ieșire, posibilitățile de acces prin alte imobile, existența podurilor, beciurilor, teraselor ș.a.;
spațiile folosite în comun sau în exclusivitate, lucru extrem de important ce trebuie avut în vedere cu ocazia legalizării formelor necesare percheziției;
posibilitățile de comunicare cu exteriorul, fie telefonică, fie de altă natură.
Informațiile necesare cunoașterii locului ce urmează a fi percheziționat pot fi obținute – ca și în cazul percheziționatului – din diverse surse: informații furnizate de organele locale ale administrației de stat, de conducerea unității al cărei salariat este cel în cauză, colegi de serviciu, cunoștințe, prieteni, vecini. Indiferent de sursă, informațiile trebuie verificate, atât sub aspectul sincerității și veridicității lor, cât și din punct de vedere al raporturilor existente între cei ce le furnizează și persoanele la care se referă. De asemenea, trebuie avut în vedere ca, pentru obținerea datelor necesare cunoașterii locurilor ce vor fi percheziționate, să se procedeze cu maximă discreție, evitându-se alertarea persoanelor vizate.
Secțiunea IV – Aspecte de ordin psihologic privind percheziționatul și pe cei care efectuează percheziția
Psihologia percheziționatului
Percheziția este, fără îndoială, o adevărată confruntare pe tărâm psihologic, între cei care efectuează această activitate și persoanele percheziționate. De aici necesitatea cunoașterii unor probleme de psihologie judiciară, îndeosebi a psihologiei percheziționatului și a celor care o efectuează.
În realizarea scopului percheziției, un rol important îl are observarea, capacitatea organului de urmărire penală de a se orienta, de a sesiza, selecta și atribui adevărata semnificație celor mai neînsemnate reacții ale celui percheziționat.
Percheziționatul urmărește cu interes și emoție activitatea celor ce efectuează percheziția, așa încât nu poate rămâne pasiv la diferitele etape ale căutărilor, la ceea ce se petrece.
Indiferent de pregătirile pe care le-a făcut în prealabil, percheziționatul nu va putea să nu reacționeze față de evoluția organelor care efectuează percheziția. Aceasta în ciuda faptului că cel percheziționat poate simula stăpânirea de sine, calmul, nedumerirea, unele stări de boală, leșin, atitudini de protest sau de revoltă, toate în scopul fie de a impresiona, fie de a intimida pe cei ce efectuează percheziția. Expresiile emoționale, care constituie parte a manifestărilor comportamentale, permit perceperea stărilor emotive ale percheziționatului.
De aceea, în cursul efectuării percheziției, organul de urmărire penală trebuie să-și orienteze atenția în direcția surprinderii unor manifestări psiho-comportamentale, cum ar fi: tremurul corpului și al mâinilor, respirația agitată, suspinul de ușurare, modificări ale vocii și vorbirii, expresia și culoarea feței ș.a.
Asemenea reacții, făcând parte din categoria celor ce scapă controlului sau dirijării conștiente, pot orienta căutările.
Calitatea observării efectuate este dependentă, într-o măsură apreciabilă, de capacitatea de mobilizare a atenției asupra obiectului observării. Astfel, urmărind privirea percheziționatului – din ce în ce mai concentrată spre mâinile celui care caută – organul de urmărire penală are posibilitatea să-și intensifice căutările în locul sau zona care au generat astfel de reacții. De asemenea, modul în care vorbește percheziționatul poate constitui un indiciu în orientarea căutărilor și descoperirea locurilor de ascundere.
Deosebit de importantă este sesizarea manifestărilor ce trădează pierderea controlului din partea percheziționatului: servilism, sârguință, grijă deosebită pentru anumite obiecte, dragoste subită pentru unele activități de ordin gospodăresc ( udatul florilor, mutarea mobilierului ori a altor obiecte, curățirea sau aranjarea acestora). Surprinzând comportamentul celui percheziționat, modul cum este marcat de stările afectiv-emoționale, organul de urmărire penală trebuie să interpreteze corect astfel de manifestări, ținând cont de natura activităților desfășurate până în acel moment, de locurile și obiectele examinate. Din acest considerent este indicat să fie marcat exact momentul apariției unor astfel de reacții – în ce moment al activității și în legătură cu examinarea căror obiecte – și, mai ales, să se stabilească dacă se repetă în cazul reluării activităților care le-au determinat.
Cunoașterea psihologiei percheziționatului permite organului de urmărire penală să diferențieze reacțiile ce apar în legătură cu activitatea de percheziție de reacțiile datorate altor cauze, însuși evenimentul percheziției, grija față de unele obiecte de valoare ori care au pentru el o valoare afectivă (tablouri, sculpturi, lucrări de mare valoare artistică, istorică sau științifică, corespondență, jurnale, memorii, fotografii etc.) fără să facă parte din categoria celor care interesează cauza, găsirea unor obiecte sau înscrisuri ce nu fac obiectul percheziției dar care, din motive mai mult sau mai puțin justificate, pot fi considerate de membrii familiei compromițătoare ș.a.
Manifestările făcând parte din categoria stărilor reactive, cum ar fi: mototolirea batistei, roaderea unghiilor, gesticulările, spasmul glotic, atracția către anumite locuri sau obiecte, se pot datora stărilor prin care trece percheziționatul, însă, datorită faptului că pot fi supuse controlului, ele pot fi și dirijate. Nu de puține ori, încercarea de disimulare a stărilor emoționale se poate ascunde în spatele unei comportări condescendente, concretizată într-o amabilitate exagerată, în solicitudinea de a fi pe placul celor care efectuează percheziția, de a pune la dispoziția acestora obiectele căutate, de a adresa invitația controlării unor încăperi sau obiecte ș.a. Alteori, comportamentul percheziționatului se situează la polul opus, el recurgând la atitudini de protest, de indignare, acreditând ideea că reputația și cinstea de care se bucură îl pun la adăpost de orice bănuială și, prin urmare, percheziția este lipsită de sens. Cele două tipuri comportamentale vizează, de cele mai multe ori, derutarea organului de urmărire penală, dirijarea lui spre o pistă falsă și, în final, renunțarea la căutarea obiectelor.
Practica organelor de urmărire penală cunoaște suficiente cazuri când cel percheziționat încearcă să împiedice buna desfășurare a activității. Printre acestea, amintim: refuzul de a deschide încăperile, atitudinea arogantă, comportarea provocatoare, jignitoare, insulta, ironia, „îmbolnăvirea” subită etc.
Complexitatea formelor prin care sunt puse în evidență stările emoționale ale celui percheziționat, observarea lor și interpretarea corectă a semnificației reale sunt în strânsă legătură cu activitățile concrete întreprinse de organul de urmărire penală. În raport cu împrejurările concrete de la locul percheziției și ținând cont de necesitatea supravegherii necontenite a celui percheziționat, activitatea de observare trebuie încredințată unuia din membrii echipei – de regulă, șeful acesteia – sau chiar mai multor persoane. Oricum, cel care efectuează observarea comportării percheziționatului nu trebuie să fie antrenat și în executarea altor sarcini pe parcursul percheziției.
Din punct de vedere tactic, pentru „dejucarea” manevrelor întreprinse de cel percheziționat (proteste, invitație de a verifica anumite locuri, distragerea atenției), este indicat ca organul judiciar să adopte o atitudine sobră, reținută, să nu reacționeze imediat, demonstrând că este sigur pe sine și hotărât să ducă percheziția la bun sfârșit.
Un procedeu tactic util pentru sesizarea mai clară a reacțiilor persoanei percheziționate este și acela al adresării de întrebări referitoare la destinația unor obiecte, la dispunerea încăperilor locuinței ș.a., precum și invitarea acesteia să deschidă sau să mute anumite obiecte de mobilier.
Psihologia organului judiciar care efectuează percheziția
Psihologia organului judiciar care efectuează percheziția trebuie să fie definită printr-un simț de observație bine-dezvoltat, o putere mare de concentrare și de stabilitate a atenției, o intuiție rapidă, capacitate de analiză și sinteză. Totodată, el trebuie să fie perseverent, ordonat, să dea dovadă de mult calm și chiar de o anumită rezistență fizică, mai ales în cazul perchezițiilor de lungă durată.
În esență, efectuarea unei percheziții reclamă, printre altele, și o serie de calități psihofiziologice. Calitățile psihofiziologice ale unui individ sunt determinate, printre altele, de forță, mobilitatea și dinamismul sistemului nervos, de echilibrul existent între procesul de excitare și inhibiție.
Față de importanța percheziției pentru aflarea adevărului, este evidentă necesitatea urmăririi de către organul de urmărire penală a unei conduite tactice, potrivit unor reguli generale, astfel:
examinarea minuțioasă și observarea permanentă, în accepția sa psihologică de dirijare a atenției spre o percepție mai bună, mai completă, atât a comportamentului persoanei percheziționate cât și a particularităților întregului loc în care se face percheziția.
menținerea stabilității atenției, ceea ce impune evitarea monotoniei, printr-o anumită variație în cercetare, precum și prin efectuarea de pauze pentru odihnă, dar nu într-o manieră comună.
adaptarea rapidă la situații concrete întâlnite la fața locului, dublate de mobilitatea gândirii în interpretarea datelor obținute pe parcursul percheziției. Prin urmare, deși percheziția se desfășoară potrivit unui plan ce servește inclusiv la orientarea cercetării spre anumite locuri sau obiecte, organul de urmărire penală trebuie să fie pregătit, în orice moment, să renunțe la versiunile inițiale, îndreptându-și atenția într-o altă direcție, care se dovedește corespunzătoare realității.
percheziția necesită multă perseverență, calm și răbdare, o asemenea activitate fiind incompatibilă cu superficialitatea, nervozitatea, graba ori repulsia față de anumite lucruri sau obiecte, elemente pe care scontează deseori cel care ascunde un lucru. Sesizând reacțiile tipice tensiunii emoționale ale persoanei percheziționate, în funcție și de particularitățile locului percheziționat în acel moment, organul de urmărire penală va avea posibilitatea, pe baza unor raționamente inductive și deductive, să determine în ce măsură un anumit obiect sau spațiu cercetat poate prezenta interes ori are legătură cu scopul percheziției.
evitarea oricăror conflicte cu cel percheziționat.
abținerea de a face aprecieri legate de viața personală și familială ale persoanei percheziționate.
Secțiunea V – Stabilirea participanților la percheziție, asigurarea mijloacelor tehnice necesare, alegerea momentului începerii percheziției și a modalităților de pătrundere în locuința percheziționatului.
În raport cu scopul percheziției și cu datele obținute cu privire la persoana și locul care va fi percheziționat, organul de urmărire penală care conduce activitatea stabilește competența echipei care va acționa. Numărul participanților diferă, de la caz la caz, fiind determinat – așa cum s-a precizat – de o serie de factori cum ar fi: natura obiectelor, înscrisurilor și valorilor căutate, gradul de dificultate pe care-l implică descoperirea acestora, întinderea și amplasarea locurilor în care se efectuează, datele ce caracterizează personalitatea percheziționatului ș.a.
De regulă la percheziție participă: organul de urmărire penală, martorii asistenți, persoana percheziționatului ori reprezentantul său, reprezentantul unității – atunci când percheziția se efectuează la locul de muncă –, specialiști din diferite domenii – în situația când prezența acestora se impune – și eventual apărătorul celui percheziționat.
Potrivit dispozițiilor legii procesual penale, atunci când procedează la efectuarea percheziției, în executarea unei dispoziții a instanței de judecată, organul de cercetare penală este obligat să ia măsuri pentru a asigura prezența la efectuarea actului procedural a cel puțin doi martori asistenți.
Tactica criminalistică recomandă ca alegerea martorilor asistenți și verificarea dacă aceștia îndeplinesc condițiile cerute de lege să se facă înainte de deplasarea la locul percheziției, în felul acesta evitându-se irosirea timpului sau apariția unor incidente nedorite – persoane interesate în cauză, aflate în relații de dușmănie sau în raporturi de rudenie cu cel percheziționat etc.
Prezența unor specialiști la efectuarea percheziției poate fi reclamată, fie de utilizarea unei aparaturi speciale de detectare – a substanțelor toxice, stupefiantelor, explozivelor, armelor, munițiilor, substanțelor radioactive etc. – fie de necesitatea apelării la unele persoane cu o pregătire tehnică de specialitate – constructori, tâmplari, instalatori, zidari etc. – ori de preîntâmpinarea unor riscuri legate de manipularea, ridicarea și transportarea unor obiecte.
De asemenea, organele de urmărire penală trebuie să ia măsuri pentru a asigura prezența la locul percheziției a persoanei la care urmează să se efectueze actul procedural, inclusiv când aceasta este reținută sau arestată. Numai în situațiile când, indiferent de motiv, persoana respectivă nu poate fi adusă, organul de urmărire penală va putea efectua percheziția în prezența unui reprezentant al celui în cauză, al unui membru al familiei sau al unui vecin, având capacitatea de exercițiu; toate aceste situații trebuie cunoscute încă din etapa pregătitoare și acționat în consecință.
Referitor la asigurarea prezenței apărătorului, organul de urmărire penală trebuie să se conformeze întocmai dispozițiilor legale care garantează dreptul la apărare pe tot parcursul procesului penal. În toate cazurile prevăzute de legea procesuală penală, organul de urmărire penală are obligația de a încunoștința pe apărător despre data și ora desfășurării activității. Totodată, ținând cont de faptul că lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea percheziției, organul de urmărire penală trebuie să fie în măsură să facă dovada că apărătorul a fost înștiințat despre data și ora efectuării actului.
Pentru realizarea scopului percheziției, în raport cu obiectul acesteia și cu mediul în care se efectuează, echipa trebuie să fie dotată cu mijloacele tehnice necesare – instrumente, unelte etc. – care se află în dotarea truselor criminalistice universale sau a laboratoarelor criminalistice mobile. Alteori, se impune utilizarea unor surse de iluminare, a unor truse de chei universale și șperacle, a unor instrumente pentru forțarea ușilor și a sistemelor de închidere. La descoperirea obiectelor ascunse, echipa trebuie să fie dotată cu mijloace tehnice speciale, cum ar fi: sonde de mână, sonde metalice, sonde electromagnetice – pentru descoperirea și ridicarea obiectelor metalice din ape curgătoare, bălți, fântâni – detectoare de metale, de cadavre, detectoare cu ultrasunete, aparate tip Röentgen de format mic ș.a.
În sfârșit, pentru fixarea rezultatelor percheziției, echipa trebuie să aibă asupra sa aparat de fotografiat, de filmat sau, după caz, de înregistrare videomagnetică. Nu trebuie omise nici materialele necesare pentru ambalarea obiectelor descoperite și pentru sigilarea mijloacelor materiale de probă ori a unor încăperi sau piese de mobilier – ce nu pot fi ridicate de la locul percheziției. În situațiile deosebite, când urmează a se efectua percheziții simultane și în imobile locuite de persoane recalcitrante, cunoscute cu trecut infracțional și ostile organelor de urmărire penală, în componența echipei trebuie să fie inclus și conducătorul cu câinele de însoțire.
Momentul începerii percheziției și modalitățile de pătrundere în domiciliul ce va fi percheziționat prezintă importanță aparte și se stabilește, de la caz la caz, în raport cu particularitățile concrete ale cauzei și ținând seama de dispozițiile legale. Alegerea celui mai potrivit moment pentru efectuarea percheziției este condiționat de diverși factori: pericolul dispariției obiectelor, înscrisurilor și valorilor, necesitatea asigurării elementului surpriză, conferind activității caracterul inopinat, timpul optim de pătrundere în locuința celui percheziționat etc. După cum este cunoscut, organele de cercetare penală pot efectua percheziția între orele 600-2000, în afara acestor ore, numai în caz de infracțiune flagrantă sau când percheziția se efectuează într-un local public. Percheziția începută în limita de timp admisă de lege poate continua în timpul nopții. Necesitatea continuării percheziției după orele 2000 este lăsată la aprecierea organului de urmărire penală care a început efectuarea, ținând seama de situația existentă și fără a compromite realizarea scopului urmărit prin efectuarea acestei activități. În alte cazuri se impune sincronizarea activităților de percheziționare – în cazul perchezițiilor simultane – în sensul declanșării concomitente în diferite locuri și la diferite persoane – indiferent dacă se efectuează în aceeași localitate sau în localități diferite. În felul acesta se înlătură posibilitatea ca cei percheziționați să ia legătura și să facă să dispară obiectele, înscrisurile sau valorile ce formează scopul percheziției. Cât privește stabilirea modalităților de pătrundere în locuință, practica judiciară recomandă ca în cazul persoanelor recalcitrante, aceasta să se facă în zorii zilei, momentul oferind condiții de pătrundere fără dificultăți, de căutare și descoperire a obiectelor, înscrisurilor și valorilor ce interesează, și de terminare a activităților.
Secțiunea VI – Legalizarea formelor necesare percheziției
Așa cum am arătat, percheziția domiciliară poate fi dispusă numai de judecător, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecății.
Percheziția domiciliară se dispune în cursul urmăririi penale în camera de consiliu, fără citarea părților. Participarea procurorului este obligatorie.
Percheziția domiciliară nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale.
În cursul judecății instanța poate proceda la efectuarea percheziției cu ocazia unei cercetări locale. În celelalte cazuri, dispoziția instanței de judecată de a se efectua o percheziție se comunică procurorului în vederea efectuării acesteia.
Obținerea autorizației constituie o garanție pentru persoana sau unitatea la care se efectuează percheziția, în sensul de a le pune la adăpost de eventualitatea unor încălcări ale inviolabilității domiciliului, judecătorul încuviințând efectuarea percheziției numai după ce examinează actele de la dosar și constată că există motive temeinice și sunt îndeplinite condițiile legale privitoare la natura substanțială.
În sfârșit, atunci când urmează să fie percheziționate și spațiile folosite în comun cu alte persoane acest lucru trebuie să fie solicitat și prevăzut expres în autorizație.
După parcurgerea etapelor pregătitoare este necesară instruirea tuturor participanților în cele mai mici detalii, în așa fel încât acestea să acționeze în consecință de cauză și să înlăture factorii perturbatori care dereglează observarea și atenția.
CAPITOLUL III – Particularități privind efectuarea unor categorii de percheziții domiciliare și a percheziției corporale
Efectuarea unei percheziții se raportează la natura și particularitățile locului. Indiferent, însă, de aceste particularități, perchezițiilor le sunt comune câteva reguli cu caracter tactic. Dintre acestea, ne vom referi, în primul rând, la regulile de bază ale percheziției domiciliare, privite în sensul său larg, reguli care, într-un mod specific, pot fi adaptate și percheziției corporale.
percheziția se efectuează cu minuțiozitate, întinderea și profunzimea cercetării fiind în funcție de natura obiectelor care trebuie descoperite: într-un fel se procedează în ipoteza căutării unor obiecte furate, de genul autoturismelor, motocicletelor, radiocasetofoanelor, hainelor de blană etc., și, altfel în ipoteza căutării unor obiecte de valoare cu volum mic (bijuterii, valută) sau a unor înscrisuri; în acest sens se va avea în vedere și posibilitatea dezmembrării sau fragmentării obiectelor furate.
percheziția se desfășoară metodic, sistematic, ceea ce presupune cercetarea detaliată a fiecărei încăperi, a fiecărei piese de mobilier, instalații sanitare sau obiect casnic care ar putea servi ca ascunzătoare, potrivit particularităților corpurilor căutate.
va fi observat în permanență comportamentul persoanei percheziționate. Observarea va fi făcută, de regulă, de organul de urmărire penală care conduce percheziția, sau de către cineva cu experiență în materie. Dacă se constată accentuarea tensiunii emoționale în momentul examinării unei încăperi, a unui anumit obiect, sau deconectare după trecerea de un anumit spațiu, se va insista asupra locurilor respective, persoanei percheziționate cerându-i-se cât mai multe detalii referitoare la acestea, pentru a se vedea modul în care reacționează.
Amintim, în acest context, că supravegherea este necesară și pentru prevenirea unor acțiuni neașteptate, cu caracter violent ale celui la care se efectuează percheziția.
percheziția trebuie efectuată în strictă conformitate cu dispozițiile legale. Astfel, pe întreaga durată a percheziției, începând cu pătrunderea la fața locului și terminând cu ridicarea obiectelor, cu fixarea rezultatelor percheziției, organul de urmărire penală, sub conducerea căruia se desfășoară acest act, va veghea la respectarea neabătută a legii.
Secțiunea I – Percheziția încăperilor sau a locurilor închise
În cazul perchezițiilor efectuate în locuri închise, se cercetează elementele de construcție a clădirii, ale încăperilor și dependințelor, cum sunt zidurile, pardoselile, plafoanele, scările, instalațiile sanitare, precum și obiectele aflate în încăperi, obiecte în care pot fi amenajate ascunzători.
Cercetarea clădirii și a elementelor de construcție presupune verificarea clădirii în ansamblul său, precum și a fiecărei încăperi sau dependințe în parte.
Cercetarea clădirii, în ansamblul său, este destinată descoperirii unor eventuale ascunzători făcute prin modificarea construcției. Pe aceasta, se vor examina comparativ suprafețele interioare și exterioare, stabilite prin măsurarea lungimii din interior și din exterior a zidurilor, a grosimii acestora și a unghiurilor pe care le fac între ele. Examinarea va începe cu subsolul clădirii, cu pivnițele sau cu dependințele și se va termina cu podul sau terasa clădirii.
Cercetarea zidurilor sau a pereților începe prin măsurarea dimensiunilor lor (lungime, lățime, înălțime), pentru a se constata dacă sunt sau nu uniforme ori corespunzătoare cu planul clădirii. În general sunt mai rare cazurile când se construiește un zid nou sau se dublează unul vechi pentru amenajarea unei ascunzători, aspect ce nu trebuie, totuși, pierdut din vedere, în practică întâlnindu-se și asemenea cazuri.
Frecvent, însă, se procedează la practicarea de ascunzători în pereți. Descoperirea nișelor de acest gen este posibilă prin ciocănirea pereților, sunetul fiind mai înfundat în dreptul nișei, neajuns pe care infractorii mai versați încearcă să-l înlăture introducând diverse materiale mai ales nisip în ascunzătoare. Totodată, se va examina tencuiala, zugrăveala și tapetul. Diferența de vechime sau nuanță a tencuielii, zugrăvelii sau vopselii este vizibilă atât cu ochiul liber, cât și cu ajutorul lămpii cu radiații ultraviolete, datorită fluorescenței diferite a straturilor de vopsea. Pereții tapetați se verifică prin pipăire și prin examinarea modului de îmbinare a fâșiilor de tapet.
Cu ocazia verificării zidurilor, se cercetează și alte elemente de construcție respectiv pervazurile de la uși sau ferestre, precum și gurile de aerisire, debaralele, folosite frecvent ca ascunzători.
Cercetarea pardoselilor sau a planșeelor se face în funcție de specificul lor. De exemplu, în cazul pardoselilor de pământ bătătorit (pivniță, poduri, magazii, bucătării de vară ș.a.), în care se sapă gropi pentru ascunderea obiectelor, cadavrelor sau a persoanelor care se sustrag urmăririi penale, este posibilă descoperirea lor prin examinarea gradului de afânare a pământului. În acest scop, se vor face sondaje cu vergele metalice, se va ciocăni pardoseala ori se va turna apă, care de regulă, este absorbită mai repede în dreptul gropii.
La pardoselile din scândură sau parchet, se vor examina îmbinările, depunerile de praf, jocul scândurilor, capătul cuielor. La parchet se va cerceta cu atenție locul în care a fost încheiat parchetul, fiind singura zonă la care se poate umbla fără să apară urme de forțare a îmbinărilor.
Planșeele acoperite cu plăci de marmură, gresie, placaj ceramic, ca și zidurile placate cu faianță, vor fi verificate într-un mod asemănător pardoselilor din parchet, prin stabilirea eventualului joc, a lipsei cimentului sau mortarului de la îmbinări etc. În cazurile descrise mai sus, obiectele metalice pot fi descoperite cu ajutorul detectorului de metale, bineînțeles dacă pardoselile nu conțin armătură de fier sau cuie.
Organul de urmărire penală care efectuează percheziția în încăperi, dependințe, pivnițe, poduri ș.a. nu trebuie să piardă din vedere că, în majoritatea cazurilor, ascunzătorile făcute în pardoseli sunt acoperite cu diverse obiecte de mobilă, lăzi, butoaie, vechituri de tot felul, ceea ce impune degajarea suprafeței cercetate.
Cercetarea obiectelor din interiorul încăperilor
Diferitele obiecte aflate în interiorul încăperilor de locuit sau în dependințe, ca: obiecte de mobilier, aparate electrice sau mecanice, vehicule mecanizate sau nu, aparate de radio și televiziune, aparate și accesorii de cusut, bibelouri, jucării de copii, cărți, tablouri, obiecte de așternut, obiecte de bucătărie și rezerve alimentare, rezerve de încălzit etc., au o metodică specială în percheziție.
Mobilierul se împarte după materialul de construcție și posibilitățile de ascundere în: mobilier de fier, de lemn și mobilier cu arcuri și tapiserie.
Cercetarea obiectelor de mobilier începe prin măsurarea lor interioară și exterioară, pentru a descoperi eventualele neconcordanțe de volum, în cazul pereților dubli sau al unor găuri scobite. Fiecărei piese de mobilier i se vor cerceta șuruburile, niturile, părțile încleiate, pentru a descoperi eventualele urme de forțare sau ale unei desfaceri și reasamblări recente.
Se acordă o atenție deosebită sculpturilor și părților de ornamentație a mobilierului, care pot fi anume construite pentru a servi ca ascunzători.
Mobilierul de metal se pretează la dublarea laturilor și a fundului, iar cele de lemn la găurirea picioarelor și la dublarea blaturilor.
Mobila tapisată dă multiple posibilități de ascundere, atât în partea ei lemnoasă cât, mai ales, în umplutura de câlți sau între arcuri. Cercetarea părților tapisate se face cu ajutorul unei sonde subțiri de oțel, sau prin desfacerea unei părți limitate și căutarea prin introducerea mâinii.
Aceleași metode se aplică la căutarea în interiorul saltelelor, a plăpumilor și al pernelor.
Obiectele de lenjerie se caută atent la cusături, căptușeli, petice etc.
O atenție deosebită se acordă obiectelor atârnate pe pereți, ca: tablouri, candelabre, goblenuri, oglinzi, scoarțe, prosoape ornamentale, diverse decorațiuni de interior etc.
În numeroase cazuri s-au găsit icoane și tablouri căptușite în spate cu valută străină, sau candele cu plută în untdelemn pline cu monezi de aur. Se vor cerceta cu atenție trofeele de vânătoare, ca: păsări împăiate, coarne de cerb, capete de lup sau mistreț împăiate, blană de urs etc.
Aceste obiecte sunt înțepate cu o sondă subțire de oțel, sau descusute într-o parte pentru a se putea introduce mâna. Aceleași metode se folosesc și pentru jucăriile împăiate ale copiilor, sau bibelouri împăiate. Bibelouri din material plastic, sticlă sau porțelan se privesc în zare, se scutură și se cercetează suprafața pentru a se descoperi eventualele orificii practicate în vederea introducerii obiectelor percheziției. Dacă totuși unele bibelouri din material plastic ar prezenta dubiu, ele pot fi crestate pe alocuri sau chiar distruse.
La o verificare atentă vor fi supuse și instrumentele muzicale, cercetându-se interiorul lor și husele de protecție.
O verificare minuțioasă trebuie făcută cărților, în cazul cărora se vor examina atent atât coperțile cât și cotoarele cât și fiecare filă în parte. Coperțile și cotoarele cărților pot fi lucrate în așa fel încât in interiorul lor să se poată introduce documente prețioase sau valută, iar între filele cărților, valută sau monedă națională. S-au întâlnit cazuri de cărți scobite pe dinăuntru, pentru a ascunde un pistolet sau un alt obiect.
Locurile folosite frecvent pentru ascunderea unor obiecte mai mici sunt vasele și borcanele cu alimente conservate (murături, dulceață, compot) vasele de bucătărie, ghivecele de flori, vasele de flori, butoiul cu varză, șuncile puse la afumat, cutiile de conserve etc
Pietrele prețioase pot fi introduse în dulceață sau în compoturi de fructe, sau în fructele imitate din material plastic.
Dacă obiectele căutate sunt ascunse în ghivecele de flori o zi sau două, florile vor prezenta aspecte de ofilire, dar curând își vor reveni, primind aspectul natural.
Cutiile de conserve vor fi cercetate prin scuturare și cântărire. Obiectele căutate pot fi ascunse în însăși masa conservei și apoi cutia să fie relipită.
Pentru descoperirea fundului dublu la vesela metalică de bucătărie se măsoară înălțimea interioară și cea exterioară a vasului.
Căutarea în rezervoarele de combustibil, deși foarte anevoioasă, dă însă, în mod frecvent, rezultate pozitive. Uneori obiectele se ascund sub grămezile de lemne sau cărbuni. În unele cazuri, lemnele au fost secționate și apoi scobite pe dinăuntru, sau perforate cu o coarbă și astupate cu un dop. Aceste ascunzători în obiecte de lemn uneori sunt greu de descoperit.
Cotețele și cuștile animalelor sunt folosite, de asemenea, ca locuri de ascundere. Când se ascund cadavrele sau părți din acestea, animalele adoptă o atitudine schimbată, sunt neliniștite, indicând o stare de alertă.
Secțiunea II – Percheziția locurilor deschise
Prin percheziția locurilor deschise trebuie să se înțeleagă căutarea de obiecte pe suprafețe sau terenuri clar delimitate, îngrădite, care aparțin persoanei la care se efectuează percheziția, sau pe care aceasta le folosește în mod exclusiv sau împreună cu un număr limitat de persoane. Cel mai adesea din această categorie fac parte curțile și grădinile.
În cazul locurilor neîngrădite, de acces general, cum sunt, de exemplu, terenurile agricole, pajiștile, chiar dacă aparțin unei anumite persoane, nu se poate vorbi de percheziție, ci de o cercetare la fața locului.
Ca și în celelalte genuri de percheziție, în efectuarea percheziției locurilor deschise, se va ține seama atât de caracteristicile obiectelor căutate, cât și de particularitățile locului cercetat.
Dacă pe terenul cercetat sunt ridicate diverse construcții, percheziția acestora se va face potrivit regulilor tactice de cercetare a locurilor închise și prin urmare, nu vom mai insista asupra acestui aspect.
Printre primele măsuri ce vor fi luate la fața locului, se numără aceea a stabilirii modului de efectuare a percheziției. Astfel, în funcție de numărul persoanelor care alcătuiesc echipa de percheziție și de mărimea suprafeței se poate proceda fie la împărțirea terenului pe sectoare, fie la aplicarea așa-numitei metode a greblării (vor fi dispuși în lanț parcurgând terenul de la un capăt la altul). În fixarea sarcinilor membrilor echipei se ține seama, dacă este cazul, și de necesitatea reținerii sau prinderii persoanei la care se efectuează percheziția. Folosirea câinelui de urmărire nu trebuie neglijată în căutarea obiectelor ascunse sau a cadavrelor îngropate, a stupefiantelor, pe baza urmelor olfactive specifice. Firește că acest procedeu va fi aplicat înainte ca membrii echipei să înceapă căutarea.
În eventualitatea în care organul de urmărire penală deține informații precise referitoare la locul în care a fost ascuns obiectul, vor fi verificate în prealabil locurile respective, și numai după aceea, dacă se consideră necesar, se va proceda la cercetarea sistematică a întregului loc.
Având în vedere că principala modalitate de ascundere a obiectelor sau cadavrelor, în locuri deschise, o constituie îngroparea, organul de urmărire penală va trebui să țină seama de urmele specifice acestei operații. Urmele respective sunt determinate, la rândul lor, de procedeele de camuflare folosite de infractor. De pildă, după îngropare, locul poate fi acoperit cu brazde de pământ conținând vegetația specifică terenului. De asemenea, peste el se pot planta pomi, sau diverse plante de cultură, ori este acoperit cu grămezi de gunoi, bălegar, stoguri de paie, fân, coceni, stive de lemn.
O atenție deosebită va fi acordată fântânilor deschise, gropilor de gunoi, hasnalelor. Dacă suprafața percheziționată este străbătută de o apă curgătoare, va fi cercetat și fundul acesteia, la nevoie recurgându-se la scafandri autonomi.
Mijloacele tehnice de care organul de urmărire penală se poate servi în percheziția locurilor deschise sunt sondele metalice, de diverse lungimi și grosimi, detectoarele de metal, detectoarele de cadavre de tipul “Bansgaard”, electromagneți sau magneți simpli foarte puternici. Din dotarea echipei nu vor lipsi nici casmalele, târnăcoapele, lopețile. În practică au existat cazuri în care, pentru săparea la adâncime sau pentru înlăturarea grămezilor de moloz, nisip sau pietriș, s-a recurs chiar la utilaje tehnice de genul excavatoarelor.
Secțiunea III – Percheziția corporală
Percheziția corporală se efectuează în toate cazurile de reținere sau arestare a persoanei care a săvârșit o infracțiune. De asemenea este necesară și cu prilejul percheziției efectuate în încăperi, dacă de față sunt și persoanele bănuite că ascund obiectele căutate.
Spre deosebire de percheziția domiciliară, pentru efectuarea percheziției corporale nu este necesară autorizația dată de judecător, existând posibilitatea recurgerii la acest procedeu de fiecare dată când este necesar în interesul urmăririi penale.
În ceea ce privește modul de realizare, percheziția corporală trebuie efectuată numai de o persoană de același sex cu cea percheziționată.
Deosebit de minuțioasă trebuie să fie percheziția corporală efectuată în momentul reținerii sau a arestării. În asemenea cazuri, la percheziția corporală trebuie să se ridice, în afară de obiectele care prezintă o importanță nemijlocită pentru cauza respectivă, toate obiectele metalice și alte obiecte de înțepat și tăioase, precum și acte, agende, creioane, stilouri, bani și alte valori. În toate cazurile se ridică armele de foc și munițiile acestora.
Dacă percheziția corporală nu se efectuează în legătură cu cauza care implică reținerea sau arestarea, se va ridica numai arma, precum și actele și obiectele care au vreo legătură cu cauza.
Percheziția corporală trebuie executată în prezența martorilor asistenți, cărora li se prezintă toate obiectele ridicate în cursul percheziției. Numai în cazuri excepționale se poate efectua o percheziție parțială, în lipsa martorilor asistenți, în scopul ridicării armei, în cazul reținerii unui infractor periculos într-un loc sau la o oră la care nu pot fi chemați martorii asistenți. În aceste cazuri, este necesar ca percheziția corporală minuțioasă a celui reținut să se efectueze după procedeul obișnuit, în prezența martorilor asistenți, îndată după ce acesta a fost condus la secția de poliție, la locul de arest ori în cabinetul anchetatorului penal.
Înainte de a se efectua percheziția corporală a celui reținut ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni grave (omor, tâlhărie etc.) de regulă, trebuie să se propună persoanei percheziționate să ridice mâinile și să se întoarcă cu spatele, pentru a nu îi da posibilitatea să atace prin surprindere persoana care efectuează percheziția. După aceea, prin palparea buzunarelor și a altor locuri (în regiunea mijlocului, a mânecii, a carâmbilor cizmelor etc.), se verifică dacă arma nu este ascunsă undeva. În timpul palpării îmbrăcămintei este necesar să se aibă grijă ca persoana percheziționată să nu lase mâinile în jos.
După ce s-a stabilit cu certitudine că persoana percheziționată nu are armă asupra sa sau după ce aceasta a fost ridicată, se trece la examinarea amănunțită a îmbrăcămintei, pentru a se descoperi obiectele ce se află în ea. Se recomandă ca cercetarea să se înceapă cu buzunarele, palpându-se apoi întreaga îmbrăcăminte, pentru a se stabili dacă obiectul căutat nu a fost ascuns între stofă și căptușeală. Nu trebuie să se desfacă cusăturile îmbrăcămintei, dacă acest lucru nu este absolut necesar. Cu toate acestea însă, acest lucru poate fi uneori necesar, în special în cazul în care se percheziționează o îmbrăcăminte vătuită sau îmblănită. În asemenea împrejurări, trebuie să se examineze amănunțit toate cusăturile și să se stabilească dacă nu cumva există locuri în care ele au fost recent rupte și apoi recusute. Uneori, lucrurile mici de valoare se pot ascunde, de exemplu, în tocul încălțămintei, între talpă și căptușeală. Dacă există bănuiala că obiectele furate au fost ascunse printr-un asemenea procedeu, lucrurile în care pot exista ascunzători trebuie ridicate și examinate, cu ajutorul razelor röentgen sau gamma, la cel mai apropiat laborator sau instituție medicală. Nu trebuie să se piardă din vedere faptul că unele obiecte mici pot fi ascunse în nas, în gură etc., iar uneori pot fi înghițite. Când există indicii în acest sens, la efectuarea percheziției trebuie invitați medicul judiciar, iar în caz de necesitate, persoana percheziționată trebuie examinată cu ajutorul razelor röentgen.
În mod detaliat trebuie examinate și obiectele accesorii găsite asupra persoanei: portofele, cutii de chibrituri, pachete de țigări, portțigarete, tocul ochelarilor, stilouri, ceasuri, pipe, bastoane, aparate foto ș.a.
În cazul când se caută și urme în afară de lucruri, pentru a nu risca de a distruge sau șterge integral sau parțial urmele, se va omite la început pipăitul de orientare. Deoarece urmele, care pot fi pete de sânge, de vopsea, cerneală, grăsime, uleiuri și alte substanțe îmbibate sau lipite pe dinafara sau pe dinăuntrul îmbrăcămintei și putând fi uscate și fragile sau rămase în dungile buzunarelor, îndoiturilor sau a cusăturilor în formă de rămășițe sau praf de la alte substanțe, în ambele cazuri putând fi mai mult sau mai puțin șterse sau diminuate, intenționat de către purtătorul îmbrăcămintei sau, fără știrea acestuia prin uzura simplă a purtatului, și astfel prin pipăitul de la început s-ar șterge și mai mult sau chiar ar dispărea de tot aceste urme de o valoare capitală, poate. În consecință, în acest caz sau când există bănuieli că pot să existe și urme indicative, se va căuta mai întâi cu toată atenția și minuțiozitatea după aceste urme, examinând stofa îmbrăcămintei în mod sistematic și în cazul în care se vor găsi se va proceda la asigurarea acestora și numai după aceea se va continua cu căutarea după existența obiectelor. Dacă s-a constatat neîndoielnic că nu există nici o urmă pe îmbrăcăminte, atunci se poate recurge la palparea indicată.
Indiferent de condițiile în care se efectuează percheziția, prin modul de plasare, prin felul în care se face examinarea și prin modul de supraveghere, cei ce percheziționează trebuie să prevină orice fel de incident, respectiv atacul sau fuga percheziționatului, distrugerea sau aruncarea bunurilor și valorilor căutate.
Rezultatul percheziției corporale – în toate cazurile cînd se realizează ca activitate distinctă – se consemnează într-un proces-verbal, cu descrierea detaliată a obiectelor, înscrisurilor și valorilor descoperite și cu menționarea măsurilor luate în privința lor.
Secțiunea IV – Particularități în efectuarea percheziției în cazul infracțiunilor contra vieții
Viața reprezintă un atribut esențial al omului și de aceea atât preocupările internaționale cât și reglementările legale naționale îi conferă un rol primordial în stabilirea măsurilor de protecție, considerând viața un drept fundamental al omului.
În Codul Penal român aceste infracțiuni contra vieții sunt reglementate în articolele 178 – 182 și sunt intitulate omor, omor calificat, pruncuciderea, uciderea din culpă și determinarea sau înlesnirea sinuciderii.
Aceste infracțiuni prezintă un ridicat grad generic de pericol social determinat, pe de o parte, de importanța valorilor sociale, ce constituie obiectul protecției penale, și de gravele urmări pe care le poate avea pentru comunitate săvârșirea acestor infracțiuni, iar pe de altă parte de faptul că infracțiunile contra vieții se realizează de regulă prin utilizarea unor mijloace sau procedee violente și au o frecvență deseori mai ridicată în raport cu alte categorii de infracțiuni.
Gradul de pericol social pe care îl reprezintă omorul afectează cel mai important atribut al persoanei, viața, dar acest lucru „interesează nu numai persoana victimei, ci persoana în general, deoarece fără respectarea vieții persoanei nu poate fi concepută, atât existența pașnică a colectivității, cât și conviețuirea membrilor acesteia.”
Aspecte specifice ale percheziției în cazul omorului
Infracțiunea de omor este prevăzută în Codul Penal la art. 178 – forma simplă și la art. 179 – forma agravată.
Printre activitățile de urmărire penală, la care organele de cercetare penală participă nemijlocit în cazul omorului, se înscrie și efectuarea percheziției.
Pe lângă celelalte activități, percheziția, fie domiciliară, fie la locul de muncă este una din activitățile de maximă urgență, urmând descoperirea obiectelor sau instrumentelor care au servit la comiterea omorului, a celor care poartă urmele infracțiunii, a bunurilor sau valorilor produs al infracțiunii, a cadavrelor sau părților din acestea, precum și a făptuitorilor sau a altor persoane care se sustrag de la urmărirea penală sau de la judecată.
Percheziția efectuată la persoanele bănuite poate conduce la descoperirea instrumentelor folosite la comiterea omorului – cuțit, brici, topor, arme de foc și muniție, instrumente cu care a fost dezmembrat cadavrul, etc. Faptul că pe acestea se descoperă urme ale infracțiunii, contribuie, în mod decisiv, la identificarea făptuitorului și la dovedirea activității infracționale desfășurate.
De o mare atenție trebuie să se bucure căutarea obiectelor de îmbrăcăminte și încălțăminte ale persoanei la care se efectuează percheziția și care au corespondent în urmele descoperite la fața locului. Ulterior, prin constatarea tehnico – științifică, traseologică se va putea stabili cu certitudine dacă firele textile găsite la fața locului au făcut sau nu corp comun cu obiectele de îmbrăcăminte ridicate de la percheziție, ori dacă urmele de încălțăminte – ridicate cu aceeași ocazie – au fost formate de încălțămintea găsită asupra persoanei bănuite. Uneori, scopul percheziției vizează descoperirea unor substanțe toxice, a unor recipiente care poartă astfel de urme, a instrumentelor – ace, seringi, etc – care dovedesc proveniența acestora. Alteori scopul principal al percheziției îl constituie descoperirea de cadavre ori părți din acestea.
Totodată, la percheziția efectuată la persoana bănuită, trebuie căutate obiectele, înscrisurile și valorile de care a fost deposedată victimă și care pot dovedi mobilul și scopul infracțiunii, precum și mijloacele de transport, pentru a se stabili corespondența dintre acestea și urmele infracțiunii găsite la fața locului.
Trebuie precizat că percheziția se efectuează nu numai la persoanele suspecte ci și la domiciliul sau locul de muncă al victimei. Prin descoperirea unor înscrisuri pot fi puse în evidență relațiile dintre infractor și victimă – de exemplu, scrisori de amenințare – precum și urme ori indicii valoroase pentru cauză. Percheziția efectuată la locuința victimei se impune și în situația când se reclamă dispariția unei persoane și există temei să se presupună că omorul este cauza dispariției. Desigur, locurile menționate sunt pur și simplu orientative, practica judiciară demonstrând că obiectele, înscrisurile, valorile, cadavrele ori resturile de cadavru pot fi descoperite în cele mai neașteptate locuri.
Atragem atenția încă o dată asupra necesității respectării cu strictețe a tuturor regulilor de tactică criminalistică, începând cu modul de pătrundere în locuință, efectuarea percheziției corporale, căutarea, descoperirea și ridicarea obiectelor găsite cu această ocazie și care prezintă importanță din punct de vedere al probațiunii infracțiunii respective.
Nu în ultimul rând fixarea, rezultatelor percheziției trebuie făcută în strictă conformitate cu dispozițiile legii procesuale penale și a regulilor generalizate de practică pozitivă a organelor de urmărire penală.
Aspecte specifice ale percheziției în cazul pruncuciderii
Infracțiunea de pruncucidere este prevăzută de art. 180 din Codul Penal.
Scopul principal al percheziției efectuate la autoarea sau persoana bănuită de săvârșirea pruncuciderii îl constituie descoperirea obiectelor sau instrumentelor care au servit la suprimarea vieții noului – născut, a obiectelor care poartă urmele nașterii sau care au fost folosite la naștere, a obiectelor cu care a fost transportat cadavrul, a vaselor și a obiectelor de îmbrăcăminte, lenjerie de corp și de pat, substanțe, etc., purtătoare ale urmelor infracțiunii.
Totodată, cu această ocazie, trebuie căutate înscrisuri, rețete, fișe medicale și altele, din care să rezulte starea de graviditate, unitățile spitalicești care i-au acordat asistență medicală, diagnosticul la internare și externare, tratamentul medicamentos prescris etc. Nu trebuie omisă nici căutarea unor acte care atestă starea psihică a celei în cauză înainte de săvârșirea infracțiunii – maladia de care a suferit, perioada, tratamentul urmat, diagnosticul la externare – elemente de natură să contribuie la lămurirea și să explice starea psihică a mamei pricinuită de naștere. Acest lucru se impune deoarece, potrivit Codului Penal există anumite stări psiho-fiziologice provocate de naștere, care, fără a echivala cu o stare de inconștiență și, deci, fără a exclude capacitatea psihică a făptuitorului, sunt de natură să explice, într-o anumită măsură, uciderea copilului nou-născut, săvârșită de către mama sa, indiferent dacă acesta este un copil din cadrul sau din afara căsătoriei. De un real folos în elucidarea tuturor împrejurărilor cauzei este descoperirea și ridicarea altor înscrisuri – fișe, analize de laborator ori certificate pentru concediu medical sau reducerea timpului de lucru.
În același scop, de la unitățile sanitare se vor ridica – în original și copie – registrul de luare în evidență a femeilor gravide, foile de observație clinică, biletele de ieșire din spital, certificate pentru concediu medical etc. Asemenea înscrisuri pot fi ridicate și de la locul de muncă al învinuitului sau inculpatului.
Secțiunea V – Particularități în efectuarea percheziției în cazul infracțiunilor privitoare la viața sexuală
Libertatea sexuală face parte din larga categorie a libertăților omului, iar exercitarea ei e apărată, atât pe plan internațional, cât și pe plan intern.
Codul Penal român include ca infracțiuni contra libertății sexuale a persoanei: violul (prevăzut la art. 217), raportul sexual cu o minoră (prevăzut la art. 218), seducția (art. 219), perversiunea sexuală (art. 220), corupția sexuală (art. 221), incestul (art. 222) și hărțuirea sexuală (art. 223).
Trebuie stabilit faptul că legea, în mod primar, și societatea, în mod general, înțelege prin libertate sexuală acel exercițiu firesc al sexualității, desfășurat în limitele normalității, decenței și intimității.
Efectuarea percheziției în cazul violului
Infracțiunea de viol, prevăzută de art. 217 Cod Penal este cea mai gravă atingere adusă libertății sexuale a unei persoane dar ea poate aduce atingere și altor valori sociale cum ar fi viața, integritatea corporală sau sănătatea victimei.
Activitatea care se întreprinde pentru administrarea probelor în scopul lămuririi problemelor diferă de la cauză la cauză, în raport de particularitățile acesteia. Percheziția este una din activitățile care se desfășoară, având aplicabilitate în marea majoritate a cazurilor.
Prin efectuarea percheziției se urmărește descoperirea de obiecte, de îmbrăcăminte și încălțăminte conținând urme, în mod special a urmelor materie specifice, rezultat al săvârșirii infracțiunii, sau luate de la locul faptei, obiecte folosite pentru lovirea, amenințarea ori constrângerea victimei sau dintre cele de care a fost deposedată, atunci când în afară de viol au fost săvârșite tâlhării sau furturi.
În cazul săvârșirii infracțiunii de viol de două sau mai multe persoane împreună – modalitate agravantă –, percheziția trebuie desfășurată având în vedere toate persoanele participante.
Prin intermediul acestei activități se poate determina persoana învinuitului sau inculpatului să recunoască fapta comisă, rezultatele percheziției putând avea un rol deosebit de important în desfășurarea ulterioară a anchetei.
Efectuarea percheziției în cazul hărțuirii sexuale
Hărțuirea sexuală este o infracțiune prevazută de Codul Penal la art. 223 și reprezintă hărțuirea unei persoane prin amenințare sau constrângere în scopul de a obține satisfacții de natură sexuală, de către o persoană care abuzează de calitatea sau de influența pe care i-o conferă funcția îndeplinită la locul de muncă. Cu alte cuvinte este o formă de discriminare sexuală care umbrește dreptul unei persoane de a lucra într-un mediu liber de avansuri sexuale nedorite sau necuvenite și liber de presiuni de ordin sexual.
Exemple de avansuri sexuale:
afișarea (etalarea) de materiale sexuale;
bancuri, glume sexuale;
comentarii de natură sexuală asupra înfățișării cuiva;
amenințări;
fluierături sau gesturi sexuale;
repetate solicitări de a ieși cu o persoană de sex opus;
contacte fizice.
Toate formele de hărțuire sexuală sunt ilegale și adesea însoțesc comiterea unei infracțiuni, ca de exemplu:
*O ofertă de compensare în schimbul unor gratificații sexuale poate fi considerată o formă de dare de mită.
*Angajarea în hărțuire sexuală, în detrimentul prestației la locul de muncă, poate constitui o neglijare a îndatoririlor de serviciu.
*Atingerea unei persoane într-o manieră necuvenită ar putea constitui o formă de agresare.
Activitățile ce se întreprind pentru administrarea probelor diferă de la caz la caz, organele însărcinate cu rezolvarea cauzelor și lămurirea problemelor referitoare la aceste infracțiuni au obligația de a efectua percheziția, fie domiciliară, fie la sediul firmei sau unității unde se presupune că s-ar fi consumat actul infracțional.
Se urmărește, în ambele situații, descoperirea de elemente materiale ce conțin urme ale infracțiunii, care au folosit la săvârșirea acesteia sau care ar fi trebuit să fie folosite, dar care, din varii motive, nu au mai avut o astfel de destinație. Aceste materiale pot fi, după caz: înscrisuri, obiecte sau valori care pot ajuta la probarea infracțiuni.
Această activitate se va desfășura în conformitate cu prevederile articolelor din codul de procedură penală.
Secțiunea VI – Particularități în efectuarea percheziției în cazul infracțiunilor infracțiunilor contra patrimoniului
Aceste infracțiuni au constituit, din cele mai vechi timpuri, o problemă pentru societate. Averea persoanei trebuia apărată prin mijloace care să descurajeze acțiunea persoanelor care căutau să realizeze un venit fără efort. Pedepsele erau dintre cele mai aspre, ajungându-se și până la tăierea brațului cu care se făcea furtul.
Infracțiunile contra patrimoniului privesc acțiunea ilicită a făptuitorului și nu poziția juridică a victimei, adică dacă acesta este proprietar, posesor, deținător precar, etc.
Aceste infracțiuni sunt cuprinse în Codul Penal sub titlul generic „Infracțiuni contra patrimoniului”.
Reglementarea măsurilor de protejare a patrimoniului prevăzută de legea penală dovedește importanța valorii sociale ocrotite, a obiectului juridic al infracțiunii reprezentat de relațiile sociale privitoare la patrimoniu, importanța pe care o reprezintă pentru om averea personală care, în final, îl asigură.
Particularitățile efectuării percheziției în cazul infracțiunilor de furt și tâlhărie
Ocrotirea patrimoniului prin normele dreptului penal a constituit dintotdeauna un obiectiv prioritar al oricărui sistem de drept, patrimoniul reprezentând o componentă importantă a vieții de zi cu zi a oricărei persoane fizice sau juridice, de care depinde atât satisfacerea cerințelor curente, dar mai ales prosperitatea, la nivel individual, precum și micro sau macro-social.
În cazul infracțiunilor de furt și tâlhărie, cu ocazia cercetării furtului și tâlhăriei, efectuarea percheziției se constituie într-o activitate de cea mai mare importanță, un mijloc eficace pentru dovedirea vinovăției făptuitorilor. Atunci când se pregătește percheziția nu trebuie să se piardă din vedere nici un detaliu – cunoașterea făptuitorului în toate comportamentele, laturile sale psiho-comportamentale, obținerea datelor referitoare la amplasarea imobilului, stabilirea locurilor pe unde percheziționatul ar putea eventual să dispară, vecinii ș.a. – dar, în mod deosebit, trebuie să se determine scopul percheziției. Evident că scopul principal îl constituie descoperirea bunurilor și valorilor sustrase, a obiectelor și instrumentelor ori armelor, a substanțelor utilizate în comiterea furtului sau tâlhăriei.
Dar nu trebuie omis că la domiciliul sau la locul de muncă al făptuitorilor pot fi descoperite și alte bunuri sau valori ce au făcut obiectul unor furturi comise anterior ori care sunt deținute contrar dispozițiilor legale – arme, muniții, substanțe toxice sau stupefiante.
De asemenea, trebuie căutate obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte purtate de făptuitor în momentul săvârșirii infracțiunii și care au lăsat urme la fața locului.
Modul de efectuare a percheziției este cunoscut, cu precizarea că, în lumina noilor reglementări, la această activitate participă și apărătorul celui în cauză. Lipsa apărătorului nu împiedică desfășurarea activității dacă acesta a fost încunoștiințat despre data și locul percheziției.
Se impune ca regulile de tactică criminalistică să fie respectate: pătrunderea în locul de percheziționat, legitimarea șefului echipei și arătarea scopului – cu prezentarea autorizației de percheziție – identificarea percheziționatului și al celorlalte persoane, supravegherea atentă a acestora – după ce în prealabil au fost, obligatoriu, percheziționate corporal – căutarea sistematică în toate dependințele și anexele, arătarea obiectelor, înscrisurilor și valorilor descoperite martorilor asistenți și celor participanți – și semnarea lor spre neschimbare – materializarea corectă a rezultatelor percheziției în cuprinsul procesului verbal ș.a.
Nu în toate cazurile prima percheziție se soldează cu un rezultat pozitiv. În raport cu specificul cauzei, apar situații când se impune repetarea – după un anumit timp al acestei activități. Practica judiciară a semnalat cazuri când, după efectuarea percheziției, infractorii au readus bunurile și valorile tâlhărite în locuință. De aceea, percheziția poate fi repetată, pentru a evita astfel de situații.
Preventiv, este necesar ca, încă din faza de pregătire, să fie identificate toate persoanele la care ar putea fi ascunse bunurile furate, efectuându-se percheziții simultane.
Aspecte specifice privind percheziția în cazul delapidării
Scopul principal al percheziției îl constituie identificarea bunurilor ce au format obiectul infracțiunii de delapidare, precum și a unor înscrisuri ce au legătură cu cauza.
Astfel, la domiciliul sau la locul de muncă al făptuitorului pot fi descoperite înscrisuri – ori copii ale acestora – care au fost folosite la săvârșirea sau ascunderea delapidării, cum ar fi: liste de inventariere, facturi, avize de expediere, borderouri de achiziții, procese-verbale de recepție, bonuri de consum, fișe de pontaj, ștate de plată ș.a. O deosebită importanță pentru cauză o are descoperirea unor însemnări făcute de făptuitor cu privire la cantitatea bunurilor sustrase din gestiune, la împărțirea acestora între participanți, adrese, numere de telefon ș.a., care pot dovedi legăturile infracționale, locurile unde s-au valorificat bunurile delapidate etc. De asemenea, se impune a fi căutate și ridicate bunuri achiziționate cu sume de bani delapidate ori, după caz, sumele provenite din vânzarea bunurilor sustrase din gestiune, precum și cele care reprezintă profitul obținut în urma traficării.
Cu această ocazie, organele de urmărire penală trebuie să identifice în patrimoniul făptuitorului bunurile mobile și imobile ce urmează să fie indisponibilizate în vederea recuperării prejudiciului cauzat. Percheziția domiciliară se va efectua și la locuința persoanelor unde infractorii au ascuns bunurile delapidate.
Efectuarea percheziției în cazul înșelăciunii
Indiferent de locul în care se execută – la domiciliu sau la locul de muncă – percheziția are drept scop descoperirea bunurilor (bani, obiecte, înscrisuri etc.) ce au constituit folosul material primit de infractor ca urmare a activităților ilicite desfășurate.
Pregătind percheziția, organele de urmărire penală nu trebuie să piardă din vedere posibilitatea descoperirii înscrisurilor de care s-a folosit făptuitorul pentru săvârșirea infracțiunii: acte de identitate false, acte de studii, adeverințe de vechime în muncă, livrete de economii ș.a. În aceeași ordine de idei, nu trebuie omisă descoperirea instrumentelor și materialelor ce au servit la falsificarea documentelor destinate să inducă sau să mențină în eroare persoanele înșelate. În această categorie intră matrițele, ștampilele etc – fie confecționate artizanal, fie sustrase din diferite locuri – tușuri, cerneluri, instrumente scripturale, formulare tipizate ș.a.
Descoperirea la domiciliul percheziționatului sau la locul de muncă a unor înscrisuri pe care acesta le-a primit de la persoanele vătămate este de natură să ducă la identificarea tuturor persoanelor înșelate, constituind, pe lângă importante mijloace de probă, și punctul de plecare pentru extinderea cercetărilor cu privire la alte infracțiuni săvârșite.
Dacă percheziția s-a finalizat cu identificarea și ridicarea unor înscrisuri ce atestă legăturile infracționale ale percheziționatului, valorificarea acestora pe parcursul cercetărilor oferă posibilitatea extinderii cercetărilor și asupra altor participanți, contribuind la lămurirea rolului și contribuția acestora în pregătirea și desfășurarea activității ilicite, precum și la stabilirea foloaselor injuste de care au beneficiat.
Odată cu precizarea principalului scop al percheziției, cu prilejul pregătirii și desfășurării acestei activități organul de urmărire penală nu trebuie să omită căutarea și descoperirea unor obiecte, înscrisuri sau valori obținute contrar dispozițiilor legale – arme, muniții, substanțe toxice sau stupefiante – precum și identificarea în patrimoniul făptuitorului de bunuri mobile și imobile care să facă obiectul indisponibilizării, în vederea reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune. Este necesară semnarea spre neschimbare a înscrisurilor descoperite de către cel percheziționat, precum și fotografierea tuturor obiectelor descoperite în locurile unde au fost găsite.
Acestea, împreună cu procesul verbal-întocmit cu respectarea strictă a legii procesual penale și a regulilor de tactică criminalistică, constituie importante mijloace de probă în dovedirea vinovăției făptuitorului și a existenței infracțiunii.
Efectuarea percheziției în cazul distrugerii prin incendiere
Percheziția, fie la domiciliu, fie la locul de muncă al făptuitorului, are drept scop următoarele probleme:
● descoperirea de dispozitive create pentru incendierea bunurilor;
● descoperirea instrumentelor ce au servit la distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a bunurilor ce au făcut obiectul infracțiunii;
● descoperirea de materiale inflamabile ori explozive;
● descoperirea de încălțăminte având caracteristici asemănătoare cu urmele ridicate de la fața locului;
● descoperirea obiectelor de îmbrăcăminte ce pot purta urme ale infracțiunii;
● descoperirea unor părți componente din bunul distrus, degradat ori adus în stare de neîntrebuințare ș.a.
La rândul său, verificarea și ridicarea de obiecte și înscrisuri se impune în situația în care:
Există neconcordanțe între cele constatate la fața locului și evidența bunurilor declarate ca distruse;
Este necesară verificarea gestiunii pentru constatarea unor lipsuri preexistente și, pe această cale, dovedirea scopului urmărit de făptuitor;
Se impune stabilirea valorii artistice, științifice, istorice, arhivistice etc. a bunurilor distruse, degradate ori aduse în stare de neîntrebuințare;
Trebuie lămurite anumite aspecte legate de situația bunurilor: formă de proprietate, titularul dreptului de proprietate;
Este necesară stabilirea prejudiciului cauzat prin infracțiune și a celorlalte consecințe cauzate în urma comiterii faptelor, adică pentru a se putea reține distrugerea calificată, faptă având consecințe deosebit de grave sau producerea unui dezastru;
Trebuie dovedită calitatea făptuitorului și atribuțiile sale de transport în comun ori personal de conducere a unui mijloc de transport în comun ori personal care asigură direct securitatea unor astfel de transporturi, aceasta se are în vedere în cazul distrugerii din culpă prevăzută de art. 265 alin. ultim Cod Penal;
Este necesară calificarea modului de proiectare, execuție și exploatare a unor instalații și a modului de respectare a parametrilor funcționali;
Se impune verificare condițiilor și clauzelor de asigurare a bunurilor etc.
CAPITOLUL IV – Fixarea rezultatelor percheziției și valorificarea acestora în activitatea de urmărire penală
Principalul rol al procesului-verbal întocmit cu ocazia percheziției este de a oferi procurorului sau judecătorului dovada faptului că, pe parcursul desfășurării percheziției, organul judiciar care a condus-o a respectat toate drepturile celui sau celor la care se aflau bunurile sau înscrisurile repective. Cenzurarea de către magistrat a modului de efectuare a percheziției, ca urmare a citirii procesului-verbal aferent, se poate manifesta prin decizia acestuia că organul de cercetare a apreciat greșit că un anumit obiect (sau înscris) descoperit poate sau nu să constituie mijloc de probă, ori că un înscris poate fi ridicat în copie sau în original, el putând să dispună refacerea percheziției, sau înapoierea obiectului sau înscrisului respectiv.
Rezultatul percheziției se fixează prin proces-verbal, precum și prin fotografii, schițe ori desene – ca anexe ale procesului-verbal.
Ca mijloc principal de fixare a rezultatelor percheziției, procesul-verbal trebuie încheiat la locul percheziției, imediat după terminarea acestei activități, cu respectarea cerințelor legale a regulilor de tactică criminalistică.
Procesul-verbal de percheziție trebuie să cuprindă:
● anul, luna, ziua și localitatea unde s-a efectuat activitatea;
● calitatea, numele, prenumele și unitatea din care fac parte cei ce au efectuat percheziția;
● numele, prenumele și unitatea din care fac parte celelalte persoane participante – specialiști, apărător;
● temeiul legal al percheziției – autorizația procurorului sau consimțământul scris al persoanei;
● datele de identificare ale martorilor asistenți;
● adresa la care se găsește locul percheziționat;
● datele de identificare a percheziționatului ori a persoanei în prezența căreia s-a desfășurat activitatea;
● mențiune despre legitimarea organului de urmărire penală, arătarea scopului și prezentarea autorizației;
● mențiune despre solicitarea adresată percheziționatului de a preda obiectele, înscrisurile sau valorile ce interesează cauza și consemnarea răspunsului acestuia;
● mențiune despre configurația locuinței, cu indicarea numărului de încăperi, a destinației acestora, a dependințelor, precum și a persoanelor care le folosesc în exclusivitate sau în comun;
● locurile percheziționate și activitățile de căutare desfășurate;
● obiectele, înscrisurile sau valorile descoperite, locurile și modurile cum au fost găsite;
● mențiune despre valorile sau obiectele ridicate, cu precizare expresă că, în afara acestora nu s-a mai ridicat altceva din locuința percheziționatului;
● mențiune despre faptul că obiectele sau valorile au fost prezentate percheziționatului și persoanelor prezente, primul semnându-le pentru neschimbare;
● mențiune despre obiectele lăsate în păstrare percheziționatului sau a custodelui – cu toate datele de identificare – precum și a faptului că li s-a adus la cunoștință obligațiile ce le revin și consecințele legale care decurg din nerespectarea acestora;
● celelalte mijloace de fixare folosite;
● ora începerii și ora terminării percheziției, precum și condițiile în care s-a desfășurat aceasta;
● mențiune despre eventualele pagube produse cu ocazia percheziției, cu precizarea motivelor care le-au determinat;
● obiecțiile percheziționatului sau a persoanei care l-a reprezentat și observațiile celorlalte persoane (martori asistenți, apărător, specialiști etc.), atât cu privire la modul cum s-a efectuat percheziția, cât și cu privire la cele consemnate în procesul-verbal;
● numărul de exemplare în care s-a încheiat procesul-verbal și destinația acestora;
● semnăturile organului de urmărire penală, a martorilor asistenți, a persoanei percheziționate, a apărătorului și a celorlalte persoane participante – pe fiecare pagină și la sfârșit.
Procesul-verbal de fixare a rezultatelor percheziției trebuie să fie redactat clar, să redea cu fidelitate activitatea desfășurată, și rezultatele obținute. Atenție deosebită trebuie acordată descrierii detaliate a obiectelor, înscrisurilor și valorilor ridicate, pentru a putea fi oricând individualizate, precum și a locurilor și modurilor în care au fost ascunse.
La percheziție, fotografia se mai folosește și pentru redarea acelor bunuri, valori sau înscrisuri mai ales pentru prezentarea caracteristicilor lor, care nu pot fi atașate la dosarul cauzei.
De asemenea înregistrarea pe bandă videomagnetică, ca și filmarea sunt modalități tehnice de fixare a rezultatelor percheziției, care se dovedesc superioare fotografierii, modalități devenite, în prezent, aproape indispensabile surprinderii de secvențe, efectuate în cazuri deosebite, complexe…”
Desenul, schița va cuprinde locul percheziției, în întregime, indicându-se punctele în care au fost descoperite obiectele sau înscrisurile, într-o manieră asemănătoare schiței efectuate cu ocazia cercetării la fața locului.
ANTET
PROCES-VERBAL
de percheziție domiciliară
Anul…………., luna………………., ziua……………., în……………………….
……………………………………………………,……………………………………………………………
(gradul, numele și prenumele) (gradul, numele și prenumele)
………………………………………………….. din ………………………………………….. ………….
(gradul, numele și prenumele) (organul de poliție)
Fiind în continuarea cercetărilor în dosarul de urmărire penală nr…../……… și având în vedere autorizația nr……. din……. emisă de Judecătoria……….. prin care se autorizează efectuarea unei percheziții la domiciliul/reședința numitului………………………………………. din …………….., str………. , nr…….., bloc………., scara…., etaj……, apart…….., județul/sectorul…….., astăzi, data de mai sus, ne-am deplasat la adresa menționată unde, în prezența martorilor asistenți:
1………………., în vârstă de …..ani, de profesie, locul de muncă…………., posesor al BI/CI, seria….. nr…………., eliberat de ………………, domiciliat în……….., str………….., nr……, bloc….., scara……, etaj……., apart……, județul/sectorul………….
2………………., în vârstă de …..ani, de profesie, locul de muncă…………., posesor al BI/CI, seria….. nr…………., eliberat de ………………, domiciliat în……….., str………….., nr……, bloc….., scara……, etaj……., apart……, județul/sectorul………….
am constatat următoarele:
Organ de cercetare penală Martori asistenți Percheziționat
……………………….. 1………………… ………………
……………………….. 2………………..
La adresa respectivă am găsit pe……………….., fiul lui………….. și al……….., născut la data de…………., în localitatea………., județul………, posesor al BI/CI, seria….. nr……….., eliberat de ……………, proprietar/chiriaș al imobilului și pe…..
După ce ne-am legitimat și am arătat scopul sosirii noastre în locuință, prezentând autorizația de percheziție i-am solicitat numitului……………….. să predea toate obiectele, înscrisurile sau valorile ce au legătură cu cauza ori pe care le deține contrar dispozițiilor legale în vigoare.
În prezența martorilor asistenți, apărătorului și interpretului, acesta declară că nu deține nici un fel de bunuri, valori sau înscrisuri, din cele solicitate de organele de poliție.
În continuare am trecut la efectuarea percheziției domiciliare, rezultatul fiind după cum urmează.
Locuința percheziționată se compune din …… camere și …….. dependințe/anexe, respectiv………, fiind folosite în exclusivitate de numitul………………. și de familia sa.
În urma controlului efectuat în camerele și dependințele/anexele menționate au fost descoperite următoarele: ………………………………………………..
Bunurile, valorile și înscrisurile menționate se ridică de către noi în
vederea cercetărilor după ce în prealabil au fost arătate persoanelor percheziționate și martorilor asistenți, fiind însemnate spre neschimbare prin
Organ de cercetare penală Martori asistenți Percheziționat
……………………….. 1………………… ………………
……………………….. 2………………..
aplicarea pe obiecte a etichetelor pe care s-a scris „……………” și sigilate cu sigiliul MAI nr. ……
Alte bunuri, înscrisuri sau valori nu au mai fost ridicate din locuința percheziționată.
Pe timpul efectuării percheziției domiciliare s-au efectuat fotografii judiciare reprezentând bunurile, valorile sau înscrisurile descoperite, precum și locurile unde au fost găsite, planșa fotografică urmând a fi anexată la procesul-verbal.
Percheziția a început la ora…… și s-a terminat la ora….., efectuându-se în următoarele condiții de luminozitate:…………………
Martorii asistenți nu au de făcut observații iar persoana percheziționată nu are de făcut obiecții nici cu privire la modul cum s-a efectuat percheziția și nici cu privire la cele consemnate în procesul-verbal.
Pentru care am încheiat prezentul proces-verbal în două exemplare, din care un exemplar se lasă persoanei percheziționate.
Organ de cercetare penală Martori asistenți Percheziționat
……………………….. 1………………… ………………
……………………….. 2………………..
concluzii și propuneri de lege ferenda
În acest capitol ne-am propus să abordăm trei probleme privind percheziția cărora ar trebui să li se acorde o importanță mărită, pe de o parte, datorită generalizării utilizării computerului în viața de zi cu zi, pe de altă parte, considerăm noi, datorită necesității considerării percheziției ca și act premergător începerii urmăririi penale și, nu în ultimul rând, vom aborda problema efectuării percheziției în cazul infracțiunii flagrante
1. Particularități privind efectuarea percheziției computerelor
Aspecte generale.
Abordarea acestui gen de percheziție sui generis se impune ca urmare a generalizării folosirii calculatorului în toate zonele vieții sociale, dar mai ales, în activitățile comerciale, bancare, administrative, etc. Astăzi, în investigarea multor infracțiuni de corupție, percheziția computerelor a devenit indispensabilă.
Percheziția ca și ridicarea computerelor nu vizează numai CPU (Unitatea Centrală de Prelucrare a Datelor). Termenul de computer privește ansamblul de componente hardware, software, precum și datele conținute în unitatea centrală. Imprimanta, modemul extern (conectate prin cablu la unitatea principală), monitorul și orice alt echipament extern vor fi desemnate cu termenul de “elemente periferice” și analizate individual. Însa, autorizația de percheziție trebuie să descrie, cu precizie, ce anume trebuie să percheziționeze specialiștii sau să ridice în vederea confiscării.
Efectuarea percheziției propriu-zise a calculatorului.
Organul judiciar, asistat de un specialist în informatică va efectua percheziția cu precauții speciale nu numai când dezasamblează sau asamblează echipamentele unui computer (pentru protecția elementelor hardware), dar și pentru integritatea și accesibilitatea datelor dinăuntrul lor. Înainte de a deconecta orice cablu, este bine ca scena să fie fotografiată sau înregistrată pe bandă video (inclusiv ecranul monitorului și dacă este posibil toate legăturile prin cablu) și să se pregătească o schemă a conexiunilor. Toate acestea vor documenta condițiile în care se află echipamentul în momentul sosirii anchetatorilor, indicând modul în care acesta era configurat.
Este important să fie deconectate toate căile de acces la distanță ale sistemului (de exemplu, să se deconecteze firul de legătură al telefonului, un cablu de alimentare din modem) și să se decupleze cablurile de legătură cu serverul, astfel încât nimeni să nu poată altera sau șterge din memorie informațiile stocate. Vor fi atașate etichete la orice punct de legătură, pe fiecare cablu, pentru refacerea ulterioară a conexiunilor.
Precauții trebuie luate, desigur, și la ambalarea, transportul și depozitarea componentelor calculatorului. Trebuie, de exemplu, evitate transportul în portbagajul mașinii, depozitarea în condiții de umiditate, praf, în prezența unor surse de radiații electromagnetice.
Este important de reținut că, prin acest nou gen de percheziție, se pot găsi date legate de: evidența unor cereri, eliberarea unor documente (adeverințe, răspunsuri la unele solicitări etc.), dactilografieri, de contracte, parteneri oficiali, contabilitate, de conturi.
În sprijinul celor de mai sus reproducem și o Recomandare a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr.(95)13 către statele membre cu privire la problemele de procedură penală legate de tehnologiile informaționale – adoptată de Comitetul de Miniștri la 11 septembrie 1995, in cadrul celei de-a 543-a reuniuni a Delegaților Miniștrilor. În secțiunea intitulată Percheziție și sechestru există patru paragrafe, după cum urmează:
1. Distincția făcută prin lege între percheziția sistemelor informaționale precum și sechestrarea datelor pe care le conțin, pe de o parte, și interceptarea datelor în timpul transmisiunii, pe de altă parte, ar trebui să fie clar stabilită și aplicată.
2. Legile de procedură penală ar trebui să permită autorităților însărcinate cu ancheta să facă percheziții în sistemele informaționale și să sechestreze datele găsite, în condiții similare celor utilizate în cadrul drepturilor tradiționale de percheziție și sechestru. Persoana care are responsabilitatea sistemului ar trebui să fie informată despre faptul că sistemul a făcut obiectul unei percheziții și despre natura datelor sechestrate. Recursurile juridice prevăzute de legislație în general împotriva percheziției și a sechestrului ar trebui să fie aplicabile în egală măsură în cazul percheziției unui sistem informațional și în cel al sechestrării datelor pe care acesta le conține.
3. În timpul executării percheziției, autoritățile însărcinate cu ancheta ar trebui să aibă dreptul, sub rezerva garanțiilor corespunzătoare, de a extinde percheziția asupra altor sisteme informaționale din jurisdicția lor care sunt conectate prin intermediul unei rețele și de a sechestra datele conținute în ele, cu condiția ca o acțiune imediată să fie necesară.
4. În cazul în care există o echivalență funcțională între datele care constituie obiectul prelucrării automatizate și un document tradițional, dispozițiile dreptului de procedură penală referitoare la documente ar trebui să se aplice, de asemenea, la date.
2. Unele considerente privind percheziția și actele premergătoare
Actele premergătoare, după cum rezultă din însăși denumirea lor, sunt acte anteprocesuale care premerg începutul urmăririi penale și deci declanșarea procesului penal.
Caracterul anteprocesual nu se desprinde numai din denumirea actelor, ci mai ales din scopul instituirii lor. Potrivit art. 224 din Codul de procedură penală actele premergătoare se îndeplinesc în vederea sesizării din oficiu și a începerii urmăririi penale. Scopul actelor premergătoare, indicat de lege în mod expres, plasează aceste acte într-un cadru preprocesual.
Actele premergătoare efectuate în conformitate cu scopul menționat realizează unul din următoarele obiective:
completează informațiile organelor de cercetare penală pentru a le aduce la nivelul unor cunoștințe și constatări din care să se desprindă concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale.
verifică informațiile deținute de organele de cercetare confirmând sau infirmând concordanța acestora cu realitățile faptice ale cauzei.
Procedura efectuării actelor premergătoare este reglementată în art. 224 din Codul de procedură penală. După cum rezultă din alin. 1 al art. 224, actele premergătoare sunt efectuate de organul de urmărire penală în vederea începerii urmăririi penale. Potrivit alin. 2, ele pot fi efectuate și de lucrătorii operativi din Ministerul Administrației și Internelor, precum și din celelalte organe de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, anume desemnați în acest scop, pentru fapte care constituie potrivit legii, amenințări la adresa siguranței naționale.
Întrucât actele premergătoare au caracter procedural, acestea trebuie să se efectueze în condițiile legale prevăzute pentru actele de urmărire penală.
Potrivit reglementării actuale percheziția nu se încadrează în categoria actelor premergătoare, deoarece, conform prevederilor legale ea poate fi dispusă numai după începerea urmăririi penale. Totuși, suntem de părere că includerea percheziției în categoria actelor premergătoare, deci dispunerea ei înainte de începerea urmăririi penale, nu ar putea fi decât benefică activității desfășurate de organele judiciare deoarece procedeele auxiliare, între care percheziția, duc frecvent la rezultate pozitive când sunt efectuate ca acte premergătoare, deci înainte de a fi intervenit dispariția mijloacelor de probă.
Motivul principal pentru care percheziția nu a fost inclusă de legiuitor în categoria actelor premergătoare este acela că acest mijloc de probă implică o acțiune împotriva unor drepturi și libertăți fundamentale și admisibilitatea acesteia este condiționată doar de certitudinea că această imixtiune în viața privată a unei persoane este indispensabilă, adică aflarea adevărului nu ar putea fi realizată pe altă cale. Această certitudine este dobândită, în viziunea legiuitorului, din momentul începerii urmăririi penale. Cu alte cuvinte percheziția nu a fost inclusă în categoria actelor premergătoare pentru a oferi mai multă siguranță, pentru a se evita imixtiunile arbitrare în viața privată a persoanei.
Cu toate acestea, necesitatea percheziției este determinată de împrejurări de fapt, pe care organele judiciare sunt cele mai în măsură să le cunoască și să le evalueze corect.
3. Efectuarea perchezitiei in cazul infractiunii flagrante
Potrivit articolului 465 din Codul de procedură penală este flagrantă infracțiunea descoperită în momentul săvârșirii sau imediat după săvârșire. Este de asemenea considerată flagrantă și infracțiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârșire, este urmărit de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public, ori este surprins aproape de locul comiterii infracțiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracțiune. Potrivit aceluiași articol, în cazurile mai sus enunțate, orice persoană are dreptul să prindă pe făptuitor și să-l conducă înaintea autorității.
Anterior modificării Codului de procedură penală prin OUG 109 din 2003, alin. 4 al art. 100 avea următorul conținut: „ Percheziția poate fi dispusă numai după ce a fost începută urmărirea penală, cu excepția infracțiunilor flagrante și ori de câte ori legea dispune altfel.”
În prezent, Codul de procedură penală nu mai prevede o excepție de la regulă pentru infracțiunea flagrantă, autorizația dată de magistrat fiind necesară chiar și în această situație.
Această soluție legislativă este criticabilă. În opinia noastră, efectuarea percheziției în cazul infracțiunii flagrante, fără autorizația magistratului, nu contravine reglementărilor constituționale și internaționale, în privința ocrotirii drepturilor omului.
Infracțiunea flagrantă presupune, în general, o faptă comisă sub privirile mulțimii, ori, în astfel de împrejurări, riscul producerii unei acțiuni judiciare arbitrare este exclus aproape cu desăvârșire. În orice legislație, tratamentul juridic al infracțiunii flagrante este, de regulă, diferit și, ca atare, în astfel de situații, interesul justiției trebuie să fie prioritar.
În concluzie, susținem că este necesară revenirea la vechea reglementare în privința efectuării percheziției în cazul infracțiunii flagrante.
Bibliografie selectivă
1. * * * Constituția României.
2. * * * Codul penal.
3. * * * Codul de procedură penală – modificat prin O.U.G. nr. 109 din 24.10.2003.
4. * * * Codice de procedura criminale, Tipografia Cesar Bolliac, 1865.
5.* * * Codul de procedură penală Carol al II-lea, Atelierele de tipografie Văcărești, București, 1939.
6. Bercheșan Vasile Metodologia investigării infracțiunilor, Editura "Paralela 45", Pitești, 1999.
7. Aionițoaie C., ș.a. Curs de tactică criminalistică, vol. I și II, Academia de Poliție "AI. Cuza", București, 1983.
8. Bianu Eugen Tactica și tehnica percheziționării, Editura "Cartea Românească", București, 1941.
9. Biro C. Drept penal. Partea generală, Cluj, 1971.
10. Boroi A. Pruncuciderea și uciderea din culpă, Editura M.I., 1992.
11. Ciopraga A. Criminalistica – Tratat de tactică, Editura Gama, Iași, 1996.
12. Colectiv Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpați, Craiova, 1992.
13. Colectiv Tratat de metodică criminalistică, Editura Carpați, Craiova, 1994.
14. Dobrinescu I. Infracțiuni contra vieții persoanei, Editura Academiei Române, București, 1987.
15. Dongoroz V. ș.a. Explicații teoretice ale Codului penal român, Editura Academiei Române, 1971.
16. Dongoroz V. ș.a. Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român, vol. I, Editura Academiei Române, 1975.
17. Golunski S.A. Criminalistica, Editura Științifică, București, 1961.
18. Lechat R. La tehnique de l'enquette criminelle, vol. I, Bruxelles, 1960.
19. Loghin O, Filipaș A. Drept penal român, Partea Specială, Editura Șansa S.R.L., București, 1992.
20. Mircea I. Criminalistica, Editura Lumina Lex, București, 1999.
21. Perieteanu I.G. Manual teoretico-practic de poliție judiciară, Editura Universada, București, 1904.
22. Ratinov A. R. Percheziția și ridicarea de obiecte, Editura de Stat pentru literatură judiciară, Moscova, 1961.
23. Sava Alexandru Aprecierea probelor în procesul penal, Editura Junimea, Iași, 2002.
24. Stancu Emilian Criminalistica, Editura Actami, București, 1995.
25. Stancu Emilian Criminalistica, Editura Actami, București, 1997.
26. Stancu Emilian Criminalistica, vol. I, II, reeditată, Editura Actami, București, 1999.
27. Suciu Camil Criminalistica, Editura Didactică și Pedagocică, București, 1972.
28. Volonciu N. Tratat de procedură penală, vol. I și II, ediția a II-a, Editura Paideia, 1996.
29. Volonciu N. Tratat de procedură penală, ediția a III-a, revăzută și adăugită, Editura Paideia, București, 1998.
–
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte Teoretice Si Practice Privind Efectuarea Perchezitiei (ID: 125035)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.