Aspecte Teoretice Si Practice ÎN Managementul Deseurilor Medicale ÎN România

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

DIN CRAIOVA

Masterat MANAGEMENTUL SERVICIILOR DE SĂNĂTATE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific

prof. univ. dr. ILEANA PREJBEANU

Masterand

BĂLTEANU SILVIA ANDREEA

Craiova, 2016

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

DIN CRAIOVA

Masterat MANAGEMENTUL SERVICIILOR DE SĂNĂTATE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE ÎN MANAGEMENTUL DEȘEURILOR MEDICALE ÎN ROMÂNIA

Coordonator științific

prof. univ. dr. ILEANA PREJBEANU

Masterand

BĂLTEANU SILVIA ANDREEA

Craiova, 2016

CAPITOLUL 1 – IMPORTANȚA MANAGEMENTULUI DEȘEURILOR PENTRU SĂNĂTATEA UMANĂ ȘI A MEDIULUI

1.1 Abordarea problemei deșeurilor

Este ironic cum o industrie a cărei motto este “Întâi să nu faci rău” generează anual milioane de tone de deșeuri. Mai nou, acest motto își extinde aplicabilitatea dincolo de siguranța pacientului, făcând referire și la siguranța mediului înconjurător. Această industrie este o sursă importantă de poluare atmosferică, folosind zilnic mari cantități de substanțe toxice.

1.1.1. Impactul asupra mediului

Conform Agenției Europene a Mediului, impactul depozitelor asupra mediului este reprezentat de:

• poluarea:

solului prin eliberarea de metale grele, compuși toxici

datorată emisiilor de gaze cu efect de seră apărute fie în urma tratării deșeurilor din depozit, fie rezultate din gestiunea necorespunzătoare a acestora;

apelor subterane în urma scurgerilor din depozitele de deșeuri

terenurilor invecinate depozitelor;

• micșorarea suprafețelor de teren din cauza construcțiilor depozitelor;

• creșterea utilizării autovehiculelor mari pentru transportul deșeurilor.

1.1.2. Implicațiile managementului deșeurilor în poluarea mediului

Gestionarea deșeurilor, cu toate etapele ei (colectarea, transportul, procesarea,distrugerea) este o componentă importantă în ceea ce privește protejarea mediului inconjurător. Pe lângă grija față de mediu, o parte esențială a acestui proces o reprezintă protejarea individului.

Deșeurile trebuie gestionate în așa fel încât să nu pună în pericol sănătatea individului și integritatea mediului înconjurător. Managementul trebuie să fie eficient, astfel trebuie să:

nu genereze riscuri pentru aer, apă, sol, faună sau floră;

nu creeze disconfort din cauza zgomotului sau a mirosurilor;

nu afecteze negativ peisajul sau zonele de interes special.[1]

Un management defectuos va duce la poluarea mediului, la multiplicarea vectorilor de tipul rozătoarelor sau insectelor , precum si transmiterea diferitelor boli.[2]

Dacă zonele de depozitare a deșeurilor nu sunt corespunzatoare pot duce la contaminarea apei potabile. De asemenea, incinerarea incorectă, poate duce la eliberarea de poluanți toxici in atmosferă. Incinerarea la temperaturi joase a materialelor ce conțin clor pot genera dioxine și furani, substanțe care sunt considerate cancerigene, iar arderea metalelor grele, în special plumbul sau cadmiu, duc la acumularea acestor metale toxice în atmosferă. Cenușa reziduală poate contamina alimentele sau sursele de apă potabilă.

La fel ca și în cazul dioxinelor, industria medicală este o sursă de poluare cu mercur. Expunerea la mercur are efecte serioase în principal la nivelul sistemului nervos central, cele mai vulnerabile categorii fiind femeile însărcinate și copiii.

1.2 Aspecte asupra impactului deșeurilor medicale

Ghidul Convenției de la Stockholm prevede: "În cazul în care deșeurile medicale sunt incinerate în condiții care nu respectă cele mai bune tehnici disponibile sau cele mai bune practici de protecție a mediului, există un risc potențial pentru eliberarea PCDD [dioxină] și PCDF [policlorurați dibenzofurani] în concentrații relativ mari "[3].

Materialele utilizate în diagnosticul și tratamentul pacienților reprezintă o sursă semnificativă de deșeuri medicale, reprezentând factori de risc majori pentru mediul de viață și pentru sănătatea umană [4]

Impactul asupra mediului apare prin expunerea direct și indirectă la diverși agenți patogeni și poluanți toxici rezultați în urma prelucrării și distrugerii deșeurilor medicale.

1.2.1 Riscuri asociate și persoane la risc

Persoanele aflate la risc sunt toate persoanele aflate în imediata proximitate a unităților sanitare, cei care manipulează deșeurile sau sunt expuși accidental la acestea, aceștia putând fi fie medici, asistenți medicali, infirmieri, personal auxiliar, pacienți, vizitatori, personalul responsabil de transportul deșeurilor sau personalul din unitățile de distrugere a deșeurilor. De asemenea, populația generală poate fi expusă pericolului dacă aceste deșeuri sunt abandonate sau gestionate incorect.

Printre riscurile asociate deșeurilor medicale se numără:

Arsuri apărute în urma expunerii la radiații

Leziuni cauzate de obiecte ascuțite

Intoxicare sau poluare cu produse farmaceutice

Intoxicare sau poluare cu compuși toxici

Fig.1.1. Lantul infectiei (adaptat după Korn & Lux 2001)

Tab.1.1 Boli infecțioase potențiale cauzate de expunerea la deșeuri medicale

transmitere [5]

În anul 2000, leziunile cauzate de obiecte ințepătoare au fost responsabile de apariția în cadrul personalului din unitățile sanitare a 66.000 cazuri de hepatita B, 16.000 cazuri de hepatita C si 200-5000 cazuri de infecții cu HIV[6]. Prüss-Ustun si colaboratorii estimau in 2005 ca anual, mai mult de 2 milioane de indivizi din domeniul sanitar sunt expuși la leziuni percutane determinate de obiecte ascuțite.

Numărul injecțiilor cu ace sau seringi contaminate a înregistrat o scădere importantă in ultimii ani. În ciuda eforturilor depuse în acest sens, OMS raporta in 2010, 33.800 de cazuri noi de infecție cu HIV, 1.7 milioane de infecții cu hepatita B si 315.000 infecții cu hepatita C. O persoana care se ințeapă cu un ac folosit la un pacient infectat are un risc de 30%, 1.8%, respectiv 0.3% de a se infecta cu HBV, HBC, HIV.[7]

Virusul hepatitic B este foarte rezistent in medii uscate și poate supravietui până la o săptămână in condiții optime, fiind rezistent, de asemenea, la expunerea la apa fierbinte și rămâne viabil până la 10 ore la temperaturi de 60 °C [8]. HIV este mai puțin rezistent, supraviețuind doar 3-5 zile in condițiile unei temperaturi ambientale, fiind inactivat la 56 °C.[9]

1.2.2. Impactul deșeurilor farmaceutice

Consecințele managementului defectuos al deșeurilor farmaceutice atât asupra omului și cât și asupra mediului sunt destul de serioase. Numărul spermatozoizilor a scăzut la jumătate din 1939, cu o scădere a ratei de fertilitate, o creștere a defectelor genitale, neoplaziilor hormon-dependente și bolilor neurologice la copii.[10]

Disruptorii endocrini pot avea un impact negativ asupra generațiilor viitoare, aceștia interferând cu funcționarea normală a sistemului endocrin.

Deșeurile generate de industria farmaceutică și nu numai, se impart in materiale periculoase și nepericuloase. Cele nepericuloase includ fiole, ampule,sticle, perfuzii nefolosite sau partial folosite, medicație expirată .[11]

Un procent semnificativ (30-90%) din medicamentele administrate sunt excretate ca și substanțe active în urină. De asemenea, o parte din medicamente sunt aruncate în toalete sau chiuvete, ajungând astfel în mediul înconjurător, cu potențiale efecte negative, incluzând toxicitate asupra florei și faunei, cât și rezistență la antibiotice [12]. Odată ajunse în mediu acestea sunt transformate și transferate intre diversele compartimente ale mediului înconjurător(sol, aer, apă). Produsele medicamentoase liposolubile au capacitatea de a se acumula în țesuturile adipoase ale animalelor, fiind astfel introduse în lanțul alimentar.

De-a lungul timpului au fost efectuate o serie de studii cu privire la concentrația produselor farmaceutice în diferite surse de apă. Concentrațiile in apele de surafață,în cele de mare adâncime și în apele parțial tratate a fost sub 0.1 µg/l (sau 100 ng/l), în timp ce în apele tratate a fost în general sub 0.05 µg/l (sau 50 ng/l). Aceste teste au sugerat prezența produselor farmaceutice în multe surse de apă. Deși este puțin probabil ca aceste concentrații mici găsite în apa potabilă să producă probleme serioase de sănătate, este important de analizat efectul pe termen lung precum și posibilul efect combinat al acestor produse farmaceutice.[13]

În prezent, există 2 exemple bine documentate de cazuri în care produsele farmaceutice afectează mediul: etinil estradiolul ce contribuie la feminizarea peștilor de sex masculin, și diclofenacul ce determină decesul vulturilor. [14]

Un alt exemplu îl poate reprezenta medicamentele antineoplazice, care printr-o simplă explicare a mecanismului de acțiune a acestora(distrugerea celulelor canceroase și nu numai) își demonstrează toxicitatea extremă.

Un studiu realizat în Ghana a arătat că 4 din 5 spitale nu au un plan separate de colectare și distrugere a deșeurior farmaceutice. Jumătate din populația chestionată a afirmat că au acasă medicamente nefolosite sau expirate , 75% din aceștia le aruncă împreună cu restul gunoiului menajer.[15]

Un sondaj de opinie realizat printre studenții la Medicină dentară din nordul Indiei a arătat că 70% dintre aceștia dețin până la 5 medicamente expirate acasă și că majoritatea ajung alături de resturile menajere.[16]

1.2.3. Impactul deșeurilor radioactive

Incidentul radiologic din Goiânia

Acest incident reprezintă un caz extrem al impactului deșeurilor radioactive asupra populației generale. În anul 1985 un institut de radioterapie, în timpul mutării sediului, a lăsat în vechiul sediu o sursă radioactivă sigilată. Ulterior, un individ a luat acasă această sursă radioactivă, distrugând carcasă și expunând materialul radioactiv. Ca urmare a acestui lucru, 249 persoane au fost expuse , cazul soldându-se cu câteva decese și probleme serioase de sănătate pentru restul indivizilor.[17]

În rest, expunerea la radiații ionizante se rezumă la utilizarea necorespunzătoare a aparatelor de radiologie sau a soluțiilor de radioterapie.

1.3 Cauze de eșec în managementul deșeurilor

Cele mai frecvente probleme legate de deșeurile medicale sunt:

lipsa conștientizării cu privire la riscurile pentru sănătate legate de deșeurile generate de industria medical;

instruirea neadecvată în gestionarea corespunzătoare a deșeurilor;

lipsa de gestionare a deșeurilor și a sistemelor de eliminare;

resurse financiare și umane insuficiente;

prioritatea redusă acordată subiectului;

lipsa reglementărilor adecvate, sau lipsa punerii acestora în aplicare.

CAPITOLUL 2 -ASPECTE PRIVIND REGIMUL DEȘEURILOR ÎN ROMÂNIA

2.1. Definiții

Substanțele sau obiectele pe care producătorul sau deținătorul le aruncă sau are intenția/obligația să le arunce intră in categoria DEȘEURI [1].

Deșeurile rezultate din activitatea medicală sunt reprezentate toate deșeurile (periculoase și nepericuloase) care sunt generate de unități în care se desfășoară activități medicale [18].

Conform Ordinului Ministerului Sănătății 1226/2012, activitatea medicală constă în orice activitate de diagnostic, prevenție, tratament, cercetare, monitorizare și recuperare a stării de sănătate, care implică sau nu utilizarea instrumentelor, echipamentelor, substanțelor ori aparaturii de specialitate.

Deșeurile medicale nepericuloase includ deșeurile cu compoziție și proprietăți care nu reprezintă un pericol pentru starea de sănătate a individului și pentru mediul înconjurător.

Deșeurile medicale periculoase sunt acele deșeurile generate în urma desfășurării activităților medicale și care prezintă una sau mai multe din proprietăți cu consecințe negative asupra individului și mediului [18].

2.2. Proprietățile deșeurilor

Atributul de material periculos este dat de următoarele proprietăți ale deșeurilor[1]:

Explozive: substanțe care pot exploda în urma unei scântei sau care sunt mai sensibile la șocuri ori frecare decât dinitrobenzenul;

Oxidante: substanțe care produc reacții exoterme în contact cu alte substanțe;

Foarte inflamabile:

substanțe lichide cu punct de aprindere mai mic de 21 °C ;

substanțe care ,în contact cu aerul la temperatura ambientală, se pot incălzi până la aprindere;

substanțe solide care se pot aprinde după un contact scurt cu o sursă de aprindere și care continuă să ardă și după îndepartarea sursei de aprindere;

substanțe gazoase care se inflamează în aer la presiune normală;

substanțe care produc gaze foarte inflamabile în cantități periculoase în contact cu apa sau cu aerul umed;

Inflamabile: substanțe lichide care au punctul de aprindere cuprins în intervalul 21 °C – 55 °C;

Iritante: substanțe necorozive care pot provoca inflamații prin contactul imediat, prelungit sau repetat cu pielea ori mucoasele,;

Nocive: substanțe care, în cazul în care sunt inhalate,ingerate ori patrund prin piele, determină afectarea stării de sănătate;

Toxice: substanțe care, odată inhalate, ingerate sau pătrunse prin piele, pot produce afecțiuni serioase, putându-se solda chiar cu deces;

Cancerigene: substanțe care, odată inhalate, ingerate sau pătrunse prin piele, pot duce la apariția diverselor tipuri de neoplazii;

Corozive: substanțe care la contactul cu țesuturile vii pot duce la distrugerea acestora

Infecțioase: substanțe cu conținut microbiologic activ responsabil de producerea diverselor afecțiuni

Toxice pentru reproducere: substanțe care, odată inhalate, ingerate sau pătrunse prin piele pot induce malformații congenitale neereditare

Mutagene: substanțe care, odată inhalate, ingerate sau pătrunse prin piele, pot produce defecte genetice ereditare

Deșeuri care emit gaze toxice sau foarte toxice

Sensibilizante: substanțe care, odată inhalate, ingerate sau pătrunse prin piele pot cauza o reacție de hipersensibilizare, astfel încât o expunere ulterioară poate produce reacții alergice

Ecotoxice: deșeuri care prezintă riscuri pentru mediul înconjurător;

Deșeuri capabile prin orice mijloace, după eliminare, să producă altă substanță periculoasă.

2.3. Legislația în vigoare în gestionarea deșeurilor [19]

I. LEGISLAȚIE CADRU – Directiva 2008/98/EC privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive

LEGE nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deșeurilor 

HOTĂRÂRE nr. 1470 din9 septembrie 2004 privind aprobarea Strategiei naționale de gestionare a deșeurilor și a Planului național de gestionare a deșeurilor

HOTĂRÂRE nr. 856 din 16 august 2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase

ORDIN nr. 1364/1499 din 14 decembrie 2006 de aprobare a planurilor regionale de gestionare a deșeurilor

ORDIN nr. 1385 din 29 decembrie 2006 privind aprobarea Procedurii de participare a publicului la elaborarea, modificarea sau revizuirea planurilor de gestionare a deșeurilor, adoptate sau aprobate la nivel național, regional și județean

ORDIN nr. 951 din6 iunie 2007 privind aprobarea Metodologiei de elaborare a planurilor regionale și județene de gestionare a deșeurilor

II. TRANSPORT DEȘEURI- Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri

HOTĂRÂRE nr. 788 din 17 iulie 2007 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 1.013/2006 privind transferul de deșeuri 

HOTĂRÂRE nr. 1453 din 12 noiembrie 2008 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 788/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 1.013/2006 privind transferul de deșeuri

HOTĂRÂRE nr. 1061 din 10 septembrie 2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României

ORDIN nr. 1119 din 8 noiembrie 2005 privind delegarea către Agenția Națională pentru Protecția Mediului a atribuțiilor ce revin Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor în domeniul exportului deșeurilor periculoase și al transportului deșeurilor nepericuloase în vederea importului, perfecționării active și a tranzitului

III. DEPOZITAREA DEȘEURILOR- Directiva 1999/31/CE privind depozitarea deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare

HOTĂRÂRE nr. 349 din 21 aprilie 2005 privind depozitarea deșeurilor 

HOTĂRÂRE nr. 210 din 28 februarie 2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative care transpun aquis-ul comunitar în domeniul protecției mediului

HOTĂRÂRE nr. 1292 din 15 decembrie 2010 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor

ORDIN nr. 757 din 26 noiembrie 2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deșeurilor

ORDIN nr. 1230 din 30 noiembrie 2005 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 757/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deșeurilor

ORDIN nr. 95 din 12 februarie 2005 privind stabilirea criteriilor de acceptare și procedurilor preliminare de acceptare a deșeurilor la depozitare și lista națională de deșeuri acceptate în fiecare clasă de depozit de deșeuri

ORDIN nr. 775 din 28 iulie 2006 pentru aprobarea Listei localităților izolate care pot depozita deșeurile municipale în depozitele existente ce sunt exceptate de la respectarea unor prevederi ale Hotărârii Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor

IV. INCINERAREA DEȘEURILOR – Directiva 2000/76/CE privind incinerarea deșeurilor cu modificările și completările ulterioare

HOTĂRÂREnr. 128 din 14 februarie 2002 privind incinerarea deșeurilor 

HOTĂRÂREnr. 268 din 31 martie 2005 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 128/2002 privind incinerarea deșeurilor

HOTĂRÂREnr. 427 din 28 aprilie 2010 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 128/2002 privind incinerarea deșeurilor

ORDIN nr. 756 din 26 noiembrie 2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind incinerarea deșeurilor

ORDIN nr. 1274 din 14 decembrie 2005 privind emiterea avizului de mediu la încetarea activităților de eliminare a deșeurilor, respectiv depozitare și incinerare

ORDIN nr. 636 din 28 mai 2008 pentru completarea Ordinului ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 1.274/2005 privind emiterea avizului de mediu la încetarea activităților de eliminare a deșeurilor, respectiv depozitare și incinerare

V. AMBALAJE ȘI DEȘEURI DE AMBALAJE – Directiva nr. 94/62/CE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare

HOTĂRÂRE nr. 621 din 23 iunie 2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje 

HOTĂRÂRE nr. 1872 din 21 decembrie 2006 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje

HOTĂRÂRE nr. 247 din 17 martie 2011 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje

ORDIN nr. 927 din6 octombrie 2005 privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje și deșeuri de ambalaje

ORDIN nr. 1281/1121 din 16 decembrie 2005 privind stabilirea modalităților de identificare a containerelor pentru diferite tipuri de materiale în scopul aplicării colectării selective

ORDIN nr. 2742/3190/305 din 21 noiembrie 2011 pentru aprobarea Procedurii, criteriilor de autorizare, reautorizare, revizuire, avizare anuală, emitere și anulare a licenței de operare, a procentajului minim de valorificare a deșeurilor de ambalaje preluate de la populație, a operatorilor economici în vederea preluării obligațiilor privind realizarea obiectivelor anuale de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje, precum și pentru aprobarea componenței și atribuțiilor comisiei de autorizare

ORDIN nr. 493 din 17 mai 2006 privind constituirea Comisiei de evaluare și autorizare a operatorilor economici în vederea preluării responsabilității privind realizarea obiectivelor anuale de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje

ORDIN nr. 2406 din 4 octombrie 2011 pentru modificarea art. 2 din Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 493/2006 privind constituirea Comisiei de evaluare și autorizare a operatorilor economici în vederea preluării responsabilității privind realizarea obiectivelor anuale de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje

VI. DEȘEURI DE ECHIPAMENTE ELECTRICE ȘI ELECTRONICE – Directiva 2002/96/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 ianuarie 2003 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice, cu modificările și completările ulterioare

HOTĂRÂRE nr. 1037 din 13 octombrie 2010 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice 

ORDIN nr. 1441 din 23 mai 2011 privind stabilirea metodologiei de constituire și gestionare a garanției financiare pentru producătorii de echipamente electrice și electronice

ORDIN nr. 2264 din 14 septembrie 2011 privind aprobarea metodologiei de calcul al ratei anuale de colectare selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice

ORDIN nr. 1225/721 din 29 noiembrie 2005 privind aprobarea Procedurii și criteriilor de evaluare și autorizare a organizațiilor colective în vederea preluării responsabilității privind realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare și valorificare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice

ORDIN nr. 1269/820 din 21 noiembrie 2006 pentru modificarea Ordinului ministrului mediului și gospodăririi apelor și al ministrului economiei și comerțului nr. 1.225/721/2005 privind aprobarea Procedurii și criteriilor de evaluare și autorizare a organizațiilor colective în vederea preluării responsabilității privind realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare și valorificare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice

ORDIN nr. 910/1704 din 31 mai 2007 pentru modificarea Ordinului ministrului mediului și gospodăririi apelor și al ministrului economiei și comerțului nr. 1.225/721/2005 privind aprobarea Procedurii și criteriilor de evaluare și autorizare a organizațiilor colective în vederea preluării responsabilității privind realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare și valorificare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice

ORDIN nr. 901/S.B. din 30 septembrie 2005 privind aprobarea măsurilor specifice pentru colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice care prezintă riscuri prin contaminare pentru securitatea și sănătatea personalului din punctele de colectare

ORDIN nr. 1223/715 din 29 noiembrie 2005 privind procedura de înregistrare a producătorilor, modul de evidență și raportare a datelor privind echipamentele electrice și electronice și deșeurile de echipamente electrice și electronice

Ordin nr. 66/20 ianuarie 2006 privind Privind constituirea Comisiei de evaluare și autorizare a organizațiilor colective în vederea preluării responsabilității privind realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare și valorificare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice

ORDIN nr. 556/435/191 din 5 iunie 2006 privind marcajul specific aplicat echipamentelor electrice și electronice introduse pe piață după data de 31 decembrie 2006

2.4. Obligațiile producătorilor de deșeuri

Fiecare unitate producătoare sau deținătoare de deșeuri are responsabilitatea de a încadra deșeurile generate în categoriile corespunzătoare listei deșeurilor aprobate de Comisia Europeană. Astfel, deșeurile trebuie încadrate în categoria periculos sau nepericulos, acest lucru realizându-se pe baza unei analize a originii, testelor, buletinelor de analiza si a altor documente relevante. În condițiile în care există incertitudini în ceea ce privește caracterizarea sau încadrarea deșeurilor, analiza va fi realizată delaboratorul de referință din cadrul Agenției Nationale pentru Protecția Mediului.

De asemenea, unitatea producătoare de deșeuri are următoarele obligații:

Să găsească soluții eficiente de gestiune a deșeurilor care să reducă impactul negativ asupra omului și mediului

Să genereze produse cu utilizări multiple care pot fi valorificate și după ce au devenit deșeuri

Să accepte returnarea produselor sau a deșeurilor rezultate din acestea, astfel realizând o gestionare corectă cu impact minim asupra mediului sau populației generale.

Să furnizeze populației informațiile corespunzătoare referitoare la caracterul reutilizabil si reciclabil al produselor sale

2.5. Autorizări

Conform legii 211/ 2011, toate unitățile care desfășoară activități de tratare a deșeurilor au obligația deținerii unei autorizații/autorizații integrate de mediu eliberată de către autoritățile competente.

Cerințele minime pentru obținerea Autorizației/Autorizației integrate de mediu:

Tipul deșeurilor

Cantitățile de deșeuri;

Cerințele aplicabile amplasamentului în cauză pentru fiecare tip de operațiune autorizată;

Măsurile de siguranță și de prevenție ce trebuie aplicate;

Metodele aplicate fiecărui tip de operațiune;

Monitorizarea operațiunilor;

Măsurile de întreținere ulterioară.

2.6. Minimizarea cantității de deșeuri

Autoritatea publică centrală trebuie să promoveze reutilizarea și reciclarea produselor astfel încât să reducă cantitatea de deșeuri generată. Acest lucru implică stimularea realizării unor rețele pentru repararea si reutilizarea produselor, precum și promovarea colectării separate a deșeurilor, în măsura în care este realizabilă din punct de vedere tehnic, economic și a normelor de protecție a mediului înconjurător.

În plus, reducerea cantității de deșeuri generate trebuie să implice o serie de măsuri:

Minimizarea deșeurilor la sursă prin achiziționarea materialelor care produc cantități minime de deșeuri, înlocuirea utilajelelor vechi cu unele care nu determină apariția de produse periculoase

Colectarea selectivă a deșeurilor generate direct la sursă

Tratarea deșeurilor cu impact minim asupra mediului și sănătății umane.

Eliminarea finală conform legislației în vigoare

Măsurile de prevenire a generării deșeurilor implică:

Promovarea utilizării eficiente a resurselor

Încurajarea generării produselor și tehnologiilor moderne cu impact minim asupra mediului și populației generale

Furnizarea informațiilor privind tehnicile de prevenție a generării deșeurilor

Organizarea de cursuri de formare pentru autoritățile competente

Atribuirea de ajutoare financiare pentru întreprinderi.

Inițierea de campanii de sensibilizare și de informare asupra impactului negativ al deșeurilor

Promovarea etichetării recunoscute și de incredere

Încurajarea reutilizării, reparării, sau reciclării

2.7. Aspecte referitoare la deșeurile medicale

Unitățile sanitare responsabile de producerea deșeuri pot fi clasificate în funcție de cantitatea de deșeuri generate:

Cantități mari sunt produse de spitale, clinici universitare, universitățile și facultățile de medicina și farmacie, institute de cercetare, institute de medicina legală, fabrici de medicamente.

Cantități medii sunt produse de centre de diagnostic și tratament, centre de transfuzii, laboratoare, cabinete medicale și cabinetele stomatologice, spitale și clinici particulare.

Cantități mici sunt produse de laboratoare de tehnică dentară, spitale de bolnavi cronici, spitale de fizioterapie, baze de tratament balnear, prestatori de servicii funerare, cabinete medicale din instituții, întreprinderi, școli, licee, grădinițe, săli de tatuaje, centre de înfrumusețare, unități farmaceutice, centre de optică medicală.

Conform OMS in proportie de 75-90% din desșurile produse de unitățile sanitare sunt comparabile cu deșeurile domestice si sunt non-periculoase. Restul de 10-25% intră in categoria periculoase și implică o serie de riscuri atât legate de mediu cât și de starea de sănătate.

Fig.2.1. Compoziția deșeurilor medicale in unitățile sanitare[7]

2.7.1. Clasificarea deșeurilor medicale

Tab.2.1. Clasificarea tipurilor de deșeuri medicale [18]

2.7.2 Responsabilități în domeniul gestionării deșeurilor medicale

Tab.2.2. Responsabilii de gestiunea deșeurilor din unitățile medicale și atribuțiile lor[18]

2.7.3. Culegerea, înregistrarea și transmiterea datelor

Unitățile responsabile de evidența și gestionarea deșeurilor de medicamente:

Farmaciile

Drogheriile

Unitățile autorizate pentru comercializarea medicamentelor și produselor farmaceutice;

Unitățile de producție medicamentelor;

Centrele de cercetare în domeniul farmaceutic;

Universitățile și facultățile de farmacie;

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.

Culegerea datelor

În scopul completării bazei naționale de date și a evidenței gestionării deșeurilor medicale este necesară culegerea corectă a datelor din toate unitățile ce desfășoară activități medicale. Această activitate îi revine coordonatorului activității de protecție a sănătății în relație cu mediu.

Culegerea corectă a datelor va ajuta la o mai bună evaluare a sistemului de gestionare a deșeurilor în unitatea respectivă, la măsurarea cantității de deșeurigenerate prin cântărirea acestora, cât și la identificarea și evaluarea riscurilor pentru angajați, pacienți și populație. În urma evaluării riscurilor va fi stabilit un plan de management, informare și instruire a personalului în vederea minimizării pericolului.

Culegerea datelor presupune determinarea cantității de deșeuri generate în vederea completării fișei de gestionare a deșeurilor în care trebuie notate data și ora cântăririi, cantitățile de deșeuri, pe categorii.

Unitatea de măsură a cantității de deșeuri este kilogramul,cântărirea realizându-se în spațiul de stocare temporară, în prezența responsabilului desemnat de unitatea sanitară și a agentului economic care efectuează transportul.

Înregistrarea datelor privind evidența deșeurilor se face în format electronic (Excel).

Rapoartarea privind evidența deșeurilor se face astfel[18]:

Lunar -până la data de 15 a lunii ulterioare

coordonatorul activității de protecție a sănătății din cadrul unității sanitare trimite rapoartele către direcția de sănătate publică județeană

Trimestrial – până la data de 20 a lunii ulterioare trimestrului

direcțiile de sănătate publică județene trimit rapoartele către centrele regionale de sănătate publică

– până la data de 25 a lunii ulterioare trimestrului

centrele regionale de sănătate publică transmit tabelele către Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar

Anual – până la:

15 ianuarie pentru unități,

25 ianuarie pentru direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București,

10 februarie pentru centrele regionale de sănătate publică

CAPITOLUL 3 – GESTIONAREA DEȘEURILOR REZULTATE DIN ACTIVITĂȚI MEDICALE

3.1. Aspecte generale în managementul deșeurilor

Gestionarea deșeurilor însumează totalitatea activităților de colectare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor.[1]

O serie de principii stau la baza activității de gestionare a deșeurilor, acestea fiind enunțate în cadrul proiectului Strategiei naționale de gestionare a deșeurilor 2014-2020: [20]

principiul protecției resurselor primare – eficientizarea utilizării resurselor primare, în paralel cu utilizarea materiilor prime secundare;

principiul prevenirii – ierarhizarea activităților de gestionare a deșeurilor: evitarea apariției, reducerea cantităților, valorificarea, eliminarea

principiul „poluatorul plătește” -generatorul de deșeuri este responsabil de costurile pentru managementul acestora;

principiul substituției – accentuează necesitatea înlocuirii materiilor prime periculoase cu unele nepericuloase, reducând astfel posibilitatea apariției deșeurilor periculoase;

principiul proximității – deșeurile trebuie să fie tratate și eliminate cât mai aproape de sursa de generare;

principiul subsidiarității –deciziile în domeniul gestionării deșeurilor se iau la cel mai scăzut nivel administrativ,

principiul integrării – gestionarea deșeurilor este parte integrantă a activităților socio-economice din care ele sunt generate;

principiul măsurilor preliminare – trebuie să se țină cont de stadiul dezvoltării tehnologice, de necesitatea protecției mediului, de alegerea și aplicarea unor măsuri economic fezabile

Fig. 3.1. Ciclul de viață al produselor, de la extracția resurselor la producție și consum până la eliminarea deșeurilor [21]

În conformitate cu Ordinul nr. 1226/2012 al Ministerului Sănătății, planul de gestionare a deșeurilor conține, cel puțin următoarele:

datele generale ale unității sanitare

cantitatea și sursa deșeurilor generate;

codificarea corespunzătoare a tipului de deșeu ;

evaluarea evoluției viitoare a fluxurilor de deșeuri;

schemele de colectare, tratare și principalele instalații de eliminare;

informații referitoare la capacitatea instalațiilor de gestionare a deșeurilor medicale;

politici de management a deșeurilor

Fig. 3.2. Ierarhia deșeurilor [20]

3.2. Colectarea deșeurilor

Activitatea de colectare a deșeurilor medicale se referă la activitatea de strângere a deșeurilor, separarea pe categorii, la sursă, a deșeurilor și stocarea temporară a deșeurilor.

Colectarea separată a deșeurilor medicale reprezintă un prim pas în activitatea de gestionare a deșeurilor. Aceasta presupune păstrarea separată în funcție de tipul și natura deșeurilor, cu scopul de a facilita tratarea specifică a acestora.[22]

În condițiile în care colectarea separată nu s-a realizat corespunzător, toată cantitatea de deșeuri va fi etichetată ca fiind deșeu periculos.

3.3. Ambalarea deșeurilor

Ambalajele utilizate pentru deșeuri sunt de unică folosință, acestea fiind eliminate odată cu conținutul lor.

Codurile de culori ale recipientelor în care se colectează deșeurile medicale sunt:

galben – pentru deșeurile medicale periculoase

negru – pentru deșeurile nepericuloase

Etichetarea containerelor de deșeuri este utilizată pentru a identifica sursa, înregistrează tipul și cantitățile de deșeuri produse în fiecare zonă, și permite urmărirea problemelor de separare a deșeurilor. Recipientele vor fietichetate în limba română cu următoarele informații: tipul deșeului colectat, pictograma "Pericol biologic", capacitatea recipientului (l sau kg), modul de utilizare, linia de marcare a nivelului maxim de umplere, data începerii utilizării recipientului pe secție, unitatea sanitară și secția care au folosit recipientul. Utilizarea unui simbol de pericol internațional pe fiecare container de deșeuri este, de asemenea, recomandată.

Fig.3.3. Simboluri de pericol.

Tipurile de ambalaje utilizate în colectarea deșeurilor[22]:

a. deșeurile infecțioase:

deșeurile infecțioase care nu sunt obiecte ascuțite – se colectează în cutii din carton prevăzute în interior cu saci galbeni din polietilenă sau saci din polietilenă galbeni ori marcați cu galben. În condițiile în care sacii nu sunt puși în cutie de carton, aceștia se introduc în pubele cu capac și pedală (inscripționate cu pictograma "Pericol biologic") sau în portsac.Sacul trebuie să fie rezistent mecanic, să nu permită scurgeri de lichid,trebuie să se răsfrângă peste marginea superioară a recipientului, gradul de umplere a sacului fiind reprezentat de maxim trei pătrimi din volumul său.

deșeurile înțepătoare-tăietoare se colectează în recipiente etanșe confecționate din material plastic rigid, impermeabil, rezistent la acțiuni mecanice prevăzut în partea superioară cu un capac special, cu orificii pentru detașarea acelor de seringă și a lamelor de bisturiu care permit introducerea deșeurilor, dar nu și scoaterea lor.Recipientele sunt prevăzute cu un mâner rezistent pentru a fi ușor de transportat la locul de stocare temporară și, ulterior,la locul de eliminare finală.

b. deșeurile anatomo-patologice destinate incinerării se colectează în cutii confecționate din carton rigid prevăzute în interior cu sac din polietilenă sau din material plastic rigid marcate cu galben și etichetate.

c. deșeurile chimice:

periculoase se colectează în recipiente impermeabile, marcate adecvat pericolului (inflamabil, coroziv, toxic, etc), având o capacitate de maxim 5 l pentru substanțe lichide și 5 kg pentru substanțe solide. Recipientele în care se colectează deșeurile chimice trebuie să fie proiectate și realizate în așa fel încât să împiedice orice pierdere de conținut.

nepericuloase se colectează separat, în ambalajul original.

d. deșeurile rezultate în urma administrării tratamentelor cu citotoxice și citostatice se colectează separat, ambalate în containere de unică folosință sigure, cu capac, care se elimină separat, prin incinerare

e. deșeurile farmaceutice pot fi trimise înapoi farmaciei sau depozitului de produse farmaceutice cu care spitalul are contract în vederea eliminării. Medicamentele trebuie păstrate în ambalajele originale pentru a fi ușor identificate și pentru a preveni reacțiile între substanțele chimice incompatibile.

f. deșeurile stomatologice se colectează în containere sigilabile și sunt preluate de firme autorizate în vederea valorificării.

g. deșeurile nepericuloase se colectează în saci din polietilenă de culoare neagră inscripționați corespunzător sau, in lipsa acestora, transparenți și incolori.

A) B)

Fig. 3.4. Exemple de recipiente de colectare a deșeurilor medicale

3.4. Stocarea temporară a deșeurilor rezultate din activitățile medicale

Producătorului de deșeuri îi este interzisă abandonarea, descărcarea sau eliminarea necontrolată a deșeurilor medicale.

Stocarea la locul de producere a deșeurilor rezultate din activitățile medicale se realizează într-un spațiu special amenajat cu această destinație. Acest spațiu este prevăzut cu 2 compartimente de stocare separate pentru deșeurile periculoase și cele nepericuloase.

Spațiul de stocare temporară a deșeurilor periculoase trebuie să aibă un sistem de ventilație eficient și va funcționa separat de restul construcției, fiind o zonă cu risc septic. Zona trebuie prevăzută cu sifon de pardoseală pentru evacuarea în rețeaua de canalizare a apelor uzate rezultate în urma curățării și dezinfecției, iar în condițiile in care nu este posibil acest lucru, pardoseala trebuie să fie ușor lavabilă, impermeabilă și continuă(materialele folosite la curațenie vor fi considerate ca și deșeuri infecțioase).

Pe lângă acestea OMS recomandă ca aceste spații să se indeplinească următoarele:

• să aibă o sursă de apă pentru curățare;

• să aibă acces facil pentru personalul responsabil cu gestionarea deșeurilor;

• ușile de acces să poată fi blocate pentru a preveni accesul persoanelor neautorizate;

• să dispună un acces facil pentru vehicule de colectare a deșeurilor;

• să fie protejate de expunerea directă la razele de soare;

• să fie inaccesibile pentru animale, insecte și păsări;

• să aibă o iluminare bună și ventilație cel puțin pasivă;

• să nu fie situate în apropierea magaziilor cu alimente proaspete și zonelor de preparare a alimentelor;

• să dispună de echipamente, îmbrăcăminte și saci de protecție sau recipiente amplasate în mod convenabil în apropierea zonei de depozitare;

• să aibă o zonă de spălare cu apă și săpun, ușor disponibilă pentru personalul;

• să fie curățate în mod regulat (cel puțin o dată pe săptămână);

• să dispună de echipamente de izolare a eventualelor scurgeri;

• să fie adecvate volumului de deșeuri generate de fiecare unitate sanitară.

Durata stocării temporare a deșeurilor medicale infecțioase trebuie să depășească 48 de ore, cu excepția situației în care există sistem de răcire care să asigure constant o temperatură mai mică de 4°C,putând astfel să crească durata depozitării la maximum 7 zile.

Fig. 3.5. Exemple de semne ce ar trebui dispuse în exteriorul spațiilor de depozitare

Fig. 3.6. Exemple de semne ce ar trebui dispuse în exteriorul spațiilor de depozitare

3.5. Transportul deșeurilor rezultate din activitățile medicale

Transportul deșeurilor medicale periculoase în incinta unității în care au fost produse se face pe un circuit separat de cel al pacienților și vizitatorilor, în perioadele cât mai puțin aglomerate astfel încât să se evite expunerea acestora.

În general, ruta deșeurilor ar trebui să urmărească principiul “de la curat la murdar”. Colectarea ar trebui să înceapă în zonele cele mai sensibile în ceea ce privește infecțiile(unități de terapie intensivă, dializă)și să urmeze o rută fixă către celălalte zone.

Se utilizează cărucioare speciale sau containerelor mobile ce trebuie să îndeplinească o serie de cerințe[7]:

să fie ușor de încărcat și descărcat

să nu aibă margini ascuțite ce ar putea rupe sacii sau distruge containerele în timpul încărcării și descărcării

să fie ușor de curățat și, dacă sunt închise, trebuie să aibă un orificiu de drenaj și dop

să fie etichetate corespunzător tipului de deșeu

să fie ușor de manipulat

să nu fie prea mari (pentru a se evita limitarea vizibilității celui care transportă personal)

să fie asigurate cu un sistem de blocare (pentru deșeuri periculoase)

să fie dimensionate în mod corespunzător în funcție de volumele de deșeuri generate de unitatea medicală.

Aceste containere și cărucioarele mobile se dezinfectează după fiecare utilizare în locul unde are loc descărcarea.

Deșeurile, în special deșeurile periculoase , nu trebuie să fie transportate manual din cauza riscului de accident sau rănire cu materiale infecțioase sau obiecte ascuțite incorect colectate care pot ieși în afară din recipient.

Transportul deșeurilor medicale periculoase până la locul de eliminare finală se realizează cu mijloace de transport autorizate. Acesta se va efectua în baza unui grafic de transport cu mijloacele auto proprii adaptate condițiilor specifice determinate de natura deșeurilor și autorizate conform reglementărilor legislative în vigoare.

Conducătorul autovehicului pentru transportul deșeurilor trebuie sa dețină “Fișa de insoțire a transportului de deșeuri periculoase” în conformitate cu art. 23, lit. C din O.U.G. nr. 78/2000.

Materialele și deșeurile incinerabile vor fi descărcate în zona de depozitare a deșeurilor, special amenajată prin delimitare, după care mijloacele de transport vor fi dezinfectate pe o rampă special amenajată în acest scop.

Personalul care transportă și manipulează substanțele chimice trebuie instruit corespunzator:

trebuie să știe foarte clar ce transportă

trebuie să știe care dintre substanțe constituie un pericol și care este acela

trebuie să știe cum să procedeze în cazul in care apare un incident nedorit

trebuie să poarte un minim de echipament de protecție –mănuși antichimice (de cauciuc, nu de menaj sau chirurgicale), pantofi de protecție(talpă groasă, bombeu metalic,inchidere cu șiret) sau cizme de cauciuc (întotdeauna pantalonul peste cizma nu in cizma),salopeta este bine sa fie din 2 piese, pantalon (nu combinezon) și bluză, închiderea cu nasturi, daca este cazul mască de protecție.

mașina trebuie sa fie dotată cu stingător sau spumă chimică si ladă cu material inert (nisip, grafit ,cuarț etc)

ESTE STRICT INTERZIS:

desigilarea cutiilor de catre persoane neautorizate, precum si gustarea , mirosirea sau insusirea substantelor chimice.

acoperirea acestora in timpul transportului cu alte tipuri de deșeuri.

fumatul sau folosirea de flacară deschisă în apropierea acestora.

3.6. Tratarea și eliminarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale

Scopul tratării deșeurilor este de a reduce pericolul potențial reprezentat de acestea, făcând totodată eforturi pentru a proteja mediul înconjurător. Măsurile utilizate inițial ar trebui să fie reprezentate de reducerea generării de deșeuri sau reutilizarea acestora, în cazul în care acest lucru este sigur. În caz contrar, materialele ce nu pot fi refolosite, trebuie să tratate pentru a reduce potențialul pericol pentru sănătatea populației sau pentru mediul înconjurător.

Unitatea medicală generatoare de deșeuri are responsabilitatea tratării deșeurile medicale prin mijloace proprii în instalații de decontaminare termică la temperaturi scăzute, cuprinse în autorizația de mediu, sau să le predea, unor agenți economici autorizați.

Factorii care să iau în considerare în alegerea sistemului de tratare include[7]:

proprietățile deșeurilor

cantitatea de deșeuri și capacitatea unității de gestiona cantitatea respectivă

cerințele tehnologice

capacitatea sistemului și eficiența tratamentului

spațiul disponibil pentru cerințele echipamentelor

infrastructura

necesarul de întreținere și funcționare a tehnologiei

factorii de mediu și emisiile în mediu

factorii ce țin de sănătatea și siguranța la locul de muncă

acceptabilitatea publică

opțiunile disponibile pentru eliminare finală

reglementările în vigoare

considerentele legate de costuri.

Tehnicile utilizate pentru eliminarea deșeurilor medicale rezultate din activități medicale sunt:

I.Decontaminarea termică la temperaturi scăzute

Procesele termice cu temperaturi scăzute sunt cele care utilizează energia termică la temperaturi suficient de ridicate pentru a distruge microorganismele, dar care nu sunt suficiente pentru a provoca arderea și piroliza deșeurilor. În general, tehnologiile termice cu emisii reduse de căldură funcționează între 100 ° C și 180 ° C.

Deșeurile medicale periculoase ce pot fi tratate prin decontaminare termică includ deșeurile infecțioase și deșeurile înțepătoare-tăietoare. Deșeurile astfel tratate trebuie să fie supuse procesării mecanice înainte de depozitare, astfel încât în final să fie nepericuloase și de nerecunoscut.

Deșeurile infecțioase tratate prin decontaminare termică pot fi depozitate în depozite de deșeuri nepericuloase. Deșeurile menajere, inclusiv resturile alimentare,ce provin de la bolnavii cu afecțiuni contagioase, sunt tratate ca deșeuri infecțioase.

II.Incinerarea

Incinerarea se face numai pentru tipurile de deșeuri medicale pentru care este interzisă tratarea prin decontaminare termică la temperaturi scăzute. Acestea includ deșeurile anatomopatologice, deșeurile farmaceutice și deșeurile citotoxice și citostatice.

Depozitarea în depozitul de deșeuri, se face numai după tratarea prin decontaminare termică la temperaturi scăzute. În depozitele de deșeuri nepericuloase este interzisă depozitarea deșeuri medicale periculoase.

3.7. Tehnologii în curs de dezvoltare[7]:

Piroliza plasmatică – utilizează un gaz ionizat în stare de plasmă, pentru a converti energia electrică în temperaturi de mai multe mii de grade cu ajutorul torțele cu plasmă sau electrozi.

Aburul supraîncălzit la 500 ° C care descompune deșeurile infecțioase, chimice sau farmaceutice periculoase. Vaporii sunt apoi încălzit în continuare într-o cameră până la 1500 ° C.

Ozonul (O3) poate fi utilizat pentru dezinfectarea deșeurilor,fiind un oxidant puternic.

Criogenarea prin congelare cu ajutorul azotului lichid a deșeurilor anatomice și aplicarea ulterioară a vibrațiilor mecanice pentru dezintegrarea țesutului uman.

Reducerea chimică la faza gazoasă

Descompunerea bazată pe cataliză

Reducția cu sodiu

Vitrificarea

Tratamentul cu peroxid/ Fe-TAML

Tehnologia sonică

Tehnologiile electrochimice, etc

CAPITOLUL 4 – ASPECTE PRACTICE ÎN MANAGEMENTUL DEȘEURILOR. ETAPA FINALĂ A GESTIONĂRII DEȘEURILOR – INCINERAREA

În acest capitol va fi prezentată activitatea unuia dintre furnizorii de servicii din domeniul managementului deșeurilor periculoase din România, datele oferite făcând referire la activitatea din cadrul unității cu sediul în Craiova.

Incinerarea este un procesul ce presupune oxidare uscată la temperatură ridicate, care transformă deșeurile organice, combustibile în materie anorganică, necombustibilă și are ca rezultat o reducere semnificativă a volumului și greutății deșeurilor. Acest proces termic are loc la temperaturi cuprinse între aproximativ 200 ° C și 1000 ° C.

Implică distrugerea fizică și chimică a materialului organic ardere, piroliză sau gazeificare. Un dezavantaj al acestor tehnologii este eliberarea în atmosferă a emisiilor gazoase(abur, dioxid de carbon, oxid de azot, etc) și generarea de cenușă reziduală.

Arderea deșeurilor de îngrijire a sănătății produce emisii în principal gazoase, inclusiv cu abur, dioxid de carbon, oxizi de azot, o serie de substanțe volatile (de exemplu metale, acizi halogenate, produse de combustie incompletă) și pulberi în suspensie, plus reziduuri solide sub formă de cenușă.

4.1. Date privind desfășurarea activității

Categoria de activitate este reprezentată de tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase cod CAEN 3822 conform Anexei 1 a OUG 152/2005.

4.2. Instalația pentru incinerare

Capacitatea maxima a incineratorului este de 0,950 to/ora.

Componetele instalației de incinerare:

1. Instalația de alimentare – responsabilă de alimentarea automată a cuptorului;

2. Cuptorul de incinerare format din două camere:

prima cameră de ardere (850˚C) ,de distrugere termică a deșeurilor;

a doua cameră de ardere (1100˚C),de ardere completă a gazelor generate în prima camera;

3. Coșul postcombustie vine în continuarea camerei secundare de ardere prin care gazele (la temperatura de 1100˚C) sunt direcționate către recuperatorul de căldura;

4. Mecanism evacuare cenușă- responsabilă de descarcarea automată a cenușii rezultate;

5.Schimbătorul de căldura- direcționează căldura gazelor arse, răcite la cca.550˚C, unui fluid recirculat (soluție apă +antigel), care la rândul său, este utilizat în alte procese tehnologice;

6.Instalația de tratare a gazelor arse, responsbil cu epurarea gazelor, astfel încăt să se încadreze în parametrii prevăzuți de lege;

7. Instalația de evacuare gaze arse- responsabilă de circulația gazelor arse până la emisia lor în atmosferă;

8.Sistemul de monitorizare și control- măsoară și înregistrează diverși parametrii : temperatura de ardere, presiunea din cuptor, concentrațiile emisiilor atmosferice.

4.3. Procesul tehnologic

4.3.1. Instalația de alimentare

Alimentarea cuptorului se realizează doar după ce camerele de ardere au fost aduse la temperaturile de lucru corespunzatoare.

Deșeurile care urmează a fi arse sunt încărcate și transportate la instalație în europubele . Acestea sunt așezate și fixate de către operator în locașurile special prevăzute la mecanismul de basculare.

Operatorul apasă butonul de confirmare încărcare și AUTOMAT se succed urmatoarele secvențe:

se deschide capacul mecanismului de alimentare;

se basculează pubelele;

platforma basculatorului revine pe poziție inițială ;

se inchide capacul mecanismului de alimentare;

se deschide usa cuptorului;

avansează pistonul împingător;

se retrage pistonul împingător;

se închide ușa cuptorului;

periodic, operatorul acționează butonul "avans tije" pentru mecanismul de impingere-agitare reziduuri cu scopul imbunatatirii procesului de ardere in cuptor;

Mișcarea mecanismului de basculare se realizează prin intermediul unui cilindru hidraulic, celelalte mecanisme ale instalației de alimentare fiind acționate de cilindri pneumatici.

Alimentarea cuptorului nu este un proces continuu, ci corespunde unei șarje (2 europubele).

Ciclul de încarcare se reia la intervale de cca.10min., dar timpul  poate să varieze în funcție de cantitatea și natura deșeurilor din containere.

4.3.2. Cuptorul de incinerare

Cuptorul de incinerare este împărțit în două camere, astfel:

prima camera de ardere, incalzita la 850˚C cu ajutorul a două arzătoare, este locul în care are loc arderea deșeurilor încărcate, proces accelerat prin insuflare de aer suplimentar furnizat de un ventilator;

camera secundară de ardere, încălzită cu ajutorul a două arzatoare, are rolul de a asigura omogenizarea și arderea gazelor timp de minimum 2 secunde la cca. 1100˚C cu scopul eliminării complete a componentelor  rămase nearse în prima camera (ex.:CO, Cl, dioxine, furani etc.);

Temperaturile celor două zone termice sunt monitorizate cu ajutorul termocuplelor.

Reglajul instalației de ardere este un reglaj continuu, cu regulatoare de raport zonale.Se realizează astfel o ardere corectă, cu emisii minime de noxe.

Presiunea în cuptor se menține la valori negative (depresiune de cca.0,2÷0,4mbar) pe toată durata procesului de ardere a deșeurilor, pentru a evita ieșirea gazelor arse in hală.

4.3.3. Coșul postcombustie

Este o continuare a camerei secundare de ardere prin care gazele arse sunt menținute la temperatura de 1100˚C și sunt direcționate către recuperatorul de căldură.

Evacuarea gazelor către recuperatorul de căldura se face printr-un tronson de diluție, unde are loc reducerea temperaturii lor la cca.550 ˚C.

Gazele arse sunt amestecate cu aer rece, absorbit prin două guri laterale, amplasate pe tronsonul de diluție, prevăzute cu clapete manuale de reglare.

La partea superioară coșul are un capac mobil, acționat pneumatic, care stă deschis numai până când cuptorul se incălzește la temparatura de lucru. Înainte de introducerea deșeurilor în cuptor, capacul se inchide.

Căptușeala  refractară a cuptorului și a coșului postcombustie sunt astfel realizate încât  să reziste la acțiunea corozivă a gazelor arse, iar pierderile de căldura să fie minime.

4.3.4. Instalația automată de evacuare a cenușei

Cenușa si componentele necombustibile ale deșeurilor depuse pe vatra camerei de ardere sunt împinse, cu ajutorul unui piston acționat cu motoreductor, și evacuate printr-o ușa acționată pneumatic aflată pe partea opusă a cuptorului, de unde sunt preluate de un cărucior deplasabil pe șine.

Aceasta acțiune are loc numai după ce arderea deșeurilor s-a încheiat, iar temperatura incintei a fost redusă sau când cuptorul este rece.

4.3.5. Schimbătorul de căldură

Pentru a fi în concordanță cu standardele europene privind emisiile de noxe, este necesară răcirea gazelor arse până la o temperatură la care reținerea pulberilor și a poluanților este eficientă.

Din acest motiv, se folosește un schimbător de căldură, în care gazele arse sunt introduse  la cca.550˚C și sunt evacuate la temperatura de cca.140˚C.

Gazele cedează căldura unui fluid recirculat (soluție apă +antigel), care la rândul său, este utilizat de către beneficiar în alte procese tehnologice.

Circulația gazelor se face peste un fascicul de țevi prin care fluidul de răcire  este recirculat cu ajutorul unei pompe.  

Gazele arse ieșite din schimbătorul de căldură (la 140˚C) sunt conduse către instalația de tratare.

4.3.6. Instalația de tratare a gazelor arse

Instalația de tratare este compusă dintr-o succesiune de procedee de desprăfuire și neutralizare a gazelor care asigură neutralizarea acizilor și reținerea poluanților până la încadrarea în valorile impuse de lege, chiar și în cele mai nefavorabile condiții de operare.

Primul utilaj prin care sunt trecute gazele arse după schimbătorul de caldură este instalația de omogenizare în care se introduce continuu, prin intermediul unui transportor elicoidal (cu șnec), agentul de neutralizare (praf de var) de la buncărul stocator. În acest mod sunt neutralizate gazele acide, în special HCl,SO2,HF.

Particulele mai mari, mai grele se depun și se colectează la baza omogenizatorului, în timp ce particulele fine sunt antrenate de gaze și trecute printr-o instalație de filtrare uscată, cu saci filtranti textili.

Sacii rețin particulele de praf pe pereții lor, gazul trecând prin ei. Se folosește un ansamblu de saci lungi, suspendați într-o incinta. Pe suprafața lor pulberile formează un strat îndepartabil prin metoda „undei de șoc”, ce constă în suflarea de aer comprimat în impulsuri, la intervale de timp predefinite sau atunci când se depășește valoarea reglată a depresiunii după filtre.

Gazele epurate sunt evacuate în atmosferă prin intermediul coșului de fum.

Pulberile rezultate în urma scuturării sacilor filtranți sunt colectate în saci la baza instalației de filtrare, prin deschiderea unei clapete acționate de un motoreductor.

Sacii filtranți rețin pe suprafața lor un timp destul de lung stratul de praf, care conține și o parte din reactivul introdus, mărindu-i astfel timpul de acțiune, și deci eficientă în neutrallizarea gazelor acide.   

Pentru a preveni condensarea gazelor, instalația de filtrare este dotată cu un încălzitor electric. Acesta are rolul de a menține temperatura în incinta filtrului deasupra punctului critic (cca.80˚C) în perioadele scurte când filtrul este oprit. Temperatura de lucru este cuprinsă în intervalul  80…140˚C.

4.3.7. Instalația de evacuare a gazelor arse

Circulația gazelor rezultate în procesul de incinerare, de la cuptor până la evacuarea lor în atmosferă, se realizează cu ajutorul unui ventilator puternic (exhaustor) prevăzut cu convertizor de frecvență.

Rolul său este de a modifica turația și, implicit, de a menține presiunea  în  instalație, evitându-se în acest mod scăpările de gaze toxice în mediul ambiant.

Evacuarea gazelor epurate în atmosferă, se face printr-un coș de fum de cca.15m înaltime care este dotat cu racorduri pentru controlul conținutului de noxe de către organismele oficiale acreditate de legislație.

4.3.8. Instalația electrică și de automatizare

Instalația funcționează în regim manual numai până când se realizează reglarea parametrilor funcționali.

Regimul normal de lucru este cel “AUTOMAT”, cu confirmarea începerii unui nou ciclu de incinerare prin buton acționat de operator. Acest regim este realizat prin intermediul unui automat programabil.

Sistemul monitorizare temperaturi este compus din  traductoare de temperatură (termocuple) calibrate de producător – termocuplele aflate în procesul tehnologic sunt înlocuite de câteva ori pe an cu altele noi, fiind verificate metrologic, cu valabilitate 24 luni.

Sistemul de achiziții date are rol de interfață între sistemul de automonitorizare, traductoarele de temperatură si calculator.

Cantitățile de deșeuri generate sunt depozitate temporar în spațiul special amenajat (recipienți închiși), fiind valorificate(deșeuri metalice, hârtie si carton, etc) prin firme specializate autorizate sau eliminate(cenușa) în funcție de natura lor. Cenușa rezultată în urma procesului de incinerare se analizează de către laboratoare specializate, conform Ord. 95/2005, fiind eliminată la depozitul de deșeuri.

Monitorizarea periodică/semestrială pentru dioxine si furani, metale grele, HFl a fost realizată de către laboratoare specializate acreditate.

Tab.4.1 Conținutul maxim de poluanți admisi la incinerare (conform datelor de proiectare)

Fig, 4.1. Schema de flux tehnologic

4.4. Aspecte practice – conform raportului de mediu aferent anului 2015

Fig. 4.2. Cantitatea totală de deșeuri aflate în evidența unității în 2015

Fig.4.3. Cantitatea de deșeuri gestionată

Fig. 4.4. Evidența deșeurilor generate în anul 2015

Fig. 4.5. Cantitatea de deșeuri medicale colectate și incinerate

Fig. 4.6. Deșeuri medicale aflate în stoc la sfârșitul anului 2015

Fig. 4.7. Cantitățile de deșeuri incinerate în anul 2015 [t/an] generate de operatorul economic din activitatea proprie –Pulberi

Fig. 4.8. Cantitățile de deșeuri incinerate în anul 2015 [t/an] generate de operatorul economic din activitatea proprie – Absorbanti. materiale filtrante (filtre uzate)

Fig. 4.9. Cantitățile de deșeuri incinerate în anul 2015 [t/an] generate de operatorul economic din activitatea proprie – Ambalaje care conțin reziduuri sau sunt contaminate cu substanțe periculoase

Fig. 4.10. Evidența deșeurilor medicale gestionate în 2015

BIBLIOGRAFIE

***, Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 837 din 25.11.2011

PRAVEEN MATHUR, SANGEETA PATAN* and ANAND S. SHOBHAWAT, Need of Biomedical Waste Management System in Hospitals – An Emerging issue – A Review issue (2008)

***, CONVENȚIA DE LA STOCKHOLM din 22 mai 2001 privind poluanții organici persistenți, Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 15 iulie 2004

***, http://www.ohchr.org/EN/NewsEvents/Pages/MedicalWaste.aspx#sthash.dRQvElvS. dpuf , Medical waste – a health risk for many

***, Norma tehnică din 03.12.2012 privind gestionarea deșeurilor

Prüss-Üstün A, Rapiti E, Hutin Y (2005). Estimating the global burden of disease attributable to contaminated sharps injuries among health care workers. American Journal of Industrial Hygiene, 48(6):482–490.

Yves Chartier, Jorge Emmanuel, Ute Pieper, Annette Prüss, Philip Rushbrook, Ruth Stringer, William Townend, Susan Wilburn and Raki Zghondi , Safe management of wastes from health-care activities, Second edition,

Cocchi et al., 1984; Paintsil et al., 2010; Walsh Pierce & Hart, 1987 Cocchi et al., 1984; Paintsil et al., 2010; Walsh Pierce & Hart, 1987

Yves Chartier, Jorge Emmanuel, Ute Pieper, Annette Prüss, Philip Rushbrook, Ruth Stringer, William Townend, Susan Wilburn and Raki Zghondi, Safe management of wastes from health-care activities Second edition

Colborn T, Dumanoski D, Myers JP. Our stolen future: are we threatening our fertility, intelligence, and survival? A scientific detective story (with new epilogue by the authors). New York: Penguin Group; 1997

Sheehan E, Wooliever P. , Pharmaceutical waste: fish don’t need anti-depressants, Pharmacology Associates, LLC

Luca Guardabassi, Anders Dalsgaard, Manuela Raffatellu, John E. Olsen, Increase in the prevalence of oxolinic acid resistant Acinetobacter spp. observed in a stream receiving the effluent from a freshwater trout farm following the treatment with oxolinic acid-medicated feed , 21 January 2000

***, http://www.who.int/water_sanitation_health/emerging/info_sheet_pharmaceuticals/ World Health Organization, Pharmaceuticals in drinking-water, 2012

John P. Sumpter Institute for the Environment Brunel University The United Kingdom Pharmaceuticals in the environment Results of an EEA workshop, EEA Technical report No 1/2010

Sasu S, Kümmerer K, Kranert M., Assessment of pharmaceutical waste management at selected hospitals and homes in Ghana, Waste Manag Res. 2012;30:625–30].

Aditya S. Safe medication disposal: Need to sensitize undergraduate students, International Journal Pharm Life Sci. 2013;4:2475–80.

***, The radiological accident in Goiânia, International Atomic Energy Agency 1988, http://www-pub.iaea.org/mtcd/publications/pdf/pub815_web.pdf ,

***, Ordinul nr. 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale și a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza națională, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 855 din 18.12.2012

***, http://www.mmediu.ro/beta/domenii/gestionarea-deseurilor/legislatie-deseuri-2/ , Actualizată 30.05.2016

*** Strategia națională de gestionare a deșeurilor 2014-2020, Hotărâre nr. 870 din 06/11/2013 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 750 din 04/12/2013

***, Agenția Europeană de Mediu, European Topic Centre, pentru consum și producție durabile.

***, Norma tehnică din 03.12.2012 privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale în vigoare de la 17.01.2013, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 855 din 18.12.2012