ASPECTE TEORETICE SI PRACTICE CU REFERIRE SPECIALA LA PRINCIPIUL [622321]
1
ASPECTE TEORETICE SI PRACTICE CU REFERIRE SPECIALA LA PRINCIPIUL
TERITORIALITATII LEGII PENALE ROMANE
LUCRARE DE DISERTATIE
Profesor coordonator,
Prof. Univ.dr. Vasile Draghici
Absolvent: [anonimizat],
Maioru Mihaela
2
CUPRINS
Capitolul I Consideratii generale privind principiul teritorialitatii legii
penale
Sectiunea I
1.1. Notiune………………………………………………………………………………..
1.2. Trasaturi………………………………………………………………………………
1.3. Elemente de istoric……………………………………………………………….
1.4. Elemente de drept comparat………………………………………………….
Ca
pitolul II Legea penala si teritoriul
Sectiunea I.
1.1.
Notiunea de
’’teritoriu’’
in sensul legii penale………………….
1.2.
Elementele teritoriului………………………………………………….
1.3.
Limitele teritoriului…………………………………………………
Sectiun
ea II.
2.1.Notiunea de
’’infractiune savarsita pe teritoriul tarii’’
…………………..
2.2. Principiul ubicuitatii. Situatii speciale privind aplicarea principiului
ubicuitatii……………………………………………………………………………………
2.3. Consecintele jurid
ice ale principiului teritorialitatii………………………..
2.4. Limitele principiului ubicuitatii……………………………………………….
3
Sectiunea III
Exceptii de la principiul teritorialitatii legii penale
3.1 F
aptele prevazute
de legea penala savarsite de persoanele care se bucura de imunitatea de
jurisdictie penala……………………………………….
3.2. Infractiunile savarsite la bordul unor nave straine aflate in trecere prin marea teritoriala ori
pe timpul cat se afla in porturi, in apele m
aritime interioare si marea teritoriala a Romaniei……
3.3. Infractiunile savarsite la bordul aeronavelor straine aflate in limitele teritoriale
romanesti………………………………………………………………….
3.4. Infractiunile savarsi
te in sediile misiunilor diplomatice straine aflate in tara noastra de catre
membrii si personalul acestora……………………
3.5. Infractiunile savarsite de personalul armatelor straine in timpul stationarii sau trecerii pe
teritoriul altui stat………………………………………
3.6.
Imunitatea prezidentiala, parlamentara, guvernamentala……………….
Capitolul III
Sectiunea I.
1.1.Corelatii ale principiului teritorialitatii legii penale cu celalalte principii ale aplicarii legii
penale in spatiu…………………………………………………….
1.2. Studiu de caz………………………………………………………………………….
1.3.Concluzii si propuneri de lege ferenda………………………………………..
1.4.Bibliografie………………………………………………………………………………
4
ABREVIERI
„
Art.” „Articol”
„Alin.” „Alineat”
„B.Of.” „Buletinul Oficial”
„C.pen.” „Cod penal”
„C.pr.pen.” „Cod de procedura penala”
„C.J.” „C
urierul judiciar”
„Col. Mil.” „Colegiu militar”
„C.C.R.” „Curtea Constitutionala a Romaniei”
„Dec. Pen.” „Decizia penala”
„Dreptul” nr. „Dreptul”
„Ed.”
„Editura”
„I.C.C.J.” „Inalta Curte de Casatie si Justitie”
„H.C.M” „Hotararea Consiliului de Ministri”
„J.G.” „Jurisprudenta generala”
„J.R”
„Jurisprudenta romana”
„J.N” „Justitia noua”
„Pct” „Punct”
„P.” „Pagina”
„P.R.” „Pandectele romane”
„R.
P” „Revista penala”
„R.R.D” „Revista romana de drept”
„Nr.” „Numar”
„S.C.J” „Studii si cercetari juridice”
5
„T.M.B”
„Tribunalul Municipiului Bucuresti”
„T.Reg” „Tribunalul Regional”
„Trib. Supr.” „Tribunalul Suprem”
„Op.cit.” „Opera citata”
„s.a” „si altii”
„Sent. Pen.
” „Sentinta penala”
6
INTRODUCERE
Daca privim legile penale in raport cu spatiul constatam, ca ele isi intind actiunea pe un
anumit teritoriu, iar din punctul de vedere al timpului, ele isi produc efectele intr
–
o sau
pentru o
anumita perioada, pentru ca in momentul in care nu mai corespund realitatii sa fie inlocuite cu
altele.
Notiunea de spatiu are in dreptul penal, ca de altfel in drept in general, un alt inteles decat
categoria filozofica de spatiu. Spatiul determi
na limitele inauntrul carora se intinde actiunea legii
penale in raport cu un anumit teritoriu. Fiind expresia suveranitatii statului care a edictat
–
o, legea
penala isi margineste efectele la teritoriul apartinand acelui stat. Pe de alta parte, faptele jur
idice
penale situandu
–
se totdeauna intr
–
un anumit loc, se raporteaza la ideea de spatiu in sens de
teritoriu apartinand unui stat.
Fiind active din chiar momentul intrarii lor in vigoare, normele penale devin obligatorii si se
impun din acelasi moment tutu
ror persoanelor ce locuiesc pe teritoriul unui stat. Ele primesc, de
regula, o aplicare automata, majoritatea cetatenilor conformandu
–
si de bunavoie conduita la
cerintele acestora.
Din punctul de vedere al aplicarii legii penale in spatiu, problemele ce se
pot ivi sunt
deosebit de spinoase. Ori infractiunea poate fi savarsita pe teritoriul tarii, in strainatate, ori parte
pe teritoriul tarii, parte in strainatate. Cel care a savarsit infractiunea poate fi cetatean al statului
unde a comis
–
o, ori poate fi un
strain, o persoana fara cetatenie sau cu dubla cetatenie. In aceste
cazuri se pune problema daca eficienta legii penale a unui stat se intinde pretutindeni unde
intalnim o activitate incriminata de acesta, indiferent de calitatea de cetatean, strain ori a
patrid a
infractorului, sau are anumite limite. De asemenea, se pune problema daca aplicarea legii penale
nu are anumite limitari chiar pe teritoriul statului de la care emana si in ce masura actiunea sa
este tarmurita de legile penale straine.
Sprijinita
pe principiul suveranitatii statului si pe ideea ca in nici un loc o fapta penala nu
poate fi mai bine cercetata, iar pedepsirea infractorului mai eficienta ca acolo unde infractiunea a
fost savarsita, teoria teritorialitatii a ocupat totdeauna locul de fr
unte in cadrul conceptiilor
privind aplicarea legii penale in spatiu.
Jurisconsultii evului mediu ca si unele sisteme de drept, cum sunt cel englez si american, au
absolutizat insa efectul teritorial al legii penale. Fiind strict teritoriala, legea penala
nu poate fi
niciodata aplicata pe teritoriul altui stat.
7
Punctul de plecare este insa principiul teritorialitatii, atenuat si completat cu ajutorul
celorlalte. De aceea, a si fost denumit in literatura noastra juridica principiul teritorialitatii
tempera
te. Inlaturand zonele de impunitate la care conduc, privite izolat, celelalte principii,
teritorialitatea temperata conciliaza maximul de asistenta reciproca a statelor in lupta contra
infractiunilor cu respectarea suveranitatii acestora. Fiind singurul ra
tional fata de scopurile
represiunii penale si de interesele suverane ale statelor, acest principiu raspunde dezideratului de
a se realiza ubicuitatea represiunii penale.
8
Capitolul I
Consideratii generale privind principiul
teritorialitatii legii penale
Sectiunea I
1.1.
Notiune
Principiul teritorialitatii este principiul de baza in cadrul aplicarii in spatiu a legii penale
romane, fiind consacrat in art.8 alin.1 Noul C.pen., care prevede ca
’’Legea penala romana se
aplica
infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei’’
1
. Legea penala romana este teritoriala, in
sensul ca pedepseste, toate infractiunile savarsite pe teritoriul Romaniei si nu
–
si intinde efectele
dincolo de limitele acestui teritoriu.
In cazul infra
ctiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei nu se pune problema vreunui conflict
de competenta intre legeapenala a statului nostru si legile penale ale altor state. Legea romana va
primi aplicare indiferent de cetatenia infractorului sau de reglementarea di
n legea straina.
1.2.
Trasaturi
Principiul teritorialitatii legii penale se intemeiaza si decurge dintr
–
un principiu mai absolut
si mai general, cel al suveranitatii statului, care isi gaseste expresia in dreptul statului de a
rezolva liber si dupa propria sa apreciere problemele
sale interne si externe, fara a incalca
drepturile altor state sau normele dreptului international
2
.
Teritoriul este expresia materiala a suveranitatii si independentei poporului care il locuieste.
Exercitiul suveranitatii asupra teritoriu
lui, denumit si
jurisdictie teritoriala
a statului, se
infaptuieste in principal, prin edictare de legi si prin activitatea organelor chemate a le aplica.
Normele penale avand drept scop apararea in primul rand a suveranitatii, independentei si
uni
tatii statului, este normal ca autoritatea lor in spatiu sa se intinda cat se intinde suveranitatea
de la care emana si pe care o ocrotesc. Suveranitatea fiind exclusiva, indivizibila si
inalienabila,refuza ideea de a fi aparata de o lege straina.
Principiul teritorialitatii legii penale corespunde cel mai bine intereselor ocrotirii unor
importante valori sociale si infaptuirii politicii penale in toate domeniile vietii. Legea noastra
1
Florean Ivan,
Teritorialitatea legii penale romane
, in Revista de Drept Penal, anul VI, nr.1, 1999, p.46
2
Gr. Geamanu,
Dreptul international contemporan
, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1965, p.112
9
penala este singura in masura sa arate care anume fapte sunt peri
culoase pentru statul de drept si
sa stabileasca sanctiunile cele mai potrivite pentru acestea
3
.
Legea penala este teritoriala, fiindca rostul ei este de a realiza, mentine si reintegra ordinea
juridica de pe teritoriul statului caruia ii apartine
4
.
Dispozitiile legii penale nu pot fi aduse la indeplinire decat de organele statului de la care
emana, organe care au obligatia de a aplica legea statului respectiv, iar nu o lege straina.
Legea penala este teritoriala si pentru motivul ca
se impune si apara in egala masura pe toti
cei care se gasesc pe teritoriul unui stat, indiferent ca acestia sunt cetateni romani, straini ori
persoane fara cetatenie si indiferent ca au domiciliul pe acel teritoriu sau nu.
Ratiunea principiului este deci
determinata de interesele de orice fel ale statului respectiv
care impun considerarea ca infractiuni a anumitor fapte. Iar daca exista anumite exceptii, acestea
isi gasesc justificarea in principiul egalitatii suverane a statelor care au dreptul de a
–
si fa
ce
reciproc concesii cu privire la dreptul lor general si absolut de jurisdictie pe teritoriul respectiv.
De aceea spunem ca legea penala este
principial
teritoriala.
Regula potrivit careia
’’Legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite p
e teritoriul
Romaniei’’
se sprijina, in primul rand, pe principiul suveranitatii statului si, in al doilea rand, pe
considerentul ca in nici un alt loc fapta penala nu poate fi cercetata mai bine si infractorul mai
eficient tras la raspundere decat acolo u
nde fapta a fost savarsita si legea este cunoscuta atat de
faptuitor cat si de cei chemati sa o aplice
5
.
In acest sens, in practica judiciara mai veche si mai recenta s
–
a decis in mod constant ca in
cazul savarsirii unei infractiuni pe teritoriul R
omaniei se aplica legea penala romana cetateanului
strain cu domiciliul in strainatate
6
sau unei persoane fara cetatenie domiciliata in tara, care a
savarsit o infractiune in Romania
7
; la fel, se aplica legea penala romana si cetateanului strain
care are r
esedinta in Romania si a comis infractiunea prevazuta de art.359 alin.1 Noul
C.pen.(traficul de produse sau substante toxice) sau infractiunea prevazuta de art.290 alin.1 Noul
3
C. Barbu
,
Aplicarea legii penale in spatiu si timp
, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1972, p.24
4
V. Dongoroz,
Drept penal,
Bucuresti, 1939, p.141
5
Vintila Dongoroz,
op.cit,
p.52; Matei Basarab,
Drept penal, partea generala
, Universitatea Babes
–
Bolyai, Cluj
–
Napoca,
1976, p.35
6
T.Reg. Banat, C.pen., Decizia nr.3541/1967, RRD nr.3, 1968, p.156
7
TMB, Sectia a II
–
a penala, Decizia nr.2493/1983 (nepublicata).
10
C.pen.(darea de mita) ori infractiunea de omor calificat, chiar daca victima inf
ractiunii este tot un
cetatean strain
8
.
Aplicarea legii penale romane in baza principiului teritorialitatii nu este influentata de faptul
ca legea nationala ar prevedea o pedeapsa mai usoara pentru fapta comisa de cateteanul strain; nu
intereseaza n
ici daca faptuitorul pentru unele acte de executare a fost judecat si in strainatate,
deoarece legea penala romana se aplica exlusiv si neconditionat, instantele romane nefiind tinute
sa
–
si adapteze solutia in raport cu cea pronuntata de instantele straine
. Numai daca faptuitorul
revenit in tara straina ar fi obligat sa execute o pedeapsa pentru aceeasi fapta pentru care a fost
condamnat in Romania, el va putea cere computarea privatiunii de libertate executata in
Romania, daca in aceasta tara exista o prev
edere similara art.73 din Noul C.pen.
Dispozitia din legea penala romana (art.8), care consacra principiul teritorialitatii are si
caracterul unei norme conflictuale, intrucat ea nu precizeaza numai limitele de aplicare ale legii
penale romane, dar
solutioneaza implicit conflictul dintre legea penala romana si cea straina, in
sensul ca exlude, de principiu, aplicarea acestora din urma.
Potrivit principiului teritorialitatii, legea penala romana se aplica exlusiv si neconditionat
faptelor comi
se pe teritoriul Romaniei, atat cu privire la incadrarea juridica a faptei, la conditiile
raspunderii penale, la modul de sanctionare si executare a pedepselor si indiferent de calitatea
faptuitorului
9
.
1.3.
Elemente de istoric
Principiul teritorialitatii, ad
mis azi de toate legislatiile penale, ca principiu fundamental al
aplicarii legii penale in raport cu spatiul (exemplu: art.3 pct.1 C.pen. polonez; art.65 C.pen.
bulgar; art.6 C.pen. danez; art.1 si 2 C.pen.finlandez; art.5 C.pen. grec; art.6 Cpen.italian)
,
cronologic nu a aparut primul
10
.
Acest principiu guverna încă din Evul Mediu, când legile țării se aplicau exclusiv în interiorul
granițelor sale. În Italia de exemplu, în sec. al XVI
–
lea și al XVII
–
lea, statutele reale (legile ce se
8
Curtea Suprema de Justitie, Decizia nr.496/1996, nr.1384/1996, nr.2695/1996 (nepublicate).
9
V. Dongoroz, S. K
ahane, I. Fodor,I. Oancea, N. Iliescu, C. Bulai, R.M. Stanoiu,
Explicatii teoretice ale Codului penal
roman, partea generala,
vol.I, Ed. Academiei, Bucuresti, 1969, p.51
–
60; C. Bulai,
Drept penal roman, partea
generala
, vol.I, Casa de Editura si Presa Sans
a SRL, Bucuresti, 1994, p.47
–
49; A. Ungureanu,
Drept penal roman,
partea generala,
Ed. Lumina Lex, Bucuresti,1995, p.335;
10
V. Dongoroz, S. Kahane, I. Fodor,I. Oancea, N. Iliescu, C. Bulai, R.M. Stanoiu,
op.cit,
, p.50
11
refereau la bunuri) a
veau competență teritorială, iar statutele personale (legile cu privire la
persoane) constituiau excepția, având aplicațiune extrateritorială
11
.
Inainte de principiul teritorialitatii a existat personalitatea legilor, a existat un drept al raselor
avand car
acter personal.
Doctrina penala romana este in unanimitate de acord ca actuala reglementare privind limitele
aplicarii legii penale in spatiu si implicit, locul savarsirii infractiunilor este solida si se afla in
concordanta cu legislatia internationala si
cu institutiile de drept international.
Urmarind filiera ajungerii la aceasta reglementare, trebuie avute in vedere in acest sens
dispozitiile legilor noastre penale de
–
a lungul timpului.
Codul penal din 1865 denumit si ’’Codul Cuza’’ , care realizeaza un
ificarea legislativa
penala si marcheaza inceputul dreptului penal roman dupa unirea din 1859 a Moldovei cu Tara
Romaneasca, pentru elaborarea caruia s
–
au folosit izvoare, precum Codul penal francez (1810) si
Codul penal prusian (1859) care a reprezentat
prima incercare de reglementare uniforma a
legislatiei penale ale tarilor Vechiului Regat, precizeaza in art.3 ca ’’dispozitiile acestui cod se
aplica la infractiunile comise pe pamantul Romaniei, consacrandu
–
se astfel principiul
fundamental in aplicarea l
egii penale in spatiu, principiul teritorialitatii, fara a da vreo explicatie
teoretica termenului legislativ de ’’pamant al Romaniei’’
12
.
Chiar mai inainte de 1864, legiuirile din vremea fanariotilor Caragea si Calimah,
prezentau forme incipiente de consac
rare a principiului teritorialitatii aplicarii legilor statale
romane, inclusiv aplicarea legilor de represiune.
Codurile penale ’’Mihai I’’ (1936) si ’’Carol II’’ (1939) prezinta deja in structura lor un
capitol separat, intitulat ’’Aplicarea legii penale
in spatiu si timp’’. In aceste acte normative s
–
a
mentinut si consolidat principiul teritorialitatii legii penale.
Un alineat special prevedea diferitele prelungiri de teritoriu, asupra carora se intinde
suveranitatea statului si in care se aplica tot le
gea penala romana: marea teritoriala, navele si
aeronavele. Astfel, art.6 din Codul penal ’’Mihai I’’ preluat integral de art.6 al Codului penal
’’Carol II’’, prevede ca ’’orice infractiune savarsita pe teritoriul Romaniei este pedepsita dupa
dispozitiile
legii penale romane’’, iar alin.2 prevede: ’’legea penala romana se aplica si
11
Lucretia Dogaru
, Teoria generala a d
reptului
, Ed. Casa Cartii de Stiinta, Cluj
–
Napoca, 2006, p.24
12
Codul penal din anul 1865
12
infractiunilor savarsite teritoriului Romaniei, in cuprinsul apelor sau marii teritoriale sau pe o
nava ori aeronava romana’’
13
.
La intrebarea pusa in epoca daca, dupa regulile
internationale, navele si aeronavele se
bucura de extrateritorialitate, s
–
a raspuns ca nava si aeronava sunt considerate printr
–
o fictiune,
ca reprezinta o prelungire a teritoriului si a suveranitatii tarii si deci, se bucura de
extrateritorialitate. Aline
atul ultim are menirea de a rezolva chestiunea delictelor ce se petrec pe
mai multe teritorii deodata, in ce priveste competentalocului unde trebuie judecate, punandu
–
se
regula ca e competentsa judece tribunalul tarii unde s
–
a intamplat infractiunea sau ce
l putin unde
infractiunea a inceput sa se execute, adica tentativa, cu alte cuvinte, oricare din aceste acte ar fi
fost inceput sau savarsit pe teritoriu roman, tribunalul romanesc este competent sa judece.
Asadar, atat codul penal roman din 1936, cat si c
el din 1939 consacra, in determinarea
locului savarsirii infractiunii, criteriul ubicuitatii, care se regaseste in multe din legislatiile
europene (ex.: art.17 C.pen. cehoslovac, art.80 C.pen. german, art.6 C.pen. italian, art.690 si
art.693 C.proc.pen. fr
ancez, art.18 C.pen. spaniol) si chiar de peste ocean (ex.: art.134 C.pen. al
statului New York).
Cu privire la aplicarea legii penale in spatiu, Codul penal din 1969, intrat in vigoare la 1
ianuarie 1969, elaborat sub influenta ideologiei marxiste, a adop
tat o reglementare mai simpla
(art.3
–
9) decat cea din codurile precedente (ex.: art.6
–
19 C.pen. Carol II).
Alineatul ultim al aceluiasi art.6 din Codul penal Carol II intrat in vigoare la 18.03.1936
prevedea ca ’’infractiunea se considera comisa in Romania
si atunci candactul comiterii sau
omisiunii sau cel putin un act de executare a fost inceput sau savarsit pe teritoriul roman sau
cand rezultatul infractiunii s
–
a produs pe acest teritoriu”.
In ce priveste principiul teritorialitatii, textul art.3 din Cod
ul penal din 1936, care are o
redactare mai concisa si mai clara decat aceea din art.6 din Codul penal din 1936, prevedea ca
’’legea penala se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei’’
14
.
Notiunile de ’’teritoriul tarii’’ si ’’teritoriul Roma
niei’’ si ’’infractiune savarsita pe
teritoriul tarii’’ sunt explicate pentru prima data prin dispozitiile art.142 si art.148, texte cuprinse
in ultimul titlu al Partii generale a codului, alaturi de explicarea altor termeni juridici (in vechiul
Cod Carol
II, doar acesti alti termeni erau explicati in ultimul titlu al partii generale). Acest titlu
13
Eugen Dimitrie
–
Petit si Constantin Zotta
–
Codul penal Carol II, Ed. Cugetarea, 1939, p.6
–
7
14
Codul penal din 1936;
13
separat putea fi intalnit si in alte coduri penale, cum ar fi: codul penal german, cel italian,
cehoslovac sau polonez.
In felul acesta se preciza clar in ce cazu
ri legea penala este aplicabila infractiunilor
savarsite in afara teritoriului tarii, precum si celor savarsite pe nave sau aeronave.
In cazul principiului personalitatii legii penale, s
–
a renuntat la conditia dublei incriminari,
consacrata prin art.8 alin
.1 din Codul penal din anul 1936. Ca atare, Codul penal din 1969
prevedea ca cetatenii romani vor fi pedepsiti potrivit legilor noastre penale, chiar daca fapta
savarsita de ei si considerata infractiune de codul nostru penal nu este incriminata pe teritor
iul
statului unde a fost comisa.
In privinta principiului realitatii legii penale, in Codul penal din 1936 (art.10), sfera
infractiunilor carora li se aplica acest principiu primise o consacrare mai larga. Noul Cod penal
din 1969 a limitat sfera sa de apli
care numai la infractiunile contra securitatii statului, precum si
la cele mai grave infractiuni savarsite asupra cetatenilor romani.
In art.7 s
–
a prevazut ca regulile cuprinse in art.5 si 6 (principiul realitatii si principiul
universalitatii legii penale
) isi vor gasi aplicarea numai in masura in care prin conventii
internationale nu se dispune altfel
15
.
Aceasta era o prevedere noua, necesara atunci , datorita existentei unor numeroase
conventii internationale, care largea campul de aplicare a principiului
universalitatii legii penale.
Este evident, ca Noul Cod penal din 1969 a renuntat la imunitatea politica de jurisdictie,
evidentiata in codurile penale anterioare.
Asadar, in toate prevederile legislative penale ale Romaniei postbelice s
–
a impus cu
necesi
tate consacrarea principiilor prin care sa se determine cazuri de aplicare teritoriala si
extrateritoriala a legii penale romane si, implicit, s
–
a dovedit necesitatea determinarii locului de
savarsire a diferitelor infractiuni
16
.
1.4.
Elemente de drept compara
t
15
Codul Penal din 1969
16
V. Dongoroz si altii,
Noul Cod penal si Codul penal anterior, prezentate comparat
, p.21
–
22
14
Alin. (1) al art. 11 al Codului penal al Republicii Moldova prevede expres: ,,Toate
persoanele care au săvârșit infractiuni pe teritoriul Republicii Moldova urmează a fi trase la
răspundere penală în conformitate cu prezentul cod”. Potrivit acestei dis
poziții, ,,prin aplicarea
legii penale în spațiu se înțelege că prevederile Codului penal se aplică în exclusivitate tuturor
infracțiunilor comise pe teritoriul țării, neavând nici o însemnătate calitatea făptuitorulului: este
cetățean moldovean sau străin
, persoană fără cetățenie domiciliată în Republica Moldova ori în
străinătate.” Aceeași dispoziție normativă rezultă și din conținutul alin. (6) al art.11 al Codului
penal: ,,În baza prezentului cod sunt supuse răspunderii penale și persoanele care au săvâ
rșit
infracțiuni la bordul unei nave militare maritime sau aeriene, aparținînd Republicii Moldova,
indiferent de locul ei de aflare.” Alin. (5) al art.11 al Codului Penal consfințește următoarele:
Infracțiunile comise în apele teritoriale și în spațiul aer
ian al Republicii Moldova se consideră
săvârșite pe teritoriul Republicii Moldova. Persoana care a săvârșit o infracțiune pe o navă
maritimă sau aeriană înregistrată într
–
un port sau aeroport al Republicii Moldova și aflată în
afara spațiului acvatic sau a
erian al Republicii Moldova, poate fi supusă răspunderii penale în
conformitate cu prezentul cod dacă în tratatele internaționale la care Republica Moldova este
parte nu se prevede altfel”. Numai în condiții excepționale, o infracțiune comisă pe teritoriu
l
unui stat poate fi sancționată potrivit legilor altui stat. De exemplu, alin.(3) al art.11 al Codului
penal prevede: ,,Cetățenii și apatrizii care nu domiciliază permanent pe teritoriul Republicii
Moldova și au săvârșit infracțiuni în afara teritoriului
țării poartă răspundere penală în
conformitate cu prezentul cod și sunt trași la răspundere penală pe teritoriul Republicii Moldova,
dacă infracțiunile săvârșite sunt îndreptate împotriva intereselor Republicii Moldova, împotriva
păcii și securității omeni
rii sau constituie infracțiuni de război, precum și pentru infracțiunile
prevăzute de tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte, dacă aceștia nu au fost
condamnați în statul străin”. Sunt cazuri în care solidaritatea statelor prevalează
în raport cu
suveranitatea națională. În aceste cazuri,
17
, ,,nu este vorba însă de soluționarea conflictelor de
legi, ci de asistența reciprocă a statelor în lupta împotriva infracționalității. Această asistență
penală se materializează fie în convenții de
extrădare, fie în convenții care reglementează
acțiunea conjugată a statelor, dirijată împotriva unor forme de infracționalitate organizată, astfel
cum este cazul traficului de stupefiante.”
Prin infracțiuni îndreptate împotriva intereselor Republicii M
oldova se au în vedere
infracțiuni contra Statului (art.337
–
343, art.346), precum și infracțiuni cum ar fi deturnări de
aeronave, trafic de stupefiante, de ființe umane, furtul unor opere de artă, falsificarea banilor etc.
17
Sofia Popescu, Hrestic Maria
–
Luiza, Serban Alexandrina, Radu Stancu, Madalina Viziteu,
Teoria generala a
dreptului, Curs Universitar
, Ed. Pro Universitaria, 2016, p. 71
15
Aplicarea, de regulă, a legii unu
i stat pe teritoriul acestuia nu exclude unele excepții: ,,În anumite
situații și îndeplinindu
–
se anumite condiții (ca existența unui element de extranietate, de
exemplu, calitatea de cetățean al altui stat) pe teritoriul unui stat se poate aplica legea al
tui stat.
Legea unui anumit stat își poate extinde acțiunea, în anumite situații și îndeplinindu
–
se anumite
condiții, pe teritoriul altui stat’’
18
.
Alin. (4) al art.11 al Codului Penal prevede: ,,Sub incidența legii penale nu cad
infracțiunile săvârșite de
reprezentanții diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care, în
conformitate cu tratatele internaționale, nu sunt supuse jurisdicției penale a Republicii Moldova.”
Acest alineat, prevede o categorie de persoane care, în caz de săvârșire a infr
acțiunilor pe
teritoriul Republicii Moldova, nu vor purta răspundere potrivit normelor Codului Penal al
Republicii Moldova.
Imunitatea de jurisdicție este operantă numai în măsura în care convențiile internaționale
care instituie această imunitate au
fost semnate de statul moldovenesc. Imunitatea este generală,
deoarece apără de răspundere față de statul Republicii Moldova în toate cazurile, însă ea nu este
absolută fiindcă dacă infractorul beneficiază de ea în raport cu legea noastră, statul căruia îi
aparține are obligația să
–
l tragă la răspundere penală, deoarece imunitatea nu este o cauză care
face ca fapta să nu fie infracțiune. În art. 11, alin. 2 se declară că Cetățenii Republicii Moldova și
apatrizii care au comis infracțiuni în străinătate sunt
pasibili de răspundere penală în
conformitate cu prezentul cod, dacă fapta săvârșită de ei este recunoscută ca infracțiune pe
teritoriul țări străine și ei n
–
au fost supuși pedepsei peste hotare și sunt trași la răspundere penală
sau deferiți judecății pe
teritoriul Republicii Moldova. Deci, în acest articol este determinată
acțiunea legii penale cu privire la infracțiunile săvârșite în afara teritoriului Republicii Moldova
de către cetățenii ei, persoanele fără cetățenie și cele străine. Potrivit art. 11,
alin. 3 cetățenii
străini și apatrizii, pentru infracțiunile comise în afara teritoriului Republicii Moldova, poartă
răspundere penală conform prezentului Cod, în cazurile prevăzute de convențiile internaționale.
Răspunderea penală a persoanelor străine,
conform legilor penale ale Republicii Moldova, se
bazează pe așa
–
numitul principiu universal de acțiune a legii penale în spațiu. Din formularea
principiului universalității rezultă că prin instituirea acestuia s
–
a realizat cerința de aplicare
universală a
legii noastre penale pentru a se asigura sancționarea atât a infracțiunilor săvârșite de
străini în afara teritoriului nostru național dar și a celor comise împotriva intereselor statului
român și al cetățenilor moldoveni, altele decât cele vizate expres
în dispozițiile art. 11, alin.3
Cod penal, cerință care exprimă ideea de solidaritate și asistență penală internațională ce trebuie
să existe între diferite state.
18
Codul penal al
Republicii Moldova
16
Codul penal francez consacara principiul teritorialitatii legii penale in Sectiunea 1:
Infra
ctiuni comise sau considerate comise pe teritoriul Republicii, in art.113
–
2 potrivit caruia
’’dreptul penal francez se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Republicii. Infractiunea se
considera savarsita pe teritoriul Republicii, deoarece una dint
re faptele sale constitutive a avut
loc in acel teritoriu
19
.
Art.113
–
2
–
1 prevede ca „orice infractiune sau infractiunea facuta prin intermediul unei
retele de comunicatii electronice, atunci cand se incearca sau comis impotriva unei persoane
rezidente pe te
ritoriul Republicii sau de o persoana juridica al carei sediu se afla pe teritoriul
Republicii, se considera savarsita pe teritoriul Republicii”. Art.113
–
3 prevede ca „dreptul penal
francez se aplica infractiunilor comise la bordul navelor sub un steag fra
ncez, sau impotriva unor
astfel de nave sau persoane aflate la bord, oriunde s
–
ar afla. Aceasta se aplica numai
infractiunilor comise la bordul navelor marinei, sau impotriva unor astfel de nave sau persoane
aflate la bord, oriunde s
–
ar afla”, iar potrivit
art.113
–
4 „dreptul penal francez se aplica
infractiunilor comise la bordul aeronavelor inmatriculate in Franta sau impotriva unor astfel de
aeronave sau a persoanelor aflate la bord, oriunde s
–
ar afla. Aceasta se aplica numai
infractiunilor comise la bord
ul aeronavelor militare franceze, sau impotriva unor astfel de
aeronave sau a persoanelor aflate la bord, oriunde s
–
ar afla”.
Art. 113
–
5 dispune ca „dreptul penal francez este aplicabil oricarei persoane care a comis
pe teritoriul Republicii, in calitate d
e complice, o infractiune sau infractiune comisa in strainatate
in cazul in care infractiunea se pedepseste atat de legea franceza cat si de legea straina.
In codul penal german, principiul teritorialitatii legii penale este prevazut in Sectiunea 3
–
Infra
ctiunile comise pe teritoriul Germaniei, care prevede ca „dreptul penal german se aplica
actelor comise pe teritoriul german”, iar Sectiunea 4
–
Infractiunile comise pe nave si aeronave
germane, prevede ca „dreptul penal german se aplica, indiferent de leg
ea aplicabila in localitatea
in care a fost comis actul, pentru fapte comise pe o nava sau aeronava care are dreptul de a
arbora pavilionul federal sau insemnele nationale ale Germaniei”
20
.
Codul penal elen intrat in vigoare in anul 1990 trateaza principiu
l teritorialitatii legii
penale in capitolul II intitulat
–
Competenta teritoriala a legilor penale. Art.5
–
Crimele comise pe
teritoriul national elen prevede la pct.1 ca „Legile penale grecesti se aplica tuturor actelor comise
la nivel national, chiar de
catre straini”, iar la pct.2 prevede ca „navele sau aeronavele grecesti
19
Codul penal francez
20
Codul penal german
17
sunt considerate teritoriul Greciei oriunde ar fi, daca in conformitate cu dreptul international nu
sunt supuse legii straine”
21
.
Principiul teritorialitatii legii penale isi gaseste ap
licarea si in art.1 din codul penal
argentinian, potrivit caruia „prezentul cod se aplica:
1
–
pentru crime comise sau ale caror efecte ar trebui sa apara pe teritoriul Argentinei sau in locuri
aflate sub jurisdictia sa;
2
–
pentru infractiuni comise in strain
atate de catre agentii sau angajati ai autoritatilor argentiniene
in indeplinirea atributiilor lor”
22
.
In codul penal italian, „teritoriul statului” este teritoriul „Republicii”, acela al coloniilor si
orice alt loc supus suveranitatii statului. Navele si a
eromobilele italiene sunt considerate ca fiind
teritoriul statului oriunde s
–
ar afla, cu conditia de a fi supuse, conformdreptului international,
unei legi teritoriale straine.
Potrivit art.11 din Codul penal italian „oricine comite o infractiune pe terito
riul statului
este pedepsit conform legii italiene”.
Se considera ca infractiunea a fost comisa pe teritoriul statului atunci cand actiunea sau
neglijenta care o constituie s
–
a intamplat aici in intregime sau partial sau s
–
a produs evenimentul
care este co
nsecinta actiunii sau neglijentei
23
.
21
Codul penal grec
22
Codul penal al argentinian
23
Codul penal italian
18
Capitolul II Legea penala si teritoriul
Sectiunea I
1.1
Notiunea de „teritoriu” in sensul legii penale
Teritoriul are in dreptul penal, ca de in toate ramurile dreptului, o acceptiune deosebita
de notiunea
geografica de teritoriu. Aceasta, pentru ca, cuprinde, in afara de intinderile de uscat
si apa, si spatiul inconjurator (subsolul si spatiul aerian) asupra caruia un stat isi exercita
suveranitatea. Intelesul notiunii juridico
–
penale a teritoriului il gasi
m in art.8 alin.2 C.pen.care
dispune:”Prin teritoriul Romaniei se intelege intinderea de pamant, marea teritoriala si apele cu
solul, subsolul si spatiul aerian, cuprinse intre frontierele de stat”.
Definind teritoriul, art.6 alin.2 din Codul penal din 193
6 nu vorbea de subsol, desi acesta
face parte din teritoriu, dar se referea la nave si aeronave care nu fac parte din notiunea de
teritoriu, desi li se aplica legea nationala.
Unele legislatii considera ca navele si aeronavele fac parte din teritor
iul statului (de ex.,
Codul penal rus, Codul penal al Ungariei, Codul penal grec). Unii autori considera ca astfel de
reglementari constituie numai o chestiune de tehnica legislativa
24
. Alti autori socotesc ca textele
care contin asemena formulari trebuie i
nterpretate in lumina noilor conceprii, care resping orice
fictiune cu privire la notiunea de teritoriului
25
. Navele si aeronavele romanesti nu intra in
continutul notiunii juridice de teritoriu. Infractiunile savarsite pe o nava sau aeronava romana
sunt co
nsiderate ca infractiuni savarsite pe teritoriul tarii, conform dispozitiilor art.8 alin.3
C.pen.,ca urmare a extinderii notiunii de teritoriu.
1.2. Elementele teritoriului
Potrivit art.8 alin.2 C.pen., in notiunea de teritoriu sunt cuprinse urmato
arele elemente:o
suprafata terestra, apele interioare, marea teritoriala, subsolul si spatiul aerian.
24
C. Barbu
,op. cit
, p.26
25
V. Dongoroz, S. Kahane, I. Fodor,I. Oancea, N. Iliescu, C. Bulai, R.M. Stanoiu,
op.cit.
, p.59;
19
Suprafata terestra
este intinderea de pamant (uscatul) cuprinsa intre frontierele politico
–
geografice ale statului asupra caruia acesta isi exercita suveranitatea.
Apele interioare
(domeniul lacustru si fluvial) sunt alcatuite din apele statatoare (lacuri,
balti), ape
le curgatoare (fluvii, rauri) si canalele situate in intregime pe teritoriul statului sau care
formeaza frontiera dintre doua sau mai multe state ori traverseaza teritoriile acestora
26
. Apele
curgatoare pot fi navigabile si nenavigabile.
Fac parte din apele
interioare si apele maritime interioare situate intre tarm si linia de
baza la care se masoara marea teritoriala cuprinzand golfuri si bai interioare
27
, precum si apele
porturilor
28
. Liniile de baza sunt liniile celui mai mare reflux de
–
a lungul tarmului sa
u, dupa caz,
liniile drepte care unesc punctele cele mai avansate ale tarmului, inclusiv ale tarmului dinspre
largul insulelor, ale locurilor de acostare, amenajarilor hidrotehnice si ale altor instalatii portuare
permanente.
Statul sub suveranitatea carui
a se gasesc apele interioare determina si regimul lor
juridic
29
.
Marea teritoriala
(apele teritoriale) este fasia de apa din mare care scalda suprafata terestra
a tarii si se intinde de
–
a lungul litoralului statului fiind supusa suveranitatii sale
30
.
Marea teritoriala a Romaniei cuprinde fasia de mare adiacenta tarmului ori, dupa caz,
apelor maritime interioare, cu latimea de 12 mile marine (22.224 m), masurata de la liniile de
baza.
Latimea marii teritoriale a Bulgariei este de 12 mile potr
ivit decretului din 10 octombrie
1951, a Albaniei de 6 mile conform decretului din 22 octombrie 1946.
In legatura cu latimea marii teritoriale, in decursul timpului au existat diferite conceptii,
cum ar fi aceea ca marea este proprietatea cuceritorului
31
sa
u ca se intinde pana unde se putea
arunca o piatra de pe mal ori pana unde ajunge sageata, ori pana la limita orizontului vizual, a
punctului cel mai vizibil de pe tarm sau distanta pana unde ajungeau proiectilele unui tun (T
erae
26
Art.172 din Decretul nr.41 din 14 februarie 1950 pentru supravegherea, controlul si ordinea navigatiei maritime
si fluviale, modificat prin decretul nr.40 din 28 ianuarie 1956
27
J. Mochot,
Le regime des baies et des golfes en droit international
, Paris,19
38
28
Art.5 si art.7 din Conventia de la Geneva din 29 aprilie 1953
29
Decretul nr.143 din 4 aprilie 1953 cu privire la folosirea rationala,amenajarea si protectia apelor teritoriale
30
Art.1 din Conventia de la Geneva si art.172 din Decretul nr.41/1950 modifi
cat prin Decretul nr.40/1956
31
Hugo Grotius,
Despre dreptul razboiului si al pacii
, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1968, p.253
20
dominum finitur ubi finitu
r
armorum vis
)
32
. Limitele exterioare si laterale ale marii teritoriale
formeaza frontiera de stat maritima a Romaniei.
Interesele de securitate militara, de securitate sanitara si, mai ales, de securitate
economica (pescuit, exploatare a resurselor biologi
ce, sonde petroliere etc.), care in ultimul timp
au trecut pe primul plan, cer noi criterii de determinare a latimii marii teritoriale.
Niciodata nu a existat o norma comuna in care sa se incadreze latimea marii teritoriale,
iar diversele conferinte tinute
pentru a se ajunge la o asemenea norma (Conferinta de la Haga din
1930, sesiunea a XI
–
a a Adunarii Generale a O.N.U., Conferintele O.N.U de la Geneva din
1958si 1960) nu au ajuns la un acord.
Tarile imperialiste au sustinut regula „celor 3 mile” in scopul
de a se putea apropia cat
mai mult de coaste si a exploata bogatiile piscicole apartinand altor state.
Propunerile tarilor socialiste dea recunoaste dreptul statelor de a fixa marea teritoriala
intre 3 si 12 milemarine, au capatat, chiar daca n
–
au fost co
nsacrate,caracterul unei reguli de
drept international
33
.
Fiind o institutie intim legata de dreptul statului riveran, marea teritoriala se stabileste de
acesta unilateral, cu conditia sa fie respectate normele dreptului international privind libertatea
marilor
34
.
In scopul exercitarii controlului, ca si pentru prevenirea si reprimarea incalcarilor pe
teritoriul tarii a legilor si regulamentelor statului roman in domeniul fiscal, sanitar si al trecerii
frontierei de stat, prin Legea nr.17/1990 a fost preva
zuta
zona contigua
a Romaniei. Aceasta este
fasia de mare adiacenta marii teritoriale care se intinde spre largul marii pana la distanta de 24
mile marine, masurata de la liniile de baza stabilite potrivit legii
35
.
Subsolul
(zona subterana) este partea de p
amant asezata sub suprafata terestra, sub apele
interioare si marea teritoriala. Se intinde in adancime pana acolo unde se poate ajunge prin
mijloacele tehnice de care dispune statul respectiv. Asadar, din acest punct de vedere limita
teritoriului are un c
aracter variabil, fiind susceptibila de modificare continua in functie de nivelul
de dezvoltare al factorilor tehnici de care statul dispune in momentul respectiv.
32
A. Bolintineanu,
Marea teritoriala
, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1960, p.37, p.112
–
116
33
A. Bolintineanu,
op.cit
., p.112
–
114
34
E.
Glaser,
Rolul actului unilateral alstatului riveran in stabilirea largimii marii teritoriale
, in „S.C.J.”, nr.1/1958,
p.163
–
191;
35
Legea nr.17/1990,publicata in M.Of. al Romaniei nr.99/1990
21
Spatiul aerian
este coloana de aer de deasupra solului, apelor interioare si a marii
teritor
iale, cuprinsa intre frontierele tarii si se intinde in inaltime pana la limita spatiului cosmic,
delimitat de acesta dupa altitudinea celui mai de jos perigeu ce permite mentinerea pe orbita a
satelitilor (90
–
110 km)
36
.
Liniile perpendiculare care pornesc
de pe frontiera de stat terestra sau acvatica in sus,
pana la limita inferioara a spatiului cosmic formeaza frontiera de stat aeriana
37
.
Teoria libertatii aerului
–
cunoscuta si in dreptul roman, care privea spatiul aerian ca res
communis omnium (lucru care
apartine tuturor) sustinuta si de Hugo Grotius, care propunea
extinderea regimului marii libere si asupra spatiului aerian
–
adoptata in 1906 de catre Institutul
de drept international de la Gand
–
a fost parasita in favoarea teoriei privind suveranitatea
statului asupra spatiului aerian consacrata la Congresul de la Verona din 1910, in Conventia de la
Paris din 1919, de la Havana din 1928 si cea de la Chicago din 1944.
Desi, s
–
au adoptat numeroase conventii bilaterale si multilaterale, reglementarea genera
la
a spatiului aerian o gasim in legislatia interna a fiecarui stat. Facand parte din teritoriul statului,
spatiul aerian constituie un domeniu asupra caruia isi exercita nestingherit suveranitatea.
Spatiul cosmic este conceput ca un spatiu liber care nu a
partine vreunei suveranitati fiind
supus normelor de drept international
38
1.3.
Limitele teritoriului
Limitele teritoriului sunt cele indicate prin frontiera de stat.
Frontiera terestra este marcata prin borne, movile de pamant, diverse semne naturale si
de
sparte uscatul dintre doua state.
Cand frontiera este o apa curgatoare sau statatoare, statele stabilesc prin conventii
bilaterale modul in care isi vor exercita suveranitatea . In lipsa de conventii, apartine fiecarui stat
36
Codul aerian aprobat prin Decretul nr.516/1953, cu modificarile
ulterioare prin D.212/1959, nr.342/1970 si
nr.60/1975, publicat in B.O.nr.51/1975
37
M.Basarab,
op. ci
t., p.29
38
M. Niciu
, Dreptul international si cosmosul
, in „J.N.”, nr.8/1962, p.68
–
73; M. Ghelmegeanu, A. Bolintineanu,
Contributii la problema principiilo
r juridice reglementand activitatea statelor in utilizarea spatiului cosmic
, in
„S.C.J.”, nr.1/1964, p.69si urm.
22
o portiune care se determina, in
caz de ape curgatoare, dupa linia celei mai mari adancimi
39
, iar
in cazul apelor statatoare, dupa o linie mediana.
Potrivit dispozitiilor art.3
–
5 din O.G. nr.42/1997 privind navigatia civila, publicata in
M.Of. al Romaniei nr.221/1997, in cazul in care fro
ntiera de stat a Romaniei este situata pe apele
curgatoare navigabile, limita teritoriului se stabileste luand in considerare linia celei mai mari
adancimi, iar in cazul apelor curgatoare nenavigabile sau statatoare, linia mediana a acestora.
In situatia i
n care doua state sunt legate prin poduri, frontiera se stabileste la mijlocul
acestora.
In cazul marii teritoriale, frontiera este linia exterioara a acesteia.
Frontierele aeriene sunt liniile perpendiculare care pornesc de pe frontierele terestre sau
acv
atice, in sus, pana la limita inferioara a spatiului cosmic.
Frontierele sunt inviolabile, ca si teritoriul statului si regimul lor juridic se stabileste prin
acte interne
40
sau prin conventii internationale intre tarile limitrofe
41
.
Sectiunea a II
–
a
2.1.No
tiunea de
’’infractiune savarsita pe teritoriul tarii”
Intelesul expresiei
„infractiune savarsita pe teritoriul tarii
” este explicata de
legiuitorul roman prin dispozitiile art.8, alin.3 si 4 C.penal, potrivit caruia
„ prin infractiunea
savarsita pe
teritoriul Romaniei se intelege orice infractiunea comisa pe teritoriul aratat in
alin.(2) sau pe o nava sub pavilion romanesc ori pe o aeronava inmatriculata in Romania”
,
„
infractiunea se considera savarsita pe teritoriul Romaniei si atunci cand pe acest
teritoriu ori
pe o nava sub pavilion romanesc sau aeronava inmatriculata in Romania s
–
a efectuat numai un
act de executare, de instigare sau de complicitate ori s
–
a produs,chiar in parte rezultatul
infractiunii”.
Platformele de foraj maritim sunt asimilat
e navelor sub pavilion romanesc
.
In conformitate cu textul de lege enuntat, infractiunea este considerata a fi savarsita pe
teritoriul tarii noastre si ca atare, este aplicata legea penala romana, potrivit principiului
teritorialitatii, in urmatoarele situ
atii:
39
Art.172 lit.b din Decretul nr.39/1956
40
Decretul nr.200/1956, completat prin H.C.M. nr.713/1956, H.C.M. nr.1166/1958 si H.C.M nr.311/1964;
41
Tratatul dintre Romania si Iugoslavia din 1963
23
a)
cand infractiunea este savarsita in totalitate pe teritoriul tarii noastre, asa cum consacra
art.8, alin.2 din Codul penal;
b)
cand infractiunea este savarsita, in intregime, pe o nava romana aflata in afara apelor
maritim
e interioare si a marii teritoriale ori pe o aeronava romana aflata in afara spatiului aerian
al Romaniei;
c)
cand pe teritoriul Romaniei, in sensul art.10, alin.2 C.penal, sau pe o nava sau
aeronava romana aflata in strainatate s
–
a efectuat nu
mai un act de executare, de instigare sau de
complicitate ori s
–
a produs, chiar in parte, rezultatul infractiunii.
Daca problema este simpla in cazul in care o infractiune a inceput si s
–
a terminat pe
teritoriul tarii noastre ori in strainatate, se complic
a in stituatia in care aceasta se comite parte pe
teritoriul tarii, parte in strainatate. Infractiunea neapartinand in intregime unui anumit teritoriu se
pune problema de a sti care este locul savarsirii acesteia si care este legea aplicabila
infractorului
.
Pentru determinarea locului savarsirii infractiunii s
–
au formulat in doctrina mai multe
teorii intemeiate pe criterii diferite
42
.
Teoria actiunii
(criteriul activitatii materiale). Infractiunea se considera savarsita acolo
unde a avut loc activitatea materiala (actiunea
–
inactiunea) care a condus la rezultatul ilicit, chiar
daca acest rezultat s
–
a produs pe un alt teritoriu. De exemplu, cineva trage
un foc de arma de pe
teritoriul unei tari peste granita si ucide o persoana aflata in imediata apropiere a frontierei.
Infractiunea de omorse considera savarsita pe teritoriul de unde s
–
a tras
43
.
Aceasta teorie afost consacrata in art.2 din Rezolutia Insti
tutului de drept international de
la Munchen din 7 septembrie 1883, care dispunea „Justitia penala a unei tari, pe teritoriul careia
se realizeaza sau trebuie sa se realizeze, dupa intentia culpabilului, rezultatele activitatii sale, nu
este competenta num
ai in baza acestor rezultate”
44
. Dominanta in doctrina germana (von Bar,
Merkel, Liszt, Meyer, Finger, Halschner, Kitzingher, Schneidler, Birkmeyer, Beling, Lipmann),
teoria actiunii a fost sustinuta in Franta deH. Donnedieu de Vabres
45
.
Pe un alt plan, dar
conducand la acelasi rezultat, teoria activitatii este sustinuta si de unii
autori romani. Astfel, in legatura cu actiunea legii penale in timp se considera ca momentul
42
V. Dongoroz, op.cit., p.147
–
148
43
C. Barbu, op.cit., p.30
44
Annales de L’Institut de droit international
, tom.VII, 1885, p.156
45
Traite de droit criminel et de legislation penale comparee
, Paris, 1947, p.927
24
savarsirii infractiunii coincide cu momentul realizarii actiunii sau inactiunii persoan
ei,
independent de momentul producerii rezultatului ilicit. Adoptarea criteriului activitatii se
justifica prin faptul ca, legea penala, ca regula de conduita, este chemata sa influenteze vointa,
activitatea oamenilor. „In acest domeniu se aplica
criteriul
activitatii,
dupa care momentul
savarsirii infractiunii coincide cu realizarea activitatii, fara a se lua in considerare timpul
producerii rezultatului acestei activitati. Astfel, in caz de omor, momentul savarsirii infractiunii
coincide cu activitatea de
ucidere, indiferent de de momentul cand s
–
a produs moartea victimei
46
.
Ori, daca actiunea sau inactiunea a avut loc intr
–
un anumit moment, pe teritoriul unui stat, iar
rezultatul s
–
a produs ulterior, pe teritoriul altui stat, pe planul aplicarii legii pena
le in spatiu,
infractiunea se considera savarsita numai pe teritoriul statului unde s
–
a realizat activitatea care
constituie elementul ei obiectiv, independent de momentul si deci, de locul producerii
rezultatului.
Teoria rezultatului
(criteriul
rezultatul
ui produs
).
Infractiunea se considera savarsita acolo unde s
–
a realizat rezultatul ilicit, chiar daca
activitatea care l
–
a produs s
–
a savarsit pe un alt teritoriu. Revers al teoriei activitatii materiale,
teoria rezultatului a dominat in tarile care admit
eau principiul teritorialitatii absolute (Anglia si
S.U.A) si a fost admisa, cu unele rezerve, in dreptul penal elvetian si cel german (Haeberlin,
Heumeyer). Literatura juridica
47
citeaza doua cazuri celebre in care s
–
a facut aplicarea acestui
principiu, si
anume: procesul cetateanului Cutting din S.U.A arestat in Mexic pentru ca publicase
in tara sa un articol calomnios contra unui cetetean mexican si cazul lui Savarkar care a dirijat
faptele de revolta din India si a trimis acolo arme, fara a parasi Anglia
cand s
–
a considerat ca nu i
se poate aplica legea engleza
48
.
Teoria
preponderentei
(criteriul
actului esential
).
Infractiunea se considera savarsita acolo unde s
–
a produs cel mai important act al
acesteia, socotit ca atare esential, din care decurg firesc
celelalte acte
49
.
Teoria
ilegalitatii
(criteriul
vinovatiei imediate
).
46
L. Biro, M. Basarab,
Curs de drept penalal R.P.R., Partea generala
, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti,
1963, p.44
–
45
47
Journal de droit international prive nr.1
–
2/1911, p.116;
48
M. Travers,
Le droit penal international
, vol.I, Sirey, Paris, 192
0, p.173
–
174
49
V. Dongoroz,
op.cit
., p.54
25
Potrivit acestei teorii este suficienta in angajarea raspunderii penale a infractorului,
stabilirea locului unde s
–
a produs prima incalcare a legii penale, unde s
–
a savarsit prima activ
itate
pedepsibila (acte preparatorii pedepsibile, tentativa pedepsibila).
Criteriul
vointei infractorului.
Determinarea locului savarsirii infractiunii nu mai depinde de o activitate exteriorizata in
realitatea obiectiva, ci de vointa infractorului.
Acest criteriu absolut subiectiv, desemneaza locul comiterii infractiunii acolo unde
infractorul a urmarit sa realizeze rezultatul, chiar daca acest rezultat s
–
a produs pe un alt teritoriu.
Teoria (criteriul
ubicuitatii
).
Dupa acest criteri
u, denumit si al desfasurarii integrale a activitatii infractionale,
infractiunea se considera savarsita oriunde s
–
a desfasurat activitatea ilicita ori s
–
a produs vreunul
dintre rezultatele acestei activitati. Adoptata de Rezolutiile Institutului de drept
international de
la Cambridge din 1931 si 1951 si de Curtea permanenta de justitie internationala in afacerea
Lotus
50
, aceasta teorie este impartasita de majoritatea autorilor
51
, intrucat ea reprezinta o
imbinare a avantajelor celorlalte criterii.
Majoritatea legislatiilor penale consacra teoria ubicuitatii pe motiv ca in oricare din
locurile unde se desfasoara activitatea ilicita ori se produce rezultatul infractiunii se tulbura
ordinea de drept.
Acest criteriu raspunde necesitatii de a realiza o
protectie eficace a relatiilor sociale
consacrate. In acest mod, realizeaza in mai mare masura nevoile represiunii penale, facand
competente toate statele pe teritoriul carora s
–
a desfasurat o cat de mica parte a infractiunii ori s
–
a produs rezultatul aces
teia. Aceasta teorie porneste de la consideratia juridica ca toate
elementele care compun o infractiune sunt importante, incat nu se poate acorda vreunuia o
preferinta ca in teoria preponderentei, de exemplu. Toate celelalte teorii folosesc criterii
partic
ulare, singulare, care nu au in vedere intreaga activitate infractionala.
„Toate aceste criterii
pacatuiesc prin aceea ca limiteaza artificial locul infractiunii in contradictie cu complexitatea
50
H.D. de Vabres,
L’affaire du Lotus et le droit penal international
, in „Revue de droit international”, 1928, p.135 si
urm.
51
V. Dongoroz,
Aplicatiunea legii penale
, p.148; I. Tanoviceanu s.a.
Tratat de Drept si
Procedura Penala
, vol.I,
Bucuresti, 1924, p.336; Traian Pop,
Drept penal comparat. Partea generala
, vol.II, Cluj, 1923, p.156; R.M. Stanoiu
,
Problema locului infractiunii in aplicarea principiului teritorialitatii legii penale
, in „S.C.J”, nr.2/1967, p. 18
4
–
185; M.
Travers,
op. cit.,
p.180
26
activitatilor infractionale si in detrimentul unei activitati
de represiune susceptibila de a
functiona pe ansamblul momentelor pe care le prezinta aceasta complexitate”
52
.
Nici una dintre teoriile analizate (bazate pe ideile de activitate materiala, rezultat, act
esential etc.) nu tine seama ca ordinea de drept a fo
st tulburata in mai multe state deodata si
trebuie luate deci masuri pentru reintegrarea acesteia. Criteriul actului esential, spre pilda, este
aplicabil numai infractiunilor susceptibile de prelungire in timp, nu insa si celor instantanee.
Teoria ubicuita
tii are meritul de a inlatura neajunsurile acestor criterii si de a retine
avantajele pe care fiecare le prezinta pentru activitatea practica a statelor in ocrotirea propriilor
valori sociale si in lupta contra infractiunilor. De exemplu, o scriere calomni
oasa tiparita in
Franta se trimite la noi in tara unde este difuzata. Infractiunea se considera savarsita si in Franta
si in Romania. Potrivit criteriilor anterioare (activitatii materiale, rezultatului, vinovatiei
imediate, vointei infractorului, actului
esential) infractiunea se considera savarsita numai in una
dintre cele doua tari, desi ordinea de drept a fost incalcata si in cealalta tara. De aceea, toate
argumentele care constituie ratiunea principiului teritorialitatii legii penale pledeaza in favoar
ea
ubicuitatii.
Dar, chiar in teoria ubicuitatii se excepteaza localitatile care au servit numai de tranzit
activitatii ilicite
53
.
Toti autorii sunt de acord ca o infractiune se considera savarsita oriunde a avut loc un act
de executare sau s
–
a produs rezul
tatul acesteia. Oricare dintre tarile afectate de activitatea
infractionala este competenta sa traga la raspundere penala pe infractor.
Controversele privesc nu competenta statelor ca atare, ci intinderea acesteia, daca legea
penala a unui stat lezat prin
infractiune se va aplica cu privire la unele. In exemplul in care un
infractor trage un foc de arma dintr
–
o tara si impusca o persoana de pe teritoriul altei tari, se va
aplica legea fiecaruia dintre statele competente pentru intreaga infractiune, ori se v
or fractiona
actele savarsite efectiv teritoriul fiecarui stat?
Din acest punct de vedere s
–
au facut in doctrina unele distinctii
54
:
a)
daca fapta a inceput in strainatate si rezultatul s
–
a produs in tara, toti autorii sunt de acord ca
infractorul va fi pe
depsit in tara ca si cum intreaga infractiune s
–
ar fi savarsit aici:
52
R.M. Stanoiu,
op.cit
., in „S.C.J.”, nr.2/1967, p.184
53
C. Barbu,
op.cit.,
p.34
54
I. Tanoviceanu, s.a.., op.cit., p.337
27
b)
daca fapta a inceput in tara si s
–
a terminat in strainatate, unii autori au considerat ca va ramane
nepedepsita in tara, altii ca va fi pedepsita numai ca o tentativa, iar altii ca va fi
pedepsita ca si
cum ar fi fost savarsita in intregime in tara.
Ultima parere raspunde exigentelor rezultand din ratiunea principiului ubicuitatii. Fiecare
dintre statele in prezenta judecand infractiunea, va califica intreaga activitate infractionala
potri
vit legii sale si nu va separa diversele sale acte pentru a retine numai ceea ce efectiv s
–
a
savarsit pe teritoriul sau. Daca am proceda altfel, s
–
ar spulbera esenta principiului ubicuitatii
separandu
–
se artificial ceea ce in realitate constituie un tot un
itar si indivizibil. Desi, realmente
infractorul a savarsit o infractiune consumata, aceasta ar fi pedepsita numai ca tentativa in
situatia in care pe teritoriul statului respectiv s
–
a savarsit numai un inceput de executare, ori nu ar
fi pedepsita deloc, c
and actul respectiv, privit separat, nu intruneste elementele unei infractiuni
pentru ca, de exemplu, tentativa infractiunii respective nu se pedepseste.
S
–
ar mai putea ajunge si la situatia in care infractorul sa fie pedepsit de statul unde a
inceput exec
utarea pentru tentativa, iar de cel unde s
–
a produs rezultatul, pentru infractiunea
consumata, ceea ce ar fi excesiv, fiind de doua ori tras la raspundere penala pentru aceeasi fapta.
Acest procedeu ar impiedica deci o justa represiune si individualizare a
raspunderii penale.
„Nu
se pot, intr
–
adevar, separa acte care nu sunt deloc separatein realitate. Actul realizat pe un
teritoriu se califica si se completeaza, prin toate celelalte, care formeaza cu el un tot unitar”
55
.
Cand vorbim de „element al infractiu
nii” savarsit pe teritoriul unei tari, acesta are
acceptiunea de act de executare care face parte din latura obiectiva a infractiunii si de rezultat al
infractiunii, cerut de textul de incriminare. Deci, nu are intelesul de element constitutiv al
infractiu
nii (latura obiectiva, subiectiva etc.), asa cum il privim in teoria generala a acestei
institutii. De aceea, dupa cum vom vedea, pentru a inlatura confuziile, legea noastra se refera
expres la orice „act de executare” sau „rezultatul” infractiunii.
Nu are
deci, importanta faptul ca partea executata pe teritoriul unei tari, privita izolat, nu
ar fi reprimata de legea penala, fiind suficient sa constituie un inceput de executare dintr
–
o fapta
prevazuta si pedepsita de acea lege.
„Noi vom considera infractiun
ea savarsita in toate acele
locuri, in care s
–
a realizat o particica
–
fie ea cat de mica
–
a actului sau constitutiv”
56
.
Astfel, cu prilejul judecarii unui cetatean strain venit in tara noastra ca turist, prima
instanta l
–
a condamnat pentru faptul de a fi
adus cu el bijuterii din metale pretioase pe care le
–
a
vandut la noi in tara (art.268
28
alin.1 din Codul penal din 1936, combinat cu art.1, 4 si 13 din
55
M. Travers,
op.cit.,
p.180
56
Tr.Pop,
op.cit
., p.156
28
decretul nr.210/1960). In recurs, inculpatul a sustinut ca nu ar putea fi pedepsit decat daca
cumpararea
obiectelor respective ar fi prevazuta ca infractiune in legea tarii de unde a venit si al
carei cetatean este. Instanta de recurs
57
a respins aceasta aparare intemeindu
–
se pe principiul
ubicuitatii. In motivare se arata ca operatia de vanzare constituie in
fractiune fara a fi legata de
actul de cumparare. Dar, chiar daca operatia de cumparare ar intra in continutul infractiunii, dat
fiind ca operatia de vanzare
–
element al laturii obiective a infractiunii
–
a fost executata la noi in
tara, legea penala roma
na este aplicabila. Aceasta pentru ca este lipsit de relevanta faptul ca actul
savarsit in strainatate constituie sau nu infractiune, dupa cum este lipsit de relevanta faptul ca
legea straina contine sau nu o reglementare similara cu a noastra.
2.2.
Principiul ubicuitatii. Situatii speciale privind aplicarea principiului ubicuitatii
Principiul ubicuitatii este consacrat in art.8 alin.4 din Codul penal al Romanieiin care se
arata: „Infractiunea se considera savarsita pe teritoriul Romaniei si atunci ca
nd pe acest teritoriu
ori pe o nava sub pavilion romanesc sau pe o aeronava inmatriculata in Romania s
–
a efectuat un
act de executare, de instigare sau de complicitate ori s
–
a produs, chiar in parte, rezultatul
infractiunii”.
In lumina celor aratate si fat
a de textul citat vom spune ca se considera savarsite in
Romania: infractiunile comise in intregime pe teritoriul tarii noastre, indiferent unde s
–
a produs
rezultatul; infractiunile pentru savarsirea carora s
–
a comis ori a inceput comiterea vreunui act de
executare, de instigare sau de complicitate, pe teritoriul tarii noastre; infractiunile al caror
rezultat s
–
a produs, chiar in parte, in Romania, indiferent unde au fost comise.
Aplicarea principiului ubicuitatii ridica probleme deosebite intr
–
o serie de s
ituatii mult
discutate in literatura juridica. Este problema infractiunilor susceptibile de prelungire in timp, a
actelor de participare, cat si a infractiunilor complexe, calificate ori savarsite prin omisiune.
Infractiunile continue si continuate.
Se considera savarsite oriunde s
–
a prelungit activitatea infractionala.
In cazul acestor infractiuni, mai mult decat in alte cazuri, s
–
a pus problema intinderii
competentei statelor cu privire la actele care le compun, data fiind constructia juridica ori
natura
acestora de a se prelungi in timp dupa consumare ori pentru a se consuma.
57
Trib. Reg. Iasi, dec.pen. nr.3238 din 21 dec
embrie 1967, citata de Colectiv,
Probleme de practica judiciara
examinate in lumina prevederilor noului cod penal,
in R.R.D. nr.11/1968, p.112
–
113
29
Astfel, s
–
a spus ca in cazul in care diferite acte apartinand aceleiasi infractiuni, desi
comise parte in tara, parte in strainatate, sunt divizibile, incat cele comise in tar
a constituie prin
ele insele o infractiune distincta, ele vor fi pedepsite separat, facandu
–
se abstractie de actele
savarsite in strainatate
58
. Asadar, unitatea infractionala se frange si aplicarea legii penale se
restrange numai la actele savarsite pe teri
toriul tarii fata de care actele din strainatate sunt niste
res inter alios acta. Este unanim admis in doctrina si jurisprudenta ca atunci cand o infractiune
continua
–
cum este
–
lipsirea de libertate in mod nelegal
–
se comite parte in tara si parte in
s
trainatate, justitia nationala nu poate avea in vedere si deci nu este competenta sa judece decat
ceea ce s
–
a comis pe teritoriul national, trebuind sa faca abstractie de tot ceea ce s
–
a savarsit in
strainatate. Acest principiu se impune si mai imperativ c
and este vorba de straini care nu isi au
domiciliul in tara, carora nu le putem cere socoteala, nici de ceea ce au facut in strainatate inainte
de a veni la noi, nici de ceea ce intentioneaza sa faca dupa ce vor pleca din tara
59
. Data fiind
conceptia pe car
e se baza codul penal din 1936, aceasta opinie era justificata.
In prezent nu se poate face abstractie de sensul real al principiului ubicuitatii si aplicarea
legii penale nu poate fi restransa numai la actele efectuate pe teritoriul unui stat cu ignorarea
actelor savarsite in strainatate
60
. Se considera insa ca problema nu are nici o importanta practica,
ci numai una exclusiv teoretica. „Problema este, in cazul infractiunilor continue si continuate,
pur teoretica, fiindca pentru realizarea represiunii si tr
agerea la raspundere penala a faptuitorului
este suficient sa tinem seama de ceea ce s
–
a savarsit pe teritoriul fiecarui stat in parte
61
.
Nu credem ca este lipsit de importanta practica, daca infractorul, savarsind pe un teritoriu
o infractiune continua sau
continuata si prelungind aceasta activitate pe alt teritoriu, actele acolo
savarsite, privite separat, constituind, de asemenea, infractiuni continue sau continuate, va fi
pedepsit si, deci supus la executarea pedepsei o singura data sau de doua ori. De a
semenea, nu
este lipsit de importanta daca pe un teritoriu infractorul imbraca, de exemplu, o uniforma pe care
nu are dreptul sa o poarte si dupa ce ramane pe acest teritoriu un timp, insuficient pentru a realiza
trasatura prelungirii, necesara consumarii
infractiunii, trece pe alt teritoriu, unde procedeaza la
fel, incat numai privite impreuna aceste acte ar putea constitui infractiunea de port nelgal de
decoratii sau semne distinctive. In acest caz fie ca, potrivit tezei promovate de majoritatea
autorilor
, va fi aparat de pedeapsa in ambele state, intrucat ceea ce a realizat efectiv pe teritoriul
fiecaruia nu constituie infractiune, fie ca va putea fi pedepsit de oricare dintre acestea pentru
58
I. Tanoviceanu, s.a.,
op.cit
., p.338
59
V. Dongoroz, I. Gr. Perieteanu, A. Fulga, nota la sent.pen. nr.2075/
1933 a Trib. Ilfov si la dec. Pen. Nr.5201/1933
a Curtii de Apel Bucuresti, in „C.J.”., nr.9/1933, p.133
60
R.M. Stanoiu,
Explicatii teoretice
…., op.cit., p.57
61
Idem
30
intreaga infractiune. Tot asa, in cazul unei infractiuni continu
ate, infractorul poate sa savarseasca
pe un teritoriu numai un act care constituie o infractiune instantanee consumata sau numai o
tentativa, iar pe celalalt teritoriu, continuand activitatea, sa savarseasca acelasi lucru. Va fi
pedepsit de ambele state pe
ntru aceste infractiuni instantanee, ori va fi pedepsit de oricare dintre
ele pentru intreaga infractiune continuata?
Numarul acestor exemple poate fi inmultit. Unii autori
62
s
–
au referit numai la unele, fiind
suficiente pentru a pune in evidenta interesul
practic pe care il prezinta principiul ubicuitatii in
cazul acestor infractiuni.
Aceeasi autori considera ca la rigoarea rationamentului logic si juridic, unitatea acestor
infractiuni nu poate fi rupta, chiar daca actele savarsite pe teritoriul fiecarui st
at ar putea fi privite
de sine statatoare. Nu exista nici un motiv sa se considere ca infractorul a comis doua infractiuni
cand nu a comis decat una, ori sa se considere ca nu a comis nici una, cand in realitate, actele
privite in totalitate, constituie in
fractiune.
Aceasta interpretare este dictata de motivele care au impus principiul ubicuitatii, de
ratiunile pentru care s
–
a admis constructia juridica de infractiune unica pentru faptele continue
sau continuate, de necesitatea de a realiza o justa represiu
ne penala.
In privinta actelor de participare, s
–
a admis in mod unanim pedepsirea lor in tara unde a
avut loc infractiunea in situatia in care s
–
au savarsit in alta tara, adica in strainatate.Consecventa
in aplicarea ubicuitatii i
–
au determinat pe unii au
tori sa creada ca se vor pedepsi cu atat mai mult
actele autorului savarsite in strainatate, daca constituie o continuare a activitatii ilicite a acestuia
desfasurate pe teritoriul tarii noastre.
Prin urmare, unitatea infractiunilor continue sau continuate
nu poate fi rupta chiar daca
actele executate pe teritoriul fiecarui stat ar putea fi privite ca infractiuni de sine statatoare, cum
nu va putea fi rupta nici atunci cand partea executata in strainatate nu constituie infractiune
potrivit legii straine, da
r impreuna cu ceea ce s
–
a savarsit pe teritoriul tarii noastre, unde prin
ipoteza a avut loc un act de executare ori s
–
a produs rezultatul, constituie infractiune.
In aceasta situatie, legea penala romana va primi aplicare pentru intreaga infractiune.
Pro
cedand la judecata, instantele noastre vor aplica legea penala romana cu ignorarea nu a
actelor comise in strainatate, ci a legii straine.
62
C. Barbu,
op.cit.,
p.39
31
Un singur corectiv s
–
a adus tezei propuse de unii autori : in cazul in care, in strainatate,
infractorul realizeaza s
i o agravanta care nu tine de prelungirea fireasca in timp a activitatii sale,
fapta in intregul ei se va califica dupa legea noastra fara a tine seama de acea agravanta care s
–
a
realizat exclusiv pe un teritoriu strain.
De exemplu, continuand in strainata
te activitatea ilicita pe care a inceput
–
o in tara singur,
infractorul este ajutat acolo de inca doua persoane, ceea ce potrivit legii noastre constituie o
agravanta. Noi vom pedepsi fapta fara luarea in considerare a agravantei, afara numai de situatia
in
care alte principii (al personalitatii,realitatii) ne
–
ar face competenti si pentru aceasta.
In viziunea instantei supreme legea penala romana se aplica cu privire la intreaga
infractiune (continua), indiferent daca unele acte au fost savarsite in straina
tate.
In acelasi mod s
–
a facut aplicarea legii penale romane si in cazul infractiunilor de obicei
daca pe teritoriul tarii noastre s
–
a comis un act de executare alaturi de altele comise in strainatate,
suficiente pentru a evidentia caracterul de obisnuinta
. Aceeasi solutie in cazul infractiunilor
continuate. Daca actele comise in strainatate nu sunt incriminate, vatrebui sa se faca distinctie
intre faptuitorul roman sau apatrid cu domiciliul in tara (acesta va raspunde si pentru actele de
executare comise i
n strainatate in baza art.9 C.pen.) si faptuitorul care este cetatean strain sau
apatrid care nu domiciliaza in tara noastra (acesta nu va raspunde pentru actele de executare
comise in strainatate)
63
.
Infractiunile de obicei.
Problema infractiunilor
de obicei este, de regula, tratata separat de aceea a infractiunilor
continue sau continuate, ceea a condus si la solutii diferite. Ceea ce majoritatea autorilor nu au
admis ori au considerat fara importanta practica in cazul infractiunilor continue sau c
ontinuate
(pedepsirea actelor comise in strainatate), au admis fara rezerve in cazul infractiunilor de obicei.
Si aceasta, pentru ca faptele care alcatuiesc continutul infractiunilor de obicei, privite separat, nu
au caracter penal
64
.
In realitate, din aces
t punct de vedere, infractiunile de obicei se disting numai de
infractiunile continuate, nu si de cele continue,pentru ca si in cazul acestora din urma fiecare act
component privit separat nu constituie infractiune. De aceea, unii autori
65
considera ca
63
Florea Ivan,
op.cit
., p.50
–
51
64
R.M. Stanoiu,
op.cit.
, p.57
65
C. Barbu
, op.cit
., p.41
32
infr
actiunile de obicei ar trebui tratate impreuna cu cele continueavand aceleasi trasaturi si
impunandu
–
se pentru ambele aceleasi solutii, din toate punctele de vedere. Tratarea separata si de
catre unii autori a acestor infractiuni a fost facuta numai pentru
a urma o clasificare intrata in
traditie, iar nu pentru a deduce din aceasta solutii deosebite ori pentru a considera problematica
unora mai dificila decat a celorlalte.
Si aici s
–
a ridicat aceeasi problema in doctrina juridica, ca in cazul infractiunilor
continue: daca infractorul a savarsit pe un teritoriu un numar de acte insuficient pentru a
desemna o obisnuinta si continuandu
–
si activitatea a savarsit acelasi numar pe un teritoriu strain,
va fi el aparat de pedeapsa de ambele state, pentru ca a avut a
ceasta abilitateori va putea fi
pedepsit de oricare dintre statele in prezenta pentru totalitatea actelor savarsite, care, privite
numai impreuna, realizeaza conditia obisnuintei?
In marea lor majoritate, autorii
66
considera ca solutia care nu tine seama de
ceea ce s
–
a
produs in strainatate este absurda si periculoasa din punctul de vedere al represiunii penale.
Argumentul ce se aduce in favoarea acestei teze este dedus din pedepsirea actelor de participare
savarsite in strainatate: „Pare oarecum bizar, si a
cesta este aspectul pe care ne
–
am propus sa
–
l
relevam, sa se ia in consideratie actele complicelui, iar in cazul infractiunilor de obicei sa se
ingnore faptele autorului, desi trebuie sa recunoastem ca, in cazul complicitatii, exista
indivizibilitate natur
ala pe cand in cazul infractiunii de obicei avem o unitate de creatiune
juridica”
67
.
Toate argumentele aratate la infractiunile continuate si continue sunt perfect valabile si
aici. Ca si in cazul acestora, unitatea infractiunilor de obicei nu poate fi rupt
a cand s
–
au savarsit
parte in tara, parte in strainatate. Pentru aceleasi considerente, asupra carora nu mai revenim, dar
si pentru altele, unii autori au crezut ca nu are nici o importanta faptul ca legea straina
incrimineaza sau nu actele savarsite in st
rainatate
68
.
Legea noastra penala va fi aplicata si actelor din strainatate, chiar daca nu sunt pedepsite
de legea straina, cand fac parte dintr
–
o infractiune de obicei incriminata de legea noastra, daca pe
teritoriul tarii noastre a avut loc macar un act d
e executare ori s
–
a produs rezultatul acelei
infractiuni.
Infractiunile complexe si cele calificate.
66
P. Bouzat, J. Pinatel,
Traite de droit penal et de criminologie
,p.1304; M. Travers
, op.cit
., p.217
67
R.M. Stanoiu,
op.cit
., in „S.C.J”, nr.2/1967, p.187
68
In sens contrar, a se vedea R.M. Stanoiu,
Explicatii teoretice…
, p.57
33
In cazul acestor infractiuni se considera savarsita in tara numai partea efectiv comisa pe
teritoriul tarii, iar nu si amplificarile si agravarile care au
avut loc in strainatate
69
.
Daca o persoana este lovita pe teritoriul tarii noastre in scopul ca infractorul s
–
o jefuiasca
si fuge trecand frontiera, iar acesta o urmareste pe teritoriul strain unde ii ia banii, pastrand
consecventa in aplicarea principiului
ubicuitatii, nu vom separa aceste acte, ci vom pedepsi pe
infractor pentru talharie. Vom privi, deci fapta in intergul ei, asa cum este calificata de legea
noastra si nu vom separa ceea ce s
–
a savarsit in mod efectiv pe teritoriul fiecarui stat.
Numai in
cazul infractiunilor calificate (circumstantiate) nu vom tine seama de
agravanta realizata exclusive pe teritoriul strain, si aceasta, numai daca alte principii decat al
teritorialitatii nu ne impun s
–
o pedepsim. Dar, si in acest caz se va pedepsi activi
tatea in intregul
ei, nu numai ce s
–
a savarsit pe teritoriul tarii noastre dand faptei incadrarea simpla (tip) din legea
noastra, iar nu cea calificata.
Daca realizarea agravantei a inceput (ori s
–
a terminat) pe teritoriul tarii noastre, se va
pedepsi fap
ta in intregul ei, inclusiv acea agravanta, conform calificarii din legea noastra.
Infractiunile conexe.
Art.5 din Rezolutia Institutului de drept International de la Munchen (1883) prevedea
astfel aplicarea conexitatii: “Statele limitrofe sau vecine ar pu
tea in virtutea unui tratat sau cu
consimtamantul prealabil al Guvernului, sa se puna de acord reciproc asupra unei prorogari a
competentei lor teritoriale pentru a reuni in acelasi proces judecarea culpabilului accesoriu sau
secundar cu conditia ca san u
fie vorba de infractiuni sau atentate la siguranta politica a unui stat
si ca tribunalul sa decida pedeapsa cuvenita dupa legea activitatii criminale
70
.
Aceasta dispozitie era inutila, atata timp cat statelor le este recunoscut dreptul de a
incheia conventi
i. Ea era in accord cu principiul activitatii materiale insusit de acel institute, dar
a devenit inutila ulterior, fata de principiul ubicuitatii consacrat de institutele de la Cambridge,
principiu ce a fost extins si la participanti.
Dar, solutia era mai
ales neconforma cu principiile de drept penal, in primul rand al
teritorialitatii, care nu admit ca o lege straina sa fie aplicata pe teritoriul propriu.
69
V. Dongoroz,
Drept penal,
p.148
70
Dupa C. Rudescu,
Conflictul de legi in dreptul penal international si sesiunea Institutului de drept international de
la Cambridge
, in „Revista de drept penal si stiinta penitenciara”, 1932, p.36
34
Problema conexitatii fiind o chestiune de procedura, intereseaza mai putin dreptul penal
material si c
u atat mai putin aplicarea in spatiu a legii penale.
O persoana falsifica pe teritoriul statului nostrum un act dupa care, trecand granite,
foloseste acest act intr
–
o tara straiana.
Fiind vorba de infractiuni distincte, consummate integral pe teritoriul fi
ecaruia dintre cele
doua state, nu am putea, sub pretext de conexitate, sa extindem aplicarea legii noastre si asupra
uzului de fals.
Sau, o persoana savarseste in strainatate un furt si apoi, cu ajutorul unui tert, ascunde
lucrurile furate la noi in tara
.
Pentru taiunuire se va aplica legea noastra, nu insa si pentru furt, care nu ar putea cadea
sub incidenta legii noastre pe idea conexitatii.
“Conexitatea este, fara indoiala, atributiva de jurisdictie, dar cu conditia ca jurisdictiile
teritoriale sa fie
competente in raport cu toate infractiunile conexe”
71
.
Prin urmare conexitatea va functiona numai daca, din punctul de vedere al dreptului
penal substantial, deci al principiului teritorialitatii sau celorlalte principii, statul nostru este
competent pentr
u a judeca toate infractiunile intre care exista o legatura.
Literatura juridica straina citeaza urmatoarea speta: doi belgieni care furasera un
automobil la Bruxelles circulau cu el in Franta unde au fost arestati si adusi in fata instantelor
franceze.
P
e baza art.693 C.pr.pen. francez instanta a motivat ca “un act specific unuia din
elementele constitutive ale infractiunii a fost realizat in Franta, pentru ca folosirea frauduloasa a
automobilului, adica elementul esential al continutului infractiunii ca
re le era imputata
inculpatilor, a fost realizata atat in Belgia, cat si in Franta, unde ei au fost prinsi”
72
. Condamnand
pe inculpat pentru folosirea frauduloasa a automobilului, instantele franceze n
–
ar fi putut sa
–
i
condamne si pentru furt, care se consu
mase in Belgia.
Infractiunile prin omisiune.
Unii autori, prin analogie cu teoria activitatii materiale, considera aceste infractiuni
savarsite acolo unde s
–
a produs abtinerea. Numai ca in cazul acestor infractiuni actele care le
71
R. Garraud,
op. cit
.,
p.282
72
M.C. Fayard,
La localisation internationale de l’infraction. Etude de jurisprudence, in „Revue de science criminelle
et de droit penal compare,
nr.4/1968, p.769
35
constituie continutul nu s
e exteriorizeaza totdeauna incat exista posibilitatea ca in teoria
activitatii materiale sa treaca neobservate.
De aceea, s
–
a extins si aici criteriul ubicuitatii punandu
–
se pe acelasi plan locul unde
trebuia sa aiba loc activitatea respective cu cel unde
s
–
a produs rezultatul.
Vom spune deci, ca aceste infractiuni se considera savarsite acolo unde trebuia sa aiba loc
activitatea pe care infractorul a omis
–
o, ori acolo unde s
–
a produs rezultatul acesteia
73
.
Tentativa.
Principiul ubicuitatii se
aplica si in cazul in care infractiunea a ramas in faza tentativei.
Acest fapt rezulta limpede din dispozitiile cuprinse in art.8 alin.4 C.pen., in care este definita
ubicuitatea, precum si din termenii art.174 din Noul Cod penal, dupa care prin ’’savarsir
ea unei
infractiuni” sau “comiterea unei infractiuni” se intelege si fapta pedepsita ca tentativa.
Tentativa se considera savarsita acolo unde s
–
au efectuat diferitele acte de executare (spre
ex., unde se pune otrava, unde se trage cu arma etc.). Astfel, s
–
a considerat ca fapta de a
determina o persoana sa scrie o scrisoare pe teritoriul nostru, care a fost semnata tot din
indemnul inculpatului cu numele unui tovaras al sau, fara stirea acestuia si cu scopul de a obtine
sub acest nume bani de la destinatara
scrisorii, constituie o tentativa de inselaciune, competenta
apartinand instantelor noastre
74
.
In cazul in care, actele ce compun tentative se intind pe teritoriul a doua state, in temeiul
principiului ubicuitatii, fiecare stat va fi competent pentru total
itatea acestora si nu se vor separa
actele savarsite efectiv pe teritoriul fiecaruia.
Daca pe teritoriul tarii noastre s
–
au savarsit numai acte preparatorii, acestea nefiind
incriminate (neconstituind acte de executare), instantele din tara noastra nu se v
or putea sesiza in
temeiul principiului teritorialitatii.
Actele de participare.
Principiul ubicuitatii functioneaza si in cazul actelor de participare. Este firesc sa fie asa
pentru ca, ratiunile pentru care un stat este competent sa pedepseasca pe autor
sunt aceleasi si in
cazul participantilor, prin a caror activitate sunt legate relatiile sociale si ordinea de drept din
statul pe care se desfasoara, fie chiar in parte.
73
V. Dongoroz,
op.cit
.,p.148; M.C. Fayard,
op.cit
., p.770 si urm.
74
Trib. Braila, sent.
pen. nr.731 din 13.10.1932, in „J.G.”,nr.12/1933, p.378
36
De aceea, Rezolutiile institutelor de drept international de la Cambridge (1931 si 19
51)
au extins principiul ubicuitatii si la actele de participare.
Toti autorii sunt de accord ca, daca infractiunea a avut loc in tara, iar actele de participare
s
–
au savarsit in strainatate, aceste acte, fie ca s
–
au savarsit de straini sau de cetateni, se
pedepsesc
dupa legea tarii unde a avut loc fapta penala
75
.
In situatia inversa, cand fapta principala s
–
a savarsit in strainatate, iar actele de participare
in tara, parerile sunt impartite. Unii autori considera ca aceste acte de participare nu vor fi
ped
epsite de legea tarii pe teritoriul careia au avut loc decat daca constituie prin ele insele o
infractiune de sine statatoare
76
. Altii admit, dimpotriva, ca vor fi pedepsite in tara unde s
–
au
comis fara nici o conditie
77
, iar altii, conditioneaza aceasta ped
epsire de existenta unei hotarari
definitive pronuntate in strainatate care sa constate existenta infractiunii principale, si existenta
dublei incriminari
78
.
Unii autori socotesc ca teza potrivit careia actele de participare savarsite in tara noastra la
o i
nfractiune comisa in strainatate se pedepsesc fara nici o conditie dupa legea noastra, este
singura justa, intrucat aplicarea principiului ubicuitatii ne face deopotriva competenti cu statul pe
teritoriul caruia s
–
a savarsit fapta penala.
Este adevarat ca
in art.49 din Noul Cod Penal s
–
a consacrat teoria unitatii infractionale
conform careia activitatile participantilor nu au o individualitate proprie si depind de infractiunea
la care au contribuit.
Drept urmare, momentul consumarii infractiunii si prin con
secinta locul consumarii
acesteia, atribuind semnificatie juridica al tuturor acestor acte, ar determina si legea aplicabila
participantilor.
Aceasta teza perfect aplicabila in dreptul intern nu
–
si gaseste cred unii autori
79
rostul cand
vorbim de aplicarea
legii penale in spatiu.
Momentul consumarii infractiunii evoca notiunea de timp si are utilitate cand vin in
concurs mai multe legi consecutive pe acelasi teritoriu. Norma cu caracter general din art.49
C.pen. nu poate infrange principiul fundamental din
art.8 C.pen. care
–
si gaseste aplicare cu
privirela toate institutiile dreptului penal, deci si in cazul participarii.
75
R. Garraud,
op.cit.,
p.283; R.M. Stanoiu,
op.cit
., in „S.C.J” nr.2/1967, p.187
76
R. Garraud,
op.cit.,
p.283
77
V. Manzini,
Trattato di dirito penale italiano
, vol.I, Torino, 1935, p.318; V. Dongoroz
,
op.cit
., p.148
78
G. Stefani, G. Levasseur,
Droit penal general et procedure penale
, tom.II, Dalloz, Paris, 1968, p.271
79
C. Barbu,
op.cit.
, p.47
37
Nu este posibil sa ramana nepedepsita o activitate care se desfasoara pe teritoriul tarii
noastre, pentru ca interesele tarii nu pot fi o
crotite de o lege straina. Pedepsirea participantilor va
interveni conform legii noastre in acest caz si daca autorul a fost achitat in strainatate chiar
pentru inexistenta faptei, daca la noi exista dovezi de vinovatie. Hotararea sau legea straina nu au
l
a noi nici o autoritate cand vorbim de principiul teritorialitatii legii penale.
Si in situatia in care infractiunea s
–
a savarsit parte pe teritoriul tarii noastre, parte in
strainatate si actele de participare tin numai de partea executata in strainatate,
vom fi competenti
si pentru actele de participare, dar nu in temeiul teoriei individualitatii acestora fata de actele
autorului, ci pe temeiul principiului ubicuitatii. „Fapta in ansamblu cazand sub incidenta legii
penale a fiecarui stat pe temeiul loculu
i comiterii, potrivit principiului ubicuitatii, actele
complicelui, chiar daca privesc numai partea savarsita pe un anumit teritoriu, cad sub imperiul
oricareia dintre aceste legi
80
. Aceasta solutie este insusita si de sustinatorii tezei ignorarii actelor
s
avarsite in strainatate in cazul infractiunilor continue, continuate si de obicei.
Actele anterioare sau concomitente savarsirii infractiunii care nu sunt acte departicipare
nu au nici un rol in determinarea locului savarsirii infractiunii.
Cand actele pre
paratorii constituie acte de complicitate vor urma regimul actelor de
participare.
2.3. Consecintele juridice ale principiului teritorialitatii
Cand suntem competenti in temeiul principiului teritorialitatii, legea romana, inteleasa in
sensul larg, se va
aplica in toate privintele. Conditiile de incriminare si cele de tragere la
raspundere penala (privind varsta necesara antrenarii raspunderii penale, plangerea prealabila
etc.) vor fi cele din legea noastra.
Daca s
–
ar aplica, cum s
–
a sustinut, in privinta
varstei necesare responsabilitatii penale,
legea nationala, ar insemna ca raspunderea penalasa depinda inauntrul unui stat, de legile altui
stat, ceea ce ar afecta principiul suveranitatii. Potrivit legii noastre se vor aplica pedepsele
principale, avandu
–
se in vedere si circumstantele in care infractiunea a fost savarsita.
Dar, se vor aplica nu numai pedepsele principale din legea noastra, ci si masurile de
siguranta si educative, pedepsele complementare si accesorii. Din acest punct de vedere, art.6
80
R.M. Stanoiu,
op.cit.,
p.187; in sens contrar, V. Dongoroz, in I. Tanoviceanu, s.a.,
op.cit
., p.338
38
alin
.1 din Codul penal din anul 1936 nu era suficient de clar, deoarece vorbea numai de
„pedepsire”, ceea ce ar fi putut insemna ca se refera numai la pedepse.
Cu toata aceasta redactare, fata de ratiunea principiului teritorialitatii, dispozitiile
cuprinse in
alin.1 al art.6 din codul penal din 1936 au fost interpretate, in sensul ca vor fi aplicate
deopotriva si masurile de siguranta din legea noastra
81
. Vorbind de „aplicarea legii penale
romane”, art.8 din codul penal inlatura orice confuzie din acest punct d
e vedere.
In privinta pedepselor complementare, s
–
a hotarat, de exemplu, ca in cazul unui strain
care savarseste pe teritoriul tarii noastre o infractiune i se poate aplica pedeapsa confiscarii
averii pe care o are in strainatate, daca aceasta pedeapsa es
te prevazuta de textul de
incriminare
82
.
Toate persoanele ce se gasesc pe teritoriul unui stat (cetateni, straini, apatrizi sau
persoane cu dubla cetatenie) se afla sub jurisdictia acelui stat (quid quid est in territorio etiam est
de territorio)
83
. Legea pe
nala constringe pe toti cei ce se afla pe teritoriul tarii, tot asa cum ii
protejeaza.
In tara noastra, strainii si apatrizii se bucura de aceleasi drepturi si libertati ca si cetatenii
romani. Ei au insa, obligatia sa respecte, intocmai ca si cetatenii no
stri, Constitutia, legile si
regulile de convietuire sociala
84
. De aceea, in literatura juridica nu s
–
a distins dupa calitatea
persoanei care a savarsit o infractiune pe teritoriul tarii noastre, dupa cum nu s
–
a distins daca este
stabilita definitiv (este d
omiciliata) ori a venit numai intamplator in tara noastra. In acest sens, un
dicton latin spunea:”
intrasti civitatem, ambula ritu
ejus”
(“ai intrat intr
–
o tara, poarta
–
te dupa
obiceiurile ei”). Aceste persoane nu vor putea invoca necunoasterea legii noastr
e penale, intrucat
dispozitiile art.9 din codul penal nu fac nici o distictie in acest sens.
De asemenea, in literatura juridica nu s
–
a facut nici o distinctie nici in privinta interesului
lezat.
Nu are nici o importanta faptul ca infractiunea este indrep
tata contra intereselor statului
nostru ori ale unui stat strain sau contra unui cetatean strain sau roman. Interesul lezat, ca si
nationalitatea, nu intereseaza principiul teritorialitatii
85
.
81
V. Do
ngoroz, in C. Ratescu s.a.,
Codul penal adnotat
, Partea generala, vol.I, Bucuresti, 1937, p.19
82
Trib. Reg. Banat, dec. Pen. Nr.3541 din 11.12.1967, in R.R.D. nr.3/1968, p.156
–
157
83
N. Tatomir,
Curs de drept international public
, Ed. Didactica si pedagogic
a, Bucuresti, 1961, p.174; L.Delbez,
Manuel de droit international public,
Paris, 1951, p.125
84
R.M. Stanoiu, Explicatii teoretice…, p.58
85
G. Stefani, G. Levasseur,
op.cit.
, p.271
39
Strainul va fi tratat ca si cetateanul roman, cu toate garantiile prevazute de legea noastra,
iar nu mai aspru.
Va fi deci, aparat de raspundere daca legea noastra prevede aceasta, chiar daca legea sa
nationala l
–
ar pedepsi. Va beneficia, de aseme
nea, de amnistia sau gratierea acordata in tara
noastra.
Nici din punctul de vedere al conditiilor de urmarire literatura juridica nu a distins intre
cetatenii romani si straini sau apatrizi. Ca si cetateanul roman, acestia vor putea fi judecati in
lipsa.
Nu se cere conditia prezentei lor in tara.
Norma din art.8 alin.1 C.pen. nu are numai functia de a preciza limitele de aplicare sub
aspect territorial a legii penale romane, ci
“ea indeplineste si rolul de a rezolva
–
atunci cand se
iveste
–
conflictul legi
lor penale in spatiu, constituind sub aspectul dreptului international, o
norma conflictuala”
86
.
In situatia in care legea nationala a cetateanului strain incrimineaza si prevede pedepsirea
faptei respective, chiar in cazul in care acesta se afla in strain
atate (principiul personalitatii), ne
gasim in fata a doua legi care se declara deopotriva competente.
In cadrul acestui conflict, organele noastre judiciare au obligatia sa aplice legea noastra
penala. Este deci, lipsit de relevanta ca legea straina incri
mineaza si ea acea fapta penala.
De aceea, inculpatul nu ar putea cere sa fie pedepsit dupa prevederile mai blande ale legii
sale nationale
87
si nici nu ar putea sustine ca legea sa nu incrimineaza fapta sau o incrimineaza in
alte conditii.
De asemenea, fap
tul ca inculpatul a fost judecat in strainatate nu are importanta, intrucat
dreptul organelor noastre judiciare de a
–
l pedepsi nu poate fi paralizat de o hotarare penala
straina. De exemplu, un cetatean strain savarseste in Romania o infractiune si dupa co
mitere se
refugiaza in tara sa unde este condamnat sau achitat printr
–
o hotarare definitiva. Dupa aceea,
vine in tara noastra si afla ca a fost si aici condamnat sau urmeaza sa fie.
In acest caz, se pune problema daca in tara noastra se va tine seama
de hotararea
definitiva din strainatate.
Din acest punct de vedere, se intalnesc in doctrina doua pareri extremiste
88
.
86
Colectiv,
Probleme de practica judiciara examinate in lumina prevederilo
r noului cod penal,
in R.R.D., nr.11/1968;
87
Trib. Supr., Col. mil., dec. Pen. Nr.52 din 14 VII 1967, in R.R.D nr.1/1968, p.154
40
a)
Un inculpat nu trebuie niciodata judecat de doua ori pentru aceeasi fapta. Orice judecata
definitiva emanand de la orice autoritate judeca
toreasca stinge actiunea publica in mod absolute
(nu are nici o importanta natura infractiunii, locul savrasirii ei, nationalitatea agentului sau
vitimei, faptul ca hotarare ar fi de achitare, condamnare, amanare a aplicarii pedepsei etc.).
b)
Maxima “non bis
in idem” nu are aici nici o aplicare. Dreptul de urmarire si de judecata al unui
stat se realizeaza indiferent de ceea ce s
–
a intamplat in strainatate.
Aceste opinii au parut unor autori
89
prea absolute.
Evitarea desfășurării de procese penale în par
alel este o recomandare formulată de
Comisia Europeană și o garanție a respectării atât a drepturilor fundamentale, cât și a principiului
„non bis in idem”. Pentru o bună înfăptuire a justiției, în cazul faptelor săvârșite în marea liberă,
este necesar ca
dreptul de jurisdicție să fie acordat, în mod explicit, statului cel mai bine plasat
pentru a stabili responsabilitatea penală a făptuitorilor care este, în concret, statul primului port
în care ancorează nava după incident. Concluzii importante, în sensul
celor susmenționate,
privind necesitatea modificării dreptului intern și internațional, au rezultat din soluționarea unei
spețe privind stabilirea dreptului de jurisdicție în care au fost implicate 6 state: Grecia, ca stat de
naționalitate a societății co
merciale proprietare a navei, Republica Insulelor Marshall, ca stat de
pavilion, România și Filipine, ca state ale naționalităților presupușilor făptuitori, Republica
Democrată Congo, ca stat de naționalitate a victimelor și Argentina, ca stat al primului
port în
care a ancorat nava după incident. Reprezentanța diplomatică a României la Washington a fost
informată cu privire la faptul că, pe un vas comercial care circula sub pavilionul Republicii
Insulelor Marshall și efectua o cursa între Republica Democra
tă Congo și Argentina, a avut loc
un incident, în care se presupunea că au fost implicați și doi cetățeni români. În fapt, s
–
a raportat
că patru călători clandestini, descoperiți pe navă, au fost aruncați peste bord, fară veste de salvare
sau alte mijloace
de supraviețuire, in momentul în care vasul se afla la o distanță de circa 200
–
300 mile marine față de cel mai apropiat țărm. Fapta a fost săvârșită de o parte dintre membrii
echipajului ( cinci marinari
–
cetățeni filipinezi), din dispoziția comandantul
ui navei și sub
supravegherea secundului acestuia (ambii cetățeni români). În drept, autoritățile Republicii
Insulelor Marshall
–
ca autorități ale statului pavilionului
–
au decis să nu exercite jurisdicția
proprie, invocând legislația internă in materie.
Ca urmare, au comunicat reprezentanței
diplomatice a României faptul că, având în vedere natura suspiciunilor precum și cetațenia
română și filipineză a persoanelor suspectate, Administratorul Maritim, în numele Republicii,
88
R. Garraud,
op.cit.,
p.312
89
C. Barbu,
op.cit.,
p.51
41
dorește să renunțe la jurisdicț
ie in favoarea Argentinei, Republicii Filipine sau a României. Acest
aspect a fost comunicat simultan și autorităților argentiniene, care, în calitate de autorități pe
teritoriul cărora se afla primul port în care ancora vasul după incident și în conformit
ate cu
uzanțele internaționale, ar fi urmat să inițieze investigarea cazului. În acest context, autorităților
române le
–
a fost solicitată poziția din perspectiva aplicării legii penale române cu privire la
faptele și persoanele susmenționate. Ministerul Pu
blic a comunicat disponibilitatea autorităților
române cu privire la exercitarea jurisdicției, în cazul celor doi cetățeni români. Pentru a răspunde
astfel, au fost avute în vedere dispozițiile art. 4 din vechiul Cod penal, care asigurau cadrul legal
pentr
u cercetarea cetățenilor români suspectați că au săvârșit, în afara teritoriului țării, fapte ce
pot întruni elementele constitutive ale unei/unor infracțiuni. Totodată, a considerat imperios
necesar și a solicitat să fie informat, în timp util, despre poz
iția adoptată de autoritățile
argentiniene și despre eventualele măsuri luate în Argentina împotriva făptuitorilor, pentru a
evita un eventual conflict pozitiv de jurisdicție. Din informațiile puse la dispoziția autorităților
române, a rezultat că autorită
țile argentiniene au decis să
–
și exercite jurisdicția cu privire la faptă
și făptuitori. Astfel, au dispus arestarea preventivă a comandantului navei și a 200 secundului
acestuia, ambii cetățeni români, precum și a celor cinci marinari, cetățeni filipinezi
. De asemenea
au fost dispuse cercetări și au fost strânse probele necesare aflării adevărului în cauză. Decizia de
asumare a jurisdicției a fost atacată la Camera Federală de Justiție din Rosario. Avocatul din
oficiu al celor doi cetățeni români a transmi
s autorităților române solicitarea ca acestea să
formuleze o cerere de transfer de proceduri prin care să solicite Argentinei transferul cauzei în
România. Din examinarea legislației române a rezultat că nu există un temei de drept în baza
căruia autorităț
ile judiciare române să solicite unui stat străin să le transmită o procedură penală
pe care statul respectiv a inițiat
–
o și o exercită. În conformitate cu dispozițiile art. 128 din Legea
nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie
penala, republicata, cu
modificarile si completarile ulterioare, republicata, autoritățile judiciare române puteau numai să
analizeze o eventuală cerere de transfer de proceduri formulată de autoritățile argentiniene, nu și
să solicite acestora formularea
unei astfel de cereri. Autoritățile române au apreciat că autoritățile
argentiniene erau mai bine plasate pentru a exercita jurisdicția în cauză, întrucât se aflau în
posesia tuturor probelor și în prezența tuturor persoanelor suspectate de săvârșirea fapt
ei, putând
respecta cel mai bine principiul celerității procesului penal. În România nu se putea lua în
discuție formularea unei eventuale cereri de extrădare, așa cum la un moment dat s
–
a sugerat de
apărarea argentiniană a celor doi cetățeni români, întru
cât, în lipsa oricărei probe care să poată fi
apreciată proprius sensibus de autoritățile române, nu se putea verifica îndeplinirea condițiilor
legale obligatorii pentru emiterea unor mandate de arestare preventivă interne, condiție
preliminară obligatorie
solicitării extrădării. Exercitarea de către autoritățile române a jurisdicției
42
proprii, în baza principiului personalității active a legii penale, în concurență cu exercitarea
jurisdicției de către Argentina a fost considerată ca având un potențial de a
vătăma drepturile
fundamentale ale cetățenilor români prin punerea sub acuzare cumulativă, în special dreptul la un
proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Au fost avute
în vedere recomandările Comisiei Europene cu
prinse în Cartea verde privind conflictele de
jurisdicție și principiului non bis in idem în cauzele penale [ Criminal proceedings: conflicts of
jurisdiction and the ne bis in idem principle (Green Paper)
–
COM(2005) 696 ] în conformitate
cu care, statele
trebuie să fie capabile de a se abține să
–
și exercite jurisdicția sau să o oprească,
dacă au informații că împotriva acelorași făptuitori și pentru aceeași faptă se desfășoară o
procedură penală în alt stat. În acest context, pe de o parte, Romania si
–
a ex
primat
disponibilitatea de a analiza o eventuală cerere de transfer de proceduri formulată de autoritățile
judiciare argentiniene, iar pe de altă parte, pentru situația în care Curtea Federală din Argentina
ar fi decis că justiția acestui stat nu are compe
tența de a soluționa cauza, ne
–
am menținut
disponibilitatea de a exercita jurisdicția cu privire la cei doi cetățeni români. În consecință, cât
timp autoritățile argentiniene și
–
au exercitat efectiv jurisdicția, autoritățile române nu au
intervenit. Inform
ațiile despre rămânerea definitivă a hotărârii Curții Federale din Argentina,
privind necompetența teritorială a justiției argentiniene, a reprezentat o împrejurare esențială
pentru exercitarea legală a jurisdicției de către România, deoarece abia din acel
moment nu ar
mai fi existat pericolul de a se încălca interdicția de desfășurare de procese penale în paralel,
pentru aceeași faptă și față de aceleași persoane în state diferite (non bis in idem). Pe de o parte,
s
–
au luat măsuri de constituire a unui dos
ar de urmărire penală pe rolul parchetului român
competent în care să se efectueze cercetări față de cei doi cetățeni români, întrucât este important
ca o acuzație atât de gravă pusă în sarcina lor să nu rămână necercetată. În cursul anchetei au fost
formu
late și adresate cereri de asistență judiciară internațională atât Argentinei, cât și Republicii
Insulelor Marschall, în vederea obținerii probatoriului necesar soluționării cauzei și aflării
adevărului. Pe de altă parte, nu se poate să nu remarcăm aspecte
importante de drept și de
aplicarea dreptului pe care le
–
a ridicat speța. În primul rând, sunt de făcut precizări cu privire
laconținutul art. 8 din Legea nr. 302/2004 ce consacră principiul „ non bis in idem” . Pe
parcursul analizei cauzei, s
–
a impus con
statarea că textul legii române, deși este conform
formulărilor consacrate internațional, este unul îmbătrânit moral, deoarece reține incidența
principiului doar în condiții extrem de restrictive, cumulative, respectiv: atât existența unei
hotărâri judecăt
orești, definitive, pe fondul cauzei, cât și ca pedeapsa aplicată în caz de
condamnare să fi fost executată sau considerată ca executată. Ori, principiul a suferit pe
parcursul timpului o evoluție pe cale de jurisprudență ce nu este evidențiată de preveder
ea
legislativă. Spre exemplu, o evoluție substanțială a survenit în urma hotărârii Curții de Justiție a
43
Uniunii Europene C
–
398/12 din 5 iunie 2014 ( procedură penală contra lui M. ). Curtea a reținut
prin aceată hotărâre că pot reprezenta temeiuri pentruin
cidența principiului chiar și soluțiile de
netrimitere în judecată dispuse într
–
o cauză, în mod definitiv, după analizarea fondului cauzei și
a probelor strânse, dacă prin aceasta se stinge acțiunea penală. În repetate rânduri doctrina,
jurisprudența și in
stituțiile europene au subliniat caracterul prea restrictiv al textului acestui
principiu. Ca urmare, conformitatea între textul art. 8 din Legea 302/2004 și jurisprudența
privind respectarea drepturilor fundamentale apare ca deficitară, motiv pentru care,
în analiza
speței, autoritățile române au aplicat principiul în spiritul lui și nu ținând cont de textul restrictiv.
De lege ferenda
, se impune o modificare legislativă prin care, textul de lege ce nu este adaptat
evoluției relațiilor sociale, să fie modificat. În al doilea rând, speța a prilejuit studierea
jurisprudenței și reflecții cu privire la textele tratatelor internaționale. As
upra dreptului
Argentinei de a
–
și exercita jurisdicția, este de remarcat faptul că disputa juridică în acest stat s
–
a
cantonat în sfera disp. art. 27 al. 1 lit. c din Convenția Natiunilor Unite asupra dreptului marii,
incheiata la Montego Bay (Jamaica) la
10 decembrie 1982. Argentina avea însă, în opinia noastră
, drept de jurisdicție , întemeiat pe art. 27 al. 1 lit. b din aceeași Convenție, ca stat căruia îî
aparținea primul port în care a ancorat nava după incident. Mai mult, Argentina avea drept de
juri
sdicție întrucât erau aplicabile principiile de determinare a jurisdicției în caz de jurisdicție
concurentă, stabilite prin hotărârea Curții Permanente de Justiție Internațională în cazul SS Lotus
(1927). În conformitate cu art. 89 din Convenție, nici un s
tat nu
–
și poate impune suveranitatea
asupra mării internaționale, iar conform argumentelor Curții, jurisdicțiile sunt concurente când
faptele au produs efecte pe alt teritoriu decât cel al statului de pavilion. În cazul de față,
rezultatul săvârșirii preti
nselor fapte a fost moartea victimelor. Acest rezultat nu s
–
a produs pe
nava RM Power, ci în apele mării libere. Ca urmare, în conformitate cu raționamentul din cauza
SS Lotus, toate statele au jurisdicție concurentă în marea liberă, inclusiv Argentina. În
jurisprudența internațională, deciziile în cazuri similare au fost diferite. Astfel , Franța și
–
a
asumat jurisdicția în cauza privind incidentul de pe nava MC Ruby (1992), în conformitate cu
art. 27 al. 1 lit.b din Convenție. În incident, 8 persoane de or
igine africană și
–
au pierdut viața,
fiind bătuți, împușcați și aruncați peste bord, pentru a se evita plata amenzilor la care echipajul
navei ar fi fost pedepsit pentru aducerea migranților într
–
un port european. Cinci persoane au fost
acuzate și au fost c
ondamnate de justiția franceză, aplicându
–
lise detențiunea pe viață
(căpitanului navei și secundului acestuia) și pedepse de 20 ani închisoare (celorlalți 3 membri ai
echipajului). Canada, spre diferență, a încercat să își asume jurisdicția în cazul incide
ntului
produs pe nava Maersk Dubai (1996), unde trei cetățeni români au fost aruncați peste bord în
marea liberă. China, ca stat al pavilionului vasului și al naționalității unora dintre făptuitori, a
revendicat jurisdicția exclusivă, în baza art. 97 din C
onvenție. Ca urmare a admiterii solicitării
44
Chinei, căpitanul și alți membri ai echipajului au fost extrădați către China
–
Taiwan. Numai
căpitanul a fost acuzat de neglijență și, ulterior, achitat din lipsă de probe.
Presa internațională difuzează des
informații despre astfel de cazuri, în care persoane ce
–
și
riscă viața din dorința de a avea o viață mai bună sau o viață în libertate, sfârșesc prin a
–
și pierde
viața fiind aruncate peste bordul navelor comerciale în marea liberă. De cele mai multe ori
pr
esupușii făptuitori au naționalități diferite, martorii și victimele la fel. Studiul jurisprudenței
internaționale arată că fapte de acest tip, săvârșite în marea liberă, ajung cu greutate să fie aflate,
suficient probate și sancționate. De asemenea, acela
și studiu relevă faptul că șansele cele mai
mari să se obțină dovedirea faptei și tragerea la răspundere penală a făptuitorilor există atunci
când jurisdicția este asumată de statul primului port în care ancorează nava după incident. Acest
stat este cel ce
deține probele, are pe teritoriul său toți făptuitorii și este singurul care poate
desfășura un proces penal cu respectarea principiului celerității. De reținut ar putea fi faptul că,
pentru respectarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, în spec
ial a dreptului la viață al
fiecărei ființe umane, este necesară depunerea de eforturi internaționale pentru acordarea
dreptului de jurisdicție, în mod explicit, statului primului port în care ancorează nava după
incident, printr
–
un protocol aditional la C
onvenția Natiunilor Unite asupra dreptului marii,
incheiata la Montego Bay (Jamaica) la 10 decembrie 1982.
Efectul principal al hotararilor penale definitive, care in dreptul intern il constituie autoritatea
de lucru judecat, nu a fost admis cu privire la
hotararile penale straine
90
, pentru ca actele
efectuate de organele care lucreaza in numele unei suveranitati nu pot fi executate de organele
care lucreaza in numele altei suveranitati.
Recunoasterea hotararilor penale straine s
–
a permis numai cand, statul
nostru are o
competenta subsidiara de urmarire si judecata si numai in scopul ca acestea sa produca anumite
efecte admise de legea noastra printre care nu este si acela de a dobandi, in toate privintele, adica
pentru toate dispozitiile pe care le cuprind,
autoritate de lucru judecat.
Normele din art.548
–
549 C.pr.pen. nu au nici o aplicare, pentru ca pentru ca competenta
statului nostru de urmarire si judecata este principala.
Chiar daca, hotararea straina ar fi fost recunoscuta la noi in scopul de a produce
anumite
efecte permise de legea noastra (de exemplu, pentru a se lua in considerare starea de recidiva),
ceea ce nu ar fi posibil decat in cazul in care din acea hotarare nu rezulta clar locul savarsirii
infractiunii, iar organul care procedeaza la recun
oastere nu stie sau nu are dovezi despre
90
V. Infra, pct.61
–
63
45
savarsirea acelei infractiuni pe teritoriul tarii noastre, acea hotarare nu ar putea fi opusa cu
autoritate de lucru judecat urmaririi sau judecatii efectuate in tara noastra, in temeiul principiului
teritorialitati
i.
Principiul autoritatii lucrului judecat nu are aici nici o importanta. Stingerea raportului de
drept in strainatate, indiferent din ce cauza (hotarare de condamnare, de achitare, prescriptie,
amnistie etc.) nu are la noi nici o relevanta.
Se va tine ins
a seama de pedeapsa executata in strainatate ori de detinerea preventiva
91
care
se va deduce din pedeapsa pronuntata de instantele noastre. Si acest lucru trebuie admis pentru a
se satisface ideea de dreptate in opera represiva. In acest mod, maxima „non bi
s in idem” este
corelata cu ratiunea principiului teritorialitatii si redusa la adevaratul ei sens. Ea nu inseamna ca
un inculpat nu poate fi judecat de doua ori, ci ca nu poate fi supus la executarea a doua pedepse
pentru aceeasi fapta. Dar acest lucru nu
are nimic comun cu principiul legii mai favorabile care
nu
–
si gaseste aplicare. Principiul legii mai blande presupune fapte epuizate sub o lege si pentru
care judecata sau executarea pedepsei urmeaza sa aiba loc sub o alta lege. Situatia infractorului
car
e savarseste pe acelasi teritoriu o infractiune sub o lege si urmeaza a fi pedepsit sub o alta
lege, nu este similara cu aceea in care infractorul, savarsind o infractiune pe teritoriul unui stat
poate fi pedepsit de mai multe state ale caror legi se decla
ra deopotriva competente. Aceasta,
pentru ca intre doi infractori care au infrant deodata legea penala cu sanctiune mai grava a
teritoriului unui stat, cel care a incetat activitatea ilicita ar avea o situatie mai rea decat cel care a
prelungit activitatea
sa si pe teritoriul altui stat cu o lege mai blanda. Sau, cel care s
–
a refugiat pe
teritoriul statului cu lege mai blanda si
–
ar crea prin aceasta o favoare pe care nu ar avea
–
o cel
care a ramas pe teritoriul statului cu legea mai aspra. Aplicarea uneia sa
u alteia dintre legile ce se
declara competente nu poate tine de vointa infractorului.
Asadar, infractiunea va putea fi sanctionata conform legii care prevede pedeapsa mai grava.
Daca aceasta este legea romana, va primi aplicare, independent de reglementar
ea din legea
straina. Ceea ce a executat in strainatate se va deduce insa din pedeapsa pronuntata de instantele
noastre.
Legea penala romana va primi aplicare si in cazul in care infractorul a fost sanctionat in
strainatate cu o pedeapsa mai mare decat cea
din legea noastra. Acesta nu va mai fi insa supus la
executarea pedepsei principale, daca a executat
–
o in strainatate. Va executa in schimb masurile
de siguranta si pedepsele complementare din legea noastra si va suferi consecintele ce decurg
potrivit ace
stei legi de condamnare.
91
In acest sens sunt,de ex., si dispozitiile din art.6 C.pen. al Ungariei; art.7 C.pen. al Bulgariei;
46
Daca inculpatul a fost supus in strainatate pentru aceeasi infractiune, executarii unei pedepse
necunoscute de legea noastra, credem ca, in lipsa de reglementare, instanta va trebui sa asimileze
acelei sanctiuni o pedeapsa corespun
zatoare ca natura si intindere din legea noastra si s
–
o deduca
din pedeapsa pronuntata la noi.
In procesul de deducere a pedepsei executate in strainatate, pot sa se nasca si dificultati. Este
situatia in care, cel care a comis o infractiune, parte pe teri
toriul tarii noastre, parte in strainatate,
a mai savarsit in strainatate si alte infractiuni si fiind judecat acolo i s
–
a aplicat o singura
pedeapsa pentru cumul de infractiuni. In acest caz s
–
a pus problema daca se va deduce intreaga
pedeapsa executata i
n strainatate, o parte din aceasta sau nimic.
Daca nu s
–
ar deduce nimic ar insemna ca inculpatul sa fie supus la executarea a doua pedepse
pentru aceeasi fapta. Deducerea unei parti nu ar fi posibila decat in cazul in care instanta straina
ar fi determinat
pedeapsa pentru fiecare infractiune si apoi ar fi calculat rezultanta. Dar, aceasta
ar insemna sa se aplice solutii diferite dupa modul de a proceda al instantelor straine. „De aceea
socotim ca intrucat principiul absorbirii pedepsei este un principiu rat
ional si de echitate
consacrat de legiuitorul nostru, principiu care raspunde si exigentelor represiunii, trebuie, in
ipoteza de care ne ocupam, sa se deduca integral pedeapsa suferita in strainatate din pedeapsa
pronuntata in Romania”
92
.
Unor autori
93
li
s
–
a parut ca acest criteriu nu poate primi aplicare generala si absoluta. In
masura in care din hotararea straina rezulta precis cat anume din pedeapsa rezultanta reprezinta
pedeapsa pentru infractiunea care ne intereseaza, se va deduce aceasta. Pentru noi
nu are
relevanta in raport cu principiul teritorialitatii concursul de infractiuni realizat in strainatate. Se
va putea tine seama de acest concurs in temeiul altor principii care ne
–
ar face competenti si
pentru celelalte infractiuni savarsite in strainat
ate. Ratiunea principiului teritorialitatii nu reclama
insa acest lucru. Numai daca stabilirea acelei pedepse nu este posibila, se va recurge la criteriul
enuntat facand astfel si aplicarea principiului ca in caz ca in caz de dubiu legea se interpreteaza
i
n favoarea infractorului. Dar, aceasta numai in subsidiar. Faptul ca s
–
ar pronunta solutii
neuniforme dupa modul de a proceda al instantelor straine nu are importanta de vreme ce aceste
solutii, desi neuniforme fata de procedeul folosit de judecatorii stra
ini, sunt totusi conforme cu
legea noastra.
2.4. Limitele principiului ubicuitatii
92
V. Dongoroz, in C. Ratescu s.a.,
op.cit.
, p.40
93
C. Barbu,
op.cit
, p.54
47
Acest principiu se va aplica asa cum a fost definit de literatura de specialitate, fara a distinge
dupa cum infractiunea este consumata sau numai tentativa sau dupa cum cel
care a savarsit
–
o
este instigator, complice sau autor, daca legea noastra pedepseste fapta respectiva si un act de
executare sau rezultatul acesteia s
–
a produs pe teritoriul tarii noastre.
Unii autori
94
arata ca adoptarea principiului ubicuitatii de catre t
oate statele duce la
multiplicarea conflictelor pozitive de competenta, privind aplicarea legii penale in spatiu.
Criteriul ubicuitatii inseamna mai mult, o competenta in plus pentru statele interesate, fata de
celelalte criterii (al activitatii materiale,
al rezultatului, al actului esential etc.). Aceasta le
inglobeaza pe toate, fiind mai general. Si atunci, rational, daca un stat in temeiul unuia dintre
celelalte criterii era competent pentru mai putin sau numai in anumite cazuri (cand pe teritoriul
sau
s
–
a desfasurat activitatea, s
–
a produs rezultatul, a avut loc actul esential), in situatia in care
adopta criteriul ubicuitatii devine competent pentru mai mult si in toate cazurile in care pe
teritoriul sau se savarseste numai un act de executare ori se p
roduce rezultatul infractiunii, incat
conflictele de competenta sporesc.
Alti autori arata, dimpotriva, ca daca toate statele ar adopta ubicuitatea, conflictele de
competenta ar putea fi evitate. Aceasta pentru ca „dintre statele fata de care s
–
a realizat
ubicuitatea, criteriul ubicuitatii nu poate fi folosit pentru efectuarea unei judecati in prezenta
infractorului decat in cazul cand statul de refugiu nu procedeaza la o urmarire penala, astfel incat
conflictele se pot evita. Conflictele apar, dimpotriva,
cand infractiunea a fost savarsita pe
teritoriul unor tari care nu aplica principiul ubicuitatii, in acest caz, fiecare stat, bazandu
–
se, pe
principiul sau (actiune, rezultat) se considera ca avand competenta exclusiva”
95
.
In literatura juridica
96
s
–
a sublin
iat la prima opinie perfectiunea rationamentului logic, iar la
cea de
–
a doua punerea in valoare a unor interese de ordin practic.
Celei de a doua opinii ii lipseste insa, dupa pararea acelorasi autori, preciziunea stiintifica.
Aceasta, pentru ca desi o jud
ecata eficienta nu poate avea loc decat pe teritoriul statului unde se
afla infractorul, nimic nu impiedica celalalt stat sa procedeze la o judecata in lipsa. Instantele din
ambele state isi pot urma cursul simultan ori succesiv si independent. Principiul
non bis
, in
sensul autoritatii de lucru judecat,nu functioneaza. Ambele instante au o competenta principala.
Statul care judeca pe inculpat in lipsa va putea cere extradarea chiar daca acesta a fost judecat si
a executat pedeapsa in strainatate. Si va avea
interes s
–
o faca atunci cand pedeapsa aplicata si
94
P. Bouzat, J. Pinatel,
op.cit.
, p.1303
95
R.M. Stanoiu,
Explicatii teoretice…
…
, p.55
96
C. Barbu,
op.cit.
p.55
48
executata in strainatate nu este satisfacatoare in raport de valoarea relatiilor lezate. Daca o va
obtine sau nu, aceasta este o alta problema. Mai mult, si in cazul ubicuitatii statele in prezenta se
pot
considera si trebuie sa se considere competente in exclusivitate, nu numai in cazul celorlalte
criterii.
Conflictele sunt deci inevitabile. Practic insa, cand interesele statului care nu
–
l detine pe
infractor pot fi satisfacute prin pedepsirea acestuia in
strainatate, ori pedeapsa din legea acestui
stat este egala sau mai mica decat cea aplicata faptuitorului, acesta poate considera ca nu este
cazul sa se sesizeze. Daca la aceasta s
–
ar adauga faptul ca, in general, statele refuza extradarea
persoanelor pe
care le
–
au judecat in temeiul principiului teritorialitatii, s
–
ar putea considera ca
fara a fi eliminate, conflictele s
–
ar reduce.
Totusi,importanta principiului ubicuitatii nu sta in faptul ca elimina sau sporeste conflictele
de competenta si nu aceste co
nsiderente ii justifica utilitatea. Acest principiu raspunde cel mai
bine scopului represiunii penale pe teritoriul unui stat, nevoii ca nici un infractor sa nu ramana
nepedepsit si acest lucru este important de subliniat, intrucat iijustifica primatul int
re celelalte
principii. Sporirea sau eliminarea conflictelor este o chestiune subordonata interesului mentionat
si nu ar putea fi folosita ca argument pentru a demonstra utilitatea sau inutilitatea ubicuitatii.
Sectiunea III
Exceptii de la principiul
teritorialitatii legii penale
3.1 F
aptele prevazute de legea penala savarsite de persoanele care se bucura de imunitatea
de jurisdictie penala
Reglementand conduita oamenilor, aplicarea legii penale se raporteza nu numai la
spatiu si timp, dar si la per
soane.
”Imunitatile sunt personale, adica legate de o anumita calitate a celui ce beneficiaza de
ele si de aceea imunitatile privesc aplicatiunea legii penale, in raport cu persoana”
97
.
Ca tehnica juridica, noul cod penal a adoptat in art.13 o norma de p
rincipiu, si
anume
:”Legea penala nu se aplica infractiunilor savarsite de catre reprezentantii diplomatici ai
statelor straine sau de catre alte persoane care, in conformitate cu tratatele internationale, nu
sunt supuse jurisdictiei penale a statului roman
”.
97
V. Dongoroz,
Drept penal
, p.182
–
183
49
Fiind asezata dupa enuntarea tuturor principiilor de aplicare in spatiu a legii penale,
norma din art.13 priveste situatii care constituie exceptii de la toate aceste principii, nu numai de
la principiul teritorialitatii. Aceasta inseamna ca nu vom
putea trage la raspundere penala o
persoana care beneficiaza de o imunitate, nici in temeiul teritorialitatii, nici in temeiul celorlalte
principii (al personalitatii, realitatii, universalitatii). Daca ar constitui exceptii numai de la
principiul teritori
alitatii, inseamna ca aceste imunitati s
–
ar baza pe argumente tinand de teoria
„prelungirii” teritoriului, fictiune juridica ce nu a fost admisa de dreptul socialist, iar nu de o
calitate a persoanei.
Desi, sunt generale, in sensul ca apara de incidenta le
gii noastre penale in toate cazurile,
aceste imunitati nu sunt absolute, revenind statului caruia apartine persoana respectiva obligatia
de a o trage la raspundere penala.
Dispozitiile art.13 din Noul cod penal au in vedere doua categorii de persoane asup
ra
carora nu poate actiona jurisdictia statului roman, si anume: reprezentantii diplomatici si alte
persoane,categorii care sunt determinate prin conventii internationale
98
.
Imunitatea de jurisdictie penala este unanim admisa in legislatiile penale moderne,
pe
baza unei reguli de curtoazie internationala
99
potrivit careia, infractiunile savarsite de
reprezentantii diplomatici straini nu vor fi judecate dupa legea penala a statului unde sunt
acreditati. Dar,imunitatea de jurisdictie penala nu trebuie confunda
ta cu imunitatea penala
100
;
prima inseamna dreptul unei anumite persoane de a nu fi urmarita si judecata de o instanta de
judecata anumita, iar a doua consta in dreptul acordat unei anumite persoane de a nu fi pedepsita
(de ex.,seful statului in anumite legi
slatii), ceea ce este mai mult decat imunitatea de jurisdictie
penala. In cazul imunitatii de jurisdictie fapta isi pastreaza caracterul penal,iar diplomatul poate
fi rechemat si judecat in statul al carui cetatean este; in caz contrar, se poate ajunge la
declararea
reprezentantului diplomatic
„persona non grata”
si obligat sa paraseasca teritoriul tarii.
Sunt considerati reprezentanti diplomatici, potrivit normelor internationale: ambasadorul,
ministrul plenipotentiar, consilierul de ambasada sau de legati
e, atasatul de ambasada sau de
legatie, atasatul militar
101
.
In categoria
„alte persoane”
, la care se refera art.13 din Noul cod penal, se includ: sefi de
state, sefi de guverne, ministri de externe, personalul tehnic si administrativ din cadrul misiunilor
98
Conventia de la Viena cu privire la relatiile diplomatice din 18 aprilie 1961, B.Of. nr.89 din 4 iulie 1968
99
J. Pradel,
Droit penal general
, Cujas, Ed.14, 2002, p.210
100
I. Oancea,
Tratat de drept penal
, Ed. All,Bucuresti, 1994, p.62
101
V. Pavaleanu,
Drept penal general, Potrivit noului cod penal
, Curs universitar, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2005,
p.52
50
d
iplomatice, reprezentantii O.N.U.
102
, etc. Acceptarea si consacrarea prin lege a exceptiilor
mentionate se justifica prin dorinta statelor de a acea bune relatii si de a acorda membrilor
misiunilor diplomatice libertatea de miscare si actiune si a le asigura
securitatea muncii lor
specifice.
3.2. Infractiunile savarsite la bordul unor nave straine aflate in trecere prin marea
teritoriala ori pe timpul cat se afla in porturi, in apele maritime interioare si marea
teritoriala a Romaniei
Aceasta exceptie de la p
rincipiul teritorialitatii legii penale isi gaseste
consacrarea
juridica in Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al
marii teritoriale si al zonei contigue a Romaniei. In conformitate cu prevederile
art.17 alin.2 din
ace
st act normativ,
„
jurisdictia penala a Romaniei nu se exercita la bordul unei nave straine
folosite in scopuri comerciale, care trece prin marea teritoriala”
, in legatura cu infractiunile
savarsite la bordul acesteia , cu urmatoarele exceptii:
–
infractiunea era indreptata impotriva intereselor Romaniei sau impotriva unui
cetatean roman ori a unei persoane rezidente
pe teritoriul Romaniei;
–
infractiunea a fost savarsita de un cetatean roman sau de o persoana fara
cetateni
e
care are domiciliul pe teritoriul Romaniei;
–
infractiunea este de natura sa tulbure ordinea si linistea publica in tara sau ordinea in
marea teritoriala;
–
aplicarea legii penale romane este necesara pentru reprimarea traficu
lui ilicit de
stupefiante sau de substante psihotrope;
–
asistenta autoritatilor romane a fost ceruta, in scris, de capitanul navei ori de un
agent diplomatic sau de un functionar consular
al statului sub al carui pavilion navigheaza nava.
Art.2
5 din Legea nr.17/1990 prevede ca navele militare straine si alte nave straine
folosite pentru servicii guvernamentale se bucura de imunitate de jurisdictie penala pe timpul cat
se afla in porturi, in apele maritime interioare si in marea teritoriala a Rom
aniei;
102
Conventia asupra privilegiilor si imunitatilor Natiunilor Unite aprobata de Adun
area Generala a O.N.U la 13
februarie 1946, la care a aderat si Romania (Decretul nr.201/1950)
51
Legea nr.36/2002, care modifica si completeaza Legea nr. 17/1990 prevede si jurisdictia
statului roman asupra zonei economice exclusive a Romaniei in Marea Neagra privind:
–
amplasarea si folosirea de insule artificiale, de instalatii si lucrari;
–
cercetarea stiintifica marina;
–
protectia si conservarea mediului marin si a faunei marine.
Astfel, potrivit art.7, din acelasi act normativ ”
zona economica exclusiva a Romaniei este
instituita in spatiul marin al tarmului romanesc la Marea Nea
gra, situat dincolo de limita apelor
marii teritoriale si adiacent acestora, in care Romania isi exercita drepturi suverane
si
jurisdictia asupra resurselor naturale ale fundului marii, sub solul acesteia si coloana de apa de
deasupra, precum si in ceea c
e priveste
diferitele activitati legate de explorarea, exploatarea,
protectia, conservarea mediului si gestionarea acestora”.
De asemenea,
„
intinderea zonei
economice exclusive a Romaniei se stabileste prin delimitarea pe baza de acord incheiat cu
statel
e vecine ale caror tarmuri sunt limitrofe sau situate fata in fata cu litoralul romanesc al
Marii Negre, tinandu
–
se seama de faptul ca latimea maxima a zonei economice exclusive, in
conformitate cu prevederile Conventiei Natiunilor Unite asupra dreptului
m
arii, ratificata de
Romania prin Legea nr. 110/1996 poate fi de 200 mile marine masurata de la liniile de baza”.
In concluzie, se pot distinge
trei situatii
referitoare la infractiunile savarsite la bordul unei
nave straine aflate in trecere prin mar
ea
teritoriala ori pe timpul cat se afla in porturi, in apele
maritime interioare si in marea teritoriala a Romaniei, si anume:
–
atunci cand o infractiune este
savarsita de catre o persoana aflata la bordul unei
nave militare straine, indife
rent daca nava se afla intr
–
un port romanesc, in apele maritime
interioare sau in marea teritoriala, in trecere sau stationare intr
–
un port romanesc sau in apele
maritime interioare legea penala romana nu se aplica;
–
cand o infractiune
este savarsita de o persoana care se afla imbarcata la bordul unei
nave
comerciale straine care se afla stationata intr
–
un port romanesc sau in apele maritime
interioare se aplica legea penala romana;
–
cand o infractiune este savarsita la b
ordul unei nave comerciale care se afla in
trecere prin marea teritoriala a Romaniei, legea penala romana nu se aplica.
52
Aplicarea legii nationale persoanelor aflate pe nave sau aeronave a fost explicata tot cu
ajutorul teoriei fictiunii, navele si aeronave
le fiind considerate parti din teritoriul statului caruia
apartin
103
. Aceasta fictiune, admisa in general pentru navele (aeronavele) militare, a fost
extinsa,mai ales in doctrina franceza, italiana si germana si la navele private, comerciale, nu
numai cand
se afla in largul marii, dar si cand se gasesc in apele teritoriale ale altui stat, pentru
tot ceea ce priveste ordinea interioara a vasului
104
.
Fictiunea exteritorialitatii este respinsa de doctrina, pentru ca extinde in mod nejustificat
continutul notiuni
i de teritoriu care constituieo realitate determinata in continutul ei material.
Cand navele sau aeronavele se afla in afara teritoriului statului respectiv, nu este vorba de
eficacitatea teritoriala, ci extrateritoriala a legii penale. De aceea, justifica
rea aplicarii legii
nationale tine de ratiuni de ordin politic, juridic si, mai ales, practic.
„Or, atunci cand viata de
relatiune se desfasoara intr
–
un loc unde nu poate functiona o suveranitate locala (cum este
largul marilor) sau unde atributele suveran
itatii nu pot fi exercitate de asa fel, incat sa asigure
direct si imediat ordinea juridica (cum este spatiul aerian) este firesc si logic ca viata de
relatiune de pe nave sa fie disciplinata de legile statului caruia apartine nava, ceea ce inseamna
o exti
ndere a imperiului legii penale la fapte comise in afara limitelor teritoriale, iar nu o
sporire fictiva a teritoriului”
105
.
Cat priveste situatia in care navele (aeronavele) unui stat se
gasesc pe teritoriul altui stat, ratiunea aplicarii legii nationale re
zida in primul rand din grija
pentru buna si normala desfasurare a relatiilor dintre state. Pe baza de reciprocitate, ca si pe baza
legilor interne ale statelor, s
–
a admis ca in aceste cazuri sa se aplice legea nationala. Mai mult,
este vorba de infractiun
i savarsite pe un vas strain si indreptate contra unor interese straine care
nu aduc atingere ordinii publice a teritoriului pe care se afla
106
. Intrucat orice stat se bucura de
imunitate de jurisdictie, si bunurile proprietatea acestuia aflate pe un teritor
iu strain se bucura de
aceeasi imunitate si nu sunt supuse jurisdictiei straine.
Drept urmare, si aceasta imunitate isi gaseste explicatia tot in principiul egalitatii
suverane a statelor care isi fac anumite concesii cu privire la dreptul lor de jurisdict
ie, avand in
vedere necesitatea unei bune desfasurari a activitatii la bordul navelor,activitate ce nu ar putea sa
fie reglementata de o lege straina.
103
C. Barbu,
op.cit.
, p.101
104
V. Dongoroz,
op.cit.
,p. 145
–
146
105
V. Dongoroz,
op.cit.,
p.p.146; Tr. Pop
, op.cit.,
p.139
106
I. Oancea,
op.cit.,
p.103
53
Regimul juridic al navelor militare difera in general de al navelor comerciale
107
. Dar,
aceasta numai in si
tuatia in care se afla pe teritoriul altui stat. Daca nava se afla in largul marii se
va aplica legea nationala indiferent de nationalitatea vinovatului sau victimei ori de natura
infractiunii, cu conditia ca aceasta sa fie comisa la bordul navei.
Navele m
ilitare ale unui stat, purtand cu ele o parte din armata acelui stat, care
–
i
reprezinta suveranitatea, cand se afla in mod legal in apele teritoriale sau porturile unui stat
strain, se bucura de imunitate de jurisdictie penala. Pe baza acestei imunitati, i
nfractiunile pe care
le comit intre ei membrii echipajului, pe bord, sunt supuse legii nationale. Imunitatea este
tarmurita deci, de doua limite: infractiunea sa fie savarsita pe bordul vasului strain de catre un
membru al echipajului, adica de un vas stra
in. Daca infractiunea s
–
a savarsit pe tarm de o
persoana care s
–
a refugiat pe vas, chiar daca face parte din echipaj, acea persoana trebuie remisa
autoritatilor locale, competente s
–
o judece in temeiul teritorialitatii. Aceeasi va fi situatia cand
infracti
unea s
–
a savarsit pe bordul vasului de un cetatean al statului in apele teritoriale ale caruia
se afla vasul.
Dar,chiar in cazul in care infractiunea s
–
a comis pe bord, de un mebru al echipajului
acelui vas, se admit exceptii de la aceasta exceptie: cand i
nfractiunea este comisa impotriva
teritoriului statului nostru sau unui cetatean roman si cand insusi comandantul navei a facut apel
la autoritatile romane.
Navele de comert si agrement private sunt supuse legii statului in apele caruia se afla. In
practi
ca insa, tinand seama de faptul ca ordinea de pe bord este reglementata de legea nationala,
statele isi exercita jurisdictia teritoriala numai in cazul in care infractiunile savarsite de membrii
echipajului depasesc cadrul navei si aduc atingere ordinii pu
blice locale
108
.
3.3. Infractiunile savarsite la bordul aeronavelor straine aflate in limitele teritoriale
romanesti
Regimul aeronavelor militare este asimilat cu cel al navelor militare
109
.
107
Gr. Geamanu,
o
p.cit
.,p.315
–
317; R. Garraud,
op.cit.
,p.272
–
273
108
Gr. Geamanu, op.cit., p.319; G. Vidal, J.Magnol,
Cours de droit criminel et de science panitentiaire
, Paris, 1928,
p. 1069
109
P. Hugueney,
Le droit penal et l’aviation
, in „Revue internationale de droit comp
are”, 1924, p.147;De Juglart,
Les infractions comises a bord des aeronefs dans la doctrine internationale
, in „Revue francaise de droit aerien”,
1960, p.123 si urm.
54
Problema spatiului aerian, desi analoga cu marea libera, ridica
probleme deosebite.
Regimul lor juridic difera. Daca pe mare te poti apara la o distanta oarecare, in aer, poti fi lovit
oricand fara a te putea apara. De aceea, spatiul facand parte din teritoriul statului, acesta poate
interzice in mod absolut zborul avi
oanelor straine pe acest teritoriu.
Regimul de zbor al avioanelor straine de orice categorie si nationalitate in spatiul nostru
aerian este stabilit prin Codul Aerian al Romaniei din 1997, consolidat cu Legea nr.399/2005 si
H.G nr.912/2010.
Legea noastra s
e aplica insa aeronavelor civile, precum si echipajelor acestora in timpul
zborului in spatiul nostru aerian, cu unele derogari cuprinse in conventii incheiate cu alte state
110
.
3.4. Infractiunile savarsite in sediile misiunilor diplomatice straine aflate in
tara
noastra de catre membrii si personalul acestora
Aparuta din cele mai vechi timpuri, imunitatea diplomatica consta in exceptarea
persoanelor care exercita activitati diplomatice de la jurisdictia statului strain pe teritoriul caruia
se gasesc. O data
cu aparitia reprezentantelor diplomatice permanente, la inviolabilitatea
persoanelor s
–
a adaugat inviolabilitatea domiciliului persoanei si a sediului reprezentantei
respective.
Aceasta imunitate s
–
a justificat prin diverse teorii dintre care cea mai raspa
ndita a fost
teoria exteritorialitatii formulate de Hugo Grotius
111
in secolul al XVII
–
lea si care a predominat
pana la inceputul acestui secol fiind si in prezent sustinuta de unii autori
112
. Potrivit acestei teorii,
localul (cladirea, dependintele, terenul i
nconjurator, iar de curand si casele vecine) misiunii
diplomatice se considera ca facand parte din teritoriul statului caruia apartine misiunea. Agentii
diplomatici sunt considerati a
–
si pastra domiciliul legal pe teritoriul statului caruia apartin. Ei
sun
t chiar persoana (suveranul) care i
–
a trimis.
Aceasta teorie duce la consecinte inadmisibile:
110
Conventia privind aviatia civila internationala semnata la Chicago la 07.12.1944;
Coventia internationala
Eurocontrol privind securitatea navigatiei aeriene incheiata la 13/12/1960; Acordul international intre Romania si
Bulgaria privind instituirea blocului functional de spatiu aerian „Danube Fab” incheiat la 12/12/2011
111
Despre dreptu
l razboiului si al pacii
, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1968, p.453
–
463;
112
R. Genet,
Traite de diplomatie et de droit diplomatique
, tom. V, Paris, 1931
–
1933, p.492
–
494; P. Fiore,
Droit
international public
, tom.I, ed. a II
–
a, p.465
55
–
daca localul misiunii diplomatice face parte din teritoriul statului caruia apartine misiunea, toate
infractiunile savarsite acolo, chiar de nationalii statului u
nde este amplasat sediul, sunt
infractiuni savarsite in strainatate;
–
daca un infractor se refugiaza in localul misiunii diplomatice nu poate fi ridicat, ci trebuie
extradat;
–
persoanele apartinand misiunii diplomatice respective fiind pe teritoriul statului
lor, nu sunt
obligate sa respecte legile statului de resedinta.
Alteori, imunitatea diplomatica a fost explicate prin teoria “reprezentarii” dupa care
diplomatul, reprezentand pe suveranul sau, iar acesta la randul lui personificand statul, cum un
stat sa
u un suveran nu poate fi supus unei jurisdictii straine, nici reprezentantul lor nu poate fi
supus. Sustinuta in trecut de Montesquieu si Burlamaqui, aceasta teorie mai are si in prezent
sustinatori (L. Oppenheim, P. Fauchille etc.)
113
.
Marea majoritate a a
utorilor
114
s
–
au ridicat contra acestor fictiuni. Aceasta, pentru ca
inviolabilitatea localului ambasadelor si a persoanelor ce fac parte din ambasada nu au nevoie de
aceste fictiuni pentru a fi legitimate. Teoria extrateritorialitatii nu poate fi acceptata
date fiind
consecintele ei absurde, iar cea a reprezentarii nu explica de ce beneficiaza de imunitate si
membrii familiei diplomatului sau personalul tehnic si administrative si in plus, nu se poate
aplica teoria mandatului din dreptul civil, misiunile dip
lomatice fiind organe ale statului, iar nu
reprezentanti ai sai.
Cea mai raspandita este teoria functiei consacrata in foarte multe tratate internationale
115
conform careia imunitatile se acorda reprezentantilor statelor nu pentru beneficial lor personal, ci
in scopul de a putea realize functiile misiunii diplomatice. Aceste functii determina acordarea si
intinderea imunitatilor.
Fiind de fapt o dezvoltare a teoriei reprezentarii, nici aceasta nu da explicatia adevarata a
acordarii acestor imunitati. “Pentru
a justifica existenta acestei institutii de drept international,
trebuie sa plecam de la principiul fundamental al egalitatii suverane a statelor. Una din
consecintele acestui principiu este aceea ca reprezentantul unui stat trebuie sa se bucure, in tara
d
e resedinta, de anumite drepturi, pe baza de reciprocitate, care sa
–
i asigure indeplinirea in cat
113
Gr. Geamanu,
op.cit
.
, p.437, nota 2
114
V. Dongoroz,
op.cit
., p.144; Tr. Pop,
op.cit
., p.187
–
188; R. Garraud,
op.cit
., p.289
–
295; P. Bouzat, J. Pinatel,
op.cit
., p.1315
–
1316; D.D. Gerota,
Exceptia exteritorialitatii si imunitatii diplomatice
, in „P.R.”, 1942, part.a IV
–
a,
p.78
–
81
115
Conventia de la Havana din 1928; Conventiile de la Viena din 1961 si din 1963,cu privire la relatiile si imunitatile
consulare
56
mai bune conditii a misiunii ce i
–
a fost incredintata, fara ca prin aceasta suveranitatea statului de
resedinta, sa fie intr
–
un fel incalcata”
116
.
Asadar, acest
e limitari ale aplicarii legii in spatiu, se bazeaza deci pe reciprocitatea de interese
a statelor care in temeiul suveranitatii isi fac anumite concesii, cu privire la dreptul lor de
jurisdictie si prin nevoia de a asigura libertatea de actiune a diplomat
ilor. Fiecare stat renunta
astfel la dreptul sau de jurisdictie in privinta reprezentantilor diplomatici si se obliga, in interesul
bunei desfasurari a relatiilor dintre state, sa nu patrunda fara permisiunea sefului misiunii
diplomatice in localul acestei
a. Putand fi arestat, urmarit, perchezitionat etc., agentul diplomatic
nu si
–
ar putea indeplini misiunea.
Imunitatile de jurisdictie penala, in general admise in dreptul international, privesc atat
reprezentantele diplomatice, cat si persoana agentilor
diplomatici
117
.
Inviolabilitatea reprezentantelor diplomatice se refera atat la localul acestora, cat si la actele,
documentele de care dispun si de care se folosesc in realizarea misiunii pe care o au
reprezentantii diplomatici. Organele statului de resedin
ta nu pot patrunde in localul misiunii
diplomatice si nu pot efectua perchezitii sau acte de urmarire penala in acest local fara
consimtamantul sefului acesteia. Aceste organe au chiar obligatia de a garanta aceasta
inviolabilitate.
Misiunile diplomatice n
u au voie sa retina cu forta persoane straine in sediul lor ori sa acorde
asa
–
numitul azil diplomatic, asemenea acte insemnand un amestec in treburile interne ale statului
de resedinta.
Imunitatile privind persoana diplomatului constau in faptul ca nu poat
e fi supusa justitiei
penale a statului de resedinta, nu poate fi retinuta, arestata sau judecata in cazul in care a savarsit
o infractiune. Ca o consecinta a inviolabilitatii persoanei, locuinta particulara a agentului
diplomatic se bucura de aceeasi prot
ectie ca si localul ambasadei.
Aceasta imprejurare a dus in practica relatiilor internationale la numeroase abuzuri ceea ce a
facut ca unii autori sa sustina limitarea acestor imunitati. V.V. Pella da ca exemplu actiunea
criminala a legatiei germane de la
Bucuresti din 1916 in sediul careia s
–
au gasit cutii cu microbe
cu care diplomatii germani planuiau molipsirea populatiei, cerand pedepsirea acestora
118
. Numai
116
I. Oancea,
op.cit.,
p.104; V. Dongoroz,
op.cit.
, p.144
117
Gr. Geamanu,
op.cit
., p.439
–
445; V. Urseanu,
Despre agentii dip
lomatici si consulari
, Bucuresti, 1904; I.
Tanoviceanu s.a., op.cit., p.321
118
V. V. Pella,
Aperçu sur la criminalité collective. L’esprit de corps et les problèmes de la reponsabilité pénale”
(1920),Paris,
p.476
57
ca impotriva lor nu s
–
a admis decat palidul mijloc al expulzarii. Astfel, au fost expulzati
diplom
atii hitleristi care din ordinul guvernului unelteau instaurarea unor regimuri fasciste in
unele tari.
Alaturi, de alti autori credem ca nici o imunitate nu poate apara de raspundere pe criminalii de
razboi.
Intr
–
o teza restrictiva, nu beneficiaza de imuni
tate decat ambasadorii, ministrii plenipotentiari,
ministri plenipotentiari, consilierii, secretarii, atasatii de ambasada sau legatie, curierii
diplomatici, adica personalul oficial (gens d’uniforme) si familiile acestora.
Intr
–
o alta teza, aceasta imuni
tate se acorda si personalului tehnic
–
administrativ si celui de
serviciu (gens de livree) si familiilor acestora.
Daca imunitatea agentilor diplomatici se justifica pe necesitatea de a le asigura independenta
in exercitarea misiunii, nu exista acest motiv
pentru restul personalului.
Totusi din motive politice si de curtoazie internationala statele acorda aceste imunitati si
personalului tehnico
–
administrativ si de serviciu, cu exceptia celui care apartine statului de
resedinta.
Prin conventii international
e
119
, ca si prin conventii bilaterale incheiate de statul nostru,
imunitatile consulare au primit, cu exceptia unor infractiuni grave, o reglementare similara cu
imunitatile diplomatice
120
.
In trecut a fost practicat regimul capitulatiilor constand in acel dre
pt de jurisdictie consular
ape care si l
–
au arogat marile puteri pentru cetatenii lor ce se gaseau in unele state considerate pe
o treapta de civilizatie inferioara. Aducand o grava incalcare suveranitatii, regimul capitulatiilor
a fost desfiintat, caracte
ristica concesiilor pe care statele si le fac fiind reciprocitatea pe baza
egalitatii suverane.
Aceste imunitati nu sunt absolute, pentru ca agentul diplomatic va fi pedepsit de tara care l
–
a
trimis si care are aceasta obligatie.
119
Conventia de la Viena din 1963, cu privire
la relatiile si imunitatile consulare;
120
I. Anghel, I. Diaconu,
Codificarea dreptului consular
, in „J.N”, nr.5/1964, p.57
–
63; M. Oncescu Bestelei,
Executarea sentintelor straine in Romania
;
Imunitatea de jurisdictie a consulilor si functionarilor
consulari straini in
Romania
, Bucuresti, 1926, p.43
–
71
58
In noua reglementare dubla
incriminare a fost inlaturata incat romanul, diplomat in
strainatate, in cazul savarsirii unei infractiuni acolo va fi pedepsit fara nici o conditie in temeiul
principiului personalitatii.
3.5. Infractiunile savarsite de personalul armatelor straine in t
impul stationarii sau trecerii
pe teritoriul altui stat
Aplicarea legii nationale armatei straine aflate pe teritoriul unui stat a fost explicata tot prin
teoria fictiunii, considerandu
–
se ca o armata intr
–
o tara straina este un dezmembramant al statului
c
aruia apartine, iar teritoriul pe care se afla apartine acelui stat
121
. In realitate, aceasta imunitate
se explica pe considerente de ordin politic, nefiind conceput ca o armata, expresie a suveranitatii
unui stat, sa
–
si ocroteasca interesele prin legi strai
ne
122
. Considerente dictate de necesitate impun
extinderea legii statului caruia apartine armata oriunde se afla aceasta. Totusi, anumite limite
trebuie precizate.
Exista doua situatii cand o armata se poate gasi pe teritoriul unui stat strain: in timp de ra
zboi
si in timp de pace.
Ocupatia militara consta in invadarea teritoriului inamic si punerea lui sub regim de ocupatie,
in scopul de a exercita asupra acestuia, in mod efectiv, o autoritate temporara. Principiul
fundamental ce rezulta din dispozitiile Con
ventiei a IV
–
a de la Haga din 1907, completate cu
dispozitiile Conventiei de la Geneva din 1949, este ca in acest caz nu se produce un transfer de
suveranitate asupra ocupantului care are numai un drept de administrare militara temporara a
teritoriului res
pectiv. Masurile luate de inamicul ocupant nu pot sa intreaca marginile pe care le
impun caracterul trecator al ocupatiei si scopurile proprii, care nu pot fi decat militare, asa incat
aceste masuri nu pot atrage dupa ele schimbarea definitiva sau durabila
a institutiilor statului
ocupat. In nici un caz ocupantul nu poate sa anexeze teritoriul ocupat. Din aceste considerente
rezulta o serie de consecinte care intereseaza aici.
Infractiunile comise pe teritoriul ocupat, de populatia ocupata, sunt infractiuni
savarsite pe
teritoriul tarii, iar nu in strainatate.
Prin urmare, ocupantul trebuie sa respecte legile si institutiile teritoriului ocupat in limitele
care nu primejduiesc interesele sale militare. Instantele statului ocupat sunt singurele in drept de
a
imparti justitia si ocupantul nu are dreptul de a se amesteca in modul lor de functionare.
121
R. Garraud,
op.cit.
, p.274
122
V. Dongoroz,
op.cit.
, p.145
59
Daca ocupantul schimba legile si impune vointa sa instantelor locale, el isi atribuie drepturi
care nu pot emana decat de la o suveranitate. In acest caz, statul ocu
pat este dator sa nu dea
urmare acestor dispozitii.
Ocupantul poate modifica legile existente numai daca ele constituie o amenintare a securitatii
sale. El poate edicat legi penale care trebuie sa fie publicate si sa nu aiba caracter retroactiv, in
scopul
strict de a asigura administrarea teritoriului, securitatea si nevoile armatei de ocupatie. In
acest scop, poate crea instante proprii care sa aplice legile sale nationale
123
. Aceste instante au in
competenta infractiunile savarsite de persoanele care fac pa
rte din armata ocupantului, intre ele,
sau impotriva locuitorilor teritoriului ocupat, precum si pe cele comise de alte persoane si care
lovesc in interesele si securitatea ocupantului.
Infractiunile comise intre locuitorii teritoriului ocupat raman in com
petenta instantelor statului
ocupat. Toate legile statului ocupat raman in vigoare in timpul ocupatiei, iar dupa ocupatie ele se
vor aplica fara nici o formalitate fiind socotite ca n
–
au incetat nici un moment
124
.
Numai daca instantele locale nu
functioneaza, ocupantul avand obligatia sa ia orice masuri
pentru asigurarea ordinii si continuarea vietii colective pe teritoriul ocupat, vor cadea in
competenta instantelor create de acesta si infractiunile intre locuitorii statului ocupat
125
. In acest
caz
, unii autori contesta dreptul ocupantului de a aplica legea sa infractiunilor comise pe
teritoriul ocupat, inaintea ocupatiei, pentru ca acestea nu ameninta cu nimic securitatea
armatei
126
. Altii, dimpotriva, considera ca statul ocupant este dator sa judece
si infractiunile
savarsite inainte de ocupatie
127
, altfel acestea ar beneficia de impunitate.
Dupa cum se poate observa, legea noastra, ca multe altele, nu permite a se tine seama de
dreptul strain in privinta pedepsei, in cazul nici unui principiu. Aceasta
, deoarece, conflictul
legilor in timp este altceva decat conflictul legilor in spatiu, unde legile in prezenta emana de la
suveranitati diferite.
Daca un stat permite ca pe teritoriul sau sa treaca o armata straina, pentru infractiunile
savarsite de perso
anele ce fac parte din acea armata, intre ele, se va aplica legea statului caruia
apartine acea armata. Problema infractiunilor savarsite de persoanele din acea armata contra
123
Gr. Geamanu
, op.cit
., p.760
124
I. Tanoviceanu s.a.,
op.cit
., p.314; Oreste Tirnaveanu,
nota
in „P.R.”, 1942, part.a IV
–
a, p.195
125
Dec. Pen. nr.206/1920, in
„Dreptul
”, nr.2/1920, p.244; dec. Pen. nr.519/1912, in
„J.R.”,
nr.2/1912, p.490
126
J.A. Roux,
Cours de droit penal et de procedure penale
, Sirey, Paris, 1920, p.46
127
M. Travers, Le droit penal international, vol.I, Sirey, Paris, p.
373 si urm. si vol.II, p.565
60
intereselor sau cetatenilor teritoriului pe care se afla, se reglementeaza prin c
onventii
128
. In rest,
se aplica in toate privintele legile de la locul savarsirii infractiunii.
3.6. Imunitatea prezidentiala, parlamentara, guvernamentala
Imunitatea Pre
ședintelui este o garanție acordat
ă unei persoane devenit pre
ședinte, cu
scopul de asi
gura exercitarea atribu
țiilor constituționale, f
ără ca acesta
să fie influen
țat de
anumite presiuni sau abuzuri.
În Constitu
ția Spaniei
129
, Regele nu este responsabil, lucru prevăzut în art. 56, pct. 3.
Iresponsabilitatea regelui este prevăzută expres, deci
neprecizarea în constitu
ția noastr
ă a acestui
fapt, duce inevitabil la concluzia responsabilită
ții președintelui României, îns
ă a
șa cum vom
vedea, el, pre
ședintele, se va bucura în timpul mandatului de imunitate, ceea ce nu înseamn
ă că
pentru faptele săvâr
șite în acest timp nu va r
ăspunde juridic. Pentru aceste fapte, prescrip
ția
(imunitatea
–
impediment legal la continuarea urmăririi penale) este suspendată.
Articolul 67 din Constitu
ția Franței reglementeaz
ă răspunderea juridică a pre
ședintelui
republicii
franceze. Acesta stipulează că, sub rezerva a doua cazuri (răspunderea în fa
ța curții
penale interna
ționale sau procedura de destituire pentru înc
ălcări ale îndatoririlor sale vădit
incompatibile cu exercitarea mandatului), pre
ședintele francez „pe parcurs
ul mandatului său nu
poate fi chemat în fața vreunei instanțe sau autorități administrative francize, să depună mărturie
și nici nu poate face obiectul vreunei acțiuni civile sau penale, vreunei anchete, cercetări penale
sau urmăriri penale
130
”. De altfel, c
um era
și normal, prescripția se suspend
ă, iar cauzele
suspendate pot fi reluate după încetarea mandatului, dar aten
ție nu mai târziu de o lun
ă.
Răspunderea pre
ședintelui în timpul mandatului
I. Răspunderea politică
–
suspendarea
–
pentru săvâr
șirea unor
fapte grave care încalcă
prevederile Constitu
ției (a se ține cont și de normele constituționale care prev
ăd drepturile
și
libertă
țile fundamentale ale cet
ă
țenilor, incluzând aici și dreptul la viața și integritate fizic
ă
și
psihică, libertatea de exprimare
, etc., care pot fi considerate, atunci când nu sunt respectate
aceste drepturi, ca fapte grave). Nu este vorba despre o răspundere penală, neavând loc o
128
I. Oancea,
op.cit.
, p.104
129
Constitutia Spaniei, Ed. C.H. Beck, 2006;
130
Constitutia Frantei, www.conseil
–
constitutionnel.fr;
61
urmărire penală, ci o exprimare a punctului de vedere a poporului suveran cu privire la anumite
fapte
și acțiuni ale președintelui.
Procedura suspendării: Ini
țiativa parlamentarilor (o treime din num
ărul de parlamentari)
pentru propunerea suspendării se înaintează pre
ședintelui pentru a
–
și formula ap
ărarea
și Curții
Constitu
ționale pentru a fi consultat
ă (
pentru a fi consultată si nu pentru a cere admiterea
ini
țiativei). Neformularea unei ap
ărări sau uzitarea dreptului la tăcere nu va duce la suspendarea
procedurii, ci la continuarea acesteia. În
ședinț
ă comună Parlamentul votează, cu majoritatea
membrilor
ale
și, propunerea de demitere spre a fi trimis
ă poporului suveran, acesta exprimându
–
se prin votul majorită
ții pentru admiterea sau respingerea demiterii președintelui.
II. Răspunderea penală în timpul mandatului
–
punerea sub acuzare
.
Punerea sub acuzare
a unui pre
ședinte este prev
ăzuta
și de Constituția S.U.A. Președintele
S.U.A. poate fi pus sub acuzare în timpul mandatului, pentru fapte de trădare, corup
ție și alte
crime sau delicte majore
131
. Punerea sub acuzare se face de către Senatul american. Constit
u
ția
României a re
ținut ca fapt
ă esen
țial
ă pentru punerea sub acuzare a Pre
ședintelui numai fapta de
înaltă trădare. Procedura punerii sub acuzare a Pre
ședintelui României este asem
ănătoare
suspendării: ini
țiativa parlamentar
ă pentru punerea sub acuzare es
te semnată de majoritatea
membrilor parlamentului, trimisă Pre
ședintelui României pentru a
–
și formula ap
ărarea.
Neformularea unei apărări sau uzitarea dreptului la tăcere nu va duce la suspendarea procedurii,
ci la continuarea acesteia. În
ședinț
ă comună P
arlamentul votează, cu majoritatea absolută a
membrilor ale
și (2/3 din totalul membrilor aleși), propunerea de punere sub acuzare. Hot
ărârea
de punere sub acuzare devine act de sesizare
și este înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Instan
ța judec
ă
cauza
și dispune:
1. Admiterea acuza
ției;
2. Respingerea acuza
ției.
Împotriva solu
ției se poate face recurs (prevederile Convenției europene a drepturilor
omului
și analiza textului art. 96 din Constituția României care face precizarea c
ă hotărârea
trebui
e să rămână definitivă). ICCJ nu poate judeca în complet de Sec
țiile Unite, existând
posibilitatea recursului ce va atrage incompatibilitatea judecătorilor care au judecat fondul
și
rămâne astfel riscul de a nu exista complet de recurs. În timpul judecă
ții
, Pre
ședintele este
suspendat de drept.
131
Constitutia S.U.A, Ed. All Beck, 2002
62
III. Răspunderea penală după încetarea mandatului.
Nicio persoană nu este mai presus de lege
și va r
ăspunde pentru faptele sale. Impedimentul
legal temporar, prevăzut de Constitu
ția României, nu atrage și înc
ălcarea
acestui principiu,
existând în legisla
ția noastr
ă
și alte impedimente legale temporare (extr
ădarea) sau permanente
(diploma
ții str
ăini). Pre
ședintele va r
ăspunde atât pentru faptele anterioare mandatului, cât
și
pentru cele din timpul mandatului. Pentru u
nele fapte, parchetul se poate sesiza
și din oficiu sau
la sesizarea parlamentului (de ex: pentru anumite fapte penale pentru care s
–
a dispus suspendarea
și apoi demisia președintelui)
132
.
Constitu
ția S.U.A. ofer
ă cea mai bună solu
ție privind imunitatea Președintelui. Deși
vorbim despre o
țar
ă mare, foarte importantă, imunitatea pre
ședintelui și a membrilor
parlamentului este foarte limitată, tocmai pentru a crea o aparentă egalitate între c
etă
țenii statelor
și conduc
ătorii lor. Poate că ar fi util, atunci când vom rescrie Constitu
ția s
ă analizăm
și
Constitu
ția S.U.A , o constituție care ofer
ă simplitate, stabilitate, egalitate ceta
țenilor,
transparen
ț
ă în luarea deciziilor, atenuarea conflic
telor între state, etc. Mai mult respect pentru
cetă
țeni și mai puține privilegii pentru conduc
ători.
„Nu te întreba ce poate face
țara pentru tine,
ci întreabă
–
te ce po
ți s
ă faci tu pentru
țar
ă”
–
J.F.Kennedy, este îndemnul adresat în primul rând
celor ca
re conduc o na
țiune și apoi cet
ă
țenilor ei.
În bătrânul Sumer, cu mii de ani în urmă, celor din Sfatul bătrânilor și din Sfatul celor apți
să poarte arme li s
–
a acordat prima dată imunitate. Primii erau imuni prin înțelepciune, ceilalți
prin rolul de apără
tori ai cetății. Și în Grecia Antică
–
înainte de a urca la tribună
–
oratorii își
puneau pe cap o coroană de mirt. Era o formă de a
–
i proteja de consecințe pentru tot ce aveau să
spună în slujba cetății. Era embrionul imunității de mai târziu. După multe
secole, Anglia
desăvârșea instituția parlamentară
133
.
Imunitatea
–
ca derogare de la regulile dreptului comun
–
nu avea nimic de
–
a face cu
noțiunea de castă privilegiată. Primea cununa imunității cel care trebuia apărat pentru a participa
liber la o dreaptă
legiuire.
Discuțiile interminabile purtate și în prezent în Parlamentul României au drept sursă
redactarea defectuoasă a articolului 72 din Constituția României, revizuită în 2003
–
constând în
comasarea alineatelor (1), (2) și (3) în cadrul aceluiași ar
ticol titrat „Imunitatea parlamentară”
–
care a dat naștere ideii greșite că parlamentarii s
–
ar bucura de o
imunitate generală și absolută, în
132
Marian Bucur,
Imunitatea presedintelui, imunitate reala sa
u indusa
, 18.07.2014, www.juridice.ro
133
Corneliu Turianu,
Imunitatea parlamentara, libertatea de constiinta, libertatea de expresie a parlamentarilor
,
corneliuturianu.blogspot.ro, 21.03.2016
63
virtutea căreia deputatul sau senatorul nu poate deveni niciodată subiect de drept penal oricare ar
fi faptul il
icit comis și oricare ar fi circumstanțele sale.
Pentru a afla ce înseamnă cu adevărat imunitatea parlamentară, nu este necesar decât să
citim cum se cuvine textul constituțional în discuție, admitând cu toată onestitatea că art.72
alin.(1) tratează
imunita
tea parlamentară
, în vreme ce art.72 alin.(2) și (3) soluționează
chestiunea
garanțiilor procesuale ale libertății individuale
a parlamentarului.
Art.72 alin.(1)
–
potrivit căruia „
Deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere
juridică pentru voturi
le sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului
”
–
definește
cum nu se poate mai bine
imunitatea parlamentară
.
Acest text constituțional reprezintă esența imunității parlamentare, care trebuie să apere,
nu persoana, ci calitatea parlamentarului de reprezentant al poporului.
Deci, imunitatea nu poate
funcționa ca o „umbrelă” sau ca o pavăză împotriva legii penale.
Căci,
nu s
–
a dorit sustragerea
parlamentarului de la rigorile legii, ci doar deplina libertate a opiniei politice, fără teama că
cineva ar avea posibilitatea să îl supună la presiuni ori împotriva sa să se comită abuzuri
.
Din păcate, acest înțeles s
–
a ex
trapolat și, indiferent de delictul de care se face vinovat,
întâlnim cazuri când parlamentarul respectiv se grăbește să fluture steagul imunității.
Imunitatea consacrată în art.72 alin.(1), purtând asupra acelor fapte ilicite rezultând din
exprimarea votu
rilor sau opțiunilor politice în cursul exercitării mandatului (calomnie, insultă,
ultraj) are ca efect înlăturarea
de plano
a oricărei urmăriri și operează automat, în sensul că nu
trebuie să intervină nici un fel de constatare judiciară pentru existența
ei. Ea există, pur și simplu,
însă,
imunitatea nu se aplică decât în sfera politică și garantează numai libertatea de conștiință
și de
expresie a parlamentarului
, atat si nimic mai mult.
Într
–
un cuvânt, imunitatea nu conferă parlamentarului privilegii absu
rde în raport cu
cerințele legii penale. Ea nu
–
l protejează pe parlamentar decât în ceea ce privește faptele ilicite
care rezultă din voturile și
opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului ce i
–
a fost dat
(încredințat) în mod democratic de către
alegători. Nici senatorul ori deputatul, nici Camera din
care el face parte nu pot renunța sau încuviința renunțarea la această imunitate, fiindcă ea este
dictată de un interes public și, deci, este de ordine publică.
Așadar, imunitatea parlamentară prevă
zută la art.72 alin.(1) din Constituție reprezintă o
garanție a exercitării mandatului, iar nu un privilegiu acordat parlamentarului ori o cauză de
exonerare de răspundere penală.
Iată de ce imunitatea nu poate fi „ridicată” printr
–
o hotărâre a
Camerei din
care face parte deputatul sau senatorul
. Aceasta pentru simplul fapt că imunitatea
nu
–
i aparține parlamentarului, ci îi este dată în baza calității lui de reprezentant al poporului. Cei
care l
–
au ales trebuie să aibă garanția că parlamentarul le va reprez
enta interesele chiar dacă, în
vâltoarea unor declarații politice, mai strecoară și câte o insultă sau calomnie.
64
Mini
ștrii
ș
i
fo
știi miniștri
nu pot fi urmări
ți penal f
ără cerere din partea Camerei pentru
cei care sunt parlamentari, ori a Pre
ședintelui ț
ăr
ii pentru cei care nu sunt parlamentari, iar
ulterior nu pot fi re
ținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecat
ă
fără
încuviin
țarea
Camerei din care fac parte.
134
;
Guvernul răspunde politic numai în fața Parlamentului pentru întreaga sa activitate
135
.
Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalți membri pentru activitatea
Guvernului și pentru actele acestuia. Numai Camera Deputaților, Senatul și Pr
eședintele
României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite
în exercițiul funcției lor. Dacă s
–
a cerut urmărirea penală, Președintele României poate dispune
suspendarea acestora din funcție. Trimiterea în judeca
tă a unui membru al Guvernului atrage
suspendarea lui din funcție.
Competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cazurile de răspundere și pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate
printr
–
o lege privind res
ponsabilitatea ministerială.
Odată trimis în judecată, ministrul este
automat suspendat din func
ție
136
. Cu privire la acest aspect mi
–
a atras atentia reglementarea
art.
11 din Acordul general din 1949 cu privire la imunitatile Consiliului Europei, potrivit c
aruia
„Privilegiile și imunitã
țile sunt acordate reprezentanților membrilor nu în beneficiul lor
personal, ci în scopul de a asigura exercitarea funcțiilor lor în deplina independenta în ceea ce
privește Comitetul mini
ștrilor. În consecinț
ă, un membru are
nu numai dreptul dar și îndatorirea
sa ridice imunitatea reprezentantului sau în toate cazurile în care, dupã pãrerea sa, imunitatea
ar impiedica realizarea justiției și în care imunitatea poate fi ridicat
ã fãrã sa prejudicieze
scopului pentru care este ac
ordatã”.
134
Art.13 din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministeri
ala, republicata, cu modificarile si completarile
ulterioare;
135
Art.109 alin.2 din Constitutia Romaniei, 2003;
136
Cristi Danilet,
Pana unde merge imunitatea demnitarilor
, 12.04.2017,
www.romaniacurata.ro
,
65
Capitolul III
Sectiunea I.
1.1.Corelatii ale principiului teritorialitatii legii penale cu celelalte principii ale aplicarii
legii penale in spatiu
Corelatii ale principiului teritorialitatii legii penale cu principiul
personalitatii
Principiul teritorialitatii legii penale, corespunzator ca baza de represiune, este insuficient
pentru a asigura pedepsirea tuturor infractorilor. Aceasta, pentru ca lasa acestora o mare zona de
impunitate in situatiile in care savarsesc inf
ractiunile in strainatate, cand se refugiaza intr
–
o tara
unde nu sunt pedepsiti, ori cand savarsesc infractiunile pe un teritoriu nesupus vreunei
suveranitati. Fiecare natiune are un interes de netagaduit sa reprime infractiunile savarsite in
afara teritor
iului sau de cetatenii sai sau de persoanele fara cetatenie domiciliate pe teritoriul sau,
persoane care candva si
–
ar putea cauta refugiul in sanul ei. De aceea, s
–
a spus ca legile penale
sunt teritoriale pentru straini si nationale pentru cetateni. Este m
otivul pentru care tari, ca Anglia
si S.U.A., care aplicau riguros principiul teritorialitatii, au fost obligate sa adopte alaturi de
acesta si principiul personalitatii.
Unii autori explica acest principiu pe ideea condescendentei reciproce intre state,co
mitas
gentium. Altii, il explica pe argumente, trase din principiul teritorialitatii, al carui complement il
considera. Nu este vorba ca legea sa faca in strainatate act de suveranitate. Nu se confunda
autoritatea legii cu dreptul ei de executare. Este ade
varat ca un stat nu poate sa exercite dreptul
sau de represiune pe teritoriul unui alt stat,dar pedepsind actele comise in afara teritoriului sau, el
exercita acest dreptpe propriul sau teritoriu
137
. Alaturi de aceste motive, ratiunea principiului
rezida in
utilitatea de a nu lasa fara pedeapsa fapte pe care justitia unui stat le reproba. Se poate
ca infractiunea savarsita in strainatate de un cetatean sau o persoana fara cetatenie domiciliata pe
teritoriul unui stat, acolo sa nu constituie infractiune. Infra
ctorul ar ramane in acest caz
137
R. G
arraud,
op.cit
., p.295
–
296; J.P. Roux,
op.cit
.,p.52
–
53
66
nepedepsit. Statul al carui cetatean a incalcat legea straina nu
–
l va preda autoritatilor daca acesta
se intoarce in tara, dar are insa obligatia de a
–
l pedepsi.
Cetatenii unui stat, cand sunt dincolo de granitele tarii, isi p
astreaza toate drepturile si
obligatiile fata de acesta, in virtutea cetateniei. De asemenea, si cei domiciliati pe teritoriul unui
stat pastreaza in strainatate drepturile lor civile si libertatile. De aici, rezulta obligatia pentru toti
acestia de a resp
ecta legea statului de care depind, oriunde s
–
ar afla
138
.
Cat priveste persoanele fara cetatenie, domiciliate pe teritoriul unui stat, cand savarsesc
infractiuni in strainatate, ratiunea pedepsirii lor este de ordin social. Societatea trebuie pazita, iar
sec
uritatea si moralitatea ei trebuie garantate. Ori, aceasta societate constituita din locuitorii
domiciliati intre hotarele tarii, cuprinde si considera ca membrii ai sai, in afara de cetateni, si
persoanele fara cetatenie stabilite in tara, care convietuie
sc impreuna cu cetatenii si care, daca ar
deveni infractori, ar constitui un pericol si pentru ceilalti. De aceea, societatea poarta grija ca
aceste persoane sa prezinte garantia morala necesara pentru a putea fi considerate ca utile
colectivitatii.
Princi
piul izvorand dintr
–
o imperioasa necesitate sociala, vreasa puna frau infractorilor care
nedepinzand de vreun stat prin cetatenie s
–
ar stabili la noi cu domiciliul socotind ca vor gasi
protectie si imunitate.
Corelatia principiului teritorialitatii legii
penale cu principiul realitatii legii penale
Aplicarea principiului personalitatii ca un corectiv al teritorialitatii legilor, nu este suficienta
pentru reprimarea tuturor infractiunilor. Sunt unele infractiuni savarsite in strainatate care
afecteaza in mo
d vadit securitatea statului sau alte interese importante si care nu sunt pedepsite
nici in temeiul principiului teritorialitatii, nici al personalitatii. Pedepsirea acestor infractiuni
comporta adoptarea principiului competentei reale in baza caruia, stat
ul are dreptul de a pedepsi
infractiunile indreptate contra intereselor sale ori contra cetatenilor sai.
Scoala pozitivista italiana l
–
a explicat prin utilitatea pe care o prezinta pentru stat, iar
doctrina germana l
–
a considerat ca o consecinta fireasca a
totputerniciei statului, asa cum
preconiza Hegel, Ihering, Jellinec si altii.
Unii autori, ca Westlake si Goos s
–
au opus categoric admiterii principiului realitatii,
sustinand ca un stat nu poate pedepsi o infractiune savarsita de un strain in strainatate
, pentru ca
s
–
ar stirbi prin aceasta protectia de care trebuie sa se bucure un strain odata admis pe teritoriul
138
I. Oancea,op.cit., p.106; Tr. Pop, op.cit., p.143
67
unui stat
139
. Acest considerent nu poate fi retinut, pentru ca mai presus de aceasta sta dreptul
statului de a proteja propria sa fiinta si de a p
roteja pe nationalii sai cand se afla in strainatate
(principiul personalitatii pasive).
Daca in cazul principiului teritorialitatii esential este teritoriul, la cel al personalitatii,
esential este valoarea lezata, interesul special ocrotit. Se justiica d
eci, prin interesul statului de a
se apara contra atacurilor dinaafara. Scopul legii penale de a ocroti suveranitatea, independenta si
unitatea statului, drepturile si interesele cetatenilor sai, dicteaza extinderea efectelor legii penale
oriunde exista un
pericol pentru aceste valori. Protectia acestora nu poate fi realizata decat de
legea romana. Insasi ideea de securitate refuza aplicarea legii straine. Natiunea interesata in mod
esential in pedepsirea acestor infractiuni este cea contra careia se indrea
pta actul ostil.
Pastrand competenta asupra infractiunilor savarsite in strainatate contra intereselor sale,
statul nostru recunoaste aceeasi competenta statelor straine.
Unele state nu apara cu aceeasi energie interesele statelor straine. Multe dintre ace
ste
fapte penale pot fi socotite in strainatate chiar laudabile
140
. Asemenea activitati raman uneori
indiferente altor state.
Exigenta statului roman pentru cetatenii sai (principiul personalitatii) impune o atitudine
riguroasa si fata de strainii care bene
ficiaza de rezultatele acestei exigente. De aceea, legea
trebuie aplicata si strainilor care in strainatate savarsesc anumite fapte contra statului roman si
cetatenilor sai. Principiul realitatii creeaza deci, ocrotire in principal statului roman si in
sub
sidiar cetatenilor romani.
Corelatia principiului teritorialitatii legii penale cu principiul universalitatii legii
penale
Exista o serie de infractiuni deosebit de periculoase, in mod direct sau indirect, pentru
orice stat, independent de locul savarsirii
lor. Aceste infractiuni trebuie reprobate de toate statele,
in care scop s
–
a recunoscut competenta locului de refugiu, de captura sau arestare. Lupta
impotriva acestor infractiuni care lovesc in interesele sociale ale oricarui stat si afecteaza in
general
, interesele colective ale omenirii este dusa prin cooperarea statelor tradusa in numeroase
conventii multilaterale. Fiind reprobate de morala internationala, asmenea fapte denumite si
139
M. Bourquin,
Crimes et delits contre la surete des etas etrangers
, Recueil des cours de l’Academie de droit
international de la Haye, 1927, p.166 s
i urm.
140
I. Tanoviceanu, s.a., op.cit., p.345
68
infractiuni internationale, au capatat oarecum caracterul de infractiun
i de universala represiune
141
fiind prevazute de legile tuturor statelor care au aderat la conventiile in care sunt prevazute.
In prezent, principiul universalitatii este sustinut de doctrina si consacrat de toate
legislatiile. Chiar Anglia atat de fidela pr
incipiului teritorialitatii, cunoaste o serie de exceptii
cand pot fi judecate in Anglia fapte savarsite in strainatate. Afacerea vasului american „Creole” a
oferit jurisprudentei engleze prima ocazie de a se pronunta in acest sens. Sclavii care se aflau p
e
acest vas omorisera in marea libera pe stapanul care
–
i conducea. Corabia ancorand in urma intr
–
un port englez, guvernul american a cerut extradarea retinand pe infractori pentru a
–
i judeca dupa
legea engleza. A fost prima stirbire adusa principiului teri
torialitatii si in acelasi timp, prima
concesie facuta represiunii universale
142
.
Justificarea universalitatii legii penale s
–
a facut in mod diferit de diversi autori.
Unii autori vad in universalitate o completare a principiului teritorialitatii legii penal
e.
Prezenta unui infractor pe teritoriul unui stat ar constitui un pericol pentru acel stat care are
dreptul la pedepsire in baza principiului teritorialitatii. Autori ca Brusa, Ayrault, Ortolon,
Schmid, Schauberg, Paretti, sustin ca actiunea culpabila „ca
latoreste” cu infractorul si scandalul
creat prin prezenta sa este singura justificare pentru aplicarea exclusiva a principiului
teritorialitatii.
Altii adopta ca baza a principiului ideea de justitie, idealul de dreptate asa cum il concepe
mintea omeneasc
a. Ideea conform careia idealul de justitie se impune ca lege superioara a
oricarei suveranitati, pe care o gasim la Kant, a fost dezvoltata de Pinherio
–
Ferreira si Carrara
care au pus
–
o la baza universalitatii represiunii.
Cei mai multi autori adopta drep
t criteriu de aplicare a universalitatii vatamarea unui
interes comun tuturor tarilor. Art.10 al Rezolutiei de laMunchen (1883) concepea universalitatea
numai pentru infractiunile pentru care nu se putea stabili locul perpetuarii si cele pentru care
extrad
area nu era posibila.
1.2. Studiu de caz
Un pescar bulgar, condamnat de autoritatile romane pentru ca ar fi pescuit in zona economica
e
xclusiva a Marii Negre, a fost
despagubit de statul roman, intrucat legislatia Romaniei in
domeniu nu este predictibi
la, a decis Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO).
141
V. Dongoroz,
op.cit
., in „S.C.J.”, nr.3/1966, p.545; I. Oancea,
op.cit
., p.111
142
H.D. de Vabres,
Principes
, p.155
69
CEDO a dat la data de 16.09.2014 decizia in cazul cetateanului bulgar Iordan Georgiev
Plechkov care a facut plangere impotriva condamnarii sale in Romania, la doi ani de inchisoare
cu suspendare,
fiindu
–
i confiscata nava, pentru ca a pescuit in apele romanesti ale Marii Negre.
La data de 3 mai 2002, nava sa, aflata la 29 de mile marine de coasta Romaniei, a fost
oprita si retinuta de autoritati. Plechkov a fost acuzat de pescuit ilegal de rechin
in zona
economica exclusiva a Romaniei din Marea Neagra si intr
–
o perioada in care pescuitul acestei
specii era interzis. Cazul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanta.
O nota diplomatica a Ambasadei Bulgariei, proba in proces, arata ca Romania
si Bulgaria
ratificasera in 1982 Conventia Natiunilor Unite asupra dreptului marii (United Nations
Convention on the Law of the Sea
–
UNCLOS), care stabilea cadrul legal pentru zonele
economice exclusive, dar ca intre cele doua tari nu fusese incheiat nic
iun acord pentru
delimitarea zonelor respective.
Totodata, argumenta ambasada, conform UNCLOS, pedepsele pentru incalcarile legilor
privind pescuitul in zona economica exclusiva nu includ inchisoare.
In iulie 2002, Plechkov a fost achitat, tribunalul c
onsiderand ca in legea aplicabila in
acest caz nu era prevazuta exact intinderea zonei economice exclusive a Romaniei, mentionandu
–
se doar ca zona "se poate intinde pana la 200 de mile marine", si ca delimitarea zonei urma sa se
faca printr
–
un acord intre
statele vecine, care nu fusese inca intocmit.
Insa, in septembrie 2002, Curtea de Apel Constanta l
–
a condamnat pe Plechkov la doi ani
inchisoare cu suspendare si a decis confiscarea navei si uneltelor sale de pescuit, motivand ca un
acord cu Bulgaria i
–
a
r fi fost defavorabil inculpatului, dat fiind ca ar fi dus la delimitarea zonei
economice exclusive pe o distanta de 200 de mile marine, ca Romania avea jurisdictie pe
sectorul unde fusese gasit barbatul si ca faptele acestuia cadeau sub incidenta legii pe
nale
romane.
CEDO a decis ca in acest caz a fost incalcat articolul 7
–
"Nicio pedeapsa fara lege"
–
din
Conventia europeana a drepturilor omului, precum si articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
privind "protectia proprietatii" si a decis ca stat
ul roman sa ii acorde cetateanului bulgar daune
materiale si morale de 6.500 de euro.
70
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, Secția Penală, prin Decizia nr.
1155/2012 pronuntata in sedin
ța public
ă din 13 aprilie 2012,
deliberând asupra recursurilor
penale a constatat
și a reținut urm
ătoarele:
Prin sentin
ța penal
ă nr. 45 din 14 ianuarie 2011
pronun
țat
ă de Tribunalul Bucure
ști, secția I penal
ă, s
–
au dispus următoarele:
I.1. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost
achitat
inculpatul
K.H.
pentru infrac
țiunile de complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc, prev.
de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000, complicitate la tentativ
ă la
infrac
țiunea de trafic ilicit internațional de dro
guri de mare risc, prev. de art. 26 rap. la art. 13
alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1)
și (2) din Legea
nr. 143/2000,
organizare, conducere
și finanțare a traficului ilicit de droguri de mare risc și a
tra
ficului ilicit interna
țional de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 10 din
Legea nr.
143/2000 rap. la art. 2 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr.
143/2000 (faptele din
16 iunie 2009).
2. În baza art. 26
rap. la art. 2 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000 s
–
a dispus condamnarea
inculpatului
K.H. la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvâr
șirea infracțiunii de
complicitate
la trafic ilicit de droguri de mare risc (faptă privind transportul de heroină
depistat la data de
11
mai 2010).
Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s
–
a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II
–
a, b) C. pen., pe o durată de 7 ani.
3. În baza art. 26 C. pen. rap. la art.
13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C.
pen., rap. la art. 3 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul
K.H. la
pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvâr
șirea infracțiunii de
complicitate la tentativă la
infrac
țiu
nea de trafic ilicit interna
țional de droguri de mare risc (fapt
ă privind transportul de
heroină depistat la data de
11 mai 2010).
Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s
–
a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a
interzicerii drepturilor prev. de art. 6
4 lit. a) teza a II
–
a, b) C. pen., pe o durată de 7 ani.
4. În baza art.
10 din
Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000
și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 s
–
a dispus condamnarea inculpatului
K.H. la
pedeapsa
de 16 ani închisoare, pentru săvâr
șirea infracțiunii de
organizare, conducere
și finanțare
71
a traficului ilicit de droguri de mare risc
și a traficului ilicit internațional de droguri de mare
risc
(în legătură cu transportul de heroină depistat la data de
11 mai 2010).
Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s
–
a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II
–
a, b) C. pen., pe o durată de 7 ani.
5.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. (1)
și (2)
din Legea nr. 86/2006, corob. cu art. 274
din Legea nr. 86/2006, a fost condamnat inculpatul
K.H. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru
săvâr
șirea infracțiunii decomplicitate
la contrabandă, în formă agravantă.
Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s
–
a ap
licat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II
–
a, b) C. pen., pe o durată de 4 ani.
6.
În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul
K.H. la pedeapsa de 16 ani
închisoare, pentru s
ăvâr
șirea infracțiunii de
ini
țiere, constituire și sprijinire a unui grup
infrac
țional organizat (aprilie
–
mai 2010).
Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s
–
a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii
drepturior prev. de art. 64 lit. a) tez
a a II
–
a, b) C. pen., pe o durată de 7 ani.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 alin. (3) din C. pen. s
–
a aplicat inculpatului
K.H.
pedeapsa mai
grea, de 16 ani închisoare
și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II
–
a, b) C.
pe
n.
În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei s
–
au interzis inculpatului drepturile prev.
de art. 64 lit. a) teza a II
–
a, b) C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen., s
–
a dedus din pedeapsă durata re
ținerii și arest
ării preventive, de la 13
mai 20
10, la zi, men
ținând starea de arest a inculpatului, în baza art. 350 C. proc. pen.
II.
1. În baza art. 2 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000 s
–
a dispus condamnarea
inculpatului
B.O.
la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvâr
șirea infracțiunii de
t
rafic ilicit de
droguri de mare risc (faptă privind transportul de heroină depistat la data de
11 mai 2010).
Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s
–
a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II
–
a,
b) C. pen., pe o durată de 7 ani.
2. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen.,
rap. la art. 3 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000 s
–
a dispus condamnarea inculpatului
B.O.
la
pedeapsa de 12 ani
închisoare, pentru săvâr
șirea infracțiunii de
complicitate la tentativă la
72
infrac
țiunea de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc (fapt
ă privind transportul de
heroină depistat la data de
11 mai 2010).
Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s
–
a a
plicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II
–
a, b) C. pen., pe o durată de 7 ani.
3.
În baza art. 270 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 86/2006, corob. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006,
a fost conda
mnat inculpatul
B.O.
la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvâr
șirea infracțiunii
de
contrabandă, în formă agravantă.
Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s
–
a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prev. de art. 64 lit. a)
teza a II
–
a, b) C. pen., pe o durată de 4 ani.
4.
În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul
B.O.
la pedeapsa de 12 ani
închisoare, pentru săvâr
șirea infracțiunii de
aderare
și sprijinire a unui grup infracțional organizat
(aprilie
–
m
ai 2010).
Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s
–
a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II
–
a, b) C. pen., pe o durată de 7 ani.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 alin. (3) din C. pen. s
–
a aplicat inculpatului B.O.
pedeapsa mai
grea, de 12 ani închisoare
și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II
–
a, b) C.
pen.
În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei s
–
a interzis inculpatului drepturile prev.
de a
rt. 64 lit. a) teza a II
–
a, b) C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. s
–
a dedus din pedeapsă durata re
ținerii și arest
ării preventive, de la 13
mai 2010, la zi, men
ținând starea de arest a inculpatului, în baza art. 350 C. proc. pen.
Conform art. 117 C. pen. s
–
a dispus expulzarea inculpa
ților
K.H.
și
B.O.,
după executarea
pedepselor principale.
În temeiul art.
118 alin. (1) lit. b) C. pen.
a fost confiscată cantitatea de 7642,03 grame bijuterii
din aur.
Conform art. 357 alin. (2) lit. c), e) din C. proc. pen. s
–
a dispus ridicarea sechestrului
și
restituirea următoarelor bunuri ce nu sunt supuse confiscării:
73
–
către inculpatul
K.H.: suma de 50 RON
și telefonul marca N. împreun
ă cu cartela SIM cu nr.
N1;
–
către inculpatul
B.O.: sumele de 399 RON, 560 euro,15 dola
ri SUA
și dou
ă telefoane marca N.,
cartelele SIM cu numerele N2
și N3.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obliga
ți inculpații la câte 15.500 RON reprezentând
cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronun
ța aceast
ă solu
ție, Tribunalul
a re
ținut c
ă, prin rechizitoriul nr.
44/D/P/2009,
întocmit la 01 octombrie 2010 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casa
ție și Justiție
–
D.I.I.C.O.T., s
–
a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpa
ților:
–
K.H., sub aspect
ul comiterii infrac
țiunilor de:
–
ini
țiere, constituire și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 7 din
Legea nr. 39/2003, faptă săvâr
șit
ă în perioada aprilie 2009
–
mai 2010;
–
complicitate la trafic ilicit de droguri de mare
risc, prev.
și ped. de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000, fapt
ă privind transportul de heroină depistat la data de
16 iunie
2009;
–
complicitate la tentativă la infrac
țiunea de trafic ilicit internațional de droguri de mare ri
sc,
prev.
și ped. de art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen.,
rap. la art. 3 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000, fapt
ă privind transportul de heroină depistat
la data de
16 iunie 2009;
–
organizare, conducer
e
și finanțare a traficului ilicit de droguri de mare risc și a traficului ilicit
interna
țional de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 10 din
Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2
alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) și (2) din L
egea nr. 143/2000, faptă
săvâr
șit
ă în legătură cu transportul de heroină depistat la data de
16 iunie 2009;
–
complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc, prev.
și ped. de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000, fapt
ă priv
ind transportul de heroină depistat la data de
11 mai
2010;
–
complicitate la tentativă la infrac
țiunea de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc,
prev.
și ped. de art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C.
pen.,
74
rap. la art. 3 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000, fapt
ă privind transportul de heroină depistat
la data de
11 mai 2010;
–
organizare, conducere
și finanțare a traficului ilicit de droguri de mare risc și a traficului ilicit
interna
țional de dro
guri de mare risc, prev.
și ped. de art. 10 din
Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2
alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, fapt
ă
săvâr
șit
ă în legătură cu transportul de heroină depistat la data de
11 mai 20
10;
–
complicitate la contrabandă, în formă agravantă, prev.
și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 270
alin. (1)
și (2) din Legea nr. 86/2006, corob. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificat
ă
și
completată, privind C. vam., faptă săvâr
șit
ă în luna ma
i 2010, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
–
B.O.,
sub aspectul comiterii infrac
țiunilor de:
–
aderare
și sprijinire a unui grup infracțional organizat, fapt
ă prev.
și ped. de art. 7 din Legea nr.
39/2003;
–
trafic ilicit de droguri de mare risc,
faptă prev.
și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.
143/2000;
–
complicitate la tentativă la infrac
țiunea de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc,
faptă prev.
și ped. de art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, coro
b. cu art. 20 C.
pen., rap. la art. 3 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000;
–
contrabandă, în formă agravantă, faptă prev.
și ped. de art. 270 alin. (1) și (2) din Legea nr.
86/2006, corob. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificată
și completat
ă, pr
ivind C. vam.,
totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
S
–
a re
ținut, în esenț
ă, următoarea situa
ție de fapt:
La data de 11 mai 2010, în jurul orei 19:00, inculpa
ții B.O. și
S.K., aflându
–
se împreună
în
autoturismul marca R., de culoare albastră, cu numărul
de înmatriculare XXX, au intrat în
România prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu, respectiv prin locul stabilit pentru controlul
vamal, având în acest mijloc de transport cantitatea de aproximativ 8 kilograme bijuterii din aur,
în valoare de circa
1.050.128 (un milion cincizeci mii una sută douăzeci
șiopt) RON, ce a fost
introdusă pe teritoriul
ț
ării noastre prin sustragerea de la controlul vamal, această activitate
desfă
șurându
–
se
sub coordonarea directă a
inculpatului
K.H.
75
În cursul anului 2009,
in
culpatul
K.H. a ini
țiat constituit și sprijinit un grup infracțional
organizat, în scopul săvâr
șirii de infracțiuni de trafic ilicit de droguri de mare risc și trafic ilicit
interna
țional de droguri de mare risc, constând în principal în realizarea de tran
sporturi de mari
cantită
ți de heroin
ă pe ruta Turcia
–
România
–
Europa de Vest, dar
și în deținerea și vânzarea
acestui tip de droguri pe teritoriul
ț
ării noastre.
Totodată, s
–
a stabilit că la acest grup au aderat
și l
–
au sprijinit prin activită
țile
desfă
șurate
inculpatul B.O., numitul H.M.
și alții.
Astfel, la data de 11 mai 2010, autorită
țile competente turce au descoperit în autocarul cu
numărul de înmatriculare A1, apar
ținând societ
ă
ții de transport internațional de persoane S.T. din
Istanbul, compania
turcă aflată în legătură directă cu societatea omoloagă SC G.S. SRL din
Bucure
ști, o cantitate de 20,417 kilograme heroin
ă, ambalată în 40 de pachete, ce erau ascunse în
două compartimente special amenajate sub podeaua autovehiculului. Autocarul respectiv
a fost
oprit la punctul de trecere a frontierei Kapikule, aflat la frontiera turco
–
bulgară, în timp ce se
îndrepta spre România.
Cu această ocazie autorită
țile judiciare turce l
–
au arestat, alături de alte patru persoane, pe
numitul H.M., ce efectua acest
transport de heroină, pe care o preluase de la inculpatul
B.O., sub
coordonarea directă a inculpatului
K.H..
În perioada aprilie
–
iunie 2009, inculpatul
K.H. a săvâr
șit și alte fapte similare celor prezentate
mai sus, constând în aceea că, în timp ce se
afla pe teritoriul României, a coordonat procurarea,
de
ținerea și transportarea de c
ătre al
ți membri ai rețelei internaționale de narcotraficanți pe care o
conduce, între care
și numiții K.R. (fratele s
ău), H.K. (o altă rudă a sa), A.O., Y.M.
și G.K. și
al
ții, a cantit
ă
ții totale nete de 20,65 kilograme heroin
ă, în vederea introducerii sale pe teritoriul
României.
Astfel, la data de 16 iunie 2009 lucrătorii de poli
ție turci i
–
au surprins în flagrant pe numi
ții K.R.,
H.K.
și A.O. în timp ce se aflau pe raza
ora
șului Istanbul (în apropierea locuinței numitului K.R.)
și transportau cantitatea de droguri menționat
ă mai sus, cu autoturismul marca R.K., cu numărul
de înmatriculare A2.
Referitor la infrac
țiunea de inițiere, constituire și sprijinire a unui grup inf
rac
țional organizat,
prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, atât faptele săvâr
șite în cursul anului 2009, cât și cele din
anul 2010, au fost comise de inculpatul
K.H. în baza unei rezolu
ții infracționale unice, în
calitatea sa de lider al unei re
țele inter
na
ționale de traficanți de droguri, calitate pe care a avut
–
o
76
în toată această perioadă, împrejurări în care acestea constituie acte materiale ale unei infrac
țiuni
unice, în formă continuă.
Inculpatul
K.H., în calitate de lider al acestei re
țele internațio
nale de narcotrafican
ți, a organizat,
condus
și finanțat atât transportul de heroin
ă realizat la data de 16 iunie 2009, cât
și pe cel din
data de 11 mai 2010, a
șa cum au fost descrise mai sus, dând sarcini celorlalți inculpați cu privire
la realizarea aces
tor opera
țiuni ilicite, asigurând totodat
ă sumele de bani necesare pentru
derularea lor (cheltuieli de transport, plata unui avans din valoarea drogurilor preluate de la
furnizori etc.
Au fost administrate următoarele mijloace de probă:
declara
ție colabora
tor „I.K.”
–
nume de
cod,
procese
–
verbale de identificare a utilizatorilor unor posturi telefonice, procese
–
verbale de
perchezi
ții domiciliare, declarații martori asistenți, copii pașapoarte ,procese
–
verbale de predare
–
primire, copii înscrisuri
și bunuri
ridicare de la inc. K.H., procese
–
verbale de consemnare a
datelor din telefoanele mobile ale inculpa
ților, declarații inculpați,
procese
–
verbale
și note de
redare a convorbirilor telefonice ata
șate, procese
–
verbale
și note de redare a comunic
ărilor în
med
iul ambiental, comisii rogatorii cu autorită
țile competente din Turcia și acte anexate
comisiilor,
date transmise de Procuratura Principală din Istambul, traduse în limba română,
rechizitoriul Procuraturii Principale a Republicii Turcia pe numele învinui
ți
lor K.R., H.K.
și alții,
raport de expertiză al Direc
ției Istanbul a Laboratoarelor Criminalistice ale Poliției și proces
–
verbal de analiză, deschidere
și cânt
ărire luarea de probe, traducere din limba turcă a proceselor
–
verbale de redare în scris a convor
birilor telefonice interceptate de autorită
țile turce.
În cursul cercetării judecătore
ști, au fost audiați inculpatul
B.O., martorii cu identitate
protejată
„I.K.”
și „A.M.” respectiv martorul
K.L., declara
țiile acestora fiind consemnate și
ata
șate la dosa
r.
Inculpatul
K.H. nu a dorit să dea declara
ție în fața instanței.
Examinând materialul probator administrat în cauză, Tribunalul a re
ținut urm
ătoarea situa
ție de
fapt:
I. Referitor la faptele privind transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010,
respectiv
introducerea la aceea
și dat
ă, pe teritoriul României, prin sustragerea de la controlul vamal, a
cantită
ții de aproximativ 8 kg bijuterii din aur.
În cursul anului 2010, inculpatul K.H., cetă
țean turc, a inițiat, constituit și sprijinit un grup
i
nfrac
țional organizat, în scopul transportului cantit
ă
ții de 20,417 kg heroin
ă, pe ruta Turcia
–
77
România
–
Olanda, respectiv a introducerii pe teritoriul României, prin eludarea controlului
vamal, a cantită
ții de aproximativ 8 kg aur, grup din care au f
ăcu
t parte inculpatul B.O.
și alți trei
cona
ționali
–
H.M.,
K.C.
și S.K.
Astfel, în anul 2008, după executarea unei pedepse privative de liberate în Olanda pentru
traficarea unei cantită
ți de heroin
ă, inculpatul K.H. s
–
a stabilit în România, preluând SC G.S.
SRL, ce avea ca obiect de activitate transportul de persoane pe ruta Bucure
ști
–
Istanbul. Această
societate se afla în raporturi directe cu firma S.T. din Istanbul, coordonată de acela
și inculpat,
prin intermediul martorului K.L., pe autocarele firmelor f
iind angaja
ți, ca șoferi, printre alții,
B.O., H.M.
și S.K.
A
șa cum rezult
ă din procesele
–
verbale întocmite de anchetatori, coroborate cu notele de redare a
comunicărilor interceptate
și înregistrate în baza mandatelor emise de Înalta Curte de Casație și
J
usti
ție, în temeiul Legii nr. 51/1991 privind siguranța național
ă a României, în perioada
februarie
–
mai 2010, între K.H., O.B., S.K.
și alte persoane s
–
au purtat discu
ții legate de
procurarea unei importante cantită
ți de droguri, transportarea acesteia d
in Turcia către România,
având ca destina
ție final
ă Olanda, precum
și de obținerea fondurilor necesare finanț
ării acestei
activită
ți infracționale.
Aceste discu
ții s
–
au concretizat prin deplasarea inculpatului B.O., la începutul lunii mai 2010, în
regiunea
Van, aflată la grani
ța cu Iran, zon
ă renumită pentru produc
ția de heroin
ă, unde a
perfectat achizi
ționarea cantit
ă
ții de aproximativ 20 kg de heroin
ă, ce urma să fie transportată din
Istanbul către România, cu autocarul având numărul de înmatriculare A1,
apar
ținând firmei S.T.,
al cărui
șofer era H.M.
Astfel, în ziua de 09 mai 2010, H.M. a părăsit teritoriul României cu acest autocar, deplasându
–
se în Istanbul, ulterior preluând de la inculpatul B.O. cantitatea de 20,417 kg heroină, ambalată
în 40 de pache
te.
În continuare, H.M. a ascuns cele 40 de pachete în două compartimente special amenajate sub
podeaua autocarului cu numărul de înmatriculare A1, ce urma să revină în România la data de 11
mai 2010.
În ziua de 11 mai 2010, la ora 09:25:29, inculpatul K.H
. a purtat o discu
ție telefonic
ă, într
–
un
limbaj codat, cu H.M., asigurându
–
se că acesta din urmă a preluat drogurile, referirile la cele 40
de pachete fiind făcute ca la „40 de călători”.
78
La aceea
și dat
ă, autocarul condus de H.M. a pornit spre România, fi
ind oprit la punctul de
trecere a frontierei Kapikule, aflat la grani
ța turco
–
bulgară, drogurile fiind descoperite de
autorită
țile judiciare din Turcia.
Totodată, în aceea
și zi, în jurul orelor 19:00 (sub coordonarea inculpatului K.H.), inculpatul B.O.
și
S.K. au intrat în România, cu autoturismul marca R. cu numărul de înmatriculare XXX, prin
Punctul de trecere a frontierei Girgiu, având în acest mijloc de transport cantitatea de
aproximativ 8 kilograme bijuterii din aur, în valoare de circa 1.050.128 RON,
ce a fost introdusă
pe teritoriul
ț
ării noastre prin sustragerea de la controlul vamal.
După ce au trecut frontiera bulgaro
–
română, B.O.
și
S.K.
s
–
au deplasat cu acest autoturism până
în municipiul Bucure
ști, la sediul societ
ă
ții de transport internaționa
l de persoane SC G.S. SRL,
situat pe
Șoseaua V., București, unde au r
ămas aproximativ o oră.
În continuare, inculpa
ții B.O. și
S.K. s
–
au deplasat până la locuin
ța inculpatului K.H., din
Bucure
ști, str. V., transportând o sacoș
ă din rafie de culoare albastr
ă, pe care au lăsat
–
o în
locuin
ța respectiv
ă, revenind în scurt timp la sediul
SC G.S. SRL, după care, împreună
cu
numitul K.C.
și inculpatul K.H. s
–
au întors la locuin
ța acestuia din urm
ă.
Inculpa
ții B.O. și
K.H., împreună cu numitul K.C., au rămas pe tim
pul nop
ții în aceast
ă locuin
ț
ă,
în timp ce inculpatul S.K. s
–
a întors cu acela
și autoturism la sediul
SC G.S. SRL, unde
și
–
a
petrecut restul nop
ții.
La data de 12 mai 2010, cu ocazia efectuării unei perchezi
ții domiciliare în locuința inculpatului
K.H. a f
ost descoperită cantitatea de
aproximativ 8 kilograme bijuterii din aur, aflată în saco
șa
din rafie de culoare albastră men
ționat
ă mai sus.
Valoarea estimativă a acestei cantită
ți de bijuterii din aur a fost calculat
ă ini
țial pe baza prețului
aurului afi
șa
t de Banca Na
țional
ă a României la data de 12 mai 2010, acesta fiind de 131,2661
RON/gram.
Din adresa din 13 mai 2010 a A.N.A.F.
–
Comisariatul General al Gărzii Financiare rezultă că
aurul de 14 K este un aliaj în con
ținutul c
ăruia cantitatea de aur pur
este 58,33%, motiv pentru
care se arată că o cantitate de 8 kilograme bijuterii confec
ționate din acest material conține în
fapt 4,6664 kilograme aur pur, valoarea sa, conform cota
ției B
ăncii Na
ționale a României fiind
de 612.540 (
șase sute doisprezece cin
ci sute patruzeci mii) RON.
79
Din aceea
și adres
ă rezultă că valoarea de 612.540 RON reprezintă valoarea în vamă a cantită
ții
de circa 8 kilograme bijuterii, la care se calculează datoria vamală formată din taxe vamale (în
procent de 2%)
și TVA (19%), rezultâ
nd că datoria vamală este de 134.606 RON, din care taxele
vamale aferente cantită
ții de aur reținute sunt de 15.314 RON, iar TVA este de 119.292 RON.
Inculpa
ții nu au recunoscut s
ăvâr
șirea faptelor legate de transportul de droguri, îns
ă Tribunalul a
apreci
at că acuzarea a făcut pe deplin dovada infrac
țiunilor cu privire la transportul bijuteriilor și
drogurilor din 11 mai 2010, elocvente fiind următoarele mijloace de probă:
–
notele de redare a comunicărilor interceptate
și înregistrate în temeiul Legii nr.
51/1991,
privind siguran
ța național
ă a României, respectiv procesele
–
verbale întocmite de anchetatori, din
care rezultă că se inten
ționa introducerea unei cantit
ă
ți importante de heroin
ă pe teritoriul
României, din Turcia, această activitate infrac
țional
ă
fiind organizată
și finanțat
ă de inculpatul
K.H., drogurile urmând să fie transportate mai departe în Olanda;
–
procesele
–
verbale întocmite de anchetatori la datele de 04 mai 2010
și 08 mai 2010 din care
rezultă că la începutul lunii mai 2010, inculpatul
B.O., sub coordonarea lui K.H., s
–
a deplasat în
zona Van, din Turcia, pentru a contracta achizi
ționarea unei cantit
ă
ți de heroin
ă;
–
declara
țiile martorului cu identitate protejat
ă „A.M.”
–
nume de cod, acesta sus
ținând c
ă, la
indica
țiile inculpatului K.H.
, O.B.
și S.K. s
–
au deplasat cu un autoturism în Turcia, în regiunea
Diarbakir, de unde au preluat o cantitate de droguri, pe care au transportat
–
o până în Istanbul,
unde erau a
șteptați de c
ătre numitul H.M.
și împreun
ă au ascuns drogurile în autocarul con
dus de
acesta din urmă;
–
procesul verbal din 30 septembrie 2010 din care rezultă că H.M. a părăsit la data de 09 mai
2010 teritoriul României, la volanul autocarului u numărul de înmatriculare A1 apar
ținând firmei
S.T., ce era coordonată de K.H.;
–
docume
ntele ob
ținute de Parchetul de pe lâng
ă Înalta Curte de Casa
ție și Justiție prin comisie
rogatorie de la autorită
țile judiciare din Turcia, în temeiul dispozițiilor Convenției Europene de
Asisten
ț
ă Juridică în Materie Penală adoptată la Strasbourg la 20 ap
rilie 1959, a Protocolului
Adi
țional la aceast
ă Conven
ție, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978, a Tratatului bilateral de
asisten
ț
ă judiciară în materie penală din 1970, precum
și a Convenției contra traficului ilicit de
stupefiante
și substanțe psihot
rope, adoptată la Viena la 20 decembrie 1988:
–
procesul verbal întocmit de autorită
țile turce în data de 11 mai 2010 cu ocazia descoperirii
drogurilor în autocarul condus de H.M.;
80
–
procesul verbal de testare M.T. din care rezultă că în urma testului
efectuat asupra mostrelor
preluate din substan
ța aflat
ă în cele 40 de pachete în greutate de 20,417 kg descoperite în
autocarul cu numărul de înmatriculare A1 s
–
a ob
ținut avertizarea heroin
ă;
–
procesul verbal de luare a declara
ției lui H.M. din data de 13
mai 2010, acesta sus
ținând c
ă a
primit drogurile de la inculpatul O.B. pentru a le transporta în România;
–
nota de redare a convorbirii telefonice între inculpatul K.H.
și H.M. din data de 11 mai 2010,
ora 09:25:59;
–
notele de redare a convorbirilor din
datele de
11 mai 2010, ora 23:48:18
și 12 mai 2010, ora
00:00:17, purtate între inculpa
ții K.H.,
B.O.
și numitul K.C., ce au fost înregistrate în mod
autorizat
în mediul ambiental,
la scurt timp după ce aflaseră că autorită
țile vamale turce
descoperiseră
în autocarul men
ționat mai sus cantitatea de 20,417 kilograme heroin
ă, din care
rezultă că ace
știa erau interesați s
ă afle cine anume i
–
a trădat, dacă numitul
M.H. sau alte
persoane cercetate îi vor denun
ța, discuțiile vizând și modul în care au acționat c
u ocazia
ascunderii heroinei, cum ar fi trebuit să procedeze pentru ca drogurile să nu fie descoperite, cine
s
–
a ocupat de disimularea efectivă a drogurilor, posibilită
țile pe care le au autorit
ă
țile pentru a
dovedi participarea lor la realizarea acestei t
ranzac
ții ilicite cu heroin
ă;
–
procesul verbal de supraveghere operativă/filaj întocmit de către lucrătorii de poli
ție judiciar
ă
din data de 11 mai 2010, în care este descrisă activitatea inculpa
ților privind introducerea în țar
ă
a bijuteriilor din aur, p
rin sustragerea de la controlul vamal;
–
procesul verbal de perchezi
ție domiciliar
ă
și planș
ă fotografică cu bunurile ridicate din
locuin
ța
inculpatului K.H., ocazie cu care au fost descoperite bijuteriile din aur;
Cu privire la apărările inculpa
ților în c
adrul cercetării judecătore
ști și cele expuse în concluziile
scrise formulate de avocatul inculpatului B.O.:
Tribunalul a luat în considerare, la re
ținerea situației de fapt mai sus expuse, declarația lui H.M.
din data de 13 mai 2010, în care a sus
ținut c
ă
, în timp ce era în Istanbul cu autocarul înmatriculat
cu numărul A1, apar
ținând societ
ă
ții de transport internațional de persoane S.T. din Istanbul,
inculpatul B.O. a venit cu un autoturism marca V.P.
și s
–
au întâlnit pe marginea autostrăzii,
ocazie cu ca
re acesta din urmă i
–
a dat cele 40 de pachete pe care le
–
a ascuns în loca
șul de sub
scaunele autocarului, ce trebuiau transportate în România.
81
Având în vedere că H.M. a negat ulterior implicarea inculpa
ților în transportul de heroin
ă
depistat la data de 11
mai 2010 (declara
ția a fost luat
ă în prezen
ța procurorului anchetator C.V.),
instan
ța a apreciat c
ă este inutilă audierea acestuia printr
–
o nouă comisie rogatorie, câtă vreme
declara
ția care îi incrimineaz
ă pe cei doi inculpa
ți se coroboreaz
ă cu celelalte
mijloace de probă
anterior expuse;
–
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul K.H. a ascultat înregistrările
în mediul ambiental, declarând că nu are de formulat obiec
țiuni, aceeași poziție fiind adoptat
ă
și
de inculpatul O.B.;
–
În faza cercetării judecătore
ști, inculpatul B.O. nu a contestat autenticitatea convorbirilor
telefonice
și în mediul ambiental, ci doar interpretarea dat
ă de procurori termenilor folosi
ți de
interlocutori în aceste convorbiri; prin urmare cererea de a fi
ascultate aceste înregistrări, în
ședinț
ă publică, în prezen
ța unui translator și de a se pune în discuție autenticitatea vocii și
vorbirii celor intercepta
ți, este v
ădit nefondată;
–
Pentru a fi întrunite elementele constitutive al infrac
țiunii prev. de a
rt. 7 alin. (1) din Legea nr.
39/2003, sub aspectul elementului material al laturii obiective, nu este necesar să fie judeca
ți în
acela
și timp, toți membrii grupului infracțional, din materialul probator administrat
ă în cauză
rezultând indubitabil că incul
patul K.H. s
–
a constituit împreună cu B.O., S.K.,
K.C.
și M.H. într
–
un grup cu o structură determinată
și roluri prestabilite care s
ă ac
ționeze în mod coordonat în
scopul transportului de heroină
și aur din data de 11 mai 2010.
–
Principiul universalită
ții
(art. 6 C. pen.), consacră aplicarea legii penale române infrac
țiunilor
săvâr
șite în afara teritoriului ț
ării, dacă sunt îndeplinite următoarele condi
ții:
–
comiterea în afara teritoriului
ț
ării a unei infrac
țiuni, alta decât cea pentru care ar fi inciden
tă
legea penală, conform principiului realită
ții;
–
infrac
țiunea s
ă fie prevăzută ca atare atât în legea penală română, cât
și în legea locului unde s
–
a săvâr
șit;
–
infractorul să fie cetă
țean str
ăin sau dacă nu are cetă
țenie s
ă nu aibă domiciliul în Român
ia;
–
infractorul să se afle în România de bună voie, ori dacă s
–
a ob
ținut extr
ădarea.
A
șadar, faptul c
ă inculpatul B.O. a întreprins activită
ți legate de traficul de droguri doar pe
teritoriul Turciei, nu poate conduce la inexisten
ța infracțiunii prev
ăzut
e de art. 2 alin. (1)
și (2)
din Legea nr. 143/2000, câtă vreme sunt incidente, în privin
ța ambilor inculpați, dispozițiile art.
82
6 C. pen. (prin încheierea din data de 16 decembrie 2010 Tribunalul a respins excep
ția de
necompeten
ț
ă invocată de apărare);
–
procesul verbal de testare M.T. împreună cu celelalte acte au fost transmise, de către autorită
țile
judiciare din Turcia, pe cale oficială, în baza unor tratate interna
ționale, neputând fi pus
ă la
îndoială autenticitatea acestor documente;
–
Este adevărat
că drogurile au fost depistate la grani
ța turco
–
bulgară, însă acestea urmau să
ajungă în România, activitatea infrac
țional
ă fiind întreruptă de interven
ția autorit
ă
ților judiciare
din Turcia, infrac
țiunea prev
ăzută de art. 3 alin. (1)
și (2) din Legea nr.
143/2000 rămânând în
fază de tentativă, care este incriminată, conform art. 13 din aceea
și lege.
Având în vedere considerentele anterior expuse, Tribunalul a re
ținut c
ă, în drept, fapta
inculpatului K.H. de a ini
ția, constitui și sprijini, cursul anului 20
10, un grup infrac
țional
organizat, în scopul transportului cantită
ții de 20,417 kg heroin
ă, pe ruta Turcia
–
România
–
Olanda, respectiv introducerii pe teritoriul României, prin eludarea controlului vamal, a cantită
ții
de aproximativ 8 kg aur, grup din c
are au făcut parte inculpatul B.O.
și alți trei conaționali
–
H.M.,
K.C.
și S.K., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr.
39/2003.
Faptele inculpatului K.H. constând în aceea că i
–
a ajutat pe inculpatul B.O.
și H.M
. în
opera
țiunile legate de preluarea și transportul drogurilor pe teritoriul Turciei, respectiv de
introducerea acestora în România, această din urmă activitate fiind întreruptă de interven
ția
autorită
ților din Turcia, întrunesc elementele constitutive al
e infrac
țiunilor
de
complicitate la
trafic ilicit de droguri de mare risc
și de complicitate la tentativ
ă de trafic ilicit interna
țional de
droguri de mare risc prev. de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000 și de art.
26 C. pen. r
ap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3
alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000.
Fapta aceluia
și inculpat de a
organiza, conduce
și finanța traficul ilicit de droguri de mare risc și
traficul ilicit intern
a
țional de droguri de mare risc, întrunește elementele constitutive ale
infrac
țiunii prev
ăzute de art. 10 din
Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1)
și (2) din Legea nr.
143/2000
și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.
Fapta inculpatului K.
H. de a
–
i ajuta pe inculpatul B.O.
și S.K. s
ă introducă în
țar
ă, cantitatea de
aprox. 8 kg bijuterii din aur, prin sustragere de la controlul vamal, întrune
ște elementele
constitutive ale infrac
țiunii de complicitate la contraband
ă, în formă agravantă, pre
v.
și ped. de
83
art. 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 86/2006, corob. cu art. 274 din aceași
lege, cele cinci infrac
țiuni aflându
–
se în concurs real, prev. de art.
33 lit. a) C. pen.
Faptele inculpatului B.O. care la data de 11 mai
2010 a predat, pe teritoriul Turciei, lui H.M.
cantitatea de 20,417 kg heroină, pentru a o transporta în România, această din urmă activitate
fiind întreruptă de interven
ția autorit
ă
ților din Turcia, întrunesc elementele constitutive ale
infrac
țiunilor
de
trafic ilicit de droguri de mare risc
și
de
complicitate la tentativă de trafic ilicit
interna
țional de droguri de mare risc, prev. de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.
143/2000
și de art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1) din Legea
nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C.
pen., rap. la art. 3 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000.
Fapta aceluia
și inculpat de a introduce în țar
ă, împreună cu S.K., cantitatea de aprox. 8 kg.
bijuterii din aur, prin sustragere de la controlul vamal, întrune
ște elementele constitutive ale
infrac
țiunii de contraband
ă, în formă agravantă, prev.
și ped. de art. 270 alin. (1) și (2) din Legea
nr. 86/2006, corob. cu art. 274 din acea
și lege.
Fapta inculpatului B.O. de a adera la grupul infrac
țional constituit de i
nculpatul K.H. întrune
ște
elementele constitutive ale infrac
țiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, toate aceste
infrac
țiuni aflându
–
se în concurs real, prev. de art.
33 lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpa
ților s
–
a
ținut s
eama de criteriile prevăzute de art.
72 C. pen.
și anume limitele de pedeaps
ă prevăzute de textele de lege incriminatoare,
împrejurările concrete în care faptele au fost săvâr
șite, gradul deosebit de ridicat de pericol social
ce caracterizează astfel de fa
pte, rezultatul produs, circumstan
țele personale, rolul și contribuția
fiecăruia dintre inculpa
ți în activitatea infracțional
ă, pozi
ția procesual
ă adoptată pe parcursul
procesului penal, starea de insecuritate creată pentru popula
ție prin punerea în circul
a
ție de
droguri de mare risc, recrudescen
ța deosebit
ă a acestui gen de infrac
țiuni.
Natura faptelor, modalitatea în care au fost comise, duc la concluzia unei nedemnită
ți în
exercitarea drepturilor de natură electorală astfel că, potrivit art. 65 alin. (2)
C. pen.
și art. 71 C.
pen., se impune interzicerea exercitării acestor drepturi atât ca pedeapsă complementară cât
și
accesorie.
În baza art. 117 C. pen., s
–
a dispus expulzarea celor doi inculpa
ți, dup
ă executarea pedepselor cu
închisoarea, apreciind că,
în raport de gravitatea infrac
țiunilor comise, r
ămânerea acestora pe
teritoriul
ț
ării prezintă pericol social.
84
În temeiul art.
118 alin. (1) lit. b) C. pen.,
a fost confiscată cantitatea de 7642,03 grame bijuterii
din aur, ce a format obiectul infrac
țiunii
de contrabandă.
Referitor la telefoanele mobile
și cartelele SIM ridicate de organele de cercetare penal
ă de la
inculpa
ți, Tribunalul a apreciat c
ă nu se impune confiscarea acestor bunuri, din următoarele
considerente:
Potrivit art. 111 C. pen., măsurile
de siguran
ț
ă (printre care
și aceea la care se refer
ă art. 118 lit.
b) C. pen.), au ca scop înlăturarea unei stări de pericol
și preîntâmpinarea s
ăvâr
șirii faptelor
prevăzute de legea penală. În spe
ț
ă, aceste cerin
țe ale legii nu sunt îndeplinite, întrucât
telefonul
mobil nu este de natură să genereze
și s
ă faciliteze săvâr
șirea unor infracțiuni și deci nu prezint
ă
o stare de pericol în sensul prevederilor legale sus men
ționate, urmând a se dispune ridicarea
sechestrului
și restituirea acestor bunuri.
De as
emenea, au fost restituite
și sumele de bani ridicate de la inculpați, neexistând dovezi c
ă
acestea au fost ob
ținute ca urmare a comiterii infracțiunilor.
II. Cu privire la activitatea infrac
țional
ă a inculpatului K.H., din perioada aprilie
–
iunie, re
ținu
tă
în rechizitoriu, constând în aceea că, în timp ce se afla pe teritoriul României, a coordonat
procurarea, de
ținerea și transportarea de c
ătre al
ți membri ai rețelei internaționale de
narcotrafican
ți pe care o conduce, între care și numiții K.R. (fratele
său), H.K. (o altă rudă a sa),
A.O., Y.M., G.K.
și alții, a cantit
ă
ții totale nete de 20,65 kilograme heroin
ă, în vederea
introducerii sale pe teritoriul României, Tribunalul a apreciat că, de
și exist
ă anumite indicii că
inculpatul a cunoscut activitatea
desfă
șurat
ă de persoanele mai sus men
ționate, arestate la
Istanbul în data de 16 iunie 2009, probele în acuzare (notele de redare a convorbirilor telefonice
transmise de autorită
țile din Turcia) sunt insuficiente pentru a forma convingerea instanței c
ă
K.H
. se face vinovat de comiterea acestor infrac
țiuni.
A
șadar, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea
inculpatului
K.H.
pentru infrac
țiunile de complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc, prev.
de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000, complicitate la tentativ
ă la
infrac
țiunea de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 26 rap. la art. 13
alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen
., rap. la art. 3 alin. (1)
și (2) din Legea
nr. 143/2000,
organizare, conducere
și finanțare a traficului ilicit de droguri de mare risc și a
traficului ilicit interna
țional de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 10 din
Legea nr.
143/2000 rap. la
art. 2 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr.
85
143/2000, (faptele din
16 iunie 2009), nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor
infrac
țiuni sub aspectul elementului material al laturii obiective.
Împotri
va sentin
ței penale au formulat apel Ministerul Public
–
Parchetul de pe lângă Înalta Curte
de Casa
ție și Justiție
–
D.I.I.C.O.T.
și inculpații K.H. și B.O., precum și SC T.I. SRL.
SC T.I. SRL a sus
ținut, în esenț
ă, că este proprietara cantită
ții de aproxi
mativ 8 kg de aur ridicată
de la inculpa
ți, pe care ar fi l
ăsat
–
o în custodia SC G.S. SRL, astfel că a fost vătămată prin
dispozi
ția de confiscare a acestei cantit
ă
ți din aur.
La termenul din 31 martie 2011 Curtea a stabilit cadrul procesual al cauzei, înc
uviin
țând cererea
de introducere în cauză, în calitate de apelant, a SC G.T.I. SRL, în temeiul dispozi
țiilor art. 362
lit. f) C. proc. pen., potrivit cărora împotriva unei sentin
țe penale
poate face apel orice persoană
ale cărei interese legitime au fost v
ătămate printr
–
o măsură sau printr
–
un act al instan
ței.
La termenul de judecată din data de 28 aprilie 2011 inculpa
ții au precizat c
ă nu doresc să dea
declara
ții în fața instanței de apel.
În cursul judecă
ții au fost audiați martorii O.S.E. și Y.R., la
solicitarea apelantei
SC T.I. SRL,
precum
și martora A.E.D., la solicitarea inculpaților.
De asemenea, la solicitarea inculpa
ților, s
–
a procedat la traducerea, în scris, de către interpretul
de limbă turcă, a convorbirilor telefonice purtate de inculpa
ți l
a datele de 11
și 12 mai 2010,
întrucât inculpa
ții au invocat inexactitatea traducerii efectuat
ă de către Ministerul Public.
Prin
decizia penală nr. 275/A
din
27 octombrie 2011 pronun
țat
ă de Curtea de Apel Bucure
ști,
sec
ția I penal
ă, s
–
a dispus în baza art
. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. admiterea apelurile declarate
de inculpa
ții K.H. și B.O. împotriva sentinței penale nr. 45F din 14 ianuarie 2011 pronunțat
ă de
Tribunalul Bucure
ști, secția I penal
ă, în Dosarul nr. 47377/3/2010.
S
–
a desfiin
țat, în parte,
sentin
ța penal
ă apelată
și în fond rejudecând:
S
–
a înlăturat măsura de siguran
ț
ă dispusă de instan
ța de fond privind expulzarea celor doi
inculpa
ți.
S
–
au men
ținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. p
en. s
–
au respins ca nefondate apelurile declarate de
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casa
ție și Justiție
–
D.I.I.C.O.T.
și de apelanta SC T.I. SRL
împotriva aceleia
și sentințe.
86
În baza art. 383 alin. (1
1
) rap la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s
–
a
men
ținut starea de arest
preventiv a inculpa
ților și în baza art. 88 C. pen. s
–
a dedus din durata executării pedepselor
perioada 13 mai 2010 la zi pentru ambii inculpa
ți.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată apelanta SC T.I. SRL la plat
a sumei de 700
RON cheltuieli judiciare către stat, cheltuielile judiciare din apelurile Parchetului
și inculpaților
rămân în sarcina statului, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
Examinând sentin
ța penal
ă apelată în raport de motivele de apel invocat
e precum
și din oficiu
sub toate aspectele, Curtea a constatat că apelurile formulate de Ministerul Public
–
Parchetul de
pe lângă Înalta Curte de Casa
ție și Justiție
–
D.I.I.CO.T.
și de SC T.I. SRL, sunt nefondate, în
timp ce apelurile formulate de inculp
a
ți sunt fondate, dar cu privire la alte aspecte decât cele
men
ționate de inculpați în raport de urm
ătoarele considerente:
1. Apelul Ministerului Public vizează netemeinica achitare a inculpatului K.H. pentru faptele din
data de 16 iunie 2009.
Analizând su
s
ținerile procurorului și probatoriul administrat în cauz
ă, Curtea a constatat că în
mod corect prima instan
ț
ă a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.
pen. achitarea inculpatului
K.H.
pentru infrac
țiunile de complicitat
e la trafic ilicit de droguri de
mare risc, prev. de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000, complicitate la
tentativă la infrac
țiunea de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 26 rap.
la art. 13 alin. (1
) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1)
și (2)
din Legea nr. 143/2000,
organizare, conducere
și finanțare a traficului ilicit de droguri de mare
risc
și a traficului ilicit internațional de droguri de mare risc, prev.
și ped. de art. 10 din
Legea nr.
143/2000 rap. la art. 2 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr.
143/2000 (faptele din
16 iunie 2009).
Se sus
ține în motivarea apelului c
ă prima instan
ț
ă nu a motivat decât succint so
lu
ția de achitare.
Curtea a constatat că asemenea afirma
ție nu poate fi avut
ă în vedere, atâta vreme cât este
obliga
ția Parchetului de a dovedi vinov
ă
ția inculpatului, potrivit art. 66 C. proc. pen., conform
căruia
învinuitul sau inculpatul beneficiază de
prezum
ția de nevinov
ă
ție și nu este obligat s
ă
–
și
dovedească nevinovă
ția, iar numai în cazul când exist
ă probe de vinovă
ție, învinuitul sau
inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.
De asemenea, art. 65 alin. (1) C. proc. pen. arată că
sar
cina administrării probelor în procesul
penal revine organului de urmărire penală
și instanței de judecat
ă.
87
În consecin
ț
ă, împrejurarea că prima instan
ț
ă a constatat inexisten
ța unor probe suficiente de
vinovă
ție nu poate constitui o nemotivare a sentinței
penale.
Curtea, în acord cu prima instan
ț
ă, a constatat că la dosarul cauzei nu există suficiente probe care
să ateste vinovă
ția inculpatului.
Nu se poate dispune condamnarea inculpatului pentru infrac
țiuni de o asemenea gravitate, numai
în baza unor tran
scrieri de convorbiri telefonice, fără ca acestea să fie coroborate cu alte mijloace
de probă.
Împrejurarea că există indicii că inculpatul K.H. avea informa
ții despre activitatea infracțional
ă a
fratelui său din Turcia nu constituie infrac
țiune, nefiind d
ovedită în nici un fel participarea
inculpatului la comiterea infrac
țiunilor pentru care s
–
a dispus trimiterea sa în judecată
și pentru
care fratele său K.R. a fost arestat în Turcia.
S
–
a constatat din analiza dosarului de urmărire penală că la data de 17
februarie 2009 martorul cu
identitate protejată „I.K.” a declarat în fa
ța procurorilor „cunosc faptul c
ă numi
ții K.H. și K.R. se
ocupă
și în prezent cu traficul de heroin
ă pe ruta Istanbul
–
România
–
Europa de Vest
–
iar în
curând urmează să introducă în
țar
ă circa 100 kg de heroină”.
În baza acestei declara
ții s
–
a început la data de 27 februarie 2009 urmărirea penală in rem sub
aspectul săvâr
șirii infracțiunilor prev. de art. 13 din Legea nr. 143/2000, art. 20 rap. la art. 2 alin.
(1), (2) din Legea nr. 1
43/2000, art. 13 din Legea nr. 143/2000
și art. 20 rap. la art. 3 alin. (1), (2)
din Legea nr. 143/2000.
Ulterior s
–
a procedat la interceptarea
și înregistrarea unor convorbiri telefonice ale inculpatului
K.H. de către autorită
țile române, aflate în volumu
l II de urmărire penală,
și care la o simpl
ă
lectură se constată că nu au nicio legătură cu prezenta cauză, discu
țiile purtate fiind despre
mersul afacerilor din România
și criza economic
ă.
La dosarul cauzei au fost depuse acte întocmite de organele judici
are din Turcia, respectiv
înregistrări ale unor convorbiri telefonice, unele purtate de inculpatul K.H., fără referiri explicite
la transporturi de stupefiante.
S
–
a constatat că la data de 16 iunie 2009 orele 20,45 în Istanbul au fost depista
ți numiții H.K
.,
K.R.
și O.A., în mașina la volanul c
ăreia se afla numitul H.K. fiind găsită cantitatea de 22 kg de
heroină.
88
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei a rezultat că toate persoanele re
ținute de autorit
ă
țile turce
nu au făcut nicio declara
ție cu privire l
a inculpatul K.H., fie prevalându
–
se de dreptul la tăcere,
fie men
ționând c
ă nu îl cunosc pe acesta ori făcând referire la alte persoane.
De asemenea, o parte dintre persoanele cu care inculpatul a purtat convorbiri telefonice în jurul
datei de 16 iunie 20
09 nu au fost găsite de organele de poli
ție turce, astfel c
ă nu au fost audiate.
În aceste condi
ții, Curtea a constatat c
ă o simplă în
șiruire de convorbiri telefonice, suspicionate
de procurori a avea legătură cu traficul de droguri, nu pot constitui probe
suficiente, în lipsa
coroborării cel pu
țin cu declarații de martori, c
ă inculpatul ar fi comis infrac
țiunea de trafic
interna
țional de droguri de mare risc, la data de 16 iunie 2009.
Curtea a constatat, în acord cu prima instan
ț
ă, că Parchetul nu a dovedi
t nici în cursul urmăririi
penale, nici în cursul judecă
ții vinov
ă
ția inculpatului, c
ă nu s
–
au propus alte probe de către
procuror nici pe parcursul judecării căii de atac, iar probele aflate la dosar nu pot conduce la
stabilirea vinovă
ției inculpatului.
D
e altfel, nici în motivarea scrisă nici în cursul dezbaterilor în apel reprezentantul Ministerului
Public nu a putut indica alte probe decât transcrierile convorbirilor telefonice
și procesul verbal
de prindere în flagrant a lui K.R. la Istanbul.
Chiar dac
ă inculpatul K.H. avea cuno
știnț
ă despre activitatea infrac
țional
ă a fratelui său, în
virtutea rela
țiilor de rudenie nu era obligat s
ă procedeze la denun
țarea faptelor, iar participarea sa
efectivă la comiterea faptei nu a fost dovedită.
De altfel, nu rezu
ltă din probele administrate nici măcar dacă aceste droguri urmau să ajungă în
România.
S
–
a arătat că
temeiul în baza căruia s
–
a dispus achitarea
–
respectiv art. 10 lit. d) C. proc. pen.
–
nu
a fost motivat de instan
ța de fond, având în vedere c
ă infrac
ți
unile pentru care s
–
a dispus
achitarea inculpatului au elemente materiale diferite.
Curtea a constatat că temeiul a fost corect indicat de prima instan
ț
ă, atâta vreme cât aceasta a
re
ținut c
ă există suspiciuni că inculpatul cuno
ștea despre activitatea infr
ac
țional
ă a fratelui său,
însă această atitudine subiectivă nu întrune
ște elementele constitutive ale nici uneia dintre
infrac
țiunile pentru care a fost trimis în judecat
ă
și nici nu întrunește elementele constitutive ale
altei infrac
țiuni astfel c
ă nu se
poate re
ține în sarcina acestuia s
ăvâr
șirea unei fapte prev
ăzute de
legea penală.
89
S
–
a mai arătat în motivarea apelului că achitarea pentru
faptele din data de 16 iunie 2009 este
gre
șit
ă deoarece aceia
și instanț
ă a dispus condamnarea inculpatului pentru com
iterea infrac
țiunii
prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003
–
ce a fost re
ținut de Parchet ca fiind compus din acte
materiale săvâr
șite atât în anul 2009, cât și în cursul anului 2010. Pentru activitatea infracțional
ă
ce intră în componen
ța art. 7 din Legea
nr. 39/2003, instan
ța fondului nu a f
ăcut nici o apreciere.
Curtea a constatat că, în minuta sentin
ței penale, Tribunalul a precizat expres pentru care fapt
ă a
re
ținut incidența art. 7 din Legea nr. 39/2003, și anume aceea din data de 11 mai 2010.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru o singură infrac
țiune de constituire a unui grup
infrac
țional organizat, reținându
–
se în rechizitoriul parchetului că „Referitor la infrac
țiunea de
ini
țiere, constituire și sprijinire a unui grup infracțional org
anizat, prev. de art. 7 din Legea nr.
39/2003, atât faptele săvâr
șite în cursul anului 2009, cât și cele din anul 2010, au fost comise de
inculpatul
K.H. în baza unei rezolu
ții infracționale unice, în calitatea sa de lider al unei rețele
interna
ționale de
trafican
ți de droguri, calitate pe care a avut
–
o în toată această perioadă,
împrejurări în care acestea constituie acte materiale ale unei infrac
țiuni unice, în form
ă
continuă”.
Or, în aceste condi
ții, în mod corect instanța a dispus condamnarea inculpatul
ui pentru
infrac
țiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003
–
o singură faptă, a
șa cum inculpatul a fost
trimis în judecată
–
și a precizat în mod expres c
ă această condamnare se referă la fapta din data
de 11 mai 2010, grupul infrac
țional organizat de in
culpat având drept scop comiterea faptei din
această dată.
Împrejurarea că instan
ța a reținut o alt
ă dată la care s
–
a constituit grupul infrac
țional de c
ătre
inculpat (aprilie
–
mai 2010), iar nu aceea re
ținut
ă de Parchet în rechizitoriu (aprilie 2009), nu
poate fi considerată o contradic
ție ori o nepronunțare a instanței cu privire la aceast
ă infrac
țiune,
ci o stabilire corectă a situa
ție de fapt, raportat la probatoriul administrat în cauz
ă.
Pentru motivele expuse, Curtea a constatat că solu
ția de achitar
e a inculpatului pentru faptele
presupus comise la data de 16 iunie 2009 este temeinică, astfel că urmează a respinge apelul
declarat de Ministerul Public ca nefondat.
2. Referitor la apelurile declarate de inculpa
ți, Curtea a constatat c
ă acestea sunt fon
date numai
sub aspectul gre
șitei dispuneri a m
ăsurii expulzării, atâta vreme cât ambii inculpa
ți sunt c
ăsători
ți
cu cetă
țeni români și au familii întemeiate pe teritoriul României, soții și copii, conform
înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.
90
Curtea a ap
reciat că în aceste condi
ții nu este posibil
ă expulzarea inculpa
ților dup
ă executarea
pedepsei, o asemenea măsură contravenind dispozi
țiilor art. 8 din Convenția European
ă a
Drepturilor Omului.
Potrivit art. 8 din Conven
ție, intitulat „Dreptul la respectar
ea vie
ții private și de familie”:
1. Orice persoană are dreptul la respectarea vie
ții sale private și de familie, a domiciliului s
ău
și a
coresponden
ței sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorită
ți publice în exercitarea acestui drept decât în m
ăsura î
n
care acest amestec este prevăzut de lege
și dac
ă constituie o măsură care, într
–
o societate
democratică, este necesară pentru securitatea na
țional
ă, siguran
ța public
ă, bunăstarea economică
a
ț
ării, apărarea ordinii
și prevenirea faptelor penale, protejar
ea sănătă
ții sau a moralei, ori
protejarea drepturilor
și libert
ă
ților altora.
A dispune expulzarea inculpa
ților în condițiile în care aceștia sunt
căsători
ți cu cet
ă
țeni români și
au familii întemeiate pe teritoriul României, de o lungă perioadă de timp,
având so
ții de cet
ă
țenie
română
și copii cu acestea, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, constituie în opinia
Cur
ții o ingerinț
ă nepermisă în dreptul la via
ța de familie, în ciuda activit
ă
ții infracționale
deosebit de grave a inculpa
ților.
De a
semenea, în acela
și sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului
–
a se
vedea cauza Keles c. Germania, situa
ție în care s
–
a constatat încălcarea art. 8 din Conven
ție în
cazul expulzării unui recidivist care locuia pe teritoriul Germaniei
.
Pentru motivele expuse, Curtea a admis apelurile formulate de inculpa
ți, a desființat în parte
sentin
ța penal
ă
și a dispus înl
ăturarea măsurii de siguran
ț
ă a expulzării cu privire la ace
știa.
Relativ la celelalte motive de apel invocate, Curtea a constat
at că acestea sunt nefondate.
A. S
–
a arătat în motivarea apelului că nu există elemente care să justifice competen
ța teritorial
ă a
instan
țelor de judecat
ă române, o instan
ț
ă din România nefiind îndreptă
țit
ă să judece străini care
nu au comis infrac
țiuni pe
teritoriul României.
Curtea a constatat că din dispozi
țiile legale a reieșit c
ă instan
țele din România sunt competente
să judece prezenta cauză.
Astfel, inculpatul K.H. a fost trimis în judecată pentru infrac
țiunile de
ini
țiere, constituire și
sprijinire
a unui grup infrac
țional organizat, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003,
91
complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc, prev.
și ped. de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1) și
(2) din Legea nr. 143/2000, faptă privind transportul de heroină
depistat la data de
11 mai 2010;
complicitate la tentativă la infrac
țiunea de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, prev.
și ped. de art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la
art. 3 alin. (1
)
și (2) din Legea nr. 143/2000, fapt
ă privind transportul de heroină depistat la data
de
11 mai 2010;
organizare, conducere
și finanțare a traficului ilicit de droguri de mare risc și a
traficului ilicit interna
țional de droguri de mare risc, prev. și ped
. de art. 10 din
Legea nr.
143/2000 rap. la art. 2 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr.
143/2000, faptă săvâr
șit
ă în legătură cu transportul de heroină depistat la data de
11 mai
2010;
complicitate la contrabandă
, în formă agravantă, prev.
și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art.
270 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 86/2006, corob. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificat
ă
și
completată, privind C. vam., faptă săvâr
șit
ă în luna mai 2010, totul cu aplic. art. 33 l
it. a) C. pen.
S
–
a re
ținut c
ă la data de 11 mai 2010, în jurul orei 19:00, inculpa
ții B.O. și
S.K. (pentru acesta
din urmă dispunându
–
se disjungerea cauzei), aflându
–
se împreună în
autoturismul marca R. de
culoare albastră, cu numărul de înmatriculare XXX,
au intrat în România prin punctul de trecere
a frontierei Giurgiu, respectiv prin locul stabilit pentru controlul vamal, având în acest mijloc de
transport cantitatea de aproximativ 8 kilograme bijuterii din aur, în valoare de circa 1.050.128
(un milion c
incizeci mii una sută douăzeci
șiopt) RON, ce a fost introdus
ă pe teritoriul
ț
ării
noastre prin sustragerea de la controlul vamal, această activitate desfă
șurându
–
se
sub
coordonarea directă a
inculpatului
K.H.
De asemenea, la data de 11 mai 2010, autorită
ți
le competente turce au descoperit în autocarul cu
numărul de înmatriculare A1, apar
ținând societ
ă
ții de transport internațional de persoane S.T. din
Istanbul, compania turcă aflată în legătură directă cu societatea omoloagă SC G.S. SRL din
Bucure
ști, al c
ă
rei patron este inculpatul K.H. iar inculpatul B.O. angajatul său, o cantitate de
20,417 kilograme heroină, ambalată în 40 de pachete, ce erau ascunse în două compartimente
special amenajate sub podeaua autovehiculului. Autocarul respectiv a fost oprit la
punctul de
trecere a frontierei Kapikule, aflat la frontiera turco
–
bulgară, în timp ce se îndrepta spre
România.
Cu această ocazie autorită
țile judiciare turce l
–
au arestat, alături de alte patru persoane, pe
numitul H.M., care a declarat că efectua acest
transport de heroină, pe care o preluase de la
inculpatul
B.O., sub coordonarea directă a inculpatului
K.H.
Potrivit art. 8 alin.3 C. pen.
prin „infrac
țiune s
ăvâr
șit
ă pe teritoriul Romaniei” se în
țelege orice
infrac
țiune comis
ă pe teritoriul arătat în art.
8 alin.2 C.pen. sau pe o navă sub pavilon romanesc
92
ori o aeronavă inmatriculata in Romania. Infrac
țiunea se consider
ă săvâr
șit
ă pe teritoriul
Romaniei
și atunci când pe acest teritoriu ori pe o nav
ă sub pavilion romanesc sau aeronavă
inmatriculata in Roman
ia s
–
a efectuat numai un act de executare, de instigare sau de complicitate
ori s
–
a produs, chiar in parte, rezultatul infrac
țiunii.
De asemenea, potrivit art. 174 C. pen., prin „săvâr
șirea unei infracțiuni” sau „comiterea unei
infrac
țiuni” se înțelege s
ăv
âr
șirea oric
ăreia dintre faptele pe care legea le pedepse
ște ca
infrac
țiune consumat
ă sau ca tentativă, precum
și participarea la comiterea acestora ca autor,
instigator sau complice.
În aceste condi
ții, reținându
–
se că inculpatul K.H. este ini
țiatorul gru
pului infrac
țional, c
ă acesta
a efectuat acte de complicitate la infrac
țiunea de trafic de droguri de mare risc în timp ce se afla
pe teritoriul României, rezultă cu eviden
ț
ă că faptele inculpatului au fost comise pe teritoriul
României astfel că instan
ța
română este competentă să le judece conform art. 3 C. Pen. (art.8
Noul Cod Penal).
A
șa fiind, împrejurarea c
ă autorul infrac
țiunii de trafic de droguri este inculpatul B.O., iar acesta
a procurat drogurile de pe teritoriul altui stat, transportul de drogur
i fiind capturat mai înainte de
a ajunge pe teritoriul României, nu are nicio relevan
ț
ă asupra competen
ței instanțelor române de
a judeca cauza, atâta vreme cât ini
țierea și preg
ătirea infrac
țiunilor, precum și actele de
complicitate au avut loc pe teritor
iul statului român.
B. Referitor la sus
ținerea c
ă instan
ța de judecat
ă nu este legal învestită când toate actele de
urmărire penală au fost desfă
șurate de alte autorit
ă
ți judiciare decât cele interne, motiv pentru
care s
–
a solicitat a se considera că sunt
incidente disp. art. 332 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a
constatat, contrar celor sus
ținute de inculpat, c
ă numai o parte dintre actele de urmărire penală au
fost efectuate de autorită
ți judiciare din alte state, iar aceste acte de urm
ărire au fost efect
uate în
temeiul unor conven
ții internaționale la care România este parte ori prin comisie rogatorie,
aspect care exclude orice discu
ție asupra veridicit
ă
ții probelor administrate.
De altfel, aceste aspecte nu au nicio legătură cu legala investire a instan
ț
ei, care a fost sesizată de
Parchetul competent din România, în realitate punându
–
se în discu
ție legalitatea probelor
administrate în cauză.
S
–
a sus
ținut c
ă drogurile nu au fost testate de autorită
țile române, astfel c
ă nu poate subzista
infrac
țiunea de tr
afic de droguri de mare risc
și celelalte infracțiuni privind drogurile. Or, Curtea
a constatat că nu are motive a pune la îndoială expertiza efectuată de către autorită
țile din Turcia,
93
atâta vreme cât există conven
ții la care România este parte și acestea
au aplicabilitate în cauză
–
Conven
ția European
ă de Asisten
ț
ă Juridică în Materie Penală adoptată la Strasbourg la 20 aprilie
1959, Protocolul Adi
țional la aceast
ă Conven
ție, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978,
Tratatul bilateral de asisten
ț
ă judicia
ră în materie penală din 1970, precum
și Convenția contra
traficului ilicit de stupefiante
și substanțe psihotrope, adoptat
ă la Viena la 20 decembrie 1988.
Împrejurarea că Turcia nu este stat membru al Uniunii Europene nu are nicio relevan
ț
ă asupra
probato
riului administrat pe teritoriul acestui stat prin comisie rogatorie ori prin alte forme de
cooperare judiciară interna
țional
ă.
Curtea a constatat că nu există nici un element care să inducă instan
ței dubii asupra veridicit
ă
ții
concluziilor autorită
ților d
in Turcia, cu care există o îndelungă colaborare în baza unor conven
ții
interna
ționale, al c
ăror scop este tocmai u
șurarea cooper
ării judiciare, astfel că a pune la îndoială
probitatea autorită
ților judiciare din aceast
ă
țar
ă este în afara oricărei discu
ți
i
și ar constitui o
gravă încălcare a tratatelor
și normelor internaționale.
C. Referitor la infrac
țiunea de criminalitate organizat
ă
–
prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003
–
și
la infrac
țiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1),
(2) din legea 143/2000,
cu privire la care instan
ța de fond a considerat c
ă există, că au fost comise de inculpa
ți în forma
de vinovă
ție prev
ăzută de lege, s
–
a solicitat achitarea inculpa
ților în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)
raportat la art. 10 lit. d) C
. proc. pen.
Curtea a constatat că împrejurarea că în prezenta cauză sunt trimise în judecată doar două
persoane nu exclude existen
ța grupului organizat, ce înseamn
ă un minimum de membri
și o
conlucrare în vederea săvâr
șirii unei infracțiuni, îns
ă condi
ții
le de existen
ț
ă a numărului de
membri
și structura organizat
ă a acestuia au fost dovedite prin probele administrate în cauză.
A
șa cum corect a reținut prima instanț
ă, pentru a fi întrunite elementele constitutive al
infrac
țiunii prev. de art. 7 alin. (1) d
in Legea nr. 39/2003, sub aspectul elementului material al
laturii obiective, nu este necesar să fie judeca
ți în același timp, toți membrii grupului infracțional,
din materialul probator administrată în cauză rezultând indubitabil că inculpatul K.H. s
–
a
co
nstituit împreună cu B.O., S.K.
și H.M. într
–
un grup cu o structură determinată
și roluri
prestabilite care să ac
ționeze în mod coordonat în scopul transportului de heroin
ă
și aur din data
de 11 mai 2010.
Legătura între cei doi inculpa
ți și între H.M. nu p
oate fi contestată, având în vedere transcrierile
convorbirilor telefonice, declara
țiile numitului H.M., declarațiile martorului cu identitate
94
protejată, procesul verbal din care reiese că inculpatul B.O. s
–
a deplasat în localitatea Van,
declara
țiile marto
rilor audia
ți în apel, împrejurarea c
ă inculpatul B.O. era angajat la SC G.S.
SRL.
De asemenea, faptul că în privin
ța numitului S.K. s
–
a dispus disjungerea urmăririi penale în
cauză, din motive procedurale
–
sustragerea acestuia de la urmărire penală prin
părăsirea
teritoriului României, nu reduce faptic numărul membrilor grupului infrac
țional.
Împrejurarea că Turcia nu este stat membru al Uniunii Europene nu are nicio relevan
ț
ă asupra
probatoriului administrat prin comisie rogatorie ori prin alte forme de
cooperare judiciară
interna
țional
ă pe teritoriul acestui stat, iar faptul că un membru al grupului infrac
țional a fost
condamnat pe teritoriul altui stat nu exclude posibilitatea condamnării unei alt membru al
grupului infrac
țional pe teritoriul României ș
i în cadrul unei cauze penale aflate pe rolul
instan
țelor române și nu duce, contrar celor susținute de ap
ărătorii inculpatului, la imposibilitatea
complinirii absen
ței elementului esențial al infracțiunii privind fizic lipsa unuia dintre minimul
de membri
ai grupului infrac
țional în referire la existența cauzei pe rolul altui stat.
Spre deosebire de fapta din data de 16 iunie 2009, Curtea a re
ținut c
ă atât existen
ța infracțiunii
de grup infrac
țional organizat cât și aceea a infracțiunii de trafic de drogur
i
și de tentativ
ă la
infrac
țiunea de introducere în țar
ă de droguri de mare risc, în cazul faptei din data de 11 mai
2010, sunt dovedite nu numai cu transcrierile convorbirilor telefonice efectuate de inculpa
ți
înainte ci
și cu transcrierile convorbirilor
telefonice efectuate de inculpa
ți dup
ă comiterea
infrac
țiunii, precum și cu alte mijloace de prob
ă cu care se coroborează.
Astfel, în mod corect a avut în vedere Tribunalul, la stabilirea vinovă
ției inculpaților,
următoarele mijloace de probă:
–
notele de
redare a comunicărilor interceptate
și înregistrate în temeiul Legii nr. 51/1991,
privind siguran
ța național
ă a României, respectiv procesele
–
verbale întocmite de anchetatori, din
care rezultă că se inten
ționa introducerea unei cantit
ă
ți importante de hero
ină pe teritoriul
României, din Turcia, această activitate infrac
țional
ă fiind organizată
și finanțat
ă de inculpatul
K.H., drogurile urmând să fie transportate mai departe în Olanda;
–
procesele
–
verbale întocmite de anchetatori la datele de 04 mai 2010
și
08 mai 2010 din care
rezultă că la începutul lunii mai 2010, inculpatul B.O., sub coordonarea lui K.H., s
–
a deplasat în
zona Van, din Turcia, pentru a contracta achizi
ționarea unei cantit
ă
ți de heroin
ă;
95
–
declara
țiile martorului cu identitate protejat
ă „A.
M.”
–
nume de cod, acesta sus
ținând c
ă, la
indica
țiile inculpatului K.H., O.B. și S.K. s
–
au deplasat cu un autoturism în Turcia, în regiunea
Diarbakir, de unde au preluat o cantitate de droguri, pe care au transportat
–
o până în Istanbul,
unde erau a
șteptaț
i de către numitul H.M.
și împreun
ă au ascuns drogurile în autocarul condus de
acesta din urmă;
–
procesul verbal din 30 septembrie 2010 din care rezultă că H.M. a părăsit la data de 09 mai
2010 teritoriul României, la volanul autocarului cu numărul de înm
atriculare A1 apar
ținând
firmei S.T., ce era coordonată de K.H.;
–
documentele ob
ținute de Parchetul de pe lâng
ă Înalta Curte de Casa
ție și Justiție prin comisie
rogatorie de la autorită
țile judiciare din Turcia, în temeiul dispozițiilor Convenției Europen
e de
Asisten
ț
ă Juridică în Materie Penală adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959, a Protocolului
Adi
țional la aceast
ă Conven
ție, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978, a Tratatului bilateral de
asisten
ț
ă judiciară în materie penală din 1970, precum
și
a Conven
ției contra traficului ilicit de
stupefiante
și substanțe psihotrope, adoptat
ă la Viena la 20 decembrie 1988;
–
procesul verbal întocmit de autorită
țile turce în data de 11 mai 2010 cu ocazia descoperirii
drogurilor în autocarul condus de H.M.;
–
procesul verbal de testare M.T. din care rezultă că în urma testului efectuat asupra mostrelor
preluate din substan
ța aflat
ă în cele 40 de pachete în greutate de 20,417 kg descoperite în
autocarul cu numărul de înmatriculare A1 s
–
a ob
ținut avertizarea hero
ină;
–
procesul verbal de luare a declara
ției lui H.M. din data de 13 mai 2010, acesta susținând c
ă a
primit drogurile de la inculpatul O.B. pentru a le transporta în România;
–
nota de redare a convorbirii telefonice între inculpatul K.H.
și H.M. din data
de 11 mai 2010,
ora 09:25:59;
–
notele de redare a convorbirilor din datele de
11 mai 2010, ora 23:48:18
și 12 mai 2010, ora
00:00:17, purtate între inculpa
ții K.H.,
B.O.
și numitul K.C., ce au fost înregistrate în mod
autorizat
în mediul ambiental,
la sc
urt timp după ce aflaseră că autorită
țile vamale turce
descoperiseră în autocarul men
ționat mai sus cantitatea de 20,417 kilograme heroin
ă, din care
rezultă că ace
știa erau interesați s
ă afle cine anume i
–
a trădat, dacă numitul H.M. sau alte
persoane cerce
tate îi vor denun
ța, discuțiile vizând și modul în care au acționat cu ocazia
ascunderii heroinei, cum ar fi trebuit să procedeze pentru ca drogurile să nu fie descoperite, cine
96
s
–
a ocupat de disimularea efectivă a drogurilor, posibilită
țile pe care le au
autorită
țile pentru a
dovedi participarea lor la realizarea acestei tranzac
ții ilicite cu heroin
ă;
–
declara
ția martorei A.E. dat
ă în fa
ța instanței de apel din care reiese c
ă exista o societate
comercială corespondentă în Turcia, transportul la dus
și înt
ors fiind făcut cu acelea
și trei
autocare.
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul K.H. a ascultat înregistrările în
mediul ambiental, declarând că nu are de formulat obiec
țiuni, aceeași poziție fiind adoptat
ă
și de
inculpatul O.B
. În faza cercetării judecătore
ști, inculpatul B.O. nu a contestat autenticitatea
convorbirilor telefonice
și în mediul ambiental, ci doar interpretarea dat
ă de procurori termenilor
folosi
ți de interlocutori în aceste convorbiri; prin urmare instanța de ap
el a admis cererea
inculpa
ților de efectuare a unei noi traduceri a convorbirilor telefonice din limba turc
ă în limba
română, traduceri ce au fost depuse la dosar la termenul din 13 octombrie 2011.
Din aceste traduceri rezultă cu eviden
ț
ă vinovă
ția inculpa
ților, care discut
ă despre „nenorocitul
de H.” care a declarat despre implicarea lor în traficul de droguri, despre „I.” pe care îl bănuiesc
a fi cel ce i
–
a trădat, despre gre
șeala pe care au f
ăcut
–
o că transportul nu a fost efectuat de
inculpatul B.O.
și
cu autocarul marca N., despre cele 7 kg
și jum
ătate de aur
și 20 de kg de
heroină, despre H. care a umplut loca
șul aflat în autocar și l
–
a lăsat deschis, despre firma din
Turcia cu care „colaborau” în transporturile de droguri, despre discu
țiile stabilite
în cazul în care
cineva este prins, despre regula de a nu da declara
ții în aceast
ă situa
ție, despre ce declarații s
ă
dea O.B. dacă este nevoie, în sensul că este doar un intermediar care a luat 2000 de euro, despre
temerile lui K.H. că se va face legătura
între el
și cei din localitatea Van, despre distrugerea
cartelelor telefonice, despre posibilitatea de a fi chema
ți la poliție și Interpol, despre situații
similare când au fost găsite droguri la pasageri ai firmelor M.
și T., despre necesitatea de a fugi
dacă este cazul.
Un exemplu elocvent de fragment de convorbire este următorul:
K.H.: A
ți umplut
–
o împreună?
O.B.: Nu, a făcut
–
o H. singur.
K.H.: Care H.?
O.B.: Al nostru. Care a fost prins.
K.H.: Unde a
ți depozitat
–
o? Tu
și H.?
97
O.B.: Eram
și eu cu el.
K.H.: A
ți adus
–
o împreună?
O.B.: Îhî! Iese marfa
și i
–
am zis să o ducă la autocar.
K.H.: Nenorocitul ala a dus
–
o, a deschis loca
șul și dup
ă aia a ie
șit la iveal
ă. Măcar de ar fi fost
închis loca
șul”.
Cât prive
ște susținerea c
ă ar fi existat complicitate la
tentativă abia dacă drogurile ar fi ajuns la
un punct de trecere a frontierei românesc, acolo să fi intervenit autorită
țile judiciare și s
ă fi oprit
comiterea faptei, astfel că iese din discu
ție orice fel de tentativ
ă la această infrac
țiune pentru c
ă
nu o
perează principiul teritorialită
ții legii penale, Curtea a constatat c
ă nu poate fi avută în
vedere, fiind incident cu eviden
ț
ă principiul teritorialită
ții legii penale prev. de art. 3 C. pen., așa
cum s
–
a arătat anterior. De asemenea, nu are nicio relevan
ț
ă faptul că drogurile nu au ajuns la
grani
ța român
ă, atâta vreme cât destina
ția acestora era România, lucru evident având în vedere
faptul că destina
ția autocarului în care au fost disimulate drogurile era România.
De asemenea, înscrisul depus de inculpa
ț
i la dosar
și emis de Parchetul General din Republica
Turcia nu are nicio legătură cu prezenta cauză, făcând referire la o faptă din data de 18
septembrie 2010, ocazie cu care s
–
a descoperit 981 de grame într
–
un autocar apar
ținând aceleiași
firme corespond
ente din Turcia, S.T., procurorul men
ționând c
ă nu va extinde urmărirea penală
și cu privire la aceast
ă faptă.
D. Cât prive
ște împrejurarea c
ă inculpatul K.H. ar fi cunoscut, ar fi ajutat
și ar fi finanțat
activitatea de trafic interna
țional de droguri de
mare risc, s
–
a solicitat achitarea în temeiul art. 11
pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Relativ la sus
ținerea c
ă nu se pot accepta ni
ște acte f
ăcute într
–
o
țar
ă care nici nu este membru al
Uniunii Europene
și nu este posibil ca o ins
tan
ț
ă de judecată din România să accepte că s
–
au
găsit droguri la grani
ța bulgaro
–
turco, că acestea există in materialitatea lor
și c
ă sunt substan
ța
interzisă la de
ținere din rechizitoriu, f
ără nici un fel de element de dovadă, respectiv examen de
laborat
or de către o autoritate internă, Curtea a constatat că nu există nici un element care să
inducă instan
ței dubii asupra veridicit
ă
ții concluziilor autorit
ă
ților din Turcia, cu care exist
ă o
îndelungă colaborare în baza unor conven
ții internaționale, al c
ăr
or scop este tocmai u
șurarea
cooperării judiciare, astfel că a pune la îndoială probitatea autorită
ților judiciare din aceast
ă
țar
ă
este în afara oricărei discu
ții și ar constitui o grav
ă încălcare a tratatelor
și normelor
interna
ționale.
98
Cu privire la inf
rac
țiunile de organizare, conducere și finanțare a traficului ilicit de droguri de
mare risc
și a traficului internațional de droguri de mare risc s
–
a afirmat că este vorba de o
situa
ție de dubl
ă pedepsire, deoarece activitatea de finan
țare a lui K.H. este
echivalată
și cu
complicitatea pentru că tot prin finan
țarea grupului infracțional și achizițion
ării de droguri se
re
ține c
ă a
și ajutat la comiterea faptelor, or nu se poate ca pentru același act material s
ă fie
sanc
ționat de dou
ă ori.
Curtea a constatat
că dezlegarea acestei probleme de drept a fost dată deja de Înalta Curte de
Casa
ție și Justiție prin decizia nr. 38/2008 pronunțat
ă în recurs în interesul legii, prin care s
–
a
stabilit că „fapta de organizare, conducere sau finan
țare a acțiunilor prev
ăzut
e la art. 2
–
9 din
Legea nr. 143/2000 constituie o infrac
țiune distinct
ă
și nu o form
ă agravată a infrac
țiunilor
prevăzute la art. 2
–
9 din aceea
și lege”.
Fa
ț
ă de decizia men
ționat
ă, a rezultat că cele două infrac
țiuni vor fi reținute în concurs; din
probato
riul administrat în cauză a reie
șit c
ă inculpatul K.H. este cel care a ini
țiat, coordonat și
organizat transportul de droguri de pe teritoriul Turciei spre România, tot el fiind cel care a
asigurat sumele de bani pentru procurarea drogurilor
și pentru toți
participan
ții la fapt
ă, astfel că
sunt întrunite elementele constitutive ale infrac
țiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000.
De asemenea, art. 2 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000 incrimineaz
ă orice opera
țiune
efectuată cu droguri, inclusiv cum
părarea, de
ținerea, transportul, livrarea, în oricare dintre aceste
variante inculpatul fiind cel care a coordonat
și înlesnit comiterea infracțiunii de c
ătre autorii
H.M.
și B.O., prin stabilirea contactelor și prin punerea la dispoziție a sumelor de bani
, a
șa cum
reiese din probatoriul administrat.
Fapta inculpa
ților întrunește și elementele constitutive ale infracțiunii de tentativ
ă la trafic
interna
țional de droguri de mare risc, atâta vreme cât drogurile nu au ajuns pe teritoriul statului
român datorit
ă interven
ției autorit
ă
ților turce, la granița cu Bulgaria, dar acest fapt nu înl
ătură
răspunderea penală a inculpa
ților, din moment ce a fost dovedit faptul c
ă heroina avea drept
destina
ție România (a se vedea și decizia nr. 7337 din 19 decembrie 2006 a Î
naltei Cur
ți de
Casa
ție și Justiție, secția penal
ă).
E. Cu privire la infrac
țiunea de contraband
ă s
–
a sus
ținut c
ă partea civilă a făcut dovada modului
în care au fost primite bijuteriile, că era vorba de segmente de aur, că aceste bijuterii au fost pur
și
simplu depozitate pentru o noapte poate într
–
un seif de la firma lui K.H.
–
unde existau condi
ții
de securitate
–
și exista avizul B
ăncii Na
ționale pentru ca ele s
ă fie scoase, prelucrate
și
reintroduse în
țar
ă.
99
De
și în motivele scrise de apel depuse de in
culpatul B.O. la data de 22 martie 2011 rezultă că
acesta nu contestă comiterea infrac
țiunii de contraband
ă, în concluziile în apel s
–
a solicitat
achitarea sa pentru această infrac
țiune conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc.
pen.
C
urtea a constatat că afirma
țiile inculpaților, în sensul c
ă aceste bijuterii ar fi fost numai
depozitate la sediul SC G.S. SRL, de către reprezentan
ții SC G.T.I. SRL, nu corespund
adevărului, întrucât din probele administrate în cursul urmăririi penale rez
ultă că ele apar
țineau
inculpatului K.H.
și au fost aduse în România de inculpatul B.O.
În acest sens, în mod corect a re
ținut prima instanț
ă următoarele mijloace de probă:
–
procesul verbal de supraveghere operativă/filaj întocmit de către lucrătorii de p
oli
ție judiciar
ă
din data de 11 mai 2010, în care este descrisă activitatea inculpa
ților privind introducerea în țar
ă
a bijuteriilor din aur, prin sustragerea de la controlul vamal;
–
procesul verbal de perchezi
ție domiciliar
ă
și planșa fotografic
ă cu bunu
rile ridicate din
locuin
ța
inculpatului K.H., ocazie cu care au fost descoperite bijuteriile din aur.
Astfel, s
–
a re
ținut din procesul verbal de supraveghere operativ
ă că saco
șa albastr
ă în care se
aflau bijuteriile a fost luată din autoturismul cu care in
culpa
ții au intrat în țar
ă abia la momentul
sosirii acestora la locuin
ța inculpatului K.H., de unde rezult
ă că aceasta a fost adusă din Turcia,
iar nu de la sediul firmei G.S.I. SRL, la momentul la care inculpa
ții s
–
au oprit la sediul acestei
firme nefiind
observată introducerea vreunui obiect în ma
șin
ă de nicio persoană. În concluzie,
bijuteriile au fost introduse în România de inculpatul B.O.
și au r
ămas în autoturism în perioada
cât inculpatul B.O. s
–
a aflat la sediul SC G.S.I. SRL.
În plus, instan
ța de
apel a re
ținut și transcrierile convorbirilor telefonice din data de 12 mai 2011,
purtate de inculpa
ții K.H. și B.O., în care aceștia precizeaz
ă:
–
K.H.: Mâine pleacă C. Noi rămânem aici. Avem
și aurul, o s
ă îl vindem.
–
B.O.: Dacă se întâmplă ceva, fugim,
ce să facem?
Astfel, cu ocazia perchezi
ției domiciliare la locuința inculpatului K.H. acesta a declarat c
ă în cele
13 pachete găsite în dulapul din bucătăria sa se află aur, care îi apar
ține, fiind cump
ărat din
România cu suma de 55.000 de euro.
100
În declar
a
ția martorului asistent S.G. și a martorului asistent L.I.C. se arat
ă că inculpatul K.H. a
indicat organelor de poli
ție, tot cu ocazia percheziției domiciliare, c
ă a primit cantitatea de aur de
la un anume H.Re., primind în schimb suma de 500 dolari SUA.
În declara
țiile date la urm
ărirea penală inculpatul nu a putut indica nici un fel de date pentru ca
numitul H.Re. să fie identificat
și audiat, afirmând c
ă nu
știe unde locuiește, nu cunoaște alte
date despre el
și c
ă trecea din când în când pe la sediul f
irmei SC G.S. SRL.
Ulterior tot în declara
țiile date la urm
ărirea penală inculpatul a arătat că de fapt H.Re. nu există,
este numai o poreclă, numele real al persoanei care i
–
a lăsat aurul în custodie fiind S.O., din
Timi
șoara.
Fiind audiat de instan
ța de
apel, numitul S.O. a arătat că nu îi cunoa
ște pe cei doi inculpați aflați
în sala de judecată, pe care i
–
a văzut numai o dată, în sala tribunalului. A mai declarat acesta că a
luat legătura cu un anume „R.” care îl cuno
ștea pe inculpatul K.H. și din acest
motiv i
–
a făcut o
împuternicire lui K.H. pentru a depozita aurul la el, cu scopul ca inculpatul să meargă la
trezorerie
și s
ă topească aurul.
A fost audiat
și numitul Y.R. care a afirmat c
ă îl cunoa
ște pe inculpatul K.H. din anul 1995
–
1996 căruia i
–
a lăs
at aurul apar
ținând martorului S.O.
Din analiza declara
țiilor date de inculpatul K.H. și de martorii audiați de Curtea de Apel rezult
ă
cu eviden
ț
ă contradic
țiile existente atât între afirmațiile succesive ale inculpatului K.H. cât și
între declara
țiile
acestuia
și declarațiile celor doi martori audiați de instanța de apel. Astfel, deși
inculpatul K.H. afirmă că în realitate numitul „R.” nu există, fiind doar o poreclă, iar aurul l
–
a
luat de la S.O., martorul S.O. declară că nu îl cunoa
ște pe inculpatul K
.H., în timp ce existen
ța
numitului „R.” este revelată brusc în fa
ța instanței de apel, acesta susținând c
ă de fapt îl cunoa
ște
pe inculpat din anul 1995, de
și existența sa fusese negat
ă de inculpat în declara
țiile anterioare.
De asemenea, se constată că a
vizul de înso
țire a m
ărfii, în baza căruia se pretinde că martorul
S.O. a scos aceste bunuri din societate, poartă exact data de 11 mai 2010, iar martorul A.V., de la
care se afirmă că a fost cumpărat aurul, nu a mai fost găsit la adresa de domiciliu, pent
ru a fi
audiat, de
și s
–
au făcut demersuri inclusiv de Parchet în acest sens.
Potrivit art. 270 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 86/2006, „Introducerea în sau scoaterea din țar
ă,
prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele sta
bilite pentru control
vamal”, constituie infrac
țiunea de contraband
ă
și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și
interzicerea unor drepturi.
101
Constituie, de asemenea, infrac
țiune de contraband
ă
și se pedepsește potrivit alin. (1)
introducerea în sau
scoaterea din
țar
ă prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin
sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim
vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.
000 RON
în cazul produselor supuse accizelor
și mai mare de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau
mărfuri".
De asemenea, conform art. 274 din aceea
și lege, faptele prev
ăzute la art. 270
–
273, săvâr
șite de
una sau mai multe persoane înarmate ori de dou
ă sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc
cu închisoare de la 5 la 15 ani
și interzicerea unor drepturi.
Cum s
–
a făcut dovada că aurul apar
ține inculpaților, c
ă a fost introdus în România de inculpatul
B.O. la solicitarea inculpatului K.H., urmând a
fi valorificat împreună de ace
știa, iar inculpații nu
au prezentat nici un fel de dovezi că ar fi achizi
ționat o asemenea cantitate în baza unor
documente legale, rezultă cu eviden
ț
ă că sunt întrunite condi
țiile de existenț
ă
și elementele
constitutive ale
infrac
țiunii prev. de art. 271 alin. (1), (2) coroborat cu art. 274 din Legea nr.
86/2006.
S
–
a constatat că după data de 12 mai 2010 textul art. 270 din Legea nr. 86/2006 a suferit
modificări, unele de dată recentă, însă fără a fi afectată încadrarea jurid
ică a faptei ori elementele
constitutive ale acesteia, în modalitatea în care a fost comisă de inculpa
ți și reținut
ă de prima
instan
ț
ă.
F. În subsidiar, inculpatul B.O. a arătat că nu este cunoscut cu antecedente penale, are patru copii
și este întrețin
ăto
r de familie, astfel că dacă nu va fi primit punctul de vedere al apărării, se
solicită a se face aplicarea dispozi
țiilor art. 86
1
C. pen.
Curtea a constatat că o asemenea solicitare este nefondată, având în vedere cuantumul
pedepselor aplicate inculpatulu
i
și a pedepsei rezultante, care exclude aplicarea dispozițiilor art.
86
1
C. pen., nefiind îndeplinite condi
țiile cerute de lege, iar pe de alt
ă parte reducerea pedepselor
nu se justifică în nici un mod, fa
ț
ă de gravitatea extrem de ridicată a acestora, a
ș
a cum a fost
descrisă
și analizat
ă în precedent
–
încercarea de introducere pe teritoriul României a nu mai
pu
țin de 20 de kg de heroin
ă, în mod organizat
și premeditat, și introducerea a circa 7,6 kg de aur
fără plata taxelor vamale.
De altfel, limitele s
peciale de pedeapsă pentru o parte din infrac
țiunile pentru care s
–
a dispus
condamnarea inculpatului nu permit reducerea pedepselor, chiar în condi
țiile reținerii de
102
circumstan
țe atenuante
–
nejustificată sub nicio formă în prezenta cauză
–
până la un cuan
tum
care să se încadreze în dispozi
țiile art. 86
1
C. pen.
Astfel, lipsa antecedentelor penale nu echivalează cu o bună conduită anterioară comiterii
infrac
țiunii, fiind necesar
ă administrarea de probe în acest sens, probe ce nu au fost depuse de
inculpat,
iar atitudinea procesuală a inculpa
ților a fost una de nerecunoaștere a faptelor pe tot
parcursul procesului penal.
Aceea
și este și situația inculpatului K.H., în privința c
ăruia gravitatea faptelor în concret nu
justifică reducerea pedepselor sub cuantumu
l stabilit de prima instan
ț
ă, cu atât mai mult cu cât
anterior acesta a fost condamnat în Olanda pentru acela
și tip de infracțiune.
Pentru considerentele expuse, Curtea a admis apelurile declarate de inculpa
ți și a desființat
sentin
ța penal
ă apelată numai
în ceea ce prive
ște greșita aplicare a m
ăsurii de siguran
ț
ă a
expulzării.
În baza art. 383 alin. (1
1
) rap la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a men
ținut starea de arest
preventiv a inculpa
ților, temeiurile avute în vedere la luarea m
ăsurii arestării preven
tive
men
ținându
–
se
și în prezent, iar în baza art. 88 C. pen. a dedus din durata execut
ării pedepselor
perioada 13 mai 2010 la zi pentru ambii inculpa
ți.
3. Cât prive
ște apelul declarat de SC G.T.I. SRL,
aceasta a sus
ținut, în esenț
ă, că este proprietara
c
antită
ții de aproximativ 8 kg de aur ridicat
ă de la inculpa
ți, pe care ar fi l
ăsat
–
o în custodia SC
G.S. SRL, astfel că a fost vătămată prin dispozi
ția de confiscare a acestei cantit
ă
ți din aur.
Curtea a constatat că probele administrate pe parcursul urmăr
irii penale, al judecă
ții în fond și
aceea în apel nu dovedesc faptul că aurul găsit la locuin
ța inculpatului K.H. aparține apelantei
SC G.T.I. SRL, ci inculpa
țior K.H. și B.O.
Toate mijloacele de probă propuse de apelanta SC G.T.I. SRL, admise de instan
ța
de apel
și
administrate în calea de atac a apelului nu dovedesc că respectiva cantitate de aur ridicată de la
inculpa
ți este aceeași cu aceea achiziționat
ă de la martorul A.V., neexistând coresponden
ț
ă nici
măcar cu privire la cantitatea exactă de aur găs
ită la perchezi
ția domiciliar
ă
și documentele
depuse la dosar de apelantă.
Că aurul apar
ține inculpaților B.O. și K.H. este dovedit, așa cum s
–
a arătat anterior, de procesul
verbal de supraveghere operativă/filaj întocmit de către lucrătorii de poli
ție jud
iciară din data de
11 mai 2010, în care este descrisă activitatea inculpa
ților privind introducerea în țar
ă a
103
bijuteriilor din aur, prin sustragerea de la controlul vamal coroborat cu procesul verbal de
perchezi
ție domiciliar
ă
și planșa fotografic
ă cu bunu
rile ridicate din locuin
ța
inculpatului K.H.,
ocazie cu care au fost descoperite bijuteriile din aur, cu transcrierile convorbirilor telefonice din
data de 12 mai 2011, purtate de inculpa
ții K.H. și B.O., în care aceștia precizeaz
ă:
–
K.H.:
„Mâine pleacă C
. Noi rămânem aici. Avem
și aurul, o s
ă îl vindem.
–
B.O.: Dacă se întâmplă
ceva, fugim, ce să facem?”, cu declara
țiile contradictorii ale inculpatului K.H. și ale martorilor
S.O.
și Y.R., analizate pe larg în cadrul analizei apelurilor declarate de inculp
a
ți.
A
șa fiind, în mod corect prima instanț
ă a dispus în temeiul art. 118 lit. b) C. pen. confiscarea
cantită
ții de 7642,03 grame de aur, motiv pentru care Curtea a respins ca nefondat apelul declarat
de SC G.T.I. SRL, prin care s
–
a solicitat înlăturarea m
ăsurii confiscării
și restituirea cantit
ă
ții de
aur către apelantă.
Împotriva acestei decizii au declarant recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casa
ție și Justiție, partea civil
ă SC T.I. SRL
și inculpații K.H. și B.O. care au invoca
t inciden
ța
următoarelor cazuri de casare:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casa
ție și Justiție a invocat ca motiv de recurs dispozițiile
prev. de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen.
–
referitor la gre
șita achitare a inculpatului K.H. pentru
săvâr
șirea in
frac
țiunilor prev
ăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1)
și (2) din Legea nr.
143/2000, art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 , corob. cu art. 20 C. pen.
rap. la art. 3 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 10 d
in Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2
alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (faptele din
16 iunie 2009), dispusă prin sentin
ța penal
ă nr. 45 din 14 ianuarie 2011 pronun
țat
ă în Dosarul nr.
47377/3/2010 al T
ribunalului Bucure
ști, secția I
–
a penală,
și menținut
ă prin decizia recurată,
întrucât motivarea re
ținut
ă în cuprinsul hotărârii de către instan
ța de fond referitoare la achitarea
inculpatului K.H. pentru faptele din data de 16 iunie 2009 este succintă
și
lapidară, Tribunalul
apreciind că, de
și exist
ă anumite indicii că inculpatul a cunoscut activitatea desfă
șurat
ă de
numi
ții K.R. (fratele s
ău), H.K. (o altă rudă a sa), A.O., Y.M., G.K.
și alții, arestate la Istanbul în
data de 16 iunie 2009, probele în acu
zare (notele de redare a convorbirilor telefonice transmise
de autorită
țile din Turcia) sunt insuficiente pentru a forma convingerea instanței c
ă inculpatul
K.H. se face vinovat de comiterea acestor infrac
țiuni și c
ă în mod gre
șit Curtea a reținut c
ă
repre
zentantul Ministerului Public avea obliga
ția de a indica alte probe pentru a dovedi vinov
ă
ția
inculpatului, întrucât acesta a apreciat că această vinovă
ție rezulta din probele administrate în
faza de urmărire penală; mai mult, în baza rolului activ, consfi
n
țit de dispozițiile art. 4 C. proc.
pen., instan
ța de judecat
ă avea obliga
ția de a manifesta rol activ în desf
ă
șurarea procesului penal,
104
iar probele administrate în cursul urmăririi penale, din care rezultă vinovă
ția inculpatului K.H.,
să fie înlăturate p
rin administrarea unor alte probe.
Partea civilă SC G.T.I. SRL a invocat ca
și motive de recurs dispozițiile prev. de art. 385
9
pct. 18
C. proc. pen.
și 17
2
C. proc. pen.
și a solicitat admiterea recursului declarat de recurenta SC
G.T.I. SRL Arad, repreze
ntată prin administrator O.S.E., împotriva deciziei nr. 275/A din 27
octombrie 2011, pronun
țat
ă de Curtea de Apel Bucure
ști, cu casarea hot
ărârii atacate
și
trimiterea spre rejudecare a cauzei la instan
ța competent
ă ori anularea măsurii de confiscare
speci
ale a cantită
ții de 7642,03 grame aur și restituirea acestora deoarece în tot materialul
probator Ministerul public
–
D.I.I.C.O.T. face referire la infrac
țiunea de contrabanda cu aur,
săvâr
șit
ă de cei doi inculpa
ți din dosarul cauzei îns
ă procesul
–
verbal d
e supraveghere operativă
din data de 11 mai 2010 constată că cei doi au intrat legal în
țar
ă prin punctul de frontiera
Giurgiu, unde au fost controla
ți în baza unui consemn din anul 2009 f
ără a se fi găsit nimic
asupra lor. Astfel, sus
ținerea Parchetului c
ă ace
știa au introdus în țar
ă prin sustragere de la
controlul vamal a cantită
ții de aprox. 8 kg aur, este fals
ă. De asemenea Parchetul face o gravă
eroare de aplicare a prevederilor legale, confundând sustragerea vamală prevăzută de art. 653 din
H.G. nr. 7
07/2006 privind Regulamentul de aplicare a C. vam. cu Infrac
țiunea de contrabanda
prevăzută de art. 270 din Legea nr. 26/2006 a
șa încât este evident
ă nelegalitatea confiscării ca
urmare a erorii de fapt comisă de instan
țe.
Inculpatul K.H. a invocat inciden
ța urm
ătoarelor cazuri de casare:
Dispozi
țiile art. 385
9
pct. 2 C. proc. pen., întrucât instan
ța nu a fost legal sesizat
ă, urmărirea
penală fost efectuată de un organ care a efectuat acte de cercetare potrivit unor reguli de
procedură străine statului româ
n, întreaga activitate de cercetare fiind preluată pe cale de comisie
rogatorie de către autorită
țile judiciare din Turcia, f
ără a se efectua vreo cenzură a acestora
și de
asemenea prin audierea investigatorilor sub acoperire s
–
a încălcat inculpatului drep
tul la apărare.
În baza art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen. s
–
a solicitat instan
ței s
ă dispună admiterea recursului
casarea ambelor hotărâri pronun
țate în cauz
ă, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d)
C. proc. pen. să pronun
țe achitarea inc
. K.H. sub aspectul infr. prev. de art. 7 din Legea nr.
39/2003, urmând a se constata că în cauza sunt trimise în judecată doar 2 persoane despre care se
presupune că ar compune grupul infrac
țional organizat, astfel încât nu exist
ă elemente din care să
se
desprindă concluzia existen
ței num
ărului minim de membri, respectiv 3, cerut de textul
incriminator, toate celelalte persoane fiind ori dispărute, ori cercetate în alte state
și f
ără calitate
procesuală în prezenta cauză. Simplul fapt că inc. K.H. coordona
o firmă la care era angajat
și
105
inc. O.B.
și c
ă la această firmă lucrau
și alte persoane pe care nu i
–
a audiat în nicio calitate, nu
poate sta la baza învinuirii aduse inculpatului.
Fa
ț
ă de afirma
ția organului de urm
ărire penală că „ceilal
ți inculpați sunt
cerceta
ți în Turcia
pentru acelea
și fapte” ap
ărătorul a arătat că nu există o unitate de probatorii
și o unitate de
rezolu
ție infracțional
ă.
Cu privire la complicitatea la tentativă de trafic intern de droguri de mare risc, apărătorul a
apreciat că
pedeapsa de 12 ani închisoare este nelegală, maximul pedepsei stabilit de lege pentru
această infrac
țiune fiind de 10 ani. Mai mult decât atât, în opinia ap
ărării, această faptă nu există,
considerent pentru care a solicitat achitarea inculpatului în temei
ul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art.
10 lit. a) C. proc. pen. întrucât nu există situa
ția premis
ă, drogurile negăsindu
–
se pe teritoriul
României.
A mai solicitat pentru acelea
și considerente în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C.
pr
oc. pen. achitarea inculpatului pentru complicitate la tentativă de trafic intern de droguri de
mare risc întrucât drogurile au fost găsite pe teritoriul statului turc.
În legătură cu contrabanda cantită
ții de 8 kg aur fragmente, a solicitat instanței s
ă
constate că nu
se poate re
ține vinov
ă
ția inculpatului pentru reținerea acestei fapte solicitând achitarea, întrucât
nu a avut nicio implicare în săvâr
șirea ei, martorii audiați la propunerea p
ăr
ții v
ătămate au arătat
că în sediul societă
ții inculpatului ex
ista un seif cu cifru
și acesta a fost motivul pentru care i s
–
a
solicitat ca această cantitate de aur să rămână pentru maxim o zi în custodia sa pentru ca apoi să
fie preluată
și trimis
ă în Turcia pe baze autorizate.
S
–
a arătat că sanc
țiunea de 16 ani înc
hisoare a fost aplicată inculpatului în baza art. 10 din Legea
nr. 143/2000. Premisa re
ținerii vinov
ă
ției const
ă în aceea că inculpatul este patron al unei firme
de transport
și c
ă unul din aceste autocare a fost pregătit pentru a avea spa
ții de depozitare
a
coletelor. S
–
a arătat că inculpatul nu l
–
a determinat pe coinculpatul B.O. care era angajatul său să
participe la activitatea de preluare
și introducere în țar
ă a drogurilor, că nu a finan
țat aceast
ă
activitate, iar convorbirile despre care se apreciază
că s
–
au purtat într
–
un limbaj codificat exprimă
exact adevărul. Inculpatul ca patron al unei firme de transport se informa permanent cu privire la
numărul de călători care au cumpărat bilete pentru a parcurge distan
ța Turcia
–
România. În mod
gre
șit organul
de urmărire penală
și apoi instanțele de judecat
ă au preluat faptul că prin „călători”
se în
țeleg colete, asociere care nu se justific
ă din ansamblul probelor administrate în cauză.
106
A
șa fiind, ap
ărătorul a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art.
11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10
lit. d) C. proc. pen.
și pentru s
ăvâr
șirea acestei fapte.
În subsidiar a invocat cazul de casare prev. de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen. apreciind că
pedeapsa de 16 ani închisoare este exagerat de mare de natură să
–
l excl
udă pe inculpat din via
ța
socială. În sus
ținerea acestui caz de casare a ar
ătat că ordinea de drept nu a fost tulburată,
drogurile nu s
–
au introdus pe teritoriul României
și așa fiind nu exist
ă o stare de pericol care să
justifice aplicarea acestei sanc
țiu
ni. De asemenea, a arătat că inculpatul este un om de afaceri
respectabil, are o familie organizată, se află de mult timp în România
și nu a înc
ălcat nicio lege
pe teritoriul
ț
ării noastre a
șa încât solicitarea de reducerea pedepsei aplicat
ă inculpatului e
ste una
legală.
Apărătorul inculpatului B.O.
a pus concluzii de admitere a recursului, invocând cazurile de
casare prev. de art. 385
9
pct. 2 cu referire la art. 18
și 14 C. proc. pen.
A sus
ținut c
ă singurele probe care stau la baza acuzării inculpatului sun
t interceptările
convorbirilor telefonice care nu au fost corect interpretate de instan
ț
ă. Inculpatul doar lucra la
societatea unde coinculpatul K.H. era patron
și nu a s
ăvâr
șit niciuna din infracțiunile reținute în
sarcina sa.
În baza art. 11 pct. 2 lit.
a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a solicitat achitarea pentru săvâr
șirea
infrac
țiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive
cu privire la aderarea la grupul infrac
țional.
Cu privire la cazul de casa
re prev. de art. 385
9
pct. 2 C. proc. pen., apărătorul a achiesat la
concluziile formulate de apărătorul inculpatului K.H. apreciind că urmărirea penală trebuia
făcută de organele de cercetare penală din România.
A arătat că s
–
a demonstrat cu certitudine c
ă aurul apar
ținea SC G. SRL.
În temeiul cazului de casare prev. de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reducerea pedepsei
aplicată inculpatului.
A solicitat instan
ței s
ă constate că inculpatul este arestat din 12 mai 2010 iar perioada în care
acest
a s
–
a aflat în stare de arest preventiv este suficientă pentru reeducarea sa fiind îndeplinite
cerin
țele prev. de art. 72 C. pen. aplicarea art. 86
1
C. pen. referitoare la suspendarea executării
pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului este corectă,
întrucât acesta este infractor primar,
are 4 copii în între
ținere.
107
Înalta Curte analizând actele
și lucr
ările prin prisma motivelor invocate apreciază recursurile
formulate ca fiind nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse:
Cât prive
ște incidența c
azului de casare prev. de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen. invocat de
asemenea de Parchet cu privire la fapta din 16 iunie 2009, Înalta Curte apreciază că nu se
regăse
ște în speța de faț
ă.
Astfel cu titlu de premisă se re
ține c
ă inciden
ța pretinsului caz de
casare indicat mai sus este
generată de existen
ța unei contradicții esențiale, greșit interpretate și c
ă hotărârea atacată de
achitare a inculpatului K.H. este rezultatul unei grave erori de fapt aspecte care insa nu se
confirmă în spe
ța de faț
ă.
Instan
ța
a re
ținut o corect
ă situa
ție de fapt și a pronunțat o soluție în conformitate cu actele și
probele din dosar.
Este nefondată critica Parchetului că instan
ța de fond nu a manifestat rol activ și c
ă astfel
hotărârea de achitare cu privire la această faptă n
u este corectă
și de asemenea este subiectiv
ă
aprecierea cu privire la nemotivarea solu
ției de achitare.
În vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală
și instanța de judecat
ă sunt obligate să
lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de pro
be.
Potrivit art. 63 C. proc. pen., constituie probă orice element de fapt care serve
ște la constatarea
existen
ței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a s
ăvâr
șit
–
o
și la
cunoa
șterea împrejur
ărilor necesare pentru justa solu
ți
onare a cauzei.
Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de
urmărire penală sau de instan
ța de judecat
ă în urma examinării tuturor probelor administrate, în
scopul aflării adevărului.
Analiza acestui text d
e lege relevă faptul că în vederea aflării adevărului, instan
țelor le revine
obliga
ția de a depune toate diligențele, în vederea pronunț
ării unei solu
ții conforme cu legea și
adevărul, diligen
țe care din punctul de vedere al Înaltei Curți au fost respectat
e în totalitate.
Înalta Curte apreciază că ambele instan
țe au apreciat în mod corect c
ă la dosarul cauzei nu există
suficiente probe care să ateste vinovă
ția inculpatului cu privire la aceast
ă fapte
și c
ă nu se poate
dispune condamnarea inculpatului pentru
infrac
țiuni de o asemenea gravitate, numai în baza unor
transcrieri de convorbiri telefonice, fără ca acestea să fie coroborate cu alte mijloace de probă,
108
transcrieri ce nu au nicio legătură cu prezenta cauză, discu
țiile purtate fiind despre mersul
afacer
ilor din România
și criza economic
ă.
Împrejurarea că există indicii că inculpatul K.H. avea informa
ții despre activitatea infracțional
ă a
fratelui său din Turcia nu constituie infrac
țiune, nefiind dovedit
ă în nici un fel participarea
inculpatului la comite
rea infrac
țiunilor pentru care s
–
a dispus trimiterea sa în judecată
și pentru
care fratele său K.R. a fost arestat în Turcia astfel cum de altfel au constatat ambele instan
țe așa
încât solu
ția de achitare este una corect
ă
și care rezult
ă cu prisosin
ț
ă din
realitatea datelor
și
probelor administrate în cauză cu respectarea tuturor principiilor ce reglementează desfă
șurarea
procesului penal.
Nici sus
ținerea privind lipsa de motivare nu este justificat
ă, chiar dacă ea este oarecum
întemeiată cât prive
ște motiv
area instan
ței de fond, decizia instanței de apel complinește
întrutotul această presupusă lipsă de motivare a
șa încât argumentarea Parchetului pe acest motiv
apare superfluă.
Partea civilă SC G.T.I. SRL a invocat ca
și motive de recurs dispozițiile prev.
de art. 385
9
pct. 18
C. proc. pen.
și 17
2
C. proc. pen.
și a solicitat admiterea recursului declarat de recurenta SC
G.T.I. SRL Arad, reprezentată prin administrator O.S.E., împotriva decizie nr. 275/A din 27
octombrie 2011, pronun
țat
ă de Curtea de Apel Bu
curesti, cu casarea hotărârii atacate
și
trimiterea spre rejudecare a cauzei la instan
ța competent
ă ori anularea măsurii de confiscare
speciale a cantită
ții de 7642,03 grame aur și restituirea acestora deoarece în tot materialul
probator Ministerul public
–
D.I.I.C.O.T. face referire la infrac
țiunea de contraband
ă cu aur,
săvâr
șit
ă de cei doi inculpa
ți din dosarul cauzei îns
ă procesul
–
verbal de supraveghere operativă
din data de 11 mai 2010 constată că cei doi au intrat legal în
țar
ă prin punctul de frontie
ra
Giurgiu, unde au fost controla
ți în baza unui consemn din anul 2009 f
ără a se fi găsit nimic
asupra lor.
Înalta Curte analizând recursul păr
ții civile prin prisma incidenței acestor dou
ă cazuri de casare
apreciază ca aceste sunt nefondate în raport de u
rmătoarele aspecte:
SC T.I. SRL a sus
ținut, în esenț
ă, că este proprietara cantită
ții de aproximativ 8 kg de aur ridicat
ă
de la inculpa
ți, pe care ar fi l
ăsat
–
o în custodia SC G.S. SRL, astfel că a fost vătămată prin
dispozi
ția de confiscare a acestei cant
ită
ți din aur și
că aceste bijuterii ar fi fost numai depozitate
la sediul SC G.S. SRL, de către reprezentan
ții SC G.T.I. SRL.
109
Probele administrate în cauză relevă că sus
ținerile p
ăr
ții civile nu corespund adev
ărului, întrucât
din materialul probator din
cursul urmăririi penale
și confirmat de ambele instanțe rezult
ă că ele
apar
țineau inculpatului K.H. și au fost aduse în România de inculpatul B.O. actele depuse de
recurenta parte civilă nu dovedesc că respectiva cantitate de aur ridicată de la inculpa
ți e
ste
aceea
și cu aceea achiziționat
ă de la martorul A.V., neexistând coresponden
ț
ă nici măcar cu
privire la cantitatea exactă de aur găsită la perchezi
ția domiciliar
ă
și documentele depuse la dosar
de apelantă; următoarele mijloace de probă fiind relevante î
n acest sens:
–
procesul verbal de supraveghere operativă/filaj întocmit de către lucrătorii de poli
ție judiciar
ă
din data de 11 mai 2010, în care este descrisă activitatea inculpa
ților privind introducerea în țar
ă
a bijuteriilor din aur, prin sustragerea
de la controlul vamal;
–
procesul verbal de perchezi
ție domiciliar
ă
și planșa fotografic
ă cu bunurile ridicate din
locuin
ța
inculpatului K.H., ocazie cu care au fost descoperite bijuteriile din aur, relevă neechivoc
activitatea infrac
țional
ă re
ținut
ă în
sarcina inculpa
ților.
Astfel, în mod corect se re
ține din procesul verbal de supraveghere operativ
ă că saco
șa albastr
ă
în care se aflau bijuteriile a fost luată din autoturismul cu care inculpa
ții au intrat în țar
ă abia la
momentul sosirii acestora la locu
in
ța inculpatului K.H., de unde rezult
ă că aceasta a fost adusă
din Turcia, iar nu de la sediul firmei G.S.I. SRL, la momentul la care inculpa
ții s
–
au oprit la
sediul acestei firme nefiind observată introducerea vreunui obiect în ma
șin
ă de nicio persoană.
În
concluzie, bijuteriile au fost introduse în România de inculpatul B.O.
și au r
ămas în autoturism în
perioada cât inculpatul B.O. s
–
a aflat la sediul SC G.S.I. SRL.
În plus, instan
ța de apel reține și transcrierile convorbirilor telefonice din data de 12
mai 2011,
purtate de inculpa
ții K.H. și B.O., în care aceștia precizeaz
ă:
–
K.H.: Mâine pleacă C. Noi rămânem aici. Avem
și aurul, o s
ă îl vindem.
–
B.O.: Dacă se întâmplă ceva, fugim, ce să facem?
Astfel, cu ocazia perchezi
ției domiciliare la locuința in
culpatului K.H. acesta a declarat că în cele
13 pachete găsite în dulapul din bucătăria sa se află aur, care îi apar
ține, fiind cump
ărat din
România cu suma de 55.000 de euro.
În declara
ția martorului asistent S.G. și a martorului asistent L.I.C. se arat
ă
că inculpatul K.H. a
indicat organelor de poli
ție, tot cu ocazia percheziției domiciliare, c
ă a primit cantitatea de aur de
la un anume H.R., primind în schimb suma de 500 dolari SUA.
110
În declara
țiile date la urm
ărirea penală inculpatul nu a putut indica ni
ci un fel de date pentru ca
numitul H.R. să fie identificat
și audiat, afirmând c
ă nu
știe unde locuiește, nu cunoaște alte date
despre el
și c
ă trecea din când în când pe la sediul firmei SC G.S. SRL pentru ca ulterior tot în
declara
țiile date la urm
ărire
a penală inculpatul a arătat că de fapt H.R. nu există, este numai o
poreclă.
Că aurul apar
ține inculpaților B.O. și K.H. este dovedit, așa cum s
–
a arătat anterior, de procesul
verbal de supraveghere operativă/filaj întocmit de către lucrătorii de poli
ție
judiciară din data de
11 mai 2010, în care este descrisă activitatea inculpa
ților privind introducerea în țar
ă a
bijuteriilor din aur, prin sustragerea de la controlul vamal coroborat cu procesul verbal de
perchezi
ție domiciliar
ă
și planșa fotografic
ă cu b
unurile ridicate din locuin
ța
inculpatului K.H.,
ocazie cu care au fost descoperite bijuteriile din aur, cu transcrierile convorbirilor telefonice din
data de 12 mai 2011, purtate de inculpa
ții K.H. și B.O., de unde rezult
ă neechivoc implicarea
infrac
ționa
lă a acestora, cum de altfel s
–
a analizat
și detaliat cu prilejul analiz
ării motivelor de
recurs formulate de partea civilă
și cum corect au fost expuse pe larg în cadrul analizei apelurilor
declarate de inculpa
ți de c
ătre instan
ța de apel.
Datele cauzei r
elevă cu eviden
ț
ă contradic
țiile existente atât între afirmațiile succesive ale
inculpatului K.H. cât
și între declarațiile acestuia și declarațiile celor doi martori audiați de
instan
ța de apel, deși inculpatul K.H. afirm
ă că în realitate numitul „Re.” nu
există, fiind doar o
poreclă, iar aurul l
–
a luat de la S.O., martorul S.O. declară că nu îl cunoa
ște pe inculpatul K.H.,
în timp ce existen
ța numitului „Re.” este revelat
ă brusc în fa
ța instanței de apel, acesta susținând
că de fapt îl cunoa
ște pe inculpa
t din anul 1995, de
și existența sa fusese negat
ă de inculpat în
declara
țiile anterioare; date ce relev
ă cu prisosin
ț
ă implicarea infrac
țional
ă a acestora a
șa încât
sus
ținerile p
ăr
ții civile precum și a inculpaților sunt nefondate și nesusținute probator.
T
oate aceste aspecte infirmă apărările păr
ții civile și totodat
ă cele formulate de inculpa
ți sub
aspectul nevinovă
ției lor cu privire la infracțiunea de contraband
ă a
șa încât m
ăsura confiscării în
temeiul art. 118 lit. b) C. pen. a cantită
ții de 7642,03 gra
me de aur, este una legală solicitarea
formulată de SC G.T.I. SRL, prin care se solicită înlăturarea măsurii confiscării
și restituirea
cantită
ții de aur este neîntemeiat
ă.
Inculpatul K.H. a invocat ca prim caz de casare inciden
ța dispozițiilor art. 385
9
p
ct. 2 C. proc.
pen., caz de casare însu
șit și de inculpatul B.O. întrucât instanța nu a fost legal sesizat
ă,
urmărirea penală fost efectuată de un organ care a efectuat acte de cercetare potrivit unor reguli
de procedură străine statului român, întreaga ac
tivitate de cercetare fiind preluată pe cale de
comisie rogatorie de către autorită
țile judiciare din Turcia, f
ără a se efectua vreo cenzură a
111
acestora
și de asemenea prin audierea investigatorilor sub acoperire s
–
a încălcat inculpatului
dreptul la apărare
.
Analiza acestui prim caz de casare raportat la actele dosarului relevă faptul că nu
–
și g
ăse
ște
aplicabilitatea pentru următoarele considerente:
Principiul universalită
ții (art. 6 C. pen.), consacr
ă aplicarea legii penale române infrac
țiunilor
săvâr
șite î
n afara teritoriului
ț
ării, dacă sunt îndeplinite următoarele condi
ții:
–
comiterea în afara teritoriului
ț
ării a unei infrac
țiuni, alta decât cea pentru care ar fi incident
ă
legea penală, conform principiului realită
ții;
–
infrac
țiunea s
ă fie prevăzută ca
atare atât în legea penală română, cât
și în legea locului unde s
–
a săvâr
șit;
–
infractorul să fie cetă
țean str
ăin sau dacă nu are cetă
țenie s
ă nu aibă domiciliul în România;
–
infractorul să se afle în România de bună voie, ori dacă s
–
a ob
ținut extr
ădare
a.
Iar potrivit art. 8 alin.3 C. pen.
prin „infrac
țiune s
ăvâr
șit
ă pe teritoriul Romaniei” se în
țelege
orice infrac
țiune comis
ă pe teritoriul arătat în art. 8 alin.2 sau pe o navă sub pavilion romanesc
ori pe o aeronava inmatriculata in Romania. Infrac
țiune
a se consideră săvâr
șit
ă pe teritoriul
Romaniei
și atunci când pe acest teritoriu ori pe o nav
ă sub pavilion romanesc sau pe o aeronava
inmatriculata in Romania s
–
a efectuat numai un act de executare, de instigare sau de
complicitate, ori s
–
a produs, chiar
in parte, rezultatul infrac
țiunii.
De asemenea, potrivit art. 174 C. pen., prin „săvâr
șirea unei infracțiuni” sau „comiterea unei
infrac
țiuni” se înțelege s
ăvâr
șirea oric
ăreia dintre faptele pe care legea le pedepse
ște ca
infrac
țiune consumat
ă sau ca tent
ativă, precum
și participarea la comiterea acestora ca autor,
instigator sau complice.
Examinarea acestor texte de lege, relevă clar că sus
ținerile inculpaților nu
–
și g
ăsesc suport
raportându
–
ne la datele cauzei ne aflăm în prezen
ța unei instanțe legal inv
estite
și care a f
ăcut o
corectă aplicare a legii penale în raport de activitatea infrac
țional
ă re
ținut
ă în sarcina inculpa
ților.
Faptele cauzei relevă indubitabil
că inculpatul K.H. este ini
țiatorul grupului infracțional, c
ă
acesta a efectuat acte de comp
licitate la infrac
țiunea de trafic de droguri de mare risc în timp ce
se afla pe teritoriul României, rezultă cu eviden
ț
ă că faptele inculpatului au fost comise pe
teritoriul României astfel că instan
ța român
ă este competentă să le judece conform art. 3 C.
pen.(
112
art.8 Noul cod penal). A
șa fiind, împrejurarea c
ă autorul infrac
țiunii de trafic de droguri este
inculpatul B.O., iar acesta a procurat drogurile de pe teritoriul altui stat, transportul de droguri
fiind capturat mai înainte de a ajunge pe teritori
ul României, nu are nicio relevan
ț
ă asupra
competen
ței instanțelor române de a judeca cauza, atâta vreme cât inițierea și preg
ătirea
infrac
țiunilor precum și actele de complicitate au avut loc pe teritoriul statului român.
Faptul că în cauza au fost efectu
ate unele acte prin intermediul comisiei rogatorii nu este de
natură să creeze vreun dubiu a
șa cum susține inculpatul prin ap
ărător, institu
ția comisiei rogatorii
este utilizată în mod frecvent în astfel de situa
ții și ea nu a substituit nici cum cercetare
a
judecătorească efectuată de instan
țele române așa încât în opinia Înaltei Curți aceast
ă apărare
este nejustificată, după cum excesivă este
și referirea privind folosirea investigatorilor sub
acoperire prin care s
–
ar fi încălcat dreptul la apărare al incu
lpa
ților.
Toată practica în materie relevă că activitatea investigatorului sub acoperire nu poate consta în
determinarea unei persoane să săvâr
șeasc
ă sau să continue săvâr
șirea unei fapte penale în scopul
ob
ținerii unei probe
–
interzisă prin dispozi
țiile
art. 68 alin. (2) C. proc. pen., ci numai în
observarea modului în care se desfă
șoar
ă activitatea infrac
țional
ă
și punerea la dispoziția
organelor judiciare a datelor necesare pentru dovedirea faptelor
și pentru tragerea la r
ăspundere
penală a făptuitorilo
r. Folosirea investigatorului sub acoperire în scopul surprinderii în flagrant
delict a unei persoane pentru trafic de droguri nu constituie o încălcare a dispozi
țiilor art. 68 alin.
(2) C. proc. pen., dacă făptuitorul a luat hotărârea de a comite
și a com
is în mod repetat ac
țiuni
specifice traficului de droguri, înainte de începerea activită
ții investigatorului sub
acoperire.
Analizând probele administrate, prima instan
ț
ă a re
ținut în mod corect c
ă, în urma
activită
ților de investigare efectuate pe linia p
revenirii
și combaterii traficului de droguri,
organele de poli
ție au ajuns la concluzia c
ă inculpa
ții s
ăvâr
șeau fapte privind traficul de droguri
de risc a
șa încât în opinia Înaltei Curți nu s
–
a încălcat nici cum dreptul la apărare al inculpa
ților,
inten
ț
ia
și predispoziția infracțional
ă fiind din acest punct de vedere pe deplin dovedită.
Referitor la inciden
ța dispozițiilor art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen. invocat de ambii inculpa
ți și
prin care s
–
a solicitat instan
ței s
ă dispună admiterea recursului casar
ea ambelor hotărâri
pronun
țate în cauz
ă,
și achitarea acestora conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C.
proc. pen., Înalta Curte de asemenea apreciază că nu este incident.
Cu privire la infrac
țiunea de criminalitate organizat
ă
–
prev. de a
rt. 7 din Legea nr. 39/2003
–
și la
infrac
țiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000,
cu privire la care instan
ța de fond a considerat c
ă există, că au fost comise de inculpa
ți în forma
de vinovă
ție prev
ă
zută de lege,
și se solicit
ă achitarea inculpa
ților în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)
113
raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte în deplin acord cu celelalte două instan
țe
constată că împrejurarea că în prezenta cauză sunt trimise în judecată
doar două persoane nu
exclude existen
ța grupului organizat, ce înseamn
ă un minimum de membri
și o conlucrare în
vederea săvâr
șirii unei infracțiuni, îns
ă condi
țiile de existenț
ă a numărului de membri
și structura
organizată a acestuia au fost dovedite prin
probele administrate în cauză, apărarea inculpa
ților
din acest punct de vedere nefiind relevantă sub aspectul existen
ței infracțiunii de grup
infrac
țional organizat sub aspectul elementului material al laturii obiective, nu este necesar s
ă fie
judeca
ți în
acela
și timp, toți membrii grupului infracțional, din materialul probator administrat
ă
în cauză rezultând indubitabil că inculpatul K.H. s
–
a constituit împreună cu B.O., S.K.
și H.M.
într
–
un grup cu o structură determinată
și roluri prestabilite care s
ă a
c
ționeze în mod coordonat în
scopul transportului de heroină
și aur din data de 11 mai 2010.
Legătura între cei doi inculpa
ți și între H.M. nu poate fi contestat
ă, având în vedere transcrierile
convorbirilor telefonice, declara
țiile numitului H.M., declara
țiile martorului cu identitate
protejată, procesul verbal din care reiese că inculpatul B.O. s
–
a deplasat în localitatea Van,
declara
țiile martorilor audiați în apel, care relev
ă împrejurarea că inculpatul B.O. era angajat la
SC G.S. SRL.
Vinovă
ția inculpa
ților, în raport de întreaga situație de fapt reținut
ă în cauză rezultă din
următoarele mijloace de probă:
–
notele de redare a comunicărilor interceptate
și înregistrate în temeiul Legii nr. 51/1991,
privind siguran
ța național
ă a României, respectiv
procesele
–
verbale întocmite de anchetatori, din
care rezultă că se inten
ționa introducerea unei cantit
ă
ți importante de heroin
ă pe teritoriul
României, din Turcia, această activitate infrac
țional
ă fiind organizată
și finanțat
ă de inculpatul
K.H., drogurile
urmând să fie transportate mai departe în Olanda;
–
procesele
–
verbale întocmite de anchetatori la datele de 04 mai 2010
și 08 mai 2010 din care
rezultă că la începutul lunii mai 2010, inculpatul B.O., sub coordonarea lui K.H., s
–
a deplasat în
zona Van, di
n Turcia, pentru a contracta achizi
ționarea unei cantit
ă
ți de heroin
ă;
–
declara
țiile martorului cu identitate protejat
ă „A.M.”
–
nume de cod, acesta sus
ținând c
ă, la
indica
țiile inculpatului K.H., O.B. și S.K. s
–
au deplasat cu un autoturism în Turcia, în
regiunea
Diarbakir, de unde au preluat o cantitate de droguri, pe care au transportat
–
o până în Istanbul,
unde erau a
șteptați de c
ătre numitul H.M.
și împreun
ă au ascuns drogurile în autocarul condus de
acesta din urmă;
114
–
procesul verbal din 30 septembrie
2010 din care rezultă că H.M. a părăsit la data de 09 mai
2010 teritoriul României, la volanul autocarului u numărul de înmatriculare A1 apar
ținând firmei
S.T., ce era coordonată de K.H.;
–
documentele ob
ținute de Parchetul de pe lâng
ă Înalta Curte de Casa
ție și Justiție prin comisie
rogatorie de la autorită
țile judiciare din Turcia, în temeiul dispozițiilor Convenției Europene de
Asisten
ț
ă Juridică în Materie Penală adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959, a Protocolului
Adi
țional la aceast
ă Conven
ție, a
doptat la Strasbourg la 17 martie 1978, a Tratatului bilateral de
asisten
ț
ă judiciară în materie penală din 1970, precum
și a Convenției contra traficului ilicit de
stupefiante
și substanțe psihotrope, adoptat
ă la Viena la 20 decembrie 1988:
–
procesul
verbal întocmit de autorită
țile turce în data de 11 mai 2010 cu ocazia descoperirii
drogurilor în autocarul condus de H.M.;
–
procesul verbal de testare M.T. din care rezultă că în urma testului efectuat asupra mostrelor
preluate din substan
ța aflat
ă în ce
le 40 de pachete în greutate de 20,417 kg descoperite în
autocarul cu numărul de înmatriculare A1 s
–
a ob
ținut avertizarea heroin
ă;
–
procesul verbal de luare a declara
ției lui H.M. din data de 13 mai 2010, acesta susținând c
ă a
primit drogurile de la incul
patul O.B. pentru a le transporta în România;
–
nota de redare a convorbirii telefonice între inculpatul K.H.
și H.M. din data de 11 mai 2010,
ora 09:25:59;
–
notele de redare a convorbirilor din datele de
11 mai 2010, ora 23:48:18
și 12 mai 2010, ora
00:0
0:17, purtate între inculpa
ții K.H.,
B.O.
și numitul K.C., ce au fost înregistrate în mod
autorizat
în mediul ambiental,
la scurt timp după ce aflaseră că autorită
țile vamale turce
descoperiseră în autocarul men
ționat mai sus cantitatea de 20,417 kilograme
heroină, din care
rezultă că ace
știa erau interesați s
ă afle cine anume i
–
a trădat, dacă numitul H.M. sau alte
persoane cercetate îi vor denun
ța, discuțiile vizând și modul în care au acționat cu ocazia
ascunderii heroinei, cum ar fi trebuit să procedeze
pentru ca drogurile să nu fie descoperite, cine
s
–
a ocupat de disimularea efectivă a drogurilor, posibilită
țile pe care le au autorit
ă
țile pentru a
dovedi participarea lor la realizarea acestei tranzac
ții ilicite cu heroin
ă;
–
declara
ția martorei A.E. dat
ă
în fa
ța instanței de apel din care reiese c
ă exista o societate
comercială corespondentă în Turcia, transportul la dus
și întors fiind f
ăcut cu acelea
și trei
autocare.
115
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul K.H. a ascultat înreg
istrările în
mediul ambiental, declarând că nu are de formulat obiec
țiuni, aceeași poziție fiind adoptat
ă
și de
inculpatul O.B. În faza cercetării judecătore
ști, inculpatul O.B. nu a contestat autenticitatea
convorbirilor telefonice
și în mediul ambiental,
ci doar interpretarea dată de procurori termenilor
folosi
ți de interlocutori în aceste convorbiri; prin urmare instanța de apel a admis cererea
inculpa
ților de efectuare a unei noi traduceri a convorbirilor telefonice din limba turc
ă în limba
română, trad
uceri ce au fost depuse la dosar la termenul din 13 octombrie 2011 traduceri din care
rezultă cu eviden
ț
ă vinovă
ția inculpaților.
Nu poate fi admisă sus
ținerea inculpaților prin ap
ărători că în cauză este vorba despre o gravă
eroare de fapt cu consecin
ța c
ondamnării lor nelegale atât timp cât probele administrate în mod
judicios
și temeinic în cauz
ă relevă pentru fiecare inculpat în parte contribu
ția sa la comiterea
infrac
țiunilor reținute în sarcina sa aplicarea dispozițiilor art. 345 C. proc. pen. fiind c
onsecin
ța
aplicării corecte a legii penale. Fiecare critică adusă de către apărătorul inculpa
ților a fost
judicios analizată
și explicat
ă de instan
ța de fond și apel așa încât nu poate fi admis
ă ipoteza unei
erori de fapt cu consecin
ța achit
ării acestora,
faptele cu privire la care inculpa
ții au fost trimiși în
judecată fiind pe deplin dovedite a
șa încât solicitarea de achitare a inculpaților este una
subiectivă care nu se pliază nicicum pe actele dosarului.
Cu privire la gre
șita individualizare a pedepselo
r aplicată inculpa
ților, caz de casare prev
ăzut de
art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.
și invocat de c
ătre recuren
ții în sensul reducerii pedepselor sau
aplicării dispozi
țiilor prev
ăzute de art. 86 C. pen., această ultimă solicitare apar
ținând
inculpatului B.O
., Înalta Curte apreciază în raport de argumentele prezentate de recuren
ți c
ă
acestea nu sunt incidente în spe
ța de faț
ă cu următoarea argumentare:
Potrivit art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere
și un mijloc de reeducare a
condamnatului, s
copul pedepsei fiind prevenirea săvâr
șirii de noi infracțiuni.
Prevenirea săvâr
șirii de noi infracțiuni trebuie privit
ă în sens larg, respectiv descurajarea
și a
altor persoane în săvâr
șirea de noi infracțiuni și nu doar a inculpatului.
Ori un astfel de sc
op
–
preven
ția general
ă în săvâr
șirea de noi infracțiuni
–
nu poate fi atins dacă
pentru fapte deosebit de grave îndreptate unor valori pentru care se tinde a fi protejate prin toate
măsurile în raport de consecin
țele pe care le produc traficul de droguri,
cu atât mai mult cel de
droguri de mare risc; s
–
ar aplica pedepse care să nu aibă caracter disuasiv.
116
Raportat la caracterul imprevizibil al comportamentului uman, riscul repetării unor fapte similare
este crescut dacă pentru fapte de o extremă gravitate c
um sunt infrac
țiunile din prezenta cauz
ă
sanc
țiunea aplicat
ă ar fi una modică.
În acord cu prevederile art. 72 C. pen. referitoare la criteriile generale de individualizare a
pedepselor, la stabilirea
și aplicarea acestora se tine seama de cinci criterii:
–
dispozi
țiile din Partea general
ă a C. pen.;
–
limitele de pedeapsă fixate în Partea specială;
–
gradul de pericol social al faptei săvâr
șite;
–
persoana infractorului;
–
împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Analizând considerent
ele hotărârii judecătore
ști sub aspectul criteriilor de individualizare, se
observă că instan
ța de apel a f
ăcut în mod pertinent aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C.
pen. pedepsele sunt corect individualizate în raport de gradul de pericolul socia
l concret
și toate
celelalte circumstan
țe de natur
ă să caracterizeze faptele
și pe inculpat.
Modalitatea de executare aleasă
și cuantumul pedepsei aplicat
ă pentru infrac
țiunile concurente
este în acord cu principiul propor
ționalit
ă
ții având în vedere infra
c
țiunile comise și urm
ările
produse.
Datorită semnifica
ției deosebite și a impactului social pe care le are s
ăvâr
șirea în societate a unor
astfel de infrac
țiuni nu pot fi valorificate în favoarea inculpaților ca și circumstanțe atenuante,
circumstan
țele pe
rsonale ale acestora întrucât au lezat profund valorile sociale concrete ocrotite
de lege prin comiterea infrac
țiunilor cu privire la care au fost condamnați.
La individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere principalul criteriu
–
gradul de pericol social
al
faptei săvâr
șite, urmând ca celelalte dou
ă criterii alăturate
și distincte, persoana infractorului și
împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, să fie avute în vedere după ce
instan
ța și
–
a format opinia cu privire la gradul de peri
col social concret al activită
ții infracționale
ori gradul de pericol social concret al faptelor săvâr
șite a fost apreciat în mod corespunz
ător de
instan
ța ca fiind ridicat în temeiul motivelor evidențiate în expozitivul sentinței penale recurate și
totoda
tă trebuie luată în considerare rezonan
ța social
ă a faptelor pentru care au fost condamna
ți
117
inculpa
ții la nivelul întregii ordini sociale aspecte care au fost avute în vedere pe deplin de
instan
ța de apel.
Atât în cursul urmăririi penale cât
și în cursul
judecă
ții inculpații au avut o poziție constant
nesinceră, încercând să denatureze adevărul juridic rezultat din materialul probator administrat în
cauză
și care contureaz
ă în mod cert vinovă
ția acestora în raport cu infracțiunile pentru care au
fost trimi
și în judecat
ă.
Din analiza considerentelor hotărârii judecătore
ști se desprinde concluzia potrivit c
ăreia instan
ța
a apreciat raportat la cele expuse în mod corect că nu se impune re
ținerea circumstanțelor
atenuante judiciare.
În cazul concret fa
ț
ă de toa
te aspectele expuse Înalta Curte a apreciat că nu se impune
reconsiderarea cuantumului pedepsei aplicate inculpa
ților sub nici un aspect, respectiv al
reducerii pedepselor sau al aplicării institu
ției prev
ăzută de art. 86 C. pen. solicitată de inculpatul
B
.O. care în raport de infrac
țiunile pentru care a fost condamnat nici nu pot fi aplicate aceste
dispozi
ții prin operațiunea de individualizare în raport de criteriile expuse hot
ărârea pronun
țat
ă
asigură sub acest aspect justul echilibru dintre gravitatea f
aptei
și pedeapsa aplicat
ă a
șa încât
constată că pedepsele au fost corect individualizate motiv pentru care fa
ț
ă de toate motivele de
recurs formulate
și analizate în cauz
ă a respins ca nefondate recursurile formulate.
1.3.Concluzii si propuneri de lege fe
renda
Primul articol al sectiunii privind aplicarea legii penale in spatiu din noul Cod Penal consacra
–
ca si codificarea anterioara
–
principiul de baza in materie, denumit explicit „teritorialitatea
legii penale”, dupa criteriul pe care este fundamentat
: locul savarsirii infractiunii. Astfel,
aplicarea principala a legii penale romane (emanatie a suveranitatii statale proprii) are loc in
primul rand in reprimarea infractiunilor care au fost savarsite pe teritoriul national, indiferent de
identitatea sau
calitatea persoanei care le comite (persoana fizica sau juridica, de cetatenie ori
nationalitate romana sau straina etc.). Prin comparatie cu prevederea din art.3 C.pen. 1969,
remarcam in noua legislatie o mai stricta circumstantiere a faptului ca fata de
infractiunile
comise pe teritoriul Romaniei se aplica legea penala romana.
Din moment ce nu sunt stipulate nici un fel de elemente conditionale, reiese ca aceasta
aplicare a legii penale romane este una completa,totala si neconditionata, fiind indiferent d
aca
respectiva fapta este sau nu incriminata si in vreo alta legislatie penala straina, iar in cazul in care
cunoaste incriminare si in alte legi penale, fiind indiferente conditiile acelor incriminari ori
regimul sanctionator aplicabil sau orice alte elem
ente (conditii de tragere la raspundere penala
118
etc.). Prin art.12 insa, se semnaleaza imprejurarea ca prevederile art.8 „se aplica daca nu se
dispune altfel printr
–
un tratat international la care Romania este parte”, ceea ce evidentiaza
posibilitatea firea
sca a legiuitorului roman de a deroga de la aceasta regula printr
–
o manifestare
suverana de vointa (precum este aceea de a incheia sau ratifica un document international
bilateral sau multilateral).
Prin comparatie cu reglementarea anterioara a principiulu
i teritorialitatii legii penale (art.3
CP 1969), se observa o incarcatura suplimentara a continutului art.8 N.C.pen. (prevederile din
alin.2
–
4). In realitate, elementul de noutate se limiteaza la nivelul tehnicii normative, al
sistematizarii dispozitiilor
in cod, deoarece reglementarile in cauza
–
norme interpretative
contextuale privind semnificatia expresiilor teritoriu al Romaniei si infractiune comisa pe
teritoriul Romaniei
–
se regaseau si de lege praevia, insa separat de textul care stipula
teritorial
itatea, fiind situate in ultimul titlu al partii generale, la art.142 („teritoriul”) si art.143
(„infractiune savarsita pe teritoriul tarii”).
Desi, formal, topica intrebuintata de noul legiuitor penal in art.8 alin.2 este diferita de aceea
care se regasea
in art.142 C.pen. 1969, prin cele doua dispozitii se transmite acelasi mesaj,
anume ca teritoriul Romaniei include urmatoarele elemente: solul dintre frontiere, apele dintre
frontiere, marea teritoriala, subsolul aferent tuturor acestora,spatiul aerian co
repsunzator tuturor
acestora.
Cuprinsul alin.3 al art.8 N.C.pen. preia ideea din art.143 alin.1 C.pen. din 1969, potrivit
careia, separat de elementele propriu
–
zise ale teritoriului national (care tin de realitatea
obiectiva), se stabileste semnificatia ma
i larga a conceptului de infractiune savarsita pe teritoriul
tarii (realitate juridica), care include, desigur, faptele penale comise efectiv pe acest teritoriu,
adaugand insa si pe acelea savarsite la bordul navelor sau aeronavelor romanesti (fictiune
jur
idica, asimilandu
–
se aceste infractiuni cu acelea intr
–
adevar comise in Romania). Noua
reglementare circumstantiaza mai precis maniera de identificare a apartenentei nationale a
navelor sau aeronavelor, precizand ca este vorba despre nave aflate sub pavili
on romanesc,
respectiv aeronave inmatriculate in Romania.
In ultimul alineat al art.8 N.C.pen., legiuitorul opteaza pentru aceeasi teorie de identificare a
locului savarsirii infractiunii pe care o acredita si prin art.143 alin.2 C.pen din 1969, utilizand
criteriul ubicuitatii, astfel incat se va considera infractiune comisa in Romania orice fapta
incriminata de legea romana care, in savarsirea sa concreta, ar avea vreun punct de legatura cu
teritoriul nostru national ori s
–
ar desfasura, chiar si partial, l
a bordul unei nave sau aeronave
romane. Din nou, legiuitorul actual intrebuinteaza mai precis termenii necesari pentru
119
identificare, precizand explicit ca acest punct de contact poate consta, dupa caz, in: desfasurarea
unui act de executare; desfasurarea u
nui act secundar de participare la comiterea infractiunii, de
pe pozitia de instigator sau complice; producerea (chiar si partiala) a rezultatului faptei.
Ca exceptii de la aplicarea legii penale romane, potrivit principiului teritorialitatii (dar nu
numai
), mentionam in primul rand ipoteza in a carei considerare s
–
a reglementat textul art.13
N.C.pen. referitor la imunitatea de jurisdictie a reprezentantilor diplomatici acreditati ai statelor
straine sau a altor persoane indicate de diverse tratate internat
ionale (sefi de stat, de guvern etc.).
In plus, exista o serie de norme juridice interne care consacra forme diverse de imunitate penala
(totala sau partiala; substantiala ori procedurala; perpetua sau temporara etc.), care pot conduce
la exceptii mai larg
i sau mai restranse ale aplicarii legii penale romane in spatiu, inclusiv (sau
mai ales) potrivit principiului teritorialitatii. Avem in vedere, spre exemplu: imunitatea
Presedintelui statului; imunitatea parlamentara; anumite imunitati aferente exercitiul
ui anumitor
inalte functii sau demnitati publice (de pilda, imunitatea magistratilor) s.a
Prin dispozitiile exprese cuprinse in art.26 alin.(2) din Legea nr.17/1990 privind regimul
juridic al apelor maritime interioare, al marii teritoriale, al zonei conti
gue si al zonei economice
exclusive ale Romaniei, republicata, se creeaza o exceptie specifica de la aplicarea legii romane
conform principiului teritorialitatii, dispunandu
–
se: „Jurisdictia penala a Romaniei nu se va
exercita la bordul unei nave straine f
olosite in scopuri comerciale, care trece prin marea
teritoriala, cu privire la o infractiune savarsita la bordul acesteia „. In acelasi text, se indica o
serie de exceptii de la aceasta ipoteza (reprezentand situatii in care are loc revenirea la regula
ap
licarii legii penale, potrivit teritorialitatii, fata de persoanele care comit infractiuni pe teritoriul
Romaniei
–
in speta, in marea teritoriala).
Prin interpretarea per a contrario a art.11 NCP, coroborat cu art.8 NCP, rezulta ca tragerea la
raspundere
penala, prin aplicarea legii penale romane in baza principiului teritorialitatii, se poate
desfasura si in contumacie.
Reglementand conduita oamenilor, aplicarea legii penale se raporteza nu numai la spatiu si
timp, dar si la persoane. Raportul de drep
t penal se leaga intre stat si persoana fizica care
savarseste o fapta penala.
Toate persoanele aflate pe teritoriul statului nostru sunt chemate sa observe dispozitiile
legii noastre penale si sa le respecte.
Exista insa anumite persoane care sunt la adap
ost de incidenta legii noastre penale pentru
ca beneficiaza de o imunitate de jurisdictie penala, desi din punctul de vedere al intinderii in
120
spatiu, legea noastra ar trebui sa li se aplice. Apreciez ca in aceste cazuri suntem in prezenta unor
limitari ale
actiunii legii noastre penale.
Aceste limitari sunt tot expresia suveranitatii statelor si se intemeiaza pe principiul
egalitatii suverane a acestora. Ele sunt stabilite prin conventii internationale in interesul normalei
desfasurari a relatiilor dintre s
tate. Reciprocitatea constituie fundamentul acestor imunitati.
Statele isi fac anumite concesii cu privire la dreptul lor general si absolut de jurisdictie pe
teritoriul ce le apartine. Ceea ce pentru un stat inseamna o limitare a aplicarii legii penale, p
entru
celalalt inseamna o extindere.
Aceste imunitati de jurisdictie privesc anumite persoane si, drept consecinta, locurile
unde acestea isi desfasoara activitatea, iar nu teritoriile. Nu ne ocupam aici de incapacitatile de a
raspunde ca subiect de drept
penal, care constituie o problema proprie dreptului intern al fiecarui
stat, ci numai de persoanele straine aflate pe teritoriul unui stat, care desi responsabile din punct
de vedere penal, nu intra sub incidenta legii statului respectiv, datorita unei anu
mite calitati. Ne
intereseaza deci, numai situatiile care afecteaza strict aplicarea legii penale in spatiu.
Pe cale de consecinta,
propun de lege ferenda
modificarea dispozitiilor Codului Penal,
in sensul ca legea penala romana sa se aplice si persoanelor
straine care in prezent beneficiaza de
imunitate de jurisdictie penala.
121
BIBLIOGRAFIE
A.
Carti, tratate, cursuri, monografii
1
. Barbu, Constantin
; Aplicarea legii penale in spatiu si timp
, Bucuresti, Editura
Stiintifica, 1972;
2. Basarab, Matei;
Drept penal, partea generala
, Universitatea Babes
–
Bolyai, Cluj
–
Napoca, 1976;
3. Biro, Laszlo; Basarab, Matei;
Curs de drept penal al R.P.R., Partea generala
, Editura
didactica si pedagogica, Bucuresti, 1963;
4.Bolintineanu, Alexandru;
Marea teritoriala
, Ed
. Stiintifica, Bucuresti, 1960;
5.Bulai, Constantin;
Drept penal roman, partea generala
, vol.I, Casa de Editura si Presa
Sansa SRL, Bucuresti, 1994;
6.Bourquin, Magali;
Crimes et delits contre la surete des etas etrangers
, Recueil des
cours de l’Academie d
e droit international de la Haye, 1927;
7.Bouzat, Pierre; Pinatel, Jean
–
Bernard;
Traite de droit penal et de criminologie
, vol.15,
1963;
8.
Delbez, Louis;
Manuel de droit international public,
Paris, 1951;
9.Dogaru
,
Lucretia;
Teoria generala a dreptului
,
Ed. Casa Cartii de Stiinta, Cluj
–
Napoca,
2006;
10.
Dongoroz
, Vintila
;
Aplicatiunea legii penale
, Bucuresti, 1934;
11.
Dongoroz, Vintila;
Drept penal,
Bucuresti, 1939;
1
2
.Dongoroz, Vintila;Kahane, Siegfried; Fodor,Iosif; Oancea, Ion; Iliescu, Nicoleta;
Bulai
, Constantin; Stanoiu, Rodica Mihaela;
Explicatii teoretice ale Codului penal
roman, partea generala,
vol.I, Ed. Academiei, Bucuresti, 1969;
1
3
.Dongoroz, Vintila; (coord.);
Noul Cod penal si Codul penal anterior, prezentate
comparat
;
13.Dongoroz,Vintila;
Drept penal
, Institutul de Arte Grafice, Bucuresti, 1939;
14.Fiore, Pasquale;
Droit international public
, tom.I, ed. a II
–
a, Paris, 1885;
15.Garraud, Jean Rene;
Traite theorique et practique du droit penal francais, vol.I, Paris,
1898;
16.Geamanu, Grigore;
Dreptul international contemporan
, Ed. Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1965 17.Genet, Russelle Merle;
Traite de diplomatie et de droit diplomatique
,
tom. V, Paris, 1931
–
1933; 18.Grotius, Hugo;
Despre dreptul razboiului si al pacii
, Ed.
Stiintifica, Bucuresti, 1968;
19.Manzini, Vincenzo;
Trattato di dirito penale italiano
, vol.I, Torino, 1935;
20.Mochot, Jeane;
Le regime des baies et des golfes en droit international
, Paris,1938;
21.Stefani, Gaston; Levasseur, Georges;
Droit penal
general et procedure penale
, tom.II,
Dalloz, Paris, 1968;
22.Oancea, Ioan;
Tratat de drept penal
, Ed. All, Bucuresti, 1994;
23.Oncescu, Bestelei Mihail;
Executarea sentintelor straine in Romania
;
Imunitatea de
jurisdictie a consulilor si functionarilor c
onsulari straini in Romania
, Bucuresti, 1926;
24.Pavaleanu, Vasile;
Drept penal general, Potrivit noului cod penal
, Curs universitar,
Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2005;
25.Pella, Vespasian;
Aperçu sur la criminalité collective. L’esprit de corps et les
prob
lèmes de la reponsabilité pénale”
(1920),Paris;
26.Petit, Eugen Dimitrie ; Zotta, Constantin ; Codul penal Carol II, Editura Cugetarea,
1939;
27.Pradel, Jean;
Droit penal general
, Cujas, Ed.14, 2002;
122
28.Popescu, Sofia; Hrestic, Maria Luiza; Serban, Alexandrina; Stancu, Radu; Viziteu,
Madalina;
Teoria generala a dreptului, Curs Universitar
, Editura Pro Universitaria,
2016;
29.Pop, Traian;
Drept penal comparat. Partea generala
, vol.II, Cluj, 1923;
30.Ra
tescu, Corneliu (coord.);
Codul penal adnotat
, Partea generala, vol.I, Bucuresti,
1937;
31.Roux, Jean
–
Andre;
Cours de droit penal et de procedure penale
, Sirey, Paris, 1920;
32.Ungureanu, Augustin;
Drept penal roman, partea generala,
Ed. Lumina Lex,
Bucur
esti,1995;
33.Tanoviceanu, Ioan (coord.);
Tratat de Drept si Procedura Penala
, vol.I, Bucuresti,
1924;
34
.
Tatomir, Nicolae;
Curs de drept international public
, Ed. Didactica si pedagogica,
Bucuresti, 1961;
35.Travers, Michael;
Le droit penal international
,
vol.I, Sirey, Paris, 1920;
36.Vidal, Guifre; Magnol, Jean;
Cours de droit criminel et de science panitentiaire
, Paris,
1928;
37.Urseanu, Vasile;
Despre agentii diplomatici si consulari
, Bucuresti, 1904;
B.
Articole si lucrari
,
conferinte
1.
Anghel, Ion; Diaconu, Ion;
Codificarea dreptului consular
, in „J.N”, nr.5/1964;
2. ***
–
Colectiv
,
Probleme de practica judiciara examinate in lumina prevederilor noului cod
penal,
in R.R.D., nr.11/1968;
3.
Curtea Suprema de Justitie, Decizia nr.496/1996,
nr.1384/1
996, nr.2695/1996 (nepublicate);
4.
Dec. Pen. nr.206/1920, in
„Dreptul
”, nr.2/1920;
5.
dec. Pen. nr.519/1912, in
„J.R.”,
nr.2/1912;
6. ***
–
Despre dreptul razboiului si al pacii
, Editur
a Stiintifica, Bucuresti, 1968
;
7.
De Juglart, Michele;
Les
infractions comises a bord des aeronefs dans la doctrine
internationale
, in „Revue francaise de dr
oit aerien”, 1960;
8.
Dongoroz, Vintila; Perieteanu Ioan, Grigore; Fulga, Alfred; nota la sent.pen. nr.2075/1933 a
Trib. Ilfov si la dec. Pen. Nr.5201/1933 a
Curtii de Apel Bucuresti, in „C.J.”., nr.9/1933;
9.
Fayard, Marcelle Claude;
La localisation internationale de l’infraction. Etude de
jurisprudence, in „Revue de science criminelle et de droit penal compare,
nr.4/1968;
10.
Gerota, Dan Dimitrie;
Exceptia ext
eritorialitatii si imunitatii diplomatice
, in „P.R.”, 1942,
par
t.a IV
–
a;
11.
Ghelmegeanu, Mihail; Bolintineanu, Alexandru;
Contributii la problema principiilor juridice
reglementand activitatea statelor in utilizarea spatiului cosmic
, in
„S.C.J.”, nr.1/1964
;
12.
Glaser, Edwin;
Rolul actului unilateral al statului riveran in stabilirea largimii marii
teritoriale
, in „S.C.J.”, nr.1/1958;
13.
Hugueney, Philippe;
Le droit penal et l’aviation
, in „Revue internationale de droit compare”,
1924;
14.
H.D. de Vabres,
L’affaire du Lotus et le droit penal international
, in „Revue de droit
international”, 1928;
15.
Ivan, Florea;
Teritorialitatea legii penale romane
, in Revista de Drept Penal, anul VI, nr.1,
1999;
16.
Journal de droit international prive nr.1
–
2/1911;
17.
Nici
u, Martian
; Dreptul international si cosmosul
, in „J.N.”, nr.8/1962;
18.
Rudescu, Corneliu;
Conflictul de legi in dreptul penal international si sesiunea Institutului de
drept international de la Cambridge
, in „Revista de drept penal si stiinta
penitenciara”, 1932;
19.
Stanoiu
Rodica, Mihaela
; Problema locului infractiunii in aplicarea principiului
teritorialitatii legii penale
, in „S.C.J”, nr.2/1967;
20.
Tirnaveanu, Oreste;
nota
in
„P.R.”, 1942, part.a IV
–
a;
123
21.
Tribunalul Regional Banat, C.pen., D
ecizia nr.3541/1967, RRD nr.3,
1968;
22.
Tribunalul Municipiului Bucuresti, Sectia a II
–
a penala, Decizia nr.2493/1983 (nepublicata);
23.
Tribunalul Regional Iasi, dec.pen. nr.3238 din 21 decembrie 1967, citata de Colectiv,
Probleme de practica judiciara exa
minate in lumina prevederilor noului cod penal,
in R.R.D.
nr.11/1968;
24.
Tribunalul Braila, sentinta penala nr.731 din 13.10.1932, in „J.G.”,nr.12/1933;
25.
Tribunalul Regional Banat, dec. Pen. Nr.3541 din 11.12.1967, in R.R.D. nr.3/1968;
26.
Trib. Supr.,
Col. mil., dec. Pen. Nr.52 din 14 VII
1967, in R.R.D nr.1/1968;
C.
Legislatie
1.
Codul penal din anul 1865
;
2.
Codul penal din 1936;
3.
Codul Penal din 1969
;
4.
Codul penal al Republicii Moldova
;
5.
Codul penal francez
;
7.
Decretul nr.41 din 14 februarie 1950 p
entru supravegherea, controlul si ordinea navigatiei
maritime si fluviale, modificat prin decretul nr.40 din 28 ianuarie 1956;
8.
Conventia de la Geneva din 29 aprilie 1953
;
9.
Decretul nr.143 din 4 aprilie 1953 cu privire la folosirea rationala, amenajare
a si protectia
apelor teritoriale;
10. Legea nr.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al marii teritoriale, al
zonei contigue si al zonei econimice exclusive ale Romaniei,republicata, M.Of.
nr.99/1990
, cu
modificarile si completari
le ulterioare;
11.
Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, republicata,
M. Of. nr.__/______,
cu modificarile si completarile ulterioare;
12.Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, republicata,
M. Of
. Nr.__/______, cu modificarile si completarile ulterioare;
13.Legea nr.286/2009
–
Codul Penal al Romaniei, republicata, M.Of. nr.510/24.07.2009, cu
modificarile si completarile ulterioare;
14.Legea nr.135/2010 privind Noul Cod de Procedura Penala,
republicata, M.Of.
nr.485/15.07.2010, cu modificarile si completarile ulterioare;
11.
Codul aerian aprobat prin Decretul nr.516/1953, cu modificarile ulterioare prin D.212/1959,
nr.342/1970 si nr.60/1975, publicat in B.O.nr.51/1975
;
12.
Decretul nr.200/195
6, completat prin H.C.M. nr.713/1956, H.C.M. nr.1166/1958 si H.C.M
nr.311/1964;
13.
Tratatul dintre Romania si Iugoslavia din 1963
;
14.
Conventia de la Viena cu privire la relatiile diplomatice din 18 aprilie 1961, B.Of. nr.89 din 4
iulie 1968
;
15.
Conventia
asupra privilegiilor si imunitatilor Natiunilor Unite aprobata de Adunarea Generala
a O.N.U la 13 februarie 1946, la care a aderat si Romania (Decretul nr.201/1950)
;
16.
Conventia privind aviatia civila internationala semnata la Chicago la 07.12.1944; Coven
tia
internationala Eurocontrol privind securitatea navigatiei aeriene incheiata la 13/12/1960;
17.
Acordul international intre Romania si Bulgaria privind instituirea blocului functional de
spatiu aerian „Danube Fab” incheiat la 12/12/2011
;
18.
Conventia de
la Havana din 1928;
19.
Conventiile d
e la Viena din 1961 si din 1963
cu privire la relatiile si imunitatile consulare
;
20.
Constitutia Spaniei, Ed. C.H. Beck, 2006;
22.
Constitutia S.U.A, Ed. All Beck, 2002
;
23.
Constitutia Romaniei, 2003;
124
D. Pagini web
1.http://
www.juridice.ro
//331028/imunitatea
–
presedintelui
–
imunitate
–
reala
–
sau
–
indusa.html
accesat la 15.04.2017;
2.
http://corneliuturianu.blogspot.ro/search/label/Imunitatea%20parlamentara
, accesat la
15.04.2017;
3.
h
ttps://www.romaniacurata.ro/imunitatea
–
demnitarilor/
, accesat la 15.04.2017;
4
.
https://www.ccr.ro/
.accesat la 16.04.2017;
5.
http://www.dreptonline.ro/legislatie/codul_penal_2009.php
accesat la 01.05.2017;
6.
www.conseil
–
constitutionnel.fr
accesat la 01.04.2017;
7.
http://www.just.ro/?s=cod+penal+francez&submit=Cautare
accesat
la 01.04.2017;
8.
http://www.just.ro/?s=cod+penal+argentinian&submit=Cautare
accesat la 02.04.2017;
9.
http://ww
w.just.ro/?s=cod+penal+elen&submit=Cautare
accesat la 02.04.2017;
10.
http://www.just.ro/?s=cod+penal+italian&submit=Cautare
accesat la 03.04.2017;
11.
http://www.just.ro/?s=cod+penal+german&submit=Cautare
accesat la 04.04.2017.
125
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: ASPECTE TEORETICE SI PRACTICE CU REFERIRE SPECIALA LA PRINCIPIUL [622321] (ID: 622321)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.