Aspecte Teoretice Si Practice CU Privire LA Infractiunea DE Talharie
ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE CU PRIVIRE LA INFRACȚIUNEA DE TÂLHĂRIE
CUPRINS
INTRODUCERE
1. ELEMENTE DE ISTORIE ÎN CODURILE PENALE ANTERIOARE CU PRIVRE LA INFRACȚIUNEA DE TÂLHĂRIE
1.1.TÂLHĂRIA ÎN CODUL PENAL DIN 1864
1.2.TÂLHĂRIA ÎN CODUL PENAL DIN 1937
1.3TÂLHĂRIA ÎN .CODUL PENAL DIN 1968
2. TÂLHĂRIA. ANALIZĂ TEORETICĂ ȘI PRACTIC
2.1 CONCEPT LEGAL ȘI CARACTERIZARE
2.2 CONDIȚII PREEXISTENTE
2.3 CONȚINUTUL CONSTITUTIV
2.4 FORMELE INFRACȚIUNII
3. FORMELE CALIFICATE ALE INFRACȚIUNII DE TÂLHĂRIE
TÂLHĂRIA CALIFICATĂ ÎN VARIANTA ART. 234 ALIN (1)
TÂLHĂRIA SĂVÂRȘITĂ ÎN CONDIȚIILE art 229 alin. (3
TÂLHĂRIA CARE A AVUT URMARE VĂTĂMAREA CORPORALĂ
3.4 TÂLHĂRIA URMATĂ DE MOARTEA VICTIMEI
4. LEGĂTURA DINTRE INFRACȚIUNEA DE TÂLHĂRIE ȘI ALTE INFRACȚIUNI
5.1 FAZA STATICĂ A CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI
5.2 FAZA DINAMICĂ A CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI
5.3 CONSEMNAREA PROCESULUI VERBAL DE CERCETARE LA FAȚA LOCULUI
6. ALTE ACTIVITĂȚI DESFĂSURATE DE ORGANELE JUDICIARE ÎN PROCESUL CERCETĂRII FAPTELOR DE TÂLHĂRIE
7. ANEXE
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Stabilirea unor regulini de conviețuire, începând cu primele forme ale societății, au dat naștere apariției infracționalității. Aceasta s-a datorat lipsei materiale, inculturii, mizeriei etc., în care majoritatea populației trăia. Comparativ cu primele forme ale societății și în societatea din ziua de astazi persoanele care comit fapte penale le comit, marea majoritate, din lipsa materială, a inculturii, a mizeriei în care locuiesc etc.
Odată cu evoluția societății, combaterea și prevenirea fenomenului infracțional a început să preocupe societatea. Această preocupare este justificată dacă se are în vedere faptul că prin fenomenul infracțional se aduce o atingere gravă intereselor umane.
Societatea pentru combarea fenomenului infracțional a impus norme de conviețuire, a căror încălcare atrage măsuri coercitive sau punitive.
Fenomenul infracțional capătă o importanță majoră pentru întreaga societate, ale cărui consecințe și moduri de soluționare se vede la toate nivelurile ei.
Astfel, datorită evoluției tehnologice și a modernizării societății românești, pentru combaterea fenomenului infracțional este nevoie de un set de norme moderne care să protejeze cetățeanul și nevoile acestuia de imixtiunea altor persoane. Consider că prin intrarea în vigoare la data de 01.02.2014 a Noului Cod Penal a adus în realitatea socială românească a acelor norme penale moderne de care statul român avea atâta nevoie.
Din datele statistice ale Poliției Române pe anul 2013, reiese faptul că la nivel național, pe anul 2013, au fost soluționate un număr de 310844, având un volum al criminalității raportat la 100.000 de locuitori de 1462 fapte. Astfel, s-au soluționat la nivel național, pritre altele, 595 infracțiuni de tentativă de omor, 2933 infracțiuni de tâlhărie, 57557 infracțiuni de furt, 1112 infracțiuni de dare de mită etc.
La nivel local, din datele furnizate de Poliția Municipiului Cluj-Napoca pe anul 2014, reiese că la nivelul municipiului au fost înregistrate un număr de 10084, fapte penale sesizate, din care amintesc: tâlhării – 63, violuri – 22, furturi din locuințe – 862, furturi din societăți comerciale – 905, furturi din buzunare și poșete – 409.
Pentru a combate fenomelul infracțional, consider că, pe lângă un sistem de norme penale ferm este necesar și implicare din partea autorităților publice, în special a celor locale, pentru a desfășura activități de reintegrare în societate a persoanelor prin crearea de locuri de muncă, organizarea de cursuri pentru calificare în muncă precum etc. și de sprijinire a familiilor defavorizate, încheirea de parteneriate cu organizații nonguvernamentale, schimb de informații permanet între instituții etc.
De asemenea, un rol deosebit trebuie să-l aibă instutuția poliției în sensul de a desfășura activități de informare în mediile pretabile de a comite fapte antisociale, prezența permanentă în teren a lucrătorilor, identificarea persoanelor vârstnice vulnerabile, patrularea în locurile retrase unde nu există iluminat public precum și o permanentă informare prin mass-media a cazurile rezolvate și a consecințelor.
Concluzinez că prin existența unor norme penale ferme, colaborarea permanentă intre instituțiile statului, administrația publică locală și poliție, se poate limita fenomenul infracțional și chiar să se reducă semnificativ.
CAPITOLUL 1
ELEMENTE DE ISTORIE ÎN CODURILE PENALE ANTERIOARE CU PRIVRE LA INFRACȚIUNEA DE TÂLHĂRIE
SECȚIUNEA I
TÂLHĂRIA ÎN CODUL PENAL DIN 1864
Odată cu Unirea Principatelor Române, în anul 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, apar o serie de reforme ce sunt menite a moderniza statul nou înființat. Din punct de vedere a reglementării faptelor penale, în anul 1864 apare primul Cod Penal fiind promulgat la data de 30 octombrie 1864, intrând în vigoare la data de 1 mai 1865, având ca și influențe codul penal prusian, codul penal fracenz și reglementări penale din legile celor două principate, printre care amintesc: Cartea pentru învățături a lui Vasile Lupu (1646), Îndreptarea Legii a lui Matei Basarab (1652), Condicele Penale a lui Alexandru Sturza (1826) și a lui Barbu Știrbei (1850).
Codul Penal din 1864 era structurat în trei Cărți, în care infracțiunile erau clasificate în crime, delicte și contravenții. Ocrotirea proprietății era realizată în 9 secțiuni care se regăsesc în Cartea II, Titlul IV, Capitolul II. Art. 306-art.380, după cum urmează: 1-furtul, 2-tâlhăria, 3-strămutarea sau desfințarea de hotare, 4-abuzul de încredere, 5-înșelăciuna sau escrocheria, 6-bancruta, 7-jocuri de noroc, loterii, tulburări sau fraude întrebuințate la licitațiile publice, 8-distrucțiuni, degrațiuni și alte pagube, 9-crime și delicte care pun în pericol viața mai multor persoane.
Potrivit dispozițiilor art. 317 din Codul Penal din 1864 reiese că legiuitorul a prevăzut, în forma tip, tâlhăria ca luarea bunului prin întrebuințarea de violente sau de amenințări cu moartea sau de a răni îndată, constituind o alternativă a tâlhăriei și întrebuințarea de violențe sau de amenințări cu moartea sau de a răni de îndată o altă persoană pentru ca făptuitorul să poată scăpa sau să păstreze bunul sustras.
Prevederile art. 318-319 prevedea formele agravante și împrejurările în care tâlhăria devenea o faptă calificată:
– Dacă tâlharul sau unul din tâlhari sau unul dintre complicii lor avea asupră-și arme de față sau pe ascuns;
– Dacă tâlhăria s’a săvârșit de către două sau mai multe persoane;
– Dacă tâlhăria s’a săvârșit pe drumuri publice sau piețe publice;
– Dacă tălhăria s’a săvârșit prin bătăi sau rele tratamente fără însă să se fi cauzat răniri.
– Ori-care va fi comis tâlhăria întrebuințând cazne, răniri sau schilodiri asupra persoanei;
– Acela care a comis tâlhărie întrebuințând bătăi, violențe, amenințări sau rele tratamente, din cari s’a pricinuit victimei vre-o boală a minței sau o necapacitate la lucru, sau pierderea auzului ori a limbei sau a facultăței de a procrea.
Tâlhăria urmată de moarte victimei, era prevăzută în art. 320, care prevedea că:
– Prin întrebuințare de violențe, amenințări, rele tratamente, bătăi, cazne, schilodiri sau alte leziuni corporale, din cari s’a pricinuit moartea pacientelui.
Ca și regim sancționator, fapta de tâlhărie în forma tip era sancționată cu recluziune (pedeapsă privativă de libertate ). În prima formă agravantă, art. 318, fapta de tâlhărie a fost pedepsită cu recluziune începând de la 6 ani, în a doua formă agravantă, art. 319 era pedepsită cu muncă zilnică pe timp nedeterminat iar cu muncă zilnică pe viață ultima formă agravantă, art. 320. Tentativa la infracțiunea de tâlhărie era sancționată.
Acest cod penal a fost în vigoare până în anul 1936 cand a fost adoptat un nou cod penal care a intrat în vigoare în anul 1937 cunoscut și sub numele de Codul lui Carol al II-lea.
SECȚIUNEA II
TÂLHĂRIA ÎN CODUL PENAL DIN 1937
Revenirea la conducerea țării a regelui Carol al II-lea (1930) coincide cu schimbarea sistemului politic, punctul final fiind 10 februarie 1938 când regele Carol al II-lea instaurează regim monarhic autoritar.
Schimbările nu ocrotesc legislația penală, motiv pentru care prin decretul 577/1936 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 73 din data de 27 martie 1936 a fost adoptat noul Cod Penal menit să înlocuiască începând cu data de 1 ianuarie 1937 Codul Penal din 30 octombrie 1864 precum și codurile penale din Transilvania și Bucovina.
Codul penal din 1936 păstrează clasificarea infracțiunilor în: crime, delicte și contravenții. Structura codului fiind formată din 4 cărți. Incriminarea faptelor contra patrimoniului erau prevăzute în Cartea II, Titlul XIV, denumit crime și delicte contra patrimoniului, cuprizând art. 524-573, fiind structurat în 5 capitole, după cum urmează: 1-furtul, 2-tâlhăria și pirateria, 3-delicte contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, 4- strămutarea de hotare, desfințarea semnelor de hotar, stricăciuni și alte tulburări aduse proprității, 5- Jocul de noroc, loteria și specula contra economiei publice.
Tâlhăria, în forma tip, a fost prevăzută în art. 529 ca: Acela care ia prin violență sau amenințare, un lucru mobil, ce nu-i aparține, din posesiunea sau detențiunea altuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, comite delictul de tâlhărie și se pedepsește cu închisoare corecțională dela 3 la 8 ani, amendă dela 5.000 la 10.000 lei și interdicție corecțională dela 2 la 5 ani.
Formele asimilate infracțiunii de tâlhărie, în forma tip, erau prevăzute de art.530:
– acela care, surprins fiind în flagrant delict de furt, întrebuințează violență sau amenințare, în scopul de a păstra lucrul furat, sau a distruge urmele delictului, ori de a asigura scăparea sa, sau a coparticipanților săi;
– acela care ia un lucru dela o persoană, pe care a pus-o, în acest scop în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, prin narcotice sau orice alte mijloace;
– acela care obține, prin violență sau amenințare, semnătura sau remiterea unui act, unui titlu, sau oricărui alt înscris, care poate avea efecte juridice.
În articolele 531- 532 au prevăzut modalitățile în care infracțiunea de tâlhărie devenea calificată și anume, tâlhăria săvârșită în următoarele împrejurări:
– în timpul nopții;
– pe drumuri sau piețe publice;
– de două sau mai multe persoane;
– de către una sau mai multe persoane mascate, deghizate, sau travestite;
– de către una sau mai multe persoane care aveau asupra lor, toate sau parte din ele, arme sau narcotice;
– prin bătăi sau rele tratamente care n-au cauzat victimei vreo vătămare gravă a sănătății sau integrității corporale.
– când s-a întrebuințat tortură;
– când s-a cauzat vreo vătămare a integrității corporale sau a sănătății, din cele prevăzute în art. 473, ori s'a săvârșit și tentativă de omor.
Tâlhăria urmată de moartea victimei era prevăzută în art.533 aceasta fiind catalogată crimă.
Din punct de vedere al sancțiunii, tâlhăria prevăzută ca formă tip, art. 529, și a modalităților de comitere prevăzute in art. 530, prevedea o pedeapsă cu închisoarea între 3-8 ani, amendă între 5000-10000 lei și interdicție corecțională între 2-5 ani. Varianta agravantă prevăzută de art. 531 prevedea o pedeapsă cu închisoarea între 5-10 ani, amendă între 10000 – 20000 lei precum și interdicție corecțională între 3-5 ani. Varianta agravantă prevăzută de art. 532 prevedea o pedeapsă cu muncă zilnică pe o perioadă de 10-15 ani și degradare civică între 5-8 ani, iar în cazul în care fapta era urmată de moartea victimei, art. 533, muncă zilnică pe viață. Tentativa fiind incriminată în art.534, aceasta fiind pedepsită.
SECȚIUNEA III
TÂLHĂRIA ÎN CODUL PENAL DIN 1968
Odată cu venirea la putere a regimului comunist, societatea românească a cunoscut dezvoltări în domeniu social, cultural, industrial etc. Climatul de stabilitate coraborat cu creșterea populației, apariția noilor tehnologii a impus ca în anul 1968, l sancțiunii, tâlhăria prevăzută ca formă tip, art. 529, și a modalităților de comitere prevăzute in art. 530, prevedea o pedeapsă cu închisoarea între 3-8 ani, amendă între 5000-10000 lei și interdicție corecțională între 2-5 ani. Varianta agravantă prevăzută de art. 531 prevedea o pedeapsă cu închisoarea între 5-10 ani, amendă între 10000 – 20000 lei precum și interdicție corecțională între 3-5 ani. Varianta agravantă prevăzută de art. 532 prevedea o pedeapsă cu muncă zilnică pe o perioadă de 10-15 ani și degradare civică între 5-8 ani, iar în cazul în care fapta era urmată de moartea victimei, art. 533, muncă zilnică pe viață. Tentativa fiind incriminată în art.534, aceasta fiind pedepsită.
SECȚIUNEA III
TÂLHĂRIA ÎN CODUL PENAL DIN 1968
Odată cu venirea la putere a regimului comunist, societatea românească a cunoscut dezvoltări în domeniu social, cultural, industrial etc. Climatul de stabilitate coraborat cu creșterea populației, apariția noilor tehnologii a impus ca în anul 1968, pentru a contura cât mai bine noua realitate socială impusă de către partidul comunist, la data de 21 iunie să fie adoptat noul Cod Penal ( Legea nr 15/1968). Acesta a fost publicat în Buletinul Oficial nr.79-79 bis din 21.06.1968, intrând în vigoare la data de 01.01.1969.
Odată cu intrat în vigoare a codului penal se renunță la structura clasică de clasificare a infracțiunilor în crime, delicte și contravenții, acestea din urmă fiind excluse iar crimele și delictele reunindu-se în denumirea de ,,infracțiune”. Apare ca și noutate structara codului, acesta fiind formată din două părți: parte generală și parte specială.
Ocrotirea patrimoniului a fost reglementată în Titlui III al părții speciale, cuprizând art. 208-222. În cadrul acestui titlu se pot distinge existența a trei categorii de infracțiuni: 1- infracțiuni de sustragere care curpinde: furtul, tâlhăria și pirateria, tăinuirea 2- categoria faptelor de fraudă: abuzul de încredere, gestiunea frauduloasă, înșelăciunea și însușirea bunului găsit; 3- categoria faptelor de samavolnicie: distrugerea și tulburarea de posesie.
Acest cod penal este republicat în data de 23.04.1973 în Buletinul Oficial nr. 55-56, iar în data de 16.04.1997 este din nou republicat în Monitorul Oficial nr. 65 aducându-i-se modificări prin Legea 140/1996 prin care au fost introduse noi infracțiuni și elemente circumstanțiale de agravare a infracțiunilor.
În ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie, acesta este reglementată, în forma tip, în art. 211 alin (1) care prevede: ,,Furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 18 ani.” În fapta inițială, regimul sancționator prevedea închisoare de la 2 la 7 ani.
În ceea ce privește forma de agravare a tâlhăriei, art. 211 alin(2) în forma inițială prevedea o singură împrejurare care atribuia tâlhăriei un caracter agravant, care viza producerea unei vătămări corporale sau vătămări corporale grave. Prin modificările aduse prin Legea nr. 6/1973, Legea nr. 140/1996 și Legea nr. 169/2002, au fost reformulat conținutul unor elemente circumstanțiale de agravare a tâlhăriei, fie la adăugarea unor noi împrejurări de agravare a tâlhăriei, astfel:
Art. 211 alin (2) prevedea tâlhăria săvârșită în următoarele împrejurări: a) de o persoană mascată, deghizată sau travestită; b) în timpul nopții; c) într-un loc public sau într-un mijloc de transport; fiind sancționată cu închisoare de la 5 la 20 de ani;
Art. 211 alin (21) prevedea tâlhăria săvârșită: a) de două sau mai multe persoane împreună; b) de o persoană având asupra sa o armă, o substanță narcotică ori paralizantă; c) într-o locuință sau în dependințe ale acesteia; d) în timpul unei calamități; e) a avut vreuna din urmările arătate în art. 182 Cod Penal; fiind sancționată cu închisoare de la 7 la 20 de ani.
În ceea ce privește tâlhăria urmată de moartea victimei, această forma a fost prevăzută în art. 211 alin (3), fiind sancționată cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
CAPITOLUL 2
TÂLHĂRIA. ANALIZĂ TEORETICĂ ȘI PRACTICĂ
SECȚIUNEA I
CONCEP LEGAL ȘI CARACTERIZARE
Infracțiunea de tâlhărie, în Codul Penal în vigoare, se regăsește în Titlul II al părții speciale, denumit ,, Infracțiuni contra patrimoniului”, Capitolul II denumit ,, Tâlhăria și Pirateria”, în cuprinsul căruia se regăsește, pe lângă infracțiunea de tâlhărie, și infracțiunea de piraterie (art. 235 Cod Penal – forma tip și art. 236 Cod Penal – forma agravantă).
Infracțiunea de tâlhărie este acea faptă a persoanei resposponsabile penal care pentru săvârșirea infracțiunii de furt sau a păstrării bunului/bunurilor sustras/sustrase ori pentru înlăturarea urmelor furtului sau a-și asigura scăparea întrebuințează violențe, amenințări ori alte constrângeri împotriva persoanei căruia îi aparțin bunurile sau împotriva celor care intervin pentru a-l prinde pe făptuitor sau de a recupera bunul sau bunurile sustrase de către acesta.
Astfel, infracțiunea de tâlhărie este o infracțiunea complexă în conținutul căreia intră infracțiunea de furt, fie furt forma tip sau forma calificată, precum și fapta de violență fizică sau psihică întreptate contra persoanei ori de folosire a unor mijloace de punere a victimei în stare de neputință de a se apăra sau inconștiență.
În structura infracțiunii de tâlhărie, furtul constituie acțiunea principală, de scop, iar întrebuințarea de violențe constituie acțiunea adiacentă.
Trebuie reținut că fapta de tâltărie este modalitatea cea mai agravantă a furtului întrucât se întrebuințează violențe precum și alte forme de constrângere, trebuie privită ca și o infracțiune profund antisocială cu un grad de pericol social ridicat.
Înfracțiunea de tâlhărie se regăsește în Codul Penal în trei variante:
Forma tip
*** – art. 233 Furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat prin întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unr drepturi.
– formale agravante:
***-art. 234
Tâlhăria săvârșită în următoarele împrejurări:
Prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante;
Prin simularea de calități oficiale
De o pesoană mascată, deghizată sau travestită;
În timpul nopții;
Într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;
Prin violare de domiciliu sau sediu profesional;
se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Tâlhăria săvârșită în condițiile art 229 alin. (3) se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
(3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea corporală.
***-art. 236
Dacă faptele prevăzute la art. 233-234 au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoare de la 7 la 18 ani și interzicerea umor drepturi.
SECȚIUNEA II
2.2. CONDIȚII PREEXISTENTE
A) OBIECTUL INFRACȚIUNII
1) Obiectul juridic special : acesta este complex, fiind compus din relațiile sociale patrimoniale privind menținerea poziției fizice a bunurilor, obiect juridic principal, și de relațiile sociale privind viața, sănătatea, integritatea corporală și libertatea persoanei, obiect juridic adiacent.
Așadar, obiectul juridic principal al infracțiunii de tâlhărie apără situația de fapt a bunurilor din sfera patrimonială a persoanelor fizice sau juridice private sau publice.
Prin obiectul juridic secundar se apără de acțiuna adiacentă a făptuitorul, manifestată prin violență și/sau amenințare, valorile sociale precum libertatea, integritatea corporală, sănătatea, viața sau onoarea persoanei.
Leguitorul, în cazul infracțiunii de tâlhărie, consideră de o importanță secundară valorile sociale care sunt catalogate de maximă importanță precum: viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei, în raport cu valorile patrimonia, acestea din urmă considerându-le ca importanță primară, această schimbare a valorilor sociale având ca rațiune faptul că făptuitorul urmărește, în primul rând, comiterea furtului iar violențele sau amenințările ori alte mijloace de constrângere fiind folosite ca mijloace pentru ducerea la îndeplinire a scopului propus și urmărit de făptuitor.
2) Obiectul material a infracțiunii de tâlhărie este alcătuit din obiectul material principal ca urmare a acțiunii principale, de sustragere, acesta fiind, ca și în cazul infracțiunii de furt, un bun mobil, un lucru care are valoare patrimonială, susceptibil de a fi sustras, pe care făptuitorul îl sustrage pentru a-l însuși pe nedrept. În ipoteza în care bunurile sustrase sunt din cele prevăzute în art. 229 alin (3) Cod Penal, infracțiunea de tâlhăria va îmbrăca forma calificată, în forma tip a infracțiunii, valoare bunurilor va fi avută în vedere la individualizarea pedepsei.
Obiect material secundar, ca urmare a acțiunii adiacente, poate să fie corpul persoanei asupra căruia se manifestă acțiunea violentă, aceasta putând fi atât corpul persoanei care este deposedată cât și a persoanei sau persoanelor care intervin pentru a-l prinde pe făptuitor precum și lucrurile aparținând acestora, bunuri distruse în timpul acțiunii violente.
Cu privire la bunurile distruse ca urmare a acțiunii adiacente, în doctrină există opinii diferite în sensul că o parte consideră că acțiunea adiacentă constând în amenințarea prin tăierea anveloperor mașii, tăierea cablurilor telefonice, degradarea imbrăcămintei etc, constituie infracțiunea de distrugere care se reține în concurs cu infracțiunea de tâlhărie; iar cealaltă parte consideră că infracțiunea de distrugere care se produce ca urmare a acțiunii adiacente, se absoarbe în conținutul complex al infracțiunii de tâlhărie tâlhăriei.
Consider că ambele opinii sunt corecte întrucât concurs de infracțiuni între infracțiunea de tâlhărie și distrugere poate să existe în ipoteza în care făptuitorul comite fapta de tâlhărie iar imediat sau ulterior faptei distruge bunul. În ipoteza în care făptuitorul săvârșește infracțiunea de tâlhărie iar persoana vătămată reacționează cu acte de violentă asupra făptuitorul iar din încaierare se distrug mai multe bunuri aparținând persoanei vătămate, consider că într-o astfel de ipoteză infracțiunea de distrugere este absorbită în complexitatea tâlhăriei.
B) SUBIECȚII INFRACȚIUNII
a) Subiectul activ : poate fi orice persoană cu capacitate penală și care răspunde penal, inclusiv proprietarul bunului.
Subiect activ al infracțiunii de tâlhărie este și proprietarul bunului în ipoteza în care acesta săvârșește acțiunea de luare, prin mijloacele prevăzute în cadrul infracțiunii, asupra unui bun propriu cu condiția ca acesta să se afle, în momentul producerii faptei, în posesia legitimă a altei persoane.
Luarea prin violență, din posesia părții vătămate, a unui obiect pe care anterior inculpatul i-l dăduse acestuia constituie infracțiunea de tâlhărie.( Decizia 794/1997, Curtea de Apel București, secția a II-a penală)
În speță, faptele inculpaților angajați la firma SC N. SA Miercurea Ciuc, de a pătrunde în curtea imobilului persoanei vătămate S.A, pentru a recupera autoduba aparținând firmei, autodubă care la momentul comiterii faptei se afla în posesia persoanei vătămate, prin aplicarea mai multor lovituri persoanei vătămate căruia i-au provocat leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr 14-15 zile de îngrijiri medicale constituie infracțiunea de tâlhărie. (Decizia 6392/2006 pronunțată e Înalta Curte de Casație și Justiție)
Participația penală este posibilă în toate formele : coautorat, instigare și complicitate.
Codul penal definește coautoru, instigatorul și complicele după cum urmează:
***- art. 46
Coautorul – este persoana care săvârșește nemijlocit aceeași faptă prevăzută de legea penală, precum autorul.
Există coautorat la infracțiunea de tâlhărie și atunci când unii dintre participanți au contribuit doar la comiterea actelor de violență sau amenințare iar alții doar la comiterea acțiunii de sustragere a bunurilor, împrejurarea în care paticipații realizează latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie, modul lor de contribuție este lipsită de relevanță decât la individualizarea pedepselor.
Săvârșirea furtului de către mai multi făptuitori, din care unul, fără o înțelegere prealabilă cu ceilalți, acționează cu violență față de persoana de persoana care încearcă să-l rețină, după care toți participanții fug de la locul faptei, nu constituie infracțiunea de tâlhărie decât doar pentru cel care a exercitat violențele, restul reținându-se doar infracțiunea de furt calificat.(Decizia nr. 2062/2003 Curtea Supremă de Justiție)
Fapta inculpatului B.A de a asigura trasnportul celorlalți inculpați la locul săvârșirii faptei, de a întrerupe curentul pentru ca ceilalți inculpați să nu fie recunoscuți de persoana vătămată iar după săvârșirea tâlhăriei să asigure trasnportortul inculpaților, constituie coautorat la infracțiunea de tâlhărie, întrucât a creat fiecăruia dintre ei convingerea că luarea prin violare a banilor aflați asupra victimei se realizează prin corelarea activităților tuturor într-o acțiune unică de deposedare.
*** – art. 47
Instigatorul – este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.
În speță, fapta inculpatului C.N.S care, cu intenție, în perioada 05-07.08.2008, a determinat pe inculpații I.M.L și I.I.M., acesta din urmă fiind minor, să comită infracțiunea de tâlhărie asupra părții vătămate, propunându-le aceasta și indicându-le victima, bunul ce urma să fie sustras, domiciliul său și programul de lucru și conducându-i la locul faptei, constituie instigare la infracțiunea de tâlhărie.
***- art.48
Complicele – este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală precum și persoana care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Fapta inculpatului C.A.N, care, in noaptea de 06/07.03.2010, in jurul orelor 23, a patruns împreuna cu inculpatul I. în locuinta părții vătămate N.M.E, forțând ușa locuinței cu un levier, în scopul sustragerii de bunuri, activitate intrerupta insa de aparitia acesteia, asupra careia a acceptat exercitarea de violente de catre inculpatul I., intruneste elementele constitutive ale infractiunii de complicitate la tentativa la talharie.
Fapta inculpatului S.M.G., la înțelegere cu inculpatul L.M.A., dar și cu ceilalți inculpați, de a asigura paza în apropierea imobilului părților vătămate și de a transporta cu autoturismul pe autorii faptei având asupra lor sumele de bani sustrase și de a obține foloase, toate; acestea de natură să faciliteze comiterea faptei din data de 10 noiembrie 2008, când alți inculpați au pătruns în locuința părților vătămate C.M. și S.(C.)A., profitând de faptul că aceasta din urmă se întorcea la domiciliu, pe care au lovit-o, imobilizat-o și amenințat-o cu o sabie, provocându-i leziuni pentru care i-au fost necesare 30 – 35 de zile de îngrijiri medicale, punându-i viața în primejdie, au obținut de la aceasta cheile seifului amplasat în locuință, de unde a fost sustrasă suma de 140.000 euro și 7,3 miliarde lei, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de la tâlhărie; precum și din Sentința penală 953 din 05 mai 2011 în dosarul 15778/280/2010 a Judecătoriei Pitești –secția penală din care reiese că, fapta inculpatei D.C de a supraveghea ușa de acces de la intrarea în scara blocului și de a ține ușa de acces întredeschisă pentru a facilita părăsirea rapidă a locului faptei de către inculpații O.V.A și O.V, care prin exercitarea de violențe au deposedat persoana vătămată B.M de suma 1800 lei, constituie complicitate la infracțiunea de tâlhărie. (Decizia nr. 2740 din 2 octombrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție)
b) Subiectul pasiv : este persoana asupra căreia se săvârșește infracțiunea, aceasta putând fi orice persoană fizică sau juridică.
În ipoteza în care făptuitorul comite infracțiunea de tâlhărie împotriva mai multor subiecți pasivi, vizând patrimoniul fiecăruia, în cauză se va reține atâtea infracțiuni de tâlhărie în fucție de câți subiecți pasivi sunt.
În ipoteza în care făptuitorul comite acțiunea principală, furtul, vizând patrimoniul unui singur subiect pasiv iar acțiunea adiacentă, violențele, se mainifestă asupra altor persoane, subiecți pasivi secundari, fapta de tâlhărie trebuie să se raporteze la numărul de subiecți pasivi ai infracțiunii de furt și nu la numărul subiecților pasivi ai acțiunii adiacente, de întrebuințare de violențe pentru a-și asigura scăparea. În acest sens, în spetă fapta inculpatului care în noaptea de 31 decembrie 1997, împreună cu alții, au pătruns într-o locuință de unde au sustras diferite bunuri, fiind surprinși de organele de poliție, inculpatul, încercând să-și asigure scăparea, a lovit doi polițiști. În cauză inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în concurs cu două infracțiuni de ultraj.
Fapta inculpatului care aflându-se într-un magazin și profitând de neatenția unei vânzătoare, acesta și-a însușit suma de 8000 lei iar în momentul în care a fost observat de o altă vânzătoare, a arungat banii, iar pentru a-și asigura scăparea și pentru a nu putea fi identificat a agresat trei persoane care au încercat să-l imobilizeze, uneia dintre ele provocându-i leziuni ce au necisitat pentru vindecare un număr de 8 zile îngrijiri medicale, constituie o singură infracțiune de tâlhărie, întrucât a vizat patrimoniul unei singure persoane (persoană juridică) chiar dacă violențele s-au manifestat asupra mai multor persoane.
Fapta inculpatului de a sustrage bunuri, urmată de folosirea unui spray paralizant împotriva unui polițist aflat în exercițiul funcțiunii, pentru a-și asigura scăparea, întrunește atât elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (21) lit. b) C. pen., cât și pe cele ale infracțiunii de ultraj prevăzută în art. 239 alin. (3) și (4) din același cod, aflate în concurs. (Înalta Curte de Casație și Justiție-secția penală, decizia nr. 90 din 10 ianuarie 2006)
SECȚIUNEA III
CONȚINUTUL CONSTITUTIV
SITUAȚIA PREMISĂ
Dat fiind faptul că infracțiunea de tâlhărie este o infracțiune complexă în compunerea căreia intră acțiunea principală, cea de sustragere a bunului, care caracterizează infracțiunea ca apartență la grupul infracțiunilor săvârșite contra patrimoniului, săvârșite prin sustragere, fiind indentică cea a infracțiunii de furt, precum și acțiunea adiacentă, violența, care este mijloc de realizare a acțiunii principale.
Astfel, bunul care face obiectul material al acțiunii de luare trebuie să aibă o existență obiectivă și să se afle în posesia sau detenția unei alte persoane decât cea care săvârșește acțiunea de luare. În situația în care bunul nu există în realitate ci numa în imaginația făptuitorului ori dacă bunul este abandonat sau părăsit nu mai există situația premisă a acțiunii principale a infracțiunii de tâlhărie.
În ceea ce privește acțiunea adicentă, întrebuințarea de violențe, de amenințări ori de constrângeri care să ducă la realizarea acțiunii principale ori pentru a-și asigura scăparea, este necesar prezența unei persoane fizice în timpul executării acțiunii principale sau imediat după executare acțiunii principale asupra căreia să se manifeste acțiunea adiacentă. În lipsa unei persoane fizice ori executarea de violențe sau alte forme de constrangere asupra unei persoane dar în alte scopuri și fără nicio legătură cu acțiunea principală, face infracțiunea de tâlhărie să nu se mai realizeze.
B) LATURA OBIECTIVĂ
1) Elemnetul material: fiind o infracțiune complexă, elementul material este format din două acțiuni corelate și anume acțiunea de furt, acțiunea principală, și acțiunea de constrângere, acțiunea adiacentă.
Acțiunea principală se poate realiza indiferent de variantele infracțiunii de furt, aceasta realizându-se atât în situația cand furtul este consumat rezultând că și tâlhăria este consumată cât și în situația când furtul rămâne în fază de tentativă rezultând că și tâlhăria va rămâne în fază de tentativă iar pentru exercitarea acțiunii adiacente este suficient săvârșirea unuia dintre mijloacele enumerate de lege, acestea fiind:
– violență prin care se înțelege orice formă de presiune fizică sau morală îndreptată împotriva persoanei, chiar dacă acestea nu se încadrează în violența prevăzută de infracțiunea de lovire sau alte violențe sau de amenințare iar în situația în care violența față de lucruri nu constituie amenințare aceasta nu poate realiza acțiunea adiacentă;
– amenințare prin care se săvârșirea faptei care este incimitată ca și infracțiune distinctă;
– punerea victimei în stare de inconștiență se realizează prin folosirea de narcotice sau alte substanțe care este de natură să provoace starea de inconștiență.
– neputința de a se apăra se realizează prin aducerea persoanei vătămate în situația de a nu se putea folosi posibilitățile de apărare ca urmare a acțiunii de imobilizare, dezarmare etc.
Pentru existența infracțiunii de tâlhărie, nu are importanță dacă bunul sustras se află sau nu în posesia celui ce lovește pentru a scăpa, esențial fiind ca violența să fie exercitată de unul dintre participanții la furt, în calitate de autor, instigator sau complice, și pentru a-și asigurara propria scăpare sau scăparea oricărui alt participant la furt. (Curtea de Apel Suceava – secția penală, decizia nr. 122 din 19.05.2003)
Starea de temere a părților vătămate, provocată de apartenența inculpatului la etnia rromă și de frecventarea de către inculpat, a unor zone ,, periculoase”, reprezintă o constrângere morală, chiar în lipsa unor manifestări efective ale inculpatului, violența psihică exercitată, cu consecința intimidării părților vătămate, fiind de natură a caracteriza fapta drept tâlhărie.(Decizia 3246/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție)
În ceea ce privește violența, ca acțiune adiacentă care, alături de acțiunea principală de furt, intră în compunerea elementului material al infracțiunii de tâlhărie, aceasta poate consta în orice acțiune fizică îndreptată împotriva persoanei vătămate, de natură a-i înfrânge împotrivirea la deposedare, sau, eventual, într-o acțiune fizică îndreptată împotriva unui bun, cu condiția ca această violență asupra bunului să fie de natură să creeze o teamă, să reprezinte o amenințare pentru detentor, care să-l determine pe acesta să accepte deposedarea patrimonială contrar voinței sale. În lipsa acțiunii de violență sau de amenințare, în ipoteza în care furtul se săvârșește brusc prin luarea unui bun care se afla asupra persoanei printr-un contact superficial care nu este de natură să înfrângă forța fizică exercitată de victimă cu constituie obiect juridic adiacent al infracțunii de tâlhărie, în cauză reținându-se infracțiunea de furt. (Curtea de Apel Timisoara, Decizia nr. 508, 07.04.2008)
Fapta inculpatului X V care, în ziua de 22.12.2010, în jurul orelor 18.30, în timp ce se afla în incinta magazinului S.C. X S.R.L. B, situat pe str. X din Mun. B, fiind ajutat de făptuitorul X X X, a smuls din mâna părții vătămate X X portofelul în care se aflau buletinul de identitate și o legitimație CAR Pensionari și alte acte, precum și suma de 72 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 233 alin.1 Cod penal.(Judecătoria Bârlad, sentința penală nr. 154 din 08.04.2014)
Dacă partea vătămată, din cauza temerii, a remis inculpatului un bun aflat asupra sa, pe care inculpatul a refuzat ulterior să i-l restituie, însușindu-și bunul, fapta constituie infracțiunea de tâlhărie, și nu infracțiunea de abuz de încredere. Într-un atare caz, lipsește situația premisă a infracțiunii de abuz de încredere, și anume deținerea bunului de către inculpat în baza unui titlu, iar refuzul inculpatului de a restitui bunul nu realizează latura obiectivă a acestei infracțiuni, în condițiile în care la momentul refuzului infracțiunea de tâlhărie era consumată, odată cu remiterea bunului de către partea vătămată ca urmare a temerii. (I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 467 din 25 ianuarie 2006)
Fapta inculpatului de a fi smuls din brațele părții civile o sacoșă continând diferite bunuri și de a fi fugit cu ea constituie infracțiunea tâlhărie, iar nu aceea de furt; prin smulgerea obiectului materal al infracțiunii, elementul violență, caracteristic tâlhăriei este realizat.(Decizia nr. 1187/1971, Tribunalul Suprem-secția penală)
Din probe rezultă că inculpatul a venit brusc, în fugă, din spatele părții vătămate și a smuls telefonul pe care aceasta îl avea în mână, rupând astfel, cu forța contactul material pe care partea vătămată îl avea cu bunul, ceea ce reprezintă o violență în înțelesul art.211 C.pen. Așa fiind, în mod corect s-a reținut că furtul a fost comis prin violență și că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie. ( Sentința penală nr. 2025 din 17 aprilie 2002)
Prin smulgerea telefonului prins de centura părții vătămate, inculpatul a înfrânt, evident, voința acesteia, ceea ce constituie un act de violență. (Decizia 1569/2001, Curtea Supremă de Justiție, secția penală)
Deși în practica judiciară și doctrină există opinii diferite cu privire la acțiunea de constrângere ca și acțiune adiacentă a faptei de tâlhărie, în situația în care făptuitorul smulge bunul din posesia persoanei vătămate, o parte considerând să fapta ar fi doar infracțiune de furt iar o altă parte considerând că este infracțiune de tâlhărie, opinez că într-o astfel de situație, făptuitorul luând bunul brusc, prin smulgere din posesia persoanei vătămate constituie infracțiune de tâlhărie întrucât smulgerea bunului se produce pe neaștepate, fiind de natură să înfrângă rezistența persoanei vătămate, mai mult din definiția dată de DEX pentru verbul a smulge este, printre altele, a trage cu putere pentru a scoate, a obține ceva cu mari eforturi sau de a lua cu forța.
Acțiunea adiacentă, constrângerea, în raportul cu furtul, poate să se comită atât înainte de luarea efectivă a bunului, în timpu sau imediat după săvârșirea faptei, iar dacă aceasta se săvârșeste cu mult timp după comiterea furtului nu se mai poate reținea infracțiunea de tâlhărie ci doar cea de furt.
Pentru ca acțiunea de constrângere să fie inclusă în complexitatea infracțiunii de tâlhărie este necesar ca persoana vătămată să fie prezentă la locul săvârșirii furtului întrucât doar în aceste împrejurări se poate vorbi de o acțiune adiacentă a furtului în scopul prevăzut de textul incriminator. În caz contrat, daca persoana vătămată nu se afla la locul producerii faptei de furt, actele de violență vor constitui o altă infracțiune, lovire sau alte violențe, vătămare corporală, amenințare etc, după caz.
2) Urmarea imediată: în cazul infracțiunii de tâlhărie se înțelege trecerea bunului din stăpânirea de fapt a posesorului sau detentorului în cea a făptuitorului, realizându-se prin acțiunea adiacentă. Când acțiunea adiacentă se realizează prin violență, urmarea imediată secundară constă în cauzarea unor suferințe fizice a persoanei vătămate sau de vătămarea a sănătății sau integrității corporale iar cand acțiunea adiacentă se realizează prin amenințarea, urmarea imediată secundară constă în producerea unei temeri sau unei stări de alarmare asupra persoanei vătămate. Când aceasta, acțiunea adiacentă, se manifestă sub o altă formă de constrângere, urmarea imediată secundară poate să apară ca o formă de restrângere a libertății fizice sau a altor forme de libertate.
3) Legătura de cauzalitate: constă sub aspectul acțiunii principale în scoaterea bunului de sub stăpânirea celui deposedat implicit lipsirea acestuia de a mai dispune de bunul sustras și împosedarea adică trecerea bunului în posesia făptuitorului.
Totodată se impune constatarea legăturii de cauzalitatea dintre acțiunea adiacentă și urmea specifică acesteia, acestă legătură stabilindu-se prin certificat medico-legal care să evidențieze existența unor urme de violență, declarații de martori în cazul în care acțiunea adiacentă se manifestă prin amenințare, în lipsa acestora profitând inculpatul iar în cazul în care nu se poate stabili legătura de cauzalitate a acțiunii adiacente se va reține doar infracțiunea de furt.
C) LATURA SUBIECTIVĂ
Infracțiunea de tâlhărie se săvârșește cu intenție directă atât la nivelul acțiunii principale cât și la nivelul acțiunii adiacente, făptuitorul prevede și urmărește comiterea furtului prin mijloacele enumerate în conținutul infracțiunii, cu scopul însușirii bunului sustras cât și prin exercitarea de amenințări sau violențe ori prin punerea victimei în stare de inconțtiență sau neputință de a se apăra în scopul păstrării bunului sustras, a asigurarii scăpării sau a înlăturării urmelor infracțiunii.
Hotărârea de săvârșire a infracțiunii de tâlhărie poate să apară înainte de comiterea faptei , când făptuitorul dorește săvârșirea furtului întrebuintând violențe, precum și în timpul comiterii faptei de furt când făptuitorul întrebuințează violențe pentru a sustrage bunul sau după comiterea faptei în situația în care, făptuitorul, pentru a-și asigura scăparea întrebuințează violențe.
Latura subiectivă a infracțiunii de tâlhărie include :
Scopul furtului – care reprezintă însușirea bunului sustras, acesta fiind ca și în cazul infracțiunii de furt;
Scopul folosirii violențelor și constrângerii – este reprezentată de dorința păstrării bunului furat, pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.
În situația în care violența este simulată, între făptuitor și presupusa persoana vătămată existând o înțelegere prealabilă, fapta va constitui doar infracțiune de furt. (I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 6236 din 24 noiembrie 2004)
În cauză s-a dovedit deposedarea prin violență a părții vătămate, dar nu s-a probat și nici nu s-a susținut că inculpatul a intenționat să-și însușească autoturismul acesteia. Scopul său a fost să-l determine pe autorul accidentului de circulație să-l despăgubească pentru daunele provocate. Nefiind întrunite, cumulativ, cele două condiții cerute de lege, deposedarea prin violență și scopul însușirii bunului, în mod corect și legal instanțele au considerat că nu este realizat conținutul infracțiunii de tâlhărie și au pronunțat achitarea.
Fapta inculpatului, care a deposedat două santinele, prin violență și amenințare, după care i-a comunicat superiorului că a prins doi infractori pe care i-a dezarmat și-l roagă să-i preia de la depozit, săvârșind fapta pentru a fi recompensat cu o permisie, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, întrucât inculpatul nu a urmărit prin acțiunea sa să-și însușească bunurile părților vătămate.(Curtea Supremă de Justiție- secția militară, Decizia nr. 13/1996)
SECȚIUNEA IV
2.4 FORMELE INFRACTIUNII
Actele pregătitoare : sunt posibile atât din punct de vedere a acțiunii principale cât și a acțiunii adiacente dar nu sunt incriminate.
Acetele pregătitoare pot fi materiale acestea constând în procurarea instrumentelor pe care să le folosească la comiterea faptei, sau morale contând în supravegherea potențialului subiect pasiv, elaborarea planului de acțiune pentru comiterea faptei precum și alte astfel de activități.
Dacă actele pregătitoare au fost efectuate de către o altă persoană și folosite de autor la săvârșirea infracțiunii, ele vor deveni acte de complicitate anterioară la comiterea faptei.
Tentativa: Este posibilă în formă întreruptă, fără efect sau improprie. Tentativa este sancționată.
Tentativa în forma întreruptă presupune punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost întreruptă.
Tentativa fără efect constă în executarea în întregime a activității infracționale și neproducerea rezultatului socialmente periculos.
Tâlhăria se consideră ca fiind în faza de tentativă sau în faza consumată după cum infracțiunea principală, furtul, a rămas în faza de tentativă ori s-a consumat.
Fapta incupatului care, fiind surprins de persoana vătămată, după ce forțase portiera autoturismului său, în scopul de a-și însuși unele lucruri, precum și pentru a-și asigura scăparea, a folosit împotriva acestuia un spray cu efect paralizant, constituie tentativă la infracțiunea de tâlhărie. ( Decizia 298/1996, Curtea de Apel București, secția II-a penală)
Din probele administrate rezultă că inculpatul a atacat victima cu intenția de a-i lua inelele, în care scop i-a aplicat loviturile, și că întreruperea activității infracționale a avul loc numai din cauza strigătelor de ajutor ale părții vătămate există tentativă la infracțiunea de tâlhărie și nu infracțiunea de lovire. (Decizia 270/1997, Curtea de Apel Timișoara)
Fapta inculpatului V.M. care la data de 11.04.2002, pe strada, în municipiul Oradea, a încercat să smulgă portofelul din mâna părții vătămate C.E, dar, datorită opunerii părții vătămate, inculpatul nu a reușit să-și însușească portofelul și la strigătele de ajutor ale acesteia au intevenit mai mulți tineri, care l-au imobilizat pe făptuitor până la sosirea organelor de poliție, constituie tentativă la infracțiunea de tâlhărie. (Decizia nr. 41 din 08.01.2003, Curtea Supremă de Justiție-secția penală)
Fapta inculpatului, D.L.C, care în noaptea de 12 iulie 2002, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, de a pătrunde în magazinul SC S. și de a amenința pe vânzătoarea D.V cu cuțitul solicitându-i suma de un milion lei iar la intervenția patronului magazinului, partea vătămată C.O.A, încercând să-l dezarmeze, inculpatul la lovit cu cuțitul în abdomen, provocându-i conform certificatului medico-legal leziuni ce au necisitat pentru vindecare un număr de 40 zile îngrijiri medicale și punându-i viața în pericol, contituie tentativă la infracțiunea de tânhărie calificată în concurs cu tentativă la omor calificat.
Fapta inculpatului care a pătruns în curtea persoanei vătămate, a sunat la ușă și deschizând ușa partea vătămată, a pătruns în interior și a pulverizat asupra acesteia un spray paralizant, după care din holul casei a luat în mână un acordeon, însă a fugit deoarece partea vătămată a intervenit și a tras de bun întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de tâlhărie în formă consumată, în condițiile în care bunul nu a ieșit din posesia părții vătămate.(Decizia 2139/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție)
Fapta inculpatului I.G.A, care, in noaptea de 06/07.03.2010, in jurul orelor 23, a patruns impreuna cu inculpatul C. in locuinta partii vatamate N.M.E, in scopul sustragerii de bunuri, activitate intrerupta insa de aparitia acesteia, asupra careia a exercitat violente, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de tentativa la talharie.
Participația improprie este definită ca fiind :
***- art. 52
-săvârșirea nemijlocită, cu intenție, de către o persoană a unei fapte prevăzute de legea penală la care, din culpă sau fără vinovăție, contribuie cu acte de executare o altă persoană se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta cominisă cu intenție
– determinarea, înlesnirea sau ajutorarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea din culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală se sancționează cu pedeapsa prevăzută de legea penală pentru fapta comisă cu intenție
– determinarea, înlesnirea sau ajutorarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală, de către o persoană care comite această faptă fără vinovăției, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune.
Comiterea actelor de agresiune de către făptuitor, urmată de însușirea bunurilor de către persoane încredințate de acesta că îi aparțin, constituie infracțiunea de tâlhărie săvârșită în modalitatea participației improprii.
Astfel, în speța, fapta inculpatului R.C. care în ziua de 26 noiembrie 1997 s-a deplasat cu o mașină, împreună cu coinculpații H.S, B.I și S.G, la locul unde păștea turma părții vătămate , păzită de ciobanul R.F, pe care l-au imobilizat și l-au urcat forțat în autoturism. După aceasta inculpatul R.C le-a dat dispoziție martorilor R.S, C.A și G.I , persoane aflate în subordinea sa, să aducă la ferma lui cele 353 capte de oi, sus-numiții executând ordinul primit, fără să-și dea seama că este vorba de acțiune ilicită, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie tâlhărie, situație asemănătoare fiind întâlnită și în decizia Sentința penală nr. 5838 din din 12.12.2014 a Judecătoriei Craiova, reținându-se că fapta inculpatului P.M.A., care la data de 18.05.2014, în baza unei înțelegeri prealabile, l-a ajutat pe făptuitorul minor A.I. să valorifice la amanetul SC Anca&Alina SRL, lănțișorul de aur aparținând persoanei vătămate, B.E.M, lănțișor care a fost sustras de la persoana vătămată, în aceeași zi, prin exercitarea de acte de violență, respectiv smulgere , de către făptuitorul minor A.I., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la tâlhărie, faptă prev și ped art. 53 alin 3 Cod Penal raportat la art. 233 Cod Penal.
Prin înțelegerea inculpatului P.M.A cu făptuitorul minor A.I (autor ) și prin ajutorarea făptuitorului minor menționat să valorifice bunul sustras prin acte de violență, este realizat elemntul material al laturii obiective a infracțiunii de participație improprie la tâlhărie. Urmarea imediată o reprezintă producerea unei pagube în patrimoniul persoanei vătămate și totodată lezarea integrității corporale. Între elementul material și urmarea imediată există legătură de cauzalitate. Sub aspectul laturii subiective, atitudinea inculpatului P.M.A. față de fapta săvârșită și față de urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, conform art.16 al. 3 lit. a C.pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei, urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei. Sunt, așadar, realizate laturile obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de participație improprie la tâlhărie, prev. de art. 52 alin. 3 C.pen. rap. la art. 233 C.pen.
Consumarea: infracțiunea de tâlhăria se consumă în momentul în care prin acțiunea principală și acțiunea adiacentă bunul intră în posesia făptuitorului. Fapta se consumă chiar și atuncea cand bunul intra în posesia făptuitorului doar prin acțiunea principală dar pentru păstrarea bunului, scăparea făptuitorului sau ascunderea infracțiunii se pune în aplicare acțiunea adiacentă.
Smulgerea unui lanț de la gâtul părții vătămate constituie infracțiunea de tâlhărie în forma consumată, iar nu tentativă la infracțiunea de tâlhărie, deoarece furtul, care constituie acțiunea principală a infracțiunii de tâlhărie, s-a consumat în momentul în care inculpatul a smuls lanțul de la gâtul părții vătămate, chiar dacă bunurile sustrase nu au fost găsite asupra inculpatului, ci pe caldarâm, la locul săvârșirii faptei. (Decizia 5601/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție)
Epuizare: Infracțiunea de tâlhărie se poate prelungii în timp după atingerea momentului consumativ aceasta epuizându-se în momentul în care au încetat actele succesive în efectuarea acțiunii principale sau acțiunii adiacente.
În cazul în care urmarea acțiunii adiacentă se aplifică, prelugindu-se în timp, fapta de tâlhărie se consideră a fi epuizată în cazul în care nu mai este posibil o amplificare a urmărilor acțiunii adiacente, acesta încetând definitiv.
Sancțiuni
Forma tip a infracțiunii de tâlhărie se sancționează cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
În forma agravantă tâlhăria se sancționează după cum urmează:
În forma agravantă prevăzută de art. 234 alin (1), tâlhăria se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi;
În forma agravantă prevăzută de art. 234 alin (2) și (3), tâlhăria se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi;
În forma agaravantă prevăzută de art. 236, tâlhăria este pedepsită cu închisore de la 7 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.
CAPITOLUL III
FORMELE CALIFICATE ALE INFRACȚIUNII DE TÂLHĂRIE
Leguitorul Codului Penal a prevăzut în art. 234 trei forme agravate ale tâlhăriei, primele două având la rândul lor mai multe împrejurări sau elemente care atribuie tâlhăriei forma calificată, iar în art. 236 este prevăzută cea mai gravă formă de calificare a tâlhăriei.
SECȚIUNEA I
3.1 TÂLHĂRIA CALIFICATĂ ÎN VARIANTA ART. 234 ALIN. (1)
Fapta de tâlhărie este calificată daca aceasta este săvârșită în următoarele imprejurări sau locuri :
TÂLHĂRIA PRIN FOLOSIREA UNEI ARME ORI SUBSTANȚE EXPLOZIVE, NARCOTICE SAU PARALIZANTE
Se observă din prima variantă agravantă a infracțiunii de tâlhărie calificată că leguitorul a prevăzut folosirea de arme, substanțe explozive, narcotice sau paralizante de către făptuitor, acestea trebuie folosite efectiv și nu doar de a le avea asupra lui, pentru facilitarea relizării infracțiunii, posibilitatea de a acționa cu mai mult curaj pentru neutralizarea victimei sau a oricărei alte persoane care ar interveni.
Atfel, prin noțiunea de armă, în înțelesul art. 179 alin.(1) Cod Penal, acestea sunt instrumentele, dispozitivele sau piesele, declarate astfel prin dispoziții legale, fiind asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme și întrebuințate pentru atac.
În acest sens prezint următorul exemplu: ,,în cazul în care făptuitorul, pentru a-și asigura scăparea, atacă pe cel care încearcă să-l rețină lovindu-l cu o piesă metalică aptă a fi folosită ca armă, fapta constituie tâlhărie calificată, deoarece în atare situație obiectul folosit la atac este asimilat armelor”.
Folosirea unui pistol jucărie, pistol bricetă de către inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie nu întrunește condiția noțiunii de ”armă,, sau ”asimilat armelor„., dar opinez că este de natură a înfrânge rezintența de a se opune a persoanei vătămate.
Furtul săvârșit prin amenințarea cu un pistol-brichetă constituie infracțiunea de tâlhărie, întrucât obiectul pe care inculpatul l-a avut asupra sa avea forma unui pistol, fiind de natură să creeze o stare de temere și de panică, având în vedere împrejurările în care a fost folosit. Persoanele amenințate cu pistolul-brichetă au fost încredințate că acel obiect este o armă de foc, iar din această cauză s-au conformat cerințelor inculpatului, și aume au ținut mâna la vedere, au scos banii din casa de marcat si i-au înmânat acestuia, după care, tot la cererea inculpatului s-au așezat pe podea.
Prin substanțe narcotice sau paralizante se înteleg acele substanțe care pot pune victima în imposibilitatea de a se apără, neputând astfel să reacționeze la acțiunile făptuitorului. Sunt considerate substanțe narcotice sau paralizante: cloroformul, substanță întrebuințată în medicină ca și anestezic, sprayurile paralizante ori iritant-lacrimogene, compușii chimici a acestor substanțe irită ochiul, cauzează durere și orbire temporară.
În drept, faptele inculpatului … , constând în aceea că în ziua de 13.08.2012, a purtat fără drept o furcă, pe raza localității Merei, amenințănd persoana vătămată …, apoi în ziua de 06.09.2012 a sustras de pe terenul agricol al persoanei vătămate … un număr de 50 de baloți de lucernă în valoare de 1000 lei, iat în ziua de 4.12.2012, a pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate …, și înarmat cu o furcă a sustras, prin adresarea de amenințări părții vătămate, bunuri în valoare de 150 lei, întrunesc elementele contitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 193 alin 1 Cod Penal, art. 208 alin 1 Cod Penal, art. 211alin 1, alin 2/1 lit b Cod Penal, art. 192 alin 2 Cod Penal cu aplicarea art.5 Noul Cod Penal (în noua reglementare art. 206 alin 1, 228 alin 1, 234 lit a și art. 224 alin 2 ).(Hotărârea 851/2014, Judecătoria Buzău din 23.09.2014).
Fapta inculpatului, care în noapte de 02/03.05.2014, folosind spre amenințare un cuțit și prin lovire, provocând persoanei vătămate leziuni ce au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale, a deposedat persoana vătămată de un telefon NOKIA, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată.
TÂLHĂRIA SĂVÂRȘITĂ PRIN SIMULAREA DE CALITĂȚI OFICIALE
Prin simularea de calități oficiale se întelege folosirea de către făptuitor a unei calități pe care nu o deține sau nu a deținut-o niciodată, la momentul săvârșirii faptei, calitatea trebuie să se refere la o funcție publică care împlică exercițiul autorității de stat, prin intermediul căreia acționează pentru a sustrage bunul/bunurile.
Astfel putem exemplifica ca și calitate oficială : judecătorul, procurorul, politistul, organele însărcinate cu punerea în excutare a hotărârilor judecătorești etc.
Pentru a fi incidente dispozițiile de agravare este necesar să se constate că s-a invocat cu adevărat o calitate oficială inexistentă, cu atribuții legate de respectarea patrimoniului unei persoane. Sunt lipsite de importanță motivele pentru care persoana vătămată a luat în serios și a considerat că făptuitorul în mod legal poate efectua acțiuni cu privire la bunurile persoanei vătămate ori în legătură cu acestea.
Dobândirea ulterioară a calității oficiale sau împrejurarea că făptuitorul avusese anterior comiterii fapti calitatea oficială, nu sunt de natură să ducă la înlăturarea acestui element circumstanțial de agravare, aducerea la cunoștință a acestei calități putându-se face prin viu grai, prin prezentarea unei legitimații sau documente similare false ori prin intermediul altor persoane.
O astfel de faptă ar fi în ipoteza în care faptuitorul, pretizând că are calitatea de polițist și prezentând în acest sens o legitimație de serviciu falsă îi cere persoanei vătămată să se legitimeze după care procedează la efectuare unui control corporal, moment în care îi sustrage portofelul în care se află o sumă de bani întrebuitând violențe.
TÂLHĂRIA SĂVÂRȘITĂ DE O PERSOANĂ MASCATĂ, DEGHIZATĂ SAU TRAVESTITĂ
Prin persoană mascată se înțelege folosirea de către făptuitor a unei măști, cagule etc prin care sa-și acopere fața în timpul săvârșirii infracțiunii.
Prin persoană deghizată se înțelege folosirea de către făptuitor, fără folosirea a unei măști, a unor procedee de pildă folosirea unei peruci, purtarea unei mustăți false etc, prin care să îngreuneze indentificarea.
Prin persoană travestită se întelege folosirea de către făptuitor a vestimentației care în mod normal este purtă de către sexul opus celui real.
Astfel , în spetă, faptele inculpaților YY și XX care în seara zilei de 26.08.2013, prin folosirea de cagule cu care și-au acoperit fețele și de cuțite cu care au amenințat martorul… și martora…, vânzătoare, de a sustrage din casa de marcat al stației Peco, situată în localitatea Aleșd, a sumei de 521 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev de art. 211 al1, al.2 lit. a, b, b, al. 21 lit. a,b C.p cu incidența art. 75 lit.c C.pen, în noua reglementare art. 234 lit c, d și art. 77 lit. d, respectiv art. 78 alin 1 (Hotărârea 40/2014, dosar 1458/177/2013, Judecătoria Aleșd)
TÂLHĂRIA SĂVÂRȘITĂ ÎN TIMPUL NOPȚII
Prin noțiunea de în timpul nopții se întelege intervalul de tip cuprins între momentul când întunericul a luat locul luminii și momentul când lumina a luat loc întunericului. Din aceste considerente amurgul nu este considerat noapte și nici zorile nu este considerată zi. Pentru stabilirea cu exactitate dacă fapta a fost comisă în timpul nopții trebuie luat în calcul anotipul, poziția geografică a locului săvârșirii faptei precum și condițiile atmosferice.
În speță, fapta inculpatului II, care în seara de 20.09.2012 a de posedat persoana vătătmată II, aflată în locuință, de suma de 340 lei avută asupra sa într-un buzunar al pantalonului, prin întrebuințarea de violențe asupra acestuia, cauzându-i astfel leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. De art. 233-234 alin 1 lit. d din Lg. 286/2009 privind Codul penal. (Sentința penală nr. 93 din 04.06.2014, Judecătoria Costești)
Din cuprinsul deciziei nr. 1044 din 28 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție- secția penală reiese faptul că prin sentința penală nr. 169 din 22 mai 2002 – secția penală, a comandat pe inculpații M.D.E la pedeapsa de 3 ani închisoare, I.A la 5 ani și 6 luni închisoare, ambii pentru infracțiunea de tâlhărie calificată iar pe inculpatul M.C.I la 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de tăinuire, reținându-se faptul că inculpații M.D.E și I.A, în noaptea de 3 decembrie 2001, prin violență, au sustras de la partea vătămată H.E.V bani și bunuri, iar inculpatul M.C.I a primit din bunurile sustrase de cei doi inculpați, știind că provind din infracțiunea de tâlhărie.
TÂLHĂRIA SĂVÂRȘITĂ ÎNTR-UN MIJLOC DE TRANSPORT SAU ASUPRA UNUI MIJLOC DE TRANSPORT
Prin mijloc de transport se întelege orice vehicul destinat trasportului public, de bunuri sau mărfuri.
Fapta inculpaților care în noaptea de 2/3 februarie 1998, în timp ce se deplasau cu un taximetru, conjugându-și acțiunile, prin violență și amenințare, cei doi inculpați au deposedat șoferul, partea vătămată, de un ceas și 200.000 lei.(Decizia nr. 298/A/1999, Curtea de Apel Ploiești).
În speță, s-a reținut că fapta inculpatului N.D.P, care în dimineața zilei de 05.10.2008, împreună cu inculpatulul L.N.D, într-un mijloc de transport în comun, au agresat-o fizic pe partea vătămată C.I și i-au luat telefonul mobil, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211, alin 1,2 lit. b,c, alin. 2 ind. 1 lit a Cod Penal. (Sentința penală nr. 741 din 31.12.2009, Judecătoria Sibiu).
TÂLHĂRIA SĂVÂRȘITĂ PRIN VIOLARE DE DOMICILIU SAU SEDIU PROFESIONAL
Ca urmare a săvârșirii de tâlhării prin violarea domiciliului sau a sediului profesional, legiuitorul a conștientizat periculizitatea făptuitorului care săvârșește fapte într-un astfel de mod întrucât victima este lipsită de ajutorul altor persoane iar făptuitorul poate ascunde mai bine comiterea faptei.
Prin violarea de domiciliu se înțelege pătrunderea făre drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de aceast, fără consimțământul dat de către persoana care le folosește sau dacă la cererea acestei persoane refuză să părăsească locul. Această faptă care întră în conținutul complex al acestei forme de tâlhărie calificată este incrimitată în art. 224 Cod Penal.
Prin locuință se înțelege acel loc unde o persoană își desfășoară efectiv viața privată, indiferent dacă aceasta este o contrucție propriu-zisă sau o construcție destinată altui scop dar folosit ca și locuință.
Încăperea este acea parte a locuinței unde persoana își desfăsoară efectiv viața intimă.
Dependință este acea prelungire a locuinței, încăperii sau construcției care înlesnesc folosirea locuinței.(magazie, garaj etc). De asemeana sunt considerate dependițe și părțile comune ale unui imobil precum scara de acces.
Loc împrejmuit este acel loc care este separat de alte imobile printr-o îngrădire de jur-îmrejur iar aceasta aparține locuinței sau dependinței.
Prin violarea sediului profesional, faptă incrimitată de art. 225 Cod Penal se înțelege pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare din sediile unde o persoană juridică sau fizică își desfășoară activitatea profesională sau refuză părăsirea acesteia la cererea îndreptățită a persoanei.
Față de cele mai sus exemplific prin decizia nr. 249 din 17 ianuarie 2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală:
Instanța a reținut, în fapt, că în noaptea de 18 februarie 2006, inculpatul G.D. împreună cu prietenul său M.V. au mers la un cămin studențesc unde, după ce au consumat băuturi alcoolice, au urcat la etajul 9, bătând în ușile mai multor camere, inclusiv la cea ocupată de partea vătămată Ș.A., student, sub pretextul căutării unei tinere.
În aceste împrejurări partea vătămată a deschis ușa, le-a comunicat celor doi că nu cunoaște persoana căutată, reintrând în cameră. Cum inculpatul și însoțitorul său continuau zgomotul, partea vătămată a ieșit din nou, atrăgându-le atenția și cerându-le să înceteze, altfel va anunța poliția, după care s-a întors în cameră și a încuiat ușa.
La scurt timp, inculpatul a revenit la ușa părții vătămate, lovind în aceasta cu piciorul până a cedat și, pătrunzând în încăpere, a agresat-o pe partea vătămată, lovind-o cu palmele peste față. Partea vătămată a reușit să scape, refugiindu-se în camera colegului său S.R.
Inculpatul a deconectat apoi unitatea centrală a computerului din camera părții vătămate, însușind-o și părăsind locul faptei, însoțit de martorul M.V.
SECȚIUNEA II
3.2 TÂLHĂRIA SĂVÂRȘITĂ ÎN CONDIȚIILE art 229 alin. (3)
În ipoteza în care tâlhăria vizează bunurile prevăzute în infracțiunea de furt calificat (art. 229 alin 3) faptei i se atribuie caracterul calificat, fapta de furt calificat fiind absorbită în conținutul complex al tâlhăriei.
Astefel, tâlhăria trebuie să vizeze următoarele categorii de bunuri:
tiței, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;
Această primă categorie se referă la produsele petroliere și derivate ale acestora, precum și la gazele naturale, aflate în spații de depozitare imediat după obținere sau în curs de a fi transportate. În cazul produselor petroliere acestea trebuie să fie depozitate imediat după procesul de prelucrare, fără ca acesta să intre în circuitul comercial.
componente ale sistemelor de irigații;
Prin aceasta se înțelege: o rețea hidraulic distinctă de structuri, pompe, canale, conducte care pot fi folosite pentru a preleva și/sau transporta apa, a distribui și a aplica apa pentru irigații pe o suprafață de teren definită și care cuprinde terenul, clădirile, echipamentul fix sau mobil, drumurile de acces și infrastructura aferentă, necesare pentru a exploata, a întreține și a repara sistemul. Componente ale sistemul de irigații au fost considerate și dalele de beton de la canalul de irigații, vanele și hidranții dintr-o coloană de irigații sau țeava metalică, flanșele de refulare și vanele fluture de la o stație de pompare a apei.
componente ale rețelelor electrice
Acestea fiind formate din asamblul de linii, inclusiv elementele de susținere și de protecție a acestora, stațiile electrice și ale echipamentelor electroenergetice conectate între ele prin care se transmite energia electrică. Totodată sunt considerate componente ale rețelelor electrice orice piese, dispozitive sau echipamente care intră în alcătuirea unor rețele.
un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau în caz de incendiu sau alte situații de urgență publică;
Din această categorie fac parte : dispozitivele de stropire automată cu apă, senzorii pentru detectarea căldurii, mecanismele de declanșare a sirenelor, semnalele luminoase a instalațiilor pentru praf inert sau apă, circuitele care fac legătura între acestea.
un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenție la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru
În acestă categorie intră, printre aletele, autospecialele de pompieri, autovehiculele pentru acordarea asistenței medicale, elicoptere etc..
Instalații de siguranță și dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian și componente ale acestora, precm și componente ale mijloacelor de transport aferente;
Bunuri prin însușirea cărora se pune în pericol siguranța traficului și a persoanelor pe drumurile publice;
În acestă categorie sunt incluse: sistemele de semnalizare luminoasă sau sonoră, indicatoarele, macajele precum și alte dispozitive.
Cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum și componente de comunicații;
În acest caz, obiect material al faptei nu poate fi orice bun mobil, ci doar produsele, echipamentele, mașinile ori instalațiile special enumerate de leguitor.
SECȚIUNEA III
3.3 TÂLHĂRIA CARE A AVUT URMARE VĂTĂMAREA CORPORALĂ
Pentru ca fapta să fie încadrată în această variantă, acțiunea adiacentă a infracțiunii de tâlhărie, violența, trebuie să producă:
O infirmitate
Prin infirmitate, întelegându-se, starea anormală a integrității corporale sau a sănătății aceasta manifestându-se prin pierderea unui simț, a unui organ sau prin încetarea funcționării acestuia.
Prin pierderea unui simț se întelege lipsirea sau privarea completă, totală și permanentă a victimei de una din facultățile de percepere a senzațiilor din lumea exterioară prin organele sale de simț. Prin pierderea unui organ se înțelege pierderea completă a asamblului de elemente, a unei părți sau părți anatomo-fiziologice a corpului care îndeplinesc o funcție sau atribuție biologică, exemplu: ochi, limbă, plămâni, etc. Prin încetarea funcționării a unui simț sau organ se întelege punerea în stare de nefuncționare, de a nu-și mai putea îndeplini funcția anatomo-fizionlogică.
Fapta inculpaților care la data de 09.02.2009 prin violență a încercat deposedarea părții vătămate MLM de geanta acesteia, aceasta din urmă opunându-se fiind agresată de către toți inculpații provocându-i conform certificatului medico-legal 551/AI emis de către Institutul de medicină legală Craiova, reiese faptul că leziunile au necesitat un numpr de 35-40 zile îngrijiri medicale, că au pus în primejdie viața victimei, fiind necesară practicarea splenectomiei (înlăturarea splinei), fapta având astfel rezultat pierderea unui organ și o infirmitate fizică permanentă.
Se constată că fapta inculpaților I. R., I. I. D., C. F. și P. F., care în noaptea de 26/27.09.2010, având cagule și cuțite au agresat-o pe partea civilă N. V. în curtea SC I. SA – Organizare de șantier provocându-i vătămări care au necesitat pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri medicale și căreia i s-a produs o infirmitate fizică permanentă prin extirparea splinei dată fiind ruperea acesteia în urma loviturilor primite, pentru a sustrage 1340 ml cablu de cupru întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de„tâlhărie”.
unei leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale
În această situațiea limita inferioară este de la 91 de zile în sus, în situația în care persoanei vătămate ii sunt necesare un număr de 90 de zile de îngrijiri medicale, nu sunt întrunite condițiile vătămării corporale decât în situația în care fapta a produs și una sau mai multe din consecințele enumerate de leguitor.
Prin îngrijiri medicale se întelege supunerea la un tratament adecvat, aplicat chiar și empiric, nu neapărat de medic iar prin zire de îngrijiri medicale se întelege durata acestora. Zile de îngrijiri medicale din punct de vedere juridic se stabilesc în mod direct din punct de vedere medico-legal prin respectarea următoarelor criterii : criteriul diagnostic, criteriul terapeutic-pronostic-recuperator și criteriul bio-psiho-patologice.
un prejudiciu estetic grav și permanent
Constă în alterarea, în orice fel, a înfățisării fizice sau a aspectului normal a unei părți a corpului victimei, de așa natură încât îi produce un aspect neplăcut, inestetic, urât sau chiar respingător indiferent dacă acesta este vizibil sau nu, cu condiția să fie permanent și ireversibil, in sensul că astepctul inițial nu mai poate fi stabilit pe cai naturale, vindecare.
Avortul
Prin aceasta se înlelege întreruperea cursului sarcinii și expulzarea produsului de concepție. În această situație persoana vătămată poate să fie doar o femeie însărcinată.
Punerea în primejdie a vieții persoanei
Prin aceasta se înțelege situația când făptuitorul a creat prin activitatea sa posibilitatea reală și concretă ca victima să înceteze din viață, făptuitorul nu urmărește moartea victimei și nici nu acceptă acest rezultat.
Exemplific prin decizia nr. 2220 din 31 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală, din care rezultă:
Fapta inculpatului S.V.V zi ”D” care pentru a sustrage deseuri de fier, a lovit cu o rozetă de fier pe partea vătămată S.C căruia i-a fost perforat un plămân, provocându-i leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, au necesitat pentru videncare un număr de 16-18 zile îngrijiri medicale, iar leziunile traumatice au pus în primejdie viața victimei prin hemopneumotorax, care a necesitat intervenție chirurgicală de urgență.
SECȚIUNEA IV
3.4 TÂLHĂRIA URMATĂ DE MOARTEA VICTIMEI
Sub aspectul condițiilor preexistente și a conținutului constitutuiv această variantă agravantă a tâlhăriei este în mare parte identic cu tâlharia și tâlhăria calificată diferența constând în aceea ce privește latura subiectivă și anume că făptuitorul acționează cu intenție în comiterea faptei, tâlhărie sau tâlhărie calificată, dar din acțiunea sa rezultă praeterintenționat mortea victimei. Prin praeterintenție se înțelege că rezultatul produs a fost ca urmare a depășirii intenției făptuitorului, dar imputabil acestuia ca urmare a rezultatului culpei sale.
Faptele inculpaților M.I.S și I.O.C, din data de 23.03.2001, orele 21:30, de a sustrage, de la victima T.C., actele și suma de 1.050.000 lei după ce au lovit cu pumnii și cu picoarele, victimă care în urma loviturilor a fost trasnporatată la Spitalul Județean Prahova, unde a decedat după 7 zile de la internare, întrunește elementele constitutite ale infracțiunii de tâlhărie prev de art. 211 alin 2 lit a, d și e și alin 3 din Cod Penal. (Decizia 161 din 15 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiție)
Faptele inculpaților G.V și A.M.A, care în timpul nopții, unul dintre ei având pe cap o cagulă, a pătruns în locuința părților vătămate solicitându-le banii, sens în care au exercitat acte de violență asupra părților vătămate, victima B.C. decedând la scurt timp datorită loviturilor aplicate, inculpații deposedând victimele de suma de 500 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie calificată respectiv tâlhărie urmată de moartea victimei. (Decizia 3970 din 8 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție)
Astfel infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei este caracterizată de condiția praeterintenției faptuitorului, în caz contrar este de reținut că dacă făptuitorul urmărește săvârșirea tâlhăriei iar pentru a scăpa sau a ascunde fapta, cu intenție, acesta provoacă moartea victimei se va reține concursul între infracțiunea de tâlhărie sau tâlhărie calificată și infracțiunea de omor calificat – pentru a înlesni sau ascunde comiterea unei alte infracțiuni (art. 189 alin. 1, lit.e).
Astfel, pentru a se putea reține infracțiunea de omor și nu infracțiunea praeterintenționată de tâlhărie trebuie să fie scoase în evidență acele date care relevă atât voința făptuitorului de a sustrage bunuri prin violență, cât și voința acestuia de a ucide, urmărind producerea rezultatului constând în moartea victimei sau acceptând posibilitatea producerii unui asemenea rezultat.
În cazul omorului săvârșit pentru a comite o tâlhărie, urmat de săvârșirea unei tâlhării există două infracțiuni aflate în concurs real, iar nu o singură infracțiune de omor deosebit de grav. (Decizia 5257/2001, Curtea Supremă de Justiție)
Faptele inculpaților G.F și R.E, care în noaptea de 16 iulie 2010 l-au ucis pe cetățeanul chinez W.Z.G, prin aplicarea intenționată de multimple lovituri de băț și cuțit în scopul de a săvârși (sustrage și păstra bunul – pește, laternă, cuțit, telefon mobil) și de a ascunde infracțiunea de tâlhărie , întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de omor deosebit de grav prev. De art. 174-176, lit.d ) Cod Penal și tâlhărie prev de art. 211 alin (1), alin(2) lit b) și alin. (2 ind.1) lit. a) Cod Penal. (Decizia 231 din 26 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție)
Fapta inculpaților care în noaptea de 17 noiembrie 2000, pătruns în locuința victimei pe care au ucis-o și, în continuare, au sustras bunurile aflate în locuință constituie infracțiunea de omor calificat, pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altfei infracțiuni, și tâlhărie calificată în concurs real. (Decizia nr. 5257 din 30 noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție)
Fapta inculpatului C.R.V de a pătrunde în locuința părților vătămate C.V și C.A. unde prin violență a agresat pe persoana vătămată C.V. pentru a oferii informații cu privire unde se află banii acestuia iar prin folosirea unei pietrii a lovit în zona feței, de mai multe ori, pe persoana vătămată C.A, în vârstă de 78 ani, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vinedecare un număr de 26-28 zile îngrijiri medicale, fără a-i pune în pericol viața, iar la intervenția fiicei lor G.L inculpatul a părăsit locuința, întrunește elemntele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată și tentativă la infracțiunea de omor calificat ( Decizia 3874 din 2 noiembrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție) întrucât pentru stabilirea intenției de omor trebuie avute în vedere, printre altele, vârsta persoanei vătămate, sexul, numărul de lovituri, locul vizat, obiectul folosit etc.
CAPITOLUL IV
LEGĂTURA DINTRE INFRACȚIUNEA DE TÂLHĂRIE ȘI ALTE INFRACȚIUNI
Având în vedere că infracțiunea de tâlhărie este o infracțiune complexă, de diferesele modalități de săvârșire a faptei, precum și strânsa legătura dintre aceasta și alte infracțiuni, este necesar o distincție între aceasta și infracțiunile cu care are o strânsă legătură.
SECȚIUNE I
LEGĂTURA DINTRE TÂLHĂRIE ȘI FURT
Infracțiunea de tâlhărie, în conținutul ei complex, înglobează, ca și acțiune principală, activitatea de sustragere iar ca acțiune adiacentă acțiunea de constângere.
Legătura
Pentru a se reține infracțiunea de tâlhărie, trebuie îndeplinite cumulativ cerințele infracțiunii de furt, acțiunea principală, pe de o parte, iar pe de altă parte, trebuie îndeplinit cumulativ cerințele infracțiunii de amenințare, lovire sau alte violențe, etc, acțiunea adiacentă, între acestea trebuind să fie o strânsă legătură.
Sub aspectul laturii obiective, a elementului material, pentru reținerea infracțiunii de tâlhărie și nu cea de furt, trebuie ca violențele sau constrângerile șă se desfăsoare înainte, în timpul sau după comiterea acțiunii principale, acțiunii de furt. Dacă violențele sau constrîngerile se desfășoare înainte și/sau după, acestea trebuie săvârșite în aceleași împrejurări în care se comite acțiunea principală, între acestea și acțiunea principală să nu existe o diferență de timp și între acțiunea adiacentă și urmarea produsă să există o legătură de cauzalitate.
Fapta inculpatului care amenintând-o pe partea vătămată că o va lovi cu cuțitul determinând-o să îi dă lănțișorul de aur care îl purta la gât și banii, constituie infracțiunea de tâlhărie. (Decizia nr. 1018/1999, Curtea Supremă de Justiție)
Lovirea persoanei vătămate aflate în stradă în scopul de a o jefui, negăsirea unor bunuri asupra ei și fuga acesteia spre a se salva, urmată de îndată de sustragerea unor bunuri din autoturismul persoanei vătămate aflat în apropiere constituie infracțiunea complexă de tâlhărie, iar nu tentativă de tâlhărie în prima fază și furt în cea de-a doua, deoarece fapta are caracterul unei infracțiuni unice în raport cu persoana victimei, cu timpul și locul săvârșirii faptei și cu scopul urmărit de făptuitor. (Decizia 5886/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție)
Distincție
În situația în care pentru realizarea furtului, împotriva subiectului pasiv nu se folosește violența, amenințarea sau alte forme de constrângere pentru ca bunul să fie sustras, mențiunut sau pentru ca făptuitorul să-și asigure scăpare iar după parcurgerea unui timp, împotriva aceluiași subiect pasiv se manifestă acte de amenințare sau violență ori alte forme de constrângere, nu se va reține infracțiunea de tâlhărie ci infracțiunea de furt aflat în concurs cu infracțiunea de amenințare, lovire sau alte violențe, vătămare corporală, etc..
Sub aspectul legăturii de cauzalitate, pentru ca fapta să fie tâlhărie, acțiunea adiacentă trebuie demonstată, în sensul că asura persoanei vătămată înainte, în timpul sau după sustragerea bunului s-au exercitat acte de amenințare, violențe sau alte forme de constrângere. În situația în care nu se poate demonstra legătura de cauzalitate a acțiunii adiacente în cauză nu se poate vorbi despre săvârșirea unei tâlhării ci doar despre săvârșirea unui furt sau furt calificat.
În speță s-a reținut că, în lipsa altor probe, constatare medico-legală, care să evidențieze existența unor urme de violență, sau martori care să perceapă existența de amenințări sau alte violențe, cum dubiu profită inculpatul, trebuie să se rețină că acesta, sustrăgând telefonul mobil aparținând părții vătămate, care se afla în scara unui bloc, pe timp de noapte, a săvârșit doar infracțiunea de furt, și nu cea de tâlhărie. (Decizia 4944/2005, nepublicată, Înalta Curte de Casație și Justiție)
Fapta inculpaților care văzând persoana vătămată în stare de ebrietate manifestându-se agresiv, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, după care au trasportat-o pe o ulită laterală, ulterior, după mai mult de o oră, inculpații revenind și văzând partea vătămată tot în locul unde au lăsat-o, i-au luat geaca, pantofii și cureaua de la pantaloni, întrunește vătămare corporală și furt calificat, aflate în concurs real. (Decizia 292/1996, Curtea de Apel București)
În cazul în care inculpații au simulat că unul îl lovește pe celălalt, încercând prin aceasta să împiedice stabilirea realității, identificarea făptuitorului și recuperarea prejudiciului, înțelegându-se să însceneze furtul prin violență, fapta acestora constituie infracțiunea de furt calificat săvârșită de unul în calitate de autor iar de celălalt în calitate de complice. (Decizia 6236/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție)
SECȚIUNEA II
LEGĂTURA DINTRE TÂLHĂRIE ȘI ȘANTAJ
Asemănări
Infracțiunea de tâlhărie are unele elemente coumne cu ale infracțiunii de șantaj în forma variantei agravată, când șantajul a fost săvârșit cu scopul de a dobândi în mod injust un folost patrimonial. Sub aspectul obiectului juridic special, ambele infracțiuni prevăd două obiecte juridice speciale, cele referitoare la liberatea persoanei precum și cele referitoare la patrimoniul persoanei.
Deosebiri
Deosebirea dintre infracțiunea de tâlhărie și infracțiunea de șantaj în varianta agravată, constă în încălcarea, în principal, a relațiilor sociale referitoare la liberatea morală a persoanei, în cazul șantajului, pe când în cazul tâlhăriei sunt încălcate în primul rând relațiile referitoare la patrimoniu.
Astfel, tâlhăria presupune comiterea violenței sau amenințării cu predarea bunurilor, șantajul implică o predare ulterioară a bunului. Din punct de vedere a consumării, șantajul se finalizează în momentul creării stării de pericol, neavând relevanță dacă făptuitorul a mai obținut sau nu folosul urmărit, în cazul tâlhăriei, consumarea faptei este în directă legătură cu obținerea bunului de către făptuitor.
De asemenea, ceea ce deosebesște cele două infracțiuni este împrejurarea că tâlhăria se caracterizează prin simultaneitatea violenței sau amenințării cu actul victimei de a ceda bunul său, iar în cazul șantajului făptuitorul întrebuințează violențele sau amenințările pentru a obține ulteior bunul.
Față de cele expuse mai sus, exemplific prin următoarele spețe:
Fapta inculpatului de a lua victimei banii și ceasul de la mână, prin constrângerea ei cu amenințări, constituie infracțiunea de tâlhărie, pentru care a fost condamnat și nu cea de șantaj pentru care s-a cerut schimbarea încadrării juridice.
Din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul acosta victimele cerându-le bani și că la refuzul acestora le imobiliza și le lovea, după care părțile vătămate fie că dădeau banii de teamă, fie că erau deposedați de făptuitor prin luarea cu forța a banilor, constituie infracțiunea de tâlhărie și nu infracțiunea de șantaj, pentr2u care în mod corect a fost condamnat.
Exercitarea actelor de violență asupra părții vătămate, urmată de deposedarea acesteia de autoturism, realizează conținutul infracțiunii de tâlhărie, iar amenințarea aceleiași victime cu darea în vileag a unui presupus viol cu scopul de a o determina să remită inculpatului o sumă de bani, urmată de predarea efectivă a acestei sume la un anumit interval de timp, după executarea constrângerii, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj.
SECȚIUNEA III
LEGĂTURA DINTRE TÂLHĂRIE ȘI LIPSIRE DE LIBERTATE
Asemănări
Deosebiri
CAPITOLUL V
ASPECTE PROCESUALE
SECȚIUNEA 1
COMPETENȚA ORGANELOR DE URMĂRIRE PENALP
SECȚIUNEA 2
COMPETENȚA INSTANȚELOR DE JUDECATĂ
CAPITOLUL VI
STUDIU DE CAZ
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte Teoretice Si Practice CU Privire LA Infractiunea DE Talharie (ID: 126495)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.