Aspecte Teoretice Si Practice ale Integrarii Scolare la Copii cu Cerinte Educative Speciale

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………………………..

Motivația ………………………………………………………………………………………………..

Capitolul 1. Aspecte ale educării și integrării copiilor cu cerințe educative speciale……………………………………………………………………………………………………

Educația specială

Clasificarea dizabilităților

Evaluarea stării de dizabilitate

Instrumente de evaluarea a cerinșelor educative speciale

Psihomotricitatea

Percepția vizuală

Percepția auditivă

Limbajul

Dezvoltarea intelectuală

Factori sociali și personali

Principiile copiilor cu CES

Principiul normalizării

Principilu drepturilor egale

Principiul egalizării șanselor în domeniul educației

Principiul dezinstituționalizării educației special

Principiul intervenției timpurii

Principiul dezvoltării

Principiul cooperării și parteneriatului

Principiul asigurării serviciilor de sprijin

Procesualitatea integrării

Integrarea fizică

Integrarea funcțională

Integrarea socială

Integrarea societală

Rolul asistentului social în integrarea copiilor cu cerințe educative speciale

Rolul cadrelor didactice în educația incluzivă

Capitolul 2. Scopul, obiectivele și metodica cercetării

Scopul

Obiectivele cercetării

Descrierea metodelor de lucru

Metoda observației

Metoda anchetei sociologice(instrumentul de lucru-chestionarul)

Studiu documentelor

Interviul

Scala stimei de sine Rosenberg

Lotul supus cercetării

Capitolul 3. Analiza și interpretarea rezultatelor cercetării

Aspectele integrării

Integrarea afictivă

Integrarea congnitivă

Integrarea economică

Evaluarea stimei de sine cu scala Rosenberg

Concluziile cercetării

Capitolul 4. Intervenția

Planul de intervenție

Intervenția propriu- zisă

Evaluare finală

Capitolul 6. Concluziile finale

Bibliografie

Anexe

Introducere

Educația are o importanță mai mare decât mulți dintre noi credem asta. Problemele apar atunci când noi uităm rolul ei și complexitatea, complicașiile care apar și multitudinea de variante. Noi toți avem novoie să fim învățați de cineva cum la rândul lor ei au fost învățați. Indiferent de vârstă avem nevoie să implicarea alcuiva pentru a ne informa cu privire la anumite lucruri, toți avem nevoie să fim învățați nu doar uni dintre noi. Indiferent de cât de educați suntem sau nu, suntem membrii unei comunități. Fiecare ăn parte este uni și are dreptul de a fi sprijinit de societate și a fi integrat. Dacă vorbim de copii totul parcă este mult mai greu și mai important, ei au dreptul la o dezvoltare căt mai adecvată, chiar dacă este vorba de cei cu CES, deoarece aici apar problemele mai mari și au mai multă nevoie de sprijinul comunității din care face parte. Noi toți avem dreptul la sprijin și de ce să dăm mai departe sprijin către cei cu nevoi. Educația incluzivă are nevoie de un sprijin aparte și nu putem sa-l oferim doar prin sprijinirea percepțiilor, a ideilor și imaginilor pe care noi le avem despre educație. Avem nevoie de dorință și multă înțelegere și să nu o luâm ca un proces ci ca pe un ajutor pentru prietenii.

Am ales ca lucrarea mea de licență să aivă titlul Aspecte teoretice și practice ale integrării școlare la copii cu cerințe educative speciale, deoarece este un subiect de actualitate, în cadrul acestei analize sunt trei subiecți foarte importanții, copilul cu CES, familia și școala. Prin realizarea acestei lucrări imi propun să înțeleg problemele cu care se confruntă copii și mai ales drepturiele pe care aceștia le au. În convenția ONU cu privire la Drepturiele copilului, Legea nr 18/1990, România garantează și promovează drepturile copiilor. Principiile și drepturile enumerate în Convenție, includ și copii cu dizabilități, fiind în stânsă legătură cu principiul egalizării șanselor.

Pe baza literaturi de specialitate voi încerca să demonstrez importanța integrări în condișii cât mai bune a copilului cu nevoi speciale. În școlile speciale sunt persoane pregătite pentru a lucra cu astfel de copii, dar este foarte important cum se adapteavă copilul și cum îi motivează pentru a performa. E nevoie ca personalul specializat să țină cont de drepturile egale pentru toți copii, această nevoie trebuie să fie la fiecare baza a orelor și mai ales activităților pe care copii le au în centru.

În Convenție vom vedea că există aticolul 23 care este special pentru copii cu dizabilități, se pune accentul pe participarea lor în viața de zi cu zi în societate, de sprijinul pe care ei au nevoie sa-l primească din partea specialițtilor, ei au dreptul de a se implica în comunitate.

După mai multe documentații am aflat de la cercetători că școala specială nu aare efecte spectaculoase, în locul unde eu imi desfășor practica și intervenția pentru lucrare foarte puțini sunt cei care fac ceva bun mai departe, toate astea din cauză că nu realizează performanțe intelectuale mari, dacă facem o comparație cu un elev la un liceu cu program normal, după terminarea celor 8 clase terminate la o școală specială nu vor putea face față programului de la un liceu normal.

În primul capitol am structurat partea teoretică necesară, prin literatura de specialitate voi face referire la ofertele educative pentru copii cu CES și avantajele, dezavantajele integrări și binenșeles voi prezenta ce anume este educația incluzivă. Integrarea acestor copii nu este un lucru foarte ușor suntem supuși unor riscuri destul de mari din cauza problemelor psihice sau fizice pe care aceștia le au. În funcție de fiecare problemă ei au nevoie de un ajutor lângă ei. Faptul că sunt încadrați intr-o școală cu program special nu îi ajută să nu se simtă marginalizați sau speciali. Aici este novoie ca profesorul să se adapteze la nevoile copiilor nu copii la profesori. Acest lucru va avea ca efect mai mult succes din punct de vedere educațional.

În cel de-al doilea capitol al lucrări am ales să fac cunoscut scopul lucrări allese de mine, obictivele propuse de mine în cadrul acestei lucrpri și metodele pe care le voi folosi pentru îndeplinirea sarcinilor. Îmi propu să descăr cât mai bine și mai concret problemele pe care tinerii copii le au pentru a se integra. Probabil cel mai bun argument pentru această problemă ar fi dizabilitatea, rolul societăți ar fi să valorifice mai mult copii cu CES și să creeze cele mai ambiante medii.

Motivația

Am ales acestă temă din dorința de a afla cât mai mult cum pot ajuta copii cu CES pentru integrarea lor, am ales la practica mea de vară un centru de la mine din oraș care ma făcut sa-mi doresc să revin acolo. Nu doar copii care necesită toată atenția noastră ca oamenii și ,,specialiști,, dacă aș putea spune așa. Am făcut practica de două ori și am ales și licența să fie tot acolo.

Am fost impesionată și motivată să fac ceva pentru a ajuta și am realizat că am de învățat foarte mult de la ei. Odată ce ajungi să înțelegi un copil e ușor să lucrezi cu el. Poveștile de viață și nevoia lor de afecține mi-am dat acel impul de a-mi dori să fac ceva pentru ei.

CAPITOLUL I. ASPECTE GENERALE

Atenția pentru acest cencept de școală specială fiind numită și școală incluzivă, fiind instituția care promovează învățământul care deschide noi oportunități de dialog și cooperare între profesori și elev și între elevi. Pe baza acestui concept voi aborda în domeniul educației incluzive, integrarea elevului într-o astefel de insituție.

1.1 Educația specială

Acest concept este foarte actual și foarte discutat în acestă perioadă. În limba română termenul de educație specială înlocuiește termenul de învățământ special, care semnifică educația școlară a copiilor cu deficiențe care fac parte din instituții școlare speciale, fiind plasate sepate separat de celelalte unități școlare pentru a nu se simți copii inferiori sau speciali. Acest concept are două sensuri principate. Fiind vorba despre un sens restrâns, care are ca scop învățământul special și respectiv educația specializată pentru copii cu deficiențe. Cel de-al doilea fiind cel larg, având în vedere un anumit tip de educație, fiind acesibilă copiilor care nu reușesc să facă față învățământului obișnuit sau are probleme din cauza vârstei fiind un elev care a repetat clasa de mai multe ori sau nu a mers la școală din diferite motive.

Educația specială nu este doar o formă de intervenție ducațională pentru copii cu deficiețe sau handicap, cuprinde o sfera mai largă de activități, fiind capabil să acopere un număr mare de copii, adică toți cei care întâmpină anumite probleme sau dificultății în învățare.

Conceptul centrat al educației incluzive nu este doar ideea de dizabilitate, handicap sau cerințe educative speciale ci face referire la starea de normalitate a elevului în centru. Starea de dizabilitate nu este doar afecțiune de suferă ci și relația copilului cu societatea și a modului în care societatea îl exclude mai mult sau mai puțin din cadrul ei.

Pe lângă educația incluzivă au apărut și ali dermeni pentru o mai bună înțelegere a relației existență între deficiență-incapacitate-handicap: ,,reabilitare”, ,,abilitare-reablitare”, ,,recuperare”, ,,normalizare”, ,,normlitate și anormalitate”.

Copii care au dizabilității suferă de mai multe probleme de natură: fizică, psihică, comportamentală, intelectuală, senzorială sau de limbaj. Mai sunt și persoanele care sunt intr+o situație de risc din cauza mediului în care trăiește, resursele insuficiente de alimentație sau boli cronice care afectează integritatea: fiziologică, psihologică sau biologică.

Educația specială nu este doar o formă de a interveni în educația copiilor cu deficiențe sau handicap, având posibilitatea de a lucra cu un număr mult mai amre de copii care au probleme de învățare. Copii pot avea probleme și dacă fac parte dintr-o instituție normală, se întâmplă în funcție de anumite dificultății prin care trece elevul în acea periodă. Un bun exemplu ar fi faptul că în țările dezvoltate copii fac parte din sistemul de educație specială, fiind de 4 ori mai mare decât cei care au probleme de învățare: Anglia 20%, Danemarca 13%, S.U.A. 12% (Vrasmas, T. Daunt, P. Musu, I., 1996).

1.2 Clasificarea dizabilităților

În lumea modernă această problemă s-a orietat mai puțin prin explorarea resurselor naturale în favoarea capitalului uman, s-a învățat să încurajeze să respecte și să accepte diversitatea dintre persoane. Percepția socială s-a schimbat în favoarea persoanelor cu dizabilității în urma unor presiuni economice, migratiei forței de muncă, presiunile făcute de cetățeni și societatea civilă care a reprezentat tot mai bine persoanele cu astfel de probleme.

Acestă problemă a suferit de-a lungul timpului o serie de abordări care au fost influențate de către politica, având un contact direct cu acesta prin servicii furnizate categoriilor de persoane și prin calitatea vieții. Sunt două modele importante:

a) modelul individual – Acest model a aparut în perioada curentului reailitării, fiind nenumărate efecte negative ale instituționalizării persoanelor cu dizabilității. De aici s-a considerat că persoanele care au o dizabilitate se pot corecta prin ajutoaarele primite de la serviciile speciale de recuperare, oferite de familie, școală, cominitate . Până în anul 1950 a fost conderată o ,,boală”, știindu-se că este o invaliditate.

b)modelul social- Dizabilitatea a fost impusă societățidin cauza condițiilor sociale care ar limita accesul cetățenilor de a-și exercita drepturile și libertățile. Modelul a fost promovat de către ONU(Organizația Națiunilor Unite).

Aceste modele opuse au fost transformate în modelul ,,biopsihosocial”, de aici se poate vedea corect stare de sănătate din punct de vedre social, biologic și induvidual. Modelul are ca rezultat interacțiunea dintre mediu, factorii personali și săntatea individului.

Model stă la baza ,,Clasificări internaționale a funcționării,dizabilității și sănătății (CIF), fiind referitor pentru toți oamenii nu doar pentru cei care suferă de o dizabilitate. Pune accentul pe limbajul comun și având diferențe rezultate în funcție de serviciile de sănătate din țara respectivă.

1.2.1 Evaluarea stării de dizabilitate

În România sunt mai multe situați referitoare la evaluare stări de sănătate:

stabilirea gradului de handicap

criteri medicale și psiho-sociale

starea de handicap dată de structura și funcționarea deficienței

participarea și activitățile pe care le face zi de zi

mediul înconjurător

Cei care fac parte din Echipa Serviciului de Evaluare Complexă au la bază mai multe crieteri medicale,psihologice și socile, de aici se stabilește gradul de diyabilitate .

1.2.2 Instrumente de evaluarea a cerințelor educative speciale

Deficiența nu este lafel la toți elevii și nici nu poți să-i împarți în anumite categori, deoarece fiecare are un anumit nivel și se pliază mai ușor sau mai greu, depinde în foarte mare parte de caracterul fiecîruia dintre ei.

1.2.2.1 Psihomotricitatea

Acest aspect manifestă activitățile de educție fizică și sport, fiind foarte important să ști problemele copilor de latură motrică. Este foarte bine de stiut că și structura personalități are un rol important.

1.2.2.2 Percepția vizuală

Copii care au dificultăți de învățare în ceea ce privește citirea vor prezenta tulburări în trei domenii viuzale : ordine,discriminare și memorie.

1.2.2.3 Percepția auditivă

Se referă la capacitatea creierului de a aprecia și ilustra o imagine asupra sunetelor pe care le aude. Copii care au o abilitatea bună își distring sunetele în funcție de diferite caracteristici ale sunetului. Unele sunte îi permin copilul să țină minte mult mai ușor.

1.2.2.4 Limbaj

Acest nivel este foarte important și este bine să fie devzoltat de la vârste cât mai fragede. Limbajul are trei componente importante: fenologia(sunete și secvențe), morfologia(cea mai mică unitate lingvistică) și sintaxa(regulile care pun în ordine cuvintele).

Dezvoltare intelectulă

Particularitățile procesului cognitiv ale elevilor cu dificultăți de învățare

a) Percepția confuză

b) Aptitudini parțiale de rezolvare a problemelor

c) Slabe aptitudini verbale

d) Relațiile spațiale

e) Instabilitatea perceptivă

f) Necesitatea preciziei

g) Comportamentul impulsiv

h) Lipsa de reflecție

i) Aptitudini de planificare

j) Atitudine pasivă privind învățarea

k) Înțelegerea raporturilor

I) Lipsa de evaluare a ipotezelor

m) Gândirea logică

n) Comunicarea egocentrică

o) Răspunsuri prin tatonări

p) Eficiența transferului vizual

r) Dificultăți de discriminare figură – fond

s) Lipsa generalizărilor

t) Memorie mediocră

Factori sociali și personali

La acest nivel se puna baza pe comportamentul copilului și imaginea de sine.

Principiile copiilor cu CES

În ceea ce privește relația dintre comunitate și persoanle cu deficiențe s-au devoltat mai multe principi care vor fi descrise mai jos. Dezvolarea comunități vizează și implicarea persoanlor cu deficiențe, aceștia având nevoie și de comunitate pe lângă familie, împreună pentru a duce persoana bolnavă în serviciile de sănătate, educație, etc. Toate acestea pentru o mai bună dezvoltare a persoanei bolnare și a nu simți foarte mult faptul că este diferit față de ceilalți, asistenți sociali fac tot posibilul pentru a îndeplini toate cerințele de care are nevoie o persoană specială.

Principiul normalizării

Acest principiu are la bază acțiunea de ,,readucere la normal”(Robert Lafon, 1969). Acest principiul se referă la condițiile unei vieți normale pentru persoanle cu cerințe educative speciale, aceștia au dreptul să trăiască conform standardelor după care trăiesc majoritatea membrilor societății.

Teoreticienii au la bază princiiile trdiționale și le este destul de greu să se acomodeze cu instituțiile separate, iar ce-i care fac practica în domeniu au probleme din cauza lipsei de informații și alte dificultăți care apar pe parcurs din alicarea principiului (Grunewald, Ture, 1991).

Copii care au nevoi speciale de învățare, prin acest principiu sunt favorizați fizic și social. Normalizarea face referire la mediul de viață, ei fiind acceptați de semeni lor din societate. Acest principiul are la bază o teză despre egalizarea șanselor, ca cetățeni cu drepturi egale în societate. „ Statele sunt obligate să creeye condiții pentru ca persoanele cu handicap sa-și exercite drepturile, inclusiv drepturile umane, civile și politice, pe baza de egalitate cu ceilalți cetățeni” (Regulile Standard.., 1993).

Școală joacă un rol foarte important în dezvoltarea copiilor și să pună în evidență dificultățile pe care copii le au în îndeplinirea sarcinilor. Specialiști în domeniu din S.U.A. au spus că mediul școlar trebuie să fie normal sau cât se poate de normal pentru a nu se simți copii ca fiind speciali „toți copii au dretul de a fi școlarizați”.

Într-o conferință UNESCO, care s-a organiyat în Spania la Salamanca au proclamat faptul că „ȘCOLILE DE MASĂ” care au orientare incluzivă, sunt cele mai eficiente pentrua combate atitudinea descriminatorie în plus oferă educșie eficientă pentru fiecare în parte.

În concluzie acest principiul presupune nu doar luarea în considerare a condițiilor de adaptare care depind persoanele cu dizabilități ci și de felul în care comunitatea se conformează cu nevoile de care ei au nevoie, societatea trebuie să asigure servicii pentru reducerea stări de handicap.

Principilu drepturilor egale

Acest principiu asigură egalitatea socială care este un principiu fundamental societăți democractice. Păun Emil (1998) spune că este un principiu constitutiv al demicrației, el este înscris în diferite reglementări naționale, internaționale și chiar în Constituțiile stalelor.

În Convenția ce privește drepturile copilului (1989) acest principiul stimulează dreptul copilului cu handicap la educație, îngrijire specializată și intruire pentru o viață decentă, dacă aceștia dau dovadă de demnitate vor participa activ la viața colectivă.

Principiul egalizării șanselor în domeniul educației

Acest principiu este în legătură directă și strânsă cu cel anterior. Prin acest sistem persoanele cu handicap au dreptul de a avea acces la sinsemele comunității.

Copii care suferă de anumite deficiențe au dreptul de a fi școlarizați corespunzător, aceștia pot fi inclusi chiar și într-o scoală normlă daca fac față ritmului de învățare (Regulile standard privind eglizarea șanselor pentru persoanele cu handicap, Reyoluția ONU, pag. 48-96, 1993).

Persoanele care au un handicap pot spune despre ele că sunt probleme doar în momentul în care i se refuză acesul la eucație, angajarea în muncă, o locuință, viață de familie, includerea în organizații, etc. De accea societatea are anumite responsabilități cu privire la persoanele cu handicap, trebuie să identifice aceste persoane și să le diminueze barierele care îi împiedică să acceseze anumite resurse.

În concluzie, acest principiu vizează în mare parte dreptul persoanelor cu handicap în domeniul învățământului, fiind consituit principiul egalității șanselor educaționale și drepturiele pe care le au în educație.

Principiul dezinstituționalizării educației specială

Acest principiu apare în rma unei reforme care are mai multe etape, aceste etape trebuie desfășurate simultan. Cele mai importante elemente care stau la baza principiului sunt:

Să fie prevenit sistemul de instituționalizare

Restructurarea instituțională

Este nevoie de servici alternative și protecție specială

Dezinstituționalizarea

Principiul intervenției timpurii

Alois Gherguț(2001) ne specifică faptul că acest principiu indică eficiența instituției de reducere și de a integra copii de la vârstă foarte mică, șansele sunt mult mai mari.

Principiul dezvoltării

În acest principiu este vorba despre dezideratul maximei flexibilități în ceea ce privește deferența fizică, socio-culturală și psihologică. Scopul este de a oferi copiilor posibilitatea de a învăța î funcție de potențialul fiecăruia și nevoia fiecăruia cu privire la personalitatea fiecăruia.

Pricipiul cooperării și parteneriatului

Principiul are în vedere integrarea și normlizarea care se realizează între cei care colaborează(părinți,elevi,profesori,etc). Școala cu scop de incluiziune fce ca învățatul să fie mai usor și mai bun, procesul de învățare este un element fundamental pentru educația copiilor.

Principiul asigurării serviciilor de sprijin

În cadrul acestui concept copii care au cerințe educative speciale au obligația de a fi informați cu privire la ce-i așteaptă pe viitor, care este rolul lor în societate și pentru a ști unde trebuie să apele în funcție de problema pe care o au și drepturile de care sunt îndreptățiți. Sunt trei tipuri de servici de srijin: holistic, la nivel școlar și din afara școli.

Procesualitatea integrării

Integrarea este cel mai complexă și durabilă relație dintre normalitate și acțiunile de integrare a copiilor deficienți. Are la bază patru nivele flexibile și bine determinate.

Integrarea fizică

Are cel mai slab nivel de integrare și prezintă cea mai scăzută fază incipientă. Se referă în cea mai mare parte la prezența copiilor cu cerințe speciale în același loc cu copii care nu prezintă o nevoie specială, acest lucra având ca scop reducerea distanței și diferenței dintre ei. Chiar dacă aceștia nu au nici o activitate comună, este bine chiar dacă impart același spațiu și alte echipamente educaționale, ajută foarte mult la familiarizarea și intercunoașterea din amble părți.

Acest tip de comportament de integrare are un foarte mare ajantar pentru interacțiunea socială dintre acești. Copilul cu probleme va avea un comportament redus la activități fată de ceilalți copii și minimlizează comunicarea în relația cu ceilalți copii.

Integrarea funcțională

Acest tip de integrare se mi numește și integrre pedagogică, având ca scop participarea tuturor copiilor la un proces de învățare comun, în condițiile în care elevul cu deficiențe poate ține pasul la învățare cu elevul normal. Aceasta poate fi limitată la activitățile asemănătoare cu cele din școala specială: religie, consiliere, educație fizică, arte și acest lucru se poate extinde și la alte discipline. Acest tip de interacțiune nu necesită neapărat interacțiune socială.

Integrarea socială

Acest tip face referire la toate aspectele care sunt legate de includere copilului cu cerințe educative speciale în activități comune de școală, este vorba și despre procesul de învățare cât și despre activitățile comune din cadrul școli. Această integrare se completează cu cea funcționlă,având rezultate care presupun relațiile din interiorul grupului din care copilul cu deficiențe face față activ. Aceste legături trebuie să fie reciproce, nu foarte spontane pentru a avea timp să se obișnuiască, să fie relații de acceptare și să participe relativ egal la viața de grup.

Integrarea societală

Acest tip apare în momentul în care copilul cu cerințe educative speciale sau persoanele care dobândesc sentimentul de apartenență și de participare deplină în comunitate, având diferite roluri pe care acești și le asumă. Responsabilitățile sociale fac parte din integrarea socială și iși exercită influențe asupra parenerilor și acceptarea celolalți membrii ai comunității care presupune și exercită sentimentul de încredere în sine și în ceilalți.

Dacă ar fi să vorbim depsre relația dintre aceste patru nivele am vedea că relația este interdependentă, formează un continuu integrator.

Rolul cadrelor didactice în educația incluzivă