Aspecte Teoretice Privind Relatiile Economico Financiare cu Furnizorii Si Clientii la Societatile Comerciale

I N T R O D U C E R E

” Orice  entitate economică intră în relații cu mediul economico-social pentru a-și asigura existentul de bunuri economice de natura activelor pe termen lung, activelor curente sau altor bunuri necesare desfășurării propriei activităti, aceasta intră în relatii de colaborare cu terte persoane fizice sau juridice.” 

” Volumul și diversitatea acestor relații sunt influențate, în mare măsură, de natura și complexitatea activităților desfășurate, care impun existența unor colaborări permanente cu numeroși furnizori și clienți sau alte entități, cu unități bancare, cu bugetul statului și cel privind asigurările și protecția socială, cu acționari, asociați și angajați, cu unități afiliate, debitori și creditori diverși.”

În funcție de poziția pe care agentul economic o are, de cumpărător sau vânzător, se creează raporturi juridice de drepturi sau de obligații.
În procesul de aprovizionare, întreprinderea cumpără bunuri economice de diverse forme de la alte persoane juridice și fizice, bunuri pentru care își creează datorii; de asemenea vinde produsul activității sale în cadrul procesului de desfacere, proces în urma căruia rezultă creanțele, care reprezintă mijloace extrase din circuitul întreprinderii și se reflectă în Bilanțul contabil în componența activelor.

Creanțele reprezintă valorile economice avansate temporar de către titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice și pentru care urmează să se primească un echivalent valoric. Acest echivalent poate fi reprezentat de o sumă de bani, de o lucrare sau un serviciu.
Datoria reprezintă sursa de finanțare externă pusă la dispoziția întreprinderii de instituții financiare, furnizori sau terți.

Creanțele și datoriile față de terțe, persoane juridice și fizice, constituie două categorii

importante de elemente patrimoniale de activ și, respectiv, de pasiv, având o structură eterogenă

și implicații semnificative în ceea ce privește situația financiară a oricărei entităti.

Ele sunt generate de faptul că entitățile, indiferent de domeniile de activitate din care fac parte, își desfășoară activitatea în contextul unui sistem complex de relatii economice și financiare și, implicit, de decontare stabilite cu terții. Volumul și diversitatea acestor relații sunt influentate, în mare măsură, de natura și complexitatea activitătilor desfășurate, care impun existența unor

colaborări permanente cu numeroși furnizori și clienti sau alte entități, cu unități bancare, cu

bugetul statului și cel privind asigurările și protecția socială, cu acționari, asociați și angajați, cu

unități afiliate, debitori și creditori diverși.

Lucrarea am structurat-o pe capitole și subcapitole în care am definit conceptele de creanță și de datorie, precum și contabilizarea acestora.

In primele două capitole am arătat aspecte teoretice privind relațiile economico-finenciare cu furnizorii și clienții din cadrul societăților comerciale, subliniind faptul că relațiile cu furnizorii și clienții duc la apariția datoriilor și creanțelor.

Capitotul al III-lea intitulat " Studiul de caz privind contabilitattea creanțelor si datoriilor comerciale la SC ”FEERIA” S.A. ", ilustrează substanța principală a lucrării. Aici sunt supuse analizării problemele fundamentale ale organizării și conducerii contabilității, respectiv, purtătorii primari de informații, sistemul de conturi utilizat si infatisarea, in contabilitate a operatiilor privind datoriile si creanțele comerciale.

Acest ultim capitol dezbate problematica referitoare la perfecționarea contabilității datoriilor si creanțelor comerciale prin informatizarea acesteia, si astfel se analizeaza conceptele teoretice si principiile metodologice concordante.

In incheierea lucrarii sunt prezentate concluziile in urma studiului intreprinderii.

CAPITOLUL I

ASPECTE TEORETICE PRIVIND RELAȚIILE ECONOMICO-FINANCIARE CU FURNIZORII ȘI CLIENȚII LA SOCIETĂȚILE COMERCIALE

Creanțele întreprinderii reprezintă activele financiare create de întreprindere prin furnizare de bunuri sau prestare de servicii direct unui debitor, altele decât cele ce sunt inițiate cu intenția de a fi vândute imediat sau în termen scurt, care trebuie categorisite ca reținute pentru tranzacționare.

”Datoriile pe termen scurt provin din tranzacțiile cu persoane fizice. sau juridice (cumpărarea de bunuri, lucrări sau servicii, utilizarea forței de muncă,plata impozitelor și taxelor etc.), în care întreprinderea trebuie să efectueze oplată sau o contraprestație într-o perioadă de timp de până la un an.”

” Există o mare diversitate a creanțelor și datoriilor, considerent pentru care se pot grupa în

funție de mai multe criterii, dintre care se rețin cele mai relevante:

a. După natura operațiilor care le generează, se delimitează grupele ce privesc:

creanțe și datorii comerciale (rezultate din operații de vânzări și, respectiv, cumpărări de

bunuri, lucrări și servicii);

creanțe și datorii financiare, care provin din acordarea/primirea de împrumuturi,

respectiv, credite;

creanțe și datorii salariale;

creanțe și datorii sociale;

creanțe și datorii fiscale;

creanțe și datorii fată de acționari/asociați;

alte creanțe și datorii.

b. După conținutul lor economic creanțele și datoriile se grupează astfel:

creanțe asupra clienților pentru produsele vândute, lucrările executate și serviciile

prestate;

creanțe asupra furnizorilor generate de avansurile acordate acestora, pentru bunurile

care urmează să fie achizitionate, respectiv, executate de aceștia;

creanțe asupra debitorilor diverși;

datorii fată de furnizori;

datorii față de clienti pentru avansurile sau aconturile primite de la aceștia;

datorii față de bugetul statului; ”

datorii față de asigurările sociale;

datorii fată de angajați;

datorii față de grup, acționari/asociați ;

c. În funcție de criteriul exigibilitătii (termenul de decontare, adică de încasare, respectiv,

achitare), se delimitează grupele:

creanțe și datorii curente;

creante și datorii pe termen lung.

. Toate celelalte datorii care nu se încadrează în una din situatiile de mai sus trebuie să fie

clasificate ca datorii pe termen lung.

Datoriile și creanțele cu termene de decontare peste un an, precum și cele care privesc

trezoreria netă, constituie probleme care sunt abordate în cadrul altor capitole ale prezentei

lucrări.

Sub aspect financiar contabil, creanțele curențe reprezință valorile economice avansațe

țemporar alțor persoane fizice sau juridice pențru care urmează să se primească o presțație,

numerar sau echivalențe de numerar.

AVANSURI ACORDATE

PLĂȚI DATORII CREANȚE PLĂȚI

Debitor Creditor

Plătitor Încasator

–

Fig 1 Schemă generală a unei relații de decontare

(Contabilitatea financiară Cluj Napoca Prof univ. Dr. Adriana Tiron)

Creanțele curente, ca active, sunt prezente în contabilitate din momentul nașterii

drepturilor fată de terți și până în momentul încasării lor.

Din punt de vedere financiar contabil, datoriile curente reprezintă resursele furnizate de

terți pentru care entitatea trebuie să acorde o prestație, numerar sau echivalente de numerar.

Datoriile curente, ca surse atrase de finanțare, sunt prezente în contabilitatea entității din

momentul creării angajamentelor fată de terți și până în momentul achitării lor.

1.1 Relațiile cu furnizorii

Micromediul întreprinderii cuprinde ansamblul componentelor cu care aceasta intră în relații directe. Acestea sunt:

furnizorii de mărfuri care sunt agenți economici ce asigură resursele necesare de materii prime, materiel, echipamente și mașini;

prestatorii de servicii reprezentați de firme sau persoane particulare care oferă o gamă largă de servicii utile realizării obiectivelor firmei;

furnizorii forței de muncă sunt unitățile de învățământ, oficiile forței de munc și persoanele ce caută un loc de muncă;

clienți care sunt consumatori, utilizatori industriali, întreprinderi comerciale sau agentiile guvernamentale pentru care bunurile produse se întreprindere le sunt oferite spre consum;

organismele publice – asociațiile profesionale, asociatiile consumatorilor, mediile de informare în masă și publicul consumator;

concurenții sunt firme sau persoane particulare care-și dispută aceeași categorie de clianeți, iar în situații frecvente aceiași furnizori sau prestatori de servicii.

  Intreprinderea poate fi caracterizata ca o unitate tehnica, sociala si economica avand menirea de a acoperi o anumita cerere de piața, beneficiind de independenta decizionala si asumandu-si riscuri proprii. Scopul ei este obținerea de profit intr-un cadru limitat de concurența. Avand in vedere aceste premise, putem sa-i asociem intreprinderii noțiunea de fluxuri sau legaturi prin intermediul carora funcționeaza in conformitate cu rațiunea existenței sale.

       Printr-o acceptie generala, aceste fluxuri formeaza conținutul relațiilor economice ale intreprinderii. Ele depind de o serie de variabile care țin de intreprindere dar si de mediul ei exterior.

            Deci, in vederea realizarii obiectului de activitate, agentii economici se angajeaza intr-o multitudine de relatii cu persoane juridice si persoane fizice ce intervin in derularea diferitelor operații economice si financiare. Relațiile economice sunt diverse in cadrul procesului de  aprovizionare si desfacere dand nastere la drepturi (creanțe) dar si la obligații (datorii).

            Relațiile se intrepatrund, unitatea patrimoniala aflandu-se in dubla ipostaza, atat de vanzator cat si de cumparator. Se creează raporturile juridice de drepturi si obligații.

            Unitatea patrimonială se plaseaza, in raport cu terții, in ipostaza de a-si asuma obligații, atunci cand beneficiaza de transferarea in proprietate a unor bunuri sau servicii pentru care plata se face ulterior precum si atunci cand fixeaza in patrimoniu obligațiile sale fata de personal pentru munca depusa, fața de organisme si institutii sociale pentru contribuția la constituirea unor fonduri de ajutoare sau protecție sociala, obligatii fața de bugetul statului pentru impozite si taxe.

            Entitatea economică apare in situația de a formula drepturi de creanță față de terți atunci cand a cedat acestora bunuri si servicii pentru care incasarea se face ulterior, fie pentru alte drepturi din diferite operatii financiare sau derivate din alte operații comerciale sau din norme juridice instituite in acest scop.

            In cazul societaților de tip holding se nasc relații specifice de decontare in cadrul grupului.

            Avand in vedere marea diversitate a relațiilor economice pe care agentii economici le intrețin, se impune clasificarea si definirea lor.

            In funcție de natura juridica relațiile pot fii:

relații generatoare de obligații (datorii);

relații generatoare de drepturi (creanțe).

In majoritatea cazurilor insa, relatiile cu terții sunt de obligații si drepturi reciproce.

            Exista desigur un element generator de relații economice, si anume: operațiile economice. La nivelul unei unitați economice ele pot fi grupate astfel:

operații de exploatare care se refera la cumparari, vanzări de materiale si

mărfuri;

operații de repartiție a veniturilor din exploatare (cheltuieli financiare, dividende);

operații de investitie pentru sporirea patrimoniului, materializate prin imobilizari corporale si necorporale (utilaje, construcții, titluri de participare);

operații de finantare legate de subscriptii pentru majorarea capitalului rambursarii de imprumuturi.

Aceste operații genereaza miscari de bunuri sau lichiditați care dau conținut unor relații economice specifice. Toate cele patru categorii mai pot fi analizate prin intermediul fluxurilor.

            Exista fluxuri reale, ce semnifica fluxurile de bunuri si servicii intre agenți producatori comerciali si consumatori, dar si servicii si prestații furnizate de alți agenți economici sau personal angajat si fluxuri financiare, ce rezulta practic din documentele ce consemneaza aceste operațiuni. Natura acestora din urma este exclusiv baneasca, daca facem referire la modul de evaluare, direct din documente ca: cecuri, dispoziții de plata, note de creditare, etc.

            De asemenea se poate face o clasificare in:

relații externe, prin intermediul carora se realizeaza legaturile cu ceilalți agenți economici. Ele sunt foarte importante deoarece unitatea participa nu numai ca agent economic, dar si ca subiect de drept, relevand continutul juridic al acestor fluxuri;

relații interne, relatiile fiind antrenate de transformari de exploatare dar si de natura financiara. Cele de natura financiara fac referiri la rezultatele intreprinderii (repartizarea beneficiului).

Abordarea relațiilor economice sub forma de fluxuri ale intreprinderii poate fi completata de o alta clasificare a acestora in functie de momentul producerii lor:

relații curente (comerciale si de decontare cu personalul);

relații financiare;

relații ocazionale.

    Relațiile curente sunt relații comerciale si de decontări cu personalul.

Relațiile de tip comercial se creează ca urmare a legăturii unității cu furnizorii. Aceste relații genereaza pe de o parte flux real de bunuri si servicii intre producatori si consumatori, iar pe de alta parte un flux banesc. In cadrul acestor relații, intreprinderea participa nu numai ca agent economic ci si ca subiect de drepturi si obligații.

            Toate relațiile agentilor economici cu terți se creeaza si se sting intr-o inlanțuire fara sfarsit, fiecare in parte avand scadente ferme de decontare. Deci, in desfășurarea relațiilor juridico-patrimoniale se disting doua categorii de operații:

operații de fixare a obligațiilor si drepturilor de creanța, dupa natura, titular, valoare si termen de decontare (plata respectiv incasare);

operatii de stingere (decontare) a obligațiilor asumate si a drepturilor de creanța.

Stingerea sau decontarea datoriilor (obligatiilor) se face prin plata, utilizand forme si instrumente de decontare adecvate si mijloace de trezorerie, de care dispune intreprinderea si acceptate de partener.

            Drepturile de creanta se sting prin operatiuni de incasari pentru care pot fi practicate forme, instrumente de trezorerie existente Si convenite cu partenerii participanți la derularea operațiunilor.

            In vederea stingerii acestor creanțe sau datorii prin intermediul mijloacelor banesti se utilizeaza:

Operațiuni bănesti de decontare cu sau fără numerar; in cazul operațiilor cu numerar, Banca Naționala a Romaniei emite bancnote sau monede care sunt acceptate ca moneda legala in Romania, este faptul ca numerarul fiind in prezent cel mai utilizat mijloc de plata.

Operațiunile de incasari si plați intre persoane juridice se efectueaza numai prin instrumende plata fara numerar, cu urmatoarele excepții:

plata salariilor si a altor drepturi de personal;

alte operațiuni de plați ale persoanelor juridice catre persoane fizice;

plați catre persoane juridice, in limita unui plafon zilnic.

In cazul operațiunilor banesti de decontare fara numerar se utilizeaza mai multe instrumente de plata dintre care amintim ordinul de plata, care este cel  mai utilizat instrument de plata folosit in Romania, cecul, cambia, biletul la ordin.

Operațiunile de decontare prin efecte comerciale , este o modalitate, relativ nouă in realitatea economica romaneasca, de decontare intre societăți comerciale. Aceasta reprezinta conversia datoriilor nerambursate la scadența, in acțiuni sau parți sociale.

In vederea accelerarii decontarii obligațiilor agenților economici, mai bine zis in vederea diminuarii blocajului financiar actual, exista posibilitatea utilizarii intre societațile comerciale si intre acestea si Regiile Autonome, a urmatoarelor instrumente de plată:

cambia sau biletul la ordin, avizate de societatea bancara si acceptate in prealabil de obligantul principal;

cecul;

forfetarea;

1.1.1. Denumirea conceptului de datorie

O datorie reprezinta sursa externa de finantare pusa la dispoziția intreprinderii de o institutie de credit(datorie comerciala), fie de la terți (datorie fiscala, sociala, etc.)

Datoriile derivă din:

relațiile comerciale cu furnizorii; unitatea patrimoniala are obligatia plații contravalorii bunurilor, lucrarilor sau serviciilor primite, dar si drepturi asupra acestora, pentru avansul sau acontul acordat.

relațiile comerciale cu clienții; unitatea patrimoniala are dreptul de a incasa contravaloarea livrarilor sau prestațiilor facute, dar si obligația decontarii avansului primit de la clienți.

relațiile cu bugetul statului; unitatea patrimoniala are obligația de a plați o serie de impozite si taxe, dar si dreptul de a incasa subvenții, TVA de recuperat, etc.

relațiile cu salariații sai; unitatea patrimoniala are obligația remunerarii muncii prestate de acestia si a stimularii suplimentare prin premii si participarea la profit, dar și drepturi fața de personal privind avansurile acordate, cat si pentru eventualele sume achitate in plus si necuvenite acestora.

In categoria datoriilor se includ:

datorii din activitatea de exploatare;

alte datorii;

venituri inregistrate in avans.

Evidenta decontărilor cu furnizorii se tine cu ajutorul contului 401 „Furnizori” pentru aprovizionarea de bunuri, lucrări executate sau servicii prestate și 404 „Furnizori de imobilizări”, pentru cumpărarea de imobilizări corporale sau necorporale.

Contul 401 „Furnizori” este un cont de surse atrase din punct de vedere al continutului economic, și de pasiv după funcția contabilă.

În creditul contului 401 „Furnizori” se înregistrează: valoarea la preț de cumpărare sau prestabilit a materiilor prime și materialelor consumabile, materialelor de natura obiectelor de inventar, precum și diferențele de preț nafavorabile aferente, în cazul în care evidenta acestora se tine la prețuri prestabilite; valoarea materialelor nestocate aprovizionate, incluse direct pe cheltuieli, consumul de energie și apă; valoarea lucrărilor executate sau a serviciilor prestate de terți; valoarea facturilor primite, în cazul în care acestea au fost evidențiate anterior ca facturi nesosite; valoarea timbrelor fiscale și poștale, biletelor de tratament și călătorie și a altor valori achizitionate; diferențele nefavorabile de curs valutar la sfârșitul exercițiului financiar, din evaluarea soldului în valută; taxa pe valoare adăugată înscrisă de furnizor pe factura sa, și care trebuie plătită acestuia, odată cu celelalte elemente facturate .

În debitul contului 401 „Furnizori” se înregistrează: plătile efectuate către furnizori; diferentele favorabile de curs valutar aferente datoriilor către furnizorii externi; valoarea avansurilor acordate furnizorilor, cu ocazia regularizării plăților cu aceștia; valoarea sconturilor obținute de la furnizori; sumele nete achitate colaboratorilor și impozitul retinut .

La sfârșitul lunii, de regulă, contul 401 „Furnizori”, are sold creditor, reprezentând datoria fată de aceștia neachitată.

Datoriile din exploatare sunt de obicei nerambursabile (nepurtatoare de dobânzi). Ele includ datorii reprezentand:

datorii fața de furnizorii de materii prime, de marfuri, de materiale, prestari de lucrari si servicii; reflectate in contabilitate prin conturile 401 "Furnizori", 403 "Efecte de plata" si 408 "Furnizori, facturi nesosite";

datorii fața de salariati si alte drepturi cuvenite personalului, reflectate in contabilitate prin conturile 421 "Personal remuneratii datorate" si 423 "Personal ajutoare materiale datorate";

contribuții reprezentand asigurarile sociale si cotizațiile cuvenite altor organisme sociale, reflectate incontabilitate cu ajutorul conturilor 431 "Asigurari sociale" si 437 "Ajutor de somaj";

impozite datorate statului sau altor activitați locale, TVA degajat din compensarea TVA colectata cu TVA deductibila, impozitul pe profit, impozitul pe salarii, etc., reflectate in contabilitate prin conturile 4423 "TVA de plata", 4427 "TVA colectata", 4428 "TVA neexigibila", 444 "Impozitul pe salarii", 441 "Impozitul pe profit";

datorii fața de clienți, reflectate in contabilitate prin contul 419 "Clienți creditori".

Sintetizand, datoriile din activitatea de exploatare, pot fi definite ca fiind obligațiile pe termen scurt ale unitații fata de terți, obligațiile nascute din derularea fazelor circuițului de exploatare si care au si contrapartida, in general, cheltuielile de exploatare.

In evoluția datoriilor de exploatare trebuie sa se facă distincția intre valoarea de inscriere cu ocazia intrarii datoriei in patrimoniul intreprinderii si valoarea bilantiera. Valoarea de inscriere cu ocazia angajarii datoriei este data de valoarea nominala de rambursare. Valoarea bilanțiera este reglementata de urmatoarele reguli:

creșterea de valoare a unui element de pasiv extern este un complement de datorie, contrapartida fiind o cheltuiala a exercițiului sau o cheltuiala de repartizat asupra mai multor exerciții;

când creșterea nu are caracter definitiv, ea se constată sub forma unui provizion pentru riscuri si cheltuieli. Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli se constituie de regula la finele exercitiului, pentru acele elemente de patrimoniu a caror realizare sau plata este incerta, ori pentru care cheltuielile care devin exigibile in perioada urmatoare;

diminuarea valorii unui element de pasiv extern, devenita ireversibila, este o reducere a datoriei, contrapartida fiind un venit al exercitiului sau un venit constatat in avans;

când diminuarea nu este definitivă, ea nu afecteaza valoarea respectivului element, mentinandu-se valoarea sa inițiala.

Datoriile exprimate in moneda straina pot genera pierderi sau castiguri sub forma diferențelor de conversie.

Alte datorii:

datorii generate de relațiile cu furnizorii de imobilizari, reflectate in contabilitate prin conturile 404 "Furnizari de imobilizari" si 405 "Efecte de plata pentru imobilizari";

datorii legate de beneficiul realizat, reflectate in contabilitate prin conturile 441 "Impozitul pe profit", 424 "Participarea personalului la profit" si 457 "Dividende de plata";

datorii fata de unitațile din cadrul grupului si fata de asociați, reflectate prin conturile 451 "Decontari in cadrul grupului", 455 "Asociați-conturi curențe" si 456 "Decontari cu asociații privind capitalul";

diverse alte datorii, reflectate in contabilitate prin conturile 426 "Drepturi de personal neridicate", 427 "Rețineri din remunerații datorate terților", 462 "Creditori diversi".

1.2. Relatiile cu clienții

Activitatea productivă a unui agent economic se finalizează prin vânzarea bunurilor, prestărilor de servicii sau a lucrărilor executate, ce se reflectă cel mai adesea în contabilitate prin intermediul conturilor de clienti și asimilate

Creanțele inteprinderii față de clienții ei își au izvorul în schimbul deconsimțământ concretizat într-o comandă fermă din partea clientului și acceptată de către producător sau având ca bază contractele încheiate. Creanțele devin certe, sigure, în momentul transferului de proprietate pentru vânzări și în momentul realizării lor pentru lucrări și servicii. Transferul de proprietate se produce, deci, în momentul livrări bunurilor, respectiv în momentul realizări lucrărilor sau prestațiilor de servicii, moment care corespunde cu facturarea.
Efectele comerciale de primit reprezintă drepturile de creanță stabilite pe bază de:

cambii ,

bilete la ordin,

trate ,

waranturi,

cec-uri și

alte efecte comerciale primite de la clienți în contul creantelor.

Ele reprezintă forme de credit comercial acordat de unitătile patrimoniale tertilor și instrumente de plată.

Înregistrarea creantelor se face la valoarea nominală, în momentul apariției lor. Dacă la un moment dat, apare situația în care clientul nu mai poate sau nu mai vrea să-și achite datoria integral, creanța respectivă va fi separată într-un cont de „Clienți incerți” și va face obiectul constituirii de provizioane pentru deprecieri.

Livrarea produselor, prestarea serviciilor, executarea de lucrări în condițiile în care factura se întocmește cu întârziere se reprezintă prin contul „Clienți – facturi de întocmit”.

Dacă vânzarea de bunuri, servicii sau lucrări unui beneficiar se face pe baza unei simple facturi în care se precizează termenul de plată, creanța se reflectă cu ajutorul contului 411 „Clienti”. Contul 411 „Clienți” face parte din clasa conturilor de mijloace economice, subgrupa conturilor active în decontare din punct de vedere al conținutului economic și de activ după funcția contabilă.

În debitul contului 411 „Clienti” se înregistrează: valoarea la preț de vânzare a mărfurilor, produselor, semifabricatelor etc. livrate, lucrărilor efectuate și serviciilor prestate precum și taxa pe valoare adăugată colectată aferentă; valoarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate evidentiate anterior în contul „Clienți – facturi de întocmit”; valoarea avansurilor facturate clienților; diferențele favorabile de curs valutar aferente creantelor în devize, la închiderea exercitiului financiar.

În creditul contului 411 „Clienți” se înregistrează: sumele încasate de la clienți în conturile de disponibilități bancare sau în numerar; diferentele nefavorabile de curs valutar aferente creanțelor în devize; valoarea cecurilor și efectelor comerciale acceptate; valoarea sconturilor acordate clienților; decontarea avansurilor încasate de la clienți.

Soldul contului reprezintă sumele datorate de client pentru produsele livrate, serviciile și lucrările executate.

1.2.1. Definirea conceptului de creanță

Creanțele, denumite si valori in curs de decontare, reprezentand valorile economice avansate temporal de titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice pentru care urmeaza sa primeasca un echivalent valoric (o suma de bani, o lucrare sau serviciu).

            Creantele sunt elemente ale activului patrimonial, constituind mijloace economice sub forma activelor circulare tn decontare (sunt sume de tncasat pe termen scurt, in timp ce creantele imobilizate se incaseaza pe termen mediu si lung).

Creanțele comerciale pot fi in lei sau in devize. Cele in devize se inregistreaza in contabilitate in lei la cursul zilei (este vorba de cursul valutar).

Deoarece cursul valutar este variabil de la o perioada la alta, apare frecvent situați in care datoria/creanța se inregistreaza la un anumit curs (numit curs inițial), iar plata, respectiv incasarea se facel la un alt curs. Apare astfel necesitatea de a reflecta in contabilitate diferențele de curs valutar, care pot fi:

favorabile cand cursul la incasare este mai mare decit cursul initial;

nefavorabile cind cursul la incasare este mai mic decat cursul initial;

  Creantele comerciale se pot clasifica dupa mai multe criterii:

După termenul de incasat avem:

creante exigibile, insotitr de factura emisa catre client;

creante neexigibile, pentru care nu s-a mai emis inca factura.

Dupa modalitatea de incasare avem:

creante incasate prin contul bancar, cu ordin de plata (OP) emis de client;

creante incasate prin caserie (cu numerar), pe baza de chitanta de casa, emisa catre client;

creante incasate prin efecte comerciale de primit(bilet la ordin) primite de la client.

Dupa sediul clientului avem:

creante interne, fata de clienti autohtoni;

creante externe, fata de clienti straini, provenite din activitatea de export.

Diminuarea creantelor fata de clienti se poate face prin  incasarea acestora,fie acordand reduceri clientului.

     Din categoria creantelor comreciale fac parte:

a)avansurile pentru cumpararile de stocuri,reprezentand creantele generate de acordarea unor sume de banifurnizorilor (furnizori – debitori), pentru cumparari de bunuri de natura stocurilor, inainte de executia comenzilor sau contractelor. Aceste avansuri sunt considerate finantari catre furnizori pana in momentul in care datoria este definită.

Exemplu:

– pentru mărfurile vândute clienților,echivalent valoric consta intr-o suma de bani egală cu valoarea mărfii facturate, in schimb pentru un avans de bani acordat soalariaților care se deplasează în interes de serviciu, echivalentul valoric il reprezinta munca prestata care este evaluata prin insumarea chieltuielilor privind transportul, cazarea si diurna delegatului.

Denumirea generică utilizată pentru orce persoana fizică sau juridică care a beneficiat de o valoare economic (bun) avansata urmând sa dea un echivalent in bani sau o contraprestatie, este debitor.

Creantele debitoare reprezinta toti debitorii unitatii fata de care intreprinderea are drept de urmarire, provenind din vanzari de bunuri, executari de lucrari sau prestari de servicii proprii ciclului de exploatare al intreprinderii.

b) Clientii reflecta creantele fata de terte persoane si corespund facturilor de vanzare debunuri,execurarii de lucrari si prestari de servicii, care nu au fost inca incasate pana la data inchiderii exercițiului. Atunci cand decontarea intre intreprindere si client survine ulterior vanzarii,putem vorbi despre o vanzare pe credit.

c) Clienții incerti sau in litigiu reprezinta creante fata de clientii incerti, rău platnici, dubioși sau aflati in litigiu, cu dificultati pe linie de solvabilitate (capacitatea unei persoane fizice sau juridice de a-si stinge obligatiile la scadenta).

d) Efectele de primit reprezinta creanțe generate în momentul în care clienții au acceptat o cambie sau au primit un bilet la ordin. Atât cambia, cat și biletul la ordin sunt efecte comerciale,adica titluri de valoare negociabile (pot fi cedate, vandute) care atestă existența unei creanțe in cadrul relațiilor comerciale, ce poate fi decontată imediat sau pe termen scurt, in beneficiul persoanelor care le posedă.

Cambia indeplinește în circuitul comercial mai multe funcții:

de plata,

de creditare,

de garantare,

de obținere de fonduri banesti.

Cambia (numita și scrisoare de schimb sau trată) este un inscris (titlu de credit) prin care creditorul (emitentul), numit tragator, obliga o alta persoana, numita tras, sa lpateasca, neconditionat sau la ordin, o suma determinata, la vedere sau la o anumita data, la data sau la locul indicat in cambie, unei terte persoane, numita beneficiar, cambia este creata la initiativa creditorului.

Fig 2 Schema de circulație a cambiei în decontările comerciale (caz particular) este prezentată mai jos:

2 3 5 1 4 5

5

unde:

1. Beneficiarul ( banca ,,X” ) acordă un credit SC ,, FEERIA; ”

2. Între SC ,, ,FEERIA” SA și SC ,,FURNIZOR se încheie contractul de vânzare – cumpărare;

3. SC ,, ,FEERIA” SA trage o cambie asupra SC ,, ,FURNIZOR” SA;

4. SC ,, ,FEERIA” SA remite cambia băncii ,,X”;

5. Se stinge atât creanța pe care SC ,,” FEERIA SA o are asupra SC,FURNIZOR ,,” SA precum și creanța pe care Banca ,,X” o avea asupra SC ,, ,FEERIA” SA.

Biletul la ordin este un inscris prin care o persoana, numita subscriptor (debitor), se angajeaza sa verse, la o anumita data, o suma de bani determinata, unei alte persoane, numite beneficiar (creditor); plata unei sume se poate face si la ordinul beneficiarului.

se obligă

Debitorul (trasul) ––––––> Creditorului(trăgătorului)

să plătească

necondiționat

Fig3 Biletul la ordin este creat la initiativa debitorului.

e) Clienți – facturi de intocmit reflectă creanțele generate de livrările către terții pentru care nu s-au intocmit incă facturi. Legislația in vigoare prevede ca in termen de 48 de ore de la livrare să se intocmească și să se trimită factura către clienți. Creanțele în cauză au o voloare bine determinată, iar corespondentul lor contabil se găsește in venituri certe.

1.3. Obiectivele contabilitații datoriilor și creanțelor comerciale

Contabilitatea datoriilor și creanțelor are ca obiectiv asigurarea evidenței relațiilor întreprinderii cu furnizorii, clienții, personalul, asigurările sociale, bugetul statului, unități din cadrul grupului, asociații, diverși debitori și creditori și alte persoane fizice sau juridice.

Legislația românească este armonizată cu reglementările europene, sarcinile și obiectivele fiind foarte mari.

Având în vedere marea diversitate a relațiilor economice pe care

întreprinderile le întrețin cu terții, pentru a le reflecta corect în contabilitate, este

necesară o clasificare și definire a acestora.

Relațiile în funcție de natura juridică pot fi:

generatoare de obligații (datorii);

generatoare de drepturi (creanțe).

În contabilitatea furnizorilor și clienților se înregistrează operațiunile

patrimoniale privind livrările de mărfuri și produse, lucrările executate și serviciile

prestate, precum și alte operațiuni efectuate în baza contractelor încheiate între

aceștia. i financiare sunt încadrate în activul bilanțului.

În funcție de termenul de încasare creanțele se clasifică în:

creanțe pe termen scurt (sub 1 an);

creanțe pe termen mijlociu (între 1 și 5 ani);

creanțe pe termen lung (peste 5 ani).

În nota explicativă 5 „Situația creanțelor și a datoriilor” anexă la Situațiile financiare anuale, acestea sunt grupate astfel:

creanțe sub 1 an;

creanțe peste 1 an.

Creanțele pe termen scurt sunt active circulante în decontare, ele sunt rezultatul unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze o intrare de resurse care încorporează beneficii.

După operațiile din care provin sunt:

creanțe din operațiuni comerciale;

creanțe din operații financiare;

alte creanțe.

În funcție de conținutul activității la care se referă avem:

creanțe din activitatea de exploatare (față de clienți, salariați, buget, furnizori, etc.);

creanțe diverse (față de asociați, acționari, întreprinderi din cadrul grupului, debitorii diverși etc.);

cheltuieli anticipate care reflectă o creanță a exercițiului curent față de exercițiile viitoare.

1.4. Evaluarea creanțelor și datoriilor
1.4.1.Principiile si regulile evaluarii

Cadrul general de intocmire si prezentarea a situatiilor finaciare  defineste  recunoasterea ca fiind procesul incorporarii in bilant sau in contul de profit si pierdere a unui element care indeplineste criteriile de recunoastere.Acest proces implica descrierea in cuvinte a respectivului element si asocierea unei anumite sume,precum si includerea respectivei sume in totalul bilantului sau al contului de profit si pierdere.

Recunoasterea elementelor in situatiile financiare se realizeaza prin referinta la doua crtiterii ce trebuie indeplinite in mod cumulativ:

probabilitatea realizarii unui beneficiu economic viitor(pentru active) respective a unei iesiri de resurse purtatoare de beneficii economice(pentru datorii);

evaluarea sa se poata realiza intr-un mod credibil

Acestea trebuie recunoscute doar atunci cand intreprinderea devine parte a unui contract si, ca urmare, are dreptul legal de a primi numerar sau, respectiv, are obligatia legală de a plăti. – metoda costurilor de oportunitate: consta in determinarea valorii resurselor umane in utilizarea lor alternativa cea mai favorabilă

Astfel, o creanta curenta este recunoscuta in bilant in momentul in care este probabila realizarea unui beneficiu economic viitor de catre intreprindere si atunci cand are o valoare care poate fi evaluata in mod credibil.

O datorie curentă este recunoscută in bilant atunci cand este probabil ca va rezulta o iesire de resurse, purtatoare de beneficii economice, din lichidarea unei obligatii prezente si cand valoarea la care se va realiza aceasta lichidare poate fi determinata in mod credibil.

Evaluarea trebuie inteleasa ca un proces prin care se determina valorile la care creantele si datoriile curente vor fi recunoscute in situatiile financiare. Aceasta presupune alegerea unei anumite baze de evaluare

    In situatiile financiare intocmite de catre intreprindere sunt utilizate urmatoarele baze de evaluare: costul istoric, costul curent, valoarea realizabila, valoarea actualizata.

Notiunea de valoare a capitalului uman nu este aceeasi pentru diferiti utilizatori.  Astfel, administratorul firmei este interesat de costul resurselor umane, pe cand investitorii preferă cunoașterea valorii resurselor umane, ca o componentă a valorii globale a elementelor necorporale ale firmei

   Evaluarea capitalului uman se realizeaza utilizand urmatoarele metode:

metoda costului istoric: presupune inregistrarea costurilor ce au caracter de investitie (cum sunt costurile cu recrutarea, selectia, integrarea, formarea, promovarea personalului). Costul acestor active trebuie amortizat pe o perioada egala cu durata de viata a capitalului uman;

metoda costului de înlocuire: prezentată ca o extensie a costurilor istorice, se bazeaza pe principiul actualizarii costurilor istorice si are drept scop inregistrarea cheltuielilor ce trebuie angajate pentru a reconstitui, in aceeasi marime, potentialul uman de care dispune intreprinderea la un moment dat;

metoda costurilor de oportunitate: consta in determinarea valorii resurselor umane in utilizarea lor alternativa cea mai favorabil

În altă ordine de idei, se poate sublinia faptul că evaluarea creanțelor și datoriilor prezintă importanță deosebită pentru gestionarea și reflectarea în contabilitate. Realizarea acestui deziderat impune, pe de o parte, respectarea exigențelor ce rezultă din cele patru reguli de bazăprivind evaluarea, care de altfel corespund unor momente semnificative în care aceastăoperațiune este indispensabilă, astfel:

a. la intrarea în patrimoniu, deci la data constituirii lor;

b.la inventariere;

c. la încheierea exercițiului;

d. în momentul decontării, deci la data încasării creanțelor și plății datoriilor, după caz.

Pe de altă parte, este necesar să fie luate în considerare particularitățile creanțelor și datoriilor, care le influențează, în mod direct, gestionarea și contabilizarea.

a. Potrivit prevederilor legale în domeniu, creanțele și datoriile se evaluează la data

constituirii lor și, implicit, a reflectării inițiale în contabilitate la valoarea lor nominală

(denumită valoare de intrare).

Creanțele și datoriile în valută se reflectă în contabilitate atât în lei, la cursul de schimb

în vigoare la data efectuării operațiunilor, cât și în valută.

Operațiunile în valută se înregistrează în contabilitate în momentul recunoașterii lor

inițiale, în moneda de raportare (leu), aplicându-se sumei în valută cursul de schimb dintre

moneda națională și cea străină, în vigoare, la data efectuării tranzacției.

b. La inventariere, evaluarea creanțelor și a datoriilor se face la valoarea lor probabilă

de încasare sau de plată, în conformitate cu reglementările contabile aplicabile.

Diferențele constatate în minus între valoarea stabilită la inventariere și valoarea

contabila netă a creanțelor se înregistrează în contabilitate pe seama ajustărilor pentru

deprecierea creanțelor (clienți, decontări în cadrul grupului și cu acționarii/asociații, debitori

diverși).

Cu ocazia desfășurării lucrărilor de inventariere, dacă pentru o creanță restantă există o

probabilitate mare de neîncasare aceasta se trece în categoria creanțelor incerte și, concomitent,

se înregistrează o ajustare pentru deprecierea creanțelor clienți, ca urmare a riscului de

neîncasare a creanței respective.

În cazul elementelor de pasiv de natura datoriilor, diferențele constatate în plus între

valoarea de inventar și valoarea de intrare a elementelor de pasiv de natura datoriilor se

înregistrează în contabilitate pe seama elementelor corespunzătoare de datorii.

c. La închiderea exercițiului financiar, elementele de pasiv de natura datoriilor se evaluează și se reflectă în situațiile financiare anuale la valoarea de intrare, pusă de acord cu rezultatele inventarierii (denumită evaluare bilanțieră). În acest scop, valoarea de intrare se

compară cu valoarea stabilită pe baza inventarierii, denumită valoare de inventar.

La fiecare dată a bilanțului, creanțele și datoriile exprimate în valută trebuie evaluate și

raportate utilizându-se cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, valabil la

data încheierii exercițiului financiar. Diferențele de curs valutar stabilite între data înregistrării

creanțelor și datoriilor în devize și data recunoașterii lor în situațiile financiare influențează

veniturile sau cheltuielile financiare, după cum sunt favorabile și, respectiv, nefavorabile.

Potrivit Reglementărilor contabile aplicabile, pentru creanțele și datoriile exprimate în

lei dar a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute, eventualele diferențe favorabile

sau nefavorabile, care rezultă din evaluarea acestora la sfârșitul exercițiului, se înregistrează la

alte venituri sau alte cheltuieli financiare, după caz.

d. La data încasării creanțelor și plății datoriilor, stabilite în lei, deci la scăderea

acestora din contabilitate sau, altfel spus, la ieșirea lor din patrimoniu se utilizează valoarea

nominală existentă în contabilitate, denumită valoare de intrare.

Pentru operațiile ce se decontează în valută până la sfârșitul exercițiului în care au fost

înregistrate se are în vedere cursul de schimb în vigoare la data încasării sau plății, după caz, iar

diferențele ce se stabilesc față de cursul valutar luat în calcul și, implicit, înregistrate în

contabilitate, la data efectuării tranzacției influențează veniturile sau cheltuielile financiare, după

cum sunt favorabile și, respectiv, nefavorabile, fiind recunoscute, astfel, în perioada de gestiune

în care apar.

1.5. Caracterizarea relaților juridico-patrimoniale cu terții

Datoriile unității patrimoniale față de proprietari corespund drepturilor de creanță pe care le au aceștia asupra întreprinderii. Aceste raporturi de drepturi și/sau obligații dintre entitate și proprietarii acesteia sunt cunoscute și sub denumirea situație netă sau patrimoniu net. (În lucrările de evaluare și analiză financiară se utilizează într-o accepție apropiată și termenul „activ net”).

Situația netă este abordată de către contabilitate și de către alte științe de gestiune, din două puncte de vedere:

1. Totalitatea obligațiilor unității patrimoniale față de proprietarii săi sau ca totalitatea drepturilor de creanță ale acționarilor sau asociaților asupra entității.

Această abordare corespunde, așa cum s-a arătat, normelor legale referitoare la

societățile comerciale, semnificației juridice a patrimoniului. Reglementările naționale referitoare la societățile comerciale prevăd că în cazul lichidării unei unități patrimoniale, terții creditori (salariați, furnizori, bănci, organe fiscale etc.) au o prioritate legală față de proprietari. Ca urmare, se achită mai întâi obligațiile față de terți și numai valoarea rămasă, „interesul rezidual”, se distribuie între acționari sau asociați.

Ca urmare, ecuația juridică a patrimoniului ia forma:

= –

Structura unei entitați economice pe baza concepției juridice

Datoriile față de terți (pasivele externe) au o structură complexă formată din:

datorii bine precizate ca mărime și scadență cum sunt cele față de angajați, față

de bănci, față de furnizori, față de bugetul național public etc

datorii probabile sau angajamente condiționate cum sunt ajustările constituite pentru acoperirea unor riscuri viitoare sau a unor cheltuieli viitoare, veniturile de realizat în viitor etc.