Aspecte Teoretice Privind Lupta Armata. Stadiul Cunoasterii In Domeniul Actiunii Militare
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I
ASPECTE TEORETICE PRIVIND LUPTA ARMATA , STADIUL CUNOASTERII IN DOMENIUL ACTIUNII MILITARE
1.1 Concepte si teorii privind lupta armată în ac’iunile militare moderne
1.2 Fizionomia luptei armate în spațiul de luptă actual
1.3 Impactul tehnologiilor moderne asupra configurării luptei armate
CAPITOLU II
TENDINȚE ȘI MUTAȚII SEMNIFICATIVE ÎN EVOLUȚIA LUPTEI ARMATE
2.1 Noua paradigmă a spațiului de luptă
2.1 Tendințe de evoluție a luptei armate prin prisma noilor concepte operaționale
2.3 Principii si cerințe actuale si de perspectiva ale luptei armate 64
CAPITOLUL III
STUDIU PRIVIND MISCAREA SI TRANSPORTUL ÎN ACTIUNILE MILITARE
3.1 Managementul capabilităților de mișcare și transport rutier
3.2. Rolul transporturilor militare în lupta armată
3.3 Autovehicule și sisteme de transport inteligente și rolul acestora în lupta armată
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
„Pe teatrul de operațiuni al viitorului forțele inamice vor fi localizate, urmărite și lovite aproape simultan datorită utilizării modelelor matematice, legăturilor informatice și controlului automat al focului. O dată cu apropierea de certitudine a probabilităților de distrugere ale primei lovituri și datorită sistemelor de supraveghere care pot să urmărească continuu inamicul, nevoia de forțe numeroase pentru a neutraliza rezistența va fi mai puțin important”
Fenomen extrem de complex, lupta armată, poate fi descrisa pe baza unui model logic că un sistem format din câteva elemente definitorii și anume: elementul director-politic și influența lui asupra luptei armate; componenta materiala a luptei armate (forțele și mijloacele); componenta conceptuala a luptei armate (fizionomia, principiile, formele și procedeele de lupta); cadrul geo-temporal în care se desfășoară orice lupta (spațiu și timpul).
De asemenea lupta armată se înfățișează că un ansamblu de conexiuni complicate între tendințele contradictorii care se prezintă atât ca realitate complexa, cât și ca explicație logică. În acest sens, lupta armată ca obiect al cercetării științifice este studiata: a) ca proces real și ca proces gândit; b) ca expresie a interacțiunilor multiple; c) ca schimbare și dezvoltare a componentelor și situațiilor; d) prin serii conceptuale de contrarii.
Ca proces real și ca proces gândit, lupta armată se prezintă, pe de o parte, sub forma unei realități bazate pe legități obiective, în care toate formele de lupta, interacțiunile, schimbările există și se desfășoară în temeiul determinismului social și militar, iar pe de alta parte, sub formă de concepte, idei, teorii, doctrine care având propria lor dezvoltare, o independența relativă și un rol activ în organizarea și conducerea luptei armate. Multitudinea factorilor militari ai luptei armate, prezenți în situații de luptă, atât sub raportul influentei ce o exercită asupra luptei, a caracteristicilor permanente de dedublare pe care o au, dar mai ales sub cel al multiplelor, variatelor și complexelor interacțiuni ce se stabilesc între acestea au implicații asupra desfășurării și deznodământului unei acțiuni militare.
Lupta armată, în plan politic, contribuie la crearea condițiilor pentru menținerea existentei statale, pentru că astfel sa-si poată folosi instrumentele de care dispune și sa-si exercite influenta prin intermediul organismelor internaționale. Prin lupta armată statul își poate asigura apărarea unor valori fundamentale juridice și morale, cum sunt independenta și suveranitatea naționala, integritatea teritoriala, unitatea, democrația.
În plan militar, lupta armată urmărește nimicirea sau epuizarea (grupărilor) de forte ale adversarului, temporizarea sistemului lor de acțiune, distrugerea materialului de război, dezorganizarea sistemului de conducere, câștigarea timpului necesar pentru acumularea unor noi forte și mijloace și pentru a da posibilitatea mijloacelor politice și celorlalte mijloace nemilitare ale statului sa acționeze pe plan intern și internațional în sensul câștigării războiului. Pe plan economic, lupta armată exercita o dubla inferență. Pe de o parte contribuie la epuizarea materiala a adversarului, pe de alta parte creează condiții pentru funcționarea economiei proprii prin apărarea zonelor economice vitale.
Pe planul armamentului și mijloacelor de lupta, în funcție de durata războiului, „lupta armată oferă un câmp larg de experimentări a unor noi tipuri de armament, de efectuare a unor analize comparative a performantelor armamentului și materialului de război propriu și al adversarului, de capturare a unor modele de armament de la acesta".
Lupta armată si-a lărgit conținutul și modificat fizionomia ca urmare a dezvoltării mijloacelor de lupta, a participării la acțiunile militare a unor structuri diversificate și specializate, a îmbogățirii teoriei și practicii militare. Redimensionarea conținutului și fizionomiei luptei armate sunt determinate de o serie de factori precum: caracterul dur al ciocnirii dintre parți, rezultat al intransigentei scopurilor care anima părțile aflate în conflict; mijloacele folosite de adversar; diversitatea de forme și procedee de acțiune militara; structura forțelor aflate în conflict. Lupta armată specifică acestui sfârșit de mileniu tine pasul cu realizările din domeniile gândirii și practicii umane și poseda disponibilitățile necesare adaptării la cerințele viitoare. La baza actualelor mutații care se produc în lupta armată stau o serie de factori care exercita asupra acestui fenomen o determinare obiectiva. Cei mai importanți dintre aceștia pot fi considerați: revoluționarea bazei economice a societarii; creșterea rolului informației; asimilarea rezultatelor cunoașterii tehnico-științifice contemporane, în domeniul mijloacelor de ducere a acțiunilor militare; demasificarea armatelor. Rolul informației tinde sa devina un patrimoniu strategic, o puternică pârghie, capabila sa influențeze și sa modifice deciziile de la cel mai înalt nivel al adversarului. Asimilarea rezultatelor cunoașterii tehnico-științifice contemporane în domeniul mijloacelor de ducere a acțiunilor militare – armament și tehnică de lupta, cercetarea sociologică, polemologică, psihologică va reflecta gândirea strategică despre „bătălia de profunzime", „interdicție", „masificarea țintelor" și importanta „armelor inteligente" care vor permite sa adâncească bătălia în toate caracteristicile acțiunilor militare: distanta, altitudine, timp. Armele vor fi folosite în sisteme, între care, ca „sistem complex interactiv", armamentul cu o mare putere de foc va deveni dominant. Computerizarea, ca indicator al componentei cunoașterii încorporate în mijloacele de lupta, a dus la creșterea capacitații acestora de a pătrunde în zone de înalta amenințare, al îmbunătățirea substanțiala a preciziei pentru o distrugere specializata cu minime pagube colaterale. În viitor, armele neconvenționale își vor spori ponderea în favoarea celor convenționale, în cadrul cărora „inteligenta" artificiala va avea locul preponderent. Câmpul de lupta al secolului XXI va fi unul extins în care nici o zona nu va fi ferita de atacurile precise nimicitoare. Anumiți specialiști militari prevăd chiar că bătălia se va desfășura după modelul celei navale la 360o. Extinderea câmpului de lupta în timp, spațiu și scop prin toate resursele disponibile, va permite: varietatea operațiilor terestre, aeriene și maritime, a operațiilor speciale, în timp și spațiu; demasificarea țintelor prin precizie și selectivitate care au determinat trecerea de la loviturile (focul) de suprafața la cele punctuale și răsfrângerea teatrului de operații militare.
Lucrarea de licență cu titlul Tendințe în configurarea si fizionomia luptei armate sintetizează analizează și dezvoltă aceste idei utilizând o bibliografie vastă recomandată de îndrumător și identificată de autor. Ea este structurată în trei capitole.
Primul capitol Configurarea si fizionomia luptei armate prezintă concepte si teorii privind lupta armată în acțiunea militară modernă, fizionomia luptei armate în spațul de luptă actual și impactul tehnologiilor moderne asupra configurării luptei armate.
În al doilea capitol Tendințe si mutații semnificative în evoluția luptei armate vom descrie noua paradigmă a spațiului fizic de luptă, tendințele de evoluție a luptei armate prin prisma noilor concepte operaționale, principiile si cerințele actuale și de perspectiva ale luptei armate.
În al treilea capitol Studiu privind mișcarea si transportul în acțiunile militare moderne sintetizează principalele noțiuni cu care operează Managementul capabilităților de mișcare si transport rutier, evidențiază rolul transporturilor militare în lupta armată și descrie autovehicule și sisteme inteligente de transport și rolul acestora în lupta armată. În acest capitol am realizat și o analiză SWOT a transportului militar .
Am formulat un număr de concluzii în urma demersului științific realizat. Lucrarea conține și un dicționar militar ca și un număr mare de anexe. Sunt enumerate un număr mare de materiale bibliografice.
CAPITOLUL I
ASPECTE TEORETICE PRIVIND LUPTA ARMATA , STADIUL CUNOASTERII IN DOMENIUL ACTIUNII MILITARE
Fenomen extrem de complex, lupta armată, poate fi descrisă pe baza unui model logic ca un sistem format din câteva elemente definitorii și anume: elementul director-politic; componenta materială (forțele și mijloacele); componenta conceptuală (fizionomia, principiile, formele și procedeele de luptă) și cadrul geo-temporal (spațiu și timpul).
Lupta armată si-a lărgit conținutul și modificat fizionomia ca urmare a dezvoltării mijloacelor de lupta, a participării la acțiunile militare a unor structuri diversificate și specializate, a îmbogățirii teoriei și practicii militare. Redimensionarea conținutului și fizionomiei luptei armate sunt determinate de o serie de factori precum: caracterul dur al ciocnirii dintre parți, rezultat al intransigenței scopurilor care anima părțile aflate în conflict; mijloacele folosite de adversar; diversitatea de forme și procedee de acțiune militară; structura forțelor aflate în conflict.
Figura nr.1 Lupta armată modernă
Lupta armată a obținut treptat dimensiuni și caracteristici noi care au fost determinate, în principal, de multitudinea și eterogenitatea forțelor și mijloacelor de luptă, care pot executa o gamă foarte diversificată de acțiuni militare, unele de tip armat clasic, altele de tip guerilă, terorism și război de falie, ce în ansamblu conturează un tablou specific înfruntării armate cu agresorul.
Figura nr.2 Factorii care au determinat noile caracteristici ale luptei armate
Astăzi apare în mod evident că revoluția științifică și tehnică contemporană a imprimat luptei armate dinamism, mobilitate, mare eficiență și este de așteptat ca în viitor acestor trăsături definitorii să li se adauge altele, în special datorită amplificării acțiunilor pe verticală, din aer și sporirii performanțelor armamentului. Lupta armată specifică acestui mileniu ține pasul cu realizările din domeniile gândirii și practicii umane și posedă disponibilitățile necesare adaptării la cerințele viitoare. La baza actualelor mutații care se produc în lupta armată stau o serie de factori care exercita asupra acestui fenomen o determinare obiectiva. Rolul informației tinde să devina un patrimoniu strategic, o puternică pârghie, capabila să influențeze și să modifice deciziile de la cel mai înalt nivel al adversarului. Cei mai importanți dintre aceștia pot fi considerați: revoluționarea bazei economice a societății; creșterea rolului informației; asimilarea rezultatelor cunoașterii tehnico-științifice contemporane, în domeniul mijloacelor de ducere a acțiunilor militare (armament și tehnică de luptă); demasificarea armatelor. Cercetarea sociologică, polemologicăinitorii să li se adauge altele, în special datorită amplificării acțiunilor pe verticală, din aer și sporirii performanțelor armamentului. Lupta armată specifică acestui mileniu ține pasul cu realizările din domeniile gândirii și practicii umane și posedă disponibilitățile necesare adaptării la cerințele viitoare. La baza actualelor mutații care se produc în lupta armată stau o serie de factori care exercita asupra acestui fenomen o determinare obiectiva. Rolul informației tinde să devina un patrimoniu strategic, o puternică pârghie, capabila să influențeze și să modifice deciziile de la cel mai înalt nivel al adversarului. Cei mai importanți dintre aceștia pot fi considerați: revoluționarea bazei economice a societății; creșterea rolului informației; asimilarea rezultatelor cunoașterii tehnico-științifice contemporane, în domeniul mijloacelor de ducere a acțiunilor militare (armament și tehnică de luptă); demasificarea armatelor. Cercetarea sociologică, polemologică, psihologică va reflecta gândirea strategică despre „bătălia de profunzime", „masificarea țintelor" și importanta „armelor inteligente" care vor permite să adâncească bătălia în toate caracteristicile acțiunilor militare: distantă, altitudine, timp. Armele vor fi folosite în sisteme, între care, ca „sistem complex interactiv", armamentul cu o mare putere de foc va deveni dominant.
Figura nr.3 „Sistem complex interactiv", armamentul cu o mare putere de foc
Demasificarea țintelor prin precizie și selectivitate determinată trecerea de la loviturile de suprafața la cele punctuale. Computerizarea, ca indicator al componentei cunoașterii încorporate în mijloacele de lupta, a dus la creșterea capacitații acestora de a pătrunde în zone de înalta amenințare, la îmbunătățirea substanțială a preciziei pentru o distrugere specializată cu minime pagube colaterale. În viitor, armele neconvenționale își vor spori ponderea în favoarea celor convenționale, în cadrul cărora „inteligența" artificială va avea locul preponderent. Extinderea câmpului de lupta în timp, spațiu și scop prin toate resursele disponibile, va permite: varietatea operațiilor terestre, aeriene și maritime, a operațiilor speciale, în timp și spațiu.
1.1 Concepte si teorii privind lupta armată în acțiunile militare moderne
Lupta armată, înțeleasă ca bătălie, ca succesiune de acțiuni violente armate, ca mulțime a acțiunilor de luptă, a fost și încă mai este vârful de lance al războiului, momentul lui culminant și chiar decisiv. Confruntarea armată este etapa cea mai gravă, cea mai dramatică, cea mai costisitoare și cea mai mare consumatoare de resurse umane și materiale din fizionomia unui război. Lupta armată mai are însă și alte înțelesuri, care nu sunt strict legate de fenomenul război. Ea este, adesea, privită și înțeleasă ca modalitate de realizare rapidă a unor scopuri, prin acțiuni armate violente de mai mică sau mai mare amploare, care nu fac însă parte dintr-un război. În această sferă, se înscriu acțiunile revoluționare, răscoalele, revoltele, actele de piraterie, jafurile armate și chiar luptele armate dintre clanuri, dintre organizații și rețele mafiote, confruntările din lumea interlopă, reglările de conturi prin mijloace armate violente etc.
Reprezentările grafice de mai jos cronograma care prezintă trendul conflictelor armate în a doua jumătate a secolului XX și începutul secolului XXI și cartograma alcătuită de mai jos care prezintă acțiunile de luptă anul 2012 au fost realizate de programul UPPSALA și demonstrează că lupta armată nu a devenit fapt istoric.
Figura nr 4 Cartogramă și cronogramă referitoare la repartiția teritorială ți trendul conflictelor armate (Sursa UCDP)
În plan militar, lupta armată urmărește nimicirea sau epuizarea (grupărilor) de forțe ale adversarului, temporizarea sistemului lor de acțiune, distrugerea materialului de război, dezorganizarea sistemului de conducere, câștigarea timpului necesar pentru acumularea unor noi forțe și mijloace și pentru a da posibilitatea mijloacelor politice și celorlalte mijloace nemilitare ale statului să acționeze pe plan intern și internațional în sensul câștigării războiului. Pe plan economic, lupta armată exercită o dublă inferență. Pe de o parte contribuie la epuizarea materială a adversarului, pe de alta parte creează condiții pentru funcționarea economiei proprii prin apărarea zonelor economice vitale. Pe planul armamentului și mijloacelor de luptă, în funcție de durata războiului, lupta armată oferă un câmp larg de experimentări a unor noi tipuri de armament, de efectuare a unor analize comparative a performanțelor armamentului și materialului de război propriu și al adversarului.
Lupta armată poate fi considerată ,,ca modul de acțiune a unuia dintre instrumentele politicii – forța armată – în vederea realizării scopurilor pe care politica nu le-a putut atinge folosind mijloacele sale pașnice“. Ea include ,,totalitatea acțiunilor ce se desfășoară la nivel strategic, operativ și tactic de către toate categoriile de forțe armate“. Într-o formă extinsă, lupta armată reprezintă confruntarea militară violentă, între două forțe adverse, organizate din punct de vedere militar, cu putere de luptă (informații, conducere, protecție, manevră, putere de lovire), care urmăresc, fiecare în parte, îndeplinirea scopurilor propuse. În sens teoretic, lupta armata apare ca modalitate prin care se pune în opera, prin mijloace tactice, o strategie de deblocare a unei situații conflictuale. În sens practic, lupta armată înseamnă „tăierea nodului gordian“, cu toate consecințele care rezultă de aici, unele dintre ele greu de anticipat.
Caracterul extrem de violent reprezintă o altă însușire importantă, din toate timpurile, a luptei armate. Pe măsură ce mijloacele de luptă se perfecționează, violența se mută, din spațiul fizic nemijlocit, în cel al influenței prin amenințare și descurajare. Violențele cresc însă indefinit în acțiunile de tip terorist. Angajarea constituie totdeauna cea mai delicată problemă a luptei armate. În Antichitate și în Evul Mediu, armatele rămâneau, uneori, zile în șir față în față, fără ca vreuna dintre ele să se hotărască să înceapă atacul. Astăzi, angajarea este, de regulă, disproporționată. În timpul luptei, mai ales în conflictele frontaliere între țări cu potențialuri asemănătoare, părțile se echilibrează. Pentru a-și crea un avantaj sau o situație favorabilă, care să determine câștigul de cauză, părțile aflate în conflict armat vor căuta noi resurse, vor angaja noi forțe, ceea ce va duce fie la încheierea conflictului (în avantajul uneia dintre părți), fie la escaladarea lui (Angola, Somalia, spațiul iugoslav, Ruanda, Congo etc.), fie la extinderea lui în întreaga regiune (spațiul fostei Iugoslavii sau URSS). Lupta armată are totdeauna efecte distructive greu de controlat.
Figura nr. 5 Efecte distructive greu de controlat ale luptei armate
Putem concluziona că, lupta armată:
– reprezintă o escaladare a tensiunilor din spațiul de confruntare care duce la un blocaj de unde nu se poate ieși decât prin acțiuni violente;
– folosește arme letale sau non-letale, în funcție de împrejurări;
– are un caracter extrem de violent;
– are caracter secvențial, pulsativ și discontinuu;
– presupune o angajare disproporționată;
– are, în general, efecte imprevizibile;
– are efecte distructive greu de controlat;
– are efecte psihologice traumatizante, pe termen lung.
Lupta armată, indiferent care ar fi forma, scopurile și obiectivele ei, se desfășoară din ce în ce mai mult sub control politic, adică sub obiectivele camerelor de luat vederi și importante nu sunt pierderile produse inamicului, ci efectele induse. În viitor, lupta armată nu-și va mai propune să-l ucidă pe inamic, ci să-l determine să accepte condițiile impuse. Rezultă că va crește rolul armamentului nonletal, și cel al strategiei de influențare prin informație descurajare și chiar amenințare. Se revine, în acest fel, la unul dintre preceptele artei militare a antichității timpurii, atât de bine exprimat în „Arta războiului“ a lui Sun Tzi și în „Arthashastra“ a indianului Kautilya, și anume acela al obținerii victoriei, pe cât posibil, fără luptă sau fără pierderi mari.
Principii privind folosirea luptei armate
În general, se consideră că lupta armată este ultima soluție, adică ultima
cale tactică de a ieși dintr-un blocaj la care s-a ajuns prin eșuarea acțiunii politice și escaladarea rapidă a etapelor precedente. Folosirea armelor nu se face însă oricum, ci potrivit unor principii dintre care se impun din ce în ce mai mult următoarele :
– principiul suficienței (proporționalitatea);
– principiul sinergiei (concentrarea efectelor);
– principiul surprinderii;
– principiul descurajării;
– principiul fermității;
– principiul flexibilității procedurilor;
– principiul pierderilor minime (economia forțelor și mijloacelor);
– principiul transparenței semnificative.
Sub influența factorilor ce stau la baza schimbărilor în fizionomia războiului modern arta militară își adaptează continuu principiile, metodele, procedeele și regulile de pregătire și ducere a acțiunilor militare astfel încât acestea să corespundă transformărilor organizaționale, structurale și privind dotarea, proprii sistemului militar modern. Pornind de la tendințele de evoluție a luptei armate moderne, caracteristicile viitorului câmp de luptă, trăsăturile dominante ale forțelor și mijloacelor ce vor desfășura acțiuni militare și cerințele generale pentru succesul operațiilor în conflictul militar modern s-au modificat. Vom descrie câteva din noile principii:
Definirea clară a obiectivelor (misiunii) presupune identificarea și urmărirea înfăptuirii unui scop clar definit și realizabil și reprezintă orientarea precisă spre un final bine stabilit și realist.
Principiul libertății de acțiune, având un conținut bivalent, se manifestă sub aspectul propriei libertăți de acțiune, concomitent cu îngrădirea libertății de acțiune a adversarului. Inițiativa este unul dintre cele mai importante principii pentru succesul operațiilor desfășurate în războiul viitor și presupune limitarea libertății de acțiune a adversarului, determinându-l să reacționeze, în loc să acționeze. În câmpul de luptă modern, cel puțin la început, nu se urmărește realizarea unui raport de forțe superior cantitativ, ci a unei superiorități calitative, mizând pe surprindere, pe executarea unor atacuri fulgerătoare, care să nimicească inamicul sau să inducă neliniștea și panica.
Principiul concentrării eforturilor este, adesea, perceput ca reprezentând o utilizare concentrată a forțelor și mijloacelor, punându-se accentul în mod special pe latura cantitativă, în sensul realizării unei superiorități pe anumite direcții și raioane. Concentrarea forțelor și mijloacelor nu trebuie văzută ca o „îngrămădire a tot ce avem într-un singur loc“, ci esențială este conjugarea acțiunilor spre realizarea unui scop unitar „… orientarea tuturor acțiunilor concomitent către scopul comun“. În condițiile războiului modern, superioritatea se realizează îndeosebi prin concentrarea efectelor, obținute prin acțiuni succesive ori simultane, executarea de elemente integrate nu atât structural, cât acțional. Tehnologiile informaționale vor căpăta o importanță și mai mare în concentrarea puterii, deoarece popoarele vor avea un acces mai mare la volumul crescând al informațiilor. Unitatea de efort presupune comanda unică a tuturor forțelor și mijloacelor. în mediul anticipat al secolului XXI, importanța unității de efort nu se va diminua.
Principiul economiei forțelor pornește de la două premise, a căror respectare constituie condiții esențiale pentru obținerea succesului în luptă: stabilirea unor obiective realiste, în concordanță cu posibilitățile de care se dispune și obținerea de efecte maxime cu minimum de forțe și cu pierderi și consumuri cât mai puține.
Organizarea și executarea oportună a manevrei presupune coordonarea aplicării resurselor în momentele, locurile și în modalitățile care urmăresc cel mai bine realizarea obiectivului, asigură punerea adeversarului în situație dezavantajoasă. Manevra presupune: rapiditate în gândire, planificare, organizare și acțiune flexibilă.
Cooperarea impune integrarea acțiunilor conjugate ale tuturor categoriilor de forțe, unităților, genurilor de armă, instituții (militare și civile). Aceasta se realizează prin spirit de echipă, instruire, acțiuni comune, precum și existența unor norme, proceduri comune de acțiune.
Simplitatea, claritatea planurilor și a ordinelor contribuie la succesul operațiilor pregătirea strategiilor clare, care nu depășesc posibilitățile structurilor care le vor aplica.
Surprinderea presupune a mări disproporționat avantajul propriu, printr-o acțiune pentru care adversarul nu este pregătit. Se poate realiza prin: viteză, informații oportune și exacte, inducere în eroare, măsuri de securitate, schimbare bruscă a tacticii folosite, procedeelor și metodelor de acțiune și folosirea avantajelor oferite de mediu. Abilitatea de a aduna, clasifica, procesa și înțelege informația va fi inegal distribuită între națiuni în secolul XXI.
Inițiativa impune executarea de acțiuni ofensive și are în vedere atitudini și acțiuni constant agresive. Este o reflectare a legilor luptei armate. Câștigarea și menținerea inițiativei se obține prin realizarea surprinderii privind locul și momentul atacului. Inițiativa creează capacitatea de a stabili, impune și vehicula condițiile de ducere a operațiilor și implică spirit ofensiv în executarea acestora.
Agilitatea este o calitate atât fizică cât și mentală, dar și o condiție a preluării și menținerii inițiativei. Acționând cu agilitate, forțele proprii își concentrează elementele tari împotriva punctelor slabe ale inamicului, pot evita sau contracara acțiunile acestuia, prin măsuri și acțiuni preventive care îl devansează și pun pe inamic în fața faptului împlinit.
Adâncimea presupune extinderea operațiilor în timp și spațiu, în întrega zonă de responsabilitate, inclusiv a resurselor și scopurilor urmărite.
Sincronizarea reprezintă încadrarea operațiilor în timp și spațiu. Impune o coordonare precisă a forțelor, mijloacelor și activităților în cadrul unei operații.
Multilateralitatea este reflectarea abilităților unităților de a face față celor mai diverse cerințe ale misiunilor. Multilateralitatea presupune capacitatea de a acționa în toată gama operațiilor la nivel strategic, operativ și tactic; de a executa o diversitate de operații, simultan sau succesiv; de a schimba, la nevoie, direcția principală de efort; de a adapta structura forțelor .
Siguranța și protecția constau dintr-un ansamblu de măsuri și acțiuni desfășurate continuu pentru asigurarea condițiilor de siguranță acțională, morală și materială necesare planificării și desfășurării operațiilor, prevenirea realizării surprinderii de către adversar, precum și reducerii vulnerabilității forțelor proprii.
Flexibilitatea impune adaptabilitate permanentă la modificările survenite în ducerea acțiunilor de luptă și actualizarea planurilor de acțiune, funcție de aceste modificări.
Menținerea unui moral ridicat este adesea un factor decisiv în obținerea succesului operației.
Sprijinul logistic este o condiție vitală pentru succesul operației și are în vedere asigurarea ritmică și oportună a resurselor necesare îndeplinirii misiunilor.
Sinergia constituie o condiție esențială pentru desfășurarea cu succes a acțiunilor de luptă, iar potrivit specificului acestora cooperarea devine principala cale de realizare. în condițiile participării unor forțe numeroase și eterogene, folosirea unor procedee cu un grad sporit de specificitate conferă o complexitate și o amploare aparte..
Concomitența și succesiunea acțiunilor de luptă trebuie bine încadrate în timp și spațiu, deoarece numai efectele cumulate ale tuturor pot afecta major sistemul acțiunilor inamicului.
Asigurarea acțiunilor și protecția trupelor sunt indispensabile creării condițiilor de succes în toate formele acțiunilor militare și pentru toate tipurile de participanți la luptă.
Pentru succesul operațiilor militare, principiile sunt un ghid general pentru desfășurarea acestora, la toate nivelurile și vor rămâne general valabile, atât pentru operațiile clasice, cât și pentru operațiile militare viitoare. Aplicarea acestora cu pricepere, constituie un element principal în obținerea succesului în operații, indiferent de nivelul lor. Deși aplicarea principiilor nu poate garanta succesul luptei armate , absența acestora îl îngreuiază și-l pot face mai costisitor.
Caracteristici ale luptei armate în acțiunea militară modernă
Fiecare formă și fiecare procedură a luptei armate își au caracteristicile lor
specifice, date de forma de conflict, de condițiile concrete ale situației, de forțele angajate, de scopurile fixate și de obiectivele urmărite, de acțiunea unor factori externi și interni etc.
Acțiunile de luptă din cadrul războiului se caracterizează prin:scădere în amploare și creștere în intensitate; disproporționalitate; creștere a preciziei loviturilor și reducere accentuată a efectelor colaterale; transparență; caracter internațional pronunțat (de alianță sau de coaliție); reducere a duratei; profesionalizare înaltă.
Acțiunile de luptă care nu sunt strict legate de fenomenul război au următoarele particularități: violență, caracter surprinzător, apariție și desfășurare în mozaic, diversitate.
Acțiunile din cadrul terorismului se caracterizează prin: ferocitate, caracter surprinzător, conspirativitate, diversitate, omniprezență, desfășurare în rețea și în mozaic, spirit kamikadze.
Acțiunile de luptă specifice războiului împotriva terorismului se particularizează prin: caracter comunitar, internațional (de alianță, de coaliție), complexitate, caracter preventiv, caracter post-factum, omniprezență, diversitate, complementaritate, caracter punitiv-disuasiv, dinamism.
Ca urmare a dezvoltării impetuoase a mijloacelor materiale ale luptei, a participării la luptă a unor forțe din ce în ce mai diversificate și complexe, în evoluția să istorică lupta armată și-a redimensionat sferele de cuprindere, și-a modificat fizionomia și a căpătat treptat noi caracteristici ce stau la baza ,,luptei moderne“. Din aceste perspective, lupta armată are unele caracteristici comune, dar și unele particularități. Dintre principalele caracteristici comune fac parte și următoarele : diversitatea luptei; caracterul decisiv și pluridimensionat; caracterul dinamic și manevrier; caracterul de independență și autonomie acțională; rapiditatea, fluiditatea și flexibilitatea; convergența; discontinuitatea; omnidirecționalitatea; automatizarea și digitalizarea.
Diversitatea luptei în plenitudinea extensiei sale este mai sugestivă dacă se iau în analiză unele criterii precum: formele și procedeele de acțiune; mediul în care se desfășoară lupta armată; categoriile de forțe, genurile și specialitățile militare; caracteristicile terenului, condițiile de timp și anotimp. Dezvoltarea fără precedent a tehnologiei, a armamentului și tehnicii militare a dus în mod inevitabil la diversificarea procedeelor de acțiune. După fizionomie, amploare și conținut lupta se diversifică pe forme și procedee de luptă, ceea ce în cazuri și situații speciale poate asigura forțelor multiple oportunități combinatorii. Oricare dintre multiplele elemente componente ale luptei armate este o variabilă complexă. Schimbarea conținutului și fizionomiei acestora de la o situație la alta creează o gamă largă de condiții în care trupele sunt chemate să acționeze eficient.
Lupta armată este rezultatul confruntării dintre două părți, cu obiective diametral opuse, și care încearcă pe toate căile militare, și nu numai, să se nimicească reciproc.
Figura nr. 6 Diversitatea confruntărilor armate și implicit a luptei armate 2012 Sursa http://www.nato.int
Diversitatea confruntărilor armate și implicit a luptei armate apare ca rezultat al interacțiunilor directe sau indirecte, a unui complex de factori de ordin economic, social, politic, tehnico-științific, demografic, geospațial.
Caracterul decisiv și pluridimensionat este determinat de scopurile urmărite: nimicirea, capturarea sau izgonirea forțelor adversarului, de creșterea puterii de foc și lovire a mijloacelor din dotarea categoriilor de forțe armate, precum și a preciziei loviturilor ca urmare a cibernetizării conducerii și mijloacelor de luptă. Astăzi, date fiind performanțele vectorilor de purtare a încărcăturilor și capacitățile aproape nelimitate de identificare, localizare și lovire, posibilitățile de scoatere din luptă a unor obiective de importanță capitală sporesc vizibil.
Caracterul dinamic și manevrier al acțiunilor de luptă se manifestă, în egală măsură, din partea ambilor participanți la operație. Pentru a avea un ritm rapid de înaintare și a crea surprinderea, agresorul va utiliza cu prioritate grupările mecanizate, blindate și aeromobile, concomitent pe mai multe direcții, folosind pe scară largă manevra rapidă. Gruparea de ripostă va încerca să temporizeze acțiunile agresorului pe anumite direcții, recurgând la procedee atât defensive cât și de tip ofensive, până la realizarea optimului acțional, iar apoi, prin acțiuni predominant ofensive va urmări să diminueze capacitatea combativă a agresorului până la anihilare.
Nu puține vor fi situațiile în care eșaloanele tactice vor trebui să ducă lupte cu un puternic caracter de independență și autonomie acțională. Cu toate performanțele, de altfel de necontestat, pe care armamentul le-a atins, și a tendinței de eliminare a efectelor colaterale, rezultatele ultimelor conflicte militare nu au fost pe deplin cele anticipate. Pe de altă parte, nici previziunile cu privire la reacția adversarului nu s-au dovedit a fi conforme cu soluțiile proiectate. De ar fi să ne raportăm la ultimul conflict din Irak, constatăm cât de imprevizibile au fost acțiunile de gherilă din perioada post-conflict, precum și dimensiunea costurilor materiale și pierderilor umane colaterale.
Convergența exprimă, în esență, cerințele derivate din întegrarea și sincronizarea acțiunilor unor categorii diverse de forțe și mijloace din perspectiva concentrării eforturilor și efectelor în punctele vulnerabile ale adversarului, de natură să asigure rezultatele preconizate. Chiar și situațiile în care acțiunile nu sunt convergente sub aspectul poziționării lor în spațiu, caracteristica trebuie să se manifeste sub raportul complementarității scopurilor propuse. Omnidirecționalitatea este expresia diseminării forțelor și mijloacelor în toate mediile și a posibilităților de angajare simultană a acestora.
Automatizarea și digitalizarea sunt consecințele creșterii rolului și importanței informațiilor în finalitatea confruntărilor armate. Specialiștii militari susțin că informațiile tind să devină un patrimoniu strategic, aceasta însemnând că, în prezent, confruntarea în plan informațional nu mai reprezintă doar o problemă de informații pe câmpul de luptă sau de atacuri tactice asupra rețelelor de transmisiuni, ci o puternică pârghie capabilă să influențeze și să modifice deciziile de cel mai înalt nivel ale adversarului.
Concepte si teorii privind lupta armată
Lupta armată, mijloc specific și trăsătură fundamentală pentru definirea corectă a fenomenului război, "reprezintă angajarea violentă a forțelor armate organizate, înzestrate cu armament și tehnică militară, pe baza unor principii, reguli și norme ale artei militare, ducerea unor operații, bătălii și lupte de amploare diferită, și toate consecințele desfășurării lor" , pentru impunerea voinței proprii asupra inamicului, prin producerea de pierderi umane și materiale, nimicirea sau capturarea acestuia.
În trecut, datorită rolului determinant al confruntării armate dintre beligeranți în desfășurarea și deznodământul războaielor, esența acestora era definită aproape exclusiv de componenta lor violentă, lupta armată, războiul fiind câștigat sau pierdut pe câmpul de bătaie, în timp ce alte domenii de confruntare jucau un rol secundar. Lupta armată este o componentă esențială a războiului, expresia mijloacelor violente ce determină specificitatea sa ca fenomen social.
Definirea luptei armate necesită înțelegerea și dezvăluirea esenței sale, astfel, lupta armată este înțeleasă ca bătălie, ca succesiune de acțiuni violente armate, ca mulțime a acțiunilor de luptă, a fost și încă mai este vârful de lance al războiului, momentul lui culminant și chiar decisiv.
Totodată, în teoria generală a științei militare, și de fapt practica militară a confirmat, două concepte : strategia războiului și strategia luptei armate.
Acestea sunt definite astfel:Strategia războiului ( generală, globală, marea strategie): “este arta de a întrebuința, pe baza unei concepții de ansamblu, toate forțele și mijloacele de care dispune statul în diferite domenii (politic, economic, diplomatic, cultural, tehnico-științific, demografic, militar etc.) și de a conduce acțiunile acestora în vederea realizării scopului politic al războiului".Strategia luptei armate (operațională, optimizată, mica strategie): "este arta de a folosi la pace și în situații de război, pe baza unui plan de ansamblu, forțele armate ale statului și conducerea acțiunilor militare (operații, bătălii, acțiuni strategice) în vederea participării la îndeplinirea scopului politic general al războiului, prin îndeplinirea integrală a scopului confruntării militare".
Lupta armată și-a lărgit conținutul și modificat fizionomia ca urmare a dezvoltării mijloacelor de luptă, a participării la acțiunile militare a unor structuri diversificate și specializate, a îmbogățirii teoriei și practicii militare; astfel, lupta armată a obținut treptat dimensiuni și caracteristici noi care au fost determinate, în principal, de multitudinea și eterogenitatea forțelor și mijloacelor de luptă, care pot executa o gamă foarte diversificată de acțiuni militare, unele de tip armat clasic, altele de tip guerilă, terorism și război de falie, ce în ansamblu conturează un tablou specific înfruntării armate cu agresorul. Astăzi apare în mod evident că revoluția științifică și tehnică contemporană a imprimat luptei armate dinamism, mobilitate, mare eficiență și este de așteptat ca în viitor acestor trăsături definitorii să li se adauge altele, în special datorită amplificării acțiunilor pe verticală, din aer și sporirii performanțelor armamentului. Lupta armată specifică acestui mileniu ține pasul cu realizările din domeniile gândirii și practicii umane și posedă disponibilitățile necesare adaptării la cerințele viitoare. În combaterea terorismului, lupta armată este doar unul dintre mijloace, și anume cel mai radical. Ea este un corolar al celorlalte măsuri și acțiuni care pornesc de la depistarea și eradicarea cauzelor care generează acest fenomen și rezolvarea gravelor probleme cu care se confruntă omenirea la începutului secolului al XXI-lea.
În concluzie, lupta armată va deveni, în esență, o confruntare complexă, cu o puternică tentă informațională, caracterizată prin folosirea unor mecanisme de distribuire și combinare a căilor și mijloacelor de susținere a conflictului și care se va înscrie în sfera violenței disimulate și numai rareori exprimate prin utilizarea mijloacelor armate .
1.2 Fizionomia luptei armate în spațiul de luptă actual
Apariția, dezvoltarea și folosirea unor noi tehnologii a dus la schimbarea fizionomiei acțiunilor militare, constituindu-se într-un model în ceea ce privește impactul acestor tehnologii asupra fizionomiei acțiunilor militare. La început, aceste tehnologii, care au schimbat sau chiar revoluționat modul de desfășurare a războiului, s-au dezvoltat pornind de la o descoperire întâmplătoare sau de la invenții fără o legătură directă cu domeniul militar. Dezvoltându-se exponențial, cunoașterea umană impune în prezent schimbarea modelului istoric. În secolul XXI, modelul poate fi următorul: tendințele de dezvoltare ale actualelor tehnologii vor arăta noi tehnologii posibil de a fi dezvoltate – se va studia și evidenția impactul lor asupra fizionomiei viitoarelor acțiuni militare; se vor crea noi concepte (cum se vor conduce viitoarele operații); se va determina care tehnologii trebuie dezvoltate și ce mai trebuie inventat sau inovat.
Factorii principali ai evoluției luptei armate care determină actualele tendințe de evoluție a luptei armate este revoluționarea bazei economice a societății. Factorul economic a influențat, din totdeauna, în mod determinant, lupta armată, chiar dacă impactul s-a produs, mai mult sau mai puțin conștient, prin intermediul mijloacelor materiale aflate la dispoziție pentru desfășurarea diferitelor acțiuni militare, nu este nouă. Analizând impactul și conexiunile dintre factorul economic și lupta armată se constată o anumită etapizare a acestora, astfel că, astăzi, deja, lumea se smulge din epoca industrială și făurește o economie nouă, revoluționară, bazată în principal pe cunoaștere și mai puțin pe materii prime convenționale și pe munca fizică. Ne găsim, după cum susține Alvin Toffler, în plină perioadă denumită de același autor „balamaua istoriei” în care civilizația „hornului de uzină” este înlocuită de o alta, a informației, a electronicii, a nanotehnologiei. Această remarcabilă schimbare în economia lumii aduce cu sine mutații profunde și în conceptele cu care se operează în lupta armată. Unii teoreticieni susțin „primatul” problemelor economice asupra celor de securitate și consideră ca fiind suficientă simpla înlocuire a confruntării militare cu competiția economică. Modernizarea bazei economice a societății ne îndepărtează treptat și ireversibil de concepțiile și strategiile contemporane, binecunoscute, de dezvoltare industrială. Cheltuielile militare au crescut odată cu creșterea economică.
Figura nr. 7 Evoluția cheltuielilor militare și economiei mondiale 1998-2013
Sursa Total Factor Productivity Index (as calculated by RBI)
Tendința de creștere a costurilor de înarmare a fost relevată în cel mai recent studiu realizat de IHSși a fost determinată de investiții în armament în Rusia și alte patru țări din Orientul Mijlociu „Bugetele asemănătoare celor ale unor state NATO arată că centrul de gravitație se mută spre sudul și estul lumii în 2014, urmând o tendință de creștere economică",
Un al doilea factor determinant în domeniul luptei armate il reprezintă reconsiderarea rolului informației și creșterea vitezei de transformare a proceselor specifice acestui fenomen. Aceasta presupune că, în războiul modern, rolul informației depășește cadrul limitat al datelor despre forțele proprii și cele adverse care circulă pe câmpul de luptă. Ea devine o pârghie capabilă să influențeze și să modifice deciziile elaborate la toate nivelurile organizatorice ale adversarului. Din această perspectivă, specialiștii militari americani sunt de părere că informațiile tind să intre în patrimoniul strategic. Ele nu mai sunt doar simple date despre adversar, culese de forțe specializate și nespecializate, ci „o puternică pârghie, capabilă să influențeze și să modifice deciziile de cel mai inalt nivel” ale acestuia.
Al treilea factor determinant al actualelor tendințe de evoluție a luptei armate se bazează pe progresele înregistrate în domeniul tehnologiilor înalte și îl reprezintă asimilarea rezultatelor „epocii high-tech” în sfera militara. De-a lungul timpului, societatea a fost cea care a beneficiat, de cele mai multe ori, de rezultatele cercetărilor în domeniul militar. Radarul, calculatorul electronic, sistemul de poziționare geospațială (GPS) și multe alte sisteme, fără de care nu ar fi de conceput o societate modernă, au fost create și experimentate în domeniul militar.
Figura nr. 8 Radarul, calculatorul electronic, sistemul de poziționare geospațială (GPS)
Un alt factor care determină actualele tendințe de evoluție a luptei armate îl constituie modificarea misiunilor armatelor. Instituția militară, misiunile și filozofia ei s-au adaptat noilor realități. După mii de ani de experiență, în genul de luptă armată denumită acum „tradițională”, armata este nevoită ca, într-un timp extrem de scurt, să elaboreze noi și insuficient testate doctrine, strategii și tactici, să se transforme organizatoric și să acționeze fără să aibă clar definite misiunile de răspuns la provocările acestui mileniu.
Tendința în configurare si fizionomia luptei armate
În cadrul luptei armate definită drept „instrument al forței violente” , se înnoiește, desprinzându-se de tiparele clasice, tradiționale. Modalități de acțiune
considerate până acum nespecifice luptei armate caută să pătrundă în recuzita ei. Deși este unanim apreciat că lupta armată reprezintă acțiunea umană cu cel mai dezastruos efect, oamenii nu au renunțat la ea, ci, dimpotrivă, s-au angajat intr-o cursă nebunească a perfecționării cunoștințelor, forțelor și mijloacelor de nimicire reciprocă. Lupta armată se particularizează și se diseminează tot mai profund. Formele și procedeele ei de ducere sunt din ce în ce mai greu de cunoscut, anticipat și stăpânit. De la acțiuni clasice, împănate cu acțiuni specifice gherilei, insurgenței, crimei organizate și terorismului, la procedee „kamikaze” și implicare activă a necombatanților, de la „lovituri chirurgicale” și folosirea roboților în spațiul material al luptei, la energia undelor și confruntarea în spațiul cibernetic, toate acestea oferă o imagine destul de estompată, uneori însoțită de un halo, asupra trendului luptei armate .
Se caută o adaptare „din mișcare” la noile realități, situație reflectată și în doctrinele unor state puternice ale lumii, unde „acțiunile de luptă atipice”, care ofereau, până acum, imaginea unei preocupări secundare, au devenit deja o prioritate centrală în cadrul planificării apărării. Fizionomia conflictelor militare desfășurate după 1990 și până în prezent scoate în evidență faptul că asistăm la declanșarea unei noi etape în organizarea și ducerea luptei armate. Exemplul cel mai concludent ne este oferit, în anul 2003, de instanța supremă de decizie aspra întrebuințării forțelor armate irakiene – Saddam Hussein.
Figura nr. 9 Vieți pierdute și enorme pagube materiale în luptele armate din Irak 2003
În pofida experienței sale militare (a condus războiul irakiano-iranian și primul război din Golf), acesta a dovedit că, prin deciziile sale, se afla intr-o eroare permanentă. Saddam nu a înțeles niciodată că o formă de război cu totul nouă era pe cale să schimbe întreaga natură a beligeranței. Și aceasta l-a costat pe el libertatea și pe poporul irakian, mii de vieți pierdute și enorme pagube materiale, unele irecuperabile pentru istoria civilizației mondiale.
Din punct de vedere al tendinței de configurare a fizionomiei luptei armate se întrevăd următoarele:
– lupta va sta la baza tuturor confruntărilor de mare amploare, care din punct de vedere conceptual pot fi operative sau strategice, dar acțional se vor consuma la nivel tactic;
– secvențele luptei se vor derula mai degrabă după nevoia atingerii obiectivelor planificate cu rezultate maxime, costuri minime și în timp scurt și mai puțin după logica dinamicii clasice;
– un rol esențial il capătă „manevra dominantă“ concept ale cărui conotații depășesc sfera de cuprindere atotcunoscută din arta militară;
– raportul de forțe trece din sfera cantitativă în cea calitativă și este puternic amprentat de viteza de reacție a forțelor;
– lupta va fi o confruntare a înaltelor tehnologii militare, cu prezența omului în plan secund, dar în centrele de decizie, coordonare și control;
– lupta va continua să se diversifice; nu se va mai vorbi de acțiuni și proceduri-standard, ci mai degrabă de reacții în funcție de factorii situației;
– mijloacele luptei armate vor trece din sfera distrugerilor umane în cea a influenței și dominației prin distrugerea voinței adversarului, de natură să ducă la slăbirea capacității lui de reacție;
– lupta va fi mai mult o demonstrație de forță, și mai puțin un instrument punitiv în îndeplinirea misiunilor.
Succesul în luptă a fost și a rămas dependent de o serie de factori obiectivi și subiectivi.
Figura nr. 10 Factori ai succesului luptei armate
Cu siguranță nimic nu este întâmplător, așa cum s-a spus lupta armată, ca sistem, este rezultatul unui complex de relații ce se statornicesc în interiorul său, cât și cu alte elemente din exterior cu care intercondi- ționează. Sistemul de relații este influențat direct sau indirect de factorii de situație și, pe cale de consecvență, rezultatul interacțiunii produce modificări asupra conținutului și fizionomiei luptei armate.
Cantitatea și calitatea forțelor și mijloacelor participante la luptă.
În ceea ce privește cantitatea și mai ales calitatea forțelor și mijloacelor
În ceea ce privește cantitatea și mai ales calitatea fortelor și mijloacelor participante la luptă, cu siguranță acest factor deține un loc de prim rang în rândul condițiilor de succes. Experiența ultimelor conflicte militare demonstrează, fără echivoc, că raportul de forțe cantitativ nu mai poate fi o garanție a succesului în operație, balanța victoriei înclinând adesea către gruparea ce realizează mai degrabă un raport superior calitativ. În ultimii ani ai secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea, progresele tehnologice au permis elaborarea, experimentarea și chiar introducerea și înzestrarea armatelor moderne cu noi tipuri de arme convenționale de înaltă precizie destinate îndeosebi descoperirii, localizării și lovirii obiectivelor, trupelor și teritoriului, la distanțe mari. Datorită razei de acțiune și puterii de distrugere, noile generații de arme convenționale, așa-numitele „arme inteligente“ ar putea șterge deosebirea dintre războiul nuclear și cel convențional.
Folosirea judicioasă a terenului trebuie privită ca pe o constantă în derularea acțiunilor militare. După Carl von Clausewitz „… terenul influențează acțiunea militară prin trei proprietăți și anume: ca obstacol de acces, ca obstacol de vedere și ca acoperire contra acțiunii focului inamic. Toate celelalte se reduc la aceste trei proprietăți“ .O analiză pertinentă a reliefului presupune a da răspunsuri la întrebări privind influența asupra: observării, deplasării, manevrei, executării focului, mascării, protecției, realizării dispozitivelor, ritmului de înaintare, amenajării genistice etc.
Modificarea raportului dintre spațiu și timp sunt două elemente care au avut până nu demult importanță egală în cadrul acțiunilor militare. Acțiunile militare recente au reliefat că una dintre tendințele care se manifestă tot mai pregnant în fizionomia luptei armate este tocmai aceea de a da conținut unor noi corelații în triada spațiu – timp – luptă armată. Lecțiile învățate din cele mai recente confruntări militare ne înfățișează faptul că frontul nu se va mai afla acolo unde are loc bătălia principală, confruntarea angajându-se, cel mai adesea, simultan în toate dimensiunile spațiului de luptă (la contact, în adâncime și la altitudine), ceea ce face ca noțiunea de front de luptă să capete o nouă semnificație. Dacă spațiul de confruntare tinde să se extindă considerabil, durata acțiunilor se diminuează, chiar și în operația de amploare strategică; este rezultatul eficacității deosebite a noilor sisteme de arme, care favorizează realizarea unui ritm înalt al acțiunilor militare. Extinderea spațială a acțiunilor, concomitent cu reducerea duratei acestora, produce mutații în dialectica raporturilor dintre spațiu și timp. Actuala manifestare a corelației dintre spațiu, timp și lupta armată se concretizează în arta militară prin adoptarea conceptului de „adâncime”. Acesta concretizează extinderea acțiunilor militare în timp, spațiu, resurse și scop, pentru a influența evoluția situației în sensul dorit pe toată adâncimea spațiului de luptă.
Creșterea importanței focului în lupta armată tinde să devină o componentă dominantă. Planificarea focului se transformă, încet-încet, intr-o preocupare majoră chiar și pentru eșaloanele strategice. Efectele scontate se obțin prin integrarea tuturor sistemelor de arme. Vectorii pentru transportul focului la țintă permit lovirea simultană a tuturor obiectivelor din dispozitivul strategic al adversarului, indiferent de gradul de dispersare și geolocație. Tehnologia de mâine va facilita culegerea nelimitată a datelor și transformarea lor în informații în timp cvasireal. Diversificarea senzorilor pentru culegerea datelor în toate mediile, performanțele tot mai ridicate ale armamentului de înaltă precizie și muniției inteligente, creșterea puterii distructive a muniției însoțită de reducerea volumului permit, încă de azi, executarea loviturilor cu foc selective sau a „loviturilor chirurgicale” cu efecte psihologice profunde asupra adversarului.
Viteza si precizia dau posibilitatea învingerii în timp scurt a adversarului, dar cu victime cât mai puține. Această antiteză va fi considerată din ce în ce mai puțin antinomică în filozofia acțiunilor militare contemporane. Componenta psihosocială a acțiunilor militare va crește în importanță. Informațiile despre adversar, dar și despre forțele proprii, acțiunea directă asupra adversarului și protecția trupelor proprii sunt doar câteva dintre direcțiile principale în care probabil se va dezvolta aceasta.
Mediul de desfășurare a acțiunile militare formate din societăți complexe, greu de înscris în modele care să permită sistematizări favorabile stabilirii celor mai eficiente căi de acțiune. În configurarea mediului sunt implicate segmente sociale, structuri, organizații, inclusiv multinaționale, persoane, mijloace media, societate civilă etc. cu convingeri, poziții, interese atât de diversificate încât va fi dificil să se realizeze un curent de opinie în exclusivitate favorabil desfășurării acțiunilor militare. În condițiile comunicaților globale și circulației neîngrădite a informației, a monitorizării stricte a acțiunilor militare nu numai de către cercetare și servicii speciale, dar și prin intermediul presei scrise, vorbite, video, electronice. Accesul relativ ușor al opiniei publice la informații despre conflict determină extinderea mediului confruntării mult peste limitele teatrului de operații, inclusiv în propriile comunități sociale, provocând falii adânci. Mediul de confruntare va fi afectat de acțiunile destinate exploatării, deteriorării, anihilării sau distrugerii informațiilor și funcțiilor informaționale ale adversarului, asigurării propriei protecții față de aceste acțiuni precum și realizării condițiilor pentru desfășurarea propriului război informațional. Principalii actorii ai acțiunilor militare sunt structurile militare aparținând unor guverne sau altor autorități statale, structurile paramilitare, bandele înarmate sau teroriste aflate în afara instituțiilor oficiale ale statului. Ca urmare, actorii cu doctrine transparente, cu principii și reguli cunoscute, în spiritul și litera prevederilor dreptului umanitar se confruntă cu alții, aparent lipsiți de doctrine, dar cu motivația întreținută și alimentată prin fanatism, exagerarea interesată a diferențelor etnice, religioase, de civilizație etc. Această situație scoate în evidență un alt actor important al acțiunii militare – populația civilă. În cazul unor conflicte de durată, populația civilă devine sursă de regenerare a forțelor chiar și cu participanți netradiționali (copii, femei, bătrâni). Eterogenitatea actorilor, polarizarea obiectivelor urmărite și ambiguitatea motivației în fața propriilor comunități sociale fac acțiunea militară vulnerabilă față de raportările la legile războiului, dreptul internațional, practicile anterioare, interese etc. Determinările acțiunii militare sunt:Politice în înmulțirea, diversificarea riscurilor și amenințărilor la adresa stabilității și păcii, difuzia acestora în profunzimea comunităților sociale și diseminarea lor pe spații largi supun decizia politică – de recurgere la violență armată – unor teste dure, provocate îndeosebi de diferențele de cultură politică în asumarea responsabilităților și consecințelor. Regulile de angajare, cursurile și intensitatea acțiunii, până și unele momente „strict tehnice” (planificarea, selectarea țintelor, alegerea momentelor, întrebuințarea forțelor) vor avea o puternică încărcătură politică. În mod deosebit, determinările politice sunt vizibile în etapa de stabilizare când fiecare moment al acțiunii, fiecare nouă misiune, orice succes sau eșec vor fi analizate și apreciate politic, iar considerentele de natură militară vor fi luate în considerare doar dacă vin rapid în întâmpinarea scopurilor politice.Ca urmare, planificatorii acțiunilor militare sunt nevoiți să ia în calcul elemente care până nu demult aveau relevanță mică ori erau ignorate din motive de eficiență:
– eliminarea pierderilor exagerate chiar cu riscul neatingerii rapide a scopului;
– protecția trupelor proprii și unor obiective ale adversarului;
– schimbarea rapidă a cursurilor acțiunii, în funcție de reacțiile opiniei publice interne și externe;
– evidențierea, monitorizarea și planificarea de acțiuni în locurile și momentele în care adversarul ar putea acționa prin provocări ce ar afecta imaginea trupelor proprii etc.
Determinări economice
Acțiunea militară devine un domeniu organizat și planificat precum o afacere economică, o investiție în adevăratul sens al cuvântului, în care, cu cheltuieli și resurse minime să se obțină câștiguri maxime, o întreprindere care să aducă profituri timp îndelungat. Ca urmare, comandanții și statele majore vor fi obligați să aibă în vedere și asemenea considerente precum:
– identificarea și analizarea „centrelor de greutate economică” ale adversarului
– identificarea și intervenția în circuitele de finanțare a adversarului;
– planificarea întrebuințării în acțiune a armamentului și tehnicii de luptă din înzestrare și din depozite în funcție de exigențele operaționale, performanțe, dar și de vechime, termene de garanție și expirare, gradul de încărcare a depozitelor, eliberarea spațiilor și capacităților logistice, bugetele viitoare
– estimarea dezvoltărilor economice postconflict etc.
Determinări Tehnologice.
Revoluția provocată cu câțiva ani în urmă de armamentele de înaltă precizie, muniția inteligentă, explozivii puternici, programele cosmice este desăvârșită astăzi de infinitele deschideri provocate de computere în domeniul nanotehnologiilor, comunicațiilor, culegerii și transmiterii datelor și informațiilor, în știință și economie. Nu există activitate umană care să nu fie influențată de aceste deschideri încă insuficient exploatate. S-a creat, astfel, posibilitatea asocierii produselor letale cu destinație militară, supuse, de regulă, unor restricții pentru mediile non-militare, cu tehnologiile de vârf, ușor accesibile. De această combinație pot beneficia nu numai structurile militare, dar și teroriștii, grupurile insurgente paramilitare, În aceste condiții, acțiunile militare vor fi influențate progresiv de noile realități:
– impactul dominației informaționale în spațiul luptei;
– exercitarea comenzii-controlului și luarea deciziei în condițiile circulației fluxurilor informaționale în timp cvasi-real;
– necesitatea realizării comenzii-controlului și în condițiile în care fluxurile informaționale sunt întrerupte etc.
Determinări imagologice.
Acțiunile militare în care violența armată este exagerată pot duce la pierderea sprijinului public în propriile medii, chiar dacă rațiunile militare o justifică. De asemenea, pierderile în rândurile trupelor proprii, situațiile umilitoare pot ridica întrebări asupra legitimității acțiunii și războiului în ansamblul său, dar și pot întări spiritul combativ ori fanatismul adversarului. Imaginea obligă acțiunile militare la o reconsiderare a criteriilor de eficiență.
Determinări demografice, geografice
Nu putem ignora o realitate socio¬demografică a zilelor noastre ce își va pune tot mai mult amprenta asupra acțiunii militare: aproximativ jumătate din populația lumii trăiește în orașe, iar în viitor populatia citadină va fi și mai numeroasă. Progresiv, ponderea acțiunilor militare pentru controlul orașelor și a căilor de comunicație dintre ele se va accentua. Aglomerările urbane avantajează structurile mai puțin manevriere și ușor înarmate cum sunt cele teroriste, paramilitare, de guerilă etc. Efectele de imagine și de război informațional ale unor acțiuni întreprinse de acestea în mediul urban le vor fi disproporționat de favorabile. Această realitate va impune noi exigențe pentru planificarea și desfășurarea acțiunilor în localități de către structurile militare manevriere și bine înzestrate, astfel încât potențialul distructiv de care ele dispun să nu se întoarcă împotriva lor.
Interoperabilitatea acțională și caracterul întrunit al acțiunilor militare
Caracterul multinațional și interaliat al acțiunilor militare va fi determinant. Va spori interoperabilitatea acțională, tehnică și administrativă dintre structurile militare aparținând unor state diferite, cerință impusă de necesitatea omogenizării conducerii și execuției operațiilor. Cele mai recente acțiuni desfășurate în formulă multinațională au scos în evidență necesitatea introducerii unui nou parametru de evaluare a cursurilor acțiunii. Începând din anul 2001, operațiile din Afganistan, urmate de cele din Irak au scos în evidență un aspect inedit: în teatru, alături de unitățile militare, acționau și multe alte forțe. Era rezultatul implicării totale a statelor din coaliție. Structurile militare nu mai operau singure. Specificitatea luptei împotriva terorismului a impus ca acțiunile militare să fie pregătite și susținute de forțele destinate de agențiile guvernelor statelor participante, reprezentanții organismelor internaționale, agenții nonguvernamentale și alte structuri speciale.
Modalitățile de acțiune în formulă interagenții, dacă pentru SUA au început să se clarifice, pentru celelalte state, aria căutărilor se extinde. Caracterul întrunit al acțiunilor militare rezultă prin mixarea acțiunilor celor trei componente – terestră, aeriană și navală – pentru îndeplinirea acelorași misiuni se manifestă deja de mult timp la eșaloanele înalte ale artei militare (strategic și operativ), dar începe să se generalizeze și către nivelul inferior al eșalonului tactic. Este posibil, ca în viitor, acțiuni întrunite să se realizeze în combinația grupă/echipaj – aparat de zbor cea ce presupune:
– transformarea competențelor comandanților de la operații întrunite la operații integrate;
– abilitatea de a organiza acțiuni întrunite în câmpul tactic, pentru rezolvarea unor situații care cer soluții rapide, neplanificate de eșaloanele superioare;
– realizarea interoperabilității între elemente ale categoriilor de forțe;
– formarea deprinderilor la comandanții eșaloanelor inferioare („micilor comandanți”) pentru a acționa împreună cu elemente aparținând altor categorii de forțe.
Acțiunile componentei terestre
În majoritatea armatelor lumii componenta terestră este și va rămâne decisivă în acțiunile militare întrunite. Studiile reliefează că forțele aparținând acestei componente vor fi în măsură să execute toată gama acțiunilor militare, cu caracter terestru și aeromobil, de regulă în orice zonă, întrunit cu celelalte componente sau, uneori, pentru rezolvarea unor situații de scurtă durată, independent. Forțele terestre vor fi întrebuințate pentru realizarea controlului specific al spațiului terestru în vederea prevenirii și descurajării atacurilor armate, gestionării situațiilor de criză, obținerii victoriei militare asupra adversarului, participării la operații de stabilitate. Acțiunile de sine stătătoare ale forțelor terestre vor fi din ce în ce mai rar întâlnite.
Figura nr. 11 Întrebuințarea forțelor terestre
Infanteria va rămâne genul de armă cel mai ușor adaptabil la orice fel de
schimbare de situație, capabil să îndeplinească practic orice tip de misiune. Tancurile vor capătă un rol tot mai important pentru protecția trupelor proprii. Ultimele conflicte au demonstrat potențialul încă insuficient relevat al tancurilor pentru lupta în afara localităților în schimb, combinația dintre foc și protecție, pe care o oferă tancul, va fi de neînlocuit încă ani buni. Infanteria și tancurile vor avea posibilități, din ce în ce mai mari, să solicite în mod direct și să primească nemijlocit sprijinul din aer și de pe mare. Dezvoltarea și intrarea în dotarea structurilor luptătoare a muniției inteligente va revoluționa modul de întrebuințare a acestora în operație și va face posibilă reducerea pierderilor în rândul adversarilor prin selectarea țintelor de lovit în ordinea priorităților. Creșterea vitezei de acțiune va schimba configurația acțiunii. Metodologia și fazele cunoscute de angajare se vor modifica în mod dramatic. Timpul se comprimă. Nevoia de date și informații „on line” despre inamic și spațiul luptei va conduce la creșterea importanței și valorii cercetării. Se vor dezvolta sistemele de cercetare-lovire care permit reducerea considerabilă a ciclurilor de lovire. Dezvoltarea aeromobilității trupelor va determina creșterea importanței manevrei pe verticală în dauna manevrei pe orizontală. Pentru acțiunile în localități ale infanteriei și tancurilor „lecțiile învățate” din Irak și Cecenia scot în evidență că se vor dezvolta noi tehnici de asalt, concomitent cu creșterea gradului de protecție a trupelor. Modificări revoluționare vor cunoaște concepția de ducere a luptei în localități, mijloacele de combatere a blindatelor de la distanțe mici, fără a produce pierderi umane și materiale colaterale. În teren „deschis” se vor realiza dispozitive în care structurile grele vor alterna cu cele ușoare, mobile. Bunele rezultate obținute în acțiunile desfășurate pe timp de noapte conduc la concluzia că acest tip de acțiune va crește în importanță. Probabil că acest lucru va determina restrângerea accesului la tehnologiile de producere a mijloacelor de vedere pe timp de noapte și creșterea prețului lor. Se fac studii intense pentru folosirea roboților pe câmpurile de luptă.
Figura nr. 12 Folosirea roboților pe câmpurile de luptă
Specialiștii apreciază că, în momentul când roboții vor popula spațiul luptei, prețul lor de cost va fi mai mic decât al sistemelor de arme ultraperformante.
Toate modificările în configurația acțiunilor viitoare ale forțelor terestre vor determina probabil, în următorii ani, o legătură și mai strânsă cu celelalte componente ale acțiunii întrunite. Tridimensionarea acțiunilor și caracterul lor unitar va impune constituirea de grupări de forțe care să acționeze „Joint” în toate mediile fizice.
Adaptarea caracteristicilor luptei armate la noua fizionomie
În multitudinea căutărilor și transformărilor suportate de acțiunea militară există câteva caracteristici care ies în evidență.
Accentuarea caracterului expediționar. Schimbările strategice intervenite pe continentul european, lărgirea spațiului de apărare al NATO și asumarea de misiuni „out of area” de către alianță fac puțin probabile în Europa atacurile armate ale unui stat împotriva altui stat deși situația actuală din Ucraina poate evolua în această direcție. În același timp, se mențin zone de instabilitate în unele regiuni periferice ale Europei ori în spații din alte continente, dar cu efecte directe asupra securității statelor europene. În aceste condiții, problema apărării colective și naționale capătă noi semnificații, eforturile concentrându-se asupra prevenirii situațiilor destabilizatoare și apărării unor valori comune. Printre numeroasele măsuri politice, economice, militare etc. întreprinse în acest scop iese în evidență și necesitatea desfășurării unor acțiuni militare la distanțe mari de teritoriul național, adică a unor acțiuni cu caracter expediționar. Cu o mare probabilitate, aceste acțiuni vor fi multinaționale, deci, vor fi expediționare pentru multe state. Susținerea acțiunii militare expediționare se realizează prin proiecția forței în teatre ceea ce impune exigențe sporite față de:
– structurarea elastică, modulară a forțelor astfel încât să se realizeze cât mai rapid gruparea necesară;
– realizarea interoperabilității astfel încât module multinaționale, aflate la mari distanțe unele de altele să se poată constitui rapid în unități închegate;
– menținerea în teatru a unui potențial de luptă al unității, identic cu cel din locația sa permanentă;
– realizarea „podurilor” pentru transferul forțelor în teatru conform planificării.
Principalul avantaj al acțiunilor expediționare este acela că sursele de generare și regenerare a forței sunt scoase în afara loviturilor „clasice” ale adversarului. Ele rămân vulnerabile, însă, la acțiunile teroriste.
Caracterul întrunit al acțiunilor militare obținut prin alăturarea acțiunilor celor trei componente, terestră, aeriană și navală pentru îndeplinirea acelorași misiuni. Această nouă tendință impune participanților exigențe deosebite față de:
– abilitatea de a organiza acțiuni întrunite în câmpul tactic, pentru rezolvarea unor situații care cer soluții rapide, neplanificate de eșaloanele superioare;
– realizarea interoperabilității între elemente ale categoriilor de forțe;
– formarea deprinderilor la comandanții eșaloanelor inferioare pentru a acționa împreună cu elemente aparținând altor categorii de forțe.
Focul tinde să devină componenta dominantă a acțiunii militare. Planificarea focului se transformă încet-încet într-o preocupare majoră chiar și pentru eșaloanele strategice. Înalta tehnologie permite, practic, culegerea nelimitată a datelor și transformarea lor în informații în timp cvasi-real. Aceasta oferă posibilitatea cunoașterii amănunțite a spațiului luptei, ceea ce creează condiții ideale pentru intervenția oportună oriunde există indicii că se coagulează centre de greutate în dispozitivul adversarului. Creșterea puterii distructive a muniției însoțită de reducerea volumului permit executarea loviturilor cu foc selective sau a „loviturilor chirurgicale” cu efecte psihologice profunde asupra adversarului.
Figura nr 13 Focul tinde să devină componenta dominantă a acțiunii militare
Odată cu mărirea preciziei, ponderea efectelor focului executat din mediile aerian și naval crește în defavoarea celui terestru. Expresia esențializată a rolului determinant al focului în viitoarele acțiuni militare o constituie noul concept de război bazat pe rețea. Conceptul reprezintă triumful aplicării „high-tech” în acțiunile militare și creează condițiile realizării dezideratului dintotdeauna al militarilor, cel al concentrării efectelor acțiunii asupra adversarului și nu a acțiunii propriu-zise.
Convergența formelor principale de luptă
„Lecțiile învățate” de armatele care au participat la cel de al doilea război din Golf, oglindesc, prin puterea evidențelor, că este tot mai greu să stabilești cu certitudine la ce formă de luptă asistăm sau pentru care ne pregătim. Convergența formelor principale de luptă va determina ca lupta de întâlnire să reprezinte modalitatea de exprimare cea mai des întâlnită a acestei „simbioze”.
Hipertehnologizarea luptătorilor este un alt deziderat. Pentru realizarea acestui deziderat li s-au asigurat militarilor, la declanșarea celui de al doilea război din Golf, tehnica necesară cunoașterii „on line” a mediului înconjurător, primirii ordinelor și transmiterii rapoartelor și cererilor de sprijin, protecției personale, ducerii cu succes a luptei în orice condiție de teren și stare a vremii, o independență logistică cât mai mare. Militarii erau obligați să poarte permanent peste 50 kg. de echipament.
Figura nr 14 Hipertehnologizarea luptătorilor
Pentru a se evita un astfel de handicap a fost elaborat conceptul de „soldat-sistem”. Acesta oferă luptătorului, în final, o capacitate de răspuns mult sporită la provocările spațiului de luptă.
Figura nr. 15 Conceptul de „soldat-sistem”
Se consideră că soldatul va rămâne și în viitor elementul esențial în operațiile urbane, care vor fi componentele majore ale operațiilor viitorului. Manevra și surprinderea – principii ale luptei armate recunoscute de teoreticienii militari din întreaga lume –, întrebuințate combinat, vor asigura succesul și în anii ce vor urma. Apărarea în teatrul de operații, indiferent de inamic, va trebui să fie flexibilă și va consta dintr-un șir neîntrerupt de manevre și riposte, efectuate cu forțele destinate. Ea va apărea ca o formă de luptă care, prin procedeele ingenioase, adoptate din panoplia ofensivei se vor confunda de multe ori cu aceasta. La nivel tactic, apropierea se va accentua. Deși nu vor fi excluse formele clasice de luptă – apărarea și ofensiva – ele își vor estompa caracteristicile cunoscute acum, tocmai datorită fluidității și manevrabilității spațiului de luptă.
Etapele acțiunii militare pot fi identificate folosind criterii diferite. În demersul nostru l-am folosit pe cel al intensității violenței armate ca fiind cel mai reprezentativ în descrierea fizionomiei acestui domeniu. Astfel, principalele etape sunt:
a). Etapa pregătitoare în care violența armată este o excepție, iar pentru recurgerea la ea se invocă diferite motive, de la cele de natură umanitară până la erori. Durata ei depinde de mulți factori, iar dacă nici loviturile preventive nu vor convinge adversarul, se va trece la următoarea.
b). Etapa decisivă este dominată de violenta armată, aplicată selectiv și însoțită de demonstrații care să convingă că ceea ce va urma, va fi mai grav. Vor fi lovite simultan toate obiectivele care contribuie la realizarea puterii militare a adversarului:
– militare: comandamentele cu toată infrastructura lor, aviația, sistemul apărării aeriene, sistemul informațional și de comunicații, infrastructura logistică, de conducere a focului, centrele informaționale etc.;
– civile: infrastructura teritorială, obiective energetice, toate celelalte obiective prin a căror lovire se creează disfuncționalități în conducerea statului avându-se însă permanent în vedere provocarea de pierderi cât mai reduse în rândul populației civile, dar fără a le exclude. Loviturile executate din toate mediile, vor fi însoțite permanent de măsuri de război electronic.
c).Etapa de stabilizare este cea în care violența armată se va exercita mai mult ca reacție sau preventiv, când există informații certe că se pregătesc acțiuni destabilizatoare.
Fizionomia acțiunilor militare se schimbă în ritm alert. Aceasta va răsturna și concepțiile clasice legate de război. Noi arme – noi concepții. De multe ori nu le sesizăm. Dar suntem surprinși de noutățile apărute în conflictele militare declanșate în cine știe ce parte a planetei. Desigur, nimeni nu poate să le studieze în detaliu acolo unde se desfășoară, dar totodată, nimeni nu-și poate permite să ignore perspectivele.
1.3 Impactul tehnologiilor moderne asupra configurării luptei armate
Dezvoltarea fără precedent a tehnologiilor militare a determinat mutații semnificative în dotarea, structura și principiile de întrebuințare în operație a forțelor și mijloacelor și, pe cale de consecință, asupra fizionomiei luptei armate moderne. Influenta tehnologiilor moderne și evoluția mediului de securitate asupra modului de planificare și desfășurare a operațiilor militare se concretizează în cerința structurilor militare de a dobândi o mai mare autonomie acțională, astfel încât să poată executa permanent misiuni rapide, decisive, dinamice și manevriere.
Evoluția fără precedent în domeniul armamentului a dus și va duce și în continuare, pe de o parte, la noi concepte strategice și operative, iar pe de altă parte, faptul că ne aflăm în mijlocul unei revoluții în domeniul militar, la o reconceptualizare a strategiei, artei operative și tacticii. Forțele militare trebuie să încorporeze noile tehnologii, care, la rândul lor, conduc spre noi concepte tactice, operative sau strategice și spre adaptări organizaționale semnificative. Exemplele secolului al XX-lea includ războiul submarin purtat de Germania în primul Război Mondial, „războiul-fulger” și bombardamentele strategice din al doilea Război Mondial, sau crearea forțelor strategice dotate cu rachete nucleare intercontinentale în perioada Războiului Rece. În această schimbare ies în evidență trei situații, arătându-ne cum se vor schimba viitoarele operații militare:
În primul rând, sistemele de armament cu rază și precizie mare, combinate cu mobilitatea fără precedent, senzorii sofisticați, sistemele de comandă și superioritatea informațională vor modifica fizionomia operațiilor militare. Angajarea precisă la distanță mare poate juca un rol proeminent în proiectarea puterii la toate eșaloanele în orice acțiune militară.
În al doilea rând ne putem referi la transformarea operațiilor informaționale. Tehnologiile informaționale vor îmbunătăți esențial capacitatea forțelor armate de a colecta, procesa, stoca și distribui informațiile în timp aproape real. Protejarea eficacității sistemului informațional propriu și exploatarea, degradarea, distrugerea sau întreruperea sistemului adversarului, va deveni un obiectiv important al viitoarelor operații.
În al treilea rând se are în vedere potențialul și folosirea mai intensă a sistemelor spațiale. Posibilitatea transformării spațiului extra-atmosferic în teatru de luptă va modifica importanța sa militară. Capacitatea de localizare și distrugere, cu o mare probabilitate, a țintelor extrem de importante, fixe sau mobile, de pe pământ sau din spațiu, poate schimba fundamental modul în care gândim despre război.
Figura nr. 16 Sisteme spațiale militare
Nu numai că sistemele și tehnologiile informaționale moderne vor asigura „o adâncime și o lățime” a informației fără precedent în istoria militară, dar sistemele de armament mobile și rapide vor folosi această informație pe tot cuprinsul spațiului de luptă. Folosirea strategiilor asimetrice poate include acțiuni netradiționale, cum ar fi: războiul informațional; folosirea neconvențională a armelor de distrugere în masă; terorismul; atacuri îndreptate împotriva intereselor noastre din străinătate etc. În consecință, următoarele patru grupe de tehnologii vor fi critice în următorii ani: tehnologiile de mascare și micșorare a observabilității (low-observable/masking tehnologies); tehnologiile armelor inteligente; tehnologiile de lovire la distanță mare și cu precizie; tehnologiile informaționale. Tehnologiile de mascare și micșorare a observabilității vor fi dezvoltate în continuare. Tehnologia bazată pe unde electromagnetice și pe „capacitatea de-a rămâne neobservat la cercetarea pasivă în spectrul infraroșu” (passive infrared stealth capability) vor putea înlocui tehnicile de reducere a semnăturii radar, asigurând o creștere corespunzătoare a gradului de supraviețuire a vehiculelor în spațiul de luptă. Capacitatea sistemelor de armament de a-și reduce semnătura, în mod pasiv sau activ, va reprezenta un factor de multiplicare a puterii de luptă.
Ca rezultat al tendințelor de creștere a capacității de stocare computerizate și a gradului de automatizare a luptei, microprocesorul va fi folosit în sistemele de arme inteligente. Computerele se vor dezvolta în continuare și vor putea înlocui, în unele cazuri, intervenția omului. Va crește automatizarea procesului de luare a deciziei și ajutorul acordat planificatorilor de către computer. Microprocesoarele vor fi omniprezente în viitorul spațiu de luptă. Evoluțiile în domeniul arhitecturii computerelor și inteligența artificială vor ajunge în punctul în care sistemele de armament vor putea: să analizeze mediul înconjurător și stadiul operației; să cerceteze zonele probabile de dispunere a țintelor; să descopere și să analizeze țintele; să ia independent deciziile de atacare a țintelor descoperite; să selecteze și să lanseze munițiile adecvate; să raporteze rezultatele acțiunii.
Deja s-a demonstrat că sistemele de armament cu rază lungă și precizie mare pot lovi și distruge orice țintă fixă sau mobilă, la suprafața solului sau îngropată, folosind sisteme de lansare terestre, navale sau aeriene. Combinația dintre probabilitatea mărită de supraviețuire și posibilitatea concentrării focului din poziții dispersate va avea un impact considerabil asupra operațiilor militare . Fuziunea senzorilor cu sistemele de armament și cu sistemul de management al spațiului de luptă va produce o revoluție în spațiul de luptă în acest secol. Multe din tehnologiile viitorului se bazează pe folosirea spectrului electromagnetic. Datorită presiunii din ce în ce mai mari a societății civile pentru folosirea neîngrădită a spectrului electromagnetic, accesul forțelor armate la frecvențele solicitate nu va putea fi asigurat în totalitate. De aceea, identificarea inițială a cerințelor noilor tehnologii legate de spectrul electromagnetic, proiectarea lor cu o suficientă flexibilitate tehnică în utilizarea diferitelor frecvențe electromagnetice și folosirea numai a acelor frecvențe care sunt disponibile în țară și în străinătate, vor fi elemente critice pentru obținerea dominării totale.
Cunoscând impactul tehnologiilor de vârf asupra fizionomiei operațiilor
viitoare, militarii trebuie să recunoască faptul că, în final, succesul rezultă din dezvoltarea tehnologică și folosirea ei într-un mod inovator. Fără îndoială, dezvoltarea actualelor sisteme și folosirea lor într-un mod diferit își va găsi locul meritat în operațiile militare ale începutului de secol. În ciuda pretențiilor sale de specie evoluata si superioara, comparativ cu celelalte organisme vii cu care împarte planeta, omul nu a renunțat deloc la ideea de război. Ba din contra chiar, ajutat de tehnologia galopanta, se pregătește sa lanseze o noua generație de arme ucigătoare, al căror potențial mortal este superior pana si armelor inventate de autorii SF-urilor celebre. Gândite de minți neliniștite în laboratoarele secrete ale forțelor armate aparținând marilor puteri, armele secolului XXI promit sa întreacă în forța de distrugere toate tipurile de unelte ale morții inventate de omenire pana în prezent.
Noile tehnologii de pe frontul bătăliei informatice vor avea ca ținta directa fluxul de informații privitoare la operațiunile inamice. Războiul informațional vizează în mod specific rețelele de comunicare si computerele. Departamentele de bruiaj-interceptare ale armatelor viitorului vor beneficia de tehnologii noi, ținute în secret, cu ajutorul cărora vor putea bloca instantaneu comunicațiile radio sau TV. Dezinformările vor putea circula astfel nestingherite. După cum au dovedit ultimele confruntări din Irak si Afghanistan, războiul informațional este complet ineficient în fata unor adversari care nu dau doi bani pe tehnologie.
Sistemele de apărare cu rachete
În viitor, aceste instrumente ale morții, derivate din celebrele “orgi ale lui Stalin”, care au semănat moarte în perioada celui de-al doilea Război Mondial, vor fi echipate cu senzori ultraperformanți, fapt care le va spori, cel puțin teoretic, eficienta pana într-atât încât vor putea elimina orice amenințare cu rachete.
Figura nr 17 Sistemele de apărare cu rachete
Arme bazate pe frecvente foarte puternice ale microundelor (e-bombe )
O arma capabila sa emită fascicole puternice de microunde poate “praji”,
la propriu, calculatoarele, aparatele electronice si electrice ale inamicului și distruge ușor sistemele de comunicații militare și civile. O intensificare puternica a câmpului electromagnetic va fi transformată într-un flux concentrat de microunde dirijat direct pe obiectivul care se dorește a fi distrus. Fluxul arde, echipamentele electrice si electronice, făcând inutilizabile armele inamice. Bombele speciale generează cele mai puternice fluxuri, capabile sa acopere teritorii mari, dar generatoarele mai mici atașate de avioane sau elicoptere pot identifica fidel țintele, putând intercepta un tanc sau un avion. Efectele depind de configurația și condițiile de pe câmpul de lupta, fiind greu de anticipat.
Tunurile pe baza de curent electric
Totul a început în anii ’80, odată cu apariția pe piața obiectelor de autoapărare a aparatelor cu electroșocuri. Micile aparate, denumite uzual “tasere” sau “shockere”, au intrat în scurt timp în atenția strategilor militari, care s-au gândit sa producă aparate cu electroșocuri de dimensiunea unui tun. Un tun echipat cu mecanism special va trage cu săgeți prevăzute cu cabluri electrice. Arma poate arde instalația electrica a unui tanc inamic sau poate fi folosita asupra grupurilor de soldați dușmani din trupele de asalt. Pulsul electric care străbate trupul omenesc întrerupe temporar controlul voluntar al mușchilor, ceea ce duce la capturarea unui număr mare de prizonieri.
Rachetele nucleare
Probabil cele mai periculoase arme aflate la îndemâna omului, rachetele cu încărcătura nucleara au o putere distructiva neegalata de nici o alta arma. Unul sau mai multe ogive nucleare pot fi montate pe o racheta balistica, aceasta fiind apoi lansata în plan vertical. Racheta se poate înalta pana în straturile superioare ale atmosferei, urmând sa fie ghidata de la sol sau din spațiu, direct spre destinația stabilita, unde va exploda cu efecte de cele mai multe ori incalculabile. Evident că, în viitor, tehnologia va produce sisteme de ghidare si control mai avansate decât cele din prezent, fapt care va spori gradul de eficienta si periculozitate a rachetelor cu încărcătura nucleara.
Aceste arme sunt atât de înspăimântătoare si distrugătoare, încât este puțin
probabil sa fie folosite în război. În plus, locul de lansare si traiectoria unei rachete nucleare pot fi identificate aproape instantaneu de inamici, care pot replica, la rândul lor, cu rachete nucleare. Evident ca, în cazul unui război nuclear, nu vor exista învingători sau învinși; de fapt, ținând cont de capacitatea de distrugere aproape incalculabila a noilor rachete nucleare, se pare ca nu ar mai exista nici o forma de viața pe Terra, după un astfel de scenariu apocaliptic.
Active Denial System (arma valului milimetric)
Razele si fasciculele cu microunde au fost create cu scopul de a dispersa
oamenii care protestează violent, fără a le produce răni. Majoritatea forțelor de politie din lume poseda astfel de arme, atașate mașinilor de teren. În cadrul unor confruntări militare de amploare, se vor fabrica replici mărite ale acestor arme, care vor fi atașate vehiculelor militare cu scopul “amețirii” soldaților inamici. O antena lunga de 2 metri si un generator mobil, care produce fasciculul de radiații cu frecventa de 95 gigahertzi (lungimea de unda = cca. 3 milimetri), vor fi ușor de atașat tancurilor si mașinilor de teren. În mod normal, stratul de circa 0,3 mm al epidermei umane va absorbi radiațiile, ceea ce va provoca dureri intense în primele 5 secunde de la expunere. Oamenii, dacă vor putea, vor fugi imediat.
Figura nr.18 Active Denial System
O astfel de “raza a morții” poate imobiliza, la propriu, grupul de oameni asupra căruia este îndreptata. daca oamenii nu reușesc sa iasă la timp din raza de acțiune a fasciculului, se pot alege cu răni serioase sau poate interveni chiar moartea. Pielea umana este arsa îngrozitor daca un astfel de fascicol poposește asupra sa mai mult de 1-2 minute. Fasciculul supraîncălzește si obiectele metalice aflate asupra oamenilor, de genul inelelor, verighetelor, bijuteriilor, monedelor sau armelor, ceea ce duce la amplificarea arsurilor.
Aviația militara hipersonica (sau faimoasele scramjet – uri)
Un avion de vânătoare din clasa hipersonica va depăși viteza Mach 5 – de 5 ori mai mare decât viteza sunetului -, având capacitatea de a lovi orice ținta de pe glob intr-un interval mai mic de doua ore. Va fi, de asemenea, capabil sa lanseze un satelit pe orbita Terrei. Tehnologia necesara creării unui asemenea super-avion este intr-un stadiu incipient de dezvoltare, cu multe probleme tehnice încă nerezolvate. Motoarele scramjet nu pot porni decât după ce avionul a depășit viteza sunetului. În plus, zborurile hipersonice au fost demonstrate doar prin intermediul unor avioane prototip fără pilot, care au fost transportate cu mare viteza, la altitudini mari, de către alte avioane. Pana în prezent, prototipurile hipersonice sunt prea mici pentru a transporta un pilot.
Armele spațiale
Spațiul rămâne ultimul teritoriu de cucerit; prin urmare, viitoarele arme extra-orbitale vor trebui sa aibă capacitatea de a identifica si distruge nu doar țintele de pe Pământ, ci si cele care aflate în spațiu. Cum vor funcționa: principala misiune a unei arme spațiale va fi aceea de a oferi protecție în situațiile de atacuri cu rachete balistice îndreptate împotriva țintelor de pe Pământ. Flote de interceptare, alături de stații de lupta, vor staționa pe orbita cu scopul precis de a trage asupra rachetelor balistice. Tehnologia necesara unor asemenea arme funcționale este încă în fașă. Timpii de reacție trebuie sa fie foarte scurți. Interceptorii trebuie sa identifice si sa distrugă rachetele în timp util, ceea ce este extrem de dificil. Tehnologiile laser au nevoie de combustibili chimici sau energie electrica pentru a funcționa optim, lucru încă imposibil în condițiile spațiului cosmic.
Laserele de mare putere
Acest gen de lasere, folosite în scopuri militare, sunt raze puternice care străbat distantele de pe Terra sau fin spațiu în linie dreapta. Razele laser se deplasează cu viteza luminii si pot lovi instantaneu la distante de mii de kilometri. Cum vor funcționa: oglinzi de dimensiuni uriașe vor concentra puternicele fascicule laser pe puncte mici din ținta. Căldura produsa în acest mod, va fi atât de puternica, încât va produce combustia suprafeței țintelor. Ceea ce se traduce prin distrugerea focoaselor rachetelor, explozia avioanelor militare sau a tancurilor si a buncărelor de la sol. Pentru ca un laser sa fie eficient în lupta, este nevoie de producerea unei cantități imense de energie. Țintele pot fi distruse aproape instantaneu, cu mai putina cheltuiala, cu ajutorul rachetelor, torpilelor si altor proiectile. Laserele foarte puternice, acționate de energie electrica sau combustibili, au dimensiuni enorme, ceea ce este deja un impediment major intr-un conflict militar actual.
Bomba cu puls electromagnetic
Cea mai eficienta contratehnologie, capabila sa facă praf atuurile oricărei armate computerizate, este bomba cu puls electromagneticcare poate anula temporar sau distruge complet sistemele de comunicații si componentele electronice ale computerelor pe o arie extrem de întinsă. Temperaturile si radiația energetica emanate de explozia bombei EMP produc o uriașa cantitate de masa ionizată, pe care o degajă imediat după explozie. În aceste condiții, apar curenți si câmpuri electromagnetice care se percep de la distante considerabile. În viitor, aparatele electronice militare vor beneficia de o protecție sporita, datorita folosirii unui material numit Gallium Arsinide (GaAS), opac la undele distrugătoare create de EMP. În momentul de fata, GaAS este extrem de greu de obținut cercetătorii considera că, pe termen lung, efectele EMP vor fi anihilate de noua tehnologie. Armele HERF ilustrează cea de-a doua modalitate de distrugere a aparaturii electronice din echipamentele militare. O arma HERF este un dispozitiv care „trage” semnale radio de mare putere către o ținta electronica.
Avionul invizibil,tancul și camuflajul invizibil
În mod ideal, un avion militar “invizibil” ar trebui sa se strecoare neobservat prin apărarea antiaeriana a adversarilor si sa fie capabil sa atace si sa distrugă țintele inamice fără a se angaja vreodată în vreo lupta. B-2, “bombardierul invizibil”,una dintre cel mai avansate aeronave actuale , în ceea ce privește “rafinamentul” tehnologic cu care a fost conceputa si construită, este un avion uriaș proiectat în așa fel încât sa rețină radiația electromagnetică produsă de funcționarea aparaturii electronice de bord dar care pe ecranele radarelor apare mai mic decât o vrabie. După avionul invizibil a fost inventat acum și tancul care poate trece neobservat pe câmpul de luptă. Desigur, va fi doar o chestiune de timp pană când va apărea o noua tehnologie a invizibilității. Indiferent de felul cum va arata, armura viitorului va trebui sa-i ofere soldatului, în primul rând, o buna protecție împotriva agenților NBC (Nuclear, Biologic, Chimic) întrucât armele nucleare și biochimice au cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în ultimul deceniu și se această tendință se va accentua în viitor, datorita nenumăratelor modalități noi de producere a agenților biochimici, apărute ca urmare a evoluției necontrolate a ingineriei genetice.
Figura nr. 19 Avionul invizibil,tancul și camuflajul invizibil
Deja exista mai multe experimente militare vizând construcția unei arme automate – eventual bazate pe laser – care sa fie implantata în casca. De asemenea, designerii încearcă legarea sistemelor de vizualizare din casca de un mecanism de țintire automata ce va fi folosit de mai multe arme-prototip. Acest mecanism va transmite imagini direct în casca. Soldatul va putea amplasa arme în mai multe locații, pe care le va controla apoi prin intermediul caștii.
Figura nr. 20 Objective Individual Combat Weapon
În prezent, prototipul unei asemenea arme, OICW , este folosit de US Army. În cască sunt amplasați și senzorii care moni¬to¬rizează starea generală a soldatului și informează, în timp real, comandanții despre câți oameni sunt apți de lupta, ce subordonați sunt potriviți fizic si psihic pentru diverse operațiuni si cât timp mai au combatanții pana sa ajungă la epuizare. Casca va cuprinde și o minicamera video care va înregistra perspectiva audio-video a fiecărui soldat.
Concordanța dintre dotarea forțelor și evoluția operațiilor militare
În secolul XXI forțele armate își vor spori mereu capacitățile convenționale de luptă. Dotarea cu tehnică de luptă și materiale este puternic determinată de
luptă. Dotarea cu tehnică de luptă și materiale este puternic determinată de caracterul operațiilor militare și de impactul tehnologiilor avansate asupra acestora, relația dintre cerințele operaționale și posibilitățile tot mai largi ale echipamentelor fiind biunivocă și în continuă evoluție. Uneori, tehnologiile depășesc nivelul cerințelor venite din partea operațiilor militare, ceea ce determină salturi spectaculoase în fizionomia celor din urmă. În privința sistemelor de arme, acestea au evoluat în două direcții, ale căror efecte sunt convergente: perfecționarea caracteristicilor tactice și tehnice ale armamentelor clasice (tancuri, tunuri, rachete, avioane, elicoptere, nave de luptă etc.), modernizarea echipamentelor folosite și realizarea unor platforme de luptă complexe și eficiente, cu mare precizie de lovire și la distante tot mai mari (zeci de mii de kilometri), în orice mediu și condiții. Concomitent, au apărut noi echipamente și tehnologii de lovire, digitalizate, de fapt sisteme de arme care leagă într-un singur complex atât mijloacele de supraveghere, identificare și localizare cât și mijloacele de prelucrare a datelor ,mijloace de lovire sau neutralizare a forțelor adversarului.
Caracterul dinamic, manevrier și flexibil al operațiilor militare impune re-
considerarea structurii unităților. În acest context, și structura sistemelor logistice va trebui să fie transformată, în concordanță cu fizionomia operațiilor militare, ceea ce impune ca și acestea să fie modulare, flexibile și integrate în raport cu componentele forței bazate pe elemente unitare de asigurare cu muniții, carburanți, alimente și echipamente. Precizia armamentului individual ori colectiv ar putea determina reducerea consumurilor de muniții ori schimbarea structurii acestora în spațiul de luptă; la fel, și tehnologiile avansate ar putea duce la consumuri energetice mai mici pe timpul operațiilor militare ori vor inversa raportul dintre consumul de energie electrică și cel de energie bazată pe hidrocarburi în favoarea primei categorii, ceea ce ar putea schimba în mod esențial structura sistemului logistic actual. Ritmul tot mai ridicat de acțiune, rata mare a schimbărilor în spațiul de luptă, nevoia de autonomie în acțiune sau alte asemenea evoluții vor duce atât la modificarea structurii și filozofiei sistemelor logistice, cât și a eșalonării acestora, iar tehnologiile viitoare vor permite evidența consumurilor, planificarea și realizarea aprovizionării și completării în sistem automatizat cât mai descentralizat posibil, vor determina adoptarea unor concepte și procedee moderne în concordanță cu fizionomia operațiilor militare.
Dimensiunea tehnologică a revoluției în domeniul militar
În condițiile ultimelor tipuri de amenințări asimetrice, demersul complex de consolidare a unei arhitecturi tehnologice înalte, pentru o nouă formă de război, cel asimetric, aparține revoluției în domeniul militar RMA. RMA incumbă o activitate de transformare a unui sistem militar vechi intr-unul nou, adaptat unor concepte militare adecvate, sau „o schimbare de fond în natura războiului, cauzat de aplicarea inovatoare a noilor tehnologii care, combinate cu schimbările în profunzime ale doctrinei militare și conceptelor operaționale și organizaționale, alternează radical caracterul și conduita operațiilor militare“. RMA actuală presupune modificarea modalităților de obținere, stocare, transmitere și reprezentare a informației, prin creșterea puterii ordinatoarelor și a capacităților de miniaturizare. Precizia ia locul puterii de foc și acțiunilor-șoc de distrugere masivă, iar aici este implicată decisiv înalta tehnologie a informațiilor.
În ultimul deceniu, noile tehnologii au transformat războiul într-un domeniu
al high-tech, în care informația permite lovituri rapide și precise o demonstrație pertinentă, în cele mai recente confruntări armate, că noua paradigmă a războiului combină integrarea „sistemelor spațiale și aeriene moderne, marea
precizie distructivă a armelor convenționale avansate și viteza comunicațiilor moderne. Este unanimă, acum, părerea că marile dezvoltări tehnologice ale viitorului se bazează pe avansul tehnologic uriaș, pe accesul la sistemul de inteligență și informație global, pe managementul suplu, pe alocări bugetare consistente, forță, monopol etc.
Figura nr. 21 Integrarea „sistemelor spațiale și aeriene moderne, marea precizie distructivă a armelor
RMA se caracterizează prin evoluția rapidă a tehnologiilor militare, datorată evoluției marcate în numeroase sectoare tehnologice: informatică, electronică sau telecomunicații. După Andrew Krepmevitch, identificarea tehnologiilor-cheie ale viitoarelor conflicte armate, deci determinarea capacităților operaționale capabile să asigure stăpânirea celor trei medii și a spațiului cosmic, multiplică posibilitățile de investigare și inovare la nesfârșit.
Modalități de sporire a eficienței în lupta armată
În operațiile militare, un important criteriu de eficiență îl constituie raportul dintre rezultat și efortul cu care a fost acesta obținut. În lupta armată, criteriul efortului este subordonat scopului și, prin componentele sale, corelează atingerea scopurilor parțiale cu realizarea scopului final. Vorbim despre eficiență în operațiile militare dacă îndeplinirea misiunii se realizează cu forțele și mijloacele planificate, iar pierderile sunt minime. Eficacitatea cu un înțeles mai restrâns are în vedere doar concordanta dintre rezultat și scop și este utilizată cu precădere pentru a determina proprietățile și modul de întrebuințare a armamentului în acțiunile de luptă, fără a lua în considerare efortul și consumul de resurse.
Scientizarea gândirii operativ-tactice este o modalitate de a conferi viabilitate și eficientă luptei armate actuale. Ea trebuie să se caracterizeze prin realism și originalitate, să fie orientată prioritar spre aspectele calitative, intensive, asigurându-se valorificarea eficace a forțelor și mijloacelor la dispoziție. O altă modalitate de sporire a eficientei în lupta armată o constituie economisirea energiei umane. Specialiștii militari acordă o atenție deosebită perfecționării continue a două laturi principale ale procesului luptei armate: latura energetică (sau a puterii de foc) și cea informațională, care constituie suportul fundamental al procesului de conducere al trupelor și tehnicii de luptă.
Pentru ducerea operațiilor în câmpul de luptă înalt tehnologizat vor trebui să fie create structuri standard. Standardizarea va asigura interoperabilitatea pe câmpul de luptă, cooperarea, stabilirea nevoilor de informații operaționale, definirea configurațiilor tehnice pentru organizarea lucrului în rețea. Standardizarea viitoarelor structuri va viza: dotarea compatibilă a grupării de forte și a luptătorului în domeniul observării, comunicației, protecției, mobilității, susținerii și echipamentelor; schimbul permanent de informații. Modularizarea structurii de forte este esențială pentru ducerea acțiunilor viitoare. Organizarea modulară a grupării de forte viitoare asigură:
– capacitate de luptă ridicată, dar cu resurse stabilite rațional;
– putere de foc și de lovire amplificată;
– mobilitate sporită;
– conducere anticipativă-preventivă;
– manevra și contramanevra oportună;
– logistică permanentă, cu posibilitate de sustenabilitate ridicată în teatru.
Noul tip de organizare prevăzut de conceptele de ducere a luptei armate în viitor va permite o autoreglare anticipativă, ceea ce va asigura devansarea decisivă în acțiune a adversarului. În același timp, acesta va mări precizia și oportunitatea de angajare. Flexibilitatea viitoarei structuri modulare generează multifuncționalitate, inițiativă în raport cu tipurile de acțiune pentru care a fost constituită. Principala calitate a acestui tip de structură este caracterul pro-activ (preventiv), care permite ca modulul forței să-l devanseze permanent pe adversar în acțiune. În confruntarea atipică cu elemente și grupări teroriste, o structură modulară are cele mai mari șanse de reușită.
Impactul tehnologiei în angajarea eficientă a structurilor militare în luptă
Noile cuceriri tehnologice fac ca acțiunile militare să aibă, azi, dar probabil
și în viitor, amploare în timp și în spațiu, forte și mijloace specializate, caracter întrunit, intensitate și complexitate sporite, schimbări bruște ale situațiilor la toate nivelurile și vor fi duse în toate mediile, cu o mare diversitate de procedee tactice, în special la flancuri, în intervale și în adâncimea dispozitivului inamicului, rapid și în condiții variate de teren, timp și vreme. Conflictele armate, cuplate la tehnologiile mileniului III, vor releva o mare complexitate a spațiului de acțiuni, caracterizate prin întrepătrunderea mediilor civile cu cele militare, extinderea gherilei, folosirea deopotrivă a armelor letale și neletale, a explozivilor, dar posibil și a generației a treia de arme. Letalitatea net superioară a noilor sisteme de arme va permite executarea concomitentă a acțiunilor, care înainte se executau succesiv după concentrarea forțelor. Datorită sistemelor mai precise și cu rază de acțiune mai mare, se va obține distrugerea sau neutralizarea adversarului, folosind mai puține sisteme și cu asumarea unor riscuri mai mici.
Pentru a exploata potențialul noilor tehnologii, trebuie dezvoltată, într-o manieră sistematică, întreaga gamă de îmbunătățiri necesare. Acest proces începe cu dezvoltarea unui nou cadru conceptual pentru viitoarele operații cu baza în capacitățile îmbunătățite de comandă și control ce pot fi asigurate prin superioritatea informațională. Aceasta, împreună cu alte capacități dezvoltate de către noile tehnologii, vor transforma funcțiile tradiționale ale manevrei, focului, protecției și logisticii care vor deveni noi concepte operaționale:
Manevra dominantă reprezintă aplicarea multidimensională a mijloacelor de informare, angajare și deplasare pentru a folosi forte întrunite, dispuse pe suprafețe mari, în scopul îndeplinirii misiunilor stabilite.
Angajarea precisă constă într-un sistem de arme sofisticate în măsură să execute localizarea obiectivelor și țintelor, transmiterea ordinelor și rapoartelor, generarea efectelor dorite, stabilirea nivelului de succes și menținerea flexibilității de reangajare cu precizie atunci când va fi necesar.
Protecția multidimensională se referă la totalitatea măsurilor desfășurate pentru ca forțele proprii să nu poată fi afectate de efectele armelor sofisticate pe care inamicul, probabil, le-ar folosi
Logistica focalizată va reprezenta o reuniune de noi tehnologii informaționale la nivelul fiecărui domeniu funcțional, augmentate în scopul asigurării unui răspuns pro-activ în situații limită, al schimbării destinației bunurilor chiar pe timpul transportului și asigurării unui pachet logistic optim direct la eșalonul unde este necesar.
Aplicarea acestor patru concepte operaționale ce vor fi dezvoltate în următorii ani va da posibilitatea forțelor armate de a realiza o dominație totală necesară pentru obținerea victoriei. Avansul tehnologic va influenta hotărâtor evoluția conflictelor armate. Noile generații de arme inteligente, sistemele C4I, sistemele electronice de supraveghere, cercetare și lovire, tehnicile și tehnologiile războiului informațional și psihologic vor fi folosite masiv în operație și în luptă.
Au avut și vor avea loc puternice mutații ale organismelor militare bazate pe dezvoltarea tehnologică. Se prevede realizarea unui sistem de luptă multifuncțional, multimisiune, reconfigurabil, dar și a sistemului tactic de comunicații digitale, care va forma baza capabilităților forței viitorului. Din analiza proceselor de retehnologizare în domeniul militar și de înzestrare a armatelor cu sisteme de armament, capabile să facă fată câmpului de luptă al viitorului, se pot desprinde și unele tendințe de ordin tehnologic și tactic cu influentă nemijlocită și decisivă asupra constituirii, înzestrării, pregătirii și angajării eficiente în acțiunile militare a grupărilor de forte, cum ar fi:
– preocuparea specialiștilor militari de a realiza și experimenta arme și muniții inteligente de înaltă precizie.
– tendința de scurtare a perioadei de menținere în dotarea trupelor a fiecărei generații de tehnică;
– performanțele, precum precizia, bătaia, efectul la țintă, viteza inițială s-au mărit de câteva ori, comparativ cu armele și munițiile de acum 20-25 de ani;
– s-a intensificat preocuparea analiștilor militari de a da răspunsuri și de a oferi soluții practice privind perspectiva războiului și a luptei armate moderne;
Armatele sunt legate strâns de evoluțiile tehnologice, ele fiind cele dintâi beneficiare ale progresului tehnic și științific. Mai mult, de-a lungul timpurilor, societatea este cea care a beneficiat de rezultatele cercetării și descoperirilor importante din domeniul militar.
Modificări survenite în fizionomia acțiunilor militare moderne
Pentru a analiza modificările ce vor caracteriza fizionomia acțiunii militare a secolului XXI trebuie luate în calcul câteva criterii de bază ale pregătirii și ducerii acestora, forțele care acționează și nu în ultimul rând scopul politico-militar al acestora. Forțele și mijloacele participante la conflictele armate ale viitorului vor fi deosebit de variate de la structurile clasice la cele de acțiune rapidă, de la arme convenționale la cele cu mare precizie de lovire și la cele nucleare. Structurile participante, precum și mijloacele folosite vor depinde de dezvoltarea politico-economică și tehnologică a beligeranților, de scopurile actorilor, de resursele pe care statul sau o coaliția le pot mobiliza.
Fizionomia conflictelor s-a schimbat mult datorită unui cumul de factori: situații politico-economice și strategii de insecuritate noi, noi scopuri politice și strategice, o altă concepție și intensitate, spații diferite de desfășurare, moduri tot mai sofisticate de manifestare a violenței. O altă caracateristică a fizionomiei acțiunii militare viitoare se referă la o continuă modificare a raportului spațiu – timp. Schimbarea acestui raport este determinată, în primul rând, de creșterea puterii de lovire și a mobilității trupelor angajate în luptă. Dependența de factorul timp a acțiunii militare determină sporirea importanței ciclului culegere de informații – elaborarea deciziei – acțiune. Spațiul de desfășurare a acțiunilor militare viitoare tinde să devină tot mai integrat, complet cibernetizat, cu tendințe accentuate de a se extinde tot mai mult în mediul electromagnetic pe baza evoluțiilor importante din domeniul tehnico-științific. Specialiștii militari apreciază că succesul acțiunilor este determinat de câștigarea supremației în toate domeniile spațiului de luptă modern, incluzând acțiuni informaționale, psihologice și speciale desfășurate de forțe profesionalizate. Astfel, se prefigurează o nouă fizionomie a spațiului de luptă modern caracterizat de înalta tehnologie folosită, operații informaționale și speciale, acțiuni de simulare și diversiune ale forțelor speciale. Acțiunile militare moderne vor exprima tot mai mult dimensiunea reală a aportului inteligenței și tehnologiei militare la obținerea succesului strategic, operativ și tactic. Planificarea și desfășurarea operațiilor întrunite trebuie să aibă în vedere, abordarea unor realități ale secolului al XXI-lea care se referă la filozofia și fizionomia de rețea, la proiecția forței, la caracterul flexibil și expediționar al acestora, la spațiul de luptă integrat, digitalizat, la ciberspațiu și la tot ce depinde de caracterul acestor entități, inclusiv al unităților cibernetizate și luptătorului autonom. Datorită schimbărilor impuse de viitoarele tehnologii și a diversităților de situații cu care o forță armată se va confrunta natura câmpului de luptă va fi diferită.
Esența confruntării înalt tehnologizate: transformarea informației în putere de lupta (mobilitate sporita, putere de foc amplificata, conducere anticipata preventivă), utilizarea forței strict necesare, manevra oportună, asigurare și logistică continuă.
Figura nr. 22 Confruntarea înalt tehnologizată
CAPITOLUL II
TENDINȚE ȘI MUTAȚII SEMNIFICATIVE ÎN EVOLUȚIA LUPTEI ARMATE
Începutul anului 2006 înregistra un record sumbru: războiul împotriva terorismului depășise ca durată cel de al Doilea Război Mondial, unanim apreciat drept cea mai mare dramă cunoscută de omenire. Terorismul nu a fost eradicat, așa că se anunță un război al cărui sfârșit este greu de întrunit, cum la fel de greu de întrunit sunt și rezultatele lui. Școli strategice din diferite colțuri ale lumii au ajuns la concluzia că modalitățile de pregătire și ducere a războiului au suferit în ultimul timp modificări de substanță care, mai devreme sau mai târziu, vor conduce la mutații în fizionomia acestuia. Se consideră că situația este asemănătoare momentelor care au precedat reforme fundamentale în practica militară. Pentru o mai lesnicioasă analiză a conflictelor interumane, teoreticienii și strategii au împărțit scara evolutivă a războaielor moderne în mai multe faze distincte denumite „generații”, acestea grupează războaiele astfel:
– prima generație a războiului modern a fost caracterizată de prezența pe câmpul de luptă a unor mase mari de militari (instruiți, echipați și dotați corespunzător misiunilor planificate), ipostază care a culminat cu războaiele napoleoniene;
– perfecționarea mijloacelor de luptă a condus la creșterea puterii de foc a armamentului, fapt ce individualizează războaiele de generația a doua. Corolarul acestei etape se consideră că îl constituie primul război mondial, unde mijloacele de foc erau planificate minuțios pentru lovirea fiecărui obiectiv;
– generația a treia se definește prin amplificarea mobilității forțelor, proces care a condus la creșterea importanței manevrei în spațiul luptei, în întregul spectru al acțiunilor militare. Teoreticienii consideră că acțiunile Germaniei (Blitzkrieg) în cel de al Doilea Război Mondial au marcat începutul etapei;
– generația a patra a evoluat pe fondul Războiului Rece când realitățile politice, sociale, economice, militare și de altă natură au determinat apariția unor forme neconventionale de luptei cu adversarul ideologic, considerat o forță greu de combătut cu succes numai cu mijloace militare. Deși numărul de conflicte militare a crescut pierderile umane provocate au scăzut în ultimele decenii
Figura nr. 23 Trendul pierderilor produse în luptele armate
Sursa http://www.pcr.uu.se/digitalAssets/66/66314_1one-sided_fatalities_2011jpg.jpg
2.1 Noua paradigmă a spațiului de luptă
În fiecare an, în jurul lumii, vechile conflicte se înrăutățesc, altele noi ies la iveală și, ocazional, anumite situații se îmbunătățesc. Un top 10 al amenințărilor globale a fost realizat de Grupul Internațional de Criză. Acesta, însă, nu include violențele legate de traficul de droguri din Mexic, tensiunile crescânde din Marea Chinei de Est sau posibilitatea unui conflict în peninsula coreeană în cazul unui atac al Phenianuluiși nici recentele conflcte din Ucraina. Turcia, Afganistan, Pachistan, Mali și Nigeria, Congo, Keny, Siria și Liban,Asia centrală, Irak, Columbia, Filipine, Maynmar sunt considerate zone fierbinți .
Figura nr 24 Top 10 al amenințărilor globale a fost realizat de Grupul Internațional de Criză
Lupta armată în cadrul războiului de generația a patra
Acest ultim tip de război s-a dezvoltat, ulterior, în contextul amplificării
crizei de legitimitate a statelor, generată de reactualizarea problemelor istorice rămase deschise cu vecinii, nemulțumirea față de actorii internaționali mai puternici, apariția unor grupuri umane intolerante în raport cu religia, cultura, nivelul de trai și filozofia despre viață a altora. Efectele globalizării și dezvoltarea tehnologiei informației au oferit cadrul propice de evoluție. Atacurile masive, cu bilanțuri îngrozitoare, asupra World Trade Center și Pentagon, urmate de agresiunile terifiante asupra civililor din gările Madridului și din metrourile londoneze ne îndreptățesc să afirmăm că fenomenul terorist cunoaște mutații de amploare.
Figura nr. 25 Atacurile asupra World Trade Center și Pentagon
Terorismul, numit ca atare sau nu, înțeles ca violență gratuită împotriva civililor sau noncombatanților a făcut parte din orice tip de război. Acum, spre deosebire de perioadele anterioare, acțiunile teroriste nu mai sunt întâlnite ca lovituri punctuale sau ansambluri de lovituri de sine stătătoare, ci ele sunt constituente ale unor operații de mare amploare. Acestea, de cele mai multe ori, se conjugă cu acțiuni tip „gherilă”, „speciale” și de altă natură, unele noi, fundamentate sau nu pe experiențe istorice. Situația a fost analizată și semnalată în lucrările teoretice ale anilor ‘80, ca element constitutiv al unui nou tip de război, necunoscut până atunci, denumit „război de generația a patra”.
Principala caracteristică a tranziției de la războiul de generația a treia la cel de generația a patra o constituie trecerea de la înaltă tehnologie la idei.
Forțe și mijloace participante
Pierderea monopolului de stat asupra violenței, acutizarea conflictelor culturale, etnice și religioase și globalizarea sunt doar câteva ferestre de oportunitate de care au profitat din plin „forțele oponente”. Pe baza experienței dobândite de armatele care s-au confruntat în războaie de tipul celui studiat și prezentate în „lecții învățate” sau în monografii, reiese că teatrul de război este deteritorializat. Orice colț al lumii poate fi o zonă de operații. Frontul este nedefinit și, de cele mai multe ori, nu există o linie de contact. Armamentul folosit de forțele oponente este eterogen – un amestec de cibernetică, tehnică de ultimă oră și mijloace artizanale. Forțele oponente pot fi grupuri transnaționale, fără baze teritoriale stabile, care nu acționează în structuri predefinite. Formele și metodele de luptă sunt împrumutate din panoplia războiului de gherilă, acțiunilor teroriste sau conflictului de joasă intensitate. Aceste forțe pot îndeplini misiuni tactice, operative sau strategice. Valoarea lor militară rareori coincide cu importanța obiectivelor vizate.
Modalități de acțiune
Pentru o analiză pertinentă a trendului luptei armate în cadrul războiului de generația a patra se impune un studiu de caz focalizat pe teatrele de război active azi. Irakul și Afganistanul, alături de Cecenia, Teritoriile Palestiniene și zonele de conflict latent (așa-zis înghețat) din jurul Mării Negre, din Balcanii de Vest, ne pot oferi câteva repere concludente ale direcției de dezvoltare a luptei armate.
La nivelul strategic
Asistăm la o modificare substanțială de paradigmă a conflictelor armate. Ceea ce se cunoștea și se aplica fără excepție, până acum, în cadrul tuturor generațiilor cunoscute de războiul modern, devine contraproductiv. Distrugerea forțelor armate ale adversarului și a capacității acestora de regenerare nu mai constituie prioritatea supremă. Adversarul poate fi învins chiar dacă îi rămân forțele armate intacte.
Declanșarea războiului din Afganistan și a celui împotriva lui Saddam Hussein constituie doar două exemple de acțiune conform acestei strategii. Atacurile teroriste de la teatrul din Moscova, gările Madridului, școala din Beslan, metroul londonez, turnurile gemene și Pentagon au demonstrat că întreaga lume civilizată este amenințată, iar modalitatea de „contraacțiune americană” poate constitui un factor credibil de descurajare.
La nivel operativ forțele de opoziție, prin acțiunile lor, deloc declanșate la întâmplare, trimit mesaje concrete către diferite segmente ale puterii sau ale vieții publice dintr-un stat. La acest nivel, se urmărește divizarea opiniilor referitoare la continuarea luptei, indiferent de mijloace, împotriva opoziției. Odată anihilat un element constitutiv, sau mai multe ale societății, unitatea națională este compromisă grav și de cele mai multe ori iremediabil. Societatea informatizată de azi permite transmiterea rapidă, sigură, direcționată sau nu, a oricărui mesaj. Mass-media constituie cea mai importantă cale de penetrare a ideilor forțelor oponente în rândul populației și liderilor statului-țintă. Exemplele de mesaje bine direcționate transmise de teroriști și preluate de postul de televiziune saudit Al-Jazeera au fost primite de presa, radioul și televiziunea din statul vizat, fără nici cel mai mic efort din partea mesagerilor. Internetul permite accesul la bazele de informații clasificate și atacuri generale sau direcționate aspra căilor electronice de conducere. Astfel, în anul 1999, în timpul conflictului din Kosovo, rețeaua de calculatoare a NATO a fost penetrată de către hackerii care „în mod pașnic iși exprimau dezacordul” față de intervenția Alianței. Folosind vechiul principiu “divide et impera”, insurgenții pot obține un dublu beneficiu: compromit unitatea statală și câștigă simpatizanți. Aceasta se poate transforma într-o cale importantă de recrutare de noi adepți și de strângere de fonduri.
La nivel tactic o analiză succintă a confruntărilor armate desfășurate în ultima perioadă între entități militare, aparținând nu neapărat armatelor puternice, cu forțe teroriste sau insurgente (Somalia, Filipine, Irak, Afganistan, Cecenia ș.a.) evidențiază că balanța victoriei s-a înclinat, în majoritatea cazurilor, de partea armatelor naționale. Este o dovadă că subunitățile și unitățile militare s-au adaptat rapid la modul de acțiune nemijlocită cu forțelor oponente. La aceasta a contribuit din plin capacitatea instituției militare de a asimila prompt și constructiv lecțiile învățate.
Teoreticienii războiului au părerile împărțite despre locul și rolul luptei armate în cadrul acestuia. Unii consideră că aceasta se desfășoară „în mediul complex al conflictelor de joasă intensitate”, alții că „operațiile au o natură asimetrică” iar cei mai conservatori susțin că acțiunile militare se desfășoară conform principiilor războiului convențional. Desigur, introducerea în practica luptei armate a unor noutăți care să desființeze automatismele create pe parcursul a atâtor secole nu este o întreprindere nici simplă, nici ușoară. O parte dintre teoreticienii și practicienii, în uniformă sau nu, se declară de acord cu faptul că suntem martorii unei schimbări de paradigmă în lupta armată.
Noua paradigmă a luptei armate
La ce se apelează pentru a învinge la nivel tactic în lupta armată a secolului XXI?
În primul rând, se urmărește modernizarea unor procedee mai vechi care au dat rezultate în confruntarea dintre grupări slabe militar și forțe armate puternice.
În al doilea rând, se caută tehnici noi, ingenioase, de acțiune, care, aplicate la situația concretă, pot da rezultatele scontate.
În al treilea rând, în baza alianțelor stabilite cu capii lumii interlope, ai crimei organizate, ai traficului de arme, droguri, mijloace de distrugere în masă și ai tuturor celor care desfășoară activități contrare ordinii de drept se stabilesc forme de colaborare și cooperare, fie pentru o anumită lovitură, fie pentru o perioadă mai îndelungată.
Rezultă formele acțiunilor militare, modul de organizare a operației și procedeele de ducere a luptei vor ieși din tiparele clasice. Un „hipersoldat” și structura din care face parte, dotată cu cele mai diversificate și sofisticate mijloace de apărare și lovire, pot fi anihilați de forțele de opoziție, mai puțin protejate și înzestrate cu echipamente și tehnică militară, dar care cunosc și folosesc cu abilitate punctele nevralgice și limitele sistemelor ce le asigură viabilitatea.
În concluzie asistăm la modificarea paradigmei luptei înțeleasă până acum ca un ansamblu de acțiuni militare, de ciocniri violente desfășurate în mod organizat între două grupări de forțe armate. În perspectivă, forțele de opoziție din cadrul acestui tip de război nu vor mai căuta să scoată din luptă forțele militare, ci vor evita, pe cât posibil, o angajare directă cu acestea. Strategia lor este să câștige războiul, nu luptele. Activitățile și le vor concerta asupra voinței politice a adversarului. În aceste condiții se impune readaptarea acțiunilor organismului militar la noile realități din spațiul de confruntare. Pentru a face față în mod constant unei amenințări multiple este nevoie de acțiunea concertată a tuturor forțelor statului. Sinergia acestora este asigurată de dorința comună de supraviețuire în fața unui inamic care acționează fără reținere în distrugerea tuturor valorilor ce aparțin aceluia care i se opune. În felul acesta, lupta armată nu mai este un moment inevitabil, bine definit și distinct al războiului, ci o continuare, o dezvoltare, o completare a activităților diplomatice, economice, sociale, juridice și de orice altă natură. Efortul militar, în aceste condiții, se impune a fi organizat ca o rețea, renunțându-se la sistemul vertical, tradițional, mult prea birocratic, greoi, lipsit de elasticitate.
Noua paradigmă a luptei armate constă în organizarea și desfășurarea ei în cadrul unui proces. El trebuie să intre în funcțiune încă din timp de criză și să se desfășoare în mod continuu, până la restabilirea păcii. Suportul fizic al procesului îl constituie o rețea bine structurată de relații între toate componentele naționale. Este o rețea de solidaritate necondiționată, cu ajutorul căreia se realizează schimbul de informații și se furnizează asistență și ajutoare. Pentru buna ei funcționare se impune „trecerea de la războiul bazat pe rețea la cel bazat pe cultură”. Această schimbare „de paradigmă”, se consideră că va oferi o bază conceptuală comună pentru amplificarea „eficacității coordonării procesului interagenții”.
2.1 Tendințe de evoluție a luptei armate prin prisma noilor concepte operaționale
Evoluția mediului de securitate și tehnologiile moderne au impus fenomenului militar mutații esențiale, materializate în lărgirea spectrului de confruntare, creșterea deosebită a complexității, ritmului și efectelor acțiunilor militare, precum și extinderea influenței acestora în noi medii și domenii ale existenței umane. De asemenea, confruntarea militară a depășit limitele clasice (terestre, aeriene și maritime), extinzându-se în spațiul cosmic și în cel informațional, însuși spectrul conflictului include, în prezent, componenta de prevenire a acestuia, pe cea de desfășurare și pe cea postconflict, fiecare dintre acestea presupunând acțiunea forței armate în proporții și sub forme diferite. În acest context, acțiunile militare sunt desfășurate de forțe de dimensiuni mici, cu structura modulară, care dispun de senzori tot mai capabili și mijloace de lovire deosebit de precise și la distanță mare, cu o mobilitate tactică sporită; conducerea acestora în teatrul de acțiuni presupune realizarea unor sisteme de comandă și control avansate tehnologic, folosirea unor mijloace moderne și rapide de transport și existența unui sistem logistic adecvat, capabil să asigure forțele în mod oportun, în cantitățile și locurile necesare, cu materialele și echipamentele corespunzătoare. De asemenea, forțele vor fi capabile să acționeze ziua și noaptea, în orice condiții de teren, climă și stare a vremii.
Preocupările specialiștilor orientează eforturile spre crearea unui mediu de confruntare complet și complex, eficient, cu efecte masive asupra centrelor de gravitate ale adversarului, prin pregătirea și desfășurarea a mai multor genuri de activități, letale și neletale, convenționale sau neconvenționale, simetrice ori asimetrice. În acest context, se degajă tendințele specifice de evoluție a spațiului de confruntare al secolului XXI, care, în esență, surprind următoarele aspecte: foarte important, la nivel strategic și operativ, va fi ritmul într-un spațiu de confruntare cu densitate redusă; acest lucru impune întrebuințarea unor forțe de dimensiuni mai mici, mai abile, de tip multirol, a unor formațiuni de logistică moderne, a sistemelor de comandă-control și de supraveghere, achiziție a țintelor și de cercetare avansate; amenințările asimetrice vor determina cerințele operaționale pentru protecția multidimensională, complexă a forțelor și mijloacelor față de întreaga gamă de atacuri, incluzând armele de distrugere în masă și terorismul; dezvoltarea tehnologică va impune atenuarea diferențelor dintre focul direct și cel indirect, dintre capacitățile de luptă și cele de sprijin de luptă sau logistice; mediul urban va fi, probabil, cel mai folosit pentru conflictele secolului XXI; exploatarea spațiului cosmic, dominația informațională, digitalizarea și spectrul electromagnetic vor asigura o nouă bază, modernă, pentru realizarea unor avantaje importante în ceea ce privește precizia, viteza de manevră și masarea efectelor la distanțe mult mai mari; standardizarea și interoperabilitatea vor avea o importanță crescândă în realizarea simultaneității pe timpul operațiilor întrunite sau multinaționale.
Analiza mediului operațional contemporan
Mediul operațional reprezintă o sumă de condiții, circumstanțe și influențe care afectează întrebuințarea forțelor proprii și care necesită decizii ale comandanților. Mediul operațional actual se extinde în spațiile aerian, terestru, maritim, spațial și include sistemele asociate acestora de pe poziții ostile, amice sau neutre (politice, militare, economice, sociale, de informații, de infrastructură, de natură juridică etc.), care sunt relevante pentru o anumită operație multinațională întrunită. Natura acestui mediu operațional este definită de elemente comune din care putem aminti: globalizarea, ca principalul fenomen care influențează mediul de securitate, creând atât oportunități de dezvoltare, cât și noi riscuri și amenințări; persistența sau creșterea în intensitate a tensiunilor determinate de vechi dispute de natură etnică sau religioasă, separatiste ori de contestare a frontierelor existente (cazul Kosovo, în special), precum și criminalitatea transfrontalieră în creștere; disponibilitatea, pe piețele mondiale, a tehnologiilor avansate pentru o largă varietate de state naționale sau pentru actori nonstatali; integrarea într-un complex de acțiuni diplomatice, informaționale, economice și de altă natură a intervenției militare pentru apărarea intereselor naționale; modernizarea forțelor armate, chiar în condițiile unor constrângeri ale economiilor naționale proprii.
Analiza mediului operațional contemporan reprezintă una dintre activitățile importante în cadrul procesului de proiectare a scenariilor. Gradul crescând al interacțiunilor globale vor influența puternic viitoarele amenințări. Accesul larg la tehnologiile avansate, împreună cu posibilitatea deținerii și folosirii armelor de distrugere în masă, vor mări numărul „actorilor” cu un potențial militar suficient pentru a schimba echilibrele regionale de putere. Considerăm că elaborarea unei imagini cât mai exacte a mediului operațional permite, de asemenea, planificarea integrată a acțiunilor tuturor instrumentelor de putere ale unei națiuni și dă posibilitatea comandamentelor multinaționale întrunite să realizeze un sistem de colaborare cu celelalte elemente ale sistemului național de apărare, agenții și organizații pentru coordonarea acțiunilor care sunt în afara sferei de responsabilitate a comandantului forței.
Manevra reprezintă un element esențial în desfășurarea acțiunii militare fiind folosită ca sistem de operare pentru crearea condițiilor necesare succesului operației, prin deplasarea forțelor în raport cu inamicul, în așa fel încât acesta să fie într-o poziție defavorabilă. Acest lucru se poate realiza prin asigurarea mijloacelor proprii de deplasare a forțelor, dar și prin asigurarea instruirii personalului în utilizarea altor tipuri de mijloace ce pot fi puse la dispoziția batalionului pentru a realiza diferite forme de manevră.
Sprijinul de foc este un element decisiv în obținerea succesului în lupta armată și constă în acțiunea simultană și coordonată a mijloacelor de lovire terestre, navale, aeriene și a celor de război electronic, pentru a susține operațiile, atât la eșaloanele la nivel strategic și operativ, cât și cele la nivel tactic.
Mobilitatea și protecția forțelor este funcțiunea care contribuie la realizarea libertății de manevră, respectiv la apărarea forțelor proprii față de efectele acțiunilor armamentului inamicului, dar și ale fenomenelor naturale. Obținerea mobilității înseamnă: trecerea obstacolelor realizate de inamic; deplasarea în câmpul tactic; asigurarea viabilității drumurilor; asigurarea trecerii forțelor și mijloacelor peste obstacolele existente, altele decât cele realizate de inamic; identificarea itinerariilor de ocolire a zonelor contaminate.
Logistica așa cum bine cunoaștem încorporează o varietate de specialități tehnice și activități funcționale precum și folosirea infrastructurii disponibile din zona de responsabilitate. Practic prin sprijinul logistic, forțele sunt asigurate din punct de vedere material și al asistenței urmând fluxul sursei de aprovizionare la militarii aflați în contact cu inamicul, în vederea desfășurării cu succes al operației.
Comanda și controlul reprezintă arta conducerii și luării deciziei prin exercitarea autorității militare a comandantului în scopul planificării, coordonării și controlului acțiunilor forțelor participante la operație și include: deținerea neîntreruptă a controlului operației; vizualizarea situației curente și de perspectivă, în vederea formulării concepției pentru trecerea de la operația curentă la cea viitoare, cu pierderi cât mai mici; stabilirea misiunilor forțelor subordonate; stabilirea priorităților și repartiția forțelor, mijloacelor și resurselor; alegerea locurilor și momentelor optime pentru acțiune; motivarea subordonaților înainte și pe timpul desfășurării operații; stabilirea modalității și a momentului modificării planurilor pe timpul operației.
Lupta armată modernă a cunoscut, în ultimul deceniu, mutații de anvergură, într-o evoluție ascendentă, de la prima mare confruntare din Golf până la războiul din fosta Iugoslavie și, de aici, la cele din Afghanistan sau Irak. Conflictele armate viitoare, prefigurate de operațiile multinaționale „Cauză Justă“, „Furtună în Deșert“, „Restabilirea Speranței“ și „Forța Aliată“ nu se vor mai desfășura numai într-un spațiu tridimensional, ci într-unul cu cinci dimensiuni, în care spațiul cosmic și cel informațional vor constitui noi medii de confruntare pentru domeniul militar. În aceste condiții, numai adaptarea acțiunii militare la situațiile strategice reale și abordarea sistemică, integratoare a tuturor domeniilor războiului, poate determina luarea unor decizii anticipative și corecte.
Mutații semnificative în fizionomia acțiunilor militare
Caracteristica fundamentală a oricărui tip de război viitor o constituie demasificarea și neutralizarea mijloacelor prin distrugerea selectivă și punctuală a obiectivelor vitale, folosindu-se sistemele de armament de înaltă precizie . Fizionomia conflictelor s-a schimbat extrem de mult, complexul factorilor care o individualizează incluzând: situații politico-economice și strategice de insecuritate noi, noi scopuri politice și strategice, noi obiective, forțe și mijloace de acțiune specifice, o altă concepție și intensitate, o altă atitudine față de adversar, spații diferite de desfășurare, o paletă foarte vastă de tipuri dominante de acțiune și moduri tot mai sofisticate și neașteptate de manifestare a violenței.
Tendința ce apare frecvent în scenariile privind acțiunile militare ale viitorului este aceea de a urmări obținerea unor efecte strategice cu forțe de valoare tactică. Un viitor război va fi purtat, probabil, fără întrebuințarea armei nucleare, dar nu se exclude pericolul folosirii armelor chimice și biologice de către un eventual agresor .
Lumea acestor conflicte este una a confruntărilor asimetrice. Scopul lor politic a vizat și vizează gestionarea crizelor, lichidarea conflictelor deschise și prevenirea apariției unor noi conflicte. Analiștii militari au inventariat, în războaiele de la granița mileniilor II și III, și previzionează că va fi folosită și în conflictele armate viitoare, o multitudine de mijloace de acțiune specifice conflictelor asimetrice, sistemele strategice ale confruntării relevând o asimetrie majoră, permițând realizarea supremației aeriene, dar și elemente de echivalență, mai ales în plan informațional, mediatic și în spectrul electromagnetic, ceea ce a compensat și va compensa superioritatea obținută în alte domenii ale luptei . În inițierea și desfășurarea acțiunilor militare, se vor avea în vedere: rațiunea strategică, susținerea de către opinia publică, oportunitatea recurgerii la lupta armată, corelația între scopul politic și scopul militar, menținerea unui raport echilibrat între scopurile și amploarea acțiunilor, intensificarea graduală și controlată a violenței/ripostei armate, alegerea forțelor și mijloacelor în funcție de scopurile politice urmărite.
Uneltele inteligente produc arme inteligente. Nimic nu o demonstrează mai bine decât modul în care s-au desfășurat conflictele din Afganistan, Golful Persic și din Iugoslavia, care pot fi caracterizate ca un război al spiritului contra materiei. Spațiul de desfășurare al intervențiilor militare este mult mai mare, ceea ce le conferă acestora caracteristica de conflicte regionale. Fiind un spațiu de luptă fluid, luptătorii aflați în dispozitive de luptă asimetrice, neliniare, desfășoară acțiuni de luptă asimetrice, pe principiile descentralizării, manevrabilității, flexibilității, mobilității, dispersării și al folosirii unei game extrem de largi de acțiuni, în toate mediile. Dinamica luptei, gradul sporit de incertitudine și efectul armelor moderne sunt de natură să creeze o mare presiune psihologică asupra combatanților.
Câmpul de luptă al viitorului
Va fi cu totul altul decât până acum. Concepției tradiționale (liniare), potrivit căreia există un front și o adâncime, îi va urma un câmp de luptă extins, adică tridimensional, în care nici o zonă nu va fi ferită de atacurile precise și nimicitoare. Extinderea câmpului de luptă în timp va determina în opinia noastră, o serie de modificări, cum ar fi: varietatea operațiilor terestre, aeriene și maritime, atât de nivel strategic, cât și de nivel operativ, a luptei în timp și spațiu, precum și îndeplinirea obiectivelor strategice, respectiv operative sau tactice; integrarea orizontală a unor noi arme sau componente. Înalta tehnologie, biotehnologia, nanotehnologia revoluționeză modul în care interacționează actorii statali și non-statali, schimbă radical principiile tradiționale ale managementului și organizării.
Figura nr. 26 Înalta tehnologie, biotehnologia, nanotehnologia și tehnologia militară
Creație de recunoscută finețe, extrasă din câmpul inteligenței umane, asimetria conflictului a traversat timpurile, până în zilele noastre, când a căpătat o mare complexitate și diversitate. Terorismul, amenințările cu folosirea armelor de nimicire în masă, ca și acțiunile de război informațional (domenii ale războiului asimetric) cer modalități asimetrice de răspuns, care să-i afecteze adversarului voința, inițiativa și libertatea de acțiune. Replica la metodologiile neconvenționale sau netradiționale impuse de disproporționalitatea forțelor și mijloacelor adversarilor are la bază efortul de gândire al cercetătorilor conflictelor, care surclasează prin inteligență. Războiul non-contact, ca tip de confruntare asimetrică, practicat, de exemplu, în 1991, în Golf, reușește, prin combinarea inteligențelor strategilor americani, să descurajeze adversarul, realizând o puternică presiune psihologică și militară, o angajare limitată, prin lovirea punctelor vulnerabile și a centrilor vitali, iar în scurt timp, să-l facă pe acesta să capituleze.
Disproporționalitatea unor războaie ce au inclus operații ca Furtună în Deșert (Golf – 1991), Forța Aliată (Iugoslavia – 1999) sau Libertate pentru IRAK 2003 s-a exteriorizat prin manevre subtile, rod al inteligenței în concepție și execuție, cu scopul de a genera superioritate de forțe și mijloace, pe anumite direcții, astfel ca, la momentul oportun, adversarul să fie lovit necruțător, iar inițiativa strategică să fie cucerită și menținută. Reacția celui slab, de asemenea de tip asimetric, a fost tot un test de inteligență, în condițiile în care superioritatea tehnologică a adversarului era covârșitoare. Gherila însăși, ca produs al strategiei asimetrice, utilizată intens, după 1 mai 2003, de forțele fidele fostului dictator irakian, în lupta cu trupele americane, dă un răspuns neconvențional, pe grupuri mici, zi și noapte, acestora, provocând sistematic pierderi umane. Fie că este vorba de asimetria pozitivă (caracteristică celor puternici), fie de cea negativă (proprie celor slabi), concepția operațiilor sau acțiunilor de luptă mizează pe inteligență, pentru a realiza supunerea adversarului.
În era informațională, pe primul plan se situează dezvoltarea tehnologiei informației, pentru a se crea astfel condițiile tehnice necesare utilizării potențialului exploziv al răspândirii și prelucrării rapide a datelor și informațiilor
.
Figura nr. 27 Dezvoltarea tehnologiei în era informațiilor
2.3 Principii si cerințe actuale si de perspectiva ale luptei armate
Dintre principiile generale ale luptei armate, cel mai înalt grad de aplicabilitate îl au: surprinderea, manevra, libertatea de acțiune, concentrarea eforturilor (realizarea superiorității asupra inamicului pe direcția sau zona dorită), economia forțelor, sinergia acțiunilor.
Surprinderea este o condiție a reușitei în ducerea acțiunilor de luptă. Efectele surprinderii se produc dacă, pe lângă măsurile obișnuite de ascundere și de inducere în eroare a inamicului, în ce privește intențiile proprii, se vor evita stereotipia,acțiunile cu desfășurare limitată, uniformă, înscrise riguros în canoane previzibile, cunoscute și controlate, în egală măsură, de agresor. Surprinderea se realizează printr-o concepție flexibilă și de excelentă inovare, pe o activitate minuțios organizată și prin execuția precisă, rapidă, de mare vivacitate a acțiunilor planificate.
Mobilitatea, velocitatea, dinamismul cu care se desfășoară acțiunile constituie, cerințe primordiale și garanții de succes. Realizarea unei viteze de deplasare corespunzătoare și apariția pe neașteptate în zona de acțiune oferă posibilitatea de a devansa inamicul în desfășurare și, implicit, în deschiderea focului. Sporirea vitezei în executarea manevrei de foc, forțe și mijloace presupune luarea acelor măsuri care să permită crearea, în timpul cel mai scurt, a grupărilor de lovire, alegerea justă a direcției de efort, a locurilor de aplicare a loviturilor și a modalităților de sustragere de sub loviturile inamicului.
Tipologia operațiilor militare ale viitorului
Conflictele militare contemporane au scos în evidență noi orientări și concepții privind desfășurarea acțiunilor militare. În cadrul acestor concepții un loc deosebit de important l-au ocupat preocupările privind identificarea și evidențierea tipologiei operațiilor desfășurate sau preconizate a se desfășura în războiul modern. Pentru a studia acest aspect, din multitudinea de criterii utilizate de către specialiștii militari, vom apela numai la câteva, pe care le-am considerat cele mai relevante în acest sens. Un prim criteriu de clasificare al operațiilor este cel al nivelului artei militare la care acestea se desfășoară. Deși nu există limite sau granițe precise între ele, din acest punct de vedere acestea se pot clasifica în operații de nivel strategic, de nivel operativ și de nivel tactic .
Operațiile militare ale viitorului vor continua să fie o expresie violentă a conflictualității politice, economice și sociale. Conflictele militare nu vor dispare (sau cel puțin caracterul armat al acestora). Principala caracteristică a acestora va fi dependența, de relațiile și realitățile politice, economice și sociale, de strategiile politice, economice, informaționale și sociale globale, regionale și naționale. Operațiile militare ale viitorului se vor desfășura, deopotrivă, în cosmos, în spațiul aerian, în spațiul terestru și în cel maritim și, în ascuns, în spectrul cibernetic, psihologic și informațional, folosindu-se la maximum rețelele de tot felul și arma informației. În aceste conflicte pot fi sau nu pot fi angajate însă și forțe militare, paramilitare sau militarizate.
În urma analizei ultimelor publicații de specialitate și a studiului lecțiilor învățate ale conflictelor militare din ultimele trei-patru decenii, considerăm că principalele criterii care conturează tipologia operațiilor militare ale viitorului sunt: natura și scopul lor, forțele participante, mediului în care se desfășoară și componenta principală a forței, rețeaua de comunicații și informatică; informația, principalul element al realizării supremației în zona de conflict; asimetria, trăsătură actuală și viitoare determinată de tehologiile conflictului militar; politicile militare, factor determinant în diminuarea consecințelor negative și socio-umane ale conflictului armat.
În funcție de natura și scopul lor, structurile militare pot executa următoarele tipuri de operații: operații specifice luptei armate (angajarea violentă a forțelor, cu utilizarea armamentului și tehnicii militare, pentru impunerea voinței proprii asupra inamicului prin producerea de pierderi umane și materiale, nimicirea sau capturarea acestuia, sub cele două forme de bază – ofensiva și apărarea); operații de stabilitate și de sprijin (se desfășoară în scopul descurajării, prevenirii conflictelor, restabilirii, menținerii, impunerii și edificării păcii, păstrării sau restabilirii ordinii constituționale, acordării ajutorului umanitar și se execută, de regulă, prin alte mijloace decât lupta armată); operații intermediare (măsuri, activități și acțiuni premergătoare sau consecutive, prin care unitățile sunt pregătite sau aduse în starea din care să poată desfășura operația următoare sau să înceteze misiunea) Un alt criteriu important este dat de apartenența forțele participante. Având în vedere acest aspect acțiunile militare se pot clasifica în: acțiuni militare multinaționale (executate de o grupare de forțe în compusă din unități din armatele a două sau mai multe state); acțiuni militare întrunite (executate în cadrul unei grupări de forțe din care fac parte unități din cel puțin două categorii de forțe ale armatei); acțiuni militare independente (reprezintă acțiunile executate exclusiv de către unități din compunerea unei categorii de forțe ale armatei, din ce în ce mai rar întâlnite în condițiile războiului modern.) .
Un alt criteriu pe care ne-am propus să-l abordăm pentru clasificarea acțiunilor militare este cel al mediului în care se desfășoară și componenta principală a forței. În acest sens, în principiu, acțiunile militare sunt delimitate în: acțiuni militare terestre; acțiuni militare aeriene; acțiuni militare navale.
Tipologia acțiunilor militare este deosebit de complexă, datorită multitudinii de criterii ce pot fi folosite pentru clasificarea acestora și a mutațiilor produse în conținutul războiului modern. Tipologia acțiunilor militare coroborate cu factorii care influențează acțiunile militare, acestea au determinat o serie de tendințe de evoluție a acestora .
Cerințe actuale și de perspectivă ale luptei armate
Din cele arătate până acum, putem concluziona faptul că fizionomia acțiunilor militare este în continuă schimbare, progresele tehnologice impun schimbări conceptuale, doctrinare și acționale. Realitățile lumii contemporane, în plin proces de globalizare, scot la iveală tehnici de contracarare a decalajelor acoperite de praful istoriei.
Până în prezent s-a reușit ca lupta armată să se planifice și desfășoare folosindu-se facilitățile războiului bazat pe rețea. Implicarea armatei în sistemul interagenții, așa cum reiese din lecțiile învățate în Afganistan și Irak, a fost mai bine conturată după ce lupta a fost câștigată. Pentru finalizarea etapei următoare – reconstrucția celor două state devastate de guvernările anterioare și de război –, armata nu a putut da rezultatele scontate doar cu mijloace proprii. Era nevoie de remodelarea instituțiilor statului, de refacerea economiei, a infrastructurii, a vieții publice și protejarea acestora de acțiunile de gherilă și teroriste declanșate de forțe care se opun schimbării. S-a declanșat astfel o gamă multiplă de misiuni complexe, ce pune în fața armatei obiective pe care le îndeplinise numai disparat, cu entități organizatorice distincte. În cadrul operațiilor altele decât războiul s-a acționat într-un fel pentru restabilirea păcii și în alt fel și cu un alt gen de unități pentru refacerea infrastructurii Bosniei¬Herțegovina, de exemplu. În cadrul războiului de generația a patra, gruparea de forțe de pe teatru trebuie să răspundă adecvat tuturor provocărilor generate de acesta. În ultimii ani, astfel de conflicte au fost urmate de o creștere a recrudescenței terorismului, acțiunilor de gherilă urbană, amenințărilor asimetrice și transfrontaliere de orice fel. Toate acestea impun promovarea unor strategii de combatere adecvate noii situații.
Lupta armată va trebui să asigure contracararea unui inamic multiplu, neidentificat. Pentru aceasta este necesar să îmbrace forme noi și să iși schimbe metodele de acțiune. Numitorul comun al tuturor demersurilor va fi: cunoașterea permanentă a adversarului, înțelegerea acțiunilor lui pentru anticiparea acestora, coerența ripostei, acribia planificării și fermitatea execuției. Militarii se vor instrui pentru a acționa într-un mediu ostil, caracterizat de pericole multiple și permanente, greu de controlat.
Acțiunile militare au suferit o serie de schimbări radicale în tipologie și conținut pentru a putea avea o reacție eficientă și oportună ca răspuns la noile tipuri de riscuri și vulnerabilități la adresa securității statale, regionale și globale, de tip asimetric, adesea cu manifestare omnidirecțională. Proliferarea și dezvoltarea fără precedent a rețelelor teroriste și crimei organizate transnaționale, a traficului ilegal de persoane, droguri, armamente și muniții, materiale radioactive și strategice, migrația necontrolată a unor mase mari de persoane, sunt numai câteva din motivele care pot conduce la crize majore în măsură să genereze instabilitate la nivel local sau chiar regional și să pericliteze securitatea și stabilitatea în zone mult mai mari decât focarele respective. Contribuția la managementul acestor crize a adus în fața forțelor armate, pe lângă o serie de noi actori, riscuri, situații, necesitatea participării la noi tipuri de acțiuni, altele decât cele specifice războiului, de stabilitate și sprijin, desfășurate în cadrul unor Operații de Răspuns la. Caracterul lor asimetric, în ceea ce privește forțele, mijloacele și procedeele acțiune, a impus identificarea și adoptarea unor procedee specifice de acțiune, diferite de cele folosite pe timpul operațiilor militare „clasice” (ofensiva și apărarea).
Revoluția provocată cu câțiva ani în urmă de armamentele de înaltă precizie, muniția inteligentă, explozivii puternici, programele cosmice este desăvârșită astăzi de infinitele deschideri provocate de computere în domeniul
nanotehnologiilor, comunicațiilor, culegerii și transmiterii datelor și informațiilor,
în știință și economie.
Figura nr. 28 Deschideri provocate de computere în domeniul comunicațiilor, culegerii și transmiterii datelor și informațiilor
Nu există domeniu de activitate umană care să nu fie influențat de aceste deschideri. S-a creat, astfel, posibilitatea asocierii produselor letale cu destinație militară, supuse, de regulă, unor restricții pentru mediile non-militare, cu tehnologiile de vârf, ușor accesibile. De această combinație pot beneficia nu numai structurile militare, dar și teroriștii, grupurile insurgente paramilitare, o parte a liderilor politico – militari locali, care vor dispune, astfel, de posibilitățile de protecție și coordonare a acțiunilor la nivel global, de lărgire a spectrului acțiunilor, de a se transforma într-un adversar capabil să lovească oriunde și oricând.
Aglomerările urbane avantajează structurile mai puțin manevriere și ușor înarmate cum sunt cele teroriste, paramilitare, de guerilă, insurgente. Efectele de imagine și de război informațional ale unor acțiuni întreprinse de acestea în mediul urban le vor fi disproporționat de favorabile. Iată de ce vor căuta asemenea medii. Această realitate va impune noi exigențe pentru planificarea și desfășurarea acțiunilor în localități de către structurile militare manevriere și bine înzestrate, astfel încât potențialul distructiv de care ele dispun să nu se întoarcă împotriva lor.
Cele mai recente conflicte de amploare au scos în evidență faptul că parcurgem o nouă etapă de schimbări profunde în pregătirea și desfășurarea operațiilor militare. În lupta armată se manifestă o serie de tendințe caracteristice pentru toate nivelurile acesteia, care constau în mod deosebit într-o nouă manifestare a corelației spațiu – timp – lupta armată, sincronizarea și integrarea acțiunilor, sporirea caracterului decisiv al confruntării, diseminarea frontului de luptă, diversificarea procedeelor de acțiune”.
Principiile care identifică fizionomia și tipologia noilor conflicte militare sau non-militare, rezultate din impactul modern al legilor generale ale războiului și conflictelor militare cu provocările societății actuale și, probabil, ale celei viitoare, conturează un nou tip de conflictualitate ce devine din ce în ce mai difuză, mai disproporționată și, de aceea, mai greu de controlat și de gestionat.
Operațiile militare ale viitorului vor fi caracterizate de combinarea posibilităților unei forțe și folosirea mediului într-un cadru operațional unic. Ele vor avea în vedere folosirea conceptului de oportunitate derivat din condițiile de mediu în defavoarea întrebuințării unilaterale a capacităților militare, specifică războaielor de uzură. Aceasta este noua paradigmă a operațiilor. Literatura de specialitate subliniază faptul că aceste caracteristici și implicațiile lor au fost atent studiate și puse în aplicare pe sacră largă .
Cele mai importante caracteristici ale operațiilor militare prezente și viitoare în noile medii operaționale sunt: desfășurarea lor cu precădere în teren complex și mediu urban; desfășurarea lor în condițiile războiul informațional/operațiilor informaționale; desfășurarea operațiilor în mediul cosmic; proiectarea puterii în afara teritoriului național; pierderea invulnerabilității teritoriului propriu; limitări ale posibilităților forțelor militare; desfășurarea operațiilor în condițiile existenței unor relațiile complexe; impunerea regulilor de angajare; operația „în direct“ prin mass-media; desfășurarea operațiilor cu resurse limitate; mediul operațional ambiguu; rapiditatea operațiilor; mediul operațional disimetric; protecția forței.
Viitorii adversari își vor concentra acțiunile în aceste două tipuri de mediu, pentru a contrabalansa avantajul tehnologic în domeniul informațional și al sistemelor de armament, folosindu-se de condițiile oferite de acestea pentru a crea spații sigure față de efectele lor. Aceste medii operaționale degradează performanțele sistemelor de armamente, necesită forțe numeroase pentru a fi controlate, consumuri de materiale mari și adaugă un element de complexitate în aplicarea puterii de foc prin faptul că impune planificatorilor evitarea distrugerilor și pierderilor colaterale. Se estimează că 65% din populația lumii trăiește în prezent în mediul urban și se pare că în următorii 20 de ani acest procent va crește la 80%. Astfel, operațiile în mediul urban vor fi din ce în ce mai greu de evitat.
Lumea de astăzi este martora unei migrații în creștere a capacităților spațiale în procesul de exploatare a exploziei tehnologice informaționale. Avantajul relativ al unor mari puteri în ceea ce privește sateliții de cercetare, comunicații și navigație se va degrada, pe măsură ce numărul statelor care folosesc programe spațiale în scopuri militare va crește, iar comercializarea spațiului cosmic va pune aceste posibilități la dispoziția tuturor. În afara pierderii acestui avantaj disimetric, accesul la sistemele comerciale va permite chiar și statelor mai puțin dezvoltate tehnologic să obțină capacități specifice erei informaționale. Abilitatea de a „vedea“ câmpul de luptă se va reflecta în viitor în programele de achiziții de armament performant.
Figura nr. 29 Achiziții de armament performant
Tendința marilor puteri militare, și nu numai, este de constituire a unor capacități de proiectare a unor forțe și de rezolvare a problemelor de securitate în afara teritoriului național. Dacă în trecut beligeranții își concentrau eforturile pentru interzicerea liniilor de comunicații aeriene și navale ale forțelor adversarului concomitent cu protejarea celor proprii, astăzi putem vedea o focalizare a atacurilor asupra punctelor de debarcare aeriene și navale pentru a împiedica intrarea în teatrul de operații a forțelor. În viitor forțele proprii vor fi nevoite să se desfășoare rapid și să aibă o letalitate superioară. Terorismul este un fenomen, o manifestare a asimetriei. Prezența acțiunilor de tip terorist reprezintă în opinia noastră o caracteristică a operațiilor militare viitoare. Forțele armate vor continua și în viitor să acționeze folosind resurse limitate de timp, personal și echipamente. În plus, datorită faptului că forțele armate moderne acționează după o doctrină bine stabilită și au structuri dotate și echipate prin programe de achiziții bine definite, este posibil ca, în viitor, inamicul potențial să posede sisteme tactice și operative mai performante decât cele ale forțelor desfășurate.
Tendința globală este de a comprima timpul. Comunicarea și conectivitatea vor fi motorul adaptării și transformării. Rapiditatea se va manifesta tactic, operativ și strategic. Spre exemplu, progresele realizate în domeniul aparaturii de vedere pe timp de noapte și posibilitatea achiziționării acestora de pe piața liberă au permis armatelor să opereze noaptea în aceleași condiții ca și ziua în domeniile culegerii informațiilor, supravegherii, cercetării și în cel al acțiunilor letale. Această eficacitate sporită a crescut deja ritmul acțiunilor de luptă la un nivel și mai ridicat. Agilitatea fizică și mentală la toate eșaloanele sunt calități esențiale adaptării la ritmul crescând al acțiunilor militare.
Războiul disimetric are în vedere punerea în balanță a unui avantaj propriu și a unei vulnerabilități relative a inamicului. Operațiile viitoare, ca și cele din trecut și din prezent, se vor concentra asupra evitării pierderilor de vieți omenești. Orice conflict viitor va fi caracterizat de voința unei părți a potențialilor inamici de a provoca pierderi masive în rândul forțelor proprii cât mai devreme și cât mai repede posibil. Programele de securitate destinate protecției forțelor, echipamentelor și infrastructurii din zonele de dislocare, precum și planificarea și integrarea măsurilor de securitate fizică a operațiilor și individuale vor domina mediile operaționale ale războaielor viitoare.
Fizionomia acțiunilor militare este în continuă schimbare, progresele tehnologice impun schimbări conceptuale, doctrinare și acționale. Realitățile lumii contemporane, în prin proces de globalizare, scot la iveală tehnici de contracarare a decalajelor acoperite de praful istoriei.
CAPITOLUL III
STUDIU PRIVIND MISCAREA SI TRANSPORTUL ÎN ACTIUNILE MILITARE
3.1 Managementul capabilităților de mișcare și transport rutier
Transporturile reprezintă sistemul circulator al întregii planete și, în același timp, al fiecărei țări în parte, constituind o importantă ramură a producției materiale fără de care existența unei societăți moderne ar fi de neconceput.
Militarii, echipamentele și resursele trebuie să se deplaseze rapid și în cantități suficiente pentru a susține operațiile militare, fapt ce presupune existența unor capacități proprii de transport și posibilitatea folosirii lor în timp real.
Capacitatea armatei de a disloca, susține și redisloca forțele destinate într-un teatru de operații, pentru îndeplinirea misiunilor specifice, constituie o condiție esențială și o responsabilitate națională pentru asigurarea credibilității militare a României.
Unul dintre fundamentele conceptului operațional al Alianței îl reprezintă Mișcarea și Transportul (M&T), care „cuprinde întregul spectru de infrastructură, facilități, transport aerian, transportul de suprafață, transport naval, comanda și controlul, precum și echipamentele, care susțin în mod direct dislocarea, controlul mișcării, Recepția, staționarea, continuarea deplasării și integrarea (RSOM), sprijinul logistic precum și redislocarea forțelor” .
În viziunea NATO, transporturile cuprind „întreg spectrul infrastructurii, facilitățile, transportul aerian, de suprafață și maritim, comanda și controlul, precum și echipamentele necesare, care sprijină în mod direct implementarea RSOM a forțelor” .
Conform Principiilor și politicilor NATO privind logistica, prin transporturi, se înțelege „activitatea desfășurată pentru a schimba locul de dislocare al echipamentelor și personalului, fiind parte componentă a unei operații militare și necesitând capacități de sprijin ale mobilității, infrastructurii, controlul mișcării și funcții de suport” .
Atunci când este vorba despre transporturi, o altă noțiune utilizată de NATO este mobilitatea forțelor, care reprezintă „o calitate sau o capacitate, care le permite să se deplaseze din loc în loc, fără a-și pierde capacitatea de a îndeplini misiunea lor principală” .
Transportul reprezintă acea activitate organizată și efectuată în scopul dominării distanțelor. Prin această activitate se asigură și realizează deplasarea în spațiu a bunurilor și oamenilor. Transportul nu reprezintă un scop în sine, ci este un mijloc de realizare a unor scopuri practice, deplasarea unor bunuri sau a oamenilor depinzând exclusiv de scopul urmărit, de efectele economico-sociale ce urmează să se obțină. Transporturile executate în cadrul unei acțiuni militare depind de zona geografică disponibilitatea infrastructurii existente în zona de operații prioritățile stabilite în executarea anumitor operațiuni tipurile de încărcătură disponibilitatea resurselor măsuri de asigurare a securității pe timpul transportului.
Mobilitatea tactică asigură forțelor întrunite capacitatea de a putea fi mișcate/deplasate rapid, eficient și în deplină siguranță în câmpul tactic. Prin mobilitate tactică se asigură concentrarea unităților, marilor unități și rezervelor tactice avute la dispoziție.
Transportul rutier se utilizează pentru deplasarea forțelor întrunite, precum și a sprijinului logistic asociat acestora, cu mijloace de transport auto din înzestrare și cu mijloace militare și civile primite în sprijin, între locațiile de staționare și aeroporturile/porturile de îmbarcare/debarcare, centrele și depozitele de aprovizionare, terminalele feroviare de încărcare/descărcare sau transbordare.
Transportul rutier asigură rapiditate și suplețe în executarea deplasării, precum și capabilitățile de transbordare între alte moduri de transport.
Principalele caracteristici ale sistemului militar de transport trebuie să fie flexibilitatea și actualitatea, deoarece este necesar să reacționeze prompt la situațiile ivite și să asigure conlucrarea și utilizarea optimă a tuturor resurselor de transport, militare și civile, din compunere. Conform Doctrinei de mișcare și transport obiectivele sistemului militar de transport sunt :
a) asigurarea capabilităților și resurselor de mișcare și transport necesare îndeplinirii nevoilor de apărare;
b) coordonarea și controlul tuturor operațiilor de M&T, în scopul asigurării deplasării, la timp și în siguranță, a forțelor și suportului logistic asociat acestora, în toate tipurile de operații în care sunt angajate;
c) pregătirea și antrenarea personalului și structurilor de specialitate, precum și a tuturor forțelor, în vederea îndeplinirii misiunilor de mișcare și transport;
d) dezvoltarea sistemului de comunicații și informatic în domeniul mișcării și transportului;
e) asigurarea sprijinului specific, cerut națiunii gazdă;
f) realizarea interoperabilității cu sistemele similare din cadrul NATO, UE și statele membre;
g) implementarea conceptelor, mijloacelor și tehnologiilor moderne de transport, precum și a standardelor și procedurilor NATO și UE din domeniul M&T.
Structura sistemului militar de transport trebuie să asigure desfășurarea acțiunilor militare întrunite, iar funcționarea sa să se facă pe baza unor reglementări, care să permită îndeplinirea cerințelor pentru care a fost proiectat. Activitățile desfășurate în cadrul sistemului militar de transport, impune gruparea acestora în trei categorii principale de operații, astfel: operații specifice modurilor de transport; operații executate în terminalele de transport; operații privind controlul mișcării.
Operațiile specifice modurilor de transport reprezintă ansamblul activităților de planificare, organizare, executare, coordonare și control al deplasării propriu-zise a forțelor, echipamentelor și materialelor militare prin utilizarea unui anumit mod de transport. Operațiile ce se execută în terminalele de transport constituie totalitatea activităților de planificare, prelucrare, operare și staționare temporară, într-un terminal de transport a personalului, echipamentelor și materialelor militare în vederea încărcării/ îmbarcării, descărcării/debarcării și/sau transbordării pe/de pe mijloacele de transport. Modul de transport deservit, facilitățile oferite, felul materialelor operate, procedeele folosite pentru manipulare sunt principalele criterii de clasificare ale terminalelor de transport. Astfel, în funcție de acestea deosebim următoarele categorii de terminale:
a) după modul de transport deservit: rutiere, feroviare, navale și aeriene;
b) după facilitățile oferite: cu facilități permanente și cu facilități temporare;
c) după felul materialelor operate: pentru pasageri, materiale containerizate, produse petroliere etc.;
d) după procedeele tehnologice utilizate pentru manipulare: încărcarea/descărcarea prin rulare (Roll On/Roll Off – RO-RO) sau prin ridicare (Lift On/Lift Off – LO-LO).
O alta categorie importantă a activităților desfășurate în cadrul sistemului militar de transport o reprezintă controlul mișcării care ,,asigură coordonarea și controlul funcționării integrate a tuturor elementelor din structura sistemului militar de transport” . Controlul mișcării cuprinde totalitatea activităților desfășurate pentru folosirea eficientă a modurilor și terminalelor de transport, precum și utilizarea mijloacelor de transport militare și civile destinate sprijinului operațiunilor de mișcare și transport planificate. Activitățile principale ce se desfășoară pentru controlul mișcării se referă la: planificarea și programarea mișcărilor și transporturilor; repartiția, validarea și direcționarea rutelor de transport; gestionarea priorităților și cerințelor de mișcare și transport; coordonarea, urmărirea și vizualizarea în tranzit a mișcărilor și transporturilor de personal, echipamente, tehnică și materiale militare. Pentru ca activitățile de coordonarea centralizată și executarea descentralizată; control al mișcării să se desfășoare în mod eficient trebuie să se țină cont de următorii factori :
reglarea permanentă a executării deplasărilor;
flexibilitatea și continuitatea deplasărilor;
utilizarea eficientă a capacității de transport;
disciplina pe timpul executării deplasărilor;
asigurarea sprijinului avansat.
Executarea controlului mișcării trebuie să se asigure permanent de către personal prin structuri adecvate, asigurându-se în acest scop sprijinul logistic necesar și un sistem securizat informatic și de comunicații. Pentru ca forțele luptătoare să-și poată îndeplini misiunile primite, sistemul de transport trebuie să asigure o execuție cursivă și fără întreruperi a tuturor mișcărilor planificate.
Fiecare mod de transport cuprinde infrastructuri, mijloace de transport și particularități specifice, care se au în vedere de către structurile militare la planificarea și la executarea operațiunilor de mișcare și transport identificate. Aspectul global al operațiilor militare curente impune planificatorului de mișcare și transport să aibă în vedere particularitățile fiecărui mod de transport în parte, în vederea minimalizării tuturor dezavantajelor generate de dezvoltarea neuniformă a infrastructurilor și mijloacelor de transport, cadrul legislativ și cerințele specifice ale diferitelor niveluri de mobilitate în care se execută operațiunile de mișcare și transport.
Domeniul transporturilor este structurat, din punct de vedere al infrastructurii de transport și mijloacelor de transport folosite, în cinci domenii numite sugestiv și moduri de transport, care reprezintă o metodă de transport utilizată pentru transportul de mărfuri și pasageri . Patru dintre ele și anume transportul rutier, transportul feroviar, transportul aerian și transportul naval (maritim și fluvial) sunt considerate moduri de transport clasice sau de bază. Cel de-al cincilea mod de transport și anume transportul prin conducte reprezintă un mod de transport relativ nou.
Figura nr. 30 Moduri de transport:rutier, feroviar,naval, aerian, prin conducte
În Glosarul de termeni din domeniul statisticii transporturilor, ediția a patra, se menționează că ,,în scopul raportării statistice, se va utiliza următoarea
clasificare a metodelor de transport: mod de transport necunoscut, feroviar, rutier
pe căi navigabile interioare; maritim; prin conducte; aerian. Clasificarea poate fi aplicată doar modului activ de transport sau deopotrivă modurilor activ și pasiv”.
Să analizăm în mod succint modurile de transport pentru a deduce care dintre ele sunt cele mai adecvate transporturilor în operații multinaționale.
Transportul rutier presupune deplasarea persoanelor și mărfurilor în spațiu cu ajutorul mijloacelor de transport auto. Aceste mijloace de transport dispun de o mare mobilitate, particular fiind faptul că pot fi întrebuințate pe orice fel de drum indiferent de vreme. Un alt avantaj este acela că marfa se poate încărca direct de la expeditor, iar descărcarea ei se poate face direct la punctul de destinație, fără a fi necesare transbordări și manipulări suplimentare. Mijloacele de transport auto prezintă o viteză comercială mare, deoarece se deplasează cu viteze mari și operațiunile tehnologice de încărcare și descărcare sunt simple. Pentru efectuarea transportului acestea se pot pregăti rapid și ușor și nu necesită cheltuieli mari în acest scop. Putem spune astfel că transportul auto oferă cea mai mare eficientă pe distanțe scurte.
Pentru analiza infrastructurilor și mijloacelor de transport, la nivelul unui sistem național de transport, care include și sistemul militar de transport, planificatorul de mișcare și transport trebuie să aibă în vedere:
gradul de dezvoltare, parametrii de exploatare și calitatea infrastructurilor și mijloacelor de transport pentru fiecare mod de transport în parte;
cadrul legislativ, organizatoric și siguranța exploatării modurilor de transport;
compatibilitatea mijloacelor de transport cu infrastructurile de transport;
serviciile de transport și conexe existente.
De asemenea, dezvoltarea neuniformă a sistemelor naționale de transport impune planificatorului să analizeze și să evalueze modurile de transport din punct de vedere al spațiului în care se execută, rezultând astfel, operațiuni de mișcare și transport ce se execută atât pe teritoriul național sau în afara acestuia cât și într-un teatru de operații, situat fie pe teritoriul național fie în afara acestuia.
Ansamblul de construcții și instalații specifice unui mod de transport sunt destinate desfășurării activităților de transport, activităților conexe modului de transport și activităților privind administrarea acesteia, iar căile de comunicație ale unui mod de transport în ansamblu constituie o rețea de cale de comunicații, definită și infrastructură specifică unui mod de transport. Structurile militare dispun, în general, de o multitudine de variante pentru executarea operațiunilor de mișcare și transport identificate, însă întotdeauna soluția aleasă este cea care asigura îndeplinirea în totalitate a misiunii, corespunzător specificului acesteia și resurselor de transport avute la dispoziție. Pentru alegerea și utilizarea modurilor de transport, structurile militare trebuie să aibă în atenție capabilitățile și limitările acestora. Alegerea optimă a modului de transport, corespunzător specificului misiunii, este influențată de o serie de factori, printre care: prioritatea cererii de transport; data solicitată pentru sosire/livrare; restricțiile existente; economia și eficiența transportului; resursele de mișcare și transport avute la dispoziție; personalul, echipamentele și materialele ce trebuie transportate.
Transportul rutier constituie principalul procedeu utilizat pentru deplasarea forțelor, personalului, echipamentelor, tehnicii și materialelor militare în scopul îndeplinirii sarcinilor administrative, instruirii și antrenării, precum și în scopul îndeplinirii misiunilor încredințate, pe teritoriul național și în afară acestuia. Operațiile de mișcare și transport rutier sunt ,,constituite din ansamblul de activități necesare îndeplinirii unei misiuni de transport în care se utilizează infrastructuri și mijloace de transport rutier” .
Operațiunile de mișcare și transport rutier se organizează la nivelul tuturor structurilor militare, indiferent de tipul, categoria și specialitatea acestora, precum și în cadrul tuturor nivelurilor de mobilitate, atât pentru dislocarea, susținerea și redislocarea forțelor, cât și pentru deplasarea acestora în/din teatrul de operații. Pentru executarea operațiunilor de mișcare și transport pe căile de comunicație rutiere structurile militare organizează:
a) deplasări de coloane de autovehicule și tehnică militară pe roți, proprii sau primite în sprijin;
b) deplasări de coloane de autovehicule militare și civile, contractate pentru completarea deficitului existent;
c) deplasări de autovehicule individuale, militare sau civile.
În teatrul de operații, unitățile planifică, organizează și coordonează executarea operațiunilor de mișcare și transport în conformitate cu prevederile, procedurile și standardele stabilite de comandamentele responsabile pentru conducerea operațiilor multinaționale de stabilitate. Datorită influenței pe care o au asupra îndeplinirii misiunilor, structurile militare au permanent în atenție capacitățile și resursele de transport existente în teatrul de operații, starea de operativitate a acestora, precum și eventualele acțiuni ale inamicului întreprinse asupra acestora. Corespunzător operațiilor la care participă structurile militare, operațiunile de mișcare și transport, pe căile de comunicație feroviare, se execută pe teritoriul statului național sau în afară acestuia, în/din teatre de operații.
3.2. Rolul transporturilor militare în lupta armată
Transporturile reprezintă una din principalele mecanisme în derularea operațiilor militare atât pe teritoriul țării cât și în afara acestuia unde, oricât de bine ar fi organizate, înzestrate și instruite forțele luptătoare, nu se poate vorbi de obținerea succesului dacă nu există un management performant al capabilităților de mișcare și transport și, în special, alegerea optimă a modului de transport, care să asigure deplasarea rapida și în deplină siguranță a personalului materialelor și echipamentelor
Astfel, un sistem național de transport este alcătuit din infrastructura și mijloacele specifice modurilor de transport (rutier, feroviar, naval, aerian, multinodal și combinat), operatorii de transport precum și activitățile conexe acestora. Fiind parte a sistemului național de transport, sistemul militar de transport ,,este constituit din ansamblul resurselor de transport, relațiile și procedurile care guvernează utilizarea și funcționarea integrată a acestora, în scopul asigurării nevoilor de transport ale Armatei” .
Transporturile executate în cadrul unei acțiuni militare depind de zona geografică disponibilitatea infrastructurii existente în zona de operații prioritățile stabilite în executarea anumitor operațiuni tipurile de încărcătură disponibilitatea resurselor măsuri de asigurare a securității pe timpul transportului. Astfel, transporturile în acțiunile militare se pot clasifica în două mari categorii
a) transporturi până la/din zona de operații
b) transporturi efectuate în interiorul zonei de operații ( transporturi de reaprovizionare, transport al forței, evacuări tehnice sau medicale, deplasări de trupe la distanțe mari ).
Fiecare mod de transport cuprinde infrastructuri, mijloace de transport și particularități specifice, care se au în vedere de către unități și mari unități la planificarea și executarea operațiunilor de mișcare și transport identificate.
Figura nr. 31 Moduri de transport folosite în domeniul militar
Transporturile din punct de vedere al obiectului transportului pot fi utilizate pentru transportul forțelor și pentru transportul echipamentelor și materialelor.
Corelații între infrastructura de transport și sprijinul logistic
Analizând rolul și importanța infrastructurii de transport, în special al comunicațiilor și mijloacelor de transport, în ducerea acțiunilor militare de-a lungul timpului, se constată că acestea au evoluat concomitent și proporțional cu dezvoltarea și perfecționarea armamentului și a tehnicii de luptă, cu creșterea efectivelor armatelor și a spațiilor de desfășurare a acțiunilor militare. În prezent, nici o acțiune militară, oricât de redusă ar fi ea ca proporții, nu poate fi concepută fără utilizarea căilor de comunicație și a mijloacelor aferente, transporturile devenind în războiul modern unul din factorii de bază care condiționează în cel mai înalt grad succesul operației. Astfel, unul dintre elementele fundamentale care ilustrează aspectul războiului modern este calitatea, diversitatea și întinderea căilor de comunicații, ca exponent al infrastructurii de transport și a mijloacelor specifice. Importanța infrastructurii de transport este incontestabilă și derivă din faptul că nu poate fi construită sau înlocuită într-o perioadă scurtă de timp. Chiar dacă suntem tentați să credem că rolul acesteia este doar de a satisface domeniul transporturilor, aceasta nu se limitează doar la a satisface cerințele unui sector aparte, ci se constituie într-un adevărat sistem de condiții care direcționează toate domeniile funcționale ale sprijinului logistic. Căile de comunicații sunt determinante pentru realizarea sprijinului logistic, fie numai prin faptul că toate domeniile funcționale ale acesteia sunt dependente de transporturi, iar transporturile sunt dependente de căile de comunicații.
Sursele militare, cele civile și cele contractate sau rechiziționate în zona de operații, toate celelalte facilități și construcțiile aferente se cer puse într-o foarte strânsă corelație, astfel încât, resursele și personalul să ajungă în cel mai scurt timp, pe toate căile, în zona acțiunilor. Aceasta presupune, pe lângă o mare capacitate logistică de aprovizionare și transport, în condiții diferite și cu mijloace combinate, și o intensă și permanentă utilizare a infrastructurilor.
Transporturile, ca domeniu funcțional al sprijinului logistic, este cu siguranță segmentul asupra căruia infrastructura de transport are cel mai mare impact. Ca de altfel în toate domeniile și ramurile societății, evoluția ascendentă a transporturilor a avut și are un impact major și asupra domeniul militar, acestea influențând major schimbările conceptuale, doctrinare și procedurale.
Dacă infrastructura de transporturi rutiere a avut dintotdeauna un rol important în ducerea acțiunilor militare, astăzi ea constituie o adevărată „forță” aflată la dispoziția planificatorilor și comandanților, ce trebuie utilizată pe timpul operațiilor multinaționale de stabilitate.
În condițiile luptei armate, transporturile trebuie să asigure soluționarea mai multor exigențe, între care amintim: diversificarea categoriilor de personal, echipamente și materiale care trebuie transportate; multiplicarea nevoilor de transport; capacitatea de transport și calitatea mijloacelor de transport și a infrastructurii; existența și dispunerea surselor de aprovizionare.
De aceea, dinamica și caracterul luptei armate reclamă dezvoltarea sistemului de transport și adaptarea acestuia la noile cerințe. Accentul se pune în astfel de situații pe dezvoltarea transportului combinat. Această tehnică presupune existența unei unități de încărcătură care poate fi transportată prin mai multe moduri de transport. Unitatea de încărcătură poate fi transportată pe căile de comunicații rutiere până la o stație de cale ferată care îl preia și îl duce într-un port. De aici, cu vaporul, containerul este dus într-un port de destinație. Astfel, la realizarea deplasării containerului au participat modurile de transport auto, feroviar și naval. Mijloacele de transport au aparținut unor transportatori diferiți, care interacționează în scopul satisfacerii unor astfel de cereri, în cadrul unui sistem de transport multinodal. Finalitatea acestui sistem modular, flexibil și eficient, format din grupări simple sau mixte de mijloace de transport (autocamioane, cisterne și autocisterne, elicoptere, avioane, vagoane, mijloace navale sau neconvenționale etc), o reprezintă asigurarea forțelor luptătoare cu tot ceea ce le este necesar pentru îndeplinirea misiunii.
Apreciind că specificitatea zonei în care se desfășoară lupta armată va fi unul din elementele care vor influența planificarea și executarea transporturilor, considerăm că se impune o analiză amănunțită a infrastructurii de transport care poate fi utilizată și întrebuințarea sa cu maximum de eficiență pentru asigurarea unui grad optim de suport logistic.
Analiza SWOT a transporturilor militare
Analiza SWOT este o metodă folosită pentru a ajuta la proiectarea unei viziuni de ansamblu asupra sectorului la care ne referim. Conceptul analizei strategice SWOT provine dintr-o cercetare efectuată între anii 1960 și 1970 la Stanford Research Institute din SUA. Acronimul SWOT provine din engleză Strengths, Weaknesses, Opportunities, Threats, însemnând „Puncte tari, Puncte slabe, Oportunități, Amenințări” În cadrul analizei SWOT se va ține seama de faptul că:
S -Puncte tari
Scopurile în care sunt utilizate mijloacele de transport de armată și importanța lor, caracteristicile importante pe care le au autovehiculele militare moderne, tehnologiile care pot contribui la dezvoltarea transporturilor militare forța de muncă de care dispune armata (cercetători în domeniu, militari pregătiți să conducă autovehicule militare),avantajele de care dispune armata pentru a atrage personal de calitate în domeniul transporturilor și comunicațiilor militare și experiența în proiecte din domeniul transporturilor, investiții realizate în componenta mobilă, resurse financiare alocate etc.
W – Puncte slabe
Problemele nerezolvate evidențiate de lecțiile învățate în teatrele de operații, instruirea care le lipsește militarilor care lucrează în acest sector, problemele apărute în urma utilizării autovehiculelor și sistemelor inteligente de transport de mobilitate protecție sau putere de foc și evidențiate de experiențele din Irak sau Afganistan, dacă este disponibilă o estimare solidă a costurilor privind realizare unor autovehicule mai bine adaptate tendințelor de configurare a luptei armate și dacă e nevoie de o colaborare a armatei cu transportul civil.
O – Oportunități
Tehnologii noi apărute poate exploata transportul militar cum pot fi utilizate în transporturile militare și cum sau modificat misiunile armatei, sunt direcțiile strategice majore ale armei auto (cum vor fi diversificate și perfecționate autovehiculele militate în următoarele decenii, cum vor fi specializate autovehiculele pe categorii de transporturi și tipuri de misiuni) Unde se poate identifica, sau cum se poate crea, un avantaj față de inamic prin dotarea cu tehnică militară performantă?
T – Amenințări
Incidente care ar putea avea loc în teatrele de operații și în care să fie implicate autovehicule militare, defecțiuni tehnice posibile. Neajunsuri și riscuri, pericole. Există deja pe piața transporturilor militare o competiție bine închegată ce ar putea proiecta inamicul în detrimentul nostru, ce schimbări tehnologice ar putea face schimbări legate de influența deosebită a internetului, interceptarea mijloacelor de transport distrugerea lor.
Tabelul 2 Analiza SWOT a transportului militar terestru
Punctele tari și punctele slabe sunt concepte „statice”, bazate pe parametrii descriptivi ai sectorului transporturilor militare, într-o perioadă determinată de timp ne referim la începutul secolului XXI. Ele reprezintă ceea ce există.
Oportunitățile și amenințările au în vedere viitorul, și se referă la alegerile pe care le au de făcut persoanele implicate în procesul de planificare a transportului. Ele reprezintă ceea ce va fi.
3.3 Autovehicule și sisteme de transport inteligente și rolul acestora în lupta armată
Dezvoltarea fără precedent a tehnologiilor în toate domeniile vieții economico-sociale a schimbat și va schimba radical conținutul și fizionomia războiului. Analiza ultimelor conflicte înregistrate la cumpănă dintre milenii a scos în evidență o multitudine de schimbări suferite de acest fenomen social deosebit de complex. În acest context, transformări importante s-au produs și în cea ce privește acțiunile militare, influențând fizionomia, tipologia acestora și trăsăturile distinctive ale operațiilor moderne, concretizate în tendințele manifestate în evoluția lor, la toate nivelurile artei militare. Forțele militare moderne dispun de structuri de dimensiuni reduse, armament și tehnică de luptă extrem de complexe și puternice, fiind capabile de acțiuni rapide, manevriere, de scurtă și lungă durată. Capacitatea de manevra ridicată, ritmul înalt al luptei moderne, desele și rapidele schimbări de situații necesita o mobilitate ridicată din partea acestora, la toate nivelurile artei militare. Asigurarea unei mobilități ridicate a trupelor forțelor terestre care participa la actualele misiuni din teatrele de operații reprezintă un mare avantaj pentru că se reduc pierderile de personal și de tehnică sau materiale, în special la misiunile de intervenție rapidă, patrulare, escortă, evacuare răniți etc.
Pentru asigurarea acestei mobilități ridicate, care creează totodată un avantaj considerabil în fata adversarului, forțele luptătoare sunt înzestrate cu tehnică care este proiectată pentru a asigura o mobilitate ridicată în orice tip de teren, un grad ridicat de protecție prin blindaj, o putere de foc superioară etc. Mobilitatea poate afecta puterea de luptă din două perspective: sub aspectul potențialități și efectivității ei la un moment dat și sub aspectul utilizării judicioase a mobilității pe timpul desfășurării ca factor de multiplicare/diminuare a puterii de luptă potențiale. Prin urmare, este important de evidențiat rolul mobilității ca factor amplificator al elementelor puterii de luptă a unei grupări de forțe: conducerea (comanda și controlul), informațiile, manevra, puterea de lovire și protecția .
Atributele de bază ale autovehiculelor militare sunt:
Capacitatea de supraviețuire
Mobilitatea
Puterea de foc.
Specialiștii militari din domeniul construcției tehnicii militare considera că valoarea ofensivă a acesteia „este o funcție complexă ai cărei parametri fundamentali sunt mobilitatea, invulnerabilitatea relativă (conferită de protecția sa prin blindaj), puterea de foc (asigurată prin armamentul cu care este echipată)”, alături de suplețea funcțională și fiabilitatea.
Capacitatea de supraviețuire reprezintă un concept larg ce cuprinde
caracteristicile autovehiculelor militare care permit să se protejeze integritatea fizică a membrilor echipajului și să se mențină capacitatea tehnică a autovehiculului de a îndeplini misiunile alocate. Se poate observa că în ultimul timp se acordă o atenție tot mai mare pentru protecția împotriva dispozitivelor explozive improvizate (I.E.D.) folosite în mare măsură de forțele insurgente, aceste dispozitive fiind considerate neconvenționale și împotriva proiectilelor perforante. Pentru a crește capacitatea de supraviețuire, autovehiculele militare au adoptat soluții precum blindajul exloziv,dispunerea podelei în formă de v pentru a dispersa explozia, forma aerodinamică a carcasei blindate cu unghiuri care să disperseze explozia și să reducă efectul distrugător al proiectilelor etc.
Mobilitatea autovehiculelor blindate este influențată de caracteristicile tehnico-tactice și, în principal, de viteza medie de deplasare a acestora, de capacitatea de trecere și de raza de acțiune. Importanță acestor caracteristici esențiale este redată de faptul că ele conferă mijlocului tehnic o capacitate ridicată de deplasare pe câmpul de luptă, indiferent de teren, anotimp, stare a vremii și că diminuează riscul de a fi lovit de inamic. Factorii care țin de caracteristicile tehnico-tactice ale tehnicii militare
care influențează mobilitarea autovehiculului blindat pot fi grupați în:
factori energetici (puterea specifică, viteza maximă de mers înainte, numărul treptelor de viteza etc.);
factori legați de microrelief (gardă la sol, unghiul de atac etc.);
factori impuși de consistenta terenului (lățimea anvelopelor sau a
șenilelor, lungimea de contact a rotii sau a șenilei cu solul etc.);
factori ce se referă la autonomia de deplasare (raza de acțiune și
caracteristicile unor mijloace proprii de autoscoatere din împotmoliri);
factori privind situațiile speciale (trecerea cursurilor de apă, trecerea prin
terenuri mlăștinoase etc.).
Puterea de foc a autovehiculelor militare reprezintă o capabilitate esențială pentru realizarea misiunii specifice. Capacitatea de a executa lovituri distructive asupra inamicului variază mult în funcție de categoria de autovehicul.
Ea este foarte redusă la autovehiculele destinate transportului logistic, caz în care se utilizează armamentul individual al personalului de însoțire, și este maxim în cazul tancurilor. Puterea de foc a autovehiculelor este rezultatul capabilităților oferite de sisteme complexe de armă ce includ:
armamentul principal de mare calibru, cu rolul de a executa lovirea
inamicului cu proiectile cu mare putere de distrugere;
sistemul de conducere a focului cu rolul de a păstra nemodificată axă
balistică a armamentului principal în condițiile în care autovehiculul se deplasează pe o traiectorie diferită de cea rectilinie (funcția de stabilizare), precum și determinarea parametrilor balisticii exterioare (traiectoria proiectilului) funcție de o serie de parametri variabili cum ar fi: tipul proiectilului, temperatura mediului, viteza și direcția vântului etc.;
armamentul secundar (mitraliere, aruncătoare de grenade etc.), având
rolul de a executa foc asupra țintelor secundare și pentru protecția imediată împotriva infanteriei;
aparatura de vedere și de ochire cu rol în observare și identificarea
țintelor, precum și în stabilirea liniei de ochire și determinarea parametrilor de balistică exterioară.
De altfel, intre mobilitate, protecție prin blindaj și putere de foc există relații de ordine diferite, prin care se influențează reciproc, așa cum este prezentat în figură de mai jos:
Figura nr. 32 Interdependența între mobilitate, putere de foc și protecția tehnici de luptă.
Performanțele realizate de autovehicul reprezintă un compromis între performanțele individuale ale diferitelor sisteme. De exemplu, creșterea puterii de foc impune utilizarea armamentului de mare calibru și a unei cantități suplimentare, ceea ce conduce la sporirea greutății, cu consecințe defavorabile asupra mobilității. De asemenea, creșterea protecției prin majorarea grosimii plăcilor de blindaj conduce la creșterea severă a masei, influențând negativ caracteristicile de mobilitate. Pe de altă parte, o mobilitate ridicată a autovehiculelor conduce la o protecție mai bună prin îngreunarea observării și ochirii, dar și prin scăderea probabilității de lovire. Astfel de corelații se pot stabili între toate sistemele componente ale autovehiculelor cu contribuție la realizarea atributelor de bază.
În concluzie, caracteristicile funcționale ale autovehiculelor militare prezintă o puternică interdependență și intercorelație. Natura mobilității autovehiculelor militare variază în funcție de misiunea acestora și de nivelul la care se desfășoară acțiunile de luptă. Se pot distinge trei niveluri ale mobilității autovehiculelor militare: strategic, operativ și tactic.
Mobilitatea la nivel strategic reprezintă capacitatea autovehiculului de a fi transportat pe distanțe mari (peste 1000 km); rezultă că mobilitatea strategică este strâns corelată cu caracteristicile de transportabilitate ale autovehiculelor. depinde de caracteristicile geometrice ale autovehiculelor, caracteristicile de masă ale autovehiculelor și caracteristicile platformei de transport. Principalele mijloace de transport la nivel strategic utilizate pentru deplasarea trupelor mecanizate și blindate sunt următoarele: platformele de cale ferată (transportorul pe calea ferată), vasele de transport, avioanele de mare capacitate.
Mobilitatea la nivel operativ reprezintă capacitatea autovehiculelor militare de a fi deplasate sau de a se deplasa cu resurse proprii pe distanțe medii.
O mobilitate operativă ridicată implică:
realizarea unei viteze medii de deplasare ridicate;
micșorarea timpului necesar activităților de mentenanță pe parcurs (inspecții tehnice, reparații, realimentare cu combustibil, refacere reglaje etc.);
păstrarea nivelului capacității de luptă a echipajului prin eliminarea factorilor ce conduc la apariția oboselii.
Mobilitatea la nivel tactic reprezintă capacitatea autovehiculului militar de a se deplasa în afara drumurilor amenajate. Mobilitatea tactică implică:
realizarea unor viteze de deplasare cât mai ridicate;
traversarea obstacolelor naturale sau artificiale;
realizarea unei manevrabilități superioare materializate prin capacitate de
schimbare a direcției de deplasare;
realizarea unei agilități superioare materializată prin capacitatea de a-și
modifica rapid viteza de deplasare (accelerare sau frânare).
În cazul mobilității tactice, orice evaluare a caracteristicilor de mobilitate trebuie efectuată numai în corelație cu caracteristicile terenului pe care are loc deplasarea. Mobilitatea autovehiculelor se apreciază prin caracteristicile dinamice ale autovehiculelor militare printre care: „viteza maximă (Vmax),viteza minimă (Vmin), timpul de demarare (td), spațiu de demarare (Sd), manevrabilitate, raza de acțiune (Ra) sau autonomia etc”.
Autovehiculul militar al secolului XXI.
Războiul viitorului nu foarte îndepărtat s-ar putea desfășura cu armate fără soldați. Operațiunile de pe câmpul de lupta vor fi coordonate de la distanta, iar vehiculele s-ar deplasa singure, așa cum s-a întâmplat în exercițiul militar efectuat de armata americana.
Vehiculele autonome
Dacă totul decurge conform planului, până în anul 2017 se preconizează că peste o sută de mașini, care se conduc fără șofer, vor circula pe străzile din Suedia. Reprezentanții Volvo doresc să pună la punct un automobil capabil să funcționeze fără intervenția umană. Proiectul denumit „Drive me“ va fi centrat pe îmbunătățirea și siguranța traficului rutier. Un convoi autonom de camioane militare, fără șofer, a fost testat la Fort Hood. Testele au implicat numeroase pericole, incluzând traficul si pietonii.Pe fiecare camion a fost montat un sistem GPS care a fost folosit pentru urmărirea traseului de deplasare, în timp ce radare cu laser au scanat drumul în depistarea obstacolelor si a oamenilor. Fiecare dintre camioanele din convoi au făcut parte dintr-un grup de vehicule autonome care a fost testat de armata Statelor Unite, care spera sa folosească astfel de camioane în zonele de conflict urban. Demonstrația a însemnat un proiect comun realizat de U.S.Army Tank-Automotive Research, Development and Engineering Centre (TARDEC) si compania Lockheed Martin din Maryland.Vehiculele fara sofer au fost testate asupra capacitaților de a se deplasa si de a evita obstacolele si pericolele din drum, inclusiv intersecții, trafic din sens opus, oprirea si pietonii, atat din zonele urbane, cat si rurale. Vehiculele autonome fac parte din programul armatei denumit Autonomus Mobility Applique. Centrul de cercetare TARDEC a testat vehiculele CAST sub o varietate de condiții de luptă și a demonstrat ca sistemul va salva vieți prin îmbunătățirea atât a siguranței cât și a securității militarilor. În cadrul programului În cadrul programului AMAS a fost proiectate peste opt tipuri de vehicule. AMAS nu interferează cu șoferii care aleg să opereze manual vehiculul lor și preia funcția de control care alerteaza utilizatorii și astfel încât să poată reacționa rapid la amenințări de securitate. Amintim de asemenea LM de autovehicule fără pilot terestre, care a fost folosit recent de soldați în Afganistan.
Figura nr. 33 Vehiculele autonome
„Cavalerul Negru“
Armata americană a testat cu succes un nou vehicul, ce ar putea intra în curând în dotarea forțelor armate ale SUA. Mașinăria a primit numele „Cavalerul Negru” și este o combinație de elicopter și mașină 4X4. Vehiculul, un proiect al Defense Advanced Research Projects Agency ( DARPA), poate funcționa atât pe teren cât și în aer și este dotat cu opt elice, fiind destinat în special evacuării soldaților răniți în teatrele de război. Poate fi comandat de la distanță, cu ajutorul unei telecomenzi, iar în primul zbor de testare s-a ridicat la doar trei metri în aer. Experții militari spun însă că altitudinea la care poate ajunge este mult mai mare.
Figura nr. 34 Vehiculul militar Cavalerul negru
„Cavalerul Negru” poate transporta aproape două tone de echipament militar și este prevăzut cu un sistem care-l transformă într-un vehicul amfibiu. Dar prototipul, care a costat două milioane de dolari, a avut parte și de critici din partea experților militari, care susțin că este lent și poate fi ușor răsturnat cu o lovitură bine plasasată. DARPA susține că acesta este doar un prototip și mai are nevoie de câțiva ani de dezvoltare pentru a ajunge să fie mai performant decât celebrele a Humvee. Dar platforma de transport experimental se confruntă cu un viitor incert, deoarece
Vehicule robotizate
Armele autonome sunt, de fapt, vehicule robotizate, aflate încă în faza experimentală, de la care se așteaptă sa distrugă trupe inamice, plus echipament militar de la sol si din aer, fără riscul pierderilor umane.
Figura nr. 35 Armele Autonome
Computere integrate la bordul roboților vor interpreta informațiile primite de la senzori, în scopul identificării țintelor si a forțelor ostile. Robotii vor aștepta comanda umana înainte de a trage asupra inamicului sau vor avea un anume grad de autonomie în decizie, care le va permite sa aleagă momentul în care vor ataca țintele. Roboții militari vor putea identifica si proteja trupele aliate sau soldații si dispozitivele locale.
Drona – „ochiul din cer” care vede tot
Vehiculele aeriene fără pilot, „dronele”, reprezintă cea mai importantă inovație din domeniul militar realizată în ultimii ani. Dacă până de curând dronele erau utilizate doar în teatrele de război, ele ar putea deveni cât de curând omniprezente.
Figura nr 36 Vehiculele aeriene fără pilot, „dronele”
Prima utilizare a dronelor într-un conflict militar a avut loc în 1982, în războiul din Liban, când armata israeliană a trimis astfel de aeronave fără pilot pentru a studia sistemele de apărare siriene și pentru a acumula datele necesare distrugerii lor. Succesul campaniei israeliene a reaprins pasiunea armatei americane pentru UAV-uri . Ca urmare a dezvoltării sistemului GPS , ce permite navigarea cu acuratețe oriunde pe glob, dronele pot fi folosite pe toată planeta, fiind controlate de piloți aflați în bazele militare de pe teritoriul SUA. Pentru că dronele prezintă numeroase avantaje față de aeronavele cu pilot, ele au devenit o armă esențială în arsenalul armatei americane. Astăzi, 40 de drone Predator sunt în aer în orice moment, survolând zonele fierbinți ale globului (precum Afganistan, Pakistan sau Yemen).Pentagonul va cheltui 5 miliarde de dolari în acest an pe drone, iar numărul piloților antrenați să conducă de la sol aceste UAV-uri este deja mai mare decât cel al piloților specializați în avioane de luptă și bombardiere.
Următorul pas pe care armata americană îl are în vedere este dotarea dronelor cu capacitatea de a identifica singure țintele inamice, fără asistență umană. Momentan, armele cu care sunt dotate dronele ce patrulează câmpurile de luptă sunt lansate doar în urma comenzilor piloților, însă cercetătorii americani lucrează la conceperea unor sisteme capabile de a lua decizii autonome. Specialiștii consideră că nu va dura mult până când și dronele vor deveni autonome, urmând să identifice inamicii cu ajutorul algoritmilor sofisticați și apoi să-i atace cu armele din dotare. La granița dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord există deja "paznici robotizați" capabili de decizii autonome. Turetele "Super aEgis 2" pot detecta un om de la 2,2 kilometri distanță, indiferent de vreme, atacând inamicii cu o mitralieră de calibrul 12,7 milimetri. Armata SUA estimează că în 2030 drone de dimensiunea insectelor, dotate cu camere și senzori, vor fi folosite pentru spionaj. Toate aceste eforturi par să contureze un viitor în care cerul va împânzit de mii de drone, ce vor fi integrate în viața de zi cu zi, în ceea ce se anunță a fi "epoca dronelor".O dronă care nu depășește talia unei păsări colibri se află deja în dotarea armatei americane, iar șefii de la Pentagon speră să o folosească cu succes în operațiuni de spionare a pozițiilor inamice pe timp de război.
Marina americană a decis să preia modelul dronelor folosite de armată, astfel că va introduce în curând în uz două ambarcațiuni-robot ce pot fi pilotate de la distanță: "Blackfish" și "Harbor Wing".Începând de luna viitoare, soldații SUA aflați în misiune în Afganistan vor fi ajutați de o nouă tehnologie sofisticată: un elicopter robotic ce nu necesită piloți la bordul său. Acesta va fi folosit pentru a transporta echipamente în zonele fierbinți ale câmpului de luptă.
Sisteme inteligente de transport utilizate în transportul ul rutier
ITS reprezintă o gamă largă și diversă de tehnologii care, aplicată sistemelor actuale de transport, poate ajuta la creșterea siguranței, reducerea
congestiilor de trafic, creșterea mobilității, minimizarea impactului de mediu, reducerea consumului de energie și creșterea productivității economice. ITS este folosit în domeniul civil pentru eficientizarea, creșterea confortului și siguranței transportului pe căile rutiere, feroviare, navigabile interioare, aeroporturi, porturi și legăturilor dintre aceste tipuri de transport diferite.
Tehnologiile ITS sunt variate și includ:
prelucrarea informațiilor,
comunicații,
control și electronică
Sistemele inteligente de transport cuprind o gamă largă de comunicații fără fir și fără linii bazate pe tehnologiile informației, controlului și electronicii. Atunci când sunt integrate în infrastructura sistemului de transport și chiar în vehicule, aceste tehnologii sprijină monitorizarea și administrarea fluxului traficului, reducerea congestiei, furnizarea de rute alternative călătorilor, mărirea productivității, salvarea de vieți omenești și economisirea de timp și bani. Sistemele inteligente de transport furnizează experților din domeniul transporturilor instrumente pentru colectarea, analizarea, prelucrarea, comunicarea și arhivarea datelor referitoare la caracteristicile sistemelor de transport. Câteva exemple de tipuri de sisteme inteligente de transport dezvoltate în SUA sunt prezentate în continuare.
Sistemele avansate de management al traficului (ATMS) utilizează o varietate de detectoare, camere de luat vederi și sisteme de comunicații relativ ieftine pentru monitorizarea traficului, optimizarea duratei semnalelor pe arterele principale și controlul traficului.
Sistemele de management al incidentelor (IMS) furnizează operatorilor de trafic instrumente care asigură un răspuns rapid și eficient în caz de accidente, deversări de materiale periculoase și alte urgențe. Sisteme de comunicație complementare leagă puncte de colectare a datelor, centre de operare a transportului și portaluri de informare într-o rețea integrată care poate fi operată eficient și inteligent.
Sistemele de operare a vehiculelor militare(MVO) aplică caracteristicile sistemelor de management a traficului (TTMS) în sectorul vehiculelor militare. Serviciile se referă la localizarea automată și clasificarea lor. Toate acestea pot fi efectuate în timp ce vehiculele se deplasează n câmpul de luptă..
Noi soluții tehnologice realizate pentru transporturi sunt următoarele: sisteme de navigare montate la bordul vehiculului; sisteme de notificare a incidentelor;; senzori încorporați în șosele; tehnologii video pentru controlul traficului; servicii de informare asupra vremii; semnale cu mesaje variabile; tehnologii de urmărire a flotei de vehicule în mișcare.
Urmărirea și determinarea poziției corecte a unei mașini a unui autovehicul militar devenit o problemă importantă pentru un management robust al mișcării armatei în timpul unei confruntări. Prin urmare, numeroase sisteme inteligente de supraveghere și de transport au fost dezvoltate în ultimii ani de armată. Un aspect important al acestei activități este de a obține rezultatele corecte prin utilizarea unor radare și a unor dispozitive și trimiterea doar a câtorva cadre pe minut, având astfel la îndemână informații incomplete și afectate de zgomote. Unele sisteme extrag date și estimează fluxul de trafic, pe baza informațiilor de la senzori, aflați într-o vecinătate bine definită. În scopul de a filtra zgomotele și de a folosi aceste măsurători distorsionate sau incomplete pentru a calcula o stare optimă, o posibilă soluție este să se folosească metode de filtrare adecvate, de tip stocastic. Aceste dispozitive de supraveghere a mișcărilor de trupe sunt încorporate în sisteme de transport inteligent. Utilitatea acestor sisteme poate fi observată în principal legat de probleme economice și sociale de transport, în cea mai mare parte a țărilor industrializate.
Figura nr. 37 Sisteme de transport inteligente
Mai exact acestea pot îmbunătăți gestionarea parcului auto. Acest lucru necesită o înțelegere clară a funcționarii fluxului de trafic și a metodelor de evitarea congestionării segmentelor. Alte probleme sunt de a stabili ora și locația unde are loc un blocaj în trafic și de a urmării modul în care congestia se propagă prin interiorul rețelei. În acest scop un raport cu starea traficului și un set de parametri sunt necesari. În cele mai multe cazuri de determinare a stării traficului, cum ar fi cu ajutorul densității, de obicei, nu sunt disponibile direct din măsurători în orice punct al rețelei rutiere.
Figura nr. 38 Sistem de supraveghere trafic
Există două tipuri de bază ale sistemelor de supraveghere a traficului. Cele mai utilizate amplasate pe drum sunt reprezentate de către buclele magnetice, detectoarele laser și camerele video. Un detector bazat pe o buclă magnetică este reprezentat de o sârmă îngropată în suprafața drumului și alimentată cu un curent continuu. În cazul în care un vehicul trece pe deasupra acesteia induce o creștere de curent prin buclă. Aceste schimbări de intensitate pot fi măsurate și luate în considerare în vederea obținerii de informații despre densitatea fluxului de trafic. Detectoarele laser pot înlocui cu succes detectoarele bazate pe bucle magnetice și, de asemenea, clasicele dispozitive de supraveghere video, mai ales în timpul nopții sau în zonele cu un nivel scăzut de vizibilitate. Convenționalele dispozitive de supraveghere video necesită o bună vizibilitate. În condiții de ceață deasă, zăpadă, ploaie sau de particule de fum sau praf în aer, și în momentele de iluminare naturală scăzută, aceste metode pot fi inadecvate. Totuși, tocmai în aceste condiții de vizibilitate scăzută există o nevoie mai mare de încredere în monitorizarea traficului. În aceste condiții, cel mai probabil candidat îl reprezintă detectorul radar bazat pe infraroșu și care prezintă numeroase avantaje mai ales în condiții de întuneric și de ceață.
Din categoria dispozitivelor care nu sunt amplasate în infrastructura rutieră avem de-a face cu cele montate pe vehicule de supraveghere. Aceste sisteme implică vehicule sondă echipate cu dispozitive de urmărire, cum ar fi transponderele care să permită vehiculelor care le urmează să fie urmărite de către facilitățile unui computer central.
Suna GPS Trafic pe care se bayeayă și sistemele inteligente de transport folosite în domeniul militar furniză în timp real informații despre trafic direct sistemului de navigare. Sistemul a fost conceput ca, în timp real, să determine condițiile de drum și să informeze sistemul de navigație de posibilele probleme, în perspectivă, și să recomande rute care ar reduce congestia. Suna GPS Trafic se actualizează continuu, bazat pe monitorizarea traficului și condițiilor rutiere aducând informații detaliate despre incidente, în întreaga zonă de conflict, sau a zonelor care ar putea afecta deplasarea convoiului. Sistemul este bazat pe o combinație de senzori și camere video pentru a monitoriza continuu deplasarea pe o suprafață de mii de kilometri de drumuri locale, naționale, și autostrăzi. În plus, avertismente despre incidente majore, importante lucrări de drumuri, condițiile meteorologice severe din punct de vedere rutier, precum și evenimente speciale cu posibil impact în trafic sunt transmise periodic. În funcție de caracteristicile dispozitivului GPS deținut, Suna se integrează perfect cu dispozitivul iar o dată activat, acesta va beneficia de un număr de caracteristici noi: mesaje audio de avertizare cu privire la schimbarea condițiilor meteo, afișarea hărții cât și a locației și natura problemelor de trafic în special cele care afectează traseul. De asemenea sistemul este capabil să estimeze întârzierile posibile, iar în acest caz să calculeze și să recomande o rută auxiliară.
România și-a dezvoltat propria “Arhitectură Națională a Sistemelor Inteligente de Transport” prin proiectul NARITS ce reprezintă platforma de cooperare cu alte inițiative europene în domeniu. Proiectului NARITS –se referă la prezentarea competențelor de vârf în domeniu pentru structurarea unor parteneriate europene: instrumente software;platforma națională pentru a menține și dezvolta arhitectura națională. În România, un sistem inteligent de management și control al traficului urban a fost introdus în București,.
La nivel tehnologic, principalul avantaj oferit de noul sistem de management al traficului îl constituie modul de funcționare adaptiv al componentelor de semaforizare,așa numitul regim de funcționare inteligent. La nivel tehnologic, principalul avantaj oferit de noul sistem de management al traficului îl constituie modul de funcționare adaptiv așa numitul regim de funcționare „inteligent”.
Figura nr. 39 Sistemul de management al traficului
Un ansamblu larg de agenți cheie aparținând armatei, domeniului public și privat au dezvoltat un set de sisteme bazate pe performanță, în vederea definirii și promovării unei strategii globale referitoare la servicii atât la nivel de stat, cât și regional. Sistemele integrate, dedicate transportului de armament, sunt importante pentru armată, iar cele dedicate transportului de militari pentru siguranța militarilor care se deplasează cu vehicule. Esența filosofiei WSA, este reprezentată de integrarea sistemelor, utilizarea tehnologiei informației având un rol esențial în realizarea integrării. O "structură informațională" bine gândită și care facilitează fluxul de informații este cheia dezvoltării unui sistem multimodal funcțional, furnizând o bază optimă pentru desfășurarea măsurilor de securitate.
Sistemele de asistență în conducere
Sistemele de asistență în conducere sunt sisteme de conducere în care sarcina este parțial sau în întregime asumată de către un sistem automat.
Figura nr. 40 Sistem de asistență în conducere
Sunt sisteme inteligente, ce asigură șoferului suport în efectuarea uneia sau mai multor manevre aferente acțiunii de a conduce un vehicul și trebuie să fie acționabile și operabile în toate condițiile rutiere. Asistentul în conducere, de asemenea, trebuie să fie capabil de a delibera asupra unor acțiuni posibile pe baza cunoștințelor anterioare și a consecințelor posibile în timp, sau prin comunicare cu șoferul sau chiar de a prelua în mod secundar controlul vehicululuiși sunt privite ca un instrument promițător pentru a îmbunătăți siguranța misiunilor de transport militare,.
Sisteme inteligente de transport militare
Ca un răspuns la necesitatea digitalizării câmpului de luptă, teoreticienii militari au impus în gândirea și practica militară necesitatea realizarea monitorizării (vizualizării) continue a câmpului de luptă, în vederea asigurării informațiilor necesare comandanților și statelor majore pentru luarea deciziilor și îndeplinirea misiunilor primite.
Soluția de monitorizare electronica inteligenta prin Poziționare Globală prin Satelit artificial (GPS) al pământului
Acest sistem de poziționare in timp real, care are tendința de generalizare globala a fost construit inițial exclusiv in scopuri militare fiind deservit de peste 30 de sateliți,
Figura nr. 41 Soluția de monitorizare electronica inteligenta GPS
Sateliții artificiali ai pământului se pot clasifica, in functie de parametrii lor orbitali, in sateliți geostaționari sateliți cu orbita medie și sateliți cu orbita joasa. Sistemul de navigare inițiat de Uniunea Europeana poarta numele de GALILEO și este operațional din 2013. Sateliții de observare fotografiere si cartografiere folosiți de armată sunt sateliți cu orbita joasa (LEO). Pentru a avea tot timpul o iluminare optima a zonei observate, aceștia sunt amplasați pe orbite aproape polare, iar perioada de revoluție este astfel aleasa încât satelitul sa survoleze aceiași zona de pe pământ, mereu la aceiași ora (solara). În acest fel, soarele va ilumina zona fotografiata sub același unghi, punându-se ușor in evidenta formele de relief, clădirile sau vegetația. O astfel de orbita are denumirea de orbita solar-sincrona (sun-synchronous orbit), altitudinea de zbor la 600-800 km si perioada de revoluție de 96-100 minute. De asemenea ca sateliții GEO sunt importanți in asigurarea unor telecomunicații globale.
Figura nr. 42 Poziționarea electronica prin satelit
Această soluție este recunoscuta pe plan mondial drept cea mai sigură metodă de diminuare a riscurilor de efracție și ieșire din rută a autovehiculelor, in cadrul unor sisteme inteligente de transport. O aplicație extrem de importanta a sistemului de monitorizare este și managementul parcului auto de orice tonaj, pornind de la flotele pentru intervenții speciale – ambulante, pompieri, politie, servicii de paza – până la autovehicule comerciale sau utilaje industriale de mare gabarit. Poziționarea electronica prin satelit, direct sau prin intermediul unor operatori specializați (cu acces prin rețelele de telefonie mobila), conduce esențial la determinarea poziției terestre (latitudine, longitudine, altitudine) precum li a cifrei de viteza, a direcției de deplasare a mobilului la data li ora exacta locală. Setările se pot face de la distanta iar instalarea nu presupune personal calificat. La cererea utilizatorului pot fi adăugate și alte funcțiuni ergonomice sofisticate, încât sa corespunda aplicației dorite, pentru locul li timpul stabilit.
Busola cuantică
În februarie, SUA a avertizat că GPS-ul, cea mai folosită tehnologie de localizare prin satelit, este supraîncărcat și că este extrem vulnerabil la atacuri. De aceea, numeroase guverne mondiale doresc să dezvolte o alternativă la sistemele de navigare prin satelit. Marea Britanie construiește un sistem terestru cu antene ce va servi ca variantă de rezervă la GPS. Ministerul Apărării din Marea Britanie investește milioane de lire sterline pentru a obține cea mai importantă tehnologie din istoria navigației: un dispozitiv ce poate detecta orice locație de pe glob fără a fi detectat și fără a putea fi sabotat. Busola cuantică este un dispozitiv ce poate detecta orice locație de pe glob fără a fi detectat și fără a putea fi sabotat. „Busola cuantice” poate să localizeze pe baza efectelor subatomice ale câmpului magnetic al Pământului. Tehnologia, ce nu ar mai avea nevoie de sateliți sau de alte puncte fixe de referință precum stâlpii radio, este de interes pentru toate armatele lumii, deoarece ar evita limitările sistemelor de navigație spațiale. Armata britanică dorește să folosească această nouă tehnologie pe submarinele nucleare, ce au nevoie să navigheze în secret și cu acuratețe, fără a comunica cu lumea exterioară. Fără o reglare regulată, chiar și cele mai sofisticate sisteme navigaționale pot produce inexactități care pot ajunge și la 1 kilometru pe zi.
Cercetătorii de la Porton Down și de la National Physical Laboratory dezvoltă mai multe tehnologii de navigare cuantică. La un nivel elementar, acestea funcționează prin superrăcirea ionilor capturați și reducerea efectului radiației externe, astfel încât aceștia să fie sensibili doar la fluctuațiile electromagnetice produse de pământ.Prin măsurarea influenței acestor fluctuații asupra particulelor, oamenii de știință vor putea să urmărească cu precizie extremă mișcarea unui chip ce conține ionii capturați.Cercetările cuantice au fost desemnate de guvernul britanic drept un element important al planului științific, tehnologiile militare având prioritate. Până acum, cercetătorii de la Porton Down au conceput un sistem de navigare cuantică de dimensiunile unei „cutii de pantofi de 90 de centimetri”, a explicat Stansfield. Acum, obiectivul este miniaturizarea acestui dispozitiv astfel încât să poată fi folosit și de soldați, și nu doar de submarinele nucleare și de navele marinei britanice.
Radarele militare
Radarele, în funcție de destinație și de posibilitățile lor tehnice, sunt utilizate la diferite eșaloane și se clasifică în:
a) radare ale cercetării prin radiolocație – folosite pentru descoperirea țintelor terestre mobile, executarea reglajului și pentru dirijarea elicopterelor și forțelor proprii care sunt echipate cu sisteme de identificare. Aceste radare acționează, în medie, pe o distanță de până la 20 km;
b) radare pentru supraveghere – folosite pentru detectarea, localizarea, recunoașterea și urmărirea automată a țintelor mobile aflate la sol sau în apropiere (militari izolați, coloane, tancuri, diferite vehicule, elicoptere), Ele sunt întrebuințate la nivelul grupării de forțe pentru supravegherea unei zone restrânse, a căilor de comunicație sau a unor anumite zone/puncte (puncte obligatorii de trecere, capete de pod etc). Aceste radare acționează, în medie, pe o distanță de până la 40 km, dar nu pot face diferențieri între elemente ale forțelor proprii și cele inamice;
c) radare pentru detectarea și localizarea aruncătoarelor – folosite numai pentru detectarea și localizarea aruncătoarelor, acționează până la maximum 20 km;
d) radare de contrabaterie – folosite pentru detectarea și localizarea artileriei inamice, corectarea tragerilor artileriei proprii și pentru detectarea bruiajului inamic.
e) radare de observare a câmpului de luptă – sunt radare în general dispuse în mijloace aeriene (elicoptere) ce acționează la o altitudine maximă de aproximativ 4.000 m cu posturi la sol dispuse la maximum 150 km de cele aeriene. Ele pot furniza date de cercetare, până la 100 km în adâncimea dispozitivului inamic.
Figura nr. 43 Radar militar
Sisteme antirachetă
Deși utilizarea armelor nucleare este puțin probabilă, diseminarea tehnologiei de fabricație a acestora către organizațiile teroriste și dictaturi, pe filiera statelor din „Axa răului”, creează riscuri grave la adresa membrilor coaliției antiteroriste. De aici, preocuparea de edificare a unei apărări antirachetă a teritoriului național (NMD). Noul sistem, care, pe plan tehnologic,aduce dezvoltări noi în trei domenii (rachete, sateliți și radare) sau pentru capacități specifice (comunicații, dirijare, infraroșu), duce războiul în spațiul extraatmosferic. SUA realizează și capabilități pentru o apărare antirachetă în teatru (TMD), concomitent cu cercetările asupra interceptorilor spațiali de distrugere prin energie cinetică. Rachetele balistice tactice vor fi interceptate, cu rachete de croazieră, de sistemul PAC-3 (Patriot Advanced Capability – 3), ce va fi sistemul de referință în materie de apărare aeriană lărgită, putând constitui elementul central al sistemului de apărare lărgită la altitudine medie (MEADS). Forțele navale vor dispune de un sistem antirachetă comparabil cu PAC-3, plasat pe crucișătoarele și distrugătoarele Aegis pentru a apăra zonele de debarcare, porturile și alte puncte sensibile. Sistemele Upper Tier vor intercepta rachetele în atmosferă sau în afara acesteia, apărând zone al căror raion este cuprins între 100 și câteva sute de kilometri.
Figura nr. 44 Scutul antirachetă NATO.
Programul de apărare punctuală a teatrului la mare altitudine (THAAD), pentru Forțele Terestre, constituie nivelul superior al unui sistem, bazat la sol, de apărare contra rachetelor din teatru. O tehnologie de viitor care va modifica și mai mult ducerea războiului este cea a laserelor aeropurtate sau spațiale, ce vor fi utilizate în distrugerea rachetelor atacatoare pe timpul fazei de lansare. Pentru aceasta, un număr de 7 Boeing 747 vor fi echipate cu un laser de înaltă energie, iar acest sistem (ABL) va ataca rachete cu bătaie de 300 km, de pe un avion zburând la altitudinea de 12.000 m. Alte două sisteme laser sunt în studiu: cel tactic de înaltă energie (THEL) și sistemul laser spațial (SBL).
Impactul sistemelor de transport asupra configurării și fizionomiei luptei
Fizionomia conflictelor s-a schimbat extrem de mult, complexul factorilor care o individualizează incluzând: situații politico-economice și strategice de insecuritate noi, noi scopuri politice și strategice, noi obiective, forțe și mijloace de acțiune specifice, o altă concepție și intensitate, o altă atitudine față de adversar, spații diferite de desfășurare, o paletă foarte vastă de tipuri dominante de acțiune și moduri tot mai sofisticate și neașteptate de manifestare a violenței. Operațional, conflictele militare viitoare vor conserva, apreciem, tendința actuală de a-l obliga pe inamic să cedeze cât mai repede, folosind o forță ușor desfășurabilă, mobilă, puțin vulnerabilă și având o mare autonomie, capabilă să dea lovituri de precizie în adâncime, împotriva centrelor de greutate operative și strategice ale adversarului. Acțiunile de luptă moderne dau tot mai mult dimensiunea reală a aportului inteligenței și tehnologiei militare la obținerea succesului strategic, operativ și tactic. Războaiele cele mai recente, avem în vedere cel puțin conflictele din Iugoslavia (1999), Afghanistan (2001-2002) și Irak (1991 și 2003), au probat pe deplin valențele determinante ale binomului inteligență – tehnologie în înfruntarea armată. S-a demonstrat, indubitabil, mai ales în aceste ultime conflicte de mare amplitudine și dinamică acțională, că surprinderea tehnologică1 și informațională, sublimat al inteligenței umane și artificiale, a avut, are și va avea un rol decisiv în confruntarea militară.
Era informației permite inteligenței strategice și tactice, tehnice și tehnologice să pună stăpânire deplină pe câmpul de luptă, să realizeze un veritabil “Pearl Harbour electronic” (aprecierea aparține amiralului american Owens), prin susținerea războiului informatic la nivel local, regional sau global. Dacă inteligența este sprijinită puternic de tehnologie, de sisteme de arme sofisticate, ultraperformante, spațiul confruntării militare devine un coșmar. Când armatele au la toate eșaloanele aparatură electronică, depind de culegerea de informații, sunt capabile de succese răsunătoare, dar și de veritabile dezastre. La înfrângere poate contribui hotărâtor anihilarea centrilor electronici vitali ai statului: transporturile, comunicațiile. După A. Cordesman, lecția Golfului17 ține nemijlocit de tehnologie și revoluția în domeniul militar (RMA), de superioritatea tehnologică militară occidentală zdrobitoare: sistemele tehnice ce au asigurat o vizibilitate continuă, zi și noapte, avantajele sistemului C3I în scurtarea timpului de reacție, managementul bătăliei (BM), mijloacele de lovire (T), de asigurare a luptei (BDA), scurtarea ciclului de la luarea deciziei la lovirea adversarului, ascendentul tehnic și tehnologic sub toate aspectele – tragere, informații, diseminarea acestora, arme combinate și integrate, forțe multiservice, acțiuni în orice condiții de timp etc.
Deși dezvoltarea de succes pe aliniamentele oricărui conflict se lovește de truisme evidente, este clar că războiul viitorului nu poate ocoli nevoia de: sustenabilitate continuă și suficientă, mentenanță bună, mobilitate maximă, capabilități de manevră, suport logistic, service și de luptă corespunzător, înalt grad de operativitate, superioritate tehnologică pe spațiile critice ale armelor ș.a.m.d., obiective permanente ale cercetării științifice și tehnologice militare. De altfel, “lecțiile învățate” din Irak și Afghanistan, cele mai multe și mai importante, creionează, acum, pe planșetele proiectanților, capabilitățile viitoarelor războaie.
Preocupările armatelor de creare a capabilităților secolului XXI se extind și asupra componentei mobile transportoarele și autocamioanele militare navele și submarinele elicopterele și avioanele militare se deplasează rapid și sigur și în condiții variate de teren, timp și vreme chiar autonom. Criteriul de promovare a schimbărilor în tehnica mobilă va cuprinde: eficacitatea, performanțele militare, operaționale, manevrabilitatea etc., dar și simplitatea, robustețea și capacitatea de protecție și de a Incorpora noua tehnologie, pentru că aceasta din urmă înseamnă ascendent moral și tehnic, standarde înalte, superioritate. Supravegherea In toate mediile va beneficia de o gamă foarte largă de senzori, care vor urma un proces continuu de miniaturizare. Toate tipurile de muniție inteligentă (racheta de croazieră, muniția multisenzor, rachetele cu dirijare prin fibră optică, muniția de tip “hoinar” cu dirijare semiactivă prin laser sau bomba inteligentă de aruncător etc.) vor spori puterea de lovire, precizia și capabilitatea structurilor luptătoare.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Așa cum era de așteptat, lupta armată constituie domeniul supus celor mai profunde transformări în ultimii ani, unele sesizabile cu ușurință, altele profunde, exprimate doar prin rezultatele obținute în situații concrete.
Deși, prin natura sa, lupta armată este caracterizată printr-un dinamism perpetuu, ritmul modificărilor din ultimii ani poate fi explicat printr-o mutație intervenită în relațiile internaționale ale ultimului deceniu. De la adoptarea Cartei Națiunilor Unite, în 1949, armatele lumii au fost structurate, înzestrate și pregătite pentru acțiuni desfășurate în spiritul Articolului 51 al Cartei, referitor la dreptul la autoapărare individuală sau colectivă în cazul unui atac armat. Dar, în ultimul deceniu, chiar dacă acest drept a rămas fundamental, acțiunile militare desfășurate au urmărit menținerea sau restabilirea păcii și securității internaționale, iar acest lucru a necesitat, practic, invocarea celorlalte articole ale Capitolului VII din Carta Națiunilor Unite. Această tendință va continua să marcheze fizionomia acțiunilor militare în viitorul previzibil.
Totodată, acțiunea militară va rămâne beneficiara gândirii și inițiativei prospective, deschise spre viitor, în care momentele trecute sunt analizate în primul rând ca o sursă de lecții învățate pentru a mări eficiența acțiunilor care vor urma.
Am inițiat demersul nostru prospectiv conștienți de o particularitate evidentă, comună acțiunilor militare desfășurate în ultimii 15 ani: decalajele au fost favorabile covârșitor învingătorului, ceea ce ar putea crea iluzia că așa vor fi toate. Nu au existat conflicte între actori comparabili cât de cât, care să ne permită și alte concluzii. Totuși, suntem convinși că acțiunile desfășurate au fost analizate de toate armatele interesate, că s-au învățat lecții care se vor aplica în viitor, că se planifică exerciții în care concluziile trase se verifică. Cu alte cuvinte, credem că și In cazul unor beligeranți comparabili, fizionomia acțiunilor nu va fi diferită, bazându-ne pe observația, veche de când există armatele, că militarii acționează, cel puțin în primele momente, așa cum s-au pregătit din timp de pace.
Demersul științific pe care l-am realizat a condus la următoarele concluyii referitoare la tendințele de configurare a fizionomiei luptei armate
Timpul și spațiul sunt două elemente care au avut până nu demult importanță egală In cadrul acțiunilor militare. Acum, timpul a devenit mult mai important. Nu se mai urmărește nimicirea ori capturarea adversarului, ci crearea de șocuri și confuzii mentale In timp foarte scurt și cu efecte maxime. Viteza de reacție sporită conduce la crearea unor dereglări comportamentale la adversar, greu de contracarat. Astfel, apar oportunități de a acționa performant prin încetinirea și chiar blocarea procesului de luare a deciziilor de către acesta.
Este puțin probabil ca în anii următori cursul înarmărilor nucleare să ia sfârșit. Dar nici spectrul unui război nuclear nu mai este foarte apropiat. Armele nucleare în general, și capacitățile lor distructive, In special, vor rămâne mijloace credibile și persuasive de intimidare și descurajare.
Viteza și precizia vor da posibilitatea învingerii In timp scurt a adversarului, dar, cu victime cât mai puține. Această antiteză va fi considerată din ce In ce mai puțin antinomică în filosofia acțiunilor militare contemporane. Cel de-al doilea război din Golf este doar începutul.
Caracterul multinațional și interaliat al acțiunilor militare va fi determinant. Va spori interoperabilitatea acțională, tehnică și administrativă dintre structurile militare aparținând unor state diferite, cerință impusă de necesitatea omogenizării conducerii și execuției operațiilor. Interschimbabilitatea se va produce la un orizont mediu, dar numai la nivel de alianță.
Cele mai recente acțiuni desfășurate In formulă multinațională au scos In evidență necesitatea introducerii unui nou parametru de evaluare a cursurilor acțiunii.
Specialiștii evidențiază că acesta va fi o rezultantă a comparării și evaluării datelor furnizate de cercetarea trupelor, cu cele oferite de cercetarea socială.
Componenta psihosocială a acțiunilor militare va crește în importanță. Informațiile despre adversar, dar și despre forțele proprii, acțiunea directă asupra adversarului și protecția trupelor proprii sunt doar câteva dintre direcțiile principale în care probabil se va dezvolta aceasta.
Fizionomia acțiunilor militare se schimbă în ritm alert. Aceasta va răsturna și concepțiile clasice legate de război. Noi arme – noi concepții. De multe ori nu le sesizăm. Dar suntem surprinși de noutățile apărute în conflictele militare declanșate în cine știe ce parte a planetei. Desigur, nimeni nu poate să le studieze în detaliu acolo unde se desfășoară, dar totodată, nimeni nu-și poate permite să ignore perspectivele.
BIBLIOGRAFIE
[1]. Cf. ***,, Lupta armată”, București, Editura Militară, 1978, p. 27
[2]. ***, Lexicon militar, Ediția a II-a, Chișinău, Editura Saka, 1994, p. 212
[3]. G. Anton, F. Râpan, , „Riscurile si principiile de întrebuințare în luptă a forțelor și mijloacelor”. În: „Gândirea militară românească“, nr. 1/1996
[4].. ***, „Tendințe în lupta armată”, București, Editura Universității Naționale de Apărare, 2004, p. 24
[5]. Cf. ***, „Tratat de știință militară”, vol. 1, București, Editura Militară, 2001, p. 183
[6]. I. Șuta, „Elemente de tactică”, București, Editura Militară, 1971, p. 131
[7]. Von Clausewitz, Carl, „Despre război”, București, Editura Militară, 1972, p. 184
[8]. T. Grozea, , ,,Despre rolul timpului în desfășurarea acțiunilor militare”, București, Editura Militară, 1966, pp. 62-64
[9]. Cf. Centrul de studii și cercetări de istorie și teorie, „Lupta armată. Coordonate, opinii, dezbateri doctrinare”, București, Editura Militară, 1978, p. 126
[10]. Kotarbinski, Tadeusz, „Tratat despre lucrul bine făcut”, București, Editura Politică, 1976, pp. 302, 304
[11]. Bădălan, Eugen, Arsenie, Valentin, Alexiu, Dumitru, „Tratat de tactică militară”, vol. 2, Sibiu, Editura Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“, 2003, p. 215
[12].. David S. Alberts, John J. Garstka úi Frederick P. Stein, Network Centric Warfare: „Developing and Leveraging Information Superiority”, Editia a 2-a (revizuitä), CCRP, februarie 2000.
[13].. Viceamiral Arthur K. Cebrowski úi John J. Garstka,” Network Centric
Warfare: Its Origin and Future”, www.usni.org/Proceedings/Articles98/ARO
Cebrowski.htm..
[14]. Aurelian Ionescu, „Războiul bazat pe Rețea”, în „Observatorul militar“, nr. 15 (14 – 20 aprilie 2003).
[15]. Stuart E. Johnson úi Martin C. Libicki, “Dominant Battlespace Knowledge”, cu o introducere a amiralului William A. Owens, National Defense University, NDU Press Book, October 1995.
[16]. Paul Murdock, „Principles of War on the Network-Centric Battlefield”:
[17] Robert K. Akerman, Military „Crystal Ball Portends Network Centric Supremacy”, în revista Signal, 2001.
[18] Gilbert Achcar, Noul Război. „Lumea după Kosovo”, Editura Corint, București, 2002, p. 94.
[19] Jean-Luc Marret, „Tehnicile terorismului”, Editura Corint, București, 2002, p. 5.
[20] Centrul de Studii Strategice de Securitate, „Integrarea Euro-Atlantică. Priorități post-Praga”, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 2002, pp. 264-266.
„Impact strategic” nr. 1-2/2003
[21] Vasile Paul, „Noul terorism-amenințare asimetrică”, în „Gândirea militară românească”, anul XIII, nr.1/2002
[22]. Programul de guvernare 2010-2013, cap. 23, apărarea națională.
[23]. Gândirea militară românească – 6/2013
[24]. Alvin și Heidi Toffler, „Război și antirăzboi”, 199ș, p. 86.
[25]. Mircea Mureșan, Gheorghe Văduva, „Războiul viitorului, viitorul războiului”, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2004, p.97
[26].http://www.nato.int/docu/reviev/2005/issue1/art5_pr.html
[27]. F. Foch, Principiile razboiului. „Conducerea razboiului”, Editura Militară, București, 1975, p.37.
[28]. Lucian Stăncilă, Joan Grecu, „Lupta armată modernă”, Editura AISM, București, 2002, p.9.
[29] Alvîn și Heidi Toffler, ,,Rălzboi și antirăzboi, supravietuirea în zorii secolului XXI”, Editura Antet, București, 1995, pag. 16.
[30].Apud Gheorghe Toma, Lucian Stăncilă, Costică Țenu, „Arta operativă între contrarii. Actualitate și perspectivă”. Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 2001, p.139.
[31].Richard D. Downie, „Defining Integrated Operations, in Joint Force Quarterly”, no. 38/2005, p. 12, James C. Royse, Gold is the New Purple: Interagency Operations in Campaigns and Expeditions, in www.stormingmedia.us/15 /1585/A158534.html
[32]. Eugen Bădălan, Teodor Frunzeti, „Acțiuni militare altele decât razboiul”, Editura Militară, București, 2001, p.7
[33] http://www.globalsecurity.org7military/systems/ground/fcs.htm
[34Constantin Moștoflei, Gheorghe Văduva, ,,Tendințe în lupta armată”, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2004, p.23
[35] Thomas X. Hammes, 4th Generation Warfare: „Our Enemies Play to Their Strengths, in Armed Forces” Journal, November 2004, pp. 40-44; http://www.d-n-i.net/second_level/fourth_generation_warfare.htm
[36].Tony Corn, World War IV „As Fourth Generation Warfare, in Real Clear Politics”- january 6, 2006
[37] cssas.unap.ro, Principii ale războiului și luptei armate. Realități și tendințe, București, 2003.
[38]. Iosif Armaș, Cornel Purcărea, Paul Dănuț Duță, „Acțiunea militară la granița dintre milenii”, Editura militară, București, 2001.
[39].Clausewitz C. von „Despre război”, Editura Militara, Bucuresti, 1982
[40].Sun Tzî „Arta războiului”, Editura Militara, Bucuresti, 1976
[41].Toffler A. si H. „Război și antirăzboi, supraviețuirea în zorii secolului XXI”, Editura Antet 2000, Bucuresti, 1995
[42].Stăncilă L. „Tendințele actuale de evoluție a luptei armate. Influența acestora asupra artei militare în războiul de apărare a țării”, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 1997
[43].Stancila L., „Legile și principiile luptei armate moderne”, Editura Academiei de Înalte
Studii Militare, Bucuresti, 2001
[44].Colectiv „Lupta armată”, Editura Militara, Bucuresti, 1978
[45].Grozea Tr. „Corelația spațiu-luptă armată”, Editura Militara, Bucuresti, 1969
[46]. Centrul de Studii Strategice de Securitate, „Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva terorismului”, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 2002
ANEXE
ANEXA1 REGIONAL MILITARZ EXPEDITURE
ANEXA 2 “TERORISMMAP
ANEXA 3 Principii privind utilizarea luptei armate
ANEXA 4 Lupta armată antiteroristă
ANEXA 5 Luptele armate din Afganistan
ANEXA 6 Luptele armate din Irak
ANEXA 7 Soldatul sistem
ANAXA 8 Analiza SWOT
BIBLIOGRAFIE
[1]. Cf. ***,, Lupta armată”, București, Editura Militară, 1978, p. 27
[2]. ***, Lexicon militar, Ediția a II-a, Chișinău, Editura Saka, 1994, p. 212
[3]. G. Anton, F. Râpan, , „Riscurile si principiile de întrebuințare în luptă a forțelor și mijloacelor”. În: „Gândirea militară românească“, nr. 1/1996
[4].. ***, „Tendințe în lupta armată”, București, Editura Universității Naționale de Apărare, 2004, p. 24
[5]. Cf. ***, „Tratat de știință militară”, vol. 1, București, Editura Militară, 2001, p. 183
[6]. I. Șuta, „Elemente de tactică”, București, Editura Militară, 1971, p. 131
[7]. Von Clausewitz, Carl, „Despre război”, București, Editura Militară, 1972, p. 184
[8]. T. Grozea, , ,,Despre rolul timpului în desfășurarea acțiunilor militare”, București, Editura Militară, 1966, pp. 62-64
[9]. Cf. Centrul de studii și cercetări de istorie și teorie, „Lupta armată. Coordonate, opinii, dezbateri doctrinare”, București, Editura Militară, 1978, p. 126
[10]. Kotarbinski, Tadeusz, „Tratat despre lucrul bine făcut”, București, Editura Politică, 1976, pp. 302, 304
[11]. Bădălan, Eugen, Arsenie, Valentin, Alexiu, Dumitru, „Tratat de tactică militară”, vol. 2, Sibiu, Editura Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“, 2003, p. 215
[12].. David S. Alberts, John J. Garstka úi Frederick P. Stein, Network Centric Warfare: „Developing and Leveraging Information Superiority”, Editia a 2-a (revizuitä), CCRP, februarie 2000.
[13].. Viceamiral Arthur K. Cebrowski úi John J. Garstka,” Network Centric
Warfare: Its Origin and Future”, www.usni.org/Proceedings/Articles98/ARO
Cebrowski.htm..
[14]. Aurelian Ionescu, „Războiul bazat pe Rețea”, în „Observatorul militar“, nr. 15 (14 – 20 aprilie 2003).
[15]. Stuart E. Johnson úi Martin C. Libicki, “Dominant Battlespace Knowledge”, cu o introducere a amiralului William A. Owens, National Defense University, NDU Press Book, October 1995.
[16]. Paul Murdock, „Principles of War on the Network-Centric Battlefield”:
[17] Robert K. Akerman, Military „Crystal Ball Portends Network Centric Supremacy”, în revista Signal, 2001.
[18] Gilbert Achcar, Noul Război. „Lumea după Kosovo”, Editura Corint, București, 2002, p. 94.
[19] Jean-Luc Marret, „Tehnicile terorismului”, Editura Corint, București, 2002, p. 5.
[20] Centrul de Studii Strategice de Securitate, „Integrarea Euro-Atlantică. Priorități post-Praga”, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 2002, pp. 264-266.
„Impact strategic” nr. 1-2/2003
[21] Vasile Paul, „Noul terorism-amenințare asimetrică”, în „Gândirea militară românească”, anul XIII, nr.1/2002
[22]. Programul de guvernare 2010-2013, cap. 23, apărarea națională.
[23]. Gândirea militară românească – 6/2013
[24]. Alvin și Heidi Toffler, „Război și antirăzboi”, 199ș, p. 86.
[25]. Mircea Mureșan, Gheorghe Văduva, „Războiul viitorului, viitorul războiului”, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2004, p.97
[26].http://www.nato.int/docu/reviev/2005/issue1/art5_pr.html
[27]. F. Foch, Principiile razboiului. „Conducerea razboiului”, Editura Militară, București, 1975, p.37.
[28]. Lucian Stăncilă, Joan Grecu, „Lupta armată modernă”, Editura AISM, București, 2002, p.9.
[29] Alvîn și Heidi Toffler, ,,Rălzboi și antirăzboi, supravietuirea în zorii secolului XXI”, Editura Antet, București, 1995, pag. 16.
[30].Apud Gheorghe Toma, Lucian Stăncilă, Costică Țenu, „Arta operativă între contrarii. Actualitate și perspectivă”. Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 2001, p.139.
[31].Richard D. Downie, „Defining Integrated Operations, in Joint Force Quarterly”, no. 38/2005, p. 12, James C. Royse, Gold is the New Purple: Interagency Operations in Campaigns and Expeditions, in www.stormingmedia.us/15 /1585/A158534.html
[32]. Eugen Bădălan, Teodor Frunzeti, „Acțiuni militare altele decât razboiul”, Editura Militară, București, 2001, p.7
[33] http://www.globalsecurity.org7military/systems/ground/fcs.htm
[34Constantin Moștoflei, Gheorghe Văduva, ,,Tendințe în lupta armată”, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2004, p.23
[35] Thomas X. Hammes, 4th Generation Warfare: „Our Enemies Play to Their Strengths, in Armed Forces” Journal, November 2004, pp. 40-44; http://www.d-n-i.net/second_level/fourth_generation_warfare.htm
[36].Tony Corn, World War IV „As Fourth Generation Warfare, in Real Clear Politics”- january 6, 2006
[37] cssas.unap.ro, Principii ale războiului și luptei armate. Realități și tendințe, București, 2003.
[38]. Iosif Armaș, Cornel Purcărea, Paul Dănuț Duță, „Acțiunea militară la granița dintre milenii”, Editura militară, București, 2001.
[39].Clausewitz C. von „Despre război”, Editura Militara, Bucuresti, 1982
[40].Sun Tzî „Arta războiului”, Editura Militara, Bucuresti, 1976
[41].Toffler A. si H. „Război și antirăzboi, supraviețuirea în zorii secolului XXI”, Editura Antet 2000, Bucuresti, 1995
[42].Stăncilă L. „Tendințele actuale de evoluție a luptei armate. Influența acestora asupra artei militare în războiul de apărare a țării”, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 1997
[43].Stancila L., „Legile și principiile luptei armate moderne”, Editura Academiei de Înalte
Studii Militare, Bucuresti, 2001
[44].Colectiv „Lupta armată”, Editura Militara, Bucuresti, 1978
[45].Grozea Tr. „Corelația spațiu-luptă armată”, Editura Militara, Bucuresti, 1969
[46]. Centrul de Studii Strategice de Securitate, „Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva terorismului”, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 2002
ANEXE
ANEXA1 REGIONAL MILITARZ EXPEDITURE
ANEXA 2 “TERORISMMAP
ANEXA 3 Principii privind utilizarea luptei armate
ANEXA 4 Lupta armată antiteroristă
ANEXA 5 Luptele armate din Afganistan
ANEXA 6 Luptele armate din Irak
ANEXA 7 Soldatul sistem
ANAXA 8 Analiza SWOT
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte Teoretice Privind Lupta Armata. Stadiul Cunoasterii In Domeniul Actiunii Militare (ID: 110456)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.