Aspecte Teoretice Privind Formarea Profesionala a Angajatilor

Capitolul I: Aspecte teoretice privind formarea profesionala a angajatilor

1.Scurt istoric al reglementarii formarii profesionale

In dreptul comunitar bazele reglementarii formarii profesionale sunt puse de catre Decizia din 2 aprilie 1963 a Consiliului European prin care au fost stabilite principiile generale din domeniul formarii profesionale. Aceasta decizie propune promovarea unei poilitici comune de dezvoltatre atat pentru economiile nationale, cat si pentru pietele comune, avand drept nucleu respectarea dreptului fundamental al fiecarei persoane de a-si alege in mod liber ocupatia, institutia si locul de formare, precum si locul de munca, si de asemenea tipul de pregatire pe care il va urma si periodicitatea cu care se va perfectiona sau recalifica profesional.

Decizia din 2 aprilie 1963 a Consiliului European cuprinde zece principii de baza in formarea profesionala si anume:

In primul principiu este definita politica de formare profesionala, ce reprezinta o activitate comuna tuturor statelor membre, ce presupune realizarea de programe si aplicarea lor respectand principiile din aceasta decizie. Mai este precizat si grupul tinta ce este vizat si anume tinerii si adultii care pot face sau fac deja o activitate profesionala.

In cel de-al doilea principiu sunt prezentate obiectivele principale ale deciziei, cateva dintre acestea fiind: sa se organizeze mijloacele necesare pentru realizarea formarii profesionale pentru diferite sectoare de activitate din domeniul economic; sa se extinda formarea profesionala astfel incat sa se realizeze dezvoltarea personalitatii pentru a putea fi in pas cu progresul tehnic si cu celelalte evolutii care se realizeaza in domeniul social si economic; sa se ofere pe parcursul vietii o formare si o pregatire profesionala adaptate varstei si sa se favorizeze daca este cazul reconversia sau recalificarea.

Cand se pun in aplicare programele ce vizeaza formarea profesionala trebuiesc avute in vedere previziunile si estimarile privind necesarul de personal din anumite sectoare de activitate, asigurarea mijloacelor necesare pentru realizarea in timp util a formarii profesionale la tineri si adulti.

In cel de-al patrulea principiu este prezentat rolul pe care il are Comisia si ce activitati poate intreprinde aceasta pentru ca politica de formare profesionala sa vizeze si sa duca la rezolvarea cat mai corecta si rapida a problemele din acest domeniu.

Interactiunea si comunicarea dintre Comisie si statele membre este foarte importanta deoarce ajuta la identificarea problemelor.

Realizarea schimburilor directe de experienta in domeniul formarii profesionale, intre statele membre.

Eficienta politicii de formare profesionala sta si in faptul cat de adecvat sunt pregatiti formatorii.

Trebuie sa se realizeze o apropiere treptata a nivelurilor de formare profesionala.

Trebuie avuta in vedere echilibrarea cererii cu oferta de forta de munca de pe piata.

Pentru a se putea indeplini politica comuna de formare profesionala se pune in discutie si existenta unui finantari comune.

De asemenea un alt document de referinta din acest domeniu este Decizia nr. 94/819 din 6 decembrie 1994, privind implementarea unei politici de formare profesionala, denumita „Programul Leonardo da Vinci” care urmareste:

Adaptarea la schimbariile industriale, acest lucru realizandu-se prin reconversie si formare profesionala;

Crearea conditiilor favorabile mobilitatii formatorilor si a persoanelor in formare;

Incurajarea cooperarii intre intreprinderi si institutiile de invatamant sau de formare profesionala;

Colaborarea statelor membre pentru dezvoltarea acestui domeniu.

Declarația de la Lisabona (martie 2000) propune o serie de obiective pentru statele membre ale Uniunii Europene de a pune bazele unei societăți și economii bazate pe cunoaștere, care se pot realiza doar cu ajutorul adaptarii și îmbunătățirii sistemelor de educație și formare profesională.

Memorandumul privind învățarea pe tot parcursul vieții al Comisiei Europene (adoptat în octombrie 2000) formulează o serie de directii principale cu rol de orientare a acțiunilor viitoare în domeniul: accesului universal și continuu la învățare pentru formarea și îmbunătățirea competențelor; sustinerea inovației în predare și învățare; valorizarea învățării non-formale și informale.

„Declarația de la Copenhaga” (Declarația miniștrilor europeni ai educației și formării profesionale și a Comisiei Europene, convenită în noiembrie 2002, cu privire la consolidarea cooperării europene în formare profesională) stabilește următoarele priorități în dezvoltarea educație și de formarii profesionale inițiale și continue: dimensiunea europeană, transparență, informare și consiliere, recunoașterea competențelor și a calificărilor, asigurarea calității în formare.

Comunicarea Comisiei Europene in ceea ce priveste invatarea in randul adultilor, din anul 2006, cu titlul „ Nu este niciodata prea tarziu pentru a invata”. Aceasta comunicare are ca element cheie formarea continua in randul adultilor.

In ceea ce priveste tara noastra, România a elaborat strategii, politici și direcții de acțiune care sunt în concordanță cu prevederiile Uniunii Europene, dar sunt adaptate contextului socioprofesional particular din țara.

Asadar, Romania a elaborat Strategia națională pentru formare profesională continuă, care este in acord cu Strategia Europeană pentru Ocupare, unde sunt stabilite o serie de direcții de acțiune, dintre care putem aminti: • realizarea de politici de învățare pe tot parcursul vieții, în pas cu schimbariile și cerințele de pe piata muncii; • dezvoltarea unui sistem de formare profesională continuă, flexibil; • majorarea nivelului de participare la procesul de învățare pe tot parcursul vieții până la 7% în 2010, pentru populația adultă (cu vârsta cuprinsa intre 25-64 ani).

Analizand politiciile europene și naționale privind formarea profesională continuă putem identifica legaturile dintre reglementările de la nivelul Uniunii Europene și cele adoptate de România. Reglementările europene au constituit cadrul, punctul de plecare în elaborarea direcțiilor de politică naționale în domeniu formării profesionale, obiectivele și domeniile de acțiune stabilite la nivel european fiind adoptate și adaptate la nevoile și prioritățile românești.

In materia reglementarii formarii profesionale, Codul Muncii ( Legea nr. 53/2003, republicata in Monitorul Oficial nr.345 din 18 mai 2011) reprezinta punctul de plecare. Asadar, in Codul Muncii exista un titlu rezervat acestui domeniu, si anume: Titlul VI intitulat Formarea profesionala, cuprinzand articolele de la 192 la 210.

De asemenea O.G. nr.129/2000 privind formarea profesionala a adultilor ( republicata in M. Of. Nr.110 din 13 februarie 2014) corelata cu Normele Metodologice de aplicare a acestei ordonante, care au fost aprobate prin H.G. nr. 522/2003 reprezinta legislatie de referinta pentru domeniul formarii profesionale.

2. Obiectivele principale ale formarii profesionale a salariatilor

Conform art.192 din Codul Muncii obiectivele princincipale a formarii profesionale sunt urmatoarele:

adaptarea salariatului la cerintele postului sau ale locului de munca;

obtinerea unei calificari profesionale;

actualizarea cunostintelor si deprinderilor specifice postului si locului de munca si perfectionarea pregatirii profesionale pentru ocupatia de baza;

reconversia profesionala determinata de restructurari socioeconomice;

dobandirea unor cunostinte avansate, a unor metode si procedee moderne, necesare pentru realizarea activitatilor profesionale;

prevenirea riscului somajului;

promovarea in munca si dezvoltarea carierei profesionale.

Aceste obiective principale se gasesc atat in reglementariile comunitare privind formarea profesionala, cat si in reglementari nationale specifice, cum sunt regulile de organizare ale anumitor profesii.

O forma mai contextualizata a obictivelor o regasim si in Ordonanta Guvernului nr.129/2000 privind formarea profesională a adulților. Astfel obiectivele fiind urmatoarele:

a) facilitarea integrării sociale a indivizilor în concordanță cu aspirațiile lor profesionale și cu necesitățile pieței muncii;

b) pregătirea resurselor umane capabile să contribuie la creșterea competitivității forței de muncă;

c) actualizarea cunoștințelor și perfecționarea pregătirii profesionale în ocupația de bază, precum și în ocupații înrudite;

d) schimbarea calificării, determinată de restructurarea economică, de mobilitatea socială sau de modificări ale capacității de muncă;

e) însușirea unor cunoștințe avansate, metode și procedee moderne necesare pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

Atat in prima categorie, cat si in cea de a doua categorie de obiective, accentul este pus pe capabilitatea de reconversie, de schimbare a calificarii, de asemenea dezvoltarea continua a cunostiintelor este un obiect comun.

In Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea fortei de munca gasim de asemenea o categorie specifica de obiective privind formarea profesionala:

a) prevenirea șomajului și combaterea efectelor sociale ale acestuia;

b) încadrarea sau reîncadrarea în muncă a persoanelor în căutarea unui loc de muncă;

c) sprijinirea ocupării persoanelor apartinând unor categorii defavorizate ale populatiei;

d) asigurarea egalitătii șanselor pe piata muncii;

e) stimularea șomerilor în vederea ocupării unui loc de muncă;

f) stimularea angajatorilor pentru încadrarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă;

g) îmbunătătirea structurii ocupării pe ramuri economice și zone geografice;

h) creșterea mobilitătii fortei de muncă în conditiile schimbărilor structurale care se produc în economia natională;

i) protectia persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj.

Prin formarea profesionala a angajatilor se urmareste dezvoltarea cunostintelor deja detinute, cat si acumularea de cunostinte noi de catre acestia. Aceasta formare reprezinta un proces continuu, complex ce se afla in interdependenta cu dezvoltarea economico-sociala a societatii.

Angajatii trebuie sa se alinieze mereu cu standardele ocupationale pentru a putea acoperi cererea de forta de munca.

3. Forme

Formele prin care se realizeaza formarea profesionala a angajatilor sunt:

participarea salariatilor la cursuri organizate de catre angajator sau de catre furnizorii de servicii de formare profesionala;

stagiile de adaptare profesionala la cerintele postului pe care il ocupa sau ale locului de munca unde isi desfasoara activitatea salariatul;

stagiile de practica;

stagiile de specializare desfasurate atat in tara, cat si in strainatate;

ucenicia;

formarea individualizata;

si alte metode de formare profesionala care sunt stabilite intre angajator si salariat.

Durata invatamantul general obligatoriu reprezinta un element foarte important pentru dreptul muncii. Asadar, conform reglementarilor in vigoare, invatamantul general obligatoriu este de 10 clase, avand in vedere varsta la care sunt inscrisi copii la scoala, si anume varsta de 6 ani, la terminarea ciclului de invatamant obligatoriu au, de regula, 16 ani. De unde rezulta si faptul ca la aceasta varsta, 16 ani, cel in cauza poate incheia singur un contract individual de munca.

Sediul materiei pentru formarea profesionala din afara sistemului de invatamant, se regaseste in urmatoarele acte normative:

Codul Muncii, art. 192-210;

Legea educației naționale nr. 1/2011;

Ordonanta Guvernului nr. 129/200 privind formarea profesionala a adultilor, cu modificarile si completarile ulterioare;

Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 129/200 privind formarea profesionala a adultilor, aprobata prin H.G. nr. 522/2003;

Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării fortei de muncă, cu modificarile si completarile ulterioare;

Capitolul II: METODOLOGIA REALIZARII UNUI PROGRAM DE FORMARE PROFESIONALA

Planul de formare profesionala

Capitolul V JURISPRUDENTA

Jurisprudenta romana in materia formarii profesionale a angajatilor:

Speta 1:

Tribunalul Sibiu

Răspunderea patrimonială. Prejudiciu creat societății de către angajat.

Cerere reconvențională. Restituirea garanției reținută de angajator.

Data speta 28.02.2012

Prin actiunea înregistrata la aceasta la data de 29 august 2011, reclamanta S.C. „A” S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. N. C. obligarea acesteia la plata sumei de 10347 lei cu titlu de prejudiciul adus societatii.

În motivarea actiunii reclamanta arata ca pârâta a fost angajata la societate în postul de agent de turism în perioada 02.08.2010 – 23.07.2011. Contractul individual de munca este însotit de actul aditional nr. 6.47714/31.07.2010, prin care salariata se obliga sa lucreze în societate cel putin trei ani de la data expirarii perioadei de proba. În cazul în care se renunta la aceasta perioada salariata este obligata la plata sumei de 10000 lei cu titlu de prejudiciul adus societatii.

Prin actul aditional nr. 6.47715/07.08.2010 dispus participarea pârâtei la un curs de formare profesionala pe o perioada de 65 de zile cu scoaterea din productie 3 ore pe zi. Acest stagiu de formare profesionala s-a desfasurat în perioada 02.08.2010- 15.10.2010 si s-a finalizat prin procesul verbal nr. 6.66524 si prin emiterea certificatului de absolvire înregistrat sub nr. 6.66524/03.11.2010.

Societatea arta ca la încheierea acestor acte aditionale pârâta si-a dat acordul, actele producând efecte juridice ce pâna la acest moment nu au fost contestate de nici una din parti, deci, actele aditionale au putere între parti semnatare si prin nerespectarea lor pârâta a creat un prejudiciul societatii.

Societatea precizeaza ca scoaterea din productie a pârâtei se evidentiaza în pontajele lunilor august, septembrie si octombrie 2010. Valoarea totala a stagiului este de 500 lei si a fost suportata de angajator iar prin plecarea pârâtei înainte de perioada de trei ani prevazuta în actul aditional da dreptul societatii sa-si recupereze sumele cheltuite pentru stagiul profesional, respectiv suma de 347 lei proportional cu perioada nelucrata.

În dovedirea actiunii reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, depunând în acest sens copii de pe contractul individual de munca, cele 2 acte aditionale la contractul individual de munca, programul de stagiu profesional, pontajele, procesul verbal de finalizare a stagiului, certificatul de absolvire si testarea pentru evaluarea cunostintelor date la sfârsitul stagiului de formare profesionala.

Prin întâmpinarea formulata, pârâta a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata. Pârâta arata ca a fost detasata în Italia unde a constatat ca programul de lucru era de la ora 9 si pâna la ora 23. Cazarea era la 75 de km si a fost nevoita sa faca naveta în fiecare zi, fapt ce a dus la îmbolnavirea ei. A anuntat conducerea societatii de acest aspect si aceasta i-a sugerat sa – si dea demisia, ceea ce a si acceptat.

Analizând probatoriul administrat în cauza instanta retine urmatoarele: pârâta a fost angajata la reclamanta în postul de agent de turism potrivit contractului individual de munca încheiat la data de 02.08.2010, fiind detasata în Italia. La data de 31.07.2010 a semnat un act aditional la contractul individual de munca prin care se obliga s-a ramâna în societate timp de 3 ani de la momentul angajarii, în caz contrar va trebui sa plateasca societatii suma de 10000 cu titlu de prejudiciul. La putin timp, a semnat un alt act aditional la contractul individual de munca, numarul 6.47715/07.08.2010, care avea ca obiect formarea profesionala, iar stagiul de formare profesionala s-a desfasurat în perioada 02.08.2010- 15.102010, pentru care s-a eliberat si un certificat de absolvire.

La data de 01.03.2011 pârâta a fost detasata în Italia, însa societatea reclamanta nu a depus la dosarul cauzei actul prin care s-a efectuat delegarea si nici nu a facut dovada faptului ca pârâta a fost informata cu privire la conditiile delegarii, asa cum prevad dispozitiile art. 18 din Codul Muncii.

În ce priveste actiunea principala, instanta retine ca în baza contractului de munca încheiat între parti, societatea avea obligatia, conform dispozitiilor art. 6 din Codul Muncii sa-i asigure pârâtei conditii de munca adecvate activitatii desfasurate, protectia sociala, securitatea si sanatatea în munca, precum si respectarea demnitatii si a constiintei sale.

Societatea nu si-a îndeplinit nici obligatia prevazuta de dispozitiile art. 18 din Codul muncii de a informa pârâta în legatura cu conditiile desfasurarii muncii în strainatate, anterior detasarii.

În Italia, pârâta nu a beneficiat de conditii normale de munca, fiind supusa unui program de lucru supraîncarcat, fapt ce a dus la îmbolnavirea acesteia si apoi la demisie.

Fata de cele mai sus aratate, instanta retine ca desi încetarea raporturilor de munca dintre parti a avut loc ca urmare a cererii pârâtei, conduita sa a fost determinata de conditiile de munca împovaratoare la care a fost supusa.

Societatea reclamanta nu si-a îndeplinit obligatiile prevazute în contractul individual de munca si de legislatia muncii referitoare la conditii de munca adecvate activitatii desfasurate, protectia sociala, securitatea si sanatatea în munca, precum si respectarea demnitatii si a constiintei sale, astfel încât nu poate invoca îndeplinirea din partea pârâtei a obligatiei asumate prin cele doua acte aditionale la contractul de munca.

Obligatia asumata de pârâta de a suporta cheltuielile cu formarea sa profesionala si sa plateasca 10.000 lei în situatia în care paraseste societatea reclamanta în interiorul termenului de 3 ani de la data încheierii contractului de munca, respectiv de la data promovarii examenului de absolvire a cursului se afla într-o evidenta interdependenta cu obligatia reclamantei de a-i asigura conditii normale si decente de munca, fiecare dintre aceste obligatii fiind cauza juridica a obligatiei corelative.

Nu se poate retine culpa pârâtei în neexecutarea contractului individual de munca, culpa apartinând societatii reclamante, astfel încât cum aceasta nu si-a îndeplinit obligatiile ce-i reveneau în temeiul contractului de munca si a legii nu poate solicita îndeplinirea obligatiilor asumate de catre pârâta în temeiul contractului de munca si a celor doua acte aditionale la acesta. Asa fiind, urmeaza ca actiunea principala sa fie respinsa.

Speta 2

Curtea de Apel Timisoara

Clauze specifice în contractul individual de muncă. Clauza de fidelitate. Clauza de neconcurență. Clauza de rambursare a cheltuielilor determinate de formarea profesională a salariatului

Data speta 10.07.2013

-Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii: art. 20-art.24, art. 39 alin. 2 lit. d), art. 198

Art. 198 din Codul muncii reglementează un caz special de răspundere patrimonială a salariaților, iar angajatorul nu poate invoca existența unei clauze penale în actul adițional la contractul individual de muncă pentru a obține obligarea angajatului la plata sumei stabilite anticipat prin această clauză, cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregătirea sa profesională, fără a dovedi îndeplinirea cerințelor legale pentru angajarea acestei răspunderi. În absența unui curs sau a unui stagiu de formare profesională, nu sunt incidente dispozițiile art. 198 din Codul muncii.

Curtea de Apel Timișoara, Secția litigii de muncă și asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 1793 din 10 iulie 2013

Prin sentința civilă nr. 452/07.02.2013, pronunțată în dosarul nr. 8636/30/2012, Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de către reclamanta SC „P.” SA Timișoara în contradictoriu cu pârâtul J.A., precum și cererea reconvențională formulată de către pârâtul-reclamant reconvențional J.A. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențională SC „P.” SA Timișoara.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că între părți s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 508/2011, în baza căruia pârâtul a ocupat funcția de reprezentant tehnic comercial, iar la data de 28.03.2011, s-a încheiat un act adițional la contractul individual de muncă, prin care contractul individual de muncă al pârâtului s-a transformat din contractul individual de muncă cu durată determinată în contractul individual de muncă cu durată nedeterminată, iar salariul angajatului s-a majorat de la 2.100 lei la 2.500 lei.

Contractul individual de muncă încheiat între părți are o anexă denumită „Clauze speciale”. Clauza de fidelitate, pe care își întemeiază reclamanta acțiunea, este definită la art. II din această anexă, care prevede, la lit. a, că: „părțile încheie prezentul contract în considerarea faptului că salariatul va avea acces, pe toată durata contractului individual de muncă, la modalitățile specifice de desfășurare a activității de către angajator. Specificul activității se concretizează în actualizarea continuă a cunoștințelor profesionale, însușirea unor elemente de know-how adecvat, perfecționarea permanentă a pregătirii profesionale, deprinderea de metode, procedee și proceduri moderne, dezvoltarea carierei profesionale”.

La lit. b) a aceluiași articol se prevede obligativitatea angajatului ca, în condițiile stipulate la lit. a), „să își păstreze calitatea de angajat al SC Prompt SA pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de la semnarea contractul individual de muncă”, iar la lit. c), se stabilește că: „în cazul în care contractul individual de muncă încetează din motive imputabile salariatului, în termenul precizat la lit. b), dar numai după terminarea perioadei de probă, acesta se obligă să plătească despăgubiri în valoare de 10.000 Euro”.

La data de 24.07.2012, pârâtul a exprimat, printr-o notificare de demisie, intenția sa privind încetarea contractului individual de muncă, arătând că dorește ca încetarea acestuia să se producă cu începere de la data de 21.08.2012.

Având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că răspunderea patrimonială a salariatului nu poate fi antrenată în temeiul art. 254 alin. (1) din Codul muncii, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute în acest text de lege.

După încetarea contractului individual de muncă, angajatorul poate solicita despăgubiri, în baza art. 198 din Codul muncii, conform căruia salariații care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională, în condițiile art. 197 alin. (1) din Codul muncii, nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă stabilită prin act adițional. Durata obligației salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, precum și orice alte aspecte în legătură cu obligațiile salariatului, ulterioare formării profesionale, se stabilesc prin act adițional la contractul individual de muncă. Nerespectarea de către salariat a dispoziției prevăzute la art. 198 alin. (1) din Codul muncii determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă.

În speță, clauza de care se prevalează reclamanta nu constituie o clauză de neconcurență și nici nu instituie o obligație de despăgubire a salariatului ca urmare a formarii profesionale, iar prevederile art. 1170 și art. 1270 Cod civil nu pot fi invocate în cadrul raporturilor de muncă, ce au la bază o legislație specială.

În lipsa unui curs sau a unui stagiu de formare profesională, obligația de fidelitate, sub forma interdicției pentru angajat de a avea inițiativa încetării contractului individual de muncă, este contrară dispozițiilor art. 38 din Codul muncii.

Această clauză, inserată în actul adițional la contractul individual de muncă, nu poate produce efecte în condițiile în care nu sunt întrunite cerințele imperative ale legii.

Prin urmare, întrucât clauza arătată nu se încadrează în prevederile legale imperative sus-menționate, tribunalul a constatat, pe cale de excepție, nulitatea parțială absolută a art. 2 lit. b) și lit. c) din actul adițional la contractul individual de muncă nr. 508/ 2011 și a respins, pe cale de consecință, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs se arată, în esență, că, la baza raporturilor juridice dintre părți a stat contractul de muncă încheiat între reclamantă și pârât, contract ce cuprinde o serie de clauze speciale, și anume: de fidelitate, de confidențialitate, de neconcurență și de exclusivitate.

În speță, nu sunt concludente prevederile Codului muncii referitoare la „clauza de formare profesională”, așa cum este aceasta definită de cod, deoarece art. II din cuprinsul „Clauzelor Speciale” ale contractului individual de muncă al pârâtului a fost denumit, prin acordul părților, clauză de fidelitate. Nerespectarea acestei clauze, astfel cum este asumată potrivit art. II lit. a) și lit. b) din Anexa: „Clauze speciale”, este sancționată prin art. II lit. c) din aceeași anexă.

Din coroborarea dispozițiilor art. 20 din Codul muncii cu cele ale art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Ordinul nr. 64/2003 al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, pentru aprobarea modelului-cadru al contractului individual de muncă, rezultă că, prin acordul lor, părțile pot cuprinde, în contractual individual de muncă, și alte clauze specifice, nu numai cele enumerate de prevederile Codului muncii, dacă ele nu contravin normelor imperative ale legilor aplicabile.

Clauza de fidelitate este o clauză specială, corespunzătoare specificului activității desfășurate de societatea reclamantă, și este urmarea faptului că salariații au ocazia de a-și însuși cunoștințe care nu se pot dobândi în niciun alt domeniu de activitate sau într-o unitate de învățământ.

Această obligație nu dă dreptul, însă, angajatorului să solicite angajatului și să convină cu acesta să rămână în unitate un număr minim de ani din momentul încheierii contractului individual de muncă între părți, în considerarea faptului că salariatul, în realizarea atribuțiilor de serviciu, ia cunoștință de secrete de producție și comerciale, inclusiv de elemente de know-how adecvat, acumulează cunoștințe profesionale ce exced curiculei instituțiilor de învățământ tehnic superior din România, își perfecționează permanent pregătirea profesională, deprinderea de metode, procedee și proceduri moderne, și își dezvoltă cariera profesională, sub sancțiunea plății unor daune-interese, stabilite anticipat, în cazul denunțării unilaterale a contractului individual de muncă înaintea expirării termenului impus de către angajator, dat fiind că o astfel de solicitare încalcă dreptul esențial la muncă, prevăzut de art. 41 alin. (1) din Constituția României coroborat cu art. 3 din Codul muncii, drept ce are un conținut complex, incluzând și dreptul salariatului la demisie în orice moment al executării contractului individual de muncă, cu respectarea termenului de preaviz, dacă nu invocă nerespectarea obligațiilor asumate de către angajator prin contractul individual de muncă.

Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că art. II lit. b) și lit. c) din Anexa: „Clauze speciale”, care prevede o interdicție pentru pârât de a avea inițiativa denunțării unilaterale a contractului individual de muncă, încheiat între părți, pe o perioadă de minim 5 ani din momentul semnării acestei anexe, sub sancțiunea plății unei despăgubiri în valoare de 10.000 Euro în favoarea reclamantei, este contrar dispozițiilor art. 38 din Codul muncii coroborate cu cele ale art. 41 alin. (1) din Constituția României și ale art. 3 și art. 81 din Codul muncii, astfel încât instanța de fond a apreciat în mod corect că este lovit de nulitate absolută, în condițiile în care efectele sale se produc ulterior încetării contractului individual de muncă.

Legiuitorul permite, prin art. 198 alin. (1) din Codul muncii, încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă, prin care să se prevadă că salariatul nu poate avea inițiativa încetării contractului individual de muncă pe o anumită perioadă de timp, convenită expres în cuprinsul actului adițional, în ipoteza în care acesta a beneficiat de un curs sau de un stagiu de formare profesională, inițiat de către angajator, care a suportat toate cheltuielile ocazionate de această participare. Această normă prohibitivă nu are, însă, un caracter absolut și nu îngădește dreptul la muncă al salariatului, ci se coroborează cu prevederile art. 198 alin. (3) din Codul muncii, care instituie sancțiunea pentru nerespectarea interdicției menționate anterior, și anume: suportarea de către salariat a tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea profesională proporțional cu perioada nelucrată din cea stabilită în actul adițional la contractul individual de muncă.

Astfel, art. 198 din Codul muncii reglementează un caz special de răspundere patrimonială a salariaților, iar angajatorul nu poate invoca existența unei clauze penale în actul adițional la contractul individual de muncă pentru a obține obligarea angajatului la plata sumei stabilite anticipat prin această clauză, cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregătirea sa profesională, fără a dovedi îndeplinirea cerințelor legale pentru angajarea acestei răspunderi, conform art. 254 coroborat cu art. 272 din Codul muncii, ca, de exemplu, valoarea prejudiciului suportat astfel cum rezultă din actele justificative, durata cursului sau stagiului de formare profesională, scoaterea salariatului din activitatea profesională pe durata acestui curs sau stagiu de formare profesională, existența actului adițional la contractul individual de muncă privind formarea profesională, încetarea raporturilor de muncă din culpa salariatului, etc.

Prin urmare, în absența unui curs sau a unui stagiu de formare profesională, nu sunt incidente dispozițiile art. 198 din Codul muncii. În speță, reclamanta nu a susținut și nu a dovedit că pârâtul ar fi urmat un curs sau un stagiu de formare profesională în afara activității sale de la locul de muncă, astfel încât clauza stipulată la art. II lit. a) – lit. c) din Anexa: „Clauze speciale” nu poate fi considerată o clauză prin care părțile reglementează, alături de obligația de fidelitate a salariatului, aspecte privitoare la formarea profesională a pârâtului din inițiativa angajatorului, pentru a se putea angaja răspunderea patrimonială a pârâtului în temeiul acestei clauze coroborată cu prevederile art. 198 și art. 254 din Codul muncii. De altfel, prin cererea de recurs, reclamanta a arătat că, în cauză, nu sunt concludente prevederile Codului muncii referitoare la „clauza de formare profesională”, deoarece art. II din cuprinsul „Clauzelor Speciale” ale contractului individual de muncă al pârâtului a fost denumit, prin acordul părților, clauză de fidelitate.

Art. 278 alin. (1) din Codul muncii dispune că „dispozițiile prezentului cod se întregesc …, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”. În temeiul acestui text legal, instanța de fond a apreciat corect că art. II lit. c) din Anexa: „Clauze speciale”, de care se prevalează reclamanta, nu poate justifica admiterea acțiunii acesteia, conform art. 1170 și art. 1270 Cod civil, în condițiile în care acest articol contravine unor norme legale imperative din legislația muncii.

Din cele expuse anterior rezultă că hotărârea recurată este temeinică și legală în ceea ce privește respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată, nefiind incidente motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 7-pct. 9, sau vreun alt motiv de nelegalitate sau netemeinicie care să atragă aplicabilitatea art. 3041 din Codul de procedură civilă.

Pe cale de consecință, în baza art. 312 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul reclamantei ca neîntemeiat.

ANEXA 1

Contract de servicii

Nr..…. .din………..2013

În temeiul OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificările și completările ulterioare, s-a încheiat prezentul contract de servicii, între:

MINISTERUL TINERETULUI SI SPORTULUI cu sediul în București, str. Vasile Conta nr. 16, sector 2, telefon: 021-318.90.00, fax 021-318.90.01, codul de înregistrare 26604620, având contul IBAN RO94TREZ70023670120XXXXX deschis la ATCPMB, reprezentatã legal prin dl. NICOLAE BANICIOIU – Ministru,

în calitate de Achizitor, pe de o parte

și

S.C EXTREME TRAINING S.R.L, sediul in Bucuresti, Calea Plevnei nr.61, sector 1, Bucuresti,telefon/fax nr. 0314 252534; 0372 874 354 avand C.U.I RO 18227600 , avand certificatul de inregistrare a Registrul Comertului nr. J40/21327/2005, cont nr. RO 49TREZ7015069X XX01 1734 .deschis la ATCPMB sector 1, reprezentata legal de catre dl. ANTONIO CIOCAN -FONTANINE. – imputernicit, in calitate de Prestator, pe de alta parte

2. Definitii

2.1 – In prezentul contract urmatorii termeni vor fi interpretati astfel:

contract – reprezintă prezentul contract și toate Anexele sale.

achizitor si prestator – părțile contractante, asa cum sunt acestea numite în prezentul contract;

prețul contractului – prețul plătibil prestatorului de către achizitor, în baza contractului, pentru îndeplinirea integrală și corespunzătoare a tuturor obligațiilor asumate prin contract;

servicii – activități a căror prestare fac obiect al contractului;

forța majoră – un eveniment mai presus de controlul părților, care nu se datorează greșelii sau vinei acestora, care nu putea fi prevăzut la momentul încheierii contractului și care face imposibilă executarea și, respectiv, îndeplinirea contractului; sunt considerate asemenea evenimente: războaie, revoluții, incendii, inundații sau orice alte catastrofe naturale, restricții apărute ca urmare a unei carantine, embargou, enumerarea nefiind exhaustivă ci enunciativă. Nu este considerat forța majoră un eveniment asemenea celor de mai sus care, fara a crea o imposibilitate de executare, face extrem de costisitoare executarea obligatiilor uneia din parti;

f. zi – zi calendaristica; an – 365 de zile.

3. Interpretare

3.1 În prezentul contract, cu exceptia unei prevederi contrare cuvintele la forma singular vor include forma de plural și vice versa, acolo unde acest lucru este permis de context.

3.2 Termenul “zi”sau “zile” sau orice referire la zile reprezintă zile calendaristice dacă nu se specifică în mod diferit.

4. Obiectul principal al contractului

4.1 – Prestatorul se obligă să presteze servicii de formare profesionala cod. CPV 80530000-8, respectiv formare manager de proiect, desfasurate in locatia Complexul Cultural Sportiv Studentesc Tei in perioada 12 .11 – 12 . 12. 2013.

4.2 – Achizitorul se obligă să plătească prestatorului prețul convenit pentru indeplinirea contractului de servicii .

5. Prețul contractului

5.1 Pretul total convenit pentru indeplinirea contractului, respectiv pretul serviciilor prestate platibil prestatorului de catre achizitor, conform propunerii financiare este de 179.648 .lei (TVA 0), firma fiind neplatitoare de TVA

6. Durata contractului

6.1 – Durata prezentului contract este de la 12.11.2013 pana la 12.12.2013 .

7. Documentele contractului

7.1. Propunerea tehnica si propunerea financiara a prestatorului

7.2.- Orice acte aditionale la contract, daca partile contractante vor consimti sa semneze astfel de documente.

8. Obligațiile prestatorului

8.1- Prestatorul se obligă să presteze serviciile care fac obiectul prezentului contract la standardele si performantele prezentate in propunerea tehnica, depusa in urma derularii procedurii interne de selectie de oferte organizata de achizitor, in perioada convenita si in conformitate cu obligatiile asumate.

8.2- Prestatorul se obliga sa despagubeasca achizitorul impotriva oricaror:

– reclamatii si actiuni in justitie, ce rezulta din incalcarea unor drepturi de proprietate intelectuala (brevete, nume, marci inregistrate etc.), legate de echipamentele, materialele, instalatiile sau utilajele folosite pentru sau in legatura cu serviciile prestate, si

daune interese, costuri, taxe si cheltuieli de orice natura, aferente, cu exceptia situatiei in care o astfel de incalcare rezulta din respectarea obligatiilor impuse de catre achizitor.

9. Obligațiile achizitorului

9.1 – Achizitorul are oobligatia sa puna la dispozitia prestatorului orice facilitati si/sau informatii pe care le considera necesare pentru indeplinirea contractului.

9.2 Achizitorul se obligă să plătească prețul convenit in prezentul contract pentru serviciile prestate, dupa finalizarea/inchiderea serviciilor prestate, factura aferenta va fi insotita de catre listele de participanti semnate si stampilate de catre prestator..

9.3 Achizitorul are obligatia de a efectua plata, prin virament bancar in contul de trezorerie al prestatorului in perioada 24-31 ale fiecarei luni, potrivit art.36 din OUG nr.34/2009, actualizata, dar nu mai tarziu de 30 de zile calendaristice de la data primirii facturii , potrivit art.6 din Legea nr.72/2013.

10. Sancțiuni pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor

10.1 – În cazul în care, din vina sa exclusivă, prestatorul nu reușește să-si execute obligațiile asumate prin contract, atunci achizitorul are dreptul de a deduce din pretul contractului, ca penalitati , o suma echivalenta cu cota procentuala de 0,05%, din pretul contractului pentru fiecare zi de intarziere, pana la indeplinirea efectiva a obligatiilor.

10.2 – În cazul în care achizitorul nu onorează factura in termenul prevazut la art. 9.3 , atunci achizitorul are obligatia de a plati, ca penalitati, o suma echivalenta cu cota de 0,05% din plata neefectuata pentru fiecare zi de intarziere pana la indeplinirea efectiva a obligatiilor.

10.3 – Nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părți, în mod culpabil și repetat, dă dreptul părții lezate de a cere rezilierea contractului si de a pretinde plata de daune-interese.

10.4 – Achizitorul își rezervă dreptul de a denunta unilateral contractul, printr-o notificare scrisă adresată prestatorului, fără nicio compensație, dacă acesta din urmă dă faliment, cu condiția ca aceasta denuntare sa nu prejudicieze sau să afecteze dreptul la acțiune sau despăgubire pentru prestator. In acest caz, prestatorul are dreptul de a pretinde numai plata corespunzatoare pentru partea din contract îndeplinită până la data denunțării unilaterale a contractului.

11. Ajustarea prețului contractului

11.1 – Pretul contractului este ferm si nu poate fi modificat pe toata perioada derularii contractului.

12. Amendamente

12.1 Partile contractante au dreptul, pe durata indeplinirii contractului, de a conveni modificarea clauzelor contractului, prin act aditional, numai in cazul aparitiei unor circumstante care lezeaza interesele comerciale legitime ale acestora si care nu au putut fi prevazute la data incheierii contractului.

13. Incetarea si rezilierea contractului

13.1 – Prezentul contract inceteaza in urmatoarele cazuri:

– de drept, la expirarea termenului pentru care a fost incheiat;

– In cazul expres prevazut la art.14.5 ;

– cu acordul scris al partilor, printr-o notificare scrisa, transmisa cu 10 zile inainte de data preconizata pentru incetarea contractului;

13.2 – Prezentul contract poate fi reziliat daca una dintre partiu nu isi respecta obligatiile asumate prin prezentul contract. In acest caz, cealalta parte poate, printr-o notificare scrisa sa solicite rezilierea contractului. Rezilierea produce efecte de plin drept fara interventia vreunei instante de judecata.

14. Forța majoră

14.1 – Forța majoră este constatată de o autoritate competentă.

14.2 – Forța majoră exonerează părțile contractante de îndeplinirea obligațiilor asumate prin prezentul contract, pe toata perioada în care aceasta acționează.

14.3 – Indeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acțiune a forței majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părților până la apariția acesteia.

14.4 – Partea contractantă care invocă forța majoră are obligația de a notifica celeilalte părți, imediat și în mod complet, producerea acesteia și să ia orice măsuri care îi stau la dispozitie în vederea limitării consecințelor.

14.5 – Dacă forța majoră acționează sau se estimează că va acționa o perioada mai mare de 10 zile , fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte părți încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna din părți să poată pretinde celeilalte daune-interese.

15. Solutionarea litigiilor

15.1 – Achizitorul și prestatorul vor face toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabila, prin tratative directe, orice neînțelegere sau disputa care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea contractului.

15.2 – Dacă, după 7 de zile de la începerea acestor tratative neoficiale, achizitorul și prestatorul nu reusesc să rezolve în mod amiabil o divergență contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluționeze de către instanțele judecatorești din Romania.

16. Limba care guverneaza contractul

16.1 – Limba care guverneaza contractul este limba română.

17. Comunicari

17.1 – (1) Orice comunicare între părți, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris.

(2) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii cât și în momentul primirii.

17.2 – Comunicările între părți se pot face și prin telefon, telegramă, telex, fax sau e-mail cu condiția confirmarii în scris a primirii comunicării.

18. Legea aplicabilă contractului

18.1 – Contractul va fi interpretat conform legilor din România.

Părțile au înteles să încheie, prezentul contract in 2 (doua) exemplare, câte unul pentru fiecare parte.

ACHIZITOR PRESTATOR

MINISTERUL TINERETULUI SI SPORTULUI S.C extreme training s.r.l

ministru, IMPUTERNICIT,

NICOLAE BANICIOIU ANTONIO CIOCAN -FONTANINE

Control financiar preventiv

delegat

secretar de stat ,

cristian cosmin

Directia Economica si patrimoniu

Director,

clara untaru

Directia juridica si politici de personal,

director,

irina tonca

directia programe si proiecte pentru tineret si studenti

inspector asistent (coordonare),

bogdan talmaciu

SERVICIUL INVESTITII SI ACHIZITII PUBLICE,

iNTOCMIT

MARIANA NICA

VIZAT CFP,