Aspecte Teoretice Privind Activitatea de Orientare Scolara Si Profesionala

CUPRINS 

REZUMATUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I: INTRODUCERE ( Actualitatea problemei )

CAPITOLUL II: Aspecte teoretice privind activitatea de orientare școlară și profesională

2.1. Consilierea pentru carieră, activitate esențială în școală

2.1.1. Conceptul de consiliere

2.1.2. Consilierea privind cariera

2.1.3. Școala și consilierea carierei

2.2. Alegerea carierei 

2.2.1. Metode și tehnici utilizate în educația pentru carieră

2.2.2. Decizia de carieră

2.2.3. Mecanisme ale deciziei

2.3Teorii ale dezvoltării carierei

2.3.1. Teoriile dezvoltării : Teoria lui Super

2.3.2. Teoria învățării sociale a lui Krumboltz

2.3.3. Teoriile referitoare la luarea deciziei (Vroom)

2.3.4. Concluzii privind teoriile

2.3.5.Teoria factor-trăsătură a lui Holland

CAPITOLUL III

3.1.Scopul și obiectivele cercetării

3.2. Ipotezele cercetării

CAPITOLUL IV: Metodologia cercetarii

CAPITOLUL V: Prezentarea și interpretarea rezultatelor obținute

5.1. Rezultatele obținute

5.2. Interpretarea rezultatelor

CAPITOLUL VI: Orientarea pentru carieră. Masuri educative.

6.1 .Metode de facilitare a interacțiunii și a comunicării dintre elevi

6.2. Aria curriculară Consiliere și Orientare.

6.3. Program de consiliere pentru carieră.

CAPITOLUL VII: Concluzii

Bibliografie

Anexe

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Prezenta lucrare își propune să arate felul în care teoria factor-trăsătură a lui Holland poate fi utilizată pentru a explica fenomenul de carieră, bazat pe argumente din cele mai recente cercetări și implicațiile acestor idei în relație cu consilierea în carieră și alte forme de asistență vocațională.

Prin această lucrare mi-am propus să răspund la trei întrebări fundamentale:

Care din caracteristicile personale și de mediu conduc la satisfacția alegerii unei cariere, implicarea și realizarea în carieră, și ce caracteristici conduc la indecizii , insatisfacții și lipsa realizării profesionale ?

Care sunt interesele exprimate de tinerii din clasele terminale de liceu și ce rol joacă ele în luarea unei decizii privind orientarea vocațională ?

Care este compatibilitatea dintre aceste interese, tipurile de personalitate și domeniile spre care se orientează în luarea deciziei cu privire la carieră ?

Lucrarea are la bază teoriile dezvoltării carierei, în special teoria factor-trăsătură a lui Holland privind alegerea vocațională și analizează câteva presupuneri:

Personalitatea individului constituie factorul cel mai important în alegerea vocațională ;

Inventariile de interese sunt de fapt inventarii de personalitate ;

Indivizii dezvoltă vederi stereotipe ale ocupațiilor, care joacă un rol important în alegerile vocaționale ;

Identificarea intereselor devine deseori un precursor al alegerilor ocupaționale ;

Pentru a dobândi succes și satisfacție în carieră este necesară alegerea unei ocupații compatibilă cu personalitatea ;

Personalitatea se dezvoltă ca rezultat al interacțiunii dintre caracteristicile moștenite, activitățile la care este supus individul și interesele și competentele care se dezvoltă din aceste activități ;

Obiectivul acestei lucrări este de a identifica zonele de interese profesionale și de a studia dacă aceste interese corespund profilului ales de elevii din clasele terminale de liceu.

Importanța teoretică și practică a obiectivului

Din punct de vedere teoretic s-a urmărit înțelegerea forțelor care influențează deciziile referitoare la dezvoltarea carierei, clarificarea proceselor care au loc și aplicabilitatea la toate grupele de indivizi

Din punct de vedere practic-aplicativ ar putea avea contribuție la construirea unor programe eficiente de consiliere privind orientarea școlară și profesională, oferind puncte de reper pentru demararea unor cercetări în acest domeniu care ar putea fi valorificate.

În capitolul II voi prezenta care este rolul consilierii pentru carierǎ în școalǎ, care este conținutul activitǎții de consiliere și orientare a carierei, precum și o scurtǎ prezentare a activității de consiliere în general și a consilierii privind cariera în special.

Se face referire și la metodele și tehnicile utilizate în educația și consilierea pentru carierǎ, cuprinde etapele și mecanismele implicate în luarea deciziilor privind cariera.

Se prezintă teoriile dezvoltării carierei, prezentând aspecte specifice ale fiecăreia și evidențiind aplicabilitatea lor prin elaborarea unui mare număr de teste, inventare, programe de intervenție care pot fi utilizate de practicieni. De asemenea este prezentatǎ baza teoretică a teoriei factor-trăsătură a lui Holland pe care se construiește și metodologia cercetării de față, punându-se accent pe tipurile de personalitate, relațiile tipologice și caracteristicile de mediu.

În capitolul III se prezină scopul și obiectivele cercetǎrii, ipotezele de la care se pornește.

În capitolul IV este prezentată metodologia de cercetare.

În capitolul V sunt prezentate rezultatele obținute, interpretarea acestora și concluziile constatate.

Capitolul VI prezintă o serie de măsuri educative pentru creșterea eficienței activitǎții de consiliere pentru carierǎ, precum și un program de consiliere privind cariera.

Capitolul VII încheie lucrarea printr-o prezentare generalǎ asupra tuturor problemelor discutate în această lucrare.

CAPITOLUL II

ASPECTE TEORETICE PRIVIND ACTIVITATEA DE ORIENTARE ȘCOLARĂ ȘI PROFESIONALĂ

2.1. CONSILIEREA PENTRU CARIERA – ACTIVITATE ESENȚIALĂ ÎN ȘCOALĂ

2.1.1. CONCEPTUL DE CONSILIERE

Consilierea este un proces complex ce cuprinde o arie foarte largă de intervenții care impun o pregătire profesională de specialitate. Mai specific, termenul de consiliere descrie relația interumană de ajutor între o persoană specializată, consilierul, și o altă persoană care solicită asistență de specialitate, clientul. Relația dintre consilier și persoana consiliată este una de alianță, de participare și colaborare reciprocă.

Există mai multe tipuri de consiliere:

Informațională : oferirea de informații pe domenii / teme specifice ;

Educațională : repere psihoeducaționale pentru sănătatea mentală, emoțională, fizică, socială și spirituală a copiilor și adolescenților ;

De dezvoltare personală : formarea de abilități și atitudini care permit o funcționare personală și socială flexibilă și eficientă în scopul atingerii stării de bine ;

Suportivă : oferirea de suport emoțional, apreciativ și material ;

Vocațională : dezvoltarea capacității de planificare a carierei ;

De criză : asistarea psihologică a persoanelor în dificultate ;

Pastorală : consiliere din perspectiva religioasă.

Aceste tipuri de consiliere nu se exclud una pe alta. De exemplu, consilierea educațională presupune elemente de consiliere vocațională, suportivă, de dezvoltare personală sau informațională.

Definirea consilierii impune accentuarea anumitor caracteristici ce o disting de alte arii de specializare ce implică asistența psihologică :

O primă caracteristică este dată de tipul de persoane cărora li se adresează. Consilierea vizează persoane normale, ce nu prezintă tulburări psihice sau de personalitate, deficite intelectuale sau de altă natură. Consilierea facilitează prin demersurile pe care le presupune, ca persoana să facă față mai ușor factorilor stresori și sarcinilor vieții cotidiene și astfel să îmbunătățească calitatea vieții;

O a doua caracteristică definitorie pentru consiliere este dată de faptul că asistența pe care o oferă utilizează un model educațional și un model al dezvoltării și nu unul clinic și curative. Consilierea facilitează și catalizează atingerea unui nivel optim de funcționare în lume;

O a treia caracteristică a consilierii este preocupare pentru prevenția problemelor ce pot împiedica dezvoltarea și funcționarea armonioasă a persoanei.

Există următoarele forme de consiliere:

Consilierea individuală este o interacțiune personală între consilier și client, în cadrul căreia consilierul asistă clientul în rezolvarea problemelor mentale, emoționale sau sociale. Programul de consiliere individuală se desfășoară în sesiuni terapeutice care oferă clientului maximă confidențialitate, ceea ce permite explorarea ideilor, sentimentelor sau atitudinilor problematice.

Consilierea de grup presupune o relaționare a consilierului cu un grup ai cărui membrii au o problemă comună. Procesul de consiliere valorifică experiența și cunoștințele fiecărei persoane asistate. La nivelul grupului se stabilește o rețea socială prin care sunt dezvoltate, pentru fiecare individ în parte, metodele și planurile de clarificare a situatiei existente, ajungându-se la individualizarea problemei. Acest tip de interacțiune contribuie nu numai la dezvoltarea individului dar și a grupului ca întreg. În consilierea de grup se cristalizează un sentiment de comunitate având la bază afiliere, apartenență, se clarifică dorințe, nevoi și opțiuni, iar autorealizarea pozitivă a fiecărui membru este raportată la dinamica grupului. Consilierea de grup oferǎ copiilor posibilitatea de a fi acceptați de ceilalți.

2.1.2. CONSILIEREA PRIVIND CARIERA

În domeniul pregǎtirii pentru carierǎ se pot distinge mai multe forme de intervenție sau mai mulți termeni care desemneazǎ tipuri similare de intervenție. Astfel, psihologia vocaționalǎ ca ramurǎ a psihologiei se ocupǎ de cercetarea modului de adaptare la opțiunile vocaționale, având ca obiect comportamentul și experiența persoanei în mediul de muncǎ. Consilierea privind cariera asistǎ individul în rezolvarea problemelor legate de carierǎ, dezvoltǎ și aplicǎ intervenții bazate pe cercetǎrile psihologiei vocaționale.

Se utilizeazǎ și termenul de « orientare vocaționalǎ »pentru a desemna tot o formǎ de asistare în domeniul carierei, diferitǎ de consilierea privind cariera. Orientarea implicǎ îndrumarea clientului pentru a realiza decizii specifice, fiind o intervenție țintitǎ, în cazuri particulare.

Consilierea privind cariera, atât cea individualǎ cât și cea de grup, are rolul de a sprijini individul la momentul potrivit, oferindu-i informațiile de care are nevoie și ajutându-l sǎ interpeteze și sǎ utilizeze aceste informații. Scopul consilierii privind cariera este de a evalua potențialul unei persoane și de a o asista în gǎsirea și trasarea unei cǎi profesionale potrivite pentru ea și dezirabile pentru societate.

Consilierea privind cariera cuprinde o serie de activitǎți: identificarea aptitudinilor, evaluarea personalitǎții, a motivației, a valorilor. În general consilierea are în vedere îndrumarea unui individ spre o profesie sau o familie de profesii pentru care acesta dovedește cǎ are înclinații și aptitudini. Acest tip de intervenție constǎ în asistarea subiectului în vederea evaluǎrii efortului de pregǎtire necesar, al alegerii celor mai adecvate forme și filiere de dezvoltare, al conceperii unui plan de formare profesionalǎ.

Obiectivele consilierii privind cariera pot fi structurate pe trei componente : autocunoaștere, dezvoltare vocaționalǎ, cunoaștere și planificarea carierei. Aceste obiective au în vedere :

Autocunoașterea și descoperirea de cǎtre elevi a propriilor interese, aspirații și a potențialului de care dispun pentru a-și defini propria identitate ;

Dezvoltarea unei imagini de sine pozitive, a autoacceptǎrii și a sentimentelor de prețuire personalǎ ;

Formarea deprinderilor de a avea o atitudine pozitivǎ care se rǎsfrânge asupra comportamentului ;

Dezvoltarea aptitudinilor sociale și a abilitǎților interpersonale, de colaborare, a capacitǎții de a comunica ;

Dezvoltarea capacitǎții de autodirijare și de rezolvare a problemelor proprii ;

Formarea capacitǎții de analizǎ a competențelor dobândite prin învǎțare, în vederea orientǎrii spre o anumitǎ carierǎ ;

Formarea abilitǎților de luare a deciziei privind alegerea școlii, a profesiei și asumarea responsabilitǎții fațǎ de integrarea profesionalǎ și socialǎ în condițiile oferite de piața muncii ;

Învǎțarea unor tehnici de plani pentru care acesta dovedește cǎ are înclinații și aptitudini. Acest tip de intervenție constǎ în asistarea subiectului în vederea evaluǎrii efortului de pregǎtire necesar, al alegerii celor mai adecvate forme și filiere de dezvoltare, al conceperii unui plan de formare profesionalǎ.

Obiectivele consilierii privind cariera pot fi structurate pe trei componente : autocunoaștere, dezvoltare vocaționalǎ, cunoaștere și planificarea carierei. Aceste obiective au în vedere :

Autocunoașterea și descoperirea de cǎtre elevi a propriilor interese, aspirații și a potențialului de care dispun pentru a-și defini propria identitate ;

Dezvoltarea unei imagini de sine pozitive, a autoacceptǎrii și a sentimentelor de prețuire personalǎ ;

Formarea deprinderilor de a avea o atitudine pozitivǎ care se rǎsfrânge asupra comportamentului ;

Dezvoltarea aptitudinilor sociale și a abilitǎților interpersonale, de colaborare, a capacitǎții de a comunica ;

Dezvoltarea capacitǎții de autodirijare și de rezolvare a problemelor proprii ;

Formarea capacitǎții de analizǎ a competențelor dobândite prin învǎțare, în vederea orientǎrii spre o anumitǎ carierǎ ;

Formarea abilitǎților de luare a deciziei privind alegerea școlii, a profesiei și asumarea responsabilitǎții fațǎ de integrarea profesionalǎ și socialǎ în condițiile oferite de piața muncii ;

Învǎțarea unor tehnici de planificare a propriei cariere, de concepere șî monitorizare a planului de acțiune.

Dezvoltarea carierei semnificǎ toate aspectele vieții umane aflate în devenire și cu o dinamicǎ specificǎ în diferite planuri adicǎ :

Autocunoașterea și formarea deprinderilor de relaționare interpersonalǎ ;

Educația și formarea profesionalǎ inițialǎ ;

Asumarea de diferite roluri în viațǎ ;

Modul de integrare, trǎire și planificare a diferitelor evenimente ale vieții ;

Aceste direcții ale dezvoltǎrii particularizate în context școlar semnificǎ :

comportarea responsabilǎ în familie, școalǎ, societate ;

efectuarea de alegeri școlar-profesionale raționale, justificate, motivate ;

utilizarea deplinǎ a oportunitǎților oferite de școalǎ și comunitate pentru integrarea personalǎ socio-profesionalǎ ;

înțelegerea și respectul altora si al sinelui ;

ameliorarea continuǎ a comunicǎrii cu ceilalți.

Actul consilierii și orientǎrii școlare și profesionale a avut din totdeauna ca obiectiv « potrivirea persoanelor cu slujbele » în cadrul unui model liberar al economiei de piațǎ, simultan cu lurea în considerare a indivizilor cu competențe , abilitǎți și concepțiile lor despre sine și muncǎ, cu toatǎ diversitatea psihologicǎ individualǎ, diferitǎ în funcție de structurile și ierarhia socialǎ în care trǎiesc și cu modul particular de interpretare a lumii prin prisma imaginilor, informațiilor, mesajelor etc. care le sunt oferite și interpretate de persoane și instituții care au autoritatea socialǎ sǎ o facǎ: școala, instituții de administrație publice, organizații, partide etc.

Considerarea treptatǎ a consilierii și orientǎrii școlare și profesionale ca o chestiune de naturǎ educativǎ și comunicaționalǎ, a dus la schimbarea ansamblului de metode și tehnici cu care se opereazǎ. Se admite în prezent, cǎ orientarea și consilierea școlarǎ și profesionalǎ este un demers, în mod esențial, de maturǎ educativǎ – pentru cǎ “ educația și orientarea sunt douǎ funcții ale școli complementare, dar distincte” – dar nu exclusive cantonat doar în aceastǎ arie.

Consilierea și orientarea școlarǎ și profesionalǎ aspirǎ sǎ-l facǎ pe elev coparticipant la propriul destin, daca nu în mod integral chiar autorul acestui demers de alegere și dezvoltare a carierei. Ea tinde sǎ rezolve simultan douǎ aspecte extreme de importante în prezent:

asigurarea echitǎții sociale prin democratizarea permenentǎ a accesului la educație si formare profesionalǎ ;

ameliorarea continuǎ a bunei utilizǎri a resurselor umane de care dispune societatea.

Consilierea este o formǎ de socializare și /sau învǎțare socialǎ prin faptul cǎ oferǎ indivizilor noi experiențe și informații prin care aceștia pot sǎ-și contureze mai bine și sa-și dezvolte identitatea și imaginea de sine, sǎ se integreze cu success într-un mod care sa le aduca satisfacții sau sǎ le faciliteze depǎsirea anumitor contexte critice ale vieții.

2.1.3. ȘCOALA ȘI CONSILIEREA CARIEREI

Dispariția inegalităților în fața educației, probabil că este încă un deziderat îndepărtat, dar reducerea influenței factorilor care generează și/sau acutizează situațiile de inegalitate poate fi cu siguranță gestionată. În acest context, vom descoperi, astfel, situații de inegalitate educațională între copii (proveniți din familiii foarte diferite ca situație conomică și culturală, cu înzestrări aptitudinale personale inegale etc. ), între regiuni (dezvoltate sau nu economic și cultural, izolate geografic etc.), între clase sociale etc.

Descreșterea constantă a ofertei de locuri de muncă necalificată sau puțin calificată, dezvoltarea rapidă în plan tehnologic, diseminarea și punerea rapidă în practică a noilor idei economice, manageriale etc. cer din partea școlii o flexiblitate din ce în ce mai mare, o capacitate de adaptare și obținerea unui ridicat nivel de educație și formare a viitoare forțe de muncă pentru ca aceasta să se dovedească rapid angajabilă și productivă. Fără îndoială că în prezent, școala este cu mult mai flexibilă și permeabilă majorității situațiilor întalnite în practica educațională, că ea permite ascensiunea socială a unui număr mai mare de copii proveniți din medii defavorizate; acest lucru a fost posibil datorită progreselor realizate în generalizarea învățământului ”de masă”, cât și democratizării mai largi a vieții sociale la toate nivelurile sale.

Lărigirea bazei sociale a ”celor ce reușesc” devine, astfel, atât un obiectiv al democratizării educației, cât și un indicator al eficienței sociale a învățământului.

Este clar că mobilitatea socială ascendentă depinde nu doar de școală, ci și de funcționarea generală a societății din punct de vedere politic, economic și cultural.

Trebuie totuși să semnalăm că există în sistemul școlar actual – și nu doar de la noi – ”rute școlare privilegiate”, adică tipuri de școli și succesiuni de niveluri de edcuație care favorizează maximal reușita, prin filierele acadmice legal prevăzute a fi continuate, cât și prin calitatea profesională a cadrelor didactice, dotarea materială a școlilor și tradiția de exigentă a acestora. În aceste instituții de învățământ vom descoperi totodată, o omogenitate a nivelului învățării, în ciuda relativei diversități a populației școlare din punctul de vedere al mediului familial de origine (în special prin ameliorarea – relativă – a rezultatelor școlare ale elevilor proveniți din medii socio-economic defavorizate). Se poate afirma totodată, că tendința generală a fenomenului (fapte evidențiate prin: numărul mai mare de elevi care se prezintă la bacalaureat, rata mai ridicată de acces în învățământul superior celor proveniți din medii sociale modeste, prin reducerea duratei medii studiilor, ca efect al micșorării numărului de elevi în situație de repetenție etc.). Se constată, de asemenea, că inegalitatea în fața școlii s-a diminuat atât de-a lungul anilor, cât și începând cu învățământul primar și continuând cu celelalte etape, până la nivelul învățămantului superior.

Separarea puternică pe care o vedem astăzi în învățământ – mai ales cel preșcolar și primar – între învățare și joacă, între munca școlară și trăirea vie a realității (a discuta, a simți, a atinge, a glumi, a căuta, a construi, a descoperi etc.) se conturează a fi din ce în ce mai inadecvată. ”Normalizarea” instituției școlare, în sensul integrării sale în faptul mereu reclamat de societate, dar și de oamenii școlii și chiar de elevi, acela a relizării unei concordanțe firești între lumea invățării instituționalizate și cerințele societății, ale vieții reale.

Unii teoreticieni ai educației prezente și viitoare afirmă chiar că școala ar trebui să se rezume doar la a transmite în mod temenic tehnicile de muncă intelectuală, să-i învețe pe copii cum să învețe și apoi și să-i evalueze și să le certifice nivelul la care au ajuns după anumite intervale de timp, restul muncii urmând a fi făcută, de fiecare copil, în concordanță cu interesele sale, ritmul personal de asimiliare și resursele intelectuale de care dispune. Totuși se pare că o astfel de poziție – cel puțin în momentul de față – este excesiv radicală: lipsesc prea multe din elementele și condițiile tehnologice, ambianța socio-culturală generală pentu a o face plauzibiliă.

Cei care susțin consolidarea legăturii între lumea școlii și realitatea socială, cutlurală și economică, o fac pornind de la premisa că propriul nostru organism ( ca entitate psihică, fizică și culturală) nu ne este inamic, ci dimpotrivă, ființa noastră considerată global este un considerabil factor al învățării; de aici și nevoia de a avea deschideri frecvente și mai profunde cu ecosistemul din care suntem o parte. Trebuie să credem și să considerăm că a învăța inseamnă a fi liber.

Chiar dacă, în mod explicit, nu sunt încă precizate sarcinile exprese ale școlii în privința sprijinirii și urmăririi elevilor în demersurile lor de continuare a studiilor și integrare socio-profesională, multe dintre unitățile școlare desfășoară o activitate consecventă în acest sens. Faptul înseamnă o benefică asumare de sarcini sociale noi pentru școală, argument care-i mărește importanța, prestigiul și eficiența. Pentru aceasta, școala trebuie să-și dezvolte un sistem propriu de urmărire a rutei școlare, întreprinderi, diferite categorii de angajatori.

Dacă un elev, cu prilejul evaluărilor curente din școală demonstrează că are bune cunoștințe și aptitudini, faptul nu înseamnă, cu necesitate, că acest tânăr, într-un context de muncă, va avea aceleași performanțe, ci că are perspective mai bune să fie eficient în activitate. După cum se știe, ”meseria” de elev se învață și presupune sarcini de atins, obligații, drepturi, beneficii, la fel ca o lata din viața adultă.

Serviciile de consiliere și orientarea organizate în școli au, față de cele din afara lor, o mai bună adresabilitate, o stabilitate și satisfacție a alegerilor făcute de clienți și o rată de exactitate a recomandărilor mai înaltă.

Școala ca spațiu de transfer educativ și mediu de socializare are o capacitate mai lentă de a răspunde presiunilor sociale, cât și altor exigențe reclamate de diferiți parteneri, instituții sau indivizi, fapt care determină unele instituții educative să se adapteze, iar altele să se ”refugieze în tradiție”. Inerția inveitabilă a școlii față de cerințele societății în plan economic, social și cultural este dată și de faptul că un copil care intră în prezent în școlă va absolvi în mod oficial o formă de educație și formare profesională dupa mulți ani de studii. În acest timp, progresele în domeniul științei sau în plan socio-cultural vor fi și ele considerabile, iar școala nu le va putea integra în curriculǎ decât cu o anumită întârziere, necesară ”sedimentării” adevărurilor perene, stabile. Conținutul formării va deveni și el perisabil, iar absolvenții, pentru a deveni eficienți în viitoarele locuri de muncă, vor fi nevoiți să mai efectueze și alte stagii suplimentare de formare, necesare la debutul angajării.

O carieră profesională de 25-40 ani de muncă va însemna, cu necesitate reorientări profesionale, reveniri în sistemul de formare profesională, intervale de șomaj sau retrageri voluntare de pe piața forței de muncă pentru perfecționarea/actualizarea cunoștiințelor etc. În acest context, măsura în care structura sistemului de învățământ – în ceea ce privește nivelurile și ”comunicarea / trecerile” între acestea – reflectă ”sensibilitatea” acestuia la realitatea scoio-economică și culturală și, totodată, o vointă politică în domeniu menită să răspundă diferențiat cererii actorilor educației.

Este la îndemâna oricui să întrebe cum este posibil ca școala și, implicit, educația și formarea profesională oferită de acestea, prin numărul, totuși, destul de redus de alternative existente, să poată răspunde, de o manieră satisfăcătoare, atât de diverselor cereri ale pieței forței de muncă? În primul rând, școala își diversifică oferta – așa cum este și firesc – pe măsura înaintării în niveluri de învățământ mai ridicate. Apoi, în cadrul acestora, există din ce în ce mai multe tipuri, profiluri și specializări – desigur, nu atâtea câte profesii și meserii există – dar abordarea modulară a formării, diferitelor discipline studiate, flexibilitatea și capacitatea de adaptare a tinerilor, asigură – cu perioade scurte de formare la locul de muncă – nevoile mult mai largi ale pieței reale a muncii.

Totuși, este necesar să admitem că orientarea și consilierea școlară are, un spectru relativ resrâns de oferte pentru atât de larga diversitate a copiilor care trebuie fie educați și formați profesional; o veritabilă ”soluție personală” nu poate fi încă oferită viitorilor elevi, atât timp cât ritmul progresului școlar, al capacității de învățare, maturizării intelectuale și afective etc. sunt atât de diferite, iar alternativele școlii relativ restrânse.

În privința angajării absolvenților săi, școala poate identifica următoare situații:

absolventul și-a găsit o slujbă în specialitatea în care s-a pregătit (cu normă întreagă sau cu jumătate de normă),

absolventul și-a găsit o slujbă în alt domeniu decât cel în care s-a pregătit (cu normă întreagă sau cu jumătate de normă),

absolventul efetuează serviciul militar (sau alte activități considerate alternative ale acestuia)

absolventul continuă studiile în forme superioare de educație și formare profesională (în același domeniu sau în altul),

absolventul efectuează stagii suplimentare de formare profesională de scurtă durată pentru sporirea angajabilității sale (în același domeniu sau altul),

absolventul nu a găsit loc de muncă (după 1-3-6-12-14 luni) și primește un ajutor social (de integrare),

absolventul desfăsoară diferite activități de utilitate comunitară, în mod voluntar,

absolventul desfășoară diferite activități sezoniere, ocazionale (plătite),

absolventul și-a inițiat propria afacere sau lucrează în asociere.

Se aduc adesea în discuție și se încurajează mult consilierea și orientarea unor categorii de tineri spre meserii tradiționale. Trebuie făcute, în aceste cazuri, anumite observații:

stabilitatea și siguranța unei astfel de opțiuni, pe termen lung și chiar mediu, este redusă, incertă;

numărul de indivizi care le pot practica rămâne redus;

este redus și numărul de beneficiari ai produselor rezultate din practicarea meseriilor tradiționale;

vulnerabilitatea ridicată a meseriilor tradiționale la moderizarea procesului de producție;

aparentul avantaj al posibiității practicării meseriilor tradiționale fără stagii de educare și formare profesională derulate în școală este un dezavantaj serios în situația, previzibilă, de reorientare profesională.

În fapt, în școală, așa cum observă și alti autori (Ghivirigă, 1986) se face orientare școlară (în accepțiunea de consiliere cu privire la oferta instituțională de educație și formare compatibilă, măcar în linii generale, cu interesele și aptitudinile elevilor) și preorientare profesională (ca proces de apropiere de o anumită categorie sau grupuri de profesii, prin tipul și profilul de unitate școlară aleasă).

Orientarea profesională, în sensul deplin al cuvântului, se realizează după încheierea etapelor de formare pe care și le-a propus o persoană, în instituții și servicii special destinate acestor scopuri și presupune plasarea în muncă (pentru a exercita o anumită profesie) în conformitate cu resursele și aspirațiile individuale, cât și cu oferta de locuri de muncă ale pieței. Prin faptul că orientarea și consilierea școlară și profesională socio-profesională cu succes, aceasta apare ca o consecință și nu ca un scop al orientării (Ghivirigă, 1986).

Atunci când se vorbește de o școlarizare ce este relevantă pentru dezvoltarea carierei, se au în vedere anumite categorii de competențe pe care școala trebuie să le dezvolte la un nivel perfomant și care sunt cerute de piața muncii.

Raportul SCANS al Departamentului Muncii din SUA (1991) precizează ”ce i se cere școlii” să asigure / să pregătească / să ofere tinerilor pentru ca să aibă competențele sau calitățile personale care să-i facă pe aceștia capabili să obțină performanțe în muncă:

– ”identificarea, organizarea, planificarea și alocarea resurselor (de timp, financiare, materiale etc.);

– lucrul cu alții;

– obținerea și utilizarea informațiilor;

– înțelegerea interrelațiilor complexe;

– lucru cu o varietate de tehnologii”.

Aceste tipuri de competențe implică unele sarcini pe care școala trebuie să și le asume, adică să dezvolte anumite deprinderi:

de bază (citit, scris, calcul, ascultare, exprimare);

de gândire operațională (gândire creativă, rezolvarea problemelor, luarea deciziilor, învățare);

de aplicare în practică a calităților (conducere, asumarea responsabilității, sociabilitate, autoprețuire, integritate morală etc.).

Dintr-o altă perspectivă, Lunch (1991) consideră a fi importante, atât pentru tinerii, cât și pentru adulții care trebuie să se adapteze mai bine locului de muncă sau vor să reintre pe piața muncii, următoarele categorii de competențe:

– ”utilizarea calculatorului și noilor tehnologii;

– rezolvarea problemelor, gândire critică, luarea deciziei (a știi cum să înveți, să găsești răspunsuri și soluții la problemele apărute);

– managementul resurselor (umane, materiale, de timp, financiare etc.);

– economia muncii și a locului de muncă (cunoașterea și înțelegerea organizațiilor, relațiilor de muncă, profitului, eticii muncii, sistemului relațiilor economice naționale și internaționale);

– aplicarea cunoștințelor matematice, științifice, din domeniul științelor sociale și comunicării (utilizarea noțiunilor, teoriilor și fundamentelor matematice sau ale principalelor științe, cât și a deprinderilor de comunicare în cadrul locului de muncă);

– planificare personală și a carierei (identificarea și ordonarea priorităților, utilizarea avantajelor oferite de educație și formarea continuă);

– relații interpersonale (a avea valori și atitudini corespunzătoare față de grupul de lucru sau alte persoane cu care se intră în contact);

– manipularea datelor și informațiilor (găsirea, înțelegerea, utilizarea, păstrarea informațiilor, sistemleor și simbolurilor.”

Nu de puține ori în alegerea unei școli și a profesiei, un rol de luat în seamă îl are șansa, întamplarea sau coincidență fericită. Pentru a veni în ”întâmpinarea șansei”, trebuie, așadar, multiplicate ocaziile favorabile opțiunii, alegerii, deciziei școlar-profesionale. Acest demers se poate realiza și prin efectuarea de vizite în potențiale locuri de muncă viitoare, de întâlniri informale cu oameni de diferite profesii, inclusiv părinți ai elevilor, lectură, analiza și comentarea unor biografii ale persoanelor cu succes profesional – confirmat social – în anumite domenii. Trebuie să recunoaștem că nu sunt puține persoanele care și-au ales profesia nu în urma unui demers științific, elaborat, lucid și rațional, ci mult mai simplu: urmând profesia părinților, luând ca model profesorii de școală, cunoștințele, ca urmare a entuziasmului creat de un film sau o carte etc.

Adesea, consilierii școlari și profesorii diriginți demarează acitivățile lor concrete de informare – orientare cu sondaje efectuate, mai ales, printre elevii din clasele terminale ale unui ciclu (clasele IX, XII ), care le permit evidențierea următoarelor categorii de situații:

aria de cunoaștere a lumii profesiilor de către elevi;

sfera intereselor școlare și profesionale;

motivația aspirațiilor și opțiunilor cu privire la carieră;

concordanța / neconcordanța între aspirațiile lor profesionale și piața locală a forței de muncă, profesia părinților, aptitudini, preocupări extrașcolare etc.

Interiorizarea sistemului actual de valori culturale, a conduitelor psihosociale dezirabile și trebuința de succes duc la conturarea anumitor aspirații profesionale, înțelese ca o aderare la o stare internă de tensiune psihoafectivă orientată spre atingerea unui statut sau rol profesional care angrenează și alte aspecte ale vieții psihice. Cristalizarea aspirațiilor profesionale face parte din categoria obiectivelor de termen lung iar pentru finalizarea lor trebuie alocate resurse însemnate de efort, voință și mobilizare personală constantă. Stabilirea sau instabilitatea aspirațiilor de-a lungul școlarizării sau altor etape ale vieții exprimă: profunzime adeziunii psihomotivaționale, investiția afectivă operată și rezistența individuală față de obstacolele externe și interne apărute pe parcursul atingerii obiectivului propus, a unuia apropiat sau redefinit, aderarea la un model construit din numeroase date de natură obiectivă și subiectiv-proiectivă, modul de construire a imaginii despre sine și a celei dorite a o impune celorlalți, evaluarea personală a ”jocului” între datele prezentului și viitorului prognozat ca posibil pentru sine.

Oscilațiile personale între aspirații, dorințe, atracții sau preferințe sunt puternic corelate cu nivelul maturizării psihologice, gradul de cristalizarea a personalității, circumstanțele particulare de viață, vârsta, genul etc. Din această perspectivă, aspirația profesională o putem eticheta ca o autentică, realistă, dacă se sprijiniă pe resurse, potențialități și evaluări pertinente condițiilor care pot facilita sau obstrucționa realizarea acesteia.

Explicarea procesului de stabilizare a aspirațiilor personale din sfera carierei viitoare constă în următorii pași:

învățarea școlară și formarea profesională;

modul particular de conturare a imaginii de sine;

maturizarea psihosocială;

modelele care se impun atenției și la care aderă individul datorită transferului emoțional operat;

irepetabila rezonanță psihoafectivă a mediului socio-familial asupra fiecărei persoane;

trebuințele spirituale particulare de cunoasștere, exploratorii și de expansiune intelectuală;

trebuința de autoafirmare, acțiune, compensare, succes, autonomie, independență.

Tocmai din aceste considerente, familiarele sondaje efectuate cu ajutorul chestionarelor printre elevi (în special, în clasele termianle) sunt puțin concludente, dar semnificația lor crește în mod corespunzător prin investigarea și punerea în corelație și a altor aspecte ale vieții personale mediului socio-cultural și economic de proveniență și nu doar rezumarea la simpla declarație formală asupra preferințelor și, eventual, corelarea acesteia cu notele școlare.

În legătură cu acest aspect, cercetările de tip factorial axate pe valoarea notelor școlare ca indiciator al aptitudinilor pentru diferite domenii ale cunoașterii, arată că, în general, acestea au o valoare diagnostică slabă. Doar notele care confirmă performanțe, cu totul deosebite au corelații ceva mai ridicate cu existența unei aptitudini într-un anumit domeniu. Explicația rezultatelor slabe și medii rezidă nu în inexistența unor anumite aptitudini, ci în contexte cauzale complexe care țin de alți factori, precum cei motivaționali, familiali, școlari, pedagogici etc. Pentru cazul nostru, în întregime, a activității de consiliere și orientare școlară și profesională pe notele școlare este hazardată, nesigură și , uneori chiar eronată, fapt care impune demararea de acțiuni de reorientare școlar-profesională.

Sondajele efectuate în rândul elevilor din nivelurile de învățământ mai ridicate (liceu sau ultimul an al gimnaziului) arată că aceștia pot enumera un număr relativ mic de profesii, funcții sau meserii și au mai puține activități. Evident, că în astfel de situații și aria opțiunilor lor profesionale (realiste și justificate) este restrânsă, fapt care are implicații nefaste asupra carierei profesionale ulterioare (care va fi marcată de alegeri greșite, eșecuri, insatifsfacții, frecvente schimbări ale slujbelor, alternate cu etape de șomaj și descurajare). Această situație, cu anumite caracteristici specifice, se regăsește și la adulți.

Ce poate fi făcut pentru cei care părăsesc școala înainte de încheierea unui ciclu de formare, și mai ales, nu finalizează școala obligatorie? De ce unii elevi după ce au optat pentru continuarea studiilor, nu le finalizează (școală profesională, liceu etc.)? Care este viitorul profesional al celor care termină studii de nivel secundar și nu s-au prezentat la examenul final sau au eșuat la acesta?

Sunt într-o situație mai bună oare cei care au încheiat câțiva ani de facultate sau au finalizat întreaga perioadă de formare de nivel superior, dar nu s-au prezentat la examenul final sau au eșuat la acesta?

Ca răspuns la aceste situații se pot lua unele măsuri pro-active sau reactive:

de tip preventiv, menite să evite eșecul individual în învățare;

de tip compensator, destinate ”reparării” eșecului individual în învățare și formare;

Măsurile de tip pro-activ vizează orientarea, motivarea și sprijinirea personală a elevilor și studenților care au probleme de învățare sau de altă natură. Pedagogia diferențiată, individualizarea sau personalizarea instruirii, modularizarea, învățământul la distanță etc. sunt câteva moduri de intervenție educativă curent utilizate în astfel de situații. Implicarea partenerilor sociali în fomare are un bun impact în unele din aceste situații. Dar o consiliere și orientare eficiente reprezintă cheia rezolvării unor astfel de situații, mai ales atunci când aceste procese sunt integrate curriculum-ului și au continuitate de acțiune și după încheierea stagiilor de formare inițială.

Măsurile de tip reactiv au în vedere punerea în practică de strategii corective care să permită celor care au eșuat sau abandonat studiile să și le continue sau să se integreze pe piața forței de muncă, urmând ca ulterior să fie integrați în forme de educație a adulților. Cu alte cuvinte, în astfel de situații, se intervine cu acțiuni de consiliere, orientare, sprijin direct pentru angajare sau integrarea în forme de pregătrire profesională compensatorie sau inițierea de activități proprii furnizoare de venituri.

2.2. ALEGEREA CARIEREI

2.2.1 METODE ȘI TEHNICI UTILIZATE ÎN EDUCAȚIA ȘI CONSILIEREA PENTRU CARIERĂ

Consilierea și orientarea școlară și profesională – pe parcursul procesului de cristalizare a concepțiilor de fundamentare a activității în acest domeniu – au avut în vedere demesruri metodologice de inspirație: psihotehnică, caracterilogică, educațională psihodiagnostică și psihoterapeutică, informațională etc.

Metodele consilierii și orientării, ca parte aplicativă a psihologiei difernțiale, vor viza: sistemul aptitudinal – atitudinal – motivațional, trăsăturile de personalitate, caractersiticile anatomo-fiziologice ale individului etc. evaluate dinamic, prognostic, predictiv.

Cum procesul consilierii și orientării profesionale este continuu de-a lungul școlarității și are permanent conotații psihologice, pedagocie și sociale, punerea în lucru a metodelor de cunoaștere și consiliere pentru carieră acționează mereu și specific în diferite etape.

Consilierea poate fi directă (comunicarea nemediată între elev și consilier) sau mijlocită de anumite instrumente de informare și orienare în vederea alegerii carierei (pliante, broșuri, chestionare, teste de (auto)evaluare, sisteme electronice intereactive de consiliere etc.).

Metodele curente de investigare a individualității utilizate, în mod clasic, în consilierea și orientarea școlară și profesională sunt (Holban, 1972):

observația (obținere de date semnificative prin observarea intenționată și sistematică a individului);

convorbirea (metodă de culegere de informații prin dialog, asupra personalității, comportmanetelor și resorturilor acestora);

anamneza (formă de investigație pentru obținerea de date biografice sau sociale prin relatarea directă făcută de subiect);

metoda investigativă prin chestionare (colectarea unor date sub formă scrisă, despre diferite categorii de fapte, opinii, caracteristici);

ancheta (metodă de investigație, în principal, a evenimentelor de natură socială, care utilizează convorbirea și chestionarul pentru a obține opinii, informații și evaluări asupra diferitelor categorii de fapte);

metode sociometrice (modalități de evidențire a dinamicii grupului, a sistemului de relatții interpersonale- în diferite colectivități – printr-o sociogramă);

metoda aprecierii obiective – Zapan – (tehnică de apreciere / evaluare a caracteristicilor unei persoane prin investigarea opiniilor membrilor grupului din care acesta face parte);

evaluarea produselor activității (metodă de obținere indirectă de date despre o persoană prin analizarea rezultatelor activităților desfășurate de aceasta);

analiza datelor biografice (evaluarea și interpretarea înregistrărilor de date personale);

fișa individuală / psihopedagogică (mijloc pentru consemnarea, sistematizarea, prezentarea și organizarea datelor semnificative, din diferite planuri ale personalității sau ale mediului de proveniență, sau școlar, obținute prin metode și tehnici specifice, în scopul cunoașterii elevilor);

testul psihologic (metodă de a obține informații și date fiabile de natură psihică despre indivizi cu ajutorul instrumentelor standardizate, prin adminstrarea unor sarcini identice, care vizează anumite caracteristici, atitudini, performanțe, aptitudini etc. si raportarea rezultatelor la anumite etaloane).

Începerea propriu-zisă a consilierii carierei presupune convenirea cu clientul asupra unei modalități de lucru:

unde se va ajunge: definirea clară, rezonabilă, realistă a obiectivelor care vor putea fi atinse și a celor care par improbabil a fi îndeplinite, deocamdată (este important a nu se da false speranțe);

ce trebuie făcut pentru aceasta: identificarea căilor, mijloacelor, metodelor, tehnicilor etc. care duc la realizarea acestora sau la facilitatea apropierii maxime de țelurile fixate.

O fază intermediară a procesului consilierii carierei este reprezentată de obținerea de informații asupra clientului, sub toate aspectele personalității și mediului în care-și trăiește viața. În acest scop, cele mai utilizate instrumente sau metode sunt:

interviul structurat: care vizează diferite aspecte ale vieții clientului, în variate contexte: educație, experiența de muncă, timpul liber, viața în familie, dificultățile personale etc. sau schițarea unei scheme a familiei de proveniență și discutarea locului și relațiilor persoanei cu ceilalți membri ai familiei lărgite;

chestionare: de interese, de evidențiere a valorilor etc.;

teste de performanță pentru elvaluarea nivelului de exersare a aptitudinilor, deprinderilor, abilităților etc. compatibile să fie utilizate în muncă;

teste psihologice de inteligență, de personalitate etc.

Înțelegerea aspectelor vieții psihologice specifice clientului, ale celor sociale, culturale, economice etc. sprijină consistent conturarea portretului care înlesnește procesul și direcția consilierii cu privire la cariera acestuia.

În funcție de criteriul de standardizare, Gibson și Mitchell (1981) împart metodele și tehnicile de lucru utilizate în consilierea și orientarea școlară și profesională în:

nestandardizate: observația, autobiografia, chestionarul, interviul, tehnicile sociometrice;

standardizate: testele psihologice.

În cele ce urmează, vom prezenta – foarte pe scurt – metodele și tehnicile specificie consilierii și orientării urmând această ultimă clasificare.

Regulile de bază ale observației:

existența unui singur subiect în focarul observației;

utilizarea unor criterii observabile;

observarea subiectului în situații de viață reale și provocate;

verificarea prin repetare a observațiilor făcute;

corelarea datelor obținute cu cele rezultate din alte metode și tehnici de obținere de informații.

Autobiografia se poate structura cronologic sau pe criterii precum: educația, formarea profesională, cardrul social al activității, realizări personale etc. Există multe similititudini între autobiografie și Curriculum Vitae.

Punându-și întrebări cu privire la interesul și motivația pentru creație, comunicarea cu ceilalți, ariile de activitate cele mai motivante, modul de realizare a anumitor acțiuni etc. consilierul poate identifica domeniile în care ponderea anumitor tipuri de interese și motivații ale unei pesrsoane este maximă. Pe de altă parte, trebuie știut faptul că doar interesul pentru diferite categorii de activăți nu este de ajuns pentru a avea reușite profesionale și sociale. Pentru aceasta este necesar ca interesele și motivele să fie susținute, de calcul, de coordonare, manuală, rezolvare de probleme etc.). Toate acestea (interese, motivații, aptitudini), corespund cu anumite categorii de profesii în care succesul profesional și satisfacția muncii se anticipează a fi ridicate.

Trebuie să acordăm examinării aptitudinilor, chiar și intereselor, atitudinilor, motivațiilor, totuși, o valoare limitată în timp. Este clar că acestea se schimbă în timp, că performanțele se pot îmbunătăți prin exercițiu, deprinderi, abilități și exersarea acestora în situații practice.

Chestionarele sunt instrumente utilizate în (auto)evaluări ale sistemelor individuale de interese și motivații profesionale care sunt esențiale pentru:

autocunoașterea;

fundamentarea justificată a unei decizii asupra carierei;

identificarea domeniilor cu probabilitate maximă de succes profesional viitor.

Condiții minimale care trebuie respectate în alcătuirea chestionarelor:

să urmărească o anumită temă,

întrebările să fie explicite, clare, redactate într-un limbaj adaptat subiecților etc.

Interviul structurat presupune urmărirea unui plan de succesiune a întrebărilor în conformitate cu un anumit scop. Desigur, ordinea acestora se poate schimba dacă circumstanțele dialogului o cer.

Metodele / tehnicile sociometrice permit explorarea modului specific de interacțiune a indivizilor în cadrul unui grup, prin studierea alegerilor impersonale efectuate de membrii acestuia.

Fișele psihologice utilizate în scopul consilierii și orientării școlare și profesionale a elevilor conțineau următoarele categorii de informații:

mediul familial;

aspecte fizice și de sănătate;

aspecte ale integrării școlare / pedagogice / ale învățării;

integrarea socială / în colectivitate;

caracteristici psihologice ale personalității (evaluare prin teste);

recomandări psihopedagogice;

caracterizarea generală,

recomandări pentru consilierea și orientearea școlară și profesională.

Cu toate că, au existat numeroase tentative de a impune un anumit tip de fișă și de a o face obligatorie la nivelul întregului sistem de învățământ, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, pe deplin.

În funcție de concepția și opinile autorilor, fișele aveau o structură și orientare preponderent pedagogică, psihologică, psihopedagogică, psihosocială, medico-pedagogică etc.

Chiar dacă, în multe situații, această fișă nu a fost utilizată sau a fost completată formal, au fost destule școli și cadre didactice care au investit mult efort pentru a le face operaționale în actul de consiliere și orientare școlară și profesională. Ceea ce a redus mult din utiliatea lor practică a fost partea finală a acestui proces: interpretarea datelor și „convorbirea” concluziilor într-o consiliere școlară și profesională plauzibilă. Lipseau pentru aceasta, aproape de fiecare dată, profesionalismul sintezei și interpretării, cât și unele categorii de informații sistematic ignorate: realitatea pieței forței de muncă, dinamica socio-economică, aspectele motivaționale ale personalității, tratarea simplistă a unor caracteristici psihologice ale elevului etc.

Pentru a face față acestor observații, au fost create fie fișe excesiv de ample, care cuprindeau o imensă cantitate de date (fapt care le făcea inoperante), fie mai simple (dar care se dovedeau în practică, insuficient de adaptabile la diversitatea subiecților). De fiecare dată, fișelor psihopedagogice li s-a atribuit și cerut mai mult decât puteau face și oferi.

Justificat sau nu, importanța, utilitatea și utilizarea fișelor psihopedagogice, se vor diminua în continuare, pâna la înlocuirea lor cu mijloace și instrumente mai operaționale, practice, simple, ușor manipulabile etc., așa cum sunt tehnologiile informatice. Acest lucru este deja demarat și continuă să se dezvolte cu repeziciune uimitoare.

În consecință, fișele de observație, psihopedagogică, tradițional recomandate și utilizate în școli în procesul de consiliere și orientare școlară și profesională, sunt limitative, standardizate ale diversității comportamentelor posibil a fi întâlnite, improprii evaluărilor cu valoare prognostică.

Iată și câteva exemple de activități și mijloace care pot facilita, de asemenea, dezvoltarea carierei:

filme cu tematici legate de carieră;

excursii și discuții tematice;

jocuri de roluri ocupaționale;

colectarea de anuțuri, descrieri, articole din ziare cu tematica ocupațională;

identificarea de profesii, activități, ocupații, funcții, meserii;

exemple de niveluri de școlarizare și finalitățile lor;

analiza ocupațiilor;

interviuri cu angajați, oameni de diferite profesii;

jocuri tematice (inclusiv pe computer);

lecturi personale;

„ucenicie” („umbra” unui angajat”);

stimularea situațiilor legate de angajarea sau muncă: interviu, dialog telefonic, activitate de conducere etc.

2.2.2. DECIZIA DE CARIERĂ

Decizia de carierǎ reprezintǎ procesul de selecție a unei alternative de carierǎ din mulțimea de variante disponibile la un moment dat. Importanța acestei decizii rezidǎ din interacțiunile multiple dintre carierǎ și celelalte aspecte ale vieții: stilul de viațǎ , starea de bine, exercitarea rolurilor, prestigiul etc.

O abordare sistematicǎ a procesului de decizie ia în considerare o succesiune de etape, între care investigarea propriei persoane și explorarea posibilitǎților de carierǎ, ocupǎ un loc important, fiind baza de informare a deciziilor.

În luarea deciziei se parcurg urmǎtoarele etape:

Definirea deciziei ce trebuie luatǎ și determinarea alternativelor posibile de rezolvare a problemei. În alegerea unei cariere ( traseu educațional și profesional) este bine sǎ se ia în considerare mai multe posibilitǎți. Întotdeauna existǎ mai multe alternative posibile care necesitǎ a fi explorate pentru a se decide asupra compatibilitǎții dintre caracteristicile personale și cele ale mediului respectiv.

Obținerea informațiior necesare, prin explorarea alternativelor identificate. Informațiile trebuie sǎ fie suficiente și comparabile, pentru fiecare din alternative, pentru a se putea realize o evaluare realǎ a lor.

Evaluarea alternativelor pe baza informațiilor existente și alegerea celei mai potrivite. Este necesarǎ evaluarea fiecǎrei alternative în termini de consecințe asupra propriei persoane și asupra persoanelor semnificative. Astfel pentru fiecare opțiune se determinǎ :

costurile și beneficiile personale;

costurile și beneficiile altora ( membrii familiei);

gradul de mulțumire în cazul alegerii variantei respective;

aprobarea de cǎtre persoanele semnificative în cazul alegerii acelei variante.

Stabilirea unui plan de implementare a deciziei și punerea sa în aplicare. Aceasta se referǎ la modul în care se vor dobândi cunoștințele și deprinderilor necesare domeniului ales, se vo selecta școlile, facultǎțile sau locurile de muncǎ pentru care va aplica, modul în care se va face promovarea personalǎ ( curriculum vitae, scrisoare de intenție, pregǎtire pentru interviu)

La vârsta adolescenței procesul de decizie asupra carierei este în general declanșat de factori externi, care impun presiunea de a alege un anumit traseu educațional și profesional. Indecizia ce poate sǎ aparǎ în aceste condiții poate sǎ ia doua forme:

indecizie ca moment absolut nomal al procesului de decizie aflat în desfǎșurare. Acest tip de indecizie este acompaniat de un comportament explorator, adolescentul fiind în cǎutare de informații despre sine și despre traseele educaționale și ocupaționale, evalueazǎ alternative, abandoneazǎ și cautǎ variante.

Indecizie ca manifestare a indecisivitǎții. Incapacitatea de a lua o decizie se datoreazǎ fie lipsei unei strategii de evaluare a informațiilor / varintelor, fie anxietǎții legate de situația de decizie. Acest fapt se manifestǎ într-o excesivǎ dependențǎ de alte persoane, evitarea / amânarea deciziei și lipsa încrederii în sine.

Stilul decizional reprezintǎ modalitatea proprie de a rezolva o situație ce presupune alegerea între mai multe alternative. Adolescenții puși în fața unei situații de decizie legat de carierǎ pot manifesta stiluri decizionale diferite. Un stil decizional deficitar poate distorsiona sau împiedica prelucrarea informațiilor legate de sine și domeniile de activitate, astfel încât rezultatul este unul dezadaptativ și cu repercusiuni serioase asupra posibilitǎții de planificare a carierei.

Variabilele care restrâng paleta opțiunilor de carierǎ sunt:

Sexul persoanei. Existǎ diferențe de gen în alegerea profesiei: pentru bǎrbați cele mai importante criterii în alegerea meseriei sunt: securitatea, posibilitǎțile de promovare și beneficiile materiale; pentru femei conteazǎ tipul de muncǎ, mediul muncii și colegii, însǎ datoritǎ rolurilor de gen acceptate, în cadrul acestor domenii de opțiune, fetele aleg mai frecvent profesii considerate feminine: “ profesor, asistent medical, consilier”, iar bǎieții profesii “masculine”. Aceasta în condițiile în care diferențele de performanțǎ între femei și bǎrbați în domeniile profesionale complementare pot fi explicate prin teoria expectanței: bǎrbații au expectanțe de succes ridicate pentru domeniile profesionale considerate masculine, în timp ce femeile au expectanțe mai mari de succes în domeniile profesionale considerate feminine.

Statutul social – economic este o altǎ variabilǎ care influențeazǎ opțiunile și deciziile de carierǎ. Copii proveniți din mediile social-economice defavorizate tind sǎ aibǎ trasee educaționale mai scurte și aleg profesii care nu necesitǎ pregǎtire îndelungatǎ.

2.2.3. MECANISME ALE DECIZIEI

Unul dintre cele mai importante obiective ale consilierii este luarea deciziei. Un sprijin și o strategie aparte trebuie puse în lucru atunci când elevii au dificultăți în alegerea unei cariere sau punerea în aplicare a unui plan personal de viață. O asemenea strategie presupune :

asigurarea că este necesară o decizie;

explicarea procesului luării deciziei;

clarificarea valorilor și motivațiilor relevante pentru a susține o decizie;

identificarea, “producerea” de alternative de alegere;

identificarea alternativelor adecvate și convenabile clientului;

evidențierea implicațiilor alegerii unei anumite alternative (costuri, dezavantaje, beneficii, investiții personale, educative, financiare, de timp etc);

reanalizarea concordantei alegerii cu sistemul personal de valori, motivații, deprinderi și aptitudini, scopuri și circumstanțe concrete de viață;

luarea deciziei și formularea unui plan de acțiune care să asigure îndeplinirea acesteia.

Se contureaza tot mai mult și tendinta de a investi individul cu un rol din ce în ce mai semnificativ în deciziile care îl privesc, de a-i oferi instrumentele care-l fac mai activ în dezvoltarea carierei.

În acest sens elevului va trebui să îi :

arătăm cum se poate informa, ce și unde să caute informații (dar căutarea efectivă el o realizează) ;

exemplificăm care sunt punctele tari și slabe ale cuiva (dar identificarea acestora la propria-i persoană el o face) ;

arătăm cum se întocmeste un CV și o scrisoare de intenție (dar el întocmește aceste documente) ;

demonstrăm concret cum se identifică un loc de muncă vacant (dar căutarea el o realizează) ;

exemplificăm și simulăm diferite situații premergătoare angajării (dar acolo el va fi singur) ;

amintim care sunt comportamentele dezirabile la locul de muncă (dar el va decide, în final, ce atitudine va adopta) ;

enumerăm priorități angajatorului (dar el decide dacă ale sale sunt mai importante « acum și aici ») ;

Majoritatea indivizilor, când sunt în fața unei întrebări referitoare la ce le-ar plăcea să facă, se rezumă la lucruri cotidiene, la aspecte relativ nesemnificative ale vieții lor. Răspunsurile se limitează, cel mai adesea, la fapte de natură materială sau la anumite dorințe care sunt relativ la îndemâna indivizilor chestionați (procurarea unei mașini, case, a unor obiecte în locuință). Situația este cu totul alta dacă aceleași persoane sunt invitate să răspundă fără a ține cont de restricțiile în care se afla în prezent, presupunând că ar avea suficiente mijloace (materiale și financiare) pentru a-și permite orice (de exemplu, o moștenire, sume mari de bani, peste cheltuielile cotidiene, câștigate la loto), nu ar avea obligații de serviciu sau și-ar putea permite să le ignore, ar avea îndeajuns timp liber pe care să îl poată utiliza numai pentru sine etc. În acest caz ies la iveală cele mai puternice și mai ascunse aspirații, vise sau preferințe.

Alegerea carierei presupune :

o schimbare dinamică, permanentă ;

o anumită stadialitate ;

accidente, eșecuri, reveniri, șansă ;

trasee diferite ale carierei;

aspirații, preferințe, idealuri.

Pattern-urile privind cariera sunt dinamice și influențate de realitatea socio-economică și culturală.

Situația socio-economică prezentă face să crească decalajul între alegerea și aspirația profesională. În același context, pe masură ce libertatea de alegere se restrânge, sporește și ponderea acceptării anumitor compromisuri cu privire la dezvoltarea carierei.

Principalele categorii de probleme care fac dificilă luarea unei decizii sau chiar fac imposibilă o hotărâre cu privire la carieră sunt următoarele :

lipsa de informații, date insuficiente, nerelevante sau analiza superficială a informațiilor complexe ;

lipsa de încredere în sine, ezitarea sistematică, amânarea;

lipsa capacității de întelegere a sinelui și fenomenelor specifice pieței muncii ;

excesiva dependență de alte persoane ;

conflicte interne ;

indisciplina în aplicarea planului ;

anxietatea alegerii ;

finalități nerealiste, excesiv de îndepărtate și care implică extrem de multe « costuri » ;

imaturitatea psihologică pentru a opera alegeri ;

lipsa capacității de a corobora datele și a gasi alternativa (Herr, Cramer, 1974).

Capacitatea redusă sau chiar incapacitatea de a lua o decizie cu privire la propria carieră este o realitate des întâlnită în practica muncii de consiliere. Indecizia este consecința unei stări de inadaptare socială, atât personală, cât și socială.

După Forner, există următoarele categorii de structuri cauzale ale indeciziei cu privire la alegerea carierei :

indecizia datorată nedezvoltării : momentul luării deciziei este prea timpuriu față de maturitatea necesară pentru alegerea carierei ;

indecizia generalizată/globală : incapacitatea de a lua decizii, în ciuda atingerii maturității ;

anxietatea decizională : o stare emoțională cu o polaritate negativă legată de conjuncturi ce implică alegeri ;

indecizia datorată lipsei de informații ;

indecizia datorată necunoașterii metodei de a lua o decizie rațională, motivată ;

indecizia datorată obstacolelor/cauzelor externe, neimputabile individului ;

indecizia datorită anticipării pesimiste a consecințelor unei opțiuni sau capacități personale de a o pune în practică ;

indecizia datorată unei slabe motivații pentru muncă (interne sau extern stimulată).

Cunoașterea acestor realități este importantă pentru consilier din punct de vedere practic ; el trebuie, astfel, să dezvolte strategii personalizate de combatere a indeciziei (prin educarea capacității de a alege, a decide, a se informa).

Un aspect practic important este și cel al maturității pentru alegerea carierei. Problema este semnificativă pentru că are implicații asupra justificării și stabilității alegerii profesionale, a adeziunii interne la aceasta și la mobilizarea psihologică personală pentru a o îndeplini. Până la un anumit punct, se poate găsi o relație între maturizarea personală pentru alegerea carierei și vârsta cronologică. Componentele cognitive și atitudinale sunt cele care dau notele diferențiatoare între vârsta și maturitatea alegerilor raționale cu privire la viitoarea cariera. Mediul social și educativ constituie sursa principală a influențelor care duc la maturizarea capacității de a lua decizii. În acest fel pot fi identificate și variabile suplimentare care intra în procesul « maturizării pentru alegerea carierei » : tipul filierei de educație și formare, genul, mediul particular de viață, existența sau nu a unor programe curriculare de consiliere, « presiunea » mediului familial, experiențele personale de contact cu lumea muncii etc.

Actul alegerii școlar-profesional poate induce anumite stări de conflict rezidă in :

distanța între aspiratiile și resursele individuale ;

oferta de formare mai redusă ori inexistentă a instituțiilor educative ;

oferta redusă a pieței forței de muncă sau chiar inexistentă ;

situațiile de discriminare (datorită genului, vârstei, originii etnice, anumitor handicapuri, religiei, cetățeniei, orientării sexuale) ;

tipul de formare furnizat de școala și cerințele angajatorilor.

2.3. TEORII REFERITOARE

Teoriile carierei ajută la clarificarea procesului de orientare și oferă îndrumări pentru practicieni. Câteva dintre teoriile principale sunt explicate în acest modul. În primul rând este explicată una dintre cele mai cunoscute teorii, cea a lui Holland. Această teorie a avut o influență majoră asupra elaborării de chestionare și alte materiale de sprijin pentru activitățile de orientare.

Dezvoltarea ca o componentă a consilierii și orientării carierei este ilustrată prin teoria cu privire la durata și spațiul de viață aparținând lui Super. Această teorie robustă și cuprinzătoare oferă un cadru excelent pentru elaborarea programelor de intervenție în carieră.

Procesul de dezvoltare a carierei poate fi considerat și ca un proces de învățare. Acesta este documentat cu ajutorul teoriei învățării sociale a lui Krumboltz. Aspectul actual al procesului de luarea a deciziei a fost, de asemenea, subiect al teoriei dezvoltării.

Un model compensatoriu este explicat prin referire la modelul așteptărilor elaborat de Vroom.

2.3.1. TEORIILE DEZVOLTĂRII

TEORIA LUI SUPER – DURATA DE VIAȚĂ ȘI SPAȚIUL DE VIAȚĂ

Deși această teorie reprezintă rezultatul a 60 de ani de cercetări și reflecții și de feedback de la practicieni, Super nu consideră că teoria lui este „comprehensivă“, ci o „teorie segmentală“, care se mai poate încă dezvolta. După părerea lui, teoria duratei vieții și spațiului de viață este un set de teorii reunite în mod larg, care se ocupă de aspectele specifice ale dezvoltării carierei și formează cadrul unei înțelegeri mai bune a procesului de dezvoltare a carierei și a consilierii.

Această teorie este construită în jurul a 14 afirmații care pot fi grupate în jurul unor componente cheie mai ample ale procesului de dezvoltare a carierei.

Fundamentală în această teorie este ideea concepției de sine. Aceasta este semnificația subiectivă acordată calităților, intereselor, valorilor și alegerilor, precum și modului în care ele sunt integrate în temele de viață. Această semnificație subiectivă poate fi diferită față de măsurătorile obiective prin care se identifică o persoană. Potrivirea dintre perspectivele subiective și obiective ne oferă o idee despre „realismul“ și „acuratețea“ auto-evaluării. Concepția de sine este definitorie pentru toate rolurile din viață, din aceasta făcând parte și concepția despre carieră. Totalitatea conceptelor despre sine oferă imaginea despre sine.

Super și-a întemeiat afirmațiile pe observația că sfera de calități, caracteristici personale și alte trăsături necesare pentru cele mai multe ocupații este limitată. Nu există foarte multe ocupații care să aibă nevoie de o deprindere, calitate sau cunoștințe atât de specifice, încât să-i excludă pe cei mai mulți oameni. Pe de altă parte, sfera calităților și a caracteristicilor celor mai multe persoane este atât de amplă, încât fiecare persoană îndeplinește cerințele necesare pentru a avea succes în multe ocupații. Evident, persoana care va îndeplini cel mai bine cerințele necesare pentru munca respectivă va avea, probabil, cele mai bune performanțe. Pe de altă parte, persoana care posedă mai puține trăsături ideale pentru munca respectivă va avea performanțe mai puțin strălucite, dar atât timp cât persoana depășește minimul cerut, performanța va rămâne satisfăcătoare.

În toate ocupațiile, modelul de calități și deprinderi pentru respectiva ocupație este supus schimbării. Același lucru se întâmplă și cu persoanele. Sub influența procesului de învățare din momentul exercitării unei profesii, persoana poate să-și lărgească și să-și îmbunătățească deprinderile, ba chiar să-și dezvolte o altă concepție de sine.

Fiecare stadiu de dezvoltare se caracterizează prin anumite activități specifice și este legat, într-o anumită măsură, de vârstă. Conceptul stadiului de viață este susținut de mulți autori și cercetări științifice, deși pot exista anumite discrepanțe referitore la vârstă și stadii. După părerea lui Super, se pot identifica următoarele stadii:

Stadiul de creștere (de la 4 la 10 ani) care include patru sarcini de dezvoltare majore: apariția preocupării pentru viitor (preocuparea pentru carieră), creșterea controlului personal asupra propriei vieți (controlul), convingerea că trebuie să fie obținute rezultate în școală și la muncă (convingerea) și dobândirea unor deprinderi și atitudini de muncă competentă (competența).

Stadiul de explorare (de la 14 la 24 de ani) presupune conștientizarea faptului că ocupația este unul din aspectele esențiale ale vieții: tânărul adolescent își va exprima opțiunile de carieră. Acestea sunt, adesea, nerealiste și temporare. Prin făurirea unor visuri și prin testarea în condiții nepericuloase (activități la școală, jocuri pe roluri cu colegii de generație etc.), adolescentul își va dezvolta o mai bună înțelegere a propriei persoane și a lumii înconjurătoare (cristalizarea identității). Aceasta va conduce la restrângerea cercului de opțiuni și va ajuta adolescenții să devină mai realiști (specificarea alegerii). După partea inițială a acestui stadiu, adolescentul mai mare sau deja tânărul adult, în funcție de situația individuală și de cariera educațională, va încerca să exercite o ocupație și deci, să facă o alegere ocupațională.

Stadiul de stabilizare (de la 24 la 44 de ani) este legat de întâlnirea cu adevărata experiență de muncă. Tânărul adult trebuie să-și asigure locul într-o organizație, prin adaptarea la regulile acesteia și prin performanțe satisfăcătoare. Faza de mijloc a acestui stadiu implică și consolidarea poziției prin acumularea de eficiență și dexteritate. A treia sarcină este avansarea la noi niveluri de responsabilitate. Această ultimă sarcină nu este mereu evidentă și realizată întotdeauna de mulți lucrători.

Stadiul de menținere (de la 45 la 65 de ani) este stadiul preocupării pentru efectuarea în mod satisfăcător a muncii, menținerea în funcție prin revizuiri, schimbări și introducerea de inovații pentru a se evita rutina sau pentru a se descoperi noi provocări. Este și stadiul problemelor (crizei?) de la mijlocul vieții: „chiar îmi doresc să fac acest lucru următorii 20 de ani?“

Dezangajarea (peste vârsta de 65 de ani) implică acea parte a vieții caracterizată prin despărțirea de ocupație și pensionare. Aceasta va conduce la o nouă structură și stil de viață.

Oamenii pot fi ajutați în dezvoltarea carierei dacă li se acordă sprijin: (1) în dezvoltarea abilităților de a explora și de a alege și în a-și identifica interesele, (2) în a-și descoperi punctele forte și pe cele slabe și construi o imagine de sine pozitivă.

Aceasta înseamnă că în programele de orientare școlară, elevii trebuie să aibă posibilitatea de a se auto-explora, în așa fel încât să-și descopere propriile preferințe, capacități etc. Trebuie, de asemenea, să exploreze mediul pieței muncii, nu numai să dobândească cunoștințe mai bune despre aceasta, ci să și testeze ceea ce se potrivește cu profilul lor. Și, în sfârșit, se pune problema pregătirii pentru luarea deciziei.

Importanța acestei teorii pentru practica orientării este extrem de mare. Aceasta oferă un cadru pentru intervenția în cariera unor persoane precum și pentru activități de educație în vederea alegerii carierei în mediul școlar sau în afara acestuia.

Consilierea individuală este construită în jurul a ceea ce Super numește „Evaluarea și Consilierea Dezvoltării Carierei“ (C-DAC). Acest program reprezintă un model intrinsec de potrivire, dar adaugă o nouă dimensiune legată de proeminența acestor roluri, de valori, de maturitatea și adaptabilitatea carierei și de conceptul ocupațional despre sine.

Deși abordarea C-DAC precum și modelul Holland sunt construite în jurul mai multor teste și chestionare elaborate de Super și echipa acestuia, aplicabilitatea acestora este mai puțin rigidă. Întregul sprijin acordat nu este foarte mult legat de test. Informațiile esențiale necesare pentru activitățile de consiliere pot fi adunate în moduri diferite. Pot fi folosite metode ca observația, interviul, dar se poate apela și la testele standardizate etc.

Cele mai importante în cadrul acestei teorii sunt conceptele utilizate pentru a nuanța ideea de potrivire (proeminența rolurilor de viață, identitatea vocațională, maturitatea, conceptul vocațional despre sine) și pentru conștientizarea faptului că această corelare este un proces continuu, repetat ori de câte ori elevul trebuie să ia o decizie în legătură cu cariera sa. Aceasta sprijină noțiunea unei consilieri ciclice și a unui proces evolutiv.

De asemenea, pentru practica orientării școlare, în această teorie este foarte importantă recunoașterea importanței mediului și a unor indicații asupra modului în care poate fi înțeles rolul acestuia.

2.3.2. TEORIA ÎNVĂȚĂRII SOCIALE A LUI KRUMBOLTZ

Teoria lui Krumboltz (Mitchell & Krumboltz, 1996) se bazează pe teoria învățării sociale a lui Albert Bandura (1977) și subliniază teoria consolidării.

 Krumboltz identifică patru factori care influențează luarea deciziei cu privire la carieră:

Zestrea genetică și calitățile speciale. Anumiți factori biologici moșteniți, cum ar fi rasa, sexul, aspectul fizic pot avea o acțiune restrictivă asupra evoluției carierei. Alți factori influențați cel puțin parțial de moștenire, inclusiv anumite calități speciale cum ar fi cele muzicale sau în domeniul artelor plastice, coordonarea fizică, pot fixa de asemenea anumite limite.

Condițiile și evenimentele de mediu. Factorul mediu include toate influențele care se află în afara controlului individului, dar care pot influența ambianța în care există individul. Anumite influențe pot fi de origine umană (de ex., condițiile de pregătire, legislația muncii, situația economică etc.), altele se pot datora unor forțe naturale (condiții climaterice, existența resurselor naturale etc.).

Experiențele de învățare. Toate experiențele anterioare de învățare influențează procesul curent de învățare al individului. Krumboltz, deși recunoaște complexitatea procesului de învățare, identifică numai două tipuri de învățare: experiențele de învățare instrumentale (situații în care individul acționează asupra mediului pentru a produce anumite rezultate) și experiențele de învățare asociative (situații în care individul învață prin reacție la stimuli, prin observarea unor modele sau prin îmbinarea a două evenimente).

Calitățile de abordare a sarcinii. Acestea sunt calitățile pe care le manifestă individul atunci când se angajează într-o sarcină nouă (de exemplu, deprinderile de muncă, standardele de performanță, calitățile perceptive etc.).

Individul se confruntă în mod constant cu experiențe de învățare; reacția individului va conduce la consecințe care vor fi urmate, fiecare din ele, de recompense sau pedepse, iar acestea, la rândul lor, vor influența individul. Interacțiunea dintre stimulii primiți (experiența de învățare) și reacțiile la consecințele produse va modela individul ca pe o persoană unică. Modelarea acționează prin trei tipuri de consecințe: (1) generalizarea auto-observării (este declararea deschisă sau disimulată a propriilor performanțe în legătură cu standardele învățării); (2) dezvoltarea calităților de abordare a sarcinii (eforturi ale persoanei de a proiecta în viitor generalizările auto-observației pentru a face previziuni asupra viitorului) și (3) acționarea (acestea reprezintă implementarea unor comportamente cum ar fi: căutarea sau schimbarea unui loc de muncă). Comportamentul prezent produce anumite consecințe care afectează comportamentul viitor.

Pe scurt, această teorie se bazează pe ideea că individul intră într-un anumit mediu (lumea) cu o anumită zestre genetică. În timp ce crește, persoana se va confrunta cu diverse evenimente (sociale, economice, culturale etc.). Individul va învăța din aceste confruntări și va aplica (acționa) ceea ce a învățat la noile evenimente și confruntări. Aceasta va conduce la feedback-ul de la alte persoane (uneori persoane care pot fi considerate drept roluri-model) și va crea o imagine asupra succesului sau eșecului propriilor acțiuni. Totalitatea acestor reacții va influența noile alegeri ale individului ori de câte ori acesta va trebuie să facă alegeri și va ajuta la creșterea probabilității efectuării unor alegeri care să evite pe viitor eșecurile. Acest proces de învățare este un proces continuu, care durează toată viața, deoarece atât individul, cât și mediul se schimbă în mod constant.

Din această teorie aflăm că evoluția carierei este un proces de învățare care durează toată viața. Individul începe cu un potențial de creștere inițial, dar acest potențial este modelat de mediu și de interacțiunea dintre mediu și individ. Confruntarea dintre aceste două elemente conduce procesul de învățare.

  Pentru consilieri și alte persoane implicate în sprijinirea procesului de evoluție a carierei în cadrul sistemului școlar, este important:

să înțeleagă că procesul de orientare începe de la vârsta școlară mică și continuă pe tot parcursul școlarității.

să creeze toate oportunitățile posibile pentru ca elevii să-și confrunte potențialul cu mediul.

Aceasta înseamnă că este esențial să se creeze situații în care elevii să-și testeze convingerile, așteptările, calitățile, abilitățile, valorile etc. în legătură cu aspecte care pot fi importante pentru deciziile și evoluția carierei. Aici pot fi incluse vizite la întreprinderi, perioade de internat, proiecte școlare etc. – o confruntare cu modelele de roluri care pot oferi feedback elevilor. Se pot include și prezentări la clasă făcute de personalități respectate, interviuri etc.

Teoria lui Krumboltz are influență, în special, asupra conceptualizării practicii orientării profesionale. Aceasta a fost transpusă mai puțin în planuri concrete de acțiune și activități de îndrumare. Cu toate acestea, pornind de la „Convingerile referitoare la carieră“ a fost elaborat un instrument. Acesta este o evaluare ce poate oferi consilierilor un indiciu cu privire la convingerile ce pot ghida procesul de luare a deciziilor referitoare la carieră în cazul elevilor. Este lesne de înțeles că aceste convingeri legate de carieră pot fi corelate într-o anumită măsură cu „convingerile asupra auto-eficacității“ (încrederea în rezultatul care poate fi atins prin propria acțiune) și sunt importante pentru înțelegerea modului în care decurge procesul de luare a deciziilor în cazul unor anumiți elevi.

2.3.3. TEORIILE REFERITOARE LA LUAREA DECIZIEI

– MODELUL AȘTEPTĂRILOR ELABORAT DE VROOM –

Teoriile anterioare se ocupau de procesul de dezvoltare și de alegere a unei cariere. Procesul real de luare a deciziei pare să fie în toate acestea un aspect important. Totuși cele mai multe dintre acestea acordă puțină atenție modului în care indivizii iau decizii. 

Există un mare număr de teorii care se ocupă în amănunt de modul în care se iau deciziile. Unele dintre acestea sunt oarecum descriptive, în timp ce altele sunt mai degrabă prescriptive. Un exemplu bine cunoscut este așa-numitul „model al așteptărilor“ elaborat de Vroom (1964). În conformitate cu acest model, indivizii încearcă să ia deciziile în așa fel încât să ajungă la rezultatele cele mai dorite și să evite rezultatele indezirabile. De fapt, ei încearcă să obțină cea mai înaltă „compensație“. Tocmai de acea modelul mai este numit și „modelul compensatoriu“.

Când un individ trebuie să ia o decizie, este de așteptat să se gândească la mai multe „rezultate“ care pot fi importante. Pentru fiecare dintre acestea, individul face o evaluare, stabilind cât de dezirabile sunt. Dezirabilitatea unui rezultat se numește „valență“.

Pe lângă valență, individul va estima, pe baza experienței dobândite, dar și a stereotipurilor referitoare la ocupații, în ce măsură alternativele (ocupațiile) dintre care trebuie să aleagă îl pot ajuta să-și atingă rezultatul. Aceasta se numește „probabilitatea“ sau „instrumentalitatea“ alternativei (ocupației) de a asigura setul de rezultate dorite.

În final, individul multiplică (conștient sau inconștient) pentru fiecare rezultat „valența rezultatului“ cu „probabilitatea alternativei“ și însumează aceste produse pentru toate rezultatele posibile. Suma se numește „dezirabilitatea“ alternativei. În principiu, persoana va trebui să aleagă alternativa cu cea mai mare dezirabilitate.

Cu toate acestea, cele mai multe persoane știu foarte bine că nu toate alternativele (ocupațiile) le sunt deschise. O persoană cu calități foarte slabe la matematică știe foarte bine că nu va putea niciodată să devină inginer. Toate persoanele au convingeri foarte clare cu privire la posibilitatea de realizare a alternativelor (ocupațiilor). Această convingere se numește „așteptare“ și poate fi exprimată ca un fel de șansă.

Dacă „speranța“ este înmulțită cu „dezirabilitatea“ alternativei, se face o estimare a „forței“ sau presiunii de a alege această alternativă. În principiu, persoana ar trebui să aleagă alternativa cu cea mai mare „forță“, pentru că aceasta va duce la cel mai înalt nivel de „compensație“ (satisfacție) și este o alternativă realizabilă.

Modelul compensatoriu (Vroom, 1964) este, fără îndoială, o modalitate interesantă de abordare pentru a-i ajuta pe elevi să înțeleagă cum să facă o alegere. Dar, acesta este încă și mai interesant pentru că îi poate ajuta pe elevi să-și dezvolte o mai bună înțelegere a speranțelor, convingerilor, valorilor, intereselor lor etc. Evident, prin analiza rezultatelor pe care le dorește o persoană, se realizează un anumit cadru ce îi permite elevului să-și dezvolte o înțelegere mai bună a ceea ce dorește cu adevărat și a importanței fiecărui rezultat pentru ei.

Reflectând asupra convingerii realismului unei anumite opțiuni (șansa de a pătrunde în acea ocupație) elevul poate să-și dezvolte o viziune mai matură asupra posibilelor alternative. În mod deosebit, aceasta se leagă de explorarea ocupațiilor și a rezultatelor la care se poate ajunge în profesie.

2.3.4. CONCLUZII CU PRIVIRE LA TEORIILE DEZVOLTĂRII

Din cele mai multe teorii, practicianul poate deduce indicații asupra modului în care să elaboreze orientarea profesională în practică sau cum să justifice anumite intervenții făcute.

Cum învățăm din teorii?

Holland clarifică modul în care funcționează ideea de “potrivire” și importanța profilului „intereselor“ elevului.

Super arată clar că orientarea carierei este un proces de evoluție care durează întreaga viață, urmând un maxi-ciclu, dar în care reapar mini-cicluri ori de câte ori trebuie să se ia o decizie. El oferă o explicație cu privire la modul în care evoluția este rezultatul unei interacțiuni între indivizi, luarea deciziei și mediu. Se explică, de asemenea, modul în care „profilul evoluției carierei“ (maturitatea carierei) joacă un rol cheie în dezvoltare.

Krumboltz explică modul în care se ajunge la decizii printr-un proces de învățare care durează întreaga viață. El subliniază, de asemenea, relația reciprocă dintre individ și mediu. Această teorie ne oferă indicații cu privire la un posibil rol al situațiilor de învățare și asupra rolului „modelelor“ în procesul de luare a deciziei.

Vroom oferă un model descriptiv care permite înțelegerea modului în care o persoană ajunge la o decizie legată de carieră prin maximizarea beneficiilor unei decizi. Deși pot exista anumite dubii cu privire la aplicabilitatea acestei teorii, mesajul este clar: în multe cazuri individul încearcă să aleagă opțiunea cea mai potrivită pentru sine.

Cele mai multe dintre acest teorii au fost aplicate prin elaborarea unui mare număr de teste, inventare, programe de intervenție, programe de intervenții computerizate etc., care sunt disponibile în comerț.

Importanța teoriilor nu constă în aceste materiale, ci în posibilitatea de a le utiliza fie ca linii directoare sau cadru pentru o mai bună înțelegere a procesului de dezvoltare a carierei, fie ca bază pentru crearea de programe pentru dezvoltarea carierei.

2.3.5.TEORIA TRĂSĂTURĂ-FACTOR (HOLLAND)

TEORIA

  Prima lucrare modernă despre teoria carierei întitulată Alege-ți cariera, de Frank Parsons a apărută în 1909. Modelul potrivirii, bazat pe înțelegerea propriei persoane, a necesităților locului de muncă și a alegerii bazate pe un proces de raționament real este în continuare reperul care se află la baza multor teorii, precum și a practicii de orientare a carierei. În mod deosebit, modelele de educație în vederea dezvoltării unei cariere, folosite în multe țări, se bazează, în mare măsură, pe ideea acestei potriviri.

Teoria lui Holland (1997) este un exemplu de teorie trăsătură – factor. Aceasta se bazează pe mai multe afirmații:

Personalitatea individului este factorul primar în alegerea profesiei.

Profilul intereselor reflectă personalitatea.

Indivizii dezvoltă păreri stereotipe cu privire la ocupații (de ex., considerăm că un contabil este punctual, relativ introvertit, nesociabil etc.). Aceste opinii ne modelează părerea despre ocupații și joacă un rol fundamental în alegerea ocupației.

Orice persoană își caută o ocupație care să fie congruentă cu personalitatea sa și care să-i permită să-și exercite atitudinile și să-și valorifice calitățile. O bună potrivire duce la succes și satisfacție.

După părerea autorului, personalitatea este rezultatul interacțiunii dintre caracteristicile moștenite, care sunt esențiale pentru dezvoltarea intereselor specifice și activitățile la care este expus un individ. Holland recunoaște că interacțiunea conduce în ultimă instanță la formarea personalității.

Holland susține că cele mai multe persoane pot fi clasificate în șase tipuri pure: realist, investigativ, artistic, social, întreprinzător și convențional.

Persoanele realiste reacționează față de mediu într-un mod obiectiv, concret, manipulativ din punct de vedere fizic. Evită sarcinile care necesită calități intelectuale, artistice sau sociale (nu sunt potriviți ca lideri). Sunt materialiști, masculini, nesociabili și stabili emoțional. Preferă profesiile tehnice, agricole sau meșteșugărești cu activități care implică lucrul cu mașinile, o activitate fizică (de exemplu, sport) etc.

Persoanele investigative reacționează față de mediu folosind inteligența, manipulând idei, cuvinte și simboluri. Evită situațiile sociale, sunt nesociabile, masculine, insistente și introvertite. Preferă sarcinile științifice, teoretice (de exemplu, cititul, algebra, colecționarea de obiecte) și activități creatoare cum ar fi sculptura, pictura, muzica. Preferă să lucreze într-un mediu academic sau științific.

Persoanele artistice fac față mediului folosind forme și produse ale artei. Se bazează pe impresii subiective, sunt nesociabile, feminine, supuse, sensibile, impulsive și introspective. Preferă profesiile muzicale, artistice dramatice și nu le plac activitățile masculine și rolurile care implică muncă fizică.

Persoanele sociale preferă să intre în contact cu alții. Acestea caută interacțiunea socială în mediul educațional, terapeutic și religios. Se consideră persoane sociabile, vesele, cu simțul răspunderii, care obțin succese și le place să se afirme.

Persoanele întreprinzătoare au spirit de aventură, sunt dominante și impulsive. Sunt persuasive, vorbărețe, extravertite, încrezătoare, agresive și exhibiționiste. Preferă ocupații din domeniul vânzărilor și al managementului, unde pot să-i domine pe alții. Au nevoie de putere și de recunoașterea calităților de către cei din jur.

Persoanele convenționale au nevoie de aprobarea celor din jur. Creează o impresie bună deoarece sunt ordonate, sociabile, corecte, dar sunt lipsite de originalitate. Preferă ocupații de funcționari cu activități stabile și bine definite în domeniul afacerilor. Acordă o importanță deosebită chestiunilor economice și se consideră masculine, dominante, rigide și stabile. Au mai mult calități matematice decât verbale.

Holland susține, de asemenea, că există șase medii de muncă analoage cu tipurile pure de personalitate descrise mai sus. Așa cum s-a arătat deja, indivizii își selectează mediul de muncă care este congruent cu tipul lor de personalitate. În intervențiile de consiliere este importantă ajutarea clientului în a-și alege un mediu de muncă care să se potrivească cel mai bine cu tipul său de personalitate.

  Tipurile de personalitate pot fi structurate în funcție de un model consecvent. Acest model este numit modelul hexagonal (vezi fig. 1).

  Figura 1: Modelul hexagonal pentru interpretarea relațiilor intra- și inter-clase

Sursa: , J. L. (1994). Self-Directed Search: Technical Manual. : Psychological Assessement Resources.

Intervenția se întemeiază pe măsurătorile referitoare la tipul de personalitate obținute prin utilizarea unui inventar de interese. Unui individ îi pot corespunde unul, două sau toate cele șase tipuri de personalitate. Profilul obținut prin ierarhizarea tipurilor pentru o persoană, dat de scorurile măsurătorilor se numește „subtip” și redă codul întreg pentru toate tipurile. În mod curent, totuși, în evaluare și intervenție sunt folosite cele mai importante trei litere ale codului de tip. Codul de trei litere, cunoscut, în general, sub numele de codul Holland, permite înțelegerea personalității individului.

Pentru a înțelege codul, Holland definește patru indicatori sau semne de diagnostic:

Congruența: acest indicator reflectă gradul de potrivire dintre personalitatea individului și mediul său de muncă. Cel mai înalt nivel de congruență va fi dacă respectivul cod de trei litere al personalității este același, în privința conținutului și al succesiunii, cu codul de trei litere al mediului de muncă în care respectivul individ dorește să intre. Indicatorii cu congruență înaltă au drept rezultat o alegere stabilă a profesiei, rezultate bune în aceasta și un grad înalt de satisfacție.

Consecvența: aceasta este măsura coerenței interne a punctajelor obținute de o persoană. Consecvența se calculează prin examinarea poziției primelor două litere ale codului lui Holland de pe hexagon (vezi mai sus). Cu cât este mai apropiată poziția pe hexagon, cu atât codul este mai consecvent. Subtipurile cu coduri adiacente sunt consecvente (de ex., convențional și întreprinzător). Se consideră a fi tipuri inconsecvente cele care sunt situate față în față unul cu celălalt (de exemplu, realist și social). Claritatea scopurilor unui individ și percepția lui despre sine, care sunt definitorii pentru decizia în alegerea carierei, sunt direct proporționale cu tipul Holland. Un tip consecvent va avea scopuri mai clare și o percepție despre sine mai limpede decât un tip inconsecvent. Pentru tipul consecvent, alegerea carierei va fi mult mai ușoară.

Diferențierea: aceasta măsoară cristalizarea intereselor și a profilului individului. Diferențierea este definită astfel: punctajul cel mai mare minus punctajul cel mai mic al celor trei punctaje reprezentate de codul de trei litere. Diferențierea cea mai mare (punctaj mare) se constată atunci când se găsește un grad înalt de conturare a caracteristicilor unui anumit tip, iar o diferențiere scăzută se va constata în cazul unui profil plat, cu punctaje relativ identice la toate trei tipurile. Un tip diferențiat va avea scopuri mult mai clare și o percepție despre sine mai bine cristalizată decât tipul nediferențiat. Alegerea carierei va fi mai ușoară pentru tipul diferențiat decât pentru cel nediferențiat și aceste alegeri vor fi mai stabile.

Identitatea: reflectă claritatea scopurilor, intereselor și talentelor unei persoane. Este legată de diferențiere și de consecvență. 

RELAȚIILE TIPOLOGICE

Relațiile între tipuri se presupune că sunt invers proporționale cu distanțele între tipurile arătate în figură. Cu cât este mai mică distanța între oricare două tipuri, cu atât mai mare este similaritatea lor sau asemănarea psihologica. De exemplu, realistul și investigativul sunt prinse amândouă în figură; deci ele se aseamănă una cu alta. În contrast, investigativul și întreprinzătorul sunt departe una de alta; deci sunt foarte diferite. Investigativul și socialul sunt la un grad intermediar de asemănare.

Modelul hexagonal servește trei scopuri în teorie:

1. Definește gradul de consistență în pattern-ul personalității unei persoane. Folosind profilul unei persoane, cele mai înalte două scoruri ale scalei pot fi etichetate ca având unul din trei nivele de consistență.

Pattern-urile profilului compuse din tipurile adiacente ale hexagonului sunt cele mai consistente (ex. realist, investigativ, investigativ-artistic etc); pattern-urile profilului compuse din tipurile opuse ale hexagonului sunt cel mai puțin consistente (realist-social, investigativ-întreprinzător, artistic-conventional) și pattern-urile profilului compus din oricare alt tip din hexagon formează un nivel intermediar de consistență (realist-artistic, investigativ-social, artistic-întreprinzător)

2. Hexagonul definește consistența unui mediu în acelasi fel

3. Hexagonul definește grade de congruență între persoană și mediu. Cea mai congruentă situație pentru o persoană socială va fi într-un mediu social. Cea mai incongruentă situație pentru o persoană socială va fi într-un mediu realist. Prin folosirea hexagonului, câteva grade intermediare de congruență pot fi definite.

Modelul hexagonal furnizează un calcul pentru teorie, un model abstract și legătura ideilor principale și așa teoria poate fi aplicată pentru probleme practice și teoretice. Astfel, hexagonul poate fi folosit în cazul tipurilor umane și mediilor de lucru pentru a defini grade de consistență și congruență și pentru a prezice rezultate-satisfacție așteptate, realizarea, schimbarea locurilor de muncă etc

TIPURILE PSIHOLOGICE ȘI MEDIILE DE MUNCĂ

Tipurile sunt presupuse a reprezenta efecte obișnuite ale creșterii până la un nivel intelectual particular. Fiecare tip este descris în termenii unui model teoretic axat în principal pe următoarele obiective:

să schițeze numai scheletul simplu al experimentelor ce duc la o categorie particulară a persoanei

să arate cum un experiment al persoanei conduce la o dispoziție specială, cum acea dispoziție duce la o categorie largă a comportamentului uman

să prevadă modele teoretice ce vor fi corespunzătoare deopotrivă evidențelor vechi și noi asupra tipurilor

TIPUL REALIST

Ereditatea și experiențele persoanei realiste conduc la preferința pentru activități ce determină manipularea explicită, ordonată sau sistematică a obiectelor, uneltelor, mașinilor și animalelor și spre aversiunea față de activiăți educaționale sau terapeutice. Aceste tendințe de comportare conduc în consecință la achiziționarea competențelor manuale, mecanice, agricole, electrice și tehnice și la un deficit în competențele sociale și educaționale.

Dezvoltarea unui model realist al activităților, competențelor și intereselor creează o persoană care este predispusă să manifeste următoarele caracteristici:

Preferințe vocaționale și nevocaționale

Preferă ocupații sau situații realiste (ex. electrician sau mecanic) în care se poate angaja în activități preferate și se evită activități cerute de ocupații sau situații sociale. Se poate, de asemenea, asocia cu oameni având convingeri, interese și valori similare și evită oameni cu convingeri, interese și valori neasemănatoare. Are nivel limitat de interese.

Obiective și valori de viață

Posedă valori tradiționale. Preferă să muncească în cadrul unor restricții instituționale. Crede în libertate (independența sau șansa liberă). Se aliniază fiind ambițios și auto-controlat ca valori importante și critică energic, fiind iertător. În general, valorile constituie lucruri sau caracteristici personale tangibile. Posedă un sistem foarte închis de convingeri și valori (fără deschidere în a-și schimba părerile și comportamentul) și are un domeniu limitat de interese.

Autoconvingere

Se percepe ca având abilități mecanice, tehnice și atletice. Se bucură lucrând cu mâini, unelte, echipament electronic. Se percepe ca având abilitate în relații umane și crede că anumite obligații sociale (ex. învățarea) pot fi frustrante. Își aduce aminte de neplăcerea și aportul minim la obligațiile școlare. Are auto-estimare relativ joasă, dar are încredere în deprinderile lui/ei realiste

Stil de rezolvare a problemelor

Folosește convingeri, competențe și valori realiste ca să rezolve probleme la muncă și în alte împrejurări. Preferă soluții sau strategii concrete, practice și structurate ca opuse la activități clericale, școlare sau imaginative.

Deoarece persoana realistă posedă aceste preferințe, convingeri, competențe, autopercepții și valori, el/ea este apt sa fie:

conformist

dogmatic

veritabil

pragmatic

inflexibil

materialist

natural

normal

persistent

practic

realist

rezervat

robust

retras în sine

neperspicace

TIPUL INVESTIGATIV

Ereditatea și experiențele persoanei investigative conduc la o preferință pentru activități ce determină investigație observațională, simbolică, sistematică și creativă a fenomenelor fizice, biologice și culturale și la o aversiune față de activități stăruitoare, sociale și repetitive. Aceste tendințe comportamentale duc spre o achiziționare de competențe stiințifice și matematice și spre un deficit în competențe de elocvență.

Această dezvoltare a unui model investigativ de activități, competențe și interese creează o persoană care este predispusă să manifeste următoarele caracteristici:

Preferinșe vocaționale și nevocaționale

Preferă ocupații sau situații investigative (ex. biolog sau tehnician medical) în care poate să se angajeze în activități și competențe preferate și să evite activități cerute de ocupații și situații de întreprindere. Poate, de asemenea, să găsească oameni cu convingeri și valori similare și să evite oameni cu păreri și valori neasemănătoare.

Obiective și valori în viață

Valori științifice sau activități și realizări școlare. Valori autodeterminate (independență), precum trăsături personale, fiind intelectual, logic și ambițios, dar ține alte obiective și valori de viață ca fiind fără importanță: securitate, familie; e voios, având prietenii adevărate. Posedă un sistem deschis de convingeri. Are obiective și valori liberale și este deschis față de noi idei și experiențe. Are o serie largă de interese.

Autoconvingeri

Se percepe ca având abilitate științifică și de cercetare, precum talentul matematic. Se vede ca analitic, curios, scolastic și având interese largi. Se bucură citind sau gândind asupra soluțiilor la probleme. Crede ca insistența altora asupra unui curs al acțiunii va putea fi frustrant. Se vede ca receptiv și având o serie largă de interese. Are auto-estimare moderată spre înaltă

Stil de rezolvare a problemelor

Folosește convingeri, competențe și valori de investigare ca să soluționeze probleme la locul de muncă și în alte locuri. Caută probleme interesante. Se încrede în gândire, informație de instruire, analize pline de grijă, date obiective și practici relatate scolastic. Plătește fără atenție la sentimente personale sau mediul social.

Deoarece persoana investigativă posedă aceste convingeri, preferințe, competențe, percepții de sine și valori, el/ea este apt să fie:

analitic

prudent

complex

critic

curios

independent

intelectual

introspectiv

pesimist

precis

radical

rațional

rezervat

retras

modest

TIPUL ARTISTIC

Ereditatea și experiențele persoanei artistice conduce la preferința pentru activități ambigue, libere și nesistematice ce determină manipularea materialelor fizice, verbale și umane în crearea de forme sau produse de artă și la aversiunea față de activități explicite, sistematice și ordonate. Aceste tendințe de comportare duc la achiziționarea de competențe artistice (ex. limba, artă, muzică, scris) și la un deficit în competențe în sistemul de afaceri.

Aceasta dezvoltare a unui model artistic de activități, competențe și interese creează o persoană care este predispusă să prezinte următoarele caracteristici:

1.Preferinte vocaționale și nevocaționale

Preferă ocupații sau situații artistice (ex. scriitor sau decorator interior) în care poate să se angajeze în activități și competențe preferate și să evite activități necesitate de ocupații și situații convenționale. Poate de asemenea să se asocieze cu oameni având convingeri și valori similare și să evite persoane cu păreri și valori nesimilare.

2.Obiective și valori de viață

Valori de experiență și realizare artistică. Valori de auto-expresie și egalitate pentru toate precum caracteristici personale astfel ca fiind imaginative și curioase, dar nefiind obediente, logice sau responsabile. Are cel mai deschis sistem de convingeri dintre tipuri. Foarte deschis la sentimente și idei și față de ceilalți. Are obiective și valori liberale.

3.Autoconvingeri

Se percepe ca expresiv, deschis, original, intuitiv, liberal, nonconformist, introspectiv, independent, dezordonat, având abilitate artistică și muzicală și abilitate de acționare, scriere și vorbire. Se bucură de angajarea în activități ce folosesc aceste abilități și trăsături, dar poate deveni frustrat cu activități precum ținerea evidențelor complete și precise.

4.Stil de rezolvare a problemelor

Folosește convingeri, competențe și valori artistice ca să rezolve problemele la lucru sau în alte locuri. Percepe probleme în context artistic, așa ca talente și caracteristici personale artistice (ex. intuiție, expresivitate, originalitate) care domină în procesul de soluționare a problemei.

Deoarece persoana artistică posedă aceste convingeri, preferințe, competențe, auto-percepții și valori, el/ea este apt să fie:

complicat

dezordonat

emotiv

expresiv

idealist

imaginativ

nepractic

impulsiv

independent

introspectiv

intuitiv

nonconformist

deschis

original

sensibil

TIPUL SOCIAL

Ereditatea și experiențele persoanei sociale conduc la preferința pentru activități care determină manipularea altora ca să se informeze, antreneze, dezvolte, vindece sau lumineze și o aversiune față de activități explicite, ordonate și sistematice cuprinzând materiale, unelte sau mașini. Aceste tendințe de comportament duc la o achiziționare de competențe în relații umane (ex. interpersonale sau educaționale) și la un deficit în competențe manuale și tehnice.

Această dezvoltare a unui model social de activități, competențe și interese creează o persoană care este predispusă să manifeste următoarele caracteristici:

1.Preferințe vocaționale și nevocaționale

Preferă ocupații si situații sociale (ex. profesor sau consilier) în care poate să se angajeze în activități preferate și să evite activități cerute de ocupații și situații realiste. Poate să se asocieze cu persoane având convingeri și valori similare.

2.Obiective și valori de viață

Valori de activități și probleme sociale și etice. Dorește să îi servească pe alții în contextul sprijinului medical, serviciului instituțional sau interacțiunilor reciproce. Crede în egalitate pentru toți și în oportunitatea existenței ajutorului dezinteresat și a iertării, dar critică fiind logice și intelectuale sau având o viață excitantă. Aspiră să devină un părinte competent, profesor sau terapeut. Apreciază religia.

3.Autoconvingeri

Se percepe ca plăcându-i să ajute pe ceilalți, înțelegându-i pe alții, având abilitate de predare, deprinderi sociale și lipsindu-i abilitatea mecanică și științifica. Devine frustrat în pregătirea unui manual pe o topică abstractă sau făcând ceva ce necesită răbdare și precizie sau reparând un automobil. Foarte mulțumit prin ajutarea sau învațarea altora. Are sistem de convingeri moderat deschis, dar are câteva valori tradiționale. Are auto-evaluare moderată.

4.Stil de rezolvare a problemelor

Folosește convingeri, competențe și valori sociale ca să rezolve probleme la locul de muncă sau în altele. Percepe probleme într-un context social așa că problemele sunt privite mai ales în termeni de relații umane, competențe și trăsături sociale (ex. căutând interacțiuni reciproce și ajutor de la ceilalți) și dominante în procesul de rezolvare a problemei.

Deoarece persoana socială posedă aceste convingeri, preferințe, competențe, auto-percepții și valori, el/ea este apt să fie:

agreabil

cooperativ

sensibil

prietenos

generos

săritor

idealist

amabil

răbdător

insistent

responsabil

sociabil

plin de tact

înțelegator

cald

TIPUL ÎNTREPRINZĂTOR

Ereditatea și experiențele persoanei întreprinzătoare conduc la o preferință ce determină manipularea celorlalți ca să se atingă obiective organizaționale sau economice și o aversiune față de activități organizaționale, simbolice și sistematice. Aceste tendințe comportamentale duc la o achiziționare de competențe de lider, interpersonale și convingătoare și la un deficit în competențe științifice.

Această dezvoltare a unui model de inițiativă a activităților, competențelor și intereselor creează o persoană care este predispusă să manifeste următoarele caracteristici:

1.Preferințe vocaționale și nevocaționale

Preferă ocupații și situații de inițiativa (ex. vânzător sau manager) în care poate să se angajeze în activități preferate și să evite activități cerute de ocupații și situații de investigare. Poate de asemenea să se asocieze cu persoane având aceleași interese, păreri si valori similare

2.Obiective și valori de viață

Are valori tradiționale (ex. realizări economice și politice), valori de controlare a altora, de ocazia de a fi liber de control și de a fi ambițios. Critica fiind iertător sau săritor. Aspiră să devină un lider în comert, un lider de comunitate, influent în afaceri publice și să fie bine îmbrăcat

3.Autoconvingeri

Se percepe ca agresiv, popular, încrezător în sine, sociabil, posedând abilități de conducere și discurs și lipsindu-i abilitatea științifica. Dorește să prindă obținerea unei poziții de putere mult mai mulțumitoare. Devine cel mai frustrat având o poziție de mică influență. Are auto-apreciere ridicată. Ține la valori tradiționale. Are un sistem de păreri oarecum închis (ex. nu este docil la schimbare în convingeri, valori sau comportament)

4.Stil de rezolvare a problemelor

Foloșeste păreri, competențe și valori de inițiativă ca să rezolve probleme la lucru sau în alte situații. Percepe probleme într-un context întreprinzător așa că problemele sunt adeseori privite în termeni de influență socială. Trăsăturile, competențele și valorile de întreprinzător (ex. control asupra altora, convingeri tradiționale) sunt dominante în procesul de soluționare a problemelor.

Deoarece persoana întreprinzătoare posedă aceste convingeri, preferințe, competențe, percepții despre sine și valori, el/ea este capabil să fie:

acaparator

aventuros

ambițios

hotărât

dominator

energic

entuziast

provocabil

epatant

extravertit

plin de energie

optimist

inepuizabil

încrezător

sociabil

TIPUL CONVENȚIONAL

Ereditatea și experiențele persoanei convenționale conduc la o preferință pentru activități ce necesită manipulare explicită, ordonată și sistematică a datelor (ex. ținere de evidențe, sortare materiale, reproducere materiale, organizare mașini de afaceri și echipament de procesare date ) ca să se atingă obiective organizaționale și economice și o aversiune față de activități ambigue, libere, de explorare sau nesistematizate. Aceste tendințe comportamentale duc la o achizitionare de competențe clericale, estimative și de sistem de afaceri și la un deficit de competențe artistice.

Această dezvoltare a unui model convențional de activități, competențe și interese creează o persoană care este predispusă să manifeste urmaăoarele caracteristici:

1.Preferințe vocaționale și nevocaționale

Preferă ocupatii sau situații convenționale (ex. perforator cartele sau bancher) în care să se angajeze în activități preferate și să evite activități cerute de ocupații și situații artistice. Poate de asemenea să se asocieze cu persoane având interese, convingeri și valori similare și să evite oameni cu calități neasemănătoare.

2.Obiective și valori de viață

Valori de afaceri și realizări economice. Se crede devenind un expert în finanțe sau comerț, ducând o viață confortabilă și făcând o mulțime de lucrări ce au obiective importante. Preferă să lucreze în cadrul structurii unei organizații sau instituții. Valorile sunt caracterizate prin virtuți tradiționale (ex. ținte conservatoare, religioase, economice și politice). Crede că este potrivit să fie ambițios, umil și politicos. Crede că activitățile estetice și societatea închisă (tovărășia ermetică de grup) fiind scuzabile sau imaginare sunt fără prea mare valoare. Are un sistem de păreri foarte închis.

3.Autoconvingeri

Se percepe ca un conformist și ordonat și ca având abilitate clericală și cifrică. Își vede cele mai tari competențe în afaceri și cele mai slabe în arte. Se bucura ținând evidențe și făcând munca estimativă. Anticipează că scrierea unui sau concentrarea asupra altora devine cauza de frustrație. Are auto-estimare scăzută.

4.Stil de rezolvare a problemelor

Folosește convingeri, competențe și valori convenționale ca să soluționeze probleme la locul de muncă și în alte situații. Urmează căi, practici și proceduri stabilite; privește spre autorităti pentru aprobare și sfat. Caută soluții practice și se angajează în planificarea ordonată și minuțioasă. Are dificultate cu probleme îndoielnice sau în sintetizarea informației din surse diverse.

Deoarece persoana convențională posedă aceste convingeri, preferințe, competențe, percepții de sine și valori, el/ea este capabil să fie:

atent

conformist

conștiincios

dogmatic

eficient

inflexibil

emotiv

metodic

umil

ordonat

insistent

practic

meticulos

chibzuit

fără imaginație

De asemenea, propune că există 6 medii de muncă (realiste, investigative, artistice, sociale, întreprinzătoare și convenționale) analoage cu tipurile de personalitate pură descrise mai sus. Indivizii trebuie să selecteze mediile vocaționale care sunt congruente cu personalitatea lor pentru a maximiza satisfacția și succesele la locul de muncă. Aceste medii sunt descrise mai jos:

Mediul realist implică sarcini concrete, fizice care cer aptitudini mecanice, persistență și mișcare fizică. Se cer numai aptitudini interpersonale minime. Cadrele tipic realiste includ un garaj, un atelier de mașini, o fermă, un șantier de construcții sau o frizerie.

Mediul investigativ cere mai mult utilizarea abilităților abstracte și creative decât percepția personală. Performanța satisfăcătoare cere imaginație și inteligență. Succesele cer de obicei o perioadă mare de timp. Problemele întâlnite variază ca nivel de dificultate, dar vor fi de obicei soluționate prin aplicarea uneltelor și aptitudinilor intelectuale. Munca se face mai mult cu idei și lucruri decât cu oameni. Cadrele tipice includ un laborator de cercetare, o conferință diagnostică de caz, o bibliotecă, un grup știintific de muncă, matematicieni sau ingineri cercetători.

Mediul artistic cere creativitate și utilizare interpretativă a formelor artistice. Individul se bazează pe cunoștințe, intuiție și viața emoțională în rezolvarea problemelor tipice. Informația este filtrată prin criterii personalesubiective. Munca necesită de obicei implicare internă pe perioade prelungite. Cadrele topice includ repetiția unei piese, o sală de concerte, un studio de dans, un birou de studiu, o bibliotecă și un studio de artă sau de muzică.

Mediul social necesită abilitatea de a interpreta și a modifica comportamentul uman și interes în a-i rpoteja și ajuta pe ceilalți. Munca necesită relații personale frecvente și prelungite. Munca lui este predominant emoțională. Situațiile de muncă tipice includ clase în școli și colegii, oficii de consiliere, spitale de boli mentale, biserici, oficii educaționale și centre recreaționale.

Mediul întreprinzător necesită aptitudini verbale și direcționarea și convingerea celorlalți. Munca necesită activități de direcționare, control și planificare a celorlalți și un interes pentru ceilalți oameni la un nivel mai superficial decât mediul social. Cadrele tipice includ un birou de agenție imobiliară, un raliu politic și o agenție de publicitate.

Mediul convențional implică procesare sistematică concretă, de rutină a informației verbale și matematice. Sarcinile necesită frecvent operații repetitive, ciclice, în funcție de procedura stabilită. Este nevoie de o aptitudine minimală în relațiile interpersonale din cauză că munca se face în mare parte cu echipamente și materiale de birou. Cadrele tipice includ o bancă, o firmă de contabili, un oficiu poștal și un birou de afaceri.

Figura 2. Un ghid referențial la teoria lui Holland

Holland sugerează că fiecare model de mediu este căutat de indivizi a căror tip de personalitate este similar cu mediul. Se presupune că ei vor fi fericiți într-un mediu compatibil și nefericiți într-un mediu compatibil cu alt tip de personalitate. Un echivalent persoană-mediu produce o alegere vocațională mai stabilă, mai mari succese vocaționale, succese academice mai mari, menținere mai bună a stabilității personale și satisfacții mai mari.

CONSECINȚE ÎN PRACTICA ORIENTĂRII

În acest model practica orientării se bazează, în esență, pe administrarea unui inventar al intereselor (de exemplu, Cercetarea autodirecționată a lui Holland, Chestionarul de interese profesionale al lui Strong sau cel pentru definirea codului Holland). Acest cod reprezintă elementul esențial al explorării posibilităților ocupaționale și de carieră. Consilierul sau clientul trebuie să aibă, mai întâi, o imagine clară a semnificației codului. Totodată, trebuie stabilit în ce măsură acest cod este diferențiat sau consecvent și dacă reflectă scopurile și interesele exprimate. Dacă nu, este necesar să se inițieze o procedură de autoexplorare. Dacă da, clientul ar trebui să-și caute ocupația care se potrivește cel mai bine cu profilul său. Acest lucru se poate face utilizându-se Lista de Ocupații (o listă de ocupații, în care fiecare este caracterizată prin Codul Holland; lista a fost elaborată de experți care au evaluat toate ocupațiile).

CONCLUZII ASUPRA TEORIEI

Această teorie se bucură de multă popularitate printre practicieni, mai ales în America de Nord. Faptul se datorează, în primul rând, simplicității și clarității utilizării acesteia, existenței materialului de testare și disponibilității materialelor de referință care fac posibilă autoevaluarea. Clienții și consilierii au sentimentul că prin completarea unui simplu chestionar înțeleg totul, că apartenența la un anumit tip îi va face să găsească – într-un moment crucial al schimbării – „căsuța“ cu cele mai potrivite „locuri de muncă“ sau „funcții“.

În realitate însă, alegerea unei cariere este mult mai complicată, nu este întotdeauna atât de stabilă și nici nu există o singură „căsuță“ care să fie cea mai bună. Există mai multe schimbări în viața unui om care nu pot fi întotdeauna prevăzute. Schimbările de mediu și cele individuale sunt frecvente, personalitatea – deși relativ stabilă – se poate modifica, același lucru fiind valabil și pentru profilurile ocupaționale.

Cele șase tipuri de personalitate reprezintă un model interesant de clasificare a intereselor unui elev. Însă acest model nu este fără îndoială singurul valabil și are chiar anumite limite. Tipurile definite inițial, în mod ipotetic, de Holland nu se regăsesc și la alți cercetători. Alte combinații de interese se pot găsi frecvent, în special dacă acest lucru se face prin analiza grupurilor ocupaționale și analiză statistică. Tipologia prestabilită, bazată pe inventarul de interese care urmărește numai măsurarea tipologiei nu va permite niciodată individului să-și descopere alte interese, care s-ar putea să fie mai importante pentru el decât cele evidențiate de Holland. De exemplu, tipul omului „căruia îi place să stea în aer liber“, menționat frecvent de alți autori, nu va putea fi detectat. Cel mai apropiat în clasificarea lui Holland ar fi tipul „întreprinzătorului“. Acesta însă nu coincide total cu tipul celui care preferă acțiunile în aer liber.

Pentru orientarea școlară, de aici se pot prelua două mesaje:

este esențial să avem o bună cunoaștere a profilului intereselor elevului. Este foarte important să-i oferim elevului posibilitatea de a-și testa profilul intereselor în mod sistematic și controlat.

o potrivire corectă între personalitate și profilul muncii trebuie să se afle în centrul oricărui program de dezvoltare a carierei.

CAPITOLUL III

3.1. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETARII

Scopul lucrării constituie o încercare de a prezenta o teorie a carierei și aplicațiile acesteia la identitatea vocațională.

Obiectivele acestei lucrări sunt:

identificarea zonelor de interese profesionale și de a studia dacă aceste interese corespund profilului ales;

consilierea în alegerea carierei pentru cazurile în care există o discrepanță majoră între interesele latente și cele manifeste.

3.2. IPOTEZELE CERCETARII

Pornind de la datele din literatura de specialitate care specifică faptul că indivizii dezvoltă păreri stereotipe cu privire la ocupații și că modul particular, de constituire a sistemului de interese conturează direcția orientării profesionale a carierei sale se emit următoarele ipoteze:

Ipoteza numărul I

Interesele profesionale la elevii din clasele terminale de liceu au un grad de inconsistență crescut.

Ipoteza numărul II

Între interesele manifeste (exprimate) și interesele latente există un grad de concordanță scăzut (adică opțiunea exprimată nu corespunde cu tipul identificat de inventarul de interese)

CAPITOLUL IV

METODOLOGIA CERCETARII

Eșantionul populației și caracteristicile populației

Pentru realizarea obiectivului propus am utilizat două grupuri: elevii din clasa a XII a A, profil real – informatică intensiv și elevii din clasa a XII a C, profil uman – filologie engleză intensiv. Elevii au fost selectați dintr-un liceu din Zalău, în proporție relativ egală, având vârsta cuprinsă între 17-18 ani.

Tabel 1. Distribuția subiecților pe clase

Metode și instrumente de cercetare

Pentru identificarea zonelor de interese profesionale am utilizat inventarul de interese („Cercetarea auto-direcționată” a lui Holland) care identifică: aspirațiile, activitățile, competențele, ocupațiile, autoaprecierea.

Profilul obținut prin ierarhizarea tipurilor pentru o persoană, dat de scorurile măsurătorilor se numește „subtip” și redă codul întreg pentru toate tipurile.

În evaluare am folosit cele mai importante trei litere ale codului de tip, cunoscut sub denumirea de Codul Holland. Dacă codul de trei litere este consistent și diferențiat, primul tip este predominant, al doilea tip este următorul predominant, iar al treilea următorul care influențează factorii cum ar fi deciziile și aspirațiile vocaționale. Consistența profilului de personalitate a fost determinată prin utilizarea modelului hexagonului.

Consecvența este măsura coerenței interne a punctajelor obținute de o persoană și am calculat-o prin examinarea poziției primelor două litere ale codului Holland de pe hexagon. Dacă tipurile de personalitate sunt adiacente (exemplu: realist și investigativ), atunci înseamnă că sunt consistente. Tipurile inconsistente sunt acelea care se află în opoziție unul față de altul în hexagon (exemplu: investigativ și întreprinzător). Gradul de consecvență dintre aceste tipuri de interese determină coerența patternului personal și reflectă măsura în care sunt posibile conflicte de interese ulterioare.

Diferențierea măsoară cristalizarea intereselor și a profilului individului și se obține calculând diferența dintre punctajul cel mai mare și punctajul cel mai mic al celor trei scoruri reprezentate de codul de trei litere. Diferențierea cea mai mare denotă un grad înalt de conturare a caracteristicilor unui anumit tip, iar o diferențiere scăzută sugerează un profil plat, cu punctaje relativ identice la toate trei tipurile.

Pentru analiza comparativă a intereselor latente și manifeste, am comparat rezultatul la test (codul Holland) cu codul obținut la interesul exprimat și identificat din detectorul de ocupații. Conform teoriei, celor șase tipuri de personalitate le corespund tot atâtea feluri de muncă sau medii de viață și în alegerea unui domeniu educațional sau profesional o importanță deosebită o are congruența dintre patternul de interese, pe de o parte, și caracteristicile mediului de lucru, pe de altă parte.

CAPITOLUL V

PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR OBȚINUTE

5.1. REZULTATELE OBȚINUTE

Rezultatele obținute (prin calcularea scorurilor totale la test) la subiecții din clasa cu profil real :

Calculând consecvența și diferențierea la acești subiecți se observă:

consecvenți – 60% (15 subiecți)

inconsecvenți – 40% (10 subiecți)

diferențiați – 60% (15 subiecți)

nediferențiati – 40% (10 subiecți)

consecvent + diferențiat = 32% (8 subiecți)

Rezultatele obținute la subiecții din clasa cu profil uman :

Calculând consecvența și diferențierea la acești subiecți se observă:

consecvenți – 68,2% (15 subiecți)

inconsecvenți – 31,8% (7 subiecți)

diferențiați – 63,64% (14 subiecți)

nediferențiați – 36,36% (8 subiecți)

consecvent + diferențiat = 50% (11 subiecți)

Pentru subiecții ale căror scoruri sunt inconsecvente și nediferențiate (pe hexagon sunt la poluri opuse) se impune consilierea acestora pentru a se determina care tendință este cea reală.

Cazurile care ies în evidență și la care s-a făcut consiliere în carieră sunt cele care prezintă atât inconsecvență, cât și nediferențiere. Acestea sunt:

La clasa cu profil real:

RT – nivel de inconsecvență mediu, nediferențiere

SR – nivel de inconsecvență înalt, nediferențiere

SI – nivel de inconsecvență mediu, nediferențiere

La clasa cu profil uman:

SC – nivel de inconsecvență mediu, nediferențiere

SO – nivel de inconsecvență înalt, nediferențiere

DL – nivel de inconsecvență mediu, nediferențiere

CA – nivel de inconsecvență mediu, nediferențiere

Dacă analizăm primele trei litere ale Codului se observă următoarea distribuție a scorurilor pe clase:

Din rezultatele obținute se observă că subiecții din clasa cu profil real se încadrează în tipurile E (întreprinzător), I (investigativ) și C (convențional), iar cei din clasa cu profil uman se încadrează în tipurile E (întreprinzător), S (social) și A (artistic).

Se constată că la ambele grupe de subiecți scorurile cele mai mari au fost obținute la tipul E (întreprinzător), ceea ce demonstrează că tratează mediul înconjurator prin alegeri care exprimă calități aventuroase, dominatoare, entuziaste și impulsive.

Comparând interesele exprimate în inventar (interese latente) cu interesele exprimate, obținem următoarele date:

Subiecții din clasa cu profil real:

Pentru a evidenția discrepanța existentă între interesele obținute în urma aplicării chestionarului, interesele manifeste și rezultatele școlare voi exemplifica prin câteva cazuri evidente:

Exemplul 1:

HI este elevă în clasa a XII-a A (matematică-informatică)

Deși tipul de personalitate evidențiat de punctajele la chestionarul de interese este cel convențional (C) și întreprinzător (E), interesul exprimat nu este în corelație cu cel obținut prin măsurare (economistă, directoare), și care necesită o pregătire de nivel superior. Totodată, interesele exprimate se încadrează în tipurile investigativ (I) și realist (R ), fapt care evidențiază neconcordanța între interese.

Performanța școlară a elevei este mediocră, având medii foarte mici la disciplinele de specialitate (matematică 7, fizică 6, informatică 6). De asemenea, este de nivel mediu la lb. engleză și scutită la ed. fizică. Media generală a elevei este foarte mică: 7,69.

Din acest exemplu se poate observa o incompatibilitate evidentă între interesele exprimate, care necesită un nivel de pregătire ridicat, și tipul de ocupație evidențiat de test.

Mediul de muncă convențional sau întreprinzător mai potrivit pentru această persoană, rolul consilierului fiind de a-l orienta spre ocupații și activități convenționale care nu presupun un nivel ridicat de educație și școlarizare. Consilierea privind orientarea în carieră și alegerea propriu-zisă pot fi ușurate datorită faptului că scorurile din chestionarul de interese sunt consistente și diferențiate.

Subiecții din clasa cu profil uman :

Exemplul 2

SM este elevă în clasa a XII-a C (filologie).

Conform rezultatelor obținute la chestionarul de interese, această elevă se încadrează în tipul artistic (A) și realist (R ) , codul Holland rezultat fiind ARI, cod mai puțin consecvent și diferențiat. Faptul că interesele nu sunt consistente poate genera conflicte care fac dificilă decizia de carieră.

Interesul exprimat (polițist, secretară) nu corespunde tipului obținut prin rezultatele la testare, ci tipurilor realist (R ), convențional (C )și social (S). De asemenea, nivelul de pregătire pentru aceste ocupații nu necesită un nivel foarte ridicat de școlarizare.

Din acest exemplu se poate observa o incompatibilitate evidentă între interesele exprimate, care necesită un nivel scăzut de pregătire și performanțele școlare superioare cu rezultate maxime la disciplinele artistice.

De aici rezultă necesitatea unei consilieri privind cariera, mediul de muncă artistic fiind cel mai potrivit pentru această persoană, căreia i s-ar potrivi ocupații artistice cu nivel superior de pregătire, cum ar fi scriitor, dramaturg, scenarist.

Din discuțiile avute cu elevii consiliați a reieșit că discrepanțele existente la nivel de interes exprimat se datorează influenței mediului familial, care îndrumă elevii spre domenii de activitate și ocupații remunerate la un plafon ridicat.

5.2. INTERPRETAREA REZULTATELOR

Având în vedere rezultatele obținute în urma aplicării instrumentului de măsurare se constată că, la elevii din clasele terminale de liceu scopurile privind orientarea în carieră nu sunt bine cristalizate, un număr mare dintre aceștia fiind inconsecvenți și nediferențiați.

Din aceste rezultate se poate observa clar faptul că societatea contemporană evoluează și se orientează spre alte valori, valorile tradiționale, fiind înlocuite cu valorile materiale. Nu există expectanțe realiste față de orientarea inițială în carieră. Acest lucru se datorează lipsei consilierii în școală și imaturității în ceea ce privește interesele vocaționale a noii generații., care își direcționează eforturile mai degrabă spre o stare materială bună decât spre un domeniu care li se potrivește din punct de vedere educațional și profesional.

Faptul că ambele grupe de subiecți au obținut scorurile cele mai mari la tipul întreprinzător/antreprenorial demonstreză faptul că aceștia se orientează spre activități care presupun inițiativă personală, dezvoltarea propriei afaceri, coordonarea; le place să muncească pentru a obține beneficii materiale proprii și preferă activități de conducere și persuasive.

Acest lucru e justificat și de faptul că societatea contemporană nu oferă siguranța locului de muncă, adică un trai decent din exercitarea oricărei meserii și de aceea sunt tentați să se orienteze mai mult spre acele profesii care, deși nu corespund abilităților și competențelor lor, sunt bine remunerate.

Astfel ajung să confunde ceea ce le place, ceea ce este necesar cu ceea ce pot, fapt care impune intervenția profesională a unui psiholog sau consilier școlar care să-i ajute să se cunoască mai bine, să determine consecințele unei alegeri nepotrivite pentru ca în final să ia decizia corectă.

Analizând comparativ interesele manifeste si cele latente se observă o discrepanță semnificativă între aceste rezultate, atât la subiecții din clasa cu profil real, cât și la cei din clasa cu profil uman.

Codul Holland obținut reflectă de fapt totalitatea scorurilor obținute la testarea intereselor privind activitățile, competențele, ocupațiile și abilitățiile. Interesul exprimat sugerează aspirațiile vocaționale ale individului. Discrepanțele care au fost identificate la aceste grupuri de subiecți evidențiază faptul că aspirațiile lor sunt incompatibile atât cu activitățile, competențele, ocupațiile, cât și cu abilitățile.

De asemenea, există discrepanțe mari și între interesele exprimate (ex. economist-fotograf; notar-fizician; preot-arhitect; polițist-secretară) ceea ce denotă că aceștia nu au fost consiliați și orientați spre medii de muncă și viață compatibile cu personalitatea lor, nu au scopuri clare și alegeri stabile în ceea ce privește orientarea în carieră.

Explicația acestei neconcordanțe dintre interesele manifeste rezidă din faptul că prima optiune este aceea care ar oferi o bază materială satisfăcătoare, iar cealaltă ar fi în acord cu pasiunile și abilitățile individului. Rolul consilierului nu este acela de a înlătura una dintre aceste două opțiuni, ci este acela de a le face să coexiste la un moment dat, adică dacă individul nu obține satisfacții prin exercitarea uneia din aceste meserii, el poate să exercite și cea de-a doua opțiune ca un hobby sau activitate complementară.

Între aceste aspirații există incongruențe cu privire la nivelul de educație și pregătire sugerat de fiecare dintre aceste interese exprimate. Elevii din clasele terminale de liceu nu se orientează în carieră luând în considerare performanțele școlare obținute, ci interesele lor, urmăresc valorile impuse ale societății, bazate pe câștig material și nu raportate la performanțe profesionale.

În mod surprinzător s-a observat că elevii cu profil real și uman s-au orientat spre ocupații incompatibile cu profilul ales inițial ceea ce denotă inițierea unor programe eficiente de consiliere privind orientarea în carieră .

Imaturitatea vocațională și lipsa identității vocaționale se explică prin lipsa unor activități didactice orientate spre dezvoltarea capacității de planificare a carierei prin analiza factorilor implicați în deciziile legate de carieră și conturarea unei imagini realiste asupra profesiilor.

CAPITOLUL VI

ORIENTAREA PENTRU CARIERĂ. MASURI EDUCATIVE

6.1.ARIA CURRICULARĂ CONSILIERE ȘI ORIENTARE

Experiența acelor țări care au introdus în curriculum ore speciale de Consiliere și Orientare confirmă faptul că dreularea acestora sporește motivația academică a elevilor în urma conștientizării impactului pentru viața lor socială și profeisonală, a claității și nivelului studiilor efectuate. Acest fapt are o ridicată valoare pentru maturizarea reacției copiilor cu privire la viitoarea carieră, la consolidarea unor comportamente realiste, active în procesul pregătirii pentru viitoarele roluri sociale.Ceea ce contribuie maximal la dezvoltarea metodelor, tehniciilor, instrumentelor, cercetării și dezvoltărilor teoretice ale consilierii și orientării școlare și profesionale este practica acesteia în școli de diferite niveluri.

Consilierea și Orientare va continua să fie un vector important în procesul de educație și formare profesională atâta timp cât obiectivele sale vor fi concordante cu dezvoltarea individului în plan psihologic și socio-profesional.

Consilierea și Orientarea desfășurată în școli vizează, în general, următoarele aspecte:

furnizarea din timp, a informațiilor pertinente necesare luării deciziei de către elevi cu privire la viitorul lor traseu educativ și de formare profesională;

acordarea de sprijin elevilor care au probleme de învățare, personale, de adaptare socială sau de comportament;

cooptarea părinților și profesorilor în procesul de facilitare a alegerilor școlar-profesionale ale elevilor, în cunoașterea lumii muncii și în obținerea sprijinului comunității și întreprinzătorilor;

asigurarea resurselor personale – la elevii din clasele terminale – care să-i facă apți să treacă – în mod reușit – din mediul școlar în cel al muncii, inițiindu-i, totodată, în tehnicile de căutare a unui loc de muncă.

Preocuparea pentru derularea de activiăți de Consiliere și Orientare în școală nu exclude înființarea și existența de Servicii (Centre, Cabinete, Laboratoare etc.) de consiliere și orientare școlară și profesională (de stat sau private) externe instituției educative, ci dimpotrivă, pentru că și acestea pot sprijini eficient toate categoriile de beneficiari cu un plus de competențe, dată fiind legătura lor mai directă cu piața forței de muncă.

Având în vedere tradițiile și specificul practicii orientării școlare și profesionale din țara noastră și, mai ales, noul context creat de introducerea ariei curriculare Consiliere și Orientare la nivelul învățământului preuniversitar, activitatea din acest domeniu poate fi definită prin următoarele enunțuri:

orientarea școlară și profesională este o activitate sistematică, de natură educativă, desfășurată în școală în mod gradat și realizată, fie în cadrul unor ore special destinate acestui lucru (Consiliere și Orientare) sau prin alte discipline școlare și activități extrașcolare;

consilierea carierei este o activitate continuă, care se adreseză unui individ în orice moment al lanțului de evenimente și situații ale carierei sale și care-l pun în fața unor decizii, alegeri, opțiuni etc.;

activitatea de consiliere, informare și orientare a carierei are obiective și finalități profund umaniste și morale, menite să valorzieze la un nivel maxim resursele umane, prin prevenirea eșecurilor personale și, implicit, atingerea de performanțe ridicate, benefice individului și societății;

cu toate că este îndeobște admis faptul că succesul într-o profesie înseamnă utlizarea la maxim a anumitor sisteme de aptitudini, deprinderi și ale altor competențe personale , latura atitudinal-motivațională are o importanță particulară, însemnată și care poate- într-o anumită măsură – chiar compensa unele categorii de calități personale mai puțin manifeste;

actul consilierii pentru alegerea unei anumite profesii va încuraja opțiunile largi de formare, justificate atât de transferabilitatea aptitudinilor indivizilor, de cerințlele comune ale profesiilor înrudite, cât și de evoluția acestora (apariția unor noi profesii și dispariția altora);

din motive etice dar și pentru încurajarea dezvoltării simțului responsabilității personale, consilierea și orientaera va stimula permanent asumarea luării deciziei de către individ și nu impunerea, din exterior, a unei alternative, uneori, poate chiar împotriva aspirațiilor sale;

în unele categorii de situații și cazuri speicale, consilierea, orientarea și evaluarea individului în scopul alegerii carierei sunt acitivități care presupun colaborarea și sincronizarea muncii mai multor categorii de persoane și specialiști (părinți, profesori, consilieri, psihologi, medici, asistenți sociali etc.).

Se pune întrebarea ce ar trebui să știe și să facă elevii la sfârșitul etapelor de parcurgere a unui program de integrare socio-profesională și orientare-planificare a carierei:

să poată descrie, având în vedere elementele esențiale, activitățile profesionale ale fiecărui membru al familiilor lor;

să poată enumera ce ”primește” și ce ”oferă” fiecare angajat la locul său de muncă;

să cunoască și să demonstreze – în cadrul diferitelor situații de simulare – că pot pune în practică tehnicile de căutare a unui loc de muncă;

să poată enumera și exemplifica sursele posibile de satisfacție ale diferitelor persoane de diferite profesii în școală, familie, la locul de muncă, în timpul liber;

să enumere posibilele rute școlare de educație și formare profesională;

să identifice un număr reprezentativ de unități școlare unde ar putea să se înscrie;

să cunoască finalitățile profesionale ale diferitelor rute de formare

Este lesne de presupus că, de exemplu, informarea despre posibilele rute școlare care pot fi urmate de orice elev care a absolvit un anumit nivel de învățământ, va trebui să cuprindă:

denumirea școlii, adresa, numărul de telefon și fax, eventual adresa E-mail;

persoanele de contact (secretară, director);

tipurile de școli existente în diferite zone sau medii;

profilurile de pregătire;

condițiile de admitere;

condițiile de școlarizare (date despre școlaă și facilitățile existente: sală de sport, bibliotecă, laboratoare, alteliere, cămin, cantină, spălătorie, cabinet medical);

dotări speciale ale școlii (legătură Internet, TV satelit, calculatoare, sală de spectacole, stație de amplificare);

calitatea pregătirii (evaluată prin numărul de absolvenți încadrați în muncă sau care au continuat studiile);

modalitățile de a ajunge la sediul școlii (pe jos sau cu diferite mijloace de transport: tren, autobuz).

Aceste informații trebuie oferite într-o formă deja sistematizată, după anumite criterii, și, la cerere, în mod neutru, cu avantajele și dezavantajele fiecărei unități (exemplu: este situată la mare distanță de casă, dar are dotări deosebite: cămin, ateliere etc.; este situată în mediul rural, dar cu condiții foarte bune de învățare și rate înalte de plasare / integrare a forței de muncă tinere etc.).

Cunoscutele mijloace utilizate până de curând în școală în favoarea orientării școlare și profesionale nu sunt nicidecum perimate, dacă acestea sunt supuse unui inevitabil proces de adaptare, adecvate la realitatea zilelor noastre, modernizate, actualizate și integrate în noile conținuturi ale învățământului conturate de curriculum-ul național.

Mă refer, în principal, la:

vizitarea altor școli, universități, întreprinderi și instituții în scopul cunoașterii, informării, orientării;

efectuarea de exerciții de autocunoaștere și interevaluare desfășurate în clasă;

discutarea preocupărilor de timp liber, a hobby-urilor, pasiunilor personale;

prezentarea profesiilor părinților;

invitarea în școală de pesronalități, oameni de diferite profesii și prezentarea activității lor;

analizarea diferitelor lucrări (autobiografii, jurnale), cărți, articole, emisiuni de radio și televiziune, filme documentare, ziare specializate în reportaje economice și despre muncă, a ziarelor de reclamă și rubricilor de anunțuri etc. Care au conținuturi ajutătoare Consilierii și Orientării;

încurajarea participării elevilor la cercurile de specialitate organizate în școală și / sau în afara acesteia;

invitarea de directori de școli profesionale, de licee, rectori din instituțiile de învățământ superior;

organizarea de întâlniri cu foști elevi ai școlii și care au, în prezent realizări profesionale remarcabile;

simularea în clasă a diferitelor contexte de viață și profesionale;

organizarea de întâlniri comune elevi, părinți, profesori, pe teme de Consiliere și Orientare.

Pentru ca actul alegerii școlar-profesionale să se justifice în fapt, elevului trebuie să i se ofere cunoștințe, informații, date despre mai multe profesii, domenii de activitate, meserii, poziții sociale etc. Astfel, el va fi pus într-o situație reală de alegere între diferite alternative, selectare, comparare și, în consecință, va fi pe deplin liber să opteze.

6.2 .METODE DE FACILITARE A INTERACȚIUNII ȘI A COMUNICĂRII DINTRE ELEVI

Exercițiile facilitoare, numite și exerciții de “încălzire” sunt utilizate în general la începutul

oricărei ore de consiliere. Aceste exerciții se folosesc în scopul realizării unei atmosfere relaxante si

dezinhibitate, care să faciliteze abordarea unor teme mai complexe. Totodată ele ajută la spargerea

barierelor în relaționarea interpersonală și în comunicare. În tabelul de mai jos sunt câteva propuneri cu astfel de activități specifice fiecărui grup si obiectiv propus la începutul unui program de consiliere :

Tabel nr. 2 – Activiăți de autocunoaștere și comunicare

6.3. PROGRAMUL DE CONSILIERE ÎN CARIERĂ

Consilierea școlar-profesională realizeazată în baza unui program de consiliere s-a ghidat după activitățile utilizate în seminariile organizate de Fundația Soros, programul Agora, 1996 și a cuprins următorii pași :

1.Număr de ședințe. Acest program a fost structurat în 6-8 săptămâni, o întâlnire pe săptămână.

2.Grup țintă. S-a constituit din grupuri închise de maximum 10 elevi din populația cercetată pe nivelele de clasă. Grupurile vor fi eterogene din punctul de vedere al ariei de interese.

3.Etape în consiliere

3.1.Stadiul inițial

În primele ședințe este importantă structurarea grupului și lămurirea scopului consilierii în termeni accesibili elevilor. S-a urmărit constituirea unui grup cooperant care să stimule comunicarea și intereacțiunea între elevi. De asemanea un obiectiv important este stabilirea încrederii între membrii grupului , reducerea tensiunii și axietății. În acest scop programul se va centra în acest stadiu pe activități de atuconnoaștere și comunicare astfel încât elevii să descopere cât mai multe lucruri despre sine și despre ceilalți. Activitățile desfășurate în acest scop au fost dintre cele enunțate în tabelul nr. 2

3.2.Stadiul intermediar

În această etapă după sudarea grupului se va reaminti scopul consilierii și se va realiza legătura între caractersiticile de personalitate și opțiunea profesională, urmând ca în stadiul final să ne concentrăm pe realizarea convergenței între interesele extrașcolare și profesie. Pe măsură ce membrii grupului comunică tot mai mult, consilierul asistă această interacțiune și sumarizeză, uneori interpreteză ideile expuse în beneficiul întregului grup . De asemenea consilierul încercă să identifice temele importante pentru atingerea scouplui si îi ajute pe elevi să le discute. În acest stadiu elevii vor conștientiza importanța educație pentru valorificarea oportunităților în carieră, a legăturii între muncă și învățare și înțelegerea determinărilor între nevoile societații și carieră. De aceea strategia principală este una de abstractizare a informațiilor obținute prin discutarea cazurilor particulare.

În acest scop prezentăm câteva activități ce realizeaza legătura asupra carierei, dezvoltând în același timp responsabilitatea personală în alegerea profesiei. Pentru această etapă propunem următoarele exerciții:

1.Exercițiu: Conturarea spațiului de viață

Obiective:

-să determine locul pe care il ocupă fiecare în spațiul lui de viață;

-să stabilească locul celor apropiați în funcție de modul de relaționare cu fiecare.

Desfășurare

-se oferă subiecților fișa pentru exercițiu;

-se cere să traseze un cerc în care se vor plasa pe ei înșiși;

-în funție de percepția proprie, vor plasa în spațiul lor existențial personale apropiate;

-fiecare elev își va prezenta fișa;

-din pucntul de vedere al consilierului se va avea în vedere că persoanele plaste în cerc au influență în luarea deciziilor legate de profesie și deseori constituie modele de carieră.

2.Exercițiu: Scara prezentului spre viitor (Anexa nr. 1)

Obiective:

-identificarea obiectivelor? Care pot influența în prezent luarea deciyiei în carieră;

-stabilirea pașilor ce trebuie parcurși pentru atingerea scopului;

-conturarea spațiului existențial în viiotr, în funcție de opțiunea aleasă.

Desfășurare:

-fiecărui participant i se distribuie fișa exercițiului;

-se stabilesc direcțiile de influență ale fiecărui factor în prezent(de exemplu, ce crede familia despre…, ce spun prieteniii despre…, ce abilități am și ce aptittudini vreau să-mi dezvolt, ce studii am);

-se explică elementele ce pot fi poziționate pe scara spre viitor(informațiile de care ai nevoie, obstacolele pe care trebuie să le depășești, persoanele care te pot sprijini);

-se discută rolul consilierului în parcurgerea etapelor în orientarea carierei.

3.Exercițiu: Mapping the mind – harta minții (Anexa nr. 2)

Obiective:

-explorarea situației prezente, a imaginii de sine;

-investigarea percepției subiective prinvind calitățile, interesele și abilitățile ce-l caracterizează.

Desfășurare:

-se prezintă foaia de exercițiu;

-se cere subiecților să scrie trei calități, trei activități care îi plac și trei lucruri pe care le știe să le faca cel mai bine;

-discuții: se compară cele trei sfere pentru a observa dacă există corespondențe între ele, dacă

își valorifică aspectele pozitive în activiate, dacă interesele relevate in activitățile preferate conduc și la activatăti eficiente.

4.Exercițiu: S.W.O.T. – exercițiu de analiză a factorilor care influențează luarea deciziei în carieră (Anexa nr. 3)

Obiective:

-să identifice factori externi și interni care determină alegerea unei opțiuni în carieră;

-să descopere modalități de valorificare a oportunițăților ce privesc cariera;

-să contureze tehnici de modificare a punctelor slabe de confruntare cu aspectele amenințătoare.

Desfășurare:

-se distribuie individual fișa pentru analiyă;

-se explică fiecare element al analizei: S=strengths-puncte tari, W-weaknesses – puncte slabe, se referă la interioară, presupun analizarea propriei activități și personalități printr-un efort de introspecție, O-opportunities-oportunități, T-threats-amenințări presupun analizarea factorilor externi care pot influența relizarea unor opțiuni de carieră;

-după munca individuală de completare a fișei se discută utilitatea acestui instrument și impactul lui în luarea deciziei în carieră;

-mențiune: acest model se poate aplica pentru cele mai importante opțiuni de carieră; de exemplu, elevul trece fiecare variantă printr-o analiză S.W.O.T. apoi le compară; astfel luarea deciziei se realizează prin considerearea și conștientizarea elementelor importante.

5.Exercițiu: Ipostaze ale identității (Anexa nr. 4)

Obiective:

-să identifice elementele importante din punct de vedere personal în domeniul educației;

-să descrie relațiile cu familia, prietenii, etc.;

-să descrie starea de săanatete fizică și psihică;

-să analizeze perspectivele școlare și profesionale.

Desfășurare:

-să distribuie fișa exercițiului;

-se explică modul de realizare, conținutul fiecărui cadran;

-se discută rezultatele grupului;

-se analizează legaturile dintre cadrane și modul de interacțiune a celor patru aspecte ale identității(de exemplu: ce influență are starea de sănătate asupra opțiunilor școale și profesionale, ce rol au aspectele educației ăn conturarea relațiilor din familie sau în constituirea grupului de prieteni).

6.Exercițiu: Tehnica simulării

Obietive:

-să se transpună rolul unui întreprinzător;

-să descrie strategiile utilizate pentru deschiderea unei mici afaceri(ce vreau să fac, cu ce mijloace, cu rezultatul scontat).

Desfășurare:

-fiecare grupă își alege un rol;

-membrii grupei se transpun în rolurile alese;

-se simulează un proces de inițiere a unei afaceri;

-se discută despre dificultăți și modalități de depășire a acestora( cine mă poate ajuta și cu ce).

7.Exercițiu: Linia vieții

Obiective:

-să reconstitue traseul existențial parcurs până în acel moment;

-să identifice moementele pozitive și aspectele negative care l-au împiedicat să se dezvolte.

Desfășurare:

-se cere subiecților să traseze grafic o linie pe care să reprezinte evenimentele trecutului cu urcușuri și coborâșuri în funție de succese sau insuccese;

-se analizează insuccesele existente sau percepute ca atare, sugerând modalitți de depășire a unor situații similare;

-se evidentțiaă succesele și se rețin strategiile care au generat acele rezultate;

-se încurajează o interpretare în sens pozitiv a evenimentelor din viața individului pentru a evita conturarea unor tendințe depresive prin generalizarea eșecurilor.

3.3.Stadiul final

În acest stadiu se realizează efectiv convergența între interelesele extrașcolare – ca element de manifestare a personalității elevului și alegerea profesiei cu ajutorul tipologiei lui Holland. Elevii vor fi îndrumați să înteleagă relația dintre stilul de viață, având în vedere componența principală a hobby-urilor și o anumită profesie sau familie ocupațională. De asemenea, prin aplicarea intereselor pentru diferite domenii de activitate, putându-se realiza o analiză comparativă a rezultatelor desprinse prin jocul Holland. Aceasta etapă cuprinde și o parte teoretică în care se însușesc informații privind lumea profesiilor, se clarifică o serie de termeni specifici acestei teme. În acest sens propunem în continuare exercițiu ”Lumea profesorilor”:

Se va citi următorul text:

”Clasificarea ocupațiilor din România – COR (1995) – este un document oficial , utilizat la nivel național, delimitează și definește o serie de concepte cu care operează OSP:

Ocupația este o activitate utilă, aducătoare de venit, pe care o desfăsoară o persoană în mod obișnuit, într-o unitate economico-socială și care constituie pentru aceasta o sursă de exitență. Ocupația este, deci, proprie persoanelor active, care practică o activitate recunoscută de societate ca utilă pentru sine și pentru semenii săi. Ocupația unei persoane poate fi exprimată prin: funcția sau meseria exercitată de aceasta.

Funcția este activitatea desfășurată de o persoană într-o ierarhie funcțională de conducere sau execuție.

Meseria este complexul de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, necesare pentru executarea anumitor operații de prelucrare a obiectelor muncii sau pentru prestarea anumitor servicii.

Profesia este specialitatea(calificarea) obținută de o persoană prin studii, iar ocupația este specialitatea(calificarea) exercitată efectiv la locul de muncă.

Postul de muncă sau locul de muncă – reprezintă un ansamblu de sarcini profesionale, executyate de o persoană, la un moment dat într-o unitate economico-socială.

Familia de profesii grupează mai multe profesii care se caracterizează printr-un trunchi comun de cunoștințe și care permit trecerea de la o profesie la alta.

Familia de ocupații este grupul de ocupații care presupun exercitarea unui trunchi comun de competențe, trecerea de la o ocupație la alta făcându-se cu ușurință.

Carierea profesională este evoluția profesională a unui individ pe parcursul întregii sale vieți.”

Exercițiu: Găsiți 5 exemple potrivite fiecărei noțiuni.

Deoarece din analiza sondajului s-au conturat tendințe de centrare pe câteva tipuri descrise de Holland în această etapă se asigură importanță egală tuturor, indiferent de ponderea lor în opțiunea elevului, pentru lărgirea câmpului de alternative în alegerea carierei. Având la bază teoria lui Holland, a fost elaborat un joc prin care elevii pot face legătura între interese (exprimate și prin hobby-uri), abilități și carieră. Dupa realizarea unei imagini de activitate, achizițiile la nivelul grupului pot fi valorificate individual. Această etapă se încheie cu o activitate de recapitulare și evaluare a achizițiilor din întreg procesul de consiliere.

Exercițiile propuse în această etapă sunt ”Holland – joc”,”Hexagonul stilurilor personale – Holland”,”Chestionar de interese”

Exercițiu: Holland-joc

Obiective:

-identificarea hobby-urilor;

-identificarea abilităților, a caracteristicilor personale, a preferințelor pentru anumite activități;

-identificarea tipului Holland căruia îi aparține subiectul;

-conștientizarea relației între hobby și posbile profesii, conform lui Holland.

Desfășurare:

Varianta I

-se distribuie elevilor fișele care conțin elemente caracteristice fiecărui tip de personalitate(Ești…, Poți să…, Îți place să…, Hobby-uri);

-elevii aleg itemii care li se potrivesc din cadrul fiecărei fișe;

-se calculează totalul elemtenlor asele pentru fiecare categorie și se iau în considerare primele trei punctaje(cele mai mari);

-se citește descrierea fiecărui tip de personalitate;

-elevii analizează și confruntă informațiile din descrieri cu propria percepție.

Varianta II

-se cere subiecților să menționeze câte cinci caracteristici pentru următoarele componente: caracteristici personale(cum sunt), abilități(ce știu să fac), preferințe(ce mi-ar plăcea) și hobby-uri;

-se afișează sistematizarea acestor caracteristici în funție de tipurile propuse de Holland;

-după identificarea tipului căruia îi aparține, elevul va alege câteva profesii posibile adecvate acestui tip;

-se formează grupe de câte trei elevi: se clarifică prin contribuția membrilor grupei opțiunea pentru un anumit tip;

-se formează grupe în funcție de tipul ales și se cere leevilor să identifice alte caracteristici ale tipului respectiv;

-se reface grupul în întregime și se discută modalități de dezvoltare a elementelor caractersitice tipului întreprinzător;

-fiecare elev își alege o profesie și i se cere să găasească elemente din celelalte tipuri, elemente necesare practicării profesiei respective, inclusiv hobby-uri potrivite.

TIPOLOGIA HOLLAND

TIPUL REALIST

TIPUL INVESTIGATIV

TIPUL ARTISTIC

TIPUL SOCIAL

TIPUL ÎNTREPRINZĂTOR

TIPUL CONVENȚIONAL

Observații: Poți fi interesat și poți avea similarități cu toate cele șase grupe, dar vei fi atras în principal de două sau trei arii. Acelea vor constitui codul Holland. De exemplu, cu codul RIS vea avea mai multe caractersitici din tipul Realist, mai puțin Întreprinzător și cateva elemente din tipul Social.

Exercițiu: Hexagonoul stilurilor personale (Holland, 1985)

Obiective:

-să identififice stilul personal de rapoarte de viață;

-să exemplifice câte șase meserii pentru fiecare stil și să argumenteze alegerea făcută;

-să identifice câte o profesie pentru fiecare latură a hexagonului.

Desfășurare:

-se distribuie fișa exercițiului fiecărei grupe;

-se explică trăsăturile fiecărui stil;

-se cere grupelor să identifice câte o meserie potrivită fiecărui stil și câte una pentru fiecare latură a hexagonului(meserii în care se îmbină câte două stiluri).

HEXAGONUL HOLLAND

Observație: Hexagonul reflectă modul în care interacționează diferitele tipuri: cele situate la capetele aceleași laturi(de exemplu Social-Artistic) au mai multe elemente similiare, ceea ce face ca o profesie, meserie să cuprindă caracteristici din fiecare tip.

Fișa cuprinzând caracteristici ale fiecărui tip:

REALIST

-tipul practic, puternic din punct de vedere fizic;

-îi place să muncească în spații deschise;

-are dificultăți în comunicarea sentimentelor;

-respinge ideile radicale;

-îi place să construiască sau să repare;

-agresivă;

-îi place să muncească folosind mâinile;

-îi plac activitățile care cer coordonare motrică.

INVESTIGATIV

-îi plac activități intelectuale, rezolvări de probleme;

-nu îi plac regulile;

-are înclinații spre știință;

-nu este interesat în mod special de a lucra în colaborare cu ceilalți;

-este original și creativ în special în ariile științifice;

-este independent;

-este rațional;

-este curios;

-este pasionat de probleme teoretice;

ARTISTIC

-capacitate de relaționare prin mijloace specifice;

-își exprimă trăirile la nivel simbolic;

-creativ în medii de artă;

-lucrează singur;

-este sensibil;

-nu îi plac mediile structurate;

-este neconvențional;

-are nevoie de exprimare individuală;

-ii place să fie original.

SOCIAL

-are abilități de a stabili relații interpersonale, de a se implica în activități de ajutorare, de susținere;

-este preocupat de starea celorlalți;

-este responsabil;

-comunică bine cu oamenii;

-își exprimă sentimentele;

-este sociabil;

-îi place să i se dea atenție;

-este popular;

-îi place să fie lider;

-dorește relații de prietenie cu ceilalți;

-rezolvă problemele prin discuții.

ÎNTREPRINZĂTOR

-îi place să domine;

-are dorință de putere și statut social;

-se pricepe să vorbească;

-este entuziast;

-este aventurier;

-îi place să-i convingă pe ceilalți;

-are energie;

-este încrezător în sine;

-nu îi plac activitățile care îi solicită perioade lungi de efort intelectual;

-pune accent pe bunăstarea intelectuală.

CONVENȚIONAL

-are respect față de lege, autorități, ierarhii;

-îi displac muncile care cer abilități fizice;

-este dependent;

-îi place să știe ce se așteaptă de la el;

-este stabil;

-preferă activitățile structurale;

-are autocontrol puternic;

-are un sistem de valori clar;

-nu caută roluri de lider;

-îi plac sarcinile bine definite.

CAPITOLUL VII

CONCLUZII

Lucrarea de față s-a dorit a fi o sintetizare a teoriei factor-trăsătură a lui Holland referitoare la alegerea vocațională, urmărind îndeosebi tipurile personalității, ocupațiile și mediile de muncă corespondente și interacțiunea acestora care oferă un mijloc de înțelegere a satisfacției vocaționale, realizărilor și intervențiilor vocaționale și pentru o mai bună organizare și interpretare a datelor personale și ocupaționale.

În partea teoretică s-a realizat succint prezentarea teoriei care a permis apoi elaborarea obiectivului cercetării, formularea unor întrebări privind tipurile de personalitate și mediile de muncă potrivite.

În partea metodologică regăsim demersul cercetării și încearcă să clarifice și să ofere răspuns la întrebările de mai sus, cu implicații pentru practica psihologică educațională și profesională, generând în același timp noi întrebări.

Din punct de vedere al implicațiilor pentru cercetarea aplicativă am urmărit dacă identificarea zonelor de interese profesionale conform acestui instrument de măsurare poate constitui o modalitate de evaluare pentru orientarea școlară și dacă acest tip de chestionar poate fi introdus în bateriile de teste pentru orientarea școlară și profesională a elevilor de liceu.

Deși adolescenții înțeleg importanta alegerii vocaționale, ei nu au încă scopuri clar definite și o auto-percepție cristalizată, ceea ce îngreunează orientarea în carieră.

În ceea ce privește constituirea unui program de intervenție, tipurile identificate pot fi supuse unui program de consiliere adecvat. Identificarea intereselor vocationale este esentială pentru o bună cunoastere a profilului intereselor deoarece este foarte important să-i oferim elevului posibilitatea de a-și testa profilul intereselor în mod sistematic și controlat. Compatibilitatea dintre personalitate și profilul muncii constituie obiectivul principal al oricărui program de dezvoltare.

Desi s-au aplicat teste pe eșantioane mici, cu o putere statistică neadecvată și nu se poate stabili numărul elevilor cu scopuri clare și precise privind cariera și numărul elevilor cu un profil plat și nediferențiat, totuși necesitatea abordării problematicii consilierii pentru carieră (problemă încă în stadiu incipient în țara noastră), precum și solicitările tot mai frecvente din partea cerintelor societății în continuă schimbare și transformare, justifică demararea cercetărilor în acest domeniu.

Identificarea optiunilor educaționale și profesionale pe baza răspunsurilor la aceste tipuri de instrumente de măsurare promovează compatibilități cu domenii educaționale și ocupaționale care au fost neglijate sau pot permite detectarea domeniilor care ar putea fi valorificate. Aceste domenii pot deveni obiectul actiunilor de explorare viitoare.

Rezultatele obținute în urma unor astfel de cercetări conduc la identificarea cauzelor insatisfacției educaționale sau profesionale care sunt dependente de nivelul compatibilității sau incompatibilității dintre persoană (interesele pe care le manifestă) și activitatea pe care o realizează.

Așadar, în cazul unui impact personal și social atât de puternic cum este opțiunea vocațională, orice încercare de clarificare a unor aspecte care ar putea duce la structurarea unor programe de consiliere înseamnă un pas important.

BIBLIOGRAFIE

Băban A. (2001). Consiliere educațională, : „Ardealul”

COR.(1995) Clasificarea ocupațiilor din România. MMPS-CNS, București: Tehnică

Floyer Acland A. (1998). Abilități și aptitudini perfecte. București: Național

Gysbers N, Heppner M., Johnston J.A. (1997). Career Counseling. Process, Issues, and Techniques. : Allyn and Bacon

Gottfredson G.D., J.L. (1996). Dictionary of occupational codes. . FL: Psychological Assessment Resources

Harmon L.W., Hansen J.C., Borgen F.H., Hammer A.L.(1994) Strong Interest Inventory. Applications and Technical Guide. Standford: Press

J.L. (1985). Making vocational choises. Cliffs, NJ: Prentice-Hall

J.L. (1985). Self -Directed Search. : Psychological Assessment Resources

J.L. (1996). Exploring careers with a typology. American Psychologist, 51

J.L.(1997) Making vocational choises (third edition). : Pszchological Assessment Resources

J.L., Fritzsche B.A.& Powell A.B. (1994). The Self-Directed Search technical manual. : Psychological Assessment Resources

J.L., Johnston J.A.,&Asama N.F. (1994). More evidence for the relationship between ’s personality types and personality variables. Journal of Career Assessment, 2

Holland J.L., Nafziger D.H. (1964). A note about the validity of the Self-Directed Search. Measurement and Evaluation in Guidance, 4

Ivey E. A., Gluckstern, N., Bradford Ivey M (1999). Abilitățile consilierului. : Risoprint

Jigău M. (2001). Consilierea carierei. București: Sigma

Johnson D.M., J.C. (1973). An investigation of ’s theory of vocational psychology. Measurement and Evaluation in Guidance, 5

Krumboltz J.D. (1991). Manual for the Career Beliefs Inventory. : Consulting Psychologists Press

Lewis D.M. & Savickas M.L. (1995) Validity of the Career Factors Inventory. Journal of Career Assessment, 3

Meir E.I. (1995). Elaboration of the relation between interest congruence and satisfaction. Journal of Career Assessment, 3

Myors B. (1996). A simple, exact test for the hexagon. Journal of Vocational Behavior, 48

Parkinson M. (2002). Ghidul carierei. București: All Beck

Stan A. (2002). Testul psihologic. Evolutie, construcție, aplicații. :Polirom

Strahan R.F. (1987). Measures of consistency for type codes. Journal of Vocational Behavior, 31

Super D.E. (1978) Dezvoltarea carierei. În: Psihologia procesului educațional (Joel R Davidz și Samuel Ball). București: EDP

Tieger P.D., Tieger B.B.(1995). Descoperirea propriei personalități. București: Teora

Vlad E. (1999). Evaluarea în actul educațional terapeutic. București: Prohumanitate

ANEXE

Anexa 1

Rezultatele obținute la Chestionarul Holland

Clasa: a XII-a A (real)

ACTIVITĂȚI

Clasa: a XII-a C (filologie)

ACTIVITĂȚI

Clasa: a XII-a A (real)

COMPETENȚE

Clasa : a XII-a C (filologie)

COMPETENȚE

Clasa: a XII-a A (real)

OCUPAȚII

Clasa : a XII-a C (filologie)

OCUPAȚII

Clasa: a XII-a A (real)

AUTO-APRECIERE

Clasa : a XII-a C (filologie)

AUTO-APRECIERE

Clasa: a XII-a A (real)

TOTAL SCORURI

Clasa : a XII-a C (filologie)

TOTAL SCORURI

Anexa 2

CLASIFICARE OCUPAȚIONALã

DETECTOR DE OCUPAȚII

Cele 456 de ocupații includ în aceasta clasificare cele mai importante ocupații din SUA. Ele sunt aranjate într-un sistem ce folosește literele de cod (R, I, A, S, E, C)

R – Ocupații cu profil REAL = includ meserii calificate, tehnice și unele ocupații de servire

I – Ocupații de INVESTIGARE = includ ocupații științifice și unele tehnice

A – Ocupații ARTISTICE = includ ocupații artistice, muzicale și literare

S – Ocupații SOCIALE = includ ocupații educaționale și de asistențã socialã

E – entreprising – ocupații de INITIATIVA = includ ocupații manageriale și de vânzãri

C – Ocupații CONVENTIONALE = includ ocupații de birou și cult religios

Codurile formate din TREI LITERE indicã descrierile de ocupații. De exemplu, codul ESC pentru vânzători înseamnă cã vânzătorii sunt asemănători cu persoanele cu ocupații de inițiativã, cã sunt mai puțin asemănători cu persoanele cu ocupații sociale și convenționale. În felul acesta, codurile indicã un scurt rezumat a ceea ce într-o ocupație este asemănător, prin prezentarea gradelor lor de similitudine la cele TREI grupuri ocupaționale.

Existã câteva combinații de litere de cod care nu se întâlnesc peste tot sau care se întâlnesc foarte rar. În asemenea cazuri o persoanã poate folosi mai curând codul de DOUã litere decât cel de TREI litere și sã analizeze natura tuturor ocupațiilor cu acel cod.

O singurã CIFRã indicã nivelul dezvoltării educației generale ce se cere într-o ocupație. Nivelele 5 și 6 indicã cã este necesarã pregătire superioarã. Nivelele 3 și 4 indicã cã este necesarã pregãtire superioarã și unele colegii tehnice sau de afaceri. Nivelele 1 și 2 indicã cã este necesarã într-o ocupație numai pregătirea școlarã elementarã sau nici o pregãtire specialã. Aceste nivele sunt numai niște estimări și nu vor fi privite ca cerințe precise.

Numãrul (de la 1 la 6) este din DICȚIONARUL DE TITLURI OCUPAȚIONALE care poate fi găsit în cele mai multe librãrii, birouri de angajare și birouri de consiliere. DOT conține descrieri de ocupații și estimări de interese și aptitudini asociate cu fiecare ocupație.

Folosind codul numeric și dicționarul, este posibil sã extindeți înțelegerea uneia din oricare ocupație listatã și acest proces este o parte foarte importantã din CãUTAREA AUTO-DIRECȚIONATã. Un pas urmãtor poate sã includã localizarea unui loc care angajează lucrători într-o ocupație deosebitã și observarea muncii, discutarea cu angajații despre slujbele lor și cu șefii sau funcționarii de angajare despre calificările, pregătirea și oportunitățile postului.

În afara de cazul în care o persoanã este deosebit de bine informatã asupra domeniului de lucru, vor exista multe ocupații în DETECTORUL DE OCUPAȚII de care nici nu a auzit, câteva care suna comic și unele de care este „sigur” ca nu s-ar bucura niciodată, chiar și în cazul în care ar avea puținã cunoștințã despre ocupație. În primul rând, nu va respinge o ocupație, atâta timp cât nu o înțelege pe deplin.

Informații suplimentare de folos despre ocupații pot fi obținute din GHID DE PROGNOZã OCUPAȚIONALã (Departamentul SUA al Muncii, Biroul de Statistica Muncii) care este publicat la fiecare doi ani. Acest ghid prevede o categorie cuprinzătoare de informație despre ocupații, venituri, pregătire și orientări de angajare.

OCUPAȚII REALISTE

OCUPAȚII DE INVESTIGARE

OCUPAȚII ARTISTICE

OCUPAȚII SOCIALE

OCUPAȚII DE INIȚIATIVã (ENTREPRIZING)

OCUPAȚII CONVENȚIONALE

Anexa 3

Exercițiile din programul de consiliere profesională

Anexa nr. 1: Scara prezentului spre viitor

Anexa nr. 2: Harta minții(Mapping the mind)

Anexa nr. 3:SWOT

Anexa nr. 4:Ipostaze ale identității

I – Educație

II – Relații

III – Sănătate

IV – Perspective școlare

profesionale

ANEXE

Anexa 1

Rezultatele obținute la Chestionarul Holland

Clasa: a XII-a A (real)

ACTIVITĂȚI

Clasa: a XII-a C (filologie)

ACTIVITĂȚI

Clasa: a XII-a A (real)

COMPETENȚE

Clasa : a XII-a C (filologie)

COMPETENȚE

Clasa: a XII-a A (real)

OCUPAȚII

Clasa : a XII-a C (filologie)

OCUPAȚII

Clasa: a XII-a A (real)

AUTO-APRECIERE

Clasa : a XII-a C (filologie)

AUTO-APRECIERE

Clasa: a XII-a A (real)

TOTAL SCORURI

Clasa : a XII-a C (filologie)

TOTAL SCORURI

Anexa 2

CLASIFICARE OCUPAȚIONALã

DETECTOR DE OCUPAȚII

Cele 456 de ocupații includ în aceasta clasificare cele mai importante ocupații din SUA. Ele sunt aranjate într-un sistem ce folosește literele de cod (R, I, A, S, E, C)

R – Ocupații cu profil REAL = includ meserii calificate, tehnice și unele ocupații de servire

I – Ocupații de INVESTIGARE = includ ocupații științifice și unele tehnice

A – Ocupații ARTISTICE = includ ocupații artistice, muzicale și literare

S – Ocupații SOCIALE = includ ocupații educaționale și de asistențã socialã

E – entreprising – ocupații de INITIATIVA = includ ocupații manageriale și de vânzãri

C – Ocupații CONVENTIONALE = includ ocupații de birou și cult religios

Codurile formate din TREI LITERE indicã descrierile de ocupații. De exemplu, codul ESC pentru vânzători înseamnă cã vânzătorii sunt asemănători cu persoanele cu ocupații de inițiativã, cã sunt mai puțin asemănători cu persoanele cu ocupații sociale și convenționale. În felul acesta, codurile indicã un scurt rezumat a ceea ce într-o ocupație este asemănător, prin prezentarea gradelor lor de similitudine la cele TREI grupuri ocupaționale.

Existã câteva combinații de litere de cod care nu se întâlnesc peste tot sau care se întâlnesc foarte rar. În asemenea cazuri o persoanã poate folosi mai curând codul de DOUã litere decât cel de TREI litere și sã analizeze natura tuturor ocupațiilor cu acel cod.

O singurã CIFRã indicã nivelul dezvoltării educației generale ce se cere într-o ocupație. Nivelele 5 și 6 indicã cã este necesarã pregătire superioarã. Nivelele 3 și 4 indicã cã este necesarã pregãtire superioarã și unele colegii tehnice sau de afaceri. Nivelele 1 și 2 indicã cã este necesarã într-o ocupație numai pregătirea școlarã elementarã sau nici o pregãtire specialã. Aceste nivele sunt numai niște estimări și nu vor fi privite ca cerințe precise.

Numãrul (de la 1 la 6) este din DICȚIONARUL DE TITLURI OCUPAȚIONALE care poate fi găsit în cele mai multe librãrii, birouri de angajare și birouri de consiliere. DOT conține descrieri de ocupații și estimări de interese și aptitudini asociate cu fiecare ocupație.

Folosind codul numeric și dicționarul, este posibil sã extindeți înțelegerea uneia din oricare ocupație listatã și acest proces este o parte foarte importantã din CãUTAREA AUTO-DIRECȚIONATã. Un pas urmãtor poate sã includã localizarea unui loc care angajează lucrători într-o ocupație deosebitã și observarea muncii, discutarea cu angajații despre slujbele lor și cu șefii sau funcționarii de angajare despre calificările, pregătirea și oportunitățile postului.

În afara de cazul în care o persoanã este deosebit de bine informatã asupra domeniului de lucru, vor exista multe ocupații în DETECTORUL DE OCUPAȚII de care nici nu a auzit, câteva care suna comic și unele de care este „sigur” ca nu s-ar bucura niciodată, chiar și în cazul în care ar avea puținã cunoștințã despre ocupație. În primul rând, nu va respinge o ocupație, atâta timp cât nu o înțelege pe deplin.

Informații suplimentare de folos despre ocupații pot fi obținute din GHID DE PROGNOZã OCUPAȚIONALã (Departamentul SUA al Muncii, Biroul de Statistica Muncii) care este publicat la fiecare doi ani. Acest ghid prevede o categorie cuprinzătoare de informație despre ocupații, venituri, pregătire și orientări de angajare.

OCUPAȚII REALISTE

OCUPAȚII DE INVESTIGARE

OCUPAȚII ARTISTICE

OCUPAȚII SOCIALE

OCUPAȚII DE INIȚIATIVã (ENTREPRIZING)

OCUPAȚII CONVENȚIONALE

Anexa 3

Exercițiile din programul de consiliere profesională

Anexa nr. 1: Scara prezentului spre viitor

Anexa nr. 2: Harta minții(Mapping the mind)

Anexa nr. 3:SWOT

Anexa nr. 4:Ipostaze ale identității

I – Educație

II – Relații

III – Sănătate

IV – Perspective școlare

profesionale