Aspecte Teoretice I Practice Privind DE Metodele Legate DE Patrimoniu

ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE PRIVIND DE METODELE LEGATE DE PATRIMONIU

        Bunurile care formează patrimoniul unei intreprinderi sunt inregistrate si evaluate in conturile anuale dupa regulile contabile in vigoare, bilantul contabil oferind o „imagine fidela” a valorii intreprinderii.

Abaterea valorii economice de la valoarea contabila a unei intreprinderi este cauzată de actiunea mai multor factori cum ar fi: evolutia de preț, cursul valutar, diverse modalitati de amortizare, utilitatea bunurilor, conditii de utilizare, aparitia de noi tehnologii, apariția de echipamente moderne avand rezultate superioare in ce priveste consumurile specifice, productivitatea, calitatea pe care o au produsele.

Valoarea unei intreprinderi este, de regulă, alta decât valoarea patrimoniului care este reflectat in contabilitate pentru că evaluarea economica presupune că bilantul contabil este supus unor diverse corectii.

        Metodele folosite pentru evaluarea unei intreprinderi sunt numeroase și pot fi grupate in:

Metode clasice;

Metode bursiere;

Alte metode.

Metodele clasice, in functie de modul în care întreprinderea le abordează, pot fi grupate in:

Metode de evaluare patrimoniala, care abordeaza intreprinderea numai din punct de vedere al patrimoniului, considerand ca valoarea acesteia este data de suma valorii elementelor patrimoniale, cum ar fi: terenuri, creante, titluri de valoare, stocuri, mijloace fixe, lichiditati;

Metode de evaluare financiara, care abordeaza intreprinderea prin prisma rezultatelor, considerand ca aceasta nu are nicio valoare daca activele sale nu generează rezultate. In acest caz accentul nu se pune numai pe pe valoarea componentelor patrimoniale, ci cu precădere pe rezultatele obtinute în urma folosirii acestor elemente;

Metode de evaluare combinata, care abordeaza valoarea intreprinderii din ambele puncte de vedere: patrimonial si al rezultatelor.

Indiferent de metoda de evaluare pe care o folosim in activitatea practica trebuie sa tinem seama de mai multe aspecte:

Prin evaluare nu se stabileste valoarea „reala” a intreprinderii, ci se estimeaza valoarea care este cea mai apropiata de cea care poate fi negociata cu ocazia tranzactiei dintre parteneri;

Valoarea stabilita de evaluare poate fi comparata cu valoarea unor intreprinderi de același care au facut obiectul unor tranzactii anterioare.

Evaluarea intreprinderii se referă doar aplicarea unor metode de calcul, ci mai degrabă rezultatul actiunii de diagnosticare care a condus la descoperirea „punctelor forte” si a „punctelor slabe” ale entității;

Este recomandat ca valoarea unei intreprinderi să nu fie stabilita printr-o singura metoda, ci prin utilizarea a minim trei metode din grupe diferite;

Datorita influentei factorului timp valoarea estimata la un moment dat se modifica cu trecerea timpului.

Metode de evaluare patrimoniala

Metodele patrimoniale de evaluare pornesc de la considerentul dupa care o entitate economică are o valoare, pentru ca patrimoniul sau este format din mai multe elemente care au, ele insele, o valoare. Aceste elemente se regasesc sub forma unor imobilizari (financiare, corporale, necorporale) si a unor active circulante (creante, disponibilitati, stocuri si plasamente). Din aceasta prezentare putem ajunde la concluzia ca problema principala a evaluarii patrimoniale este determinarea valorii activelor care reprezinta au valoare ridicată deoarece cuprind capitalurile investite, dar si profiturile obtinute ramase nedistribuite.

Pentru stabilirea valoarii economice a elementelor patrimoniale în cele mai multe cazuri bilantul contabil este retratat pentru a elimina influenta unor factori cum ar fi: principii contabile care nu permit ca valoarea actuslă a elementelor patrimoniale să fie reflectată, privilegierea aspectului juridic al unor operatii defavorizând aspectul economic, masuri administrative legate de evaluarea activelor sau de alte aspecte fiscale ce obliga la inregistrari ce nu reflecta situatia particulara a intreprinderii. Aplicarea metodelor de evaluare patrimoniala presupune ca informatiile contabile care sunt centralizate să fie sintetizate cu ajutorul unui bilant contabil.

Valorile utilizate in evaluarea patrimoniala pot fi clasificate din perspectiva modului în care este prelucrat bilantul contabil in:

a)   Valori patrimoniale determinate în funcție de valoarea activului si pasivului:

·    Activul net contabil (ANC);

·    Activul net contabil corectat (ANCC);

·    Valoarea de lichidare (VL)

·    Valoarea matematica (VM).

Aceste valori reflecta perpectiva vanzatorului intreprinderii care considera ca isi incheie activitatea si care este interesat de preturile de vanzare posibile, valorile fiind considerate si valori matematice;

b)  Valori patrimoniale determinate cu ajutorul valorii activelor utilizate in exploatarea intreprinderii:

·    Valoarea substantiala (VS);

·    Capitalurile permanente necesare exploatarii (CPNE).

Aceste valori reflecta perspectiva cumparatorului care doreste continuarea activitatii, din acest motiv se numesc si valori functionale.

1.1. Activul net contabil (ANC)

Activul net contabil reprezinta metoda cea mai facilă si mai rapida de calcul a valorii unei intreprinderi și este folosită în special de intreprinderile mici.

Dintre caracteristicile acestui model amintim:

Opereaza cu valori inregistrate in contabilitate, admite ipoteza concordantei dintre inventarul faptic și cel scriptic;

Admite lichidarea creantelor si exigibilitatea obligatiilor la scadenta;

Valoarea intreprinderii poate fi data de valoarea patrimoniului contabil net.

Evaluarea pe baza ANC este pusă în aplicare de proprietarii de intreprindere constituita in urma cu mult timp, a acumulat un important patrimoniu dar a carei rentabilitate are tendinta sa stagneze sau chiar sa inregistreze regrese.

ANC se determină pe baza unor date din ultimul bilant contabil in care avem rezultatul exercitiului, iar aceste este repartizat pe destinatii. Astfel, in capitalurile proprii nu putem găsi dividende de repartizat si nici participarea unor salariati la rezultatele exercitiului.

In literatura de specialitate sunt mai multe opinii în ce privește modul de calcul al patrimoniului net, iar cea mai aproape de realitate este:

unde: 

        Activul fictiv reprezintă acele elemente de activ considerate „non-valori”. În această situație, în momentul vânzării, ele nu pot da nastere unui flux de numerar. Aceste elemente sunt inregistrate si in activul bilantului contabil pentru că trebuie să ținem cont de tehnica inregistrarilor contabile, desi, in general, acestea sunt inregistrate in contul de rezultate.

Fig.1. Determinarea ANC

Tocmai pentru a nu afecta rezultatul exercitiului, ele sunt inregistrate in activ, după care urmează, ori să fie amortizare pe o perioada mai mare (activele fictive imobilizate), ori să fie repartizate pentru exercitiile urmatoare (active fictive circulante).

Principalele componente ale activelor fictive sunt:

Decontari cu asociatii privind capitalul;

Diferente de conversie activ;

Prime de rambursare pentru obligatiuni.

Cheltuieli de constituire, apar la infiintarea intreprinderii, marimea sau reducerea de capital social;

Cheltuieli inregistrate in avans;

Cheltuieli de cercetare dezvoltare;

Datoriile intreprinderii cuprind, pe langa cunoscutele obligatii catre terti, si elemente ce rezultă din retratarea pasivului bilantului:

Veniturile inregistrate in avans sunt incluse în datorii si reflecta obligatiile intreprinderii fata de clienti, iar acestea trebuie onorate in perioada urmatoare;

Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli sunt incluse in datorii doar in situatii foarte clare, după cum urmează:

Ø   Provizioanele pentru cheltuieli sunt incluse în situația în care: au scop si valoare clar stabilite, exista mare probabilitate de a fi utilizate si nu numai o simpla eventualitate de cheltuire, nu în ultimul rând, cheltuiala pe care o acopera aceste provizioane este depistata inainte de a se ajunge la incheierea perioadei exercitiului financiar;

Ø   Previzioanele pentru riscuri sunt incluse in datorii in cazul in care destinația lor este aceea a acoperirii riscurilor identificate ca fiind inevitabile pentru intreprindere.

Daca se constată că provizioanele pentru riscuri si cheltuieli nu indeplinesc conditiile necesare pentru a putea fi incluse in „datorii” atunci acestea vor fi incluse in ”rezultatul exercitiului”.

Activul net contabil poate fi determinat si cu relatia:

De cele mai multe ori, in practica, nu se folosește metoda ANC, ci este preferată folosirea altor metode din simplul motiv că evaluatorul este confruntat cu dezavantaje cum ar fi:

Existenta unor neconcordante intre datele contabile si existenta in fapt a elementelor de patrimoniu, care determina erori in evidenta contabila;

Inregistrarea elementelor de patrimoniu la costul istoric;

Presupune conditii de stabilitate economica întrucât utilizeaza costuri istorice care isi pot pierde semnificatia in cazul unor economii inflationiste;

Nu tine seama atunci când stabilește valoarea intreprinderii de veniturile pe care mizeaza investitorul.

1.2. Activul net contabil corectat (ANCC)

Atunci când sunt depasite inconvenientele metodei activului contabil net, se ajunge la corectarea bilantului contabil si la construirea unui bilant economic care sa poata reflecta cat mai fidel patrimoniul net al unei intreprinderi.

Corectarea unui bilant contabil se face pe baza unor verificari, inventarieri si reevaluari efectuate in urma intalnirii unor factori cum ar fi: deprecierea monetara, utilitatea activelor intreprinderii, fluctuatia raportului de schimb leu-dolar, inregistrarea unor elemente de activ in urma unor reglementari contabile, evolutia preturilor.

Ca si in cazul metodei ANC si in acest caz principalele modificari vor fi suferite de activele patrimoniale si foarte putin datoriile intreprinderii.

Activul net contabil corectat este reprezentat de marimea capitalului necesar pentru a putea reconstitui patrimoniul net existent al intreprinderii, la nivelul unei valori reale de utilitate a acestuia. Elementele ce nu sunt necesare in exploatare sunt evaluate separat, in functie de posibilitatile de a fi valorificate.

Caracteristicile modelului sunt următoarele:

valoarea intreprinderii este data de valoarea patrimoniului net corectat.

Nu opereaza cu valori contabile ale bunurilor, ci cu valori economice;

la baza determinarii valorii unei intreprinderi nu sta bilantul contabil, ci bilantul economic;

Modelul de calcul al ANCC este:

Iar valorile sunt: AC – activul contabil;

          ΔR – diferente de reevaluare;

         Dt – datorii totale.

        Aplicarea metodei ANCC presupune ca elementele de activ si pasiv trebuie sa fie corectate pentru a putea determina diferentele de evaluare si a datoriilor totale, iar această corectare se poate face cu parcurgerea urmatoarelor etape:

identificarea elementelor care nu sunt necesare exploatarii;

corectarea elementelor de activ;

corectarea elementelor de pasiv.

1.2.1. Identificarea elementelor care nu sunt necesare exploatarii, are rolul de a le depista pe acestea in scopul evaluarii lor separat, la valoarea venala neta, dupa următoarea relație:

Aceste elemente vor fi vandute deoarece nu pot afecta activitatea intreprinderii.

1.2.2. Corectarea elementelor de activ are ca scop determinarea valorii lor de utilitate.

Corectiile elementelor de activ se diferentiaza dupa natura acestora și avem: corectii asupra activelor circulante (stocuri, creante, disponibilitati), corectii asupra imobilizarilor (necorporale, corporale si financiare) si corectii asupra altor elemente.

1.2.2.1. Evaluarea imobilizarilor necorporale

Presupune ca aceste corectii sa fie aplicate asupra elementelor necorporale, precum si evaluarea elementelor ramase cu respectarea urmatoarelor reguli sau principii:

a)   eliminarea „non-valorilor” necorporale;

·    cheltuieli de cercetare-dezvoltare, care nu pot fi nominalizate in proiecte distincte si nu au sanse sa fie finalizate prin inovatii.

• cheltuieli de constituire;

Cheltuielile de cercetare-dezvoltare se refera la trei activitati:

cercetarea aplicativa, aceasta consta in activitatile de investigare care duc catre un scop sau un obiectiv practic determinat, iar rezultatul se va concretiza intr-un produs sau un numar de operatiuni, metode, produse sau sisteme;

dezvoltarea experimentala, aceasta consta in faptul ca se desfasoara niste activitati în urma unor cunostinte obtinute prin cercetare sau experienta practica pentru a fi lansate in fabricatie noi produse, procedee, materiale sau pentru a putea imbunatati substantial pe cele deja existente.

cercetarea fundamentala, aceasta consta in realizarea unor activitati experimentale sau teoretice care au ca scop acumularea de noi cunostinte;

Criteriile după care se evaluează cheltuielile de cercetare-dezvoltare au in vedere numai activitatile de cercetare aplicativa si de dezvoltare experimentala, iar acestea pot fi grupate in doua mari categorii:

·    cheltuieli care s-au efectuat, ce nu sunt amortizate si nu avem certitudinea ca pot produce efecte asupra unor activități din viitor, care pot fi considerate „non-valori” si se vor elimina;

·    cheltuieli de cercetare-dezvoltare ce au fost efectuate, neamortizate care se pot materializa in reduceri de costuri, cresteri de productivitate, produse noi sau care au sanse reale de succes financiar si care pot vi evaluate dupa mai multe metode:

Metoda costului de reproducere

Presupune inflatarea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare cu un indice de crestere a preturilor, dupa relatia:

unde: CCdi – cheltuieli de cercetare-dezvoltare ce au fost identificate in proiecte distincte;

          – indicele mediu de crestere a preturilor.

        Metoda actualizarii profiturilor viitoare

        Presupune ca efectelore care se materializeaza sa fie identificare in perioada urmatoare, iar mai apoi concretizate in profitul suplimentar obtinut dupa aplicarea rezultatului cercetarii.

        Metoda cash-flow-ului

        Aplicarea metodei cash-flow-ului presupune estimarea veniturilor realizate din vanzarea produsului, a cheltuielilor, a cash-flow-ului si a ratei de actualizare  pentru o perioada  de estimare, care de regula este de 8 ani.

Dacă vorbim de cheltuielile de cercetare-dezvoltare, această metodă este considerata in literatura de specialitate cea mai moderna si complexa si are in vedere lansarea in fabricatie a unor noi produse care se estimeaza ca pot avea succes comercial.

b)  Evaluarea altor active necorporale (marci, licente ,fond comercial, brevete) se mai poate face:

·    Fie in mod global prin goodwill

·    Fie in mod independent

Cand se pune in aplicare metoda evaluarii independente se pot folosi urmatoarele grupe de metode de evaluare:

·    Metoda comparatiei valorii de piata

·    Metoda indicilor

·    Metoda capitalizarii  venitului net viitor

·    Metoda costului

Metoda comparabilitatii valorii de piata

Se realizeaza prin compararea valorii de piata a unor active necorporale de aceeasi natura si care sunt similare cu activele intreprinderii si au facut obiectul unor vanzari recente.