ASPECTE TEHNOLOGICE IN REABILITAREA CONJUNCTĂ METALO-CERAMICĂ Coordonator științific Absolvent Iași, 2016 CUPRINS Introducere.Motivația alegerii… [308864]

Universitatea de Medicină și Farmacie“G.T.Popa, Iași

Facultatea de Medicină Dentară

Specializarea Tehnică Dentară

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific

Absolvent: [anonimizat], 2016

Universitatea de Medicină și Farmacie“G.T.Popa, [anonimizat]: [anonimizat], 2016

CUPRINS

Introducere.Motivația alegerii temei.

Capitolul I:[anonimizat]…………………..pag. 1

Clasificarea maselor ceramice……………………………………………………………pag. 3

Principalele caracteristici generale ale maselor ceramice……………………pag. 5

Caracteristici estetice………………………………………………………….pag. 6

Capitolul II.[anonimizat] a [anonimizat]……………………………………………………………………………………………………….pag. 9

Etapele tehnologice de obținere a modelului de lucru…………………………pag. 10

Verificarea amprentei………………………………………………………..pag. 12

Confecționarea modelului………………………………………………….pag. 12

Montarea modelului în articulator…………………………………………………….pag.17

Macheta în ceară………………………………………………………………………………pag. 18

Tehnici de machetare………………………………………………………..pag. 18

Pregătirea machetei în vederea ambalării………………………….pag. 19

Ambalarea și realizarea tiparului……………………………………………………..pag.19

Obținerea tiparului…………………………………………………………………………..pag. 21

Topirea, turnarea……………………………………………………………………………..pag. 21

Dezambalarea. Prelucrarea………………………………………………………………pag. 22

Pregătirea capei metalice în vederea aplicării masei ceramice……………pag. 22

Etapele tehnice de placare a componentelor metalice cu mase ceramice sinterizabile……………………………………………………………………………………….pag. 25

Depunerea și arderea grundului…………………………………………pag. 25

Depunerea și arderea stratului de dentină și smalț……………..pag. 26

Depunerea și arderea glazurii…………………………………………….pag. 28

Capitolul II. Partea personală. Studiu de caz………………………………………………..pag. 29

Concluzii……………………………………………………………………………………………………..pag. 66

Bibliografie………………………………………………………………………………………………….pag. 68

[anonimizat].

[anonimizat].

Cercetările științifice ce au avut loc în domeniul tehnicii dentare au determinat apariția de noi materiale biocompatibile, ce satisfac cerințele întregii echipe medicale ce are în vedere o reabilitare orală reușită, dar și estetica și funcționalitatea dorite de pacient.

Astfel, ceramica este foarte utilizată în laboratoarele de tehnică dentară datorită tuturor proprietăților ce le posedă, rezolvând astfel o serie de neajunsuri ale altor materiale ce o înlocuiesc.

Datorită aspectului esteticfoarte asemănător, al ceramicii, cu cel al dinților naturali, cât și a proprietăților biologice și fizico-chimice ale acesteia, acest material ocupă un loc de frunte, în cadrul celor mai utilizate materiale dentare de pe piață, cererile pacienților fiind din ce în ce mai mari.

Ceramica dentară este cea mai bună alegere pe care o poate face un pacient în cazul unei lucrări dentare, fie că este vorba de o restaurare redusă, fie de o punte dentară sau proteză mobilizabilă extinsă. Aceasta se poate folosi pentru orice tip de restaurări dentare: coroane dentare, punți reduse sau extinse, proteze mobilizabile precum și toată gama de lucrări pe implanturi.

Ceramica dentară poate fi folosită atât în combinație cu diverse aliaje metalice sau zirconiu (care vor juca rolul de schelet de susținere) cât și singură în cazul lucrărilor integral ceramice.

Motivația alegerii temei

Interesul consumatorului în estetica stomatologiei restaurative continuă să se dezvolte în secolul XXI. Noi sisteme dentare din ceramica dentară care combină estetica, rezistența și funcționalul interesează tehnicianul dentar în dorința de a copia cât mai perfect naturalul. În aceste condiții estetica dentară ocupă un loc privilegiat.

Zona frontală maxilară reprezintă cea mai importantă zonă a maxilarelor din punct de vedere estetic, iar restaurarea protetică a acestei zone este de prim interes în asigurarea fizionomiei, fonației, inciziei, în comunicarea interumană și în structurarea personalității individuale.

Protezarea ceramică reprezintă o alternativă de tratament de lungă durată care prin indicațiile și avantajele pe care leoferă îmbunatățește confortul pacientului, dar mai ales permite refacerea funcțiilor sistemului stomatognat.

În alegerea temei pentru lucrarea de……………… ”, am fost determinat de o serie de factori:

prezentarea lucrării la un nivel știintific ridicat, a problemelor legate de restaurarea orală prin această punte total fizionomicăa aparatului dento-maxilar.

interesul pe care îl prezintăîn activitatea mea profesională viitoarea cunoaștere cât mai aprofundată, a tuturor factorilor ce influențează conceperea acestei lucrări protetice, care săîndeplinească exigențele pacientului din punct de vedere fizionimic și morfo-funcțional;

Progresele artei dentare, transformarea ei într-o disciplină cu caracter medical au fost posibile datorită unei noi orientări și condițiilor oferite de tehnologia modernă, care stă la baza progresului în toate domeniile științifice.

Zâmbetul este una dintre expresiile chipului uman ce ne influențează imaginea și relațiile cu cei din jur. Încrederea în sine, satisfacția unui aspect plăcut și carisma unei persoane joviale cucerește de la prima vedere și reprezintă categoric un atu. În zilele noastre, cosmetica dentară, a devenit prin complexitate mai mult o artă decât o știință. Prin intermediul ei, fiecare dintre noi are posibilitatea de a-și schimba aspectul danturii. Estetica stomatologică are drept scop îmbunătățirea aspectului dentiției pacienților. În acest context am considerat oportună o cercetare care să aducă argumente tânărului tehnician privind importanța reabilitării dinților cu importanță estetică și funcțională.

CAPITOLUL I:

NOȚIUNI GENERALE asupra COROANEI MIXTE METALO-CERAMICE.

Cunoscută sub numele clasic de coroană jacket (Jacket – Crown – coroană jachetă, căci “îmbracă” dintele preparat). Primele coroane din ceramică dentară efectuate în 1887 de către C.H. Land (din Detroit SUA), s-au realizat de la început pe folie de platină și pe dinți preparați cu prag orizontal.

Coroana mixtă metalo-ceramică este o proteză unidentară, ce face parte din categoria protezelor fixe, care acoperă în totalitate bontul dentar, fiind constituită din:

componentă metalică – scheletul metalic sau suportul metalic;

o componentă fizionomică care acoperă componenta metalică, acoperind-o parțial sau în totalitate.

Această coroană îmbină cu succes avantajele coroanelor de înveliș metalice, respectiv rezistența mecanică a acestora, cu calitățile estetice deosebite ale maselor ceramice.

Figura1. Coroane mixte metalo-ceramice.

Indicațiile coroanei metalo-ceramice:

pentru restaurarea morfologiei coronare a dinților frontali sau laterali afectați de diferite leziuni: carioase, abraziune, traumatisme;

corectarea anomaliilor coronare de formă, volum, culoare, poziție;

ca element de agregare a punților dentare parțiale sau de arcadă;

ca element de imobilizare a dinților mobili irecuperabili în tratamentul definitiv al parodontitelor marginale;

tratamentul distrofiilor cicatriceale;

incongruență dento-alveolară cu treme și diasteme;

pe dinți cu un volum coronar suficient, tradus prin dimensiuni cervico-incizale și vestibulo-orale acceptabile pentru realizarea atât a retenției cât și a efectului fizionomic;

pe molarii și premolarii la care pulpa dentară este redusă și permite o preparare care să asigure grosimea suficientă a feței ocluzale;

refacerea convexităților naturale ale dintelui, în scopul menținerii aparatelor mobile.

redimensionarea etajului inferior al feței în caz de edentații laterale ce au dus la modificarea sa;

ca tratament complex de echilibrare parodontală.

Containdicațiile coroanei metalo-ceramice:

pe coroanele cu volum redus, determinat, în special de dimensiunea cervico-incizală sau ocluzală foarte mică, când suprafețele laterale nu sunt eficiente pentru obținerea retentivităților microprotezei pe bontul dentar.

pacienți cu un indice crescut de carie (carioactivi) sau cu boală parodontală netratată;

pacienții tineri care au camera pulpară mare, în timpul preparației se pot expune coarnele pulpare (indicate sunt fațetele);

Avantajele coroanelor ceramice:

pot reda nuanțele dorite de culoare;

prezintă stabilitate coloristică foarte bună în timp;

tolerabilitate biologică a maselor ceramice (este mult superioară rășinilor acrilice), acestea sunt suportate bine de țesuturi, fiind inerte.

ceramica dentară este rău conducătoare de căldură, oferind protecție pulpei față de agenții termici;

este foarte rezistentă la presiune (de 4 ori mai puțin deformabilă decât oțelul inoxidabil și de 3 ori decât dentina).

Dezavantajele coroanelor ceramice:

nu rezistă la flexiune și tracțiune, fiind fragile la aceste solicitări;

coroanele care sunt cu volum redus, cervico-incizal sau ocluzal nu pot beneficia de acoperirea cu o coroană mixtă, deoarece suprafețele laterale nu sunt eficiente pentru obținerea retentivităților microprotezei pe bontul dentar;

la pacienți cu bruxism sau în ocluziile adânci acoperite sau labiodonte (cap la cap).

materialul ceramic este foarte dur, ceea ce reprezintă o dificultate în adaptarea ocluzală, fiind un pericol pentru antagoniști;

Clasificarea maselor ceramice

Vechea clasificare a ceramicii dentare după temperatura de fuziune:

de înaltă fuziune 1280-1390 grade C;

de medie fuziune 1090-1260 grade C (pentru Jacket- urile arse pe folie de Pt);

de joasă fuziune 870-1065 grade C (metalo-ceramică);

de foarte joasă fuziune 660-780 grade C (emailarea Ti, a aliajelor cu conținut mare de Au).

Proprietățile finale ale unei proteze ceramice (rezistența mecanică, microstructura, precizia adaptării, proprietățile optice) rezultă din natura chimică a materialului și din procedeul de obținere al piesei finite.

Astfel, se impune deci o clasificare în funcție de:

A. natura chimică a materialului ceramic;

B. tehnologia de obținere a piesei protetice.

A. După natura chimică:

1. Ceramica feldspatică:

a. Din vechea generație (utilizată pentru coroane Jacket clasice arse pe Pt).

b. Noua generație include ceramici cu conținut ridicat de leucit, utilizate în realizarea restaurărilor integral ceramice.

2. Vitroceramica (procedeele Dicor, Cerapearl) se referă la materialele ceramice obținute în forma sticloasă, care suportă ulterior un tratament termic de cristalizare voluntară, controlată, parțială.

3. Ceramica aluminoasă:

– a fost utilizată pentru prima dată de McLean în 1965 (cea conținând 40% în greutate alumină) pentru acoperirea unei infrastructuri metalice;

– în 1983 Riley și Sozio au pus la punct procedeul Cerestore care utilizează ceramică cu conținut de 65% alumină, pentru obținerea unei cape, prin injectarea unei paste de ceramică crudă, termoplastică la temperatură joasă (160-180 grade C);

– în 1985 Michael Sadoun pune la punct sistemul InCeram, care utilizează o ceramică de infrastructură cu conținut de 85% alumină și o fază sticloasă dispersată secundar în matricea cristalină sinterizată în prealabil.

4. Materiale ceramice noi:

– S-a apelat la anumiți oxizi (ZrO2, Al2O3) care găsindu-se sub formă cristalină în masele ceramice, îmbunătățesc parametrii de rezistență mecanică a acestora, permițând realizarea unor construcții plurale integral ceramice în zonele laterale ale arcadei;

– cristalele de oxizi dispuse omogen în masa sticloasă, împiedică propagarea fracturilor (asemănător nodurilor din lemn la încercarea de despicare a unui buștean);

– în timpul tratamentului termic, o parte din cristalele de ZrO2 suferă o rearanjare a structurii microscopice, cu tendință de clivaj, limitând astfel propagarea unei posibile fisuri apărute, prin apariția unei pierderi localizate de substanță (asemănător cu procedeul de găurire a sticlei la extremitatea unei fisuri, pentru împiedicarea propagării ei);

– “tratament termic“ se referă la răcirea care urmează sinterizării, ducând la rearanjarea structurii microscopice.

B. După microstructură (care determină proprietățile mecanice, optice și termice). Microstructura maselor ceramice moderne este bifazică: o fază sticloasă și una cristalină. Proporția crescută a fazei cristaline îmbunătățește caracteristicile mecanice.

1. matrice sticloasă cu încărcătură cristalină dispersată -caracteristică majorității maselor ceramice dentare;

2. matrice cristalină cu fază sticloasă dispersată – numai sistemul InCeram aparține acestei categorii.

Principalele caracteristici generale ale maselor ceramice sunt:

comportamentul volumetric: masa ceramică se contractă cu 20 – 35% datorită evaporării liantului (apa distilată), a arderii adaosurilor organice și a răcirii. Contracția se produce în sensul zonelor cu volum mai mare. Pentru compensarea contracției, masa de dentină și smalț se depune în exces. Pentru evitarea înmagazinării unor tensiuni interne, se lasă neacoperite zone metalice din aparat.

rezistența mecanică:a maselor ceramice este de 417 Brinell față de 260 Brinell pentru smalțul dentar, fiind superioară și celei a aliajelor dentare. Din cauza acestei durități de suprafață, masele ceramice au un efect abraziv, atât asupra smalțului dentar, cât și asupra aliajelor dentare. Rezistența mecanică la compresiune, îndoire și rupere este bună. Totuși, nu permite realizarea unor punți ceramice de mare amplitudine;

stabilitatea coloristică: Masele ceramice au o stabilitate coloristică ideală datorită coloranților minerali, inerției componentelor și impenetrabilității masei arse față de diversele componente ale lichidului bucal. Culoarea, transluciditatea și luciul permanent fac posibile restaurări protetice fizionomice foarte reușite.

toleranța biologică: Fiind inerte față de țesuturi, masele ceramice sunt foarte bine tolerate. Din acest motiv sunt folosite și sub forma implantelor osoase.

legătura metalo-ceramică:separarea masei ceramice de suportul metalic se face cu multă greutate. Această legătură este explicată astfel:

legătura chimică. Este o legătură de tip covalent realizată între oxizii metalici de suprafață ai aliajului și oxizii metalici din compoziția masei ceramice, între care se produc schimburi ionice. Legătura între cele două grupe de oxizi se realizează în momentul fluidificării masei ceramice în procesul de ardere. Legătura chimică de tip covalent a fost susținută de Weinstein, apoi de Duckworth și Nally.

legătura fizică. Brien și Ryge susțin că legătura metalo-ceramică este datorată forțelor Van der Waalls și anume o legătură rezultată din atracția dintre doi atomi, fără a se stabili legături chimice, deci o atracție electrostatică.

legătura mecanică. Legătura mecanică s-ar realiza datorită unor microreliefuri foarte fine aflate pe suprafața suportului metalic, în care se insinuează masa ceramică fluidificată și apoi răcită. Legătura mecanică ar fi favorizată și de comportamentul volumetric al masei ceramice. Această legătură este susținută de Lavine și Custer. Retențiile mecanice pot fi folosite în mod suplimentar.

compoziția chimică: masele ceramice sunt formate din substanțe de bază și adaosuri. Substanțele de bază sunt următoarele:

caolinuleste componenta plastică a masei ceramice, adăugat în proporție de 2 – 3% și reprezintă liantul întregului amestec. Este o argilă superioară purificată natural sau artificial.

cuarțul, componenta aplastică a masei ceramice, adăugat în proporție de 10 – 15% în amestec, reprezintă masa refractară la temperatura de ardere. Dilatarea termică a cuarțului compensează contracția caolinului la încălzire, asigurând rezistența la variațiile de temperatură. Această componentă contribuie la luciul masei ceramice.

feldspatul este un alumino-silicat de potasiu, sodiu și calciu. în proporție de 70 – 80% în amestec este, cantitativ, elementul principal dintre substanțele de bază. La temperaturi înalte se fluidifică bine, omogenizând amestecul. Contribuie la obținerea translucidității.

Coloranții dau posibilitatea obținerii nuanțelor coloristice variate. Sunt coloranți minerali reprezentați de oxizi metalici de fier, crom, cobalt, iridiu, nichel, zinc, aur, titan care dau, în ordine, următoarele culori: roșu, verde, albastru, negru, cenușiu, alb, purpuriu și galben-maro. În compoziția maselor ceramice neprelucrate sunt incluși și coloranți organici (pigmenți) diferiți în pulberea de dentină și, respectiv de smalț, pentru a nu fi confundate în timpul depunerii. În masa opacă (grund) folosită în tehnologia metalo-ceramică, oxizii de fier, staniu, iridiu și aur au rolul de a realiza legătura dintre metal și ceramică.

Caracteristici estetice – sunt reprezentate de:

transparență;

reflexie;

culoare.

Transparența apare datorită fenomenului optic prin care lumina este atât transmisă (refractată) cât și reflectată.

Reflexia se produce inițial la suprafața materialului ceramic, unde micile neregularități imprimă diferite direcții razelor de lumină incidență, rezultând o lumină difuză, plăcută, spre deosebire de metale sau acrilate care sunt opace, ele reflectând toată lumina prin suprafața lor netedă.

Reflexia se produce și în interior, pe particulele de oxizi care, având o dispoziție neregulată, dau o lumină difuză. Modalitatea de reflexie a razelor pe suprafața de ceramică este influențată de starea de suprafață a acestuia. Cu cât suprafața este mai neregulată, razele incidente vor fi transmise în direcții diferite, deci se va produce o reflexie cu angulații diferite.

Când suprafața este perfect netedă, există un maxim de reflexie pe o direcție dată, ceea ce facilitează apariția unei străluciri mai intense pe acea direcție, fapt ce scoate în evidență artificiul protetic.

Prin urmare, o suprafață neregulată va favoriza crearea unei morfologii individualizate și va determina un comportament optic favorabil.

Comportamentul optic al dintelui diferă în funcție de zonă. Astfel, smalțul este mai transparent, iar dentina mai opacă.

Prin suprafața vestibulară a dintelui se produce reflexie dar și absorbție. Pe marginea incizală, un efect luminos este transmis, lumina traversând-o. Un comportament optic similar trebuie realizat și prin artificiul protetic. Marginea incizală va necesita un spațiu suficient prin preparare, iar pentru refacerea ei se va folosi numai ceramica de smalț transparentă.

Porțiunea centrală vestibulară, precum și fețele proximale, vor fi realizate din straturi de materiale diferite, deci cu grade diferite de transparență, care vor favoriza prin reflexie, refracție și absorbție diferite, formarea unei străluciri plăcute, asemănătoare celei naturale a dintelui.

Culoarea influențează în mod direct efectul estetic al porțelanului. Ea este o impresie senzorială, produsă printr-un ansamblu complex de fenomene ce se realizează la trei nivele:

fizic – interacțiunea lumină-materie;

fiziologic – lumina este focalizată pe retină, inducând impulsuri ce se transmit la centrii vizuali cerebrali;

psiho-senzorial – transformarea activității nervoase într-o percepere conștientă de lumină și culoare.

Culoarea este funcție atât de obiect cât și de lumină, aceasta putând influența perceperea cromaticii în diferite momente ale zilei. De asemenea, natura luminii influențează percepția culorii. Astfel, culorile sunt percepute diferit la lumina naturală a soarelui sau la lumina artificială, în special de neon.

Având în vedere aceste aspecte, alegerea culorii pentru viitoarea lucrarea fixă metalo-ceramică, de o mare importanță pentru refacerea funcției fizionomice, se va face la lumina naturală. Este de preferat când cerul este puțin acoperit, evitându-se cerul senin (când lumina are o componentă predominant albastră) sau primele ore ale dimineții sau ale serii (când lumina are o componentă predominant galbenă). De asemenea, culorile se vor alege diferit între incizal și colet.

CAPITOLUL II

ETAPELE CLINICO-TEHNOLOGICE DE REALIZARE A COROANEI MIXTE METALO-CERAMCIE.

Examinarea completă și complexă a pacientului – etapă clinică;

Stabilirea unui diagnostic și a planului de tratament – etapă clinică;

Pregătirea suportului dento-parodontal pentru un anumit tip de proteză fixă unidentară sau pluridentară;

Amprentarea câmpului protetic – etapă clinică- prevede obținerea cu ajutorul a diverse materiale a unei copii negative a câmpului protetic în cele mai mici detalii;

Modelul – etapă de laborator ce constă în obținerea copiei pozitive a câmpului protetic prin diverse tehnici și materiale, utilizând amprenta furnizată de către medic;

Realizarea machetei – etapă de laborator ce presupune obținerea în laborator, în ceară, a formei exacte a viitoarei lucrări protetice;

Transformarea machetei în lucrare finită – etapă de laborator prin câteva subetape:

pregătirea machetei în vederea ambalării, prin aplicarea unor tije la nivelul machetei,care se vor transforma în etapele următoare în canale de curgere a aliajului topit;

ambalarea și obținerea tiparului (masă de ambalat), material care rezistă la temperaturi foarte ridicate (între 700-1300 grade C) necesare pentru topirea și turnarea lucrării. După priza maseide ambalat se elimină ceara de macheta și rezultă astfel tiparul;

tiparul este o cavitate negativă în interiorul masei de ambalat de forma și mărimea viitoarei piese protetice;

topirea – asigură topirea metalului prin mijloace speciale;

turnarea este etapa de introducere a metalului topit în tipar cu ajutorul cel mai des a forțeicentrifuge sau altor mijloace;

dezambalarea – etapa prin care piesa protetică turnată, metalică este eliberată dininteriorul masei de ambalat;

Prelucrarea și adaptarea pe model – etapă de laborator, în care lucrarea este prelucrată cu ajutorul unor freze, pietre montate la micromotorulde tehnică dentară;

Proba lucrării în cavitatea orală – etapă clinică;

Realizarea componentei fizionomice.

Finisarea și lustruirea – etapă de laborator;

Aplicarea lucrării proteticeîn cavitatea orală prin cimentare – etapă clinică, după carelucrarea nu mai poate fi îndepărtată de pe câmp decât prin ablație;

2.1. Etapele tehnologice de obținerea modelului de lucru.

După examinarea pacientului și stabilirea indicației clinice de acoperire cu o coroană mixtă metalo-ceramică, se va pregăti de către clinician câmpul protetic, acesta fiind apoi amprentat.

După primirea amprentei, aceasta se va igieniza prin dezinfecție – prin imersie în soluții speciale (soluții alcoolice de etanol și metanol cu o concentrație de 70%; tratarea cu compuși aldehidici; spălare cu derivați halogenați; aplicare de ioni cuaternari care se caracterizează printr-un larg spectru antimicrobian și efect detergent; tratare cu ultrasunete, cu radiații ultraviolete, raze X sau Y), în final fiind spălată sub un jet de apă la temperatura camerei.

Obținerea modelului se face prin turnarea în amprentă a unor materiale cu timp de plasticitate limitat.

Modelulreprezintă copia fidelă a câmpului protetic, fiind și prima fază de laborator și servește la confecționarea oricărei proteze fixe după oamprentare convențională a câmpului protetic.

Unmodel care prezintăimperfecțiuni poate compromite piesa protetică finită, anulând eforturile fizice și materiale, atât ale medicului, cât și ale tehnicianului, din cursul tehnologiei oricărei proteze fixe.

Orice model fizic este alcătuit din două părți care formează un tot unitar:

modelul propriu-zis;

soclul.

Aceste componente au funcții diferite și pot fi constituite din același material sau din materiale diferite, depinzând de piesa protetică și de tehnologia ei.

Deoarece modelul reprezintă etapa următoare amprentării câmpului protetic, el trebuiesă compenseze coeficientul de contracție al materialului de amprentă printr-o dilatare corespunzătoare. Înacest sens, fiecărui tip de material de amprentare îi corespunde un anumit material de model carecompensează modificările de volum ale amprentei.

Modelelor (pe care se realizează protezele fixe), le sunt impuse anumite condiții esențiale șiutile:

condiții esențiale:

exactitate dimensională;

capacitate de reproducere fidelă a detaliilor;

duritatea suprafețelor (rezistența la abrazie).

condiții utile:

manipulare ușoară;

confecționare rapidă;

compatibilitate cu materialele de amprentă.

Materialele de amprentare și cele din care se confecționează modele trebuie să fie compatibile din punct de vedere mecanic, fizic și chimic.

compatibilitatea mecanică:

În amprentele luate cu materiale elastice nu se pot îndesa materiale cu vâscozitate șigreutate proprie mare: de exemplu, în amprentele din elastomeri de sinteză sau hidrocoloizi nu se pot obține modele din amalgam.

compatibilitatea fizică:

Acest gen de compatibilitate comportă două aspecte esențiale:

compensarea volumetrică materialului de model, când amprenta suferă contracții sauexpansiuni;

compatibilitatea termică, de exemplu reacția exotermă a polimerizării unor rășini deformeazăun material termoplastic de amprentare.

compatibilitatea chimică:

În cazul acestui tip de compatibilitate există posibilitatea ca materialul de confecționat modele săadere la cel de amprentă, prin formarea de legături chimice. Dimpotrivă, este posibilă împiedicarea reacției de prizăa materialului de model la suprafața acestuia datorită unor substanțe inhibante din compoziția materialului de amprentă (gipsul nu face priza la nivelul suprafeței de contact cu materialelede amprentă care conțin borax).

2.1.1. Verificarea amprentei.

Înainte de turnarea, îndesarea, galvanizarea sau pulverizarea materialelor din care seconfecționează modelele, atât medicul, cât și tehnicianul verifică calitatea amprentei și mai ales prezențaunor defecte vizibile ale amprentei:

prezența unor spații între cele două mase de elastomeri sau hidrocoloizi de consistențe diferite;

prezența unor incluziuni de aer;

lipsa de aderență a materialelor de amprenta la linguri, cu antrenarea unor deplasări alematerialelor;

prezența unor resturi de sânge, salivă, dentină sau tartru.

Figura 2. Amprenta dentară.

2.1.2. Confecționarea modelului.

Materialul de amprentă utilizat determină momentul potrivit pentru realizarea modelului:

în cazul materialelor de amprentă de tipul hidrocoloizilor ireversibili este necesarca modelul sa fie turnat imediat după spalarea amprentei. O baie de neutralizare sau de sulfatde potasiu este utilă doar atunci când producătorul materialului de amprentă indică aceasta. Ea se va turna cu un gips extradur. Odată turnată o astfel de amprentă, va fidepusă într-o atmosferă saturată cu apă care îmbunătățește proprietățile mecanice alematerialelor de model. Demularea se face la o oră de la turnare, dar duritatea finală nu seatinge decât la 24h de la finalizarea turnării modelului.

amprentele din elastomeri de sinteză, după îndepărtarea de pe câmpul protetic,trebuie să stea aproximativ 30 minute înainte ca modelele să fie turnate, deoarece acestemateriale prezintă o contracție elastică întârziată, care se încheie abia după circa 20-30 minute. Înainte de a fi turnate, amprentele din elastomeri de sinteză, care se transportă în laborator de ladistanțe mari, în diferite condiții de temperatură, trebuie bine răcite, apoi depozitate 30 minute latemperatura camerei, pentru a-și compensa contracția termic dependentă. Doar amprentele dinelastomeri de sinteză se pot păstra uscate și depozita la temperatura camerei.

materialele de amprentă pe bază de siliconi cu reacție de condensare pot aștepta pânăla 48-72 ore pentru turnarea modelului;

materialele de amprentă pe bază de siliconi cu reacție de adiție și gumele polieterice pot fi păstrate timp mai îndelungat fara a se deteriora (7, respectiv 14 zile).

înainte de turnarea modelului este necesar ca orice amprentă luată cu materiale elastice sa fieuscată.

Alegerea gipsului dur sau extradur se face în funcție de piesa protetică ce trebuie confecționată și de materialul de amprentă utilizat. De exemplu, pentru hidrocoloizii reversibili,se folosesc gipsuri dure, care după contactul cu materialul de amprentă au o capacitate de redare exactă a detaliilor. Proprietățile principale ale unui anumit tip de gips (expansiunea liniară depriză, rezistența la compresiune, duritatea) sunt valabile doar dacă au fost testate în condiții standard.

Dozarea gipsurilor.

Pentru malaxare se folosesc instrumente curate și fără resturi de gips vechi. Pulberea degipsuri dure și apa distilată se vor doza după indicațiile producătorului.

Apa distilată se pune în bol, iar pulberea de gips se adaugă ulterior încet (gipsul vaabsorbi apa în cel puțin 20 secunde). Pentru a se obține o pastă bine amestecată în timp scurt, gipsul nu se adaugă deodată în cantitate mare. Când se folosesc cantități de gips mari (deaproximativ 400 g), timpul de amestecare cu vacuum-malaxorul este de 30 secunde, iar manualse vor face câte două mișcări de malaxare pe secundă, timp de un minut.

Figura 3. Vacuum malaxor.

Realizarea modelelor din gips.

Timpul de prelucrare al gipsurilor naturale reprezintă în general 2/3 din timpul de priză.Amprenta se pune cu impresiunile în sus pe o masă vibratoare, iar gipsul se toarnă în cantitățimici, sub vibrație pe marginea amprentei. Astfel, riscurile apariției incluziunilor de aer sunt maidiminuate.

Amprentele din hidrocoloizi reversibili sau gume polieterice în care s-a turnat un gipsdur, pentru ca duritatea acestuia sa nu se diminueze, se vor menține într-o ambianță cu oumiditate de 100% până la sfârșitul rehidratării (prizei) gipsului. Păstrarea în mediu umed nueste indicată în cazul polisulfurilor sau siliconilor cu reacție de adiție.

După terminarea prizei materialului, modelele se demulează și se depozitează latemperatura camerei. Timpul de priză variază de la material la material, fiind de circa 20-30minute.

Figura 4. Modelul de lucru.

Soclarea modelelor.

Suprafețele laterale ale soclurilor se secționează la 70° (superior) și 65° (inferior) față de planul frontal. În regiunea frontală modelul maxilar se secționează in bizou formând cu același plan frontal ununghi de 30°. Cele două jumătăți frontale trebuie să fie egale. Posterior molarilor de 6 ani, modelele sesecționează oblic, formându-se cu planul frontal un unghi de 115°. Modelul inferior se rotunjește înregiunea frontală, de la canin la canin. Manopera se face, deobicei la soclator, respectând liniile trasateanterior.

Urmează soclarea bazei modelelor care trebuie să fie paralelă cu planul de ocluzie, înălțimea fiecăruia ajungând în final la 3,5 cm. Acest gen de soclare a fost recomandat de Korkliaus și Bruckl, care țin cont de planul medio-sagital și planul ocluzal. Astăzi se folosesc conformatoare din materiale elastice care ușurează mult munca tehnicienilor.

Figura 5. Soclarea modelelor. Figura 6. Soclator.

Turnarea soclului dintr-un gips pentru amprentă sau din varietatea de gips alabastru, este apanajulunor tehnologii vechi de realizare a modelelor.

Pentru a nu apare deformarea modelului, soclul se confecționează dintr-un gips dur cu un coeficient mic de expansiune liniară de priză.

Gipsul pentru soclu se toarnă după 20 minute de la începutul malaxării primului strat degips (din care s-a turnat modelul propriu-zis).

Un gips dur face priză după maximum 20 minute, dar abia atunci începe procesul de expansiune.Astfel, la turnarea soclului după 20 minute, modificarea dimensiunilor totale ale modelului propriu-ziseste mai mică decât dacă s-ar turna gipsul pentru soclu la două ore după începerea malaxării primuluistrat, deoarece acesta a atins 90% din expansiunea maximă de priză. Finisarea modelului din gips dur șităierea bonturilor mobile se face fără ca modelul să ajungă în contact cu apa. Apa determină mărireadimensiunilor modelului cu un coeficient de 1/3 din cel al expansiunii de priză.

Este recomandabil ca soclurile modelelor cu bonturi mobilizabile să fie turnate exclusiv dingipsuri dure. Pentru unele sisteme de confecționare a modelelor cu bonturi mobilizabile, socluriletrebuie turnate din aceeași clasa de gips din care s-a realizat modelul propriu-zis.

Realizarea modelelor cu bonturi mobilizabile, fie prin sisteme de pinuri metalice (Dowell, Pindex), fie fară tije (AccuTrack Model System). Acestea prezintă avantajul că permit un control vizual al modelării machetei la nivelul fețelor proximale și al marginilor cervicale.

Figura 7. Model cu bonturi mobilizabile.

După dozarea pulberii și a lichidului, conform indicațiilor date de producător, gipsul se poate prepara manual, dar este indicat a se realiza electromecanic cu malaxoare speciale, datorită avantajelor ce le oferă:

elimină incluziunile de aer;

favorizează obținerea unei structuri dense cu grad de rezistență mecanică crescut;

premit dozarea precisă a componentelor.

După prepararea gipsului, se recomandă ca turnarea acestuia în amprentă să se realizeze cu ajutorul unei măsuțe vibratorii.

2.2.Montarea modelului în articulator.

După priza gipsului, amprenta se va demula, se vor determina relațiile intermaxilare de ocluzie și pe baza acestora, modelul de lucru împreună cu modelul arcadei antagoniste se vor monta în articulator.

Utilizarea articulatoarelor este indispensabilă în examinarea relațiilor ocluzale și pentru realizarea de proteze unidentare sau punți. O cerință importantă pentru un astfel de instrument este ca axa mecanică de închidere-deschidere să coincidă cu axa balama în jurul căreia se realizează mișcările de închidere-deschidere. O altă cerință ar fi rigiditatea părților mobile, astfel încât să existe o stabilizare a ambelor brațe în poziția balama terminală. De asemenea panta condiliană să poată suferi adaptări și unghiul Benett să poată fi influențat astfel încât să asigure stabilitatea relațiilor intermaxilare.

Figura 8. Montarea modelelor în articulator.

Pregatirea modelului pentru machetare.

La nivelul bonturilor, modelul de lucru este gravat orizontal prin frezare mecanică, preparațiile urmând a fi acoperite de un strat izolator de tipul Die-Spacer-ului.

2.3. Macheta în ceară.

Esteo etapă intermediară în care se obține forma și dimensiunea exactă a lucrării finale, realizată din ceară.

2.3.1. Tehnici de machetare:

tehnica pozitivă – prin picurare și modelare aditivă a fețelor ocluzale și orale;

tehnica prin imersie – imersia în baie de ceară și sculptarea sau completarea machetei prin picurare;

tehnica negativă – prin picurare în exces și răzuire;

prin ambutisare și răzuire;

metoda foliilor – de ceară sau de plastic – se obține o capă peste care se picură ceară.

Indiferent de tehnica de machetare, cât și de materialele folosite, macheta componentei metalice a coroanei mixte metalo-ceramice trebuie să îndeplinească următoarele obiective:

să permită, prin formă, susținerea masei ceramice pentru modelare;

să asigure rezistența mecanică a scheletului metalic prin grosime (minim 0,3-0,5 mm);

să respecte cerințele fizionomice prin menținerea unui spațiu suficient (ideal 1,2-1,5) pentru masa ceramică;

să realizeze o conturare marginală astfel încât limitele preparației cervicale să realizeze o trecere corectă aliaj – masă ceramică.

Indiferent de tipul preparației cervicale – prag drept bizotat, preparație tangențială, reparație ,,chamfrein,, – limita de trecere aliaj – masă ceramică trebuie să se realizeze în unghiuri rotunjite.

Este important să nu se creeze stopuri ocluzale la nivelul zonei de joncțiune aliaj – placaj ceramic pentru ca ar putea compromite piesa protetica în mod ireversibil, prin suprasolicitarea zonei de joncțiune și inițierea unei fracturi la acet nivel.

Legătura dinte componenta metalică – masă ceramică este de natură fizico-chimică, de aceea nu se vor realiza macroretenții de tipul celor negative (granule hidrosolubile de clorură de sodiu) sau pozitive (perlate, lineare) pentru că acestea ar fute genera tensiuni la nivelul zonei de intefață ce ar favoriza desprinderea placajului ceramic de pe infrastructura metalică.

2.3.2. Pregătirea machetei în vederea ambalării.

aplicarea unei tije din ceară pe machetăcare va constitui viitorul canal de scurgere a metalului topit întipar, realizarea machetei rezervorului de turnare și machetele canalelor de evacuare a gazelor cu ajutorul firelor de naylon, ceară sau păr de cal;

îndepărtarea machetei de pe modelcu ajutorul tijei de ceară aplicată în vederea ambalării, aplicarea acestei tije se face într-o zonă nefuncțională;

degresarea / detensionarea machete cu soluții speciale (alcooli, neofalină);

detensionarease spray-ază soluții speciale;

fixarea pe capacul conformatorului.

Figura 10. Aplicarea canalelor de turnare. Figura 11. Atașarea machetei în ceară în conformator.

2.4. Ambalarea și realizarea tiparului.

Presupune învelirea machetei într-un material realizat din masă refractară, care rezistă la temperaturi înalte pentru a putea realiza etapele de turnare a aliajului metalic și transformarea machetei în piesa protetică finită.

Operația de ambalare cuprinde două etape:

pregătirea machetei pentru ambalare;

ambalarea propriu-zisă.

Materiale și instrumentar necesarpentru ambalare:

un conformator sau cilindru;

masă de ambalat.

Pentru fiecare aliaj metalic există o masă specificăde ambalat, astfel încât coeficientul de contracție al aliajului este egal cu coeficientul de dilatare al masei de ambalat.

Condiții masă de ambalat:

să aibă granulație fină pentru a se insera în toate detaliile machetei;

după priză să devină o masă solidă, nedeformabilă;

timp de priză adecvat;

să fie rezistentă la șoc;

să fie ușor de manipulat;

să reziste la temperaturi înalte fără a se altera;

după priză să aibă un grad de porozitate pentru a permite evacuarea gazelor din tipar;

cea mai importantă e să prezinte un coeficient de expansiune egal cu coeficientul decontracție al aliajului metalic;

să nu intre în reacție chimică cu aliajul;

să se desprindă ușor de pe piesa protetică turnată.

Figura 12, 13. Ambalarea machetei în ceară.

Există două tehnici de ambalare:

tehnica clasică în doi timpi, cu două mase de ambalat;

tehnica modernă într-un timp, cu o singură masă de ambalat.

Prepararea masei de ambalat – amestecul se realizează între pulbere și lichidul specific, în proporțiile indicate de producător, într-un bol de cauciuc. Spatularea poate fi manuală sau mai corect se realizeaza la vacuum – malaxor.

Macheta pregătită se așează pe conul conformatorului și se face ambalarea internă și externă a machetei cu masa de ambalat specifică. Conul de turnare se va căptuși tot cu masă de ambalat specifică. Macheta se va poziționa în chiuvetă astfel încât să ocupe o poziție periferică, iar rezervorul de aliaj fluid să ocupe o poziție centrală. Astfel, rezervrul se va răci mai greu și va asigura o curgere continuă a aliajului opit în tipar. Conul de turnare se taie la 45 grade, cu vârful la nivelul tijei de turnare.

2.5. Obținerea tiparului.

După priză masa de ambalat este supusă unui regim termic de preîncălzire, în care începe eliminarea materialului de machetă și a unuia de încălzire, în care se ard fără reziduuri ultimele componente ale materialului de machetă, prin care tiparul ajunge la un grad de dilatare corespunzător coeficientului de contracție termică a aliajului utilizat.

2.6. Topirea, turnarea.

Turnarea propriu-zisă constă în introducerea aliajului topit în tipar.

Aliajele utilizate pentru obținerea componentei metalice a coroanei mixte metalo-ceramice sunt alaje specifice acestei ehologii, ce fac parte atât din grupa aliajelor nobile cât și a altor alternative:

aliaje nobile:

Au-Pt (Dedudent, Primallor);

Au-Pd (Degucast);

Pd (Pors-on 4).

Aliaje nenobile:

Ni-Cr (RemaniumCS, NeyQII);

Co-Cr (Genesis, Dentitan, Wisil);

Bază Titan.

Aceste aliaje au intervale de topire bine determinate, 1150-1250 grade C în cazul aliajelor nobile, 1250-1350 grade C pentru aliajele Ni-Cr, 1350-1450 grade C pentru aliajele Cr-Co, 1600-1700 grade C pentru aliajele pe bază de titian. De aceea se recomandă ca topirea acestora să se realizeze în aparate programabile (Castomat, Ducatron), în creuzete ceramice, în mediu de protecție. Turnarea se realizeză automat prin centrifugare în aceste aparate.

2.7. Dezambalarea. Prelucrarea.

După răcire piesa turnată se îndepărtează din tipar prin spargerea pereților tiparului, se sablează cu un jet de nisip (corindon) în vederea îndepărtării resturilor de masă de ambalat, se taie tijele (cu discuri de carborundum) și se planează suprafețele cu freze extradure cu granulație mare apoi mică și diamantate, fiind contraindicate atât gumele cât și pietrele care au liant ceramic datorită inclavării în suprafața turnăturii și de a reacționa defavorabil cu masa ceramică de placare.

Figura 14, 15. Dezambalarea scheletului metalic.

După finisare, componenta metalică va ajunge în cabinet, unde se va adapta pe preparații și se va alege nunața componentei fizionomice.

2.8.Pregătirea capei metalice în vederea aplicării masei ceramice.

Capa este supusă unor tratamente speciale cu scopul creșterii suprafeței decontact aliaj-ceramică. Aceste tratamente de condiționare sunt:

sablarea- curăță urmele de masă de ambalat, realizează microretenții și reduce forțele de forfecare (se face cu oxid de aluminiu – pentru aliaje nenobile sau particule de polimetacrilat de metil – pentru aliaje nobile);

pregatirea pentru oxidare – după sablare piesa se va curăța prin pulverizare cu un jet de aburi, se va condiționa prin badijonare pentru un timp de 15 minute cu acid fluorhiric, apoi se va imersa într-o baie de apă distilată a cărei temperatură a fi menținută la 100 grade C pentru minim 5 minute;

oxidarea– realizează un strat superficial de oxizi metalici (In, Fe, Zn, Sn) ce vor lega fzico-chimic masa ceramică de metal. Aceasta elimină gazele din structura aliajelor prin omogenizarea acestora. Oxidarea se va realiza în cuptorul de sinterizare a maselor ceramice, în condiții atmosferice normale.

După oxidare piesa metalică poate fi placată cu masă ceramică și se contraindică foarte strict atingerea ei manuală.

Pentru alajele nobile se utilizeză agenți de cuplare “Ceramic bonding agents” ce elimină etapa de oxidare.

Figura 15, 16. Sablarea scheletului metalic.

Aplicarea masei ceramice sinterizabile pe suportul metalic pregătit.

Se aplică în straturi succesive:

Grundul;

Opaquer;

Ceramica pentru dentină;

Ceramica pentru smalț;

Se adaugă efecte, trasparențe, pigmentări, individualizări pentru obținerea unuirezultat estetic superior.

Condiții de lucru în etapa de placare cu masă ceramică.

Camera în care se va efectua acese manopere trebuie sa fie curată, luminoasă, cu mobilier de culoare deschisă, iar instrumentarul de mână: pensule, spatule, pense, godeuri, placuțe de sticlă trebuie să fie fine și curate.

Înainte de depunerea masei ceramice se curăță modelul, apoi se izolează cu o soluție scherlac și alcool sau cu o soluțuie saponată pentru a evita efectul tampon al gipsului asupra umidității masei ceramice. Este recomandat ca între componenta metalică și modelul de gips, sau între componenta metalică și degetele tehnicianului să fie o hârtie de filtru sau sugativă cu rol în absorția excesului de lichid diluant.

Instrumentele indisponibile aplicării, modelării și sinterizării pastei de ceramică sunt:

pensulă fină din păr de jder, necesară aplicării primelor straturi de ceramică;

pensulă mai aspră pentru condensarea pastei de ceramică prin metoda ”biciuirii”;

spatulă specială cu mâner zimțat, cu ea se efectuează modelarea și vibrarea în vederea eliminării surplusului de apă la suprafață;

suporturi refractare;

micromotor de tehnică dentară, cu piesă de mână și pietre diamantate pentru unele retușuri ce trebuiesc realizate până la arderea finală;

cuptor de sinterizare a maselor ceramice.

Fazele sinterizării maselor ceramice.

Cel mai frecvent este întâlnită etapizarea sinterizării în trei faze, după J. Skinner acestea sunt:

faza de biscuit joasă: fluxurile curg printre particule, ceramica sinterizată este rigidă dar foarte poroasă, având contracție neglijabilă;

faza de biscuit medie: fluxul a curs pînă când particulele de pudră au o adeziune completă, ceramica sinterizată fiind încă poroasă, opacă, cu o contracție evidentă;

faza de biscuit înaltă: fluxul a curs complet, ceramica sinterizată prezintă o suprafață mai netedă, orozitatea abia vizibilă. După această fază se poate realiza glazurarea.

Alți autori au descris fazele de sinterizare după modificările fizice ce au loc în timpul acestui proces:

faza de biscuit;

faza de maturare sau de vitrificare: joasă, medie, înaltă;

faza de smălțuire: joasă, medie, înaltă;

faza de coalescență – aceasta nu e dorită în practica stomatologică, deoarece, în această fază, lucrările au o suprafață suprasmalțuită și dispar detaliile date prin modelare, în sensul rotunjirii exagerate a marginilor și unghiurilor.

După oricare din aceste faze, lucrarea poate fi îndepărtată din cuptor, în vederea adăugării de masă ceramică și modelării ei, având grijă ca racirea să se facă lent, pentru a evita fisurarea datorată șocurilor termice. Faza de preîncălzire – se produce uscarea masei ceramice în vderea sinterizărilor ulterioare și acesta se realizează treptat pentru a se evita fisurarea.

Prin sinterizarea în vid numărul incluziunilor de aer sunt mai scăzute, față de sinterizarea în condiții de presiune atmosferică normală, iar acest lucru face posibilă obținerea unui grad de translucență ridicat, cât și a unei rezistențe mecanice crescute.

2.9. Etapele tehnice de placare a componentelor metalice cu mase ceramice sinterizabile.

Masa ceramică se aplică pe infrastructura metalică, după prealabila condiționare a acesteia, forma unei paste, formată din amestecul pudrei cu un lichid special sau cu un lichid obținut extemporaneu din apă distilată, la care se adaugă câteva picături de acid acetic.

2.9.1. Depunerea și arderea grundului.

Prima oară se depune masa ceramică opacă, sub o vibrare energică. Acesta trebuie să fie aplicat în strat subțire, dar fără a transpare culoarea metalului. Apoi lucrarea se introduce în camera cuptorului de sinterizare, pe un suport refractar, unde temperatura este de 800 grade C. Se închide capacul cuptorului și se acționează pompa de vacuum. Se reglează temperatura de ardere la sub 960 grade C, iarvacuum-ul la 4,5 mmHg, pentru 6 minute. Astfel scheletul metalic se acoperă uniform cu un strat de cca. 0,25mm de opaquer aderent. Dacă este necesar se repetă arderea de grund până la dispariția completă a suprafețelor de transparență a componentei metalice. Răcirea se face gradat până la temperatura camerei.

Figura 17, 18, 19. Aplicarea opaquer-ului.

2.9.2. Depunerea și arderea stratului de dentină și smalț.

Peste stratul de opaquer se depune masa de dentină cu ajutorul unei spatule sau pensule, în cantități mari, sub vibrare. Excesul de lichid se îndepărtează cu ajutorul hârtiei de filtru. Modelarea se face în exces, deoarece, în timpul arderii, există o contracție a masei ceramice de aproximatic 25% în toate sensurile. După aplicarea de dentină și modelarea corespunzătoare morfologiei dentare supradimensionate, se aplică masa de smalț pentru a obține transparența incizală. Masa de dentină, la nivelul muchiei incizale, se taie în bizou cu ajutorul unei lame. Apoi pe versantul vestibular se aplică masa de smalț, iar pe versantul palatinal masa de transparent. Depunerea masei de smalț trebuie realizată cu o atenție deosebită, pentru a nu apare o linie netă de demarcație între cele două mase. Înălțimea marginii incizale trebuie sa fie cu 1-1,5 mm mai înaltă decât cea a dintelui omolog, pentru a echilibra construcția din pudră de ceramică. După aplicarea masei de smalț, suprafața trebuie netezită cu o pensulă uscată din păr moale.

După îndepărtarea lucrării de pe model se mai adaugă masă de dentină pe fețele mezială și distală ale dintelui, obținând un exces de 0,5-1 mm necesar punctelor de contact. Cu o pensulă curată și umedă se perie interiorul coroanelor, îndepărtându-se eventualele granule de masă ceramică. De asemenea se corectează marginile prin eventuale adaosuri de masă ceramică.

Piesa astfel pregătită se așează pe suportul refractar și se plasează în gura cuptorului timp de 10 minute pentru uscare. După acest timp, lucrarea se introduce în cuptor. Sinterizarea se face în intervalul de temperatură 980 grade C, cu vacuum, timp de 6-7 minute. Apoi se lasă să se răceascălent până la temperatura camerei.

Figura 20, 21. Depunerea masei de dentină.

Figura 22, 23. Depunerea masei de dentină și a masei de smalț.

După ardere se pot constata o serie de defecte:

suprafață rugoasă a masei ceramice, mată cu mici defecte crateriforme care apar datorită efectului de vacuum, este dovada faptului că nu a existat o vibrare și o condensare eficientă a straturilor de masă ceramică;

în cazul unei uscări insuficiente, pot să pară fisuri sau lame;

un luciu mătăsos-mat trădează o sinterizare incompletă;

un luciu sticlos tădează o sinterizare prelungită.

Dacă la proba clinică a lucrării protetice seconstată necesitatea unor machiaje, acestea pot fi obținute cu ajutorul unor mase speciale, după care se impune o nouă sinterizare.

Înainte de arderea finală, lucrarea protetică se adaptează intraoral în ocluzie, atât în relație centrică, în intercuspidare maximă, cât și înmișcările de propulsie și lateralitate.

2.9.3. Depunerea și arderea glazurii.

În final, pe întreaga suprafață de ceramică se aplică o masă de glazură dizolvată în lichid special, se individualizează coletul dinților cu una din maselede culoare brună, iar marginea incizală se pensulează cu o culoare gri. În cazul arderii masei ceramice pe infrastructura corpului de punte se recomandă colorarea liniei de separație interproximală cu o nuanță închisă, pentru a obțineun efect estetic cât mai natural. După sinterizarea în prezența oxigenului, la 930 grade C, timp de 2-3 minute, rezultă piesa protetică finită.

Glazurarea poate fi și de tipul autoglazurării, ce constă în supunerea piesei protetice la condițiile termice amintite fără o aplicare prealabilă a masei ceramice de glazură.

După arderea de glazurare, suprafețele vizibile ale metalului se vor prelucra cu pietre diamantate, vor fi lustruite cu gume, perii și paste. Curățirea finală se va face în băi ultrasonice.

Piesa astfel obținută se va cimenta, urmând a o controla clinic periodic la un interval de 6 luni.

CAPITOLUL II

Partea personală. Prezentare de caz.

Pacientul B.A, în vârstă de 46 de ani, sex feminin, s-a prezentat în cabinetul stomatologic, cu tulburări ale funcției masticatorii, datorate unei edentații parțiale intercalată redusă, clasa a-III-a mandibulara, si clasa a-IV-a maxilară Kennedy.

Diagnosticul stabilit a fost de edentație parțială întercalată redusă mandibulară, clasa a-III-a,………..clasa a-IV-a. Dinții restanți fiind reprezentați de 1.1, 1.2, 1.4,1.5, 2.1, 2.4, 2.5, iar breșele la nivelul 1.3, 1.6, 2.2, 2.3.

În urma examinării pacientului s-a stabilit ca plan de tratament realizarea unei restaurări protetice fixe metalo-ceramice.

După înregistrarea amprentelor și primirea lor în laborator, acestea sunt verificate și apoi sunt igienizate.

Amprentele dupa dezinfectare se usucă și se pregătesc pentru turnarea gipsului.

Figura 1. Amprenta câmpului de lucru.

Amprenta primită de noi este o amprentă totală înregistrată în doi timpi, care a fost igienizată corespunzător, apoi spălată sub un jet de apă la temperatura camerei, fiind apoi verificată de eventualele incluziuni de aer.

Figura 2. Amprenta dinților antagoniști.

Pentru realizarea unui model de lucru cu bonturi mobilizabile, au fostinserați pini, folosind pini cu ac, peste care a fost turnat gips extra dur.

Figura 3. Poziționarea pinilor în amprentă.

Pasta de gips a fost preparatăconform indicațiilor date de producător, folosind vacuum malaxorul, apoi am introdus pasta de gips în interiorul amprentelor folosindmăsuța vibratoare.

Figura 4. Dozarea gipsului.

Figura 4. Gipsul preparat.

Figura 5. Malaxorul folosit pentru prepararea gipsului.

Figura 6. Pinii folosiți pentru realizarea modelelor cu bonturi mobilizabile.

Figura 7. Turnarea gipsului în amprentă după inserarea pinilor, folosind măsuța vibratoare.

Figura 8. Amprenta în care a fost turnat gipsul.

Gipsul a fost turnat în doi pași:

prima parte a acoperit arcadele dentare o parte din versanți și a acoperit pinii până la jumătatea acestora;

Figura 8.a. Realizarea retențiilor in jurul pinilor.

a doua parte a fost turnată într-un conformator (rezultând astfel și soclul modelului),după ce gipsul din prima parte a făcut priză și amprenta a fost demulată, iar în jurul pinilor au fost create retenții cu o freză globulară, cu rolul de a preveni rotația pinului în ax. Gipsul folosit în partea a doua a turnării este tot un gips extradur.

Figura 8.b.Turnarea gipsului în conformator.

Turnarea modelului antagonsit, s-a realizat prin prepararea gipsului cu ajutorul vacuum-ului malaxor și turnarea pastei de gips în amprentă cu ajutorul măsuței vibratorii. Gipsul folosit este tot un gips extradur, soclul modelului antagonist a fost realizat din același gips.

Figura 9.Turnarea modelului antagonist.

După introducerea pastei de gips am lasat ca gipsul să facă priză timp de 20-30 minute. Apoi s-a efectuat soclarea și pregătirea modelelor în vederea montării acestora în articulator.

În următoarea etapă s-a efectuat montarea modelelor de lucru într-un articulator parțial programabil, pe baza rapoartelor mandibulo-craniene, respectiv a relațiilor de ocluzie înregistrate de către medic în cabinet și trimise odată cu amprentele în laborator.

Gipsul folosit pentru montarea modelelor în articulator a fost realizată cu un gips obișnuit.

Figura10.Modelul antagonist.

Figura 11.Montarea în articulator a modelelor.

După etapa de monatre în ocluzor și demularea modelelor, modelul de lucrua fost pregătit pentru realizarea machetei în ceară,prin secționarea bonturilor cu ajutorul aparatului special de tăiat bonturi. Apoi bonturile au fost fasonateîn vederea evidențierii coletului dintelui și a permiterii unui modelaj cât mai corect și ușor de realizat.

Figura 12.Secționarea bonturilor dentare.

Figura 13. Fasonarea bonturilor dentare.

Figura 14. Premodelajul – deretentivizarea bonturilor.

Bontul dentar a fost pregătit în vederea realizării viitoarei machete, prin aplicarea unui izolator de tipul Die-spacer.

Figura 15. Aplicarea Die-spaceru-lui.

Machetarea componentei conjuncte a fost realizată folosind metodarăcirii gradate, urmărindu-se realizarea unor cape cu grosime uniformă, etapă realizată prin imersia bontului dentar în băița de ceară.

La nivelul coletului am picurat ceară roșie de colet în vederea perfectării adaptării. Primulstrat de ceară depus formează o capă subțire, cu grosime uniformă. Am repetat operațiunea de imersie până când am obținut grosimea capei de ceară de 0,3-0,4mm.

Figura 16. Picurarea de ceară roșie la nivelul coletului dentar.

Figura 17. Realizarea capei prin imersie în băița de ceară.

După realizarea capelor și verificarea acestora s-a realizat unirea acestora cu ceară și realizarea corpurilor de punte în contact tangențial cu creasta edentată, în vederea realizării unei bune igienizări a acestor zone. Apoi s-a adăugat ceară prin picurare pe capă, pentru a realiza convexitățile maxime și morfologia feței ocluzale.

Figura 18. Realizarea machetei în ceară.

Figura 19. Realizarea machetei în ceară.

Pregătirea machetei în ceară pentru ambalare, în vederea obținerii tiparului de turnare a componentei metalice, s-a realizat prin și degresarea și detensionarea machetei pe model, etapă urmată apoi de adăugareacanalelor de turnare.

Tijele de turnare atașate au dimensiunile de: canal secundar – 2,5-3,5 mm, canal intermediar – 3,5- 4,5 mm, canal principal 5 mm.

Figura 20.Macheta după aplicarea tijelor de turnare.

După terminarea etapei anterioare, s-a poziționat macheta în conformatorul de turnare și s-a avut în vedere așezareamachetei rezervorului de aliaj topit în centrul termic al viitorului tipar.

Figura 21. Poziționarea machetei în interiorul conformatorului.

Pentru ambalarea machetei am folosit mase de ambalat pe bază de fosfați, am realizat o ambalare într-un timp unic și dintr-un singur material.

Macheta pregătită a fost pensulată într-un strat subțire cu masă de ambalat în stare plastică.

Masa de ambalata fost preparată conform indicațiilor date de producător, la vacuum malaxor și a fost introdusăprin turnare în conformatorfolosind măsuța vibratorie. S-a așteptat priza masei de ambalat și apoi s-a demulat conformatorul.

Figura 22.Tiparul obținut după demularea conformatorului.

Preîncălzirea și încălzirea tiparului s-arealizat într-un cuptor de turnare special,care a urcat până la o temperatură egală sau aproximativ egală cu cea a aliajuluice a fosttopit și introdus în interiorul tiparului prin forță centrifugă.

În scopul obținerii tiparului, macheta ambalată a fost supusă la două trepte de încălzire: preîncălzirea și încălzirea.

Preîncălzirea este etapa în care temperatura a crescut lent, de la temperaturacamerei până la 300-400 grade C, unde s-a menținut 30 de minute, în această etapă a început eliminarea cerii.

Încălzirea este etapa în care s-au ars fără reziduuri ultimele componente de machetă și prin care tiparul a ajuns la un grad de dilatație corespunzător coeficientului de contracție termică a aliajului ce a fost utilizat , în cazul acesta aliajele fiind Cr-Co.

Priza masei de ambalat s-a definitivat după aproximativ 50-60 de minute.După această perioadă, tiparul a fost introdus în cuptorul de încălzire, într-o poziție care favorizează curgerea cerii.

Figura 23. Preîncălzirea și încălzirea tiparului.

După topirea aliajului, am scos tiparul din cuptorul de preîncălzireși l-am așezat în aparatul special (unde s-a topit aliajul în creuzet) apoi am activat forța centrifugă.

Figura 24. Turnarea aliajului în tipar.

Următoarea etapă este dezambalarea prin care am obținut scheletul metalic ce este supus decapării, sablării și prelucrării mecanice.

Figura 25. Dezambalarea scheletului metalic.

După răcire piesa turnată a fost dezambalată, i s-au tăiat tijele de turnare și a fost prelucrată cu freze extradure și diamantate.

Figura 26. Scheletul metalic după dezambalare.

Figura 27. Tăierea tijelor de turnare.

După tăierea tijelor de turnare, scheletul metalic a fos supus unei sablări cu scopul de a curăța resturile de masă de ambalat. După prelucrarea și finisarea infrastructurii metalice, aceasta a fost adaptată pe model, apoi trimisă la o probă în cabinetul stomatologic, loc unde s-a înregistrat și culoarea viitoarei componentefizionomice.

Figura 28. Sablarea scheletului metalic.

Figura 29. Scheletul metalic sablat.

Figura 30. Folosirea spray-ului de ocluzie în vederea adaptării scheletului metalic.

Figura 30. Scheletul metalic adaptat pe modelul de lucru.

Figura 31. Scheletul metalic în raport cu dinții antagoniști.

Figura 32. Sablarea scheletului metalic.

După revenirea în laborator a scheletului metalic, s-a realizat pregatireaacestuia în vederea aplicării masei ceramice prin supunerea acestuia unor tratamente speciale – sablat, cu scopul creșterii suprafeței de contact aliaj-masă ceramică și prin oxidare.

Sablarea s-a realizat cu oxid de aluminiu de 25 – 50µm2.

Pentru a facilita fuziunea maselor ceramice la componenta metalică, s-a făcut oxidarea suprafeței scheletului metalic prin tratament termic, în condiții atmosferice normale, în cuptorul de sinterizare a maselor ceramice.

Prin oxidare s-a realizat un strat superficial de oxizi metalici ce au legat fizico-chimic masa ceramică de metal, astfel au fost eliminate gazele din structura aliajului cât și a tensiunilor interne. Stratul oxidic s-a evidențiat printr-o suprafață mată a scheletului metalic, de culoare gri deschis.

Figura 33. Sablarea scheletului metalic.

Figura 34. Instrumentarul folosit pentru depunerea masei ceramice.

Figura 35. Scheletul metalic sablat.

Figura 36. Curățarea scheletului metalic cu ajutorul unui steamer (jet de aburi).

Masa ceramică a fost aplicată pe infrasctructura metalică, după o condiționare prealabilă a acesteia, sub forma unei paste obșinute din amestecul pudrei cu un lichid –apă distilată la care s-au adăugat 3 picături de aid acetic.

Aplicarea straturilor de opaquer pentru acoperirea componentei metalice, s-a realizat prin metoda în doi timpi, primul strat fiind aplicat mai subțire și ușor pierdut spre cervical, iar al doilea acoperindu-l pe primul, asigurând grosimea uniformă. Stratul de opaquer a fost aplicat în strat subțire fără să transpară culoarea metalului.

Opaquer-ul a fost uscat inițial la gura cuptorului, apoi s-a așezat pe suportul refractar și s-a introdus în incinta de sinterizare, unde a avut loc o creștere a temperaturii până la 960 grade C, în condiții de vid, iar răcirea s-a efectuat gradat pînă la temperatura camerei. Opaquer-ul a fost aplicat în două straturi.

Figura 37. Aplicarea opaquer-ului pe scheletul metalic, primul strat.

Figura 38. Arderea primului strat de opaquer.

Figura 39. Aplicarea celui de al doilea strat de opaquer.

Figura 40. Arderea celui de al doilea strat de opaquer.

Figura 41. Scheletul metalic pregătit pentru depunerea masei ceramice.

Peste cele două straturi de opaquer a fost depusă masa de dentină cu ajutorul unei pensule, iar excesul de lichid a fost îndepărtat cu ajutorul hârtiei de filtru. Prepararea masei de dentină s-a realizat conform producătorului, prin amestecarea pulberii cu lichidul. Redarea morfologiei s-a făcut în exces, datorită contracției masei ceramice în toate sensurile.

Figura 42. Aplicarea primului strat de masă de dentină.

Figura 43. Primul strat de masă de dentină.

Figura 44. Primul strat de dentină- schițarea elementelor morfologice.

Figura 45. Prelucrarea lucrării protetice în vederea aplicării unui nou strat de dentină.

După terminarea primei arderi a masei de dentină, lucrarea protetică a fost prelucrată cu o diamantată, pentru pregătirea urmaorului strat de dentină si smalț.

După arderea primului strat de masă de dentină, s-a completat cu cel de-al doilea strat de dentină, peste care s-a depus și stratul de masă de smalț, după care s-aefectuat arderea lor.

Figura 46.Aplicarea unui nou strat de dentină.

Figura 47. Aplicarea primului strat de masă de smalț.

Sinterizarea maselor de dentină și de smalț au fost efectuste prin plasarea lucrărilor protetice pe suportul refractar și apoi a fost așezată în gura cuptorului pentru uscare, timp de 10 minute. Apoi lucrarea protetică a fost introdusă în camera cuptorului. Sinterizarea a avut loc la o temperatură de 980 grade C, în condiții de vid, tip de 7 minute.

Figura 47.a. Aplicarea primului strat de masă de smalț.

Figura 47.b. Aplicarea primului strat de masă de smalț pe toți dinții.

Figura 48. Aplicarea celui de-al doilea strat de masă de dentină și a primului strat de masă de smalț.

Figura 49. Prelucrarea primului strat de masă de smalț.

Figura 50. Aplicarea unui strat de smalț, de corectură.

În final, pe întreaga suprafață ceramică s-a adăugat o masă de glazură, s-a individualizat coletul dinților cu o masă de culoare brună, iar marginea incizală respectiv ocluzale au fost pensulate cu o culoare gri. Această masă a fost sinterizată în prezența oxigenului, ăn gura guptorului , la 930 grade C, timp de 3 minute.

Figura 51. Aplicarea glazurii.

Figura 52. Aplicarea efectelor de culoare și machaj.

Figura 52.a. Aplicarea efectelor de culoare și machaj.

Figura 53. Pregătirea pentru arderea glazurii.

Figura 54. Lucrarea protetică după arderea glazurii.

Figura 54.a. Lucrarea protetică după arderea glazurii.

Figura 55. Lucrarea protetică finală pe modelul de lucru.

Figura 55.a. Lucrarea protetică finală pe modelul de lucru.

Figura 55.b. Lucrarea protetică finală pe modelul de lucru.

Figura 55.c. Lucrarea protetică finală pe modelul de lucru.

Figura 56. Lucrarea protetică finală cimentată în cavitatea orală.

Figura 56.a. Lucrarea protetică finală cimentată în cavitatea orală.

Concluzii

Protezele fixe dețin o pondereimportantă cuvalori apropiate de cel alțesuturilor pe care le înlocuiesc, au o comportare bună în cavitatea bucală,transmit forțele masticatorii dento-parodontal sau implant-osos fiind mult maiapreciate de către pacienți,față de cele mobilizabile.

Coroanele metalo-ceramice redau satisfăcător aspectul estetic, fiind alcătuite din 2 componente:

una metalică interior care asigură rezistența;

una din ceramică realizată la culoarea dintelui natural, redând astfel aspectul estetic.

Lucrările metalo-ceramice sunt acceptate relativ ușor, oferind satisfacțiideosebite pacienților, dar și medicilor, ele transformînd dentiția într-unaestetică și funcțională, confortabilă restabilind morfologia și funcțiilemasticatorii.

Masa ceramică nu pune în libertate nici un fel de produs iritativ pentru dinte și țesuturile ce îl înconjoară, nu este agresată de nici un produs biologic, nu îmbătrânește, nu se modifică în cavitatea orală, iar glazurarea o face inaccesibilă oricărui fel de atașament microbian, biochimic.

Coroana mixtă metalo-ceramică constituie, în prezent, coroana de înveliș totală, cea mai indicată datorită următoarelor condiții:

stabilității coloristice în timp;

biocompatibilitate ridicată;

proprietăți mecanice remarcabile.

Coroanele mixte sunt indicate atât ca elemente unitare, restaurând morfologic și funcțional un singur dinte, care prezintă diferite leziuni coronare, cât și ca elemente de agregare în cadrul unor punți dentare.

Aproape toate tipurile de leziuni coronare pot beneficia de restaurări utilizând coroane de inveliș mixte. Chiar leziunile coronare întinse în suprafață și în profunzime, care compromit total integrarea coroanelor dentare, se refac într-un prim timp prin dispozitive corno-radiculare, bontul coronar rezultat fiind ulterior acoperit de coroana.

Cele mai importante funcții pe care trebuie sa le îndeplinească o lucrare protetică sunt:

transmiterea fiziologică a forțelor masticatorii;

să realizeze stopuri ocluzale multiple,simetrice și simultane;

să nu realizeze contacte premature și interferențe în dinamica mandibulară;

să fie adaptate reliefului ocluzal;

să protejeze parodonțiul marginal și autocurățirea;

să mențină dimensiunea vertical de ocluzie;

să mențină curbura arcadelor unde se inseră și pe care le reconstituie întotalitate.

Datorită tuturor avantajelor ce le conferă și caracteristicilor ce le dețin, lucrările mixte metalo-ceramice sunt foarte des utilizate în practica stoatologică de astăzi.

Pe baza experienței acumulate și prin studiul acestui caz, considerăm că este deosebit de important să se practice o stomatologie estetică reală pentru a le reda un nou zâmbet pacienților noștri.

Bibliografie

Borzea D. – Ceramica în stomatologie, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000; pag. 24, 26, 27, 28.

BratuD., M. Leretter, M. Rominu, M. Negrutiu, M. Fabricky – Coroana mixtă – Editura Helicon, Timișoara, 1998; pag. 18, 20, 21.

BratuD., ColojoaraC., LeretterM., CiosescuD. , RominuM., Uram S. – Materiale dentare în laboratorul de tehnică dentară – Editura Helicon, Timișoara, 1994; pag. 14, 15, 17, 20,21.

Diaconu D. A., Tatarciuc M. S., – Tehnologia protezelor mixte metalo-ceramice, Editura Junimea, Iași, 2006; pag. 15, 16, 20, 21, 25, 26, 27.

Donciu V. – Instrumente și aparate folosite în laboratorul de tehnică dentară- Editura didactica și pedagogică, București, 1996; pag. 12, 13, 14, 15, 22

Rîndașu I. – Proteze dentare, Editura medicală, București, 1987; pag. 6, 19, 21.

Slavescu D.D. , Rîndașu O.V. – Metalo-ceramica dentară, Editura RCR Print, București, 2001; pag. 21, 25, 26, 27.

Tatarciuc M. S. – Tehnologia protezelor dentare fixe plurale, Casa de Editură Venus, Iași, 2004; pag. 3, 4, 5, 16, 21, 22, 23.

http://ltciocan.ro/docs/teh_met-cer.pdf; pag. 18, 21, 24.

http://www.filipdent.ro; pag. 25, 26, 27.

http://www.scrigroup.com/sanatate; pag.4, 5.

http://www.infodentis.com/lucrari-dentare-fixe-etape-clinice; pag. 12, 13

http://www.centrureabilitareorala-umfiasi.ro; pag. 1, 5, 6, 7.

https://ro.scribd.com/doc/208383156/TEHNOLOGIA-PROTEZELOR; pag. 10, 12

http://documents.tips/documents/metalo-ceramica.html; pag. 1, 2, 3, 9, 10,

http://www.academia.edu/18717054/Reabilitare; pag. 6,7.

http://www.esanatos.com/ghid-medical/stomatologie/Modelul-in-protetica-fixa-mode54316.php; pag. 10, 11,